Artroza Membrelor Inferioare Tratament Profilactic Si Recuperator Aplicat de Asistentul Medical de Balneofiziokinetoterapie

Artroza membrelor inferioare – tratament profilactic și recuperator aplicat de asistentul medical de balneofiziokinetoterapie

CUPRINS

MOTIVAȚIA

Am ales lucrarea cu titlul ”Artroza membrelor inferioare – tratament profilactic și recuperator aplicat de asistentul medical de balneofiziokinetoterapie” datorită importanței acestei teme și a implicațiilor negative pe care această boală le are asupra stării generale de sănătate a pacientului suferind de artroză.

Artroza este considerată o maladie a timpurilor moderne, plasându-se pe locul al doilea în bolile cronice, după afecțiunile cardio-vasculare, constituind una din principalele probleme de sănătate publică. Un studiu recent a estimat că una din patru persoane va dezvolta artroză până la vârsta de 85 de ani. Având în vedere noile perspective privind artroza, identificarea strategiilor de tratament continuă să fie obiectul mai multor programe de cercetare, pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate.

Artrozele sunt cele mai răspândite  boli reumatismale, ele debutând asimptomatic, odată cu îmbătrânirea (senescența) cartilajelor articulare și modificările biochimice la nivelul substanței fundamentale a țesutului conjunctiv (colagen). Dacă articulațiile sunt suprasolicitate artroza devine simptomatică, apărând simptome cum ar fi  senzația de durere, precum și alte semne și simptome.

Programele de reabilitare, oferite ca terapii de primă linie, vizează reducerea semnificativă a durerii și a inflamației, restaurarea stabilității, îmbunătățirea mișcării, prevenirea și combaterea atitudinilor vicioase, instruirea bolnavului asupra regulilor de viață cu respectarea regulilor de igienă, care să-i permită o mai mare independență și reintegrare socio – profesională.

Am ales această temă pentru a demonstra rolul benefic al kinetoterapiei în recuperarea bolnavilor cu gonartroză. Gonartroza fiind o boală întâlnită des și în rândul tinerilor, kinetoterapia își propune astfel obținerea unei bune funcționalități a genunchiului și implicit a întregului membru inferior prin utilizarea de mijloace profilactice și curative.

Un număr mare de bolnavi ar putea beneficia de o mare autonomie de mișcare, dacă s-ar aplica la timp măsuri de kinetoterapie, de aceea un program de recuperare trebuie început în din faza inițială. Obiectivul acestei lucrări a fost de a stabili eficiența programului de recuperare medicală asupra calității vieții. Artroza genunchiului, numită și gonartroza, este reumatism cronic degenerativ, caracterizat prin degradarea cartilajului articular și hipertrofia extremităților  osoase, ce are loc la nivelul articulației genunchiului. 

INTRODUCERE

Modificările degenerative ale articulațiilor sinoviale periferice definesc în mod generic termenul de artroză. Artroza este cea mai frecventă suferință articulară, afectând peste 50% din populația de peste 65 de ani și 80% din populația mai vârstnică. Simptomul cel mai frecvent al artrozei este, evident, durerea, care are caracter mecanic.

Boala are o largă răspândire, apărând mai ales în țările în care predomină frigul și umezeala. Artroza este cunoscută din vechime ca fiind o afecíune deosebit de periculoasă, ce se întâlnește frecvent în bazele de tratament și pentru tratarea căreia se depun eforturi considerabile.

În limbaj popular, artroza se mai numește și reumatism, denumire ce provine de la grecescul „rheuma”, folosit cu semnificația de „a curge”. Acest termen arată caracterul migrator al îmbolnăvirii articulației. În timp boala evoluează spre anularea parțială sau totală a mișcărilor articulare, ducând chiar la imobilizare sau anchiloză.

Principalele localizări ale reumatismelor degenerative (artroze) sunt: articulațiile intervertebrale, șoldurile, genunchii, articulațiile interfalangiene distale ale degetelor, articulația trapezometacarpiană a policelui și metatarsofalangiană a halucelui, umărul, cotul, pumnul și mai rar gleznele. Destul de frecvent, artrozele membrelor ating în mod simetric articulațiile.

Membrele inferioare, având rolul de a susține greutatea corpului, de a participa la menținerea echilibrului și de a produce deplasarea corpului în poziția bipedă, au musculatură dezvoltată și puternica față de membrele superioare. Cea mai mare și mai importantă articulație a membrelor superioare se află la genunchi și este foarte solicitată în statică și locomoție. De aceea studiul de caz se concentrează pe gonartroză.

Recuperarea medicală în cazul pacienților cu gonartroză este extrem de importantă deoarece dacă nu se obține acest lucru la timp, se poate ajunge la forme de gonartroză invalidante care împiedică persoana în cauză să muncească și să mai ducă o viață normală. Kinetoterapia asigură stabilitatea și mobilitatea genunchiului. Realizarea unui program eficient în recuperarea pacientului cu gonartroză, presupune cunoștințe temeinice de anatomie, fiziologie și biomecanică.

CAPITOLUL 1. ARTROZA – ASPECTE TEORETICE

1.1. Definiție și clasificare

Artroza, cunoscutǎ și sub numele de reumatism degenerativ, este o artropatie non-inflamatorie progresivǎ, invalidantǎ, caracterizatǎ de degradarea cartilajului articular, însoțitǎ de remodelare osoasǎ marginalǎ de tip osteofite și sclerozǎ subcondralǎ (conform Enciclopediei Medicale).

”Artroza este o boalǎ degenerativǎ care afecteazǎ persoanele vârstnice și se caracterizeazǎ prin erodarea cartilajului articular, hipertrofia osului marginal (osteofite) și scleroza subcondralǎ precum și modificǎri de tip inflamator ale mebranei sinoviale și capsulei articulare”. Artoza este artropatia cu cea mai mare prevalențǎ ce afectează populația după 55 ani.

Clasificarea artrozei:

Artroza primitivă – apare după 60 ani, neputându-se identifica factori declanșatori.

Artroza secundară – apare precoce, fiind generatǎ de factori identificabili.

Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulația genunchiului, fiind una din cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ. Gonartroza este lentă, dar progresivă, caracterizată prin degradarea articulației, dureri cu caracter permanent, deformarea genunchiului și chiar reducerea perimetrului de mers.

Durerile din artroză sunt de 2 feluri, având proveniență diferită:

Dureri intraarticulare, produse de mediatori cu inflamații sinoviale.

Dureri extraarticulare, datorate stimulării receptorilor din ligamente, tendoane și mușchi.

1.2. Factorii de risc și incidență

Degradarea artrozică este un proces complex ce cuprinde o serie de factori și itinerarii patologice care adiționează pe cartilaj și os. Trei mari procese stau la baza degradǎrii artrozice:

condroliza, evenimentul în urma căruia cartilajul dispare de pe arii osoase largi

producția osoasă (marginală) și subcondrală

inflamația sinovială intermitentă.

Factorii generali ce favorizează apariția leziunilor artrozice:

tulburările endocrine

tulburări metabolice

factori mecanici

unii factori genetici.

Factorii de risc pentru artrozǎ sunt numeroși și se pot clasifica în modificabili și nemodificabili. Cei mai importanți factori pentru instalarea procesului degradativ sunt:

vârsta este un element favorizant deoarece senescența reduce capacitațile morfo-funcționale ale cartilajului acționând prin: scăderea hidratării tisulare, diminuarea proceselor de sinteză și creșterea celor catabolice.

sexul feminin.

traumatismele au impact negativ prin apoptoza celulară ulterioară; concomitent se distruge și rețeaua colagenică ceea ce duce la hiperhidratare și apariția de fisuri în cartilaj și osul subcondral.

suprasolicitarea prelungită a articulației ca și supraîncărcarea initiază zone de stres mecanic excesiv ce determină degradarea precoce a cartilajului.

Definită clinic prin ”durere cronicǎ de tip mecanic si impotență funcțională care se accentuează progresiv, artroza este mereu în atenția practicienilor, cercetărilor și organismelor europene și mondiale”.

CAPITOLUL 2. ARTROZA MEMBRELOR INFERIOARE

Glezna și laba piciorului se deprind împreună fiindcă formează o unitate morfofuncțională împreună. Articulația gleznei se face între oasele gambei și primul tarsian.

Oasele piciorului sunt în număr de 25 și sunt dispuse în 3 grupe: tarsiene, metatarsiene și falange. Tarsienele sunt 7, dispuse pe două rânduri, anterior și posterior. Metatarsienele sunt 5, metatarsianul 1 corespunzător degetului mare (halucelui) și metatarsianul 5 degetului mic. Falangele sunt 14, 3 pentru fiecare deget cu excepția halucelui, format din 2 falange.

Oasele gambei sunt tibia și peroneul. Partea distală a acestor oase se articulează direct cu primul os ce intră în componența piciorului și care intră între maleola tibială și peronială. Mușchii prezenți în zona gleznei sunt mușchii gambei și mușchii piciorului propriu-zis.

Mușchii gambei se împart în 3 grupe:

grupul anterior: mușchiul tibial anterior, mușchiul extensor lung al halucelui și mușchiul extensor lung al degetelor.

grupul lateral: mușchiul peronier lung și mușchiul peronier scurt.

grupul posterior: mușchi dispuși:

în plan superficial: mușchiul gastrocnemian, mușchiul solear și mușchiul plantar.

în plan profund: mușchiul popliteu, mușchiul flexor lung al degetelor, mușchiul tibial posterior și mușchiul flexor lung al halucelui.

Mușchii piciorului propriu-zis sunt:

mușchiul extensor scurt al degetelor

mușchiul extensor scurt al halucelui

mușchiul abductor al halucelui

mușchiul flexor scurt al halucelui

mușchiul adductor al halucelui

mușchiul abductor al degetului mic

mușchiul flexor scurt al degetului mic

mușchiul flexor scurt al degetelor

mușchiul pătratul plantei

mușchii interosoși.

Articulația genunchiului este articulația dintre condilii femurali, patelă și condilii tibiali. Condilul medial al femurului coboară mai jos decât condilul lateral, astfel că femurul formează cu tibia un unghi de 1740. când unghiul este mai mic de 1500, apare deformația genu valgum. Opusul acesteia este genu varum, deformație în care gambele descriu un oval și unghiul extern dispare. Meniscurile prezintă des fisuri, rupturi, leziuni osoase, osteofitoză, osteoporoză prin proliferarea sclerozată cu mărirea lichidului sinovial. Articulația genunchiului este formată din articulația epifizei distale a femurului cu epifizele ale tibiei și peroneului cu următoarele articulații:

Femuro-tibială

Femuro-peronieră

Tibio-peronieră

Mușchii ce acoperă și activează articulația genunchiului sunt:

Mușchii coapsei:

Grupul anterior: mușchiul cvadriceps femural și croitorul

Grupul medial: mușchiul pectineu, marele adductor, adductorul mijlociu și micul adductor

Grupul posterior: bicepsul femural, semitendinosul și semimembranosul.

Mușchii gambei (prezentați anterior).

Artoza genunchului se poate prezenta sub trei stadii:

Stadiul inițial, caracterizat prin dureri în ortostatism prelungit și mers pe teren accidentat, ușoară hipotrofie și hipotonie a cvadricepsului, crepitații moderate.

Stadiul evolutiv, caracterizat prin dureri interne ce apar în ortostatism și la mers, limitarea mobilității la 900, crepitații interne, ușor flexum, hipotrofie și hipotonie a cvadricepsului și instabilitate activă.

Stadiul final, caracterizat prin dureri în repaus, mobilitate sub 900, deformarea articulației, insuficiență musculară, deficit motor, flexurii și deviații în plan sagital sau frontal.

CAPITOLUL 3. METODE DE TRATAMENT A ARTROZEI MEMBRELOR INFERIOARE

3.1. Aspecte generale referitoare la tratamentul artrozei membrelor inferioare

Ghidul EULAR 2005 și ACR 2000 subliniază că în artroză exista o abordare terapeutică non-farmacologică, farmacologică și chirurgicală, managementul optim fiind rezultatul combinării acestora. Obiectivele principale ale efortului terapeutic se dirijează spre: educarea pacientului, ameliorarea durerii, optimizare functionalǎ, reducere ponderală, întârzierea progresivității leziunilor și aplicarea de orteze.

Tratamentul non-farmacologic include exerciții fizice regulate, mǎsuri educative, reducerea greutǎții corporale, purtarea de mijloace de susținere și de ambulație.

Măsurile protective însoțesc permanent bolnavul și se referă la educarea pacientului, care trebuie să-și cunoască boala, caracterul ei evolutiv și tendința invaliditantă, factorii de risc, factorii agravanți și pe cei favorizanți.

Terapia fizică-kinetică și de recuperare ocupǎ un loc important de o lungǎ perioadǎ de timp în managementul artrozei. Scopurile terapiei sunt: combaterea durerii, prevenirea dizabilității, menținerea și/sau refacerea funcției mioarticulare și prevenirea agravării leziunilor degenerative. Factorii din domeniul electroterapiei, termoterapiei, vibroterapiei, masoterapiei, balneoterapiei sunt cei mai utilizați.

Tratamentul farmacologic. Combaterea durerii este principala rațiune a administrǎrii medicamentoase în artroză; a doua motivație este condroprotecția, dar aceasta rǎmâne încǎ un deziderat pentru că produși care sǎ previnǎ sau sǎ amelioreze anomaliile structurale și biochimice din cartilajul artrozic nu s-au verificat încǎ la om. Medicația înregistratǎ ca suplimente nutritive (glucozamina, condroitina) are doar rolul de a influența modest activitatea condrocitarǎ.

În tratamentul farmacologic al artrozei se utilizează antalgice (Acetaminophen, Paracetamol), medicație topică (unguente și geluri cu capsaicină), analgezice din categoria opioide ușoare (Codeină, Dextropropoxifenă, Tramadol). În cazuri mai grave se apelează la injecții intraarticulare cu corticoizi.

Tratamentul chirurgical. Numeroase eforturi au fost făcute pentru a ajuta articulația artrozică, așa încât se cunosc o serie de tehnici cu caracter paleativ, care aplicate înregistrează procente diferite de valabilitate:

debridarea articulară

spongializarea

crearea de microfracturi prin artroscopie

mozaicplastie

implant de fibre de carbon

grefe pericondrale și periostale

implant de condrocite autologe.

3.2. Tratamentul balneofiziokinetoterapeutic în artroza membrelor inferioare

Balneofizioterapia are un rol deosebit în cadrul terapiei complexe, adresându-se organismului cu factorii care au avut influență asupra acestuia, condiționată de intensitatea lor și de caracterul mecanismelor speciale de adaptare.

Obiectivele tratamentului se referă la combaterea proceselor iritative și reactive secundare, îmbunătățirea metabolismului local și general, îmbunătățirea tonusului muscular cu păstrarea capacității funcționale a articulației și oprirea procesului distructiv.

Hidrotermoterapia reprezintă aplicarea de căldură locală ce ameliorează circulația, mărește tonusul muscular și ameliorează mobilitatea articulară. Durerea este combătută prin aplicații calde și umede.

Dușurile cu aburi se caracterizează prin proiectarea de vapori supraîncălziți asupra unor regiuni limitate din corp. Trebuie acordată atenție deosebită, să nu fie stropit bolnavul cu picături de apă fierbinte. Înainte de a aplica jetul de vapori asupra pacientului, asistentul și-l va proiecta pe palmă pentru a se asigura de temperatura apei. Durata dușului de aburi este de 3 până la 6 minute și poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. Apoi se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duș la o temperatură de 18-200C.

Dușurile masaj se caracterizează prin aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400C, concomitent aplicându-se masajul, conform tehnicii obișnuite. Pentru aplicarea dușului masaj există instalații speciale cu 4 sau 6 dușuri verticale, în rozetă, situate unul lângă altul. În lipsa unei instalații speciale, dușul masaj se poate efectua cu un duș mobil la capătul căruia se aplică o rozetă. Bolnavul este culcat pe un pat special de lemn, apoi se deschid dușurile și în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută masajul. Durata dușului masaj este de 8 până la 15 minute.

Băile kinetoterapeutice sunt băi calde la care se asociază mișcări ale tuturor articulațiilor bolnavului. Se efectuează într-o cadă mare, care se umple trei sferturi cu apă la temperatura de 36-370 C. Bolnavul stă aproximativ 5 minute în cadă, după care asistentul execută, toate mișcările posibile la fiecare articulație. Pacientul este lăsat în repaus și apoi este invitat să repete mișcările arătate. Durata băii este de 20-30 de minute, după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească.

Compresele cu aburi necesită două bucăți de flanelă, o pânză simplă sau un prosop, o pânză impermeabilă și apă la temperatura de 60-700C. Pe regiunea afectată se pune o flanelă uscată, peste care se aplică bucata de pânză (prosop) înmuiată în apă fierbinte și bine stoarsă, iar peste acestea se aplică cealaltă flanelă. Totul se acoperă cu o pânză impermeabilă. Durata totală a proceduri este cuprinsă între 20 și 60 de minute. Compresele sunt proceduri simple și rapide ale hidroterapiei, cu acțiune antispastică, analgezică și hiperemiantă.

Împachetătile cu parafină prespun topirea unei cantități de parafină (150-200g) la temperatura de 65-700. Se pensulează repede regiunea interesată, cu o grosime a stratului de parafină de 0,5-1 centimetri. Peste stratul de parfină se aplică bucăți de vată sau flanelă și se acoperă apoi cu o pătură. Durata împachetării cu parafină este de 20-25 de minute. Înlăturarea parafinei se face ușor, datorită transpirației ce are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu spălarea regiunii cu apă la o temperatură de 20-220C.

Ungerile cu nămol prespun expunerea bolnavului la soare pentru câteva minute (până i se încălzește pielea). Apoi zona interesată se unge cu nămol proaspăt și se expune la soare pentru 20 până la 60 de minute (până când nămolul se usucă). În acest interval de timp bolnavul va purta o compresă rece pe frunte iar capul îi va fi apărat de soare. După se va face o scurtă baie, bolnavul se va șterge, se va îmbrăca și se va odihni o oră la umbră.

Climatoterapia se aplică bolnavilor cu artroză pe fond de climateriu, cărora le vor fi indicate climatele din regiunea de dealuri sau subalpină, deoarece climatul de litoral nu este suportat de acești bolnavi.

Electroterapia se referă la folosirea de curent electric în scop terapeutic. Medicina modernă a adus ameliorări tehnologice, care recurg la aparate de electroterapie computerizate, ce permit metode de stimulare a structurilor cu excitabilitate specifică cu o varietate de curenți electrici. Terapia cu agenți fizici trebuie administrată simultan sau succesiv după terapia medicamentoasă.

Ultrasunetele terapeutice au frecvență cuprinsă între 800-1000KHz, aplicarea acestora urmărind manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice se proiectează din capul emițător în linie dreaptă sub formă de fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului. Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează prin utilizarea unui strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au durată variabilă cuprinsă între 15 și 30 minute și se recomandă o ședință zilnic sau la 2 zile.

Curentul galvanic este un mijloc clasic de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are acțiune sedativă locală, iar curenții descendenți și ascendenți aplicați contralateral duc la creșterea pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate utiliza și introducerea de ioni cu acțiune antalgică. În mod obligatoriu se folosește un strat hidrofil între electrod și tegument, strat ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este legată de sensibilitatea și toleranța pacientului (30 – 50 mA). Durata unei ședințe este de aproximativ 30 – 40 de minute. Sunt recomandate 18 sau 20 sedințe, în ritm zilnic.

Ionizarea cu novocaină sau calciu are efect analgezice, datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse. Durata procedurii este de aproximativ 15 minute. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă efectul analgezic al curentului continuu.

Undele scurte se aplică prin introducerea bolnavului în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului. Armăturile sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc, constituind de fapt electrozi.

Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1 milimetru grosime și cu mărimi diferite în diametru. Electrozii se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicării la distanță de aproximativ 3 centimetri de tegument. Aplicarea în câmp inductor folosește electrozi flexibili ce pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10 – 15 minute și se aplică zilnic sau la 2 zile. Se recomandă maximum 10 ședințe.

Razele infraroșii. Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații inflaroșii și care este utilizată în terapeutia sub forma așa–numitei helioterapii. Aplicațiile de radiații inflaroșii în terapeutia se pot face în două moduri: în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber, sub forma așa-numitelor aplicații de sollux. În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C). În funcție de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială.

Curentul diadinamic se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale. Ședințele durează 4 minute, efectuându-se o ședință pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe. Curentul diadinamic are efect sedativ, diatermia acționând asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență.

Curentul faradic. Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat. Aceste proceduri sunt bine tolerate de pacienți, atât pentru starea de bine pe care o degajă, cât și pentru modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

Tratamentul prin masaj. Prin masaj se înțelege o serie de manevre manuale sau cu ajutorul unor echipamente mecanice, aplicate sistematic la suprafața organismului, în special asupra țesuturilor moi, în scop terapeutic.

Masajului manual clasic, care își păstrează pe deplin valoarea și indicațiile în domeniul profilaxiei, terapiei și recuperării bolilor reumatice, i s-au adăugat în ultimele decenii forme de masaj cu adresabilitate specifică pentru țesutul conjunctiv, pentru anumite zone (masajul segmentar, sau masajul periostal) sau aplicații de presiuni pe punctele nervoase ori pe punctele tradiționale chinezești (presopunctură sau acupunctură, reflexologie, auriculopatie).

Efectele masajului sunt numeroase, cu fundamentare științifică diferită, dificil de selecționat după criterii riguroase.Efectele fiziologice se referă la diferite sisteme asupra cărora se exercită acțiunile mecanice ale masajului și mecanismele reflexe produse prin stimulii respectivi: stimularea circulației periferice, efectele asupra țesutului conjunctiv, efectele antialgice ale masajului clasic și reflex, precum și efectele psihologice.

Terapia ocupațională este metoda de reeducare activă ce completează kinetoterapia folosind activități adaptate la tipul de deficiență motorie a individului cu scop recreativ și terapeutic. Terapia ocupațională ajută bolnavul să folosescă mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și încadrarea ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Obiectivele cercetării

Experimentul s-a realizat pe un lot de 6 pacienți internați în Spitalul de Recuperare Băile Felix. S-a luat în considerare fișa de internare, s-a facut o anamneză, un bilanț articular și muscular, s-au luat în considerare date ale radiografiilor și s-au facut observații în urma examinării clinice. Examenul obiectiv al genunchiului bolnav se face comparativ cu genunchiul sănătos, din ortostatism și decubit.

La inspecția genunchiului apreciem reliefurile tendoanelor, proeminențele musculare, fundurile de sac sinoviale, tumefacțiile, deviațiile axului membrului inferior genu-varum, genu-valgum; din profil se apreciază deviațiile de tip genu recurvatum și cu 4 timpi ai mersului; troficitatea musculaturii posterioare a coapsei și gambei;

La palpare urmărim temperatura locală; prezența șocului rotulian (se comprimă simultan fundurile de sac sinoviale prin apăsarea palmelor pe acestea deasupra și sub genunchi, verificăm cu indexul dacă rotula plutește; modificarea pasivă cronico-caudală și laterală a rotulei; interlinia articulara femurotibială; traiectele ligamentelor laterale; zona de inserție a tendoanelor mușchilor „labei de gâsca”; tonusul mușchilor cvadriceps și ischiogambieri; zona poplitee (cu pacientul în decubit ventral); se verifică reflexul rotulian; la nivel supra și subrotulian se fac măsurători comparative ale circumferinței coapsei și gambei; se efectuează bilanțul muscular și articular (flexia, extensia); bilanțul funcțional al mersului, pe teren plat, urcatul (fiind necesar un unghi minim de flexie al genunchiului de 80 – 90o) și coborâtul scarilor; verificăm prezența hidrartrozei și hemartrozei.

În cadrul bilanțului articular se pot evidenția mișcări anormale și lateralitate, când sunt afectate structurile ligamentelor învecinate. Acest examen îl completăm cu rezultatele obținute pe baza radiografiilor.

După ce am luat la cunoștință diagnosticul, am realizat un program de recuperare care a urmărit atingerea obiectivelor care stau la baza recuperării gonartrozei, ținând cont de caracteristicile fiecărui pacient în parte, în funcție de vârstă, sex, tipul de leziune care a indus gonartroza,afecțiunile asociate (cardio-vasculare, respiratorii), de localizare (bilaterală sau unilaterală).

Toți pacienții au acuzat un genunchi dureros, instabil, mobilitate diminuată, iar unii chiar un genunchi deformat prin prezența hidrartrozei și hemartrozei. De aceea programul de recuperare s-a adresat acestui sindrom.

Programul de recuperare a genunchiului cu gonartroza post-traumatică a lotului cercetat cuprinde:

Posturări ale genunchiului: posturări liber și laber ajutate. Membrul inferior se așează extins pe orizontală, cu un mic suport sub călcâie, iar pe genunchi se așează un săculeț de nisip

Tonifierea mușchilor cvadriceps și ischiogambieri prin tehnici de: contracție repetată; contracții relaxare – opunere; tehnici de secvențialitate de întarire la 20 ˘ o , 10o , 0o extensie

Se fac mobilizări ale articulației genunchiului: stretching al mușchilor cvadriceps; stretching al mușchilor ischiogambieri; stretching al mușchilor triceps sural.

Înainte de a face mobilizări, se face un masaj de circa 15 minute, pentru a încălzi articulația genunchiului.

După o pauză de 2 – 3 ore, se încep exercițiile fizice terapeutice.

4.2. Exerciții fizice utilizate

Exercițiile fizice care s-au realizat în cadrul acestui program sunt:

Exercițiul 1. Pacientul în decubit ventral. Membrul inferior întins, piciorul în flexie dorsală, vârful sprijinit pe pat. Pacientul execută extensia totală a genunchiului până la 0o.

Exercițiul 2. Pacientul în decubit ventral, membrele inferioare întinse, gamba în afara suprafeței de sprijin. Pacientul execută extensia genunchiului până la maximum, prin atârnarea liberă a gambei la marginea patului obligând genunchiul la maximum de extensie.

Exercițiul 3. Pacientul în decubit dorsal, gamba atârnă la marginea patului. Se execută flexii și extensii ale gambei cu propria greutate.

Exercițiul 4. Pacientul în decubit dorsal, gamba atârnă la marginea patului. Se executăflexii și extensii ale gambei cu greutatea fixată pe fața dorsală a labei piciorului sau cu rezistența opusă de kinetoterapeut în treimea inferioară a gambei.

Exercițiul 5. Pacientul în patrupedie. Sprijin pe vârfurile picioarelor și ridicarea genunchilor de pe suprafața patului până la extensia lor completă, șezutul se ridică mult, apoi revenire.

Exercițiul 6. Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Se ridică pe vârful picioarelor cu extensia maximă a genunchilor. Apoi se face coborâre pe calcâie, vârfurile în sus, menținând extensia genunchilor.

Exercițiul 7. Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Îndoaie genunchii în semiflexiune,iar apoi revine cu ridicare pe vârfuri.

Exercițiul 8. Pacientul în decubit ventral. Executa exerciții într-un montaj cu scripeți. Se vor face extensii urmate de flexii.

Exercițiul 9. Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior afectat ridicat în sus la verticală, întins. Pacientul execută flexia și extensia membrului inferior afectat din genunchi. Exercițiul continua și cu celălalt membru inferior la fel.

Exercițiul 10. Pacientul executa semifandări cu membrul inferior afectat așezat înainte și revenire în stând cu ridicare pe vârfuri. Exercițiul continua, schimbând poziția picioarelor.

4.3. Subiecții cercetării

Fișa generală a programului de recuperare kinetică a pacientului cu gonartroză

DATE PERSONALE:

Sex

Vârstă

Înalțime

Greutate

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

Producerea traumatismului

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ:

Diagnostic de afecțiune artromiokinetic

Recomandare de kinetoterapie

Alte boli asociate: CI, IM, HTA, dureri intense la nivel segment afectat

4. MOTIVE INTERNARE:

Durere de tip mecanic

Redoare matinală

Dificultați la urcatul scărilor și mers

Mobilitate articulara redusă

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț articular:

Stabilirea valorilor unghiurilor la masurătoarea cu goniometrul

Mișcarea de flexie-extensie

Bilanț muscular:

Testare musculară: forța mm-are în flexie: forța mm-are în extensie

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

reducerea durerii și redorii prin fizioterapie

pregatirea psihologică a pacientului pentru ședința de kinetoterapie prin: explicații despre tehnici și modalitați de lucru; câștigarea încrederii pacientului; inducerea autosugestiei

pregatirea segmentului de corp afectat pentru efectuarea exercițiilor fizice de recuperare: masajde netezire și fricțiune pe gambă, coapsă, rotulă,fiindcontraindicate framântările și taponamentul

creșterea mobilitații articulare: acțiune pe articulație: MOBILIZARI: telescopare + întindere capsulară; acțiune pe musculatură: STRETCHING pe mm. cvadriceps, ischigambier: contracție izotonică până în punctul de amplitudine maximă + forțarea în sens invers a segmentului mobilizat

tonifierea musculaturii: IZOMETRIE

contracții: repetate; repetate + relaxare; repetate + relaxare + opunere

inhibiție active = acțiune (contracție puternica) pe antagonisti efect agonist

creșterea vitezei de secvențialitate prin inversare antagonistă.

7. EVALUARE REZULTATE

8. CONCLUZII

9. SUGESTII

Lotul de pacienți cercetat

SUBIECTUL I:

DATE PERSONALE: Bărbat, 56 ani, 173 cm, 89 kg, 130/85 mmHg;

ANTECEDENTE PATOLOGICE: 1984 Diagnostic: Fractură cominutivă de rotulă dr. post traumatism forte al genunchiului

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ: Diagnostic: GONARTROZA DR. FĂRĂ COMPLICAȚII

MOTIVE INTERNARE: durere de tip mecanic; redoare matinală; dificultate la urcatul scărilor; mobilitate articulară scăzută; nu prezintă afecțiuni medicale asociate; nu există alte afecțiuni articulare supraadăugate.

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț articular: flexie: 90o, extensie: deficit 5o

Bilanț muscular: Fischiogambieri = +3, Fcvadriceps = -4

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

fizioterapie

curenți diadinamici: 15 min

ultrasunete: 20 min/ședință

ultrascurte: 15 min/ședință

ionizări: 20 min/ședință

psihoterapie: 10 min/ședință

masaj timp de 10 min/ședință (neteziri, fricțiuni)

mobilizari ale articulației genunchiului (telescvopare+întindere) 5 min/ședință

stretch-ing mmcvadriceps = 15 min/ședință

stretch-ing mmischiogambieri = 10 min/ședință

tonifiere (izometrie): repetate: 5 min/ședință; cu opunere: 5 min/ședință; inversare antagoniști: 5 min/ședință

pauză 3 ore

exerciții fizice terapeutice 30 min/ședință;

EVALUARE REZULTATE: după 8 ședințe zilnice a 90 min/ședința (total = 720 min) scade redoare matinală; durerea diminueaza în intensitate și frecvență a crizelor; mobilitatea articulara crește: flexia: 105o ; extensia recuperează deficitul; F cvadriceps = 4; F ischiogambieri = + 4.

CONCLUZII: Pacientul a fost monitorizat pe întreaga durata a internării; TA a fost constantă; Nu s-au înregistrat incidente de natura medicală;

SUGESTII: păstrarea regulilor de igienă a articulației genunchiului; scăderea ponderală; gimnastică de întreținere zilnică; mers pe jos zilnic 4 – 5 km.

SUBIECTUL II

DATE PERSONALE: Bărbat, 50 ani, 78 kg, 1,75 cm, TA =120/80 mmHg.

ANTECEDENTE PATOLOGICE: 1980 Diagnostic: ruptura de menisc intern al genunchiului drept post traumatism direct

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ: Diagnostic: Gonartroza dreaptă cu hemartroză, în fază acută

MOTIVE INTERNARE: durere la efort fizic minim; dureri la frig și umezeală; redoare matinală; mobilitate articulară scăzută; nu prezintă afecțiuni medicale asociate

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț muscular: F ischiogambierilor = 4; F cvadricepsului = +3

Bilanț articular: Flexie = 75o extensie: Deficit 7o – 10o

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

fizioterapie

curenți diadinamici 15 min/ședință

ultrasunete 10 min/ședință

ultrascurte 5 min/ședință

băi galvanice 20 min

psihoterapie : 5 – 8 min/ședință

masaj timp de 10 min, cu efect asupra creșterii circulației sângelui și limfei, creșterea schimburilor metabolice tisulare și prin aceasta îmbunatățește funcțiile musculare. Masajul îl facem zilnic, pentru încalzire, în vederea executării exercițiilor fizice. Se face numai dupa ce hemartroza se diminuează ca volum.

mobilizări ale articulației genunchiului (telescopare + întindere) 3 – 4 min/ședință

strech-ing mm cvadriceps 10 min/ședință

strech-ing ischiogambieri 10 min/ședință

tonifiere (izometrie): contracții repetate (se execută activ mișcarea împotriva unei rezistențe, izotonic concentric, pâna în punctul în care forța musculară începe să scadă); în acest punct, se efectuează: contracții izometrice la comandă „menține (rezistă)” „contractor (hold)” – 5 min/ședință.

mișcare activă de relaxare – opunere – 5 min/ședință

tehnici de inversare a antagoniștilor prin opunerea de rezistență unei contracții izotonice sau izometrice a antagoniștilor se stimulează agoniștii – 5 min/ședință

pauză 2 – 3 ore

exerciții fizice terapeutice 30 min/ședință

EVALUARE REZULTATE: după 8 ședințe zilnice a aproximativ 90 minute/ședință scade în intensitate redoarea matinală; scade durerea din articulație în intensitate; crește mobilitatea articulară; Flexia: 90o, extensia recuperează deficitul. F cvadricepsului + 3 F ischiogambierilor 4

CONCLUZII: pacientul a fost monitorizat pe întreaga durată a internării; TA nu a suferit modificări în timpul ședințelor de recuperare

SUGESTII: să evite frigul și umezeala; să nu solicite genunchiul prin ortostatism prelungit; să nu întrerupă tratamentul medicamentos (antiinflamatoare nesteroidiene, acetilglucozamina); gimnastică de întreținere zilnică.

SUBIECTUL III

DATE PERSONALE: Femeie, 70 ani, 1,70 cm, 90 kg, TA = 140/90 mmHg.

ANTECEDENTE PATOLOGICE: 1976 Diagnostic: fractura condiliană femur stg. – operată.

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ: Diagnostic: Gonartroza bilaterală, fără complicații

MOTIVE INTERNARE: durere de tip mecanic; redoare matinală; dificultate la mers; mobilitatea articulară scăzută; nu prezintă afecțiuni cardiovasculare și respiratorii

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț articular: flexie 100o, extensie, deficit de 8o;

Bilanț muscular: F ischiogambierilor = +3; F cvadricepsului = +3;

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

fizioterapie:

curenți diadinamici 15 min/ședință

ultrasunete 20 min/ședință 70

ionizari 20 min/ședință

masaj timp de 15 min (se insistă pe gambă)

mobilizari ale articulației genunchiului 5 min/ședință

strech-ing al mm ischiogambieri – 10 min/ședință

strech-ing al trricepsului-sural – 10 min/ședință

strech-ing al ischiogambierilor – 10 min/ședință

tonifiere prin: contracții repetate – 5 min/ședință; mișcare de relaxare – opunere – 5 min/ședință; tehnici de inversare a antagoniștilor– 5 min/ședință.

pauza 3h

exerciții fizice terapeutice 20 min/ședință (datorită obezității și adaptării deficitare la efort intens).

EVALUARE REZULTATE după 10 zile de ședințe zilnice de hidroterapie am obținut: ameliorarea redorii matinale (durează mai puțin); recuperarea instabilitații genunchiului; poate sa urce și să coboare scările fără dureri. Flexia 120o Extensia are un deficit pe ultimele 3o; F cvadricepsului: -4 F. ischiogambierilor: +4.

CONCLUZII: pacientul nu a suferit alte modificări ale aparatului locomotor pe timpul exercițiilor fizice terapeutice (luxații, subluxații, crize de cardiopatie ischemica datorită efortului, etc).

SUGESTII: regim alimentar adecvat, în vederea scăderii ponderale; mers 2 – 3 km zilnic; evitarea statului în picioare timp îndelungat; mers în stațiuni cu profil antireumatic în vederea folosirii nămoloterapiei și hidrokinetoterapiei.

SUBIECTUL IV

DATE PERSONALE: Bărbat, 70 ani, 1,70 cm, 70 kg, TA = 160/110 mmHg

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ: Diagnostic: Gonartroză bilaterală compensată, cu tulburări funcționale. Internare 11 zile. prezintă hipertensiune arterială stadiul II, (TA 160/110 mmHg)

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț articular: flexie 95o extensie deficit 10o

Bilanț muscular: F cvadricepsului = -3; F ischiogambierilor = +4;

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

fizioterapie

ionizari – 200 min,

C.D.D. 80 min

ultrasunete 200 min

masaj 100 min/11 zile

tratament medicamentos: Ketanol, Mydocalm, Piafen pentru înlăturarea durerii. Se folosesc medicamente hipotensoare, betablocante.

tratament prin kinetoterapie

CONCLUZII: După cele 11 zile de tratament scade redoarea matinală și durerea este diminuată în intensitate, scade frecvența crizelor, forța mușchilor cvadriceps și a ischiogambierilor se îmbunatățește: cvadriceps = +4; ischiogambierii = +4; deficitul de flexie extensie se recuperează: flexia 130o , extensia 2o; TA ramâne tot în stadiul II, însă nu suferă creșteri ale valorilor datorită medicamentației adecvate.

SUGESTII: pacientul trebuie să continue medicamentația; se recomanda mersul zilnic sau de 3 ori/săptămână cu o durată de 20 min; bicicleta ergonomică sau covorul rulant (dacă se mai află în centrul de reumatologie); evitarea frigului și a umezelii.

SUBIECTUL V

DATE PERSONALE: Femeie, 59 ani, 1,60 cm, 80 kg, TA 120/90 mmHg.

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ: Diagnostic: Gonartroză bilaterală, cu tulburări funcționale. Boli asociate: coxartroza stângă decompensată, obezitate gradul II.

EVALUAREA MOBILITAȚII SEGMENTULUI AFECTAT:

Bilanț articular: flexie 65o extensie 10o

Bilanț muscular: F cvadricepsului 3; F ischiogambierilor -3;

STABILIREA OBIECTIVELOR DE RECUPERARE:

fizioterapie

ionizare 200 min

curenți diadinamici 80 min

ultrasunete 120 min

masaj 100 min

tratament medicamentos: antiinflamatoare, antialgice, miorelaxante: Indometacin, Piafen, Diclofenac, Famotidină.

tratament kinetoterapeutic

CONCLUZII: Durerea și redoarea matinală scad în intensitate și frecvență, instabilitatea genunchiului nu este recuperate. Greutatea corporala a scăzut cu 4 kg, dar obezitatea este prezentă în continuare, șchiopătarea membrului inferior afectat de coxartroză și gonartroză nu este diminuată; F cvadricepsului -4; F ischiogambierilor +4; Flexia 105o; Extensia 1o.

SUGESTII: continuarea tratamentului medicamentos; igiena genunchiului; evitarea pantofilor cu toc; scăderea în greutate; evitarea statului în picioare timp îndelungat; evitarea mersului pe teren accidentat.

4.4. Programul de recuperare

Acest program a urmarit următoarele etape: întâi s-a făcut diagnosticare (date clinice și paraclinice), s-au stabilit obiectivele de recuperat în gonartroza și în funcție de aceste date s-a constituit un tratament kinetoterapeutic adecvat.

La unii pacienți tratamentul kinetoterapeutic a fost completat de tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos a constat în antiinflamatoare nesteroodiene, corticosteroizi și antialgic. S-au folosit: Aspirină, Paduden, Indometacin, Voltaren, Fenilbutazonă, Panadol, Eferalgan, Algocalmin, Analgin, Piroxicam, Cortizon, Hidrocortizon, Prednisolon. Tratamentul medicamentos va dura 2 – 3 saptămâni, se vor administra câte 2 – 4 tablete pe zi. Nu se recomandă utilizarea concomitentă a mai multor produse. Efecte adverse sistemice sunt rar întâlnite.

Se vor utiliza și miorelaxante cu ajutorul cărora se obține relaxarea musculară. Se utilizează: Cloraxazon (1-2 comprimate de 3 – 4 ori/zi) asociat cu Paracetamol sau Aspirina; Mydocalm (1 drajeu de 3 ori/zi), se începe cu doză mică.

În următorul tabel va fi prezentat tratamentul prin electroterapie și forma de energie electrică utilizată:

Programul de recuperare kinetic care s-a facut concomitent cu tratamentul medicamentos și electroterapeutic a avut loc zilnic (5 zile/saptămână) și a început prin masaj pentru a pregati structurile moi periatriculare pentru diferitele tipuri de exerciții. S-a continuat cu mobilizari pasive și apoi mobilizări active ale articulației genunchiului, s-au facut exerciții de tonifiere musculară (în special pentru mm. cvadriceps).

Prin contracție izometrică: Pacientul în decubit dorsal sau șezând, piciorul este în flexie dorsala, iar călcâiul apasă puternic, ca și cum ar împinge un zid imaginar aflate sub plante, ceea ce determina o contracție izometrică a mușchiului cvadriceps; se menține această stare de contracție 6 secunde, apoi se relaxează 3 minute. Exercițiul se va repeta de 5 ori. Genunchiul va fi flectat la diferite unghiuri de flexie (pâna la 50o) în faza de pornire.

Stretchingul mușchilor ischiogambieri. Este indicat un stretching static prelugit și mobilizari passive la care se adauga și alte tehnici de facilitare pro-prioceptivă (inhibiția reciprocă a antagoniștilor). Pacientul în decubit ventral, cu glezna sprijinita pe un săculeț, astfel încât genunchiul sa fie flectat la 15-20o, încearcă să extindă genunchiul contra unei rezistențe opuse de mâna kinetoterapeutului plasată în fosa poplitee.

Stretchingul mușchilor gastroenemieni (din tricepsul sural) se executa prin solicitarea ridicarii pe vârfuri și păstrarea acestei poziții 5-6 secunde, cu revenire lenta. Aceste exerciții au fost completate de exercițiile în lanț cinematic închis. Pacientul în poziție ortostatica de mers, cu piciorul sanătos anterior celuilalt, cel bolnav flectat la 30o, i se solicita pacientului să contracte cvadriceps-ul și să mențină starea de contracție timp de 8-10 secunde, timp în care piciorul este deplasat în supinație (inversie) lenta cu revenire în pronație (revenire poziția de start). Exercițiul se repetă de 5 ori, fară a ridica piciorul de pe sol, apoi întinde genunchiul, repetând de 3 ori exercițiul.

Exerciții de coborâre a scarilor; coborârea se începe cu piciorul sanătos, cel afectat ramânând în sprijin pe treapta superioară, apoi înclină ușor trunchiul posterior, timp în care se realizeaza controlul excentric/concentric al mușchiului cvadricepsului membrului afectat; aduce piciorul lânga cel sănătos; după mai multe repetări, se va exersa coborârea treapta cu treaptă, inițierea făcându-se tot cu membrul inferior sănătos.

Exerciții pentru mușchii ischiogambieri. Pacientul în ortostatism, cu genunchii extinși. I se cere pacientului sa facă genuflexiuni cu flexie de 30o. Apoi i se cere safaca genuflexiuni cu flexie de 30o dar din poziția ortostatism cu genunchii flectați la 90o. În faza finala a programului de recuperare se vor face exerciții globale de reeducare a abilitații și coordonării la mers; exerciții de mers cu supravegherea permanenta a fazelor de mers și a poziției genunchiului în cursul acestora. Ședința de recuperare a durat 40 minute, în cadrul careia fiecare set de exerciții s-a făcut de 5 ori.

Exercițiile au fost intercalate cu pauze de relaxare de 10 minute. Exercițiile s-au facut din decubit ventral, decubit dorsal, din stând cu fața la scara fixa, din șezând. Ele au constat fie din flexii ale genunchiului în faza inițială și să se ajungă la extensia acestora în flexia finală,fie s-a plecat din poziția cu genunchii extinși și s-a ajuns la executarea flexiei genunchilor la diferite grade de flexie. La acestea s-au adăugat rotiri ample cu picioarele într-un sens și în sens opus. ședința se va termina cu exerciții de relaxare musculară și masaj.

REZULTATE ȘI CONCLUZII

În urma studiului efectuat am încercat să obțin o recuperare cât mai rapidă a mobilității articulare, a mersului. Mersul dureros are perturbat mai mult ritmul decât aspectul. Aceasta perturbare este dată de transferul rapid al greutații corpului de pe membrul inferior dureros pe cel sănătos. Dacă durerea este foarte mare se merge cu șoldul, genunchiul și piciorul flectate, se pune ușor piciorul pe pamânt și se țopăie repede pe celălalt picior.

În general mersul patologic se datorează inegalității membrelor inferioare, limitării mobilității articulare și instabilității articulare. Recuperarea a urmărit în primul rând ameliorarea limitării mobilității și instabilitații articulare. Deși programul de kinetoterapie s-a făcut zilnic și a fost completat de tratament medicamentos, electroterapie, masaj și terapie ocupaționala, în final, cea mai mare parte a pacienților ramân în continuare sub tratament kinetoterapeutic recuperator.

Durata ședinței de recuperare a crescut progresiv, de la 10-15 min, la 30 min și chiar o ora. Durata ședinței de recuperare a ținut cont și de solicitarea aparatului respirator și de bolnavii sedentari. Ședința de kinetoterapie a fost facută cu intervale de pauză pentru a fi mai bine tolerată de bolnav.

Frecvența antrenamentului a fost de 5 ședințe pe saptămână. Am demonstrat ca intervalele de odihnă de 2-3 minute între exercițiile fizice terapeutice scade semnificativ oboseala musculara și crește aderența bolnavului la antrenament. De asemenea face să dispară teama bolnavului de eventualele complicații, teamă derivată din apariția senzației de epuizare, frecventă în cazul efortului continuu. Am constatat că exercițiile din timpul programului de kinetoterapie ca și metodologia antrenamentului trebuie schimbate la o perioadă de timp, deoarece folosirea unui anumit tip de antrenament obosește bolnavul, prin monotonie, face să scadă interesul și aderența acestuia la antrenament, ca și starea de bine pe care acesta trebuie să o producă bolnavului.

Am utilizat efort izotonic în faza de încalzire și faza de revenire în cadrul ședinței de kinetoterapie, iar în cursul acesteia am folosit efort izometric care crește capacitatea de efort a bolnavului.

Exercițiile au avut ca scop în primul rând dezvoltarea mobilitații articulare și dezvoltarea forței musculare a mușchilor hipotrofiați. S-a aratat că contracțiile de minimum 1/3 din forța maxima și o durată de 6 secunde duc la mărirea forței musculare. Menținerea îndelungata a tensiunii în mușchi este factorul care stimulează cel mai mult dezvoltarea forței.

Rezultate optime se obțin cu o intensitate a contracției de minimum 75% din forța maximă și o durată de 6-12 secunde. Este important ca executarea diferitelor exerciții și îndeosebi a celor pentru dezvoltarea forței, să fie coordonată cu respirația, evitându-se blocarea acesteia. Alături de dezvoltarea forței musculare este necesar să se antreneze și rezistența grupelor musculare care vor fi mai mult solicitate în efortul profesional al unor bolnavi, prin contracții musculare repetate timp îndelungat.

Antrenarea rezistenței musculare se poate face prin contracții musculare dinamice, ritmice, cu intensitate moderata și număr mare de repetări; 20-50-100 repetări consecutive. Alegerea exercițiilor de gimnastica medicală trebuie să țină seama de pregătirea bolnavului pentru efortul profesional și de prezența eventuală a altor afecțiuni asociate.

BIBLIOGRAFIE

Crousset, J., Dehin, R., Cum pot fi vindecate artroza și reumatismul, Editura Gemma Print, București, 2008.

Dumitru, D., Ghid de reeducare funcțională, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Hary, S, Artroza, Editura Corint, București, 2003.

Kiss, I., Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, București, 2007.

Marcu, V., Masaj și kinetoterapie, Editura Sport-Turism, București, 1983.

Popescu, E., Compendiu de reumatologie, Editura Tehnică, București, 2002.

Sbenghe, T., Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, București, 1981.