Date Succinte Privind Formarea Si Dezvoltarea Adm

Capitolul 1.

Date succinte privind formarea si dezvoltarea ADM

Constituirea și dezvoltarea organismului uman poate fi împărțită în doua perioade: prima (ocupând aproximativ primele 3 luni de viață intrauterină) în care apar și se diferențiază organele- este perioada de organogeneză, căreia îi succede a doua perioadă, cea de morfogeneză, ce se întinde până la maturitate (Lepoivre) și se caracterizează printr-o creștere și perfecționare morfofuncțională a organelor și aparatelor.

După copulația de pronuclei și formarea zigotului, începe fenomenul de înmulțire celulara, care, în prima fază, se face prin segmentație totală și egală (durează până la stadiul de 8 blastomere), iar apoi prin segmentație totală dar inegală, rezultând celule mari – macromere- și celule mici -micromere. Acestea din urmă se dispun la periferie și vor favoriza nidația având un rol în asigurarea nutriției embrionului; de aceea iau denumirea de trofoblaste. Stratul de trofoblaste delimitează o cavitate (cavitatea mezoblastică). Macromerele, adunate sub forma unui aglomerat, sunt fixate într-un punct de peretele trofoblastic alcătuind butonul embrionar, deoarece din el se vor forma țesuturile embrionare de bază: într-o primă etapă numai două (stadiul didermic).

Procesul se desfășoară astfel:

Stratul celular de la periferia butonului embrionar se întinde foarte mult in suprafață, ia o formă concavă din ce în ce mai accentuată, ajungând să-și unească marginile și să închidă o cavitate: lecitocelul

În masa celulară a butonului embrionar se produce o dehiscență, care se mărește treptat formând de asemenea o cavitate- vezicula amniotică.

Cele două cavități ajung să fie separate numai de două straturi de celule și din materialul lor se va forma embrionul. Stratul care privește spre lecitocel este entoblastul, iar cel care privește spre vezicula amniotică este ecto(epi)-blastul.

Cel de-al treilea țesut de bază – mezoblastul (mezodermul)- se formează ulterior prin transformarea unor celule din ectoderm situate in profunzimea unor condensări: nodului lui Hensen și linia primitivă. Deși format mai târziu (apariția sa marchează trecerea de la stadiul tridermic) mezodermul se dezvoltă foarte rapid și se insinuează între ecto- si entoderm.(1)

Din mezoderm rezultă: țesutul conjunctiv,muscular,osos și cartilagionos.

Pe parcursul evoluției, activitatea mezodermului este foarte intensă, ajungând să înăbușe ectodermul si entodermul, care rămân în contact doar superior la nivelul membranei bucofaringiene și inferior la nivelul membranei cloacale.

În cazul în care nu se produce mezodermizarea (desființarea ectodermului, celulele mezodermului insinuându-se între celulele epiteliale pe care le înabușă până la disparitia lor,fiind un proces prin care se face coalescența unor formațiuni embrionare, care cresc până ajung în contact) cele două foițe se dezlipesc, se depărtează și vor conduce la apariția despicăturilor congenitale.

Etapa arcurilor branhiale

Pe măsura multiplicării mezodermului se produce și o flectare a extremității cefalice, de unde rezultă arcurile branhiale.

Apar aproximativ în săptămânile 3-5 ale vieții intrauterine.

Sunt în număr de 4-6 (în general 5), mărimea și importanța lor scăzând în sens cranio-caudal.

Din primul arc branhial( inervat de nervul trigemen) se formează părțile moi și scheletice ale aparatului dento-maxilar, mandibula, cea mai mare parte a maxilarului și mușchii masticatori.

Din al doilea arc branhial (inervat de nervul facial) se formează mușchii mimicii și o parte din hioid, restul osului hioid rezultând din cel de-al treilea arc branhial, împreuna cu glanda tiroidă.

Al patrulea și al cincilea arc branhial duc la formarea porțiunii inferioare a gâtului și a cele superioare a toracelui.

Dispariția arcurilor se face prin mezodermizare ( în a 35-a zi din viața intrauterină). Daca acest fenomen nu se produce vor rezulta fistule branhiale.

Dupa dispariția arcurilor branhiale, la polul superior al embrionului, prin proliferarea țesutului mezodermal, se produce o înfundare (stomodeum) – gura primitivă.

Această înfundare e tapetată de ectoderm și separată de restul intestinului primitiv, de membrana buco-faringiană.

În jurul stomodeumului se formează mugurii faciali (unul frontal, doi nazali externi, unul sau doi nazali interni, doi muguri maxilari si doi mandibulari) cu material din primul arc branhial.

Tuberculul median al buzei superioare, philtrum-ul, dar și osul incisiv, lama perpendiculară a osului etmoid și septul nazal derivă din mugurii nazali interni, acesta participând și la formarea palatului primar.

Mugurii nazali externi duc însă la formarea porțiunii supero-interne a orbitei,aripilor și oaselor proprii ale nasului,lamelor laterale ale etmoidului,osului lacrimal și porțiunii interne maxilare. Restul maxilarului, împreună cu palatul primar, secundar și porțiunile laterale ale buzei superioare derivă din mugurii maxilari superiori.

Din partea anterioară și superioară a mugurilor mandibulari se formează buza inferioară, fuzionarea mugurilor ducând și la formarea mandibulei și a unei parți din limbă.

Această cavitate comuna nazo-bucală va fi impărțită ulterior în două cavități nazale și o cavitate bucală printr-un proces de septare verticală și orizontală

Porțiunile laterale ale buzei superioare

Formarea vestibulelor

Este similară la maxilarul superior și inferior. La început arcul maxilar superior ca și cel inferior formează mase compacte ce delimitează cavitatea bucală. La limita externă a suprafeței lor orizontale, epiteliul suferă o îngroșare liniară, arcuată și se invaginează progresiv în mezoblast.

Această lamă epiteliala este alcătuită din două tipuri de celule :

un strat profund generator și

unul superficial de acoperire.

Pe măsura înfundării în mezoderm, celulele de tip superficial, elaborate de către stratul generator, nu mai ajung la suprafața bucală a lamei epiteliale, ci rămân în profunzime, se vacuolizează, dispar și astfel se formează la început, un gol în interiorul cordonului. Ulterior acest lumen se deschide la suprafața bucală, formațiunea căpătând aspectul unui jgheab.

S-a constituit astfel vestibulul împreună cu buza și părțile moi jugale.

După unele opinii (Held), lama epitelială ar emite o prelungire situată oral față de ea. Prima este lama epitelială primară si va da vestibulul și buza, cea de-a doua este lama epitelială secundară și va da naștere la dinții temporari. După alte păreri ar fi vorba de două lame complet diferite.

Formarea musculaturii regiunii labiale

Din arcul 2 branhial (hioidian) se va forma la început o masă premusculară, care se va diferenția ulterior, pentru a da, pe de o parte, digastricul și hioidianul, iar pe de alta parte se va întinde în regiunea cervicală și facială sub forma a două straturi, unul superficial ce va da mușchiul pielos și mușchii mici și superficiali ai mimicii, iar altul profund ce va da mușchii profunzi ai mimicii.

Diferențierea lor ulterioară este un rezultat al funcțiilor (mimică, fonație etc.). Nervul arcului 2 branhial este nervul facial.(2)

Începuturile diferențierii musculaturii striate sunt situate în săptămâna a 7-a (Scott, J. H.), iar structura tipică a fibrei musculare ar fi atinsă în săptămâna a 22-a. Până în luna a 4-a, mușchii se dezvoltă prin diviziunea fibrelor (Smith L.) apoi prin creșterea lor în lungime și grosime.

Septarea verticală și orizontală a cavității comune nazo-bucale duce la individualizarea celor 2 cavități nazale și a gurii propriu-zise.(3)

Creșterea intrauterina

Paralel cu diferențierea si organizarea tisulară, cu formarea diferitelor organe, se continua procesul general de creștere, care, interesând părțile moi în mod diferit, determină apariția unor modificări de formă, volum și proporții.

Orificiul bucal, la început ( în stadiul inițial al activității mugurilor faciali) de formă pentagonală, se ingustează treptat, ajungând în săptămâna a 6-a de forma unei fante orizontale sau a unui accent circumflex (Dubreuil).

Pe liniile de unire a mugurilor faciali persistă, încă până în săptămâna a 9-a, depresiuni, șanțuri, ce se șterg treptat către aceasta vârstă.

Principalele șanțuri sunt în număr de 7 din care 2 unice și mediane (unul superior și unul inferior) și 5 duble bilaterale (șanțurile laterale ale buzei superioare, pe linia de unire a mugurelui nazal intern cu mugurele maxilar superior, șanțurile laterale ale nasului, șanțurile orbitonazale, șanțurile interbranhiale și șanțurile comisurale pe linia de unire a mugurelui maxilar superior cu cel mandibular) .

Către și în timpul lunii a IV-a se produc modificări noi în conformarea și poziția nasului, ochilor, urechilor și a părții inferioare a feței.

Prin creșterea nuanțată a diferitelor părți craniofaciale se produc modificări în poziția ochilor și a urechilor. După organizarea globilor oculari, în această perioadă apar și pleoapele și sprâncenele.

Deoarece fața se dezvoltă în jos și înainte, urechea ocupă o poziție relativă, din ce în ce mai înaltă deasupra liniei mandibulare; începe să se organizeze și să dezvolte pavilionul urechii.

De asemenea, încep să se dezvolte și buzele și să se schițeze proeminenta mentonieră.

Paralel cu transformările exterioare, se produc modificări în profunzime privind apariția și dezvoltarea procesului de osificare, diferențierea sistemului nervos și vascular, apariția sistemului glandular, dezvoltarea și diferențierea sistemului musculoaponevrotic și fascial, constituirea și dezvoltarea sistemului dentar. (2-137,138,139)

Capsula orofacială

Toate componentele faciale apar, cresc și se mențin printr-o capsulă orofacială (splahnocraniană). Ea înconjoară și protejează spațiile funcționale oro-nazo-faringiene. Creșterea volumetrică a acestor spații este fenomenul morfogenetic primar pentru creșterea craniului facial. Se corelează cu sistemele respirator și digestiv, rol dominant având volumul spațiului funcțional respiratoriu cranian și este necesar să fie luate în considerare și toate elementele din dinamica musculo-scheletală a echilibrului postural al capului .(2-285)

Modificări în lungimea și grosimea buzelor

Buza superioara suferă o creștere rapidă în lungime de la aproximativ 1 până la 3 ani, cu o reducere a ratei de creștere între 3 și 6 ani. De la vârsta de 6 până la 15 ani are loc o creștere treptată în lungime.

La sexul feminin aproape întreaga lungime a buzei se conformează până la vârsta de 14 ani, față de 18 ani la sexul masculin. Creșterea buzei inferioare durează, însă, mai mult; până la 16 ani pentru sexul feminin și după 18 ani pentru cel masculin, având o rată de dezvoltare mai mare.

Modificările de la nivelul înălțimii etajului inferior al feței din timpul creșterii osoase verticale sunt de obicei încheiate înainte de finalizarea dezvoltării verticale a buzelor, cu o creștere mai mare a buzei inferioare comparativ cu cea superioară.

Similar cu multe alte caracteristici ale dezvoltării faciale, creșterea în sens vertical a buzelor este într-o strânsă legătură cu sexul și vârsta.

Grosimea buzei superioară se dezvoltă pentru ambele sexe între 1 si 14 ani și va continua la bărbați și după această vârstă.

Creșterea în grosime a buzei superioare este mai mare la nivelul vermilionului decât în zona supraiacentă punctului A a lui Down. Această schimbare este proporțională cu creșterea în lungime a buzei.

Într-un mod similar, și la nivelul buzei inferioare dezvoltarea este mai accentuată în zona vermilionului față de regiunea pogonionului și a punctului B.

Grosimea buzei superioare la femei atinge maximul la 14 ani și nu mai suferă niciun fel de modificări până la vârsta de 16 ani, ulterior producându-se subțierea acestora. Grosimea buzei inferioare atât la bărbați cât și la femei se definitivează, în general până la vârsta de 15 ani.(4)

(5)