. Aspecte Toxicologice, Hematologice Si Biochimice In Intoxicatia cu Plumb la Ecvine

INTRODUCERE

Întotdeauna mediul a fost modificat prin acțiunea factorilor climatici si geologici, iar în ultimele secole omul a avut cea mai mare influență asupra mediului.

Niciodată nu a existat o atât de mare preocupare pentru mediul înconjurător la nivel global ca in prezent.

Problemele, ca despăduririle sau degradările de teren, poluarea apelor marine si a apelor dulci, subțierea stratului de ozon și mai ales încălzirea climatică datorată efectului de seră, reprezintă actual adevărate pericole pentru existența tuturor speciilor. Se impune studiul la scară locală si regională cu scopul de a ajunge la studiul de scară planetară, abordând toate componentele mediului înconjurător.

Odată cu alinierea la standardul European se impune o nouă abordare a problemelor de mediu din punct de vedere al efectelor și presiunilor asupra mediului. Protecția mediului înconjurător constituie una dintre cele mai importante probleme ale umanității. Spațiul vital pe care îl oferă planeta noastră pentru existența oamenilor, plantelor și animalelor trebuie păstrat cu grijă, având în vedere că acesta să existe și în viitor.

Dezvoltarea umanității în secolul XXI nu trebuie să altereze ireversibil mediul înconjurător. Ultimele decenii au arătat că progresul societății umane s-a transformat treptat în instrument de distrugere cu efecte dezastruoase asupra naturii.

Pericolul pe care îl reprezintă poluarea factorilor de mediu constă nu numai într-un efect local cât și într-un dezechilibru la scară planetară pe termen lung.

Oricât ar părea de hazardată atribuirea unui spațiu pentru plumb alături de oligomineralele ale căror funcții metabolice sunt în bună măsură deslușite, această inserare se impune datorită contaminării tot mai intense a mediului, care nu întârzie să se răsfrângă asupra tuturor organismelor vii.

Este adevărat că până la ora actuală nu se cunoaște vreo funcție esențială a plumbului în organism. Cu toate acestea, aviditatea cu care bovinele, de exemplu, consumă orice material care conține plumb, înclinație naturală căreia adesea ele îi cad victime, nu este indiciul că totuși acest metal este necesitat de organism? Evident că un asemenea raționament mai mult decât empiric nu poate constitui nici măcar baza unei ipoteze, dar să nu uităm că majoritatea funcțiilor vitale ale oligomineralelor au fost demonstrate în ultimele câteva decenii.

Până când se va descoperi însă, dacă aceasta se va întâmpla vreodată, esențialitatea plumbului, el dobândește o reputație din ce în ce mai proastă datorită efectelor sale adverse, legate în primul rând de industrializarea masivă la scară planetară.

PARTEA I

STUDIU BIBLIOGRAFIC

1. PLUMBUL ÎN MEDIU

Prezența naturală a plumbului în mediu – suprafața solului, ape, plante – se rezumă la cantități infime. În realitate însă, activitatea omului, mai cu seamă din secolul al XVIII-lea, odată cu revoluția industrială, a început să redistribuie acest mineral, făcând ca el să contamineze mediul. Din nefericire, numai 1/3 din plumbul răspândit în mediu se reciclează, în timp ce 2/3 contribuie la creșterea permanentă a gradului de contaminare, care după 1940 s-a dublat.

Plumbul este un element foarte răspândit în natură, sub formă de galenă, ceruzit, anglezit etc. Scoarța terestră conține în medie 1 – 2 ppm Pb, existând însă și soluri cu proporție mult crescută (20 – 30 ppm). În prezent, datorită poluării generale, plumbul se găsește pretutindeni (aer, apă, sol), chiar și în aerul și zăpada de la poli.

Este semnificativ faptul că determinarea plumbului în zăpada arctică a relevat concentrații de 0,001 ppb în straturile corespunzând anului 800 î.e.n. și 0,2 ppb pentru anul 1969. Aceasta demonstrează că creșterea treptată a gradului de contaminare a mediului nu se limitează numai la zonele industriale, ci se extinde pe toată suprafața planetei, fapt demonstrat dealtfel și de concentrația tisulară a plumbului la persoane rezidente în teritorii aflate la distanțe mari de centre industriale.

În orice caz, faptul că numai în S.U.A. se utilizează anual 1 milion de tone de plumb, din care peste 20% pentru prepararea benzinei antidetonante, că în anul 1969 au fost răspândite în Germania prin gazele de eșapament 7 000 t, iar în Elveția se emit 700 t și în S.U.A. 600 t plumb pe zi, oferă o imagine, deși fragmentară, totuși îngrijorătoare a ritmului în care mediul devine saturat. Și chiar dacă am exclude alte consecințe ale acestui fenomen, ceea ce nu se poate face cu ușurință, să nu uităm că plumbul figurează pe lista funestă a elementelor cancerigene.

Intoxicația cu plumb sau saturnismul a fost o boală a societății bogate din Roma antică. Sărurile cu plumb erau folosite în produse cosmetice, la îndulcitori, vase de gătit, vase pentru vin și apeducte. Doza zilnică de plumb la vechii romani a fost estimată la 35-250 mg/zi în comparație cu 0,3 mg/zi la cetățenii nord-americani în anii 80.

Majoritatea cazurilor de contaminare cu plumb și ulterior dezvoltarea intoxicației provin din diferite surse de plumb din mediu.

Intoxicația cu plumb este încă întâlnită la animale în ciuda informațiilor tot mai multe și a încercărilor de a se reduce expunerea umană.

Conștientizarea pericolului intoxicației cu plumb asupra oamenilor are ca rezultat descreșterea numărului de produse ce conțin plumb.

1.1. Surse de contaminare a mediului cu plumb

Exploatările miniere, uzinele care prelucrează minereul de plumb sau cele care fabrică baterii sunt surse importante de contaminare a mediului, dar ele sunt oarecum limitate la teritorii bine circumscrise, în general dependente și de direcția vânturilor dominante și a fluxurilor de apă principale. Wiebicke constată, de exemplu, că, pe măsura depărtării de o uzină care fabrică miniu, concentrația de plumb din iarbă scade de la 1 775 ppm în curtea fabricii, la 460, 331, 310 ppm, iar în sol de la 5 580 la 1 909, 672, 624 etc.

Evident, în cazul surselor industriale rolul esențial le revine particulelor emise, în general de dimensiuni între 5 și 50 μ și care sunt apoi antrenate și depuse pe plante și pe sol. Este demn de reținut că, în timp ce omul numai după spălarea termică a vegetalelor este mai puțin expus preluării pe cale digestivă și mai mult a inhalării, animalele preiau majoritatea plumbului prin ingestie, chiar dacă majoritatea lui se află pe plante și nu în plante.

Plumbul încă se regăsește într-o gamă variată de produse :

Picturi

Acumulatori

Vase de ceramică(dacă nu sunt corect glazurate)

Hrană contaminată – dacă furajele au intrat în contact cu poluanții industriali, culturi care au fost semănate în apropierea minelor de plumb

Greutăți de plumb folosite la pescuit

Mingii de golf

Alice de plumb folosite la vânătoare

Linoleum

Țigle de acoperiș ce conțin plumb

Ulei de motor de la automobilele ce funcționează cu benzină

Vopsea veche – intoxicația se poate produce prin consumul acesteia prin lins de către animalele curioase(bovine în special)

Jucării vechi de plumb

Instalații sanitare de plumb – reparațiile realizate la conductele de apă din plumb în locuințe mai vechi determină distrugerea stratului protector de carbonat de plumb care căptușește de obicei interiorul conductelor,realizînd în acest fel eliberarea plumbului toxic în apă – acesta fiind o sursă frecventă de intoxicație

Plumbul se poate acumula în diferite plante, inclusiv algele unicelulare din ecosistemele acvatice, în legume, în cereale și fructe consumate de către oameni și animale domestice. Din fericire concentrația plumbului scade de-a lungul lanțului de hrănire, astfel că prădătorii au de obicei concentrații plasmatice mai scăzute decât prada acestora.

Această caracteristică poate rezulta din regurgitarea materialului nedigerabil cum ar fi oasele prăzii ,știind că aici este depozitat plumbul.

Învelitorile folosite la dopurile pentru îmbutelierea sticlelor devin

De obicei animalele se îmbolnăvesc prin ingestia plumbului, dar de asemenea poate fi absorbit prin pielea intactă sau chiar inhalat – o sursă frecventă o constituie gazele de eșapament de la vehiculele propulsate cu benzină care conține plumb sau care nu au filtre active pentru reducerea emisiei de noxe.

Plumbul este un metal greu care se poate acumula în organism pe o foarte mare perioadă de timp.

Acesta interferă producția de hemoglobină, în acest fel, hematiile având o capacitate scăzută a transportului gazelor în organism și în special al oxigenului. Concentrațiile mari de plumb afectează sistemul nervos central și alte structuri nervoase din organism.

Una din sursele cele mai importante de contaminare a mediului cu plumb este reprezentată de gazele de eșapament provenind de la motoare cu combustie internă. Pe lângă tetrametilatul și tetraetilatul de plumb, Pb(CH3)4 și Pb(C2H5)4, care sunt antidetonante utilizate curent, benzina mai conține o seamă de compuși ai plumbului care îi ridică concentrația la aproximativ 400 ppm Pb. Consecutiv, gazele de eșapament determină creșterea concentrației de plumb a plantelor mai ales în dreapta șoselelor în funcție desigur de intensitatea traficului, de distanța lor pe șosea, de direcția vântului, de precipitații etc.

Acestea nu sunt nici pe departe singurele surse de contaminare a mediului cu plumb, deși sunt cele mai importante. Întra-adevăr, utilizarea intensă a vopselelor pe bază de plumb, mai ales de miniu, poate determina contaminarea teritoriilor învecinate cu obiectele tratate, dar cel mai adesea constituie o sursă directă de intoxicație accidentală. Oarecum similar se petrec lucrurile și în cazul depozitării de alimente sau furaje acide în recipiente care conțin plumb sau chiar al utilizării de conducte de plumb sau plumbuite. De asemenea, resturile de baterii uzate, aruncate la întâmplare pe pășuni și, în mică măsură, insecticidele conținând plumb contribuie și ele la agravarea permanentă a încărcăturii de plumb în natură.

Concentrații de plumb, apă, aer, alimente și furaje

Se apreciază că în regiuni unde plumbul nu există geologic în roci, concentrația sa în sol este inferioară la 5 ppm; rocile bazice conțin în medie 8 ppm, iar cele acide 20 ppm.

Gradul de industrializare a unei anumite arii geografice influențează decisiv concentrația de plumb în sol; astfel, în India solul arabil conține 0,04 – 0,06 ppm, în timp ce în soluri urbane din S.U.A. se detectează niveluri între 100 și 1 000 ppm, iar în aria unor întreprinderi industriale poate ajunge până la 12 000 ppm.

Concentrația de plumb admisă în apa potabilă de OMS-FAO pentru Europa este de 0,10 mg/l, iar pentru S.U.A. de 0,05 mg/l. În condițiile contaminării prin diferite surse, concentrația de plumb în apa potabilă poate ajunge până la 0,52 mg/l. În apa de mare s-au detectat concentrații de 0,001 – 0,008 mg/l, dar concentrația acesteia crește permanent datorită emisiunilor atmosferice, cât și prin deversările apelor industriale.

Nivelul normal al plumbului în aer este de 0,1 – 3 μg/m3, dar în cazul emisiunilor industriale aceste limite sunt depășite considerabil. Astfel, se apreciază că un rumegător mare adult cu un minut volum respirator de 85 l (circa 5 m3/h) în condițiile unei concentrații de 5 μg Pb/m3 în aer, cu dimensiunile particulelor sub 1 μg, poate inhala până la 600 μg plumb în 24 de ore. În bună măsură contaminarea aerului se datorează în unele zone și combustiei de cărbune.

Existența unor posibilități extrem de variate de contaminare a vegetalelor face ca nivelul plumbului în acestea să fie extrem de diferit. După Kopp, în alimentele vegetale se găsesc 0,25 ppm în legume, 0,20 ppm în fructe și 0,25 ppm în cereale. Completând lista alimentelor cu cele de origine animală, notăm, după același autor, concentrații de 0,14 – 1,650 ppm în carnea de vacă, 0,084 – 0,585 în cea de porc, 0,15 – 1,250 ppm în grăsimea de porc, 0,2 – 0,7 în viscere, 0,02 – 1,0 în ouă, 0,12 – 1,81 în pește, 0,2 – 0,4 în laptele de vacă și 0,198 în laptele praf.

Furajele ar trebui să nu conțină mai mult de 10 ppm, nivel care în absența contaminării este rareori depășit, mai ales datinării este rareori depășit, mai ales datorită faptului că sărurile de plumb din sol sunt puțin solubile. Într-adevăr, în mod natural în furaje concentrația de plumb este cuprinsă între 0,2 și 10,0 ppm.

Consecutiv contaminării, mai ales industriale, aceste concentrații pot fi depășite de câteva mii de ori. De asemenea, gazele de eșapament contribuie la ridicarea concentrațiilor de plumb din plantele existente în vecinătatea autostrăzilor, fără să ajungă însă la proporțiile și consecințele contaminării industriale. În zone aflate în sfera de influență a unor întreprinderi de minerit sau industriale s-au detectat concentrații de plumb care pot atinge chiar 16 300 ppm.

S-a constatat că gradul de maturitate a plantelor este deosebit de important pentru concentrația de plumb, în sensul că iarba tânără, în plină creștere, conține în mod normal între 0,3 și 1,5 ppm, iar cea ajunsă la maturitate 10 – 40 ppm. Aceste diferențe se păstrează și în cazul emisiunilor industriale.

Astfel, Ghergariu și colab., găsesc în medie în iarba tânără dintr-o zonă de poluare 39,9 ppm Pb, iar în cea veche 918,67 ppm. Aceste determinări au fost făcute din iarba nespălată înainte de dozare, deci așa cum este ea consumată de animale, ținând cont de faptul că circa 50% din plumb există pe plante ca o peliculă care poate fi îndepărtată. Determinând plumbul din alte tipuri de furaje, Crossmann și Egels găsesc următoarele valori (ppm SU):

Boabe de cereale 0,01 – 5,40,

Subproduse de morărit 0,06 – 5,90,

Turte de oleaginoase și șroturi 0,01 – 17,1,

Proteine animale 0,45 – 45,7.

Creșterea gradului de poluare urbană mai ales prin gazele de eșapament pare să aibă consecințe asupra câinilor care viețuiesc în acest mediu și să explice incidența progresivă a saturnismului la această specie.

1.1.1. Aspectele poluării cu plumb la nivel regional – zona Copșa Mică

Poluarea factorilor de mediu

La nivelul județului Sibiu, în special la nivelul arealului Copșa Mică ,poluarea chimică cea mai extinsă și cu efecte agresive asupra mediului și a stării de sănătate a oamenilor și animalelor este poluarea cu metale grele dar și cu oxizi de sulf și azot.

Prin depășirea indicatorilor de calitate ai mediului față de normele standardizate s-au produs deteriorări majore ale stării mediului, cu consecințe grave asupra sănătății oamenilor și animalelor în zona Copșa Mică constituită din combinatul de metalurgie neferoasă SC “SOMETRA “ SA, care reprezintă principala sursă de poluare a mediului din județul Sibiu.

Emisiile provenite de la SC “SOMETRA “ SA produc poluarea aerului în zonă cu dioxid de sulf și pulberi cu conținut ridicat de plumb, cadmiu și zinc. De exemplu, la nivelul anului 2003 au fost înregistrate depășiri frecvente ale conținutului de plumb și cadmiu din pulberi. Frecvența depășirii limitelor admise la Pb a variat între 4,7% și 74,7%.

Datorită amplasării combinatului într-o zonă unde se formează frecvent ceață persistentă, ,poluarea în această zonă este accentuată .În zonă, curenții de aer favorizează împrăștierea noxelor de-a lungul Tîrnavei Mari de la est de Mediaș și la vest de Micăsasa.

Platforma industrială Copșa Mică și-a extins zona de influență cuprinzînd un teritoriu întins, în afara orașului.

În amonte către comuna Tîrnava și municipiul Mediaș, în aval de orașul Copșa Mică: comunele Axente Sever, Valea Viilor, Micăsasa, Șeica Mică, Țapu, Manarade și Veza pînă la orașul Dej și în toată lunca Tîrnavei Mari .

Suprafața poluată numai la nivelul județului Sibiu este estimată la 25000ha.

Întreprinderea amintită a fost amplasată nefavorabil într-o zonă cu relief neregulat, cu mișcări dezordonate ale curenților de aer ,acești factori topografici și meteorologici favorizând fenomenul de poluare. Se precizează de către specialiștii în domeniu că, dacă situația existentă din punct de vedere al poluării din zonă nu se ameliorează, impactul asupra oamenilor și a animalelor devine extrem de grav.

Întreprinderea de Metale Neferoase “SOMETRA” SA din Copșa Mică folosește ca materii prime concentrate complexe care conțin : Pb 7,6 – 33%, Zn 25,5 – 38%, Cd 0,08 – 0,36%.

Ca produse finite se obțin, prin prelucrarea concentratelor zinco-plumboase și selective, metale neferoase ca: Pb, Zn, Cd și produse chimice cum ar fi acidul sulfuric și sulfatul de zinc. Principalii poluanți rezultați din procesul tehnologic sunt plumbul, cadmiul, bioxidul de sulf și oxidul de zinc.

Sunt o serie de factori din fluxul tehnologic care accentuează gradul de poluare:

materia primă este de calitate inferioară, cu conținut de metale utile redus, ceea ce duce la necesitatea prelucrării unor cantități foarte mari de minereu

calitatea necorespunzătoare a cocsului (cu granulele necorespunzătoare și conținut în carbon fix redus)

combinatul nu este prevăzut cu toate filtrele necesare pentru reducerea răspândirii pulberilor toxice în atmosferă.

Poluarea complexă din platforma industrială Copșa Mică, datorată numeroaselor și variatelor noxe, a afectat de-a lungul anilor apa, aerul și solul pe un areal foarte întins. Monitorizarea calității aerului ocupă un rol esențial în cadrul sistemului, atmosfera fiind cel mai larg vector de propagare a poluanților, ale căror efecte se resimt de la nivel local până la nivel global asupra elementelor biotice și abiotice ale mediului.

Una din sursele de poluare în acest areal este reprezentată de metalele grele Pb, Hg, Cd. Ca urmare a dispersiei la distanță mare față de sursă a poluanților proveniți din emisiile de mare înălțime ale agentului economic SC SOMETRA SA Copșa Mică, s-au înregistrat depășiri însemnate ale conținutului de metale grele, și în special în conținutul de Pb, din pulberi în suspensie și pulberi sedimentabile până în zona Mediaș.

Astfel, depășiri ale C.M.A la probe maxime la 24 ore au fost înregistrate în zona Copșa Mică de 44,77 ori la plumb, iar la cadmiu de 24,30 ori, iar în zona Mediaș de 7,14 ori la plumb și de 20,75 ori la cadmiu.

Efectul poluării produse de combinat asupra factorului de mediu aer, prin emisiile de mare înălțime provenite din coșul de evacuare, s-a resimțit prin depășiri însemnate ale conținutului de plumb și cadmiu din pulberi sedimentabile.

De asemenea, în rețeaua de supraveghere a poluării de impact au fost efectuate măsurători privind dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul, pulberile în suspensie, pulberile sedimentabile și poluanții specifici Pb în trei zone din județul Sibiu: Copșa Mică, Sibiu ;și Media;.

Alți poluanți raportați în zonele amintite sunt: oxizii de sulf ,oxizii de azot fiind considerați principalele cauze ale ploilor acide care au impact asupra vegetației forestiere, solului și apei producând perturbări în lanțul trofic .Au fost înregistrate depășiri ale C.M.A la probele de oxizi de sulf de scurtă durată (30 minute) valoarea maximă înregistrându-se în luna martie 2002 în punctul de prelevare Copșa Mică. Pulberile în suspensie și sedimentele constituie poluanți și pentru județul Sibiu, depășindu-se CMA pentru diferitele intervale de mediere.

Poluarea cu pulberi în suspensie în județul Sibiu este generată de metalurgia neferoasă, industria sticlei, industria de prelucrare a lemnului și transporturile rutiere.

Din analiza comparativă a rezultatelor monitorizării emisiilor în cele trei zone ale județului: Sibiu, Copșa Mică și Mediaș în perioada 1995 – 2002, se constată că pulberile în suspensie și conținutul de Pb și Cd în acestea sunt principalii poluanți în zona Copșa Mică și Mediaș pentru care depășirile CMA sunt semnificative pentru diferite intervale de mediere

În perioada 1998 – 2000 nivelul de poluare cu pulberi în suspensie a crescut în zonele Copșa Mică și Mediaș. În raport direct au crescut și valorile pentru plumb din particulele în suspensie.

În perioada 2001 – 2002 concentrația medie anuală a pulberilor în suspensie, precum și conținutul de plumb în acestea a înregistrat valori mai scăzute decât în anii precedenți.

Deși în cantități ușor diminuate față de anii anteriori, poluanții emiși și în special metalele grele continuă să genereze niveluri de poluare ridicate pentru zona sus amintită. Natura poluării și nivelul de degradare al mediului determină, în cazul diminuării drastice sau eliminării cauzelor, o perioadă de revenire la starea normală a mediului de ordinul a zecilor de ani.

La nivelul anului 2003 poluarea s-a menținut ridicată, atingând un maxim la nivelul lunilor mai și iunie.

Valorile ridicate ale concentrațiilor înregistrate în zona de influență a agentului economic SOMETRA SA Copșa Mică au apărut ca urmare a slabei dispersii a emisiilor de la coșul final, favorizat și de condițiile meteorologice și accentuate în momentele de poluare accidentală.

Un alt factor de mediu afectat la nivel regional este apa. Apa este unul din factorii de mediu a cărei calitate este dependentă de calitatea celorlalți factori de mediu (sol, aer, vegetație) și pe care la rândul ei îi influențează.

Calitatea apelor de suprafață din zona sus amintită, pe anumite tronsoane este necorespunzătoare datorită prezenței peste limitele admise a unor compuși toxici și specifici care au contribuit la perturbarea echilibrului biologic a ecosistemului acvatic.

În afară de factorii naturali ce influențează calitatea apei de suprafață și freatice (structura fizico – chimică a solului, cantitatea de precipitații atmosferice, depunerile de praf, conținutul de substanțe organice rezultate din degradarea biologică a resturilor vegetale etc.), cantitățile mari de ape reziduale provenite de le platforma industrială Copșa Mică și insuficient epurate realizează o importantă poluare a acestui factor de mediu, sub toate formele prezente în natură: apă de suprafață – râul Târnava Mare – ca apă freatică și potabilă (surse individuale sau rețea). Poluarea apelor subterane în județul Sibiu nu a atins pragul critic. De menționat și prezența metalelor grele în apele subterane din zona Copșa Mică ,ca urmare a poluării istorice cu metale grele care au ajuns și în pânza freatică.

Râul Târnava Mare și pânza freatică din bazin au o mineralizare crescută și un conținut ridicat de fier, datorită unei impurificări naturale existente în apă.

Malurile sale prezintă un grad redus de împădurire. Râul este alimentat de izvoare clorurate, de natură carbică, carbogazoasă și bicarbonată. În afară de industria chimică și metalurgică, apele Târnavei Mari sunt impurificate și cu alți poluanți proveniți de la alte unități economice și diverse ape menajere.

Caracterizarea apei râului Târnava Mare s–a realizat pe baza datelor analitice obținute în secțiunile de control amonte Mediaș și amonte și aval Copșa Mică. Au fost prelucrate și interpretate datele obținute în perioada studiată, luându-se în considerare un număr de indicatori fizico-chimici cum ar fi : pH, oxigen dizolvat, CCO-Mn, cloruri, sulfați, azotiți, azotați, Ca, Mg, Na, NH4 fier total

De asemenea s-au interpretat rezultatele obținute pentru unii indicatori specifici : plumb, cadmiu, zinc.

Caracterizarea calității apei râului Tîrnava Mare în secțiunea amonte Mediaș în perioada 2002 – 2003:

Principalii indicatori fizico-chimici luați în studiu au prezentat următoarele specificații:

– variația lunară a debitului râului Târnava Mare în secțiunea amonte Mediaș corespunde în general regimului pluviometric al perioadelor respective .Este un indicator fizic important, prin interrelația pe care o stabilește cu majoritatea indicatorilor chimici (mai ales încărcarea organică, clorurile, metalele grele etc.).Valorile caracteristice pentru anul 2000: valoarea minimă 1,28mc/s, valoarea maximă 13,50mc/s, valoarea medie 4,96 mc/s. Valorile caracteristice pentru anul 2001: valoarea minimă 2,30 mc/s, valoarea medie 10,86mc/s, valoarea maximă 35,50 mc/s. Valorile caracteristice pentru anul 2002: valoarea minimă 3,43 mc/s, valoarea maximă 15,80 mc/s, valoarea medie 6,70 mc/s.

Pentru întreaga perioadă luată în studiu 2000 – 2003, valorile caracteristice au fost următoarele: valoarea minimă 1,28 mc/s, valoarea maximă 36,13 mc/s, valoarea medie 7,69 mc/s.

S-au analizat 30 probe de apă pentru diferiți parametrii, obținîndu-se diferite rezultate:

– pH ul a avut o valoare medie de 7,7

– oxigenul dizolvat, valoarea medie înregistrată pe întreaga perioadă a fost :8,6 mg/l

– consumul biochimic de oxigen CBO5 a prezentat în perioada analizată o variație a concentrațiilor cuprinsă între :1,6 și 7,91 mg/l.Valoarea medie fiind de 4,2 mg/l

– consumul chimic de oxigen CCO-Mn a prezentat un interval de variație cuprins între 3,7 și 19,9 mg/l

– clorurile au înregistrat o valoare medie de 107 mg/l

– calciul, valoarea medie 69 mg/l

– magneziul :valoarea medie 14,65 mg/l

– sodiul a înregistrat valoarea medie de 39,6 mg/l

– amoniul :valoarea medie înregistrată :0,8 mg/l

– azotiții: au înregistrat valoarea medie de 0,075 mg/l

– azotații: s-a înregistrat valoarea medie de 9,6 mg/l

– fierul: valoarea medie 0,28 mg/l

În urma analizelor realizate nu a fost identificat plumbul la acest nivel.

Caracterizarea calității apei râului Tîrnava Mare în secțiunea amonte Copșa Mică

Secțiunea luată în considerare este supusă atât poluării unităților poluatoare din orașul Mediaș: industrie textilă, pielărie, mecanică, chimică, cît poluării indirecte prin factorii atmosferici de către platforma industrială Copșa Mică

Din analiza datelor obținute prin analiza a 40 de probe de apă reies următoarele aspecte :

– variația lunară a debitului râului Tîrnava Mare a fost ca valoare medie 8,67 mc/s

– pH-ul a înregistrat valoarea medie 7,7

– oxigenul dizolvat a înregistrat pe perioada luată în studiu o valoare medie de 8,5 mg/l

– CBO5 a înregistrat o valoare medie de 8 mg/l

– CCO-Mn – intervalul de variație medie s-a situat la o valoare medie de 17,6 mg/l

– clorurile s-au situat la o valoare medie de 61,3 mg/l

– calciul :valoarea medie înregistrată a fost 62 mg/l

– magneziul valoarea medie înregistrată a fost de 15,7 mg/l

– sodiul valoarea medie: 53,4 mg/l

– amoniul : valoarea medie înregistrată a depășit LMA

– azotiții au oscilat în jurul valorii medii de 0,24 mg/l

În cazurile studiate principalii indicatori chimici s-au situat în general în limitele normale. Au fost realizate determinări ale unor indicatori specifici: cianuri, detergenți și metale neferoase, înregistrându-se următoarele aspecte: cianurile – nu s-au pus în evidență în timpul perioadei luate în studiu (2002 – 2003). Detergenții prin concentrațiile puse în evidență se înscriu sub limita de 0,5 mg/l. Metalele neferoase s-a pus în evidență plumbul alături de cadmiu, zinc cupru, mangan și crom.

În tabelul 1, 2 și 3 următoare sunt evidențiate valorile concentrațiilor înregistrate în anii:2002,2003 și începutul anului 2004.

Tabelul 1

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în anul 2002 pe râul Târnava Mare în secțiunea amonte

Valori caracteristice

Tabelul 2

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în anul 2003 pe rîul Târnava Mare în secțiunea amonte

Valori caracteristice

Tabelul 3

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în primele trei luni ale anului 2004 în secțiunea amonte

Plumbul a fost pus în evidență în majoritatea cazurilor, concentrațiile sale depășind limita de 0,05 mg/l.

Privind asupra celorlalte metale neferoase se poate concluziona că și acestea la rândul lor depășesc valorile de siguranță.

Poluarea cu plumb

Combinatul de metale neferoase Copșa Mică încarcă Târnava Mare cu cantități mari de plumb. În Târnava Mare, amonte de Copșa Mică, în general se înregistrează concentrații de plumb care depășesc limita stas-ului, aceasta fiind o consecință a transportului pulberilor toxice de către curenții de aer în sens Vest – Est. În zona aval Copșa Mică calitatea constant și puternic degradată din punct al încărcării cu plumb, fapt evidențiat în tabelele de mai jos. Analiza a fost realizată în aceeași perioadă ca și determinările pentru secțiunea amonte (Tabelul 4, Tabelul 5, Tabelul 6).

Tabelul 4

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în anul 2002 pe râul Târnava Mare în secțiunea aval

Valori caracteristice

Tabelul 5

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în anul 2003 pe râul Târnava Mare în secțiunea aval

Valorile caracteristice

Tabelul 6

Valorile concentrației plumbului și a altor elemente toxice înregistrate în primele trei luni ale anului 2004 în secțiunea aval

Prezența în apa râului Târnava Mare, în această secțiune, a unor concentrații crescute de metale neferoase – și în special a plumbului – ,amoniu, fier etc. Dovedește că față de secțiunea amonte Mediaș, apa este degradată calitativ, fapt datorat descărcărilor în râu a efluenților industriali de pe platforma industrială Copșa Mică.

În afară de plumb așa cum reiese din datele discutate anterior mai sunt identificate și alte metale grele: cadmiu și zinc, uneori în cantități mai mari decît plumbul, determinând potențarea acestuia, având repercusiuni directe asupra animalelor dar și oamenilor din zona afectată.

Din analiza datelor obținute se poate concluziona că :

Principalii poluanți ai apei din zona Copșa Mică sunt suspensiile de metale neferoase, ionul amoniu și fierul.

Efectele negative ale poluării industriale afectează apa sub toate formele prezente în natură :apa de suprafață, apa freatică, apa potabilă, apa de precipitații.

Calitatea apei râului Târnava Mare se degradează treptat, după secțiunea amonte Mediaș(în secțiunea amonte Copșa Mică, aval de ea)

Principalii poluanți reziduali din procesul tehnologic din combinat sunt :plumbul, cadmiul și zincul.

Poluarea cu metale a tuturor formelor de apă existente în natură este unul dintre aspectele cele mai grave ale poluării industriale din zona Copșa Mică.

Unul din cele mai importante elemente naturale care este afectat în această zonă este solul. Principala sursă de poluare a solului din județul Sibiu o reprezintă emisiile permanente de pulberi în suspensie și sedimentabile cu conținut de plumb, cadmiu, zinc etc., provenite de la SC SOMETRA SA Copșa Mică, care au determinat în timp acumularea în sol a unor cantități mari de metale grele.

Emisiile de SO2 au dus la formarea precipitațiilor acide care au contribuit la sărăcirea solului în nutrienți și la solubilizarea și acumularea metalelor grele și în orizonturile inferioare de adâncime.

Halda de deșeuri industriale se întinde pe o suprafață de 15 ha între valea Visei și Râul Târnava Mare.

Deși actual este de remarcat reducerea concentrației de metale grele din sol față de anii precedenți, acestea se găsesc în sol în concentrații peste limita pragului de alertă, respectiv de intervenție, în arealele situate la distanțe diferite față de sursa majoră de poluare. Natura complexă a emisiilor și acțiunea sinergică a poluanților afectează activitatea microbiologică, fapt care duce la încetinirea până la dispariție a proceselor de humificare.Poluarea solurilor din zona Copșa Mică afectează ecosistemele agricole și forestiere iar prin intermediul acestora fauna domestică sau sălbatică. Astfel, solurile au fertilitate scăzută, încadrându-se în clasele inferioare de fertilitate.

Depozitul de zguri și cenuși rezultate din procesul de prelucrare a minereurilor neferoase cu conținut ridicat de metale grele are impact negativ atât asupra solului cât și subsolului, apelor de suprafață și subterane.

Dejecțiile animaliere, precum și nămolul provenit din sectorul zootehnic sunt, frecvent depozitate necorespunzător pe sol, contribuind direct la poluarea acestuia și indirect la poluarea pânzei freatice.

Cercetările periodice de determinare a concentrațiilor noxelor în solurile forestiere și în organele vegetative ale arborilor (frunză, lujer, scoarță) au pus în evidență o poluare cu metale grele și compuși pe bază de sulf.

Flora și vegetația județului este afectată de produșii toxici eliminați în atmosferă de SC SOMETRA SA Copșa Mică ,care în timp și – au mărit raza de acțiune și incisivitate asupra acestora, fiind antrenați de curenții de aer și de precipitațiile atmosferice.

Poluarea cu metale grele și în special cu plumb dar și cu compuși ai sulfului produce perturbații în procesele de pedogeneză: acidifiere, debazificare, creșterea conținutului de aluminiu mobil în sol, ceea ce duce la scăderea capacității de producție a solului și chiar la dispariția vegetației forestiere de pe suprafețe întinse.

Metalele grele acumulate în sol sunt translocate în plante la nivel ridicat. Se regăsesc metale grele în concentrație mare în țesutul vegetal al plantelor de cultură și a ierbii.

Valorile medii de plumb depășesc de circa 6 ori conținutul normal din plante cultivate într-o zonă de referință care nu este poluată. Se impune restricția pășunatului și cultivarea legumelor în arealul intens poluat, pentru reducerea riscului de pătrundere în lanțul trofic a elementelor toxice.

Încărcarea medie cu plumb depășește pragul de alertă pentru ecosistemele sensibile (726 mg/kg față de 600 mg/kg)

Având în considerare elementele prezentate se poate concluziona că:

Plumbul și cadmiul conținute în pulberile în suspensie constitue principalii poluanți din zona Copșa Mică

Vehicularea poluanților se face în general în sensul de curgere al râului Târnava Mare

Unele concentrații crescute ale poluanților specifici zonei puși în evidență în apă sunt datorate și poluării aerului

Poluanții industriali afectează apa sub toate formele ei prezente în natură:apa de suprafață, apa potabilă, apa freatică

Numărul de microorganisme din apă și sol este mult mai mic decât în zonele nepoluate, de exemplu: în sol în primii 30 cm în zonă intens poluată din Copșa Mică numărul de microorganisme a fost de 18,8 milioane/l.g.s.u. comparativ cu o zonă martor cu 493 milioane/l.g.s.u

Toți factorii de mediu luați în studiu :sol, vegetație, apă, aer, sunt puternic poluați de către noxele industriale provenite de la platforma chimică Copșa Mică.

Investigații toxicologice privind efectele poluării asupra cabalinelor din zona afectată

Principii generale

Poluarea produsă în zona Copșa Mică are impact negativ și asupra faunei terestre și acvatice, această influență manifestându–se prin dispariția unor specii și sărăcirea populațiilor și prin apariția unor modificări patologice.

Cercetările prezentate în această lucrare au drept scop investigarea efectului plumbului asupra stării de sănătate a cabalinelor în zona Copșa Mică, pe o perioadă cuprinsă între anii 2001-2003 și începutul anului 2004.

În această perioadă, în arealul sus amintit au murit peste 120 de cabaline din gospodăriile populației, datorită intoxicației cronice cu plumb și cadmiu. În acest scop s-au făcut investigații toxicologice privind concentrațiile de metale grele (plumb, cadmiu, cupru și zinc) pe probe de organe prelevate de la animalele moarte, pe probe de păr, sânge și urină prelevate de la animalele în viață, precum și pe probe de furaje (furaje masă verde, fânuri, coceni de porumb, cereale)provenite din zona critică.

Pentru determinarea metalelor grele în diverse tipuri de probe se folosesc metode bazate pe spectrometria moleculară de emisie în flacără (flamfotometria) și pe spectrometria de absorbție atomică. Cu ajutorul ultimelor două este posibilă determinarea aproximativ a 65 de elemente chimnice prezentînd o sensibilitate mult mărită.

2. PLUMBUL ÎN ORGANISM

Datorită încărcării tot mai mari a mediului cu plumb nu este deloc simplu să se stabilească niveluri care să fie considerate normale în țesuturi.

2.1. Plumbul în sânge

În condiții normale de mediu, concentrația de plumb în sânge la om este cuprinsă între 15 și 40 μg / 100 ml, cu o medie de 25 μg / 100 ml; concentrații de 50 – 80 μg / 100 ml la animale este prezentată în tabelul 7.

La toate speciile majoritatea plumbului în sânge este legat de eritrocite: 90% la om, 67 – 70% la bovine și 85 – 90% la ovine, formă care este nedifuzibilă. Plumbul neeritrocitar pare să fie fixat de microliganzi în plasmă.

Nu este precizată forma chimică sub care plumbul se găsește în sânge; se pare că el coexistă în mai multe combinații chimice: fosfați, fosfați tricalcici de plumb, citrat sau ca un compus proteic necoloidal.

Este posibil ca plumbul să fie legat fizic de membrana eritrocitară sub forma unui sol de fosfta de plumb care se coagulează sau floculează la suprafața celulei. Parțial, compușii de plumb pătrund în eritrocite, exercitându-și și pe această cale efectul dăunător. Acest fenomen se desfășoară cu repeziciune, de vreme ce atât in vitro cât și in vivo, 98% din plumbul plasmatic este captat de eritrocite, la câine.

Tabelul 7

CONCENTRAȚIA NORMALĂ DE PLUMB ÎN SÂNGE LA ANIMALE

Plumbul difuzibil din plasmă este cel care se distribuie la țesuturi, care îl rețin în funcție de vascularizație, dar și de afinitatea tisulară, având proprietatea de a traversa membrana celulară.

Semnificația diagnostică a plumbemiei este contestată. Unii autori susțin că ea ar fi un criteriu bun de diagnostic, în timp ce majoritatea autorilor înclină să-i atribuie doar semnificația unei informați cu privire la aportul actual și nu la statusul real al plumbului în organism.

2.2. Plumbul în țesuturi

Distribuția tisulară a plumbului este dependentă de calea de administrare, de cantitatea de plumb și de forma chimică. După administrarea intravenoasă, concentrații mari se găsesc în ficat, splină, măduva osoasă, concentrații medii de eritrocite, pulmoni, rinichi, osul compact și concentrații mici în alte țesuturi. Întrucât complexele de proteine și plumb sunt captate de sistemul reticuloendotelial, se pare că această repartiție tisulară după administrarea intravenoasă este legată de abundența celulelor reticuloendoteliale ale fiecărui țesut. De exemplu, la iepure 60% din plumbul inoculat intravenos este reținut de SRE și numai 16% în cazul administrării orale.

După administrarea orală, plumbul se distribuie în principal în rinichi, mai ales cortex și în ficat și în mică măsură în alte țesuturi. Cea mai mare parte însă se stochează în schelet: în intoxicația acută 77,4%, în cea subacută 91% și în cea cronică 98%.

Plumbul se stochează în schelet relativ rapid. Abundența de proteine restrânge nu numai absorbția intestinală a metalului, ci și integrarea lui în os. În schimb, vitamina D și calciul inhibă și una și alta. În oase, plumbul se găsește sub formă de compuși organici. El poate fi mobilizat în caz de acidoză, de creștere a raportului calciu / fosfor din plasmă și de eventuala hiperparatiroidie, care toate îl deplasează spre compartimentul sanguin. În condițiile citate, mobilizarea plumbului din oase și creșterea concentrației sale sanguine pot cauza episoade de intoxicație acută, fără ca adesea sursa de plumb să poată fi precizată, ceea ce, nu rareori, duce la derută. Ca valori orientative pentru concentrația de plumb în oase s-au menționat 10 – 15 ppm în os degresat (ilium).

Retenția tisulară a plumbului este dependentă și de fier. Carența de fier la șobolani favorizează acumularea plumbului în toate fracțiunile celulare hepatice, în nuclei și în țesutul conjunctiv din rinichi și în nucleii din splină. Pe de altă parte, 10 ppm Fe asociate cu 200 ppm Pb timp de 10 săptămâni la aceeași specie determină scăderea plumbinemiei, a plumbului renal și a celui femural. Deci, crescând aportul alimentar de fier se reduce riscul intoxicației cu plumb.

Compușii organici de plumb inhalați (metil, etil sau fenil) sau care traversează pielea sunt rapid distribuiți la schelet, mușchi și ating mari concentrații în țesutul nervos.

În mod normal, concentrațiile tisulare de plumb la om sunt cuprinse între următoarele valori (mg/100 g TP):

Os: 0,67 – 3,59;

Ficat: 0,04 – 0,28;

Rinichi: 0,02 – 0,16;

Splină: 0,01 – 0,07;

Cord: 0,04;

Creier: 0,01 – 0,09.

Concentrațiile tisulare considerate normale la unele specii de animale sunt redate în tabelul 8. Din acestea, au valoare diagnostică deosebită concentrațiile plumbului în ficat, din cortexul renal, din os și din păr, ceea ce se va releva la descrierea intoxicației la diferite specii.

Tabelul 8

Concentrații normale de plumb în țesuturi la animale (ppm)

Distribuția intracelulară a plumbului rămâne incomplet lămurită. Un fapt cert este acela că în intoxicația cu plumb se constată o reacție celulară caracteristică, prin formarea unor incluziuni discrete, intens cromofile, intranucleare, atât în hepatocite, cât și în celulele epiteliului tubular renal.

Cercetări efectuate prin autoradiografie și prin microanaliză electronică cu raze X au demonstrat prezența plumbului în aceste incluziuni. Analiza chimică a incluziunilor a relevat că ele sunt constituite dintr-un complex proteină – plumb conținând aproximativ 50 μg Pb/mg proteină. În afară de incluziuni, plumbul mai este prezent în mitocondrii și foarte puțin în lizozomi.

Plumbul traversează cu dificultate bariera hemato – encefalică. Din acest motiv, în general concentrația de plumb în SNC rămâne relativ redusă chiar în intoxicații, cu toate că efectele saturnismului în acest sector sunt cunoscute atât la oameni, cât și la animale.

Transferul transplacentar

La plumb acesta este cunoscut. El face ca adesea să se instituie moartea embrionară, avorturi sau poate să aibă efecte teratogene. Expunerea femelelor gestante la plumb în exces crește concentrația sa în țesutul fătului. Astfel, Wright și colab., într-un experiment de intoxicație acută la bovine, constată că vițeii proveniți din mame tratate timp îndelungat cu câte 6 mg/zi au concentrații mai mari de plumb în oase decât cei proveniți din mame neexpuse. Aceasta confirmă observații mai vechi de la șobolani.

3. METABOLISMUL PLUMBULUI

3.1. Absorbția plumbului

Principalele căi de pătrundere a plumbului în organism sunt calea digestivă, cea respiratorie și în mică măsură cea cutanată. În timp ce la om calea respiratorie rămâne principala posibilitate de contaminare cu plumb, la animale ingestia orală este importantă. Trebuie totuși reținut faptul că în zone de emisiuni industriale nu trebuie neglijată și la animale participarea căii inhalatorii la încărcarea organismului cu plumb.

Deși aproape toate lucrările care tratează intoxicația la animale menționează acest lucru, există puține cercetări axate pe demonstrarea semnificației inhalării plumbului. Recent, Hapke și Abel, urmărind la iepuri și oi efectele inhalării pulberilor industriale la distanțe diferite de o topitorie de plumb, constată că sub 2 km are loc o inhibiție masivă a deshidratazei acidului Δ-aminolevulinic, semnificativă pentru un important efect nociv al plumbului preluat pe această cale.

Calea transcutanată de resorbție a plumbului este lipsită de importanță practică, atât la om cât și la animale.

3.1.1. Absorbția digestivă a plumbului

Absorbția digestivă a plumbului nu depășește 1 – 2% la ovine, 1% la iepuri, 5 – 15% la om și aproximativ 10% la bovine. La păsări absorbția plumbului este mult mai redusă decât la alte specii, din motive care nu sunt încă elucidate. Absorbția plumbului este însă mai mare la organismele tinere, în general.

Mecanismul exact al absorbției plumbului este necunoscut. Se știe totuși că absorbția poate fi deosebit de activă deja la nivelul stomacului, poate și datorită mediului acid care contribuie la solubilitatea sărurilor de plumb.

Zona majoră de absorbție este reprezentată de duoden și intestinul subțire anterior, în timp ce în colonul terminal absorbția este practic nulă.

Desigur, gradul de absorbție a sărurilor de plumb este influențat de solubilitatea lor, în frunte situându-se fosfatul, oxidul, carbonatul bazic și chiar acetatul de plumb. Compoziția hranei are de asemenea importanță, în sensul că bogăția în hidrați de carbon, în proteine, calciu, fosfor și seleniu inhibă absorbția plumbului. Deficitul de vitamiă D reduce absorbția plumbului și cantitatea redusă de calciu în alimente o stimulează.

Excesul de plumb din conținutul digestiv îi limitează absorbția intestinală, dar retenția tisulară rămâne dependentă de cantitatea de plumb ingerată.

Plumbul neresorbit se elimină prin fecale (90 – 98% din plumbul ingerat).

3.1.2. Absorbția pe cale respiratorie a plumbului

Este masivă, putându-se resorbi între 70 și 100%. Importantă în această privință este dimensiunea particulelor, în sensul că 22 – 63% din particulele cu diametru de 0,1 – 1,0 μ se depozitează în pulmoni; în general, se apreciază că 90% din particulele de plumb existente în atmosferă se depun în pulmoni. Desigur, retenția pulmonară nu trebuie echivalată cu absorbția, deoarece o bună parte din particule pot fi epurate de macrofage.

Calea respiratorie, importantă la om, nu a fost suficient studiată la animale, severitatea ei fiind însă identică.

3.2. Excreția plumbului

Eliminarea plumbului pe cale renală se desfășoară pe două căi, prin filtrare glomerulară și prin excreție tubulară. În cazul inhalării plumbului, majoritatea se elimină pe cale urinară. Excreția urinară a plumbului asigură eliminarea lui atunci când în circulație există cantități mici; în caz de exces de plumb în circulație este forțată calea biliară. Se pare că există un prag de eliminarea plumbului care nu se depășește nici în caz de intoxicație acută.

Acidul ascorbic, citratul de sodiu și CaEDTA măresc eliminarea urinară a plumbului, fapt pe care se bizuie dealtfel și utilizarea terapeutică a ultimului.

3.2.1. Excreția digestivă

Excreția digestivă a plumbului precumpănește față de toate celelalte căi posibile (din care nu trebuie exclusă nici glanda mamară). Chiar după administrarea intravenoasă, tot calea digestivă de excreție preponderează.

Cea mai mare parte a plumbului din fecale este constituită din fracțiunea neresorbită. La aceasta se adaugă totuși o parte din plumbul care realizează circuitul enterohepatic prin bilă și o infimă fracțiune care se excretă prin însuși peretele intestinal.

Concentrația de plumb în bilă la oameni a fost stabilită de Strain și colab., ca fiind situată în jur de 21,3 ± 8,5 ppm, deci mult peste concentrația sanguină. După Blaxter, prin urină, 5,31% prin bilă și 0,17% prin fecalele libere de bilă. Din plumbul absorbit o mică parte trece în circulația portală, realizând circuitul eneterohepatic care pare să fie un mecanism de protecție față de concentrații excesive în circulația sistematică.

4. EFECTELE PLUMBULUI

Plumbul își exercită efectele dăunătoare în mai multe secvențe biochimice și celulare, ceea ce desigur nu face decât să-i sporească agresivitatea față de ființele vii.

4.1. Efecte hematologice

Printre cele mai cunoscute efecte ale plumbului se numără cele asupra eritrocitelor. S-a amintit faptul că majoritatea plumbului circulant se cumulează în și pe eritrocite, fenomen care, neîndoielnic, îi explică în bună parte, dar nu în întregime, toxicitatea la acest nivel.

Unul din efectele intoxicației cronice mai ales, dar și acute, cu plumb este anemia. Ea se produce pe mai multe căi, având caracterul de anemie hipocromă, dar și hemolitică.

Eritrocitele prezintă în saturnism modificări morfologice, care se manifestă prin microcitoză, anizocitoză, poichilocitoză, policromazie, reticulocitoză și punctații bazofile. La șobolanii carențați și în vitamina E, eritrocitele își reduc filtrabilitatea prin capilare datorită faptului că nu se găsesc sub formă de discocite, ci de sferocite.

Punctațiile bazofile, prezente la unele specii (om, câine, cobai, iepuri, maimuțe), par să fie ribozomi aglomerați. Prezența lor în frotiu are valoare diagnostică la om, dar are mai puțină semnificație la animale, mai ales la cele mari, deși pot apărea și la acestea.

Efectul funcțional al plumbului asupra eritrocitelor constă în creșterea fragilității lor osmotice și mecanice, posibil prin inhibiția de către plumb a ATP-azei dependente de sodiu și de potasiu, cu pierdere masivă de potasiu. Nu s-a stabilit existența unei corelații pozitive între fragilitatea mecanică, pe de o parte, și gradul de anemie și punctațiile bazofile, pe de alta.

Anemia în saturnism este cauzată, după cum rezultă din cercetăile lui Berk și colab., și de efectul hemolitic direct al plumbului asupra eritrocitelor, independent de acțiunea sa asupra sintezei hemului. Sensibilitatea eritrocitelor la efectul hemolizant al plumbului este crescută, cel puțin la șobolani, de carența în vitamina E.

Inhibiția sintezei hemului este una din consecințele cele mai severe ale intoxicației cronice cu plumb (Figura 1). După Goyer și Rhyne, acest efect se desfășoară în trei secvențe:

Blocarea utilizării acidului Δ-aminolevulinic (ALA) prin inhibarea dehidratazei acidului Δ-aminolevulinic (ALA-D);

Sinteză crescută de ALA, a cărui eliminare urinară crește mult și poate servi drept criteriu de diagnostic;

Inhibiția ferochelatazei, care catalizează încorporarea ionului feros în structura nucleului porfirinic.

Sinteza hemului este afectată și la alte niveluri, având ca rezultat creșterea excreției de coproporfirină III și de porfobilinogen în urină. Porfirinuria are și ea valoare diagnostică la om și la unele specii de animale (șoareci, șobolani, cobai și iepuri). Hillard și colab., constată în intoxicația accidentală cu plumb la bovine, pe lângă modificările hematologice citate, creșterea ALA în plasmă și urină, creșterea enormă a uroporfirinelor și cea moderată a coproporfirinelor în urină.

Figura 1. Inhibarea sintezei hemului de către plumb

În scop de diagnostic al expunerii cu plumb la animale se pare că este utilă determinarea deshidratazei acidului Δ-aminolevulinic (ALA-D). Valorile medii normale la vaci și viței de rasă Friză italiană sunt, după Setti și colab., următoarele: vaci gestante luna 6 – 7, 0,183; vaci la 1 lună postpartum 0,23; viței de 1 lună 0,51 (exprimate în valori ale densității optice).

Determinarea activității ALA-D este deosebit de valoroasă pentru detectarea intoxicației subclinice la animale, cu excepția cailor, cu mnțiunea că, după o scădere inițială a enzimei consecutiv aportului crescut de plumb, urmează o redresare a activității ei. De asemenea, nu trebuie uitat că ALA-D este o enzimă dependentă de zinc și cupru, cel puțin la copii și șobolani.

Semnificația excreției urinare de ALA este mai puțin bine cunoscută la animale. După datele lui De Corte-Baeten, concentrația normală la bovine este între 0 și 300 μg/100 ml, dar și în cazuri clinice s-au găsit valori de 20 – 960 μg/100 ml.

Alte efecte hematologice ale plumbului, puțin specifice însă, constau în eozinofilie, leucopenie sau leucocitoză, monocitoză sau monocitemie, neutrofilie etc. După cum se vede, aceste efecte sunt inconstante sau mai curând au fost surprinse în faze evolutive diferite ale expunerii la plumb.

4.2. Efecte cito- și histotoxice

Așa după cum s-a arătat, răspunsul celular la plumb constă în formarea incluziunilor intranucleare, dar nu se limitează la aceasta. Plumbul are o afinitate particulară față de membrana mitocondrială de care se atașează strâns.

Consecutiv se instituie modificări ultrastrucurale, detaliate în remarcabila lucrare a lui Goyer și Rhyne. Ele constau în tumefacția și diluarea granulelor matricei, apariția unui cristaloid lamelar intramitocondrial, cu alterarea densității matricei și descreșterea numărului și lungimii cristelor. Mitocondriile astfel alterate prezintă o diminuare a fosforilării oxidative.

Excesul de plumb provoacă poliploidie nucleară și mitoze anormale, ca și aberații cromozomiale, deși nu se cunoaște mecanismul acestor efecte.

Nefropatia și hepatopatia saturinică constituie alte efecte cito- și histo-toxice. Rinichiul și ficatul sunt cele mai afectate organe, după cele hematopoietice, în intoxicația cu plumb.

Nefrotoxicitatea plumbului se manifestă prin degenerarea până la necroză a epiteliului tubular; pigmentarea citoplasmei cu granule de culoare brună și incluzii intranucleare acidofile în zona corticală și subcorticală (absente în medulară); hemoragii subcapsulare, fibroza și congestia glomerulului, îngroșarea membranei bazale glomerulare. Ca urmare se instituie tulburări funcționale, constând în hiperaminoacidemie, hiperfosfatemie, glicozurie și fructozurie, toate reversibile.

În ficat se produc infiltrație și degenerare grasă, rar necroză, hipertrofie celulară și nucleară și uneori incluziuni intranucleare.

Osteopatia în saturnism constă în osteoporoză și apariția de „linii” radioopace metafizare și într-o întârziere a neoformării epifizare.

Encefalopatia și nevropatia saturinică sunt deosebit de bine cunoscute la om, constând în edem cerebral și creșterea presiunii LCR, proliferarea și tumefacția celulelor endoteliale, cu dilatarea capilarelor și arteriolelor, proliferare de celule gliale, necroză focală și degenerare neuronală. Asemenea consecințe sunt frecvente la copii, în timp ce la adulți predomină parezele sau paraliziile motoare periferice.

La animale, în ciuda manifestărilor encefalo- și neuropatologice extreme, citopatologia sistemului nervos în intoxicația cu plumb este mai puțin studiată.

La cai, se cunosc bine paralizia glosofaringiană și cea laringiană (recurențială), prima fiind citată și la bovine. Creșterea presiunii LCR lipsește în plumbism la iepuri. La primate se constată epilepsie acută amaurotică – amuroza fiind citată și la alte specii, părând să fie mai curând consecința unor spasme ale arterelor retiniene, întrucât sunt reversibile.

4.3. Efecte asupra reproducției

Stowe și Goyer, constată la animale de experiență o întârziere a creșterii embrionare în cazul utilizării spermei de la masculi expuși la plumb. Ingestia maternă duc la reducerea maturării foliculare, determină reducerea ecloziunii și mortalitate embrionară sporită la rațe, un procent foarte redus de natalitate (18%) și ridicat de avorturi (27%) în tot cursul gestației la oi, estru absent sau neregulat și avorturi la vaci.

4.4. Efecte imunosupresive

Expunerea la plumb crește susceptibilitatea la infecții. Hoffman și colab., administrând o suspensie virulentă de Salmonella choleraesuis la cai expuși la plumb, constată o mortalitate de 93% față de 50% la martori. Efecte similare sunt citate și la șoareci.

Vengris și Mare observă o diminuare a nivelului seric de interferon și a duratei acestuia la pui abia la doze de 320 mg Pb/kg m.c./zi și afirmă că la această specie nu există corelație între plumbemie și anticorpi.

4.5. Efecte asupra sporului de creștere

Observațiile la animale sugerează că există diferențe interspecifice în această privință. Astfel, la miei chiar doze foarte mari de plumb (până în 1 000 ppm și respectiv 6 mg PbCO3/kg m.c.) administrate cronic nu au nici un efect asupra consumului hranei, sporului de greutate și conversiunii hranei.

La cabaline, în schimb, plumbul singur și mai ales asociat cu cadmiul reduce și consumul hranei și sporul de greutate, dar se pare că nu constant.

4.6. Alte efecte ale plumbului

Efecte biochimice, altele decât cele legate de sinteza hemului, constau în mare afinitate pentru unii liganzi, inclusiv grupul ε-amino al lizinei, grupul carboxilic al acizilor glutamic și aspartic, grupul sulfhidril al cisteinei, grupul fenoxi al reziduurilor de torozină și imidazol. Plumbul poate deci deplasa metalele din enzime, provocând inactivarea lor.

Efecte andocrine ale plumbului constau în scăderea activității tiroidiene la om și la animale de experiență, plumbul provocând o reducere a integrării iodului în PBI și a captării iodului de către glandă.

5. INTOXICAȚIA CU PLUMB LA DIFERITE

SPECII DE ANIMALE

Precizarea intoxicației cu plumb la animale întâmpină dificultăți care sunt generate de cauze oarecum asemănătoare celor care acționează în cazul fluorozei. În principal, există foarte mari diferențe în ceea ce privește susceptibilitatea de specie, de vârstă și de sex, despre care s-a mai amintit și se va mai relata. Există apoi diferențe de susceptibilitate chiar individuală, în condiții similare de expunere, pornind de la faptul că alterările organice și manifestările clinice depind în primul rând de existența în circulație, și deci în țesuturi, a plumbului difuzibil. Aceasta explică de ce unii indivizi care au mari concentrații tisulare de plumb pot să nu manifeste nici un simptom biochimic sau clinic, în timp ce alții cu niveluri tisulare reduse dezvoltă simptomele intoxicației în toată amploarea lor tragică.

De aceea, considerăm important să atragem atenția că nu există un anumit nivel al concentrației totale de plumb în organism peste sau sub care organismul să fie sau nu afectat.

Cu toate acestea, există câteva principii a căror observare asigură precizarea implicării plumbului în stări care suscită o asemenea suspiciune.

O astfel de schemă este dificil de imaginat la animale tocmai din cauza importantelor diferențe evocate. În măsura posibilităților, particularitățile diagnosticului vor fi amintite la fiecare specie în parte, dar fără a avea pretenția diagnosticului vor fi amintite la fiecare specie în parte, dar fără a avea pretenția elaborării unei conduite imuabile.

Diagnosticul se pune pe baza anamnezei, simptomelor clinice inclusiv hematologice, examenul morfopatologic macroscopic obligatoriu detaliat, cel microscopic, analiza chimică a furajelor și țesuturilor în privința concentrației cu plumb și, după caz practicarea unor examene speciale (radiologie, determinarea activității ALA-D eritrocitare, examenul chimic al urinei: albumină, fosfați, plumb, ALA, după terapia chelatantă).

Niveluri toxice ale concentrației plumbului la diferite specii

– La vacile de lapte un aport de plumb sub diferite forme de peste 6 mg/kg greutate corporală poate determina forma cronică de intoxicație iar un aport de peste 10 mg/Kg greutate corporală. poate determina intoxicație acută.

– La ovine, intoxicația de obicei apare doar la miei iar simptomele se manifeastă la concentrații mai mari de 4.5 mg/Kg greutate corporală.

– Porcinele, iepurii și caprinele sunt mai rezistente decât bovinele și ovinele. Semne reduse ale intoxicației apar la doze de peste 60 mg/Kg greutate corporală. Această concentrație are un echivalent sanguin de 130 µg/dl.

– La cabaline simptomele respiratorii apar la doze de 6.4 mg/Kg greutate corporală. Semne de anemie apar la doze de 7.4 mg/Kg greutate corporală.

– păsările – galinaceele pot suporta doze de 100 mg/Kg hrana fară să prezinte simptome.

Un nivel de 500 mg/Kg determină o intoxicație gravă.

– Canidele și felinele dezvoltă o simptomatologie nervoasă la doze de 5 mg/Kg greutate corporală /zi.

Intoxicația cu plumb la bovine

Deși de interes mai mult istoric, amintim că prima descriere a intoxicației cu plumb la animale i se datorează lui Stockhusen, care în anul 1656 scrie lucrarea De lythargiri fumo noxio morbifico.

Sursele cele mai importante sunt ingestia de vopsele pe bază de plumb (mai ales miniu), depozitarea sau transportul de furaje acide în recipienți plumbuiți, contaminarea furajelor cu ulei de motor, diverși lubrifianți, gaze de eșapament, emisiuni industriale, resturi de baterii; 50% din cazuri rămân fără ca sursa să fie precizată. După Hapke și Prigge, concentrația de plumb din furaje poate avea următoarele consecințe la rumegătoare: > 15 ppm SU = efecte asupra ALA-D; > 100 ppm = efecte clinice manifeste; > 250 ppm = intoxicație declarată.

Frecvența, peste 50% din cazuri sunt citate sub vârsta de 6 luni, 72% sub 1 an; incidență maximă în noiembrie, după alții în februarie – aprilie.

Doza toxică și doza letală (toate dozele sunt raportate la toxicitatea acetatului de plumb). DT orală la viței 2,2 g plumb sau 200 – 400 mg/kg m.c.; DT la vaci 2 – 3 g/kg m.c. sau 600 – 800 mg/kg m.c. Nu se poate face o diferență netă între doza toxică și cea letală; 6 – 7 mg/kg m.c./zi reprezintă doza minimă cumulativă.

Morbiditate. Incidența este cuprinsă între 10 și 15%; mortalitatea atinge 75 – 100%.

Simptome. La bovine intoxicația cu plumb se manifestă mai ales acut prin fenomene de excitație nervoasă și alterarea comportamentului, mergând până la accese rabiforme, epileptiforme, amuroză, catar gastrointestinal, incoordonare, contracții musculare fibrilare, rar paralizii, inclusiv de glosofaringian; aceste simptome se întâlnesc mai frecvent la tineret. La bovinele adulte evoluează mai mult o formă subacută cu anorexie, depresiune, colici, diaree alterând cu constipație; aceste manifestări pot fi complicate și cu cele nervoase descrise mai înainte. De notat că intoxicația „cronică” duce animalele la exit tot prin episoade acute.

Leary și colab., 1970, subliniază că în 90% din cazurile de intoxicație la bovine se constată manifestări nervoase, iar la 60% simptome digestive (cel mai des combinate).

Umoral se constată anemie normocitară normocromă, timp de supraviețuire redus al eritrocitelor, scăderea ALA-D eritrocitare, creșterea ALA în urină, creșterea plumbemiei. Reticulocitoza și punctațiile bazofile nu sunt sugestive pentru intoxicația cu plumb la bovine.

Semnificația diagnostică a concentrațiilor tisulare de plumb este foarte diferit interpretată. Astfel, în timp ce Schoberl și Russel apreciază că între 2 – 4 ppm plumb în ficat indică o intoxicație posibilă, iar > 4 ppm o intoxicație sigură, după Lorgue și Delatour diagnosticul pozitiv al intoxicației cu plumb la bovine este sugerat de o concentrație hepatică de 5 – 10 ppm (TP).

Combinarea mai multor determinări trebuie interpretată, după DeCorte-Baeten, în felul următor: diagnostic pozitiv: ficat > 10 ppm, rinichi > 40 ppm, sânge 0,4 ppm, fecale > 35 ppm.

Morfopatologic sunt de notat : hipertermie sau chiar hemoragii în prestomace și stomac, resturi de miniu (atenție, foarte rapid se colorează în negru la suprafață și apar ca niște boabe de diferite dimensiuni, dar care prin strivire prezintă culoarea roșie aprinsă), ficat degenerat (de culoarea argilei), hemoragii în seroase. Histopatologic: nefrită interstițială, incluzii intranucleare în epiteliul tubilor proximali, tubulonefroză, hepatoză grasă.

Diagnosticul diferențial trebuie să excludă necroza cerebrocorticală, intoxicațiile cu insecticide organoclorurate, meningoencefalitele infecțioase, cetonemia, rabia, abcesele cerebrale, edemul și/sau hemoragia cerebrală.

Intoxicația cu plumb la ovine

Ovinele sunt deosebit de rezistente la intoxicația cu plumb în comparație cu bovinele sau cu caii. Adesea ele nici nu manifestă simptome clinice afară de anemie, stare proastă de întreținere și uneori avorturi tardive.

Surse. În principal consumul de furaje contaminate industrial; în măsură mai mică alte surse menționate la bovine și, poate, în măsură mai mare consumul de furaje contaminate prin gazele de eșapament.

Frecvență. Nu este stabilită, existând mari diferențe individuale de susceptibilitate. După Cristea, parazitismul și mai ales cel hepatic cresc considerabil incidența intoxicației. De asemenea, gestația mărește susceptibilitatea oilor la plumb.

Doza toxică și doza letală. Doza toxică orală este de 30 – 40 mg; cea intravenoasă 200 – 400 mg; 8 mg acetat de plumb/kg m.c. determină moartea la oaia getantă în 220 zile, iar 9 mg/kg m.c. în 56 – 106 zile. Doza capabilă să producă modificări enzimatice: 1 mg Pb/kg m.c./zi sau 0,3 mg/kg m.c./zi; până la 3 mg/kg m.c./zi nu se produc manifestări clinice acute.

Morbiditate și mortalitate. Acestea sunt foarte diferite, după efectiv, contaminare, timpul de expunere etc. Merinosul este mai sensibil decât rasele neameliorate.

Simptome. La ovine evoluează aproape exclusiv forma cronică. Pentru declanșarea unei intoxicații acute este necesară o doză cu atât mai mare cu cât eventual oile au fost expuse în prealabil un timp îndelungat unei ingestii cronice, fapt care este interpretat de unii ca un fenomen de „obișnuință”. S-a menționat anterior că chiar mieii tolerează aporturi masive de plumb fără să se prezinte vreo manifestare clinică.

După Cristea și Fassenbender și Rang, intoxicația cu plumb la oi se desfășoară sub două forme, care pot constitui faze succesive: forma subclinică sau ușoară și cea clinică sau gravă. În prima simptomele lipsesc, întâlnindu-se în schimb creșterea plumbemiei peste 0,36 ± 0,22 ppm, care are totuși valoare diagnostică limitată din cauza lipsei de corelație cu doza ingerată, scăderea ALA-D chiar din prima săptămână de expunere, cu o redresare pasageră din săptămâna a 5-a, creșterea ALA în urină de circa 200 de ori anemie, slăbiciune, inconstant diaree și anorexie, în urma cărora de regulă se sacrifică. În forma gravă se constată colici violente, alterarea gravă a cunoștinței, eventual paralizii, avorturi și moartea.

Reticulocitoza, incluziile bazofile eritrocitare apar inconstant și deci au valoare diagnostică redusă.

Determinarea plumbului din țesuturi are valoare diagnostică certă, în sensul că niveluri de peste 4 ppm în rinichi și ficat indică intoxicația cu siguranță. În forma sa acută se va evalua concentrația din țesuturile „moi”, în cea cronică din oase, ficat, rinichi.

Morfopatologic, tabloul macroscopic nu este sugestiv: catar digestiv, degenerescență renală, hemoragii peteșiale în rinichi și cord, anemie moderată. Fassbender și Rang insistă în mod deosebit asupra semnificației incluziilor intranucleare din epiteliul tubilor contorți proximali, care pot apărea și în hepatocite. Ficatul reacționează inițial prin degenerare grasă centrolobulară, în timp ce în rinichi, la doze mari se constată nefrită interstițială, distrucție tubulară și transformarea epiteliului capsulei Bowman în celule cubice. Se mai notează hemosideroză, consecutiv efectului medulotoxic al plumbului.

Intoxicația cu plumb la porcine

Porcinele sunt foarte puțin sensibile la plumb. Dealtfel, regimul lor alimentar le expune mai puțin ingerării unor doze repetate periculoase de plumb, așa cum este cazul erbivorelor.

Surse. Cele mai importante sunt vopselele conținând plumb (mai ales miniu).

Frecvență. Nu există date stabilite.

Doza toxică și doza letală. Chiar doze între 11 și 66 mg Pb/kg m.c./zi rămân fără efect; din 8 purcei astfel tratați 1 moare după 64 de zile, iar 3 supraviețuiesc peste 90 de zile.

Morbiditate și mortalitate. Nu există date precizate. Animalele tinere sunt mai susceptibile. Excesul de plumb la porcine crește sensibilitatea la boli infecțioase. Calciul 1% în hrană protejează porcii de efectele toxice ale 1 000 ppm plumb.

Simptome. Se întâlnesc rar, dar pot consta în dureri abdominale, catar gastrointestinal, diaree cu fecale negricioase, apoi gastroenterită hemoragică, sialoree, scrâșniri din dinți, cecitate, incoordonare, tumefacții articulare, mioclonii, dromomanie. Plumbemia crește progresiv, dar valoarea ei diagnostică pare tot atât de relativă ca la alte specii. Astfel, Link și Pensinger apreciază că 1,2 μg plumb/ml în sânge ar fi o concentrație fatală, în timp ce Lassen și Buck nu constată modificări clinice nici la 1 940 μg/100 ml (19,40 μg/ml n.n.). Și la porci se constată scăderea activității ALA-D, anemie, eritrocite cu punctații bazofile, hipocalcemie și hipofosforemie relativă. Concentrațiile tisulare de plumb în caz de intoxicație au fost găsite în următoarea ordine (μg/g fără specificare): femur (48 – 67) > ficat (37 – 43) > rinichi (26 – 39) > mușchi (6 – 14) > creier (2 – 8).

Intoxicația cu plumb la animale mici

Câinii sunt destul de susceptibili la excesul de plumb în condiții similare celor care provoacă intoxicația la om: contaminarea prin inhalare și, nu rareori, consecutiv lingerii unor obiecte vopsite cu miniu sau alte vopsele conținând plumb. Frecvența pare să fie mai mare la câinii sub 1 an, iar dintre rase la Pudeli; ea este mai mare în cursul verii și al toamnei timpurii.

Simptomele care evoluează cronic sau subacut constau în anorexie ciclică, dureri abdominale, pierdere de greutate, vomitări, diaree sau constipație și simptome nervoase foarte polimorfe: hiperexcitație, hiperestezii, sialoree, convulsii epileptiforme, crampe musculare, opistotomus, paraplegie, ataxie, amauroză.

Hematologic se constată anemie, normoblastocitoză, eritrocite cu punctații bazofile, leucopenie, hipoproteinemie, scăderea fosfatazemiei și a LDH. EEG relevă unde lente, ample, neregulate.

După Zook, cel mai important criteriu de diagnostic ar fi determinarea plumbului urinar la 24 de ore după terapia chelatantă. El indică următoarele concentrații de plumb cu semnificație ante mortem: sânge 35 μg/l sau mai mult; urină 75 μg/l sau mai mult, respectiv 82 μg/l sau mai mult la 24 de ore de la chelatare; păr 88 μg/g sau mai mult și ficat (TP) 3,6 μg/g sau mai mult. După Green și colab., determinarea concentrației de acid Δ-aminolevulinic în urină are valoare diagnostică superioară plumbemiei.

Morfopatologic se constată închiderea tardivă a epifizelor vertebrelor toracice (care pot fi detectate și radiologic, ca și liniile de plumb în radiusul distal și în procesele spinoase ale vertebrelor toracice), hepato- și nefromegalie, edem cerebral, necroză focală a tubilor proximali, degenerarea hidropică a spermatogoniilor, pe lângă celelalte alterări distrofice menționate la alte specii.

Păsările dispun de o excepțională rezistență la excesul de plumb. Administrarea experimentală a unor doze de plumb care în concentrații naturale nu se întâlnesc la această specie (1 000 ppm) are ca efect doar o reducere a sporului de creștere sau a nivelului seric de interferon. Nazel și Vogt, administrând doze între 2 și 80 ppm Pb la broileri, constată după 7 săptămâni că nici la doza maximă concentrațiile tisulare nu cresc mult peste cele inițiale, mai ales în țesuturile comestibile; de asemenea, în ouă concentrația de plumb în astfel de circumstanțe nu atinge valori care să fie periculoase pentru om.

Intoxicația cu plumb la cabaline

Caii reacționează foarte prompt la excesul de plumb în furaje, în condițiile în care alte specii nu manifestă nici un simptom clinic, motiv pentru care Ghergariu și colab., sugerează că această specie ar putea servi drept „sentinelă” a încărcării industriale a mediului cu plumb. Caii sunt mai rezistenți la intoxicația experimentală cu acetat de plumb.

Plumbul pătrunde în organism pe cale digestivă, respiratorie sau cutanată. Din apă și alimente se absoarbe 3 – 10%, iar prin pulmon, 40 – 50%. Acumularea are loc când se depășește potențialul de eliminare.

Particulele de plumb pătrunse în sânge pot fi fagocitate și răspândite în tot organismul. Plumbul pătrunde lent în organism, distribuindu-se în oase (40 – 90%), ficat (22%), rinichi (11%) etc.

În intoxicațiile acute, plumbul se stochează în cantități mici în oase, iar în cantități mai mari în rinichi, ficat și cortexul cerebral. Normal, în sânge există 0,05 – 0,25 mg Pb/litru. Se consideră ridicat la 0,40 mg/litru (chiar dacă nu apar semne de intoxicație), periculos îndeosebi pentru tineret și animalele gestante. În intoxicația acută, plumbemia ajunge la 1 – 2 mg/litru. Plumbul peste 25 mg/kg în corticala renală și 10 mg/kg în ficat indică intoxicație. Valorile ridicate se mențin 8 – 10 săptămâni și apoi încep să scadă, ajungând la limitele normale după 8 – 10 săptămâni. Mai mult plumbul este mai mult reținut la masculi (cca. 40%), decât la femele (30%) (Crivineanu și colab., 1996).

Eliminarea plumbului din organism este lentă și se face pe cale biliară, renală, salivară, digestivă, mamară etc. Pătrunderea pe cale respiratorie este mai periculoasă, întrucât plumbul ajunge direct în sânge și nu se mai elimină în majoritate prin fecale.

Conținutul normal de Pb (ppm raportat la SU) la produse vegetale este 2,5 – 9,9 în iarbă și fân; 0,5 – 3,9 în frunze și paie de cereale; 0,2 – 0,5 în boabe de cereale; 0,4 – 0,7 în tuberculi de cartofi; 3,3 – 4,8 în frunze de sfeclă.

Surse. În primul rând, și aproape exclusiv, contaminarea industrială a plantelor furajere în vecinătatea unor fabrici sau mine.

Frecvență. Nu pare să aibă o distribuție sezonieră. Tineretul este mai susceptibil și face forme mai grave, mai ales prin complicații pulmonare.

Doza toxică și doza letală. 500 – 700 g acetat de plumb provoacă intoxicația acută; 5 – 7 g carbonat de plumb zilnic determină intoxicația acută în 4 – 6 săptămâni. Unii autori consideră doza toxică cumulativă la cal de 1,7 mg/kg furaj, alți autori de 2,4 mg/kg furaj.

Morbiditate și mortalitate. În cazul unei intoxicații industriale puternice toți caii din zona respectivă fac intoxicația cu plumb (afară de mânjii sugari). Mortalitatea este mult mai agravată de bronhopneumoniile ab ingestis consecutive paraliziei glosofaringianului.

Simptome. Local, plumbul este astringent, iritant și caustic. În general, toxicitatea ionului de plumb se exercită prin inhalarea enzimelor celulare, fiind un toxic tiolopriv, deplasarea unor ioni metalici biologic activi din metaloenzime, afectarea membranei hematiilor, reducerea transportului de oxigen de către hematii, tulburări funcționale în nervii periferici, tulburări în dezvoltarea osoasă, evacuarea accentuată a coproporfirinei urinare, encefalopatie saturniană cu convulsii etc (Crivineanu și colab., 1996).

Totodată, plumbul produce endarterite, prin afectarea tunicii interne a vaselor sanguine și constricție vasculară. Aceste tulburări circulatorii pot explica și crizele circulatorii abdominale, care declanșează colici grave. Ionii de plumb se fixează o dată cu ionii de calciu, în oase, producând tulburări plastice și funcționale ale măduvei hematoformatoare, din care cauză hematiile prezintă o punctație bazofilă (Crivineanu și colab., 1996). Modificările sanguine se manifestă pentru început prin anemie, datorită lizei hematiilor prin aderența particulelor de plumb. Această hemoliză stimulează și ea funcția hematopoetică a măduvei, explicându-se astfel regenerarea.

În ficat, plumbul produce tulburări în funcția cromatoformatoare, cauză a anemiei și apariției porfirinelor.

În celelalte țesuturi, plumbul produce leziuni celulare grave. Astfel, în sistemul nervos se produc encefalopatii saturnice sau leziuni periferice, ca degenerescența nervului recurent (din care cauză pot să apară cornajul esențial) sau degenerarea altor nervi periferici, apoi scleroză pulmonară (consecința hipertensiunii sanguine), nefrită cronică, hipertrofie cardiacă, hepatită alternativ exsudativă acută etc. Tetraetilul și tetrametilul de plumb produc leziuni capilare la nivelul circulației cerebrale, cu encefalopatie edematoasă și hemoragică, ce evoluează cu o simptomatologie neurologică severă.

Intoxicația cu plumb la cai poate evolua cu simptome de gravitate extremă: la efort moderat, uneori chiar la scoaterea din grajd, alteori după 30 – 50 m de alură la pas, cornaj, mai ales inspirator, dispnee cu iminență de asfixie, uneori cădere în decubit după câteva titubații prealabile, mucoase cianotice, încercare de respirație bucală. În repaus cornajul poate fi moderat sau absent. La subiecții cu paralizie glosofaringiană se constată și jetaj alimentar; cu toate că apetitul este conservat, starea de întreținere se deteriorează gradual la acești subiecți din cauza imposibilității deglutiției.

Leziunile. Nu sunt caracteristice. În intoxicația supraacută nu apar leziuni.

În intoxicația acută, la deschiderea cadavrului se percepe un miros caracteristic, iar musculatura are o culoare roșie-cenușie verzuie datorită sulfurii de plumb (formată cu sulful din carne). Mai evidente sunt leziunile de gastroenterită, variabile de la o simplă congestie la ulcerații; mucoasa digestivă are de obicei o culoare cenușie-închis, imprimată de sulfura de plumb. În conținutul rumenal se pot găsi resturi din deșeurile cu conținut de plumb.

Conținutul foiosului este uscat complet, formând un corp dur, greu de fărâmițat, urmare a parezei și atoniei prestomacelor conducând la oprirea tranzitului gastrointestinal. Rinichii sunt palizi sau foarte hemoragici.

Leziuni congestive și hemoragice se găsesc în epicard, creier, măduva spinării și pulmoni. Ficatul este degenerat.

În intoxicația subacută și cronică, organele prezintă leziuni de degenerescență, de intensități diferite. Rinichii sunt sclerozați, cu încrustări calcaroase și cu aspect de rinichi „zbârcit” (rinichi de plumb). La nivelul metafizelor osoase apar linii albe, prin depuneri de plumb.

Măduva osoasă, mai ales la animalele tinere, este foarte roșie. „Linia de plumb” sau liniile metafizare corespund țesutului cartilaginos foarte mineralizat, acoperit cu o peliculă de os, care se întinde de la diafiză spre epifiză. Pulmonul prezintă stază venoasă și scleroză datorată hipertensiunii sanguine. Ficatul este icteric, cordul hipertrofiat, iar în sistemul nervos se pot observa hidrocefalia și hidrorahisul.

Histopatologic, modificări importante se observă în țesutul renal. Datorită prezenței particulelor de plumb se constată degenerarea canaliculelor renale; mai întâi intervine tumefierea nucleilor celulelor epiteliale și apoi picnoză. În creier se constată în rețeaua vasculară, dilatarea, degenerarea și necroza celulelor endoteliale, degenerescența hialină și necroza în vasele arteriale și eventual tromboză capilară; vasele sunt înconjurate de zone edematoase, fibroase și hemoragice. În cortexul encefalic apar leziuni vasculare, glioze și necroze.

Diagnosticul se pune pe baza datelor de anamneză, a semnelor clinice, mai ales a dungii de culoare vineție-negricioasă de pe gingii, pe baza leziunilor și analizelor de laborator. Prezența eritrocitelor cu puncatții bazofilă poate constitui un element în precizarea diagnosticului.

6. MIJLOACE TERAPEUTICE ÎN INTOXICAȚIA

CU PLUMB LA ANIMALE

Firește că măsurile profilactice se impun de la sine, datorită dificultății aplicării terapiei la un număr mare de subiecți, concomitent și rapid.

Cu toate acestea, se recomandă evacuarea rapidă a tractului digestiv, utilizându-se sulfatul de magneziu, de preferință, sau alte purgative saline. Terapia simptomatică va consta în sedative, spasmolitice, stimulante cardiace, rehidratare, în caz de paralizie recurențială traheotomia (la cai mai ales).

Terapia chelatantă se impune și la animale, mai ales cu CaNa2EDTA, care formează cu plumbul PbEDTA, un complex stabil, și care se elimină prin urină. Ca doză orientativă s-a adoptat 1 g CaEDTA / 13,5 kg m.c. Astfel, Holm și colab., 1953, administrează la cai soluție CaEDTA 2% intravenos, cu o viteză de 60 – 80 de picături/minut. La aceeași specie Cristea obține rezultate cu Edetamin 2g / 100 kg, în soluție de NaCl 0,6% și glucoză 10%, câte 1l în 2 reprize, zilnic timp de 3 – 4 zile. Același autor recomandă la oi 0,4 – 0,6 g EDTA/animal în 200 ml glucoză 10%, intravenos. De Corte-Baeten recomandă ca protocol optim fie 110 – 220 mg CaEDTA / kg m.c. sub formă de perfuzie în 12 ore, fie 110 mg/kg m.c. în injecție intravenoasă, mai rapid, la 6 ore. În orice caz nu se va depăși cantitatea de 220 mg/kg m.c. / 12 ore în 5 doze zilnice.

Recent s-a evidențiat efectul excepțional de bun al acidului 2,3-dimercaptosuccinic (DMS). Graziano subliniază că 2,3-DMS este eficient la șobolani intoxicați experimental cu plumb, în doză de 100 mg/kg m.c. timp de 10 zile, producând o scădere a plumbemiei de la 17 – 55 μg/100 ml la 0 – 6 μg/100 ml. El este mai eficient decât EDTA și decât D-penicilamina; DL50 la șoarece este de peste 3 g/kg m.c., ceea ce ar putea conferi o mare siguranță în utilizare.

Spălătura gastrică cu soluție 3% de sulfat de sodiu sau de magneziu, care, pe lângă îndepărtarea conținutului stomacal, transformă plumbul în sulfat de plumb, greu solubil, dar ușor adsorbit de cărbunele animal.

Se pot folosi și sărurile de magneziu, tanin și cărbune, precum și Antidotum metalorum (soluție stabilizată de hidrogen sulfurat, care transformă plumbul în sulfură de plumb, mai puțin solubilă).

Soluția de sulfat de magneziu dă aceleași rezultate, ca și sulfatul de sodiu. Pentru accelerarea eliminării plumbului pe cale renală se recomandă perfuzie i.v. cu soluție 5% de dextroză (apoximativ 6 – 8 ml/kg greutate vie), care să conțină EDTA-calciu. Se mai recomandă doză dublă de vitamina C, cisteină, metionină, acetilmetionină etc., pentru a proteja ficatul și purgative saline.

PARTEA A II-A

CERCETĂRI PERSONALE

7. INVESTIGATII BIOCHIMICE ȘI HEMATOLOGICE PRIVIND EFECTELE PLUMBULUI ASUPRA CABALINELOR

7.1. Scopul lucrării

Specia umană, prin dezvoltarea sa socială, a ajuns la ora actuală să influențeze întreaga viață de pe Pământ. Cantitățile incredibile de deșeuri industriale și menajere, de gaze toxice și fum, de îngrășăminte și pesticide ce sunt deversate zilnic în natură determină fenomenul de poluare. Acesta duce la distrugerea unor ecosisteme sau modificarea relațiilor dintre ele.

De aceea a devenit de absolută necesitate crearea unui mediu înconjurător riguros controlat care să țină seama de particularitățile biologice și cerințele fiziologice ale animalelor, pentru a limita cât mai mult cu putință tendința actuală de creștere a ponderii patologiei neinfecțioase în cadrul patologiei veterinare. În scopul evidențierii cât mai precoce a bolilor nespecifice, care adesea evoluează subclinic, s-au introdus noi metode de investigație care au permis dezvoltarea rapidă a hematologiei și biochimiei.

Pentru detectarea în fazele incipiente a anumitor tulburări, în vederea diminuării pierderilor economice sau eliminării lor, se practică în prezent determinarea așa-zisului „ profil metabolic" care are la bază examenele biochimice și hematologice.

În aceste condiții cercetarea biochimică și hematologică capătă un rol important în patologia veterinară, ea întregind cunoștințele aduse de serologie, imunologie, toxicologie, parazitologie, boli infecțioase și genetică.

Orice modificare a stării de echilibru în compoziția mediului intern, necesară menținerii vieții, tinde să fie repede corectată prin reacții potrivite din partea anumitor organe, atât în condiții fiziologice, cât și în stări de boală. Altfel spus sângele, datorită funcțiilor sale atât de variate și legăturii directe pe care o are cu toate organele, reacționează sensibil la modificările produse în organism de factorii interni sau externi. De aceea examenul sângelui dă indicații prețioase pentru descoperirea nu numai a bolilor țesutului sanguin sau a stării nutriționale a animalelor dar și a suferinței altor organe sau a acțiunii unor agenți externi (bacterii, virusuri, compuși toxici). De pildă anemiile, atât de frecvente la tineretul animal, pot fi cauzate de hemoragii, de hemolize intravasculare, de deficiențe nutriționale, intoxicații dar și de boli ale unor organe cum ar fi cele hepatice și renale.

Majoritatea bolilor interne evoluează cu modificări biochimice și hematologice însoțite sau nu de simptome clinice. Pe de altă parte bolile de sânge încep cu fenomene clinice generale sau din partea unor viscere, în afara organelor hematopoietice. Frecvența intricare a simptomatologiei obligă la un diagnostic diferențial, ce angajează în egală măsură cunoștințele privitoare la hematopatii și la restul bolilor interne. Sunt cunoscute și mecanisme patogenetice comune, atât hemopatiilor cât și bolilor nehematologice cum sunt cele de ordin nutrițional-metabolic, toxicologic, tumoral sau infecțios.

Poluarea istorică produsă de către SC SOMETRA SA Copșa Mică are impact negativ nu numai asupra mediului, ci și asupra faunei terestre și acvatice, această influență manifestându-se prin dispariția unor specii și sărăcirea populațiilor și prin apariția unor modificări de ordin patologic.

Cercetările prezentate în această lucrare au avut drept scop investigarea efectului plumbului asupra stării de sănătate a cabalinelor în zona Copșa Mică, o zonă intens poluată din județul Sibiu, în perioada 2000-2003.

În această perioadă, în zona Copșa Mică au murit peste 120 de cabaline din gospodăriile populației, datorită intoxicației cronice cu cadmiu și plumb provocată de poluarea severă cu metale grele produsă de combinatul de prelucrare al metalelor neferoase SC SOMETRA SA.

În acest scop s-au făcut investigații biochimice și hematologice pe probe de sânge și urină prelevate de la animalele din zona critică. S-au analizat 40 probe de sânge și 14 probe de urină. Probele de sânge au fost recoltate periodic de la cabalinele din zona poluată (în 4 serii de câte 10 probe, de două ori din zona Axente Sever și de două ori din zona Micăsasa), iar probele de urină au fost recoltate din zona poluată numai de la animalele care prezentau semne clinice.

7.2. Zona investigată și locul de desfășurare a cercetărilor

La nivelul județului Sibiu, poluarea chimică cea mai extinsă și cu efecte agresive deosebit de puternice asupra mediului și a stării de sănătate a oamenilor și animalelor, este poluarea cu metale grele și cu oxizi de sulf și azot. Depășirea sistematică a indicatorilor de calitate ai mediului față de normele standardizate a provocat deteriorări grave ale stării mediului cu consecințe asupra sănătății oamenilor și animalelor în zona Copșa Mică, zonă critică sau „zonă fierbinte” a țării, datorită existenței platformei industriale Copșa Mică, constituită din combinatul de metalurgie neferoasă S.C. SOMETRA S.A., care reprezintă principala sursă de poluare a mediului din județul Sibiu.

Poluarea complexă produsă de platforma industrială Copșa Mică, datorată numeroaselor și variatelor noxe, a afectat de-a lungul anilor, apa, aerul și solul pe un areal foarte întins. Emisiile provenite de la S.C. SOMETRA S.A. COPȘA MICĂ produc poluarea aerului în zonă cu dioxid de sulf și pulberi cu un conținut ridicat de plumb, cadmiu și zinc. De exemplu, la nivelul anului 2002 au fost înregistrate depășiri frecvente la conținutul de plumb și cadmiu din pulberi. Frecvența depășirii limitelor admise la plumb a variat între 4,7% și 74,7% și între 20,5% și 82,1% la cadmiu, în pulberile în suspensie.

Vechea localitate Copșa Mică devine oraș în anul 1960, dar în ultimii 20-30 de ani se constată o limitare a dezvoltării orașului din punct de vedere al suprafeței cât și a populației, datorită efectelor negative tot mai importante ale poluării industriale din zonă.

Este situat în județul Sibiu (40o7”30’ latitudine nordică și 24o15”25’ longitudine estică) la 12 km vest față de Mediaș, pe terasa inferioară a Târnavei Mari, între confluența râurilor Vorumioc și Visa cu Târnava Mare.

Platforma industrială Copșa Mică și-a extins zona de influență, cuprinzând un teritoriu întins în afara orașului Copșa Mică – în amonte de oraș, comuna Târnava și municipiul Mediaș, în aval de orașul Copșa Mică comunele Axente Sever, Valea Viilor, Micăsasa, Șeica Mică, Țapu, Manarade și Veza până la orașul Dej și toată lunca Târnavei Mari până la vărsarea în Mureș. Suprafața poluată numai la nivelul județului Sibiu se estimează la peste 25000 ha.

Unitatea industrială amintită a fost amplasată nefavorabil într-o zonă de relief neregulat, cu mișcări dezordonate ale curenților atmosferici, acești factori topografici și meteorologici favorizând fenomenul de poluare. Se precizează de către specialiștii în domeniu că, dacă situația existentă din punct de vedere al poluării din zonă nu se ameliorează, impactul acesteia asupra oamenilor și animalelor devine extrem de grav.

Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică „SOMETRA” folosește ca materie primă concentrate complexe care conțin: plumb 7,6-33%, zinc 25,5-38%, sulf 18,6-33%, cadmiu 0,08-0,36%. Ca produse finite se obțin, prin prelucrarea concentratelor zinco-plumboase și selective, metale neferoase ca zinc, plumb, cadmiu și produse chimice cum ar fi acidul sulfuric și sulfatul de zinc. Principalii poluanți rezultați din procesul tehnologic sunt plumbul, cadmiul, dioxidul de sulf și oxidul de zinc.

O serie de factori din fluxul tehnologic accentuează gradul de poluare:

– materia promă este de calitate inferioară, cu conținut redus de metale utile, ceea ce duce la necesitatea prelucrării unor cantități foarte mari de minereu;

– calitatea necorespunzătoare a cocsului (cu granule necorespunzătoare și conținut redus în carbon fix);

– combinatul nu este prevăzut cu toate filtrele necesare pentru reducerea răspândirii pulberilor toxice în atmosferă.

Combinatul „SOMETRA” se alimentează cu apă industrială din râul Târnava Mare prin intermediul instalațiilor de tratare și transport propriu, debitul captat fiind de 750 l/s.

Pentru tratarea apei industriale se dispune de:

o instalație de pretratare unde are loc decarbonatarea cu lapte de var, o coagulare cu sulfat feros și o filtrare mecanică;

o instalație de demineralizare, unde se pregătește apa demineralizată necesară folosințelor din cadrul CET-ului existent în platformă.

Combinatul dispune de două stații de epurare profilate în principal pentru reținerea în procesul de furnal, prin precipitarea în condiții de pH 8,5-9,5, urmată de coagulare și decantări succesive. Deversarea apelor reziduale industriale insuficient epurate se face în Târnava Mare.

În această zonă, în perioada 2000-2003 au murit peste 120 de cabaline din gospodăriile populației, datorită intoxicației cronice cu plumb provocată de poluarea severă cu metale grele produsă de combinatul de prelucrare a metalelor neferoase S.C. SOMETRA S.A. Copșa Mică.

Din datele epidemiologice comunicate a reieșit faptul că, în zona poluată, în perioada 2000-2003 au evoluat la cabaline unele stări patologice care pot fi considerate specifice acțiunii factorilor poluanți menționați. Înaintea morții animalele prezentau semne nervoase, salivație, jetaj, dispnee, tuse, inapetență, regurgitarea conținutului gastric, cu miros fetid în unele cazuri. De asemenea, la efort se manifesta o stare accentuată de oboseală, însoțită de decubit, la unele animale.

În perioada menționată s-a înregistrat o rată extrem de ridicată a mortalității în toate localitățile afectate de poluare: Chesler (rata mortalității 50% din efectiv), Axente Sever (rata mortalității 36% din efectiv); Micăsasa (rata mortalității 34% din efectiv), Șeica Mică și Țapu având, de asemenea, un nivel ridicat al mortalității. Numărul total de cabaline moarte a fost de 122; în cursul anului 2000 au murit 28 de animale, în 2001 au murit 38 de animale, în 2002 au murit 38 de animale, iar în prima parte a anului 2003 au murit 18 cabaline.

În perioada studiată rata mortalității a atins valoarea maximă în perioada octombrie 2000 – mai 2001. Aceasta s-a datorat faptului că pe lângă poluarea intensă cu metale grele din zonă, anul 2000 a fost un an extrem de secetos, ceea ce a contribuit la acumularea excesivă a cadmiului și plumbului în plante și sol. Cabalinele au fost hrănite numai cu furaje din zonă, oamenii neavând posibilitatea de a achiziționa furaje din alte zone. În comunele Micăsasa, Axente Sever, Chesler, Șeica Mică și Țapu, toate așezate în apropierea combinatului, au murit în această perioadă peste 50 de cai. În comuna Axente Sever a murit o treime din efectivul de cabaline al comunei.

În zonele investigate s-au determinat valori foarte ridicate ale concentrațiilor de cadmiu și plumb în toate probele de coceni de porumb, fân și lucernă analizate. De asemenea, s-au găsit valori destul de mari ale concentrațiilor de cadmiu și plumb și în probele de cereale: secară, grâu, porumb, ovăz, precum și în sfeclă. S-a constatat o acumulare mai rapidă a cadmiului, în comparație cu plumbul, în organismul animal, deoarece la concentrații mult mai mari ale plumbului (de ordinul miilor de ppm) față de cele ale cadmiului, în probele de coceni și fân, în probele de organe s-au determinat concentrații mai mari ale cadmiului față de cele ale plumbului.

În perioada studiată, cuprinsă între anii 2000 și 2003, în întreaga zonă Copșa Mică s-a constatat o poluare agresivă, permanentă și cu anumite variații, constantă, a tuturor factorilor de mediu (apă, aer, sol) cu metale grele și oxizi de sulf și azot, evacuate de pe platforma industrială S.C. SOMETRA S.A. Copșa Mică. Efectele sunt cu atât mai grave, cu cât atât cadmiul, cât și plumbul au remanență mare, astfel încât, chiar dacă în perioada următoare se vor lua măsuri de reducere a gradului de poluare, zona va rămâne contaminată zeci de ani de acum înainte.

Plumbul și cadmiul conținute în pulberile în suspensie constituie principalii poluanți din zona Copșa Mică – Mediaș.

Efectul poluării produse de S.C. SOMETRA S.A. Copșa Mică asupra factorului de mediu aer, ca urmare a dispersiei la distanță mare față de sursă a poluanților prin emisiile de mare înălțime provenite din coșul de evacuare este resimțit prin depășiri însemnate ale conținutului de plumb și cadmiu din pulberi în suspensie și pulberi sedimentabile. În perioada anterioară studiului efectuat (1998-2000) nivelul de poluare cu pulberi în suspensie a crescut în zonele Copșa Mică și Mediaș. În raport direct au crescut și valorile pentru cadmiu și plumb din particulele în suspensie. În perioada anilor 2001-2003 concentrația medie anuală a pulberilor în suspensie, precum și conținutul de plumb și cadmiu în acestea se menține în continuare la cote ridicate. Astfel, au fost înregistrate depășiri ale concentrației maxim admise în zona Copșa Mică de 43,77 ori la plumb și de 24,3 ori la cadmiu, iar în zona Mediaș de 7,14 ori la plumb și de 20,75 ori la cadmiu.

Poluanții industriali afectează apa sub toate formele ei prezente în natură: apa de suprafață, apa potabilă și apa freatică. Vehicularea poluanților se face în general în sensul de curgere al râului Târnava mare – aval Copșa Mică, de multe ori efectul lor resimțindu-se până la vărsare în Mureș. Unele concentrații crescute ale poluanților specifici zonei puși în evidență în apa Târnavei Mari în secțiunea amonte Mediaș și amonte Copșa Mică pot fi determinate de către poluarea aerului. Degradarea, din punct de vedere chimic, a calității aerului, apei și solului, afectează evident și aspectul biologic și microbiologic conducând la un dezechilibru ecologic exprimat printr-un număr mic de grupe sistematice, atât în apă, cât și în sol.

Poluarea produsă de S.C. SOMETRA S.A. Copșa Mică are impact negativ și asupra faunei terestre și acvatice, această influență manifestându-se prin dispariția unor specii și sărăcirea populațiilor, precum și prin apariția unor modificări de ordin patologic.

Din studiul efectuat asupra stării de sănătate a cabalinelor din zona poluată, s-a ajuns la concluzia că aici evoluează o intoxicație cronică gravă cu metale grele (plumb și cadmiu), intoxicație care evoluează ireversibil spre moarte datorită efectului toxic al celor două metale și în special al cadmiului prin efectul său cumulativ în organism. Dovada o constituie rata extrem de ridicată a mortalității la cabaline în localitățile apropiate platformei industriale. În perioada studiată peste 120 de cabaline au murit datorită intoxicației cu metale grele. Într-una dintre localitățile apropiate platformei industriale (Chesler) rata mortalității a fost de 50% din efectiv, în comuna Axente Sever aceasta a fost de 36%, în comunele Micăsasa și Șeica Mică de 33% ș.a.m.d.

Starea de intoxicație cronică a animalelor se produce atât pe care respiratorie, prin inhalarea pulberilor toxice care devin și mai concentrate în zilele cețoase (factor climatic frecvent în zonă), cât și pe cale orală prin consumul de apă și furaje contaminate (iarbă, fân, coceni de porumb, cereale etc.)

Analizele chimico-toxicologice efectuate pe sortimente de furaje prelevate din zona poluată au evidențiat o încărcătură extrem de ridicată de cadmiu și plumb, mai ales la probele de fânuri, coceni de porumb și lucernă; s-au înregistrat concentrații de 35-37 ori mai mari la cadmiu și de 50 de ori mai mari la plumb, față de valorile normale maxime.

Înaintea morții cabalinele prezentau următoarele manifestări clinice: semne nervoase, salivație, jetaj, dispnee, tuse, inapetență, regurgitarea conținutului gastric cu miros fetid, în unele cazuri. De asemenea, la efort se manifestă stare de oboseală accentuată uneori cu căderi în decubit. Determinările de cadmiu și plumb efectuate pe probe de organe și țesuturi au relevat concentrații de 10-12 ori și respectiv, de 5-6 ori mai mari în probele de ficat și de 90-100 și respectiv, 3-4 ori mai mari în probele de rinichi, față de concentrațiile normale maxime.

S-au determinat, de asemenea, valori ridicate de plumb și cadmiu în probele de păr, sânge și os lung. Valorile crescute ale acestora în păr demonstrează, de asemenea, că în zona cercetată există o sursă permanentă de poluare în cadrul lanțului trofic sol-plantă animal, părul constituind un biomarker sugestiv pentru caracterizarea intoxicațiilor cronice cumulative cu metale grele.

Moartea animalelor a fost accelerată și de potențarea efectului toxic prin prezența ambelor metale grele în concentrații ridicate, deoarece este bine cunoscut faptul că la concentrații ridicate de cadmiu efectul toxic al plumbului se intensifică.

Probele au fost recoltate cu ajutorul personalului Direcției Sanitar-Veterinare din județul Sibiu și au fost prelucrate, în parte, în cadrul DSV Sibiu. O altă parte a fost prelucrată în cadrul laboratorului de toxicologie din Institutul de Diagnostic și Sanatatea Animală.

7.3. Investigații biochimice și hematologice

Prelevarea probelor de sânge se face prin puncționarea marilor vene, după o prealabilă pregătire a locului de elecție (tundere, dezinfecție cu vată cu alcool sau tinctură de iod).Prelevarea sângelui este bine să se facă înainte ca animalul să-și consume rația alimentară.

Timpul scurs de la executarea stazei până la prelevare nu trebuie să fie mai mare de două minute, întrucât se produce hemoconcentrația progresivă.

Când sângele se recoltează în seringă, înainte de a se goli seringa în tubul de recoltare, se scoate acul pentru a evita hemoliza sângelui forțat să treacă prin ac, conținutul seringii fiind golit ușor pe peretele tubului. Tot pentru a evita hemoliza, sângele va fi prelevat în eprubete perfect uscate și curate. Tuburile vor fi bine închise, altfel evaporarea determină hemoconcentrația, constituind sursă de erori.

Sângele va fi individualizat pe eticheta tubului și într-un tabel anexat, în care trebuie să se consemneze proveniența, specia, categoria de vârstă sau starea fiziologică. Pe parcursul transportului, conservarea probelor se face la +4°C.

Pentru examenul hematologic, recoltarea probelor se efectuează în tuburi cu anticoagulant. Amestecul anticoagulantului cu sângele se asigură prin răsturnarea tubului de 3-4 ori, după ce a fost pus dopul. Amestecul prin răsturnare se face și atunci când se ia sângele din tub pentru efectuarea numărătorilor sau alte manopere, pentru că în caz contrar, sedimentarea elementelor figurate ale sângelui induc o hemogramă eronată. Anticoagulantul folosit trebuie să fie sub formă de pulbere, întrucât sub formă de soluție produce hemodiluție, ceea ce constituie o altă sursă de erori. Pentru conservarea integrității morfologice a elementelor figurate sângele se va păstra la frigider până în momentul examinării, la temperatura de +4°C.

Timpul scurs de la prelevare până în momentul examinării nu trebuie să depășească 48 ore.

Pentru examenul biochimic, se lasă probele să coaguleze la temperatura camerei, se decolează, se centrifughează și se prelevează serul rezultat.

Pentru conservarea integrității probelor, serul se va păstra la frigider până în momentul examinării acestora.

7.4. Materiale și metode de investigare

7.4.1. Investigații biochimice

7.4.1.1. Determinarea hemoglobinei

S-a efectuat prin metoda standardizată pe plan internațional, de către Comitetul Internațional de Standardizare în Hematologie (I.C.S.H.), care consta în determinarea hemoglobinei sub formă de cianmethemoglobină sau ciahemiglobină, pe cale fotometrică.

Principiul metodei constă în aceea că fericianura de potasiu din soluția Drabkin oxigenează fierul feros din hemoglobină în fier fieric, aceasta face ca toate tipurile de hemoglobină să treacă în methemoglobină sau hemiglobină care, pe măsură ce se formează, se combină cu cianura de potasiu trecând în cianmethemoglobină sau cianhemiglobină, derivatul hemoglobinic cel mai stabil. Se utilizează reactivul Drabkin, cu urmatoarea compoziție : fosfat monopotasic p.a. – 0,14 g; cianura de potasiu p.a. – 0,05 g; fericianura de potasiu p.a. – 0,20 g și apă bidistilată ad 1000 ml.

Soluția se filtrează, se pune în flacoane de sticla neutră, brune și bine închise. Se păstrează la frigider și poate fi folosită timp de 2 luni sau mai mult, dacă se menține pH-ul între 7,2 – 7,5.

Tehnica de lucru : se pun într-o eprubetă 5 ml reactiv Drabkin, peste care se adaugă 0,02 ml sânge cu ajutorul unei pipete de hemoglobină. Se omogenizează și după 20 de minute de repaus, timp necesar pentru ca hemoliza să fie cât mai completă, iar tipurile de hemoglobină să fie transformate în cianhemiglobină, se citește la spectrofotometru VSU-2G în lungime de undă de 540 nm, fanta 0,03 și cuve de 1,00 cm grosime, față de apa distilată. S-a utilizat un standard pus la dispoziția noastră de Institutul de Hematologie ce conținea 14,15 g hemoglobină /100 ml.

7.4.1.2. Determinarea hematocritului (P.C.V. ; V.E.T.)

Este o constantă hematologică precis determinabilă, cu o eroare de 1 – 2%, executarea în laborator este simplă și rapidă. Reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre masa eritrocitară și volumul sanguin, sau altfel spus, hematocritul este volumul eritrocitar procentual. Această constantă ne da posibilitatea să calculăm unele constante eritrocitare derivate.

Principiul care stă la baza determinării hematocritului constă în recurgerea la separarea prin centrifugare a sângelui incoagulabil, deci a masei eritrocitare de plasmă, și raportarea procentuală a primelor la volumul total al sângelui. S-a utilizat macrometoda Wintrobe-Romer, folosind tuburi cu diametrul de 2 mm, obținute din transformarea pipetelor Westergreen, scurtate la o lungime de 10,5 cm, unul la capete se închide la flacără. Umplerea tuburilor s-a realizat cu ajutorul pipetelor Pasteur, iar centrifugarea s-a facut timp de 30 minute la 3000 turații/minut. Dacă tubul este gradat se citește înălțimea coloanei de eritrocite în mm pe tub; dacă tubul este negradat citirea se face măsurând cu rigla sau cu hârtia milimetrică.

7.4.1.3. Calcularea constantelor eritrocitare derivate (V.E.M.;H.E.M. si C.H.E.M.)

Ne permit precizarea tipului morfologic de anemie (anemii normocitare, macrocitare și microcitare) și cromic (anemii normocrome, hipercrome și hipocrome), dând uneori indicații prețioase privind diagnosticul, evoluția și eficiența tratamentului.

În plus, constantele eritrocitare derivate servesc și la controlul de calitate al examenelor de laborator, ele constituind așa numitele « teste replică ».

Volumul eritrocitar mediu (V.E.M.)

Reprezintă volumul mediu al eritrocitelor izolate. Se exprimă în microni cubi și se calculează după formula:

V.E.M. =

Hemoglobina eritrocitară medie (H.E.M.)

Reprezintă conținutul mediu în hemoglobină al hematiei sau media hemoglobinei pe eritrocit. Această constantă tinde să înlocuiască valoarea globulară sau indicele de culoare, se exprimă în μg hemoglobină/eritrocit și se calculează după formula:

H.E.M. =

Concentrația în hemoglobină eritrocitară medie (C.H.E.M.)

Exprimă raportul dintre cantitatea de hemoglobină și volumul eritrocitelor, reprezentând cantitatea în g hemoglobină la 100 ml eritrocite și se calculează după formula:

C.H.E.M. =

7.4.2. Investigații biochimice

Investigațiile biochimice au constat în determinarea următorilor parametri din probele de ser aduse pentru examen de laborator: glicemie, proteinemie, albuminemie, globulinemie, activitatea transaminazelor (GOT-aspartat aminotrans-feraza și GPT-alanin aminotransferaza), activitatea fosfatazei alcaline, creatinină și uree. În continuare sunt prezentate principiile metodelor utilizate pentru determinarea parametrilor mai sus amintiți.

7.4.2.1. Determinarea glicemiei

Determinarea glicemiei s-a efectuat prin metoda metoda cu orto-toluidină.

Principiul metodei

Glucoza reacționează cu orto-toluidina în mediu de acid acetic, formând un complex de culoare verde-albăstrui a cărei intensitate este proporțională cu concentrația glucozei. Măsurarea extincției probei se face la lungimea de undă 635 nm în cuve de 1 cm drum optic.

7.4.2.2. Determinarea proteinemiei

Determinarea proteinemiei s-a efectuat prin metoda Gornall.

Principiul metodei

Proteinele și pepsidele dau cu ionul de cupru în soluție alcalină un complex de culoare violetă, așa zisa „reacție a biuretului”. Rezultatele obținute prin această metodă sunt reproductibile și în acord cu metoda Kjeldahl.

Reactivi necesari

1. Reactiv Gornall: sulfat de cupru 5H2O 1,5 g + tartrat dublu de sodiu și potasiu (sarea Seignette) 6,0 g + hidroxid de sodiu 30 g + iodură de potasiu 1 g. Totul ad. 1000 ml apă bidistilată și se păstrează în recipient din plastic bine închis și la întuneric. 2. Soluție standard de proteină 5 g/dl. 3. Ser fiziologic.

Tehnica de lucru

Într-o eprubetă se pun 1,9 ml ser fiziologic și 0,1 ml ser sanguin peste care se adaugă 8 ml reactiv Gornall, după agitare se lasă 30 minute în repaus la întuneric și apoi se fotometrează la spectrofotometrul VSU-2G în lungime de undă de 540 nm, cuve de 1,00 cm grosime și fanta de 0,04. În paralel se pregătește o probă martor care conține 2 ml ser fiziologic și 8 ml reactiv Gornall. Proba standard conține 1,9 ml ser fiziologic plus 0,1 ml din soluția de proteină 5 g/dl și 8 ml reactiv Gornall. Se face calculul și rezultatul se expri,ă în g/dl ser sanguin.

7.4.2.3. Determinarea albuminemiei

S-a efectuat prin metoda cu bromcrezol purpur, colorant care fixează albumina, absorbția complexului colorat fiind la 605 nm, fiind mai mare decât a colorantului singur. Diferența dintre absorbția colorantului liber și probă este proporțională cu cantitatea de albumină din proba de analizat. Se utilizează un standard de bromcrezol purpur 0,01 M, soluția este stabilă câteva luni la frigider. Este nevoie de un tampon acetat de sodiu la pH de 5,6; de reactivul bromcrezol purpur tamponat și de o soluție standard de albumină serică bovină.

Se utilizează micropipete de 20 μl sau pipeta Hagedorn de hemoglobină.

Prin diferența între cantitatea de proteine totale și cel de albumină serică rezultă cantitatea de globuline.

7.4.2.4. Determinarea GOT și GPT

Determinarea activității transaminazelor serice GOT (transaminza glutamico-oxalacetică) și GPT (transaminaza glutamico-piruvică) s-a făcut prin metoda colorimetrică cu 2,4-dinitrofenilhidrazină.

Principiul constă în aceea că GOT (transaminza glutamico-oxalacetică) catalizează reacția:

L-aspartat + α-cetoglutarat ↔ L-glutamat + oxaloacetat

În timp ce enzima GPT (transaminaza glutamico-piruvică) catalizează reacția:

L-alanină + α-cetoglutarat ↔ L-glutamat + piruvat

Prin tratarea cu 2,4-dinitrofenilhidrazină în soluție alcalină, se formează fenilhidrazonele acizilor α-cetoglutaric, oxalacetic și piruvic. Pentru a nu interfera în măsurarea activității α-cetoglutaratului se adaugă în cantități mici, iar măsurarea colorimetrică se face la lungimea de undă 500 – 550 nm, unde fenilhidrazona acidului α-cetoglutaric absoarbe slab.

7.4.2.5. Determinarea fosfatazei alcaline

S-a efectuat prin metoda Bessey-Lowry modificată, care se bazează pe catalizarea hidrolizei p-nitrofenilfosfatului, compus incolor, în fosfat și p-nitrofenol care este intens colorat în galben, în mediul alcalin.

Reactivi necesari

1. Soluție substrat – tampon: p-nitrofenilfosfat 5,5 . 10-3 M, tampon glicocol 0,05 M; pH = 10,5: pentru aceasta se dizolvă 375 mg glicocol, 10 mg MgCl2.6H2O și 165 mg p-nitrofenilfosfat, sare de sodiu, în 42 ml NaOH N/10, apoi se completează cu apă distilată la 100 ml, pH-ul soluției de substrat –tampon trebuie să fie de 10,5. Se păstrează la frigider.

2. NaOH 0,02 N.

Se agită și apoi se citește extincția probei față de martor, la 405 nm, fanta 0,1, cuve de 1 cm grosime. În situația în care extincția depășește domeniul de citire al aparatului, se iau doar 0,05 ml ser.

7.4.2.6. Determinarea creatininei serice

Principiul metodei

Creatinina, anhidrida acidului metilguamdinacetic, reduce acidul picric la acidul picramic de culoare galben portocaliu (reacția Jaffe). În afară de creatinină, reacția Jaffe este pozitivată nespecific de acidul ascorbic, piruvat, acetonă, acidul diacetic, levuloză, glucoză, proteine, para-amino-hipurat etc.

Pentru a mări specificitatea metodei, au fost încercate diferite procedee de eliminare a substanțelor enumerate mai sus, dar fără rezultate, singurul criteriu de diferențiere rămânând viteza de apariție a culorii picratului alcalin de creatinină față de viteza apariției reacțiilor nespecifice.

7.4.2.7. Determinarea ureei serice

Determinarea ureei din ser folosind metoda cu urează, care acționează specific, ducând la eliberarea de bioxid de carbon și de amoniac care este apoi determinat în prezența fenolului și a hipocloritului de sodiu, în mediu alcalin (reacția Berthelot), parachinoncloroimina foramtă astfel, reacționează cu o altă moleculă de fenol pentru a forma indofenol, care dezvoltă în mediu alcalin o intensă culoare albastră, reacție care este catalizată de nitroprusiatul de sodiu.

Reactivi necesari

1. Soluție urează: se dizolvă 1 g EDTA în 80 ml apă bidistilată, se ajustează pH-ul la 6,5 cu NaOH N/100 se aduagă apoi 150 mg urează chimic pură Fluka AG cu o activitate de cca 300 U/g, se completează volumul la 100 ml cu apă bidistilată. Se introduce într-un vas de polietilenă și se agită, se păstrează la frigider; 2. Soluție etalon de uree: 40 mg uree pură, uscată în prealabil în exicator, se dizolvă în apă bidistilată, aducându-se la 100 ml, se introduc câteva picături de cloroform pentru conservare, se păstrează la frigider; 3. Reactiv fenolic: se dizolvă 25 g fenol chimic pur în 400 ml apă bidistilată, iar separat se dizolvă 125 mg nitroprusiat de sodiu în 50 ml apă bidistilată, după care cele două soluții se amestecă și se aduc la volumul de 500 ml, se păstrează la frigider; 4. Reactiv hipoclorit: într-un balon de 500 ml se dizolvă 12,5 g NaOH în 400 ml apă bidistilată, se adaugă apoi un volum de hipoclorit comercial conținând 1,1 g hipoclorit de sodiu, se aduce la 500 ml cu apă bidistilată și se păstrează la frigider.

Tehnica de lucru

Într-o eprubetă se pun 0,5 ml suspensie de urează, se adaugă 0,2 ml din amestecul format 0,9 ml apă distilată și 0,1 ml ser sanguin, se incubează la 370C pe baia de apă, timp de 15 minute, se scot și se adaugă câte 1 ml reactiv fenolic, se agită, se adaugă apoi 1 ml reactiv hipoclorit alcalin, se incubează din nou la 370C timp de 15 minute pentru dezvoltarea reacției de culoare.

Se scot eprubetele și se adaugă câte 10 ml apă distilată, se amestecă și apoi se citește extincția la spectofotometru VSU 2G, în lungime de undă de 625 nm, fanta 0,15, cuve de 1 cm grosime. În paralel, se pregătește martorul care în loc de 0,2 ml amestec apă și ser sanguin, va fi 0,2 ml apă distilată. Standardul va conține 0,2 ml din amestecul 0,1 ml uree 40 mg/100 ml și 0,9 ml apă distilată.

8. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Rezultate și discuții asupra investigațiilor biochimice

Pentru examen biochimic au fost analizate 20 probe de ser și 10 probe de urină provenite din zonele Micăsasa și Axente Sever.

Probele au fost recoltate de la cabalinele care manifestau semne clinice de intoxicație cu plumb. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 9, tabelul 10 și tabelul 11.

Din cele 10 de probe provenite din zona Micăsasa, se poate constata că numai o singură probă se încadrează în valori normale, în timp ce alte 9 probe prezintă modificări. Pentru cele provenite din zona Axente Sever, 2 probe se încadrează în parametrii normali, iar în celelalte 8 probe apar variații ale unor indicatori biochimici.

În intoxicația cu plumb organele țintă sunt pulmonul, ficatul, cordul, splina și rinichiul. Cel mai afectat este pulmonul, plumbul inducând micro și macroleziuni care cuprind întreaga structură tisulară a pulmonului.

Vom efectua în continuare investigații cu privire la concentrația de plumb (ppm) la nivelul pulmonului, ficatului, cordului, splinei și rinichiului, la caii intoxicați cu plumb, din zona Copșa Mică, Micăsasa și Axente Sever.

Rezultate și discuții asupra investigațiilor hematologice

Valorile obținute arată o scădere a concentrației proteinelor:

– de la 5,42 la 4,88 g/dl la probele provenite din zona Micăsasa și

– de la 5,21 la 4,29 la cele provenite din zona Axente Sever.

Valorile normale ale proteinelor la cabaline sunt cuprinse în intervalul 5,2-7 g/dl.

Se constată de asemenea și o ușoară scădere a albuminei:

– de la 2,57 la 2,20 g/dl la probele din zona Micăsasa și

– de la 2,47 la 2,00 g/dl la probele recoltate din zona Axente Sever.

Valorile normale ale albuminei la cabaline sunt de 2,6-3,7g/dl. Scăderea albuminei determină implicit creșterea globulinelor. Așa cum reiese din tabelele de mai sus, valorile raportului A/G sunt scăzute față de normal.

La toate cele 30 de probe care nu s-au încadrat în limitele normale se observă și o ușoară creștere a valorilor GPT-ului, acesta fiind cuprins între 19 și 36 U/L, față de valorile normale care sunt cuprinse între 0 și 18 U/L.

Valori fosfatazei alcaline sunt și ele crescute: de la 105 la 161 U/L față de valorile normale (11-87 U/L).

Tabelul nr. 9

Determinările biochimice la caii intoxicați cu plumb din zona Micăsasa

Tabelul nr. 10

Determinările biochimice la caii intoxicați cu plumb din zona Axente Sever

Tabelul nr. 11

Examen biochimic al urinei la caii intoxicați cu plumb

Tabelul 12

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Copșa Mică

Graficul 1

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 3 ori mai mari în ficat, de 2 ori mai mari în rinichi și os lung, față de valorile normale.

Tabelul 13

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Axente Sever

Graficul 2

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 2 ori mai mari în ficat și os lung, față de valorile normale.

Tabelul 14

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Copșa Mică

Graficul 3

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 2 ori mai mari în ficat, de 4 ori mai mari în rinichi și de 2 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

Tabelul 15

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Copșa Mică

Graficul 4

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 5 ori mai mari în ficat, de 3 ori mai mari în rinichi și de 2 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

Tabelul 16

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Copșa Mică

Graficul 5

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 5 ori mai mari în ficat, de 3 ori mai mari în rinichi și de 3 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

Tabelul 17

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Micăsasa

Graficul 6

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 2 ori mai mari în ficat, rinichi și os lung, față de valorile normale.

Tabelul 18

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Copșa Mică

Graficul 7

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 2 ori mai mari în ficat, de 4 ori mai mari în rinichi și de 2 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

Tabelul 19

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Axente Sever

Graficul 8

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 4 ori mai mari în rinichi și de 2 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

Tabelul 20

Concentrația de Pb (ppm) la caii intoxicați din zona Axente Sever

Graficul 9

Rezultate și recomandări:

La probele analizate mai sus, concentrațiile plumbului sunt de 2 ori mai mari în ficat, de 2 ori mai mari în rinichi și de 2 ori mai mari în os lung, față de valorile normale.

BIBLIOGRAFIE

Crivineanu V., Râpeanu D.M., Crivineanu Maria, Toxicologia Sanitară Veterinară, Editura Coral Sanivet, București 1996

Ghergariu S., Oligominerale și oligomineraloze, Editura Academiei, București ,1980

Bianu Elisabeta, Daniela Nica, Caiet de metode toxicologice. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, 1998.

Casarett and Doulls, Toxicology, The Basic Science of Poisons, Fourth Edition, 1991.

Butrimovitz,G.P. and W. C. Purdy, The Determination of Zinc in Blood Plasma Bz Atomic Absorbtion Spectrometry, Anal. Chim. Acta 94, 1987.

Cordoș E., Analiza Instrumentală, Curs loto, Univ. Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, 1990.

Annio J. S., Clinical Chemistry: Principles and Procedures, 3rd Edition, Little, Brown and Company, Boston.

Harrison W., J. P. Yurachek and C.A. Benson, The Determination of Trace Elements in Human Hair by Atomic Absorbtion Spectroscopy, Clin. Chim. Acta 23, 1994.

Kazantzis G., Cadmium: sources, exposure and possible carcinogenicity. In O`Neill, IK. Et al., Ed. Enviromental carcinogens: selected methods of analysis.Lyon, International Agency for Research on Cancer, 1986 (IARC Scientific Publications, No.71).

Kjellstrom T., Critical organs, critical concentrations, and whole body dose-response relationships. In: frieberg, L. et al., ed. Cadmium and Health:a lexicological and epidemiological appraisal. Vol. 2, Effects and Response.Boca Raton,FL, CRC Press, 1986

Landgrat W., Determination of selected elements in organic and inorganic matrices by inductively coupled argon plasma emission spectroscopy. National Veterinary services Laboratory, Animal &plant Health Inspection Service,United States department of Agriculture, Ames, 1996.

Makino, T. and K. Takahara, Direct Determination of Plasma Copper and Zinc in Infants by Atomic Absorbtion with Discrete Nebulization. Clin. Chem. 27, 1998.

Buck,W., L.M.Cote, P. Berny, Household Pets as Monitors of Lead Exposure to Humans. Hazardous Waste Research and Information Center. Champaign, IL: Ilinois dept. Energy and Natural Resources, 1994.

Burger J., A risk assessment for lead in birds. Journal of Toxicology & Enviromental Health 45:369-396, 1995.

Burger J., M. Gogfeld, Lead and Cadmium Accumulation in Eggs and Fledgling Seabirds in the New York Bright. Environ. Toxicol. Chem. 12:261-267, 1993.

Burger J.,K. Parson T. Benson T. Shukla D. Rothstein M. Gochfeld, Heavy Metal and Selenium Levels in Young Cattle Egrets from Nesting Colonies in the Northeastern Unitated States, Puerto Rico and Egypt. Archives Envirom. Cont. Toxicol. 23:435-439, 1992.

Burger J., I.C.T Nisbet, M. Gochfeld, Metal Levels in Regrown Feathers: Assessment of Contamination on the Wintering and Breeding Grounds in the Same Individuals. Journal of Toxicology and environmental Health.37:363-374, 1992.

Cooke, S. W., Lead poisoning in swams. Veterinary Record 142:228, 1998.

Crist R.H., K. Oberholser, J. McGarrity D.R Crist J. K.Johnson, J.M. Brittsan. Interaction of Metals and Protons with algae. 3. Marine Algae, with Emphasis on Lead and Aluminium. Envirom Sci . Tehnol. 26:496-502, 1992.

Demayo, A., M.C Taylor K.W. Taylor, P. V. Hodson, Toxic Effects of Lead and Lead Compounds on Human Health, Aquatic Life, Wildlife Plants, and Livestock. CRC Critical Rewiews in Enviromental Control.12:257-305, 1982.

De Pieri L.A., W.T. Buckley, C.G Kowalenko, Cadmium and Lead concentrations of commercially grown vegetables and of soils in the Lower Fraser Valley of British Columbia. Canadian Journal of soil Science 77:51-57

Flint P.L., M.R. Petersen, J.B Grand, Exposure of Spectacled Eidres and others diving ducks to lead in Western Alaska. Canadian Journal of Zoology 5:439-443, 1997.

Fisher, N.S, J.L.Teyssie, S.W Fowler, W.-X. Wang, Accumulation and Retention of Metals in mussles from Food and Water: A Comparison under Field and Laboratory Conditions. Environ Sci. Tehnol. 30:3232-3242, 1996.

Franson J.C., M.R. Petersen, C.U. Meteyer, M.R. Smith, Lead poisoning of spectacled eiders (Somateria fischeri) and of a common eider (Somateria mollissima) in Alaska. Journal of Wildlfe Diseases 31:268-271, 1995.

Kuzirian A.M., F.M. Child, H.T. Epstein, Lead affects learning by Hermissenda crassicornis. Biological Bulletin 191:260-261, 1996.

MacLean R.S., U. Borgmann, D.G. Dixon, bioaccumulation kinetics and toxicity of lead in Hyalella azteca (Crustacea, Amphipoda). Canadian Journal of Fisheries & Aquatic Sciences 53:2212-2220, 1996.

Marinussen M.P., J.C. van der Zee, E.A Sjoerd, T.M. de Haan, A.M. Frans, Heavy metal (copper, lead and zinc) accumulation and excretion by the earthworm, Dendrobaena veneta. Journal of Enviromental Quality 26:278-284, 1997.

Mautino, M., Lead and zinc intoxication in zoological medicine: a rewiew. Journal of Zoo and Wildlife Medicine 28:28-35, 1997.

Stair E.L., Kirkpatrick D.L. Whitenack, Lead arsenate poisoning in a herd of beef cattle. Journal of the American Veterinary Medical Association 207:341-343, 1995.

More Joseph L., Hohman William L., Stark Timothy M., Shot prevalences and diets of diving ducks five years after ban on use of lead shotshells at Catahoula Lake, Louisiana.J. Wildlife Man.62; 564-569, 1998.

Nixdorf W.L., D.H Taylor, L.G Isaacson, Use of Bullfrog Tadpodes (Rana catesbeiana) to Examine the Mechanism of Lead Neurotoxicity. American Zoology.37:363-368, 1997.

Phinney J.T. and K.W. Burland, Uptake of Lipophillic organic Cu, Cd, and Pb Complexes in the Coastal Diatom Thalassiosira weissflogil. Environ Sci . Tehnol. 28:1781-1790, 1994.

Ramsey D.T., S.W Casteel, A.M. Faggela, C.B. Chastain J.W. Nunn, D.J Schaeffer, Use of orally administered succimer (messo-2,3-dimercaptosuccinic acid)for treatment of lead poisoning in dogs. Journal of the American Veterinary Medical Association 208:371-375, 1996.

Rocke T.E., C.J. Brand, J.G. Menisik, Site-specific lead exposure from lead pellet ingestion in sentinel mallards. Journal of Wildlife Management 61:228-234, 1997.

Scheuhammer A.M and K.M Dickson, Patterns of Enviromental Lead Exposure in Waterfowl in Eastern Canada. Ambio 25(1):14-20, 1996.

Schmitt N., G. Brown, E.L. Devlin A.A. Larsen E.D. McClausland, J.M. Saville, Lead Poisoning in horses. An environmental health hazard. Archives of environmental health. 23:185-195, 1971.

Shlosberg A., M. Bellaiche S. Regev R. Gal, M. Brizzi, V. Hanji, L. Zaidel, A. Nyska, Lead toxicosis in a captive bottlenose dolphin Turisiops truncates) consequent to ingestin of air gun pellets. Journal of Wildlfe Diseases 33:1325-139, 1997.

Smith D.R., Niemeyer J.A Estes, A.R. Flegal, Stable Lead Isotopes evidence Anthropogenic Contamination in Alaskan sea otters. Environ Sci . Tehnol. 24:1517-1521, 1990.

Dawson, J. B., D. J. Ellis and H. Newton-John, Direct Estimation of Copper In Serum and Urine By Atomic Absorbtion Spectroscopy, Clin. Chim. Acta 21, 1998.

Liteanu C., E. Hopârteanu, Chimia analitică cantitativă, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

Luca C., Chimia analitică și analiza instrumentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

Dalton E.F. and A.J. Malanoski, Atomic Absorbtion Analzsis of Copper and Lead in Meat and Meat Products, J. AOAC 52, 1989.

Stansley W., D.E. Roscoe. The uptake and effects of lead in small mammals and frogs at a trap and skeet range. Archives of Enviromental Contamination & Toxicology 30:220-226.

Thomas,V.G., M. Owen, Preventing lead toxicosis of European waterfowl by regulatory and non- regulatory means. Enviromental Conservation 23:847-852, 1996.

Van Den Berg, K.J., J.H.C.M. Lammers E.M.G. Hoogendijk, B.M. Kulig, Changes in regional brain GFAP levels and behavioral functioning subchronic lead acetate exposure in adult rats. NeuroToxicology 17:3,725-734, 1996.

Weber D.N., W.M. Dingel, Alterations in Neurobehavioral Responses in Fishes Exposed to Lead and Lead-chelating agents. American Zoology 37:354-362, 1997.

Weber D.N., W.M. Dingel, J.J. Panos, Alterations in neurobehavioral responses in fishes exposed to lead and Lead-chelating agents. AmericanZoologist 37:354-362, 1997.

Work T.M., M. R. Smith, Lead exposure in Laysan albatross adults and chicks in Hawaii:prevalence, risk factors, and biochemical effects. Archives of Enviromental Contamination & Toxicology 31:115-119, 1996.