Afectiunile Sistemului Respirator

Cuprins:

Introducere

Capitolul I: 1. Anatomia și fiziologia sistemului respirator

1.1. Structura aparatului respirator

1.2. Fiziologia aparatului respirator

2. Afecțiuni ale aparatului respirator

2.1. Astmul bronșic

2.2. Bronhopneumonia

2.3. Tuberculoza(TBC)

2.4. Bronșita

Capitolul II: Medicația alopată in Bronșită

1. Antibiotice

2. Mucolitice

3. Antitusive

Capitolul III: Medicația fitotropică a Bronșitei

1. Busuiocul

2. Ciuboțica cucului

3. Cimbru de grădină

4. Iedera

5. Lemnul dulce

6. Bradul alb

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Această lucrare prezintă importanța cunoașterii afecțiunilor aparatului respirator, un domeniu amplu, practic inepuizabil. Hipocrate este considerat părintele medicinei si a fost cel mai cunoscut și respectat medic al Greciei antice. În concepția sa același medicament poate avea efecte deosebite bazându-se pe două principii, primul se referă la principiul contrariilor față de simptomele bolii, medicația alopată, iar al doilea principiu cu efecte asemănatoare bolii, medicația homeopată.

Medicina alopată, folosește mijloace contrare naturii sale, medicamentul, dar are ca rezultat un efect rapid, pe când medicina homeopată, folosește remedii provenite din substanțe naturale de origine minerală și botanică.

Bronșita afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume și ucide până la 3 milioane de oameni pe an. Este o boală până recent necunoscută, dar care în următorii zece ani va deveni a treia cauză de deces în lume. Cel puțin un milion de români suferă de bronșită cronică, iar pacienții cu această afecțiune au în medie 63 de ani. Peste 90 % din aceștia sunt probabil fumători. Tusea zilnica și sputa sunt simptome zilnice ale bronșitei cronice (BPOC) de care suferă. Bronșita cronică afecteaza în principal fumătorii și se manifestă prin dureri în piept, respirație dificilă, febră, tuse productivă persistentă cu spută de culoare galbenă, verde sau transparentă.

Tratamentul bronșitei cronice (BPOC) se face cu bronhodilatatoare și antiinflamatoare. Un studiu realizat de pneumologi de la universitățile de medicină din Tokio, Osaka și Kyoto, publicat în iunie 2014, în „Achives of Internal Medicine” a arătat că și acupunctura poate fi eficientă în tratamentul bronșitei cronice. De asemenea, în tratamentul BPOC se mai recomandă: renunțatul la fumat, odihna, consumul ridicat de lichide. Persoanele afectate trebuie să evite factorii iritanți precum fumatul, praful și poluarea.

Datorită erei vitezei în care trăim, bolnavul apelează deseori la farmacist, înainte de a consulta medicul. Așadar, rolul nostru este de a-l îndruma cât mai bine pe pacient și de a-i oferi cea mai bună soluție în conformitate cu simptomatologia pe care o acuză și starea acestuia de sănătate.

Capitolul I

1. Anatomia si fiziologia sistemului respirator

1.1. Structura aparatului respirator

 Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase, dintre aerul atmosferic si organism. Sistemul respirator are rolul de a asigura rezervele constante de oxigen din aer pentru corp.

Aparatul respirator este format din:

1. Căile respiratorii alcătuite din :

Fosele nazale reprezintă conducte ce comunică cu faringele prin două orificii denumite coane și cu exteriorul prin alte 2 orificii denumite nări. Sunt căptușite la interior cu două mucoase: mucoasa olfactivă în porțiunea superioară și mucoasa respiratorie în porțiunea inferioară.

Faringele are forma unei pâlnii cu pereții musculo-membranoși și este situat în continuarea cavității bucale.

Laringele are un dublu rol, în respirație și în vorbire. Este format din numeroase cartilaje iar la interior este căptușit cu mucoasă ce prezintă 2 perechi de cute denumite corzi vocale. Între cele două perechi de corzi există un orificiu numit glotă, care în timpul deglutiției se acoperă cu un căpăcel denumit epiglotă.

Traheea este un tub lung de 18-20 cm format din inele cartilaginoase in formă de potcoavă cu partea moale orientată spre esofag. Acest lucru face posibilă înaintarea bolului alimentar spre esofag. La interior traheea este captușită cu o mucoasă în grosimea căreia se gasesc glande care produc mucus și prezintă de asemenea numeroși cili. Înainte de a intra în plămâni, traheea se ramifică în 2 bronhii care au aceeași structură cu a plămânilor.

2. Plămânii: Au rol principal în respirație, formați din 2 componente structurale si funcționale:

A)Arborele bronșic: format din căi respiratorii extra si intrapulmonare.

Bronhia principală împărțită:

La dreapta: – 3 bronhii lobare;

La stanga: – 2 bronhii lobare.

Bronhiile lobare se divid în bronhii segmentare ce cuprind 10 segmente la dreptul si 9 segmente la stângul.

Bronhiile interlobulare din care se formează bronhiolele terminale, bronhiolele respiratorii și canalele alveolare.

Traheea și bronhiile extralobulare au în pereții lor inele cartilaginoase, cu rolul de a menține deschise căile respiratorii în condițiile variațiilor de presiune din inspirație si expirație.

Bronhiolele terminale și respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, conțin un strat muscular dezvoltat, reglând astfel circulația aerului în căile respiratorii intrapulmonare.

B)Plămânul, acoperit de pleure, este constituit din următoarele unități anatomice și funcționale: lobi, segmente, lobuli și acini pulmonari.

Lobii reprezintă unități morfologice mari, delimitate prin scizuri. Sunt independenți structural, funcțional și patologic.

Segmentele sunt delimitate imperfect de septuri conjunctive.

Lobulul reprezintă ramificații ale bronhiolelor. Este o masă piramidală cu baza către suprafața externă a plămânului, constituită din ramificații ale bronhiolelor și vase de sânge, înconjurate de țesut conjunctiv.

Acinii pulmonari sunt formați din bronhiola respiratorie, canale alveolare și alveole pulmonare. Acinul pulmonar reprezintă unitatea structurală si funcțională a lobului pulmonar.

Alveolele pulmonare reprezintă suprafața de schimb a plămânului. Peretele alveolar format dintr-un epiteliu alveolar, unistratificat așezat pe o membrană bazală și țesut conjunctiv bogat în fibre elastice.

Vascularizația plămânilor este dublă: nutritivă și funcțională.

Vascularizația funcțională este asigurată în totalitate de arterele și venele care alcătuiesc mica circulație sanguină. Ea începe cu trunchiul arterei pulmonare care pleacă din ventriculul drept și aduce de la inima sânge încărcat cu CO2. Trunchiul se divide în arterele pulmonare dreaptă și stângă care intră în plămân. Arterele urmează aceeași ramificație ca și arborele bronșic. Arteriolele care ajung la acinii pulmonari dau naștere capilarelor din membrana alveolo-capilară. Acestea se strâng apoi în venule și în vene cu calibru din ce în ce mai mare, formând în final cele 2 vene pulmonare (pentru un plămân). Cele 4 vene pulmonare se deschid în atriul stâng. Arterele pulmonare transportă sânge venos, neoxigenat și încărcat cu CO2. Venele pulmonare transportă sânge arterial, oxigenat și depurat de CO2.

Vascularizația nutritivă este asigurată de arterele și venele bronșice care aparțin marii circulații. Arterele bronșice pornesc din porțiunea toracică a aortei descendente și se divid în ramuri interlobare și perilobare după care se capilarizează în peretele bronhiilor. Din capilare se formează în final venele bronșice, care se varsă în vena azygos și de aici în vena cavă superioară. Arterele bronșice transportă sânge cu oxigen și substanțe nutritive.

Pleura reprezintă membrana seroasă care învelește plămânul și asigură alunecarea acestora pe pereții cutiei toracice. Are 2 foițe: parietală și viscerală.

Foița parietală învelește pereții toracelui.

Foița viscerală (pulmonară) aderă de plămân, învelindu-l în totalitate, în afară de hil.

Pleura viscerală pătrunde prin hil între scizuri, făcând posibilă alunecarea lobilor între ei. Între cele 2 foițe există un spațiu virtual (cavitate pleurală) în care se găsește o lamă fină de lichid pleural.

Mediastinul este spațiul dintre cei 2 plămâni. Este delimitat anterior de peretele sterno-costal, posterior de coloana vertebrală, lateral de plămâni, iar inferior de diafragm. În mediastin se mai găsesc inima, vasele mari, esofagul, aorta, nervii vagi, canalul toracic, ganglionii limfatici și traheea.

1.2. Fiziologia aparatului respirator

Definiție

Respirația este o funcție vitală a organismului uman, care se desfașoară continuu și ciclic și are rolul de a asigura schimbul bidirecțional de gaze dintre organism și aerul din atmosferă. Prin respirație este adus O2 din mediul extern și acesta este furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este eliminat în atmosferă. Se descriu două componente ale respirației: – respirația externă, care reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni și atmosferă; – respirația internă sau tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în reactiile de oxidoreducere de la nivel celular. Respirația externă presupune desfășurarea a trei procese: ventilația, perfuzia și difuziunea.

Mecanica ventilației pulmonare

Ventilația pulmonară reprezintă totalitatea proceselor mecanice prin care se asigură schimbul de gaze dintre atmosferă și plămâni. Datorită ventilației, aerul bogat în oxigen este introdus în alveolele pulmonare prin inspir și aerul bogat în bioxid de carbon din plămâni este eliminat în atmosferă prin expir. Schimburile gazoase dintre atmosferă și plămân se desfășoară datorită diferențelor de presiune (gradient presional) dintre cele două medii. Aceste diferențe apar ca urmare a variației volumului pulmonar, plămânul urmând la rândul lui, pasiv, mișcările cutiei toracice. Gradientul presional rezultat va determina o circulație a aerului din mediul cu presiune mare către mediul cu presiune mică.

Inspirul

Este declanșat de stimulii generați de centrul inspirator din bulb care ajung la neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei. Prin intermediul nervilor spinali se comandă contracția mușchilor inspiratori.

a) În inspirul de repaus intervin muschiul diafragm și mușchii intercostali externi.

b) În inspirul forțat, pe lângă mușchii diafragm și intercostali externi, mai intră în acțiune și mușchii accesori: scaleni, pectorali, dințați, sternocleidomastoidieni, trapez.

Expirul

Expirul normal, de repaus, reprezintă o fază pasivă (fără consum de energie), spre deosebire de inspir, care se produce activ, prin contracție musculară și consum de energie. Constă în revenirea la poziția inițială a structurilor toraco-pulmonare.

Expirul forțat este o fază activă, producându-se prin contracția mușchilor expiratori, reprezentați în special de mușchii abdominali și intercostali interni.

2. Afecțiuni ale aparatului respirator

2.1. Astmul bronșic

Este o boală cronică inflamatorie ce afectează bronhiile. Pe fondul inflamației cronice din bronhii se produc episodic crize: spasme ale bronhiilor, care le îngustează brusc și pacientul simte ca se sufocă, îi este mai greu să expire decât sa inspire aer, se aud zgomote (șuierături) la respirație.

Semnele și simptomele astmului

Simptomele astmului variază în funcție de fiecare persoană și au grade de intenstitate variabile. Astfel, simptomele astmului pot apărea constant și cu o intensitate scazută, sub influența factorilor de mediu sau se pot manifesta cu o frecvență redusă, însă cu o intensitate marită.

Semnele și simptomele comune ale astmului sunt reprezentate de:

atacuri de tuse și episoade agresive de wheezing (respirație șuierătoare întâlnită mai ales în cazul copiilor);

dureri în zona toracică;

dificultate în respirație;

probleme cu somnul cauzate de respirația greoaie și sacadată.

Creșterea frecvenței atacurilor de astm, precum și a utilizării inhalatorului sunt semne ale faptului că afecțiunea se acutizează.

Metode de tratament ale astmului

Astmul este o afecțiune ce nu poate fi tratată, ci poate fi ținută sub control și ameliorată. Există însă atât metode de tratament alopate, cât și naturiste, ce pot fi aplicate în funcție de gravitatea bolii.

Bronhodilatatoare

Inhalatoare

Medicamente naturiste: ceai antiasmatic și capsule din plante.

Indiferent de natura tratamentului, acesta este urmat doar la recomandarea medicului, bazată pe efectuarea unui control amănunțit.

În cazul persoanelor ce prezintă condiții genetice favorabile apariției astmului, boala nu poate fi prevenită. Persoanele care nu au un astfel de istoric în familie, pot preveni astmul prin evitarea factorilor declanșatori precum: alergeni, factori de mediu, fumat și printr-o monitorizare atentă a stării de sănătate.

2.2. Bronhopneumonia

Bronhopneumonia este o inflamație acută a plămânilor și a bronșiolelor, de obicei fiind rezultatul răspândirii infecției localizate la nivelul tractului respirator superior către cel inferior. Această afecțiune se aseamănă cu pneumonia dar poate fi mult mai periculoasă, necesitând supraveghere și tratament medical diferențiat.

Este cauzată de diverși agenți patogeni ,virusuri, bacterii și caracterizată de focare izolate de consolidare acută cu diametrul de 1-3 cm, de culoare gri-gălbuie, uscate, inexact delimitate, centrate de bronșiole înconjurate de parenchim normal, aerat; în copilărie există o tendință de confluență, rezultând o zonă de condensare mare, pneumonie pseudolobară. În cazul în care agentul patogen cauzator este o bacterie, cel mai des este vorba despre Streptococcus pneumoniae. Alte bacterii ce trebuie luate în considerare sunt: Staphylococcus aureus, Haemophilus influenza, Klebsiella pneumonia, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli și organisme anaerobe cum sunt speciile de Proteus.

Majoritatea îmbolnăvirilor de tip viral presupun aceleași virusuri care cauzează răceala și gripă, cum este Legionella pneumonia. Pot exista și cauze de tip fungic cum sunt Aspergillus species, Candida albicans. Bronhopneumonia poate apărea și în cazul aspirației alimentelor, secrețiilor orofaringiene sau a conținutului gastric în plamâni. Și vârsta poate conduce la apariția congestiei pulmonare sau compromiterea durabilității florei normale sau a aspirației acesteia din gură.

Simptome

Simptomele in bronhopneumonie sunt asemănătoare gripei, febră, tuse productivă, durere in piept, transpirație, oboseală, dureri de cap si dureri musculare.

Tratament

Tratamentul de elecție este cel antiinfecțios si se bazează pe antibiotice si chimioterapice.Unele antibiotice au pe lângă efectele benefice si acțiuni toxice, Streptomicină, Neomicină, Canamicină, Tretraciclină.Tratamentul constă si in aplicarea de substanțe active extrase din plante ca de exemplu: codeină, cofeină, corfilina, pentru efectul lor emolient, expectorant, tonicardiac si spasmolitic.

Amoxicilina, eritromicina si alte antibiotice macrolide sunt cele mai recomandate de către medic pe lângă un consum bogat de lichide și odihnă.

2.3. Tuberculoza ( TBC )

Tuberculoza este o boală dată de Mycobacterium tuberculosis ce afectează plămânii.

Netratată, boala poate duce la deces în aproximativ 5 ani.

Cauze

Această infecție este dată de o bacterie ce se transmite prin aer de la persoanele cu tuberculoză pulmonară, contagioase. Deși bacilul Koch este specific omului, el mai poate infecta și animalele de companie: câini, pisici, papagali, maimuțe. Contaminarea depinde de intimitatea și durata contactului, câte bacterii elimină persoana infectată și mediul în care are loc contactul și nu în ultimul rând de imunitate. Mycobacterium bovis este o altă bacterie care poate produce tuberculoza. 

Simptome

Tuberculoza primară apare imediat după infectare și este mai frecventă la copiii sub 4 ani. Boala se manifestă ca o gripă și nu este contagioasă. Principalul semn în acest tip de tuberculoză este mărirea ganglionilor ce se observă pe radiografie, iar vindecarea este spontană, fără tratament.Tuberculoza postprimară apare după reactivarea bacteriei sau după reinfectare. Principalul semn în tuberculoză este tusea cronică. Această tuse poate avea și alte cauze mai grave decât tuberculoza. Inițial, simptomele tuberculozei sunt nespecifice: febra, transpirații nocturne, scădere în greutate și lipsa poftei de mâncare, oboseala și alterarea stării generale, tusea seacă sau purulentă. În formele mai avansate apar: tusea cu striuri de sânge, durerea toracică și dificultate la respirație.

Tratament

Tuberculostaticele cele mai folosite sunt: izoniazida, pirazinamida, rifampicina, streptomicina si etambultolul.Tuberculoza extrapulmonară se tratează la fel ca cea pulmonară, numai că forma de administrare a medicamentelor poate fi diferită în funcție de localizare. Uneori este necesară și intervenția chirurgicală pentru excizia zonelor foarte afectate.

Pe lângă tratamentul medicamentos, este importantă o dietă echilibrată, bogată în vitamine și proteine. De asemenea trebuie respectate cu strictețe și normele de igienă: acoperirea gurii în timpul tusei și strănutului, spălarea periodică a mâinilor. Inițial, în stadiul de contagiozitate, pacientul este internat în sanatoriu pentru a preveni infectarea celor din jur. Ulterior, se repetă analizele iar dacă persoana nu mai reprezintă un pericol, poate continua tratamentul la domiciliu, dar cu păstrarea cât mai mult timp a repausului la pat.

2.4. Bronșita

Bronșita este o infecție inflamatorie a bronhiilor mari si survine in general in urma unei infecții al tractului respirator superior.Boala se cronicizează când infecția este prezentă timp de cel puțin 3 luni pe an si apare in cel puțin doi ani consecutiv.În bronșita cronică apare o inflamație raspândită in bronhii si se produce in exces mucus verzui sau limpede.

Bronșita acută se dezvoltă după o infecție virală a căilor respiratorii superioare si se remite in aproximativ 5 zile.Dacă infecția nu este tratată există riscul instalării pneumoniei.Persoanele cele mai predispose la bronșita acută sunt copiii, vârstnicii, imuno-deprimații si personae cu deficiențe ale sistemului imun.

Simptome bronșită acută: febră, wheezing, fatigabilitate, tuse uscată, chinuitoare ce poate dura mai multe săptămâni după dispariția simptomelor si este provocată de iritația persistentă a mucoaselor tractului respirator;prezența mucusului verde-gălbui poate indica instalarea unei infecții secundare.

Bronșita cronică este cauzată de expunerea la praf si gaze toxice dar si de fumat..Este o afecțiune gravă care face ca plămânii să fie un teren propice pentru infecții bacteriene și necesită tratament.

Simptome bronșită cronică: prezența unei tuse productive pe parcursul unei luni si cel putin trei luni pe an, în ultimii doi ani, respirație dificilă sau rapidă – pacientul își pierde treptat mobilitatea și poate necesita administrare de oxigen, edeme, mai ales la glezne și în abdomen, risc crescut de a face pneumonie, insuficiență cardiacă si hipertensiune.

Bronșita este o boală frecvent întâlnită, mai ales la sugari și copii, cu o incidență maximă în perioada rece a anului (noiembrie- februarie). De obicei, se vorbește despre bronșită, dar odată cu afectarea mucoasei bronșice, este afectată și mucoasa traheală. Din acest motiv, este corect să se vorbească despre traheobronșită.

Cauze și factori favorizanți

Cele 3 cauze ale traheobronșitei sunt: bacteriană, virală si chimică.

Traheobronșita acută bacteriană este provocată de bacterii care populează nazofaringele: streptococi, stafilococi etc.;

Traheobronșita virală. Boala poate apărea in orice lună a anului, dar cu vârfuri epidemice în funcție de virusul incriminat. Virusurile gripale A și B și virusul respirator sincițial provoacă adesea traheobronșita acută în perioada noiembrie-februarie.

Traheobronsita chimică apare în urma expunerii la gaze și vapori iritanți.

La fel ca în cazul celorlalte infecții acute de căi aeriene superioare, la apariția bronșitei acute contribuie o serie de factori favorizanți, cum ar fi subnutriția, malnutriția, diateza exudativă, rahitismul, terenul atopic (alergic), frigul, umezeala, surmenajul și altele.

Tratament etiologic, simptomatic și profilactic al bronșitei acute

Tratamentul traheobronșitei acute are trei componente: tratamentul etiologic, simptomatic și profilactic. Terapia antivirală se indică bolnavilor cu risc crescut (BPOC, copii și tineri cu fibroză chistică), deoarece se cunoaște că traheobronșita acută poate avea o evoluție severă. Este necesară administrarea antibioticelor, dar nu trebuie uitat că infecțiile virale pregătesc terenul pentru infecțiile bacteriene. De aceea, tratamentul cu antibiotice nu trebuie exclus din principiu.

Tratamentul simptomatic: multe lichide, dietă ușoară, repaus fizic și vocal

În formele ușoare de bronșită acută se recomandă doar tratamentul simptomatic, ce constă în: repaus fizic și vocal într-o cameră încalzită cu aer umidificat. Se vor administra lichide multe (ceai, compot, apă, sucuri naturale). Se asigură o alimentație usoară, reprezentată de lapte, supe de legume, piureuri etc. Se combate febra cu antitermice, iar tusea uscată cu antitusive. Când apare expectorația se recomandă fluidifiante ale secrețiilor bronșice.

Capitolul II

Medicația alopată în Bronșită

În medicina alopată, elementul esențial în tratament este medicamentul care luptă cu boala și cu simptomele ei. Corpul nu este inclus ca factor al tratamentului decât în ultimă instanță. El nu participă la tratament, ci suportă acțiunea medicamentului.

Principala cauză a îmbolnăvirilor este considerată a fi acțiunea bacteriilor patogene și virusurilor sau dereglările biochimice; în diagnosticarea bolilor se folosesc testele științifice, medicamentele, iar chirurgia și radiațiile fac parte dintre uneltele cheie în tratarea problemelor de sănătate.

Se indică tratamentul medicamentos în cazul în care: 

-tusea este productivă, iar mucusul este de culoare galbenă sau verde și are consistență crescută; 

-respirația este dificilă; 

-durere la nivelul pieptului; 

-febra este persistentă. 

Terapia bronșitei acute la persoanele fără alte boli asociate include mijloace de a scădea frecvența tusei, scăderea febrei și a durerii. În cazul pacienților cu alte boli asociate ca: astm, boala pulmonară obstructivă cronică, insuficiența cardiacă, tratamentul este mai elaborat. 
Majoritatea cazurilor de bronșită acută se vindecă în 2-3 săptămâni și tratamentul la domiciliu este singurul indicat. 

1. Antibiotice

Sunt o grupă de medicamente care se folosesc la tratamentul bolilor infecțioase provocate de bacterii. Antibioticele sunt folosite datorită acțiunii lor bactericide de a omorî bacteriile sau protozoarele. Pot acționa:

-bacteriostatic, de frânare a înmulțirii bacteriilor;

-bactericid, de eliminare a bacteriilor;

-bacteriolitic, liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.

1) Augmentin

Clasă medicamente – Peniciline

DCI – Amoxicilină și Acid clavulanic

DC – Augmentin 625 mg și 1 g comprimate, pulbere pentru suspensie orală 0-2 ani, 2-6 ani, 7-12 ani.

Pulbere pentru soluție injectabilă de 1,2 g și 2,4 g.

Sinonime: Amoxiklav 875, 625 mg

Amoxiplus 875, 625 mg

Enhancin 875, 625 mg

Indicații:

Infecții ale urechii sau ale sinusurilor, infecții ale tractului respirator, infecții ale tractului urinar, infecții ale pielii și ale țesuturilor moi, inclusiv infecții dentare, infecții osoase și articulare.

Administrare:

Adulți și copii cu greutatea egală cu 40 kg, un comprimat de 500 mg/125 mg de trei ori pe zi.

Copiii cu greutatea mai mică de 40 kg, 20 mg/5 mg/kg pe zi până la 60 mg/15 mg/kg pe zi administrată în trei prize.

Copiii pot fi tratați cu Augmentin comprimate, suspensie sau cu plicuri pentru copii. Copiii cu vârsta de cel mult 6 ani trebuie să fie tratați, de preferință, cu Augmentin suspensie sau plicuri pentru copii.

Se înghit comprimatele întregi cu un pahar de apă la începutul unei mese sau imediat înainte de masă.

Se spațiază dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un interval de cel puțin 4 ore între

ele.

Nu se iau 2 doze într-o oră.

Nu se ia Augmentin mai mult de 2 săptămâni.

Interacțiuni medicamentoase:

În cazul în care se ia Alopurinol (utilizat pentru gută) concomitent cu Augmentin, va crește probabilitatea de a avea o reacție alergică pe piele.

Dacă se iau concomitent cu Augmentin medicamente care împiedică formarea de cheaguri de sânge (cum ar fi Warfarina), atunci vor fi necesare analize de sânge suplimentare.

Augmentin poate afecta modul în care funcționează Metotrexatul (un medicament utilizat pentru a trata cancerul sau afecțiunile reumatice).

Contraindicații:

Alergie la peniciline, herpes, leucemie, disfuncții hepatice.

Reacții adverse:

Reacții gastro – intestinale, urticarie, prurit, amețeli, cefalee, candidoze.

Reguli de bază:

Se administrează probiotic la 2 ore după administrarea Augumentinului.

Se administrează antifungic un comprimat pe zi.

Augmentin Suspensie Augmentin comprimate

2) Cefaclor

Clasă medicamente – Cefalosporine generația a II-a

DCI – Cefaclor

DC – Cefaclor 250 mg/5 ml, 125 mg/5 ml, granule pentru suspensie orală

Sinonime: Ceclodyne

Ceclor

Indicații:

Infecții ORL (angine, otite medii, sinuzite), infecții bronho-pulmonare (traheite, bronșite acute sau cronice acutizate, pneumonii), infecții ale tractului urinar în special cistite, uretrită gonococică, infecții cutanate și ale țesuturilor moi (abcese, flegmoane, piodermite).

Administrare:

Adulti: Doza uzuală recomandată este de 250 mg Cefaclor la intervale de 8 ore. În cazul infecțiilor severe sau determinate de microorganisme mai puțin sensibile, doza poate fi crescută la 500 mg Cefaclor, administrată la intervale de 8 ore. Doza maximă recomandată este de 4 g Cefaclor pe zi.

Copii: 1 luna – 1 an: 2,5 ml la 8 ore, 125 mg/5 ml

an – 5 ani: 5 ml la 8 ore, 125 mg/5 ml

peste 5 ani: 5 ml la 8 ore, 250 mg/5 ml

Constituirea suspensiei orale:

Se completează flaconul cu apă fiartă și răcită în prealabil până aproape de semnul de pe etichetă și se agită energic. Se completează apoi cu apă fiartă și racită, până la semn. Se agită din nou. Înaintea fiecărei administrări se agită energic flaconul.

Interacțiuni medicamentoase:

-anticoagulante orale (medicamente care previn formarea cheagurilor de sânge);

-antibiotice bacteriostatice (de exemplu Tetraciclinele), Macrolide (de exemplu Eritromicina sau Azitromicina), unele Cefalosporine;

-antiacide;

-Probenecid.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la substanță.

Reacții adverse:

Greață, vărsături, diaree, dureri de cap, candidoză (infecție a vaginului, gurii sau pliurilor), urticarie, roșeață sau mâncărime, rareori febră și dureri articulare, tumefierea buzelor, feței sau a gâtului, dificultăți în respirație, transpirații, bătăi rapide ale inimii sau pierderea conștienței.

Reguli de bază:

Se administrează probiotic la 2 ore dupa administrarea Cefaclorului.

Se administrează antifungic un comprimat pe zi.

Suspensie orală Cefaclor

3) Eficef

Clasă medicamente – Cefalosporine generația a III-a

DCI – Cefiximă

DC – Eficef 200 mg capsule

Indicații:

Bronșite acute și exacerbări ale bronșitei cronice, pneumonii bacteriene, angine și faringite, în special angine recidivante și/sau amigdalite cronice, sinuzite și otite acute,  pielonefrite acute fără uropatie, infecții urinare joase complicate sau necomplicate, cu excepția prostatitelor.

Administrare:

Este rezervat adulților și copiilor peste 12 ani. Doza recomandată este de 400 mg Cefiximă (2 capsule Eficef 200 mg) pe zi, administrată oral, în două prize, la interval de 12 ore.

Durata tratamentului:

Infecții bacteriene obișnuite: durata tratamentului depinde de evoluția bolii și este, de obicei, 7-10 zile.

Infecții produse de streptococ ß-hemolitic: tratamentul nu se întrerupe mai devreme de 10 zile pentru a preveni complicațiile (reumatism articular acut, glomerulonefrita).

Infecții necomplicate ale căilor urinare inferioare: durata recomandată a tratamentului este de 1-3 zile.

Suprainfecții și infecții recidivante: durata tratamentului depinde de evoluția bolii; 7-14 zile de tratament sunt considerate suficient.

Interacțiuni medicamentoase:

Asocierea Cefiximei cu antibiotice din grupa Aminoglicozidelor impune monitorizarea funcției renale, în special la pacienții care prezintă insuficiență renală: acest lucru este valabil și pentru Paolimixina, Colistina și diuretice de tipul Furosemidei și Acidului etacrinic.
Probenecidul inhibă clearance-ul renal al Cefalosporinelor prin scăderea secreției tubulare determinând creșterea concentrațiilor plasmatice.

Asocierea cu antiacide nu scade absorbția Cefiximei.

La asocierea cu medicamente anticoagulante (derivați dicumarinici) sau antiagregante (de exemplu Acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene), timpul de protrombină poate să crească. Contextul infecțios sau inflamator, vârsta și starea generală a pacientului pot fi factori de risc.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la Cefiximă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienții produsului.

Reacții adverse:

Tulburări digestive (greață, vărsături, diaree, dispepsie), hepato-biliare, colită, tulburări hematologice, cefalee, vertij.

Reguli de bază:

Se administrează probiotic la 2 ore după administrarea Elicefului.

Se administrează antifungic un comprimat pe zi.

Eficef capsule

4) Azitromicină

Clasă medicamente – Macrolide

DCI – Azitromicină

DC – Azitromicină 500 mg capsule

Sinonime: Azitrox 250, 500 mg

Sumamed 250, 500 mg

Azatril 250, 500 mg

Indicații:

Infecții ale căilor respiratorii superioare, precum și la nivelul sinusurilor, gâtului, urechilor, cum sunt: inflamația faringelui, amigdalelor, sinusurilor și inflamația urechii, infecții ale căilor respiratorii inferioare, bronșită acută, bronșită cronică acutizată, pneumonie interstițială și alveolară, infecții la nivelul pielii, incluzând: inflamație a pielii la nivelul feței, dar și la nivelul picioarelor, boli cu transmitere sexuală, cum sunt: uretrita, inflamația uretrei sau cervicita necomplicată, infecții digestive determinate de Helicobacter pylori.

Administrare:

În majoritatea infecțiilor doza uzuală este de două comprimate 250 mg, o dată pe zi timp de 3 zile, cu cel puțin o oră inainte sau cu două ore după masă.

Interacțiuni medicamentoase:

Azitromicină și alte medicamente administrate concomitent se pot influența reciproc. Este necesar un interval de cel puțin 2 ore între administrarea Azitromicinei și antiacidelor.

Interacțiunea cu alimente și băuturi:

Deoarece alimentele scad absorbția Azitromicinei, doza trebuie luată cu cel puțin o oră înainte de masă sau la 2 ore după masă.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la substanță.

Reacții adeverse:

Apariția bruscă a respirației șuierătoare și dureri sau senzație de constricție toracică, umflarea pleoapelor, feței, buzelor sau gâtului, erupții pe tot corpul, diaree, greață, amețeli, dureri de cap, candidoză.

Reguli de bază:

Se administrează probiotic la 2 ore după administrarea Azitromicinei.

Se administrează antifungic un comprimat pe zi.

Azitromicină capsule

2. Mucolitice

Aceste medicamente mucolitice se clasifică în funcție de mai multe criterii ce țin de modul cum afectează mucusul în zona aparatului respirator. Sunt medicamente care afectează vâscozitatea, dar și elasticitatea sputei și au activitate antioxidantă (ex. Acetylcysteinum), medicamente care au impact asupra sintezei vâscozitații mucusului sau care îmbunătățesc activitatea de transport a mucusului.

1) Ambroxolul

Este unul dintre aceste medicamente mucolitice cu o acțiune mai complexă, ce stimulează secreția de vâscozitate scăzută și ajută la producerea tusei. Experții au descris în ultimii ani proprietățile eficiente, antioxidante și antiinflamatorii ale Ambroxolului.

Clasă medicamente – mucolitice

DCI – Clorhidrat de ambroxol 3 mg/ml

DC – Ambroxol sirop 100 ml, comprimate 30 mg

Sinonime: Mucosin

Mucosolvan

Flavamed

Indicații:

În afecțiuni bronșice acute și episoade acute ale bronhopneumopatiei cronice, astm bronșic, bronșiectazie, sinuzite.

Administrare:

Adulți și copii cu vârsta peste 12 ani: 10 ml de 2-3 ori pe zi în primele 2-3 zile, apoi 10 ml de 2 ori pe zi sau 5 ml de 3 ori pe zi.

În cazul în care este necesară creșterea eficienței, doza pentru adulți se poate crește până la 20 ml de 2 ori pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani: 5 ml de 2-3 ori pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 2-5 ani: 2,5 ml de 3 ori pe zi.

Copii sub 2 ani: 2,5 ml de 2 ori pe zi.

Nu se administrează mai mult de 4-5 zile fără recomandarea medicului.

Interacțiuni medicamentoase:

Utilizarea simultană de Ambroxol și de anumite antibiotice (Amoxicilină, Cefuroximă, Eritromicină, Doxiciclină) a dus la o creștere a concentrației de antibiotice la nivelul țesutului pulmonar.

Medicamentele care pot inhiba reflexul de tuse (denumite medicamente antitusive, de exemplu Codeină) nu trebuie utilizate în același timp cu medicamentele care conțin Ambroxol.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la substanță, sarcină și alăptare.

Reacții adverse:

Greață, vărsături, prurit, urticarie, cefalee, vertij.

Sirop Ambroxol Comprimate

2) Acetylcysteina 

Are un efect direct asupra mucusului, reduce vâscozitatea și sputa devine mai fluidă. Medicamentul nu trebuie utilizat pe temen lung deoarece poate provoca diluarea semnificativă și exagerată a sputei.

Clasă medicamente – Mucolitice

DCI – Acetilcisteină

DC – ACC 200 capsule, 200 mg, pulbere orală

Sinonime: Fluimucil

ACC 100, 200 mg (plicuri sau capsule)

ACC sirop

Indicații:

Bronșită acută și cronică, astmatiformă, astm bronșic, bronșiolită, laringită, sinuzită, otită.

Administrare:

Adulți și tineri peste 14 ani: Doza uzuală este de 400-600 mg Acetilcisteină pe zi (2-3 capsule ACC 200) administrate oral în 1-3 prize.

Copii între 6-14 ani: Doza uzuală este de 200 mg Acetilcisteină (o capsulă ACC 200) de două ori pe zi.

Copii sub 5 ani: La această categorie de vârstă se recomandă folosirea formelor farmaceutice cu concentrație adecvată.

Durata tratamentului nu trebuie să depășească 8-10 zile fără recomandarea medicului.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la Acetilcisteină, criza de astm bronșic.

Reacții adverse:

Cefalee, stomatită, diaree, vărsături, greață, prurit, urticarie, tahicardie.

Comprimate ACC 200 Pulbere orală

3. Antitusive

Sunt medicamente capabile să calmeze tusea. Acționează central prin inhibarea centrului tusei și periferic prin scăderea sensibilității terminațiilor nervoase la diferiți factori iritativi declanșatori ai tusei.

Opioide – Naturale: Morfina, Codeina

– Sintetice: Dextrometorfan

Neopioide – Oxeladina

1) Codeina

Clasă medicamente – alcaloid natural din Opiu

DCI – Codeină, comprimate 15 mg

DC – Codeină fosfat

Indicații:

Tuse iritativă, neproductivă, antitusiv și calmant al tractului respirator, dureri de intensitate moderată (obișnuit în asociație cu un analgezic antipiretic, de exemplu Paracetamol sau Acid acetilsalicilic), cazuri selecționate de diaree, la adulți.

Administrare:

Adulți: 1-2 comprimate de 3 ori pe zi.

Copii: 6-12 ani, 5-10 mg de 3 ori pe zi.

Codeina nu se administrează timp îndelungat datorită riscului de dezvoltare a dependenței.

Codeina figurează pe lista substanțelor dopante.

Interacțiuni:

Asocieri contraindicate- agoniști-antagoniști morfinici (Nalbufină, Buprenorfină, Pentazocină): diminuarea efectului analgezic prin blocaj competitiv al receptorilor cu riscul apariției unui sindrom de abstinență.

Asocieri nerecomandate- alcool etilic: asocierea cu băuturile alcoolice sau cu medicamente ce conțin alcool etilic crește riscul apariției fenomenelor de deprimare psihomotorie. Naltrexona: risc de diminuare a efectului analgezic.

Alte asocieri:

Asocierea codeinei cu medicamente antihipertensive crește riscul accidentelor hipotensive. Asocierea codeinei cu medicația expectorantă favorizează retenția secrețiilor traheobronșice.

Contraindicații:

În afecțiuni renale grave, colită ulceroasă, sarcină, alăptare, cardiac, conducători auto, sportivi.

Reacții adverse:

Constipație, somnolență, cefalee, greață, vomă, uscăciune a gurii.

Regula de bază:

Se administrează cu un antihistaminic.

Comprimate codeină

2) Tussin Forte

Clasă medicamente – Alcaloizi din Opiu si derivați

DCI – Bromhidrat de dextrometorfan anhidru

DC – Tussin Forte 20 mg compirmate

Sinonime: Robitussin

Rofedex

Indicații:

Diminuarea tusei neproductive.

Administrare:

Adulți: 60 – 120 mg/ zi la interval de 4 ore.

Copii: 7-12 ani: 20 – 35 mg/ zi la interval de 4 ore.

13-15 ani: 35-50 mg/ zi la interval de 4 ore.

Tratamentul trebuie să fie de scurtă durată (maxim 5 zile). Se recomandă utilizarea dozei eficace minime.

Interacțiuni:

Interzis consumul de băuturi alcoolice (vin, bere, băuturi spirtoase) și trebuie evitată utilizarea altor medicamente pentru tuse sau răceală.

Contraindicații:

Nu se adminstrează copiilor cu vârsta sub 2 ani și este contraindicat în timpul alăptării.

Reacții adverse:

Somnolență, amețeli, agitație, greață, constipație, vărsături, urticarie.

Comprimate Tussin Forte

Capitolul III

Medicația fitotropică a Bronșitei

Aportul plantelor medicinale în ameliorarea afecțiunilor căilor respiratorii constă în stimularea funcțiilor biologice și a reacțiilor fundamentale ale aparatului respirator.

Substanțele active din plante au capacitatea de a stimula apărarea locală la infecții, de a inhiba dezvoltarea microorganismelor nocive și de a stimula secreția unor substanțe absolut necesare în neutralizarea și evacuarea substanțelor inutile sau chiar dăunătoare aparatului respirator.

1. Busuiocul – Ocimum basilicum

Supranumit și planta sfântă, busuiocul este cunoscut drept leac încă din timpul fenicienilor, care îi atribuiau proprietăți magice.

Compoziție

Conține un ulei esențial alcătuit din doi compuși activi: oestragol și linalol. În compoziția acestuia s-au mai indentificat: camfor și taninuri.

Indicații terapeutice

Infuziile făcute cu această plantă ajută la calmarea astmului bronșic, a tusei convulsive și a inflamațiilor intestinale, iar sucul proaspăt este utilizat în tratamentul inflamațiilor urechii. În medicina alopată, preparatele farmaceutice obținute din busuioc se folosesc pentru tratarea unor procese inflamatorii ale căilor respiratorii, ca remediu antispasmodic și ca tonifiant al sistemului nervos. 

Mod de administrare

Se recomandă combinația de ulei volatil de busuioc și de mentă, în proporție de 1:1. Din acest amestec se administrează câte 3 picaturi, de 4-6 ori pe zi, în cure de 7-21 de zile. Uleiul volatil de busuioc are efecte antispastice asupra căilor respiratorii, anihileaza foarte multe dintre bacteriile și virusurile care produc bronșită, grăbește procesele de vindecare și reduce simptomele neplăcute ale bolii. De asemenea, administrarea acestui amestec previne crizele de sufocare și instalarea astmului.

Infuzie: O lingură de frunze și flori la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează 10 minute, iar apoi se bea cate o cană după masă.

Precauții si contraindicații

Nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează. Uleiul în cantități mari este iritant al pielii.

Produse

Extract hidroalcoolic din busuioc Ceai de busuioc Ceai antiastmatic

2. Ciuboțica cucului – Primula veris

Ciuboțica- cucului este o plantã rãspânditã prin pãșuni și fânețe, în zonele de deal și de munte. Florile, de culoare galbenã, sunt grupate mai multe pe o tulpinã la a cãrei bazã se aflã un mãnunchi de frunze ovalare, alungite, cu suprafațã încrețitã și margine ondulatã. De la această plantă se pot folosi în scop terapeutic florile, frunzele și rădăcinile.

Compoziție

Rizomii și rădacinile de Ciuboțica cucului conțin saponozide triterpenice de tipul primulinei, acid primulinic, precum și ulei volatil, zaharuri, amidon. Florile conțin saponozide și flavonoizi. În frunze se gãsește o cantitate mare de vitamina C și carotenoizi.

Acțiune

Substanța acestei plante acționează ca emollient, fluidifiant, calmant, sedativ si antispastic.

Indicații terapeutice

Ciuboțica cucului se recomandă în caz de pneumonie, bronșite, astm bronșic, gripă, tuse, disfuncții gastro-intestinale, migrene, cefalee, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, boli cardiac.

Mod de administrare

Infuzia se prepară cu o linguriță cu vârf de plantă la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 1-2 minute, apoi se bea cu înghițituri mici; se consumă 1 litru de ceai pe zi; eficient în afecțiuni bronho-pulmonare.

Precauții și contraindicații

Uleiul de Ciuboțica- cucului nu trebuie folosit de persoanele care suferă de orice formă de epilepsie. Este contraindicat în sarcină și alăptare.

Produse medicinale

Ceai de ciuboțica cucului Sirop de ciuboțica cucului

3. Cimbru de grădină – Satureja hortensis

Cimbrul, o plantă condimentară ce nu lipsește în prezent din nici o bucătărie, a fost cultivat încă din antichitate, mai întâi pentru virtuțile sale medicinale. Fitoterapeuții îl recomandă și astăzi, fiind considerat un excelent expectorant și un remediu pentru bolnavii de reumatism.

Compoziție

Extractul din frunze și flori uscate de cimbru este folosit cu succes în combaterea acceselor severe de tuse și în tratarea afecțiunilor aparatului respirator. Este foarte eficient în calmarea tusei convulsive (tusea măgărească) prin efectele antiiflamatoare și calmante ale aparatului respirator.

Acțiune

Substanțele conținute de cimbru stimuleaza expectorația, calmează mucoasele iritate și fluidifică secrețiile. Timolul (ulei eteric)- principala substanță activă a cimbrului – are un puternic efect antimicrobian. Inhibă aderarea și dezvoltarea bacteriilor la mucoasele tractului respirator. Împreună cu medicația clasică, cimbrul ameliorează simptomele răcelilor, bronșitelor, traheitelor și ale tusei convulsive. Grăbește procesul de vindecare.

Indicații terapeutice

Ceaiul de cimbru se folosește în primul rând în infecțiile respiratorii. Dar este util și în tratamentul afecțiunilor hepato-biliare și al parazitozelor intestinale. Extern se folosește în diferite afecțiuni ale pielii: datorită proprietăților antimicrobiene este un bun dezinfectant.

Mod de administrare

Cimbrul se folosește intern sub formă de ceai, capsule, ulei volatil. Extern se pot face băi, inhalații, frecții. Ceaiul de cimbru se prepară dintr-o linguriță de plantă uscată adaugată la 250 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute. Se beau 3-4 căni pe zi în cazul răcelilor sau al altor afecțiuni respiratorii. Datorită proprietăților antimicrobiene, ceaiul de cimbru poate fi folosit ca dezinfectant al gurii (spre exemplu, cea mai celebră apă de gură, Listerine, are în compoziție timol) sau pentru gargară. Ceaiul făcut dintr-un amestec de cimbru cu frunze de iederă, fructe de anason si rădăcină de nalbă-mare dă rezultate foarte bune împotriva tusei.

Precauții și contraindicații

În gastrite, enterite, esofagite.

Produse

Ceai de cimbru Tinctura de cimbru Comprimate de supt

4. Iedera – Hedera Helix Araliaceae

Iedera medicinală este folosită în tratamentul de plămâni încă din Antichitate. Hipocrate, părintele medicinei, este printre primii care au recunoscut efectele binefăcătoare ale iederei.

Compoziție

Lemnul de iederă conține saponine cu efect antispastic si expectorant.Frunzele conțin steroli, fenoli, si flavonoide, mucilagiu care calmează tusea, tannin si antocianine.

Acțiune

Extractul din frunze de iederă are capacitatea de a trata eficient episoadele de tuse datorită saponinelor – acele substanțe cu proprietăți pneumo-active. Saponinele au efecte binefăcătoare asupra tractului respirator.

Indicații terapeutice

Administrat intern, lemnul de iederă este recomandat ca tratament pentru tusea instalată in timpul bronșitei.Are efect antispastic, expectorant si calmant asupra iritațiilor gâtului.Extractul de frunze are acțiune antifungică si antibacteriană.Cremele cu conținut din extract de iederă se folosesc pentru tratarea pruritului, arsurilor, negilor, scabiei si reumatism.

Mod de administrare

Pentru bolnavii de bronșită, este eficient decoctul preparat din două lingurițe de frunze de iederă, care se fierb în 250 ml de apă. Se consumă trei căni de ceai pe zi. Decoctul are efect antispastic și expectorant. Tratamentul trebuie urmat timp de zece zile.

Precauții și contraindicații

Deși benefică, iedera poate fi si periculoasă. Frunzele proaspete și sucul acestora pot provoca reacții alergice ale pielii. În plus, fructele plantei sunt toxice, în special pentru copii. Consumul fructelor de iederă poate provoca stări de greață, diaree și vomă. De aceea se recomandă consumarea exclusiv a preparatelor disponibile în farmacii.

Produse

Sirop de Iedera Tinctura de Iedera Ceai de Iedera

5. Lemnul dulce – Glycyrrhiza glabra Fabaceae

Lemnul- dulce este o plantã din familia leguminoaselor, cunoscut încã de pe vremea egiptenilor. Crește în tufe cu flori liliachii, în locurile joase, prin albiile pãrãsite ale râurilor.

Compoziție

O mare parte a rădăcinii este alcătuită din polizaharide.Printre alți compuși se numără cumarinele, o cantitate mică de fitosteroli, flavonoide, saponine si ulei esențial care îi dă plantei aromă si gust dulce.

Acțiune

Acțiunea farmacologică a lemnului dulce se datorează flavonoidelor si saponinelor.

Preparatele din rãdãcinã de lemn- dulce au acțiune expectorantã, antispasticã, diureticã, estrogenã, antialgicã și antiinflamatoare, anorexigenã (scad pofta de mâncare).

Indicații terapeutice

Glicirizina și acidul glicirizic din lemnul dulce pot fi folosite pentru tratarea ulcerelor, fluidifică flegma, calmează tusea si astmul, stimulează sistemul imun si luptă impotriva infețiilor.

Mod de administrare

Lemnul-dulce se utilizeazã sub cele mai diverse forme. Maceratul la rece se preparã din ½ de lingurițã de rãdãcinã mãrunțitã, la o canã cu apã. Se ține la macerat timp de 8 ore și se bea pe parcursul unei zile. Un ceai compus recomandat de unii autori pentru tratarea ulcerului include pe lângã rãdãcina de lemn- dulce și mușețel. Infuzia se preparã din 1 lingurã de amestec de plante (lemn- dulce și mușețel în pãrți egale) la o canã cu apã. Cantitatea preparatã se bea pe parcursul unei zile. Pentru tratarea de scurtã duratã a constipației se poate prepara o infuzie din ½ de lingurițã de rãdãcinã de lemn- dulce la 1 canã cu apã. Se bea o canã pe zi. De asemenea, pulberea de rãdãcinã de lemn-dulce poate fi administratã și ca atare în dozã de 1-3 g pe zi (câte 1 vârf de cuțit, de 1-3 ori pe zi).

Precauții și contraindicații

Doza zilnică maximă admisă de glicirizină este de 100 mg.
Planta nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau persoanelor care suferă de hipertensiune.

Orice tratament cu lemn dulce trebuie însoțit de o dietă hiposodată și nu trebuie să dureze mai mult de 4-6 săptămâni. Lemnul dulce nu este recomandat persoanelor care suferă de afecțiuni renale.

Produse

Capsule Pulbere din lemn dulce Ceai din lemn dulce

6. Bradul alb- Abies alba

Bradul alb este un arbore care ajunge până la 50 m înăltime,la limita dintre fag si molid, specific zonelor montante.Se găsește la 600-1200 m în Carpații Orientali și la 700-1500 m în Carpații Meridionali.

În fitoterapie sunt utilizate frunzele, rășina și mugurii.

Compoziție

Prin antrenarea cu vapori de apă din frunze și rămurele se obține uleiul esențial. Scoarța de brad conține 4-8% tanin. Rășina din scoarță se poate utiliza la fabricarea terebentinei, utilizată în farmacie.

Acțiune

Datorită componentelor din uleiul esențial, stimulează secrețiile mucoaselor, fiind utilizat în special ca expectorant. De asemenea, are proprietăți ușor diuretice. Componentele din uleiul esențial, bine dozate, au acțiune analgezică, antiseptică pulmonară, antitusivă, deodorantă, expectorantă, stimulentă și tonică.

Indicații terapeutice

Pentru uz intern: avitaminoze, bronșite, ulcere venoase, scorbut, litiază biliară, edeme.

Pentru uz extern: ulcerații cutanate, peladă, helmintiaze, meteorism abdominal, boli reumatismale.

Având proprietăți revulsive, uleiul esențial intră în compoziția unor fricțiuni. Tot extern, se recomandă în inhalații cu ulei esențial sub formă de aerosoli.

Mod de administrare

Infuzia de muguri de brad: se prepară dintr-un amestec de 1-5 g de muguri și 1 litru de apă fiartă, amestec ce este lăsat la infuzat 15 minute. După preparare se administrează trei cești pe zi. Siropul din muguri de brad: se prepară din 500 g de muguri de brad ce se lasă la infuzat 30 de minute într-un litru de apă fiartă. După, se strecoară, se adaugă 500 g zahăr și se fierbe până devine un sirop vâscos.

Precauții și contraindicații

Produsele din brad nu sunt toxice. Cu toate acestea, există persoane care manifestă alergii la compușii volatili din aceste conifere.

Produse

Capsule din brad alb Sirop din brad alb Sirop din muguri de brad

Concluzii

1. Plecând de la o afecțiune des întâlnită în practică și la toate categoriile socio-profesionale, am dorit ca prin lucrarea de față să relatez importanța medicației acordate bolnavilor cu bronșită.

2. Antibioticele, fie că sunt bactericide (Augumentin, Cefaclor, Elicef) sau bacteriostatice (Azitromicina, care în doze mari poate avea efect bactericid), trebuie administrate la intervale fixe de timp, în doze adaptate fiecărei categorii de vârstă. Reacția adversă cea mai des întâlnită este candidoza, de aceea, se recomandă administrarea unui antifungic în asociere cu acestea, dar și a unui probiotic, pentru reglarea florei digestive. Nu se consumă băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu antibiotice.

3. Mucoliticele, folosite în tratamentul simptomatic al tusei, favorizează expectorația. Ambroxolul și Acetylcysteina, au o durată a utilizarii ce nu trebuie să depășească o medie de 7 zile.

4. Antitusivele, ca de exemplu Codeina și Tussin, recomandate în tusea uscată, iritativă, se folosesc pe o durata scurtă de timp, de aproximativ 5 zile, existând riscul de a dezvolta dependență în caz contrar. Codeina este o substanță dopantă care are și efect antidiareic și este recomandată asocierea ei cu un antihistaminic.

5. Substanțele active din tratamentul alopat au capacitatea de a stimula apărarea locală la infecții, de a inhiba dezvoltarea microorganismelor nocive și de a stimula secreția unor substanțe absolut necesare în neutralizarea și evacuarea substanțelor inutile sau chiar dăunătoare aparatului respirator. Acest tip de medicație are însă multe contraindicații, precum sarcina și alăptarea sau conducerea autovehiculelor, provocând deseori somnolență, ori în boli hepatice și renale datorită metabolizării și excreției deficitare a medicamentului. Referitor la reacțiile adverse, pacientul poate prezenta de cele mai multe ori alergie la substanță sau la oricare dintre excipienții produsului.

6. Homeopatia ajută capacitatea de vindecare a organismului, prin restabilirea echilibrului pierdut prin boală. Ea folosește remedii provenite din substanțe naturale de origine minerală, botanică și animală. Este practicată atât de medici, cât și de persoane care nu au absolvit o facultate de medicină, denumiți terapeuți.

7. Noțiunea de fitoterapie s-a extins de la clasicele ceaiuri medicinale la toate produsele farmaceutice, în formula cărora intră plante medicinale ca atare, substanțe extractive sau substanțe active pure, obținute din regnul vegetal. Aportul acestora în ameliorarea afecțiunilor căilor respiratorii constă în stimularea funcțiilor biologice și a reacțiilor fundamentale ale aparatului respirator.

8. Fitoterapia este lipsită de efecte adverse dacă se respectă dozele adecvate, iar efectele plantelor se instalează în timp și necesită o administrare prelungită – de la 2-3 săptămâni la câteva luni, în funcție de gravitatea și vechimea bolii, reactivitatea organismului și perseverența bolnavului în a urma tratamentul.

Bibliografie

1. Biologie – Manual pentru clasa a XI – a;

2. Mic atlas de anatomia omului;

3. Farmacia naturii – Un ghid al plantelor medicinale;

4. Fitoterapie – Ovidiu Bojor;

5. Plantele medicinal de la A la Z – Ovidiu Bojor;

6. Memomed 2012 – Dobrescu Dumitru;

7. Ghid de farmacologie – Crin Marcean.