Administrarea Formelor Medicamentoase

Medicina

Administrarea Formelor Medicamentoase

Byadmin ianuarie 1, 2024

PROIECT DE ABSOLVIRE

Administrarea formelor medicamentoase

transmucosale

Cuprins

1. GENERALITĂȚI

2. CĂILE TRANSMUCOSALE

3. FORME FARMACEUTICE OTOLOGICE

3.1 Definiții și generalități

3.2 Clasificare

3.3 Calea de administrare

3.4 Formularea medicamentelor otologice

3.5 Materii prime

3.6 Tehnologia de preparare și condiționare

3.7 Caracterele și controlul calității formelor otologice lichide

3.8 Depozitare

4. FORME FARMACEUTICE RINOFARINGIENE

4.1 Definiții și generalități

4.2 Clasificare

4.3 Calea de administrare

4.4 Formularea medicamentelor nazale

4.5 Materii prime

4.6 Tehnologia de preparare și condiționare

4.7 Caracterele și controlul calității erinelor lichide

4.8 Depozitare

5. FORME FARMACEUTICE BUCO-FARINGO-LARINGIENE

5.1 Definiții și generalități

5.2 Formularea medicamentelor buco-faringiene

5.3 Materii prime

5.4 Tehnologia de preparare și condiționare

5.5 Carecterele și controlul calității formelor buco-faringiene lichide

5.6 Depozitare

6. FORME FARMACEUTICE RECTALE

6.1 Definiții și generalități

6.2 Formularea medicamentelor rectale

6.3 Materii prime

6.4 Tehnologia de preparare și condiționare

6.5 Caracterele și controlul calității formelor rectale

6.6 Depozitare

7. FORME FARMACEUTICE VAGINALE

7.1 Definiții și generalități

7.2 Materii prime

7.3 Tehnologia de preparare și condiționare

7.4 Caracterele și controlul calității formelor vaginale

7.5 Depozitare

8. FORME FARMACEUTICE URETRALE

8.1 Definiție și generalități

8.2 Formularea medicamentelor uretrale

8.3 Materii prime

8.4 Tehnica de preparare și condiționare

8.5 Caracterele și controlul calității formelor uretrale

8.6 Depozitare

9. CONCLUZII

10. BIBLIOGRAFIE

Argument

Având în vedere că preparatele buco-faringo-laringiene acoperă o gamă largă de diagnostice: profilaxie si tratament de gingivite, stomatite, amigdalectomii, faringite am luat această lucrare pentru a întelege mai bine acțiunea acestor forme farmaceutice.

1. GENERALITĂȚI

Formele farmaceutice reprezintă forma sub care o substanță simplă, asociere de substanțe sau produse complexe, sunt capabile de a produce un efect terapeutic, prezentate într-o formă care să poată fi folosită la bolnav după un anumit mod de întrebuințare.

Rolul unui medicament este de a trata un organ, de a repara o funcție alterată, dar adesea este imposibil să fie pus în contact direct cu organul sau țesutul unde se găsește funcția alterată.

Există multe căi de administrare pentru un medicament, toate având avantaje cât și inconveniente. Dar, după calea utilizată, substanța medicamentoasă nu are aceeași transformare în organism și suferă modificări metabolice, mai mult sau mai puțin importante care pot altera activitatea farmaceutică, mai ales în ceea ce privește debutul, intensitatea și durata de acțiune.

Administrarea medicamentelor se poate efectua loca! (direct de la locul de acțiune) sau în circulația generală (sistemic), principalele căi de administrare fiind:

calea orală;

căile parenterale;

căile transmucosale;

calea cutanată.

Calea de administrare constituie un factor important de care depinde activitatea substanței medicamentoase, introdusă într-o formă farmaceutică.

Eficacitatea căii de administrare se evaluează în raport cu administrarea intravenoasă, luată ca referință, cale considerată optimă pentru a asigura o biodisponibilitate totală.

2. CĂILE TRANSMUCOSALE

Mucoasele sunt țesuturi care limitează unele cavități ale organismului, deschise spre exterior și sunt constituite din câteva straturi de celule. Acestea sunt foarte bogat vascularizate, ceea ce permite substanțelor capabile să le traverseze, să fie vehiculate de sânge, până la organul țintă. în același timp, aceste mucoase sunt țesuturi sensibile și fragile, ușor iritabile.

Aceste căi reprezintă astăzi o metodă la alegere pentru administrarea substanței medicamentoase. Ea permite fie administrarea directă pe mucoasa de tratat (nas, ureche, ochi), fie absorbția substanței prin pereții mucoaselor, ceea ce conduce la exercitarea unei acțiuni generale sau pe un organ diferit și, pe de altă parte, o activitate mai îndepărtată de locul de administrare (rectală, perlinguală).

Dacă preparatele sunt considerate ca destinate uzului extern, ele pot da loc la o absorbție suficientă pentru o acțiune generală (sistemică), uneori toxică. Este periculos să se considere căile mucoaselor numai pentru administrare locală. De asemenea, este totdeauna importantă existența unor eventuale leziuni locale care permit o absorbție generală rapidă (calea vaginală, uretrală).

Astăzi, căile transmucosale se utilizează frecvent pentru administrarea medicamentelor: fie pentru tratarea directă a afecțiunilor locale (nas, ureche, ochi, gât, cavitate bucală, rect, vagin) fie pentru realizarea unei acțiuni generale (mai ales căile perlinguală, rectală și nazală).

Căile de administrare sunt următoarele:

mucoasa auriculară, pH = 5 – 6;

mucoasa nazală, pH = 5,5 – 6,5;

mucoasa buco-faringiană, pH = 6,7 – 7;

mucoasa oftalmică, pH = 7,1 – 7,6;

mucoasa pulmonară, pH = 7 – 8;

mucoasa rectală, pH = 7,2 – 7,4;

mucoasa vaginală, pH = 4 – 4,5;

mucoasa uretrală.

Formele farmaceutice care se administrează pe mucoase sunt diferite și sunt adaptate specificului fiecărei căi.

3. FORME FARMACEUTICE OTOLOGICE

3.1 Definiții și generalități

Medicamentele otologice (otice sau auriculare) sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide, destinate a fi instilate, pulverizate sau aplicate în conductul auditiv, pentru tratamentul afecțiunilor urechii sau completarea intervențiilor chirurgicale.

Formele otice se utilizează numai pentru acțiunea locală în ureche, iar calea de administrare este numită cale auriculară sau otică.

Aceste medicamente se administrează în general în urechea nelezată și numai în conductul auditiv extern, iar când timpanul este lezat și în urechea medie.

Preparatele lichide destinate a fi administrate în urechea lezată, timpan perforat sau înaintea unei intervenții chirurgicale trebuie să fie sterile, izotonice și fără conservanți antimicrobieni.

Pe cale auriculară se administrează următoarele forme farmaceutice:

picături pentru ureche (picături otice sau otologice, picături auriculare, instilații, otoguttae – F.R.X): preparate farmaceutice lichide sub formă de soluții, emulsii sau suspensii destinate administrării medicamentelor sub formă de picături în conductul auditiv extern, indicate în afecțiunile acestuia și în supurațiile urechii. Se condiționează în recipiente de capacitate mică: 0,4 până la 10-15 ml, prevăzute cu sistem de picurare;

Ex: Boramid, Otocalm, Otipax, Otis.

băi auriculare (spălături): preparate farmaceutice lichide sub formă de soluții apoase izotonice pentru spălarea conductului auditiv ce conțin antibiotice cu acțiune locală, anestezice locale și uneori substanțe tensioactive. Sunt utilizate încălzite la temperatura corpului pentru a evita iritarea labirintului vestibular când apare senzația de vertij. Au rol de a înmuia și îndepărta secrețiile și impuritățile depuse în ureche (dopul de cerumen) și pentru combaterea infecțiilor. Se condiționează în recipiente de 30-50 ml.

Ex: Alcool boricat 4%, Apă oxigenată.

pansamente auriculare: preparate farmaceutice lichide-soluții, emulsii sau suspensii destinate a fi aplicate sub formă de comprese la nivelul urechii;

Soluții pentru cauterizare: preparate farmaceutice lichide, concentrate, destinate aplicării directe pe formațiunea patologică;

unguente otice: preparate farmaceutice semisolide, cu baze de unguent lipofile, anhidre sau hidrofile (polietilenglicoli) care au efect osmotic sau emulsionează eventualele secreții glandulare. Conțin antiseptice, antibiotice și corticosteroizi utilizați în scop terapeutic;

spray-uri, aerosoli: preparate farmaceutice formate din particule lichide dispersate în mediu gazos, administrate cu dispozitive speciale de pulverizare (nebulizare); formele moderne sunt pulverizate și propulsate în exterior cu ajutorul aerului sau al unui gaz sub presiune. Se utilizează în afecțiunile sau leziunile dureroase și asigură o pătrundere profundă a medicamentului în canalul auditiv. Aderă ușor,având astfel o acțiune rapidă;

Ex: Audy Clean, Audy Spray.

spray-uri solide: preparate farmaceutice formate din pulberi micronizate, dispersate în mediu gazos și conțin antibiotice sau antiseptice locale. Sunt bine dispersate în conductul auditiv, datorită administrări prin pulverizare, cu dispozitive presurizate. Aderă facil și au acțiune rapidă;

otoconuri: forme farmaceutice solide, de formă cilindro-conică cu lungime de 15-20 ml, diametrul bazei de 3-3, 5 mm și masa de 0,40-0,60 g, preparate cu excipienți fuzibili la temperatura corpului și au acțiune lentă;

pulberi: forme farmaceutice solide, cu particule foarte fine care se insuflă în conductul auditiv, destinate tratamentului eczemelor, inflamațiilor însoțite de secreții. Astăzi ele au fost înlocuite total de spray-uri solide.

In general, administrarea formelor auriculare se adresează teritoriului urechii externe și conductului auditiv, ce poate fi sediul unor infecții, sau timpanului, care poate suferii lezări, în care caz aplicarea locală de medicamente este obligatorie.

Avantajele acestei căi de administrare sunt următoarele:

terapia locală conduce la o acțiune rapidă și directă, cu concentrații mici de medicamente și diferite vehicule: apă, glicerol, amestecuri hidroalcoolice, propilenglicol, polietilenglicoli și uleiuri vegetale;

calea auriculară permite o administrare ușoară, rapidă, nedureroasă, neutralizantă, cu ajutorul picătorului, folosind comprese, tampoane, sau prin pulverizații cu aerosoli, spray-uri, cât și sub formă de băi și spălaturi;

în terapia otică se pot utiliza diferite forme farmaceutice lichide, solide sau semisolide;

cele mai recomandate sunt soluțiile otice pentru că în aceste forme lichide se pot dispersa majoritatea substanțelor medicamentoase, asigurându-se o absorbție rapidă și un contact direct cu zona afectată. Se utilizează în general soluțiile apoase hipertonice pentru efectul lor dezinfectant;

soluțiile în glicerol sunt mai vâscoase și prin higroscopicitate solventul participă la vindecarea otitelor supurative (infecții ale urechii);

suspensiile, emulsiile, unguentele și pulberile prezintă o acțiune de lungă durată;

pe lângă acțiunea prelungită, unguentele prezintă un avantaj față de soluțiile sau suspensiile apoase, deoarece elimină pericolul complicațiilor micotice;

otoconurile, deși puțin utilizate astăzi, au avantajul că cedează lent substanțele medicamentoase și evită vertijele provocate de obicei de instilațiile auriculare.

Dintre dezavantaje enumerăm:

formele lichide introduse în ureche trebuie întâi încălzite la temperatura corpului pentru a evita iritarea labirintului vestibular și apariția de vertije;

soluțiile apoase nu au totdeauna eficacitate: nu dizolvă secrețiile auriculare mucoase sau mucopurulente și dacă ajung în plagă sunt ineficiente deoarece nu pot fi în contact direct cu leziunea datorită acestor secreții;

nu realizează un contact prelungit cu zona auriculară deoarece secrețiile care se produc le îndepărtează ușor și rapid;

nu sunt miscibile cu secrețiile urechii și mențin o umiditate crescută în cavitatea urechii, favorizând infecțiile microbiene și fungice;

pot transporta infecția până la sinusuri;

nu asigură stabilitatea substanțelor medicamentoase.

Din aceste considerente, soluțiile apoase se indică în tratamentul afecțiunilor nesupurative ale urechii.

3.2 Clasificare

Diferitele forme farmaceutice otice se pot clasifica în funcție de:

criteriile de formulare:

forme otice magistrale;

forme otice industriale.

natura solventului:

soluții otice apoase;

soluții otice uleioase;

soluții otice glicerolate;

soluții otice cu vehicul vâscos.

gradul de dispersie:

forme otice lichide: soluții, emulsii, suspensii, aerosoli, spray-uri;

forme otice semisolide: unguente;

foși pulberile prezintă o acțiune de lungă durată;

pe lângă acțiunea prelungită, unguentele prezintă un avantaj față de soluțiile sau suspensiile apoase, deoarece elimină pericolul complicațiilor micotice;

otoconurile, deși puțin utilizate astăzi, au avantajul că cedează lent substanțele medicamentoase și evită vertijele provocate de obicei de instilațiile auriculare.

Dintre dezavantaje enumerăm:

formele lichide introduse în ureche trebuie întâi încălzite la temperatura corpului pentru a evita iritarea labirintului vestibular și apariția de vertije;

soluțiile apoase nu au totdeauna eficacitate: nu dizolvă secrețiile auriculare mucoase sau mucopurulente și dacă ajung în plagă sunt ineficiente deoarece nu pot fi în contact direct cu leziunea datorită acestor secreții;

nu realizează un contact prelungit cu zona auriculară deoarece secrețiile care se produc le îndepărtează ușor și rapid;

nu sunt miscibile cu secrețiile urechii și mențin o umiditate crescută în cavitatea urechii, favorizând infecțiile microbiene și fungice;

pot transporta infecția până la sinusuri;

nu asigură stabilitatea substanțelor medicamentoase.

Din aceste considerente, soluțiile apoase se indică în tratamentul afecțiunilor nesupurative ale urechii.

3.2 Clasificare

Diferitele forme farmaceutice otice se pot clasifica în funcție de:

criteriile de formulare:

forme otice magistrale;

forme otice industriale.

natura solventului:

soluții otice apoase;

soluții otice uleioase;

soluții otice glicerolate;

soluții otice cu vehicul vâscos.

gradul de dispersie:

forme otice lichide: soluții, emulsii, suspensii, aerosoli, spray-uri;

forme otice semisolide: unguente;

forme otice solide: otoconuri, spray-uri solide, pulberi.

modul de condiționare:

forme otice multiple;

forme otice unitare.

modul de administrare:

picături (instilații);

băi, spălaturi;

cauterizări;

pansamente;

soluții chirurgicale sterile;

pulverizații.

durata efectului terapeutic:

acțiune imediată: soluții apoase;

acțiune prelungită: soluții uleioase, suspensii, emulsii,

unguente.

acțiunea terapeutică:

antiinflamatoare, antialergice, osmotice, astringente;

antiinfecțioase: antiseptice, antibiotice, chimioterapice;

cauterizante, cicatrizante;

fluidifiante ale secrețiilor;

sicative, dezodorizante;

adjuvante în chirurgia urechii.

3.3 Calea de administrare

În mod obișnuit acțiunea urmărită pe calea otică este numai topică, localizată în interiorul urechii externe și numai în conductul auditiv. Pătrunderea în urechea medie nu poate avea loc decât în cazul perforării timpanului.

Administrarea formelor farmaceutice ține seama de structura anatomică și fiziologică a urechii.

Urechea reprezintă segmentul periferic al analizatorului acusticovestibular. Este un organ pereche și conține aparatele receptoare pentru două simțuri: simțul auzului și cel al poziției spațiale, al echilibrului corpului.

Din punct de vedere anatomic, urechea este un organ complex format din trei segmente: externă, medie și internă.

Urechea externă este formată din: pavilionul urechii, conductul auditiv extern și membrana timpanică. Conductul este acoperit de piele ale cărei anexe (glandele sebacee, bulbii piloși, glandele sudoripare) sunt Ironoforrrisîe, în parte, în glande ceruminoase care secretă cerumen, o substanță lipofilă galbenă, cu rolul de a lubrifia tegumentul și a fixa corpii străini pătrunși în interiorul conductului auditiv. Cerumenul este alcătuit din sebum, celule epiteliale descuamate, praf sau alte impurități din atmosferă; inițial el apare ca picături extrem de mici, albe, apoase care conțin produse mucoproteice, lipide, acizi grași cât și electroliți. Sebumul conține cantități mari de acizi grași liberi sau esterificați cu colesterol, alcooli ceroși și glicerol, cantități mici de colesterol liber, vitamina E și scualen.

Datorită prezenței acizilor grași liberi în aceste secreții, ) conductul auditiv are un pH slab acid (între 5-6). Deoarece în această zonă nu există glande sudoripare și prin urmare lipsește mediul apos, în urechea normală măsurătorile de pH nu pot fi reale.

În prezența umidității, cerumenul devine un mediu nutritiv pentru microorganisme și fungi și poate conduce la o inflamație otică externă.

Urechea medie este formată din cavitatea timpanului, lanțul celor trei osișoare ale auzului: ciocanul, nicovala și scărița, cavitățile (celulele) mastoidiene și trompa lui Eustachio (tuba auditivă).

Urechea internă este constituită dintr-un sistem canalicular, numit labirint și reprezintă cea mai importantă zonă a organului acustico-vestibular. Este alcătuită dintr-o parte osoasă (labirintul osos) și una membranoasă (labirintul membranos).

Urechea este un organ expus la multiple infecții bacteriene și fungice. Deosebim infecții ale urechii externe (otite externe) și ale urechii medii (otite medii).

Agenții microbieni contaminanți sunt variați: microorganisme patogene ca Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris, Micrococus aureus, stafilococi, streptococi, alături de flora banală a pielii.

3.4 Formularea medicamentelor otologice

Medicamentele administrate pe cale auriculară pun mai puține probleme privind formularea și prepararea decât alte forme aplicate pe mucoase, deoarece ele sunt introduse în conductul auditiv și nu vin în contact direct cu lichidele biologice.

Dar administrarea pe mucoasa otică trebuie să țină seama nu numai de conductul auditiv, ci și de starea fiziologică a timpanului. Dacă acesta este lezat sau deschis, permite accesul liber spre urechea medie. Datorită acestor considerente, în cazul afecțiunilor urechii, automedicația nu este fără pericol.

Cele mai multe preparate otice sunt formulate ca soluții, deoarece majoritatea substanțelor medicamentoase sunt hidrosolubile și sub formă de soluție se administrează ușor, ca picături. Picăturile sunt indicate mai ales în supurațiile urechii medii și în afecțiunile conductului auditiv.

Formularea medicamentelor otice lichide are la bază următoarele principii:

realizarea solubilității substanțelor medicamentoase în solvenții i indicați sau prepararea sub o altă formă farmaceutică;

asigurarea pH-ului preparatelor lichide;

izotonizarea soluțiilor (în anumite cazuri);

asigurarea stabilității fizico-chimice și microbiologice a substanțelor medicamentoase;

toleranța, inocuitatea și eficacitatea terapeutică.

În funcție de starea fiziologică a urechii, cât și de efectul terapeutic urmărit se selectează substanțele medicamentoase. Dependent de proprietățile fizico-chimice ale acestora se aleg solvenții, vehiculele și celelalte substanțe auxiliare cu rol în asigurarea stabilității medicamentului: modificări de pH, sisteme tampon, antioxidanți, conservanți antimicrobieni sau substanțe care facilitează etalarea la nivelul zonei auriculare.

Pentru soluțiile otice, F.R.X indică următorii solvenți: apa, glicerol, alcool diluat, propilenglicol și uleiuri vegetale.

În funcție de asocierile efectuate se aleg: o tehnologie de preparare adecvată, recipiente de condiționare primară și secundară (ambalare) cât și depozitarea.

Un factor deosebit de important în formularea picăturilor otice lichide îl constituie pH-ul. Valorile favorabile de pH sunt ușor acide sau slab alcaline, cuprinse între 5-7,5.

Îndepărtarea mantalei acide existentă pe suprafața conductului auditiv (bariera fiziologică contra infecțiilor), prin aplicarea de soluții alcaline, favorizează dezvoltarea și multiplicarea bacteriilor și fungilor. De aceea, în formularea preparatelor otice se va avea în vedere realizarea unui pH ușor acid de 5-6, prin folosirea de substanțe medicamentoase care în soluții au pH ușor acid sau prin utilizarea de substanțe tampon care să stabilizeze pH-ul.

Soluțiile destinate a fi administrate în urechea medie trebuie să fie izotonice (să aibă aceeași presiune osmotică cu lichidul din urechea medie), pentru a nu produce vertije. Această condiție nu este obligatorie pentru soluțiile administrate în urechea externă.

Pentru sugari și copii mici, cât și pentru tratamentul urechii lezate, în intervenții chirurgicale la nivelul urechii se vor utiliza preparate sterile.

De asemenea, toate formele otice cu antibiotice vor fi preparate steril. în aceste cazuri și ustensilele de aplicare trebuie să fie sterilizate.

Dacă substanțele medicamentoase nu sunt stabile în soluție, se recomandă formularea ca pulbere, care se transformă "ex tempore" în soluție, cu solventul condiționat separat; ambele recipiente se ambalează înpreună.

În cazul în care se urmărește o acțiune prelungită se va recurge la formularea de emulsii, suspensii, unguente, pulberi, otoconuri, sisteme bioadezive.

Substanțele hidrosolubile se dispersează sub formă de emulsie H/L, care prezintă avantajul de a forma pe membrana urechii un strat lipofil protector, mai greu de îndepărtat.

3.5 Materii prime

In formularea medicamentelor otice intră una sau mai multe substanțe medicamentoase și substanțe auxiliare: solvenți, vehicule, substanțe adjuvante.

Substanțe medicamentoase

Substanțele medicamentoase utilizate pentru prepararea medicamentelor otice trebuie să îndeplinească condițiile de calitate prevăzute de farmacopee sau alte norme de calitate. În plus, aceste substanțe trebuie:

să nu fie iritante;

să nu prezinte toxicitate la concentrațiile alese (în particular, ototoxicitate la administrarea pe cale generală);

să nu influențeze mișcările fiziologice ale cililor de la nivelul conductului auditiv;

să nu shimbe echilibrul ionic între ionii de potasiu și sodiu, din lichidul urechii interne;

să asigure un pH de 5-6.

F.R. X prevede ca substanțele solide folosite pentru prepararea suspensiilor trebuie să prezinte particule cu dimensiunea de cel mult 50 jm.

În tratamentul maladiilor urechii se utilizează substanțe din diverse clase terapeutice:

antimicrobiene:

antiseptice: săruri organo-mercuriale, săruri de amoniu cuaternar, acid boric 2% în apă, substanțe tensioactive;

sulfamide: nu se mai utilizează datorită reacțiilor tisulare;

– antibiotice: cloramfenicol (0,5-0,7%), tetracicline (0,5%), sulfat de neomicină (0,25-0,5%);

– antifungice: nistatina, clotrimazol, sărurile de argint coloidale;

antiinflamatoare:

– derivați steroidieni: hidrocortizon, prednisolon, betametazon;

– derivați nesteroidieni: indometacin;

anestezice locale: anestezina 2%, clorhidrat de procaină 1%, clorhidrat de lidocaină 1%;

analgezice: fenazona 5%;

astringente: sărurile de cupru, aluminiu, zinc și soluții apoase;

vasoconstrictoare: clorhidrat de fenilefrină, efedrina;

agenți cerumenolitici: tween 80;

diverse: vitamine, enzime pentru mărirea eficienței tratamentului local cu antibiotice.

Substanțe auxiliare:

Se utilizează lichide polare sau apolare, care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să prezinte capacitate mare de dizolvare a substanțelor medicamentoase;

să nu reacționeze cu substanțe medicamentoase sau recipiente de condiționare;

să nu modifice pH-ul secrețiilor urechii;

să fie stabili și neiritanți;

să asigure stabilitatea preparatelor în timp;

să fie vâscoase pentru a permite o bună aderență pe conductul auditiv și o cedare ușoară a substanței medicamentoase.

Solvenții cei mai folosiți sunt: apă, glicerol, alcool diluat, propilenglicol, uleiuri vegetale (menționați de F.R.X) și polietilenglicolii lichizi.

Apa distilată este un vehicul folosit frecvent pentru prepararea formelor otice lichide, datorită următoarelor avantaje:

acționaeză prin efectul de curățare, răcire și calmare a proceselor inflamatorii;

pătrunde ușor în cavitățile profunde ale urechii;

asigură un contact direct al medicamentului cu leziunile;

acționează rapid (fiind solvent polar are mare capacitate de dizolvare);

se aplică ușor;

preț de cost mic.

Dar soluțiile apoase nu asigură totdeauna eficacitatea tratamentului, deoarece:

nu dizolvă secrețiile auriculare mucoase sau mucopurulente și soluțiile sunt ineficiente;

nu realizează un contact prelungit cu plaga deoarece secrețiile care se produc îndepărtează rapid soluțiile apoase;

mențin umiditatea crescută în cavitatea auriculară;

pot transporta infecția până la sinusuri;

favorizează reacțiile de degradare a substanțelor medicamentoase.

În general, soluțiile apoase se indică în tratamentul afecțiunilor auriculare nesupurative. Pentru băile auriculare, care se utilizează în cantități mai mari, se indică adăugarea de izotonizanți, modificatori de pH și conservanți.

F.R.X nu admite utilizarea parafinei lichide la prepararea picăturilor pentru urechi, datorită formării de oleoame (depozite de parafină în țesuturi).

Adjuvanți

Aceste substanțe auxiliare se utilizează în concentrații mici având rol de:

mărire a solubilității;

antioxidanți stabilizanți;

modificatori de pH;

sisteme tampon;

agenți de vâscozitate;

conservanți antimicrobieni (pentru soluțiile multidoze);

substanțe tensioactive (tween 80);

și hialuronidaza care mărește penetrația și absorbția.

Agenții conservanți se recomandă pentru autosterilizarea preparatelor, în scopul de a preveni creșterea de microorganisme, care eventual au contaminat soluțiile în timpul preparării sau folosirii repetate.

Se utilizează agenți conservanți adecvați: clorura de benzalconiu 0,02-0,1%; clorura de dequaliniu 0,1-0,5%; clorura de benzetoniu 0,02%; clorbutanol 0,5-0,1%; borat de fenilmercur i 0,005%; tiomersal 0,005%; nipagin-nipasol (0,02-0,08%).

3.6 Tehnologia de preparare și condiționare

Pentru formele otologice lichide F.R.X indică metode de dizolvare, emulsionare sau suspendare a substanțelor medicamentoase într-un vehicul corespunzător, format din unu sau mai mulți solvenți și completarea la masa prevăzută (m/m).

Pentru condiționarea primară se utilizează: flacoane de sticlă incolore sau colorate în brun, prevăzute cu dop picător; flacoane de plastomer suplu, opac sau transparent cu dop picător; flacoane presurizate.

În industrie, recipientele unidoză și multidoză se ambalează în cutii de carton inscripționat, pe care se aplică eticheta corespunzătoare, cu termenul de valabilitate, modul de administrare etc.

3.7 Caracterele și controlul calității formelor otologice lichide

Soluțiile trebuie să fie limpezi, emulsiile și suspensiile trebuie să corespundă prevederilor farmacopeei sau normelor de fabricație; pH-ul preparatelor apoase să fie între 5 și 7,5. Se mai determină: masa totală de recipient, conținutul în substanță și -unde este cazul – sterilitatea.

3.8 Depozitare

Medicamentele se păstrează în recipiente bine închise, prevăzute cu sisteme de picurare, la loc răcoros, ferite de lumină (F.R. X).

4. FORME FARMACEUTICE RINOFARINGIENE

4.1 Definiții și generalități

Medicamentele rinofaringiene sunt forme farmaceutice lichide (soluții apoase și uleioase, emulsii, suspensii, aerosoli), semisolide (unguente, sisteme bioadezive) sau solide (sisteme pulverulente, microsfere, sistemele membranoase sau rezervoare) destinate a fi instilate, pulverizate sau aplicate pe mucoasa nazală, pentru tratamentul afecțiunilor nazo-faringiene.

Calea mucoasei nazale oferă:

în primul rând o acțiune locală, fiind utilizată clasic pentru tratamentul topic;

o acțiune generală, datorită trecerii în circulația sanguină și absorbției substanței medicamentoase din formele cu cedare lentă prin fosele nazale.

Pe calea nazală se administrează următoarele forme farmaceutice:

picături pentru nas (instilații nazale, rhinoguttae-F.R.X): preparate farmaceutice lichide sub formă de soluții, emulsii sau suspensii destinate administrării pe mucoasa nazală. Se condiționează în recipiente de capacitate mică, 5-1 Oml sau 0,4ml, prevăzute cu sistem de picurare.

Ex: Olynth,Vibrocil, Bixtonim, Otrinase sol 0,05% .

soluții pentru spălaturi nazale: preparate farmaceutice lichide, diluate sau izotonice, cu pH = 7-8, utilizate în scop de curățare sau ca antiseptice. Se condiționează în recipiente de 50ml.

inhalații, spray-uri, aerosoli: preparate farmaceutice formate din particule foarte fine, lichide sau solide, dispersate într-un mediu gazos, administrate prin inhalație sau cu dispozitive speciale de pulverizare (nebulizare). Formele moderne sunt presurizate și propulsate în exterior cu ajutorul aerului sau al unui alt gaz sub presiune permițând o administrare ușoară și rapidă.

Ex: Olynth spray nazal, sol 0,05%;0,01% , Muconasal Spray, Afrin.

unguente nazale: sunt forme farmaceutice semisolide, alcătuite din hidrogeluri sau baze de unguente de tip emulsie H/L, cu consistența scăzută. Prezintă rol medicamentos, emolient sau protector.

sisteme bioadezive nazale: sisteme terapeutice cu eliberare prelungită pe bază de polimeri bioadezivi față de mucusul nazal. Se utilizează hidrogeluri din: carboximetilceluloza sodică, alginat de sodiu, carbopol, hidroxietilceluloză, celuloza microcristalină în care se află dispersată substanța (propranolol, insulina, metoclopramid, nifedipin). Se aplică pe mucoasa nazală. Au fost introduse în terapeutică în 1985.

substanțe bioadezive pulverulente: pulberi liofilizate în amestec cu lactoză, carbopol neutralizat, celuloză microcristalină, cu eliberare prelungită. Se aplică pe mucusul nazal (de exemplu: insulina). Au fost introduse în terapeutică în 1984.

microsfere nazale: dispozitive cu eliberare prelungită, ce conțin o membrană microporoasă polimerică, de formă cilindrică, în care se află dispersată substanța medicamentoasă. Se plasează "in situ" în cavitatea nazală (progesteron). Au fost introduse în terapeutică în 1988.

Avantajele administrării medicamentelor pe cale nazală:

oferă o terapie locală și reprezintă un mod clasic de administrare;

permite o aplicare ușoară și rapidă;

se pretează la o fabricare și condiționare automată, cu un randament mare, cât și la o ambalare variată;

utilizarea ca suport pentru administrarea sistemică este un domeniu mult cercetat în prezent;

permite pasajul substanței în circulația generală după aplicarea unei forme farmaceutice în fosele nazale și absorbția acesteia odată cu traversarea mucoasei nazale;

acțiune rapidă;

cantitatea de substanță medicamentoasă, durata absorbției și profilul rezultat în plasmă sunt comparabile cu o injecție i.v.

absorbția este rapidă, timpul de apariție al efectului terapeutic și doza de administrare sunt reduse;

evitarea efectului primului pasaj hepatic;

protejarea moleculei active de sucurile digestive;

posibilitatea de administrare la pacienți care nu pot înghiți;

se pot utiliza ca promotori sau modulatori de absorbție;

formele farmaceutice pot fi administrate ușor;

nu există "traumatismul" înțepăturii, ca la injectabile

este un mijloc mai bine acceptat de vaccinare a populației decât calea parenterală.

Dintre dezavantaje, amintim:

facilitatea contaminării soluțiilor apoase cu microorganisme și fungi în timpul administrării repetate, ceea ce impune adăugarea de conservanți;

producerea de sensibilizări după o utilizare îndelungată;

declanșarea strănutului;

interval scurt de menținere la locul de aplicare a formei lichide care se elimină rapid;

prejudicierea funcției ciliare;

folosirea abuzivă a substanțelor vasoconstrictoare în picături nazale este periculoasă.

4.2 Clasificare

Clasificarea medicamentelor rinofaringiene are la bază:

criteriile de formulare:

forme magistrale;

forme oficinale;

forme industriale.

natura solventului:

soluții apoase;

soluții apoase vâscoase;

soluții uleioase

gradul de dispersie:

erine lichide: soluții, suspensii, emulsii, aerosoli, spray-uri, inhalații;

erine semisolide: unguente, sisteme bioadezive;

erine solide: spray-uri solide, sisteme pulverulente, microsfere.

modul de condiționare:

erine multidoze;

erine unidoză

modul de administrare:

instilații;

spălaturi;

pansamente, tampoane umede sau uscate;

pulverizații, aerosoli;

inhalații;

soluții chirurgicale sterile;

aplicare cu tuburi efilate;

aplicare cu insuflatoare

durata efectului terapeutic:

acțiune imediată: soluții apoase;

acțiune prelungită: soluții uleioase, emulsii, suspensii, unguente, microsfere, sisteme bioadezive.

acțiunea terapeutică:

locală – antiinfecțioase, antialergice, antiinflamatoare, vasoconstrictoare, antihistaminice;

sistemică – cardiovasculare, parasimpatolitice, vaccinuri, hormoni, amestecuri de aminoacizi, diverse.

4.3 Calea de administrare

Nasul este un sistem protector împotriva materiilor străine, iar medicamentele administrate pe mucoasa nazală înregistrează o serie de dificultăți la trecerea prin cele trei bariere diferite:

bariera fizică: mucusul și epiteliul nazal;

bariera temporală: clearance-ul mucociliar;

bariera chimică: activitatea enzimatică (pentru peptide și proteine).

Mucoasa nazală este acoperită de un epiteliu bogat vascularizat, este acoperită de mucus și fixată pe membrana bazală. Mucusul tisular nazal conține: apă 93-97%, secreții 2-3%, electroliți 1%. Secrețiile din celulele mucusului nazal conțin proteine ca: enzime bactericide (lizozim), enzime proteolitice (aminopeptidaze), enzimele fazei de conjugare, enzime ale fazei oxidative: citocromi P450, anhidraza carbonică, proteine plasmatice: anticorpi și imunoglobulinele A și G.

4.4 Formularea medicamentelor nazale

În general erinele sunt formulate ca soluții, având în vedere că majoritatea substanțelor medicamentoase sunt solubile în apă. Dacă substanța este insolubilă în apă sau ulei se recurge la forma de suspensie, în acest caz se va ține seama ca patriculele solide să aibă diametrul de 50 pm (Suspensipones-F.R. X). Se recurge la suspensii sau la alte forme eterogene ca emulsii, unguente, microsfere dacă se urmărește o prelungire a acțiunii terapeutice.

Pentru formele lichide se preferă un vehicul izotonic sau ușor hipertonic tamponat la pH = 6,5-7,0 și în asociere cu substanțe antiseptice.

Indiferent de forma farmaceutică, formularea medicamentelor nazale are în vedere menținerea integrității structurilor anatomice și a funcțiilor de bază fiziologice, prin utilizarea de substanțe medicamentoase și auxiliare netoxice, neiritante și asigurarea unui pH fiziologic. Domeniul de pH convenabil fiind de 6,0-7,5 (F.R. X) favorabil clearance-ului mucociliar.

Erinele se utilizează frecvent pentru a alina iritația nazală, congestia sau infecția, dar calea transnazală poate fi utilizată și pentru a introduce medicamente care să producă un efect sistemic, de exemplu: hormoni peptidici ai lobului posterior al glandei pituitare și analogii lor sintetici.

În plus față de soluții, la formarea erinelor se va ține seama și de următorii factori: pH-ul (pentru lichide), izotonie (pentru soluții), stabilitate, vâscozitate (pentru lichide), toleranța și inocuitate, eficacitatea terapeutică.

pH-ul F.R.X menționează că picăturile pentru nas trebuie să aibă un pH cuprins între 6 și 7,5 pentru a se menține integritatea celulelor epiteliului nazal cât și clearance-ul mucociliar. Față de alte mucoase capacitatea tampon a secrețiilor nazale este slabă. Pentru ajustarea pH-ului la valorile fiziologice se pot folosi diferite sisteme tampon: fosfat monosodic/fosfat disodic; acid citric/citrat de sodiu; trimetamol. Sistemul tampon acid boric/borax nu se utilizează.

Izotonia

Clearance-ul mucociliar este perturbat la administrarea de soluții nazale diluate, cât și foarte concentrate. Picăturile pentru nas trebuie să prezinte, pe cât posibil, aceeași presiune osmotică, deci aceeași concentrație moleculară cu mucusul nazal pentru a fi compatibile, bine tolerate, neiritante, nedureroase și ușor absorbite.

Se numesc convențional soluții izotonice soluțiile care au presiunea osmotică egală cu presiunea serului sanguin, a lichidului lacrimal sau a umorilor orgamismului.

Numărul variat de substanțe medicamentoase formulate în concentrație terapeutică, duce la soluții hipotonice, hipertonice sau izotonice, de aceea este necesară izotonizarea soluțiilor hipotonice cu substanțe auxiliare: clorură de sodiu, glucoza. Izotonia soluțiilor pentru aplicarea endonazală este necesară mai ales în cazul spălaturilor nazale.

Stabilitatea

Erinele apoase sunt cele mai puțin stabile forme nazale, substanțele medicamentoase fiind supuse acțiunii diferiților factori interni și extern. Principalul factor care asigură stabilitatea în soluție este pH-ul. Valoarea optimă de pH este de 6 -7,5 (F.R.X). în farmacie se prepară la cerere.

Vâscozitatea

Pentru a marii timpul de contact la nivelul mucoasei nazale se poate mări vâscozitatea vehiculului. F.R. X prevede utilizarea de agenți vâscozifianți: picături pentru nas care conțin substanțe ale căror soluții au un pH sub 5,5 vor fi preparate cu mucilag de metilceluloză 0,5. Se ține seama de vâscozitatea fiziologică a mucusului nazal pentru a nu frâna mișcarea ciliară.

Toleranța, inocuitatea și eficacitatea

Inocuitatea, proprietatea de a fi netoxic, nevătămător și toleranța locală sunt proprietăți legate direct de substanțele medicamentoase și auxiliare care intră in compoziția erinelor.

în procesele de preformulare și formulare se studiază aceste proprietăți: substanțele nu trebuie să fie toxice, iritante, alergizante, să nu producă strănut și să nu lezeze sau să distrugă epiteliul mucoasei nazale.

4.5 Materii prime

Față de condițiile de calitate impuse de F.R. X sau normele interne, materiile prime utilizate pentru erine trebuie:

să nu influențeze negativ clearance-ul mucociliar;

să nu lezeze sau să irite mucoasa nazală;

să asigure un pH de 6 -7,5;

substanțele active solide insolubile folosite pentru erinele suspensii trebuie să prezinte particule cu dimensiunea de cel mult 50 Mm (F.R. X).

Substanțe medicamentoase

Substanțele medicamentoase utilizate în terapia endonazală sunt grupate în clase de medicamente pentru:

A. Administrare locală: – antimicrobiene și antivirale:

antiseptice: săruri coloidale de argint 0,5-2%, borat fenilmercuric 0,01%, clorhexidină, uleiuri volatile de eucalipt, mentol, pin, camfor, timol.

antibiotice: streptomicină 0,5%, cloramfenicol 0,2-0,5%, bacitracină;

vasoconstrictoare cu rol decongestiv rapid asupra capilarelor: clorhidrat de efedrina 1%, clorhidrat de nafazolină 0,1%;

vasodilatatoare: papaverina;

antiinflamatoare: acetat de hidrocortizon, betametazonă, triamcinolon, simple sau asociate cu antibiotice sau vasoconstrictoare;

antihistaminice: feniramina, antazolina, în asociere cu antibiotice și antiinflamatoare;

anestezice locale: procaina, anestezina, lidocaina 0,2-1%;

mucolitice: ureea;

analeptice respiratorii: camfor, mentol, uleiuri volatile: pin și eucalipt;

stimulatori ai clearance-ului mucociliar: efedrina, uleiuri volatile (pin);

vitamine hidrosolubile și liposolubile: A, D2, E cu rol în regenerarea celulelor epiteliului nazal și vitamina C.

B. Administrarea transnazală pentru acțiune sistemică:

medicamente cardiovasculare: nitroglicerina, propranolol;

parasimpatolitice: atropină, cocaina;

agenți antimicrobieni biologici: interferon, vaccinuri (influenzae, polio);

hormoni:

pituitar anterior, ACTH, hormon de creștere;

pituitar posterior: oxitocin, lipresin, desmopresină, vasopresină;

progesteron, 17-p estradiol, testosteron;

pancreatic: insulina;

prostaglandine

diverse: histamine, nicotină, metoclopramid.

Substanțe auxiliare

Selectarea vehiculului pentru erine se face în funcție de solubilitatea substanței medicamentoase și de efectul terapeutic urmărit. Solvenții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să corespundă normelor de calitate prevăzute de F.R. X;

să fie toleranți, compatibili, neiritanți, netoxici pentru mucoasa nazală;

să nu influențeze negativ clearance-ul mucociliar;

să aibă capacitate mare de dizolvare;

să asigure stabilitatea substanțelor;

să nu reacționeze cu substanțele asociate sau cu recipientele;

să fie miscibili cu mucusul nazal;

să prezinte o vâscozitate asemănătoare cu cea a mucusului nazal, pentru o acțiune prelungită;

să nu aibă acțiune farmacologică proprie;

să fie economici.

Ca solvenți pentru preparatele nazale se indică:

soluția izotonică de clorura de sodiu 0,9%;

soluția de glucoza 5%;

uleiuri vegetale neutralizate;

propilenglicol și etilenglicol în concentrație de cel mult 10%, în amestec cu apa;

polietilenglicolii lichizi și polisorbat 80.

Agenți de mărire a vâscozității

Se utilizează metilceluloză, hidroxipropilceluloză, carboximetilceluloză sodică, polividonă, gelatinele, carbopolii. Conservanți folosiți:

clorura de benzalconiu 0,01%;

clorura de acetilpiridiniu 0,002%;

borat de fenilmercur 0,025%;

nipagin – nipasol 0,02-0,02%;

clorbutamol, clorcrezol 0,05-0,1%;

tiomersal 0,02%o.

4.6 Tehnologia de preparare și condiționare

Pentru erinele lichide, F.R.X prevede metodele de dizolvare, emulsionare sau suspendare a substanțelor medicamentoase într-un vehicul adecvat: soluții apoase izotonice la masa prevăzută (m/m).

În farmacie, pentru condiționarea primară a erinelor lichide se utilizează recipiente de sticlă incolore sau colorate în brun, cu capacitate mică de 5-1 Oml, prevăzute cu dop picurător.

În industrie se fabrică diferite tipuri de recipiente pentru formele multidoze sau unidoză: flacoane de sticlă incolore sau colorate în brun, de 5-1 Oml, cu dop picător, flacoane de sticlă sau plastomer opac cu pulverizator; fiole cu soluție și pipetă nazală din plastomer pentru spălaturi, flacon presurizat, în industrie recipientele unidoză și multidoze se ambalează în cutii de carton inscripționat, pe care se aplică eticheta corespunzătoare, cu termenul de valabilitate și modul de administrare.

4.7 Caracterele și controlul calității erinelor lichide

Controlul erinelor se efectuează după farmacopee și normele de fabricație. Soluțiile trebuie să fie limpezi iar emulsiile și suspensiile trebuie să corespundă condițiilor de calitate. Se determină masa totală de recipient, conținutul de substanțe și pH-ul ce se determină potențiometric. Picăturile pentru nas trebuie să aibă un pH cuprins între 6,0-7,5.

4.8 Depozitare

Medicamentele rinologice lichide se păstrează conform prevederilor din F.R. X în recipiente bine închise, prevăzute cu sistem de picurare, la loc răcoros și ferite de lumină.

5. FORME FARMACEUTICE BUCO-FARINGO-LARINGIENE

5.1 Definiții și generalități

Formele buco-faringo-laringiene sunt preparate farmaceutice lichide, semisolide sau solide destinate igienei și tratamentului afecțiunilor cavității bucale, gingiilor, dinților, faringelui și laringelui. F.R.X nu oficializează aceste forme farmaceutice.

Pe căile buco-faringo-laringiene se pot administra diferite forme farmaceutice:

ape de gură: soluții apoase, alcoolice sau hidroalcoolice, în general concentrate, care se diluează înainte de întrebuințare, folosite pentru spălarea cavității bucale. Au efect antiseptic, dezodorizant, răcoritor, astringent sau anestezic local;

Ex: Corsodyl, Aslamed, Parodontax, Listerine.

colutorii (badijonaje): preparate lichide, vâscoase destinate a fi aplicate pe gingii, pereții interni ai cavității bucale, limbă, faringe, pentru o acțiune locală, în general antiseptică, antimicotică;

Ex.Solutie contra aftelor,Glicerina boraxata cu galbenele si propolis.

gargarisme: soluții apoase, în general concentrate, care se diluează în momentul utilizării, destinate tratamentului afecțiunilor gâtului (faringe, amigdale) și a cavității bucale prin barbotarea lichidului, evitându-se înghițirea. Au acțiune dezinfectantă și de umezire a mucoasei uscate;

dușuri buco-faringiene: soluții apoase cu rol de curățire având acțiune antiseptică. Sunt dirijate sub presiune în cavitatea bucală și faringe. Se utilizează în locul gargarismelor sau înaintea unor intervenții chirurgicale; astăzi sunt înlocuite de pulverizații;

instilații nazale: picături pentru nas, destinate tratamentului afecțiunilor zonei nazo-faringiene;

inhalații, spray-uri, aerosoli: preparate farmaceutice formate din particule foarte fine lichide sau solide, dispersate în mediul gazos, administrate prin inhalație sau cu dispozitive speciale de pulverizare (nebulizare). Formele moderne sunt presurizate și propulsate în cavitatea bucală cu ajutorul aerului sau al unui gaz sub presiune, ce permite un mod de administrare ușor, având și un efect local și general rapid;

soluții pentru regiunea gingivo-dentară: preparate lichide destinate tratamentului afecțiunilor gingiilor sau ale cavității dentare;

geluri buco-adezive: preparate semisolide pe bază de substanțe auxiliare macromoleculare, hidrofile, destinate tratamentului afecțiunilor cavității bucale, limbii, buzelor și gingiilor. Conțin substanțe cu acțiune antimicrobiană și antifungică;

produse dentifrice: soluții, pulberi fine sau paste destinate întreținerii igienei cavității bucale, în scop profilactic sau curativ, utilizate în prevenirea cariilor, infecțiilor dentare, tratamentului gingivitelor, antitartru sau albirea dinților; paste obturante: preparate semisolide utilizate pentru obturarea cavităților dentare, care pot conține substanțe medicamentoase, în general antiseptice. In contact cu saliva se solidifică;

ceruri dentare: preparate semisolide pe bază de parafină sau alți excipienți, destinate a fi introduse în alveolele dentare. Conțin substanțe antiseptice: fenoli, crezoli, iodoform și uleiuri volatile;

alveoconuri: preparate solide, de formă conică, destinate tratamentului alveolitelor post extracționale, ce se prepară ca supozitoare sau prin comprimare;

paste, gume de mestecat, tablete: preparate solide obținute prin aglutinare și turnare în forme sau prin decupare, destinate unei acțiuni locale ca antiseptice și dezodorizante;

comprimatele bucale: preparate solide obținute prin comprimare mecanică, destinate afecțiunilor locale ale cavității bucale, ce se dizolvă lent în gură (pentru supt) sau se mestecă. Conțin substanțe antiseptice, anestezice și antibiotice;

comprimate sublinguale: comprimate destinate unei acțiuni generale (sistemice). Se plasează sub limbă, regiune în care mucoasa permite pasajul substanțelor medicamentoase. De exemplu: hormoni, nitroglicerina;

Căile de administrare buco-faringiene oferă o serie de avantaje:

asigură o terapie locală la nivelul diferitelor zone anatomice cu diverse substanțe medicamentoase, în principal antiseptice, antiinflamatoare, antifungice și antibiotice;

se poate utiliza o gamă largă de forme farmaceutice lichide, solide sau semisolide, care se aplică pe locul indicat, putându-se dirija spre locul de acțiune: comprimate buco-adezive, alveoconuri;

medicamentele se aplică ușor și rapid, nedureros, prin diferite procedee: spălaturi, cauterizări, gargară, iar formele moderne oferă o administrare prin bioadeziune: pulverizații, inhalații, spray-uri;

formele solide sunt și ele utilizate, mai ales la copii și adulți, sub formă de comprimate de mestecat, de supt sau gume de mestecat;

soluțiile prezintă o absorbție rapidă în contact direct cu leziunile;

soluțiile vâscoase, gelurile și comprimatele adezive pot avea efect prelungit;

în cazuri dureroase se pot aplica inhalații, pulverizații și aerosoli;

dintre căile buco-faringiene, numai pe calea sublinguală pot fi utilizate pentru o acțiune sistemică, deoarece în această zonă mucoasa bucală (sublinguală) prezintă condiții favorabile pentru absorbția substanțelor medicamentoase (epiteliu subțire și cu o vascularizație bogată). Pe această cale se evită distrugerea substanțelor pe tractul gastro-intestinal cât și biotransformarea sub influența primului pasaj hepatic;

se pretează la o fabricare și condiționare automată, cu randament mare și o ambalare variată.

Dezavantaj: suprafața mică a căii sublinguale, așa încât pentru acest mod de administrare se utilizează doar substanțe medicamentoase în doze mici (comprimate bucale și sublinguale).

5.2 Formularea medicamentelor buco-faringiene

La formularea preparatelor administrate pe căile buco-faringiene trebuie să se țină seama de:

locul de aplicare: mucoasa bucală, faringiană, gingivală sau dentară;

acțiunea urmărită: terapeutică, cu substanțe bactericide, bacteriostatice, neutralizante;

scop igienico-cosmetic;

natura substanțelor medicamentoase;

forma farmaceutică: lichidă, solidă sau semisolidă;

în cazul formelor lichide, pe cât posibil trebuie să se asigure un pH neutru sau ușor alcalin 7-8, 5;

produsele să nu fie cariogene;

asigurarea unui gust plăcut, dulce, cu toate că aceste nu se înghit;

să permită un contact cât mai prelungit cu mucoasa buco-faringiană.

5.3 Materii prime

Substanțe medicamentoase

În infecțiile nevirotice se utilizează diverse substanțe:

antiseptice: iod, iodoform, alcool, fenoli, apă oxigenată,borax, permanganat de potasiu, fenosept, acid salicilic și coloranți: albastru de metilen, violet de gențiana;

antibiotice, singure sau asociate cu antiseptice, antiinflamatoare: sulfat de neomicină, bacitracină, cloramfenicol, rifampicină;

antifungice: nistatină, clotrimazol, iodoform, fenosept;

analgezice: cocaină, morfină;

antiinflamatoare: soluții extractive de mușețel, hidrocortizon, dexametazonă, indometacin, diclofenac sodic;

astringente: clorura de zinc, tanin, hidroxid de aluminiu;

dezodorizante: mentol, fenol, timol, uleiuri volatile;

anestezice locale: tetracaină, procaină, anestezină;

dezinfectante: cloramina B și T;

substanțe de albire a dinților: perborat de sodiu;

fluoruri: fluorură de sodiu, amine fluorurate;

substanțe desensibilizante ale dinților: clorură de stronțiu, citrat de sodiu, formaldehida;

diverse: enzime, vitaminele A și B (B6 și B12).

Substanțe auxiliare

Se utilizează frecvent apa distilată, singură sau asociată cu glicerol, alcool, glicoli (propilenglicoli sau polietilenglicoli lichizi). Alcoolul și glicerolul se utilizează frecvent în concentrație de 30 -40% în apă.

Alte substanțe auxiliare: edulcoranți, aromatizanți, conservanți, substanțe tensioactive.

5.4 Tehnologia de preparare și condiționare

În farmacie și în industrie, formele buco-faringiene lichide se prepară după prevederile de la monografiile de generalități: "Soluționes", "Emulsiones", "Suspensions", prin dizolvarea, suspendarea sau emulsionarea uneia sau a mai multor substanțe medicamentoase într-un solvent sau vehicul adecvat la care se pot adăuga substanțe auxiliare.

5.5 Carecterele și controlul calității formelor buco-faringiene lichide

Pentru produsele buco-faringiene se determină diferiți parametrii caracteristici formei farmaceutice.

Pentru formele lichide se controlează: aspectul, pH-ul, omogenitatea, vâscozitatea, conținutul în substanțe medicamentoase, masa totală pe recipient.

5.6 Depozitare

Se utilizează recipiente adecvate, de condiționare primară, care să permită administrarea prin aplicații sau pulverizații locale.

Eticheta recipientului și a ambalajului indică:

conținutul în substanță medicamentoasă pentru 100ml de preparat;

modul de preparare: dacă este soluție concentrată, pulbere, comprimate sau alte forme;

termenul de valabilitate;

instrucțiuni precise de folosire pentru pacient;

în industrie, recipientele se ambalează în cutii de carton inscripționate și se grupează în pachete. Se depozitează la loc răcoros, ferit de lumină.

6. FORME FARMACEUTICE RECTALE

6.1 Definiții și generalități

Medicamentele rectale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide, destinate a fi administrate pe mucoasa ano-rectală, în vederea unei acțiuni locale sau generale.

Pe cale rectală se administrează diferita forme farmaceutice:

forme farmaceutice lichide: preparate sub formă de soluții apoase, hidroglicerinate, emulsii sau suspensii, destinate administrării ano-rectale, băi, clisme, microclisme, în scop mecanic, terapeutic, de diagnostic sau alimentar. Au o stabilitate de lungă durată.

unguente: forme farmaceutice semisolide constituite din excipienți (baze de unguent) în care sunt dispersate (tip soluție, emulsie L/H, H/L, suspensie sau polifazic) diferite substanțe medicamentoase cu acțiune emolientă, antiinflamatoare, astringentă (antihemoroidale), antimicrobiană, antifungică. Se utilizează baze hidrofile, baze emulsii tip L/H, H/L și baze grase. Sunt destinate aplicării pe mucoasa ano-rectală, în vederea unei acțiuni locale;

Ex: Ultraproct, Proctolog, Proctoglynenol , Hemorzon-cu actiune antihemoroidala,

spume: forme farmaceutice lichide constituite din dispersarea unui volum important de agent propulsor (gaz sau picături) într-un preparat lichid ce conține una sau mai multe substanțe medicamentoase, un agent tensioactiv și alți adjuvanți, condiționate în dispozitive sub presiune. La evacuare, propulsorului se evaporă sub formă de bule, care determină obținerea spumei. Prezintă acțiune locală.

Ex:Budenofalk, Salofalk foam.

supozitoare: forme farmaceutice solide, ce conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe medicamentoase încorporate într-un excipient, destinate administrării rectale. Au formă cilindro-conică sau de torpilă, cu diametrul bazei de 8-1 Omm, lungimea de 20-30mm și masa de 2-3g pentru adulți și 1-2g pentru copii. Se topesc sau se dizolvă la temperatura corpului, exercitând o acțiune locală sau sistemică. Reprezintă forma farmaceutică cea mai utilizată de pacienți;

Ex: cu actiune antiinflamotoare Indometacin, Diclofenac etc.

capsule: forme farmaceutice elastice, lucioase, constituite dintr-un înveliș suplu de gelatină, de formă aproape conică, alungită, având lungimea de 2,6cm și diametrul de 1cm, care conțin doze unitare de substanțe medicamentoase, asociate sau nu cu substanțe auxiliare, ca: forme lichide, semisolide sau solide (suspensii, paste). Sunt destinate administrării endo-rectale în tratamentul diferitelor afecțiuni la adulți și copii. Este necesară umectarea prealabilă în apă pentru a grăbi desfacerea. Dezagregarea trebuie să se facă în cel mult 30 minute;

comprimate: forme farmaceutice solide ce conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe medicamentoase, destinate administrării endo-rectale. Se obțin prin comprimarea substanțelor medicamentoase cu sau fără substanțe auxiliare. Dezagregarea trebuie să se realizeze în cel mult 15 minute. Sunt utilizate foarte rar.

Medicația rectală are mai multe avantaje:

în primul rând pentru o terapie locală, utilizând diferite substanțe medicamentoase cu acțiune antimicrobiană, antiinfiamatoare, emolientă, astringentă;

se utilizează mult în medicația pediatrică;

cedarea substanței medicamentoase din formele solide are loc cel mai rapid;

administrarea formelor farmaceutice lichide este comodă și igienică iar absorbția este rapidă și sigură;

prezintă uneori o biodisponibilitate superioară administrării orale sau parenterale;

se evită acțiunea lichidelor și enzimelor digestive și bariera hepatică;

se recurge la administrarea rectală atunci când o altă cale nu este abordabilă;

sunt utilizate în scop diagnostic: rectoscopii, radioscopii ale părții inferioare a intestinului.

Dezavantaje:

probleme dificile de administrare la pacienții care nu arată înțelegere;

au o absorbție incompletă și variabilă.

6.2 Formularea medicamentelor rectale

În cazul în care se urmărește o acțiune locală sau sistemică imediată se recurge la forma farmaceutică de soluție cu vehicul gros.

Un alt factor de care se ține seama la formarea preparatelor rectale lichide este pH-ul de 7,2 – 7,4.

În funcție de forma farmaceutică se alege tehnologia de preparare, recipientele de condiționare primară și secundară și depozitarea.

6.3 Materii prime

Substanțe medicamentoase

În medicația rectală locală se utilizează în special următoarele substanțe medicamentoase:

antimicrobiene: a-zoiat de argint 1%, săruri coloidale de argint 0,1 %, rezorcină, hexoclorofen, antibiotice cu neomicină, tetracicline, cloramfenicol, eritromicină;

antiinflamatoare: hidrocortizon, prednisolon, betametazonă, azulene;

anestezice locale: anestezină, procaină, lidocaină, amilocaină;

astringente: oxid de zinc, azotat și galat de bismut, extracte
vegetale din hamamelis, mușețel, revent, ratanie, castane;

antipruriginoase: camfor, mentol, anestezină;

vasoconstrictoare: adrenalină;

diverse: heparină, rutozid, vitaminele A, E, F și PP.

Pentru efect sistemic se utilizează substanțe cu acțiune analgezică, antipiretică, antihistaminice, cardiovasculare, antiasmatice, sedative, tranchilizante, antispastice, antiinflamatoare.

Substanțe auxiliare

În funcție de forma farmaceutică, se aleg solvenții și vehiculele adecvate: apă, soluții extractive apoase, amestecuri hidroalcoolice, hidroglicerinate, uleiuri vegetale iar ca baze pentru supozitoare excipienți grași: unt de cacao, ulei de arahide hidrogenat, masele witepsol; excipienți hidrosolubili: masa gelatinoasă și excipienți autoemulsionabili: polisorbat61.

6.4 Tehnologia de preparare și condiționare

F.R.X indică metode de modelare manuală, topire și turnare sau presare a masei solide (pentru supozitoare), suspendare și emulsionare a uneia sau a mai multor substanțe active într-un solvent adecvat la care se pot adăuga și substanțe auxiliare.

Pe etichetele recepientelor care conțin emulsii trebuie să se menționeze "A se agita înainte de administrare".

6.5 Caracterele și controlul calității formelor rectale

Se determină masa totală de recipient, conținutul în substanțe cât și mărimea particulelor. Soluțiile trebuie să fie limpezi, parametrii acestora se determină potențiometric. Pentru supozitoare: aspectul, identificarea și dozarea substanțelor active, punctul de topire, consistența și rezistența mecanică.

6.6 Depozitare

Formele lichide sunt depozitate la loc răcoros (8-15°C), ferite de lumină, în recipiente bine închise, la cel mult 25°C (pentru supozitoare).

7. FORME FARMACEUTICE VAGINALE

7.1 Definiții și generalități

Medicamentele vaginale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide, destinate a fi administrate pe mucoasa vulvo-vaginală în vederea unei acțiuni locale.

Pe cale vaginală se administrează următoarele forme farmaceutice:

soluții și suspensii: forme farmaceutice lichide destinate afecțiunilor vulvo-vaginale, ca băi, spălaturi, comprese, pensulații, cauterizări. Prodesele pot fi soluții concentrate, care se diluează în momentul utilizării; Ex:tantum Rosa, Septovag etc.

spume: forme farmaceutice lichide, obținute prin dispersarea unui volum mare de agent propulsor (gaz sau picături) într-un preparat lichid, ce conține una sau mai multe substanțe medicamentoase, un agent tensioactiv și alți adjuvanți, condiționate în dispozitive sub presiune. La evacuarea conținutului, propulsorul se evaporă sub formă de bule, care determină obținerea spumei. Se administrează endo-vaginal;

spray-uri: forme farmaceutice obținute din particule foarte fine, lichide sau solide, dispersate în mediu gazos, administrate cu dispozitive speciale, presurizate și propulsate endo-vaginal cu ajutorul aerului sau al unui gaz sub presiune;

unguente: forme farmaceutice semisolide multidoze constituite din excipienți (baze de unguent) în care sunt dispersate diferite substanțe medicamentoase cu acțiune: emolientă, amtiinflamatoare, antifungică, antimicrobiană. Sunt destinate aplicării pe mucoasa vulvo-vaginală;

Ex: Macmiror , Lomexin ,Mycoheal ,Medacter etc.

ovule, globule sau supozitoare vaginale: forme farmaceutice solide care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe medicamentoase, asociate cu substanțe auxiliare, destinate administrării endo-vaginale. Ele se topesc sau se dizolvă la temperatura corpului. Au formă sferică sau ovoidală, masa de 2-4g (ovule preparate cu unt de cacao sau grăsimi semisintetice) și masa de 5-12g (ovule preparate cu masă gelatinoasă);

Ex:Cervucid,Pimafucin, Klion ,Flagyl etc

capsule vaginale sau ovule cu înveliș: forme farmaceutice solide formate din învelișuri, care conțin doze unitare de substanțe medicamentoase, asociate sau nu cu substanțe auxiliare. Se aseamănă cu capsulele gelatinoase moi dar care diferă prin formă și mărime. Se umectează în apă înainte de alpicarea endo-vaginală;

comprimate vaginale, comprimate ginecologice sau ovule comprimate: forme farmaceutice solide care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe medicamentoase destinate administrării endo-vaginale. Se aseamănă cu comprimatele neacoperite, dar au dimensiuni și masă mai mare. Se umectează înainte de administrare și se utilizează cu un aplicator vaginal. Unele se pot dizolva "ex tempore" în apă pentru a fi utilizate ca irigații;

Ex: Fluomizin ,Colposeptine,Canesten Gyn,

Ca și calea rectală, calea vaginală este mult utilizată pentru tratamentul local al afecțiunilor genitale, având ca avantaje:

administrare rapidă și ușoară chiar de către pacientă;

asigură o terapie locală cu diferite substanțe medicamentoase: antiinflamatoare, astringente, antipruriginoase, antimicotice, antimicrobiene;

asigură o concentrație optimă, eficace;

condițiile unei absorbții vaginale, cu evitarea primului pasaj hepatic (progesteron, estradiol);

Dezavantaje:

eliminare rapidă din vagin;

soluțiile sunt încălzite la temperatura corpului înainte de administrare;

ovulele sunt destul de mari 5-12g și după topire dau o cantitate mare de lichid, ceea ce este neplăcut;

necesită tehnici speciale – irigator, aplicator vaginal.

7.2 Materii prime

Substanțe medicamentoase

În medicația locală vulvo-vaginală se utilizează următoarele substanțe medicamentoase:

antimicrobiene: permanganat de potasiu asociat cu borax sau bicarbonat de sodiu, cloramină, iod, săruri de amoniu cuaternar, borat de fenilmercur, sulfat de cupru, sulfat de zinc;

antibiotice: cloramfenicol, eritromicină, tetraciclină, sulfat de neomicină;

antimicotice: nistatina, natamicina, clotrimazol;

antitrichomonazice: metronidazol, furazolidon;

antiinflamatoare: prednisolon, hidrocortizon;

hormoni extrogeni: etinilestradiol, estradiol;

anticoncepționale: acid boric, acid citric, acid tanic, sulfat de chinină;

diverse: vitaminele A și D2, acid tactic, glucoza, lactoză.

Pentru o acțiune generală se utilizează hormoni extrogeni și prostaglandine.

Substanțe auxiliare

Substanțele auxiliare se selectează în funcție de forma farmaceutică și locul de aplicare.

Pentru soluții, vehiculele cele mai utilizate sunt apa distilată și soluții extractive apoase: infuzia sau decoctul de flori de mușețel. Pentru badijonări sau pensulații se utilizează soluții de giiceroi, propilenglicol sau ulei cie floarea soarelui (vitamina A și timol).

7.3 Tehnologia de preparare și condiționare

Prepararea unguentelor se realizează prin dispersare de tip soluție, suspensie, emulsie L/H și H/L sau polifazic.

Supozitoarele cu unt de cacao sunt preparate prin modelare, cele cu masă gelatinoasă prin topire și turnare în tipare, iar preparatele solide (comprimatele vaginale și creioanele) prin comprimarea unui volum constant de substanțe medicamentoase asociate cu substanțe auxiliare.

Condiționarea produselor industriale se face cu un conținut de conservanți antimicrobieni: borat de fenilmercur, nipagin, nipasol, cloretonă sau clorura de benzalconiu.

7.4 Caracterele și controlul calității formelor vaginale

Soluțiile și suspensiile trebuie să corespundă condițiilor de calitate prevăzute de Farmacopeea Română sau normelor interne. Se controlează: aspectul, mirosul, culoarea, pH-ul (potențiometric pentru lichide), masa totală pe recipient, dozarea substanțelor medicamentoase, comportamentul la topire sau dizolvare și uniformitatea masei.

7.5 Depozitare

Formele farmaceutice vaginale se protejează de căldură la loc răcoros (8-15°C), umiditate și aer uscat printr-o ambalare corespunzătoare, în recipiente bine închise, ferite de lumină (pentru lichide) și la o temperatură de maxim 25°C (pentru solide).

8. FORME FARMACEUTICE URETRALE

8.1 Definiție și generalități

Cele mai frecvente afecțiuni de natură infecțioasă sau inflamatoare ale uretrei (ultimul segment al căilor excretoare ale aparatului urinar, canal lung de 14-18cm la bărbați și 3-4cm la femei) beneficiază de tratamente cu:

soluții: pentru spălaturi utilizate cu scop profilactic. Se administrează în spitale, cu instrumentar steril (irigator și canulă), de către personal specializat;

Ex: spalaturi cu bicarbonat de sodiu.

unguente: cu substanțe anestezice pentru facilitarea unor investigații;

forme solide: supozitoare uretrale sau bujiuri (Bacilli medicati, Styli, Bacillus uretralis, Candelettae uretrali) sunt forme farmaceutice cilindrice, subțiri și flexibile, ascuțite la capăt, destinate a fi introduse în uretră. Diametrul este de 2-7mm iar lungimea de 5-1 Ocm și masa de 2-3g.

Calea de administrare uretrală are ca avantaje:

terapie locală datorită utilizării substanțelor medicamentoase cu acțiune antimicrobiană, antiinflamatoare și anestezică;

cedarea substanțelor medicamentoase din formele solide are loc cel mai rapid;

terapia locală conduce la o acțiune rapidă și directă, cu concentrații mici de medicamente și diferite vehicule.

Dejavantaje:

supozitoarele constituite din grăsimi hidrogenate sunt greu de ambalat și chiar administrarea poate fi dificilă;

râncezesc ușor.

8.2 Formularea medicamentelor uretrale

Formularea formelor farmaceutice uretrale au la bază următoarele principii:

forma farmaceutică;

se ține seama de natura substanțelor active;

excipienții să fie inerți și stabili fizic din punct de vedere farmacodinamic;

să aibă compatibilitate cu substanțele medicamentoase cu care se asociază;

supozitoarele trebuie să posede plasticitatea și elasticitatea necesară pentru a putea fi modelate, turnate sau presate;

se utilizează excipienți care se topesc la temperatura corpului sau se dizolvă în lichidele secretate de mucoasă;

bujiurile trebuie să aibă o anumită rezistență pentru a putea fi introduse în uretră și trebuie să se topească la 37 C.

8.3 Materii prime

Substanțe medicamentoase

În medicația uretrală se utilizează:

anestezice locale: procaină, anestezină, lidocaină;

antibiotice: bacitracină;

astringente: oxid de zinc; o antimicrobiene: cloramfenicol;

dezinfectante: cloramina T;

antiseptice: permanganat de potasiu.

Substanțe auxiliare

vehicule și solvenți: apă, glicerol, amestecuri hidroalcoolice;

baze grase: unt de cacao, lanolină;

grăsimi vegetale: ulei de ricin, ulei de arahide;

grăsimi sintetice: Adeps solidus;

polietilenglicoli;

uleiuri hidrogenate: ulei de arahide hidrogenat, ulei de ricin hidrogenat;

conservanți: clorura de benzalconiu.

La prepararea supozitoarelor uretrale nu se folosește masă gelatinoasă.

8.4 Tehnica de preparare și condiționare

Unguentele au o asepsie riguroasă pentru a nu inactiva anestezicul.

F.R.X prevede că la prepararea unguentelor cu antibiotice se folosesc metode care să le asigure sterilitatea și să le permită evitarea unei contaminări ulterioare cu microorganisme.

In funcție de proprietățile fizico-chimice ale substanțelor active încorporate în excipientul mărunțit, dispersat cât mai omogen, utilizat la prepararea supozitoarelor, F.R.X prevede metode de preparare prin modelare, presare sau topire și turnare în forme.

Pentru substanțele active solubile încorporarea se face prin dizolvare, rezultând o dispersie moleculară a acestora, ce permite resorbția promptă și o acțiune intensă.

8.5 Caracterele și controlul calității formelor uretrale

La unguente se urmărește: identificarea, descrierea, indicele de peroxid, aciditatea, alcalinitatea, omogenitatea (nu trebuie să ) prezinte picături sau aglomerări de particule), mărimea particulelor (10% din particulele examinate se admit cu diametrul de 100pm), sterilitatea și pH-ul (4,5-8,5).

Caracteristicile principale ale excipienților pentru supozitoarele uretrale sunt întâlnite și la supozitoare.

La bazele grase se urmărește: punctul de topire, punctul de solidificare, indicele de peroxid (indică gradul de autooxidare al grăsimilor), vâscozitatea și rezistența mecanică.

La excipienții hidrosolubili interesează: solubilitatea sau dispersabilitatea în apă, pH-ul soluției, rezistența mecanică și contracția de volum.

Condițiile de calitate impuse de F.R.X la controlul supozitoarelor urmăresc: aspectul (suprafață omogenă, netedă și fără fisuri), conținutul în substanță activă, omogenitatea în secțiune ) longitudinală (nu trebuie să prezinte aglomerări de particule, cristale sau bule de aer) și viteza de aderență a substanțelor medicamentoase.

8.6 Depozitare

Unguentele se conservă în tuburi sau cutii bine închise.

Pe eticheta de expediție se va specifica denumirea preparatului, concentrația antibioticului în U.l. sau grame pentru 1g unguent, data preparării și durata valabilității.

Se depozitează la loc răcoros, ferite de lumină și umiditate.

9. CONCLUZII

O importanță fundamentală o au problemele legate de influența pe care o are forma farmaceutică asupra acțiunii substanței active. De forma farmaceutică depinde și răspunsul terapeutic.

Produsele farmaceutice pentru zona buco-faringo-laringiană acoperă o gamă largă de diagnostice: profilaxie și tratament de gingivite, stomatite, amigdalectomii, faringite. La fel produsele otologice industriale, prin combinația dintre corticoizi și antiinfecțioase tratează otite acute, otite externe supurate.

Astăzi gama de excipienți pentru preparatele rectale este destul de bogată, ceea ce a permis lărgirea sortimentelor de preparate farmaceutice (din categoria supozitoare, bujiuri, ovule) majoritatea substanțelor medicamentoase putând fi administrate sub această formă. Fabricarea pe scară industrială a acestora cunoaște și o mare dezvoltare datorită faptului că s-au realizat utilaje corespunzătoare și totodată s-au pus la punct mijloace de condiționare și de ambalare care să asigure o stabilitate îndelungată.

Preparatele rectale sunt indicate nu numai pentru acțiunea locală, dar și pentru efecte sistemice la care răspunsul terapeutic interesează întregul organism la pacienții ce nu pot fi tratați pe alte căi. în acest mod se administrează o gamă foarte largă de medicamente: analgezice, sedative, tranchilizante, antireumatice, vasodilatatoare.

Se administrează rectal medicamente susceptibile să producă iritații gastrice, ca o alternativă la calea orală, sau care sunt inactivate la nivelul ficatului.

În concluzie, preparatele farmaceutice cu aplicații pe mucoase sunt mult utilizate în practica farmaceutică, fiind solicitate și agreate de o largă categorie de pacienți.

10. BIBLIOGRAFIE

Conf. Dr. Ana Măria Dumitrescu, Conf. Dr. Dumitru Lupuleasa, Șef lucrări Drd. Victoria Hîrjău – "Curs de tehnică farmaceutică" voi. 1, Editura TehnoplantCompany SRL, București 1995.

Conf. Dr. luliana Popovici, Conf. Dr. Dumitru Lupuleasa "Tehnologie farmaceutică" voi. 1, Editura Polirom, lași 1997.

Stănescu Victor – "Tehnică farmaceutică", Editura Medicală, București 1983.

Ionescu Stoian, Adam Ludovic.Rub Saidac Aurelia, Ciocănelea V., Ban I., Georgescu Elena, Savopol E. – "Tehnică farmaceutică", Editura Didactică și Pedagogică, București 1974.

Popescu C, Brăileanu C. – "îndreptar farmaceutic". Editura Medicală, București 1976.

Popovici luliana, Lupuleasa Dumitru – Tehnică farmaceutică" voi. 1, Editura Polirom, lași 1997.

Fica Cornelia – "Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor", Editura Medicală, București 1983.

Farmacopeea Română ediția a X a, Editura Medicală, București 1993.