Modificari Hematologice Si Biochimice LA Caii DE Sport După Antrenamentul DE Scurta Si Respectiv DE Lunga Durata

C U P R I N S

1. INTRODUCERE.

I. GENERALITĂȚI DESPRE CALUL DE SPORT.

1. Caracterizarea biologică a cabalinelor.

2. Utilizarea calului în echitație (sportul hipic)

3. Particularitățile calului de sport.

4. Tehnologia de hrănire și întreținere a calului de sport.

5. Practica dresajului, obstacolelor și probei complete.

II. CERCETĂRI PERSONALE.

1. Importanța profilului metabolic în aprecierea interiorului calului de

sport.

2. Material și metodă.

2.a. Prezentarea materialului cabalin de la Clubul Sportiv al

Armatei "Steaua" București

2.b. Modul de desfășurare a antrenamentului de scurtă durată,

respectiv de lungă durată efectuat la C.S.A. "Steaua"

București.

2.c. Tehnicile de laborator utilizate în efectuarea investigațiilor

hematologice și biochimice.

3. Rezultate și discuții.

4. Concluzii și recomandări.

5. Bibliografie

I N T R O D U C E R E

Odată cu dezvoltarea mașinismului și introducerea mecanizării în agricultură importanța cabalinelor a scăzut simțitor. In prezent, datorită cerințelor sporite energetice și de combustibil, efectivul de cabaline trebuie să ajungă la două perechi de cai de tracțiune la 100 ha teren agricol, dar diferențiat pe zone; încărcătura fiind mai redusă la șes și sporind pe măsură ce crește altitudinea.

Ca tendință pentru îmbunătățirea calitativă a efectivelor de cai se urmărește perfecționarea raselor culturale pentru a deveni competitive la export și pentru îmbunătățirea raselor locale; formarea unui cal bun pentru nevoile agriculturii; formarea unui cal bun pentru sportul hipic de performanță cu viteză ridicată, forță și aptitudini de săritor pentru a face față concursurilor hipice internaționale din ce în ce mai dificile.

Plecând de la cerința formării unui cal optim pentru sportul hipic, am considerat necesar efectuarea unor observații asupra unor constante hematologice și biochimice la caii de sport după antrenamentul de scurtă și, respectiv, lungă durată.

Pe această cale țin să aduc vii mulțumiri îndrumătorului științific prof. dr. Curcă Dumitru – care mi-a îndrumat întreaga activitate și cu ocazia întocmirii prezentei lucrări de diplomă.

I. GENERALITĂȚI DESPRE CALUL DE SPORT.

1. Caracterizarea biologică a cabalinelor.

Pentru a reuși o fundamentare științifică a tehnologiei de creștere a cabalinelor trebuie cunoscute temeinic particularitățile biologice ale acestora.

Calul manifestă, față de restul ecvideelor, un pronunțat poliformism și, în prezent, este reprezentat aproape exclusiv de rasele domestice naturale și culturale.

Originea calului, veche de peste 70 milioane de ani, a fost dovedită prin descoperiri zoologice, arheologice și geologice. Caii sălbatici au apărut în hologen – cuaternar (9). L.Marcenac și colab. arată că strămoșii cailor au avut originea în America (ipoteza fiind bazată pe fosilele găsite în bazinul Mississippi), înregistrându-se în timp 6 migrații, dar după W.Benton, în 1973, doar 3 direcții de migrare principale. (9).

Caii sălbatici au fost domesticiți cu circa 5-6000 de ani în urmă, asupra lor acționând concomitent factori istorico-naturali și factori social-economici, considerându-se că actualii cai sunt aceiași celor din grupa eurasiatică (25).

Caii actuali sunt, după cum am mai arătat, specia cea mai polimorfă dintre ecvidee. Talia variază între 60-180 cm., greutatea 100-800 kg, iar în privința culorii apar culori simple, compuse, zonale, azonale sau bălțate, iar ca aptitudini sunt 3 tipuri : pentru călărie, tracțiune și samar.

Din punct de vedere al exteriorului se constată o conformație armonioasă (cap proporționat și expresiv, urechui mici și mobile, gât relativ lung și coama dezvoltată lăsată pe o parte sau pe ambele părți).

Conformația este adaptată pentru locomoția terestră, determinată în special de cap și gât, care au o biomecanică favorabilă deplasării, de trunchiul suplu și aerodinamic, de membre lungi, solide terminate printr-un deget protejat de copită.

Aparatul digestiv este caracteristic ierbivorelor, cu un stomac relativ mic (10-15 l.), necompartimentat, având orificiul cardia de forma unei cravate, ceea ce nu permite ca animalele să vomite. Digestia se realizează numai în jumătatea posterioară, iar intestinul gros este lung, cu capacitate mare (120-160 l.), cu cecumul voluminos (35-40 l.). Ficatul este trilobat, fără vezică biliară.

Respirația se realizează numai pe nas datorită dispoziției vălului palativ, care împiedică comunicarea gurii cu căile respiratorii.

Este o specie precoce, inteligentă, ocupând în seria animală locul al patrulea după elefant, maimuță și câine (W.Benton, 1973 (citat de 9), cu o sensibilitate deosebită, cu "memorie" de lungă durată, având tendința de a-și forma obiceiuri greu de îndepărtat.

Animalele au simțurile dezvoltate : văd bine în întuneric și semiîntuneric, aud și miros bine, iar simțul tactil este foarte puternic. Au temperamentul vioi, cu activitate nervoasă crescută care le permite punerea în valoare a masei musculare și realizarea travaliului cu randament sporit și cu viteză mare (14).

Animalele au capacitate mare de adaptare la diferitele condiții de mediu.

2. Utilizarea calului în sportul hipic.

Erou a nenumărate legende și poeme de-a lungul mileniilor, unic mijloc de transport și de tracțiune, instrument de luptă și cuceriri de-a lungul secolelor, calul, care și-a pierdut o mare parte din caracterul său utilitar odată cu apariția motorului își păstrează în continuare – în era reactoarelor – prestigiul său neștirbit. (14, 19).

Echitația a apărut ca urmare a necesității de a lupta călare dar, începând cu secolul al XVI-lea, începe să se dezvolte arta echitației și preocupări în acest domeniu legate în special de materialul cabalin.

Caii folosiți la echitație, mai ales calul sport, trebuie să aibă anumite caracteristici fizice și psihice care să permită formarea unor reflexe condiționate pozitive, legate de natura mișcărilor solicitate.

In ultima perioadă a început să se dezvolte, pe lângă sportul hipic de performanță, o nouă manifestare hipică sporitvă și de agrement și anume călăria turistică dar care utilizează tot cabaline de sport.

Pe lângă caracterul sportiv al echitației, aceasta are și o importanță practică datorită folosirii cailor de călărie pentru accesul în zonele premontane și montane unde în anumite perioade se poate ajunge mai greu (iarna sau în anotimpuri ploioase).

Uneori, echitația este întrebuințată ca mijloc de recuperare medicală ca urmare a unor afecțiuni ale aparatului locomotor : pareze, sechele de poliomielită, în unele deformații fizice, diferite forme de scleroză.

3. Particularitățile calului de sport.

In alegerea unui cal pentru sportul hipic trebuie să se țină seama de o serie de caracteristici legate nu doar de conformație sau constituție, de dezvoltarea corporală și a aparatului locomotor ci și de tipul de sistem nervos căruia îi aparține calul respectiv.

Caracteristicile fizice ale calului de sport sunt următoarele : talia cel puțin 160 cm, greutatea 500 kg, iar profilul corporal mezomorf. Capul mic, bine atașat la corp, cu direcția oblică. Gâtul lung, musculos, purtat oblic. Trunchiul bine dezvoltat cu greabănul înalt și prelungit, spinarea scurtă și dreaptă, șalele simple scurte, musculoase, bine atașate. Crupa trebuie să fie lungă, bine îmbrăcate în musculatură și suficient de largă, iar ca poziție se preferă oblică. Pieptul potrivit de larg și musculos, cu toracele adânc și profund pentru a avea o capacitate respiratorie destul de mare, abdomenul bine conturat. Membrele tebuie să fie fine dar puternice, cu raze osoase lungi și bine orientate și cu o musculatură bine dezvoltată, fluierele scurte, articulații lungi, uscate și suple. Tendoanele trebuie să fie solide, curate, bine detașate, iar copitele sănătoase, aplomburile să fie corecte pentru a asigura un mers degajat, elegant, cu aluri alungite necesare la toate sporturile călare. Constituția robustă, impuls nervos pronunțat, tip de sistem nervos puternic, activ, echilibrat, să fie sănătos, "inteligent" , supus, să aibă memorie bună, curaj, voință și hotărâre (9).

In prezent, caii de sport folosiți la noi în țară fac parte din una din rasele următoare : Pur Sânge Arab, "jumătățile de sânge" de tipul Hunterului Englez, Anglo-Arab, Ghidran, Furioso North-Star, Nonius, precum și Calul de Sport în curs de formare la Herghelia Jegălia, județul Ialomița.

Rasa Pur Sânge Englez se caracterizează printr-un înalt grad de specializare pentru sportul hipic și, mai ales, pentru viteză. A luat ființă în Anglia unde formarea și perfecționarea ei a fost strâns legată de condițiile de hipodrom. Rasa, ca atare, a început să se plămădească din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și s-a format pe baza materialului cabalin autohton care, de-a lungul timpului, a suferit influența evidentă a cailor din Galia, a celor spanioli, germani, flamanzi, dar cu aportul substanțial a 3 armăsaru arabi considerați ca întemeietorii rasei și, din care, cel puțin unul trebuie să figureze în ascendența rasei.

Totodată are la bază aplicarea unei selecții riguroase, cu o deosebită grijă pentru asigurarea condițiilor optime de creștere, igienă și alimentație, exercițiu și gimnastică funcțională susținută real, prin mijloace tehnice și științifice subordonate scopului unic de specializare pentru viteză, devenind astăzi cea mai perfecționată rasă.

Constituția este fină sau fin-compactă, uneori chiar suprafină, format corporal înalt, temperament vioi și impresionabil, cu echilibru perfect în mers, demaraj rapid, iar în alură ușoară capabil să acopere distanțe mari fără effort.

In prezent, în țara noastră, rasa Pur Sânge Englez se folosește în probele de obstacole, dresaj și probă completă. Materialul cabalin provenind de la una din herghelii – Cislău sau Balc.

Calul românesc de sport este o rasă în devenire, creată la herghelia Jegălia și în prezent utilizată tot mai frecvent la sport la noi în țară.

Tipul de constituție predominant este cel robust și într-o proporție mai redusă constituția robustă-fină, fină-robustă și fină, iar temperamentul este vioi fără a fi nervos. Este un cal docil, ușor de dresat și de folosit în concursurile hipice, rezistent la eforturi prelungite și la îmbolnăviri. Calul de sport românesc are aptitudini pentru călărie, cu precădere pentru obstacole.

Rasa Arabă este una din cele mai vechi și mai celebre, reprezentând prin fondul genetic și rezistență cât și prin armonia formelor corporale modelul (din punct de vedere zootehnic) al cailor de călărie.

Conformația generală se remarcă printr-o accenturată proporționalitate a întregului, printr-o favorabilă îmbinare a utilului cu frumosul și armonia. Constituția este fină, cu temperament vioi, dar este de apreciat caracterul blând, docil, curajos și rezistența remarcabilă, la care se adaugă pretențiile scăzute față de consițiile de mediu.

La noi, calul arab provine din herghelia mangalia și este folosit la una din cele 3 probe de călărie : obstacole, dresaj și probă completă.

O altă rasă, utilizată în sportul hipic, este varietatea Ghidran. Ca urmare a constribuției raselor Arabe și Pur Sânge Englez, calul Ghidran întrunește însușirile ambelor rase, caracterizându-se printr-un exterior elegant, grațios și corect proporționat, cu format dreptunghiular (după Bredow, la Mezohegyes în 1927), temperament vioi și constituție fin robustă.

Aceste patru rase sunt predominant folosite în concursurile hipice la noi în țară, celelalte rase reprezentate de Nonius, Furioso North-Star și Lipițan, fiind mai puțin prezente.

4. Tehnologia de hrănire și întreținere a calului de sport.

Hrănirea calului de sport trebuie făcută în funcție de vârstă, greutate corporală, stare de întreținere și de intensitatea antrenamentului sau greutatea cursei la care ia parte.

Fusajele trebuie să fie în special de bună calitate. Fânbstacole, dresaj și probă completă.

O altă rasă, utilizată în sportul hipic, este varietatea Ghidran. Ca urmare a constribuției raselor Arabe și Pur Sânge Englez, calul Ghidran întrunește însușirile ambelor rase, caracterizându-se printr-un exterior elegant, grațios și corect proporționat, cu format dreptunghiular (după Bredow, la Mezohegyes în 1927), temperament vioi și constituție fin robustă.

Aceste patru rase sunt predominant folosite în concursurile hipice la noi în țară, celelalte rase reprezentate de Nonius, Furioso North-Star și Lipițan, fiind mai puțin prezente.

4. Tehnologia de hrănire și întreținere a calului de sport.

Hrănirea calului de sport trebuie făcută în funcție de vârstă, greutate corporală, stare de întreținere și de intensitatea antrenamentului sau greutatea cursei la care ia parte.

Fusajele trebuie să fie în special de bună calitate. Fânul se dă în cantități de 5-7 kg/cap/zi, concentratele reprezentante de ovăz și doar în condiții de necesitate de orz, porumb, mazăre, la jumătate din rația de concentrate în cantități de 4-6 kg/cap/zi. Toamna și iarna, sau în condiții de effort, rația trebuie suplimentată cu morcovi în cantități de 2-3 kg/zi/cap de animal.

Rația trebuie completată cu săruri minerale, iar în iesle se pune un bulgăr de sare.

Vara se introduce fusajul verde în cantități de 5-10 kg., cu reducerea la 2-3 kg a fânului. Dintre furajele verzi sunt recomandate lucerna și trifoiul. Acestea se introduc treptat în hrana animalelor, în decurs de o săptămână.

In perioadele de efort, cantitățile se pot mări iar în perioadele de repaos se pot micșora (9).

Administrarea furajelor se face în 4 tainuri, în următoarea ordine :

– primul tain, de ovăz, se administrează dimineața cu 2 ore înainte de primul antrenament, reprezentând 1/6 din rație. Nu se administrează fân, sau acesta se dă în cantități foarte mici.

– al doilea tain, de concentrate, se dă după terminarea antrenamentului pentru restabilirea (reechilibrarea) mecanismului fiziologic – 1/6 din rația zilnică de fân și un terci format din 1 kg tărâțe și 100 g. făină de in.

– al treilea tain, la 4 ore după al doiklea, constă din administrarea a 1/3 din rația de fân și 1/3 din cea de ovăz.

– al patrulea tain, la 3 ore după precedentul, constă în administrarea restului de ovăz și apoi a restului de fân.

Adăpatul se face de cel puțin trei ori pe zi – o dată dimineața înaintea administrării tainului de ovăz, la prânz și seara, tot înainte de administrarea concentratelor.

Vara și când antrenamentul este mai intens, se va da apă de mai multe ori pe zi și cel puțin o dată seara între orele 9-11. Nu se vor adăpa caii înainte de ieșirea la antrenament sau întoarcerea de la antrenament, când sunt obosiți și transmirați. Temperatura optimă a apei trebuie să fie de 70 – 120 C.

Cantitatea de apă necesară este de 2-3 kg pentru fiecare kg de substanță uscată consumată de animal, adică 20-25 kg zilnic.

Adăpostirea trebuie să se facă în grajduri curate, aerisite, fără curenți de aer, cu temperatura între 90 – 120 C. Legarea se face fie la iesle și despărțiți între ei prin stănoage din lemn sau paravane, sau liberi în boze individuale. Bozele sau adăposturile de la paravane sunt pe două rânduri de-a lungul pereților despărțite printr-o alee centrală de serviciu, lată de aproximativ 3 m.

Mărimea unei boxe este de 3,5 x 3,5 m., pătrate sau dreptunghiulare.

Pe jos se pune așternut de paie, care trebuie să fie în permanență gros, uscat și curat.

Curățenia corporală a calului se face de două ori/zi, cu o perie și țesală, cu pieptene din metal pentru coamă și coadă, un burete pentru ochi și nări, o scoabă mică din metal pentru curățatul copitei și o perie pentru unsul copitei.

După un lucru îndelungat pe terenuri desfundate se recomandă, mai ales în sezoanele calde, spălarea pe picioare până la genunchi. Se recomandă ca atunci când vremea permite, curățenia corporală să se efectueze afară.

O importanță deosebită trebuie dată îngrijirii copitei pentru a evita uscarea urmată de crăparea cornului copitei. Cel puțin o dată pe săptămână, copita se unge cu unsoare de copită, cu caseină simplă sau cu caseină în amestec cu ceară. Periodic, la 5-6 săptămâni copita trebuie curățată, iar la interval de 2 luni să se execute potcovitul sau când s-a pierdut una din potcoave.

Primenitul (curățatul) copitei constă în scoaterea potcoavei, curățirea și ajustarea cornului copitei și apoi baterea acelorași potcoave la loc.

Dacă este cazul, potcovitul poate avea și rol terapeutic pentru a înlătura anumite defecte care apar la amplomburi cu originea congenitală sau dobândită ca urmare a antrenamentelor.

5. Practica dresajului și antrenamentul cailor de sport de performanță.

In prezent, atât în țara noastră cât și pe plan mondial, se constată o creștere a importanței calului de sport. Ca urmare și tehnologia creșterii cabalinelor trebuie adaptată acestei orientări în care un rol de seamă trebuie acordat dresajului și antrenamentului specific calului de sport. Aceste două (metode) deziderate au ca rezultat realizarea de noi performanțe, dar care se datorează modificărilor morfo-funcționale care se instalează.

După Odaglia (citat de 21), antrenamentul constă în creșterea capacităților funcționale care se obțin prin funcția însăși și care pot să se reflecteze asupra întregului organism sau doar asupra unor organe. In esență, antrenamentul se bazează pe un proces sistematic de repetare a unor cantități progresive, care reprezintă stimulul capabil se declanșeze diferitele adaptări ale organismului.

Caii care dovedesc calități și aptitudini deosebite pentru sport se supun dresajului începând cu vârsta de 4 ani. Dresajul stă la baza întregii activități din aportul călare. Indiferent de ramura de călărie – dresaj, obstacole sau proba completă – calul trebuie dresat în prealșabil și pe tot parcursul activității lui sportive, fiind elementul care asigură atingerea scopului urmărit, dezvoltă aptitudinile native ale animalului.

La baza dresajului stau reflexele condiționate create cu răbdare și persevenrență în timpul antrenamentelor, cu deosebită grijă pentru eliminarea reflexelor negative.

In practica dresajului se întâlnesc două faze și anume – deburajul și dresajul propriu-zis.

Deburajul durează aproximativ un an, dar este posibilă scurtarea sau mărirea perioadei în funcție de fiecare individ, de calitățile lui sau progresia reflexelor condiționate. In această fază se asigură dezvoltarea corporală a unui cal tânăr, concomitent cu învățarea calului la șa și cu călăreț.

Dezvoltarea fizică se face progresiv de la mersurile inferioare (pas) la cele superioare (trap, galop), de la alurile mici la cele alungite, deoarece fiecare mers are o anumită semnificație (9) :

– pasul dezvoltă aparatul locomotor, îl obișnuiește cu zăbăluța

– trapul îmbunătățește condiția fizică, dezvoltarea circulației, respirației și imprimă ritmicitate mișcărilor

– galopul dezvoltă, cu precădere, suflul și constituie mijlocul cel mai eficient de "gimnasticare" a calului tânăr.

Aceasta se realizează prin lucrul zilnic și prin asigurarea de condiții optime de hrănire și îngrijire, corelate cu comportarea blândă față de animal pentru a împiedica înrăirea sau căpătarea de deprinderi greșite greu de remediat ulterior.

Dresajul propriu-zis urmează deburajului și este necesar tuturor cailor, indiferent de ramură (dresaj, obstacole, probă completă). Se face individual cu mijloace adecvate fiecărui animal, în funcție de starea de întreținere, temperament. Se va evita grăbirea lucrului, deoarece acesta duce la formarea de reflexe negative. In această perioadă, pe lângă lecțiile de dresaj care vor câștiga în amploare și greutate, se continuă pregătirea fizică a calului.

Se începe și pregătirea cailor pentru obstacole și pregătirea în teren variat pentru proba completă.

Pentru calul de sport, indiferent de genurile de călărie pentru care va fi destinat ulterior, acesta este foarte important să participe cel puțin o dată la proba completă de călărie.

Pentru caii destinați probelor de obstacole și proba completă de călărie, se va realiza perfecționarea dresajului și va consta în executarea mersului la pas, trap sau galop "îngrămădit", mijlociu și alungit, a mișcărilor cerute de dresajul elementar, precum și a schimbărilor de picior la galop.

Pentru caii destinați dresajului se va continua cu progresii mai complicate, având ca obiectiv final învățarea mișcărilor de înaltă școalî de dresaj.

II. CERCETĂRI PERSONALE

1. Importanța profilului metabolic în aprecierea calului de sport.

Aprecierea capacității energetice, forță și viteză a calului de sport se realizează prin asocierea examenului exteriorului cu particularitățile histologice, fiziologice și biochimice a diverselor organe, țesuturi și umori.

Asocierea și completarea informațiilor obținute prin examenul exteriorului cu elemente de interior asigură și facilitează înțelegerea tipului constituțional a tuturor factorilor ce condiționează capacitatea energetică la cabaline.

Prin "interior" (complexion) se definește în mod uzual totalitatea particularităților histologice, fiziologice și biochimice a tuturor elementelor constitutive ale organismului (9, 14, 19, 25).

Pornind de la ideea că nivelul la care se desfășoară procesele metabolice influențează în mod direct producția și sănătatea animalelor, J.M.Payne și colab. (1970), G.J.Rowlands (1974) (citat de 9) au atribuit noi valențe indicilor sanguini, inițiind "testul profilului metabolic" prin corelarea valorilor unor parametri biochimici sanguini cu tipul și performanțele de producție.

Alături de studiul profilului metabolic, un rol important revine aparatului cardio-circulator la care s-au investigat o serie de parametri – volemia, substanța uscată, elemente figurate, hemoglobinemia.

Cercetările efectuate la Stațiunea Zootehnică Experimentală din Georgia (S.U.A.) (citate de Al.Fortunescu, 1965) semnalează legătura dintre conținutul de substanță uscată a sângelui și tipul morfoproductiv al animalului. Ele demonstrează că la caii de viteză cantitatea de substanță uscată din sânge este mai mare (21,40 %) comparativ cu caii de povară la care conținutul acesteia este mai scăzut (18,33 %) (9).

Conținutul în proteină, hemoglobină, numărul elementelor figurate din sânge variază, la cabaline, cu tipul morfo-funcțional, aptitudine, sex, rasă, însă sunt puternic influențate de starea fiziologică, effort, condițiile de alimentație și variațiile mediului ambiant (9).

In funcție de efort, E.Negruțiu și colab. au menționat modificările esențiale la sângele cailor de curse, astfel glicemia crește de la 94,60 % înainte de alergare la 139,10 % după alergare (9).

Cunoașterea modificărilor biochimice din timpul efortului dă sugestii folositoare asupra posibilităților de travaliu al diferitelor animale cât și asupra mijloacelor de a spori la maximum aceste posibilități (24).

In ceea ce privește calul de sport, puțini au fost autorii care s-au interesat de această problemă și datele raportate sunt uneori discordante, dat fiind că, probabil, deși s-au operat asupra unor cai de curse nu a fost pe de-a-ntregul evaluat gradul lor de antrenament pe terenul de concurs (10).

2. Material și metodă.

2.a. Prezentarea materialului cabalin de la Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" București.

Experimentele ce s-au efectuat au avut drept material șase cai din efectivul Echipei Hipice "Steaua" București. Aceștia fac parte din totalul de 50-57 de cai existenți la C.S.A. "Steaua" București. Efectivul are exemplare din mai multe rase și anume : Pur Sânge Englez, Calul Românesc de Sport, Pur Sânge Arab, varietatea Ghidran, Hanoveran

Animalele sunt ținute într-un grajd format din două compartimente cu legătură între ele. In interior o alee centrală separă boxele și locurile (paravane) unde sunt întreținuți caii.

Construcția este de tip vechi, cu fundația și pereții din cărămidă, cu ferestre simple pe ambii pereți longitudinali și două uși din lemn, câte una pentru fiecare compartiment. Acoperișul este din tablă, iar la interior un tavan din scânduri care urmărește conformația acoperișului, realizând o izolație termică corespunzătoare și un volum mai mare de aer pe cap de animal.

Temperatura din interioor este dependentă de cea din exterior, fiderența este mai puțin semnificativă primăvara și toamna și mai pronunțată vara și iarna, când acționează și mai puternic asupra organismului cabalin. Umiditatea relativă din compartimentele adăpostului are o evoluție relativ proprie față de cea din exterior și de multe ori iarna are valori prea mari și acționează negativ asupra organismului (18).

După aceiași autori se constată o repartiție neuniformă a intensității luminii naturale pe paturi și în boxe, care se datorește atât orientării adăpostului cât și amplasării specifice a ferestrelor la înălțime mai mare, de altfel catacteristică acestor tipuri de adăposturi pentru cabaline.In boxe și la paravane se asigură un așternut bogat și uscat, format din paie.

In urma cercetărilor se constată că acțiunea microclimatului asupra animalelor, exprimată prin valorile constantelor sanguine nu poate fi absolutizată, deoarece acestea mai sunt influențate și de alți factori importanți (alimentația și regimul de lucru), având un rol important în modul în care au acționat animalele.

Alimentația cailor se bazează pe concentrate – ovăzul dat în cantități de 6 kg/cap/zi – fibroase, reprezentate de fânul de lucernă în cantități de 8 kg/cap/zi. Vara se mai administrează și furaj verde, ușor pălit, și (sau) morcovi în cantități de 1-2 kg/cap/zi. Administrarea furajelor se face de 5 ori pe zi.

Adăparea se face de 4 ori pe zi, după administrarea concentratelor, cu apa dată la temperatura adăpostului, la discreție. Vara se mai administrează apă încă p dată sau de două ori pe zi.

Concentratele și apa nu se dau imediat înainte de antrenament, iar după antrenament la aproximativ o oră și jumătate, 2 ore.

Animalele sunt pansate zilnic, de două ori, vara se efectuează afară și o dată la 1-2 săptămâni, în zilele foarte călduroase se fac dușuri cu îmbăierea generală a cailor.

La interval de 4-6 săptămâni se face curățirea copitei, iar la aproximativ două luni – sau în funcție de necesități, concursuri, plecări în străinătate – se face potcovirea.

Animalele folosite în experiment sunt reprezentate de 6 cai, 3 de rasă Pur Sânge Englez și 3 din rasa Românesc de Sport.

Tabel cu caii utilizați la antrenamente

Nr. Numele Sexul Herghelia Rasa

crt.

1. MUST ♂ Jegălia Românesc de Sport

2. JUR ♂ Cislău Pur Sânge Englez

3. NORDIC ♂ Cislău Pur Sânge Englez

4. BUJOR ♂ Cislău Pur Sânge Englez

5. LEGENDĂ ♀ Jegălia Românesc de Sport

6. LICARET ♂ Jegălia Românesc de Sport

2.b. Modul de desfășurare a antrenamentului de scurtă durată, respectiv

de lungă durată, efectuat la Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Buc.

Antrenamentul de scurtă durată s-a desfășurat pe un teren nisipos, temperatura aerului fiind de -10C, fără prezența curenților de aer puternici, în cursul iernii.

Efortul a constat într-un antrenament la alonjă (coardă), timp de 15 minute, animalele au mers în alură de trap.Al doilea experiment a constat într-un antrenament de lungă durată, care s-a desfășurat în cursul verii.Condițiile de antrenament au fost reprezentate de un teren nisipos, temperatura aerului fiind de +180 C, fără prezența curenților de aer.

Efortul a constat într-un antrenament pentru consolidarea condiției fizice în toate mersurile – 24 minute de pas, 25 minute de trap, 6 minute de galop. In cursul antrenamentului alurile de deplasare au alternat pentru a da posibilitate cabalinelor de a-și reveni, astfel – 5 minute pas, 10 minute trap, 3 minute pas, 5 minute trap, 3 minute pas, 5 minute trap, 3 minute pas, 5 minute trap, 5 minute pas, 3 minute galop, 5 minute pas și 3 minute galop. Această alternare a fost necesară deoarece dacă pasul este un mers fără effort din partea animalelor, trapul este mai obositor, iar galopul, deși este un mers natural al cabalinelor, totuși este cel mai obositor mers și nu trebuie prelungită perioada pe care se desfășoară, sau dacă este necesar galopuil îndelungat trebuie dat periodic repaos la pas sau doar la trap.

2.c. Tehnicile de laborator utilizate în efectuarea investigațiilor hemato-

logice și biochimice.

a. Determinarea cantitativă a eritrocitelor.

Aceasta s-a efectuat prin numărarea directă a eritrocitelor într-un volum de lichid izoton, utilizând pipeta Potain pentru eritrocite, lichidul de diluție Marcano și hemocitometrul Burker-Turk. Determinările s-au efectuat pe sânge recoltat pe heparină, în aceeași zi când s-a făcut recoltarea (22 și 26).

S-a utilizat formula

x = N x 10 x 400 x 200

80

unde : x = numărul de eritrocite / μl sânge 400 = suprafața ( 400 pătrățele )

N = numărul de eritrocite găsite în cele 80 de pătrățele 200 = diluția

10 = înălțimea camerei de măsurat

Formula finală : x = N X 100

b.Determinarea hemoglobinei

S-a efectuat prin metoda standardizată pe plan internațional de către Comitetul Internațional de Standardizare în Hematologie (I.C.S.H.), care constă în determinarea Hb sub formă de cianmethemoglobină sau cianhemiglobină, pe cale fotometrică.Principiul metodei constă în idea că ferocianura de K din soluția Drabkin oxidează fierul feros din Hb în fier feric. Aceasta face ca toate tipurile de Hb să treacă în methemoglobină sau hemiglobină, care, pe măsură ce se formează, se combină cu ferocianura de K, trecând în cianmethemoglobină sau cianhemiglobină, derivatul hemiglobinic cel mai stabil. Se utilizează reactivul Drabkin ( fosfat monopotasic p.a.-0,14g, cianura de K p.a.-0.05g, fericianură de K p.a.-0,20g, apă bidistilată ad 1000 ml). Soluția se filtrează, se pune în flacoane de sticlă neutră, brune și etanșe. Se păstrează la frigider și poate fi folosită timp de 2 luni și chiar mai mult, dacă se menține pH-ul între 7,2 și 7,5.

Tehnica de lucru: se pun într-o eprubetă 5ml reactiv drabkin, peste care se adaugă sânge cu ajutorul unei pipete de Hb. Se omogenizează bine și după 20 min. de repaos, timp necesar pentru o hemoliză completă și tipurile de Hb să fie transformate în cianhemiglobină. Se citește la spectrofotometru în λ = 540 nm, fantă de 0,03 și cuve de 1 cm grosime, față de apa distilată. S-a utillizat un standard pus la dispoziția noastră de Institutul de Hematologie, ce conținea 14,15 g Hb/100 ml.

Formula de calcul:

unde : X = conținut în hemoglobină a probei gHb/100 l sânge

Ep = extincția probei de cercetat

Es = extincția standard

Cs = concentrația standardului

c. Determinarea hematocritului

Este o constantă hematologică, precis deterinabilă, cu o eroare de 1-2% executarea în laborator fiind simplă și rapidă. Reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre masa eritrocitară și volumul sanguin sau altfel spus hematocritul este volumul eritrocitar procentual. Această constantă ne dă posibilitatea să calculăm unele constante eritrocitare derivate. Principiul care stă la baza determinării hematocritului constă în recurgerea la separarea prin centrifugare a sângelui incoaguabil, deci a masei de eritrocitare de plasmă și raportarea procentuală a primelor la volumul total al sângelui. S-a utilizat macrometoda Wintrobe-Romer, folosind tuburi cu diametrul de 2 mm, obținute prin transformarea pipetelor Westergreen, scurtate la o lungime de 10,5 cm, unul din capete se închide la flacără. Umplerea tuburilor s-a realizat cu ajutorul pipetelor Pasteur, iar centrifugarea la 3000 turații pe minut, timp de 30 de minute. Dacă tubul este gradat se citește înălțimea coloanei de eritrocite în mm pe tub. Dacă tubul este negradat, citirea se face măsurând cu rigla sau cu hârtia milimetrică. Se măsoară întreaga coloană (S) și înălțimea coloanei de eritrocite (E) și apoi se calculează după formula:

d. Calcularea constantelor eritrocitare derivate

V.E.M., H.E.M., C.H.E.M

Acestea ne permit precizarea tipului morfologic de anemie (anemii, normocitare, macrocitare și microcitare) și cromic (anemii normocrome, hipecrome și hipocrome), dând uneori indicații prețioase privind diagnosticul etiologic, evoluția și eficiența tratamentului. În plus, constantele eritrocitare derivate servesc și la controlul de calitate al examenelor de laborator, ele constituind așa numitele „teste replică”.

V.E.M – volumul eritrocitar mediu – reprezintă volumul mediu de eritrocitare izolate. Se exprimă în microni cubi, și se calculează după formula:

H.E.M – hemoglobină eritrocitară medie – reprezintă conținutul mediu în hemoglobină al hematitei sau media hemoglobinei pe eritrocit. Această constantă tinde să înlocuiască valoarea globulară sau indicele de culoare, se exprimă în p.g hemoglobină/eritrocit și se calculează după formula:

C.H.E.M. – concentrația în hemoglobină eritrocitară medie – exprimă raportul dintre cantitatea de hemoglobină și volumul eritrocitar, reprezentând cantitatea în grame hemoglobină la 100 ml eritrocite, calculându-se după formula:

e. Determinarea cantitativă a leucocitelor

S-a efectuat prin numărătoarea directă a acestora într-un volum cunoscut de lichid, amestecul efectuându-se într-o pipetă Potain pentru globule albe, iar numărătoarea într-un hemocitopetru Burker-Turk, utiliyând următoarea formulă de calcul:

unde: X = numărul de leucocite // ul sânge

M = media leucocitelor numărate pe un pătrat de 1 mm2

D = diluția sângelui în pipeta Potain (1/20)

f. Determinarea proteinemiei

Din serul sanguin s-a efectuat, prin metoda Gornall (7)

Principiul metodei – proteinele și pepsidele dau cu ionul de cupru în soluție alcalină un complex de culoare violetă, așa zisa „reacție a biuretului”. Rezultatele obținute prin această metodă sunt reproductibile și în acord cu metoda Kjejdahl.

Reactivi necesari: 1. Reactiv Gornall – sulfat de cupru. 5H2O 1,5g + tartrat dublu de sodiu și potasiu (sarea Seignette) 6,0 g + hidroxid de sodiu 30 g + iodură de potasiu 1 g. totul ad. 1000 l apă bidistilată și se păstrează în recipient din plastic bine închis și la întuneric. 2. Soluție standard de proteină 5 g./dl. 3. Ser fiziologic.

Tehnica de lucru: într-o eprubetă se pun 1,9 ml ser fiziologic și 0,1 ml ser sanguin peste care se adaugă 8 ml reactiv Gornall, după agitare se lasă 30 minute în repaus la întuneric și apoi se fotometrează la specrtofometrul VSU-2 G în lungime de undă de 540 nm, cuve de 1,00 cm grosime și fanta de 0,04. În paralel se pregătește o probă martor car conține 2 ml ser fiziologic și 8 ml reactiv Gornall. Proba standard conține 1,9 ml ser fiziologic plus 0,1 ml din soluția de proteină 5g/dl și 8 ml reactiv Gornall. Se face calculul și rezultatul se exprimă în g/dl ser sanguin.

g. determinarea glucozei din sânge

Metoda colorimetrică cu orto-tuluidină. Principiu: prin încălzirea în mediu acetic glucoza formează cu orto-toluidina un complex care se fotometrează la 630 nm.

Reactivi necesari: 1. Acid tricloracetic 3%. 2. Reactiv irto-toluidină: se dizolvă 1,5 g tiouree în 200 ml acid glacial încălzindu-se ușor, se adaugă 60 ml ortotoluidină, se amestecă și se aduce la 1000 ml cu acid acetic glacial. Se păstrează în sticlă brună. 3. Soluție stoc standard de glucoză: se dizolvă 1 g glucoză pură anhidră în 100 ml dintr-o soluție saturată de acid benzoic. Se poate păstra timp nelimitat. 4. Soluție standard de lucru: se diluează 1 ml soluția precedentă la 100 ml soluție saturată de acid benzoic. Soluția se păstrează bine, dar se recomandă o reînnoire săptămânală pentru a reduce maximum modificările care pot apărea produse de evaporare.

Tehnica de lucru: din sânge recoltat proaspăt pe un anticoagulant (florură de sodiu aproximativ 10 mg/ml de sânge) se va lua , ml sânge – dar nu mai târziu de 2 ore de la prelevarea sa – care se amestecă cu 1,9 ml acid tricloracetic în fiole de centrifugă. După 5 minute se centrifughează. Se pipetează 1 ml supernatant într-o eprubetă uscată. În altă eprubetă se va pregăti o probă în alb care va conține 1 ml apă distilată și un standard conținând 1 ml soluția saturată de lucru (se diluează 1 ml din soluția stoc standard la 100 ml cu soluția saturată de acid benzoic). În fiecare din cele 3 eprubete se adaugă câte 5 ml de reactiv orto-toluidină și se astupă. Eprubetele se agită. Se vor încălzi la baia de apă la temperatura de fierbere timp de 10 minute. După încălzire eprubetele se vor scoate și se răcesc prin ținerea lor la un jet de apă rece timp de 4 minute. Se va observa apariția complexului colorat. Se citesc extincțiile de la probe standard comparativ cu proba în alb la lungimea de undă de 630 nm.

Pentru calcul se va folosi următoarea formulă:

unde: x = mg glucoză 100 ml sânge

Ep = extincția probei

Es = extincția standard

Observații: în cercetări se va folosi doar ortoluidină cât se poate de pură. Dacă orto-toluidina este de culoare roșiatică se va dilua.

h. Determinarea ascorbinemiei

Aceasta s-a făcut în conformitate cu indicațiile tehnice descrise de Roe J.H. și Kuether (20). Principiul care stă la baza acestei metode, constă în oxidarea acidului asorbic în acid dehidroascorbic. Acidul deshidroascorbic se cuplează apoi cu 2-4 dinitrofenilhidrazina, formându-se o osazonă care se dizolvă în acid sulfuric, iar extincția soluției colorate se citește la spectrofotometrul VSU-2 G, utilizând cuve de 1 cm grosime, lungimea de undă 520 nm și fanta de 0,04.

Reactivi necesari: 1. Acid tricloracetic (Trichlofenilhidrazină zur Analyse Merk) 6 g/100 ml apă distilată. 2. Reactivi 2-4 dinitrofenilhidrazină (2-4 Dinitrophenylhydrazinum purum Loba-Chemie) 2 g/100 ml acid sulfuric 9N (o parte acid sulfuric cu densitatea 1,84 și 3 părți de apă distilată) la care se adaugă 3 g tiouree (Thiocarbamidum purum Loba-Chemie). Reactivul se păstrează în sticlă de culoare brună în frigider și poate fi utilizat timp de o lună. 3. Norit sau cărbune animal activ 200 g cărbune p.a se introduce într-un balon de sticlă peste care se adaugă 1000 ml acid clorhidric 10% se încălzește la fierbere, se răcește și se filtrează la trompă. Cărbunele se spală cu un litru de apă distilată, filtrându-se din nou, după care se usucă în etuvă la temperatura de 110-1200C (carboactivatis, Loba-Chemie). 4. Acid sulfuric 85% la 100 ml apă distilată. Se adaugă 900 ml acid sulfuric (Scwefelsaure 95-97%, etwa 1,84 – zur Analyse Merk). 5. Quarzsand fur Analyse Riedel-Dehaen A.G). 6. Ascorbinsaure p.a Fluka A.G.

Tehnica de lucru: pentru determinarea acidului ascorbic din sângele total se introduc în eprubetă de centrifugă cu fund conic 8 ml. Acid tricloracetic 6% peste care se adaugă treptat 2 ml sânge recoltat pe anticoagulant (heparină). Se agită, se lasă în repaus 30 minute, după care se centrifughează 15 minute la 4000 turații pe minut. Se recoltează supernatantul în care se adaugă 2 g Norit, se agită puternic 2-3 minute apoi se filtrează prin hârtie de filtru Whatman nr. 2 sau filtracido hydrochlorico et hydrofluorico extracta FILTRAK 390.

Într-o eprubetă cu guler se pun 5 ml de filtrat, 1 ml reactiv 2-4 dinitrofenihidrazină cu tiouree, apoi se introduc în termostat pentru timp de 4 ore la temperatura de 370C.

Eprubetele se scot și se introduc într-un vas cu apă și gheață pentru răcirea lor, după care se adaugă picătură cu picătură 4 ml acid sulfuric 58%, agitându-se continuu eprubeta. Se lasă la întuneric timp de 30 de minute pentru stabilizarea culorii după care se fotocolorimetrază. În paralel se pregătește un martor cu 5 ml acid tricloracetic 6% care se lucrează la fel ca proba.

Pentru evitarea trasării curbei etalon, la fiecare serie de probe, în condițiile utilizării acelorlași reactivi, s-a recurs la utilizarea unui singur standard care conținea în 2,5 ml acid tricloracetic 6% o cantitate de 10 gama acid L-ascorbic, iar după citirea extincțiilor se calculează concentrația probei după următoarea formulă:

unde: X = cantitatea de acid ascorbic în mg/100 ml sânge total

Ep = extincția probei

ES = extincția standardului

200 = factorul de multiplicare pentru a exprima la 100 ml

10 = cantitatea în gama de acid ascorbic luată în standard

1000 = pentru a exprima rezultatul în mg acid ascorbic

Exemplu: Ep = 0,112, Es = 0,155

În cazul utilizării a 2 g țesut proaspăt majorat și adus la volumul final de 20 ml cu acid tricloracetic, formula de calcul este următoarea:

i. Determinarea piruvicemiei

Din sânge total s-a făcut, în conformitate cu indicațiile metodei Lou. Acidul piruvic dă cu aldehida saliciclică în mediu puternic alcalin o corelație portocalie care se fotocolorimetrizează.

Reactivi necesari: 1. TCA 12%. 2. Soluție hidroxid de potasiu 100g/60ml apă distilată. 3. Aldehida saliciclică 2% în alcool etilic 96%. 4. Soluție standard de acid piruvic (piruvat de sodiu) 0,01 mg/ml.

Tehnica de lucru. Din sânge recoltat proaspăt pe anticoagulant se iau 4ml + 4 TCA 12% într-o fiolă de centrifugă, se agită, se lasă în repaus, se centrifughează și apoi se filtrează.

Se agită, se ține 10 minute în baia de apă la 370C, se răcește repede și se fotocolorimetrizează la 470 nm., folosind cuve de 1 cm grosime, fanta 0,006 față de blanc.

Datele obținute se introduc în formula:

unde: X = mg acid piruvic la 100 ml sânge

Ep = extincția probei

ES = extincția standardului

0,01 = cantitatea de acid piruvic din standard

200 = factori de multiplicare pentru a exprima la 100 ml sânge

j. Determinarea activității colinesterazice a serului, sau pseudocolinesteraza, colinesteraza nespecifică

S-a utilizat metoda cinetică Ellman și Colab, care se bazează pe hidroliza acetilcolinei în urma căreia rezultă tioxcolină împreună cu acidul ditiobis – nitrobenzenul formează un complex colorat care absoarbe la 405 nm. Activitatea enzimei se calculează din variațiile extincției pe timp de 30 secunde (12).

Reactivi necesari: 1. Soluție 5-5 – dithiobis – (2- nitrobenzoic acid) (Serva Heidelberg) 0,25 ml în tampon fosfat pH – 7,2 50 mM. S-a dizolvat 92,325 mM DTNB în 1000 ml tampon fosfat 50 mM preparat astfel:

Na2HPO4 . 12 H2O ……………………….17,9070 g/1000 ml

KH2PO4 …………………………………… 6,8046 g/1000 ml

2. Soluția de acetil-tiocolină 0,156 M în apă distilată

Tehnica de lucru: se utilizează ser nehemolizat, măsurătorile făcându-se în cuva spectrofotometrului la temperatura mabiantă de 200C, față de aer, folosind cuve de 1 cm grosime. Se pipetează în cuva căreia i s-a aplicat capacul, se citește imediat extincția la 405 nM și fanta 0,04 apoi se repetă citirile la 30, 60, 90 secunde. Se calculează DE/30 secunde, care se înmulțește cu 23400 iar rezultatul se exprimă în mU/ml (12).

K Determinarea testului de turbiditate cu sulfat de zinc

Se bazează pe priceperea serurilor care conțin cantități crescute de gamaglobuline deoarece la PH-ul de 7,4 încărcătură electrică și stabilitatea coloidală este mult mai scăzută decât a albuminelor serice, flocularea va fi cu atât mai exprimată cu cât raportul albumine/globuline va fi mai scăzut. În acest sens s-au utilizat indicațiile tehnice ale testului descris de McEwan și colab. În 1970 (13) care se bazează pe observațiile lui Kunkel, ce detectează alterări concentrației gamaglobulinelor din serul oamenilor suferinzi de maladii hepatici, evidențiată prin apariția floculării serului într-o soluție tamponată de sulfat de zinc.

Reactivi necesari: 1. Soluție de sulfat de zinc preparată din 280 mg. ZnSo4 7H2O în 1000 ml apă tridistilată, care înainte de întrebuințare se fierbe timp de 15 minute pentru a îndepărta nu se mai utilizează soluția rămasă ulterior. 2. Standard sulfat de bariu, se prepară în conformitate cu indicațiile lui Shank și Hoagland (citat de 13), adaptate la acest test, pentru a da posibilitatea ca datele să fie comparabile. Se prepară astfel: dintr-o soluție de BaCl2. 2H2O ce conține 1,15 mg în 100 ml apă distilată, se iau 3 ml și se pun într-un balon cotat de 100 ml, se aduce la semn cu acid sulfuric 0,2 N operațiunea se face într-un vas cu apă și gheață. Se agită și păstrează în sticle de culoare brună, fiind utilizată pentru etalonarea aparatului înainte de începerea executării testului de turbiditate cu sulfat de zinc.

Această soluție de sulfat de bariu, astfel preparată, corespunde unei turbidități de 20 unități, față de apă distilată, în cuva specială pentru turbidimetrie cu grosimea de 0,5 cm.

Tehnica de lucru: în eprubetele mici se pun câte 6 ml din soluția de sulfat de zinc, se adaugă 0,1 ml ser snaguin nehemolizat, aspirându-se de 2-3 ori din soluția de sulfat de zinc în micropipetă pentru a antrena serul de pe pereții acesteia. Se astupă cu dop de cauciuc, se agită și apoi se introduce pentru o oră termostatul LP-22 reglat la 200C. După care se măsoară turbiditatea la fotocolorimetrul Spekol 10 echipat cu instalația TK și filtrul GVK 48 (albastru-verde, domeniul 440-520 nm). Cu ajutorul standarduluide sulfat de bariu se fixează indicatorul instrumentului de măsură la diviziunea 50 pe transmisie, iar lumina incidentă având lungimea de undă de 500 nM. Diviziunea „zero” se face cu apă distilată în aceste condiții se determină opalescența dată de serul sanguin în soluția de sulfat de zinc față de opalescența unei soluții de concentrație cunoscută standardului corespunzător la 20 unități turbidimetrice. Ca și colorimetria și în turbidimetrie se aplică legea Lambert Beer, grosimea straturilor opalescente fiind invers proporțională cu concentrațiile lor.

3. Rezultate și discuții

Valorile constantelor eritrocitare directe și derivate la căii de sport, după antrenamentul de scurtă durată, sunt redate în tabelul 2, prelucrarea statistică a datelor în tabelul 3, iar modificările procentuale în graficul 1. Valorile constantelor oritrocitare directe și derivate la căii de sport antrenamentul de lungă durată sunt redate în tabelul 6, iar modificările procentuale în graficul 3.

Valorile unor componente sanguine la caii de sport după antrenamentul de scurtă durată sunt prezentate în tabelul 4, prelucrarea statistică a datelor în tabelul 5, iar modificările procentuale în graficul 2. Valorile unor componente sanguine la caii de sport după antrenamentul de lungă durată sunt prezentate în tabelul 7, iar modificările procentuale în graficul 4.

a. Numărul de eritrocite.

Din analiza datelor prezentate retzultă că numărul de eritrocite consecutiv antrenamentului de scurtă durată are o tendință de creștere dar nesemnificativă statistic (P 0,05), în schimb după antrenamentul de lungă durată creșterea eritremiei este marcată și anume de 13,83%.