Apiterapia In Practica Medicala Alternativa

CUPRINS:

Capitolul I

Introducere

Capitolul II

2.Generalita

2.1.Definitie

2.2.Avantaje

2.3.Dezavantaje

2.4.Clasificare

2.41.Mierea de albini

2.42.Polen

2.43.Propolis

2.44.Veninul de albini

2.45.Laptisorul de matca

2.46.Apilarnilul

2.47.Ceara de albine

Capitolul III

3.Formularea

3.1.Substantele active ale stupului

3.11.Miere de albini

3.12.Polen

3.13.Propolis

3.14.Veninul de albine

3.15.Laptisorul de matca

3.16.Apilarnilul

3.17.Ceara de albine

Capitolul IV

4.Farmacologie

4.1.Farmacologiea Mieri de albine

4.2.Farmacologia Polenului

4.3.Farmacologia Propolisului

4.4.Farmacologia Apilarnilului

4.5.Farmacologia Laptisorului de matca

4.6.Farmacologia Ceri de albine

Capitolul V

5.Farmacotoxicologie

5.1.Farmcotoxicologia Mieri de albine

5.2.Farmacotoxicologia Polenului

5.3.Farmacotoxicologia Propolisului

5.4.Farmacotoxicologia Veninului de albine

5.5.Farmacotoxicologia Laptisorului de matca

5.6.Farmacotoxicologia Apilarnilului

5.7.Farmacotoxicologia Ceri de albine

Capitolul VI

6.Retete Magistrale

7.Concluzii

8.Bibliografie selectiva

Fig.1

CAPITOLUL I

Introducere; Istoric:

Apiterapia isi are originea odata cu descoperirea colaborarii om-albina-natura,formandu-se acel triunghi magic ce cuprinde multe calitati benefice pentru sanatate omului.De fapt apiterapia,prin utilizarea produselor stupului a contribuit inca din preistorie la completarea si ameliorarea hranei si la combaterea unor suferinte ale omului.

Primele comunitati mai dense de oameni se considera a fi aparut pe Valea Indusului cam prin jurul anului 3000 i.Hr.In scrierile care relateaza despre aceste inceputuri(vechea carte din India, Rig-Veda intre anii 3000-2000 i.Hr.)sunt incluse date despre miere si albini.De astfel intr-o alta lucrare Indiana(Atharvara-Veda)exista un text in care se spune ca in cadrul ritualului la nasterea unui baiat,este evocate mierea ca hrana si ca oferta de viata lunga din partea zeilor.

Asadar virtutile longevive ale mieri,ca exponent principal al stupului,erau recunoscute de om inca din perioda sa de evolutie socio-culturala,fiind de retinut (G.Mayo-1986) faptul ca intr-un papyrus egiptean se mentioneza destul de frecvent (22 ori)ca ranile erau tratate cu miere de albini,curata sau cu adaos de grasimi,miere asociata cu lapte intruchipand candva tara fericirii si fecunditatii din multe mitologii.

Hidromelul – produs din miere-este apreciat in multe traditii populare ca oo bautura penntru prelungirea vietii,oferind chiar nemurirea (vechile traditii de apicultura din Bretania si Irlanda). Istoria apiterapiei include,inca din vermurile de inceput,relatiei om-albina,putandu-se retine doua aspect ale acesteia:

-unul spontan,realizat intr-o modalitate empirica a desfasurarii vietii curente a omenilor-dar sustinut in special de apicultori ca element de focalizare al aspectelor de sorginte apiterapica;

-si altul de preocupare oraganizata, stiintifica, incluzand promovarile de cercetare biomedicala, caracteristica structurii, omului a fiinta rationala.

Cel mai vechi stramos al albinelor cunoscut(deocamdata) dateaza de 50 milioane de ani, fiind descoperit de cercetatorul germen Franz Otto Neufer in conul unui Vulcan la Mahdersheit.

Este ușor de înțeles că omul a fost atras din cele mai vechi timpuri de albine și produsele lor.

Instinctul sau poate un accident l-au făcut să guste mierea și din acel moment, cunoscîndu-i gustul, să o caute și s-o folosească pentru alimentația sa.

Datele cele mai cunoscute sunt cele descoperite de Hernandez Pacheco în 1921, respectiv diferite picturi în peșterile Păianjenului din Bicorp, Valencia. El spunea că pentru a înțelege semnificația unei astfel de scene pictate, trebuie să se țină seama că prin râpele acelor meleaguri albinele își făceau cuib în crăpăturile stâncilor; roiurile abundau în marele Paredon de la Rebolia. În rocile din apropierea imediată a peșterii în care s-au găsit picturile și chiar și în perioada descoperirii era o practică curentă printre țărani să se folosească de zilele reci de iarnă pentru a coborî cu frânghii și scări pereții de piatră pentru a lua fagurii.

Vor trece secole până ce se vor descoperi, în cadrul surselor istorice, referințe la albine, miere și ceară, dar este foarte semnificativ un fapt: pe cele mai vechi documente scrise care se cunosc, tabletele de argilă ale culturii mesopotamiene, care datează din anii 2700 î.Hr., există citate care menționează mierea ca medicament.

De-a lungul timpurilor mierea a fost acceptată ca unul dintre cele mai de preț alimente accesibile omului. Cu secole în urmă, când rasele primitive traiau în strânsă legătură cu natura, acestea erau forțate să-și procure hrana mergând în căutarea ei. Pe măsura apariției civilizațiilor antice, mierea era privită și lăudată în scrierile diferiților autori. Ea a fost menționată în Biblie, Koran, Talmud și era foarte apreciată de romani, greci și egipteni.

De fapt, în fiecare teritoriu populat cu albine exista aceeași credință legată de puterile miraculoase ale mierii utilizată atât ca aliment cât și ca medicament. Grecii antici o numeau “Nectarul Zeilor”: scriitorii și învățații multor civilizații credeau că acest nectar este un aliment minune și depozitarul binefacerilor medicinale.

Cele mai vechi documente cu privire la folosirea cerii provin de la străvechile civilizații cuprinse în aria dintre Tigru și Eufrat, unde în anul 5.000 î.Hr., se vorbea deja limba sumeriană, iar în anul 4.000 î.Hr., a început să apară scrierea pe tăblițe de argilă.

În Irak, la Nippur, au fost descoperite două fragmente din ceramică, apreciate ca provenind din anii 2100 – 2000 î.Hr. Ele sunt considerate a fi cele mai vechi documente referitoare la miere și ceară scrise în limba sumeriană și conțin un text ce prezintă o serie de leacuri și unsori pe baza acestor produse.

În Egiptul antic se folosea multă miere și ceară de către preoți în cadrul diferitelor ritualuri.Albina, stilizată, era reprezentată în numeroase morminte și pe statui, ea fiind chiar simbolul regelui Egiptului de Jos din anul 3200 î.Hr. tot în Egipt, în urma examinării unor piramide s-a putut constata că egiptenii conservau fructele în miere, iar pentru îmbălsămarea cadavrelor, alături de alte substanțe, se folosea de asemenea mierea și ceara.

Menționate în papirusuri (Georg Ebers și Edwin Smith) ca medicamente, mierea și ceara, reprezintă surse importante de date pentru cunoașterea medicinei egiptene,autor: Dr bioch. Mateescu Cristina- ICDApicultura Bucuresti 3.Egiptenii foloseau creme pe bază de ceară, pentru protejarea pielii împotriva razelor soarelui.

Mitologia greacă admite că Jupiter a fost hrănit de albinele de pe muntele Ida, care au elaborat mierea în acest scop. În aceste regiuni, prima monedă cunoscută în lume, are gravată pe eaalbina ca simbol al hărniciei. Această monedă aparține civilizației din Efesul secolului IV î.Hr.

Plinius cel Bătrân, reputat enciclopedist roman, se ocupă pe larg de albine și produsele lor în lucrarea sa “Istoria natural”. Ca și alți învățați ai timpului prezintă numeroase și amănunțite utilizări ale cerii, fapt ce demonstrează că se cunoșteau modul de extracție, purificare și chiar de înălbire a cerii.

Înălbirea cerii se practica mai ales în Cartagina, unde produsul obținut a căpătat denumirea de “ceară punică”.

Mitologia nordică leagă de zeul Odin această substanță, cu care se prepară o băutură care avea virtutea de a transforma în poet pe orice muritor care ar fi băut-o – poate o reprezentare a dulceții poeziei.

În civilizația Indu apar de asemenea mierea și ceara folosite pentru compoziția produselor destinate vindecării bolnavilor și se atribuie Azwin-ilor, zeii Soarelui, descoperirea mierii. Foarte interesant este faptul că pe Krishna și Vishnu textele îi numesc frecvent Madhumaskha, nume derivat de la cel al albinei – poate ca o referire la hărnicia și la ordinea care îi caracterizează pe acești doi zei.

În Evul Mediu, albina a fost aleasă de nobili pentru a figura pe blazoanele lor, ca simbol al hărniciei și al ordinii; un astfel de exemplu este cel al lui Urbano al IV-lea.

Apicultura în Dacia. În ce ne privește, existența unei prime mărturii scrise privind apicultura la daci se datorează “părintelui istoriei” Herodot (485 – 421 î.Hr.). Acesta, voind să meargă în Sciția a aflat de la tracii de pe malul drept al fluviului Istru (Dunărea), că pământurile de dincolo de apă nu pot fi călcate cu ușurință din cauza mulțimii albinelor care nu dau nimănui îndemn să pătrundă pe acele meleaguri. Această informație trebuie luată în sensul unei mărturii privind răspândirea apiculturii în vechea Sciție.

Cercetările arheologice au demonstrat existența prisăcarilor încă din timpuri străvechi.Afirmația apare și în lucrarea Anabassis a marelui istoric grec Xenofon (430 – 355 î.Hr), care a scris: “hrana geților consta în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau preparat și foarte puțină carne, căci credința în Zalmoxes îi oprea”.

Debutul apiculturii ca baza empirica de sustinere a efectelor apiterapice pe teritoriul tarii noastre se pierde in negura timpurilor.Probele istorice foarte vechi (citate de numerosi autori:C.L.Hristea-1978; Fl.Bengescu- 1936; V.Tatomir-1979)atesta ca teritoriilor Romane au practicat cresterea albinelor.Cea mai veche mentiune istorica este aceea a lui Herodot (484 i.Hr.), care in Cartea a V-a relateaza faptul ca teritoriile Traciei de peste Istron (Dunare)sunt populate de albine,din a caror cauza calatorii prin aceste locuri sufera.Alte date despre intresu tracilor pentru miere sunt date de istorici (Polibius-200.d.Hr.; Strabon-69-19 d.Hr.; Claudius-211 i.Hr.).

Alt istoric antic (citat de E.Tarta-27/218)*cear fi relatat depre apicultura in zonele tracodacice este Claudius Aelianus (211-192 i.Hr.), in opera sa “Animalele”(cartea a 2-a).Acesta relateaza ca “am dintr-o lucrare ca exista albine in Scitia care nu se tem de frig.Si Scitii nu vand miere straina,doar miere prosusa in tara lor,cu stupii lor”.

Progresul essential al apiculturii in lume,deci si la noi,l-a constituit imbogatirea cunostintelor practice si teoretice asupra albinelor si a vietii lor,imbunatatirea stupilor modernni si a tehnologiei apicultuurii in general. Se poate afirma(Marza si colab)ca primele incercari de organizare profesionala a picultorilor din Romania se situeaza in jurul anilor 1860,in toate provincial tarii,in special in Moldova,desi prima atestare documentara a crearii unei societati profesionale de apicultora vine din Banat in 1872.Preocuparea unei activitati organizate a condus la crearea in 1957 a Asociatiei Crescatorilor de Albine (ACA) din Romania, numarul membrilor acesteia crescand continuu,fiind creat si Combinatul Apicol al Asociatiei cu peste 180 centre de aprovizionare (28/461).

In Orient,mierea este utilizata din timpuri stravechi pe scara larga ca aliment nutritiv dar si ca medicament,in scopuri terapeutice si farmacologice,mai ales in medicina budista Indiana si in farmacologia si medicina traditonala chineza.

In Japonia, utilizarea mierii a fost adoptata dupa perioada Nara(jumatatea sec.8),in prezent acest produs alstupului fiind inclus in farmacopeea japoneza.Studiile farmacologice modern asupara mierii au inceput cu un studio clinic de nutritie (Takeo Wabima) in anii’40.S-a putut arata prin acest studio clinic ca anemia si diareea provocata la copii alimentati cu biberon pot fi contracarate adaugand laptelui de vaca sau capra o anume cantitate de miere.In farmacopeele chineza si japoneza se arata ca mierea poate fi utilizata nu numai prin aport intern,dar si extern prin cataplasma. Domeniile de aplicare sunt numerose si cuprind 15 grupe nosologice caracterizate dupa criteriile traditionale chineze in raport de cele 5 “gusturi” armonizate: dulce, amar, acru, salciu, sarat.

O veche farmacopee chineza “Shin-No-Honzo-Kyo” afirma ca mierea este un medicament superior,cu proprietati medicinale “de dulce si uniformizate” de dezintoxicare,de indepartare a unei largi gamme de maladii,compatibila cu oricare alt medicament,fiinf citata pentru reintinerirea si longevitatea.O alta a framacopee “Shokurio-Honzi”-din timpul dinastiei Tang-explica clar mierea vindeca dintele bolnav si omoara vieremele intestinali.In sfarsit,o alta farmacopee de la dinastia Tan “Yakusei-Honzo” arata ca se reface tenul sanatos prin consumul constant de miere.

In contextul medicine orientale s-au clasificat toate alimentele si medicamentele natural din 5 grupe de gusturi mentionate.

Asa cum rezulta si din “Shin-No-Honzo-Kyo”,mierea este prezentata ca un medicament superior in categoria “dulciului si uniformitatii”.Acesta traditie s-a pastrat,deoarece mierea apartine unui grup de medicamente care produc modificari nedorite.Deci in conditia unui consum regulat de miere,acesta actioneaza si ca un medicament (nu numai ca un aliment)de sanatate,pentru reintinerire si longevitatea a organismului nostrum,alatri de celelalte produse ale stupului.

Fig.2

Bine ati venit in lumea Apiterapiei!

CAPITOLUL II .

2. Introducere; definitie; generalitati:

Apiterapia este terapia traditionala care foloseste Mierea, polenul, ceara, laptisorul de matca, propolisul si veninul albinelor, dar si alte produse ce tin de stup, in vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.

2.2 Avantaje

este o terapie naturista;

calitatile produselor au un efect nutritive excelent;

au efecte sigure curative si profilactice

 produsele apicole au o capacitate rara de a realiza sinergia de prezenta si de actiune a tuturor substantelor si a principiilor active necesare scopului terapeutic urmarit

 produsele apicole au o sfera larga de indicatii, recomandari si aplicatii

se administreaza si se aplica usor

nu au efecte secundare, contraindicatii sau incompatibilitati majore

costul de aplicare ste redus comparativ cu alte metode de tratament
2.3. Dezavantaje

reacti alergice la unele din produsele apicole care se pot termina cu soc anafilactic sau moarte in cazul(veninului de albine);

2.4. Clasificare

Produsela apicole se impart in:

2.1.Mierea de albine

Este produsa de albine pornind de la nectarul din flori sau de la alte surse naturale, precum polenul sau mielat-ul,pe care le transforma si apoi le depoziteaza in celulele fagurelui,de unde o culeg apicultori.

Clasificare:

Dupa provenienta:

-miere de flori;

-miere de mana

După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:

– miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)

– miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

După modul de obținere:

– în faguri (se livrează în faguri),

– scursă liber din faguri , Figura 2: Mierea de albine

– extrasă cu ajutorul centrifugii ,

– obținută prin presarea fagurilor ,

– topită (fagurii sunt încălziți).

După consistență:

– lichidă (fluidă),

– cristalizată (zaharisită).

După culoare: – incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.

Compozitia chimica mierii:

Constituenti majori: glucoza. Fructoza, apa

Figura 3:Albina lucratoare

Tabel 1: Cantitatea medie (%) a constituenților majori ai mierii, conform rezultatelor studiilorefectuate în patru țări, printre care s-a aflat și România. Coloana "interval" cuprinde valori individuale de la cele mai mici la cele mai mari, pentru 1063 de tipuri de miere studiate.

Constituenti minori:

-fermentati

-saruri minerale

-vitamine

Utilizari:

Mierea este foarte des folosită în alimentație, în bucătărie sau ca medicament, fiind de medicina populară foarte apreciată. De asemenea are importante aplicații în alimentația artificială, în alimentația pre- și post-operatorie, în pediatrie și ginecologie.

2.2.POLENUL

Polenul (din latină pollen) este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și ca o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. Polenul și mierea sunt singurele resurse alimentare care s-au descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauză polenul este considerat ca „aliment complet”.

2.3.PROPOLISUL : Compozitie chimica:

Polenul conține substanțe indispensabile vieții ca:

-aminoacizi

-grasimi

-viatamine

Polenul mai conține:

minerale importante, ca fierul și magneziul

numeroase microelemente

multa lecitină și în special acizi nucleic

In tabelul 2 va fi prezenta constituenti nutritive ai polenului

Constituenti(g/100g)nutritive ai polenului

Tabel 2.

Utilizari:

-afectiuni ale aparatului respirator,digestiv,uro-genital,anemie hipocroma,tulburari neuro endocrine,patologia cardio-vasculara,stomatologie,tratarea adenomului de prostate,firigiditatea la femei

Figura 4: Propolis

Cuvântul propolis vine din limba greacă și înseamnă „partea dinaintea cetății”. Învățații greci l-au denumit așa observând cum își construiesc albinele stupul și ajungând la concluzia că această substanță joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

Compozitie chimica:

Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente – cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor.

Compoziția chimică reprezintă un amestec de substanțe, în special: derivații flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv și Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenți, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, stronțiu), substanțe antibiotice, rășini, acizi aromatici, acizi. Compoziția propolisului variază în funcție de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conține 55% rășini și balsamuri, 30% ceruri și 10% uleiuri eterice, proporții care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis.

In tabelul 3 va fi prezentata activitatea anti microbiana a propolisului

Tabel.3.Activitatea antimicrobiana a propolisului

Utilizari:

-diabetologie,tratamentul cirozei hepatice,afectiuni ale tractului digestive,tratarea giardiozei,afectiuni ale aparatului digestive,cancerologie,boli cardi-vasculare,dermatologie,piodermite,tuberculoze ale pieli,stomatologie,oftalmologie

2.4.Veninul de albine

Figura 5:Veninul de albina

Sau apitoxina este veninul secretat de lucrătoarele mai multor specii de albine. Apitoxina este substanța care rămâne după ce partea volatilă a veninului de albine dispare în contact cu aerul. Apitoxina este folosită ca mijloc de apărare împotriva prădătorilor și în luptele interne din roi.

Compozitie chimica:

Veninul de albină este o substanță complexă. Elementul cel mai activ este o substanță alcalină formată dintr-un amestec de proteine: polipeptid citotoxic melitina.

In tabelul 4. va fi prezentate actiune si factori de actiune ai veninului de albini

Actiunea si factori de actiune ai veninului de albine

Utilizari:-afectiuni reumatice,poliartrita,spondiloza,ulcerate trofice,astmul bronsic,sindromul dureros,afectiuni oftalmice,inflitrati durerose,vasculopatii chirurgicale,boli de ficat,rinichi,infectioase

2.6.LAPTISORUL DE MATCA

Lăptișorul de matcă este o secreție produsă de albine care este utilizată pentru a hrăni reginele, atât adulte cât și în stadiul de larvă.

Este secretat în glandele albinelor lucrătoare, și folosit pentru a hrăni toate larvele din colonie.

Compozitie chimica:

Lăptișorul de matcă reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale, iar efectele sale asupra corpului uman sunt mai mult decât benefice.

Este format din acizi aminati si vitamine.

Figura 6: Laptisor de matca

In tabelul 5 va fi prezentat compozitia laptisorului de matca

Compozitia laptisorului de matca(%) (dupa M.mary,1981)

Tabel nr.1

Utilizari:

-intesificare circulatiei sanguine,actiune disipativa si antitumorala,actiune suplimentara energetic in maladiile cornice cu anoroxie,actiune contra oboseli,diminuare anxietatii,actiune hipolipemica si in diabet,actiune asupra greutati corporale.

2.7. Apilarnilul

Figura 7: Apilarnilul

6.APILARNILUL.  Este un produs apicol natural, obținut din larvele de trântor care constituie materia primă principală. Acestea la vârsta de 7 zile sunt recoltate integral obținându-se astfel apilarnilul.

Compozitie chimica: apilarnilul este foarte complex si se aseamana cu laptisorul de matca, insa mai contine si pastura, miere sau propolis.

In tabelul 6 va fi prezentate elementele chimice si vitamine in Apilarnil

Elemente chimice (mg%)si vitamine in apilarnil

Tabel nr.2

Utilizari:

-fortifica oraganismul,intariror in starile de covalescenta,in cazurile de imbatranire precoce,nervosa astenica,performatile cognitive,astenie generala,tulburari de libidou

2.7. CEARA DE ALBINE

Figura 8:Ceara de albine

Ceara de albine este un produs fabricat de albino,secretile hipodermica transudata a albinei fiind materialul din care ea isi construiete fagurii cu celule hexagonale.

Compozitie chimica:

Ceara albinelor aparține unei mari familii chimice, cea a cerilor, care sunt corpuri grase, lipide, de diverse origini : animale, vegetale sau minerale. Toate cerile au proprietăți chimice apropiate. În compoziția lor nu intră decât carbon, hidrogen și oxigen. Sunt corpuri foarte stabile, existente într-un număr considerabil de varietăți.

Ceara albinelor este constituită în esență, din esterii unui acid gras cu un alcool cu greutate moleculară ridicată ; ea mai conține hidrocarburi saturate, acizi liberi, alcooli liberi și apă.

În principal ceara este deci formată din combinarea unor acizi grași ca acidul palmitic, acidul cerotic, etc. cu alcooli din care cel mai important este miricilul.
Hidrocarburile sunt în special hidrocarburi saturate având între douăzeci și cinci și cincizeci de atomi de carbon.

Ceara de albine este insolubilă în apă și mai mult sau mai puțin solubilă în diverși solvenți organici. Cel mai bun este benzenul

(mai mult de 100 g ceară pentru 100 g benzen, la 45°C). După benzen urmează esența de terebentină. Alcoolul la cald nu dizolvă decât foarte greu ceara dar, în schimb, o separă foarte bine de propolis care este foarte solubil în alcool.

Punctul de topire al cerii pure este de 64°C +/- 0,9°C. Pentru ceara nepurificată, variația punctului de topire este destul de importantă, minima fiind de 62°C, iar maxima de 65°C.

Punctul de solidificare este diferit de punctul de topire ; pentru ceara pură el este de 63°C +/- 0,9°C. Masa volumică este de 927 kg/m3 minimum și 970 kg/m3 maximum (media : 953kg/m3) la 15°C.

Utilizari:

-stimuleaza secretia salivara si gastric,favorizeaza albirea dintilor,indeparteaza tartrul si amelioreaza starea gingiilor in paradontoza,arsurii,ulcerati pielii.

Conservarea

In zilele noastre, alimentele sanatoase au ajuns sa fie din ce in ce mai cautate. Eco, bio, natural,organic sunt concepte care au ajuns adevarate trenduri. Dupa ce oamenii s-au lamurit de faptul ca orice substante chimice puse in alimente si bauturi dauneaza sanatatii, au inceput sa caute solutii. Iar orientarea spre produsele naturale a venit in mod firesc. In acest context, produsele apicole au fost redescoperite, pur si simplu, in ultima perioada. Calitatile lor au fost reevaluate – mai mult, cercetarile recente au demonstrat ca acestea sunt mai multe decat stiam. 

Totusi, nu orice produs apicol este 100% sanatos. Conteaza foarte mult calitatea culturilor din care si-au luat albinele ingredientele, prin urmare, daca este sau nu bio, conteaza puritatea produsului si, nu in ultimul rand, conteaza modul de depozitare al acestuia. 

Odinioara, cunosteam multe produse ale stupului sub forme mai mult sau mai putin procesate, ca de exemplu polenul uscat sau laptisorul de matca liofilizat. Astazi avem posibilitatea de a ne procura produse apicole pure si crude, in starea lor naturala, care sunt mult mai benefice, caci isi pastreaza toate principiile active. Polenul crud, pastura, laptisorul de matca crud sunt adevarate alimente-minune.
Este insa foarte important sa stim cum sa depozitam aceste alimente, dupa ce le-am cumparat. In primul rand, trebuie sa fim atenti de unde le cumparam. Unele dintre ele trebuie tinute, de la recoltare pana la consum, la frigider sau la congelator. Prin urmare, le vom cumpara doar din acele magazine care sunt dotate pentru a le pastra in mod corespunzator. Desigur, le putem cumpara si online, deoarece ele rezista pe durata transportului. Rezista si la temperatura camerei, dar nu mai mult de 1-2 saptamani. Ideea este ca, odata ce le primim sau ajungem acasa cu ele, sa le depozitam la rece. Dupa aceea, vom consuma, de la frigider, cantitatea recomandata zilnic.

Laptisorul de matca, de pilda, se depoziteaza la rece, la frigider, la o temperatura de 2 pana la 6 grade Celsius. Pentru consum, el poate fi amestecat cu miere. In acest caz, nu mai este nevoie sa-l tinem la rece, deoarece mierea este antiseptica si il protejeaza. Totusi, trebuie sa tinem cont de cantitati: 10 g de laptisor de matca le vom amesteca cu cel putin 500 g de miere. Este nevoie de aceasta proportie, de acest raport pentru ca mierea sa il poata conserva in deplina siguranta. Laptisorul de matca e util nu doar pentru sanatate (imunitate, memorie, raceli si gripe etc.), ci si pentru ingrijire si frumusete (poate fi adaugat in sampon sau poate fi integrat intr-o masca pentru par cu galbenus de ou). El are deja, in cadrul ambalajului, o lingurita cu care il putem portiona in doza zilnica dorita.

Fig.9
Polenul crud (monoflor sau poliflor) se tine, chiar de la recoltare, la congelator. Deoarece nu contine aproape deloc apa, el nu ingheata, astfel ca nu are nevoie de dezghetare. Se consuma 1-2 lingurite pe zi – acestea se iau direct din congelator. Durata recomandata pentru o cura de polen este de 7 saptamani.
Mierea se tine la temperatura camerei, dar niciodata in lumina directa a soarelui. La peste 40 de grade Celsius, ea isi pierde din calitati. Acesta este si motivul pentru care niciodata nu vom pune miere in ceaiul, laptele sau cafeaua fierbinte – asteptam intai ca temperatura bauturii sa scada sub 40 de grade si abia apoi punem mierea.

Conservarea propolisului nu pune, nici o problemă deosebită.

Propolisul se ambalează în pungi de plastic etanșe, pentru a se păstra astfel principiile active ale propolisului, așezate în lădițe de lemn căptușite cu hârtie. Pe fiecare lădiță, care conține propolis, se lipește o etichetă ce cuprinde numele și adresa producătorului, caracterizarea propolisului după sursa de proveniența, perioada de recoltare și  greutatea brută și netă.

Apilarnilul recoltat se depozitează în recipiente de plastic alimentar, de capacitate mică. Temperatura de conservare a produsului este între -5 și -20°C.

Conservarea ceri de albini

Fagurii de rezerva se pot tine in corpuri ME sau Dadant, asezate in stive de cate 8-10 corpuri, in aer liber, prevazute cu panza de sarma jos, la primul corp si sus, peste ultimul corp, pentru a asigura o permanenta ventilatie. Stivele vor fi asezate pe capre de lemn la inaltimea de 30-40 cm de la pamant si adapostite contra ploilor.

Figura 10: Faguri de albine

Fagurii vechi, retinuti dupa recoltarea mierii, sunt expusi distrugerii gaselnitei daca nu reusim sa-i topim imediat. Daca nu reusim sa topim imediat ceara, se recomanda acoperirea fagurilor cu o folie de polietilena sau introducerea lor intr-un sac de material plastic, expunandu-se pe un strat de tabla soarelui fierbinte de vara. In decurs de 10 minute fagurii se desprind de pe sarme, ramele se curata imediat, iar fagurii se comprima cu mainile formand bile rotunde pe care, dupa comprimare, le vom pastra pana toamna tarziu, cand ne vom face timp pentru a extrage ceara.

Fig.11.

CAPITOLUL III

3.Substantele active din produsele stupului: Formulare:

3.1.Mierea de albine

Principalele substante active ale mieri sunt:

Substante zaharoase:glucidele si dextrinele

Substante nezaharoase in cantitati mici,aproximativ 1% din miere,si au importanta in ceea ce priveste specificitatea acestui produs.

Dintre cele mai importante sunt fermenti.

Sarurile minerale din mierea de albini variaza in limite foarte largi datorita multor factori,(natura materi prime si gradul de impurificare al acesteia,conditiile climatic,modul de extractive,prelucrarea,etc)

Elementeleminerale:sodiu,potasiu,fosfor,magneziu,cupru,aluminiu,mangan,fier,clor,sulf,siliciu;

Microelemente:beriliu,galiu,vanadium,zirconium,titan,nichel,staniu,plumb,argint.Continutul de microelemente ale mierii este similar cu cel al sangelui uman,ceea ce face ca sa fie mai usor de asimilat de catre organism.

Vitamine:

-hidrosolubile:vitamina B1(tiamina),vitamina B2(riboflavin),viatmina B6(piridoxina),vitamina PP(niacin),vitamina H(biotina),vitamina B12(cianocobalamina),vitamina C(acid ascorbic),acis pantotenic,acid folic,rutina;

-liposolubile:provitaminele A,vitamina K;

3.2.Polenul

Polenul conține cea mai bogată sursă în vitamine, minerale, proteine, aminoacizi, hormoni, enzime și grăsimi, cât și antibiotice naturale. Majoritatea vitaminelor din polen există în proporție perfectă.

În polen, există de la 5000 la 9000 de micrograme de carotenoide active, care se transformă în vitamina A, în corp. Carotenoidele sunt valabile în proporție de 5-150 mg per gram. Polenul este de 20 de ori mai bogat în carotene decât morcovii.

Într-un gram de polen, găsim: 9,2 mg de vitamina B1, 18,5 mg vitamina B2, 5 mg vitamina B6, 200 mg acid nicotinic, 28 mg acid pantotenic și 5 mg acid folic. Aceste cantități ar trebui să crească cu 20-25 % în polenul uscat.

Toate formele de polen conțin cantități mai mari de vitamina B1, B2, E decât fructele, afine și legume verzi.

Polenul conține mai multe proteine față de carnea de oaie, ouă, brânză.

Cât despre aminoacizi, polenul conține majoritatea indispensabilă dietei zilnice, care nu poate fi sintetizată în sistemul nostru. 35 g de polen, zilnic, pot oferi toate cerințele proteice ale organismului. Un gram de polen proaspăt conține între 7 și 15 mg vitamina C.

Deși vitamina K nu există în polenul mixt, se regăsește în polenul fermentat – fagure. În timp ce polenul obișnuit se degradează în timp, fagurele adună polenul proaspăt și reține toate valorile nutriționale chiar și mai mult de doi ani.

3.3. Propolisul

Propolisul este constituit din urmatoarele elemente chimice:

Zinc;.

Fier;

Magneziu;

Silicon;

Cupru;

Vitamina A;

Vitamina B1;

Vitamina B2;

Vitamina B3;

Vitamina E;

Flavonoide (vitamina P);

3.4.Veninul de albine

Veninul de albine contine 18 subtante active impartite in trei grupe:

1.Amine vasoactive:

Histamine

Dopamine

Serotonina

Norepinefrina

Aceticolina

2.Proteine si peptide toxice:

Melitina

Apamina

MCD-peptid

Minimina

Kinina

Antigen 5

3.Enzime:

Fosfolipaza A

Fosfolopaza B

Hialuronidaza

Fosfotaza acida

Esteraza

Glucidazele

Glicil prolin amidaza

3.15.Laptisorul de matca

Specialiștii au studiat compoziția acestui elixir și au constatat că acesta conține cei mai importanți nutrienți dăruiți omului de natură:

-Acetilcolina, o substanță care deține un rol important în transmiterea influxului nervos, atât în sistemul nervos central, cât și în cel periferic. De aceea, curele intensive cu lăptișor de matcă au efecte extraordinare asupra sistemului nervos.
– Un fapt mai puțin cunoscut este că lăptișorul de matcă este mai bogat în complexul de vitamine- respectiv B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12- decât drojdia de bere. Dintre acestea, cea mai importantă este vitamina B5(acidul Pantotenic), care acționează benefic asupra sistemului nervos și a glandelor suprarenale; de aceea, B5 a primit și numele de „Vitamina antistres”.

– Lăptișorul de matcă mai conține: 15% zahăr, 6% lipide, 12-13% proteine, alcătuite din 17-20 de aminoacizi esențiali, necesari pentru buna funcționare a organismului, precum și minerale și colagen, o substanță care protejează tinerețea tegumentului, a părului și a unghiilor.

– 10 HDA, o substanță activă importantă, care-l trece în categoria superalimentelor. Aceasta combate bacteriile, ciupercile și virușii. Printre substanțele active, lăptișorul de matcă mai conține hormoni și fermenți.

3.16.Apilarnilul

Substantele active se impart in trei grupe:

1.Aminoacizi:

Leucina

Fenillalanina

Valina

Acid aminoizobutiric

Triptofan

Tirozina

Alanina

Glicina

Serina

Acid aspartic

Cvitrulina

Arginina

Asparagina

Lizina

Histidina

Oritina

Cisteina-cisteina

2.Microelemente

Calciu;

Magneziu;

Fosfor;

Fier;

Cupru;

Mangan;

Zinc;

Sodiu;

Potasiu;

3.Vitamine:

Vitamina A;

Betacaroten;

Xantofilina;

Vitamina B1;

Vitamina B2;

Vitamina PP;

Colina;

3.7.Ceara de albine:

Substante active:

Esteri

Alcooli superiori cu acizi certilici si acid palmitic

Acizi grasi liberi

Hidrocarburi

Subtante colorate

Lactona

Glucide:pentosanul,heptocosanul,nonacosanul,hentricosanul,melena

Vitamine liposolubile

CAPITOLUL IV

4. Farmacoloterapia produselor stupului

Figura 10:Albina

4.1.Farmacologia mieri de albine:

Unul din motivele pretului scazut al mierii il constituie faptul ca, in toata lumea, mierea este cunoascuta mai mult ca aliment si mai putin camedicament . Comunitatile medicale contemporane din intreaga lume sfatuiesc insa populatia sa inlocuiasca alimentele rafinate, precum zaharul, numit de nutritionisti "otrava alba", cumierea de albine.Mierea este insa un aliment cu proprietati medicamentoase recunoscute, putand fi consumata de batrani, copii, sportivi, oameni care lucreaza noaptea:

fie ca laxativ,

fie ca terapie complementara,

fie ca aliment energizant, in cazurile de surmenaj, oboseala, neurastenie, boli de inima etc.

Cei care sufera de insomnii, daca iau seara la culcare 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn linistit, tulburarile somnului datorandu-se in mare parte digestiei grele, unor procese de infectii latente sau active ce se fac in intestine sau in organism, provocand o stare de neliniste care turbura somnul. In bolile de ficat, mierea este recomandata intrucat mareste proportia de glicogen, fortificand organismul impotriva infectiilor. Este recomandata chiar si in diabetul incipient, insa in cantitati foarte mici, inlocuind zaharul folosit in alimentatia curenta. In otravirile cu ciuperci mierea este salutara, prin inghitirea unei mari cantitati de apa saturata cu miere, inlocuind glucoza din organism distrusa de otrava continuta de ciuperca. In clinici mierea este inlocuita cu glucoza pura, care se da in acelasi scop. In amestec cu untura de peste mierea poate fi folosita in tratarea ranilor. Una dintre enzimele prezente in miere – peroxidul de hidrogen – actinoneaza impotriva microbilor, protejand mierea de la depreciere si facand din miere un excelent pansament pentru ranile oamenilor (prevenind infectarea, hranind celulele vii si vindecand rana).

Principalele proprietati farmacologice ale mieri:

antibacterian (osmolaritatea ridicata, bioflavonoidele si unele enzime prezente in miere = conditii vitrege pentru bacterii);

antibiotic si antimicrobian (cu un spectru destul de larg);

antioxidant (oxidarea scazuta in alimente inseamna o nutritie si o sanatate mai buna);

anti-carii (mierea hraneste gingiile si ajuta la o mai buna hranire a dintilor);

antiinflamator (contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii);

biostimulator (furnizeaza cea mai buna energie pentru celulele vii, imbunatateste apetitul, ajuta la absorptia fierului, furnizeaza energie pentru maduva osoasa, ficat si splina, stimuleaza productia de bila a ficatului);

calmant (calmeaza sistemul nervos);

depurativ (ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului si mecanismele energetice ale ficatului – in special mierea de salcam);

emoilent (datorita capacitatii de atragere a apei);

energetic (carbohidratii din miere ard usor);

emulsionant al grasimilor (datorita acizilor continuti);

imunostimulant (furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din sange);

laxativ (regleaza flora intestinului gros, ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze bine);

nutritiv (carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjuctiv);

protistocid (antibacterian);

regenerativ (mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale tesutului conjuctiv);

stimulent (bioflavonoidele prezente in miere stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare);

tonicardiac (mierea este cea mai buna energie pentru muschi, inclusiv pentru inima);

vindeca plagile (previne si vindeca infectiile prin formarea unei bariere vascoase pentru pierderea lichidiana si invazia plagii de catre bacterii, contine enzime ce ajuta la vindecare si promoveaza formarea tesutului).

Mierea ca remediu si tonic:

Mierea este un remediu efficient in diferite boli interne si ale pieli un excelent tonic pentru copii,covalescenti,pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravid.Luind in mod regulat miere cate o lingurita dimineata,cu ora inainte de micul dejun;o lingurita la doua ore dupa masa de pranz si o lingurita dupa cina se normalizeaza tensiunea arterial si digestia,reduce cantitatea de acid gastric.In cazul colitelor si gastritelor,mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.Produsele apicole mierea,laptisorul de matca,polenul,propolisul,veninul de albine si ceara contribuie la intarirea organismului,astfel incat persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.

In general.mierea este indicate in:

alimentatia dietetic a copilor;

tratamentul bronsitelor cornice,in special cele alergice(aerosoli cu miere);

tratamentul artrozelor reactive(tratamentul asociat cu veninul de albine,aplicat local,in cadruul unor sedinte de fizioterapie);

afectiunile cardiac(mierea cardiotonic);

afectiuni reumatismale;

afectiuni ale ficatului;

insomnia;

afectiuni ale cailor respiratori;

senilitate;

4.2 Farmacologia polenului:

Polenul este utilizat in tratamentul si prevenirea multuor afectiuni, de la artrita si alergi,la depresie si oboseala.Numeroase persoane care fac mult sport se bazeaza pe polen pentru a-si creste energia si rezistenta.Se afirma ca el are efecte benefice si asupra sistemului de reproducere.Se crede ca polenurile care intra in compozitia polenului recoltat de la albine au un effect desensibilizant asupra sistemului imunitar.Cu alte cuvinte,este posibil ca unele persoane sa fie sensibile la anumite polenuri care se gasesc in concentratii foarte mici in polenul pe care il recolteaza albinele.Cand acestea persoane iau polenul,sistemul imunitar incepe sa se desensibilizeze fata de acestea,pana in punctual in care pot tolera aceste polenuri cu mai putine reactii alergice.In esenta,polenul are effect homeopatic.

Principalele proprietati farmacologice ale polenului:

afrodiziac;

anabolizant biologic;

antibacterian;

antidepresiv;

antiinflamator;

antiparazitar;

antipiretic;

antitoxic;

biostimulator;

dietetic;

antianemic;

diminueaza hemoragia,scade colesterolul,amelioreaza functile cerebrale,gastrice,ale instinului gros,functile hepatice,sexual,ale tiroidei;

intervine in procesul de crestere,in procesul nasteri,amelioreaza structura pieli,intinereste minte,creierul si viata emotional,intareste capilarele sanguine,inima,sistemul imunitar;

euforizant;

tonic general;

Indicati terapeutice ale polenului:

carente proteice de orice natura;

afectiuni hepatice cornice;

gastrita cronica,ulcer gastric si duodenal;

enterocolite,dispepsie,sindroame diareice;

colon iritabil,reglerea tranzitului intestinal;

dieta pacientilor cu afectiuni cardiovasculare;

este hipocolesterolemiant;

fragilitate capilara,boala varicoasa,boala hemoroidala;

hipertrofie benigna de prostate;

disfuncti sexual masculine;

menopauza;

osteoporoza de tip II;

tulburari de memorie;

dermatologie;

alergii;

anemii;

oncologie;

4.3. Farmacologia propolisului

Propolisul un alt miracol al nature,este foarte popular in industria produselor natural din Europa.Albinele aduna propolisul din muguri si scoarta anumitor copaci si o cara in stup,unde sunt intampinate de alte albine lucratoare care le ajuta sa descarce acest material pretios.albinele lucratoare aduga secretii ale glandelor salivare sic era,apoi intend produsul rezultat pe peretii stupului,de la intrare si pana la fiecare celula de figure in partea.De aceea,propolisul este numit si “lipiciul albinelor”.Dar propolisul din interiorul stupului de aline face mai mult decat sa lipesca peretii.Cercetatorii au descoperit ca in realitate propolisul previne aparitia bolilor in coloniea de albini prin inhibarea dezvoltari microbilor,cum sunt bacteriile,virusurile si fungi.Intrand si iesind dinstup,albinele se ating de propolis,care actioneaza ca un decontaminant instantaneu.In inetriorul si exteriorul stupului,inclusive interiorul celulelor de figure in care matca isi depune ouale,totul este acoperit cu un strat subtire de propolis.Traducerea greaca a cuvantului propolis insemna “in apararea orasului”.Propolisul este unul din tre cei mai puternici agenti antimicrobieni pe care ii pot folosi oamenii.Hipocrate,grecul considerat ca fiind primul medic “modern”,a fost unul dintre primii care a recomandt propolisul.

Principalele proprietati farmacologice ale propolisului:

antiinflamatoare si analgezica

antialergica

antivirala(pe HVS1,virusuri gripale,virusul stomatitei veziculoase,vaccine)

antibacteriana(pe germeni gram-pozitiv si negative,bacilul Koch,in infectile cu Staphilococcus aureus multirezistent)

antioxidanta

cicatrizanta

mucolitica

de stimulare a imunitati celulare

hepatoprotectoare

hipocolesterolemianta

Propolisul este indicat in:

neurologie si psihiatrie

actiune complexa cicatrizanta,antivirala,antimicotica si antibacteriana

stomatologie

afectiuni dermatologiece:arsuri si plagii;

afectiuni ORL;

oftalmologie

urologie si ginecologie

candidoze

infecti gripale

boala canceroasa

prevenirea formelor de arteroscleroza

bronsite,boli respiratori

boli digestive si hepatice

diabet zaharat

arsuri,eczema,cosuri,acne,abcese.ulcer de piele,ulcer varicose,escoratii,julituri

4.4. Farmacologia Apilarninului

Indicațiile apilarnilului

Apilarnilul are compoziție și proprietăți asemănătoare cu cele ale lăptișorului de matcă. Ca rezultat, indicațiile lor sunt aproape identice.

Totuși sunt câteva diferențe în special în ariile genitale, sexuale și endocrine produse de bogăția apilarnilului în hormoni de tip masculin.

Mai jos sunt câteva grupe de indicații :

Apilarnil pentru nutriția albinelor și a animalelor

Substanțele simple prezente în apilarnil pot hrăni toate tipurile de animale (mamifere, păsări, insecte, pești etc.)

Apilarnil pentru oameni sănătoși

Apilarnilul este în primul rând un produs natural foarte bogat în elemente nutritive, vitamine și hormoni sexuali; pentru a preveni potențialele boli, mulți oameni folosesc apilarnilul într-un mod preventiv (profilactic).

Apilarnil pentru oameni bolnavi

Bolnavii necesită elemente nutritive, vitamine, enzime, compuși activi farmacologic etc. de calitate superioară decât pentru persoanele sănătoase, deoarece organismul lor este de obicei sărăcit în aceste substanțe și\sau în bioenergie.
Apilarnilul are o compoziție relativ simplă și ușor digerabilă; persoanele bolnave nu au suficientă energie, astfel că dându-le un aliment care poate reduce cererea din "puterea" lor digestivă poate fi foarte benefic, în special în cazurile foarte severe (come, accidentați, după operații chirurgicale etc.)

În cartea sa " Apilarnilul, Sănătatea, Puterea, Longevitatea" (1990), re-descoperitorul acestui excelent produs, Dl. Nicolae Ilieșiu a inclus cercetările efectuate în câteva clinici și spitale din România .Ca o sinteză a acestor studii, iată câteva dintre principalele indicații ale apilarnilului pentru persoanele bolnave :

Anorexie 
Lipsa apetitului din diverse cauze.

Hipoproteinemie
Scăderea nivelului proteinelor din sânge care poate conduce la multe feluri de afecțiuni metabolice, ale sistemului nervos, endocrin etc.
Fiecare celulă vie are nevoie de diferite proteine pentru a funcționa corespunzător și pentru a se reproduce, într-un mod sănătos

Boli metabolice

ca diabetul, obezitatea, guta.
Diminuarea masei musculare

în special la bărbați.
Oboseală, astenie de diferite grade, astenia la vârstnici, sindrom de oboseală cronică
Epuizare psihică, convalescență
Îmbătrânire prematură: Depresie mentală și emoțională la vârstnici
În general, apilarnilul împreună cu alte produse apicole ca mierea, polenul și păstura sunt foarte folositoare în tratamentul unor tipuri diferite de afecțiuni cum ar fi :
Boli ale stomacului, ficatului (tractul digestiv)
Afecțiuni ale sistemului nervos
Nervozitate
Slăbirea memoriei, tulburări mentale
Afecțiuni neuro-psiho-motrice la copii
insomnie
Afecțiunile aparatului respirator
Insuficiență dermică
Afecțiuni ale sferei genitale

legate de scăderea hormonilor, vitaminelor, mineralelor necesare pentru buna dezvoltare și funcționare a acestor organe.

Impotență sexuală (apilarnilul este comparabil cu Viagra, dar față de aceasta are avantajul că este un produs natural fără reacții adverse sau riscuri).
Spermatogeneză scăzută.

Erecție insuficientă

Durată scurtă a actului sexual la bărbați.

Afecțiunile sistemului endocrin

Slăbiciunea hipofizei și a glandelor suprarenal

Sindrom premenstrual

Sindrom climacteric

Afecțiunile sistemului imun

Slăbiciunea sistemului imun

Gripă
infecții

 Indicațiile apilarnilului

Apilarnilul este indicat să fie administrat atât intern cât și local, pe cale externă.

 Intern

Pentru aria buco – faringiană:
Singur sau combinat cu alte produse naturale;
Brut, poate fi folosit local pentru tratarea afecțiunilor cavității bucale, ca sângerări ale gingiilor.

Forme farmacologice pentru aria buco – faringiană:
Soluții
Suspensii
Aerosoli
Spălături (apă de gură)
Tablete
Ciocolată cu apilarnil liofilizat (în special pentru copii)
Gargară

Pentru aria gastro-intestinală:
Brut, singur sau combinat cu miere, plante, alte remedii naturale;
Soluții tonice (întăritoare) și siropuri; aceste produse pot fi păstrate de asemenea în mici fiole pentru băut (de exemplu 10 ml fiecare);

Ca produs suplimentar sau medical:

Tablete;
Apilarnil liofilizat;
Apilarnil liofilizat în miere;
Apilarnil liofilizat în miere + polen + lăptișor de matcă;
Extracte alcoolice;
Ciocolată cu apilarnil liofilizat (pentru copii).

Pentru zona genitală la femei:
Tablete vaginale;
Supozitoare vaginale.

 Extern

Pentru afecțiuni oftalmice:
În soluții oculare (picături)
Ca unguent, pentru afecțiunile pleoapelor

Pentru afecțiuni ale nasului:
Instilații
Picături
Spray
Aerosoli
Inhalații
Spălături (lavaj) cu soluții diluate.

Pentru afecțiuni ale urechilor

Sub formă de instilații auriculare, spălături auriculare etc., se pot folosi următoarele tipuri de preparate:
soluții
suspensii
unguente
pudre
supozitoare

Pentru piele:
pentru îngrijirea pielii : creme, loțiuni, șampoane.

pentru afecțiuni ale pielii (dermatoze, arsuri, răni, ulcere varicoase cronice), singur sau în combinație cu alte remedii (compuși); iată câteva forme farmaceutice care pot fi utilizate: comprese umede, loțiuni, unguente,
spray.

Apilarnilul, compus activ în produsele cosmetice:
Amestec cu miere, lăptișor de matcă, polen etc., folosit în măști cosmetice;
Creme, emulsii, loțiuni, șampoane etc.

4.5.1. Farmacologia veninului de albine

Veninul de albine este o substanță organică foarte complexă. În aparență, este un lichid clar și apos, dar pe lângă apă (88%) conține glucoză, fructoză, proteine toxice, lipide, săruri minerale și acizi organici. Medicina modernă a pus la punct metode diferite de folosire a veninului de albine: de la injectarea lui, după ce a fost purificat, până la aplicarea lui sub formă de unguente. Iată și câteva dintre afecțiunile tratate cu succes de acest leac!

Principalele proprietati farmacologice ale veninului de albine:

antiinflamatoare

antibacteriene

antireumatice

stimuleza producerea de anticorpi si imunitatea organsmului

imbunatateste microcirculatia

Indicatii terapeutice ale veninului de albine:

afectiuni reumatice

maladii chirurgicale ale vaselor periferice

infiltratii inflamatorii nepurulente

astm bronsic

hipertensiune arterial

hipertiroidiile fara visceralizare

boli neurologice

boli infectioase al ochilor

migrene

arterita si hipertensiune

afectiuni dermatologice

4.5. Farmacologia laptisorului de matca

Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna

Principalele proprietati farmacologice:

nutritive

antibiotic cu spectru lar

amelioreaza calitatii multiplicarii celulare

creste pofta de mancare

anabolizant natural

afrodisiac

energizant

vitaminizant

antidepresit

scade nivelul tri-iodo-tironinei

stimuleaza

sceretia gonadotrofinelor

scade greutatea ficatului

creste albumin/globuline

antiinflamator,hematopoietic

antiaterosclerotic

imuniregulator

scade multiplicarea tumorilor cu cresterea lenta

normalizeaza secretia de sebum a galandelor sebacee

antibacterian,antiviral local

Indicatii terapeutice ale laptisorului de matca:

diabet zaharat

hiperlipidemie

aplazie medulara

atero si arteroscleroza

boli pulmonare cornice

boli cornice ale cailor aeriene superior

gingivita,boli alle glandelor suprarenale

boli infectocontagioase

distrofii,malnutritie la sugari covalescenta

4.6. Farmacologie ceara de albine

Cercetarile au scos la ivela afaptul ca ceara are proprietati minunate pentru sanatatea organismului uman, proprietati intensificate de consumul de miere de albine, pe post de aliment. Astfel, oamenii au constatat in urma cu mult timp ca, de exemplu, mestecarea fagurilor cu miere de albine poate vindeca rinita alergica („febra fanului“). O metoda de tratament originala ce implica si ceara de albine este foarte utilizata impotriva artritei si a unor inflamatii nazale, a astmului bronsic sau a paradontozei.

Principalele proprietati farmacologice ale ceri de albine:

emoilente

cicatrizante

antiinflamatoare

bacteriostatica

emulsificator

conservant

agent de formare de pelicule tip film

antitoxice

Indicati terapeutice ale ceri de albine:

insusiri emoilente;

insusiri cicatrizante;

insusiri antiinflamatorii;

la realizarea unor ceme, unguente si produse farmaceutice;

CAPITOLUL V

5. Farmacotoxicologia

5.1Farmacotoxicologia miere de albine:

Mierea este cunoscuta ca un a dintre cele mai santoase alimente pe care ni le-a oferit natura.Cu toate acestea nu intodeuna efectele sale sunt binefactoare pentru toti si in orice cantata ar fi consumata.Trebuie retinut inca de la inceput ca mierea,departe de fi un leac universal,nu este deloc inofensiv.

Figura 11:Mierea de albini

Efectele secundare ale consumului excesiv de miere

Mirea de albine are dulceata si o compozitie chimica asemanatoare cu cea a zaharului de masa, astfel incat cantitatile de servire recomandate pentru miere sunt similare cu cele ale zaharului de masa. 

O lingura de miere este considerata o portie si nu se recomanda sa se depareasca 10 linguri pe zi. Se va tine cont ca pentru evidenta consumului celor 10 linguri de zaharmiere se vor lua in calcul toate produsele consumate, inclusiv alimentele ambalate. 
Efectele pe termen scurt – Depasirea a 10 linguri pe zi poate cauza probleme gastrice, cum ar fi crampe stomacale,balonare si diaree. Din cauza continutului mare de fuctoza, consumul excesiv poate sa interfere cu capacitatea intestinului mic de a absorbi nutrientii. Acest lucru ar putea declansa disconfort abdominal pana cand mierea va fi eliminata din sistemul digestiv. 

Efecte pe termen lung – Consumarea excesiva, pe termen lung a mierii poate avea efecte negative asupra tractului gastrointestinal. Absorbtia substantelor nutritive ar putea deveni o problema permanenta chiar si atunci cand mierea nu este prezenta in sistemul digestiv. 

Mierea este usor acida si expunerea prelungita la alimente acide poate eroda smaltul dintilor, precum si mucoasa esofagului, stomacului si intestinelor, fapt ce poate duce la aparitia refluxului acid. Consumul excesiv de miere la fel ca si orice fel de consum de zahar ar putea determina instabilitatea valorilor insulinei.

Riscul botulismului infantil declansat de consumul mierii

Sporii de botulism pot fi gasiti in aer, sol, apa si plante. In absenta oxigenului, sporii germineaza si produc toxine. Prin procesul de fierbere sunt distrusi sporii bacteriilor si toxinele. 

Mierea de albine este o potentiala sursa de multiplicare a sporilor botulismului. Specialistii recomanda ca bebelusii sub varsta de 1 an sa nu consume miere. Botulismul infantil este o boala rara cauzata de bacteria clostridium botulinum. 
Boala provoaca diverse grade de paralizie. Copiii cu varsta de peste un an si adultii sanatosi au sistemul digestiv matur, fapt necesar pentru a preveni dezvoltarea sporilor de botulism. Trebuie sa avem o grija deosebita in cazul diabetului zaharat si renal,hipertiroidia,obezitatea,hipercolesterolemia si desigur alergia la miere. De pilda, o persoana care sufera de diabet fara sa sties au care este predispusa la o asemenea boala,consumand miere in mod regulat poate face dupa cateva luni un diabet zaharat incurabil cu rmari din cele mai grave. De la caz la caz,contraindicatiile special ce nu se incadreaza intr-un tipar standard,apar in functie de intolerant, lipsa de raspuns sau raspuns paradoxal al bolnavului la o anumita varietate de miere.

Trebuie avut in vedere si faptul ca exista sortimente de miere toxica,otravitoare pentru oricine,produsa de albine de la plante toxice.In Romania sortimentele cunoscute ca fiind daunatoare sunt:mierea de rhododendron,mierea de matraguna,maselaritaetc.Efectul daunator nu poate fi anticipat de oricine,substantele toxice iesind la iveala doar in urma unor analize chimice de laborator.Mierea mai poate devein daunatoare cand este contaminate cu radiatii ionizate,cu impuritati(in procesul de extractive)sau cu diferite substante nocive(in cazul celei falsificate).

5.2 Farmacotoxicologia polenului

Desi rare, pericolele polenului exista. E mai bine sa fiti prudent cand vreti sa folositi astfel de suplimente si sa cunoasteti toate contraindicatiile.

-Persoanele care sufera de boli de inima, hipertensiune arteriala si orice boala a vaselor de sange ar trebui sa stea departe de polen. 

-Femeile insarcinate sau care alapteaza trebuie sa il evite, de asemenea, pentru ca, desi nu s-au raportat cazuri de efecte secundare si chiar daca ar putea fi benefic pentru acest grup, efectul polenului de albine nu a fost studiat pe aceste persoane, avand in vedere conditia lor delicata. 

-Cei care sufera de diabet, astm si cei care urmeaza un tratament cu medicamente ar trebui sa fie precauti in ceea ce priveste terapia cu polen. Cel mai bine, pentru acestia, ar fi sa consulte medicul inainte.

-Daca polenul este colectat din zone puternic industrializate, exista posibilitatea ca in locul beneficiilor, sa fie daunator, deoarece absoarbe foarte usor poluantii. Prin urmare, trebuie sa fiti foarte sigur de unde provine polenul dvs.

Figura 12: Polen

Efectele secundare ale polenului

Unul dintre beneficiile polenului este ca trateaza alergiile. Acest lucru se face prin procesul de desensibilizare. Asta inseamna ca mici cantitati de polen sunt introduse in corp. Sistemul imunitar le vede ca substante straine si ca raspuns, corpul produce substante care impiedica reactiile nocive atunci cand inhalam polen data viitoare. Cu toate acestea, polenul, care este folosit pentru tratarea alergiilor, poate declansa si el reactii alergice la unii oameni. Simptomele sunt mancarime in gat, eruptii cutanate, febra, urticarie, tuse si respiratie suieratoare. In cazurile severe, persoana afectata poate intra in soc anafilactic – umflarea gatului si a limbii, ceea ce impiedica respiratia. Astfel de reactii se observa la acei indivizi care sunt predispusi la reactii alergice, in special la cele cauzate de intepatura de albina. Cei care au antecedente de soc anafilactic trebuie sa evite cu orice pret consumul de polen. 
In afara de aceste reactii alergice, alte efecte secundare ale polenului sunt:

-Problemele gastro-intestinale
-Diareea
-Durerile de stomac

-Durerile de cap

-Durerea toracica

5.3 Farmacotoxicologia propolisului

Există aproximativ 1-2% din populație cu alergie la propolis, sau cu reacții alergice la anumite substanțe ce intră în compoziția sa, cum este prenil-cafeatul. Ca rezultat al acestor alergii, propolisul nu este recomandat acelor persoane ce suferă de asemenea alergii.

Iată câteva reacții adverse ce pot apare la persoanele alergice după administrarea de propolis (intern sau/și extern):

Dermatite de contact la propolis (brut sau cremă, unguent). 

Dermatite cosmetice după aplicarea de creme cu propolis, loțiuni etc.

Alergie la inhalarea de propolis cu spasme bronșice. 

Mucozități orale cu ulcerații (tablete cu propolis, propolis de mestecat). 

Eczeme ocupaționale la apicultori (propolis natural).

Hipotensiune arterială (propolisul este spasmolitic și astfel scade nivelul presiunii arteriale).

Figura 13:Propolis

5.4 Farmacotoxicologia veninului de albine: Fig.14

Veninul de albine are potențialul cel mai periculos dintre toate produsele apicole.

În fiecare an mii de persoane, din toată lumea, mor din cauza înțepăturilor accidentale ale albinelor, adesea într-un număr mare, ca în cazul albinelor africane, cunoscute de către mass-media ca albine "ucigașe".Pentru apiterapeuți este extrem de important să vorbim despre aceasta și să furnizăm populației atâtea moduri câte sunt posibile pentru a se proteja de posibilele reacții negative ale înțepăturilor de albine.

Dintre aceste soluții:

Protejarea lor împotriva posibilelor reacții alergice furnizându-le produse naturale antialergice (propolis, plante speciale ca Viola tricoloris, suficientă miere, lăptișor de matcă etc., etc.

Să-i sfătuim să aibă grijă de sistemul lor imun printr-o dietă corectă, suficientă odihnă, un bun echilibru funcțional între ariile stomac-duoden-vezicula biliară-ficat -splină-pancreas (Oamenii care au boli cronice în aceste organe vor face mai ușor reacții alergice, nu numai la venin de albine, dar și la alte substanțe, compuși sau produse.)

Să-i sfătuim să aibă grijă de glandele lor suprarenale, din moment ce epinefrina și cortizolul secretate de acestea sunt cele mai eficiente substanțe (hormoni) împotriva potențialelor șocuri anafilactice care pot surveni nu numai după înțepături de albine, dar și după injecții cu penicilină, ingestia de alune, sau după otrăviri accidentale cu ciuperci toxice etc., etc

Să le creștem imunitatea la alergiile potențiale la veninul de albine prin invitarea lor să devină apicultori, la început ca un hobby, iar mai târziu chiar ca profesioniști. Înainte de a începe prima lecție în stupină, alergologul trebuie să dea "lumina verde" după efectuarea testelor de alergie la veninul de albine, care trebuie efectuate în cabinetul său, împreună cu analizele sângelui, când este necesar.

Nu se administreaza veninul de albine in scop therapeutic in urmatoarele cazuri:

Alergia la veninul de albine

Boli cardiovasculare
Stenoze vasculare
Hipertensiune arterială (în stadii avansate)
Boli congenitale cardiace
Ateroscleroză avansată
Persoane ce folosesc beta-blocante (epinefrina poate să nu fie eficientă în caz de reacție anafilactică).

 Boli metabolice

(veninul de albine crește nivelul de glucoză în sânge prin creșterea secreției de corticosteroizi ce activează glicogenoliza). 
Diabet insulino-dependent.

Malnutriție

Boli pulmonare
Tuberculoză pulmonară
Insuficiență pulmonară (în stadii avansate)

Boli infecto-contagioase
Boli febrile
Gripă
Infecții purulente
Tuberculoză
Boli veneriene (Lues, etc.).

Insuficiență suprarenală

Insuficiență renală

Glomerulonefrite
Nefrite
Rinichi polichistic
Albuminurie.

Boli ale prostatei
Hipertrofia de prostată

Boli hepatice
Hepatite

Afecțiuni oculare
Glaucom

Sarcină

În timpul menstruațiilor

În perioadele cu lună plină, în timpul furtunilor, ploilor cu fulgere

La alăptare

Copiilor sub 12 ani

Sindrom de oboseală cronică (în stadii avansate)

Pacienți foarte slăbiți

Boli cronice, consumptive

Psihoze

Alcoolici, drogați

Tulburări mentale

5.5. Farmacologia laptisorului de matca

Lăptișorul de matcă este contraindicat în următoarele condiții:

-Criza de astm bronșic.
-Lăptișorul de matcă este astringent și poate provoca bronho-constricție.

-Posibile alergii la unele dintre componentele sale.
-Lăptișorul de matcă este bogat în proteine.

-Intoleranță la lăptișorul de matcă.
-Boala Addison.
-Cancer în faza acută.

Figura 15: Laptisor de matca

Tulburări ale tractului digestiv pot apare prin supradozaj: dureri de stomac, vomă, diaree, și insomnie (în special la femei). Scăderea dozelor sau oprirea administrării de lăptișor de matcă va elimina aceste reacții adverse. Toxicitatea poate apare în caz de supradozaj major.

5.6. Farmacologia Apilarnilului

Până în prezent nu au fost reportate reacții adverse, toxice sau alergice legate de folosirea apilarnilului.

Totuși, deoarece apilarnilul conține mici cantități de polen, propolis și miere, putem presupune că folosirea lui poate conduce la riscuri similare cu cele asociate compușilor săi.

Apilarnilul este contraindicat în următoarele cazuri:

1. Posibile reacții alergice la unii dintre compușii săi. Apilarnilul conține multe proteine.

2. Intoleranță la apilarnil.

Pot apărea următoarele reacții adverse:

Tulburări ale tractului digestiv ca: dureri de stomac, vomă, diaree pot apare prin supradozaj . Scăderea dozelor sau oprirea administrării apilarnilului vor elimina aceste reacții adverse.

Toxicitatea poate să apară în cazurile de supradozaj majore.

Hiperandrogenismul (denumește efectele excesive date de hormonii masculinizanți) și hiperspermatogeneza pot să apară în unele cazuri de supradozaj.
Insomnie moderată (în special la bărbați), dacă se administrează seara târziu.

5.7. Farmacotoxicologia cerii de albine.

Ceara de albine nu se mestecă în caz de bulimie, hiperfagie,  hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă sau ulcer gastric (în toate aceste cazuri este contraindicată și guma de mestecat). Extern, ceara nu se aplică pe rănile proaspete, pe supurații ori pe arsurile foarte recente, căci se formează o peliculă, sub care dezvoltarea microorganismelor anaerobe poate fi periculoasă.

Cu toate ca ofera multe beneficii pentru sanatate si frumusete, este indicat sa consulti medicul inainte de a folosi ceara in tratamente naturiste de orice fel. Asta deoarece, desi nu este toxica, ea poate cauza anumite efecte secundare, cum ar fi blocajul intestinal – atunci cand este consumata in cantitati mari si reactiile alergice – la persoanele care au alergie la miere si alte produse conexe. De asemenea, nu este recomandat sa folosesti ceara daca ai tenul gras (pentru ca abia atunci poate infunda porii, facilitand aparitia cosurilor). Ceara de albine mai este contraindicata femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza, avand in vedere ca nu se cunosc suficiente informatii despre siguranta folosirii ei in astfel de cazuri.

Figura 16: Ceara de albine

Mierea poliflora rezulta din nectarul florilor mai multor plante, nici una nefiind predo-minanta. Din acest motiv, gustul si culoarea pot fi diferite. Este considerata o miere " completa",fiind recomandata cel mai des pentru diferite afectiuni. Datorita compozitiei (zaharurisimple, glucoza si fructoza), este direct asimilabila. Mierea contine, in cantitati mici.

Vitaminele grupului B si vitamina C. De asemenea, mierea contine enzime : invertaza , amilază, catalază , acizi organici: lactic, gluconic, saruri minerale :fier, potasiu,calciu,fosfor. Mierea stimuleaza pofta de mâncare, faciliteaza digestia, imbunătățește activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina din sange. Mierea este indicata in cazurile de anorexie, in special la copii. Mierea de albine este de asemenea un bun remediu contra oboselii fizice sau intelectuale. Consumul de miere de albinepoate preveni tulburarile de crestere,demineralizarea oaselor.
Are proprietăți antibacteriene. 

Conținut energetic :3000 Kcal/kg

Datorita naturaletii sale, mierea de albine cristalizeaza in timp. Aceasta nu îi afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va incalzi moderat(max 40 gr), pe baie de apa.

Figura 17: Mierea poliflora

Miere de mai

Miere cu gust si aroma deosebita, este o combinatie de miere de pomi fructiferi, rapița, salcam, tei si alte flori de primavara. Este o miere complet maturată , deschisa la culoare.

Figura 18: Mierea de mai

Mierea nu este incalzita, pastrandu-si intacte toate proprietatile fizice, chimice si biologice. 
Datorita mierii de rapiță conținute, mierea de mai cristalizeaza relativ repede, dar omogen si cu cristale fine.

Mierea de salcam:calmant al tusei, antiseptic, tratamentul asteniei, tratamentul nevrozelor .

Mierea de salcam contine enzime : invertaza , amilază, catalază , acizi organici: lactic, gluconic, saruri minerale :fier, potasiu, calciu, fosfor.

Stimuleaza pofta de mâncare si faciliteaza digestia, imbunătățește activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina din sange.

Figura 19-20: Miere de salcam

Are proprietăți antibacteriene.

Conținut energetic :3000 Kcal/kg.

Datorita naturaletii sale, mierea de albine cristalizeaza in timp. Aceasta nu îi afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va incalzi moderat (max 40 gr), pe baie de apa.

Figura 21:Miere de salcam

Mierea de rapita este obtinuta din Brasica napus , planta oleaginoasa, care, in ultimii ani acopera marisuprafete. Mierea de rapita se recolteaza in luna mai, daca provine din insamantari de toamna. Coloratia este foarte slaba, nu depaseste 35 mm pe scara Pfund (gradata de la 0 la 140mm). Mirosul este specific, amintind de varza. In schimb, gustul este foarte placut, nefiind atat de dulce. Continutul de apa este destul de ridicat, 18%, datorat si grabei de la recoltare, mierea de rapita poate cristaliza chiar in faguri, devenind imposibil de extras. Valoarea ph este relativ ridicata si aciditatea destul de slaba – (ph = 4, aciditatea totala de ordinul a 15 meg./kg). Conductibilitatea electrica foarte scazuta indica un continut scazut in substante minerale.

Figura 21:Mierea de rapita

Structura zaharurilor este caracterizata prin abundenta glucozei, care domina asupra fructozei. Aceasta este cauza cristalizarii extrem de rapide a mierii. Ca si consecinta , mierea de rapita se comercializeaza doar cristalizata. Aspectul este al unei creme, datorata cristalelor foarte fine

Mierea de rapita este recomandata in afectiuni ale rinichilor.

Mierea de tei

Mierea de albine contine enzime : invertaza , amilază, catalază , acizi organici: lactic, gluconic, saruri minerale :fier, potasiu, calciu, fosfor.

Stimuleaza pofta de mâncare si faciliteaza digestia, imbunătățește activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina din sange.

Are proprietăți antibacteriene.

Conținut energetic :3000 Kcal/kg.

Datorita naturaletii sale, mierea de albinecristalizeaza in timp. Aceasta nu îi afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va incalzi moderat (max 40 gr), pe baie de apa.

Polen

Polenul reprezintã celulele sexuale vegetale masculine;

Polenul are o mãrime cuprinsã între 20-200 µm si o membranã externã numitã exinã.

Polenul transportabil pe calea aerului (anemofil) este cel responsabil în marea majoritate de "alergia la polen" si nu polenul recoltat de albine,care este de tip entomofil(transportat de la floare la floare de cãtre diverse insecte, precum albinele, bondarii, fluturii, etc.

Compozitie polenului de albine : Polenul cuprinde toti aminoacizii esentiali, lipide, glucide, vitamine, minerale, enzime, etc.; polenul proaspãt recoltat contine foarte mult Qi, putând fi considerat astfel un adevãrat aliment viu (în realitate asa si este).

Proprietatile polenului : Polenul este afrodiziac, anabolizant biologic, antibacterian, antidepresiv, antiinflamator, antiparazitar, antipiretic, antitoxic, biostimulator, dietetic, antianemic, diminueaza hemoragiile, scade colesterolul, euforizant, amelioreazã functiile cerebrale, gastrice, ale intestinului gros, functiile hepatice, sexuale, ale tiroidei, intervine în procesul cresterii, în procesul nasterii, amelioreazã structura pielii, întinereste mintea, creierul si viata emotionalã. Întãreste capilarele sanguine ,inima, sistemul imunitar. Este un tonic general. 
Indicatii: Distrofii, anorexie, rinitã alergicã, boli hepatice, ulcer gastro-duodenal, tulburãri de dinamicã sexualã, prostatite, hiperlipidemie, anemie, anginã pectoralã, insuficientã cardiacã, tulburãri de circulatie perifericã, flebite, ulcer varicos, varice, schizofrenie, oligofrenie, în medicina sportivã ca stimulator al efortului fizic, adjuvant în neoplazii.  Fig.23

Contra-indicatii:

Alergii de tip respirator la polen de albine (atentie, nu la cel anemofil);

Polenul care poate pãtrunde în arborele respirator în timpul inhalatiilor cu miere si/sau propolis

Alergii de tip alimentar

Atunci când polenul se administreazã normal, per oral si determinã simptome de tip alergie digestiva (crampe abdominale, diaree etc.)

Diabet zaharat

Polenul poate contine pâna la 30-32 % glucide si nu se recomandã deci în cantitate mare la diabetici; în cantitate micã poate avea însã rezultate foarte bune, având în vedere cã polenul contine toti amino-acizii esentiali necesari sintezei insulinei

Ulcer gastro-duodenal, gastrita

Cand polenul este administrat crud (brut), inainte de mese, în cantitate relativ crescutã, datorate exinei care poate avea o structura asprã, "tepoasã".

Mod de administrare:

20-30 g/zi la adult, 5-10 g/zi la copil; la sugari se recomanda *pastura . Este bine sã se administreze combinat cu mierea si adãugat în suficient de multe lichide.

în tablete ("Revipol"), granule amestecate cu lecitinã ("Polenolecitinã") etc.

în amestecuri cu miere, lãptisor de matcã, plante medicinale etc.

Polenul apartine lojei lemn (origine vegetalã, influente predominante pe functionarea ficatului, muschilor, legat de miscare, regenerare, crestere etc.).

Propolisul:

Apartine lojei "Metal" (are gust iute, picant si proprietãti numeroase specifice "metalului").Albinele recolteazã de pe mugurii si scoarta unor copaci rãsini, balsamuri speciale pe care le amestecã apoi în stup cu cearã, polen, rezultând în final ceea ce se cheamã "propolis". 

Compozitie: 50-55 % rãsini si balsamuri; 7-35% cearã;5-10% uleiuri volatile; 5 % polen, 5-20% bioflavonoide.

Proprietati: activeazã macrofagele, inhibã cresterea celulelor tumorale, imunostimulant si imunomodulator,antibiotic cu spectru larg, conservant natural, antihemoragic, antiviral, antiherpetic, scade secretia gastricã prin efect histaminopexic (cvercetina), antiinflamator de doua ori mai eficient ca aspirina, anestezic local, antiedematos, antioxidant, hipocolesterolemiant, depurativ, antiparazitar (Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis, Plasmodium, etc.), antispastic, hipotensiv, antisudorific, antistress, balsamic, cicatrizant, mineralizant, scade fragilitatea capilarã, stimuleazã productia de colagen si elastinã, protejeazã organismul contra radiatiilor, nutritiv (bioflavonoide), antidot pentru veninul de albine (în special tinctura de propolis), creste intuitia si vointa. 
Indicatii: afte, parodontoza, herpes (labial, bucal, genital), herpes zoster, carii dentare, candidoza (bucala si vaginala), inflamatii (în general, indiferent de zona din corp), bronsite, bronsectazii, gripa, pneumonie cronicã, tuberculozã pulmonarã, eroziuni cervicale, leucoree, plãgi postoperatorii, tricomonazã vaginala, ulcere de decubit, arsuri, furunculoza, hidrosadenite, intertrigo, lupus eritematos, radiodermitã, ulcere de gamba, tricofitie, tumori induse de factori externi (radiatii, carcinogene alimentare, bacterii, virusi etc.) si de factori interni (depresie, tristete, melancolie). 

Contra-indicatii: alergia la propolis (1-2% din populatie). 
Mod de administrare:

intern: propolis brut (1-5 grame/zi), propolis tincturã (15-90 picãturi/zi)

extern: sub forma de unguent ("Propoderm"), spray, coliruri, supozitoare, ovule etc.

TINCTURA DE PROPOLIS – antibioticul albinelor

Propolisul este folosit de mult în medicina populară. În ultimul timp institute științifice s-au ocupat cu studierea compoziției chimice00 și cu determinarea influenței sale medicale. Cele mai multe și evidente vindecări s-au înregistrat la bolile infecțioase, la enterite, faringite, gingivite, la durerile reumatice și bolile canceroase.
Se poate folosi cu succes la bolile ale stomacului, la bolile aparatului bucal și a picioarelor la cheratoane. Au fost cazuri când propolisul s-a dovedit util în vindecarea migrenei, la boala Parkinson, la dereglările în circulația sângelui, la nefrită, bolile dermatologice.

1-Toate bolile interne infecțioase care duc la stări febrile se tratează cu 30 picături pe zi.

2-La menopauza femeilor timp de un an de zile,zilnic câte 10 picături.

3-Se recomandă la inflamarea prostatei, zilnic 30 picături.

4-La hipertensiune zilnic 30 picături până la vindecare.

5-La inflamarea rinichiului și a ficatului,de două ori pe zi câte 40 picături într-un pahar de un dl apă caldă.Se repetă până la vindecare.

6-La anghină, faringite, gripe sau evitarea unor complicații, zilnic de două ori câte 40 picături puse în 2 dl apă caldă și zilnic de mai multe ori gargară.

7-În cazul ulcerului de stomac sau enterite, 40 de picături de tinctură puse într-un dl de lapte cald, se bea pe stomacul gol.

8-Bătăturile și cheratitele se tratează în felul următor:

dacă este posibil înainte de culcare, îmbibăm o bucată de vată în tinctură de propolis și așezăm pe locul dureros. Ziua putem folosi alifie de propolis cu săpun sau salicilate; cheratitele rămân încă dureroase zile întregi.

La afecțiunile pielii, dacă suportăm spirtul, locurile bolnave sunt frcate cu tinctură. Afecțiunile dispar repede ( în cazul în care spirtul nu este suportat, propolisul trebuie).

într-un dl de apă caldă, adăugămn 30-40 picături de tinctură de propolis și după bărbierit spălăm fața.

în cazul TBC pulmonar, folosim de 3 ori pe zi câte 30 picături și săptămânal de două ori se fac inhalații, cu această ocazie punem un sfert de l de apă fierbinte, adăugăm 100 picături de tinctură .

dacă avem boală nicotică între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinictură.

dacă avem dureri în stomac, se recomandă să bem un dl de apă cu 50 picături de tinctură. Durerile ne lasă repede, compoziția este recomandată și în cazul paraziților intestinali zilnic, de 2 ori pe stomacul gol.

la durerile de măsele, punem o vată în tinctură de propolis, propolisul curat, pe gingia dureroasă, sau măseaua cariată, alină durerea, împiedică infecția.

tinctura se poate folosi în cazul rănilor vechi, rana trebuie spălată cu extracție de lipan, apoi ungem de mai multe ori cu tinctură. După o perioadă scurtă, endemele cu dureri dispar.

tinctura de propolis se folosește în cazul arsurilor de gradul 1, rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură,în aceste cazuri nu se formează veziculele.

tinctura se poate folosi în cazurile când medicamentele făcute din plante-sau din materiale sintetice-nu dau rezultate.

Nu se recomandă în cazul persoanelor alergice. Cei care sunt sensibili la propolis nu le folosesc.

Rețeta băuturilor cu propolis se recomandă mai mult din cauza influențeisale pozitive în prevenirea bolilor. Radem 15-20 grame de propolis și introducem într-un litru dev palincă de orice calitate, după aceea punem capacul și se agită de mai multe ori la temperatura de 40 grade C. După câteva săptămâni, vom obține o băutură amăruie. Se folosește înainte de culcare, se bea un păhărel. ( Dr. Gabriela Andrei, 1982).

Tinctura propolis – 30 ml sau 50 ml: Compozitie: 
Solutie alcoolica de propolis.Propolisul are o compozitie complexa fiind o substanta rasinoasa aromata ce contine uleiuri eterice, acizi aromatici nesaturati, balsamuri, flavone, alcool si acid cinamic, microelemente, ceea ce ii confera proprietati antibactericide, anestezice, antimicotice, antivirale,antiinflamatoare, regeneratoare in procesul de refacere a tesuturilor.

Utilizari:
Cicatrizant cu rol de regenerare a tesuturilor, in herpes cutanat si Zona Zoster, ulceratii, plagi superficiale.

Mod de folosire:

Usoare tamponari sau badijonari ale zonelor de 2-3 ori pe zi, sau 15-20 picaturi de 3 ori pe zi, oral.

Prezentare:
Flacoane cu 30ml; sau 50ml Tinctura Propolis.

Conservare
Ferit de lumina si caldura.

Producator:
S.C. Fabiol S.A.

Tinctura de propolis combate emfizemul pulmonar

Datorită proprietăților antibacteriene, antitoxice și antiinflamatoare, propolisul s-a dovedit eficient în cel puțin 200 afecțiuni, fiind considerat ca cea mai puternică armă din arsenalul terapiei naturale. Prin efectele biostimulatoare și bioregulatoare acționează, în special, la nivelul nucleilor hipotalamici.

În tratarea bronșitei acute, brosiectaziei, a astmului infecțios și abcesului pulmonar se utilizează tinctura de propolis (30%) din care se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte sau apă călduță, într-o cură care durează până la vindecare. În astmul bronșic sunt deosebit de benefice ședințele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apă în proporție de 1 : 1; zilnic se fac câte 2 ședințe cu o durată de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, într-o cură de 15-30 de zile.

În gripă, răceală, guturai, traheită și laringită cronică se utilizează tinctura de propolis 20%, cu acțiune antivirală (20-30 picături diluate într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese cu o oră). Cu această tinctură se face gargară, după care se înghite sau se fac inhalații dimineața și seara.

Efecte deosebite se obțin în tratamentul emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoză, tuberculoză pulmonară și extrapulmonară. Se folosește tinctura de propolis 20% (câte 30 picături de 3 ori pe zi), inhalații de 2 ori pe zi sau un extract alcoolic de propolis cu miere de salcâm și macerat de usturoi (125 g căței tocați în 125 ml alcool 900 și macerați timp de 10-15 zile).

Scade nivelul colesterolului

S-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilității și refacerea elasticității vaselor sanguine periferice, datorită acțiunii vasodilatatoare produsă de prezența flavonozidelor naturale.

În cardiopatia ischemică și angină pectorală, cu aritmii și insuficiență cardiacă, se recomandă tinctura de propolis (30%) luată intern de 2-3 ori pe zi, câte 10 picături, după mese, timp de 15 zile pe lună.

În tratarea hipertensiunii arteriale și a aterosclerozei, cu reducerea cantității de colesterol din sânge este eficientă tinctura de propolis (20% în alcool 800) din care se iau câte 30 picături în puțină apă, în fiecare dimineață pe nemâncate, până la completa ameliorare a bolii.

In ulcer, se poate consuma pâine cu propolis

La gastrite hiperacide și ulcere (gastric și duodenal) se pun 30 picături tinctură de propolis (20%) pe o felie de pâine albă și uscată care se mestecă bine în gură și se înghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, având efecte cicatrizante și de reglare a secreției sucurilor acide (de aceea nu se consumă fără pâine).

Efecte favorabile au fost menționate în enterite, colite acute și cronice, steatoză hepatică, colecistite cronice, hepatită, ciroze, boli virotice ale stomacului și în stimularea secreției biliare. Se folosește tinctura de propolis (20%), dimineața pe stomacul gol câte 30-40 picături. În durerile de stomac se iau câte 30 de picături tinctură în 100 ml lapte cald, dimineața pe stomacul gol. Se poate lua și pulberea de propolis brut, măcinată fin, luând 10-20 g pe zi, cu o oră înainte de mese, până la vindecarea completă.

Bun remediu în afecțiunile maligne

În cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon și în metastazele pulmonare se ia tinctura de propolis (20-30%) în doză de 30-50 picături înainte de mese, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de lungă durată. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, mărește capacitatea sistemului imunitar și restabilește echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.

În cancerul de piele se aplică o compresă cu tinctură de propolis care se ține 60 de minute pe locul afectat după care se lasă pielea la aer timp de 30 minute și se completează cu un strat subțire de unguent, aplicat pe plăcile canceroase.

Propolisul acționează favorabil în reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide și spondilită anchilozantă.

Figura 24:Tinctura de propolis

Indicații terapeutice in boli renale și genitale:

La tratarea prostatei și a adenomului de prostată se suge propolis brut (câte 5 grame pe zi), timp de 30 de zile.

În uretrită cronică se utilizează tinctura de propolis (20%), luând câte 40 picături, de două ori pe zi, cu o oră înainte de mese.

În tumori vezicale, infecții urinare și tulburări de menopauză se folosește tinctura de propolis (20%), câte 10 picături dimineața pe nemâncate, într-o cură de lungă durată, chiar un an de zile.

În vaginite, leucoree, metrite ulceroase, eroziuni cervicale și plăgi postoperatorii se folosește tinctura de propolis (20%) pentru tamponări zilnice, timp de 10-15 zile consecutiv.

– În boli ale cavității bucale și ORL (nas, gât, urechi):

Propolisul este eficient în gingivite purulente și sângerânde, stomatită, abcese paradontale, paradontoză incipientă, dureri de dinți sau după extracții, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite, otită sclerozantă hipoacuzivă, rinite și ozenă. Se recomandă propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat în gură sau sugere), unguent în nas, spray-uri, aerosoli și gargarisme.

La otită se aplică tinctura (câte 10 picături de 3 ori pe zi) în urechea bolnavă.

l În tratarea viermilor intestinali:

Prezența protozoarului Giardia lamblia și a altor paraziți intestinali poate fi tratată cu tinctură de propolis (30%) timp de 20 de zile, luând câte 30 picături pe o felie de pâine, de 4 ori pe zi, înainte de mese. După o pauză de 10 zile se reia tratamentul pentru alte 20 de zile.

– Boli glandulare:

Gușa tiroidiană endemică se vindecă cu propolis brut (25 g pe zi luat pe nemâncate).

– În afecțiunile dermatologice:

Propolisul s-a dovedit un bun stimulator al refacerii țesuturilor afectate de răni vechi, eczeme, abcese, tăieturi, arsuri, acnee, coșuri, striviri, degerături, înțepături de insecte, răni provocate de arme de foc, precum și pentru cicatrizarea operațiilor. Aceste efecte sunt datorate conținutului bogat în flavonoizi. Se aplică tamponări locale sau comprese cu tincturi de propolis 20% (chiar dacă produce usturimi), precum și unguent de propolis (20% în vaselină).

La herpes, furuncule și ulcere varicoase situate pe gambă se fac comprese zilnice cu tinctură de propolis 20%, folosind un tampon de vată sau pulverizare fină în zona ulcerată. Spre periferia rănii se aplică unguentul de propolis (20% în vaselină) timp de 4-12 săptămâni, până la cicatrizarea și vindecarea completă.

Laptisor de matca

Comercializam laptisor de matca natural (laptisor de matca pur ), superior celui prelucrat (liofilizat). Este hrana cea mai importantã a larvelor si a reginei (mãtcii). Laptisor de matca este secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor lucratoare tinere (albinele doici), pentru a hrani larvele de albine lucratoare si trantori in primele trei zile dupa eclozionarea din ou . De asemenea, este hrana exclusiva pentru larvele de matci si apoi, pentru matci, pe toata durata vietii lor. Concluzia este ca tocmai datorita compozitiei miraculoase a laptisor de matca, matca eclozioneaza din celula in 16 zile, fata de 21 zile pentru albina lucratoare si 24 zile pentru trantori, iar apoi poate trai pana la 5 ani, fata de 40 zile in medie pentru albine. Un alt fapt care demonstreaza proprietatile biologice superioare ale laptisor de matca consta in capacitatea de a depune pana la 2000 oua pe zi, ceea ce reprezinta mai mult decat greutatea matcii.

Compozitia laptisor de matca : apa (65-67 %); proteine (12,5%), amino-acizi esentiali (întreaga gamã); glucide 11 %; acizi grasi (5%); vitamina B5 (150-250 mg %); calciu, magneziu, sodiu, potasiu, zinc, cupru, fier, mangan, vitamine diverse (A, B1, B2, B6, B12, D, E, K). Lãptisorul de matcã are probabil cea mai mare concentratie de vitaminã B5 dintre toate produsele naturale cunoscute.
  Pentru obtinerea unor cantitati mici, in vederea consumului propriu, lucrurile sunt simple si se rezuma la colectarea laptisorului de matca prin razuirea cu o spatula a continutului botcilor, dupa inlaturarea larvelor. Cand se urmareste colectarea laptisorului de matca in scopuri comerciale, lucrurile sunt mult mai complicate,mai ales din punct de vedere al eficientei muncii depuse. Orice apicultor cu o minima experienta in cresterea albinelor, detinator al unui numar minim de familii de albine, de exemplu 10, poate obtine cantitati de ordinul sutelor de grame. Problema este, asa cum am spus, de eficienta si aceasta este data, in final , de banii obtinuti. Avand o cantitate mica, el este obligat sa vanda la un pret mare; aceasta presupune timp  pentru reclama, pe care nu ii are si cercul este inchis. 

Pentru recoltarea laptisorului de matca in cantitati mari, de ordinul zecilor de kilograme , trebuie respectat un program foarte strict. in esenta, toate metodele se bazeaza pe inducerea starii de orfanizare intr-o familie de albine. Simplificat, se scoate matca si puietul necapacit. Se introduc 30-40 botci cu larve de 1-1.5 zile si se lasa pana la acceptarea lor ( minim 2 ore, de obicei se introduc dimineata si se scot seara sau se introduc seara si se scot dimineata). Dupa acceptare , se introduc cate 10- 20 celule in familii crescatoare, unde se lasa 2-3 zile.Recoltarea se face cu o spatula sau cu un mic aspirator.

Proprietatile laptisor de matca : nutritiv, antiviral, antibiotic cu spectru larg, creste durata vietii prin ameliorarea calitãtii multiplicãrii celulare, creste pofta de mâncare, anabolizant natural, afrodisiac , energizant, vitaminizant, antidepresiv, scade nivelul tri-iodo-tironinei, stimuleazã secretia gonadotrofinelor, creste secretia de luteinã si progesteron, stimuleazã glandele suprarenale, creste cortizolemia, creste testosteronemia, micsoreazã mãrimea prostatei si testiculelor, scade greutatea ficatului, creste raportul albumine/globuline, scade activitatea adenozintrifosfatazei, creste consumul de oxigen, antiinflamator, depurativ, scade greutatea rinichilor, creste greutatea globalã a corpului, vasodilatator, antiaterosclerotic, hematopoietic (eritrocite, leucocite, trombocite), imunoreglator, scade multiplicarea tumorilor cu crestere lentã, normalizeazã secretia de sebum a glandelor sebacee, stimuleazã regenerarea celulelor epiteliale, antibacterian si antiviral local (cosmeticã, dermatologie).

Indicatii:
Laptisor de matca se recomanda in diabet zaharat, hiperlipidemie, aplazie medulara, atero si arterosclerozã, boli pulmonare cronice nespecifice, boli cronice ale cãilor aeriene superioare, gingivita hemoragicã, boli imunitare diverse, insuficienta renalã cronicã, poliartrita reumatoidã, sindrom climacteric, boli ale glandelor suprarenale, boli infectocontagioase, distrofii, malnutritie la sugari, convalescentã, frigiditate, sterilitate prin insuficiente hormonale diverse, cosmeticã.

Contra-indicatii: alergie la lãptisor de matcã; astm bronsic la copii (datorita astringentei lãptisorului care ar putea induce bronhoconstrictie).

Mod de administrare: 

intern: 100-1000 mg/zi; în cazuri exceptionale (meningite virale) pâna la 25.000 mg/zi; este recomandat ca imediat dupã înghitire, sã se consume suficiente lichide;se prezinta ca lãptisor de matca amestecat în miere sau lãptisor brut, direct de la apicultori , lãptisor de matca în amestec cu extracte vegetale etc.

extern: în coliruri, creme cosmetice.

Pastura

Pastura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar si cel mai putin cunoscut. Putini stiu ce este pastura si cu mult mai putini se incumeta sa treaca la recoltarea ei. In esenta, pastura este un polen modificat, hrana harnicelor albine.

Pastura trebuie sa aiba o consistenta moale, usor de mestecat. Nu trebuie sa fie uscata, uscarea ducand la afectarea majora a proprietatilor sale.

Sub influenta substantelor adaugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii si umiditatii ridicate din cuib (stup), precum si datorita modului de conservare, polenul sufera o serie de transformari biochimice si modificari structurale, transformandu-se in pastura. Datorita faptului ca transformarile suferite de polen sunt biochimice, produsul rezultat este diferit de polenul initial. Transformarea polenului in pastura comporta mai multe etape

– prima etapa consta in dezvoltarea bacteriei pseudomonas, aeroba, care va consuma intreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce in final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere. -a doua etapa se produce prin dezvoltarea unei bacteriei anaerobe, lactobacillus, care foloseste glucidele ca sursa de oxigen, producand in schimb acid lactic, concentratia acestuia ajungand la 3,2%; de asemenea creste concentratia de vitamine din grupa B. Pastura este un produs natural, cu insusiri mai valoroase decat ale polenului datorita continutului mai mare in zaharuri simple, vitamina K, enzime si aminoacizi, precum si a aciditatii sporite ce o face usor asimilabila. Fata de polen valoarea nutritiva si antibiotica este de 3 ori mai mare . De asemenea, invelisul extern al polenului, exina, este distrus, determinind asimilarea mai usoara de catre organism. Datorita cantitatii mari de acid lactic si proprietatilor antibiotice, pastura poate fi pastrata timp indelungat, fara a se observa modificari majore, cantitative sau calitative. Pastrata la locuscat si racoros, poate rezista pana la 17 ani.

Compozitia chimica a pasturii este urmatoarea:

-carbohidrati (glucide) 35%;

-lipide 1-6%;

-caretonoizi( provitamina A-200-875 mg/kg;

-vitamina E-1,7 g /kg;

-vitamina C-6-200 mg /100g produs

Figura 26: Pastura

Colectarea pasturei din fagure este migaloasa si mai ales are un randament foarte scazut, cantitatile ce se pot extrage , fara a afectata alimentatia albinelor , fiind reduse. La cumpararea acestui produs se va urmari ca transformarea polenului in pastura sa fie deplina, lucru probat de forma de hexagon a bucatelelor de pastura (imprumutata de la celulele din fagure). Se admite un procent de sfaramaturi de 20-25% din total cantitate. De asemenea, in majoritatea cazurilor, privind in sectiune transversala, vom observa culori diferite, alternative, date de polenul recoltat din mai multe flori.Pastura acopera toata gama de recomandari ale polenului: afectiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afectiunile de colon, mai ales cele insotite de constipatii (enterocolite, colite de fermentatie sau putrefactie, constipatii cronice de diverse etiologii), insa actiunea ei este mult mai rapida si mai puternica.Pentru cele mai multe dintre afectiunile amintite diferenta dintre cele doua poate fi oarecum estompata prin cresterea dozei zilnice de polen si prelungirea perioadei de administrare. Exceptie fac afectiunile hepatice, unde actiunea pasturii este cu adevarat remarcabila, inregistrandu-se rezultate de exceptie in hepatite acute si cronice, in ciroze uscate sau umede. Doza uzuala recomandata este de 10-20 g/zi, in doza unica sau in doua prize, administrata la 30-45 minute dupa masa, pentru a nu produce disconfort gastric In cazul afectiunilor hepatice severe (hepatite de tip: A, B, C, ciroze), doza va creste la 30 g/zi, administrarea se va face in trei prize (circa 10 g/administrare) si pe cat posibil intre mese, adica la o ora si jumatate sau doua dupa masa. In acest ultim caz tratamentul poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armurariu (doua jumatati de cana pe zi) sau comprimate de silimarina (principiul activ al fructelor de armurariu) si bineinteles cu propolis (0,5-1g/zi).

DIABET. Ca si in cazul polenului si al mierii, pastura nu poate fi folosita de catre diabetici. Daca totusi acestea se afla intr-una din situatiile mai severe descrise, in care alternativele de tratament nu sunt prea variate, administrarea acesteia se va face dupa informarea medicului si mai ales cu controlul permanent al glicemiei.

Apilarnilul este un produs apicol biologic activ, obtinut pe baza produselor din stup, vitalizant, biotrofic, tonifiant si psihotonic, potenteaza factorii naturali de aparare a organismului, a sistemului imunitar ( in literatura de specialitate este mentionat ca fiind posibil a avea efecte bune in cancer si SIDA).

Este un bun reglator al metabolismului corpului uman.

Datorita continutului relativ mare in testosteron, se recomanda sportivilor si persoanelor care depun un efort fizic mare.

Apilarnilul are consistenta si culoarea iaurtului. Este perisabil, de aceea se pastreaza numai congelat. La decongelare, se amesteca in miere, in proportie variabila. Cu cat concentratia este mai mare, cu atat timpul de pastrare este mai scurt. Recomandam o concentratie de 1/10 (50g apilarnil la 500g miere). Se pastreaza in frigider.

Mierea in faguri este de o calitate deosebita, datorata absentei contactului cu mediul extern (praf, subst. chimice, depozitare conditii necorespunzatoare, etc). Capacelele de ceara contin propolis si substante volatile, cu efect benefic asupragatului, plamanilor si aparatului digestiv. 
Dupa mestecare, ceara se poate inghiti sau arunca.

Figura 28: ApiPropPolen

CAPITOLUL VI.

6. Retete magistrale

Afectiuni cardiace

Miere de albine (tei si salcam) – 3 lingurite pe zi.

Capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis), care trebuie mestecata ca o guma, chiar dupa ce s-a terminat mierea din ea, deoarece ceara intrata in tractul digestiv are un puternic rol de lubrifiant al vaselor de sange, ajutand in acelasi timp si la optimizarea functionarii cordului.

Laptisor de matca in amestec cu miere, care are functii vasodilatatoare – 1 lingurita pe zi.

Afectiuni gripale

Inhalatii cu ceara de albine: se aseaza pe ochiul de aragaz o placa de tabla curata, pe care, dupa ce s-a infierbantat, se pune cate o bobita de ceara de marimea unui bob de grau. Se va ridica un firicel de fum, pe care il vom inhala: o inspiratie pe nas si una pe gura, pana la topire, apoi se repeta inca de cinci ori.

Tinctura de propolis 30%: se pun la radacina limbii doua picaturi, cate una de fiecare parte.

Gargara: se pun 30 de picaturi de tinctura de propolis in concentratie de 30% intr-un pahar cu ceai de galbenele sau de musetel. Se face o gargara cat mai profunda si de durata, apoi se inghite solutia.

In cazuri de nas infundat, rinite etc., se face un amestec in parti egale (cate un varf de cutit) de galbenele, coada-soricelului si rostopasca. Se opareste o lingurita de plante cu 100 ml apa, apoi se adauga trei picaturi de tinctura de propolis. Se amesteca bine dilutia, apoi se pune in fiecare nara continutul unei pipete, dar picatura cu picatura, in asa fel ca operatiunea sa dureze circa 5 minute

Afectiuni hepatice

In afectiunile hepatice se foloseste siropul de rostopasca. Acest leac reface celulele hepatice. Se pune sa fiarba un litru de apa – seara la ora 7- si dupa ce da in cateva clocote, se adauga in el 5 grame de rostopasca maruntita (uscata). Se acopera vasul cu un capac si se aseaza la cald, intre perne, pana a doua zi dimineata la ora 7. Atunci se strecoara si se amesteca cu 200 g miere de albine, pana ce se dizolva complet, si se pune intr-o sticla. Din ora in ora, se ia cate o lingura (de lemn) de sirop, de zece ori pe zi. Acest tratament se poate repeta doar dupa sase luni.

Angina pectorala

Sirop: ceapa rosie de Fagaras (care contine multa biotina), in amestec cu miere de albine (de tei sau salcam), suc de lamaie si suc de usturoi. Se lasa la plamadit, intr-un litru de apa fiarta, timp de 2-3 zile, si apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi.

Insomnie
Se folosesc 100 g de ceapa data prin razatoare. Se fierbe la foc mic 15 minute, intr-un vas acoperit. Se lasa sa se raceasca putin, se stoarce, se strecoara si la lichidul obtinut se adauga 50 grame de miere. Se amesteca bine pana la omogenizare. Se bea caldut (toata cantitatea), seara, inainte de culcare. Se repeta pana la vindecare.

Prostatita

Ceaiuri: urzica moarta, spin (1 gram la 200 ml apa), busuioc, galbenele.

Bai de sezut: tataneasa, musetel, galbenele.

Ulei de dovleac: se ia cate o lingura seara, la culcare.

Produse apicole: polen, pastura (polen tratat de albine cu acid lactic, pentru a-l conserva si pastra pe timpul iernii), propolis mestecat circa 3-5 minute (atentie la alergici, poate provoca pareze temporare), supozitoare cu propolis. Sunt indicate si masuri foarte severe de dieta alimentara: trebuie eliminate din consum bauturile, tutunul, cafeaua, condimentele, preparatele alimentare iritante, sarea in exces, consumul exagerat de lichide.

Reumatism

Cataplasme: frunze de varza, paie de ovaz, argila, cartofi cruzi taiati felii, hrean cu faina de mustar, ceapa taiata marunt si amestecata cu ulei de in (sau seminte fierte).

Bai: frunze de frasin, fan, castan, radacina de stuf, radacina de papura.

Gimnastica medicala pentru intretinerea musculaturii, care datorita durerilor se atrofiaza.

Masaje cu produse apicole: miere cu otet de mere, impachetari cu ceara, unguent pe baza de venin de albine.

Regim dietetic care sa elimine factorii de risc: fumat, bauturi alcoolice, exces de sare, evitarea spanacului si a steviei (care contin oxalati de calciu) si inlocuirea acestora cu loboda si urzica.

Spasmofilie
Se iau 7 oua, de preferinta de la gaini crescute acasa sau cele cu coaja rosie, si se aseaza intr-un borcan de 0,800 kg. Peste ele se pune zeama de lamaie pana se acopera totul. Se pune capacul si se lasa 7-8 zile. In acest timp, cu coada unei linguri de lemn se mai agita usor. Dupa dizolvarea cojilor de oua in zeama de lamaie, se trece lichidul prin strecuratoare. In final, se strecoara si prin tifon, astfel ca raman doar cateva mici resturi gelatinoase. Lichidul obtinut se amesteca cu un litru de miere de albine naturala. Din acest amestec se iau trei linguri pe zi. (Tratamentul se face mai ales in lunile calendaristice care contin in denumire litera R.)                               

Tuberculoza pulmonara

Inhalatii cu tinctura de propolis 30% pusa in ceai de busuioc, brad, pin sau menta.

Pulverizatii cu tinctura de propolis: 50 de picaturi in 50 g din ceaiul mai sus mentionat.

Crema de propolis: 30 g propolis in 50 g miere de tei sau de munte.

Fagure de miere sau capaceala, mestecate pana la consumarea totala.

Usturoi (4-5 catei), consumat ca atare sau sub forma de suc. Se indica consumul in paralel cu putina slanina de porc si un pahar de bors.

Regim dietetic: una pana la trei zile pe saptamana se va tine un regim de cruditati. Sunt interzise fumatul, consumul bauturilor alcoolice, al cafelei si al condimentelor in exces.

Tuse banala

Se fierbe o lamaie la foc moale, timp de 10 minute. Prin fierbere, lamaia se inmoaie, astfel incat se va obtine din ea o cantitate mai mare de suc si, in acelasi timp, se inmoaie si coaja. Lamaia se taie in doua si se stoarce bine intr-un pahar. La sucul obtinut se adauga doua linguri de glicerina (din punct de vedere farmaceutic, doua linguri echivaleaza cu 30 g). Amestecul se agita bine, apoi paharul se umple cu miere. Daca avem un acces de tuse in timpul zilei, luam o lingurita de sirop, dupa ce amestecam bine continutul. Daca suntem treziti noaptea de tuse, luam cate o lingurita de sirop la culcare si una noaptea, cand ne trezim. Daca suferim de o tuse rebela, luam 6 lingurite de sirop pe zi si anume: dimineata dupa sculare, inainte de pranz, dupa masa de pranz, la cateva ceasuri dupa aceasta, apoi la cina si la culcare. Pe masura ce tusea cedeaza, micsoram numarul dozelor pe zi.                             

Tuse convulsiva

Tinctura de propolis: intr-un pahar mic cu ceai de ienupar se adauga 30 de picaturi de tinctura de propolis. Se face gargara cat mai mult, apoi se inghite.

Miere de albine de tei: in acelasi tip de ceai se adauga doua linguri de miere la o cana de 0,250 l si se beau doua cani pe zi, cu sorbituri mici. (Atentie! Este contraindicata la diabetici.)

Capaceala: se mesteca pana la consumarea totala.

Inhalatii cu ceara de albine: inhalatii cu ceai de tei, menta, muguri de brad, busuioc si marar. Acestea se realizeaza prin asezarea pe o cana de tabla a unei palnii cu gura in jos si inhalarea aburului degajat.

Arsuri
Se unge partea vatamata cu miere naturala si se acopera cu o bucatica de folie de plastic, dupa care se pune un bandaj. Tratamentul se face dimineata si seara, pe o perioada mai lunga. Inaintea fiecarui tratament se spala pielea cu ceai de musetel sau de tei.

Caderea parului

Ceai (decoct) din: mesteacan (frunze, coaja sau seva), tintura, iedera, menta, patlagina si zeama de lamaie.

Zeama de ceapa si zeama de usturoi amestecate cu miere de albine.

Utilizare: in prima zi, dupa ce se spala parul bine cu apa fierbinte, se maseaza pielea capului cu ceaiul obtinut circa 10 minute. In a doua zi, se foloseste la masaj a doua solutie. 

De precizat ca masajul trebuie sa fie intens si sa se faca pana se incalzeste pielea capului. Dupa aceea trebuie invelit capul cu un prosop pana la uscarea parului si disparitia efectului revulsiv.                                                                        

Constipatie

In fiecare dimineata, se bea – pe stomacul gol – un pahar de apa calduta statuta (cel putin 24 de ore). Dupa aceea, se mananca un mar ras amestecat cu doua lingurite de miere si tarate cat cuprinde, pentru ca preparatul sa ramana moale ca o crema. Excludeti din alimentatie mezelurile, prajelile, conservele, painea alba, zaharul, cafeaua, alcoolul, tutunul, carnea si branzeturile fermentate. Bazati-va alimentatia pe fructe si legume proaspete.

In fiecare dimineata, pe stomacul gol, se ia o lingurita de miere cu un pahar de apa minerala (nu ceai), timp de o saptamana, pana se formeaza obisnuinta. l 1/2 kg de prune uscate se spala bine si se pun la fiert (ca pentru compot). Dupa ce au fiert, se scot samburii, iar pulpa rezultata se da prin masina de tocat. Se masoara cu o lingura pulpa si cate linguri rezulta atatea se pun de miere (la 1/2 kg de prune sunt 8-9 linguri, deci tot atata miere). Se amesteca totul bine si se pune intr-un borcan de 800 g (care se tine la frigider). Se ia cate o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa.

Degeraturi
De obicei, cad victime ale acestei afectiuni cei cu proasta circulatie periferica, sau mai bine zis, cei ce au maini si picioare reci, cei anemici si cei hipotensivi, deci cei care nu au o irigatie sanguina normala in locurile ce vin in contact cu factorii externi. Reactia normala a multora dintre noi este aceea de a aduce la caldura pe cel degerat. Acest lucru este gresit, deoarece poate provoca leziuni care vor trena in timp. Locurile vatamate trebuie tinute un timp la o temperatura usor peste zero grade; se vor face frictiuni cu zapada sau lichide reci, aceasta pana cand se va observa o inrosire a pielii, ceea ce inseamna ca sangele este prezent in tesuturi in cantitate mai mare. Regiunea respectiva se badajeaza apoi cu tinctura de propolis. Se aplica o compresa cu miere de albine dizolvata in ceai din coaja de salcie, pelin, frunze de nuc, catina alba sau paducel. Se mai frictioneaza cu felii de ceapa si zeama de lamaie. Trebuie evitate incaltamintea stramta, frigul, umezeala.                                                          

  Fisuri anale

O igiena locala stricta. Lenjerie mereu curata.

Un regim alimentar lejer, fara condimente, alcool, cafea, alimente iritante.

Spalaturi cu ceaiuri din: galbenele, coada-soricelului, patlagina, papadie, soc, rostopasca si pelin.

Utilizarea de supozitoare cu propolis.

Evitarea sedentarismului, multa miscare pentru revigorarea muschilor.

Reteta lui Monica Tatoiu

Ingrediente:
– Laptisor de matca 4g;
– Miere de salcam 1,5kg;
– Polen macinat (manual) 300g;
– Ser fiziologic 200ml;
– Tinctura de propolis 150g. 
Toate se amesteca intr-un recipient de sticla si se lasa la frigider. 
Administrare: 1 lingura dimineata, la pranz si seara pe stomacul gol sau cu ceai.
Contraindicatii: Nu este recomandat minorilor sub 14 ani datorita cantitatilor mari de zahar (risc de imbolnavire cu diabet) 
Este recomandat si gravidelor. 
Beneficii: cancer

Masca faciala cu avocado si miere

Se recomanda in cazului tenului cu riduri; contine agenti hidratanti prin continutul crescut de acizi grasi. Mierea, un antioxidant puternic, actioneaza ca agent de umectare favorizand retentia de apa la nivelul pielii.

Aplicati amestecul pe fata timp de 10 minute. Indepartati apoi cu apa rece, apoi tamponati cu un prosop uscat.
Ingrediente:

• 1 avocado copt
• 2 lingurite de iaurt simplu
• 1 si 1/2 lingurite de suc de lamaie
• 1 lingura de miere

Prepararea mastii: se amesteca cu o furculita toate ingredientele intr-un castron de marime medie, pana se obtine o pasta. Se raceste pentru 30 de minute, apoi se aplica imediat.

Produse pe baza de miere:

PLANTUSSIN FORTE – SIROP
Compozitie   :    -miere 79%
                            -extract de lichen de piatra
                            -frunze de lumanarica
                            -fruct de fenicul
                            -radacina de lemn dulce
                          -menta,scortisoara 20%,vitamina C,propolis 0.85%,ulei essential eucalypt.

Figura 29: Platusin sirop

Vitamina C cu propolis pentru copii

Figura 30: Propolis C Sirop

Combinatie eficienta de vitamina c (intr-o concentratie adaptata pentru copii) si vitamina B2 cu propolis, cunoscut ca fiind "cel mai puternic antiinfectios natural".

Compozitie:
vitamina C 100 mg, vitamina B2 1 mg, tinctura propolis reziduu uscat 11,5 mg

Status produs: suplimente alimentare

Dozaj: 1-2 comprimate pe zi

Forma de ambalare: flacon cu 20 de comprimate

Detinator autorizat de punere pe piata:
Ozone Laboratories Ltd.
180 Tottenham Court Road, Queens House W1 T 7PD, Londra, Marea Britanie

TRACHISEPT MIERE SI PROPOLIS este o combinatie de ingrediente apicole: miere si propolis. Propolisul, recunoscut ca si "antibiotic natural" are efect calmant la nivelul cavitatii bucale si faringiene. Mierea contribuie la reducerea iritatiei locale a mucoasei. 
TRACHISEPT MIERE SI LAMAIE este o combinatie de ingrediente naturale si miere. Mierea contine un complex de substante antimicrobiene cu actiune calmanta in cazul durerilor de gat, in timp ce extractul de flori de tei si uleiul de lamaie calmeaza mucoasa iritata datorita proprietatilor antiseptice. 
TRACHISEPT MIERE SI FRUCTE DE PADURE este o combinatie de ingrediente naturale si miere cu aport de vitamina C. Mierea este un tonic general ce imbunatateste imunitatea organismului pe perioada sezonului rece. Extractul dezmeura si macese actioneaza favorabil la nivelul mucoasei buco-faringiene, iar vitamina c ofera protectieorganismului impotriva racelii. 
TRACHISEPT MENTOL SI EUCALIPT Figura 32: Trachisept

Este o combinative de ingrediente naturale, pe baza de uleiuri aromate: uleiul dementa si uleiul de eucalipt au proprietati balsamice, amelioreaza durerea si decongestioneaza mucoasa nazala. 

Precautii:
Nu trebuie folosit de persoane cu alergii la ingredientele active sau excipientii produsului.

Sapun cu scortisoara, propolis si miere 70gr Manastirea Nera

Compoziție : Extract uleios de mușețel, ulei de măsline, grăsime de cocos, apă distilată, propolis, miere, scorțișoară, NaOH (care nu se mai regăsește în produsul final), ceară, uleiuri esențiale naturale, pulbere de mușețel

Figura 33:Sapun cu scortisoara,propolis si miere

7.CONCLUZII:

1. Am ales acesta tema considerand ca miereade albine se foloseste intr-o gama larga de produse cu aplicabilitate practica in majoritatea bolilor.

2. Produsele apicole aduc multe beneficii sanatatii fara a avea efecte secundare.Printre beneficii se pot numara efecte:antiseptice,antiinflamatori, ,calmante,sedative, ,afrodisiac,lubrifiant al vaselor de sange,depurative,usor laxative,antisclerosclerotice,disfunctii sexual,hepatoprotectore,vitaminizante,stimulare sistemului nervos parasimpati si multe alttele .Un alt produs apicol este propolisul considerat antibiotic natural care actioneza asupra stafilococilor,streptococilor si altor bacteria.Pe langa efectul antibiotic si-a dovedit eficacitatea atat in bolile aparatului digestive. Laptisorul de matca imbunatateste imunitatea, reface celulele sanguine (hematii, leucocite) are efecte antitumorale. Veninul albinelor este recunoscut pentru efectul pe care il are asupra aparatului osteo-articular avand efect atat calmant si antiinflamator. Acestea sunt o mica parte din efectele pe care le detine produsele apicole.Apilarnilul are efecte deosebite in problemele sexual si sterilitate,la femei este foarte bun in cazul excesului de hormoni.Pe langa actiunea antibacteriana si antiinflamatorie este bine cunoscuta utilitatea si eficatitatea produselor apicole in industria cosmetica,prin actiunea hidratanta si nu numai.

3. Apiterapia este terapia traditionala care foloseste Mierea, polenul, ceara, laptisorul de matca, propolisul si veninul albinelor, dar si alte produse ce tin de stup, in vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.

4.MIEREA. Este produsa de albine pornind de la nectarul din flori sau de la alte surse naturale ,precum polenul sau mielat-ul,pe care le transforma si apoi le depoziteaza in celulele fagurelui,de unde o culeg apicultori.Mierea este foarte des folosită în alimentație, în bucătărie sau ca medicament, fiind de medicina populară foarte apreciată. De asemenea are importante aplicații în alimentația artificială, în alimentația pre- și post-operatorie, în pediatrie și ginecologie.

5Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente – cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor.

6. Polenul (din latină pollen) este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și ca o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. Polenul și mierea sunt singurele resurse alimentare care s-au descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauză polenul este considerat ca „aliment complet”.

7. Ceara de albine este un produs fabricat de albino,secretile hipodermica transudata a albinei fiind materialul din care ea isi construiete fagurii cu celule hexagonale.Compozitie chimica:Ceara albinelor aparține unei mari familii chimice, cea a cerilor, care sunt corpuri grase, lipide, de diverse origini : animale, vegetale sau minerale. Toate cerile au proprietăți chimice apropiate. În compoziția lor nu intră decât carbon, hidrogen și oxigen. Sunt corpuri foarte stabile, existente într-un număr considerabil de varietăți.

8.Apilarnilul este un produs apicol natural, obținut din larvele de trântor care constituie materia primă principală. Acestea la vârsta de 7 zile sunt recoltate integral obținându-se astfel apilarnilul.Compozitie chimica: apilarnilul este foarte complex si se aseamana cu laptisorul de matca, insa mai contine si pastura, miere sau propolis

9. Lăptișorul de matcă reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale, iar efectele sale asupra corpului uman sunt mai mult decât benefice

10.Veninul de albine, sau apitoxina este veninul secretat de lucrătoarele mai multor specii de albine. Apitoxina este substanța care rămâne după ce partea volatilă a veninului de albine dispare în contact cu aerul. Apitoxina este folosită ca mijloc de apărare împotriva prădătorilor și în luptele interne din roi.

11. Principalele proprietati farmacologice ale mieri:

antibacterian (osmolaritatea ridicata, bioflavonoidele si unele enzime prezente in miere = conditii vitrege pentru bacterii);

antibiotic si antimicrobian (cu un spectru destul de larg);

antioxidant (oxidarea scazuta in alimente inseamna o nutritie si o sanatate mai buna);

anti-carii (mierea hraneste gingiile si ajuta la o mai buna hranire a dintilor);

antiinflamator (contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii);

biostimulator (furnizeaza cea mai buna energie pentru celulele vii, imbunatateste apetitul, ajuta la absorptia fierului, furnizeaza energie pentru maduva osoasa, ficat si splina, stimuleaza productia de bila a ficatului);

calmant (calmeaza sistemul nervos);

depurativ (ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului si mecanismele energetice ale ficatului – in special mierea de salcam);

emoilent (datorita capacitatii de atragere a apei);

energetic (carbohidratii din miere ard usor);

emulsionant al grasimilor (datorita acizilor continuti);

imunostimulant (furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din sange);

laxativ (regleaza flora intestinului gros, ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze bine);

nutritiv (carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjuctiv);

protistocid (antibacterian);

regenerativ (mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale tesutului conjuctiv);

stimulent (bioflavonoidele prezente in miere stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare);

tonicardiac (mierea este cea mai buna energie pentru muschi, inclusiv pentru inima);

vindeca plagile (previne si vindeca infectiile prin formarea unei bariere vascoase pentru pierderea lichidiana si invazia plagii de catre bacterii, contine enzime ce ajuta la vindecare si promoveaza formarea tesutului).

In concluzie natura ne ofera cele mai bune alternative produselor farmaceutice bazate pe produse chimice.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

Antonescu C. – Îngrijirea familiilor de albine, în Editura A.C.A., Red.Revistelor apicole,  București, 1966;

Antonescu C. – Albinele și …Noi, în Editura A.C.A., Red.Revistelor apicole, București, 1979;

Barac I., Foti N., Popa Al., Sănduleac E. – Creșterea albinelor, în Editura Agro-Silvică, București, 1965;

Bucată P. – Tehnologia recoltării polenului cu ajutorul albinelor, în Editura A.C.A din R.S.România, Redacția publicațiilor apicole, București,1981;

Caillas A. – Polenul, în Editura Apimondia, București, 1975;

COLECTIV A.C.A. – Propolisul, în Editura Apimondia, București, 1975;

Colectiv A.C.A. – Manualul apicultorului. (Edițile a III-a 1975, a IV-a 1979 și a VII-a 2003), în Asociația Crescătorilor de Albine din România, București;

Climentov A. A. – Apicultura, în Editura de Stat pentru Literatură Științifică, București, 1952;

Donath Aladar. – Teremeszetesseg a meheszetben, în Koloszvar, 1914;

Dumitrescu-Bistrița Gh. N. – Mierea și foloasele ei ca hrană, medicament și în gospodărie, în Tipografia Carților bisericești, București,1943;

Hristea C. – Stupăritul nou, în Editura A.C.A., Red. Revistelor apicole, București, 1979;

Ileșiu N. – Apilarnil, în Editura A.C.A., București, 1981;

 Jarvis D. C. – Mierea și alte produse naturale, în Editura Apimondia, București, 1976

 Marza E., Nicolaide N. – Inițiere și practică în apicultură, în Redacția de Propagandă Tehnică Agricolă, București, 1990;

Maeterlinck M. – Viața albinelor, în Editura Apimondia, București, 1976;

Mărghitaș L. A. – Albinele și produsele lor, în Editura Ceres, București, 2002;

Nicolaescu N., Stoienescu G. – Călăuza stuparului, în Editura Casei Școalelor, București, 1928;

 Nujdin A. S., Vinogradov V. P. – Bazele apiculturii, în Editura Apimondia, București, 1976;

 Popescu N., Meica S. – Produsele apicole și analiza lor chimică, în Editura Diaconu Coresi, București, 1997;

Ritter,W. – Bolile albinelor, în Editura MAST, București, 2000.