Creierul Uman Si Misterele Lui

CREIERUL UMAN ȘI MISTERELE LUI

“Creierul este organul cu care gândim că gândim.” – Ambrose Bierce

Omenirea, oamenii de știință sunt încă departe de a descifra funcționarea creierului, mașinăria asemănată greșit cu un computer, pentru că este mult mai complexă decât atât. Nu știm încă de ce visăm, de ce avem conștiință de sine sau cât de mult mai putem evolua din punct de vedere intelectual. "Suntem ființe dotate cu rațiune, cu o conștiință a cărei extensie ne-a permis să ne desprindem de stricta dependență a naturii și să ne edificăm o cultură și o civilizație." Astfel, creierul uman rezultă a fi singura structură performantă, în ceea ce privește raportul cu celelalte ființe, care ne preced pe firul evoluției. Știm însă că performanțele noastre cognitive nu depind doar de bagajul genetic, ci și de lucruri care țin de obiceiurile noastre; există o relație de determinare între conținutul cognitiv și afectiv al gândurilor noastre și între modelarea creierului.

Creierul este conectat la toate celelalte sisteme. Neuronii, mesagerii chimici ai creierului, comunică cu restul corpului și apoi mesajele sunt trimise înapoi pentru percepție. Înregistrăm mult mai multe informații decât percepem conștient, iar dacă creierul este distras sau supra-analizează situațiile, nu vom putea lua măsurile corespunzătoare. Așa că nu trebuie să comandăm creierului să simtă 100% din toate lucrurile care se întâmplă în corp pentru că vom simți în mod constant bătăile inimii, celulele care se divid, digestia alimentelor și alte procese diferite din organism.

Creierul mare are centrul nervos care controlează activitățile senzoriale, motorii și inteligența. Lobul frontal influențează personalitatea, judecata, raționamentul abstract, expresia limbajului, comportamentul social și mișcarea, iar lobul temporal controlează auzul, înțelegerea limbajului și depozitarea și evocarea amintirilor; lobul parietal interpretează și integrează senzațiile care includ durerea, temperatura și atingerea. Tot el interpretează dimensiunea, forma, distanța și textura, iar lobul occipital funcționează în principal pentru a interpreta stimulii vizuali. Cerebelul funcționează pentru a menține tonusul muscular, mișcarea musculară și echilibrul organismului. Trunchiul cerebral este format din mezencefal, pons (punte) și medulla oblongata (bulb). Acesta este sistemul de mesaje între părți ale sistemului nervos și are trei funcții: produce comportamente autonome în organism, căi ale fibrelor nervoase către centrele neuronale și originea celor mai mulți dintre nervii cranieni. Creierul mijlociu este centrul reflex pentru nervii cranieni și mediază mișcarea ochilor. Pons conectează creierul mare la cerebel și leagă creierul mijlociu de medulla oblongata; mediază între mestecat, gust și secrețiile salivare, ascultare, echilibru. Sistemul limbic se ocupă cu instinctele de bază, foamea, agresiunea, emoțiile, excitarea sexuală, iar recticularul este sistemul de activare a canalelor de screening către zona dreaptă a creierului. Diencefalul este format din talamus și hipotalamus; talamusul este o stație de transmitere pentru toți stimulii senzoriali și hipotalamusul controlează funcțiile vegetative.

Neuronii, neurotransmițătorii și sinapsele sunt aproape identice la toate animalele; ele nu diferă prea mult la insecte, pești, reptile, păsări sau la mamifere. Cu toate acestea, creierul uman este atât de complex, încât nu am reușit nici până astăzi să-i descifrăm pe deplin mecanismele de funcționare. Suntem totuși într-un stadiu mult mai avansat al cercetărilor față de epoca lui Aristotel, de exemplu, care credea că inima este sediul proceselor mentale, iar creierul este un simplu radiator pentru aceasta. Experiența comună și toate sursele științifice pledează pentru ideea supremației creierului în condiția umană, în stabilirea raportului dintre noi și semeni și, în primul rând, în propria noastră fiziologie.

Dezvoltarea creierului nu se oprește în momentul în care ne naștem. Cele cinci simțuri, care ne aduc informații despre lumea înconjurătoare, “sculptează” cel mai complex organ de care dispunem. Cu fiecare lucru învățat, celulele nervoase formează noi conexiuni (sinapse) sau le consolidează pe cele existente. În copilărie, creierul este cel mai receptiv la informații; în permanență creierul nostru se modelează anatomic și biochimic în funcție de ceea ce gândim, de ceea ce simțim. Rezultă că rolul creierului uman este acela de a procesa, de a prelucra informații venite atât din interiorul organismului, cât și din afara sa. Așadar, complexitatea lui depinde în mare măsură de experiențele pe care le avem până spre vârsta adolescenței. Iată de ce în această etapă trebuie să „alimentăm" creierul cu cât mai multe și mai variate informații. Cultivarea unor aptitudini în detrimentul altora ne modelează creierul într-o manieră diferită. Muzicienii, de exemplu, au mai multă materie cenușie decât alte persoane în anumite zone cerebrale. Această modificare le este necesară pentru a discerne mai bine sunetele, dar și pentru a avea aptitudini motorii mai fine. 

Creierul are două emisfere care sunt făcute să lucreze împreună. Emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului, iar emisfera dreaptă controlează partea stângă.

Emisfera stângă este sediul limbajului, al cuvântului, implică aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, raționamentelor, capacității de analiză și abstractizare. Prin ea, orice percepție se traduce în reprezentare logică, semantică și fonetică. Emisfera stângă este logică, rațională, matematică, aristotelică, științifică și calculată.

Emisfera dreaptă este sediul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al recunoașterii formelor, percepțiilor spațiale. Ea este responsabilă pentru tonul și intonațiile vocii, pentru ritm, muzică, imaginație, simțul culorii, visării. Emisfera dreaptă este intuitivă, ilogică, irațională, poetică, platonică, imaginativă, romantică, mitică, religioasă.

Dacă până acum am vorbit despre creierul uman ca fiind un mister încă de când a apărut omul, de ce să nu vorbim și despre misterele pe care le ascunde sau câteva mituri despre "acest" creier uman. Într-un articol din Reader's Digest se vorbește despre câteva aspecte interesante legate de creier. Primul ar fi cum că creierul funcționează la capacitate maximă abia în jurul vârstei de 20 de ani și, deja de la vârsta de 27 de ani începe să aibă o traiectorie descendentă, dar nu se vorbește despre o deteriorare a celulelor – acest proces începe abia în jurul vârstei de 45 de ani. Cercetătorii și medicii ne recomandă consumarea fructelor și legumelor care au puterea de a îmbunătăți anumite funcții cum ar fi memoria, puterea de concentrare și capacitățile intelectuale.

Dacă înainte se credea că alcoolul distruge creierul în timp, acest mit a fost "distrus". Chiar dacă un consum mai mare de alcool provoacă anumite anomalii, s-a demonstrat că un pahar de vin consumat în fiecare seară, nu numai că nu afectează, ci aduce beneficii asupra sănătății noastre, implicit și asupra funcționării creierului. Una dintre cele mai interesante descoperiri a unor studii recente este că impulsivitatea pornește de la creier și poate fi controlată; asta după ce subiecții studiului au fost persoane pasionate de jocurile de noroc, iar pe baza rezultatelor obținute, oamenii de știință speră ca pe viitor să folosească noi și noi resurse pentru a trata diverse dependențe sau boli ca ADHD. Pentru cei care nu știu, telefoanele mobile afectează creierul, așa că ar trebui să vorbim mai puțin la telefon dacă nu vrem să ne alegem cu insomnii supărătoare. Deși studiile pe acest subiect nu sunt deocamdată suficient de numeroase sau concludente, tot mai mulți cercetători fac o legătură între radiațiile emise de telefoanele mobile și unele disfuncții ale creierului.

Un alt subiect interesant despre creierul nostru este faptul că el nu “doarme” niciodată, așa că ar trebui să avem grijă să ne odihnim în fiecare noapte pentru că de un somn bun depinde modul în care creierul va procesa detalii referitoare la memorie au alte funcții asemănătoare. Despre faptul că stresul zilnic ne face să fim mai depresivi și negativiști știm…dar că creierul nostru funcționează ca un computer și că poate fi reprogramat? Cercetătorii spun că dacă vrei să fii mai optimist, este suficient să acționezi și să faci lucruri pozitive, care îți fac plăcere. Asta va funcționa ca o reprogramare a creierului, prin care toate gândurile negative, temerile și frustrările vor începe să se șteargă pe rând. Dacă totuși trebuie să faci și lucruri care nu îți fac plăcere (și toată lumea se confruntă cu așa ceva), trebuie să ne gândim, în primul rând, că nu suntem singurii care facem și lucruri neplăcute și că, cu cât le terminăm mai repede, cu atât va fi mai bine!

Cum trăim într-o societate evoluată și care evoluează cu repeziciune, cercetătorii fac studii din ce în ce mai des. Și ca să mai “demontăm” un mit, vom vorbi despre relaxare și meditație, două lucruri care ajută funcțiile creierului – studiul a fost făcut asupra a 10 persoane care au meditat câte 30 de minute pe zi, timp de 8 săptămâni și au avut schimbări majore în părțile creierului destinate memoriei, empatiei sau stresului. Așadar, beneficiile relaxării și ale meditației nu sunt doar niște mituri, ci fapte concrete care ne pot ajuta. Ce-i place creierului? – alimente bogate în Omega3, vitamina B, carbohidrați complecși și antioxidanți. Asta ar fi o “dietă” corespunzătoare pentru a ajuta memoria, intelectul și rezistența la stres. Un lucru foarte interesant și deloc greu de făcut este să râzi – cel mai bun remediu pentru creier. Oricât de stresat sau nefericit ar fi creierul nostru, nu trebuie să cauți cine știe ce medicamente sofisticate. Ajunge o porție bună de râs pentru ca cele două părți ale creierului corelate cu depresia să funcționeze mai bine. De asemenea, râsul sau chicotelile reduc nivelul de stres, scad tensiunea arterială și influențează benefic și sistemul cardiovascular. Într-un alt studiu realizat în iunie 2012, s-a constatat că subiecții care sufereau de diabet și care nu își țineau sub control nivelul glicemiei începuse să înregistreze și un declin cognitiv. Așadar, această boală trebuie ținută sub control pentru ca celelalte funcții ale corpului să lucreze corect și eficient.

Creierul este un organ extrem de complex și foarte greu de descifrat, oamenii de știință neînțelegând încă în totalitate capacitățile sale. De aici și multitudinea miturile născute asupra acestui subiect care nu contenesc să apară și să fie cercetate. Nu vom putea știi niciodată răspunsul la toate întrebările care apar asupra acestui subiect, însă nu ne rămâne decât să sperăm că vom putea ști să „lucrăm” cu acest organ.

CREIERUL MUZICAL

“Feriți-vă de cei cărora nu le place muzica; ei au toate defectele.” – William Shakespeare

Arta, în aproape oricare din formele sale, a fost recunoscută dintotdeauna pentru influența sa benefică asupra omului, conferind armonie interioară, echilibru, entuziasm, o experiență de viață bogată. B. Luban-Plozza: “ Muzica acționează cu abstracția instantanee a sunetelor înlăuntrul individului. Ea îl face pe acesta să înțeleagă mai bine sensul intrinsic al vieții, ca și minunile lumii, intensitatea recepției frumosului, precum și încărcătura morală conținută în mesajul ei.”Muzica joacă un rol important în armonizarea activităților analitice și artistice ale creierului uman, precum și în dezvoltarea neurologică, care atrage după sine performanța academică a copilului și deprinderea unor obiceiuri utile de-a lungul vieții. Muzica este o formă de expresie ce folosește sunetul însă nu necesită cuvinte. Nimeni nu știe dacă muzica a fost “inventată” înaintea limbajului, după apariția limbajului sau în același timp. Și limbajul și arta muzicală sunt expresii ale capacității umane pentru o expresie cultural sofisticată. Anumite regiuni ale creierului sunt folosite atât în procesarea limbajului cât și a muzicii, doar că muzica folosește părți ale creierului care nu sunt folosite în limbaj; ceea ce demonstrează că muzica are funcții unice, și probabil, și o istorie evolutivă diferită.

Încă de la Orfeu și până în zilele noastre, muzicii i-a fost atribuită o anumită putere asupra minții umane. Felul în care creierul ascultă, percepe sau „compune” o melodie, implicând sofisticate funcții cognitive, îi face pe cercetători să se implice în numeroase proiecte de descoperire a misterelor creierului.

Omul intră în contact cu muzica încă din timpul vieții intrauterine, ascultând bătăile cardiace, respirația și circulația sanguină a mamei, iar acestor sunete li se asociază cele externe, rămânând ca pe viitor, existența să îi fie influențată pe tot parcursul vieții. Dincolo de noi nu există sunete sau zgomote. Ele reprezintă răspunsuri cerebrale la vibrațiile lumii externe. Interacțiunile dintre aceste vibrații și creier presupun procese de integrare a ariilor cerebrale specifice, care corelează anumite emoții și semnificații cu sofisticatele structuri cerebrale de producere a senzațiilor sonore.

Ansamblul fenomenelor de percepție și cognitive implicate în elaborarea mesajului muzical este așadar unul extrem de complex. Multă vreme s-a crezut că limbajul ar activa emisfera cerebrală stângă, iar muzica emisfera dreaptă, dar, în zilele de astăzi, informațiile duc la o altă concluzie. Psihicul este elementul central în recepția muzicii, “bazându-se” pe prelucrarea la nivelul creierului a informațiilor transmise corect, deformat sau excelent de către ureche, iar procesele mentale sunt de o varietate extremă începând cu reprezentări complexe, preponderant vizuale și cuplate cu procesele afective. Procesele mentale generate de muzică au un grad înalt de stabilitate, datorită structurii mentale și biografiei – ambele fixate, alături de influențele educaționale, în personalitatea subiectului. Muzica vorbește prin intermediul psihicului celui care o ascultă, ea având condensate în structurile ei gândurile și sentimentele compozitorului, potențate și explicite prin eforturile interpretului.

Diferitele elemente care compun muzica: tonul, ritmul, armonia, melodia, se distribuie în ambele emisfere cerebrale. Creierul este capabil să recunoască muzica, reacția sa fiind diferită de cea prin care răspunde altor stimuli auditivi, precum zgomotele. În schimb nu apar diferențe în ceea ce privește reacțiile cerebrale stimulate de diferite stiluri muzicale. Prin intermediul rezonanței magnetice funcționale, cercetătorul Steven Demorest, de la Universitatea din Seattle, a demonstrat că o melodie chinezească antică produce în creierul melomanilor americani o reacție similară celei provocate de muzica clasică.

Pentru medicină, interesată în aplicarea muzicii în scopuri terapeutice, dar și ca un element încadrat într-o conduită complex antistres – este important analiza efectului pe care îl are muzica asupra organismului uman, sistematizat de Raoul Rousseau, ca fiind exercitat asupra a trei “compartimente” fundamentale, cu rol de receptor al muzicii: senzorial, afectiv și intelectual. De altfel și Beethoven denumea muzica drept “inelul de căsătorie între viața spirituală și cea a simțurilor.”

Astăzi, există posibilitatea, cu ajutorul tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) și a rezonanței magnetice funcționale (FMR) să fie vizualizate ariile cerebrale care se activează ca răspuns la stimulii muzicali și să se urmărească modalitățile prin intermediul cărora diferitele regiuni cerebrale furnizează percepția muzicii și evocă emoțiile. Enrico Garnieri, director al secției de Neurologie din cadrul Universității din Ferrara, Italia, explică faptul că, prin implicarea unor arii în mod tipic delegate anumitor funcții, emisfera dreaptă, cea „creativă”, prinde timbrul și melodia, iar cea stângă, cea „logică”, analizează ritmul și înălțimea sunetelor, interacționând, de exemplu, cu aria limbajului, capabilă să recunoască și sintaxa muzicală.

Studiul interminabil de punere la punct a testelor clinice pentru evaluarea capacităților unei persoane de a percepe și a recunoaște o melodie favorizează diagnosticarea în fază precoce a anumitor boli ale creierului. Sunetul muzicii este un drog capabil să activeze creierul la fel ca un stimulent chimic și să ofere senzații de plăcere, excitare sau satisfacție similare celor furnizate de sex și stupefiante? Da! O demonstrează și o susține profesorul și cercetătorul în domeniul neurologiei Daniel J. Levitin, cel care, în cadrul unui studiu denumit „Life Soundtracks” a analizat reacțiile biologice ale creierului la stimulii muzicali. El și-a adunat participanții la studiu de la Universitatea McGill din Montreal, unde și predă, și a descoperit că „muzica produce o reacție chimică grație căreia circuitele neuronale implicate ajută la modularea nivelurilor de dopamină, așa-numitul hormon al stării de bine în creier”. Adică exact ce se întâmplă și în cazul activității sexuale și al consumului unor anumite droguri. Spre deosebire de acestea, muzica nu pare să producă efecte secundare devastatoare, cum ar fi cazul drogurilor.

Atunci când ascultăm muzica preferată, apare același mecanism de recompensă care acționează și în cazul în celor care joacă jocuri de noroc atunci când câștigă sau în cazul dependenților de droguri atunci când își iau doza preferată. Replicând același tip de senzații, muzica activează în creier circuite asociate cu sistemul nervos autonom și produce reacții chimice precum transpirația, excitarea sexuală și „fiorii pe șira spinării”. Aceste reacții, de multe ori, sunt urmate de o stare de euforie care, din perspectiva lui D. J. Levitin, „confirmă ideea existenței în creier a unui centru al sexului, drogului și rock&roll-ului”.

Motivul pentru care oamenii au inventat muzica va rămâne, probabil, necunoscut până când omul va dispărea de pe fața pământului. Însă asta nu îi împiedică pe cercetători să apară cu noi ipoteze care să explice această apariție în viața omului. Charles Darwin era de părere că muzica a fost concepută pentru a facilita atracția sexuală; alții cred că muzica reprezintă un mecanism inventat de strămoșii noștrii pentru a forma comunități restrânse, pentru a aduna oamenii laolaltă.

Chris Loersch și Nathan Arbuckle de la Universitatea Ontario au conceput mai multe studii pentru a susține ideea mecanismului de adunare a oamenilor în același loc, cu ajutorul muzicii. Ipoteza se bazează pe abilitatea unică a muzicii de a influența starea sufletească și comportamentul a mai multor oameni în același timp, ajutând la modelarea unor ființe individuale într-un grup coordonat. Și pentru a susține acest lucru ei vin cu exemple din muzica militară, muzica de la meciurile sportive și tobele folosite de mai multe popoare în diferite ritualuri. Cei doi au analizat, într-o serie de șapte studii, reacțiile emoționale la muzică pe care le-au manifestat 879 de persoane din universitățile americane și din alte țări; participanții au fost întrebați și cât de mult se identifică cu un grup, iar cei care s-au declarat afectați de muzică prezentau și o dorință puternică de a aparține unui grup. Loersch și Arbuckle recunosc că acest studiu nu este o dovadă definitivă în favoarea ipotezei, însă afirmă că rezultatele reprezintă noi dovezi în favoarea căreia “muzica a evoluat pentru a servi vieții de grup.” Cel mai elocvent exemplu pe care îl puteau da este fenomenul concertelor. Acolo există sentimental unei comunități și există numeroase reguli ce stabilesc modul în care comunitatea interacționează; oamenii formează legături pe scară largă, tratându-i pe toți cei din jurul lor ca pe membrii unei familii. Tocmai despre asta este și vorba la un concert – sentimentul de a forma un grup cu oamenii din jurul tău.

Muzica are câteva efecte generale psihologice:

efect cathartic și relaxant

forță de evocare a unor trăiri anterioare

sugerarea unor situații concrete sau relații în plan abstract (depinde aici și de imaginația ascultătorului pe care muzica o stimulează și o îmbogățește)

stimularea psihică multiplă – senzorială (creșterea rezistenței la efort), volițională (efect mobilizator în diverse activități)

potențarea unor procese psihice coexistente sau persistente

conotații erotice (Freud spunea că muzica posedă o energie proprie și că se situează într-un registru al gândirii complet autonom, chiar dacă este în strânsă relație cu toate procesele vieții psihice)

element de comunicare interumană

emoțiile estetice pe care le produce

Creierele noastre procesează muzica și cum culturile noastre ne modelează preferințele muzicale, asta ne ajută să ne înțelegem motivațiile, temerile, dorințele și amintirile. “Creierul nostru muzical leagă subtilitățile imponderabile ale interpretării și audiției de procesele neurologice care stau la baza lor și explică impactul formidabil pe care eterna obsesie a muzicii îl are asupra noastră.”

FUNCȚIILE MUZICII ȘI APLICABILITATEA LOR ÎN ȘCOALĂ

”Ați văzut cât de mândri erau copiii că au cântat! Pentru ei era ceva serios. Poate că pentru voi nu este așa de important, dar pentru ei este un eveniment: dacă veți pătrunde în inima acestor copii, veți vedea că a fost un eveniment. Acum trebuie să îi încurajați, sa le spuneți că a fost minunat, că avem nevoie să îi auzim și că trebuie să mai învețe și alte cântece.”

Muzica influențează în mod evident personalitatea umană, îl face pe om să treacă prin niște transformări psihice uimitoare. Putem spune că muzica a devenit un fenomen al lumii, alături de alte minunate descoperiri umane, dar va fi întotdeauna o enigmă a vieții și nu va fi cunoscută în adâncul ei de către om pentru că este într-o continuă mișcare ce a apărut cu mult timp în urmă și se desfășoară în timp. Muzica a apărut, alături de alte arte și între ele există o strânsă legătură, dar își păstrează totuși personalitatea.

Faptul că muzica este o necesitate și că unul din factorii ce influențează personalitatea este nevoia inițierii în muzică este cunoscut, mai ales că această idee a început să se dezvolte în ultimii ani, iar muzica a început să capete un rol important.

"Prin muzică se cultivă funcțiile de bază ale vieții umane, cea de cunoaștere și cea de creație, din care derivă valorile etice supreme: binele și frumosul. Prin urmare, nu se poate concepe făurirea unei personalități cu identitate proprie fără aportul educațieie muzicale."

Când vorbim despre toate elementele ce alcătuiesc muzica, ne gândim de fapt la funcțiile pe care aceasta le îndeplinește, iar funcția cea mai importantă este cea educativă, cea care îi permite muzicii să ocupe cel mai important loc în cultivarea spiritului uman și în societatea umană. Astfel ajungem să vorbim de fiecare dată despre funcțiile muzicii, funcții pe care orice dascăl sau premergător al muzicii ar trebui să le cunoască pentru o mai bună realizare a educației muzicale și nu doar să le cunoască teoretic, ci să le și aplice.

♪ Funcțiile muzicii:

♫ Funcția anatomo – fiziologică – se referă la descoperirea muzicii ca necesitate încă din cele mai vechi timpuri; anticii foloseau muzica în diminuarea durerilor fizice și pentru tratarea unor boli. Există studii ce s-au realizat asupra acestui subiect, studii care au fost urmate de demonstrații de vindecare a omului.

♫ Funcția hedonică – este cea mai ușor de descoperit și pentru mulți este și singura, pentru că nu este dezvoltată; se limitează doar la senzațiile de plăcere, de delectare primară, toate acestea fiind determinate de o singură categorie de muzică și de cele mai multe ori o muzică de o calitate scăzută. În educație, profesorii sunt determinați să depășească această fază primară, să îi determine și pe elevi să treacă peste ea și să ajungă la receptarea valorilor adevărate ale muzicii, fie ea românească sau universală, bisericească sau de divertisment, cultă sau populară. Noi trebuie să susținem școala și învățământul și să îi păstrăm statutul de instituție de cultură, de inițiere în cultura societății, iar pentru susținerea acestei idei îl aducem în prim-plan pe Georg Friedrich Händel care afirma: "Aș regreta mult dacă muzica mea nu ar face decât să distreze ascultătorii, căci eu am tins să-i fac mai buni".

♫ Funcția psihologică – Cercetătorii care au studiat această funcție, pleacă de la ideea că sufletul uman are nevoie de muzică și de implicarea acesteia în viața afectivă, emoțională și volițională. De multe ori s-a subliniat faptul că absența muzicii dăunează vieții psihice.

Funcția psihologică a muzicii trece printr-o sistematizare și anume:

– din punct de vedere afectiv, ea "dă tonul" unor emoții, sentimente, pasiuni;

– din punct de vedere stimulator, muzica stimulează memoria, gândirea, imaginația, creativitatea și atenția;

– din punct de vedere volitiv, muzica mobilizează omul și îi susține voința, perseverența;

– din punct de vedere al caracterului și trăsăturilor morale, ea cultivă elementele interioare ale sufletului omului: armonia interioară, demnitatea, respectul și influențează în mod evident personalitatea umană și comportamentul uman.

♫ Funcția terapeutică – meloterapia – musicoterapia – este, alături de funcția anatomo – fiziologică, una dintre cele mai vechi funcții ale muzicii. Ea a fost folosită în practicile magice și alunga răul din sufletele oamenilor. Un exemplu concret ar fi Pitagora, unul dintre marii matematicieni și filosofi, medic, dar și muzician – care aprecia rolul muzicii în tratarea omului. Meloterapia s-a dezvoltat foarte mult, iar în zilele noastre este des folosită în tratarea bolilor psihice și nu numai.

♫ Funcția religioasă – Pe plan religios, muzica a avut și are un rol primordial. Nu există slujbe fără cântări religioase și fără muzică (psalmi, cântări duhovnicești, rugăciuni). Această funcție se regăsește în cele mai vechi documente, încă de când Mântuitorul Își avea viața pe pământ.

♫ Funcția cognitivă, gnoseologică – Muzica, literatura muzicală românească și universală are o bogată cunoaștere, reflectă trăirile sufletești, trăiri care nu își găsesc explicația în niciun limbaj.

♫ Funcția comunicativă – este cea care se îmbină armonios cu cea cognitivă, gnoseologică. Prin muzică, oamenii comunică între ei, nu au nevoie de traduceri sau folosirea altor limbaje; muzica îi ajută să se exprime, să interacționeze, să treacă de granițele limbii și a stărilor fizice.

♫ Funcția axiologică – culturală – "vizează faptul că marile lucrări muzicale sunt valori culturale reprezentative ale omenirii și reprezintă elemente fundamentale de cunoaștere și creație puse în slujba marilor idealuri umane: Binele, Adevărul, Frumosul."

♫ Funcția euristică – Tot ceea ce ține de interpretarea și receptarea muzicii este dominat de creativitate și reprezintă un larg câmp de manifestare ale acestei trăsături specific umane. Punctul de rezistență al funcției euristice constă în caracterul inventiv, de descoperire a unor elemente noi pe baza celor cunoscute.

♫ Funcția estetică – se atribuie, în general artei, și în special artei muzicale; arta cultivă tot ce e frumos, echilibrul, armonia, perfecțiunea. Muzica domină spațiul moral, religios, civic, patriotic și social. Estetica jocă un rol important în viața omului, iar copilul trebuie să treacă prin procesul de cultivare al frumosului care îi va dezvolta latura sensibilă încă din primii ani de viață.

♫ Funcția educativă – este funcția dominantă; toate celelalte funcții au finalitate de bază influențarea publicului, cultivă sentimentele și are multiple efecte asupra vieții spirituale a omului care îndrăgește arta muzicală. Așa cum s-a constatat, elevii care ascultă și îndrăgesc muzica sunt considerați mai buni și cu calități multiple. Educația prin muzică a fost susținută de marii filosofi ai lumii, oameni de cultură, muzicieni și pedagogi, toți pledând pentru dezvoltarea omului și a personalității armonioase a acestuia prin muzică.

♫ Funcția socială – reliefează puterea muzicii în viața socială a omului și faptul că, prin muzică, omul reușește să treacă granițele și barierele culturale, sociale și nu numai. Această funcție a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri, iar pedagogii de atunci și de acum au concluzionat că muzica este baza tuturor relațiilor sociale, iar pentru o mai bună integrare în cultură avem nevoie de muzică.

♫ Funcția cathartică – se ocupă cu studierea rolului muzicii în purificarea sufletului uman de emoțiile negative, de pasiunile primitive și contribuția ei la înnobilarea sufletului. Aceasta este o altă funcție ce își are originile în antichitate, Pitagora practicând și considerând muzica o necesitate în realizarea frumosului și armoniei interioare, o forță ce modelează sufletul uman; Platon și Aristotel au de asemenea scrieri în care atestă forța vindecătoare a muzicii asupra sufletului și spiritului uman.

♫ Funcția intelectuală – Muzica se dorește a fi rezultatul unor procese intelectuale complexe și rafinate. Ea este bazată pe cunoștințe și deprinderi intelectuale, iar rezultatul acestor procese este reușita elevilor de a înțelege muzica, de a se putea exprima cu ajutorul ei și de a-i îmbogăți cultura.

"Metodicile moderne ale educației muzicale grupează funcțiile în trei mari domenii:

– educație – cultivarea sensibilității muzicale și spirituale, dorința de a se perfecționa;

– instruire – însușirea unor cunoștințe muzicale puse în slujba dezvoltării capacităților de interpretare, receptare și a dezvoltării memoriei muzicale;

– dezvoltarea unor capacități muzicale speciale – cultivarea aptitudinilor interpretative și de înțelegere a muzicii, a sensibilității, a formării judecăților estetice superioare."

"Muzicalitatea nu este doar o calitate individuală a uneia sau a altei persoane, ea este o facultate generală a psihicului uman." Studiind muzica și întregul său conținut descoperim o lume uimitoare, fără margini și fără limite, ne descoperim pe noi înșine, ce avem mai frumos, mai armonios în suflet, în inimă și în gânduri și descoperim cât de insipidă și goală ar fi viața umană fără această minunată artă și puterile ei imense.

CUM PERCEPE CREIERUL MUZICA?

La nivelul cel mai de bază, muzica este doar sunet. Sunet produs de vibrații. Aceste vibrații pot fi cauzate de voci, instrumente muzicale sau obiecte care se lovesc unul de celălalt. Muzica este un fenomen experimentat diferit de fiecare om în parte. Fiecare persoană care aude/ascultă muzică este influențată de personalitatea proprie, cunoștințele și experiențele de viață proprii. Persoanele fără o pregătire muzicală, care reprezintă majoritatea, receptează muzica într-o manieră diferită față de cei care crează muzică. Creierul uman procesează experiența ascultării muzicii în două feluri diferite; procesul implicat fiind diferit pentru muzicieni sau nonmuzicieni. Dacă un compozitor dorește să creeze o muzică pe care majoritatea să o înțeleagă, să se bucure de ea sau să plătească pentru a o asculta, compozitorul trebuie să înțeleagă diferența dintre percepția unui om obișnuit și percepția unui muzician. Aceeași responsabilitate o au și profesorii de muzică pentru a pregăti viitorii muzicieni sau melomani.

Creierul uman cântărește aproximativ 1600 de grame și seamănă foarte mult cu o nucă moale, încrețită. Totuși, în ciuda acestui aspect nesemnificativ, creierul uman poate stoca mai multe informații decât toate bibliotecile din lume. Tot el este responsabil pentru impulsurile noastre cele mai primitive, pentru cele mai înalte idealuri, modul în care gândim, chiar și pentru modul în care acționăm direct asupra unui lucru, fără a mai gândi. Din anumite motive, nimeni nu înțelege pe deplin, că de fapt, avem două creiere și asta pentru că cele două emisfere arată exact la fel, din punct de vedere “estetic”.

Joseph E. Bogan, un neurochirurg implicat în cercetările asupra creierului crede că analiza asupra diferențelor dintre cele două emisfere are importante implicații în educație. El susține că în prezent accentul este pus pe dobândirea abilităților verbale și a dezvoltării proceselor de gândire analitice neglijându-se dezvoltarea abilităților non-verbale importante. Cel mai important lucru care trebuie luat în considerare este cum lucrează cele două emisfere împreună. Einstein și alți oameni de știință, se pare că erau dominați de “creierul stâng”, în timp ce Mozart și alți artiști aparent erau dominați de “creierul drept”.

Atunci când cele două emisfere ale creierului sunt dezvoltate inegal, creierul uman nu se poate dezvolta ca un întreg, fiind cazul unei inteligențe subdezvoltate. De aceea este foarte important pentru un copil să desfășoare activități care să îi stimuleze, în egală măsură, atât latura analitică-obiectivă cât și pe cea artistică-subiectivă. În cazul muzicii, emisfera stângă a creierului analizează structurat, în timp ce emisfera dreaptă se concentrează pe melodicitate, sincronizându-se. Chiar dacă emisfera dreaptă este sediul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al recunoașterii formelor, percepțiilor spațiale și emisfera stângă este logică, rațională, matematică, aristotelică, științifică și calculată, așa cum spuneam, Mozart era dominat de “creierul drept”; a reușit ca la vârsta de trei ani să acordeze o vioară perfect și era atât de sensibil încât se putea îmbolnăvi fizic dacă auzea muzica în afara tonului. Avea o memorie impresionantă și un instinct infailibil – după ce asculta o melodie o singură dată era capabil să o reproducă fără eroare; la cinci ani a scris două menuete pentru clavecin, la șapte ani o sonată și la opt ani a scris prima lui simfonie. De asemenea nu vorbea fluent doar limba sa maternă, germane, ci și în franceză, italiană și engleză indicând faptul că și emisfera stângă avea o pondere mare.

Creierul nostru receptează muzica activându-și cortexul prefrontal, care o conștientizează, amigdala care ne gestionează emoțiile și alte zone, în funcție de genul de muzică ascultat.

Povestea sunetului începe în momentul în care un obiect vibrează și transmite aerului această mișcare oscilatorie sub forma undelor sonore. Undele sonore iau naștere în urma vibrațiilor de natură mecanică. De obicei sunetul are la bază un obiect care vibrează și transmite acest fenomen și mediului înconjurător. Diapazonul este un exemplu de sursă de vibrații care generează unde sonore; dacă lovim diapazonul cu un ciocan special, se poate observa cum acesta este antrenat într-o mișcare cu o anumită frecvență.

Sunetele, armonia și cântatul activează creierul uman. Urechea este primul organ uman care se dezvoltă integral, la doar două săptămâni de la concepție; ea transformă undele sonore în mișcare prin vibrarea anumitor părți ale urechii medii și interne. Această mișcare este apoi transformată în semnale electrice care sunt transmise la nervul cranian opt (nervul vestibulocochlear) din creier. De la ureche informațiile auditive sunt transmise mai întâi la trunchiul cerebral, apoi la thalamus și apoi la cortexul auditiv din lobul temporal de pe ambele părți ale creierului. Fătul poate auzi și chiar recunoaște muzica. După naștere, copilul este atras de muzică: plăcerea de a îngâna, dorința de a se mișca în ritmul muzicii, bucuria de a asculta cântecul de leagăn cântat de mama sau fascinația ce-l cuprinde când aude melodia preferată.

Muzica influențează aproape toate zonele creierului. Acest lucru înseamnă că, dacă, de exemplu, cânți la chitară sau asculți o orchestră simfonică, creierul este angajat aproape în înregime în acest proces. Ceea ce complică înțelegerea efectelor muzicii asupra creierului este faptul că nu există un centru muzical unic. La fel ca în cazul limbajului, muzica este percepută în mai multe feluri: astfel, o parte a creierului nostru decodează tonul și tempo-ul, în timp ce alte părți, precum memoria și centrul emoțional, sunt și ele „atinse” de muzică.

În cazul în care cânți la un instrument, o parte din creier va dirija mișcarea mânilor, în timp ce o alta este responsabilă de citirea notelor. A cânta la un instrument muzical este una din cele mai complexe activități umane, presupunând integrarea de activități multiple specifice ființei umane: abilități logico-matematice pentru asimilarea și utilizarea informațiilor muzicale, abilități motrice grosiere și fine pentru manevrarea instrumentului, imaginație spațială pentru coordonarea precisă a mâinilor și degetelor, abilități emoționale.

Studii privind influența muzicii asupra dezvoltării neurologice arată că, pentru a obține o dezvoltare optimă a creierului, educația muzicală a copilului trebuie să înceapă înainte de vârsta de 7 ani (în jurul vârstei de 5 ani). Astfel, se creează conexiuni între diferitele zone ale creierului, benefice pentru tot restul vieții.

La începutul anilor 1990 a fost efectuat un experiment care părea să demonstreze că ascultarea muzicii clasice ar putea îmbunătăți memoria! Acest efect a ajuns să fie cunoscut sub numele de “Efectul Mozart” pentru că selecția muzicală care părea a îmbunătăți memoria a fost un cântec de Wolfgang Amadeus Mozart. Mulți oameni au auzit despre acest experiment în mijloacele mass-media și au crezut că ascultarea muzicii clasice ar putea fi o modalitate bună de a-și îmbunătăți memoria și de a-și crește inteligența. În urmă cu aproximativ 15 ani, doi cercetători s-au declarat convinși că au descoperit ceea ce, ulterior, a fost numit „efectul Mozart” – imediat după ascultarea unei sonate a compozitorului, anumite persoane păreau capabile să rezolve mai ușor diferite sarcini cognitive; cei doi au reușit să își facă descoperirea faimoasă și foarte multe cursuri dedicate femeilor însărcinate au folosit muzica pentru a dezvolta inteligența fetușilor.

Alte laboratoare au încercat să folosească muzica lui Mozart pentru a îmbunătăți memoria, dar nu au avut success. De exemplu, în cadrul unui grup testat, faptul că au ascultat Mozart înainte de acest test nu a avut niciun efect asupra elevilor. Aparent efectul Mozart depinde de tipul de test utilizat.

Psihologii sunt rezervați totuși în ceea ce privește „efectul Mozart”, conform căruia muzica marelui compozitor îl face mai inteligent pe cel care o ascultă. În schimb, ei atrag atenția asupra faptului că micuții care iau lecții de muzică au rezultate mai bune la anumite tipuri de teste, precum cele de lectură și de concentrare. Totodată, persoanele care au primit o educație muzicală își dezvoltă mai bine capacitățile auditive, astfel că sunt capabile să distingă sensul unui cuvânt rostit într-un mediu zgomotos.

În orice caz, există alte studii care întăresc convingerea că există întradevăr un efect cognitiv pe termen lung produs de învățarea muzicii, după cum suține și Luisa Lopez, neurofiziolog la Universitatea Tor Vergata din Roma. Un alt studiu realizat de cercetători canadieni și publicat în revista „Brain”, demonstrează că mai mulți copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, după douăsprezece luni în care au luat lecții de muzică, au înregistrat rezultate mai bune la testele de memorie decât colegii lor, de aceeași vârstă, care nu au urmat cursurile. Și alți specialiști au confirmat că învățarea muzicii le îmbunătățește copiilor performanțele la testele spațiale, lingvistice și matematice.

DE CE AVEM NEVOIE DE MUZICĂ?

“Căci natura în cântul ei – ca și păsările, ca și albinele care fac muzică pentru creatorul lor – a contribuit la crearea omului.”

“Relația muzică-om se înscrie în mod direct în aria problemelor ce constituie dimensiunea spirituală a existenței umane […] În afara înțelegerii și explicației depline rămâne, poate, esențialul – relația ei cu sufletul uman.” Lecțiile de muzică sunt mai mult decât o metodă de relaxare, de delectare a simțului auditiv sau o activitate extracurriculară. Această artă constituie o terapie pentru dezvoltarea creierului și a abilităților, după cum arată studiile. La prima vedere, a aprecia muzica și a cânta la un instrument nu-ți confer niciun avantaj în lupta pentru supraviețuire. Muzica pare însă a avea foarte multe în comun cu limbajul. Arheologul britanic Steven Mithen susține că muzica și limbajul pornesc dintr-un izvor comun, ele separându-se pe parcursul evoluției. Este greu de spus ce anume le leagă, adaugă Giuliano Avanzi, neurolog la Institutul Besta din Milano. În opinia lui, cert este doar faptul că ambele reprezintă sisteme cu o valoare foarte ridicată din punctul de vedere al comunicării. Potrivit studiilor recente, muzica și limbajul au în comun un sistem sintactic ce ierarhizează părțile unui discurs sau ale unei compoziții muzicale, iar muzica are un efect benefic asupra memoriei și poate întări capacitatea de exprimare.

Experții de la Universitatea Northwestern au descoperit că studierea unui instrument muzical în copilărie are o contribuție semnificativă la maturitate. Copiii care au luat lecții de muzică și-au dezvoltat astfel o abilitate de răspuns la sunetele vorbirii mult mai performantă în raport cu ceilalți. Această capacitate este deosebit de importantă în special odată cu înaintarea în vârstă.

Abilitatea de răspuns la sunete este extrem de importantă, în special pe parcursul procesului de îmbătrânire, când creierul suferă modificări ce pot altera capacitatea auditivă. De aceea rezultatele numeroaselor studii realizate pe această temă, sugerează că orele de muzică studiate la școală sau exersatul la un instrument muzical în copilărie ar putea aduce beneficii importante creierului și sistemului auditiv la maturitate.

Muzica joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor, dincolo de relaxarea și buna dispoziție care se ascund în spatele ei. Studierea unui instrument muzical, activarea într-un cor sau pasiunea pentru muzică ajută la dezvoltarea memoriei verbale, la deprinderea noțiunilor matematice și la sporirea procesului învățării, dar și la posibilitatea legării unor prietenii strânse între cei mici.

Totodată, lecțiile de muzică luate în copilărie pot contribui la construirea succesului mai târziu în viață. Cercetătorii de la Universitatea de Stat Michigan au descoperit că dintre absolvenții programelor de știință, tehnologie, inginerie și matematică ale instituției, din promoțiile 1990-1995, cei care au reușit să își construiască propria afacere ori să aducă o inovație într-un domeniu s-au implicat în diverse activități artistice la o vârstă fragedă. Circa 93% din totalul absolvenților incluși în studiu au luat lecții de muzică în copilărie.

Nu în ultimul rând, lecțiile de muzică luate în copilărie, pe o perioadă de cel puțin trei ani, au contribuit la dezvoltarea capacității de discernământ auditiv, a abilităților motrice fine ale ambelor mâini, dar și a vocabularului și a raționamentului nonverbal, scriu cercetătorii americani în jurnalul PLOS One.

Alte cercetări au arătat că studierea unui instrument muzical poate contribui la stimularea coeficientului de inteligență și nu este niciodată prea târziu pentru a începe cursurile. Copiii care participă la lecții de muzică încă de la o vârstă timpurie pot dezvolta conexiuni mai puternice în creier, iar acei copii care încep lecțiile de muzică înainte de vârsta de 7 ani beneficiază de conexiuni cerebrale mai puternice, au un efect semnificativ asupra dezvoltării regiunilor motorii ale creierului, care ajută la planificarea și executarea mișcărilor. Educația muzicală aduce beneficii concrete copiilor de la o vârstă fragedă, subliniind totodată că perioada cuprinsă între vârsta de 6 ani și cea de 8 ani reprezintă o “perioadă sensibilă” în care antrenamentul muzical interacționează cu dezvoltarea cerebral, producând efecte pe termen lung asupra competențelor motorii și asupra structurii creierului. De asemenea, instrumentele muzicale ajută la o mai bună învățare a unei limbi străine și la interpretarea emoțiilor celorlalți. Deși studiile muzicale par să aibă beneficii generale, aceia care se bucură de ele sunt mult mai avantajați și nu se limitează doar la aptitudinile muzicale.

Cântatul sau ascultatul muzicii au multiple beneficii asupra creierului. Studiile recente despre influența muzicii asupra creierului nostru spun că muzica este magică. O melodie care ne place ne face să părăsim scaunele și să ajungem pe ringul de dans, să ne relaxăm și să ne încărcăm bateriile. Un anumit cântec ne poate duce cu gândul în trecut, ne poate face să retrăim anumite emoții și să visăm cu ochii deschiși. Oamenii de știință studiază de mult timp felul în care acționează muzica asupra creierului nostru, dezvăluindu-i misterele.

Muzica poate exacerba comportamentele de socializare, interacționând în mod direct cu complexele fenomene biochimice care pun corpul în relație cu zonele talamice din creier, aflate la baza emoțiilor; acestea din urmă, spre deosebire de activitățile cognitive, sunt reglate de rațiune într-o mai mică măsură și ca atare sunt mai puțin “conștiente”. În timp ce ascultăm muzici vesele sau sentimentale, exaltante sau relaxante, au loc modificări ale sistemului nervos vegetative care afectează tensiunea arterială, ritmul cardiac, respirația, transpirația și alte reacții fiziologice. Bucăți muzicale dansabile sau muzica pentru orchestră provoacă mai ales reacții de tip motor, pe când alte tipuri de muzică pot declanșa riposte respiratorii sau cardiovasculare.

Cu siguranță mulți dintre noi am pierdut cel puțin o dată noțiunea timpului când am fost la un concert care ne-a plăcut foarte mult, unde ne-am simțit așa de bine ascultând acele acorduri de parcă am fi intrat într-o lume paralelă, unde timpul curge altfel. Percepția corectă a timpului ne-a ajutat să evoluăm ca specie și să putem face față provocărilor zilnice, să ne raportăm corect la mediul înconjurător, la schimbări. Nu putem să nu remarcăm că, atunci când facem ceva foarte plăcut, să ascultăm muzică, timpul pare să devină ceva subiectiv, pare să curgă mai încet pentru noi decât pentru ceilalți care nu apreciază genul de muzică respective. Studiile arată că oamenii petrec mai mult timp într-un magazine sau într-un local unde răsună din difuzoare o muzică mai lentă, mai plăcută. Un studiu interesant care a dorit să arate cât de mult ne influențează muzica, a fost făcut în 2004 la Clubul Regal de Automobile care a declarat că muzica lui Richard Wagner “Ride of the Valkyrie”, este cea mai periculoasă melodie care poate fi ascultată de șofer. Ritmul alert al muzicii poate schimba percepția corectă a șoferilor despre viteza pe care o aveau, toți având astfel tendința să conducă mai repede.

Un alt motiv pentru care avem nevoie de muzică este acela că ne este mai ușor să depunem efort pe muzică. Și asta pentru că mușchii au o coordonare mai bună, iar oboseala se instalează mai târziu. În cadrul experimentelor, neurologii au monitorizat mișcarea muscular, consumul de oxigen și senzațiile subiecților în timp ce depuneau efort pe ritmul muzicii. Când ascultau muzică, muncitorii lucrau mai mult și se simțeau mai puțin obosiți. Același lucru este valabil și pentru sportivi, mai ales pentru forbaliști, care se simt mobilizați de cântecele suporterilor. Studii anterioare au arătat că muzica distrage creierul de la resimțirea durerii, însă un nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, afirmă că rezistența la efort are legătură cu ritmul muzicii și muzica nu este doar o distracție, ci poate deveni o forță motrice pentru a munci mai mult și mai eficient.

În viziunea unor autori (Spintge și Droh, Segenwald și J. Verdeau-Paillès, putem grupa efectele psihologice ale muzicii în următoarele categorii:

♪ Relaxare psihică, având implicații comportamentale: catharsis, sedare, euforie.

♪ Stimulare psihică: creșterea randamentului cognitiv, euforie, creșterea încrederii în sine, stimularea voinței și inițiativei.

♪ Comunicare interumană, cu un caracter intraverbal, bogat în elemente suggestive, dar și caracter verbal ce accentuează, cu ajutorul textului, ideile și sentimentele vehiculate de muzica instrumentală.

♪ Scăderea pragului durerii și modificarea excitabilității psihomotorii.

SECRETUL URECHII MUZICALE ABSOLUTE

Misterioasa abilitate de a recunoaște orice notă muzicală este de multă vreme asociată în muzică ideii de geniu. Mozart era capabil de așa ceva; probabil și Beethoven. Majoritatea muzicienilor sunt de accord că, deși nu au beneficiat de o instruire formal de specialitate, Jimi Hendrix și Ella Fitzgerald posedau și ei această abilitate.

Muzicienii, psihologii și cercetătorii din domeniul neurologiei încearcă de decenii să înțeleagă mecanismele care duc la apariția acestei abilități și dacă într-adevăr urechea muzicală absolută reprezintă o component esențială în cazul talentelor interpretative ieșite din comun. În prezent aceștia sunt în cele din urmă capabili să ofere niște răspunsuri, pe baza a numeroase studii care sugerează idea existenței unor particularități la nivelul creierului celor dotați cu o ureche muzicală perfectă. Se pare că aproape toată lumea îndeplinește la începutul vieții condițiile necesare dezvoltării unei urechi musicale performante, ceea ce conduce la idea că mulți alții ar putea fi capabili să deprindă acest talent.

Dacă ar fi să îi eliminăm din discuție pe cei cu defecte auditive, urechile tuturor oamenilor sunt capabile să recepționeze aceleași sunete. Asta înseamnă că diferența trebuie să apară la nivelul creierului, într-o manieră care să permit persoanelor dotate cu ureche muzicală absolută să recunoască faptul că un sunet cu o frecvență de 440 Hz este un “LA”, în același mod în care noi toți percepem lumina cu o frecvență de 660 tetra-Hz ca fiind “albastră”.

Daniel Levitin a ajuns la concluzia că urechea muzicală absolută provine din două aptitudini distincte: capacitatea de memorare pe termen lung a notelor muzicale, pe care mulți o posedă, cât și abilitatea de a asocia acestor amintiri o etichetă verbală. De acest al doilea obstacol nu poate trece majoritatea oamenilor, inclusiv mulți muzicieni instruiți. Studiile efectuate asupra creierului par să suțină ipoteza lui D. Levitin. Sarah Wilson de la Universitatea din Melbourne, Australia, a descoperit recent că, atunci când ascultă muzică, oamenii dotați cu ureche muzicală perfectă tind să dezvolte o activitate cerebrală mai mare într-o regiune a emisferei stângi cunoscută sub numele de girusul temporal superior. Această zonă este considerată responsabilă cu analiza și filtrarea diverselor sunete care ajung la nivelul urechilor noastre. Important de menționat este și faptul că, de asemenea, regiunea respectivă este considerată ca având rol crucial în procesarea limbajului. Echipa din Australia a concluzionat că regiunea ar putea conține un fel de “șablon muzical” în cazul acestor oameni.

Creierele persoanelor cu ureche muzicală absolută “e posibil să fie oarecum diferite de la bun început, filtrând informația într-un mod ușor distinct de medie”, spune Patrick Bermudez, de la Universitatea McGill. Dacă veți expune un asemenea creier unei educații muzicale la o vârstă foarte tânără, rezultatul ar fi, spune el, o ureche muzicală perfectă. În prezent căutările se concentrează în direcția identificării altor trăsături care ar putea conduce la apariția unui “șablon muzical”. În vederea dezvoltării acestui “șablon”, în afară de educația muzicală timpurie, mai sunt câțiva factori din mediul în care se dezvoltă un copil care pot juca un rol foarte important. Unul dintre ei ar fi limba maternă a copilului. Psihologul de la Universitatea din California, Diana Deutsch, a constatat că urechea muzicală absolută este mai des întâlnită la persoanele care cresc vorbind limbi tonale, cum sunt dialectele vorbite în China, în cazul cărora înțelesul cuvintelor depinde de tonalitatea sunetului. Vorbitorii nativi de limbi care nu prezintă această particularitate, cum e și cazul limbii engleze, nu au posibilitatea de a asocial în copilărie tonurile cu sensurile cuvintelor, fiind dezavantajați din acest punct de vedere.

Folosind rezonanța magnetică funcțională, câțiva colegi de la Harvard Medical School din Boston au descoperit că regiunile lobilor temporali implicate în procesul de prelucrare a sunetului ar putea fi “hiper-conectate” la persoanele cu ureche muzicală absolută, care prezintă un volum mai mare de materie albă, responsabilă cu interconectarea neuronilor. Și diferența a fost vizibilă în emisfera stângă. Aceste regiuni sunt considerate cruciale pentru recunoașterea sunetelor, deoarece sunt responsabile pentru legătura dintre zonele memorării unei note muzicale și eticheta lingvistică a notei respective.

MUZICA DEZVOLTĂ CREIERUL UMAN

Ce se întâmplă în creierul nostru când ascultăm muzică? Neurologia explică de ce muzica are o influență atât de mare asupra noastră. Atunci când ascultăm o melodie care ne place, activitatea din cortexul prefrontal, care este responsabil cu introspecția, se oprește. De aceea, nu este deloc greșit să spunem că “ne-am pierdut pe noi înșine” în timpul unui concert. Deși starea aceasta apare destul de rar, doar în timpul unor moment foarte încărcate de emoție, oamenii de știință spun că este foarte asemănătoare cu starea zen care poate fi atinsă prin meditație.

Dragostea copilului pentru muzică începe deseori cu anumite cântecele de adormit sau rime pe care mama i le spune când copilul e în pătuț. Pe măsură ce ei cresc, muzica joacă în continuare un rol important în fiecare etapă a educației lor.

Artele pot schimba complet și pot aduce energie procesului de învățare. Este o unealtă puternică atunci când poți să faci o legătură între muzică și arte sau alte subiecte de bază. Puterea muzicii poate fi văzută în multe școli, fiecare școală integrând muzica în sălile de clasă într-un mod diferit.

Impactul muzicii asupra biologiei și gândirii umane este încă incomplet cunoscut. Însă cei care au aspirat să ofere o explicație au descoperit informații complementare. Pe de o parte sunt cei care, asemenea lui Daniel Levintin, specialist în psihologie cognitivă și neuroștiințe, autor al cărții This Is Your Brain on Music: The Science of a Human Obsession, cred că muzica antrenează în creier același mecanism adictiv pe care îl activează sexul și drogurile. Alții, precum neurologul Oliver Sacks, spun că muzica poate să ne transforme gândirea și comportamentul, chiar și cu cele mai simple armonii muzicale. Poate și fiindcă omul și-a dezvoltat apetența pentru muzică odată cu abilitățile de folosire a limbajului, așa cum susține unul dintre cei mai apreciați neurologi contemporani, care este și muzician, Aniruddh Patel.

Muzica reduce anxietatea, crește rezistența fizică, ameliorează somnul și pulsul,crește capacitatea de memorare și îmbunătățește performanțele cognitive. Între atâtea beneficii, ne-am aștepta ca muzica să aibă un impact și asupra vieții spirituale. Liderii religioși au tratat subiectul muzicii de închinare militând când pentru reverență,adecvată unui ritual religios, când pentru adaptare, adecvând structura muzicii la cultura momentului.

Chiar dacă aceste două atitudini au polarizat perspectivele privind muzica religioasă, cercetătorii evidențiază un obiectiv care ar trebui să nu lipsească dintr-o piesă muzicală care se respectă și care își respectă ascultătorii: armonia. Plăcerea pe care o resimțim atunci când ascultăm o melodie este legată strict de nivelul de disonanță receptat. Cu alte cuvinte, cu cât o piesă ni se pare mai armonioasă, cu atât ne place mai mult. Armonia însă depinde de nivelul de educație muzicală, dar nu atât formală, cât o cultivare a simțului muzical.

Muzica este atât știință, cât și artă. Ca știință, ea este exactă, realistă, explicată matematic de la Pitagora încoace, este „ordine, măsură, proporție, echilibru, simetrie și armonie“ sau, după cum o denumea matematicianul Octav Onicescu, este „matematica sunetelor“. Prin această dublă calitate a sa, muzica formează și dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi și deprinderi, cum ar fi: gândirea logică, memoria, atenția distributivă, afectivitatea, voința, imaginația, creativitatea, spiritul de ordine și disciplină, punctualitatea, responsabilitatea etc. Toți copiii trebuie să facă muzică nu pentru a se consacra în specialitate și nici măcar pentru cultura lor generală, ci pentru a-și dezvolta capacitățile intelectuale într-un mod plăcut. Muzica este o disciplină prin excelență practică și ea se învață numai practicând-o, iar mesajul ei se pătrunde și se receptează cel mai bine tot în practică, de aceea ea are un pronunțat rol formativ pentru intelect; când cântă, copilul își exersează, din plăcere și nu cu scop didactic, operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, asocierea, disocierea, abstractizarea, generalizarea și concretizarea.

1. Dezvoltarea limbajului

Specialiștii au identificat o legătură importantă între muzica și dezvoltarea limbajului la cei mici. Muzica se poate dovedi o terapie importantă în special în rândul copiilor cu dificultăți de limbaj și vorbire. Oamenii de specialitate susțin că studierea unui instrument muzical îmbunătățește felul în care creierul procesează limbajul și îi ajută pe micuți să depășească problemele legate de acesta, citit sau învățare.

2. Favorizarea procesului de învățare

Creierul are răspunsuri specifice la ritm, melodie și sunete, ceea ce determină creșterea activității cerebrale și dezvoltarea căilor neuronale. Conexiunile neuronale sunt activate fie când copilul cântă la un instrument, fie că pur și simplu ascultă muzica, ceea ce duce la îmbunătățirea modului în care copilul absoarbe și procesează informații. Muzica ajută la crearea unei balanțe în dezvoltarea cerebrală. Pe de o parte sunt materiile exacte, precum matematica, ele folosind partea stângă a creierului, iar pe de altă parte, activitățile creative, imaginative, care sunt trezite și dezvoltate de partea deaptă a creierului.

3. Dezvoltarea memoriei verbale

Muzica are implicații și ăn dezvoltarea memoriei verbale. Învățarea și repetarea versurilor melodiilor ascultate se dovedește a fi o tehnică eficientă de îmbunătățire a capacității de a reține informații. Muzica provoacă creierul copiilor să lucreze în multe feluri. Cântatul la un instrument muzical necesită o abilitate crescută de a rezolva probleme și de a folosi memoria și atenția în timpul sarcinilor complexe.

4. Îmbunătățirea abilităților sociale

Muzica îi face pe copii mai prietenoși, chiar și pe adulți. Cercurile muzicale, locurile unde se cântă/ascultă muzică, adună laolaltă oameni care au astfel ocazia să relaționeze și să lege noi prietenii. Muzica se transformă astfel într-un liant puternic pentru relațiile dintre copii și le dezvoltă abilități sociale importante.

În plus, le dezvoltă capacitatea de a lucra în echipă, mai ales dacă aceștia sunt înscriși la cercuri de muzică sau activități corale. Specialiștii, dar și profesorii, au observat că acei copii care ascultă muzică sau care cântă sunt mai prietenoși, se poartă mai frumos și au mai multă încredere în forțele proprii.

5. Dezvoltarea conștiinței de sine

Copiii învață să cunoască și să devină conștienți de ei inșiși în timp ce ascultă muzica sau cântă la un instrument. Muzica îi învață pe copii să se automotiveze, fiind vorba de o mulțumire de sine, interioară, mai valoroasă decât recompensele materiale, exterioare. În plus, el devine propriul critic al muncii sale și învață cum să găsească singur resurse pentru a deveni mai bun în ceea ce face.

6. Deprinderea noțiunilor matematice

Copiii învață mai ușor matematica, una dintre cele mai grele materii școlare, cu ajutorul muzicii. În urma unor teste speciale, s-a descoperit că cele mai bune rezultate școlare le-au avut copiii care au fost implicați în activități muzicale, spre deosebire de cei care nu au avut legătură cu muzica.

Potrivit oamenilor de știință, unul dintre motivele pentru care muzica poate adduce atât de multe schimbări la nivelul creierului este intersectarea sistemelor emoționale și de cunoaștere implicate în actul muzical.

CREIERUL EMOȚIONAL ȘI EMOȚIILE INDUSE DE MUZICĂ

Orice mesaj cognitiv implică și unul afectiv, chiar și atunci când rostim un cuvânt neutru, fără încărcătură emoțională. Structura din creier, care procesează emotivitatea este sistemul limbic (complexul reptilian). “Sistemul limbic funcționează la om ca cel de-al doilea creier. Implicațiile funcționale ale sistemului limbic, numic și creier emoțional, sunt multiple, afectivitatea având un rol mai mare decât capacitatea cognitivă în manifestarea personalității umane.”

Una dintre cele mai importante contribuții ale emisferei drepte este expresia emoției în muzică. Este cel mai dificil lucru pe care un profesor de muzică îl are de predate și asta datorită individualității fiecăruia. Subtilele “imperfecțiuni” ale muzicii redate într-un concert, de exemplu, sunt cele care o fac să transmită emoție. Poate de aceea uneori muzica realizată pe calculator pare “rece” și lipsită de sentimente… pentru că este prea perfectă! Subtilele schimbări de dinamică, ritm, tempo, articulație sunt cele care dau muzicii frumusețea ei, iar acest lucru este valabil în toate formele de muzică.

Puțini oameni nu sunt sensibili la muzică. Agreăm, în primul rând, muzica în care am crescut. Ea constituie semnalul la care s-au sensibilizat programele noastre de percepere și de savurare a muzicii. „Muzica exprimă afectele cele mai profunde și mai colorate dintre toate formele de artă, spune pianistul Jean-Philippe Colard. Muzica nu este invenția omului, ci a Universului. Armoniile muzicii sunt armoniile Universului. Prin muzică Universul își exprimă nevoia de frumos, de estetic. Sintagma de Cosmos creată de pitagora înseamnă armonie. Fiecare planetă își are muzica sa, muzica sferelor, în care anticii chiar credeau.

Emoțiile induse de muzică sunt adeseori însoțite de senzații fizice cum sunt fiorii, adică senzații de tremurături sau furnicături care străbat corpul ca rezultat al emoției intense. Două studii de referință au indicat că marea majoritate a indivizilor au fost sensibili la fiori și că aceste fenomene corporale au fost asociate cu emoții induse de muzică, mai ales cu tristețe și melancolie. Evenimente muzicale cum ar fi crescendo-urile sau solo-ul unui instrumentist detașându-se de pe un fond muzicale orchestral au indus fiori, acești fiori muzicali corelând cu creșterea conductanței electrice a pielii și a frecvenței cardiace.

Abilitatea de a exprima emoții în muzică este o abilitate care trebuie să se dezvolte, foarte importantă pentru un muzician/compozitor. Așa cum am spus și mai devreme, nonmuzicienii receptează muzica în primul rând în emisfera dreaptă; prin urmare, acestea sunt influențate mai mult de aspectele emoționale ale muzicii decât de cele intelectuale. Se vorbește despre mulți muzicieni clasici instruiți care au avut o tehnică uimitoare și au dat dovadă de o virtuozitate uluitoare, dar au arătat puțin sau nicio emoție în expunerea lor muzicală. Chiar și în domeniul muzicii clasice, când vorbim de expunerea unei orchestre simfonice sau a unei opera, un individ cu o tehnică mai puțin impresionantă, dar cu abilitatea de a invoca un răspuns emoțional în cel care ascultă, acela va ieși în evidență.

Un alt aspect intrigant în ceea ce privește emoția sau inflența muzicii asupra creierului uman ar fi volumul ridicat al muzicii din baruri sau alte locații de acest gen. În aceste cazuri, muzica este atât de tare încât este imposibil să porți o conversație. O nouă cercetare dezvăluie un motiv foarte bun: muzica tare stimulează consumul mai rapid de alcool, cel puțin în rândul femeilor tinere. Și nu contează dacă muzica este una lentă sau ritmată. Studiul a fost efectuat pe 45 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani. Toate femeile erau consumatoare regulate de băuturi pe bază de votcă, iar în timp ce consumau băutura unele aveau muzică pe fundal, altele nu. Au fost observate diferențe notabile între participantele care ascultau muzică și cele care nu ascultau. Diferența cea mai evidentă era că femeile terminau băutura mai repede atunci când muzica se auzea în fundal, indiferent că era lentă sau rapidă.

MELOTERAPIA SAU TERAPIA PRIN MUZICĂ

"Muzică, tu ești tovarășul meu de zi și de noapte, la durere și la fericire." – Rabindranath Tagore

“În natură, totul cântă, totul vibrează, fiecare creatură emite niște vibrații care se propagă în unde muzicale. De aceea se poate afirma că totul este muzică în natură. Există muzică în râurile curgătoare, în izvoarele care țâșnesc, în ploaia ce cade, în vuietul torentelor, în mișcarea neîntreruptă a oceanelor și a mărilor. Există muzică și în adierea vântului, în foșnetul frunzelor, în ciripitul păsărilor….” Prin muzică omul își exprimă sentimentele, și le face auzite, fie ele pozitive sau negative, muzica este cea care îl eliberează. Simțim și auzim muzica cu tot corpul! Psihofoniștii au indicat ce zone ale corpului “aud” cel mai bine muzica, și anume, oasele capului și ale coloanei vertebrale.

Sunetele au asupra noastră o putere de care, de multe ori, nici nu suntem conștienți. Trăim într-o mare de sunete, prea adesea asurzitoare, stridente, stresante, patogene. Dar există și sunete care, alese cu grijă, ascultate cu atenție sau “emise” sub o supraveghere pricepută, au însușirea miraculoasă de a face bine. De aici, s-a născut vechea artă a alinării suferințelor prin muzică. Mult timp practicată de om, apoi uitată în mare măsură și redescoperită astăzi, terapia prin muzică a devenit un subiect captivant de studiu în domeniul sănătății minții și a corpului, fiind investigată cu mijloace tehnologice performante, în speranța deslușirii felului misterios în care muzica acționează asupra noastră.

Meloterapia sau terapia prin muzică este o funcție a muzicii ce a fost descoperită de când omul a existat pe pământ. Există și scrieri care atestă acest lucru, iar una din cele mai importante mărturii este Biblia, care relatează că regele David utiliza această funcție magică a muzicii pentru a alunga duhurile rele cu ajutorul harfei. Un alt exemplu este zeul soarelui Apolo, care era de asemenea zeul poeziei, medic, dar și zeu al muzicii; Platon și Damon, susțineau ideea că sănătatea trupească și spirituală, dar și cea morală și educativă se obține prin muzică. Scrierile din Antichitate și anume, "Odiseea" lui Homer în care se spune că sângerarea era oprită cu ajutorul cântecelor și că muzica era principalul tratament în tămăduirea unor boli.

Există studii inițiate de către Sulzer și aduse în forma de final de Vasile Pârvan, asupra unor dansuri străvechi ce au elemente care se regăsesc în dansul Călușarilor medievali românești, iar acestea erau folosite tot ca tratament terapeutic și că vindecarea sufletului și trupului devenise un meșteșug. De asemenea găsim și terapeuți români, Celsius și Boetius, care se ocupau cu tratarea bolilor psihice cu ajutorul muzicii și recomandau cântecele de leagăn pentru adormirea copiilor, dar și că muzica zgomotoasă de o intensitate ridicată are caracter nociv. Boetius afirma: "sănătatea este atât de muzicală, încât boala nu este nimic altceva decât o disonanță și această disonanță poate fi rezolvată prin muzică." Și astfel exemplele pot continua. Meloterapia nu s-a oprit și a continuat să existe și să se dezvolte odată cu trecerea timpului; s-a adaptat și s-a transformat în funcție de condițiile vieții și continuă să trateze omul. Nici măcar nu ne dăm seama că noi facem meloterapie la noi acasă, cu noi înșine în momentul în care ascultăm muzică să ne eliberăm de stres sau dacă ne încearcă sentimente nu chiar pozitive, cum ar fi stările depresive, supărările, tristețea, chiar și atunci când trecem printr-o stare emoțională de bine, de extaz, primul lucru care ne ajută să ne eliberăm de toate acestea și să ne exprimăm este muzica. Ceea ce unii nu știu este că acest lucru extrem de simplu lucrează mult mai complicat, și asta pentru că muzica are un rol important în irigarea creierului, este benefică pentru tensiunea arterială și așa cum am mai spus atenuează stările depresive și disfuncțiile anatomice. Meloterapia este practicată oriunde în lume, atât în casele fiecăruia dintre noi, cât și în cabinetele specializate de medicină, chiar fără să ne putem da seama.

Deși studiată pentru numeroasele sale beneficii asupra minții, sănătății, dar și a personalității umane, muzica are și efectele ei negative, dacă nu este folosită în mod corect și sunt depășite limitele pe care omul le poate suporta. Un studiu realizat de către specialiști în domeniul meloterapeutic atestă că muzica are efecte nocive dacă este amplificată și dusă la extreme și poate crea o atmosferă nu tocmai benefică sănătății. De exemplu: "10 dB = în cabina de înregistrări Radio, 20 dB = în dormitor, 50 dB = în birou, 60 dB = conversație, 70 dB = circulație, 80 dB = zgomotul unei mașini de freză și 120 dB = pragul senzației dureroase auditive", ținând cont de faptul că limita normală de decibeli indicată de specialiști este de 65 dB.

După o analiză riguroasă a impactului muzicii ușoare, în special, s-au constatat câteva deosebiri:

a) acțiunea "directă" a mesajului pe care muzica îl transmite, fără ca auditorul să decodifice acest mesaj;

b) caracterul "acut" trecător al sentimentelor și trăirilor emoționale pe care muzica ușoară le produce;

c) impactul somato-visceral "direct" care este generat de intensitatea ridicată a unor genuri actuale cum ar fi: hard-rock, rock, tehno, heavy-metal ș.a.; de asemenea au și un efect nociv asupra organelor interne;

d) dependența tinerilor care ascultă toate aceste genuri muzicale "noi", devenită pentru unii element dispensabil, dar necunoscători de efectul negativ asupra emoțiilor, sentimentelor.

De aceea muzica are un rol important în modificarea comportamentului omului, dar asta se realizează și în funcție de genul de muzică pe care alege să îl asculte. De ce? Pentru că fiecare gen muzical are o anumită influență asupra omului. De exemplu genul clasic este folosit în meloterapie și este recunoscut pentru efectele benefice pe care le are asupra psihicului uman și nu numai. Dar sunt și genuri muzicale care acționează asupra tinerilor, adepți ai unor curente cum ar fi havy-metal, rock și altele, făcute să inducă violența pe plan psihic, apar tulburări ale comportamentului și modificări la nivelul personalității umane. Unii cercetători afirmă că sunetele bogate în armonice ridicate vor avea o acțiune energizantă pe planul capitalizării potențiale, numite sunete de încărcare; în schimb, alte sunete, situate în zonele grave, vor epuiza toate rezervele acumulate până la a provoca extenuarea totală a subiectului supus lor, pe acestea numindu-le sunete de descărcare. S-a descoperit chiar că unele sunete, foarte joase, și infrasunetele, pot degaja o putere atât de mare, încât pot provoca prăbușirea clădirilor. Zgomotul este considerat de populație factorul major de afectare a sănătății în zilele noastre; este provocat de stimulări sonore, care sunt efectul unor fenomene vibratorii. Aceste stimulări lovesc în mod anormal structurile nervoase foarte delicate ale celulelor de la nivelul cochleei și receptorii scoarței cerebrale, în acest mod ajungându-se la tulburări grave. Deseori este nevoie de multe luni, uneori ani, pentru ca victima unor agresiuni sonore prelungite să-și redobândească echilibrul biologic și mai ales psihologic, după încetarea unor traumatisme.

Există și mărturiile unor mari compozitori cum ar fi Yehudi Menuhin care vorbește despre asistarea sa la un concert de muzică rock, care i-a trezit sentimente pline de o încărcătură negativă și a fost determinat să părăsească acel spațiu care i-a determinat o durere fizică. De asemenea, artistul Edgar Willems și-a dedicat o parte din munca sa studierii raportului dintre muzică – psihologie – meloterapie, iar acest lucru s-a reflectat în cele patru lucrări ale sale, "Le rythme musical", "Les bases psychologiques de l'education musicale", "Introduction a la musicotherapie" și "Musiktherapie bei psychiatrischen", lucrări în care vorbește și despre efectele muzicii și meloterapiei în educația muzicală. Tot el a distins câteva forme de terapie cu ajutorul muzicii, și anume: sonotherapie, ritmotherapie, meloterapie și musicotherapie. Și scriitorul și filosoful român Emil Cioran a pledat pentru muzică și spunea că muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart și a lui Johann Sebastian Bach este cea mai bună "ca remediu împotriva disperării".

Muzica de fapt, înseamnă vibrație, lucru la care majoritatea oamenilor reacționează în mod spontan. Viața omului va căpăta alte valențe atunci când va învăța să folosească într-un mod armonios muzica. Așa cum am spus până acum, muzica are efecte benefice asupra organismului omului și este folosită ca tratament; realizându-se nenumărate studii, s-a demonstrat că muzica are efect asupra creierului uman.

După numeroase cercetări medicale, medicii, alături de alți specialiști din domeniul muzicii și al meloterapiei, au ajuns la concluzia că tratamentul prin muzică trebuie aplicat ținându-se cont de afecțiunea pacientului, a educației acestuia și a pregătirii muzicale. Astfel s-au realizat câteva categorii de "boli", urmate fiecare de repertoriul necesar îmbunătățirii stării de sănătate, și anume:

♫ Muzica terapeutică cu efect liniștitor:

♪ J.S. Bach – Preludiile

♪ F. Schubert – Ave Maria

♪ L.van Beethoven – Concertul Imperial

♪ Fr. Chopin – Valsurile

♪ A. Dvořák – Din lumea nouă

♫ Muzica pentru calmarea sistemului nervos, a stărilor de agitație:

♪ L.van Beethoven – Concertul Imperial, Adagio din Sonata pentru violoncel și orchestră în sol minor

♪ Fr. Schubert – Rosamunda

♪ P.I. Ceaikovski – Scena și dansul reginei din Lacul lebedelor

♪ G. Mahler – Simfonia a III-a

♪ A. Dvořák – Adagio din simfonia Lumea nouă

♫ Muzica pentru tratarea insomniilor:

♪ J.S. Bach – Variațiuni, primul și al doilea Preludiu

♪ W.A. Mozart – Concert pentru pian și orchestră nr. 21

♪ R. Schumann – Reverie

♪ Fr. Schubert – Ave Maria

♫ Muzica pentru calmarea durerilor:

♪ L.van Beethoven – Simfonia Pastorala nr. 6

♪ P.I. Ceaikovski – Simfonia a VI-a

♪ Fr. Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor

♪ M. Ravel – Rapsodia Spaniolă

♫ Muzica pentru surmenaj intelectual:

♪ J.S. Bach – Fugile

♫ Lucrări muzicale cu efect reconfortant:

♪ J. Strauss – Voci de primăvară

♪ P.I. Ceaikovski – Lacul lebedelor

♪ L.van Beethoven – Simfonia Pastorala

♪ Fr. Schubert – Serenade

♪ Fr. Liszt – Vis de dragoste

♪ C. Porumbescu – Balada

♫ Lucrări muzicale cu caracter cumulativ și tonifiant:

♪ Fr. Liszt – Rapsodia ungară

♪ R. Wagner – Marele Marș

♪ G. Verdi – Marșul din Aida

♪ Ch. Gounod – Faust (Actul IV)

O altă clasificare in funcție de diagnostic și stările pacienților a fost făcută și asupra notelor muzicale:

"♪ Nota DO este adresată mirosului și se recomandă în terapia pentru combaterea anemiei, a afecțiunilor sângelui și ale sistemului circulator, pentru dureri lombare.

♪ Nota RE este adresată gustului și se utilizează în terapia afecțiunilor respiratorii, obezitate, calculi biliari etc.

♪ Nota MI este adresată văzului și se recomandă pentru afecțiunilor digestive.

♪ Nota FA este utilizată pentru dezvoltarea sensibilității tactile și se recomandă în terapia unor afecțiuni neurologice.

♪ Nota SOL este importantă pentru auz și se recomandă pentru terapia afecțiunilor musculare.

♪ Nota LA pentru intuiție, recomandată în toate afecțiunile nervoase.

♪ Nota SI răspunde reflexelor întregului corp și se recomandă în terapia afecțiunilor endocrine."

“Muzica și culoarea pot să joace un rol foarte important atunci când vrem să creem vibrațiile necesare pentru reechilibrarea bolnavilor mental și/sau fizic.” De aici, Marie-Louise Aucher, a făcut numeroase cercetări în acest domeniu și a ajuns la niște echivalențe între note și culori în funcție de sistemul Yin și Yang, astfel:

Yin: Yang:

Nota DO = roșu Nota SOL = roșu

Nota RE = portocaliu Nota LA = portocaliu

Nota MI = galben Nota SI = galben

Nota FA = verde Nota DO = verde

Nota SOL = albastru Nota RE = albastru

Nota LA = indigo Nota Mi = indigo

Nota SI = violet Nota FA = violet

Tratarea prin muzică sau meloterapia are câteva obiective pe care doreștesă le atingă în timpul celui mai minunat și nedureros tratament, și anume:

– ajută la comunicarea cu cei din jur;

– dezvoltă sensibilitatea;

– facilitează contactele sociale;

– îmbogățește viața unei persoane;

– previne/reduce tulburările de comportament;

– oferă plăcere, bucurie;

– liniștește angoasa.

Meloterapia poate lua două forme:

1. o modalitate activă – prin utilizarea unui instrument muzical;

2. o modalitate pasivă – prin ascultarea muzicii.

Putem spune că, deși nu avem un scop anume atunci când ascultăm și am ales muzica doar pentru a umple golul din jurul nostru, omul vizualizează diferite imagini, trece prin stări emoționale distincte, reușește chiar să își schimbe starea în care se afla înainte de a audia o melodie. Totuși, atunci când ascultăm cu atenție sunetele care ne înconjoară și melodia ce ne acaparează treptat, muzica are un mare impact asupra psihicului. Acest lucru ne demonstrează că muzica reușește să comunice, să ne comunice și să inducă trăiri sufletești specifice, care revin de fiecare dată când reascultăm același fragment muzical și asta pentru că omul asociază ceea ce ascultă cu sentimentele, fie ele pozitive sau negative, ceea ce duce la o conștientizare mai mare a muzicii și a mesajului transmis. Ceea ce omul nu poate descoperi de prima dată este că muzica ne ajută să ne descoperim propria persoană, cu ajutorul ei receptăm frumosul, minunățiile ce ne înconjoară, dar și încărcătura morală pe care o conține mesajul său. Muzica reușește să spargă barierele sociale și trece dincolo de acestea, iar un exemplu elocvent este audiția colectivă care creează o legătură evidentă între cei care ascultă, se bucură împreună, ba chiar interpretează colectiv anumite fragmente muzicale și îi antrenează în decodificarea mesajului muzical.

Efectul muzicii nu a fost studiat doar asupra oamenilor și personalității acestora, ci și asupra celorlalte ființe și materii vii care ne înconjoară. S-au realizat studii asupra animalelor, asupra plantelor și s-au făcut comparații între efectul muzicii clasice, care este unul pozitiv, și efectul muzicii rock, care este negativ. S-a observat că plantele au o creștere mai rapidă și produc mai multe flori, fructe și semințe când au un fundal muzical instrumental, în special flaut și vioară. Un alt "lucru" care este în strânsă legătură cu muzica este natura, muzica naturii reprezentată de șipotele izvoarelor, torentul cascadelor, forța valurilor mării, ritmicitatea picăturilor de ploaie, ciripitul păsărilor, foșnetul frunzelor – toate acestea sunt redate prin sunete de o frumusețe intrinsecă, care influențează benefic sufletul și spiritul uman pentru că această muzică intră în rezonanță cu vibrația organismului uman.

O definiție a muzicii o găsim în scrierile lui Yehudi Menuhin acesta spunând că "muzica este omul, mai mult decât cuvintele, căci cuvintele nu sunt decât simboluri abstracte care transmit înțelesuri reale bazate pe fapte". Acest mare compozitor a relatat faptul că muzica este "forma noastră de exprimare cea mai veche, mai veche decât graiul și arta".

Cu ajutorul meloterapiei, copilul face primii pași spre descoperirea muzicii, explorează instrumentele, ajunge să comunice prin sunete și cu ajutorul lor și prezintă interes față de mediul în care trăiește. Ajunge, de altfel, să capete curaj, are inițiative în abordarea persoanelor cu care ulterior va socializa și răspunde stimulilor externi. Întregul proces reprezintă un progres în dezvoltarea socială și a comunicării, progres care continuă sub influența mediului zilnic în care copilul trăiește.

Un nou studiu realizat în SUA a identificat o metodă simplă ce poate îmbunătăți viața noilor născuți. Cântatul în sala de terapie intensivă neonatală și redarea unor sunete similare celor auzite în uter ajută la atenuarea pulsului bebelușilor prematuri și îmbunătățește totodată somnul și ritmul de alimentație al acestora. Bebelușii care sufereau de probleme respiratorii sau septicemie tindeau să se simtă mai bine atunci când îi ascultau pe părinți în timp ce cântau un cântec de leagăn și atunci când ascultau sunete ce imitau zgomotele făcute de bătăile inimii mamei atunci când erau în uter. Funcțiile neurologice pot fi îmbunătățite cu ajutorul muzicii, iar semnele vitale pot fi și ele îmbunătățite prin sunete interactive și prin terapia cu muzică.

În educație, muzica ar putea fi folosită pentru a stabili nivelul de receptare al unui copil și nu numai. Ea a fost denumită ca fiind un hobby sau un mod de a-ți ocupa timpul liber, iar pentru a demonstra acest lucru avem argumente precum:

– suprimarea stresului;

– reducerea epuizării profesionale;

– îmbunătățirea stării psihice;

– amplificarea procesului hormonal de creștere;

– stimularea gândirii și creativității;

– stimularea recunoașterii tiparelor și a reprezentării mentale;

-determinarea unor rezultate mai bune în domeniu științelor exacte (matematică, știință etc);

– stimularea orientării în timp și spațiu;

– dezvoltarea aptitudinii de învățare;

– crește stima de sine;

– reducerea anxietății, a problemelor emoționale.

Din păcate, cultura în care trăim, caracterizată prin viteză și eficiență, ne-a obișnuit să pretindem rezultate rapide, obținute cu minimum de efort. Așa că preferăm să luăm medicamente, ușor de procurat și administrat, în locul participării la un proces interpersonal care presupune implicare îndelungată și deschidere din partea noastră. Dacă totuși ne gândim, utilizarea muzicii sprijină tratamentul medicamentos, crescându-I eficiența, fapt atribuit muzicii de cercetători că stimulează emoțiile pozitive și întărește motivația pacienților de a participa la exercițiile de recuperare pentru recăpătarea mobilității; muzica reduce intensitatea stărilor de oboseală, anxietate și proastă dispoziție, iar în cazul în care se practică sub forma unor sesiuni terapeutice de grup, stimulează interacțiunile sociale, cu consecințe benefice asupra moralului pacienților. Implicarea directă, pe de altă parte, are de asemenea efecte pozitive, puternice. A cânta este o metodă de recuperare extrem de utilă în cazul unui accident vascular cerebral – utilizarea muzicii ca tratament fiind un câmp de cercetare în care se obțin deja rezultate foarte bine documentate.

Terapia prin muzică și-ar găsi principala utilizare în afecțiunile de ordin psihic. Totuși, dacă ținem seama de legătura indisolubilă dintre psihic și trup, efectele unei terapii muzicale bine conduse s-ar putea prelungi și amplifica dincolo de combaterea depresiei și a stărilor de melancolie sau de agitație. Tot terapia muzicală ne poate ajuta în recuperarea motorie, în ajutarea celor care suferă de leziuni cerebrale sau de boli cum ar fi Alzheimer și Parkinson, în stimularea dezvoltării copiilor cu dizabilități și a celor autiști, în ameliorarea coordonării mișcărilor și îmbunătățirea comunicării la adulți și copii cu întârzieri în dezvoltare cum ar fi sindromul Down.

Din scrierile lui Cayce rezultă că instalarea bolnavilor în spitalele hidoase, lipsite de “viață” nu fac altceva decât să îi demoralizeze și contribuie la dezvoltarea altor boli pe care pacientul nu le avea când s-a internat și asta datorită faptului că boala este rezultatul unei lipse de armonie în corpul mental și corpul spiritual.

AFECȚIUNI NEUROLOGICE ȘI ACȚIUNEA MUZICII ASUPRA LOR

Bolnavul este o persoană care suferă de o lipsă de coordonare între cele trei corpuri ale sale: fizic, mental și spiritual – “Tonalitățile și sunetele vor constitui calea prin care se vor putea coordona energiile corpului; este baza care le va permite să funcționeze perfect.” Muzica este deosebit de puternică și are un mare potențial terapeutic pentru pacienții cu o varietate de afecțiuni neurologice. Aceste persoane reacționează uneori puternic și în mod precis la muzică.

Preferințele în materie de muzică diferă, dar, oricât de ciudat ar părea, există și oameni care nu apreciază deloc muzica, niciun gen. Oamenii de știință au descoperit că această caracteristică este asociată cu anumite particularități ale funcționării creierului, în ceea ce privește emoțiile. Specialiștii vorbesc de un fenomen numit amuzie, o tulburare legată de perceperea muzicii și care poate fi înnăscută sau apărută pe parcursul vieții, de pildă în urma unor leziuni cerebrale. Această tulburare îi împiedică pe oamenii care suferă de ea să proceseze muzica, la nivelul creierului, în același mod în care o proesează majoritatea oamenilor.

Lobii sunt și ei implicați în înțelegerea muzicii, iar afectarea lobului temporal al creierului poate cauza probleme unei persoane atunci când aceasta cântă un cântec, cântă la un instrument sau atunci când încearcă să păstreze ritmul. Uneori, această tulburare cauzează probleme legate de recunoașterea sau înțelegerea unei melodii, dar nu implică nicio problem legată de perceperea vorbirii și a altor sunete. Acest tip de afecțiune este numită amuzie. Persoanele cu amuzie întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de reproducerea sau recunoașterea unei melodii, de perceperea tonurilor sau de înțelegerea expresivității muzicale.

Studiile făcute au arătat însă că nu este vorba despre o tulburare ce implică o incapacitate generală de a resimți plăcerea, căci participanții la aceste studii puteau totuși să se bucure de alte lucruri. Cercetătorii au numit această particularitate “anhedonie specific muzicală”, adică incapacitatea de a resimți plăcere prin intermediul muzicii. Unii dintre participanți s-au dovedit cu totul indiferenți emoțional față de muzică, dar prezentau reacții emoționale în cazul unei sarcini legate de bani. Interesant este faptul că, deși nu au reacționat emoțional la muzică, aceste personae erau totuși capabile să spună ce emoție se presupune că ar transmite muzica respectivă.

Nu există multe experimente care au analizat modul în care creierul procesează muzica. Măsurătorile activității creierului cu ajutorul electroencefalogramei (EEG) au arătat că ambele emisfere, atât cea dreaptă, cât și cea stângă sunt receptive la muzică. Alți cercetători au înregistrat activitatea neuronală de la nivelul lobului temporal al creierului pacienților supuși intervențiilor chirurgicale pentru epilepsie. În timpul acestui studiu pacienții care erau treji au ascultat fie o melodie cântată de Mozart, fie un cântec folk, fie tema din “Miami Vice”. Aceste tipuri diferite de muzică au avut efecte diferite asupra neuronilor din lobul temporal. Cântecul lui Mozart și cântecul folk au redus activitatea la 48% din neuroni, în timp ce tema din “Miami Vice” a redus activitatea la doar 26% dintre neuroni. De asemenea aceeași temă a crescut activitatea cu 74% la nivelul neuronilor în timp ce muzica lui Mozart și cea folk au crescut activitatea la doar aproximativ 20% din neuroni. Unii dintre neuroni au avut un potențial de acțiune care a menținut timpul cu ritmul muzicii. Deși aceste rezultate arată că lobul temporal este probabil implicat în unele aspect din muzică, nu se cunoaște cu exactitate modul în care această zonă a creierului este folosită în aprecierea muzicii.

Cunoaștem cu toții lucrurile care ne distrug vocea. Orice rănește fizic gâtul, cum ar fi o lovitură sau o stranger fizică, ne va transforma vocea într-un sunet ciudat. Același lucru este valabil și în cazul infecțiilor, utilizării excessive a vocii sau, uneori, doar a stresului. “Disfonia” este o variație a cuvântului “distonie”, pe care doctorii îl folosesc pentru a descrie pierderea controlului asupra mușchilor. Mușchii asupra cărora pierd controlul oamenii cu disfonie spasmodic sunt cei la nivelul gâtului, care controlează coardele vocale. Deși boala este accelerată de o cauză fizică, precum o rană sau o infecție, se crede că aceasta este cauzată, de fapt, de un defect al ganglionilor bazali, parte a creierului responsabilă de coordonarea mușchilor. Medicii spun că problema nu se află la nivelul cordelor pentru că, deși unei personae cu disfonie spasmodic îi este incredibil de greu să vorbească, aceasta își poate vocea în alte scopuri. Constricția constant a coardelor vocale dispare atunci când oamenii râd. Mai mult, ei pot cânta secvențe lungi, fără întrerupere. Acest lucru o face să pară mai degrabă o tulburare mintală decât una strict fizică, însă cercetătorii exclude orice cauză psihosomatică a disfoniei spasmodice.

Synestezia este o formă rară de afecțiune a hipotalamusului, concretizată sub forma sitației în care persoana respectivă vede diferite culori atunci când ascultă muzică. Persoanele care prezintă synestezie au rezultate mai bune la în testele de recunoștere a imaginilor decât restul oamenilor. O altă caracteristică a synesteziei, este capacitatea de a percepe cifrele și literele drept culori, iar David Hocknez, un cunoscut pictor și fotograf britanic declara că i se întâmplă deseori să vadă diferite culori în momentele în care ascultă muzică. În prezent această capacitate neobișnuită a creierului uman este studiată în tot mai multe laboratoare de profil din întreaga lume, medicii, psihologii și neurologii aflându-se pe cale să descifreze în totalitate tainele și mecanismul synesteziei.

Au fost și câțiva compozitori care asociau o anumită tonalitate cu o anumită culoare. La Rimski-Korsakov, lui Do Major îi corespundea culoarea albă, iar la Skriabin, culoarea roșie, iar în cazul amândurora, La Major era purpuriu și Re Major, galben.

În ceea ce privește halucinațiile muzicale, ele pot să apară, atât la omul normal, cât și în leziunile emisferei drepte în cursul unor crize de epilepsie temporală.

Un caz inedit prezintă o femeie de 48 de ani care a intrat în comă în urma unui accident cerebral vascular, iar ceea ce a ajutat-o să iasă din comă au fost melodiile preferate de la nunta sa. Imediat după atacul cerebral, femeia a fost pusă sub respirație artificial, însă doctorii erau foarte pesimiști în ceea ce privea evoluția afecțiunii suferite, ceea ce i-a făcut să se gândească la ce era mai rău. Membrii familiei încercau zi de zi să găsească ceva care să îi stimuleze revenirea la starea de conștiență. Soțul ei, însă, s-a gândit că melodiile ei preferate pe care le-a avut la nuntă ar putea avea un efect asupra ei. Și, din fericire pentru ea și pentru cei din jurul ei, după câteva zile mișcându-și brațul, apoi și capul. Acum femeia este în continuare internată într-o clinică specializată, dar poate oricând să meargă acasă timp de o oră, fapt ce îi facilitează zi de zi însănătoșirea.

CONCLUZII

Creierul uman este foarte complex, în modul în care percepe informații pe care le primește pe cale senzorială. Cele două emisfere cerebrale îndeplinesc funcții diferite; emisfera stângă procesează informații care necesită o analiză sau un anumit tip de limbaj pentru a înțelege, iar de cealaltă parte, emisfera dreaptă se ocupă cu partea simbolică, non-verbală și emoțională, ceea ce noi numim realitate. Dacă trebui să ne “gândim” la ceva, atunci ne folosim emisfera stângă, dar în cazul în care pur și simplu vom acționa din “instinct”, ne folosim de emisfera noastră dreaptă.

Muzicienii au tendința de a percepe experiențele muzicale în primul rând în emisfera stângă pentru că pregătirea și experiența lor îi înclină să “gândească” muzica pe care o ascultă sau o cântă. Nonmuzicienii, pe de altă parte, ei nu analizează muzica, ci o experimentează, în cazul acesta folosindu-se emisfera dreaptă. Cei care nu sunt specializați în domeniul muzical și au tendința de a percepe experiența muzicii în emisfera dreaptă sunt mai interesați de modul în care se simt când ascultă muzică sau cât de profundă este. Lucru care duce la o afirmație pe care am auzit-o de multe ori: “Nu știu foarte multe despre muzică, dar știu ce îmi place și asta ascult!”

Din punctul de vedere al muzicienilor și în ceea ce mă privește, cred că cel mai important element al muzicii este expresia emoția, fiorul care te trece atunci când asculți ceea ce îți place sau ce nu îți place. Datorită drumului pe care mi l-am ales în viață a trebuit să ascult și mi-a plăcut să ascult muzică; uneori am ascultat ș ice nu mi-a plăcut pentru că am fost nevoită, dar în momentul în care asculți sau vezi efectiv pe cineva care transmite emoție atunci acea persoană îți captează atenția, te acaparează.

Fiecare muzician trebuie să decidă ce este mai important pentru el, de ce are nevoie să fie un bun muzician; este mai important să se realizeze obiectivele educaționale și de a crea o muzică pe care doar alți muzicieni să o înțeleagă sau este mai important să “faci” o muzică pe care majoritatea să o înțeleagă și eventual să te și afirmi. Se poate să le îmbini, dar nu este atât de ușor, cum văd cei care doar ascultă muzica.

Este responsabilitatea fiecărui profesor de muzică să înțeleagă diferența de percepție dintre muzicieni și nonmuzicieni și să le ofere elevilor/studenților o privire asupra lumii reale; responsabilitatea fiecărui muzician să distreze și să aducă bucurie oamenilor obișnuiți și să își găsească împlinirea în ceea ce fac. Asta se numește “artă”.