Algiile Vertebrale la Utilizatorii Profesionali de Calculatoare

I. PARTEA GENERALĂ

1. INTRODUCERE

Tehnologia modernă a adus în afară de facilități și noi boli profesionale. Ritmul foarte rapid de dezvoltare și extindere a informaticii în ansamblul sectoarelor vieții economice și sociale a lăsat puțin timp pentru a evalua și prognoza toate efectele interacțiunii om – echipament tehnic asupra performanței și sănătății operatorilor. Ca urmare, proiectarea și amenajarea unor posturi de muncă s-a realizat fără să se țină seama întotdeauna de cerințele și limitele psihofiziologice ale operatorilor care le vor deservi, de principiile ergonomice necesare  în amenajarea posturilor de muncă, pentru a crea condițiile unei adaptări corespunzătoare a organismului uman în raport cu  postul de muncă. (1)

Astfel, operatorii ce lucrează cu videoterminale au semnalat simptome oculare, vizuale și posturale: algii la nivelul coloanei vertebrale și a membrelor superioare. (1)

Poziția sezândă prelungită adoptată de utilizatorii profesionali de calculatoare, atitudinea fixă în fața videoterminalului pot conduce la apariția unor contracturi musculare, a unor sindroame miofasciale în musculatura coloanei vertebrale și implicit la algii vertebrale localizate sau difuze.

Algiile vertebrale sunt afecțiuni care uneori cuprind coloana în ansamblul ei, provocând o rahialgie difuză, însa mai frecvent ele se limitează numai la un singur segment, prezentându-se sub formă de lombalgii, dorsalgii sau cervicalgii. (2)

Algiile vertebrale au o frecvență deosebit de mare în practica curentă.

Pentru a împiedica pe cât posibil apariția acestor simptome, angajatorii au obligația:

de a informa lucrătorii în legătură cu problemele referitoare la riscurile profesionale și la măsurile de prevenire corespunzătoare; (1)

de a concepe și organiza adecvat activitatea desfașurată prin intemediul calculatorului, astfel încât munca zilnică în fața ecranului să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări ale activității care să reducă efortul profesional,deoarece  chiar dacă sunt respectate criteriile ergonomice de amenajare a postului de muncă, postura „așezat” prelungită impusă de lucrul la calculator poate constitui și ea un factor de risc pentru coloana vertebrală, aspect întâlnit și în alte activităti care se desfășoară în această poziție. (1)

Prin el însuși, calculatorul nu constituie un risc pentru sănătate, dar utilizarea acestui echipament informatic în condiții necorespunzătoare, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate și de calitate a vieții de muncă. (3)

Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă, a echipamentelor și a mediului de muncă duce la îmbunătățirea performanței, la reducerea erorilor și asigură confortul.

Generalizarea utilizării calculatorului în toate sectoarele economice și la toate nivelurile de încadrare și calificare, a determinat de asemenea și studierea efectelor negative ale factorilor profesionali specifici acestei noi tehnologii, pentru a găsi modalitatea cea mai eficace în stabilirea relației cauzale între factorii profesionali și simtomatologia subiectivă individuală. (1)

Acesta este și scopul prezentei lucrări: de a observa și monitoriza condițiile în care apar algiile vertebrale la utilizatorii profesionali de calculatoare și de a încerca găsirea unor metode de profilaxie sau recuperare, cu rezultate cât mai bune, într-un timp cât mai scurt.

2. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt legate toate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul (toracele și bazinul) și tot pe ea se inseră membrele superioare și inferioare. Este alcătuită din 33 sau 34 de segmente osoase, 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă, la toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase (somatice și vegetative), vasculare. (4)

2.1.SCHELETUL (4)

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de piese osoase suprapuse , numite vertebre. Vertebrele au o parte anterioară, denumită corp și o parte posterioară, denumită arc. Aceste două părți închid între ele canalul vertebral. (fig.1)

Fig.1

Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt , care prezintă două fețe (superioară și inferioară) si o circumferință. Cele două fețe ale corpului vertebral sunt alcătuite dintr-o lamă de țesut osos fibros, numită placă terminală.

Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă , lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare . Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal, dintr-un număr fix de vertebre:

regiunea cervicală : 7 vertebre

regiunea dorsală : 12 vertebre

regiunea lombară: 5 vertebre

regiunea sacrococcigiană : 9-10 vertebre

Fig.2

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncționale legate de îndeplinirea celor două funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului și a membrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate suficientă.

Suprafețele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebră la alta , forma lor fiind determinată de solicitările dinamice. În regiunea cervicală și în cea lombară, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proporțional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce explică posibilitățile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mișcările de flexie si extensie.

Astfel, pe lângă caracterele generale ale vertebrelor amintite anterior, se mai descriu și o serie de caractere regionale și speciale ale unor vertebre.

Vertebrele cervicale – au corpul alungit transversal, canalul vertebral este mare și triunghiular, apofizele spinoase scurte și puțin înclinate, iar cele transversale prezintă la baza lor un orificiu pentru artera vertebrală.

Prima vertebra cervicală ( atlasul ) este alcătuită din două mase laterale , unite între ele printr-un arc anterior și unul posterior. Pe fața superioară a maselor laterale se găsește câte o cavitate glenoidă pentru articularea cu condilii occipitalului. Pe fața inferioară a maselor se găsește, de asemenea, câte o fațetă articulară pentru apofizele articulare ale celei de a doua vertebre cervicale. Atât pe arcul anterior , cât și pe cel posterior se găsește câte un tubercul, tuberculul anterior și tuberculul posterior.

A doua vertebră cervicală (axisul) se caracterizează prin corpul alungit transversal ; pe fața ei superioară se află apofiza odontoidă, ce reprezintă un pivot cilindric în jurul căruia se rotește atlasul, în mișcările de rotație ale capului.

Fig.3

A șaptea vertebră cervicală are o apofiză spinoasă foarte lungă, de unde și denumirea de vertebră proeminentă.

Traiectele nervoase spinale cuprind rădăcinile anterioare, rădăcinile posterioare, trunchiurile nervilor și începuturile ramurilor lor anterioare și posterioare. Toate aceste formațiuni nervoase sunt acoperite de învelișuri meningeale, lângă care se află și artera vertebrală.

Atât traiectele nervoase, cât și artera vertebrală sunt înconjurate de plexuri venoase bogate. Rețelele venoase periradiculare joacă un rol important în protecția traseelor nervoase și a arterelor vertebrale , în timpul mișcărilor de mare amplitudine ale coloanei cervicale.

Apofizele transverse ale coloanei cervicale de la C2 la C7 servesc nu numai pentru inserția mușchilor, ci și pentru a stabiliza coloana, printr-un mecanism de „zăvorâre”(locking action).

Vertebrele dorsale – au corpul rotund, canalul vertebral îngust și circular, apofizele spinoase mult înclinate înapoi. Apofizele transverse prezintă la vârful lor, pe fața anterioară, o fațetă articulară pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare.

Vertebrele lombare – sunt cele mai voluminoase, au corpul ușor lățit transveral, apofizele spinoase dispuse orizontal, iar apofizele transverse atrofiate. Văzut din profil, corpul vertebrelor lombare este mai înalt la partea lui anterioară decât la cea posterioară.

Dacă la numărător avem înălțimea corpului înapoi, iar la numitor înălțimea corpului înainte, putem afla indicele lombar care ar trebui să fie egal cu 100. Calculat pe radiografiile de profil, indicele lombar permite în clinică aprecierea obiectivă a lordozei lombare.

Vertebrele regiunii sacrococcigiene (vertebre false), în număr de 9-10, fuzionează între ele; primele 5 formează sacrul, iar ultimele 4-5 alcătuiesc coccisul.

2.2. ARTICULAȚIILE (4)

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică in :

articulațiile corpurilor vertebrale (intersomatice)

articulațiile apofizelor articulare

articulațiile lamelor vertebrale

articulațiile apofizelor spinoase

articulațiile apofizelor transversale

Articulațiile corpurilor vertebrale sunt amfiartroze perfecte.

Suprafețele articulare sunt date de fețele superioare și inferioare, ușor concave, ale corpurilor vertebrale. Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros- și una centrală –nucleul pulpos. (fig.4)

Fig.4

Văzute la microscop, în plan vertical, fibrele inelului se încrucișează oblic sub un anumit unghi. Când discul este încărcat, unghiul se micșorează, discul diminuă în înălțime și se lățește.

Nucleul pulpos central este alcătuit dint-o masă cu aspect gelatinos, este oval ca o lentilă turtită și este format dintr-un țesut fibros foarte lax, infiltrat de lichid (75-90%), din câteva celule asemănătoare condrocitelor și din resturi din notocord. Celulele notocordale, degenerează și sunt înconjurate în centrul nucleului de o diafragmă, care împarte orizontal nucleul în două. Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apă și își diminuă fluiditatea în raport direct cu presiunea care se exercită asupra lui.

Dacă considerăm aparatul vertebral în totalitate, nucleul pulpos apare situat la jumătatea distanței dintre fața anterioară a coloanei vertebrale și planul interliniilor articulare ale micilor articulații posterioare, ceea ce permite o mișcare perfectă de basculă. Situația nu este însă fixă, nucleul pulpos mobilizându-se în cursul mișcărilor.

Fig.5

Deplasările acestuia sunt posibile deoarece este deformabil, elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul de apă. El se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui. Limita superioară și inferioară a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu :

contribuie, prin rezistența lor, la menținerea curburilor coloanei;

favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;

transmit greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei;

amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în cursul mișcărilor sau eforturilor.

Aparatul ligamentar este alcătuit din două ligamente (ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale. (fig.6)

Fig.6

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una pe cealaltă.

Dacă nucleul pulpos joacă rolul unei bile pe care corpii vertebrali se pot mișca, articulațiile apofizelor articulare joacă rolul unor veritabili ghizi ai mișcărilor, limitând deplasarea excesivă a vertebrelor. În poziția stând, aceste articrtebrelor. În poziția stând, aceste articulații preiau 20% din încărcătura vertebrală. Dar în poziția stând cu trunchiul înclinat înainte, ele nu mai preiau nimic din încărcătura vertebrală, lăsând întreaga sarcină exclusiv discurilor intervertebrale.

Articulațiile lamelor vertebrale . Între lamele vertebrale nu există propriu-zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de alta.

Articulațiile apofizelor spinoase. Ca și lamele vertebrale, apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase și ligamentul supraspinos.(fig.6) Primele se găsesc între două apofize spinoase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul, pentru a se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse. Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransverse. (fig.6)

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană.

Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali. Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavități glenoide. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin.

Suprafețele articulare sunt unite între ele printr-o capsulă subțire, întărită de două ligamente, unul anterior și unul posterior.

Segmentul motor. La baza mobilității coloanei vertebrale se află „segmentul motor”, alcătuit din discul intervertebral și ligamentele acestuia, găurile de conjugare, articulațiile interapofizare și apofizele spinoase cu ligamentele lor.

Segmentul motor poate fi împărțit într-un stâlp anterior și unul posterior. Stâlpul anterior este mai puțin mobil, mai puțin solid, prezintă relativ rare inserții musculare și constituie elementul principal de susținere mecanică pasivă a coloanei. Stâlpul posterior prezintă numeroase inserții musculare și reprezintă elementul principal motor al coloanei vertebrale.

2.3. VASCULARIZAȚIA MĂDUVEI SPINĂRII (4)

Irigația măduvei spinării se realizează de o manieră cu totul aparte și cunoașterea ei este indispensabilă înțelegerii sindroamelor ischemice cu deficitele lor neurologice grave, care pot să survină în urma diverselor afecțiuni.

Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare).

Măduva lombară este irigată de arterele care provin din arterele sacrate laterale.

Măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare.

Zona vasculară cea mai critică se găsește la nivelul D4, la limita celor două teritorii vasculare, sau între D4-D9 , imediat deasupra locului de pătrundere a arterei Adamkiewicz; la acest nivel , canalul rahidian are diametrul cel mai redus.

2.4. MUȘCHII (5)

După acțiunea lor asupra coloanei, mușchii se împart în: flexori, extensori, flexori laterali principali, rotatori de aceeași parte și rotatori de partea opusă.

Flexia coloanei este realizată de mușchii: drept abdominal, oblicul extern, oblicul intern, iliopsoas, sternocleidomastoidian, scaleni și lungul gâtului.

Extensia este realizată de extensorul coloanei, semispinalul, multifidul, interspinoșii și splenius.

Principalii flexori laterali sunt reprezentați de pătratul lombelor, mușchii intertransversali, scalenii, sternocleidomastoidianul, lungul gâtului, spleniusul, ridicătorul scapulei și trapezul.

Rotația de aceeași parte este realizată de oblicul intern, mușchiul splenius și complexul mic.

Rotația de partea opusă este produsă de către sistemul transversospinal, oblicul extern, semispinalul, sternocleidomastoidianul, iliopsoasul, trapezul și ridicătorul coastei.

Mușchii care acționează asupra coloanei pot fi urmăriți în lanțuri cinetice agoniste și antagoniste care prind întregul corp.

Fig. 7

3. STATICA

Coloana vertebrală se poate compara cu un catarg a cărui poziție corectă depinde de întinderea parânelor. O deficiență a parânelor poate să constituie o cauză a devierii sau frângerii catargului. (4)

Curburile coloanei. În ortostatism și în repaus coloana vertebrală are o direcție verticală și o formă ușor sinuoasă, mai ales pe plan sagital. În fizică este cunoscut faptul că o coloană elastică cu curburi oferă o rezistență mai mare la presiunile verticale decât o coloană perfect rectilinie. Ele atenueaza șocurile verticale și favorizează menținerea echilibrului coloanei pe bazin, ușurând deci eforturile centurii musculare a coloanei. (4)

Coloana vertebrală prezintă două feluri de curburi: în plan sagital și în plan frontal.

Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte , când se numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru :

curbura cervicală- cu convexitatea înainte;

curbura toracală- cu convexitatea înapoi;

curbura lombară-cu convexitatea înainte;

curbura sacro-coccigiană-cu convexitatea înapoi.

Fig.8

În timpul vieții intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu convexitatea înapoi. La nou-nascut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosactal, ce separă cifoza cervicotoracală de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5; este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani și se datorează stațiunii verticale și locomoției.

După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale. (6) Atitudinea coloanei vertebrale mai depinde însă și de sex, profesiune, stare de oboseală,etc. (4)

Curburile în plan frontal. Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital.În mod obișnuit întalnim:

curbura cervicală-cu convexitatea la stânga;

curbura toracală – cu convexitatea la dreapta;

curbura lombară- cu convexitatea la stânga.

Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci”, curburile frontale sunt îndreptate în sens invers. (6)

Atitudinea coloanei și forma ei se mențin grație jocului tonicității musculare, elasticității ligamentelor și discurilor, precum și datorită îmbinării anatomice a celor 24 de segmente osoase din care este compusă coloana vertebrală, segmente care își adaptează unul altuia diferitele suprafețe articulare. (4)

Echilibrul intrinsec. (4) Datorită curburilor coloanei, proiecția centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se găsește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului. De aceea, acțiunea gravității determină de la o vertebră la alta , solicitări rotaționale, care tind să accentueze curburile și care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prăbuși.

Forțele care se opun solicitărilor rotaționale sunt ligamentele. La coloana dorsală proiecția centrului de greutate a corpului trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prăbuși înainte dacă nu ar interveni forța ligamentului comun vertebral posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și cervicală; proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun prăbușirii sunt reprezentate de rezistența ligamentului comun vertebral anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări.

Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitările sunt discurile intervertebrale. Ele nu sunt în tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Între aceste două categorii de elemente anatomice, ligamentele de o parte și discurile de alta, supuse unor forțe contrare, se stabilește o anumită stare de echilibru, denumită de către Steindler: echilibru intrinsec. Acesta poate fi transcris în următoarea formulă:

Echilibrul intrinsec= rezistența elastică la tensiune a ligamentelor/ rezistența elastică la presiune a discurilor.

Existența acestui echilibru intrinsec explică de ce o coloană vertebrală, chiar dacă i se scot toți mușchii, rămâne o unitate destul de rigidă și continuă sa-și păstreze curburile.

Echilibrul extrinsec. (4) În afara echilibrului intrinsec, coloana dispune de un mare număr de grupe musculare, care prin tonicitatea lor îi asigură și un echilibru extrinsec, corsetul muscular.

Tipurile de ținută. (4) Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizează în același mod la toți indivizii normali. Aceasta face ca ținuta coloanei vertebrale să difere de la individ la individ și ea trebuie pusă în legătură cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de înclinare înainte a bazinului.

Se deosebesc cinci tipuri generale de ținută: 1. spatele normal

2. spatele rotund

3. spatele plat

4. spatele concav-plat

5. spatele concav-rotund

Aceste tipuri de ținută pot influența patologia de coloană.

Tipul de postură este dependent și de „suportul pelvin”, care poate fi de trei feluri: 1) suport pelvin neutru; 2) suport pelvin proiectat înainte; 3) suport pelvin proiectat înapoi.

Suportul pelvin neutru este cel mai frecvent întâlnit. În profil, verticala atinge punctul cel mai posterior al occipitalului (O), punctul cel mai posterior al perimetrului toracic (D), cade în punctul cel mai posterior al călcâielor (H). Punctul superior al plicii fesiere (S) se găsește , față de această verticală, fie cu cel mult 25 mm îninte, fie cu 18 mm înapoi.

Dacă punctul superior al plicii fesiere (S) este situat cu peste 25 mm înaintea verticalei ODH, avem de-a face cu un suport pelvin proiectat înainte (spate rotund) și dacă punctul superior al plicii fesiere este situat cu 18 mm înapoia verticalei ODH, avem de-a face cu un suport pelvin proiectat înapoi (spate concav-plat și concav-rotund).

În urma unor determinări radiografice s-a stabilit în profil unghiul format de marginea anterioară a celei de a 5-a vertebre lombare și a celei de a 12-a vertebre toracale cu orizontala și s-au observat modificări practic neînsemnate ale acestor unghiuri, indiferent de tipul clinic de postură. S-a conchis astfel că trebuie să se considere coloana vertebrală o unitate funcțională și că fiecare tip de postură trebuie privit ca o adaptare spontană la anumite condiții deosebite de statică și biodinamică.

4. DINAMICA- BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

4.1. MIȘCĂRILE DE FLEXIE-EXTENSIE, ÎNCLINARE LATERALĂ, CIRCUMDUCȚIE ȘI ROTAȚIE AXIALĂ (5)

Considerată în ansamblul său între sacru și craniu, coloana reprezintă echivalentul unei articulații cu 3 grade de libertate. Ea permite mișcările de flexie-extensie, înclinare laterală (dreapta-stânga), circumducție și rotație axială. Amplitudinile mișcărilor variază la diferite nivele ale coloanei.

Flexia este mișcarea de înclinare anterioară a coloanei. În această mișcare ligamentele coloanei sunt întinse cu excepția ligamentului longitudinal anterior care este relaxat.

Extensia este mișcarea de aplecare a coloanei înapoi. În această mișcare ligamentele coloanei sunt relaxate cu excepția ligamentului longitudinal anterior care este întins.

Mișcările de flexie-extensie se execută în plan sagital. De exemplu, la nivelul craniului, acest plan este reprezentat de planul masticator în care între cele două poziții extreme apare o amplitudine de 250 de grade.

Amlpitudinea flexiei și extensiei

Amplitudinile segmentare se pot măsura pe radiografiile de profil. La nivelul coloanei cervicale, flexia are o amplitudine medie de 40 grade, iar extensia una de 75 grade. La nivelul coloanei lombare flexia are o amplitudine medie de 60 grade, iar extensia de 35 grade. Pentru ansamblul coloanei dorsolombare flexia măsoară 105 grade, iar extensia 60 grade. Flexia totală a coloanei este de 110 grade în timp ce extensia totală este de 140 grade.

Aceste valori variază în funcție de subiect și de vârstă.

Înclinarea laterală dreaptă respectiv stângă se face prin turtirea discului de aceeași parte și înălțarea sa în partea opusă. În aceste mișcări care se execută într-un plan frontal, coloana se comportă ca o pârghie de gradul 3. Amplitudinea acestor mișcări se poate măsura pe radiografii în incidență anterioară.

Flexia laterală a coloanei cervicale are o amplitudine medie între 35 si 45 grade. Flexia laterală a coloanei toracale este în medie de 20 grade, iar flexia laterală a coloanei lombare este de 20 grade în medie. Flexia sau înclinarea totală a coloanei între craniu și sacru este situată între 75 si 85 grade.

Flexia laterală este însoțită de rotația automată a corpilor vertebrali. Această rotație apare ca urmare a compresiunii discurilor și a punerii în tensiune a ligamentelor. Aceste două mecanisme sunt sinergice și contribuie fiecare în parte la rotația în același sens a corpurilor vertebrale. Această rotație este fiziologică, dar în anumite cazuri tulburări ale staticii vertebrale date de o proastă repartiție a tensiunii ligamentare antrenează o rotație permanentă a corpilor vertebrali. Astfel poate apare o scolioză ce asociază o flexie permanentă a coloanei vertebrale unei rotații a corpilor vertebrali. Acest lucru are corespondență radiologică.

Circumducția este mișcarea rezultată din însumarea mișcărilor precedente.

Rotația spre dreapta sau spre stânga este mișcarea care se execută în jurul unui ax vertical care trece prin centrul discurilor.

Amplitudinea globală a rotației coloanei per ansamblu este dificil de apreciat imagistic.

Rotația axială la nivelul coloanei cervicale este amplă, fiind cuprinsă între 45-50 de grade. Atlasul efectuează o rotație de aproximativ 90 de grade în raport cu sacrul.

Rotația axială la nivelul coloanei toracale este de 35 de grade.

Rotația axială la nivelul coloanei lombare este de aproximativ 5 grade.

Rotația axială între bazin și craniu atinge sau depășește lejer 90 de grade.

Clinic amplitudinea globală a coloanei poate fi determinată pe radiografiile de ansamblu ale coloanei pentru mișcările de flexie-extensie și flexie laterală.

Amplitudinea coloanei poate fi apreciată și cu ajutorul mișcărilor test.

Amplitudinea flexiei coloanei dorsolombare se poate determina măsurând unghiul dintre verticala ce unește acromionul și marginea anteroposterioară a marelui trohanter și aceleași repere în flexie. O altă metodă constă în măsurarea distanței dintre vârful degetelor și sol la pacienții în flexie anterioară și cu genunchii întinși.

Amplitudinea extensiei se determină măsurând unghiul dintre acromion și marele trohanter în poziție verticală respectiv extensie maximă. La nivel cervical se măsoară unghiul dintre poziția capului în plan vertical și poziția capului înclinat pe spate.

Pentru a aprecia înclinarea laterală a coloanei dorsolombare, pe un individ aflat în ortostatism se măsoară unghiul format între procesul spinos C7 și vârful șanțului interfesier în plan vertical și în înclinație laterală.

4.2. DISCURILE INTERVERTEBRALE ÎN CURSUL ADOPTĂRII DIFERITELOR POZIȚII (4)

În cursul diferitelor poziții și mișcări, discurile intervertebrale sunt supuse unor eforturi și mai considerabile, care pot fi calculate. Pentru realizarea acestor calcule, se pornește de la greutatea diferitelor segmente ale corpului omenesc.

Fig.9

Simpla trecere de la poziția culcat la verticală provoacă o suprapresiune de 45,500 kg asupra nucleului pulpos al discurilor lombare. În timpul mișcării de redresare după o flexie înainte a corpului, suprapresiunea suportată de nucleul pulpos se mărește la 90-135 kg.

Experiențele efectuate au demonstrat că asupra celui de-al treilea disc lombar, la un individ de 70 kg, în decubit dorsal se exercită o presiune de 21 kg, iar în decubit lateral de 70 kg; în poziția stând de 100 kg, în poziția stând cu trunchiul înclinat înainte la 45 de grade de 150 kg, iar în poziția stând cu trunchiul înclinat înainte la 45 de grade și cu o greutate de 20 kg în mâini se exercită o presiune de 210 kg.

Menajarea discurilor intervertebrale față de solicitările inerente reprezintă o obligativitate față de însuși corpul nostru și trebuie urmărită până și în cursul luării celor mai banale poziții, cum ar fi, de exemplu, statul pe scaun. Când speteaza este înclinată înapoi, lordoza lombară normală dispare, articulația coxofemurală se extinde și suprasolicitatea discurilor intervertebrale este mai importantă. În mod corect se șade astfel încât lordoza lombară să se mențină, ceea ce atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale.

4.3. BILANȚUL (TESTING) ARTICULAR AL COLOANEI VERTEBRALE (7)

Testarea coloanei cervicale

1) Flexia = 30-45° (din articulația atlanto-occipitală = 20°)

Se precizează fie după distanța menton-stern (gua fiind închisă)- normal mentonul putând atinge sternul-, fie cu goniometrul, luând ca reper linia dintre lobul urechii și comisura gurii.

2) Extensia = 30-45° (din articulația atlanto-occipitală = 30°)

Se măsoară în același mod ca și flexia.

3) Lateralitatea = 40-45° (din articulația atlanto-occipitală = 15-20°)

Se apreciază prin unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor sau prin distanța dintre acromion și tragus.

4) Rotația = 45-70° (din articulația atlanto-occipitală = 30°)

Se apreciază prin unghiul format de linia care trece prin cele două conducte auditive externe, în poziția zero, cu linia care trece prin aceleași repere după executarea rotației.

5) Circumducția este o mișcare combinată dintre cele patru mișcări.

B) Testare coloanei dorsolombare

1) Flexia = 80-90° (din coloana dorsală = 50° + coloana lombară = 40°)

Se apreciază astfel:

– măsurând distanța degete-sol (pacientul în ortostatism cu piciarele apropiate)

– măsurând distanța medius – haluce (pacientul în decubit dorsal, cu genunchii în extensie)

– măsurând cu un metru – panglică distanța dintre C7 și S1

– cu un goniometru obișnuit (pacientul în ortostatism)

2) Extensia = 20-30°

E aproape imposibil de măsurat clinic. Eventual se poate încerca măsurarea cu goniometrul.

3) Rotația = 30-45° de fiecare parte

Se apreciază prin unghiul format între linia umerilor ( care se mișcă) și linia bicretă a pelvisului.

C) Rahisul în ansamblu

1) Flexia = 110-135°

2) Extensia = 50-75°

3) Rotația = 75-105°

4) Lateralitatea = 60-80°

5. ALGIILE VERTEBRALE

5.1. ETIOPATOGENIE

Algiile vertebrale apar în special la persoane astenice, sedentare, cu hipotonie musculară.

Principalele cauze incriminate sunt:

Statul prelungit în poziție fixă, șezândă (8):

Mulți sunt obișnuiți să stea cifozați, cu baziunl răsturnat înapoi, presând discurile anterior și întinzând posterior mușchii și tendoanele, poziție care cu timpul devine obositoare și chiar dureroasă din cauza unei proaste irigații sanguine. Astfel apare, în timp, cifoza funcțională.

Poziția dreaptă de asemenea nu e recomandată, fiind greu de suportat, cu excepția celor care au spatele plan (fără curburi).

Mobilierul neadecvat care nu permite adoptarea celei mai comode poziții (8)

Modul de viață sedentar (8)

Durerea mecanică este în bună parte datorată irigației cu exces de presiune sau distensie, sau contracțiilor musculare sau ligamentare.

Patogenia durerii cervicale (2): – cervicalgii apărute :

prin artroză cervicală

prin tulburări statice

prin cervicopatii traumatice benigne

Patogenia durerii dorsale (2) :

-se instalează mai ales la cifotici, mai mult sau mai puțin artrozici, când apare spatele rigid sau dorsalgii de spate suplu, instalate pe spate cu curbură mică și caracterizate prin insuficienți ligamento- musculare.

Patogenia durerii lombare (2):

– majoritatea sunt de natură mecanică, algii discale și de sechele ale herniei de disc, precum și algii de tip static.

5.2. TABLOU CLINIC

Semiologia algiilor vertebrale se evidențiază prin inspecție statică și dinamică, respectiv palpare.

Tabloul clinic al algiilor cervicale (2)

Persoanele cu dureri cervicale cronice, asociate unui spasm al musculaturii paravertebrale cervicale, acuză adesea și cefalee. Aceasta poate fi uni- sau bilaterală, localizată de obicei suboccipital, întinsă și în regiunile temporală respectiv frontală, putând fi uneori resimțită și o senzație de apăsare retrooculară, de partea unde se manifestă cefaleea.

Atunci când survin fenomene de compresiune radiculară, apar dureri iradiate, însoțite adesea de parestezii, și care iradiază în membrul superior.

Inspecția statică pune în evidență o lordoză normală, o exagerare sau o inversare a acesteia. În alte cazuri, se poate constata o lateroflexie sau relieful unei contracturi superficiale, care poate indica locul durerii.

Inspecția dinamică pune în valoare eventualele redori sau limitări ale mișcărilor coloanei cervicale, precum și existența sau absența supleței în coloana dorsală superioară, care să corecteze sau să suplinească deficiențele cervicale.Tot prin aceasta ne putem da seama de existența eventuală a unei complicații, ca periartrita scapulohumerală, nevralgia cervicobrahială.

Palparea pentru evidențierea eventualelor punctelor dureroase se face atât la nivelul rahisului cervical ori dorsal, ca și la nivelul umărului sau brațului în caz de complicații.

Tabloul clinic al algiilor dorsale (2)

Persoanele cu algii la nivelul coloanei dorsale pot prezenta și o iradiere a durerii pe traseu costal.

Inspecția statică urmărește un eventual dezechilibru în sens frontal (scolioza) sau în sens sagital (hipercifoza sau spatele plat), precum și starea musculaturii vertebrale, în special existența unei insuficiențe musculare.

Inspecția dinamică cercetează suplețea sau contractura în mișcările de flexie și extensie și mai ales în inflexiunile laterale și în rotație.

Palparea urmărește existența unor puncte dureroase la presiune, fie la nivelul coloanei vertebrale spinoase sau interspinoase, sau a unor puncte laterovertebrale pe mușchii șanțurilor vertebrale.

Tabloul clinic al algiilor lombare

Sediul lombalgiilor : se disting lombalgii înalte, cu sediul durerii deasupra vertebrei L4 și cu eventuale iradieri pe crural sau pe nervul musculocutan, dar cel mai frecvent durerile sunt localizate sub vertebra L4, provocând lombalgiile joase. (2)

Redoarea este cel mai adesea matinală.

Inspecția coloanei vertebrale va comporta studiul staticii și al dinamicii vertebrale.

Din punct de vedere al staticii, cei mai mulți subiecți atinși de lombalgii înalte prezintă atitudini sau deformații în cifoză la nivelul șarnierei dorsolombare, uneori combinate cu o atitudine scoliotică. Se înregistrează adesea la nivelul vertebrelor cifotice o modificare în culoare a pielii, care apare mai închisă și ușor scuamoasă. (2)

Lombalgiile joase evoluează adesea cu o accentuare a lordozei la nivelul șarnierei lombosacrate. Contractura musculară a maselor lombare paravertebrale, atunci când există, se întâlnește mai ales de o singură parte și se întinde până în regiunea dorsală medie. (9)

În continuare se urmărește dinamica vertebrală, mobilitatea rahisului, prin mișcări de inflexie laterală, de flexie și extensie, precum și prin cele de rotație. Se caută prin mobilizarea coloanei reproducerea unei eventuale dureri spontane, care să indice sediul afecțiunii. (2)

Palparea regiunii lombare evidențiază eventualele puncte dureroase, la nivelul apofizelor spinoase sau în regiunile interspinoase, dar mai ales pe apofizele transverse, dincolo de masele paravertebrale. Se va constata o eventuală contractură musculară la presiune, precum și eventualii noduli celulitici la nivelul planurilor superficiale.(10)

5.3. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL (2)

Diagnosticul diferențial al algiilor vertebrale de natură mecanică se face cu:

Rahialgii inflamatorii:

neinfecțioase – spondilartrita anchilozantă

infecțioase – spondilodiscita (morbul Pott și spondilita tuberculoasă) ;

– spondilodiscitele infecțioase cu piogeni și cu alti germeni

Rahialgii maligne:

cancerul secundar al rahisului

mielomul

alte afecțiuni maligne- boala Hodkin, leucemii

Rahialgii metabolice osteoporozice și alte osteopatii metabolice:

osteomalacie

hiperparatiroidie

Rahialgii posttraumatice:

entorse

luxații

fracturi

Rahialgii de cauze rare:

boala Paget

tumori benigme ale rahisului și tumori intrarahidiene

discopatii calcifiante

rahialgii de origine viscerală

Rahialgii zise funcționale sau psihosomatice

5.4. EVOLUȚIE (11)

Se poate aprecia că evoluția favorabilă a algiilor vertebrale este dependentă de momentul depistării (cât mai precoce) și de adecvarea terapeuticii, precum și de măsurile ergonomice corectoare luate la locul de muncă.

Fără tratament și fără înlăturarea cauzelor, evoluția este lentă dar progresivă, cu permanentizarea durerilor, deformarea coloanei și apariția unor leziuni organice la nivelul coloanei vertebrale.

5.5. PROGNOSTIC

Prognosticul poate fi influențat de :

vârstă – la persoanele de peste 40 de ani, diminuarea capacitătii de acomodare antrenează imobilizarea posturii în fața ecranului, pentru a menține o distanță fixă și stabilă de vedere. (1)

existența afecțiunilor vertebrale asociate: hernia de disc, artroza sau deviații axiale, care pot accentua durerea. (2)

5.6. PROFILAXIA

Include înlaturarea din timp a tuturor factorilor care pot duce la apariția, întreținerea sau agravarea unor algii vertebrale. În cazul utizatorilor profesionali de calculatoare, acești factori țin de echipamentul informatic precum și de amenajarea necorespunzătoare a postului de muncă. Controlul medical periodic în cadrul căruia se acordă o atenție specială sistemului osteo-musculo-articular precum și tratamentul cât mai precoce au o mare importanță. (12)

Măsuri de profilaxie legate de echipamentul informatic (13)

Trebuie asigurată o buna calitate a imaginii pe ecran. Aceasta este determinată de:

– stabilitatea imaginii;

– dimensiunile caracterelor, distanța dintre caractere, distanța dintre rânduri;

– contrastul dintre caractere și fond.

Monitorul trebuie prevăzut prin construcție cu posibilități de reglare în înălțime, rotire în plan orizontal, înclinare față-spate, care să permită operatorului orientarea cu ușurința a acestuia.

Înălțimea optimă a centrului ecranului trebuie să corespundă unei direcții a privirii înclinată cu 10-20 sub planul orizontal care trece la înălțimea ochilor.

Pentru operatorii care poartă ochelari cu lentile progresive sau cu dublu focar, ecranul trebuie plasat cât mai jos posibil.

Tastaturile vor fi mobile și separate de ecran, plate (rândul median de taste să nu depășească 3 cm înălțime) și înclinabile (un unghi de 15 este adecvat).

Înălțimea optimă a tastaturii trebuie să corespundă unui braț-antebraț de 90-100.

Amenajarea ergonomică a postului de muncă (1)

Spațiul de muncă asigurat unui operator trebuie să-i permită acestuia efectuarea activității, să-i ofere posibilități de mișcare și deplasare.

Postul de muncă trebuie să dispună de toate reglajele necesare, pe care utilizatorul trebuie să le cunoască și să le folosească după preferințe.

Este de preferat utilizarea unui mobilier modular, adaptat caracteristicilor antropofuncționale ale utilizatorilor și a sarcinii de muncă, prevăzut cu posibilități de reglare, pentru a asigura o anumită suplețe în amenajare, aceasta făcându-se în raport cu posibilitatea și nevoile de reglare individuale.

În raport cu iluminatul natural se recomandă ca ecranele să se amplaseze cât mai departe de ferestre pentru a evita reflexiile și dezechilibrul luminanțelor.

Microclimatul trebuie să răspundă următoarei cerințe: să asigure condițiile de confort termic prin instalații de ventilare/climatizare adecvate în raport cu tipul încăperii, numărul de ocupanți și de posturi de muncă, surse de iluminat.

Scaunul de lucru trebuie să prezinte posibilități de reglare a suprafeței de ședere (în special în înălțime), a spătarului (cu unghi de înclinare, eventual și în înălțime) ca și o perfectă stabilitate care poate fi asigurată de un scaun pivotant cu ax central cu 5 picioare prevăzute cu role.

În poziția așezat corectă, coapsele trebuie să fie orizontale și unghiul coapsă-gambă drept sau ușor obtuz.

Spătarul scaunului este construit astfel încât să susțină corect bazinul și regiunea lombară. Unghiul de înclinare a spătarului este reglabil între 5-10.

Este necesar de asemenea un suport-reazem pentru picioare care va facilita o poziție de lucru corectă și mai puțin solicitantă.

Un lucru deosebit de important în cadrul profilaxiei îl ocupă distribuirea rațională a pauzelor și transformarea lor în factori de recuperare a potențialului biologic prin restructurarea conținutului lor. (1)

Pauzele în timpul muncii trebuie să asigure refacerea funcțiilor fiziologice de bază ale organismului, să facă posibilă revenirea în timp util la condiția fiziologică de repaus a tuturor organelor și sistemelor.(14)

În afara pauzelor de masă, pentru refacerea funcțiilor organismului, utilizatorii profesionali de calculatoare trebuie să facă așa-numitele micropauze care rezultă tocmai din nevoia organismului de a se destinde după un număr de mișcări la calculator și o poziție sezând prelungită. (14)

Organizarea sarcinilor trebuie să permită un repaus periodic al mecanismelor vizuale de acomodație și convergență ca și al musculaturii solicitate prin postură, deoarece sarcina care implică o activitate permanentă în fața calculatorului, ca și toate tipurile de activități care impun menținerea unei anumite poziții timp îndelungat, fără pauze, provoacă fenomene de oboseala vizuală și posturală.

Este de dorit ca secvențele de lucru neîntrerupt în fața calculatorului să dureze între 1 oră (în cazul activității de introducere a datelor) și 2 ore (în cazul dialogului operator-calculator) cu pauze de 5-10 minute și, respectiv, 15-20 minute; durata totală de lucru efectiv în fața calculatorului trebuie limitată la 6 ore pe zi (timp în care se includ și micropauzele).(1)

Se recomandă gimnastica înainte de intrare în schimbul de lucru și în pauze organizate special. Se creează astfel o stare de pregătire în vederea muncii. (15)

Ritmul exercițiilor trebuie să depășească ritmul obișnuit al muncii, dar să nu fie așa de mare încât să creeze o stare de oboseală suplimentară.(15)

5.7. TRATAMENT

1. Măsurile igienice în cazul cervicalgiilor (2)

se referă la unele poziții și atitudini indicate, precum și la evitatrea altora inclusiv a unor gesturi care provoacă dureri;

poziția în pat este cea de decubit dorsal, cu capul așezat pe o pernă netedă și dură pentru a menține o înălțime potrivită care să suprime durerea;

pe măsură ce asuplizarea și corecția posturală cervicodorsală au loc, se diminuează înălțimea pernei, poziția fiind cea în sensul extensiei axiale;

în poziția șezând, se preferă un repaus în fotoliu cu o spetează înaltă, de care să se sprijine capul, eventual cu o pernă înapoia cefei și cu bărbia ridicată pentru a se evita proiecția gâtului înainte și a se obține o extensie axială;

se interzic unele poziții menținute timp îndelungat, cu ar fi capul aplecat înainte pentru scris. Dacă acestea nu pot fi complet evitate, se vor întrerupe la cea mai mică senzație de oboseală sau durere, pentru a efectua câteva exerciții de extensie axială;

Măsurile igienice în cazul dorsalgiilor (2)

în general sunt interzise: purtarea de greutăți, în special purtarea acestora pe umeri, pe spate, ele apăsând și turtind coloana; pozițiile de ortostatism prelungit; pozițiile cifozante, acestea provocând și întreținând pensări articulare în regiunea anterioară a corpurilor vertebrale;

mișcările obișnuite și cele profesionale se desfășoară, în majoritatea lor, în poziție de anteflexie. Aceasta duce la scurtarea mușchilor regiunii anterioare a trunchiului (mușchii pectorali și abdominali), și astfel se rupe echilibrul cu musculatura toracică posterioară, care este întinsă.

se recomandă profilactic, la cei cu profesiuni care necesită poziția așezat prelungită, tonifierea musculaturii spinale, care are principalul rol în aceste poziții;

repausul culcat se recomandă să se facă pe un pat tare, iar cel șezând în fotoliu cu spetează, de preferat și cu sprijin pentru cap.

Măsurile igienice în cazul lombalgiilor (2)

sunt deosebit de importante după ce s-au constatat deficiențele statice și dinamice, ca și condițiile obișnuite de viață ale pacientului și se referă la evitarea mișcărilor generatoare de dureri, a pozițiilor și a dezechilibrelor osoase ce ocazionează presiuni discale sau radiculare, precum și la importanța pe care o au unele poziții antalgice.

Poziții de repaus antalgic:

în pat se recomandă poziția de suprarepaus: decubic dorsal pe un plan rigid – o placă dură sau saltea – genunchii flectați, o pernă sub genunchi. La cei neobișnuiți să doarmă pe spate, această poziție se va menține 5-9 ore;

o poziție similară este cea din decubic lateral, sub formă de „cocoș de pușcă”, cu genunchii îndoiți la piept;

referitor la șederea pe scaun, pacientul se va așeza pe tot scaunul, rezemându-se de spetează, va folosi un scăunel pe care să își sprijine picioarele, spre a menține regiunea lombră în cifoză.

2. Medicația (16)

La indicația medicului specialist:

 antalgice:

Paracetamol 500mg – 4-6 tablete / zi

AINS simple – Diclofenac, Ketoprofen,COX2 selective – Nimesulide, Meloxicam, COX2 specifice  Celecoxib.

decontracturante:

Clorzoxazona 250mg- 3-4 tablete / zi

Mydocalm 150mg- 2-3 tablete / zi

3. Electroterapia (17)

curenți diadinamici: DF- pentru contracturi musculare; LP- pentru combaterea algiilor

curenți interferențiali -efecte sedative și analgezice

curenți exponențiali- pentru contracturi în tulburările de statică vertebrală

curenți Trabert – efect analgezic

4.Termoterapia

împachetări cu parafină a regiunilor dureroase – produc hiperemie și decontractură musculară

5. Masoterapia (18)

mai întâi cu efect calmant- relaxant (algii vertebrale acute), apoi cu efect tonifiant-excitant, urmărind tonifierea grupelor musculare deficitare

6. Hidrokinetoterapia

în piscină cu apă caldă, ameliorează mobilitatea coloanei și accelerează procesul de recuperare

7. Kinetoterapia

Programul de exerciții de recuperare trebuie prescris și controlat medical.

Principii de terapie:

aplicarea de posturi sau de poziții denumite corijate;

mobilizarea zonelor rigide și dureroase prin exerciții de asuplizare făcute în sensul mișcărilor antalgice;

tonifierea musculaturii spre a menține segmentul respectiv în condiții corespunzătoare.

II. PARTEA SPECIALĂ

1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul lucrării este de a studia condițiile care duc la apariția algiilor vertebrale la utilizatorii profesionali de calculatoare și abordarea acestora din punctul de vedere al profilaxiei și tratamentului de recuperare.

2. MATERIAL ȘI METODĂ

În prezentul studiu am urmărit 50 de cazuri – utilizatori profesionali de calculatoare din mai multe instituții de profil din Timișoara – în perioada 2005-2006.

Mi-am propus să observ urmatoarele aspecte:

împărțirea cazurilor pe : sexe

categorii de vârstă

raportarea lotului în funcție de vechimea de muncă în domeniul calculatoarelor;

raportatea lotului în funcție de orele lucrate zilnic, în medie, pe calculator;

raportarea lotului în funcție de tipul activității: alternantă sau continuă;

raportarea lotului în funcție de frecvența și durata pauzelor de lucru;

raportarea algiilor vertebrale la intervalul orar în care apare durerea;

raportul algiilor vertebrale la momentul apariției algiilor ( înaintea activității sau pe parcursul activității desfășurate la calculator);

raportarea algiilor vertebrale la echipamentul informatic necorespunzător, probleme legate de document și ambianța fizică, precum și la postul de muncă neergonomic;

raportarea lotului în funcție de frecvența activităților fizice efectuate;

raportarea lotului în funcție de regiunile în care apar algiile;

raportarea persoanelor în funcție de gravitatea algiilor;

Am evaluat pacienții în momentul prezentării la Centrul de Recuperare, la sfârșitul perioadei de tratament precum și la momentul prezentării la un control – la 6-8 luni de la inițierea tratamentului, urmărind:

evoluția simptomatologiei dureroase;

ameliorarea mobilitații articulare;

tonifierea și creșterea forței musculaturii vertebrale.

Pentru o evaluare cât mai exactă atât a algiilor vertebrale întânite în cazul utilizatorilor profesionali de calculatoare, cât și a factorilor care au contribuit la apariția lor, am realizat un chestionar compus din urmatoarele aspecte de evaluare: Probleme legate de organizarea activității; Probleme în legătură cu echipamentul informatic; Probleme legate de document; Probleme în legătură cu postul de muncă; Probleme în legătură cu ambianța fizică; Activități fizice; Probleme legate de algiile vertebrale.

CHESTIONAR

Privind algiile vertebrale, consecință a activităților

desfășurate prin intermediul calculatoarelor

Date personale

Nume: Sex:

Prenume: Vârstă:

Ce înălțime aveți ?

Ce greutate aveți ?

Ați efectuat un examen oftamologic la angajare?

 DA  NU

0 1

Dar periodic ?

 DA  NU

0 1

Purtați ochelari ?

 DA  NU

1 0

De când ?

De obicei când lucrați, purtați ochelari?

 DA  NU

0 1

Tipul corecției optice și valoarea ( dioptrii):

Ce alte activități profesionale ați desfășurat înainte de a lucra la calculator?

Probleme legate de organizarea activității

De cât timp lucrați la calculator?

mai puțin de 6 luni  0

între 6 și 12 luni  1

între 1 și 5 ani  2

între 5 și 10 ani  3

peste 10 ani  4

2. Cât timp lucrați zilnic, în medie, în fața ecranului ?

– până la 2 ore  0

– 2 – 4 ore  1

– 4 – 6 ore  2

– 6 – 8 ore  3

3. Activitatea dvs. la calculator se desfășoară:

în mod continuu  1

alternând cu alte activități  0

Dacă desfășurați activitatea la calculator în mod continuu, faceți pauze?

 DA  NU

0 1

Câte, la ce interval, ce durată?

În ce scop vă folosiți pauzele?

Lucrați în schimburi?

 DA  NU

1 0

Ce sarcină informatizată realizați?

introducere de date 

căutare de informații 

dialog (introducere + căutare) 

prelucrare text (introducere, corectare) 

sarcini de creație (concepere) 

alte sarcini 

C. Probleme în legătură cu echipamentul informatic

ECRANUL

În timpul desfășurării activității trebuie să priviți ecranul:

în mod continuu  3

în cea mai mare parte a timpului de lucru  2

circa jumătate din timpul de lucru  1

din când în când  0

Înălțimea monitorului poate fi reglată?

 DA  NU

0 1

Monitorul poate fi rotit și înclinat cu ușurință?

 DA  NU

0 1

Distanța de la ecran la ochii dvs. este:

 Bună  Acceptabilă  Proastă

0 1 2

TASTATURA

Simbolurile sunt lizibile și contrastul este adecvat?

 DA  NU

0 1

Există un spațiu adecvat în fața tastaturii pentru ca utilizatorul să-și poată sprijini articulația pumnilor și antebrațele?

 DA  NU

0 1

D. Probleme legate de document

Lizibilitatea unora dintre documente este dificilă?

 DA  NU

1 0

Documentele sunt situate:

pe un suport înclinat spre tastatură și ecran  0

pe un suport la stânga sau la dreapta ecranului  1

pe un suport orizontal alături de tastatură sau pe tastatură  0

mai sus de ecran  1

fără importanță  1

E. Probleme în legătură cu postul de muncă

1. Scaunul dvs. se poate regla?

DA NU NU ȘTIU

0 1 1

2. Reglarea scaunului se poate face:

numai pe înălțime  1

în înălțime plus spătarul  0

alte reglări  1

3. Scaunul permite un suport confortabil pentru spate?

 DA  NU

0 1

4. Se poate lucra confortabil fără schimbări frecvente ale poziției?

 DA  NU

0 1

5. Este prevăzut un suport-reazem pentru membrele inferioare?

 DA  NU

0 1

6. Există suficient spațiu pentru membrele inferioare sub blatul mesei de lucru?

 DA  NU

0 1

7. Înălțimea monitorului dvs. este aproximativ aceeași cu înălțimea ochilor dvs.?

DA NU  Mai sus  Mai jos

0 1 1 1

8. Aveți o poziție relaxată în fața calculatorului?

 DA  NU

0 1

9. Ce găsiți la echipament și la postul de muncă ca fiind bun, nesatisfăcător sau necesar de modificat?

F. Probleme în legătură cu ambianța fizică

1. Lumina care vine pe ecran este:

– convenabilă  0

– prea puternică  1

2. Din ce direcție vine lumina naturală atunci când sunteți așezat în fața ecranului?

din față  1

de sus  1

din stânga  0

din dreapta  1

3. Incăperea în care lucrați este climatizată / ventilată?

 DA  NU

0 1

4. Temperatura aerului este confortabilă?

 DA  NU

0 1

G. Activități fizice

1. Cu ce frecvență efectuați activități fizice cum ar fi plimbarea, mersul cu bicicleta, alergarea?

niciodată  3

uneori  2

în fiecare săptămână  1

în fiecare zi  0

2. Care din următoarele activități vă caracterizează?

aproape complet inactiv (citesc, vizionez TV, merg la cinema)  3

ocazional efectuez activități fizice (plimbare, mers cu bicicleta, gimnastică ușoară, activități recreative cu efort ușor)  2

regulat, activități fizice de câteva ori pe lună (tenis, gimnastică, alergare, înot, ciclism, jocuri de echipă)  1

antrenament fizic de mai multe ori pe săptămână  0

H. Probleme legate de algiile vertebrale

Durerile de la nivelul coloanei au apărut:

înaintea desfășurării activității la calculator  2

pe parcursul activității  1

nu acuz durei la nivelul coloanei  0

Dacă ați avut dureri la nivelul coloanei înaintea desfășurării activității pe calculator, acestea s-au intensificat de când lucrați la calculator?

 DA  NU

1 0

În general, intensitatea durerii este:

ușoară și trecătoare  0

ușoară și persistentă  1

moderată și trecătoare  2

moderată și persistentă  3

intensă și trecătoare  4

intensă și persistentă  5

După câte ore de stat în fața calculatorului apare durerea?

Dacă ați suferit de durere de spate, câte ore din zi a durat?

0 ore  0

1-2 ore  1

3-5 ore  2

6-10 ore  3

Toată ziua  4

Cum vă caracterizați durerea în acest moment?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Fără durere Durere intensă

Care a fost cel mai scăzut nivel al durerii? (Cât de aproape de „0” este durerea când vă simțiți cel mai bine?)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Nivel scăzut Nivel crescut

al durerii al durerii

Care a fost cel mai crescut nivel al durerii? (Cât de aproape de „10” este durerea când vă simțiți cel mai rău?)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Nivel scăzut Nivel crescut

al durerii al durerii

Cât de frecvent ați avut dureri de spate în ultima săptămână?

niciodată  0

o zi din săptămână sau mai puțin  1

2-3 zile din săptămână  2

4-6 zile  3

În fiecare zi  4

Ați consultat în ultimele 12 luni un medic sau fiziokinetoterapeut datorită unor probleme apărute la nivelul coloanei?

 DA  NU

1 0

În ultimele 12 luni, câte zile ați fost în incapacitate de muncă datorită problemelor de la nivelul coloanei vertebrale?

0 zile  0

1-7 zile  1

8-30 zile  2

peste 30 zile  3

Unde se manifestă durerea?

la ceafă 

la umeri 

în regiunea superioară a spatelui 

în regiunea inferioară a spatelui 

de-a lungul membrului inferior 

Puteți menționa factorii care au determinat apariția durerii la nivelul coloanei?

Mușchii gâtului, umerilor și spatelui au devenit mai rigizi sau dureroși după activitatea desfășurată la calculator?

 DA  NU

1 0

Mobilitatea coloanei a devenit mai limitată de când ați început să lucrați la calculator?

 DA  NU

1 0

Ați resimțit jenă sau durere în regiunea lombară mai mult de o zi, cu sau fără iradiere a durerii pe un picior (sau pe ambele picioare)?

 DA  NU

1 0

Durerea de spate cedează la repaus?

 DA  NU

0 1

Durerea de spate cedează după efectuarea unor activități fizice?

 DA  NU

0 1

19.Luați calmante pentru durerea de spate?

niciodată  0

o zi din săptămână sau mai puțin  1

2-3 zile din săptămână  2

4-6 zile  3

în fiecare zi  4

20. Ce alte metode folosiți pentru a vă calma durerea?

21. Din punctul dvs. de vedere cât de mare este riscul ca durerea actuală să devină persistentă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Nici un risc Risc foarte crescut

22. Simțiți că abilitatea dvs. de concentrare este scăzută datorită durerii de la nivelul coloanei?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Nu e scăzută Foarte scăzută

23. Dacă ați lua în considerare rutina de la locul de muncă, managementul, salariul, posibilitățile de promovare și colegii de muncă, cât de satisfăcut ați fi de acest loc de muncă?

Nesatisfăcut Satisfăcut  Foarte satisfăcut

2 1 0

*Se marchează cu “ X “ căsuțele corespunzătoare situației dumneavoastră.

Cu cât punctajul este mai apropiat de „0”, situația este mai apropiată de normalitate (nu sunt probleme), iar cu cât punctajul de la fiecare întrebare este mai apropiat de punctajul maxim, aspectul este mai grav.

În funcție de punctajul obținut de fiecare în parte și de aprecierea răspunsurilor la întrebări, i-am clasificat în:

persoane fără algii vertebrale (0 puncte)

persoane fără algii vertebrale dar cu risc de apariție în timp a acestora (4-15 puncte)

persoane care prezintă algii ușoare (15-25 puncte)

persoane care prezintă algii medii (25-60 puncte)

persoane care prezintă algii severe (60-85 puncte)

Pe cei cu algii medii și severe, i-am îndreptat spre un Centru de Recuperare Medicală pentru un control pe probleme osteo-musculo-articulare, în urma căruia li s-a stabilit un diagnostic și o contuidă terapeutică.

Astfel, persoanelor luate în studiu, li s-a aplicat, după caz, un tratament complex de profilaxie sau recuperare.

1. PROFILAXIA PERSOANELOR FĂRĂ ALGII VERTEBRALE, DAR CU RISC DE APARIȚIE ÎN TIMP A ALGIILOR VERTEBRALE ȘI A PERSOANELOR CARE AU PREZENTAT ALGII UȘOARE

A. Indicații generale și posturări pentru corectarea posturii și aliniamentului corpului (19)

Să-și supravegheze permanent atitudinea corectă, în stațiune ca și in mers, concentrându-se îndeosebi asupra menținerii capului ridicat, cu privirea îndreptată înainte, și a retropulsiei umerilor. Se va adopta de 3 ori pe zi, 3-5 minute poziția de ortostatism cu spatele la perete, în așa fel ca acesta să fie atins cu călcâiele, umerii și ceafa.

Să adopte cu conștiinciozitate și să păstreze poziția dreaptă a spatelui chiar și atunci când se apleacă după un obiect.

Poziția în scaun trebuie să fie cu spatele drept, iar scaunul să fie cu șezut rigid.

Pe perioada din timpul nopții are nevoie de un somn odihnitor, care va fi realizat prin folosirea unui pat cu saltea rigidă sau o suprafață tare (plan înclinat de lemn). Se evită saltelele moi, cu apă, pernele, cu excepția unei perne mici sub coapse, genunchi sau sub gât. Se vor evita, de asemenea, pernele mari, moi, înalte, patul moale care se mulează prea mult după conformația corpului și permit flexia genunchilor și a șoldurilor.

Decubit dorsal (DD) pe pat tare, fără pernă sub cap cu șoldurile și genunchii perfect întinși, o perniță sub lombe.

Șederea pe scaun cu spătar înalt, realizând un contact permanent al spatelui cu spătarul până la spinele scapulei, la nivelul lombei o pernă.

Masa de lucru trebuie să fie la nivelul pieptului, antebrațele pe masă, ochii la distanță de 30-40 cm de lucrul de pe masă, condiții ce forțează menținerea corectă a trunchiului.

Evitarea unei șederi îndelungate pe fotoliu sau pe scaun.

În ortostatism se caută permanent menținerea distanței maxime între xifoid și pube (postura cea mai erectă).

DD pe pat tare fără pernă sau o unică pernă sub coloana dorsală, mâinile sub ceafă, coatele să atingă patul.

Decubit ventral (DV) în sprijin pe antebrațe – poziția "sfinxului".

B. Exerciții de stretching (19)

Stretching pentru musculatura laterală a trunchiului

contracția musculară: stând lateral față de un perete cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, ridicarea unui braț cât mai sus posibil și împingerea palmei, brațului al spatelui contra peretelui timp de 10-15 sec.;

întindere: aplecarea trunchiului lateral, din talie, în direcția opusă peretelui, cu o mână întinsă deasupra corpului și cealaltă pe sold și menținerea poziției 10-15 sec.

Stretching pentru musculatura superioară a brațului și a gâtului

contracția musculară: culcat pe spate cu picioarele îndoite și mâinile prinse la ceafă, ridicarea ușoară a capului și împingerea lui activă înapoi, cu toată forța, contra mâinilor 20 sec.;

întindere: tragerea capului în sus până ce se simte contracția la nivelul musculaturii cefei și în partea superioară a spatelui și menținerea poziției 20 sec.

Stretching pentru musculatura spatelui

contracția musculară: stând cu trunchiul ușor aplecat, cu spatele rotund și regiunea lombară sprijinită de un perete, genunchii sunt ușor îndoiți, iar mâinile prinse la ceafă, împingerea spatelui înapoi timp de 20-30 sec. contra rezistenței opuse a mâinii;

întindere: aplecarea trunchiului înainte cu ajutorul mâinilor până ce se simte încordarea de-a lungul coloanei vertebrale, menținerea poziției 20-30 sec.

Stretching pentru musculatura spatelui (extensorii – zona profundă)

contracția musculară: culcat pe spate cu genunchii îndoiți și mâinile prinse sub genunchi, împingerea șezutului spre sol și a genunchilor contra rezistenței opuse de mâini – 20-30 sec.;

întindere: apropierea genunchilor de frunte, cât mai mult posibil, și menținerea poziției cca. 20-30 sec.

Stretching pentru musculatura abdominală

contracția musculară: din culcat pe spate ridicarea trunchiului la un unghi de 30° față de sol cu mâinile pe coapse, menținerea poziției 20-30 sec.;

întindere: aplecarea trunchiului înapoi (peste un sprijin așezat la 10 cm deasupra regiunii ombilicale), menținerea poziției 20-30 sec.

Exerciții de stretching care pot fi efectuate la birou, în timpul pauzelor (20)

Poza1 (colecție personală)

C. Noțiuni de ergonomie a locului de muncă și relația postură-pauze

Lucrătorii au fost instruiți special asupra necesității amenajării ergonomice a locului de muncă și asupra pozițiilor corecte pe care trebuie să le adopte în timpul lucrului.

Sfaturile practice au vizat în special asigurarea unei posturi adecvate la locul de muncă, postură care să favorizeze și activitatea vizuală și motorie a utilizatorului (21):

reglarea cât mai confortabilă a scaunului (înălțimea suprafeței de ședere, înălțimea reazemului de spate) (6 ) ;

posibilități de rearanjare diferită a ecranului, tastaturii, mouse-ului, documentelor pentru a găsi varianta cea mai convenabilă pentru operator (3);

poziție orizontală a antebrațului (unghiul braț-antebraț să fie mai mare sau egal cu 90 și coatele să fie cât mai aproape de trunchi) (2);

asigurarea unui spațiu suficient pentru mișcarea liberă a membrelor inferioare sub birou (5);

evitarea presiunii excesive de la marginea scaunului pe fața posterioară a coapsei și genunchilor (7);

sprijin al picioarelor pe sol, reazem pentru picioare dacă este necesar, mai ales pentru persoanele scunde (8);

unghi între cap și gât ceva mai mic de 180;

înălțimea ochilor la același nivel cu partea de sus a ecranului (1);

existența unui suport pentru documente pentru a evita poziția forțată a gâtului și mișcările ochilor (4).

Fig.11

Referitor la relația postură-pauze (1):

evitarea șederii în aceeași poziție pe perioade mai îndelungate de timp;

asigurarea că schimbarea poziției poate fi făcută cât mai des;

mobilizarea este de dorit, dar trebuie evitate pozițiile forțate pentru a ajunge la obiectele necesare (deci, rearanjarea locului de muncă);

majoritatea activităților permit să se ia pauze în urmărirea ecranului (de exemplu pentru imprimare, fotocopiere) și acestea sunt utile;

se preferă pauzele scurte și frecvente, față de cele rare și mai lungi; în general la 1 ora, 5 -10 minute pauză;

efectuarea de exerciții fizice în pauze.

2. TRATAMENTUL DE RECUPERARE MEDICALĂ A PERSOANELOR CARE AU PREZENTAT ALGII MEDII ȘI SEVERE

Obiectivele urmărite au fost:

combaterea durerii

creșterea mobilității articulare

tonifierea musculaturii care susține coloana (mușchii paraverebrali, abdominali și fesieri)

corectarea tulburărilor statice

1.COMBATEREA DURERII:

– prin masaj

– electroterapie antalgică

– respectarea măsurilor igienice

– împachetări cu parafină a regiunilor dureroase

A. Masajul spatelui (22)

La această regiune se ține seama de următoarele grupuri musculare: mușchiul trapez, mușchiul dorsal mare, mușchiul romboid și cel pătrat. Din punct de vedere practic împărțim regiunea în două părți: cea a spatelui și cea a regiunii lombo-sacrate și regiunea inițială a șoldurilor.

Masajul spatelui se face începând de la creasta iliacă în sus și de la osul sacrat la regiunea cervicală. Bolnavul va fi culcat pe abdomen, cu brațele în abducție orizontală. Cu ambele palme întinse, se face netezirea de jos în sus, spre regiunea cervicală, spre umeri, apoi spre axile. Netezirea se poate face și dinafară spre înăuntru, având în vedere circulația profundă a acestei regiuni. După ce s-a repetat de câteva ori netezirea superficială a acestei regiuni se va face netezirea apăsată și în formă de pieptene și la urmă frământarea. Aceste procedeu se poate aplica în diferite feluri, cu dosul mâinii sau cu partea palmară a celor patru degete având în vedere musculatura puternică a acestei regiuni. Urmează geluirea, care se execută prin apăsarea celor patru degete asupra tegumentului, făcând mișcări de geluire. Se masează apoi ligamentele interspinoase, sub forma unei neteziri profunde (combinând netezirea cu frământarea). Acest procedeu se execută cu ambele degete mari de o parte și de alta a apofizelor interspinoase sau în formă de geluire. Concomitent se face frământarea musculaturii spatelui, masaj important pentru redresarea deformațiilor coloanei vertebrale. Baterea spatelui se face în mai multe feluri: cu palmele; cu partea cubitală a mâinii, degetele fiind ținute ca pumnul; cu partea dorsală a falangelor; excepțional, la persoanele obeze, cu coatele.

Masajul regiunii lombo-sacrate și al regiunii inițiale a șoldurilor are în vedere mușchii din această regiune: dorsalul mare, pătratul lombar, oblicul mare și oblicul mic, care se inseră pe o aponevroză rezistentă. Deseori, durerile sunt localizate în inserția costală și iliacă a pătratului lombar. Frământare se face aici mai dur, sub formă de geluire cu baza mâinii: de la coloana vertebrală la dreapta și la stânga și cu rădăcina mâinii dinspre partea laterală spre coloana vertebrală, căutând să se frământe mușchii oblici și mușchiul pătrat. Fricțiunea se face de-a lungul crestei iliace prin mișcări laterale, verticale și orizontale, eventual combinate cu vibrații. De asemenea, se fac fricțiuni de-a. lungul coastei. Înainte de a termina, se aplică baterea asupra regiunii lombare, bolnavul fiind întâi culcat pe abdomen, ,apoi in poziție genu cubitală.

Practic am efectuat

Poza 2 (colecție personală)

Metode combinate pentru masajul spatelui

Întinderea pe diagonală

Cel masat este în decubit ventral, brațele întinse pe lângă corp. Se îngenunchează lângă pacient având genunchii îndepărtați și se plasează mâinile în diagonală, una pe omoplat, cealaltă pe șoldul opus, mâinile și degetele orientate în sens opus pentru ca priza să fie mai bună. Maseurul își deplasează înainte bazinul (centrul de greutate) pentru a întinde coloana vertebrală a pacientului. Se schimbă apoi mâinile lucrându-se apoi la fel pe cealaltă diagonală. Executantul își găsește propriul ritm făcând mișcările suficient de lent pentru ca pacientul să se relaxeze. Se va încerca sincronizarea apăsării cu expirația partenerului.

Întinderea lombară

Se încrucișează brațele, se deplasează o mână pe mijlocul bazinului și cealaltă pe coloana vertebrală deasupra. Se duce bazinul înainte și se întinde astfel regiunea lombară a coloanei.

Presiuni descendente ale palmelor în jurul coloanei vertebrale

Se plasează mâinile de fiecare parte a coloanei și se coboară începând din dreptul umerilor cu podul palmelor in lungul coloanei vertebrale, iar cu palmele și degetele deasupra coastelor orientate spre exterior. Executantul deplasează bazinul înainte transferând astfel greutatea proprie pe spatele partenerului păstrând brațele întinse, apoi se așează din nou pe călcâie și coboară mâinile câțiva centimetri. și coboară astfel până în dreptul șoldurilor, încet, fiecare presiune trebuind să dureze minimum 3 secunde. Apăsarea asupra coloanei se va sincroniza cu expirația pacientului, verificând totodată ca acesta să nu-și țină respirația.

Presiuni descendente ale policelor în lungul coloanei vertebrale

Se așează degetele deasupra coastelor și policele de fiecare parte a coloanei din dreptul mijlocului omoplaților. Se coboară încet, exercitând presiune prin avansarea bazinului prin retragerea bazinului.

Masajul cefei (22)

Masajul la ceafă se face întotdeauna de sus în jos. Mușchii care se masează sunt: partea superioară a mușchiului trapez, mușchii mici dintre craniu și coloana vertebrală și mușchii coloanei cervicale.

Se începe cu netezirea de la dosul urechii în jos, pe mijlocul cefei, apoi in părțile laterale ale cefei. Aceasta se face cu palma, cu degetul mare și arătător, dosul falangelor și cu articulațiile interfalangiene (pieptănând).

Frământatul se face sub formă de stoarcere, cu degetul mare, arătător și mediu perpendicular pe direcția fibrelor musculare, prinzând musculatura între rădăcina mâinii și celelalte patru degete. Când se întâlnesc indurații se fac mișcări sub formă de geluire sau sub forma frământatului între două degete.

Se fixează capul cu o mână și se face masaj prin fricțiune cu cealaltă, masând cu două degete cât se poate de adânc articulația atlantooccipitală și in părțile laterale ale acestei articulații.

Vibrația se execută fin, din coate, și se asociază la netezire și, câteodată, la petrisaj. Se practică în inflamațiile din jurul inserțiilor tendoanelor la craniu.

Baterea nu se face la persoanele debile. Când musculatura pacientului este bine dezvoltată, atunci se poate executa, nu prea tare, cu dunga mâinii.

La ceafă se mai poate face un masaj combinat. Cu o mână se frământă partea superioară a cefei și concomitent se netezește, cu cealaltă mână, partea sa inferioară.

Masajul se încheie cu mișcări active și pasive de flexie, extensie, lateralitate și rotație.

Practic am efectuat

Poza 3 (colecție personală)

Masajul umărului (22)

Pentru masajul umărului trebuie să se ia în considerare musculatura acestei regiuni, care se împarte în trei grupuri: mușchiul supraspinos și subspinos, mușchiul deltoid, mușchiul pectoral.

Pentru ca articulația să fie ușor accesibilă masajului, bolnavul va sta pe un taburet liber din toate părțile.

Se începe cu masajul de introducere, apoi la fiecare mușchi în parte se procedează după cum urmează:

Se face netezirea cu palma a mușchiului supraspinos, apoi a celui subspinos (se poate aplica și tehnica pieptene). Frământatul se face cu două degete sau rezemând mâna pe spina scapulei; se poate face și un fel de geluire cu rădăcina mâinii de jos în sus. Baterea se face cu dosul sau cu dunga mâinii.

La mușchii pectorali se face netezirea, fixând cu mâna umărul apoi se aplică frământatul cu două degete. La femei se va masa cu grijă regiunea mamară, care este foarte sensibilă. Aici se poate face și geluire pe distanță scurtă. Fricțiunea se face numai când sunt cicatrici postoperatorii, aderente de scheletul osos al toracelui. Se face cu unul sau două degete de-a lungul cicatricei. Baterea asupra acestor cicatrice nu se face niciodată, deoarece în urma intervenției operatorii sunt lipsite de țesutul muscular subiacent.

Urmează mușchiul deltoid. Se netezește în sus, cu o mână sau cu două mâini, apoi se aplică petrisajul, mai mult sub formă de stoarcere făcută în sus, apoi transversal. Se poate aplica și geluirea combinată cu stoarcerea. Baterea se face cu dosul mâinii sau cu dunga degetelor. Se trece apoi la fricțiune, procedură foarte importantă pentru articulația umărului, care se începe cu partea anterioară a capsulei articulare. Pentru a fi accesibilă, mâna bolnavului se plasează la spate. În această poziție capul humeral proemină, putându-se acționa direct asupra capsulei, aplicând fricțiunea orizontal, vertical și circular. După aceasta, bolnavul își așează mâna pe umărul sănătos, punând astfel în evidență partea posterioară a capsulei articulare, astfel încât se poate pătrunde cu degetul sub acromion. Pentru a fricționa partea inferioară a capsulei articulare, bolnavul își va așeza mâna pe umărul maseurului, care plasează ambele degete mari în axila bolnavului și cu celelalte degete cuprinde partea superioară a umărului. Se trece apoi la fricțiunea bursei seroase a bicepsului. Bolnavul lasă să atârne mâna de-a lungul corpului, se palpează șanțul mușchiului deltoid între cele două porțiuni ale deltoidului și se fricționează, eventual combinat cu vibrația, șanțul bicipital.

La sfârșit se execută mișcările particulare pentru umăr, pasive și active de promovare – sprijinind brațul la ridicare – mișcări simetrice, simultan cu brațul normal, mișcări pendulare, eventual și mișcări sacadate. Mișcările articulației se fac în jurul axei verticale, rotația în afară și înăuntru, bolnavul ținând antebrațul întins sau îndoit, iar umărul fixat. La mișcările de rotație cu un singur braț, bolnavul este în poziție șezândă, iar maseurul, așezat la spatele lui, cuprinde și imobilizează cu o mână trunchiul la nivelul umărului, iar cu cealaltă mână ține antebrațul în flexie și execută mișcări în sus, înainte, în jos și înapoi, descriind un cerc. Rotația ambelor brațe se face tot în poziție șezândă, însă cu brațele întinse, cu mișcări simetrice. În jurul axei antero-posterioare se fac abducția și adducția. La sfârșit se va execută și mișcarea de pronație și supinație extinsă a antebrațului, la care participă și musculatura umărului.

Practic am efectuat

Poza 4 (colecție personală)

B. Electroterapie (23)

Curenți diadinamici în aplicații transversale paravertebrale la nivelul musculaturii cervico-humerale, dorsale sau lombare: DF- cu rol decontracturant, LP- cu rol antalgic, în formula: DF 3min, LP 4min, DF 3min, intensitate- senzație de furnicatură. Durată: 10 min/ședință.

Cu efect sedativ și antalgic, se folosesc curenți interferențiali cu spectrul de interferență de 90-100 Hz, cu aplicație „încrucișată” a electrozilor pe zona de tratat (mușchi trapezi, zona lombară). Durata: 10 min/ședință

Curenți Trabert, cu rol analgezic, frecvență 140 Hz; intensitatea se crește orientativ până la 15 mA pentru coloana cervicală și 20 mA pentru aplicație la nivelul coloanei lombare. Durata terapiei: 7 ședințe/ zilnic.

Ultrasunet decontracturant pe musculatura paravertebrală: 0,3-0,5 W/cmp, 3min/poziție, în câmp semimobil.

2. CREȘTEREA MOBILITĂȚII ARTICULARE

KINETOTERAPIE

a) Creșterea mobilității coloanei cervico-dorsale (19)

Se obține printr-o serie de procedee, care se pot grupa în suspensii sau întinderi și asuplizări.

Suspensiile – cel mai adesea se folosesc sub forma unor întinderi axiale ușoare, în scop decongestiv și relaxant, fie pe plan înclinat, fie în poziție culcat (tracțiune orizontală) ori în poziție șezând (tracțiune verticală).

Asuplizările – au drept scop diminuarea sau chiar reducerea durerii, decongestionarea – relaxarea musculară în aceasta regiune, îmbunătățirea mobilității pe toată excursia de mișcare.

Grupaj de exreciții pentru asuplizarea coloanei cervico-dorsale

1. Pacientul în DD cu capul in afara suprafeței de sprijin, este susținut de fiziokinetoterapeut (FKT) obținându-se o relaxare și astfel o diminuare a durerii. Se execută:

• Flexia capului activ. FKT se găsește așezat pe scaun în spatele pacientului, execută priza pe occiput și contrapriza pe frunte. Mișcarea de flexie a capului este realizată activ de pacient pe toată amplitudinea posibilă, după care FKT își aduce aportul exercitând întindere lungă pentru a face mișcarea pe toată amplitudinea. Se va tine cont de apariția pragului dureros; amplitudinea maximă se câștigă progresiv. Poziția extremă este menținută 30 sec. Se repetă de 5 ori a câte două serii.

• Extensia activă a capului. FKT are aceeași poziție ca anterior, iar după ce pacientul a executat activ mișcarea pe „excursia” posibilă de mișcare, intervine pentru a mări arcul de mișcare realizând o întindere prelungită, având contact astfel: contrapriza pe menton și priza pe occiput. Poziția extremă este menținută 30 sec. după care se revine lent în poziția inițială. Se repetă de 5 ori a câte două serii.

• Înclinarea laterală a capului stânga-dreapta. FKT realizează priza pe regiunea superioară a umărului de partea căruia se face înclinarea și contrapriza de partea opusă înclinării deasupra urechii. FKT conduce mișcarea pe toată amplitudinea ținând cont de limitarea dureroasă – se vor câștiga gradele de mobilitate progresiv. Poziția extremă este menținută 30 sec. după care se revine lent în poziția de bază; se vor face 4 repetări pentru fiecare parte, în 2 serii.

• Rotația capului stânga-dreapta activ-alternativ. FKT își trece un antebraț înaintea gâtului și face priza pe față laterală a acestuia, în timp ce cu cealaltă mână realizează contrapriza de partea rotației capului la nivelul lobului temporal. Inițial pacientul realizează activ mișcarea de rotație a capului, încercând să privească peste umăr, după care FKT va interveni în vederea obținerii amplitudinii maxime de mișcare. Poziția extremă se menține 30 sec. după care se revine în poziția inițială. Se vor face 4 repetări pentru fiecare parte în 2 serii.

2. Din poziția de bază patrupedie, pacientul execută în mod activ mișcări din segmentul axial cervical de:

• flexie-extensie în față și în spate, de asemenea pe diagonală de 45°;

• mișcări de lateralitate stânga-dreapta;

• rotații stânga-dreapta privind peste umăr.

Fiecare componentă de mișcare se repetă de 6 ori.

3. Poziția inițială este DD cu genunchii flectați, plantele pe sol și sprijin pe occiput. Pacientul încearcă detașarea regiunii dorsale de pe sol, menținând regiunea lombară și occiputul în contact cu suprafața de spijin, umerii nu vor „decola” de pe pat. Se revine în poziția inițială. Exercițiul se repetă de 6 ori (fig.)

4. Din șezând cu MS abduse la 90° din articulația scapulohumerală (SH), pacientul execută alternativ cu fiecare MS o retroducție, celălalt MS rămâne în abducție la 90°, privirea urmărește excursia de mișcare a brațului prin rotația activă a capului; în timpul rotației se inspiră profund după care se revine în poziția inițială cu expir lent. Se vor face 8 repetări pentru fiecare parte.

5. Din poziția șezând pe scaun, cu MS atârnând pe lângă corp, pacientul realizează flexia trunchiului pe coapse până ce urechea dreaptă atinge genunchiul stâng; se revine în poziția de bază și se repetă cu partea opusă. Se repetă de 6 ori pentru fiecare parte.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex.2 Ex.4

Poza5 (colecție personală)

b) Creșterea mobilității coloanei dorsalo-lombare (19)

Asuplizările au o importanță deosebită la nivelul zonei rigide a coloanei dorsao-lombare. Alături de coloană, blocul toracic rigid trebuie de asemenea asuplizat, prin mișcări de lateralitate și rotație.

Grupaj de exerciții pentru asuplizarea coloanei dorso-lombare

Pornind de la principiile metodei Klapp:

• coloana vertebrală este menținută paralel cu solul, astfel se elimină acțiunea nefavorabilă a gravitației putându-se mobiliza în acest fel mai ușor;

• în poziția partrupedă coloana vertebrală se poate decontractura semnificativ permițând obținerea mai ușor a înclinărilor laterale corectoare și pe o amplitudine mai mare;

• efectul corector al mișcării poate fi localizat la nivelul dorit al rahisului.

Se folosesc ca poziții inițiale pozițiile patrupedice „lodozante” ale metodei KIapp și o serie de variante cinetice active cu caracter asuplizant, altele de alungire și nu în ultimul rând corective:

l. În poziția „răsturnată” lordozantă (cu trunchiul în ușoară hiperextensie) acțiunea maximă se face la nivel L4-L5. Se realizează o mișcare de inflexiune laterală alternativ stânga-dreapta, cu coatele flectate, mâinile fac priza pe ceafă. Se repetă de 7 ori pentru fiecare parte.

2. În poziția „redresată” lordozantă, cu trunchiul înclinat și cu MS atârnând către sol, dar vârfurile degetelor nu ating solul, acțiunea corectivă maximă se face la nivelul L1-L3. Se realizează alternativ stânga-dreapta mișcări de inflexiune laterală ale trunchiului; poziția extremă va fi „punctată” – mâna de partea inflexiunii face priză pe talonul de aceeași parte. Se repetă de 8 ori pentru fiecare parte.

3. În poziția „semiredresată” lordozantă, aceeași poziție ca la exemplul 2, dar menținând vârful degetelor în contact cu solul sau cu spalierul – acțiunea corectivă maximă se face în D11-D12. Din această poziție se fac inflexiuni laterale ale trunchiului, degetele nu părăsesc solul, dar trunchiul și privirea se rotează. Se face alternativ stânga-dreapta. Se repeta de 7 ori alternative.

4. În poziția „orizontală” lordozantă acțiunea corectivă maximă se face în D9-D10.

Din această poziție se realizează următoarele variante de mișcare:

• Cu brațele întinse și depărtate la nivelul umerilor, palmele alunecă pe sol până ce sternul se apropie de sol, coapsele rămân în poziție verticală, iar nasul (dacă e posibil) ia contact cu solul. În această poziție se fac balansări cu lordozare puternică. Exercițiul alungește coloana vertebrală, produce lordoza la nivelul coloanei dorsale, corectează cifoza superioară dorsală frecvent prezența în SA. Exercițiul se repetă de 6 ori în 2 serii.

• Aceeași poziție inițială ca la exercițiul anterior; se ridică lent, simultan brațele și toracele până la verticală. Se repetă de 5 ori.

• Din aceeași poziție patrupedă se aduce un MS de zenit, răsucind trunchiul și capul după palmă )privirea urmărește palma pe toată amplitudinea de mișcare). Se repetă de 8 ori pentru fiecare parte. Se repetă de 4 ori pentru fiecare parte.

• Poziția inițială identică cu cea de la exercițiul anterior, se ridică întins câte un MI și/sau MS executând o extensie din articulația centurii. Se repetă de 8 ori pentru fiecare MI și/sau MS.

5. Din poziția inițială „semiaplecat” lordozată, se realizează înclinarea pieptului către sol, prin flexia coatelor și a mâinilor așezate pe sol în adducție (vârfurile degetelor sunt orientate spre interiorul bazei de sprijin), se continuă mișcarea prin alungirea trunchiului spre înainte cu bărbia cât mai aproape de sol (fără desfacerea prizelor) și se revine în poziția inițială. Acțiunea maximă este la nivelul D6-D7. Se repetă de 8 ori. (fig. 14).

6. Pornind din poziția inițială „aplecată” lordozată, unde flectând cât mai mult coatele și atingând solul cu pieptul se continuă mișcarea cu alungirea spre înainte a trunchiului, iar apoi se revine în poziția inițială. Acțiunea corectivă maximă se face la nivelul D1-D4. Se repetă de 6 ori.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex.1 Ex.4

Poza6 (colecție personală)

c) Exercițiile în spirală ale trunchiului (19)

1. Poziția inițială este decubit lateral (DL) cu genunchii aduși și flectați, iar MS se găsesc de aceeași parte cu genunchii, întinse în flexie de 90° din articulația SH. Terapeutul face priză pe umăr și contapriză pe genunchi; astfel genunchii sunt menținuți, iar pacientul pornește mișcarea cu MS de deasupra ajunge în abducție de partea opusă (privirea urmărește traiectul palmei). La final mișcarea e accentuată. Rotația trunchiului odată cu mișcarea membrului superior este însoțită de inspir, iar la revenire se expiră lent. Astfel se realizează și reeducarea respiratorie a câte unui hemitorace. Mișcarea se face pe ambele părți de 8 ori. Exercițiul se repetă de 4 ori în două serii și pentru pacienții din stadiile III-IV.

2. Din DD cu genunchii flectați, plantele pe sol, MS întinse și abduse la 90°, se duc genunchii la piept și se fac rotații ale bazinului alternativ spre stânga-dreapta (cu genunchii flectați și plantele desprinse de pe sol). Un ciclu va arăta astfel: din poziția inițială ducerea genunchilor la piept, apoi rotație spre stânga, respectiv apoi dreapta, revenire cu genunchii flectați aduși la piept și revenire în poziția inițială. Se vor face 6 repetări pentru ambele părți, respectiv 4 în stadiile III-IV.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex.2

Poza 7 (colecție personală)

3. TONIFIEREA MUSCULATURII (19)

Tonifierea musculaturii spatelui

Un grupaj sistematizat de exerciții pentru tonifierea musculaturii spatelui este următorul:

Grupa A – Din decubit ventral:

Exercițiul Al: – Brațele ridicate pe lângă corp (nu ating masa), executând mișcări ca la înotul in stil „bras”.

Exercițiul A2: – Trunchiul înclinat spre dreapta, MS drept pe lângă corp; MS stâng întins pe lângă ureche în sus și rotat extern; se execută o mișcare de lateralitate a trunchiului spre stânga, inversând poziția MS (cel drept se ridică pe lângă corp, cel stâng coboară pe lângă corp).

Exercițiul A3: – MS stâng rotat extern și ridicat în sus pe lângă cap, MS drept cu cotul flectat, umărul în abducție și rotație externă (respectiv palma se sprijină pe masă, dedesubtul umărului): se inversează pozițiile membrelor superioare.

Exercițiul A4: – Brațele întinse în lateral („în cruce”): cu ele se execută mișcări circulare în sens invers acelor de ceasornic.

Exercițiul A5: – mâinile la ceafă: se ridică (extinde) trunchiul și se revine.

Grupa B: – În decubit ventral, la marginea mesei, în așa fel încât acesta ajunge la nivelul xifoidului, restul trunchiului fiind în afara mesei.

Exercițiile B1, B2, B3, B4, BS sunt aceleași cu cele descrise la grupa A, dar se execută din poziția B.

Grupa C – Poziția în „patrupedie”:

Exercițiul C1 – Brațul drept ridicat la orizontală pe lângă cap; pe MS stâng: se flectează cotul, umărul se adduce, se rotează extern și se ridică.

Exercițiul C2: – MI extins orizontal în prelungirea corpului, piciorul dorsiflectat: se revine „in patrupedie”, apoi se reia poziția de orizontalitate a MI.

Exercițiul C3: – MS drept și MI stâng, ridicate la orizontală concomitent: se revine „în patru labe” și din nou se ridică membrele la orizontală.

Exercițiul C4: – Ca la C3, dar revenirea se face în așa fel încât cotul drept să se atingă de genunchiul stâng (aceste membre nu se așează pe masă), apoi din nou în poziția de orizontalitate a MS drept și a MI stâng.

Grupa D: – Poziția în genunchi, trunchiul aplecat în față, într-o înclinare de 30-40.

Exercițiile D1, D2, D3 și D4 sunt aceleași ca la grupele A și B.

Exercițiul D5: Cu mâinile după ceafă, se apleacă trunchiul până jos, apoi se ridică.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex. A5 Ex.C4

Ex. D1

Poza8 (colecție personală)

În cazul lombalgiilor, musculatura prin care se obține bascularea bazinului, în special musculatura abdominală și fesieră, trebuie să câștige forță și rezistență. Astfel se urmărește și tonifierea musculaturii abdominale și fesiere.

Poza 9 (colecție personală)

4. CORECTAREA TULBURĂRILOR STATICE (24)

Program de exerciții pentru atitudinea cifotică

1. Stând cu spatele lipit de perete: corectarea curburilor coloanei cervicale și lombare apropiindu-le de perete.

2. Mers prin sală cu o minge medicinală ținută pe cap, cu ajutorul unui colac (din pânză, cauciuc), după ce s-a făcut corecția față de perete ca la ex. l.

3. Culcat pe spate: întinderea trunchiului în lungime ca și cum ar avea de împins cu capul o greutate.

4. Culcat pe spate cu brațele lateral și picioarele îndoite din genunchi: inspirație și întinderea gambelor în sus în prelungirea coapselor cu expirație; revenire în poziția de plecare.

5. Șezând cu picioarele întinse trunchiului înainte cu corectarea sus în prelungirea trunchiului, expirație.

6. Mers în patru labe, cu brațele îndoite din coate și pieptul apropiat de sol.

7. Spatele spre scara fixă, brațele întinse deasupra capului apucat: atârnări la scară, cu trunchiul relaxat, cât se poate rezista apoi revenire în sprijin și pauză; se repetă de mai multe ori.

8. Stând cu spatele spre scara fixă, apucat în dreptul șoldurilor de o șipcă: depărtarea spatelui de scară cât permit brațele, odată cu ghemuirea unui genunchi la piept; revenire, apoi se execută cu celălalt picior.

9. Șezând cu spatele lipit de scara fixă: inspirație amplă cu ducerea brațelor prin față sus, deasupra capului, până ating scara, dar fără a lordoza și revenire cu expirație.

10. Șezând pe scaun: elongații la căpăstru Glisson cu greutăți de 5-6 kg.

11. Șezând cu mâinile încleștate la spate: extensia spatelui trăgând umerii înapoi, brațele rămânând întinse din coate cu inspirație lungă de 5-6 s; revenire cu expirație fără a cifoza.

12. Șezând cu spatele la perete: împingerea cu capul în perete 5-10 s, fără a depărta spatele, pentru a se șterge lordoza cervicală; revenire și pauză lungă între două repetări.

13. Mers prin sală cu ducerea brațelor prin. lateral înapoi și executarea a două tensiuni la umeri, cu inspirație, apoi mers normal cu expirație.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex.4 Ex.11 Ex.1

Poza 10 (colecție personală)

Program de exerciții pentru atitudinea scoliotică

1. Din mers, ducerea brațelor prin înainte-sus deasupra capului, cu executarea a două tensiuni, apoi coborârea brațelor și mers normal.

2. Din mers, opriri cu executarea unei fandări, cu ducerea brațelor lateral, cu două tensiuni după care se continuă mersul; după 3 sau 5 pași oprire cu celălalt picior înainte și executarea fandării.

3. Stând, brațele întinse deasupra capului, trunchiul îndoit la 90°, pieptul sprijinit pe masă: imitarea înotului bras cu desprinderea pieptului de pe masă și inspirație; la revenire expirație.

4. Șezând cu picioarele întinse din genunchi și brațele întinse deasupra capului: întinderea trunchiului pe verticală cât este posibil.

5. Culcat pe spate, cu brațele întinse deasupra capului: rostogolire laterală, conducând mișcarea din șold, iar trunchiul și picioarele să fie mereu ridicate de pe sol în extensie și rostogolire în sens invers.

6. Șezând cu picioarele întinse din genunchi, palmele sprijinite pe sol înapoi: ridicarea șezutei rămânând în extensie, capul, trunchiul și picioarele să fie pe aceeași linie.

7. Culcat înainte: târâre cu ajutorul brațelor care se întind simultan, sprijin pe sol și tragerea înainte, după care se întind din nou pentru a face o nouă tracțiune.

8. Culcat înainte, brațele întinse deasupra capului: mișcarea de tampon cu trunchiul și picioarele în extensie, ridicarea trunchiului și coborârea picioarelor și invers într-un balans continuu.

9. Culcat pe spate: ducerea brațelor prin înainte sus peste cap, cu extensia și desprinderea spatelui de pe sol și inspirație; coborârea brațelor pe același drum, cu sprijinirea trunchiului pe sal și expirație.

10. Culcat înainte, cu brațele întinse și apucat de prima șipcă a scării fixe: mutarea brațelor alternativ, din ce în ce mai sus pe scară, cu ridicarea trunchiului în extensie; revenire treptată pe același drum.

11. Culcat înainte, cu palmele sprijinite pe sol în dreptul umerilor: flotări pe brațe, cu trunchiul menținut pe aceeași linie cu picioarele; execuția să se facă simultan și egal pe ambele brațe, fără torsiuni de trunchi.

12. Din mers, aruncarea mingii de baschet la un coș imaginar, cu ambele mâini, și întinderea corpului după minge; ușoară alergare după minge și repetarea aruncării.

Practic am efectuat împreună cu pacienții

Ex. 2 Ex.6

Poza 11 (colecție personală)

3. REZULTATE

În urma analizei efectuate asupra unui lot de 50 de persoane, utilizatori profesionali de calculatoare, s-au constatat următoarele:

Repartiția pe sexe a persoanelor

Din totalul de 50 de cazuri, 32 sunt femei și 18 sunt bărbați.

Tab. 1 Repartiția pe sexe a utilizatorilor profesionali de calculatoare

Fig. 11.Repartiția numerică pe sexe a utilizatorilor profesionali de calculatoare

Fig.12. Repartiția procentuală pe sexe a utilizatorilor profesionali de calculatoare

Repartiția pe categorii de vârstă a cazurilor

Din totalul de 50 de cazuri studiate, 12 persoane se încadrează în grupa de vârstă 20 – 29 de ani; 19 persoane în categoria de vârstă 30 – 39 de ani; 11 persoane între 40 – 49 de ani; 7 persoane între 50 – 59 de ani și 1 persoana peste 60 de ani.

Tab. 2 Repartiția cazurilor pe categorii de vârstă

Fig.13. Repartiția numerică pe categorii de vârstă a utilizatorilor profesionali de calculatoare

Fig.14. Repartiția procentuală pe categorii de vârstă a utilizatorilor profesionali de calculatoare

Împărțirea lotului în funcție de vechimea de muncă în domeniul calculatoarelor

Din totalul de 50 de cazuri, 15 prezintă o vechime de muncă în domeniul calculatoarelor între 1-5 ani; 18 persoane între 5-10 ani și 17 persoane prezintă o vechime de peste 10 ani.

Tab.3 Repartița cazurilor în funcție de vechimea de lucru în domeniul calculatoarelor

Fig.15. Raportarea numerică a cazurilor în funcție de vechimea de munca în domeniul calculatoarelor

Fig.16. Raportarea procentuală a cazurilor în funcție de vechimea de munca în domeniul calculatoarelor

Împărțirea lotului în funcție de orele lucrate zilnic, în medie, la calculator

Din totalul de 50 de persoane, 3 persoane lucrează la calculator în medie între 0-2 ore pe zi ; 6 persoane lucrează 2-4 ore pe zi; alte 6 persoane lucrează 4-6 ore pe zi la calculator și 35 de persoane lucrează zilnic între 6-8 ore la calculator.

Tab.4 Repartiția persoanelor în funcție de numărul de ore lucrate zilnic la calculator

Fig.17. Raportarea numerică a cazurilor la orele lucrate zilnic, in medie, pe calculator

Fig.18. Raportarea procentuală a cazurilor la orele lucrate zilnic, in medie, pe calculator

Împărțirea lotului în funcție de tipul activității: alternantă sau continuă

Din totalul de 50 de persoane, 30 de persoane își desfășoară activitatea la calculator alternând cu alte activități, iar 20 de persoane își desfășoară activitatea la calculator în mod continuu.

Tab.5 Repartiția cazurilor în funcție de tipul activității

Fig.19. Raportarea procentuală a cazurilor la tipul activității

Împărțirea lotului în funcție de frecvența și durata pauzelor de lucru

Din totalul de 50 de persoane, 18 persoane efectuează pauzele corect; 16 persoane efectuează incorect pauzele și 16 persoane nu fac pauze deloc.

Tab.6 Repartiția cazurilor în funcție de efectuarea pauzelor

Fig.20. Raportarea numerică a cazurilor în funcție de efectuarea pauzelor

Fig.21.Raportarea procentuală a cazurilor în funcție de efectuarea pauzelor

Raportarea algiilor vertebrale la intervalul orar după care apare durerea

Din totalul de 50 de persoane, 4 persoane prezintă algii vertebrale la 0-2 ore de activitate desfășurată la calculator; 16 persoane prezintă algii vertebrale după 2-4 ore; 12 persoane după 4-6 ore; 9 persoane prezintă dureri vertebrale la peste 6 ore, iar alte 9 persoane nu prezintă algii vertebrale.

Tab.7 Repartiția cazurilor în funcție de intervalul orar după care apare durerea

Fig.22. Raportarea numerică a cazurilor la intervalul orar de apariție a durerii

Fig23.. Raportarea procentuală a cazurilor la intervalul orar de apariție a durerii

Raportarea algiilor vertebrale la momentul apariției algiilor (înaintea activității sau pe parcursul activității desfășurate la calculator)

Din totalul de 50 de persoane, 25 prezintă algii care au apărut pe parcursul activității desfășurate la calculator; 5 persoane prezintă algii apărute înaintea activității desfășurate la calculator și accentuate pe parcurs; 11 persoane prezintă algii apărute înaintea desfășurării activității pe calculator, dar neaccentuate pe parcursul activității și 9 persoane nu prezintă algii vertebrale.

Tab. 8 Repartiția cazurilor în funcție de momentul apariției algiilor vertebrale

Fig.24. Raportarea procentuală a cazurilor în funcție de momentul apariției algiilor

Raportarea algiilor vertebrale la echipamentul informatic necorespunzător, probleme legate de document și ambianța fizică, precum și la postul de muncă neergonomic;

Din totalul de 50 de persoane chestionate a rezultat că cele mai multe probleme se datorează postului de munca neergonomic, urmat de echipamentului informatic necorespunzător, probleme legate de document și pe ultimul loc probleme legate de ambianța fizică.

Fig.25. Raportarea cazurilor la postul de munca neergonomic, echipamentul informatic necorespunzător, probleme legate de document și ambianță fizică

Împărțirea lotului în funcție de frecvența activităților fizice efectuate

Din totalul de 50 de persoane, 3 persoane efectuează activități fizice zilnic, 20 de persoane efectuează activități fizice în fiecare săptămână, 22 de persoane efectuează doar ocazional activități fizice, iar 5 persoane sunt complet inactive.

Tab.9 Repartiția cazurilor în funcție de frecvența activităților fizice desfășurate

Fig.26. Raportarea numerică a cazurilor în funcție de frecvența activităților fizice desfășurate

Fig.27. Raportarea procentuală a cazurilor în funcție de frecvența activităților fizice desfășurate

Raportarea algiilor în funcție de regiunea în care apare durerea

În cadrul lotului sunt persoane care prezintă algii în mai multe regiuni. Astfel, din totalul de 50 de persoane, 14 prezintă algii la nivelul cefei; 12 persoane prezintă algii la nivelul umerilor; 12 persoane prezintă algii la nivelul regiunii superioare a spatelui; 24 de persoane prezintă algii in regiunea inferioară a spatelui și 7 persoane prezintă algii de-a lungul membrului inferior.

Tab 10.Repartiția cazurilor în funcție de regiunea în care apare durerea

Fig.28. Raportarea numerică a cazurilor în funcție de regiunea în care apare durerea

Raportarea persoanelor în funcție de gravitatea algiilor vertebrale

Din totalul de 50 de persoane, 8 persoane nu prezintă algii; 1 persoană nu prezintă algii dar există riscul de apariție a acestora în timp; 17 persoane prezintă algii ușoare; 20 de persoane prezintă algii moderate și 4 persoane prezintă algii severe.

Tab. 11 Repartiția cazurilor în funcție de gravitatea algiilor

Fig.29. Raportarea numerică a cazurilor în funcție de gravitatea algiilor vertebrale

Fig.30. Raportarea procentuală a cazurilor în funcție de gravitatea algiilor vertebrale

Rezultatele eficacității tratamentului de recuperare

Pentru a facilita operarea în cadrul statisticii, în continuare am recurs la următorul tip de codificare :

I. = evaluarea inițială

II. = evaluarea la sfârșitul perioadei de recuperare

III. = evaluarea tardivă, în momentul prezentarii la un alt control medical

A. Evoluția în general a pacientilor

În funcție de punctajul obținut inițial, dar și în urma recompletării ultimei părți a chestionarului (legată de algiile vertebrale) atât la sfârșitul perioadei de recuperare, cât și la 6-8 luni după inițierea tratamentului, am observat la majoritatea pacienților o scădere semnificativă a algiilor în urma tratamentului de recuperare.

Fig.31. Evoluția în general

B. Evoluția in funcție de sex

Am observat o cooperare mai bună la tratamentul aplicat și implicit o recuperare mai bună la pacientele de sex feminin comparativ cu cei de sex masculin.

Fig.32. Evoluția comparativă pe sexe

4. DISCUȚII ȘI CONCLUZII

Analizele efectuate asupra lotului de pacienți se încadrează în mare măsură în tiparele descrise în literatura de specialitate.

Astfel s-a observat:

1. O predominență netă a sexului feminin [32 cazuri], în raport cu sexul masculin [18 cazuri] a utilizatorilor profesionali de calculatoare.

2. Problemele legate de algii la utilizatorii de calculatoare nu apar neapărat odata cu înaintarea în vârstă, ci sunt strict legate de:

vechimea în domeniul calculatoarelor;

numărul de ore lucrate zilnic, în medie la calculator;

tipul activității .

activitatea fizică efectuată în afara programului de lucru.

3. Cele mai predispuse la debutul algiilor sunt persoanele sedentare. S-a semnalat o frecvență mai mare a algiilor la persoanele care nu efectuează decât ocazional activitați fizice [22 persoane] sau sunt complet inactive.

4. Majoritatea prezintă o vechime de muncă în domeniul calculatoarelor în jur de 10 ani și lucrează 6-8 ore pe zi, desfășurandu-și activitatea în mod alternant [30 persoane] față de 20 de persoane care își desfășoară activitatea în mod continuu pe calculator.

5. Cele mai multe persoane acuză dureri după 2-4 ore [16 persoane] și doar 9 persoane nu acuză deloc dureri în urma activității desfășurate la calculator.

6 .Indiferent de tipul activității desfășurate pe calculator, e foarte importantă efectuarea corectă a pauzelor. Din studiu însă a reieșit că doar 18 pesoane efectuează corect pauzele, iar din restul de 32 de persoane, jumătate efectuează pauze, dar incorect și cealaltă jumatate nu face pauze.

7. Ca și in studiile de specialitate, s-a dovedit că algiile vertebrale se datorează in principal postului de muncă neergonomic, in special a scaunului care nu prezintă posibilitățile de reglare necesare și a lipsei de informare a persoanelor chestionate despre amenajarea ergonomică a locului de muncă.

8. Din totalul de 50 de persoane chestionate, 25 prezintă algii care au apărut pe parcursul activității desfășurate la calculator; 5 persoane prezintă algii apărute înaintea activității desfășurate la calculator și accentuate pe parcurs; 11 persoane prezintă algii apărute înaintea desfășurării activității pe calculator, dar neaccentuate pe parcursul activității și 9 persoane nu prezintă algii vertebrale.

9. Cel mai frecvent algiile sunt localizate la nivelul regiunii inferioare a spatelui [24], urmată de regiunea superioară a spatelui și umeri [12+12], ceafă [14] si membul inferior [7].

10. La recuperare s-au prezentat doar unii dintre pacienții cu algii moderate și cei cu algii severe.

11. La evaluarea finală am observat o ameliorare semnificativă a simptomatologiei la unii pacienți, ceea ce demonstrează valoarea incontestabilă a terapiei de recuperare la acești pacienți.

12. De obicei femeile răspund mai bine la tratament decât bărbații, fiind mai receptive și mai cooperante.

13. Am observat de asemenea o evoluție mai lentă și incompletă a persoanelor sedentare.

În concluzie, majoritatea pacienților nu se prezintă în centrele de specialitate decât atunci cand apare o agravare a simptomelor care nu mai pot fi tolerate. De aceea este foarte importantă creșterea responsabilității angajaților pentru propria sanatate.

În prezent, activitatea de asistență a stării de sănătate a populației este orientată spre medicina curativă, orientare prezentă și în mentalitatea populației asistate. Există argumente foarte puternice în vederea schimbării acestei orientări spre medicina preventivă, spre păstrarea și consolidarea sănătății individului. Astfel, fiecare trebuie să se implice direct pentru a-și asigura sănătatea. În acest scop trebuie să existe mijloace informaționale, pentru a putea să fie în măsură să ia decizii implicându-se direct în acțiunile ce vizează păstrarea și promovarea propriei sănătăți.

Astfel, tratamentul profilactic în cazul utilizatorilor profesionali de calculatoare trebuie să cuprindă combaterea sedentarismului, igienă profesională, corectarea posturii și aliniamentului coloanei.

Scopul programului de recuperare medicală nu este numai acela de a combate algiile vertebrale, ci și de a evita apariția complicațiilor.

Acest lucru se realizează printr-o serie de mijloace cu adresabilitate specifică. Acestea țin de educarea pacientului prin infomare completă a acestuia cu privire la afecțiune, complicații, mijloace de terapie medicamentoasă și recuperatorie, măsurile ce trebuiesc urmate la domiciliu.

BIBLIOGRAFIE

1) Institutul Național de Cercetare- Dezoltare pentru Protecția Muncii : Identificarea și controlul riscurilor în utilizarea videoterminalelor – GHID, 2005

2) Sdic L. : Kinetoterapia în recuperarea algiilor și a tulburărilor de statică vertebrală, Editura Medicală, București, 1982

3) Peterson B., Patten R. : The Ergonomic PC: Creating a healthy computing environment, McGraw- Hill.Inc., 1995

4) Baciu Cl. : Aparatul locomotor (Anatomie functională, biomecanică, semiologie clinică, diagnostic diferential), Editura Medicală, București,1981

5) Prundeanu H. : Noțiuni de biomecanică, Editura Augusta, Timișoara, 2004

6) Papilian.V. : Anatomia Omului – Aparatul locomotor vol.1, Editura Bic All, Bucuresti, 1998

7) Sbenghe T. : Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987

8) M Kivimäki, J Vahtera, J E Ferrie, H Hemingway, J Pentti – Organisational downsizing and musculoskeletal problems in employees: a prospective study – Occup Environ Med 2001

9) Nemeș I.D.A, Drăgoi M – Durerea lombară joasă: aspecte terapeutice – Revista Fundației Române de Osteoartrologie “Osart” și a Societății Române de Reumatologie Primară- supliment la Prima Conferință Națională “OSART” cu participare internațională, Cluj-Napoca, 4-6 aprilie 2002, p.48;

10) Nemeș I. D. A, Drăgoi M, Zaboș Șt. – Low back pain-therapeutic aspects- -Anals of Rheumatic Diseases, july 2002, vol. 61, supliment I, p.448

11) Cristina Robaina Aguirre, Ibia Maria León Palenzuela y Déborah Sevilla Martínez – Epidemiología de los trastornos osteomioarticulares en el ambiente laboral, Rev Cubana Med Gen Integr 2000

12) http://europe.osha.eu.int/OSHA

13) http://www.nismat.org/ptcor/ergo/index.html

14) Păuncu Elena : Medicina muncii, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 2004

15) Mogens Theisen Pedersen – Exercise and work-related musculoskeletal disorders in neck, shoulders and low back – PhD thesis, Institute of Exercise and Sport Sciences, University of Copenhagen, 2003

16) Sandu Lucian: Cum tratăm durerea, Editura Medicală, București, 1991

17) Nemeș I.D.A, Drăgoi M., Totorean A. – Electroterapie – Lucrări practice ,Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 2003

18) Nemeș I. D. A, Drăgoi M, Totorean A – Masoterapie – Lucrări practice – Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 2003

19) Nemeș I.D.A., Drăgoi M, Totorean A : Kinetoterapie – lucrări practice, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2003

20) http://www.servicevie.com/03Forme/Condition/exercice_ordi.html

21) *** The office of environmental health and safety Department of physical facilities Business and administration The Ohio State University – A survival guide to  computer workstations

22) Nemeș I.D.A. : Masoterapie: masaj și tehnici complementare, Editura

Orizonturi Universitare, Timișoara 2001

23) Drăgoi Mihai : Curs de electroterapie și fototerapie, LITO U.M.F. Timișoara, 2001

24) Dumitru D. : Reeducarea funcțională în afecțiunile coloanei vertebrale, Editura Sport-Turism, București, 1984