Consideratii Privind Reptilele din Antichitate Pana In Prezent

INTRODUCERE

Animale preistorice, cu infațisare adesea bizară, foarte răspândite pe toate continentele, viețuind la lumina zilei sau ascunse de privirele oamenilor, reptilele au rămas si în present o enigma incompletă dezlegată a lumii vii.

Universul extrem de variat si greu accesibil a acestor creature a atras atenția omului din cele mai vechi timpuri.

Acesta a incercat sa le utilizeze ca sursă de hrană, ca materie primă pentru confectionarea unor obiecte artizanale si pentru practicarea unor ritualuri religioase.

Omul modern, indepărtat de natură , locuitor in marile aglomerații urbane si adesea, claustrat intr-o locuinta tip cutie de chibrituri, caută să se apropie cât mai mult de animale, în special de aceste animale rare, puțin pretențioase si tăcute, care pot fi excelente animale de companie.

Se apreciază de către specialiști, că 10% din familiile americane au în casă o reptilă .

Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului și lipsa membrelor.

Capul, trunchiul și coada sunt acoperite de solzi duri.

Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este craniul: articulațiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce șarpele își poate mișca gura în toate direcțiile și o poate deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap.

Constrictorii au fose termice pe bot cu ajutorul cărora poate detecta căldura prăzii de la distanțe mari

Acest hoby al terariștilor este acum o realitate in țara noastră, comertul cu reptile și accesorii pentru acestea (terarii, hrană, medicamente, ustensile etc.), devenind o atracție tot mai rentabilă .

Tot mai cautate de terariști sunt iguanele, șopârlele geko, dragonii bărboși, cameleonii, salamandrele și nu în ultimul rând, șerpii, în special pitonii, șerpii regali, șerpii cu corn si boa.

Creșterea șerpilor veninoși, in special a viperelor și a cobrelor, este o acctivitate deosebit

de rentabila.

Un gram de venin de viperă, utilizat in industria farmaceutică, este mai scump de 10 ori greutatea unui gram de aur.

Actualmente tot mai multe specii de șerpi se cresc în captivitate, fie ca animale de agreement, datorită fașcinației pe care o exercită asupra iubitorilor de animale rare, fie pentru obținerea de venin, când se amenajează adevarate ferme de șerpi veninosi.

Deoarece datele din literatura de specialitate din țara noastră, care se referă la aceste ființe fașcinante, care vin rapid spre noi, sunt disipate și puține iar prin lucrarea de fată am incercat să mai acopăr acest gol informațional.

.

PARTEA I-a

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII PRIVIND REPTILELE DIN ANTICHITATE PÂNĂ ÎN PREZENT

Reptilele alcătuiesc grupa de animale, foarte diverse și colorate, raspândite pe tot globul cu excepția Antarticii.

Cele mai cunoscute reptile sunt șerpii și sopârlele, majoritatea lor trăind în regiuni tropicale si subtropicale.

Incă din antichitate, majoritatea textelor cu subiect herpetologic se refereau cu predilecție la șerpi. Astfel, în Egipt, zeita UTO, cu aspect de șarpe, era venerată ca patroană a regatului, iar cobra(Naja naja) apare fie ca o coroană pe fruntea regelui Re, simbol al puterii sale, fie alături de aripile lui Horus, zeul soarelui, prefăcand dusmanii in cenușă datorita ochilor săi de foc.

Astrologii antichitatii numesc chiar o constelație cu numele unui șarpe -Dragonul- caruia îi atribuie un rol in tratamente medicale.

Mitologia Elenă pomenește adesea șarpele ca un animal deosebit de inteligent și cu posibilitatea de a prezice viitorul.

Șarpele însoțește toate reprezentările eroului Asclepios, întemetorul mitic al medicinii, iar caduceul zeului Hermes este format din doi șerpi incolăciți, simbolizând puterile divinatorii ale zeului.

Trepiedul Pythiei din Delfi era alcătuit din șerpi de aur.

În timpul serbărilor lui Dionysos, dansatoarele purtau șerpi pe gât și pe brațe, iar capul Medusei era reprezentat cu șerpi in loc de păr.

În tradițiile mistice ale omenirii, șarpele simbolizează forța vitală, misterioasă care zace incolacită de-a lungul coloanei vertebrale.

Pentru Eleni, șarpele simbolizează pe Zeus, care luase chip de șarpe pt a seduce pe tânăra Ferefata.

În cursul’’ misterelor’’ se introduceau șerpii vii sub hainele participanților la aceste manifestări.

În estul Africii de Sud există un lăcaș sfant consacrat șerpilor, iar în Malaiezia se poate vedea templul șerpilor sfinți, în care numerosi șerpi veninoși stau incolătăciți pe ramuri uscate chiar în interiorul templului, unde sunt hraniți permanent de preoti.

Aztecii din America Centrală, principala divinitate, QUETZALCOOLT, era simbolizată printr-un șarpe cu pene.

Indienii hopi din Statele Unite ale Americii au și astăzi în calendarul lor religios o sărbătoare în timpul careia preoții, execută un dans ținând în maini șerpi veninoși.

Divinitatea pătrunde în om sub forma de șarpe, afirmă o altă versiune din antichitate.

Pe langă interesul comestibil, la unele popoare, serpii se bucură de un mare respect.

Astfel, în numeroase țări de pe continentul African, șarpele se bucură de foarte multă considerație, fiind inzestrat cu însemnate puteri magice.

În aceste zone circulă si astăzi numeroase povești despre oamenii ce se pot preface în șerpi, de unde si presupunerea că africanii au fost puternic impresionati de fenomenul năpârlirii șarpelui.

Șerpii au fost folosiți ca armă de luptă in razboaie. Astfel, Hanibal arunca în timpul bătăliilor vase de pamânt cu șerpi veninoși vii.

Gnosticii, care considerau că lumea, în versiunea tradiției ebraice, era opera unei divinități ostile, afirmau că șarpele trebuia reabilitat, deoarece îl invăța pe om cum să deosebească binele de rau.

În India se intalnesc și astăzi, frecvent, spectacole oferite de cobre leganandu-se în sunetul unor instrumente muzicale după ritmul mișcărilor fachirului.

De remarcat că îmblanzitorii de șerpi din India sunt foare buni cunoscători ai comportamentului acestor primejdioase reptile pe care le dresează cu mult succes.

La Romani, șarpele se bucura de multă simpatie, fiind tolerat pe langă casă pentru stârpirea soarecilor, deoarece în antichitate pisicile erau exctrem de rare. Copiii se jucau cu serpi, vara, iar femeile romane își răcoreau gâtul cu serpii demesticiti.

Se presupune că sarpele lui Esculap a ajuns în vestul europei prin intermediul armatelor romane.

Superstiții și întâmplâri fantastice despre șerpi circulă peste tot in lume.

Astfel se spune despre șarpe că poate intra în stomac prin gura deschisă a omului care doarme pe pământ,putând fi scos de acolo doar dacă victima stătea cu gura deschisă deasupra unui vas cu lapte, fiind cunoscută predilecția șarpelui pentru acest aliment.

Se crede că șarpele lovit mortal continuă să trăiască până la apusul soarelui, acesta murind doar după asfintit, acest aspect ne fiind confirmat în practică.

Forța hipnotică a privirii fixe a șarpelui este o credință pe cât de raspândită pe atât de neântemeiată.

Astfel, se spune că un șarpe urcat pe un arac stă cu capul drept în vârful acestuia si cu privirea fixă.

Dacă pe acolo trece o păsărică și întâlnește ochii șarpelui ea nu își mai poate desprinde privirea de la el si zboara din arac în arac până ajunge să se așeze singură în gura șarpelui.

În cultura tuturor popoarelor, dar mai ales a cele asiatice, se intâlnesc numeroase legende cu șerpi și despre șerpi.

particularitĂȚi biologice ale Șerpilor

Șerpii sunt animale poikiloterme, considerent pentru care, temperatura este un factor determinant în ecologia lor.

În mod obișnuit, sub 6 grade celsius șerpii devin inactivi, iar dacă temperatura scade sub două grade celsius, ei cad in amortire (hibernare). În schimb, temperaturile foarte ridicate, ce depasesc 40 de grade celsius sunt insuportabile pentru șerpi. Obișnuit, în zonele temperate, șerpii hibernează începând cu luna octombrie și până în primăvară.

O dată cu scăderea pronunțată a temperaturii, șerpii se retrag în galeriile săpate în pamant, în peșteri sau în alte cavități naturale profunde.

Răspândirea șerpilor sub aspectul altitudinii este extrem de variată, începând din apele marine sau continentale și până în munți, la inălțimi de peste 3500 de metrii. Majoritatea speciilor de șerpi sunt terestre, trăind în păduri, liziere, stepe, deșert, fânețe, zone stâncoase, având o viață de suprafață, cât și subterană, unde de cele mai multe ori își au adăpostul.

Șerpii sunt, în general, solitari si trăiesc izolați, cu excepția perioadelor de reproducere si respectiv, a hibernării, când se grupează. Toate speciile de șerpi sunt carnivore, vânând cu predilecție broaște, șoparl, alțiserpi, arici, rozătoare, păsări, pești și alte vietuitoare de talie mai mică sau mai mare, atât pe uscat cât și în mediul acvatic.

Dușmanii naturali ai șerpilor sunt păsările rapitoare de zi și de noapte, unele păsări de baltă, unele mamifere terestre, dar mai ales paraziții, reprezentați de diferite specii de viermi, căpușe și acarieni.

Omul este de asemenea un dușman important, care uneori doar, la simpla pronunțare a cuvântului șarpe, reacționează brusc, cu antipatie, teamă si brutalitate.

TEGUMENTUL REPTILELOR

Învelișul extern la reptile este alcătuit dintr-un strat cornos bine reprezentat (stratum corneum) care oferă protecție mecanică și menține hidratarea adecvată a țesutului subcutanat.

Pentru a permite mobilitatea corespunzătoare, (statum corneum) este alcătuit din solzi de dimensiuni diferite, separați prin zone de tegument mai puțin cheratinizate.

La șerpi partea dorsală a corpului este acoperită cu straturi transversale de solzi mărunți, dispuși longitudinal prezentând un aspect asemănător tiglelor de pe suprafața unui acoperiș.

Partea ventrală este acoperită până la cloacă de un singur strat de solzi lați. Cloca este închisă de o formațiune solzoasă anălă, fiind urmată de două rânduri de solzi dispuși la nivelul cozii.

NĂPÂRLIREA LA REPTILE

Năpârlirea este un fenomen fiziologic periodic prin care reptilele iși schimbă invelișul exterior, astfel, încât țesuturile își păstrează pigmentația vie și atrăgătoare.

Toate reptilele își schimbă pielea o dată cu cresterea, dar modul de desfășurare este diferit, în funcție de temperatură și umiditatea mediului ambiant, hrană pe care o consumă și viteză de crestere. Astfel, la șopârle, năpârlirea se produce parțial; unele specii năpârlesc la intervale scurte de timp (la fiecare două săptămâni), datorită creșterii foarte rapide iar altele grăbesc năpârlirea prin consumarea pielii care se desprinde de pe corp (sopârla geko).

Șerpii își schimbă toată pielea odată. Astfel, năpârlirea este completă și include pielea de pe cap și cea pe ochi (ochelarii sau ochelii) și se poate produce de mai multe ori pe an,

(la juvenili chiar o dată pe lună).

În timpul năpârlirii celulele pielii noi migrează spre exterior, accelerând desprinderea tegumentului vechi care își pierde luciul și devine mat și opac.

Apropierea năpârlirii la șarpe este semnalată prin tulburarea ochilor care își schimbă treptat culoarea devenind cenușii, datorită limfei ce se filtrează în ochi. În timpul năpârlirii, șerpii refuză să se hrănească. Durata medie a unei năpârliri complete este de la câteva ore( 1-3 ore) la 7-14 zile in cazul iguanelor și al varanilor. Pentru ca năpârlirea să se producă în mod normal, la șerpii din captivitate se va asigura substratul corespunzător (pentru frecarea corpului) și umiditatea mai ridicată din vivariu (95%). Dacă năpârlirea nu este completă, se rup bucăti din piele și apar probleme de sănătate. Năpârlirea partială la nivelul capului și al ochilor poate afecta vederea, ducând chiar la orbire.

În perioada năpârlirii, unii șerpi sunt iritabili și temperamentali și dacă sunt luați în mână și manevrați brutal, pot lovi sau musca violent.

Pentu a grăbi năpârlirea șarpele poate fi introdus (cu multă atenție), intr-un vas cu apă caldă sau infășurat intr-o pânză de bumbac înmuiată în apă caldă, iar bucățile de piele care rămân agățate de noul tegument se pot indepărta cu o pensă.

SCHELETUL REPTILELOR

La șerpi, neurocraniul este format din oase care alcătuiesc o cutie compactă, în timp ce restul oaselor capului sunt mobile, fixate prin ligamente. Oasele mandibulare sunt oase lugi și subțiri unite intre ele printr-un ligament, alcatuind astfel maxilarul inferior. Osul mandibular este format din oase dentare și osul mare (rezultat la randul său prin fuziunea oaselor angulare, articulare,supraangulare,prearticulare) și se articulează cu osul pătrat, (care este lung și foarte mobil) în regiunea posterioară, care la rândul său se articulează cu osul supratemporal. Acesta din urma este fixat exclusiv prin muschi și ligamente la oasele cutiei craniene.

Oasele: maxilar, palatin și pterigoid sunt oase mobile cu posibilitatea de deplasare atât anterior cât și posterior. Osul premaxilat este fixat în osul nazal. Acesta conformatie dă o mare mobilitate fălcilor, permițând șerpilor să inghită o hrană mult mai voluminoasă decat diametrul corpului lor.

La nivelul oaselor palatin, pterigoid si dentalia se găsesc numeroși dinți subțiri, ușor orientați spre posterior. La vipere oasele maxilare poartă cei doi dinți veninoși mari și prevăzuți cu canale de eliminare a veninului din glandele veninoase, alături de care se afla dinții de rezervă. Atât dinții veninoși cat si ceilalti care se schimbă la 6 saptamâni cu dinții de rezervă.

Dispariția membrelor la șerpi, a avut ca rezultat uniformizarea vertebrelor trunchiului, iar alungirea corpului s-a făcut paralel cu creșterea numărului vertebrelor (200-400). Toate vertebrele poartă coaste, în afaraă de atlas și de vertebrele cozii. Acestea, în schimb, au arcuri hemale. Coastele se prind de vertebre cu nu singur cap. Sternul lipseste la toți șerpii ca o adaptare la înghitirea prăzii întregi.

SISTEMUL MUSCULAR ȘI LOCOMOȚIA REPTILELOR

Musculatura trunchiului la reptile, este compusă din trei trenuri musculare, dispuse dealungul coloanei vertebrale care fixează coastele la corpul vertebrelor. La capătul fiecăruia dintre fasciculele musculare se reinserează alt fascicul, rezultând astfel lanțuri musculare ce asigură mișcările uniforme ale corpului șerpilor. Procesele spinoase ale vertebrelor, coastele invecinate, corpii vertebrali invecinați, precum și coastele cu vertebrele sunt unite între ele prin mușchi scurți.

Un alt grup muscular îl reprezintă mușchii cutanați. Acesta cuprinde muschii ce unesc coastele cu solzii stratului cornos, cât si muschii ce ficsează intre ele solzii părtii dorsale sau de la nivelul abdomenului.

Ambele grupe musculare intervin în locomoție, asigurând mișcările mladioase ale șerpilor astfel:

Mușchii costocutanei inferiores deplasează coastele spre inainte;

Mușchii costocutanei superiores deplasează coastele spre inapoi;

Mușchii intersquamales breves unesc solzii invecinați ai spatelui;

Mușchii intersquamales longs unesc solzii indepartați;

Mușchii squamoscutates unesc solzii spatelui cu cei ai abdomenului;

Mușchii interscuatates unesc solzii abdomenului.

Târâtul se face prin ondulațiile corpului și mai ales, prin mișcarea progresivă a coastelor.

Șerpuirea decurge prin unduiri rapide, în plan orizontal, dinspre partea anterioară spre cea posterioară a corpului, folosind puncte de sprijin în dreapta si stânga, ceea ce asigură deplasarea. Fiecare punct al corpului parcurge același traseu binedeterminat în cursul mișcării.Complexă este și musculatura capului, în special la șerpii veninoși selenoglifi.

Musculatura extremității cefalice la vipera amodytes cuprinde 30 de perechi de mușchi, în majoritatea cu capete multiple, cât și opt perechi de structuri ligamentare. La nivelul maxilarului superior se inseră patru mușchi și 4 ligamente, la nivelul maxilarului inferior 14 mușchi și un ligament, la nivelul osului pătrat, șase mușchi și două ligamente , iar la nivelul osului supratemporal, un mușchi și două ligamente. Aceste formațiuni musculare și ligamentare joaca un rol important în mecanismul mușcării și al înghitirii prăzii.

Complexitatea structurală atât a oaselor cât și a musculaturii capului, permit o deosebită mobilitate, care face posibilă funcționarea aparatului veninos și înghițirea unor prăzi de dimensiuni mari, imposibil de inghițit în cazul altor specii.

Sistemul nervos central și organele de simț ale reptilelor

Sistemul nervos central la reptile, este simplu structurat și anume: telencefal, diencefal, mezencefal, cerebel și medula ablongata. Telencefalul servește coordonării instinctelor, iar diencefalul intervine în reglarea functiilor vegetative și anume de termoreglare și în comportamentul sexual. La nivelul mezencefalului sunt prelucrate informațiile optice.

Cerebelul coordonează activitatea sistemului muscular. La nivelul maduvei (medula oblongata) ia naștere nervul vag ce reglează functiile organelor interne. Măduva spinării se intinde aproape de varful cozii.

Simțul mirosului reprezintă cea mai importantă functie senzorială la șerpi. Intervine în găsirea și recunoașterea prăzii, a partenerului sexual și al dușmanilor. Celulele specializate se afla distribuite în epiteliul mucoasei nazale, dar mai ales la nivelul organului lui Jacobson (organ vomeronazal). Fosetele nazale, mult lărgite în spațiul găurilor nasului, se deschid în faringele porterior. Funcția nasului în miros este minimă.

Organul lui Jacobson reprezintă un organ pereche situat dedesuptul foselor nazale și chiar comunică cu palatul limbii. Pătrund în orificiile organului vomeronazal, care este captușit cu epiteliul prevăzut cu celule senzoriale. Șerpii colectează informațiile din mediul exterior prin fluturarea limbii. Mirosul este ajutat de mișcarea ritmică inainte si înapoi, în sus și în jos a limbii care „aspiră” și împinge aerul către partea de jos a camerei olfactive unde se gasește organul lui Jacobson conectat prin intermediul nervilor, la lobii olfactivi ai creierului. Când un șarpe flutură limba, în realitate el miroase și anazilează mediul înconjurator.

Prin introducerea varfului limbii în orificiile organului Jacobson se transportă particulele olfactive din mediul exterior spre epiteliul olfactiv care este acoperit de un film lichid ce le solubilizează, proces la care participă, se pare si secreția lacrimală.

Când gura este închisă, informațiile din mediul extern sunt recepționate, proiectând limba la exterior printr-un orificiu al botului, gaura rostrală. Astfel organul lui Jacobson, deține un rol esential în exercitarea simțului mirosului.

Organul lui Jacobson este important și în reproducere, în recunoașterea partenerului.

Celulele tactile se află dispuse la nivelul limbii, dar și a pielii, în special în zona extremă cefalică.

Celulele senzoriale gustative se află la nivelul limbii dar și în restul cavitătii bucale și la nivelul tecilor dinților solenoglifi.

Simțul văzului la șarpe. În general reptilele au simțul văzului slab dezvoltat. Pleoapele șerpilor fuzionează formând o membrană de protecție (luneta) a globilor oculari, ceea ce conferă privirea fixă, caracteristică, ce a dus la multe interpretări eronate (precum șerpii ar hipnotiza prada).

Șerpii reacționează din punct de vedere optic indeosebi la mișcări. Un om care se deplasează rapid, poate fi perceput de la o distanță de 10 metrii de o viperă berus. La distanțe mici, de până la 50 de centimetrii, vipera berus reacționează și la mișcări mai lente.

Simțul auzului la șarpe. Șerpii nu prezintă ureche externă dar membrana timpanică, urechea medie (cavitatea timpanică) și trompa lui Eustache, inclusiv urechea internă, sunt bine dezvoltate.

Perceperea undelor sonore nu este posibilă, deci șerpii nu au auz. Urechea internă este deosebit de sensibilă la vibratiile terestre ce se transmit prin intermediul maxilarului inferior și a osului transversum, prin singurul oscior auditiv existent, spre collumela auris (urechea auditivă).

Distanța de la care sunt percepute astfel de vibrații depind de geomorfologia și natura terenului. Viperele berus aflate pe pământ umed, în luna iunie, percep de la 12 m distantă persoanele aflate în mișcare, reactionând prin ridicarea capului, încolăcirea și tentativa de retragere spre adăpost. Există însă și un fenomen de obișnuința la unele vibrații, cum ar fi deplasarea mașinilor (camioane) pe terenul din apropiere.

Este știut faptul că șerpii percep unele câmpuri fizice ce nu sunt înregistrate de aparatele de seismologie. În japonia, se știe că ieșirea în masă a serpilor din ascunzișuri prevestește declanșarea unui cutremur în zilele următoare.

APARATUL RESPIRATOR LA REPTILE

Pulmonul este destul de dezvoltat. Lobul pulmonar stâng este redus, în timp ce lobul pulmonar drept are aspectul unui tub lung, structurat în doua părți. Jumatatea anterioară este prevazută cu alveole respiratorii iar jumătatea posterioară este reprezentată de un sac respirator cu pereții netezi.

Acest sac respirator servește drept rezervor de aer în timpul deglutiției și preia ventilația țesutului pulmonar (atunci când în stomac se găsește un animal de mari dimensiuni care impiedică mișcările coastelor), și astfel ajută procesul de respirație.

Schimbul gazelor respiratorii este susținut de prezența țesutului respirator la nivelul plămânului traheal (reprezentat de portiunea terminală,dilatată a traheii). Deoarece procesul de deglutiție poate dura mult, schimburile respiratorii continue sunt asigurate de această structuă particulară a pulmonului.

SISTEMUL CARDIOVASCULAR LA REPTILE

Cordul este de dimensiuni mici și prezintă 2 atrii si un ventricul incomplet și separat de un sept interventricular. La vipera berus berus adultă, cordul este situat la o diferență de aproximativ 5 centimetrii de la extremitatea cefalică.

Amestecarea sângelui oxigenat cu cel neoxigenat în ventricul face ca aorta să transporte sânge mixt spre țesuturile corpului. Aorta pornește de la cord și se întinde de-a lungul coloanei vertebrale până la varful cozii. În schimb, prin existența unui sistem lamelar la nivelul ventricolului, este favorizată trecerea celei mai mari părți din sângele neoxigenat spre plămâni, în vederea oxigenării lui.

Aorta dă nastere arterelor ce se distribuie la nivelul țesuturilor și organelor.

TERMOREGLAREA REPTILELOR

Șerpii sunt animale poichiloterme, temperatura corpului lor fiind dependentă de cea a mediului înconjurător. Pentru a putea desfășura o activitate completă este necesară existența unei temperaturi minime. Temperaturile optime ale mediului, pentru șerpi sunt variabile în funcție de specie și subspecie. Cantitatea de caldură rezultată din activitatea metabolică bazală este minimă.

Reptilele nu prezintă glande sudoripare, astfel încât pierderea de caldură prin transpirație nu poate avea loc.

Termoliza poate avea loc prin procesul de respirație și prin piele, dar posibilitățile de eliminare a căldurii sunt limitate, astfel, încât expunerea la temperaturi ridicate, determină rapid supraîncalzirea animalelor. Temperaturile mai mari de 46 de grade celsius sunt letale pentru toate speciile de serpi. Aceasta explică de ce șerpii aflați în zone temperate, cum este în Europa Centrală, preferă alternarea zonelor însorite cu zone umbroase, în vederea mentinerii unei activități optime, care este diferită în cursul primâverii și toamnei față de vară.

Temperatura maximă la care se expune vipera berus din Europa centrală este de 20 de grade celsius pentru masculi și 32 grade celsius pentru femelele gestante. La temperaturi mai mari, animalele se retrag în locuri cu umbră.

Primăvara se pot întâlni masculi de viperă berus strânși în ghemuri, care se expun astfel la soare pentru a se încălzi. Un fenomen similar este întâlnit vara, la femelele gestante. Prin cercetari experimentale sa demonstrat că în ghemul de vipere, temperatura poate fi cu șapte grade celsius mai mare față de mediul inconjurator.

APARATUL UROGENITAL

LA REPTILE

Aparatul urogenital cuprinde rinichii, testicolele și ovarele care au o forma alungită. Rinichii nu sunt situati la aceași înălțime, cel stang fiind dispus spre posterior și sunt formați din numeroși lobuli.

De la nivelul parenchimului renal, urina ajunge prin caile urinare în cloacă. Urina are aspectul unui lichid vâscos, de culoare galben până la incoloră, contine mult acid uric și expusă la aer, se transformă rapid intr-o masă solidă.

Concomitent cu eliminarea urinei are loc și evacuarea excrementelor, alcătuite din mase de fecale de culoare maro-neagră.

Testicolele sunt localizate înaintea rinichilor, cel stâng fiind așezat spre posterior. Spermatozoizii ajung în ductele spermatice, într-o dilatație a căilor urinare și apoi, printr-un duct comun, în cloacă. Acest duct comun este unit printr-un canal cu organele genitale.

Organele genitale masculine la reptile sunt repartizate la exterior de un hemipenis bifid, situat intr-un sac, la baza cozii.

Sub actiunea musculaturii, hemipenisul este proiectat spre exterior, ca un deget de manușă. Hemipenisul este prevazut cu o serie de excrescențe cornoase de aspestul unor cârlige care, la masculii adulți favorizează fixarea la nivelulul cloacei femelei, în cursul actului de împerechiere.

Evacuarea spermei se realizează printr-un canal de forma unui jgheab care străbate corpul hemipenisului.

Ovarul drept este dispus anterior celui stâng. Ovarele sunt plasate la capetele tubilor uterini care au o formă asemanatoare unei pâlnii si al caror capete se deschid în cloacă.

În porțiunea superioară, subțire, a tubilor se dezvoltă invelișul ovular,iar musculatura din portiunea inferioară serveste ca uter.

APARATUL DIGESTIV LA REPTILE

Esofagul este reprezentat de un tub elastic dispus în partea anterioară a corpului și o porțiune dilatată caracterizată prin apariția glandelor de tip gastric.

Pliurile mucoaselor esofagiene au dispoziție longitudinală, uneori cu aspect în zig zag.

La vipera berus esofagul prezintă două părți: anterioară și posterioară, clar limitate de o zonă de tranziție, cu lungimea de aproximativ un centimetru, (la nivelul cărei se face trecerea gradată între cele 2 portiuni).

Diferențele între cele două părți privesc atât structura epiteliului mucoasei cât și aranjamentul pliurilor mucoasei, care în porțiunea anterioară au un aspect neregulat iar in cea posterioara un aspect de zig-zag.

Trecerea dintre esofag și stomac se face în mod brusc.

Stomacul prezintă 2 portiuni: zona fundică și zona pilorică. Pliurile mucoasei gastrice au, în general, o orientare logitudinală, dar prezintă și un aranjament în zig zag. La nivelul mucoasei se află mici depresiuni, cu un orificiu de formă rotundă sau ovalară și care reprezintă locul de deschidere a ductelor eferente ale glandelor fundice.

Stomacul se termină prin sfincterul piloric ce realizează delimitarea netă față de duoden.

Intestinul este alcătuit din duoden, ileon și intestinul gros. La nivelul duodenului se deschid ductele de evacuare ale glandelor anexe tubului digestiv: ficatul și pancreasul. Mucoasa duodenală se caracterizează prin pliuri mucoase și foarte înalte și largi cu orientare longitudinală dar și în zig-zag.

Ileonul se caracterizează prin pliuri orientate longitudinal, uneori cu aspect de zig-zag, al căror numar și înălțime scade considerabil față de portiunea duodenală.

În porțiunea terminală a ileonului stratul muscular formează un sfincter care delimitează intestinul subțire de cel gros, (colonul), de formă conică cu o portiune initiala mai largă al carei diametru se reduce progresiv, spre portiunea terminală.

Pliurile mucoasei ileonului sunt în general orientate longitudinal, dar spre porțiunea terminală pot fi orientate circular, iar înălțimea lor este variabilă.

Există o relație direct proporțională între lungimea ileonului si sex. Femelele de viperă berus prezintă o lungime mai mare a ileonului, fenomen corelat cu funcția de reproducere.

Această viperă nu prezintă diverticul cecal.

Intestinul gros se continuă cu prima parte a colacei – coprodeum, caracterizată prin pliuri mucoase cu distribuție neregulată și separate printr-un pliu circular de urmatoarea portiune

-urodeum.

La acest nivel se deschid ductele urinare si productive, ale căror orificii de evacuare sunt separate și localizate pe peretele lateral sau dorsal al urodeumului.

Esofagul este irigat în porțiunea anterioară, de arterele esofagiene, ramuri ale arterei carotide stângi, iar în cea posterioară de ramuri ale arterei dorsale. Stomacul este vasculatizat în partea anterioară de artera gastrică, iar în rest de ramuri din artera splenu-gastrică și artera mezenterică superioară.

Ramuri ale arterei mezenterice inferioară asigură irigarea duodenului și ileonului. Intestinul gros primește ramuri din artera rectală.

Sistemul venonos ce drenează sângele de la nivelul esofagului este constituit de vena esofagiană, pericardică ce se varsă în vena azygos. Porțiunea posterioară a esofagului este drenată spre vena cavă posterioară și vena portă. Acesta din urmă drenează și sangele de la nivelul stomacului și cea mai mare porțiune a intestinului. Portiunea terminală a intestinului este drenată de vena mezenterică posterioară.

CAPITOLUL 2

2.1 Încadrarea taxonomicĂ a Șerpilor

Șerpii fac parte din clasa Reptilia, subclasa Diapsidia, supraordinul Plagiotremata, ordinul Ophidia (serpentes) ,care cuprinde zece familii cu peste 3000 de specii, raspândite pe tot globul, dar mai ales în regiunile tropicale. Vă prezint în continuare familiile speciilor de serpi pe care îi veți regăsi în această lucrare ce sunt crescuți în captivitate ca animale de agrement.

PITONUL BIRMANEZ

Este poate cea mai cunoscută specie ,fiind văzut în toate circurile sau in expozitiile de reptile.A devenit popular și ca animal de casă, existând și diverse varietăți de culoare obținute prin selecție de către crescători, culorile si desenele făcând ca popularitatea acestei specii să crească rapid. Este o specie de talie mare,putand ajunge până la 6-7 m lungime și aproximativ 100 kg. În ciuda taliiei impresionante are un temperament în general docil dar nu trebuie subestimat din acest motiv.

Hrănirea acestora, când sunt pui se face cu pui de șobolan, “fuzzy” și cu șoareci subadulți, iar pe masură ce șarpele crește acesta poate fi hranit cu sobolani adulți, prepelițe, iepuri, găini și după ce șarpele depășește lungimea de 2,5-3 metrii poate fi hranit cu purceluși. Puii se hrănesc la un interval de 5-7 zile iar adulții la 2 saptămâni iar după ce trec de 3,5-4 metrii aceștia sunt hraniți o dată pe lună cu mese mult mai consistente.

Reproducerea se face la varsta de 3 ani și sunt destul de usor de reprodus. Femela depune intre 25 și 100 de ouă iar puii vor ecloza după 65 de zile. Incubarea se poate face natural, femelele având grijă de ouă sau se pot pune la incubator la o temperatură de 30-31°C. Temperatura la care incubăm ouăle influientează sexul produșilor astfel: la o temperatură cuprinsă între 25-29 de grade vor ieși 90% femele iar la o temperatură cuprinsă între 31-36 grade vor ieși aproximativ 90% masculi, astfel incubând ouăle la o temperatură medie de 30-31 de grade obținem un procent de aproximativ 50% masculi și 50% femele.

Dacă ouăle vor fi lăsate în grija femelei ,terariul va trebui să aibă o temperatură constantă.Femala se va încolăci în jurul ouălor iar prin contracții musculare repetate își poate crește temperatura corpului cu 1-3°C.

Amenajarea terariului: În primul rând trebuie luat în considerație marimea șarpelui dar și viteza de creștere a acestuia.

Un pui de piton birmanez poate fi ținu intr-un terariu de 100 cm, dar având un ritm de crestere alert, acest terariu nu îl va putea gazdui mult avand nevoie de un adapost mai mare, 3-4 m lungime și 150 cm lățime. Temperatura trebuie mentinută la 27-32°C pe timpul zilei cu un capăt incălzit de un bec sau un heat pad unde temperatura poate ajunge până la 35°C. Pe timpul nopții temperatura trebuie să fie între 23-27°C. Umiditatea trebuie menținută în intervalul de peste 70-80%, altfel șarpele nu va avea probleme la năpârlire.”ca informație generală șarpele naparlește dintr-o bucată; atunci când pielea este năpârlită in bucăți mici însemnă că umiditatea a fost prea mică”. Ca substrat se poate folosi substrat de cocos sau chipsuri de scoarță de copac,ambele păstrănd umiditatea necesară destul de bine, mai ales dacă se face și o pulverizare zilnică a interiorului terariului. Mare atenție la ventilația terariului, astfel la caldură si umiditate crescute, în terariu, șerpii pot dobândi infecții respiratorii. Pentru a avea un terariu bine ventilat trebuie sa îi facem gauri de aerisire pe laterale. Pe o laterală se fac cateva randuri de găuri în partea de jos a terariului iar pe cealaltă laterală se fac în partea superioară, astfel facilităm mișcarea curenților de aer în terariu. Un vas mare cu apă este necesar deoarece după ce aceștia manancă de obicei le place sa stea cate 1-2 saptămâni imersați în vasul cu apă. Temperatura și umiditatea din terariu o monitorizăm cu ajutorul unui termometru și a unui hidrometru.

BOA CONSTRICTOR

Nume științific: Boa constrictor constrictor
 Subordinul: Ophidia 
infra-comanda: Enofidii 
Familie: Boidi 
Subfamilia: Boinae 
Genul: Boa 
Specia: Boa constricto

Distribuție geografică: Se gasește în următoarele state: America Centrală și America Latină: Mexic (Yucatan), Guatemala, El Salvador, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Venezuela, Guyana, Peru, Bolivia, Brazilia, Argentina, Trinidad.

Habitat: Se găsește în multe medii, "habitatul caracteristic este pădurea tropicală, dar poate fi găsit, chiar și în zonele stâncoase cu vegetație redusă.

S-au constatat, de asemenea specimene, în apropiere de case.

Amenajarea terariului:  Având în vedere dimensiunea animal adult poate ajunge de la 40 de centimetrii la 3,5-5 metrii asa ca, am înființat un terariu destul de mare, de 1.70L x1lx1h metrii, terrariul este făcut din OSB deoarece este un material rezistent la umiditate iar fata am confectionato din plexiglas sau sticlă. Ca substrat se poate folosi scoarță de copac marunțită sau ziare, fiind foarte igienice, ușor de înlocuit și ieftine. Ca decor putem folosi trunchiuri de copaci, scorburi bine ancorate de peretele terariului pentru a putea susține greutatea șarpelui iar pentru a finaliza decorul, se pot adăuga roci, plante, crengi, creând o zonă gri și un refugiu pentru șarpe.

Hrănirea: În habitatul lor natural, boa va vâna rozătoare, pasări și alte mamifere mici. În captivitate, ei tind să fie hrăniți cu rozătoare vii, congelate și decongelate de dimensiuni adecvate. Nou-născuții vor consuma soareci și pui de sobolan .Puii trebuie hrăniți cu o pradă de mărime potrivită o dată la fiecare 6-7 zile.  Adulții ar trebui să fie hrăniți o dată la 14 zile cu hrană destul de mare în concordanță cu marimea lor. Supraalimentarea este dăunătoare pentru sănătatea unui șarpe, și pot scurta speranta de viață.

Temperatura corespunzătoare, ar trebui să fie menținuta la 27- 32 C (82-90 F), cu o zonă de pelerin (hot spot) de aproximativ 32 – 35 grade celsius (90 – 95 F). Căldura este cel mai bine asigurată de utilizare unui element de încălzire din ceramică controlată de un termostat și în mod corespunzător păzite pentru a preveni arsurile potențiale.

BALL PYTHON sau PITONUL BILĂ

Este unul dintrei cei mai populari șerpi crescuți în captivitate din întreaga lume. Îngrijirea lor este foarte simplă și nu sunt deloc pretentioși. Este foarte important să avem terariul pregătit și foarte bine închis, deoarece acestă specie de șerpi este renumită pentru evadările sale din terariile neasigurate.

Amenajatea terariului: Sunt două metode de a creste aceste reptile: prima este în terarii, metodă folosită peste tot în lume și a doua metodă este de ai creste intr-un sistem de rastele, fiecare șarpe fiind pus în căte o cutie de plastic si așezat în acest rastel, precum sertarele unui birou.

Terariul trebuie sa fie de 1,5 ori lungimea sarpelui dar nu mai mic de doua treimi din lungimea acestuiadar trebuie sa fie destul de mare încat sa putem amenaja câteva locuri în care șarpele să se poata ascunde. Pitonii bila sunt cunoscuti ca fiind animale timide și își vor căuta un loc confortabil într-un spațiu mic și întunecos.

Temperatura : Fiind un animal cu sânge rece la fel ca restul reptilelor are nevoie de o sursă externă pentru al ajuta la termoreglare. Șarpele își va alege singur zona de confort cu temperatura optimă, de aceea noi, ca crescători trebuie sa ii asigurăm două zone de caldură, o zonă caldă cu temperatura de 30-33 de grade Celsius si o zonă mai rece de 22-26 de grade (acesta fiind căldura ce se regăsește în camera cu terariul). Dacă facem un terariu mic, acest lucru, de a crea două zone cu temperaturi diferite nu va putea fi realizat.

Umiditatea: Acești șerpi nu sunt pretențioși în privința umidității. Umiditatea din camera cu terarii este de aproximativ 35-45% iar în terariu ar trebui sa fie cu 10-20% mai mare, aceasta fiind umiditatea ideală la care șarpele se simte cel mai bine. Pentru a măsura umiditatea cu exactitate vom pune în terariu un hidrometru pentru o mai bună acuitate. Cel mai simplu mod prin care putem mări sau scădea umiditatea din terariu este de ai mari sau micșora vasul de apa.

Substratul: Pitonul bilă este un șarpe curat și alegerea unui substrat nu ar trebui să ne facă probleme. Dar unul dintre cele mai bune substraturi este nuca de cocos măcinată, deoarece retine foarte bine umiditatea și nu mucegaiește. Un substrat la fel de bun dar foarte ieftin este reprezentat de către ziare sau prosoape de hartie. Scoarța marunțită de conifer nu este recomandată pentru reptile datorită uleiurilor volatile pe care le emană, iar acestea irită tractusul respirator al șarpelui ducând la apariția de infecții respiratorii.

Lumina nu este foarte importantă pentru acest șarpe, astfel ciclul creat în camera de zi/noapte este de ajuns.

Apa este foarte important și trebuie schimbată o data la 3-4 zile. Dacă șarpele defecă în apa, aceasta trebuie schimbată imediat cu una proaspătă.

Năpârlirea are loc mult mai rar decat la celelalte reptile deoarece au un ritm de creștere foarte greoi. Acest șarpe năpârlește cam de 4-5 ori pe an, rareori năpârlește o dată la 2 luni .

Hranirea lor este în primii doi ani de viață ușoară deoarece îi putem hrăni doar cu soareci dar nutrițional vorbind șobolanii sunt mult mai indicați, de aceea ca și crescători încercăm să învățăm șarpele să mănance pui de șobolan de la o vârstă cât mai mică (unii refuză total sobolanii, deoarece au un miros de urina mult mai pronunțat decât al șoarecilor), după vârsta de 2 ani aceștia devin mai pretențioși și au perioade în care refuză hrana, de exemplu, mie un piton bilă a refuzat să mănânce timp de 9 luni de zile dupa care a reinceput să mănânce și făcea pause normale de 2 luni între mese.

Reproducerea lor este foarte ușoară dar femela depune foarte putine ouă din cauza dimensiunilor reduse. Astfel o femelă adultă depune intre 3 si 9 ouă albe de marimea ouălor de bibilică avand coaja moale. Durata de incubatie a oualor este de 68-85 de zile, fiind influiențată de temperatură.

ELAPHE GUTTATA GUTTATA sau ȘARPELE DE PORUMB

Dimensiunile pe care le poate atinge sunt cuprinse între 60 si 180 de centimetrii.

Mediul de viata: Sus-Estul S.U.A. și Nord-Estul Mexicului. Acești șerpi de întâlnesc pe pajiști, pe dealuri stâncoase, hambare și clădiri abandonate.

Comportamentul șerpilor de porumb: sunt șerpi crepusculari-nocturni, foarte agili. Are un temperament foarte docil iar din acest motiv este crescut ca animal de companie în toate colțurile lumii, iar în captivitate prin reproducerea selectivă s-au obținut produși într-o gamă foarte variată de culori.

Hrana: pui sunt hrăniți de mici cu pinky (pui de soareci proaspat fatati), pui de soarec de 1-2 zile iar în natură mănâncă tot pui de soareci dar și șopârle mici și pești. Adulții consumă șoareci, șobolani, păsări pe care ii ucid prin constricție.

Reproducere în natură are loc din luna martie până în luna mai, iar ouale sunt depuse în grămezi de până la 30 de ouă în locuri cu vegetație putredă sau gunoi care generează caldură datorită fermentațiilor produse,fiind suficientă pentru a le incuba. Puii eclozionează în septembrie, măsurând doar 25-38 de centimetrii și ajung la maturitate la varsta de 18-36 de luni, în functie de alimentație și temperatură.

Dușmanii cei mai mari ai acestor șerpi sunt carnivorele nocturne.

2 Descrierea cadrului instituțional în care s-a realizat cercetarea

2.1 Descrierea Biobazei U.S.A.M.V. IASI

Biobaza Universității a fost înființată în anul 1968 și are o suprafață de 560 m2 fiind alcătuită din două cladiri organizate astfel:

Prima cladire este impartita in doua parti dupa cum urmeaza:

În prima parte a biobazei este zona care adăpostește o baterie piramidală BP3, pentru găini ouătoare, dar care la acest moment este scoasă din uz și servește drept material didactic.Tot în această zonă este un spațiu compartimentat pentru creșterea puilor la sol și servește pentru diferite activități cu scop științific.

În a doua parte a biobazei sunt patru camere. În trei din aceste camere am realizat un mic vivariu pe care l-am pus la dispoziția studenților pentru a vedea și altceva în afară de păsări, vaci, oi și cai. În prima cameră ce are o suprafata de 40 de metrii pătrați am făcut o micro fermă de șoareci și șobolani, tot aici se găsesc și dihorii, chinchilele, șoarecii africani, hamsterii și vro 3 colonii uriașe de gândaci ce deservesc ca hrană pentru reptile și tarantule. În urmatoarea cameră, tot la fel de mare se află reptilele constrictore dar și o parte din reptilele cele mai veninoase și tarantule.

Aici avem 3 terarii mari ( de 2 metrii pe 60 cm lățime și 40 inălțime confecționate din metal și toate laturile sunt din sticlă) în care sunt gazduiți cei trei boa constrictor și doi pitoni birmanezi, unul albino și unul normal, șase terarii medii ( 120 cm lungime pe 40 lățime și 55 înăltime având doar partea frontală făcută din sticlă) în acestea sunt găzduite următoarele reptile, trei șerpi de porumb, un piton bilă, un piton sângeriu, un mocasin, un piton arboricol (morelia spilota). Iar în ultimele doua terarii mici ( 50 lungime pe 35 lățime pe 40 inălțime) se găsesc cei mai veninoși șerpi din colecția mea, 2 crotali diamant( șarpele cu clopoței) acesta este capabil să omoare o persoană de aproximativ 100 de kg în mai puțin de o ora iar în următorul terariu se află o cobră namibiană pitică, capabilă să omoare un om de aceeași greutate mult mai repede în aprozimativ 30 de minute. Tot aici se găsește și un acvariu de 100 de litri cu o testoasa aligator de 7 kg și 3 iguane cazate în doua terarii din plasă .

În ultima cameră se află viperele și acvariile cu pești. Aici sunt 9 terarii cu vipere si 4 acvarii cu diferite specii de pești.

A doua cladire din incinta biobazei este reprezentată de hala care adăpostește genoteca de pasari si porumbei de colecție.

Amenajarea vivariului de la U.S.A.M.V. Iași

Vivariul a luat naștere acum trei ani, o dată cu acordul Domnului Decan Prof. Univ. dr. Benone Pasarin din cadrul facultății de Zootehnie. Acest vivariu a fost creat pentru studenții pentru a avea posibilitatea de a se obișnui și de a putea lucra cu asemenea creaturi minunate. Clădirea ce adăpostește vivariul are sursă proprie de încalzire (central pe gaz) pe timpul sezonului rece iar pe timpul sezonului cald cănd aceasta este oprită, camera este incălzită cu ajutorul unei aeroterme electrice, încălzirea spațiului este una din criteriile de bază ce trebuie asigurate pentru ca animalele să aibă un minim de confort și pentru ca acestea să nu se îmbolnăvească.

Ventilația din cameră se face în mod natural prin deschiderea ferestrelor, indifferent de anotimp pentru a facilita reîmprospătarea aerului din incintă. Pardoseala nu este acoperita si este mozaicată, astfel spălarea și dezinfecția camerei se face cu ușurință. Hrana pentru reptile este crescută într-o cameră alăturată unde se gasesc cam aceleași condiții, mai puțin căldura , nefiind atât de nesesare ca pentru reptile. Instalațiile sanitare sunt compuse din chiuvetă pentru spălarea vaselor și instrumentelor utilizate. Iluminatul și circuitele de alimentare cu energie electrică se vor realiza astfel încât să se prevină accidentele de muncă și incendiile. În camera cu reptile este necesar să opturăm toate orificiile de pe pardoseală și din pereți, astfel încat, în cazul în care un animal evadeaza din terariu, acesta să nu poata ieși din cameră. Mobilierul din cameră trebuie să nu aibă locuri libere sub el sau între el și pereți, de preferat ar fi ca mobilierul necesar sa fie suspendat pe pereți astfel încât reptilele ce scapă, sa nu aibă posibilitatea de a se ascunde sub acesta. Ferestrele ar trebui să aibă o plasă metalică fină astfel încat reptilele să nu poată ieși afară dacă evadează din terarii și insectele să nu patrundă în incintă deoarece pot aduce diferiți patogeni. În cameră cu reptile veninoase este necesar ca în dreptul ușilor de acces sa se construiască un prag de peste 60 de centimetrii înăltime, acestă fiind util în cazul în care un sarpe veninos scapă, acesta neputând părăsi camera chiar dacă ușa din intâmplare este deschisă.

Organizarea spatiului:

Reptilele pot fi tinute individual sau la comun în terarii dar trebuie avut grija ca în momentul în care construim un terariu , acesta să fie realizat cu dimensiunile corespunzătoare specie pe care o va gazdui, și poate avea o dimensiune de la cativa centimetrii pătrați cum este în cazul puilor de șarpe (500-1000 cm2) până la dimensiuni de ordinul metrilor patrati pentru cei mari (1-10 m2). Acestea din urmă sunt cele mai bune pentru a expune animalele sau pentru reproducere dar cand vine vorba de curațenie și dezinfecție acestea ridică mari probleme.

Terariile pot fi confecționate dintr-o gamă largă de materale de constructii de exemplu: sticla este casanta dar se curată foarte ușor, plexiglasul este mai putin casant dar cu trecerea timpului devine mat dar se poate lipi usor și nu necesită corner iar aceste terarii sunt și foarte ușoare, se mai pot confecționa din PAL sau OSB sau pot fi amenajate în interiorul unei camere, transformând camera în terariu pentru animale cu adevarat uriase cum este în cazul pitonului birmanez ce ajunge la dimensiuni de peste 7 metri.

Hrana: este un alt factor important ce contribuie la menținerea animalului în condiții de captivitate. În natură, în concordanta cu specia, meniul șerpilor este foarte diversificat în funcție de marime. Șerpii din lucrarea de față sunt constrictori, astfel după ce acestia își vânează prada, o omoară prin constricție, încolătacindu-se în jurul prăzii, sufocândo. Reptilele în captivitate sunt hrănite în functie de marimea lor, astfel: puii de șerpi mănâncă pui de soareci proaspăt fătați, peștișori mici, gândaci, râme iar dacă refuză hrana pe o perioada mai indelungată, aceștia sunt indopati (forcefeed) cu bucățele de carne. Pe masură ce șarpele crește și meniul se diversifică acesta mâncând, șoareci, pui de șobolan, vrăbii, șobolani adulți, ouă, pui broiler, găini, purcei iar dupa ce trec de 4-4,5 metrii sunt în stare să mănânce curci, iezi, capre, oi, mânji și viței, cu greutati mai mari de 100 de kilograme.

Apa este un element vital pentru toate organismele vii. În natură șerpii se adapă după ce mănâncă dar și în timpul digestiei( prefer să stea submersați in apa, apa preluîndule greutatea corporală). În captivitate, noi trebuie sa le asigurăm apa și umiditatea cu valori cât mai apropiate de cele din natura. Vasul trebuie sa fie destul de mare pentru ca șarpele să poată intra cu totul în el si să se scufunde în intregime sub apă. Apa trebuie schimbată de fiecare dată când este murdărită de catre locatari. Se știe că și în natură, șerpii defecă în apă, deoarece apa duce departe materiile fecale lăsând teritoriul șarpelui curat.

Cofectionarea terariilor:

Terariile pentru reptile, așa cum am spus și mai sus pot fi construite dintr-o gamă largă de material și în diferite modele astfel încât, terariul să imite cât mai fidel mediul natural din care provine respectivul șarpe.

Terarii confecționate din P.A.L. de 18mm grosime. Dimensiunile la care il confectionam sunt în funcție de mărimea șarpelui. În interior va fi dotat cu o lampă cu un bec de la 40 de W până la unul de 200 W . La aceste becuri se atasează un transformator ce are un cursor, astfel încât noi vom putea regla temperatura din interior intre valori de 15 respectiv 35 grade celsius.

Ca substrat se poate folosi proape orice, în funcție de șarpe, astfel daca avem un șarpe din desert ca substrat folosim nisip, iar dacă acesta este din padurile ecuatoriale folosim nucă de cocos măcinată, scoarță de copac și pământ iar pentru șerpii mici, cel mai bun substrat este format din prosoape de hartie deoarece retin umiditatea , sunt ieftine si usor de schimbat. Nu este recomandat asternutul format din scoarță de conifer deoarece emana uleiuri volatile ce irita tractusul respirator al șerpilor.

Apa se poate pune în vase de plastic sau metalice emailate sau din inox pentru a nu rugini. Vasele trebuie sa fie în concordanță cu marimea șarpelui. Ventilația în interiorul terariului este asigurată de o serie de orificii date pe partile laterale pentru a facilita mișcarea curenților de aer în terariu. Nu este indicat, doar ventilatie în capacul terariului deoarece curenții de aer nu se formează și apare mucegaiul iar reptilele se sensibilizează. Accesul la animal se face prin intermediul unei uși, care corespunde cu jumătatea superioară a peretelui anterior, (s-a ales această soluție pentru ca terariile să poată fi suprapuse, economisindu-se astfel spatiu) sau se poate face prin capac. Temperatura și umididatea este verificată cu ajutorul unui termohigrometru amplasat pe solul din terariu.

Instrumentar și aparatură folosite în cresterea reptilelor:

Congelatorul: este necesar deoarece în interiorul lui depozităm soarecii pentru pastrare, carnea pentru reptilele ce refuza hrana si medicamentele.

Dispozitiv electronic de termostatare: funcția de bază a acestui aparat este de a menține în cameră o temperatura constant,se poate programa ciclurile diurne, zilnice și anuale de temperatură si lumina. Singurul dezavantaj al acestor aparate fiind doar prețul mare.

Băț herpetologic sau ansă: având un mâner de lemn de 40 – 50 cm, în vârful căruia este pusă o sârmă de oțel dreaptă, lungă de 15-30 cm, iar pe ultima porțiune (5 – 10cm) îndoită în unghi drept. Peste cârligul din sârmă este indicat să se așeze un tub din cauciuc, pentru a proteja animalul in timpul manipularii. Ansa folosită în laborator în realitate este o tijă metalică cu diametrul de 5 mm și în lungime de 45 de centimetrii, cu capătul îndoit ca și la batul herpetologic. La capătul de prindere se atașează un mâner scurt din lemn.

Acest instrument este mai ușor de manevrat și folosește la fixarea animalului pe masa de lucru dar si la scoaterea animalelor agresive ce nu pot fi contenționate cu mâna libera pentru a face diferite operatiuni.

Pensa herpetologică: Se aseamănă cu o pensă chirurgicală cu o lungime cuprinsa intre de 10 si 45 de cm și cu capetele brațelor turtite pe o lungime de 2-5 centimetri. Acest instrument se folosește pentru imobilizarea reptilelor cu dimensiuni mici și a puilor. Pensele se folosesc în toate operatiunile, pornind de la prinderea soarecilor, până la îndoparea șerpilor ce refuză hrana sau la realizarea de tratamente în cazul celor bolnave.

PARTEA a II-a

Contribuții proprii

CAPITOLUL III

Obiectivele studiului

Caracterizarea hematologică a celor mai cunoscute specii de reptile crescute în captivitate în vederea imbunatățirii condițiilor de creștere și alimentație.

S-au efectuat cercetări pe patru dintre cele mai cunoscute specii de animale exotice și anume: ELAPHE GUTTATA GUTTATA sau șarpele de porumb(3 exemplare);BALL PYTHON sau pitonul bilă( 2 exemplare); BOA CONSTRICTOR sau bcc red tail, imperator sau normal, în functie de morf (3 exemplare); PITON BIRMANEZ sau piton molurus(3 exemplare).

Din numeroasele surse ce ne prezintă aceste specii, am constatat că doar ultimele doua pot produce moartea omului în momentul în care șerpii trec de 3,5 metrii lungime dar sunt specii blânde și dacă le respectăm nu ar trebui să apară incidente. În țările lor de origine, aceste reptile sunt braconate și vândute pe piata neagră a reptilelor la preturi de nimic dar animalele salbatice față de cele crescute în captivitate (Captive Breding), vor refuza hrana și vor muri foare repede cele ce ajung in petshopuri dar cele ce sunt vândute către restaurant au o viață și mai scurtă, fiind considerate delicatese deoarece au carnea albă, foarte gustoasă si fară grasimi iar piele este utilizata in industria marochinăriei sau pe post de trofee. Aceste specii sunt foarte importante pentru ecosistem și au un rol binedefinit în lanțul trofic dar și sub formă de produse pe care le obținem de la ele, în special în industria cosmetică și a modei.

Ca atare acest studiu efectuat pe cele patru specii de reptile va deschide noi orizonturi în ceea ce priveste cresterea și patologia acestora.

CAPITOLUL IV

Materialul biologic și metodele de lucru folosite:

S-au efectuat cercetări pe patru specii de animale exotice și anume:

– ELAPHE GUTTATA GUTTATA(3 exemplare)

– BALL PYTHON( 2 exemplare)

– BOA CONSTRICTOR (3 exemplare)

– PITON BIRMANEZ(3 exemplare)

Aceste patru specii de reptile, din numesoase surse analizate, reiese faptul că sunt cele mai dorite, cautate și apreciate animale de companie întrucât fiecare este specială în felul său. Pentru un începător se pretează foarte bine primele 2 specii de șerpi, pitonul bilă și șarpele de porumb, deoarece sunt reptile foarte docile, blânde si nu cresc la dimensiuni mai mari de 160-180 de centimetrii. Următoarele 2 specii de reptile și anume, boa constrictor și pitonul birmanez, nu sunt specii recomandate începătorilor deoarece ajung la dimensiuni și greutăti extraordinar de mari și câte o dată mai pot mușca făcând răni adânci ce necesită interventii chirurgicale dar și în unele cazuri iși pot omorî stapanii asa cum se întamplă în America unde 30% din crescătorii de astfel de exemplare sunt omorâti anual de propriile animale de companie.

Materialul biologic a fost format din 11 indivizi din 4 specii diferite, dintre care 8 masculi și 3 femele cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani.O parte dintre indivizi au fost măsurați de la achiziționare, (2 luni) pana in ziua de astazi( 3 ani). Pe întreaga perioadă de studiu, reptilele au fost cazate la Biobaza facultății de Zootehnie, unde hranirea s-a făcut cu șoareci, șobolani, prepelițe si alte păsări. Măsurătorile s-au efectuat în perioada iunie-aprilie pe toate reptilele mai sus menționate dar pentru cateva, măsurătorile s-au efectuat timp de 2 ani( cu aproximație). De la cei 11 șerpi au fost recoltate probe de sânge, folosite ulterior pentru determinări.

Metode de lucru:

Măsurătorile biometrice și gravimetrice

Măsuratorile biometrice s-au realizat cu ajutorul metrului. S-a luat o sfoară lunga de 4 metrii și cu ajutorul ei am măsurat șerpi mergând cu sfoara pe linia lor dorsal din aproape în aproape după care lungimea sforii a fost măsurată cu ajutorul metrului, astfel avem o citire cat mai corectă, după care valorile în centimetrii au fost trecute în tebelele de lucru.

Măsuratorile gravimetrice au fost realizate cu ajutorul cântarului ACLAS, având o eroare de 2 grame. Pentru a cântări reptilele mai ușor, am utilizat o cutie de plastic de 30 de litri cu capac etanș( cu această cutie am efectuat tara cântarului). Toate citirile s-au făcut in gramecu trei zecimale după virgulă. Datele obținute erau trecute in tabelul individual.

CAPITOLUL V

DESCRIEREA SISTEMULUI DE CReSTERE

Amenajarea unui mic vivariu

spațiul în care urmeaza să amplasăm terariile trebuie să asigure o temperatură medie constanta. Ventilatia fiind un factor important în creșterea reptilelor, trebuie avut grijă sa implementam un system de ventilatie care sa improspăteze aerul din camera cu reptile dar în acelasi timp, curenții de aer formați sa nu vehiculeze microorganism patogene in acestă cameră.

de dorit este ca pardoseala să fie din gresie iar pe pereti faianață pe o înăltime de măcar 1,5 metrii, deoarece a spălarea și igienizarea camerei se va face cu multă ușurință. Camera trebuie astfel dimensionata în funcție de câte terarii cu animale vrem sa introducem în ea.

Instalațiile sanitare se referă la chiuveta, care servește pentru spălarea intrumentarului (penseta,ansa,bisturie etc.) și a vaselor utilizate ( vase de apa, vase in care dezghețăm șoriceii etc)

Rețeaua de alimentare cu energie electrică a camerei și a terariilor, trebuie făcută în conformitate cu cerințele mari, deoarece în fiecare terariu avem nevoie de o piatră electrică și un bec pentru a asigura confortul termic al reptilelor. Toata instalația electric trebuie facuta aparenta și cu prize in dreptul terariilor( pentru a evita folosirea de prelungitoare ce sunt inestetice si de care ne putem împiedica) .

Spatial trebuie sa fie integru și lipsit de fisuri, crăpături sau găuri în pardoseală, deoarece evadările reptilelor sunt inevitabile iar animalul nu trebuie să poată părăsi camera dar nici să se poată ascunde. Tot din acest considerent în camera cu reptile trebuie să avem minimul de mobilă necesar(un scaun,o masă, cutie de pus reptilele pentru tratament etc.). Iar dacă această camera dispune de geamuri, obligatoriu, la fiecare geam trebuie sa pune plasă

Organizarea spațiului:

Reptilele în general au nevoie de un minim de spatiu în care să iși poată desfășura activitatea iar din acest considerent ele se pot crește în rastele unde au minimul de spatiu alocat pe cap de animal( rafturi supraetajate) sau în terarii unde putem să ii oferim mai mult spațiu decât ar avea nevoie. Terariul poate fi fabricat din sticlă, plexiglas,PAL,OSB sau scândură. Cel mai adesea sunt confecționate din osb cu aerisire pe laterale în partea de sus și de jos, fața fiind făcută din sticlă încastrată în profilul de pe marginea terariului iar accesul în acest tip de terariu de face pe la partea superioară

Hrana: este unul din cei mai importanți factor ice ne permite să partrăm animalul în parametrii optimi, desfășurării activității fiziologice a serpilor în condiții de creștere artificiale. În momentul în care șarpele iese la vănătoare în mediul natural acesta se ghidează cu ajutorul foselor termice și al mirosului pentru a depista prada. In momentul in care șarpele este destul de aproape de victimă, acesta se repede, o muscă dupa care incepe să se incolătaceasca in jurul ei pănă aceasta moare.

În captivitate constrictorii sunt învățați de mici să consume pui de sobolani, mai târziu administrăndule sobolani, pasari, iepuri curci si asa mai departe.

Apa este foarte importantă pentru reptilele mari deoarece ea nu ajută doar la hidratarea organismului , ci și la napărlirea șarpelui, pe lângă vasul cu apa din terariu, noi ca crescători avem obligația de a stropi interiorul terariului, dacă nu o dată la 3-4 zile, măcar atunci cand sarpele trebuie să năpârlească. Apa trebuie înlocuită oi de câte ori este nevoie (reptilele defecând adesea în apă).

.

Capitolul VI

6.1 Dimensiuni terarii

Conform definiției, terariul este altceva decât un spațiu bine delimitat și amenajat în interiorul căruia sunt crescute și oservate diferite specii de animale exotice precum: șerpi, broaște țestoase, iguane, cameleoni, crocodili etc.

În primul rând, ca la orice șarpe, terariul trebuie să fie bine închis pentru a evita ieșirea acestuia din terariu, șerpii constrictori fiid foarte pricepuți în ai evadărilor. De exemplu terariul pentru un boa adult trebuie să aibă minim 150-200 cm lungime, o înălțime de cuprinsă inte valorile de 40-80 cm (pentru speciile de constrictori înălțimea nu este atat de importantă pecat lungimea terariului) și o lățime de minim 60 cm. Dacă avem posibilitatea pentru un terariu chiar mai mare de atât este și mai bine, dar calculați în principiu ca terariul să aibă măcar 75% din lungimea animalului. Ca substrat se recomandă prosopul de hârtie sau ziare, eliminând posibilitatea ca substratul să fie îngerat împreună cu hrana,care poate provoca tulburări la nivel digestiv sau in momentul în care șarpele defecă, să nu tragă in cloacă bucățele de scoarță (constrictorii în timp ce defecă, prolabează cloaca la exterior iar aceasta fiind uda, de ea se lipesc bucăți de scoartă care mai apoi sunt trase in interiorul cloacei) . Nu este indicat a se folosi substratul format din bucați de scoarță de conifere deoarece, uleiurile volatile emanate de acesta irită mucoasa respiratorie a șerpilor.

Materialul de construcții OSB (Oriented strand board), care prezintă întărituri din lemn la nivelul colțurilor este cel mai indicat pentru confecționarea terariilor deoarece este rezistent la apa și foarte ieftin. Pereții laterali și din spate sunt confecționați din material compact cu orificii de aerisire, în timp ce peretele din față a terariului este din sticlă sau plexiglas fiind încastrat în marginile terariului. Ca decor putem pune lemne de viță de vie sau butici, crengi, plante artificiale și în cazul cameleonilor plante naturale. Aceste articole de design din terariu ajută șarpele în momentul năpârlirii dar și ca jonă de refugiu, daca acesta dorește să se ascundă.

Lumina poate fi naturala folosind becuri UVB cu raze ultraviolete sau artificială cu becuri incandeșcente, acesta din urmă crescând și temperatura cu 4-5 grade în terariu. Becul trebuie plasat pe unul din pereții laterali sau la nivelul superior al terariului, ideal ar fi să punem o protecție de plasă la nivelul becului pentru a feri șarpele de eventuale arsuri ( șarpele având foarte puțini receptori termici la nivelul abdominal, nesimțind arsurile). În zona caldă din terariu trebuie să asigurăm o surso permanentă de căldură, fie ea reprezentată de o piatră electrică, placă electrică sau bec incandescent cu lumină neagră ( becurile bopsite nu sunt recomandate). Placa electrică și piatra electrică variază intro gamă largă de putere, în funcție de ce avem nevoie de la 10w( pentru pui) la 75w( pentru șerpii adulți).

figura nr…. placă electrică

Capitolul VII

Descrierea speciei

aceste patru specii, sunt originare din America și Africa. Ele sunt crescute în întreaga lume drept animale de companie de către iubitorii cu sânge rece. Dar datorită numarului mare de crescători, o parte din aceste animale au ajuns în libertate iar acum, de exemplu, pitonul Birmanez este o specie invazivă și perfect adaptată pe teritoriul Satelor Unite ale Americii.

Creșterea lor la noi în țară este relative nouă, dacă ne gândim că americanii, indienii și chinezii le cresc de sute de ani. Dar cu timpul această pasiune tinde să ia amploare în România.

Python molurus (Pitonul birmanez): Cuprinde 2 tipuri și anume pitonul birmanez normal și pitonul birmanez albino. Acestea fiind diferențiate doar prin colorit.

Python molurus normal

Este unul dintre cei mai mari șerpi din lume( pe locul 1 este pitonul de stânco ce poate ajunge la dimensiunea impresionantă de 8-9 metrii) fiind pe locul al doilea cu o lungime de 6-7 metri (recordul este de 8,2 metrii o femelă crescută în captivitate pe nume baby) frecvent ajungând în captivitate la dimensiunea de 5 metri.

Figura nr… (www.teraristică.ro)

Arealul de distribuție: Pitonul birmanez este intalnit in Sudul si Sud-estul Asiei ( Burma, Indonesia, China, Thailanda, Laos) .

Descriere : Este poate cea mai cunoscuta specie de piton ,fiind vazut in toate circurile sau in expozitiile de reptile.A devenit popular si ca animal de companie, existand si diverse varietati de culoare obtinute prin selectie de catre crescatori,culorile si desenele facand ca popularitatea acestei specii sa creasca rapid. Desenul este specific având un corp puternic acoperit cu o piele patata in diferite nuante de cafeniu,oliv,castaniu si galben inchis,deseori sub forma unor dungi neregulate. Pielea de pe cap este acoperita de un model sub forma de sulita de culoare galbena, având un amestec de culori de la galben deschis cu maro și contur negru pe zona dorsal iar ventral este alb gălbui. Este o specie de talie mare, putand ajunge pana la 6-7m lungime si aproximativ 100 kg.

In ciuda taliiei impresionante are un temperament in general docil dar nu trebuie subestimat din acest motiv.

Durata de viață a unui astfel de exemplar poate depăși 25 de ani în captivitate dacă este îngrijit corespunzător.

Temperamental este band dar în timpul mesei poate devein agresiv, fiind imprevizibil și foarte puternic.

Python molurus albino

Face parte din aceeași familie ca si Python molurus normal singura diferență fiind coloritul alb bălbui de pe întreg corpul iar ochii avândui de culoare roșie.

Determinări biometrice la Python molurus nr 1

Tabelul 7.1

Analizând aceste date din table, putem observa scăderea pronunțată in greutate a șarpelui pe perioada de 7 luni,preț în care acesta a refuzat hrana. Creșterea în lungime nu a fost influiențată de refuzul de hrană. O dată cu prima masă la vârsta de 3 ani si 9 luni acesta a luat în greutate 230 de grame, după ce acesta a mâncat 2 găini adulte.

Figura nr… recoltare sânge piton birmanez

Figura nr… piton birmanez mascul

Determinări biometrice la Python molurus nr 2

Table nr…

Analizând aceste date putem observa ca acest sarpe nu a avut nici o scădere în greutate , mâncând câte 2 sobolani o dată pe lună. Cresterea în lungime este vizibilă si se află în parametrii normali.

Figura nr…. Piton birmanez

Determinări biometrice la Python molurus albino

Tabel nr…

Datele din acest tabel ne prezintă o ascensiune lină pe scara greutății și a lungimii. Femela este hrănită o dată pe săptămână cu sobolani, prepelite sau pui.

Figura nr… piton birmanez albino femelă

BOA CONSTRICTOR

Exista doua subspeci:

BCC(Boa Constrictor Constrictor) si BCI(Boa Constrictor Imperator), primul avand o dimensiune mai mare(aprox 3,5-4m) si o culoare(rosie) mai intensa pe coada. Iar al doilea ajunge rar la dimensiuni de peste 2-2,5 metrii.

Microclimat: Provenind din regiuni tropicale are nevoie de un microclimat constant fara fluctuatii de temperatura si umiditate.

Arealul de distribuție: Aproape în toată America centrală și de Sud, începând din Mexic, continuînd cu Argentina, Belize, Bolivia, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Dominica, Ecuador, El Salvador, Guyana Franceză, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Saint Lucia, Surinam și Venezuela.

Temperament: In general nu este o specie agresiva, desi puii care nu au fost obisnuiti sa fie manipulati pot sa muste.

Acest comportament se poate corecta foarte usor prin manipularea zilnica a animalului. Adultii sunt in general calmi, nefiind agresivi, asta atata timp cat ii sunt indeplinite conditiile de care are nevoie si este manipulat cu regularitate. Trebuie mentionat ca serpii boa sunt animale imprevizibile si chiar si cel mai bland specimen poate la un moment dat sa muste. Mai grav decat atat subliniez ca un boa adult poate ucide un om prin binecunoscutul proces de constrictie, in concluzie nu este recomandat sa fiti singuri cand manipulati exemplare adulte.

Descriere : Este un șarpe de talie medie-mare cu un colorit atrăgător și variat,de la gri la maro,roz-portocaliu,roșcat,cu puncte negre,având pe spate o serie de ,,șei” mai închise la culoare,spre coada desenul fiind mult mai accentual,șeile devenind maro –roșcat,de aici venindu-i și numele comun de boa cu coadă roșie (red-tail boa).Au ochii de aceeași culoare cu corpul,cu pupile verticale și cap mare, triunghiular. Este un șarpe deosebit de frumos, docil și căutat de pasionați,chiar dacă uneori puii nou născuți sunt speriați și mușcă.Motivul este că în natură și ei la rândul lor pot fi prada altor animale,agresivitatea este doar temporară,în scurt timp devenind un șarpe foarte sociabil și liniștit. Sunt șerpi cu creștere rapidă,în primul an putând atinge 120-150 cm,în cel de-al doilea an având 2 m sau chiar mai mult.În restul vieții sale îndelungate de 20-30 ani,creșterea va fi foarte lentă,aproape nesemnificativă.Masculii pot atinge 2-2,5 m lungime,iar femelele 3-3,5 m,iar greutatea undeva spre 30 kg.Masculii sunt ceva mai mici și mai subțiri decât femelele.

În continuare vă voi prezenta determinările biometrice ale celor 3 serpi boa constrictor.

Figura nr.. recoltare șănge boa constrictor

Determinări biometrice la BOA CONSTRICTOR imperator

Tabel nr…

Figura nr… boa constrictor imperator mascul adult

Determinări biometrice la BOA CONSTRICTOR RED TAIL

Tabel nr…

Figura nr … Femelă adultă boa constrictor red tail

Determinări biometrice la BOA CONSTRICTOR CONSTRICTOR nr 3

Tabel nr…

Figura nr … mascul boa constrictor constrictor

Python regius (Ball pithon sau Pitonul bilă)

Este unul dintrei cei mai populari șerpi crescuți în captivitate din întreaga lume. Îngrijirea lor este foarte simplă și nu sunt deloc pretentioși. Este foarte important să avem terariul pregătit și foarte bine închis, deoarece acestă specie de șerpi este renumită pentru evadările sale din terariile neasigurate.

Cele mai multe morfuri aparțin acestei specii, cele mai scumpe exemplare s-au vaândut în America cu sume cuprinse intre 45.000 si 80.000 de euro( killer clown au pretul intre 60.000 si 120.000)! Iar modelul de bază se vinde cu 15-25 de euro puiul

Are un temperament doarte docil și nu iși mușcă nici o dată omul, nici măcar în ultimă instanță când este atacat, preferâd să se strângă într-o bilă ( de aici trăgânduise și porecla).

Adulții ajung până la morinea de 80-110 cm iar in perioada de reproducere depun foarte puține oua, de la 1 la 6-7 ouă

Determinări biometrice la Python regius sau pitonul bilă mascul 1

Table nr…

figura nr… piton regal sau pitonul bilă

Determinări biometrice la Python regius sau pitonul bilă mascul nr 2

Table

Figura nr … piton bilă adult

ELAPHE GUTTATA GUTTATA sau ȘARPELE DE PORUMB

Mediu de viata: SE-ul S.U.A, NE-ul Mexicului. Pot fi intalniti la marginea padurilor, in pajisti, dealuri stancoase, hambare si cladiri abandonate.

Dimensiuni : poate ajunge la mărimi de 80-180 de centimetrii.

Hrana: Serpii eclozati, tineri, de ,,Corn,, se hranesc din soareci-pui [pinkys], soparle si broaste, iar adultii consuma prazi mai mari: soareci, sobolani, pasari. pe care-i ucid prin incolacire.

NU SUNT VENINOSI. – SUNT CONSTRICTORI.

Reproducerea: are loc din martie pana in mai. Ouale sunt depuse in gramezi de pana la 30 in locuri cu vegetatie putreda care genereaza caldura suficienta pentru a le incuba. Puii ies in septembrie masurand 25-38 cm; ajung la maturitate in 18-36 luni.

Dusmani: mamifere carnivore nocturne.

Figura nr… recoltare șânge corn snake

Determinări biometrice la șarpele de porumb mascul 1

Tabelul 7.1

Nr table…

Figura nr… șarpe de porumb juvenil

Determinări biometrice la șarpele de porumb mascul 2

Tabelul 7.1

Nr table…

Figura nr… șarpe de porumb mascul juvenil

Determinări biometrice la șarpele de porumb mascul 3

Nr table…

figura nr… șarpe de porumb adult

figura nr… șarpe de porumb adult recoltare probe de sânge

CAPITOLUL Viii

hEMATOLOGIA REPTILELOR

Eritrocitele la șerpi sunt nucleate. Deși șerpii au în general mai putine eritrocite decât la vertebratele , acestea au o durată de viață mai mare(600 de zile) . hematocritul la șerpi tinde să fie între 20% și 35% deși șerpii normal clinic au hematocritul mai mic de 20% sau mai mare de 35%. Fiecare individ ar trebui evaluat în parte. Numărul eritrocitelor poate fi afectat de condițiile de mediu, statusul reproductive, sezon si nutriție

4.2 Metode de examen hematologic la reptile

Determinarea numărului de eritrocite presupune parcurgerea următoarelor etape:

Dezinfectarea zonei de elecție (pavilionul urechii, buze, coadă), efectuarea puncției cutanate și recoltarea probei de sânge cu ajutorul pipetei Potain, până la gradația 0,5. Prima picătură rezultată se elimină prin tamponare, fiind constituită din sânge stagnat în patul capilar subcutanat, fiind mai concentrat;

Aspirarea peste proba de sânge, în pipata Potain a lichidului de diluție Hayem până la gradația 101;

Urmează omogenizarea probei prin fixarea pipetei între police și index, agitându-se ușor aproximativ 3 minute. Se îndepărtează prin tamponare primele 3 picături;

Introducerea probei în camera de numărat, acoperită cu o lamella specială, prin etalerea unei picături de sânge diluat pe camera de numărat, la marginea lamelei, așa încât lichidul să pătrundă prin capilaritate pe întreaga suprafață ocupată de camera și lamella, unde se află rețeaua de numărare a camerei;

Sedimentarea eritrocitelor timp de 2-3 minute;

Vizualizarea rețelei și numărarea hematiilor observate pe suprafața a cinci pătrate de ordinul II, delimitate de linii triple, respectiv 80 de pătrate de ordinul III delimitate de linii simple;

Calcularea numărului de hematii conform formulei:

Nr.eritrocite=

N= nr. De hematii rezultate după numărare

I= înălțimea camerei de numărat (1/10)

D= diluția (1/200)

S= suprafața unui pătrat mic (1/400); (Lazăr R.,2012).

Determinarea numărului de leucocite:

Numărarea leucocitelor prin metoda hemocitometrică presupune parcurgerea următoarelor etape:

Dezinfecția zonei de elecție și efectuarea puncției venoase pentru recoltarea probei de sânge;

Se aspiră sânge în pipeta Potain până la gradația 0,5;

Peste proba de sânge se aspiră lichid de diluție Türk până la gradația 11;

Omogenizarea probei;

Introducerea în camera de numărare;

Vizualizarea și determinarea mediei leucocitelor pe suprafața a patru pătrate de ordinul I, delimitarea de linii triple, în care se găsesc pătrate de ordinul II delimitate de linii duble;

Numărul de leucocite determinat conform formulei:

Nr.leucocite= N x I x D

N= numărul de hematii rezultat după numărare

I= înălțimea camerei de numărat (1/10)

D= diluția (1/200); (Lazăr R., 2012).

Determinarea hematocritului:

Metoda macrohematocritului: sângele recoltat pe anticoagulant este introdus cu ajutorul unei pipete Pasteur într-un tub Windrobe, până la diviziunea 100, dacă tuburile sunt gradate sau se introduce 4 mm3 de sânge dacă acestea nu prezintă gradații. Tuburile sunt supuse centrifugării la 3000 turații/min., timp de 3 minute. După centrifugare conținutul tubului va avea următorul aspect: coloana eritrocitară va fi dispusă spe fundul tubului, iar plasma va fi situate deasupra coloanei celulare. La limita de separare dintre cele două se va observa un strat subțire cenușiu-roșiatic, format din leucocite și trombocite.

Se citește valoarea exprimață în procente a înălțimii plachetului de eritrocite, înălțimea coloanei de sânge fiind de 100%. Dacă tubul nu este gradat, pentru determinare se va utiliza o riglă și vom măsura: înălțimea coloanei de sânge (H) și a coloanei de eritrocite (h) exprimate în mm. Valoarea Ht se determină conform formulei:

Ht (%)=

Microhematocritul: se recoltează sânge pe anticoagulant, după care se încarcă un tub capilar cu sânge în proporție de ¾, prin capilaritate. Capătul opus se închide prin încălzire la flacăra unui bec de gaz. Se adaptează tubul capilar la centrifugă și se centrifughează 5 minute cu 15000 turații/minut. (Lazăr R., 2012)

Hemoglobina:

Se pune în eprubeta colorimetrului cu o pipetă simplă, 6-8 picături din soluția HCl N/10. Se aspiră cu pipeta 0,02 ml sânge. Ștergem vârful pipetei cu hârtie de filtru, apoi îi golim conținutul în eprubeta gradate a hemoglobinometrului. Prin aspirare și suflare, spălăm pipeta cu HCl din eprubeta gradată, pentru a goli toate resturile de sânge din pipetă în eprubetă. Agităm eprubeta puternic de căteva ori, pentru a omogeniza amestecul și pentru a opri eventuala coagulare a sângelui. După 3 minute, diluăm soluția brun-închis diluată, cu apă distilată, până ajunge să aibă aceeași culoare cu martorul. Citim la marginea de jos a meniscului conținutul sângelui în hemoglobină, exprimat în grame sau procente. Rezultatele obținute pe eprubeta gradată sunt valabile la lumina naturală.(Lazăr R., 2012)