Compusi Coordinativi Biologic Activi cu Liganzi Antiinflamatoare de Tip Oxicamic

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Compuși coordinativi biologic activi cu liganzi antiinflamatoare de tip oxicamic

INTRODUCERE

Lucrarea se încadrează într-un domeniu de mare interes al chimiei coordinative și anume, chimia combinațiilor complexe cu liganzi organici, în particular cu medicamente antiinflamatoare care conțin ca potențiali atomi donori azot, oxigen și sulf.

Realizările în chimia anorganică aduc oportunități mai bune de a utiliza complecșii metalici ca agenți terapeutici. Compușii organometalici au fost utilizați în medicină timp de mai multe secole. Complecșii metalici joacă un rol esențial în industria farmaceutică și în agricultură. Acești complecși indică o mare diversitate în acțiune. Complecșii metalici sunt de asemenea cunoscuți ca și compuși coordinativi. Activitatea moleculelor biologic active a fost sporită prin coordinarea lor la un ion metalic. Complexul metalic astfel obținut, are o structură alcătuită dintr-un ion metalic central legat cu anioni (liganzi).

În prezent se pune tot mai mult accentul pe creșterea calității vieții, prin îmbunătățirea

calității medicamentelor, a metodelor de investigație medicală, diagnostic și tratament, ele trebuind să fie cât mai eficiente, cu puține efecte secundare și cât mai complet elaborate. În acest context studiile de spectroscopie moleculară (IR, RMN), analizele termice (TG, DTG și DTA) asupra unor molecule de interes biomedical (medicamente și complecși ai acestora) prezintă o importanță deosebită datorită posibilităților de corelare între datele de structură și dinamică moleculară furnizate de aceste metode și activitatea fiziologică a biomoleculelor și sistemelor moleculare conexe.

Datele structurale noi astfel obținute, conduc la înțelegerea mai profundă a proceselor

fizico-chimice care au loc la interacțiunea ionilor metalici cu moleculele de ligand, locul unde

aceștia coordinează, simetria structurii locale adoptate, acțiunea diferiților solvenți și efectele

biologice induse precum și stabilitatea lor față de anumiți agenți exteriori.

Complecșii metalici joacă un rol vital în organism, în tratamentul cancerului, în diabet.

Metalul important prezent în corp este fierul, acesta având un rol central în toate celulele vii. În general complecșii de fier sunt utilizați în transportul oxigenului în sânge și țesuturi. Uzul terapeutic al complecșilor metalici în cancer și leucemie este relatat din secolul XVI.

Diabetul zaharat este o tulburare complexă care necesită terapie multimodală. Este o tulburare cronică caracterizată printr-o concentrație mare de glucoză în sânge, numită hiperglicemie și cauzată ca urmare a deficitului de insulină.

Complecșii metalici joacă de asemenea un rol vital în tratamentul a numeroase tulburări neurologice. Litiul în complexul cu moleculele medicamentului poate vindeca mai multe tulburări nervoase ca: tulburarea organică a creierului, epilepsia și paralizia.

Complecșii metalici oferă o platformă pentru proiectarea compușilor terapeutici noi. Ideile de bază pentru sinteza și dezvoltarea diverselor procese în complecșii metalici sunt în progres. Chiar dacă prin aceasta ar avea mai multe efecte secundare, ei sunt încă utilizați pe scară largă în tratamentul cancerului ca medicamente terapeutice. Indiferent de realizările complexului metalic cu medicamente, sunt și câteva dezavantaje. Prin urmare, este nevoie de noi abordări care sunt necesare pentru a împiedica aceste dezavantaje.

CAPITOLUL I

Medicamente antiinflamatoare – generalități

Clasificarea medicamentelor antiinflamatoarese se face în funcție de criteriile terapeutice și chimice:

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sunt substanțe care fac parte din grupa analgezice-antipiretice-antiinflamtoare, la care predomină efectul antiinflamator. Înlatură sau diminuează unele simptome și semne ale inflamației în boli reumatice. Se împart în următoarele categorii:

Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generația I):

Acizi carboxilici:

-Derivați de acid salicilic: acid acetilsalicilic, diflunisal, benorilat.

-Derivați de acid acetic:

derivați de acid fenilacetic: diclofenac, alclofenac

derivați de acizi carbociclici și heterociclici acetici: indometacin, sulindac, lonazolac, ketorolac

-Derivați de acid propionic: ibuprofen, flurbiprofen, naproxen, ketoprofen, dexketoprofen.

-Derivați de acid fenamic : acidul flufenamic, acid mefenamic, acid niflumic.

Acizi enolici:

Pirazolone: fenilbutazona

Oxicami: piroxicam,tenoxicam, lornoxicam.

Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau specifice de COX2 (generația a II-a):

▪ Blocante selective: meloxicam, nimesulid

Blocante specifice (coxibi): rofecoxib dar care s-a retras de pe piață, celecoxib, parecoxib, etoricoxib, valdecoxib, lumiracoxib

Antireumatice specifice: au acțiune lentă, fără efect antiinflamator, ele modifică evoluția procesului reumatic.

○ Compuși de aur: auranofin, aurotiomalat de sodiu

Antimalarice de sinteză: hidroxiclorochina (Plaquenil)

Derivați tiolici: penicilamina

Imunodepresive: metothrexat, ciclosporina

Sulfasalazina

O nouă clasificare a antiinflamatoarelor este făcută în 1999 De T. Warner, clasificare făcută în spiritul conceptului COX1/COX2.

Datorită diversității chimice , AINS au o gamă largă de caracteristici farmacocinetice. Posedă în principal următoarele proprietăți comune:

majoritatea sunt acizi organici slabi

sunt bine absorbite de organism, iar alimentelele influențează puțin biodisponibilitatea

majoritatea sunt metabolizate în proporție ridicată

se elimină în principal pe cale renală, însă majoritatea intră și în circuitul enterohepatic

majoritatea sunt iritante gastrice, procentul de iritare gastrică fiind proporțional cu cantitatea consumată.

Antiinflamatoare derivați de acid acetic: diclofenac, sulindac, indometacin, tolmetin, etc.

Diclofenac Sulindac Indometacin

Tolmetin

Antiinflamatoare derivați de acid propionic

Ibuprofen Flurbiprofen Ketoprofen

Naproxen

Antiinflamatoare derivați de acizi arilantranilic(fenamat)

Acid mefenamic Acid niflumic

Antiinflamatoare de tip oxicamic

Antiinflamatoare de tip butilpirazolidinic

Antiinflamatoare de tip coxib

Fiziopatologia durerii

Inflamația este un proces lung, complex, reprezentat de fenomene de reacție ale organismului față de agresiunile fizice, chimice, infecțioase, sau față de reacțiile interne (alergie, autoimunitate). Ea poate fi împărțită în trei faze:

inflamația acută: răspunsul inițial la agresiune inițială. Este mediată de autacoide: histamină serotonină, bradikinină, prostaglandine, leucotriene

răspunsul imun este declanșst de antigeni, și poate fi folositor organismului

inflamația cronică: se eliberează mediatori care nu intervin în răspunsul acut. Una dintre cele mai importante boli de acest gen este poliartrita reumatoidă în care inflamația cronică are drept rezultat, durerea și distrugerea osului și cartilajului articular.

Lezarea țesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este eliberat și astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi:

Calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile de efecte asupra vaselor sanguine, terminațiilor nervoase. Ciclooxigenaza are 2 izoforme: COX1(acțiune homeostatică) și COX2 (enzimă ce apare în timpul inflamației și se pare că facilitează răspunsul inflamator).

Calea lipooxigenazei care duce la leucotriene (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra neutrofilelor, eozinofilelor, producând de asemenea bronhoconstricție.

La locul leziunii tisulare por fi eliberate următoarele substanțe:

amine: histamina, serotonina

polipeptide: kinine-bradikinina, kalidina

radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea oxigenului molecular, ceea ce duce în final la formarea peroxidului de hidrogen sau radical hidroxil; acești compuși ai oxigenului interacționează cu acidul arahidonic dând naștere la substanțe care perpetuează procesul inflamator.

CAPITOLUL II

Compuși coordinativi cu liganzi de tip oxicam

2.1. Compuși coordinativi ai Co(II) cu piroxicam și meloxicam

Creșterea ratei de boli inflamatorii în întreaga lume, în special boli reumatoide și osteoartrite este una dintre provocările oamenilor de știință. Deci, este esențial de a dezvolta noi medicamente antiinflamatoare cu o rată ridicată de eficacitate și efecte secundare mai mici. Un concept nou în desenarea și dezvoltarea de medicamente antiinflamatoare se centrează pe compușii metalici cu structură organică care prezintă activitate terapeutică. Aceste combinații complexe posedă acțiunea ambilor ligand organic și ion metalic așa că, efectele gastrointestinale datorate acidității compușilor organici vor fi eliminate. Combinații complexe noi ale Co(II) cu liganzi ca piroxicam și meloxicam (Fig. 1) sunt investigate.

piroxicam meloxicam

Fig. 2.1. Formulele structurale ale piroxicam și meloxicam

Complecșii metalici cu activitate farmacologică sunt considerați în zilele noastre un câmp larg de cercetare în chimia bioanorganică. Ei oferă acest interes din cauza sinergismului dintre efectele liganzilor și acelea ale metalelor care conduc la creșterea activității terapeutice pentru noul compus. Structurile chimice non-steroidale cu proprietăți terapeutice (AINS) sunt printre cele mai frecvent întrebuințate medicamente. În principal, ele prezintă efecte analgezice, antiinflamatoare și antipiretice. Unele studii recente au dovedit că atunci când complecșii metalici sunt administrați împreună cu medicamente antiinflamatoare, eficacitatea lor crește. În același timp, s-a menționat că unii complecși de cobalt care conțin ca liganzi structuri cu activitate antiartrică pot să dovedească o activitate antiinflamatoare mai mare decât liganzii simpli. Medicamentele non-steroidale antiinflamatoare din clasa oxicam au dovedit, ele, însăle a fi liganzi puternici pentru o serie de metale tranziționale.

S-au sintetizat complecși de cobalt cu piroxicam și meloxicam în raportul molar

M : L= 1:2 cu formulele[Co(pirox)2(H2O)2], [Co(melox)2(H2O)2] [1]. În figura 2 este prezentată structura complexului [Co(pirox)2(H2O)2][1], iar în figura 3 este prezentată conformația structurală a complecșilor Co(II)-meloxicam și Co(II)-piroxicam.

Fig. 2.2. Structura chimică a complexului [Co(pirox)2(H2O)2]

A

B

Fig. 2.3. Conformația structurală a complecșilor Co(II)-meloxicam (A) și Co(II)-piroxicam (B)

Formulele propuse pentru complecși s-au stabilit pe baza analizei chimice elementare corelată cu studiile fizico-chimice (UV-Vis, IR, ICP-MS, măsurători magnetice).

În tabelul 1 sunt prezentate datele analitice pentru liganzi și complecșii cu cobalt. Rezultatele confirmă raportul de combinare M : L 1 : 2.

Tabelul 2.1. Datele analitice pentru liganzi și complecșii cu cobalt

Spectre UV-Vis

S-au realizat spectrele electronice pe domeniul 250-850 nm pentru a obține informații cu privire la stereochimia ionului de Co(II). În tabelul 2 sunt prezentate benzile de absorbție și atribuirile pentru liganzi și complecșii de Co(II). Rezultatele obținute din spectele electronice și valorile momentelor magnetice sugerează o geometrie octaedrică pentru ionul de Co(II) în care pozițiile 5 și 6 sunt ocupate de molecule de apă.

Spectre IR

Se știe faptul că, piroxicam și meloxicam pot acționa ca liganzi monodentați prin oxigenul enolic, bidentat prin oxigenul de la gruparea amidă și azotul piridil(pyr) / tiazolil(thiaz) precum și tridentat prin O enolic, O amidă și N piridil – tiazolil. Pentru a obține informații despre modul de coordinare al liganzilor, s-au realizat spectrele IR pentru complecși pe domeniul 4000-350 cm-1 și s-au comparat cu cele ale liganzilor realizzate pe același domeniu. În tabelul 3 sunt prezentate rezultatele obținute, iar în figura 4 sunt prezentate spectrele IR ale piroxicam și al complexului cu cobalt. Astfel, benzile datorate frecvențelor de vibrație ν C=O(amida)și ν C=N (pyr / thiaz) sunt deplasate către numere de undă mai mici în complecși[2,3]. Cele două benzi datorate grupului SO2 (νasși νs) sunt deplasate către frecvențe mai înalte în spectrele complecșilor. Apariția unei benzi de intensitate medie în regiunea 3550- 3685cm-1 indică existența unei molecule de apă legată de ionul metalic. Spectrele complecșilor prezintă benzi datorate legăturilor M-N și M-O. În concluzie, piroxicam și meloxicam acționează ca liganzi chelatanți monoanionici prin oxigen din gruparea amidă și azot din gruparea piridil sau tiazolil.

Tabelul 2.2. Benzile de absorbție din specrele UV-Vis și atribuirile

pentru liganzi și complecșii de Co (II).

Tabelul 2.3. Principalele benzi de absorbție IR pentru liganzi și complecși

Fig. 2.4. Spectrele IR ale piroxicam și complexul cuCo(II).

Momente magnetice

Valorile momentelor magnetice calculate din susceptibilitățile magnetice determinate experimental pentru complexul de cobalt cu piroxicam este 4,65 MB și 4,78 MB pentru complexul de cobalt cu meloxicam. Aceste valori sunt în domeniul 4,3 – 5,7 MB care corespund unei geometrii octaedrice pentru ionul de Co(II).

Evaluarea citotoxică

Ambele soluții 0,1 și 0,01 % DMSO nu au niciun efect citotoxic asupra culturilor. Valorile toxicității estimate pentru Piroxicam, Meloxicam și complecșii lor de cobalt sunt prezentate în tabelul 4, iar în figura 5 este prezentată citotoxicitatea oxicamilor și a complecșilor cu cobalt. Astfel, complecșii cu cobalt induc o modificare moderată în proprietățile toxicologice ale complecșilor. În ambele cazuri, valorile CT50 ale complecșilor se mențin în același ordin de magnitude ca acela al compușilor liberi, deși, ambii complecși exprimă o citotoxicitate mai mică decât a compușilor liberi, cu o modificare mai mare în cazul piroxicamului. Modificarea favorabilă a citotoxicităților prin complexare permit avansarea ipotezei, că derivații sunt potriviți pentru investigarea în continuare a efectelor terapeutice și a mecanismelor de acțiune.

Fig. 2.5.a) Citotoxicitatea oxicamilor și a complecșilor cu cobalt

Fig. 2.5.b) Citotoxicitatea oxicamilor și a complecșilor cu cobalt

Tabelul 2.4. Valorile studiului citotoxic pentru liganzi și complecși

2.2. Compuși coordinativi ai Zn(II) și Cu(II)cu piroxicam

Medicamentele non-steroidale antiinflamatoare (NSAIDs) sunt o clasă bine cunoscută de medicamente care sunt agenți antipiretici, analgezici și antiinflamatori. Ele sunt întrebuințate în practica clinică pentru tratarea bolilor inflamatorii inclusiv artritele și cancerul, precum și pentru prevenirea infarctului miocardic și boala Alzheimer. NSAIDs au arătat a fi potențiali inhibitori a sintezei prostaglandinei prin inhibarea unei enzime obligatorii, în cascada inflamatoare vis-a-vis de ciclo-oxigenaza (Cox) care există în doi izomeri Cox-1 și respectiv Cox-2. Compușii care inhibă enzimele Cox-1 au produs iritații, atunci enzima este implicată în funcția fiziologică a protejării mucoasei gastrice. În consecință, eforturile cercetătorilor au fost direcționate către implicarea compușilor care au inhibitori specifici pe Cox-2, în special complecși metalici ai NSAIDs care pot minimiza efectele lor deterioratoare.

Piroxicam (PX) 4-hidroxi-2-metil-N-2-piridil-2H-1,2-benztiazin-3-carboxamid-1,1-dioxid este un medicament non-steroidal și antiinflamator din familia oxicam, care arată efecte chemopreventive și chemosupresive în diferite linii celulare canceroase și modele animale. Chiar dacă mecanismul molecular întârzie, funcția lor principală de agenți analgezici și antiinflamatori nu este clară, cum ei își exercită efectele lor anticancer. Efectele anticancer ale acestor medicamente au fost implicate a se produce, atât pe parcursul dependent ciclo-oxigenazei(Cox), cât și independent Cox.

S-a stabilit că ionii metalici joacă multitudine de roluri importante în sistemele biologice. Prezența medicamentelor care pot concura cu alte molecule biologice pentru ionii metalici, schimbă distribuția acestor ioni în plasma sângelui și alte fluide. Pe de altă parte, prezența acestor ioni metalici pot să afecteze bioutilitatea acestor medicamente. Cunoașterea acestor specii formate prin combinarea unui ion metalic cu un medicament furnizează informații utile de apropiere a mecanismelor de acțiune a unui medicament pentru o boală sub tratament și în cele din urmă aceasta poate de asemenea să diminueze efectele colaterale și să sporească eficiența medicamentului părinte.

Pentru caracterizarea unor noi compuși cu posibile proprietăți farmacologice, pe lângă metodele clasice ca spectroscopie UV-Vis și IR , respectiv difracție cu raze X, metodele termice sunt întrebuințate într-o proporție tot mai mare.

Analiza termică este una dintre cele mai mult întrebuințate metode pentru studierea stării solide a substanțelor farmaceutice. Curbele termoanalitice oferă informații cu privire la proprietățile fizico-chimice ale compușilor farmaceutici (stabilitate, polimorfism, faze de tranziție, analiză cinetică, compatibilitate, etc.)

S-au sintetizat complecși de Zn(II) și Cu(II) cu piroxicam care au fost caracterizați prin analiză chimică elementară, spectroscopie IR, difracție cu raze X și analiză termică [4]. Curbele termoanalitice oferă informații importante cu privire la proprietățile fizico-chimice ale compușilor farmaceutici (stabilitate, polimorfism, transfer de fază, analize cinetice, compatibilitate, etc.).

Complexul de Zn(II) cu piroxicam a fost preparat conform ecuației de mai jos, ecuație care este valabilă și pentru complexul cu cupru:

În figura 6 este prezentată structura complexului Zn(II) cu piroxicam și în figura 7 este prezentată structura complexului Cu(II) cu piroxicam. Formulele au fost stabilite pe baza analizei chimice elementare corelată cu investigațiile fizico-chimice (spectroscopie IR, difracție cu raze X și analiză termică ), în special pentru determinarea tipului de coordinare și a apei de cristalizare, precum și a formulei moleculare. Rezultatele analizei chimice elementare au indicat pentru complex următoarea formulă moleculară C30H32N6O12S2M (M (II)= Zn, Cu).

Fig. 2.6. Structura chimică a complexului Zn(II) cu piroxicam

Fig. 2.7. Structura chimică a complexului Cu (II) cu piroxicam

Spectru IR

Spectroscopia IR este cea mai potrivită tehnică a metodelor spectroscopice nedistructive și a devenit o metodă atractivă în analizarea solidelor farmaceutice. Apariția, respectiv dispariția a unor noi benzi de absorbție, lărgirea benzilor și modificarea intensității sunt principalele caracteristici care evidențiază diferența dintre substanțe.

Peak-urile caracteristice în IR ale piroxicam și ale complecșilor cu zinc și cupru sunt prezentate în tabelul 5 și figurile 8(a) și (b).

Spectrele IR ale complecșilor prezintă o bandă de absorbție largă în regiunea 3600-3300 cm-1 corespunzătoare frecvenței de întindere νînt a moleculei de apă și un număr corespunzător frecvenței de deformare νdef a moleculei de apă în regiunea 1630-1608 cm-1 [3]. Spectrul IR al complexului prezintă benzi ale ligandului, piroxicam. Absența deplasărilor corespunzătoare benzilor ν(NH) și δ (NH) (3350-3130 cm-1) în spectrul complexului comparativ cu ligandul indică faptul că, nu este nicio interacție între grupa NH și ionul metalic [5]. Banda puternică observată la 1588 cm-1 în spectrul complexului rămâne aproape în aceeași regiune (1630-1577 cm-1) ca în ligand, indicând faptul că, ligandul nu se coordinează prin gruparea amidă. Benzile corespunzătoare vibrațiilor inelului piridinic în spectrul ligandului liber apar la 1576-1436 , 1351-1149 și 1039-938cm-1, în timp ce, la complex apar la 1634-1486, 1402-1160 și 1065-1012 cm-1 . Aceste deplasări spre frecvențe mai înalte în spectrele complecșilor indică coordinarea piroxicam prin atomul de azot al inelului piridinic.

Tabelul 2.5. Principalele benzi IR (cm-1)pentru piroxicam și complecșii cu Zn(II) și Cu(II)

(a) (b)

Fig. 2.8. Spectrul FT-IR al piroxicam și complexul cu Zn (II)(a) și complexul cu Cu(b)

Difracția de raze X în pulbere (XRPD)

Pentru investigarea configurației complexului obținut, pe lângă spectroscopia IR care este o analiză tehnică calitativă, difracția cu raze X a pulberii (XRPD) a fost utilizată pentru identificarea calitativă și cantitativă a cristalinității. Spectrele difracției cu raze X ale piroxicam și ale complecșilor cu Zn(II) și Cu(II) sunt prezentate în figura 9.

(a) (b)

Fig. 2.9. Difractograma de raze X a piroxicam, respectiv complexul cu Zn(II) (a)

și complexul cu Cu(II)(b).

Apariția de noi linii și dispariția unor linii prezente în ligand, respectiv modificarea unor linii de difracție de intensitate mai mare și intensitate mai joasă în complex, care sunt de obicei prezente în spectrele de difracție cu raze X ale ligandului indică prezența unui nou compus. Din rezultatele obținute se constată o mare diferență între difractogramele ligandului, respectiv complexului prin dispariția sau apariția a unor linii principale.

Analiza termică

Pentru caracterizarea stabilității termice a complecșilor și ligandului s-au efectuat analizele termice ale compușilor, simultan termogravimetria / derivata termogravimetrică TG/DTG și analiza termică diferențială DTA prezentate în figura 10 înregistrate în aer.

În cazul complexului de zinc, prima și a doua pierdere de masă în intervalul de temperatură 48-86 și 86-136 C corespunzând unor peak-uri (81 și 110 C) în curba DTA se datorează unor etape de deshidratare cu pierderi de 2,25%și 2,30 %, care corespund la două molecule de apă de cristalizare. În etapa următoare, sunt eliminate două molecule de apă de cristalizare în intervalul 136-223C cu o pierdere de masă de 4,65%. Peak-ul endotermic este la 210C. După deshidratare între 223 și 807 C, pierderea de masă apare în 3 etape cu o pierdere de 80, 2%. Prima etapă de descompunere de la 223 la 500C (52,2%) este atribuită descompunerii parțiale a ligandului organic piroxicam. Acest proces este unul complex cu două cinetici diferite de descompunere care corespund peak-urilor exotermice (246 și 455 C) pe curba DTA. Ultimele două pierderi de masă dintre 500-723 C (25%) și 723-807C (2%) se datorează oxidării și descompunerii termice a intermediarului, conducând la oxid de zinc. Procesul de oxidare este însoțit de un foarte scurt efect exotermic (DTApeak = 591C), în timp ce descompunerea termică este caracterizată de un mic peak endotermic (DTApeak = 782C) pe curba DTA. Produsul final de descompunere este ZnO (exp. 10,6%; calc. 10,2%)

(a) (b)

Fig. 2.10. Curbele TG, DTG și DTA ale complexului [Zn (PX)2 (H2O)2] ·2H2O (a) și

[Cu (PX)2 (H2O)2] ·H2O (b)

În cazul complexului de cupru, prima pierdere de masă apare în domeniul 51-232C și corespunde deshidratării. Procesul este caracterizat de un peak endotermic slab pe curba DTA (T peak DTA = Tpeak DTG = 123,6 C) și pierderea de masă calculată din curba TG este egală cu 6,8% care corespunde eliberării a trei molecule de apă (o moleculă de apă de cristalizare, respectiv două molecule de apă de coordinare). După deshidratare, între 232 și 1018 C pierderea de masă de 82,7% apare în două etape. Prima etapă de descompunere de la 232 la 436 C (m= 58,2%) este atribuită descompunerii parțiale a ligandului organic piroxicam. Procesul de descompunere este de natură exotermică cu T peak DTA = Tpeak DTG = 236,4C.

Procesul de piroliză între 436-1018°C cu descompunerea termică a intermediarului conduce la oxid de cupru. Procesul este unul complex cu două cinetici diferite de descompunere. Curbele termoanalitice în special DTA arată complexitatea procesului printr-un peak ascuțit endotermic (Tpeak DTA = 455,8 C), respectiv un efect exotermic puternic (T peak DTA = Tpeak DTG = 518,1C). Pierderea de masă este de 24,5°C. Ultima pierdere de masă între 1018-1200 °C (m= 2,3%) însoțită de un mic peak endotermic T peak DTA = Tpeak DTG = 1036,4C corespunde reducerii CuO la cupru metalic. Calculele bazate pe pierderea de masă mai sus de 1200°C sunt în concordanță cu formarea Cu ca reziduu final (exp. 8,30%;calc.8,14%).

In concluzie, piroxicam un medicament antiinflamator nonsteroidal din familia oxicam prezintă un mare interes pentru prepararea unor compuși farmaceutici coordinativi care prezintă activitate farmaceutică. Pentru determinarea formulei empirice, respectiv pentru caracterizarea noilor complecși s-au întrebuințat analiza elementară, spectroscopia FT-IR, difracția de raze X și analiza termică. Spectrul FT-IR și difracția de raze X au demonstrat că ligandul organic se coordinează la ionul metalic (Cu(II) sau Zn(II)) prin oxigenul amidă și azotul piridil. Spectrul FT-IR confirmă prezența apei fără să facă diferența între moleculele de apă localizate înăuntrul sau în afara sferei de coordinare a complexului. Diferențierea adecvată a fost făcută prin analiza termică (TG, DTG, DTA), care a determinat pașii deshidratării și cantitatea de apă eliminată. Conform curbelor TG și DTG complecșii s-au descompus progresiv cu formarea cuprului, respectiv zincului ca produs final. Procentajul acestui reziduu metalic corespunde formulei empirice a complexului sintetizat.

2.3. Compuși coordinativi ai VO2+, Mn2+, Fe3+, MoO22+și UO22+cu piroxicam

Piroxicam (Fig.11) (Hpir= 2H-1,2-benzotiazin-3carboxamid-4-hidroxi-2-metil-N-2-piridinil-1,1-dioxid) are câțiva rotameri posibili (schema 1), dintre care EZE și ZZZ fiind cei mai stabili.

Fig. 2.11. Formula structurală și numerotarea atomică

Schema 2.1

Chiar dacă este un potențial ligand tetradentat se cunoaște a reacționa ca ligand monodentat prin azot piridil la Pt(II), ca ligand chelat bidentat prin azot piridil și oxigen amidă la Cu(II) și Cd(II) și ca un ligand tridentat de protonat prin oxigen enolic, azot piridil și amidă în complexul de Sn(IV). S-a sintetizat și caracterizat prin analiză elementară, spectroscopie IR, UV-Vis, RMN(rezonanță magnetică nucleară), RES(rezonanță electronică de spin), complecșii mononucleari de VO2+ , Mn2+ , Fe3+ , MoO2 2+și UO2 2+cu piroxicam. Complecșii au fost sintetizați prin adiția unei soluții alcoolice de piroxicam deprotonat la o soluție alcoolică de ion metalic [4]. Amestecul de reacție a fost refluxat câteva ore, iar produșii microcristalini rezultați, au fost obținuți prin evaporare lentă timp de câteva zile. De menționat că, deprotonarea piroxicam s-a realizat prin adiția de cantități echimolare de soluții alcoolice ale piroxicam și KOH.

Spectroscopia IR

În tabelul 6 sunt prezentate benzile de absorbție caracteristice în domeniul IR ale complecșilor. În literatură, trei moduri diferite de coordinare ale piroxicam au fost raportate, fiecare având un spectru IR caracteristic. În spectrul IR al ligandului piroxicam, fracvența ν(C=O)amidă apare la aprox.1630 cm-1 și ν(C=N)pir la 1575 cm-1 . După complexare, deplasarea fracvenței ν(C=O)amidăeste un indiciu al modului de coordinare și locurile de coordinare ale piroxicam. Când acționează: (i) ca un ligand monodentat prin Npir în complecșii de Pt(II) și Pd(II), frecvența ν(C=O)amidă este deplasată către numere de undă mai mari aproximativ 1656-1660 cm-1 , (ii) ca ligand chelat bidentat prin Npir și Oamidă în complecșii de Cu(II) și Cd(II), frecvența ν(C=O)amidă este deplasată către numere de undă ușor mai mici în domeniul 1610-1625 cm-1 și (iii) ca ligand tridentat prin Oenolic, Npir și Namidă în cazul complexului de Sn(IV), frecvența ν(C=O)amidă este deplasată către numere de undă mai mici aprox. 1590 cm-1. În fiecare caz, coordinarea prin Npir este de obicei indicată prin deplasări de 3-26 cm-1 către numere de undă mai mari sau până la 50 cm-1 la numere de undă mai mici în toți chelații binari. Pentru complecșii (1)- (5), frecvența ν(C=O)amidă apare în domeniul 1602 -1625 cm-1 și ν(C=N)pir este deplasată spre numere de undă mai mici, ceea ce indică coordinarea piroxicam prin Npirși Oamidă.

Peak-ul de la 3338 cm-1 atribuit grupului O-H enolat din ligandul liber nu este detectat în spectrul complecșilor (1)- (5). Acest fapt demonstrează deprotonarea grupului O-H enolat. Deplasarea vibrației grupului amidă N-H de la 3330 cm-1 către numere de undă mai mici sau până la 3180cm-1 indică slăbirea legăturii N-H datorită unei legături de hidrogen intramoleculare între atomul de oxigen enolic deprotonat și hidrogenul grupului amidă N-H. Când piroxicam deprotonează, poate forma rotameri conformaționali și cel mai stabil rotamer este ZZZ, singurul cu legătura de hidrogen intramoleculară (schema 1). S-a raportat că, tautomerii enol ai β-dicarbonililor, care prezintă tautomerism ceto-enol, pot fi stabilizați prin legături de hidrogen intramoleculare OHO. Posibilitatea coordinării piroxicamului prin Oenol, în loc de Oamidă, nu poate fi definitiv definită, deși, poate fi justificată printr-o deplasare semnificativă a benzii amidă în conformitate cu speciile tridentate (1590 cm-1)[5].

Banda de la 1351cm-1 în spectrul piroxicamului atribuită vibrației ν(SO2)asym prezintă o deplasare către energii înalte de până la 50 cm-1 după complexare, deși, prin gruparea SO2 nu interacționează cu ionul metalic. Spectrul în întregime al complecșilor indică faptul că, în complecșii (1)- (5) piroxicam acționează ca un ligand bidentat legat la ionul metalic prin atomii de Oamidă și Npir și se găsește în configurația ZZZ.

Apariția unui peak de intensitate medie în domeniul 3500-3550cm-1 în spectrele complecșilor (1) și (2) indică prezența moleculelor de apă legate la ionul metalic.

Existența a două frecvențe de absorbție ν (M=O) pentru complecșii de MoO22+și UO22+ indică un aranjament cis al atomilor de oxigen în jurul atomilor de Mo și respectiv, U.

Tabelul 2.6. Frecvențe de absorbție caracteristice (cm-1) în IR pentru complecși

Spectroscopia electronică a complecșilor

Benzile caracteristice din spectrul UV al complecșilor cu piroxicam în dimetilsulfoxid (dsmo) sunt prezentate în tabelul 7.

Tabelul 2.7. Benzi caracteristice λmax în spectrele UV-Vis ale complecșilor în soluție dsmo

Umărul de la 290 nm atribuit tranziției grupării C=O amidă este deplasată în domeniul 297-300 nm în spectrele complecșilor VO2+ , Mn2+ , MoO2 2+și UO2 2+și până la 310 nm în spectrul complexului cu Fe3+, ceea ce indică implicarea C=O în complexare. Banda de la 355 nm din spectrul ligandului liber atribuită tranziției n→π* a azotului piridil este deplasată cu 8-19 nm în fiecare caz. Această deplasare poate fi atribuită unei singure perechi donoare de electroni de la atomul de azot piridil al ligandului Hpir ionului metalic (N→M). Modificările în spectrele UV ale complecșilor, în comparație cu cel al piroxicamului, pot fi atribuite unei singure perechi donoare de electroni a atomilor de Oamidă și Npir către ionii metalici centrali (O→M și N→M), sugerând coordinarea piroxicam prin atomii de Oamidă și Npir, cu toate că nu poate fi definitiv exclusă prin spectroscopie UV coordinarea prin Oenol.

În regiunea vizibilă, benzile sunt observate numai pentru complecșii VO2+ și Fe3+. Pentru complexul VO2+ (Fig. 12), spectrul prezintă trei benzi de intensitate joasă ~785 (banda I), 614(banda II) și 498 (banda III) nm atribuită tranzițiilor d-d și anume:

Banda I λ= 785 nm, b2(dxy ) → eπ* (dxz, dyz)

Banda II λ= 614 nm, b2(dxy ) →b1* ( d x2-y2)

Banda III λ= 498 nm, dxy → d z2

Aceste benzi sunt tipice pentru complecșilor de VO2+ cu geometrie octaedrică distorsionată.

Fig. 2.12. Spectrul UV-Vis al complexului VO(pir)2(H2O) în soluție dsmo

Spectrul complexului Fe(pir)3 prezintă două benzi care sunt atribuite tranzițiilor d→d, astfel: o bandă la λ~605nm, atribuită tranziției 6A1g →5T1g și una la λ=500nm, atribuită tranziției 6A1g →T2g (G), benzi tipice unei geometrii octaedrice distorsionate pentru complecșii de Fe3+.

Spectroscopia RES

Spectrul RES al VO(pir)2(H2O) în dsmo este prezentat în figura 13. Spectrul este tipic pentru complex mononuclear de VO2+.

Fig. 2.13. Spectru RES experimental(-)și teoretic (- .-.-)pentru VO(pir)2(H2O) în dsmo

Activitatea biologică

S-a testat activitatea biologică a complecșilor VO2+ , Fe3+ și MoO22+ prin examinarea pe celulele umane de leucemia HL-60 a efectelor privind citotoxicitatea, efectele necrotice și inducerea apoptozei. Dintre complecșii testați, cel de VO2+ a avut un important efect în viabilitatea celulelor, el nu a dat naștere la un număr mare de celule necrotice și este primul complex cu piroxicam raportat care cauzează apoptoza.

2.4. Compuși coordinativi ai Fe(III), Co(II), Ni(II), Cu(II), Zn(II) și UO2(II) cu piroxicam și alanină

S-au sintetizat complecși metalici de Fe(III), Co(II), Ni(II), Cu(II), Zn(II) și UO2(II) cu piroxicam (H2L1) și L-alanină (HL2) (Fig. 14) astfel: adiția de soluție etanolică (60C) a clorurii, acetatului sau azotatului metalic (25mL, 0,1mmol) la o soluție a ambilor piroxicam (25mL, 0,2mmol în cazul celor binari sau 0,1 mmol în cazul celor ternari) și alanină (0,1mmol). Amestecul rezultat s-a agitat sub reflux timp de 1h și s-a lăsat să se răcească când complecșii au precipitat. S-au filtrat, spălat cu etanol și dietileter și s-au uscat în exicator pe CaCl2 anhidră [6].

Fig. 2.14. Structura piroxicam și L-alanina

Pe baza rezultatelor analizei chimice elementare s-au propus formulele moleculare prezentate în tabelul 8.

Tabelul 2.8. Date analitice și fizice ale complecșilor metalici

Valorile conținutului metalic sunt valorile medii ale conținuturilor metalice determinate prin titrare și acelea deduse din rezidurile metalice. Rezultatele obținute sunt în bună concordanță cu acelea calculate pentru formulele sugerate. S-au determinat conductivitățile molare ale complecșilor solizi (Λm , Ω2cm-1 mol-1). Liganzii H2L1 și HL2 studiați formează complecși 1:1:1 (M:H2L:L2) cu ioni metalici di- și trivalenți, unde ligandul HL2 pierde un atom de hidrogen de la grupul carboxilic (forma L2-). Compușii solizi izolați au formulele: [M(H2L)(L2)(Cl)n(H2O)m] ·yH2O

(M= Fe(III)(n=2, m=0, y=1), Co(II))(n=1, m=1, y=2) și Ni(II))(n=1, m=1, y=0));

[M(H2L)(L2)](X)z ·yH2O

(M= Cu(II) (X=AcO, z=1, y=0), Zn(II)(X=AcO, z=1, y=3) și UO2(II)(X=AcO, z=1, y=2)

Spectrul IR

Spectrul IR al ligandului liber și al complecșilor metalici au fost determinate în domeniul 4000-400cm-1 și benzile importante sunt prezentate în tabelul 9.

Tabelul 2.9. Spectrul IR (4000-400 cm-1) al metal complecșilor

Banda de intensitate mare de la 1630 cm-1 în ligandul liber H2L1 este atribuită vibrației de strângere a grupării carbonil, a grupării amidă secundară (-CO-NH-). Ea este deplasată mai jos cu 8-26 cm-1 în toți complecșii, indicând implicarea grupării C=O amidă în formarea chelatului. Banda de la 1572 cm-1 este atribuită frecvenței de vibrație ν(C=N) a azotului piridil. Coordinarea azotului piridil este indicată de deplasarea cu 5-52 cm-1 către lungimi de undă mai joase în toți chelații. Participarea azotului piridil este dificil a fi discutată ca acoperirea benzii ei cu acelea ale grupului carboxilat ale amino acizilor sau ca bandă de vibrație a grupării amidă(II). Participarea lui este confirmată prin prezența benzilor de la 623 și 424 cm-1. În cazul prezent, deformarea (604 cm-1 în piridina liberă) este probabil acoperită de banda de la 623 cm-1 [7,8]. După complexare, banda de la 623 cm-1 dispare și o nouă bandă la 603-642 cm-1 se găsește în spectrele chelaților. Detectarea benzii de la 424 cm-1 este dificilă, deoarece spectrele sunt bogate în benzi în cazul complecșilor. Benzile atribuite frecvențelor de vibrație ν(SO2)asim și ν(SO2)sim se găsesc în spectrele liganzilor la 1351 și 1040 cm-1 sunt deplasate către frecvențe mai mari sau mai mici în complecși. Deoarece gruparea SO2 nu este implicată în legarea la metal, aceste deplasări pot fi atribuite unor efecte atribuite legăturii de hidrogen. Altă posibilă explicație a acestui efect pot fi schimburile de densitate electronică pe atomul de hidrogen și în interiorul inelului după formarea complexului.

Participarea grupării carboxilice a ligandului HL2 în chelare poate fi indicată prin schimbările frecvențelor de vibrație asimetrice și simetrice ale grupării carboxilat după formarea complexului. Astfel, spectrul ligandului prezintă benzi la 1586 și 1412 cm-1 ,atribuite vibrației asimetrice și simetrice a grupării carboxilat, care sunt deplasate, atât spre frecvențe mai joase (2-62 cm-1), cât și spre frecvențe mai înalte (3-30 cm-1). Aceasta indică faptul că, ligandul HL2 coordinează la ionii metalici prin gruparea carboxilat.

Spectrul IR al HL2 prezintă o bandă largă la 3300-3200 cm-1 ,care se atribuie grupei NH2 a grupării amino acid. Existența apei de hidratare și/ sau apei de coordinare în spectrele complecșilor îngreunează a se concluziona faptul că, gruparea NH2 a ligandului HL2 ar putea fi acoperită de prezența moleculelor de apă. Participarea grupului NH2 este confirmată mai departe de clarificarea efectului chelării prin existența vibrației δ(NH2). Deplasarea acestei benzi de la 1502 cm-1 în ligandul liber HL2 la 1470-1497 cm-1 în complecși indică participarea grupării NH2 în formarea complexului.

Participarea grupelor carbonil (H1L2) și carboxil (HL2) este confirmată de apariția unor benzi noi în complecși în regiunile 586-551 și 520-560 cm-1 , care se atribuie vibrației ν(M-O) a grupelor carbonil și carboxil. Benzile de la 486-445 și 445-418 cm-1 sunt atribuite vibrației ν(M-N) a grupărilor piridil și amino.

Măsurători de reflectanță difuză

Spectrul de reflectanță difuză al complexului de Fe(III) prezintă o bandă la 21413 cm-1 , care poate fi atribuită tranziției 6A1g →T2g (G), corespunzătoare unei geometrii. Tranziția 6A1g →5T1g apare despicată în două benzi la 12658 și 17301 cm-1.

Spectrul de reflectanță difuză al complexului de Co(II) prezintă trei benzi la 13477, 15576 și 18484 cm-1 care sunt atribuite următoarelor tranziții:4T1g (F) →4T2g (F); 4T1g (F) →4E2g (F); 4T1g (F) →4T2g (P) care sunt asumate unei geometrii octaedrice pentru complexul de Co(II). Banda de la 22075 cm-1 se atribuie LMCT.

Spectrul electronic al complexului de Ni(II) conține trei benzi în spectrul de reflectanță difuză, și anume, 12987 cm-1, 3A2g →3T2g (ν1); 15527cm-1, 3A2g →3T1g (F) (ν2); 19379cm-1, 3A2g →3T1g (P) (ν3). Acestea indică o geometrie octaedrică pentru complexul cu Ni(II)[9]. Banda de la 22222 cm-1 se atribuie LMCT.

Spectrul de reflectanță difuză al complexului de Cu(II) prezintă o bandă largă și intensitate joasă la 15384 cm-1 care face parte dintr-o bandă cu transfer de sarcină. Stările 2Eg și 2T2g ale ionului octaedric Cu(II) (d9) se despică sub influența distorsiei tetragonale în trei tranziții 2B1g →2B2g , 2B1g →2Eg și 2B1g →2A1g. Cele trei tranziții sunt în interiorul unei singure anvelope largi centrată în același domeniu menționat anterior. Aceste atribuiri sunt în acord cu observația generală că tranzițiile d- d ale Cu(II) sunt închise în energie.

Măsurători de conductivitate molară și susceptibilitate magnetică

Valorile de conductivitate molară pentru complecșii ternari de Fe(III),Co(II) și Ni(II) prezentate în Tabelul 1 sunt în domeniul 13,87- 15,96 Ω2 cm-1mol-1. Aceste valori mici indică natura non-electrolitică a acestor complecși. Valorile de conductivitate molară pentru chelații ternari de Cu(II),Zn(II) și UO2(II) prezentate în Tabelul 8 sunt 73,85, 85,46 și 93,77 Ω2 cm-1mol-1. Aceste valori relativ mari indică electrolit 1:1 . Complexul binar UO2(II) are valoarea conductivității molare de 125,90 Ω2 cm-1mol-1 ceea ce indică un electrolit de tipul 1:2 [10].

Valorile momentelor magnetice calculate pe baza măsurătorilor de susceptibilitate magnetică sunt prezentate în Tabelul 8. Complexul [Fe(H2L)(L2)Cl2] ·H2O are µeff= 6,35 M.B. ceea ce corespunde unei geometrii octaedrice spin înalt. Complexul [Co(H2L1)(L2)Cl(H2O)] ·2H2O are moment magnetic 5,02 M.B. ceea ce corespunde unei geometrii octaedrice spin înalt.[Ni(H2L1)(L2)Cl(H2O)] are µeff= 3,75 M.B. care corespunde unei geometrii octaedrice, iar [Cu(H2L1)(L2)](AcO) are µeff= 1,92 M.B. care corespunde unei geometrii tetraedrice. Complecșii UO2(II) binar și ternar și complexul ternar al Zn(II) sunt diamagnetici și ei au structuri geometrice octaedrice și tetraedrice.

Studii termogravimetrice

În tabelul 10 sunt prezentate rezultatele termoanalitice (TGA) ale metal complecșilor. Complexul [Fe(H2L)(L2)Cl2] ·H2O s-a descompus termic în trei trepte succesive în domeniul 30-700°C. Prima etapă de descompunere cu o pierdere de masă estimativă la 3,4% în domeniul de temperatură de 30-130°C poate fi atribuită eliberării de unei molecule de apă de hidratare (masa calculată = 3,19%). Energia de activare a fost de 78,99 kJ mol-1. A doua și a treia etapă sunt în domeniul de temperatură 130-700°C cu o pierdere de masă estimativă de 83,82 % (masa calculată = 83,16%), care corespunde pierderii a două molecule de HCl de-a lungul descompunerii liganzilor H2L1 și L2 cu un reziduu final Fe2O3 și o energie de activare 196,1 kJ mol-1. Pierderea totală estimată este 87,22 % și masa calculată = 86,35%.

Curba TG a [Ni(H2L1)(L2)Cl(H2O)] conține două etape. Prima pierdere estimativă de masă de 53,92 % în domeniul de temperatură 150-280°C și masa calculată = 53,15% și se atribuie pierderii de apă de coordinare, HCl, L2 și C6H4O2S. Energia de activare a fost de 33,88 kJ mol-1. Etapa de descompunere rămasă este în domeniul de temperatură 280-600°C cu o pierdere de masă estimativă la 34,85% și masa calculată = 34,62%, care corespunde pierderii a ceea ce a rămas din molecula de ligand H2L1 și un reziduu oxid metalic NiO și o energie de activare 173,7 kJ mol-1.

Complexul [Cu(H2L1)(L2)](AcO)] s-a descompus termic în două etape succesive nedefinite. Pierderea de masă estimativă de 85,55°C în domeniul 200-600 °C poate fi atribuită eliberării moleculelor de CO, CH4, L2 și H2L1 cu un reziduu CuO cu o masă calculată = 85,13% și o energie de activare 94,73 kJ mol-1.

Complexul [Zn(H2L1)(L2)](AcO)·3H2O s-a descompus în trei etape succesive. Prima pierdere estimativă de masă de 9,30 % în domeniul de temperatură 30-130°C și masa calculată = 53,15% și se atribuie eliberării de molecule de apă hidratată [11,12]. Energia de activare este de 46,75 kJ mol-1. A doua și a treia etapă sunt în domeniul de temperatură 130-700°C cu o pierdere de masă estimativă de 77,92 % (masa calculată = 77,38%) și energii de activare 107,9 și 167,5 kJ mol-1 care corespunde descompunerii acetatului la CH4 și CO, L2 și H2L1 cu eliberarea unui reziduu final ZnO. Pierderea totală estimată este 87,21 % și masa calculată = 86,43%.

Curba TG a complexului binar [UO2(H2L1)2](NO3)2 indică faptul că, acest compus se descompune în trei etape. Prima pierdere estimativă de masă de 42,99 % în domeniul de temperatură 200-380°C și masa calculată = 43,09% și se atribuie pierderii a două molecule de azotat (ca NO2 și O2) și o moleculă de ligand H2L1. Energia de activare este de 45,15 kJ mol-1. A doua și a treia etapă sunt în domeniul de temperatură 380-650°C cu o pierdere de masă estimativă de 33,76 % (masa calculată = 32,86%) și energii de activare 138,4 kJ mol-1 care corespunde pierderii unei molecule de ligand H2L1 cu eliberarea unui reziduu final UO. Pierderea totală estimată este 76,75 % și masa calculată = 75,95%.

Tabelul 2.10. Rezultatele termoanalitice (TGA) ale complecșilor metalici

În concluzie, informațiile cu privire la structura complecșilor rezultate din analizele elementare, spectre IR, conductivitate molară, și analizele termice conduc la concluzia că, complecșii de Fe(III),Co(II), Ni(II) și UO2(II)(binar și ternar) sunt hexacoordinați, în timp ce, complecșii de Cu(II) și Zn(II) sunt tetraedrici. Ligandul Pir a acționat ca ligand bidentat coordinat la ionul metalic prin grupările N-piridin și O-carbonil. În timp ce Ala a acționat ca ligand bidentat coordinat la ionul metalic prin grupările N-amino și O-carboxilat. Structurile propuse pentru complecșii metalici sintetizați sunt prezentate în figura 15.

Fig. 2.15. Structura complecșilor metalici

2.5. Compuși coordinativi ai Cr(III), Mn(II), Fe(II), Fe(III), Co(II), Ni(II), Cu(II) și Zn(II) cu lornoxicam și 1,10 fenantrolină

Infecțiile microbiene produc adesea durere și inflamație. Medicamentele chemoterapeutice, analgezice și antiinflamatoare sunt descrise simultan în practica normală. Compusul care posedă cele trei activități nu este comun. Activitățile analgezice antiinflamatoare și antipiretice sunt cunoscute pentru derivații piridinei și fenolului. Acești compuși sunt capabili să blocheze distrugerea cartilajului în timpul procesului inflamator și astfel, sunt o clasă promițătoare de compuși antiinflamatori. Medicamentul Lornoxicam este un membru al medicamentelor non-steroidale antiinflamatoare (NSAIDs), prezența ionilor metalici pot afecta bioutilitatea medicamentului ajungând să posede o acțiune analgezică rapidă.

S-au sintetizat și caracterizat complecși de Cr(III), Mn(II), Fe(II), Fe(III), Co(II), Ni(II), Cu(II) și Zn(II) cu lornoxicam și 1,10 fenantrolină. În figura 16 sunt prezentate formulele structurale ale liganzilor: (a) lornoxicam; (b)1,10-fenantrolină. S-au testat pentru activitatea antimicrobială și anticancer [25].

Fig. 2.16. Formulele structurale ale liganzilor: (a) lornoxicam; (b)1,10-fenantrolină

Sinteza complecșilor cu ligand mixt

Complecșii micști s-au preparat prin amestecarea de cantități egale (0,01 mol) soluție etanolică saturată a primului ligand lornoxicam și ligandului al doilea 1,10-fenantrolină cu același raport al clorurii metalice sau săruri borat. Amestecul s-a refluxat timp de trei ore. Complecșii rezultați s-au filtrat și spălat de câteva ori cu etanol fierbinte până filtratele au devenit clare. Complecșii solizi s-au uscat în exicator pe CaCl2 .

M(II) sau M(III) + unu sau doi moli de L1+L2[M L1L2]+ în raportul molar 1:1:1 sau [M L21L2]+în raportul molar 1:1:1

M(II)=Mn(II), Fe(II), Co(II), Ni(II), Cu(II) și Zn(II)

M(III) = Cr(III), Fe(III)

L1 = lornoxicam, L2= 1,10-fenantrolină

Analiza elementară a arătat că valorile teoretice sunt în acord cu cele găsite. În tabelul 11 sunt prezentate culoare, punct de topire, moment magnetic și conductivitate molară pentru complecși.

Din valorile de conductivitate molară pentru complecși se desprind următoarele:

Complexul cu Ni(II), având valoare mică 12 -1 mol-1 cm-1 este de natură ionică și prin urmare, natura non-electrolitică.

Chelații de Mn(II), Fe(II), Co(II), Ni(II) și Zn(II), având valori mari ale conductivității molare este evident că sunt de natură ionică și sunt electroliți de tipul 1:2.

Complexul cu Fe(III) are conductivitatea molară de 195-1 mol-1 cm-1 și este electrolit de tipul 1:3.

Chelatul de Cr(III) are conductivitatea molară de 80 -1 mol-1 cm-1 și este electrolit de tipul 1:1.

Tabelul 2.11. Date analitice ale complecșilor

Studii UV-Vis

Spectrele electronice ale liganzilor liberi și ale complecșilor sunt realizate în soluție de DMF și în regiunea 200-700 nm. Spectrul UV-Vis al ligandului lornoxicam LOR prezintă două benzi de absorbție în domeniul ultraviolet la 294 și 373 nm. Conform datelor din literatură, benzile de la 294 și 289 nm ale liganzilor liberi LOR și 1,10-fenantrolină corespund tranziției * ale inelelor piridină, tiofen și benzen. A doua bandă de absorbție din spectrul electronic al LOR de la 373 nm poate să corespundă tranziției n* ale grupărilor C=N și NH-CO. În complecșii metalici, benzile corespunzătoare tranziției *sunt deplasate la 293-295 nm, ceea ce poate fi atribuit legării acestor centre de coordinare la ionii metalici centrali. Banda de absorbție de la 373 nm din spectrul ligandului lornoxicam se schimbă puțin în intensitate și rămâne ușor deplasată pentru complecșii de Cr(III), Fe(II), Ni(II), Cu(II) și Zn(II), în timp ce, banda dispare în spectrele complecșilor ternari ai Mn(II), Fe(III) și Co(II).

Studii RMN

Datele obținute din spectrul 1H RMN în DMSO al ligandului LOR și complexul ternar cu Zn(II). Spectrul ligandul lornoxicam prezintă un peak la 9,90 ppm (singlet, 1H) și un semnal multiplet la 7,20-7,90 ppm (m, 5H, inel piridină și tiofen CH) care pot fi atribuite grupului OH și protonilor din piridină și tiofen. Semnalele caracteristice protonilor la 4,49 ppm (s, 1H) și 2,93 ppm (s, 3H) sunt atribuite grupărilor NH și N-CH3.

Spectrul 1H RMN al complexului [Zn(LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2 prezintă deplasări ale semnalului proton ale inelelor piridină și tiofen la 7,01-7,95 ppm (m, 13H) față de 7,20-7,90 ppm în spectrul ligandului LOR, ceea ce sugerează coordinarea ionilor metal la azotul piridil ale ambilor liganzi LOR și Fen. Semnalele observate la 3,33 ppm și 3,34 ppm cu atribuirea corespunzătoare la patru protoni sugerează două molecule de apă coordinate.

Spectre IR

În tabelul 12 sunt prezentate Principalele benzi din spectrele IR (4000-400 cm-1) ale liganzilor și complecșilor. Ligandul LOR este un ligand care coordinează bidentat cu ionii metalici prin azot din inelul piridinic și oxigenul grupării carbonil. Benzile corespunzând frecvenței (C=N) de la 1593 cm-1 și (C=O) de la 1640 cm-1 se observă ca fiind deplasate către frecvențe mai mari la 1510-1603 cm-1și 1621-1657 cm-1 în spectrele complecșilor indicând implicarea atomilor azot din inelul piridinic și oxigen din gruparea carbonil în formarea complexului [26,27]. Cele două benzi puternice de la 1330 și 1037 cm-1 atribuite frecvențelor de vibrație asimetrice și simetrice ale SO2 din spectrul ligandului LOR rămân neschimbate în toate spectrele complecșilor, indicând neparticiparea grupării SO2 în chelare. În spectrele complecșilor apare o bandă largă în domeniul 3389-3427 cm-1 care este caracteristică (OH).

Tabel 2.12. Principalele benzi din spectrele IR (4000-400 cm-1) ale liganzilor și complecșilor

O bandă puternică la 1134 cm-1 atribuită inelelor benzen și piridină apare în spectrul ligandului liber 1,10-fenantrolină. Această bandă prezintă o ușoară deplasare către lungimi de undă mai joase sau mai înalte cu 6-51 cm-1 indicând coordinarea atomilor azot la ionii metalici într-un mod bidentat. Benzi noi apar în spectrele complecșilor în regiunile de la 545 la 592 și 437 la 473 cm-1 care nu sunt în spectrele liganzilor liberi și care se atribuie frecvențelor de vibrație (M-N) și respectiv (M-O). În plus, benzile apei coordinate sunt observate la 841-853 cm-1 și frecvența (M-O) apare la 521, 523 și 514 cm-1 pentru complecșii de Fe(II), Co(II) și Zn(II). În plus, prezența sau absența apei coordinate este susținută și de analiza termică a complecșilor.

Studii spectrale de reflectanță difuză

Spectrele de reflectanță difuză ale complecșilor prezintă benzi diferite la lungimi de undă diferite, fiecare corepunzând unei tranziții, care sugerează geometria complecșilor. Spectrele de reflectanță difuză ale complecșilor sunt dominate de benzi cu transfer de sarcină intra-ligand [28].

Spectrul de reflectanță difuză a Cr(III) prezintă trei benzi la 28411, 26459 și 13452 cm-1 cu următoarele atribuiri : 4A2g (F) → 4T2g (F), 4A2g (F) → 4T2g (F), 4A2g (F) → 4T2g (P), care corespund unei geometrii octaedrice.

Spectrul de reflectanță difuză a Mn(II) prezintă trei benzi la 28418, 19211 și 15832 cm-1 cu următoarele atribuiri : 4T1g → 6A1g , 4T2g(G) → 6A1g, 4T1g (D) → 6A1g, care corespund unei geometrii octaedrice.

În cazul complecșilor de Fe(II) și Fe(III), spectrele de reflectanță difuză au trei benzi slabe la 20040, 19940 și 21310 cm-1 și 25875 și 26085 cm-1 care se atribuie tranzițiilor 6A1g →T2g (G), 6A1g → 5T1g și respectiv, transfer de sarcină, care corespund unei geometrii octaedrice pentru acești complecși.

Spectrul de reflectanță difuză a Co(II) prezintă trei benzi la 29820, 17380 și 13751 cm-1 cu următoarele atribuiri : 4T1g → 4T2g (F) , 4T1g → 4A2g (F), 4T1g → 4Tg (P), care corespund unei geometrii octaedrice în jurul ionului de cobalt.

Spectrul de reflectanță difuză a Ni(II) prezintă trei benzi la 25235, 15875 și 21210 cm-1 cu următoarele atribuiri : 3A2g (F) → 3T2g (F), 3A2g (F) → 3T1g (F), 3A2g (F) → 3T1g, care corespund unei geometrii octaedrice.

Spectrul de reflectanță difuză a Cu(II) prezintă două benzi largi la 25213 și 13335 cm-1 cu atribuirile: 2B1g → 2B2g, 2B1g → 2Eg și 2B1g → 2A1g, care corespund unei geometrii octaedrice în jurul ionului de Cu(II). De asemenea, spectrul prezintă o bandă foarte puternică și largă la 29199 cm-1 atribuită unui transfer ligand-metal (LMCT).

Complexul de Zn(II) este diamagnetic. Conform formulei empirice s-a propus o geometrie octaedrică pentru acest chelat.

Spectrul de rezonanță electronică de spin (RMN)

Spectrul RES al Cu(II) prezentat în figura 17 a fost realizat în DMSO la 77K. Parametrii spectrali observați din spectru arată gII (2,165) > g(2,098) > ge (2,0023), care sunt caracteristice unei geometrii octaedrice. Parametrul interacției de schimb pentru complexul cu Cu(II) este G=1,684, sugerând o cuplare de schimb semnificativă și o abatere apreciabilă.

Momentul magnetic este al complexului de Cu(II) este 1,81 M.B., ceea ce indică un electron neîmperecheat.

Fig. 2.17. Spectrul RES al [Cu (LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2

[Fe (LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2

[Co (LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2

[Cu (LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2

[Zn(LOR)(Fen)(H2O)2](BF4)2

[Cr (LOR)(Fen)Cl2]Cl ∙2H2O

[Ni (LOR)(Fen)Cl2] ∙H2O

[Mn (LOR)2(Fen)]Cl2 ∙2H2O

[Fe (LOR)2(Fen)]Cl3

Fig. 2.18. Structuri propuse pentru complecși

Activitatea antimicrobială

1.Activitatea antibacterială

În tabelul 13 sunt prezentate rezultatele obținute în urma investigării activității antibacteriene a liganzilor liberi lornoxicam și 1,10-fenantrolina, precum și a complecșii metalici ternari.

Tabelul 2.13. Activitatea biologică a ligandului LOR și a complecșilor metalici ternari cu 1,10-fenantrolina

Ligandul lornoxicam (LOR) nu are activitate în cazul Bacillus subtilis și Escherichia coli. Aceasta se datorează capacității nutriționale foarte versatile, adaptabilității la diferite inele hidrocarbonate și posesiei mecanismului pompei, care îndepărtează complecșii metalici de îndată ce ei intră în celulă. În plus, B. subtilis, S. aureus, B. gonorrhoeae și E. coli sunt sensibili la toți complecșii cu excepția complecșilor de Ni(II) și domeniul zonei de inhibiție este 10-20 mm (Fig. 19). În toate cazurile, complecșii metalici sunt mai activi decât ligandul LOR, în special, datorită chelării care reduce polaritatea atomului de metal, în special din cauza distribuirii parțiale a sarcinii ei pozitive cu grupele donoare ale ligandului și posibila delocalizare a electronilor π pe inele aromatice. Aceasta conduce la creșterea caracterului lipofilic favorizând pătrunderea ei în membrana bacteriană, cauzând moartea organismelor. Activitățile (6-9 mm) antibioticului Amikacin împotriva diferitelor bacterii, comparativ cu cele ale complecșilor metalici (10-20 mm) arată că activitățile antibioticului sunt mult mai joase cu activitatea optimă, fiind la jumătatea acelei a metal complecșilor împotriva tuturor organismelor bacteriene.

Când activitatea antimicrobiană a complecșilor metalici este investigată, următorii factori principali trebuie luați în considerare: efectul chelatant al ligandului; natura N-donor din ligand; sarcina totală a complexului; existența și natura a ionului, care neutralizează complexul ionic; nuclearitatea centrului metalic în complex. Aceasta este probabil unul dintre motivele pentru diferitele activități antibacteriene prezentate de complecși, în timp ce, natura ionului metalic coordinat la ligandul LOR poate avea un rol semnificativ la această diversitate. În general, toți complecșii prezintă activitate mai bună decât LOR liber. Complecșii cu Mn(II) și Co(II) prezintă cea mai bună inhibare dintre toți compușii.

Fig. 2.19. Activitatea biologică a ligandului LOR, 1,10-fenantrolina

și a complecșilor metalici ternari

2. Activitatea antifungică

Tehnica difuziei s-a folosit pentru determinarea fungitoxicității liganzilor liberi și complecșilor metalici. Medicamentul LOR și toți complecșii metalici nu prezintă creștere fungică cu excepția complexului cu Mn(II). Acesta este de aproape două ori mai activ decât standardul Ketokonazole împotriva microorganismului Candida albicans întrebuințat.

3. Activitatea anticancer

Cancer care are peste 100 forma diferita este o cauză a morții. Succesul clinic a cis-platin și medicamente bazate pe compuși de platină înrudiți ca agenți anticancer constituie cea mai impresionantă contribuție a folosirii metalelor în medicină [29,30]. Oricum probleme majore asociate cu aceste anticancer metale-medicamente includ o toxicitate mare și alte efecte secundare și probleme majore cu rezistența. De aceea, sunt necesare urgent noi medicamente anticancer selective. Recent, noi compuși bazați pe metale ca titan, cupru, ruteniu, staniu și rodiu au fost raportați cu un promițător potențial chemoterapeutic și care au un mecanism diferit de acțiune față de medicamentele bazate pe platină.

În studii anterioare s-a arătat că ligandul N, N-donor, 1,10-fenantrolina și un număr de complecși ai ei cu metale tranziționale sunt semnificativ mai activi (in vitro) agenți anticancer decât cis-platin împotriva unor celule de cancer selectate. Importanți complecși de fenantrolină nu sunt mutagenici (asemănător cis-platin ) și nu sunt expulzați din celule.

S-a demonstrat activitatea inhibitoare a 1,10-fenantrolina și complecșii cu LOR împotriva celulelor canceroase de sân MCF7. S-a constatat că în (tabelul 14 și fig. 20), complecșii sunt mult mai activi împotriva celulelor canceroase cu o rată de inhibare cuprinsă între 70% și 84% . Este interesant de notat că 1,10-fenantrolina arată activitate de inhibare mai înaltă și IC50 mai jos comparativ cu acela al complecșilor lui.

Tabelul 2.14. Activitatea anticancer a liganzilor liberi LOR și Fen, precum și a complecșilor metalici

Fig. 2.20. Activitatea anticancer a LOR, 1,10-fenantrolina și complecși ternari

CONCLUZII

Chimia combinațiilor complexe, ramură importantă a chimiei anorganice, a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare vertiginoasă, atât datorită problemelor teoretice de un deosebit interes pe care le aduce în discuție, dar mai ales, datorită aplicațiilor în diverse domenii de activitate ale compușilor coordinativi.

Combinațiile complexe cu liganzi organici, în particular cu medicamente și-au găsit o aplicabilitate răsunătoare în terapia antimicrobiană și bacteriostatică, deschizând perspective promițătoare în medicină, prin efectele antimicrobiene și antitumorale ale unor combinații complexe.

Complecșii metalici derivați din medicamente au fost printre compușii de coordinare cei mai studiați în ultimii ani, deoarece ei devin tot mai importanți ca reactivi biochimici, analitici și antimicrobieni. Acești complecși, care conțin anumiți ioni metalici sunt activi în multe procese biologice. În prezent, microbii cauzatori de boli, care au devenit rezistenți la tratamentul medicamentos cu antibiotice sunt în creștere, și rezistența împotriva agenților antimicrobieni devine o problemă de sănătate publică la nivel mondial, prin urmare, medicamentul pe bază de metal este văzut ca o alternativă promițătoare pentru posibila înlocuire cu unele dintre medicamentele actuale.

Antiinflamatoarele care interacționează cu ionii metalici constituie o clasă de medicamente, care a fost utilizată pe scară largă în medicină, atât față de ființele umane, cât și față de animale. Multe medicamente posedă proprietăți farmacologice și toxicologice modificate, atunci când sunt administrate sub formă de complecși metalici. Probabil, cel mai studiat cation în acest sens este Cu(II), deoarece o serie de complecși de cupru cu greutate moleculară mică s-au dovedit benefici împotriva mai multor boli, cum ar fi tuberculoza reumatoidă, ulcerul gastric și tipurile de cancer.

Cu toate acestea, dezvoltarea complecșilor metalici ca medicamente, nu este o sarcină ușoară. Acumularea ionilor metalici în organism poate duce la efecte dăunătoare. Astfel, biodistribuția complecșilor metalici, precum și specificitatea lor farmacologică trebuie să fie luată în considerare.

BIBLIOGRAFIE

S. Niță, A. Andrieș, L. Patron, R. Albulescu, F. Rădulescu, C. Tănase, Rev. Chim. 62(5), 2011,123.

K.Nakamoto, Infrared spectra of Inorganic and Coordination Compounds, J. Wiley & Sons Inc., New York, 1970.

A. B. P. Lever, Inorganic Electronic Spectroscopy, Elsevier, Amsterdam, 1984.

B. Tița, M. Ștefănescu, D. Tița, Rev. Chim. 62(10), 2012, 65.

A. Lawal, J.A. Obaleye, Polyhedron 19(1), 2010,9.

M.H. Soliman, G.Mohamed, E.A.Mohamed, J. Therm. Anal. Calorim.99, 2010, 639.

M.G. Abd El-Wahed, M.S. Refat, S.M. El-Megharbel, J. Mol. Struct.888, 2013, 416.

M.B. Ferrari, F. Biscegliea, G. Pelosi, P. Tarasconia, R. Albertini, A. Bonati, P. Lunghi, S. Pinelli, J. Inorg. Biochem. 83, 2011, 169.

M.G. Abd El-Wahed, M. S. Refat, S. M. El-Megharbel, Bull. Mater. Sci. 32(2), 2009, 205.

P.A. Ajibade1, G.A. Kolawole, Bull. Chem. Soc. Ethiop. 22(2), 2008, 261.

M.G. Abd El-Wahed, M.S. Refat, S.M. El-Megharbel, Bull. Mater. Sci.32, 2009, 205.

J.A. Obaleye, M.R.Caira, A.C.Tella, J. Chem. Crystallogr.37, 2007, 707.

V.T. Getova, I.N. Pantcheva, D.S. Ivanov, D.R. Mehandjiev, V. Skumryev, P.R. Bontchev, Cent. Eur. J. Chem.5(1), 2007, 118.

S.M. Menabue, J. Inorg. Biochem.49(3),2003, 201.

D.A. Kose, H. Necefoglu, J. Therm. Anal. Calorim. 93, 2008, 509.

K.T. Suzuki, A. Someya, Y. Komada, Y. Ogra, J. Inorg. Biochem. 88, 2010, 173.

P.R. Bontchev, I.N. Pantcheva, Transition Met. Chem.27, 2009, 2.

V.T. Getova, R.P. Bontchev, D.R. Mehandjev, P.R. Bontchev, Polyhedron 25, 2006, 2254.

A.G. Dupont, P. Vanderniepen, A.M. Bossuyt, M.H. Jonckheer, R.O. Six, Br. J. Clin. Pharmacol.20, 1985, 93.

M.G. Arnaudov, B.B. Ivanova, Sh.G. Dinkov, Centr. Eur. J. Chem.2, 2004, 589..

P.R. Bontchev, H. Kadum, B. Evtimova, C. Nachev , E. Zhecheva, D. Mehandjiev, D. Ivanov, J. Inorg. Biochem.48, 2012, 153.

R. Gust, D. Posselt, K. Sommer, J. Med. Chem.47, 2004, 5837.

C.G. Hartinger, P. J. Dyson, Chem. Soc. Rev. 38, 2009, 391.

V. Leovac, L. Jovanovic, V.Divjakovic, A. Pevec, I. Leban, T. Armbruster, Polyhedron 26,2013, 49.

25. W. H. Mahmoud, G. G. Mohamed, M. M. I. El-Dessouky, Int. J. Electrochem. Sci.,9, 2014, 1415

26. N.C. Baenziger, A.W. Strauss, Inorg. Chem. 15, 2009, 1807.

27. W. Seebacher, R. Brun, R. Weis, Eur. J. Pharm. Sci 21, 2011, 225.

28. V.V. Mulwad, R.D. Bhagat, J. Heterocyclic Chem. 15, 1999, 9.

29. D.B. Zamble, Y. Mikata, K.E.Sandman, S.J.Lippard, J. Inorg. Biochem.91, 2002, 451.

30. B. Wong, J.E. Masse, Y.M.Yen, P. Giannikoupolous, J.Feigon, Biochemistry 41, 2012, 5404.

31. http://ro.wikipedia.org/wiki/Antiinflamatoare_non-steroidiene

32. http://ro.scribd.com/doc/13768598/Anti-in-Fla-Ma-to-Are

BIBLIOGRAFIE

S. Niță, A. Andrieș, L. Patron, R. Albulescu, F. Rădulescu, C. Tănase, Rev. Chim. 62(5), 2011,123.

K.Nakamoto, Infrared spectra of Inorganic and Coordination Compounds, J. Wiley & Sons Inc., New York, 1970.

A. B. P. Lever, Inorganic Electronic Spectroscopy, Elsevier, Amsterdam, 1984.

B. Tița, M. Ștefănescu, D. Tița, Rev. Chim. 62(10), 2012, 65.

A. Lawal, J.A. Obaleye, Polyhedron 19(1), 2010,9.

M.H. Soliman, G.Mohamed, E.A.Mohamed, J. Therm. Anal. Calorim.99, 2010, 639.

M.G. Abd El-Wahed, M.S. Refat, S.M. El-Megharbel, J. Mol. Struct.888, 2013, 416.

M.B. Ferrari, F. Biscegliea, G. Pelosi, P. Tarasconia, R. Albertini, A. Bonati, P. Lunghi, S. Pinelli, J. Inorg. Biochem. 83, 2011, 169.

M.G. Abd El-Wahed, M. S. Refat, S. M. El-Megharbel, Bull. Mater. Sci. 32(2), 2009, 205.

P.A. Ajibade1, G.A. Kolawole, Bull. Chem. Soc. Ethiop. 22(2), 2008, 261.

M.G. Abd El-Wahed, M.S. Refat, S.M. El-Megharbel, Bull. Mater. Sci.32, 2009, 205.

J.A. Obaleye, M.R.Caira, A.C.Tella, J. Chem. Crystallogr.37, 2007, 707.

V.T. Getova, I.N. Pantcheva, D.S. Ivanov, D.R. Mehandjiev, V. Skumryev, P.R. Bontchev, Cent. Eur. J. Chem.5(1), 2007, 118.

S.M. Menabue, J. Inorg. Biochem.49(3),2003, 201.

D.A. Kose, H. Necefoglu, J. Therm. Anal. Calorim. 93, 2008, 509.

K.T. Suzuki, A. Someya, Y. Komada, Y. Ogra, J. Inorg. Biochem. 88, 2010, 173.

P.R. Bontchev, I.N. Pantcheva, Transition Met. Chem.27, 2009, 2.

V.T. Getova, R.P. Bontchev, D.R. Mehandjev, P.R. Bontchev, Polyhedron 25, 2006, 2254.

A.G. Dupont, P. Vanderniepen, A.M. Bossuyt, M.H. Jonckheer, R.O. Six, Br. J. Clin. Pharmacol.20, 1985, 93.

M.G. Arnaudov, B.B. Ivanova, Sh.G. Dinkov, Centr. Eur. J. Chem.2, 2004, 589..

P.R. Bontchev, H. Kadum, B. Evtimova, C. Nachev , E. Zhecheva, D. Mehandjiev, D. Ivanov, J. Inorg. Biochem.48, 2012, 153.

R. Gust, D. Posselt, K. Sommer, J. Med. Chem.47, 2004, 5837.

C.G. Hartinger, P. J. Dyson, Chem. Soc. Rev. 38, 2009, 391.

V. Leovac, L. Jovanovic, V.Divjakovic, A. Pevec, I. Leban, T. Armbruster, Polyhedron 26,2013, 49.

25. W. H. Mahmoud, G. G. Mohamed, M. M. I. El-Dessouky, Int. J. Electrochem. Sci.,9, 2014, 1415

26. N.C. Baenziger, A.W. Strauss, Inorg. Chem. 15, 2009, 1807.

27. W. Seebacher, R. Brun, R. Weis, Eur. J. Pharm. Sci 21, 2011, 225.

28. V.V. Mulwad, R.D. Bhagat, J. Heterocyclic Chem. 15, 1999, 9.

29. D.B. Zamble, Y. Mikata, K.E.Sandman, S.J.Lippard, J. Inorg. Biochem.91, 2002, 451.

30. B. Wong, J.E. Masse, Y.M.Yen, P. Giannikoupolous, J.Feigon, Biochemistry 41, 2012, 5404.

31. http://ro.wikipedia.org/wiki/Antiinflamatoare_non-steroidiene

32. http://ro.scribd.com/doc/13768598/Anti-in-Fla-Ma-to-Are