Anatomia Si Evaluarea Umarului

CAPITOLUL 2

ANATOMIA ȘI EVALUAREA UMĂRULUI

2.1. ANATOMIA ARTICULAȚIEI UMĂRULUI

Umărul reprezintă joncțiunea trunchiului cu membrele superioare . Această articulație, numită și articulația scapulo-humerală (Figura nr. 2.1.) este foarte flexibilă, ea asigură mișcarile de mare amplitudine a brațelor și le orientează în toate direcțiile permițând majoritatea gesturilor din viața cotidiană, cum ar fi cel de a duce mâna la gură sau de a o băga în buzunarul de la spate, mobilitatea sa globală, ca și stabilitatea sa, fiind foarte importante.

Scheletul osos al umărului este format din trei oase: humerus, omoplatul și clavicula.
Humerus este osul lung al brațului al cărui cap se termină prin două tuberozități: tuberozitatea mare și tuberozitatea mică.
  Omoplatul este os plat triunghiular, situat în partea posterioară a umărului. Partea superioară a omoplatului este formată din partea exterioară a omoplatului, acromionul, o protuberanța în formă de plug.
Clavicula este un os lung, în formă de S, care leagă omoplatul de stern.

Articulația cea mai importantă a umarului o replezintă articulația gleno-humerală și este formată din capul rotund al osului humerus situat în cavitatea corespunzatoare a omoplatului: glena sau cavitatea glenoidă. Puțin adancă, marginile ei sunt întărite cu ajutorul unui cartilaj fibros, bureletul glenoidian, care asigură umărului marea sa mobilitate.

Figura nr. 2.1. Articulația umarului (vedere anterioară)

Capsula articulară a articulației glenohumerale ar fi instabilă daca nu ar fi fixată cu ajutorul unor ligamente puternice. În special ligamentele glenohumerale și ligamentul coracohumeral, care sunt fixate cu ajutorul unei membrane dense, capsula, fixată de  o parte pe humerus, iar de cealaltă parte pe omoplat, pe bureletul glenoidian.

Mușchii umărului (Tabel nr. 2.1.) dispuși deasupra capsulei sub formă unui strat muscular înconjoară articulația umărului, de unde și numele de coif al rotatorilor. Această structură asigură nu numai majoritatea mișcarilor umărului ci și stabilitatea sa, prin menținerea capului osului humerus fixat în centrul cavitații articulare a omoplatului. Este format din 4 mușchi scurți : subscapularul, în partea din față, supraspinosul, deasupra și în partea din spate, subspinosul, în partea din spate și rotundul mic, în partea din față și în partea inferioară.

Tabel nr. 2.1. Mușchii umărului- Coiful rotatorilor

Extremitațile acestor mușchi formează tendoanele coifului rotatorilor. Acestea se inserează pe omoplat și converg spre extremitațile superioare ale osului humerus, la nivelul tuberozitații mici și a tuberozitații mari. Intre cele 2 tuberozități, se află o depresiune verticală, culisa bicipitală, unde pătrunde tendonul cel mai important, cel al bicepsului lung, care se fixează pe fata superioară a glenei și pătrunde în cavitatea articulației osului humerus. Acesta permite menținerea capului osului humerus în cavitatea glenoidala.
     Mușchii superficiali  generează forța și viteza necesare mișcărilor.

Mușchiul deltoid, dens, triunghiular și larg, care formează conturul umărului plecă din claviculă și omoplat, se inserează pe osul humerus pentru a acționa, împreună cu marele pectoral, în vederea mișcarii brațului înspre partea din fată împreună cu rotundul mare și marele dorsal.

Inervația umărul este bogată și este asigurată de mai mulți nervi care provin de la plexul brahial (Figura nr. 2.2.). Printre aceștia, se distinge nervul axial care inervează mușchiul deltoid, nervul suprascapular, care inervează mușchii supraspinoși și subspinoși, și nervul musculocutanat, care inervează mușchiul biceps lung.

Figura nr. 2.2. Plexul brahial

2.2. EVALUAREA MIO-ARTICULARĂ A UMĂRULUI