Directii Prioritare In Promovarea Sanatatii pe Principii Ecologice
I . PARTEA GENERALĂ
NOȚIUNI DE ECOLOGIE UMANĂ
DEFINIREA ECOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ
Dezvoltarea societății românești, a științelor și tehnologiilor ivite de-a lungul timpului, au determinat apariția unei noi științe, ecologia. Prin răspunderea ce-i revine, ea se impune ca o știință a prudenței, destinată să asigure perpetuarea și dezvoltarea vieții. Regional și global, ecologia izvorâtă din celelalte științe este astăzi o știință de sine stătătoare.
Ecologia studiază organizarea, corelațiile și interrelațiile dintre sistemele biologice supraindividuale aflate în interacțiune cu mediul de viață, producția și productivitatea, stabilitatea, dinamica și evoluția generală a ecosistemelor. În acest context specificul problematicii sale cuprinde:
cunoașterea componentelor structurale ale biotopului, a proceselor ecologice ce se desfășoară în biotop, a influențelor factorilor ecologici ai biotopului asupra indivizilor biologici, asupra populațiilor și biocenozei;
cunoașterea organizării, structurii și interrelațiilor dintre indivizii unei populații, a interacțiunii lor cu mediul abiotic;
cunoașterea organizării și structurii biocenozelor, a intrerrelațiilor dintre populațiile ei, a interacțiunii biocenozei cu mediul abiotic aflate în condiționare reciprocă;
cunoașterea producției și productivității ecosistemelor, a stabilității, dinamicii și evoluției lor;
cunoașterea organizării și structurii ecosferei cu incidență asupra ciclurilor bio-geo–chimice globale, a influenței și combaterii poluării, a relației om–biosferă.
Prima definiție a ecologiei a fost dată de Ernst Haeckel în 1866 ca studiul relațiilor complexe, directe și indirecte, care au la bază lupta pentru existență. În definiție accentul principal se pune pe indivizii biologici cu evidențierea relațiilor complexe directe și indirecte ale animalelor cu mediul organic și anorganic în care intervine lupta pentru existență.
După 91 de ani, în spiritul definiției lui Haeckel au fost elaborate încă 4 definiții: Ecologia studiază relațiile dintre viețuitoare , plante sau animale și mediul lor, pentru a descoperi principiile după care se desfășoară aceste relații, A. A. MacFadyen, 1957; Ecologia este știința care studiază condițiile de existență a ființelor și interacțiunilor de orice natură, care există între aceste ființe și mediul lor, R. Dajos, 1970; Ecologia este disciplina biologică care studiază raporturile între organisme și mediul lor înconjurător, C. F. Sacchi și P. Testard, 1971; Ecologia este studiul științific al interacțiunilor care determină distribuția și abundența organismelor, Ch. I. Krebs, 1972. La prima vedere toate definițiile menționate pun accentul pe organisme, respectiv pe indivizii biologici, pe relațiile existente între ei precum și relațiile dintre ei și mediul neviu.
Începând cu anul 1966 are loc o nouă orientare în ecologie cu elaborarea de noi definiții într-o altă perspectivă științifică: Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celui individual și anume-populații, biocenoze, ecosisteme și biosfera, E. Odum, 1966, 1971; Ecologia este știința relațiilor reciproce, a interacțiunilor vieții și mediului pe niveluri supraorganismice, M. S. Ghilearov, 1973; Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii integrate în mediul lor abiotic, N. Botnariuc, Al. Vădineanu, 1982.
Aceste definiții scot în evidență accentuarea interacțiunilor sistemelor supraorganismice în cadrul arhitecturii de organizare a lumii vii, precum și relațiile pe care acestea le au cu mediul abiotic.
După cum se vede, ecologia are o sferă largă de cuprindere și se situează la granița dintre științele naturii și cele sociale. Ea s-a format ca știință din necesitatea cunoașterii legităților ce dirijează fenomenele de organizare, funcționare și existență a lumii vii în strânsă interacțiune cu mediul abiotic. Ecologia integrează datele și metodele de cercetare ale altor științe în propriul său domeniu de cercetare.
Ecologiei moderne, ca știință fundamentală cu rol sintetic integrativ, îi revine rolul ca în cadrul unei cooperări multi și transdisciplinare să studieze mediul populațional ca unitate structural-funcțională ecosistemică în contextul superior de integrare.
1.2. ECOSISTEMUL UMAN
Natura și societatea fac parte din aceeași structură pe care ecologia generală o identifică cu ecosfera. Prin urmare omul aparține ecosferei.
Ecosistemul uman reprezintă un ansamblu integrat care cuprinde totalitatea ființelor umane, elementele naturale și antropizate și elementele definitorii ale societății în care acestea sunt integrate la un moment dat prin interrelații complexe.
Structura oricărui ecosistem e reprezentată de biocenoză și biotop. În acest caz biocenoza este reprezentată de o singură specie cu numeroase populații, specia umană, iar biotopul este mediul ambiant cu totalitatea factorilor fizici, chimici, biologici, sociali, economici.
Biocenoza este alcătuită din:
antropocenoză–totalitatea populațiilor umane;
fitocenoză–naturală și de cultură;
zoocenoză–naturală și domestică.
Biotopul este alcătuit din:
mediul natural–echivalentul biotopului din ecologia generală;
mediul antropic–totalitatea produselor create de om, depozite de deșeuri, reziduuri.
Între componenta naturală și cea antropică se realizează numeroase interacțiuni care pot fi sintetizate astfel:
Mediul natural acționează asupra celui social prin fluxul de resurse, fiind perceput ca „furnizor de servicii” pentru întreținerea vieții și dezvoltarea civilizației umane. Mediul social acționează și el la rândul lui asupra mediului natural. Mult timp această acțiune s-a limitat doar la simpla exploatare a resurselor fără a acorda atenție echilibrelor ambientale. Această concepție și atitudine s-a soldat cu numeroase impacturi negative.
În ultimul timp preocupările pentru a neutraliza această retroacțiune negativă a omului s-au dezvoltat foarte mult și au apărut organizații, programe, legi naționale și internaționale de protecție și conservare a mediului.
Funcțiile ecosistemului uman sunt reprezentate de interacțiunile dintre elementele componente care asigură existența lui și care se traduc prin schimburi de informație, energie și substanță între mediul populațional și mediul ambiant.
Ecosistemul uman este un sistem termodinamic deschis dar mai mobil, mai variat, nu atât biologic cât cultural și social, ceea ce determină un risc mai mare de dezechilibrare și posibilități mai mari de constituire, de adaptare la orice biotop. Ecosistemul uman se dezvoltă mai bine prin:
repartiția echilibrată pe teritoriul unei țări, chiar pe suprafața globului;
folosirea materialelor locale naturale și dobândite;
schimburi de: – materiale și mijloace de producție;
– ale activității cerebrale și creațiilor.
Alte caracteristici ale ecosistemului uman:
este un mare consumator de energie;
ciclurile bio-geo-chimice sunt diferite de cele naturale;
schimburile cu mediul sunt modificate;
evoluție și eficientizare.
Între evoluție și entropie există o relație intimă. Evoluția înseamnă o transformare a cărei principală trăsătură este ireversibilitatea. Entropia măsoară gradul de dezordine al unui sistem ca urmare a transformărilor ce apar și care se realizează cu producere de căldură. Entropia măsoară transformările din sistem, deci evoluția acestuia.
Variația entropiei în ecosistemul uman este dată de 2 elemente:
ritmul dezvoltării;
ritmul consumului de resurse.
Eficientizarea evoluției ecosistemelor umane, supraviețuirea acestora este determinată esențial de gradul în care omul reușește să diminueze consumul de resurse atât direct cât și indirect prin intermediul unei tehnici adecvate.
1.3. IMPORTANȚA ECOLOGIEI UMANE
Ecologia umană a apărut și s-a dezvoltat ca urmare a riscurilor ecologice pe care le-a creat omenirea prin:
poluare;
epuizarea resurselor;
presiunea demografică.
Interrelațiile organism–mediu ce reprezintă axul cardinal de structurare a ecosistemului uman trebuie analizate într-un mod integralist, care să permită corelații, modelări și prognoze ecologice caracteristice diverselor etape evolutive în vederea cunoașterii factorilor sanogeni / nesanogeni caracteristici stării de sănătate.
Ca obiecte de studiu al ecologiei umane putem aminti:
modul în care mediul natural, artificial și psiho-social influențează pozitiv, benefic, omul ca specie biologică;
modul în care omul influențează mediul;
are sarcina de a desluși căile și metodele de conservare și promovare biologică a omenirii.
Se deduce din acestea că obiectul ecologiei este interdependența omului cu mediul său de viață.
Ceea ce se urmărește este realizarea unui echilibru permanent pe baze biologice raționale. Pentru aceasta trebuie găsite căi de optimizare a interrelațiilor organism-mediu cu respectarea legilor ecologice și trebuie descoperiți factorii de mediu potențial perturbatori ai schimburilor de informație, energie și substanță în cadrul ecosistemului uman. Acești factori se multiplică în paralel cu neînțelegerea de către om a modului și necesității de utilizare eficientă a tehnicii.
Prin reeșalonarea pașilor evolutivi se obține calitatea biologică umană. Se impune găsirea de soluții care să restabilească circuitul funcțional al Pământului. Pământul nu este numai o sursă de materii prime necesare tehnosferei și de aceea trebuie ajutat să-și regăsească ciclurile bio-geo chimice, iar deșeurile să fie reintegrate în aceste circuite.
Perspectiva ecologică înseamnă o treaptă superioară de analiză a interrelației organism-mediu., metodă din care beneficiază ambele laturi: sănătatea omului și mediul complex, fizico-chimic, biologic și psiho-social care astfel se va umaniza mai mult.
Ansamblul existenței omului în ecosistemele sale este integrat în conceptul de calitate a vieții. Calitatea vieții reprezintă totalitatea fenomenelor naturale și culturale, precum și varietatea, cantitatea și calitatea bunurilor și serviciilor aflate la dispoziția tuturor membrilor unei anumite societăți.
Calitatea vieții apare astfel strâns legată de:
civilizație;
creștere economică;
nivelul tehnic, de dezvoltare industrial-urbană;
cu relativă ușurință;
în cantitate suficientă;
într-o varietate mare.
Din punct de vedere biologic acest concept nu poate fi acceptat decât prin integrarea sa în timp, prin asigurarea permanenței și promovării speciei umane. Calitatea vieții are un caracter relativ, se apreciază comparativ cu cea din etapele anterioare și cele ulterioare stadiului actual. Din acest punct de vedere evoluția calității vieții trebuie să se înscrie pe un sens ascendent. De asemenea conceptul se apreciază relativ la întreaga colectivitate, națiune, din care face parte individul și, chiar la întrega umanitate.
Pe baza folosirii ghidului teoretic al ecologiei, normele vieții practice și modul de lucru al populației umane se vor îmbunătăți vizând perfecționarea economico-socială și spirituală și o îmbunătățire a omului pe plan biologic și al sănătății publice.
2. PRINCIPII ECOLOGICE
2.1. LEGI ECOLOGICE
În societatea modernă, știința ecologiei are o poziție aparte față de alte domenii, poziție determinată de faptul că ea se situează la granița dintre științele biologice și cele sociale.
Societatea omenească, indiferent de gradul ei de dezvoltare, face parte din sistemul global al ecosferei și depinde de starea acestui sistem. Ecologia, studiind legile care determină productivitatea, stabilitatea și evoluția ecosistemelor și a ecosferei a, stabilitatea și evoluția ecosistemelor și a ecosferei în ansamblul ei, implicit studiază influența acivității umane asupra acestor procese precum și implicațiile lor asupra calității vieții oamenilor.
Ecologia umană este o știință care abia în ultima vreme a început să se structureze și ea dă avânt diferitelor laturi ale ecologiei, servind astfel și ecologiei clasice. Înainte, ecologia umană îngloba omul ca specie animală, situată între celelalte specii, aproape exclusiv în mediul natural. Omul, prin activitatea lui complexă intră în alcătuirea tuturor sistemelor majore ale biosferei și influențează tot mai puternic structura și funcționarea lor.
Organismele influențează într-o măsură mai mare sau mai mică toți factorii de mediu, în afară de cei dependenți de structura cosmosului și a Pământului, ca energia radiantă, gravitația, mareele, factorii geotectonici. Toți ceilalți factori ai mediului sunt denumiți factori ecologici, deoarece ei acționează asupra substanței vii în funcție de modul cum au fost modificați de aceasta.
Totalitatea factorilor ecologici constituie pentru un organism condițiile sale de existență, față de care organismul se adaptează. Această adaptare a structurii, fiziologiei și comportamentului organismului s-a elaborat în procesul istoric al evoluției lui, prin intermediul selecției naturale. De aceea organismele nu sunt răspândite uniform pe suprafața pământului, ci se mențin în acele locuri în care condițiile de existență corespund cerințelor specifice în care s-a format specia sau gruparea de organisme.
Factorii ecologici în acțiunea lor asupra organismelor au un rol complex, dar în linii mari efectele lor se pot schematiza în felul următor:
dictează răspândirea geografică a speciilor pe glob, limitând distribuțiile, prin eliminarea speciilor cărora nu le convin anumiți gradienți și favorizând în extindere pe acele ale căror preferințe coincid;
determină apariția de modificări adaptative calitative și cantitative, care se referă la intensificarea metabolismului;
intervin în modificarea natalității și mortalității diferitelor specii, controlând astfel densitatea populației și echilibrul biocenotic.
În acțiunea lor asupra organismelor, factorii ecologici pot avea, în anumite condiții, rol limitant. Această acțiune limitantă este exprimată prin 3 legi:
Legea minimului a fost enunțată de Liebig în 1840, care a arătat că vegetația în creșterea ei depinde de acele elemente necesare în cantități minime. Mai târziu, unii ecologi au lărgit această teză, incluzând în ea pe lângă substanțele nutritive și alți factori de mediu, legea minimului reflectând un aspect al dependenței organismelor de mediu. Cu cât un factor devine nefavorabil, cu atât crește rolul lui în viața organismelor. Când el depășește limita normală, se comportă ca și cum el ar acționa singur asupra organismelor, limitând sau inhibând dezvoltarea normală.
Verificarea legii minimului în practică a dus la completarea ei cu 2 principii :
principiul substituirii factorilor ce constată că factorii se pot înlocui unii pe alții în anumite împrejurări;
principiul interacțiunii sau al conexiunii factorilor ecologici, cel de-al doilea principiu, subliniază faptul că semnificația ecologică a fiecărui factor poate diferi de înregistrarea instrumentală, datorită influențelor altor factori mediali.
B. Legea toleranței
Reluând legea minimului, Blackman (1905) arată că există nu numai un prag limită minim pentru un factor, ci și unul maxim, între care organismul își poate desfășura activitatea.
Bazat pe aceasta, Shelford (1911) enunță legea toleranței, conform căreia fiecare ființă prezintă față de diverși factori ecologici anumite limite de toleranță, care coincid cu anumite limite de concentrație ale factorilor de mediu. Între aceste limite se găsește optimul ecologic al speciei respective, ce corespunde valorii celei mai preferate. În jurul punctului optim condițiile preferate se întind pe o zonă oarecare, numită zona optimală. De la zona optimală spre cele două puncte de pessimum există zona de toleranță.
În zona optimală specia prezintă densitatea ei maximă, pe când în zona de toleranță specia este rară, iar peste limita minimă și cea maximă specia este absentă.
Această lege este valabilă pentru toate speciile de organisme, dar este specifică, modificându-se chiar și în cadrul aceleiași specii de la un stadiu la altul și diferă și în funcție de diversele procese vitale ale organismului.
Legea toleranței arată că față de acțiunea acelorași factori speciile se comportă foarte diferit, unele pot suporta variații mari, altele din contră, pot viețui numai între anumite limite restrânse privind intensitatea factorilor.
Aceasta înseamnă că speciile au valențe diferite față de factorii mediului fizic, capacitate care a fost denumită valență ecologică.
C. Acțiunea combinată a factorilor ecologici
Această lege, enunțată de Mitcherlich, arată că în natură organismele sunt supuse acțiunii globale a tuturor factorilor limitanți, în anumite condiții devenind precumpănitori unii, în alte condiții alții.
Datorită acțiunii combinate a factorilor ecologici, limitele de toleranță ale speciilor sunt într-o oarecare măsură relative, căci efectul combinat produs de interacțiunea a doi sau mai mulți factori pot modifica limitele de toleranță față de acești factori.
2.2. MANAGEMENT ECOLOGIC
Poluarea și protecția mediului sunt cosiderate printre cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea românească și umanitatea în general. Transformările care au loc la nivel global în ceea ce privește calitatea mediului impun găsirea în această epocă a unor soluții fundamentate teoretic și conceptual, pentru a asigura menținerea echilibrului ecologic al planetei în condițiile unei dezvoltări durabile a societătii.
Dezvoltarea producției materiale din ultimele decenii, concomitent cu creșterea populației și, respectiv, a cerințelor de energie, de materii prime pentru industrie și de produse alimentare, au accentuat conflictul dintre om și natură, dintre procesele de dezvoltare economico-socială și resursele naturale, cu urmări tot mai îngrijorătoare asupra echilibrului ecologic al planetei.
Neglijarea costului degradării și a pagubelor aduse mediului și sănătății umane a generat cheltuieli care au trebuit și trebuie suportate de întreaga societate amenințată cu agravarea pericolelor ecologice.
Expansiunea economică și cea demografică vor constitui un potențial de presiune dramatic asupra resurselor naturale și a sistemelor biologice.
Punerea în discuție a problemelor ecologice într-o companie trebuie făcută cu grijă și prevedere. Introducerea problemelor ecologice implică schimbări care pot fi resimțite ca fiind amenințătoare.
Atitudinea companiei față de mediu se extinde de la altruism la ostilitate. Mulți directori încep prin a avea o atitudine apatică sau defensivă. Dacă se dorește să se facă mai mult decât să se vorbească în domeniul ecologic, totul trebuie să pornească de la conducere. Acest lucru este valabil pentru majoritatea activităților comune, cum ar fi programele de calitate și este o necesitate în obținerea succesului în probleme ecologice. Conducerea trebuie să se implice vizibil în problemele legate de mediu, pentru ca angajații să nu primească mesaje conflictuale.
Îmbunătățirile ecologice pot fi obținute doar prin implicarea angajaților. Compania trebuie să fie curată și eficientă, cu o gamă excelentă de produse și cu angajați dedicați. Calitatea trebuie să fie o trăsătură a companiei. Este un ideal la care aspiră multe companii.
Totuși, de multe ori există o diferență între aspirațiile și realizările unei companii. Afacerile ecologice reprezintă un exemplu relevant: inactivitatea este o mare problemă. Există pericolul ca după ce a fost efectuată analiza ecologică și după ce s-au stabilit măsurile ce urmează a fi luate să se realizeze foarte puțin.
Multe companii și autoritățile locale au politici pline de intenții bune, dar care deseori nu sunt puse în aplicare. Este necesar un program managerial. Companiile care nu au un asemenea program vor prezenta acțiuni ecologice sporadice. Nu este un management ecologic serios sau atotcuprinzător.
Legătura dintre controlul calității și mediul înconjurător sugerează faptul că soluțiile cele mai ieftine sunt găsite prin intermediul unui program managerial, în timp ce soluțiile cele mai scumpe și mai puțin satisfăcătoare reprezintă corectarea greșelilor pe măsura apariției lor.
Mai multe companii au dezvoltat programe care implică managementul ecologic. Aceste programe se bazează pe sisteme manageriale de calitate. Acestea ușurează munca companiilor care sunt familiare cu conceptul calitativ. Dar prezintă și dezavantaje, pentru că programele pot fi birocratice sau defensive. Punerea în aplicare a unui standard managerial ecologic va ajuta companiile. Pe termen scurt, acestea vor realiza că beneficiază de avantaje competitive dacă au standardul cerut. Pe termen lung, piața va cere acest lucru. Companiilor care nu prezintă standardul cerut nu li se va permite să opereze.
Un program de management ecologic nu trebuie să fie doar o apărare pasivă, ci trebuie să aibă o contibuție activă în strategia comună a companiei.
Fig. 1
Informațiile sunt cheia succesului intr-un program de management ecologic, iar informațiile interne sunt de o importanță majoră. Informațiile ecologice trebuie să fie culese și analizate cu regularitate.
Direcțiunea trebuie să fie capabilă să anticipeze schimbările. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să fie la curent cu noile produse, legislația, tehnologiile și problemele apărute.
Aceasta necesită un program de culegere a informațiilor externe, care să includă abonamente la reviste, participarea la conferințe și alte metode.
De asemenea, trebuie să includă dialogul și legăturile cu grupurile ecologice și cu alte organizații. Acestea sunt surse importante de informații.
Atât informațiile interne, cât și cele externe trebuie aduse la cunoștința angajaților, dacă se urmărește captarea interesului și apariția de noi idei.
Analiza acestor informații conduce la evitarea luării unor decizii cu impact negativ asupra mediului.
Dezvoltarea economică liberă nu crează mijloace de protecție a mediului, ceea ce conduce la introducerea unor restricții de utilizare a mediului care urmăresc echilibrarea dezvoltare economică-mediu.
Fig. 2
2.3. IMPORTANȚA EDUCAȚIEI ECOLOGICE
Perpetuarea vieții și dezvoltarea ei este condiționată de mediul ambiant prin apă, aer, sol. Arsenalul complex al activității tehnice subliniază capacitatea prometeică de creație umană. Avântul tehnic face civilizația să uite adevăratele izvoare ale vieții și paradoxal o împinge spre distrugere.
Dezechilibrele ecologice ce apar în natură se repercutează în destinele omenirii. În jurul centrelor industriale apele și-au pierdut limpezimea și claritatea devenind efluvii de impurități în care flora și fauna sunt sărăcite până la dispariție. În aer sunt vehiculate mari cantități de noxe și pulberi care formează smogul cu efect negativ asupra tuturor viețuitoarelor.
Scăpată de sub control științific, chimizarea agriculturii amenință cu poluarea întreaga vegetație și în totalitate lanțurile trofice care depind de ea. În centrele urbane, și nu numai, poluarea sonoră influențează starea de sănătate a oamenilor. În prezent în România 4,5 milioane de oameni suferă o poluare acută, iar 2,5 milioane suferă de boli acute și cronice provocate de poluare.
Tulburarea balanței ecologice și scăderea stabilității în ecosistemele naturii constituie în cea mai mare parte lipsa de cunoștințe a semenilor despre acțiunea și comportarea lor necumpănită față de tot ce îi înconjoară.
Astăzi, majoritatea cadrelor tehnice cu responsabilități în conducere și decizie nu au nici cea mai vagă noțiune de ecologie. Lor li se adaugă subalternii. Totul se leagă de consecința lipsei de informare și educație.
Învățătura și educația cu privire la mediu dezvoltă atitudinea de respect și responsabilitate față de resursele naturale, față de natura din care cu toții facem parte. Educația ecologică se poate face prin școală, biserică și mass-media. Ea se pregătește, are o motivație și o logică.
Cea mai bună formă de educație se face pe baza unui program strategic susținut de Guvern și Parlament, care-i unește pe participanți, le conjugă acțiunile și le împletește eforturile ca prin voință și ideal să păstreze puritatea naturii, care este astăzi destul de bolnavă. Vindecarea ei de nocivitățile de tot felul existente în atmosferă, sol și ape nu se poate face fără o conștientizare a tuturor oamenilor și o pregătire ecologică efectivă a managerilor.
Neînțelegerea realităților și neluarea de măsuri corespunzătoare tehnice și mai ales de educație ecologică a oamenilor înseamnă o mare pierdere ce se va reflecta pe multiple planuri privind flora și fauna, integritatea biocenozelor și a ecosistemelor, a purității lor, a producției și a productivității, a sănătății în general.
Educația ecologică prin școală
Educația ecologică începe, sau ar trebui să înceapă, din fragedă copilărie. Ea contribuie la formarea unei conștiințe ecologice despre natură, din care rezultă o comportare atentă și corectă față de ea. Definitorie în informare și formarea conștiinței ecologice este rodnicia activității tuturor cadrelor didactice, respectiv a educatorilor, învățătorilor, profesorilor de geografie, chimie, fizică și, mai ales, a profesorilor de biologie.
În cadrul lecțiilor, în funcție de caz, sau în excursie, este necesar a se aborda și probleme de ecologie care să contribuie gradat la formarea conștiinței ecologice. Valențele informaționale și corelative sunt multiple. Ele devin eficiente dacă au constanță și atractivitate. Definitorie este dorința profesorului de a se informa științific și a suplimenta textul lecțiilor cu probleme de ecologie, care sunt probleme de viață ale tuturor.
Prin studiul făcut asupra morfologiei, anatomiei și fiziologiei plantelor in clasele a V-a și a IX-a, elevii iau cunoștință despre rolul acestora în existența tuturor celorlalte organisme, inclusiv omul. Ei trebuie să știe că, funcțional, plantele sunt singurele în stare să realizeze legătura între Pământ și Soare. Plantele asigură baza vieții și existenței tuturor organismelor animale și a omului, în primul rând ca primă verigă în cadrul lanțurilor trofice și apoi ca generatoare de condiții ecologice favorabile menținerii vieții lor. Plantele sintetizează vitamine, alcaloizi și antibiotice cu mare utilitate în tratarea unor boli, asigură circulația apei în natură. Un rol esențial în această direcție îl au pădurile. Ele reprezintă modul cel mai rentabil de folosire a terenului. Defrișarea în masă făcută fără judecată ecologică determină scăderea regimului de precipitații, secarea unor izvoare, pâraie și chiar râuri, degradarea prin eroziune a terenurilor, toate cu influență negativă asupra tuturor organismelor vegetale adiacente, animalelor și a omului. Valorificarea resurselor naturale trebuie să se facă pe temeiul științelor naturale și nu după criterii strict economice.
La anatomia și fiziologia omului ce se predă în clasele a VII-a și a XI-a sunt numeroase lecții unde se poate vorbi de acțiunea poluanților asupra integrității și funcționării organelor. Când li se vorbește elevilor despre aparatul respirator se impune și abordarea aspectelor de ecologie. Inhalarea aerului încărcat cu noxe și praf determină apariția de leziuni la nivelul alveolelor pulmonare. Sensibilizarea plămânilor face posibilă contactarea mai ușor a bolilor respiratorii. În orașele cu multe suspensii silicice și în mine sunt dese cazurile de silicoză. Inhalarea aerului cu noxe acționează însă și asupra altor organe. Ele pot trece în sânge. Transportate în corp au acțiune toxică asupra sistemului nervos, cordului, rinichilor.
Alături de noxele din atmosferă, foarte activă asupra organismului omenesc, asupra animalelor și chiar asupra plantelor este poluarea sonoră. Creșterea zgomotelor în marile aglomerări urbane afectează integritatea și fiziologia multor organe ale corpului omenesc.
Zgomotele se propagă în aer, apă, sol. Sunetele dezordonate cu frecvențe și intensități diferite ale zgomotului intervin negativ asupra stării de sănătate umană. Elevii trebuie să cunoască toate acestea. Circulația și transporturile, industria, construcțiile și montajele, antimuzica sau negația muzicii sunt surse de poluare sonoră.
Predarea sistemului nervos trebuie însoțită de informații care să atragă atenția asupra efectelor dure ale zgomotului ce acționează asupra lui. Ele constau în tulburări ale somnului, tulburări vizuale, modificări neuro-vegetative și psihoafective. Zgomotele produc nevroze caracterizate prin hipersensibilitate, insomnii, tahicardie, coșmaruri, neliniște, halucinații auditive.
Zgomotele determină scăderea funcțiilor corticale care sunt atenția, concentrarea, precizia acțiunii cu implicații în diminuarea capacității intelectuale și manifestarea de oboseală marcată. Zgomotul modifică semnificativ excitabilitatea neuro-musculară. Stressul produs de zgomot acționează negativ asupra sistemului nervos, iar în cadrul lui mai ales asupra scoarței cerebrale, debutând printr-o exteriorizare de moleșeală, slăbiciune, dureri musculare difuze.
La biologie, în clasa a XII-a, se poate interveni cu numeroase exemple care să precizeze efectul negativ grav al poluării atmosferei, solului și apelor cu efecte finale în mutațiile ce apar la nivelul genomului, cromozomilor sau genelor.
Poluarea fizică și chimică a atmosferei, poluarea chimică a solului, a apelor continentale și marine, defrișările, pășunatul nerațional, toate sunt rezultatul activității umane care conduc spre dezastrul ecologic.
De aceea, cadrele didactice sunt chemate să formeze sistematic și gradat conștiința ecologică în rândul elevilor care mai târziu vor activa în industrie, agricultură, comerț, urbanistică. Soarta viitorului vieții în ansamblul ei depinde de munca educatorilor de astăzi, de gândirea și efortul nostru de a menține echilibrul în natură.
Autopurificarea naturii depinde consistent și de autopurificarea atitudinii oamenilor care prin activitatea lor determină sensul ecologic regional și global. Se cere multă muncă în această direcție. Până la formarea conștiinței ecologice la tânăra generație, biologii au de luptat cu interese legate de profitul imediat ce implică consecințe negative asupra naturii (de exemplu, cazul deșeurilor chimice extrem de toxice aduse din Germania la Sibiu), au de luptat cu inconștiența și atitudinea iresponsabilă privind corectitudinea compartimentală și etică față de natură.
Activitatea noastră științifică și educațională trebuie să ducă la formarea unor viitori cetățeni care să cunoască bine perceptele vieții în sensul ei ecologic real.
Educația ecologică prin biserică
Secole de-a rândul religia a fost și a rămas stăpână pe un domeniu foarte complex și intim al vieții- psihicul uman. Conduita și viața cotidiană a omului, locul și rolul său în lume, în societate și în familie a fost rezultatul a mai multor forme de educație printre care și cel al unei educații alese făcută de Biserică. Ea are și poate avea un rol foarte important privind formarea conștiinței ecologice, arătând oamenilor prin propovăduitorii săi consecințele nefaste ale ruperii echilibrului ecologic în natură. Această comunicare a realității naturii înconjurătoare se poate face prin intermediul cuvântărilor, al sfaturilor, al parabolelor, al versurilor, al cântecelor în cadrul oficierii ceremoniilor religioase. Totalitatea calamităților naturale trebuie percepute ca fiind nu o revoltă a divinității, ci un efect al activităților omenești. Biserica poate adopta un program la nivel național, care să aibă ca scop transmiterea de cunoștințe și percepte, că omul trebuie să fie conștient de necesitatea protejării mediului și să înțeleagă efectele acțiunilor sale. El trebuie să cunoască de la ceremoniile religioase situația ecologică exactă a mediului înconjurător.
Biserica poate organiza populația în funcție de problemele ecologice și spirituale, ca efectele să-i fie benefice omului. Oamenii trebuie avertizați de pericolele iminente privind distrugerea mediului, a biocenozelor și a ecosistemelor. Ei trebuie să adopte o atitudine protectoare față de acestea. Oamenii, prin îndrumarea făcută de Biserică, trebuie să participe activ la protejarea tuturor ecosistemelor, de care în cele din urmă depinde viața lor. Ei trebuie să fie uniți, calmi și constanți în procesul de refacere a ecosistemelor afectate de distrugere, sau în procesul de protejare a mediului.
Educație ecologică prin mass-media
Televiziunea, radioul și presa scrisă sunt mesagerii cei mai apți de a face o educație ecologică uniformă pe întreg cuprinsul țării. Emisiunile făcute la obiect privind denunțarea surselor de poluare, conștientizarea oamenilor privind consecințele reale negative ale poluanților asupra sănătății și necesitatea păstrării echilibrului ecologic în natură prin protejarea vegetației și faunei sunt atenționări severe și exacte făcute factorilor de decizie.
Conștientizarea ocrotirii naturii trebuie să devină un imperativ al preocupărilor noastre. Repunerea naturii în drepturile ei legitime și firești constituie o necesitate.
România este una dintre cele mai frumoase țări ale Europei. Așezarea ei în cadrul continentului este conturată de poziția sa la gurile Dunării, la Marea Neagră și mai ales de poziția sa pe cercul Carpaților. Această țară carpato-ponto-danubiană posedă majoritatea formelor de relief existente pe Terra. Ele sunt impuse de inelul muntos care asigură etajarea concentrică a celorlalte elemente geografice.
Clima reprezintă un sistem complex de nuanțe determinate de factorii genetici variați, procese și condiții fizico-geografice locale. Particularitatea de manifestare a ei se modifică zonal, latitudinal și altitudinal.
Flora și fauna ce îmbracă toate formele de relief reflectă efectele specifice ale climatului local, prin modificări sensibile ale valorilor regimului termic, umidității aerului și intensității vântului, alături de care factorii radiativi îndeplinesc o funcție profund activă.
Pe fondul acestor condiții ecologice generale există numeroase și variate ecosisteme. Diversitatea lor a constituit numeroase tematici de cercetare științifică pentru ecologii români, dar și un punct de atracție pentru oamenii de știință străini. De remarcat că în ecosistemele forestiere există fragmente de păduri naturale virgine și cvasivirgine- dispărute de mult în Europa. Ele servesc ca laborator național și european pentru cunoașterea legilor naturii și stabilirii unui management ecologic al pădurii cultivate.
Trebuie să recunoaștem însă că pădurile României și alte ecosisteme naturale sunt afectate de un declin alarmant. Industria poluantă națională și europeană le zdruncină grav sănătatea. De ce națională și de ce europeană? Pentru că poluarea aerului și a apei nu are granițe. Curenții de aer transportă noxele la mari distanțe de la locul de formare. Ele sunt antrenate de ploi spre sol, ceea ce înseamnă moarte pentru multe organisme vegetale și animale. Același lucru și pentru om. Păstrarea echilibrului ecologic în cadrul ecosistemelor reprezintă o necesitate. Oprirea declinului sistemului de organizare și a purității naturii în România trebuie făcut indiferent de cost. Este absolut necesar de a repune natura în drepturile ei firești și legitime.
3. STAREA DE SĂNĂTATE ȘI ECOLOGIA UMANĂ
3.1.INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
Starea de sănătate are multiple forme de expresie. Ea nu cunoaște un indicator de sinteză, fie el de o valoare absolută, relativă sau medie, care, odată enunțat să informeze asupra nivelului ei. Pentru determinarea stării de sănătate trebuie să se apeleze la un sistem întreg de indicatori, fiecare informând asupra unui aspect de detaliu ce intră ca parte componentă în fenomenul complex al stării de sănătate.
Principalele forme de expresie ale stării de sănătate sunt reprezentate de fenomenele demografice, fenomenele morbidității și fenomenele dezvoltării fizice și neuropsihice a populațiilor. Fiecare din aceste grupe de fenomene se caracterizează printr-un șir de indicatori care subdivid fenomenul în părțile sale componente și informează asupra stării tuturor fragmentelor ce îl compun. Se ajunge astfel la concluzii de etapă privind situația demografică, morbiditatea sau dezvoltarea fizică și psihică a populației, sau a oricărui alt indicator component al stării de sănătate, care în final permit aprecierea generală asupra nivelului stării de sănătate în ansamblul ei la un moment dat.
Indicatorii stării de sănătate a populației pot fi clasificați în funcție de mai multe criterii:
evaluarea nivelului ei și a factorilor care o condiționează;
evaluarea aspectelor care ilustrează sănătatea sau absența ei;
evaluarea unor aspecte izolate sau multiple ale stării de sănătate;
evaluarea gradului de sănătate/boală.
Indicatori direcți (pozitivi)
Nivelul de reproducere a populației: natalitatea, fertilitatea generală și specifică, reproducerea brută și netă, fecunditatea.
Nivelul de supraviețuire a populației: durata medie a vieții, speranța de viață la diferite vârste, numărul supraviețuitorilor la diferite vârste, durata de viață sănătoasă, durata de viață activă, longevitatea populației.
Dezvoltarea fizică a populației: se determină prin măsurători efectuate asupra copiilor și adolescenților, deoarece aceștia reflectă cel mai fidel influența factorilor de mediu actuali asupra dezvoltării fizice.
Evaluarea nivelului dezvoltării fizice se efectuează cu ajutorul următorilor indicatori: somatoscopia (starea tegumentelor și a mucoaselor, starea sistemului ganglionar, dezvoltarea țesutului adipos, dezvoltarea musculaturii, dezvoltarea oaselor și articulațiilor, dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, postura ortostatică); somatometria (talia, greutatea, perimetrul toracic, perimetrul cranian, indicele cefalic); fiziometria (capacitatea vitală pulmonară, dinamometria, tensiunea arterială, frecvența pulsului, maturația).
Dezvoltarea psiho-intelectuală a populației are ca indicatori: nivelul sănătății mintale a populației, dezvoltarea neuro-psihică, dezvoltarea neuro-motorie și capacitatea de muncă intelectuală a copiilor și adolescenților, coeficientul de inteligență, nivelul de integrare psiho-socială a populației.
Starea de nutriție a populației: se referă la sănătate (privind creșterea, structura și funcționalitatea organelor și sistemelor) în legătură cu consumul alimentelor și utilizarea acestora. Studiul stării de nutriție se bazează pe: examenul antropometric, îndeosebi indicele ponderal, examenul clinic special, examene de laborator, teste speciale, studiul mortalității și morbidității în relație cu modul de alimentație.
Capacitatea de muncă a populației: posibilitatea populației active de a obține performanțe deosebite în activitatea productivă materială și spirituală.
Ponderea populației sănătoase în structura generală a populației, stabilită cu prilejul anchetelor de prevalență.
Durata de supraviețuire fără incapacitate
Condițiile ecologice (sănătatea mediului ambiant)
Dezvoltarea și amploarea serviciilor de sănătate, a resurselor lor (materiale, financiare și umane).
Eficiența și eficacitatea medicală și economică a serviciilor de sănătate
Indicatori indirecți
Morbiditatea: incidența, prevalența, morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă, morbiditatea individuală, morbiditatea succesivă, morbiditatea spitalizată.
Invaliditatea: deficiențe, incapacitate, handicapuri și alte consecințe ale morbidității, accidentelor sau infirmităților congenitale.
Mortalitatea populației: mortalitatea generală brută sau standardizată, mortalitatea specifică, mortalitatea proporțională, mortalitatea feto-infantilă, mortalitatea juvenilă, letalitatea, fatalitatea.
Consum per capita/anual de alcool, tutun, droguri
Indicatori sintetici, globali, multicriteriali
Acești indicatori au apărut din nevoia de utilizare a unor indicatori care să măsoare cât mai exact starea de sănătate, într-un mod cât mai sintetic, utilizând aspecte variabile ale acesteia. Cei mai mulți dintre ei se bazează pe scalarea diferitelor stări, în funcție de gradul de severitate a acestora. Ei au la bază mai multe criterii: se deosebesc astfel indici bazați pe perceperea subiectivă a sănătății/bolii, pe incapacitatea funcțională, pe adaptarea la mediu.
În scopul de a exprima în mod direct sănătatea, Katz a imaginat indicele de activitate a vieții zilnice, cu care sănătatea este măsurată prin fracțiunea medie a unui an, exprimată în zile, fără incapacitate (înțeleasă ca restrângere a activității zilnice).
B. Un indice asemănător propun Chang și Cohen, sănătatea unei populații fiind exprimată prin durata medie de viață fără incapacitate.
C. Pe baza scalării diferitelor stări, în funcție de gradul de severitate, Grogno și Woodgate acordă un anumit punctaj (1-funcție normală; 0,5-funcțiunea perturbată sau redusă; 0-funcțiune absolut normală) fiecăruia dintre criteriile sănătății alese de autori, ilustrate prin: 1. munca; 2. recreația; 3. senzația de rău, dureri și suferințe fizice; 4. senzația de rău și suferințe psihice; 5. absența plăcerii; 6. comunicarea cu anturajul; 7. somnul; 8. dependența de igiena personală, alimentare, îmbrăcare, deplasare; 9. plăcerea de a se alimenta; 10. micțiunea, defecația și gradul de afectare a vieții sexuale din motive de sănătate). Din însumarea scorurilor ia naștere un indicator global. Pentru o mai bună analiză, suma punctajului se împarte la 10, rezultând medii între 1 = stare de sănătate foarte bună și 0 = stare patologică, gravă.
D. Un alt indice de sănătate, bazat pe scalarea morbidității pe grupe de aparate este indicele C.I.R.S (Cumulate Illnes Rating Scale), aparținând lui Linn și Gurel. Ei au fixat 13 puncte, grupate pe aparate, criterii de apreciere a sănătății, scalarea fiind pe 5 grade, cu intensitate negativă crescândă:
0 = nici o tulburare (sănătos);
1 = tulburare ușoară (slabă);
2 = tulburare moderată;
3 = tulburare severă;
4 = tulburare foarte severă.
Cele 13 puncte, grupate pe aparate, sunt: 1. inima; 2. aparatul vascular; 3. aparatul respirator; 4. ochi, urechi, nas, faringe, laringe; 5. etaj superior aparat digestiv (esofag, stomac, duoden, vezică biliară, căi biliare, pancreas); 6. etaj inferior aparat digestiv (intestin, inclusiv hernia); 7. ficat; 8. rinichi; 9. aparat genito-urinar (ureter, vezică urinară, uretră, prostată, organe genitale); 10. aparat locomotor (mușchi, ligamente, oase, articulații, piele); 11. neurologie (creier, măduvă, nervi); 12. psihiatrie (tulburări mintale); 13. endocrinopatii, tulburări metabolice, infecții, intoxicații.
Pentru fiecare dintre cele 13 grupe se aplică punctajul de la 0 la 4, însumarea punctelor evaluând starea de sănătate a unei persoane, care poate varia–ca medie–între 0 (prefect sănătos) și 4 (stare foarte gravă). Dacă nu se face media, punctajul poate oscila între 0 și 52.
Pentru populația vârstnică, Linn a elaborat un indicator denumit de incapacitate și dependență, scalat pe 3 gradații: 0 = normal; 1 = perturbare moderată; 2 = perturbare gravă. Această scalare se face prin observarea unei populații vârstnice privind următoarele 16 aspecte: alimentația, dietă, consum de medicamente, vorbirea, auzul, vederea, mersul, igiena individuală, îmbrăcarea, incontinență, îngrijire personală, necesitatea de a fi supravegheat pentru securitatea proprie, nepărăsirea patului, confuzie mintală, comunicarea cu alte persoane, stare depresivă. Suma punctajului pentru fiecare subiect oscilează între 0 și 32.
Indicele de sănătate fizică, elaborat de Belloc, Breslow și Hochstein, reprezintă o clasificare a sănătății în funcție de incapacitatea în activitățile cotidiene, prezența bolilor cronice și estimarea propriei energii, în raport cu vârsta. Persoanele anchetate sunt clasificate în 7 grupe:
handicapați fizic grav;
handicapați fizic de importanță minoră;
prezența a 2 sau mai multe boli cronice;
prezența unei singure afecțiuni cronice;
prezența unor simptome cronice nefiziologice;
absența de tulburări și senzația de energie slabă sau medie;
absența de tulburări și senzația de existență a unei energii bune.
Indicele de sănătate (I.S.), elaborat de Suchet, este bazat pe examenele sistematice de populație privind 15 teste hematologice, serologice, pentru a decela semnele unor boli.
Se aplică formula:
I.S. = 15 * nr. persoane indemne/ nr. rezultate anormale
Se obțin 4 categorii de subpopulație:
stare sănătății precară: I.S. = 3;
starea sănătății mediocră: I.S. = 4-6;
starea sănătății bună: I.S. = 7-9;
starea sănătății excelentă: I.S. = 10-15.
Unii indicatori complecși au o valoare predictivă. De exemplu, indicele APGAR exprimă capacitatea acestuia de a indica în mod corect pe cei cu risc de boală sau deces. O valoare predictiv înaltă ar însemna o proporție crescută de bolnavi în masa celor la care rezultatul determinărilor a fost pozitiv.
Toți indicatorii compuși se bazează pe anchete speciale și, din această cauză, sunt puțin utilizați în activitatea curentă de sănătate publică. Deoarece evaluarea stării de sănătate se face pentru previziune, planificare, programe de sănătate, alocare de resurse, monitorizare, evaluare, indicatorii statistici trebuie să fie demni de încredere, ușor de calculat, inteligibili și suficient de sensibili la schimbare.
Corelarea permanentă a indicilor care caracterizează starea de sănătate a populației cu factorii complecși ai mediului ambiant, cu gradul de dezvoltare a serviciilor de sănătate și cu eficiența și eficacitatea activității acestora asigură cunoașterea exactă și interpretarea corectă a nivelului stării de sănătate a populației și indică măsurile și soluțiile care trebuie adoptate de către organele de conducere ale sistemului de asigurare a sănătății publice.
3.2. PRINCIPALII INDICATORI ECOLOGICI
„ Mediu ” este o noțiune generală cu un conținut foarte complex, cuprinzând atât ambianța naturală sau fizică (lumea organică, vegetală și animală, solul și resursele sale, apa, clima), cât și mediul social, ambianța specifică de existență a omului. Importanța majoră ce se atribuie rolului factorilor de mediu în determinarea stării de sănătate se evidențiază și prin dezvoltarea rapidă a ecologiei umane, disciplină ce își schimbă felul său de viață și caracterul muncii sale, modifică fără încetare atât în bine cât și în rău mediul ce îl înconjoară. Preîntâmpinarea repercusiunilor negative ale modificărilor de mediu asupra omului și sănătății sale constituie un obiectiv important de care astăzi se preocupă intens atât conducerile statelor cât și organisme multinaționale.
Factorii din mediul fizic
Mediul fizic în care trăiește omul se caracterizează printr-un șir de elemente care influențează starea de sănătate individuală și a grupelor de populație. Printre ele se înscriu, alături de factorii cosmici, condițiile hidro-meteorologice și geo-climatice, altitudinea, solul și întregul complex de agenți de ordin fizic propriu-zis (radiații, praf, temperatură, lumină), de ordin chimic (alimente, gaze, produse sintetice, substanțe toxice folosite în agricultură), de ordin biologic (microorganisme, paraziți, virusuri, vectori),
Factorii fizici din mediul ambiant pot avea o influență pozitivă apreciabilă asupra stării de sănătate, dar ei pot constitui tot atâtea riscuri pentru sănătate dacă acțiunea sau intensitatea lor depășește anumite limite. Chiar și absența unor factori din mediul ambiant natural sau prezența lor în cantitate insuficientă poate genera perturbări în organismul uman dacă nu se aplică măsurile necesare de completare a lor (fluorul, iodul, vitaminele, razele ultraviolete și altele).
Factorii din mediul natural nu acționează însă izolat, cu putere de fatalitate asupra organismului și/ sau stării de sănătate a populației, ci într-o interdependență pemanentă și mai ales într-o strânsă intercondiționare cu factorii socio-economici, culturali și sanitari. Aceasta, cu atât mai mult cu cât mediul natural, mai ales în societatea modernă este supus în măsură tot mai accentuată influenței modelatoare a intervenției omului și a societății, fapt ce justifică pe deplin utilizarea expresiei de „mediu fizic organizat”. Este cunoscută, de exemplu, forța modificatoare a măsurilor de asanare, de protecție a muncii, de combatere a poluării, de corectare a regimului de muncă și de odihnă asupra felului și intensității cu care acțiunea factorilor naturali se repercutează asupra organismului uman.
Factorii din mediul social
Medicina socială studiază starea de sănătate a populațiilor umane mai ales în funcție de influența factorilor din mediul specific omului, ființă care trăiește într-o societate organizată, urmărind cu atenție stabilirea unor corelații între schimburile stabilite în starea de sănătate a populației și factorii socio-economici. Din această perspectivă, medicina socială studiază indivizii colectivităților mai restrânse, expuse influențelor unor factori de protecție sau, dimpotrivă, unor factori de risc provenind din ambianța lor socială. Pe măsura complexității și diversității vieții contemporane, gama grupelor de populație supuse unor factori de risc sporește mereu, dinamica stării lor de sănătate ajungând în centrul atenției medicinei sociale și aceasta cu atât mai mult cu cât, la nivelul lor influența factorilor sociali și economici se evidențiază deosebit de pregnant.
Starea de sănătate este determinată prioritar de factorii mediului social inclusiv gradul de dezvoltare a științelor medicale și a sistemelor de ocrotire a sănătății în acțiunea acestora asupra unui fond constituțional influențat prevalent de factorii genetici.
Factorii mediului fizic acționează asupra sănătății în strânsă dependență cu factorii mediului social, a cărui influență modelatoare și chiar modificatoare crește în raport cu dezvoltarea tehnicii și științelor.
Factorii mediului social trebuie căutați în relațiile sociale ce se stabilesc între oameni, familie, la locurile de muncă, în activitatea instituțiilor în general și a celor cu caracter medical în special, în viața spirituală a societății.
DEZECHILIBRE ECOLOGICE CU IMPACT ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE
Prezența omului pe Terra a însemnat și modificarea progresivă a aspectului ei direct sau indirect, imediat sau în timp, prin activarea agenților fizici, chimici, biologici și sociali. Unele modificări sunt benefice, altele potrivnice. Ultimele sunt consecința neanticipării efectelor ecologice negative în urma acțiunii asupra naturii.
Mediul poate fi considerat un furnizor de servicii: cele esențiale pentru întreținerea vieții, sursă de materiale pentru procesul de producție (materii prime și energie), asimilator de deșeuri rezultate din procesul de producție.
În procesul de adaptare aloplastică omul a ignorat legile ecologice, în special legea care afirmă că natura se pricepe cel mai bine. Efectul a fost deteriorarea mediului înconjurător.
Mecanismele care stau la baza dezechilibrelor ecologice sunt:
poluare;
supraexploatare;
construcții de baraje, canale;
introducerea de specii;
acțiuni ale forțelor armate.
Toate acestea au condus la alterarea calității factorilor de mediu, alterarea biocenozelor (sărăcirea biosferei în specii vegetale și animale, modificarea arealului natural, facilitarea unor competiții dezavantajoase), alterări la nivelul ecosistemelor (scăderea potențialului adaptativ și de refacere).
Rezultatul imediat al antropocentrismului se evidențiază actual, în principal ca:
poluare
criză a resurselor
Poluarea este definită de prezența unor substanțe străine de compoziția normală sau variații importante ale componentelor normale, care pot determina direct sau indirect alterări ale stării de sănătate, depistabile la nivelul cunoștințelor științifice actuale. Reprezintă una din problemele fundamentale ale umanității și este consecința ruperii echilibrului ecologic dintre om și natură.
Originile poluării sunt îndepărtate, dar astăzi datorită dezvoltării industriei ea s-a accentuat considerabil. Indiferent de forma ei, poluarea este o agresiune asupra integrității pure a mediului înconjurător. Poluarea poate da naștere unor schimbări ireversibile și dezastruoase în mediul terestru, în apele continentale, în oceane, în clima planetei.
Poluarea atmosferei afectează calitatea vieții la scară planetară. În general, ea reprezintă consecința unor activități umane și este un fenomen actual al vieții urbane. Majoritatea poluanților atmosferici pornesc de la arderi care generează energie. Motoarele cu explozie internă utilizate în transporturi, arderile de combustibili gazoți, lichizi sau solizi în unități industriale, la încălzirea locuințelor provoacă emisii de substanțe și particule care se degajă în atmosferă putând atinge concentrații nocive. În combinație cu impuritățile tradiționale din aer situația se complică și mai mult. Au fost puse în evidență în atmosferă peste 100 de substanțe poluante, printre care cele mai frecvente sunt anhidrida sulfuroasă, oxidul de carbon, oxizii de azot, hidrocarburile policiclice, fumul, sulful.
Poluarea solului. Solul este locul de primire a poluanților. Pulberile și gazele toxice din atmosferă sunt antrenate de apa precipitațiilor spre sol unde se depozitează la suprafață sau se impregnează în acesta. Apele de infiltrație transportă poluanții spre adâncime. Substanțele chimice care se folosesc la stropiri pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor sunt extrem de toxice. Ele nu rămân numai pe plantă, ci cad pe sol și pătrund în sol, de unde rădăcinile plantelor prin absorbție le introduc în corpul lor și ajung în fructe și legume. Apa de precipitații le transportă în adâncuri unde se acumulează și o mare parte din ele ajung în apa freatică. Luate din plante sau din apă, devin o otravă lentă de alterare a funcțiilor diferitelor organe la om și animale.
Poluarea apelor continentale și a oceanelor afectează calitatea vieții la scară planetară. Apa reprezintă sursa de viață pentru organismele din toate mediile. Scuza poluării este expansiunea industrială și explozia demografică. În realitate poluarea este consecința lipsei de prevedere, iar în alte cazuri consecința lipsei pregătirii ecologice sau ignoranței. Protecția calității apelor este o problemă de mare actualitate. Astăzi, în ciuda avertismentelor, industriile își continuă nepăsătoare explozia poluantă. Administrația marilor orașe sau guvernele întârzie alocarea fondurilor necesare sau le ignoră. Aceste greșeli vor fi plătite scump peste zeci sau sute de ani prin suferințe umane și modificări profunde ale florei, faunei, climei.
Măsurile cele mai urgente sunt:
prevenirea poluării prin măsuri tehnice de protecție a apelor
epurarea apelor uzate în instalații speciale
organizarea controlului și combaterii poluării apelor.
Poluarea radioactivă. Radioactivitatea naturală de bază a rocilor de diferite vârste geologice nu a variat de-a lungul erelor geologice. Peste tot în lume, începând cu a 2-a jumătate a secolului al XX-lea au fost puse în evidență creșteri semnificative ale radioactivității, urmare a unor tehnologii industriale, experiențelor cu arme nucleare, accidentelor termonucleare, folosirii energiei nucleare în industrie, utilizării izotopilor radioactivi în alte domenii ale industriei, în agricultură, medicină, cercetare științifică.
Radiațiile între anumite limite nu sunt dăunătoare pentru organismele vii. Creșterea lor peste limitele admise a devenit un factor ecologic abiotic deosebit de grav pentru viață sub toate aspectele ei de manifestare. Radioactivitatea atacă patrimoniul genetic.
Poluarea fonică. Zgomotul este un complex de sunete fără caracter periodic cu insurgență dezagreabilă aleatoare, care afectează starea psihologică și chiar biologică a oamenilor și a altor organisme din natură. Aceste noxe acustice afectează toate colectivitățile umane. Ele sunt prezente mai ales în mediul urban.
Transporturile terestre și aeriene, șantierele de construcții și industriale degajează în atmosferă zgomote insuportabile cu o mare variabilitate decibelică. Datorită lor locuitorii marilor orașe sunt supuși unui stress aproape permanent.
Efectele patologice ale zgomotului sunt: surditate traumatică și preturbări ale sistemului nervos, cu evoluție lentă sau agresivă. Expunerea excesivă la zgomot intens și pe perioade lungi de timp determină surditate.
Până în prezent, în România nu s-au stabilit norme de calitate sonoră a mediului.
Resursele sunt rezerve de mijloace utile și evaluabile de o anumită calitate, într-o anumită perioadă de timp și localizate într-o arie definită.
Trăsăturile definitorii ale resurselor sunt utilitatea și evaluabilitatea (raritatea). Nu poate constitui o resursă ceea ce este:
inutil
necunoscut
disponibil în cantități mult mai mari decât cererea
Resursele naturale sunt clasificate în 2 categorii: resurse epuizabile și resurse regenerabile.
Resursele epuizabile sunt resurse care nu pot fi regenerate și prin utilizare stocul se reduce continuu. Stocul disponibil la un moment dat este influențat de:
stocul disponibil inițial
volumul descoperirilor anuale
volumul extracției anuale.
Toate acestea depind de mijloacele financiare și materiale disponibile, de forța de muncă existentă și de rata de progres tehnic.
Resursele regenerabile sunt date de biomasa vegetală și animală. Menținerea capacității de regenerare impune existența unui stoc minim , în timp ce menținerea funcționalității ecosistemului impune o cantitate maximă de biomasă care poate exista într-un anumit biotop.
Apar două situații. Atunci când stocul inițial este mai mic decât cel minim apare riscul dispariției resursei dacă nu se adoptă măsuri de refacere a capacității de regenerare. Dacă stocul inițial este egal cu cel minim se impun măsuri de mărire a stocului disponibil până la un nivel optim.
4. PRINCIPII GENERALE DE MANAGEMENT ECOLOGIC
INDICATORI DE MEDIU
Indicatorii de mediu sunt obținuți prin efectuarea de măsurări științifice pentru determinarea în timp a schimbărilor produse în starea mediului privind calitatea aerului, a apei și starea resurselor naturale. De asemenea, indicatorii de mediu sunt utilizați atât pentru reflectarea presiunii antropice exercitate asupra mediului, cât și pentru evaluarea stării ecosistemelor naturale și sănătății publice în relație cu mediul. Indicatorii sunt instrumente eficiente atât pentru procesul decizional în domeniul protecției mediului, cât și pentru sensibilizarea publicului privind necesitatea protecției mediului, datorită capacității acestora de a ne răspunde la întrebări precum: care este starea mediului, care sunt cauzele degradării mediului, cum factorii de mediu influențează sănătatea, care este eficiența acțiunilor de protecție a mediului întreprinse de autoritățile publice, agenții economici etc.
În prezent, comunitatea internațională utilizează o mare diversitate de indicatori de mediu. Spre exemplu, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU (CDD ONU), Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED), Agenția Europeană de Mediu (AEM), secretariatele convențiilor internaționale din domeniul mediului dispun de seturile proprii de astfel de indicatori. Mai mult decât atât, seturile de indicatori aplicate la nivel național variază de la țară la țară.
Principala preocupare în Europa Centrală și de Est sunt daunele aduse din cauza calității proaste a mediului ambiant. Aici a apărut vertiginos riscul pentru sănătate. Tipuri de poluare care au afectat sănătatea populației sunt următoarele :
plumb în aer și în sol, provenind de la topitoriile de plumb și zinc și de la mijloacele de transport ;
pulberi sedimentabile în atmosferă, provenind din sobe, mici întreprinderi, centrale electrice și de termoficare, combinate metalurgice și alte uzine mari ;
dioxidul de sulf și alte gaze, în special în combinație cu pulberi ;
nitrați din apă, proveniți de la stațiuni de îngrășare a animalelor și ferme agricole proiectate și (sau) întreținute necorespunzător, în urma aplicării inadecvate a îngrășămintelor și din fosele septice rurale ;
contaminarea apei și a alimentelor cu substanțe chimice toxice și metale grele datorită depozitării necorespunzătoare a deșeurilor nucleare sau a altor deșeuri periculoase ;
deteriorarea sau amenințarea cu daune ireversibile a diversității biologice în general și în ecosistemele acvatice constând din râuri, acumulări, lacuri, a ecosistemelor de pajiște, a ecosistemelor de coastă și marine, habitatelor din păduri și a zonelor montane.
Problemele enumerate au fost unanim recunoscute de țări existente în această regiune. Fiecare țară din ECE trebuie să decidă modul optim de alocare a resurselor pentru remedierea problemelor pe care le consideră prioritare. Resursele limitate nu trebuie să conducă la reducerea investițiilor în protecția mediului, pentru că afectează sănătatea și viața oamenilor, a plantelor și a animalelor. În acest sens se pune problema unei politici economice generale și crearea unor combinații judicioase între diverse tehnologii, management, instituții și politica economică aplicată. Trebuie găsită flexibilitatea necesară pentru atingerea rezultatului celui mai bun în concordanță cu resursele disponibile. Se impune o mai bună politică economică și de protecție a mediului, dezvoltarea unor instituții și formarea de capacități privind pregătirea profesională, educația ecologică și programe de schimb.
Tipuri de indicatori de mediu
Tipurile de indicatori de mediu, conform ISO14031, sunt prezentate în figura de pe pagina următoare. De fapt, prima categorie arată încercările
intreprinderii pentru îmbunătățirea performanței sale de mediu (indicatori de performanță managerială), iar al doilea arată rezultatele acestor încercări (indicatori de performanță a rezultatelor).
Astfel, folosirea acestora este recomandată tuturor întreprinderilor, care doresc să știe impactul asupra mediului legat de activitatea lor. Indicatorii care aparțin grupei a treia sunt recomandați pentru intreprinderi, care sunt
considerați a fi poluanți majori, de exemplu: descarcă emisii poluante în râu sau sunt singurii care polueazã aerul unui bazin (geografic). Indicatorii de mediu prezintă valoarea dată în unități de măsură convenționale (kilogram, bucată, litru) sau în unități monetare, ori în procente. Există printre ele indicatori absoluți și relativi. Se pot referi la întreprindere,amplasament sau proces. Combinațiile celor trei tipuri sunt vizualizate alături.
4.2. PRINCIPIILE DEZVOLTĂRII DURABILE
Definirea unei politici ecologice ajută la determinarea atitudinii companiei în legătură cu mediul. Politica mediului reprezintă un set de principii care dovedesc în ce măsură compania dorește să devină ecologică. Îi ajută pe angajați să afle ce se așteaptă de la ei, este utilă în a verifica dacă salariații companiei nu lucrează la întâmplare, după instinct și îndrumă compania în toate activitățile sale.
O companie poate decide să se supună legislației pur și simplu sau să devină un înaintaș în toate domeniile sale de activitate. Trebuie aplicată o tactică care să balanseze considerentele ecologice și obiectivele comerciale.
Există patru poziții pe care le poate adopta o companie:
I. Leneșul nu face nimic. Nu cheltuiește bani pentru protecția mediului și are o imagine gri sau murdară. Dar, odată cu promulgarea noilor legi, leneșul se poate afla în categoria pedepsiților.
II. Compania pedepsită nu a reușit să se adapteze la schimbări. E pedepsită de către clienți, care încep să cumpere produsele competitorilor sau de către legislatori, care cer să existe echipamente pentru controlul poluării. Apar cheltuieli substanțiale, dar compania își păstrează imaginea gri. Banii au fost investiți prea târziu.
III. Conformistul caută să respecte legea, dar să cheltuiască cât mai puțin. Se concentrează pe soluții care nu costă nimic sau care costă foarte puțin. Multe companii adoptă această strategie și chiar este posibil să obțină o imagine corespunzătoare din punct de vedere ecologic, cu cheltuieli minime.
IV. Liderul adoptă o cale costisitoare și câștigă o imagine foarte bună. Poate obține superioritate în tehnologie și inovații și poate deveni standardul după care sunt judecate celelalte companii.
Unul dintre principiile călăuzitoare este „dezvoltarea susținută”. În acest mod se evită excesele, pierderile legate, pe de o parte, de puternica creștere economică și, pe de altă parte, de economia medievală bazată pe dezvoltare zero.
Prin creșterea susținută se înțelege faptul că firma trebuie să acționeze în așa fel încât să întâmpine cerințele prezentului fără a împiedica generațiile viitoare de la a-și satisface nevoile. Trebuie să economisească resursele limitate sau epuizabile, să se evite poluarea și creșterea de noi deșerturi sau mahalale și să nu se lase munca de curățare pentru generațiile viitoare.
Politica ecologică sau statutul trebuie înmânat tuturor angajaților și celor a căror părere este relevantă.
Politica ecologică nu se poate crea în izolare: trebuie să rezulte din faptele evidențiate de analiză. Politica adoptată trebuie să acopere toate zonele cheie.
Odată ce și-a stabilit politica ecologică, compania trebuie să se pună de acord asupra unui set de obiective. Aceste obiective vor furniza măsura după care compania își va stabili progresul. Obiectivele sunt clasificate pe departamente sau tip de poluare. Pot fi obiective pe termen scurt, mediu sau lung, dar fiecare din ele trebuie cuantificat și trebuie să aibă un termen de realizare. Multe dintre aceste obiective vor fi asociate indicilor ecologici.
Compania trebuie să transpună politica ecologică în obiective prin care se urmărește conformarea la legislație, reducerea poluării și a oricărui impact asupra mediului.
De asemenea, compania trebuie să identifice abilitățile, cunoștințele, echipamentul, procedeele și sistemele de monitorizare necesare pentru obținerea rezultatelor ecologice cerute.
Elementul care a dus la preocupări de a găsi soluția unui echilibru dezvoltare-mediu a fost criza resurselor. Prima soluție sugerată pentru rezolvarea dezechilibrului este creșterea zero bazată pe concepția că între dezvoltare (creștere economică) și protecția mediului există un conflict nesoluționabil. Analizele ulterioare au demonstrat că dezechilibrant nu este procesul de creștere economică în sine, ci modul în care se realizează aceasta. O a doua soluție sugerată este creșterea economică organică (termen derivat prin anaologie cu legile dezvoltării armonioase a organismului) obținută prin aplicarea principiului raționalității în dezvoltare.
Conceptul care pare să rezolve această problemă este cel de „dezvoltare durabilă”. Prin dezvoltare durabilă se înțelege promovarea acelor forme de dezvoltare care să asigure satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite dezvoltarea deplină, armonioasă a generațiilor viitoare.
Conceptul durabilității are la bază definirea optimului, și anume capacitatea unui ecosistem de a-și menține structura în fața schimbărilor externe.
Comisia Mondială pentru Dezvoltare și Mediu a stabilit următoarele direcții prioritare pentru realizarea dezvoltării durabile:
redimensionarea și modificarea calității creșterii economice;
satisfacerea nevoilor esențiale pentru energie, hrană, apă, locuință, loc de muncă, sănătate;
asigurarea nivelului de creștere durabilă a populației;
conservarea și sporirea bazei de resurse;
reorientarea tehnologiei și reducerea riscurilor legate de aceasta;
unificarea proceselor de decizie privind mediul și economia.
Există o serie de dificultăți în aplicarea principiilor dezvoltării durabile legate de :
lipsa unei viziuni de ansamblu privind interacțiunile și impacturile proceselor globale și regionale;
lipsa unor informații adecvate privind starea actuală a mediului;
insuficiența metodelor de evaluare
a modului cum dezvoltarea într-o anumită regiune afectează alte regiuni,
a compatibilității între tendințele și dorințele de dezvoltare ale unei regiuni cu durabilitatea dezvoltării globale.
lipsa preocupărilor și eforturilor de a evalua dacă noile politici de mediu și cheltuielile în domeniul protecției mediului au condus la rezultatele dorite.
Această lipsă de informație trebuie urgent rezolvată, dar aceasta nu implică întârzierea acțiunilor pentru rezolvarea problemelor de mediu. Principalele domenii în care se manifestă lipsa de informație sunt:
datele privind mediul;
eficiența politicilor de mediu;
legăturile comerț-mediu;
legăturile finanțe internaționale-mediu.
Se impun numeroase intervenții pentru corectarea deficitului informațional.
În cazul datelor privind mediul, este necesar un set de indicatori univesal valabili care să fie utilizați pentru evaluarea ambientală. Trebuie asigurate resursele instituționale, tehnice și de altă natură necesare pentru îmbunătățirea standardelor de monitorizare a mediului și culegere a informațiilor precum și stabilirea unui mod de coopreare între autoritățile implicate în evaluarea globală a dezvoltării durabile (responsabilii în obținerea și popularizarea datelor cerute și utilizatorii datelor).
Politicile de mediu se monitorizează prin identificarea unor indicatori adecvați, dezvoltarea metodelor și mijloacelor de manipulare a datelor statistice și geografice. Trebuie însă asigurată accesibilitatea la rezultatele acestor evaluări.
Pentru legăturile comerț-mediu se urmărește canalizarea resurselor pentru cercetarea relațiilor comerț-mediu și propunerea unui mecanism internațional pentru monitorizarea impactului acestor legături.
În cazul legăturilor finanțe internaționale-mediu în prezent este realizat un fond pentru mediu la care contribuie băncile prin taxele încorporate în operațiile lor, sumele alocate de industrie, iar fiecare țară alocă o parte din produsul intern brut pentru protecția și restaurarea mediului (minimul necesar fiind de 3%). Actual nu există indicatori care să evalueze și, dacă este necesar, să îmbunătățească modul în care aceste sume imense sunt utilizate.
PARTICULARITĂȚI ALE PROTECȚIEI
ECOSISTEMELOR UMANE
Protecția ecosistemului uman individual
Bunăstarea ecosistemului uman individual reprezintă elementul de bază pentru păstrarea bunăstării nivelurilor superioare. Fundamentul sănătății individului este reprezentat de asigurarea celor mai bune condiții de mediu fizic, chimic, biologic, psiho-social. Chiar și factorii genetici sunt determinați în ultimă instanță de condițiile de mediu în care au trăit generațiile anterioare.
Cele mai importante probleme de ecologie umană care se pot rezolva la nivel individual sunt:
sedentarismul;
alimentația nerațională;
toxicomaniile-cele mai frecvente fiind tabagismul, alcoolismul, drogomania.
Liniile directoare în viața individului ar trebui să fie o sănătate la un nivel cât mai mare, pe o durată cât mai lungă, la un număr cât mai mare de persoane, altfel spus, fiecărui individ îi revine datoria să nu efectueze acte care să dăuneze sieși sau celorlalți.
Protecția sistemelor de grup
Problemele care apar în acest caz sunt determinate de asigurarea și perfecționarea realizării și utilizării locuinței (norme de construcție și de dotări) și de asigurarea instituțiilor destinate colectivității (școală, loc de muncă).
Calitatea vieții are ca principal criteriu satisfacerea completă și diversificată a necesităților omului și serviciilor pentru populație prin intermediul acestor instituții.
C. Protecția sistemelor locale
Localitatea reprezintă markerul obiectiv al modului social de organizare a omului, iar urbanizarea tendința acută. Sistematizarea localității permite rezolvarea a numeroase probleme atât la nivel populațional cât și de mediu prin:
organizarea optimă a spațiului astfel încât să se beneficieze la maxim de factorii pozitivi și să se diminueze influența celor negativi;
servicii și dotări care să permită o viață cât mai comodă, evitarea efectelor patologice (școli, comerț, instituții de cultură, salubritate, asistență medicală, spații verzi și zone de recreere);
zonarea funcțională a localității;
stabilirea între componenta naturală și cea artificială a unui raport de integrare într-un sistem unitar prin completare reciprocă.
D.Protecția sistemului la nivel planetar
Protecția biosferei. În 1977 a fost declanșat un program susținut în această direcție: „Omul și Biosfera” ce urmărește:
supraveghere permanentă pentru a constata influențele indirecte asupra omului produse de poluanți generați de activitățile umane și modificările asupra naturii;
investigații și prognoze privind resursele, energia, tehnologiile, viitorul omenirii în ansamblu;
acțiuni care să îmbunătățească relațiile om-natură, să încurajeze folosirea tehnologiilor nepoluante și să favorizeze fenomenele naturale pozitive (creșterea vegetației, protecția speciilor animale).
2. Protecția împotriva catastrofelor naturale s-a realizat prin organizarea unui sistem de coordonare pentru ajutor în caz de catastrofe și crearea Institutului de cercetări pentru fizica Pământului.
3. Asigurarea energiei a fost obținută prin cercetări și acțiuni pentru descoperirea de noi zăcăminte de combustibil și utilizarea de energii noi nepoluante-solară, eoliană, geotermică.
4. Asigurarea alimentației atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ se face prin culturi intensive și luarea în producție de noi terenuri.
II. PARTEA PERSONALĂ
5. STRATEGII ECOLOGICE CU IMPACT ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE
EVALUAREA PERCEPȚIEI IMPACTULUI
ECOLOGIC
Impactul ecologic delimitează totalitatea modificărilor nedorite, situate în afara legilor ecologice, suferite de mediul natural ca urmare a activităților umane.
Principalele principii care trebuie luate în considerare înainte de implementarea oricărei activități antropice sunt:
Orice activitate umană are o mare varietate de consecințe directe și indirecte în cele mai variate domenii. În analiza oricărei activități umane trebuie să se țină cont și să se analizeze toate aceste consecințe deoarece în anumite circumstanțe efectele indirecte pot depăși ca importanță pe cele directe.
Orice tehnologie produce două tipuri de efecte:
directe-cele pentru care a fost proiectată
indirecte-nedorite, care la un moment dat, le pot depăși pe cele favorabile și pot chestiona valabilitatea tehnologiei
Orice obiectiv poate fi realizat pe mai multe căi, cu mai multe metode, fiecare din acestea cu consecințe directe și indirecte. Selectarea metodei trebuie făcută în funcție de cel puțin trei parametri: efectele indirecte, eficiență, cost.
Studiul de impact reprezintă cercetarea științifică a efectelor complexe consecutive impactului unei activități deja existente sau care urmează a fi introdusă asupra ecosistemului uman în ansamblu sau asupra anumitor componente al acestuia.
Studiul de impact presupune:
inițierea unor acțiuni de prevenire sau diminuare a efectelor colaterale ale activității respective;
evaluarea tuturor opțiunilor pentru a selecta cea mai adecvată strategie de acțiune;
implicarea populației în procesul de decizie privind introducerea unor activități care o vor influența într-un mod oarecare.
Obiectivele studiului de impact sunt următoarele:
evaluarea tuturor efectelor ce pot fi generate de o activitate sau proiect;
identificarea și formularea tuturor acțiunilor și măsurilor de prevenire sau reducere a impactului și promovarea celor care favorizează efectele pozitive;
comunicarea rezultatelor, fapt care presupune identificarea utilizatorilor posibili, identificarea celor mai adecvate forme de prezentare a informațiilor.
REALIZAREA STUDIULUI DE IMPACT
Studiul de impact presupune integrarea etapelor specifice oricărui tip de studiu (analiză, identificare, evaluare) într-un proces continuu-iterativ și realizare în cadrul unei echipe multidisciplinare (ingineri, economiști, ecologi, experți în protecția mediului, sociologi, juriști).
Metodologia de realizare cuprinde aproape toate metodele cercetării științifice-analitice, sintetice, empirice, dialectică, globală. Se realizează o analiză sistemică, cercetând impactul activităților antropice asupra fiecărui element al ecosistemului uman.
Etapele ce trebuie parcurse în realizarea studiului de impact sunt:
Analiza preliminară-se realizează stabilirea de obiective în funcție de fenomenul studiat (intensitate și extindere, durata efectelor generate, interacțiuni cu alte fenomene), se evaluează posibilitatea de realizare a acestor obiective (costuri, durata necesară, baza de date necesară, nivelul de pregătire, metodologie). Se urmărește în această etapă și eficiența studiului: posibilitatea de extindere a rezultatelor, posibilitatea de transpunere în practică, oportunitatea socio-politică de transpunere în practică. Descrierea obiectivului se face în funcție de caracteristici ale activității generatoare de impact (situația actuală și de perspectivă) și ale ecosistemului afectat (mediul ambiant, demografia). Factorii care condiționează limitarea ariei de impact sunt: dimensiunea impactului, aria geografică și timpul de propagare a efectelor, timpul de acțiune.
Identificarea subiectelor-etapă în care se face analiza sistemelor generatoare de impact și a ariei de impact și descrierea efectelor impactului.
Estimarea efectelor se face prin indicatori caracteristici efectelor. Valorile obținute se raportează la intervalele de admisibilitate. Indicatorii se clasifică în funcție de complexitate: primari (reflectă starea de calitate /poluare a mediului) și globali (agregarea celor primari, sunt caracteristici efectului) și în funcție de componenta ecosistemică evaluată a mediului: natural, social-economic, populațional. Tot în această etapă are loc și cuantificarea- efecte caracterizate de indicatori calitativi. Un indicator global de apreciere a impactului este costul poluării care analizează impactul activităților antropice asupra mediului natural din punct de vedere economico-financiar. Acest indicator include 4 categorii de costuri economice: costul prejudiciului (boli profesionale, distrugerea recoltelor, etc); costul evitării prejudiciului (echipamente de prevenire a poluării, de protecție); costul atenuării prejudiciului (echipamente de atenuare a poluării cu revenire la limitele impuse de standarde); costul urmăririi (costurile impuse de proiectarea, planificarea, urmărirea și controlul poluării).
Evaluarea efectelor: lista efectelor ce pot fi evaluate și stabilirea criteriilor de evaluare parțială și globală.
Proiectarea acțiunilor și strategiilor: identificarea acțiunilor de contracarare a efectelor negative, identificarea acțiunilor de stimulare a efectelor pozitive, proiectarea strategiilor (plan, fonduri).
Evaluarea complexă și propunerea planului de acțiune
Comunicarea și mediatizarea rezultatelor
Definitivare și transmitere la factorii de decizie
EVOLUȚIA INDICATORILOR STĂRII DE SĂNĂTATE
Indicatorii sunt parametri direct observabili, măsurabili, numărabili, caracteristici unui fenomen ce au capacitatea de a-l reflecta cât mai fidel.
Indicatorii statistici ai sănătății sunt mărimi care măsoară prin valori absolute, relative, medii, starea de sănătate a unei colectivități, asigurând astfel posibilitatea descrierii și analizei acesteia.
Repartiția populației pe medii depinde de structura socio-economică a regiunii respective. Mediul de viață își pune amprenta asupra modelului de morbiditate și mortalitate precum și asupra serviciilor de sănătate, organizarea asistenței medicale.
Demografia este știința care se ocupă cu studiul populației umane: nivelul, structura și caracteristicile populației și de legitățile care guvernează aceste caracteristici.
Principalele surse de informații demografice sunt:
recensământul populației, care reprezintă înregistrarea globală a întregii populații;
statistica stării civile (aparținând de primării)- înregistrarea nașterilor, deceselor, căsătoriilor etc.;
birourile de evidență a populației (aparținând de Poliție)- înregistrează veniții și plecații dintr-o anumită zonă;
anchetele demografice, care încearcă să surprindă elemente de structură și dinamică a populației; ele completează informațiile obținute prin metodele anterioare.
Evoluția populației (număr locuitori) în regiunea de nord-est a Moldovei în perioada 1998-2002 este următoarea:
Analizând datele din tabelul nr. 1 se observă creșterea numărului de locuitori în perioada 1998-2001,în Iași cu 12142 ,în Neamț cu 757, în Suceava cu 4358, în Bacău cu 4666, în Botoșani cu 916, în Vaslui cu 2541,însă această creștere nu este semnificativă, după care se înregistrează o scădere a numărului de locuitori.
Se observă că scăderea numărului de locuitori este considerabilă, în județele Iași, Neamț, Suceava și Bacău numărul de locuitori scade cu aproximativ 16.000 de locuitori, în timp ce în județele Botoșani și Vaslui numărul de locuitori scade cu aproximativ 10.000 de locuitori.
Evoluția numărului de locuitori în România se poate observa în graficul următor:
Grafic nr. 1
Analizând graficul de mai sus se observă că spre deosebire de evoluția numărului de locuitori din cele 6 județe, în România numărul de locuitori este într-o continuă scădere. Această scădere a fost mai lentă în perioada 1998-2001 de la 22.545.925 la 22.435.705, pentru ca în anul 2002 să se înregistreze o scădere bruscă a numărului de locuitori, cu 640912 locuitori.
Se poate constata din datele de mai sus că evoluția numărului de locuitori din cele 6 județe nu se încadrează în tiparul evoluției populației generale a României.
Acest lucru se datorează în parte sporului natural negativ, natalității scăzute și amplorii pe care o ia fenomenul de migrație a populației.
Natalitatea reprezintă fenomenul demografic al frecvenței născuților vii într-o populație. Sub aspect statistic, natalitatea se măsoară cu rata brută de natalitate- n (raportul dintre numărul de născuți vii- N și numărul mediu de locuitori ai perioadei respective- P, exprimat la 1000 de locuitori).
n=N/P*1000
Deși nu se menționează perioada de timp la care se referă indicatorul, acesta este de un an, iar numărul de locuitori este fie numărul mediu anual, fie numărul de locuitori la mijlocul anului calendaristic, deoarece grație mișcării demografice există în tot cursul anului variații ale efectivelor.
Evoluția acesteia în perioada 1998-2002, pentru județele Iași, Neamț, Bacău, Botoșani, Vaslui și Suceava se poate observa în graficul și tabelul următor:
Grafic nr. 2
În urma analizei datelor din tabel se observă o modificare relativ mică a datelor privind natalitatea în perioada 1998-2001, iar apoi se înregistrează o scădere a natalității în 2002 în toate cele 6 județe luate în discuție. Se evidențiază:
scăderea natalității cu 1,1 în județul Iași, de le 13,8 la 12,7;
scăderea natalității cu 1,05 pentru județul Neamț, de la 11,5 la 10,45;
scăderea natalității cu 0,85 în județul Suceava, de la 13,3 la 12,45;
scăderea natalității cu 0,63 în județul Bacău, de la 11,9 la 11,27;
scăderea natalității cu 0, 33 în județul Botoșani, de la 13,5 la 13,17;
scăderea natalității cu 1,27 în județul Vaslui, de la 14,6 la 13,33.
În ceea ce privește România, indicele de natalitate are o evoluție aproximativ constantă în perioada 1998-2001, cu valori de 10,5 (1998, 1999, 2001) și 10,4 (2000), pentru ca în anul 2002 să scadă la 9,70.
Tendința de scădere a indicelui de natalitate în județele din nord-estul Moldovei este în concordanță cu scăderea acestui indice în întreaga țară.
Un indicator major al mișcării naturale a populației este reprezentat de fenomenul de masă a mortalității. În general, mortalitatea este mai mare, la toate vârstele, la sexul masculin, diferența dintre cele două sexe tinzând să se amplifice.
Mortalitatea generală măsoară frecvența, nivelul deceselor care au avut loc în cadrul unei populații. Indicele de mortalitate generală se calculează prin raportarea numărului deceselor totale (generale) înregistrate într-un an calendaristic, la numărul de locuitori. Mortalitatea generală reprezintă elementul cel mai stabil, cel mai constant al mișcării naturale a populației.
Mt = Nr. total decese / Nr. locuitori *1000
Analiza acestui indicator în județele Iași, Neamț, Suceava, Bacău, Botoșani și Vaslui se poate face pe baza următoarelor grafice:
Grafic nr. 3
Grafic nr. 4
Grafic nr. 5
Grafic nr. 6
Grafic nr. 7
În județul Vaslui se observă de asemenea o scădere a valorii indicelui de mortalitate din 1998 până în 2000, apoi se înregistrează o creștere a acestui indice pâna la valoare
12,38% în anul 2002.
Grafic nr. 8
Grafic nr. 9
În ceea ce privește România, variația indicelui de mortalitate are loc astfel: scade de la valoarea 12,4% înregistrată în anul 1998 la valoarea 11,4% în 2001, pentru ca în 2002 sa ajungă la valoarea 12,43. Se observă astfel o creștere de 1,04% într-un an.
Comparând datele din cele 6 județe cu cele înregistrate în toată țara, putem comenta evoluția indicatorului mortalitate generală:
județele Iași și Suceava prezintă o evoluție asemănătoare a indicelui de mortalitate cu cea a României, lucru ce se poate observa foarte clar din graficele 3, 5 și 9;
județul Neamț și județul Bacău au o evoluție puțin diferită de cea a României prin faptul că în perioada 1998-2001 se înregistrează scăderi și creșteri alternative ale valorilor indicelui de mortalitate ce se pot observa în graficele 4 și 7, pentru ca apoi să urmeze tendința generală de creștere a acestor valori în anul 2002;
în cazul județelor Botoșani și Vaslui, indicele de mortalitate înregistrează o scădere în perioada 1998-2000, pentru ca apoi să crească, pe când valoarea acestui indice la nivel național scade în perioada 1998-2001, apoi crește la fel ca în cele 2 județe.
Un alt indicator al stării de sănătate este sporul natural, care reprezintă diferența dintre indicele de natalitate și indicele de mortalitate generală. Indicele sporului (deficitului) natural arată proporția creșterii (scăderii) populației ca urmare a mișcării ei naturale (nașteri și decese).
Grafic nr. 10
Din analiza graficului se observă:
în județul Iași sporul natural înregistreză o creștere de la 2,7% în anul 1998 la 4,1% în 2001, pentru ca apoi să scadă la 2,4% în 2002;
pentru județul Neamț se observă o creștere de la 0,4% (1998) până la 1,1% în 2001. Între 2001 și 2002, ca și în celelalte două județe, se înregistrează o scădere, însă mai drastică, înregistrându-se în 2002 un „spor” natural negativ;
pentru județul Suceava diferențele de spor natural între 1998 și 2001 sunt practic nesemnificative (0,4 %), o scădere importantă se înregistrează între 2001 și 2002 (de la 3,1% la 1,36% ).
Grafic nr. 11
Urmărind graficul de mai sus (nr. 11) putem observa evoluția sporului natural în județele Bacău, Botoșani, Vaslui:
în județul Vaslui sporul natural crește în perioada 1998-2001, pentru ca apoi să scadă de la 3,5 (2001) la 0,95 în anul 2002;
pentru județul Bacău se înregistrează inițial o creștere din 1998 în 1999, apoi valoarea indicelui scade până la valoarea -0,51% în anul 2002;
în cazul județului Botoșani, valoarea indicelui crește de la 0 în 1998 la 1,5 în 2000, pentru ca apoi să scadă la -0,12 în anul 2002.
Se poate observa din graficele 10 și 11 evoluția sporului natural în România. În anul 1998 se înregistra valoarea -1,9, apoi a crescut la -1,4 (1999 și 2000), pentru a scădea din nou la -0,9 în 2001 și -2,73 în 2002. Valorile pentru sporul natural în cazul României sunt negative, spre deosebire de cele înregistrate în cele 6 județe.
Din comparația celor două grafice se observă o evoluție aproximativ identică a valorilor indicelui spor natural în toate cele 6 județe din nord-estul Moldovei, la fel ca valorile înregistrate în România.
În cazurile în care valoarea indicelui este pozitivă înseamnă că populația este în creștere. Dacă situația este contrară, se vorbește despre un deficit natural al populației, ceea ce înseamnă scăderea numărului de locuitori.
Se poate vorbi deci de o scădere a numărului de locuitori, fapt relevat și de valorile înregistrate în cazul numărului de locuitori ai celor 6 județe și de numărul total de locuitori ai României.
Mortalitatea infantilă este un indicator sintetic, reprezentând proporția deceselor sub un an raportate la numărul de născuți vii din aceeași perioadă.
Nr. decese sub un an / Nr. născuți vii * 1000
Indicele mortalității infantile depinde de nivelul de trai, de calitatea vieții și a asistenței medicale, de nivelul cultural-sanitar al populației.
În continuare va fi analizat acest indicator pentru județele Iași, Neamț, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, comparativ cu România.
Grafic nr. 12
Din analiza graficului se pot observa pentru anul 1998 valori mai mari pentru cele 6 județe decât media pe România, în frunte situându-se județul Botoșani cu 33,1%, față de 22%, valoarea înregistrată în medie în România. Aproape de valoarea indicelui mortalitate infantilă pentru România se situează Suceava, cu 22,3%.
Pentru anul 1999, valoarea indicelui scade pentru județele Iași, Neamț, Botoșani, Vaslui și Bacău, la fel ca și valoarea pentru România. În județul Suceava însă indicele mortalitate infantilă înregistrează o creștere, de la 22,3% la 23,5%.
Analizând datele din 2000, se observă o scădere a valorii indicelui pentru România la 18,6%. Aceeași tendință de scădere se înregistrează și în județele Bacău, Botoșani, Iași și Suceava. În județele Neamț și Vaslui valoarea indicelui crește.
Valorile indicelui mortalitate infantilă pentru anul 2001 relevă o creștere în județele Bacău, Botoșani, Iași și Neamț, în timp ce județele Suceava și Vaslui înregistrează scăderea valorilor pentru acest indice. În România, valoarea indicelui rămâne constantă, 18,6%.
Pentru România, valoarea indicelui mortalitate infantilă în 2002 scade la 17,33%, tot scădere a valorii indicelui înregistrându-se și în județele Iași, Bacău, Neamț și Botoșani. Celelalte 2 județe ( Suceava, Vaslui) înregistrează o creștere a valorii indicelui, relativ mică însă.
Paralel cu evoluția mortalității există o dinamică a incidenței și prevalenței morbidității populației. Comparația dintre dinamica morbidității nu se poate face cu cea a mortalității într-o serie de afecțiuni cu un regim diferit de mortalitate, dar acest fapt a devenit posibil raportând o serie de decese la bolile care le-au determinat. S-au obținut noi indicatori, rate de mortalitate raportate nu la populație, ci la masa de bolnavi de aceeași afecțiune. În acest fel se poate estima în cazul unor boli cu mare frecvență și cu alură de cronicitate masa bolnavilor existentă într-un județ, municipiu, cât și pe întreaga țară.
Morbiditatea reprezintă fenomenul de masă al îmbolnăvirilor apărute într-o populație definită într-o anumită perioadă de timp.
Prevalența , unul dintre indicatorii de frecvență pentru morbiditate, reprezintă numărul total de cazuri de boală existent într-o populație.
Pe baza datelor din tabelul următor se va compara în cazul județelor Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Botoșani și Suceava rata de prevalență pentru boli cronice pentru anul 2002, comparate cu media valorilor pe țară.
Tabel nr.3
Se observă că aproape pentru toate afecțiunile cele mai ridicate procente sunt pentru județul Iași. Acest lucru este explicabil și prin faptul că județul Iași este centru universitar și este mult mai bine echipat din punct de vedere tehnic, ceea ce face ca afluența de bolnavi din celelalte județe să crească. În cazul bolilor hipertensive și cardiopatiei ischemice valorile cele mai mari se întâlnesc în județul Neamț, fiind urmat de județul Suceava. Județele Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău înregistrează valorile cele mai scăzute pentru aceste boli cronice.
6. INDICATORI AI CALITĂȚII VIEȚII
6.1. PRINCIPALII INDICATORI AI CALITĂȚII VIEȚII
Calitatea vieții umane este indisolubil legată de procesele subiective. De aici și necesitatea elaborări unui model explicativ al variației percepțiilor stărilor de satisfacție și fericire.
Ca urmare a unui model mai larg de influență a normei de grup în domeniul percepției și exprimării stărilor de satisfacere individuală, s-au întreprins o serie de cercetări concrete urmărind să evidențieze percepția pe care o are individul asupra satisfacției față de viață, a membrilor altor grupuri sociale (familie, grup de vecini, de rude, oameni din localitate și oameni din țară). Rezultatele obținute au condus la o constatare interesantă: această percepție individuală este tot mai negativă pe măsură ce sfera de referință este tot mai îndepărtată de subiect.
Constituirea unui set de indicatori relevanți și operaționali ai calității vieții, care să reflecte întreaga problematică, fără a fi însă foarte numeroși, reprezintă un obiectiv dificil de realizat. În încercarea de a ne apropia cât mai mult de un astfel de model se impune luarea în considerare atât a demersului specific construcției variabilelor sau a spațiului de atribute, de la concepte la indicatori, cât și a demersului specific substracției spațiului de atribute, de la caracteristici relevante ale vieții spre indicatorul acestora.
1. Populația
Populația constituie subiectul oricărei analize sau cercetări sociale, fie că interesul se îndreaptă spre cunoașterea modului în care trăiește acesta, fie că se au în vedere structurile sale, activitățile desfășurate, apartenența la diverse grupuri, opiniile și stările de spirit, credințele, nevoile, trebuințele, dorințele, aspirațiile, opțiunile sau alte aspecte ce o pot caracteriza și prin urmare, devin un scop pentru cercetător.
Din multitudinea indicatorilor din domeniul populației, pentru calitatea vieții au o relevanță deosebită aceia care exprimă procese cumulative, cum ar fi durata medie a vieții, mortalitatea infantilă, populația totală a României, rata anuală de creștere a populației, durata medie de viață, gradul de îmbătrânire.
2. Mediul natural
mpactul negativ al dezvoltării asupra mediului natural a constituit și constituie un impuls de primă mărime pentru adoptarea și apoi larga acceptare publică a preocupărilor pentru îmbunătățirea calității vieții prin măsuri de protecție ecologică. Sunt evidențiați indicatori care exprimă diverși factori agresivi (zgomot, radiații și substanțe toxice în aer, sol, apă, alimente) și efectele lor asupra organismului uman, proporția populației afectate și percepția condițiilor naturale de viață.
3. Așezările umane
Calitatea mediului construit, asigurarea unor condiții optime de viață, echiparea cu mijloace tehnice, inclusiv pentru deplasarea de la o localitate la alta, reprezintă alte elemente de luat în considerare în analiza modului cum trăiesc oamenii. La acest nivel, dimensiunea subiectivă, percepțiile și evaluările devin mai importante: unele persoane preferă tipul de viață rural (în multe cazuri fiind singurul pe care îl cunosc), altele însă se gândesc la o astfel de viață doar pentru vacanțe.
Din multitudinea indicatorilor din domeniul așezărilor umane, pentru calitatea vieții au o relevanță deosebită o au următorii: proporția populației urbane, proporția localităților electrificate, proporția Km de străzi asfaltate, suprafața spațiilor verzi la 1000 de locuitori.
4. Locuința
Referitor la locuință se cunosc o serie de indicatori ce definesc calitatea și confortul locuinței, gradul de echipare al acesteia cu mijloace tehnice, suprafața construită și cea utilă, înzestrarea cu surse de energie, instalații sanitare și terminând cu situarea ei în cadrul localității. Din acești indicatori amintim următorii: suprafața locuibilă pe locuitor, numărul de persoane ce revin pe o cameră de locuit, consum de energie, confortul locuinței.
5. Mediul social
Calitatea relațiilor sociale, măsurată prin indicatori de coeziune valori general-umane, întrajutorare, solidaritate, moralitate, responsabilitate, toleranță, dar și prin lipsa unor factori de patologie socială sau un nivel cât mai redus al acestora (delicvență, alcoolism, prostituție, perversiune sexuală) prezintă o mare importanță pentru viața umană fie că este vorba de indivizi, fie că se au în vedere grupuri și colectivități de diferite mărimi, inclusiv societatea în întregul său.
Indicatorii analizați sunt calitatea relațiilor sociale, încrederea în semeni, numărul de omucideri pe 100000 de locuitori, numărul condamnărilor pe 100000 de locuitori, proporția minorilor delicvenți.
6. Familia
Pentru orice persoană familia se constituie într-un punct central de referință, adesea singurul suport pentru individ. Situația familiei, solidaritatea și coeziunea acestora, succesul sau insuccesul în viață al membrilor săi, starea lor de sănătate sunt tot atâtea elemente relevante pentru calitatea vieții populației.
Indicatorii luați în calcul în acest caz sunt următorii: starea de sănătate a familiei, starea de mulțumire a familiei, numărul de divorțuri la 1000 de căsătorii.
7. Persoana
Societatea modernă a adus în prim plan omul, nu omul în general, cu fiecare individ în parte, cu propria lui personalitate, cu nevoile, dorințele, aspirațiile, gândurile și activitățile lui, care trebuie să se bucure de libertate, de șanse reale (egale) de realizare în domeniu educațional, profesional, cultural, politic.
Indicatorii luați în calcul în acest caz sunt: starea de sănătate a persoanei, rata deceselor, numărul de sinucideri la 100000 de locuitori, securitatea persoanei.
8. Ocuparea
Munca este aceea care determină volumul, structura și calitatea bunurilor materiale și spirituale, a serviciilor de care se dispune în societate. Pentru o anumită perioadă a vieții munca este un mijloc de asigurare a existenței. Munca devine și un scop pentru om în măsura în care ea permite acestuia să-și valorifice potențele personale, să se afirme în plan profesional. Indicatorii relevanți, din acest domeniu, exprimă gradul de ocupare și de dependență, disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupațională, proporția și durata medie a șomajului, securitatea locului de muncă.
9. Calitatea vieții de muncă
Studiile asupra calității vieții de muncă iau în considerare zeci de indicatori referitori la condițiile, natura și conținutul muncii, timpul de lucru, relațiile de muncă, organizarea, conducerea, recompensele materiale și alte beneficii, rezultatele muncii, satisfacția, numărul de ore lucrate pe o săptămână, proporția celor ce lucrează noaptea, distribuția salariilor pentru timpul de lucru, numărul de zile de grevă.
10. Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai
Reflectând nivelul de dezvoltare atins de societate, indicatorii economici de tipul produsului intern brut permit exprimări sintetice ale nivelului de trai. Alți indicatori luați în considerare sunt PIB pe locuitor, fond de consum pe locuitor.
11. Veniturile
Evidențierea veniturilor populației privește sursele acestora și distribuția lor. O atribuție specială se acordă determinării nivelului venitului minim necesar pentru o viață normală, sub pragul căruia se identifică sărăcia.
Distribuția veniturilor nete lunare pe persoană, venituri reale pe persoană sunt alți indicatori ce evidențiază veniturile unei persoane.
12. Consumul
Consumul reprezintă una din componentele finale ale nivelului de trai și calității vieții. El se referă la consumul de produse și servicii ale populației. O atenție deosebită se acordă realizării unei nutriții echilibrate cu evitarea produselor dăunătoare, în special abuzul de alcool și tutun.
13. Serviciile pentru populație
Dezvoltarea sectorului terțiar reprezintă un criteriu de apreciere a modernizării economice și totodată, o sursă de îmbunătățire a nivelului calității vieții. Pentru populație prezintă importanță diversitatea și calitatea serviciilor disponibile, accesibilitatea din punct de vedere material, apropierea spațială, timpul de așteptare.
14. Învățământul
Este recunoscut faptul că învățământul și-a multiplicat atribuțiile: funcția generală de socializare-educare-integrare socială este completată cu una de pregătire profesională. Locul învățământului în cadrul studiilor de calitate a vieții privește atât determinarea șanselor de acces la diferite niveluri ale acestuia, gradul de cuprindere și promovabilitate (abandon), cât și al nivelului general de educare al populației, proporția de cuprindere a copiilor în școli, numărul de studenți la 10000 de locuitori.
15. Asistența sanitară
Serviciile de sănătate oferite populației, accesul la îngrijirile de sănătate și costul acestora pe de o parte, mortalitatea pe cauze, bolile de care suferă populația, pe de altă parte, constituie indicatori relevanți ai calității vieții.
Alți indicatori determinați de asistența sanitară sunt numărul de locuitori la un medic, paturi de asistență medicală pe 1000 de locuitori, morbiditatea, ponderea cheltuielilor cu sănătatea din PIB.
16. Cultura
Interesează accesul populației la cultură, serviciul de răspândire al culturii și prestațiile de ordin cultural oferite de către cultură (gradul de acoperire a teritoriului cu transmisiune radio, numărul de reviste, ziare pe locuitor).
17. Asigurările și asistența socială
La acest capitol reunim problematica asigurărilor și asistența socială, având în vedere rolul lor în realizarea unei protecții sociale pentru toate categoriile de populație, atât pentru populația activă, cât și pentru grupurile cele mai defavorizate.
Asigurările și asistența socială includ indicatori legați de proporția populației ce beneficiază de pensie, proporția studenților ce beneficiază de bursă, proporția copiilor ce beneficiază de alocație.
18. Timpul liber
Evaluarea globală a calității vieții populației nu se poate dispensa de luarea în considerație a facilităților existente pentru petrecerea timpului liber, pentru odihnă și recreere (numărul de locuri de cazare turistică la 100000 de locuitori, numărul orelor de timp liber pe săptămână).
19. Calitatea mediului politic
Virtuțiile participante ale mediului politic, de implicare a cetățeanului în actul de conducere, respectarea regulilor democratice ale jocului politic întregesc setul indicatorilor prin care se determină calitatea vieții populației.
20. Instituțiile de stat și ordinea publică
Între domeniile de operaționalizare a calitîții vieții menționăm și caracterul cadrului legal, respectarea drepturilor și libertăților umane, protecția cetățenilor față de eventualele abuzuri ale funcționarilor publici, combaterea manifestărilor de patologie socială.
6.2. STUDIU ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII
Starea de sănătate a populației este determinată de bagajul genetic al indivizilor, sistemul de îngrijire a sănătății existent, modul și stilul de viață al indivizilor și nu în ultimul rând de mediul ambiant.
Condițiile mediului ambiant pot afecta oamenii prin expunerea pe termen scurt sau lung la factorii nocivi. Pe termen lung se dorește menținerea unui mediu ambiant care să fie compatibil cu o sănătate bună. Pe termen scurt se dorește evitarea sau cel puțin reducerea expunerii oamenilor la medii adverse, având în vedere și faptul că nu toți oamenii sunt la fel de vulnerabili. Astfel, copiii, femeile gravide, bătrânii și bolnavii sunt mult mai vulnerabili la poluări ale mediului ambiant.
Pentru a evalua importanța pe care mediul în care trăim o are asupra vieții noastre am elaborat un chestionar de 15 întrebări care a fost aplicat unui lot de 30 de persoane.
CHESTIONAR
Ce vârstă aveți?
< 20 ani
20-40 ani
40-60 ani
< 60 ani
Mediul de proveniență:
urban
rural
În apropierea locuinței există surse de poluare?
da
nu
Ce tipuri de poluare vă afectează?
fonică
substanțe toxice în aer
radioactivă
poluarea solului
poluarea apei
Sunteți angajat(ă) ?
da
nu
Credeți că mediul în care lucrați este poluat?
da
nu
Câte ore pe săptămână sunt alocate serviciului?
30
36
40
48
> 48
Ce venit (ROL) pe membru de familie aveți ?
0-1 milioane
1-2 milioane
2-3 milioane
3-4 milioane
> 4 milioane
Credeți că starea dvs. de sănătate este influențată de condițiile de la locul de muncă?
da
nu
Cum vă petreceți timpul liber?
în casă
în aer liber
Cum considerați starea de sănătate a familiei?
foarte bună
bună
precară
Sunteți mulțumit(ă) de calitatea serviciilor medicale din România?
nemulțumit(ă)
mulțumit(ă)
foarte mulțumit(ă)
Cum considerați serviciile instituțiilor publice?
nesatisfăcătoare
satisfăcătoare
bune
foarte bune
Credeți că educația influențează modul de viață?
da
nu
nu știu
Calitatea vieții este influențată de mediul politic?
da
nu
nu știu
Analizând datele obținute în urma realizării chestionarului vom observa care este percepția populației asupra influenței pe care factorii de mediu și cei socio-economici o au în viața lor.
Chestionarul a fost aplicat unui lot de 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 71 ani.
Tabel nr. 4 – Repartiția persoanelor în funcție de vârstă
Dintre persoanele chestionate 24 locuiesc în mediu urban și 6 în mediul rural. Acest lucru are importanță în prelucrarea datelor, deoarece mediul urban este supus acțiunii mai multor surse de poluare decât cel rural.
La întrebarea dacă în apropierea locuinței există surse de poluare, 23 persoane dintre cele 30 chestionate au răspuns ca da, față de cele 7 persoane care consideră că în apropierea locuințelor lor nu se află nici o sursă de poluare.
Tabel nr. 5
Tipul de poluare care afectează cele mai multe persoane este cel dat de prezența substanțelor toxice în aer (21 persoane), urmat de poluarea fonică – 19 persoane, poluarea solului – 7 persoane consideră că sănătatea le este periclitată în acest mod, iar poluarea apei afectează viața a 3 persoane. Nici una din persoanele chestionate nu a considerat că este supusă poluării radioactive.
Grafic nr. 13 – Tipuri de poluare
Important este și dacă persoanele chestionate sunt angajate sau nu. Din cele 30 de persoane, 24 lucrează, iar 6 nu sunt angajate. Din cele angajate, 13 consideră că mediul în care lucrează este poluat, pe când celelalte 11 cred că mediul în care lucrează nu este poluat.
19 dintre persoanele care lucrează cred că sănătatea le este afectată de condițiile de la locul de muncă, iar 5 consideră că locul de muncă nu reprezintă o amenințare la adresa sănătății lor.
Pentru a vedea cât de afectate de poluare pot fi persoanele care lucrează, interesează și numărul de ore pe care acestea la petrec la locul de muncă.
Grafic nr. 14
Urmărind graficul de mai sus se observă că persoanele care lucrează 36 ore pe săptămână (18 persoane) reprezintă 60% din totalul persoanelor chestionate. 6 persoane , reprezentând 20% din totalul subiecților chestionați lucrează 40 ore pe săptămână. 3 persoane lucrează 30 ore pe săptămână (10% din totalul persoanelor intervievate). 7% din cele 30 persoane, adică 2 persoane lucrează 48 ore pe săptămână, iar o persoană (3%) lucrează mai mult de 48 ore pe săptămână.
Venitul pe care o persoană îl are îi asigură acesteia confortul și siguranța unui trai decent. Repartiția persoanelor chestionate în funcție de venit se poate observa în tabelul următor:
Grafic nr. 15
Din analiza graficului se observă că ponderea cea mai mare o au persoanele cu venit de 1-2 milioane pe membru de familie, 10 persoane. Urmează la egalitate persoanele cu venit de 2-3 milioane și 3-4 milioane pe membru de familie, câte 6 persoane. 5 persoane din cele 30 au un venit de 0-1 milion lei, iar 3 persoane au declarat că venitul pe membru de familie este mai mare de 4 milioane.
Dintre cele 30 de persoane chestionate, 12 își petrec timpul liber în casă, față de cele 18 care preferă să îl petreacă în aer liber.
Întrebați cum consideră starea de sănătate a familiilor lor, 6 dintre subiecții chestionarului au răspuns că o consideră foarte bună, 19 spun că starea de sănătate a familiilor este bună, iar 5 o consideră precară.
Grafic nr.16
11 persoane dintre cele chestionate sunt nemulțumite de calitatea serviciilor medicale din România, 16 sunt mulțumite. Numărul persoanelor care sunt foarte mulțumite de calitatea serviciilor medicale este 3.
Tabel nr. 7
În ceea ce privește serviciile pe care instituțiile publice le oferă populației, 9 dintre subiecții chestionați le consideră nesatisfăcătoare, 12 – satisfăcătoare, 6 persoane le consideră bune, iar 3 persoane le consideră chiar foarte bune.
Întrebați dacă ei consideră că educația influențează modul de viață, 19 persoane cred că educația are un rol important în stabilirea unui mod de viață cât mai sănătos, 7 persoane nu cred că educația afectează modul de viață, iar 4 persoane declară că nu știu
Grafic nr. 17
21 de persoane consideră că mediul politic influențează calitatea vieții, 2 persoane cred că modul și calitatea vieții nu au de suferit din cauza mediului politic, iar 7 persoane răspund că nu știu.
Tabel nr. 8
6.3 MODEL DE EVALUARE A CALITĂȚII VIEȚII
În grupurile de viață și de muncă, reglementarea raporturilor materiale și spirituale prin protecția mediului și profilaxia fața de influențele negative hotărăște în mare măsură sănătatea populației.
Viața în familie exercită rolul cel mai important atât pe planul sănătății somatice, cât și psihice. Condițiile de muncă influențează sănătatea mai ales în anumite sectoare unde apar noxe profesionale. În alte grupuri umane, mai ales in cele solicitate din punct de vedere nervos, au importanță efectele de ordin psihic.
Familia este influențată în mod esențial de condițiile de locuit, de alte condiții materiale, precum și de condițiile spirituale. Locuința constituie în special centrul preocupărilor oamenilor atât la nivelul restrâns al familiei, cât și la cel al statelor și chiar al organismelor internaționale.
Calitatea locuințelor constă atât în construcția propriu-zisă, cât și în dotarea edilitară, confortul tehnic, întreținerea igienică. Locuința modernă necesită, pe de o parte, rezolvarea colectivă a numeroase servicii, iar pe de altă parte, izolarea și intimitatea familiilor în ansamblu sau chiar a membrilor de familie între ei, atunci când aceștia doresc acest lucru.
Aprovizionarea cu apă salubră, cu apă caldă, încălzitul, iluminatul artificial și natural, ventilația, condițiile de pregătire și conservare a alimentelor, mijloacele de informare, divertisment și comunicație constituie de asemenea cerințe esențiale ale locuinței moderne, indeplinind un rol de seamă în asigurarea sănătății. Excesele informaționale constituie uneori cauza supraîncărcării sistemului nervos, efect nociv mult mai însemnat decât iradierea ionizantă, care rămâne minoră. De aceea, alături de combaterea zgomotului, este necesară protecția și fața de acest stress informațional, care se poate realiza prin constituirea unui program individual adecvat de activitate și prin respectarea libertății semenilor, prin educarea copiilor.
Locuința necesită și alte măsuri de protecție, pentru prevenirea numeroaselor posibilități de îmbolnăvire, prin respectarea unor norme de igienă și de comportament.
Referitor la locuința viitorului, nu pare a se întrevedea o schimbare esențială, cu excepția intensificării, pe de o parte, a utilizării tehnicii, pe de alta, a folosirii mai bune a factorilor naturali, respectarea liniștii, pe baza unor soluții superioare de construcție, amenajare și dotare tehnică și de organizare a vieții urbane. Izolarea temporară și recreația în natură vor constitui cerințe din ce în ce mai importante pentru realizarea unei bune stări de sănătate.
Grupurile și colectivitățile umane și instituțiile corespunzătoare, îndeosebi școala și locul de muncă, necesită complexe măsuri de protecție a mediului fizic și social. Acestea nu se limitează la factorii fizico-chimici, ci cuprind importante aspecte organizatorice, operaționale, de relații interumane, în care, pe lângă factorii materiali, cei psiho-sociali exercită un rol important nu numai pentru eficiența economico-socială a funcționării grupurilor, ci și pentru evitarea stressului, cauză importantă de boală a grupurilor și colectivităților umane.
Specia umană face parte dintre speciile la care constituirea în grupuri reprezintă o caracteristică biologică, iar evoluția societății umane accentuează în continuare această trăsătură. Chiar și activități care în trecut se efectuau pe plan individual, îmbracă din ce în ce mai mult un caracter de grup, ceea ce impune adaptarea pregătirii omului, prin școală, familie și prin muncă pentru aceste raporturi.
Instituțiile de educație și învățământ, instituțiile publice în general, trebuie adaptate fizic și psiho-social la realități și necesită a fi îmbunătățite pentru a face față solicitărilor viitorului. De aceea, pentru toate aceste servicii și instituții se stabilesc o serie de condiții de construcție, dotare și funcționare, în care factorii fizici, chimici, biologici și psiho-sociali să convină sănătății membrilor societății.
Factorii fizico-chimici și biologici se păstrează la nivelul la care nu influențează nociv sănătatea, iar factorii psiho-sociali se asigură prin reglementări generale sau locale după criterii de satisfacție personală și colectivă, nu numai actuală ci și de viitor.
Calitatea vietii are ca principal criteriu satisfacerea completă și diversificată a necesităților omului și serviciilor pentru populație.
Dependența stării de sănătate și a protecției vieții oamenilor de asigurarea complexă a bunurilor materiale și spirituale este din ce în ce mai evidentă, atât pentru specialiști, cât și pentru majoritatea oamenilor.
7. CONCLUZII
Dintre multiplele definiții ale stării de sănătate cea mai frecvent utilizată este cea dată de OMS care definește starea de sănătate ca fiind acea bunăstare completă fizică, mintală, socială, și nelimitându-se doar la absența bolii sau infirmității.
Starea de sănătate a unei populații se urmărește prin intermediul indicatorilor de sănătate.
În partea personală a acestei lucrări am încercat o analiză a stării de sănătate a populației din regiunea de nord-est a Moldovei, reprezentată de județele Iași, Neamț, Bacău, Suceava, Vaslui și Botoșani, comparativ cu valorile medii înregistrate pe țară.
După cum arată datele, se observă creșterea numărului de locuitori în perioada 1998-2001,în Iași cu 12142 ,în Neamț cu 757, în Suceava cu 4358, în Bacău cu 4666, în Botoșani cu 916, în Vaslui cu 2541.În 2002 în județele Iași, Neamț, Suceava și Bacău numărul de locuitori scade cu aproximativ 16000 de locuitori, în timp ce în județele Botoșani și Vaslui numărul de locuitori scade cu aproximativ 10000 de locuitori. În România numărul de locuitori este într-o continuă scădere. Această scădere a fost mai lentă în perioada 1998-2001, pentru ca în anul 2002 să se înregistreze o scădere bruscă a numărului de locuitori, cu 640912 locuitori.
În ceea ce privește natalitatea se observă o modificare relativ mică a datelor în perioada 1998-2001, iar apoi se înregistrează o scădere a natalității în 2002 în toate cele 6 județe luate în discuție. Se evidențiază:
scăderea natalității cu 1,1 în județul Iași, de le 13,8 la 12,7;
scăderea natalității cu 1,05 pentru județul Neamț, de la 11,5 la 10,45;
scăderea natalității cu 0,85 în județul Suceava, de la 13,3 la 12,45;
scăderea natalității cu 0,63 în județul Bacău, de la 11,9 la 11,27;
scăderea natalității cu 0, 33 în județul Botoșani, de la 13,5 la 13,17;
scăderea natalității cu 1,27 în județul Vaslui, de la 14,6 la 13,33.
În România, indicele de natalitate are o evoluție aproximativ constantă în perioada 1998-2001, cu valori de 10,5 (1998, 1999, 2001) și 10,4 (2000), pentru ca în anul 2002 să scadă la 9,70.
Analiza indicatorului mortalitate generală, comparând datele din cele 6 județe cu cele înregistrate în toată țara, scoate în evidență evoluția acestuia :
județele Iași și Suceava prezintă o evoluție asemănătoare a indicelui de mortalitate cu cea a României, în Iași crește de la 9,7% în 2001 la 10,3%în 2002;
județul Neamț și județul Bacău au o evoluție puțin diferită de cea a României prin faptul că în perioada 1998-2001 se înregistrează scăderi (în Neamț 10,3% în 1999) și creșteri alternative ale valorilor indicelui de mortalitate, pentru ca apoi să urmeze tendința generală de creștere a acestor valori în anul 2002 (în Neamț valoarea era 12,2%);
în cazul județelor Botoșani și Vaslui, indicele de mortalitate înregistrează o scădere în perioada 1998-2000 (pentru Botoșani de la 13,4% la 12,2%), pentru ca apoi să crească (13,29% în 2002 în județul Botoșani), pe când valoarea acestui indice la nivel național scade în perioada 1998-2001, apoi crește la fel ca în cele 2 județe.
Așa cum am arătat în subcapitolul 5.3. Indicatori ai stării de sănătate, se înregistrează o evoluție aproximativ identică a valorilor indicelui spor natural în toate cele 6 județe din nord-estul Moldovei, la fel ca valorile înregistrate în România . Spre deosebire de cele 6 județe, valorile pentru sporul natural în cazul României sunt negative. În anul 1998 se înregistra valoarea -1,9, apoi a crescut la -1,4 (1999 și 2000), la -0,9 în 2001 și scade la -2,73 în 2002.
Analiza datelor despre mortalitatea infantilă a arătat că în toate județele, la fel ca și pentru România, s-au înregistrat creșteri ale valorilor din 1998 până în 2002.
Ținând cont că omul este integrat în ecosistemul propriu, criteriile utilizate pentru definirea stării de sănătate pot fi sintetizate astfel:
bunăstarea funcțională;
capacitatea organismului de a se adapta la condițiile de viață și de muncă;
condiția umană care îl face pe individ creativ.
Calitatea vieții reprezintă percepția individului asupra poziției sale în viață în contextul culturii și sistemelor de valori în care trăiește și în relație cu scopurile, speranțele, standardele și preocupările acestuia (conform OMS).
Viața în familie exercită rolul cel mai important atât pe planul sănătății somatice, cât și psihice. Condițiile de muncă influențează sănătatea mai ales în anumite sectoare unde apar noxe profesionale.
După cum am arătat și prin intermediul chestionarului, condițiile în care trăim ne pot afecta în mod negativ viața. Poluarea de la locul de muncă (din 24 persoane care lucrează 13 consideră că sunt afectate de poluare la locul de muncă), poluarea din mediul în care ne petrecem timpul liber, calitatea serviciilor care ne sunt oferite de diversele instituții publice
(11 sunt nemulțumiți de calitatea serviciilor medicale din România, 16 sunt mulțumiți, iar 3 chiar foarte mulțumiți), familia și locuința exercită un rol important în ceea ce privește calitatea vieții noastre și mai ales sănătatea noastră. Toți acești factori determină sănătatea oamenilor și starea de bine.
Majoritatea celor chestionați au declarat că sănătatea lor este clar dependentă de condițiile în care își desfășoară activitatea, însă este influențată și de factori care nu țin neapărat de omul de rând. Atitudine în acest sens ar trebui să ia și oamenii politici, nu doar organizațiile care luptă pentru un mediu sănătos. 21 de persoane din cele 30 chestionate au declarat că mediul politic le influențează calitatea vieții, spre deosebire de 2 persoane care au considerat că nu suferă din această cauză. 7 persoane au declarat că nu știu dacă mediul politic le afectează calitatea vieții.
Instituțiile de educație și învățământ, instituțiile publice în general, trebuie adaptate fizic și psiho-social la realități și necesită a fi îmbunătățite pentru a face față solicitărilor viitorului.
O stare bună de sănătate nu reprezintă singurul scop dezirabil al existenței, ci doar o componentă a bunăstării în sens general.
BIBLIOGRAFIE
ACATRINEI G.: Poluarea și protecția mediului ambiant, Editura Universității „ Al. i. Cuza „ Iași, 1994
BARNEA M., CALCIU Al.: Ecologie Umană, Editura Medicală, București, 1979
BOTNARIUC N., VĂDINEANU V.:Ecologie , Editura Didactică și pedagogică, București ,1992
DRUGUȘ L.: Managamentul Sănătății, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002
HOBSEN W.: Theory and Practice of Public Health, Oxford University Press, London, 1980
IONESCU Al., SĂHLEANU V., BÂNDIU C.:Protecția mediului înconjurător și educația ecologică, Editura Ceres , București, 1989
IVAN A.: Medicina omului sănătos, Editura Medicală, București, 1992
IVAN A., AZOICĂI D., GRIGORESCU R.: Epidemiologie generală și specială, Editura Polirom, Iași, 1996
LANȚOȘ Șt.: Calitatea vieții, Editura Științifică și Enciclopedică, București,1989
MARTINESCU G.,CIUHODARU L.: Epidemiologie Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2001
MARTINESCU G.,CIUHODARU L.: Ecologie Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2000
MARTINESCU G.,CIUHODARU L.: Igienă Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2001
MARTINESCU G.,CIUHODARU L.: Probleme de ecologie – Repere educaționale, Editura BIT, Iași, 2000
MĂNESCU S.: Poluarea mediului și sănătatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
PÂRVU C.: Ecologie generală, Editura Tehnică, București, 1999
ROJANSCHI V., BRAN F., DIACONU G.,IOSIF G.: Economia și protecția mediului, Editura Tribuna Economică, București, 1997
SADGROVE K.: Ghidul ecologic al managerului, Editura Tehnică, București, 1998
SIMIONESCU V.: Ecologie, Editura Universității „ Al. i. Cuza „ Iași, 1980
STUGREN B.: Probleme moderne de ecologie , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
TREBICI VL.: Demografia, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
TREBICI VL.: Mică enciclopedie de demografie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
ZAMFIR Gh. : Poluarea mediului ambiant, vol. I, Editura Junimea, Iași , 1975
* * * „ Calitatea vieții” Nr. 3-4 , 1991,1999
* * * MinisteruL Sănătății, Centrul de Documente și statistică Generală : Anuarul Statistic 1998 – 2001
* * * Direcția Județeană de sănătate publică Iași , Biroul de Statistică și Informatică Medicală : Indicatori Demografici anii 1998 – 2002
* * * www.cctm.ro/medfam
* * * www. ms.ro
* * * www. who. dk
* * * www. euphin. dk
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Directii Prioritare In Promovarea Sanatatii pe Principii Ecologice (ID: 155580)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.