Aspecte Morfologice Comparative Privind Sistemul Osos LA Rozatoare

ASPECTE MORFOLOGICE COMPARATIVE PRIVIND SISTEMUL OSOS LA ROZĂTOARE

INTRODUCERE

Rozătoarele sunt mamifere din ordinul Rodentia, caracterizate dintr-o singură pereche de incisivi în continuă creștere în fiecare dintre fălcile superioare și inferioare. Aproximativ patruzeci la sută din toate speciile de mamifere sunt rozătoare, iar ele se găsesc în număr mare pe toate continentele, cu excepția Antarcticii.

Rozătoarele sunt folosite, pentru îmbrăcăminte, hrană, ca animale de companie și ca animale de laborator în cercetare. Unele specii, în special șobolanul maro, șobolanul negru și șoarecele de casa sunt dăunători gravi, deoarece răspândesc boli.

Caracteristica distinctivă a rozătoarelor este perechea unică de creștere continuă, a incisivilor ascuțiți. Acești incisivi au straturi groase de smalț. Pentru că ei nu se opresc din creștere, animalul trebuie să roadă încontinuu, astfel încât aceștia să nu ajungă sau chiar străpunge craniul. Deoarece incisivii macină împotriva celuilalt, dentina moale pe partea din spate a dinților poate să dispară, lăsând marginea smalțului ascuțită în formă de lamă sau o daltă. Cele mai multe specii au până la 22 de dinți fără canini sau premolari anteriori.

În multe specii, molarii sunt relativ mari, complicat structurat.

Molari rozătoarelor sunt bine echipate pentru a pisa alimente în particule mici. Musculatura maxilarului este puternică.Maxilarul inferior este împins în față în timp ce rod și este tras înapoi în timp ce mestecă.

Grupurile de rozătoare diferă în funție amenajarea mușchilor maxilarului și structurile craniene asociate.Cum ar fi Sciuromorpha, veverița gri de Est, are un craniu de mare adâncime, ceea ce le face eficiente la a mușca cu incisivii.Myomorpha, cum ar fi șobolanul maro, are mușchiul temporal mărit, ceea ce îi face capabili de a mesteca puternic cu molari. Hystricomorpha, cum ar fi cobaiul, au mușchii maseteri superficiali mari și un mușchi mic maseter adânc decât la șobolani sau veverițe, făcându-l mai puțin eficienți la a mușca cu incisivii, dar musculatura pterigoidă mărită le poate permite acestora să deplaseze falca mai mult lateral atunci când mestecă.

Majoritatea speciilor sunt plantigrad, (mersul pe jos pe ambele palme și tălpi) și au unghiile ca gheare.

Rozătoarele folosesc o mare varietate de metode de locomoție, inclusiv mersul pe jos quadrupedal, salt biped ,înot și chiar alunecare.

Majoritatea rozătoarelor au cozi, care pot fi de mai multe forme și mărimi. Unele cozi sunt agățătoare, ,iar blana de pe cozi pot varia de la stufoase la complet chel. Coada este uneori folosită pentru comunicare, ca atunci când castorii lovesc cozile lor pe suprafața apei sau șoarecii de casă care își mișcă cozile ca la o morișcă pentru a indica alarma. Unele specii au cozi vestigiale sau nu au cozi la toate. La unele specii, coada este capabilă de regenerare cazul în care o parte s-a rupt.

Rozătoarele au, în general, simțurile bine dezvoltate de miros, auz si viziune.

Unele specii nocturne sunt sensibile la lumina ultraviolet. (http://en.wikipedia.org/wiki/Rodent)

Nuralagus rex(Nuralagus Quintana)

Ordin:Lagomorpha

Familia:Leporidae

Înregistrări fosile sugerează că Lagomorpha a evoluat în Asia în urmă cel puțin 40 milioane de ani, în timpul perioadei de Eocen.Destrămarea continentelor în această perioadă poate fi responsabilă pentru distribuirea largă de diferite specii de iepuri și iepuri de câmp din întreaga lume, cu excepția Australiei. În prezent, există mai mult de 60 de rase recunoscute de iepure domestice din Europa și , (Oryctolagus cuniculus), singura specie de iepure care a fost domesticita pe scară largă.

Iepurele sălbatic european a evoluat în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, pe Peninsula Iberică, denumirea" este tradus de către comercianți fenicieni, însemnând "teren de iepuri”

Paleontologii spanioli au descoperit fosilele unui iepure uriaș, cu mult mai mare decât cei din zilele noastre. Botezat "Nuralagus rex", el a trăit, cândva, în urmă cu peste trei milioane de ani pe teritoriul actualei insule din Marea Mediterană. Conform unui studiu publicat în Journal of Vertebrate Paleontology, iepurele preistoric cântărea aproximativ 12 kilograme, de circa șase ori mai mult decât majoritatea urmașilor lui sălbatici de astăzi. 

În lipsa unor prădători redutabili care să-i pună în pericol, iepurii Nuralagus au ajuns la niște dimensiuni care-i făceau să pară de-a dreptul uriași față de cei actuali.

Neavând nevoie să se mai apere de dușmani, acest iepure uriaș și-a pierdut atât acuitatea vizuală, cât și pe cea auditivă.Motiv pentru care ochii lui și-au redus dimensiunile. La fel ca și urechile care s-au micșorat pentru că "titularul" nu mai avea nevoie nici de auz deosebit de fin. În opinia cercetătorilor spanioli, iepurii din specia Nuralagus rex își petreceau cea mai mare parte a timpului săpând liniștiți după hrană – compusă în principal din rădăcini și tuberculi.

Josef Quintana, de la Institutul de Paleontologie din Catalonia a declarat, pentru Discovery News, că "strămoșii lui Nuralagus rex au sosit pe insula Minorca în timpul crizei mesiniene, din urmă cu 5,3milioane de ani". 

El consideră că această specie de iepure nu putea sări și nici alerga cu mare viteză deoarece nu beneficia de coloana vertebrală lungă, arcuită și elastică pe care o au urmașii săi din zilele noastre.( Christine Dell'Amore-Giant Rabbit FossilFound: Biggest Bunny Was "Roly-Poly-NationalGeographicNews-2011http://news.nationalgeographic.com/news/2011/03/110323-giant-rabbit-minorca-biggest-bunny-science-nuralagus-rex-largest/ )

Iepurele

Incadrarea taxonomică

Iepurii fac parte din:

Increngătura:Vertebrata

Clasa:Mamallia

Supraordinul:Rodentia

Familia Leporidae

Genul Lepus

Genul Oryctolagus

Caractere generale

Este un mamifer cu corpul alungit, adaptat la alergat, capul mic, urechile tubulare lungi și drepte, ochii mari globuloși.Membrele anterioare sunt mai scurte decât cele posterioare.Este un animal cu activitate crepusculară și nocturnă.În general nu sunt agresivi deși masculi se vor lupta între ei după maturitate.Pot trăi și până la 13 ani.

Biotopul favorit este format din terenurile cultivate cu o varietate de culturi agricole pe suprafețe relativ mici. Pâlcurile de paduri cu suprafețe de câteva zeci de hectare în mijlocul terenurilor arabile favorizează prezența speciei și creează condiții optime de adăpost si hrană în timpul iernii.Toamna după ce s-au cules roadele, iepurele este nevoit să se mute în liziere,în poiene,în locuri mai îndosite de vânturile reci. Este fidel locului de trai.( Andrei Munteanu,Mina Lozaru-Lumea animala a Moldovei,mamifere,volumul 4-Editura Știința 2004 pg.44)

Biologia

Iepurii au incisivii ce cresc încontinuu. Aceștia sunt predispuși la un prognatism mandibular. Când se întâmplă acest lucru dinții trebuie sa fie tăiați la fiecare 2-3 săptămâni altfel ei nu își pot mesteca alimentele și pot muri de foame.

Iepurii nu pot vomita deoarece au doar mușchi striați în esofag și în partea de jos a acestuia mai exact la deschiderea superioară a stomacului.

Respirația nazală este rapidă, 20-120 de ori pe minut. Deoarece diafragma inițiază respirația, respirația artificială se face cu mișcări ale capului de sus în jos de 30-45 ori pe minut. Volumul pulmonar crește odată cu vârsta. Faringele este lung și îngust iar limba este mare. Intubația este dificilă, iepurele având ușoare spasme laringiene.

Sistemul cardiovascular are unele aspecte structurale anatomice ce au dat naștere la utilizarea iepurelui în cercetări cardiovasculare. De exemplu, valva tricuspidă are doar doua cuspide(repliuri membranoase) precum și un mic grup de celule pacemaker.Aprovizionarea principală a creierului cu sânge este prin intermediul arterei carotidă interne.

Temperatura corpului variază între 38,5-39,5 ° C.Urechea este locul general pentru colectarea sângelui datorită faptului că au suprafața mare și sunt foarte vasculare.

(Suckow, Mark A., Brammer, David W., Rush, Howard G, Chrisp, Clarence E., "Biology and Diseases of Rabbits," Chapter 9 in Laboratory Animal Medicine, 2nd Edition, James G. Fox, et. al., editors (New York: Academic Press, 2002) http://ori.hhs.gov/education/products/ncstate/rabbit.htm)

Reproducerea

Iepurii se pot reproduce în orice moment cu condiția să existe hrană verde care să-i furnizeze proteine.Creșterea timpurie a plantelor care sunt bogate în proteine precum și precipitațiile determină principalul sezon de reproducere.Condițiile grele pot induce anestru și ii poate provoca femelei să înceteze alăptarea.

Maturitatea sexuală –apare la vârsta de 3-4 luni în funcție de rasă.Vârstă optimă pentru prima împerechere este la 5-6 luni la rasele mijlocii.

Perioada de gestație durează 28-30 de zile.Ovulația este declanșată de actul împerecherii.( Mitchell B & Balogh S 2007, Monitoring techniques for vertebrate pests: Rabbits. NSW DPI, http://www.dpi.nsw.gov.au/__data/assets/pdf_file/0020/218531/Monitoring-techniques-for-vertebrate-pests–rabbits.pdf )

Actul împerecherii durează 2min. Femelele pot fi folosite la reproducere 3 ani, iar masculii 2-3 ani.Dacă împerecherea are loc în faza de călduri are loc ovulația.Numărul spermatozoizilor eliminați în timpul împerecherii este de 700 milioane /ml, dar în trompe ajung 5-6 mii.Timpul de ascensiune a spermatozoizilor până la oviduct este de 3-12minute.

În general, iepurii au un comportament sexual deosebit,comparativ cu al altor mamifere.Sunt animale „pudice” nu le place să fie văzute când se împerechează.(Elena ciudin)

OVULAȚIA LA IEPUROAICĂ

Femelele în călduri sunt neliniștite, răscolesc așternutul, stau întinse cu trenul posterior ridicat. Cele care sunt în călduri și refuză masculul vor fi date la împerechere mai multe zile la rând.

Ritmul de împerechere la masculi va fi de 3 ori pe săptămână cu o pauză de 1-2 săptămâni, la un interval de 4-5 săptămâni.

FĂTAREA se produce ușor,rare fiind cazurile de distocii sau hemoragii după fătare. În timpul fătării,femelele desfac cu dinții învelitorile fetale și cordonul obilical pentru fiecare pui, curăță capul puilor și îi așează în apropierea mameloanelor.

PLACENTA se elimină la 10-20 de minute după fătare și este imediat consumată de femelă.

Articole

Scheletul de iepure este ușor și constituie doar 7-8% din greutatea corporală. Membrele anterioare sunt scurte în comparație cu membrele posterioare care sunt lungi și puternice. Coloana vertebrală este în mod normal curbată. Conformația corporală variază foarte mult în funcție de rasă. Morfologia craniului poate duce la diverse boli sau probleme dentare, în special la unele rase. De exemplu, unele rase pitice au un prognatism mandibular ce provoacă ieșirea în exces a incisivilor iar rasele cu un craniu mic sunt predispuși la probleme dentare.

Osteoporoza este adesea întâlnită din cauza lipsei de exerciții fizice iar un conținut scăzut de calciu poate duce la fracturi vertebrale lombare în cazul unei lovituri puternice la picioarele din spate. (Anna Meredith-RABBIT ANATOMY AND BIOLOGY-2008 http://goldenbunnies.co.uk/showthread.php?t=7436 )

Partea posterioară a craniului este bine dezvoltată pentru depunerea creierului.Oasele care constituie regiunea craniană pot fi grupate în trei segmente.

Segmentul occipital formează partea posterioară a suprafeței craniului și partea caudală a bazei craniului.

Limita ventrală este marcată de un os plat, basi-occipital iar limitele laterale sunt marcate de oasele exocipitale.

Segmentul tempoparietal se compune din șapte oase:un singur basisfenoid triunghiular pe părțile laterale, două temporale, două parielate și o pereche de alisphenoid.(os în baza craniului care la adult este adesea consolidate cu sfenoidul)

Segmentul frontal este format din cinci oase:presfenoidale ,orbitosfenoidale ,frontale,lacrimale și etmoidale.

Regiunea facială este alcatuită din:

-oasele nazale

-oasele incisive-fiecare conține doi dinți incisivi, unul mic situat caudal și unul incisiv mare situat rostral

-osul maxilar-maxilarul precum și oasele incisive formează partea nazală și ambele sunt conectate prin suturi.

-osul palatin

-osul pterigoid-sunt oase mici situate în spatele osului palatin

-oasele zigomatice

-vomerul-este un os lat care alcatuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale

-maxilarul inferior sau mandibula

-osul hioid

Lucrarea a fost realizată pe 14 iepuri de rasă precum și 12 iepuri albi din Noua Zeelandă.

Pentru curățarea oaselor s-au folosit specii din Dermestis vulpinus

(Farag, F.M., Daghash, S.M. Mohamed, E.F., Hussein, M.M. and Hagrass, S.M.-

Anatomical Studies on the Skull of the Domestic Rabbit (Oryctolagus cuniculus) With Special Reference to the Hyoid Apparatus-2012 http://www.vetanat.com/v9-pdf/5.pdf )

Regenerarea osoasă a craniului indusă de transformarea factorului de creștere-beta1 (TGFbeta1) conținând hidrogeluri de gelatină (TGFbeta1-hidrogeluri) a fost testată pe craniul unui iepure ce prezenta diferite leziuni.Diferite concentrații de TGFbeta1 au fost examinate si comparate:doze diferite de TGF-beta1-hidrogeluri cu un conținut fix de apă,diferite conținuturi de apă în hidrogeluri de gelatină cu o doză fixă de TGF-beta1 și TGF-beta1 în formă de soluție.Regenerarea oaselor craniului s-a observat pe perioade lungi de timp după tratament.

S-au efectuat studii histologice pentru a evalua, evoluția în timp a regenerării osoase a craniului cu o leziune de 6mm diametru timp în care a fost tratat cu TGF-beta1-hidrogeluri sau alți agenți.Hidrogelurile de gelatină cu un conținut de apă de 95% în greutate care încorporează cel puțin 0,1 microg de TGFbeta1 a indus semnificativ regenerarea osoasă la locul leziunii după 6 săptămâni de tratament,în timp ce TGF beta1 sub formă de soluție a fost ineficientă ,indiferent de doză.

Pe latura posterioară a craniului există o largă deschidere numită gaura occipitală prin care creierul se unește cu măduva spinării.Pe partea din spate a regiunii occipitale există două noduri ce przintă structuri ca cei ai condililor occipitali care se articulează cu prima vertebră a coloanei vertebrale numită atlas.Condilii occipitali sunt parțial formați din oasele basioccipitale si exocipitale.

Basioccipitalul formează podeaua ,supraoccipitalul acoperisul iar exocipitalul……

Craniul de iupure are trei tipuri de capsule senzoriale. Olfactivă,optică si auditivă.

O pereche de capsule olfactive este prezentă în partea frontală a craniului. Aceștia sunt acoperiți în partea dorsală de o pereche de oase nazale, în partea ventrală de vomer iar în partea laterală oasele palatine, maxilarul și maxilarul inferior.

Atât pe partea stângă cât și pe cea dreaptă capsulele olfactive sunt separate printr-un perete despărtitor numit etmoid.

Capsulele optice sunt cunoscute ca orbritele. Sunt două cavități mari pe părțile laterale ale segmentului frontal al craniului.Cele două capsule optice sunt separate printr-un perete despărțitor numit sept interorbital. Ea poartă un orificiu optic pentru nervii optici. Acest tip de craniu cu sept interorbital este descris ca un craniu tropibasic(un tip de craniu axial cu bază ingustă)

Capsulele auditive sunt prezente la intersecția dintre osele occipitale și parietale.

http://www.slideshare.net/shivanirawat710/skull-of-rabbit

Comportamentul si psihicul

Strict ierbivore,iepurii mănâncă mai ales vara diverse ierburi și plante furajere.În timpul iernii ronțăie doar vegetația comestibilă pe care o găsesc.

Strategia iepurilor de a supraviețui este accea de a rămâne in continuare în refugiu.În cazul în care unul din membrii din colonii este în pericol ,acesta tace,nu strigă.dar lovește repede piciorul de sol pentru a-și alerta colegul,dar atunci când este capturat acesta rostește un țipăt.În caz de alarmă,iepurii sunt în masură de a rămâne nemișcați pentru o lungă perioadă de timp neobservați ,fugind în ultimul moment în zig-zag pentru a dezorienta dușmanul.( Lapin — Wikipédia )

Prezența a numeroși dușmani(păsări,mamifere de pradă)în comportamentul iepurilor au fixat anumite caractere ce s-au transmis ereditar.Iepurii sălbatici sunt animale cu activitate preponderent nocturna ,evitând în acest fel o parte din dușmani.Sunt animale deosebit de „fricoase” cu reacții psihice foarte puternice.În urma panicii create de diferiți factori stresanți,femelele își schimbă adesea comportamentul devorându-și puii.

Mai mult ca la alte specii de mamifere,la iepuri,reacțiile psihice,joacă un rol foarte important în declanșarea fenomenelor patologice ,animalele fiind în permanență în stare de alarmă.

Fragilitatea echilibrului neuro-endocrin,face ca toate modificările de mediu să constituie pentru iepuri factori de stres foarte importanți.(Iuliana Codreanu-Biologia animalelor de laborator editura PRINTECH 2009 pg 124 125

Mirosul joacă un rol esențial în comportamentul social al iepurilor.

Este demonstrat faptul că iepurii își marchează teritorilul cu secreții ale glandelor odorante situate sub bărbie și în regiunea anală.Dacă un iepure adult a pătruns pe teritoriul unui confrate ,el va depune secrețiile sale anale,care au un miros mai puternic peste mirosul primului locatar,îndepărtând astfel semnele acestuia.

Iepurii sunt animale jucăușe ,le place să zburde,când au condiții corespunzătoare și le place să roadă tot timpul.Rosul nu constituie doar o necesitate de tocire a dinților ci si una de a cunoaște mediul înconjurător(pentru a determina mirosul și consistența obiectelor din jur) (Elena Ciudin-Rozătoare de companie creștere si patologie pg 21)

PRINCIPALELE RASE

-În lume se cunosc peste o suta de rase de iepuri care se clasifică în funcție de greutatea corporală în:rase mari(uriașe)cu greutatea de peste 5 kg,rase mijlocii cu greutatea de 3,5-5kg ,rase mici cu greutatea de 2-3 kg și rase pitice cu greutatea sub 2 kg ,iar după lungimea firului de par se clasifică în rase cu par scurt și rase cu par lung.

Rase mari-Iepurii din aceste au o viteză de creștere mare dar sunt tardivi și sunt mai puțin prolifici.

Uriașul belgian,obținut în Belgia are o conformație armonioasă,constituție robustă și masa coporala de 6-12 kg.

Capul este masiv,urechile lungi, de 17-20 cm,cu vârful rotunjit și purtate în sus , în „V”.Ochii au culoarea închisă sau roz la cei albinotici.Culoarea blănii este aguti(sălbatică)dar poate fi și neagră,cenușiu închis(cangur),brună,fluture(bălțată)sau albă.

RASE MIJLOCII

ALBASTRU VIENEZ-este mult apreciat pentru producția de blănițe și carne ceea ce a făcut să fie foarte răspândit.Greutatea corporală este de 4 kg,capul lat cu profil drept.Ochii sunt mari cu irisul colorat în gri-albăstrui închis cu reflexe metalice.Culoarea blăniței de pe abdomen este mai închisă.Această rasă se adaptează ușor la diferite condiții de creștere.Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 7-8 luni iar femela fată câte 7-8pui,de 4-5 ori pe an.

RASE MICI-au greutatea corporală mică,de 1,5-3kg,sunt precoce și au excepționale aptitudini materne.

RASĂ HAVANĂ-are aspectul bondoc cu corpul scurt și foarte rotund.Masa corporală este de 1-2,5 kg.Ochii sunt roșii,blănița deasă,fină și lucioasă;culoarea galben-brună.Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 7-8 luni;prolificitatea medie este de 6 pui și un indice de folosire a femelelor de 4-5 ori pe an.

Rase pitice-în această grupa sunt încadrați iepurii cu greutate corporală de 0,8-1,5 kg.Prolificitatea este slabă iar viteza de creștere este mică;sunt iepuri „de apartament”,utilizați frecvent ca animale de companie.

Oryctolagus cuniculus

Populații sălbatice sunt comune în Europa,dar in scădere,în 1859 a fost introdusă în Australia unde a devenit invazivă.Este un animal nocturn și crepuscular.Principala comunicarae dintre ei se face prin miros,care identifică gen,vârstă și statut social.Iepurele are un auz foarte fin.El percepe sunete intre 360 si 42 000 la 50 000 Hz,în timp ce omul aude între 20-20 000 Hz.Ele sunt sensibile la o gamă largă de ultrasunete.Odata alertat,acesta poate sta pe picioarele din spate pentru a vedea mai bine si auzi un potențial pericol.În sălbăticie iepurii traiesc in perechi mai ales când sunt în grupuri.Un grup are până la 20 de adulți.Iepurii se nasc goi și cu ochii inchiși.Ei nu deschid ochii timp de 10-12 zile.75% din ei mor în timpul alaptării.Vizuina este săpată pe o pantă.Teritoriul unei familii sau grup este cuprins între 9+10 hectare.Aceasta este delimitată de urină,excremente de sex masculin dominant și secreția glandelor.

Iepurele comun este supus la doua boli majore care au impact asupra populațiilor sălbatice și care ar prezenta dificultăți pentru agricultori: mixomatoză și boala hemoragică virală(VDH),față de care există un vaccin.( Ati Tislerics-Oryctolagus cuniculus,European rabbit-17 feb 2000)

http://animaldiversity.org/site/accounts/information/Oryctolagus_cuniculus.html

(http://www.ukwildlife.net/mammals/rabbit.html)

Management și impact

Inpact și beneficiile iepurilor sunt puține.Sunt o sursă importantă de hrană pemtru păsările de pradă în special în cazul în care introducerea lor a adus un declin asupra faunei.Au fost deasemenea și o resursă valoroasă în timpul marei creize economice reprezentând un venit prin vânzarea pieilor și carnii.

Șase iepuri pot mânca la fel de mult cât o oaie.În Anglia ei sunt considerați cei mai mari dăunători ai industriei agricole deoarece provoacă daune de 260 de milioane de lire sterline pe an.În plantații și livezi prezența lor provoacă mari pagube deoarece rod scoarța copacilor ceea ce îi predispune la diferite boli și pot duce și la moartea acestora.

UK Rabbit Management Service . http://www.honeybank.co.uk/rabbit-management/damage-caused

NUTRIA

Încadrarea taxonomică

Nutriile fac parte din:

Încrengatura:Chordata

Clasa:Mammalia

Ordinul:Rodentia

Familia:Myocastoridae

Genul:Myocastor

Specia:coypus

Nume comun:  Biberratte (German), coipù (Spanish), coypu, nutria (English), ragondin (French), ratão-do-banhado (Portuguese-Brazil), Sumpfbiber (German)

Caractere generale

Origine.Este nativă din America de Sud mai précis din mijlocul Boliviei și din sudul Braziliei(Tierra del Fuego)

Distribuție curentă.America de Sud,Europa,Asia,America de Nord(pe coastele Atlanticului și Pacificului)în mediul acvatic sau în mlaștini.

Myocastor coypus  este o rozătoare de talie relativ mare, fiind mai agilă în apă decat pe uscat. Trăiește în vizuini, cuiburi sau nu departe de apă, la malul unui râu sau în mijlocul zonelor umede în colonii sau perechi. O modalitate de detectare a prezenței nutriilor este observarea vizuinelor. Adeseori acestea sunt realizate în canale sau în preajma barajelor create de aluvii, ajungând uneori chiar și la 5m sau mai mult. Intrarea în vizuină este de obicei la nivelul apei și poate avea mai mult de o singură ieșire, primă ducând la uscat, iar celelalte ducând înapoi în apă. Nutriile de regulă ies din vizuină și devin active înainte de apusul soarelui, întorcăndu-se în vizuina subterană înainte de răsărit. În Marea Britanie se hrănesc și ziua, lucru care nu se întâmplă în America de Sud. Își creează anumite trasee în jurul vizuinei prin vegetațiile cu care se hrănesc, făcând un circuit prin care se întorc în apă . Pe uscat se mișcă destul de greoi, cu un mers ghemuit. Însă dacă sunt deranjate, pot sări rapid la intrus.

Sunt mâncători ai plantelor acvatice și a rădăcinilor.Sunt prinse și crescute pentru blana lor.Au fost domesticite și transportate în întreaga lume,în multe domenii.(Nutria-National Geographic)

Biologia

Reproducerea în această specie este foarte mare. Reproducere are loc pe tot parcursul anului, și maturitatea sexuală poate fi atinsă la vârsta de patru-opt luni. Perioada de gestație este destul de mare pentru o rozătoare. Aceasta durează aproximativ patru luni și jumătate și doar doi pui sunt născuți în fiecare an. Deși specia preferă zonele cu apă și de șes, există populații și în altitudini mai mari. Toate populațiile din această specie se găsesc în habitatele din apropierea zonelor umede-mlaștini, râuri și lacuri, în special cele cu vegetație de-a lungul malurilor.Prădătorii lor primari în sălbăticie sunt aligatori, broaște țestoase, șerpii mari, păsările de pradă, și într-o mică măsură acum, oamenii (pentru blană sau carne). Ele sunt nocturne si, astfel, nu pot fi cu ușurință ținta pradatorilor de zi. Durata lor de viață este de aproximativ șase ani.

Rol ecologic :nutria este animal erbivor , deși se cunoaște că nutria de coastă consuma fructe de mare . Pot mânca vegetație acvatică și consumă până la 25 % din greutatea lor corporală în fiecare zi .Consumă chiar și tulpini, frunze , rădăcini și scoarță de copac. Cum s-a menționat anterior, dieta nutriei este în concurență directă cu diverse păsări acvatice.

Pericole :apetitul nutriei amenință habitatele, plante indigene și alte animale sălbatice. Rata ridicată de reproducere a dus la suprapopulare astfel încât s-au limitat resursele trofice și sunt amenintate alte specii, cum ar fi păsările de apă și bizamul. Prin consumarea plantelor tinere și fragile intr-o zonă, nutriile sunt capabile de a transforma mlaștinile în întinderi mari de apă deschisă. Acțiunile lor de a săpa duc la deteriorarea habitatelor, digurilor. De asemenea provocă daune considerabile pentru diferite domenii de cultură, cum ar fi plantațiile de soia , plantații de orez, câmpurile de trestie de zahăr, și ovăz mare ( care stabilizează dunele plajei Mississippi ) ( GSMFC , 2005)

Nivelul de control : prioritate medie. În timp ce această specie este considerată a fi în declin în America de Sud ca urmare a comerțului cu blănuri ( D' Elia , G. , 1999) , în America de Nord , se pare că această specie a câștigat un punct de sprijin important care crește în timp, cu privire atât la suprapopularea cât și la deteriorarea zonelor umede . Mai multe state, inclusiv Texas , Georgia și Maryland au început deja încercări de scădere sau eradicarea acestui animal .

Metoda de control : Georgia a încercat controlul populațiilor mici sau medii de nutrie prin fotografiere și captare ( Bertolino , 2005) Cel puțin un județ în Texas a cheltuit sute de dolari încercând eradicarea acestui animal . ( NSRL

Pamela Millian .Introduced Species Summary Project .Nutria(Myocastor coypus)  November 14, 2005 

http://www.columbia.edu/itc/cerc/danoff-burg/invasion_bio/inv_spp_summ/Myocastor_coypus2.html

Reproducerea

Maturitatea sexuală poate varia în funcție de calitatea habitatului.

Sexul la nutrie se poate determina ușor chiar și la nou-născuți.Perioada de gestație este destul de mare pentru o rozătoare. Aceasta durează aproximativ patru luni și jumătate și doar doi pui sunt născuți în fiecare an.Pierderea sarcinii este frecventă în timpul iernii datoriată frigului și a stării proaste de sănătate.Fiecare pui este născut cu blană și cu ochii deschiși, un avantaj specific speciei. Puii se pot mișca în doar câteva ore de la naștere. O perioadă mai mare de gestație înseamnă în lumea animală că puiul va fi mai bine pregătit pentru lumea ce îl așteaptă în momentul nașterii.

Femelele au patru perechi de glande mamare sunt situate în partea superioară a lateralelor corpului astfel că puii pot merge în spatele mamei hrănindu-se în timp ce aceasta este în apă. Pe uscat se hrănesc pe oricare din părți, în funcție de cum este așezată femela. Puii sunt înțărcați după șapte sau opt săptămâni, însă maturizarea are loc în perioade diferite, în funcție de sex. Femelele sunt mature sexual în trei până la cinci luni, iar masculii între cinci și șapte luni.Adulții au ca inamic principal, omul și uneori câinii, însă puii pot cădea pradă vulpilor, nevăstuicilor, vidrelor, șobolanilor maronii,bufnițelor și vulturilor. În mod similar, o iarnă grea poate fi destul de greu de depășit de pui, aceștia murind de foame și frig, însă adulții supraviețuiesc fără probleme.Numărul indivizilor poate scădea deoarece există posibilitatea ca din cauza frigului extrem femelele să piardă sarcina; dacă acest lucru se întâmplă, femela nu va mai fi gestantă până în vara următoare.

Studii asupra creșterii fetale și dezvoltarea la nutrie. S-au analizat 69 de fetuși derivați din a doua jumătate a perioadei prenatale(60-125zile de gestație)punându-se atenția pe caracteristicile creșteii și dezvoltării externe,erupția dințiilor și osificarea craniană.Au fost patru stadii de dezvoltare pe baza caracteristicilor morfologice;schimbări majore externe în timpul creșterii somatice din primele etape de 100-105 zile de gestație,în timp ce în ultima etapă a fost o perioadă rapidă de creștere somatică.Rata de creștere a fost mai mare în lungimea piciorului posterior decât în lungimea piciorului din față.Fotografiile cu raze X din zilele 120-125 de gestație arată că primii molari,premolari și incisivii au fost complet calcificați iar a doua pereche de molari au fost prezenți în alveolă dar nu complet calcificați.Suprafețele ocluzale ale acestor dinți au fost supuse la uzură.S-au analizat cartilajele osoase ale craniului.Osificarea precoce a proceselor jugulare ale osului occipital a fost o caracteristică importantă a dezvoltării la nutrie.Proveniența mușchiului digastric asupra procesului jugular și osificării precoce ar trebui să fie legată de adaptarea înțărcării puilor de nutrie ,un obicei al erbivorelor.( Keiko Sonea, b   Kazuhiro Koyasub, c,Shuji Kobayashid, Sen-ichi Oda

Fetal growth and development of the coypu (Myocastor coypus): Prenatal growth, tooth eruption, and cranial ossification-Volume73,Issue5,1.September.2008,.Pages.350–357 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1616504707001383)

Cercetările asupra anomaniilor dentare și a craniului la nutriile sălbatice,Myocastor copyus din Aichi , Japonia pot oferi informații utile pentru studiile comparative.S-a dovedit că dintre cele 203 de cranii de nutrii de diferite vârste,19 exemplare (9,4%) au avut anomalii.Un total de 23 de anomalii au fost împărțite în 3 categorii:boli dentare,leziuni dentare și leziuni craniene

-Șapte exemplare (3,4%) au prezentat dovezi de boală parandotală.

-șapte exemplare (3,4%) au incisivii superiori sau cei inferiori sparți

-patru exemplare (2,0%) au prezentat răni osoase la nivelul craniului și trei (1,4%) au avut fracturi în arcul zigomatic.(Sone K, Koyasu K, Oda S. –Dental and skull anomalies in feral coypu,Myocastor coypus -2004 ) http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15308429

Principalele rase

În funcție de culoarea blănii, există mai multe tipuri de nutrie :

– Nutria sandard :. Blana este maronie, cu nuanțe de maron cărămiziu sau galben-roșcat, până la un maron spre negru.

– Nutria safir : este denumită și nutria bej, având parul de pe întreg corpul de culoare bej, cu excepția celui de pe frunte și de pe bot, care este ceva mai deschis.

– Nutria neagră : a fost semnalată pentru prima dată în . Nutriile negre prezintă jarul și spicul de culoare neagră, pe întregul corp, în timp ce puful este cenușiu închis spre negru.

– Nutria aurie : a fost obținută în urma unor încrucișări complexe, începând cu anul 1960, în zona Kalinigradului. Blana este de culoare galbenă-aurie, dată de jar și spic, care sunt de culoare galben-auriu până la portocaliu, iar puful este galben cu reflexe roz-aurii.

– Nutria : cunoscută și sub denumirea de nutria pastel . Este rezultatul încrucișărilor dintre nutria neagră și cea de culoare galben-pai. Această varietate are o culoare brun-ciocolatie cu nuanțe de la foarte închis la foarte deschis, fiind în general uniformă pe întreaga suprafață a corpului.

– Nutria albă italiană : se caracterizează printr-o pigmentație alb-gălbuie murdară, ce-i dă o tentă mai mult spre culoarea crem decât spre cea albă.

– Nutria albă de Azerbaidjan : a fost obținută pentru prima dată în jurul anului 1956, prin încrucișări multiple între diferite varietăți și apoi o selecție severă și .

– Nutria albă bulgar-de-zăpadă : este mai puțin răspândită, cu parul de acoperire alb, iar puful de culoare alb-gălbui. Ochii sunt de culoare albastră, ceea ce sporește proprietatea estetică a animalului.

Managemant –

Populațiile sălbatice de nutrie sunt prinse prin capcane sau împușcate.Prețurile mari oferite pentru blana încurajează suficient vânarea lor.În statele din SUA au fost clasificate ca dăunători.O încercare nereușită de a scăpa de ei a fost în Lake Navaisha unde au adus pitoni(Python sebae)

Nutria este un animal adaptabil la noile condiții de mediu.În Europa a fost adusă pentru blana ei prețioasă și este crescută în captivitate în majoritatea țărilor.

Impact-Nutria sapă vizuini în diguri sau la malul râurilor ceea ce provoacă instabilitate.Hrănirea cu plante tinere din mlaștină și rizomi provoacă defalcarea comunitățtii de plante ceea ce duce la distrugerea habitatelor.În densități mari,nutriile sunt capabile de a transforma mlaștinile în ****** consumând plantele.Distrugerea habitatelor cauzate de nutrie amenință speciile rare de păsări,pești și nevertebrate.În Delta Valli di Argenta din Italia.nutria a distrus numeroase specii de Nymphaea.

.(Global invasive species database- http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=99)

VEVERIȚA

Încadrarea taxonomică

Veverițele fac parte din:

Încrengătura:Chordata

Clasa:Mamallia

Supraordinul:Rodentia

Familia Sciuridae

Hesperopetes,este cea mai veche fosilă din familia veverițelor și datează de la Chadronian ( Eocen târziu), și este similară cu moderna veverița zburătoare.

Protosciurus este un alt membru al veverițelor ce a datat în urmă cu aproximativ 36 milioane de ani .Fosilele acestora au fost găsite în vestul Americii de Nord .

În afară de aceste forme fosile uneori puțin cunoscute, filogenia de veverițe care trăiesc este destul de simplă.Linii principale sunt Ratufinae(veverițe gigant orientale), Sciurillinae și toate celelalte subfamilii.Strămoșul comun al tuturor veverițelor, vii și fosile, a trăit in America de Nord.( Robert J. Emrya & William W. Korthb – A new genus of squirrel (Rodentia, Sciuridae) from the mid-Cenozoic of North America-aug 2010)

Carectere generale

Veverițele sunt membri ai familiei Sciuridae ,strict aboricole, cuprinzând rozătoare mici și mijlocii .

Familia include veverițe de copac , veverițe de sol , marmotele, veverițe zburătoare. Veverițele sunt indigene în , Eurasia și Africa, și au fost introduse în . Cele mai vechi veverițe cunoscute datează din Eocen și sunt cel mai strâns legate de castorul de munte și de hârciog care sunt cuprinse în familiile de rozătoare.

Este un animal grațios,are corpul zvelt,picioare relative lungi ,puternice,cu degete înzestrate cu gheare bine dezvoltate,apte pentru cățărat.Membrele posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare.Lungimea corpului este de circa 28 cm,a cozii-până la 22 cm.Urechile se termină cu smocuri lungi de păr.Coada stufoasă alcătuiește 2/3 din lungimea corpului,servind animalului ca organ de echilibru în timpul săriturilor prin coroanele arborilor.Culoarea părului pe spate este foarte variată,în funcție de habitat și anotimp ,de la brună-roșcată până la neagră,însă abdomenul este alb.

Trăiește,de obicei, în pădurile de rășinoase unde găsește hrana preferată-semințe de brad,pin,cedru.Se întâlnește și în pădurile de foioase,preponderant în cele de stejăret ,făget.Este activă în timpul zilei.În pădurile de foioase vițuiește în scorburi.Este foarte mobilă,se deplasează usor pe sol și pe arbori efectuând sărituri de 3-4 m .În pădurile de rășinoase hrana preferată o constituie semințele de conifere,iar în cele de foioase –ghinda,alunele.În timpul anului consumă insecte,ouă,larve de furnici.

Veverița constituie un un element necesar în lanțul trofic al ecosistemelor forestiere.

Făcându-și rezerve de hrană,contribuie la răspândirea semințelor de plante.Este sursă de nutriție pentru speciile carnivore,în special pentru jderul de copac.În unele zone este vânată pentru blană.(lumea animala)

Biologie

ALIMENTAȚIA

Veverițele nu pot digera celuloza , astfel încât acestea trebuie să se bazeze pe alimente bogate în proteine , carbohidrați , și grăsimi . În regiunile temperate, primăvara devreme este cel mai greu moment al anului pentru veverițe, deoarece nucile îngropate începe să înmugurească și nu mai sunt disponibile pentru a fi consumate, și noi surse de alimente nu au devenit încă disponibile. În aceste vremuri, veverița se bazează foarte mult pe mugurii copacilor. Dieta veverițelor "constau în principal dintr-o mare varietate de plante, inclusiv nuci , semințe , conuri de conifere , fructe , ciuperci . Cu toate acestea, unele veverițe consumă, de asemenea, carne, mai ales atunci când se confruntă cu foame. (insecte , ouă, pasări mici).Unele specii tropicale s-au mutat aproape în întregime la o dietă de insecte.

Comportamentul agresiv a fost observat la diferite specii de veverițe de sol, în special Veverița treisprezece-căptușite sol (Ictidomys tridecemlineatus) De exemplu, Bailey, un om de știință in anii 1920, a observat o veveriță de teren treisprezece-căptușite prădând un pui. Wistrand a raportat că a văzut aceleași specie mâncând un șarpe proaspăt ucis. Whitaker a examinat stomacul la 139 de veverițe de sol, treisprezece-căptușite și a găsit carne de pasare în patru exemplare. Bradley, a examinat stomacul unei veverițe coda-alb antilope Ammospermophilus leucurus "și a găsit( în cel puțin 10% din cele 609 de exemplare) conținutul unui anumit tip de vertebrate, cea mai mare parte șopârle și rozătoare.(squirrel From Wikipedia, the free encyclopedia)

Veverițele dau o dată sau de două ori pe an naștere la un număr variabil de pui după trei până la șase săptămâni, în funcție de specie. Puii se nasc goi, fără dinți, și orbi.După trei săptămâni de la fătare ,puii se cațără pe copaci,însă numai pe crengile cele mai apropiate de cuib.Mișcarea lor este stângace și nesigură.Dar la vârstă de 7-8 săptămâni puii se cațără pe copaci aproape mai bine decât părinții.Instinctul matern este foarte dezvoltat la veveriță.Când este nevoie,veverița își duce puii dintr-un cuib în altul,făcând adesea drumuri destul de lungi.După înțărcarea puilor,mama și uneori chiar tatăl puilor,le mai duc câteva zile hrană după care puii sunt lăsați în voia sorții.

În general, speciile care trăiesc pe sol sunt animale sociale, de multe ori trăiesc în colonii bine dezvoltate, dar speciile care trăiesc în arbori sunt mai solitari.

Veverițele arboricole și cele care trăiesc pe sol sunt deobicei diurne sau crepusculare , în timp ce veverițele zburătoare tind să fie nocturne.

Veverițele roșii americane au ovulații spontane. Femelele intră în călduri pentru o singură zi.În ziua de calduri, femelele sunt urmărite de mai multe masculi. Masculii concurează unul cu altul pentru oportunitatea de a se împerechea cu femela in calduri. Femelele in calduri se vor împerechea cu 4 până la 16 masculi. Gestație a fost raportată la intervalul 31-35 de zile. Femelele se pot înmulți, pentru prima data, la varsta de un an, dar unele femei întârzie creșterea până la vârsta de doi ani sau mai mult. Cele mai multe femele produc nastere pe an, dar în unii ani reproducere este sărita, în timp ce în alți ani unele femele se reproduc de două ori. Numarul puilor ce iau nastere variaza intre unu si cinci . Puil este de culoare roz și fără păr la naștere și cântărește aproximativ 10 g. Puii cresc la aproximativ 1,8 g / zi in timp ce alapteaza, și ajung la dimensiunea corpului de adult la 125 zile. Ei ies prima data din cuiburile lor natale la aproximativ 42 zile, dar continuă să primeasca asistenta până la aproximativ 70 zile. Cuiburi sunt cel mai frecvent construite din iarbă în ramurile de copacilor sau cavități în trunchiurile de copaci ca:molid, plop, nuc . Veverițele roșii americane au rareori cuib subteran. Un studiu de trei ani a unei populații de veverițe roșii în sud-vestul Yukon raportat veverițele roșii de sex feminin au aratat un nivel ridicat deimperechere cu multipli masculin chiar cu masculi cu corelarea genetica similara.

În Australia principalele specii de veverițe care aparțin familiei sciuridae sunt American Grey Squirrel (Sciurus carolinensis) și Northern Palm Squirrel (Funambulus pennantii).

Ambele specii au scheletul specific mamiferelor mici și cu abilități extraordinare de rotație a gleznelor adaptate pentru cățărarea în copaci.Dentiția veverițelor este diferită de cea a altor rozătoare native prin prezența premolarilor care sunt simpli sau molariformi(au forma unui molar).Craniul este destins de alte muridae prin prezența unor foramene supraorbitale bine pronunțate și infraorbitalelor mici,rotunjite ca niște crăpături.

Tibia si peroneul sunt separate.Ghearele sunt ascuțite,curbate,non-retractabile specifice pentru cățărat. Veverițele sunt foarte agile și au o capacitate de a sări rapid și în siguranță din coronameltul copacului pe pământ.(J.H.Seebeck –Fauna of Australia-46.Sciuridae )

Articulația încheieturii mâinii este formată din capetele distale ale radiusului și cubisul ,care sunt articulate cu trei oase proximale carpine:scafolunat,pyramidal și pisiform acestea formând articulația proximală carpină.Aceste trei oase se articulează distal cu alte cinci carpine formând articulația medio-carpină.Rândul distal cuprinde osele trapezoid(os multangulatum minus),trapez(multangulatum majus) ,osul mare (capitatum) osul cu carlig (hamatum).

Patru oase distale carpine se articulează cu cinci metacarine pentru a forma articulația carpometacarpină.

Articulația radio-ulna.

Capetele distale ale radiusului și ulnei sunt conectate prin ligamente iar unele specii prezintă o mică diartroză(articulație mobilă dintre oase).O diartroză mai mare este prezentă la veverița africană gigant(Protoxerus stangeri sau Protoxerus aubinnii) veverița chineză de rocă (Sciurotamias davidianus sau Sciurotamias forresti) și la veverița holarctică de sol (Spermophilus major ,Spermophilus fulvus).

Ligamentele interosos(între oase) se găsesc la veverița gigant de copac din Asia (Ratufa affinis,Ratufa indica) La veverițele zburătoare există o syndesmosis (punctual de deasupra gleznei în care cele două oase tibia și fibula se întâlnesc) proeminentă care oferă o stabilitate mai mare între cele două oase.

Articulația proximală carpină-este formată din articulația radiusului cu osul scafoid și articulația ulnei cu osul piziform și osul piramidal.La veverițele zburătoare dezvoltarea ulnei este mai mare în raport cu dezvoltarea radiusului.La veverițele mari(Xerus și Spermophilus) suprafața articulară este sferică.

(Richard W. Thorington, Jr.* and Karolyn Darrow-Anatomy of the Squirrel Wrist: Bones, Ligaments, and Muscles-2000 https://repository.si.edu/bitstream/handle/10088/4757/VZ_rwt2.pdf?sequence=1&isAllowed=y)

Rase

VEVERIȚA ZBURĂTOARE

Pe numele ei științific Glaucomys volans, veverița zburătoare arată exact ca un șoarece atunci când se cațără în copaci, însă când sare dintr-un arbore în altul arată mai degrabă că un liliac cu coada. Membrele ei sunt legate între ele, două câte două, de piele acoperită cu blană, așa că în ciuda numelui de veveriță zburătoare, acest mic mamifer nu zboară de fapt; membrana este cea care o ajută să planeze mai mult atunci când sare dintr-un copac în altul.

Veveriță zburătoare trăiește în America de Nord, și poate fi întâlnită în pădurile dense din Canada si până în Mexic.

Preferă să trăiască sus, în vârful copacilor, unde își găsește hrana, acesta fiind un mod de a se feri de prădătorii de la sol; singură problema rămân vulturii, bufnitele și ulii, motiv pentru care veveriță zburătoare își caută hrană numai noaptea. Ochii sau sunt perfect adaptați pentru noapte (sunt mari și foarte sensibili) , precum și simțul olfativ (are mustăți lungi cu care pipăie hrana).

– este lungă de de 25 de cm, dintre care 9-11 cm sunt reprezentați de coadă;

– cântărește în jur de 200 de grame;

– este un animal nocturn care pe timpul verii preferă să trăiască singur, iar iarna în grupuri de 15-20 indivizi;

– se hrănește cu nuci, alune, semințe de plante și fructe, dar și insecte și chiar ouă de pasări;

– trăiește cel mult 10 ani.( Lavinia Rorich-august 2007-Zooland.ro)

COBAIUL

ÎNCADRAREA TAXONOMICA SI PRINCIPALELE SPECII

Cobaii fac parte din:

Încrengătura vertebrata;

Ordinul Mammalia;

Subordinul Hystricomorpha;

Familia Cavidae.

Sinonime

Caractere generale

Forma sălbatică trăiește în grupe de 5-10 exemplare, în galeriile părăsite de alte spaecii de animale sălbatice. Are culoarea blănii neagră-brună, se adaptează foarte repede la noile condiitii de mediu și este ușor domesticit.

Forma domestică provine din familia sălbatică a speciei Cavia cutlerii care are originea în Indiile Occidentale ( Brazilia, Peru, și Guyana). Este utilizată în alimentația omului mai ales în America de Sud și în țările mediteraneene, datorită cârnii foarte gustoase.

În Europa cobaii au fost aduși din peru de către spanioli în secolul al XVI-lea.În Franța, Spania, Italia și Portugalia ei sunt numiți purcei peruani; în Belgia- purei indieni; în Anglia purceii guinezi; iar în Germania și Rusia purcei de peste mari. Sunt denumiți purcei de peste mari. Sunt denumiți purcei după forma capului și sunetul de grohăit asemănător cu cel scos de purcei.

Biologia

Sistemul osos

La cobai sistemul osos ajunge la maturitate la vârsta de 7 luni.

La craniu, fosa pterigoidiana ca și gaura orbitală sunt foarte largi.

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 vertebre din care 7 cervicale, 13 toracale, 6 lombare, 3-5 sacrale și 3 coccigiene.

Clavicula este rudimentară.

Cutia toracică este turtită transversal fiind constituită din stern și 13 perechi de coaste; 6 perechi sternale(“adevărate”) și 7 perechi asternale(“ false”).

Apendicele xifoidian este prezent doar la animalele adulte.

Simfiza ischio-pubiană nu este complet calcificată, ceea ce permite relaxarea ei în timpul parturiției.(elena ciudin -rozatoare de companie crestere si patologie eitura MAST+bucuresti 2005) pg 55

Glandele salivare sunt mai evidente decât la alte specii de rozătoare.cele mai dezvoltate sunt glandele salivare submandibulare, care produc saliva continuu, dar alternativ din partea dreaptă-stângă. Topografia aparatului digestiv este esemanatoare cu cea de la alte rozătoare erbivore iar lungimea tractului gastro-intestinal este relativ mare în comparație cu dimensiunile corpului. Stomacul este situat în partea stângă a cavitații abdominale, are un volum de 20-30 cm și este în permanentă semiplin.

Ficatul prezintă sciziuni adânci care marchează cei 6 lobi hepatici și anume:lobul stâng lateral, lobul stâng median, lobul pătrat, lobul drept exterior, lobul drept anterior și lobul caudal. Cel mai mare lob este cel lateral stâng.

Splina are o formă sinusoidală plată, este lungă de 2,5-3 cm și lată de 0,8-1 cm, cântărește 0,25-0,5 g și este situată pe partea dorso-laterală a stomacului. spre deosebire se alte specii de animale de laborator, splina la cobai este foarte puternic vascularizată ( de 8 ori mai vascularizată decât splina de șoareci). Elementele mieloide lipsesc din splina de cobai, iar pulpa roșie este în cantitate mai redusă fată de alte specii din ordinul Rodentia.

Reproducere

Porcul de guineea nu mai există în sălbăticie, prin urmare, sisteme de împerechere în mediile naturale sunt necunoscute. În populațiile autohtone, împerecherea este puternic influențată de oameni. Apar ambele sisteme monogame și poligame, în funcție de modul în care sunt adăpostite animale. Înainte de împerechere, masculii miros zonă genitala un potential partener . Masculii sunt foarte protectoari , în special atunci când mai multe masculi sunt in proximitatea femelei.

Sistemul Împerecherea monogame poligame

Porcul de guineea masculi ating maturitatea sexuală la vârsta de 56-70 zile si femelele ating maturitatea sexuală la aproximativ 67 de zile. Estru feminin apare 3-4 ori pe an si dureaza aproximativ 16 de zile. Împerecherea și fertilizarea apar de obicei pe timp de noapte, în termen de 20 de ore de ovulatie. Odată ce o femelă devine gravidă, gestație durează 59-72 de zile. Vârsta medie la prima sarcina este de 175 de zile si naste in jur de 3 pui. Vârfuri alăptarii la 5-8 zile de la fătare și înțărcare apare 14 până la 21 de zile după naștere.

Comportament

Porcul de guineea prefera contactul apropiat cu alte animale .Ele sunt active în timpul diminetii si serii (crepuscular) și atunci când nu dorm, petrec majoritatea timpului lor imperecherii, hrănire, sau investigarea mediului local. Porcii de guineea stabilesc ierarhii sociale în care un singur mascul alfa domina pe ceilalti. Masculii sunt a fi extrem de agresivi atunci când concurează pentru teritoriul sau potențiale femele. Ca urmare, masculii sunt adesea separati atunci când femelele sunt prezente.

Porcii de guineea au două mecanisme de apărare primare, "imobilitate" și " imprastiere". Când porcii de Guineea întâlnesc o amenințare , scot un sunet necunoscut si, rămân nemișcat până când amenințarea a trecut. Acest lucru este cunoscut sub numele de " imobilitate". Atunci când un grup de cobai întâlnește o amenințare , se împrăștie în încercarea de a confunda și dezorienta potențialii prădători, care este cunoscut sub numele de "imprastiere".

Comunicare și Percepția

Porcii de guineea comunică printr-o varietate de zgomote strigate , inclusiv , chițăiturile, tipete, fluiere, toarce, și alte sunete. Strigatele sunt folosite în timpul evenimentelor de urmarire , în timp ce tipetele au fost observate imediat după ce evenimentele de urmărire s-au încheiat. chițăiturile sunt folosite pentru a comunica un potential pericol; fluierele și sunete sunt folosite în timpul comunicarii la distanță lungă și pentru a indica prezența hranei. . toarcea sunt considerate a fi un indicator al mulțumire.(Jordan Hixon-Cavia porcellus ,Guinea pig, mart 2011 http://animaldiversity.org/accounts/Cavia_porcellus/

Rase

Până în prezent au fost studiate cinci specii de cobai și anume:

-Cavia apărea specie larg răspândită în centrală și de Sud ( , , , , , );

-Cavia nana, specie răspândită în ;

-Cavia fulgida, în Estul Brazilie;

-cavia porcellus ( cobailul domestic), care se găsește în stare sălbatică în America de Sud, iar în stare domestică este răspândită în întreagă lume.

COBAILU DOMESTIC (Cavia porcellus, Cavia cobays)

PARTEA a IIa-CONTRIBUȚII PROPRII

Descrierea cadrului institutional

Studiile mele au fost realizate în cadrul Facultății de Medicină Veterinară-Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară”Ion Ionescu de la Brad”care are sediul în Iaș, Aleea M. Sadoveanu ,nr.3 și este integrată în învățământul superior de stat,ce-și desfășoară activitatea în conformitate cu legile române. Facultatea asigură spații de învățământ și cercetare care corespund specificului domeniului medicinii veterinare, reprezentate prin laboratoare și centre de cercetare.

Studiul meu s-a desfasurat în cadrul laboratoarelor de Anatomie Comparată precum și în Sala de Cercetare. Cele două laboratoare de Anatomie Comparată și Sala de Cercetare ale Facultatii de Medicina Veterinara, sunt situate în corpul B,pavilionul 1.

Laboratoarele sunt dotate corespunzator, dispunând de mese anatomice din material inoxidabil(inox),spații frigorifice de depozitare a probelor luate în studio,sursa de apă curentă.

Sala de cercetare este dotată și ea corespunzator, cu mobilier modern, dispune de spațiu frigorific, computer ce este conectat în permanență la o sursa de internet, facilitând aprofundarea studiilor efectuate.

Materialul și metode de cercetare

Studiul osteologic comparativ a fost efectuat pe schelete de iepure, veverita, nutrie și cobai , numeroase oase și fragmente osoase procurate personal sau din dotatrea laboratorului de Anatomie al Facultății de Medicină Veterinară Iași.

Speciile de la care s-au recoltat și preparat oasele, provin din mediul natural ,din zona de nord a Moldovei sau din gospodariile populației și din crescătorii.

Oasele au fost preparate prin fierbere, curățare și degresare cu detergenți obisnuiți. Nu s-au folosit alte substanțe chimice, pentru a se păstra culorile naturale ale oaselor.

Prin observații minunțioase s-au evidențiat diferențele privind aspectul general al oaselor, forma și dimensiunile proeminenților , forma și întinderea suprafetelor osoase.

Afirmatiile privitoare la detaliile morfologice care constituie criterii de diferențiere între oasele provenite de la speciile de vânat și de la speciile domestice, indicii care au relevanța în diferențierea oaselor sunt cuprinse în cele – fotografii incluse în capitolele rezervate rezultatelor cercetărilor.

Aspectele macrostructurale, respectiv modul de organizare a substanței osoase în cadrul oaselor lungi, au fost studiate pe sectiuni longitudinale și transversale.

ASPECTE MORFOLOGICE COMPARATIVE PRIVIND SISTEMUL OSOS LA ROZĂTOARE

Particularitățile craniului la iepure, nutrie, cobai și veveriță

În general, craniul la rozătoare se înscrie într-un dreptunghi iar viscerocraniul reprezintă 2/3 din lungimea acestuia, reprezentând porțiunea dominantă a craniului.

În urma preparării craniilor provenite de la iepure, sălbatic și domestic, cobai, veveriță și nutrie, se observă numeroase deosebiri morfologice ale scheletului determinate de modul de locomoție și de prehensiune a hranei, chiar dacă toate aceste animale sunt rozătoare.

La toate rozătoarele, oasele incisive sunt dominante, acestea au aspect puternic recurbat rostral, convexitatea continuându-se cu cea a incisivilor, la rândul lor extrem de recurbați și puternici.

Datorită creșterii continue, rădăcinile incisivilorsunt adânci, ajung până la baza proceselor alveoale ale oaselor maxilare, crescând astfel rezistența acestora în procesul de secționare a substratului vegetal. Incisivii au aspect lofodont (de hârleț sau de daltă), au dimensiuni variabile în funcție de specia de rozător dar au aspect triunghiular în secțiune transverală ceea ce le dă o rezistență deosebită.

Pe lângă oasele incisive, foarte dezvoltate sunt oasele maxilare. Procesele zigomatice detașate în sens lateral pe fiecare parte, împreună cu oasele zigomatice și procesele zigomatice ale oaselor temporale formează o lamă osoasă cu aspect triunghiular, detașată mult în sens lateral, lărgind craniul și mai ales extrem de puternică repreyentând locul de inserție pentru musculatura maseterică.

Mandibula la royătoarele luate în studiu, chiar dacă includ elementele generale ale rozătoarelor, prezintă diferențe majore de conformație morfologică de la o specie de rozător la alta, în funcție de modul și de mediul din care își procură hrana.

Particularități morfologice ale oaselor capului la iepure.

La iepure, craniul are un evident aspect recurmat al liniei dorsale. Occipitalul, prezintă protuberanța occipitală rectilinie, condilii occipitalului paraleli, gaura occipitală cu diametrele aproximativ egale iar procesele paracondilare reduse la niște tuberculi musculari reduși.Osul interparietal nu este individualizat fiind sudat la occipital căruia îi formează o creastă occipitală cu aspect de lalea (FIG: )

Osul maxilar, rectiliniu și îngust, prezintă numeroase defecte de osificare pe porțiunea facială ce constituie aspectul normal la această specie, travei osoase fine delimitează spații ce comunică cu sinusul maxilar îngust. Procesele palatine ale maxilarelor, mult aplatizate dorso-ventral, împreună cu cele ale incisivelor delimitează fisuri palatine largi și adânci.

Iepurele este singura specie de rozătoare la care incisivii superiori sunt așezați pe două rânduri: cei anteriori, principali, sunt mai lungi și curbați, au aspect de daltă și sunt specializați, împreună cu cei mandibulari la secționarea substanței vegetale asemănător brațelor unui clește. Incisivii posteriori, secundari sunt mult mai mici, cilindrici și rectilinii, cu suprafața de abraziune orizontală fiind folosiți în măcinare.

Oasele maxilare susțin câte trei sau patru procese alveolare în care se găsesc molarii superiori, fiecare cu câte două rădăcini.

Mandibula la iepure. La iepure, mandibulase particularizează prin reducerea procesului coronoid și rotunjirea procesului angular și înălțarea procesului articular. Condilul articular este mult înălțat deasupra planului tablelor molare mandibulare ceea ce reduce forța de secționare iar suprafața articulară a acestuia este transversală, fiind posibile pe lîngă mișcările de flexie și extensie, doar mișcări de propulsie și retropulsie, ca la toate ierbivorele.

Particularități morfologice ale oaselor capului la nutrie.

La nutrie, capul osos este masiv, cu axul longitudinal rectiliniu, cu numeroase neregularități proeminente produse de tracțiunea musculaturii propulsoare și retropulsoare a mandibulei.

Protuberanța occipitală externă este redusă ca înălțime, se proiectează caudal planului găurii occipitale și se continuăcu două creste occipito-temporale tăioase. Procesele paracondilare sunt extrem de dezvoltate, au aspect de iatagan fiind recurbate rostro-ventral, fiind flancate de procesele jugulare mari.

Arcada zigomatică este puternică, cu aspect lamelar, procesele zigomatice ale oaselor maxilar și temporal fiind masiv. Regiunea palatină este delimitată majoritar de oasele incisive, procesele palatine sunt reduse și delimitează fisura palatină cu aspect oval, scurtă și adâncă.

Procesele alveolare ale maxilarelor sunt divergente, primele alveole molare se detașă paramedian iar celelalte trei se distanțează lărgind bolta palatină, suprafața de abraziune neavând crestele transversale specifice rozătoarelor, au aspect neted și oblică înspre lateral. Incisivii superiori sunt lungi, cu aspect lofodont, cementul depus dă aspect maroniu permanent feței labiale.

Cele două mandibule la nutrie rămân independente toată viața animalului. La nutrie se remarcă deplasarea procesului coronocondilar la baza ultimului molar. Procesul articular are suprafața articulară cu aspect triunghiular este continuat cu un gât masiv, mărginit caudal de o creastă tăioasă. Condilul articular la nutrie depîșește cu aproximativ 1 cm planul suprafeței de tocire a molarilor. De asemenea, de pe porțiunea molară se detașă lateral o creastă osoasă evidenă ce se continuă și pe procesul angular ce are aspect de stilet ce se detașă mult în sens caudal. Particularitățile de conformație ale mandibulei la nutrie, specie ce trăiește în mediile terestru și acvatic denotă forță în secționarea hranei.

Particularități morfologice ale oaselor capului la cobai.

La cobai se remarcă aspectul aproximativ rectiliniu al liniei dorsale. Porțiunea orizontală a occipitalului are creasta occipitală externă redusă și se continuă cu crestele nucale bine delimitate. Procesele paracondilare sunt reduse și orientate ventral.

La cobai se remarcă poziția oblică rostro-aborală a molarilor, primii molari sunt apropiate de planul median al plafonului cavității bucale, fiind separași de sutura intermaxilară mediană. Restul molarilor au poziție divergentă, lărgind cavitatea bucală. Cei patru molari au coroanele dentare scurte și uniforme, pe când cei mandibulari descresc de la primul spre ultimul.

Suprafața de tocire oblică a molarilor și ușoara oblicizare medio-laterală a suprafeței de abraziune arată că, pentru triturarea hranei sunt utilizate, pe lângă mișcările de propulsie și retropulsie ale mandibulei, și mișcările de lateralitate.

Mandibula la cobai se remarcă prin reducerea înălțimii procesului coronoid care are aspect de lamă triunghiulară. Condilul articular este plasat aproape în planul tablelor molare ușurând triturarea. Incisivii superiori sunt reduși ca înălțime, cei mandibulari sunt lungi și convecși.

Procesul angular are aspect lamelar și depășește planul aboral al craniului oferind loc de inserție musculaturii occipito-mandibulere, ce acționează în coborârea mandibulei.

Particularități morfologice ale oaselor capului la veveriță.

Craniul la veveriță se particularizează prin aspectul convex al liniei dorsale și prin lipsa protuberanței occipitale externe. Procesele paracondilare au aspect de tuberculi reduși . Procesele zigomatice ale temporalelor se detașă puțin în sens lateral, acada zigomatică fiind mult redusă comparative cu celelalte specii luate în studiu. O dezvoltare evidentă o au oasele incisive care sunt masive, delimitează partea laterală și jumătate din plafonul cavității nazale și bucale. Procesul alveolar al osului incisiv este adânc, ajunge la baza osului maxilar, incisivii având creștere continuă și un aspect de daltă.

Mandibula se particularizează prin masivitatea unghiului mandibular. Condilului mandibular este plasat aproape în planul tablelor molare, determinând o forță mare în triturare. Înălțarea procesului corono-condilien mult deasupra tablelor molare mandibulare determină o forță în secționare. O altă caracteristică a mandibulei la veveriță o reprezintă procesul angular care lat, patrulater, reprezentând locul de inserție al mușchilor retropulsori și coborâtori ai mandibulei.

Cap. COLOANA VERTEBRALĂ la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Regiunea cervicală la rozătoarele luate în studiu este extrem de scurtă datorită accentuării unghiului cervico-toracal. La toate speciile de mamifere, numărul vertebrelor cervicale este de 7.

La iepure, atlasul se remarcă prin incizura alară evidentă, aripile atlasului scurte și înguste și plasarea caudală a găurilor transverse. Axisul se diferențiază prin aspectul de nicovală al procesului spinos și prin procesul odontoid de formă tronconică și orientare dorsocranială.

Restul vertebrelor cervicale au apect ușor aplatizat iar procesele vertebrale sunt bine detașate cu aspect de lamă sau stilet.

Vertebrele toracale, în număr de 12, se remarcă prin înălțimea proceselor spinoase ce se termină cu un vârf ascuțit sau lamelar. De asemenea, este prezentă creasta vertebrală ventrală. Începând cu vertebra Th 10, vertebra anticlinală, procesele spinoase se scurtează și se lățesc.

Vertebrele lombare, șapte la număr, au corpul continuat cu o creastă vertebrală ventrală tăioasă, la iepurele de câmp au aspectul unui proces spinos, lung și orientat ventral, la iepurele de casă procesul este mai scurt, găsindu-se doar la primele vertebre. Procesele transverse sunt lungi, au aspect lamelar, se termină bifurcat și au o evidentă orientare ventro-cranială. Excepție face ultima vertebră la care procesele transverse sunt înguste și terminate efilat. Procesele mamilo-articulare ajung în înălțime procesele spinoase iar procesele accesorii, prezente la primele cinci vertebre au aspect aciform la iepurele sălbatic și lamelar la iepurele de casă.

Vertebrele sacrale, în număr de patru, formează sacrumul. Creasta sacrală mediană este formată de succesiunea celor patru procese spinoase independente, iar creasta sacrată intermediară unește procesele mamiloarticualre ce au aspect de tumerculi uniți de creste osoase.

Coastele sunt în număr de 12 perechi, 7 perechi sternale și 5 asternale. Fiind un animal terestru, aspectul coastelor este asemănător, cu singurele diferențe cunoscute legate de gradul coastei.

Sternul la iepurele de câmp este format din 6 sternebre iar la cel de casă din 7. Manubriul sternal este puternic aplatizat transversal, continuându-se ventral cu o creastă ventrală tăioasă ce se continuă și pe corpul sternal. Sternebrele au formă dreptunghiulară și aspect falangian. Procesul xifoidian are aspect de frunză, cu cartilajul xifoid lățit.

COLOANA VERTEBRALĂ la nutrie

La nutrie, vertebrele cervicale sunt scurte și late. Atlasul are aripile reduse, cu marginile îngroșate și rotunjite, cu gîurile transverse plasate caudal, de o parte și de alta a suprafețelor articulare caudale. Spre deosebire de celelalte specii de rozătoare luate în studiu, pe aripile atlasului se găsesc cele trei găuri: vertebrală laterală, alară și transversă ce comunică într-un canal alar plasat dorsal. Axiul ese scurt, are procesul spinos înalt, scurt și orientat caudal sub formă de iatagan. Procesul odontoid are aspect conic, cu suprafața articulară ventrală cu aspect de condil. Restul vertebrelor cervicale sunt scurte și aplatizate dorso-ventral, procesele spinoase sunt dezvoltate și cu aspect patrulater, exceptând-o pe ultima ce are aspect triunghiular.

Regiunea toracală are ca baza anatomică 13 vertebre cu corpul lung, primele vertebre pe fața ventrală având o creastă evidentă. Procesele spinoase diferă ca înălțime: primul este scurt, la vertebra a doua este cel mai înalt și se termină butonat, la restul au aspect uniform ca înălțime dar cresc în grosime devenind lamelare înspre ultima vertebră.

La nutrie sunt 6 vetrebre lombare cu corp lung și creastă vertebrală ventrală. Procesele transverse sunt lungi și orientate cranio-nventral, cu extremitatea liberă lățită. Lungimea acestora crește de la prima la ultima vertebră. În prima jumătate a regiunii, procesele mamiloarticulare ajung la înălțimea proceselor spinoase, apoi descresc până la un sfert.

Sacrumul la nutrie este format din 4 vertebre ce au aspect patrulater datorat lățimii proceselor transverse. Creasta sacrală mediană are procesele spinoase independente și late cât corpul vertebrelor. Creasta sacrată intermediară este marcată de tuberculii mamilo-articulari individualizați iar creasta sacrată laterală, masivă și linearăcontinuă caudal aripa sacrumului.

COLOANA VERTEBRALĂ la cobai

Atlasul la cobai are aspect patrulater, aripile reduse, dorsal acestora identificându-se găurile vertebrală laterală și alară iar caudal gaura transversă. Comparativ cu celelalte specii de royătoare, se remarcă dezvoltarea tuberculului dorsal al atlasului cu aspect de proces spinos. Axisul are procesul odontoid cilindro-conic și procesul spinos masiv, lamelar, depășește caudal vertebra a treia cervicală. Restul vertebrelor cervicale sunt aplatizate dorso+ventral, au procesele articulare dezvoltate și procese spinoase scurte.

Lele 13 vertebre toracale au corpul lung, pe fața ventrală fiind prezentă o redusă creastă vertebrală ventrală, procesele spinoase sunt scurte, mai evident fiind procesul spinos al vertebrei a II-a care are înălțime dublă.

Coastele, 7 sternale, 4 aspernale și 2 flotante au unghiul costal evident. Cartilajele condro-costale și hipocondrul marchează un unghi ventral evident.

Sternul este format din 5 sternebre alpatizate dorso-ventral, are un proces traheal redus și un proces xifoidian cu aspect de frunză.

Vertebrele lombare, 6 la număr, se caracterizează prin procese transverse scurte, procese spinoase lungi și orientate cranial iar procesele mamilo-articulare masive și înalte.

Sacrumul, format din 4 vertebre, are creasta sacrată mediană unită într-o lamă osoasă masivă iar aripile sacrumului au suprafața articulară întinsă și pe procesele mamiloarticulare.

Vertebrele codale, 4 la număr, sunt reduse și cu aspect falangian.

COLOANA VERTEBRALĂ la veveriță

Atlasul la veveriță are aripile scurte și cu incizura alară evident. Redus ca înălțime dar și ca lungime, axisul la veveriță are aspect patrulater. Procesul odontoid este cilindro-conic având ușoară orientare cranio-dorsală și la bază prezintă două incizuri reduse. Restul vertebrelor au corpul scurt și aplatizat dorso-ventral.Procesele transverse sunt bi sau tricuspide, cuspizii ventrali formând un șanț vertebral.

Vertebrele toracale sunt în număr de 13. Procesele spinoase sunt reduse în înălțime la primele două vertebre apoi cresc brusc, se orientează spre caudal, spre ultima vertebră devin din nou rectilinii, vertebra a X-a fiind vertebra anticlinală. Coastele sunt în număr de 13 perechi dintre care 7 perechi sternale, 4 perechi asternale și alte două perechi flotante găsindu-se în grosimea musculaturii abdominale. Sternul este format din șapte sternebre la animalele tinere și din șase la adulte din cauza faptului că sternebrele cinci și șase se sudează între ele. Prima sternebră (manubriul sternal) este aproximativ patrulateră, marginea anterioară este aplatizată și prezintă suprafețe articulare pentru fiecare claviculă. Sternebra 6 se continuă cu un apendice xifoid cartilaginos cu aspect de frunză.

Vertebrele lombare, în număr de 6, au corpul de două ori mai lung decât a celor toracale, procesul spinos este lat și de aceeași înălțime cu procesele spinoase toracale. Procesele transverse se dezvoltă progresiv înspre ultimele vertebre lombare unde au lungimea maximă și sunt orientate cranio-ventral.

La veveriță, comparativ cu restul rozătoarelor, sacrumul este format din două vertebre. Prima vertebră sacrală are aceeași lățime cu a vertebrelor lombare iar datorită detașării pe toată lungimea corpului a aripilor sacrumului acesta are aspect dreptunghiular.

La veveriță, vertebrele coccigiene sunt în număr de 22-23. Prima vertebră coccigienă, atașată la sacrum, are procesele transverse reduse, acestea cresc în dimensiuni la următoarele două vertebre ca apoi să se reducă până la vertebra a VI-a, după care dispar.

Cap. OASELE SCHELETULUI APENDICULAR la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Oasele membrului toracic

Rozătoarele sunt mamifere cleidale, centura scapulară diind reprezentată de spată și claviculă. La toate speciile de rozătoare luate în studiu, clavicula are aspect cilindric, alungit și ușor aplatizat ce se articulează cu acromionul și indirect cu sternul printr-un os redus numit omosternum.

La iepure spata se particularizeaza prin aspectul de triunghi isoscel, raportul dintre fosa supraspinoasă și fosa infraspinoasă fiind de 1:2. Spina scapulară se termină cu un acromion ce depășește planul cavitățăă glenoide. De pe acromion se detașă un paracromion lung de aproximativ 2 cm.

La nutrie, spata are unghiul cervical rotunjit și raportul între fose de 1:2. Acromionul se detașă din treimea proximală a spetei, depășește cu aproximativ 1 cm cavitatea glenoidă și prezintă o suprafață articulară cu clavicula. Înainte de a se termina, de pe acromion se detașă paracromionul ce are aproximativ 0,5 cm.

La cobai, spara are aspect de triunghi isoscel, cu unghiul cervical ușor rotunjit. Spina scapulară masivă înparte spata în cele două fose într-un raport de 1:2. Spina se termină cu un acromion lung ce cu depășește suprafața articulară de pe care se detașă un paracromion de 4-5 mm. Cavitatea glenoidă este ovală, cu axul mare longitudinal.

La veveriță, unghiul cervical al spetei iar cartilajul suprascapular este redus la o buză epifizară. Spina scapulară este înaltă, se desprinde perpendicular de pe fața laterală a spetei pe care o împarte în cele două fose într-un raport egal. Spina scapulară se termină ventral cavității glenoide cu un acromion ce se articulează cu clavicula. Paracromionul este scurt și lățit. O particularitate a spetei la veveriță o constituie detașarea pe fața medială a unei spine scapulare mediale, ce împarte suprafața în două fose, fosa subscapulară medială cranială și o fosă subscapulară medială caudală, într-un raport de 1 la 3.

Humerusul la iepure, nutrie, cobai și veveriță

La iepure, humerusul are aspect rectiliniu. Capul humeral este aproximativ hemisferic iar tuberculii mare și mic sunt reduși. Creasta deltoidiană este lungă și superficială, ajungând până la jumătatea diafizei. Ela etremitatea distală se observă un condil plasat lateral și o trohlee cu marginile foarte ascuțite. De asemenea se remarcă prezența găurii supratrohleare.

La nutrie, corpul humeral este scurt și masiv. Capul humeral convex este orientat caudal iar tuberculii mare și mic sunt reduși. În treimea proximală a humerusului se detașă înspre lateral creasta deltoidiană ce are aspect triunghiular și se terminăcu o evidentă tuberozitate deltoidiană. Extremitatea distală a humerusului este lățită și este formată dintr-un ‚,capitulum humeri’’ cu aspect condilian și buza medială a trohleii. Creasta epicondilară este mai evidentă.

La cobai, humerusul are capul bine detașat și cu aspect hemisferic, corpul rectiliniu pe care se observă o redusă creastă deltoidiană, la extremitatea distală, suprafețele articulare fiind reprezentate de un capitulum humeri și o trohlee.

La veveriță, humerusul este lung și rectiliniu, cu șanțul brahial superficial, fiind limitat de creasta deltoidienă redusă și de o puternică creastă epicondilară. Extremitatea proximală a humerusului se caracterizează printr-un cap articular aproape hemisferic, mărginit de cei doi tuberculi humerali ce nu depășesc planul articular. Tuberculul mare este foarte redus, marcând doar șanțul bicipital, în schimb medial se detașă un tubercul mic căruia I se pot identifica vârful și convexitatea. Extremitatea distală este lățită transversal prin detașarea epicondililor. Humerusul la veveriță prezintă o epitrohlee masivă cu aspect de tubercul, deasupra acesteia formându-se gaura epitrohleară prin detașarea unei lame osoase ce unește corpul humeral de epitrohlee. Suprafața articulară distală este compusă dintr-un condil șlefuit la ambele capete (capitulum humeri) numai cranial, caudal suprafața articulară se îngustează, transformându-se într-o creastă ce delimitează o trohlee.

OASELE ANTEBRAȚULUI (RADIUS și ULNA) la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Radiusul și ulna la iepure suntreprezentate pe toată lungimea, fiind însă strâns articulate între ele. La extremitatea proximală, radiusul are două suprafețe glenoide separate de un șanț. Ulna prezintă olecranul patrulater iar incizura olecraniană, împreună cu suprafața articulară a radiusului închid puțin mai mult de un semicerc.

La nutrie, oasele antebrațului sunt independente, ce se răsucesc la extremități. Suprafața articulară proximală a radiusului este formată dintr-o singură cavitate glenoidă iar la extremitatea distală se ermină cu un proces stiloid ascuțit. Ulna are un olecran patrulater ce se termină cu o tuberozitate olecraniană masivă.

La cobai, cele două oase ale antebrațuluisunt curbate lăsând o redusă arcadă radio-ulnară aspecte ce nu permit mobilitatea celor două oase. Olecranul, masiv, înalt și cu aspect patrulater, are ciocul olecranului lat și cu suprafața articulară alungită, mișcarea de supinație, redusă ca amplitudine efectuându-se prin mobilizarea ambelor oase ale antebrațului.

La veveriță, radiusul și ulna sunt lungi și ușor curbate, independente și separate printr-o arcadă radio-ulnară îngustă. Radiusul are aceleași caracteristici ca și radiusul la nutrie. Ulna are un olecran patrulater, orientat cranio-medial. Incizura semilunară are formă de “S” , întinsă atît pe părțile laterale ale ciocului olecranului cât și pe procesul coronoid medial al ulnei.

OASELE CARPIENE, METACARPIENE ȘI FALANGELE a iepure, nutrie, cobai și veveriță

Oasele carpiene la rozătoare însumează un număr de 9 oase ce sunt repartizate pe două rânduri, între care se interpune osul central. Rândul proximal este format de pisiform, piramidal, scafolunar și facoid. Rândul al doilea cuprinde oasele: unciform, capitat, trapezoidul și trapezul.

Oasele carpiene reprezintă un complex de oase ce au rolul de a amortiza șocurile produse în deplasare. De aceea, ele au aspect asemănător la toate speciile de rozătoare.

Scafolunarul și unciformul la nutrie și veveriță au suprafețe articulare proximală și respectiv distală cu aspect de cap articular ce permit mișcări de lateralitate mediale și laterale ale articulației carpiene în timpul cățăratului sau înotului la cele două specii.

Oasele metacarpiene la rozătoare sunt În număr de cinci, cel aparținând degetului I fiind cel mai scurt, celelalte având lungimea în raport cu lungimea degetelor. La rozătoare, metacarpele au aspect cilindric, cu suprafața articulară distală formată din doi condili separați de un relief median.

Falangele au conformație și aspect asemănătoare la toate speciile de rozătoare luate în studiu, diferențele constând în lungimea acestora.

Cap. OASELE MEMBRULUI PELVIN la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Coxalul la iepure se remarcă prin paleta iliacă cu aspect lățit și patrulater, pe suprafața laterală fiind prezentă o redusă creastă gluteenă. Tuberozitatea ischiatică, tricuspidă, prezintă cuspidul lateral masiv și foarte evident. Creasta supraacetabulară este marcată printr-o spină tăioasă.pubisul prezintă un tubercul ventral evident cu aspect de creastă.

Cozalul la nutrie. Iliumul are paleta iliacă cu aspect prismatic prin detașarea unei creste gluteene masive. Tuberozitatea ischiatică este simplă și rotunjită iar creasta supraacetabulară apare ca un tubercul redus.

La cobai, palea iliacă are aspect triunghiular cu creasta gluteenă rectilinie și redusă. Tuberozitatea ischiatică este simplă masivă, cu aspect tuberos.

La veveriță, paleta iliacă este îngustă și are aspect patrulater, creasta gluteenă are aspect rectiliniu și se detașă în treimea mijlocie a acesteia. Tuberozitatea ischiatică este simplă și rotunjită.

A.

B.

C.

D.

FEMURUL la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Între cele patru specii de rozătoare luate în studiu se observă diferențe semnificative de conformație a femurului ce sunt consecința modului de propulsie al fiecărei specii.

La iepure, lungimea oaselor este mai mare comparativ cu celelalte specii luate în studiu datorită faptului că se deplasează în salturi. Musculatura propulsoare ce se inseră pe femur imprimă acestuia un aspect ușor curbat și aspectul masiv al extremității proximale. Capul articular are suprafața articulară hemisferică și un gât scurt și gros. Se repmarcă dezvoltarea sub formă de lamă osoasă a celor trei trocanteri, trocanterul III nu depășește sfertul proximal al femurului.

La extremitatea distală se observă o trohlee lungă, iar suprafața articulară a condililor se prelungește caudal pe aceștia.

La nutrie, femurul apare rectiliniu, capul articular este mult detașat medial, are un gât lung și puternic iar suprafața articulară ajunge la aprozimativ ¾ calotă sferică. Trocanterul mare este masiv și cu aspect de creastă. Trocanterul II are aspect tuberos iar trocanterul III lipsește.

La cobai, femurul este ectiliniu, capul articular este masiv, hemisferic susținut de un gît lung. Trocanterul mare este masiv, înalt, cu aspect patrulater. Trocanterul II are aspect tuberos iar trocanterul III este reprezentat de o creastă musculară rectilinie ce se termină la jumătatea diafizei cu un tubercul redus.

La veveriță, femurul are aspect rectiliniu, extremitatea proximală masivă prin detașarea unui cap femural cu aspect hemisferic susținut de un gât lunf. Trocanterul mare are aspect tuberos fiind continuat cu o creastă osoasă ce se termină brusc cu un tubercul redus ce reprezintă trocanterul III.

TIBIA și FIBULA la iepure, nutrie, cobai și veveriță

La iepure, tibia esate masivă iar fibula este reprezentată numai în jumătatea proximală, cele două oase sunt sudate în totalitate la extremitatea distală. Creasta tibială este scurtă și ascuțită iar condilii au suprafața articulară plan-concavă.

La nutrie, cele două oase ale gambei sunt reprezentate pe toată lungimea, fiind separate printr-o arcadă largă, în treimea inferioară însă, fibula se atașează de tibie, extremitatea distală fiind comună. Spina tibială este aplatizată și se termină la jumătatea tibiei printr-un tubercul masiv. Condiluii tibiali au aspect plan-convex, condilul lateral are suprafața articulară plasată proximal celuilalt ceea ce permite mișcări de rotație a gambei.

La cobai, oasele gambe sunt reprezentate pe toată lungimea dar strâns atașate în jumătatea distală. Creasta tibială este tăioasă și rectilinie și se termină în treimea proximală cu o tuberozitate evidentă.

La veveriță, cele două oase sunt independente. Tibia este rectilinie, are o creastă tibială lungă, ștearsă și rotunjită. Fibula a este subțire fiind repreyentată mai mult prin extremitățile proximală și distală prin caare se articulează cu tibia.

OASELE TARSIENE la iepure, nutrie, cobai și veveriță

Oasele tarsiene la speciile luate în studiu sunt reprezentate de calcaneu, astragal, scafoid, cuboid, și într două (iepure, și cobai) și patru oase cuneiforme (la nutrie și veveriță).

La iepure, cuneiformul medial este sudat la extremitatea poximală a metatarsului II farmând astfel o prelungire prin care se articulează cu scafoidul.

La nutrie și veveriță, astragalul are o trohlee oblică dorso-ventral și medio-lateral ce permite rotația tălpii în sens lateral. De asemenea, mișcările tălpii sunt favorizate de capul artcular astragalian cu care se articulează cu scafoidul.

Calcaneul, masiv la toate speciile, la nutrie are aspect trifaciat, iar tuberozitatea calcaneană este divizată de un șanț transversal.

Scafoidul, aplatizat dorso-ventral, are o cavitate glenoidă de articulare cu astragalul și suprafețe planiforme de articulare cu oasele învecinate

B.

Oasele metatarsiene la iepure sunt în număr de 4, la nutrie și veveriță sunt în număr de cinci iar la cobai sunt numai 3 metatarse ce se continuă cu același număr de degete. La iepure și cobai, metatarsele sunt unite prin ligament intermetatarsian strâmt, la nutrie și veveriță, metatarsele sunt îndepărtate între ele, având independență funcțională, necesare în înot și cățărare.

Falangele de la membrul pelvin sunt mai lungi decât la membrul toracic, datorită tipului plantigrad de locomoție.

Concluzii

La toate rozătoarelee incisivii sunt în continuă creștere, au un aspect lofodont(daltă), au dimensiuni variabile în funcție de specia de rozător având un aspect triunghiular.

O particularitate a iepurelui spre deosebire de celelalte rozătoare, incisivii superiori sunt așezați pe 2 rânduri; cei anteriori, principali, sunt mai lungi și curbați având un aspect de daltă iar cei posteriori secundari sunt mai mici, cilindrici și rectilinii fiind folosiți la măcinare.

Regiunea cervicală la rozătoarele luate în studiu este extrem de scurtă.

La iepure atlasul se remarcă prin incizura alară evidentă,aripile atlasului sunt scurte și înguste. Axisul se diferențiază prin aspectud de nicovală al procesului spinos și prin procesul odontoid de formă tronconică și orientare dorsocranială.

La nutrie atlasul are aripile reduse, cu marginile îngroșate și rotunjite. Spre deosebire de celelalte specii de rozătoare luate în studiu, pe aripile atlasului se găsesc cele trei găuri: vertebrală laterală, alară și transversă ce comunică într-un canal alar plasat dorsal. Axiul ese scurt, are procesul spinos înalt, scurt și orientat caudal sub formă de iatagan.

La cobai atlasul la cobai are aspect patrulater, aripile reduse, dorsal acestora identificându-se găurile vertebrală laterală și alară iar caudal gaura transversă. Comparativ cu celelalte specii de royătoare, se remarcă dezvoltarea tuberculului dorsal al atlasului cu aspect de proces spinos. Axisul are procesul odontoid cilindro-conic și procesul spinos masiv, lamelar.

La veveriță atlasul la veveriță are aripile scurte și cu incizura alară evident. Redus ca înălțime dar și ca lungime, axisul la veveriță are aspect patrulater.

Spata la iepure, nutrie și cobai au forma unui triunghi isoscel, raportul dintre fosa supraspinoasă și infraspinoasă este de 1:2. O particularitate a spetei la veveriță o constituie detașarea pe fața medială a unei spine scapulare mediale, ce împarte suprafața în două fose, fosa subscapulară medială cranială și o fosă subscapulară medială caudală, într-un raport de 1 la 3.

La iepure, cobai și veveriță capul humerale este aproximativ hemisferic spre deosebire de nutrie unde capul humeral este convex.

Oasele metatarsiene la iepure sunt în număr de 4, la nutrie și veveriță sunt în număr de cinci iar la cobai sunt numai 3 metatarse ce se continuă cu același număr de degete.

La iepure și cobai, metatarsele sunt unite prin ligament intermetatarsian strâmt, la nutrie și veveriță, metatarsele sunt îndepărtate între ele, având independență funcțională, necesare în înot și cățărare.

BIBLIOGRAFIE

Andrei Munteanu,Mina Lozaru-Lumea animala a Moldovei,mamifere,volumul 4-Editura Știința 2004

Armstrong, R.B.: Recruitment of muscles and fibres within muscles in running animals. In M.H. Day (ed): Vertebrate Locomotion. London: Academic Press; 1981, 471 pp.

Barone R- Anatomie Comparee, des mamiferes domestique. tome 4, 5, 6, Ed. Vigot, 1996

Coțofan, V., Palicica, R., Valentina Hrițcu, Enciu, V. – Anatomia animalelor domestice, vol. I, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999

Black, C.C.: Holarctic evolution and dispersal of squirrels (Rodentia:Sciuridae); 1972; Evol. Biol. 6:305–322.

Elena Ciudin-Biologia animalelor de laborator-Editura ALFA Iași 2004

Emmons, L.H.: Ecology and resource partitioning among nine species of African rain forest squirrels. Ecol. Monogr.; 1980; 50:31–54.

Emry, R., andW.W. Korth: Anew genus of squirrel (Sciuridae: Rodentia) from the Chadronian of western North America. J. Vert. Paleo; 1996; 16:775–780,

Emry, R.J., and R.W. Thorington, Jr.: Descriptive and comparative osteology of the oldest fossil squirrel, Protosciurus (Rodentia: Sciuridae). Smithson. Contrib. Paleobiol.; 1982; 47:1–35.

Gupta, B.B.: Notes on the gliding mechanism in the flying squirrel. Occasional Papers of the Museum of Zoology, University of Michigan; 1966; 645:1–7.

Parsons, F.G.: Myology of rodents. II. An account of the Myomorpha, together with a comparison of the muscles of the various suborders of rodents. Proc. Zool. Soc. Lond.; 1896; 20:159–192.

Rang Cătălin Petre- Zoologie generală, Ed ALMA MATER, Bacău, 2003.

Ryan, J.M.: Comparative myology and phylogenetic systematics of the Heteromyidae (Mammalia, Rodentia). Univ. Mich. Misc. Publ. Mus. Zool.; 1989; 176:1–103.

Spataru Mihaela, C. Spataru: The anatomical peculiarities of the squirrel’s skull (Sciurus vulgaris)- Lucr. Stiint la Simp. Stiint de Med. Vet., 2007; vol 50 (9), ISSN 1454-7406, p. 254-258

Spătaru C., Spătaru Mihaela, Lazăr M., Munteanu A.: Morpho-functional peculiarities of the thoracic limb joints at red squirrel (Sciurus vulgaris) , Lucrări Științifice. Vol. 53(12) Veterinary Medicine, Third part, Iași, 2010, p. 525-528

Stein, B.R.: Comparative limb myology of four arvicolid rodent genera (Mammalia, Rodentia); 1986; J. Morphol. 187:321–342.

Swidersky, D.L.: Morphological evolution of the scapula in tree squirrels, chipmunks, and ground squirrels (Sciuridae): An analysis using thin-plate splines. Evolution; 1993;47:1854–1873.

Thorington RW Jr, Darrow K, Betts AD.: Comparative myology of the forelimb of squirrels (Sciuridae), Journal of Morphology.; 1997; 234(2):82-155

Tudor Despina, Constantinescu, Gh. – Nomina anatomica veterinaria, Ed. Vergiliu, București, 2002

Iuliana Codreanu-Biologia animalelor de laborator editura PRINTECH 2009

Valentina Hrițcu și Vasile Coțofan –Anatomia animalelor de blană Nutria ,Dihorul –Editura Ion Ionescu de la Brad ,Iași 2000

Global invasive species database- http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=99

Keiko Sonea, b   Kazuhiro Koyasub, c,Shuji Kobayashid, Sen-ichi Oda Fetal growth and development of the coypu (Myocastor coypus): Prenatal growth, tooth eruption, and cranial ossification- Volume 73, Issue5,1.September.2008,Pages350–357 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1616504707001383)

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1244886/pdf/janat00451-0081.pdf

http://www.pubfacts.com/detail/19085870/Gross-anatomy-of-the-intestine-and-its-mesentery-in-the-nutria-Myocastor-coypus

http://www.columbia.edu/itc/cerc/danoff-burg/invasion_bio/inv_spp_summ/Myocastor_coypus2.html

.( Christine Dell'Amore-Giant Rabbit Fossil Found: Biggest Bunny Was "Roly-Poly-NationalGeographicNews-2011 http://news.nationalgeographic.com/news/2011/03/110323-giant-rabbit-minorca-biggest-bunny-science-nuralagus-rex-largest/

Mitchell B & Balogh S 2007, Monitoring techniques for vertebrate pests: Rabbits. NSW DPI, http://www.dpi.nsw.gov.au/__data/assets/pdf_file/0020/218531/Monitoring-techniques-for-vertebrate-pests–rabbits.pdf )

Suckow, Mark A., Brammer, David W- "Biology and Diseases of Rabbits," http://ori.hhs.gov/education/products/ncstate/rabbit.htm

Ati.Tislerics-Oryctolagus.cuniculus,European.rabbit-17.feb.2000) http://animaldiversity.org/site/accounts/information/Oryctolagus_cuniculus.html

http://www.justrabbits.com/rabbit-anatomy.html#skeletal

http://goldenbunnies.co.uk/showthread.php?t=7436

AnnaMeredith-RABBIT.ANATOMY.AND.BIOLOGY-2008 http://goldenbunnies.co.uk/showthread.php?t=7436

(Farag, F.M., Daghash, S.M. Mohamed, E.F., Hussein, M.M. and Hagrass, S.M.-

Anatomical Studies on the Skull of the Domestic Rabbit (Oryctolagus cuniculus) With Special Reference to the Hyoid Apparatus-2012 http://www.vetanat.com/v9-pdf/5.pdf )

http://www.slideshare.net/shivanirawat710/skull-of-rabbit

(Richard W. Thorington, Jr.* and Karolyn Darrow-Anatomy of the Squirrel Wrist: Bones, Ligaments, and,Muscles-2000 https://repository.si.edu/bitstream/handle/10088/4757/VZ_rwt2.pdf?sequence=1&isAllowed=y )

.(Jordan Hixon-Cavia porcellus ,Guinea pig, mart 2011 http://animaldiversity.org/accounts/Cavia_porcellus/

http://www.nsrl.ttu.edu/tmot1/ordlagom.htm

http://news.nationalgeographic.com/news/2011/03/110323-giant-rabbit-minorca-biggest-bunny-science-nuralagus-rex-largest/

http://www.scarysquirrel.org/skwerlsays/protojohn.html

http://blogs.scientificamerican.com/tetrapod-zoology/2011/07/11/you-have-your-giant-fossil-rabbit-neck-all-wrong/

Nutria (Myocastor coypus)

http://en.wikipedia.org/wiki/Rodent

Veverita zburatoare

http://en.wikipedia.org/wiki/Antelope_squirrel

http://fr.wikipedia.org/wiki/Lapin

http://en.wikipedia.org/wiki/Antelope_squirrel

http://en.wikipedia.org/wiki/Squirrel

http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://animals.nationalgeographic.com/animals/mammals/nutria/&prev=search

http://animals.nationalgeographic.com/animals/mammals/nutria/

http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/02724634.2011.550367

44.http://web.csulb.edu/~brourke/papers/BCR_PBZ_Torpor.pdf

45http://biomedicalephemera.tumblr.com/post/22164799268/skeleton-of-the-squirrel-showing-its-relation-to

BIBLIOGRAFIE

Andrei Munteanu,Mina Lozaru-Lumea animala a Moldovei,mamifere,volumul 4-Editura Știința 2004

Armstrong, R.B.: Recruitment of muscles and fibres within muscles in running animals. In M.H. Day (ed): Vertebrate Locomotion. London: Academic Press; 1981, 471 pp.

Barone R- Anatomie Comparee, des mamiferes domestique. tome 4, 5, 6, Ed. Vigot, 1996

Coțofan, V., Palicica, R., Valentina Hrițcu, Enciu, V. – Anatomia animalelor domestice, vol. I, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999

Black, C.C.: Holarctic evolution and dispersal of squirrels (Rodentia:Sciuridae); 1972; Evol. Biol. 6:305–322.

Elena Ciudin-Biologia animalelor de laborator-Editura ALFA Iași 2004

Emmons, L.H.: Ecology and resource partitioning among nine species of African rain forest squirrels. Ecol. Monogr.; 1980; 50:31–54.

Emry, R., andW.W. Korth: Anew genus of squirrel (Sciuridae: Rodentia) from the Chadronian of western North America. J. Vert. Paleo; 1996; 16:775–780,

Emry, R.J., and R.W. Thorington, Jr.: Descriptive and comparative osteology of the oldest fossil squirrel, Protosciurus (Rodentia: Sciuridae). Smithson. Contrib. Paleobiol.; 1982; 47:1–35.

Gupta, B.B.: Notes on the gliding mechanism in the flying squirrel. Occasional Papers of the Museum of Zoology, University of Michigan; 1966; 645:1–7.

Parsons, F.G.: Myology of rodents. II. An account of the Myomorpha, together with a comparison of the muscles of the various suborders of rodents. Proc. Zool. Soc. Lond.; 1896; 20:159–192.

Rang Cătălin Petre- Zoologie generală, Ed ALMA MATER, Bacău, 2003.

Ryan, J.M.: Comparative myology and phylogenetic systematics of the Heteromyidae (Mammalia, Rodentia). Univ. Mich. Misc. Publ. Mus. Zool.; 1989; 176:1–103.

Spataru Mihaela, C. Spataru: The anatomical peculiarities of the squirrel’s skull (Sciurus vulgaris)- Lucr. Stiint la Simp. Stiint de Med. Vet., 2007; vol 50 (9), ISSN 1454-7406, p. 254-258

Spătaru C., Spătaru Mihaela, Lazăr M., Munteanu A.: Morpho-functional peculiarities of the thoracic limb joints at red squirrel (Sciurus vulgaris) , Lucrări Științifice. Vol. 53(12) Veterinary Medicine, Third part, Iași, 2010, p. 525-528

Stein, B.R.: Comparative limb myology of four arvicolid rodent genera (Mammalia, Rodentia); 1986; J. Morphol. 187:321–342.

Swidersky, D.L.: Morphological evolution of the scapula in tree squirrels, chipmunks, and ground squirrels (Sciuridae): An analysis using thin-plate splines. Evolution; 1993;47:1854–1873.

Thorington RW Jr, Darrow K, Betts AD.: Comparative myology of the forelimb of squirrels (Sciuridae), Journal of Morphology.; 1997; 234(2):82-155

Tudor Despina, Constantinescu, Gh. – Nomina anatomica veterinaria, Ed. Vergiliu, București, 2002

Iuliana Codreanu-Biologia animalelor de laborator editura PRINTECH 2009

Valentina Hrițcu și Vasile Coțofan –Anatomia animalelor de blană Nutria ,Dihorul –Editura Ion Ionescu de la Brad ,Iași 2000

Global invasive species database- http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=99

Keiko Sonea, b   Kazuhiro Koyasub, c,Shuji Kobayashid, Sen-ichi Oda Fetal growth and development of the coypu (Myocastor coypus): Prenatal growth, tooth eruption, and cranial ossification- Volume 73, Issue5,1.September.2008,Pages350–357 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1616504707001383)

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1244886/pdf/janat00451-0081.pdf

http://www.pubfacts.com/detail/19085870/Gross-anatomy-of-the-intestine-and-its-mesentery-in-the-nutria-Myocastor-coypus

http://www.columbia.edu/itc/cerc/danoff-burg/invasion_bio/inv_spp_summ/Myocastor_coypus2.html

.( Christine Dell'Amore-Giant Rabbit Fossil Found: Biggest Bunny Was "Roly-Poly-NationalGeographicNews-2011 http://news.nationalgeographic.com/news/2011/03/110323-giant-rabbit-minorca-biggest-bunny-science-nuralagus-rex-largest/

Mitchell B & Balogh S 2007, Monitoring techniques for vertebrate pests: Rabbits. NSW DPI, http://www.dpi.nsw.gov.au/__data/assets/pdf_file/0020/218531/Monitoring-techniques-for-vertebrate-pests–rabbits.pdf )

Suckow, Mark A., Brammer, David W- "Biology and Diseases of Rabbits," http://ori.hhs.gov/education/products/ncstate/rabbit.htm

Ati.Tislerics-Oryctolagus.cuniculus,European.rabbit-17.feb.2000) http://animaldiversity.org/site/accounts/information/Oryctolagus_cuniculus.html

http://www.justrabbits.com/rabbit-anatomy.html#skeletal

http://goldenbunnies.co.uk/showthread.php?t=7436

AnnaMeredith-RABBIT.ANATOMY.AND.BIOLOGY-2008 http://goldenbunnies.co.uk/showthread.php?t=7436

(Farag, F.M., Daghash, S.M. Mohamed, E.F., Hussein, M.M. and Hagrass, S.M.-

Anatomical Studies on the Skull of the Domestic Rabbit (Oryctolagus cuniculus) With Special Reference to the Hyoid Apparatus-2012 http://www.vetanat.com/v9-pdf/5.pdf )

http://www.slideshare.net/shivanirawat710/skull-of-rabbit

(Richard W. Thorington, Jr.* and Karolyn Darrow-Anatomy of the Squirrel Wrist: Bones, Ligaments, and,Muscles-2000 https://repository.si.edu/bitstream/handle/10088/4757/VZ_rwt2.pdf?sequence=1&isAllowed=y )

.(Jordan Hixon-Cavia porcellus ,Guinea pig, mart 2011 http://animaldiversity.org/accounts/Cavia_porcellus/

http://www.nsrl.ttu.edu/tmot1/ordlagom.htm

http://news.nationalgeographic.com/news/2011/03/110323-giant-rabbit-minorca-biggest-bunny-science-nuralagus-rex-largest/

http://www.scarysquirrel.org/skwerlsays/protojohn.html

http://blogs.scientificamerican.com/tetrapod-zoology/2011/07/11/you-have-your-giant-fossil-rabbit-neck-all-wrong/

Nutria (Myocastor coypus)

http://en.wikipedia.org/wiki/Rodent

Veverita zburatoare

http://en.wikipedia.org/wiki/Antelope_squirrel

http://fr.wikipedia.org/wiki/Lapin

http://en.wikipedia.org/wiki/Antelope_squirrel

http://en.wikipedia.org/wiki/Squirrel

http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://animals.nationalgeographic.com/animals/mammals/nutria/&prev=search

http://animals.nationalgeographic.com/animals/mammals/nutria/

http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/02724634.2011.550367

44.http://web.csulb.edu/~brourke/papers/BCR_PBZ_Torpor.pdf

45http://biomedicalephemera.tumblr.com/post/22164799268/skeleton-of-the-squirrel-showing-its-relation-to