Aspecte Clinice Si Tratament In Unele Afectiuni Oculare LA Rasele Chow Chow Si Shar Pei

CUPRINS

=== Partea 2 ===

MATERIAL SI METODA

Studiul s-a efectuat in cadrul Clinicii Chirurgicale a Facultatii de Medicina Veterinara in perioada iunie 2006 – mai 2007, in cadrul seviciului de oftalmologie prezentandu-se un numar de 215 cazuri, dintre care 11 prezentau entropion si prolaps al glandei anexe al pleoapei a III-a, cele doua afectiuni oculare luate in discutie.

Cercetarea a urmarit atat unele dintre cele mai frecvente afectiuni oculare intalnite la rasele Chow Chow si Shar Pei (entropion si prolaps al glandei anexe a pleoapei a III- a), cat si afectiunile oculare secundare lor (keratite, ulcer corneean).

Toate cazurile au fost examinate oftalmologic. Tratamentul a fost exclusiv chirurgical, in functie de afectiunea prezenta.

Au fost luate spre studiu rasele Chow Chow si Shar Pei, data fiind originea lor comuna, prezenta unor caracteristici anatomice comune (talie medie, forma craniului asemanatoare, coloratia violet a limbii si mucoasei gingivale), dar si a unor afectiuni oculare comune (entropion, afectiuni ale pleoapei a III- a ).

SHAR PEI

Aparitie inedita in lumea canina, Shar Pei-ul se remarca, cel putin vizual, prin doua trasaturi distincte: ridurile evidente atat in zona capului, cat si pe corp, si limba albastra (figura 13).

Isi are originea in indepartata China, descoperindu-se documente care atesta existenta lor in timpul dinastiei Han, in sec. al III-lea i.Hr.

Figura 13 – Shar Pei

Numele lui deriva din doua ideograme chinezesti: “shu”- nisip si “pei”- piele, adica piele de nisip, fara insa a fi clar daca se face referire la culoarea robei, la textura firului de par sau la infatisarea asemanatoare dunelor de nisip.

Daca in China era utilizat la vanatoarea de mistreti si la paza templelor, in zilele noastre este achizitionat pentru paza, dar mai ales pentru companie.

Este un caine de talie medie, activ, compact, cu structura patratica, bine legat, cutele de pe cap si greaban, urechile mici si botul de hipopotam confarindu-I un aspect unic.

Capul este mai curand mare, dar bine proportionat fata de corp, craniul plat si larg, cu stop moderat.Trufa este mare si larga, cu nari bine deschise, de obicei de culoare neagra sau in concordanta cu culoarea robei. Botul reprezinta un caracter distinctiv al rasei, fiind la fel de larg pe toata lungimea lui, fara cea mai mica urma de ingustare spre varf. Limba, bolta palatina si mucoasa gingivala sunt bine pigmentate, de regula, negru albastrui. Are maxilare puternice, cu muscatura perfecta in foarfeca.

Ochii sunt de culoare inchisa, migdalati, cu expresie incruntata. Urechile sunt mici, mai degraba groase, de forma triunghiulara, cu varful rotunjit, orientat spre cap, prinse sus, deasupra liniei ochilor.

Gatul este puternic, de lungime medie, bine asezat pe umeri, cu salba nu prea bogata.

La cainii maturi cutele de pe corp sunt in zona greabanului si la baza cozii. Spatele este scurt si puternic, crupa mai degraba plata, iar pieptul larg si adanc, coborind pana la nivelul coatelor. Coada este groasa si rotunda la baza, ingustata spre varf, prinsa foarte sus(element distinctiv al rasei), fie arcuita spre spate, fie rulata stans formand un inel simplu sau dublu.

Membrele anterioare sunt drepte, de lungime medie, cu osatura puternica, cu umeri musculosi, bine atasati de corp. Trenul posterior este musculos, puternic, moderat angulat.

Parul este un alt element distinctiv al rasei, fiind scurt, aspru sit epos, fara subpar.Ca si colorit, sunt acceptate toate culorile uni, cu exceptia albului, adesea pe coada si in zona posterioara a coapselor parul avand o nuanta

mai deschisa.

Shar Pei-ul este un caine nobil, alert, inteligent, sobru si independent, usor distant fata de straini, dar extrem de devotat stapanilor, un excelent companion si un foarte bun caine de paza.

CHOW CHOW

Figura 14 – Chow Chow

Cu aparitie leonina si maniere regale, Chow Chow-ul este cu siguranta una dintre cele mai impresionante rase de caini, aratand mai degraba ca o incrucisare intre leu si urs decat ca un caine (figura 14).

Originea rasei nu este pe deplin elucidata, dar ceea ce se stie sigur este faptul ca provine din indepartatele tinuturi ale Chinei. S-au descoperit documente datand din sec.XI i.Hr., in care se vorbeste despre niste caini bine claditi, cu blana rosie, deasa ca peria, cu picioarele din spate aproape drepte si cu limba albastra. De asemenea, urme ale acestor caini cu aspect exotic s-au descoperit si pe teritoriul Mongoliei. Una dintre cele mai credibile ipoteze privind originea rasei este cea conform careia Chow Chow provine dintr-o canida cu craniul lat si botul scurt, puternic, datand din epoca de bronz. Cu mai multa siguranta se poate afirma ca Chow Chow provine dintr-o canida nord-asiatica avand bot scurt si stop pronuntat, numita Simicyon.

Rasa apare in Europa in sec. al-XVIII-lea, dar abia in a doua jumatate a secolului trecut incepe sa fie apreciat la adevarata sa valoare in expozitiile chinologice.

Este un caine activ, compact, bine proportionat, cu aspect leonin, mandru si demn, solid constuit, cu coada purtata pe spate.

Craniul este plat si lat, plin sub ochi, cu stop nu foarte pronuntat. Botul este de lungime moderata, lat pe toata lungimea lui. Trufa este mare si lata, in general de culoare neagra. Buzele, bolta palatine si limba sunt violet inchis spre negru, iar mucoasa gingivala este de obicei neagra. Prezinta maxilare puternice, dantura puternica si regulate, cu muscatura perfecta, regulate si complet in foarfeca. Ochii sunt migdalati, de marime medie, neproeminenti, de culoare inchisa sau, uneori, de culoarea robei. Urechile sunt mici, groase, usor rotunjite la varf, erecte, ferme, indreptate spre fata, deasupra ochilor, usor divergente, dand expresia incruntata caracteristica rasei.

Gatul este puternic, plin, nu scurt, bine atasat pe umeri si usor arcuit. Spatele este scurt, orizontal si puternic, zona renala scurta si puternica, pieptul larg si bine coborat. Coada este prinsa sus si purtata pe spate.

Membrele anterioare sunt perfect drepte, de lungime moderata, cu osatura puternica, umeri oblici si musculosi. Membrele posterioare sunt musculoase, cu jareti bine coborati, cu angulatii minime, care determina mersul characteristic. Labele sunt mici, rotunde si compacte (labe de pisica).

Parul este fie lung, fie scurt. Cel lung este foarte abundent, dens, cu fir drept, ca o perie. Parul de acoperire este destul de tare, iar subparul este moale si lanos. Parul este deosebit de des in jurul gatului, formand un guler characteristic, si pe laturile posterioare ale coapselor. Parul scurt este abundent, des si cu fir drept, nu este plat, ci zburlit.

Ca si colorit, Chow Chow poate avea roba de culoare neagra, rosie, albastra, auriu-roscata, alba sau crem, dar obligatoriu monocolor, niciodata inspicat.

Chow Chow este un caine calm, independent, fidel dar distant, foarte inteligent, cu o atitudine demna; cunoscut drept cainele care nu latra, el latra dar niciodata fara motiv.

Entropion

Entropionul reprezinta o afectiune frecventa a pleoapelor, caracterizata prin rasfrangerea marginii libere a pleoapei catre globul ocular, ceea ce determina compresiune si iritatie a corneei.

Entropionul poate fi congenital, spastic sau dobandit, cel de natura congenitala fiind frecvent intalnit la canide, ecvine si ovine.

Semnele clinice sunt (figura 15):

-epifora

-blefarospasm (suprafata pleoapei poate prezenta modificari de culoare- albire si de structura-escoriatii, datorate contactului cu filmul lacrimal).

-ulcer cornean si chiar vascularizarea corneei in cazurile cronice

-conjunctivita purulent-supurativa

-fotofobie

-rasfrangerea spre interior a pleoapei (figura 16)

Figura 15 – Semne clinice in entropion

Figura 16 – Entropion (schita dupa Slatter)

Diagnosticul diferential se face fata de:

-alte cauze ale epiforei: distichiasis, trichiasis, cili ectopici, imperforarea punctelor lacrimale, leziuni corneene, dacriocistita sau coloboma (la ovine).

– alte cauze ale blefarospasmului: distichiriasis, cili ectopici, ulcere corneene sau uveite.

-enoftalmie sau ftizia globului ocular, care determina aspect de entropion. In acest caz se remarca lipsa epiforei si a durerii.

Diagnosticul de entropion se pune usor, dat fiind faptul ca rasucirea pleoapei este evidenta.

Entropionul congenital afecteaza, de regula, ambii ochi. In cazurile severe pleoapa este afectata pe toata lungimea ei, dar de obicei zona afectata reprezinta doar o portiune din pleoape.

S-a observat o frecventa mai crescuta a afectiunii la pleoapa inferioara decat la cea superioara, la caini, entropionul congenital afectand cu precadere zona centrala a pleoapei inferioare. Acest aspect al entropionului congenital este necesar a fi deosebit de entropionul lateral, care afecteaza portiunea laterala a ambelor pleoape.

La canide entropionul congenital este o afectiune oculara frecvent intalnita la chow chow si shar pei, dar si la setterii irlandezi, labradori si golden retrieveri, bulldogi englezi, la saint bernard si dog german.

La unele rase de caini partea temporala a pleoapei poate prezenta entropion, in timp ce partea centrala prezinta ectropion.

Entropionul spastic la caini este cauzat de durerea oculara si de blefarospasm, datorate diferitelor afectiuni oculare: prezenta de corp strain, ulcere, conjunctivite cronice, keratite si blefarite.

In ceea ce priveste rasa Chow Chow, afectiunea nu apare in prima perioada a vietii, ci la adulti, entropionul afectand, de regula, pleoapa inferioara, si mult mai rar pe cea superioara.

In schimb la Shar Pei se disting doua situatii:

-entropion prezent la pui, ce se remediaza in jurul varstei de 4 saptamani.

-entropion prezent si dupa incetarea cresterii, cand remedierea este chirurgicala prin indepertarea excesului de piele.

Entropionul se remediaza chirurgical, prin mai multe tehnici, alegerea lor depinzand de specie, de localizarea afectiunii, de severitatea ei, scopul operatiei fiind readucerea pleoapei in pozitie normala pentru a micsora compresiunea pe cornee si erodarea acesteia de catre cilii marginali.

Indiferent de tehnica folosita, reusita operatiei depinde de o serie de factori:

– folosirea materialelor de sutura corespunzatoare (matase 6/0 sau nylon)

– lezarea minima a tesuturilor

– folosirea de instrumentar adecvat, fin

– lipsa hemoragiei consecutiv hemostazei

– acuratetea inciziei

Tehnica ,, ciupirii”:

– se evidentiaza entropionul (figura 17 A);

– surplusul de piele ce se va exciza este prins cu o pensa hemostatica (figura 17 B);

– se aplica a doua pensa (figura 17 C);

– pensele se indeparteaza (figura 17 D);

– pliul de piele format se excizeaza incepand dinspre unghiul temporal (figura 17 E);

– sutura se realizeaza in puncte separate cu matase sau nylon 6-0, la 1,5-2 m distanta (figura 17 F, G).

Figura 17 – Tehnica ,, ciupirii”

(schita dupa Slatter)

Tehnica blefaroplastiei laterale (Schleich):

– se excizeaza un lambou cutanat de forma varfului de sageata la unghiul temporal al ochiului (figura 18 A, B, C, D);

– se sutureaza in puncte separate separate cu matase sau nylon 6-0, cu primul punct aplicat in varful sagetii. Plaga suturata va avea forma unghiulara (dupa Leau T.).

Figura 18 – Tehnica blefaroplastiei laterale

(schita dupa Slatter)

PROLAPSUL GLANDEI ANEXE A PLEOAPEI A- III A

Prolapsul glandei anexe a pleoapei a III a, cunoscut si ca: protruzie, adenita, adenomul glandei anexe, hiperplazie sau “ cherry eye” reprezinta protruzia bazei glandei anexe a pleoapei a III a catre marginea libera a acesteia, sub forma unei mase de culoare roz-rosietica.

Acest aspect se datoreaza faptului ca membrana nictitanta adera la periorbita, permitand glandei rasfrangerea catre in afara, dar ramanand atasata la cartilajul membranei.Consecutiv prolapsului, in inflamatiile secundare, se observa deshidratarea partii expuse a glandei.

Din cauza inflamatiei, dar si din motive estetice se recurge la infundarea glandei, nu la excizia ei.

In cazul unor infectii severe, se recomanda ca tratament preoperator antibioterapie timp de 2-4 zile. Terapia nespecifica cu antibiotice- antiinflamatoare steroidiene nu se foloseste deoarece nu determina regresia glandei. Uneori, in stadii incipiente, prolapsul se rezolva prin reasezarea glandei in pozitia normala.

Tratamentul este chirurgical.

Este recomandata operatia de infundare a glandei si nu excizia ei (dupa Slatter), datorita rolului pe care il joaca in formarea filmului lacrimal si pentru a preveni aparitia keratoconjunctivitei sicca; in unele cazuri este justificata rezectia partiala a glandei in tratarea sindromului lacrimatului continuu (figura 19).

Figura 19 – Tehnica de infundare a glandei anexe a pleoapei a III-a

(schita dupa Slatter)

Exista totusi cazuri in care se recurge la excizia glandei (recidiva), cu administrare ulterioara, pe tot parcursul vietii, de substituenti de lacrimi.

Keratitele si ulcerul cornean

Keratita reprezinta inflamarea corneei, fiind o afectiune corneana dobandita, cu etiologie variata si evolutie diferita in functie de gradul de alterare a structurii acesteia.

Etiologic, keratitele sunt determinate de:

– factori exogeni:corpi straini (traumatisme produse de acestia), defecte ale pleoapelor (entropion sau ectropion)sau ale cililor (cili ectopici, trichiasis, districhiasis); agenti fizici, precum caldura si radiatiile; plagi (superficiale, profunde, penetrante), diferite bacterii (streptococi, stafilococi, E.coli, etc.) si fungi ( Aspergillus, Candida) ori paraziti (Thelazia, Filaria). Factorii exogeni determina circa 60% dintre cazuri.

– factori endogeni:determina aparitia keratitelor in cazul unor boli infectioase ( maladia Carre, rinotraheita felina si cea infectioasa a bovinelor, tuberculoza, agalaxia oilor), boli metabolice (diabet), in neoplazii (limfom malign).

Keratitele se pot clasifica dupa mai multe criterii:

– in functie de fazele de evolutie: keratite nesupurative si keratite supurative.

– in functie de stratul afectat: keratite superficiale ( catarala, punctata sau vasculara) si profunde ( parenchimatoasa, pigmentara, posterioara).

– in functie de extindere: unilaterale, in cele mai multe dintre cazuri, determinate de corpi straini, entropion, ectropion, sau bilaterale (keratitele simptomatice).

– in functie de momentul aparitiei se remarca: keratite primare (determinate de bacterii ori de fungi), secundare (consecinta a altor afectiuni oculare: defecte ale pleoapelor, ale cililor, sau conjunctivale) si simptomatice (in boli infectioase de natura virala sau bacteriana) .

– in functie de etiologie: virale, bacteriene, parazitare, micotice, mecanice (de corp strain), mediata imun.

Semnele clinice prezente sunt: durere, epifora, blefarospasm si fotofobie.

La examinare se constata opacifierea corneei, vascularizatie de neoformatie, diverse pigmentari. Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice si in urma testarii cu fluoresceina

In ceea ce priveste lucrarea de fata, intereseaza in mod special keratitele superficiale, si anume sindromul eroziunii corneene superficiale, in care leziunile se datoreaza separarii epitelilui cornean de stroma.

Straturile stromale anterioare prolifereaza pe un diametru de 3-4 mm. Leziunea are un contur neregulat,fixeaza fluoresceina si determina o durere intensa.

Acest tip de keratita rareori determina neovascularizatie.

Tratamentul este chirurgical, keratectomie, combinat cu antibioterapie pentru prevenirea infectiilor secundare.Prognosticul este excelent, foarte rar aparand recidive.

Ulcerul cornean se caracterizeaza prin pierderea de substanta a corneei; este variabil ca profunzime si intindere si nu prezinta tendinta de cicatrizare.

Etiologic, apare ca urmare a unor modificari de crestere sau de implantare a cililor pleoapelor, a unor traumatisme, prezentei unor corpi straini, in unele boli infectioase, in carente vitaminice sau urmare a predispozitiei de rasa.

Clinic apar aceleasi semne ca si in keratite (lacrimare, blefarospasm, fotofobie). Suprafata corneana este neregulata, cu edem in jurul leziunii si cu vase de neoformatie ce pornesc din limbul sclero- cornean.In functie de aspectul ulcerului se poate determina profunzimea leziunii. Daca fundul ulcerului apare transparent inseamna ca leziunea a atins membrana Descemet, care datorita presiunii herniaza, rezultand asa-numitul desmetocel (figura 20).

Figura 20-Structura histologica a corneei in desmetocel (dupa Leal Gomez A.)

Tratamentul presupune aplicarea de antibiotice, cicatrizante si vitamine care sa grabeasca cicatrizarea, dar si atropina 1% pentru diminuarea spasmului muscular.

Keratitele si ulcerul cornean au fost luate in discutie datorita aparitiei lor frecvente ca leziuni secundare entropionului.

CAZUL 1

Chow Chow, 1 an, mascul, entropion.

Subiectul a fost adus la clinica Chirurgicala pentru un control oftalmologic deoarece avea ochii complet inchisi, cu scurgeri oculare.In urma examinarii s-au observat pleoapele inferioare rasucite catre interior- entropion bilateral, insotit de blefarospasm si fotofobie. Regiunea perioculara este umeda datorita epiforei abundente (figura 21).

Se decide interventia chirurgicala pentru indepartarea excesului de piele de la nivelul pleoapelor.

Figura 21 – Entropion bilateral

Medicatie:

1.Atropina

2.Neuroleptanalgezie (acepromazina + ketamina)

3. Toaletarea regiunii periorbitare si dezinfectia acesteia cu betadina

Tehnica operatorie

Se recurge la operatie totala de entropion, se excizeaza surplusul de piele atat la nivelul pleoapei inferioare, cat si la cel al pleoapei superioare.

Dupa indepartarea lamboului de piele, sutura se realizeaza cu nylon 6/0, in puncte separate (figura 22).

Figura 22 – Entropion bilateral (OS – detaliu dupa operatie)

Postoperator se realizeaza antibioterapie (cu Penstrep), se recomanda folosirea colierului de protectie pentru a impiedica animalul sa traga de fire si sa lezeze zona operata. Gulerul de protectie se mentine pina la indepartarea firelor, dupa 10- 14 zile de la operatie.

Cazul 2

Chow Chow, mascul, 14 luni, entropion.

Pacientul a prezentat chemosis bilateral, epifora si blefarospasm. Avea pleoapele complet inchise si prezenta sensibilitate la atingere. S-a efectuat examenul clinic dupa aplicarea unui colir cu anestezic. In urma examinarii s-a observat prezenta entropionului bilateral si s-a putut evidentia surplusul de piele (figura 23).

Figura 23 – Entropion (OD- detaliu, inainte de operatie)

Se recomandata tratamentul chirurgical.

Medicatie:

1.Atropina

2.Neuroleptanalgezie (acepromazina + ketamina)

3.Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectia cu betadina

Se realizeaza operatia totala de entropion.Se opereaza ambele pleoape.

Materialul folosit este nylon 6/0, iar sutura se face in puncte separate.

Postoperator, se realizeaza antibioterapia, cu Penstrep si se utilizeaza obligatoriu colierul de protectie pentru evitarea scoaterii firelor de catra pacient. La 14 zile de la operatie, la controlul oftalmologic zona operata nu prezinta edem, pleoapele se prezinta normal (figura 24). Se recomanda indepartarea firelor de sutura (figura 25, 26).

Figura 24 = Entropion bilateral (OD -la 14 zile dupa operatie)

Figura 25 – Entropion bilateral (OS- dupa indepartarea firelor)

Figura 26 – Entropion bilateral (OS- dupa indepartarea firelor, detaliu)

Cazul 3

Chow Chow, femela, 2 ani, entropion

Pacientul s-a prezentat pentru un control oftalmologic Nu permitea efectuarea controlului oftalmologic datorita durerii resimtite. Dupa aplicarea unui colir cu anestezic, s-a observat la ochiul drept rasfrangerea pleoapei inferioare catre interior- entropion unilateral. Prezenta epifora, blefarospasm si chemosis (figura 27).

S-a recomandat tratamentul chirurgical.

Medicatie:

Atropina

Neuroleptanalgezie ( acepromazina + ketamina)

Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectarea cu betadina.

Se realizeaza operatia partiala de entropion la nivelul pleoapei inferioare.

Figura 27 – Entropion unilateral OD (inainte de operatie)

Sutura se realizeaza cu nylon 6/0, in puncte separate, la nivelul unghiului temporal al pleoapei inferioare.

Dupa operatie se observa un usor edem palpebral, ce va disparea in cateva zile (figura 28).

Postoperator, se recomanda antibioterapie si folosirea colierului de protectie.

Pacientul va reveni la control dupa 14 zile, cand se vor indeparta si firele de sutura.

Figura 28 – Entropion unilateral OD (dupa operatie)

Cazul 4

Chow Chow, mascul, 3 ani, leziune corneana

Pacientul s-a prezentat pentru un control oftalmologic. La examinare a acuzat durere puternica la palpare exprimata prin blefarospasm, fotofobie si epifora care a determinat umezirea intregii zone perioculare (figura 29).

Figura 29 – Leziune corneana

Se recurge la testarea cu fluoresceina: se instileaza o picatura de fluoresceina, apoi se clateste abundent cu ser fiziologic si se pune in evidenta zona afectata care apare colorata in verde) (figura 30, 31).

Figura 30 – Leziune corneana dupa testare cu fluoresceina

Figura 31 – Leziune corneana dupa testare cu fluoresceina

Terapia consta in keratectomia zonei afectate, urmata de tarso si blefarorafie, timp de 10 zile.

Medicatia consta in aplicarea de picaturi oftalmice cu antibiotice cu spectru larg (Neosporina), de 4 ori pe zi timp de 2 zile inainte de operatie si 10 zile dupa efetuarea acesteia, in combinatie cu atropina 1%, de 2 ori pe zi, pentru aceeasi perioada de timp.

Cazul 5

Shar Pei, mascul, 7 luni, entropion bilateral

In urma controlului oftalmologic efectuat s-a observat ca pacientul prezinta durere manifestata prin fotofobie, blefarospasm, epifora si mioza. Din cauza epiforei abundente, intreaga zona perioculara este umezita (figura 32, 33).

Figura 32 – Entropion bilateral (inainte de operatie)

Figura 33 – Entropion bilateral (inainte de operatie)

Se recomanda tratamentul chirurgical la ambii ochi.

Medicatie:

Atropina

Neuroleptanalgezie ( acepromazina + ketamina)

Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectarea cu betadina.

Se efectueaza operatia bilaterala de entropion, la nivelul pleoapelor inferioare.

Dupa indepartarea lamboului de piele, sutura se realizeaza cu nylon 6/0, in puncte separate, incepand cu unghiul temporal al ochiului. Imediat dupa operatie se observa edem palpebral, care se va retrage in cateva zile de la interventia chirurgicala (figura 34, 35).

Figura 34 – Entropion bilateral (OD dupa operatie)

Figura 35 – Entropion bilateral (OS dupa indepartarea firelor)

Postoperator se realizeaza antibioterapie si, obligatoriu, se foloseste colierul de protectie, pentru a evita eventualele lezari postoperatorii.

Pacientul a revenit la control la 14 zile de la operatie, cand s-a efectuat si indepartarea firelor de sutura.

Cazul 6

Shar Pei, femela, 6 luni, entropion bilateral

Pacientul s-a prezentat pentru un control oftalmologic Nu permitea efectuarea controlului oftalmologic datorita durerii resimtite. S-a aplicat un colir cu anestezic si in urma examinarii s-a observat chemosis bilateral, ochiul stang complet inchis, iar cel drept partial inchis; prezenta fotofobie, epifora si mioza (figura 36, 37).

Figura 36 – Entropion bilateral (inainte de operatie)

Figura 37 – Entropion bilateral (inainte de operatie)

S-a recomandat interventia chirurgicala de indepartare a surplusului de piele bilateral.

Medicatie:

Atropina

Neuroleptanalgezie ( acepromazina + ketamina)

Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectarea cu betadina.

Se realizeaza operatia totala de entropion la nivelul ambelor pleoape.

Materialul folosit este nylon 6/0, iar sutura se face in puncte separate incepand din unghiul extern al ochiului.

Postoperator, se realizeaza antibioterapia, cu Penstrep si se recomanda utilizarea colierului de protectie pentru evitarea indepartarii firelor de catra pacient. Se recomanda indepartarea firelor de sutura la 14 zile de la operatie.

Cazul 7

Shar Pei, mascul, 1 an, prolaps al glandei anexe a pleoapei a III- a

Pacientul s-a prezentat pentru un control oftalmologic deoarece, dupa spusele proprietarului, la unghiul intern al ochiului ii aparuse o ,,excrescenta de culoare rosie”. In urma examinarii s-a putut observa ca la ochiul drept pacientul prezenta prolaps de glanda anexa a pleoapei a III- a, asa- numita ,, cherry eye ” (figura 38, 39).

Figura 38 – Prolaps de glanda anexa a pleoapei a III- a (detaliu OD)

Figura 39 – Prolaps de glanda anexa a pleoapei a III- a

S-a recomandat interventia chirurgicala, de infundare a glandei anexe.

Medicatie:

Atropina

Neuroleptanalgezie (acepromazina + ketamina)

Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectarea cu betadina.

Se realizeaza repunerea glandei in pozitie, prin suturarea ei la periostul marginii orbitei inferioare.

Postoperator, se aplica unguente cu antibiotice si se foloseste colierul de protectie.

Pacientul va reveni regulat la control.

Cazul 8

Shar Pei, femela, 2 ani, desmetocel si ,,cherry eye”

In urma controlului efectuat s-a constatat ca pacientul prezenta prolaps al glandei anexe a pleoapei a III- a la ambii ochi, iar la ochiul stang prezenta si desmetocel, ca si complicatie oculara.Corneea se prezenta opaca, cu o herniere centrala (figura 40, 41).

Figura 40 – Cherry eye si desmetocel

Figura 41 – Punerea in evidenta a desmetocelului

Pentru punerea in evidenta a desmetocelului, s-a realizat testul cu fluoresceina, in urma caruia zona afectata a corneei s-a colorat in verde (figura 42).

Figura 42 – Punerea in evidenta a desmetocelului dupa testul cu fluoresceina

S-a recomandat tratamentul chirurgical.

Medicatie:

Atropina

Neuroleptanalgezie (acepromazina + ketamina)

Toaletarea regiunii perioculare si dezinfectarea cu betadina.

Pentru remedierea prolapsului glandei anexe s-a recurs la operatia de infundare a glandei si de suturare a ei de periostul orbitei. Operatia s-a realizat bilateral.

Pentru remedierea desmetocelului, s-a realizat tarso si blefarorafie, la nivelul ochiului stang.

Postoperator se realizeaza antibioterapie si se utilizeaza colier de protectie.

Pacientul va reveni pentru control la 14 zile de la operatie.

Cazul 9

Shar Pei, mascul, 2 ani, ulcer cornean

Pacientul s-a prezentat la control deoarece acuza durere oculara, tradusa prin blefarospasm, lacrimare, mioza, fotofobie.

In urma examinarii s-a observat o leziune de forma circulara in centrul corneei, cu edem in jurul ei. Suprafata corneei este neregulata; se poate observa si vascularizatia nou formata (figura 43).

Figura 43 – Ulcer cornean

Se aplica o picatura de fluoresceina pe cornee, se clateste abundent cu ser fiziologic. Leziunea apare colorata in verde – test pozitiv.

Pe baza semnelor clinice coroborate cu testul cu fluoresceina, se pune diagnosticul de ulcer cornean (figura 44).

Figura 44 – Ulcer cornean dupa testul cu fluoresceina

Se recomanda terapie adecvata pentru inlaturarea durerii, pentru a proteja corneea si a favoriza cicatrizarea, si anume:

-atropina 1%, pentru inlaturarea spasmului musculaturii ciliare.

– colire cu antibiotice (cefalosporine, cloramfenicol) pentru a preveni aparitia infectiilor secundare.

– cicatrizante (Keratyl, colire cu vitamine si aminoacizi)

– substituenti de lacrimi (Lacrivisc, Oculotect)

Se realizeaza tarso si blefarorafia, timp de 10–14 zile, pentru a proteja corneea si a permite cicatrizarea ei.

Dupa 14 zile pacientul a revenit la control;s-au indepartat firele de sutura si s-a realizat testul cu fluoresceina, care a iesit negativ.S-a recomandat administrarea subconjunctival de corticosteroizi.

REZULTATE SI DISCUTII

Studiul a fost efectuat in cadrul serviciului de oftalmologie al

Clinicii Chirurgicale a Facultatii de Medicina Veterinara din Bucuresti, pe un numar de 9 cazuri.

1.Entropionul reprezinta o afectiune frecventa a pleoapelor, caracterizata prin rasfrangerea marginii libere a pleoapei catre globul ocular, ceea ce determina compresiune si iritatie a corneei.

La canide entropionul este o afectiune oculara frecvent intalnita la chow chow si shar pei, dar si la setterii irlandezi, labradori si golden retrieveri, bulldogi englezi, la saint bernard si dog german.

Prolapsul glandei anexe a pleoapei a III-a, cunoscut si ca “ cherry eye”

reprezinta protruzia bazei glandei anexe a pleoapei a III a catre marginea libera a acesteia, sub forma unei mase de culoare roz-rosietica. Acest aspect se datoreaza faptului ca membrana nictitanta adera la periorbita, permitand glandei rasfrangerea catre in afara, dar ramanand atasata la cartilajul membranei.

BIBLIOGRAFIE

1. Cernea P. – Tratat de oftalmologie clinică, Editura Medicală – București, 2000

2. Clerc B. – Ophtalmologie veterinaire – 2e edition, Point veterinaire Maisons- Alfort, 1996

3. Constantin N., Cotruț M., Șonea Al. – Fiziologia animalelor domestice, volumul II, Editura Coral- Sanivet, București, 1999

4. Cornilă N. – Morfologia microscopică a animalelor domestice, Editura All, București, 2001

5. Cornilă N., Manolescu N. – Structura și ultrastructura organelor la animalele domestice- Editura Ceres, 1995

6. Crivineanu Maria – Farmacologie veterinară – Ed. Fundis, București, 2005

7. Gelatt K. – Textbook of Veterinary Ophtalmology, Lea Febiger, Philadelphia, 2001

8. Gelatt K. – Textbook of Veterinary Ophtalmology, Lea Febiger, Philadelphia, 1981

9. Gellat K. – Color Atlas of Veterinary Ophtalmology, Lippincott Williams & Wilkins, 2001

10. Jacqueline Mocanu, I. Miclaus, H. Elefterescu – Efectele acetatului de metilprednisolon in afectiunile inflamatorii corneene la carnivorele domestice Sesiunea Stiintifica dedicata sarbatoririi a 150 de ani de la infiintarea invatamintului agricol in Romania, Bucuresti, 2002

11. Leal Gomez A., and colab – The Atlas of Ophtalmology, 2002

12. Martin C.L. – Ophthalmic Disease in Veterinary Medicine. Manson Publ. 2005.

13. Miclăuș I., Iuliana Ionașcu, Jacqueline Mocanu – Oftalmologie veterinară – note de curs, ediția a treia, U.S.A.M.V.- 2005

14. Morgan V.R. – Handbook of Small Animal Practice, Second edition, Churchill Livingstone Inc., 1992

15. Peiffer R.L. – Comparativ Ophtalmic Pathology, Charles C. Thomas, Spriengfield, Illinois, 1993

16. Predoi G. , Georgescu B., Belu C., Dumitrescu I., – Anatomia animalelor domestice, Lito U.S.A.M.V- București, volumul II,2002

17. Severin G.A. – Veterinary Ophtalmology (notes), College of Veterinary Medicine and Biomedical Sciences, Colorado State University Press, 1978

18. Slatter D. – Fundamentals of Veterinary Ophtalmology, second edition, Churchill Livingstone, 1990

19. Vlad P. – Oftalmodex- dicționar explicativ oftalmologic, Editura All, 1999

20. Vlăduțiu O. – Patologia chirurgicală a animalelor domestice, vol II, Editura Academiei – București, 1966

21. Wyman, M. – 1986, Manual of Small Animal Ophtalmology, Churchill Livingstone Inc., 1986

22. *** The Merck Veterinary Manual – seventh edition 1999

=== Partea I ===

INTRODUCERE

Oftalmologia animalelor de companie cunoaste in ultimii o reala dezvoltare, datorata numarului mare de proprietari de animale de companie. Acestia, odata cu aportul informational masiv cu privire la ingrijirea animalelor proprii, au realizat necesitatea comunicarii permanente cu medicul veterinar cu privire la starea de sanatate a acestora.

Afectiunile oculare la animalele de companie sunt frecvent intalnite in cazuistica Clinicii de Chirurgie a Facultatii de Medicina Veterinara Bucuresti.

Lucrarea de fata prezinta aspectele cele mai frecvente ale patologiei oculare la rasele Chow Chow si Shar Pei, si anume entropionul, prolapsul glandei anexe a pleoapei a III- a si leziunile secundare ale acestora, respectiv keratitele si ulcerul cornean.

S-au luat in discutie aceste rase canine datorita aprecierii de care se bucura in acest moment si a numarului mare de exemplare existente.

Lucrarea ,, Aspecte clinice si tratament in unele afectiuni oculare la rasele Chow Chow si Shar Pei ”, realizat in cadrul serviciului oftalmologic al Clinicii Chirurgicale, cuprinde o parte generala ce prezinta notiuni de anatomie, histologie si fiziologie a analizatorului vizual si partea de studiu personal care contine prezentarea raselor de caini studiate, notiuni despre afectiunile oculare cercetate, cazuistica prezentata insotita de fotografii originale apartinand serviciului de oftalmologie, dar si din arhiva proprie.

1. ANALIZATORUL VIZUAL

Anatomia și fiziologia analizatorului vizual

Analizatorul vizual este alcătuit din trei segmente: segmentul de recepție – periferic (globul ocular și anexele sale), segmentul de transmitere – intermediar (nervul optic ce este prelungirea axonilor celulelor cu conuri și bastonașe din retină), segmentul de transformare – central (pedunculul geniculat lateral din zona occipitală ce transformă excitația luminoasă în senzație de vedere).

Globului ocular i se descriu doi poli: polul anterior (conjunctiva bulbară, sclerotica, corneea, camera anterioară, iris, camera posterioară, fața anterioară a cristalinului) și polul posterior (fața posterioară a cristalinului, corpul vitros, coroida, retina, papila nervului optic); examinarea polului posterior se realizează cu ajutorul oftalmoscopului, după atropinizare.

Analizatorul vizual la animale este alcătuit din: globul ocular și anexele sale (de protecție, de mișcare, glandulare). Globul ocular, musculatura extrinsecă, vasele sanguine, nervul optic și glanda lacrimală sunt adăpostite într-o cavitate osoasă, de formă tronconică numită orbită. Orbita poate fi incompletă la cîine și pisică sau completă la cabaline, taurine, ovine și suine.

Orbita este alcătuită dintr-un substrat osos reprezentat de oasele frontal, lacrimal, zigomatic, temporal, sfenoid, palatin și maxilar. La carnivore, porțiunea dorso-laterală a orbitei este completată de un ligament orbitar care se inseră superior pe procesul zigomatic al osului frontal iar inferior la nivelul procesului frontal al osului zigomatic.

Toate componentele orbitei sunt învelite de fascii conjunctive ce alcătuiesc periorbita. O parte din această structură ce este intim atașată de substratul osos al orbitei reprezintă periostul. Cealaltă parte îmbracă globul ocular și musculatura extrinsecă, vasele sanguine și nervul optic se numește capsula Tenon. Posterior se găsește țesutul adipos retrobulbar cu rol în amortizarea șocurilor.

Globul ocular (figura 1) este alcătuit din trei tunici suprapuse concentric (tunica externă, fibroasă ; tunica mijlocie, vasculară ; tunica internă, nervoasă, fotosensibilă formînd peretele globului ocular) și din mediile transparente.

Tunica externă, fibroasă

Este alcătuită din două porțiuni: o porțiune orală, transparentă – corneea și o porțiune aborală – sclerotica, cu rol de susținere și protecție. Între cele două porțiuni se interpune o structură denumită limbul sclero-corneean.

Corneea este o lentilă convex – concavă, bogat inervată dar lipsită de vascularizație, alcătuită din cinci straturi.

Sclerotica este alcătuită de la exterior către interior din trei straturi: episclera, substanța proprie și lamina fusca. Episclera este stratul exterior format din țesut conjunctiv elastic, cu numeroase vase de sînge. Substanța proprie este formată din țesut conjunctiv dens, sărac în elemente elastice și vase. Lamina fusca este stratul intern, de tranziție spre coroidă, în care predomonă fibrele elastice, fibroblastele și melanocitele. Pe suprafața sclerotici se inseră musculatura extrinsecă a globului ocular ale cărui fibre tendinoase se intrețes cu fibrele sclerale

Tunica mijlocie, vasculară

Este cunoscută și sub denumirea de tractus uveal sau uvee fiind alcătuită din trei porțiuni: coroida, corpul ciliar și irisul.

Tunica internă, nervoasă, fotosensibilă

Retina este alcătuită dintr-o porțiune vizuală, fotosensibilă, situată posterior și o porțiune oarbă, ce tapetează corpul ciliar și fața posterioară a irisului. Zona de trecere dintre cele două segmente se numește ora serrata.

Mediile transparente ale globului ocular

Sunt reprezentate de cornee, umoarea apoasă, cristalin și corpul vitros. Umoarea apoasă, lichid transparent, este produsă de procesele ciliare, ocupă camerele anterioară și posterioară ale globului ocular și este drenată la nivelul unghiului irido-cornean. Participă la nutriția cristalinului și asigură reglarea presiunii intraoculare. Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă situată în spatele irisului fiind menținută în poziție fiziologică de către ligamentul suspensor al cristalinului (zonula Zinn). Corpul vitros, de consistență gelatinoasă, ocupă polul posterior al globului ocular (între fața posterioară a cristalinului și retină).

Anexele de protecție ale globului ocular

Sunt reprezentate de pleoape (superioară, inferioară și a III-a) și conjunctivă.

Pleoapele sunt structuri musculo-cutanate, situate la nivelul bazei orbitei cu rol în protecția globului ocular. Pleoapa a-III-a este un pliu al conjunctivei susținut de un cartilaj în forma literei T, înconjurat de țesut glandular, fiind situată în unghiul intern al ochiului. Conjunctiva este o mucoasă ce tapetează fața internă a pleoapelor și globul ocular pînă la nivelul limbului sclero-corneean.

Anexele de mișcare ale globului ocular

Musculatura motorie extrinsecă a globului ocular este reprezentată de : patru mușchi drepți (superior, inferior, medial și lateral) care se inseră caudal în jurul fisurii orbitare și diverg anterior pentru a se termina prin tendoane subțiri pe sclerotică, în spatele limbului sclero-corneean; doi mușchi oblici (superior și inferior) care se inseră pe hemisfera anterioară a sclerei și mușchiul retractor bulbar.

Figura 1- Secțiune prin globul ocular

1- iris; 2 – cristalin; 3 – cornee, 4- capsula cristalinului,5- camera anterioara, 6- camera posterioară, 7- unghi irido-cornean, 8- procese ciliare, 9- conjunctiva bulbara, 10- tendonul m. drept medial, 11- ora serrata, 12- corp vitros, 13- canal hialoidian, 14- lamina cribrosa, 15- nerv optic, 16- artera si vena centrala a retinei, 17- spatiu subarahnoidian, 18- fovea centralis, 19- spatiu episcleral (Tenon), 20-capsula Tenon, 21-sclera, 22- spatiu supracoroidian, 23- coroida, 24- retina, 25- tendonul m. drept lateral, 26- reteaua ciliara, 27- corp ciliar si muschii ciliari, 28- limb sclero-cornean, 29- canal Schlemm, 30- ligament suspensor al cristalinului

Contracția mușchilor extrinseci ai globului ocular determină: ridicarea globului ocular – m. drept superior (oculomotor, III); coborîrea globului ocular – m. drept inferior (oculomotor, III); mișcarea globului ocular către nas – m. drept medial (oculomotor, III); mișcarea către zona temporală – m. drept lateral (abducens, VI); rotația internă (către nas) a globului ocular- m. oblic inferior (oculomotor, III); rotația externă (către zona temporală) a globului ocular – m. oblic superior (trochlear, IV); retragerea în orbită a globului ocular – m. retractor bulbar (abducens, VI).

Anexele glandulare ale globului ocular

Sunt reprezentate de aparatul lacrimal (alcătuit din glanda lacrimală și căile lacrimale) și glandele accesorii de la nivelul pleoapelor (superioară, inferioară, a III-a) și conjunctivei.

Vascularizația globului ocular

Vascularizația arterială este asigurată de artera oftalmică externă și artera oftalmică internă.

A. oftalmică externă pornește de la marginea dorsală a arterei maxilare, la cîțiva milimetri rostral de canalul alar; ea perforează periorbita și se distribuie în: artera etmoidală externă care trece între mușchii motori ai globului ocular. și periorbită, dînd ramuri musculare și arterele ciliare anterioare;

A. oftalmică internă, mult mai fină , provine din cercul arterial al creierului ; însoțește nervul optic pînă la anastomozarea ei cu artera oftalmică externă. Din această anastomoză se formează cele două artere posterioare lungi care însoțesc nervul optic pînă la polul posterior al globului ocular și, după ce dau arterele ciliare posterioare scurte, urmează meridianele lateral și medial ale acestuia pînă la ecuator, traversează sclera și irigă tunica vasculară a ochiului.

Pleoapele sunt irigate de artera temporală superficială, ramură a arterei carotide externe și de artera malară, ramură a arterei infraorbitare.

Circulația venoasă este reprezentată de vena oftalmică externă dorsală și ventrală, vene ciliare, venele lacrimale, venele conjunctivale, vena etmoidală externă ce formează plexul oftalmic (la cabaline și canide); la celelalte specii sîngele venos este drenat pe calea venelor ce trec rostral de orbită :vena malară, vena angulară a ochiului și vena facială.

Inervația ochiului

Nervul oculomotor (III) inervează majoritatea mușchilor globului ocular, conține fibre parasimpatice; iese din craniu prin fisura orbitară, se distribuie la toți mușchii drepți ai ochiului (cu excepția dreptului lateral), la mușchiul oblicul ventral și mușchiul ridicător al pleoapei superioare. Acesta primește o rădăcină din ganglionul ciliar care comandă prin intermediul nervilor ciliari scurți: mușchiul ciliar (pentru acomodare) și mușchiul sfincter al irisului (determină mioză).

Nervul trochlear (IV) inervează mușchiul oblic superior al ochiului (responsabil de mișcările de rotație externă ale globului ocular către zona temporală).

Nervul abducens (VI) inervează mușchiul drept lateral și mușchiul retractor bulbar. Mușchiul orbicularul pleoapelor este inervat de ramura palpebrală a nervului facial (VII). Nervul trigemen (V), senzitiv, prin ramura sa oftalmică, pătrunde în orbită, se împarte în: nervul supraorbitar ce inervează pleoapa superioară, nervul lacrimal pentru glanda lacrimală și nervul nazociliar ce formează la rîndul lui nervul etmoidal ce inervează mucoasa cavității nazale și nervul infraorbitar pentru cantusul medial, pleoapa a-III-a și căile lacrimale; nervul nazociliar pătrunde în orbită formează nervii ciliari lungi ce intră în globul ocular aproape de nervul optic și dau inervația senzitivă a corneei irisului, corpilor ciliari și coroidei.

2. PLEOAPELE

Anatomia și fiziologia pleoapelor

Pleoapele sunt organe anexe de protecție ale globului ocular, alături de conjunctivă și aparatul lacrimal sub forma unor pliuri cutaneo-mucoase formate dintr-un ax central conjunctivo-muscular și fibros acoperit pe fața externă de piele și pe fața internă de conjunctiva palpebrală.

Figura 2 – Secțiune prin pleoapa superioară

1- cil, 2 – glandă Zeiss, 3- glandă Moll, 4- tegument, 5- m.orbicularul pleoapelor, 6- sept orbitar, 7- țesut adipos, 8- m. ridicător al pleoapei superioare, 9- fornix superior, 10- conjunctiva palpebrală, 11- conjunctiva bulbară, 12- ligamentul tars, 13- glandă Meibomius (tarsală)

1-tegumentul palpebral este subțire, elastic, mobil și conține glande sudoripare, sebacee, foliculi piloși. Marginea liberă a pleoapelor prezintă un tegument mai gros ce conține fire de păr speciale denumite gene sau cili.

2-stroma conjunctivo – musculară este formată din : țesut conjunctiv lax și fibre musculare striate din mușchiul orbicularul pleoapelor

3-stratul fibros-denumit impropriu cartilaj tarsal, reprezintă scheletul pleoapelor (menține poziția corectă și conferă tonus corespunzător acestora) fiind alcătuit dintr-o lamă conjunctivă fibroasă foarte densă.

4.-conjunctiva palpebrală (vezi structura conjunctivei )

In grosimea pleoapei se disting trei categorii de glande:

– glandele MOLL sunt glande sudoripare, apocrine ce se deschid la marginea liberă a pleoapei între cili sau în teaca lor foliculară.

– glandele ZEISS sunt glande sebacee, rudimentare, mici ce se deschid in teaca foliculară a cililor.

– glandele MEIBOMIUS (tarsale) sunt glande sebacee, tubulo-acinoase, alungite ce se deschid înapoia cililor.

Secreția glandelor tarsale, de culoare alb – verzuie, bogată în fosfo-lipide, are două funcții importante:

– formează stratul LIPIDIC superficial al filmului lacrimal precornean; acesta creează tensiune superficială mare, determină stabilitate și împiedică evaporarea fazei apoase a filmului lacrimal

– acoperă cu lipide marginea liberă a pleoapei și împiedică scurgerea lacrimilor prin fanta palpebrală

Figura 3 – Musculatura pleoapei

1 a – m. ridicător al pleoapei superioare,1 b – m. Muller, 2- m. frontal, 3- m. retractor, 4- m. malar, 5- m. orbicularul pleoapelor, 6- ligament palpebral medial

Musculatura pleoapelor (figura 3)

– m. orbicularul pleoapelor – mușchi circular ce închide fanta palpebrală este situat înaintea tarsului și inervat de nervul palpebral (ramură a n.facial –VII).

– m. ridicător al pleoapei superioare – se inseră pe tars și este inervat de N. oculomotor (III)

– m. Muller – situat posterior de m. ridicător , are inervație simpatică

– m. micul ridicător al pleoapei include m.ridicătorul angular ocular medial și m. frontal, inervați de N.palpebral

– m. malar –pentru pleoapa inferioară (inervat de ramura dorsală bucală a N. facial)

Fiziologia pleoapelor

Integritatea anatomică și funcțională normală a pleoapelor este indispensabilă funcției segmentului periferic al analizatorului vizual. Acest fapt este realizat prin actul important al clipitului care îndeplinește următoarele roluri:

– rol protector al polului anterior al ochiului – prin clipitul reflex sau voluntar pleoapele se opun prin închidere oricărui agent vulnerant

– rol mecanic – de întindere uniformă al filmului lacrimal asigurîndu-se nutriția corespunzătoare a corneii, dirijează lacrimile spre conductul lacrimo-nazal

– influențarea circulației sangvine intraoculare și conjunctivale, a circulației umorii apoase și prin aceasta menține tensiunea oculară în limite normale.

3. PLEOAPA a III-a (membrana nictitantă)

Anatomie și fiziologie

Pleoapa a III-a (membrana nictitantă) este o structura mobila, cu rol de protecție, cu o cuta semilunara a mucoasei conjunctivale, mobila, situata la unghiul intern al ochiului si se retrage in fornixul conjunctival inferior.

Ea apare cu marginea anterioara ca o lama subțire, recurbata si mulata pe globul ocular(figura 4)

Figura 4 – Secțiune prin pleoapa a III-a

1-conjunctiva pleoapei inferioare 2- conjunctiva pleoapei a III-a 3-cornee

4-cartilaj tarsal 5- glanda anexă pleoapei a III-a

Histologia pleoapei aIIIa

Pleoapa a III-a prezintă un schelet cartilaginos in forma literei „ T” (partea orizontala ajunge la 1.5 mm de marginea libera a pleoapei a III-a si creste paralela cu aceasta, iar partea verticala ajungând la unghiul intern al ochiului) ce-i conferă rigiditate, si reprezinta o cuta semilunara invelita de continuarea conjunctivei palpebrale. Ea urmeaza curbura globului ocular prin aspectul celor doua fete ale sale: fata interna sau bulbara, plasata spre globul ocular, care este concava si fata externa sau palpebrala, convexa.

Situata la baza scheletului cartilaginos (pe care-l înconjoară de la fata interna către cea externa), glanda anexa a pleoapei a III-a are secreție seromucoasa asemănătoare glandei lacrimale si produce aproximativ 30-50% din cantitatea de film lacrimal precorneean.

La mamifere se găsesc in structura pleoapei glande superficiale si profunde. Cele superficiale au acini seromucosi.

Porțiunea profunda a glandei anexe a pleoapei a III-a, numita glanda HARDER este prezenta la suine, taurine si pasări.

Glandele superficiale au fiecare cate 2-5 canalicule, conținutul lor participând cu 30-50% la filmul precorneean.

La exterior, cele doua fete ale pleoapei a III-a (bulbara si palpebrala) sunt tapetate de conjunctiva.

Aceasta adera intim la corionul format din țesut conjunctiv lax ce este intens vascularizat, bogat in macrofage, mastocite, limfocita si plasmocite.

La fata interna (bulbara), imediat subconjunctival se afla foliculi limfoizi ce au culoare roz-roșietica.

Mobilitatea pleoapei a III-a la câine este asigurata de tonusul simpatic, iar in mod indirect de m. retractor bulbar, neavând un mușchi propriu, urmeaza o directie dorso-laterala, se face pasiv. Cand globul ocular este retras in profunzimea orbitei, tesutul adipos orbital presat impinge baza pleoapei si deplaseaza formatiunea peste cornee. Portiunea profunda a cartilajului, prin numeroase legaturi, este atasata fasciei bulbare, ligamentul medial si fasciei periorbitare.

Scheletul pleoapei a III-a poate fi alcatuit din tesut cartilaginos hialin, tesut cartilaginos elastic sau tesut fibro-elastic.

Tesutul cartilaginos hialin ce intra in componenta bazei de sustinere a membranei nictitante la rumegatoare si canide se prezinta ca o structura de culoare alba sau alb albastruie, formata din celule si substanta intracelulara.

Celulele cartilaginoase au forma sferica sau ovoida, nucleu unic sau dublu, sferoidal bogat in cromatina. Citoplasma este bazofila si contine numeroase mitocondrii, un complex Golgii si un reticul endoplasmatic rugos bine dezvolt, alaturi de incluzii lipidice, de glicogen si mucopoliglucide.

Celulele cartilaginoase sunt reprezentate de condroblaste si condrocite. Fiecare condrocit este situat intr-o lacuna de substanta fundamentala numita condroplast. Celulele cartilaginoase pot fi raspandite in mod individual in substanta fundamentala, dar de obicei sunt dispuse in „colonii”, numite grupe izogene.

Substanta intercelulara este alcatuita din substanta fundamentala si sistemul fibrilar.

Cartilajul este invelit in pericondru, reprezentat printr-o capsula conjunctiva vascularizata si inervata, ce-i asigura nutritia.

Scheletul cartilaginos este raspunzator de forma pleoapei a III- a.

Conjunctiva ce acopera cele doua fete ale pleoapei apare alcatuita din epiteliu si corion.

Epiteliul poate fi reprezentat de epiteliu simplu cubic, epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat si epiteliu polimorf.

Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat observat la majoritatea speciilor este alcatuit din aproximativ 3-5 randuri de celule. In constitutia stratului bazal intra unsingur rand de celule prismatice sau cubice sprijinite pe membrana bazala. Nucleul acestor celule este ovalar si dispus in axul lor longitudinal. Stratul mijlociu este format din mai multe celule poligonale, legate prin tonofibrile si desmozomi. Limitele celulare sunt bine trasate, iar nucleii apar ovalari. Stratul superficial este format din celule mai mult sau mai putin turtite.

Corionul este alcatuit din tesut conjunctiv lax, in componenta caruia intra celule diverse, fibre conjunctive si substanta fundamentala.

Celulele corionului sunt bine reprezentate de fibroblaste , fibrocite histocite, mastocite, plasmocite, precum si de celule provenite din sange.

Membrana nictitanta, contine pe langa tesutul conjunctiv, glande vase sanguine si limfatice, terminatii nervoase si elemente limfoide.

Glandele pleoapei aIIIa sunt reprezentate de glanda superficiala si cea profunda, numita astfel in functie de pozitia ocupata fata de scheletul cartilaginos.

Glanda superficiala exista la toate speciile ce poseda pleoapa a III-a si este formata din acini serosi la cabaline si feline, sero-mucosi la canide, leporide, rumegatoare si predominant mucosi la suine.

Glanda profunda a membranei nictitante (glanda Harder) intalnita la unele tipuri de reptile si amfibieni, la toate pasarile, rozatoarele si doar la suine si bovine. Ea poate avea o structura tubulara, tubulo-acinoasa sau tubulo-alveolara, tesut interstitial redus, o retea de celule mioepiteliale in jurul elementelor secretirii si aglomerari importante de celule limfoide.

Vascularizația de la nivelul pleoapei a III-a provine din artera maxilara externa, care prin artera oftalmica externa trimite ramuri spre toate zonele pleoapei. Drenajul venos este asigurat de venele oftalmice sau de sinusul venos retro-orbital la speciile care-l poseda. La acest nivel la suine exista si ramuri din artera palpebrala, iar in glanda profunda a membranei se intalnesc capilare fenestrate si sinusoide.

Terminatiile nervoase sunt ramificatii ale nervului infratrochlear, continuarea a nervului oftalmic, subdiviziune a nervului trigemen.

Elementele limfoide sunt intalnite in proportie semnificativa la toate speciile si apar dispuse diseminat printre componentele pleoapei sau sub forma de aglomerari limfoide, observate in numar mai mare spre fata bulbara.

Funcțiile pleoapei aIIIa

Glanda anexa a pleoapei a III-a produce aproximativ 30-50% din cantitatea de film lacrimal precorneean.

Secreția lacrimală produsă de glandele pleoapei aIIIa este de tip mucos contribuind calitativ la caracteristicile filmului lacrimal.

Densitatea crescută a acestei secreții crește tensiunea superficială a filmului lacrimal, astfel încât lacrimile aderă la suprafața corneei.

Prin mișcările sale asigura distribuția pe suprafața corneei a filmului lacrimal

Asigura protecția mecanica a corneei.

Foliculi limfoizi asigura apărarea locala. Îndepărtarea chirurgicala a pleoapei a III-a determina in timp uscarea corneei si apariția cheratoconjunctivitei sicca.

Are rol de “pansament natural” menținând în poziție globul ocular prin ancorarea acesteia la nivelul pleoapei superioare în unghiul extern, manoperă denumită “tarsorafie” ce se efectuează după repunerea luxației de glob ocular sau

Rol de “cicatrizant natural”, contactul prelungit al pleoapei aIIIa cu suprafața corneeană în cazul ulcerelor corneene pe suprafață întinsă, rebele la tratament, a desmetocelului exuberant, plăgilor corneene superficiale și profunde relizaază o cicatrizare optimă a suprafeței corneene.

4. CONJUNCTIVA

Anatomia și fiziologia conjunctivei

Conjunctiva este o membrană mucoasă subțire, netedă, strălucitoare și transparentă, ce tapetează fața internă a pleoapelor, pleoapa a III-a , polul anterior al globului ocular pînă la nivelul limbului sclero-corneean , unde se continuă cu corneea. Conjunctiva formează două funduri de sac (fornix) conjunctivale superior si inferior. Structural, conjunctiva este alcătuită din epiteliu stratificat necheratinizat și corion.

Epiteliul stratificat necheratinizat este alcătuit din celule diferite ca formă (turtite, poliedrice, cubice sau cilindrice). Epiteliul conjunctival conține în straturile superficiale numeroase celule GOBLET (cu secreție mucoasă) dispuse izolat sau grupat și foarte frecvente la nivelul fornixurilor. Între celulele stratului bazal, există limfocite T, celule dendritice Langerhans și numeroase melanocite ceea ce explică frecvența localizare a melanoamelor conjunctivale la acest nivel.

Corionul este format dintr-un strat superficial sau adenoid, alcătuit din țesut conjunctiv lax (ceea ce explică posibilitatea edemațierii sale: chemozis), cu vase sanguine, vase limfatice, fibre nervoase, corpusculi tactili (de tip KRAUSE) și numeroase plasmocite, limfocite ce pot forma foliculi limfoizi; și un strat profund sau fibros, format din fibre de colagen si fibre elastice (prezența fibrelor elastice permite alunecarea mucoasei pe straturile subiacente).

Vascularizația conjunctivei

Conjunctiva este bogat vascularizată. Vascularizația constituie la nivelul conjunctivei palpebrale principala sursă de oxigen pentru cornee, în timpul somnului cînd pleoapele sunt închise. Vascularizația conjunctivei este asigurată de două rețele arteriale:

a. arterele palpebrale

b.arterele ciliare anterioare

a. Arterele palpebrale formează două arcade:

-internă- aproape de marginea liberă a pleoapei, ce se împarte în două ramuri: descendentă, pentru conjunctiva marginală și ascendentă pentru treimea inferioară a conjunctivei tarsale

-externă deasupra tarsului ce se împarte în două ramuri: descendentă- pentru două treimi superioare ale conjunctivei tarsale care formează cu ramurile ascendente ale arcadei interne ciliare- plexul retrotarsal și ascendentă-ce vascularizează fornixul și ajunge la conjunctiva sclerală, formînd arterele conjunctivale posterioare ce realizează la nivelul limbului rețeaua în palisadă.

b. Arterele ciliare anterioare asigură vascularizația conjunctivei bulbare și a limbului. Inainte de a pătrunde în globul ocular, la 2 mm de limb, arterele ciliare dau arterele conjunctivale anterioare, din care se desprind ramuri anterioare ce formează un plex pericornean și ramuri recurente ce se anastomozează cu arterele conjunctivale posterioare.

Venele conjunctivei sunt numeroase, însoțesc arterele și formează două rețele:

rețea venoasă conjunctivo-palpebrala ce drenează rețeaua venoasă retrotarsală spre venele palpebrale și se varsă în venele oftalmice superioară și inferioară.

rețea venoasă ciliara care drenează în venele ciliare anterioare și se varsă în venele musculaturii globului ocular.

Limfaticele conjunctivei formează o rețea bogată, dublă, superficială și profundă, legate între ele prin numeroase anastomoze.

Inervația conjunctivei

Conjunctiva are receptori senzitivi (reprezentați de corpusculi Krause, Paccini, Meissner), care constituie originea reflexului de apărare, a reflexului palpebral. Inervația senzitivă provine din nervul trigemen prin ramurile sale, nervul lacrimal și nazociliar. Inervația vegetativă este asigurată de fibre simpatice amielinice prezente în pereții vasculari și de fibre parasimpatice, ramuri ale nervului facial.

Fiziologia conjunctivei

de protecție – este o barieră mecanică, impermeabilă la invazia microorganismelor, realizată datorită aderenței celulelor epiteliale prin complexele joncționale. Mucusul produs de celulele GOBLET, datorită structurii sale fibrilare la care sunt atașate Ig A, lizozim si interferon, realizează captarea microorganismelor și anihilarea lor.

de apărare – prin prezența celulelor Langerhans, ce au pe suprafața lor antigene de histocompatibilitate de clasa a II- a, pot prezenta antigenele sistemului imunitar. Ele sunt capabile să asigure primul stadiu al hipersensibilității de contact.

de reținere și stabilitate a filmului lacrimal – prin micropliurile mucoasei ce formează un labirint de creste și șanțuri ce reține lacrimile.

5. APARATUL LACRIMAL

Anatomia și fiziologia aparatului lacrimal

Aparatul lacrimal este un sistem complex alcătuit dintr-o componentă secretorie (glanda lacrimală și glandele secretorii anexe) și o componentă de eliminare ( punctele lacrimale, canaliculele lacrimale, sacul lacrimal, canalul lacrimo-nazal – figura 6).

Secreția acestor glande formează filmul lacrimal care este dispersat uniform pe suprafața corneei și conjunctivei datorită mișcărilor pleoapei, asigurînd nutriția și protejarea corneei.

a.Componenta secretorie 

1. glanda lacrimală – este situată în unghiul supero-extern al ochiului, produce cea mai mare parte a secreției lacrimale. Secreția lacrimală ajunge în fundul de sac conjunctival superior prin numeroase canalicule microscopice (20-30), de aici in fornixul inferior prin mișcările pleoapei, este etalat și dispersat uniform pe cornee; ajunge apoi în unghiul intern (medial) al ochiului de unde este evacuat prin cele două puncte lacrimale (superior și inferior).

2. glanda anexă a pleoapei a III-a ( pleoapa a III- a)

3. glandele tarsale – Meibomius, glandele Moll și Zeiss ( pleoapele )

4.celulele Goblet (conjunctiva)

Secreția acestor glande formează filmul lacrimal precorneean (FLP):

acesta este alcătuit din trei straturi (figura 5) ce au compoziție diferită :

Figura 5 – Filmul lacrimal precorneean

A–stratul superficial lipidic,B-stratul mijlociu apos,

C-stratul intern mucos,D- corneea

stratul superficial lipidic, produs de glandele tarsale (Meibomius), Moll și Zeiss împiedică evaporarea componentei apoase și scurgerea la exterior a acesteia prin creșterea tensiunii superficiale

stratul mijlociu apos produs de glanda lacrimală și de glanda pleoapei a-III-a , asigură nutriția corneei prin schimburile de oxigen, aportul de apă, glucoză și electroliți, vehicularea celulelor și substanțelor cu rol în răspunsul imun (Ig), îndepărtează metaboliții și corpii străini.

stratul profund, mucos produs de celulele Goblet (este alcătuit din mucoproteine), menține în contact intim FLP cu suprafața corneei.

b. Căile lacrimale (figura 6)

Figura 6 – Căile lacrimale

1-punctele lacrimale 2- canalicule lacrimale

3- sacul lacrimal 4- conduct lacrimo-nazal

Punctele lacrimale – se găsesc la 3-5 mm de comisura medială și la 1mm de marginea liberă a pleoapei. Carunculul lacrimal separă cele două puncte. Canaliculele lacrimale au traiectul în lungimea marginii pleoapei și se deschid individual în sacul lacrimal plasat în fosa lacrimală a osului lacrimal. Conductul lacrimo-nazal se întinde de la nivelul sacului lacrimal către cavitățile nazale și este alcătuit din trei porțiuni – o porțiune proximală intraosoasă situată în canalul osos lacrimo-nazal, o porțiune medie situată într-o ‘gutieră’ a osului maxilar și o porțiune distală învelită de un cartilaj care se termină în ostiumul lacrimo-nazal, poziția acestui orificiu diferă în funcție de rasă și individ..

6. CORNEEA

Anatomia și fiziologia corneei

Corneea este lentilă transparentă, convex concavă, complet lipsită de vascularizație, ce prezintă variații ale grosimii sale (0,56-1 mm) în funcție de specie. De exemplu la bovine, canide, felide, suine-corneea este mai groasă în centru decît la periferie, în timp ce la cabaline este invers.

alături de sclerotică formează tunica fibroasă a globului ocular cu rol de susținere și protecție. Intre cele două porțiuni se interpune o zonă de tranziție ce se numește limbul sclero-corneean.

Anatomie ( figura 7)

Figura 7-Structura histologică a corneei

epiteliul anterior, 2- membrana Bowman, 3- stroma, 4- membrana Descemet,

5- epiteliul posterior (colorație HE, Ob.10 – N Cornilă original 2001)

Din punct de vedere histologic, corneea este alcătuită din cinci straturi:

epiteliul anterior

membrana BOWMAN

stroma sau parenchimul

membrana DESCEMET

5. epiteliul posterior al corneei (se continuă cu epiteliul anterior al irisului )

1.epiteliul corneean anterior – este epiteliu pavimentos stratificat, necheratinizat,ce reprezintă 10% din grosimea corneei.

2.membrana BOWMAN – are o structură fibrilară, lipsită de celule. Aderă strîns de parenchimul corneean și se detașează ușor de epiteliu. Nu se regenerează și nu are calități elastice. Este traversată de filete nervoase care ajung la epiteliul anterior al corneei.

3.stroma, parenchimul sau țesutul propriu al corneei – reprezintă 80% din grosimea acesteia, este formată dintr-un sistem de fibre conjunctive dispuse în fascicule, reunite în lamele ce sunt paralele cu suprafața corneei.

Între lamele se găsesc două tipuri de celule principale:

– celule fixe – celule corneene propriu – zise, denumite keratocite, cu prelungiri stelate cu rol de refacere a pierderilor de substanță prin funcția lor de secreție proteică.

– celule mobile – provenite din celulele limfatice perilimbice.

4. membrama DESCEMET- este o membrană elastică, foarte rezistentă, se rulează prin secționare și se regenerează după distrucție. Aderă strîns la endoteliul corneean.

5. endoteliul corneean – denumit și epiteliul corneean posterior, este format dintr-un singur rînd de celule turtite. Stratul endotelial al corneei se continuă cu epiteliul ce acoperă fața anterioară a irisului.Celulele endoteliului nu se regenerează, numărul lor scade cu vîrsta și în urma traumatismelor chirurgicale.

Vascularizația corneei

Corneea normală este lipsită de vase sanguine, apariția acestora este totdeauna patologică și ele provin din rețeaua vasculară conjunctivală și/sau sclerală. Aportul metabolic și energetic la nivelul corneei se face prin schimburile cu lacrimile și umoarea apoasă, prin spațiile intercelulare

Inervația corneei

Inervația senzitivă este asigurată de trunchiuri nervoase provenite din nervii ciliari care își au originea în ramura nazală a nervului oftalmic. Densitatea terminațiilor nervoase în cornee este mai mare în centru și diminuă către limb. Receptorii senzitivi din cornee sunt sub forma terminațiilor libere, asigură sensibilitatea dureroasă și de contact. La nivelul corneei nu există sensibilitate termică.

Nutriția corneei

Corneea fiind total avasculară, nutriția sa este asigurată prin intermediul

umorii apoase și a lacrimilor, prin mecanisme active și pasive.

Fiziologia corneei

– funcția mecanică – împreună cu sclerotica formează tunica externă a globului ocular care este foarte rezistentă la presiunea intraoculară și la acțiunea agenților traumatici externi

– funcția optică – este cea mai importantă , esențială pentru transmiterea, difuziunea , reflexia și refracția luminii

– funcția imunologică – elementele responsabile de răspunsul imun sunt localizate la nivelul limbului scero-corneean

7. CRISTALINUL

Anatomia și fiziologia cristalinului

Cristalinul este o lentilă transparentă, biconvexă, lipsită de vascularizație și inervație.

Anatomie

prezintă două fețe – ANTERIOARĂ mai aplatizată

– POSTERIOARĂ mai bombată

centrul celor două fețe se numește POL anterior și posterior

circumferința cristalinului se numește ECUATOR , este nivelul la care se unesc cele două fețe și prezintă numeroase neregularități fine unde se atașează LIGAMENTUL SUSPENSOR AL CRISTALINULUI (ZONULA ZINN )

Raporturile cristalinului

– anterior

– fața anterioară corespunde cu irisul și orificiul pupilar. La nivelul marginii pupilare cristalinul este în contact cu irisul de care se îndepărtează spre periferie, datorită convexității sale.

– între fața posterioară a irisului, cristalin și la exterior corpul ciliar se găsește camera posterioară.

– între fața anterioară a irisului, cristalin și fața posterioară a corneei se află camera anterioară.

– posterior

– cristalinul vine în contact cu corpul vitros la nivelul unei depresiuni numită FOSA HIALOIDĂ. Fibrele de colagen de la nivelul corpului vitros (ligamentul Wieger) se inseră la nivelul capsulei posterioare a cristalinului. La om (adult și bătrîn) ligamentul Wieger devine mai fragil ceea ce explică posibilitatea de extracție intracapsulară a cristalinului, fără pierdere de vitros. La animale, această “ ancorare “ rămîne fermă și extracția intracapsulară a cristalinului se realizează întotdeauna cu pierdere de vitros.

-ecuatorul

– corespunde cu zonula ZINN (ligamentul suspensor al cristalinului )

Histologia cristalinului (figura 8)

Din punct de vedere histologic, cristalinul este alcătuit din:

1. capsulă (cristaloidă)

2. epiteliul anterior

3. fibrele cristaliniene

1. Capsula sau cristaloida

– este o membrană transparentă, elastică, puternic retractilă, cu structură lamelară. Cristaloida anterioară este mai groasă decît cea posterioară. Lamelele conțin fibrile de colagen solidarizate de un material ce provine din lamina densă a membranei bazale.

2. Epiteliul anterior al cristalinului

– este dispus sub cristaloida anterioară

– este de tip simplu cubic

– dispare la nivelul feței posterioare

– la nivelul ecuatorului celulele epiteliale devin ALUNGITE și se dispun în rînduri concentrice.

– regiunea ecuatorială reprezintă zona de formare a noilor fibre cristaliniene prin modificarea celulelor epiteliale.

3. Fibrele cristaliniene

– formează țesutul propriu al cristalinului

– sunt celule alungite care și-au pierdut prin adaptare funcțională caracterul celular

– au formă de prismă hexagonală, nu au nucleu și nici organite celulare

– fibrele mature ocupă centrul cristalinului și formează nucleul

fibrele tinere, situate periferic formează corticala, ambele tipuri de fibre sunt incluse într-o substanță amorfă cu rol de ciment intercelular

Figura 8 – Histologia cristalinului

1.cristaloida, 2- epiteliul anterior, 3- fibre cristaliniene

( colorație HE, Ob. 40 – N. Cornilă –original 2001)

8. UVEEA

Uveea sau tractusul uveal (figura 9) este tunica medie, vasculară a globului ocular cu rol în nutriția ochiului, formată din trei segmente distincte : iris, corp ciliar și coroidă.

Din punct de vedere patologic, deși afecțiunile irisului, corpului ciliar și coroidei sunt diferite sub aspect clinic ele au aceiași factori etiologici și, de cele mai multe ori, evoluează împreună. Pe de altă parte orice suferință a uveei, datorită rolului său nutritiv, are consecințe asupra întregului glob ocular.

Figura 9 – Tractusul uveal

iris, 2- corp ciliar, 3-coroida, 4- camera anterioara, 5- camera posterioară, 6- unghiul irido-corneean

( colorație HE, Ob. 10 – N. Cornilă-original 2001)

Anatomia și fiziologia uveei

1. IRISUL constituie porțiunea anterioară a tractusului uveal sub forma unui diafragm situat în plan frontal, străbătut de un orificiu central – pupila,împarte segmentul anterior al globului ocular în două camere: anterioară și posterioară. Cele două camere comunică între ele prin pupilă. Irisului i se descriu: o fața anterioară ce cuprinde două zone (internă – pupilară, externă – ciliară) separate de colereta iriană ; o fața posterioară de culoare brună , alcătuită din numeroase pliuri; rădăcina ce se inseră pe corpul ciliar (anterior rădăcina irisului participă la formarea unghiului irido- corneean); marginea pupilară- pupila cu forma diferită în funcție de specie .

Histologie – irisul, este alcătuit din 5 straturi:

epiteliul anterior– este o membrană permeabilă formată din fibroblaști și melanocite; este continuarea epiteliului posterior al corneei.

stratul avascular– alcătuit din fibre de colagen și celule pigmentare.

stratul vascular sau stroma – conține fibre de colagen și elastice , fibroblaste, mastocite, histiocite și melanocite. În acest strat se găsesc arterele iriene (din arterele ciliare lungi) ce formează două cercuri . Nu există vase limfatice, ci numai lacune ce conțin limfă; tot în acest strat se găsesc fibre musculare netede circulare care formează sfincterul irisului (inervat parasimpatic).

stratul muscular – mușchiul dilatator al pupilei format din celule mioepiteliale provenite din modificarea unor elemente celulare din retină; este inervat ortosimpatic. El este cel care conferă forma pupilei.

epiteliul posterior este bistratificat și continuă epiteliul corpului ciliar și epiteliul pigmentar al retinei.

Fiziologie

Irisul participă la constituirea barierei hemato-apoase; are rol optic de diafragm- datorită dublei inervații orto- și parasimpatice, reglînd cantitatea de lumină ce ajunge la retină.

Unghiul irido-corneean – este situat la periferia camerei anterioare, delimitat de fața posterioară a corneei și de fața anterioară a irisului (la acest nivel endoteliul corneean se continuă cu epiteliul anterior al irisului ). La acest nivel există o rețea de trabecule care delimitează între ele spațiile Fontana. Prin spațiile Fontana umoarea apoasă (secretată de corpul ciliar) este preluată din camera anterioară și drenată prin vene colectoare în plexul venos scleral.

Înspre camera anterioară trabeculele formează ligamentul pectinat care atașează irisul la circumferința internă a corneei.

2. CORPUL CILIAR

Este alcătuit din procesele ciliare (ce secretă umoarea apoasă) și mușchiul ciliar (cu rol în acomodarea cristalinului). Corpul ciliar este alcătuit din două porțiuni: una adiacentă irisului (pars ciliaris) și una adiacentă retinei (pars plana).

Pe secțiune longitudinală prin globul ocular, corpul ciliar are formă triunghiulară cu baza orientată către camera anterioară și iris, iar vîrful spre coroidă.

Procesele ciliare

Sunt structuri epiteliale secretorii care se întind de la nivelul orei serrata pînă în apropierea bazei irisului. Epiteliul este alcătuit din două straturi: extern, pigmentar și intern secretor. Procesele ciliare sunt formate din “ghemuri” vasculare venoase și capilare ce au rol în producerea umoarii apoase (care este produsul de filtrare al plasmei sanguine din capilare).

Mușchiul ciliar este alcătuit din fibre musculare netede (sunt inervate parasimpatic și senzitiv cu ramuri din trigemen ).

Vascularizatia

Arterele provin din marele cerc arterial al irisului ce irigă mușchiul ciliar și procesele ciliare. Venele mușchiului ciliar ajung în plexul venos intrascleral, apoi în venele musculare ale mușchilor drepți , iar venele proceselor ciliare în supracoroidă și venele vorticoase.

Fiziologie

Mușchiul ciliar participă la procesul de acomodare alături de cristalin și zonula Zinn. (cînd mușchiul ciliar se contractă zonula se relaxează). Procesele ciliare au rol important în producerea umorii apoase care aduce cristalinului și corneei elemente nutritive, eliminînd produșii de catabolism.

3.COROIDA

Este porțiunea din uvee situată între sclerotică și retina vizuală (figura 10); este un țesut conjunctivo-vascular foarte pigmentat alcătuit din 4 straturi:

epicoroida (supracoroida) ce se confundă cu lamina fusca a scleroticii

stratul vascular conține artere și vene

stratul corio-capilar – asigură nutriția coroidei

membrana bazală – delimitează coroida de retină

Vascularizația

Arterele coroidei își au originea în arterele ciliare posterioare, ramuri din artera oftalmică, formează o rețea coriocapilară din care se desprind venele.

Fiziologie

Participă la transportul substanțelor nutritive spre retină și eliminarea produșilor de metabolism; rol termic prin bogăția patului vascular și abundența debitului sanguin; rol optic de cameră obscură datorită conținutului mare de pigment.

Figura 10 – Sectiune prin a-retina, b- coroida, c- sclerotica

(colorație HE, Ob. 10 – N. Cornilă-original 2001)

9. CORPUL VITROS

Anatomia și fiziologia corpului vitros

Corpul vitros este un țesut conjunctiv, avascular, transparent, cu rigiditate și elasticitate variabilă ce ocupă spațiul dintre cristalin și retină.

Anatomie

Este un gel transparent, neomogen, bogat în acid hialuronic și cu un conținut de apă de aproximativ 99% ; vascozitatea sa este mai pronunțată la periferie față de centru și diminuează progresiv cu vîrsta.

Structural țesutul conjunctiv vitrean conține o rețea din fibre de colagen; substanță fundamentală (asemănătoare umorii apoase) bogată în molecule de acid hialuronic și celule conjunctive (fibrocite și hialocite).

Fiziologie

Fiziologia corpului vitros este dominată de activitatea metabolică a hialocitelor de la nivelul cortexului, respectiv sinteza de acid hialuronic și capacitatea lor de fagocitoză. Transparența vitrosului depinde de echilibrul între încrucișările fibrelor de colagen moleculele de acid hialuronic, intercalate regulat în ochiurile rețelei de colagen. Schimburile nutritive se fac direct prin vasele coroidiene și indirect prin intermediul umorii apoase. Bariera hemato-vitreeană este puțin permeabilă la medicamente și pentru a obține o concentrație eficientă a antibioticelor sau antiinflamatoriilor la nivelul corpului vitros se recomandă calea retrobulbară.

Rolurile corpului vitros

Corpul vitros amortizează mișcările și șocurile oculare datorită elasticității sale; susține corio-retina și sclera datorită masei sale, menținînd astfel forma globului ocular; participă la schimburile metabolice cu sîngele și structurile perivitreene furnizînd cristalinului și retinei metaboliți și epurează substanțele de degradare; are funcție reglatorie asupra presiunii intraoculare; are rol optic datorită transparenței sale.

10. RETINA

Retina este membrana nervoasă a ochiului. Reprezintă prelungirea anterioară a creierului. Denumirea ei provine prin comparație cu o rețea ce înconjoară corpul vitros.

Anatomie

– pe ochiul enucleat este o membrană subțire, fragilă și cenușie

– examinarea fundului de ochi (FO) se efectuează cu ajutorul oftalmoscopului și importante sunt următoarele structuri: papila nervului optic (discul optic) ; partea plană a retinei ce este alcătuită din tapetum lucidum (superior, intens colorat – galben portocaliu, verde, albastru strălucitor) și tapetum nigrum (inferior – brun- negru) ;ora serata – sau zona periferică a retinei ce îmbracă procesele ciliare ; vasele retiniene care au traiect și calibru diferit în funcție de specie.

Histologie (figura 11, 12)

– de la interior către exterior, retina este alcătuită din zece straturi : epiteliul pigmentar, stratul celulelor cu conuri și bastonașe, limitanta externă, stratul granulos extern, stratul plexiform extern, stratul granulos intern, stratul plexiform intern, stratul celulelor ganglionare, stratul fibrelor nervoase, limitanta internă.

Celulele cu bastonașe sunt responsabile de vederea scotoptică (pe timp de noapte) și celulele cu conuri, de vederea fotoptică (ziua).

Figura 11 – Structura histologică a retinei

( colorație HE, Ob. 20 – N. Cornilă-original 2001)

Figura 12 –Structura histologică a retinei – detaliu

( colorație HE, Ob. 40 – N. Cornilă-original 2001)