Aspecte Toxicologice ale Consumului de Droguri Asupra Organismului Uman

INTRODUCERE

Fascinația oamenilor pentru droguri nu este un fenomen nou, substanțele psihoactive fiind cunoscute și utilizate în toate perioadele istorice.

Folosirea substanțelor toxice reprezintǎ o problemǎ majorǎ de sǎnǎtate publicǎ prin creșterea sa frecventǎ, prin ecoul pe care îl are asupra desfǎșurǎrii și adaptǎrii sociale, prin morbiditatea și mortalitatea de care este strâns legatǎ.

În România, dupǎ cǎderea regimului comunist, fenomenul toxicomaniei a luat amploare, patria noastrǎ a devenit atât o țarǎ de tranzit referitor la problema drogurilor, cât și o piațǎ de desfacere, consumul de substanțe ilicite intensificându-se spectaculos în ultimii ani.

De aceea a fost necesarǎ dezvoltarea unor politici sociale care sǎ vizeze atât prevenirea cât și reducerea acestui flagel.

Rolul și importanța domeniului adicțiilor sunt relevate atât în literatura de specialitate cât și în cea de interes general care vede o schimbare a relației individului cu plǎcerea, riscul și chiar cu moartea.

Cauza determinantǎ a folosirii substanțelor toxice rezultǎ din intervenția mai multor factori, fiind cauzatǎ atât de o presiune socialǎ, cât și de o problematicǎ personalǎ: probleme de desfǎșurare ale individului, disfuncții familiale, dar și dificultǎți de adaptare socialǎ.

Consecințele conduitelor toxicomanice asupra adaptǎrii sociale, dar mai ales asupra evoluției psihologice sunt precum o spiralǎ negativǎ, interactivǎ care poate duce la îmbolnǎvirea individului, ajungând astfel un toxicoman.

Din pǎcate, persoana dependentǎ nu se confruntǎ numai cu toxicomania, ci și cu alte tulburǎri psihice precum anxietatea.

Majoritatea toxicomanilor prezintǎ stǎri anxioase, stǎri ce le provoacǎ un disconfort psihic și fizic major. Acestea sunt întâlnite atât la consumatori, cât și la cei aflați în cura de dezintoxicare.

Stǎrile de anxietate ale toxicodependenților sunt induse de o gândire negativǎ, de o gândire distorsionatǎ. De aceea o soluție de ameliorare sau chiar de vindecare a acestei tulburǎri este psihoterapia cognitiv-comportamentalǎ.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

DEFINIȚIE

Drogul este o substanță sau un amestec de substanțe naturale sau sintetice, având acțiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinații auditive sau vizuale) și eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea). (Boroi, 2001)

CLASIFICARE

După efectul produs asupra sistemului nervos central:

Produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricele, benzodiazepinele, tranchilizantele, hipnoticele, metaqualona, etc.)

Produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.)

Produse perturbatoare sau halucinogene (cannabis-ul, LSD-ul, fencyclidina, mescalina,

psilocybina, etc)

După originea produsului:

Produse naturale

Produse de semi-sinteza

Produse de sinteza

După regimul juridic al substanțelor:

Substanțe a caror fabricare si administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele, etc)

Substanțe total interzise (LSD, heroina, crack)

După dependența generată:

Droguri care creează dependenta fizică

Droguri care creează dependenta psihică

Droguri care creează dependenta mixtă

MIC GLOSAR CU TERMENI DE TOXICOLOGIE

Toleranța

Acest termen desemnează starea la care ajunge consumatorul la un anumit moment, când corpul sau își pierde sensibilitatea la un drog sau la o grupă de droguri, în sensul că reacția sa descrește odată cu absorbția repetată a drogului.

Cu alte cuvinte, pentru a obține un efect de aceeași intensitate, consumatorul trebuie sa mărească doza drogului respectiv. (Boroi, 2001).

După o "pauză" de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă (revine la normal), aici se întâlnesc cele mai multe cazuri de supradoza, datorit faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut). (Boroi, 2001).

Toleranța Încrucișată

Apare atunci când două sau mai multe droguri utilizează același sistem enzimatic, iar corpul nu poate face distincție între ele.

Se produce atunci o toleranță, chiar dacă drogurile par diferite. Aceasta este toleranța încrucișată. Astfel, se poate spune ca heroina și codeina provoacă toleranta încrucișată. (Boroi, 2001).

Dependența

Dependenta reprezintă starea psihică și uneori fizică ce se caracterizează prin convulsii, acestea încetând doar după administrarea drogului.

Dependenta are trei forme: toleranța, obișnuința și dependența.

Toleranta este o formă fizica de dependenta care se declanșează atunci când organismul se obișnuiește cu drogul / medicamentul și necesită o cantitate mai mare pentru a îndeplini același efect farmaceutic. (Boroi, 2001).

Aceasta situație se înrăutățește atunci când anumite droguri și substanțe farmaceutice sunt folosite în cantități mari pe o perioada mai îndelungată.

Primele semne sunt: dureri de cap, neliniște, transpirație, insomnii, dar ele pot varia de la o substanță la alta și de la un individ la altul. (Boroi, 2001).

Obișnuința este o dependența psihica și ea continuă după ce dependența fizică a dispărut.

Persoanele cu astfel de probleme ajung să creadă că drogul le este necesar oriunde ar fi, treptat, ele își pierd capacitatea de a reacționa normal și dependența fizică revine. (Boroi, 2001).

Substanțe ca: opium, alcool, cocaina, barbiturice, marihuana etc. creează atât dependenta psihica cât si fizica. Testate pe animale în laboratoare specializate, substanțele de mai sus și-au dovedit potențialul distructiv. (Boroi, 2001).

În afară de tutun și alcool – care sunt substanțele de care se abuzează foarte des – mai sunt: opioidele, sedativ-hipnoticele, stimulantele, halucinogenele, canabisul și inhalantele.

Termenul de dependență desemnează starea de adaptare la un drog, care urmează în general, dezvoltării tolerantei. (Boroi, 2001).

Dependenta antrenează o serie de simptome caracteristice sevrajului, atunci când încetează administrarea drogului. Dependenta este starea psihică si uneori fizică indusă de consumul de produși toxici, caracterizata prin reacții comportamentale și de alt gen printr-o nevoie de a consuma produsul în mod continuu sau periodic pentru a obține efectele psihice dorite și uneori pentru a evita boala provocată de absența sa. (Boroi, 2001).

Dependența Fizică

Este reacția organismului uman la drog. Substanțele chimice din drog se integrează în organism, chiar dacă sunt toxice, iar atunci când corpul nu la mai primește, intră în alertă violentă, exprimată prin stare generala alterată, grețuri, vomă, diaree, transpirație, tahicardie (puls accelerat), dureri, spasme, tremurături. (Boroi, 2001).

Dependenta fizică se mai face simțită o vreme chiar și după abstinența și încetarea simptomelor de sevraj, ceea ce poate favoriza revenirea la viciu. Orice încercare de abstinență față de drogul respectiv trebuie să se facă după sfatul medicului și sub supravegherea sa. (Boroi, 2001).

Dependența Psihică

Se manifestă printr-o nevoie irezistibilă de a folosi acest mijloc, care este drogul, pentru a influența, a schimba sau a controla dispoziția sufletească, sentimentele sau chiar conștiința de sine. (Boroi, 2001).

Sevrajul

Acest termen se referă la simptomele fizice și psihice care apar atunci când un individ este privat de un drog de care el a devenit dependent. (Boroi, 2001).

Abuz de Droguri – expresia desemnează auto-administrarea repetată de droguri, în scopuri medicale. (Boroi, 2001).

Euforia

Este senzația de bună dispoziție obținuta artificial, euforia este o stare în care individul nu simte nici o anxietate și scapă de influentele exterioare. (Boroi, 2001).

Halucinațiile

Sunt percepții provocate de halucinogene, care nu corespund realității obiective. Individul care are halucinații "vede imagini" și "aude sunete" care nu există în realitate. (Boroi, 2001).

Consum, Obișnuință, Dependență

Distincția care se face în mod tradițional între „obișnuință” și „viciu” se centrează pe capacitatea unui drog de a produce toleranță și dependență fizică.

Opiaceele posedă în mod cert un potențial de modificare a resurselor organismului și ca atare organismul va guverna adaptările la stres din punct de vedere biochimic, fiziologic și psihologic. (Boroi, 2001).

Astfel, răspunsul celular se modifică el însuși atât timp cât substanța străină continuă să fie prezentă și să-și mențină funcția. În momentul în care substanța este blocată sau retrasă, răspunsul celular devine anormal până când se realizează o nouă adaptare. (Boroi, 2001).

Această ipoteză are la bază ideea unei provocări enorme ce impune o adaptare radicală. Unele droguri stimulează ușor dar nu contează așa de mult dacă un drog poate stimula ușor cât contează dacă drogul a fost luat în maniera în care se prezintă modificarea. (Boroi, 2001).

Droguri precum cofeina, nicotina, bromurile, salicilații, cocaina, amfetamina, cât și alte substanțe stimulatoare. (Boroi, 2001).

CAPITOLUL II

ETAPELE FARMACODINAMICE ALE DROGURILOR

Drogurile nu creează în organism funcții noi, ci doar amplifică sau reduc funcțiile fiziologice ale organismului (stimulatoare sau inhibitoare – deprimante). (Ace, 1987).

Efectul stimulator poate să se producă fie în urma creșterii tonusului funcțional al unui organ (aparat, sistem) fie datorită deprimării suplimentare a unei funcții inhibitoare.

Invers efectul deprimant reprezintă expresia deprimării funcțiilor excitatoare sau al potențării funcției inhibitorii. (Ace, 1987).

Astfel, cocaina generează o stare de bine, euforică, agitație, gradomanie, senzație de înlăturare a oboselii și stres-ului, hipermobilitate, hiperdorință de activitate sexuală, în timp ce opioizii, determină depresie respiratorie, acțiune sedativă, efect analgezic-narcotic, deprimarea peristaltismului intestinal (constipație). (Ace, 1987).

Prin analiza manifestărilor induse de droguri organismului se constată că fiecare dintre acestea prezintă un efect principal, evident, care stă la baza uzului de către toxicomani și constituie un criteriu farmacodinamic după care se clasifică stupefiantele. (Ace, 1987).

În raport cu acțiunea principală dezvoltată de droguri în organism, Jean Delay a introdus prima clasificare a acestora, modificată ulterior de Lewin, ambele fiind însă frecvent citate în monografiile de specialitate:

A. CLASIFICAREA LUI JEAN DELAY

psihodisleptice

euforice – opiacee, cocaină

inebriante – alcooli, solvenți, benzen, convustibili

halucinogene – dietil –amina acidului Lisergic, ketamina

psihoanaleptice

excitante, psihozone

timoleptice – inhibitori de MAO, anfetamine

psiholeptice

hipnotice – barbiturice

tranchilizante – derivați benzodiazepinici

B. CLASIFICAREA LUI LEWIN

toxice sedative ale spiritului;

toxice euforice: opiu, cocaina;

toxice excitante: cafea, tutun;

inebriantia: alcool, eter;

de iluzionare a simțurilor: cocaina;

phantastica: hașiș, mescalină.

Această ultimă clasificare, reactualizează "problema spiritului" și permite potrivit experienței noastre în a încadra toxicomania în categoria patologiei psihosomatice.

Aceasta, deoarece patologia psihosomatică trebuie privită ca ansamblul anomaliilor de funcționalitate din organism, care rezultă din interacțiunea individ-mediu, din conflictul de inadaptare care afectează această interacțiune. (Ace, 1987).

Aceasta se bazează pe observațiile curente și pe experiența clinică, permițând susținerea constatării că viața afectivă se exprimă într-o manieră importantă și variată în corp, ceea ce pledează pentru ipoteza unei unități funcționale, psihic-corp.

FIG 1. – Diagrama principalelor teorii corp-spirit

Teorii relativ recente reactualizează "spiritul" ca parte a funcționalității organismului uman, motiv pentru care în tabelul de mai sus am păstrat această componentă, așa cum a fost concepută de-a lungul secolelor, în interrelație cu partea fizică, somatică a corpului. (Ace, 1987).

Conf principalelor teorii corp-spirit

Teorii relativ recente reactualizează "spiritul" ca parte a funcționalității organismului uman, motiv pentru care în tabelul de mai sus am păstrat această componentă, așa cum a fost concepută de-a lungul secolelor, în interrelație cu partea fizică, somatică a corpului. (Ace, 1987).

Conform acestor teorii reactualizate, care par a fi mult mai aproape de adevăr, din punct de vedere structural orice individ posedă trei părți: corpul (partea somatică, psihicul (partea afectivă, de "trăire interioară") și spiritul (componenta care modulează acțiunea factorilor de mediu asupra psihicului).

Efectele farmacodinamice ale drogurilor sunt de tip general, dar cu un profund caracter specific.

Efectele generale sunt expresia administrării directe în sânge a drogului sau al ajungerii acestuia în sânge (efect resorbitiv) și traduc impregnarea țesuturilor cu principiul activ farmacologic din drog. (Ace, 1987).

Efectul specific, este selectiv, manifestat în general ca urmare a acțiunii principiului activ al drogului la nivel de sistem nervos.

Indiferent de tipul efectelor induse în organism, acestea sunt expresia mecanismului de acțiune al toxicului-drog la nivel celular, unde:

a) fie interferă cu metabolismul mediatorilor chimici intercelulari (neuro – transmițători), fie cu cel al mediatorilor secunzi intracelulari. În acest ultim mecanism patogen, acțiunea este mediată prin intermediul receptorilor celulari. (Ace, 1987).

Astfel pentru opiu și derivații săi, în principal pentru morfină, efectele reprezintă expresia interrelațiilor morfină-encefaline-endorfine-substanță, dar și datorită eliberării de catecolamine și serotonină la nivel cerebral (efectul analgezic); interfeței metabolismului dopaminei (efectul inhibitor); inhibiția eliberării hipofizare de ACTH (efect de diminuare a metabolismului și indirect termogenezei). (Ace, 1987).

Pentru inhalantele producătoare de stări de beție (inebriantele) acțiunea se datorează probabil fluidificării membranelor sau interacțiunii cu canalele de Cl – dependente de mediatorul secund GABA. (Ace, 1987).

b) frecvent, drogurile "modulează" unele procese biochimice. Astfel, opioidele inhibă acetilcolinesteraza, din centrii vagali bulbari, cu apariția vasodilatației tegumantare – cash-ului-, creșterea sudorației, prezența miozei, bradicardiei, bradipneei.

În cazul medicamentului antiparkinson L-Dopa are loc decarboxilarea produsului în enedoteliul capilarelor cerebrale, în dopamină (neurotransmițător). (Ace, 1987).

Frecvent în organism, efectele unui drog, sunt expresia metabolizării acestuia dintr-un compus "slab toxic" într-un compus cu efecte farmacodinamice mai importante.

Exemplificativ în acest sens este cazul codeinei, metabolizată hepatic în morfină și narcodeină sau al cannabis-ului în 9-tetrahidro-canabenol, compus liposolubil (scade mecanismul de reabsorbție la nivelul tubilor renali), proprietate ce îi prelungește activitatea până la 2 luni. (Ace, 1987).

Din punct de vedere farmacologic, parcursul intervalului cuprins între utilizarea primei doze și instalarea dependenței și toleranței, include două etape:

• etapa directă reperată de uzul primei doze, respectiv respectiv până la recunoașterea simptomelor de "recompensă spirituală". În această etapă dominante sunt elementele care crează o stare de rău general, cu tendința de repulsie în a recurge la "consumul" unei noi doze. (Capuzzi, 1983).

• etapa indirectă, de dependență fizică și psihică, începe din momentul definirii ca plăcute a efectelor drogului și este caracterizată prin "goana permanentă" de a procura drogul și de a menține starea de bine indusă, cu riscul administrării unor doze crescute. (Capuzzi, 1983).

În această etapă, "monotonia" stării de "recompensă psihologică" existentă, poate fi accidental întreruptă fie de:

– abstinență, când drogul nu este disponibil ușor, din motive financiare sau care țin de "distribuitor", ori când drogul este neutralizat;

– instalarea intoxicației acute, prin supradoză unică administrată, sau ca rezultat al acumulării în timp (cazul cannabinoizilor cu timp de înjumătățire îndelungat) sau al suferinzilor organo-somatici (mai ales al purtătorilor de hepatopatii cronice), caz în care metabolizarea (inactivarea) drogului este încetinită. (Capuzzi, 1983).

Acest ultim aspect este caracteristic unei anumite stări biologice de boală și este în contradicție cu comportamentul general al organismului "normal" al unui toxicoman, care are tendința de a-și mări viteza de metabolizare a drogului. Consecința acestei particularități metabolice va fi creșterea necesarului, prin reducerea intervalului dintre administrări și/sau augmentarea dozei hit. (Capuzzi, 1983).

Receptorul membranar celular – elementul biologic activ obligatoriu prin care acționează drogul

Structura elementară obligatorie prin care trece informația, mesajul oricărui factor patogen indiferent de tip și structură este membrana celulară. La nivelul acesteia se află înglobate structuri macromoleculare proteice specializate sub aspect funcțional, denumite receptori, după tipul substanțelor pe care le leagă și cărora le modulează mesajul. Receptorii membranari se pot exprima pentru substanțe exogene, respectiv pentru substanțe endogene.

FIG. 2 – Principalele substanțe care se fixează de receptorii membranari celulari.

Clasele și subclasele de receptori se diferențiază funcțional după:

a) caracteristicile structurale și fizico-chimice specifice;

b) localizarea anatomică;

c) efectele fizico-chimice pe care le mediază, pentru ca organismul să elaboreze un răspuns biologic.

Astfel, drogurile opioide care acționează pe alte subtipuri de receptori opiozi, decât cel de tipul μ pe care acționează morfina, au și acțiune diferențiată decât cea indusă de morfină.

Specificitatea simptomalogiei clinice, cu caracter de diferențiere se manifestă și în situația de sevraj.

În fizio-psihiatrie, astăzi pe baza studiilor radiografice și tomografice, prin utilizarea radoio-liganzilor, este unanim admis rolul acestor "dispozitive moleculare membranare" în patogenia bolilor de profil, indiferent de etiologie, ca și geneza simptomatologiei clinice din stările de toxicomanie.

Implicarea receptorilor membranari neuronali în explicarea apariției răspunsului biologic, adică al simptomatologiei și semnelor specifice din cursul diverselor forme de toxicomanie, nu poate fi explicată fără intervenția neurosecrețiilor.

FIG 3. – Clasificarea neurosecrețiilor

UNDE :

(1) CRF: corticotrofin-releasing-factor

(2) GABA: acidul gamma-amino-butiric

(3) VIP: vaso-intestinal polipeptidul

În cazul fiziologiei neuronale, rolurile celor trei categorii de neurosecreții sunt interșanjabile, în funcție de locul unde este eliberată neurosecreția.

Receptorii membranari neuronali posedă caracteristici comune cu receptorii membranari ai oricărui alt tip de celulă. (Capuzzi, 1983).

Dintre acestea, mai importante sunt:

a) gradul de distribuție al unui anumit tip de receptor în celulele organismului, influențează calitatea răspunsului celular remis.

Aceasta deoarece cu cât receptorul acționat este mai răspândit în mai multe celule, răspunsul este cu atât mai distribuit și invers, când receptorul este propriu unei categorii limitate de celule, efectul interesează numai țesutul respectiv. (Capuzzi, 1983).

Această proprietate a receptorilor, justificată fiziopatologic, manifestările generalizate sau localizate din cursul unei boli, inclusiv din cele de tip toxicomanie.

b) selectivitatea sau specificitatea sub dublu aspect:

i. Interacțiunii stricte numai cu o anumită conformație stereochimică de purtători de mesaj;

ii. Recunoașterea liganzilor, care le poate modula activitatea. Liganzii sunt precursori sau metaboliți ai unor compuși sintetizați în celule, ori cationi aflați în biofază. (Capuzzi, 1983).

Liganzii pot avea însă și origine externă sistemului În raport cu tipul activității modulate, liganzii pot fi:

a) agoniștii în sens inhibator sau excitator, al răspunsului elaborat celular;

b) antagoniștii care reduc activitatea receptorului specific acționat. Acțiunea ligandului antagonist se realizează prin competiție cu agoniștii pentru același sistem de receptor (legătura receptor- neurotransmițător se realizează prin intermediul a două site-uri) sau prin non-competiție, situație în care se fixează de un alt site de pe receptor-site de legătură (binding-site).

c) în descrierea inițială a receptorului (1894, de către E.Ficher), receptorul era conceput ca o structură rigidă similar unei chei într-o broască. Astăzi, mai ales pentru neurotransmisie, este importantă plasticitatea receptorului. (Capuzzi, 1983).

Plasticitatea menține o bună parte a caracterului rigid pentru ca receptorul să-și păstreze stereospecificitatea chimică de interacțiune cu vectorul mesajului.

Din acest motiv, pare a fi mai corectă denumirea de flexibilitate dată acestei proprietăți a receptorului, decât cea de plasticitate. (Capuzzi, 1983).

Plasticitatea receptorilor neuronali, de care se fixează, de exemplu, substanțele opioide este asigurată de către legătura macromoleculelor de GTP-binding protein-adenilciclază (enzimă membranară cu rol reglator și acțiune ATP-azică). Complexul realizat influențează activitatea proteinkinazelor. (Capuzzi, 1983).

Sistemul adenilciclază este virtual prezent în toate țesuturile, dar își exercită efectul numai la o parte dintre celulele organismului, caracteristică indusă de tipul de proteină reglatoare din membrana celulară. (Capuzzi, 1983).

FIG . 4 – Transformarea ATP în AMPc sub acțiunea adenilciclazei

d) aciditatea, în corelație directă cu saturabilitatea reprezintă alte proprietăți ale

receptorilor membranari. Cantitativ-structural receptorii membranari sunt în număr finit, variația numerică interesând funcționalitatea Numărul receptorilor membranari care se activează, la un moment dat, variază în funcție de:

• activitatea circardiană;

• cu starea fiziologică și de boală a individului.

Apariția efectului clinic (simptomatic și de semnal) în cazul drogurilor, nu este posibilă fără a se îndeplini la nivel membranar celular, un grad optim de saturație al receptorilor și fără ca aceștia să se găsească într-o anumită stare energizantă locală. (Capuzzi, 1983).

e) această stare, denumită și eutatică, constituie o altă proprietate a receptorilor membranari cu rol de transmisie care atestă că grupele de atomi ale receptorului sunt "tensionați" steric sau electric. (Capuzzi, 1983).

Din punct de vedere al structurii chimice se deosebesc patru tipuri de receptori membranari celulari:

a) receptori proteină care induc un canal membranar pentru migrarea ionilor (Ca2+, K+, etc.);

b) receptorii proteină transmembranari;

c) receptori proteină cudată, numiți și "în serpentină";

d) receptori intracelulari.

Variația unora dintre proprietățile receptorilor sau modificările structurale și funcționale la nivel de receptor membranar, reprezintă mecanisme care pot explica apariția toleranței și dependenței fiziologice. (Capuzzi, 1983).

Efectul abuzului de droguri asupra permeabilității neuronale

Componenta primordială din organism afectată de către abuzul de droguri este sistemul nervos central (SNC), la nivelul căruia este perturbată funcționalitatea normală a neuroreceptorilor urmată de posibilitatea apariției în timp a degenenerării neuronale. (Capuzzi, 1983).

Intensitatea proceselor deteriorative funcțional-structurale a neuronilor este însă funcție de predispoziția și reactivitatea toxicomanului, altfel spus vulnerabilitatea individuală. (Capuzzi, 1983).

Asociat acestor dereglări, în cursul diverselor etape ale evoluției consumului de stupefiante, studiile tomografice computerizate cu emisie de fotoni și cele de RMN spectroscopică au arătat că survine și o modificare a fluxului sangvin cerebral. (Capuzzi, 1983).

FIG. 5 – Tabel comparativ privind fluxul sangvin al diverselor organe în condiții de repaus și efort (după G. Mellander și Johansson B.)

FIG. 6 – Evidențierea zonelor SNC cu importanță asupra explicării mecanismelor de acțiune caracteristice principalelor tipuri de droguri

În paralel, studiile de flux sangvin în regiunea cerebrală au evidențiat reduceri zonale de debit, care preced și se accentuează în perioada consumului de droguri.

Consecința perturbării hemodinamicii locale o reprezintă vicierea metabolismului normal, interesând producerea de energie (catabolismul glucozei) și statusul componentelor fosfolipide membranare. (Capuzzi, 1983).

Diminuarea producerii de compuși macroergici neuronali conduce la perturbarea funcționalității pompelor ionice ATP-azo-dependente de Na+, K+, Ca2+-ATP-ază etc), la acest nivel, dar și la diminuarea efectelor intracitozolice a mediatorului secund (cazul adenilciclazei). (Capuzzi, 1983).

Desfășurarea metabolismului neuronal în cazul hipoxie-anoxie locală prin cataboliții acizi locali, perturbă permeabilitatea vasculară cu instalarea edemului cerebral și posibilitatea apariției hemoragiilor juxtovasculare, elemente anatomopatologice demonstrate la opiomani) încă din 1970, de către școala medicală de anatomo-histopatologie din New-York. (Kim, 1981).

În sensul dereglării hemodinamicii cerebrale pledează și următoarele constatări:

a) instalarea accidentelor vasculare cerebrale (ischemice sau hemoragice) la consumatorii de cocaină;

b) fragmentarea astrocitelor, apariția mielitei transverse sau a necrozelor ganglionilor bazali la consumatorii cronici de morfină, heroină sau alte opiacee.

FIG. 7 – Principalele regiuni ale creierului cu structurile importante care pot fi afectate de abuzul cronic de droguri

c) creșterea metabolismului neuronal din regiunile ganglionilor bazali și cortexului cerebral – lobul frontal, în perioada imediat următoare sevrajului (studii pe cocainomani), pentru ca acesta să revină la normal în următoarele 1-2 trimestre.

d) reducerea progresivă a I.Q.-ului. (Kim, 1981).

Efectul asupra membranei neuronale este mai evidentă în cazul consumatorilor cronici de morfină, heroină și de alcool. Structura normală bilaminată a membranei implică în special stratul bilipidic, median, care conține porii plini cu apă, componente ale canalelor ionice. (Kim, 1981).

Astfel, sub influența consumului cronic de alcool, stratul lipidic suferă un proces de emulsionare, care are drept consecință perturbarea funcționalității ionice, în special al ionului de Cl – și al celui de Ca2+ (rapide și lente). (Kim, 1981).

Aceasta deoarece selectivitatea ionică a membranelor neuronale depinde fie de orientarea specifică și de spațierea grupărilor polare ale moleculelor de lipide din învelișul porilor (modelul membranar a lui Hechter), fie de organizarea nucleară a lipidelor (teoria Sjostrand – Lucy J.) (Kim, 1981).

Aspectul ulterior de organizare nucleară a lipidelor stă la baza explicării acțiunii farmacologice specifice a unor hormoni, mediatori chimici sau droguri.

Astfel, pentru ca drogurile din categoria steroizilor anabolizanți să fie fiziologic activi, la nivelul membranelor miocitelor este necesar să se orienteze plan sau oblic cu interfața hidrofobă-hidrofilă a miceliilor globulare de fosfolipide. (Kim, 1981).

Modificarea structurală, sub aspect fizic, a fosfolipidelor membranare, are drept consecință și orientarea stereospațială a receptorilor membranari, a căror funcționalitate este corelată cu fluxul ionic transcanalicular. (Kim, 1981).

FIG. 8 – Exemple de droguri care acționează prin interesarea canalelor ionice

În continuare prezentăm spre exemplificare, modul de acțiune, la nivelul membranelor celulare neuronale ale celulelor SNC, al principalelor tipuri de droguri, cu largă răspândire în "lumea toxicomanilor", în vederea stabilirii și înțelegerii metodelor de tratament uzitate în "cura de dezobișnuire":

Schema 01 Efectele administrării PCP la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței, efectelor adverse și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

Schema 02 Efectele administrării alcoolului la nivelul SNC (aspecte anormale în intoxicația acută și metode de tratament) (Mils, 1984).

Schema 03 Efectele administrării nicotinei la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței, dispariția simptomelor și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

Schema 04 Efectele administrării BENZODIAZEPINELOR la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței, dispariția simptomelor și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

Schema 05 Efectele administrării de LSD (dietilamida acidului lisergic) la nivelul SNC (mecanisme de acțiune și metode de tratament) (Mils, 1984).

Schema 06 Efectele administrării de CANNABIS la nivelul SNC (mecanism presupus

pentru explicarea dependenței și efecte adverse) (Mils, 1984).

Schema 07 Efectele administrării COCAINEI la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței și efecte adverse și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

Schema 08 Efectele administrării AMFETAMINEI la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței și efecte adverse și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

Schema 09 Efectele administrării OPIOIDELOR la nivelul SNC (mecanism presupus pentru explicarea dependenței și efecte adverse și opțiuni de tratament) (Mils, 1984).

CAPITOLUL III

PRINCIPALELE DROGURI ȘI EFECTELE CLINICE ALE ACESTORA ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

TRANCHILIZANTE

DEFINIȚIE

Sunt medicamente care reduc stările de tensiune psihică, anxietatea și reacțiile psihomotorii, echilibrând comportamentul afectiv și reacțiile emoționale. (Dima, 2001).

UTILIZARE

Se folosesc în tratamentul: nevrozelor, agitațiilor psihotice, medicația preanestezică

CLASIFICARE CHIMICĂ

ESTERI AI ACIDULUI CARBAMIC

MEPROBAMAT

MEBUTAMAT

DERIVATI AI DIFENILMETANULUI

HIDROXIZINA

DERIVATI BENZODIAZEPINICI

1,4-BENZODIAZEPINE

CLORDIAZEPOXID

BROMAZEPAM

DIAZEPAM

OXAZEPAM

LORAZEPAM

MEDAZEPAM

HETEROCICLO-1,4-BENZODIAZEPINE

ALPRAZOLAM

MEPROBAMAT – Dicarbonat de 2-metil-2-propil-trimetilen

Proprietăți: pulbere cristalină albă, gust amar, miros caracteristic, greu solubil în apă.

Acțiune: tranchilizant, anticonvulsionant, reduce sensibilitatea la emoții relaxează musculatura.

Întrebuințări: stări de tensiune psihică, anxietate, nu se asociază cu alcoolul, deoarece își potentează acțiunile. (Dima, 2001).

MEBUTAMAT – Dicarbamat de 2-secbutil-2-metil-trimetilen

Acțiune: tranchilizant având și o puternică acțiune hipertensivă 

Întrebuințări: agent hipotensiv cu efecte tranchilizante (Dima, 2001).

HIDROXIZINA – 5-[4-(4-Clorobenzhidril)-1-piperazinil]-3-oxa-1-pentanol

Proprietăți:

substanță cristalină albă, cu gust amar

se foloseste ca diclorhidrat solubil în apa.

Acțiune:

tranchilizant

antiemetic

miorelaxant

antihistaminic 

Întrebuințări – agitație anxioasă nevrotică , stări depresive. (Dima, 2001).

CLORDIAZEPOXID – 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid

Proprietăți: pulbere cristalina albă, fără miros, gust amar; practic insolubil în apă

Acțiune: anxiolitic care determinaă o accentuare a autocontrolului, mărirea capacității de munca și concentrare. Nu produce somnolența ! 

Întrebuințări:

nevroze anxioase

agitație psihomotorie

stress

BROMAZEPAM – 7-Brono-2,3-dihidro-5-(2-piridil)-1H-1,4-benzodiazepin-2-ona

Proprietăți: cristale incolore; insolubil în apă

Acțiune:

anxiolitic puternic

relaxant muscular

sedativ și hipnotic 

Utilizare: – tulburari psihosonatice și stări depresive. (Dima, 2001).

DIAZEPAM – 7-Cloro-2,3-dihidro-1-metil-5-fenil-1H-1,4-benzodiazepin-2-ona

Proprietăți: pulbere cristalină albă, fără miros, gust amar, practic insolubil în apă

Acțiune:

anxiolitic

relaxant muscular

tocolitic

metabolitii sunt activi (oxazepam; clordiazepam) 

Utilizare: stări anxioase, nevroze, hipnogen, dismenoree. (Dima, 2001).

LORAZEPAM – 7-Cloro-5-(2-clorofenil)-2,3-dihidro-3-hidroxi-1H-1,4 benzodiazepin-2-ona

Proprietăți: cristale alb-gălbui, fară gust, fără miros, insolubil în apă, fotosensibil.

Acțiune: anxiolitic, prin metabolizare conduce la produși inactivi.

Întrebuințări: stres, agitație psihomotorie. (Dima, 2001).

MEDAZEPAM – 7-Cloro-2,3-dihidro-1-metil-5-fenil-1H-1,4-benzodiazepine

Proprietăți: cristale slab-galbui, insolubil în apă, clorhidratul→rosu portocaliu, solubil în apă.

Acțiune: tranchilizant

Întrebuintari:

sindroame psihice însoțite de tulburări neurovegetative (cardiace, respiratorii, digestive)

stări anxioase

insomnie

ALPRAZOLAM – derivat de 1,4-benzodiazepina care in pozitiile 1-2 e condensata cu un heterociclu 1,2,4-triazolic

Proprietăți: cristale albe, insolubil în apă

Acțiune: anxiolitic cu latență și acțiune de scurtă durată, antidepresiv cu efect sedativ moderat, miorelaxant

Întrebuințări: anxietate, depresie. (Dima, 2001).

AMFETAMINE

DEFINIȚIE

Amfetaminele sunt droguri, medicamente care măresc viteza de reacție a corpului. Ele fac inima să lucreze mai repede și pompează adrenalina în sistem. (Gafiță, 2003).

Ele au fost create pentru prima data în Germania prin 1910. Erau distribuite militarilor din primul război mondial, ca să suporte mai usor oboseala și pentru a le stimula agresivitatea. Acestea le dadeau soldaților mai multă energie și le creștea viteza.

Au un efect asemănător cu cel al cocainei, intervenind prin stimularea norepinefrinei (adrenalina). (Gafiță, 2003).

Uzul medical al amfetaminelor era un lucru obișnuit în anii 50 și 60 când erau folosite în mod sălbatic pentru combaterea depresiei și pentru scăderea în greutate. Oricum, marea majoritate a firmelor ce le produceau au fost încet eliminate de pe piață. (Gafiță, 2003).

Cel mai comun tip de amfetamine întâlnite pe străzi este o pudră albă numită Amfetamina sulfat. Aceasta este o pudră produsă ilegal, cu concentrații diferite: între 6% și 10% puritate care, de obicei, costă între 5 și 10 lire sterline per gram și cu puritate între 25 și 35% costă între 25 și 35 lire sterline/gram. (Gafiță, 2003).

Amfetaminele și derivații acestora (MDMA, MDEA, MDA, DOB) pot fi găsiți pe piață sub formă de pulbere (amfetamina) sau tablete (amfetamina și ATS). Pastilele sunt de diferite forme, mărimi și culori. Ar mai putea conține, pe lângă amfetamină, cafeină și lactoză.

Amfetaminele Sulfat pot fi prizate pe nas, linse de pe deget sau injectate. Unii le fumează, dar din cauză că nu ard prea bine, această metodă nu este foarte întâlnită. (Gafiță, 2003).

Există de asemenea o formă de amfetamină, numită speed, în mod obișnuit numită gheață (dar și cristal, sticlă și înghetată), desi este destul de rar întâlnită. Are efecte similare, dar durează până la 39 de ore și este considerată de profesioniști ca fiind mai puternică.

PREZENTARE

Există sub mai multe forme și combinații: amfetamine, metamfetaminasi dexamfetamina. Sunt sub formă de comprimate, capsule, pulbere albă, bej sau lichidă (soluție introdusă în capsule). (Gafiță, 2003).

Amfetamine disponibile pe piata neagră:

ORTENAL (AMFETAMINA)

ORTEDRINA (AMFETAMINA)

BENZEDRINA (AMFETAMINA)

TONEDRON (METAMFETAMINA)

METEDRINA (METAMFETAMINA)

MAXITON (DEXAMFETAMINA)

MOD DE ADMINISTRARE

Amfetaminele se consumă pe cale orală, prin inhalare, prin prizare sau prin injecții intravenoase.

Amfetaminele sunt, de obicei, sub formă de pudră albă sau maro, dar pot fi și sub forma de pilule sau capsule și se inhalează sau se injectează. (Gafiță, 2003).

EFECTE

Utilizarea îndelungată poate produce mânia persecuției. Generează stări de bună dispozitie, supraexcitare. Efectele amfetaminelor sunt mai mult fizice și mai putin psihologice.

Se urmărește prelungirea senzațiilor euforice, creșterea capacității fizice și psihice, o mai mare încredere în sine, o hiperactivitate motrică și sexuală. (Gafiță, 2003).

În cazul injectării intravenoase apare un flash violent odată cu încălzirea corpului.

NEDORITE:

Se dilată pupilele (mitriaza). Apare în faza a doua o depresie ce incită la consum.

Apar tulburari psihice, somnolență, probleme de alimentație, impulsuri agresive. Creeaza o dependenta foarte puternică ! (Gafiță, 2003).

Ecstasy este o substanță sintetică, ce derivă de la amfetamine, produsă pentru prima data în 1914. MDMA, numit și Adam, Ecstasy sau X-TC este un drog sintetic, psihoactiv, halucinogen și cu proprietati asemănătoare amfetaminelor. (Gafiță, 2003).

Efect pe termen scurt

Specifice pentru Ecstasy sunt ca efecte, senzația de gât și gură uscate, transpirație excesiva și creștere a presiunii sângelui.

Drogurile, în general, reduc senzația de foame și oboseală și stimulează abilitatea de coordonare a corpului. Consumatorulul se va simți relaxat și în completă armonie cu toți prietenii și tot ceea ce îl înconjoară. (Gafiță, 2003).

Supradoza

Consecințele supradozei la ecstasy n-au fost explorate în totalitate încă, dar surse

sigure indică posibilitatea dereglării activitații inimii, temperatura corpului foarte ridicată care duc la moartea consumatorului. (Gafiță, 2003).

Efect pe termen îndelungat și consecințe

Consumul frecvent și pe termen îndelungat poate conduce la stări de frică, panică și confuzie. Efectele asociate consumului de MDMA sunt probleme psihice, incluzând confuzie, depresie, tulburări ale somnului, anxietate severă, nevoia irezistibilă de a consuma drogul și paranoia, în timpul consumului sau după. (Gafiță, 2003).

Simptomele fizice

Sunt reprezentate de tensiuni musculare, sfărâmarea involuntară a dinților, vedere încețoșată, mișcări rapide ale ochilor, stare de leșin, frisoane.

MDMA, la fel ca și metamfetaminele, distruge neuronii producători de serotonină, neurotransmițător ce joacă un rol direct în reglarea agresivității, dispoziției, activitatii sexuale, somnului și sensibilității la durere.

Din acest motiv, MDA si MDMA sunt asociate cu trăirea unor experiențe sexuale, relaxare și sociabilitate deosebite. (Gafiță, 2003).

Amfetamina Sulfat

Amfetamina Sulfat dă celor care o folosesc extra energie pentru 4-6 ore, previne somnul, reduce apetitul, mărește viteza inimii, accelerează respiratia și dilată pupilele.

Consumatorii acestei amfetamine se simt plini de energie, mai veseli și încrezători și din cauza acestor efecte există un risc foarte mare al dependenței psihologice. (Gafiță, 2003).

Consumatorul poate simti de asemenea și o ușoară senzație de gâdilare când este atins. Resursele de energie ale organismului sunt consumate rapid din cauza lipsei alimentelor, somnului și crește cerința acestuia de noi resurse. (Gafiță, 2003).

Din această cauză consumatorul se simte adesea obosit la câteva zile după folosirea drogului. Cu această senzație de oboseală consumatorii se pot simți de asemenea iritați, anxioși și nelinistiți. (Gafiță, 2003).

Dozele mari, mai ales dacă sunt repetate des în doar câteva zile, în unele cazuri, produc delir, panică, halucinații și sentimentul de paranoia.

Consumul excesiv poate slăbi consumatorul și rezistența acestuia în fața bolilor, lucru care poate avea efecte secundare negative asupra sănătății generale a consumatorului.

Pentru a păstra efectul dorit, consumatorii trebuie să mărească dozele. Când se opresc, consumatorii sunt adesea depresivi, letargici și extrem de infometați. Amfetaminele nu fac decât să anuleze senzația de foame, înlocuind-o cu o senzație de sațietate. (Gafiță, 2003).

Consumatorii înrăiți riscă afectarea vaselor de sânge, a inimii mai ales cei care au deja probleme cu o mare presiune a sângelui, probleme cu inima și cei care fac exerciții de forță în timp ce iau drogul. (Gafiță, 2003).

Consumatorii care sunt obisnuiți cu doze mari riscă să dezvolte crize de halucinații, deziluzii și paranoia. Aceste situații se pot dezvolta în clasice cazuri de psihoză paranoică din care durează luni de zile pentru a-și reveni sau care devin permanente. (Gafiță, 2003).

Multe femei dintre cele care folosesc amfetamine constată că menstruația lor devine neregulată sau se oprește. Se știe că folosirea de amfetamine și contraceptive duce la creșterea presiunii sângelui, care în timp mai indelungat afectează inima, vasele de sânge și ficatul. (Gafiță, 2003).

Mai mult, amfetaminele pot diminua efectul pastilelor contraceptive a căror eficientă scade simțitor. (Gafiță, 2003).

SFATURI DE SIGURANȚĂ

Este posibil să supradozați amfetaminele, fapt care duce la efecte negative asupra organismului și chiar la moarte.

Orice persoană care ia amfetamine pe perioade îndelungate de timp este sfătuită să ia complexe de multi-vitamine și suplimente de calciu și să fie atentă la fluctuațiile greutății și păstrarea acesteia. (Gafiță, 2003).

Evitați să vă injectati speed. Acest lucru vă poate afecta negativ organismul și împrumutul de ace poate transmite, boli și virusuri cum este HIV. (Gafiță, 2003).

HEROINA

Este un drog opiaceu sintetizat din Morfină. Medicament extras din opiu, capabil să calmeze durerile intense, acționand asupra sistemului nervos central (analgezic central) și provocând adormirea.

Formula IUPAC : diacetil-morfina

Formula moleculară: C21H23NO5

Masa moleculară: 369.4110

Heroina a fost produs pentru prima dată în 1874 fiind gândită ca substanță non-adictivă, cât și cu utilitate în bolile respiratorii și în dependență de morfină, fiind capabilă să elibereze simptomele de sevraj ale morfinei.

Ulterior s-a constatat că manifestă aceleași efecte farmacologice ca și morfina. În multe părți ale lumii heroina este utilizată ca analgezic (pentru eliberarea de dureri), în special în bolile terminale.

Deși în multe țări, producerea și importul drogului sunt interzise și nefolosită în scopuri medicale, heroina predomină în traficul ilicit de narcotice deoarece produce un potențial mai mare decât morfina fiind astfel mai ușor în contrabandă. (Gelder, 1994).

Heroina este un antidepresiv al sistemului nervos central (SNC), eliminând durerea și induce somnul. Ea produce o stare de reverie, de bunăstare și încălzire.

De asemenea, produce constricția pupilelor, depresie respiratorie, care în extremă cauzează moartea. Heroina activează regiuni cerebrale producând senzații euforice și regiuni cerebrale prin care produce dependența fizică. (Gelder, 1994).

De aici apare capacitatea de a produce atât dependență psihologică, cât și fizică.

Caracterul său de dependență se caracterizează prin dorință persistentă pentru drog, toleranță (necesitatea pentru doze din ce în ce mai mari pentru a ajunge la același rezultat) și sevraj dureros și periculos. (Gelder, 1994).

Simptomele de sevraj includ panica, greață puternică, crampe musculare, frisoane reci, insomnie. Heroina consumată în perioada de sarcină crește riscul de avort și naștere de copil mort. (Gelder, 1994).

Copiii expuși consumului de heroină în uter ajung la naștere în sevraj și manifestă diferite probleme de dezvoltare.

Pe lângă pericolul supradozei, dependentul constituie subiectul malnutriției, formelor de hepatită, pneumonie și SIDA.

De obicei, consumatorii își injectează heroină intravenos, dar pot injecta și im sau subcutamat, pot fuma sau aspira. Efectele apar în 3 – 6 ore. În unele cazuri dependenții se strâng în locuri denumite „galerii de tras”, adesea situate în clădiri abandonate.

Folosirea aceluiași ac crește semnificativ riscul de dobândire a SIDA (de la sângele contaminat transmis prin seringă). Diferiții distribuitori de heroină asigură adesea nume de marcă prodelor lor și aceasta pentru a asigura rumoarea forței lor (Death Wish, DOA) sau efecte (Încântarea serii, Magie). (Gelder, 1994).

Deoarece concentrația și tăria drogului sunt variabile ce nu pot fi monitorizate, fiecare administrare poate aduce cu sine posibilitatea instalării supradozei, a bolilor prin contaminare sau exitusul. (Gelder, 1994).

Consumul de droguri multiple ce includ și heroină au ca rezultat vizite la camera de urgență. De exemplu, „biluțele rapide”, un consum de heroină și cocaină pe traseu iv, moderează prăbușirea așteptată la consumul de cocaină.

Pe măsură ce pudra de heroină a devenit mai accesibilă în grupurile crescânde ale clasei mijlocii au apărut și situațiile de supradoză. (Gelder, 1994).

Cel mai consumat drog în România este heroina. Puritatea acesteia pe stradă este aproximativ de 30%. Consumul de heroină este mult mai ridicat decât în 1999, și a devenit o problemă serioasă de sănătate publică.

MOD DE ADMINISTRARE

– injectată

– inhalată

– fumată

În special Heroina 3 – se prizează (sniffing) cu ajutorul unor dispozitive (tub de metal, plastic, carton rulat, paie de baut).

Se injectează (shoot) pe cale subcutanata, intravenoasă sau intramusculară. Drogul se injecteaza după ce se dizolvă într-o lingură de apă călduță.

Se mai poate amesteca cu citrice sau oțet care ameliorează aciditatea heroinei. Injecțiile sunt practicate în brațe, în gambe, glezne, sub limbă.

Heroina se fumează, se prizează, se inhalează sau se injectează pe cale subcutanată, intravenoasă sau intramusculara. Injecțiile sunt practicate în brațe, în gambe, glezne, picioare, sub limbă. (Gelder, 1994).

PREZENTARE

Diacetilmorfina (Diamorfina) este supranumită "heroina" din cauza efectelor sale "energetice", clorhidratul de diacetilmorfina fiind un produs de semi-sinteză.

Cu o concentrație mai ridicată de diacetilmorfina (60-95%), Heroina nr. 4 se prezintă sub formă de pudră mai mult sau mai puțin fină, ca atare sau în amestec cu alte substanțe, de culoare albă, bej sau brună.

Heroina degajă un miros specific, întepator, care poate fi asemanator, uneori cu cel al opiumului. Are un gust mai mult sau mai puțin amar.

Heroina pulbere este maro, bej sau gri și se trafichează sub forma unor mici pachețele (“bile”) cântărind între 0.01 grame până la 5 grame (bile de o doză sau bile reprezentând doze multiple care trebuie porționate). Prețul pentru o “bilă” poate varia de la 5 la 10 dolari SUA. (Gelder, 1994).

HEROINA sau diacetilmorfina (diamorfina); denumirea se datorează efectelor sale de energie și este un produs de semi-sinteză. Se fabrică în prezent numai în laboratoare clandestine.

Sunt 4 sortimente de heroină, respectiv HEROINA 1, 2, 3 și 4. Primele două tipuri nu sunt căutate fiindcă au o concentrație mică de substanța activă.

HEROINA NR 3. are o concentratie de pâna la 60% DIACETILMORFINĂ; se mai numeste brown sugar, Hong Kong Rocks, Vogelfutter .

HEROINA NR 4. are o concentrație ridicată de DIACETILMORFINĂ (60-95%). Această heroină este tăiată la toate nivelurile de vânzare cu diferite substanțe chimice (manitol, lactoză, talc, bicarbonat, etc).

Dozele vandute in strada nu contin mai mult de 5-85% diacetilmorfină. Are un gust amărui.

Prezentare: sub formă de pudră, mai mult sau mai puțin fină sau în amestec cu alte substanțe de culoare albă, bej sau brună. (Gelder, 1994).

EFECTE CĂUTATE

Injecția provoacă imediat o reacție intensă de euforie (flash), după care urmează o stare de relaxare, destindere, senzații de căutare de sine, stare ce dureaza 2-6 ore.

Aceste efecte sunt mai puțin puternice când este prizată sau fumată. Apare dependența fizică și psihică de la prima administrare. (Gelder, 1994).

EFECTE NEFASTE

Se îngustează pupila (mioză), apar grețuri, încetinire a ritmului cardiac și crestere a temperaturii corpului. Pe termen lung pot apărea tulburări intestinale, urinare, hepatită virală, pneumonii. (Gelder, 1994).

Supradozarea poate fi fatală. In cazul lipsei de drog apare sevrajul care se manifestă prin secreție nazală, lacrimară, sudoripară, spasme, dureri musculare, diaree, deshidratare, crampe abdominale. (Gelder, 1994).

DEPISTAREA CONSUMATORILOR

seringa hipodermică, pipetă, ac de seringă

cooking spoon – lingură cu mânerul îndoit înnegrită la foc

înțepături de ace pe brațe, decolorarea pielii pe antebrat, îngălbenirea acesteia

suspectul are un aer de somnolență, este necomunicativ, dezinteresat, are pupilele îngustate, ochii decolorați

comportament irascibil, agitat, nervos

înainte de injectare sunt alarmați, apar scurgeri nazale, dureri, mâncărimi, căscaturi, dilatarea pupilelor (simptome de sevraj). (Gelder, 1994).

COCAINA

Cocaina este un alcaloid obținut din frunzele de Erytroxylon coca, un arbust originar din Peru.

Folosită ca și drog, cocaina este prizată pe nas, datorita proprietății ei de a trece ușor de bariera mucoaselor și datorită bogatei vascularizații la acest nivel ; datorită acestei vascularizații se produc leziuni ale septului nazal care pot ajunge până la necroză și perforație. În prezent, din cocaină s-a produs un derivat, “kack”, căruia i se atribuie un efect și mai puternic. (Tihan, 1996).

Prizarea de cocaină determină o stare de euforie, de bine, cu dispariția senzației de foame și oboseală (cultura de coca a fost stimulată de conquistadorii spanioli pentru că permitea indigenilor să muncească până la epuizare fără hrană) ; se adaugă o senzație de vioiciune, de vigoare, îndrăzneală, cu senzația de ușurință. (Tihan, 1996).

Formula moleculara a cocainei este C17H21NO4

ARBUSTUL crește la temperaturi de 18-25 grade și are înălțime de 1-1,5 m. Se cultiva în America de Sud și în prezent sunt 400-500.000 ha cultivate. (Tihan, 1996).

ISTORIA COCAINEI

Cu mult timp în urmă, cocaina era extrasă din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de către amerindienii peruani și cei din diferitele tări ale Americii de Sud.

Folosirea acestor frunze este anterioară timpului istoric cunoscut, astfel că tot ceea ce știm este în întregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din America de Sud demonstrează faptul că mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural încă dinaintea apariției Imperiului Incas, cu aproximatie în jurul anului 3.000 î.Hr. și că efectele acestora asupra stării de spirit și asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de către indieni. (Tihan, 1996).

Planta era considerată a fi un dar al zeilor și era folosită în timpul ritualurilor religioase, înmormântărilor și a altor situatii speciale. În momentul apariției spaniolilor, în secolul al XV-lea, Imperiul Incas era în declin.

În această perioadă frunzele de coca nu mai erau folosite decât de către clasa conducătoare sau doar în scop ritualic. La început, spaniolii au încercat să-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barieră în calea convertirii la crestinism. (Tihan, 1996).

Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a băstinasilor pentru munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o importantă fortă de muncă să lucreze în conditii grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur si argint.

Frunzele de coca, laolaltă cu ceaiul, cafeaua si tutunul au fost aduse în Europa de către exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar înainte de secolul al XIX-lea. (Tihan, 1996).

Acest fapt se poate datora si deteriorării frunzelor în timpul călătoriei, ceea ce le slăbea mult efectul.

În 1862 Albert Niemann reuseste să extragă dintr-o substantă cristalină derivata din frunzele de coca o formă pură de cocaină. Cocaina era extrem de pretuită în deceniile opt si nouă ale secolului al XIX -lea si multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea terapeutică a cocainei. (Tihan, 1996).

Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Thomas Edison aprobau în anul 1888 folosirea cocainei, a băuturii Coca-Cola ce continea în mod natural cocaină si se recomanda singură ca fiind "băutura care înlătură obosela". (Între timp Coca- Cola a înlocuit continutul de cocaina cu cofeină). (Tihan, 1996).

Înainte de anul 1960, cocaina nu era intens folosită în Statele Unite decât printre animatorii din localuri si cântăretii de jazz. Utilizarea drogului a fost interzisă, atât în domeniul medical, cât si în scop recreativ începând din anul 1914. (Tihan, 1996).

Nativii din Anzi folosesc încă frunzele de coca pentru efectul stimulant. Adesea ei le amesteca cu scrum si var si se spune că pot merge zile întregi fără să le fie foame sau să se simtă obositi. (Tihan, 1996).

MODURI DE PREZENTARE

,,Taiată", în amestec cu alte substanțe pentru a atinge o puritate de 10-30% și împachetată în mici pachetele de hârtie sau aluminiu, ori paie termosudate. Are aspect de pudra cristalină albă ca zapada. (Tihan, 1996).

MODURI DE ADMINISTRARE

,,sniffing" – prizare cu ajutorul unui pai.

,,speed ball" – injectabilă sub formă de soluție sau în amestec cu heroina sau morfinice.

,,free basing" – amestecarea cocainei cu un solvent sau alcool, încălzirea amestecului și inhalarea vaporilor degajati. Pericol de explozie!

,,pasta" sau ,,basuco" – este fumată în tările producatoare în amestec cu marijuana.

EFECTE CĂUTATE

excitant care inlătură efectele oboselii.

la scurt timp după prizare (cca. 20 min.) induce stare de euforie, încredere în sine, multumire și dă impresia unei capacități mărite a funcțiilor intelectuale.

prin injectare, efectele apar dupa 20 sec. sub forma unei stări euforice.

EFECTE NEDORITE

pe termen scurt antrenează o stare de agitație și instabilitate, tulburări de judecata și decomportament: transpirații, dilatarea pupilelor. La doze puternice apar convulsii, paranoia, psihoze, pierderea greutății, grețuri.

pe termen lung apar perforații ale mucoasei nazale, eczeme în jurul nărilor. Dependenta psihică se instalează rapid. (Tihan, 1996).

UTILIZĂRILE MEDICALE ALE COCAINEI

Pentru a resimți o senzație cum ar fi cea de durere, informația trebuie să treacă de la un nerv la altul sub formă de impulsuri până ajunge la creier, unde este procesată și interpretată ca atare. (Tihan, 1996).

Cocaina inhibă această transmitere a informatiei, comunicarea între terminațiile nervoase fiind astfel imposibilă. Lista afecțiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, listă alcătuită de personalități medicale ale deceniilor opt și nouă ale secolului al XIX-lea, este cu adevarat impresionantă și lasă să se înțeleagă faptul că planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul. (Tihan, 1996).

În 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitătile de potențial anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost sustinut cu tărie de către Freud, acesta căpătând astfel de informatii asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice în care se afirma că drogul poate fi folosit în tratarea dependenței de morfină și alcool. (Tihan, 1996).

Freud nu credea că și cocaina poate provoca dependentă. Desi drogul era bine văzut în acele timpuri, de la sfârșitul secolului, a inceput să devină evident faptul că folosirea lui poate avea urmări dezastruoase. (Tihan, 1996).

Într-unul dintre cele mai tragice cazuri a fost implicat chiar un prieten apropiat al lui Freud, dependent de morfină. Freud își tratase prietenul cu cocaină, si devenise chiar el însusi dependent de aceasta. În mai puțin de un an el a început să sufere de o intoxicație și în scurt timp a decedat.

Freud nu a putut renunța la consumul de cocaină vreme de câtiva ani. Dar și el și alții au inceput să scrie despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri.

Devenise evident faptul că planta de coca putea fi un bun anestezic, în special în cazurile de chirurgie oculară, dar efectele secundare erau atât de neplăcute încât folosirea sa a fost scoasă în afara legii de către cele mai multe guverne. (Tihan, 1996).

DEPENDENȚA DE COCAINĂ

Pentru a produce efectele specifice, cocaina poate fi introdusă în corp prin prizare, înghițire sau injectare.

Doar cocaina pură se poate fuma. În afară de America de Sud, unde aceasta se mestecă și este absorbită prin pereții bucali, mucoasa stomacală și intestinală, cocaina este cel mai des folosită sub formă de pudră.

Acest praf este rapid absorbit prin toate membranele cum ar fi mucoasa bucală, căile nazale și tractul gastrointestinal. (Tihan, 1996).

Praful este forma cea mai des folosită a drogului și pentru că este astfel mult mai ușor de trecut granițele unei țări decât sub forma de frunze.

În ideea creșterii profiturilor, cocaina hidrocloridă este amestecată cu zahăr sau cu alte droguri, expunând astfel consumatorul la efectul altor substanțe necunoscute și potențial periculoase.

Cea mai populară formă de utilizare a cocainei este, în zilele noastre, “priza”. În câteva secunde apare o senzație de amorțire în interiorul nasului, care durează aproximativ cinci minute.

După aceasta se inițiază o stare crescândă de euforie și energizare, apoi un moment culminant ce durează zece-douăzeci de minute, apoi descrește.

În dorința lor de menține acest punct culminant, utilizatorii continuă să prizeze drogul cam la fiecare treizeci de minute, până când cantitatea de drog disponibilă se epuizează. (Tihan, 1996).

Consumatorii experimentați sau care utilizează frecvent cocaina, si-o administrează intravenos. Senzația, foarte puternică, se produce într-un interval de unu, două minute și se diminuează după aproximativ treizeci de minute; ca și în cazul “prizei”, utilizatorul își va injecta din nou drogul, în funcție de cantitatea disponibilă.

Cocaina se fumează în Peru, Ecuador, Columbia și Bolivia unde se găsește mult mai ușor sub această formă. Efectele produse prin fumatul pastei de cocaină sunt de mai scurtă durată și, uneori consumatorii ei fumează timp de câteva ore. Din 1985, pasta de coca nu a mai fost importată de Statele Unite pe scară largă, dar deoarece procesarea brută a pastei este mai ieftină decât producerea clorhidratului de cocaină, situatia se poate schimba. (Tihan, 1996).

Cei ce consumă cocaină declară că folosirea drogului este mult mai importantă decât hrana, sexul, prietenii, familia sau locul de muncă. Principala lor problema este cum să înlăture efectele neplăcute ale lipsei drogului și numai acest lucru ne-ar putea convinge să nu îl folosim. (Tihan, 1996).

EFECTELE COCAINEI ASUPRA CORPULUI OMENESC

Cocaina are un efect anestezic datorită interferenței sale în transmiterea informațiilor de la o celulă nervoasă la alta.

Folosită altădată ca anestezic local în chirurgia oculară, s-a descoperit că afectează corneea și are și alte efecte secundare nedorite.

Cocaina este un potențial vasoconstrictor, ce îngustează (sau contractă) vasele de sânge. (Tihan, 1996).

De asemenea, accelerează respirația și mărește temperatura corpului, induce starea de vomă. În doze mărite pot produce o stare de tremor și convulsii.

Aceste efecte de stimulare pot rapid să conducă la un colaps al sistemului nervos central, care poate duce la rândul lui la insuficientă respiratorie și/sau stop cardiac și, într-un final, la moarte. (Tihan, 1996).

După expuneri frecvente la efectele cocainei anumite arii ale sistemului limbic (grup de structuri ale creierului legate de emotivitate și motivație) sunt mult mai sensibile la un tip de convulsii similare epilepsiei.

Farmacologic, are două proprietăți proeminente:

Este un anestezic puternic, asemănător ca acțiune cu efectele novocainei. Este un drog puternic stimulent, asemănător cu cele ale adrenalinei. Crack – cocaina purificată, mai puternică, mai periculoasa, de obicei se fumeaza, este calea cea mai scurta spre creier.

Starea de extaz la o doza tipică inhalată de cocaină dureaza aproximativ 20 de minute. În aceasta perioadă de timp consumatorul este foarte energic, încrezător în sine și stimulat, sau apar alte semne precum dilatarea pupilelor, rinoree și lipsa apetitului. (Tihan, 1996).

Această senzatie de extaz este urmată de o depresie profundă și o dorință intensă pentru o nouă doza, oboseală psihică, stare de neliniște și iritabilitate.

O supradoza poate cauza agitație extremă, stop respirator, stop cardiac sau moarte.

Mai sunt prezente simptome precum:

– dilatare anormala a pupilei ochiului;

– sporirea batailor inimii;

– transpiratie;

– ameteala sau voma;

– cresterea tensiunii, logoree.

Cocaina produce o puternică pierdere a apetitului, ceea ce duce la o severă pierdere în greutate și la dezechilibru alimentar. De asemenea, conduce și la apariția insomniilor. (Tihan, 1996).

Efectele cocainei asupra psihicului includ în mod obișnuit paranoia, delirul de persecuție, halucinațiile vizuale, auditive și tactile, cresterea numărului de acte iraționale, nervozitatea, neincrederea, depresia și lipsa motivatională.

Datorită solicitării sporite a inimii din timpul consumului de cocaină, persoanele cu probleme cardiace, cum ar fi hipertensiunea sau cei cu probleme cardiovasculare, sunt mult mai expusi unor traumatisme fatale. (Tihan, 1996).

Există rare cazuri de hemoragii cerebrale (sângerări în interiorul creierului) datorate unei măriri acute a presiunii sangvine.

Dacă este administrată intravenos, seringile nesterile pot cauza infecții și boli. Aceste afectiuni pot include hepatita B, otrăvirea sângelui, inflamarea inimii și a valvelor sale și, bineinteles, S.I.D.A. (Tihan, 1996).

Fumatul pastei de cocaină produce grave complicații: bronșita, tuse persistentă, imagine neclară, disfuncții ale circulatiei pulmonare.

Folosirea frecventă și vicioasă a cocainei duce la depresie, anxietate, iritabilitate și la alte boli psihice menționate anterior.

În ciuda faptului că este posibil ca folosirea continuă a cocainei să nu reducă efectele neplăcute ale renuntării la drog, dependenților le este foarte greu să renunțe, atâta vreme cât îl pot obține cu ușurință. (Tihan, 1996).

DEPISTAREA CONSUMATORULUI

cei care prizeaza au nasul roșu afectat de cuperoza și eventual cu eczeme.

cei care se injectează prezintă urme de înțepături ca heroinomanii.

se pierde în greutate, fața este pală, amețeli, stări de vomă, excitabilitate, halucinații

paranoice.

MARIJUANA (CANABIS)

Canabisul este un drog de risc ce provine prin prelucrarea cânepii indiene. Se fumează în amestec cu tutunul (joint) sau se amestecă în mâncare.

Se găsește sub formă de iarbă (frunze uscate sau inflorescențe), plăci sau bare de culoare maro, verde sau galbenă, obținute din rădăcina plantei și ulei.Canabisul îi face pe oameni mai relaxați, mai voioși, mai vorbăreți. (Tihan, 1999).

Ritmul cardiac se accelerează, scade capacitatea de coordonare, echilibrul devine precar, timpul de reacție se prelungește, memoria și capacitatea de învățare se diminuează.

Dozele mai puternice pot conduce la paranoia și halucinații. Marijuana poate provoca pierderea ireversibilă a capacității intelectuale a adolescenților.

Cânepa poate fi adaptată. Inflorescențele, frunzele tocate formează iarba de canabis, care are aspect de tutun sau ceai, compusă din ramuri laterale, frunze și flori ale plantei, strivite și uscate. Orice planta de canepa contine THC (Tetra Hidro Canabinol). (Tihan, 1999).

ISTORIA MARIJUANEI

De-a lungul timpului marijuana a fost folosită în diferite culturi pentru schimbarea stării de spirit, a percepției, cu alte cuvinte pentru a atinge o treaptă mai înaltă de conștientizare. (Tihan, 1999).

Efectele sale variază de la mărirea capacității creative, până la provocarea experiențelor mistice și la menținerea ridicată a capacităților senzitive.

După alcool, marijuana este cea mai populară din așa numitele “droguri recreative”. Ea a mai fost folosită însă și în alte scopuri.

În unele triburi primitive din America de Sud, Africa și India, “cannabis” a fost folosită în cadrul ceremoniilor religioase și în scopuri medicale.

Minerii africani obișnuiau să o folosească pentru a le ușura munca dificilă, iar jamaicanii o consumau la sfârșitul zilei pentru a le înlătura oboseala. (Tihan, 1999).

Ca drog a fost utilizată în diferite părti ale lumii timp de secole, iar în Statele Unite mai ales în secolul XX. (Tihan, 1999).

Prima menționare scrisă apare într-o carte de medicină intitulată ”Tratat despre plante”, în China secolului al II-lea i.e.n., unde era folosită ca anestezic încă de acum 5.000 de ani. (Tihan, 1999).

Vechii asirieni, perșii, romanii și indienii foloseau acest drog pentru a controla spasmele musculare, pentru a calma durerea, cât și în tratarea indigestiei. Marijuana era folosită curent în medicina traditională din Africa și Asia. (Tihan, 1999).

În secolul al IX-lea, asirienii începuseră să o folosească ca tămâie. Încă din 1611 marijuana era cultivată în Jamestown, Virginia. In secolul al XIX-lea era folosită în tratarea spasmelor musculare, a durerilor de cap, a travaliului, insomniei și a durerilor menstruale. Este încă folosită ca medicament în Orientul Mijlociu și în Asia. (Tihan, 1999).

FORME DE PREZENTARE

Trabuc sub formă de țigară pură.

Amestec sau shilom în amestec cu tutun

HASIS – RĂSINA DE CANABIS se colecteaza prin strivirea plantei după care se adauga liant (clei, ceara) comprimată în pâini sau turte cu urmatoarele culori:

– kaki-verzuie – Maroc – concentratie de 8-12%

– maro-pamantie-rosiatica Liban 12-18%

– neagra Pakistan, Afghanistan 25-28%

ESENȚA DE CANABIS (ULEI DE HAȘIS) se obține din distilarea canabis-ului tocat, iar uleiul rezultat are concentratie 70%. Este o substanță vâscoasă de culoare neagră cu nuanțe verzui, densă, insolubilă. (Tihan, 1999).

MOD DE ADMINISTRARE

Joint – țigări sau pipe mici speciale în amestec cu tutun sau pastă de coca.

Ganja – frunze tinere și vârfuri florifere ale plantei femela, presate sau rulate într-o masă lipicioasa de culoare verde-inchis sau brun-verzuie cu miros agreabil și gust caracteristic.

Charasul – rezina extrasa din vârfurile plantei femele. Apare ca pudra gri-alba din care se prepara pâini sau foi subțiri aproape transparente.

Bhang – din frunzele cele mai bătrâne sau mai coapte ale plantei. Se fumeaza sau se fierbe în apă și prin adaugare de unt se formeaza un sirop. Prin ingerare, cantitatea de substanță ce trece în sânge este mai mica cu 4-6%.

Uleiul – se udă o tigara care a fost găurită cu acul și apoi se îmbracă în altă hârtie

Exemple de forme in distributia en-gros:

săpunuri

talpi de 250 g

plachete învelite în folie de plastic

șosetă-sac de pânză

bidoane, cutii, conserve, sticle pentru ulei

Exemple en-detail:

plicuri sau mici saci de plastic

baghete de 2-5 g de rășină (hașiș) învelite în poleială sau celofan

fiole mici cu esență (ulei)

EFECTE CĂUTATE

Sunt 4 faze distincte:

– excitatie, euforie

– confuzie mentală

– beatitudine

– depresie sau somn

ÎNTREBUINȚĂRILE MEDICALE ALE MARIJUANEI

Canabisul și derivatele sale pot fi utile în tratarea glaucomului și a anumitor afecțiuni oculare legate de nervul optic sau chiar și în cecitate. (Tihan, 1999).

Altă posibilitate de utilizare este legată de tratamentul stărilor de greață și de vomă, metodă asociată chimioterapiei în cazul pacienților canceroși. (Tihan, 1999).

Alte medicamente recunoscute ca având acest efect nu au fost la fel de eficiente. În 1973 câțiva pacienți cu leucemie – o formă de cancer- au fumat considerabil marijuana și au descoperit că le reduce starea de greață și că a acționat ca un veritabil stimulent pentru apetit.

Scăderea apetitului și scăderea în greutate sunt probleme majore în tratarea pacienților canceroși. (Tihan, 1999).

Canabisul a fost considerat ca o metodă de tratament și în cazurile de astm, anxietate, convulsii și depresii. Unii cercetători au sugerat că marijuana este și un relaxant muscular, un calmant pentru dureri și un agent ce luptă împotriva durerilor.

Comitetul Institutului de Medicină consideră că potențialul terapeutic deținut de marijuana, canabis și derivatele acestora necesită cercetări ulterioare, în scopul de a le explora potențialul în cadrul tratamentelor medicale. (Tihan, 1999).

Totuși, fără prescriptie medicală, potențialele daune asupra organismului depășesc calitățile cunoscute ale acestora.

EFECTELE ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

După trei sau patru decenii de studii în acest domeniu, cercetătorii au găsit dovezi referitoare la efectele dăunătoare ale fumatului asupra căilor respiratorii.

Fumatul marijuanei este, de asemenea, nociv. Actul fumatului este legat de apariția astmului, bronșitelor, emfizemelor, a afectiunilor cardiace si a numeroase forme de cancer, vizând în special plămânii. (Tihan, 1999).

Fumatul este, de asemenea, legat de creșterea complicațiilor din timpul sarcinii și a travaliului. Un copil cu mama fumătoare poate avea o greutate mai mică la naștere decât copilul unei nefumătoare. (Tihan, 1999).

Fumul tigărilor cu marijuana conține multe dintre substantele specifice fumului de tigări obișnuite, cum ar fi monoxidul de carbon și gudronul.

Pe de altă parte însă, conține și alți ingredienți: marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul, fumul său este încă și mai iritant și are un efect și mai puternic asupra căilor respiratorii superioare (sinusurile și laringele). (Tihan, 1999).

De asemenea, irită și traheea și bronhiile și cu cât fumul este mai adânc tras în plămâni și reținut la acest nivel mai mult timp, cu atât este mai mare și gradul de intoxicare.

Fumul lezează țesuturile și celulele plămânilor responsabile cu apărarea împotriva virușilor și infecțiilor. Este foarte posibil ca fumatul marijuanei, ca și cel al tutunului, să cauzeze tumori canceroase. (Tihan, 1999).

Există în marijuana ciuperci, bacterii, ierbicide și alte substante chimice care pot contamina planta însăsi și dăuna plămânilor sau altor organe. Ierbicidele, în special una numită paraquat poate afecta plămânii, inima, ficatul, glandele suprarenale, mușchii, splina și cortexul (acea parte a creierului care "gândeste"). (Tihan, 1999).

Munca inimii este îngreunată. Creșterea numărului de bătăi ale inimii și a presiunii sângelui poate fi comparată cu aceea pe care o suferă o persoană aflată într-o stare de stres extrem. (Tihan, 1999).

Totodată, presiunea sângelui poate scădea până la valori anormale. Are loc creșterea nivelului de monoxid de carbon și descreșterea nivelului de oxigen.

De asemenea, sistemul imunitar, care protejează organismul împotriva virusilor, bacteriilor și infecțiilor. (Tihan, 1999).

Marijuana afectează, de asemenea, și sistemul imunitar care protejează omul împotriva virușilor, infecțiilor și bacteriilor. S-a mai descoperit că aceasta interferează cu celulele care joacă un rol important în lupta împotriva virușilor și cancerului.

Folosită ocazional, marijuana poate stimula sau inhiba performantele sexuale, dar utilizatorii frecvenți se plâng de o descreștere a apetitului sexual. (Tihan, 1999).

Numărul spermatozoizilor descrește și mobilitatea le este diminuată, ceea ce poate avea importante efecte în fertilitate. Marijuana poate afecta sistemul endocrin care controlează hormonii și metabolismul și poate cauza o creștere a situațiilor de dezagregare a cromozomilor și astfel a defectelor la naștere ale copiilor. (Tihan, 1999).

Este știut că marijuana cauzează modificări asupra chimismului creierului. Este inhibată acțiunea acetilcolinei – un neuron ce transferă informația de la o celulă la alta – explicându-se astfel efectul negativ al marijuanei asupra memoriei.

Fumatul marijuanei are un spectru larg de implicații și la nivelul comportamentului și stărilor afective. Ea împiedică coordonarea mișcărilor, pierderea abilităților și a funcțiilor perceptuale și senzoriale. (Tihan, 1999).

Rapidele schimbări de stare pot produce scurte perioade de anxietate, confuzie sau chiar forme asemănătoare nebuniei.

În concluzie marijuana este un drog care nu trebuie folosit nici măcar accidental !!!!

DEPENDENȚA DE MARIJUANA

O serioasă amenințare cauzată de utilizarea repetată a oricărui tip de drog, inclusiv marijuana, este folosirea abuzivă a acestuia. (Tihan, 1999).

Cei ce abuzează de un drog sunt aceia care nu numai că îl folosesc în mod curent, ci cred că nu pot trăi fara el. Aceasta stare este numită “dependentă”.

O persoană care abuzează de marijuana sau de oricare alt drog, acționează în general astfel datorită unor probleme de natură psihologică. (Tihan, 1999).

Abuzul de marijuana trebuie tratat in acelasi fel ca în cazul abuzului de oricare alt drog: cu suport psihologic din partea unui personal calificat, cât și din partea familiei și prietenilor. (Tihan, 1999).

În timp ce unii consumatori de marijuana sunt deschisi în a admite acest lucru, cei mai mulți îl ascund. Este mult mai ușor de recunoscut un prieten sau o rudă consumatoare de marijuana, deoarece putem mult mai ușor observa schimbările de comportament. (Tihan, 1999).

Unele semne de avertisment în cazul abuzului de marijuana sunt:

ochi iritați

tuse cronică

ținută neingrijită

menstră neregulată la femei

iritabilitate

lapsusuri

schimbări recente, vizibile, de personalitate

paranoia, suspiciune si ostilitate

stări de trecere de la pasivitate la agresivitate fără un motiv clar

stare de oboseală și apație sau de depresie și letargie

dificultăti de vorbire

schimbarea dietei alimentare

scădere bruscă a realizărilor scolare

posesie a oricărui drog

dispariția nejustificată a unor sume de bani ai familiei

acuzarea unor stări neplăcute în mod frecvent, fără găsirea unor explicatii de ordin medical

probleme relationale sau frecvente dispute cu prietenii

comportament ascuns, incluzând instrăinarea și retragerea

permanente discuții despre marijuana sau utilizarea ei.

LSD (DIETILAMIDA ACIDULUI DEXTRO-LISERGIC)

LSD este o substanță chimica care modifică modul de a percepe lumea, apar halucinații, consumatorul devine agitat, poate sări de la etaj, îl sperie orice zgomot, tremură. (Vintileanu, 2000).

După un anumit timp apare o stare de depresie, dorința de a reutiliza drogul. LSD, tablete subțiri, colorate ce se iau pe cale bucala, sau o pulbere albă, cristalină, incoloră și insipidă.

Produce stari de transă, agitație, confuzie, frisoane, euforie, depresie, pupile dilatate, puls și tensiune mărite, halucinații.

Datorită structurii sale, similare cu o substanță prezentă în creier și datorită efectelor similare cu anumite psihoze, LSD a fost folosit în cercetarea bolilor mentale. (Vintileanu, 2000).

Efectele fizice includ: dilatarea pupilelor, scăderea temperaturii corpului, greața, piele de găina, creșterea glicemiei și a ritmului cardiac. (Vintileanu, 2000).

În faza halucinatorie, el are modificări în percepția spațiului și a timpului, însoțite de percepția distorsionată a mărimii și formei obiectelor, a mișcarilor, culorilor, sunetelor, atingerii și abilitatea consumatorului de a percepe obiecte prin intermediul simțurilor.

El poate descrie că aude culori și vede sunete. Abilitatea de a judeca rațional și de a vedea pericolul este tulburată, făcând consumatorul susceptibil la acte de autoagresiune. (Vintileanu, 2000).

MOD DE PREZENTARE

sub forma unui lichid incolor, insipid, inodor.

pudră albă, casantă sub forma de mici pilule, sub forma de comprimate, albe sau colorate avand conținut de 50 micrograme.

poate fi conservat pe hârtie sugativă, timbre postale, fluturasi adezivi sau cuburi de zahar.

o doză obișnuita conține 100-200 micrograme.

EFECTE

Flashback – senzație de călătorie cu retrăirea efectelor unor experiențe anterioare. În acest moment consumatorul este foarte periculos și violent.

Creeaza halucinații în sensul unor viziuni și transformări ale obiectelor înconjurătoare. (Vintileanu, 2000).

ALCOOLUL

INFORMAȚII GENERALE. SCURTĂ ISTORIE

Știm astăzi că de peste cinci milenii, de când există mărturii certe, alcoolul, sub o formă de preparare sau alta, a ținut și ține tovărășia omului atât în momentele sale fericite, cât și la necazuri. (Revista Medicală, 2002).

Cam tot de atunci se știe ca alcoolul are asupra organismului uman unele efecte benefice ( de bună dispoziție, de favorizare a digestiei, de stimulare a aparatului cardio-vascular și a erotismului, ca afrodiziac), dar și altele – și acestea sunt cele mai multe – care influențează malefic starea de sănătate fizică și psihică a omului, atunci când este consumat fără măsură. (Revista Medicală, 2002).

Băuturile alcoolice erau cunoscute încă din timpuri străvechi. În Babilon, pe malul Eufratului, în Egipt, în timpul lui Ramses al II-lea, acum 3.200 de ani, se fabrica berea prin fermentație. (Revista Medicală, 2002).

La greci, legenda și realitatea se contopeau în serbări dionysiace sau apoi la romani în cadrul petrecerilor patronate de Bacchus – zeul vinului -, consumul de băuturi alcoolice era considerabil. (Revista Medicală, 2002).

În ritualurile religioase, purificarea se făcea cu pâine și vin; acest act mitic mai dăinuie încă în ritualul bisericii ortodoxe.

Băuturile alcoolice distilate se cunosc încă de prin secolul al XV-lea. Celții, popor care a emigrat din Europa Centrala, au dus cu ei, în Insulele Britanice, o băutură pe care o numeau „whisky”, care în traducere înseamnă „apă de viață”; aceasta a rămas până astăzi regele băutorilor. (Revista Medicală, 2002).

În urmă cu 2.000 de ani, sub Nero, filozoful Seneca condamna alcoolismul cu epitetul „nebunie voluntară”. S-a pus întrebarea daca în zilele noastre mai există populații pe suprafața globului care nu consumă băuturi alcoolice. (Revista Medicală, 2002).

Mai există câteva grupuri de piei roșii din unele rezervații ale Americii de Sud. „Consumul de alcool în lume a devenit o problemă de sănătate publică, căreia trebuie să i se acorde toată atenția astăzi, pentru că mâine și mai ales poimâine s-ar putea să fie prea târziu” ( Organizația Mondiala a Sănătății). (Revista Medicală, 2002).

ACȚIUNEA ALCOOLULUI ASUPRA ORGANISMULUI

Alcoolul are o acțiune narcotică asupra sistemului nervos și ca orice substanță cu astfel de acțiune, determină în funcție de doză, de rapiditatea cu care este administrat, de vârstă ca și în funcție de reactivitatea generală a organismului și în particular în funcție de reactivitatea substratului morfo-funcțional cerebral, fie o acțiune predominant excitatori, fie inhibitori. (Revista Medicală, 2002).

Acțiunea de excitație ca și de inhibiție se instalează și se desfășoară fazic, acțiunea alcoolului asupra organismului și în particular asupra creierului explicându-se prin faptul ca el este o substanță hidrosolubilă și în același timp liposolubilă și având aceste proprietăți trece cu ușurință bariera hemato-encefalică și membranele celulare. (Revista Medicală, 2002).

Alcoolul, contrat falsei opinii, după care ar fi o substanță alimentară, este dimpotrivă o substanță toxică, care pentru a fi metabolizată cere din partea organismului un consum important de energie și de substanțe cu rol plastic în procesele de troficitate și de respirație celulară a organismului și deci și asupra troficității și respirației cerebrale normale. (Revista Medicală, 2002).

S-a considerat ca primele și cele mai afectate structuri cerebrale la influenta acțiunii toxice a alcoolului asupra creierului ar fi cortexul cerebral, raționament care are la bază faptul cunoscut că structurile cele mai nou apărute filogenetic ( respectiv cortexul cerebral ) sunt cele mai sensibile la orice acțiune a unui factor nociv, fie acesta predominant de origine externă sau internă. (Revista Medicală, 2002).

În ciuda acestui raționament, bazat pe premise argumentate solid, s-a remarcat totuși ca alcoolul acționează primordial asupra structurilor diencefalice și îndeosebi asupra hipotalamusului, adică tocmai asupra acelor formațiuni cerebrale care tin sub controlul lor reglarea funcțiilor vitale fundamentale ale organismului. (Revista Medicală, 2002).

Acțiunea alcoolului asupra diencefalului explică tulburările vegetative care apar la administrarea unor doze moderate de alcool, perturbări care pot antrena tot cortegiul de tulburări neuro-endocrino-metabolic-umorale și moleculare. (Revista Medicală, 2002).

S-a remarcat de asemenea că la doze mai crescute de alcool, acesta va reacționa evident asupra reactivității corticale și în particular asupra zonelor posterioare și anterioare frontale. (Revista Medicală, 2002).

În realitate, alcoolul acționează asupra întregului organism. Răspunsul acestuia și respectiv al creierului la acțiunea alcoolului depinde de o multitudine de factori care în mod obligatoriu se cuvine a fi luați în considerație. (Revista Medicală, 2002).

De reținut că în raport cu acțiunea toxică a alcoolului fiecare organism luptă împotriva acțiunii sale nocive cu mijloacele de care dispune fiecare persoană în parte. Ca și în orice proces uman, și în cazul consumului de alcool habitual sau excesiv și respectiv cronic se pune problema echilibrărilor adaptative biologice, psihologice și sociale față de alcool, ca și față de orice altă formă de toxicomanie. (Revista Medicală, 2002).

Din punct de vedere biologic în general și neurofiziologic în special, s-a constatat ca alcoolul favorizează eliberarea de dopamină, care la rândul ei activează neuronii dopaminergici. (Revista Medicală, 2002).

Se poate afirma cu certitudine ca noi oamenii suntem egali între noi doar în față morții, dar nu suntem egali în față vieții începând cu calitatea materialului genetic prin care suntem concepuți încă din momentul fecundării ovulului și apoi în fața condițiilor existențiale interne și externe care acționează asupra noastră neîncetat până la sfârșitul vieții. (Revista Medicală, 2002).

Ori, din acest punct de vedere, fiecare subiect uman în contact cu alcoolul, cu un alt tip de toxic și în genere cu acțiunea oricărui alt agent nociv care acționează asupra organismului, suntem inegali ca modalitate de răspuns adaptativ, rămânem individualitatea bine conturate și cu răspunsuri strict particulare, ceea ce a îndreptățit afirmația că fiecare om, dacă se îmbolnăvește face boala în felul său și ca prin urmare nu se poate vorbi de boli în general, ci doar de bolnavi. (Revista Medicală, 2002).

Toate băuturile au la baza alcoolul etilic. Denumit și etanol, acesta reprezintă un derivat al hidrocarburilor care au în moleculă una sau mai multe grupări hidroxil pe atomii de Carbon.

Calitatea de alcool tare i-o conferă gradul de tărie alcoolică, de la 14-15 grade ( câte grade are vinul cel mai tare), până la 55-60 de grade. În general, 90 până la 98% din alcoolul ingerat se transformă în bioxid de carbon și apă, cu producerea de energie calorică.

Acest efect este destul de dăunător, în special iarna, pentru cei ce staționează sau chiar merg mult prin ger și zăpadă mare, deoarece, cuprinși de o senzație de căldura după consumarea de alcool, se culcă și își găsesc moartea prin îngheț. (Revista Medicală, 2002).

Odată pătruns în organism, alcoolul urmează, de la absorbție până la metabolizare, un parcurs mereu același; variabila poate fi reprezentată de câțiva factori determinanți: consumul de alcool pe stomacul gol, compoziția meniului alimentar, cantitatea și calitatea alcoolului consumat, starea de sănătate a organismului consumatorului de alcool.

O primă și deloc neglijabilă cantitate de alcool se resoarbe la nivelul gurii. Fiind foarte bogat vascularizată, mucoasa bucală permite absorbția rapidă a unor cantitați importante de alcool. (Revista Medicală, 2002).

De aceea, o băutura alcoolică, consumată puțin câte puțin și ținută mai mult în gură, îmbată mai repede decât aceeași cantitate totală, băută rapid și cu înghițituri mari. Urmează etapa de resorbție a alcoolului. (Revista Medicală, 2002).

Aproximativ 80% din cantitatea de alcool ingerat se resoarbe la nivelul stomacului și al intestinelor. Dinamica absorbției este mult mai lentă atunci când alcoolul se amestecă în stomac cu alimentele recent consumate.

Traseul alcoolului urmează calea resorbției intestinale, care se realizează de regulă destul de repede; masa bogată în graăsimi încetinește ritmul resorbției intestinale ( 60-90 de minute), iar alcoolul consumat pe stomacul gol îl grăbește ( 30-45 de minute).Un ficat normal produce oxidarea alcoolului într-un interval de 6 ore, grație echipamentului enzimatic complex de care dispune. (Revista Medicală, 2002).

Ficatul metabolizează, printr-un proces de oxidare, alcoolul cu o viteză de 0,1 g alcool pe kg corp de greutate și pe oră, în 15-45 de minute. Apoi urmează etapa degradării hepatice a alcoolului, procesul necesitând o mare cantitate de apă. (Revista Medicală, 2002).

După absorbția sa digestivă, alcoolul se răspândește în toate țesuturile și lichidele organismului. Comportamentul alcoolicului este influențat în special de difuzarea alcoolului în sistemul nervos; apare astfel starea de excitație nervoasă, apoi cea de inhibiție.

Dispare discernământul și se diminuează simțurile de relație. Apar crize de violență sau, din contra, tendințe depresive care îl îndeamnă la sinucidere. (Revista Medicală, 2002).

Printre plăcerile vieții, consumul de alcool ocazional și moderat de băuturi alcoolice poate constitui sarea și piperul unor momente mai deosebite în cadrul familiei sau a comunicării sociale.

Știm astăzi că, prin distilarea și prin fermentarea unor plante ( cereale, fructe, legume), se obține alcoolul etilic care, utilizat în scopuri medicale, îi poate aduce omului aflat în suferință numeroase avantaje. (Revista Medicală, 2002).

Este un dezinfectant extern tradițional și modern; Asupra sistemului nervos central, efectul alcoolului este în directă relație cu doza: în doze mici, stimulează activitatea nervoasă, iar în doze mari, o deprimă;

Stimulează în bună măsură activitatea aparatului circulator, poate reduce riscul bolilor de inimă în special la vârstnici, cu condiția să nu contravină unor tratamente medicale în curs de efectuare. (Revista Medicală, 2002).

Cercetătorii au demonstrat faptul că un consum moderat de alcool ( de câteva ori pe săptămână) poate ameliora unele afecțiuni coronariene; chiar rata mortalității prin afecțiuni cardiace s-a demonstrat că este mai redusă la băutorii de cantități moderate de alcool, prin comparație cu abstinenții de alcool sau mai ales cu cei care abuzează de alcool.

Nu trebuie uitat faptul că, un bolnav cu suferința cardiovasculară urmează un tratament medicamentos specific, după prescripția medicului; or, alcoolul poate interfera negativ cu unele medicamente, producând efecte nefaste. (Revista Medicală, 2002).

Sociologii constată că omul modern apelează la consumul de alcool pentru a masca un eșec profesional sau chiar sexual. Nu putini recurg la alcool spre a uita nerealizarea pe plan socio-profesional și de lipsurile vieții materiale și pentru a amâna pentru câtva timp grija zilei de mâine. (Revista Medicală, 2002).

Utilizat pentru efectele sale pur terapeutice, dar și ca „elixir al vieții”, băut cu moderație, alcoolul este benefic omului; consumat fără rațiune, devine un factor distructiv atât pentru individ, cât și pentru societatea în care trăiește.

CONSUMUL EXAGERAT

Consumul de alcool în cantitate exagerată și pe timp îndelungat duce la o stare acută de intoxicație alcoolică sau la starea de alcoolism cronic, ambele cu consecințe severe asupra stării de sănătate. (Revista Medicală, 2002).

Alcoolismul este reprezentat de ansamblul fenomenelor patologice determinat de abuzul de băuturi care conțin etanol. Alcoolul nu face parte din structura biologică a organismului uman, deci nu-i este indispensabil. În strategia de dezvoltare a României elaborată în anul 2000 se arată că, în ceea ce privește stilul de viață al românilor, 56% consumă alcool; dintre ei, 37% consumă ocazional, restul de 19% fiind reprezentat de băutorii cronici de alcool. (Revista Medicală, 2002).

O statistică relativ recentă indică faptul că, în medie, un român bea într-un an, sub diverse forme, 11,1 litri de alcool.

Dependența psihică de alcool apare la un consum mai mare de 50 g pe zi; în lipsa acestei cantitați aproximative de alcool, consumatorul resimte o stare de inconfort psihologic.

Dependența fizica apare la un consum foarte mare, de peste 80 g alcool pe zi. Este însoțită de modificări structurale și biochimice la nivelul celulelor și al țesuturilor; ea poate începe la orice vârstă, dar de regula între 30-40 ani. (Revista Medicală, 2002).

La alcoolicii cronici, durata de viața se scurtează cu 15 ani față de consumatorii moderați de alcool, iar sfârșitul intervine, în ordine descrescătoare, prin afecțiuni cardiace, cancer, accidente și sinucidere. (Revista Medicală, 2002).

Unii indivizi prezintă o dependență fizica de alcool. Ei beau pe tot parcursul zilei și, după o perioadă de abstinență, manifestă simptome de servaj. Pacienții din această categorie de alcoolici cu risc înalt trebuie să-și reducă de urgență consumul și ar fi necesar să urmeze un program de dezintoxicare. (Revista Medicală, 2002).

Lipsa alcoolului ( servajul ) le produce alcoolicilor simptome supărătoare ( neliniște, instabilitate motorie, irascibilitate ), simptome care apar după 3-6 ore de abstinență și durează 5-7 zile. (Revista Medicală, 2002).

În primele 12 ore apar tremurături, transpirații, grețuri, insomnii, anxietate, iar în primele 10-60 ore, posibile convulsii, agitație, lipsă simțului de orientare, idei paranoie. (Revista Medicală, 2002).

CAPITOLUL IV

STUDII DE CAZ

CAZUL 1

Mihai M., este adus la spital de către familie, solicitând “o cura de dezintoxicare”. Este un tanăr în vârstă de 20 de ani, robust, cu aspect fizic îngrijit și plăcut, îmbrăcat cu blugi și adidași de firmă.

Este student, în anul al doilea la o facultate de management. Locuiește împreună cu părinții într-un apartament de bloc peste medie, unde are camera sa.

Are o soră mai mare cu un an, studentă la drept și cu rezultate excelente la învățătură. Așa cum se întâmplă în multe cazuri, neagă pentru început orice legătură cu consumul de droguri ; nu are nici un fel de problemă și a venit la spital doar pentru a face plăcere părinților săi.

În mod vădit emoționat și îngrijorat, tatăl său reușește să explice cu claritate evenimentele sesizate în ultimele 3-4 luni, care clătinaseră micul univers, aparent perfect, al familiei lor :

Mihai pleacă dimineața către facultate, fără a ajunge acolo judecând după numărul enorm de absențe nemotivate, se reîntorcea acasă la ore târzii din noapte, refuza să dea orice explicație despre escapadele sale, cerea bani de buzunar din ce în ce mai mulți, își petrecea o mare parte din timp în parc, cu așa-ziși prieteni care în mod evident nu erau colegi de facultate, iar din casa dispăruseră în mod repetat sume de bani relativ importante și obiecte de valoare cum ar fi cerceii mamei, lănțișorul surioarei, combina muzicală.

Adăugând la toate acestea comportamentul schimbat al tânărului, certurile alternând cu momente de apatie, somnolență din timpul zilei și agitația nocturnă, în ciuda negării și protestelor sale vehemente bănuiala consumului de droguri s-a întărit în mod treptat.

Deși respinge cu hotărâre acuzațiile aduse, afirmând că nu este înțeles de către părinții săi și că are nevoie de mai mulți bani decât îi alocă aceștia « pentru a duce o viață normala de student », Mihai acceptă efectuarea unui test pentru evidențierea metaboliților substanțelor psihic active în urină.

Testul se dovedește a fi pozitiv pentru opiacee și cannabis. Confruntat cu rezultatul analizei, recunoaște că « se droghează din când în când » și acceptă internarea propusă « doar pentru a demonstra familiei că nu este dependent ».

Evaluarea atentă, aduce elemente suplimentare. Tânărul pacient nu are antecedente semnificative, nici somatice, nici psihiatrice. Nu a efectuat stagiul militar și nu posedă permis de conducere.

Examenul fizic și probele paraclinice uzuale, nu decelează modificări patologice. Cooperant și parcă ușurat de a putea povesti cuiva, relatează în fine istoria consumului de substanțe psihic active.

Totul începuse în urma cu 3 ani, la o petrecere între colegi de liceu, cu o țigară cu « iarbă » oferită și care « destinsese atmosfera și facilitase contactul între prieteni ».

Urmase pastila de ectasy în discotecă « pentru energia de a dansa toată noaptea », apoi prima țigaretă cu heroină « pentru bărbații adevărați ». De atunci, Mihai a luat « orice, oricât, oriunde », amfetamine, anxiolitice, somnifere, hashish, LSD, heroină.

Ca toți ceilalți, a crezut inițial că este o joacă și că se poate opri oricând dorește, dar pe nesimțite a devenit dependent și a început să experimenteze neplăcute simptome de sevraj, mai ales dimineața la trezire: dureri și crampe musculare, transpirații, inapetență, anxietate marcată, neliniște psihomotorie.

Toate acestea dispăreau ca prin farmec dupa administrarea mult doritei doze de heroina. Inițial oferite de « prieteni », drogurile au început treptat să se dovedească greu de procurat și costisitoare, pana la 1-2 milioane de lei pe zi.

Modul său de viață s-a modificat treptat, mersul la facultate fiind înlocuit de eforturile disperate de a face rost de bani pentru procurarea substanțelor râvnite.

Toate mijloacele posibile au fost folosite, de la « scurte excursii de afaceri la Budapesta », la vânzarea propriilor haine pe prețuri de nimic, la furtul de bani și obiecte de valoare din propria locuință sau traficul de droguri către liceeni mai tineri ca el, în vederea procurării propriei doze zilnice.

O lungă perioadă de timp, a putut ascunde toate acestea de părinți, ocupați cu munca și punând schimbarea tot mai evidentă și tot mai îngrijorătoare a fiului pe seama « tinereții ».

De obicei, momentul în care bănuielile familiei tind să se transforme în certitudini, este important pentru consumatorul de droguri, determinându-l șă-și pună modul de viață sub semnul întrebării.

În cazul lui Mihai, discuția despre părinți ia o întorsătură neașteptată. Aceștia « nu mă iubesc și nu m-au iubit niciodată », mama « este o ticăloasă care-mi vrea răul », tata « vrea să mă schimbe și-mi trimite nu știu cum mesaje telepatice cu care-mi influențează gândurile și comportamentul », tot el « prin unde mentale nu mă lasă să dorm » sau « vrea să-mi ocupe mintea prin vrăjitorie sau bioenergie».

Uneori, pacientul aude « în interiorul capului » voci ciudate, amenințătoare, o parte din ele necunoscute, dar una « pe care o știe bine », a unui « traficant de droguri grec », care-i dă ordine, cum ar fi : « mergi imediat în parc » sau « ai nevoie de droguri ».

Vocile dispar după consumul de heroina și marijuana și par a fi întărite de LSD sau alcool. Din această scurtă descriere, se degajă semne importante pentru psihiatru : pseudo-halucinații auditive, idei delirante de persecuție, sindrom de influență, inversiune afectivă față de părinți, totul alcătuind un sindrom paranoid.

O mențiune specială pentru halucinațiile imperative, care reprezintă o urgență psihiatrică și impun internarea.

Ne aflăm în fața unui dublu diagnostic : Polidependență de multiple substanțe psihic active (drogul principal fiind heroina) și episod psihotic acut. Este prematur de discutat etiologia simptomatologiei psihotice.

Ea poate fi consecința directă a consumului de LSD, poate să apară în contextul sevrajului, poate fi acută și tranzitorie sau evolua cronic în cadrul unei schizofrenii paranoide. Indiferent de cauză, atitudinea terapeutică într-un prim timp trebuie să fie instituirea unui tratament neuroleptic.

Pentru Mihai nimic nu a fost simplu. Pentru o clipă uitat, corpul său și-a făcut simțită prezența. După a treia priză de neuroleptic, o reacție alergică deosebit de severă, cu edem glotic, stare de șoc și erupție maculo-papuloasă întinsă i-a pus viața în pericol, impunând transferul său pentru câteva zile într-un serviciu de terapie intensivă.

Odată depășit momentul critic și starea generală normalizată, tratamentul neuroleptic (indispensabil) a fost reluat, cu multa prudență, cu un produs dintr-o altă familie terapeutică.

Această primă internare a durat patru saptamani. Ea a fost acceptată cu dificultate de către pacient, care nu a admis decât că are « o micuță problemă cu drogurile, dar pe care gata, le-a abandonat pentru totdeauna ».

În ciuda lungilor discuții avute, nici familia sa nu a văzut în simptomele psihice decât « un efect al nenorocitelor de droguri ». La externare, starea lui Mihai este bună.

Dependența fizică a fost depașită, este calm, lucid, fără halucinații sau idei delirante. Acceptă dispensarizarea psihiatrica prin Policlinica teritorială, continuarea tratamentului neuroleptic în doza de întreținere și consilierea pentru prevenirea recăderilor. Își reia studiile și începe să meargă la facultate cu regularitate.

Echilibrul s-a menținut timp de trei luni. Începutul sesiunii, pierderea primului examen, întreruperea din proprie inițiativă a tratamentului, au favorizat recăderea (heroina în doze progresiv crescânde), apoi o nouă decompensare psihotică.

Halucinațiile auditive, agitația psiho-motorie marcată, agresivitatea față de părinți mergând până la violența fizică, au impus reinternarea.

Din momentul primei întrevederi cu Mihai și până în prezent, au trecut doi ani. Evoluția a fost episodică, perioadele acute alternând cu momente relativ îndelungate de acalmie.

Consumul de droguri nu mai este pe primul plan. De altfel, ultimele șase luni au fost de abstinență completă. Din păcate, tânărul pacient nu mai este același. În ciuda eforturilor sale și ale familiei, facultatea nu a putut fi continuată și nici măcar serviciul modest, de birou găsit cu mari eforturi de tatăl său nu a putut fi păstrat.

Puține sunt lucrurile care-l mai interesează cu adevărat ; își petrece cea mai mare parte din timp singur, în fața televizorului său ascultând muzică.

Judecând acest caz prin prisma evoluției, suntem în fața unui exemplu tipic de diagnostic dual. Fără a neglija polidependența, pe primul plan se află schizofrenia paranoidă, tulburare cronică ce va necesita supraveghere și tratament psihiatric pe termen lung.

Subliniem (și nu vom sublinia niciodată îndeajuns) importanța unei evaluări corecte, din punct de vedere biologic, psihologic și social, pentru stabilirea unui diagnostic complet și corect și a unei conduite terapeutice eficiente.

CAZUL 2

Tomy D. Dorește să se interneze pentru dezintoxicare. Îl cunoaștem bine : aceasta ar fi a patra internare.

Este un tânăr de 21 de ani, cu aspect fizic plăcut (deși a slăbit mult în ultimul timp) : înalt, blond, cu ochi albaștri. Cu 5 ani în urmă a început să consume heroină, inițial « la țigară », apoi pe cale intravenoasă.

Coincidență sau nu, acea perioadă din viața sa a coincis cu divorțul părinților. A încercat în repetate rânduri « să se lase », depășind de fiecare dată sevrajul, dar perioadele de abstinență nu au fost niciodată decât de maximum 4 luni.

Modul său de viață s-a deteriorat treptat. A fost exmatriculat în clasa a XI-a, foștii colegi au început să-l ocolească, noii « tovarași de seringă» îi sunt aproape doar atunci când are bani, prietena a renunțat să-l mai vadă, petrece lungi zile și nopți pe stradă având drept unic obiectiv procurarea drogului, tatăl vitreg îi interzice accesul în casă de când televizorul cumpărat în rate a ajuns la dealeri, doar mama și bunicul îl mai ajută din când în când, pe ascuns.

Și de această dată, pare a fi bine motivat pentru abstinență. Prima săptămână de internare, sub Clonidină și medicație simptomatică, duce la depășirea sevrajului, dar și la o surpriză neplacută : probele paraclinice, arată fără nici un dubiu că Tomy este purtatorul virusului hepatitic tip C.

Sentimentul de vinovăție (folosise seringa în comun, deși cunoștea foarte bine consecințele), induce o depresie suficient de severă pentru a justifica instituirea unui tratament antidepresiv.

Simțindu-se bine, din punct de vedere fizic, tânărul dorește să se externeze, pentru « a-și relua viața, ca și până acum, dar fără droguri ». Punând în balanță contactul foarte bun pe care-l are cu echipa terapeutică și experiența precedentelor recăderi, reușește să accepte că « greul de-abia începe » și că elaborarea unui proiect terapeutic adecvat înainte de părăsirea spitalului este indispensabilă.

Nu am identificat decât puține persoane care doreau și puteau să-i ofere sprijin : mama și bunicul. Așa cum era de așteptat, mama sa era disperată și la capătul puterilor : « oricum nimic nu contează, de atâtea ori a fost internat, s-a oprit, apoi a reluat consumul în ciuda sfaturilor mele ! ».

Treptat, după lungi discuții, a admis (cel puțin parțial) punctul nostru de vedere și anume că, recăderea face parte din evoluția firească a dependenței, ea nu este o catastrofă și poate fi privită în mod pozitiv ca o experiență în procesul de învățare a unui nou comportament.

Psihoterapia pentru prevenirea recăderilor a început cu analiza atentă a precedentelor recăderi, în vederea identificării situațiilor de risc ce au dus la reluarea consumului de heroină. S-au impus atenției noastre următoarele:

– întâlnirea, de mai multe ori pe zi, cu un vecin de bloc, amicul său din copilărie, de aceeași vârstă cu el, care l-a « învățat » să se drogheze, are întotdeauna « marfa » la el și i-o propune cu « generozitate », uneori gratis, alteori « pe datorie » sau cu plata în obiecte vestimentare, așa cum spune el « pentru că-ți sunt un adevărat prieten și vreau să te ajut » ;

– contactul de ne-evitat cu « băieții de cartier », omniprezenți în fața blocului, consumatori de heroină, agresivi față de tinerii ce nu fac parte din grup și având drept unica preocupare procurarea prin orice mijloace a banilor necesari ;

– anxietatea generată de situația tensionată din casă, Tomy și tatăl său vitreg ignorându-se reciproc și nevorbind în mod demonstrativ unul cu celalalt ;

– plictiseala, lipsa unei ocupații și a activităților care să-i facă plăcere ;

– rarele discuții cu fosta sa prietenă, care întotdeauna îi reproșează « lipsa de voință » pentru abandonarea drogurilor.

Scenariul a fost întotdeauna același. După câteva luni de abstinență, confruntat cu una sau mai multe dintre situațiile acestea, tânărul a resimțit cravingul (pofta de a consuma heroină), și-a spus că o singură doză îl va face să se simtă bine pe moment fără a-i induce dependența, dar după prima priză au apărut gândurile de tipul « sunt un individ slab, sunt vinovat de a fi înșelat încrederea celorlalți în mine, oricum nimic nu mai are importanță acum » ducând la recădere.

Tomy a înțeles acest model propus pentru înțelegerea recăderilor și, bine motivat pentru menținerea abstinenței, bazându-se pe sprijinul mamei sale și al echipei terapeutice, decide să evite situațiile de risc și să-și schimbe complet modul și stilul de viață.

Iată reușitele sale, imediat după externarea din Secția de dezintoxicare :

– a părăsit vechiul domiciliu și cartierul, mutându-se la bunicul său, într-o zonă a orașului unde nu cunoaște practic pe nimeni ;

– pentru a evita orice contact cu foștii « tovarăși » (așa cum îi numește el) și cu fosta prietenă, și-a schimbat numărul de telefon ;

– este ajutat de către mama sa cu o suma de bani lunară, modestă, dar constantă pe care încearcă să nu o depășească ;

– urmează tratamentul antidepresiv prescris de către psihiatru

– nu neglijează postcura ambulatorie propusă, prezentandu-se cu regularitate la întâlnirile bisăptămânale cu psihologul si asistentul social, însotit fiind atunci când este necesar și de mama sa.

O lună mai târziu, este angajat al unui fast-food, beneficiind de înțelegere și cooperare din partea medicului generalist și a conducerii unității respective.

Trecând peste unele probleme de adaptare la rigorile unui program strict de lucru, nu a dezamăgit și a reușit șă-și păstreze locul de muncă.

Mai mult decât atât, liceul a fost reluat, la “fără frecvență” și prima sesiune de examene depășită cu succes.

Într-un an care a trecut de la externare, Tomy s-a injectat cu heroina de două ori. De fiecare dată, așa cum fusese învățat, a solicitat rapid o întâlnire cu terapeutul său, discutând despre circumstanțele evenimentului nedorit și evitând astfel ca “alunecarea” să se transforme în recădere.

În momentul prezent, el este complet transformat. Are o prietena pe care o iubește și-i scrie poezii, se străduiește să se îmbrace în pas cu moda, merge la muncă și la scoală, într-un cuvânt, preocupările unui tânăr obișnuit.

Terapia sa continuă…

CONCLUZII

Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce amenință tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme specifice, pornind de la influența nocivă pe care o are asupra tinerei generații și alterarea relațiilor interumane, continuând cu distrugerea sănătății, îmbogățirea de nejustificat din punct de vedere moral sau licit-economic a infractorilor, apariția de organizații criminale redutabile, care de multe ori concurează cu puterea unor guverne, și culminând cu provocarea unor adevărate războaie locale, soldate cu piederi de vieți omenești.

Potrivit estimărilor făcute de diferite organisme statale și internaționale, peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume au devenit victime ale abuzului de stupefiante.

Consecințele directe ale consumului unor astfel de substanțe sunt afecțiunile psihice, degradarea umană, asociate cu săvârșirea unor infracțiuni grave precum omorurile, tâlhăriile sau violurile.

Dacă sintetizăm efectele consumului de droguri asupra societății, situația se prezintă astfel :

scăderea randamentului de muncă al celor ce consumă droguri;

deturnarea unei importante părți a fondurilor monetare din circuitul economic normal;

folosirea unor imense sume de bani la finanțarea activităților subversive și la întreținerea economiei subterane;

costurile ridicate ale tratamentelor medicale de dezintoxicare și parțiala neeficacitate a încercării de eliminare a dependenței psihice,în special;

răspândirea alarmantă a bolilor transmisibile grave, de exemplu SIDA, și creșterea numărului de internări ale persoanelor care folosesc droguri;

cheltuielile mari necesitate de întreținerea și dotarea forțelor abilitate să controleze și să lupte împotriva flagelului morții albe;

BIBLIOGRAFIE

Ace A.M., Smith D., Crack. Nursing ’87, 1987, nr.5, 614-616.

Boroi Alex., Neagu Norel, Radu-Sultănescu V., Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Ed. Rosetti, 2001.

Capuzzi D., Lecoq L., Social and personal determinants of adolescent use and abuse of alcohol and marijuana. The Personnel and Guidance Journal, 62, 199-205, 1983.

Dima Traian, Traficul și consumul ilicit de stupefiante. Combatere prin mijloace de drept penal. Ed. Lumina Lex, 2001.

Gafița M., Publicitate pentru combaterea traficului de droguri. În revista Psihosociologia-Mass-media, nr.3/2003, pag. 49-50

Gelder M., Gath D., Mayou R., Tratat de psihiatrie OXFORD., (traducere lb.română, ed. a II-a), 1994, As.Psihiatrilor Liberi din România.

Kim S., An evaluation of ombudsman primary prevention program on strudent drug abuse. Journal of Drug Abuse, 11, 27-36, 1981.

Mills C.J., Noyes H.L., Patterns and correlates of initial and subsequent drug use among adolescents. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 1984, 52, 321-243.

Tihan E., Dependență și non-dependență la vârsta adolescenței. Conferință la Școala superioară N.Kretzulescu, 1996, București.

Tihan E., Cercetare psihologică asupra grupului de dependenți de drog aflați în program terapeutic la C.M.D.T.-Munposan’94, martie-iunie 1999.

Vintileanu I., Roman M., Femeia în criminalitate., Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Ciminalității. 2000;

Revista VIAȚA MEDICALĂ, nr.16, 17/2002