. Starea de Sanatate Si Randamentul In Munca la O Populatie Tanara In Corelatie cu Alimentatia

Capitolul I Starea de sănătate și rolul alimentației în determinarea ei

1.1. Starea de nutriții și factorii care o influențează

Starea de nutriție constituie ansamblul unor caracteristici morfofuncționale ale unui individ sau ale unei colectivități, care sunt influențate de numeroși factori, dar în primul rând de alimentație. Când aportul de material plastic, energetic și catalitic este adecvat nevoilor organismului, alimentația asigură o stare de nutriție bună, și constituie un mijloc eficient de păstrare și promovare a sănătății. Dimpotrivă când alimentația este dezechilibrată sub aspect calitativ sau cantitativ, apar o serie de modificări ale stării de nutriție, care se reflectă pe plan biochimic, clinic sau în morbiditatea colectivității. Studiul stării de nutriție a unei colectivități poate informa deci asupra condițiilor de alimentație și a stării de sănătate a populației.

Alimentația colectivităților este influențată de numeroși factori economici, sociali, geografici, etc. Astfel, nivelul producției de alimente, accesibilitatea populației la produsele alimentare (prețul de cost, veniturile populației), nivelul cultural (superstițiile, credințele religioase, tabu, etc.), obiceiuri alimentare (sortimente față de care se manifestă reținere sau care sunt consumate în exces, modalitățile de prelucrare defectuoasă, etc.), intervenția unor calamități sociale (crize, războaie, etc.) sau naturale (secetă, inundații, invazii de insecte, rozătoare, epizootii, etc.) factori climatici, etc.

Pentru o interpretare corectă a fenomenelor depistate se recomandă, deci, ca cercetările de nutriție să fie precedate și completate cu informații privind situația geografică și a regiunii în care se găsește colectivitatea, caracteristicile economice, sociale, culturale antropologice ale populației, prezența unor factori nocivi, starea de sănătate a populației etc. O atenție deosebită, se dă posibilității efectuării unor investigații privind alimentația populației. Rezultatele obținute prin cercetarea concomitentă a alimentației și stării de nutriție au o valoare deosebită, deoarece, pe de o parte fac cunoscute eventualele abateri în comparație cu normativele, fundamentându-se astfel măsuri pentru echilibrarea regimului, iar pe de altă parte, permit stabilirea unor relații între aportul alimentar și starea de sănătate, apreciată după criterii clinice si biochimice.

Întrucât cercetările de nutriție se adresează unor mase largi de oameni, pentru atingerea obiectivelor propuse este necesară stabilirea și menținerea contactului cu organele administrative, precum și asigurarea cooperării populației printr-o muncă susținută de educație sanitară.

În programarea activității, trebuie să se țină seama de anumite condiții sezoniere (ploi, campanii agricole, sărbători, etc.). Trebuie asigurate materiale de lucru (fișe, instrumente verificate, reactivi, etc.) și spațiul necesar desfășurării activității (sală de consultații, laborator, depozit, etc).

În cercetarea stării de nutriție se aplică metoda epidemiologică de studiu. Ancheta poate fi aplicată longitudinal, urmărind evoluția în timp a indicatorilor la aceiași grupă de populație la diferite intervale de timp, sau transversal prin cercetarea unor grupe deosebite de subiecți care se aseamănă prin unele criterii prestabilite (de exemplu aceiași vârstă la două colectivități diferite). Ancheta se face în profunzime sau pe eșantioane.

1.2. Caracterizarea stării de nutriție

Aprecierea stării de nutriție se bazează pe următoarele grupe de examinări: examenul somatolnetric, examenul clinic, examene de laborator și analiza morbidității în colectivitatea cercetată.

Aprecierea stării de nutriție este o problemă care stă în atenția unor importante organisme internaționale, cum sunt FAO – OMS. Sub egida acestor foruri s-au întreprins studii ample în diferite regiuni ale lumii, în deosebi asupra malnutriției și între altele s-au analizat critic metodele de cercetare.

În țara noastră Ministerul Sănătății și Institutele de Igienă și Sănătate Publică, au elaborat numeroase instrucțiuni tehnice – metodologice cu scopul obținerii de date pe baza unor criterii uniforme, acestea având, astfel, și o valoare de comparație. S-au efectuat ample studii în diferite colectivități asupra stării de nutriție ascorbică, tiaminică, niacinică, etc.

În vederea obținerii de date corecte asupra condițiilor de alimentație este necesar să se respecte câteva criterii:

subiecții examinați nu trebuie să prezinte boli care afectează starea de nutriție. În urma unui triaj medical prealabil sunt excluși cei cu afecțiuni digestive (ulcer gastro-duodenal, gastro-duodenite cronice, enterocolite cronice, insuficiență hepato-pancreatică, etc.) cu disfuncții metabolice (diabet, dezechilibru endocrin sau alte boli acute sau cronice), consumptive (boli infecțioase acute, tuberculoză, neoplasme, etc);

lotul ales pentru examinare trebuie să fie reprezentativ pentru întreaga colectivitate studiată și să cuprindă un număr suficient de mare de cazuri (10 – 20 % din efectiv);

trebuie să se folosească un număr suficient de mare de teste care să exploateze cât mai complex organismul.

De cele mai multe ori nu se pot formula concluzii valabile numai pe baza unor investigații solitare, sau a unui mănunchi de teste mai ales dacă acestea sunt din același grup. Rezultă, deci, că în studiul stării de nutriție trebuie să participe, cadre din mai multe domenii de specialitate. Testele alese trebuie să fie netraumatizante, expeditive pentru a putea fi aplicate la un număr mare de persoane, într-un timp limitat.

cercetarea stării de nutriție trebuie să urmărească și modificările cauzate atât de un consum deficitar cât și pe cele datorate unui consum în exces a diferitelor grupe de alimente;

în urma cercetării, se fac recomandările necesare ameliorării alimentației și implicit a indicatorilor de nutriție.

1.3. Examenele somatometrice

Examenul somatometric sau antropometria, în vederea aprecierii stării de nutriție cuprinde măsurarea înălțimii, greutății corporale, măsurarea pliului cutanat și a perimetrului toracic. Desigur, numărul de indicatori măsurați poate fi mult mai mare, dar, în mod curent se folosesc cei patru enumerați.

Valorile obținute prin somatometrie nu sunt suficient de stabile și specifice, pentru a stabilii sau depista cazurile de denutriție incipientă, dând mai ales relații asupra aspectului cantitativ al rației. La copil, măsurarea înălțimii și a greutății corporale constituie un mijloc important de controlare a dezvoltării, înălțimea fiind un indicator al condițiilor, de alimentație de fond, de durată. Greutatea corporală este rapid influențată de afecțiuni acute, îndeosebi de cele digestive. Parametrii somatometrici se exprimă nu numai ca valori absolute, independente unele față de altele ci și sub formă corelativă.

Astfel, indicele Quetelet dă greutatea în grame a unui centimetru de înălțime la copil.

– valorile indicelui variază cu vârsta, pentru copil preșcolar, el fiind de 150 – 180 (copil 3 – 7 ani).

Indicele Bouchard dă greutatea în kilograme a unui decimetru de înălțime la adult:

Un indice normal este cuprins între 3,5 și 4 kg. Un indice sub 3 kg. indică o stare deficitară de nutriție. Un indice peste 4 kg. indică obezitate.

Indicele Broca apreciază greutatea ideală ca fiind egală cu numărul de kilograme corespunzător numărului de decimetrii de înălțime care depășesc 100.

Greutatea ideală (în kg) = Înălțimea (cm) – 100.

Pentru adulți, indicele Brugsch apreciază greutatea ideală în kg prin următoarea relație:

pentru înălțimea între 155 – 165 cm, greutatea ideală (kg) este egală cu înălțimea – 100;

pentru înălțimea între 165 – 175 cm, greutatea ideală este egală cu înălțimea – 105;

pentru înălțimea între 176 – 185 cm, greutatea ideală este egală cu înălțimea – 110.

La adulți, mai ales la bărbați, se utilizează și indicele de corpolență t care este dat de relația:

Înălțimea (în cm) = cu greutatea (în kg) + perimetru totacic (în cm)

Când suma: greutatea + perimetru toracic este mai mare decât înălțimea, rezultatul se notează cu „+”, iar când suma este inferioară înălțimii, rezultatul se notează cu „-’’ Valorile cuprinse între – 10 și – 20 indică o situație bună; între – 21 și – 25, o stare mediocră; între – 26 și – 30 o stare de nutriție nesatisfăcătoare, iar sub – 30 se poate diagnostica o debilitate accentuată.

Greutatea ideală la adulții peste 20 de ani se poate calcula ținând seama nu numai de înălțime ci și de vârsta și sexul subiectului. O astfel de formulă este:

Greutatea ideală (în kg) la bărbați)=50+0,75 (T-150)

Greutatea ideală la femei=50+0,75 (T-150)

în care T reprezintă înălțimea în cm, iar V vârsta în ani.

Pentru copii și adolescenții de până la 20 ani, greutatea de referință se ia, după vârsta și sexul, aflat în tabele. La fel și înălțimea.

În cazul în care înălțimea din tabel nu corespunde vârstei, se ia în considerație greutatea din dreptul înălțimii reale. Dacă înălțimea depășește valorile din tabel (172 cm pentru băieți și 163 cm pentru fete) greutatea ideală a tinerilor se calculează după următoarea formulă:

greutatea ideală la băieți = T-100-

greutatea ideală la fete = T-100-

Grosimea pliului cutanat se măsoară pe partea dreaptă a corpului și pe pliul, longitudinal, totdeauna în același loc, pentru a obține date comparabile.

Se preferă:

partea inferioară a brațului, la jumătatea distanței dintre acromion și olecran;

unghiul inferior al omoplatului, subiectul stând în picioare, în poziție de repaus;

linia medio – axilară, la nivelul orizontalei care trece prin apendicele xifoid;

unirea treimii interne cu cele două treimi externe, pe linia dintre ombilic și splina iliacă antesuperioară.

În zonele amintite, grosimea normală a pliului cutanat este sub 10–15 mm. Depășirea acestei valori, asociată cu hiperponderabilitatea, arată că nivelul caloric al rației întrece cheltuielile de energie ale subiectului.

1.4. Examene clinice

În efectuarea examenului clinic trebuie să se țină seama de câteva reguli generale:

a. de cele mai multe ori semnele clinice prin care se manifestă dezechilibrele nutritive nu sunt specifice, ele putând fi produse și din alte cauze. De aceea fiecare semn trebuie interpretat în lumina unor date anamnestice și corelat cu rezultatele pe care le furnizează investigațiile de laborator. Semnele clinice capătă o importanță când se repetă în procent ridicat la persoanele studiate;

b. în condiții obișnuite deficiențele nutritive nu se limitează la un singur factor, ci sunt polideficiente în care una domină și imprimă caracterul său, tabloului clinic. Simptomatologia deficienței principale va căpăta aspect particular prin asocierea cu simptomele deficiențelor secundare;

c. o aceiași deficientă nutritivă se poate manifesta prin semne clinice diferite în funcție de modul cum s-a instituit: suprimarea bruscă și totală a principiului respectiv (formă acută a carenței) sau reducerea parțială și pe timp îndelungat (forma cronică); semnele carenței acute se suprapun uneori pe leziuni cronice, încât apar împreună dând un aspect clinic polimorf;

d. la unele grupe de populație, este posibilă apariția unor stări de precarență determinate de variații sezoniere în alimentație, în consumul exagerat de produse alimentare rafinate excesiv (dulciuri, derivate de cereale cu grad mic de extracție), de persistența unor obiceiuri alimentare sau a unor practici culinare incorecte.

Precarențele nutritive evoluează, de obicei, fără manifestări clinice evidente, numai cu perturbări discrete și nespecifice, deseori neluate în seamă sau atribuite unor alte cauze de către cel examinat. În studiul stării de nutriție accentul trebuie pus tocmai pe sesizarea unor semne de precarență. Procedând astfel, se pot corecta la timp defectele rației alimentare și se evită ajungerea la forme manifeste ce necesită măsuri terapeutice și în care recuperarea nu este întotdeauna integrală.

e. unele stări de precarență care evoluau lent devin evidente șirență care evoluau lent devin evidente și se accentuează cu ocazia unui alt factor „de relevare” (efortul fizic intens, sarcina, alăptarea, mediul toxic, bolile infecțioase);

f. pentru unii factori nutritivi, posibilitatea apariției stării de precarență sau carență, prin defecte ale rației alimentare este foarte rară sau practic nulă, întrucât, aceștia fie se găsesc în cantitate mare în alimentele de larg consum (glucide, lipide, sodiu, potasiu, clor, acid pantoteic, vitamina A, etc.), fie că se formează în intestinul uman, prin acțiunea florei intestinale (vitamina K și unele vitamine din grupa B) sau se sintetizează ușor și pe măsura necesităților organismului din alte principii alimentare ce se găsesc în organism (glucide, lipide, aminoacizi neesențiali).

Sunt, însă, posibile carențe sau precarențe în: proteine de calitate superioară, calciu, fier, iod, fluor, vitamine A, C, D, B1, B2, PP, etc.

Când studiul stării de nutriție se face pe un număr mare de subiecți, examenul clinic se limitează la studiul tegumentelor și mucoaselor vizibile (bucală, linguală, conjunctivală), la fanere (păr, unghii, țesutul subcutanat, sistemul muscular, sistemul osos și dentiție, sistemul neuroendocrin și comportamentul psihic, precum și la unele semne din partea sistemului cardio – vascular).

La tegumente se notează: culoarea, aspectul, senzația la palpare, umiditatea, elasticitatea, prezența unor eventuale echimoze, ragade, cruste, edeme, etc.

Un tegument aspru la pipăit, cu hipercheratoză peripilară, care dă aspect de piele de găină, poate fi semn de carență în vitamina A și C, sau acizi grași esențiali. În hipovitaminoza A, leziunile descrise predomină pe fețele antero – laterale; în hipovitaminoza C se localizează mai ales pe gambe, iar papulele hipercheratozice sunt centrate, uneori, de mici hemoragii foliculare.

Tulburările de pigmente ale pielii survin și în carențele protidice avansate, hiperpigmentarea fiind generalizată.

Zăbăluța și dermatita seboreică, care se întinde pe aripile nasului, șanțurile nazo – labiale, regiunea interspâncenoasă și pe pleoape, constituie semne de carență în riboflavină. Pielea este grasă, lucioasă și acoperită cu scuame gălbui – murdare, care devin evidente după o ușoară răzuire.

Modificări ale mucoasei linguale și buzelor, asemănătoare cu cele descrise în pelagră și riboflavinoză, pot fi cauzate și de aportul insuficient de acid folic, vitamina B12 și fier.

Hipertrofia mucoasei interdentare, cu sângerare spontană sau la presiune, se întâlnește în fazele incipiente ale hipovitaminozei C.

Uscăciunea conjunctivelor (mai ales cele bulbare) și senzația de corp străin în ochi, sunt manifestări timpurii ale hipovitaminozei A. Exagerarea vascularizării conjunctivei în jurul corneii și tendința de pătrundere a capilarelor în cornee, pot apărea în carența de vitamină B2.

Fanerele își modifică de asemenea, culoarea, textura și aspectul în denutriții care evoluează cu caracter cronic. În carența proteică părul își pierde luciul, devine mat, se rupe ușor și are tendință să capete o culoare roșietică (cel negru).

În lipsa de fier, unghiile sunt fragile, cu striuri longitudinale și se turtesc.

Țesutul adipos subcutanat se apreciază prin inspectarea subiectului și aprecierea pliului cutanat.

La sistemul muscular, se notează dezvoltarea, troficitatea, tonusul și forma maselor musculare. Subiecții normal hrăniți, au o musculatură bine dezvoltată și armonios repartizată. Reducerea maselor musculare precum și o diminuare a tonusului și forței musculare se întâlnesc în deficiențe calorice ale rației alimentare, în raport de proteinele insuficiente, în hipovitaminozele C, B , E, D, în carența de fier, etc. Când lipsa îndelungată a altor factori nutritivi determină scăderea în greutate și încetinirea sau oprirea creșterii (semne nespecifice generale pentru majoritatea factorilor nutritivi), se produce, se asemenea, diminuarea maselor musculare. Copii rahitici, datorită hipotoniei musculare, au abdomenul mărit și evazat pe flancuri, când stau în decubit dorsal (abdomen de batracian).

La sistemul osos se examinează forma, dimensiunea, proporțiile dintre diferitele segmente ale corpului. Cele mai frecvente și mai grave distrofii osoase, sunt cauzate de hipovitaminoza D și de perturbările în aportul, absorbția și metabolizarea calciului și fosforului. În aceste cazuri creșterea se reduce sau se oprește. Oasele suferă un proces general de ramolire, umflare și deformare care se manifestă la cap, trunchi și membre. Deficiența protidică avansată, poate da, tulburări osoase la copii și adulți.

La dantură se observă: data apariției și numărul dinților, forma, modul de implantare în alveolă, numărul dinților cariați, extrași și reconstituiți (indice C.E.R. pentru dinții permanenți și c.e.r. pentru cei temporari).

Dentiția este alterată de consumul exagerat de dulciuri, în abateri de la limitele normale ale fluorului în apă, în avitaminoza C (prin defect de osificare și mai ales prin modificările la nivelul gingiilor și ligamentelor alveolo – dentare).

În ceea ce privește sistemul nervos, manifestările în cazurile de carente alimentare sunt: amorțeli, furnicături, dureri cu caracter reumatismal, localizate mai ales la extremitățile membrelor (în hipovitaminozele B1, PP, acid folic, vitamina B12, fier), dureri și senzații de arsură la nivelul tălpilor, hiporeflexie ( în carența complexului B și mai ales de B2).

Dezechilibrele nutriționale se însoțesc frecvent de modificări de comportament: astenie, reducerea capacității de muncă fizică și intelectuală, apatie, diminuarea spiritului de inițiativă, cefalee, insomnii, iritabilitate. Aceste simptome au un caracter subiectiv și sunt influențate de particularitățile fiecărui individ, însă capătă o importanță apreciabilă, atunci când apar cu o frecvență ridicată la membrii unei colectivități.

În carența de iod, glanda tiroidă își modifică forma și volumul. Se descriu diferite grade de hipertrofie tiroidiană. Adolescența, graviditatea, alăptarea agravează distrofia prin creșterea nevoii de iod în stări fiziologice.

La aparatul cardio – vascular se notează: prezența și caracterul durerilor precordiale, pulsul, tensiunea arterială, tulburările circulatorii periferice, etc.

1.5. Examene de laborator

Aceste examene au o importantă deosebită deoarece furnizează date obiective asupra tulburărilor metabolice care se produc, de cele mai multe ori, înaintea apariției semnelor clinice, și deci facilitează depistarea deficientelor, în faza incipientă de leziune biochimică.

Astfel, se cercetează: numărul de hematii și cantitatea de hemoglobină, sideremia serică, capacitatea serului de a lega fier în vitro, etc. Aceste examene ne informează asupra rației de fier, de vitamină B12, acid folic, proteine, vitamină C, vitamină B6, ale căror carențe provoacă anemii, cu unele particularități în funcție de natura deficienței.

Determinarea proteinemiei, a nivelului fracțiunilor proteice serice, a unor enzime, ne informează în primul rând asupra rației de proteine.

Aprecierea biochimică a stării de nutriție în vitamine, se poate face prin dozarea acestora direct din urină, sânge, eritrocite, etc., prin dozarea unor enzime în care vitaminele sunt co-fermenți (transaminazele – pentru piridoxină, etc.), prin dozarea unor metaboliți al căror nivel spontan sau după administrarea unor substanțe (încărcarea cu triptofan pentru piridoxină sau cu histidină pentru acid folic) este modificat în carențele vitaminice (de exemplu creșterea acidului piruvic în sânge și urină, în deficitul tiaminic, determinarea acidului formic pentru acidul folinic și a acidului metilmalonic pentru cianocobalamină etc.). Se mai poate folosi testul de încărcare pentru vitaminele hidrosolubile, bazându-se pe faptul că acestea nu se depozitează în organism, ci în caz de exces, surplusul se elimină prin urină.

Deficitul de acid ascorbic se întâlnește cel mai frecvent. Pentru vitamina C se admite o ascorbinemie de 0,8 – 1,2 mg% și o ascorbinurie de 15 mg în 24 de ore, corespunzând unui paort corect de vitamină; ascorbinemia de 0,4 – 0,8 mg% corespunde unei stări de hipovitaminoză; ascorbinemia sub 0,4 % și ascorbinuria sub 10 mg în 24 de ore indică o deficiență de aport și corespunde unei ingestii mai mici de 15 – 20 mg acid ascorbic pe zi. La sfârșitul iernii și primăvara, se întâlnesc frecvent cazuri de ascorbinemie sub 0,4 %, fără să se pună diagnosticul de scorbut, deoarece pentru a se instala semnele clinice evidente de scorbut, perioada de carență trebuie să fie de 5 – 6 luni. În cazul testului de încărcare cu vitamina C se injectează intravenos 500 mg de vitamină, și se dozează cantitatea eliminată în 3 – 5 ore de la injecție. Dacă eliminarea depășește 30 – 40% din doza administrată, se consideră că aportul de vitamină C este adecvat.

Cercetarea rezistenței și a permeabilității capilarelor se poate folosi pentru depistarea unui aport insuficient de vitamină C și P.

În aprecierea aprovizionării organismului cu diferite vitamine se mai pot folosi: viteza de adaptare la lumină slabă (pentru retinol), dozarea fosfatazei alcaline, a calciului, a fosforului, a acidului citric (pentru vitamina D), hemoliza în apă oxigenată (pentru tocofene), protrombinemia (pentru filochinină), etc.

Dozarea colesterolului, a lipidelor, a unor fracțiuni lipoproteice din ser, ne informează asupra stării de nutriție lipidică și a valorii calorice a rației. Supraalimentația, excesul de grăsimi (mai ales grăsimi sărace în acizi grași polinesaturați) și în alimente bogate în colesterol, reprezintă factori favorizanți în apariția unor dislipemii.

Glicozuria și glicemia „a jeune” și mai ales testul de toleranță la glucoză pot permite depistarea activă a diabetului zaharat, în apariția căruia joacă rol și o serie de factori cum ar fi supraalimentația, abuzul de dulciuri, etc.

1.6. Indicatori de sănătate publică în relație cu alimentația (morbiditatea în mortalitate)

Este o metodă statistică de studiu care completează celelalte examene prezentate, constituind o cale indirectă de informare asupra stării de nutriție, deci și asupra condițiilor de alimentație a colectivității respective. Se pot folosi ca indicatori statistici: morbiditatea și mortalitatea generală, morbiditatea și mortalitatea prin anumite boli infecțioase (tuberculoza, gripa, tec.). Unele categorii de populație subalimentate în sezoanele în care rația alimentară este deficientă, în vitamina C, sunt mai frecvent afectate de gripă, care evoluează cu forme mai grave și cu complicații mai multe.

Se poate studia mortalitatea și morbiditatea prin boli cardio – vasculare produse de ateromatoză (la cei supraalimentați și care folosesc un exces de grăsimi de origină animală, însoțite de sedentarism și cu stări de încordare nervoasă).

Capitolul II Trebuințe calnice și nutritive ale omului

Între om și alimente se stabilesc strânse relații biologice și medicale în tot cursul existenței și chiar înainte de naștere, prin intermediul corpului matern. Cea mai veche și mai importantă relație, este determinată de faptul că alimentele furnizează organismului substanțe nutritive, de care acesta are nevoie, pentru asigurarea energiei indispensabile proceselor vitale (rol energetic), pentru sintetizarea substanțelor proprii și repararea uzurii (rol plastic sau morfogenetic), precum și pentru formarea substanțelor active, care favorizează desfășurarea normală a proceselor metabolice (rol catalitic).

După natura și rolul lor în organism, substanțele nutritive se împart în: proteine, lipide, glucide, elemente minerale și vitamine. Fiecare substanță nutritivă îndeplinește roluri foarte bine definite și nu poate fi înlocuită cu alta. În alimentația corectă trebuie să se asigure toate aceste substanțe, în cantități optime.

Necesitățile nutritive variază de la un individ la altul, depinzând de vârstă, corpolență, sex, felul și intensitatea activității (fizică, intelectuală), condițiile mediului ambiant (cald, frig, prezența unor substanțe chimice toxice). De aceea, pentru a se asigura o alimentație rațională, trebuie să se țină seama de aceste diferențe și să se realizeze un permanent echilibru între necesarul organismului și cantitățile aduse de alimente. De îndată ce acest echilibru nu este păstrat, alimentația devine nerațională, repercutându-se negativ asupra creșterii, capacității de muncă și stării de sănătate. Din acest punct de vedere, constituie o greșeală nu numai insuficiența, ci și consumul exagerat față de nevoile reale ale organismului. Riscul este mai mare când consumul abuziv a! unei substanțe se asociază cu insuficiența unei alteia.

Dacă dezechilibrul alimentar depășește anumite limite și se prelungește în timp, starea de sănătate este subminată și pot apare stări patologice numite generic boli de nutrilie, malnutriții sau distrofii. Unele sunt consecința insuficienței de substanțe nutritive (slăbire, distrofia proteică, hipo – și avitaminozele, anemiile nutriționale, etc). Altele sunt provocate de consumul, care depășește nevoile reale ale organismului (obezitatea, dislipemiile, arteromatora, etc).

Cunoașterea trebuințelor nutritive ale organismului este indispensabilă, pentru realizarea alimentației raționale.

2.1. Trebuințele calorice

Tradițional, cheltuiala de energie și valoarea energetică a alimentelor, se măsoară și se exprimă în calorii. În ultima perioadă, însă, există tendința de a se folosi o altă unitate de măsură, mai adecvată, și anume Joule.

Furnizorii de energie sunt substanțe nutritive zise calorigene: glucide, lipide și proteine. Prin ardere în organism, 1 gr. de glucide sau de proteine generează 4,1 calorii, iar 1 gr. de lipide generează 9,3 calorii. Chiar și în condițiile repaosului absolut, organismul consumă energie pentru reacțiile metabolice continuă să se desfășoare ACEASTĂ CHELTUIALĂ MINIMĂ DE ENERGIE REPREZINTĂ METABOLISMUL BAZAL. La adultul normal, metabolismul bazal este de circa 1 calorie/1 kg. de greutate corporală și oră.

Copii și adolescenții au metabolismul bazal mai accentuat decât adulții, valorile maxime instalându-se la 2 – 3 ani, când se ajunge la 2 – 2,5 cal/oră. Apoi metabolismul scade treptat, înregistrând 1,5 – 1 cal/oră la adolescent și rămâne practic constant (1 cal/kg/oră) între 25 – 45 ani. După 45 ani începe să scadă din nou, astfel încât intre 55 – 60 de ani, el este de 15 – 20 % mai redus decât 1a copilul de 2 ani.

Omul nu păstrează condițiile de repaus, asemănătoare metabolismului bazal decât câteva ore pe zi, cât doarme. În rest, activitățile desfășurate cer cheltuială suplimentară de energie.

Indigestia de alimente. Dacă o persoană adultă consumă alimente care furnizează energia necesară pentru metabolismul bazal, se constată că, organismul cheltuiește mai multe calorii decât doar pentru metabolismul bazal. Surplusul de energie poartă denumirea de acțiune dinamică specifică.

Climatul este determinant pentru consum: la cald consumă mai puțină energie, decât la frig. Cuantificarea influenței climatului asupra nevoilor alimentare este dificilă, deoarece gradul de protecție contra frigului și căldurii excesive variază mult. În general în țările cu nivel de viață ridicat, omul este bine apărat de frig sau căldură, prin mijloace civilizate de viată.

Activitatea musculară reprezintă cea mai importantă cauză a creșterii consumului de energie. Intensitatea efortului fizic depinde de numărul de grupe musculare angajate în efort, de volumul acestora, de viteza cu care se contractă în unitatea de timp, de masa corporală și sarcina ce trebuie deplasată.

Maternitatea crește nevoile energetice datorită dezvoltării fătului și anexelor, precum și sporirii masei corporale a mamei. În întreaga perioadă de sarcină sunt necesare în plus 80.000 calorii.

Efectele aportului inadecvat de energie. Când alimentația nu asigura numărul adecvat de calorii, organismul este obligat să elibereze energie din propriile sale țesuturi (grăsimea de rezervă, țesutul muscular, etc). Ritmul de creștere al copiilor și adolescenților se încetinește, adulții scad în greutate, masele musculare își reduc volumul și în formele mai grave se ajunge la cașexie.

Subalimentații au o capacitate de muncă redusă, obosesc repede, prelungesc perioadele de pauză, renunță la unele activități extraprofesionale, sunt mai apatici.

Surplusul energetic se tezaurizează sub formă de grăsime, instalându-se obezitatea, care de multe ori însoțește sau agravează alte maladii cum ar fi dislipemiile, ateroscleroza, hipertensiunea arterială, diabetul, artroza, etc. Datele statistice arată că media de viață a obezilor este mai mică decât cea a normoponderalilor.

2.2. Influențele în nutrine

2.2.1 Necesarul de proteine

Proteinele sunt substanțe nutritive cu o structură complexă și cu roluri foarte importante în organism. Ele se prezintă ca macromolecule formate din lanțuri de aminoacizi, legați prin legături peptidice. Datorită faptului că cei 23 – 25 aminoacizi se pot așeza în lanțuri polipeptidice, în ordine, cu raporturi diferite între ei, rezultând o mare diferență între proteine.

Majoritatea aminoacizilor sunt sintetizabili de către organismul uman atunci când hrana nu-i conține. Se numesc aminoacizi dispensabili sau neesențiali. Există și aminoacizi care nu pot fi sintetizați în organism, ei trebuie să fie aduși neapărat cu alimentele. Ei s-au numit indispensabili sau esențiali și sunt în număr de 8. Lipsa oricăruia dintre acești aminoacizi perturbă sinteza proteinelor care îi conțin în moleculă.

2.2.1.1. Rolul proteinelor

În primul rând proteinele au rol plastic, fiind componentul principal al protoplasmei celulare. Ele participă la formarea, reînnoirea și repararea uzurii acestui substrat material al vieții. Proteinele reprezintă 16 – 19 %, din greutatea unui adult și 75 – 78 % din substanța uscată, și delipidată a corpului. Nevoia de proteine este deosebit de acută, pentru organismele tinere deoarece acestea trebuie să sintetizeze cantități mari de proteine, pentru formarea celulelor și țesuturilor noi. În același timp în orice organism tânăr sau adult există o permanentă primire și uzură a proteinelor structurale, procese care trebuie compensate prin înlocuirea cu cantități echivalente de material azotat.

Proteinele îndeplinesc multiple alte roluri importante: ele intră în structura tuturor enzimelor și a unor substanțe active, prin mijlocirea cărora se produc majoritatea proceselor metabolice. Din proteine sau din aminoacizi, unele glande endocrine (hipofiză, tiroidă, pancreas) secretă hormoni. Presiunea coloid – osmotică, echilibrul acido – bazic, sunt în mare măsură dependente, de prezența acestor macromolecule.

Apărarea față de bolile infecțioase este puternic influențată de cantitatea și calitatea proteinelor din hrană. Anticorpii sunt gamaglobuline, iar activitatea fagocitară a leucocitelor este mai intensă decât rația alimentară care conține cantități adecvate de proteine.

Proteinele asigură troficitatea normală a țesuturilor și organelor, pe care acționează substanțele nocive și echipamentul enzimatic necesar metabolizării noxelor, iar pe de altă parte furnizează parteneri de conjugare.

Proteinele sunt utilizate și ca sursă de energie, 1 gr. generând 4,1 calorii. Acest rol este însă secundar, și de fapt nici nu este rațional să fie destinate acestui scop într-o proporție mai mare, datorită mai multor cauze: sunt, mai scumpe decât alte substanțe calorigene, nu eliberează întreaga cantitate de energie conținută în moleculă, iar produșii lor finali de catabolism au un oarecare grad de nocivitate și solicită un efort excretor.

2.2.1.2. Calitatea proteinelor alimentare

Aceasta este strict dependentă de structura aminoacidă. Proteinele care conțin toți aminoacizii esențiali, sunt superioare din punct de vedere nutrițional față de cele sărace sau lipsite de unul sau mai mulți aminoacizi esențiali. După conținutul în aminoacizi neesențiali proteinele sunt:

proteine de clasa I-a sau cu valoare biologică superioară, care conțin toți aminoacizii esențiali în proporții adecvate organismului uman. Ele au cea mai mare eficiență în promovarea creșterii, în repararea uzurii și în alte funcțiuni. Din această grupă fac parte majoritatea proteinelor de origine animală (din lapte, ouă, carne, pește și derivate).

proteine de clasa II-a, au o valoare biologică medie. Conțin toți aminoacizii esențiali, dar unii dintre aceștia, fiind în proporții mai reduse (aminoacizi limitativi), capacitatea lor proteinogenică este mai mică și pentru întreținerea creșterii sunt necesare cantități mai mari decât pentru proteinele din clasa I-a. Astfel de proteine se găsesc mai ales în leguminoasele uscate (soia, fasole, mazăre) și în cereale. Principalul aminoacid limitativ al proteinelor, din cereale este lizina, iar pentru leguminoase este metionina.

proteinele din clasa III-a sau cu valoare biologică inferioară. În componența acestora lipsesc unul sau mai mulți aminoacizi esențiali, iar mulți dintre aceștia sunt în cantități dezechilibrate. Administrate ca unică sursă de proteine, ele nu pot întreține creșterea organismelor tinere și nici echilibrul azotat al adulților. Dintre acestea sunt zeina, principala proteină a porumbului și colagenul din țesuturile animale.

2.2.1.3. Rația de proteine

Dacă s-ar folosi numai proteine din lapte sau din ou, pentru acoperirea nevoilor fiziologice și menținerea stării de sănătate, ar fi suficiente 0,57 gr. proteine/kgcorp/zi (la adulții bărbați) și 0,52 gr. proteine kg/zi (la femei). În condițiile alimentației mixte, rația optimă de proteine este mai mare, situându-se pentru un adult sănătos, cu activitatea obișnuită, între 1,2 – 1,5 gr. proteine/kg/zi. Copii adolescenții, femeile în perioada maternității, coalescenței după boli consumptive, au nevoi mai mari de proteine. De asemenea, adulții care efectuează activități cu mare cheltuială de energie, beneficiază de o creștere a rației de proteine.

În rația de proteine nu este suficientă numai asigurarea cantității ci și a calității lor. Proteinele bogate în aminoacizi esențiali se găsesc mai ales în alimentele de origine animală. De aceea la copii și adolescenți, 75 – 70 % din materialul azotat provin din alimente de origine animală, la adulți în proporții de 50%.

2.2.2. Necesarul de glucide și lipide

Lipidele alimentare sunt prezente în marea majoritate prin grăsimile neutre sau trigliceride, găsindu-se în țesuturile animale sau vegetale ca principală formă de depozitare de energie, în cantități mai mici în grăsimile alimentare se găsesc și lipide complexe care, pe lângă acizii grași și diverși alcooli, mai cuprind fosfor, compuși azotați, zaharuri. Aceste lipide complexe intră mai ales în structura țesuturilor, numindu-se și lipide de constituție (fosfolipide, sfingolipide, etc.)

Glucidele sunt substanțe foarte răspândite în natură, mai ales în regnul vegetal. Deoarece hidrogenul și oxigenul din molecula lor se găsesc în aceiași proporție cu cea din molecula apei, ele au mai fost numite și hidrocarbonate, dar această denumire este puțin folosită acum. Ele sunt reprezentate prin monozaharide cu 5 și 6 atomi de carbon, dizaharide și polizaharide. Celuloza este nedigerabilă, pentru că tubul digestiv uman nu are enzime specifice.

Acizi grași, componenții de bază ai lipidelor, sunt acizi liniari, monocarboxilici, saturați sau nesaturați și cu număr pereche de atomi de carbon. Cei mai răspândiți sunt acidul palmitic și stearic (dintre cei saturați) și acidul oleic, linoleic și linoletic (dintre cei nesaturați)

2.2.2.1. Rolul lipidelor și glucidelor

Ambele grupe de substanțe sunt în primul rând furnizoare de energie. În organism ele ard complet până la bioxid de carbon și apă, eliberând toată energia potențială: 9,2 calorii pentru 1 gr. de lipide și 4,1 calorii pentru 1 gr. de glucide. Cu totul secundar au și rol plastic – formator, mai ales ca lipide complexe în structura membranelor celulare și subcelulare și ca mucopolizaharide în formarea substanței fundamentale intercelulare. Fiind generatoare de energie, lipidele și glucidele se pot înlocui izodinamic unele cu altele, dar nu în totalitate.

Tulburările cauzate de regimul alipidic sau de prezenta în exces a grăsimilor saturate, au fost atribuite lipsei acestor acizi grași esențiali. Ei au fost numiți în mod eronat și vitamina F. în absența lor, s-au mai constatat modificări hepatice și renale și în alte organe, precum și o tendință de creștere a lipidelor plasmatice, în special pe seama colesterolului și depunerea acestuia în peretele vascular.

Se consideră că acizi grași contribuie la asigurarea unor procese metabolice normale pe mai multe căi:

intră preferențial în structura lipidelor de constituție;

reduc nivelul colesterolului sanguin și formează cu acesta esteri mai solubili în mediul plasmatic și mai rapid metabolizabili;

intervin în reacțiile de oxido – reducere, deci în respirația celulară, prin reactivitatea crescută a grupărilor etilice;

stimulează activitatea unor enzime;

acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor, substanțe active cu rol important în metabolism.

Pentru ca metabolismul lipidic și glucidic să se desfășoare în condiții normale este necesar ca aportul de glucide să reprezinte ce! puțin 10% din valoarea calorică a rației alimentare.

Glucidele prezintă avantajul că se digeră și se absorb ușor, se găsesc în cantități mai mari și la un preț mai redus decât alte substanțe nutritive.

2.2.2.2. Rația de glucide și lipide

Pentru consumatorii sănătoși rația de lipide este de 20 – 35 % din valoarea calorică a dietei. Cantitatea de grăsimi este mai coborâtă, 20 % din energia consumată la sedentari, persoane în vârstă, obezi și cei cu insuficiențe hepato – pancreatice și afecțiuni inflamatorii.

Exprimată în grame rația de lipide este de 0,7 – 1 gr./kg/zi la adulții care duc o viață de tip sedentar. la crește la 1,5 – 2 gr./kgcorp/zi la adulții care efectuează munci cu cheltuială mare de energie. Pentru copii și adolescenți sunt necesare 2 gr. grăsimi/kg.corp/zi.

2.2.3. Trebuințele în elemente minerale

Deși aceste substanțe nu alcătuiesc decât 4 – 5 % din greutatea corporală, ele joacă un rol important în desfășurarea vieții normale. În mare măsură presiunea osmotică, echilibrul acido – bazic, activitatea unor enzime și hormoni, excitabilitatea neuromusculară depind de prezența în mediul celular sau extracelular a substanțelor minerale. Ele intră în structura celulelor și țesuturilor atât în soluții saline cât și în moleculele organice.

Ca și alte componente ale organismului, substanțele minerale sunt într-un continuu proces de reînnoire. Unele sunt necesare în cantități mari: Na, K, CI, Ca, P, Mg.

Acestea se numesc macroelemente. Altele numite microelemente sau oligoelemente, se găsesc în organism în cantități foarte mici: Fe, Cu, I, FI, Co, Zn, Mn, Mo, Cr, Se. Indiferent de cantitatea existentă, toate substanțele minerale biogene sunt esențiale pentru ca organismul să le poată sintetiza sau înlocui.

2.2.3.1. Calciul, fosforul și magneziul

Sunt elemente prezente în organism în cantități mari. Aceste substanțe au un important rol plastic, fiind constituenți principali ai scheletului, în care se concentrează 99% din calciul din organism, 80% din fosfor și peste 50% din magneziu. cea mai mare parte din calciu și fosfor este inserată în matricea organică a osului, alături aflându-se cantități mai reduse de carbonat de calciu și fosfat de magneziu. Creșterea în dimensiuni a oaselor încetează în jurul vârstei de 20 de ani, iar mineralizarea lor continuă până la 25 de ani.

Fosforul este necesar pentru sinteza acizilor nucleici, a fosfolipidelor de constituție și a moleculelor macroergice. În multe etape ale oxidării glucidelor și lipidelor este obligatorie prezența radicalului fosfat, iar majoritatea vitaminelor din grupul B, sunt active numai după combinare cu acidul fosforic. Fosfații anorganici și organici participă la sistemul tampon din celule.

Raportat la greutatea corporală, necesarul pentru aceste elemente minerale, și mai ales pentru calciu este mult mai mare la copii și adolescenți decât la adulți. Se recomandă rațiile zilnice de calciu: 10 – 15 ani necesar 600 – 700 mg./zi; între 16 – 18 ani necesar 500 – 600 mg./zi; adulți necesar 400 – 500 mg./zi.

S-a considerat că rația de calciu este asigurată. Acoperirea nevoilor de fosfor și magneziu nu mai reprezintă o problemă.

Pentru calciu cea mai importantă sursă este reprezentată de lapte și brânzeturi. Acestea conțin cantități mari de calciu și întrunesc condiții favorabile pentru absorbția și utilizarea metabolică a acestora. Surse secundare: legume, fructe suculente, ouăle, nucile.

2.2.3.2 Sodiul, potasiul și clorul

Un organism adult conține 250 gr. potasiu și 100 gr. sodiu și 100 gr. clor. Potasiul este principalul constituent salin al protoplasmei, iar sodiul și clorul se găsesc în lichidele extracelulare. Aceste elemente minerale au roluri importante în menținerea presiunii osmotice și a echilibrului acido – bazic. Clorul contribuie la formarea HCI. din sucul gastric, stimulează activitatea amilazei salivare, facilitează transportul de C02 și 02, precum și eliminarea renală a ureei și a acidului uric.

Na este hidropigen și există în cantități mai mari în plasmă și țesuturi producând retenție apoasă și edeme. K mărește eliminarea de sodiu și stimulează diureza. Ele au rol în sinteza proteinelor și a glicogenului celular.

Rația zilnică normală pentru un adult este de 2 gr. Na și K și 4-5 gr. CI. Aceste cantități se pot găsi în compoziția naturală a alimentelor consumate.

2.2.3.3. Fierul, cuprul și cobaltul

Gruparea acestor trei oligoelemente, este justificată de participarea lor la hematopoeză. În organismul adult, se găsesc 3 – 5 gr. fier, 150 – 100 mg. cupru și urme de cobalt.

Rolul lor: mai mult de jumătate din cantitatea totală de fier intră în structura hemoglobinei. Tot sub formă hemică se găsește în mioglobina musculară și în feroenzime. Restul Fe este fier neheminic, în complexe proteice de transport (siderofilină) și de depozitare.

Cuprul, prezent în toate țesuturile, se concentrează în unele organe: ficat, rinichi, măduvă osoasă. În plasmă, intră în structura celuloplasminei și o mică parte este legat stabil de albumine.

Cuprul intră în construcția mai multor enzime (citocromi, etc.)

Cobaltul atât prin sine însuși cât și sub forma vitaminei B12 favorizează hematopoeza.

Având în vedere că absorbția fierului este numai 10%, înseamnă că alimentele trebuie să aducă de 10 ori mai mult fier decât pierde organismul (12 – 15 mg. pentru bărbați și adulți, 20 – 25 mg. pentru femei și 8 -16 mg. pentru copii și adolescenți).

Carnea macră, viscerele, mezelurile, peștele și conservele de pește, gălbenușul de ou, legumele (frunze), fructe, pâinea neagră, reprezintă principalele surse de fier. Laptele și derivatele lactate, produsele fabricate din făină albă și produsele zaharoase (care sunt sărace în fier).

2.2.3.4. Iodul și fluorul

Iodul este un oligoelement necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Din cele 30 – 50 mg.l existent în organismul adultului 8 – 10 mg. se concentrează în tiroidă, care manifestă o deosebită afinitate pentru acest element.

Cantitățile mici de fluor din organism se găsesc localizate aproape în întregime, în oase și dinți sub formă de fluor – apatită. Încă nu se știe cu certitudine dacă este indispensabil pentru viață, deoarece nu s-a putut realiza o dietă total lipsită de fluor. Alimentele conțin cantități mici de fluor. O alimentație obișnuită aduce unui adult între 0,25 – 0,50 mg. fluor. Sursa cea mai importantă de fluor este apa de băut.

2.2.3.5. Alte oligoelemente

Organismul are nevoie și de: Zn, Mn, Mo, Cr, Se. Aceste elemente participă la formarea sau la activarea unor enzime și a altor substanțe active ce catalizează desfășurarea normală a proceselor metabolice. Au un coeficient de absorbție redus, totuși alimentele naturale aduc cantități suficiente pentru nevoile normale. Deficiența în aceste alimente mai poate fi consecința rafinării excesive a produselor alimentare. În etiopatogenia unor boli cronice degenerative, este incriminată și carența de oligoelemente prin hiperconsum de produse rafinate.

2.2.4. Trebuințele în vitamine

Vitaminele sunt substanțe organice naturale, necesare organismului în cantități foarte mici, dar pe care omul nu le poate sintetiza pe măsura nevoilor. Din această cauză trebuie să le primească din mediul ambiant prin alimente, pe unele din ele ca atare iar pe altele sub formă de provitamine. Vitaminele nu eliberează energie și nici nu furnizează material plastic. Prezența lor este indispensabilă pentru desfășurarea proceselor generatoare de energie, cât și a proceselor anabolice morfogenetice.

Vitaminele au fost clasificate: liposolubile (A,D,E,K) și hidrosolubile (C,P, complexul B). Această clasificare este utilă din punct de vedere nutrițional deoarece permite să se definească însușirile comune pentru fiecare grupă.

Vitaminele liposolubile sunt solubile în grăsimi și în solvenții acestora. Ele se găsesc numai în alimentele grase. Îndepărtarea lipidelor din aliment duce la sărăcie în vitamine. Dacă sunt ingerate în cantități mai mari decât necesarul zilnic, excesul se depozitează în lipidele tisulare și mai ales în cele hepatice. Se pot forma astfel rezerve. Semnele clinice de aport insuficient apar mai târziu.

Ca acțiune, ele participă mai ales la procesele anabolice morfogenetice. De aceea copii și adolescenții au nevoi mai mari de vitamine și sunt mai sensibili la carențe, decât alte grupe de populație.

Caracterele generale ale vitaminelor hidrosolubile.

Vitaminele liposolubile ca o consecință a solubilității lor în apă: se pot pierde ușor în timpul unor preparări culinare (fierbere, spălare, păstrare în apă) se absorb relativ ușor și în mare proporție în tubul digestiv, dar pentru majoritatea din ele, este necesară prezența acidului clorhidric în sucul gastric. Excesul se elimină prin urină. În general organismul nu face rezerve importante pentru aceste vitamine. În caz de aport insuficient semnele carenței apar destul de repede.

Vitaminele hidrosolubile intră în constituția unor enzime, fiind co-fermenții lor. Majoritatea intervin în catalizarea proceselor eliberatoare de energie.

2.2.4.1. Vitaminele liposolubile

Vitamina A. (Retinol, axeroftol).

Ca atare se găsește numai în alimentele de origine animală însă organismul o mai poate forma din caroteni, pigmenți răspândiți în natură și mai ales în alimentele vegetale colorate. Cel mai activ dintre caroteni este B – carotenul.

Rația de vitamină A este:

pentru 7 – 12 ani necesar 1.300 – 2.000 UI/zi;

pentru adolescenți, adulți – 2.500 UI/zi.

Surse alimentare pentru retinol – numai alimente de origine animală. Cele mai importante sunt: ficatul, laptele nedegresat și produsele lactate grase, gălbenușul de ou, peștele gras.

Carotenii sunt larg răspândiți: morcov, salată, spanac, urzici, mazăre, tomate, ardei, sfecla roșie, caisele.

Vitamina D.

Se formează din ergosterol sau din 7 – dehidrocolesterol, sub influența razelor ultraviolete.

Rația de vitamină D ține seama de principala sursă ca fiind cea cutanată, nu s-a ajuns la stabilirea unei relații ferme de adaos alimentar.

Sursele alimentare principale sunt alimentele de origine animală. Ficatul mai ales al unor pești, conține cantități de vitamină D. Alte produsele lactate grase și gălbenușul de ou.

Vitamina E

Rația de vitamina E ține seama de cantitatea de acizi grași polinesaturați în meniurile consumate.

Sursele alimentare sunt în principal embrionii din semințe, protejând de oxidare acizii grași din aceștia. Uleiurile extrase din semințe conțin multă vitamină E (uleiul din germene de porumb, floarea soarelui, soia). Pâinea neagră, fasolea uscată și mazărea, toate conțin vitamină E.

Vitamina K.

Rația necesară nu se cunoaște exact, deoarece sursa principală de vitamină, este constituită din sinteza microbiană intestinală. Se pare că pentru un adult sunt suficiente 2 mg./zi. Dintre alimente mai bogate în vitamina K sunt: legumele verzi, ficatul și gălbenușul de ou.

2.2.4.2 Vitaminele hidrosolubile

Vitamina B1

A mai fost numită și aneurina, vitamina antiberiberică sau antipolinevritică. Rația de vitamină este strâns corelată cu intensitatea cheltuielii de energie, mai ales când aceasta provine din metabolizarea glucidelor sau a alcoolului etilic.

Surse alimentare sunt reprezentate de alimente naturale animale și vegetale. Cantitățile de vitamine conținute de celulele alimentelor sunt reduse, cu excepția embrionilor de semințe, drojdia de bere și carnea de porc.

Vitamina B2

Rația ei este în funcție de cheltuiala de energie. Aportul recomandat este de 0,6 mg. la 1.000 calorii. Cele mai bogate alimente în vitamină sunt: laptele, brânzeturile, ficatul ouăle, drojdia de bere. cantități însemnate mai sunt aduse prin alimentarea cu carne, pește, pâine neagră și intermediară, leguminoase uscate.

Vitamina PP

În natură, aceasta se găsește sub două forme: acid nicotinic și amida acidului nicotinic. Forma activă este niacinamida, acidul nicotinic, fiind o provitamină.

Organismul poate fabrica niacinamida pornind de la triptofan. Necesarul pentru vitamină se exprimă în echivalenți niacinici.

Sursele alimentare sunt: ficatul, carnea, preparatele conțin cantități mari de niacină, iar prin proteine se aduc și triptofan, laptele brânzeturile și ouăle prezintă și ele surse importante deși au cantități mici de vitamină PP, dar sunt bogate în triptofan.

Vitamina B6.

Este un derivat piridinic, activ sub trei forme: piridoxină, piridoxal și piridoxamină. Rația de vitamină B6 nu este încă bine precizată. Necesarul este dependent de cantitatea de proteine și acizi grași esențiali din alimentație.

Sursele de alimentare sunt multiple, mai ales cele de origine animală. Nu s-au descris cazuri clinice, evidente de hipovitaminoză.

Vitamina B 12

Are o structură complexă și ca o particularitate, conține Co și radicalul cian.

Vitamina B12 este foarte activă. Rația optimă se estimează la 2 micrograme/adult/zi.

Acidul folic

A fost numit astfel pentru că are o reacție acidă și a fost pus în evidentă în frunze. Pentru a se putea absorbii, trebuie să fie eliberat de radicalii glutaminici suplimentari, ceea ce se realizează cu ajutorul unei enzime din intestin, ficat și rinichi.

Se recomandă un aport zilnic de 0,4 mg. la adulți. Principalele alimente furnizoare sunt: carnea, legumele (frunze).

Alte vitamine din grupul B

Din complexul vitaminelor B mai fac parte acidul pantoteic și biotina. Deoarece alimentele aduc în general cantități suficiente din aceste vitamine nu s-au descris carente.

Vitamina C

Este un acid monobazic cu 6 atomi de carbon și cu 4 grupări oxidril. Distrugerea vitaminei se produce ușor în prezența oxigenului, temperaturii și a urmelor de metale. Un aport de 10 mg./zi poate preveni avitaminoza denumită scrobut.

Sursele alimentare sunt de origine animală (carne, lapte, ouă) conțin cantități foarte mici de vitamină C. Derivatele cerealiere și leguminoasele uscate sunt foarte sărace. Practic surse este reprezentată de legume și fructe proaspete. Conținutul vitaminic variază de la o specie la alta și chiar în cadrul aceleiași specii, în funcție de partea botanică consumată și de condițiile de cultură.

Vitamina P

Sub acest nume sunt cuprinse o serie de glicozide, numite și flavonoide. În partea neglucidică a moleculei, se găsesc 2 hidroxili fenolici care prin oxidare pot trece în formele chinonic respective, astfel ele reprezintă sisteme oxidoreducătoare reversibile care acționează cuplat cu sistemul acid ascorbic.

O parte din simptomatologia scrobutului pare a fi datorată și carenței de vitamină P. Scrobutul realizat experimental se vindecă mai rapid și mai ușor dacă este tratat cu suc de lămâie, față de vitamina C sintetică.

În natură vitamina P se găsește în fructe și legume. Lămâile, portocalele și strugurii conțin cantități mari de vitamină.

Capitolul III Valoare nutritivă a alimentelor

Alimentele se clasifică după conținutul lor în substanțe nutritive și proveniența lor. Astfel, ele sunt descrise ca: lapte și produse lactate, carne, pește, ouă și derivate, legume și fructe, cereale și derivate, alimente zaharoase, grăsimi alimentare și băuturi.

3.1. Laptele și derivatele lactate

Prin „lapte și produse lactate” se înțelege: laptele dulce, laptele bătut, iaurtul, laptele condensat, laptele praf, brânzeturile, cașcavalul.

Datorită valorii nutritive de excepție, copii sunt principalii beneficiari ai acestui aliment. Produsele lactate contribuie la creșterea și dezvoltarea organismului, la mineralizarea scheletului și creșterea rezistenței la efort și la agresiunile microbiene, virate și toxice.

Rația minimă de fapte la copii și tineri se recomandă să fie de 300 – 600 ml. Rația de brânzeturi trebuie să fie de 30 – 60 gr./zi.

Absența laptelui și a produselor lactate, din rația zilnică crește incidența rahitismului și întârzie dezvoltarea staturo – ponderală a copiilor și a tinerilor.

3.2 Carnea și peștele și produselor

În carne se găsesc principalele substanțe ce participă la constituirea și structurarea organismului uman, într-o formă ușor digerabilă și având o valoare biologică deosebit de mare.

În carne se găsesc proteine cu aminoacizi esențiali, ce participă la formarea hemoglobinei, a anticorpilor necesari procesului de apărare a organismului, la formarea enzimelor, etc. Grăsimile cărnii aduc aport energetic, iar numeroase minerale și vitamine sunt și ele aduse prin carne.

Prin rația zilnică de carne, trebuie să fie aduse 50% din proteinele de calitate superioară, necesare într-o alimentație rațională. rația zilnică, exprimată în gr. – greutatea comercială este de 130 gr. la copii între 7 -12 ani și 220 – 225 gr. la adolescenți și tineri.

Preparatele din carne au o valoare nutritivă diferită în funcție de calitatea materiei prime, procesul tehnologic și condițiile de păstrare. Ele se clasifică în:

categoria I-a: mezeluri fierte și preparate care se consumă în stare proaspătă (parizer, polonez, cremwurști);

categoria a II-a: mezeluri fierte sau afumate (salamuri vânătorești, București, etc.);

categoria a III-a: salamuri crude și afumate (salam de Sibiu);

categoria a IV-a: preparate de ficat (tobă, pateu);

categoria a V-a: prospături (tobă, piftie).

Carnea de pasăre este un furnizor important de proteine de calitate, în funcție de rasa, vârsta și starea de îngrășare a păsărilor.

Carnea de pește, prin proteinele de calitate superioară și a bogăției în aminoacizi esențiali are o înaltă valoare nutritivă, coeficientul de asimilare ajungând până la 97%.

3.3. Ouăle

Valoarea nutritivă a ouălelor este deosebită, fiind sursă de fosfoproteine, grăsimi de calitate superioară, acidifianți și având o bună digestibilitate. Ouăle sunt un aliment complet, putând fi folosite în alimentația omului la orice vârstă. dezavantajul este bogăția de grăsimi fin emulsionate, care au acțiune hiperkinetică asupra căilor biliare.

3.4 Legumele și fructele și derivatele lor

În alimentația rațională, legumele și fructele trebuie să se găsească în cantități bine definite. Pentru un adult sănătos care consumă 24 de ore circa 2.000 gr. alimente, se recomandă ca acestea să fie: 700 gr. produse de origine animală, 1.300 gr. alimente de proveniență vegetală, din care 400 – 450 gr. să fie legume.

Legumele sunt furnizorii principali de vitamine, săruri minerale acizi organici și material de balast.

Unele legume și fructe completează rația calorică, altele dau un aspect atractiv, iar altele dau arome și gust specific hranei.

În componența legumelor și fructelor, apa are cea mai mare parte din conținutul lor, variind între 3 și 96 %, totodată dându-le un grad ridicat de perisabilitate.

Substanțele organice sunt din toate clasele de nutrine: proteine, glucide, lipide, săruri minerale și vitamine.

Un aport rațional de legume și fructe este:

copii între 7 – 12 ani: cartofi 250 gr./zi, legume între 400 – 500 gr./zi, fructe 270 – 300 gr./zi (total 950 – 1.100 gr./zi);

adolescenții și tinerii: cartofi 300 – 350 gr./zi, legume 430 – 570 gr./zi, fructe 300 – 380 gr./zi (total 1.060 -1.300 gr./zi);

Regimul exclusiv vegetarian nu poate fi admis un timp îndelungat, el ducând la apariția a numeroase carențe nutriționale.

3.5 Cereale și leguminoase uscate și derivatele lor

În alimentație, produsele cerealiere asigură aproximativ 70% din totalul proteinelor, 65% din totalul caloric necesar zilnic și sunt indispensabile pentru asigurarea unui regim alimentar normal.

Alimentele făinoase reprezintă o gamă largă de produse obținute din aluat tratat termic prin coacere, fierbere sau prăjire. Ele sunt reprezentate de pâine, produse afinate făinoase, paste făinoase, produse de patiserie și plăcintărie.

3.6 Alimente zaharoase

Sunt produse dulci, caracterizate prin conținutul lor în glucide cu moleculă mică. Au largă răspândire datorită caracteristicilor lor senzoriale atractive, cu toate că din punct de vedere nutrițional, contribuie la o alimentație unilaterală a omului. Majoritatea lor conțin doar substanțe calorigene, sărace în elemente minerale și lipsite de vitamine. Consumul lor excesiv poate avea efecte negative ca: pierderea precoce a poftei de mâncare, carii dentare, senzație de sațietate precoce.

Abuzul de dulciuri suprasolicită pancreasul endocrin, crescând riscul de diabet. În ultima vreme frecvența cariei dentare a crescut foarte mult (la 60 – 90 % din populație, față de 25 % în perioada în care dulciurile erau folosite mai puțin).

În scopul profilaxiei cariei dentare s-a propus:

limitarea consumului de dulciuri, astfel încât să reprezinte maximum 13 – 14 % din aportul energetic;

evitarea ingerării de dulciuri între mese și îndeosebi seara înainte de culcare;

promovarea unei corecte igiene dentare.

3.7. Grăsimile alimentare

Grăsimile sunt alimente importante din punct de vedere energetic, alimentația omului modern având tendința de a scade consumul exagerat de grăsimi, mai ales acelor de origine animală. Cele de origine animală sunt: untul, untura și seul. Cele de origine vegetală sunt: uleiurile de semințe de floarea soarelui, dovleac, in, cânepă și soia.

Prezența grăsimilor în rația zilnică trebuie să respecte anumite proporții. Astfel, la o rație zilnică trebuie să respecte anumite proporții. Astfel, la o rație de 2.500 calorii, grăsimile trebuie să furnizeze circa 20% din totalul caloriilor. În rația zilnică trebuie să figureze mai multe sorturi de grăsimi: cele care se consumă ca atare (slănină, unt, smântână) cele care sunt folosite pentru prepararea mâncărurilor (ulei și alte grăsimi „ascunse”, care intră în componența cărnii, ouălelor, etc.).

3.8. Băuturile

Apa reprezintă circa 60 % din componența organismului uman, deci ia nu poate exista fără aportul de lichide.

Prin conținutul în alcool etilic, băuturile se împart în nealcoolice – apă carbogazoasă, ape minerale, băuturi răcoritoare și sucuri, nectaruri, siropuri, ceai, cafea și băuturi alcoolice.

Consumul băuturilor nealcoolice scade senzația de sete și are un efect reconfortant și tonifiant. Băuturile nealcoolice au o valoare nutritivă redusă din cauza conținutului mare de apă (80 – 90 %) și a celui redus de substanțe nutritive, cu excepția sucurilor naturale din legume și fructe și a nectarului. Ele cresc diureza și favorizează eliminarea din organism a unor substanțe toxice și inutile.

Capitolul IV Capacitatea și randamentul în muncă

Procesul instructiv – educativ, învățarea este un proces formativ. Din punct de vedere fiziologic, învățarea este o activitate predominant intelectuală, deci legată de procesele nervoase superioare. În afara proceselor psihice rezultate din activitatea scoarței cerebrale, la învățare participă toate celelalte aparate și sisteme.

Apariția oboseli este un semn că activitatea trebuie întreruptă altfel apare surmenajul, ca o depășire a fazei fiziologice a oboselii.

Cauzele oboselii intelectuale școlare, sunt un ansamblu complex de factori individuali, școlari și extrașcolari. Frecvent sunt implicații: lipsa somnului, alimentația defectuoasă, organizarea incorectă a programului zilnic de muncă, relații defectuoase de muncă, condiții neigienice ale mediului de muncă, supraaglomerarea, disconfortul termic, vicierea aerului, zgomotul, etc.

În oboseala școlară apar tulburări ale stării generale, scăderea rezistenței organismului și predispunerea la îmbolnăviri, modificarea atenției, memoriei, etc.

Determinarea apariției oboselii școlare se poate face prin metode obiective (chestionarea elevilor și studenților, chestionarea educatorilor) sau prin metode obiective (sondarea directă a modificărilor de dinamică corticală, cercetarea randamentului în unele procese psihice prin teste (barare de litere, semne, calcule aritmetice, etc.), modificări biofizice (forța musculară a mâinii, frecvența pulsului, frecventa respiratorie, tensiunea arterială).

Capacitatea de muncă prezintă o mare variabilitate individuală și în sensul cel mai general, însumează totalitatea posibilităților de a efectua o cantitate maximă de muncă.

Capacitatea de muncă variază în funcție de vârstă. După unii autori se pare că cea mai mare capacitate de muncă o au tinerii între 25 – 30 de ani.

Aptitudinile de muncă sunt însușiri ale personalității care condiționează execuția izbutită a unor forme de activitate. Ele includ un spirit de observație foarte dezvoltat, capacitate de a aprecia exact proporția lucrărilor, etc.

Dintre factorii social – economici, procesul de muncă constituie factorul principal al solicitării organismului. caracterizarea muncii se face prin regimul de muncă, care indică raportul dintre durata muncii și durata pauzelor.

Nivelul profesional și cultural, are acțiune hotărâtoare asupra productivității muncii, pentru întreținerea și promovarea capacității de muncă.

Capacitatea de muncă potențială este condiționată de capacitatea de muncă și de anumite momente psihologice, printre care factorul volițional și dispoziția de muncă, au rol preponderent. Acești factori depind de tonusul general al organismului, determinat în mod complex de starea sistemului nervos central și de echilibrul hormonal, ca și de nivelul conștiinței sociale a individului. Stările de boală se însoțesc de scăderea dispoziției de muncă.

Capacitatea de muncă variază în cursul zilei, putându-se stabili corelații pozitive între dinamica producției și capacitatea de muncă.

Curba producției orare indică dinamic capacitatea de muncă și a oboselii.

Capitolul V Ipoteza de lucru

Alimentele furnizează organismului substanțele nutritive de care are nevoie pentru asigurarea energiei indispensabile proceselor vitale, pentru sintetizarea substanțelor proprii și repararea uzurii, precum și pentru formarea substanțelor active care permit desfășurarea normală a proceselor metabolice.

Necesitățile nutritive variază de la o persoană la alta, depinzând de vârstă, sex, corpolență, felul și intensitatea activității (fizice, intelectuale) și de condițiile mediului ambiant (frig sau cald, prezența unor substanțe toxice, etc).

Pentru asigurarea unei stări de nutriție normale este necesar ca alimentele consumate, să aducă toate substanțele nutritive în cantități optime și mai ales a celor esențiale.

Alimentația este rațională, dacă asigură cantități optime din toate substanțele nutritive, de care are nevoie organismul în diferite stări fiziologice și în condiții de mediu ambiant. Alimentele trebuie să fie oferite într-o formă acceptată de consumator.

Toate nevoile nutritive ale organismului și cantitățile de substanțe nutritive aduse, de alimente trebuie, să existe un permanent echilibru. Atunci când acest echilibru nu este respectat, alimentația devine nerațională, repercutându-se negativ asupra stării de sănătate, capacității de muncă, creșterii, etc.

În perioada studenției, în special în primii ani, organismul este încă în creștere și dezvoltare, cu un echilibru labil, ușor de perturbat.

Condițiile de muncă intelectuală sunt altele decât cele din liceu: alt orar, alt ritm, alt sistem de organizare a activității profesionale (cursuri, seminarii, lucrări practice), altă atitudine direcțional – restrictivă, a cadrelor didactice. Deci, organismul, încă în creștere, este supus unui stres profesional mult mai mare decât cel anterior.

Populația studențească, în afara stresului profesional, este supusă și la un stres legat de modul de locuire în cămine și de alimentație care scapă de sub supravegherea familiei și se face la liberul arbitru al unei persoane care, de cele mai multe ori, nu are cunoștințe necesare de dietetică și condițiile de preparare și achiziție a alimentelor.

Desigur, alimentația colectivă, se presupune că reprezintă cea mai bună soluție pentru studenții căminiști, pentru că este controlată nutrițional și din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, de preparare și prezentare, fiind organizată ritmic și supravegheate de organe medicale și administrative.

Cantitatea și calitatea alimentelor folosite în unitățile de alimentație colectivă sunt normate, întocmindu-se rații alimentare zilnice.

În condițiile actuale din țara noastră, studenții nu mai agreează alimentația colectivă, cu abonament la cantină. Motivația lor este legată de aspecte materiale (necesitatea unei sume fixe care trebuie achitată o dată pe lună), de aspecte de constrângere (ore fixe de masă, consumul unor preparate anumite stabilite etc.), aspecte subiective și obiective legate de însăși cantină (stare generală de igienă, mobilier, veselă, personal mai mult sau mai puțin competent, serios, amabil etc.).

În acest context, considerăm că alimentația neorganizată și nesupravegheată din punct de vedere medical făcută la voia întâmplării (ca orar, tip de preparație, mod de preparare și păstrare, condiții de igienă) va influența negativ starea de sănătate și capacitatea lor de muncă în mod negativ, fapt ce se poate evidenția prin apariția frecventă a unor îmbolnăviri, scăderea capacității de muncă intelectuală și randament diminuat.

Un element agravant este și durata acestei situații_legată de ciclul de 4-6 ani de studiu, timp în care, de obicei, nu apar elemente pozitive în obiceiurile și deprinderile alimentare ale studenților căminiști.

Capitolul VI Materiale și metode

6.1. Studiul alimentației studenților

6.1.1. Ancheta alimentară statistică

În vederea cunoașterii științifice a stării de alimentație a populației, pe lângă controlul sanitar curent, se impun investigații suplimentare în unitățile care asigură alimentația colectivă.

Ancheta alimentară statistică se efectuează de 3 ori pe an, timp de 10 zile, în așa fel încât să fie cuprinse toate cele 10 zile calendaristice, pentru unitățile care servesc masa și duminica sau cele 5 zile, ale unei săptămâni de lucru cu completarea unor alte zile lucrătoare (pentru unitățile care servesc masa numai în zilele lucrătoare).

În cele 10 zile se extrag, din registrul administrației, cantitățile de produse alimentare distribuite din magazie (centralizate după cele 37 alimente de referință, incluse în tabelul rezumativ anexat) și numărul real de consumatori (abonați și flotanți) din zilele investigate.

TABEL REZUMATIV CU CONSUMUL ÎN CALORII, ȘI SUBSTANȚE NUTRITIVE A ALIMENTELOR LA 100 g, GREUTATE COMERCIALĂ (BRUTO).

Tabelul are valoare orientativă și este aplicabil numai pentru calculele estimative. Alimentele sunt grupate în 34 categorii de referință în cadrul unei grupe și includ alimente cu valori calorice și nutritive apropiate alimentului de referință, care a fost considerat reprezentativ din punct de vedere al desfacerii comerciale. Conținutul în calorii și substanțe nutritive este calculat pentru 100 g. produs, reprezentat în greutatea lui comercială (bruto). Din acest motiv nu se operează nici un coeficient de scădere la cantitatea totală a alimentului, atunci când se face calculul valorilor calorice și nutritive.

CONȚINUTUL ÎN ALCOOL AL BĂUTURILOR ALCOOLICE:

Bere (toate tipurile) 4%

Vin (toate tipurile) 10%

Băuturi distilate 35%

NOTĂ: legumele deshidratate se vor echivala astfel:

100 g legume deshidratate = 300 g legume proaspete;

lapte praf 100 g = 800 g lapte proaspăt;

pește uscat 100g = 200 g pește proaspăt;

pastramă uscată 100 g = 160 g carne.

Suma numărului de consumatori reali pe cele 10 zile investigate, raportată la cantitatea totală a alimentului respectiv (pe perioada investigată) are ca rezultat media zilnică de consum. Pe această medie zilnică se calculează (după tabelele rezumative) conținutul în calorii și substanțe nutritive. Centralizarea finală se face pe 16 categorii de alimente. După efectuarea acestor calcule și centralizării lor se va urmării, pe o coloană separată din formular, ce din totalul cantității de legume (excluzând cartofii) și fructe, o treime să fie reprezentată de crudități, inclusiv murături.

În colectivitățile de copii și tineret, o jumătate din totalul grăsimilor comerciale trebuie să fie reprezentate de unt sau smântână.

Rația optimă la care se va face raportarea în vederea calculului abaterii procentuale, în plus în minus, pentru fiecare din cele 16 grupe de alimente substanțe nutritive și calorii se află înscrisă în tabelul cu norme de alimentație rațională.

Pentru cantinele care servesc numai masa de prânz, sau o singură masă principală, rația administrativă va reprezenta 50% din totalul rației pe 24 de ore.

Pentru colectivitățile care servesc 3 mese pe zi totalul rației zilnice se repartizează astfel:

20% pentru micul dejun;

50% pentru masa de prânz;

30% pentru cină.

În cazul colectivităților care servesc 2 sau mai multe mese cu număr fluctuant de consumatori în ziua respectivă, la fiecare masă, se va aplica după caz următoarea bază de calcul:

(nr. consumatori mic dejun x 0,2) + (nr. consumatori prânz x 0,5) + (nr. consumatori cină x 0,3) = număr rații pe 24 de ore.

Rezultatele acestor investigații vor fi valorificate pe plan local prin indicații concrete acordate unităților de alimentație colectivă și prin informarea tuturor forurilor tutelare în vederea cunoașterii situației și a eventualelor măsuri de remediere.

La „legume –frunze sau – fructe” intră: roșii, ardei gras, castraveți, ceapă verde, conopidă, dovlecei, ridichii, salată verde, spanac, ciuperci, lobodă și murături.

La „legume – bulbi sau rădăcinoase” intră: ceapa uscată, ardei gras roșu, fasole verde, mazăre verde, morcovi, pătrunjel, praz, sfeclă roșie, țelină, urzici, usturoi, varză albă și roșie.

100 gr. legume deshidratate = 300 gr. legume proaspete; 100 gr. lapte praf = 800 gr. lapte proaspăt.

La „derivate de cereale” intră: făină de grâu, orez, griș, fulgi de ovăz, paste făinoase, mălai, biscuiți simpli (fără cremă).

Conservele de legume în apă (fasole verde, conopidă, dovleci) sau în bulion (ghiveci, vinete, bame) intră fie în „legume – frunze sau fructe” fie la „legume – bulbi sau rădăcinoase” în funcție de natura legumei conservate.

Compoturile intră în grupa „fructe”.

La produsele „zaharoase” intră: caramelele, dropsurile, drajeurile, miere, glucoză, siropuri de fructe, gemuri, dulciuri, marmeladă, rahat, halva, ciocolată, prăjituri de casă sau de cofetărie, eugenie, napolitane, biscuiți cu cremă, chec, cozonac și înghețată.

Pentru calculul rației calorice se va ține seama că până la 100 gr. produs brut se obțin: 236 calorii la carnea de porc, 94 la cea de vită, 128 la cea de pasăre și 136 la cea de ovine, 295 la preparate de carne – prospături (parizer, polonez, cremwurști) și 395 la salamuri semi-afumate (italian, rusesc, cârnați, mușchi țigănesc, etc.), 47 la pește (inclusiv brânzeturi) 721 la unt, smântână, 927 la untură și slănină 930 la ulei și margarină, 75 la cartofi, 20 la legume – frunze sau fructe, 39 la legume – bulb sau rădăcinoase, 303 la leguminoase uscate, 62 la fructe crude, 254 la cele uscate, 234 la pâine, 351 la mălai, 356 la făinoase inclusiv orez, griș și biscuiți simpli, 151 la nuci, măsline și alune, 100 la conserve de legume în ulei, 23 la cele în bulion și 16 la cele în apă, 72 la conserve de mazăre verde, 410 la zahăr și bomboane, 64 la compot, 336 la miere, siropuri, gemuri, dulciuri, marmeladă și rahat, 456 la halva, ciocolată, prăjituri, biscuiți cu cremă, cozonac, chec, napolitane, 85 la bulion.

Despărțirea rației de carne, lapte, ouă, legume și fructe este permisă.

6.1.2. Studiul alimentației studenților în cei doi ani ai cercetării

Neavând posibilitatea aplicării anchetei alimentare statistice în modul ei clasic de efectuare, la lotul nostru, am făcut o adaptare a acesteia.

Am plecat de la punctul de vedere că prepararea mâncărurilor în țara noastră nu prezintă diferențe semnificative, față de cel indicat în manualele de tehnologie a preparației.

Astfel am acceptat faptul că; un anumit tip de mâncare, consumat de către locuitorii orașului și deci și de către studenții bucureșteni căminiști și de către cei ce locuiesc în gazdă în București” nu poate fi semnificativ diferit de rețetele practicate de „Registrul de rețete” obligatorii în prepararea și comerțul cu preparate alimentare din unitățile de alimentație colectivă și publică.

În acest sens, s-a efectuat o anchetă la 50 de studenți cărora li s-a cerut să precizeze, timp de 10 zile, în lunile octombrie, februarie și mai, ce mâncăruri au consumat la prânz și seara, și cantitățile acestora.

Alimentația a fost studiată la dejun și cină, fără micul dejun .

Dintr-o anchetă preliminară, făcută la studenții din anul II, la o facultate tehnică, a reieșit că majoritatea subiecților nu iau dimineața micul dejun, din motive diferite: lipsa de timp, dezobișnuința, probleme materiale, etc.

Cunoscând felurile de mâncare și estimarea cantității lor, s-a procedat la aplicarea acelorași tehnici de lucru ca cele ale anchetei alimentare, privitoare la conținutul în alimente, în nutrine și calorii.

Rezultatele au fost strânse în tabele și prelucrate statistic.

6.2. Investigarea stării de sănătate a studenților prin anchetă de simptome

Ancheta de simptome, este o metodă de observație folosită în studiile prospective, în care se urmărește în timp starea de sănătate a populației, în vederea corelării ei cu factori ai mediului de viață, trebuințe, alimentație, etc.

Avantajul metodei este, ușurința aplicării anchetei, asupra unor grupe omogene de populație, de anumite profesii, vârste, sex, etc.

Prelucrarea statistică, permite în final, corelarea datelor.

S-a întocmit un chestionar care a fost înmânat studenților, pentru a fi completat individual, în perioada 15 a X-a (începutul anului universitar) și 1 a VI-a (începutul sesiunii de vară) (Fișa nr. 2). Cercetarea nu s-a făcut în timpul sesiunilor având în vedere gradul mare de solicitare-ocupare a timpului în aceste intervale.

Chestionarul cuprinde mai multe capitole:

Capitolul 1: Date de identitate: nume și prenume, vârsta, facultatea, anul și orașul de unde provine, județul, căminul în care locuiește, camera și numărul colegilor de cameră.

Orașul de proveniență poate semnala unele aspecte ale sănătății specifice locale, ca de exemplu: hipotiroidiile în zonele subcarpatice, afecțiuni ale dentiției și oaselor în zone cu poluare cu fluor etc.

Camera, notată cu numărul ei, dă informații asupra, stării de igienă a locuirii și confortului oferit subiectului.

Cu cât numărul de locatari ai camerei este mai mare, cu atât disconfortul este mai probabil.

Perioada locuirii în cămine, ne indică asupra posibilității de adaptare la condițiile de locuire colectivă și ne arată, totodată durata exercitării influenței acestora, asupra stării de sănătate.

Capitolul 2: Se investighează starea de sănătate a subiecților prin recunoașterea simptomelor-subiective (observate de studenți) și interpretarea lor după frecvență (numărul lor în intervalul cercetării) și gravitate (durata lor în zile).

Simptomele au fost alese după mai multe criterii:

ușurința observării și interpretării lor de către subiecți;

frecvența mai mare a unor îmbolnăviri (respiratorii, infecto-contagioase, digestive acute și cronice), constatate în studiile de prevalență efectuate de cabinetele medicale studențești în anii anteriori.

Simptomele au fost: guturai, otalgii, dureri în gât, febră, artralgii, mialgii, cefalee, epigastralgii, greață, vomă, constipație, etc.

Exprimarea denumirii simptomelor s-a făcut folosind un limbaj lesne de înțeles.

Studenții trebuie să noteze, ori de câte ori apare un simptom, în dreptul denumirii din chestionar, data și durata.

Trimestrial se controlează modul de înregistrare a datelor, pentru corectarea eventualelor erori.

Capitolul_3: Este un capitol special, care investighează pe de o parte posibilitatea apariției oboselii și pe de o altă parte situații indicatoare de boală.

Ne-am oprit la unele semne ale suprasolicitării și care pot indica afectarea capacității de muncă. S-a explicat studenților investigați punctul respectiv de vedere.

Aplicarea întrebărilor nu s-a mai făcut ca pentru cele de la capitolul 1 și 2 prin autoaplicare. Investigația a fost făcută de noi, de 3 ori pe an, în lunile a X-a, a II-a și a V-a, prin vizitarea studenților și notarea în fișă a semnelor și simptomelor prezentate, în decursul celor 2 ani ai cercetării.

Scopul acestei investigații a fost stabilirea perceperii subiective a oboselii de către cei investigați.

Acest capitol a avut două subcapitole. Primul subcapitol s-a referit la semne și simptome, adică o investigație analitică. AI doilea subcapitol s-a referit la un răspuns global, sintetic, privitor la starea generală resimțită de subiect: foarte bună, bună sau nesatisfăcătoare.

Semnele și simptomele generale investigate au fost: oboseala, somnolența, iritablitatea, scăderea capacității de muncă, scăderea memoriei, a puterii de concentrare, instabilitate emoțională.

Populația aleasă, a fost reprezentată de studenții în anul al II-lea, a unei facultăți tehnice (în primul an al cercetării) și apoi în anul următor (al II-lea an al cercetării). Vârsta, activitatea, alimentație și condiții de locuire au fost identice: căminiști, luând masa „unde pot” (în cămin, în oraș).

Lotul a fost format din 50 de subiecți, cu repartiție pe sexe egală (jumătate fete și jumătate băieți).

6.3. Investigarea capacității de muncă

6.3.1. Perceperea subiectivă a oboselii.

Se cunoaște faptul că depășirea capacităților organismului, de a răspunde la solicitările muncii, fizice, intelectuală sau mixtă, depinde pe de o parte caracteristicilor solicitării și pe de altă parte de situații deficitare ale organismului, ca urmare a unor boli, condiții de viață, locuire, alimentație, etc.

În scopul evaluării capacității de muncă, se poate folosi urmărirea senzației subiective a subiectului privitoare la starea sa generală (foarte bună, bună, nesatisfăcătoare) – cuprinzând-senzația pe care o resimte, ca urmare a aspectelor morfofuncționale, psihice și sociale.

Totodată depistarea unor senzații și a unor scăderi ale capacității intelectuale, etc, se poate face prin interogarea subiecților, în anumite momente privitoare la stări de oboseală, iritabilitate, scăderea memoriei, atenției, capacității de concentrare, instabilitate psihică, somnolență, etc.

În cazul în care se poate dovedi prin prelucrare statistică că un lot de subiecți, prezintă în timp scăderi ale capacității psihice, intelectuale, de muncă se poate trece la căutarea cauzelor care determină acest fapt.

În acest scop au fost investigați 50 de subiecți.

Ancheta a fost aplicată, de investigator de 3 ori/an în octombrie (când studenții vin la universitate după odihna de vară), în februarie după sesiunea de iarnă și în luna mai (în antesesiunea de vară), când se presupune o încărcare cu efort foarte mare. Investigația s-a întins pe 2 ani consecutivi la ambele loturi.

Rezultatele au fost trecute în tabele și prelucrate statistic și apoi comparate.

Starea generală resimțită global de subiect, cu calificativele „foarte bun”, „bun” și „nesatisfăcător” a fost „investigată” în cei doi ani consecutivi, în lunile a X-a (toamna), în luna a II-a și în a V-a (primăvara).

Valorile au fost prelucrate (pe luni și an) și statistic corelativ.

6.3.2. Promovarea examenelor în sesiune.

Anul universitar prevede 2 sesiuni. Pentru cei care, din motive obiective (boli, etc.) sau subiective (pregătire profesională incompletă, etc) nu se pot prezenta sau pierd examenele – există o sesiune de restanțe toamna.

Desigur, promovarea integrală, sau în mare majoritate, a examenelor este un indicator de pregătire profesională bună, stare de sănătate corespunzătoare, tonus fizic, psihic și profesional „crescut” în baza unor condiții de locuire, alimentație, regim de viață, etc. crescut.

La facultatea tehnică în cauză, în sesiunea de iarnă, în cei doi ani consecutivi au fost în iarnă 3 examene (în afara colocviilor și a proiectelor) și în cea din vară 6examene.

Am considerat examene promovate, în sesiunea din iarnă, cele date în timpul acesteia (februarie), dar și cele luate în presesiune (mai). Pentru sesiunea de vară promovate au fost examenele din perioada 15 iunie – 15 iulie.

Datele privitoare la promovare sau nu a examenelor au fost luate, de la secretariatul facultății detaliate în prelucrare statistică.

6.3.3. Media generală analitică

Media anuală rezultată din însumarea notelor obținute la examenele si medierea valorii nu poate analiza global, valoarea profesională a studentului.

Pentru faptul că acest indicator, cuprinde toate încercările – eforturile profesionale făcute de student, are valoare limitativă.

Media s-a calculat anual, pentru fiecare lot iar valorile au fost testate statistic, privitor la semnificația lor.

S-au întabelat datele obținute în cei 2 ani ai cercetării respective.

Capitolul VII Rezultate și discuții

7.1. Investigarea alimentației

Ancheta alimentară statistică se efectuează în lunile octombrie, februarie și mai din motive legate de sezon și influența acestuia asupra procurării alimentelor:

octombrie, în țara noastră, est o lună în care se găsesc toate tipurile de alimente, și îndeosebi fructele și legumele verzi ce aduc cantități mari de minerale și vitamine hidrosolubile;

februarie, este o lună în plină iarnă, oferă puține fructe și legume crude, și conform tradiției se consumă multe alimente grase;

mai, este luna în care fructele și legumele proaspete, încă nu au ieșit pe piață, la prețuri accesibile, pentru consumatori, și îndeosebi pentru cei cu condiție financiară mai modestă.

Se înregistrează cantitatea de alimente pe tipuri, conform metodologiei prezentate.

Datele obținute au fost prelucrate, conform metodologiei stabilite, întabelate și corelate cu situația găsită privitor la simptomatologia subiectivă, autoînregistrată morbiditatea generală, și randamentul în munca intelectuală și în învățământul universitar.

Neavând posibilitatea unui control obiectiv asupra alimentației (fișe de magazie, indicând cantități exacte de alimente folosite pentru prepararea hranei) și totuși având nevoia unei cunoașteri a alimentației studenților, am folosit un sistem de investigare care se baza pe competență, seriozitate și conștiinciozitatea celor investigați.

Investigația s-a bazat pe înregistrarea de către studenți timp de 10 zile, în lunile octombrie, februarie și mai, în doi ani consecutivi, a mâncărurilor consumate și a cantităților aproximative ale acestora.

Considerând că tehnologia culinară folosită, în prepararea acestor mâncăruri, nu poate fi mult diferită de cea recomandată, am interpretat, după unele rețete din Registrul de rețete aprobat de Ministerul Sănătății și Ministerul Comerțului cantitatea specificată, ce tipuri de alimente principale s-au folosit și greutatea lor.

7.1.1. Rezultatele din primul an al cercetărilor

S-au urmărit rezultatele privitoare la:

tipul de alimente și cantitatea consumată;

valoarea calorică a rației;

valoarea cantitativă a nutrinelor (proteine, glucide și grăsimi) și raportul dintre ele.

7.1.1.1. Tipuri de alimente

Substanțele nutritive nu sunt repartizate uniform în alimente. În general, fiecare produs alimentar, natural sau prelucrat (industrial sau culinar) se caracterizează prin abundența unor componenți nutritivi și prin sărăcia sau lipsa altora. Nu sunt deci alimente complete și în consecință o persoană nu se alimentează corespunzător dacă consumă în mod repetat un aliment sau produse din aceeași grupă.

Pentru a institui o alimentație rațională este necesar ca, pe de o parte, să se țină seama de trebuințele nutritive ale individului sau colectivității respective, iar, pe de altă parte, să se cunoască compoziția alimentelor naturale sau prelucrate.

Relația om-aliment are și un aspect psihologic care se creează pe baza proprietăților organoleptice ale alimentelor: miros, culoare, aspect, gust și consistență. Prin aceste proprietăți, alimentele acționează asupra SMC, furnizând senzații agreabile sau dezagreabile. Se realizează o relație afectivă om-aliment.

În alimentație trebuie să se realizeze o organoleptizare rațională, cu dirijarea preferințelor consumatorilor către alimente valoroase din punct de vedere nutritiv și care să fie consumate cu plăcere.

Carnea și preparatele din carne.

În cele trei momente ale anului, cantitățile de carne și produse din carne consumate nu se încadrează în normele prestabilite, adică 200 g pe zi. Astfel în luna octombrie, cantitatea este cu 44% mai mică decât cea normată (112 g/zi adică cu 82 g mai mică); în februarie aproape cât cea normată, și în mai cu 33% sub cea normată (134 g/zi, adică cu 66 g/zi). Media anuală este cu 26% mai mică decât cea normată (148 g/zi, cu 52 g/zi mai puțin), deci cu un sfert sub necesarul obligatoriu.

Peștele și produsele din pește.

Peștele și produsele din pește reprezintă o sursă foarte importantă de proteine de înaltă calitate nutritivă și de minerale.

În tradiția alimentară din țara noastră peștele este un aliment dorit. Constatăm, însă, că în ultima vreme consumul lui a scăzut foarte mult și ceea ce este mai grav, și la populații tinere.

În prezenta cercetare s-a stabilit că există un consum de pește și produse din pește foarte redus. Astfel, în luna octombrie s-a consumat pe zi doar 2 g de pește față de norma de 27 g/zi, deci cu –93% față de normal. În lunile februarie și mai s-a consumat 10 g pește și produse din pește, deci cu –17 g/zi (cu –63%) față de normal.

În primul an al cercetării s-au consumat în medie pe zi 7 g de pește și produse din pește, deci cu –73% față de normă, ceea ce reprezintă doar un sfert din cât este recomandat.

Grafic nr. 1

Laptele și produsele din lapte.

Nu s-a inclus untul, care este luat în calcul la „grăsimile animaliere”.

Această categorie de alimente nu este asigurată conform normelor în nici o lună a cercetării, carența evoluând dramatic, de la –73% în octombrie (-364 g/zi) la –62% în februarie (-308 g/zi) și –59% (-297 g/zi) în mai.

Media carenței în primul an de cercetare, este de –65% (-333 g/zi), adică aproape trei sferturi din necesar nu se asigură, privând organismul de proteinele, vitaminele și mineralele din conținutul laptelui, care sunt esențiale în creșterea și dezvoltarea sa.

Ouăle.

Ouăle se apreciază, nu în bucăți, ci în grame având în vedere diferențele de greutate, de la o specie la alta.

Oul este un aliment complet, indispensabil existenței și dezvoltării organismului. Lipsa acestuia poate produce carențe grave în alimentație. Astfel, în octombrie, carența este de circa jumătate din necesar, -53% (-17 g/zi), în februarie de circa două treimi din necesar, -22% (-18 g/zi). În mai s-a realizat o alimentație cu ouă încadrându-se în norme, adică 40 g/zi.

În medie, alimentația cu ouă este în carență de –22% (-18 g/zi)

Grăsimile.

Grăsimile sunt importanți furnizori de calorii și vitamine liposolubile. S-a înglobat în grăsimi și untul.

În lunile octombrie carențele totale de grăsimi (animale și vegetale) sunt –38% (-12 g/zi) mai mici decât norma stabilită în alimentația rațională.

În februarie nu mai sunt carențe față de normă ci, dimpotrivă, consumul depășește cu +24% (+12 g/zi). Acest fapt poate fi explicat prin unele tradiții alimentare de iarnă, Crăciunul din ultimele zile ale anului fiind momentul sacrificării porcilor și preparării unor produse tradiționale grase (slănină, șuncă, cârnați) și consumul crescut de astfel de grăsimi.

În luna mai apare o nouă surpriză, în sensul depășirii cantității normale de grăsimi consumate cu +84% (+42 g/zi). Situația este neașteptată pentru acest interval al anului. Singura explicație ar putea fi unele obiceiuri și deprinderi ale studenților în timpul presesiunii și anume consumul de sandwich-uri cu unt sau margarină și a cartofilor prăjiți; tipuri de mâncăruri ce se pregătesc ușor și repede în contextul lipsei de timp agravată de intensificarea învățăturii pentru examenele ce se apropie cu maximă rapiditate.

Media anuală depășește norma recomandată cu +24% (+12 g/zi).

Rezultă o alimentație dezechilibrată din punct de vedere al grăsimilor ca exces de circa un sfert peste ce este normal.

Cerealele.

Cerealele sunt foarte multiple și diferențiate. Calculul se face în echivalent făină. Ele sunt elemente calorice, purtătoare de vitamine, hidrosolubile (în special complexul B) și de masă făinoasă.

La lotul investigat se constată o carență a cerealelor față de rația normală, descrescătoare dinspre octombrie spre mai.

Rația cerealelor crește spre mai, în situație obligatorie de a completa masa alimentară, datorită scăderii cantității legumelor și fructelor, disponibile de la toamnă spre primăvară.

În octombrie s-a consumat cu –38% (-150g/zi) cereale, deci cu peste o treime mai puțin decât este normat, în februarie cu –12% (-47 g/zi) , aproape normală. În mai se acoperă rația normală.

În medie pe an cerealele sunt cu –17% (-67 g/zi) consumate mai puțin decât norma. Această valoare medie anuală rezultă în principal din consumul redus din octombrie.

Cartofii.

Aliment ieftin în țara noastră și plăcut consumatorilor, el se prezintă, în rația alimentară a carenței. Trebuie să precizăm că, cantitatea de cartofi obișnuită pentru consumator se calculează bruto, deci nu se iau în considerație pierderile prin coajă, datorită degradării pulpei. Nu se poate stabili în ancheta statistică, care a fost pierderea reală datorită prelucrării tehnice (mai bună sau nu) și a degradării pulpei legată de calitățile native ale cartofilor, în sistemul lor de păstrare.

Astfel, în luna octombrie și februarie, consumul de cartofi este în jurul valorii normate (+3%, -1%). În luna mai, însă, consumul de cartofi este cu –14% (-32 g/zi) mai mic decât norma, probabil și ca urmare a terminării stocurilor de cartofi de iarnă și a scumpetei cartofilor noi.

Legumele și produsele leguminoase.

Carențele apar în toate lunile investigației. Aproape niciodată, nu se asigură măcar jumătate din rația zilnică. Astfel, în octombrie consume de legume și produse leguminoase este cu -59% (-313 g/zi) mai mic decât cantitatea recomandată, în februarie cu –79% (-418 g/zi) și în mai cu –55% (-290 g/zi).

Media actuală a acestor alimente, foarte bogate în minerale, vitamine și masă celulozică este de sub jumătate din masa nutrițională recomandată (-58%, -308 g/zi). Considerăm că este o gravă abatere de la normele recomandate.

Fructele și produsele din fructe.

Fructele și produsele din fructe reprezintă alimente de mare importanță pentru perioada tânără din mai multe puncte de vedere. Astfel, se aduc cantități mari de vitamine solubile și liposolubile, de minerale și de masă celulozică necesară digestiei.

Am constatat o gravă abatere de la alimentația rațională privitoare la acest tip de alimente, carențele fiind foarte mari. Astfel, în luna octombrie sunt carențe de –58% (-140 g/zi) de fructe și derivate fapt de neconceput într-un sezon (cel de toamnă) în care în țara noastră sunt foarte multe fructe. În luna februarie se accentuează și mai mult carența: -66% (-160 g/zi) și în mai se ajunge la o situație în care lipsesc 2/3 din rația respectivă (-75% carență, -180 g/zi lipsă din rație).

Grafic nr. 2

În medie carența este de –66%, adică –160 g/zi lipsă de fructe și derivatele lor.

Legumele uscate.

Față de celelalte categorii de alimente, care în general, se află în cantități insuficiente în rație legumele uscate sunt în exces în alimentație. Astfel în luna octombrie apare un plus de +67% (+12 g/zi) și în luna mai +11% (+2g/zi). În luna februarie rația este conform normelor.

În medie rația este de +27%, deci prin acest aliment se realizează un aport caloric și masă celulozică.

Zahărul și produsele zaharoase.

În anul întâi al cercetării, zahărul și produsele zaharoase se află în cantitate inferioară normelor (68 g/zi), după cum urmează: luna octombrie –50% (deci doar jumătate din rație); luna februarie -10% (-7 g/zi) și în luna mai –29% (-20 g/zi).

Rația anuală este inferioară celei recomandată cu aproape o treime –29% (-19 g/zi).

7.1.1.2. Rația calorică

Pornind de la recomandarea rației calorice de 3000 calorii zilnic, am analizat rezultatele anchetei alimentare.

Constatăm că în nici o lună a anchetei nu se asigură cantitatea totală de calorii necesară desfășurării în condiții de securitate a creșterii, dezvoltării și existenței normale a tinerilor studenți (Tabel nr. 2).

Astfel în luna octombrie, rația calorică mai mică cu –13% (2616 calorii, -390 calorii/zi), în luna februarie cu –3% (2900 calorii, -100 calorii/zi) și în luna mai cu –31% (2060 calorii, -940 calorii/zi), rația medie fiind mai mică cu –16% (2525 calorii, -475 calorii/zi).

Explicația este dată de carențele unor alimente calorigene, cum ar fi: zahărul și produsele zaharoase, cartofii, dar îndeosebi prin carența majorității alimentelor din rație, imposibil de suplimentat prin excesul de +24% la grăsimi.

7.1.1.3. Rația de nutrine

Calcularea rației de proteine se face după mai multe criterii. Un comitet de experți FAO/OMS a stabilit ca dacă s-ar consuma numai proteine din lapte sau ou pentru acoperirea nevoilor fiziologice și menținerea stării de sănătate ar fi suficiente 0,57 g proteine/kg corp/zi la bărbați și 0,52 g proteine/kg corp/zi la femei.

O altă formă de stabilire a necesarului de proteine este în procente din valoarea calorică a rației. Proteinele trebuie să acopere 10-18% din rația calorică. Dar, proteinele nu trebuie să asigure doar rația calorică și sunt necesare și proteine de o anumită calitate, bogate în aminoacizi esențiali, mai ales pentru copii și tineri: 70% din materialul azotat să provină din alimente de origine animală.

În cercetarea prezentă s-a constatat că nu se asigură la proteine totale în nici o lună: -36% (-36 g/zi) în luna octombrie, -10% (-10 g/zi) în luna februarie și –29% (-29 g/zi) în luna mai.

Faptul se explică prin carențe foarte mari la pește și derivate (-73% în medie), la lapte și derivate (-65%), la carne și produse din carne (-33%) și de –100% la fructe și derivate, -58% legume și produse leguminoase, etc.

Faptul este foarte grav întrucât avem de a face cu o populație tânără la care fenomenul creșterii nu s-a încheiat, și care desfășoară o activitate intelectuală intensă, ce necesită proteine superioare și vitamine multiple. Proteinele animale prezintă carența cea mai mare: în luna octombrie –56% în medie (-36 g/zi), în luna februarie –19% (-10 g/zi), în luna mai -63% (-33 g/zi). În medie pe an sunt carențe de -46% (-24 g/zi).

Proteinele vegetale se găsesc în medie doar cu –7% (-1 g/zi) sub cantitatea recomandată. Apar carențe în luna octombrie de –12% (-6 g/zi) și excese în luna mai +8% (+4 g/zi).

Situația aportului de proteine vegetale este mult mai bună ca cea a celor animale, dar nu trebuie să pierdem din vedere că acestea sunt de calitate inferioară celor animale, fiind carențate în aminoacizi esențiali.

Rația lipidică.

Se constată depășiri ale cantităților de lipide recomandate.

Lipidele totale depășesc în medie cu +14% (+15 g/zi) rația recomandată, cea mai mare abatere fiind în luna octombrie (+38%, +36 g/zi) față de lunile februarie și mai (circa +18%).

Depășirile sunt îndeosebi la lipide de natură animală: în medie cu +25% (+14 g/zi), repartizate pe luni: +46% (+26 g/zi) în octombrie, +73% (+23 g/zi) în februarie și +19% (14 g/zi) în mai.-01

Lipidele de natură vegetală sunt și ele în exces, în medie cu +8% (3 g/zi). Acest exces este dat de luna februarie (+25%, 10 g/zi).

Grav este faptul că, excesul este de lipide și grăsimi animale. Cele vegetale asigurând acizi grași nesaturați esențiali, având roluri importante în organism, grăsimile animale având îndeosebi calorigene.

Glucidele.

Interesant este faptul că nu se asigură nici rația glucidică, deci alimentele calorigene și de primă urgență în obținerea energiei imediat necesare.

În medie rația este de sub un sfert (-26%, -118 g/zi) cu variație între –42% în luna octombrie; -5% în luna februarie și –32% în luna mai.

Rația alimentară este dezechilibrată cu carențe la proteine (-25%) și glucide (-26%) și excese la lipide (+19%).

Carențele sunt îndeosebi legate de nutrine cu calități superioare în metabolism, conținute în proteine de origine animală (-46%, circa jumătate din rația normată) ce conțin aminoacizi esențiali și glucide ce aduc rapid la nevoie energie, fără a lăsa metaboliți toxici ce trebuie neutralizați (-26%).

Excesul de lipide este îndeosebi pe seama celor animale (+25% față de recomandări), arătând că este necesar un efort metabolic mare pentru realizarea rației calorice.

7.1.2. Rezultatele din al doilea an al cercetării

La sfârșitul primului an de cercetare s-au prelucrat și analizat statistic rezultatele, constatându-se abaterile grave de la o alimentație rațională a studenților.

La începerea noului an universitar (anul al III-lea al facultății tehnice), celor 50 de studenți (în proporții egale fete și băieți), în 5 ședințe de lucru, li s-au prezentat rezultatele investigației, totodată, explicându-li-se consecințele unui astfel de alimentații. Cea mai mare parte dintre investigați nu aveau noțiuni fundamentale de igiena alimentației-nutriție, astfel încât cele 5 adunări și prelucrări ale unor astfel de cunoștințe și îmbunătățirii sistemului lor de alimentație individuală.

Principalele cunoștințe de igienă a alimentației s-au referit la:

alimentație și rolul ei în promovarea sănătății și capacitatea de muncă;

rație alimentară: valoare calorică, valoarea în cantitate de alimente și nutrine;

ritmul și caracteristicile sezoniere ale alimentației;

tehnologia preparării preparatelor alimentare: reguli de igienă nutritivă;

condițiile igienico-sanitare care trebuie respectate pentru evitarea îmbolnăvirilor de proveniență alimentară.

Obținând acceptul prelungirii investigației din parte studenților, bazându-se pe cunoștințe noi primite de aceștia în cele 5 ședințe de instructaj și din bibliografia dată, au continuat investigația alimentației folosind aceeași tehnică ca în primul an.

7.1.2.1. Tipuri de alimente

S-au folosit același protocol de lucru în aceeași grupă de studenți (50 studenți, jumătate băieți și jumătate fete, în anul al II-lea al universității tehnice din București, căminiști) (Tabel nr.1,Grafic nr.1)

Carnea și produsele din carne

Se constată aceleași tendințe, ca și în primul an al cercetării, de subdimensionare a cantității acestor alimente în rație, în medie aceasta ajungând, la circa o cincime la –17% (-305g/zi) repartizată astfel: luna octombrie – 5% (-10g/zi), luna februarie –10% (-20g/zi) și în luna mai –38% (-76g/zi).

În medie pe an, carnea și produsele de carne au fost cu –17% (-35g/zi) mai puțin ca rația prescrisă.

În ambii ani luna mai a fost cea mai dezechilibrată, atât în anul întâi cât și în cel de al doilea, astfel: anul I – mai –33% (-66g/zi) și anul II – mai –38% (-76g/zi).

– se remarcă o îmbunătățire a scorului în anul al doilea al investigației, carența în carne și produse din carne scăzând de la –26% în primul an la –17%, adică cu 10%.

Peștele și produsele de pește

Peștele și produsele de pește continuă să fie folosite foarte restricționat în alimentația studenților. În medie pe an se consumă cu -65% (-17g/zi) mai puțin din astfel de produse față de cantitățile recomandate.

Față de primul an al cercetării minusul de consum se așează aproape în cadrul acelorași valori: -63% față de –73% în primul an. Desigur, scorul este îmbunătățit cu 10% consum mai mare față de primul an.

În medie pe cei doi ani de investigație consumul de pește și de preparate din pește este de –71% (-7g/zi). Cel puțin din punct de vedere al peștelui și preparatelor din pește nu se realizează o alimentație rațională.

Laptele și derivatele

Fenomenul se repetă față de anul întâi al cercetării la o scară mai redusă. Astfel, în ambii ani, lactatele sunt în cantitate insuficientă în rație, fenomenul fiind mai grav în primul an, când lipsește în proporție de 65% (-233g/zi), față de al doilea an când este absent în proporție de o treime –31% (-156g/zi).

Remarcăm îmbunătățirea scorului de peste două ori (-65% anul I și –31% anul al II-lea).

Media pe doi ani este de –48% (circa 1/2 din rație) (-239g/zi). Laptele și produsele lactate nu sunt căutate și folosite de studenți în proporția cerută de rația alimentară, probabil din cauza prețului și a lipsei unor obiceiuri sănătoase.

Ouăle

Nu se acoperă rația în medie cu –12% (-5g/zi), cu procente de –10% în luna octombrie, -25% (-4g/zi) în luna februarie și –5% (-2g/zi) în luna mai. Lunile de iarnă sunt caracterizate printr-o scădere a productivității păsărilor outoare și oprirea creșterii prețurilor la ouă. Totuși, nu putem interpreta carențele în folosirea ouălor numai prin aspectul economic. În anul al II-lea al investigației scade carența de ouă în alimentație de la –17% la –8%. În cei doi ani de investigație carența de ouă este în medie de –12%.

Grăsimi

Rația este cu circa un sfert mai mare (+24%), de altfel, ca și în primul an al cercetării. Cele mai mari depășiri sunt în luna februarie (+40%) și în ordine descrescătoare în luna mai (+26%).

Cereale

Rația nu este cea recomandată, lipsind circa a 10-a parte (-8%). Dar, lipsurile sunt mai mici față de anul precedent când, acestea reprezentau circa a 5-a parte (-17%), deci o reducere de –9%.

Cartofii

În acest an rația este mai mică decât normal cu –12% (27g/zi) față de numai –4% în primul an.

În medie, pe cei doi ani ai investigației carența de cartofi este de –8% (-18g/zi)

Legumele și produsele leguminoase

Nu se asigură rația normală, aceasta fiind cu –35% (-284g/zi) față de cea normată.

Față de primul an carența este mai mică: anul I –58% (-302g/zi), anul II –35% (-284g/zi). Observăm o carență în folosirea acestui tip de alimente în anul al doilea al investigației, mai mică cu 23%.

Fructe și produse de fructe

Ca și în primul an fructele și produsele din fructe nu sunt consumate corespunzător, ajungându-se la o carență de –25% (-60g/zi). Față de anul I al cercetării remarcăm o îmbunătățire a scorului de la –66% la –25%.

În cei doi ani de investigație carența medie de astfel de produse este de –58% (-100g/zi).

Legume uscate

Se depășește rația cu +22% (+4g/zi) (față de +27% (+9g/zi) din primul an). În medie pe cei doi ani depășirea este de +17% (+3g/zi).

Zahăr și produse zaharoase

Rația este mai mare cu +10% (+7g/zi) față de primul an. Se asigură un plus: în primul an –29% (-20g/zi) și în al doilea an +10% (+7g/zi).

7.1.2.2. Rația calorică

Nu se asigură valorile recomandate (3000 kcalorii/zi), dar deficitul este mai mic față de primul an al cercetării. Astfel, rația calorică medie în anul al doilea este de 2740 de calorii, cu -9% față de cea recomandată. Față de primul an când deficitul este de –11% apare o îmbunătățire de 7% (Tabel nr. 2,Grafic nr2).

În ceea ce privește rația calorică pe doi, aceasta este cu –12% mai mică decât cea recomandată.

7.1.2.3. Rația de nutrine

Rația de proteine

Ca și în primul an, proteinele totale din rație sunt în proporție de peste un sfert (-27%, 27 g/zi) sub cantitatea normată.

Carența majoră este la proteine animale (-44% în al doilea an și –46% în primul an) (Tabel nr. 2,Grafic nr.2).

Față de primul an al investigației rația de proteine nu prezintă modificări semnificative în sensul îmbunătățirii.

Rația de lipide

Ca și în primul, apare un exces de lipide de circa o cincime: +17% (+16 g/zi) în al doilea an și de +19% (+18 g/zi) în primul an.

Excesul de lipide se face îndeosebi pe baza celor de origine vegetală: +33% (13g/zi) în al doilea an, față de +8% (3 g/zi) în primul an.

Tabel nr. 3

SIMPTOME RESIMȚITE DE STUDENȚII ÎN ANUL I AL CERCETĂRII

Grafic nr. 3

Rația de glucide

Este inferioară celei necesare cu –35% (-157 g/zi). Carența de glucide se accentuează față de primul an cu –9%

7.2. Studiul stării de sănătate prin anchete de simptome

Ancheta de simptome este frecvent folosită în studiile epidemiologice prospective. Ancheta se bazează pe un chestionar care este completat de către investigator sau de către investigat (autoaplicare). Am folosit cea de a doua variantă, cea a autoaplicării pornind de la premisele subiecților anchetați: intelectuali studenți, șifonați asupra subiectului anchetei, dornici să colaboreze.

Prima etapă a investigării a constat din întocmirea fișei de anchetă. Aceasta are 3 părți:

date generale de identificare și locuire;

date privind sănătatea … subiectiv (prezența și durata unor simptome cum ar fi: guturaiul, durerile de urechi (…), dureri în gât, tuse, febră, dureri musculare, dureri articulare, dureri de stomac, usturimi la urinat etc. Exprimarea denumirii simptomelor s-a făcut într-un limbaj accesibil subiecților;

date privind simptome și stări generale resimțite de subiect: oboseală, somnolență, scăderea capacității de muncă, scăderea puterii de concentrare, instabilitate emoțională, iritabilitate, scăderea …

Notăm că cel de al patrulea capitol al fișei se referă la simptome și stări care indică o suprasolicitare a organismului, cu apariția unor stări generale care se întâlnesc frecvent în situațiile de scădere a capacității de muncă, prin oboseală și diminuarea rezistenței generale.

O a doua etapă a investigației a constat în instruirea subiecților privitor la aplicarea anchetei. Ei trebuiau să completeze fișa ori de câte ori aveau semne și simptome de boală, precizând data și durata acestor situații.

Studenții trebuiau să marcheze pe fișe în dreptul simptomelor propuse ziua apariției și durata lor. Există și o rubrică în care puteau marca simptome altele decât cele propuse în fișă.

Un exemplu de completare ar fi (fișa nr. 2) pe rândul 1: 3 zile I (adică în luna ianuarie subiectul a avut 3 zile guturai).

O a treia etapă a investigației a fost reprezentată de întabelarea, prelucrarea statistică a datelor și corelarea lor, cu obținerea concluziilor.

Tabel nr. 4

SIMPTOME RESIMȚITE DE STUDENȚII ÎN ANUL

al II-lea AL CERCETĂRII

Grafic nr. 4

7.2.1. Rezultatele din primul an al investigațiilor. Starea de sănătate subiectivă

S-au înregistrat simptomele resimțite de subiecți în decursul unui an universitar (15 octombrie – 1 iunie 1999), precizându-le apariția și durata lor (Tabel 3,Grafic nr.3).

La cei 50 de subiecți investigați au fost înregistrate 1430 de simptome, repartizate procentual astfel: cefalee 15,7%; guturai 11,7%, artralgii 9,0%; dureri în gât 8,4%; epigastrii 7,2%; usturimi în ochi 6,5%; constipație 6,4%; febră 5,7%; … 6,5%; greață 4,9%; otalgii 4,2%; mialgii 3,5%; vomă 3,8%.

Pe primele locuri se află simptomele legate de fenomene acute, inflamator-infecțioase: cefalee, guturai, dureri în gât, artralgii, usturimi în ochi, febră, etc.

Fenomenele digestive cum sunt epigastralgii, constipație, vomă ocupă locul secund.

Deci, predomină simptomele de tip inflamator infecțios, afectând aparatul respirator, urechile, aparatul urinar, ochii.

Trebuie să remarcăm epigastralgiile și constipația (7,2% respectiv 6,4% din simptome) și să explicăm frecvența crescută prin tipul de alimentație defectuos.

Durata totală a simptomelor a fost de 289 de zile, ceea ce revine pe simptom 2,02 zile în medie.

Durata în funcție de tipul de simptome este variabilă astfel: 3,2 zile la guturai; 3,1 zile la dureri în gât; 2,6 zile la tuse; 2,51 zile la cefalee; 2,48 zile la artralgii; 2,3 zile la mialgii; 2,34 zile la constipații; 2,04 zile la epigastralgii; 1,72 zile la febră; 1,71 zile la otalgii; 1,59 zile la greață; 1,21 zile la vomă.

Grafic nr. 5

Cele mai lungi manifestări de boală au fost cele legate de infecții ale căilor respiratorii superioare: guturai, tuse, cefalee, usturimi în ochi, otalgii, completate cu alte semne de afectare ale organismului cum ar fi: mialgii, artralgii etc.

Numărul mediu al zilelor (durata) de manifestare a simptomelor la studentul bolnav a fost de 8,97 zile în intervalul cercetat.

Durata cea mai mare a fost la artralgii (15,8 zile), febră (14,25 zile), guturai (12,5 zile), … (10,1 zile), usturimi la ochi (8,36 zile), dureri în gât (8,6 zile), cefalee (7,70 zile), febră (6,2 zile) dacă ne referim la boli infecțioase și inflamatorii.

Trebuie să notăm și duratele lungi în medie pe simptom și student pentru afectările aparatului digestiv. De exemplu: constipație 9,6 zile; epigastralgiile 8,6 zile; greață 8,5 zile și vomă 5,6 zile.

Analizând situația în funcție de absența unor simptoame la studenți, adică studenții care nu semnalează diferite simptome în perioada respectivă, constatăm că în medie 54,2% dintre aceștia nu au prezentat nici un simptom și 45,8% au prezentat simptoame.

În ceea ce privește studenții cu diverse simptoame, constatăm că cei mai mulți care precizează prezența acestora sunt la guturai (76% din studenți prezintă cel puțin o dată guturai în intervalul stabilit), la cefalee (82%), la dureri în gât (62%), la epigastralgii (46%), usturimi la ochi (46%), febră (42%), constipație (42%), otalgii (36%), artralgii (38%), mialgii (32%), tuse (34%), … (32%).

Analizând fișă cu fișă am constatat că din 50 de studenți investigați 27 nu au prezentat nici un simptom în intervalul cercetat de 225 zile (15 octombrie – 1 iunie) și 23 studenți au prezentat cel puțin o dată un simptom. Procentual, rezultă că 54% din studenți nu au avut simptome și 46% au prezentat cel puțin un simptom. Mi se pare mare proporția de studenți (46%) care în 7,5 luni prezintă cel puțin un simptom.

Socotind numărul total de zile de viață ale celor 50 de studenți în perioada 15 octombrie – 1 iunie (50 studenți x 225 zile) constatăm o valoare de 11250 zile din care 2890 zile au fost cu simptome de boală, adică 25,68% din zilele tuturor studenților, valoare foarte ridicată.

Raportând la zilele de viață ale celor 23 de studenți care au avut simptome (23 studenți x 225 zile) rezultă o valoarea de 5175 zile, ceea ce reprezintă 55,84% din interval cu cel puțin un simptom, ceea ce ni se pare o valoare ridicată, de asemenea.

7.2.2. Rezultate din al doilea an al cercetării

La cei 50 subiecți investigați s-au înregistrat 1211 simptome, repartizate procentual astfel: cefalee 15,1%; guturai 12,7%; dureri în gât 9,2%; otalgii 8,7%; usturimi oculare 7,7%; tuse 5,9%; febră 5,7%; mialgii 4,8%; disurie 3,8% – simptome generale și frecvente în bolile inflamator infecțioase respiratorii, urinare etc.

Simptomele din partea aparatului digestiv au fost epigastralgiile 7,6%; constipația 5,9%; vome 5,1% și greața 3,8%.

În al doilea an al cercetării se păstrează aceeași structură tip de simptome (pe primul loc cele ale aparatului respirator și pe al doilea loc cele ale aparatului digestiv) și aproximativ aceleași valori procentuale ale tipurilor de simptome. Durata totală a simptomelor a fost de 2405 zile, revenind 1,86 zile/simptom.

Față de primul an al investigației durata totală a simptomelor a scăzut cu 485 zile (tot la 50 studenți) ceea ce reprezintă o reducere de 16,78% (aproape o cincime) iar durata(simptom a căzut cu 0,16 zile).

Durata în funcție de tipul de simptome (nr. zile/simptom) a variat de la 2,78 zile la guturai; 2,24 zile la dureri în gât; 2,92 zile la artralgie; 2,29 zile la usturimi oculare; 2,09 zile la disurii; 1,75 zile la febră; 1,61 zile la otalgii; 1,53 zile la tuse; 1,39 zile la cefalee; 1,03 la mialgii.

Simptomele aparatului digestiv au evoluat de la 2,09 zile la greață la 1,91 zile la epigastralgii și 1,75 zile la constipații.

Față de primul an al cercetării durata la guturai de la 3,2 zile la 2,78 zile, la durerile în gât de la 3,10 zile la 2,24 zile, la tuse de la 2,6 zile la 1,53 zile, la cefalee de la 2,51 zile la 1,39 zile, la mialgii de la 2,3 zile la 1,03 zile, la otalgii de la 1,71 la 1,61 zile, la febră de la 1,72 zile la 1,61; la epigastralgii de la 2,06 în primul an la 1,91 zile în al doilea. Se păstrează aproximativ aceleași la febră (1,72 zile în primul an și 1,75 zile în al doilea), usturimi oculare (2,23 primul an și 2,29 zile în al doilea an) și crește durata la vomă (1,21 în primul an și 2,09), la greață (1,59 zile în primul an și 2,09 zile în al doilea an).

Cele mai lungi manifestări de boală au fost cele legate de afecțiuni ale aparatului respirator superior ca și în primul an, dar duratele au scăzut la majoritatea simptomelor.

Numărul mediu al zilelor (durata) de manifestare a simptomelor la studentul bolnav a fost de 7,7 zile, cu 1,27 zile mai mic ca în primul an al investigației, ceea ce reprezintă o scădere de –8,6%, circa o zecime.

Durata cea mai mare a fost la artralgii 2,29 zile; guturai 2,78 zile; dureri în gât 2,24 zile; usturimi oculare 2,29 zile; disurii 2,09 zile; respectând aceeași ordonare descrescătoare cu primul an, dar duratele sunt mai mici (zile semnalate/simptom/bolnav).

Tabel nr. 7

Grafic nr. 7

Studenții care nu prezintă simptome în intervalul cercetat sunt în proporție de 58% (29 studenți fără simptome) și cu simptome 42% (21 bolnavi).

Față de primul an al cercetării remarcăm o scădere a numărului de studenți ce prezentau simptome cu -4%.

Cunoscând că totalul zilelor de viață a celor 50 de studenți în intervalul investigat este de 11250 de zile, din care 2405 zile au fost cu simptome de boală, constatăm că în 21,37% din acest interval au fost prezente simptome. Valoarea este mai mică față de primul an cu –485 zile, iar procentual cu –4,30%.

Raportând la numărul zilelor de viață ale celor 21 de studenți care au prezentat simptome 21 x 225 zile, rezultă o valoare de 4725 zile, din care 2405 au fost cu simptome prezente, ceea ce reprezintă 50,89/ din timp. Deși, mică valoarea este …, ea este mai mică decât în primul an cu –4,95%.

7.3. Investigarea capacității de muncă

7.3.1. Percepția senzației de oboseală

Percepția senzației de oboseală apare atunci când organismul este în incapacitate de a răspunde la suprasolicitările fizice sau intelectuale în timp ducând la consumarea rezervelor organismului cu scăderea randamentului în muncă, disconfort și, chiar, alterarea stării de sănătate.

Starea generală a subiectului poate fi investigată prin mai multe metode: percepția subiectivă a acestora, scăderea randamentului în performanțe, modificări biochimice și funcționale, etc.

Unele modificări din organism pot fi evidențiate prin aprecierea personală generală a stărilor percepute de subiect sau prin probe cuantificate.

Printre primele semne care indică incapacitatea de compensare a efortului, se pot descrie senzații, impresii, sentimente, etc. pe care le resimt indivizii, în context. Astfel, se descriu senzațiile de oboseală generală, de somnolență sau agitație, de scădere a capacității de muncă (ca durată și intensitate în timp), scăderea performanțelor intelectuale, a memoriei, a capacității de concentrare, a intensității emoționale, etc.

În scopul stabilirii situației capacității de muncă a studenților, în contextul activității intelectuale efectuate, a locuirii în cămin și a alimentației constante am efectuat o anchetă de simptome și semne de oboseală la cei 50 studenți pe o perioadă de timp de 2 ani, cărora l-i s-a cerut să precizeze dacă au anumite senzații sau impresii, observând starea capacității lor de muncă, cât și starea lor de sănătate (fizică, psihică, socială).

În capitolul 3 al fișei anchetei de simptome stabilită au precizat apariția și durata unor simptome și semne de oboseală.

La tot lotul, oboseala este pe tot anul prezenta la 12,5% studenți, somnolența la 6,3%, scăderea capacității de muncă la 11,5%, scăderea memoriei la 7%, scăderea capacității de concentrare la 7,6%, iritabilitate la 14% și irascibilitatea estimată la 11,6% (Tabel nr. 5,Grafic nr.5).

7.3.1.1. În primul an al cercetării

La tot lotul oboseala este pe tot anul prezent la 12,5% din studenți, somnolența la 6,3%, scăderea capacității de muncă la 11,6%, scăderea memoriei la 7%, scăderea capacității de concentrare la 7,6%, iritabilitatea la 14% și instabilitatea emoțională la 11,6% (Tabel nr. 5,Grafic nr.5).

Urmând evoluția percepției senzației de oboseală de-a lungul primului an al cercetării se constată că în luna octombrie apar cele mai scăzute acuze, iar în luna februarie și mai acestea cresc progresiv.

De exemplu:

oboseala resimțită este în luna octombrie la 10% din cazuri, în luna februarie la 30% și în luna mai la 34% din studenți;

scăderea capacității de muncă este în luna octombrie prezentă la 26% din studenți și în luna mai la 32% din studenți.

Iritabilitatea se întâlnește la 12% din studenți în luna octombrie, la 32% în luna februarie și la 40% în luna mai. De asemenea, instabilitatea emoțională evoluează de la 16% în luna octombrie la 24% în luna februarie și la 30% în luna mai.

Scăderea memoriei evoluează de la 6% din studenți în luna octombrie, la 12% în luna februarie și la 24% în luna mai.

Scăderea capacității de concentrare este la 4% din studenți, în luna octombrie, la 18% în februarie și la 24% în mai.

7.3.1.2. În al doilea an al cercetării

La lotul total oboseala apare la 10,6% din studenți, somnolența la 3,6%, scăderea capacității de muncă la 9%, scăderea memoriei la 4%, scăderea capacității de concentrare la 6,6%, iritabilitatea la 11,3% și instabilitatea emoțională la 9,3%.(Tabel nr.5,Grafic nr.5)

Față de anul precedent prezența semnelor de oboseală este mai mică. De exemplu, oboseala cu –2,1%, somnolența cu –2,7%, scăderea capacității de muncă cu –7,6%, scăderea memoriei cu –3%, scăderea capacității de concentrare cu –1%, iritabilitatea cu –3% și instabilitatea emoțională cu –2,3%.

În anul al doilea al cercetării se constată o creștere procentuală a semnelor de oboseală din toamnă spre primăvară dar nu atât de accentuată ca în primul an al cercetării.

De exemplu:

oboseala este la 8,16% din studenți în luna octombrie, la 28,0% în luna februarie și mai;

scăderea capacității de muncă este 14,2% în luna octombrie la 18% în luna februarie și la 8% în luna mai;

iritabilitatea este prezentă la 16,3% din studenți în luna octombrie, la 24% în luna februarie și 28% în luna mai;

instabilitate emoțională este la 16,3% în luna octombrie, la 20% în luna februarie și 20% în luna mai.

În ordine descrescătoare sunt percepute ca semne de oboseală: iritabilitatea, instabilitatea emoțională și scăderea capacității de muncă; scăderea memoriei și a capacității de concentrare și somnolența.

7.3.2. Situația stării generale percepute

Aceasta a fost clasificată în: foarte bună, bună și nesatisfăcătoare

7.3.2.1. Anul întâi al cercetării

Analizând rezultatele constatăm că în medie, în anul I al cercetării 28% din subiecți își apreciază starea ca fiind foarte bună, 53,2% bună și 18,6% ca fiind nesatisfăcătoare (Tabel nr. 6,Grafic nr.6).

În decursul primului an, din octombrie până în mai scade procentul celor cu caracterizarea de foarte bună de la 30% în octombrie la 24% în mai și cresc cele de bună de la 60% la 40% și de nesatisfăcătoare de la 10% la 28%. Majoritatea studenților se amplasează în categoria bună (53,2%).

Lotul experimental în medie, declară stare de foarte bună în 23,2%, bună 50% și 24,6 % nesatisfăcătoare.

Deci, din această analiză a evoluției trimestriale și anuale a unor acuze, privind capacitatea de muncă, concentrare, atenție, a memoriei, instabilitate emoțională, iritabilitate, etc. se constată:

1. la lotul experimental există procente mai ridicate ale acestor acuze (oboseală capacitate de muncă, memorie, instabilitate emoțională etc.) față de lotul martor și totodată, din luna a X-a până în luna a V-a, creșterea procentuală a deficiențelor, este mai mare, ca la lotul martor.

2. în al II-lea an al experimentului sunt constate procente și evoluții mai mari față de anul I.

3. starea generală simțită de subiecți, este mai proastă la lotul experimental, scăzând din luna a X-a până în luna a V-a și îndeosebi în anul al II-lea.

Tabel nr. 6

Starea generală percepută de subiecți

Grafic nr. 6

7.3.2.2. În al doilea an al cercetării

Aprecierea senzației de foarte bine este făcută în medie de 23,2% din subiecți, de bine de 50% și de nesatisfăcător de 26%.

Evoluția în decursul anului universitar, se face la categoria foarte bine de la 28% în octombrie la 24% în februarie și la 28% în mai. La categoria bine de la 56% în octombrie la 50% în februarie și la 52% în mai, iar cea a categoriei de nesatisfăcător de la 16% în octombrie la 36% în februarie și la 20% în mai.

Remarcăm o tendință de păstrare a categoriei de foarte bine și bine și o scădere a celui de nesatisfăcător, de-a lungul anului II al investigației.

Față de primul an, categoria de foarte bine nu scade în al II-lea an ca și cea de bine, iar categoria de nesatisfăcător scade (în timp ce în primului an nu se întâmplă, fenomenul fiind invers, de creștere).

7.3.3. Promovarea examenelor în sesiune

Anul universitar are două sesiuni de examene (semestrul I iarna și semestrul II vara), restanțele susținându-se toamna.

Promovarea examenelor în sesiune, în care sunt programate, atât ca număr, cât și cu note cât mai mari, indică o capacitate de muncă bună, la baza ei stând numeroși factori genetici, de natură alimentară, condiții de viață și locuire, interes profesional și factori didactici, etc.

În anii se studii urmăriți, erau programate 4 examinări la sfârșitul semestrului I (sesiunea de iarnă) și 7 examinări la sfârșitul semestrului II (sesiunea de vară) (Tabelul nr. 8,Grafic nr. 8).

Tabel nr. 8

Promovarea examenelor în sesiune

Grafic nr. 8

Am urmărit, promovarea examenelor la cele două loturi experimentale, în cei doi ani succesivi. Datele au fost întabelate și prelucrate statistic, fiind prezentate în (Tabelul nr. 8,Grafic nr. 8).

7.3.3.1. În primul an al cercetării

La lotul nostru de studenți, în sesiunea de iarnă, în primul an de cercetare, doar 26% din studenți au promovat toate examenele, 18% 3 din 4 examene; 38% 2 examene, 12% 1 din 4 examene și 6% nu au luat nici un examen.

În sesiunea de vară, în anul de studiu II, primul an al cercetării au fost programate 7 examene (cu materie de 1 sau 2 semestre).

Analizând situația rezultată, constatăm că la lotul nostru de studenți au promovat integral sesiunea 32% din subiecți, deci circa 1/3 față de 26% în sesiunea de iarnă.

6 examene din 7 au promovat 24% din studenți, 5 din 7 – 16% din studenți și 4 din 7 examene au promovat 12%.

Deci, se constată că vara mai mulți studenți au promovat examenele decât în sesiunea de iarnă.

Integraliștii reprezentă 1/3 față de 1/4 din iarnă, iar jumătate din examene le-au promovat doar 44% deci, vara procentul este dublu (deși numărul examenelor este mult mai mare (7 în sesiunea de vară și 4 examene în cea de iarnă).

7.3.3.2. În al doilea al cercetării

În al II-lea an al experimentului la lotul nostru de studenți în sesiunea de iarnă, se constată un scor mai bun față de primul an. Astfel integraliștii sunt 36,8% din studenți (față de 26% în primul an) cu 3 examene din 4 sunt 30,6 % (față de 18 % în primul an) și cu 2 examene din 4 sunt 22,4%.

Integraliștii și cei ce au luat jumătate din examene, reprezintă 89,8% față de 44,9 % în primul an al cercetării, deci o dublare a studenților, ce au o promovabilitate bună.

Această creștere a promovabilității o putem pune în seama unei creșteri a conștiinței și responsabilității profesionale și a experienței în munca de învățătură profesională, precum și susținute de o alimentație mai rațională și o stare de sănătate mai bună.

În sesiunea de vară, la lotul experimental (promovează integral sesiunea 44% din studenți, deci cu circa 8% mai mult decât în sesiunea de iarnă a aceluiași an de studiu).

6 din 7 examene promovează 32,7 % din studenți, 5 din 7 examene promovează 8,2% și 4 din 7 examene promovează 6,1% studenți.

Din 4 din 7 examene (adică jumătate) promovează 90,9% din studenți, față de 67,4 %(adică jumătate) în sesiunea de iarnă.

Se constată îmbunătățirea scorului, deci o creștere cu 8% a integraliștilor și cu 23,5% a celor ce promovează jumătate din examene.

7.3.4. Media generală anuală

Media anuală a fost calculată pentru examenele luate în sesiunea de iarnă, vară și sesiunea de toamnă (pentru restanță).

Lotul experimental a avut 50 de persoane atât în primul an al cercetării (1998-1999) cât și în anul al doilea (1999-2000).

Tabel nr. 9

Mediile anuale

Grafic nr. 9

7.3.4.1. În primul an al cercetării

În ceea ce privește lotul nostru de studenți, constatăm că, în primul an al cercetării ponderea principală a mediilor se situează la valoarea de 6,1-8,0 și anume 72% (46% între 6,1-7 și 26 între 7,1-8). Media între 5,1 și 6 este de 14% și medii foarte bune între 8,1 și 10 în 12% din cazuri.(Tabel nr. 9, Grafic nr. 9)

7.3.4.2. În al doilea an al cercetării

În al doilea an al cercetării, la lotul experimental, valorile cele mai ridicate se găsesc la mediile 6,1-8, adică 67,5% (38,8% între 6,1 și 7 și 28,7% între 7 și 8).

Mediile mici, între 5,1 și 6 sunt la 10,2 din studenți, iar cele mari la 20,1%.

În concluzie, față de anul precedent, se constată o îmbunătățire a scorului prin creșterea mediilor mari (de la 12% la 20,1%) și scăderea mediilor mici (de la 14% la 10,2%).

Capitolul VIII Concluzii

Metodologia de lucru a fost complexă, cuprinzând metode și tehnici de investigare, pe de o parte, a alimentației subiecților și pe de altă parte, starea de sănătății și capacității de muncă intelectuală a acestora.

Alimentația s-a investigat printr-o autoanchetă a studenților, cu aplicarea ei de trei ori pe an (octombrie, februarie, mai), pe o durată de 10 zile timp de 2 ani, în care s-au notat tipurile și cantitățile de mâncare care au fost folosite.

S-a extrapolat rețetele folosite în mod curent în alimentația publică și colectivă pornind de la premisele „tradiționalismului” în preparare și de la conținutul în nutrine și calorii ale diferitelor feluri de mâncare rezultate din „Registrul de rețete” aprobat de Ministerul Sănătății și Ministerul Comerțului.

Rezultatele au fost interpretate pe următorii indicatori: tipuri de alimente, valoare calorică, tipuri de nutrine (proteine, glucide și lipide.

Starea de sănătate s-a investigat printr-o anchetă de simptome, aplicată de la 15 octombrie la 1 iunie, timp de 2 ani (studiu longitudinal) în care prin autoaplicare studenții consemnau simptomele rezultate, ca frecvență și durată (gravitate).

Capacitatea de muncă a fost investigată prin indicatori indirecți (cum ar fi, simptome și stări ce au în etiologie oboseala, percepția subiectivă a stării proprii de oboseală sau bine) și indicativi direcți (cum sunt promovarea examenelor și media generală anuală).

:

2. Rația medie zilnică anuală de alimente in primul an al cercetarii este inferioară celei recomandate la cele mai multe categorii de alimente, cu valori de –73% la peste, -66% la fructe și derivate, -58% la legume și produse leguminoase, -65% la lapte și derivate, -33% la carne și produse din carne, -29% la zahăr și produse zaharoase, -22% la ouă, -17% la cereale (echivalent în făină).

Rația medie zilnică anuală se găsește în jurul valorilor recomandate la cartofi (-4%).

Rația medie zilnică anuală depășește valorile recomandate la grăsimi (inclusiv unt) cu +24% și legume uscate +27%.

Din punct de vedere al rației medii zilnice anuale de alimente, alimentația este grav dezechilibrată cu carențe grave la alimente ce aduc în organism proteine, vitamine și minerale și exces la cele care aduc calorii (grăsimi).

Din punct de vedere al sezonului (toamna – octombrie, iarna – februarie și primăvara – mai) carențele sunt mai mari toamna și primăvara la carne (octombrie –44%, mai –33%), pește (octombrie –93%, mai –63%), lapte (octombrie –73%, mai –59%), zahăr și produse zaharoase (octombrie –50%, mai –29%).

Legumele și fructele și derivatele lor sunt în carență foarte mare (peste –60% –80%) în toate sezoanele

3. Rația alimentară zilnică în anul al II-lea al investigației indică carențe la alimente importante pentru perioada studenției: pește și produse din pește –63%, lapte și produse lactate –31%, carne și produse din carne –17%, ouă –12%, legume și produse leguminoase –35%, fructe și produse de fructe –50%.

La unele alimente aportul depășește rația medie recomandată cum ar fi: legume uscate +22%, zahăr 10%.

Față de anul precedent sporurile sunt mai bune la unele alimente. Astfel, la carne carența scade de la –26% la –17% (cu 9%) la pește și derivatele de pește de la 73% la 71% (cu 2%), la lapte și produse lactate de la 65% la 31% (cu 34%), la ouă de la –22% la –12% (10%), la cereale de la –23% la –12% (cu 11%), la legume și produse leguminoase de la –58% la –35% (cu 23%), la fructe și produse de fructe de la –66% la +58% (cu 8%).

Scăderea deficitului de aport este foarte mare la lapte și produse lactate (+34%), la carne și produsele din carne (cu 9%) și îndeosebi la legume și derivate (cu 23%) și fructe (8%).

Excesul unor alimente se reduce. Astfel, grăsimile în exces scad de la +24% la +2% și legumele uscate de la +27% la +22%.

În general, rația celui de al doilea an se apropie mai mult de cantitățile de alimente recomandate.

În medie pe cei doi ani rația continuă să fie dezechilibrată cu carențe mari la pește (-71%), lapte (-48%), legume (-46%), fructe (-58%), carne (-22%), ouă (-17%), cereale (-12%), cartofi (-8%), zahăr și zaharoase (-10%).

Rația de proteine este sub cea normată (-27%), dar mai bine decât în primul an (-4%);

Rația de lipide continuă să fie peste cea normată (+17%), fiind mai mică ca în primul an (+18%). Excesul de lipide este mai mare la cele de origine vegetală în primul an (+33%) față de al doilea an (+8%).

Rația de glucide este neacoperită în proporție de –35% (față de –26% în primul an).

4.Rația alimentară în alimente arată o alimentație dezechilibrată în ambii ani ai investigației, cu carențe mari la alimente importante pentru perioada respectivă de creștere, dezvoltare, reprezentate de lapte, carne, legume, fructe, ouă și derivatele lor. Exces apare la grăsimi.

În privința valorii calorice a rației ea se incadreaza in cea recomandată.

Rația alimentară în nutrine indică o cantitate sub cea recomandată în proteine totale și proteine și în cele de origine animală și în lipide vegetale.

În anul al II-lea al investigației se observă îmbunătățirea situației, cu tendințe la echilibrare a rației, atât din punct de vedere al alimentelor cât și în ceea ce privește caloriile și nutrinele..

5.Privitor la simptomele semnalate referitoare la starea de sănătate în primul an al cercetării, constatăm că:

din cei 50 de studenți investigați 23 au prezentat cel puțin un simptom în intervalul cercetat, adică în 225 de zile ale cercetării aproape 1/2 din studenți au avut un simptom de semnalat;

au predominat simptomele de tip infecțios inflamator, afectând aparatul respirator, ochii, urechea și aparatul urinar, dar apar și simptome digestive cum sunt constipația și epigastralgiile;

simptomele care apar cel mai frecvent sunt: cefalea (15,8%); guturaiul (11,7%); artralgiile (9,0%); durerile în gât (8,4%); usturimile oculare (6,5%); febra (5,7%), disuria (6,5%). Constipația (6,4%) și epigastralgiile (7,2%) se semnalează din partea aparatului digestiv;

durata medie a unui simptom a fost la studenții din tot lotul de 2,02 zile. În funcție de tipul de simptom durata a fost de 3,6 zile la guturai; 3,1 zile la dureri în gât; 2,6 zile la tuse; 2,51 zile la cefalee; 2,48 zile la artralgii; 2,3 zile la mialgii; 1,72 zile la usturimi oculare; 1,72 zile la febră; 1,71 zile la otalgii; din partea simptomelor digestive s-a prezentat cu 2,34 zile constipația; 2,04 epigastralgiile; 1,59 zile greața. Deci, durate destul de lungi pentru manifestarea unui simptom: peste 3 zile la guturai și dureri în gât, între 2 și 3 zile la tuse, cefalee, artralgii, mialgii;

durata medie de manifestare a unui simptom la studentul bolnav a fost în medie de 8,47 zile în cele 225 zile de cercetare, descrescând de la artralgii (15,8 zile), la febră (14,25 zile), guturai (12,5 zile), disurii (10,1 zile), usturimi oculare (8,34 zile), dureri în spate (8,6 zile), cefalee (7,7 zile), la febră (6,2 zile);

frecvența recunoașterii unor simptome anume de către student în intervalul cercetat a fost descrescător de 76% la guturai, 82% la cefalee, 62% la dureri în gat, 46% la epigastralgii, 46% la usturimi oculare, 42% la febră, 42% la constipație, 36% la otalgii, 38% la artralgii, 34% la tuse, 32% la mialgii și 32% la disurii. Predomină simptomele de tip inflamator iar frecvența prezenței o considerăm mare;

la studenții cu simptome prezente s-a constatat că în 55,84% din intervalul de timp investigat aceștia semnalează astfel de simptome, deci peste jumătate din timp.

6.Privitor la starea de sănătate a studenților în al doilea an al cercetării, constatăm că:

din cei 50 de studenți investigați 29 sunt fără simptome (58%) și 21 cu simptome (42%). Față de primul an al cercetării, proporția studenților cu simptome este scăzută cu –4% (de la circa 46% la 42%, de la 23 de studenți la 21 de studenți);

au predominat simptomele având drept cauză, cel mai adesea, fenomene inflamator – infecțioase ca și în primul an al cercetării: cefalee, guturai, dureri în gât, artralgii, otalgii, usturimi oculare, tuse, febră, mialgii, dar, față de primul an al cercetării, frecvența acestora a scăzut la aproape toate simptomele înregistrate cu valori de la circa 1,23 zile la cefalee, mialgii, otalgii, 1 zi la tuse, epigastralgii;

durata medie a unui simptom a fost de 1,86 zile, față de 2,02 zile în primul an al cercetării, cu –0,16 zile. La simptomele digestive de tip constipația și epigastralgia nu apar diferențe semnificative;

durata medie de manifestare a unui simptom la studentul bolnav a fost de 7,7 zile cu 1,27 zile mai mic ca în primul an al investigației (-8,6%, circa o cincime). Se păstrează aceeași valoare descrescătoare a duratei ca în primul an al cercetării, pe primul loc fiind artralgiile, pe al doilea loc guturaiul, pe la treilea loc durerile de gât;

la cei 50 de studenți 21,37% din acest interval este ocupat de neplăcerile simptomelor, deci circa un sfert din timp. Dar față de primul an al cercetării procentul este cu –4,3% mai mic;

la studenții cu simptome (21) 50,89% din timp întâlnim simptomele. Deși procentul este foarte ridicat, el este mai mic cu circa –5% față de primul an al cercetării.

7.În general, comparând cei 2 ani de cercetare constatăm unele asemănări privitoare la tipul de simptome mai frecvent (respiratorii, digestive), ordonarea lor procentuală descrescătoare (pe primul loc cele respiratorii și pe al doilea loc cele digestive, durata și frecvența lor.

Considerăm valorile indicând frecvența și gravitatea (durata) acestor simptome mare pentru populația tânără așa cum sunt studenții.

În anul al doilea al investigației, apare o tendință de descreștere a fenomenului morbidității, atât ca frecvență cât și ca durată variind în jurul a 5%, pentru care testele statistice arată semnificație corectă.

Este posibil ca această reducere a morbidității să o corelăm cu îmbunătățirea alimentației studenților, din punct de vedere al alimentelor și consecința informațiilor de dietetică în profilaxie alimentară date în cele 5 ședințe de educație sanitară făcute la începutul celui de la doilea an.

8.Perceperea senzației de oboseală

În primul an al cercetării perceperea senzației de oboseală este mai redusă în luna octombrie, fiind crescătoare către luna mai. Cresc treptat perceperile oboselii generale, iritabilității, scăderii capacității de muncă, capacității de concentrare și a memoriei cu valori între 4 și 20% din cazuri.

În al doilea an al cercetării se menține o ușoară creștere a percepției senzației de oboseală din octombrie spre mai, dar creșterea este mai mult mică decât în primul an. De exemplu, semnele de oboseală sunt mai mici cu –2,1%, somnolența cu –2,7%, scăderea capacității de muncă cu –7,6%, scăderea memoriei cu –3%, iritabilitatea cu –3% și instabilitatea emoțională cu –2,3%.

9.Situația stării generale percepute

În primul an al cercetării, din octombrie până în mai scade procentul celor cu declarare a unei stări „foarte bune” de la 30% la 24% și crește ce a stării „nesatisfăcătoare” de la 10% la 28%;

În al doilea an al cercetării scade starea „foarte bine” ca și în primul an (de la 30% la 24%) din octombrie pana in mai, dar nu mai crește categoria de „nesatisfăcător”.

10.Promovarea examelor arata

In ceea ce priveste promovarea examenelor, s-a constatat ca in sesiunea de iarna, integralistii sunt doar ¼ in anul I si 36% in anul al-II-lea,iar in sesiunea din vara sub ½ in ambii ani.

11.Alimentatia studentilor nesupravegheata nutritional, in contextul muncii intelectuale care se desfasoara pe o durata mare a zilei si in conditiile de locuire in camin unde nu sunt oferite spatii si utilitati specifice prepararii mancarii, a fost gasita grav dezechilibrata, cu carente mari in alimente necesare perioadei de crestere si dezvoltare a acestor tineri.

Starea lor de sanatate si capacitatea lor de munca este afectata.Numarul si frecventa semnelor si simptomelor de boala, precum si oboseal si starea generala nesatisfacatoare resimtite, nu sunt firesti pentru o populatie de varsta lor.

10.O mai intensa activitate de educatie sanitara privitoare la importanta alimentatiei rationale in mentinerea si promovarea starii de sanatate si a capacitatii de munca ar putea,alaturi de masuri social-administrative si economice , sa imbunatateasca situatia.

BIBLIOGRAFIE

ALBU A.,MALCIOLU D.,DUMITRACHE S.,MIREA ELENA, DAVID B.,LUNCA SIMONA, COCORA DESPINA,VINTILA EVELINA, RADUTA DIANA si colab.- “CUNOASTERA ALIMENTATIEI SI A STARII DE NUTRINE POPULATIEI DINTR-O LOCALITATE RURALA, DIN ZONA DE CAMPIE A MUNTENIEI”- COMUNICATA LA a XXIII-a SESIUNE STIINTIFICA A IISP, BUCURESTI,februarie,1992

ANDERSSON E.,DRAUSSIN-GERME C.,LAUBERT J.-“COMPOTAMENT ALIMENTAIRE CHEZ LES ADOLESCENTS DANS LA REGION PARISIENNE” –MEDECINE ET NUTRITION 1995,NR5

BAUDIER K.,GARNIER A.,-“ENQUETE SUR LES HABITUDES ALIMENTAIRE DES ENFANTS ET ADOLESCENTS”-MEDECINE ET NUTRITION 1996,NR5

BEATON G.H., BENJOC J.,M,-“NUTRITION IN PREVENTION MEDECINE”-WORLD HEALTH ORGANISATION,GENEVE, 1986

BOURGERT St. L.,ANDERSSON C.F..-“AN EVALUATION OF UPPER ARM MEASURMENTS USED IN NUTRITIONAL ASSESMENT”-THE AMERICAN JOURNAL OF CLINICAL NUTRIRION,1999 octombrie-32

BRACCO D., CHIOLERO R.J., JUNOD S.-“LES MOYENS D’INVESTIGATION DE LA DEPENSE ENERGETIQUE”-MEDECINE ET HYGIENE,1993,51

BRUYER A.,DELMI M.,POCHAN N., FENZ A.,FULOP T.,HERMENN F.,ROMAGNOLI A.,CONSTANS T., RAPIN CH. H. –“LES PARAMETRES BIOLOGIQUES “NUTRITIONELS” PEUVENT NOUS AIDER A DEFINIR UNE STRATEGIE THERAPEUTIQUE EN SOIN PALLIATIFS” –MEDECINE ET HYGIENE,1991-49

CARTIER C., AMEDEE-MANESME O.-“UNE METHODE DE DIAGNOSTIC PRECOCE DE DEFICIT EN VITAMINE A : L’IMPRESSION OCULAIRE TRANSFEREE” – MEDECINE ET NUTRITION,1998

DULLO A.G., GIRARDIER L.- “PREDISPOSITION A L’OBESITE: AVANTAGE EVOLUTIF DEVENU NOCIF”-MEDECINE ET HYGIENE ,1995 NR51

DUMITRACHE S.,POPA G.,SEGAL B. SI COLAB.-“TOXICOLOGIA SUBSTANTELOR ALIMENTARE”-ED. ACADEMIEI ,BUCURESTI 1992

DUMITRACHE S.,ALBU A.,COCORA DESPINA SI COLAB.-“CUNOASTEREA STRUCTURII ALIMENTATIEI SI A STARII DE NUTRITIE A PERSONALULUI MUNCITOR DIN INTREPRINDERILE MINIERE”- BUCURESTI,1988

DUMITRACHE S.,DAGHIE U.,NICOLAU N.,COCORA DESPINA, PARVAN CAMELIA– “INVESTIGATII PRIVIND STRUCTURA ALIMENTATIEI SI A STARII DE NUTRITIE PE ESANTIOANE DE POPULATIE RURALA”; COMUNICATA LA a XXI-a SESIUNE STIINTIFICA A IISP ,BUCURESTI,1992

DUMITRACHE S.,ALBU A.,COCORA DESPINA- “SINTEZA A CERCETARILOR EFECTUATE IN PERIOADA 1986-1991 PRIVIND ALIMENTATIA SI STAREA DE NUTRITIE A POPULATIEI DIN TARA NOASTRA”- COMUNICATA LA a XXV-a SESIUNE STIINTIFICA A IISP ,BUCURESTI

DUMITRACHE S., COCORA D. „CONSUMUL DE GRĂSIMI ȘI PREVALENȚA COLESTEROLULUI", IGIENA 1989, 22 P 647 – 651;

DUMITRACHE S.-„ROLUL PROTEINELOR ÎN REZISTENȚA ORAGNISMULUI", IGIENA 1985, 24,3 P.147-151

DWYER JOHANA-“DIETARY ASSESMENT” 1996

FELSZEGHEY E., ABRAHAM A.- „BIOCHIMIE”, Editura Didactică și Pedagogică București 1992

HURA CARMEN –“POLUAREA CHIMICA A ALIMENTELOR SI SANATATEA” ED.SOCOM-HERMES, IASI, 1997

HELSING E.V.-“FORMULATION OF A NUTRITION POLICY”-SUMMARY OF THE REPORTPR THE FIRST CONFERENCE OF NUTRITION IN MALTA 25-30AUGUST 1986

IONESCU M., „BIOCHIMIE ALIMENTARĂ”, Editura CERES, București, 1996.

MĂNESCU S., DUMITRACHE S., CUCU M, FUIOAGA M., „IGIENA MEDIULUI”, Editura Medicală București, 1981

MĂNESCU S., „TRATAT DE IGIENĂ”, VOL. 1,2 și 3 , Editura Medicală, București, 1985.

MĂNESCU S. „CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE”, IMF București, 1984

MINCU l., „ALIMENTAȚIE RAȚIONALĂ A OMULUI SĂNĂTOS”, Editura Medicală București 1992

NICULESCU N., „MATERII SI MATERILAE PENTRU PRELUCRAREA ALIMENTELOR”. Editura CERES, București, 1996

POPESCU AURORA, „CURS DE BIOCHIMIE”, Editura IMF București, 1987

POPESCU D., DUMITRACHE S., BISTRICEANU L., COCORA D., „RELAȚIA DINTRE ACTIVITATEA FIZICĂ PROFESIONALĂ ȘI LIPIDEMIE”, IGIENA, 1986, 25, 4.

RERAT A.-“QUE PEUT FAIRE LE SECTEUR AGRO-ALIMENTAIRE POUR LA SANTE DE LA POPULATION EN EUROPE?”-MEDECINE ET NUTRITION,1996,NR.4

STEINBACH M., „PRELUCRARE STATISTICĂ ÎN MEDICINĂ ȘI BIOLOGIE”, Editura Academia 1983

TĂNĂSESCU GHE., „IGIENA COPILULUI ȘI ADOLESCENTULUI”, IMF București 1984

TREMOLIER L., „NUTRITION”, Editura DUNOD, Paris 1996

VRÂNCEANU V.A., „ÎNDREPTAR ÎN TEHNOLOGIA PRELUCRĂRII LIPIDELOR”. Editura și colaboratorii academiei 1994

ZAHARIA TH., COSTIN I., „CARTEA PRODUSELOR DE PATISERIE”, Editura Tehnică, București, 1990

***“DECLARATION MONDIALE SUR LA NUTRITION”-CONFERENCE INTERNATIONALLE SUR LA NUTRITION. FAO/OMS,1996,OCTOMBRIE,ROMA

***”PLAN D’ACTION SUR LA NUTRITION” – CONFERENCE INTERNATIONALLE SUR LA NUTRITION ,FAO/OMS,1996,decembrie

***“NATIONAL RESEARCH COUNTRY DIET AND HEALTH” –IMPLICATION FOR REDUCING CHRONIC DIDEASE RISK, NATIONAL ACADAMY PRESS, WASHINGTON DS,1999