Analiza Afectiunilor Si Anamneza Pacientilor. Tipurile de Tratament Aplicate Pentru Depigmentare

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. PROCESUL DE PIGMENTARE ȘI SPECIFICUL AGENȚILOR LOCALI DE DEPIGMENTARE

1.1.Procesul de pigmentare.Cauzele și efectele asupra țesutului conjuctiv-epitelial

1.2.Tipurile de agenți locali de depigmentare. Mecanismul de acțiune al agenților locali de depigmentare

CAPITOLUL II. ANALIZA AFECȚIUNILOR ȘI ANAMNEZA PACIENȚILOR. TIPURILE DE TRATAMENT APLICATE PENTRU DEPIGMENTARE…………………………………………………………………

1.1.Analiza petelor pigmentare și anamneza pacienților……………………………………..

1.2.Tipurile de tratamente aplicate pentru îndepărtarea petelor pigmentare.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………..

BIBLIOGRAFIA………………………………………………………………….

ANEXE ……………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Depigmentarea pielii pînă în zilele noastre, se consideră una dintre cele mai actuale și, din păcate, cele mai problematice afecțiuni estetice, ce încă nu au fost studiate în profunzime.

Pe parcursul anilor, metodele de acțiune asupra hiperpigmentării au evoluat de la o simplă aplicare a unor creme destul de accesibile pînă la efectuarea unor proceduri cu introducerea aparatelor tehnologice. Referindu-ne la depigmentare, noi presupunem nu doar îndepărtarea petelor pigmentare, dar și îmbunătățirea culorii pielii, iluminarea acesteia si obținerea unui ten mai sănătos . Culoarea pielii depinde de numărul de pigmenți, microcirculație și de calitatea epidermului și multor altor factori. Anume acești factori determină percepția estetică a exteriorului unei persoane. Neuniformitățile culorii epidermului, petele pigmentare, nuanța pielii nesănătoase întotdeauna s-a considerat un defect care necesită o înlăturare imediată.

În momentul prescrierii oricărui curs de tratament cu înălbire, cosmetologul trebuie să ia in considerare și mecanismul de melanogeneză. Melanina, în mod normal, se normalizează doar in epiderm și determină procesele de pigmentare naturala a pielii. Cauzele ce determină apariția pigmentului inestetic al pielii pot fi: razele ultraviolete, folosirea antibioticilor si hormonalelor în mod neregulat, boli ale ficatului, femeile însărcinate, acneea, înaintarea în vîrstă și altele.

Începînd procesul de depigmentare trebuie să se țină seama că obținerea unor rezultate adecvate, pot fi realizate doar prin reducerea procesului de sinteză a melaninei și accelerarea ciclului de regenerare a pielii, deaceea nu toate metodele pot fi independente, in acest caz este necesară corecția concomitentă cu diferite tipuri de substanțe.

Scopul: Îndepărtarea petele pigmentare de pe suprafața țesutului epitelial-conjuctiv cu contribuirea agenților locali de depigmentare cum ar fi: Hidrochinona HQ, Acidul Azelaic, Acidul Salicilic, Acidul Lactic, Acizi fructiferi etc.

Obiectivele:

Stabilirea tratamentului;

Înlăturarea petelor pigmentare;

Demonstrarea efectelor agenților locali de depigmentare prin aplicarea procedurilor cosmetice ce includ piliguri, măști și creme cu alfa-hidroxi acizi.

CAPITOLUL I. PROCESUL DE PIGMENTARE ȘI SPECIFICUL AGENȚILOR LOCALI DE DEPIGMENTARE.

1.1.PROCESUL DE PIGMENTARE. CAUZELE ȘI EFECTELE ASUPRA ȚESUTULUI CONJUCTIV-EPITELIAL.

Pielea este alcatuită din trei straturi: epiderma, dermul și hipodermul. Din ectidermul embrionar ia naștere epidermal cu anexele sale (părul, unghiile, glandele sudoripare și sebacee). Dermul se formează din mesoderm, iar din mezenchim-hipodermul și vasele pielii. Culoarea pielii depinde atît de grosimea epidermului, vascularizația pielii, de abundența pigmentului melaninic și a keratohialinei, cît și de rasă, vîrstă și sex. Copiii și femeile tinere au o culoare a pielii mai deschisă decît bărbații adulți. La ambele sexe, la o vîrstă înaintată, culoarea pielii devine mai închisă. Grosimea pielii variază după regiuni, vîrstă, sex și este mai mică pe față și mai mare la spate, palme și tălpi. Elasticitatea mare a pielii se datorează fibrelor elastic; ea scade la bătrini odată cu degenerarea acestor fibre.

Epidermul este învelișul impermiabil de protecție a pielii, care protejează organismul de mediul extern și este format din cinci straturi de celule: bazal, spinos, granulos, lucid, cornos. Toate celulele epidermului provin din multiplicarea stratului bazal sau germinativ, care constă dintr-un singur rind de celule cilindrice dispuse paralel. Între celulele stratului bazal se găsesc celulele pigmentoformatoare, numite melanocite, care produc melanină, și celulele Merkel, considerate drept corpusculi tactili.

Dermul este compus din două straturi: unul superficial, numit stratul papilar, și altul mai profund, numit dermul propriu-zis. Din punct de vedere morfologic, dermul este compus din fibre, celule și substanța fundamentală. Fibrele sunt de trei feluri: conjunctive, elastic și reticulare. Aici se află glandele sebacee, fibrele muscular netede, mușchiul erector al părului, vase sanguine și linfatice, fascicule nervoase, corpusculii tactili.

Hipodermul este stratul profund al pielii, alcătuit din țesut conjuctiv, lobuli groși separați prn septațiuni fibroase. Are o grosime variabilă și este locul de formare a exudatelor edematoase. Aici sunt localizate fasciculele nervoase, corpusculi tactili, glande sudoripare, rădăcinile părului, rețeaua sanguină și linfatică.[1]

Culoarea normală a pielii este rezultatul combinării în piele a mai multor tipuri de pigmenți: melaninele(de culoare neagră, maro sau portocalie), hemoglobin și caratenoidele, dintre care cei mai importanți sunt pigmenții melaninici produși de celulele specializate ale pielii.[2,p.26] Melanocitele, principalele celule ale pigmentației, sunt localizate în epidermă alături de cheratinocite și celulele Langerhans.

Melanogeneza corespunde biosintezei de melanină pornind de la melanocite, celule prezente în epidermă. Melanocita (din limba greacă “melos” – negru) este o celulă localizată la nivelul stratului bazal al epidermei, bulbul folicular. În formă de stea, melanocita are ramificații sau dendrite care se intercalează cu cheratinocitele vecine. Rolul său esențial este fabricarea pigmentului melanina, care se obține în cadrul unui organ specializat – melanozomul. Melanina este responsabilă de culoarea pielii, părului și a ochilor după dispersarea ei în epidermă și servește la protejarea pielii împotriva acțiunii razelor UV[3,p.12].

Atunci cînd pielea este expusă la soare, pielea se apără, are loc o intensificare a sintezei de melanină și o modificare a transferului în piele a acestor pigmenți, favorizînd acumularea și formarea petelor. Procesul de formare a pigmenților este guvernat de o enzimă – tirozinaza. Prin inhibarea acesteaia este blocată formarea pigmenților melaninici și este prevenită intensificarea culorii pielii[2,p.26].

Hemoglobina este pigmentul respirator (pigment roșu), fiind prezent în eritrocite, unde are loc transportarea oxigenului (oxihemoglobină), și a CO2 (carbohemoglobină). Constituită dintr-o componență proteică globină și o componentă proteică colorată[4].

Carotenoidele sunt pigmenți neazotați de culoare galbenă, portocalie și roșie, larg raspîndite atît în țesuturile vegetale cît și animale. Însă omul nu are capacitatea de ale sintetiza, dar are capacitatea de a le absorbi și transforma. Caratenoidele intervin în desfășurarea unor procese biochimice în organismul omului precum: procesul vederii și de reproducere. Prezenta carotinoizilor în produse cosmetic contribuie la o mai bună funcționare a pielii, la cicatrizarea ranilor și de fotoprotecție[5]. Aceste tipuri de pigmenți își au propriul rol în organism, însă prin influența anumitor factori nocivi se pot declanșa procese adverse asupra țesutului conjuctiv-epitelial.

Fiziologia și cauzele apariției petelor pigmentare:

Culoarea oricărui organism viu este dată de o distribuție unică a pigmenților de culoare unică în structura corpului. Prin urmare, pigmentarea tenului este dată de o combinație de factori:

genetici;

endocrini;

de mediu.

Acumulați aceștea determină cantitatea, tipul și distribuția melaninei, în structura pielii, părului și a ochilor. Rolul acestui pigment este:

de reglare a căldurii corpului;

de protecție împotriva factorilor dăunători.

Hiperpigmentarea se clasifică în funcție de anumiți factori:

După cauze:

Melasma-cauzată de fluctuații hormonale;

Cloasma-cauzată la fel de fluctuații hormonale și este specifică gravidelor;

Lentigo-cauzată de înaintarea în vîrstă, expunerea prelungită la soare sau de anumite boli ale ficatului;

Hiperpigmentarea post inflamatoare-declanșată de leziuni de la nivelul pielii(arsuri, acnee,psoriazis etc).

După zona afectată:

Melanism-pigmentare neagră, în exces a anumitor regiuni ale corpului și a părului;

Melanoză ocular-este rezultatul unei acumulări excesive de melanină fie în anexsele ochiului, fie chiar în membranele ocular;

Melanoza fumătorului-hiperpigmentarea mucoasei orale(se poate observa pe gingii, interiorul obrajilor cerul gurii și chiar laringe);

Melanoza orală-se caracterizează de asemenea prin hiperpigmentarea mucoasei orale, doar că este întîlnită cu precădere la persoanele de rasă negroidă și nu este asociat cu fumatul;

Melanoza lui Riehel-aceasta este o formă a dermatitei de contact, care pe lîngă prurit și eritem se manifestă prin hiperpigmentare.

După aria de răspîndire:

localizată- se manifestă izolat, doar pe anumite regiuni ale corpului, cum ar fi față sau mîini;

generalizată-hiperpigmentarea se extinde pe o suprafață mai mare a corpului[6].

Cauzele apariției petelor pigmentare pot fi diverse, specialiștii deocamdată nu au stabilit cu certitudine toate cauzele, dar se presupune că unele semne se pot moșteni de la unul dintre părinți. Ele pot să se prezinte ca niște excrescențe adesea continuînd vase sanguine sau celule care delimitează lumene ce ajung să se umple cu singe, dar care nu sunt exact vase, au natură benignă ( nu degenerează în cancer). Semnele de acest tip se presupun că apar cel mai adesea datorită unor stimuli care duc la dezvoltarea locală exagerată a vaselor. Semnele apărute la naștere pot să apară mai frecvent la bebelușii născuți prematur și aceste pete dispar în timp. Aspectulul lor poate fi foarte diferit, iar localizarea este și ea deasemenea variată. Unele dintre aceste semne pot fi reliefate, altele nu, dar pot fi mai colorate comparativ cu tegumentul înconjurător. Există semne superficiale sau semne care se extind și cuprind toate straturile tegumentului. Semnele de la naștere pot fi hiperpigmentare, caracterizate prin acumulare de pigment melaninic sau hipopigmentare. Majoritatea petelor hiperpigmentare nu necesită tratament, deaceea că ele pot dispărea o dată ce copilul v-a crește. Petele pot fi localizate în diferite zone ale corpului, iar cele mai inestetice sunt localizate la nivelul feței[7].

Toate acestea sunt unele dintre cauzele ce predispun stimularea apariției petelor pigmentare și uneori chiar avansarea lor din motiv că nu sunt îngrijite corespunzător originii.

Cloasma adesea este confundată cu melasma, din cauza simptomatologiei foarte asemănătoare, este o afecțiune dermatologică de sine stătătoare. Este cauzată de dezechilibru hormonal și apare într-un procent foarte mare la femeile însărcinate, de aici și denumirea de mască a sarcinii. Aceste pete de culoare maro se declanșează pe frunte, obraji, nas și pe partea buzei superioare, culoarea variază puțin de la o persoană la alta.

Lentiginoza este o afectiune a pielii ce se manifestă prin apariția unor pete pigmentare, de mici dimensiuni cu un contur clar delimitat. Deși petele de lentigo sunt dese ori asociate cu efelidele, diferenta constă în faptul că acestea nu devin mai închise la culoare prin expunerea la soare. Dimensiunile acestor macule variază de 5mm la 20mm și sunt localizate în special pe zona umerilor la persoanele ce s-au expus mai des la soare, sau pe mîini, față, git la persoanele mai în vîrstă. Histopatologia poate include hiperplazia epidermei și pigmentarea stratului bazal al epidermei. Pînă în prezent au fost indentificate cîteva tipuri de lentigioză:

Lentigo simplex-cel mai comun tip întîlnit cu precădere la copii, acesta nu este asociat cu expunerea la soare.

Lentigo solar-acesta este asociat cu expunerea la soare, se caracterizează prin leziuni benign de culoare maro-gălbui, care au peste 5mm în diametru și sunt specific persoanelor cu virsta cuprinsă între 30 și 50 de ani.

Lentigo în pete de cerneală-mai este cunoscut sub denumirea de lentigo solar negru reticular și este specific persoanelor cu gene celtice, leziunile apărute sunt specific cu cele ale lentigo-lui solar, diferența că apare și o pată distinctivă, de culoarea cernelei.

Hiperpigmentarea postinflamatoare este considerată o formă de hipermelanoză declanșată în urma unei inflamații sau răni la nivelul pielii. Ea se poate manifesta la orice persoană de orice tip de etnie.Principalii factori ai hiperpigmentării postinflamatoare sunt: acneea, dermatita atopică, impetigo(infecție bacteriană). Hiperpigmentarea post inflamatoare se manifestă sub forma unor macule după același tipar de care a fost declanșat. Culoarea acestor pete variază de la bronz la maro închis, în funcție de nivelul la care se acumulează melanina în piele. În caz că macula se declanșează în dermă culoarea poate fi albastru-gri, iar leziunile se tratează foarte greu sau pot rămîne pe tot restul vieții.

Radiațiile ultraviolet, îmbătrînirea pielii și declanșarea lentigolui solar.

Îmbătrinirea pielii este un proces influențat de factori cronologici și de mediu. Dintre acestea radiațiile ultraviolet au cel mai puternic efect. Principalele caracteristici ale epidermei îmbătrînite sunt:

degenerarea colagenului;

pierderea elasticității și lăsarea pielii;

apariția ridurilor;

declinul funcționalității melanocitelor de la nivelul pielii și alpărului.

În mod normal, numărul de melanocite este mai scăzut la persoanele ce se expun mai des la soare, decît cele care evită razele UV. Însă s-a observant o scădere la nivelul melanocitelor o dată cu înaintarea în vîrstă.

Hiperpigmentarea de tip lentigo se caracterizează prin pete de culoare maro deschis, ce variază între 1mm și cîțiva centimetri în diametru, apărute pe zonele expuse la soare( față, partea dorsal a mîinilor și partea superioară a brațelor).

Melasma este una dintre cele mai commune tipuri de melanoză. Această hiperpigmentare se manifestă simetric,prin macule de culoare maro, mai închise sau mai deschise, cu contur neregulat, dar limite clare. Petele apar în zone expuse la soare, în special pe față, tîmple, frunte, nas, bărbie sau pleoape și membrele superioare. Melasma se întîlnește la orice rasă sau sex, dar cel mai adesea la persoane de rasă asiatică sau hispanică ce locuiesc în zone tropicale. Femeile adulte aflate în perioada fertilă par să fie mai vulnerabile, dar declanșarea ei poate avea loc oricînd în intervalul de 30-55 de ani. Cu toate că au fost indentificați mai mulți factori care determina acest tip de hiperpigmentație, nici unul dintre ei nu poate fi considerat principalul responsabil. Însă predispoziția genetic și expunerea la radiațiile utraviolete sunt principalii factori, urmați de sarcină, terapii hormonale, cosmetic, factori emoționali, medicamente anti-onvulsive, endocrinopatii. În funcție simptomatologie au fost indentificate două tipare de bază ale melasmei:

central-care afectează regiunea central a feței, cu fruntea, gura, buzele și bărbia;

malar-afectează regiunea zigomatică.

În funcție de factorii declanșatori, afecțiunea poate dispărea de la sine,își poate încetini evoluția sau se poate menține ani de zile și chiar poate fi netratabilă. Sunt cazuri în care afecțiunea se tratează repede sunt acelea cu dereglari hormonale[8].

Efelidele sunt pete mici neregulate de culoare gabem-brună. Apar primăvara și vara în urma expunerii la soare, mai ales la persoanele blonde sau cu părul roșu. Se întîlnesc la tineri, apar la virsta de 5 ani, se răresc spre vîrsta de 40 ani ți aproape dispar la bătrînețe. Se localizează pe pomeții obrazului, frunte, nas, mai rar pe gît, umeri, antebrațe, dosul mîinilor. Efelidele nu reprezintă o boală și nici simptome ale unei boli. Au caracter ereditar[9,p.26].

Histologic, se constată o creștere a pigmentului melaninic din celulele bazale și, uneori, cîteva cromatoforeze în dermul papilar. Celulele nevice sînt de regulă absente, de aceea nu comport nici un risc de malignizare

și au o importanță de ordin esthetic[10,p.292].

Efectele petelor pigmentare asupra țesutului conjuctiv-epitelial:

Petele pigmentare au un efect inestetic și conferă tenului un aspect tern, îmbătrînit și lipsit de vitalitate, uneori evolutia lor duce la modificări ale regiunilor tegumentului care este acoperit de către petele respective în asemenea caz pielea își poate modifica structura și textura la nivelul petei: poate fi mai aspră, mai ridată sau pot să apară modificari de relief cutanat. Dar se mai întîlnesc și cazuri în care petele hipercrome benigne pot să provoace modificări de formă al consistenței țesutului conjuctiv-epitelial, tumoarea se poate extinde, suprafața să ulcereze sau să sîngereze[11].

Hiperpigmentarea pielii poate fi o afecțiune izolată sau un simptom caracteristic unor boli mai grave, totuși destul de rare. Astfel, identificarea acestei afecțiuni în timp util și aplicarea unui tratament corespunzător va permite reducerea semnificativă și controlarea pigmentării, astfel încît tenul să se apropie cît mai mult de nuanța sa naturală.

1.2.TIPURILE DE AGENȚI LOCALI DE DEPIGMENTARE. MECANISMUL DE ACȚIUNE AL AGENȚILOR LOCALI DE DEPIGMENTARE.

Pentru combaterea petelor pigmentare și reducerea sintezei de pigmenți melaninici apelăm la agenții locali de depigmentare care sunt: Rezorcina; Acizii fructiferi; Acidul ascorbic; Extractul de coacăză; Acidul benzoic; Hidrochinona; Acidul azelaic; Lactatul de sodiu; Acidul lactic; Acidul salicilic. Toate aceste substanțe sunt introduse în componența produselor cosmetic pentru înălbire.

Rezorcina este un compus organic ce dispune de acțiune antiseptică( bactericidă și fungică) și cheratolitică. Intră în componența mixturii antiacneice, unde are efect antiseptic ușor.

Acidul salicilic este extras din scoarță de salcie, cunoscut sub denumirea de BHA(beta-hidroxi-acid) este folosit de sute de ani atît în scop medical, pentru atenuarea durerii(a migrenelor) și reducerea febrei, în special și ca mijloc de înfrumusețare, cu rol de tratament al pielii. Acidul Salicilic are capacitatea de a deschide porii, îndepărtînd pielea moartă și oferă suplețe pielii, fiind de altfel recomandat împotriva acneei și psoreazisului. Mai are capacitatea de a îndepărta cheratin de pe piele și apre deosebire de alte substante acesta este solubil în ulei/sebum, putînd astfel să pătrundă adînc în pori. Menționat pentru prima dată de Hipocrate, în secolul V, înainte de Hristos, acest acid are o structură similar cu cea a aspirinei, fiind un procesor al ei. În concentrații mai mari, acidul salicilic poate fi folosit în tratamentul călușului( bătăturilor), negilor și mătreții. Mai este folosit și ca conservant doar ca cu anumite restricții, doar că în cantitate mare, acidul salicilic poate fi toxic, provocînd diferite probleme de snătate în timpul în care este sintetizat de ficat. Acest tip de acid se mai întrebuințează pentru atenuarea ridurilor, îndepîrtarea petelor cauzate de îmbătrînire și de expunerea la soare. Însă acidul salicilic mai are și efecte secundare fiind utilizat la nivelul pielii acestea sunt: senzații de arsură și de usturime, descuamarea pielii. A cidul salicilic nu se recomandă: persoanelor cu deficiențe de zinc; femeile însărcinate și nu se recomandă folosirea pentru tratarea acneei rozacee[12]

Acidul Ascorbic, vitamina C este un acid zaharic obținut prin oxidarea unor tipuri de zahăr și amidon și dispune de proprietăți atioxidante. Vitamina C este forma activă din punct de vedere biologic a acestui acid. Vitamina C este esențială pentru crestere, pentru gingii, dinți, oase, piele și vase de singe și contribuie la absorbția ferului în organism și la sinteza corectă a colagenului. Vitamina C și derivații săi sunt frecvent utilizați ca principii active depigmentare[13]. Avitaminoza C sau scorbutul se manifestă prin anemie, gingivită, hemoragii articulare și penarticulare etc., dar și prin manifestări cutanate, cunoscute sub numele de lichen scorbutic sau cheratoză pilară prescorbutică, intervine în formarea melaninei și în metabolismul sulfului[14,p.84].

Hidrochinona este o substanță cu bună activitate de depigmentare, dar poate produce sensibilizări. Este un produs chimic care inhibă enzimele responsabile de producerea melaninei.[15,p.95] Hidrochinona nu decolorează pielea, nu îndepărtează pigmentul din celulele pielii, dar prin abilitatea de a înpedica pielea să sintetizeze melanină acest ingredient ajută la reducerea și chiar eliminarea petelor indiferent de factorul care le-a cauzat (hormoni sau soare). Însă pe lîngă toate aceste beneficii de care dispune această substanță unii savanți presupun că este și dăunătoare într-un oarecare mod poate fi cancerigenă. Lăsînd toate acestea la o parte, înțelegem că această substanță oferă cele mai bune rezultate în tratamentul petelor pigmentare. În produse cosmetice este dispusă în concentrații de 1-2% maxim dar nu mai mult căci pot apărea reacții adverse[16].

Acidul lactic este un produs de origine natural și se obține prin fermentarea glucozei. Se folosește în compozițiile produselor cosmetice pentru ajustarea pH-ului. Înbunătățește hidratarea cutanată, îndepărtează celulele moarte și pelicolele capilare avînd o acțiune keratolitică și mai dispune de o acțiun bună de exfoliere.

Acidul lactic este un lichid incolor dispune de un miros acid caracteristic.

Proprietațile:

activează emulsifiantul condiționator;

reglează aciditatea compozițiilor cosmetice;

este un exfoliant, umectant, hidratant;

estompează petele pigmentare;

contribuie la sinteza colagenului și reînnoirea celulară;

înbunătățește aspectul pielii.

Recomandări:

se recomandă doar cîteva picături în compozițiile produselor cosmetice ce conțin apă, tonere, măști, loțiuni;

nu se aplică în stare pură pe piele;

este folosit ca ingredient în măștile de exfoliere și depigmentare cu măsurarea pH-ului.

a nu se doza în cantități mai mari de 10%;

ca ingredient în șampoane și produse capilare[17].

Acidul azelaic este un derivate al grînelor (grîu, secară,orz), deși are origini naturale este creat din oleochimicale. Acidul azelaic este apreciat ca fiind eficient în tratarea diverselor probleme ale pielii fiind folosit în concentrații de 15% sau 20%. În pofida faptului că are o acțiune benefică asupra acneei și rozaceei, acidul azelaic contribuie la atenuarea zonelor hiperpigmentare. Pentru tratamente acidul azelaic combinat cu alte ingrediente ca: (Vitamina C, retinol, exfoliant etc) este o obțiune în tratamentul melasmei contribuind la scăderea activității melanocitelor[18].

Acizi fructiferi (sau AHA) sunt activi benefici ce permit realizarea unor preparate care aduc doar rezultate prielnice orcărui tip de ten. Datorită efectului exfoliant și acțiunii de regenerare celulară sunt utilizați în preparatele cosmetice cu scopul de a diminua ridurile, uniformizarea tenului, creșterea luminozității pielii, estomparea petelor pigmentare. Termenul de „AHA” indică acizi alfa hidroxilați. Aceștea sunt derivați în zaharurile fructelor, principalii acizi din fructe sunt acidul lactic, glicolic, citric, malic și tartric. Cei mai folosiți sunt lactic și glicolic, deoarece au o capacitate aparte de a pătrunde în piele și sunt utilizați pentru efect exfoliant. Preparatele ce exfoliază înlătură inperfecțiunile de pe suprafața pielii, întineresc pielea, redau strălucire, reduc petele pigmentare și înbunătățesc aspectul tenurilor grase sau cu alte probleme[19].

CAPITOLUL II. ANALIZA AFECȚIUNILOR ȘI ANAMNEZA PACIENȚILOR. TIPURILE DE TRATAMENT APLICATE PENTRU DEPIGMENTARE.

1.1.ANALIZA PETELOR PIGMENTARE ȘI ANAMNEZA PACIENȚILOR.

În caz că un pacint se adresează unui cosmetolog sau medic, persoanei în cauză i se face anamneza. Anamneza este un termen de origine filozofică, apoi medicală care constă în totalitatea informațiilor adunate de la pacient referitor la modul său de viață și ansamblu de informații despre trecut. Anamneza este prima etapă în cadrul examinării clinice a unui bolnav. Aceasta se face cu scopul de a cunuoaște și despre alte probleme de sănătate pe care le-a avut pacientul în trecut și pentru a stabili un diagnostic exact cît și prevenirea altor complicații care pot apărea din cauza unor reacții adverse la medicamente sau produse cosmetice.

Pentru a stabili a stabili un tratament cosmetic unui pacient este necesar de efectuat examenul cosmetic. Acesta reprezintă o metodă premărgătoare în tratamentul cosmetic, prin examinarea cosmetică căutăm soluția pentru un complex de date și infornații cît și observării în vederea stabilirii diagnosticului. Toate acestea le culegem încă de la intrarea clientei în cabinetul cosmetic, atît prin observații cît și prin discuția liberă și plină de tact, care nu trebuie să se transforme în interogatoriu, dar să ne aducă la scopul dorit adică la stabilirea diagnosticului de ten. Este destul de important cît de corect se stabilește diagnosticul de ten, deoarece doar în așa fel vom obține rezultatul optim în efectuarea tratamentului cosmetic. În cazul unui diagnostic greșit se vor determina și aplicarea unor produse cît și procedee neadecvate, care pot înrăutăți mai mult aspectul tenului.

Există două tipuri de examene cosmetice:

Examenul dermatologic – acesta depistează anumite boli de piele, leziuni elimentare sau erupții cutanate. Cu acest examen se fac investigații de laborator cu scopul stabilirii diagnosticului și precizării tratamentului cu privire la vindecare.

Examenul cosmetologic se desfășoară în două etape:

Examenul cosmetic preliminar;

Examenul cosmetic propriu-zis.

Examenul cosmetic preliminar – se efectuiază direct de la intrarea clientei în cabinetul cosmetic. Această analiză se face la lumina obișnuită pe fața demachiată cu ochiu liber. În cadrul acestui examen preliminar se vor căuta o serie de aspecte generale, care privesc doar tenul și organismul în totalitate. Fața este considerată oglinda întregului organism și cea mai mică dereglare sau dezechilibru intern determină apariția unei imperfecțiuni care necesită să o interpretăm cu precizie.

În privința diagnosticului clientei se vor observa următoarele aspecte:

Ținuta clientei – ne v-a interesa felul cum este îmbrăcată, coafată și dacă respectă linia modei și dacă o adaptează corespunzător persoanalității sale.

Machiajul – cu privire la machiaj se v-a observa modul cum își aplică fardurile, cantitatea lor, armonia culorilor și dacă corespunde ocazei și virstei.

Vîrsta – i se face o apreciere fără de a fi întrebată direct pentru a nu îi crea un disconfort, însă acestă întrebare este foarte importantă pentru tratament în stabilirea căror aparate vor fi folosite cît și de durata masajului.

Starea sănătății – are inportanță pentru diferite împerfecțiuni de formă și de culoare, care pot apărea pe față în diverse afecțiuni intermediare. În acest mod se v-a cunoaște tipul de tratament și produsele ce vor fi folosite.

Starea psihică – aceasta este bine reflectă pe fața omului, pentru a adopta mișcările corecte de masaj și etapele de tratament cu scopul de a obține relaxare, încredere și optimism.

Mediul de lucru și cel de acasă – are o mare influentă în aspectul exterior, în starea de sănătate, psihică și nervoasă. Se v-a interea de mediul de lucru în caz că este toxic, în umeditate, caldură, frig și zgomot. Acestea contribuie la alegerea produselor și procedurilor cosmetice necesare.

Regimul de viață – pentru un aspect sănătos al tenului regimul trebuie să fie echilibrat cu ore suficiente de somn, plimbări la aer liber, activități recreative și altele.

Alimentația – are o importanță destul de mare asupra stării de sănătate a întregului organism.

Sensibilitatea sau starea alergică față de anumite produse alimentare, medicamentoase și cosmetice, are importanță pentru evitarea acestora.

Îngrijirile de acasă – se află cum se îngrijește clienta și ce produse foloseș în caz incorect se vor face recomandări.

Retușările – și acestea au o importanță aparte anume: pensări, epilarea sprincenelor, aplicarea machiajului corespunzător.

Intervalele de tratament – este importantă periodicitatea tratamentului cosmetic legat de vîrstă și tip de trai pentru astopa apariția semnelor de îmbătrînire.

Examenul cosmetic propriu-zis se efectuiază pe fața demachiată și curățată cu lampa proector prin următoarele metode:examenul viziual, palpator, cu lupa, cu lampa wood.