Aspecte Anatomopatologice Si Epidemiologice In Tumorile Hepatice la Caine In Perioada 2010 2015

CUPRINS

PARTEA I 7

INTRODUCERE 8

CAPITOLUL I 9

CLASIFICAREA TUMORILOR HEPATICE 9

1.1. Neoplazii hepatocelulare 10

1.1.1. Hiperplazia nodulară 10

1.1.2. Adenomul hepatocelular 11

1.1.3. Carcinomul hepatocelular 13

1.2. Neoplazii colangiocelulare 14

1.2.1. Adenomul colangiocelular (Adenomul biliar) 14

1.2.2. Carcinomul colangiocelular (Carcinomul biliar) 15

1.2.3. Carcinomul mixt hepatocelular și colangiocelular 16

1.3. Carcinoidul hepatic și hepatoblastomul 17

1.4. Neoplazii primare vasculare și mezenchimale 18

1.5. Mielolipomul 18

1.6. Neoplazii hematopoietice 19

1.7. Neoplazii metastatice 19

CAPITOLUL II 21

ETIOLOGIE ȘI EPIDEMIOLOGIE 21

2.1. Cauze toxice 21

2.2. Cauze parazitare 22

2.3. Cauze virale 23

2.4. Cauze medicamentoase 25

CAPITOLUL III 26

SIMPTOMATOLOGIE, METODE DE DIAGNOSTIC ȘI POSIBILITĂȚI DE TERAPIE 26

PARTEA II 30

CAPITOLUL IV 31

STUDIU DE CERCETARE 31

4.1. Scopul lucrării 31

4.2. Materiale și metode 31

4.2.1. Materialul biologic 31

4.2.2. Examenul necropsic 50

4.2.3. Examenul histopatologic 50

4.2.4. Metode statistice 52

CAPITOLUL V 53

REZULTATE ȘI DISCUȚII 53

5.1. Studiu epidemiologic 53

5.2. Aspecte morfologice întâlnite la cazurile luate în studiu 57

CONCLUZII 69

BIBLIOGRAFIE 70

PARTEA I

INTRODUCERE

Prezenta lucrare este structurată pe două părți, și cuprinde 5 capitole, iar pentru documentație s-au folosit 37 de titluri bibliografice.

Prima parte reflectă stadiul cunoașterii actuale privind neoplaziile hepatice la câine și om, și cuprinde, pe capitole, clasificarea neoplaziilor hepatice, o scurtă etiologie și epidemiologie a acestora, precum și un capitol ce descrie succint simptomatologia, metodele de diagnostic și posibilitățile de terapie în neoplaziile hepatice, pe baza datelor din literatura de specialitate.

A doua parte este reprezentată de un studiu epidemiologic privind neoplaziile hepatice la câine și este rezultatul cercetărilor proprii realizate sub îndrumarea Dr. András Nagy, în cadrul disciplinei de Anatomie Patologică, Diagnostic Necropsic și Medicină Legală.

Tumorile hepatice și biliare sunt relativ frecvente la animale, fiind întâlnite la câine, pisică, vacă și oaie (Baba și Cătoi, 2007).

Tumorile hepatice primare la câine și pisică au o prevalență estimată de 0,6-2.6% la câini și 1,5-2,3% la feline. Acestea au tendința de a afecta animalele mai în vârstă ce prezintă semne clinice nespecifice sau gastrointestinale (Shokry și colab., 2014). La câine metastazele hepatice sunt mult mai frecvente decât tumorile hepatice primare și afectează 30.6-36.8% din toate animalele cu tumori non-hepatice: splina, pancreasul și tractului gastro-intestinal fiind localizările cele mai comune. La pisici se estimează că 20% din toate tumorile hepatice sunt datorate metastazelor tumorilor maligne primare situate în pancreas, tractul gastro-intestinal sau rinichi (MacVean și colab., 1978; Pastor și Planellas Bachs, 2010).

Comparativ, la om cel mai important și frecvent neoplasm este carcinomul hepatocelular și are o semnificație ridicată mai ales în Africa și Asia (Sherlock, 1956; http://www.iarc.fr/en/publications/pdfs-online/pat-gen/bb2/bb2-chap8.pdf).

CAPITOLUL I

CLASIFICAREA TUMORILOR HEPATICE

Tipurile de cancer metastatice, difuze și infiltrative la nivel local, inclusiv carcinomul metastatic, melanomul, limfomul, hemangiosarcomul și sarcomul histiocitar, frecvent pot afecta parenchimul hepatic (Hammer și Sikkema, 1995; Trigo și colab., 1982). Dintre acestea, tumorile epiteliale de origine hepatică, biliară, și neuroendocrină, precum și sarcoamele primare, sunt cel mai frecvent diagnosticate (Patnaik și colab., 1975; Aoki și colab., 2004). Tumorile hepatobiliare primare afectează cel mai frecvent câinii mai bătrâni (vârsta medie = 10-11,1 ani) (Ettinger și Feldman, 2010; Strombeck, 1978).

La câini cu tumori hepatobiliare primare, modificările hematologice și biochimice tind a fi variabile și nespecifice, cu toate acestea, unele anomalii biochimice pot ridica suspiciuni pentru anumite tipuri de tumori specifice (ex. hiperlipazemia marcantă este specifică diagnosticului de neoplazie pancreatică sau hepatică) sau poate sugera, global, expansiunea unei boli (Quigley și colab., 2001).

Tabelul 1.1.

Tipuri morfologice ale tumorilor hepatice la câine

(Sursa: Liptak, 2013)

1.1. Neoplazii hepatocelulare

1.1.1. Hiperplazia nodulară

Nodulii hiperplazici se întâlnesc relativ frecvent la câinii bătrâni, dar apare mai frecvent la pisici.

Incidența crește cu vârsta și aproape toți câinii cu vârsta de peste 10 ani prezintă mai mulți noduli hiperplazici, care pot varia ca mărime de la 0,2-3,0 cm diametru (Rothuizen și colab. 2006; Baba și Cătoi, 2007). În mod obișnuit se întâlnesc noduli multiplii, diseminați în toți lobii hepatici, dezvoltându-se pe un fond de fibroză generalizată. Histologic se disting 3 caracteristici clasice: arhitectură anormală, proliferare a ductelor biliare și vase malformate, spre deosebire de cele non-clasice unde aceste caracteristici sunt mai slab evidențiate apărând 3 tipuri: teleangiectatice, hiperplastice sau adenomatoase și atipie de celule gigante (http://www.powershow.com/view/3c1e0cNWY3M/Liver_and_Biliary_TractTumors_powerpoint_ppt_presentation).

Fig. 1.1.: Hiperplazie nodulară câine; Ficat. Nodul hiperplastic neîncapsulat, bine delimitat, consistând în cordoane hepatice bistratificate, și compresie ușoară a parenchimului adiacent. Colorație HE.

(Sursa: Van Dijk și colab., 2007)

Histopatologic, leziunea se prezintă ca un nodul neîncapsulat cu un aranjament lobular destul de bine păstrat, constând în dublu strat de cordoane hepatocitare, bine diferențiate, cu ușoară compresie a parenchimului înconjurător. Zone portale pot fi prezente în sau la periferia nodului, în funcție de mărimea hiperplaziei nodulare și originea sa în lobul. Nodulii pot fi adesea cu lipidoză focală sau difuză sau cu acumulare de glicogen în hepatocite (Xavier și colab., 1992). Hiperplazia nodulară trebuie diferențiată de nodulii regenerativi ai cirozei hepatice macronodulare (aici ficatul este caracterizat de zone fibrozate și noduli de diferite dimensiuni, peste 0,2 cm) (Rothuizen și colab., 2006).

Fig. 1.2.: Aspecte macroscopice în hiperplazia nodulară, în ansamblu și pe secțiune.

(Sursa:http://research.vet.upenn.edu/SystemicPathology/Exam4/CommonSmallAnimalLesions/tabid/3649/galleryType/SlideShow/ItemID/553/Default.aspx)

1.1.2. Adenomul hepatocelular

Adenomul hepatocelular sau hepatomul apare frecvent ca o proliferare unică, nodulară, uneori pedunculată sau lobată, de dimensiuni mari și este bine delimitată. Acest tip pare sa fie în legatură cu dezvoltarea carcinoamelor hepatocelulare (Baba și Cătoi, 2007). Poate avea dimensiuni de peste 15 cm fiind neted și de culoare maronie deschis sau galben, uneori fiind pigmentat de bilă (Jubb și colab., 2007). În general, acestea sunt limitate la unul sau la doi lobi hepatici și constau în tumori friabile, pale.

Macroscopic, nodulii sunt adesea situați subcapsular, de obicei în lobul drept, de culoare gălbuie pală, cu impregnație biliară, având diamentrul între 10-30 cm, bine demarcați sau încapsulați (http://www.powershow.com/view/3c1e0c-NWY3M/Liver_and_Biliary_Tract-Tumors_powerpoint_ppt_presentation).

Microscopic, structura caracteristică a lobulului hepatic este absentă, neobservându-se spațiul portobiliar, canalele biliare și venulele centrolobulare. Histologic, acestea sunt tumori bine delimitate, în general fiind neîncapsulate. Acestea constau în cordoane sau forme trabeculare de hepatocite bine diferențiate, separate uneori prin sinusoide semnificativ dilatate și chiști cu sânge sau ser. Hepatocitele au un aspect uniform și nucleii sunt similari cu cei din hepatocite normale, dar nucleolii pot fi mai proeminenți. Mitozele sunt rare (Xavier și colab., 1992). Adesea se observă zone focale sau difuze cu lipidoză macroveziculară sau mixtă, sau o acumulare marcantă de glicogen în hepatocitele neoplazice (Head și colab., 2003; Baba și Cătoi, 2007).

Fig. 1.3.: Adenom hepatocelular, tipul acinar. Fig. 1.4.: Adenom hepatocelular, tipul trabecular

(Sursa: Baba și Cătoi, 2007) (Sursa: Baba și Cătoi, 2007)

1.1.3. Carcinomul hepatocelular

Carcinomul hepatocelular este cel mai frecvent la câine, fără a avea o predispoziție de rasă, spre deosebire de om, la care numără între 80 și 90% din tumorile hepatice primare (http://www.ptcog.ch/archive/conference_p&t&v/PTCOG49/presentationsEW/18-5-2_Liver.pdf).

Apare macroscopic ca o formațiune nodulară unică sau multiplă, cuprinzând în întregime ficatul, uneori cu margini distincte, pe secțiune fiind roșu-vișiniu cu focare necrotice sau necrotico-purulente. Invazia vaselor portale este cauza metastazelor din limfonodulii regionali, din splină, stomac și mai ales pulmon (Farber, 1986; Jubb și colab., 2007).

Microscopic se diferențiază carcinoame hepatocelulare de tip trabecular și acinar, cu celule clare. Se constată polimorfism intens, celulele fiind și mici și mari cu o dispunere anarhică (Baba și Cătoi, 2007).

Fig. 1.5.: Carcinom hepatocelular, formele trabeculară și acinară.

(Sursa: Baba și Cătoi, 2007)

Carcinomul hepatocelular poate fi bine diferențiat sau foarte slab diferențiat. Poate fi diferențiat de adenoamele hepatocelulare prin tipul de creștere infiltrativ la periferia tumorii, prezența regională sau difuză a pleomorfismului celular, uneori cu celule atipice și bizare și alteori cu celule atipice multinucleate; variația în dimensiune a celulelor și nucleilor, unul sau mai mulți nucleoli de diferite dimensiuni; și de asemenea de prezența frecventă a mitozelor.

Caracteristic este și prezența celulelor gigante atipice prin prezența sau a unui nucleu mare, nuclei multilobați sau a unor nuclei multiplii (Jubb și colab., 2007). Adesea, lipidoza focală sau difuză sau acumularea glicogenului în hepatocitele neoplazice, sunt observate. Uneori pot fi văzute focare de plasmocitoză extramedulară și macrofage care conțin hemosiderină. Carcinoamele și adenoamele hepatocelulare, pot dezvolta necroză centrală extinsă, ce poate duce la abcese secundare (Rothuizen și colab., 2006).

1.2. Neoplazii colangiocelulare

1.2.1. Adenomul colangiocelular (Adenomul biliar)

Adenomul colangiocelular este o tumoare benignă a canalelor biliare, întâlnit rar la câine și pisică. La om apare la vârste de peste 40 ani. Sunt formațiuni bine circumscrise, multiple, cu aspect carvernos (Baba și Cătoi, 2007). Prezintă o creștere expansivă, iar structura este dilatată, uneori chistică (Rothuizen și colab., 2006).

Histologic, adenoamele sunt formate din canale biliare, cu epiteliu cuboidal sau aplatizat, bine diferențiat, dispuse anarhic, cu conținut mucoid-bilos. Trebuie deosebite de chiștii uniloculari sau multiloculari, sau de complexele Von Meyenburg observate în bolile congenitale chistice hepatice. Aceste leziuni chistice sunt adesea confundate cu adenoamele colangiocelulare, dar tipic prezintă spații chistice neregulate cu epiteliu cuboidal sau aplatizat, cantitați variate de țesut fibros și adesea insule de hepatocite ce sunt intercalate între chiști (Baba și Cătoi, 2007).

Fig. 1.6.: Adenom colangiocelular

(Sursa : Baba și Cătoi, 2007)

1.2.2. Carcinomul colangiocelular (Carcinomul biliar)

Carcinomul colangiocelular (carcinomul biliar) este un neoplasm malign al epiteliului biliar și, de obicei, se produce la nivelul ductelor biliare intrahepatice.

Apare la câine și pisică, ca o masă tumorală singulară mare, dar adeseori ca o tumoare multiplă, sub forma unor noduli ombilicați, de consistență ridicată, slab delimitați, cu aspect de rozetă. Nodulii multiplii ai tumorii pot reprezenta metastaze intrahepatice limfogene, dar există posibilitatea unei origini multicentrice (Jubb și colab., 2007).

Microscopic, tiparul este acinar, ductular și/sau papilar, asociat cu fibroplazie marcantă, iar în lumen se poate identifica mucină, PAS-pozitivă, în special în zonele bine diferențiate. Celulele sunt cuboidale sau columnare, cu o citoplasmă clară sau ușor granulată în cantitate mică. Nucleii sunt mici și uniformi cu nucleoli puțin proeminenți. Epiteliul este separat de o stromă conjunctivă fibroasă ce poate avea o dispoziție a colagenului diferită, așa numitul răspuns al vaselor sinusoide, ce dă tumorii o textură fermă (Timothy și colab., 2006; Jubb și colab. 2007). Diferențierea celulelor neoplazice variază și de obicei se constată pleomorfism și mitoze marcante. Este evidentă invazia parenchimului de către celulele tumorale.

Fig. 1.7. : Carcinom colangiocelular, moderat diferențiat

(Sursa: Baba și Cătoi, 2007)

Metastazarea este frecventă (88% din cazuri) în splină, limfonodulii hepatici și rinichi, dar și în pulmoni, cord, pancreas, rinichi și măduva spinării (Rothuizen și colab., 2006), și de obicei pe cale transperitoneală, limfatică (portală) și hematogenă (vena portă) (Rothuizen și colab., 2006; Jubb și colab., 2007).

Carcinomul colangiocelular, de asemenea poate proveni și din ductele biliare extrahepatice, și pot cauza obstrucția ductului biliar comun și deci, colestază extrahepatică.

1.2.3. Carcinomul mixt hepatocelular și colangiocelular

Uneori tumorile hepatice primare pot fi, din punct de vedere histologic, mixte, hepatocelulare și colangiocelulare.

Imunohistochimia este un ajutor în clasificarea tumorilor primare epiteliale ale ficatului. În cazul examinării probelor prelucrate prin technica la parafină, tumorile hepatocelulare sunt pozitive, cu mici excepții, cu anticorpii monoclonali hepatocitari cu parafină 1 (HepPar1), spre deosebire de tumorile colangiocelulare, pozitive cu mici excepții, cu anticorpi monoclonali la citokeratina 7 (CK7); un singur carcinom hepatocelular a fost studiat ce conținea celule pozitive pentru ambii anticorpi HepPar1 și CK7, sugerând prezența celulelor intermediare în tumoră (Rothuizen și colab., 2006).

1.3. Carcinoidul hepatic și hepatoblastomul

Carcinoizii hepatici sunt tumori neuroendocrine și sunt neoplasme rare la câini și pisici. De obicei tineretul este mai predispus (Liptak, 2013). Pot fi regăsiți în ductele intrahepatice și extrahepatice. Pot forma mase solitare, dar în mod particular, tumorile intrahepatice sunt destul de agresive și pot apărea ca noduli multiplii, posibil datorați metastazării intrahepatice (McGavin și Zachary, 2007).

Histologic, sunt caracterizați de celule organizate în rozete, cordoane, sau șiruri, formând cuiburi separate printr-o stromă fibrovasculară fină (Jubb și colab., 2007). Celulele pot fi mici, alungite sau fusiforme și închise la culoare cu nuclei hipercromatici și cu citoplasmă puțină, sau pot fi poligonale și relativ mari, cu nuclei hipercromatici, rotunzi spre ovali și citoplasmă pală sau granulară. Mitozele sunt frecvent observate (Rothuizen și colab., 2006).

Metastazează în limfonodulii regionali, peritoneu, pulmoni, cord, splină, rinichi, suprerenale și pancreas (Jubb și colab., 2007; Liptak, 2013).

Diagnosticul se bazează pe reacția pozitivă a celulelor neoplazice la markeri celulari neuroendocrini, cromogranina A și enolaza neuron-specifică, sau prezența granulelor neurosecretorii prin electrono-microscopie.

Originea carcinoidului hepatic se presupune că ar fi din celulele neuroendocrine pre- existente în epiteliul ductelor biliare intra- și extrahepatice și din vezica biliară. Dar, este posibil să provină din celulele progenitoare hepatice (celule ovale, mici, cu nuclei hipercromatici, pozitive, la om, pentru diferiți markeri neuroendocrini), cu aceleași caracteristici morfologice ca și celulele neuroendocrine.

Hepatoblastomul, ce apare frecvent la copii, raportat și la câine (Jubb și colab., 2007) se cunoaște a proveni din celulele progenitoare pluripotente hepatice, de asemenea aceste celule neoplazice reacționează pozitiv la diferiți markeri celulari neuroendocrini (S100, chromogranin A și enolaza neuron-specifică). Hepatoblastoamele au fost descrise la animalele domestice, la miei și la un mânz, dar până în prezent s-a regăsit foarte rar la câini și pisici (Shiga și colab., 1997; Rothuizen și colab., 2006).

1.4. Neoplazii primare vasculare și mezenchimale

Tumorile vasculare și mezenchimale, cu excepția hemangiosarcomului, sunt extrem de rare la câini și pisici. Pe lângă hemangiosarcom, acestea includ limfangiomul, limfangiosarcomul, fibrosarcomul, leiomiosarcomul, mezenchimomul malign, osteosarcomul și rabdomiosarcomul. Acestea au aceleași caracteristici macroscopice și microscopice ca și în alte zone comune ce le afectează.

Hemangiosarcoamele ar trebui considerate întodeauna ca fiind metastatice, până la proba contrarie. Unele pot fi solitare, mari și de culoare alb-cenușie cu zone hemoragice iar altele pot fi cavernoase. Acestea sunt friabile și pot suferi rupturi provocând hemoragii interne severe. Din punct de vedere microscopic este aproape imposibil să se găsească celule maligne în sau de-a lungul zonelor cavernoase. La marginile tumorii există un tipar distinctiv caracterizat prin prezența unor noduli mici, solizi format din celule maligne sau aceste celule pot forma structuri capilare invadând sinusoidele preexistente (Jubb și colab., 2007).

1.5. Mielolipomul

Mielolipomul hepatic este o tumoră benignă (sau leziune tumor-like) foarte rară, și a fost raportată doar la pisici și la felinele sălbatice. De regulă se găsește sub forma unor noduli multiplii ce pot fi localizați în mai mulți lobi hepatici. Sunt bine diferențiați sau înconjurați de o capsulă subțire, fiind compuși din țesut mieloid, aparent adipos, matur și normal, asemănător măduvei osoase.

Este o tumoră friabilă, de culoare gălbui-portocalie datorită conținutului său ridicat în grăsimi. Este compusă din adipocite aparent normale mature, cu o mixtură de celule mieloide, granulocite mature și imature, eritrocite și megakariocite. La felinele sălbatice ținute în captivitate, această tumoră s-a evidențiat și la nivel splenic. Nu au fost raportate metastaze în alte organe (Jubb și colab., 2007).

1.6. Neoplazii hematopoietice

Ficatul este adesea implicat în neoplazii hematopoietice, de obicei ca parte a formei viscerale sau a generalizării bolii. Organul este afectat difuz, având o apariție tumefiată, palidă, adesea cu tipar zonal sau lobular, dar și infiltrația nodulară poate fi posibilă.

Limfomul malign este cel mai frecvent tip observat, iar din punct de vedere histologic, prezintă o implicare particulară a zonelor portale și a țesutului conjunctiv adiacent venelor hepatice. Ambele tipuri de limfom cu celule B și T sunt observate.

Alte tipuri de neoplazii hematopoietice hepatice sunt: mieloza eritremică, histiocitoza sistemică și malignă, leucoza cu celule mastocitare (mastocitoza malignă), leucoza cu megakariocite, leucoza mieloidă neutrofilică, eozinofilică și bazofilică, leucoza monocitară, și leucoza cu celule plasmatice (Rothuizen și colab., 2006).

1.7. Neoplazii metastatice

Neoplaziile metastatice hepatice sunt mult mai comune decât neoplaziile primare la câine și pisică. De regulă apar ca focare neoplazice multiple de diferite dimensiuni și histologic, seamănă cu tumora primară (Rothuizen și colab., 2006). Cele mai multe cancere metastazate în ficat, de obicei prin vena portă, sunt cele provenite din splină, pancreas sau tractul gastrointestinal.

În funcție de locația tumorii primare, tipurile de tumori specifice metastazează în diferite locuri sau organe, prin diseminare vasculară sau limfatică. Cele mai comune locuri de metastazare sunt limfonodulii regionali, pulmonii, ficatul și splina (Liptak, 2013). De exemplu, condrosarcoamele se formează mai greu și metastazează mai târziu decât osteosarcoamele, de obicei la nivelul pulmonilor, dar și în alte organe cum ar fi rinichii, ficatul, inima și scheletul (Langenbach și colab.,1998).

În cazul neoplaziilor limforeticulare sau ale măduvei osoase (leucemii), celulele maligne inițial se localizează la nivel portal și apoi pot infiltra difuz ficatul, distrugând hepatocitele și blocând fluxul sanguin și biliar, astfel inducând semnele clinice ale unei boli hepatice. Ficatul masiv infiltrat, crește în volum, devenind palid și friabil (Robinson și Huxtable, 2003).

Tumori metastazate din carcinoamele pancreatice sau gastrice sau hemangiosarcoamele, practic pot înlocui masa hepatică înaintea apariției semnelor clinice, cum ar fi icterul produs fie prin obstrucția ductului biliar extrahepatic sau prin colestaza intrahepatică sau ambele.

Alte carcinoame precum cele tiroidiene, mamare, melanoamele și hemangiosarcoamele (ultimele două având trăsături macroscopice caracteristice), de asemenea metastazează la nivel hepatic prin intermediul pulmonilor și arterei hepatice, iar altele precum carcinoamele ovariene sau mezotelioamele se implantează pe suprafața capsulei în interiorul cavității peritoneale.

De asemenea limfoamele, histiocitoza malignă, leucemiile mieloide sau eritroide, se localizează de-a lungul sinusoidelor hepatice, uneori producând mase sarcomatoase solide. Implicarea preferențială a ficatului, splinei și măduvei spinării este caracteristică limfoamelor cu celule T la câine (Jubb și colab., 2007).

CAPITOLUL II

ETIOLOGIE ȘI EPIDEMIOLOGIE

La animalele de companie, câteva studii au identificat diferențe ale incidenței cancerului la animalele din mediul urban fața de cele aflate în mediul rural, cauza fiind incertă. Dar a fost raportată incidența crescută a unor tipuri de cancer la câine, cum ar fi limfomul, carcinomul tonsilar și nazal în mediul urban/industrial comparativ cu cel rural (Gupta, 2007).

2.1. Cauze toxice

Micotoxine. Anumiți factori sunt implicați în injuria celulară cronică și reparatorie, predispozând celulele la mutații. Unul din acești factori este și aflatoxina B1, toxină produsă de mucegaiul din genul Aspergillus (A. Parasiticus și A. flavus). Prin urmare, HBV la om și aflatoxina conlucrează pentru a produce cancerul hepatic, asociate cu abuzul de steroizi anabolici (steroizi contraceptivi). Printr-un mecanism complex anumite proteine ale Virusului Hepatitei B se combină pentru a inactiva gena supresoare tumorală TP53 (Gupta, 2007; Vegad, 2008; http://www.iarc.fr/en/publications/pdfs-online/pat-gen/bb2/bb2-chap8.pdf).

Micotoxine produse de diverse specii de fungi (Fusariotoxine: Zearalenone, Vomitoxine și Ochratoxina) pot fi de asemenea carcinogene sau mutagene. Organele principale afectate fiind tractul gastrointestinal, tractul urinar, sistemul nervos, sitemul hematopoietic, tractul genital, pielea și ficatul. Aflatoxinele sunt apreciate ca fiind cele mai importante, datorită carcinogenității acestora. Unele tumori hepatice sunt considerate a fi induse de aportul cronic de aflatoxine, acestea fiind raportate mai ales în Sudul Europei (Van Miert și colab., 1986). Neoplaziile apar luni sau ani mai târziu după expunerea la toxină. Dacă o toxină deteriorează în mod direct ADN-ul, este suficientă o singură expunere pentru apariția modificărilor neoplazice. Aflatoxina B1 este un agent ce acționează prin alkilarea ADN-ului (Gupta, 2007).

Fumul de țigară și alcoolul la om. Bazat pe un studiu italian privind factorii de risc din mediu implicați în dezvoltarea cancerului la animalele domestice, s-a demonstrat că expunerea la fumul de țigară din mediu (Environmental Tobacco Smoke – ETS) crește riscul limfomului malign la câinii cu proprietari fumători.

În țările vestice, abuzul cronic de alcool reprezintă un factor etiologic major al cirozei hepatice și a carcinomului hepatocelular.

Ierbicide și alți toxici din mediu. De asemenea, alt studiu făcut de Institutul Național al Cancerului din SUA a descoperit că riscul limfomului malign crește odată cu expunerea îndelungată a câinilor la ierbicide (acidul 2,4-diclorofenoxiacetic), pesticide și insecticide.

Expunerea la agenții non-genotoxici, de exemplu esterii de ftalat din plastifianți, ierbicidele cu acid fenoxic și medicamentele hipolipidimice, trebuie să fie timp îndelungat și în doze foarte mari pentru a induce cancerul (Liptak, 2013).

Angiosarcomul și hemangiosarcomul, ce derivă din epiteliul sinusoidal, sunt neoplasme rare dar cu un ritm al letalității rapid și au fost asociate cu expunerea la clorura de vinil, arsenic anorganic și Thorotrast, o formă de dioxid de thorium utilizat în studiile radiografiei de contrast (Gupta, 2007).

2.2. Cauze parazitare

La om, colangiocarcinomul hepatic are o distribuție geografică diferită, cu maximul incidenței în Nordul Thailandei, aici având cauza principală infestația cronică cu parazitul hepatic Opisthorchis viverrini, ce este ingerat odată cu peștele crud parazitat (http://www.iarc.fr/en/publications/pdfs-online/pat-gen/bb2/bb2-chap8.pdf).

Trematodele (Opisthorchis viverriniși Opisthorchis tenuicolis) pot fi de asemenea implicate în etiologia carcinomului biliar la câini și pisici (McGavin și Zachary, 2007), dar este puțin probabil să aibă o contribuție majoră, deoarece acest tip de tumoră apare și în regiuni geografice aflate în afara distribuției normale a trematodelor (Liptak, 2013).

2.3. Cauze virale

La om, principala cauză a apariției carcinomului hepatocelular este infecția cronică cu Virusul Hepatitei B (HBV) mai ales în Africa de Sud și Estul Asiei unde incidența este crescută, cu excepția Japoniei (în special în Osaka) și Italia (Varese) unde există o prevalență ridicată a Virusului Hepatitei C (aproximativ 70% din carcinoamele hepatocelulare ale acestor populații având cauză infecția cronică cu HCV). De aceea vaccinarea contra HBV a devenit esențială în reducerea incidenței cirozei și carcinomului hepatocelular în regiunile cu risc sever.

Carcinoamele primare sunt rare în America de Nord, dar sunt mult mai comune în Țările Mediteraneene endemice de hepatită virală, în Coreea, Taiwan, Sudul Chinei și Mozambique (Sherlock, 1956; http://www.powershow.com/view/3c1e0c-NWY3M/Liver_and_Biliary_Tract-Tumors_powerpoint_ppt_presentation).

Cu privire la distribuția în funcție de sex și vârstă, bărbații sunt întotdeauna mai predispuși decât femeile, rata acestor neoplazii crescând la vârstele înaintate, peste 55-59 de ani și apărând la vârste sub 40 de ani la populațiile cu incidența crescută a HBV și HCV (http://www.iarc.fr/en/publications/pdfs-online/pat-gen/bb2/bb2-chap8.pdf).

Ciroza hepatică reprezintă factorul de risc major în apariția carcinomului hepatocelular și aproximativ 70-90% din carcinoamele hepatocelulare se dezvoltă la pacienții cu ciroză macronodulară, iar 3% din cei cu ciroză dezvoltă carcinom hepatocelular anual (Sherlock, 1956; http://www.powershow.com/view/3c1e0c-NWY3M/Liver_and_Biliary_Tract-Tumors_powerpoint_ppt_presentation).

Cauzele acestei afecțiuni sunt: hepatita virală asociată cu dezechilibrele metabolice și injuria hepatică toxică. Alt factor de risc al carcinomului hepatocelular de la om, pe lângă Virusul Hepatitei C și este și Virusul Hepatitei D.

O etiologie virală a fost demonstrată la marmote, dar nu și la câini și pisici, ciroza fiind rară la câinii cu carcinom hepatocelular (Vegad, 2008).

La câinii cu carcinom hepatocelular nu a fost confirmată o predispoziție de rasă sau sex, deși Schnauzerii pitici și câinii masculi sunt citați mai des (Liptak, 2013).

Spre deosebire de om, la animalele domestice nu există virusuri din genul Hepadnavirus (adică un virus hepatotropic, cu ADN) din care face parte HBV, care cauzează cancer. În ultimii ani, HBV a suferit variate mutații genetice ce au fost detectate la pacienții infectați.

Studii epidemiologice arată că incidența carcinomului hepatocelular este strâns legată de infecția cu HBV, și crește de aproximativ 100 de ori la pacienții infectați (Vegad, 2008).

Fig. 2.1.: Patogeneza carcinomului hepatocelular uman. Hepatita cronică B și C asociată cu ciroza, reprezintă factorii de risc major în dezvoltarea carcinomului hepatocelular, fiind implicați în mai mult de 70% din cazuri la nivel global. Alți factori etiologici adiționali includ toxine și medicamente (alcool, aflatoxine, microcistina, steroizii anabolici), boli hepatice metabolice (hemocromatoza ereditară, deficiența în α1-antitripsină), steatoza, diabetul. Hepatocarcinogeneza este un proces multistadial ce poate dura ani zeci de ani, și implică acumularea progresivă a diferitelor alterări genetice, ulterior ducând la transformarea malignă. Se consideră că această transformare se produce printr-un turnover crescut a celulelor hepatice, provocat de injuria și regenerarea hepatică cronică, sub contextul inflamației și distrucției oxidative a ADN-ului. S-au identificat o varietate de alterări genomice și moleculare în carcinomul hepatocelular complet dezvoltat, prin cel puțin 4 căi ce reglează fie proliferarea celulară, fie moartea celulară (de exemplu: calea fosforetinoblastică – pRb, factorului de creștere tumorală – TGF-β, și calea β-cateninei) (Sursa:http://www.nature.com/onc/journal/v25/n27/fig_tab/1209562f1.html).

2.4. Cauze medicamentoase

După K.N. Woodward (2009), medicamente din grupul AINS ca acetaminofenul (paracetamolul), sulfonamidele și medicamentele anticonvulsivante (penobarbitalul) ar putea fi hepatotoxice în anumite condiții, și nu s-au raportat cazuri în care acestea ar putea produce tumori hepatice.

Tabel 2.1.

Diferiți compuși și implicarea acestora în distrucția hepatică la specii de laborator și la om

(Sursa: Woodward, 2009)

CAPITOLUL III

SIMPTOMATOLOGIE, METODE DE DIAGNOSTIC ȘI POSIBILITĂȚI DE TERAPIE

Simptomatologie.

Tumorile hepatobiliare sunt simptomatice aproximativ 50% la pisici și 75% la câini, în special la animalele cu tumori maligne. Cele mai comune semne sunt nespecifice: inapetență, slăbire, letargie, vomă, polidipsie/poliurie (PU/PD) și ascită (distensie abdominală) (Schaer, 2003). PU/PD sunt cel mai frecvent asociate cu tumorile hepatice primare (până la 50% la câini). Starea de slăbiciune datorată myasteniei gravis asociată cu carcinomul a fost semnalată la un singur câine. Semnele neurologice (ataxia și convulsiile) sunt neobișnuite și pot fi cauzate de encefalopatia hepatică, hipoglicemia paraneoplazică sau metastaze la nivelul sistemului nervos central. Icterul apare mai frecvent la câinii cu carcinom biliar extrahepatic și cu tumori neuroendocrine. Hemoperitoneul, secundar rupturii carcinomului hepatocelular, tipul masiv, a fost raportat la doi câini. Totuși aceste simptome nu ajută la stabilirea diagnosticului de certitudine, cu privire la diferențierea tumorilor primare hepatice sau metastatice, de alte boli non-tumorale hepatice (Ettinger și Feldman, 2010; Liptak, 2013).

Tehnici de diagnostic

Teste de laborator. Modificările hematologice și biochimice sanguine sunt de obicei nespecifice. Leucocitoza, anemia și trombocitoza sunt comune la câinii cu tumori hepatice. Anemia și trombocitopenia sunt relativ comune la câinii cu hemangiosarcom hepatic primar sau metastatic. Hemangiosarcomul hepatic poate produce o anemie regenerativă, acantocitoză și schistocitoză. Celulele tumorale mastocitare (MCTs) pot produce eozinofilie și semne asociate cu eliberarea de amine biogene (Ettinger și Feldman, 2010).

Leucocitoza este probabil cauzată de inflamație și necroză asociate cu formațiunile mari de la nivelul ficatului. Hipoglicemia poate fi un marker dominant a unei mase tumorale (consum metabolic). Limfomul poate fi acompaniat de limfoblaști circulanți, eozinofilie, trombocitopenie, trombocitoză.

Modificările biochimice ale enzimelor hepatice sunt obișnuit regăsite la câinii cu tumori hepatobiliare, această activitate probabil reflectând injuria hepatică sau staza biliară, nefiind specifică pentru tumorile hepatice. Fosfataza alcalină (PA) și Alanin-aminotransferaza (ALAT) sunt obișnuit crescute la câinii cu tumori hepatice primare, unde Aspartat-aminotransferaza (ASAT) și bilirubina sunt crescute la câinii cu tumori hepatice metastatice (Ettinger și Feldman, 2010).

Tabel 3.1.

Modificări clinicopatologice la pisici și la câini cu tumori hepatobiliare

(Sursa: Liptak, 2013)

Legendă: PA= Fosfataza Alcalină; ALAT= Alanin Transferaza; ASAT= Aspartat Aminotransferaza; GGT= γ-Glutamiltransferaza.

Imagistică. Radiografia, ultrasonografia și imagistica de categorie avansată (CT, RMN), aceasta din urmă fiind utilizată în medicina umană, pot ajuta la stabilirea diagnosticului bolii, stadiului acesteia și planificării operației chirurgicale la câinii cu tumori hepatobiliare. Prin radiografie, frecvent se observă o masă abdominală cranial, cu dispunere caudală și laterală față de stomac, la animalele cu tumori hepatice masive (Evans, 1987).

Ultrasonografia abdominală este o metodă de diagnostic mai bună pentru detectarea unei formațiuni hepatice, totuși sensibilitatea este variabilă (20-84%) depinzând de experiența operatorului, echipament și tipul tumoral (Ettinger și Feldman, 2010).

Diagnosticul corect se bazează, totuși, pe tehnica biopsiatului central (90%) și prin aspirate hepatice cu ac fin (60%).

De asemenea, alte metode invazive precum laparascopia cu biopsie directă ajută la diagnosticarea tipului și stadiului tumoral la câini și pisici (Kemp, 2013). Totuși, pentru formațiunile hepatice solitare și masive se recurge la rezecție fără biopsiere prealabilă, deoarece totodată se obține și diagnosticul și tratamentul printr-o singură procedură.

Prognostic

Prognosticul la câinii și pisicile cu tumori hepatice este determinat de diagnosticul histologic și morfologic. Acesta este promițător în cazul carcinomului hepatocelular și tumorilor benigne, deoarece este posibilă rezecția chirurgicală a acestora, fiind relativ nonagresive. În contrast, prognosticul este rezervat la pisicile și câinii cu orice tip de tumoră malignă sau tumori hepatice nodulare și difuze datorită metastazării acestora.

Terapie

Opțiunile de tratament depind de stadiul bolii și includ operația chirurgicală (lobectomia hepatică sau transplantul), terapii ablative locale (criochirugie, injecții cu etanol sau acid acetic, ablația prin radiofrecvență sau microunde), terapii regionale (chimioterapia transarterială, embolizarea, chemoembolizarea, sau radioterapia), și tratamentul sistemic cu chimioterapice sau imunoterapia.

În cazul tumorilor hepatocelulare, lobectomia hepatică este recomandată la pisicile și la câinii cu orice tumoră hepatică ce are structură morfologică masivă, particular în carcinomul hepatocelular. Tumorile ce implică vena portă hepatică nu pot fi rezecate (Ettinger și Feldman, 2010).

Într-un raport de 42 de câini cu carcinom hepatocelular masiv, tratat prin lobectomie hepatică, rata mortalității intraoperative a fost de 4,8% iar cea a complicațiilor de 28,6%. Complicațiile includ hemoragia, injuria vasculară a lobilor adiacenți, hipoglicemia tranzitorie și reducerea funcției hepatice.

Prognosticul la câinii cu acest tip tumoral este favorabil. Recidiva locală tumorală a fost raportată între 0-13% la câinii cu carcinom hepatocelular masiv. Spre deosebire de carcinomul hepatocelular masiv, tipurile nodular și difuz au un prognostic rezervat, rezecția chirurgicală nefiind posibilă datorită implicării a mai multor lobi hepatici.

Procentul metastazării este ridicat la carcinomul hepatocelular difuz (100%) și scăzut în cazul leziunilor solitare (37%) (Ettinger și Feldman, 2010). Tratamentul în aceste cazuri, la om, include transplantul hepatic sau proceduri minimal invazive, precum ablația sau embolizarea. Embolizarea blândă și chemoembolizarea au fost raportate cu succes moderat la 4 câini cu carcinom hepatocelular.

Rolul radioterapiei și chimioterapiei în managementul CHP, este slab reprezentat. Radioterapia este improbabil a fi eficientă dat fiind faptul că ficatul canidelor nu poate tolera doze cumulative mai mari de 30 Gy. Carcinomul hepatocelular este considerat chimiorezistent la om, ratele de răspuns fiind mai mici de 20%. Totuși, un singur agent, gemcitabina, a fost investigat la câinii cu carcinom hepatocelular inoperabil, cu rezultate încurajatoare.

Adenoamele biliare pot fi solitare (solide) sau multifocale. Lobectomia hepatică este recomandată la pisici cu cistadenoame sau cu leziuni multifocale la unul sau doi lobi, și la câini și pisici cu carcinom biliar solid.

Prognosticul este favorabil după rezecție cu rezoluția semnelor clinice și lipsa recidivelor. Totuși, în cazul carcinomului biliar solid, rata supraviețuirii a fost slabă după lobectomie, deoarece majoritatea pacienților au murit în 6 luni de la intervenție, datorită recidivei locale și metastazării. Nu se cunoaște un tratament eficient la câinii și pisicile cu carcinom biliar nodular sau difuz, deoarece aceste leziuni nu sunt potrivite pentru rezecția chirurgicală, iar alte tratamente nu au avut succes.

Tumorile neuroendocrine. Carcinoizii au un comportament biologic agresiv și nu sunt potriviți pentru rezecția chirugicală, deoarece leziunile solitare și morfologia masivă (solidă) sunt rare. Eficacitatea radioterapiei și chimioterapiei este necunoscută. Prognosticul este nefavorabil datorită metastazării la nivelul limfonodulilor regionali, peritoneului și pulmonilor,la 93% din câini, de obicei rapid în cursul bolii.

Sarcoamele. Lobectomia poate fi abordată în cazul sarcoamelor solitare și masive. Totuși prognosticul este nefavorabil datorită metastazelor formate. Chimioterapia nu a fost investigată în cazul sarcoamelor hepatice primare, deși similar altor sarcoame solide, rata răspunsului este slabă. Protocoalele bazate pe Doxorubicină și ifosfamide au arătat semne pozitive în sarcoamele cu altă localizare, fiind o posibilitate de tratament în cazul sarcoamelor hepatice primare (Liptak, 2013).

Alte protocoale recomandate, în special în limfom, includ Vincristina, Ciclofosfamida, Prednisonul în combinații variabile cu L-asparaginaza, Metotrexatul și Doxorubicina (Ettinger și Feldman, 2010).

PARTEA II

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CERCETARE

4.1. Scopul lucrării

Examenul necropsic, histopatologic și citologic își dovedește utilitatea în confirmarea diagnosticului multora dintre hepatopatiile prezente la câine, inclusiv a tumorilor hepatice. Combinarea rezultatelor examenului necropsic și histopatologic după moartea animalelor, cu examenul histopatologic al probelor obținute în timpul vieții animalului prin biopsie intraoperatorie și prin puncție hepatică ecoghidată aspirativă, permite confirmarea într-un procentaj cât mai apropiat de 100% a diagnosticului.

Scopul acestei lucrări a fost efectuarea unui studiu epidemiologic privind tumorile hepatice la câine precum și descrierea morfologică complexă, macro- și microscopică a diferitelor tipuri de neoplazii hepatice, primare sau metastatice.

4.2. Materiale și metode

4.2.1. Materialul biologic

Studiul s-a realizat pe un număr de 58 de cazuri, reprezentate de cadavre de câine, organe (ficat) sau porțiuni de organe obținute prin biopsie, prezentate la necropsie în cadrul disciplinei de Anatomie Patologică, Diagnostic Necropsic și Medicină Legală.

În tabelul 4.1. sunt prezentate cazurile cercetate în ordine cronologică.

Tabel 4.1.

Cazurile studiate

4.2.2. Examenul necropsic

S-a realizat examenul necropsic complet al cadavrelor, au fost întocmite fișele de necropsie, iar după deschiderea cavității abdominale și examinarea macroscopică a organelor s-au recoltat probe tisulare din organele cu leziuni (ficat și metastaze) pentru examenul histopatologic.

4.2.3. Examenul histopatologic

Probele tisulare recoltate au fost fixate în formol 10% tamponat, înglobate în parafină, secționate la 5 μm și colorate prin metoda Hematoxilină-Eozină. Preparatele au fost examinate cu ajutorul unui microscop Olympus BX 51, imaginile au fost preluate cu o cameră digitală Olympus DP 25 și prelucrate cu ajutorul programului de achiziție și prelucrare de imagini Olympus Cell B.

Leziunile au fost clasificate după instrucțiunile Asociației Mondiale Veterinare a Animalelor de Companie referitoare la clasificarea clinică și histologică a bolilor hepatice la câine și pisică (Rothuizen și colab., 2006).

4.2.3.1. Tehnici de colorare utilizate pentru evaluarea histopatologică a probelor tisulare

Colorația Hematoxilină-Eozină

Hematoxilina-eozina (H&E, HE) este în mod curent cea mai utilizată tehnică de colorație histologică în diagnosticul medical. Popularitatea acestei tehnici histologice se bazează pe simplitatea și reproductibilitatea ușoară a rezultatelor colorației, precum și pe capacitatea de a demonstra în mod clar un număr mare de elemente structurale celulare și tisulare.

În general hematoxilina produce o colorare în nuanțe de albastru-mov a nucleilor celulari, în timp ce eozina oferă o colorare roșie-portocalie a citoplasmei și a matricei extracelulare.

Hematoxilina reprezintă un colorant natural extras din arborele Haematoxylum campechianum originar din America Centrală, fiind utilizată încă din sec. XIX ca și colorant textil. În esență, chiar dacă în mod curent agentul de colorare este denumit “hematoxilină”, aceasta nu are sau are o capacitate redusă de colorare (nu este un colorant propriu-zis), proprietățile sale de colorare datorându-se hemateinei, un compus de oxidare a hematoxilinei cu metale. De regulă aceste metale sunt reprezentate de aluminiu sau fier, însă tungstenul, molibdenul sau plumbul pot fi de asemenea utilizați ca agenți de oxidare (agent mordatant).

În funcție de agentul de oxidare hematoxilina (hemateina) are proprietăți de colorare și afinități tisulare diferite.

Cele mai utilizate soluții de hematoxilină în histologie și histopatologie sunt soluțiile aluminiu-hematoxilină și hematoxilinele ferice.

Soluțiile aluminiu-hematoxilină sunt în mod curent cele mai utilizate tipuri de hematoxilină în colorația hematoxilină-eozină. Câteva dintre cele mai populare tipuri de hematoxilină aluminică sunt hematoxilina Mayer, Gill, Ehrlich și Harris.

Pentru colorarea preparatelor histopatologice studiate în prezenta lucrare s-a folosit hematoxilina Gill II (dublu concentrată) (Tăbăran, 2014). Probele au fost prelucrate cu ajutorul aparatului de colorare DRS-601 Sakura Diversified Stainer.

Tehnica de colorare:

Deparafinarea în trei băi succesive de xilen, 6 minute.

Rehidratarea probelor în trei băi succesive de alcool în concentrații descrescătoare 100%, 96% și 70%, câte 3 minute.

Hidratare în apă distilată 5 minute.

Colorare cu hematoxilina Gill II timp de 1,5 minute.

Virarea culorii prin spălarea preparatelor în baie de apă caldă de robinet timp de 10 minute.

Colorare cu eozină 1 minut.

Clătire cu apă distilată 1-2 minute.

Deshidratare în 4 băi succesive cu alcool etilic 70% , 90%, 96%, 100%, câte un minut.

Clarificare, prin imersie în douã băi de xilen timp de 3 minute/baie.

Montarea cu un mediu compatibil cu xilenul (Rotti-Histokitt).

Prin aplicarea acestei colorații (HE), nucleii apar colorați în albastru-violet (conținutul nuclear este bazofil, datorită radicalilor fosfat din componența acizilor nucleici, nucleul are afinitate pentru colorantul bazic – hematoxilina), iar citoplasma în roz (citoplasma este acidofilă, grupările amino- de la nivelul proteinelor au afinitate pentru colorantul acid – eozina);
Montarea presupune adăugarea unei lamele pe lama portobiect și fixarea ei cu ajutorul unui mediu anhidru de montare permanent, cu indici de refracție buni, aspect omogen și transparent. 
Preparatul permanent astfel obținut este gata de examinat la microscop. 

Colorația Tricrom-Masson

Colorația permite identificarea celulelor față de țesutul conjunctiv înconjurător, permite diferențierea colagenului de țesutul muscular în tumori, și poate pune în evidență creșterea cantității de colagen. Colorația produce o colorare a nucleilor celulari în negru, mușchii, citoplasma și keratina se colorează în roșu, iar colagenul apare de culoare albastră sau verde.

Pentru metoda de colorare tricrom-Masson se pot utiliza kituri cu soluțiile de colorare gata fabricate.

4.2.4. Metode statistice

Rezultatele au fost interpretate statistic folosind programul Microsoft Excel® din gama Microsoft Office 2010®.

Metodologia statistică din programul Microsoft Excel® include nenumărate funcții statistice: medie, deviație standard, analiza regresiei, analiza variației etc.

Pentru lucrarea de față am utilizat media din funcțiile acestui program.

CAPITOLUL V

REZULTATE ȘI DISCUȚII

5.1. Studiu epidemiologic

Conform studiului epidemiologic efectuat pe o perioadă de 5 ani, desfășurat din luna Martie a anului 2010 până în luna Februarie a anului 2015, am descoperit 58 de cazuri de tumori hepatice la câine. O clasificare simplă a acestora, se poate face după vârstă, rasă și sex.

După vârstă, apariția tumorilor hepatice este mai frecventă la câinii geriatrici, cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani. Conform studiului o medie a vârstei este de 10,9 ani (Fig. 5.1.).

Fig. 5.1. Repartizarea cazurilor tumorilor hepatice după vârstă

După rasă, cele mai multe cazuri s-au găsit la rasele comune (17 de metiși), apoi în ordine descrescătoare 8 cazuri la rasa Ciobănesc German, 6 cazuri la Rottweiler, 4 cazuri la Caniche, 4 cazuri la Ciobănesc Mioritic, 2 cazuri la Cocker Spaniel, 2 cazuri la Collie, și câte un caz la: Brac German, Bulldog Englez, Ciobănesc Caucazian, metis de Chihuahua, metis de Chow-Chow, Dalmațian, Fox Terrier, Golden Retriever, Husky, metis de Labrador, Samoyed, Teckel, Terra Nova, Vizsla Maghiară și Weimaraner.

Aceste cazuri sunt reprezentate în următoarea figură:

Fig. 5.2.: Repartizarea cazurilor tumorilor hepatice după rasă

După sex, din 58 de cazuri, s-au găsit tumori hepatice primare sau metastatice, la 30 de masculi și 28 de femele, aceste date fiind reprezentate procentual în Figura 5.3., iar în Figura 5.4. sunt repartizate pe rase numărul de femele și de masculi cu tumori hepatice.

Fig. 5.3.: Repartizarea tumorilor hepatice la câine pe sexe

Fig. 5.4.: Repartizarea pe rase, a numărului de femele și masculi cu tumori hepatice primare sau metastatice

Tipurile de tumori hepatice găsite la câine în acest studiu au fost și tumori primare, cu origine hepatică, dar cele mai multe tumori au fost metastaze la nivel hepatic, provenite de la alte organe afectate.

Dintre tumorile primare hepatice am descoperit:

9 colangiocarcinoame, din care 5 cu metastaze în alte organe,

7 carcinoame hepatocelulare (din care un carcinom hepatocelular cu celule clare),

1 caz de hiperplazie nodulară hepatică,

1 caz de hemangiosarcom cavernos hepatic și 1 caz de hemangiosarcom hepatic metastazat la nivel pancreatic și 1 hemangiosarcom hepatic metastazat la nivel splenic,

1 caz cu diagnostic incert notat cu tumori hepatice metastazate în alte organe.

Metastazele de la nivel hepatic au proveniență de la:

8 cazuri de limfom multicentric de gradul V metastazat, 1 caz de tumoră mieloidă hepatică și 1 caz de limfom plasmocitar,

6 cazuri de osteosarcom metastazat, cu origine diversă,

5 cazuri de hemangiosarcoame splenice metastazate,

4 cazuri de carcinoame mamare metastazate,

3 cazuri de carcinom pancreatic metastazat,

1 caz de carcinoid hepatic

1 caz de tumoare de granuloasă ovariană metastazată,

1 caz de adenocarcinom uterin metastazat hepatic,

1 caz de adenocarcinom de prostată metastazat,

1 caz de adenocarcinom intestinal metastazat,

1 caz de melanom metastazat la nivel hepatic, splenic și pulmonar

Am găsit 3 cazuri de boli tumorale generalizate și cu localizare hepatică dar și extrahepatică, dar fără un diagnostic cert.

În cele ce urmează vor fi prezentate pe scurt principalele aspecte morfologice întâlnite la cazurile luate în studiu.

5.2. Aspecte morfologice întâlnite la cazurile luate în studiu

La cazurile luate în studiu am întâlnit diferite aspecte morfologice macro-și microscopice caracteristice diferitelor tipuri de neoplasme hepatice, primare sau metastatice.

În cele ce urmează vom prezenta câteva imagini caracteristice diferitelor subtipuri de tumori hepatice.

Hiperplazia nodulară a fost diagnosticată la un singur caz în perioada studiului nostru. Această leziune este caracterizată prin dispunerea cordoanelor hepatocitare în dublu strat, celulele fiind bine diferențiate, cu ușoară compresie a parenchimului înconjurător și absența structurii lobulare. Nodulii sunt de dimensiuni relativ mici de 0,5-1 cm (Fig. 5.5.).

Fig. 5.5.: Aspecte morfologice în hiperplazia nodulară (cazul nr. 86654).

A) Aspectul macroscopic al nodulului hiperplastic, B) Nodul hiperplastic neîncapsulat format din hepatocite bine diferențiate, cu atrofia de compresiune a parenchimului adiacent, HE x40.

Carcinomul hepatocelular a fost diagnosticat la 7 cazuri, am întâlnit mai multe subtipuri ale acestui neoplasm cum ar fi carcinomul hepatocelular solid și carcinomul hepatocelular cu celule clare, un subtip rar întâlnit în medicina veterinară.

Cazurile întâlnite de noi au fost subtipuri extrem de agresive, care au prezentat polimorfism celular accentuat, indice mitotic crescut și creștere cu caracter infiltrativ (Fig. 5.6.).

Fig. 5.6.: Aspecte morfologice într-un caz de carcinom hepatocelular solid (cazul nr. 85956)

A,C) Aspectul macroscopic al tumorii, masă tumorală solidă, de culoare albicioasă cu aspect conopidiform; B,D) Numeroase hepatocite slab diferențiate, dispuse anarhic, indice mitotic și apoptotic crescut, HE x200 (B), HE x400 (D).

Carcinomul hepatocelular cu celule clare se caracterizează prin prezența unor celule tumorale cu citoplasma clară, dispuse sub formă de acini, leziunea nefiind asociată cu fibroză peri- sau intratumorală. Macroscopic am observat prezența unor noduli de dimensiuni foarte mici de 0,2-0,3 cm în diametru, organul având o consistență dură. Macroscopic leziunea se poate confunda cu ciroza hepatică micronodulară hipertrofică (Fig. 5.7.).

Fig. 5.7.: Aspecte morfologice în carcinomul hepatocelular cu celule clare (cazul nr. 85164).

A,C) Hipertrofie hepatică și prezența unor noduli de dimensiuni mici pe suprafața organului;

B,D) Celule tumorale cu citoplasma clară, prezentând o creștere cu caracter infiltrativ, difuz, HE x40 (B), HE x100 (D).

Adenomul colangiocelular a fost întâlnit la un singur caz, de altfel fiind un subtip rar întâlnit la animale. Macroscopic am observat o singură formațiune nodulară, iar din punct de vedere microscopic am observat numeroase celule epiteliale biliare bine diferențiate, aceste celule formând ducte (Fig. 5.8.).

Fig. 5.8.: Adenom colangiocelular (cazul nr. 87532). Numeroase celule epiteliale biliare bine diferențiate care formează ducte, HEx100 (A), TMx100 (B).

Cele mai multe tumori hepatice primare erau de tipul colangiocarcinomului (9 cazuri). Toate cazurile au fost de tipul colangiocarcinomului multinodular cu prezența a unor noduli de 0,5-5 cm în toată masa organului, nodulii având aspect ombilicat, iar din loc în loc am observat prezența unor formațiuni chistice. Pe secțiune, majoritatea formațiunilor au prezentat o culoare brun-verzuie (Fig.5.9.).

Dintre cazurile de colangiocarcinom, 5 cazuri au metastazat în alte organe: la nivelul limfonodulilor perihepatici (portali), la nivel pulmonar, splenic, renal.

Fig. 5.9.: Aspecte macroscopice în colangiocarcinomul hepatic. Tumori multiple, sub forma unor noduli ombilicați, de consistență ridicată, slab delimitați, cu aspect de rozetă.

Din punct de vedere histologic, colangiocarcinoamele au fost formate din celulele epiteliale biliare de formă cuboidală sau chiar columnară, cu citoplasma granulară, prezentând nuclei mari, veziculoși grad de diferențiere variabil comportamentul biologic depinzând în primul rând de gradul de diferențiere celulară (Fig. 5.10.).

Fig. 5.10.: Aspecte histopatologice în colangiocarcinomul hepatic. Tiparul este acinar (A), ductular (B) și/sau papilar, asociat cu fibroplazie marcantă, iar în lumen se poate identifica mucină. Celulele sunt cuboidale sau columnare, cu o citoplasmă clară sau ușor granulată în cantitate mică. Nucleii sunt mici și uniformi cu nucleoli proeminenți. Se constată pleomorfism și mitoze marcante,

HE x 200 (A), HE x400 (B).

Carcinoidul hepatic este o tumoră neuroendocrină și este un neoplasm rar la câini, fiind diagnosticat la un singur caz în perioada acestui studiu. Acesta poate fi regăsit în ductele intrahepatice și extrahepatice. Poate forma mase solitare, dar în mod particular, tumorile intrahepatice sunt destul de agresive și pot apărea ca noduli multiplii, posibil datorați metastazării intrahepatice (Fig. 5.11.).

Fig. 5.11.: Aspecte histopatologice în carcinoidul hepatic (cazul nr. 82170). A) Celule organizate în rozete, cordoane, sau șiruri, formând cuiburi separate printr-o stromă fibrovasculară fină. B) Celulele sunt mici, alungite sau fusiforme și închise la culoare, cu nuclei hipercromatici și cu citoplasmă puțină. Se găsesc și celule poligonale, relativ mari, cu nuclei hipercromatici, rotunzi spre ovali și citoplasmă pală sau granulară. Mitozele sunt frecvent observate. HE x100 (A), HE x200 (B).

Tumorile metastatice găsite în acest studiu, în ordinea frecvenței, provin din: limfom multicentric (8 cazuri), osteosarcom (6 cazuri), hemangiosarcom (5 cazuri), carcinom mamar (4 cazuri), carcinom pancreatic (3 cazuri), 1 caz de limfom plasmocitar, 1 caz de tumoră mieloidă hepatică, un caz de tumoră de granuloasă ovariană metastazată, 1 caz de adenocarcinom uterin metastazat hepatic, 1 caz de adenocarcinom de prostată metastazat, 1 caz de adenocarcinom intestinal metastazat, 1 caz de melanom metastazat la nivel hepatic, splenic și pulmonar.

În imaginile următoare sunt prezentate câteva cazuri de tumori metastazate la nivel hepatic.

Am avut 5 cazuri de hemangiosarcom splenic metastazat la nivel hepatic (Fig. 5.12.).

Fig. 5.12.: Aspecte morfologice în hemangiosarcom metastazat la nivel hepatic. A) Aspectul macroscopic al tumorii. Nodulii sunt solitari, mari și de culoare alb-cenușie cu zone hemoragice, iar alții au structură cavernoasă. Acestea sunt friabile și pot suferi rupturi. B) Aspectul microscopic a tumorii, celule maligne formând structuri capilare, invadând sinusoidele preexistente de-a lungul zonelor cavernoase, HE x100.

Următorul caz (Nr. caz: 85876) este reprezentat de un Ciobănesc Caucazian, cu vârsta de 11 ani, mascul, prezentat la necropsie cu anamneza de insuficiență cardiacă. La examenul necropsic s-a evidențiat ascită, multiple formațiuni tumorale hepatice de culoare albicioasă și consistență densă și multiple formațiuni de dimensiuni variabile la nivel intestinal, mezenteric și pe epiploon. Conform examenului histopatologic, diagnosticul a fost de adenocarcinom intestinal metastazat la nivel hepatic (Fig. 5.13.).

Fig. 5.13.: Aspecte morfologice în adenocarcinom intestinal metastazat la nivel hepatic.

A) Macroscopic se observă prezența unor noduli de dimensiuni mici, diseminați în tot parenchimul, de culoare alb-cenușie și consistență densă. B) Aspectul microscopic este caracterizat de prezența unor celule tumorale pleomorfe care tind să formeze ducte, numeroase celule tumorale prezente în vasele limfatice periportale, HE x100.

Alt caz prezentat la necropsie a fost un Metis, cu vârsta de 11 ani, femelă. S-au găsit formațiuni tumorale ovariene bilateral, cu dimensiuni de până la 20 cm Ø, formațiuni tumorale multiple în ficat și formațiuni tumorale multiple pulmonare cu dimensiuni cuprinse între 1-10 cm Ø. În urma examenului histopatologic efectuat din ovar, ficat și pulmoni, s-a pus diagnosticul de tumoră de granuloasă ovariană metastazată (Fig. 5.14.).

Fig. 5.14.: Aspecte morfologice ale tumorii de granuloasă ovariană metastazată la nivel hepatic.

A,C) Aspecte macroscopice ale tumorilor de la nivel hepatic și ovarian. B,D) Numeroase celule tumorale cu origine în granuloasa ovariană, prezentând polimorfism accentuat, nucleii fiind mari iar nucleolii evidenți, HEx100 (B), HE x200 (D).

După Ettinger (2010), neoplaziile hepatobiliare au 4 origini: hepatobiliară, ducto-biliară, mezenchimală și neuroendocrină. Incidența neoplaziilor hepatice primare la câine este sub 1,5%, și sub 2,9% la pisică.

În general, nici o predispoziție sex sau rasă nu a fost identificată (Trigo și colab., 1982). S-a observat totuși, la câinii din rasa Labrador Retriever o predispoziție la colangiocarcinom (Liptak, 2013), femelele sunt predispuse la carcinoame biliare, iar câinii masculi și pisicile indiferent de sex, sunt predispuși la carcinom hepatocelular (Ettinger și Feldman, 2010).

În studiul nostru am găsit 21 de cazuri de tumori hepatice primare. Carcinomul hepatocelular s-a găsit la 4 masculi și la 3 femele, iar colangiocarcinomul la 3 masculi și 6 femele.

Fig. 5.15.: Reprezentarea grafică a tumorilor hepatice primare regăsite în studiul nostru.

Hiperplazia nodulară la om, reprezintă a doua tumoră după hemangiom, apărând fecvent la tineret cu predominanță la femei (vârsta medie fiind de 38 de ani), iar la copii reprezentând 2-10% din tumorile hepatice. Tumorile asociate cu contraceptive orale prezintă adesea hemoragii, necroză și infarct. Sunt descoperite prin radiografie, CT și RMN.

La câine incidența crește cu vârsta și aproape toți câinii cu vârsta de peste 10 ani prezintă mai mulți noduli hiperplazici, care pot varia ca mărime de la 0,2-3,0 cm diametru (Rothuizen și colab. 2006; Baba și Cătoi, 2007).

Adenoamele hepatocelulare s-au observat la câini și mai rar la pisici. La om, apare la femei, în 95% din cazuri fiind asociat cu istoric de peste 5 ani de consum de contraceptive orale, iar la bărbați cu steroizi anabolizanți. De asemenea, este asociat și cu boli ale stocării de glicogen, anemia Falconi, polipoză adenomatoasă familială, Diabetus Mellitus. La copii reprezintă 2-4% din tumorile hepatice. La femei, tumorile subcapsulare se pot rupe de obicei pe timpul sarcinii. Dacă nu se intervine chirugical există un risc de sub 10% de carcinom hepatocelular (http://www.powershow.com/view/3c1e0c-NWY3M/Liver_and_Biliary_Tract-Tumors_powerpoint_ppt_presentation).

Carcinomul hepatocelular este cel mai frecvent la câine, fără a avea o predispoziție de rasă, spre deosebire de om, La om, reprezintă 85% din tumorile hepatice maligne (30% la copii).

Un studiu arată că 20% din câinii cu carcinom hepatocelular au fost diagnosticați cu tumori adiționale deși majoritatea au fost benigne și de origine endocrină (Liptak, 2013).

Adenomul colangiocelular este întâlnit rar la câine și pisică. La om apare la vârste de peste 40 ani. (Baba și Cătoi, 2007).

Carcinomul colangiocelular. Se presupune că Labrador Retrieverii și femelele ar fi predispuse la acest tip de neoplasm (Rothuizen și colab., 2006). El reprezintă între 22-41% din toate tumorile hepatice maligne posibile la câine, iar cauza lor, deși nu singura, a fost atribuită parazitării cu trematode. La om, incidența acestui tip de carcinom din anumite regiuni este corelată cu infestația cronică cu viermele de gălbează, în special Opistorchis viverrini și Clonorchis sinensis, leziunile fiind caracterizate de o proliferare hiperplastică sau adenomatoasă a epiteliului și a glandelor submucoase cu metaplazie mucoasă (Jubb și colab., 2007).

Carcinoizii hepatici sunt neoplasme rare la câini și pisici. De obicei tineretul este mai predispus (Liptak, 2013). În studiul nostru am avut un singur caz la un mascul de Ciobănesc Mioritic în vârstă de 7 ani.

Dintre tumorile metastatice, hemangiosarcomul și limfomul malign sunt cele mai frecvente tipuri observate (Jubb și colab., 2007).

În studiul de față, s-au găsit 37 de cazuri de tumori metastazate la nivel hepatic la câine (Fig. 5.16.).

Fig. 5.16.: Reprezentarea grafică a tumorilor hepatice metastatice regăsite în studiul nostru.

Fig. 5.17.: Reprezentarea grafică procentuală a tumorilor hepatice regăsite în studiul nostru

CONCLUZII

Prin prezenta lucrare am încercat să subliniem importanța neoplaziilor hepatice, observându-se faptul că în perioada studiului (2010-2015) numărul cazurilor diagnosticate cu tumori hepatice primare sau metastatice este în continuă creștere.

Examenul necropsic, histopatologic și citologic și-a dovedit utilitatea în confirmarea multora dintre neoplaziile diagnosticate clinic.

La câine metastazele hepatice sunt mult mai frecvente decât tumorile hepatice primare, cel mai frecvent metastazând la acest nivel tumorile splenice, pancreatice, respectiv cele ale tubului digestiv.

Cele mai des întâlnite tumori metastazate la nivel hepatic, au fost limfomul malign și hemangiosarcomul.

Tumorile hepatice primare afectează în primul rând, rasele de talie mare și medie cum ar fi Ciobănescul Mioritic, Ciobănescul German, Rottweilerul, de asemenea Metișii fiind cu incidența cea mai mare.

BIBLIOGRAFIE

1. Aoki, M., Kim, T., Shimada, T., et al., 2004, A primary hepatic plasma cell tumor in a dog, J. Vet. Med. Sci.; 66:445-447.

2. Baba, A. I., Cătoi, C., 2007, Oncologie Comparată, Editura Academiei Române, București, pag. 347-359.

3. Ettinger, S. J., Feldman, E.C., 2010, Textbook of Veterinary Internal Medicine, 7th Edition, Vol. 2, pag. 1140, 1283.

4. Evans, S. M., 1987, The radiographic appearance of primary liver neoplasia in dogs, Vet. Radiol.; 28:192-196.

5. Farber, E., 1986, Some emerging general principles in the pathogenesis of hepatocellular carcinoma, Cancer Surveys.; 5(4):695–718.

6. Gupta, R. C., 2007, Veterinary Toxicology, Basic and Clinical Principles, Elsevier Academic Press, Kentucky, pag. 153.

7. Hammer, A. S., Sikkema D.A., 1995, Hepatic neoplasia in the dog and cat, Vet. Clin. North Am. Small Anim. Pract.; 25:419-435.

8. Head, K. W., Cullen, J.M., Dubielzig R.R., Else, R.W., Misdorp, W., Patnaik, A.K., Tateyama S., Van Der Gaag I., 2003, Histological Classification of Tumors of the Alimentary System of Domestic Animals, Second Series, X. WHO, Armed Forces Institute of Pathology; Washington, D.C.

9. Jubb, K. V. F., Kennedy, P.C., Palmer, N., 2007, The liver and biliary system, in Pathology of domestic animals, 5th Edition, Academic Press, San Diego, pag. 1231:382–387.

10. Kemp, S. D., 2013, A Comparison of Liver Biopsies in Dogs, Blacksburg, VA.

11. Langenbach, A., Anderson, M.A., Dambach, D.M., et al., 1998, Extraskeletal osteosarcomas in dogs: a retrospective study of 169 cases (1986-1996). J. Am. Anim. Hosp. Assoc.; 34:113-120.

12. Liptak, J. M., 2013, Hepatobiliary tumors, in Small Animal Clinical Oncology, Withrow S. J., MacEwen E. G., 5th Edition, Elsevier Saunders, St. Louis, pag. 119, 406, 407,421.

13. MacVean, D. W., Monlux, A.W., Anderson, P.S. Jr., et al., 1978, Frequency of canine and feline tumors in a defined population, Vet. Pathol.; 15:700-715.

14. McGavin, M. D., Zachary, J. F., 2007, Pathologic Basis of Veterinary Disease, Mosby Elsevier, St. Louis, pag. 449-453.

15. Pastor J., Planellas Bachs, M., 2010, Liver tumors: Diagnosis and Treatment, Veterinary Focus, Vol. 20, No. 3, pag. 41-47.

16. Patnaik, A.K, Hurvitz, A.I., Lieberman, P.H., 1980, Canine hepatic neoplasms: A Clinicopathologic Study, Vet. Pathol.; 17:553-564.

17. Quigley, K. A., Jackson M. L., Haines D. M., 2001, Hyperlipasemia in 6 dogs with pancreatic or hepatic neoplasia: evidence for tumor lipase production, Vet. Clin. Pathol.; 30:114-120.

18. Robinson, W. F., Huxtable, C. R. R., 2003, Clinicopathologic principles for veterinary medicine, Cambridge University Press, Cambridge, pag. 212.

19. Rothuizen, J., Bunch, S.E., Charles, J.A., Cullen, J.M., Desmet, V. J., Szatmári, V., Twedt, D.C., Van Den Ingh, T.S.G.A.M., Van Winkle, T., Washabau,R. J., 2006, WSAVA Standards for Clinical and Histological Diagnosis of Canine and Feline Liver Disease, Saunders Elsevier, Philadelphia, PA, USA, pag. 117-124.

20. Schaer, M., 2003, Clinical Medicine of the Dog and Cat, Manson Publishing/The Veterinary Press, Florida, pag. 346.

21. Sherlock, S., 1956, Diseases of the Liver and Biliary System, Blackwell Scientific Publication, Oxford, pag. 561-586.

22. Shiga, A., Shirota K, Shida T, et al. 1997, Hepatoblastoma in a dog, J. Vet. Med. Sci.; 59:1167-1170.

23. Shokry M., Berbish, El-Sayed, Shaheed Iman, Faculty of Veterinary Medicine, Cairo University, Giza 12211, Egypt, June 2014, A Primary Hepatobiliary Neoplasia in a Persian Cat, Journal of Life Sciences, ISSN 1934-7391, USA, Vol. 8, No. 6, pag. 529-532.

24. Strombeck, D. R., 1978, Clinicopathologic features of primary and metastatic neoplastic disease of the liver in dogs, J. Am. Vet. Med. Assoc.; 173:267-269.

25. Tăbăran, A. F., 2014, Cătoi, C., Tăulescu, M. A., Gal, A. F., Bolfă, P., Tăbăran, A. F., Nagy, A., Borza, G., Vidrighinescu, Raluca, Irimie, Alexandra, Cora, Roxana: Tehnica preparatelor histologice, în: Tehnici de Anatomie Patologică Veterinară, Editura Academic Press, Cluj-Napoca, pag. 149-152.

26. Timothy, M. F., Louis-Philippe de Lorimier, Wypij, J., June 2006, Primary hepatic and biliary tract tumors in dogs and cats: An overview, Veterinary Medicine, , Illinois, Urbana, pag. 384-394.

27. Trigo, F.J., Thompson H, Breeze R.G., et al., 1982, The pathology of liver tumours in the dog, J. Comp. Pathol.; pag. 92:21-39.

28. Van Dijk, J. E., Gruys, E., Mouwen, J.M.Y.M., 2007, Color Atlas of Veterinary Pathology, Second edition, Saunders Elsevier, Utrecht, pag. 71.

29. Van Miert, A.S.J.P.A.M., Bogaert, M.G., Debackere, M., 1986, Comparative Veterinary Pharmacology, Toxicology and Therapy, MTP Press Limited, Lancaster, pag. 397.

30. Vegad, J. L., 2008, A Textbook of Veterinary General Pathology, International Book Distributing Co., Lucknow, pag. 313, 358, 391.

31. Woodward, K. N., 2009, Veterinary Pharmacovigilance, Adverse Reactions to Veterinary Medicinal Products, Wiley-Blackwell Publishing, pag. 423.

32. Xavier, J. G., Dagli, M., L. Z., Vianna, M., R., Malucelli, B. E., 1992, Hepatocellular adenoma and focal nodular hyperplasia of the liver: differential diagnosis in dogs, Braz. J. vet. Res. arum. Sci., Sao Paulo, v.29, n.1, pag.77-82.

33.***http://www.iarc.fr/en/publications/pdfs-online/pat-gen/bb2/bb2-chap8.pdf

34.***http://www.powershow.com/view/3c1e0c-NWY3M/Liver_and_Biliary_Tract-Tumors_powerpoint_ppt_presentation

35.***http://www.ptcog.ch/archive/conference_p&t&v/PTCOG49/presentationsEW/18-5-2_Liver.pdf

36.***http://research.vet.upenn.edu/SystemicPathology/Exam4/CommonSmallAnimalLesions/tabid/3649/galleryType/SlideShow/ItemID/553/Default.aspx

37.*** http://www.nature.com/onc/journal/v25/n27/fig_tab/1209562f1.html