Anatomia Si Fiziologia Aparatului Feminin

CUPRINS

Motivație Introducere

Cap. I ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARTULUI FEMININ

1.1 Anatomia aparatului feminine

1.2 Fiziologia aparatului genital feminin

Cap. II NOȚIUNI GENERALE DESPRE CHISTUL OVARIAN

2.1 Definiție

2.2 Etiologie

2.3 Manifestări clinice

2.4 Diagnosticul chistului ovarian

2.5 Investigații clinice și paraclinice

2.6 Evoluție și prognostic

2.7 Complicații

2.8 Tratament

Cap. III ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

3.1 Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientei cu chist ovarian

3.2 Caz clinic

3.3 Fișa tehnică

Bibliografie

“Ceea ce il face pe om mai mare decat simpla lui viata,este dragostea pentru viata celorlalti”

L.F.Celline

INTRODUCERE

Lucrarea pe care am ales-o are ca obiect de studio o afecțiune genitală des întalnită în rândul femeilor și anume chistul ovarian. Am ales această temă în ideea de a îmi însuși noi cunoștințe despre afecțiunile aparatului genital despre chistul ovarian,în principal, dar și pentru a aprofunda cunoștințele învățate anterior.

. Medicul specialist nu poate să acționeze singur în vederea obținerii rezultatelor așteptate. Pentru efectuarea operației și pentru ca pacientul să aiba parte de îngrijiri corespunzătoare este necesară prezența unei echipe complete unde cadrele medii au un important rol. Pentru ca operația să fie efectuată corespunzător este nevoie de o pregătire amănunțită, atât properator, cât și postoperator.

Cap. I ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARTULUI GENITAL FEMININ

1.1Anatomia aparatului genital feminine

Aparatul genital feminine este alcătuit din totalitatea organelor specifice genului feminin și au rol copulator,endocrin sau ovogenetic. Este alcătuit din uter, vagin și ligament (ovare,trompe uterine și ligament uterine) și organe genitale externe.

Ovarul sau gonada feminină este un organ pelvian pereche și se află situat sub originea vaselor iliace externe și interne, în fosa ovariană.

Ovarul este o glandă cu dublă secreție:exocrină, prin care se produce ovulul sau gometul feminin și endocrină prin care secretă hormonii sexuali feminini, foliculina si progesteronul .

Ovarul are formă ovoidală,ușor turtit și prezintă o față medială și o față laterală care vine în contact cu peretele lateral al pelvisului.

Ovarul are o margine mezoovarică la nivelul căreia se află hilul ovarului și care, printr-o plică peritoneală se leagă de ligamentul lat al uterului. De asemenea are și o margine liberă, dorsală .

Ovarul este alcatuit dintr-o stromă conjunctivă, mai bogată în partea centrală sau medulara ovarului și dintr-un țesut epitelial care formează foliculii ovarieni.

Foliculii ovarieni sunt dispuși în partea periferică. Țesutul conjunctiv din corticală formează la periferie, sub stratul epitelial o lamă subțire numită tunica albuginee.

Foliculii ovarieni în care se află celula sexuală feminină (ovulul) se găsesc în stadii succesive de evoluție . Astfel, se disting: foliculi primari, secundari si veziculoși (de maturație).

După expulzarea ovulului în locul foliculului se formează corpul galben. Corpul galben secretă hormonul numit progesteron care este indispensabil dezvoltării sarcinii în primele luni.

Vascularizația ovarului este asigurată de artera ovariană, ramură a aortei abdominale, și de artera uterină, printr-o ramură ovariană.

Venele formează la început o rețea care se reunește în plexul pampiniform. Din el se formează vena ovariană dreaptă, care se varsă în vena cavă inferioară, și vena ovarină stângă, care se varsă în vena renală stângă.

Inervația ovarului este reprezentată de nervii ovarului, care provin din plexul ovarian. Acesta, la rândul lui provine din plexul renal și plexul aortic.

Trompele uterine sunt două conducte musculo-membranoase întinse de la coarnele uterine către extremitățile superioare ale ovarelor.

Uterul este un organ musculo-cavitar,în interiorul căruia se dezvoltă oul, aparține sistemului reproducător feminin și are formă de trunchi de con cu baza orientată către superior și vârful către inferior.

Vulva reprezintă totalitatea organelor externe feminine: muntele pubisului, organele erectile (clitoris, bulbi vestibulari), formațiuni labiale (lobii mari și mici), vestibul vaginal.

1.2 Fiziologia aparatului genital feminin

Ovarele secretă estrogen și progesteron. Femeia aflată în perioada fertilă are modificări ritmice ale secreției hormonilor feminini și transformări fizice ale ovarelor și ale celorlalte organe sexuale. Acest model ritmic al ratelor de secreție se numește ciclu menstrual.

Durata medie a acestui ciclu este de 28 de zile, dar poate avea și variații individuale de la 20 de zile ajungând pana la 45 de zile . Aceste cicluri cu durate anormale sunt asociate cu scăderea fertilității.

Consecințele ciclului ovarian feminin sunt: eliberare unui ovul cu posibilitatea dezvoltării unui făt,endometrul uterin este pregătit pentru implantarea corectă a ovulului fecundat. Modificările care apar în timpul ciclului sexual la ovare sunt strict dependente de acțiunea hormonilor adenohipofizari.

În jurul vârstei de 11-15 ani apare ciclul menstrual datorită hipofizei care pe la 9-12 ani începe să secrete cantități progresiv mai mari de hormoni.

Ciclul ovarian are mai multe etape: faza foliculară în care se dezvoltă foliculii antrali și veziculari, maturarea completă a unui singur folicul lunar și faza luteală care prezintă secreția corpului luteal, involuția corpului luteal și debutul celuilalt ciclu ovarian.

Rolul hormonilor ovarieni

Hormonii estrogenilor au rol în stimularea proliferării celulelor responsabile de dezvoltarea majorității caracterelor sexuale secundare feminine. La începutul pubertății hormonii ovarieni sunt secretați la un nivel mult mai ridicat și determină modificarea aspectului organelor genitale feminine de la cel puberal la cel adult. Ovarele, uterul și vaginul vor crește în dimensiuni și se va depune țesut adipos la nivelul muntelui lui Venus. Se dezvoltă țesutul stromal al sânilor și se formează un sistem de ducte foarte bine reprezentat. Determină o structură moale,netedă a tegumentelor, dar amplifică în același timp vascularizația tegumentelor.

Rolul progesteronului

Uterul se pregătește pentru sarcină și se manifestă predominant în a doua jumătate a ciclului sexual feminin. Scade intensitatea contracțiilor uterine și frecvența acestora, având rolul de a împiedica expulzia ovulului implantat. Datorită pregătirii sânilor pentru alăptare, lobul și alveolele mamare se dezvoltă, iar sânii se tumefiază.

Cap. II NOȚIUNI GENERALE DESPRE CHISTUL OVARIAN

2.1 Definiție

Chistul ovarian este asemanător unui sac rotund cu pereți subțiri, plin cu lichid limpede, care se dezvoltă în ovar ca parte a procesului normal de producere de ovule. La suprafața ovarului, chistul ovarian seamănă cu o umflătură. Chistul ovarian continuă să crească în momentul în care nu eliberează ovule și devine mai mare decât cel funcțional.

Un chist ovarian mărit se poate răsuci, se poate rupe sau poate sângera și devine foarte dureros. Totuși, majoritatea chisturilor funcționale dispar de la sine în câteva luni și sunt inofensive. 
Un chist ovarian funcțional se poate forma și după ce ovulul a fost eliberat. În acest caz, chistul ovarian se închide singur și se umple cu lichid. Acesta se numește chist luteal.

2.2 Etiologie

Un chist ovarian funcțional apare în urma uneia sau mai multor modificări minore în modul de producere și de eliberare ale ovulului. În timpul ciclului menstrual normal, pot apărea unul sau doua tipuri de chisturi funcționale: chistul folicular sau simplu, când sacul ovulului (foliculul) nu eliberează ovulul și se mărește umplându-se cu lichid în interiorul ovarului sau la suprafața sa;chistul luteal sau corpul luteal apare când resturile ovulului folicular nu se dizolvă, el se umple de lichid, acseta fiind cel mai întalnit fel de chist ovarian.
Aceste chisturi dispar dupa ce tratamentul este terminat. Ele nu apar in timpul sarcinii si nici nu o pun in pericol.

Chisturi funcționale

Chist funcțional folicular

După fiecare menstruație, pe unul dintre ovare ia naștere un folicul, un orificiu plin cu lichid, care se dezvoltă timp de câteva zile până la dimensiunea de aprox. 2-, urmând ca la ovulație să se spargă și să elibereze un ovul. După ce se eliberează ovulul, aceast orificiu se transformă în “corp galben”, o formațiune care dispare după aproximativ 2 săptamâni, după care apare menstruația, iar procesul este reluat (la același sau la celălalt ovar).

Dacă foliculul nu se sparge pentru a se elibera ovulul, el va crește până la aproximativ , astfel dând naștere unui chist folicular funcțional. Aceste chisturi de obicei nu necesită intervenție chirurgicală, deoarece aproape întotdeauna dispar de la sine. Pacienta va aștepta un anumit timp pentru eliminarea folicului. De cele mai multe ori se preferă punerea ovarului în repaus prin administrarea de pilule contraceptive timp de 3 luni, pentru a crește șansele ca acest chist să dispară de la sine. Totuși, dacă chistul se mărește () și dacă acesta suferă o torsiune și nu dispare după 3 luni, acesta se operează.

Chist hemoragic

Un alt tip de chist ovarian funcțional este chistul hemoragic. Acesta ia naștere tot din foliculul dezvoltat în prima parte a ciclului menstrual, însă cavitatea nu este plină cu lichid, ci cu sânge și cheaguri sangvine. În urma unui viciu de ovulație cavitatea foliculului se umple cu sânge, apărând chistul hemoragic. Acesta poate atinge dimensiuni de până la , având un aspect ecografic diferit față de chistul folicular. Acest chist se manifestă prin apariția unei dureri persitente la nivel pelvin, care va persista până la dispariția lui. Chistul hemoragic face ca menstruația să întârzie, însă nu cu mult (2-3 săptămâni). După resorbția lui apare menstruația, iar durerile dispar la rândul lor. Complicația majoră a chistului hemoragic este ruptura, care poate duce la hemoragie internă. De aceea în cazul unui chist hemoragic se contraindică activitatea sexuală și efortul fizic intens. Intervenția chirurgicală nu are loc decât în cazul torsiunii acestui chist.

O formă mai gravă de complicație a chistului funcțional este torsiunea. Cu cât chistul este mai voluminos, cu atât este mai mare riscul de torsiune. Prin torsiune chistul nu mai primește sânge, astfel începe să se necrozeze, punând în pericol chiar viața pacientei. Torsiunea este întotdeauna însoțită de durere atroce. Cu cât se intervine mai rapid chirurgical, cu atât sunt mai mari șansele de a salva ovarul si trompa uterină.

Chisturi nefuncționale benigne

Teratom

Deși cele mai multe chisturi ovariene sunt funcționale, nu de puține ori pot fi descoperite la nivelul ovarului formațiuni chistice complexe, ce nu au legatură cu funcția ovarului. Vor trebui operate aceste chisturi, deoarece pot crește până la dimensiuni ce pot pune în pericol ovarul și organele din jur. Destul de frecvent este întalnit chistul dermoid sau teratomul ovarian. Acesta este o formațiune chistică plină cu țesut care în mod normal nu ar avea ce să caute în ovar, și anume: piele, glande sudoripare, păr, os, dinți, unghii, etc. Acest tip de chist își are originea în celule de origine embrionară care au rămas dintr-un motiv sau altul din viața embrionară în țesutul ovarian.

Teratom neglijat

Pentru înțelegerea chistului dermoid ar trebui explicată formarea țesuturilor și organelor din viața embrionară. În stadiile ultraincipiente, embrionul este format din câteva celule stem pluripotente, adică celule ce se vor divide și vor forma alte celule, însa diferite între ele. Aceste celule de generația a doua se vor divide la rândul lor formând țesuturi diferite – piele, glande sudoripare, cartilaj, etc. Toate formațiunile care se găsesc în chistul dermoid și au fost enumerate mai sus au o origine comună, anume  o celula stem pluripotentă. Din motive incomplet elucidate, unele celule stem pluripotente nu încep procesul de diviziune si diferențiere în viața embrionară și rămân în stare latentă în țesutul ovarian, urmând ca mai târziu în timpul vieții să înceapă să se dividă, formând o cavitate ce conține păr, dinți, piele, cartilaj etc. Dacă ar fi lăsate la nesfârșit aceste cavități ar crește necontrolat, distrugând încet țesutul ovarian din vecinătate.

Operația chistului ovarian dermoid se face de regulă la paroscopic, depinde însa și de dimensiunile la care acesta a ajuns. În principiu se scoate doar chistul, țesutul ovarian restant fiind salvat. Dacă chistul crește peste anumite dimensiuni, atunci operația se va face deschis, clasic, prin scoaterea ovarului în întregime (neexistând țesut ovarian viabil).

Un alt tip de chist ovarian benign nefuncțional este chistul endometriozic. Acesta se formează în urma implantării țesutului endometriozic în ovar. Lună de lună acest implant este stimulat, celulele se înmulțesc, iar la menstruație se distrug, transformându-se în sânge menstrual. Câteva celule rămân totuși active, iar ciclul se repeta. Ușor-ușor ia naștere o cavitate plină de sânge menstrual, care crește lună de lună, adică chistul endometriozic.

Endometrioza nu este o leziune malignă, însă eafectează organele din jur, în special ovarul. Dacă acest chist endometriozic se neglijază, el va pune mari probleme de fertilitate, deoarece țesutul ovarian este încet, dar sigur suprimat. Chsitul este acoperit de un strat de celule care acoperă ovarul, fiind ușor distrus prin presiunea la care este supus (fenomenul este vizibil în imaginea alăturată). Obiectivul primar în operația pentru chist endometriozic este înlăturarea chistului cu păstrarea pe cât posibil a cât mai mult țesut ovarian. De cele mai multe ori intervenția are loc pe cale laparoscopică, fiind descoperite multe alte implanturi endometriozice la nivelul altor organe pelvine.

Pe lângă aceste tipuri de chisturi există multe alte formațiuni ovariene benigne, însă mult mai rare (chist paraovarian, fibrom ovarian, tecom, etc.).

Endometriom

Cancerul ovarian

Din păcate în discuția despre chisturile ovariene va trebui întotdeauna să includem și cancerul de ovar. Cancerul ovarian nu este întotdeauna un cancer solid și este descoperit sub forma unei formațiuni chistice. Uneori aspectul ecografic al acestei formațiuni este clar malign și se poate confunda uneori cu un chist ovarian.

2.3 Manifestări clinice

Chisturile ovariene funcționale de obicei nu produc simptome și dispar fără tratament. Cu cât este mai mare există probabilitatea ca el să producă simptome.

Când apare,acesta se manifestă prin: urinări frecvente,în cazul în care chistul este mărit, dureri abdominale, dereglări ale ciclului menstrual, creșteri în greutate .

Simptomele severe pot apărea atunci când chistul a fost torsionat (răsucit), dacă sângerează sau dacă s-a rupt . Se recomandă consultul medicului în cazul în care apare durerea pelviana severă, bruscă, grețuri, vărsături, lipotimie (leșin), amețeală, sângerări vaginale sau simptome din pricina șocului produs de sângerarea excesivă.

2.4 Diagnosticul chistului ovarian

Atunci când există suspiciunea de chist ovarian următorul pas este ecografia. Ecografia este cea mai bună tehnică imagistică pentru detectarea chisturilor.

Prin intermediul acestei proceduri se poate confirma prezența unui chist, ajută la identificarea locului acestuia și determină dacă este solid, umflat cu lichid sau o combinație.

Ecografia se face fie pe abdomen, fie prin vagin.

Analizele de laborator, deși nu sunt diagnostice pentru chisturile ovariene, pot ajuta la diagnosticul diferențial sau în cazul apariției complicațiilor legate de chistul ovarian. Acestea sunt:testul de sarcină, hemoleucograma, sumarul de urină.

2.5 Investigații clinice și paraclinice

Investigații clinice: semnele secundare, obezitate, anemie .

Investigațiile paraclinice:echografia abdominală și transvaginală, tomografia computerizată abdomino-pelviană,analize de sânge(Hb hemoglobina, leucocite, trombocite,TQ timp de coagulare,VSH, grup sangvin, Rh) , examen de urină (urocultură, test de sarcină).

2.6 Evoluție și prognostic

Chisturile au evoluție lentă, fiind suportate multă vreme. Între 40 și 50 de ani este momentul critic, când tulburările hemoragice sunt mai accentuate, din această cauză și operațiile sunt mai frecvente în această perioadă a vieții.

Prognosticul este bun, deoarece este o tumoră benignă, care se poate opera și involuează la menopauză. Când intervin complicații în evoluția bolii, prognosticul este mai rezervat.

2.7 Complicații

Complicațiile se împart în patru categorii:

Complicații locale

infecțioase : febra, durerea, alterarea stării generale;

complicațiile anexiale: pot fi acute sau cronice;

endometrita (inflamația endometrului) este însoțită de mărirea cavității uterine și deformare, se manifestă cu leucocitoză și ușoară hipertermie și se exteriorizează sub formă de leucoree;

necrobioza septică sau gangrena unui polip produs de col se manifestă cu dureri pelvine de tip exploziv, însoțite de pierderi roșcate; polipul devine friabil și sângerează la atingere;

hemoragiile : apar foarte des în fibromul submucos; hemoragia este un simptom și poate deveni și o complicație prin repetare, mult mai des decât prin abundență; uneori pot fi foarte abundente, necesitând o intervenție chrurgicală de urgență;

complicații mecanice : hemoragii intraperitoneale, torsiunea acută sau lentă

complicații vasculare : edemul (procesul nu este reversibil și tratamentul este chirurgical);

Complicații generale

aparatul respirator : apar semne de suferință prin reducerea capacității sale, datorită tumorilor voluminoase care ridică diafragmul;

aparatul circulator : apar dureri pericardice, palpitații, dispnee paroxistică, tahicardie, HTA, edem, flebite ale venelor membrelor inferioare sau a micului bazin;

aparatul urinar : disurie, polakiurie, retenție urinară, hidronefroză, fenomene datorate compresiunii prin dezvoltarea tumorii;

obezitatea : este frecventă și este un factor defavorabil când este vorba de un act chirurgical;

tulburări ale croazei sanguine ( a posibilităților organice de a-și regla hemoragia) explică în parte pericolul trombogenozei fibroamelor.

Complicații obstetricale

sterilitate;

la asocierea cu sarcina pot apărea : compresiune asupra plexului solar, vezicii urinare, rectului ( manifestate prin tenesme vezicale, pelvialgii, polakiurie, disurie, tenesme rectale, dureri lombo-sciatice) și chiar, în cazul fibroamelor mari, avorturi, nașteri premature, inserții joase ale placentei

Complicații postoperatorii

flebotromboze : sunt complicații majore, manifestate adesea prin embolie pulmonară;

ocluzii postoperatorii;

peritonite ;

complicații urinare, specifice histerectomiei totale, când este vorba de o fistulă uretro-vaginală sau fistulă vezico- vaginală.

2.8 Tratament

Tratament – generalități
Majoritatea chisturilor ovariene funcționale sunt inofensive, asimptomatice și dispar fără tratament.
Necesitatea tratamentului constă în:

– tratarea simptomelor – durere sau presiune pelvină

– tratamentul cu anticoncepționale pentru previnirea ovulației

Tratament inițial

Ținând cont că în mod normal chistul ovarian funcțional dispare fără tratament de-a lungul a 1-2 menstre, se recomandă o perioadă de urmărire fără tratament (expectativă) pentru a se observa evoluția sa. Dupa 1-2 luni se va recomanda o examinare pelvină pentru observarea dimensiunii chistului.
Dacă chistul ovarian nu regresează după 1-2 menstruații, se recomandă mai multe teste pentru a se depista alte cauze ale măririi ovarine. Tratamentul la domiciliu poate ameliora simptomele prin căldură locală și administratea unor antialgice.

Tratament de întreținere

Chistul ovarian funcțional care se prelungește pe durata a 2-3 cicluri menstruale, prezintă un aspect anormal la ecografie, sau cauzează simptome, presupune tratament medical sau chirurgical.
Se va face tratament cu anticoncepționale pentru a se vedea dacă simptomele au dispărut sau s-au ameliorat.
Operarea chistului (chistectomie) printr-o incizie mică (laparoscopie) se folosește dacă un chist ovarian funcțional dureros nu dispare cu tratament medicamentos. Dacă la examenul ecografic chistul prezinta în continuare un aspect anormal sau dacă există si alți factori de risc pentru cancerul ovarian, se recomandă intervenția chirurgicală printr-o incizie mai largă (laparotomie).

Tratament ambulator

Tratamentul ambulator scade disconfortul produs de chistul ovarian.
Utilizarea sticlei cu apă încălzită, a căldurii locale, băi fierbinți, relaxează musculatura și reduc crampele.
Ceaiurile de plante cu mentă, zmeură, mure pot alina tensiunea musculară și stările anxioase.
Se recomandă golirea vezicii urinare la fiecare senzație de micțiune.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical se folosește pentru confirmarea diagnosticului de chist ovarian sau pentru evaluarea măririlor de volum ale ovarului,în momentul în care există riscul de cancer de ovar. Chirurgia nu previne regresia chisturilor ovariene decât dacă se extirpă ovarele. Acest tratament chirurgical este necesar dacă un ovar sau un chist s-a răsucit sau s-a rupt, pacienta prezintă dureri severe și sângerări,dimensiunea este mai mare de sau nu a dispărut după 2-3 luni de observare, fără tratament .

Cap. III ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

3.1 Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientei cu chist ovarian

Asistenta medicală care își desfășoară activitatea în secția operate are rol în supravegherea și îngrijirea pacientelor în starea post operatorie.

Îngrijirea și urmărirea portoperatorie are loc imediat ce pacienta este scoasă din sala de operație.

Asistenta medicală are gijă ca pacienta să beneficieze de îngrijiri speciale:

Îngrijirile preoperatorii. Rolul asistentei medicale

Pregătirea propriu-zisă se realizează de către asistentă la indicația directă a medicului.

– în seara precedentă operația directă a medicului;

– în seara precedentă operației se va administra un barbituric (Fenobarbital) ce va asigura un somn odihnitor și fără vise;

– pregătirea tubului digestiv se va face cu alimente fără reziduu, cu o săptămână înaintea

operației, cu un laxativ ușor cu doua zile preoperator, iar în seara dinaintea operației o clismă evacuatoare;

– pregătirea tegumentelor se va face cu o seară înainte prin raderea părului pubian, degresarea tegumentelor cu alcool, iar la pacientele pregătite pentru histerectomie totală se face o spălătură vaginală cu o soluție antiseptică și se introduce în vagin o meșă sterilă înainte de operație;

– nu se recomanda o spitalizare prelungită preoperator.

Îngrijirile postoperatorii. Rolul asistentei medicale

Asistenta medicală are un rol important în îngrijirea postoperatorie, ea efectuând atât îngrijiri autonome, cât și delegate la indicația medicului. Alături de asistentă participă o întreagă echipă.

Perioada postoperatorie este intervalul dintre sfârșitul operației și vindecarea completă a bolnavei. În timpul operației, asistenta pregătește salonul și patul pentru primirea bolnavei, într-un salon cu paturi puține, cât mai izolat de zgomote; temperatura camerei să nu depășească 20-22 ºC, lumina să fie cât mai redusă; patul să fie cu lenjerie curată, prevăzut cu mușama și aleză și accesibil din trei părți.

Transportul bolnavei de la sala de operații se face cu căruciorul.

Asistenta medicală pregătește la patul bolnavei sursa de oxigen, seringi și ace sterile de unică folosință, garou, alcool, tăviță renală, sonde vezicale, ploscă urinară, medicamente ( cardiotonice, analeptice, calmante) necesare în urgență.

În perioada postnarcotică, până la revenirea totală, bolnava se va supraveghea foarte atent, până la apariția reflexelor de deglutiție, tuse. Bolnava este transportată din sala de operație cu o perfuzie fixată de asistenta anestezistă. Asistenta de salon va verifica poziția acului și ritmul perfuziei, supraveghind-o cu atenție. După sosirea bolnavei în salon, asistenta va monitoriza permanent : TA, pulsul, respirația și faciesul pacientei, va nota în F.O. calitatea lor și va raporta medicului orice schimbare survenită. Monitorizarea funcțiilor vitale se va face până la revenirea completă a conștienței, deoarece pot apărea complicații ca : tulburări respiratorii, circulatorii, asfixie.

Poziția pacientei în pat va fi în decubit dorsal, fără pernă, cu capul într-o parte, pentru a se evita înecarea cu vărsături și a grețurilor. De asemenea, asistenta va administra medicația prescrisă postoperator și, de câte ori este necesar, medicație calmantă prescrisă de medic.

Asistenta medicală va supraveghea bolnava, pe zile, până la externare. Imediat postoperator, asistenta va urmări : aspectul general (facies, tegumente), temperatura, semnele vitale (respirație, puls, TA), reluarea tranzitului intestinal, diureza, aspectul pansamentelor pe plagă, combaterea durerilor, rehidratarea și reechilibrarea hidroelectrolitică, alimentația.

În prima zi postoperator se urmărește pulsul, TA, debitul prin tubul de dren, plaga și se raportează medicului orice modificare în starea pacientei. Ca tratament, dacă este necesar, se administrează cardio-tonice, transfuzii de sânge izo-grup, izo-Rh, săruri clorate și glucozate. Se continuă oxigenoterapia cu intermitență și se combate durerea administrând analgezice. Alimentarea se face prin regim hidric cu ceai amar în cantități moderate și fracționate, dacă s-a reluat tranzitul intestinal.

În a doua zi, asistenta hidratează pacienta per os și va începe mobilizarea ei, pentru a produce o stimulare a circulației de întoarcere la nivelul membrelor inferioare. Se vor face mișcări pasive la început și apoi active ale membrelor inferioare.

În a treia zi alimentația se îmbogățește treptat, trecându-se la supă strecurată, după primul scaun se introduce pâine prăjită, brânză de vaci, iaurt. Daca mai este nevoie, se vor combate durerile. Se scoate tubul de dren, dacă nu este productiv.

În a patra zi, daca tranzitul intestinal s-a reluat spontan, la indicația medicului, se administrează o fiolă de Miostin, urmată la 30 minute de clismă evacuatorie. Se completează alimentația cu carne slabă și piureuri de zarzavat. Se urmărește plaga operatorie și se face mobilizarea mai intensă, se permite deplasarea prin salon.

În a cincea zi, asistenta ajută pacienta să se plimbe dar să nu obosească, va ajuta medicul să scoată o parte din fire.

În a șasea zi se trece la o alimentație completă, variată, vitaminizantă.

În a șaptea zi asistenta va ajuta medicul la scoaterea restului firelor.

Externarea după operație se face după scoaterea firelor, dacă nu intervin complicații.

3.2 CAZ CLINIC

În această lucrare am prezentat un caz al unei paciente internată în Spitalul Județean,secția Obstretică-Ginecologie, Constanța.

Pentru întocmirea acestui caz, am folosit ca sursă de informare pacienta, echipa de îngrijire, familia și foaia de observație a pacientei.

După ce am avut toate datele necesare, le-am analizat și am reușit să stabilesc problemele de sănătate ale pacientei, atât sub aspect fizic, cât și psihic. Acesta mi-a permis elaborarea unui plan de îngrijire care a ajutat pacienta să se adapteze schimbărilor ce au intervenit în starea ei după intervenția chirurgicală.

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise:supe de legume , iaurt, lapte, carne de pui, brânză de vaci, sucuri de fructe.

Alimente interzise:alimente cu adaos de zahăr, cofeină, condimente, mezeluri, mazăre, varză.

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

Rh pozitiv, grup sangvin AB IV

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la:nu prezintă alergii.

TRATAMENT

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI

EDUCATIE PENTRU SANATATE

3.3Fișa tehnică

PERFUZIA

Obiectivul procedurii

Introducerea i.v. a unei soluții perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menținere legăturii cu circulația venoasă.

Pregătirea materialelor

Tava medicală

Seringi și ace sterile adecvate

Mănuși sterile

Soluție perfuzabilă (ser fiziologic) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat

Trusa de perfuzat în termen de valabilitate, integră

Branula/canula sau fluturaș

Soluția dezinfectantă, comprese sterile

Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică

Etichetă

Mușama

Stativ telescopic

Recipiente de colectare a deșeurilor

Pregătirea pacientului

a)Psihică

Informez și explic procedura pacientului pas cu pas

Obțin consimțământul informat

Instruiesc pacientul privind:semnele și simptomele infiltrației, inflamației și flebitei, informez nurse dacă se modifică debitul,dacă soluția nu se mai scurge, dacă în tubul perfuzorului a apărut sânge, dacă are senzație de frig, posibilitatea de mișcare/deplasare având perfuzia montată .

b)Fizică

Poziționez pacientul în decubit dorsal

Asigur intimitatea pacientului

Aleg locul pentru puncția i.v.: la adulți sunt preferate venele de la plica cotului, evit vena dureroasă la palpare, selectez venele bine dilatate

Examinez calitatea și starea venelor

Efecuatea producerii

Verific prescripția medicală privind cantitatea și tipul soluție

Indentific pacientul

Îmi spăl mâinile,îmi pun mănușile

Aduc materialele lângă patul pacientului

Pregătesc soluția perfuzabilă și trusa de perfuzat

Mențin asepsia când deschid trusa de perfuzat sterilă și soluția perfuzabilă

Suspendez punga sau flaconul cu soluție perfuzabilă în stativ

Deschid trusa de perfuzat

Fixez clema/prestubul la o distanță de 2- mai jos de picurător

Închid clema/prestubul perfuzorului, îndepărtez capacul acului și îl întroduc în locul de intrare, în pungă sau flacon

Presez ușor picurătorul și il las să se umple până la jumătate

Înlătur capacul protector de la capătul tubului și deschid clema/prestubul

Las lichidul să curgăpână ce se elimină bulele de aer, ținând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid

Închid clema/prestubul și pun capacul protector

Selectez locul potrivit (venel distale sau proximale)

Pun mușamaua și aleza sub brațul pacientului

Aplic garoul la 10- deasupra locului de inserție,capetele garoului trebuie direcționate spre partea proximală

Verific prezența pulsului distal,radial

Recomand pacientului să strângă pumnul

Efectuez puncția venoasă

Dezinfectez tegumentul folosind mișcări circulare de la centru în afară cu câțiva cm

Poziționez mâna nedominantă la 4- sub locul de puncție și cu policele întind pielea deasupra venei

Îndepărtez capacul protector de pe amboul tubului

Atașez acul perfuzorului la tubul perfuzorului și puncționez veba ținând acul cu bizoul în sus, în mâna dreaptă și îl introduc la un unghi de 10-30˚ , deasupra venei sau dintr-o parte a venei(poziția oblică)

Urmăresc cursul venei și când sângele se întoarce prin lumenul acului avansez acul în venă 1-

Dezleg garoul și cer pacientului să desfacă pumnul

Extrag mandrenul de pe lumenul branulei și atașez capatul branulei la tubul perfuzorului

Deschid clema/prestubul și dau drumul soluției să curgă,examinez țesutul din jurul zonei de intrare pentru semne de infiltrații

Fixez rata de curgere a soluției

Aplic pansamentul steril peste locul puncției

Fixez acul,branula/canula,fluturașul cu benzi de leucoplast sau bandă non alergică

Aplic eticheta pe punga sau flaconul de soluție, indic data, ora, medicația adăugată și doza

Îngrijirea pacientului

Așez pacientul într-o poziție comodă

Instruiesc pacientul-cum se poate mișca in pat și deplasa în salon cu perfuzia

Observ starea pacientului la fiecare 1-2 ore: facies, tegumente, frison, temperatura locală a tegumentelor deasupra pansamentului, schimbări în starea mentală, alterarea funcțiilor neuromusculare, edeme

Inspectez locul de inserție, dacă este posibil, peste 30 de minute după începerea perfuziei,notez culoarea tegumentului (roșu sau paloare)

Măsor semnele vitale

Colectez urina-măsor diureza

Reorganizarea locului de munca

Colectez deșeurile în containere, conform PU

Îndepărtez mănușile

Îmi spăl mâinile

Notarea procedurii

Administrez perfuzia

Ora când a început perfuzia, locul, tipul de soluție, cantitatea, debitul

Reacția pacientului

Evaluarea eficacității procedurii

Pacientul prezintă:

Semnele vitale sunt normale, greutatea normală

Balanța hodro-electrolitică normală

Linia venoasă accesibilă

Infiltrația și inflamația sunt absente

Absența edemelor periferice

Absența frisonului

Pacientul a înțeles scopul și riscurile terapiei i.v.

Bibliografie

Prof. Dr. N. Angelescu – „Propedentica medico–chirurgicală”, Ed. Medicală, București, 1995

Dr. G. Baltă– „Tehnici generale de îngrijirea bolnavilor”, vol.I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1988

I. Negruțiu și colab.–„Obstetrică– Ginecologie”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981

E. Proca–„Tratat de patologie chirurgicală”, vol.VII, Ed. Medicală, București, 1986

C. Rădulescu – „ Ginecologie”, vol. II, Ed. Medicală, București, 1995

V.I. Surcel – „ Fibromul uterin”, Ed. , ,1990

L.Titircă – „ Ghid de nursing”, Ed. Viața Medicală Românească, București, 1995

Conf. dr. V. Ranga-,,Anatomia și fiziologia omului“, Ed. Medicală, București,1970