. Utilizarea In Terapeutica a Speciei Ginkgo Biloba
INTRODUCERE
Cuvântul „fitoterapie” vine din greacă, unde phiton înseamnă plantă, iar „therapeuein” înseamnă a îngriji. Oamenii au folosit numeroase plante din cele mai vechi timpuri. Tratarea cu ajutorul plantelor nu reprezintă în niciun caz un regres, o întoarcere la o epocă depășită. În locul medicamentelor produse prin mijloace pur chimice în laboratoarele farmaceutice, specialistul fitoterapeut va prescrie medicamente care înglobează substanțele active ale unei anumite plante sau planta ca atare, singură sau în combinație cu altele. Substanțele active conținute de plante au același scop terapeutic precum medicamentele, cu excepția că unele sunt complete și beneficiază de complexitatea elaborată de natură, iar celelalte sunt simple, caracteristica lor principală fiind acțiunea puternică, uneori exagerată. Pentru ca planta să acționeze într-o manieră completă și eficientă trebuie să fie întreagă, prevăzută cu toate elementele componente.
Produsul natural conține în formula sa toate elementele necesare acțiunii sale. Diferiți factori se completează, se întăresc sau se modelează.
Medicamentele de sinteză au cunoscut succese răsunătoare, dar brusc oamenii și-au dat seama că nu se ridicau la înălțimea așteptărilor lor.
În decursul istoriei sale, omul a observat că anumite plante puse pe răni sau consumate sub formă de „fierturi” alină durerea, favorizează cicatrizarea sau ameliorează diferite stări de boală.
Ulterior oamenii de știință au întreprins cercetări pentru izolarea principiilor active din plante. Astfel, s-au descoperit noi și noi compuși chimici, constatându-se că plantele au o compozitie chimică complexă, rezultată din multiplele reacții de biosinteză.
Astăzi se acordă o atenție tot mai mare plantelor, deoarece ele reprezintă surse inepuizabile de materii prime care se regenerează mereu.
Motivul care m-a determinat să aleg această temă este acela că această plantă, sau mai bine zis acest arbore este foarte puțin cunoscut la noi în țară, spre deosebire de alte țări, cum ar fi China, Japonia, America, unde multele proprietăți benefice asupra organismului uman îi sunt mult mai mult apreciate și recunoscute. Astfel, scopul meu a fost să aduc la cunoștiință, atât cât se poate, că extractul uscat din frunzele acestui arbore poate face adevărate miracole oamenilor, în special bătrânilor având în vedere faptul că este foarte eficient în multe probleme specifice vârstei acestora, cum ar fi circulația periferică scăzută, tulburările de auz și vedere, strea generală de oboseală, neplăcutul țiuit în urechi. Ginkgo biloba este ideal, deopotrivă și tinerilor, în special a elevilor și a studențiilor care au de învățat mult, planta influențând favorabil capacitatea de concentrare și de memorare, precum și alte funcții ale creierului.
Un alt motiv ar fi acela că mie, personal, acest extact din frunze de Ginkgo biloba mi-a făcut foarte mult bine, scăpându-mă de stresul și panica din perioada examenelor, el fiind un bun factor în inducerea stării generale de bine. De asemenea, m-a ajutat în marea mea problemă, aceea a senzației de mâini și picioare reci, care de multe ori îmi dădeau indispoziții la modul general.
Așadar, am considerat că, după minunatul impact pe care l-a avut cel puțin în viața mea, sunt datoare să vorbesc și pe această cale oamenilor despre „fosila vie”,cum este recunoscută pe plan mondial.
Capitolul 1
GENERALITĂȚI
1.1 Istoric
Un arbore a căror frunze sunt foarte valoroase din punct de vedere medicinal este Ginkgo biloba. Acesta crește în Extremul Orient, iar în Europa se găsește mai ales prin grădinile botanice. În Iași, un exemplar monumental crește la poarta Muzeului de Istorie Naturală.
Cel mai important efect al extractelor din frunzele acestui arbore este îmbunatatirea circulației sângelui la nivelul creierului, ceea ce activează metabolismul lui și previne degradarea capacitaților intelectuale la bătrâni. Acest efect se datorează unor factori chimici sintetizați în frunze, printre care pigmenții flavonici și unii glicozizi. Aceștia previn agregarea trombocitelor (plachetele sanguine) și, prin aceasta, formarea de cheaguri microscopice de sânge care pot obtura, înfunda vasele capilare, generând accidente cerebrale și, posibil infarcte de miocard. De asemenea, se îmbunatățește circulația periferică a sângelui la extremități (mâini, picioare), diminuînd senzația de frig, de amorțeală.
Există preparate farmaceutice bazate pe extracte din frunze de Ginkgo biloba. Mai demult exista Tanakan-ul, pastile sau extracte alcoolice, recomandat împotriva degradării capacităților intelectuale. În prezent, din extractele de Ginkgo biloba se fabrică mai multe feluri de medicamente, cu aceleași recomandări. Acestea sunt strict contraindicate la copii și la femeile însărcinate sau mame care alăptează, căci flavonii și glicozizii pot ajunge în sângele copiilor și nu se cunosc efectele lor asupra sănătății acestora.
De reținut că pigmenții flavonici și glicozizii există și în vinurile roșii, ceea ce ar explica "sprinteneala" mintală a popoarelor romanice dar și a dacilor, care, demult, au tot "luptat" cu paharele pline, bucurîndu-se de o sănătate generală foarte bună, chiar și fără Ginkgo biloba.
Acest arbore originar din China și Japonia este considerat a fi cel mai “bătrân” arbore din lume, fiind o relicvă din mezozoic. Copacii bătrâni de Ginkgo sunt adorați precum zeii, în Japonia. Pentru a le confirma sacralitatea, se leagă în jurul trunchiului arborelui o “shimenawa” (coroniță din tulpini de orez). Totodată întrebuințările sale multiple în medicină sunt la fel de importante și celebre.
Utilizarea sa în medicină are rădăcini străvechi, fiind menționat în scrierile antice chineze ca remediu al cancerului, al bolilor venerice, în afecțiuni pulmonare, astm, tulburări auditive , fiind un apreciat promotor al vitalității și energiei sexuale.
1.2 Arborele Ginkgo Biloba
Copacul Ginkgo este singurul supraviețuitor din ordinea Ginkgoales, un grup de gimnosperme ce aparțin familiei Ginkgoaceae alcătuită din 19 membrii a căror fosile – frunze datează de acum 270 de milioane de ani, din era Jurassic.
figura 1
Arborele Ginkgo Queen din China,vechi de apoximativ 2500 de ani
În timpul cataclismului geologic doar două specii au supraviețuit. Acum aproximativ 7 milioane de ani, Ginkgo a dispărut din înregistrările de fosile ale Americii de Nord, iar acum 2,5 milioane de ani același lucru s-a întâmplat și în Europa.
Oamenii de știință au crezut că specia a dispărut definitiv, însă în 1691, germanul Engelbert Kaempfer redescoperă Ginkgo în Japonia. Specia a supraviețuit în China, acolo fiind găsită în multe mânăstiri situate în munții și în grădinile palatelor și templelor unde călugării budiști au cultivat arborele pentru multiplele lui calități. De acolo a fost împrăștiat, prin semințe, în Japonia și Coreea. Semințele de Ginkgo Biloba au fost aduse în Europa din Japonia de către Kaempfer în anii 1700, iar în America, mai târziu, în același secol. Acum, arborele crește în mai multe țări din toată lumea ca și arbore ornamental.
Termenul de “fosilă vie” folosit de Darwin în opera sa “Originile speciilor” din 1859 se potrivește perfect speciei Ginkgo Biloba. Este posibil să fie cea mai veche supraviețuitoare plantă cu semințe, ea fiind considerată ca una dintre minunile lumii.Unii arbori de Ginkgo pot trăi mai mult de trei mii de ani.
1.3 Semnificația numelui
Ginkgo Biloba
Cuvântul Ginkgo provine din chinezescul “Ginkyo” care înseamnă “caisa de argint” astfel: gin=argint; kyo=caisă.
Cuvântul Biloba se trage din latină, astfel: “bi” din latinescul “bis” însemnând dublu și “loba” care înseamnă lobi, rezultând astfel lobi dubli.
Se spune că este “caisa de argint” deoarece semințele au mărimea și asemănarea unei mici caise când sunt mature, având și un praf argintiu pe fruct.
1.4 Istoric medicinal
În publicația “Plante medicinale chinezești” (1911), se spune că “semințele de Ginkgo ar ajuta în astm, tuse, iritațiile glandelor și în fluxul uterin”. Mâncate crude, ele distrug cancerul, iar gătite, pot provoca digestia. Încă de la început, semințele au fost foarte mult folosite în medicina chinezească tradițională, iar frunzele erau utilizate mai mult în medicina de vest.
Studii recente realizate pe șoareci au demonstrat că populara plantă Gingko Biloba are un rol important în lupta împotriva tumorilor pe creier și sâni.
Experimentul pe șoarecii cărora li se injectaseră celule cancerigene a demonstrat că la animalele care au fost tratate cu extract din frunze de Gingko Biloba înainte și după transplant s-a constatat o progresie lentă a bolii cu până la 80%. Efectul a fost prelungit atâta vreme cât rozătoarelor li s-a administrat în continuu extractul din Gingko Biloba, susțin cercetătorii.
De asemenea, s-a constatat o descreștere a dimensiunii tumorei, însă doar temporar. "Este foarte încurajator că această plantă Gingko Biloba poate reduce agresivitatea cancerului, deoarece se sugerează că frunzele pot fi folosite într-o fază incipientă pentru a împiedica răspândirea tumorei. Acest studiu a fost efectuat doar pe șoareci, astfel încât deocamdată nu putem să știm ce efecte (dacă există) ar avea asupra ființelor umane", afirmă Vassilios Papadopoulos, autorul studiului.
Capitolul 2
ÎNTREBUINȚĂRI
2.1 Semințele
În China, semințele sunt servite în ziua de azi, la nunți și alte evenimente fastuase, fiind considerate delicatesă, folosindu-se pentru bolile de digestie și pentru abilitatea lor de a suprima efectele consumului de alcool, precum și în covalescență. De asemenea, sunt folosite ca tonic pentru rinichi, ceea ce determină o energie sexuală crescută. Nucile (semințele) conțin acid ginkgolic și ginol, care inhibă anumite bacterii și infecții. În medicina tradițională chinezească și japoneză, semințele sunt considerate, de mult timp încoace, ca fiind benefice pentru inimă, plămâni, astm, bronșită, tuse, reglarea frecvenței urinare, diaree, gonoree, dureri de dinți, boli de piele, boli digestive, febră și alte afecțiuni. Se mai spune, de asemenea, că semințele de Ginkgo gătite au proprietatea de a stabiliza producția de spermă, iar cele consumate crude au activitate împotriva cancerului.
Semințele conțin o mică parte de substanță alergică ce poate cauza o formă ușoară de otrăvire a dermatitei la oamenii sensibili, așadar când sunt culese semințele de pe pământ se poartă mănuși de latex.
Când sunt mâncate, semințele interne pot cauza intoxicație alimentară, în special la copii și bătrâni, aceasta fiind declanșată când sunt consummate o perioadă îndelungată de timp sau în cantități mari (peste cinci semințe pe zi).
Uleiul extras din semințe este folosit ca substituent în producerea săpunului, amestecându-se pulpa semințelor cu ulei sau vin.
figura 2 dezvoltarea semințelor de Ginkgo Biloba
2.2 Frunzele
Frunzele sunt folosite de chinezi și japonezi ca plantă medicinală, chiar dacă semințele sunt cele care sunt mai mult întrebuințate mai mult în aceste țări. Frunzele sunt utilizate pentru probleme respiratorii precum astm, bronșită, tuse, tuberculoză, dar și pentru pierderi de auz, circulație slabă, pierderi de memorie, gonoree, dureri de stomac, afecțiuni ale pielii, angină pectorală, dizenterie, presiune arterială crescută și anxietate.
Sub formă de pudră, frunzele de Ginkgo Biloba sunt inhalate pentru tratarea astmului, afecțiuni ale gâtului și urechilor, cât și pentru dereglări ale gâtului precum bronșită și rinită. Frunza este de asemenea folosită pe post de plasture, ea având rolul de a vindeca și cicatriza rana.
În medicina vestică frunzele de Ginkgo Biloba au devenit subiect de cercetare în anul 1950. Doctorul Willmar Schwabe, fizician și botanist, a analizat constituenții și activitatea substanțelor naturale ale frunzelor de Ginkgo în compania lui din Germania, în 1965 producând “Tebonim” (tinctură și tablete). Mai târziu, alte firme au produs extractul.
Astăzi multe suplimente de vitamine sau minerale conțint consummate o perioadă îndelungată de timp sau în cantități mari (peste cinci semințe pe zi).
Uleiul extras din semințe este folosit ca substituent în producerea săpunului, amestecându-se pulpa semințelor cu ulei sau vin.
figura 2 dezvoltarea semințelor de Ginkgo Biloba
2.2 Frunzele
Frunzele sunt folosite de chinezi și japonezi ca plantă medicinală, chiar dacă semințele sunt cele care sunt mai mult întrebuințate mai mult în aceste țări. Frunzele sunt utilizate pentru probleme respiratorii precum astm, bronșită, tuse, tuberculoză, dar și pentru pierderi de auz, circulație slabă, pierderi de memorie, gonoree, dureri de stomac, afecțiuni ale pielii, angină pectorală, dizenterie, presiune arterială crescută și anxietate.
Sub formă de pudră, frunzele de Ginkgo Biloba sunt inhalate pentru tratarea astmului, afecțiuni ale gâtului și urechilor, cât și pentru dereglări ale gâtului precum bronșită și rinită. Frunza este de asemenea folosită pe post de plasture, ea având rolul de a vindeca și cicatriza rana.
În medicina vestică frunzele de Ginkgo Biloba au devenit subiect de cercetare în anul 1950. Doctorul Willmar Schwabe, fizician și botanist, a analizat constituenții și activitatea substanțelor naturale ale frunzelor de Ginkgo în compania lui din Germania, în 1965 producând “Tebonim” (tinctură și tablete). Mai târziu, alte firme au produs extractul.
Astăzi multe suplimente de vitamine sau minerale conțin o mică doză de extract de Ginkgo Biloba.
Conform Comisiei Europene, ingredientul activ al extractului din frunze de Ginkgo biloba este flavonoidul glicozat. Flavonoidele sunt substanțe naturale găsite și în fructe și legume, cu acțiune antioxidantă.
Ginkgolidele sunt folosite împotriva coagulării sângelui, dintre care ginkgolidul B este cel mai eficient.
Frunzele sunt prelucrate în ferme din Coreea de Sud, Japonia, Franța și America, cea mai mare plantație de arbori de Ginkgo Biloba din lume găsindu-se în California de Sud (25000 arbori/hectar, 400 hectare).
După recoltarea lor frunzele sunt uscate în hale mari, presate și transportate în Irlanda, Germania, Olanda și Franța pentru a fi finalizate în produse.
Preparatele din Ginkgo Biloba conțin diferite substanțe, incluzând și vitamina C, zaharide, acizi organici și în special flavonoide.
Din cercetări, rezultă faptul că Ginkgo Biloba are trei efecte principale asupra organismului uman:
Îmbunătățește circulația sângelui, inclusiv microcirculația în micile vase capilare;
Este un bun antioxidant protejând celulele împotriva degradării lor de către radicalii liberi;
Blochează efectele coagulării sângelui.
Potrivit Comisiei Europene de Sănătate și Organizației Mondiale de Sănătate, extractul poate fi de ajutor în tratamentul multor afecțiuni ale oamenilor, în special pentru cei de vârsta a doua și a treia.
Extractul de frunze uscate de Ginkgo Biloba este popular pentru utilizarea lui ca supliment nutritiv sau plantă medicinală prescrisă pentru creier, picioare, ochi, inimă și urechi, circulație și memorie, cât și pentru o stare generală de bine.
figura 3 frunze de ginkgo biloba
2.3 Despre flavonoide
În prezent se cunosc peste 5000 de feluri de flavonoide care sunt obținute cu precădere din coaja fructelor, semințe, pedunculul strugurilor.
Sunt de 20-50 de ori mai tari decât vitaminele C și E.
Au cel mai important nivel de antioxidare, ajută la regenerarea efectului vitaminelor E, C, și nivelul Beta-karotinei. Oferă posibilitatea ca vitaminele să nu fie folosite în organism ca antioxidanți, ci să funcționeze ca vitamine. Micșoraeză tensiunea la nivel de colesterol în sânge, împedicând depozitarea colesterolului pe vasele sanguine. Prin folosirea regulată se ameliorează calcifierea și îngustarea arterelor. Printr-un sistem curat al arterelor ajung mult mai eficient substanțele nutritive și oxigenul la celule. Cu acestea sunt mărite și influențele altor substanțe, deoarece printr-un sistem circulator mai curat ele pot avea o eficiență mai mare.
Sursele naturale importante de bioflavonoide sunt: citricele, ardeiul și coacăzele negre. În cantități mai mici se află și în caise, cireșe, struguri, prune și măceșe. În preparatele de Vitamina C din extracte naturale, acidul ascorbic se găsește sub formă de poliascorbat, având un efect prelungit față de cel al acidului ascorbic simplu, obținut pe cale sintetică.
Bioflavonoidele favorizează absorbția vitaminei C, fiind preferată astfel administrarea lor concomitentă.
Organismul uman nu este capabil să sintetizeze bioflavonoide, așadar acestea sunt furnizate organismului doar prin aport alimentar. Această grupă de substanțe este frecvent utilizată în accidentele sportive, deoarece reduce durerea, atenuează efectele loviturilor, are efect hemostatic și ameliorează simptomatologila hipocalcemiei. Împreună cu Vitamina C, bioflavonoidele mențin integritatea structurii interne a capilarelor. Au acțiune antibacteriană și accelereaza circulația sanguină. Bioflavonoidele participă la sinteza acizilor biliari, scad colesterolemia și, prin efectul reducator (antioxidant), previn formarea cataractei. Bioflavonoidele în asociere cu Vitamina C sunt deseori utilizate în tratamentul herpesului. Quercitina, un bioflavonoid extras din algele verzi-albastre, are acțiune benefică în tratamentul astmului și al alergiei.
Surse alimentare
Flavonoidele se găsesc în fructe, legume, nuci, semințe, cereale și leguminoase (în special în soia și produsele din soia), în băuturi cum ar fi ceai, cafea și vin. Este posibil să se obțină o doză zilnică optimă pentru flavonoide printr-o dietă bogată în asemenea alimente. Quercetina este flavonoida majoră și se estimează că aportul zilnic este de aproximativ 25 mg, din mere și alte alimente comune. Multe plante medicinale conțin quercetină și alte flavonoide.
Suplimente
Suplimente cu multe flavonoide – dar nu cu toate – sunt disponibile individual și în combinații. Acelea care sunt ușor de găsit includ complexul bioflavonoid, curcumina, hesperidina, Picnogenol, quercetina, rutina.Toate flavonoidele ar trebui luate cu vitamina C deoarece măresc absorbția vitaminei C, ele însele fiind antioxidanți puternici.
Doza zilnică optimă – ODI
Pentru o sănătate generală optimă, doza zilnică pentru flavonoide – individual sau în combinație este:
250 – 1000 mg pentru bărbati și femei (cu o cantitate echivalentă de vitamina C).
Toxicitate și efecte adverse
Nu sunt cunoscute efecte adverse sau de toxicitate ale flavonoidelor.
Flavonoidele și Ginkgo biloba
Extractul din frunze de Ginkgo biloba este studiat de farmacologi din întreaga lume și este utilizat în numeroase țări sub diferite forme de prezentare (tinctură, capsule,tablete).
Extractul standardizat de Ginkgo biloba (denumit EGb 761) conține 24% flavonoheterozide (sau flavonglicozide) și 6% terpene lactonice. Este unul dintre preparatele cu cele mai largi prescripții în Franța și Germania.
ginkgolide – un grup de substanțe unice, strict specifice pentru Ginkgo biloba. Principala lor acțiune este inhibarea PAF și prevenirea trombozei;
substanțe flavonoidice – acționează ca vitamina P (sau factor de permeabilitate): se leagă de proteinele intracelulare, scade permeabilitatea capilarelor sanguine și le crește rezistența;
bilobalida, o sesquiterpenă cu 15 atomi de carbon, se comportă ca antagonist competitiv al receptorilor pentru GABA (acid gama amino-butiric). Principala acțiune cunoscută este neuroprotecția;
vitamina C, beta-caroten;
acizi organici (kinurenic, shikimic, benzoic). Acidul ginkgolic este antibacterian taninuri, polioli, steroli.
Flavonoidele și terpenele sunt insolubile în apă dar asocierea cu celelalte componente le mărește solubilitatea. Aceasta sugerează că variații componenți ai extractului au efect sinergic, constituind de fapt un fitocomplex terapeutic.
Capitolul 3
TRATAMENTE
3.1 Aboca Ginkgo Biloba
COMPOZIȚIE
Extract liofilizat din frunze de Ginkgo biloba, acid salicilic, seleniu organic.
INDICAȚII
tulburări circulatorii cerebrale (scăderea puterii de concentrare și a memoriei);
afecțiuni neuro – senzoriale de origine circulatorie;
sechele post accidente vasculare;
insuficiență circulatorie periferică;
antioxidant și capilo – protector;
tulburări de echilibru;
scăderea auzului și a vederii;
tulburări de somn;
stare depresivă.
PREZENTARE
70 sau 120 de capsule.
3.2. BILOBIL
COMPOZIȚIE
O capsulă conține: extract uscat din frunze de Ginkgo biloba 40 mg (standardizat în 9,6 mg glicozide ginkgoflavonice și 2,4 mg terpene-ginkgolide și bilobalide) și excipienți: lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ
Alte medicamente pentru tratamentul demenței.
ACȚIUNE
Bilobil conține extract standardizat din frunze de Ginkgo biloba. Substanțele active din acest extract sunt: glicozide flavonoide, ginkgolide și bilobalide. Acestea dilată vasele sanguine, ameliorează fluxul sanguin, previn agregarea plachetară și astfel ameliorează circulația și cresc aportul de oxigen și glucoză. Prin reglarea metabolismului, protejează celulele și țesuturile față de leziunile produse de lipsa oxigenului. Extractul de Ginkgo biloba este eficient în tulburări de perfuzie sanguină la nivelul creierului și extremităților. Bilobil îmbunătățește metabolismul și circulația sanguină la nivel cerebral, ameliorând astfel funcțiile psiho-intelectuale. În tulburările de perfuzie sanguină ale extremităților ameliorează senzația de răceală, furnicăturile, amorțeala și durerile ce apar în timpul mersului.
INDICAȚII TERAPEUTICE
Bilobil este recomandat ca tratament simptomatic la vârstnici pentru tulburări ale circulației sanguine și ale funcțiilor cerebrale ce apar odată cu vârsta, manifestate ca: tulburări de memorie, scăderea capacităților intelectuale, indispoziție și anxietate, amețeală, tinitus, tulburări ale somnului. De asemenea este recomandat în afecțiunile circulatorii cornice ale extremităților (arteriopatiile obliterante cornice ale membrelor inferiorare și în sindromul Raynaud) la debut.
CONTRAINDICAȚII
Bilobil nu se va administra dacă ați avut reacții de hipersensibilitate (alergie) la extractul din frunze de Ginkgo biloba sau la oricare dintre excipienții produsului.
INTERACȚIUNI
Nu se cunosc.
ATENȚIONĂRI SPECIALE
Copii
Nu administrați Bilobil copiilor deoarece acest produs este destinat tulburărilor legate de capacitatea intelectuală care apare la vârstnici.
Sarcină și alăptare
Bilobil nu este recomandat la gravide în timpul alăptării, chiar dacă cercetările nu au arătat efecte dăunătoare asupra faptului.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Produsul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
MOD DE ADMINISTRARE
Doza recomandată este de 1 capsulă Bilobil de 3 ori pe zi, după mese.
Înghițiți capsula cu puțină apă.
Primele semne de ameliorare a simptomatologiei se așteaptă să apară, de obicei, după o lună. Pentru un efect de durată, Bilobil se va administra cel puțin 3 luni, mai ales la vârstnici.
REACȚII ADVERSE
În cazuri foarte rare, Bilobil poate provoca tulburări digestive ușoare, cefalee sau reacții de hipersensibilitate la nivelul pieli.
Dacă apare o reacție de hipersensibilitate, se oprește administrarea capsulelor.
PĂSTRARE
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperatură sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
BILOMAG
ZDROVIT
Memorie și concentrare
Este un preparat complex ce conține extract de Ginkgo Biloba, lecitină, magneziu și vitamina B6.
COMPOZIȚIE
Oxid de magneziu, carbonat de magneziu, lecitină, soia, extract de Ginkgo biloba, vitamina B6; excipienți: celuloză microcristalină, stearat de magneziu, dioxid de siliciu.
O capsulă de 570 mg conține 60 mg extract standardizat de Ginkgo biloba cu 24% ginkgoflavonoglicozide, 100 mg lecitină soia, 120 mg magneziu (40% din doza zilnică recomandată), 2mg vitamina B6 (100% doza zilnică recomandată ).
ACȚIUNE
Extractul de ginkgo biloba îmbunătățește circulația cerebrală și de asemenea funcționarea întregului sistem circulator. Acestea au ca rezultat îmbunătățirea concentrării și memoriei. Crește cantitatea de oxigen și de substanțe metabolice din țesuturi, restaurând funcționarea lor normală. Neutralizează radicalii liberi, protejând celula nervoasă. Lecitina intră în compoziția fiecarei celule nervoase, fiind responsabilă de funcționarea optimă a sitemului nervos. Magneziu este implicat, de asemenea, în funcționarea sistemului nervos. El scade excitabilitatea musculară și are acțiune trofică vasculară. Vitamina B6 stimulează asimilarea magneziului din tractul gastrointestinal, crescându-i activitatea acestuia. Determină, de asemenea, metabolismul optim al celulei nervoase.
INDICAȚII TERAPEUTICE
Acest preparat are un efect pozitiv în urmatoarele stări:
scăderea capacității de concentrare și a memoriei;
efort intelectual intens;
expunere prelungită la stres.
CONTRAINDICAȚII
Nu se recomandă administrarea acestui preparat în timpul sarcinii sau alăptării.
Notă: acest preparat nu conține zahăr, putând fi folosit de diabetici.
MOD DE ADMINISTRARE
Oral, 1-2 capsule pe zi, după masă. A nu se depăși doza recomandată. Rezultatele sunt vizibile după utilizare îndelungată. Acest preparat nu poate fi folosit ca substituent al unei diete diversificate.
PREZENTARE
20 sau 60 capsule în blistere de 10 capsule.
Bio – biloba
COMPOZIȚIE
Extract de Ginkgo biloba ……………………… 100 mg
INDICAȚII
Îmbunătățind circulația sanguină la nivel cerebral și al extremităților, este un real ajutor pentru:
tulburările de memorie;
tulburările de concentrare;
acufene;
extremități reci.
PREZENTARE
30 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
Ca supliment alimentar, o tabletă la două zile.A nu se consuma dupa mese.
3.3. FLAVOTAN 40 mg
Comprimate filmate,40 mg
COMPOZIȚIE
Un comprimat filmat conține extract uscat standardizat de Ginkgo Biloba 40 mg și excipienți celuloză microcristalină, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal, talc, ulei hidrogenat din semințe de bumbac, stearat de magneziu, Opaglos 297W26766 Brown.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICA
Alte medicamente pentru tratamentul demenței.
INDICAȚII
FLAVOTAN 40 mg este indicat în tulburări ale circulației sanguine și funcțiilor cerebrale:
tratament simptomatic al deficitului patologic cognitiv și neurosenzorial (cu excepția maladiei Alzheimer și a altor demențe) cu pierderea memoriei;
scăderea capacității intelectuale, dificultăți de concentrare, confuzie, oboseală, stare depresivă, anxietate, cefalee, uneori tulburări de comportament;
tulburări neurosenzitive de origine vasculară(hipoacuzii, acufene, vertij);
tulburări ale circulației vasculare periferice (arteriopatie cronică obliterantă a membrelor inferioare stadiul 2);
pentru ameliorarea tulburărilor microcirculației din sindromul Raynaud.
CONTRAINDICAȚII
Hipersensibilitate cunoscută la extractul de Ginkgo biloba sau la oricare din excipienții produsului; pacienții cu factor de risc pentru hemoragie cerebrală (hipertensiune arterială, diabet zaharat, etc.).
PRECAUȚII
În cazul în care apare fenomenul de hipersensibilizare, trebuie întreruptă administrarea produsului.
INTERACȚIUNI
Nu se cunosc cazuri de interacțiuni cu alte produse medicamentoase.Este totuși indicat ca produsul să nu se asocieze cu medicamente care scad constantele sanguine ale coagulării (acid acetilsalicilic sau anticoagulante cumarinice) deoarece pot să apară sângerări sau chiar accidente vasculare.
ATENȚIONĂRI SPECIALE
Datorită lipsei datelor suficiente, utilizarea produsului nu este recomandată în cazul copiilor.
Sarcina și alăptarea
Cu toate că studiile la animale nu au arătat efecte nocive asupra fătului, folosirea medicamentului nu este recomandată la gravide sau mame care alăptează.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Produsul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
MOD DE ADMINISTARE
Doza recomandată este de 40 mg extract uscat standardizat de Ginkgo biloba
(un comprimat filmat Flavotan 40 mg) de 3 ori pe zi, în timpul mesei, cu ½ pahar cu apă.
REACȚII ADVERSE
Rareori pot să apară tulburări gastro-intestinale, cefalee și reacții de hipersensibilitate cutanată sau sistemică, contracții musculare, crampe musculare.
SUPRADOZAJ
Nu au fost raportate cazuri de intoxicație cu Ginkgo biloba.
CONSERVARE
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperatură sub 25° C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
MOD DE PREZENTARE
Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate filmate.
Cutie cu 100 de blistere a câte 10 comprimate filmate.
3.4. GINKGO
COMPOZIȚIE
O capsulă conține:
Ginkgo biloba extract liofilizat din frunze ………. 277 mg
INDICAȚII
tulburări circulatorii cerebrale (scăderea puterii de concentrare și a memoriei);
afecțiuni neurosenzoriale de origine circulatorie;
sechele post accidente vasculare;
insuficiență circulatorie periferică;
PREZENTARE
70 de capsule.
MOD DE ADMINISTARE
2 capsule de două ori pe zi.
G – FORTE
COMPOZIȚIE
O capsulă conține
Ginkgo biloba ……………………………. 70 mg
Lecitină …………………………………… 25 mg
Ulei vegetal ………………………………. 300 mg
Ceară de albine
INDICAȚII
Extractul standardizat din Ginkgo biloba, datorită conținutului de ginkgo flavonoizi > 24% și terepenlactane > 6% are următoarele acțiuni:
întârzie îmbătrânirea vaselor cerebrale și periferice;
crește debitul și elasticitatea arterelor coronare, îmbunătățind fluxul sanguin reducând afecțiunile cardiace;
reduce riscul trombotic;
are efect antioxidant;
PREZENTARE
30 capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
2 capsule pe zi, după masă.
Ginkgobil
Vasoreglator arterial, tonic cerebral.
COMPOZIȚIE
Extract și frunze de Ginkgo biloba.
INDICAȚII
sechele după accident vascular cerebral;
vertij și acufene de origine ischemică;
arteriopatii periferice obliterante;
sindrom Raynaud.
MOD DE ADMINISTRARE
3 capsule pe zi.
Ginkgo Biloba (Biofarm)
COMPOZIȚIE
Extract de Ginkgo biloba …………………….. 0,04 g
INDICAȚII
creșterea irigării metabolismului energetic bazal;
reducerea riscului trombotic;
acțiune de neutralizare a radicalilor liberi.
PREZENTARE
30 de comprimate.
MOD DE ADMINISTARE
De trei ori pe zi câte un comprimat.
Ginkgo Biloba C
Vasodilatator, capiloprotector.
COMPOZIȚIE
Extract de Ginkgo biloba folium ………………………… 0,100 g
Cynosbati fructus (măceș) …………………………………. 0,090 g
INDICAȚII
tulburări ale circulației sanguine cerebrale;
tuburări psiho – comportamentale ale senescenței;
sechele ale accidentelor vasculare cerebrale și ale traumatismelor craniene;
sindrom vertiginos și acufene de origine ischemică;
afecțiuni vasculare periferice;
deficiențe retiniene de origine ischemică;
hipovitaminoză C;
tulburări de concentrare și memorie;
insuficiență circulatorie periferică;
sindrom Raynaud.
PREZENTARE
Flacon cu 40 de capsule tari gelatinoase.
MOD DE ADMINISTRARE
3 capsule pe zi.
Ginkgo Biloba Extractum fiole
COMPOZIȚIE
Extact din Ginkgo Biloba.
INDICAȚII
oboseală;
tulburări de memorie și de concentrare;
țiuit în urechi;
cefalee;
mâini și picioare reci;
crampe musculare.
MOD DE ADMINISTRARE
O fiolă sau două pe zi.
Ginkgo Biloba, Ginseng și Royal Jelly
COMPOZIȚIE
Extract din frunze de Ginkgo Biloba, rădăcini de Ginseng, Royal Jelly (lăptișor de matcă), miere.
INDICAȚII
diminuează oboseala;
astenie fizică și psihică;
energizează;
înlătură durerile de cap;
îmbunătățește somnul;
prelungește tinerețea;
crește imunitatea;
îmbunătățește memoria;
crește performanțele sportivilor.
MOD DE ADMINISTRARE
O fiolă pe zi.
GINKGO BILOBA (Harmony Line)
COPOZIȚIE
O capsulă conține:
Extract de Ginkgo biloba ……………………… 30 mg
INDICAȚII
îmbunătățește memoria dar și alte funcții ale creierului;
îmbunătățește circulația, în special în creier și membrele inferioare;
previne atacul de cord și accidentul vascular cerebral;
ajută la recuperarea după infarcte miocardice și AVC;
ajută la prevenirea și înlăturarea țiuitului în urechi (acufene);
are efect antialergic;
PREZENTARE
1 flacon a câte 30 de capsule.
MOD DE ADMINISTARE
1 capsulă, zilnic.
Ginkgo biloba stimulează circulația sângelui în inimă și vasele sanguine și previne atacul de cord și accindentele vasculare cerebrale.Îmbunătățește metabolismul celulelor nervoase și stimulează funcțiile creierului, în special memoria.Are efecte benefice asupra acelor părți ale corpului care au o vascularizație mai bogată și activ mai intensă:inima, creierul, ficatul.
Ajută la prevenirea și înlăturarea țiuitului în urechi.
Îmbunătătește circulația periferică prin efectul special de vasoreglare al substanțelor conținute în acest extract.
Se recomandă:
celor care au vârsta de peste 40 de ani;
celor care au suferit atac de cord sau accident vascular cerebral;
persoanelor care au probleme de memorie sau concentrare,care au activitate intelectuală susținută;
celor care suferă de oboseală psihică;
persoanelor care au probleme de vascularizație periferică (mâini, picioare reci, cu circulația proastă).
Ginkgo Biloba Maxima vita
COMPOZIȚIE
Extract standardizat de Ginkgo biloba ……………… 40 mg
INDICAȚII
îmbunătățește circulația sanguină la nivelul creierului;
crește capacitatea de concentrare și memorare;
combate oboseala și epuizarea;
sporește randamentul fizic și intelectual;
ameliorează circulația periferică;
diminuează senzația de frig, amorțeală și înțepături în timpul mersului;
în perioada de convalescență, se poate folosi ca tonic regenerator și fortifiant general.
PREZENTARE
30 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
0 capsulă de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.
Produsul Ginkgo Biloba Maxima vita este un supliment nutritiv natural. Conține extract uscat, standardizat de Ginkgo biloba, foarte renumit pentru proprietățile sale benefice asupra organismului. Extractul conține peste 40 de principii active, în special flavonoide, care au proprietăți benefice asupra circulației sanguine, a aportului de oxigen și glucoză la nivelul creierului și extremităților. Are efect antioxidant, neurotropic.
Adresabilitate : – persoanelor care au vârsta peste 40 de ani;
– persoanelor cu tulburări de memorie și atenție;
-persoanelor care suferă de surmenaj psihic;
PRECAUȚII
Nu se recomandă în caz de graviditate și alăptare.
GINKGO BILOBA (Ozone)
COMPOZIȚIE
O capsulă conține:
Extract de Ginkgo biloba ……………………….40 mg
INDICAȚII
îmbunătățirea circulației sanguine la nivelul creierului și a membrelor;
creșterea capacității de concentrare și memorare;
combaterea epuizării nervoase și a lipsei de energie, sporind tonusul și randamentul fizic al organismului, cu foarte bun efect antioxidant;
regenerează și fortifică, în general, organismul;
PREZENTARE
30 de comprimate.
MOD DE ADMINISTRARE
1 comprimat pe zi.
Ginkgo Biloba Princeps
COMPOZIȚIE
Extract standardizat din frunze de Ginkgo Biloba 40 mg și excipienții: stearat de magneziu, talc, lactoză monohidrat.
INDICAȚII
tulburări de memorie și atenție la persone în vârstă;
persoane cu antecedente de accident vascular cerebral;
reducerea riscului trombotic;
îmbunătățește circulația cerebrală;
stimulează metabolismul energetic bazal.
PREZENTARE
30 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
1 capsulă de 3 ori pe zi, administrată oral în timpul mesei.
Ginkgo Biloba și Ginseng Extractum
COMPOZIȚIE
Extract din frunze de Ginkgo Biloba.
Extract din Ginseng.
INDICAȚII
tulburări de memorie și de concentrare;
oboseală;
amețelii;
țiuit in urechi;
cefalee;
picioare și mâini reci;
circulație sanguină deficitară;
imunostimulator;
insomnii;
astenie fizico – psihică;
alergii;
suferințe articulare și vasculare.
MOD DE ADMINISTARE
O fiolă sau două pe zi.
Ginkgo Bioloba și Ginseng fiole
COMPOZIȚIE
Ginkgo Biloba, Ginseng.
INDICAȚII
insuficiență circulatorie;
astenie;
surmenaj;
convalescență;
PREZENTARE
10 fiole buvabile.
Ginkgo Biloba (Walmark)
COMPOZIȚIE
O tabletă conține:
Ginkgo biloba …………………… 30 mg
Păducel ………………………….. 10 mg
Vitamina E ……………………… 4, 13 mg
INDICAȚII
îmbunătățește circulația sanguină;
asigură un aport crescut de substanțe nutritive, în special la nivel cerebral;
recomandat persoanelor în vârstă, stimulează metabolismul celulelor nervoase și îmbunătățește funcțiile cerebrale;
este folosit în profilaxia varicelor și homoroizilor;
are un efect adjuvant în combaterea acufenelor și a surdității de origine vasculară;
are efect antioxidant, încetinind procesele îmbătrânirii.
PREZENTARE
30 de tablete.
MOD DE ADMINISTRARE
Ca supliment alimentar, o tabletă pe zi.
GINKGOPHYT
Vasodilatator central și periferic
COMPOZIȚIE
Extract hidroalcoolic din frunze de Ginkgo biloba, alcool etilic de cereale 62% vol.
ACȚIUNE
Extractul din frunze de Ginkgo Biloba conține un complex de flavone heterozidice (gingkolide, bilobalide), datorită căruia acționează în primul rând ca angioactivator la nivelul circulației centrale și periferice, având efect vasodilatator și trofic vascular. Are efecte profilactice și curative deosebite prin efectul antioxidant, de combatere a radicalilor liberi ai oxigenului. La nivel cerebral acționează benefic asupra activității neuronale, împiedică fenomenele de senescență și degradare a funcțiilor intelectuale.
INDICAȚII
creșterea performanțelor intelectuale, în stării de suprasolicitare;
migrene, stări de oboseală cronică, stări depresive și anxioase;
tulburări ale circulației venoase, tromboze, tromboflebite, sindromul de “picioare grele”.
REACȚII ADVERSE
Pot să apară foarte rar dereglări ale tranzitului intestinal sau reacții alergice la nivelul pielii.
MOD DE ADMINISTRARE
Nu se administrează seara după orele 18 deoarece provoacă intensificarea activității cerebrale, fapt care poate duce la insomnie.
PREZENTARE
Flacoane de sticlă de 50 ml cu dop dozator.
Ginkgo Plus (Ozone)
COMPOZIȚIE
Extract de ginkgo biloba ……………………. 10 mg
Vitamina C ………………………………….. 50 mg
Troxerutin …………………………………… 30 mg
INDICAȚII
Ginkgo biloba Plus este un remediu cu o formulă originală ce combină trei principii active cu eficacitate dovedită în tratarea problemelor de circulație sanguină (ginkgo biloba, troxerutin, vitamina C). Această asociere duce la obținerea unui efect amplificat de îmbunătațire a condiției psihice și circulației sanguine periferice. Pentru persoanele de peste 40 de ani, Ginkgo Plus actionează eficient împotriva tulburărilor de memorie, oboseală, amețeli, țiuit în urechi și dureri de cap, mâini și picioare reci, crampe la nivelul gambelor, toate acestea fiind simptome ale unei circulații sanguine deficitare. Ginkgo Plus este un tonic ideal pentru întreg organismul.
PREZENTARE
30 de tablete.
MOD DE ADMINISTRARE
O tabletă pe zi.
Ginkgo plus (Parapharm)
COMPOZIȚIE
Extract de frunze de Ginkgo biloba, extract din flori de Crataegus oxycantha, extract din Passiflora incarnate.
INDICAȚII
Este o combinație unică din trei plante medicinale cu conținut ridicat și foarte diversificat de flavonoizi.
Efectele benefice ale flavonoizilor sunt:
optimizează funcțiile cerebrale (mai ales capacitatea de memorare);
au efect antitrombotic și normalizează tensiunea arterială;
întărește capacitatea de contracție a mușchilor inimii;
foarte eficient în tratamentul tulburărilor de auz;
Datorită faptului că îmbunătățește circulația sanguină, flavonoizi întârzie simptomele ce apar odată cu îmbătrânirea.
PREZENTARE
100 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
De 3 ori câte o capsulă pe zi, înainte de mesele principale, cu mult lichid (apă minerală, suc de fructe sau ceai).
Ginkgor Fort
COMPOZIȚIE
O capsulă conține
Extract titrat și standardiyat de Ginkgo Biloba ………… 14 mg
Heptaminol clorhidrat ………………………………….. 300 mg
Troxerutin ……………………………………………… 300 mg
PROPRIETĂȚI
Venotonic și vasoprotector, crește tonicitatea venoasă, rezistența structurilor vasculare, scade hipermeabilitatea capilară. Inhibitor local asupra mediatorilor algogeni (histamine, bradikina, serotonina), a enzimelor lizozomale și a radicalilor liberi, reducând inflamația și degradarea fibrelor de colagen. Favorizează întoarcerea venoasă (clorhidratul de heptaminol).
INDICAȚII
tratamentul simptomatic și profilactic secundar al insuficiențelor venolimfatice (senzație de greutate, dureri gambiere, edeme);
criză hemoroidală (teatament de atac și de consolidare);
sindromul premenstrual (dismenoree, cefalee, tensiune mamară, iritabilitate).
CONTRAINDICAȚII
Legate de heptaminol: hipertiroidie, risc de pusee hipertensive.
PRECAUȚII
Sportivii de performanță, datorită heptaminolului care poate induce pozitivarea testelor antidoping.
REACȚII ADVERSE
cefalee;
flush;
tulburări digestive;
tahicardie;
PREZENTARE
Capsule (galben și verde), cutie cu 30 de capsule.
MOD DE ADMINISTARE
insuficiență venoasă : 2 capsule pe zi;
boală hemoroidală : -tratament de atac 4 capsule pe zi ;
-tratament de consolidare 2 capsule pe zi;
sindrom premenstrual :2 – 4 capsule pe zi.
Ginkgo Select Phytosome
COMPOZIȚIE
Extract standardizat din frunze de Ginkgo Biloba …………. 60 mg
ACȚIUNE
stimulează circulația periferică la nivelul membrelor superioare și inferioare.
agent protector împotriva radicalilor liberi la nivelul sistemului nervos (este un puternic antioxidant natural);
mărește fluxul sanguin la nivel cerebral și mărește toleranța acestuia la lipsa de oxigen ;
la nivel ocular mărește acuitatea vizuală;
inhibă factorul de activitate a trombocitelor, ceea ce reduce tendința de coagulare a sângelui;
INDICAȚII
util in cazuri de activitate cerebrală redusă sau isuficiență cerebrală;
indicat pentru îmbunătățirea microcirculației la extremități în timpul expurii la frig, circulație periferică nesatisfăcătoare;
ajută la păstrarea sănătății maculei, retinei și cristalinului;
se recomandă în refacerea pe termen lung după un accident ischemic cerebral și în simptomatologia congestivă asociată sindromului premenstrual, în special edeme ale extremităților, dureei de piept și distenie abdominal – pelviană însoțită de simptome neuropsihice.
PREZENTARE
30 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
1-2 capsule pe zi.
PRECAUȚII
Nu se cunosc interacțiuni cu medicamente comune. Este contraindicat persoanelor care prezintă hipersensibilitate la această plantă și la produșii rezultați din ea.
Inhibarea de către extractul de Ginkgo biloba a factorului de activare a trombocitelor ar putea fi periculoasă pentru persoanele cu probleme de coagulare a sângelui.
Pentru a evita sângerarea, pacienții care trebuie să urmeze intervenții chirurgicale, stomatologice trebuie să întrerupă administrarea de Ginkgo biloba cu 36 de ore în avans.
GINKGOTON
Extract standardizat de Ginkgo Biloba 24% ginkgoflavone și 6% terpene lactone.
COMPOZIȚIE
Extract standardizat de Ginkgo Biloba…………….0,040g
Excipienți pentru un comprimat până la………..…0,250g
INDICAȚII TERAPEUTICE
Extractul concentrat din frunzele de Ginkgo Biloba, datorită conținutului său în Ginkgoflavone (ginkolide și bilobalide), manifestă urmatoarele acțiuni asupra organismului:
acțiune asupra circulației cerebrale cu efect neurotonic, reducând efectele după accidentele vasculare cerebrale, traumatisme craniene sau ischemie cerebrală;
limitează apariția acufenelor sau vertijului;
crește debitul arterelor coronare îmbunătățind prognosticul din afecțiunile cardiace;
îmbunătățește circulația capilarelor, normalizând permeabilitatea și crescând rezistența acestora, fiind util în ameliorarea tulburărilor de vedere de diverse cauze;
îmbunătățește circulația venoasă prin restabilirea tonusului peretelui venos, limitând tulburările vasculare periferice manifestate prin dureri la mers sau tulburări trofice;
activitate neurotropică prin creșterea densității receptorilor sinaptici și stimularea proceselor de compensare neuronală. Îmbunătățește astfel memoria, crește randamentul intelectual, atenția și concentrarea, ameliorează acuitatea auditivă;
activitatea metabolismului energetic bazal ce crește consumul aerob al glucozei la nivel cerebral ca urmare a stimulării captării oxigenului.Are loc creșterea sintezei de ATP și favorizarea diminuării lactaților (rezultați din consumul de anaerob – în special în urma unor eforturi fizice mari);
reducerea riscului trombotic care se manifestă prin diminuarea hiperagregabilității plachetare prin efect anti-PAF (factorul activator plachetar) de asemenea îmbunătățind prognosticul din afecțiunile cardiace;
acțiune de neutralizare a radicalilor liberi (particule toxice apărute prin expunerea la diferite noxe-poluare, fumat, alimentație incorectă etc.).Efectul antioxidant determină inhibarea peroxidării lipidice a membranelor celulare, cu efect protector asupra integrității membranelor celulare;
reduce tulburările datorate fenomenelor de îmbătrânire precoce.
REACȚII ADVERSE
Rare (cefalee ușoară, tulburări gastro-intestinale minore).
SUPRADOZAJ
Nu au fost raportate cazuri de intoxicație cu Ginkgo Biloba.
MOD DE ADMINISTARE:
1 comprimat de 3 ori pe zi.
CONSERVARE
A se păstra la 15 – 25° C, ferit de lumină și umiditate.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
MOD DE PREZENTARE
Cutie cu 2 blistere a câte 15 comprimate.
Ginkgoton Forte
COMPOZIȚIE
Extract de Ginkgo biloba, rutin, măceș.
INDICAȚII
insuficiență venoasă;
afecțiuni vasculare periferice (arteropatie periferică obliterantă);
sindrom Raynaud.
PREZENTARE
40 de capsule.
ADMINISTRARE
O capsulă de trei ori pe zi.
Combinația de principii active din frunzele și extractul de Ginkgo biloba, potențate de rutin și măceș cu o foarte bună acțiune vasoprotectoare determină atât un efect benefic la nivelul circulației membrelor inferioare cât și lipsa efectelor adverse.
Ginkgo Vasal
COMPOZIȚIE
Ginkgo biloba extract de frunze ……………..……. 60 %
Salcie fitocomplex total ………………………..….. 35 %
Seleniu organic derivat din drojdie de bere ………… 5 %
INDICAȚII
stimularea activității cerebrale;
tulburări circulatorii venoase periferice (tromboză, varice, hemoroizi și complicațiile lor);
manifestări ale îmbătrânirii cerebrale (pierderea memoriei, tulburări de echilibru, scăderea auzului și a vederii, tulburări de somn, stare depresivă)
PREZENTARE
120 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
2 capsule de două ori pe zi.
Ginko Prim
COMPOZȚIE
Fiecare tabletă conține:
Ginkgo biloba ………………………….. 30,0 mg
Magneziu ………………………………. 150,0 mg
INDICAȚII
ameliorează tulburările circulatorii, în special la nivel cerebral și al extremităților membrelor;
este benefic pentru persoanele în vârstă, îmbunătățind funcțiile psihice și concentrarea;
util persoanelor cu tulburări circulatorii periferice (mâini și picioare reci);
efect benefic în tratarea tulburărilor de auz;
efect antioxidant
influențează favorabil memoria și alte funcții ale creierului;
ajută la înlăturarea deficiențelor de auz, mai ales a țiuitului în urechi.
PREZENTARE
30 și 60 de tablete.
MOD DE ADMINISTARE
Ca supliment nutrițional, 1 tabletă pe zi, înghițită cu apă, înainte de masa principală.
PRECAUȚII
Nu se administrează la copii sub 3 ani, gravide și femei care alăptează.
Ginkgo Biloba conține o serie de substanțe active care se completează reciproc în privința efectelor benefice asupra organismului.
Foarte importante sunt flavonoidele, care fac parte din clasa antioxidanților.
Alte componente active sunt lactonele terpenice – substanțe care limitează formarea cheagurilor de sânge și tonifică venele, arterele și vasele capilare. Datorită acestui efect se îmbunătățește circulația sângelui (efect reologic) și, astfel, crește aportul de oxigen și substanțe nutrtive la nivelul organelor corpului uman.
Cel mai puternic efect se manifestă în regiunea creierului, urechilor și extremităților. Creșterea afluxului de sânge spre creier îmbunătățește substanțial funcțiile cerebrale, puterea de concentrare și memoria.
3.5. HERITAGE MEMORY PLUS
COMPOZIȚIE
Ginkgo Biloba, Colina, Inositol, Vitamina B1, Vitamina B2, Vitamina B3, Vitamina B5, Vitamina B6.
INDICAȚII
mărește capacitatea de memorare;
îmbunătățește nivelul energetic al organismului;
tulburări de memorie;
maladia Alzheimer;
tulburări de vedere;
tulburări de auz;
probleme circulatorii.
PREZENTARE
90 de tablete.
MOD DE ADMINISTRARE
Recomandări de administrare pentru adulți: 3 capsule pe zi în timpul meselor. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic.
Observații : produsul trebuie administrat timp de 4 – 8 săptămâni pentru observarea efectelor pozitive.
3.6. MEMO
COMPOZIȚIE
Extract de ginkgo biloba ………………………….. 120 mg
Lăptișor de matcă natural …………………………. 750 mg
Extract de damiană………………………………… 100 mg
Extract de ginseng ……..………………………….. 150 mg
ACȚIUNE
Extracul de ginkgo biloba este bogat în substanțe active, predominant flavonoide și acizi organici. Datorită acestora are influență benefică asupra circulației sanguine arteriale și venoase contribuind la tonifierea și reglarea circulației cerebrale și periferice. Astfel, crește capacitatea de memorare și concentrare și încetinește modificările legate de vârstă, prin efectul antioxidant.
Lăptișorul de matcă este folosit de secole datorită compoziției sale bogată în aminoacizi, antioxidanți, minerale și oligoelemente. Principalele efecte ale sale sunt încetinirea procesului de imbătrinire, întărirea sistemului imunitar și ameliorarea tulburărilor de dinamică sexuală.
MOD DE ADMINISTRARE
O capsulă pe zi.
PREZENTARE
Cutie cu 12 capsule gelatinoase moi.
Memo 3 +
COMPOZIȚIE
Ginkgo biloba, lemn – dulce, obligeană, roiniță, alcool etilic, apă distilată.
INDICAȚII
adjuvant în tulburări de memorie, atenție și de concentrare;
oboseală;
somnolență;
perioade de învățare intensivă.
PREZENTARE
50 ml.
MOD DE ADMINISTRARE
Se iau câte 10 – 15 picături de tinctură de 3 ori pe zi, într-un pahar cu apă pură, cu 30 de minute înainte de mese.
CONTRAINDICAȚII
Afecțiuni hepatice grave.
Memo Magne Plus
COMPOZIȚIE
Un comprimat conține:
Extract de Ginkgo biloba ………………………… 20 mg
Frunze de Ginkgo biloba ………………………… 20 mg
Extract de Mate …………………………………….. 20 mg
Lecitină ……………………………………………….. 15 mg
Magneziu lactat ……………………………………. 100 mg
Excipienți
INDICAȚII
asigură necesarul de substanțe nutritive organismului;
îmbunătățește circulația sângelui ducând la o bună vascularizare a creierului și a extremităților.
PREZENTARE
40 de comprimate.
MOD DE ADMINISTARE
1 comprimat de două ori pe zi, 20 de zile pe lună, în cure de 3 – 6 luni.
Memo Plus
COMPOZIȚIE
Ginkgo biloba, guarana, Magneziu, Vitamina B12, echinaceea.
INDICAȚII
crește capacitatea de concentrare și memorare;
se recomandă în cazuri de oboseală și epuizare;
acțiune benefică asupra sistemului nervos și muscular;
combate nervozitatea, anxietatea și depresia;
participă la menținerea capacității de apărare a organismului.
PREZENTARE
30 de tablete.
MOD DE ADMINISTRARE
Ca supliment nutrițional, 1 tabletă zilnic, la masa principală.
Memo Plus New
COMPOZIȚIE
Fiecare capsulă conține:
Ginkgo biloba ……………………………………….. 10 mg
Vitamina B6 …………………………………………. 2 mg
Magneziu …………………………………………….. 100 mg
Fosfatidilcolină …………………………………….. 100 mg
Cafeină ………………………………………………… 30 mg
INDICAȚII
efect benefic asupra funcțiilor mentale;
adecvat în caz de oboseală psihică și fizică;
îmbunătățește capacitatea de concentrare și memorare;
este ideal pentru elevi și studenți, precum și pentru alte persoane care au nevoie de o susținere a funcțiilor intelectuale.
PREZENTARE
30 sau 60 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
Ca supliment alimentar, câte 1 – 2 capsule zilnic, de preferat în timpul meselor.
Memo Plus New conține o combinație din 5 ingrediente active care au o influență pozitivă asupra memoriei și concentrării și care cresc confortul general al organismului. Ginkgo biloba crește circulația sanguină la nivelul creierului și, astfel, îmbunătățește funcțiile acestuia.
Memo Tanalec neurotonic
COMPOZIȚIE
Frunze de ginkgo biloba, lecitină, ceai ginkgo biloba, ginseng, fenicul, măceș.
INDICAȚII
tulburări de concentrare și memorie;
sechele AVC;
sindrom vertiginos de origine ischemică;
arteriopatii periferice obliterante necomplicate;
sindrom Raynaud.
PREZENTARE
30 de capsule.
MOD DE ADMINISTRARE
3 capsule pe zi.
3.7. Revital Ginkgo
COMPOZIȚIE
Extract uscat din frunze de Ginkgo Biloba …………. 40 mg
INDICAȚII
contribuie semnificativ la îmbunătățirea memoriei;
stimularea atenției;
creșterea capacității de analiză și de concentrare;
efecte benefice asupra îmbunătățirii circulației sanguine a creierului;
ajută la păstrarea unei memorii sănătoase și a stării generale de bine.
PREZENTARE
50 comprimate / cutie.
MOD DE ADMINISTRARE
1 comprimat de 3 ori pe zi.
3.8. TANAKAN
COMPOZIȚIE
Comprimate:
Extract standardizat și titrat de Ginkgo biloba ..……..40 mg.
Excipient q.s. …………………………………………1 comprimat.
Soluție buvabilă:
Extract standardizat și titrat de Ginkgo Biloba ……….4g.
Excipient q.s. ……………………………………….…100ml
INDICAȚII
insuficiență circulatorie cerebrală și manifestările ei funcționale (vertij, cefalee, pierderea memoriei, scăderea capacității intelectuale, cât și tulburări ale personalității);
sechele ale accidentelor vasculare cerebrale și ale traumatismelor craniene;
tulburări ale circulației vasculare periferice:
– arteriopatii ale membrelor inferioare și complicațiile lor trofice;
– perturbări vasomotorii distale și probleme ale microcirculației (sindrom Raynaud);
perturbări circulatorii neurosenzoriale în:
– oftalmologie (retinopatie diabetică, degenerescență maculară legată de vârstă);
– ORL (vertij, acufene, hipoacuzii, surditate bruscă).
PRECAUȚII
Tanakan nu poate fi folosit și nu poate înlocui un antihipertensiv în tratamentul hipertensiunii arteriale.
REACȚII ADVERSE
Rar s-au constatat : tulburări digestive, cutanate, dureri de cap.
MOD DE ADMINISTRARE
3 doze sau 3 comprimate pe zi.
1 doză = 1ml = 1 comprimat = 40 mg extract pur
1 doză de soluție buvabilă se diluează intr-o jumatate de pahar cu apă.
SUPRADOZAJ
Nu au fost raportate cazuri de intoxicație cu Ginkgo Biloba.
CONSERVARE
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A nu se utiliza după data înscrisă pe ambalaj.
MOD DE PREZENTARE
Cutii cu 30 de comprimate pe 2 folii.
Cutii cu 90 de comprimate pe 6 folii.
Flacoane cu 30 ml de soluție buvabilă însoțite de un dozator volumetric de 1 ml.
Flacoane cu 90 ml de soluție buvabilă însoțite de un dozator volumetric de 1 ml.
Tinctură de Ginkgo Biloba
COMPOZIȚIE
Ginkgo biloba (frunze), alcool etilic, apă distilată.
INDICAȚII
adjuvant în geriatrie (tulburări de atenție și memorie la vârstnici, ateroscleroză, hipercolesterolmie);
insuficiență circulatorie,
varice;
tromboflebită;
angiopatie diabetică.
PREZENTARE
50 de grame tinctură.
MOD DE ADMINISTRARE
Se iau câte 30 – 40 de picături de tinctură de 3 – 5 ori pe zi, într-un pahar cu apă pură, cu 30 de minute înainte de mese.
CONTRAINDICAȚII
Sarcină.
Concluzii generale
Ginkgo Biloba este un copac unic, o “fosilă vie”, singura legătură dintre plantele joase și arbori, un simbol al longevității, văzut ca o adevarată minune lumii datorită proprietăților medicale miraculoase. Arborii de Ginkgo Biloba pot trăi mai mult de 1000 de ani. Cea mai veche fosilă datează de acum 270 milioane de ani, deci din era dinozaurilor. În China cel mai bătrân Ginkgo are aproximativ 3.500 de ani, exemplarele cu vârsta de peste 100 de ani fiind plante protejate.
Din vremuri străvechi copacul a fost plantat în China și Japonia în grădinile templelor, fiind venerat pentru frumusețea sa, pentru puterea semințelor și a frunzelor sale și pentru protecția oferită împotriva focului și a spiritelor rele. În China există primele relatări documentare de la călugării budiști care-l plantau în mânăstirile din munți pentru calitățile deosebite.
Din China, Ginkgo Biloba a ajuns în Japonia și apoi în țările occidentale.
Un arbore ginkgo ce a crescut lângă templul Hiroshima (complet distrus) a devenit faimos rezistând dezastrului atomic. Patru astfel de arbori pot fi văzuți și astăzi aproape de epicentrul catastrofei. Copacul a devenit un simbol al speranței și păcii; în SUA există un ginkgo – copac al dorinței în Detroit și un ginkgo – copac al păcii în Massachusetts.
Semințele sunt folosite mai ales în medicina tradițională chineză în tratarea astmului, răcelii, infecțiilor urinare; medicina japoneză utilizează semințele pentru facilitarea digestiei, în tratamente dermatologice, pentru dureri de cap și ca pansament pentru răni. Primele relatări privind utilizarea medicală a frunzelor datează din 2800 IC: stimulent al circulației cardiace și pentru problemele respiratorii.
Conform studiilor, extractul de ginkgo biloba are trei principale efecte asupra organismului uman:
– îmbunătățește circulația sanguină: proprietăți vasodilatatoare în special la nivelul circulației cerebrale, retiniene și periferice;
– antioxidant natural puternic, contribuie la mecanismul de apărare împotriva agresiunii produse de radicalii liberi;
– anticoagulant, contribuind la refacerea după accidente ischemice și accidente vasculare cerebrale.
BIBLIOGRAFIE:
1. Catalogul Wallmark
2. www.bio-sanatate.ro
3. www.consultantnutritie.ro
4. www.customer.kinecto.ro
5. www.farmaLine.ro
6. www.medicalab.ro
7. www.medici.ro
8. www.naturaplant.ro
9. www.terapeut.ro
10. www.terapii-naturiste.com
11.www.xs4all.nl
CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………….. 1
Capitolul 1 GENERALITĂȚI ………………………………………………………… 3
Istoric ………………………………………………………………………….. 3
Arborele Ginkgo Biloba ………………………………………………… 4
Semnificația numelui …………………………………………………….. 5
Istoric medicinal ……………………………………………………………. 5
Capitolul 2 ÎNTREBUINȚĂRI ……………………………………………………….. 6
Semințe ………………………………………………………………………… 6
Frunze ………………………………………………………………………….. 7
Despre flavonoide ………………………………………………………….. 8
Capitolul 3 TRATAMENTE …………………………………………………………… 11
Concluzii generale …………………………………………………………………………. 44
Bibliografie …………………………………………………………………………………… 45
Anexe …………………………………………………………………………………………… 46
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Utilizarea In Terapeutica a Speciei Ginkgo Biloba (ID: 155271)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
