Aspecte Patologice ale Articulatiei Genunchiului

Cuprins

CuprinsI.PARTEA GENERALĂ

Introducere

I.1. Anatomia articulației genunchiului

I.1.1. Articulația genunchiului

I.1.2.Regiunile și planurile anatomice ale genunchiului

a. regiunea anterioară

b. regiunea posterioară

I.2. Aspecte patologice ale articulației genunchiului

I.2.1. Leziunile traumatice ale genunchiului

a. Fracturile b. Entorsele

c. Luxațiile d. Leziunile meniscului

I.2.2. Leziuni degenerative ale genunchiului – Gonartroza

I. 2.3. Leziuni tumorale a. Tumorile osoase benigne

b. Tumorile osoase maligne

I.2.4. Anomalii – deviațiile de ax ale genunchiului

I.3. Aspectul imagistic al articulației genunchiului

I.3.1. Aspectul normal în examenul radiografic standard I.3.2. Aspectul imagistic al articulației genunchiului –

Noțiuni generale (CT,RMN,Ecografie)

I.3.3. Aspecte patologice radiologice ale articulației genunchiului

a. Aspectul radiologic în leziuni traumatice

b. Aspectul radiologic în leziuni degenerative

c. Aspectul radiologic în leziuni tumoraled. Aspectul radiologic în anomaliile genunchiului – deviațiile de ax ale genunchiului

II.PARTEA SPECIALĂ

II.1.Scopul și obiectivele studiului

II.1.1. Ipoteza de lucru

II.1.2. Scopul și obiectivele lucrării

II.2. Material și metodă

II.3. Rolul asistentei medicale în examinarea radiologică

II.3.1. Poziționarea pacientului pentru examinarea radiologică

II.3.2 Alte îndatoriri ale asistentei medicale în secția de Radiologie

II.4 . Rezultate și discuții

II 5. Prezentare cazuri cu patologie de genunchiII.

6. Concluzii

III.BIBLIOGRAFIE

PARTEA GENERALĂ

Introducere

În procesul de bună funcționare și menținere a sănătății organismului uman, membrul inferior constituie o regiune anatomică ce deține un rol important în îndeplinirea unor funcții de relație: echilibru static și dinamic- în ortostatism și în locomoție; susținere a greutății corporale. Starea de funcționare a organismului uman este menținută prin corelarea continuă a structurii și proceselor sale. Deși aceste procese sunt îndeplinite de structuri specializate, acestea acționează în strânsă dependență unele de altele.

Pentru orice ființă umană, deteriorarea sau pierederea uneia dintre funcțiile de bază ale organismului creează un mare disconfort și limitează accesul la o viață normală.

Ortostatismul și locomoția sunt asigurate printr-un efort la care participă diverse structuri ale corpului: schelet, musculatură, ligamente, elemente ale sistemului nervos, cardio-vascular.

Fiecare structură îndeplinește funcțiile sale dependent de celelalte structuri. Organismul uman este dotat cu diferite mecanisme de adaptare și reglare față de factorii externi, continuu variabili.

Genunchiul este cea mai mare articulație și este expus unor forțe mari și traumatismelor. În ortostatism, cea mai mare forță care acționează este forța gravitațională la care se adaugă greutatea corpului. Forțele care solicită articulațiile și structurile membrului inferior, cresc considerabil la mers, fugă, salturi. Multiplele solicitări ale articulației determină uzură și apariția proceselor degenerative. [21]

Afecțiunile traumatice constituie altă categorie patologică a genunchiului, determinată de o forță exterioară care învinge forța de rezistență a organismului. (leziuni, luxații, fracturi, rupturi ligamentare).

Pentru o optimă funcționare a organismului uman se cere o bună cunoaștere a structurilor și funcțiilor sale, a condițiilor de păstrare a sănătății, precum și a metodelor de prevenire și vindecare a diverselor patologii, grade de risc, metode de substituire a funcțiilor deteriorate.

Medicina dispune de o serie de tehnici de investigare și tratament a diverselor patologii. Investigațiile radiologice și imagistice- CT, RMN- completează cu succes examenul clinic, infirmă sau confirmă diagnosticul clinic și conduc la stabilirea unui diagnostic rapid și corect și

la instituirea tratamentului adecvat, care poate limita procesele patologice.

Pentru a populariza rolul important al Radiologiei, Societatea Europeană de Radiologie sărbătorește “Ziua Europeană a Radiologiei”, în data de 10 februarie, comemorând descoperirea razelor X de catre Wilhelm Conrad Röntgen în 1895. Wilhelm Conrad Röntgen a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1901 “ca recunoaștere a aportului extraordinar pe care l-a avut prin descoperirea unor raze care ulterior au fost denumite X”. Descoperirea razelor X a însemnat o adevărată revoluție, în special pentru medicină și cercetarea biologică. Razele care poartă numele lui Roentgen sunt folosite astăzi în mod curent în diagnosticarea și terapia diferitelor afecțiuni. [4]

Scopul lucrării de față este de a demonstra importanța aportului radiologic în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor genunchiului. Deoarece Radiografia este tehnica de bază și de primă intenție în diagnosticarea afecțiunilor osteo-articulare, lucrarea studiază rolul investigației radiologice în patologia genunchiului.

Lucrarea de față este structurată în două părți- teoretică și specială-și se dorește a fi o cercetare a importanței actului radiologic în procesul diagnosticării afecțiunilor genunchiului.

Prima parte- generală,este structurată în trei părți.

Capitolul unu cuprinde o scurtă descriere anatomică a articulației genunchiului.

Capitolul doi descrie aspectele patologice ale celor mai comune afecțiuni ale articulației genunchiului.

Capitolul trei eviențează aspectul imagistic normal al articulației genunchiului și descrie câteva metode de explorare imagistică a articulației genunchiului.

A doua parte- specială, structurată în cinci capitole cuprinde obiective, material și metode, rolul asistentei medicale în efectuarea examinărilor, rezultate, interpretări, concluzii.

Capitolul unu menționează scopul și obiectivele studiului de față.

Capitolul doi cuprinde descrierea materialelor și metodelor utilizate în cercetarea aportului radiologic în diagnosticarea afecțiunilor de la nivelul genunchiului.

Capitolul trei evidențiază rolul asistentei medicale în pregătirea pacienților pentru investigații radiologice.

Capitolul patru descrie rezultatele și discuțiile obținute în urma cercetării întreprinse.

Capitolul cinci însumează concluziile obținute pe parcursul studiului.

I.1. ANATOMIA GENUNCHIULUI

Figura nr.1 Aspectul normal anatomic al articulației genunchiului –vedere laterală și medială. [10]

Genunchiul reprezintă cea mai mare articulație a organismului uman. Așezată la îmbinarea coapsei cu gamba, articulația genunchiului are două mari funcții: în ortostatism genunchiul asigură stabilitate prin poziția lui în extensie și susținere a greutății corpului.

A doua mare funcție îndeplinită de articulația genunchiului este cea de locomoție. Prin mobilitatea extraordinară, genunchiul asigură adaptarea membrului inferior atât la mișcările uzuale ca: mersul, urcatul, coborâtul scărilor, cât și la mișcări complexe precum: sport, ciclism.

Partea osoasă a genunchiului este reprezentată, de extremitatea inferioară a femurului, de extremitatea proximală a tibiei și în partea anterioară de patelă.

Extremitatea distală a femurului se termină cu două proeminențe osoase, care privesc spre posterior, numite condili, situați unul medial, celălalt lateral. Posterior condilii sunt separați între ei printr-un șanț profund, numit fosa intercondilară. Fețele articulare se întind dinainte înapoi. Anterior au o față care se articulează cu patela. Pe fețele externe ale condililor se suprapun epicondilii: medial și lateral.

Patela se află în partea anterioară a genunchiului înaintea feței patelare a femurului. De formă plată, triunghiulară, cu baza în sus, prezintă: fața anterioară, convexă, rugoasă; fața posterioară sau articulară îmbină o creastă osoasă verticală și două suprafețe netede concave, cea laterală fiind mai largă și mai adâncită.

Tibia prezintă o extremitate superioară, mai voluminoasă, alungită transversal, formată din doi condili, medial și lateral, care au pe fața lor superioară câte o suprafață articulară concavă, formând împreună fața articulară superioară a tibiei. Are formă ovalară și corespunde suprefeței articulare de pe condilii femurali. Pe fața externă a condilului lateral se află fața articulară fibulară pentru articularea cu capul fibulei. [22]

Figura nr.2 Tibia- Vedere superioară. Capul proximal al fibulei și condilii tibiali [22]

I.1.1.   Articulația genunchiului

Suprafețele articulare acoperite cu cartilaj hialin sunt formate din: fețele articulare ale condililor femurali, curbate înapoi și fața patelară situată anterior; fața articulară superioară a tibiei, fața articulară posterioară a patelei.

Meniscurile intraarticulare sunt două formațiuni fibrocartilaginoase siuate între suprafețele articulare. Acestea au forma unor inele incomplete, așezate la marginea suprafețelor articulare tibiale, acoperind circa 2/3 din acestea. Meniscurile sunt mai groase la periferie și se inseră pe eminența intercondiliană.

Meniscul lateral are formă de inel aproape complet, în formă de „O”, meniscul medial are aspectul literei „C”. Cele două meniscuri sunt unite anterior între ele printr-un ligament transvers.

Figura nr.3 Meniscurile articulare. Relațiile cu ligamentele încrucișate și cu rețeaua vasculară a genunchiului [22]

Capsula articulară se întinde de la extremitatea inferioară a femurului la cea superioară a tibiei. Anterior cuprinde și suprafața articulară a patelei. Formată din fibre longitudinale, transversale și oblice, este subțire și laxă anterior, densă și strânsă posterior.

Ligamentele sunt dispuse în jurul articulației și în cavitatea articulară și sunt prelungiri ale mușchilor învecinați. Ligamentul patelar reprezintă tendonul de inserție a mușchiului cvadriceps. Situat pe fața anterioară a articulației, se inseră pe tuberozitatea tibiei, cuprinzând patela.

Ligamentul colateral tibial lat și puternic este atașat capsulei articulare cu care se identifică. Se întinde de la epicondilul medial la condilul medial al tibiei. Ligamentul colateral fibular subțire și rotunjit, este întins între epicondilul lateral al femurului și capul fibulei, fiind distanțat de capsula articulară.

Ligamentul popliteu oblic este situat pe fața posterioară a articulației. Ligamentul popliteu arcuat este așezat transversal pe fața posterioară a capsulei articulare. Ligamentele încrucișate, situate profund în fosa intercondiliană, se află în afara cavitații sinoviale. Se extind de la ariile intercondiliene ale tibiei la condilii femurali și anume:ligamentul încrucișat anterior se întinde oblic în sus, înapoi și lateral, din aria intercondiliană anterioară la suprafața intercondiliană a condilului lateral; ligamentul încrucișat posterior orientat oblic în sus, înainte și medial, pornește din aria intercondiliană posterioară la condilul medial. Reprezintă cele mai importante mijloace de legătură ale articulației genunchiului menținând contactul dintre suprafețele articulare. Când ligamentele încrucișate sunt rupte, platoul tibiei fuge de sub presiunea condililor femurali. Ligamentele meniscofemurale sunt atașate ligamentelor încrucișate.

Figura nr.4 Genunchiul- Suprafețele articulare, ligamentele incrucișate.Vedere anterioară

Figura nr.5 Genunchiul- Suprafețe articulare, ligamente încrucișate. Vedere posterioară. [22]

Corpurile adipoase ale genunchiului au rol de umplutură și se dispun astfel: corpul adipos subpatelar în partea anterioară a articulației, umplând golul dintre ligamentul patelar și condilii femurali. Un cordon adipos al acestuia traversează articulația și se prinde în scobitura intercondiliană; corpul adipos posterior, se situează înapoia ligamentelor încrucișate și umple golul fosei intercondiliene. Sinoviala căptușește capsula articulară. Se întinde pe suprafața posterioară a corpului adipos infrapatelar, separându-l astfel de cavitatea sinovială. Posterior exclude ligamentele încrucișate și corpul adipos posterior. Pe circumferința meniscurilor, sinoviala este întreruptă. Conține funduri de sac: anterior, sinoviala urcă deasupra bazei rotulei între mușchiul cvadriceps și femur și comunică cu bursa seroasă suprapatelară. Posterior, fundurile de sac sinoviale comunică cu bursele periarticulare situate sub mușchii de aici.

  Plicile sinoviale se află în partea anterioară a articulației. Cordonul adipos al corpului adipos anterior formează plica sinovială infrapatelară. [2], [23], [18]

I.1.2 Regiunile și planurile anatomice ale genunchiului Topografic, genunchiul se divide într-o regiune anterioară care acoperă articulația și alta posterioară, loc de trecere pentru elementele vasculo-nervoase dinspre coapsă spre gambă.

a. Regiunea anterioară a genunchiului

Limite În sus, o linie transversală așezată la 3-4 centimetri deasupra bazei rotulei; în jos, o linie orizontală care trece prin tuberozitatea tibiei. Medial și lateral, câte o linie verticală în prelungirea epicondililor respectivi. Forma exterioară Regiunea prezintă următoarele elemente vizibile și palpabile: reliefuri osoase, mai evidente în extensia genunchiului: rotula, tuberozitatea tibială, de care se prinde ligamentul patelar de forma unui cordon, condilii femurali și tibiali, capul fibulei. Prin mișcări mici de flexie și extensie ale gambei se pot percepe deplasările platoului tibial și evidenția interlinia articulară femuro-tibială. De o parte și de alta a patelei se observă șanțurile pararotuliene, iar la baza osului, șanțul suprarotulian.

Planul de acoperire Pe fața anterioară a rotulei pielea este groasă și mobilă; mai fină și cu mobilitate mai redusă pe părțile laterale ale regiunii. Conține formațiunile: rețeaua arterială superficială a genunchiului care provine din ramurile superficiale ale rețelei profunde, vena safenă internă, situată în partea medială a regiunii. Rețeaua arterială este însoțită de rețeaua limfatică superficială a genunchiului.

Nervii cutanați în partea superioară a regiunii provin din trei nervi: nervul femurocutanat, femural și obturator. Partea inferioară a regiunii este inervată medial de ramurile infrapatelare ale nervului safen; lateral de ramuri din nervul cutanat sural lateral. Fascia genunchiului aderă de suprafețele osoase proeminente de la acest nivel. Lateral este fortificată de fibrele tractului iliotibial, care se inseră pe o mică proeminență osoasă de pe condilul lateral al tibiei, numită „tuberculul lui Gerdy”. Planul fibrotendinos cuprinde formațiunile tendinoase și expansiunile fibroase situate pe fața anterioară și medială a genunchiului, reprezentând inserția cvadricepsului femural  și „laba de gâscă”, precum și bursele seroase. Cvadricepsul femural se inseră printr-un tendon comun la baza rotulei, care apoi continuă fără întrerupere sub forma ligamentului patelar și se fixează pe tuberozitatea tibiei. Tendonul este format din trei straturi tendinoase suprapuse; lama superficială formată de tendonul dreptului femural, lama mijlocie de tendoanele vaștilor medial și lateral și cea profundă de tendonul vastului intermediar. Cvadricepsul reprezintă un complex fibros de ancorare a rotulei, cu rol deosebit în menținerea poziției și în mișcările de extensie ale gambei. „Laba de gâscă” este formațiunea tendo-aponevrotică situată pe partea supero-internă a tibiei, ce reunește inserția comună a mușchilor sartorius (superficial), gracilis și semitendinos. Bursele seroase sunt dispuse în raport cu rotula la diferite niveluri de profunzime: bursa prerotuliană subaponevrotică situată între fascia genunchiului și tendonul cvadricepsului, bursa prerotuliană profundă aflată între tendonul cvadricepsului și baza rotulei,bursa infrapatelară profundă între ligamentul patelar și tuberozitatea tibiei, bursa suprapatelară, între tendonul comun al cvadricepsului și femur.

Rețeaua arterială a genunchiului se situează profund sub planul  fibrotendinos, pe capsula articulară. Este formată din: arterele articulare superioare care, în jurul condililor femurali formaeză un cerc anastomotic- cercul perifemural; arterele articulare inferioare, anastomozate între ele formează cercul peritibial în jurul condililor tibiali; artera descendentă a genunchiului, din artera femurală; arterele recurente din artera tibială anterioară. Aceste artere formează împreună rețeaua perirotuliană, aflată pe planul osteoarticular al regiunii. Partea rețelei ce se situează pe suprafața externă a patelei se numește rețea rotuliană.

 b.  Regiunea posterioară a genunchiului (Regiunea poplitee)

Limite:

În sus și în jos liniile transversale ce se prelungesc posterior; lateral și medial liniile verticale descrise la regiunea precedentă. Forma exterioară Regiunea apare sub forma unei depresiuni longitudinale numită fosa poplitee, mărginită pe laturi de patru coloane musculare, având forma unui romb. În axul transversal al acestui romb, pielea prezintă un pliu transversal- pliul de flexiune a genunchiului. În profunzimea fosei se pot percepe pulsațiile arterei poplitee. Cu gamba în extensie în locul fosei apare o bombare, produsă de corpul adipos al spațiului popliteu. Planul de acoperire Conține: vene tributare safenei interne, însoțite de o rețea limfatică superficială ce se îndreaptă către nodulii limfatici inghinali superficiali; nervii cutanați proveniți din nervul micul sciatic, nervul cutanat sural lateral și nervul safen. Fascia coapsei se continuă pe gambă.

Figura nr. 6 Fosa poplitee. [22]

Rombul popliteu conține planul muscular al regiunii: supero-lateral, tendonul bicepsului femural, supero-medial, tendonul semitendinosului situat superficial și al semimembranosului situat profund, infero-lateral, capul lateral al gastrocnemianului și pântecele plantarului lung aflat sub acesta, infero-medial, capul medial al gastrocnemianului. Peretele anterior (planșeul) este format de către planul osteo-fibros al articulației genunchiului acoperit parțial în partea latero-inferioară de mușchiul popliteu; acesta traversează în diagonală triunghiul tibial al rombului, spre jos și medial. Peretele posterior este format din fascia regiunii. Orificiile de comunicare ale lojei poplitee realizează o legatură între aceasta și regiunile coapsei pe de o parte, iar pe de alta, regiunea posterioară a gambei. [22] Conținutul lojei poplitee este umplut de un țesut celuloadipos abundent care conține mănunchiul vasculo-nervos popliteu format din: artera poplitee care pătrunde în spațiul popliteu prin inelul tendinos al adductorului mare. Coboară vertical în axul longitudinal al spațiului pe peretele osteofibros al acestuia. La înalțimea arcului solear se bifurcă în două artere tibiale. Emite în acest spațiu arterele articulare mediale și laterale, îndreptate înainte, pe planul osos și artera articulară mijlocie care pătrunde în articulație. Vena poplitee se situează dorso-lateral de arteră fiind cuprinsă într-o teacă conjunctivă. Primește mulți afluenți: vena safenă externă și venele genunchiului care însoțesc câte două arterele articulare; vena safenă externă, la nivelul pliului de flexie a genunchiului pătrunde profund, realizând joncțiunea safeno-popliteană. Nervii sunt ramificații ale marelui sciatic: nervul tibial (sciatic popliteu intern), mai voluminos, continuă axul marelui sciatic și se află postero-lateral de vena poplitee; reprezintă elementul cel mai superficial al acestui mănunchi. Părăsește spațiul prin inelul arcului tendinos al solearului. Emite în spațiul popliteu ramuri musculare pentru mușchii posteriori ai gambei precum și nervul cutanat sural medial. Nervul fibular comun (sciatic popliteu extern) se atașează peretelui superolateral al rombului popliteu, însoțind tendonul bicepsului de-a lungul marginii interne a acestuia. Ocolește capul peroneului și se divide la înalțimea colului acestuia în doi nervi peronieri. [3], [7], [13]

I.2. ASPECTE PATOLOGICE ALE ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI I.2.1. Lezuiuni traumatice ale genunchiului

  a. Fracturile

Fracturile extremității distale a femurului.  Cauzele directe care produc fractura femurului la nivelul extremitații distale sunt rare: trecerea roții unui vehicul peste coapsă, căderea și zdrobirea coapsei de un corp dur. Cauzele indirecte sunt cele mai frecvente și produc fracturi supracondiliene prin exagerarea curburii, imprimată de o forță violentă și de torsiunea care produce o fractură spiroidă. Fracturile supra și intercondiliene se produc de obicei în urma căderii sau lovirii pe genunchiul flectat. În  fracturile supracondiliene, traiectul fracturii este transversal sau ușor oblic. Fracturile bicondiliene sunt de cele mai multe ori spiroide, cu un traiect care coboară vertical pană la interlinia genunchiului între cei doi condili. Fracturile unicondiliene sunt fracturi complete totale sau parțiale. Traiectul este oblic. [14]     Fracturile articulare La inspecție se constată deformarea întregii regiuni a genunchiului datorată hemartrozei și prezența echimozei pe una din fețele genunchiului si/sau în fosa poplitee. La palpare, bolnavul acuză durere intensă; se percepe mobilitatea anormală la abducție sau rotație.  În fracturile cominutive deformarea regiunii este extrem de importantă, iar în fracturile unicondiliene tumefacția și deformarea sunt absente. Este prezentă impotența funcțională completă. În  fracturile incomplete, fără deplasare, tumefacția este redusă, durerea de mai mică intensitate și nu se percep crepitații osoase. Pot apărea complicații: leziuni vasculare și nervoase, deschiderea focarului de fractură, formarea calusului vicios, redoarea de genunchi, pseudartroza.   Decolarea traumatică a epifizei distale a femurului.  Este cea mai frecventă formă particulară de fractură la nivelul extremității distale a femurului, fiind frecventă în special la copii. Decolarea se produce prin acțiunea unor traumatisme foarte intense. Un șoc puternic, direct sau indirect face ca epifiza distală să alunece pe metafiză prin intermediul cartilajului de creștere.

 Fracturile rotulei.  Se întâlnesc frecvent la adult și relativ rar la copii și vârstnici însoțind alte leziuni ale aparatului extensor al genunchiului. Fracturile prin cauze directe se produc prin șoc direct asupra rotulei, de un agent vulnerant; prin cădere pe genunchi. Fracturile prin cauze indirecte, produse prin contracții musculare violente se întâlnesc numai la adulți și sunt de obicei însoțite de lezarea aparatului extensor. Există patru tipuri de fracturi: fractura transversală clasică produsă în flexie, fractura transversală cu fragment inferior cominutiv, fractura cominutivă produsă prin tasarea rotulei de trohleea femurală, fractura transversală cu fragment superior cominutiv.

 Fracturi ale extremitații proximale a tibiei

Se produc prin traumatisme directe și indirecte. Se întâlnesc fracturi ale platoului tibial, fracturi ale tuberozității tibiale, fracturi prin decolare.

Fracturile extremității  proximale  a peroneului.

             Se asociază adesea cu fractura platoului tibial. Se produc prin mecanisme directe și indirecte.

 b. Entorsele genunchiului.

   Entorsa este o leziune traumatică produsă de o mișcare forțată, anormală, în special de rotație, care produce o deplasare scurtă cu revenire imediată a suprafețelor osoase. Leziunile pot interesa ligamentele laterale, capsula, ligamentele încrucișate. În cazurile grave cu smulgerea inserțiilor osoase a ligamentelor se ajunge la genunchiul balant posttraumatic.

              Leziunile ligamentelor laterale se datorează traumatismelor indirecte sau prin hiperextensia combinată cu deplasarea gambei înapoi sau înainte. Ligamentul colateral medial este cel mai frecvent expus traumatismelor, iar cel mai frecvent lezat dintre ligamentele încrucișate este ligamentul latero-extern.

c. Luxațiile genunchiului.

             Luxația reprezintă o deplasare a extremităților osoase ale unei articulații cu modificarea permanentă a raporturilor lor. Când pierderea raportului este totală, luxația este completă, iar când extremitățile articulare rămân parțial în contact, luxația este incompletă- subluxație. Luxațiile pot fi recente, vechi sau recidivante. La nivelul articulației genunchiului există trei tipuri de luxații: femuro-tibială, rotuliană, tibio-peronieră.

Luxația femuro-tibială se întâlnește numai la adult, la copii fiind frecvente decolările epifizare de femur sau tibie. În luxațiile anterioare tibia trece înaintea condililor femurali; traumatismul se aplică dinainte-înapoi pe epifiza inferioară a femurului. În luxațiile posterioare   tibia trece posterior față de condilii femurali; traumatismul se aplică dinainte-înapoi, pe epifiza superioară a tibiei. Luxațiile laterale pot fi externe sau interne; se produc prin adducția sau abductia forțată a gambei; se rup ligamentele laterale și încrucișate. Luxațiile totale se produc după un traumatism foarte puternic; deformarea este mare și se însoțește de leziuni ligamentare, tegumentare, musculare, osoase și neuro-vasculare importante.

  Luxațiile rotulei.

Sunt foarte frecvente, putând apărea congenital sau dobândit, pe un genunchi anatomic normal sau cu alterări preexistente. Traumatisme de intensități variabile, precum lovituri directe sau contracție mai puternică a cvadricepsului, pot determina luxația rotulei.

             Frecvent luxația de rotulă este recidivantă. Luxația rotulei prezintă dureri spontane, care se intensifică la încercarea de flexie a gambei. Relieful rotulian este deplasat. Genunchiul poate fi blocat în extensie sau ușoară flexie. Hidartroza este uneori prezentă.

 d. Leziunile meniscului.

      Sunt leziuni traumatice ale formațiunilor fibrocartilaginoase semilunare ale articulației genunchiului. Meniscul lezat determină un dezechilibru articular complex al membrului inferior. Meniscurile au rolul   de a crea o congruență perfectă între condilii femurali și platoul tibial, de a crea o mai bună repartiție a presiunilor intraarticulare, de a permite o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare. Meniscul intern este mult mai expus traumatismelor, din cauza presiunilor mai mari ce se exercită asupra lui prin condilul femural intern prin care trece proiecția centrului de greutate a corpului.

          Rupturile de menisc se produc prin flexie, urmată de o extensie puternică, asociată cu o rotație a genunchiului în timp ce tibia este fixată prin blocarea la sol a piciorului; asocierea unei flexii cu rotația externă deschide interlinia internă articulară și va încarcera meniscul, care va fi strivit la extensia următoare; în cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de platou sau cu rupturi de ligamente încrucișate sau laterale.  Ruptura de menisc poate fi ruptură longitudinală- completă sau incompletă, ruptură transversală- mai ales la meniscul extern, ruptură oblică sau combinată cu dezinserția coamelor sau cea periferică. Anamneza este deosebit de importantă pentru diagnostic si in special circumstanțele accidentului. Durerea este violentă, bruscă, însoțită imediat de impotență funcțională. Ruptura de menisc netratată chirurgical duce la genunchi dureros instabil,  hidartroze repetate,  lezarea cartilajului articular, cu instalarea gonartrozei. [1], [24], [17]

I.2.2.Leziuni degenerative ale genunchiului

Gonartroza

Gonartroza sau artroza genunchiului este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni degenerative, ce constă în distrugerea cartilajului hialin de pe extremitățile osoase articulare. Afectează întreaga articulație și osul subcondral. Cauzele care duc la dezvoltarea bolii sunt variate: suprasolicitarea mecanică, anumite boli inflamatorii, vȃrsta pacientului, traumatisme vindecate incorect sau repetate, obezitate, alte forme de artritǎ inflamatorie, vȃrsta sau sexul -boala apare ȋn special la femei, factori genetici. Afectează frecvent adulții de vârstă mijlocie și bătrânii. [37] Se remarcă mai frecvent la femei, după menopauză. Este secundară când apare după leziuni preexistente: genum valgum, varum, luxație congenitală de șold, traumatisme ale genunchiului.

Durerea asociată gonartrozei apare treptat. Genunchiul devine rigid și tumefiat, reducând mobilitatea. Apare redoarea matinală: simptome atroce dimineața sau în repaus și se calmează odată cu activitățile fizice cotidiene. Durerile se agravează însă în urma activităților intense sau după mers prelungit, urcat și coborât trepte sau la îngenunchiere, sunt meteosensibile. [38], [39]

Limitarea posibilităților de mișcare și reducerea eficienței mobilității sunt simptome ale formelor grave; se poate observa apariția unui revărsat articular, simptomatologia dureroasă putând dobândi caracteristicile formelor inflamatorii cu durere chiar și în repaus. Nu sunt caracteristice fenomenele de blocare articulară (ca în leziunile meniscale).

Examenul obiectiv evidențiază semne directe și indirecte de interesare articulară: prezența crepitațiilor și cracmentelor sugerează alterarea suprafețelor articulare ale genunchiului, zone de sensibilitate dureroasă maximă corespund compartimentelor interesate major de procesul degenerative, neregularități ale marginilor articulare corespunzând proliferărilor osteofitice, hiperplazia membranei sinoviale ca expresie a reacției inflamatorii, prezența revărsatului articular, limitarea mișcărilor, dezaxarea în valgus sau varus a axei femuro-tibiale, hipotrofia musculaturii femurale (m.cvadriceps).

Radiologic se evidențiază îngustarea interliniului femuro-tibial sau femuro-patelar, însoțită de apariția unei osteofitoze marginale tibiale sau femurale și în mod inconstant de osteoscleroză. [11].

I.2.3. Leziuni tumorale ale genunchiului

Tumorile osoase reprezintă neoformații cu origine celulară sau tisulară, fiind autonome, progresive și fără finalitate. Se împart în: benigne și maligne.

Tumorile benigne prezintă creștere autonomă mai lentă decât cele maligne. Au formă încapsulată, cu contururi netede. Nu dau recidive sau metastaze după extirpare.

Tumori benigne: osteom osteoid, condrom, chist osos esențial, fibrom osos neosifiant. Tumorile maligne cresc rapid, anarchic, au contur neregulat, se infiltrează. Sunt aderente la țesutul subiacent. Dau recidive locale și ladistanță după extirpare. Produc metatstaze. Tumori maligne:osteosarcom, condrosarcom,metastaze osoase, mielom.

a. Tumori osoase benigne

1. Osteomul

Este o tumoare osoasă benignă ce se întâlnește predominant la persoane tinere, 80% din pacienți au vârsta sub 30 ani, sex masculin, 4/1. Tumora are un potențial de creștere important, dar nu malignizează niciodată. Se localizează pe extremități, pe coloana vertebrală, pe oasele lungi -localizare corticală, spongioasă, periostală.

Simptomatologia constă în durere intermitentă, apoi continuă, necalmată de repaus, tumefacție. Când localizarea este articulară, poate simula o artrită, cu dureri la mobilizarea articulației, semne clinice de inflamație. Osteomul este tumoare benignă dominată de sindromul dureros. Poate involua spontan, prin dispariția sindromului dureros, confirmată de imaginea radiologică, sau poate recidiva după chiuretaj. Nu se malignizează.

Aspectul radiologic

Se evidențiază o mică lacună situată în mijlocul unei reacții corticale condensate cu zone de osteoscleroză, delimitare netă și aspect omogen. Se poate localiza intraspongios, periostal, cortical. În localizările intraarticulare se utilizează CT.

2. Condromul

Este o tumoare cartilaginoasă, benignă, cu potențial de malignizare de aproximativ 10-15 %. Topografic, poate fi central -encondrom solitar-, când se dezvoltă intraosos, sau periferic-condrom periostal.

Frecvența – reprezintă 10% din tumorile benigne osoase. Encondromatoza (condroame multiple) este descoperită la copii și adolescenți, iar condromul la adulți.

Localizare- Condromul solitar se dezvoltă pe oasele lungi ale membrelor. Peste 50% sunt localizate pe femur, tibie, peroneu, humerus.

Simptomatologia este discretă, putând apărea dureri și tumefacții. Encondromatoza poate asocia diformități, încurbări ale genunchiului.

Aspectul radiologic

Condromul solitar central se prezintă ca o geodă clară, omogenă, cu margini neregulate și limite nete, conținând o trabeculație discretă, cu mici opacități. Uneori geodele pot conflua, având aspect policiclic.Pot apărea calcificări punctiforme central.

Condromul periferic apare ca o excrescență osoasă opacă, neomogenă, cu baza largă, implantată pe corticala osoasă. Corticala formează un sept care îl separă de spongioasa metafizară.

3. Fibromul osos neosifiant

Este o distrofie osoasă benignă formată din insule de țesut conjunctiv, localizate metafizar, intra sau subcortical. Apare la copii (9-15ani), preponderent la sex masculin. Se localizează pe metafiza oaselor lungi (40% la extremitatea inferioară a femurului, 20% la extremitatea superioară a tibiei, 20% la extremitatea inferioară a tibiei).

Simptomatologia este forte săracă, descoperindu-se cu ocazia unui examen radiologic.

Aspectul radiologic

Tumora se prezintă ca o lacună clară, localizată metafizar, de dimensiuni mai mici care se măresc odată cu creșterea osoasă. Nu are reacție periostală. Lacuna prezintă la periferie o bandă de scleroză osoasă, mai evidentă în leziunile vechi.

4. Chistul osos esențial

Este o leziune osoasă benignă cu conținut lichidian. La debut cavitatea este mică și se localizează preferențial în metafiza proximală a humerusului și femurului. Constituie cam 3% din tumorile osoase primitive. Este de 2-3 ori mai frecvent la băieți (5-12ani). Se întâlnesc localizări și la tibie, peroneu. Este asimptomatic, fiind descoperit, în 95% din cazuri după fractură pe os patologic. Se poate asocia cu calus vicios în urma fracturii. În faza de creștere expansivă a chistului se asociază cu durere.

Aspectul radiologic Leziune osteolitică metafizară, ca o cavitate unică, ovalară, ce crește central, simetric. Chistul rămâne circumscris în os, fără reacție periostală. Aspect septat, multiloculat. Fractura se produce după traumatism minor. Se observă fragmente osoase în partea declivă a chistului, ceea ce confirmă natura lichidiană a lui. Nu influențează segmentul de creștere. După o fractură, calusul fixează chistul în periferie. Nu depășește cartilajul de conjugare.

b. Tumori osoase maligne

1. Osteosarcomul

Tumoră a scheletului ce are capacitatea de a produce țesut osos. Este cea mai frecventă tumoare malign a osului(30%). Se întâlnește la copii și adolescenți, cu precădere la sexul masculin. Afecțiune a oaselor lungi, apare în regiunea metafizară. 70% se localizează în zona genunchiului.

Durerea este periodică, periarticulară, apoi devine permanent și se accentuează noaptea. Poate apărea tumefacție. Mișcările articulare sunt libere. Nu există adenopatie. În stadiu avansat, tumora este voluminoasă, cu tegumente calde, cu circulație colaterală evidentă. Poate surveni fractura.

Aspectul radiologic

Evidențiază zone de osteoliză metafizară, reacție periostală, efracția corticalei. Sunt prezente semne de osteoliză și osteocondensare, masă calcificată, neregulată.

2. Condrosarcomul

Tumoare osoasă, malignă, ce are proprietatea de a produce cartilaj tumoral. Nu produce țesut osos. Poate fi primitiv sau secundar, dezvoltat pe o leziune preexistentă. Reprezintă 25% din tumorile osoase. Vârsta medie de apariție este de 45 ani. Predomină la sexul masculin. Este o tumoare a oaselor lungi.

Durerea sau tumefacția sunt simptomele de debut. Tumoarea este fermă, puțin dureroasă, aderentă la os, fără adenopatie satelită. Se pot întâlni semne de compresiune vasculo-nervoasă.

Aspectul radiologic

Condrosarcomul central apare sub forma unor geode, cu contur policiclic și neregulat, debutează în interiorul osului, cu calcificări în interior, margini sclerotice cu aspect inelar.

Condrosarcomul periferic când este cartilaginos se observă greu radiologic. Crește densitatea părților moi. Conține mici zone de calcificare. Volumul radiografic este mai mic decât cel perceput clinic.

Condrosarcomul cu celule clare apare sub forma unei osteolize epifizare, cu întindere spre metafiză.

3. Metastazele osoase

Sunt cel mai frecvent întâlnite tumori maligne osoase. Pot apărea în evoluția unei tumori primare cunoscute sau ca primă manifestare a unei afecțiuni. Sunt localizate în zone vascularizate.

Simptomatologia prezintă durere intermitentă, la orice mișcare. Pe măsură ce metastazele cresc, durerea devine constantă și se accentuează atunci când persoana desfașoară anumite activitați; sensibilitate locală, fracturi patologice la traumatisme minore.

Aspectul radiologic

Leziuni multiple, foarte variate, cu localizare central sau marginal, contur neregulat sau regulat, delimitate sau nedelimitate, izolate sau confluente, lipsă de substanță osoasă. Cel mai frecvent metastaze osteolitice.

4. Mielomul

Este o hemopatie malignă cu localizare osoasă, cu proliferare monoclonală de plasmocite ce secretă o imunoglobulină. Reprezintă 3% din tumorile osoase maligne. Apare între 40 și 70ani. Este prezent fenomenul de osteoliză.

În 80% din cazuri, durerile osoase sunt semnul debutului, difuze sau localizate. Durerile sunt rebele la medicația curentă, pot apărea atipic. În stadii avansate apar febrilitate, infecții, deficit imunitar, semne neurologice, afectări renale- sindrom nefrotic. Se remarcă o predominantă proliferare plasmocitară.

Aspectul radiologic

Evidențiază o geodă de condensare periferică, de diferite dimensiuni, cu hipertransparență osoasă [16], [25]

1.2.4. Anomalii – deviațiile de ax ale genunchiului

Deviațiile de ax ale genunchiului se produc în plan frontal (genu varum, genu valgum) și în plan sagital (genu flexum și genu recurvatum).

Genu varum reprezintă o deplasare în plan frontal a articulației genunchiului, în care membrul inferior se deplasează spre exterior formând o curbă cu concavitatea spre interior. Dacă diformitatea este bilaterală, membrele inferioare formează un „O”. Dintre cele mai frecvente cazuri sunt: rahitismul, boala Blount (tibia vara) care reprezintă o încurbare a metafizei tibiale proximale datorită închiderii precoce a cartilajului de creștere în porțiunea lui medială și gonartroza predominant unicompartimentală externă. [26], [14].

Genu varum se poate obiectiva prin măsurarea distanței dintre fețele interne ale genunchilor, cele două maleole tibiale fiind în contact. Se măsoară în ortostatism. Obiectivarea și măsurarea gradului de deviație se face și radiologic prin măsurarea unghiului dintre axul femural și axul tibiei.

Genu valgum reprezintă o deviație a gambei spre exteriorul axei membrului inferior cu deplasarea  genunchiului spre interior. Mersul poate fi împiedicat dacă deviația este marcată. In plus, genu valgum este adesea un factor de gonartroză, deoarece presiunile nu se exercită pe locurile obișnuite. [24]

La copii, între 3 și 5 ani, genu valgum este accentuat printr-un exces de greutate. El este cauzat de o hiperlaxitate a ligamentelor interne ale genunchiului sau de unele sechele de fractură (fractura parții inferioare a femurului sau parții superioare a tibiei, care nu este consolidată într-o poziție bună), de o boală osoasă prin carență (rahitism) sau o malformație osoasă.

Genu recurvatum este o deformare a articulației genunchiului, astfel încât genunchiul se îndoaie înapoi. În acest tip de deformare, apare extinderea excesivă în articulația tibiofemurală. Genu recurvatum congenital este rar și este însoțit de luxație congenitală a genunchiului dată de malformarea complexă a articulației. Genu recurvatum dobândit – este cauzat de consolidarea într-o poziție anormală a unei fracturi a părții inferioare a femurului sau a părții superioare a tibiei, sau după o paralizie ce a provocat o disfuncție musculară care permite genunchiului să aibă o mobilitate anormală. [27]

I.3.ASPECTUL IMAGISTIC AL ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI

I.3.1. Aspectul normal în examenul radiografic standard

Explorarea radiologică rămâne una dintre cele mai utile și la îndemână metode de diagnostic imagistic. Radiografia simplă este tehnica de primă intenție care oferă informații simultane asupra mărimii, formei, densității tisulare și arhitecturii osoase, caracteristici care, interpretate în contextul clinic specific, pot evidenția un diagnostic sigur.

Imaginea radiologică a genunchiului evidențiază suprafețele articulare, capsula, meniscul, ligamentele, sinoviala. În mod normal, radiografic se evidențiază numai suprafețele articulare, care anatomic sunt în contact, dar radiologic apare între ele un spațiu articular sau interlinia articulară reprezentată de cartilajul diartrodial care absoarbe o cantitate foarte mică de radiații. Apare pe radiografii ca o zonă radiotransparentă, cu lățime de 5 – 8mm. Aspectul normal al contururilor osoase prezintă linii opace, fine, paralele, regulate. Aspectul radiologic al spațiului articular prezintă o bandă transparent, omogenă, uniformă. Părțile moi articulare nu au expresie radiologică. [5]

Radiografia de genunchi este recomandată în afecțiuni degenerative, traumatice, durere mecanică de genunchi, fracturi, tumori, artrită, înainte de alte investigații imagistice. Rolul examenului radiologic este de a preciza existența leziunii, tipul ei și sediul ei, precum și leziunile asociate.

Sunt necesare două incidențe, perpendiculare una pe cealaltă, pentru aprecierea traiectului fracturii și deplasarea fragmentelor. Uneori sunt necesare radiografii comparative a unor părți simetrice. [4]

I.3.2. Aspectul imagistic al articulației genunchiului – Noțiuni generale

a. Tomografia computerizată (CT)

Computertomografia utilizează razele X. Informațiile sunt culese și tratate de un calculator. Acesta construiește imaginea pe ecran. CT-ul redă imagini secționate prin planuri de țesut selectate, cu o putere rezolutivă mare. Imaginile sunt similare secțiunilor anatomice transverse. Secțiunile sunt spațiate la intervale de 5-10 mm. Datorită excelentei rezoluții, computertomografia este utilă in evaluarea dimensiunilor tumorale, a densității și structurii osoase, în diagnosticarea modificărilor articulare, leziunilor și în reperarea corpilor străini intraarticulari și a fragmentelor osoase intraarticulare. Se evidențiază vasele sanguine. Se realizează cu sau fără substanță de contrast. [41]

Valoarea diagnostică a CT constă în aprecierea limitelor leziunii, aspectului corticalei și periostului, extensiei și relației tumorii cu părțile moi, precum și raportul tumorii cu vasele sanguine, nervii din vecinătate, raportul tumorii cu cavitatea articulară și inserțiile capsulo-sinoviale. [40]

Se folosește în special în studiul oaselor plate sau scurte. CT poate diferenția structurile solide de cele lichidiene.

b. Rezonanța magnetică nucleară (RMN)

Este o metodă de investigație neinvazivă și ecologică- nu prezintă risc de iradiere, ce permite achiziția directă de secțiuni în toate cele trei planuri ale spațiului: axial, frontal și coronal.

RMN se bazează pe emisiile de radiofrecvență ale atomilor și moleculelor din țesuturile expuse acțiunii unui câmp magnetic static. Imaginile selecționate pot fi obținute în aproape orice plan și sunt reconstituite într-o imagine tridimensională.

Datorită abundenței nucleului de hidrogen în organism și posibilitații de a fi detectat ușor, acesta se utilizează cel mai frecvent în tehnica RMN. Țesuturile bogate în hidrogen (grăsime, os spongios și maduvă osoasă) emit semnale de intensitate crescută și produc imaginile cele mai luminoase. Țesuturile cu un conținut redus în hidrogen (os cortical, aer, tendoane, ligamente) apar întunecate. Nuanțele diferite de gri sunt date de structura cartilajului, mușchi.

Indicații RMN: dureri genunchi, leziuni degenerative ale articulației genunchiului, cartilaje, meniscuri, ligamente, tendoane distruse, fracturi osoase care nu pot fi vizualizate radiografic, redori articulare, tumori- analizează extensia tumorii. Se pot vizualiza bine metastazele osoase. IRM poate afirma cu precizie dacă un os este rupt sau nu, atunci când radiografia este neclară. [28], [29], [30]

3. Ecografia

Tehnică imagistică ce folosește ultrasunetele generate de un traductor, care pătrund câțiva centimetri în organism, în profunzimea țesuturilor moi. Aceste unde sunt reflectate retrograd către traductor, unde sunt înregistrate ca semnale electrice și afișate ca imagini pe ecran. În funcție de structură, țesutrile sunt hiperecogene, medioecogene, hipoecogene sau nonecogene. Ecografia este o metodă neinvazivă și fără efecte secundare nocive.

Avantajul ecografiei este dat de evaluarea detaliată a țesuturilor moi intra și periarticulare precum: ligamente, tendoane, grăsime, sinoviala și structuri neurovasculare.

Figura nr.7 A. Aspect ecografic al articulației normale a genunchiului. B. Aspect patologic- îngustarea spațiului articular. [31]

I.3.3. Aspecte patologice radiologice ale articulației genunchiului

Aspectul radiologic în leziuni traumatice

Examenul radiografic este cel mai important mijloc pentru diagnosticarea fracturilor. Permite identificarea focarului de fractură, modul de aliniere a fragmentelor osoase și recunoașterea posibilelor complicații asociate. Radiografia este obligatorie în leziunile traumatice ale genunchiului. Radiografia clasică de față și profil poate pune în evidență un fragment osos, semn al smulgerii osteoligamentare. Utilă este și incidența de “tunel” care evidențiază spațiul intercondilian, situsul ligamentelor încrucișate. Importante sunt radiografiile dinamice, căutându-se instabilitatea în varus sau valgus. Fracturile patologice sunt diagnosticate pe radiografii care relevă anomalii osoase, precum zone de liză determinată de infecții și tumori benigne sau maligne. [6], [12], [20]

De mare precizie diagnostic este Rezonanța magnetică. Ea poate arăta leziuni musculoscheletale, ale părților moi periarticulare depistând precoce și precis leziunile ligamentare, meniscale, ale tendoanelor, cartilajului, mușchilor. Cele mai frecvente indicații de folosire a RMN sunt: leziunile de menisc, insuficiență cronică a ligamentului încrucișat anterior. Prin această metodă pot fi diferențiate structurile anatomice normale.

RMN poate fi folosită și în controlul postoperator după ligamentoplastii. [32]

Ultrasonografia este folosită în diagnosticarea complexelor lezionale după entorse grave. Au fost diagnosticate cu o sensibilitate de 95% leziuni ale ligamentelor încrucișate și colaterale (rupturi sau elongații).

Aspectul radiologic în leziuni degenerative

Îngustarea spațiului articular este de obicei asimetrică, progresivă. În artroză, spațiul articular nu dispare niciodată. Osteocondensarea subcondrală încearcă să compenseze dispariția echilibrului mecanic Pseudochistele epifizare apar în urma microfracturilor și hemoragiilor din ariile suprasolicitate, sunt rotunde sau ovalare, localizate frecvent în ariile subcondrale condensate, conținut fibros, lichidian sau mucoid. Osteofitoza marginală -dimensiunile nu sunt în corelație strânsă cu gradul distrucției cartilajului. Este localizată pe inserțiile capsulo-ligamentare, la periferia cartilajului. Alte semne radiologice sunt contururi osoase neregulate, net trasate, extremități osoase deformate, îngroșate, uneori turtite. [5]

Se studiază cele trei compartimente principale ale genunchiului: femuro-rotulian, femuro-tibial medial și femuro-tibial lateral. 

Aspecte radiologice ale artrozei femuro-rotuliene  Reducerea spațiului articular este semnul cel mai precoce de artroză femuro-rotuliană, ulterior poate apare osteofitoza rotuliană.

Aspecte radiologice ale artrozei femuro-tibiale

Semnul cel mai precoce al artrozei este reducerea suprafeței articulare asociată în majoritatea cazurilor cu o dezaxare femuro-tibială, de aceea se recomandă efectuarea examenelor radiologice în sarcină (la încărcare).

Reducerea, pensarea spațiului articular se asociază cu alte aspecte artrozice: osteoscleroza subcondrală și osteofitozele marginale. Ascuțirea eminențelor intercondiliene tibiale este expresia precoce a procesului artrozic. [33]

În formele avansate, în raport cu zonele de osteoscleroză subcondrală pot apărea și formațiuni geodice.

Complicațiile în cazurile grave sunt reprezentate de osteocondromatoza genunchiului și de ruperea proliferărilor osteofitice – ambele putând genera corpi liberi articulari, ce pot fi localizați radiologic. [7]

Stadializarea radiologică a gonartrozei evidențiază gradul de uzură intervenit la nivelul articulației: grad I- pensare articulară incompletă; grad II- pensare articulară completă, fără uzură osoasă; grad III- uzură osoasă moderată ( 0-5 mm ); grad IV- uzură osoasă medie ( 5-10 mm ).

Aspectul radiologic în leziuni tumorale

Radiografia convențională se practică de obicei din două incidențe. Această tehnică permite identificarea tumorii, sugerează natura benignă sau malignă și aspectul evolutiv.

Osteoliza se evidențiază radiografic în țesut spongios sau cortical, intensitatea variază in funcție de osteoporoza existentă.

Osteocondensarea se caracterizează prin zone de densitate calcică izolată, crescută, datorată reacției țesutului osos din vecinătatea leziunii.

Delimitarea formațiunii este de regulă imprecisă. Are contur neregulat. Se remarcă prezența lizereului de scleroză, a întreruperilor de corticală. Se observă invazia de părți moi, ritmul de creștere, la examinări succesive, numărul leziunilor- multiplicitatea este sugestivă pentru metastaze.

Aspectul radiologic în anomiile genunchiului

Criteriul standard necesar pentru afirmarea diagnosticului îl reprezintă radiografia din incidența anteroposterioară cu pacientul în ortostatism și patelele privind înspre anterior. Metoda permite o bună vizualizare a lungimii membrelor cât și a alinierii acestora. 
Unghiul tibiofemural se calculează radiologic prin trasarea unor axe longitudinale prin centrele diafizelor corticale ale femurului și tibiei și masurarea unghiului format.  Tot pe radiografie se mai pot studia axele mecanice ale membrelor inferioare: în mod normal acestea trec prin mijlocul genunchiului. [5], [34]

III.Bibliografie

1. Botez P. Ortopedie, vol.II, Casa de Editură Venus, Iași, 2008, ISBN 978- 973-756-075-9., pag.54-59.

2. Costache M. Sereș-Sturm L. Anatomia Omului, volumul III, Editura Universității Alma Mater, Sibiu, 2005, ISBN (10) 973-632-341-2., pag.29-35.

3 Costache M., Sereș-Sturm L. Anatomia Omului, volumul III, Editura Universității Alma Mater, Sibiu, 2005, ISBN (10) 973-632-341-2., pag. 183-189.

4. Feiler A., Ungureanu A. Manual-de-radiologie-și-imagistică-medicală, vol.I, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2013, ISBN vol. 1 978-606-8054-84-1, pag. 6-23.

5. Fleancu A.,Sechel G., Szekely Zs. Noțiuni de radiologie și imagistică medicală- radiologia sistemului osteo-articular, Editura Libris, Brașov, 2015, ISBN 978-973-131-313-9, pag.18-220.

6. Georgescu Ș., Zaharia C. Radiologie și imagistică medicală. Manual pentru începători, Editura Universitară Carol Davila, București, 2003, pag.12-40, 237-259.

7. Gornea F. Ortopedie și traumatologie, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chișinău, 2010, pag.558-567.

8. Lungeanu M. Manual de tehnică radiologică, Editura Medicală București, 1988, pag. 418-423.

9. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală București, 2006, ISBN 973-39-0320-5, pag.78-90

10. Netter F. Atlas de Anatomie Umană, Ediția a treia, Editura Medicală Callisto, București, 2013, ISBN 978-606-804-309-8, pag.152.

11. Ojoga F., Nicolescu M., Ojoga L., Gusita V. Genunchiul dureros, Revista Medicală Română – Vol. LVI, NR. 3, 2009. pag.186.

12. Panait Gh. Ortopedie–traumatologie practică, București, 2002, pag. 1–37.

13. Papilian V. Anatomia Omului, vol1. Editura All. 2003, pag. 133-140.

14. Petcu S. Radiologie, Imagistică Medicală, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu, Cluj Napoca, 2001, ISBN 973-8019-46-x, pag.11-78, 119, 133.

15. Rogozea L., Oglindă T. cap. Îngrijiri acordate pacienților cu afecțiuni locomotorii, în Îngrijirea pacienților, vol.I, Editura Romprint, 2004, pag. 134-147.

16. Stănculescu D., Orban H. Tumorile aparatului locomotor, Editura Tehnică, 1997, ISBN 973-31-1013-4. pag. 28-36.

17. ȘamotăI., Necula R. Elemente de Ortopedie și Traumatologie, Editura C2 Design Brașov, 2003, ISBN 973-8424-09-3.pag 187-188.

18. Ștefăneț M. Anatomia omului Volumul I, Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina

2007, ISBN 978-9975-915-19-9, pag. 153-164, 221-236.

19. Văcariu V. Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2012, ISBN 978-606-8054-88-9, pag. 18-24.

20. Volneanschi V., Matcovschi S., Dionidis I, Gâtlan I. Radiodiagnostic, Radioterapie, Chișinău, Ed. Medicina, 2000, pag. 67-95.

21.http://www.emedicinehealth.com/knee_injury/article_em.htm. [Accesat în 3 decembrie 2014]

22.http://www.scrigroup.com/sanatate/ANATOMIA-GENUNCHIULUI22432.php [Accesat în 6 decembrie 2014]

23.http://www.pansportmedical.ro/recuperare/articole/structura_biomecanica_articulatie_genunchi.html [Accesat în 13 decembrie 2014]

24. http://www.scrigroup.com/sanatate/PATOLOGIA-LEZIUNILOR-TRAUMATICE ALE GENUNCHIULUI 21646.php [Accesat în 11ianuarie 2015]

25.http://www.usmf.md/Infomedica/documente/Alre%20resurse/Ghiduri%20medicale/tumori_osoase.pdf [Accesat în 22 februarie 2015]

26.http://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/19848-fiziopatologia-articulatiei-genunchiului-%E2%80%93-privire-de-sinteza.html [Accesat în 1 martie 2015]

27. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19232608 Prenatal features of genu recurvatum and genu flexum.[Accesat în 16 martie 2015]

28. http://www.sfatulmedicului.ro/Imagistica-si-endoscopia/imagistica-prin-rezonanta-magnetica-irm-sau-rmn_1310 [Accesat în 16 martie 2015]

29. http://www.medscape.org/viewarticle/588762_4 Imaging the Painful Osteoarthritic Knee Joint: What Have We Learned?: Radiography of Knee OA [Accesat în 2 aprilie 2015]

30. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10994691 [Accesat în 23 aprilie 2015]

31.http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0889857X12001159 Imaging of osteoarthritis [Accesat în 12 mai 2015]

32.http://www.eradimaging.com/site/article.cfm?ID=797 [Accesat în 1 iunie 2015]

33. http://www.pansportmedical.ro/recuperare/artroza_genunchi/clinica_radiologie_gonartroza.html [Accesat în 12 iunie 2015]

34.http://www.medicalstudent.ro/contravizita/introducere-in-patologia-genu-valgum-idiopatic-la-copii.html1. [Accesat în 8 iulie 2015]

35. http://www.emedicinehealth.com/knee_injury/article_em.htm [Accesat în 4 iulie]

36. http://emedicine.medscape.com/article/1250275-overview Total knee arthroplasty. [Accesat în 6 august 2015]

37. http://emedicine.medscape.com/article/1898986-overview.Osteoarthritis.Centers for Disease Control and Prevention [Accesat în 6 august 2015]

38. http://emedicine.medscape.com/article/330487-overview [Accesat în 8 august 2015]

39. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0001460/ [Accesat în 8 august 2015]

40.http://www.usmf.md/Infomedica/documente/Alre%20resurse/Ghiduri%20medicale/teh_radio_imagistice.pdf [Accesat în 11 august 2015]

41. http://www.emedicinehealth.com/ct_scan/article_em.htm [Accesat în 11 august].