Atitudinea In Fibromatoza Uterina

Medicina

Atitudinea In Fibromatoza Uterina

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

ATITUDINEA ÎN FIBROMATOZA UTERINĂ

CUPRINS

I. Parte generală

Capitolul 1. Noțiuni introductive

1.1 Introducere

1.2 Definiție

1.3 Incidență

1.4 Etiologie

Capitolul 2. Anatomia și fiziologia aparatului genital feminin

2.1 Ovarul

2.2 Trompele uterine

2.3 Uterul

2.4 Vaginul

2.5 Axul hipotalamo-hipofizo-ovarian

Capitolul 3. Fibromatoza uterină

3.1 Tablou clinic

3.2 Diagnostic

3.3 Diagnostic diferențial

3.4 Complicații

3.5 Tratamentul

3.6 Tehnici chirurgicale

II. Parte specială

1. Introducere

2. Obiective

3. Rezultate

4. Concluzii generale

Bibliografie

1.1 Introducere

Obstetrica și ginecologia alcătuiesc o ramură a științei medicale, care studiază morfologia și fiziopatologia organismului femeiesc cu scopul de a asigura profilaxia și terapia stărilor patologice și îndeosebi de a dirija și asista procreația.

Fibromatoza uterină este o boală caracterizată prin apariția de tumori fibromatoase sau creșterea fibrelor într-un țesut.

Fibromul uterin este o excrescență beningnă a uterului, care apare adesea la femeile de vârstă reproductivă.

De regulă, 3 din 4 femei dezvoltă fibroame uterine de-a lungul vieții dar în majoritatea cazurilor, fără nici un simptom.

Frecvența tot mai mare a acestei patologii în viața femeii, mi-a dezvoltat interesul pentru a alege această temă deoarece am vrut să-mi însușesc mai multe cunoștiințe asupra acestei boli pentru a putea mai departe să educ și să informez femeile afectate de această patologie.

Din statistici vechi, numai în SUA se observă o practică de peste 700.000 de histerectomii totale anual, prețul acesteia ajungând de până la 10.000-15.000 $, în funcție de tehnica aplicată.

În această lucrare am avut ca obiective abordarea fibromiomului uterin ca patologie foarte frecventă în rândul femeilor, analiza clinică pe o perioada de 6 luni a anului 2013, luând în studiu câțiva parametri pe care i-am considerat cei mai importanți în partea specială a lucrării mele de licență.

Intervențiile clasice chirurgicale, conservatoare sau radicale, intervențiile histeroscopice și laparoscopice, embolizările, tratamentul hormonal sunt abordate în lucrarea mea de licență ceea ce mă face să afirm că "nimic nu este nou sub soare, orice vechi constituind o sursă inepuizabilă de nou" (Acad. Dr. Eugen Aburel, Acad. Dr. Traian Rebedea, Prof. Univ. Dr. Mihai Brăila).

Din statistici, se observă de asemenea de-a lungul timpului că tratamentul conservator pierde teren vizibil în favoarea tratamentului radical, mutilant, care este mult mai facil și mai eficient.

Important în rezolvarea fibromiomului uterin este cunoașterea, pregătirea practică și chirurgicală, posibilitatea de a face față intraoperator oricărei leziuni neprevăzute, înainte de a lua decizia intervenției chirurgicale, indicația și alegerea cea mai adecvată a momentului intervenției și nu în ultimul rând, experiența clinică.

1.2 Definiție

Privit de unii cu spaimă, iar de alții cu indiferență, fibromul uterin, chiar daca în mod normal nu este în măsură să ne pericliteze viața, poate, din pacate, să compromită în mod dramatic calitatea acesteia. E o problemă care merita întreaga atenție.

Fibromul uterin afectează aproximativ 45-50% dintre femeile trecute de 35 de ani și peste 20% dintre femeile aflate în perioada de fertilitate. Cu o incidență generală de aproximativ 20%, fibromul uterin reprezintă cea mai frecventă patologie tumorală benignă ginecologică, cu risc minim de malignizare. Ea se poate dezvolta atât în interiorul sau în exteriorul uterului, cât și în interiorul peretelui acestuia, fiind numit și tumora fibroasă, leiomiom sau miom, apărând ca urmare a unui dezechilibru hormonal.

Fibromul se poate dezvolta încet pe parcursul mai multor ani, fără să prezinte simptome semnificative, trecând astfel neobservat, sau se poate dezvolta rapid, în câteva luni. Depistarea fibromului are loc în mod frecvent la un consult de rutină sau în urma unor sângerari menstruale anormale. El poate fi evidențiat în cadrul unui control ginecologic obișnuit sau printr-un examen ecografic.

Fibromul poate prezenta dimensiuni microscopice, dar se poate dezvolta atât de mult, încât să deformeze uterul și să provoace chiar o comprimare a organelor vecine, inducând tulburari severe în funcționarea acestora. În această situație, se pot afla, de exemplu, vezica urinară sau tractul digestiv. Informarea corecta este necesară atât din cauza faptului că majoritatera femeilor devin extrem de anxioase în momentul în care este depistat fibromul, cât și din cauza faptului că în multe situații el poate conduce la o serie de simptome extrem de neplăcute, ce merg de la sângerari abundente și dureri intense în regiunea abdominală, sau la contact sexual și până la incontinență urinară și constipație. În același timp, fibromul uterin poate conduce la infertilitate sau – în cazul sarcinii – poate provoca un avort spontan.

Atenția este necesară deoarece fibromul nu prezintă în general simptome specifice, dar poate conduce la menoragie (menstruație abundentă), dismenoree (menstruație dureroasă), metroragie (sângerări între menstruații), durere și presiune pelviană, senzație de balonare abdominală și mărire a abdomenului, dureri de spate, disurie (dureri la urinat) și chiar la incontinența urinară sau la o obstrucție uretrală. O atenție specială ar trebui să o acorde mai ales femeile care iși doresc un copil, căci fibromul uterin poate conduce la infertilitate, atât în cazul în care este lăsat să se dezvolte necontrolat, cât și în cazul anumitor intervenții. Și între acestea trebuie menționata și embolizarea, cu atât mai periculoasă, cu cât mulți ignoră diferitele pericole, printre care și riscul infertilității. Nu mai puțin important de reținut este faptul că fibromul poate constitui și cauza de avort, naștere prematură, întârziere de creștere intrauterină a fătului, obstrucție a canalului de naștere. Astfel, în cazul gravidelor cu fibrom uterin, numărul cazurilor în care se impune operația cezariană este de șase ori mai mare.

1.3 Incidență

Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori benigne (non-canceroase) ale organelor sexuale feminine, apar în general la femeile aflate la vârsta fertilă. Foarte rar, în aproximativ 0,5% din cazuri, acestea se pot transforma într-o tumoră malignă.

Unul dintre cei mai importanți factori favorizanți pentru apariția fibromului uterin este hiperestrogenia.

Conform unui prestigios studiu, până la vârsta de 35 de ani, 40% dintre femei dezvoltă fibrom uterin, procentul crescând până la 70% în rândul femeilor aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Datele statistice indică o incidență foarte mare a bolii ce afectează atât statusul emoțional, cât și randamentul femeii diagnosticate.

În majoritatea cazurilor pot apărea mai multe fibroame, iar evoluția lor duce uneori la probleme în timpul sarcinii sau chiar la infertilitate. Vestea bună este că, dacă sunt descoperite la timp, fibroamele uterine pot fi tratate.

1.4 Etiologie

După vârsta de 35 de ani, 20% dintre femei sunt purtătoare de fibrom uterin, acesta având incidența maximă între 40-50 de ani. Sunt foarte rare înainte de pubertate și involuează în menopauză până la dispariție. Există o serie de factori favorizanți:

a) paritatea – fibromul uterin este mai frecvent la nulipare;

b) factorul rasial – fibromul uterin este mai frecvent la negri;

c) factorul hormonal, cel mai important – fibromul uterin este favorizat de hiperestrogenie, fapt dovedit și de studii pe animale la care injectarea de estrogeni a dus la apariția de tumori fibromatoase subperitoneale în pelvis, iar injectarea de antitiroidiene a stagnat dezvoltarea fibromului.

Practic, există un teren care favorizează apariția fibromului: acesta este reprezentat de obezitate, hipertensiune arterială, distrofie mamară și semne histologice și biologice de hiperestrogenie. Dezvoltarea fibromului necesită o cantitate crescută de estrogeni, fapt dovedit de dezvoltarea excesivă a fibromului în sarcină și de regresia acestuia în postpartum, menopauză sau în tratamentul cu progestative, dar hiperestrogenia reprezintă o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a duce la fibromatoză.

În ceea ce privește histogeneza, au existat mai multe teorii, unele sugerând că punctul de plecare al fibromului ar fi tunica medie a vaselor, alte teorii – genocitele primordiale.

Practic, fibromul se dezvoltă din celulele tinere slab diferențiate, care reprezintă ”un element de rezervă” de material de creștere în timpul sarcinii, iar destinația lor normală este influențată de factori hormonali.

2.1 Ovarul

Situat în cavitatea pelviană, este un organ pereche, cu funcție mixtă, exocrină, producând ovulele, și endocrină, secretând doi hormoni: foliculina și luteina (progesteronul). Are forma unui ovoid turtit, de 6-8 g, cu diametrul mare d 3-5 cm. Prezintă două fețe, două margini și două extremități. Fața laterală se află pe peretele lateral al cavității pelviene, în fosa ovariană, fața medială este acoperită de pavilionul trompei. Marginea posterioară (liberă) este mai groasă. Extremitatea superioară (tubară) dă inserție ligamentului suspensor al ovarului și celui tubo-ovarian, iar extremitatea inferioară (uterină) dă inserție ligamentului propiu al ovarului (ligamentul utero-ovarian) (fig. 1)

Structură. Ovarul este acoperit la suprafață de un epiteliu simplu, sub care se găsește un înveliș conjunctiv numit albugineea ovarului, care se continuă fără delimitare netă cu stroma corticalei acestuia. În interior se află parenchimul glandular, cu cele două zone caracteristice: medulară și corticală.

Zona medulară este formată din țesut conjunctiv lax, în care se găsesc elemente vasculare sangvine și limfatice, cât și fibre nervoase vegetative.

Zona corticală conține elemente cu valoare funcțională: foliculii ovarieni în diferite faze evolutive (fig. 2)

Foliculii primordiali (primari) reprezintă forma inițială, cu aspectul unor corpusculi sferoidali plini, alcătuiți dintr-o celulă mare, sferică, situată central (ovocit I), iar periferic dintr-un strat de celule mici (celule foliculare). Maturizarea foliculilor începe la pubertate și ține până la menopauză, fiind sub controlul FSH (hormon foliculo-stimulator) secretat de lobul anterior al hipofizei. În ambele ovare există circa 400.000 foliculi, din care se maturizează 300-400 (unul lunar); restul involuează. Epiteliul folicular proliferează; devine pluristratificat (constituind membrana granuloasă); acest stadiu reprezintă foliculii secundari (evolutivi). Între celulele granuloasei se formează o cavitate ce se umple cu lichid folicular.

Ovocitul, înconjurat de membrana pellucida (groasă, rezistentă, cu rol trofic), este situat la periferia foliculului, fiind atașat de membrana granuloasă.

În același timp, la periferia foliculului secundar plin, apoi cavitar, se constituie, pe seama stromei corticalei ovarului, cele două teci caracteristice foliculului: internă și externă.

Teaca internă, cu funcție endocrină, secretă estrogenii sub influența hormonului luteinizant autehipofizar (LH), cea externă are structură conjunctivă. Lichidul folicular este vâscos și conține hormonii ovarieni activi – estrogenii, produși de celulele tecii interne.

Majoritatea foliculilor secundari cavitari involuează și, în mod obișnuit în fiecare lună, începând cu apariția ciclului și până la menopauză, unul devine folicular matur.

Foliculul matur, terțiar sau veziculor (da Graaf), constituie stadiul de dezvoltare completă a foliculului și este cel mai voluminos. Este format din: teaca externă, teaca internă și membrană granuloasă. Foliculul conține cavitatea foliculară (cu lichid folicular), delimitată de membrana granuloasă.

Ovocitul, localizat periferic, se află într-o porțiune îngroșată a membranei granuloase (cumulus proliger). Celulele foliculare din imediata apropiere a ovocitului se dispun radiar și formează coroana radiată, care va însoți ovocitul expulzat în decursul evoluției, as sau veziculor (da Graaf), constituie stadiul de dezvoltare completă a foliculului și este cel mai voluminos. Este format din: teaca externă, teaca internă și membrană granuloasă. Foliculul conține cavitatea foliculară (cu lichid folicular), delimitată de membrana granuloasă.

Ovocitul, localizat periferic, se află într-o porțiune îngroșată a membranei granuloase (cumulus proliger). Celulele foliculare din imediata apropiere a ovocitului se dispun radiar și formează coroana radiată, care va însoți ovocitul expulzat în decursul evoluției, asigurându-i nutriția. Ovocitul din foliculul matur, inițial de ordinul I (diploid), suferă înainte de ovulație prima diviziune de maturare și devine ovocit II (haploid), formă sub care este expulzat în timpul ovulației.

După eliminarea ovocitului, foliculul ovarian matur se transformă în corp galben, care ia naștere prin transformarea celulelor foliculare în celulele endocrine ce secretă progesteron.

Există două tipuri de corp galben:

corpul galben periodic, care se formează în fiecare lună în perioada de fertilitate a femeii (de la pubertate până la menopauză); are o existență de circa 10 zile (din a 16-a zi a ciclului până în ziua a 26-a);

corpul galben de sarcină, care se formează în cazul când ovulul a fost fecundat; el funcționează în primele luni de sarcină.

Corpul alb reprezintă cicatricea care înlocuiește corpul galben involuat (periodic sau de sarcină)

Vascularizația ovarului este asigurată de artera ovariană, ramură a aortei abdominale, și de o

ramură ovariană din artera uterină. Venele sunt reprezentate de vena ovariană dreaptă, care se varsă în vena cavă inferioară, și de vena ovariană stângă, care se deschide în vena renală stângă. O parte din sângele venos al ovarului ajunge în vena uterină. Limfaticele conduc limfa în ganglionii iliaci și lombari.

Inervația este asigurată de nervi din plexurile vegetative aortice și hipogastric.

2.2 Trompele uterine

Trompele uterine ( tubele uterine ) sunt conducte musculo-membranoase care se întind de la ovare până la uter, cu care comunică prin orificii numite ostii uterine. Ele reprezintă o pereche de canale peristaltice de 10-12 cm lungime. Au o direcție postero-laterală de la coarnele uterine și se deschid în cavitatea peritoneală posterior și lateral față de ovar (fig. 3)

Extremitatea laterală prezintă ostiul abdominal ce se deschide în cavitatea abdominală. Au o lungime de 7-12 cm și se împart în patru porțiuni: intrauterină (lungă de 1 cm, situată în peretele uterin ); istmul trompei (3-4 cm, se întinde de la marginea laterală a uterului până la polul inferior al ovarului); ampula tubei (7-8 cm, mai dilatată, se întinde de la polul inferior la polul superior al ovarului); infundibulul (2 cm, de forma unei pâlnii cu pereții prevăzuți cu franjuri numite fimbrii, cu rol în captarea ovulului expulzat de către foliculul matur). Această parte se aplică pe fața medială a ovarului. Tubele sunt situate la marginea superioră a ligamentului lat al uterului, de care sunt legate prin mezosalpinge. Structura anatomică. La exterior, sub seroasa peritoneală (care formează și un mezou), tuba prezintă o tunică adventițială, conjunctivă, sub care se găsește tunica musculară, formată din fibre netede, pe două straturi – longitudinal, la exterior, și altul intern, circular. Prin mișcări peristaltice asigură transportul ovulului spre cavitatea uterină. În interior se află submucoasa și mucoasa, puternic cutată și prevăzută cu celule ciliate și neciliate ce ușurează trecerea spermatozoizilor și a ovulului în trompă.

Vascularizația este asigurată de ramuri tubare ce provin din artera ovariană și uterină. Venele sunt omonime arterelor. Limfa este drenată spre ganglionii iliaci și lombari.

Inervația vegetativă provine din plexurile ovarian și hipogastric.

2.3 Uterul

Este un organ intern cu funcție de procreere, găzduind oul după a 5-a, a 6-a zi de la fecundație. Are o lungime de 7,5 cm și o lățime de 5 cm la nivelul fundului. Grosimea pereților săi este de 1-2 cm. Cavitatea uterină se găsește în legătură cu peritoneul prin lumenul tubar și cu mediul extern prin intermediul vaginului. Este alcătuit dintr-un corp de formă triunghiulară și un col fusiform care se unesc la nivelul istmului (fig. 4).

Uterul este situat în cavitatea pelviană, între vezica urinară și rect; este un organ musculos, cavita și impar.

Formă și raporturi. Uterul este interpus între trompele uterine și vagin; fixat prin ligamentele late, uterosacrale, și chinga mușchilor ridicători anali. Are formă de pară, cu extremitatea mare orientată superior și ușor turtit antero-posterior. Prezintă trei porțiuni: corpul uterului, la extremitatea superioară, de formă triunghiulară, a cărui bază se numește fundul uterului; istmul uterului este porțiunea intermediară între corp și colul uterin. Corpul are două fețe: anterioară (vezicală) și posterioară (rectală). Pe marginile lui se află arterele uterine. Colul se continuă cu segmentul următor al aparatului genital feminin, vagina, în care proemină. Din cauza inserției vaginei pe col, colul are două porțiuni: una supravaginală, în raport cu vezica urinară anterior, cu rectul posterior, cu arterele uterine lateral, și una intravaginală, în raport cu pereții vaginei. Corpul uterului este învelit de peritoneu, care, în părțile laterale, formează ligamentele late ale uterului. Ligamentele late unesc marginile laterale ale corpului uterului cu pereții laterali ai cavității pelviene.

Structură. Uterul este alcătuit din trei tunici: tunica seroasă (perimetru), formată din peritoneul uterin, care aderă puternic în regiunea fundului și corpului; tunica musculară (miometru) este formată din fibre musculare netede, stratul cel mai dezvoltat al uterului. Acestea sunt dispuse în trei straturi: intern – format din fibre radiare spiralate; mijlociu – din fascicule musculare cu dispoziție plexiformă, gros, care conține în ochiurile rețelei vase sangvine provenite din artera uterină; extern – format din fasciculele longitudinale, oblice și circulare.

Tunica mucoasă (endometrul ) căptușește cavitatea uterină, având o structură diferită, în funcție de vârstă și de ciclul ovarian.

Mucoasa uterină, formată dintr-un epiteliu cilindric, este bogată în glande tubuloase ce pătrund până în miometru. Endometrul are o evoluție ciclică lunară și în timpul sângerării menstruale se elimină în cea mai mare parte (pătura superficială), ca în ciclul următor să se refacă din epiteliul fundului glandelor uterine, care nu se elimină.

În interiorul uterului se găsește cavitatea uterină, turtită în sens antero-posterior; ocupă atât corpul, cât și colul, comunicând în jos cu vagina prin orificiul uterin extern, iar sus-lateral cu cele două trompe.

Cavitatea uterului este divizată printr-o strangulare situată la nivelul istmului în două compartimente: cavitatea corpului, mai mare, și canalul cervical, situat la nivelul colului uterin. Cavitatea corpului are trei orificii: două laterale, foarte înguste, ce corespund deschiderii tubelor, și orificiul inferior, ce conduce în canalul cervical. Canalul cervical, de aspect fuziform, prezintă orificiul intern, ce conduce în cavitatea uterină; orificiul extern este chiar ostiul uterin și se deschide în vagină.

Vascularizația este asigurată de arterele uterine, ramuri din artera iliacă internă. Din acestea se desprind colaterale care irigă vagina, trompele uterine și ovarele. Venele uterine se deschid în vena iliacă internă. Limfaticele conduc limfa spre ganglionii lombari, iliaci și inghinali.

Inervația este asigurată de plexul uterin provenit din plexul hipogastric.

2.4 Vaginul

Este un conduct musculo-conjunctiv, lung de 7-9 cm, median și impar, care prin extremitatea superioară se inseră pe colul uterin, iar prin cea inferioară (orificiul vaginal) se deschide în vestibulul vaginal, spațiu delimitat de cele două labii mici. Membrana himenală închide incomplet orificiul vaginal.

Vagina prezintă un perete posterior în raport cu rectul și cu fundul de sac Douglas, unde peritoneul este în contact cu peretele vaginal și un perete anterior, care vine în raport cu fundul vezicii urinare și cu uretra. În părțile laterale vagina aderă de marginea medială a mușchilor ridicători anali.

Structura. Peretele vaginal este alcătuit din: adventice, la exterior, formată din țesut conjunctiv; tunica musculară cuprinde fibre musculare netede la interior și longitudinale la exterior; tunica mucoasă este formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat, care, macroscopic, prezintă numeroase cute transversale (rugae vaginales), iar pe linia mediană a celor doi pereți, în axul lung al vaginei, se află câte o creastă longitudinală (columnae rugarum).

Spre bătrânețe, aceste cute se șterg. Mucoasa nu are glande, epiteliul vaginei fiind acoperit de mucusul secretat de glandele colului uterin și de secreția glandelor Bartholin.

Vascularizația este asigurată de artera vaginală, cât și de ramuri vaginale ce provin din artera uterină, artera rectală mijlocie, artera vezicală inferioară și artera rușinoasă internă. Venele alcătuiesc plexul utero-vaginal ce se deschide în vena iliacă internă, iar limfaticele conduc limfa în ganglionii iliaci și inghinali.

Inervația este dată de plexul vegetativ perivaginal, format din ramuri ale plexului hipogastric.

2.5 Axul hipotalamo-hipofizo-ovarian

Viața generală a femeii se află sub dependența multiplilor factori hormonali și parahormonali, activitatea normală a aparatului genital feminin presupunând integritatea anatomică și funcțională a sistemului nervos central și a sistemului endocrin.

Pentru o bună funcționalitate a acestuia este necesară și o integritate anatomică și funcțională a sa, modificările anatomo-patologice sau fizio-patologice dând patologia specifică aparatului genital feminin.

În desfășurarea normală a funcțiilor fundamentale ale aparatului genital (funcția menstruală, sexuală și de reproducere), participă componente ale sistemului nervos central.

Reglarea neuroendrocrină presupune acțiunea unui complex de factori care se desfășoară în interrelație, condiționare reciprocă, coordonare și armonie asupra unor structuri specializate filo și ontogenetic cum sunt: cortexul, hipotalamusul hipofizar, ovarul, glandele mamare etc.

Conexat cu acestea, sistemul cortico-diencefalic, formațiunea reticulată mezencefalică și complexul hipotalamo-hipofizar realizează integrarea funcției aparatului genital în funcționarea unitară a organismului și la viața de relație, cu mediul înconjurător.

Hipotalamusul reprezintă organul central de coordonare a activității endocrine.

Centrii superiori (neocortexul frontal, parietal, paleocortexul, hipocampul, sistemul amigdalian, stria terminalis, formațiunea reticulară, tecum etc.) trimit informații hipotalamusului, care este în strânsă legătură cu acești centri corticali și subcorticali prin căi aferente și eferente.

La naștere, hipotalamusul nu este diferențiat din punct de vedere al centrilor sexuali, această diferențiere sexuaă apărând între prima zi și a zecea zi de viață.

Hipotalamusul se dezvoltă deci după tipul feminin și reglează secreția de gonadostimuline în mod clinic, cu deviația instinctului sexual în sens feminin.

Centrii responsabili de reglarea secreției gonadotrofinelor sunt repartizați în 3 zone anatomice ale hipotalamusului (regiunea mediană și două regiuni laterale).

Nucleii hipotalamici se împart în trei grupe: grupul anterior, mijlociu și posterior.

Nucleii hipotalamici. Mecanismul de acțiune al acestor grupe de nuclei hipotalamici. Zona hipofizotropă din hipotalamus secretă ”Releasing hormones” sau gonadotrofin releasing factors, având fiecare o acțiune propie asupra fiecărei gonadotrofine hipofizare.

Se destinge un factor de eliberare a FSH-ului (FSH-RF) și altul de eliberare a LH-ului (LH-RF).

Acești ”releasing factors”, produși în zona hipofizotropă mediană către neuronii nucleilor arcuați și paraventriculari, sunt conduși prin fibre nervoase neurotransmițătoare în zona eminenței mediane, prin care ”releasing factors” intră în circulația portală hipofizară.

Factorii hipofizari, eliberați sub stimuli hipotalamici, determină modificări la nivelul ovarului, ce duc la transformarea foliculilor primordiali în foliculi maturi și dehiscenți, eliberând ovulul prin ponta ovulară. Ei intervin concomitent și în biosinteza steroizilor ovarieni, care sunt cedați circulației generale.

În raport cu valoarea steroizilor circulanți, atât calitativă dar mai ales cantitativă, este influențată secreția de stimulare hipofizară (respectiv FSH și LH) iar concentrația acestora va acționa de asemena și asupra centrilor hipotalamici, având drept consecință modificarea concentrației plasmatice de ”releasing factors” și gonadotrofinelor, printr-o secțiune de ”feedback” negativ, adică o retroacțiune negativă, reprezentând un sistem de ”releasing regulating”, care dozează și reglează titrul de eliberare în circulație a acestor hormoni (fig. 5).

Alături de aceste fenomene de retroacțiune negativă, la femeie intervin și fenomene de ”feedback” pozitiv, ca de exemplu cel al vârfului de LH; gonadotrofinele hipofizare sunt secretate discontinuu, aceasta fiind o proprietate fundamentală a fiziologiei sexuale.

Elaborarea și eliberarea de ”releasing factors” de către hipotalamus se află sub controlul unor centri care au sediul tot la acest nivel:

– centrul de control tonic, aflat în zona arcuată și vetro-mediană a hipotalamusului care reglează secreția și elaborarea de FSH – RF după o valoare numită ”bazală” sau ”tonică”, care întreține secreția de steroizi ovarieni la nivel bazal, fără inducerea descărcării ovulante a LH-ului;

– centrul de control ciclic situat în zona preoptică a hipotalamusului anterior, responsabil de descărcarea ovulatorie a LH-ului.

Pe această zonă își exercită acțiunea diverși factori: stimulii luminoși, emoționali, valoarea steroizilor ovarieni circulanți, precum și raportul lor calitativ (estrogeni / progesteron ).

Scăderea steroizilor sanguini care apare în momentul menstrei devine informație pentru hipotalamus, care pentru păstrarea homeostazei elaborează și pune în circulație FSH – RF, care este transmisă hipofizei. Aceasta eliberează în circulație FSH.

Apariția corpului galben după ovulație, care secretă cantități mari de progesteron, face ca nivelul acestuia din sânge să aibă un efect de ”feed-back” negativ asupra secreției de LH – RF, care reduce concomitent biosinteza steroizilor ovarieni și induce apariția menstruației, cu involuția corpului galben.

Sistemul de comandă hipotalamic posedă relații foarte strânse cu sistemul de eliberare al prolactinei, cu sistemele de control ale epiteliului, etc.

Pentru ca ciclul menstrual uman să aibă un caracter armonios trebuie ca centrii hipotalamici să fie în stare normală de funcționare, să existe o rezervă suficientă de gonadotrofină hipofizară și ovarul să fie receptiv la acțiunea gonadotrofinelor circulante.

3.1 Tablou clinic

Fibromul uterin este o tumoră benignă ce se dezvoltă dintr-un țesut analog mușchiului uterin, fiind o leziune distrofică și nu o tumoră în sens oncologic. Fibromul uterin are un plan de clivaj ce permite enucleerea, distrofia interesând țesutul muscular și țesutul conjunctiv în proporții variabile.

Forme clinice

I. În raport cu uterul:

1. Fibromul de col se poate dezvolta intravaginal sau supravaginal, în ligamentul larg determinând modificarea traiectului și compresia ureterului.

2. Fibromul de istm este rar și evoluează spre ligamentul larg.

3. Fibromul de corp uterin este întâlnit în 96% dintre cazuri, este localizat de obicei pe fețele uterului și antrenează tulburări de poziție ale uterului. Mult timp ele sunt silențioase clinic.

4. Fibromul angular se dezvoltă la nivelul coarnelor uterine și generează sterilitate tubară prin compresie. În această localizare este mai dificil tratamentul chirurgical.

II. În raport cu diferitele tunici ale uterului:

1. Fibromul subseros sau subperitoneal poate fi pediculat sau sesil. Se complică frecvent cu torsiune, rupturi vasculare și hemoragie.

2. Fibromul insterstițial sau intraparietal se dezvoltă în miometru. Prezintă o creștere lentă în volum însoțită de hipertrofia peretelui muscular, ceea ce duce la deformarea cavității. Pot fi localizate oriunde pe uter.

3. Fibromul submucos deformează cavitatea uterină, endometrul se ulcerează și apare hemoragia.

I. Forme clinice topografice:

1. Fibrom pelvin. Acesta poate fi cu dezvoltare anterioară, intricându-se cu simptomatologia urinară, cu dezvoltare posterioară, dând constipație și tenesme rectale, cu dezvoltare în ligamentul larg, determinând uretero-hidronefroză prin compresia ureterului, sau cu dezvoltare laterală supravaginală.

2. Fibrom abdominal, care pune problema diagnosticului diferențial cu sarcina sau cu o tumoră de ovar.

II. Forme clinice anatomice:

Din punctul de vedere anatomic, fibromul poate fi unic sau multiplu, subseros, intramural sau submucos.

III. Forme clinice simptomatologice:

În ceea ce privește manifestările clinice, majoritatea fibroamelor sunt mult timp asimptomatice. Cele cu creștere rapidă determină frecvent necrobioză.

IV. Fibrom uterin asociat cu cancer genital.

V. Fibrom uterin asociat cu prolaps genital.

3.2 Diagnostic

1. Simptomatologie

Principala manifestare a fibromului uterin o reprezintă menometroragia. Pacienta prezintă menstruații abundente, care durează 10-15 zile, precum și sângerări între menstruații normale, în acest caz punându-se problema diagnosticului diferențial cu cancerul de corp uterin. Sângerarea prelungită poate duce la anemie cronică (în special în varietățile submucoase).

Hemoragia se produce prin hiperplazia endometrului, prin aplazie cu fragilitatea chorionului endometrial sau prin asocierea acestor două tulburări sau prin factori mecanici (polipi fibroși, ulcerații ”în cocardă”).

Un alt simptom îl reprezintă leucoreea, mai ales hidroreea în fibroamele cu degenereșcență chistică. Existența unui polip sfacelat poate determina piometrie sau pioree.

Durerea se explică prin leziunile asociate: distrofie ovariană, endometrioză, lombalgie de origine urologică sau rahidiană.

Alte manifestări sunt: creșterea în volum a abdomenului, varice, edeme ale membrelor inferioare, tulburări urinare (polakiurie, tulburări de evacuare vezicală, incontinență urinară) și tulburări digestive (constipație, tenesme rectale).

La examenul abdomenului se poate palpa o tumoră în hipogastru (da aceasta numai după ce fibromul a crescut în dimensiuni). Examenul cu valve poate evidenția o scurgere prin colul uterin, iar tactul vaginal evidențiază tumora, care este dură, boselată, solidarizată cu colul sau corpul uterului. Acesta este mărit în totalitate, dur, neregulat. De asemenea, trebuie efectuat și tactul rectal, precum și examenul atent al perineului, pentru că fibromul poate masca prolapsul genital.

2. Investigații paraclinice

– Histerometria – pentru determinarea mărimii cavității uterine;

– Histerosalpingografia – în localizarea submucoasă, imaginea este lacunară, fibroamele interstițiale deformează cavitatea uterină, iar în cazul mioamelor subseroase cavitatea uterină poate fi normală;

– Ecografia – ecografia transvaginală sau transabdominală pune în evidență prezența fibromului, precum și localizarea acestuia, fiind deosebit de utilă în cazul bolnavelor obeze și în cazul asocierii sarcini;

– Urografia – poate evidenția deviația ureterului, compresiunea acestuia (mai ales în cazul localizării intraligamentare și eventualele anomalii urinare;

– Histeroscopia – identifică fibroamele submucoase;

– Chiuretajul uterin biopsic – evidențiază modificările endometrului și exclude adenocarcinomul endometrial;

– Laparoscopia – stabilește localizarea exactă a fibromului și uneori diferențiază fibroamele pediculate degenerate edematos de formațiunile tumorale anexiale;

– Radiografia abdominală simplă – poate evidenția prezența calcificărilor la nivelul fibroamelor;

– Colposcopia și examenul citologic Papanicolau – sunt obligatorii mai ales în cazul asocierii unor leziuni cervicale.

3.3 Diagnostic diferențial

Cel mai frecvent, diagnosticul diferențial al fibromului uterin se face cu:

1. Sarcina intrauterină, mai ales la o femeie de 40-45 de ani cu înmuiere insuficientă a corpului uterin, poate fi considerată ca fibromatoză uterină difuză. În cazul uterelor malformate (ex. uter bicorn sau didelf), cornul negravid poate fi confundat cu un fibrom uterin. Un hematocel pelvin vechi, organizat, poate fi confundat cu un fibrom al peretelui posterior. Uneori, fibromul poate să coexiste cu sarcina și înmuierea acestuia creează dificultăți de diagnostic. De cele mai multe ori, o anamneză corectă, examenul local, o reacție imunologică de sarcină și mai ales examenul ecografic stabilesc diagnosticul de sarcină.

2. Tumorile de ovar – sunt mai frecvent de consistență inegală, solidă și chistică; uterul poate fi identificat alături de masa tumorală ovariană și există un șanț de delimitare între acesta și tumoră. Ecografia poate clarifica diagnosticul.

3. Adenomioza se asociază frecvent cu fibromul, dar are un tablou simptomatic mai accentuat: dismenoreea și uterul ”în acordeon” pot sugera diagnosticul, pe care-l pot confirma histeroscopia și examenul histopatologic postoperator. Laparoscopia poate sugera indirect prezența adenomiozei, evidențiind endometrioza pelvină.

4. Infecțiile anexiale cronice cu formațiuni tumorale anexiate, cu pereții groși și aderente la uter, pot fi confundate cu un fibrom. Anamneza, examenul local, examenele de laborator și mai ales ecografia pot preciza diagnosticul.

5. Malformațiile uterine pot fi deosebite de fibrom prin egografie, HSG sau laparoscopie.

6. Cancerul de corp uterin poate produce o mărire a organului și metroragii. Asocierea cu fibromul este frecventă și de aceea este obligatorie efectuarea unui chiuretaj biopsic fracțional înainte de stabilirea conduitei terapeutice.

7. Cancerul endocervical manifestat prin metroragii, trebuie identificat pentru a nu genera o eroare gravă de conduită. Coexistența cancerului de col cu fibromul impune investigații de rutină pentru depistarea acestuia

8. Rinichiul ectopic pelvin poate fi confundat cu un fibrom. Examenul urografic sau ecografic stabilește diagnosticul.

9. Tumorile trompei pot fi confundate cu un fibrom subseros pediculat.

Deși sunt entități diferite, fibromatoza uterină este foarte des confundată cu adenomioza care poate fi definită ca prezența glandelor endometriale și a stromei în interiorul miometrului. Cauza apariției adenomiozei nu este cunoscută, dar s-a constatat că apare mai frecvent la multipare, peste 30 de ani. Afecțiunea regresează după menopauză. În 30% dintre cazuri simptomatologia este absentă.

Tabloul clinic al adenomiozei este dominat de menoragie și durere. Cele două simptome se întâlnesc asociate în 2/3 din cazuri. Sângerările menstruale sunt abundente, cu cheaguri și prelungite, metroragiile fiind mult mai rare.

Durerea survine în intervalul dintre menstruații, dar poate să îmbrace și caracterul dismenoreei. Femeia poate prezenta un permanent disconfort, cu senzație de presiune pelviană, vezicală și rectală. Alteori acuză o durere profundă, cu iradiere lombară și sacrată, exacerbată de ortostatismul prelungit, voiajuri, oboseală. Durerea poate să îmbrace aspectul dismenoreei tardive, survenite spre sfârșitul sângerării menstruale și continuată în zilele următoare, sau / și al dispareuniei profunde.

Complicații ale adenomiozei pot fi: anemia severă care poate apărea în urma hipermenoreei persistente și apariția adenocarcinomului primar în insulele aberante de endometrioză de la nivelul miometrului care însă este foarte rară.

Tratament: atitudinea terapeutică indicată este intervenția chirurgicală, histerectomia totală fiind tratamentul definitiv în cazul acestei afecțiuni. Totodată, histerectomia este singura metodă de stabilire cu certitudine a diagnosticului.

Ca investigații:

– rezonanța magnetică nucleară (RMN), evidențiază zona joncțională mărită (zona endometru – miometru) și chisturi miometriale (în mușchiul uterin).

– ecografia evidențiază ecogenitatea miometrială anormală a mușchiului uterin.

– corelația histopatologică (microscopic) este prezentă în aproximativ 50% din cazuri cu diagnosticul clinic.

3.4 Complicații

I. Complicațiile locale sunt reprezentate de:

1. Hemoragia prin tulburări hormonale și hiperplazia endometrială;

2. Infecția – anexite acute sau cronice, endometrite. Infectarea fibromului (necroza septică) poate duce la gangrena acestuia sau supurația fibromului.

3. Complicațiile mecanice sunt determinate de:

a) compresia uretrală, vezicală, rectală. În cazul fibroamelor gigante, ca urmare a ascensiunii diafragmului, pot apărea tulburări respiratorii și cardiace;

b) torsiunea acută sau cronică în cazul fibroamelor pediculare;

c) ocluzia intestinală;

d) inundația peritoneală.

4. Complicațiile vasculare sunt:

a) telangectazii, edem;

b) necrobioză aseptică.

5. Degenereșcența:

a) degenereșcența edematoasă, grasă și preudochistică;

b) fibrom calcifiat;

c) degenereșcența malignă sarcomatoasă.

6. Asocierea cu cancerul de col sau de corp uterin

II. Complicații generale – obezitate, tulburări cardiovasculare (dispnee de efort, HTA), tulburări nervoase, tulburări renale și de crază sanghină ( hipercoagulare).

III. Complicații obstetricale:

În timpul sarcinii fibromul se dezvoltă, putându-se hipertrofia, necrobioza sau torsiona. Asocierea fibromului cu sarcina crește frecvența inserțiilor vicioase de placentă, a prezentațiilor anormale, a avortului sau nașterii premature. În timpul travaliului localizarea istmică a fibromului constituie un obstacol în

progresiunea mobilului fetal (fibrom praevia).

În postpartumul imediat pot apărea complicații: hemoragii prin inerția uterină, ca urmare a tulburărilor de retractibilitate generată de prezența fibromului, hemoragii în delivrență, torsiunea fibromului și supurația acestuia, necroză septică sau tromboflebită pelvină.

Prognostic

Prognosticul fibromului uterin este în general benign în ceea ce privește evoluția tumorii, dar poate fi agravat de complicațiile care pot să survină.

3.5 Tratamentul

Indicația terapeutică în fibromul uterin este dominată de caracterul benign al tumorii. Atât timp cât fibromul nu dă complicații, ne abținem de la orice tratament. Intervenția chirurgicală este indicată în complicații ale fibromului, compresie, ca urmare a volumului mare, hemoragie, degenereșcență.

I. Tratamentul medical nu se adresează fibromului în sine, ci tulburărilor ce însoțesc prezența fibromului.

Se folosesc tonice venoase, vasoconstrictoare (ergomet, oxistin), precum și terapie hormonală cu progesteron, la care se pot adăuga androgeni. Tratamentul hormonal este indicat în caz de hemoragie. Tratamentul de urgență în caz de hemoragie constă în:

1. Estrogeni – pentru crearea unui ciclu artificial;

2. Androgeni – dozele mari, câte 150 mg în 2 zile, au efect homeostatic;

3. Uterotonice – Oxistin, Ergomet;

4. Chiuretaj hemostatic.

În cadrul tratamentului medical un rol important îl au și agoniștii de Gn-Rh (gonadotropin releasing hormone). Administrați continuu pe o perioadă de 2-3 luni, determină într-o primă fază stimularea secreției de hornoni gonadotropi, urmând ca în a doua fază, prin desensibilizarea receptorilor, să diminueze secreția de FSH și LH. Rezultatul final este o scădere marcată a nivelului estradiolului. Situațiile clinice când pot fi administrați sunt:

– controlul sângerării în pregătirea preoperatorie;

– fibroame mari, pentru a le micșora și a facilita intervențiia pe cale vaginală sau laparoscopic;

– în vederea unei intervenții conservatoare, cei mai frecvenți agoniști GnRh sunt: buserelina acetat (Zoladex), leuprolin (Synarel), goserelin (Lucrin)

II. Tratamentul prin agenți fizici este astăzi practic abandonat, deoarece acțiunea pe volum și masă este foart inconstantă și limitată. Este o terapie mutilantă (se obține castrare) și nu există posibilitatea redresării unei erori. Se folosea radioterapia sau gamaterapia în vederea obținerii castrării ”uscate” și pentru citoliză, cu scleroză consecutivă și dispariția metroragiei. Curieterapia se folosea în cazul eșecului radioterapiei.

III. Tratamentul chirurgical

Înaintea intervenției chirurgicale este obligatorie efectuarea chiuretajului biopsic fracționat (endocol – endometru ) pentru obținerea unor informații suplimentare: histerometria, aspectul cavității uterine, recoltarea de material în vederea examenului histopatologic (pentru a exclude un cancer de corp uterin sau endocervical).

Tratamentul chirurgical inițial este indicat în caz de certitudine de diagnostic, volum mare, compresie pe organele vecine, dezvoltarea laterală cu înglobarea ureterului, polipi intracavitari cu piometrie, durere.

Tratamentul chirurgical secundar se indică în cazul persistenței hemoragiei după trei luni de tratament, în cazul creșterii bruște a volumului tumorii sau dacă apar tulburări asociate.

Indicațiile tratamentului chirurgical trebuie să țină cont și de contextul social psihologic, ca și de vârstă, după menopauză fibromul involuând foarte mult. Tratamentul chirurgical al fibromului este indicat și pentru a trata o infertilitate.

Miomectomia este recomandată femeilor care au devenit infertile din cauza fibromului. Ea constă în inserarea prin vagin sau prin buric a unei minicamere video, cu ajutorul căreia este vizualizată și extirpată tumoarea. Deși fibromul recidivează în 20% din cazuri, intervenția oferă femeii respective răgazul de a rămâne însărcinată. În urma miomectomiei, 60% din femeile infertile din cauza fibromului reușesc să rămână însărcinate.

Embolizarea este o metodă mai puțin traumatizantă, bazată pe o tehnică revoluționară de radiologie intervențională. Cu ajutorul unei sonde care se introduce prin artera femurală, se astupă vasele care vascularizează tumoarea. În acest fel, nemaifiind "hrănit", fibromul își micșorează dimensiunile.

Histerectomia este o metodă chirurgicală radicală, prin care fibromul este extirpat odată cu întregul uter. Se recomandă doar femeilor care nu doresc copii.

Complicațiile postoperatorii:

1. Frecvente – tromboflebită consecutiv unei infecții prin endometrită cronică, stazei venoase, obezității, tulburări de crază sanghină.

2. Rare – peritonită, ocluzie intestinală.

3. Speciale – granulomul cicatricii vaginale ( care se tratează prin nitrare); complicații urinare (fistule vezico-vaginale, ureterale, stenoze uretrale).

3.6 Tehnici chirurgicale

I. Intervenții pe cale abdominală:

1. Miomectomia poate fi unică sau multiplă. Are drept inconveniente incidența crescută a complicațiilor pre și postoperatorii (hemoragie, hematom, flebită), precum și posibilitatea de recidivă.

Miomectomia are drept contraindicații absolute cancerul genital asociat și postmenopauza, iar drept contraindicații relative existența leziunilor inflamatorii asociate, endometrioza și premenopauza.

Miomectomia este indicată în cazul femeilor tinere care doresc păstrarea funcției fertile. Ea se poate realiza:

– histeroscopic – în cazul fibroamelor submucoase, de dimensiuni mici, unice;

– laparoscopic – în cazul fibroamelor subseroase sau intramurale, pediculate sau sesile, mai mici de 6 cm și mai puțin de 3 fibroame;

2. Miometrectomia constă în îndepărtarea miomului împreună cu porțiuni largi din miometru și deschide obligatoriu cavitatea uterină.

3. Histerectomia are drept indicații tumorile voluminoase, fibroame asociate cu metrite sau endometrioză, leziuni anexiale bilaterale și vârsta peste 45 de ani.

Histerectomia subtotală evită inconvenientele histerectomiei totale (dispareunie, cicatrici dureroase, atrezie vaginală etc.). Tehnica este simplă, rapidă, cu securitate pentru hemostază, iar delabrarea pelvină este nulă.

Histerectomia totală are un risc mult mai mare de complicații septice și hemoragice. Poate modifica statica pelvină.

Histerectomia poate fi însoțită de anexectomie sau de conservarea anexelor. Conservarea anexelor este justificată prin evitarea tulburărilor determinate de îndepărtarea lor chirurgicală: tulburări trofice, metabolice (osteoporoză), hipofizare (bufeuri), hipertensiune arterială, obezitate. În general, anexele sunt conservate înainte de 45 de ani și dacă nu prezintă leziuni asociate.

II. Intervenția pe cale joasă (vaginală):

Cazurile care au indicație de intervenție pe cale vaginală trebuie bine selecționate în funcție de starea generală a bolnavei, exereza polipului fibros acușat și dimensiunile uterului.

Partea specială

1. Introducere

Considerând ultimele statistici care arată că la ora actuală, până la vârsta de 35 de ani, 40% dintre femei dezvoltă fibrom uterin, procentul crescând până la 70% în rândul femeilor aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Partea bună este că, dacă este descoperit la timp, fibromul uterin poate fi vindecat.

Am considerat oportun acest studiu, dat fiind faptul că fibromul uterin este o boală tot mai răspândită și, netratată la timp, ducând chiar la infertilitate sau, în cazul gravidelor, la avort, naștere prematură, întârziere de creștere intrauterină a fătului, obstrucție a canalului de naștere.

2. Obiective

După cum am arătat și în partea generală, există multe încercări de a explica apariția fibromului uterin în rândul femeilor trecute de vârsta de 30 de ani. În cercetarea de față, mi-am propus să urmăresc principalii factori favorizanți pentru apariția fibromului uterin.

Lotul de studiu a fost reprezentat de 60 de femei cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani, cunoscute cu diferite forme de fibrom uterin, internate în perioada ianuarie – iunie 2013 în clinica Bucur din București.

3. Rezultate

Vârsta medie a pacientelor incluse în acest studiu a fost de 47.5 ani, cea mai tânără având 30 de ani și cea mai bătrână având 65 de ani. Redau mai jos o reprezentare grafică a lotului în funcție de grupele de vârstă.

Se observă că cele mai multe paciente au vârsta cuprinsă între 40 – 50 de ani, ceea ce corespunde unui procent de aproximativ 68% din total. 18% au vârsta cuprinsă între 30 – 40 de ani și cele mai puține cazuri fiind reprezentate de grupele de vârstă 50 – 60 de ani și pacientele cu vârsta peste 60 de ani.

După cum se poate observa în diagrama de mai jos, 21 de paciente ( 35% ) provin din mediul rural, restul de 39 ( 65% ) provenind din mediul urban.

Majoritea femeilor, mai exact 34 de paciente (57 % ) au avut diagnostice secundare, restul de 26 de paciente ( 43% ) nu.

Frecvența fibromului uterin este mult mai frevent în rândul femeilor care nu au avut copii, după cum se observă în diagrama de mai jos, unde avem 53 de paciente ( 88 % ) fără copii și 7 paciente ( 12% ) care au avut copii de-a lungul vieții.

De asemenea, s-a observat o frecvență foarte mare și în rândul femeilor care au avut de-a lungul vieții chiuretaje și avorturi multiple. În studiul meu, 47 de paciente ( 78% ) au avut avorturi multiple, și 13 paciente ( 22% ) nu.

Un alt factor, poate cel mai important și cel mai favorizant, este hiperestrogenia, secreția foarte mare de estrogeni, aceștia fiind în exces în organism. În sondajul meu, s-au observat 54 de paciente ( 90% ) cu hiperestrogenie și 6 paciente ( 10% ) fără.

Avem de asemenea un număr crescut de femei care s-au prezentat de urgență cu metroragii și dismenoree; mai exact au fost 43 de paciente ( 72% ) care au avut aceste diagnostice si 17 paciente ( 28% ) nu.

Un alt factor care indică prezența fibromului uterin în rândul femeilor, este hipertensiunea arterială. Din statistică, avem 44 de paciente ( 73%) care au prezentat acest diagnostic și 16 paciente ( 27%) nu.

Un factor care favorizează foarte mult fibromatoza uterină și care este tot mai des întălnit în rândul populației române, este obezitatea! Din sondaj, se observă un număr crescut de femei care suferă de această boală și foarte probabil, ăsta a fost unul din principalii factori care au dus la fibromatoza uterină. Mai jos, se observă că 52 de paciente ( 87% ) suferă și de obezitate, iar restul de 8 paciente ( 13% ) au o greutate normală.

Din statistici, peste jumătate din lotul evaluat, au ajuns la chiuretajul biopsic după cum observăm că avem 41 de paciente ( 68% ) la care s-a practicat chiuretajul uterin biopsic si 19 paciente ( 32% ) la care nu s-a practicat această intervenție.

Din lotul întreg de 60 de paciente, 52 ( 87% ) au avut nevoie de tratament medicamentos și doar 8 paciente ( 13% ) nu au avut nevoie deoarece au intrat la menopauza iar aceasta favorizează involuarea bolii.

4. Concluzii generale

După cuantificarea tuturor rezultatelor și analiza datelor oferite de statistică, putem trage următoarele concluzii:

– fibromul uterin este de cele mai multe ori o surpriză operatorie sau a examenului clinic iar în alte cazuri, deși dimensiunile tumorii sunt relativ reduse, tabloul clinic este dominat de hemoragii, dureri foarte mari și alte complicații care pot pune în pericol viața femeii;

– s-a observat că cea mai mare frecvență este în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani;

– s-a constat că fibromul uterin se manifestă foarte variat în funcție de numărul, mărimea și localizarea tumorilor;

– fibromul uterin, datorită modificării cavității uterine și a endometrului, induce de cele mai multe ori sterilitate;

– sarcina determină creșterea în volum a fibromului uterin;

– menopauza este un factor ajutător în cazul fibromului uterin deoarece duce la involuarea tumorii

– chiuretajele și avorturile din timpul vieții, sunt un factor favorizant al fibromului uterin însă, și lipsa nașterilor ajută la apariția tumorii.

– mediul de proveniență este un parametru destul de important ținând cont de accesibilitatea pacientei la consultul de specialitate, obervându-se un număr mai mare de paciente cu fibrom uterin în mediul urban

– hiperestrogenia, excesul estrogenilor în organism este cel mai favorizant factor

– am observat din sondaje că obezitatea ajută foarte mult la evoluția fibromului uterin

– majoritatea femeilor cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani mai vor să procreeze

Bibliografie

– Dr. Ruxandra Dumitrescu – Medic primar obstetrică-ginecologie – Supraspecializare în tratamentul infertilității – Director Medical Clinia Fertilia. Despre fibromul uterin – http://www.helpnet.ro/despre-fibromul-uterin.html; postat la data de 09-04-2013

– Fibromul uterin – află, discută, decide ! – http://www.bebelu.ro/fibromul-uterin-afla-discuta-decide.html; adăugat de Mihaela Călin

– Dr. Elena Claudia Teodorescu – medic primar în radiologie și imagistică medicală și doctor în științe medicale Donna Medical Center – Fibromul uterin o afecțiune frecventă! – http://www.businesswoman.ro/ro/index.php?p=articol&a=4021

– Prof. dr. Virgiliu Ancăr, Dr. Crîngu Ionescu. Ginecologie – Editura Național; 102-103

– Cezar Th. Niculescu, Bogdan Voiculescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu, Carmen Sălăvăstru, Cătălina Ciornei. Anatomia și fiziologia omului – compediu – Ediția a doua – Editura Corint, București, 2009; 389-393

– Prof. dr. Virgiliu Ancăr, Dr. Crîngu Ionescu. Obstetrică – Editura Național; 12-16

– Prof. dr. Virgiliu Ancăr, Dr. Crîngu Ionescu. Obstetrică – Editura Național; 19-21

– Prof. dr. Virgiliu Ancăr, Dr. Crîngu Ionescu. Ginecologie – Editura Național; 102-110

– Prof. dr. Virgiliu Ancăr, Dr. Crîngu Ionescu. Ginecologie – Editura Național; 174-175

– BlogoMedica – Adenomioza – http://www.blogomedica.ro/adenomioza/

– Dr. Ginecolog Paul Cotutiu – Adenomioza – http://www.ginecologultau.ro/adenomioza/ ; 31.05.2013

– Ginecologie.ro Mai informată. Mai sănătoasă. Investigații în adenomioză – http://www.ginecologie.ro/Default.aspx?&boliid=1&id=2&language=ro-RO&tabid=143 ; actualizat 21.07.2010