Ingrijirea Bolnavilor cu Gastrita Acuta

MOTTO:

“VIAȚA ESTE SCURTĂ. ARTA ESTE LUNGĂ, CLIPA FUGITIVĂ ȘI EXPIERENȚA INȘELĂTOARE.”

MOTIVAȚIA LUCRĂRII:

Bolile aparatului digestiv se numără azi printre bolile care afectează cel mai des populația.

Gastrita, boala ce afectează mucoasa stomacală, are drept factor cauzator nerespectarea unui regim de viață și muncă rațional. Fuga după realizările și împlinirile materiale pune pe plan secund respectarea unei conduite sanitare în ceea ce privește nutriția organismului.

Astfel tot mai mulți bolnavi se prezintă la unitățile sanitare acuzând simptomele caracteristice ale gastritei acute (ale uneia din formele pe care aceasta le îmbracă).

Îngrijirea bolnavilor suferinzi de gastrită acută reprezintă o problemă care se poate rezolva mai puțin prin tratament medicamentos și mai mult printr-un regim de viață igienico-dietetic, care este la îndemâna oricui.

PARTEA

TEORETICĂ

NOTIUNI DE ANATOMIE A STOMACULUI

Stomacul este un organ cavitar abdominal, este segmentul cel mai dilatat al abdomenului.

AȘEZAREA

Stomacul se găsește la etajul superior al cavității abdominale (etajul supramezocolic), în loja gastrică, care este delimitată de diafragm, ficat, mezocolonul transvers și peretele abdominal. În mod normal poziția lui este verticală.

Stomacul este fixat în loja gastrică prin următoarele mijloace de fixare: continuitatea esofagului și duodenului, pediculii vasculari, ligamentele peritoneale care leagă stomacul de organele vecine, presiunea abdominală.

DIMENSIUNI ȘI CAPACITĂȚI

Stomacul are forma literei “J” când este gol, iar când este plin moderat are forma unui cimpoi măsurând 25 cm lungime, 10 cm lățime, 8 cm grosime. Capacitatea mijlocie atinge 1300 ml.

În anumite împrejurări, mai ales în stările patologice, capacitatea se poate modifica. Un obstacol la nivelul cardiei (cancer, stenoză) va îngreuna pătrunderea alimentelor în stomac, ceea ce va duce la micșorarea organului. Un obstacol la nivelul regiunii pilorice va împiedica evacuarea chimului în duoden, și astfel va determina creșterea cavității gastrice.

CONFIGURAȚIA EXTERNĂ ȘI RAPORTURI

Stomacul prezintă trei porțiuni:

– fundul sau marea tuberculozitate este partea cea mai largă și privește spre diafragm. Reprezintă camera de aer a stomacului și nu conține alimente;

– corpul este partea mijlocie;

– porțiunea pilorică sau porțiunea orizontală este partea inferioară cea mai îngustă a stomacului și prezintă două segmente: antrul piloric și canalul piloric.

Stomacul are două fețe: (anterioară și posterioară), două margini (dreapta și stânga) și două orificii (superior și inferior).

Fața anterioară a stomacului vine în raport cu fața inferioară a lobului stâng a ficatului pe care lasă o amprentă numită impresia gastrică, cu peretele anterior al abdomenului și cu mușchiul diafragm.

Fața posterioară a stomacului vine în raport, prin bursa omentală cu peretele posterior al abdomenului, cu splina, cu glanda suprarenală stângă, cu rinichiul stâng și cu pancreasul.

Marginea dreaptă sau mica curbură este comcavă și este orientată spre dreapta. Ea prezintă o porțiune verticală, care se întinde de la cardie până la incizura angulară și o porțiune orizontală, prin ascendență, cuprinde incizura angulară și prima porțiune a duodenului (bulbul duodenal). Între mica curbură și ficat se află un pliu peritonial care leagă aceste organe, numit micul epiplon sau epiplonul gastro-hepatic.

Marginea stângă sau marea curbură este convexă și orientată spre stânga, având o lungime de circa 40 cm. De pe marea curbură a stomacului pornesc multe pliuri peritoneale și anume marele epiplon, care acoperă ca un sert organele din cavitatea abdominală, epiplonul gastrosplenic care leagă stomacul cu splina.

Orificiul superior al stomacului prin care comunică cu esofagul se numește cardia și este ușor dilatabil, având un mușchi sfincter slab dezvoltat, iar orificiul inferior dinspre intestinul subțire se numește pilor și este închis printr-un mușchi, sfincterul piloric.

STRUCTURA STOMACULUI

Peretele stomacului este constituit din patru tunici, care, considerate de la exterior la interior sunt: tunica seroasă, tunica musculară, tunica submucoasă și tunica mucoasă.

Tunica seroasă este formată din peritoneul visceral. Seroasa învelește stomacul aproape în întregime, lăsând descoperită la nivelul ligamentului gastro-frenic, numai o porțiune care vine în raport direct cu diafragmul.

Ea se continuă cu elementele de susținere și fixare a stomacului, alcătuind epiplonul gastrocolic, gastrohepatic și ligamentul gastrofrenic.

Tunica musculară este alcătuită din fibre musculare așezate în trei straturi: stratul extern format din fibre longitudinale, fiind continuarea fibrelor longitudinale ale esofagului; al doilea strat conține fibre așezate circular; iar cel de-al treilea strat, cel intern, este format din fibre dispuse oblic (parabolice).

Tunica submucoasă este formată din fibre conjunctive și fibre elastice.

Tunica mucoasă numită și mucoasa stomacală, se caracterizează prin aceea că este prevăzută cu numeroase celule longitudinale numite plici gastrice. Mucoasa are o grosime de 2 cm și este formată dintr-un epiteliu cilindric simplu, printre care se află glandele unicelulare, care secretă mucus și dintr-un corion, în grosimea căruia se găsesc numeroase glande gastrice în număr de aproximativ 40 de milioane, care alcătuiesc aparatul secretor al mucoasei. După poziția lor, după structura și funcțiile pe care le îndeplinesc, glandele gastrice sunt de trei feluri:

– glandele fundice, care sunt glandele principale ale stomacului(numite și glande proprii), se află situate în marginea fundică și a corpului stomacului. Ele sunt glande tubuloase ramificate sau simple, secretă acid clorhidric, pepsină, lubrifiant și mucină;

– glande cardiale situate în mucoasa regiunii orificiului cardia, sunt glande tubuloase, ramificate sau simple și secretă lipoza stomacală și lichid alcalin bogat în mucină;

– glande pilorice, situate în regiunea pilorică, sunt glande tubuloase ramificate sau simple, secretă labferment și mucină;

Stomacul este menținut în poziție prin continuitatea sa cu esofagul și intestinul subțire, prin peritoneu, prin legăturile pe care le are cu organele vecine și prin presarea abdominală.

VASCULARIZAȚIA

Stomacul este vascularizat de ramurile trunchiului celiac. Astfel artera stângă și artera gastrică dreaptă se anastomozează de-a lungul micii curburi a stomacului; artera gastroepiplonică dreaptă se anastomozează cu artera gastroepiplonică stângă de-a lungul marii curburi; arterele gastrice scurte, ramuri din artera ramuri din artera splenică, vascularizează fundul și fețele stomacului. Ramurile tuturor acestor artere se anastomozează și formează trei rețele: rețeaua săroasă, rețeaua musculară și rețeaua submucoasă.

Din capilarele acestor rețele se formează venele, care alcătuiesc un plex în submucoasă și un al doilea plex în subseroasă și apoi formează venele stomacului: vena coronară a stomacului, venele gastroepiplonice (dreapta și stânga), toate aceste vene se varsă în vena portă și ramurile ei.

Venele limfatice ale stomacului formează o rețea mucoasă, o rețea musculară și o rețea submucoasă. Acestea sunt repartizate în mica curbură.

INERVAȚIA

Stomacul are o inervație complexă. Ea este formată din fibre provenite din plexul selar care sunt fibre parasimpatice (din nervii vagi). Aceste fibre pătrund în peretele stomacului unde formează pliuri simpatico-parasimpatice:

– un plex slab dezvoltat, numit plexul subseros, la suprafața tunicii musculare;

– un plex dezvoltat, așezat în grosimea tunicii musculare, numit plexul Auerbach;

– un al treilea plex, mai puțin dezvoltat, se numește plexul Meissmer, așezat în submucoasă. Plexurile sunt formate din fibre nervoase și din celule nervoase care se distribuie la fibre musculare și la celule glandulare ale mucoasei.

NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE A STOMACULUI

Stomacul are două funcții principale: secretorie și motorie

Prin aceste funcții stomacul realizează digestia gastrică a alimentelor.

FUNCȚIA SECRETORIE A STOMACULUI

– constă în elaborarea sucului gastric de către landele mucoasei gastrice. Acesta este un lichid incolor, ușor opalescent și cu o greutate specifică de 1,006-1,009. Cantitatea de suc gastric secretată de stomac variază între 1-1,5 l în funcție de alimentație.

Componentele sucului gastric și rolul lor în digestie.

Sucul gastric este alcătuit din apă (99%) și dintr-o foarte mică proporție de (1%) de substanțe anorganice.

Substanțele anorganice sunt reprezentate de acidul clorhidric și de diferitele săruri de sodiu, potasiu, calciu, magneziu. Acidul clorhidric, substanța anorganică principală și caracteristică a sucului gastric, este secretat de celule marginale sau parietale ale glandelor fundice. Rolul fiziologic al acidului clorhidric:

activează enzimele pilorice din sucul gastric

contribuie le solubilizarea nucleoproteinelor și a

colagenului, la precipitarea cazeinogenului din lapte și la evacuarea conținutului gastric;

– împiedică multiplicarea microorganismelor ajunse în stomac odată cu alimentele, deci are rol antiseptic.

Substanțele organice sunt reprezentate de mucină și enzime.

Mucina este formată din glicoproteine și este secretată de celule epiteliale de la suprafața mucoasei. Mucoasa împreună cu apa, electroliții și celulele descuamate formează mucusul gastric cu rol de a apăra mucoasa gastrică împotriva agenților mecanici, termici și chimici. Enzimele sunt reprezentate de pepsină, lubrefiant și lipoza gastrică. Pepsina este enzima proteolitică care hidralizează proteinele alimentare și produce coagularea laptelui.

Lubrefiantul sau renina gastrică este enzima prezentă în sucul gastric al sugarului și este secretat sub formă de preferment și activat de acidul clorhidric. Are rol în precipitarea cazeinogenului solubil din lapte, pe care îl transformă în cazeină și precazeinat de calciu. Lipoza gastrică este enzima care acționează asupra lipidelor alimentare. Ea are o importanță mare la sugar și redusă la adult.

Reglarea secreției gastrice se realizează prin două mecanisme principale:

– un mecanism reflex, prin care se realizează reglarea

reflexă a secreției gastrice;

– un mecanism umoral, prin care se realizează reglarea umorală a secreției gastrice.

Reglarea reflexă constă în participarea diferiților centri nervoși în mecanismul de secreție al sucului gastric. Arcul reflex al reflexului gastrosecretor este foarte complex. Receptorii se găsesc în diferite segmente ale aparatului digestiv. Căile aferente sunt numeroase, după sediul receptorilor. Centrii nervoși ai arcului reflex sunt situați în diferite etaje ale sistemului nervos central dar cu predominanță în substanța reticulară din bulb. Căile aferente sunt reprezentate sistemului nervos vegetativ și în deosebi de parasimpatic (nervul vag).

Reglarea umorală constă în participarea la mecanismul de secreție al sucului gastric a hormonului numit gastrină, care ia naștere în mucoasa stomacului din regiunea pilorică după 20-40 minute de la ingestia alimentelor, trece apoi în sânge și ajungând la glandele gastrice le stimulează secreția. Procesul gastrosecretor se desfășoară în trei faze: cefalică, gastrică și intestinală.

Faza cefalică se realizează exclusiv printr-un mecanism reflex și anume reflexele necondiționate. Contactul alimentelor cu mucoasa bucală este urmat de o abundentă secreție de suc gastric bogat în acid clorhidric și pepsină. Reflexul gastrosecretor se poate obține și prin excitarea organelor de simț (văz, auz, miros). În acest caz, secreția gastrică este declanșată printr-un reflex condiționat. Faza cefalică are o durată relativ scurtă (sub 30 de minute) dar este importantă deoarece grăbește procesul de digestie și inițiază mecanismele fazelor următoare ale secreției gastrice. Faza gastrică are la bază mecanisme nervoase și umorale. Mecanismul nervos este declanșat de distensia stomarece apoi în sânge și ajungând la glandele gastrice le stimulează secreția. Procesul gastrosecretor se desfășoară în trei faze: cefalică, gastrică și intestinală.

Faza cefalică se realizează exclusiv printr-un mecanism reflex și anume reflexele necondiționate. Contactul alimentelor cu mucoasa bucală este urmat de o abundentă secreție de suc gastric bogat în acid clorhidric și pepsină. Reflexul gastrosecretor se poate obține și prin excitarea organelor de simț (văz, auz, miros). În acest caz, secreția gastrică este declanșată printr-un reflex condiționat. Faza cefalică are o durată relativ scurtă (sub 30 de minute) dar este importantă deoarece grăbește procesul de digestie și inițiază mecanismele fazelor următoare ale secreției gastrice. Faza gastrică are la bază mecanisme nervoase și umorale. Mecanismul nervos este declanșat de distensia stomacului pe care o produce prezența de alimente. Mecanismul principal al fazei gastrice este cel umoral. Contactul alimentelor cu mucoasa gastrică stimulează apariția hormonului numit gastrină, care este transformat în sânge la nivelul celulelor gastrosecretorii pe care le activează. Mecanismul umoral acționează atâta timp cât hrana rămâne în stomac, fiind astfel responsabil de secreția unei importante cantități de suc gastric.

Când ph-ul acestui suc ajunge în jurul cifrei doi, secreția de gastrină este oprit printr-un mecanism de retracție activă.

Faza intestinală a secreției gastrice se realizează tot prin ambele mecanisme, reflexe și umorale dar cu predominanta evidență a celor din urmă. În această fază secreția gastrică este declanșată de prezența chimului gastric în duoden.

FUNCȚIA MOTORIE A STOMACULUI

În această noțiune sunt incluse toate mișcările imprimate pereților stomacului de către musculatura acestora în contracție. Ele sunt de două feluri: peristaltice și tonice. Mișcările peristaltice au caracter ondulatoriu, ele pornesc de la cardia și se propagă până la pilor, unde se sting sau se continuă până la rect. Mișcările constau în inele succesive de contracții și de relaxări ale musculaturii circulante ale pereților.

Mișcările tonice sunt realizate de contracția întregii musculaturi a stomacului. Ele sunt mișcări de adaptare a capacității stomacului la conținutul său, asigurând contactul intim al mucoasei cu alimentele. Contracțiile tonice apar de-a lungul peretelui gastric, începând din apropierea cardiei și până la nivelul pilorului. Ele sunt de mai mică intensitate decât cele peristaltice. Rezultatul mișcărilor este reprezentat, pe de o parte, de amestecarea alimentelor cu sucul gastric, iar pe de alta, de evacuarea gastrică. În evacuarea gastrică un rol important îl are sfincterul piloric, care se deschide și se inchide în mod ritmic. Funcția ritmică a stomacului se află sub controlul nervilor simpatici și parasimpatici precum și sub control umoral.

TRANSFORMĂRILE SUBSTANȚELOR ALIMENTARE ÎN STOMAC

Prin mișcările peristaltice și tonice ale stomacului, alimentele sunt bine amestecate și îmbibate cu suc gastric și transformate într-o masă eterogenă care poartă numele de chim gastric. În chimul gastric se găsesc proteine, lipide, glucide, în cantități diferite, în raport cu compoziția alimentelor ingerate.

Proteinele supuse acțiunii pepsinei și transformate în polipeptide sunt cunoscute sub denumire de albumoase și

Peptone care sunt solubile. Lipidele nu suferă transformări chimice importante la nivelul stomacului deoarece lipaza gastrică nu poate acționa asupra lor la ph-ul acid existent în sucul gastric.

Glucidele rămân de asemenea netransformate din punct de vedere chimic deoarece în sucul gastric nu există enzime specifice. Desăvârșirea digestiei proteinelor, glucidelor și lipidelor se face în sucul gastric.

GASTRITELE ACUTE

DEFINIȚIA GASTRITELOR

Prin termenul de gastrită se înțelege alterațiile inflamatoare ale pereților stomacului în producerea cărora sunt incriminate atât agresiunile infecțioase și toxice, cât și tulburările funcționale, nervoase sau hormonale.

Gastritele acute sunt de trei tipuri:

gastritele de alură infecțioasă cu cele două subdiviziuni:

gastrita acută catarală;

gastrita flegmonoasă.

gastritele acute toxice numite și corozive, determinate de ingerarea accidentală sau voită a unor substanțe toxice.

gastritele acute hemoragice, care la rândul lor pot fi împărțite în două:

gastrite acute corozive;

gastrite acute ulceroase (ulcerele acute).

GASTRITA ACUTĂ INFECȚIOASĂ

Manifestările clinice variază în funcție de agresivitatea factorului patogen, de integritatea și lezarea anterioară a mucoasei gastrice și de reactivitatea organismului.

După 4 până la 8 ore după ingerarea factorilor patogeni, apar primele semne caracterizate prin: greață, regurgitări, senzații de presiune sau durere în epigastru, urmate la scurt timp de vărsături alimentare bogate, nedigerate, acide amestecate, cu mucus abundent. După golirea stomacului vărsăturile sunt bilioase. Simptomele sunt asociate cu dureri de cap, transpirații, valuri de căldură, eructații și miros supărător de ouă clocite.

La examenul clinic se constată tegumente palide, secundare tulburări vasemotorii, limba saburală, temperatura subfebrilă sau normală. Regiunea epigastrică este sensibilă la palpare. Tensiunea arterială este normală. În cazuri grave, în urma pierderilor de lichide se întâlnește hipertensiune, în urină se constată urebilina crescută, traducând leziuni hepatice asociate. În formele severe de gastrită și gastrite acute repetate secreția de acid clorhidric dispare pentru o anumită perioadă de timp.

ANATOMO-PATOLOGIE

În funcție de agresivitatea factorului nociv, procesul inflamator interesează mucoasa și stratul muscular. Mucoasa stomacală este congestionată, edematiată, acoperită cu mucus.

ETIO-PATOGENIE

Gastrita acută catarală (infecțioasă) este provocată de factori multipli: – factori clinici: alcool, medicamente.

– factori toxiinfecțioși: alimente alterate prin infecții microbiene, prin toxine sau purtătoare de germeni microbieni.

– factori fizici: alimente și băuturi fierbinți sau reci.

– factori mecanici: supraîncărcarea și destinderea succesivă a stomacului cu alimente ingerate în exces mai ales la indivizi suferinzi anterior de gastrite cronice.

– factori alergici: la anumite persoane, ingerarea de alimente la care organismul este sensibilizat (fragi, lapte, ouă).

Excitațiile puternice ale receptorilor chimici, fizici, termici, transmit impulsuri patologice la scoarță, determinând tulburări complexe în organism: cefalee, transpirații, palpitații, reacții reflexe produse de excitarea stațiilor vegetative complexe.

DIAGNOSTICUL

Diagnosticul pozitiv se stabilește din semnele caracteristice.

Se face diagnosticul diferențial cu sindroamele abdominale acute: -în colecistita acută: durerea are localizare de predilecție în hipocondrul drept, este pronunțată și iradiază în spate, conjunctivele sunt subicterice; în urină se găsesc pigmenți biliari. După dispariția crizei dureroase starea generală a bolnavilor este bună.

– în toxiinfecțiile alimentare: tabloul clinic este dominat de sindromul diareei cu fenomene de duodenită, febră ridicată, evoluție prelungită a bolii, iar examenul bacteriologic depistează germenul în cauză.

EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

În general gastrita acută are o evoluție favorabilă. În formele severe bolnavii pot rămâne cu sechele de gastrită cronică.

TRATAMENTUL

– constă în primul rând în măsuri igienico-dietetice. Inițial se recomandă repaus la pat și se interzice orice fel de alimentație; în primele două zile sunt permise numai apă fiartă și răcită, infuzii de mentă, mușețel, sunătoare etc. ulterior alimentația este reluată treptat, începând cu supe de zarzavat limpezi sau cu puțin orez, brânză de vaci, caș proaspăt, făinoase cu apă și lapte, mere coapte, supă de carne de vacă fiartă și tocată. După mese bolnavul va bea o infuzie de mentă și va păstra repausul la pat cu comprese călduțe pe abdomen. După aproximativ 7-8 zile se va trece treptat la o alimentație normală. Tratamentul medicamentos constă în primul rând în combaterea tulburărilor hidroelectrolitice, pe prinmul plan fiind rehidratarea mai ales în cazul bolnavilor cu vărsături și cu diaree intense. Se administrează soluție glucozată și cloruro-sodică izotonică, în cantități direct proporționale cu gradul de deshidratare (2-3 litri de METOCLOPRAMIDĂ – o fiolă sau mai mult).

Pentru combaterea vărsăturilor și durerilor epigastrice se recomandă:

10 mg. Intramuscular, cu posibilitatea de a repeta administrarea la nevoie.

TORECAN – o fiolă de 6,5 mg.

SCOBUTIL – o fiolă de 10 mg. în asociere cu PAPAVERINĂ – o fiolă de 40 mg. sau PLEGOMAZIN ½ fiolă.

În cazul unor agenți infecțioși (stafilococi, salmonele), se administrează antibioticele sau chimioterapicele corespunzătoare.

GASTRITA FLEGMONOASĂ

SIMPTOMATOLOGIE

Tabloul clinic este caracterizat printr-o stare septică cu sindrom abdominal acut. Debutul este brusc, cu frison, febra cu caracter remitent, putând ajunge până la 40 grade C, dureri atroce în epigastru, grețuri, vărsături, care împiedică orice ingerare de alimente. Starea generală este alterată, apar fenomene reci, vărsăturile sunt rare purulente. La examenul fizic se constată facies peritonial, apăsare abdominală cu sensibilitate exagerată la presiune în epigastru, leucocitoza (20000-30000), cu polinucleoza și granulații toxice. Radiologic se constată efect de umplere. Fenomenele clinice se agravează, imitând tabloul unei stări grave abdominale.

COMPLICAȚII

Cea mai gravă complicație este perforația în cavitatea abdominală liberă determinând peritonita purulentă generalizată. Perforația se poate produce într-un organ de vecinătate. Trombozele vasculare determină abcese metastazice în ficat, plămân sau alte organe.

ANATOMO-PATOLOGIE

Procesul inflamator purulent cuprinde toate straturile peretelui stomacal. Inflamația purulentă poate fi difuză sau localizată, limitându-se la un abces solitar. Procesul inflamator interesează sistemul limfatic și vascular. Vasele limfatice sunt îngroșate iar venele sunt trombozate, constituind un factor favorizant pentru metastazele septice la distanță. Conținutul stomacului poate avea aspectul unui exudat purulent.

ETIO-PATOGENIE

Inflamația este de origine infecțioasă bacteriană, de cele mai multe ori streptococică. Infecțiile cu stafilococi, coci, pneumococi, proteus, sunt mai rare. În formele primitive orice eroziune, plagă chirurgicală a mucoasei, leziune ulceroasă poate constitui o poartă de intrare pentru streptococ. Formele secundare se întâlnesc în endocardită, febra puerperelă, osteomielita, febra tifoidă, gastrita flegmonoasă fiind un simptom în tabloul grav de septicemie.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul se face foarte greu, de multe ori îl stabilește chirurgul în cursul laparatomiei.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu sindroame abdominale acute.

– în ulcerul gastric perforat: lipsește starea septică, abdomenul este retractat, iar la examenul radiologic se constată imaginea aerică subdiafragmatică.

– în pancreatita acută: abdomenul este balonat fără apărare prea mare, iar glicemia și amilazuria sunt crescute. Uneori apare glicezurie.

– în perforația colecistitei purulente se găsesc crize hepatice repetate în antecedente. Durerea are o localizare de predilecție în hipocondrul drept cu iradieri caracteristice în spate și umărul drept.

EVOLUȚIE ȘI PROGNISTIC

Sunt foarte grave. Moartea survine în ziua a 6-8-a, prin colaps, peritonită generalizată, perforație sau prin stare septică. Formele localizate se pot vindeca.

TRATAMENTUL

– constă în primul rând în administrarea de antibiotice în doze mari (printre care și penicilina cristalizată G); după o rapidă reanimare se recomandă intervenție chirurgicală care constă în drenaj sau gastrectomie parțială, în funcție de situația existentă. Mortalitatea operatorie este relativ mare (20%). În lipsa tratamentului chirurgical mortalitatea este de 100%.

GASTRITA ACUTĂ TOXICĂ (COROZIVĂ)

Este o formă a gastritei acute. Ea este determinată de substanțe concentrate cu acțiune necrozivă. Ingestia substanțelor caustice poate fi accidentală sau intențională la adult în scop de sinucidere. Substanțele ingerate pot fi acizi puternici, fie baze, fie alte substanțe; tinctura de iod, biclorura de mercur, acid oxalic, arsenic, azotat de argint.

SIMPTOMATOLOGIE

Ingerarea causticului produce leziuni profunde în cavitatea bucală, faringe, esofag și stomac. Bolnavii se plâng de durere în gură, retrosternal dar mai ales în regiunea epigastrică, au salivație abundentă și jenă pronunțată la deglutiție. Leziunile gastrice profunde provoacă vărsături cu conținut bogat în mucus, amestecat cu sânge. În formele severe starea generală se agravează, se produce colaps cardiovascular cu cianoză, transpirații și extremități reci. La examenul fizic se constată arsuri peribucale în gură și faringe sub formă de ulcerații acoperite cu false membrane difteroide. Tegumentele sunt palide. La presiune, sensibilitate exagerată în zona epigastrică, uneori apare musculară. Pulsul este mic, frecvent tensiunea coborâtă, urina conține albumină, urebilinogen. Cantitatea de urină este diminuată. Examenul radiologic este indicat în faza de ameliorare. În această fază se pot distinge leziuni erozive.

În unele cazuri se pot observa leziuni ulcerative localizate pe curbura mică. Relieful mucoasei este șters în cazul fazelor de evoluție spre scleroză. Peretele stomacului este rigid și are dinamica redusă. Leziunea scleroasă progresivă localizată în regiunea antrală produce stenoze pilorice.

COMPLICAȚII

-a) precoce colaps cardio-vascular, bronhopneumonie, edemul glotei și hemoragie gastrică. Perforația se întâlnește rar.

-b) tardive: gastrita cronică anacidă, ulcerații gastrice, stenoza pilorică, stomac mic scleros, stenoza esofagiană.

ANATOMO-PATOLOGIE

În gastrita corozivă leziunile pot fi difuze sau localizate. Ele sunt caracterizate prin alterații neregulate ale mucoasei care se extind în profunzimea peretelui stomacal, cuprinzând stratul submucos și muscular. În funcție de agentul patogen, leziunile se acoperă cu o crustă de culoare variată. Histologic se constată o infiltrație limfocitară a tuturor straturilor. Procesul inflamator evoluează spre un proces scleros favorizând stenoza.

ETIO-PATOGENIE

Gastrita corozivă se produce după ingerarea de soluții concentrate, acid de soluții alcaline, de metale grele și a sărurilor lor și, într-o măsură mai mică de alcool și cloroform.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul gastritei corozive se face ușor, din constatarea leziunilor bucale, peribucale, a durerilor mari în epigastru și din starea generală alterată.

PROGNOSTIC

Prognosticul este în funcție de concentrația și cantitatea substanței ingerate și de precocitatea instituirii tratamentului. Prognosticul este grav în cazuri complicate cu bronhopneumonii cu colaps cardio-vascular, cu edem al glotei și cu leziuni seroase asofagiene. Gastrita corozivă are un prognostic favorabil în intoxicațiile cu acizi slabi, cu lizol și cu carbonat de potasiu.

TRATAMENTUL

– trebuie instituit foarte repede.

În intoxicațiile cu acizi sau baze spălăturile gastrice sunt contraindicate. În intoxicațiile cu sărurile metalelor grele, cu alcool și cloroform, spălăturile trebuie făcute cu prudență. Evacuarea conținutului stomacal se face prin administrare de vomitive, injecții cu apomorfină 0,01 gr. Se împiedică acțiunea caustică prin ingerarea de lichide cu efect neutralizant. În intoxicații cu soluții acide se administrează ca antidot soluții alcaline de magneziu, bicarbonat de sodiu sau potasiu, lapte sau albuș de ou. În intoxicații cu nitrat de argint – clorura de sodiu; intoxicații cu săruri de zinc – carbonat de sodiu sau potasiu; în intoxicații cu săruri de cupru – ferocinat de potasiu, o linguriță în ½ pahar cu apă. Durerile se calmează prin injecții cu atropină și soluție anestezică 2% câte o linguriță la 2 ore.

Pe regiunea gastrică se aplică punga cu gheață. Se prescriu pansamente gastrice: carbonat de bismut, 3-5 lingurițe pe zi. În cazuri grave, injecții cu analeptice. Se evită complicațiile infecțioase prin injecții de penicilină. În primele zile se va administra soluție de glucoză intravenos. Se trece în mod progresiv la regim de lichide, lapte, supe, făinoase ca și în gastrita acută simplă.

EVOLUȚIA

– depinde de gradul leziunilor produse de toxic; examenul endoscopic, făcut cu multă prudență, permite o apreciere exactă a severității leziunilor; pe baza acestui examen se va indica laparatomia, urmată de rezecția zonei necrozate, ce prezintă mare potențial de perforație. În cazul ingestiei de alcali, certicoterapie, în doză de 60 mg. câte 20 mg. la 8 ore, pare să prevină evoluția stenozantă. După încheierea fazei acute, bolnavului i se recomandă un regim de cruțare, similar celui din ulcerul gastro-duodenal; evoluția poate fi favorabilă, dar poate apare o stenoză pilorică, pentru care se indică tratament chirurgical.

GASTRITA ACUTĂ HEMORAGICĂ

Gastrita acută hemoragică este una din cauzele frecvente ale hemoragiei digestive superioare, alături de ulcerul gastro-duodenal și de varicele esofagiene. Acest tip de gastrită este mai bine cunoscut în ultima vreme de când examenele endoscopice se practică pe o scară tot mai largă. De remarcat este faptul că gastrofibriloscopia trebuie practicată cât mai aproape de debutul sângerării, existența unui interval prea mare de timp putând determina o dispariție a leziunilor caracteristice. Din punct de vedere anatomo-patologic, deosebim două tipuri de gastrită hemoragică ce se individualizează și prin particularități etiologice și anume: – gastrita erozivă determinată cel mai des de medicamente (poate fi prezentă și sub denumirea de gastrită medicamentoasă).

– ulcerele acute de stres, ce apar în contextul unor stări grave (traumatisme, intervenții chirurgicale etc.)

La examenul endoscopic, în primul tip de gastrită hemoragică (erozivă) se constată multiple leziuni sângerânde, de mici dimensiuni, distribuite pe întreaga suprafață a mucoasei gastrice sau localizate într-o anumită regiune: fund, corp, antrus, alături de eroziuni, se mai remarcă peteșii, hiperexie difuză, friabilitatea mucoaselor. Examenul histologic arată caracterul superficial al eroziunilor, care sunt pierderi de substanțe ce nu depășesc tunica musculară.

În ulcerele acute de stres, endoscopia arată ulcerații mai intense, în număr redus, iar biopsia demonstrează o profunzime mai mare decât cea din gastrita erozivă, pierderea de substanță depășind tunica musculară și ajungând în submucoasă.

ETIOLOGIA este diferită în cele două tipuri de gastrita hemoragică. Gastrita erozivă este determinată în primul rând de medicamente antireumatice, pe primul loc situându-se aspirina.

Administrată pe cale bucală, aspirina poate determina gastrita erozivă în diferite circumstanțe; astfel unor bolnavi le poate fi nocivă chiar când se administrează în doză mică (un comprimat pe zi), altora numai când sunt folosite doze mari (12 comprimate pe zi); nocivitatea este mai mare când comprimatul este înghițit ca atare, aspirina solubilă sau tamponată este mai puțin agresivă. În mediul acid din stomac, aspirina neionizată și liposolubilă se absoarbe prin difuzie neionică; în condițiile ph-ului neutru intracelular al peretelui gastric, aspirina devine acid ionizat, care poate distruge celulele deschizând porți de intrare pentru digestie. Ingerată în soluție alcalină, aspirina lasă stratul de mucus și celulele mucoase ale epiteliului mucoasei gastrice, nealterate, deoarece nu poate fi absorbită de către mucoasa gastrică în forma ei ionizată. Gastrita erozivă poate fi determinată și de alte medicamente antiinflamatorii de tipul fenilbutazonei și indometacinei, care își manifestă efectul agresiv prin inhibarea sintezei postaglandinelor(care au rol în menținerea integrității mucoasei gastrice). Hormonii glicocerticoizi sunt de asemenea incriminați în producerea gastritelor erozive; ei pot produce hemoragii digestive superioare și prin redeșteptarea unor vechi ulcere gastroduodenale. Gastrita hemoragică mai poate fi determinată și de alte medicamente: antibiotice cu spectru larg; sulfamide, tuberculostatice, rezerpina, anticuagulante etc. În producerea gastritei hemoragice mai poate fi incriminată și ingestia de alcool. Ulcerele acute de stress apar la bolnavii cu arsuri, septicemie, traumatisme, intervenții chirurgicale, stare de șoc, insuficiență respiratorie, renală sau hepatică. Patogenia acestor ulcerații nu este clară, se pare că intervin tulburări circulatorii locale, ce fragilizează mucoasa gastrică, făcând-o vulnerabilă la acțiunea sucului gastric; asigurarea unei alimentații adecvate și administrarea de antiacide au făcut ca ulcerele de stress să fie mai puțin adecvate în ultima vreme.

SIMPTOMATOLOGIE

Simptomatologia gastritelor hemoragice este dominată de sângerare, tradusă prin hematomoză sau melenă; unii bolnavi prezintă concomitent dureri în epigastru și grețuri.

DIAGNOSTICUL

– se face cu ajutorul gastrofibriloscopiei, practicată chiar în ziua episodului hemoragic. Examenul radiologic gastrointestinal cu bariu nu are utilitate, întrucât eroziunile superficiale nu pot fi puse în evidență cu ajutorul acestui examen, un examen foarte atent cu dublu contrast, le poate totuși determina.

TRATAMENTUL

Tratamentul gastritei hemoragice se face prin:

– transfuzie de sânge, care trebuie să se facă cu promptitudine pentru înlocuirea volumului de sânge pierdut.

– spălături gastrice care favorizează oprirea sângerării, cu soluții cloruro-sodice izotonice, la o temperatură cât mai scăzută.

Intervenția chirurgicală este necesară numai când sângerarea nu poate fi oprită, ceea ce nu se întâmplă în cazul unor ulcerații relativ profunde. Se practică de obicei o antrectomie și o vagetomie, și nu rareori o gastrectomie totală.

PARTEA

PRACTICĂ

“A fi nursă înseamnă––––

Să nu fii niciodată plictisită;

Să nu fii adeseori frustată;

Să nu fii înconjurată de probleme;

Să ai atât de multe de făcut și atât de puțin timp;

Să porți o responsabilitate foarte mare și să ai foarte puțină responsabilitate;

Să intri în viețile oamenilor și să marchezi o diferență.

Unii te vor binecuvânta, alții te vor blestema;

Vei vedea oameni în starea lor cea mai proastă și în starea lor cea mai bună;

Nu vei înceta niciodată să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura și de curajul lor;

Vei vedea viața începând–-și sfârșindu-se;

Vei experimenta victorii triumfătoare și eșecuri devastatoare;

Vei plânge mult;

Vei râde mult;

Vei ști ce înseamnă să fii om și să fii uman;”

PRO-NURSE WASHINGTON DC.ASA.

CAZUL NR. 1

CULEGEREA DATELOR

NUME––-D.

PRENUME–-N.

VÂRSTA––-22ani.

SEX––––-F.

ÎNĂLȚIME–-1,68m.

GREUTATE––56kg.

ADRESA––str.23 August nr 42 Tecuci, jud Galați

RASA––––albă

NAȚIONALITATEA–-română

RELIGIA––-creștină-ortodoxă

PROFESIA––croitoreasă

ISTORICUL ÎNGRIJIRII: bolnava D.N. a avut bolile contagioase ale copilăriei și a mai fost internată în 1994 pentru apendicectomie. De aproximativ 2 luni acuză dureri epigastrice preponderent nocturne, grețuri, vărsături, scădere în greutate, inapetență. Se internează în spitalul “A. Cincu”, pentru investigații și tratament.

DIAGNOSTIC MEDICAL : Gastrită acută.

ALIMENTAȚIA : bolnava D.N. preferă alimentele condimentate și prăjelile. Preferă băuturile acidulate și cele care conțin cofeină.

ELIMINĂRI : constipație, micțiuni fiziologice, transpirații nesemnificative.

ALERGII : bolnava nu este alergică la medicamente și alimente.

VIZITE : primește vizitatori fără restricție.

SOMNUL : doarme aproximativ 5 ore pe zi.

PROTEZE : nu prezintă.

ISTORICUL SOCIO-CULTURAL : bolnava D.N. nu este căsătorită, lucrează croitorie și timpul și-l petrece citind, vizionând filme și emisiuni Tv, ascultând muzică și mergând cu prietenul în oraș. Locuiește în mediul urban la casă din cărămidă.

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ ȘI DE MUNCĂ : bolnava D.N. nu respecta orarul de masă, iar alimentația este deficitară în ceea ce privește calitatea și cantitatea. Nu folosește băuturi alcoolice și nu fumează. În schimb îi plac băuturile acidulate și cafeaua. Se adaptează ușor la situațiile dificile; este preocupată de boala sa și cere informații cadrelor medicale despre boală și tratament.

BOALA AFECTEAZĂ ACTIVITATEA :

-cardiacă …

-respiratorie …

-renală …

-urinară …

-nutritivă …

-senzorială …

-alte boli …

OBSERVAȚII : -starea generală a bolnavei este mediocră;

– tegumente uscate și palide;

– comportamentul este normal;

Pacienta trebuie instruită în legătură cu următoarele

examinări : – analize .x.

– frotiu …

– regim .x.

– intervenție chirurgicală …

TRATAMENT :

CLASA NUME DOZA/ZI ADM

Antispastic Papaverină 3×1 tb. oral

Antispastic Scobutil 3×1 tb. oral

Antiacid gastric Dicarbocalm 3×1 tb. oral

Pansament gastric Golagel 2 lingurițe pe zi oral

Hipnotic Fenobarbital 1 tb. seara oral

Laxativ Glicerină 1 supozitor rectal

Substanță de contrast Sulfat de bariu 1 pachet oral

Antivomitiv Emetiral 1 supozitor rectal

EXAMEN CLINIC GENERAL :

-tegumente și mucoase palide;

-țesut musculo-adipos slab reprezentat;

-sistem ganglionar-limfatic nepalpabil;

-sistem osteo-articular integru, articulații libere, nedureroase;

-aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular normal, sonoritate pulmonară normală;

-aparat digestiv: abdomen suplu, dureros la palpare în epigastru și hipocondrul drept, constipație;

-ficat și splină în limitele normale;

-aparat uro-genital: loji renale libere, nedureroase, micțiuni spontane fiziologice;

-sistem neuro-psihic: ROT normale, orientată temporospațial.

EXAMEN DE LABORATOR:

VALORI REALE VALORI NORMALE

-examen sânge:

hemoglobina 13,30 g% hemogl. 11,5-15 g%

hematocrit 40% hemat. 36-42%

leucocite 7400/mm3 leuc. 6000-8000/mm3

neutrofile 54% neutrofile 60-70%

limfocite 44% limfocite 25-30%

monocite 2% monocite 4-8%

VSH 6 mm/lh VSH 6-13 mm/lh

12 mm/2h 10-20 mm/2h

calcemie 10 mg% calcemie 9-11 mg%

tymol 2 uml tymol 2-4 uml

Examen urină:

Densitate 1022 Densitate 1015-1025

PH acid PH acid (5-7)

Urobilinogen normal Urobilinogen 0-4%

EVALUAREA DUPĂ MODELUL VIRGINEI

HENDERSON PE CELE 14 NEVOI

A RESPIRA – independent.

Amplitudine normală, R=18 min.

A MÂNCA, A BEA ¾ dependent:

Manifestările de dependență: – inapetență, grețuri, vărsături alimentare în cantitate de 100-150 ml; pirozis, scădere în greutate.

Surse de dificultate: modificarea integrității tubului digestiv, nerespectarea programului de masă, disconfort gastric.

Diagnostic nursing: – alimentație insuficientă în calitate și cantitate datorită disconfortului gastric la ingestie de alimente.

A ELIMINA- ½ dependent:

Manifestări de dependență: – vărsături, constipație.

Surse de dificultate: – modificarea integrității tubului digestiv.

Diagnostic nursing: – potențial de deshidratare datorită vărsăturilor.

A SE MIȘCA ȘI A MENȚINE O BUNĂ POSTURĂ – independent. Bolnava are o mobilitate bună, se deplasează pentru a-și satisface toate nevoile.

A DORMI, A SE ODIHNI: 1/3 dependent:

Manifestările de dependență: – somn întrerupt, somn insuficient.

Surse de dificultate: – dureri epigastrice nocturne.

Diagnostic nursing: – insomnie datorită durerii epigastrice.

A SE ÎMBRĂCA ȘI A SE DEZBRĂCA: – independent.

Bolnava se îmbracă și se de dezbracă singură, este îmbrăcată corespunzător mediului spitalicesc.

A MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITA

NORMALĂ – independent.

T=36,7 dimineața, 36,9 seara.

A FI CURAT, INGRIJIT ȘI A-ȘI PROTEJA

TEGUMENTELE-independent.

Bolnava se îngrijește singură, are tegumente curate, îngrijite.

A EVITA PERICOLELE: ½ dependent:

Manifestări de dependență: – durere epigastrică, pirezis.

Surse de dificultate: – modificarea integrității tubului digestiv.

Diagnostic nursing: – durere datorată procesului patologic digestiv.

A COMUNICA CU SEMENII- independent.

Bolnava comunică adecvat cu echipe de îngrijire, cu familia și cu ceilalți pacienți.

A ACȚIONA DUPĂ CREDINȚELE ȘI VALORILE SALE-

independent.

Bolnava este creștină nepracticată.

A SE OCUPA CU CEVA CU SCOPUL DE A SE REALIZA-

dependent:

Manifestări de dependență: – anxietate, stres, plâns frecvent.

Sursa de dificultate: – evenimente amenințătoare (spitalizare, tratament), boala.

Diagnostic nursing: – stare depresivă datorită bolii.

A SE RECREA-independent.

Bolnava citește, croșetează, ascultă emisiuni radio.

A ÎNVĂȚA:- ½ dependent:

Manifestări de dependență: – cerere de informație.

Surse de dificultate: – lipsa surselor de informație.

Diagnostic nursing: – insuficienta cunoaștere datorită lipsei surselor de informație.

EPICRIZA:

Bolnava internată la data de 12 aprilie 2001 se externează la data de 18 aprilie 2001, după o spitalizare de 7 zile în stare ameliorată, cu următoarele recomandări:

continuarea tratamentului conform rețetei prescrise de

medicul curant;

menținerea regimului igienico-dietetic (alimente și

băuturi care să nu fie iritante pentru mucoasa gastrică: fără condimente, tocături, prăjeli, fără băuturi acidulate, cafea) și respectarea unui orar de masă rațional;

control periodic la 30 de zile;

bolnava primește concediu medical încă 7 zile după

externare, eliberat de medic.

CAZUL NR. 2

CULEGEREA DATELOR

NUME: M.

PRENUME: M.

VÂRSTA: 74 ani.

SEX: F.

ÎNĂLȚIMEA: 1,65 m.

GREUTATEA: 74 kg.

RASA: albă.

NAȚIONALITATE: română.

RELIGIA: creștină-ortodoxă.

PROFESIA: casnică.

ADRESA: str. Plugului nr 42 Tecuci jud Galați

ISTORICUL ÎNGRIJIRII: bolnava M.M. a avut bolile copilăriei, hepatită epidemică la vârsta de 40 de ani, a mai fost internată în luna septembrie 1995 pentru manifestări digestive (grețuri, vărsături, inapetență, durere în epigastru). Bolnava se internează în secția medicală a spitalului “A. Cincu”, pentru investigații și tratament, prezentând următoarele semne de boală: hemoragie digestivă exteriorizantă prin semne melenice chiar în ziua internării, cu o zi înainte grețuri, vărsături, cefalee, vertije, rare urme de hematomoză în lichidul de vărsătură.

DIAGNOSTIC MEDICAL: – gastrită hemoragică acută (erozivă).

ALIMENTAȚIA: – bolnava M.M. preferă alimentele condimentate, prăjelile, tocăturile, varza.

ELIMINĂRI: – scaune melenice, transpirații nesemnificative, micțiuni fiziologice.

ALERGII: – bolnava nu este alergică la alimente, dar prezintă fenomene alergice la aspirină, după administrarea unei doze de 1 tabletă.

VIZITE: – numai familia.

SOMNUL: – doarme aproximativ 6-7 ore pe noapte.

PROTEZE: – nu prezintă.

ISTORIC SOCIO-CULTURAL: – bolnava M.M. este căsătorită, are un copil, locuiește în mediul urban la casa din

cărămidă, condiții normale; se ocupă cu gospodăritul în jurul casei.

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ: – bolnava respectă orarul de masă, dar este deficitară în ceea ce privește cantitatea și calitatea alimentației; nu folosește băuturi alcoolice și nu fumează, consumă cafea dimineața pe nemâncate. Se adaptează ușor la situațiile dificile, este preocupată de boală și cere informații cadrelor sanitare; este cooperantă.

Boala afectează activitatea:

– respiratorie …

– renală …

– urinară .x.

– nutritivă .x.

– secretorie …

– alte boli …

Observații: starea generală a pacientei este alterată;

tegumente uscate și palide;

comportamentul este normal.

Pacienta trebuie instruită în legătură cu: – analize .x.

– frotiu …

– regim .x.

– intervenție chirurg …

TRATAMENT:

CLASA NUME DOZA/ZI ADM

Antihemoragie Etamsiolat 2 f. I.V.

Antihemoragie Fitomenadiona 1 f I.V.

Hemostatic Adrenestazin 2 f I.V.

Monozaharidă fiziologică Glucoză 3 f I.V.

Antibiotic Ampicilină 4 g. I.M.

(1 g la 6 ore)

chimioterapie Metronidazol 3 sup. rectal

pansament gastric Dicarbocalm 3 tb. oral

antispastic Papaverină 2 f I.M.

antiaritmic Xilină 2 f oral

monozaharină foziologică Glucoză 750 ml I.V.

antihemoragic Vitamina kl 2 f I.V.

antiacid Ulcerotrat 3 cp. oral

analgezic Algocalmin 2 f I.M.

recalcifiant Calciu gluconic 1 f I.V.

sedativ Nitrazepan 1 tb. oral

antiangină Nifedipin 1 cp oral

antiaritmic Aspacardin 2 tb. oral

diuretic Nefrix 1 tb la 2-3 zile oral

hipotensiv Hipazin 2 tb. oral

antivomitiv Metoclopramid 2 tb. oral

EXAMEN CLINIC GENERAL

– Tegumente și mucoase palide;

– sistem musculo-adipos bine reprezentat;

– sistem ganglionar-limfatic nepalpabil;

– sistem osteo-articular integru, articulații libere, nedureroase;

– aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate toracică normală, murmur vezicular normal;

– aparat cardio-vascular: cord în limite normale, tahicardie intensă, T.A.=160/70 mmHg.

– aparat digestiv: abdomen suplu difuz dureros la palpare, dureri mai accentuate în epigastru; ficat, splină în limite normale; scaun-melenă.

– aparat uro-genital: trompe uterine libere și nedureroase, urina normal colorată.

– sistem nervos: astenie, amețeli, cefalee, R.O.T. prezente.

– examen chirurgical: stare generală mediocră; puls – 86/minut.

EXAMEN DE LABORATOR

Valori reale Valori normale

Examen sânge

Hemoglobina 8g% 11,5-15 g%

Hematocrit 23% 36-42%

Neutrofile 36% 60-70%

Eozinofile 2% 1-4%

Basofile 0% 0-1%

Limfocite 12% 20-40%

Monocite 0% 4-8%

Uree sanguină 1 g% 0,20-0,50 g%

Glicemie 1,59 mg% 0,65-1,10 mg%

Anizocitoză

Anizocromie

Examen urină

Reacție (ph) acidă 5,6-6,4

Densitate 1003 1015-1025

Albumină urme fine

Glucoză absentă

Urobilină normală 0,4 mg%

Pigmenți biliari absenți

Epitelii și leucocite rare leucocite sub 5000/min

EVALUAREA DUPĂ MODELUL

VIRGINEI HENDERSON PE CELE 14 NEVOI

A RESPIRA – independent.

Bolnava respiră normal cu amplitudine normală și o respirație de 18 respirații/minut.

A MÂNCA, A BEA:- ¾ dependent:

Manifestările de dependență: – inapetență, grețuri, vărsături.

Surse de dificultate: modificarea integrității tubului digestiv prin lezarea mucoasei digestive; nerespectarea regimului alimentar;

Diagnostic nursing: – alimentație insuficientă în calitate și cantitate datorită senzației de vomă și jenei epigastrice la ingestia de alimente.

A ELIMINA- ½ dependent:

Manifestări de dependență: – vărsături, zelenă.

Surse de dificultate: – modificarea integrității tubului digestiv, hemoragie la nivelul mucoasei digestive.

Diagnostic nursing: – potențial de deshidratare datorită vărsăturilor și hemoragiei.

A SE MIȘCA, A MENȚINE O POSTURĂ CORECTĂ – 1/6

dependent;

Manifestări de dependență: -stare generală alterată, slăbiciune, vertije;

Surse de dificultate: imobilizare la pat;

Diagnostic nursing: imposibilitatea de a se mișca datorită imobilizării la pat.

A DORMI, A SE ODIHNI: -independent:

Bolnava se odihnește și doarme aproximativ 6-7 ore pe noapte.

A SE ÎMBRĂCA ȘI A SE DEZBRĂCA: -1/6 dependent.

Manifestări de dependență: – imposibilitatea de a-și satisface nevoia;

Surse de dificultate: -poziție inadecvată mobilizării în scopul deservirii în această nevoie datorită imobilizării la pat.

Diagnostic nursing: -nesatisfacerea nevoii datorită imobilizării la pat;

A-ȘI MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE

NORMALE – independent.

Temperatura corpului pacientei este menținută în limitele normale, aceasta măsurând dimineața 36,7 grade C și seara –36,6 grade C.

A FI CURAT ȘI ÎNGRIJIT –1/6 dependent;

Manifestări de dependență: -uscăciunea pielii, imposibilitatea de a-și îngriji tegumentele;

Surse de dificultate: deshidratare hidroelectrolitică, imobilizare la pat.

Diagnostic nursing: alterarea tegumentelor și mucoaselor datorită dezechilibrului hidroelectrolitic.

A COMUNICA CU SEMENII: – bolnava comunică cu

personalul medical, este cooperantă, comunică cu pacienții din salon, deci această nevoie este independentă.

A EVITA PERICOLELE: ½ dependent:

Manifestări de dependență: – hemoragie digestivă superioară;

Surse de dificultate: – leziuni la nivelul tubului digestiv (mucoasa gastrică).

Diagnostic nursing: – hemoragie digestivă superioară datorită lezării mucoasei gastrice.

A ACȚIONA DUPĂ CREDINȚELE ȘI VALORILE

SALE: – independent; Pacienta este creștin ortodoxă nepracticantă.

A FI UTIL, A SE REALIZA: – 1/3 dependent;

Manifestări de dependență: – Sentiment de inutilitate, anxietate, stres.

Surse de dificultate: – evenimente amenințătoare (spitalizare, tratament), boala;

Diagnostic nursing: – stare depresivă datorită spitalizării.

A SE RECREA-independent.

Pacienta croșetează, discută cu celelalte paciente din salon.

A ÎNVĂȚA:- 1/3 dependent:

Manifestări de dependență: – cerere de informație.

Surse de dificultate: – lipsa surselor de informație.

Diagnostic nursing: – deficit de cunoaștere legat de factorii etiologici, datorită lipsei surselor de informație.

EPICRIZA

Bolnava se menține în spital pe o perioadă de 7 zile cu scopul de a continua tratamentul în vederea corecturii anemiei posthemoragice, a revenirii apetitului în funcție de refacerea mucoasei digestive și a echilibrului procesului de ingestie, digestie și eliminare.

Bolnava se externează ameliorat cu următoarele recomandări:

continuarea tratamentului conform rețetei prescrise de medicul curant;

repaus absolut;

regim igieno-dietetic (alimente și băuturi care să nu fie

iritante pentru mucoasa gastrică: fără condimente, tocături, prăjeli, cafea; medicamente iritante pentru mucoasa gastrică: aspirina și alte antireumatice);

control periodic la 45 de zile cu control redioscopic.

CAZUL NR. 3

CULEGEREA DATELOR

NUME: S.

PRENUME: G.

VÂRSTA: 42 ani.

SEX: B.

ÎNĂLȚIMEA: 1,75 m.

GREUTATEA: 60 kg.

RASA: albă.

NAȚIONALITATE: română.

RELIGIA: creștin-ortodox.

PROFESIA: mecanic.

ADRESA: com. Barcea, jud. Galați

ISTORICUL ÎNGRIJIRII: – pacientul S.G. afirmă că nu a mai fost internat. De aproximativ șapte săptămâni acuză dureri în epigastru, grețuri, vărsături, scădere în greutate, astenie, inapetență. Se internează pentru investigații și tratament. Data internării: 3 mai 2001.

DIAGNOSTIC MEDICAL: – Gastrită acută.

ALIMENTAȚIA: – bolnavul S.G. preferă prăjelile, iar băuturile preferate sunt cele alcoolice.

ELIMINĂRI: – micțiuni fiziologice, tranzit intestinal greoi, vărsături, nu prezintă transpirații semnificative.

ALERGII: – nu prezintă.

VIZITE: – primește vizite fără restricții.

SOMNUL: – doarme 6 ore pe zi.

PROTEZE: – nu prezintă.

ISTORIC SOCIO-CULTURAL: – bolnavul S.G. este căsătorit și are 3 copii. Lucrează ca mecanic auto, locuiește în mediul rural la casă construită din cărămidă. Își petrece timpul liber vizionând emisiuni tv.

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ: bolnavul S.G. nu respectă orarul de masă, iar alimentația este deficitară în ce privește calitatea și cantitatea. Consumă băuturi alcoolice și fumează aproximativ 20 de țigări pe zi. Este comunicativ cu personalul medical și este preocupat de boală și tratament.

Boala afectează activitatea:

– cardiacă …

– respiratorie …

– urinară …

– locomotorie …

– nutritivă .x.

– senzorială …

– alte boli …

OSERVAȚII: starea generală a bolnavului este mediocră, tegumente palide și uscate, comportamentul este normal;

Pacientul trebuie instruit în legătură cu următoarele examinări:

– analize .x.

– frotiu …

– regim .x.

– intervenție chirurg …

TRATAMENT:

CLASA NUME DOZA/ZI ADM

Sedativ

Antivomitiv Lauronil 1 tb seara oral

Antispastic

Antiacid gastric Dicarbocalm 3 tb seara oral

Factor vitaminic Vit. C200 6 tb/zi oral

Antivomitiv Emetiral 1 supozitor rectal

Antivomitiv Metoclopramid 3 tb/zi oral

Tranchilizant Diazepam 1 f seara i.m.

EXAMEN CLINIC GENERAL

– tegumente și mucoase palide

– sistem musculo-adipos slab

– sistem ganglionar limfatic nepalpabil

– sistem osteo-articular integru, articulații libere nedureroase

– aparat respirator: torace normal conformat, rare raluri bronșice, 16 respirații/minut

– aparat cardio-vascular: cord în limite normale, zgomote cardiace ritmice, TA=13/8 mmg, AV=70 b/min.

– aparat digestiv: abdomen suplu, dureros la palpare în epigastru, ficat și splină în limite normale, tranzit intestinal greoi.

– aparat uro-genital: loji renale libere, micțiuni fiziologice

– sistem neuro-psihice: ROT normale, orientat temporospațial.

EXAMEN DE SPECIALITATE: Rx-stomac hipoton cu lichid de hipersecreție, spasm piloric.

EXAMEN DE LABORATOR:

Valori reale Valori normale

Ex. Sânge

Glicemie 0,83 mg% 0,80-1,20mg%

Tymol 4,9 UML 2-4 UML

VSH 13 mm/h 18 mm/h

42 mm/2h 10-20 mm/2h

hemoglobina 14,10g% 15g%

hematocrit 47% 46%

leucocite 6000mm 6000-8000mm

neutrofile 62% 60-70%

bezinofile 4% 1-4%

limfocite 34% 25-30%

Ex. Urină

– densitate 1014 1015-1025

– ph acid acid

– albumina absentă absentă

– glucoza absentă absentă

– epitelii și leucocite rare

EVALUAREA PE NEVOI DUPĂ MODELUL

VIRGINEI HENDERSON

A RESPIRA – independent; amplitudine normală

R=16 respirații/minut.

A-ȘI MENȚINE O BUNĂ POSTURĂ – independent.

Pacientul se deplasează singur pentru satisfacerea nevoilor, neavând nevoie de susținere.

A COMUNICA – independent.

Pacientul cooperează cu personalul medical și cu ceilalți pacienți din salon.

A COMUNICA – ¾ dependent.

Manifestări de dependență: – efort pentru a voma, inapotență.

Surse de dificultate: – durere epigastrică postprandială, ingestie de băuturi alcoolice, proces inflamator al mucoasei digestive, modificarea integrității tubului digestiv.

Diagnostic nursing: – greața și voma după mese datorită modificării integrității tubului digestiv.

E ELIMINA: – ½ dependent.

Manifestări de dependență: – greață, vărsături, uscăciunea pielii.

Surse de dificultate: – hidratare insuficientă, vărsături.

Diagnostic nursing: – potențial de deshidratare datorită vărsăturilor.

A DORMI, A SE ODIHNI: – 1/3 dependent.

Manifestări de dependență: – ore de somn insuficiente.

Surse de dificultate: – boala, tabagism, durere epigastrică.

Diagnostic nursing: – insomnie datorită durerilor epigastrice.

A SE ÎMBRĂCA, A SE DEZBRĂCA: – independent.

Bolnavul nu necesită ajutor pentru satisfacerea acestei nevoi, este îmbrăcat conform mediului spitalicesc.

8. A MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE: – independent. T=36,6 dimineața, 36,7 seara.

9. A FI CURAT, A-ȘI PROTEJA TEGUMENTELE: – 1/3 dependent.

Manifestări de dependență: – uscăciunea pielii, neglijează igiena corporală.

Surse de dificultate: dezechilibru hidroelectrolitic, slăbiciune.

Diagnostic nursing: – alterarea tegumentelor ș mucoaselor datorită dezechilibrului hidroelecrolitic.

10. A EVITA PERICOLELE: – ½ dependent.

Manifestări de dependență: – durere epigastrică, risc hemoragic.

Surse de dificultate: – modificarea integrității căilor digestive.

Diagnostic nursing: – durere epigastrică datorită modificării integrității căilor digestive.

11. A ACȚIONA DUPĂ CREDINȚELE ȘI VALORILE SALE: – independent.

Bolnavul este creștin ortodox nepracticant.

12. A FI UTIL, A SE REALIZA: – 1/3 dependent.

Manifestări de dependență: – sentiment de inutilitate.

Surse de dificultate: – spitalizare, boală.

Diagnostic nursing: – dificultate de a se realiza datorită spitalizării.

13. A SE RECREA: – independent.

Bolnavul citește, ascultă emisiuni radio, vizionează emisiuni tv.

14. A ÎNVĂȚA: – 1/3 dependent.

Manifestări de dependență: – cerere de informație.

Surse de dificultate: – lipsa surselor de informație.

Diagnostic nursing: – insuficienta cunoaștere datorită lipsei surselor de informație.

EPICRIZA

Bolnavul internat la data de 3 mai 2001 se externează în data de 10 mai 2001, după o spitalizare de 7 zile în stare ameliorată cu următoarele recomandări:

tratament conform rețetei prescrise de medicul curant;

regim igieno-dietetic (alimente și băuturi care să nu

fie iritante pentru mucoasa gastrică: fără condimente, tocături, prăjeli, fără alcool, fără tutun, cafea) și respectarea unui orar de masă rațional.

control periodic după recomandarea medicului (la 30

zile).

LISTA INTERVENȚIILOR NURSING

(proprii și delegate) generale

INTERVENȚII NURSING PROPRII

Schimbarea lenjeriei patului

Schimbarea lenjeriei de corp a bolnavului

Asigurarea igienei corporale a bolnavului

Captarea dejecțiilor fiziologice ale bolnavului și notarea în FO.

Captarea dejecțiilor patologice ale bolnavului și notarea în FO.

Efectuarea transportului bolnavului

Susținerea bolnavului în deplasare

Întocmirea foii de alimentație zilnică

Asigurarea alimentației dietetice a bolnavului

Alimentația activă a bolnavului

Observarea faciesului, a stării generale, psihice a somnului și a reactivității bolnavului

Măsurarea și notarea temperaturii

Măsurarea și notarea pulsului

Măsurarea și notarea T.A.

Măsurarea greutății corporale și notarea în FO.

Urmărirea funcțiilor vitale

Participarea la examenul clinic

Efectuarea puncției venoase

Circuitul lenjeriei

Circuitul alimentelor

Circuitul instrumentarului și a materialelor

Efectuarea injecției intramusculară

Îngrijirea pacientului cu vărsături

INTERVENȚII NURSING DELEGATE

Administrarea alimentelor pe cale orală

Administrarea alimentelor pe cale parenterală

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice, serologice și parazitologice

TEHNICI UTILIZATE ÎN TRATAREA

PACIENȚILOR CU GASTRITĂ ACUTĂ

INJECȚIILE:

Injecția reprezintă mijlocul prin care introducem o substanță, în țesuturi, cu ajutorul seringii, în scop terapeutic sau diagnostic. Ea se face în orice serviciu, indiferent de specialitate, precum și în ambulator.

Materialele necesare:

Pentru efectuarea unei injecții este nevoie de:

seringi;

ace;

substanțe injectabile;

antiseptice;

INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ:

– se face în scop terapeutic și constă în introducerea substanței injectabile într-o masă musculară.

– zonele de elestic pentru practicarea injecțiilor intramusculare sunt: regiunea fasieră, regiunea deltoidiană și fața antero-externă a coapsei. Cel mai frecvent se folosește regiunea fasieră în treimea supero-externă.

Materialele necesare:

seringi sterile

ace sterile de calibru diferit cu o lungime de 4-8 cm.

tampoane de vată îmbibată în soluție antiseptică;

substanță medicamentoasă

Tehnica de lucru:

mă spăl pe mâini cu apă curentă și săpun;

mă dezinfectez pe mâini cu alcool medicinal;

montez seringa în condiții de asepsie corectă;

după verificarea fiolei, încarc seringa cu substanță de

injectat, apoi elimin bulele de aer;

schimb acum îndepărtându-l pe cel cu care am aspirat

substanța în seringă și adaptez un ac potrivit pentru injectare;

dezinfectez locul ales pentru injecție cu un tampon de

vată îmbibat în alcool;

bolnavului așezat deja în decubit ventral îi sugerez să-și

relaxeze musculatura și să stea liniștit;

apuc și pliez ușor pielea între indice sau mediu și

pelicele mâinii stângi, după ce am palpat zona în vederea depictării nodulelor, care ar putea reprezenta un obstacol în calea injectării;

– după o nouă dezinfecție a zonei, înțep perpendicular pielea, pătrunzând (4-7 cm) cu rapiditate și siguranța cu acul montat la seringă;

– verific poziția acului prin aspirare;

injectez substanța medicamentoasă (lent sau rapid în

funcție de specificitatea acesteia);

după introducerea substanței medicamentoase, scot acul

și seringa dintr-o singură mișcare, acoperind locul injectat cu tamponul alcoolizat;

– masez ușor locul cu tamponul pentru a disocia planurile țesăturilor străpunse, activând circulația pentru a favoriza absorbirea substanței.

Reorganizarea la locul de muncă:

arunc la coș deșeurile (fiole golite, acoperiturile seringii

și acelor, tamponul de vată);

mă spăl pe mâini cu apă curentă și săpun.

INJECȚIA INTRAVENOASĂ

se face în scop terapeutic sau diagnostic și constă în

introducerea substanței direct în circuitul sanguin după puncționarea unei vene;

zona de elecție pentru injecția intravenoasă este

reprezentată de venele superficiale de la plia setului. În principiu, se poate injecta în orice venă superficială, de orice calibru, cu condiția ca acul să fie strict în calibrul venei. Se pot folosi de asemenea și vene mari profunde, ca femurala și subclavia atunci când cele superficiale nu sunt vizibile, iar introducerea medicamentului reclamă urgență.

Materiale necesare:

seringi sterile

ace sterile de 4-5 cm. cu bizeul mai scurt și ascuțit,

pentru a pătrunde bine în lumenul venei, mai groase;

garou, pentru evidențierea venei;

substanță medicamentoasă de injectat;

tampon îmbibat cu soluție antiseptică.

Tehnica de lucru:

mă spăl pe mâini cu apă curentă și săpun;

mă dezinfectez pe mâini cu alcool medicinal, eventual

aplic mănuși sterile (dacă există);

montez seringa în condiții de asepție corectă;

după verificarea fiolei, încarc seringa cu substanță

medicamentoasă de injectat, apoi elimin bulele de aer, obligatoriu pentru a exclude riscul unei embolii gazoase;

dezinfectez pielea cotului cu tamponul alcoolizat, apoi

aleg și palpez vena;

aplic garoul pentru evidențierea venei;

dezinfectez din nou zona și cu indicele sau pelicele de

la mâna stângă fixez vena ce urmează să fie puncționată;

cu acul îndreptat cu secțiunea bizeului în sus, montat la

seringă în unghi ascuțit față de planul regiunii, străbat pielea, apoi înaintez puțin aproape paralel cu tegumentul, pe deasupra venei, după care voi puncționa vena;

după pătrunderea acului în venă, aspir ușor pentru a

verifica poziția acului;

înlătur garoul și injectez substanța lent sau rapid, în

funcție de specificitatea acesteia și de prescripția medicului;

scot acul printr-o mișcare sigură, evitând riscul lezării

venei și țesutului;

acopăr locul puncționat cu tamponul alcoolizat, care se

va menține un timp necesar opririi sângerării (2-3 min).

Reorganizarea la locul de muncă:

arunc la coș deșeurile (fiole golite, acoperitorile

seringilor și acelor);

pun seringa și acele în locul special amenajat pentru

colectarea acestora în vederea distrugerii lor;

mă spăl pe mâini cu apă curentă și săpun.

TRANSFUZIA DE SÂNGE

TRANSFUZIA DE SÂNGE – este actul medical care constă în introducerea de sânge în sistemul circulator cu ajutorul unei aparaturi speciale. Transfuzia înseamnă introducerea sângelui și derivaților săi în jet continuu și în ritm rapid.

DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE – se face în scopul stabilirii compatibilității (potrivirii) între sângele donatorului și al receptorului, și se realizează prin metode indirecte, pe lamă, cu ajutorul serurilor test sau a hematiilor-test. Serurile sunt preparate de Institutul de Hematologie, și o cutie are 2 fiole, fiecare conținând izohemaglutinie alfa și beta corespunzătoare celor două grupe sanguine A (II) și B (III), și cu durata eficacității notată pe cutie. Sângele de la receptor se recoltează cu o seringă sterilă uscată, în cantitate de câțiva ml, pe o soluție de citrat de sodiu 4%. Pe o lamă de sticlă se pune, cu pipete deosebite, câte o picătură din fiecare ser-test cunoscut. Peste fiecare din aceste picături de ser se adaugă câte o picătură de sânge de la receptor, cam de 10 ori mai mare ca volum, pe care o amestecăm circular cu câte un colț de lamă șlefuită și așteptăm 2-3 minute după care citim rezultatele. Dacă nu are loc nici o aglutinare în vreuna din picături înseamnă că sângele nu are nici un hemaglitinogen și aparține grupei 0 (I); dacă aglutinarea se produce în picătura de ser-test B (III), care are aglutinina alfa și nu se produce în picătura de ser-test A (II), care are aglutinina beta, însemnă că sângele conține aglutinogen A și face parte din grupa A (II); dacă aglutinarea se produce în picătura de ser-test A(II), care are aglutinina beta și nu se produce în picătura de ser-test B (III), care are aglutinina alfa, înseamnă că are aglutinogen B și atunci aparține grupei B (III). În cazul în care apare aglutinare în ambele picături, înseamnă că sângele conține ambii aglutinogeni și, în acest caz, sângele face parte din grupa AB(IV).

FACTORUL RH – se determină cu ajutorul serului-test de RH-negativ, preparat de Centrul de Hematologie, de la femei de grup 0 (I), izoimunizate în urma mai multor sarcini sau a transfuziilor repetate. Pe o lamă se pun trei picături de ser-test. Picătura din stânga o amestecăm cu hematii RH-pozitive, cea din dreapta cu hematii RH-negative, iar cea din mijloc cu hematii la care urmează să stabilim grupa, în volum de 10 ori mai mic decât picătura de ser. Picăturile de la extreme servesc drept martori pentru a elimina eventualele erori. Punem lama într-o cutie Petri, pe două baghete de sticlă sub care așezăm hârtia umezită în ser fiziologic și o introducem în termostat la 37 de grade C pentru 30 de minute, după care citim rezultatele. Dacă apare aglutinarea la picăturile din stânga și din mijloc, atunci sunt RH-pozitive.

MATERIALUL TRANSFUZAT

Se poate transfuza: sânge total, derivați de sânge sau înlocuitori ai sângelui. Sângele total sau integral se poate transfuza proaspăt (în timpul recoltării sau imediat după recoltare) sau conservat. La noi în țară sângele se recoltează numai de la donatorii vii câte 250 ml odată, doză ce se poate recolta la 2-3 luni. Flacoanele în care se recoltează și se conservă sângele sunt speciale, conțin substanțe anticoagulante, sunt încapsulate și etichetate obligatoriu cu numele donatorului, data la care s-a făcut recoltarea, cantitatea conținută, grupa sanguină în sistemul ABO și factorul RH. Pentru a evita erorile de grupă sanguină etichetele au culoare diferită sau o dungă colorată. Astfel, albă pentru grupa 0(I), albastră pentru A(II), roșie pentru B(III), galbenă pentru AB(IV). Flacoanele astfel pregătite sunt păstrate la frigider la 4-8 grade C și numai în poziție verticală. Ele pot fi folosite într-un interval de 20-30 zile fără a pierde din calitățile pe care le au, dacă s-a folosit stabilizator glucocitrat. Conservate la o temperatură în afara limitelor de mai sus produce hemoliza eritrocitelor. De aceea, transportul de la Centrul de Hematologie până la unitățile sanitare se face în lăzi izoterme.

TEHNICA TRANFUZIEI

Transfuzia de sânge se face direct de la donator la receptor, sau indirect prin transfuzia sângelui conservat din flacon la receptor. Căile de administrare: – calea venoasă, calea arterială, calea transosoasă, calea sinusului longitudinal cranian, calea intracardiacă.

Cea mai des folosită este calea venoasă. Se poate folosi orice venă superficială (venele de la plia cotului, antebraț sau mâna, jugulară etc.) sau profundă (femurală, subclavie). În cazul în care nici una din acestea nu poate fi puncționată atunci se descoperă chirurgical o venă superficială și se instalează perfuzia pe ac sau pe cateter. Celelalte căi de administrare sunt folosite în mod cu totul excepțional.

TRUSA DE TRANSFUZAT – este formată dintr-o serie de piese din material plastic gata pregătite, sterilizate la raze gamma și ambalate în pungi de nylon, care se utilizează doar o singură dată. Pentru transfuzia de sânge și plasmă trusa este prevăzută cu un filtru în picurator cu rol de a opri eventualele cheaguri care s-au format în flaconul de sânge sau plasmă. Reglarea cantității de sânge care se transfuzează se face cu ajutorul unei pense Mehr. Bolnavul se pregătește mai întâi din punct de vedere psihic. Este bine ca transfuzia să se execute înainte ca bolnavul să fi mâncat, exeptând cazurile de urgență. Înainte de a se efectua transfuzia se face asepsia regiunii în care se transfuzează sângele prin spălare cu apă și săpun și dezinfectarea cu tinctură de iod sau alcool iodat. Se așează apoi antebrațul în poziție comodă, pe pat sau în jgheabul suportului respectiv. Pentru executarea unei transfuzii, dopul flaconului se curăță de parafină, se dezinfectează, și se perforează cu trocarul, în așa fel ca toate orificiile acestuia să fie înăuntrul flaconului, apoi se introduce tubul pentru aer. După fixarea flaconului pe suport se introduce pensa Mehr și se lasă sângele să umple tot sistemul de perfuzie până la evacuarea completă a aerului, după care se strânge pensa pe tub. Se puncționează vena și se rasertează tubul la acul de puncție, în ritm de 30-40 picături/minut. În situații de urgență, sângele se poate transfuza în jet continuu sau sub presiune făcută în flacon cu o pară de cauciuc adaptată la tubul de aer.

ACȚIUNEA SÂNGELUI TRANSFUZAT

Transfuzia de sânge are o acțiune complexă asupra organismului receptorului. Înlocuirea cantității pierdute, contribuie la refacerea masei sanguine circulante, la redresarea dinamicii la parametrii normali și la asigurarea unei cantități suficiente de oxigen la celule și țesuturi.

– acțiune hemostatică prin aport de elemente necesare procesului de coagulare și de factori antihemofilici în caz de hemofilie.

– acțiune hematopostică manifestată mai ales la anemici prin eliberarea de hemoglobină de către hematiile transfuzate, care se folosesc de către organism în cadrul hematopoezei. Acțiune antiinfecțioasă prin stimularea sistemului reticulokistiocitar care crește producția de anticorpi în organism.

– acțiune antitoxică, în caz de intoxicații cu oxid de carbon, barbiturice, ciuperci etc. Hematiile introduse suplinesc funcția celor blocate de toxic mult mai eficient, dacă se asociază și oxigeno-terapie.

BIBLIOGRAFIE

BRUCKNER I. – Medicina internă vol. II

Editura medicală 1980

GHE. MOGOȘ

ALEXANDRU IONCULESCU Anatomia și fiziologia omului – ediția a-IV-a.

C. MOZEȘ – Tehnica îngrijirii bolnavului

Editura medicală București 1978.

A. METAXATOS – Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor.