Extractul de Musetel

Cuprins:

[NUME_REDACTAT] 1 – Mușețelul. Denumire

1.1 Caractere de recunoaștere.

1.2 Compoziție chimică

1.3 Acțiune farmacodinamică – utilizări terapeutice

Capitolul 2 – Compușii bioactivi

2.1 Generalități

2.2 Uleiul volatill de mușețel

2.3 Taninuri

2.4 Compuși flavonoidici

2.5 Compuși polifenolici

2.6 Metode de determinare a compușilor flavonoidici și polifenolici

Capitolul 3 – Procesul tehnologic

3.1 Procesarea primara a plantei

3.2 Procesarea avansata

3.3 Obtinerea extractului din plante

Cuprins:

[NUME_REDACTAT] 1 – Mușețelul. Denumire

1.1 Caractere de recunoaștere.

1.2 Compoziție chimică

1.3 Acțiune farmacodinamică – utilizări terapeutice

Capitolul 2 – Compușii bioactivi

2.1 Generalități

2.2 Uleiul volatill de mușețel

2.3 Taninuri

2.4 Compuși flavonoidici

2.5 Compuși polifenolici

2.6 Metode de determinare a compușilor flavonoidici și polifenolici

Capitolul 3 – Procesul tehnologic

3.1 Procesarea primara a plantei

3.2 Procesarea avansata

3.3 Obtinerea extractului din plante

INTRODUCERE

Omenirea a fost atrasa inca din cele mai vechi timpuri de studiul plantelor puternic mirositoare din jurul lor. O data descoperite aceste plante, se incercau proprietatile lor terapeutice in diverse tincturi, creme, ceaiuri. Pe vremea cand medicina nu era atat de evoluata precum in zilele noastre, plantele erau singurele medicamente accesibile si folosite in orice situatie de catre oameni.

Începând cu secolul XIX, plantele și uleiurile medicinale folosite mai mult ca tradiție încep să capteze atenția cercetărilor din Europa, care conduc diferite experimente pentru a stabili dacă au sau nu efect terapeutic și care sunt substanțele care produc acest efect. Din anul 1806, când morfina de opiu a fost izolată prima dată de farmacistul de origine germană, Wilhelm Sertürner, plantele medicinale utilizate în medicina empirică au stat la baza unor studii complexe și multiple, pe baza rezultatelor acestor studii numeroase plante au fost introduse în gama de plante cu scop terapeutic utilizate în medicina științifică, chiar și în zilele noastre, când chimia organică s-a dezvoltat considerabil, cercetătorii au concluzionat că unele principii active elaborate de aceste plante medicinale nu pot fi înlocuite cu substanțe sintetizate în laboratoarele marilor companii farmaceutice.

În lume plantele medicinale se utilizează în vederea menținerii sănătății, fiind preferate în locul tratamentelor alopate. Extractele din plante sunt una dintre formele cele mai comercializate, acestea reprezentând o formă concentrată de compuși bioactivi.

Scopul lucrării este de a obține un extract din mușețel, cu conținut ridicat de compuși bioactivi, cu aplicație într-un ulei de corp și de a prezenta tehnologia necesară obținerii cu un cost de producție cât mai mic posibil.

1. Mușețelul (Matricaria chamomilla L.)

Denumire: Mușețel, Chamomillae flos, [NUME_REDACTAT] germanicae, [NUME_REDACTAT] este prezentat in figura 1.

Fig.1 Floarea de musetel

Caractere de recunoaștere

Inițial a apărut în sudul și estul Europei și în vestul Asiei, astăzi poate fi întâlnită în America de Nord, Australia și în mai toate țările din Europa, cu o densitate mai mare în Iugoslavia, Ungaria și România, mult cultivată, în afara țărilor menționate și în Belgia, Franța, Germania. [1]

Planta: specie ierboasă anuală sau hibernantă, cu înălțimea de 20-50 cm (pînă la 80 de cm în culturi), florile sunt galben-aurii cu petale albe ce au un miros puternic aromat. Specia prezintă un polimorfism foarte accentuat în funcție de locul în care crește: astfel pe islazuri, în locuri bătătorite, sărăturoase, atinge 10-15 cm și nu este ramificată în timp ce la marginea drumurilor și mai ales ca buruiană în lan este înaltă pînă la 40-60 cm, foarte bogată ramificat și foliat. [2]

Florile sunt grupate în antodii terminale lung pedunculare (5-10 cm). La exterior antodiile au un involucru semiglobulos, cu 20-30 foliole pe 2 serii, ovale, verzui, cu margine membranoasă albă. Florile ligulate albe, sunt femele, la începutul înfloririi sunt orizontale, apoi brusc răsfrânte. Florile tubuloase hermafrodite sunt dispuse central, foarte numeroase (cca. 500), galben-aurii, cu corola cu 5 dinți, 5 stamine și un ovar cu stigmat bifurcat. Receptacul inflorescenței este plan la începutul înfloririi, apoi devine conic și gol la interior. [3]

Rădăcina este pivotantă dar slab dezvoltată, fuziformă, ramificată superficial, culoare cenușie.

Tulpina este glabră, striată, groasă pînă la 3-4 mm, cu numeroase ramificații care pornesc adesea chiar de la bază, terminate prin inflorescențe.

Frunzele cuprinse la număr între 16-40, dispoziție alternă, sunt de 2-3 ori penat-sectate cu câte 6-10 perechi de lacinii de până la 0,5 mm lungime.

Înflorește din a doua jumătate a lunii aprilie (Timiș, Arad, Brăila), în luna mai înflorirea este în masă, continuă până în august, uneori înflorește a doua oară în septembrie.

Materia primă: [NUME_REDACTAT] formată din flori compuse, dispuse în antodii heterogame late de 15-20 mm, rar mai late, cu involucru semiglobulos, receptacul emisferic sau conic, înalt de aproape 6 mm și lat de cca. 2 mm este gol la interior. Fiecare antodiu are un involucru format din 3 rânduri de bractee verzi, lanceolate, scuamoase, imbricate. Florile marginale (12-18 pe fiecare antodiu) sunt femele, au ligule albe lungi de câte 4-6 mm, cu 3-4 dinți, fiind parcurse de 3-4 nervuri, florile centrale foarte numeroase sunt galbene, hermafrodite, tubuloase, lungi de aproximativ 3 mm și au corola cu 5 diviziuni, cu 5 nervuri și androceu sinanter. Ambele feluri de flori au numeroși peri glandulari de tip compozee, iar în țesutul receptacului se află numeroase glande secretorii. [4]

Au miros specific aromat, puternic, plăcut, iar gustul este amărui-aromatic.

Compoziția chimică:

Florile de mușetel conțin substanțe de natură sescviterpenică denumite matricină și matricarină, care prin distilare cu vapori de apă la obținerea uleiului volatil se dezintegrează parțial și se transformă în derivați de azulen, cunoscuți și sub denumirea de proazulene.

Un alt grup de substanțe este cel al flavonoidelor reprezentate prin flavone și flavonoli sub formă de agliconi și glicozide.

Alte substanțe ce compun mușețelul sunt două cumarine, herniarina și umbeliferona, acizi fenolici ca și: salicilic, cafeic, clorogenic, anizic, siringic, vanilic, precum și acizi grași superiori: caprinic, palmitic, stearic, oleic, linolic și hexacosanoic.

Florile de mușețel mai conțin: mucilag, colină, triacontan, fitosterol dar și substanțe cu structură încă neclarificată (probabil de natură sescviterpenică).

Principii active: ulei volatil bogat în chamazulenă, ce se obține din proazulene (matricină și matricarină: substanțe amare de natură sescviterpenică), flavonozoide, substanțe de natură cumarinică, colină și mucilagii. [5]

Acțiune farmacologică

Datorită principiilor active, atât de variate chimic pe care le conține mușețelul, florile acestuia au proprietăți farmaceutice multiple, precum: antispastic, antibacterial, antitoxic, anticonvulsiv, antiinflamatoar, stomahic, analgezic, diuretic, hepatic, diuretic antiseptic, calmant, regenerant (piele), cicatrizant și antihistaminic. [6]

Datorită uleiului volatil bogat în azulene, cât și apigeninei, florile de mușețel au acțiune analgezică, emolientă, antiflogistică, antiseptic, antialergică și antiinflamatoare, protectoare și curative în reacțiile produse de iradieri. [3]

Cercetările efectuate în ultimii 20 de ani au sugerat că proprietatea antiiflamatoare a mușețelului provine din camazulenă, cea spasmolitică se datorează cumarinelor și flavonelor, iar cea antihistamică este cauzată de proazulene.[1]

Întrebuințări:

Nu este nici o exagerare când numim mușețelul ca “un leac pentru orice boală”, fiind indicat în afecțiuni precum: gastrite, enterocolite, diaree, balonări, colici intestinale, hemoroizi, dismenoree, amenoree, insomnii, nefrite, conjunctivite, gingivite, abcese. Băile și spălăturile cu mușețel sunt indicate în stare de epuizare, pentru efectul sedativ. [7]

Floarea de mușețel este considerată ca principal produs de origine botanică folosit în tratamentul de îngrijire a pielii. Proprietățile antiseptice și antiinflamatorii neutralizează iritațiile pielii, fapt pentru care este indicată pentru tratarea pielii sensibile.

O altă utilizare a mușețelului o constituie deschiderea culorii părului [8]. Această întrebuințare se datorează chimicalelor naturale aflate în floarea de mușețel, care expuse la razele solare scot în evidență tonurile blonde ale părului.

S-a dovedit experimental că extractul de mușețel permite producerea de cosmetice care asigură o conservare mai bună a barierei apă – piele, cel mai probabil datorită unei rate mari a compușilor bioactivi.[9]

În dermatologie poate fi folosit pentru efectele analgezice și reparatoare ale țesuturilor prin procese de granulare și epitelizare; iar în cosmetologie în ultimii ani este tot mai frecvent utilizat datorită α-bisabololul, care este un compus puternic antiinflamatoriu.

Florile de mușețel, în mod intern, între 1-5 g sub forma unor infuzii, sunt utilizate ca sedativ, carminativ, antispasmodic și stimulent. În cazul cistitelor purulente s-a descoperit proprietăți de analgezice, antiseptice și antiflogistice. Se recomandă a se bea una sau două căni pe zi după principalele mese. [5]

În arsuri, florile de mușețel se utilizează sub formă de ulei obținut în următorul mod: 10g de flori se amestecă cu o linguriță de alcool și se pune într-un vas cu capac circa 4-5 ore, după care peste compoziție se toarnă 100 ml ulei de floarea soarelui, mai apoi amestecul se lasă 3-4 ore într-un vas de metal în care fierbe apă. La final, amestecul se filtrează, iar uleiul ce rezultă este păstrat la rece în recipiente colorate și se aplică pe răni sub forma unor comprese. [7]

Efecte secundare și toxicitate:

Mușețelul e considerat în general un remediu naturist sigur din punct de vedere al reacțiilor adverse. Folosirea în cantități moderate a infuziilor nu are contraindicații, în schimb consumul excesiv poate cauza greață și amețeli. Pe de altă parte, planta de mușețel poate crește riscul de hemoragie la persoanele aflate în tratament de anticoagulare, fapt datorat prezenței de cumarină [10]. De asemenea poate amplifica efectul medicamentelor cu caracter antiepileptic și sedativ.

Caractere de deosebire

Matricaria chammomilla se poate confunda cu alte specii ale genului Matricaria, precum și cu specii din genul Anthemis cum ar fi:

Matricaria inodora L. (Mușețel prost) – lipsit de mirosul aromat caracteristic, receptaculul plin la interior.

Matricaria matricarioides (Less.) Porter (Mușețelul cu flori verzui) – lipsit de mirosul aromat caracteristic, nu are flori ligulate albe, iar cele tubuloase sunt verzi.

Anthemis sp. (Anthemis arvensis L., A. tinctoria L., A. cotula L.) – lipsit de mirosul aromat caracteristic, receptacul plan sau semiglobulos, inflorescențe cu diametru mult mai mare (1,5 – 4 cm față de 0,5 – 0,8 cm), alături de fiecare floare pe receptacul se află câte o palee scuamiformă (se observă după înlăturarea florilor tubuloase de pe receptacul). [5]

2. Compușii bioactivi

2.1 [NUME_REDACTAT] clase de compuși bioactivi sunt prezente în floarea de mușețel, compuși care au fost izolați și folosiți în preparatele medicinale și cosmetice.(9) Planta de mușețel conține 0,24% – 1,9% ulei volatil compus din o varietate de uleiuri separate. Când uleiul volatil este expus la antrenarea prin vapori, culoarea uleiului variază de la albastru deschis până la verde pătrunzător când este proaspăt, dar mai apoi devine galben închis în momentul depozitării. În ciuda faptului că uleiul se decolorează, el nu își pierde calitatile. Aproximativ 120 de metaboliți secundari au fost identificați în floarea de mușețel, inclusiv 28 de terpenoide și 36 flavonoide(10,11).

Principalele componente ale uleiului esențial extras din floarea germană de mușețel sunt terpenoidele α-bisabolol și azulenele oxidate, inclusiv camazulena și derivatele din acetilenă. Camazulena și bisabololul sunt foarte instabile și sunt cel mai bine conservate în tinctură de alcool.

Uleiul esențial extras din floarea romană de mușețel conține mai puțină camazulenă decât cea germană; acest ulei esențial este constituit în principal din esteri ai acidului tiglic și ai acidului angelic. De asemenea conține farnesen și α-pinen. Floarea romană de mușețel conține până la 0,6% lactone sesquiterpiene de tipul germacranolid, în principal nobilin și 3 – epinobilin. Atât α-bisabololul, cât și oxizii A și B din bisabolol și camazulenă sau azulenă

2.2 Uleiuri volatile

Uleiurile volatile sunt amestecuri de substanțe volatile și lipofile, cu miros aromat, care aparțin diferitelor clase de compuși organici (mai ales terpene și derivații lor oxigenați). Se obțin prin antrenare cu vapori de apă, prin distilare cu apă sau prin alte procedee de extracție.

Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de hidrocarburi aromatice, aldehide, alcooli și esteri. Uleiurile volatile, numite în trecut și esențe, sunt lichide cu un miros caracteristic, aromat și plăcut. Uleiurile volatile se formează mai devreme sau mai târziu în plante și se acumulează, uneori, în organele verzi în faza de creștere.

În funcție de substanțele care intră în compoziția uleiurilor volatile au fost adoptate diferite criterii de clasificare:

După numărul atomilor de carbon din moleculă – terpene (10C), sesquiterpene (15C), diterpene (20C) și triterpene (30C);

După funcțiile grefate pe nucleul de bază: hidrocarburi, alcooli, aldehide, cetone, acizi și compuși cu funcții mixte;

După forma moleculei: aciclice, monociclice, biciclice și triciclice.

Descriere: in majoritatea cazurilor, uleiurile volatile sunt lichide limpezi, incolore sau colorate, cu miros aromat, caracteristic de obicei componentei principale și cu gust arzător.

La temperaturi scăzute, depun cristale, care se redizolvă prin ușoară încălzire. La aer și la lumină își modifică proprietățile fizice.

Solubilitate: uleiurile volatile se amestecă în orice proporție cu alcool absolut, cloroform, eter, cu alți solvenți organici și cu uleiurile grase, sunt foarte greu solubile în apă. Solubilitatea în alcool de diferite concentrații este în funcție de componentele uleiului și este prevăzută în monografia respectivă.

Conservare: in recipiente din sticlă, colorate sau în recipiente din metal inoxidabil, de capacitate mică,

pline, bine închise, ferit de lumină, la loc răcoros.[5]

Uleiul volatil de mușețel

A fost cunoscut pe la jumătatea secolului al XV – lea sub denumirea de [NUME_REDACTAT]. Se obține prin hidrodistilarea florilor proaspete sau uscate și se prezintă sub forma unui lichid albastru, dens, cu miros puternic aromat și gust amar, care în contact cu aerul și lumina își schimbă culoarea devenind verde, apoi brun.

În timpul distilării o parte din componentele uleiului volatil sunt oxidate, ceea ce le oferă o mai mare solubilitate în apă, astfel rămânând în lichidul de condens. Deși temperatura de fierbere este ridicată, datorită solubilității mare, se vor distila la început. Hidrocarburile terpenice, printre care și azulenele se vor distila mai târziu datorită insolubilității, deși au temperaturile de fierbere mai coborâte. În tabelul 1.1 este prezentată compoziția uleiului volatil în timpul distilării.

Tabel 1.1 Compoziția uleiului volatil în timpul distilării (în mg)

Cantitatea de ulei volatil din florile de mușețel poate să varieze în limite destul de largi datorită unor cauze dependente de metabolismul plantei și de condițiile în care aceasta s-a dezvoltat. Produsul recoltat în țara noastră conține în medie 0,50% ulei volatil, valorile cele mai mari obținându-se la produsul recoltat în nord-vestul țării, în județele Satu – Mare și Bihor. În diferite țări produsul recoltat conține în medie 0,35% ulei volatil, la fel cum este prezentat în tabelul 1.2.

Tabel 1.2 Conținutul în uleiul volatil al mușețelului în diferite țări

Un ulei volatil veritabil trebuie să conțină cel puțin 1% camazulenă astfel se recomandă spre utilizare partea alcătuită din flori care va fi întotdeauna mai bogată în ulei volatil și respectiv în camazulenă (până la 16%). Uleiul volatil de mușețel are o stare de agregare lichidă, are culoarea albastră și este dens. La o temperatură apropiată de 14° C vâscozitatea uleiului crește iar la temperatura de 0° C uleiul are consistența untului. Greutatea sa este cuprinsă între 0,920-0,955g. Dacă uleiul este distribuit pe fragmente florale, din florile hermafrodite se obține 0,18% ulei albastru, din florile ligulate 0,19% ulei albastru, iar din receptacole 0,55% ulei verde. [NUME_REDACTAT] Române, florile de mușețel trebuie să conțină cel puțin 0,40 ml ulei volatile la 100g produs uscat.

Dozarea uleiului volatile și a camazulenei

Conform celei de a X – a ediție a [NUME_REDACTAT], cunoscută și ca FR X utilizează aparatul [NUME_REDACTAT] pentru a doza uleiul volatil, supunând antrenării cu vapori de apă produsul brut împreună cu un amestec de apă, glicerină și acid ascorbic. Glicerina se adaugă pentru a ridica temperatura de fierbere, în vederea descompunerii totale a acidului camazulen-carboxilic, iar acidul ascorbic pentru a preîntâmpina procesele de oxidare ale camazulenei formate.

2.3 [NUME_REDACTAT] sunt compuși vegetali cu o structură chimică complexă (care cuprinde multe grupări hidroxil fenolice, dar și grupări carboxilice), capabile să precipite proteinele din pielea crudă, proteine cu care formează precipitate insolubile, imputrescibile și impermeabile.(Curs de utilizarea plantelor medicinale si aromatice in terapie)

Taninurile sunt substanțe prezente la diferite specii de plante superioare și localizate în sucul vacuolar al celulor corticale, frunzelor și fructelor. Cantitatea de taninuri variază în limite mari, depinzând de specia de plantă, de exemplu: în scoarța de Quercus sp. (stejar) proporția este între 10 – 20%, la Salix sp. (cunoscut și ca salcie) între 9 – 13%, la Tilia sp. (popularul tei) cantitatea variază între 15 – 20%.

Taninurile sunt astringente și au rol hemostatic, adică opresc sângerarea.

Dacă sunt administrate în mod intern au acțiune antidiareică, antimicotică, antivirală și antiseptică, ca urmare a precipitării proteinelor bacteriene și fungice, iar dacă sunt administrate extern sub forma unor aplicări locale, impermeabilizează straturile superficiale ale pielii și mucoaselor, protejând astfel straturile subiacente și grăbind cicatrizarea, acest proces fiind accelerat și de efectul antiseptic. Taninurile au efect vasoconstrictor manifestat asupra vaselor mici, ele au efect de a limita pierderile de lichide și de a contribui la regenerarea țesuturilor în cazul unor leziuni superficiale sau unor arsuri, de asemenea, taninurile sunt inhibitori ai peroxidării lipidelor și ai formării ionului superoxid.

2.4. [NUME_REDACTAT] din această categorie se găsesc în florile și rădăcinile unor plante din familiile Scrophulariaceae (ex. degetarul), Compositae (ex. mușețelul), Leguminosae (ex. mazăre, năutul), Rosaceae (ex. mărul, părul, trandafirul), fiind cunoscuți circa 50 derivați flavonici care se găsesc liberi (agliconi) sau sub formă de glicozide.

Principala acțiune a flavonozidelor este aceea de vitamine P sau factori P (factori de permeabilitate). Acționează prin legarea de proteinele intracelulare, scăzând permeabilitatea capilarelor sanguine și crescându-le rezistența (sunt potențial venoactive).

Noțiunea de factor P este legată de observații asupra tratamentului unor forme de scorbut, cu acid ascorbic ca atare (vitamina C) sau cu suc de lămâie. (Curs de utilizarea plantelor medicinale si aromatice in terapie)

16(?) Unele flavonozide (apigenolul, crisolul, taxifolol, gossipina) au acțiune antiinflamatoare în vitro datorită influenței asupra metabolismului acidului arahidonic, prin blocarea ciclooxigenazei și/sau lipoxigenazei, enzime ce intervin în biosinteza prostaglandinelor proinflamatorii și în coagularea sângelui; altele pot fi antialergice (izobutirina, hispidulina), hepatoprotectoare (flavanonol, lignanii silibina, silidianina, silicristina), antispastice (liquiritigenol), hipocolesterolemiante. Au fost puse în evidență la unii compuși acțiunea hipoazotemică (scăderea azotului din sânge) și antinefritica (biramnozida kaempferolului din Lespedeza capitata- Fabaceae) (Lespedeza, nativa din U.S.); antiulceroasa (kaempferolul). Flavonozidele au acțiune diuretică, antibacteriană, antivirală, antifungică; scad timpul de sângerare și de coagulare a sângelui. Un număr mic dintre ele sunt dotate cu proprietăți antimitotice (inhibă înmulțirea necontrolată a celulelor) în vitro.

In vitro flavonozidele sunt inhibitori enzimatici: inhibă elastaza, colagenaza, histidindecarboxilaza si hialuronidaza (enzime ce intervin în refacerea țesuturilor).

Identificarea flavonozidelor[16]

5ml extract eteric se evaporă într – o capsulă de porțelan pe baia de apă. Reziduul se dizolvă în 2ml metanol 50°, la cald. Soluția de culoare galbenă se aduce într – o eprubetă, se adaugă puțină pulvere sau 2 – 3 bucăți de span magneziu și 10 picături de acid clorhidric concentrat(reacția Shibata). Apariția unei colorații roșii sau portocalii indică prezența agliconilor flavonozidelor. Culoarea roșie este caracteristică flavonolilor, iar culoarea portocalie flavonelor.

Identificarea flavonozidelor se poate face și în extractul alcoolic nehidrolizar: se evaporă extractul (3ml) într – o capsulă pe baia de apă. Dacă reziduul este verde, se triturează de mai multe ori cu eter de petrol (3 x 12ml) pentru extragerea clorofilei și rezinelor.

Reziduul astfel purificat se dizolvă în alcool metilic 50° (2ml) și se face reacția Shibata.

2.5 Polifenoli

2.6 Metode de determinare a flavonoidelor si polifenolilor

3. Procesul tehnologic

Anual, la nivel mondial, se produce aproximativ 375.000 – 400.000 tone de uleiuri volatile, din care circa 300.000 tone sunt uleiuri de terebentină și de pin. În tabelul 1.3 avem prezentată producția la nivel global a diferitelor uleiuri esențiale:

Tab. 1.3 Producția mondială de uleiuri esențiale [11]

Fig 4.2 Schema de valorificare a plantelor medicinale prin procesarea avansată [12]

3.1 Procesarea primară a plantei [13]

Procedurile adecvate de prelucrare primară sunt dependente de materialele utilizate.

Aceste procedee trebuie aplicate conform standardelor de calitate, regulamentelor și normelor legislative naționale sau regionale. Achizitorii produselor pot solicita, în anumite cazuri, ca protocoalele specifice procesului de producție să fie respectate. Protocoalele respective trebuie să fie structurate în conformitate cu cererile de reglementare naționale sau regionale, care se aplică la rândul lor atât în țările producătoare cât și în țările importatoare.

Materia primă brută, constituită din plantele medicinale recoltate sau colectate, trebuie să fie descărcată și despachetată imediat după ce ajunge la instalația de prelucrare. Înainte ca materia primă să fie prelucrată, aceasta trebuie protejată de umiditate, de ploaie, precum și de orice factori care ar duce la deteriorarea ei. Plantele medicinale trebuie să fie expuse la lumina directă a soarelui.

Plantele medicinale care urmează să fie utilizate pentru obținerea de produse fitoterapeutice trebuie să fie recoltată sau colectată, depinzând de caz, cât mai repede posibil spre stația de prelucrare pentru evitarea fermentării microbiene sau a degradării termice. Materialele vegetale pot fi stocate în borcane, în cutii umplute cu nisip, prin refrigerare sau prin folosirea altor metode adecvate de conservare enzimatică, imediat după ce au fost recoltate sau colectate, dar și în timpul transportului către cel care le cumpără. Trebuie evitată utilizarea conservanților pentru a asigura o calitate mai bună a produsului finit. Dacă s-au utilizat conservanți, aceștia trebuie să fie în conformitate cu reglementările naționale sau regionale pentru producători, colectori sau utilizatori finali.

Toată cantitatea de materie primă, constituită din plantele medicinale folosite, trebuie inspectată în timpul procesului de prelucrare primară a producției, iar orice plantă sau produs care nu este corespunzător standardelor sau normelor specifice, inclusiv impuritățile, trebuie eliminate din proces în mod mecanic sau manual de către operator.

În cazul în care plantele medicinale sunt pregătite pentru a fi utilizate în stare uscată, nivelul de umiditate trebuie menținut între anumite valori, cât mai scăzute posibil, pentru a minimiza daunele produse de mucegai sau infestări cu alte microorganisme. Informații în legătură cu nivelul de umiditate optim pentru plantele medicinale specifice pot fi accesate din cadrul monografiilor autorizate sau din farmacopei.

Plantele medicinale pot fi uscate în diferite moduri, cum ar fi:

în aer liber, situate la umbră;

amplasate în straturi subțiri pe cadre de uscare, în camere de sârmă ecranate sau pe clădiri;

expuse la lumina directă a soarelui, dacă este necesar;

în cuptoare special construite, camere de uscare sau uscătoare solare, depinzând de materia primă folosită;

prin expunere la foc indirect;

prin coacere;

plasate în cuptorul cu microunde, sub atentă supraveghere.

Procesarea avansata [12]

Indiferent de metodele de extragere utilizate, obținerea soluțiilor concentrate presupune operațiile prezentate în fig 1.1, de asemenea diferite utilaje și aparatură de specialitate.

Etapele constitutive ale procesului de producție soluțiilor extractive concentrate sunt prezentate conform fig 1.2:

Fig 1.1 Schema operațiilor în cadrul procesului tehnologic pentru mușețel

Fig 1.2 Schema bloc de operații în cadrul procesului de obținere de extracte concentrate

Recepția reprezintă prima etapă și constă în recepționarea materiei prime sub forma unor loturi, în funcție de locul de proveniență și de calitate, pe baza unui buletin de analiză. Recepția calitativă se face prin verificarea parametrilor: autenticitate, umiditate, conținut în corpuri străine organice și materiale, conținut în impurități;

Cântărirea produsului vegetal (părțile de plante medicinale folosite: frunze, tulpini, flori, rădăcini sau fructe) este realizată cu ajutorul unei balanțe analitice; pentru preparea soluțiilor extractive fitofarmaceutice este foarte importantă această etapă de cântărire pentru obținerea unor soluții bine determinate;

Mărunțirea produsului vegetal reprezintă un factor important în realizarea soluțiilor extractive. Dacă suprafața de contact dintre produsul vegetal și solvent este mărită, se micșorează timpul de extracție și crește randamentul extragerii. Această etapă de mărunțire a produsului vegetal (fructe, flori, rădăcini sau frunze) este realizată cu ajutorul tocătorului sau a morilor de măcinat.

Omogenizarea plantelor măcinate fin se realizează manual și se verifică parametrii calitativi ai produsului omogenizat, rezultatul analizei pe flux fiind înregistrat și analizat.

Extracția compușilor bioactivi

Se utilizează diferite tehnici de extracție cu diferiți solvanți, precum alcool etilic sau apă. Se folosesc metodele clasice de extracție, cum ar fi: macerarea, refluxarea și extracția Soxhlet, precum și metode moderne, de exemplu extracția cu solvenți asistată de ultrasunete, extracția cu solvenți asistată de microunde sau extracția la presiune și temperatură. În figura 4 este prezentată schema instalației de extracție cu solvenți asistată de ultrasunete:

Fig. 2 Schema instalației de extracție cu solvenți asistată de ultrasunete

3.3 Obtinerea extractului de plante

[NUME_REDACTAT] Wichtl, Herbal drugs and Phytopharmaceuticals, [NUME_REDACTAT] Publishers CRC Press, Stuttgart 1994

Dictionarul plantelor de leac, [NUME_REDACTAT], Bucuresti 2003.

[NUME_REDACTAT], ediția a X – a, [NUME_REDACTAT] – București – 1993, 97-88 pp.

Mușețelul http://www.selene.ro/articole/musetel 07.11.12

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Plante medicinale, Fitochimie și Fitoterapie, vol. I și vol II, [NUME_REDACTAT], București 1993

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Encyclopedia: A [NUME_REDACTAT] to Over 385 [NUME_REDACTAT] http://books.google.ro/books?id=HMztof1utg4C&pg=PA94&dq=chamomile+in+cosmetics&hl=en&sa=X&ei=peOjUL3cLcLatAb2_IH4CQ&redir_esc=y#v=onepage&q=chamomile%20in%20cosmetics&f=false

Dr. [NUME_REDACTAT], Indreptar profilactic si terapeuticde medicina naturista, Editia 2-a, Editura KOLOS, 2003

Azuma S, Yada Y, Imokawa G, Shibuya J, Nishizawa Y. 1995. Skin – lightening preparations containing Matricaria chamomilla extracts. JP 07033634 A 19950203

Simandi B, Sawinsky J, Deak A, Domokos J, Hethelyi E, Palinkas J. 2000. Super critical extractiom of chamomile for use in cosmetics. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 49:48 – 52;

Heck AM, DeWitt BA, Lukes AL. 2000. Potential interactions between alternative therapies and warfarin. Am J [NUME_REDACTAT] Pharm 57:1221 – 27;

[NUME_REDACTAT], Tehnologia produselor cosmetice, vol. 1 Substanțe active și aditivi, Editura KOLOS, 2003

Ghid procesare avansată RO

Ghid procesare primara RO

[NUME_REDACTAT], Chimie organică (Terpenoide, compuși heterociclici, alcaloizi și coloranți), [NUME_REDACTAT] Universității din Craiova, 1997, 16-20 pp.

Cercasov C, E. Oprea, Popa C-V, I. C. Farcasanu, Compuși naturali cu acțiune terapeutică, Ed. Universității din București 2009;

Ciulei I, Methodology for Analysis of [NUME_REDACTAT]. Ed. M. I. Ch., București, 1982