Avantajele Kinetoterapiei In Spondiloza Cervicala
LUCRARE DE LICENȚĂ
Avantajele kinetoterapiei in spondiloza cervicala
INTRODUCERE
In ultimele decenii reumatismele degenerative apar in prim plan al preocuparilor populatiei si asistentei medicale. Am putea afirma ca spondiloza este considerata destul de importanta in patologia reumatismala si constituie o preocupare in randul populatiei cu varsta de peste 40 de ani.
Desi spondiloza cervicala nu pune viata individului in pericol, aceasta este printre maladiile care preocupa cel mai mult pe omul societatii contemporane. Aparitia acestei boli nu se datoreaza unui climat modern, spondiloza existand in toate epocile si reprezentand un real interes ca si astazi datorita efectelor acute mai ales asupra populatia adulta de peste 40 de ani. Deosebirea constand in durata medie de viata a omului contemporan care trece peste 70 de ani si care intampina dificultatile si disconfortul articular pe o perioada mai lunga de timp. Astazi s-a creat o stare de deruta si alarma in jurul reumatismelor degenerative, ce devine conditionata pe de o parte de carentele informationale privind natura si prevenirea bolilor de acest gen, iar pe de alta parte de exacerbarea simptomelor si gresita interpretare a examenelor medicale si in special a celui radiologic.
Alterarea intr-o oarecare masura a capacitatilor de performare a activitatilor vietii cotidiene reprezinta in sine conceptul de boala. Actul terapeutic are tocmai rolul de a readuce organismul uman la statusul care sa permita efectuarea activitatilor zilnice intr-o maniera cat mai obisnuita, mai „normala”.
Pe aceste considerente am ales ca tema pentru proiectul examenului de absolvire "Avantajele kinetoterapiei in spondiloza cervicala", motivatia reprezentand-o faptul ca un element important al actului terapeutic este si recuperarea medicala, ce se adreseaza tuturor categoriilor de patologie ce afecteaza organismul uman la toate cele trei nivele. Ea se aplica in scop:
1. terapeutic, de combatere a deficitului existent si de readucere a statusului pacientului la
un nivel cat mai apropiat posibil cu cel premergator bolii;
2. profilactic la trei nivele:
profilaxie primara: de pevenire a decompensarii organismului in anumite situatii previzibile, cele mai frecvente fiind sindroamele de dezadaptare, de deconditionare (sedentarism, scaderea capacitatii de termoreglare la rece , obezitate, etc.)
profilaxie secundara: prevenirea aparaitiei unei recidive a bolii de baza
profilaxie tertiara: atunci cand exista un deficit permanent se combate agravarea acestuia si se incearca mentinerea sa la un nivel cat mai acceptabil si se previne efectul negativ al acestuia asupra altor sisteme si organe sau functii ale organismului.
Structura lucrarii este una continua, capitolele deducandu-se unul din altul, de la general la specific. În încercarea de a obține o calitate cât mai bună a cercetării mele, am căutat să prezint în prima partea a lucrării, dedicată teoriei, cât mai multe perspective si informatii în această direcție.
Pentru partea practică am prezentat studii de caz pe baza un eșantion reprezentativ de persoane ce sufera de aceasta boala, prezentand atat informatii generale, cat si sfaturi de abordari pentru rezolvarea sau diminuarea efectelor. Lucrarea este structurata pe 4 capitole, fiecare capitol avand subcapitole relevante in vederea aprofundarii subiectului principal.
Sfaturile și sugestiile din partea finală, reprezintă concluzii trase pe baza informațiilor teoretice însușite, raportate la contextul social actual, detaliate în scopul de a diminua nivelul efectelor fizice si psihice asupra pacientilor ce sufera de spondiloza cervicala.
Limitele acestei lucrari le reprezinta numarul redus de studii de caz datorate lipsei de experienta. De asemenea, datorita confidentialitatii datelor, unele informatii omise pot afecta scopul prezentarii studiilor de caz.
Ca perspective viitoare, acest subiect merita o deosebita atentie si se are in vedere aprofundarea lui pe parte practica.
CAPITOLUL 1 – ANATOMIA SI FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE
1.1 – Anatomia si fiziologia coloanei vertebrale sanatoase
Coloana vetebrala este o lunga coloana mediana si posterioara numita si rahis ce sustine axultrunchial, formata din suprapunerea celor 33-34 piese osoase – vertebrele. Urmarite de sus in jos, vertebrele corespund: gatului, toracelui, regiunii lombare si pelvisului. Vertebrele sunt denumite diferit in functie de regiunea respective in care sunt situate:
• vertebrele cervicale se afla in zona gatului, fiind 7 in total si se noteaza de la C1 la C7- coloana cervicala.
• vertebrele toracale sunt situate in zona toracelui, sunt in numar de 12 si sunt notate de la T1-T12, formand coloana toracala.
• vertebrele lombare corespund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului) sunt in numar de 5, se noteaza de la L1 la L5 si formeaza coloana lombara.
Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobile si independente, ele se mainumesc si vertebre adevarate.
• vertebrele sacrale sunt in numar de 5 si vertebrele coccigiene sunt in numar de 4-5 si corespund pelvisului. Ele se sudeaza dand nastere la 2 oase: sacrul si coccigele, fiind oase sudate intre ele se mai numesc si vertebre false.
Lungimea medie a coloanei vertebrale este de 73 cm la barbat si de 63 cm la femeie, reprezentand aproximativ 40% din lungimea totala a corpului.
Latimea maxima a coloanei vertebrale este baza sacrului unde masoara 11 cm. Din aceasta zona merge descrescand atat in partea de jos cat si in cea de sus. Coloana vertebrala nu este rectilinie, ci prezinta doua feluri de curburi in plan sagital si in plan frontal. Curburile in plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea inainte si se numesc lordoze, fie cu convexitatea inapoi si se numesc cifoze.
Aceste curburi la coloana vertebrala sunt in numar de patru :
a) curbura cervicala cu convexitate inainte
b) curbura toracala cu convexitate inapoi
c) curbura lombara cu convexitate inainte
d) curbura sacrococcigiana cu convexitate inapoi.
Coloana vertebrala este formata dintr-o fata posterioara, una anterioara si doua laterale:
• fata anterioara este compusa dintr-o coloana cilindrica ce rezulta din suprapunerea corpurilor vertebrelor;
• fata posterioara este alcatuita pe linia mediana din procesele spinoase care formeaza creasta spinala.
• fetele laterale prezinta varful proceselor transversale, pediculii vertebrali, gaurile intervertebrale si portiunile laterale ale corpilor vertebrali. Varful procesului transversal al atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian.
Canalul vertebral este format prin suprapunerea gaurilor vertebrale. El sunt continuate in partea de sus cu cavitatea neurocraniului, iar in jos se deschid prin hiatul sacral si urmaresc toate inflexiunile coloanei vertebrale.
Diametrul canalului vertebral variaza, fiind mai mare in regiunea lombara si cervicala in raport cu mobilitatea coloanei vertebrale iar in regiunea toracala, unde mobilitatea coloanei este mai scazta, diametrul canalului vertebral este mai mic.
Coloana vertebrala indeplineste 3 functii, caracterizand de asemenea vertebrele:
Protectia maduvei .
In canalul vertebral se gaseste maduva spinarii invelita in meninge. Rolul de protectie al coloanei vertebrale este evident, care a fost formata anterior de corpurile vertebrale puternice, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.
Rolul static.
In ortostatism coloana vertebrala reprezinta un ax solid de sustinere a capului, trunchiul si membrelor superioare, ea trasmitand apoi greutatea la pelvis si la membrele inferioare.
Coloana prezinta si curburi patologice ca urmare a exagerarii curburilor normale. Cele patologice pot fi ereditare sau dobandite.
Rolul biomecanic.
Coloana vertebrala este antrenata in miscari multiple si de amploare, gratie acestora corpul aavand o mare mobilitate.
Articulatia corpilor vertebrali
a) suprafetele articulare sunt date de fetele superioara si inferioara, usor concave ale corpilor vertebrali. Intre aceste suprafete osoase se afla discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formatiuni fibrocartilaginoase alcatuite dintr-o portiune fibroasa periferica (inelul fibros) si o portiune centrala (nucleul pulpos). Rezistenta inelului fibros creste spre periferie.
Inelul fibros este alcatuit din lame de fibre conjuctive care se insera profund pe zona compacta osoasa.
Comportamentul fizic al nucleului pulpos este ca a unui gel care pierde apa si isi diminueaza fluiditatea in raport direct cu compresiunea ce se exercita asupra lui.
1.2 – Anatomia si fiziologia coloanei vertebrale cervicale
Coloana vertebrala este o lunga coloana mediana si posterioara numita si rahis, formata din suprapunerea celor 33-34 piese osoase – vertebrele. Urmarite de sus in jos, vertebrele corespund: gatului, toracelui, regiunii lombare si pelvisului. Aceste vertebre poarta diferite denumiri imprumutate de la respectiva regiune:
• vertebrele cervicale corespund gatului, sunt in numar de 7 si se noteaza de la C1 la C7-
coloana cervicala.
• vertebrele toracale corespund zonei toracelui, acestea sunt in numar de 12, se noteaza de la T1-T12 si formeaza coloana toracala.
• vertebrele lombare se suprapun regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului) sunt in
numar de 5, se noteaza de la L1 la L5 si formeaza coloana lombara.
Vertebrele coloanei cervicale, lombare si toracale sunt oase independente si mobile, ele mai numindu-se si vertebre adevarate.
• vertebrele sacrale sunt in numar de 5 si vertebrele coccigiene sunt in numar de 4-5 si
corespund pelvisului. Ele se sudeaza dand nastere la 2 oase: sacrul si coccigele, fiind oase sudate intre ele se mai numesc si vertebre false.
Lungimea medie a coloanei vertebrale este de 73 cm la barbat si de 63 cm la femeie, reprezentand aproximativ 40% din lungimea totala a corpului.
Latimea maxima a coloanei vertebrale este baza sacrului unde masoara 11 cm. Aceasta descrescreste atat in jos cat si in partea de sus. Coloana vertebrala nu are forma rectilinie, avand doua tipuri de curburi in plan sagital si in plan frontal. Curburile din planul sagital sunt orientate fie cu convexitatea inainte si se numesc lordoze, fie cu convexitatea inapoi si se numesc cifoze.
Aceste curburi pentru coloana vertebrala sunt in numar de patru :
a) curbura cervicala cu convexitate inainte
b) curbura toracala cu convexitate inapoi
c) curbura lombara cu convexitate inainte
d) curbura sacrococcigiana cu convexitate inapoi.
Coloana vertebrala prezinta o fata posterioara, una anterioara si doua fete laterale:
• fata anterioara este alcatuita dintr-o coloana cilindrica ce rezulta din suprapunerea corpurilor vertebrelor;
• fata posterioara prezinta pe linia mediana procesele spinoase care formeaza creasta spinala.
• fetele laterale prezinta varful proceselor transversale, pediculii vertebrali, gaurile intervertebrale si portiunile laterale ale corpilor vertebrali.
Canalul vertebral este format prin suprapunerea gaurilor vertebrale. Acesta continua in partea de sus cu cavitatea neurocraniului, iar in cea de jos se deschide prin hiatul sacral si urmareste toate inflexiunile coloanei vertebrale.
Diametrele canalului vertebral variaza, acestea fiind mai mari in regiunea cervicala si lombara in raport cu mobilitatea coloanei vertebrale, in regiunea toracala, unde mobilitatea coloanei este mai scazuta, diametrele canalului vertebral sunt mai mici.
Coloana vertebrala indeplineste 3 functii:
Protectia maduvei .
In canalul vertebral se gaseste maduva spinarii invelita in meninge. Rolul protector al coloanei vertebraleeste evident, aceasta fiind formata anterior de catre corpurile vertebrale puternice, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.
In anumite situatii, fracturile coloanei vertebrale pot interesa maduva sau/si meningele.
Rolul static.
In ortostatism coloana vertebrala reprezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele superioare, ea trasmite apoi greutatea la pelvisapunerea corpurilor vertebrelor;
• fata posterioara prezinta pe linia mediana procesele spinoase care formeaza creasta spinala.
• fetele laterale prezinta varful proceselor transversale, pediculii vertebrali, gaurile intervertebrale si portiunile laterale ale corpilor vertebrali.
Canalul vertebral este format prin suprapunerea gaurilor vertebrale. Acesta continua in partea de sus cu cavitatea neurocraniului, iar in cea de jos se deschide prin hiatul sacral si urmareste toate inflexiunile coloanei vertebrale.
Diametrele canalului vertebral variaza, acestea fiind mai mari in regiunea cervicala si lombara in raport cu mobilitatea coloanei vertebrale, in regiunea toracala, unde mobilitatea coloanei este mai scazuta, diametrele canalului vertebral sunt mai mici.
Coloana vertebrala indeplineste 3 functii:
Protectia maduvei .
In canalul vertebral se gaseste maduva spinarii invelita in meninge. Rolul protector al coloanei vertebraleeste evident, aceasta fiind formata anterior de catre corpurile vertebrale puternice, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.
In anumite situatii, fracturile coloanei vertebrale pot interesa maduva sau/si meningele.
Rolul static.
In ortostatism coloana vertebrala reprezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele superioare, ea trasmite apoi greutatea la pelvis si la membrele inferioare.
Coloana prezinta si curburi patologice ca urmare a exagerarii unor curburi normale. Acestea pot fi dobandite sau ereditare.
Rolul biomecanic.
Coloana vertebrala este antrenata in numeroase miscari ample, gratie acestora corpul avand o mare mobilitate.
Articulatia corpilor vertebrali
a) suprafetele articulare sunt date de fetele superioara si inferioara, ale corpilor vertebrali ce au oforma usor concave. Situat intre aceste suprafete osoase sunt discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formatiuni fibrocartilaginoase alcatuite dintr-o portiune fibroasa periferica (inelul fibros) si o portiune centrala (nucleul pulpos). Rezistenta inelului
fibros creste spre periferie.
Inelul fibros este format din lame de fibre conjuctive care se insera profund pe zona compacta osoasa. Nucleul pulpos se comporta fizic ca un gel care pierde apa si isi
diminueaza fluiditatea in raport direct cu compresiunea ce se exercita asupra lui.
MUSCULATURA COLOANEI CERVICALE SUPERIOARE:
FATA POSTERIOARA:
1 – muschiul marele drept posterior al capului
2 – muschiul micul drept posterior al capului
3 – muschiul oblic inferior al capului
4 – muschiul oblic superior al capului
5 – muschiul spinal, partea cervicala
FATA ANTERIOARA:
1 – muschiul marele drept anterior
2 – muschiul micul drept anterior
3 – muschiul drept lateral.
MUSCULATURA COLOANEI CERVICALE INFERIOARE:
MUSCHIUL STERNOCLEIDOMASTOIDIAN:
1 – cleidomastoidian
2 – cleidooccipital
3 – sternooccipital
4 – sternomastoidian
Sternocleidomastoidianul este situat pe fata laterala a gatului, pe sub muschiul pielos al gatului si indreptat de sus in jos, dinapoi inainte si din afara inauntru. Proximal se insera pe
apofiza mastoida a osului temporal, iar cel distal se insera prin doua capete: capatul sternal si capatul clavicular .
Acest muschi flecteaza capul pe coloana, il inclina lateral de partea lui si il roteaza indreptand barbia in partea opusa.
MUSCHIUL TRAPEZ (FASCICULUL SUPERIOR) – are origine pe de-o parte, pe protuberanta occipitala externa si pe treimea interna a liniei curbe occipitale superioare, iar pe de alta parte pe partea superioara a ligamentului occipital posterior.
– are insertie pe marginea posterioara a treimii externe a claviculei.
– este un muschi ridicator al umarului; inclina capul in lateral (cand actioneaza homolateral) si roteste capul (cand actioneaza heterolateral).
MUSCHIUL LUNG AL GATULUI – este situat anterior de vertebrele cervicale si e alcatuit din trei fascicule:
– un fascicul longitudinal ce se intinde de la corpurile C2-T3 pana la apofizele transversale C4-C7 ;
– un fascicul oblic superior ce se intinde de la arcul anterior a1 atlasului pana la apofizele transversale C3-C6;
– un fascicul oblic inferior ce se intinde de la corpurile TI-T3 pina la apofizele transversale C5-C7.
– actiune – in cazul actiunii bilaterale, acest muschi redreseaza lordoza cervicala si determina flexia coloanei cervicale ;
– in cazul actiunii unilaterale, determia inclinarea laterala si flexia coloanei cervicale.
MUSCHIUL SCALEN ANTERIOR
Scalenii ﴾anterior, mijlociu și posterior) se întind de la apofizele transverse ale ultimelor șase vertebre cervicale la primele două coaste. Când iau punct fix pe capetele distale, inclină de partea lor coloana vertebrală cervicală . Când iau punct fix pe capetele proximale, devin mușchi inspiratori.
1.3 – Bilantul articular al coloanei vertebrale cervicale
Miscarile coloanei vertebrale cervicale indiferent de amplitudinea lor, sunt miscari complexe in care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor deplasari ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum si la nivelul articulatiilor.
Aceste miscari sunt limitate de rezistenta ligamentelor si articulatiile intervertebrale si de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.
Stim ca nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se afla intre elementele sale componente, are propietatea de a fi elastic.
Datorita acestei propietati sunt posibile miscarile coloanei si sunt inlaturate efectele daunatoare ale presiunilor excesive sau ale socurilor de rahis. Intr-o atitudine de flexie fortata, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – in partea lor anterioara – prin comprimarea partiala a discului in jumatatea lui anterioara si prin impingerea usoara a nucleului pulpos posterior. In extensie, lucrurile se petrec invers.
Miscarile sunt posibile prin rolul integral pe care-l joaca discul intervertebral care formeaza un organ unitar.
MISCARI POSIBILE LA NIVELUL COLOANEI CERVICALE:
A – FLEXIE CERVICALA
B – EXTENSIE CERVICALA
C – INCLINARE LATERALA DRAPTA
D – INCLINARE LATERALA STANGA
E – ROTATIE CERVICALA DREAPTA
F – ROTATIE CERVICALA STANGA
Miscarile se evalueaza pornind de la "pozitia zero". In pozitie "asezat" se obtine o evaluare corecta a miscarilor de inflexiune laterala si rotatie, astfel reusind sa obtinem o fixare relativa a scheletului pelvin.
FLEXIA este miscarea care determina curbura concava a trunchiului in sens ventral; rahisul
cervical devine rectiliniu sau usor concav inainte. Miscarea test pentru FLEXIA CERVICALA:
trunchiul ramane fixat, mentonul se apropie de stern, cu care poate veni in contact fara sa deschida gura. Reperul pentru masurarea amplitudinii este planul masticator (suprafata de contact dintre cele doua arcade dentare) care se proiecteaza la exterior pe linia care uneste coltul gurii cu lobul urechii. Amplitudinea miscarii este de 30-45°, din care 20° sunt date de articulatiile suboccipitale.
EXTENSIA este miscarea inversa flexiei, care curbeaza coloana pe fata sa dorsala, prin
accentuarea lordozei cervicale. Miscarea test pentru EXTENSIA CERVICALA: trunchiul ramane fixat, coborand pe linia comisura bucala-lobul urechii. Amplitudinea masurata este de 30-45°, din care 20° sunt date de articulatiile suboccipitale. Se poate aprecia alungirea distantei menton-stern.
INCLINATIILE LATERALE (inflexiunile) sunt miscarile care curbeaza rahisul de o parte; se apreciaza cel mai adesea din fata; se masoara prin unghiul dintre linia sprancenelor si linia umerilor. Amplitudinea masurata este de 40-45°, din care 20° sunt date de articulatiile suboccipitale.
ROTATIA este miscarea de torsiune a rahisului in jurul axei sale longitudinale, aducand
privirea in lateral, de partea in care se face rotatia. Pentru a aprecia corect aceasta miscare, evaluarea trebuie sa se faca vertical de sus, subiectul fiind asezat pe un scaun cu speteaza joasa, fixand bazinul si genunchii. Planul de referinta este planul frontal, trecand prin vertex. In ceea ce priveste rahisul cervical se poate masura unghiul format de planul frontal si planul care trece prin cele doua conducte auditive.
Rotatia proprie a rahisului cervical este de 45-60°, din care 30° sunt date de articulatiile suboccipitale.
1.4 – Bilantul muscular al coloanei vertebrale cervicale
Starea de contracție statică sau de tensiune permanentă a mușchiului relaxat, se menține prin mecanism reflex și influențează propietatea muschiului. Are rol de stabilitate articulară, metabolică si termoreglare. Variază in funcție de vârstă, stare de sănătate, sex și antrenament.
Hipotonia și hipertonia musculară, țn limite fiziologice nu produc modificări importante.
Bilanțul muscular apreciază forța unui mușchi sau grup de mușchi cu ajutorul unor tehnici de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel care utilizează o scară de la 5-0.
Scopul acestui bilanț este multiplu: ajută la elaborarea atât a diagnosticului complet funcțional, cât și la precizarea nivelului lezional (măduvă, plex) al bolii neurologice; determină tipul unor intervenții chirurgicale de transpoziții tendomusculare și conturează deseori prognosticul
funcțional al pacientului.
Forța 5( normală) atunci când se poate efectua o mișcare împotriva gravitației pe toată amplitudinea .
Forța 4(bună) capacitatea de a deplasa antigravitațional un segment împotriva unei rezistențe mici.
Forța 3(acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat împotriva gravitaîiei, fără altă rezistență. Reprezintă pragul funcțional minim necesar pentru a deplasa diferit segmentul.
Forța 2 (mediocră) permite mobilitatea, dar numai dupa eliminarea gravitației.
Forța 1(schițată) nu permite deplasarea segmentului, dar la palpare se percepe contracția.
Forța 0 (absentă) când nu se percepe nici o contracție.
FLEXIA GATULUI ELEMENTELE MISCARII:
Amplitudinea de miscare:
Coloana cervicala se flecteaza putin deasupra nivelului de disparitie a convexitatii. Cea mai mare parte a rniscarii se produce la nivelul articulatiei atlantooccipitale.
Factorii care limiteazii miscarea:
1. tensiunea ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentului galben si a ligamentelor
interspinoase supraspinoase;
2. tensiunea muschilor posteriori ai cefei;
3. contactul marginilor inferioare ale corpilor vertebrali in fata cu fata superioara a corpilor vertebrali subiacenti;
4. compresiunea fibrocartilajelor in fata.
Muschii principali:
Sternodeidomastoidianul
Muschi accesori:
marele drept anterior;
lungul gatului;
scalenul anterior;
scalenul mijlociu;
scalenul posterior;
micul drept anterior; grupa subhioidienilor.
EVALUAREA MISCARII: Forta (5) si (4)
Culcat pe spate, se mentine partea inferioara a toracelui, subiectul flecteaza coloana cervicala pe toata amplitudinea de micare; rezislenta se aplica pe frunte,
Daca exista o diferenta de forta musculara intre cei doi sternocleidomastoidieni, se pot evalua separate prin rotatia capului de-o parte si flexia gatului.
Forta (3)
Culcat pe spate, se mentine partea inferioara a toracelui, subiectul flecteaza coloana cervicala :
a. daca amplitudinea de micare este totala = forta (3);
b. daca amplitudinea de micare este partiala = forta (3-).
Forta (1)
Se palpeaza muschii sternocleidomastoidieni de fiecare parte a gatului cand subiectul incearca sa flecteze gatul.
EXTENSIA GATULUI
Mișcările coloanei vertebrale indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul articulațiilor. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor și articulațiile intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul. Știm
că nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente, are propietatea de a fi elastic.
Datorită acestei propietați sunt posibile mișcarile coloanei și sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale șocurilor de rahis. Într-o atitudine de flexie forțată, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea ușoară a nucleului pulpos posterior. În extensie, lucrurile se petrec invers.Mișcările sunt posibile prin rolul integral pe care-l joacă discul intervertebral care formeaza un organ unitar.
Goniometria – coloana vertebrala prezintă mișcări complexe rezultate din micromișcările cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale: flexia, extensia, înclinare laterală, rotația și circumducția.
Amplitudinile medii normale pe segmente și în totalitate, sunt redate de urmatorul tabel:
Flexia și extensia se determina în poziția ortostatică, plasându-se goniometrul în plan sagital, pe fața laterală a trunchiului cu baza distal și perpendicular pe axa lungă a coloanei. Nivelul unde se plasează baza goniometrului depinde de segmentul care urmează sa fie studiat.
Pentru studiul coloanei în întregime și pentru coloana lombară, baza goniometrului, se așeaza în dreptul primei vertebre sacrate, pentru coloana toracică în dreptul primei vertebre lombare, pentru coloana cervicală în dreptul primei vertebre toracale.
Indicatorul goniometrului este plasat la 90 grade pe semicercul gradat și urmărește flexia sau extensia, orientându-l cu vârful spre prima vertebra a segmentului studiat.
ELEMENTELE MISCARII:
Amplitudinea de miscare:
Extensia coloanei cervicale pana cand capul vine in contact cu muschii posteriori a partii superioare a trunchiului.
Factorii care limiteazii miscarea:
1. tensiunea ligamentului vertebral comun anterior;
2. tensiunea muschilor, anteriori ai gatului;
3. apropierea apofizelor spinoase.
Fixarea miscarii:
– contractia extensorilor spinali ai toracelui si coboratorii omoplatului si claviculei;
– greutatea trunchiului si a membrelor inferioare.
Muschii principali:
trapezul (fascicolul superior);
marele complex;
splenius al capului;
splenius al gatului;
muschii spinali;
micul complex;
transversul gatului;
spinalul capului;
spinalul gatului;
digastricul nucal.
Muschii accesori:
transversul spinal;
marele si micul oblic al capului;
angularul (ridicatorul) omoplatului;
marele si micul drept posterior.
EVALUAREA MISCARII:
Forta (5) si (4)
Decubit ventral, gatul in flexie; partea superioara a toracelui + omoplatii sustinuti, subiectul extinde coloana cervicala pe toata amplitudinea de miscare; rezistenta se aplica pe regiunea occipitala.
Forta (3)
Decubit ventral, gatul in flexie partea superioara a toracelui + omoplatii sustinuti, subiectul extinde coloana cervicala:
a. daca amplitudinea de micare este totala = forta (3);
b. daca amplitudinea de micare este partiala = forta (3-).
Forta (1)
Decubit ventral, se poate observa o schita de miscare sau se palpeaza muschii regiunii posterioare a gatului (se poate face testul cu capul sprijinit pe masa).
CAPITOLUL 2 – SPONDILOZA CERVICALA
2.1 – Definirea spondilozei cervicale
Spondiloza cervicala reprezinta o atroza localizata la nivelul elementelor anatomice din
regiunea cervicala a coloanei vertebrale se manifesta prin limitarea miscarilor capului si prin dureri ce pot iradia si in zonele scapulare, pana in maini.
Leziunile degenerative ale coloanei sunt foarte frecvente. Coloana este un ansamblu unitar alcatuit din vertebre, care sunt solidarizate intre ele printr-un system de articulatii si ligamente.
Procesele de uzura la nivelul coloanei afecteaza atat discul intervertebral (discartroza), cat si articulatia interapofizara (artroza posterioara, artroza interspinoasa).
Discartroza este destul de precoce (chiar de la 10 ani); discul vertebral incepe sa prezinte unele semne de uzura la nivelul inelului fibros, care se fisureaza ca urmare a leziunilor degenerative si sub influenta traumatismelor si solicitarilor zilnice.
Nucleul pulpos se deshidrateaza si se altereaza, se turteste si tinde sa migreze prin fisurile inelului fibros.
In cazul discartrozei, la alterarea discala se asociaza si rasunetul osos: osteoscleroza platourilor vertebrale si osteofitoza reactionala.
Uncartroza este o forma particulara de artroza vertebrala. Se intalneste la nivelul
coloanei cervicale unde exista articulatii adevarate intre corpii vertebrali.
Spondiloza cervicala intereseaza cu predilectie discurile cervicale C5-6-C6-7, este frecvent asimptomatica si prezinta o usoara limitare indolora a miscarilor gatului sau dureri discrete la miscarile gatului si/sau limitarea mobilitatii laterale.
Statul prelungit pe scaun (in fata calculatorului) cu adoptarea unei pozitii vicioase pentru
coloana cervicala cu capul flectat timp indelungat, miscari bruste si repetitive ale coloanei cervicale care este solicitata nefiziologic in timpul desfasurarii activitatilor profesionale este doar una dincauzele acestei afectiuni suparatoare. Suprasolicitarea cronica a muschilor si ligamentelor din regiunea cervicala, in timpul liber sau in timpul desfasurarii actului profesional, determina compresiunea structurilor nervoase senzitive cu aparitia diferitelor sindroame clinice, cum ar fi:
1. sindroame radiculare – nevralgie cervico-brahiala;
2. sindrom de iritare a simpaticului cervical posterior – sindromul Barré-Lieau – caderea pacientului in genunchi in momentul unei miscari bruste de rotatie a capului
3. sindromul de insuficienta circulatorie vertebro-bazilara
4. sindromul de compresiune medulara
2.2 – Etiopatogenia spondilozei cervicale
Sedentarismul, traumele ocupationale, expunerea la temperaturi joase si curent, obezitatea si o pozitie incorecta a corpului pentru perioade lungi de timp sunt factori ce reduc tonusul musculaturii paravertebrale, circulatia si metabolismul local la nivelul cartilajelor
articulare, provocand sclerozarea discurilor intervertebrale si degenerarea vertebrelor.
Ceafa este partea corpului care se situeaza intre cap si restul corpului. Ea face legatura intre creier si executantii lui, care sunt bratele si picioarele.
Ceafa este deci, locul in care dorintele sau vointa nu au iesit la suprafata, nu au inceput sa apara si nu au declansat inceputul unui gest fizic. Ele nu au fost inca in raport cu exteriorul. Astfel ceafa reprezinta punctul de trecere de la conceptual (creier, idei, concepte, dorinte, vointe, a vrea, etc) spre real (actiune, realizare, relatie, expresie).
Tensiunile, suferintele sau blocajele cefei exprima dificultatea sau incapacitatea noastra de a face sa devina realitate dorintele, ideile, conceptele, vointele. Totusi, spre deosebire de tensiunea umerilor, care are aproape aceeasi semnificatie, ne aflam, vorbind de ceafa, in stadiul in care ideile nu au ajuns “la poarta” trecerii la actiune. Asta inseamna ca nu putem face ca lucrurile sa devina realitate, pentru ca ne gandim sau credem ca nu suntem capabili. Incapacitatea este din partea noastra, in timp ce pentru blocajul umerilor, ea venea din partea celorlalti, din lumea exterioara.
Intreaga greutate a supraincarcarilor fizice constiente, dar mai cu seama a celor spirituale si psihice inconstiente se rasfrange asupra discurilor intervertebrale.
Orice profesie care solicita pentru un timp indelungat coloana cervicala intr-o pozitie cifotica, predispune la spondiloza cervicala. Pozitia cifotica, cu capul aplecat mult inainte, se intalneste la dactilografe, elevi, studenti, scriitori, profesori, chirurgi, muncitori de precizie din industria electronica, croitori, etc. Continuitatea pozitiei cu capul aplecat mult inainte, provoaca oboseala muschilor cefei, iar cu timpul nu mai echilibreaza greutatea extremitatii cefalice, fapt ce provoaca suprasolicitarea discului intervertebral, discul deshidratandu-se cu timpul. Acesta se turteste si isi pierde elasticitatea, iar vertebrele se apropie comprimand radacinile nervoase, care dau dureri nevralgice. Amortizarea socurilor in timpul miscarilor gatului, nu mai este realizata de discurile intervertebrale, iar fortele exercitate aici se transmit direct si brutal platourilor vertebrale, acestea ingrosandu-se si aparand osteofite.
Osteofitele reprezinta rezultatul unor mecanisme de aparare si in unele situatii reduc deplasarea vertebrelor, impiedicand pana la o anumita limita, ingustarea spatiului intervertebral. Osteofitul nu reprezinta elementul primar al leziunii degenerative cervicale. El apare in cadrul fenomenelor reparatorii, fiind consecinta suprasolicitarii discale. Deci, osteofitul joaca un rol in declansarea unor simptome dureroase, mai ales daca pozitia lui este posterioara. Osteofitele situate anterior nu provoaca in general simptome dureroase. Asa se explica de ce un numar de indivizi, la care se descopera cu ocazia unor radiografii ocazionale si care au o musculatura cervicala normala, numeroase osteofite anterioare, nu prezinta suferinta.
Lordoza cervicala si redistributia greutatii, alaturi de mobilitatea coloanei cervicale si cu importantele ei relatii anatomice (maduva spinarii, radacinile nervoase, arterele vertebrale) fac
segmentul cervical deosebit de vulnerabil de diverse traume. De asemenea, modificarile patologice aparute la nivelul coloanei cervicale se pot rasfrange negativ si asupra altor organe, stand la baza asa numitei „patologii repercursive”.
In ultimele decenii cunostintele legate de patologia repercursiva a afectiunilor coloanei cervicale au luat o amploare apreciabila. S-a adunat un material imens de date, aratand ca leziunile coloanei pot provoca nenumarate si variate tulburari la distanta in sistemul nervos, organele de simt, membre si trunchi. Faptul ca leziunile coloanei cervicale pot cauza
suferinte in domeniul viscerelor este de asemenea unanim recunoscut.
Notiunea a intrat in domeniul cunostintelor generale curente si este exprimata de unii autori sub denumirea de „boli vertebrogene” sau „visceropatii spondilogene”. In realitate patologia viscerala vertebrogena se sprijina nu numai pe observatii clinice ci si pe o serie de argumente histopatologice, experimentale, radiologice etc., de o valoare indiscutabila, care dau notiunii un fundament solid. Leziunile coloanei vertebrale pot constitui un factor etiologic in geneza suferintelor viscerale. Patologia repercursiva vertebrogena cervicala este foarte bogata si variata, fiind expresia, pe plan patologic a particularitatilor anatomo-functionale ale coloanei cervicale. La nivelul canalelor intervertebrale cervicale, radacinile nervilor spinali se incruciseaza cu artera vertebrala si nervul vertebral. Nervul vertebral este un nerv vegetativ
simpatic, care are conexiuni cu intregul lant ganglionar simpatic si cu nervii situati in jurul arterelor ce iriga o buna parte din sistemul nervos central si din organele de simt. In acest fel, modificarile din zona canalelor intervertebrale (gaurile de conjugare) pot determina atat durerile locale, cat si la distanta (precordiale, faringolaringiene, retro-oculare, etc.).
Orice modificare suferita de artera vertebrala direct sau prin intermediul nervului vertebral, va declansa perturbarea irigatiei sangvine a trunchiului cerebral, a cerebelului etc., si se va cointeresa si substanta reticulara. Primele semne clinice de avertisment sunt consecintele suprasolicitarii musculare si se traduc prin dureri in regiunea cervicala si occipitala si prin contracturi musculare care blocheaza intermitent miscarile gatului si care pot fi insotite de dureri nevralgice iradiate in brate sau amorteli la nivelul mainilor.
Simptomele nu sunt conditionate atat de prezenta osteofitelor cat mai ales de modificarea tonusului musculaturii cervicale, care provoaca tulburari in mecanica vertebrala si functiunea discului.
Restabilirea functionalitatii musculaturii cervicale prin gimnastica si masaj indeparteaza simptomele neplacute din spondiloza.
În spondiloza cervicală pot să apară crize migrenoase, mers nesigur sau tulburări cardiovasculare.
Procesul de degenerare caracteristic spondilozei cervicale este rezultatul uzurii oaselor din partea posterioară a gatului pe masura inaintarii in varsta. Celelalte modificari ce insotesc aceasta afectiune, cum ar fi proliferarea anormală a țesutului osos (osteofite) pot duce la cresterea presiunii exercitate asupra nervilor spinali si, uneori, asupra maduvei spinarii.
Tulburările statice determină în vederea restabilirii echilibrului coloanei vertebrale modificări compensatorii de tipul contracturilor musculare și întinderilor ligamentare, determinând prin solicitare și deteriorări ale articulațiilor interapofizare.
Dezechilibrele statice, determină durere și contractură musculară antalgică.
Dintre afecțiunile ce determină tulburări statice, cele mai importante sunt:
· Spondiloliza;
· Spondilolisteza;
· Sindromul trofostatic.
Radiografia spondilozei
Spondiloza este o formă de reumatism degenerativ produsă de uzura discurilor intervertebrale, însoțită de reacșii de reparare (osteofite) la nivelul corpurilor vertebrale.
Afecțiune cronică degenerativă a discurilor intervertebrale în regiunea cervicală, însoțită de modificări de structură a corpurilor vertebrale. Alterările biochimice ale cartilajelor articulare și discurilor intervertebrale nu sunt cauzate exclusiv de imbătrânirea tesuturilor.
În majoritatea cazurilor apar în urma tulburării în mecanica articulară declanșată de obezitate, scăderi ale tonusului mușchilor scheletici sau pozițiilor vicioase în timpul muncii. Spondiloza alături de artroză, reprezintă stadii diferite de uzură ale aparatului locomotor, după neîntreținerea îndelungată a funcționalității normale a articulațiilor.
Apariția acestor forme de reumatism degenerativ se face insidios și reprezintă cumulare
maximă a erorilor de funcționare articulară, care se repercutează asupra cartilajelor și a discurilor articulare, care își pierd elasticitatea și devin friabile. Spondiloza se instalează lent și fără simptome supărătoare, cu excepția cazurilor când, din cauza evoluțiilor degenerative, comprimă rădăcinile nervoase sau chiar măduva spinării. Simptomele constau în dureri și limitarea mișcărilor.
2.3 – Simptomatologia si diagnosticul spondilozei cervicale
2.3.1 – Istoricul bolii
Simptomele sunt dominate de durere aparută in zona cervicala, aceasta putand fi acută sau cronică, continuă sau intermitentă localizandu-seapoi la nivel cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul nervilor adiacenți .
Durerea in zona cervicală poate fi însoțită de un sindrom vertiginos (ameteli), scăderea forței musculare și parestezii la nivelul membrelor superioare (pacientul acuzând dificultăți la ridicarea greutăților), manifestări auriculare și vizuale.
În anumite cazuri din cauza iritației nervilor și a ganglionilor vegetativi apar stări de oboseală, durere, palpitații și parestezii in zona membrului superior stâng cu iradiere pâna la nivelul degetelor însoțite de dureri precordiale care imită un sindrom coronarian.
Cele mai multe manifestări de acest gen sunt declanșate si accentuate de producerea miscarilor bruste de flexie, extensie, mișcări de înclinare lateral a gâtului sau rotire bruscă a capului.
2.3.2 – Examenul clinic
Artrozele intervertebrale raman clinic latente, acestea fiind vizibile la un examen radiologic de rutina sau atunci cand sunt explorate alte suferinte (pulmonare, urologice). Acestea se remarcă prin sărăcia semnelor subiective și obiective.
Manifestarile spondilozei cervicale sunt variate in functie de elementele anatomice interesate si de etajul la care se produce afectarea.
Simptomul dominant este durerea, care apare de la inceputul bolii, si care in faza initiala, este reflectarea procesului de degenerare a discului intervertebral interesat. Durerea este in acest sens localizata la nivelul respectiv. Durerea are un debut lent, este difuza, cronica, vag localizata, adesea de o intensitate moderata. Durerea se accentueaza la oboseala, in urma adoptarii pozitiilor vicioase sau cand pacientul doarme in anumite pozitii incorecte. Cedeaza la repaus, mai ales in pozitia de decubit dorsal (culcat pe spate) pe un plan tare.
Durerea se poate insoti de contractura musculara, caz in care intensitatea ei este crescuta.
Ea poate fi perceputa localizat la nivelul cefei sau poate iradia spre zona occipitala, scapula, brat sau umar.
Redoarea articulara este inregistrata de pacient in special dimineata, la trezire. Cedeaza dupa 10-15 min de miscare. Cracmentele (gatul trosneste la miscari) sunt resimtite atat de pacient, cat si obiectiv.
Limitarea amplitudinii de miscare se instaleaza progresiv. Sunt limitate in special miscarile de flexie, inclinare laterala si rotatie.
In unele cazuri se poate instala torticolisul – blocare dureroasa a capului si gatului intr-o parte,
spre unul dintre umeri.
Cand procesul degenerativ ajunge sa intereseze gaurile de conjugare simptomele si semnele se grupeaza in functie de etajul interesat.
Afectarea nivelurilor vertebrale C4-C7 conduce la iritarea radacinilor nervilor spinali C5-C8, aflati in componenta plexului brahial, sindrom cunoscut ca nevralgie cervico-brahiala (NCB) sau sindrom dureros al umarului.
Simptomatologia NCB este caracterizata prin durere, cu urmatoarele caracteristici:
– debut brutal, dimineata la sculare sau instalata progresiv,
– urmeaza cervicalgia de intensitate crescanda,
– se accentuaza apoi o iradiere brahiala din ce in ce mai puternica,
– tusea, asemenioricaror dureri radiculare, agraveaza starea,
– paresteziile diverse,cum ar fi amortelile,pot insoti de asemenea durerile.
Durerea se localizeaza intr-o zona monoradiculara dupa cum urmeaza:
– in radiculopatia C5 durerea se resimte in zona umarului si pe fata externa a bratului pana la cot;
– in radiculopatia C6 durerea este descrisa de pacient pe fata antero-externa a umarului, bratului si antebratului pana la police;
– in afectarea C7 simptomatologia se inregistreaza pe fata posterioara a bratului, antebratului,
fata dorsala a pumnului, index si medius;
– pentru C8 durerea se localizeaza pe fata antero-interna a bratului, pumnului si in degetele 4 si 5.
Manevrele de elongatie pentru radacinile C5-C8 (pozitive in NCB) sunt reprezentate de:
– manevra Lasegue a membrului superior – abductia maxima a bratului cu antebratul in extensie,
– manevra Lasegue a gatului – inclinarea si rotarea capului spre partea sanatoasa.
Afectarea nivelurilor vertebrale C1-C3 conduce la instalarea sindromului de insuficienta circulatorie vertebro-bazilara (ICVB), aspect al deficitului de irigare prin artera vertebrala, ce se manifesta prin:
– senzatie de jena, greutate, pana la durere occipitala;
– cefalee, ameteli, vertij;
– oboseala;
– tulburari de motilitate – slabirea brusca a musculaturii picioarelor (drop atack);
– hipertensiune arteriala oscilanta, tulburari de ritm cardiac;
– senzatie de jena, greutate, pana la durere oculara;
– scaderea treptata sau brusca a vederii (incetosare);
– scaderea auzului (vajait, sunete);
– scaderea memoriei.
Afectarea spondilozica prin ingustarea canalului vertebral in segmentul cervical si
compresia maduvei spinarii conduce la mielopatia cervicala.
Compresia maduvei cervicale produce o parapareza spastica cu instalare lenta si progresiva, uneori asimetrica si frecvent acompaniata de parestezii la nivelul picioarelor si mainilor. Sensibilitatea vibratorie este frecvent scazuta la nivelul picioarelor si ocazional exista un nivel senzitiv pentru vibratie la nivelul toracelui superior. Stranutul si tusea conduc adesea la pareza piciorului sau la durere iradiata la nivelul membrului superior sau umarului. Printr cele mai intalnite sunt atrofia musculaturii intrinseci a mainii, pierderea dermato-merica a sensibilitatii la nivelul membrului superior si accentuarea reflexelor osteondinoase profunde la nivelul membrelor inferioare. Mictiunea imperioasa sau incontinenta apar in cazuri avansate. Reflexele la nivelul membrelor superioare sunt frecvent diminuate la un anumit nivel, in special bicipital (C5-C6). Mielopatia spondilitica este unul dintre motivele cele mai frecvente de dificultate in mers la varstnici.
Semne: starea generala este una buna, cel mai adesea bolnavul fiind hiperponderal. Se constata: o limitare redusa a miscarii coloanei vertebrale (mai frecvent segmentar); anomalii de static vertebrala (uneori datorita unei atitudini antalgice); prezenta de puncte dureroase mediane sau laterovertebrale evidentiate la palpare.
Examenul neurologic: normal.
Factori de risc
Vârsta: spondiloza cervicală este o boala observată mai ales la persoanele în vârstă. Printre cei sub 40 de ani, 25% au boala de disc degenerativă și 4% au stenoza foramenului. Pe lânga vârsta și posibil sex au fost propuși câțiva factori de risc pentru spondiloza cervicală, poate contribui și trauma ocupațională repetată.
Au fost raportate cazuri familiale, deci un factor genetic este posibil.
Fumatul poate constitui un factor de risc.
Condițiile care contribuie la instabilitatea segmentală și mobilitate segmentală excesivă: coloana fuzionată congenital, paralizie cerebrală, sindrom Down pot fi factori de risc pentru boala spondilozică.
2.3.3 – Investigatii paraclinice
Evaluare radiologica de rutina: radiografia cervicala simpla este o rutina pentru fiecare pacient suspect de spondiloza cervicala. Prin investigatiile de acest tip se evalueaza articulatiile fetei vertebrale, foramenul, spatiile intervertebrale si formatiunile osteofitice. În unele situatii este necesar sa se flexeze coloana cervicala pentru a fi detecta mai usor instabilitatea. Prin radiografie se reda colabarea spatiului intervertebral, pierderea lordozei cervicale, osteofitoza, diametrul canalului vertebral.
RMN (rezonanta magnetica): este de real ajutor în diagnosticarea spondilozei cervicale. Aceasta are avantaje cum ar fi: definire mai buna a elementelor neurale, imagistica directa în planuri multiple, neinvazivitatea, cresterea acuratetii,; identifica modificarile musculare, ale tendoanelor si ligamentelor;
EMG (electromiografia) si deterrninarea vitezei de conducere nervoasa (VCN): evalueaza sisternul neuromuscular, sindroamele de entrapment al nervilor periferici, radiculopatiile, miopatiile sau miozita. Electromiografia este utila în evaluarea radiculopatiei cauzata de spondiloza, insa aceasta are o valoare limitata în diagnosticarea mielopatiei.
Mielografia cu scanare computer tomografica completa este testul imagistic de elective pentru a evalua stenoza spinala si a foramenului. Mielografia reda informatii de natura anatomica în evaluarea spondilozei, fiind de asemenea utila in vizualizarea radacinilor nervoase.
Scanarea CT se poate face cu sau fara substanta de contrast intratecal si este folosita pentru in estimarea diametrului canalului.
Scanarea poate scoate la iveala osteofite mici, laterale si opacitati calcificate în mijlocul corpurilor vertebrale.
2.3.4 – Diagnosticul spondilozei cervicale
Cel mai important semn clinic este durerea, care prezintă câteva caractere definitorii decelabile anamnezic.
Intensitatea durerii, este variabilă având un caracter individual, dar în puseu acut afectând capacitatea de muncă a bolnavului.
Tipul durerii, este dependent de mecanismul de producere. Sediul durerii este important pentru diagnostic.
Durata durerii: aceasta poate fi permanentă sau intermitentă. Durerea permanent poate fi intensificată de: efortul fizic, expunerea la frig și umezeală, tuse, strănut.
Diagnostic pozitiv: este pus in urma examenului clinic (durerii vertebrale) si a examenului radiologic;
Criterii pentru susținerea diagnosticului:
Primele indicații care ne pot pune pe urmele unei afecțiuni vertebrale simulate sunt anomaliile funcționale sau contrastele inexplicabile observate în timpul examinărilor în ortostatism, poziție șezândă, precum și în timpul trecerilor de la o poziție la alta.
În experiența clasică, Tusseau citează chiar o serie de semne obiective care ne pot ajuta să depistăm simulanții, semne pe care le reproducem și noi ca atare :
Semnul retragerii reflexe : apăsarea unui punct realmente dureros produce o reactive instantanee, de retragere. Se va palpa pe o zonă întinsă, revenindu-se pe neașteptate în punctul respectiv de mai multe ori.
Semnul șiretului: se încearcă să se distragă atenția bolnavului și apoi brusc i se atrage atenția că are șiretul dezlegat și i se cere să și-l lege. Dacă este sănătos, se va apleca cu ușurință.
Semnul Mannlcopf: compresiunea unui punct realmente dureros este urmată la distanță de o dilatare a pupilelor și accelerarea respirației și pulsului, ceea ce la simulanți nu se observă.
Semnul Bonni: compresiunea unui punct dureros real este înregistrată printr-o curbă sfigmografică. Dacă compresiunea se prelungește, curba scade și pulsul revine la normal. La simulanți curba nu se observă.
Semnul Ouermoinprcz: curentul faradic de intensitate minimă nu atrage nici o reacție, dacă zona este normală, dar dacă se aplică asupra unui punct dureros, provoacă contracția și vasodilatația.
Depistarea simulanților care acuză rahialgii rămîne deseori dificilă.
Gosset afirmă pe bună dreptate : ”a stabili partea reală de contribuție a etiologiei nevrotice și a etiologiei organice nu este una din cele mai neînsemnate dificultăți ale acestor cazuri, în care nici psihoterapia, nici simpla reechilibrare vertebrală, folosite separat, nu dau ameliorare".
Diagnosticul diferential se face intre:
– intindere – ligamentara;
– contractura – musculara;
– afectare discala – hernie, inflamatie;
– artrita;
– spondiloza, stenoza a canalului medular;
– artropatia articulatiilor interapofizare;
– arahnoidita;
– suferinta neurogena;
– afectare maligna: metastaze osoase , MM (mielom multiplu);
– osteoporoza, fracturi, dislocare,subluxatie;
– suferinta psihogena;
– torticolis, alte tulburari de mobilizare: antecolis, retrocolis.
– afectiuni viscerale ce pot produce dureri vertebrale (litiaza biliara sau renala, metroanexita, etc);
– afectiuni vertebrale grave in stadiul initial (SA, neoplasm vertebral primitiv ori secundar, etc.).
Examenul obiectiv poate gasi o articulatie marita de volum, datorita, modificarilor proliferative din os si cartilaj, sau datorita, modificarilor de structura suferite de sinovita.
Examenul clinic se compenseaza cu examenele radiografice ale coloanei vertebrale cervicale, semnele fiind: reducerea lordozei cervicale, osteoscleroza suprafetelor articulare, osteofitele, pensarea spatiului intervertebral la unu sau mai multe nivele.
2.3.5 – Evolutia bolii – complicatii
Evolutia spondilozei cervicale poate fi lenta si prelungita, iar pacientii pot ramane fie asimtomaticii, fie cu durere cervicala usoara. Perioadele lungi de dezabilitate nonprogresiva sunt tipice, iar in cateva cazuri conduita pacientului se deterioreaza.
Primul stadiu al spondilozei cervicale – LOCAL
Este faza in care procesul de degradare incepe la nivelul discului intervertebral, prin urmare se gasesc fenomene localizate la nivelul unui singur disc. In acest stadiu sepoate puneproblema doar de o discopatie.
Ca simptomatologie, in acest stadiu al spondilozei se simte o durere care poate fi de mai mica intensitate, dar care este locala doar la nivelul discului bolnav (discopatia). Aceasta este un prim semnal de alarma si in acest caz ar fi foarte bine ca cei care simt o asemanare durere sa se prezinte la medic pentru un diagnostic corect si un tratament corespunzator. Pentru aceast stadiu, recuperarea se face mai rapid si cu costuri mai reduse. In caz contrar, boala avanseaza si se ajunge la urmatorul stadiu, spondiloza cervicala in stadiul 2, miotonic.
Al doilea stadiu al spondilozei cervicale – MIOTONIC
Seajunge in punctul in care procesele degenerative afecteaza doua sau mai multe discuri
intervertebrale, precum si structurile adiacente acestora. Procesul de degradare depaseste zona coloanei cervicale si cuprinde si musculatura paravertebrala, de aceea se numeste mitonic.
In acest stadiu al spondilozei durerea este mai intensa si cuprinde o zona mai extinsa, in cele mai multe cazuri coborand chiar si pana la vertebra C7. Este obligatoriu ca pacientul sa mearga la medic pentru a fi diagnosticat si trecut pe tratament combinat cu masaj recuperatoriu. In cazulin care nu sunt luate masuri in acest stadiu, boala isi continua procesul de degradare afectand structura si rezistenta coloanei vertebrale cervicale si ajunge la stadiul trei.
Al treilea stadiu al spondilozei cervicale – IRITATIVA
In stadiu devin afectati si nervii ce pleaca de la nivelul coloanei vertebrale cervicale.
Durerea se acutizeaza in intensitate si se extinde spre regiunea inter-scapulovertebrala, aparand noi afectiuni precum:
Sindromul muschilor scaleni
Periartrita periscapulo-humerala
Distonia neurovegetativa
Sindromul „Reino”
Hipertensiune arteriala
Incazulin care nici de aceasta pacientul nu se prezinta la medic, boala evolueaza si se indrepta spre stadiul radicular.
Al patrulea stadiu al spondilozei cervicale – RADICULAR
Spondiloza cervicala se concretizeaza in aceasta situatie prin fenomenul de compresiune a radacinilor nervoase, acesta pleacand de la nivelul cervical, simtomatologia raspandindu-se pe toata zona inervata de respectiva radacina nervoasa.
In cazul in care sunt afectate radacinile nervoase de la nivelul C1-C3, este dezvoltat sindromul de insuficienta circulatorie vertebrobazilara (ICVB).
Cand spondiloza cervicala in stadiul al patrulea (radicular) este tratata necorespunzator, superficial sau prea tarziu, aceasta avanseaza si trece in ultimul stadiu numit atrofic.
Al cincilea stadiu al spondilozei cervicale – ATROFIC
In acest stadiu al spondilozei apar disfunctii trofice ale segmentului vertebral afectat. Toata simptomatologia mai sus mentionata este accentuata, agravandu-se si de cele mai multe ori se ajunge la complicatii.
Intre cele trei segmente ale coloanei vertebrale (cervical, toracal si lombar) pot exista diferente in ceea ce priveste dezvoltarea spondilozei, la nivelul unui segment poate fi un anumit stadiu de dezvoltare, in timp ce in altul poate fi un stadiu mai avansat, sau invers, sa nu se fi ajuns inca la acel stadiu. Acest lucru depinde de gradul in care este solicitat organismul de-a lungul anilor. Sedintele complexe de recuperare medicala din care fac parte, reflexoterapia si masajul medical, au un effect curativ si pozitiv pregatind pacientul pentru aplicarea tratamentului de recuperare medicala; infiltratiile cu produse naturiste cu efect regenerativ, care au o precizie foarte mare si cu un randament foarte bun.
2.4 – Profilaxia spondilozei cervicale
Kinetoprofilaxia primara se adreseaza unui vast public avand o aplicabilitate foarte mare si presupune utilizarea exercitiului fizic ca metoda de intretinere a starii de sanatate, a integritatii si bunei functionalitati a organismului. Este indicata indiferent de varsta, sex sau experienta fizica anterioara.
In vederea prevenirii aparitiei si agravarii spondilozei cervicale este necesar sa respectam
regimul de munca, odihna, alimentatie, eliminarea stresului, autoeducarea si autocontrolul emotiilor si schimbarea gandirii negative in gandire pozitiva. De asemena, se recomanda ca patul sa fie tare, iar perna mai mica.
Se recomanda sa se urmeze cel putin o data sau de doua ori pe an sedinte de reflexoterapie, masajul coloanei vertebrale si kinetoterapie. Prin masaj si kinetoterapie se inlatura blocajele si deplasarile vertebrelor, se elibereaza vasele sangvine si fibrele nervoase, se restabileste circulatia si incet, incet, dispar simptome cervicalgiei si se restabileste functia normala a organismului.
Obiectivele urmarite sunt:
mentinerea mobilitatii articulare, fortei si rezistentei musculare,
mentinerea posturii corecte,
mentinerea capacitatii de efort,
mentinerea coordonarii si abilitatii miscarilor.
Obiectivele specifice sunt legate de predispozitia unor persoane pentru afectarea patologica a coloanei vertebrale in general (obezi, femei gravide, persoane cu munca fizica grea, insuficiente musculo-ligamentare, deficiente fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).
Scopul tratamentului consta in:
scaderea greutatii corporale,
tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale;
corectarea unor modificari ale coloanei vertebrale prin insusirea de posturi corecte si aliniament al corpului.
Riscul aparitiei spondilozei cervicale poate fi scazut daca se mentine o postura corecta, cu
gatul aliniat umerilor, daca se practica exercitii fizice regulate, pe tot parcursul vietii, pentru intarirea musculaturii cervicale si a ligamentelor si evitarea producerii unor traumatisme la acest nivel.
2.5 – Tratamentul spondilozei cervicale
Tratamentul este conform formelor clinice si se realizeaza prin mijloace ortopedice,
medicamentoase, balneofizioterapice si kinetice. Scopul tratamentului in spondiloza cervicala este ameliorarea durerii, mentinerea mobilitatii articulare, diminuarea handicapului fizic si evitarea leziunilor permanente ale maduvei si nervilor.
Cazurile usoare beneficiaza de pe urma tratamentului antiinflamator (Ibuprofen), a exercitiilor fizice prescrise de un fizioterapeut, cu scopul de a intari muschii si articulatiile. Uneori poate fi prescrisa purtarea unei orteze cervicale pentru a limita miscarile gatului si a reduce inflamatia nervilor.
Cazurile mai grave necesita spitalizare cu imobilizarea gatului si admistrare de miorelaxante si corticosteroizi pentru reducerea inflamatiei si a durerii.
Daca tratamentele de mai sus nu dau rezultate si durerea persista sau daca au aparut semne si simptome neurologice, este necesar tratamentul chirurgical. Tratamentul in spodiloza cervicala este unul care trebuie sa fie tratat cu seriozitate maxima. Acesta se compune din tratament medicamentos cu admistrare de analgezice, pe care medical le recomanda si este insotit intotdeauna de kinetoterapie care este singurul tratament care invinge boala (exceptand cazurile care necesita interventie chirurgicala).
2.5.1 – Tratament medicamentos
Acesta vizeaza:
combaterea durerii,
combaterea inflamatiei perirarticulare,
combaterea contracturii musculare,
sedarea pacientilor.
Medicatia condroprotectoare reprezinta o terapie moderna de fond in procesele degenerativ cartilaginoase.
Tratament medicamentos actioneaza impotriva durerii cervicale, insa durata efectului este una redusa si uneori pot fi agresive pentru persoanele cu probleme gastrice (de aceea antiinflamatoarele se asociaza cu medicamente tip pansament gastric); aceasta medicatie se ia cel mult 15 zile. Efectele sunt limitate deoarece se trateaza durerea si nu cauza (in lipsa kinetoterapiei fenomenele dureroase reapar).
Medicația folosită este de tip analgetic, antiinflamator, sedativ.
Analgeticele
Sunt substanțe care produc diminuarea sau suprimarea senzației dureroase, acționând prin deprimarea selectivă a unor formațiuni centrale. În funcție de proprietățile farmacodinamice se împart în două grupe mari:
Analgetice morfinice, euforizante sau opiacee caracterizate prin acțiunea mai intensă, obișnuința, dependența fizică și psihică, sindromul de abstinență, inhibiția centrului respirator;
Exemple: Fortral, Mialgin, Sintalgon, Hidromorfon, Morfina.
Analgetice antipiretice – cu acțiune mai puțin intensă, absența euforiei, efecte antipiretice și antiinflamatoare. Au acțiune deprimantă selectivă pe sistemul nervos central și acțiune periferică cu efect antiinflamator.
Exemple: Acid acetilsalicilic (3-4 g/zi), Aminofenazonă, Perclusone, Paracetamol.
Antiinflamatoarele
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – ameliorează durerea și fenomenele congestive. AINS acționează inhibând enzima ciclooxigenază și previn formarea de PGE și PG 12 cu efecte antiinflamatorii periradiculare și antalgice. Se pot administra câte două medicamente combinate în posologii diferite, în funcție de forma clinică de manifestare: nevralgică, hiperalgică, nevritică etc.
Exemple: Indometacin (75-100 mg/zi), Fenilbutazonă (600-800 mg/zi), Acid acetilsalicilic, Paduden, Clofedin, Diclofenac (100-150 mg/zi), Piroxicam.
Antiinflamatoare steroidiene – pot fi utile în formele hiperalgice de sciatică.
Exemple: Prednison (30-40 mg/zi, 10-14 zile), Prednisolon, Dexametazonă, ACTH (Synachten). Terapia steroidă orală, se poate aplica în formele grave sau cele hiperalgice, radiculonevritice, paretice care răspund la un tratament conservator bine aplicat și sunt la limita intervenției chirurgicale.
Sedative – substanțe care produc diminuarea excitabilității sistemului nervos central fără a influența alte funcții nervoase importante.
Exemple: Fenobarbital, Bromura de calciu.
Decontracturante – relaxante musculare prin blocarea polisinaptică, scad contractura patologică a musculaturii striate inhibând reflexele.
Exemple: Clorzoxazona (250 mg/3-4 ori pe zi), Mydocalm (Talperison, 50 mg, de 3-4 ori pe zi).
Miorelaxante
Exemple: Diazepam, Meprobamat, Napoton.
Xilina – folosită în infiltrații paravertebrale în concentrații de 0,5%, 1% pentru anestezie de suprafață sau de profunzime.
Pentru spondilozele cervicale severe sau care nu răspund în câteva zile la tratamentul standard, se efectuează infiltrații cu anestezice locale sau cu Betametazon (Diprophos). Acestea pot fi paravertebrale – la 3 cm distanță de apofizele spinoase, epidurale – în hiatusul sacrococcigiene sau în prima gaură sacrată și mai ales peridurale.
2.5.2 – Tratamentul igienico-dietetic
Consta in repaus la pat in puseurile de acutizare. In stadiile de remisiune se recomanda:
– evitarea unor miscari contraindicate;
– reducerea solicitarii articulare prin corectarea viciilor posturale si a lordozei – lombare excesive;
– corectarea greutatii corporale la pacientii obezi;
– evitarea solicitarii excesive a articulatiilor afectate;
– evitarea ortostatismului prelungit.
Educatia bolnavului este o componenta esentiala a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte in ortostatism si in pozitia asezat pentru mentinerea lordozei si protectia structurilor lezate, modalitatile concrete de ridicare din clinoin ortostatism, ca si posturile corecte in diferite activitati uzuale.
2.5.3 – Tratamentul chirurgical
Se aplica in formele severe de boala cu limitarea miscarilor in articulatiile afectate.
Daca tratamentul conservator nu da rezultate sau daca semnele neurologice si simptomele, precum scaderea fortei in brate si picioare, devin mai pregnante, probabil va fi nevoie de o interventie chirurgicala. Interventia chirurgicala va depinde de tipul de compresie a structurior nervoase (osteofitii vertebrali, stenoza spinala). In cele mai multe cazuri de interventii chirurgicale se regasesc:
Abordarea anterioara: chirurgul face o incizie anterioara in zona gatului, si acceseaza
portiunea anterioara a coloanei vertebrale. Urmeaza scoaterea discului intervertebral si portiunea herniata a discului (hernia de disc cervicala), depinzand de ce proces pathologic exista. In anumite cazuri, dupa inlaturarea discului intervertebral, chiurgul alege sa inlocuiasca spatiul dintre vertebre cu o grefa osoasa sau cu un implant (caja intervertebrala).
Abordarea posterioara: chirurgul allege prin acesta metoda repozitionarea oaselor din portiunea posterioara a coloanei vertebrale cervicale, mai ales in situatiile in care canalul vertebral prezinta o stenoza la mai multe nivele. Numita si laminectomie, aceasta operatie rezeca portiunea osoasa posterioara a vetebrelor printr-o incizie in zona regiunii posterioare a gatului.
Riscurile acestei proceduri includ infectia, ruptura unei membrane care acopera maduva
spinarii la nivelul locului unde s-a efectuat actul chirurgical, hemoragia, tromboza venoasa profunda, agravarea semnelor neurologice. In plus, chirurgia poate sa nu elimine toate problemele pe care are pacientul datorita spondilozei cervicale.
Indicația operatorie în lombosacralgie, după noile date din literatura de specialitate vizează două tipuri de factori: pozitivi (preoperatori) și negativi (contraoperatori), expuși în
tabloul alăturat.
Recomandările operatorii în discopatia cu radiculită, se pot rezuma astfel:
· Durere instabilă;
· Agravarea progresivă a deficitului neurologic;
· Sindromul cozii de cal.
Ca indicații absolute, menționăm formele hiperalgice, radiculo-nevrite, care timp de
3 luni nu răspund la un tratament conservator corect, cât și lombosacralgiile paretice, paralizante și cele la care se suspicionează o etiologie tumorală.
Laminectomie decompresivă – chirurgia deschisă are drept scop decomprimarea rădăcinii prin îndepărtarea nucleului pulpos.
Chimionucleoliza se practică în Europa și mai ales în Canada și constă în injectarea intradiscală sub anestezie și control radiologic de Chimopapaină, care dizolvă o parte din nucleul pulpos inclusiv cel herniar, prin hidroliza proteoglicanilor. Metoda dă reacții alergice uneori până la șoc anafilactic și tulburări neurologice.
Nucleotomia percutană este o tehnică mai recentă care realizează prin microaspirație decompresiunea internă a discului prin evacuarea mecanică a unei mici cantități de material discal. Se citează rezultate favorabile la 50% dintre cei operați.
Constituie o metodă terapeutică nouă și modernă.
Microdiscectomia constituie o metodă chirurgicală mai puțin traumatizantă, prin faptul că după incizia părților moi și laminectomie sau hemilaminectomie mică, se efectuează discectomia sub microscop, cu traumatism chirurgical redus.
CAPITOLUL 3 – TRATAMENTUL BALNEO-FIZIO-KINETO
Balneofizioterapia actioneaza impotriva durerii cervicale avand efect antialgic, ajutand la cresterea troficitatii in zonele adiacente coloanei vertebrale si la decontractarea musculaturii paravertebrale cervicale. Efectele balneofizioterapiei sunt mult mai benefice si de lunga durata daca aceste proceduri se asociaza cu masajul terapeutic.
Principiile si obiectivele tratamentului fizioterapeutic al spondilozei cervicale
Obiectivele pe care si le propune recuperarea in spondiloze sunt:
– Combaterea durerilor;
– Combaterea redorilor si retractiilor;
– Stabilizarea procesului de artroza;
– Redarea mobilitatii coloanei vertebrale;
– Promovarea exercitiilor pentru coloana;
– Armonizare a curburilor fiziologice;
– Tonifierea musculara a paravertebrelor;
– Insusirea unui comportament igienic si ergonomic va proteja coloana, preintampinand progresia proceselor degenerative si aparitia puseurilor acute.
Fizioterapia are o arie de recomandari destul de mare, avand de asemenea si cele mai eficiente rezultate. Contraindicatiile din punctul de vedere strict al bolii artrozice aproape ca nu exista, fiind excluse bineinteles formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensati, etc.).
Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, kinetoteraiei, balneoterapiei, si termoterapiei.
3.1 – Tratamentul prin hidrotermoterapie (tehnica, efecte)
Din termoterapie indicam: – impachetarile uscate generale cu sticle calde, 30-60 minute.
– impachetarile cu parafina
Tehnica de aplicare: intr-un vas se topeste o cantitate de parafina alba astefel incat sa mai ramana cateva bucati neincalzite, in scopul evitarii supraincalzirii.
Parafina topita se toarna cu ajutorul unei palnii in mansoane prevazute cu un orificiu Acestea se confectioneaza din panza cauciucata, permitand crearea unui strat mai gros de parafina peste care este pusa o bucata de material textile, acoperindu-se apoi zona cu o patura. Durata este de 30-60 de minute. Zonele cu par trebuiesc rase sau unse cu ulei inainte de afi aplicata parafina. Pe regiunile ce nu au par, parafina este inlaturata foarte usor din cauza ca parafina determina transpiratia in exces.
Parafina provoaca o supraincalzire uniforma si profunda a tesuturilor. Pielea se
incalzeste la 38-40 de grade C, determinand o transpiratie locala abundenta.
La desfacerea parafinei se evidentiaza hiperemia produsa. Cand impachetarea s-a finalizat, se aplica o procedura rece.
Din hidroterapie indicam:
Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, alaturi de care sunt asociate miscari in toate articulatiile bolnavului. Aceasta este facuta intr-o cada mai mare decat cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-37 grade C.
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute este lasat linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile, stand la dreapta bolnavului.
Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa, apoi pe rand se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte. Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de partea opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la degete. La urma se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de aproximativ 5 minute. Bolnavul mai apoi sta in repaus o perioada pentru a putea repete apoi singur miscarile imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 de minute. La final bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca. Acest tipde baie poate fi executat si pe segmente mai reduse in vane mici corespunzatoare.
Mod de actiune: baile kinetoterapeutice se bazeaza pe doua tipuri de factori: factorul termic si factorul mecanic.
Mobilizarea in apa nu este la fel de dureroasa datorita relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii lui Arhimede.
Baile medicinale:
Modul de actiune: factorul termic, chimic si mecanic.
Bai cu ingrediente chimice – temperatura apei 35-37 de grade C, durata 10-20 minute.
Baia cu iod – (substanta activa este iodura de potasiu sau sare de Bazna).
Baile cu iod sunt facute in cazi din lemn, acoperite ermetic cu capac sau cu o patura astfel incat numai capul bolnavului sa ramana afara, pentru a evita actiunea nociva a vaporilor de iod.
Mod de actiune: iodul actioneaza prin micsorarea vascozitatii sangelui provocand vasodilatatie si scazand tensiunea arteriala, mareste puterea de aparare a organismului determinand reactii locale la nivelul tesuturilor si organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
Baile cu abur
Se foloseste caldura umeda sub forma de vapori. Ele aduc un aport mare de caldura ridicand intr-un timp relativ scurt temperatura corpului.
Pentru ca baile de abur sa fie mai usor suportate se pleaca de la o temperatura initiala de 38-42 de grade C. si se urca treptat la 50-55 grade C
Durata lor variaza in raport cu boala si rezistenta organismului de la 5-30 min. iar daca dorim sa marim transpiratia dam bolnavului 250-500 ml ceai sau apa.
In timpul procedurii se pune o compresa in zona capului, cefeisi inimii. Baia de abur se termina cu o procedura de racire, baie sau dus rece.
Baile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de trei ori pe saptamana.
Baia de abur poate fi: partial sau completa.
Baia de abur completa: poate fi executata in camere speciale, intr-o atmosfera supraincarcata de vapori la temperaturi de 40-50 grade C; ea mai poate fi practicata in dulapuri speciale orizontale sau verticale.
3.2 – Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)
Electroterapia este folosita sub diferite forme:
curenti de joasa frecventa – galvanizari;
ionizari cu clorura de calciu, novocaina, histamina;
curenti cu impulsuri (TENS);
curenti diadinamici;
curenti interferentiali de frecventa medie;
curenti de inalta frecventa (ultrasunetul, magnetodiafluxul si ultrascurte).
Electroterapia este partea fizioterapiei care ocupa cu studiul utilizarii actiunii diverselor forme de energie electrica asupra organismului cu scop curativ sau profilactic.
Aplicarea energiei electrice se face atat direct cu ajutorul curentului continuu sau alternativ si derivatele lor, cat si indirect, transformat in alte forme de energie, cum ar fi energia radianta, calorica sau luminoasa.
Printre procedurile folosite in tratamentul electroterapiei se regasesc:
– curentul galvanic
– ionizarile
– curentul diadinamic
– ultrasunetul
– curentii interferentiali
– magnetodiaflux
Curentul galvanic: Prin curentul electric intelegem o deplasare de sarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate sa treaca un curent electric continuu, adica o scurgere de electroni). Daca sensul de deplasare al electronilor este acelasi mentinandu-se la o intensitate constanta este vorba despre un curent continuu.
Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic:
– efect termic
– efect termoelectronic
– efect magnetic
– electroliza si electroforeza
Tehnica de aplicare: in tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie sa avem in vedere:
– bolnavul si regiunea ce trebuie tratata (coloana vertebrala)
– aplicarea electrozilor si legatura cu sursa
– manevrarea aparatului
Bolnavul va sta in decubit inainte pe o canapea de lemn cu saltea de cauciuc imbracata intr-un cearsaf curat. Electrozii se vor aplica intotdeauna, fie numai cu ajutorul unui strat hidrofil imbibat in apa (tifon, panza, flanela, burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei in cazul bailor electrice (baia generala Stranger; baia galvanica completa).
Niciodata nu va fi aplicat electrodul de metal sau de carbune direct pe tegument sau mucoase.
Intensitatea curentului este fixate in functie de pragul de toleranta al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la doua zile.
Ionizarile
Ionizarea este procedura prin care se introduce in organism, prin intermediul curentului electric diferite substante medicamentoase cu actiuni farmacologice.
Tehnica de aplicare: pentru a se putea face o ionizare este nevoie de aparatura folosita in galvanizare, folosind substante medicamentoase cum ar fi: clorura de calciu, xilina.
Numar sedinte=10
Timp=10-15 min.
Curent diadinamic
Curentul diadinamic este o forma derivata din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de modificari.
Tratamentul cu curenti diadinamici in spondiloze cuprinde:
– difazat (D.F.) – tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic si analgezic temporar
– perioada scurta (P.S.) – folosit in traumatisme articulare, vasculopatii, nevralgii cu sau fara tulburari trofice
– lunga perioada (P.L.) – folosit in atrofii ale musculaturii netede.
Efecte:
– vasodilatator
– decontracturant
– antiinflamator
Aplicatii pe zona dureroasa:
Pe regiunea de tratat se aplica tesut hidrofil bine imbibat, bine stors si fara asperitati, peste el se aplica electrodul ce trebuie sa fie neted, fara taieturi sau indoituri, bine mulat pe suprafata de aplicat, mai mic decat tesutul hidrofil.
Acestea sunt fixate cu ajutorul unor saculeti de nisip ori banderole elastice.
Durata unei sedinte este de 6-8 min. Nr. sedinte = 6 – 10 pe serie.
Electrozii:- plumb, aluminiu ;
– cauciucati.
Ultrasunetul
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale fizioterapiei, in care
este vorba de transmiterea vibratiilor mecanice pendulare pe o frecventa foarte ridicata, produse de un generator de ultrasunete, penetrarea si absorbtia acestora in corpul omenesc. Comparativcu efectele diverselor forme de curenti electrici (faradic, galvanic), efectelein acest caz sunt deosebite.
Ultrasunetul este un curent de inalta frecventa care are calitatile de a fi fibrinolitic si decontracturant.
Tehnica de aplicare: pe regiunea de tratat se aplica unguent (fenilbutazona, indometacin, etc.), se face miscarea capului (emitator) incet si lipit pe suprafata respectiva.
Timp de aplicare = 5-6 min.
Numar sedinte = 8-10 zilnic sau la 2 zile
Efecte:
– efectul mecanic al UUS este cel de vibratie;
– efect termic;
– efect de difuzie;
– efecte analgezice;
– stimularea sistemului nervos vegetativ;
– efecte antiinflamatoare;
– efecte vasculare
Curenti interferentiali (curenti de medie frecventa)
Sunt indicati pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.
Durata unei sedinte = 15 – 20min
Numar de sedinte = 6 – 8 pe serie
Efecte: -decontracturant
– miorelaxant
– trofic.
Tehnica de aplicare:
Curentul interferential rezulta din incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu
amplitudini constante, dar cu frecvente diferite.
In zona de intalnire a celor doi curenti cu frecvente diferite se produce un camp electric.
Exista doua tehnici de aplicare : statica sau cinetica.
Statica – electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc si asupra lor se exercita o
presiune constanta.
Se folosesc doua tipuri de electrozi:
1) Electrozi clasici = cei placa
2) Electrozi pernita = constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixati 2 – 4
electrozi utilizati.
3.3 – Tratamentul prin masaj
Masajul: Reprezinta totalitatea manipulatiilor manuale aplicate sistematic la suprafata
organismului in scop terapeutic si curative.
Efecte fiziologice ale masajului cefei
Provoaca o activare a circulatiei locale venoase si limfatice. Prin actiunea locala se
îmbunatateste circulatia în muschii cefei, care sunt predispusi la staza circulatorie si la oboseala.
Produce o decongestionare reflexa a circulatiei endocraniene, cu efecte linistitoare asupra
sistemului nervos central.
Datorita efectelor sale, masajul cefei este folosit ca act final în masajul general.
Masajul cefei este indicat în tratamentul nevralgiilor locale, al durerilor de cap, al contracturilor musculare, al limitarii mobilitatii gatului, al oboselii nervoase, al tulburarilor sistemului nervos central.
Este folosit si pentru prevenirea sau îndepartarea depunerilor locale de grasime.
Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exerciata de masaj asupra pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si tendoane (proproireceptori).
Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul
reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si proprioreceptorii din muschi, tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui locale. Trebuie adaugat,de asemenea, ca organele interne in suferinta se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata. Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de aceea ele poarta numele de „zonele Head”.
Tehnica masajului
Din punct de vedere topografic, gatul prezinta doua regiuni: anterolaterala si posterioara. În regiunea anterolaterala a gatului se gasesc organe importante: laringele, traheea si esofagul,
manunchiul vasculonervos al gatului, tiroida si paratiroidele etc. În regiunea posterioara a gatului se gasesc mai multi muschi, cu rol static si dinamic, asezati pe mai multe straturi.
Masajul regiunii anterolaterale a gatului se va face tinand seama de organele importante
prezente la acest nivel.
Pozitia. Subiectul este in decubit dorsal sau sezand rezemat, cu capul în usoara extensiune. Maseurul sta sau sade în fata sau la dreapta celui pe care îl maseaza.
Netezirea regiunii anterolaterale a gatului se face prin alunecari usoare, pornind de sus în jos, de la barbie si mastoida spre clavicule si stern. Manevra se executa pornind cu radacina si marginea ulnara a mainilor si terminand cu marginea lor radiala si cu varful degetelor. Se poate lucra simetric sau asimetric.
Frictiunea se executa minutios si insistent, foarte usor si cu precautie, evitand glanda tiroida.
Framantatul se executa rar, sub forma de cuta, de-a lungul muschilor sternocleidomastoidieni si a marginii laterale a muschilor trapezi.
Vibratiile, executate numai manual, sunt foarte utile în masajul acestei regiuni.
Masajul se încheie cu neteziri lungi, lente si linistitoare.
Masajul gatului poate fi asociat cu mobilizarea metodica a gatului, în timpul sau dupa sedinta de masaj.
Masajul regiunii posterioare a gatului (masajul cefei).
Pozitia. Subiectul este asezat în in decubit ventral, cu capul usor flexat si cu fruntea rezemata pe dosul mainilor sau pe un sul mic moale; masajul se poate executa si în pozitia sezand pe un scaun, cu fruntea sprijinita pe un plan potrivit de înalt.
Pe scaunul de masaj, pozitia cea mai favorabila este calare, sezand cu trunchiul usor înclinat si cu capul sprijinit pe planul lung al scaunului, care este ridicat pana aproape de verticala.
Manevrele folosite pentru masajul cefei sunt: netezirea, frictiunea ,framantatul, percutatul si tocatul.
Netezirea consta din alunecari executate cu o mana sau cu ambele, pornind de sus, de deasupra insertiilor muschilor cefei pe occipital si coborand pana la baza gatului, între omoplati si pe umeri.
Manevra începe cu radacina mainilor si se termina cu varful degetelor, care pe masura ce coboara se departeaza putin între ele .
Pentru netezirea partilor laterale ale gatului palmele se asaza cu marginea lor ulnara sub urechi si aluneca în jos pana peste umeri, terminand cu marginea lor radiala. Alunecarile se fac simultan sau alternativ.
Dupa cateva manevre lungi se executa un masaj stimulant cu alunecari scurte si dese, pornind de la cap si coborand din aproape în aproape spre omoplati si umeri. Alunecarile se pot executa si în forma vibratorie.
Frictiunea se aplica pe toata întinderea cefei. În partea de sus, la nivelul insertiei muschilor, se executa cu varful degetelor miscari reduse circulare si liniare; în partea mijlocie si inferioara a cefei, între omoplati si pe umeri, frictiunile se executa cu miscari mai ample, cu podul palmei si cu radacina mainilor.
Framantatul se aplica mai ales pe partile laterale si inferioara ale cefei. Marginea laterala a muschiului trapez se prinde între police si celelalte patru degete, si se framanta deplasand mainile în sus si în jos de-a lungul marginii muschiului.
Se poate aplica si o varianta de framantat „în cuta”: cu o mana sau cu ambele maini, aplicate perpendicular pe lungimea gatului, se cuprinde ceafa între degetele mari si varful celorlalte degete; se executa deplasari în sus si în jos, printr-o miscare ondulatorie.
Framantatul se poate combina cu frictiunea.
Percutatul se combina cu tocatul. Percutiile executate cu varful si pulpele degetelor, care cad de o parte si de alta a liniei mediane, prin loviri foarte fine în partea de sus a cefei, cresc în intensitate pe masura ce coboara, transformandu-se în tocat, care se executa de partea cu unghii a degetelor, între omoplati si cu partea lor palmara pe umeri.
Masajul cefei se încheie prin manevre lungi si lente de netezire calmanta.
Artroza cervicala. Beneficiaza de masajul terapeutic, care are ca obiective calmarea durerilor, relaxarea musculaturii si reducerea contracturilor.
Pentru ca masajul sa fie calmant si miorelaxant se recomanda manevre usoare si lente. Se executa neteziri descendente în regiunea cefei, continuate cu frictiuni si framantari „în cuta” a caror intensitate se adapteaza sensibilitatii locale.
Pentru decontracturare musculara se efectueaza vibratii cu varfurile degetelor pe muschii cefei.
In caz de spondiloza se va insista cu geluiri, frictiuni, vibratii pe tot traseul coloanei cervicale, se va decontracta musculatura contractata si se va face o usoara gimnastica la nivelul coloanei cervicale. In caz de nevralgii Arnold se va insista cu geluiri si frictiuni in jurul gaurilor nervului Arnold si pe linia nucala. In contracturi musculare se insista pe zona contractata.
Gimnastica gatului:
Flexie-extensie
Lateral dreapta-lateral stanga
Miscari de rotatie
Miscari de circumductie
In caz de torticolis, se va face un masaj sedativ asupra regiunii contractate (muschiul
trapez) si un masaj tonifiant pe musculature antagonista sanatoasa, incercand o reechilibrare a situatiei. Daca situatia este mai grava se incearca o metoda de suprasolicitare a muschiului trapez contractat prin miscari cu rezistenta, apoi masaj de relaxare al intregii regiuni.
Efectele analgezice si de relaxare musculara sunt mai bune atunci cand masajul se executa dupa o procedura de termoterapie, exceptie facand cazurile de nevralgie cervicobrahiala, unde aplicarea caldurii este contraindicata.
Miscari dupa masajul coloanei cervicale:
– flexia si extensia gatului (capului): pentru extensie o mana sta in crestet, iar cealalta sub vertebra C7; pentru flexie mainile se inverseaza: una sta pe crestet si cealalta pe piept;
– miscari de lateralitate: spre stanga si spre dreapta; o mana sta pe crestet, cealalta fixeaza umarul spre care aplecam capul,
– miscari de rotatie: spre dreapta, spre stanga; cu o mana pe barbie tragem, iar cu cealalta pozitionata dupa ureche, impingem, mai intai intr-un sens, apoi in celalalt (pacientul priveste spre umar);
– circumductia: o mana pe crestet, cealalta sub C7, aplecam capul inainte, cu barbia in piept, facem rostogolirea ampla a gatului/capului, astfel incat sa treaca prin toate cele patru puncte cardinale, de 3-4 ori; oprim capul cu barbia in piept pentru o secunda si reluam miscarea in sens invers, de acelasi numar de ori. In final ne oprim, tot cu barbia in piept, revenim cu capul in pozitia normala, prindem cu podul palmelor osul de dupa ureche, iar cu degetele deasupra urechii (prindem urechea in caus, cu degetele in sus) si facem tractiuni-ridicari ale capului: elongatie asupra vertebrelor cervicale.
3.4 – Tratamentul prin medicina traditionala
Tratamentul spondilozei cervicale in medicina traditionala vizeaza restabilirea oxigenarii si a metabolismului local, eliminarea reziduurilor si a toxinelor acumulate, eliminarea micro-fragmentelor de musculatura si resorbtia osteofitelor. Plantele incluse in schemele de tratament ajuta la redobandirea tonusului muscular, a mobilitatii articulare si la rehidratarea discurilor intravertebrale. Procedurile de acupunctura si sesiunile de termoterapie tibetana joaca un rol
major in eliberarea presiunii exercitate asupra cordonului medular si a radacinilor spinale. Regenerarea leziunilor medulare sau a celor ale nervilor spinali poate fi realizata daca gradul de afectare o permite.
3.5 – Curele balneare
Se recomanda dupa trecerea simptomelor zgomotoase provocate de iritarea arterei vertebrale si a simpaticului cervical si sunt deosebit de utile.
Indicarea statiunilor balneare se va face numai de catre medicul curant. Alegerea statiunii si individualizarea tratamentului se vor face tinand cont de varsta bolnavului, de starea neurovegetativa, dar si, de bolile asociate.
Putem sa indicam:
– apele termale simple, usor radioactive de tipul Felix;
– apele sarate – iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora;
– apele sarate – heliotermale de la Sovata si Ocna Sibiului;
– apele sulfuroase termale de tipul Herculane;
– apele sulfuroase atermale de la Govora, Olanesti, Pucioasa;
– namolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.
Schematic, numarul de bai este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata este de 15-20 minute.
Terapia cu namol actioneaza prin cei trei factori cunoscuti: termic, fizic (mecanic) si chimic.
Techirghiol (si tot litoralul) care are namol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (namoluri de lacuri sarate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);
Govora (namol silicos si iodat);
Geoagiu (namoluri feruginoase)
Pentru namol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociaza cu proceduri fizioterapeutice si helioterapeutice, de la caz la caz.
In fazele incipiente de boala, ca si in cele tardive, neinsotite de complicatii, putem sa indicam cu succes ungerile cu namol urmate de bai de Ghiol.
Impachetarile cu namol:
Materiale necesare: pat sau canapea, patura, panza impermeabila, cearceaf.
Se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte pana ce se realizeaza o masa vascoasa. La temperatura indicata in prescriptie se aplica namolul pe cearceaf in grosime de 2-3 cm. Peste acest strat de namol se aseaza regiunea de impachetat a bolnavului, se aplica namolul pe partile laterale si anterioare ale corpului evitand regiunea precordiala.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresa rece pe frunte. Durata este de 20-40 min.
Dupa terminare se practica o procedura de curatire.
Aceste impachetari au tripla actiune:
– termica
– chimica
– mecanica.
Actiunea namolului:
Mecanic – producand excitatia pielii datorita micilor particule componente.
Efect fizic – temperatura crescuta a corpului cu 2-3 grade C.
Efect chimic – prin resorbtia unor substante pe care le contine namolul.
Namolul activeaza producerea de histamina. In piele apare o transpiratie abundenta cu eliminarea crescuta de acid uric din metabolismul proteic.
Sunt mobilizate depozitele sanguine producandu-se intensificarea circulatiei in anumite teritorii.
3.6 -Terapia ocupationala
Este o metoda de reeducare activa folosind diverse activitati adaptate la tipul de deficient motorii ale individului cu scop recreativ si terapeutic, ajutand bolnavul sa folosesca mai bine muschii ramasi indemni si recuperand functia celor afectati de boala, contribuind astfel la readaptarea functionala la gesturile vietii curente.
Prin aceasta terapie se evita pasivitatea în care se fixeaza bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari utile si contribuind astfel la readaptarea functionala la efort.
Principalele efecte pe care le urmarim prin aplicarea terapiei ocupationale sunt:
• mobilizarea unor articulatii si cresterea amplitudinii lor;
• dezvoltarea fortei musculare;
• restabilirea echilibrului
Prevenirea spondilozei nu este mereu posibila. Totusi, putem reduce riscul aparitiei spondilozei cervicale daca adopatm o anumita conduita:
evitam efortul fizic in urma caruia avem dureri cervicale;
efectuam regulat exercitiile pentru a mentine forta si elasticitatea musculara, ca si mobilitatea coloanei vertebrale cervicale;
facem pauze cand conducem, cand ne uitam la televizor sau cand lucram la calculator, pentru a evita mentinerea capului intr-o pozitie fixa perioade lungi de timp;
executam zilnic miscari de gimnastica antagonica de extensie, flexie si rotatie a capului pana la disparitia durerilor musculare si nevralgice;
consum de APA, minim 2 l de lichide pe zi.
3.7 – Kinetoterapia
Tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios tratament al spondilozei cervicale care nu este contraindicată și nu se află într-un stadiu ce impune tratamentul neurochirurgical.
Terapia de stimulare, de reacție sau de reglare cum este denumită terapia fizicală și balneară își găsește astăzi o motivație științifică în domeniul fiziologiei fiind denumită terapie de adaptare.
Răspunsurile adaptative complexe ale funcțiilor organismului la aplicarea sistematică, succesivă, dozată a unor factori termici, chimici, mecanici și kinetici pot fi în prezent urmărite științific atât în ceea ce privește principiile de acțiune ale tratamentului fizical și balnear, cât și sub raportul problematicii dinamicii temporale, a structurilor temporare și a problemei de dozare a factorilor terapeutici.
Metodele medicinii fizice și cele ale balneoclimatologiei acționează prin intermediul proceselor de reglare neurovegetative, fiindu-le caracteristic faptul că funcționează printr-o alternanță fizică de procese diametral opuse și ritmic repetate pe o durată de aproximativ 20 de zile.
Evoluția tratamentelor fizicale reprezintă un proces ritmic care determină modificări periodice, progresive ale unor funcții ale organismului.
Ceea ce înainte era definit ca efecte de reglare ale fizioterapiei este interpretat în prezent ca tendințe de optimizare a unui sistem cibernetic, vizibile la nivelul verigilor reglatoare sau subsistemelor și în special la nivelul sistemelor de autoreglare.
Kinetoterapia actioneaza direct asupra cauzei; asupra degenerarii vertebrelor si discurilor intervertebrale ajutand la rehidratarea acestora. Conduce la redobandirea mobilitatii articulare, cresterea elasticitatii si tonusului muscular, actioneaza benefic asupra efectelor negative ale osteofitelor si imbunatateste starea generala a organismului din punct de vedere psiho-motor.
Kinetoterapia se incepe dupa cele 12 sedinte de fizioterapie asociate cu masaj terpeutic.
Kinetoterapia antagonica se va axa pe miscarile de hiperextensie si refacerea lordozei fiziologice.
Se urmareste restabilirea tonusului normal al musculaturii cervicale, pentru a reface mecanica coloanei si a despovara discul.
Este necesar sa se execute aceasta gimnastica zilnic dimineata inaintea inceperii activitatii profesionale si la sfarsitul acesteia, cel putin 10-15 minute. De asemenea in cursul activitatii profesionale, cei afectati trebuie sa execute periodic miscari de redresare ale coloanei
cervicale(extensie, flexie, rotatie) pentru a preveni oboseala musculara si a favoriza nutritia discurilor intervertebrale. Aceste miscari care au o importanta hotaratoare in prevenirea artrozei cervicale sau in oprirea evolutiei si tratamentului acesteia, trebuie executate inainte sa apara oboseala sau contracture muschilor cefei, frecventa lor fiind in functie si de sensibilitatea individuala.
Ele se pot executa la locul de munca fara a necesita intreruperea activitatii profesionale. De un real folos este si auto masajul care trebuie practicat cu blandete, de sus in jos, de-a lungul musculaturii posterioare a gatului, de la nivelul regiunii occipitale spre umeri. Durata masajul va fi de 5-10 minute si va fi precedat de miscari de flexie-extensie si rotatie a capului, pana dispar senzatiile de crepitatii.
Aceste metode practicate cu perseverenta, zilnic, ani si ani de zile duc la disparitia durerilor musculare si nevralgice din regiunea cefei si la prevenirea spondilozei cervicale, fara a mai fi nevoie de tratamente medicamentoase.
Sunt contraindicate miscarile bruste in segmentul cervical, mai ales cand muschii sunt rigizi si durerosi.
Kinetoterapia deține un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite în cadrul asistenței medicale complexe, după examinarea completă a pacientului, și anume:
• menținerea sau promovarea mobilității articulare,
• refacerea forței și rezistenței musculare,
• refacerea coordonării mișcărilor,
• promovarea circulației arterio-venolimtatice,
• redobândirea controlului motor și a funcționalității regiunii afectate.
Studierea celor mai eficiente exerciții pentru tonifierea musculaturii trunchiului a preocupat mereu atât pe cercetătorii fiziologi, cât și pe practicienii kinetologi.
Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut, cronic sau de remisiune completă.
MOBILIZARI PASIVE
Mobilizarea ampla a regiunii/segmentului afectat de catre spondiloza. Miscarile se executa in ritm lent. Cresterea in amplitudine a miscarilor se va efectua in mod progresiv si va fi depedenta de progresele obtinute de catre pacient.
Sunt excluse exercitiile care maresc uzura articulara prin cresterea presiunii pe suprafata articulatiilor intervertebrale sau prin efort prelungit
Cele mai indicate miscari sunt cele care se executa din pozitia culcat si atarnat (aceastea
contribuie la descarcarea coloanei vertebrale de greutate corporala, fara ca suprafetele articulare sa fie solicitate prea mult).
A – flexie cervicala pasiva
B – extensie cervicala pasiva
C – inclinare laterala cervicala pasiva – dreapta
D – inclinare laterala cervicala pasiva – stanga
E – rotatie cervicala pasiva – dreapta
F – rotatie cervicala pasiva – stanga
CAPITOLUL 4 – STUDII DE CAZ
Program general de exercitii fizice
1. Stand cu mainile pe solduri se efectueaza rotiri ale umerilor in ambele sensuri, de cate10-15 ori in fiecare sens.
2. In aceeasi pozitie se duc bratele prin lateral in sus si se lasa capul pe spate, dupa care se revine in pozitia initiala.
3. Stand in departat cu mainile pe ceafa se duce lent capul pe spate cu barbia inainte si revenire, de 15 ori.
4. Stand in departat se ridica si se coboara umerii in ritm lent de 15 ori.
5. Stand pe scaun cu spatele rezemat de spatar si mainile pe solduri se face flexia capului executata lent cu inspiratie si expiratie. Se repeta de 10-12 ori cu maximum de amplitudine.
6. Aceeasi pozitie, indoirea trunchiului si a gatului spre stanga si inspiratie, se revine in pozitia initiala cu expiratie si apoi spre dreapta.
Se executa de 10-12 ori.
7. In aceeasi pozitie, rasucirea capului si a gatului spre stanga , revenire si spre dreapta, se executa de 10-12 ori.
8. Aceeasi pozitie, rotatia ampla si lenta a capului si a gatului spre stanga si dreapta , se executa de 6-5 ori fiecare.
9. Culcat pe spate cu bratele pe langa corp, se duc inainte peste cap, inclestandu-se degetele si intinzandu-se coloana vertebrala (elongatia), dupa care se revine in pozitia initiala si se repeta de 10-15 ori.
10. Din aceeasi pozitie rasucirea trunchiului spre stanga ajungand in culcat cu fata in jos; revenire, se executa spre dreapta. Se repeta de 5 ori in fiecare parte.
11. Culcat cu fata in jos, cu mainile inclestate la spate se face extensia capului si a gatului departand barbia de corp si se duc bratele susinapoi cu inspiratie profunda, se revine cu expiratie. Se executa lent de 10-15 ori.
12. Aceeasi pozitie, se rasuceste corpul si gatul spre stanga, apoi spre dreapta, repetandu-se alternativ de 10-12 ori.
13. Culcat cu fata in jos, mainile in dreptul umerilor, se repeat de pana la 8 ori extensia gatului si a capului o data cu intinderea bratelor dupa care se revine in pozitia initiala.
14. In aceiasi pozitie, se rasuceste capul si a gatul spre stanga, cu inspiratie si se mentine pozitia 5 secunde si se revine cu expiratie, repetandu-se spre dreapta. Se executa de cate 5-6 ori in fiecare parte.
15. In aceiasi pozitie se executa rotiri ale capului si gatului timp de un minut.
16. Sezand pe un scaun cu spatele rezemat pe spate, se flexeaza capul cu ducerea genunchiului stang spre piept si apropierea de cap, se revine la pozitia initiala si apoi se executa aceeasi miscare cu dreptul. Se repeat de 5-6 ori cu fiecare genunchi.
17. Stand in departat cu mainile pe solduri, se rasuceste capului si gatului spre stanga cu arcuire, se revine si apoi se repeta spre dreapta. Se repeta de pana la 15 ori intr-un ritm lent.
18. Mers prin camera cu ridicarea a cate unui genunchi la piept, cu ajutorul mainilor se executa apropierea capului de genunchi, la 5 pasi.
Se executa 1-2 minute.
19. Mers prin camera cu rasucirea trunchiului spre stanga si apoi spre dreapta, la cativa pasi si se aduc in acelasi timp mainile la ceafa, rasucindu-se capul. Se repeta miscarea timp de 1-2 minute.
Aspecte generale de desfasurare a programului de recuperare
La prima intalnire cu pacientul, trebuie sa se afle afectiunea si posibile motive si sa se intocmeasca o schema de tratament. Programul de gimnastica trebuie sa cuprinda trei parti: o parte incalzire, o parte fundamentala si incheierea.
Pentru inceput se vizeaza incalzirea treptata a muschilor si articulatiilor si adaptarea progresiva a organismul la efort. Respiratia are un rol foarte important in tot acest proces. Terapeutul va analiza pacientul si va urmari amplitudinea fiecarei miscari, starea generala pe care o are si evolutia pacientului.
In partea fundamentala se introduc treptat exercitii cu grad de complexitate pana la maxim, necesare pentru recuperarea afectiunii respective in general doar miscari active, mai rar pasive, prin care sa fie mobilizate si solicitate toate articulatiile si toate grupele de muschi.
In final, exercitiile revin la ritmul lent cu care s-a inceput, punandu-se accent pe exercitii de respiratie, astfel incat organismul sa revina usor la normal.
Programul este finalizat inmomentulin care pulsul si respiratia au revenit la normal.
Studiu de caz nr. 1
NUME ȘI PRENUME: Z.R.
VÂRSTĂ: 21 ani
SEX: feminine
OCUPAȚIE: ospatar
SPITALIZARE:-
DIAGNOSTIC: Spondiloza cervicala minora
STAREA SUBIECTULUI: Subiectul acuza dureri in zona cervicala cauzate de o postura neadecvata determinate de conditiile nepotrivite in care se desfasoara activitatea de ospatar. Durerile au debutat in urma cu 6 luni si s-au accentuat o data cu cresterea efortului depus la locul de munca.
Program de recuperare prin kinetoterapie.
Obiectivele generale
1. combaterea fenomenelor dureroase.
2. prevenirea complicațiilor datorate durerilor puternice.
3.reintegrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporal.
4.creșterea amplitudinii de mișcare a coloanei cervicale.
5.creșterea forței și rezistenței musculaturii coloanei cervicale.
6.menținerea și îmbunătățirea capacității respiratorii.
Mijloace folosite
•Masaj loco-regional (15 min): în scop relaxant și decontracturant.
•Exerciții de mers
Exercițiul 1: mers, cu brațele întinse sus, ținând o minge medicinală înmâini, cu trunchiul în extensie (1×5m)
Exercițiul 2: mers cu redresare activă în oglindă (1×5m)
Exercițiul 3: mers cu brațele lateral, cu arcuirea membrelor superioaresimultan cu extensia trunchiului la fiecare pas (1×5m)
Exercițiul 4: mers cu brațele sus, trunchiul în extensie (1×5m)
Exercițiul 5: mers cu genuflexiuni la fiecare pas (1×5m)
Exercițiul 6: mers pe vârfuri, cu brațele sus, trunchiul în extensie (1×5m)
Exercițiul 7: mers cu exerciții de respirație (1×5m)
•Exerciții de tonifiere
Observații:
pacientul s-a adaptat programului de exerciții, observându-se o reechilibrare a posturii.
se observă o ușoară creștere a capacității respiratorii.
mobilitatea coloanei vertebrale s-a mărit (flexiile trunchiului sunt mai ample).
• Exerciții de asuplizare și decontracturare:
Exercițiul 1:
șezând—mișcări de extensie-flexie, lateralitate dreapta-stânga, rotație, circumducție ale capului; mișcări de flexie-extensie pediagonală de 45°.
Notă!
Aceste mișcări sunt executate șezând, deoarece pot produce vertije pacienților mai în vârstă.
Exercițiul 2 :
-(sub ceafă se pune un sul care o extinde mult)-se încearcă flexia capului, mișcarea fiind contrată cu mâna (5s), apoi brusc se relaxează (întinderea cu decontracturarea musculaturii flexoare).
•Metoda Klapp
• Exerciții pentru tonifierea mușchilor deficitari -acțiune pe anumite segmente ale coloanei cervicale.
Exercițiul 1:
-se ridică barbia coborându-se umerii catre sol, apoi se coboară bărbia, cu ceafa lipită de sol și se ridică umerii de pe sol;
Exercițiul 2:-
-exerciții de ridicare a omoplaților și de coborâre a omoplaților, cu ceafa lipită de sol;
Exercițiul 3
-cu capul în rotație și urechea pe sol, se apropie bărbia de umăr;
Exercițiul 4
-din rotație (stânga apoi dreapta) se ridică treptat capul de pe sol;
Exercițiul 5
– ridicarea capului de pe sol, cu bărbia proiectată înainte;
Exercițiul 6
-cu mâinile sub ceafă, ridică capul și întinde brațele;
Exercițiul 7
-din procubitus:cu bărbia sprijinită pe brațe, apoi se sprijinăfruntea pe brațe;
Exercițiul 8
-din procubitus:cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol, seridică capul de pe sol, cu ”dublă bărbie”;
Exercițiul 9
-din laterocubitus și capul sprijinit pe brațul îndoit se ridică capul contra rezistenței opuse de mâna cealaltă; -revenirea la poziția derepaus a coloanei cervicale.
Notă!
Pacientului ii sunt interzise mișcările bruște antrenând coloana cervicală, ridicarea de greutăți ce solicită musculature cervicală, comprimând discurile.
În timpul mișcărilor cu capul pot apărea stări vertiginoase, de aceea exercițiile se execută în ritm lent și cu ochii deschiși.
Exercițiile de mers se execută de mai multe ori, până este pregătit organismul pentru efort, având rol de încălzire.
Observații:
pacientul nu mai acuză dureri la nivelul rahisului cervical, în timpul efortului sau în timpul menținerii unor poziții o perioadă mai lungă de timp.
forța musculară a crescut, datorită faptului că numărul de exerciții și complexitatea lor a crescut de la o ședință la alta.
respirația s-a îmbunătățit, înregistrându-se o creștere a perimetrului thoracic,
mobilitatea coloanei cervicale s-a îmbunătățit vizibil.
pacientul și-a format deprinderea de corectare a poziției în timpulmersului, sau statului în repaus.
Studiu de caz nr. 2
NUME ȘI PRENUME: G. O.
VÂRSTĂ: 54 ani
SEX: feminine
OCUPAȚIE: casnic
SPITALIZARE: Pacienta în vârstă de 54 de ani se prezintă la internare cu dureri cervicale cu iradiere în membrele superioare, mai accentuate pe partea stângă.
După externare bolnavul revine de 2-3 ori pe săptămână pentru tratament fizical.
Diagnostic: Spondiloză cervicală, discopatie cervicală cu radiculalgii.
Tratament kinetic:
În cadrul tratamentului kinetic la acest caz am folosit următoarele exerciții:
1. Din ortostatism circumducția simultană a umerilor în ambele sensuri.
2. Din șezând se execută la montajul cu scripeți abducții și adducții autopasive.
3. Din stând cu spatele la scara fixă mâinile prind o șipcă la nivelul feselor se execută extensia coatelor simultan cu extensia capului și spatelui – revenire.
4. Din stând cu fața la scara fixă urcarea și coborârea simultană a mâinilor pe aceasta.
5. În ortostatism, exerciții de încălzire a coloanei cervical (flexii, extensii, rotații, înclinare laterală, circumducție).
6. Kinetoterapeutul execută mișcări pasive si active-pasive in coloana cervical, pacientul fiind în ortostatism.
7. Din decubit dorsal, kinetoterapeutul la capul pacientului execută o ușoară elongație cervical.
8. Pacientul în decubit dorsal, kinetoterapeutul execută o ușoară flexie din coloana cervical, apoi o ușoară extensie cu izometrie.(6 repetări)
9. Din decubit lateral stâng, kinetoterapeutul la capul pacientului, pacientul ridică ușor capul de pe planul patului, kinetoterapeutul imprimă o ușoară izometrie.(5 repetări)
10. Din decubit dorsal, kinetoterapeutul execută mișcări de circumducție.
Fișa de tratament nr. 2. prezintă subiectul G.O. de 54 de ani, femeie care a avut
dureri cervicale cu iradiere pe membrele superioare mai accentuate pe partea stângă.
Diagnosticul este de spondiloză cervicală, discopatie cervicală.
La prima testare flexia inițială avea 24° iar după 2 luni recuperarea este partial ajungând la 28,5°.
Extensia se recuperează de la 27,5° la prima măsurătoare la 31° la ultima testare.
Mișcarea de înclinație laterală dreapta se recuperează de la 33° la 38,5°, iar inclinația laterală stângă de la 31,5° la 35°.
Pacienta nu poate realiza la început nici mișcări simple, datorită limitării flexiei, extensiei sau înclinațiilor laterale.
Revine la normal și perimetrul brațului stâng care datorită durerii nu a fost mobilizat și avea în minus 1,5 cm, față de brațul sănătos. În 2 luni de tratament kinetic brațul crește de la 31,5 – la 35cm.
În ceea ce privește forța musculară cervicală se reface și ea dar tot parțial astfel forța globală pe flexie de la 2 ajunge la 3,5, forța globală pe extensie crește de la 2,5 la 4, iar forța globală pe înclinații laterale de la 2 crește până la 3,5 la final.
Studiu de caz nr. 3
Nume și prenume: B.A.
Vârsta: 45 ani
Sex: masculin
Motivele internării: Pacientul în vârstă de 45 de ani se prezintă la internare cu durere și blocarea mișcării active datorita redorii, parestezii pe membrul superior drept, limitarea mișcărilor și disconfort.
Pe radiografie se evidențiază:
– deteriorarea cartilajului articular,
– osteofite,
– îngustarea spațiului articular,
– deformări.
Diagnostic: Spondiloză cervicală cu radiculalgii.
Examen clinico – funcțional cervical
Tratament kinetic:
În cadrul tratamentului kinetic la acest caz am folosit selectiv următoarele exerciții:
1. În ortostatism, exerciții de încălzire a coloanei cervical (flexii, extensii, rotații, înclinare laterală, circumducție).
2. Kinetoterapeutul execută mișcări pasive si active-pasive in coloana cervical, pacientul fiind în ortostatism.
3. Din decubit dorsal, kinetoterapeutul la capul pacientului execută o ușoară elongație cervical.
4. Pacientul în decubit dorsal, kinetoterapeutul execută o ușoară flexie din coloana cervical, apoi o ușoară extensie cu izometrie.(6 repetări)
5. din decubit lateral stâng, kinetoterapeutul la capul pacientului, pacientul ridică ușor capul de pe planul patului, kinetoterapeutul imprimă o ușoară izometrie.(5 repetări)
6. din decubit lateral drept, kinetoterapeutul la capul pacientului, pacientul ridică ușor capul de pe planul patului, kinetoterapeutul imprimă o ușoară izometrie.(5 repetări)
7. din decubit dorsal, kinetoterapeutul execută mișcări de circumducție.
8. la perete, pacientul în ortostatism, cu spatele lipit de perete, cu o minge mică pe scapulă, mingea între perete și scapula pacientului, efectuează ușoare flexi din articulația genunchiului.
9. mers prin sala de kinetoterapie cu o minge deasupra capului (10 repetări).
10. din șezând kinetoterapeutul la spatele pacientului, mâna kinetoterapeutului prinde fruntea pacientului, cealaltă se fixează pe umărul opus, ușoară izometrie, pacientul încearcă să efectueze o ușoară flexie, apoi kinetoterapeutul face priză pe regiunea cervicală, imprimă rezistență, pacientul trebuie să execute o ușoară extensie.
Fișa de tratament nr. 3. prezintă subiectul B.A. de 45 de ani, bărbat care s-a prezentat la internare cu durere si blocarea mișcărilor active datorită redorii, parestezii pe membrul superior drept, limitarea mișcărilor și disconfort.
Diagnosticul este de spondiloză cervicală cu radiculalgii.
La prima testare flexia avea 24,5° iar după 2 luni recuperarea este parțială ajungând la 29,50. Extensia se recuperează de la 27° la prima măsurătoare la 31° la ultima testare.
Mișcarea de înclinație laterală dreapta se recuperează de la 32° la 35°, iar inclinația laterală stângă de la 35° la 39°.
Pacientul nu poate realiza la început nici mișcări simple, datorită limitării flexiei, extensiei sau înclinațiilor laterale.
În ceea ce privește forța musculară cervicală se reface și ea dar tot parțial astfel forța globală pe flexie de la 2,5 ajunge la 4, forța globală pe extensie crește de la 2,5 la 4, iar forța globală pe înclinații laterale de la 1,5 crește până la 3 la final.
Studiu de caz nr. 4
Fișă de tratament nr. 7
Nume și prenume: S.E.
Vârsta: 59 ani
Sex: feminin
Motivele internării: Pacienta în vârstă de 59 de ani, se prezintă la internare cu durere cervicală și cu parestezii la nivelul membrului superior stâng, contracture accentuată pe trapez, plus contractură cervicală și paravertebrală. După externare bolnava revine de 2-3 ori pe săptămână pentru tratament fizical.
Diagnostic: Spondiloză cervicală avansată, PSH – umăr hiperalgic.
Tratament kinetic
În cadrul tratamentului kinetic la acest caz am folosit următoarele exerciții:
1. Din ortostatism circumducția simultană a umerilor în ambele sensuri.
2. Din șezând se execută la montajul cu scripeți abducții și adducții autopasive.
3. Din stând cu spatele la scara fixă mâinile prind o șipcă la nivelul feselor se execută extensia coatelor simultan cu extensia capului și spatelui – revenire.
4. Din stând cu fața la scara fixă urcarea și coborârea simultană a mâinilor pe aceasta.
5. Din poziția decubit dorsal pacientul execută răsuciri stânga/dreapta ale capului.
6. Din șezând mâna dreaptă pe frunte apasă cu capul mâna fără să sa miște cervicala. Același exercițiu cu mâna la ceafă.
7. Din ortostatism circumducția simultană a umerilor în ambele sensuri.
8. Din șezând se execută la montajul cu scripeți abducții și adducții autopasive.
9. Din stând cu spatele la scara fixă mâinile prind o șipcă la nivelul feselor se execută extensia coatelor simultan cu extensia capului și spatelui – revenire.
10. Din stând cu fața la scara fixă urcarea și coborârea simultană a mâinilor pe aceasta.
Fișa de tratament nr. 4 prezintă subiectul S.E. de 59 de ani, femeie care s-a prezentat la internare cu durere cervicală și cu parestezii la nivelul membrului superior stâng, contractură accentuată pe trapez, plus contractură cervicală și paravertebrală.
Diagnosticul este de spondiloză cervicală acută, PSH, formă de umăr hiperalgic.
La prima testare flexia inițială avea 21° iar după 2 luni recuperarea este partial ajungând la 26°.
Extensia se recuperează de la 24,5° la prima măsurătoare la 29,5° la ultima testare.
Mișcarea de înclinație laterală dreapta se recuperează de la 29° la 33°,iar inclinația laterală stângă de la 30,5° la 35,5°.
Pacienta nu poate realiza la început nici mișcări simple, datorită limitării flexiei, extensiei sau înclinațiilor laterale.
Revine la normal și perimetrul brațului drept care datorită durerii nu a fost mobilizat și avea în minus 2 cm, față de brațul sănătos. În 2 luni de tratament kinetic brațul crește de la 34 – la 38cm.
În ceea ce privește forța musculară cervicală se reface și ea, forța globală pe flexie de la 1,5 ajunge la 3,5, forța globală pe extensie crește de la 2 la 3, iar forța globală pe înclinații laterale de la 1 crește până la 3 la final.
Concluzii
Suferințele dureroase ale regiunii cervicale sunt deosebit de frecvente, în special la adulții în plină activitate creatoare. De aceea, cunoașterea unor cauze declanșatoare ale bolii și recidivelor, precum și măsurile de prevenire a îmbolnăvirii trebuie foarte curând cunoscute și aplicate.
Sindroamele dureroase cervicale, deși au o expresie clinică relativ monotonă (dureri și tulburări funcționale), au o etiopatogenie foarte variată, frecvent plurifactorială, generând o cazuistică foarte bogată (70-80% din populația adultă prezintă cel puțin o data în viață un episod dureros cervical). După statistici făcute la noi în țară doar 50 – 55% dintre acestea sunt raportate.
Prima parte a lucrarii scoate in evidenta aspectele general teoretice ale coloanei cervicale si efectele nedorite ale unui stilde viata indecvat ce poate determina aparitia spondilozei cervicale. S-au urmarit de la general la concret informatiile despre acest subiect in scopul aprofundarii si popularizarii ideii de tratament prin kinetoterapie si necesitatea vizitelelor la medical specializat pentru evitarea simtomelor acute.
Metodele de recuperare, asupra cărora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt recuperarea cu ajutorul kinetoterapiei și a masajului, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale nu se datoreaza nici conformației extremităților articulatiilor osoase, nici formațiunilor capsulo-ligamentare, acestea reprezentand elemente pasive insuficiente de susținere, ci se datoreaza grupelor musculare periarticulare.
Kinetoterapia și masajul aplica mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperarii somato-functionale, motrice si psihice sau al reeducarii functiilor secundare, de compensatie, in cazul afectiunilor partial reversibile sau ireversibile.
Spondiloza nu poate fi prevenita, insa riscurile aparitiei acesteia pot fi scazute daca este mentinuta o postura corecta, cu gatul aliniat umerilor, daca se obisnuieste practicarea exercitiilor fizice regulate pentru intarirea musculaturii cervicale si a ligamentelor si evitarea producerii unor traumatisme la acest nivel.
Corectitudinea conduitei terapeutice depinde, in primul rand, de corectitudinea indicatiei,
iar accasta se va pune in raport cu vârsta bolnavului, profesiunea acestuia, etiologia afecțiunii,
activitațile sportive pe care le practica, momentul de la producerea accidentului, precum si cu tipul si gravitatea manifestărilor clinice.
Individualizarea programelor recuperatorii este foarte importantă, acestea având la bază aceleași principii terapeutice, dar diferind în funcție de: vârstă, gravitatea afecțiunii, afecțiuni asociate, starea psihică a pacientului, etc..
Continuitatea programului recuperator este hotărâtoare în ameliorarea afecțiunii, acesta fiind executat la început zilnic sau chiar de 2-3 ori pe zi, pentru ca mai târziu să se execute de 3-4 ori pe săptămână.
Progresivitatea recuperării ocupă un loc important. Astfel se începe cu exerciții simple, ușoare, executate pasiv la început după care activ de către pacient, crescându-se treptat durata programului, rezistența opusă mișcărilor, ritmul de executare.
Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a durerii, la toți pacienții, în toate
momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă indiferent sexul și grupa de vârstă a pacienților.
Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea funcționalității
acestui segment, în condițiile unei forțe musculare, stabilități și mișcări controlate la acest nivel, cu prevenirea complicațiilor neurologice și creșterea calității vieții.
Prin intermediul acestei lucrari am reușit să subliniem rolul kinetoterapeutului si a kinetoterapiei în evaluarea și recuperarea funcțională a consecințelor datorate suferinței spondilozei cervicale în scopul fundamentării obiectivelor, metodelor și mijloacelor kinetice din cadrul programului complex de recuperare funcțională.
Sfaturi finale pentru bolnavii cu spondiloză cervicală sunt:
· Sa evite pozițiile îndelungate cu capul flexat. În cazul în care profesia le impune o asemenea poziție să execute periodic mișcări de redresare fără a întrerupe activitatea profesională.
· Să se odihnească fără a sprijini capul pe perne înalte, folosind doar un sul introdus sub ceafă.
· Să execute zilnic mișcări de gimnastică antagonică de extensie, flexie și rotație a capului până la dispariția durerilor musculare și nevralgice.
Apariția spondilozei cervicale poate fi prevenită dacă se combat zilnic cu perseverență pozițiile vicioase ale coloanei, începând din adolescență.
Tratamentele medicamentoase sunt doar ajutătoare pentru combaterea simptomelor neplăcute în fazele evolutive ale bolii.
Baza tratamentului profilactic și curativ o asigură gimnastica zilnică executată cu perseverență și corectarea precoce a pozițiilor vicioase ale coloanei cervicale în timpul și la sfârșitul activității profesionale.
In concluzie, spondiloza cervicala este o boala frecventa care, netratata, poate determina un discomfort acut cauzat de simtomele ce se resimt de-a lungul bolii. Netratata, aceasta poate fi foarte periculoasa, devenind din ce in ce mai greu de suportat o data cu inaintarea in stadiile bolii.
Ca viziuni de viitor se propune apofundarea studiului si capatarea experientei in domeniu prin practicarea tehnicilor de kinetoterapie asupra cat mai multor pacientice sufera de spondiloza cervicala si nu numai.
Bibliografie
Albu, C-tin., Gherguț Alois, Albu, M., (2007) – Dicționar de kinetoterapie, Editura Polirom.
Baciu. C. Aparatul locomotor. Editura Medicală. București, 1980.
Blandine Calais, Andrée Lamotte, “Anatomie pentru miscare” – Editura Polirom 2009
Cael Christy, “Functional anatomy” Musculoskeletal Anatomy, Kinesiology, and Palpation for
Manual Therapists
Clarence Dail, Charles Thomas, “Hidroterapie, tratamente simple pentru afectiuni obisnuite”, Casa de Editura “Viata si Sanatatea” Bucuresti;
Ciucurel, C., (2005) – Fiziologie, Editura Universitară, Craiova.
Cordun, M., (1999) – Kinetologie Medicală, Editura Axa, București,1999.
Cotoman, R., (2006) – Kinetoterapie – Metodica desfășurării activității practice,
Editura Fundației România de Mâine, București.
Crețu Antoaneta, (1996), Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie,
Editura Romfel, București.
Dan, M., (2004) – Educație pentru sănătate corporală, Editura Universității
din Oradea.
Dan, M., (2005) – Introducere în terapia ocupațională, Editura Universității
din Oradea.
De Lisa, Joel, A., Rehabilitation Medicine. T.B. Lippincot. Philadelphia, 1991
Dumitru, D., (1981) – Ghid de reeducare funcțională, Editura Sport – Turism, București.
Duțu D., Bolosiu H.D. –Reumatologie clinică, Ed. Dacia Cluj, 2001
Flora, D., (2002) – Tehnici de bază în kinetoterapie, Editura Universității, Oradea.
Fozza Cristina ; Nicolaescu, V., (1980), Gimnastică corectivă și masaj, I.E.F.S., București.
Georgescu, M.,Semiologie medicală, Editura Didactică și Pedagogică, RA. București.1998.
Ifrim M., Niculescu Gh., -Compendiu de anatomie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 2001
Ionescu N.A., "Masajul" – Editura ALL, București, 1994
Ionescu Adrian –Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport, Ed.ALL, București 1999
Kisner C., Colby A., "Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis, 1990
Kiss L, "Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice", Ed. Medicală, București, 1989
Konin J.G., "Practicai Kinesiology for the Physical Therapist Assistant", Slack, NJ 2000
Lowe Whitney W., “Orthopedic Massage” Theory and Technique.
Marcu, V., Dan, M., (2006) – Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universității, Oradea.
Mârza D., "Metode speciale de masaj", Editura Plumb, Bacău, 1998
Nenciu Georgeta, “Biomecanica in Educatie Fizica si Sport”, Editura Fundatiei
Romania De Maine, Bucuresti 2009;
Odoul Michael, “Spune-Mi Unde Te Doare”, Editura DERVY, 1999
Papilian, V., (2003) – Anatomia omului, Editura Medicală, București.
Popescu R., Marinescu L. Bazele Fizice și anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo articulară. Editura Agora, 1999.
Popescu, Roxana, Trăistaru, Rodica, Badea, Petrică, Ghid de evaluare clinică și funcțională în recuperarea medicală, vol. II, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2004
Rădulescu, A., (1991)– Electroterapie, Editura Medicală, București
Rinderiu T., Rusu L., Roșulescu E. "Anatomia omului", vol l, Editura Scorilo,Craiova, 2001
Robacki R., "Anatomia funcțională a omului", Editura Scrisul Românesc, Craiova 1985
Robănescu N., "Reeducarea neuro-motorie", Ed. Medicală, București, 1992
Roland M Morris R. A study of the natural history of low-back pain. Part I: Development of a reliable and sensitive measure of disability in low-back pain. Spine. 1983; 8: 141-144 (Appendices 1 and 2 pages 143-144).
Sbenghe T., "Bazele teoretice și practice ale kinetoterapie" Ed Medicală, București, 1999
Sbenghe T., "Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare", Ed. Medicală, București, 1997
Sidenco Elena Luminita, Ghid practic de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie, Editura Fundatia Romania De Maine, Bucuresti 2009;
Sidenco Elena Luminita, Masajul in kinetoterapie, Editura Fundatia Romania De
Maine, Bucuresti 2009;
Stroiescu Ion – Recuperarea funcțională în practica reumatologică; Editura
Medicală, București 1979.ghkm
Șuțeanu Șt. –Clinica și tratamentul bolilor reumatice, Ed. Medicală, 1997
Toma, Șt. (2006) – Tehnici de manevrare a bolnavului, Editura Universitaria Craiova.
Vlăduțu R., Pârvulescu V.N., "Semiologie și noțiuni de patologie medicală pentru kinetoterapeuți", Ed. Sitech, Craiova, 2001 18. Zaharia C. "Elemente de patologie a aparatului locomotor", Editura Paideia, București, 1994
Waddell G Main CJ. Assessment of severity in low-back disorders. Spine. 1984; 9: 204-208.
Internet:
www.Healthy.ro
www.farmaciata.ro
www.vindeca-te.ro
www.cugetliber.ro
www.ortopediaonline.ro
www.stirizoot.ro
www.i-medic.ro
www.romedic.ro
www.tion.ro
www.mierealbine.ro
www.proapicultura.ro
www.medicinafamiliei.ro
www.famouswhy.com
www.wikipedia.com
www.spineuniverse.com
www.cervical-spondylosis.com
www.answers.com
www.istop.org
www.romedic.ro/boli-afectiuni;
Bibliografie
Albu, C-tin., Gherguț Alois, Albu, M., (2007) – Dicționar de kinetoterapie, Editura Polirom.
Baciu. C. Aparatul locomotor. Editura Medicală. București, 1980.
Blandine Calais, Andrée Lamotte, “Anatomie pentru miscare” – Editura Polirom 2009
Cael Christy, “Functional anatomy” Musculoskeletal Anatomy, Kinesiology, and Palpation for
Manual Therapists
Clarence Dail, Charles Thomas, “Hidroterapie, tratamente simple pentru afectiuni obisnuite”, Casa de Editura “Viata si Sanatatea” Bucuresti;
Ciucurel, C., (2005) – Fiziologie, Editura Universitară, Craiova.
Cordun, M., (1999) – Kinetologie Medicală, Editura Axa, București,1999.
Cotoman, R., (2006) – Kinetoterapie – Metodica desfășurării activității practice,
Editura Fundației România de Mâine, București.
Crețu Antoaneta, (1996), Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie,
Editura Romfel, București.
Dan, M., (2004) – Educație pentru sănătate corporală, Editura Universității
din Oradea.
Dan, M., (2005) – Introducere în terapia ocupațională, Editura Universității
din Oradea.
De Lisa, Joel, A., Rehabilitation Medicine. T.B. Lippincot. Philadelphia, 1991
Dumitru, D., (1981) – Ghid de reeducare funcțională, Editura Sport – Turism, București.
Duțu D., Bolosiu H.D. –Reumatologie clinică, Ed. Dacia Cluj, 2001
Flora, D., (2002) – Tehnici de bază în kinetoterapie, Editura Universității, Oradea.
Fozza Cristina ; Nicolaescu, V., (1980), Gimnastică corectivă și masaj, I.E.F.S., București.
Georgescu, M.,Semiologie medicală, Editura Didactică și Pedagogică, RA. București.1998.
Ifrim M., Niculescu Gh., -Compendiu de anatomie, Ed. Științifică și Enciclopedică, 2001
Ionescu N.A., "Masajul" – Editura ALL, București, 1994
Ionescu Adrian –Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport, Ed.ALL, București 1999
Kisner C., Colby A., "Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis, 1990
Kiss L, "Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice", Ed. Medicală, București, 1989
Konin J.G., "Practicai Kinesiology for the Physical Therapist Assistant", Slack, NJ 2000
Lowe Whitney W., “Orthopedic Massage” Theory and Technique.
Marcu, V., Dan, M., (2006) – Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universității, Oradea.
Mârza D., "Metode speciale de masaj", Editura Plumb, Bacău, 1998
Nenciu Georgeta, “Biomecanica in Educatie Fizica si Sport”, Editura Fundatiei
Romania De Maine, Bucuresti 2009;
Odoul Michael, “Spune-Mi Unde Te Doare”, Editura DERVY, 1999
Papilian, V., (2003) – Anatomia omului, Editura Medicală, București.
Popescu R., Marinescu L. Bazele Fizice și anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo articulară. Editura Agora, 1999.
Popescu, Roxana, Trăistaru, Rodica, Badea, Petrică, Ghid de evaluare clinică și funcțională în recuperarea medicală, vol. II, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2004
Rădulescu, A., (1991)– Electroterapie, Editura Medicală, București
Rinderiu T., Rusu L., Roșulescu E. "Anatomia omului", vol l, Editura Scorilo,Craiova, 2001
Robacki R., "Anatomia funcțională a omului", Editura Scrisul Românesc, Craiova 1985
Robănescu N., "Reeducarea neuro-motorie", Ed. Medicală, București, 1992
Roland M Morris R. A study of the natural history of low-back pain. Part I: Development of a reliable and sensitive measure of disability in low-back pain. Spine. 1983; 8: 141-144 (Appendices 1 and 2 pages 143-144).
Sbenghe T., "Bazele teoretice și practice ale kinetoterapie" Ed Medicală, București, 1999
Sbenghe T., "Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare", Ed. Medicală, București, 1997
Sidenco Elena Luminita, Ghid practic de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie, Editura Fundatia Romania De Maine, Bucuresti 2009;
Sidenco Elena Luminita, Masajul in kinetoterapie, Editura Fundatia Romania De
Maine, Bucuresti 2009;
Stroiescu Ion – Recuperarea funcțională în practica reumatologică; Editura
Medicală, București 1979.ghkm
Șuțeanu Șt. –Clinica și tratamentul bolilor reumatice, Ed. Medicală, 1997
Toma, Șt. (2006) – Tehnici de manevrare a bolnavului, Editura Universitaria Craiova.
Vlăduțu R., Pârvulescu V.N., "Semiologie și noțiuni de patologie medicală pentru kinetoterapeuți", Ed. Sitech, Craiova, 2001 18. Zaharia C. "Elemente de patologie a aparatului locomotor", Editura Paideia, București, 1994
Waddell G Main CJ. Assessment of severity in low-back disorders. Spine. 1984; 9: 204-208.
Internet:
www.Healthy.ro
www.farmaciata.ro
www.vindeca-te.ro
www.cugetliber.ro
www.ortopediaonline.ro
www.stirizoot.ro
www.i-medic.ro
www.romedic.ro
www.tion.ro
www.mierealbine.ro
www.proapicultura.ro
www.medicinafamiliei.ro
www.famouswhy.com
www.wikipedia.com
www.spineuniverse.com
www.cervical-spondylosis.com
www.answers.com
www.istop.org
www.romedic.ro/boli-afectiuni;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Avantajele Kinetoterapiei In Spondiloza Cervicala (ID: 156162)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.