Factori Naturali Folositi Pentru Mentinerea Sanatatii

CUPRINS

Memoriu explicativ

Capitolul I: Apele minerale, clasificare, proprietati terapeutice

Ape oligominerale

Ape carbogazoase

Ape alcaline

Ape teroase

Ape feruginoase

Ape arsenicale

Ape cloro-sodice

Ape izolate

Ape sulfuroase

Ape sulfatate

Ape radioactive

Capitolul II: Namolurile terapeutice – Peloide

II.1. Namoluri sapropelice

II.2. Namoluri de turbor

II.3. Namoluri minerale

II.4. Lacuri terapeutice helioterme

Capitolul III Gazele naturale terapeutice – Mofetele

Capitolul IV Climatoterapia si talasoterapia

Capitolul V Bibliografia

35 pag

=== proiect ===

CUPRINS

Memoriu explicativ

Capitolul I: Apele minerale, clasificare, proprietati terapeutice

Ape oligominerale

Ape carbogazoase

Ape alcaline

Ape teroase

Ape feruginoase

Ape arsenicale

Ape cloro-sodice

Ape izolate

Ape sulfuroase

Ape sulfatate

Ape radioactive

Capitolul II: Namolurile terapeutice – Peloide

II.1. Namoluri sapropelice

II.2. Namoluri de turbor

II.3. Namoluri minerale

II.4. Lacuri terapeutice helioterme

Capitolul III Gazele naturale terapeutice – Mofetele

Capitolul IV Climatoterapia si talasoterapia

Capitolul V Bibliografia

Memoriu explicativ

Lucrarea cuprinde o serie de poisibilitati si metode de recuperare si vindecare a unor afectiuni, fara a se apela la tratament medicamentos.

Plecand de la motto-ul: “Medicul ingrijeste, natura vindeca” se poate

confirma faptul ca in natura sa gasesc numeroase posibilitati de vindecare.

Principalii factori care ne asigura vindecarea sunt factorii naturali, prin

compozitia lor chimica.

Astfel, tratamentele balneoclimaterice au fost folosite din timpuri stravechi. Odata cu aparitia lucrarilor stiintifice referitoare la resursele naturale din aer si pamant se poate constitui inceputul afirmarii balneologiei ca stiinta.

Alaturi de apele minerale terapeutice, si alti factori naturali au atras atentia oamenilor de stiinta. Un astfel de factor natural este namolul terapeutic sau mofetele, factori terapeutici ce nu pot fi reprodusi in laboratoarele de cercetare. De ceea, factorii naturali ca apele minerale terapeutice, namolurile si mofetele constituie o bogatie naturala, pura, care contribuie la insanatosirea populatiei prin structura lor chimica, prin actiunea lor terapeutica variata si usor accesibila.

Apele minerale cu o compozitie foarte variata se folosesc atat in cure externe cat si interne in o serie de afectiuni.

Namolurile terapeutice sau Peloidele care se formeaza in conditii naturale, se folosesc in practica medicala din ce in ce mai mult datorita gamei largi de afectiuni care raspund pozitiv actiunii lor.

Emanatiile de gaze naturale – Mofetele – se utilizeaza azi in medicina moderna, utilizarea lor fiind justificata de posibilitatea folosirii proprietatilor CO2 prin eliminarea presiunii hidrostatice si a factorului termic ce se supraadauga in baia carbogazoasa.

Din activitatea medicala ce utilizeaza factori naturali de mediu in scop profilactic si curativ rezulta importanta si rolul deosebit al acestor factoei in mentinerea sau ameliorarea starii de sanatate a organismului.

Romania este considerata azi printre putinele tari care au resurse naturale terapeutice din belsug si care se folosesc cu succes de specialistii in domeniu.

CAPITOLUL I

Apele minerale

Virtutile terapeutice ale apelor minerale romanesti sunt din ce in ce mai apreciate in strainatate.

Aparitia unor lucrari stiintifice referitoare la resursele minerale din Principatele Romane constituie inceputurile afirmarii balneologiei ca stiinta.

Alaturi de apele minerale, au atras atentia cercetatorilor si alti factori naturali.

In 1889 delegatia romana la congresul de la Paris a prezentat un amplu raport asupra namolului romanesc. In aceeasi perioada, la Berlin, profesorul Liebreich atesta valoarea terapeutica deosebita a namolurilor de la Poiana Stampei, de langa Vatra Dornei, iar cativa ani mai tarziu, la Congresul de Balneologie de la Viena apele minerale de la vatra Dornei primesc aprecieri elogioase.

Romania este considerata astazi printre primele cinci tari cu resurse naturale terapeutice, alaturi de Franta, Germania, Cehoslovacia.

In constelatia disciplinelor medicale balneofizioterapia s-a inscris ceva mai tarziu. La inceputul secolului nostru, apare prima monografie “Apele minerale si statiunile climaterice din Romania” de Alexandru Tudeni, considerat de fapt parintele balneologiei romanesti.

Doua decenii s-au facut cercetari experimentale de histochimie, farmacodinamie, histochimie pentru elucidarea medicamentelor, de actiune a factorilor naturali, paralel desfasurandu-se o larga actiune de identificare a unor noi resurse de factori naturali terapeutici si de reorganizare a statiunilor balneare pe baze moderne, in conformitate cu principiile asistentei medicale profilactice si curative.

Mai tarziu, balneofizioterapia lasica devine din ce in ce mai mult o procedura de reintregire a ansamblului de metode terapeutice pentru vindecarea a o serie de boli.

Datorita marilor profesori ca E. Cociasu, T. Dinculescu, I. Oprea, balneofiziulogia capata un nou continut si anume “medicina fizica, balneoclimatologia, recuperare medicala”

Tarile nordice si vest-europene au remarcat in ultimele trei decenii fenomenul de migratie a bolnavilor spre tari cu posibilitati balneara printre care si Romania.

Organisme de sanatate publica au analizat eficienta economica a acestor cure balneare, constatand:

-reducerea absenteismului;

-reducerea numarului mare de consultatii;

-reducerea consumului de medicamente

facand argumentari convingatoare in favoarea imenselor perspective ale medicinei fizice ca si a necesitatii medicalizarii statiunilor balneare.

Balneologia moderna realizeaza o profilaxie eficienta in conditii optime de tratament si recuperare functionale pentru o gama mai larga de boli rezultate din impactul stresant al tehnologiei asupra biosferei in procesul desfasurarii existentei umane.

Apele minerale constituie principala bogatie a patrimoniului natural romanesc, al factorilor naturali terapeutici. Ele confera in acelasi timp specificitatea si personalitatea balneologica fiecareia din statiunile balneare romanesti.

Indelung elaborate in “laboratorul natural al pamantului” apele minerale izvorasc la suprafata ca niste mesageri ai adancurilor hidrochimice, inaccesibile noua sau sunt scoase la supratafa prin foraje balneare.

Apele minerale terapeutice sunt solutii complexe de saruri minerale sau gaze neproductibile in laborator.

In Germania, cu prilejul Congresului International de Balneologie din 1912 se stabilesc urmatoarele conditii pentru ca o apa sa poate fi considerata minerala si utilizata in terapeutica:

sa contina peste 1% substanta solida;

sa aiba la izvor o temperatura de pest 20º Celsius;

sa contina gaze ca: CO2, SO2;

sa contina substante rare cu o actiune terapeutica

pronuntata si intr-o concentratie care sa valorifice

valoarea terapeutica;

sa aiba actiune curativa atestata;

sa fie pura din punct de vedere chimic;

sa aiba un debit care sa-i justifice valorile in cura interna.

Complexitatea structurilor apelor minerale face cura interna dificila

privind categorisirea acestora.

A devenit totusi clasica formula chimistului Kurlov care exprima particularitatile chimice prin produsul dintre continutul gazelor, mineralizarea totala M si raportul ponderal al ionilor caracteristici.

Astfel, izvorul din Slanic Moldova are un continut in saruri exprimat prin urmatoarea formula:

CO2, 1,8 H2S, 0,01 M 2,1 SO4 72C1 184 COO3 7 de unde rezulta ca

AL 40 NA 24 FE 18

apele minerale ale acestei statiuni sunt carbogazoase, sulfuroase, aluminoferoase, slab sulfurate, cu oligoelemente.

Buletinul de analiza al a unei ape minerale exprima compozitia chimica si cateva date necesare interpretarii si stabilirii indicatiilor terapeutice, mineralizarea totala, anionii si cationii, presiunea asmotica in milimoli. De exemplu, apa izvorului de la Neptun, de la Baile Herculane are urmatoarea compozitie:

M = 6417 mg %0

N2S = 45,9 mg %0

Cl = 3769 mg %0

NaCl = 1412 mg %0

CaCl = 80,5 mg %0

Temperatura = 50º C

Debit = 24000 l/24 ore.

Apele oligominerale cu temperatura la izvor sub 20º C se folosesc exclusiv in cura interna, in general pe nemancate in cantitati ce nu depasesc 250 ml.

S-a afirmat ca apa de mare, atat de raspandita pe “planeta albastra”

poate deveni o sursa hidrominerala si de consum alimentar ca apa de masa care va potoli setea lumii in viitorul apropiat.

Fata de concentratia media a apelor marilor si oceanelor in general, apa Marii Negre, care este cloro-sodica, sulfuroasa, magneziona, cu mineralizare medie de 15-16 %0 poate fi considerata minerala.

De altfel, pentru multe zone din California, Bermude, Bahamas, apa de mare desalinizata pana la 2 %0 este folosita ca apa potabila.

Incercari de a folosi in cura interna si parenterala a apei de mare au fost facute si la noi. Este de uz curent utilizarea ei sub forma de aerosoli, produsi artificiali, prin vibrarea in camp de ultrasunete a unei membrane asupra careia se afla apa de pulverizat. Cu toate imperfectiunile si dificultatile unei clasificari pot fi individualizate in Romania 11 tipuri de ape minerale in functie de continutul minim la 1 litru a unor substante minerale.

I.1. Ape oligominerale.

Ape minerale din categoria apelor oligominerale (Felix) si ape clorurosodice (Eforie)

Apele oligominerale, sunt ape cu mineralizare mica de substantele minerale dizolvate sunt in concetratii de sub 1g/l, CO2 sub 1g/l.

Apele minerale ca factor de cura se utilizeaza sub doua forme:

cura interna – de baut

cura externa – balneatie

Cura externa – imersie la bazin sau cada – in suferinte ale apartului locomotor, sistem nervos, boli dermatologice si altele.

Cura externa functioneaza prin efect termic, mecanic si chimic determinand stimularea hemodinamica si metabolica. Efectele sunt cu atat mai mari cu cat apa este mai concentrata. Este bine ca baile sa se utilizeze pentru programe kinetice, durrata nu trebuie sa depaseasca 15-30 min, dupa care se indica repaus de cel putin 2 ore.

Caracteristicile apelor oligominerale (acratice) de Felix

Indicate pentru afectiuni locomotorii, efecte antialgice, sedative, antispastice, decontracturante, vasodilatator si trofice.

Factorul termic determina spalarea deci impactul presiunii hidrostatice.

Factorul chimic creste permeabilitatea, accentueaza rezorbtia edemelor,

Factorul termic actioneaza asupra circulatiei producand o vasodilatatie profunda in toate sectoarele vasculare cutanate determinand scaderea rezistentei vasculare periferice, creste circulatia renala si diureza, sedativa, scade glicemia datorita reactiilor produse la distanta.

Deci, efectele importante ale curei externe cu ape acratoterme sunt: sedativ, antispastic, rezorbtiv, si de regenerare celulara. Se indica in mod deosebit in boli ale aparatului locomotor, degenerative si posttraumatice, boli ale aparatului locomotor inflamator cronice dar nu in puseu (poliartrita spondilita la cel putin o luna de la ultimul puseu), sechele ale bolilor SNP(eriferic).

Apele clorurosodice (sarate) – Eforie

Caracterizate de concetratia clorurii de sodiu de peste 1g/l, in Marea Neagra concentratia este de 15g/l, clasandu-se in grupa apelor concentrate.

Efectele dezvoltate de curele externe:

– efect termic

– descarcare de greutate mai important decat in cazul apelor oligominerale

– chimic.

Efectul termic este mai mare la nivel tegumentar, la suprafata pielii se depune o “manta” de cristale de sare care modifica osmolaritatea determinand o hiprtermie foarte intensa cu vasodilatatie accentuata.

Efectele produse sunt:

– de inviorare

– calmeaza reactiile exagerate.

– echilibrarea termoreglarii periferice

– echilibrarea tulburarilor neurovegetative.

Pot fi reci sau calde si contin 1%0 substante solide dizolvate si sub

1 g%0 CO2

Acestea activeaza secretia gastrica si mobilitatea gastrica se resorb repede in intestin iar efectul diuretic poate fi amplificat de prezenta unor concentratii mari de Ca sau CO2. aceste ape sunt indicate in pielite, cistite, pielocistite. Prin diluarea continutului de saruri a urinii,cresterea calculilor se opun proceselor inflamatorii care initiaza si acompaniaza litiaza, iar in cazul microlitiazelor favorizeaza diminuarea calculilor.

Alte indicatii: – in gastroduodenite cronice

– alergii degestive;

– colecistite

– boli de nutritie;

– boli reumatice;

– ginecologie;

– afectiuni ORL;

In cura externa au actiune:

– sedativa antispastica;

– de resorbtie a proceselor inflamatorii cronice;

– in reumatismul degenerativ;

– ginecopatii cronice;

– neuralgii;

– nevrite;

– boli dermatologice cronice;

– flebita.

Baile cele mai importante pentru cura interna sunt in:

Olanesti;

Calimanesti;

Slanic Moldova;

Sinaia.

Apele oligominerale in cura interna, prin factorul termic de actiune calmanta asupre tubului digestiv, inlatura spasmele si combat procesele inflamatorii cronice. Ele se resorb usor in intestin si cresc diureza.

Dintre statiunile pentru cura externa se numara:

Baile Felix (47º C)

Baile 1 Mai (42º C)

Moneasa (32º C)

Geoagiu Bai (31-36º C)

I.2. Apele carbogazoase – contin cel putin 1 g CO2 si sunt produsul natural al dizolvarii CO2 in apa care circula subteran.

Daca CO2 emanat magma maselor vulcanice sau rezultat din descompunerea calcarurilor, la temperaturi de circa 1000º C si la presiuni mari nu intalneste in drumul sau ascensional ape meteorice sau vadoase, apare la suprafata sub forma de gaz (mofeta).

Acidul carbonic creste puterea de dizolvare, incat apele carbogazoase sunt, practic, mixte:

biocarbonatate;

clormosodice;

feruginoase;

neferoase.

In cura interna, apele carbogazoase sunt indicate in:

boli digestive

hepatobiliare;

urinare,(sursele fiind: Borsec,Vatra Dornei, Covasna, etc)

Inca din anul 1938 se atrage atentia asupra cresterii activitatii lipozei pancreatice, a aciditatii bilei si nucleului gastric prin terapia cu ape carbogazoase.

Statiuni: – Buzias;

Vatra Dornei;

Borsec;

Covasna;

Lipova.

Acestea folosesc apa carbogazoasa extern in: boli cardiovasculare, endocrine, nervoase.

Covasna, statiune cu aproximativ 1000 de izvoare simple carbogazoase, ape alcaline carbogazoase si ape arsenicale ca si mofete care alaturi de bogate rezerve de turba plaseaza statiunea printre primepe in plan european.

Imersia in mofeta determina o senzatie placuta de caldura, urmata de cresterea temperaturii cutanate. Principalul efect vascular al mofetei si al bailor carbogazoase este vasodilatatia cutanata, cu hipotensiune consecutiva.

Efectele farmacodinamice ale mofetelor se datoreaza CO2 , care reprezinta 80-90% din mofeta dar si micilor cantitati de heliu si emanatii radionice, ultimele actionand prin efectul de ionizare a gazului.

Capilaroscopia evidentiaza vasodilatatia periferica in baia carbogazoasa si deschiderea unor teritorii capilare nefunctionale, spasticitatea vasculara periferica la arterici se reduce. Acesti factori naturali sunt indicati in bolile cronice ale miocardului si vaselor de sange, boli ale tubului digestiv, boli de nutritie, endocrine, renale, reumatismele cronice si ale sistemului nervos periferic.

I.3 Apele alcaline contin cel putin 1 g de saruri. Se folosesc de

obicei in cura interna sub forma de inhalatii, spalaturi intestinale, irigatii vaginale. Administrate per oral, in cavitatea bucofaringiana fluidifica si elimina mucozitatile. Asupra stomacului efectul difera in functie de momentul administrarii in raport cu orarul mesei.;

Administrate inaintea mesei cu o ora, apele alcaline inhiba secretia gastrica, este favorizata si evacuarea gastrica, creste coleraza, scade glicemia, colesteromia, bilirubina si urenia.

Sunt indicate in: – gastrite si ulcer gastric;

hepatita cronica;

colecistita;

diabet;

litioza urinara;

litioza biliara;

stomacul si ficatul operat.

Sub forma de inhalatii, apele alcaline sunt utile pentru efectul lor

fluidifiant si de eliminare a secretiilor faringo-laringo-traheobronsice.

Izvoare cu ape alcaline sunt la: Bodoc, Tinca, si Valea Ciungetului, langa Slanic Moldova. Asupra mucoasei gastrice, apa de Ciunget are si efect de inhibare a anhidrozei cronice, a citocromaxialozei si a acidului ascorbic. Aceasta apa are si o actiune acitofilactica asupra mucoaselor digestive, favorizeaza deasemenea procesele de transaminare din hipocrit. Asupra urinei are un efect alcalinizant iar cresterea diurezei se observa mai ales la bolnavii cu hepatita cronica.

I.4 Apele alcalinoteroase si teroase

Apele alcalinoteroase si teroase contin cel putin 1 g/l substante solide,

dizolvate, predominant Ca, Mg si bicarbonatul. In afara de CO2 constant, prezent in aceste ape, ele contin adesea Fe, Cl sau SO4 care le pot modifica in mod corespunzator caracterul.

Apele alcalinoteroase si teroase sunt indicate indeosebi in cura interna.

Asupra mucoasei bucale au actiune excitanta prin CO2 si de aceea sunt considerate ca foarte bune de masa; stimuleaza secretia si mobilitatea gastrica, mai ales daca CO2 depaseste 1 g/l, iar cand predomina bicarbonatul, secretia scade. Dupa resorbtie, prin ionul de calciu apele teroase normalizeaza activitatea sistemului nervos central, influenteaza favorabil procesele inflamatorii cronice, avand si o actiune antialgica si un rol plastic in procesele de osteoporoza. Diureza creste, si odata cu aceasta se amplifica eliminarea metabolitilor azotati, a nisipului urinar si chiar a calculilor mici.

Indicatii: boli cronice ale stomacului, intestinului, cailor biliare si urinare, boli de nutritie si alergice, tulburari de metabolism.

In cura externa pot fi folosite in tratamentul eczemelor pruriginoase sau vanicoase precum si in bolile cardiovasculare compensate.

Statiuni cu astfel de ape sunt: Borsec, Vilcele, Lipova, Buzias.

I.5 Ape feruginoase

Sunt caracterizate prin continutul de ioni ferosi Fe** si Fe*** si ferici

In cantitati de cel putin 10 mg/l sub forma de bicarbonati, sulfati sau clorura ferica. Apele feruginoase contin intotdeauna si CO2; pierderea de CO2 si contactul cu apele feruginoase, cu aerul, fac ca fierul bivalent Fe²* sa treaca in Fe³* care se resoarbe mai greu in organism. Instabilitatea apelor feruginoase face ca tratamentul cu acestea sa se faca exclusiv de la izvor ilustrand inca o data valoarea asertiunii lui Flieg asupra “opririi” apei minerale “la izvor”.

Lipsa HCl gastric, ca si prezenta unor acizi organici ca: acidul lactic, acidul citric, acidul oxalic reduc absorbtia fierului prin crearea unor complexe organice insolubile. De aceea apele feruginoase vor fi administrate dupa mese si numai la cei cu secretia gastrica de HCl in limite normale. Cura cu ape feruginoase este contraindicata in afectiunile stomacului in care se produce acid lactic.

Efectul dominant al acestor ape se exercita asupra organelor hematopoietice pe care le stimuleaza crescand numarul de eritrocite si cantitatea de hemoglobina. Prin participarea la oxidarile tisulare, fierul contribuie la amplificarea metabolismului general, spre sfarsitul curei cu ape feruginoase, bolnavii inregistrand un spor in greutate prin actiunea anabolica a acestor ape.

Apele feruginoase sunt indicate in anemii, debilitate fizica si convalescenta.

Principalele statiuni cu ape feruginoase din Romania sunt: Vatra Dornei, Tusnad, Buzias, Lipova, Covasna, Harghita, Biborteni, Hamarod.

I.6 Apele arsenicale contin minimum 0,7 mg% ion de As³* ceea ce

corespunde la un mg acid metaarsenios sau 1,3 mg ion hidroarseniat.

Arsenul provine din spalarea rocilor cristaline eruptive care insotesc filoanele metalifere.

Rareori apele arsenicale se intalnesc pure, cel mai des apar ca ape arsenicale feruginoase, derivand din aceleasi roci eruptive ca si apele feruginoase. In contact cu oxigenul din aer apele arsenicale se oxideaza ca si cele feruginoase.

Aceste ape sunt utilizate numai in cura interna pentru actiunea lor stimulatoare hematopoetice ce se datoreaza in special fierului.

Indicatii: – debilitati fizice si convalescenta;

anumite feriprive;

disfunctii tiroidiene cu metabolism crescut.

Resorbtia optima a arsenicului din aceste ape minerale pretinde, ca si

in cazul apelor feruginoase, o secretie gastrica normala sau administrarea de HCl.

Principalele statiuni sunt Covasna si Sarul Dornei.

I.7. Apele cloro-sodice (sarate) sunt ape care contin cel putin 1 g/l substante in care predomina clorul si sodiul. Este unanim admis ca apele sarate hipotone, izotone cu o concentratie de pana la 15 g/l (concentratia apei Marii Negre) sunt indicate pentru inhalatii (bai, irigatii).

In natura aceste ape sunt de cele mai multe ori mixte: alcaline, feroase, carbogazoase, feruginoase. Ele provin din rocile sedimentare, bogate in sare, si sunt foarte raspandite in tara noastra in concentratii care variaza de la minimul g%0 pana la solutiile hipersaturate din lacurile situate pe masivele de sare. Apele sarate contin: I, Br, Ca, SO4 , Mg, Fe.

In cura interna cresc secretia gastrica si mobilitatea intestinelor. Apele sarate sulfatate au actiune coleretica si colagoga.

Inhalatiile cu aceste ape influenteaza favorabil ciculatia cutanata, scad vascozitatea secretiilor cailor respiratorii, au efect inflamator.

Statiuni cu apa sarata pentru cura interna sunt: Slanic Moldova, Sangeorz Bai, Sarata Monteoru, Baile Herculane, Moinesti si Someseni.

Pentru cura externa: de la apa Marii Negre pana la lacurile sarate cu mineralizare medie de 15,5 g %0 pana la 250-300 g%0 , lacurile maritime (Lacul Sarat, Amara, Ocna Sibiului).

I.8. Apele iodurate contin iod in concentratie de 1-5 mg/l.

Iodul, ca si sarea, au origine sedimentara in flora si fauna marilor de odinioara, apelor iodate, fiind de obicei si clorosodice. Iodul se mai gaseste in apele alcaline si sulfuroase.

Iodul are o mare afinitate pentru focarele inflamatorii cronice, unde provoaca vasodilatatie si resorbtie, are deasemenea afinitate pentru glanda tiroida.

Cura interna cu ape iodate este indicata in: boala Basedon, gusa chistica, intoxicatia cronica cu mercur si plumb.

In cura externa apele cu iod sunt indicate in: reumatismul degenerativ, boli cronice de SNC, boli parazitare ale pielii.

Statiuni: Govora, Bazna, Baltatesti si Calimanesti.

I.9. Apele sulfuroase contin cel putin 1 mg sulf sub forma de H2S sau HS, S, tiosulfati sau complexe coloidale sulfuroase.

La contactul cu aerul atmosferic ele isi pierd stabilitatea, ceea ce le modifica si aspectul, devenind laptoase, si actiunea farmacodinamica, motiv pentru care tratamentul cu apa sulfuroasa se face la izvor. Ele pot fi simple sau mixte, sulfuroase clorosodice, sulfuroase carbogazoase, sulfuroase alcalinoteroase, sulfuroase termale.

La stomac cresc secretia gastrica si peristaltismul intestinal.

Asupra ficatului si cailor biliare au efect antitoxic coleretic.

Crenoterapia sulfuroasa reduce glicemia la diabetici, iar daca apele contin CO2 exercita si o actiune diuretica.

In cura externa apele sulfuroase determina hiperemie ce menajeaza ritmul cardiac, scazand tensiunea arteriala, stimuleaza metabolismul colagen.

Sunt indicate in: – constipatii;

colite;

hepatite;

colecistopatie;

diabet;

intoxicatie cu metale grele.

Inhalatiile cu ape sulfuroase regeneraeaza epiteliile respiratorii, favorizeaza expectoratia avand si o actiune desensibilizanta.

Principalele statiuni: Baile Herculane, Govora, Calimanesti, Olanesti, Pucioasa, Mangalia.

I.10. Ape sulfatate. Concentratiile de 1 g %0 sulfat de sodiu sau de magneziu.

Sunt ape care se folosesc in tratamentul bolilor digestive, hepatobiliare si intestinale. Apele sulfatate ajung pana la concentratii de 10-15 g/l, iar cele ce contin magneziu la 50-60 g/l.

Actiune terapeutica:

– reduc secretia gastrica si mobilitatea;

activeaza peristaltismul intestinal;

influenteaza favorabil circulatia hepatoabdominala.

Indicatii:

– constipatie;

staza abdominala;

coleretice si colagoge;

hepatite cronice;

colecistite;

colite;

obezitate;

diabet benign.

I.11. Ape radioactive.

Emanatiile de sodiu si thoriu produse de concentratiile mici de saruri

radioactive din apa minerala definesc apele minerale radioactive.

Deosebim ape radioactive foarte concentrate cu peste 100 µ/l, moderat concentrate 50-100 µ/l si ape cu concentratie mica (sub µ/l).

Cura interna cu aceste ape este din ce in ce mai inoportuna, datorita efectelor declansate de produsele radioactive cu viata lunga si remanenta apreciabila.

Cura externa cu ape radioactive este indicata in nevralgii, nevrite, hipertiroidii.

Statiuni cu ape termale si radioactive: Baile Herculane, Sangeorz Bai, Baile 1 Mai, Baile Felix.

Apele minerale de pe Vlea Oltului, cunoscute si apreciate inca din anul 38 i.e.n., constituie astazi faima statiunii Calimanesti-Caciulata, care prin cele 12 izvoare cu apa minerala sulfuroasa, magneziona, ioduro-bromurata, are numeroase indicatii pentru crenoterapie si cura externa.

Indicatii: – boli digestive;

hepatobiliare;

urinare;

boli ale aparatului locomotor;

boli nervoase.

Statiunea Praid are ape termale sulfuroase cloro-sodice, bromurate si intens radioactive.

CAPITOLUL II

NAMOLURILE TERAPEUTICE (PELOIDELE)

Compozitie chimica – efecte terapeutice

In acceptiunea Societatii Internationale de Hidrologie Medicala, namolurile sunt substante care se formeaza in conditii naturale sub influenta proceselor geologice si care, in stare fin divizata si in amestec cu apa, se folosesc in practica medicala sub forma de bai si proceduri locale.

Prin “peloid” se intelege numai namolul terapeutic, diferenta dintre termenii “namol” si “peloid” este aceeasi ca si cea dintre “apa minerala” si “apa terapeutica”.

Din punct de vedere fizic si chimic namolul este un amestec de substante organice si anorganice in stari de agregare si forme structurale variate. In functie de originea si modul de formare namolurile se clasifica in :

Namoluri sapropelice;

Namoluri de turba;

Namoluri minerale.

II.1. Namolurile sapropelice sunt depozite de culoare neagra, bogate in hidrosulfura de fier, plastice si unsuroase. Se gasesc pe fundul lacurilor continentale (Amara, Fundata, Lacul Sarat), al limanurilor si lacurilor de pe litoral (Techirghiol, Agigea) si al lacurilor sarate (Sovata, Ocna Sibiului), unde au luat nastere sub actiunea microorganismelor din substanta anorganica a solului, din flora si fauna bazinului acvatic in urma unor transformari geologice, chimice si biologice in decursul epocilor geologice.

Namolurile sapropelice se mai gasesc la Balta Alba, Baile Felix si Movila Miresei, pe fundul Marii Negre.

II.2. Namolurile de turba sunt roci sau depozite organogene de culoare bruna care au luat nastere prin descompunerea, sub actiunea microorganismelor, a resturilor vegetale acumulate de-a lungul timpului pe fundul unor mlastini (Poiana Stampei, Vatra Dornei); turbarii se gasesc in zona Dornelor, Bihor, Borsec, Mangalia. Tratamente cu namoluri si turbe se practica in statiunile Ocna Sibiului, Vatra Dornei, Baile Govora, Sovata, Amara, Ocnele Mari, Techirghiol, Eforie Nord, Bazna. In Covasna-Imeni, Borsec si Stobor se poate spune ca turba vitriolica reprezinta un fenomen al naturii.

II.3. Namolurile minerale sunt depozite ce iau nastere la emergenta unor izvoare prin sedimentarea sarurilor pe care acestea le contin. Izvoarele pot fi:

Carbogazoase;

Calcice;

Feruginoase;

Sufluroase.

Astfel, la Sacele gasim namol sulfuros, la Baile Govora namolul este argilos, silicios si iodat, iar la Geoagiu-Bai este feruginos.

Structura peloidelor se rezuma la o faza lichida si una solida, uneori existand si o faza gazoasa.

Faza lichida poate avea caracter clorurat, sulfatat, carbonatat sau mixt.

Faza solida are trei structuri:

Cristalina, compusa din saruri insolubile (silicati, carbonati, sulfati);

Argiloasa, formata din bioxid de siliciu coloidal;

Coloidala, care cuprinde hidrosulfuri de fier, silicati de fier si de aluminiu si complecsi organominerali.

Substanta organica apare sub forma coloidala si cuprinde hidrati de carbon, lignina, bituminoase (rasini), lipidice si proteice ca si aminoacizi.

La baza indicatiilor terapeutice alea peloidelor stau proprietatile fizice si chimice ale substantelor ce le contin.

Efecte terapeutice si indicatii.

Substantele humice exercita rol de frenatori enzimatici; substantele bituminoase contin probabil elemente estrogen-active, puse in evidenta indirect prin teste biologice.

Peloidele mai contin cantitati importante de vitamine C si B, auxine, biotine, biostimuline, acid nicotinic, substante carotenoide, substante cu rol desensibilizant si antialergic.

Actiunea bacteriostatica si bactericida explica efectele antiinflamatoare ale namolului; prin carbonatul de calciu, namolul are un rol emolient asupra pielii.

Contactul dintre namol si tegument genereaza un curent electrochimic cefavorizeaza penetratia si vehicularea in organism a unor constituenti peloidici si un veritabil schimb de ioni. Namolul actioneaza asupra tegumentului si prin proprietatile sale mecanice, fizice, excitand receptorii neurovasculari, punct de plecare a unor reflexe locale si la distanta.

Cercetarile imunologice precizeaza reactiile organismului la peloidoterapie; sunt studiate functiile antigenice, abtialergice ale unor componenti sapropelici care influenteaza geneza anticorpilor si induc veritabile fenomene de desensibilizare si “vaccinare”.

Prezenta in namol a fenomenului de bacteriofagie contribuie la echilibrul biologic si la autopurificarea namolului.

Metodologia peloidoterapiei comporta o stricta individualizare in functie de stadiul, forma si starea neuroendocrina, localizarea afectiunii si bolile asociate. Namolul poate fi aplicat sub forma de impachetari complete sau partiale, cataplasme, bai de namol, tampoane vaginale cu namol sau ungeri cu namol si expunere la soare.

Indicatii:

boli reumatismale;

ginecopatie;

stari pre si post interventii chirurgicale;

boli cronice ale sistemului nervos periferic;

faza de acalmie a reumatismului infectios;

boli dermatologice.

Din namolurile sapropelice si din turba s-au preparat in ultimele decenii

Extrate apoase, utilizate sub forma injectabila sau incorporate in diferite unguente pentru masaj. Astfel, cercetarile facute de I Calinesti au dus la elaborarea unor extracte peloidice ca:

Pell-amar mg – solutie injectabila, continand namolul de Balta Alba I concentratie de 3,5 %, respectiv 1 % ca unguent si gel. Prin continutul de substante organice, enzime si electroliti, are proprietati biotrofice, antiinflamatoare, vasodilatoare, decontracturante si sedative.

Pelox – solutie apoasa ce contine extract de namol de Techirghiol, fiolat, se utilizeaza pe cale injectabila, avand indicatiile expuse anterior, motivate prin actiunea sa stimulatoare endocrino-metabolica cu cinsecinte trofice, decongestive si antiinflamatoare. Din namolul turbei de la Poiana Stampei s-au obtinut extracte, care, experimental, in cura interna reduc cantitatea si aciditatea sucului gastric, acizii aminati din extract avand si un rol protector pentru mucoasa gastrica afectata de ulcere sau gastrita.

Pe langa rolul stiintific si de facilitare a peloidoterapiei, obtinerea acestor extracte are si o valoare economica, evitand utilizarea unor cantitati prea mari de namol, menajand in felul acesta rezervele nationale peloide, care, oricat de mari ar fi nu pot fi considerate inepuizabile.

II.4. Lacuri terapeutice helioterme – sunt lacuri naturale sau artificiale, cu ape sarate de concentratie din ce in ce mai mare spre profunzime, caracterizate prin diferente de temperatura de 20-30º C intre suprafata si profunzimea lacului si avand un strat superficial de 5-6 cm cu apa dulce, provenita din rauri si apele meteoritice. In sezonul cald, datorita radiatiilor solare, indeosebi a celei infrarosii, temperatura lacului creste progresiv de la suprafata spre profunzime, respectiv 18-20º C la 45-55º C la adancimea de 1,5-2 m, gratie acumularii termice, direct proportionala cu crestereqa salinitatii. Aceste concentratii sarate, pastrandu-se stratificat, mentin si gradientul termic amintit.

Inversiunea in lacul helioterm are o actiune hiperterma pentru organele din abdomen si micul bazin, ca si pentru membrele pelviene in conditii de confort termic pentru jumatatea craniala a corpului aflata sub influenta unei temperaturi mai racoroase, conditionata de salinitatea redusa a stratului superior al apei.

Originalitatea acestui mijloc de terapie naturala consta in faptul ca asupra organismului actioneaza stimuli diferiti in functie de concentratia diferita a sarii si implicit a variatiilor mari ale temperaturii in raport cu stratificarea.

Indicatiile terapeutice sunt in general aceleasi ca si ale apelor sarate, termale, peloide.

Helioterme naturale se gasesc in Sovata (Lacul Ursu) si Ocna Sibiului.

S-au mai amenajat helioterme artificiale si la Gura Ocnitei si Techirghiol.

CAPITOLUL III

GAZELE NATURALE TERAPEUTICE – MOFETELE

Mofetele sunt gaze rezultate din emanatiile post-vulcanice existente in zona de curbura a arcului Carpatic, foarte bogate in bioxid de carbon ( e continut in proportie de 95-98%), un factor terapeutic foarte eficient. Mofetele din zona Covasna sunt unice in Europa si se pare ca si in lume. Efectul lor consta in cresterea fluxului sanguin din tegumente si muschi. Mofeta are actiune directa asupra musculaturii netede a vaselor de sange mari, dar mai ales a vaselor foarte mici (arteriile), avand un efect terapeutic net superior medicamentelor vasodilatatoare periferice. Alaturi de bioxidul de carbon, exista si alte gaze de emanatie vulcanica: amoniac, sulf etc., dar si heliu si radon, in cantitati foarte mici, care sporesc puterea de patrundere a bioxidului de carbon.
Se stie ca bioxidul de carbon in sine nu este propice vietii, dar utilizat in scop terapeutic, absorbtia lui la nivel tegumentar aduce beneficii deosebite circulatiei sanguine, prin vasodilatatia periferica si sistemica. Avand aceste proprietati terapeutice speciale, mofeta reprezinta o inestimabila sursa de sanatate pentru toata lumea.Utilizarea lor in practica medicala se justifica prin posibilitatea folosirii proprietatilor CO2 prin eliminarea presiunii hidrostatice si a factorului termic ce se supraadauga in baia carbogazoaza.

Grotele naturale umede sunt constituite din excavatii naturale sau goluri in care atmosfera este saturata cu vapori de apa proveniti de la izvoarele minerale termale, aerul din grota poate sa ajunga la 70-80º C in apropierea izvorului.

Mofetele naturale uscate sau cele artificial amenajate permit patrunderea de gaze uscate CO2 si H2S fara amestec cu vapori de apa, temperatura fiind cea a mediului ambiant. Exista mofete de CO2 la Buzias, Borsec si Baile Herculane.

Deoarece CO2 este mai greu decat aerul si tinde sa se mentgina a nivelul inferior al camerei de tratament, nivelul de imersie al bolnavului se stabileste cu ajutorul treptelor amfiteatrului mofetei. Camera de mofeta va fi bine ventilata evitandu-se inhalarea de catre bolnav a CO2 din aerul incaperii; vom evita deasemenea coborarea bolnavului la un nivel inferior al amfiteatrului unde concentratia de CO2 este maxima si periculoasa. Prin extragerea CO2 din apele minerale carbogazoase si folosirea lui in aplicatii generale sau locale in instalatii speciale, se obtine “mofeta de extractie”.

Tratamentul se face in spatii special amenajate, iar pacientii stau in picioare. Bioxidul de carbon, avand o densitate mai mare, formeaza o "patura" invizibila, care se gaseste in partea de jos a mofetei – zona ocupata de jumatatea inferioara a trunchiului pacientului, unde se exercita actiunea benefica. Nivelul bioxidului de carbon este controlat din jumatate in jumatate de ora, cu ajutorul unui chibrit aprins, care este coborat usor in mofeta, pana cand acesta se stinge. Se marcheaza nivelul, iar pacientul va sta "cufundat" in amestecul de gaze, pana la ombilic, acesta fiind nivelul maxim admis, astfel incat sa nu se produca intoxicatii accidentale. Mofeta induce pacientului o senzatie placuta: moleculele de gaz ii trec prin haine si piele, actiunea lor este instantanee, iar din cauza dilatarii vaselor capilare, picioarele lui se incalzesc imediat. Concentratia mult mai scazuta de bioxid de carbon, aflata in straturile superioare ale gazelor mofetariene, stimuleaza respiratia, deci si transportul de oxigen catre tesuturile organismului, inclusiv catre creier, ceea ce duce la cresterea performantelor intelectuale. Interesant este faptul observat la scriitorii si pictorii (chiar si cei de varsta a treia) care veneau la Covasna si faceau mofeta: acestia aveau adevarate "explozii" de inspiratie.Mofeta cu CO2 actioneaza prin vasodilatatie cutanata cu hipoensiunea arteriala consecutiva si diminuarea efortului cardiac.

Sub actiunea mofetei mai survin: hiperhidroza, hiperuricemia. Emanatiile radioactive sunt eficienta in guta si reumatismul cronic, cele sulfuroase in bolile respiratorii cronice, iar cele cu CO2 in bolile cardiovasculare.

In pestera Pucioasa, ca si la Sansimion emanatia de gaze este mixta (CO2 si H2S).

CAPITOLUL IV

Climatoterapia si talasoterapia

Climatoterapia este o metoda care utilizeaza din factorii naturali de mediu, clima ca factor profilactic si terapeutic in mentinerea sau ameliorarea starii de sanatate a organismului. Climatologia poate fi definita drept stiinta care se ocupa cu studiul caracterelor climatice ale diferitelor regiuni, clasifica si repartizeaza teritorial clima pe baza analizei elementelor componente.

Climatoterapia poate fi folosita ca metoda unica sau in asociere cu balneoterapia sau alti factori naturali.

In cadrul climatoterapiei pot fi utilizate urmatoarele metode: aeroterapia si helioterapia; talasoterapia.

Tratamentul cu apa de mare sau TALASOTERAPIA (gr. thalassa= apa de mare) este o practică milenara, ea fiind prezenta în arsenalele terapeutice ale vechilor egipteni, chinezi, indieni și greci.
Medicii greci aveau chiar opinii diferite în ceea ce priveste temperatura apei de mare ca important agent terapeutic.
Cei mai multi, în frunte cu Hipocrate, recomandau bolnavilor numai bai calde.
Talasoterapia se practica azi pe toate meridianele Terrei, ea bucurându-se de statutul unei metode știintifice, nu empirice.
Pe lângă o vacanța plăcută petrecută la nudism în mijlocul naturii departe de centrele urbane atat de aglomerate și poluate azi, la mare, pe lângă faptul ca ne putem încarca cu energie regeneranta, totodata ne putem consolida și mentine sanatatea.

Dovezi privind virtutile apei marii dateaza de mii de ani:

Euripide era convins ca „marea vindeca maladiile oamenilor”, iar Hippocrate, „parintele” medicinei, cu 350 de ani înainte de Christos, recomanda cure interne si externe cu apă marină.
Oricum, daca optiunea dumneavoastra pentru aceasta vacanta yoghina a avut in vedere marea, nu facem în continuare altceva decat sa va oferim cateva argumente de necontestat.

Apa de mare este un veritabil rezervor de elemente vitale, cu proprietăți fizice și chimice deosebit de interesante.
Apa mării este bogată în materii vii.
Fitoplanctonul și zooplanctonul prezente în mare cantitate au particularitatea de a sintetiza substanțe antibiotice și antivirale.
Într-un litru de apă marină se găsesc săruri minerale, între 30 și 35 g, dintre care 19 g clor, 10,5 g sodiu, 1,35 g magneziu și un veritabil cocktail de oligo-elemente vitale.
Încă de la începutul secolului, cercetările biologului Rene Quinton au evidențiat surprinzătoarea similitudine între plasma umană și apa mării.
Alte studii, în special ale dr. Louis Bagot, aveau să demonstreze eficacitatea apei de mare și în general a mediului marin asupra durerilor articulare și a maladiilor reumatismale.

Cât despre substanțele prezente în mare, ele ascund veritabile secrete ale laboratorului vieții :
Algele au, de exemplu, puterea de a concentra înăuntrul lor oligo-elementele prezente în ocean până la 50000 de ori mai intens decât orice alt mediu.
Algele marine sunt considerate de unii oameni de știință, alături de bacterii, primele ființe vii ale planetei noastre.
Ele constituie o inepuizabilă resursă de materie organică, care se reînnoiește fără încetare.
Conținând toate elementele chimice ale apei de mare, ele pot fi denumite „extracte de apă de mare”.
Aceasta face din alge agenți terapeutici de primă mărime.
Folosite în aplicații, acțiunea lor este spectaculoasă în cazul sechelelor post-traumatice, în reumatism și în osteoporoză.
Algele se pot întrebuința terapeutic în mai multe moduri : băi zilnice de alge proaspete; băi de alge uscate; băi de alge plus nămol marin la nudism; cataplasme locale cu alge proaspete, uscate sau amestecate cu nămol marin.

Sarea de mare este întrebuințată nu numai în industrie, dar și în alimentație, pentru bogatul ei conținut în magneziu, element cu proprietăți terapeutice deosebite, mai ales anticancerigene.
Ea se poate utiliza în scopuri terapeutice în mai multe scopuri: dizolvată în apă, pentru gargară sau spălarea gurii; comprese; băi generale sau parțiale; pentru cataplasme.

Nămolurile marine conțin: sulfat de calciu, hidrogen sulfurat, siliciu, argilă, iod, brom, materii organice, etc.
Ele pot fi întrebuințate în scopuri terapeutice în felul următor: introduse în cada cu apă de mare ușor încălzită; pentru împachetări calde, pentru artroze, nevralgii, mialgii; sub formă de cataplasme calde, simple sau în amestec cu alge; ca tampoane vaginale; masaj cu nămol simplu sau amestecat cu alge marine proaspete sau uscate.

Cel mai important factor climatic este soarele, ale cărui virtuți terapeutice uriașe sunt cunoscute încă din antichitate.
Din totalul radiaților solare care ajung pe pământ, 59% sunt calorice (infraroșii), 40% luminoase iar restul de 1% ultraviolete, acestea din urmă având și cele mai multe efecte terapeutice.
Radiațiile ultraviolete bronzează pielea și contribuie la sintetizarea vitaminei D care, se știe, este indispensabilă asimilării calciului și fosforului.

În felul acesta, băile de soare la nudism constituie un excelent remediu pentru combaterea rahitismului și pentru stimularea creșterii la copii. Reactivitatea particulara la schimbarile meteorologice ca si meteoropatologia au preocupat omenirea si indeosebi pe medici inca din antichitate. Izvoarele biometeorologiei medicale pot fi plasate in epoca lui Hipocrate din Kos care, sprijinindu-se pe conceptia rationala a structurii umorale a organismului constituit din cele patru elemente, in care aerul ocupa un loc important, acorda factorilor meteorologici un rol deosebit in sanogeneza, precum si in etiopatologia unor boli, dupa cum acesti factori contribuiau la echilibrul umorilor sau determinau dezechilibrul acestora. Pentru Hipocrate conditiile meteorologice nu sunt numai cadrul de desfasurare al bolilor, ci si cauzele acestora. In “Aforisme”, care constituie chintesenta experientelor sale de medic practician, Hipocrate scria: “In majoritatea lor bolile se ivesc prin schimbarea anotimpurilor, iar in cadrul anotimpurilor, prin schimbarile dese ale frigului si caldurii”. In “Despre aer, ape si lacuri”, lucrare de mare valoare, tot Hipocrate aseaza la baza profesiunii medicale cunoasterea climatologiei si meteorologiei.

Filosoful grec Aristotel mergea atat de departe in convingerile sale asupra influentei fenomenelor meteorologice asupra celor biologice, incat recomanda parintilor sa aleaga momentul cel mai potrivit pentru a se expune in natura.

La inceputul secolului nostru E.G. Dexter, in una din lucrarile sale isi exprima opinii asupra influentei oscilatiilor concentratiei de oxigen atmosferic in schimbarile de vreme, dupa ce L. Havard aratase importanta fronturilor atmosferice a zonei de contact intre doua mase de aer. Se precizeaza ca apoi faptul ca factorii care determina modificari la organismul bolnav si sanatos sunt de natura cosmica, telurica, meteorologica si biologica.

Factorii cosmici.

Energia radianta a soarelui contine radiatii calorice, luminoase si ultraviolete. Din totalul acestei energii radiante o parte se reflecta, o parte se absoarbe ca energie calorica sau chimicaa (ultravioletele).

Actiunea cea mai importanta o are radiatia ultravioleta ß cu lungime de unda 280-320 de milimicroni. Radiatia luminoasa determina reflexe cortico-senzoriale de adaptare a organismului la lumina si la ceilalti factori climatici.

Factorii telurici.

Actiunea pamantului asupra climatului se exercita prin intermediul factorilor geografici si geologici.

Latitudinea, altitudinea, prezenta maselor continentale si maritime, forma reliefului, vegetatia, natura rocilor care influenteaza circulatia apelor subterane si nivelul hidrostatic al stratului freatic sunt factorii telorici cei mai importanti.

Factorii meteorologici se refera la temperatura si presiunea atmosferica.

La nivelul marii presiunea atmosferica este de 750 mm/Hg. Valorile scat in raport cu inaltimea, cat la altitudinea de 1000 m, presiunea atmosferica va fii 660 mm/Hg. Curentii de aer, vanturile, se datoresc diferentelor de presiune atmosferica si neuniformitatii temperaturii pe glob. Vantul influenteaza umiditatea, si indirect, organismul uman cu conseciintele patologice cunoscute. Exista si la noi in tara unele regiuni, care, inj anumite perioade ale anului sunt invadate de mase de aer cu actiune patogena pentru organismul bolnav si chiar pentru cel sanatos. Mentionam in acest sens “föhn-ul fenomen specific alpilor”. Se caracterizeaza prin temperaturi ridicate, umiditate si presiune scazuta datorita trecerii aerului peste masivele muntoese unde pierde umezeala si se incalzeste.

La noi putem vorbi de ceva asemanator in banat, in defileul Oltului. Föhn-ul influenteaza eficienta tratamentului balnear in general, iar la bolnavii cardiovasculari creste riscul decompensarilor circulatorii.

Factorii biologici.

Ca homeoterm, omul se adapteaza la schimbarile de temperatura prin termoreglarea fizica si chimica. Variatiile presiunii atmosferice influenteaza organismul uman: scaderea presiunii reduce si cantitatea de O2, incat la altitudinea de 1000 m cantitatea se reduce la 18,7 % iar la 5000 m la 11,8 % O2. Viata nu este posibila la o valoare de 10 % O2. Presiunea scazuta duce la tahicardie si hipertensiune arteriala ca mecanisma compensatorii; presiunea atmosferica crescuta scade frecventa cardiaca, respiratorie, dar creste amplitudinea respiratorie.

Fizic si geografic, clima tarii noastre este temperata si putem diferentia patru sectoare climatice:

Clima continental-moderata – in Podisul Transilvaniei;

Clima continental-temperata – in zona de campie;

Clima litoralului maritim;

Clima montana.

Bioclima tarii noastre se suprapune acestei clasificari climatice:

Bioclima sedativ-indiferenta (de crutare) cuprinde regiunile de clima continental-temperata din zonele de ses si de deal. Aclimatizarea se face pe nesimtite in aceasta bioclima, de unde si inclinatia pentru odihna.

Bioclima excitanta-solicitanta cuprinde regiunile cu clima continental-temperata de stepa: Campia Romana, Podisul Moldovei si Dobrogea. Acest bioclimat solicita intens termoliza si tonusul endocrin, iar prin insorirea abundenta amelioreaza procesele imunologice nespecifice si metabolismul fosfocalcic. Sunt contraindicate pentru aceasta bioclima bolnavii cardiovasculari in stadii avansate, bolile pulmonare si neurologice cu hiperactivitate nervoasa, care fac dificila climatizarea.

Bioclima tonica-stimulenta cuprinde zonele de clima de munte, care echilibreaza sistemul nervos central si vegetativ, stimuland totodata procesele imunologice nespecifice si hematopoeza ca o consecinta a scaderii presiunii partiale a oxigenului in aer, corespunzator scaderii presiunii atmosferice la altitudinea de peste 1000 m, a cresterii duratelor de insorire si a intensitatii radiatiei solare globale.

In Carpati si in Muntii Apuseni se afla numeroase statiuni balneare situate sub altitudinea de 1000 m, in conditii de clima subalpina: Vatra Dornei, Borsec, Slanic Moldova, Tusnad, Molnos, Covasna, Sinaia, Borsa, Lacul Rosu, Cheia, Busteni, Paraul Rece, Predeal si Poiana Brasov.

Indicatiile pentru statiunile balneoclimatice de munte se refera la cateva profiluri de boli:

Hipertiroidie;

Nevroza astenica;

Anemie;

Surmeanaj;

Tuberculoza pulmonara;

Astm alergic;

Rahitism.

Nu vor merge la peste 1000 m altitudine bolnavii cardiovasculari cronici cu decompensari cardiace in cu antecedente sau cu sechele de infarct miocardic, bolnavii cu insuficienta cardiaca. O deosebita atentie va fi acordata transportului acestor bolnavi si in general tuturor celor care de la clima de origine mai joasa, merg in statiunbile montane cand pot sa apara tulburari importante de climatizare.

Talasoterapia este complexul de metode si mijloace terapeutice oferite

de climatul maritim si baile de mare, utilizate in scop profilactic, curativ si de recuperare functionala. Marea Neagra este unul din elementele distinctive ale situarii geografice a tarii noastre. Marea continentala inchisa, considerata ca si relicva a marilor Sarmatica si Pontica, are o maree neinsemnata.

Lipsa curentilor verticali de convectie favorizeaza stratificarea apei marina in functie de concentratia sarurilor minerale.

Apa Marii Negre poate fi considerata ca apa minerala hipertona

(13-18 g %0 fata de 35 g %0 concentratia medie a apei marilor si oceanelor), clorurata, bromurata, sulfatata, sodica, magneziana; mai contine microelemente ca: Zn, Cu, Co, Cr. Pe fundul marii, sulfobacteriile anaerobe descompun pirita, rezultand H2S in cantitati apreciabile, la adancime mai mare de 150 m. Zona profunda mai contine CO2 si metan.

La suprafata oxigenarea este favorabila proceselor oxidative, radioactivitatea fiind foarte scazuta.

In zona sudica a litoralului romanesc, la Mangalia, sub apa marii, ca si pe uscat se gasesc numeroase izvoare termale sulfuroase, bicarbonatate, sodice, calcice si namolul de turba. In zona mijlocie a litoralului, la Techirghiol, apa lacului clorurata, sulfatata, magneziana, bromurata, sodica, hipertona si namol sapropelic, in conditiile unei expuneri estetice a litoralului si a plajelor largi cu nisip fin, protejate de vant, justifica afirmatia despre unicitatea litoralului romanesc.

Talasoterapia actioneaza prin factorul chimic al apei de mare si al apei sulfuroase, factorul termic, factorul mecanic (vaslurile si presiunea hidrostatica).

Indicatiile talasoterapiei:

profilactic: persoane sanatoase sau aparent sanatoase, dar cu predispozitie la imbolnaviri prin prezenta unor factori constitutionali, din mediul extern sau cel intern, deficiente constitutionale la copii, adolescenti si tineri, cu localizare mio-artrochinetica (devieri ale coloanei vertebrale);

tulburari de crestere;

meteosensibilitate;

adaptare defectuasa la contraste termice;

stari alergice;

cei care lucreaza in frig si umezeala;

cei care locuiesc in zone carentate de iod sau cei cu tulburari de metabolism fosfocalcic;

curativ: bolile sistemului mio-artrochinetic de natura degenerativa;

discopatie post-criza;

hernie discala operata;

periartrita si nevralgie post-criza;

spondilita dupa stabilizarea puseului evolutiv;

stari dupa asanarea focarelor de infectie;

reumatismul articular acut;

ginecopatii cronice;

tuberculoza genitala la 2-3 ani dupa stabilizarea evolutiei;

boli dermatologice;

deramtoze scuamoase;

alergodermii;

boli ale aparatului respirator;

traheobronsita, bronsita cronica, astm;

in contextul recuperarii functionale, starile dupa tramentul medicamentos sau ortopedic, chirurgical al multora din bolile expuse anterior.

Contraindicatiile sunt cele ale bioclimatului excitant-solicitant si contraindicatiile generale pentru terapia cu factori naturali.

In afara de cura naturista (ungerile cu namol rece sau expunere la soare), baile calde cu ape de mare si namulul folosit sub forma de impachetari partiale a tampoanelor vaginale cu namol sau sub forma masajului cu namol cald, de un interes practic deosebit, este utilizarea nisipului sub forma de impachetari, pe baza factorului mecanic si chimic, cea mai veche metoda de termoterapie, atribuita lui Herodot, utilizata de romani, este folosirea pe plajele italiene ca si la noi, favorizeaza termogeneza, termoliza, durata unei sedinte fiind de 5-20-30- minute, ceea ce favorizeaza pierderea unei cantitati de 1-1,5 l apa. Este o procedura solicitanta pentru sistemul cardio-circulator.

Indicatii: – reumatismul cronic degenerativ;

obezitate;

hipertiroidie.

Asociata cu talasoterapia, metoda folosirii nisipului este indicata la omul sanatos in scop de tonifiere generala prin contact termic.

Un alt factor deosebit al litoralului este ionizarea aerului marin, sub influenta radiatiei cosmice, precum si ca rezultat al efectelor Lenard si Blanchard. Datorita puritatii aerului marin, numarul ionilor grei sau mari este mic.

Pe litoral concentratia ionilor este mica, predominand ionii pozitivi-excitanti. Briza marina antreneaza ziua, mase de aer dinspre uscat spre mare ceea ce creste ionizarea cu predominatia ionilor negativi, sedativi. Cand marea este agitata, numarul aeroionilor negativi creste, dar in general, in climatul maritim predomina aeroionii pozitivi.

BIBLIOGRAFIE

Dr. I. Itescu – “Medicina fizica, balneoclimatologie si recuperare

Medicala”, Editura Medicala Bucuresti 1999;

I. Costea – “Omul, biosfera si resursele naturale”, Editura Facla

Timisoara 1992;

R. Paun – “Terapeutica medicala”, Editura Medicala Bucuresti 1993;

E. Craciun, O Bojor – “Farmacia naturii”, Editura Medicala

Bucuresti 1996;

E. Cociasu – “Tratamentul hidromineral in bolile interne”, Editura

Medicala Bucuresti 1993.