Hepatita Virala. Tratamentul In Hepatita Virala Acuta

PLANUL LUCRĂRII

          CAPITOLUL I      INTRODUCERE

          CAPITOLUL II     – HEPATITA VIRALĂ ACUTĂ – DEFINIȚIE

                                      – IMPORTANȚA ȘI FRECVENȚA BOLII

                                      – AGENTUL CAUZAL

                                      – NOȚIUNI DE EPIDEMIOLOGIE

                                      – SIMPTOMELE BOLII – EVOLUȚIE

                                      – FORME CLINICE

                                      – COMPLICAȚII

          CAPITOLUL III   – TRATAMENTUL ÎN HEPATITA VIRALĂ ACUTĂ

                                     – ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU HEPATITĂ

  VIRALĂ ACUTĂ

                                      – CAZURI DE BOLNAVI CU HVA

                                      – MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE

                                      – REGIMUL DE VIAȚĂ DUPĂ EXTERNARE

– EDUCAȚIA SANITARĂ A BOLNAVILOR

 INTERNAȚI CU HEPATITA VIRALĂ ACUTĂ

          CAPITOLUL IV   – PLANUL DE NURSING PENTRU CAZURILE STUDIATE

CAPITOLUL V    – CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Aprecierea că bolile infecțioase sunt pe cale de a fi eradicate a fost pripită, nefondată și infirmată destul de repede.

          Ele ocupă un loc important în rândul cauzelor de deces, mai ales în regiunile slab dezvoltate ale lumii.

          Bolile Infecțioase rămân principala cauză a deceselor în lume făcând, în fiecare an, cel puțin 17 milioane de victime dintre care majoritatea sunt copii mici.

          Departe de a lua sfârșit, lupta împotriva bolilor infecțioase se dovedește din ce în ce mai dificilă. Anumite maladii, despre care se credea că erau ținute sub control, cunosc astăzi recrudescențe. Altele afectează regiuni care păreau ferite de astfel de boli.

          Anumite infecții prezintă rezistență la medicamente, încât este practic imposibil să fie tratate.

          Nici o țară nu este scutită de bolile infecțioase. Dezvoltarea socio-economică a numeroase state este frânată de flagelul acestor boli.

În majoritatea lor, progresele înregistrate în ultimele decenii în domeniul sănătății, sunt puse astăzi din nou sub semnul întrebării.

          Hepatita virală devine și ea, foarte repede, o problemă de sănătate mondială.

Cel puțin 350 de milioane de persoane sunt purtătoare cronice ale virusului hepatitic B, iar 100 de milioane al virusului hepatitic C. Aproximativ un sfert din aceștia vor deceda în urma unei afecțiuni a ficatului legate de aceste virusuri.

Virusul hepatitic E reprezintă o cauză majoră a hepatitei acute.

          Anumite forme de cancer sunt declanșate de virusurile hepatitice B și C.

CAPITOLUL II
HEPATITA VIRALA ACUTA

Hepatita acută virală este o boală infecțioasă și transmisibilă, produsă de virusuri extrem de mici care pătrund în organismul uman pe cale digestivă sau parenterală, provocând o îmbolnăvire generală a organismului, în special a ficatului.

          Deoarece sunt mai multe virusuri care produc hepatita, există și mai multe tipuri de hepatită virală. Astfel virusul hepatitic A este o particulă extrem de mică, de numai 27 nm. Acest virus se găsește în scaunul bolnavului cu hepatită și se transmite, în principal, pa cale digestivă. În mod excepțional, se poate întâlni și în sângele bolnavului.

Virusul hepatitic B diferă diferă de precedetul, fiind mult mai mare, și anume 42 nm. Se găsește în special în sângele bolnavului și, mai rar în salivă, secreții sexuale și urină.

          Al treilea tip de hepatită este hepatita non A non B, cunoscută până nu de mult și sub numele de hepatită post-transfuzională. Acest tip de virus se găsește în sângele bolnavului și se transmite prin sângele transfuzat.

          Recent s-au descoperit trei virusuri non A non B, nu toate cu transmitere prin sânge, unele putându-se transmite digestiv respectiv hidric.

          În ultimii 5 ani, în hepatita virală acută s-au făcuto progrese spectaculoase atât în viusologie cât și în diagnosticul serologic.

          Astfel, în anul 1989 s-a descoperit virusul hepatitic C și în anul 1990 virusul E care a dus la „dezmembrarea” și la „sfârșitul noțiunii” hepatitelor non A non B. în 1991 s-a stabilit un nou cadru nozologic al hepatitei virale, care include cinci entități distincte (HA; HB; HD; HC; HE), determinate de cinci virusuri deosebite, cu markeri specifici proprii: VHA, VHB, VHC, VHD ȘI VHE.

          Cele cinci feluri de hepatită virală acută, deși cu simptomatologie clinică, leziuni histologice și teste biochimioce „hepatice” similare se deosebec esențial prin modul de transmitere, prin riscul letal și mai ales prin potențialul evolutiv spre hepatită cronică, ciroză, hepatom.

Importanța și frecvența bolii.

Se pare că hepatita virală apărut cu foarte mult timp în urmă. Astfel primele mențiuni despre icterul contagios datează din anul 750(e.n.).

          Mai târziu, sunt amintite epidemii de icter din sec. XVIII- lea, mai ales din timpul războiului așa numitul “icter soldățesc”.

          Au mai fost descrise epidemii de icter la Brașov de către Martin Lange, între anii 1784-1785, apoi în primul război mondial, mai ales pe frontul din Moldova.

          În cel de-al doilea război mondial, hepatita virală a provocat o adevărată epidemie(a cuprins foarte multe teritorii și țări )- amintim că numai în armata germană au fost atunci 6.000.000 de cazuri.

          Hepatita cu virus B este, de asemenea, cunoscută mult. Astfel, prima observație  datează din anul 1885(după vaccinarea antivariolică).

          Apoi în al doilea război mondial, după vaccinarea antiamarilă, ce conține ser uman care, probabil, provenea de la un purtător aparent sănătos de virus B.

          Bineînțeles că în ultimii ani s-au obținut mari progrese în cunoașterea hepatitelor virale.

  Acestă boală reprezintă în prezent o importantă problemă de sănătate publică atât în țara noastră cât și în lume deoarece:

–         există  un foarte mare număr de bolnavi pe an (aproximativ 200-300 bolnavi la 100.000 locuitori)

–         un procent de pănă la 15 % din bolnavii de hepatită virală se cronicizeză, rămânând cu hepatite cronice și uneori chiar ciroză

–         numărul bolnavilor de hepatită tip A este mai mare decât a celor cu hepatită tip B, dar al doilea tip mult mai sever și cu tendință de cronicizare. Probabil că această creștere a hepatitei de tip B este favorizată și de transfuziile de sânge și de manoperele medico-chirurgicale.

Deci, datorită faptului că hepatitele virale s-au răspândit foarte mult pe glob acestea reprezintă unele din cele mai mari probleme ale patologiei funcționale mondiale.

          Deși foarte costisitoare, s-a introdus în practica curentă a determinarea markerilor serologici virali care au importanță majoră în diagnosticul și profilaxia hepatitei virale acute  și cronice care este obligatorie mai ales în trierea donatorilor de sânge.

          Determinarea markerilor serici specifici și ai celor cinci tipuri de virusuri hepatitice furnizează următoarele date esențiale:

–         stabilește diagnosticul etiologic inițial (markeri de infecție acută)

–         surprinde cronicizarea hepatitei virale acute (markeri de replicare virală)

–         atestă vindecarea (markeri de imunizare)

–         precizează implicarea procentuală a virușilor în epidemia de hepatită, reprezentând profilaxia atât la hepatitele enterale, cât mai ales, în cele parenterale (trierea donatorilor de sânge, strategia vaccinărilor anti- VHB, etc )

–         permite să se evalueze incidența în “boala cronică a ficatului”etc. , cu creșterea alarmantă în țara noastră , reprezentând o formidabilă sursă de infecție până în prezent ignorată : hepatitele  cronice, ciroza și hepatomul  sunt atât de contagioase, cât și hepatita A în prezența markerilor antigenici în ser

–         depistează formele anicterice și asimptomatice, precum și starea de portaj în cazul virușilor cu transmitere parenterală.

Agentul cauzal.

Hepatita virală este cauzată de mai multe tipuri de virusuri, așa cum am văzut. În lumina cunoștințelor actuale, există virusul hepatitei A, virusul hepatitei B și alte trei virusuri care produc hepatita non A non B.

Aceste virusuri au o serie de caracteristici care le diferențiază și care dau forme clinice, de boală, uneori diferite și cu caractere epidemiologice deosebite.

Astfel virusul hepatitic A este, așa cum am mai arătat, o particulă extrem de mică, de numai 27 nm, care se găsește în scaunul bolnavului, unde poate fi pusă în evidență prin unele tehnici mai dificile de laborator.

Virusul hepatitei B este mai mare ca dimensiune, 42 nm, și are o formă sferică, constituită din două componente: una externă și alta internă.

Partea externă reprezintă antigenul de suprafață al virusului (pe scurt antigenul Hbs) sau antigenul Australia, după vechea denumire ocazionată de descoperirea acestui antigen de către Blumberg.

Punerea în evidență a acestui antigen în sângele bolnavilor ne poate orienta spre diagnosticul de infecție cu virusul hepatitic B.

Pot exista și purtători, aparent sănătoși, de antigen Hbs. Virusul se găsește în special în sângele bolnavilor și mult mai rar în salivă, secreții sexuale și urină.

Al treilea tip de hepatită, hepatita nonA nonB este produsă se pare de trei virusuri de aproximativ 22-27 nm.

Se cunoaște destul de puțin despre aceste virusuri, dar se pare că cel puțin unul este responsabil de apariția hepatitelor posttransfuzionale și care nu pot fi puse nici pe seama virusului de tip A, nici celui care produce hepatita de tip B.

Ar fi de semnalat un al patrulea tip de virus și anume virusul delta, descoperit recent și care  este un virus defectiv deoarece nu poate exista decât în prezența antigenului Hbs, deci a virusului de tip B.

Deocamdată nu există metode de punere în evidență a acestui virus la noi în țară, dar se știe că prezența lui duce la o evoluție mult mai grea și cu complicații a hepatitei B.

Noțiuni de epidemiologie.

Pentru ca hepatita să se transmită este necesar să existe trei factori principali:

–         sursa de infecție, adică locul de unde provine virusul

–         cale de transmitere a infecției prin intermediul căruia virusul să poată ajunge în organism

–         organismul receptiv, adică capabil de a face infecția în cazul în care virusul a ajuns la el

Să  vedem pe rând câteva noțiuni esențiale despre fiecare dintre acești factori. 

A) Sursa de infecție

Este reprezentată în exclusivitate de om, respectiv de bolnavul de hepatită cu forme tipice (icter) sau atipice (fără icter) sau de purtătorii de virus aparent sănătoși.

Acești bolnavi pot fi surse de infecție, mai ales în perioada de incubație când, de multe ori, bolnavii încă nu sunt depistați.

De asemenea, pot fi purtători de virus convalescenții de hepatită, știut fiind că foștii bolnavi pot avea virusul în sânge ani de zile, uneori toată viața ( în cazul hepatitei B).

Vedem deci, că susele de infecție cu mare pericol de a transmite boala sunt purtătorii sănătoși de virus, formele atipice de boală și bolnavii tipici în prima perioadă a bolii, până la apariția icterului, deoarece pot fi considerate surse necunoscute.

B) Căile de transmitere

În  cazul hepatitei de tip A, calea principală de transmitere este cea digestivă. Astfel , virusul conținut în diversele produse este vehiculat prin:

–         mâini       murdare, prin intermediul cărora virusul ajunge la gură sau contaminează diverse alimente; mâinile mai pot fi contaminate după folosirea closetului. De aceea, este foarte important să se utilizeze corect și igienic closetele publice, ținând cont de spălarea mâinilor după folosirea closetului și înaintea consumului de alimente

–         apa de băut corespunzătoare  din  fântâni neigienic întreținute sau din apele de suprafață, contaminate cu ape reziduale murdare. Apa de băut necorespunzătoare nu trebuie folosită nici la spălatul vaselor și nici la mâncare dacă nu este fiartă. Atunci când nu suntem siguri că o apă este bună de băut trebuie să o fierb, că susele de infecție cu mare pericol de a transmite boala sunt purtătorii sănătoși de virus, formele atipice de boală și bolnavii tipici în prima perioadă a bolii, până la apariția icterului, deoarece pot fi considerate surse necunoscute.

B) Căile de transmitere

În  cazul hepatitei de tip A, calea principală de transmitere este cea digestivă. Astfel , virusul conținut în diversele produse este vehiculat prin:

–         mâini       murdare, prin intermediul cărora virusul ajunge la gură sau contaminează diverse alimente; mâinile mai pot fi contaminate după folosirea closetului. De aceea, este foarte important să se utilizeze corect și igienic closetele publice, ținând cont de spălarea mâinilor după folosirea closetului și înaintea consumului de alimente

–         apa de băut corespunzătoare  din  fântâni neigienic întreținute sau din apele de suprafață, contaminate cu ape reziduale murdare. Apa de băut necorespunzătoare nu trebuie folosită nici la spălatul vaselor și nici la mâncare dacă nu este fiartă. Atunci când nu suntem siguri că o apă este bună de băut trebuie să o fierbem sigur

–         alimentația  neigienică se referă la consumul de alimente nespălate, cum ar fi: fructele și zarzavturile, alimentele contaminate ca de exemplu laptele

–         folosirea de diverse obiecte contaminate și manipulate de bolnav cum ar fi: jucării, rufărie, termometre, vase de noapte, closete

–         comportamentul neigienic care creează insalubritate ca: depunerea neigienică a urinei și fecalelor în afara closetelor, scuipatul pe jos depozitarea gunoaielor în mod necorespunzător

–         muștele  de asemenea pot constitui calea de transmitere prin contaminarea alimentelor neprotejate.

În general, sărutul, contactul intim, cum ar fi mediul familial sau în colectivități închise de copii, realizeză transmiterea cea mai frecventă prin contact direct.

În cazul hepatitei de tip B calea principală de transmitere este prin inoculare. Aceasta poate fi accidentală sau produsă prin instrumente medicale.

Inoculările prin instrumente medicale cum ar fi : ace de seringă, instrumente stomatologice, instrumente chirurgicale etc, sunt periculoase numai dacă aceste instrumente nu au fost spălate sau sterilizate prin fierbere sau la autoclav.

Menționăm că dezinfectarea acestor instrumente cu acool sau alte substanțe chimice nu distruge virusul.

Transmiterea se mai poate realiza prin transfuzii de sânge , dar așa cum am arătat, acest sânge este controlat , iar cel admis pentru transfuzare este lipsit de virusul hepatitei B.

De asemenea putem vorbi de transmitere verticală de la gravidă la făt, de la mamă la copii. Mamele cu infecție cu virus B  survenită în timpul sarcinii sau anterior acesteia, pot transmite infecția la copii lor.

În cazul hepatitei non A sau non B, calea de transmitere este sângele de unde și denumirea de hepatită posttransfuzială.

În prezent, nu este posibil să se asigure pentru transfuzii un sânge lipsit de infecțiozitate. De aceea, trebuie să evităm transfuzia de sânge “de lux” și să fie utilizată numai în cazuri extreme, când este în pericol viața pacientului.

C) Receptivitatea organismului 

Receptivitatea organismului constituie al treilea factor obligatoriu de transmitere a hepatitei. Receptivitatea față de hepatita A este generală și începe încă din copilărie. Este hepatita virală a copilăriei și a adultului tânăr, astfel încât până la 50 ani peste 90% din populație va avea anticorpi împotriva virusului hepatitic A.

          Bineînțeles că există o serie de factori, favorizanți care permit organismului receptiv să se îmbolnăvească.

          Amintim câțiva dintre acești factori:

–         vârsta ce favorizează apariția infecției, în special la copii

–         surmenajul psihic și fizic care scade rezistența organismului

–         lipsa măsurilor de igienă

–         alimentație insuficientă sau nerațională care duce la scăderea rezistenței organismului prin lipsa proteinelor, vitaminelor etc.

–         consumul mare de alcool

–         aglomerația provocată de condiții speciale cum ar fi: calamitățile naturale: cutremure, inundații, pentru că atunci sunt condiții deficitare de igienă. Aglomerația poate  duce la apariția epidemiilor de hepatită în casele de copii atunci când numărul copiilor este mare și condițiile de igienă deficitare

Hepatitele  virale fiind în mare parte cu transmitere digestivă, au o contagiozitate  asemănătoare altor afecțiuni cu transmitere digestivă.

Astfel hepatita de tip A este contagioasă din a doua parte a incubației și cuprinde perioada preicterică și continuă aproximativ 10 zile din perioada icterică.

Deci, o izolare de până la 14 zile de la debutul bolii sau pâna la 10 zile de la apariția icterului este suficientă pentru a nu transmite boala.

În cazul hepatitei B perioada de contagiozitate prin prezența virusului în sânge, începe a 6-a și a 30-a zi de la inocularea parenterală și durează 30-60 zile în perioada acută a bolii.

Izolarea timp de 40 de zile a bolnavilor cu hepatită virală de tip B exclude, în general, riscul de contagiozitate.

Simptomele bolii – evoluție.

Deoarece, așa cum am arătat, hepatita virală este o boală infecțiosă, ce cuprinde toate perioadele obișnuite întâlnite într-o boală infecțioasă și anume: o primă perioadă, numită de obicei perioadă de incubație, care trece neobservată, apoi perioada preicterică, o perioadă de stare a bolii și o perioadă de covalescență, respectiv de refacere a ficatului și a întregului organism.

De multe ori, unele dintre aceste perioade trec neobservate, astfel că este foarte important să cunoaștem manifestările din toate aceste perioade pentru a putea urmări cât mai bine boala și pentru a preveni complicațiile.

Iată care sunt aceste perioade:

A)   Incubația – este perioada scursă din momentul în care s-a produs infecția (și care uneori este dificil de precizat) și până când apar primele semne de boală. Această perioadă poate diferi în funcție de tipul de virus cu care a fost infectat organismul. Astfel în hepatita cu virus A această perioadă durează între 4-6 săptămâni, iar în hepatita cu virus B, în medie 2-3 luni, uneori chiar 5- 6 luni. Perioada de incubație la hepatitele non A și non B se situează la o valoare asemănătoare cu hepatita de tip B. Această perioadă se caracterizeză prin lipsa oricărui semn de boală.

B)   Perioada preicterică – în această perioadă apar primele semne carateristice ale bolii foarte important este să fie cunoscute atât de bolnav, cât și de cei din jur. Este important de știut că, în această perioadă, boala este contagioasă, contagiozitatea începând din a doua parte a perioadei de incubație. Semnele din această perioadă nu sunt întotdeauna aceleași putând, deseori, duce la confuzii cu alte boli.

O serie de tulburări, însă, trebuie să ne facă să ne gândim la o hepatită. Printre acestea amintim:

a)     tulburări digestive cum ar fi:

–         lipsa poftei de mâncare;

–         rău gust în gură;

–         greață și de cele mai multe ori vărsături;

–         dureri abdominale, în special la nivelul stomacului și ficatului;

–         balonarea abdomenului;

–         constipație sau diaree;

–         dezgust și repulsie la vederea alimentelor, mai ales la carne;

–         dezgust pentru fumat (la fumători)

a)     semne de boală infecțioasă ca:

–         febră de până la 38 o C;

–         dureri de cap;

–         dureri musculare;

–         insomnie sau uneori somnolență;

–         stare de oboseală, apatie, deprimare pshihică.

De multe ori, (la circa 30% din cazuri) predomină durerile articulare și care pot fi, adesea confundate, mai ales la reumatici, cu boala lor veche.

Adesea simptomele seamănă cu o gripă sau o “răceală”.

Uneori pot apărea erupții de piele și există riscul confuziei cu o erupție urticariană. În toate aceste cazuri, dacă se recurge la examenul medical, acesta va pune în evidență o mărire dureroasă a ficatului, iar la examenul de laborator a urinei și probelor hepatice se va pune în evidență infecția hepatitică.

La sfărșitul acestei perioade, care durează aproximativ 7 săptămâni, urina începe să se închidă la culoare, astfel culoarea schimbată a urinei din galben deschis în portocaliu închis sau maro, este un  semn clar și destul de timpuriu al hepatitei, înainte de a apărea icterul.

Este foarte important să se cunoască acest lucru pentru ca singur bolnavul să recunoască boala și să se prezinte cât mai repede la medic.

C)   perioada icterică –  sau perioada de stare a bolii, începe odată cu apariția culorii galbene, icterice a tegumentelor și a sclerelor

În această perioadă, scaunele bolnavilor se decolorează treptat, devenind albicioase ca lutul (din cauza absenței bilei, care nu se mai varsă în intestin), iar urina se închide și mai mult la culoare, devenind brun închis “ca berea neagră”.

Starea de oboseală persistă , dar febra și tulburările digestive, amintite

în perioada preicterică, se diminuează treptat, starea generală a bolnavului ameliorându-se.

Dar această ameliorare nu înseamnă că boala a trecut. Dimpotrivă, acum este perioada de vârf și nerespectarea indicațiilor date de medic, poate duce la nevindecarea completă a bolii și cronicizarea ei.

Această perioadă durează aproximativ 10-14 zile, după care simptomele se diminuează și mai mult, începând perioada de evolutie spre vindecare.

Incterul se diminuează tot mai mult, urina se decolorează, pielea și ochii revin la culoarea normală, pofta de mâncare crește tot mai mult, oboseala scade, bolnavul devine tot mai liniștit.

Este deosebit de important, acum, ca bolnavul să nu se lase înșelat și să reînceapă o activitate cu efort  fizic. De fapt încercările de efort  fizic vor da repede senzații de oboseală, în majoritatea cazurilor, deoarece ficatul nu și-a revenit complet, nu s-a vindecat în totalitate.

D)   perioada de covalescență – această perioadă este una foarte importantă în evoluția hepatitei virale deoarece este cea mai înșelătoare. Ea dureză aproximativ 3 luni și de cele mai multe ori bolnavul având o stare generală foarte bună este tentat la diverse abuzuri care ar putea agrava boala

Astfel, unii bolnavi mai activi sunt tentați să-si înceapă imediat activitatea și efortul fizic, alții să consume alcool etc, ceea ce poate duce fie la recăderea bolii, fie la o evoluție spre hepatită cronică sau chiar ciroză.

Conduita corectă pe care o recomnadăm în această perioadă este următoarea:

–         în primele 30 de zile după ieșirea din spital, respectarea unui regim alimentar asemănător du cel indicat în spital și repaus fizic; urmează primul control medical și de laborator;

–         în cazul unor rezultate ale controlului foarte bune, se va continua repausul dar nu strict la pat, ci cu plimbări și activitate care să nu supună la eforturi  mari și un regim din care să se excludă în totalitate alcoolul și diversele condimente; după încă o lună urmează un nou control medical și de laborator;

–         în cazul unor rezultate bune și de data aceasta, medicul va putea aprecia reluarea serviciului, eventual cu program redus, care va fi crescut treptat până la orarul normal; urmează la trei luni un nou control medical și de laboartor;

–         în cazul unor rezultate bune și la acest interval, până la următorul control după șase luni, bolnavul își va relua activitatea, evitând eforturile fizice foarte mari, urmând un regim alimentar complet hiperproteic și hiperglucidic din care, însă, se vor exclude bineânțeles  alcoolul și condimentele;

–         ultimul control clinic și de laborator va avea loc la un an de la îmbolnăvire, fiind precedat de cel de la nouă luni; dacă și acest control are rezultate bune bolnavul va fi declarat complet vindecat.

Forme clinice.

În afară de forma obișnuită de boală pe care am descris-o până aici, hepatita mai poate lua următoarele forme:

A)   hepatita anicterică (adică fără icter)

În aeastă formă de hepatită lipsește icterul, ceea ce face să fie mai greu de recunoscut. Există tulburări digestive și stare de obseală, de somnolență, ceea ce sugerează medicului diagnosticul de hepatită.

La aceasta se adaugă și concluziile examenului medical de ficat mărit, sensibil, chiar dureros uneori și bineînțeles probele de laborator care arată explicit aceleași modificări ca într-o hepatită obișnuită.

Aceste forme anicterice se pot vindeca în mod obișnuit sau alte ori pot apărea complicații pe care le vom discuta mai târziu, complicații care uneori apar “ca din senin” pentru că de multe ori nu depistăm hepatita care poate evolua “ascuns” (lipsind icterul).

Subliniem aici importanța probelor de laborator care, uneori, sunt singurele care ne ajută să descoperim hepatita. Menționăm că la copii formele anicterice reprezintă 50-90% din totalul cazurilor de hepatită.

B)   formele ușoare de hepatită

Formele  ușoare de hepatită se caracterizează printr-o durată scurtă a icterului (uneori numai câteva zile), stare generală bună, apetit prezent pe tot parcursul bolii și tulburări digestive minore, abia sesizabile la bolnavi.

Perioada de boală nu depășește 1-2 săptămâini și evoluează, de regulă, spre vindecare, mai ales dacă este corect tratată.

Aceste forme ușoare se observă mai ales la copiii, între 2-15 ani, dar pot exista și la adulți. Uneori însă, și aceste forme se pot croniciza.

Tocmai pentru că evoluează atât de ușor, bolnavul nu dă atenție bolii, își continuă activitatea, uneori face eforturi fizice, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

De reținut că trebuie tratate cu aceeași atenție și formele ușoare ca și cele obișnuite de boală pentru a preveni consecințele nedorite.

C)   formele prelungite de hepatită

Formele  prelungite de hepatită sunt acele forme de hepatită la care icterul se prelungește peste o lună de zile, probele de laborator se mențin, de asemenea, alterate peste o lună, revin mult mai greu la normal. Sub supraveghere medicală atentă, cu respectarea strictă a indicațiilor medicului specialist, aceste forme duc, în cele din urmă, la vindecarea lor completă în cele mai multe cazuri, chiar dacă necesită un timp mai îndelungat de tratament.

D)   formele severe de hepatită

Uneori hepatita poate evolua foarte grav. În acest caz, tulburările digestive se accentuează mult, oboseala se accentuează, apar grețuri,  iar vărsăturile sunt continue, icterul se accentuează mult, bolnavul devine extrem de agitat, nu poate dormi, după care cade într-o somnolență accentuată și poate intra în comă.

Apar, de asemenea, sângerări, mai ales curgerea de sânge din nas. În acest caz medicul va lua de urgență măsurile necesare și, deși riscurile sunt mari, există posibilități de evoluție ulterioară favorabilă.

E)    Hepatita la sugari

Are de cele mai multe ori o evoluție mai grea, necesită o supraveghere medicală atentă și tratament.

Posibilitatea evoluției spre o formă de hepatită severă este mult mai frecventă la  copilul mai mare sau la adult.

F)    Hepatita la persoanele în vârstă

Persoanele  în vârstă fac mai rar hepatită pentru că de cele mai multe ori au trecut prin boală înainte.

Dacă survine totuși boala la această vârstă, este necesară o supraveghere imediată, atentă, regim alimentar adecvat și repaus prelungit sub care se obține vindecarea, dar în timp mai îndelungat, având în vedere un ritm de regenerare al ficatului mult mai lent la ceastă vârstă.

Tot aici trebuie să amintim unele aspecte speciale ale hepatitei ce pot surveni, și anume:

–         hepatita la gravide – în cazul în care gravida se îmbolnăvește de hepatită, se trece de urgență sub supraveghere strictă a medicului specialist.

În cazul depistării la vreme, prin repaus și tratament obișnuit aplicat în hepatită, evoluția bolii este spre vindecare.

O atenție mai mare trebuie acordată atunci când hepatita survine în ultimile luni de sarcină. Trebuie să fie foarte strict atât repausul, cât și supravegherea medicală în acest caz, pe de o parte, pentru a favoriza vindecarea și pe de altă parte pentru a împiedica o naștere prematură care poate surveni cu ușurință.

Dacă hepatita apare în ultima lună de sarcină, aproape cu siguranță nou -născutul va face hepatită după naștere.

Copilul născut de gravidă cu hepatită nu va fi alăptat de mamă și nu va sta în contact cu ea în perioada de contagiozitate.

Alăptarea este contraindicată din două motive:

–         pentru a nu transmite infecția nou – născutului;

–         pentru a nu epuiza mama prin laptele pe care îl cedează zilnic și care ar îngreuna vindecarea.

În același timp, nou-născutul va fi protejat cu gamaglobulină.

G)  Hepatita asociată cu alte boli – este vorba de asocierea cu boli ca :

–         diabetul, ulcerul gastric etc., care necesită o atenție deosebită și care, pe lângă tratamentul hepatitei, necesită și un tratament al bolii dinainte, ceea ce uneori este destul de dificil.

H)   Hepatita la persoanele care au avut infecții cronice anterioare

–         cum ar fi sifilisul, malaria, diferite ictere de altă natură decât cea infecțioasă.

          La aceste persoane există riscul evoluției unei hepatite prelungite.

I)      hepatita la alcoolici – în acest caz, hepatita va evolua deja pe un ficat suferind, pe un ficat care va rezista mai greu la agresiunea virusurilor hepatitice.

Astfel, hepatita poate evolua la o formă prelungită, pe de o parte, iar pe de altă parte vor apărea frecvent complicații.

CAPITOLUL III

TRATAMENTUL IN HEPATITA VIRALA

Tratamentul hepatitei virale acute se bazează pe un ansamblu de măsuri nespecifice, cu rol patogenic, de susținere, și simptomatologice.

Cu măsuri din cele mai simple se obține vindecarea fără dificultăți în hepatita virală acută de tip A, iar în hepatita de tip B tratamentul trebuie să fie mai complex, mai prelungit, și adaptat variantelor de forme clinice ale acesteia.

În aplicarea acestui tratament, asistenta medicală va respecta cu strictețe indicațiile date de medic.

Obiectivele tratamentului în hepatita virală acută sunt:

–         scurtarea evoluției bolii;

–         prevenirea evoluției spre insuficiență hepatică fulminată prin necroză hepatică supra-acută;

–         prevenirea complicațiilor imediate;

–         prevenirea trecerii bolii acute în stare cronică;

–         reintegrarea în activitatea anterioară sau într-o muncă corespunzătoare cu capacitatea ficatului.

Tratamentul este condus de medic, pe baza următoarelor principii, iar asistenta medicală de salon trebuie să-l aplice și să-l respecte cu strictețe.

Astfel, orice bolnav cu hepatită virală acută trebuie considerat ca potențial sever și în primele 2-3 săptămâni va respecta o conduită terapeutică foarte atentă.

Examenul clinic trebuie efectuat de două ori pe zi de către medic, iar asistenta medicală va supraveghea îndeaproape bolnavul, stând în permanență lângă el observându-i culoarea tegumentelor, somnul, pofta de mâncare, poziția, starea psihică.

Asitenta va recolta analize de laborator în dinamică (în special TGP, TGO, teste de disproteinemie, teste de coagulare).

Tratamentul bolnavilor cu hepatită virală, va fi individualizat, în funccție de tipul hepatitei, de formele clinice, de starea de nutriție și va începe cât mai precoce.

Spitalizarea este preferabilă deorece asigură un control riguros, asigură evaluarea și precizarea formei clinice și ne dă posibilitatea de a declanșa o terapie intensivă  la nevoie, precum și deprinderea de către bolnav a disciplinei necesare vindecării sale.

La hepatita virală acută de tip A, de tip B, bolnavii vr fi izolați în spital 3 săptămâini de la începutul bolii.

Toate măsurile terapeutice vizează protejarea ficatului de solicitări funcționale mari și de noxe hepatice supra-adăugate, sprijinirea regenerării celulelor hepatice corectarea reacțiilor inflamatorii intense, a icterului intens și a altor dezechilibre funcționale.

Repausul psihic și fizic este esențial pentru vindecarea hepatitei, protejând bolnavul îl îndepărtăm de agravări, recidive și complicații.

Valoarea repausului în poziție clinostatică, este demonstrată și  de faptul că în această poziție fluxul sangvin hepatic crește cu 40-50% față de poziția în picioare.

De aceea, ca o primă recomandare, în primele 2-3 săptămâni de boală, repausul la pat trebuie să fie absolut.

Asistenta este cea care supraveghează și explică bolnavului rolul statului la pat. Dieta bolnavului va fi adecvată vindecării și totodată, variată și plăcută bolnavului.

Dieta constă din alimente care solicită mai puțin funcțiile hepatice pe de o parte, iar pe de altă parte, dintr-un aport suficient de glucide și un aport corespunzător de aminoacizi pentru regenerarea celulelor hepatice. Dieta trebuie să conțină 2.000-3.500 de calorii/zi, depinde de stadiul bolii.

Alimentația este fracționată în doze mici pentru a favoriza drenajul biliar permanent. În perioada acută a hepatitei virale, regimul de cruțare este fără grăsimi și alimente meteorizante, se dă un regim bogat în hidrați decarbon și vitamine.

Proteinele se vor da progresiv (brânza de vaci, carne fiartă, grătar) se admit și grăsimile vagetale. Se interzic băuturile alcoolice, condimentele și alimentele greu digerabile. Se mai admit, după 7-10 zile, făinoasele, budincile, carnea albă fiartă.

Hidrocarbonatele din dietă trebuie să furnizeze 60-70% din calorii (deoarece ele sunt indispensabile pentru asigurarea depozitului de glicogen hepatic, a nevoilor enegetice ale celulelor hepatice și ale întregului organism).

Necesarul de hidrocarbonate se asigură pe cale digestivă, dar în formele severe de hepatită, care au intoleranță gastrică se recurge la administrare intravenoasă de soluții de glucoză 10% (1.000-2.000 ml/zi).

Excesul de glucide este dăunător printr-o supraîncărcare a ficatului și a pancreasului care sunt și așa afectate în cursul hepatitei.

Lipidele se folosesc în dieta bolnavului cu hepatită acută, în perioada de declin deoarece, au o valoare calorică mare, aport de vitamine liposolubile (A,D,E,K).

Lichidele sunt prescrise în cantitate normală (1,5 – 2 litri la 24 de ore), iar clorura de sodiu va fi reprezentată de cantitatea normală existentă în alimente, excepție în tratamentul cu cotizon a formelor de hepatită gravă când se intrezice categoric sarea.

Măsurile igienice și fizioterapeutice au o deosebită importanță în tratamentul hepatitei acute virale astfel: aplicațiile umede calde pe regiunea hepatică sunt utile (au rolul de a favoriza circulația hepatică și de a suprima reflexe sau spasme dureroase din partea căilor biliare).

La început, se aplică, comprese calde, stropite cu alcool, iar ulterior, cataplasme cu făină de in. Asistenta medicală trebuie să supravegheze tranzitul intestinal la bolnavii cu hepatită, acesta poate fi asigurat printr-un regim de fructe, clisme evacuatoare, ceaiuri laxative.

Flatulența se combate printr-o dietă adecvată cu ceaiuri adecvate, laxative, comprese abdominale și preparate din enzime digestive (Triferment, Festal, Mesin).

La ora actuală, nu există nici un medicament virulicid în hepatita virală acută și nici unul din medicamentele așa-zise „hepato-protectoare” nu au demonstrat un efect evident asupra evoluției bolii.

De aceea, rolul medicamentelor este modest, au un rol minim în formele ușoare și comune. În formele ușoare, la indicația medicului, bolnavul primește vitamine sub formă de tablete, comprese umede și calde, laxative și fermenți digestivi, antispastice (Papaverină, Scobutil, Lizadon).

 În schimb, în formele severe și cele prelungite (prin colestază sau alte mecanisme), bolnavul primește o serie de medicamente care s-au dovedit eficace și utile. Exemplu: substanțele lipotrope ca Metionina, Colina (Mecapar, Metaspar) sunt indicate mai ales în hepatitele survenite la persoanele cu steatoză hepatică (alcoolism, diabet, hepatoze toxice, subnutriție).

Dintre medicamentele cu acțiune hepatotropă amintim: Lactinium, Purinor, Esențiale, Aspatofort etc.

Medicamentele cu acțiune dezintoxicantă ca: glucoza administrată intravenos, arginitascorbitol, ornicetil etc.

Vitaminele sunt justificate în cazurile de hepatită virală acută, deoarece au rolul de a interveni în metabolismul deficitar hepatic. Astfel se administrează vitamine din grupul B (B1, B12, B6, B2), vitamina C, vitamina E.

Un rol bine definit îl au vitaminele K și anume: Fitomenadionul, Vitamina K3, care sunt indicate în formele severe de hepatite cu sindroame hemoragice. Corticosteroizii au un rol adjuvant, util în anumite situații și forme clinice pentru depășirea unui impas ala bolii, deficil de suportat sau cu risc de agravare.

Ele nu constituie un medicamentde uz curent în hepatita virală acută, pe care nu o vindecă, ci doar influențează favorabil tabloul biochimic și clinic, dar fără al ameliora pe cel histopatologic.

Au efect favorabil în scăderea bilirubinemiei, creșterea apetitului bolnavului, ameliorează testele biochimice și starea generală, corectează manfestările alergice, dar are și efecte nefavorabile ca:

–         deprimarea imunității celulare și umorale și favorizează recăderile, la care se adaugă riscul tuturor reacțiilor adverse ale corticoterapiei

De aceea, curele de cortizon de 6-7 zile sunt cele mai adecvate pentru că

efectele favorabile să nu fie depășite de cele nefavorabile. Corticoterapia în hepatita virală acută  este indicată în următoarele situații și forme clinice:

–         forma severă a hepatitei virale;

–         forme severe de agravare rapidă;

–         forme cu manifestări alergice întinse și supărătoare;

–         forma colestatică;

În unele forme clinice de hepatită tip B se constată un defect al imunității

celulare. De aceea, s-au încercat diferite substanțe cu efect de stimulare a imunității celulare. Astfel, s-a folosit Levamisolul care a avut unele rezultate favorabile, mai evidente în hepatita virală acută, forma prelungită și în cea cronică.

          La formele de icter prelungit (colestatice), la indicația medicului, s-a recurs la coleratice (Anghirol, Boldochin, Colebil, Fiobilin, Carbicol). Un efect favorabil asupra scăderii icterului îl are terapia cu Fenobarbital (3 tb/zi timp de 10 zile) care produce și ameliorări subiective (atenuarea pruritului și ameliorarea stării generale).

          Antibioticele nu se administrează în forma obișnuită de hepatită virală acută deoarece sunt inutile și pot provoca, chiar neplăceri, dar se pot indica în complicațiile septice ale hepatitei (complicate cu angiocolite sau colecistite).

          Tubajul duodenal trebuie încercat în primul rând în forma colestatică a hepatitei virale acute, în care se pot obține rezultate bune.

          Prin această metodă se instituie un bun drenaj al căilor biliare iar prin extragerea din organism a unei cantități de bilă se suprimă și o parte din ciclul enterohepatic al pigemenților biliari obținându-se astfel și o dezintoxicare a organismului.

Tratamentul hepatitei virale acute de tip B – forma severă

Tratamentul hepatitei virale acute de tip B – forma severă, la criteriile clinice de severitate și criteriile de laborator de severitate.

Astefel, în criteriile clinice de severitate, bolnavii prezintă un icter intens, apare sindromul hemoragic (epistaxie, purpura cutanată), febra persistentă, reducerea dimensiunilor ficatului, astenie intesnă, somnolență.

La criterii de laborator de severitate apar testele de coagulare care ne arată scăderea factorilor de coagulare (scade protrombina sub 50%, timpul Quik sub 10% și ne arată o gravitate extremă cu exitus), crește amoniemia, cresc transaminazele, crește numărul de leucocite cu neutrofilie iar EEG nu arată modificări precoce psihice.

În forma fulminantă – cea mai gravă formă a hepatitei virale de tip B, caracterizată histopatologic printr-o necroză masivă hepatică brusc instalată, iar clinic și biochimic prin tulburări de insuficiență hepatică cu evoluție rapidă spre comă și sfârșit letal în 80-85% din cazuri.

Coma hepatică din hepatita virală acută este denumită și coma indigenă, care apare mai ales la persoanele tinere (80-90%) în primele două săptămâni de boală. Mecanismul de producere este imuno-patologic, necroza hepatică survine ca rezultat al fixării de antigene virale în hepatocite și al distrugerii lor de către limfocitele T imunocompetente, cu anomalie a imunității celulare.

Insuficiența hepatică acută, rezultată foarte rapid și total, se exprimă prin secvențe biochimice și chimice și se succed rapid spre tabloul de comă hepatică (TGP sunt foarte mari exprimând citoliză hepatică masivă, tulburările de coagulare sunt la maxim – timp Quik prelungit, concentrație protrombină sub 10%, metabolismul proteinelor este profund tulburat deci rezultă o creștere a aminoacizilor în sânge și a eliminărilor prin urină, o acumulare în sânge de metaboliți toxici, o creștere importantă a amoniacului în sânge și în LCR – amoniemia poate depăși 500 mg%, metabolismul hidrocarbonaților se manifestă : prin creșterea acidului lactic și piruvic, un echilibru acido-bazic tulburat – apare o alcaloză mixtă, apoi o acidoză metabolică, apare o hipokaliemie și hiponatremie).

În concluzie, tulburările metabolice anunțate activează catoxinele cerebrale și afectează metabolismul cerebral prin amoniul crescut în sânge și în LCR, cresc acizii grași și unii aminoacizi cu acțiuni toxică asupra creierului, determinând encefalopatia hepatică.

În 50% din cazuri, se constituie un edem cerebral accentuat care nu răspunde la nici un tratament.

Acest ritm de desfășurarea a acestei catastrofe metabolice este așa de rapid încât surprinde pe medic și pe asistentă care, de multe ori, nu sesisează apariția acestei forme fulminante ci numai stadiul de comă în diferitele grade:

–         encefalopatia hepatică (semnul ei tardiv)

Semnele de laborator ne arată timpul de coagulare alterat, concentrația de protrombină scăzută sub 50 % – semn alarmant în poziția hemoragiilor.

          Aceste forme ale hepatitei virale acute constituie o urgență mare, iar asistenta medicală este obligată să acorde o asistenț medicală de urgență.

Noțiunea de urgență constituie o realitate a practicii medicale, ea fiind dependentă de timp și spațiu și în relație de intereferență cu mediul organizatoric, cu dotarea tehnică modernă.

Nu există o competiție mai dramatică decât lupta pentru salvarea unei vieți, luptă ce constituie adesea un adevărat examen valoric al potențialului profesional.

Munca asistentei în astfel de cazuri dezvoltă spiritul de colaborare și responsabilitate, având în centrul ei preocuparea de a folosi, în comun cu medicii cunoștințele, priceperile și deprinderile pentru a alege, după o prealabilă comparare, apreciere și interpretare a tuturor variantelor pe aceea care asigură o rezolvare cât mai rapidă și optimă a cazului.

În acest fel se stabilește între medic și asistenta medicală din secția de Boli Infecto-Contagioase un echilibru adecvat, poziția și rolul fiecărui membru, sarcini și responsabilități concrete.

Pentru aceasta se cere din partea personalului sanitar în astfel de cazuri exterme:

–         o înaltă pregătire profesională;

–         o manualitate și abilitate atât în manevrele de resuscitate cât și în mânuirea intrumentarului și aparaturii medicale;

–         discernământ, curaj, tenacitate exigentă și stăpânire de sine.

Munca în echipă este mult superioară decât cea individuală în rezolvarea definitivă a unei urgențe așa de mari, ea fiind marcată de o colaborare interdisciplinară în dorința de a ajuta prompt pe cel în cauză.

          Prognosticul în hepatita fulminantă depinde de recunoașterea precoce și în instituirea rapidă a tratamentului (precomă, comă grad I) și de puterea de regenerare a ficatului.

          În perspectivă se va utiliza interfon alfa-A2 care a dat rezultate foarte bune.

          Transplantul hepatic cu ficat ortotopic, în hepatita fulminantă se anunță ca o metodă de viitor, dar se întâmpină dificultăți în procurarea de ficat pentru transplant.

          Ca o complicație a hepatitei virale cu virus B, este hepatita cronică, care constituie o problemă încă nerezolvată și în zilele noastre.

          Asistenta medicală are o responsabilitate mare în supravegherea bolnavului convalescent cu virus B. Această supraveghere trebuie continuată 6-12 luni sau 12-14 luni.

În afară de repaosul în spital se recomandă bolnavului un repaos relativ la domiciliu, un concediu medical, de la 30 la 40 de zile pentru refacerea ficatului. În formele prelungite repaosul se prelungește în mod corespunzător. Bolnavul cu hepatită virală și în special cu virus B trebui să vină la control clinic și de laborator 6-24 de luni.

În perioada de convalescență, repaosul la pat va fi îmbinat cu mici plimbări în aer liber, dar fără să se obosească.

Rația de calorii va crește după nevoie. Până la 3.000 de calorii/zi. Se mai recomandă medicamente pe cale orală (vitamine, spasmolitice, coleretice, dacă este nevoie).

O convalescență bine supravegheată medical și corect respectată de bolnav constituie o adevărată profilaxie a complicațiilor și a sechelelor hepatitei și deci a incapcității de muncă.

Pentru asigurarea unei vindecări depline participarea efectivă a familiei și a bolnavului are o mare însemnătate. Vindecarea deplină este totdeauna rezultatul unei conlucrări strânse dintre asistenta medicală, bolnav, familia acestuia, iar contribuția fiecărei părți are aproximativ aceeași pondere cu corectivul pe care-l aduce veșnic axioma: „ medicul ajută, bolnavul se vindecă”.

Insufciența hepatică la copil

Asistenta medicală are datoria de a supraveghea permanent copii internați cu hepatită acută virală tip B pentru a surprinde unele fenomene incipiente care pot să apară în cursul hepatitei și pot duce la insuficiență hepatică și apoi, comă hepatică.

De aceea, asistenta trebuie să fie foarte activă și competentă în îngrijirea acestor copii, să aibă dragoste față de profesie, să-i îngrijească, cu tact și răbdare, să aibă o pregătire teoretică și practică, cât mai bună, deci, să-și aducă aportul cu eficiență reală în vindecarea acestor ființe nevinovate.

Așa cum am descris mai sus, la adulți insuficiența hepatică este o urmare fiziopatologică firească a neputinței ficatului de a-și exercita funcțiile sale normale și are la bază o serie de cauze infecțioase – în primul rând de ordin viral și, în special virusurile hepatice de tip B sau non A non B. Toate acestea țin de agresivitatea germenului, de rezistența organismului cu tarele lui organice, dar și de activitatea psiho-fizică a bolanvului, în special în perioada de prodrom a bolii.

În desfășurarea bolii există o așa numită simptomatologie de alarmă pe care asistenta de salon trebuie să le observe la timp. Odată depistată, trebuie aplicată o medicație eficientă cât mai rapid pentru salvarea copilului. Această simptomatologie de alarmă constă în:

–         accentuarea unor tulburări digestive: inapetență, greață, vărsături

–         apariția unui miros caracteristiv al respirației bolnavului

–         apariția unor sidroame hemoragice: epistaxis, echimoze la locul injecției, diverse alte hemoragii

–         apariția unei simptomatologii neuro-psihice numeroase ca: tulburări de vorbire, tulburări de comportament, anxietate, depresie sau iritabilitate, modificări ale ritmului de fond cu somnolență diurnă și insomnie nocturnă.

De aceea acestă particularitate ne obligă la o urmărire cât mai atente a asistentei de salon, anunțând la timp medicul poate surprinde modificări ale dimensiunilor ficatului sau apariția unor mișcări involuntare denumite „flapping tremor” (se văd când copilul este pus să întindă brațele înainte cu degetele răsfirate, rezultatul fiind apariția unor mișcări rapide, aritmice, la intervale neregulate, uneori în salve, cu frecvență de 1-2/min.).

          În această perioadă, dacă se aplică un tratament judicios, se poate să se obbțină rezultate pozitive pentru salvarea bolnavului.

          Știm că, în prezent nu există un tratament etiologic al hepatitei virale acute, ci numai unul patogenic și de susținere a stării generale.

          O altă particularitate pe care o constituie îngrijirea bolnavilor în comă hepatică este aceea că asemenea copii nu trebuie părăsiți nici o clipă. Trebuie să utilizăm toate mijloacele de îngrijire a acestor bolanvi gravi, inclusiv „micile îngrijiri” (tegumentele și mucoasele trebuiesc șterse, curățate pentru a evita orice conmplicație și pentru a da răgaz ficatului să se regenereze treptat și să își reia funcțiile sale).

          Această urmărire a copilului cu comă hepatică, trebuie făcută într-o secție de Terapie Intensivă și după o foaie de terapie intensivă care, pe lângă medicația indicată pe ore va cuprinde și urmărirea următorilor parametrii:

–         respirația cu apariția eventualelor tulburări respiratorii

–         pulsul

–         tesniunea arterială

–         temperatura

–         tulburările digestive

–         bilațul hidric (lichide ingerate și consunmate)

–         examen de urină (determinarea urobilinogenului și a pigmenților biliari)

–         urmărirea scaunului (determinarea hemoragiilor oculte după proba Gregersen)

Toate acestea vor fi însoțite de observația asistentei medicale pe cele trei ture, privind evoluția stării generale a bolavului.

O particularitate de maximă importanță a îngrijirii copilului bolnav cu comă hepatică, o constituie prevenirea îmbolnăvirii la cel care-l îngrijește sau la membrii familiei care, uneori, sunt lăsați în salonul bolnavului. De aceea, acești bolnavi trebuie îngrjiți într-un salon special, în care să existe și să fie la îndemână tot materialul steril necesar și tot ce ar putea servi în cazul apariției unor complicații.

          Aceste materiale cât și saloanele vor fi supuse unei drastice dezinfecții.

          O altă particularitate în îngrjirea acestui copil cu comă hepatică, o constituie cunoașterea faptului că manifestările neuro-psihice apar uneori sub forma a ceea ce se numește „furia hepatică”, manifestată prin marcată agitație psiho-fizică.

          De aceea, trebuie avut la îndemână din timp tot ceea ce este necesar mobilizării copilului. Trebuie să ținem seama că terapia medicamentoasă fixată de medic trebuie aplicată cu maxim de conștiinciozitate de asistenta medicală ce trebuie să sibă o bază teoretică și practică în aplicarea unor tratamente și asupra reacțiilor adverse ale unor medicamente.

          Știm că actul medical este o expresie a efortului uman de luptă împotriva suferinței, de compasiune și înțelegere, este totodată un act social de mare responsabilitate, dăruire și frumusețe morală.

          Actul medical, cât și profesiunea medicală solicită atât din partea medicului cât și din partea asistentei medicale multă dragoste pentru om, multă omenie, pasiunea de a se dedica sănătății semenilor săi.

          Asistenta medicală trebuie să aibă permanent în conștința sa răspunderea actelor sale, prin judiciozitatea deciziilor și măsurilor întreprinse, asigurând folosirea rațională a mijloacelor puse la dispoziție pentru asigurarea sănătății.

          Coma hepatică, o mare urgență, pune probleme deosebite. Copilul este în pericol de a-și piede viața în câteva minute sau ore.

Orice moarte evitabilă, dar neevitată, reprezintă pentru putătorii halatului alb o dramă.

Pentru înlăturarea acestor drame trebuie, în primul rând, să recunoaștem o situație critică, să știm cu ce să începem, cum să ne sistematizăm gesturile de prim ajutor și pentru aceasta este nevoie de bune cunoștințe profesionale, de calm, de foarte multă stăpânire de sine, de responsabilitate în luarea deciziilor.

În munca de apărare, menținre și recuperare a sănătății oamenilor, copiilor, asistenta medicală, ajutor de nădejde al medicilor acționând sub directa îndrumare și supraveghere a acestora, îndeplinește un rol important, având o mare responsabilitate profesională și socială.

De aceea, o îndatorire fundamentală a asistentei medicale este ridicarea necontenită a nivelului profesional, să fie la curent cu tot ceea ce este nou în munca de îngrijire a bolnavului, având grijă să utilizeze un procedeu tehnic sau o metodă nouă numai atunci, când o cunoaște destul de bine.

Pentru evitarea apariției de consecințe nedorite în munca sa și pentru evitarea fenomenelor negative, asistenta medicală trebuie să aibă în permanență în atenție următoarele aspecte:

–         pentru desfășurarea unei activități optime, se presupune o activitate permanentă,  în pregătirea profesională și o solidă practică în desfășurarea unei munci desosebite

–         o temeinică, cunoaștere a aplicării tratamentelor, a folosirii procedeelor tehnice, să acționeze cu maxim de prudență și atenție, să execute întocmai și la timp toate indicațiile medicilor, să nu se abată de la acestea cu nimic, să solicite sprijin și îndrumare de la medicul de salon ori de câte ori este nevoie și să nu se hazardeze în aplicarea unor măsuri terapeutice, ce îi depășesc atribuțiile și competența regulamentare sau care contravin legilor statului

–         să aibă un comportament corespunzător în timpul serviciului, să constituie un exemplu demn de urmat pentru cei din jur. Asistenta medicală trebuie să manifeste compasiune și înțelegere pentru suferințele bolnavului și să evite discuțiile în contradictoriu cu colegii, mai ales în fața bolnavului, pentru a nu submina încrederea pe care aceștia i-o acordă cu atâta generozitate. În nici o altă profesie nu se cer exigențe atât de mari ca în munca asistentei medicale desfășurate la patul bolnavului deoarece sănătatea și viața omului sunt prea generoase și impun o înaltă conștiinciozitate ce trebuie să aibă în vedere, mai presus de orice viața bolnavului. Azi, gradul pregătirii asistentei medicale este într-un continuu progres de perfecționare calitativă, motiv pentru care atât omul bolnav, cât și cel sănătos așteaptă de la cadrele medicale actuale să fie demne continuatoare ale tradiției școlii medicale românești

Problemele complexe ridicate de incidența crescută și evoluția

morbidității prin hepatita virală acută sunt de natură să argumenteze necesitatea desfășurării unor largi și sistematice acțiuni educativ-sanitare de prevenire a îmbolnăvirilor de hepatită virală.

Îngrijirea bolnavilor cu hepatită virală acută

          Îngrijirea bolnavilor cu hepatită virală acută trebuie să se adapteze la particularitățile speciale ale acestor boli. Astfel, bolile hepatice pot evolua cu o stare febrilă, care epuizează și astenizează organismul, reducând forțele lui de apărare:

–         virusurile acționează asupra întregului organism producând tulburări în funcția ficatului, care necesită intervenții cu caracter de urgență din partea cadrului sanitar;

–         hepatitele evoluează uneori rapid, boala trecând în scurt timp prin diferitele faze, fiecare reclamând îngrijiri deosebite

–         datorită reducerii capacității de apărare, organismul acestor bolnavi prezintă o receptivitate crescută și față de alte infecții

–         bolnavul cu hepatită virală acută reprezintă o sursă de infecție pentru anturajul lui, pentru personalul de îngrijire și pentru restul bolnavilor din salon

Aceste particularități de îngrijire izvorăsc din caracterele fiziologice și

patologice ale bolnavului cu afectare a ficatului și toate măsurile vizează:

–         protejarea ficatului de solicitările funcționale mari și de noxele hepatice supraadăugate, sprijinirea regenerării celulare hepatice, corectarea reacțiilor inflamatorii intense, a icterului intens și a altor dezechilibre funcționale.

1. Toate acestea se referă la:

–         asigurarea condițiilor optime de spitalizare și îngrijire

–         primirea în secție și amplasarea bolnavului

–         comportarea personalului față de bolnavii hepatici

–         igiena corporală

–         asigurarea odihnei pasive

–         supravegherea bolnavului și recunoașterea precoce a complicațiilor

–         adaptarea sarcinilor de îngrjire a bolnavului la faza evolutivă a bolii

2. Prevenirea disipării și mobilizării forțelor de apărarea ale organismului

3. Recoltarea produselor patologice și biocimice

4.  Alimentația bolnavului hepatic

5. Tratamentul bolnavului hepatic

6. Prevenirea infecțiilor intraspitalicești

7. Profilaxia:

–         față de sursele de infecție

–         față de căile de transmitere

–         profilaxia specifică

1.     Scopul spitalizării bolnavului cu hepatită virală acută.

Bolnavul cu hepatită virală acută trebuie spitalizat în saloane mici, cu 1-2 paturi, în condiții de perfectă curățenie,  salonul cuprinzând numai mobilierul strict necesar, deoarece perdelele, covoarele reprezintă o sursă de praf  infectat (deci nu trebuie să existe în saloanele în care se îngrijesc bolnavi hepatici). Salonul trebuie să fie luminos, cu ventilație ireproșabilă pentru a se putea face o aerisire permanentă.

Patul bolnavului hepatitic trebuie să-i asigure o odihnă perfectă, este bine ca păturile să fie făcute din lână deoarece absorb mai bine transpirația și sunt mai călduroase.

Salteaua va fi confecționată din material plastic, cu structură de burete pentru a asigura o suprafață mai comodă bolnavului hepatitic, iar pe de altă parte igiena acestuia poate fi mai ușor asigurată și păstrată (mai ales la bolnavii cu forme grave).

Toaleta bolnavilor hepatitici se va face la pat de către asistenta medicală, ajutată de infirmieră, sub forma de băi parțiale sau complete în măsura în care bolnavul poate fi mobilizat pasiv.

Confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimbări pasive de poziție, prin folosirea utilajelor auxiliare ale patului pentru prevenirea escarelor.

De aceea, patul trebuie să fie comod, îmbrăcat în lenjerie curată, cearceaf bine întins, fără cute, se vor îndepărta din pat cu mare atenție resturile alimentare, obiectele care ar putea produce prin compresiune tulburări locale de circulație (nasturi, tablete, etc).

Asistenta se va îngriji ca acești bolnavi hepatici să fie îmbrăcați cu lenjerie curată, uscată, iar toaleta zilnică să fie riguros efectuată.

Pentru activarea ciculației se vor efectua fricțiuni, în special în regiunea spatelui, iar cu ocazia toaletei zilnice, asistenta va inspecta tegumentele bolnavului și la apariția celui mai mic semn, va anunța medicul.

Starea tegumentelor reprezintă oglinda calității profesionale a muncii de îngrijire  și conștiinciozității asistentei de salon.

Bolnavii în stare gravă trebuiesc serviți la pat cu ploscă, urinar, care trebuiesc dezinfectate după fiecare folosire.

Astfel asistenta trebuie să aranjeze totul la îndemâna bolnavului: noptierea trebuie să se deschidă în așa fel încât bolnavul să o poată folosi din pat.

Perioada de spitalizare a acestor bolnavi este de multe ori prelungită, bolnavii ajung în convalescență, se simt bine, însă continuă să elimine germeni patogeni, deci nu vor părăsi spitalul până la sterilizarea completă.

De aceea, în această perioadă asistenta medicală este accea care, printr-o muncă susținută de educație sanitară, trebuie să lămurească bolnavul asupra necesității prelungirii perioadei de spitalizare.

Asistenta medicală care petrece mai mult timp în apropierea bolnavului, are rolul de a descoperi acele izvoare de împrospătare, de regenerare, dând o deosebită importanță componentei psihice care să ducă la grăbirea procesului de însănătoșire și reîncadrare a pacientului în viața socială.

Asistenta medicală, în munca sa de apărare, menținere și recuperare a sănătății oamenilor, este un ajutor de nădejde al medicilor, care acționează sub directa îndrumare și supraveghere a acestora, îndeplinind un rol important în prevenirea îmbolnăvirilor.

Scopul spitalizării bolnavului este vindecarea sau ameliorarea bolii. Pentru aceasta, asistenta medicală trebuie să creeze condiții prielnice necesare ridicării forței de apărare și regenerare a organismului și scoaterea lui de sub eventualele influențe nocive ale mediului înconjurător.

De aceea, regimul terapeutic are scopul de a izola bolnavul de condițiile negative ale mediului înconjurător și de a forma un anturaj plăcut cu acțiune favorabilă asupra SNC.

Internarea în spital constituie un eveniment important în viața bolanavului, deoarece acesta se desparte de mediul său obișnuit și, în stare de boală, infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la ajutorul personalului sanitar. Internarea îi creează bolnavului stări emotive. De aceea, asistenta medicală trebuie să țină cont, să-l menajeze.

Internarea în spital este primul contact al bolnavului cu acesta, eveniment hotărâtor pentru câștigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav și asistentă.

Internarea în secție se face pe baza biletului de internare, emis de Policlinică – dispensar policlinică, dispensare medicale, camere de gardă sau prin transfer de la o secție la alta a spitalului

Bolnavul adus la camera de gardă este ajutat de către asistenta medicală de serviciu și de către infirmiera de serviciu să se deubrace pentru a fi examinat de către medicul de gardă pentru a-i stabili diagnosticul prezumptiv.

Datele anamnestice ale bolnavului vor fi trecute în foaia de observație și, odată stabilit diagnosticul de hepatită virală acută, bolnavul va fi dus, dacă starea generală îi va permite, la baie pentru a i se face o baie generală.

Se va face deparazitarea dacă bolnavul prezintă paraziți și apoi va fi îmbrăcat în efectele secției. Hainele dinainte vor fi deparazitate și dezinfectate înainte de a fi depuse la magazia secției.

Se renunță la baia generală în cazul bolnavlor veniți în stare gravă (precomă, comă) deoarece baia ar reprezenta un efort prea mare pentru bolnav. În acest caz se face spălarea completă a bolnavului dar fragmentară, apoi i se taie unghiile, dacă este cazul, se piaptănă (dacă este femeie) și se însoțește în salonul deja pregătit pentru acest bolnav.

Asistenta a completat foaia de observație, foaia de temperatură, măsurându-i cu termometrul maximal temperatura în axilă, i-a luat pulsul, tensiunea arterială, i-a măsurat greutatea corporală. Datele obținute le-a trecut în foaia de temperatură a bolnavului și a informat medicul asupra valorilor exacte constatate.

Pe baza prescripțiilor medicale, pregătește bolnavul pentru recoltarea probelor pentru examenul de laborator, atrăgându-i atenția să nu mănânce în dimineața următoare.

Asistenta medicală va liniști bolnavul, asigurându-l asupra calității îngrijirilor de care va beneficia în timpul spitalizării. Asistenta medicală va asigura și însoțitorii, comunicându-le salonul în care a fost internat bolnavul și orarul vizitelor.

Deci, primirea și inițierea bolnavului în obiceiurile secției reprezintă un moment hotărâtor în câștigarea încrederii bolnavului.

De aceea, atitudinea asistentei medicale nu trebuie să fie principială față de bolnav, ea trebuie să-i acorde o mare atenție fie datorită gravității bolii, fie datorită gradului mai scăzut de cultură, arătând o preocupare atentă și sistematică.

Regulamentul de ordine interioară a secției se ocupă de toate aspectele  activității secției Boli Infecțioase. De aceea, din punct de vedere al asigurării condițiilor de spitalizare a bolnavilor, ne interesează, în special, următoarele aspecte:

–         reguli de comportare și regimul de viață al bolnavilor spitalizați

–         legătura bolnavilor cu lumea extraspitalicească

–         programul de zi al secției

–         regimul de muncă și orarul asistentei medicale

–         predarea și preluarea serviciului

Asistenta medicală are obligația de a respecta și asigura odihna fizică și psihică a bolnavului. De aceea, în vederea însănătoșirii grabnice a bolnavului cu hepatită virală acută este necesar ca munca în secție să se desfășoare pe baza unor norme fixe cuprinse în acest regulament de ordine interioară.

           Supravegherea bolnavului este una din cele mai importante sarcini ale asistentei medicale, care tebuie să culeagă toate datele relativ la starea generală a bolnavului și evoluția bolii. Asistenta medicală trebuie să observe și să raporteze medicului de salon sau medicului șef de secție tot ce observă în cursul zilei la bolnav.

          Pentru aceasta ea trebuie să facă observații sistematice,  metodice și să cunoască etapele evoluției bolii. De aceea ea va urmări:

–         comportamentul bolnavului

–         funcțiile vitale și vegetative ale organismului

–         apariția unor complicații

Ea observă atitudinea bolnavului, poziția lui în pat, expresia feței, starea fizică, pofta de mâncare, somnul, durerile și culoarea tegumentelor în perioada acută a bolii.

          Bolnavul trebuie convins de către asistenta medicală să respecte repaosul absolut fizic și psihic pentru că activitatea psihică sau fizică precoce poate provoca recidive sau agravări nerecuperabile (bolnavii nu se vor ridica din pat fără hotărârea medicului, va respecta durata zilnică de părăsire a patului, va evita lecturi sau studii mai dificile).

          Poziția cea mai bună, pe care trebuie să o respecte un bolnav cu hepatită virală acută, este cea de decubit dorsal, deoarece îi asigură o bună irigare a ficatului.

          În colica hepatică bolnavul ia poziții bizare, „cocoș de pușcă”, pentru a-și relaxa astfel presiunea abdominală.

          Majoritatea bolnavilor cu hepatită virală acută neîngrijiți în mod corespunzător evoluează spre o insuficiență hepatică, ce se poate instala acut sau subacut.

          Tulburările de metabolism în cursul stărilor de insuficiență hepatică favorizează invadarea organismului de substanțe toxice, care acționează asupra SNC. De aceea, bolnavul cu hepatită virală gravă are modificări psihice ca: tulburări de somn, somnolență, obnubilare, comă. Tulburările psihice sunt prezente și manifestate în cadrul hepatitelor și sub formă de anxietate, depresie psihică.

De aceea, bolnavul cu hepatită virală acută constituie o urgență medicală și este obligatorie internarea lui în spital.

Îngrijirea generală a pacienților cu hepatită gravă este identică, cu îngrijirea pacienților comatoși, dar cu unele particularități legate de restabilirea funcțiilor ficatului.

Spiritul de viață este un exercițiu al voinței, al caracterului, este făgăduiala făcută vieții, e loialitatea, e cuvântul de onoare respectat. Nicolae Iorga spunea că: „ există o disciplină a convingerilor și una a fricii”.

Responsabilitatea colectivă este controlată de legi, dar există acea disciplină a convingerilor, responsabilitatea solitară, cea care se confruntă cu conștiința noastră și care ne va fi întotdeauna sprijin în gesturile de prim ajutor, în a nu sta pe gânduri când este vorba de a salva viața unui om.

Mai ales „credința că în mare măsură stă în putința noastră să protejăm și chiar să salvăm viața”. Meseria de asistentă medicală „rămâne o artă prin felul strădaniilor depuse și pentru bucuria nesfârșită care rezolvă viața”.

Spiritul de echipă este factorul esențial al bunei desfășurări a activității noastre, că el se naște din colaborarea medic-asistentă medicală pentru salvarea vieții bolnavilor, din relația afectivă asistentă medicală-pacient.

Echipa medic-asistentă medicală trebuie să funcționeze ca un singur om, o singură inimă, așa cum și dorința noastră este una singură. „să fie bine”.

Știm că hepatita virală acută are o evoluție ciclică, cu faze bine stabilite, iar parcurgerea acestor faze se face destul de rapid.

Astfel în perioada preicterică predomină simptomele generale de boală infecțioasă și unele simptome digestive reprezentate prin anorexie, gust amar, limbă saburală, grețuri, vărsături, dureri în epigastru și în hipocondrul drept cu caracter continuu. În această fază, asistenta medicală trebuie să aibă în vedere în îngrijirea bolnavilor în primul rând, prevenirea infecțiilor intraspitalicești și conservarea forței de apărare a organismului în vederea fazei următoare.

În perioada următoare apar simptome genrale, manifestate prin febră de intensitate și durată variabilă: în unele cazuri febra este discretă, apar dureri musculare generalizate, pot să apară  și simptome neuropsihice sub formă de astenie persistentă, insomnie sau irascibilitate.

În unele cazuri de hepatită pot apare fenomene urticariene, manifestate prin erupții de tip uricarian, morbiliform, scarlatiniform, ori de tip eritem exsudativ polimorf.

În perioada următoare – perioada de stare sau icterică – apare icterul însoțit de o alterare a stării generale față de perioada preicterică, iar în unele cazuri – în formele grave de hepatită virală acută – intensitatea icterului corespunde cu gravitatea hepatitei (nu este de obicei un indicator fidel al gradului de severitate al hepatitei).

De multe ori formele anicterice prezintă o evoluție prelungită spre hepatită cronică și ciroză – urina devine hipercromă, ajungând până la nuanța de „bere neagră” sau acaju, scaunele se decolorează devenind gălbui, apoi cenușii sau total albe, icterul se intensifică treptat în următoarele două săptămâni, ficatul este mărit 2-3 cm sub rebordul costal, dureros mai ales la presiune și mișcări, splina este moderat mărită și de consistență mijlocie, pot apare hemoragii cutanate sau la nivelul mucoaselor (epistaxis, gingivoragii, metroragii, hemoragii digestive – acestea prevestesc o formă gravă de hepatită cu leziuni pronunțate ale parenchimului hepatic, însoțite de o hipotrombinemie marcată).

Perioada de declin este perioada care, după o ascensiune de 2-4 săptămâni, se produce o regresiune treptată sau rapidă a simptomelor din perioada de stare.

Cazuri de bolnavi cu HVA.

Pentru exemplificarea tratamentului efectuat, dăm câteva cazuri clinice de bolnavi:

1 . M.S. , o fetiță de 8 ani, internată cu suspiciune de HVA, debutat de 5 zile, cu inapetență, adinamie, somnolență, dureri epigastrice, cu urini hipocrome, subicter sclerotic tegumentar.

Evoluția este favorabilă la un regim igieno-dietetic, repaos și tratament cu glucoză pulvis, electrovit, vitamina C. Se externează ameliorată clinic, după 28 de zile de internare, cu recomandările următoare:

–         regim alimentar 1 an, cu evitarea sosurilor, afumăturilor, tocăturilor, varză, fasole

–         evitarea eforturilor fizice (scutire medicală de educație fizică timp de un an), evitarea bolilor infecțioase (eruptive, virotice)

2 . F.V., de 24 de ani, se internează pentru: epigastralgii, grețuri, mialgii,

artralgii, vărsături, icter sclerotegumentar, urini hipercrome.

          Pe baza anchetei epidemiologice (a făcut tratament injectabil în utimele 6 luni) și al examenului clinic (icter, ficat la 2 cm sub rebord) și al examenelor de laborator: TGP 84 UI, Timol 8 UML, bilirubinemie totală 3,70 mg%, Ag.Hbs pozitiv, pigmenți biliari prezenți, UBG crescut : cazul se intrepreteze  ca o hepatită virală acută, formă severă. Se instituie 5 zile de tratament cu glucoză 10% 1.000 ml/24, Vitamina C2 2 fiole/zi, Vitamina B12 50 gama 2 fiole/zi, Papaverină, Scobutil, Algocalmin 2 fiole/zi, Fenobarbital 1 fiolă seara la culcare.

          Treptat, starea generală s-a ameliorat, icterul a regresat, fenomenele dispeptice dispar, examenul de laborator (transaminaza 28 UI, Timol 5 UML, VSH 14 mm/oră, 4800 elem./mm3, pigmenții biliari și urobilinnogenul au scăzut). Bolnava, după 34 de zile de internare, se externează ameliorat clinic cu recomandări specifice convalescenței.

          3 . Bolnava P.F., de 23 de ani, internează pentru dureri în hipocondrul drept, astenia, inapetență, urini hipercrome, icter intens, somnolență, vărsături repetate, epistaxis, edeme maleolare și palpebrale, tremurături ale membrelor, ficat la rebordul costal, stare generală gravă.

Fiind vorba despre o bolnavă gravă, s-a asigurat confortul psihic și fizic al bolnavei, s-a făcut monitorizarea funcțiilor vitale (s-a măsurat greutatea corporală, tensiunea arterială, pulsul, temperatura), s-a calmat bolnava (o fiolă de fenobarbital i.m.), s-a înlăturat anxietatea, s-au asigurat măsuri pentru o mobilizare activă, s-au recoltat produse patologice și biologice, s-a administrat medicația conform indicațiilor medicului, s-au combătut grețurile, vărsăturile, inapetența, agitația, durerile, s-a pregătit bolnavul din punct de vedere psihic, explicându-i rostul izolării și respectării repaosului absolut la pat în primele 10 zile.

Eu, ca asistent practicant, am participat prin următoarele:

–         am asigurat bolnavei o cameră aerisită și o poziție confortabilă

–         am supravegheat funcțiile vitale (TA, temperatura, respirația, diureza și le-am trecut în foia de temperatură a bolnavei), am ajutat pe asistenta de salon în recoltarea probelor biologice de laborator și la montarea perfuziei endovenoase cu glucoză 10% – 1.000 ml, vitamine din grupul B, vitamina C, Algocalmin, antispastice (Papaverină, Scobutil) Hemisuccinat de hidrocortizon 8 fiole pe care le-am introdus în punga de glucoză

–         am calmat bolnava, administrându-i, la indicația medicului, o fiolă Fenobarbital strict intramuscular

–         am administrat bolnavei o alimentație corespunzătoare, conform regimului prescris de medic (lichide dulci, limonade, ceaiuri, lapte)

–         am combătut anxietatea bolnavei stând de vorbă cu aceasta, acordându-i sprijin moral, încurajând-o și i-am explicat rolul, scopul internării în spital

–         am asigurat o mobilizare activă prin practicarea de exerciții fizice (în mod pasiv și activ)

–         am ajutat la recoltarea produselor biologice și patologice pentru examenele de laborator (am pregătit materialele necesare în mvederea recoltării acestor probe)

          În urma administrării medicației, conform indicației medicului, starea generală a bolnavului s-a îmbunătățit. Zilnic asistenta împreună cu personalul auxiliar, au îngrijit bolnava (baia parțială, toaleta tegumentelor, schimbarea lenjeriei, etc.).

          Asistenta a făcut zilnic psihoterapia bolnavei, mijloc terapeutic foarte important mai ales în cazul bolnavilor cu forme grave de hepatită.

          Asistenta are obligația să asiste la servirea mesei în salon și să participe personal la alimentația bolnavilor gravi, explicându-le rolul și importanța respectării regimului adecvat.

          Alimentarea bolnavilor se face cu mare răbdare (se ține seama de starea sistemului nervos al bolnavui, de psihicul labil al bolnavului hepatic), asistenta este cea, care trebuie să înlăture orice discuție contradictorie, comportându-se cu mult calm și răspunzând prompt chemărilor bolnavului.

          Dietoterapia are astăzi profunde baze științifice, ceea ce o face să devină un factor important de intervenție biochimică, cu rol de compensare a unor deficiențe aprente în schimburile metabolice. Regimul alimentar devine astfel regim de corecție adresat întregului organism. Astfel, alimentația va fi adaptată fiecărei perioade de evoluție a bolii.

          Am administrat de urgență, la indicația medicului, un tratament intensiv, complex, care a constat din: glucoză 10% – 1.000 ml , soluție de arginină 250 ml, în perfuzie am introdus Hemisuccinat de hidrocortizon, 400 mg/zi vitamine, transfuzii de sânge, Ampicilină 2 g./zi, Multiglutin 2 fiole în perfuzie, Fitomenadion 2 fiole/zi, Venostat 1 fiolă/zi.

În prima săptămână de la internare bolnava a mai prezentat o dezorientare în timp și spațiu, grșeli la calcule simple, somnolență, tremurături accentuate, epistaxis, ficatul nu se palpa, dureri în hipocondrul drept.

          În urma tratamentului intensiv au dispărut somnolența, adinamia, tremurăturile, dezorientarea, iar ficatul, după 9 zile de tratament intensiv, s-a palpat la rebordul costal în inspir profund.

          Ca urmare a tratamentului cortizonic, starea generală a bolnavei se ameliorează, dar cresc edemele maleolare și palpebrale, însă aceste reacții dispar până la externare.

          După o scădere progresivă a dozelor de Prednison, starea generală a bolnavei se îmbunătățește, apetitul revine la normal, icterul dispare, urinele se normalizează.

          Bolnavei i s-a recomandat un sondaj duodenal, care a pus în evidență chiști de geardia, motiv pentru care se instituie un tratament cu Fasigim, Stamicină; după o perioadă de 68 de zile după spitalizare bolnava se externează cu o stare generală bună, anicterică, ficat la rebord, probele biologice ameliorate și cu recomandarile:

–         evitarea eforturilor fizice 1-2 ani

–         regim igieno-dietetic 1 an

–         dispensarizare prin policlinica teritorială – la 1,3,6 luni și la 1 an

–         control clinic și de laborator la 1,3,6,12 luni, tratament medicamentos cu hepatoprotectoare, sedative, antispastice.

Profilaxia.

          Spitalul fiind o instituție de o deosebită complexitate, cu numeroase elemente și funcții medicale și gospodărești, cu și mai multe legături funcționale ce se schimbă dinamic, fiecare element sau legătură funcțională putând contribui la profilaxie.

          Profilaxia hepatitei virale acute comportă dificultăți mari datorită următorilor factori:

–         existența mai multor feluri de hepatite virale

–         marele rezervor sanguin de hepatită B existent la ora actuală

–         posibilitățile multiple de transmitere a hepatitei B (inoculare accidentală, transfuzii de sânge, contact intim; verticală – de la mamă la făt)

Măsuri față de sursa de infecție.

          Omul bolnav putător de antigen HBs este rezervorul de virus. De aceea, identificarea tuturor surselor de infecție rămâne un obiectiv de dimensiuni formidabile și practic nerealizabil din cauza varietății formelor clinice și a numeroaselor infecții inaparente ce rămân necunoscute în marea lor majoritate.

Deci, profilaxia hepatitei epidemice se va face cât mai precoce, pe cât posibil încă din faza preicterică, aceasta constituind un prim act profilactic de cea mai mare valoare, deoarece cunoaștem că maximul de contagiozitate al bolii este în această perioadă.

Se vor depista precoce și formele ușoare anincterice, care survin în timpul epidemiei.

Se va ține seama de toate datele epidemiologice care rezultă dintr-o anamneză (anchetă epidemiologică amănunțită și bine condusă).

Educația sanitară a bolnavilor cu hepatită virală acută spitalizați.

          Educația sanitară a bolnavilor spitalizați și, mai ales, a celor contagioși, presupune o muncă continuă, serioasă și uneori dificilă din partea personalului sanitar, în scopul obținerii colaborării bolnavului pentru vindecarea lui cât mai rapidă.

          Ea trebuie efectuată pentru prevenirea contaminării de la un bolnav la altul sau a personalului sanitar ce îngrijește bolnavul. Succesul educației sanitare depinde în foarte mare măsură de educația anterioară a bolnavului, de gradul său de cultură precum și de calitatea asistenței medicale, de competența asistentei medicale, de comprtamentul la locul de muncă, de interesul pe care îl arată bolnavului precum și tot ceea ce întreprinde pentru vindecarea acestuia

Măsuri de prevenire și combatere.

          Prevenirea  hepatitelor virale acute este destul de complexă, având în vedere numeroasele căi de transmitere, deși aceste măsuri nu sunt diferite, nici greu de luat. Trebuie însă aplicate întregii populații pentru a fi eficiente.

          Așa cum am arătat, pentru ca hepatita să se transmită trabuie să existe cele trei verigi ale lanțului epidemic, și anume:

–         sursa de infecție

–         calea de transmitere

–         organism receptiv

este de ajuns să se distrugă o singură verigă, indiferent care, pentru ca lanțul epidemic să se distrugă.

Vom vorbi, pe rând, despre măsurile ce trebuie luate asupra tuturor celor trei verigi ale procesului epidemic.

A)   Măsuri de prevenire aplicate surselor de infecție

Așa cum am mai arătat, sursele de infecție sunt constituite din omul bolnav

și purtătorii de virus, aparent sănătos.

          1 . Omul bolnav este contagios în special în perioada preicterică și în prima parte a perioadei icterice.

          Prima măsură care trebuie luată imediat ce bănuim că este vorba despre o hepatită, este izolarea în spitalul de Boli Infecțioase, unde va fi tratat corespunzător.

          Internarea în spital este obligatorie nu numai la cazurile sigure, confirmate de hepatită, ci și pentru toate suspiciunile. Este obligatorie depistarea imediată a tuturor cazurilor de hepatită. Ele vor fi anunțate și la dispensarul medical teritorial, pentru a se lua toate măsurile de prevenire a transmiterii bolii.

          Se va acorda o grijă deosebită personalului care lucrează în sectorul alimentar, instalații, centrale de apă și colectivități de copii, pentru că implică un număr foarte mare de persoane ce pot contacta boala.

          Ori de câte ori apare un caz de heaptită virală este necesar a se lua măsuri de dezinfecție în focar, pentru a evita îmbolnăvirea celor din jur. Aceste măsuri de dezinfecție se vor adresa atât tuturor produselor eliminate de bolnav, cât și tuturor obiectelor folosite de acesta.

          Astfel, acestea se vor aplica în:

–         locuința bolnavului

–         locul de muncă

–         colectivitatea de copii (creșă, grădiniță, școală) din care provine bolnavul

–         alte locuri sau locuințe în care a stat bolnavul timp mai îndelungat

Dezinfecția este „o curățenie mai exagerată” la care se adaugă acțiunea unei substanțe dezionfectante. Astfel, sunt necesare.

–         fierberea prelungită (cel puțin 30 min.) a lenjeriei de pat și corp a bolnavului

–         expunerea la soare câteva ore a plăpumii și saltelei

–         spălarea minuțioasă și fierberea veselei și tacâmurilor folosite de bolnav

–         spălarea pardoselei, a mobilei nelustruite, a ușilor și ferestrelor cu apă, săpun, sodă și soluții dezinfectante

–         curățirea temeinică a closetelor și băii, urmate de dezinfecție riguroasă

–         îndepărtarea corectă, igienică a gunoiului în găleată închisă, și apoi bine curățată și dezinfectată după golire

Soluția dezinfectantă cel mai des folosită este Cloramina 20% sau soluție de var cloros. Persoanele care efectuează dezinfectarea trebuie să lucreze cu atenție pentru a nu se contamina și să utilizeze o îmbrăcăminte ușoară, care să fie fiartă 30 minute după terminare. Bineînțeles, în anotimpul călduros, se vor lua măsuri împotriva muștelor.

          În cazul unor gospodării care folosesc apa de băut din fântâni și unde există posibilitatea contaminării cu produse excretate de bolnav, apa va fi fiartă 30 de minute înainte de utilizare și apoi răcită, iar personalul medical va fi anunțat pentru a lua măsurile de dezinfecție necesare.

          2 . Măsuri față de purtătorii de virus:

–         foștii bolnavi de hepatită și care vor fi excluși pe toată viața de la donarea de sânge

–         persoanele găsite cu antigen HBs în sânge, vor fi excluse pe toată viața de la donarea de sânge și li se vor aplica măsuri riguroase de igienă individuală pentru a nu contamina pe cei din jur

3 . Măsuri față de contacți:

Contacții de hepatită sunt acele persoane care au avut contact strâns cu bolnavul mai multe zile (în familie, în colectivitate). Ei vor fi ținuți sub observație medicală aproximativ 6 săptămâni de la ultimul contact cu bolnavul și li se vor efectua și probe de laborator.

          Dacă nu se declanșează nimic patologic, contacții își vor continua activitățile obișnuite.

          Dacă la acest control contacții ridică cea mai mică suspiciune, vor fi internați în spital pentru precizarea diagnosticului. Gamaglobulinele sunt indicate la contacți, copii și gravide: 0,05-0,1 ml/kg corp, i.m., doar dacă nu s-au scurs peste 72 de ore de la contact.

În creșe, dacă un focar de hepatită evoluează timp de 30 de zile, nu se mai admit nou-veniți.

          Contacții vor fi eliminați cel puțin 6 luni de zile de la donarea de sânge.

B)   Măsuri față de căile de transmitere a infecției:

În cazul în care știm că o persoană este bolnavă de hepatită, putem să ne

luăm niște măsuri de igienă personală prin care putem întrerupe a 2-a verigă a lanțului epidemic și anume, calea de transmitere. Aceste măsuri sunt din cele mai simple și mai la îndemână:

–         spălarea repetată a mâinilor

–         evitarea atingerii bolnavului sau a obiectelor folosite de acesta

–         folosirea diverselor mijloace de dezinfecție

Însă, deoarece există un mare număr de surse de infecție necunoscute, nu ne putem feri decât respectând aceste norme de igienă, igiena alimentară, igiena locuinței.

          Cea mai cunoscută măsură de igienă și de prevenire a hepatitei virale este spălarea mâinilor. Aceasta este obligatorie în următoarele cazuri:

–         înainte de așezarea la masă

–         înainte de luarea gustării la școală sau la locul de muncă

–         după folosirea closetului

–         când s-au murdărit

Nu se vor spăla mâinile doar cu alcool deoarece se știe că virusurile

hepatitice nu sunt distruse de alcool.

Trebuie combătute anumite obiceiuri ale copiilor cum ar fi suptul degetului, ținerea creionului în gură, care ar putea favoriza contactarea unei hepatite.

          În ceea ce preivește igiena alimentației, aceasta trebuie privită din două puncte de vedere:

–         alimentație colectivă

–         alimentație în familie

Ne vom referi doar la alimentația în familie pentru că aici este nevoie să cunoaștem anumite reguli elementare, cum ar fi:

–         înainte de gătit se vor spăla mâinile cu apă și săpun, operație ce se va repete ori de câte ori se duce gunoiul sau se folosește closetul

–         se va folosi șorț curat

–         nu se folosește orice apă pentru gătit, ci doar cea de la rețea sau sursele autorizate

–         laptele va fi fiert timp de 5-10 minute

–         fructele și zarzavaturile vor fi spălate bine

–         gustarea va fi transportată numai în șervețel curat, în pungă de plastic curată

–         tacâmurile și vesela vor fi spălate amănunțit

–         transportul alimentelor se va face numai în condiții perfecte de igienă

O altă problemă care trebuie amintită aici, este protecția alimentelor

împotriva muștelor. În acest scop se vor folosi:

–         hârtie lipicioasă

–         rondele de carton impregnate cu toxic peste care se pune puțină apă și zahăr

–         soluții pulverizate cu pompa sau sub formă de spray

Măsuri pentru împiedicarea transnmiterii hepatitei pe cale parenterală. 

          Transmiterea hepatitei pe cale parenterală se face fie prin instrumentar medical și manopere chirurgicale, stomatologice sau transfuzii de sânge.

          În ceea ce privește instrumentarul din unitățile sanitare, acestea sunt corect sterilizate conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății prin autoclavare (abur sau presiune) sau prin fierbere peste 30 de minute. Astfel populația este sigur protejată de contractarea infecției în acest mod.

          Nu este indicat să apelăm pentru diverse tratamente parenterale la persoane neautorizate.

          În privința prevenirii hepatitelor posttransfuzionale, la centrele de recoltare a sângelui sunt luate o serie de măsuri prin care donatorii sunt triați de către medici atât din punctul de vedere al examenului clinic, cât și din punct de vedere al examenului de laborator.

          De asemenea sunt excluși de la donații pentru tot restul vieții foștii bolnavi de hepatită, precum și contații timp de 6 luni.

C)   Măsuri pentru creșterea rezistenței organismului:

Se pot dministra imunoglobuline la contacți precum și la o serie de măsuri nespecifice, cum ar fi:

–         ferirea ficatului de substanțe toxice

–         alimentația rațională bogată în proteine și glucide

De asemenea, vitaminele din fructe și zarzavaturi proaspete sunt indispensabile.

          Se recomandă un regim de viață echilibrat cu odihnă, muncă, sport, multă mișcare în aer liber. Cea mai gravă agresiune împotriva ficatului o reprezintă consumul de alcool. De aceea, este bine să evităm, pe cât posibil, tentațiile alcoolice în favoarea unor sucuri de fructe sau lapte proaspăt.

          De, asemenea mesele copioase nu fac bine ficatului ca și cele servite în fugă, din conserve.

          De multe ori în perioadele de efort, ne ajută foarte mult vitamina C și vitamine din grupul B.

          În încheiere încă o recomandare: „Nu uitați să faceți periodic un control medical din care să reiasă și starea sănătății ficatului, pentru a putea lua măsuri din vreme dacă se poate”.

   Regimul de viață după externare

          Bolnavul de hepatită stă în spital atât cât consideă medicul specialist că este nevoie, adică până ce boala intră în declin, iar probele de laborator merg spre normalizare. În momentul ieșirii din spital el este ameliorat, nu mai are nevoie de supraveghere zilnică și nu mai este contagios. Spunem că este în perioada de convalescență. El va fi instruit în privința măsurilor pe care va trebui să le ia în continuare pentru a se vindecarea completă.

          Deși în această perioadă bolnavul se simte în general bine, el nu este vindecat, în sensul că leziunile din ficat nu sunt încă vindecate, ele mai persitând câteva luni. În această perioadă a convalescenței intervine rolul familiei, care va trebui să ajute bolnavul să respecte toate indicațiile medicului curant, pentru a nu dăuna sănătății încă instabile a bolnavului.

          Foarte importante sunt regimul de odihnă, regimul alimentar și tratamentul medicamentos.

        A . Regimul de odihnă trebuie continuat chiar de la părăsirea spitalului.

Astfel chiar transportul până acasă este bine să nu fie făcut pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, care ar putea obosi bolnavul. Ajuns acasă, va trebui să continue repaosul la pat încă cel puțin două săptămâni, și chiar după aceea.

Va dormi pe noapte circa 10-12 ore și se va odihni după-amiaza în pat cel puțin 2-4 ore. Culcarea seara, va trebui să se facă întotdeauna devreme.

Este bine ca în prima parte a concediului medical, să se continue repaosul asemănător cu cel de la spital, iar în a doua parte se pot începe mici activtăți, plimbări, și apoi treptat reluarea activității obișnuite.

Dar trebuie să menționăm aici că reluarea activității obișnuite și a serviciului poate fi făcută numai cu avizul medicului, în momentul în care consideră, în urma examenului clinic și de laborator.

Reluarea lucrului se va face treptat, evitând la început eforturile mari. Se va evita lucrul peste program și surmeanjul și, eventual, făcând pauze pentru odihnă și alimentație. Este preferabil ca, la întoarcerea de la lucru, fostul bolnav de hepatită să doarmă 1-2 ore.

Elevii și studenții care au fost bolnavi nu trebuie să facă eforturi mari pentru a recupera cursurile pierdute, ei trebuie să reintre în programul obișnuit treptat și fără eforturi prea mari la început, având neapărat nevoie de repaos la pat 1-12 ore pe zi. Este preferabil să repete anul școlar decât să facă o recădere a bolii. Elevii vor fi scutiți de efort și activități fizice grele. 

B . Regimul alimentar din perioada de convalescență se prelungește, în general, aproximativ un an. Se preferă o alimentație proaspătă, cu mâncăruri gătite ușor, aproape de starea lor naturală.

Nu vor fi utilizate alimente vechi, conservate. Nu se recomandă să se gătească, cu rântaș sau prăjeli. Fostul bolnav trebuie să mănânce, în linște, fără grabă, puțin și mai des.

Regimul de hepatită este foarte variat. Conform principiilor nutritive, în continuare vom arăta care sunt alimentele recomandate, cât și cele interzise pentru foștii bolnavi de hepatită.

Alimentele recomandabile:

a)     Carnea și mâncărurile de carne – se permite carnea de pasăre, vițel sau vacă fiartă, la grătar sau perișoare. Se permit sărmăluțele în foi de viță, de asemenea se poate consuma și peștele slab

b)    Laptele și derivatele sale – laptele dulce și bătut, iaurtul, brânza de vaci, urda dulce, cașul, telemeaua; se recomandă o cantitate de 300-400 g/zi

c)     Produsele făinoase – cum sunt macaroanele, tăițeii, orezul sau grișul fierte bine în lapte sau chiar cu unt; se mai pot prepara sub formă de papanși cu brânză de vaci, budinci de macaroane, de griș sau orez

d)    Ouăle fierte moi sau ochiuri românești (fierte în apă și servite cu unt proaspăt) dar nu mai des de două ori pe săptămână; se vor evita numai de către bolnavii care suferă de colecistopatii

e)     Grăsimile – se indică numai untul proaspăt, frișca și grăsimile vegetale (untdelemnul); acestea nu vor depăși însă 50 g/zi

f)      Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi și legume crude, cum ar fi salatele crude, legume verzi, sfeclă roșie fiartă, morcovi, pătlăgele roșii preparate toate sub formă de salate, steuri de legume, piureuri, supe de zarzavat îngroșate cu făinoase și supe-cremă de legume

g)     Supe și ciorbe – se admit, pe lângă supele de zarzavat cu paste făinoase, și supele de pasăre și vacă, precum și ciobele cu borș, de vacă, pasăre, perișoare, de oase, toate fără a fi condimentate

h)     Fructele – sunt permise proaspete toate cu excepția nucilor, alunelor și migdalelor

i)       Sosurile – sunt permise numai cele dietetice, preparate numai cu unt proaspăt sau cu untdelemn, fără rântaș, prăjeli și condimente

j)       Dulciurile – sunt indicate mai ales cele naturale sau preparate din fructe; astfel amintim – mierea de albine, marmelada, gemurile, dulceața, șerbetul, spuma de fructe cu albuș, crème de lapte, de zahăr ars, prăjituri cu fructe, cu brânză de vaci

k)     Bâuturi – sunt permise toate sucurile, orajadele și siropurile de fructe, compoturile, ceaiurile de plante

Alimente interzise. În general sunt interzise: alcoolul, condimentele,

mâncărurile projite, gătite cu sosuri, rântașuri, grăsimea de porc (untura), precum și conservele de carne și pește.

          Să dăm câteva exemple:

–         grăsimi: grăsimea de porc, slănina, grăsimi prăjite

–         carne grasă: de porc, berbec, gâscă, vânat, etc.; carnea afumată, conservată, mezeluri; apoi carnea tocată condimentată și prăjită, pește gras

–         ouăle prăjite

–         legumele uscate: fasolea, mazărea

–         unel zarzavaturi: castraveți, conopidă, ceapă, usturoi

–         sosurile de rântaș și grăsimile încinse

–         fructele: nucile, alunele, migdalele

–         dulciuri: prăjiturile cu multă cremă cu unt și gălbenușuri multe

Vreau să atrag atenția încă o dată, asupra interzicerii absolute a băuturilor

alcoolice timp de cel puțin un an de la trecerea bolii, deoarece poate produce complicații de tipul hepatitei cronice și cirozei, cu urmări serioase pentru tot restul vieții.

          C . Tratamentul medicamentos.

          În convalescență medicamentele nu au valoare decât foarte limitată în vindecarea și refacerea organismului.

          În general se poate renunța foarte bine la ele. Eventual, se vor folosi vitamine sau unele medicamente care ajută la digestie sau la dreanrea bilei, dar numai dacă medicul le indică.

 Educația sanitară a bolnavilor internați cu hepatită virală acută.

          Sănătatea și boala sunt influențate multilateral de o serie de factori favorabili, și totodată, de unii nocivi, nefavorabili.

          Educația sanitară este un mijloc esențial al marilor acțiuni medico-sanitare, sanitaro-antiepidemice și curativo-profilactice menite pentru a eradica o serie de boli transmisibile și promovării permanente a stării de sănătate a oamenilor.

          Educația sanitară are menirea de a realiza o opinie publică bine informată și cooperarea activă a maselor.

          Educația sanitară este o componentă indispensabilă a ocrotirii sănătății, o disciplină de interacțiune puternic ancorată în ansamblul științelor medicale.

          După spune Mialaret că:

          „Educația nouă trebuie să formeze corpuri sănătoase care să poată înfrunta situațiile fizic debilitante pe care ni le va impune viața actuală.”

          În structura oragnizatorică actuală, saecția de Boli Infecțioase asigură educația sanitară a bolnavilor internați și asistați.

          Pornind de la afirmațiile lui N.A. Semașkov:

          „Profilaxia începe și se termină cu educația sanitară” considerăm că educația pentru sănătate, ca factor al igienei publice și medicinei preventive, apare tot atât de important astăzi cum a fost descoperirea originii microbiene a bolilor contagioase.

 Complicații.

  Complicațiile hepatitelor virale pot fi imediate și tardive.

Complicațiile imediate –  sunt cele care pot apărea imediat după boală.

Dintre acestea amintim:

–         infecții ale căilor biliare ( colecistite, angiocolite) – acestea dacă apar se tratează cu antibiotice și drenaje biliare;

–         dischinezii biliare – acestea sunt tulburări de mecanică biliară, adică se produc niște spasme dureroase sau vezica biliară devine atonă, leneșă.

Și acestea au tratament la îndemână, cum ar fi: antispasticele, sedativele sau stimulente ale căilor biliare;

–         apariția unui diabet – este posibil ca în urma hepatitei să se facă simțit un diabet care până atunci evolua lent;

–         tulburări neurovegetative – care apar, de regulă, din perioada de evoluție a hepatitei și persistă mult timp după aceea, sub formă de amețeli, teamă inexplicabilă, apatie, transpirații;

–         scăderea rezistenței generale a organismului, ceea ce face ca unii din foștii bolnavi de hepatită să rămână mai sensibili la diverse infecții și la schimbările de temperatură și umiditate. Acești bolnavi trebuie, în general, feriți de frig și supravegheați cu atenție. Este adevărat că această sensibilitate dispare în timp, dar până atunci necesită o atenție deosebită.

Complicațiile tardive ale bolii – acestea apar  în cazul vindecării incomplete a țesutului hepatic, în același timp dezvoltându-se în ficat leziuni de degenerescență a celuleor ficatului și apariția de procese scleroase, cicatriciale, adică celulele hepatice degenerate sunt înlocuite cu țesut conjuctiv fără posibilitatea de refacere a celulelor ficatului.

          Din fericire, o astfel de evoluție survine foarte rar, fie sub forma unei hepatite cronice, fie sub forma unei ciroze și se pare chiar a cancerului hepatic.

Hepatita cronică – atunci când evoluția unei hepatite depășește 6 luni, este posibilă evoluția spre cronicizare.

          Este adevărat că, uneori, chiar dacă evoluția depășește 6 luni, vindecarea este posibilă în decurs de un an.

Alteori, însă, hepatita evoluează ani de zile, cu recăderi scurte care dau impresia de mai multe hepatite, în realitate fiind, de fapt vorba, de o hepatită cronică cu multiple acutizări.

Ciroza hepatică – este un stadiu mai avansat al hepatitei cronice, este mult mai gravă și constă, așa cum am mai arătat, din modificări la nivelul ficatului, de înlocuire a celulelor hepatice distruse, degenarate cu țesut conjuctiv, care se transformă într-un organ scleros, dur la palpare. Din fericire evoluția spre ciroză este mult mai rară.

Cancerul hepatic – poate fi considerat ca una dintre urmările posibile ale infecției cu virusul hepatic B. Procesul de hepatită B poate duce la cancer fie treptat, trecând prin hepatită cronică, ciroză și apoi cancer, fie uneori fără să se ajungă la ciroză.

          Factorii care pot favoriza evoluția spre aceste forme grave sunt multipli.

          Vom arăta câțiva dintre aceștia:

–         suferințele anterioare ale organismului, adică diferite infecții anterioare cum ar fi : sifilisul, malaria, icter de altă natură, apoi intoxicațiile cronice cum ar fi alcoolismul.

          Subliniem, în mod deosebit, efectul nociv al alcoolului asupra ficatului care, se asociază cu o hepatită, efectele nocive se cumulează și foarte frecvent apar complicații grave.

–         diversele boli ale organismului, cum sunt diabetul, obezitatea,bolile de stomac și intestine, bolile de nutriție vor determina o evoluție grea a hepatitei

–         vârsta mare, de asemenea, un factor favorizant

          Astfel, vârsta mai înaintată se asociază, de obicei, cu suferințele anterioare și cu alcoolismul și va duce la complicații mult mai frecvente decât la copii.

–         greșelile din faza acută a bolii, cum ar fi: nerespectarea repausului la pat, nerenunțarea la activitatea obișnuită, reluarea activității prea devreme, uneori cu eforturi fizice, consumul de alcool mai pot duce la o cronicizare a hepatitei

–         tipul de virus este deasemenea de luat în discuție, deoareace este cunoscut că, în general, virusul hepatitei de tip B și non A și non B duce frecvent la o evoluție spre cronicizare, mai ales dacă hepatita B este asociată și cum prezența virusului delta.

CAPITOLUL IV

PLANUL DE NURSING AL CAZURILOR STUDIATE

CAZUL I.

          Nume: M

          Prenume: S

          Starea civilă: necăsătorită

          Talie: 1,30 m

          Greutate: 40 kg

          Data nașterii: 17.VIII.1988

          Ocupația: elevă

          Data internării: 16.I.2001 ora 1045

          Data externării: 12.II.2001 ora 14

          Numărul de zile de spitalizare: 28

Diagnostic la internare: hepatită virală acută

Diagnostic la externare: hepatită virală acută, formă medie anincterică, antigen HBs absent

I . Comunicarea.

          Pentru a putea concepe planul de nursing pentru îngrijirea bolnavei, am purtat discuții cu aceasta din care am obținut următoarele date referitoare la apariția primelor semne și simptome ale bolii, motivele internării, dacă a mai prezentat și alte boli asociate, antecedentele heredo-colaterale și personale, modul de viață anterior internării.

Motivele internării: Astenie fizică, paloare, hepatalgii, cefalee, epistaxie.

Antecedente heredocolaterale: HVA la 9 ani, fără importanță.

Antecedente personale: Hepatită cronică.

Antecedente patologice: Amigdalită, otită medie supurativă.

Condiții de viață și muncă: Bune.

Venit mediu lunar: Alocație de stat.

Comportament față de mediu: Sociabilă, orientată temporo-spațial.

          Istoricul bolii: Din relatările bolnavei rezultă că prezintă astenie fizică, paloare, hemoragii, cefalee, epistaxis. Nu a făcut tratament în ambulator și se prezintă la camera de gardă.

Examen clinic: S-au găsit următoarele aspecte patologice:

–         sistemul celulo adipos slab reprezentat

–         aparatul cardiovascular normal

–         celelalte organe și sisteme sunt în limite normale

II . Aprecierea.

Pe baza datelor culese de la bolnavă, a examenului clinic obiectiv efectuat

de medic și din observațiile personale am stabilit următoarele.

          Manifestări subiective: astenie fizică, hepatalgii, cefalee.

          Manifestări obiective: paloare, epistaxis, subicter scleral și tegumentar.

          III . Analiza datelor culese.

          Coroborând datele din anamneza și istoricul bolii cu datele obținute din examenul clinic al bolnavei cu cele paraclinice din foaia de observație precum și cu observații proprii s-a suspicionat diagnostic de: hepatită virală acută.

          IV . Evaluare.

          Din analiza datelor obținute am stabililt că din punct de vedere al dependenței pacientei este vorba de o bolnavă cu hepatită virală acută, parțial dependentă, care necesită îngrijiri infirmiere privind combaterea semnelor și simptomelor pe care le prezintă: astenir fizică, subicter sceral, tegumentar, hepatalgii, cefalee, epistaxis.

Asigurarea condițiilor igienico-sanitare și de mediu fizic și uman, care să-i permită refacerea psihică și fizică, asigurarea administrării medicației prescrisă de medic, educația sanitară privind modul de comportare în spital și apoi la domiciliu. 

Planul de îngrijire nursing

După conceptul Virginiei Henderson

Data: 16.I.2001

Problema:

–         astenie fizică

–         hepatalgii

–         cefalee

–         epistaxis

Manifestări de dependență:

–         slăbiciune, oboseală

–         hepatalgii

–         epistaxis

Surse de dificultate:

–         proces infecțios

–         durere în hipocondrul drept

Obiective:

–         combaterea durerii

–         prevenirea complicațiilor

–         supravegherea funcțiilor vitale

Intervenții proprii:

–         psihoterapie

–         urmărirea TA, temperatură, respirații, diureză

Intervenții delegate:

–         administrarea tratamentului prescris de medic (glucoză, Triferment 3 tb./zi, Luminal 0,015 tb.l.)

–         pregătirea pacientei pentru recoltarea probelor de sânge și urină indicate de medic

Evaluare: Bolnava parțial dependentă privind nevoia de a se alimenta, a-și

păstra o bună postură, a dormi și a se odihni, a evita pericolele, necesită ajutorul nursei pentru aceste nevoi.

1 . Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată.

          Nevoia de a respira este o necesitate a ființei vii, care constă în a capta oxigenul indispensabil vieții celulare și a elimina gazul carbonic, produs al combustiei celulare. Căile respiratorii permeabile (receptive) și alveola pulmonară, permite să ne satisfacă această nevoie.

          Problemă:

–         epistaxis

–         astenie fizică

Manifestări de dependență:

–         dificultate de respirație

–         oboseală

Surse de dificultate:

– proces infecțios

Obiective:

–         psihoterapie

–         repaos la pat

–         combaterea epistaxixului și asteniei

–         aerisirea salonului

Diagnostic asistentă:

–         obstrucția căilor respiratorii

Intervenții proprii:

–         urmărirea respirației

–         ajutor în dezobstruarea căilor respiratorii de cheaguri

Intervenții delegate:

–         administrarea medicației prescrise de medic (glucoza pul.viz. 10 g, vitamina C200 3 tb., Triferment 3 tb., Luminal 0,015-1tb.)

Evaluare:

–         bolnavă parțial dependentă privind nevoia de a respira 

1 . Nevoia de a dormi și a se odihni.

          Data: 17.I.2001

          Problema: – incapacitatea de a se odihni

          Manifestări de dependență:

–         odihnă insuficientă

–         slăbiciune, oboseală

Surse de dificultate: – anxietate, durere, boală

Obiective: – asigurarea odihnei suficiente

Diagnostic asistent: – incapacitatea de a se odihni

Intervenții proprii:

–         creerea unui climat coresăunzător

–         psihoterapie

Intervențiie delegate: – administrarea de sedative la indicația medicului

Evaluare: – pacienta nu doarme datorită anxietății, necesită îngrijiri pentru

satisfacerea nevoii de a dormi

2 . Nevoia de a evita pericolele.

          Problema: – anxietate, durere

          Manifestări de dependență: – agitație, neliniște, creșterea ritmului

respirator

          Surse de dificultate: – neliniștea față de diagnostic și tratament

          Obiective: – combaterea anxietății

          Diagnostic asistent: – anxietate

          Intervenții proprii: – psihoterapie

          Intervenții delegate: – administrarea medicației prescrise de medic

          Evaluare: – pacienta prezintă dureri moderate în hipocondrul drept

       – necesită intervenția nursei pentru satisfacerea acestei nevoi

3 . Nevoia de a se ocupa cu ceva.

          Problema: – dificultatea de a-și împlini rolul social

          Manifestări de dependență: – incapacitatea de a-și îndeplini funcțiile

legate de un rol social

          Surse de dificultate: – schimbarea modului de viață

          Obiective: – psihoterapie

          Intervenții proprii: – asistenta mobilizează pacienta pentru a desfășura o acțiune utilă ei

Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a se ocupa cu ceva

4 . Nevoia de a comunica, cu semenii.

          Problema: – ineficacitate la nivel intelectual

          Manifestări de dependență: – dificultate de a-și exprima ideile și

părerile

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – combaterea durerii și anxietății

                           – încurajarea bolnavei de a-și exprima gândurile și sentimentele

          Diagnostic asistent: – ineficacitate la nivel intelectual

          Intervenții proprii: – creerea unui microclimat corespunzător

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

comunica

5 . Nevoia de a se recrea

          Este o necesitate a ființei umane de a avea o preocupare plăcută, în scopul de a obține o destindere fizică și psihică.

          Problema: – diminuarea ariei de interes

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – educație sanitară

          Intervenții proprii: – asistenta creează activități creeative la care să

     participe și nolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

                             a se recrea.

6 . Nevoia de a învăța, a descoperi.

          Problema: – dezinteres față de învățare

          Manifestări de dependență: – refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept, teamă de a

       cunoaște adevărul

          Obiective: – educație socială

          Diagnostic asistent: -refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Intervenții proprii: – discuții cu bolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia învăța, a

descoperi

          Evaluarea zilei de 25.I.2001 – bolnava prezintă stare generală bună, evoluția bolii în spital sub dietă, repaos și tratament este bună, se obține ameliorarea și se externează cu următoarele recomandări: evitarea eforturilor fizice de orice natură, regim alimentar hipocaloric, hiposodat, cu toți principii alimentari, evitarea conservelor, afumăturilor, acriturilor, grăsimilor de origine animală.

CAZUL II.

          Nume: P

          Prenume: V

          Starea civilă: căsătorită

          Talie: 1,73 m

          Greutate: 68 kg

          Data nașterii: 10.I.1972

          Ocupația: muncitoare

          Data internării: 9.I.2001 ora 1330

          Data externării: 16.II.2001 ora 14

          Numărul de zile de spitalizare: 37

Diagnostic la internare: hepatită virală acută

Diagnostic la externare: hepatită virală acută, formă medie anincterică, antigen HBs pozitiv, icterică

I . Comunicarea.

          Pentru a putea concepe planul de nursing pentru îngrijirea bolnavei, am purtat discuții cu aceasta din care am obținut următoarele date referitoare la apariția primelor semne și simptome ale bolii, motivele internării, dacă a mai prezentat și alte boli asociate, antecedentele heredo-colaterale și personale, modul de viață anterior internării.

Motivele internării: Astenie fizică, paloare, hepatalgii, cefalee, epistaxie.

Antecedente heredocolaterale: Hepatită cronică, discopatie lombară.

Antecedente personale: Hepatită virală acută 1980

Antecedente fiziologice: Prima menstruație 5.I.1986

Condiții de viață și muncă: Nu consumă alcool sau cafea.

Venit mediu lunar: 1.500.000 lei.

Comportament față de mediu: Sociabilă, orientată temporo-spațial.

          Istoricul bolii: Din relatările bolnavei rezultă că prezintă astenie fizică,hepatalgii, cefalee, vărsături, urini hipercrome. Nu a făcut tratament în ambulator și la Policlinică.

          Examen clinic: S-au găsit următoarele aspecte patologice:

–         sistemul muculo-adipos slab reprezentat

–         aparatul cardiovascular normal

–         celelalte organe și sisteme sunt în limite normale

II . Aprecierea.

Pe baza datelor culese de la bolnavă, a examenului clinic obiectiv efectuat de medic și din observațiile personale am stabilit următoarele.

          Manifestări subiective: dureri în hipocondrul stâng, hepatalgii, cefalee.

          Manifestări obiective: gingivoragii, astenie.

          III . Analiza datelor culese.

          Coroborând datele din anamneza și istoricul bolii cu datele obținute din examenul clinic al bolnavei cu cele paraclinice din foaia de observație precum și cu observații proprii s-a suspicionat diagnostic de: hepatită virală acută.

          IV . Evaluare.

          Din analiza datelor obținute am stabililt că din punct de vedere al dependenței pacientei este vorba de o bolnavă cu hepatită virală acută, parțial dependentă, care necesită îngrijiri infirmiere privind combaterea semnelor și simptomelor pe care le prezintă: astenir fizică, subicter sceral, tegumentar, hepatalgii, cefalee, epistaxis.

Asigurarea condițiilor igienico-sanitare și de mediu fizic și uman, care să-i permită refacerea psihică și fizică, asigurarea administrării medicației prescrisă de medic, educația sanitară privind modul de comportare în spital și apoi la domiciliu.

Planul de îngrijire nursing

După conceptul Virginiei Henderson

Data: 9.I.2001

Problema:

–         astenie fizică

–         hepatalgii

–         cefalee

–         gingivoragii

Manifestări de dependență:

–         slăbiciune, oboseală

–         hepatalgii

–         gingivoragii

Surse de dificultate:

–         proces infecțios

–         durere în hipocondrul drept

Obiective:

–         combaterea durerii

–         prevenirea complicațiilor

–         supravegherea funcțiilor vitale

Intervenții proprii:

–         psihoterapie

–         urmărirea TA, temperatură, respirații, diureză

Intervenții delegate:

–         administrarea tratamentului prescris de medic (glucoză, Triferment 3 tb./zi, Luminal 0,015 tb.l.)

–       pregătirea pacientei pentru recoltarea probelor de sânge și urină indicate de medic

Evaluare: Bolnava parțial dependentă privind nevoia de a se alimenta, a-și păstra o bună postură, a dormi și a se odihni, a evita pericolele, necesită ajutorul nursei pentru aceste nevoi.

1 . Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată.

          Nevoia de a respira este o necesitate a ființei vii, care constă în a capta oxigenul indispensabil vieții celulare și a elimina gazul carbonic, produs al combustiei celulare. Căile respiratorii permeabile (receptive) și alveola pulmonară, permite să ne satisfacă această nevoie.

          Problemă:

–         gingivoragii

–         astenie fizică

Manifestări de dependență:

–         dificultate de respirație

–         oboseală

Surse de dificultate:

– proces infecțios

Obiective:

–         psihoterapie

–         repaos la pat

–         combaterea epistaxixului și asteniei

–         aerisirea salonului

Diagnostic asistentă:

–         obstrucția căilor respiratorii

Intervenții proprii:

–         urmărirea respirației

–        ajutor în dezobstruarea căilor respiratorii de cheaguri

Intervenții delegate:

–         administrarea medicației prescrise de medic (glucoza pul.viz. 10 g, vitamina C200 3 tb., Triferment 3 tb., Luminal 0,015-1tb.)

Evaluare:

–         bolnavă parțial dependentă privind nevoia de a respira

1 . Nevoia de a dormi și a se odihni.

Data: 17.I.2001

Problema: – incapacitatea de a se odihni

Manifestări de dependență:

–         odihnă insuficientă

–         slăbiciune, oboseală

Surse de dificultate: – anxietate, durere, boală

Obiective: – asigurarea odihnei suficiente

Diagnostic asistent: – incapacitatea de a se odihni

Intervenții proprii:

–         creerea unui climat corespunzător

–         psihoterapie

Intervențiie delegate: – administrarea de sedative la indicația medicului

Evaluare: – pacienta nu doarme datorită anxietății, necesită îngrijiri pentru satisfacerea nevoii de a dormi

2 . Nevoia de a evita pericolele.

Problema: – anxietate, durere

Manifestări de dependență: – agitație, neliniște, creșterea ritmului

respirator

Surse de dificultate: – neliniștea față de diagnostic și tratament

Obiective: – combaterea anxietății

Diagnostic asistent: – anxietate

Intervenții proprii: – psihoterapie

Intervenții delegate: – administrarea medicației prescrise de medic

Evaluare: – pacienta prezintă dureri moderate în hipocondrul drept

– necesită intervenția nursei pentru satisfacerea acestei nevoi

3 . Nevoia de a se ocupa cu ceva.

          Problema: – dificultatea de a-și împlini rolul social

          Manifestări de dependență: – incapacitatea de a-și îndeplini funcțiile

legate de un rol social

          Surse de dificultate: – schimbarea modului de viață

          Obiective: – psihoterapie

          Intervenții proprii: – asistenta mobilizează pacienta pentru a desfășura o  acțiune utilă ei

Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a se ocupa cu ceva

4 . Nevoia de a comunica, cu semenii.

          Problema: – ineficacitate la nivel intelectual

          Manifestări de dependență: – dificultate de a-și exprima ideile și

părerile

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – combaterea durerii și anxietății

                           – încurajarea bolnavei de a-și exprima gândurile și sentimentele

          Diagnostic asistent: – ineficacitate la nivel intelectual

          Intervenții proprii: – creerea unui microclimat corespunzător

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

comunica

5 . Nevoia de a se recrea

          Este o necesitate a ființei umane de a avea o preocupare plăcută, în scopul de a obține o destindere fizică și psihică.

          Problema: – diminuarea ariei de interes

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – educație sanitară

          Intervenții proprii: – asistenta creează activități creeative la care să

     participe și bolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

                             a se recrea

6 . Nevoia de a învăța, a descoperi.

          Problema: – dezinteres față de învățare

          Manifestări de dependență: – refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept, teamă de a cunoaște adevărul

          Obiective: – educație socială

          Diagnostic asistent: -refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Intervenții proprii: – discuții cu bolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia învăța, a descoperi 

7 . Nevoia de a mânca și a bea

          Problema: – alimentare insuficientă calitativ și cantitativ

          Manifestări de dependență: – ingerarea alimentelor nu satisface nevoile

organismului

          Surse de dificultate: – durere în hipocondrul drept, gust amar

          Diagnostic asistent: alimentare insuficientă cantitativ și calitativ

          Obiective: alimentare suficientă

          Intervenții proprii: – administrarea de lichide pentru a împidica

      deshidratarea

          Intervenții delegat: –

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a mânca și a bea

7 . Nevoia de a elimina

          Problema: -diaree

          Manifestări de dependență: – scaune apoase și frecvente

          Surse de dificultate: – hidratare insuficientă, anxietate

          Diagnostic asistent: -diaree

          Obiective: -combaterea diareei

          Intervenții proprii: – scimbarea lenjeriei

   – supravegherea bolnavei

          Intervenții delegat: – administrarea medicației prescrise de medic

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a elimina

7 . Nevoia de a-și păstra o bună postură

          Problema: -imobilitate

          Manifestări de dependență: – absența activității fizice

                                                       – restrângerea mobilității

          Surse de dificultate: – anxietate, durere

          Diagnostic asistent: – imobilitate

          Obiective: – mobilizare

          Intervenții proprii: – mobilizarea bolnavei

          Intervenții delegat: –

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a-și păstra o bună postură și de a se deplasa

          Evaluarea zilei de 16.I.2001 – evoluția bolii sub dietă, repaos și tratament este bună, pacienta se externează cu următoarele recomandări: va evita frigul, eforturile fizice, regimul alimentar adecvat, recomandat de medic, control la 2 săptămâni, cocediu medical 21 de zile, cu drept de prelugire prin policlinica teritorială.

 CAZUL III.

          Nume: P

          Prenume: B

          Starea civilă: căsătorită

          Talie: 1,63 m

          Greutate: 68 kg

          Data nașterii: 20.I.1973

          Ocupația: muncitoare

          Data internării: 20.I.2001 ora 1230

          Data externării: 8.II.2001 ora 14

          Numărul de zile de spitalizare: 19

Diagnostic la internare: hepatită virală acută

Diagnostic la externare: hepatită virală acută icterică, formă gravă

I . Comunicarea.

          Pentru a putea concepe planul de nursing pentru îngrijirea bolnavei, am purtat discuții cu aceasta din care am obținut următoarele date referitoare la apariția primelor semne și simptome ale bolii, motivele internării, dacă a mai prezentat și alte boli asociate, antecedentele heredo-colaterale și personale, modul de viață anterior internării.

Motivele internării: Gust amar, vărsături alimentare postprandiale, dureri

    în hipocondrul drept și stâng

Antecedente heredocolaterale: Tatăl decedat prin IMA în 1984

Antecedente personale: 4 nașteri la termen și 3 avorturi

Antecedente fiziologice: Prima menstruație 5.III.1987

Condiții de viață și muncă: Nu a consumat toxice, alimentație mixtă,

      variată

Comportament față de mediu: Sociabilă, orientată temporo-spațial.

          Istoricul bolii: Din relatările bolnavei rezultă că prezintă dureri în epigastru și hipocondrul drept, gust amar, vărsături alimentare postprandiale.

          Examen clinic: S-au găsit următoarele aspecte patologice:

–         tegumente și mucoase icterice

–         sistem ganglio-limfatic superficial

–         celelalte organe și sisteme sunt în limite normale

II . Aprecierea.

Pe baza datelor culese de la bolnavă, a examenului clinic obiectiv efectuat de medic și din observațiile personale am stabilit următoarele.

          Manifestări subiective: dureri în epigastru și hipocondrul drept, gust amar,

vărsături alimentare postprandiale.

          Manifestări obiective: hepatalgii, vărsături alimentare postprandiale.

          III . Analiza datelor culese.

          Coroborând datele din anamneza și istoricul bolii cu datele obținute din examenul clinic al bolnavei cu cele paraclinice din foaia de observație precum și cu observații proprii s-a suspicionat diagnostic de: hepatită virală acută.

          IV . Evaluare.

          Din analiza datelor obținute am stabililt că din punct de vedere al dependenței pacientei este vorba de o bolnavă cu hepatită virală acută, parțial dependentă, care necesită îngrijiri infirmiere privind combaterea semnelor și simptomelor pe care le prezintă: astenir fizică, subicter sceral, tegumentar, hepatalgii, cefalee, epistaxis.

Asigurarea condițiilor igienico-sanitare și de mediu fizic și uman, care să-i permită refacerea psihică și fizică, asigurarea administrării medicației prescrisă de medic, educația sanitară privind modul de comportare în spital și apoi la domiciliu.

Planul de îngrijire nursing

După conceptul Virginiei Henderson

1 . Nevoia de a dormi și a se odihni.

          Data: 17.I.2001

          Problema: – incapacitatea de a se odihni

          Manifestări de dependență:

–         odihnă insuficientă

–         slăbiciune, oboseală

Surse de dificultate: – anxietate, durere, boală

Diagnostic asistent: – incapacitatea de a se odihni

Obiective: – asigurarea odihnei suficiente

Intervenții proprii:

–         creerea unui climat coresăunzător

–         psihoterapie

Intervențiie delegate: – administrarea de sedative la indicația medicului

Evaluare: – pacienta nu doarme datorită anxietății, necesită îngrijiri pentru satisfacerea nevoii de a dormi

2 . Nevoia de a evita pericolele.

          Problema: – anxietate, durere

          Manifestări de dependență: – agitație, neliniște, creșterea ritmului

respirator

          Surse de dificultate: – neliniștea față de diagnostic și tratament

          Obiective: – combaterea anxietății

          Diagnostic asistent: – anxietate

          Intervenții proprii: – psihoterapie

          Intervenții delegate: – administrarea medicației prescrise de medic

          Evaluare: – pacienta prezintă dureri moderate în hipocondrul drept

       – necesită intervenția nursei pentru satisfacerea acestei nevoi

3 . Nevoia de a se ocupa cu ceva.

          Problema: – dificultatea de a-și împlini rolul social

          Manifestări de dependență: – incapacitatea de a-și îndeplini funcțiile

legate de un rol social

          Surse de dificultate: – schimbarea modului de viață

          Obiective: – psihoterapie

          Intervenții proprii: – asistenta mobilizează pacienta pentru a desfășura o acțiune utilă ei

Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a se ocupa cu ceva

 4 . Nevoia de a comunica, cu semenii.

          Problema: – ineficacitate la nivel intelectual

          Manifestări de dependență: – dificultate de a-și exprima ideile și

părerile

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – combaterea durerii și anxietății

                           – încurajarea bolnavei de a-și exprima gândurile și sentimentele

          Diagnostic asistent: – ineficacitate la nivel intelectual

          Intervenții proprii: – creerea unui microclimat corespunzător

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

Comunica

5 . Nevoia de a se recrea

          Este o necesitate a ființei umane de a avea o preocupare plăcută, în scopul de a obține o destindere fizică și psihică.

          Problema: – diminuarea ariei de interes

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept

          Obiective: – educație sanitară

          Intervenții proprii: – asistenta creează activități creeative la care să

     participe și nolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia de a

                             a se recrea

6 . Nevoia de a învăța, a descoperi.

          Problema: – dezinteres față de învățare

          Manifestări de dependență: – refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Surse de dificultate: – anxietate, durere în hipocondrul drept, teamă de a cunoaște adevărul

          Obiective: – educație socială

          Diagnostic asistent: -refuz de a învăța sau de a cunoaște

          Intervenții proprii: – discuții cu bolnava

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în ceea ce privește nevoia învăța, a descoperi

7 . Nevoia de a mânca și a bea

          Problema: – alimentare insuficientă calitativ și cantitativ

          Manifestări de dependență: – ingerarea alimentelor nu satisface nevoile organismului

          Surse de dificultate: – durere în hipocondrul drept, gust amar

          Diagnostic asistent: alimentare insuficientă cantitativ și calitativ

          Obiective: alimentare suficientă

          Intervenții proprii: – administrarea de lichide pentru a împidica

      deshidratarea

          Intervenții delegat: –

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a mânca și a bea 

7 . Nevoia de a elimina

          Problema: -diaree

          Manifestări de dependență: – scaune apoase și frecvente

          Surse de dificultate: – hidratare insuficientă, anxietate

          Diagnostic asistent: -diaree

          Obiective: -combaterea diareei

          Intervenții proprii: – schimbarea lenjeriei

   – supravegherea bolnavei

          Intervenții delegat: – administrarea medicației prescrise de medic

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a elimina

7 . Nevoia de a-și păstra o bună postură

          Problema: -imobilitate

          Manifestări de dependență: – absența activității fizice

                                                       – restrângerea mobilității

          Surse de dificultate: – anxietate, durere

          Diagnostic asistent: – imobilitate

          Obiective: – mobilizare

          Intervenții proprii: – mobilizarea bolnavei

          Intervenții delegat: –

          Evaluare: – bolnavă parțial dependentă în satisfacerea nevoii de a-și păstra o bună postură și de a se deplasa

          Evaluarea zilei de 28.I.2001 – evoluția bolii sub dietă, repaos și tratament este bună, pacienta se externează cu următoarele recomandări: va evita frigul, eforturile fizice, regimul alimentar adecvat, recomandat de medic, control la 2 săptămâni, cocediu medical 21 de zile, cu drept de prelugire prin policlinica teritorială.

ANEXA.

Măsurarea respirației.

Scop – evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.

Materiale necesare:

–         ceas cu secundar

–         creion de culoare verde

–         foaia de temperatură

Intervențiile asistentei:

–         așezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica, ce urmează a fi efectuată

–         plasarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui

–         numărarea inspirațiilor timp de un minut

–         consemnarea valorii obnținute printr-un punct pe foaia de temperatură

–         unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obținerea curbei

–         în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută cât și caracteristicile respirațiilor:

RS = 20 resp/min

RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat

 Măsurarea pulsului.

          Scop – evaluarea funcției cardio-vasculare.

          Locuri de măsurare:

–         oricare arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală

Materiale necesare:

–         ceas cu secundar

–         creion roșu

Intervenția asistentei:

–         pregătirea psihică a pacientului

–         asigurarea repaosului fizic și psihic pentru 10-15 min

–         spălarea pe mâini

–         reperarea arterei

–         fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

–         exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor

–         numărarea pulsațiilor timp de un minut

–         consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații

–         unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea curbei

–         consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului

PD = 80 /min

PS = 90 /min       pentru un puls regulat

Măsurarea tensiunii arteriale.

Scop – evaluarea funcției cardio-vasculare (forța de contracție a inimii, rezistența determinată de elasticitatea și calibrul vaselor)

          Materiale necesare:

–         aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale

–         cu mercur Riva-Roci

–         cu manometru

–         oscilometru Pachon

–         stetoscop biauricular

–         tampon de vată

–         alcool

–         creion roșu

Intervențiile asistentei:

a)          pentru metoda auscultatorie

–         pregătirea psihică a pacientului

–         asigurarea repaosului fizic și psihic timp de 15 minute

–         spălarea pe mâini

–         se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie

–         se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei

–         se introduc olivele stetoscopului în urechi

–         se pompează aer în manșetă pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile

–         se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea TA maxime) se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată

–         se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice

–         se reține valoarea indicată de coloana de mercur, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă

–         se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercurse unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațiul rezultat

–         în alte documente medicale se înregistrează cifric:

Ex. TA max. = 150 mmHg

                   TA min. = 75 mmHg

Se dezinfectează olivele stetoscopului și membrana cu alcool

b)         pentru metoda palpatorie

–         determinarea se face prin palparea arterei radiale

–         nu se folosește stetoscopul biauricular

–         etapele sunt identice metodei auscultatorii

–         are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare

c)         metoda oscilometrică

–         manșeta pneumatică va fi bine fixată pe brațul pacientului

–         manometrul ve fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea

–         măsurătoarea va fi precedată de liniștirea pacientului

–         în caz de suspiciune, se repetă măsurătoarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului

–         la indicația medicului, se pot face măsurători comparative la ambele brațe

Măsurarea temperaturii.

Scop – evaluarea funcției de termoreglarea și termogeneză.

Locuri de măsurare:

–         axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin

Materiale necesare:

–         termometrul maximal

–         casoletă cu tampon de vată și comprese sterile

–         recipent cu soluție dezinfectantă

–         tavă medicală

–         lubrifiant

–         alcool medical

–         ceas

Intervențiile asistentei:

–         pregătirea psihică a pacientului

–         spălarea pe mâini

–         se scoate termometrul din soluția dzinfectantă, se clătește și se șterge cu o compresă, se scutură

–         se verifică dacă mercurul este în rezervor

a)                 pentru măsurarea în axilă:

–         se așează pacientul în decubit dorsal sau în poziția șezând

–         se ridică brațul pacientului

–         se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului

–         se așează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flectat pe supafața anterioară a toracelui

–         termometrul se menține timp de 10 minute

b)                pentru măsurarea în cavitatea bucală:

–         se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare

–         pacientul este rugat să închidă gura și să respire pe nas

–         se menține termomentrul timp de 5 minute

c)                 pentru măsurarea rectală:

–         se lubrefiază termometrul

–         se așează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea

–         se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de rotație și înaintare

–         termometrul va fi menținut cu mâna tot timpul măsurării

–         se menține termometrul 3 minute

–         după terminarea timpului de menținere a termometrului, acesta se scoate, se șterge cu o compresă

–         se citește gradația la care a ajuns mercurul termometrului

–         se spală termometrul, se scutură

–         se introduce recipientul în soluție dezinfectantă (sol. Cloramină 1%)

Tehnica injecției intramusculare.

          Dizolvarea pulberilor:

–         se aplică solventul în seringă

–         se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de cauciuc, se așteaptă evaporarea alcoolului

–         se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc și se introduce cantitatea de solvent prescrisă

–         se scoate acul din flacon și se agită până la completa dizolvare

Aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc:

–         se dezinfectează dopul de cauciuc, se așteaptă evaporarea alcoolului

–         se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluție ce urmează a fi aspirată

–         se introduce acul prin dopul de cauciuc n flacon, până la nivelul dopului și se introduce aerul

–         se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringă sub presiunea din flacon

–         acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecție

Incidente și accidente – paralizia prin lezarea nervului sciatic:

–         durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

–         hematom prin lezarea unui vas

–         ruperea acului

–         supurația aseptică

–         embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluțiilor uleioase

CONCLUZII

Pentru elaborarea acestei lucrări de diplomă, am studiat datele teoretice din bibliografia de specialitate și am urmărit evoluția clinică a 3 pacienți cu hepatită virală acută, desprinzând următoarele concluzii:

–         Hepatita virală acută este o boală infecto-contagioasă ce provoacă îmbolnăvirea generală a organismului, cu precădere a ficatului

–         Sursa de infecție sunt bolnavii cu forme tipice sau atipice de boală, sau putătorii aparent sănătoși

–         Boal reprezintă o problemă de sănătate publică

–         În evoluție pot surveni hepatite conice, ciroză, cancer hepatic, chiar decese

–         Cei bolnavi s-au internat pentru simptomatologie tipică de HVA (hepatită virală de tip A)

–         Investigațiile clinice au arătat modificarea testelor hepatice și la un caz prezența Ag. HBs

–         Tratamentul a cuprins: iozolare în salon, asigurarea odihnei pasive, supravegherea atentă a bolnavului pentru recunoașterea precoce a complicațiilor, dietă adecvată (inițial hidrozaharați, Penicilina cu Glucoză 10%, Vitamina B1,B6, B12, Vitamina C, antalgice, Hemisuccinat de Hidrocortizon)

–         Bolnavii bu au prezentat complicații sau afecțiuni asociate

–         Au fost externați cu rocomandarea de a păstra regim igieno-dietetic, a se prezenta pentru control clinic și de laborator, a fi dispensarizați la 1,3,6,12 luni pentru cazurile HVA, și până la 12 luni pentru cazul cu HVB

BIBLIOGRAFIE

1 .„Boli Infecțioase și Epidemiologice”, Bocârnea C.

          Ed. Medicală, 1995

2 . „Boli Infecțioase”, Chiotan M.

          Ed. Medicală, 1995

3 . „Gid practic de boli infecțioase”, Dumitru Moisescu A., Bocârnea C.

4 . „Boli Infecțioase”, Voiculescu M., vol. II

5 . „Tehnica îngrijirii bolnavului”, dr. Mozes Carol, vol. I,II

          Ed. Medicală, 1978

6 . „Hepatită virală acută”, dr. Pascu Georgeta

          Ed. Medicală 1989

7 . „Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului”, Titirică Lucreția

          Ed. Viața Medicală Românească, 1994

8 . Ghid de Nursing pentru îngrijirea bolnavului