Afectiuni ale Umarului Ce Pot Beneficia de Aplicatii de Benzi Kinesiologice

INTRODUCERE

CAPITOLUL I : FUNDAMENTARE TEORETICĂ- Date privind anatomia și biomecanica umărului

1.1Anatomia umărului

Scheletul umărului

Articulația umărului

Mușchii umărului

1.2 Biomecanica umărului

CAPITOLUL II: Afecțiuni ale umărului ce pot beneficia de aplicații de benzi kinesiologice

2.1 Sindromul de împingement

2.1.1 Generalități

2.1.2 Clasificare

2.1.3 Etiologie

2.1.4 Evaluare

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

DATE PRIVIND ANATOMIA ȘI BIOMECANICA

UMĂRULUI

ANATOMIA UMĂRULUI

1.1.1 Scheletul umărului

“Umărul nu constituie o singură articulație ,cum este șoldul,ci un ansamblu anatomic și funcțional ce permite atașarea membrelor superioare de cutia toracică.”(C.G.Blandine)

Din punct de vedere osteologic ,umărul este compus din scapulă și humerus.

Scapula sau omoplatul (vezi fig.1) este un os subțire,lat,de formă triunghiulară cu baza în sus.Scapula prezintă două fețe,trei margini și trei unghiuri.Cele doua fețe sunt : fața anterioară sau costală și fața posterioară.Fața costală este concavă și prezintă fosa subscapulară.Fața posterioară este convexă,având o proeminență transversală numită spina scapulei.Spina scapulei împarte omoplatul în două fose : fosa supraspinoasă(deasupra spinei) și fosa infraspinoasă(dedesubtul spinei).Lateral ,spina scapulei prezintă o formațiune aplatizată,perpendiculară pe planul spinei numită acromion.Fiind situat deasupra articulației scapulohumerale ,acromionul prezintă o fața articulară pentru claviculă.Cele trei margini sunt:marginea superioară,marginea medială și marginea laterală.Atât marginea superioară cât și cea medială sunt subțiri,cea medială fiind orientată catre coloana vertebrală de unde și denumirea de margine vertebrală.Marginea laterală denumită și margine axilară este mai groasă,terminându-se în dreptul tuberculului infraglenoidian.Cele trei unghiuri sunt : unghiul supero-medial,unghiul inferior și unghiul supero-lateral.Unghiul lateral prezintă cavitatea glenoidă,care se articulează cu capul humerusului.Aici se formează articulația umărului – articulația scapulohumerală.Superior se află o proeminență numită tuberculul supraglenoidal ,iar inferior tuberculul infraglenoidal.

Fig.1 – Scapula(omoplatul)

Humersusul (vezi fig.2) formează scheletul brațului,fiind un os lung alcătuit dintr-o diafiză(corp) și doua epifize(extremități).Corpul humerusului are forma unei prizme triunghiulare.Aceasta prezintă trei fețe:fața antero-laterală,fața antero-medială și fața posterioară.La jumătatea feței antero-laterale se găsește tuberozitatea deltoidiană(„V”-ul deltoidian);în partea de mijloc a feței antero-mediale se găsește orificiul nutritiv;iar la nivelul feței posterioare apare șanțul nervului radial,in el găsindu-se artera brahială profundă și nervul radial.Cele două extremități sunt :epifiza proximală și epifiza distală.Epifiza proximală are o formațiune numită capul humeral,aceasta fiind cât o treime dintr-o sferă.Capul humeral se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei,în jurul acestuia formându-se colul anatomic.Antero-medial și inferior de acest șanț articular se observă tuberculul mic(trohin) ,iar antero-lateral tuberculul mare(trohiter).Între trohin și trohiter se găsește șanțul intertubercular;iar colul ghirurgical este între epifiza proximală și corpul humerusului.Epifiza distală numită și „paleta humerală” are formă triunghiulară,turtită antero-posterior.Aceasta se articulează prin condilul humeral cu ,capul radiusului și prin trohlee(mosor) cu ulna.Mosorul prezintă o proeminență numită epicondilul medial ,iar lateral de condil este epicondilul lateral.

Fig.2 – Humerus

1.1.2 Articulația umărului

„Umărul.Are cea mai imperfectă coaptare articulară,datorată celor cinci articulații care îl compun.

Acestea au fost sistematizate de Kapanji în:

– trei adevărate (scapulo-humerală,acromio-claviculară,sterno-claviculară)

– două false (scapulo-toracică și planul de alunecare subacromio-deltoidian)

Articulațiile sterno-claviculară,acromio-claviculară și scapulo-toracică formează centura scapulară prin care umărul dobândește particularitatea biomecanică,executând în raport cu toracele mișcări specifice: proiecție anterioară-posterioară și ridicare-coborâre,a căror valoare se apreciază în centimetrii.”(Cordun M.)

Articulația acromio-claviculară(vezi fig.3) este o articulație cu un singur grad de libertate – o artrodie.Datorită suprafețelor articulare plane aceasta permite mișcări de alunecare.

Articulația sterno-claviculară(vezi fig.3) este o articulație care permite mai multe mișcări – o diartroză.Aceste mișcari sunt următoarele : ridicarea-coborârea claviculei,proiecția înainte,proiecția înapoi și circumducția.

Articulația scapulo-toracică(vezi fig.3) este o articulație fără elemente articulare-o sissatroză.Această articulație permite mișcare de basculare a scapulei(45 de grade).

Fig.3

– Articulația acromio-claviculară

– Articulația sterno-claviculară

-Articulația scapulo-toracică

Articulația subacromio-deltoidiană este de asemenea o sissatroză.Această articulație este formată din spațiu în care găsim bursa subdeltoidiană.”Existența acestui spațiu contribuie cu aproximativ 50% la amplitudinea mișcărilorhumerusului.”(Sbenghe T.)

Articulația scapulo-humerală(vezi fig.4) este o articulație cotilică- o enartroză,cu trei grade de libertate.Aceasta leagă humerusul de scapulă;capul humeral și cavitatea glenoidă a scapulei fiind suprafețele articulare.Cavitatea glenoidă a scapulei este din punct de vedere al dimensiunii mai mică decât capul humeral și prezintă la periferie o formațiune fibro-cartilaginoasă numită bureletul glenoidian.Aceasta este acoperită de cartilajul hialin având forma ușort concavă.Capul humeral este aproximativ sferic;cartilajul hialin al capului humeral prezintă în partea superioară(unde este și mai gros),o mică depresiune,aici inserându-se ligamentul glenohumeral.

Ligamentele glenohumerale,ligamentul coraco-humeral,capsula articulară și sinoviala reprezintă mijloacele de unire în articulația scapulo-humerală.

Ligamentele glenohumerale întăresc capsula articulară îmn zona anterioară,fiind trei la numărt.Cele trei ligamente sunt : cel superior,cel mijlociu și cel inferior;acestea găsindu-se între extremitatea proximală a humerusului și glenă.

Ligamentul coraco-humeral are rol de a limita flexia umărului,fiind bine individualizat și de asemenea puternic.Acesta se găsește între tuberculul mare al humerusului și apofiza coracoidă,fiind deasupra ligamentelor glenohumerale.

Sinoviala este foarte bine reprezentată,având multe recesuri,acestea formează burse pentru mușchi.

Capsula articulară permite mișcări ample fiind laxă și subțire.Aceasta este întarită de ligamente,inserându-se la rândul ei pe circumferonța cavității glenoide.Pe suprafatța capsulei articulare se găsesc la interior fibre longitudinale poziționate circular,printre acestea fiind fibre oblice.

Fig.4–Articulația scapulo-humerală

1.1.3 Mușchii umărului

„Mușchii umărului cuprind mușchii deltoid,supraspinos,infraspinos,rotund mic,rotund mare și subscapular.”(Buzescu A.)

MUȘCHIUL DELTOID(vezi fig.5 și fig.6)

Mușchiul deltoid este un mușchi superficial, fiind cel mai voluminos mușchi având forma de triunghi cu vârful în jos,iar baza în sus. „Originea este pe jumătatea laterală a marginii anterioare a claviculei,pe marginea lagterală a acromionului și pe marginea inferioară a spinei scapulei.”(Buzescu A.)Deltoidul este alcătuit din trei fascicule:anterior,mijlociu și posterior;fiind unite de un tendon comun prin care se face inserția muschiului pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului.Fasciculul anterior și cel mijlociu realizează flexia și rotația medială a brațului;pe când cel posterior realizează extensia și rotația laterală a brațului.

Fig.5 – Mușchiul deltoid văzut anterior

Fig.6 – Mușchiul deltoid văzut posterior

MUȘCHIUL SUPRASPINOS(vezi fig7.)

Mușchiul supraspinos își are originea în fosa supraspinoasă și pe fascia supraspinoasă.Inserția acestuia se face pe tuberculul mare al humerusului,mai exact pe fața superioară a acestuia.Ca și acțiune ,acesta realizează abducția brațului.

MUȘCHIUL INFRASPINOS(vezi fig.8)

Mușchiul infraspinos își are originea în fosa infraspinoasă și pe fascia care-l acoperă.Acesta se inserează pe fațeta mijlocie a tuberculului mare al humerusului.Acesta are acțiune de adductor și rotator lateral al brațului.

Fig.7 – Mușchiul supraspinos Fig.8 – Mușchiul infraspinos

MUȘCHIUL ROTUND MIC(vezi fig.9)

Mușchiul rotund mic își are originea pe scapulă,mai exact pe marginea laterală a acesteia;inserția fiind pe tuberculul mare al humerusului.Acțiunea acestui mușchi este aceeași ca la mușchiul infraspinos:adductor și rotator lateral al brațului.

MUȘCHIUL ROTUND MARE(vezi fig.10)

Mușchiul rotund mare își are originea pe marginea laterală a scapulei.De asemenea și pe unghiul inferior al aceasteia.Inserția acestui mușchi se face pe creasta tuberculului mic al humerusului.Acest mușchi are acțiuni de extensor,adductor și rotator medial al brațului.Când acest mușchi ia punct fix pe humerus ,basculează lateral unghiul inferior al scapulei.

Fig.9 – Mușchiul rotund mic Fig.10 – Mușchiul rotund mare

MUȘCHIUL SUBSCAPULAR(vezi fig.11)

Mușchiul subscapular desparte scapula de peretele toracic fiind un mușchi profund.Originea acestui mușchi este pe scapulă,pe fața anterioară a acestuia;inserția fiind pe tuberculul mic al humerusului.Acesta este rotator medial al brațului ,în același timp fiind și adductor.

Fig.11 – Mușchiul subscapular

1.2.BIOMECANICA UMĂRULUI

Articulația scapulo-humerală este o articulație sferoidă;din punct de vedere funcțional are trei grade de libertate.Aceasta poate efectua mișcări de :

Flexie și extensie

Adducție și abducție

Rotație internă și rotație externă

Din sumația acestor mișcări se realizează mișcarea de circumducție.

FLEXIA ȘI EXTENSIA

„Mișcări în plan sagital și ax frontal – reprezentate de flexie și extensie;axul mișcării trece prin centrul tuberculului mare al humerusului și prin centrul cavității glenoide.” (Cordun M.)

Flexia (vezi fig.12) constă în trecerea brațului pe lângă ureche,orientat anterior până la verticală.Se mai numește și anteducție sau antepulsie.Aceasta este realizată de mușchiul deltoid anterior și de mușchiul corcobrahial.Flexie se realizează astfel: primele 90ᵒ sunt realizate de articulația scapulo-humerală , următoarele 60ᵒ de articulația scapulo-toracică ,iar ultimele 30ᵒ se realizează prin hiperlordoză lombară.

Extensia (vezi fig.13)constă în orientarea posterioară a brațului.Se mai numește și retroducție sau retropulsie.Extensia se realizează activ și ajunge de la 0ᵒ la 50-60ᵒ;iar pasiv poate ajunge la 90ᵒ și chiart depăși.Aceasta este realizată de : mușchiul marele dorsal,marele rotund și deltoidul posterior.

Fig.12 – Flexia articulației scapulo-humerale Fig.13 – Extensia articulației scapulo-humerale

ADDUCȚIA ȘI ABDUCȚIA

„Mișcări în plan frontl și ax sagital-reprezentate de abducție și adducție;axul mișcării trece prin partea inferioară a capului humeral”(Cordun M.)

Abducția(vezi fig.14) progresează de la 0ᵒ la 180ᵒ,și constă în îndepartarea brațului de trunchi.Punctul maxim este în momentul în care brațul atinge urechea.Peste 90ᵒ ,mai poartă și denumirea de elevație.Elevația se realizează prin translarea scapulei.Mușchii care realizează această mișcare sunt mușchiul deltoidul și mușchiul supraspinos.

Adducția(vezi fig.15) reprezintă mișcare când brațul se apropie de linia mediană a corpului.În momentul în care adducția se combină cu mișcarea de flexie ,amplitudinea acesteia crește.În momentul în care se combină cu mișcarea de extensie ,amplitudinea scade datorită mișcării limitate de extensie.Mușchii care realizează această mișcare sunt următorii:subspinos,subscapular,pectoralul mare,rotundul mare și marele dorsal.

Fig.15 – Adducția articulaei.Mușchii care realizează această mișcare sunt mușchiul deltoidul și mușchiul supraspinos.

Adducția(vezi fig.15) reprezintă mișcare când brațul se apropie de linia mediană a corpului.În momentul în care adducția se combină cu mișcarea de flexie ,amplitudinea acesteia crește.În momentul în care se combină cu mișcarea de extensie ,amplitudinea scade datorită mișcării limitate de extensie.Mușchii care realizează această mișcare sunt următorii:subspinos,subscapular,pectoralul mare,rotundul mare și marele dorsal.

Fig.15 – Adducția articulației scapulo-humerale

Fig.14 – Abducția articulației scapulo-humerale

ROTAȚIA INTERNĂ ȘI ROTAȚIA EXTERNĂ

„Mișcări în plan orizontal și ax vertical – reprezentate de rotație internă și externă;axul mișcării trece prin centrul capului și al capitulului humeral.”(Cordun M.)

Rotația internă (vezi fig.16) progresează de la 0ᵒ la 90-95ᵒ,și se face în momentul în care antebrațul este orientat în jos.Mușchii care ajută în realizarea acestei mișcări sunt : pectoralul mare,marele dorsal și rotundul mare.

Rotația externă (vezi fig.17) progresează de la 0ᵒ la 80-90ᵒ, și se face în momentul în care antebrațul este orientat în sus.Mușchii care ajută la realizarea acestei mișcări sunt : subspinos,deltoid posterior și rotundul mic.

Fig.16 – Rotația internă Fig.17 – Rotația externă

CAPITOLUL II

AFECȚIUNI ALE UMĂRULUI CE POT BENEFICIA

DE APLICAȚII DE BENZI KINESIOLOGICE

2.1 SINDROMUL DE IMPINGEMENT

2.1.1 Generalități

„Sindromul de impingement reprezintă comprimarea coafei rotatorilor în spațiul acromio-humeral în timpul anumitor mișcări efectuate în articulația scapulo-humerală”(Nicolescu M.)

Sindromul de impingement reprezintă una dintre cele mai de întâlnite cauze de sindrom dureros al umărului.Aceasta apare când brațul este ridicat și se exercită o presiune asupra coafei rotatorilor ,exercitate de acromionul omoplatului.De aici și denumirea de sindrom al coafei rotatorilor.

„Cercetările lui Neer din anii 1970 au apreciat că cea mai importantă cauză a durerii la nivelul umărului este sindromul de coafă a rotatorilor. Deasemenea Neer demonstrează existența de eroziuni și osteofite la nivelul fețelor anterioară și posterioară ale acromionului ca răspuns la impingementul repetitiv al capului humeral. În consecință spatiul disponibil pentru mișcarea supraspinosului și a tendonului bicepsului este îngustat”

Coafa rotatorilor este formată din patru mușchi(vezi fig.18).Aceștia au forma unei manșete,înconjurând articulația umărului .Cei patru mușchi,care acționează ca o unitate sunt : mușchiul supraspinos,mușchiul infraspinos,mușchiul rotund mic și mușchiul subscapular.Stabilitatea dinamică a umărului este menținută de coafa rotatorilor.Fiecare mușchi are propria acțiune delimitate astfel:

– mușchiul subscapular : realizează o acțiune de compresie la nivelul humerusului,mai exact la nivelul capului humeral;și de asemenea o mișcare de rotație internă.

-mușchii infraspinos și rotundul mic : exercită mișcare de rotație externă a brațului.

Fig.18 –Mușchii coafei rotatorii

Vascularizația coafei rotatorilor este realizată de :

-artera circumflexă anterioară

-artera circumplexă posterioară

-artera subscapulară

-ramuri din artera toraco-acromială

2.1.2 Clasificare

A fost propusă o clasificare fiziopatologică a sindromului de împingment, de Neer(1983) astfel :

STADIUL I :

– caracterizat de edem ,inflamație și hemoragie;

– apare iritarea bursei subacromiale datorate micșorării spațiului subacromial;

– în funcție de rapiditatea cu,care se stabilește diagnosticul ,de identificarea agentului cauzator și de apliccarea corectă a tratamentului,în această etapă,sindromul poate evolua sau se poate vindeca;

– apare la sportivi cu o vârsta mai mică de 25 de ani;

– tratamentul este conservator,recomandându-se repaos.

STADIUL II:

– apare țesutul cicatricial(fibroza) și inflamația tendoanelor(tendinita) a coafei secundare episoadelor în mod repetat de impingement;

– apare la pacienți cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani;

– tratamentul este conservator; în caz de eșec se recurge la tratament chirurgical(bursectomie și acromioplastie).

STADIUL III :

– reprezintă stadiul final al tendinitei și fibrozei;

-este în cazul pacienților peste 40 de ani;

-prezintă rupruri parțiale ale coafei sau transfixiante;

-tratamentul este cel chirugical (suturi sau plastia coafei).

O alta clasificare,mult mai modernă imparte sindromul de împingement în 4 categorii:

1. IMPINGEMENTUL PRIMAR :

-este afectată bursa tendonului coafei;apare o inflamație sau o ruptură la nivelul acesteia;

– durerea apare în momentul în care pacientul ridică brațul,durerea fiind localizată în regiunea anterioară a umărului;

– apare în special la persoanele care întrețin activități repetate de ridicare și susținere a brațului .

2. IMPINGEMENTUL SECUNDAR :

-apare hipotonia coafei rotatorilor;

-în cazul în care hipotonia se prelungește apare instabilitatea funcțională.

-durerea este localizată în regiunea anterioară a umărului sau în regiunea antero-laterală a acestuia;

-înafară de durere mai apar și slabiciunea în membrul afectat,o data cu scăderea amplitudinii de mișcare de la nivelul umărului.

3. IMPINGEMENTUL INTERN :

-se mai numește și impingement glenoid postero-inferior

-durerea se localizează în regiunea posterioară a umărului cu evoluție insidioasă.

4. IMPINGEMENT SUBCORACOID :

– durerea este localizată regiunea anterioară a umăruluui,aceasta fiind profundă

– apar limitări considerabile în mișcările de flexie,adducție și rotație internă;

– tratamentul este de cele mai multe ori chirurgical.

2.1.3 Etiologie

Sindromul de impingement este un fenomen apărut în urma frecării între acromion,porțiunea superioară a scapulei și coafa rotatorilor.Nivelul de frecare crește datorită mișcărilor repetitive la nivelul umărului ,ce irită mușchii și tendoanele.

Leziunile la nivelul coafei rotatorilor pot apărea în urma unor traumatisme sau a unor mișcări repetitive,acestea fiind în același timp și suprasolicitante.Luând în considerare vârsta pacienților s-a observat că în cazul tinerilor sindromul de impingement al umărului apare datorită unei instabilități a umărului,a unui dezechilibru muscular;poate surveni în cazul unui traumatism sau datorită suprasolicitării.În cazul vârstnicilor ,sindromul coafei rotatorilor apare datorită degenerării ,principala cauză fiind uzura cronică.

Anatomică

Una dintre cele mai frecvente cauze ale apariției sindromului de impingement o reprezintă modificările arcului coracoacromial.Cauza principală este datorată osteofitelor inferioare acromiale ,ce apar datorită formei de cârlig a acromionului(vezi fig.19).Acestea au fost descrise de Neer în anul 1972,când acesta a arătat că sindromul coafei rotatorilor apare în porțiune antero-posterioară a treimii inferioare a acromionului sau în unele cazuri inferior articulației acromio-claviculare.

Fig.19 – Sindromul de impingement

Traumatismele

O alta cauză a sindromului de impingement o reprezintă traumatismele.Traumatismele ce pot produce o leziune la nivelul coafei rotatorare sunt traumatisme severe,violente.Majoritatea pacienților cu sindrom de impingement acuzau dureri la nivelul umărului,nefăcând referință la vre-un episod traumatic.

Modificările posturale

O alta cauză o pot reprezenta și modificările posturale.Există anumite modificări posturale ce pot favoriza apariția sindromului de împingement deoarece determină în timpul flexiei o scăderea a rotației laterale și a înclinării posterioare a capului .Acestea sunt: umeri proiectați anterior(umeri rotunzi),extensia suboccipitală și cifoza toracică.â

Vascularizația

Un alt factor ce favorizează apariția sindromul coafei o reprezinta vascularizația.Au fost emise ipoteze conform cărora tendinita coafei rotatorilor este secundara avascularizației „zonei critice „ ,nu impingementului.Asupra tendonului mușchiului supraspinos este exercitată presiune constantă de către capul humeral,scăzând astfel vascularizația zonei.

2.1.4 Evaluare

Sindromului de impingement ii se atribuie durere în regiunea deltoidiană.Aceasta este cel mai adesea agravată de abducția umărului contra unei rezinstențe. Evaluarea unui umăr dureros care este suspectat de sindrom de impingement se va realiza pe baza mai multor examinări:

-Anamneza

-Examinări clinice

-Examinări paraclinice

ANAMNEZA

Anamneza este definită ca fiind o metodă ce precede examenul clinic și investigațiile paraclinice.Diagnosticul se poate stabili cu ajutorul informațiilor primite de pacient ,dar și de cunoștințele sau rudele acestora.

Anamneza conține informații cum ar fi:

Nume ,prenume;

Vârsta,dat și locul nașterii;

Înalțime,greutate;

Date fiziologice patologice;

Antecedente personale patologice;

Antecedente heredo-colaterale;

Condiții de viața;

Condiții de munca;

Istoricul afecțiunii.

Istoricul bolii reprezintă un punct important de plecare în verdere diagnosticarii corecte și mai ales în vederea tratamentului ce va fi urmat.În momentul în care vorbim de sindromul coafei rotatorilor ne intereseaza în mod direct vârsta pacientul,deoarece la pacienții tineri, durerea la nivelul umărului indică o instabilitate la nivelul acestei articulații;pe când la pacienții mai în vârstă sunt adesea întâlnite leziuni degenerative ale tendoanelor de la nivelul manșetel rotatorilor.

De asemenea un factor foarte important îl constă nivelul de activiate fizică al pacientului în momentul realizării anamnezei dar și de-a lungul vieții.Dacă acesta a fost sportiv de performanță sau dacă predomină sedentarismul.Evenimentul declanșator,daca acesta există,necesită o detaliere. În cazul unui episod traumatic ne interesează debutul durerii,dacă a apărut spontan sau progresiv,dacă a fost provocată direct sau dacă a fost prtovocată de o anumită mișcare care implică riicarea brațelor deasupra umerilor.Debutul brusc al durerii ne indică o ruptură totală sau parțială a tendoanelor coafei rotatorilor;iar în cazul în care aceasta are o evoluție lentă pot exista leziuni degenerative ale coafei rotatorilor.

În ceea ce privește durerea,ne interesează localizarea,caracterul,intensiatatea și durata acesteia.Dacă durerea este localizată în zona superioară a umărului poate avea următoarele cauze:artroză acromio-claviculară sau radiculopatie cervicală;dacă este în schimb în zona laterală poate fi vorba de o bursită sau leziuni ale manșonului rotator.;în zona anterioară poate sugera luxația scapulo-humerală anterioară,o tendinită a bicepsului sau luxația lui.Important este de știut dacă durerea este unilaterală sau bilaterală.

De asemenea durerea poate fi sub formă de arsură,în profunzime,intermitentă sau episodică.

Durata durerii de asemena diferă în funcție de afecțiune: în bursita acută se predomină în timpul activității instalându-se în câteva zile,iar în cazul artozelor se instalează progresiv,timp de luni sau ani.

Durerea se poate intensifica matinal(artroză) sau poate fi intensificată de activitatea care se desfășoară(tendinita coafei).Poate fi intensificată și noaptea sugerând rupturile tendoanelor coafei rotatorilor sau tendinita.Intensificarea durerii în cazul tendinitei coafei rotatorilor apare la mișcarea de ridicare a brațului deasupra capului,iar în cazul instabilitășii anterioare a umărului aceasta apare la mișcarea de azvârlire(minge,obiect).

Alte lucruri care ne interesează în anamneză sunt activitățile sau pozițiile care scad gradul durerii,daca pacientul se poate relaxa când sta sprijinit pe umărul afectat,dacă apar semne de slabiciune sau pareză.Important este și faptul dacă apar crepitații sau declicuri:crepitațiile apar datorită fracturilor în regiunea umărului,fiind prezente și la pacienții cu modificări degenerative ale coafei;declicurile datorându-se instabilității scapulo-humerale.

Medicația folosită,alte afecțiunio proprii sau ale părinților,modificări de temperatură sau culoare sunt alte informații necesare în momentul realizării anamnezei.

În cazul sindromului de împingement la nivelul umărului se pot adresa o serie de întrebari pentru a depista cu ușurința severitatea afecțiunii.

O parte dintre acestea sunt:

-Dacă poate atinge cu mâna umărul opus celui afectat?

-Dacă se poate îmbrăca singur ,tragându-si o bluză deasupra capului?

-Dacă se poate spăla pe cap și pe spate fără ajutor?

-Dacă își poate duce mâna la buzunarul de la spate?

-Dacă poate ridica mâna la nivelul umărului sau deasupra capului?

Este foarte important ca în momentul realizării anamnezei să se descopre dacă nu cumva simptomatologia sugerată de pacient corespunde sindomului de impingement și nu altei afecțiuni.

În zona cervicală pot apărea o gamă de afecțiuni ce pot reda semne și simptome la nivelul umărului.Acestea sunt:

– Limfoame

– Tumori osoase ale părților moi

– Tuberculoză cervicală

– Metastazele tumorale

La nivelul toracelui avem următoarele afecțiuni ce pot reda dureri la nivelul articulației umărului:

– Hernie hiatală

– Anevrism aortic

– Pericardita

– Infarctul miocardic

– Tuberculoza pulmonară

– Tumorile de sân

Există și o serie de afecțiuni la nivel abdomenului ce por reda simptomatologia sindomului de impingement:

– Anevrism aortic

– Tumori abdominale

– Afecțiuni hepatice

– Sarcina ectopică

EXAMENUL CLINIC

Examinarea clinica cuprinde : A)inspecție

B) palpare

C)bilanțul articular

D)bilanțul muscular

E)teste clinice

A) INSPECȚIA

Pentru inspecția umărului există patru principii de examinare:

1.Este necesar ca pacientul să fie dezbrăcat de la talie în sus.

2.Se face comparația celor două părți ale corpului,câteodata fiind ce mai bună metodă de examinare(atrofia sau tumefacția ușor evidențiate se pot observa doar fcând comparția dintre cele două membre).

3.Examenul neuro-vascular periferic la nivelul membrelor superioare este necesar și obligatoriu.

4.Se examinează articulația supradiacentă ,cât și cea subiacentă.

Pacientul se examinează din anterior,din posterior cât și din lateral;în poziție sezând,de repaus dar și în poziție dinamică.În acest fel se pot observa diferite modificări : modificări de postură,echhimoze,atrofia musculară,diverse afecțiuni tumorale,scapula elevată iar la nivelul unghiului scapular inferior se pot observa anumite diferențe .

La inspecție apar modificări date de patologia articulației acromio-claviculare.Acestea apar pe fața superioară a umărului și sunt reprezentate de tumefacția regiunii,în caz de artroză sau a chistuurilor articulare.

Asimetria scapulară sau scapula elevată pe torace sunt de amintit în regiunea posterioară a umărului,deoarece adesea acestea apar la inspecție.

B) PALPAREA

Palparea se realizează pe regiuni ,urmărindu-se o serie de elemente care sunt extrem de folositoare în diagnosticarea afecțiunii și la clasificare acesteia.Aceste elemente sunt :

– modificări de temperatură locală

– punctele dureroase(indicate sau neindicate de pacinet)

– posibile formațiuni tumorale

– gradul de elasticitate al tegumentelor

C) BILANȚUL ARTICULAR

„Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanțul articular constă în aprecierea gradului de mobilitateîntr-o articulație,prin măsurare analitică a unghiurilor de mișcare,pe direcțiile anatomice posibile,în planurile și axele corespunzătoare.”(Cordun M.)

Aceste unghiuril se măsoară cu ajutorul mai multor tehnici,însă cea mai utilizată este goniometria.Se folosește goniometru,componentele acetuia fiind un raportor(0-180ᵒ) și două brațe.Brațele sunt unui fix și unul mobil,întâlnindu-se intr-un punct care poartă denumirea de axul goniometrului.Valorile care se obțin se exprimă în grade de la 0ᵒ la 180ᵒ.

Goniometru are următoarele condiții de aplicare:

– raportorul se pune în planul mișcării care se măsoară;

– axul goniometrului este pus în axul biomecanic al mișcării măsurate;

– brațul fix și brațul mobil sunt așezate paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care delommitează unghiul ce va fi măsurat;

– mișcare nu trebuie să se limiteze,deci în consecință goniometrul se va aplica ușor;

– articulația care va fi măsurată va sta într-o poziție care va ajuta măsurătoarea sau în zero anatomic,aceasta reprezentând poziția neutră;

– pacientul va fi dezbrăcat la nivelul unde se va realiza măsurătoarea;

– atât poziția pacientului cât și a pacientului trebuie să fie comodă și cât mai relaxată;

– testările cu goniometru vor fi efectuate atât prin mișcări active ,cât și prin mișcări pasive.

„Umărul.Are cea mai imperfectă coaptare articulară,datorată celor cinci articulații care îl compun.

Acestea au fost sistematizate de Kapanji în:

– trei adevărate (scapulo-humerală,acromio-claviculară,sterno-claviculară)

– două false (scapulo-toracică și planul de alunecare subacromio-deltoidian)

Articulațiile sterno-claviculară,acromio-claviculară și scapulo-toracică formează centura scapulară prin care umărul dobândește particularitatea biomecanică,executând în raport cu toracele mișcări specifice: proiecție anterioară-posterioară și ridicare-coborâre,a căror valoare se apreciază în centimetrii”(Cordun M.)

Mișcările de antepulsie și retropulsie se pot deplasa cu până la 10-12 cm ,axul fiind vertical;pe când mișcările de coborâre și ridicare adună 12-13 cm,dintre aestea 3 fiind pentru coborâre ,iar restul pentru ridicare.(vezi fig.20)

Fig.20 – Mișcările de proiecție anterioară și posterioară

Mișcări în plan sagital ,ax frontal

Mișcarile din plan sagital ,ax frontal sunt cele de flexie și extensie;poziția pacientului este cea de așezat sau stând,membrul superior ce va fi măsurat pe lângă trunchi cu mâna în supinație.

„Goniometrul se plasează astfel:

-axul –pe proiecția cutanată a axului biomecanic al mișcării;

-brațul fix – paralel cu linia medio-axilară,orientat spre tuberculul mare;

– brațul mobil – pe linia mediană a afeței laterale a abrațului,orientat spre olecran.”(Cordun M.)

Flexia este compusă din orientarea anterioară brațului până la ureche,iar extensia este compusă din orientarea posterioară a brațului(vezi fig.21).Flexia măsoară de la 0ᵒ la 180ᵒ,iar extensia de la 0ᵒ la 50-60ᵒ activ ,și pasiv până la 90ᵒ.

Fig.21- Mișcările în plan saital și ax frontal

Mișcări în plan frontal,ax sagital

Mișcările din plan frontal,ax sagital sunt mișcările de abducție și adducție.Pacientul va fi poziționat ca și în cazul măsurătorilor mișcărilor din plan sagital,ax frontal.

„Goniometrul se plasează astfel:

-axul – pe proiecția cutanată a axului biomecanic al mișcării;

-brațul fix – pe linia axilară anterioară(când examinarea se realizează din față) sau posterioară(când examinarea se realizează din spate).

-brațul mobil – pe linia mediană a feței anterioare a brațului(pentru examinarea din față) sau a feței posterioare(pentru examinarea din spate).”(Cordun M.)

Abducția este compusă din depărtarea brațului de trunchi,până în momentul în care acesta atinge urechea,măsurând de la 0ᵒ la 180ᵒ.Abducția poartă denumirea și de elevație în momentul în care depășește 90ᵒ.Adducția este definită ca find mișcarea brațului de apropiere de linia mediană a corpului.Aceasta se combină cu flexia ,în acest fel crescând valoarea ei.

Mișcări în plan orizontal ,ax vertical

Mișcările în plan orizontal,ax vertical sunt mișcările de rotație internă și rotație externă.Pacientul poate sta așezat sau în decubit dorsal cu membrul de măsurat înafara suprafeței de sprijin.

„Goniometrul se plasează astfel:

-axul – pe olecran;

-brațul fix – perpendicular sau paralel pe /sau cu solul;

-brațul mobil – pe linia mediană a feței posterioare a antebrațului,între procesele stiloide.”(Cordun M.)

Rotația internă ajunge de la 0ᵒ la 90-95ᵒ,fiind orientarea antebrațului caudal.Rotația externă ajunge de la 0ᵒ la 80-90ᵒ,fiind mișcarea în sens invers rotației interne.

D) BILANȚUL MUSCULAR

„Bilanțul musculart reprezintă evaluarea forței musculare prin examen manual;este deci o metodă subiectivă,dependentă de experiența kinetoterapeutului.

Evaluarea este globală,când explorează grupe musculare cu acțiuni principale comune și analitică,atunci când, prin poziții și manevre specifice este evidențiată acțiunea izolată a unui mușchi sau cel mult a unui grup limitat,în condițiile în care,din considerente anatomo-funcționale,individualizarea este imposibilă.”(Cordun M.)

„Scara de evaluare are 6 trepte(0-5) și a fost preluată,și ulterior revizuită,de Fundația Națională de Paralizie Infantilă.

În serviciile noastre de recuperare medicală se folosește această scală,care evaluează forța musculară astfel:

f0(zero) : mușchiul nu realizează nici o contracție evidentă;

f1(schițată) : reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului;se poate aprecia numai pentru mușchii superficiali;pentru cei profunzi nu se observă diferența intre f0 și f1 ;

f2(mediocră) : permite mușchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine completă,numai cu eliminarea gravitației;pentru aceasta se utilizează planuri de alunecare(plăci de plastic sau lemn talcat) sau se susține segmentul de către kinetoterapeut;

f3(acceptabilă) : reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației,fără alte mijloace rezistive;

f4(bună) : este forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă și împotriva unei rezistențe cu valoare medie;

f5(normală) : reprezintă forța unui mușchi capabil să mmobilizeze segmentul pe toată amplitudinea de mișcare,împotriva unei rezistențe maxime,aplicate pe segmentul de mobilizat,cât mai distal.”(Cordun M.)

În ceea ce privește bilanțul muscular la nivelul articulației scapulo-humerale vorbim despre mișcarile de flexie,extensie,adducție,abducție,rotație externă dar și rotație internă.

Flexia : realizată de mușchii deltoid anterior și coracobrahial;

Extensia : realizată de deltoidul posterior;

Adducția : realizată de marele dorsal,rotundul mare și mușchiul pectoral mare;

Abducția : realizată de deltoidul mijlociu și mușchiul supraspinos,alături de mușchiul deltoidul anterior și cel posteriort;

Rotația externă : realizată de rotundul mic și mușchiul subspinos;

Rotația internă :realizată de mușchiul infrascapular,rotundul mare,marele dorsacl și mușchiul pectoral mare.

E) TESTE CLINICE

Testul Apley

Testul Apley este format din 2 părți și are ca scop evaluarea amplitudinii rotației interne și rotației externe.

Prima parte a testului constă în palparea porțiunii toracice posterioară de către pacient,acesta trebuie să își ducă mâna între unghiurile scapulare interioare.Cea de-a doua parte constă în împreunarea mâinilor la spate,una fiind deasupra capului.Acest test este considerat pozitiv în cazul în care pacientul nu poate executa mișcările menționate.(vezi fig .22)

Fig.22 – Testul Apley

Testul „arcului dureros”

Testul „arcului dureros” constă în realizare abducției brațului și evidențiază durerea în timpul acestei mișcări,pentru ca spre sfârșitul mișcării de abducție durerea să dispară.Acest test este considerat pozitiv în cazul în care pacientul resimte durerea între 70ᵒ-120ᵒ.

Testul de impingement a lui Neer

Testul de impingement a lui Neer este unul dintre cele mai relevante teste pentru sindromul de impingement.Dacă apare durerea,aceasta este datoratpă compresiunii mușchiului supraspinos. Această compresie este realizată între tavanul spațiului subacromial și suprafața marii tuberiozității a humerusului.

„Constă în poziționarea examinatorului în spatele pacientului,imobilizarea scapulei cu mâna opusă părții examinate a pacientului și propulsia,cu mâna opusă,a brațului de examinat în plan scapular.Testul se consideră pozitiv dacă pacientul acuză durere în timpul manevrelor.”(Ojoga L.)(vezi fig.23)

Fig.23 – Testul de impingement a lui Neer

Testul Hawkins

Testul Hawkins distinge un sindrom de impingemment între arcul coraco-acromial și elementele coafei rotatorilor.

„Constă în plasarea examinatorului lateral de pacient, imobilizarea scapulei, poziționarea brațului poziționat în abducție, flexie 90° și rotație internă, iar apoi efectuarea flexiei orizontale concomitent cu accentuarea rotației. Testul este considerat pozitiv dacă pacientul acuză durere.”(Ojoga L.)(vezi fig.24)

Fig.24 – Testul Hawkins

Testul Yocum

Testul Yocum este indicat pentru depistarea conflictului subacromial.Examinatorul stabilizează cu o mână umărul pacientului iat cu cealaltă mobilizează cotul.Mobilizarea cotului va fi superioară și inferioară.Brațul va fi în abducție,flexie și rotație internă.Dacă la mobilizarea superioară apare durere,testul este condiderat pozitiv.

Testul Jobe

Testul Jobe evaluează integritatea mușchiului supraspinos.” Se efectuează cu brațul pacientului poziționat la 90° abducție în plan scapular, rotație internă (policele este îndreptat spre podea). Pacientul este rugat să reziste forței aplicate de către mâna examinatorului. Testul se consideră pozitiv dacă pacientul nu se poate opune.”(Ojoga L.)(vezi fig.25)

Fig.25 – Testul Jobe

Testul Patte

Testul Patte apreciază dacă tendonul mușchiului infraspinos este integru.Pacientul stă în ortostatism,antebrațul este flectat la 90ᵒ cu brațul în abducție 90ᵒ .Brațul este în planul scapulei.Asupra brațului se aplică o forță la care acesta trebuie să reziste.

Testul „lift-off”Gerber

Testul „lift-off”Gerber apreciază dacă tendonul mușchiului subscapular este integru.Pacientul trebuie să ducă brațul la spate și să așeze dosul palmei în zona coloanei lombare.După aceea trebuie să îndepărteze mâna de spate.Dacă acesta nu reușește testul este considerat pozitiv.(vezi fig.26)

Fig.26 – Testul”lift-off” Gerber

Testul Napoleon

Testul Napoleon se mai numește și testul „belly-press”.Acesta se adresează tot mușchiului subscapular.Pacientul trebuie să își apese cu palma pe abdomen,Acesta trebuie să mențină poziția brațului de rotație internă forțată.Testul este pozitiv în momentull în care pacientul nu reușește să mențină această poziție decât dacă duce cotul în spate.

Alte teste care se mai potv utiliza în examenul clinic sunt: Testul O”Brien,Testul Speed,Testul Yergason,Testul de relocare gleno-humerală,Testul sulcusului acromio-humeral.

EXAMENUL PARACLINIC

Examenul paraclinic constă în utilizarea radiografiilor,a artografiilor,a ecografiilor,RMN-ului și a artroscaner-ului pentru a avea o certitudine în ceea ce privește afecțiunea

Radiografie : se observă orice modificări care apar la nivelul articulatiei acromo-claviculare ,la nivelul acromionului sau la nivelul trohinterului.(vezi fig.27)

Fig.27 – Radiografie umăr,fața antero-posterioară

Artografie : este o metoda radilogică folosită cel mai frecvent pentru articulația genunchiului sau a umărului.

Ecografie : reprezintă o metodă precisă și complexă de un real ajutor în diagnosticarea afecțiunii.La nivelul umărului se pot observa tendinite,rupturi ligamentare.

RMN și asrtroscanner : datorită acetor invedtigații se pot observa localizarea,dimensiunile și numărul de tendoane care au fost afectate.