Simbolul Bibliotecii In Romanul Numele Trandafirului

=== 3cbc0aff150e8844c2c0b44d7335e9f9952245a5_605209_1 ===

Simbolul bibliotecii în romanul

Numele Trandafirului de Umberto Eco

1. Introducere

Arta s-a născut și a existat prin artiștii săi. Arta reprezintă inspirație iar exponentul acesteia este geniul înșuși. Prin geniu se înțelege "cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor dispunând de o extraordinară capacitate creatoare, capabilă de produse deosebit de originale creând epoca în domeniul său de activitate".

Artistul, prin creația lui, distinge mai multe particularităați precum: capacitatea de creație, rodul creației care este unul original care direcționează, uneori chiar revoluționează anumite direcții și teorii în cadrul domeniului în care activează și-și desfăsoară prestația.

Prin creativitate artistică se obține produsul creat care ține direct de creator. Acest produs al creației este expresia clară și definită a trăirilor, a trebuințelor și mai ales a motivațiilor interne ale artistului. Creația unui artist reprezintă imaginea publică a acestuia în viziunea publicului.

Creativitatea este specifică fiecărui domeniu care la rândul său se împarte în diverse subdomenii. Vorbind despre creația artistică, în cadrul acesteia putem include creativitatea muzicală, creativitatea plastică, creativitatea coregrafică și pe cea literară, care este subiectul acestei lucrări. La baza fiecărei creații se află gândirea care este bazată pe intuiție și inspirație. Acestea au ca inspirație o sursă care este uneori generată de experiența dobândită.

Scriitorul trăiește prin opera sa. “Romanul nou, cel al secolului al XX-lea, “numit, uneori chiar poetic, va încerca, așadar să exprime nu lumea obiectivă și nici pe aceea constant subiectivă, ci tocmai noul raport de forțe care se stabilește între ele” .

Fiecare autor, fiecare operă reprezintă o idee, un principiu, având semnificația unui simbol care pe lângă identificarea și percepția acestuia au rolul de îndemna publicul cititor, de a gândi și de a raționaliză.

2. Literatura secolului al XX-lea

Secolul al XX-lea este unul de referință atât în literatură românească cât și în cea universală. Această perioadă este cea în care pe lângă autorii care-și creionau în cadrul operelor propriile autobiografii, precum Mircea Eliade cu celebra Maitrey, erau alți mari scriitori care au înlocuit realitatea înconjurătoare cu imaginația: “vechiul principiu mimetic din realism va fi înlocuit, din ce în ce mai frecvent, cu altul, mai exact cu accentul pus pe phantasia, tocmai datorită faptului că marii creatori ai vremii nu mai încearcă să redea, în paginile romanelor lor, lumea așa cum este ea în realitatea exterioară, ci să înventeze”.

Această literatură specifică secolului al XX-lea este o combinație a clasicismului și a romantismului, unde rațiunea și pasiunea nu se regăsesc în aceleași coordonate, fiind influențate doar de imaginația creatorului.

Romanul secolului al XX-lea pune accent pe tipul de proză care devine rațiune de a fi a unui text prin trecerea de la mimesis la phantasya prin straturi suprapuse ale textului ce reprezintă oglinzi paralele care reflectă atât textul cât și pe sine..

Romanul european modern s-a născut în criza constiinței europene din secolul al XVII-lea, având ca semn tematica și simbolul despre: tristețe, singurătate, răutate, decădere care converg spre moarte..

Fiecare artist al literaturii moderne din acest secol important al culturii realizează un “roman al romanului”, o poveste a cărții care se scrie prin prisma căutării propriei origini. Creația literară devine o aventură intelectuală și existențială deoarece se apropie de filosofia epocii, conform intuiționismului lui Henri Bergson..

3. Numele Trandafirului – roman simbolistic

Întregul roman al scriitorului Umberto Eco este reprezentativ din punct de vedere simbolistic.

Chiar și titlul cărții care conține cuvântul “trandafir” face referire la acțiunea cărții. Trandafirul este o floare gingasă care prin țepii care fac parte din ea, poate provoca durere celui care nu-i respectă regulile și principiile de existență.

Simbolul cultural este de asemenea prezent în cadrul romanului. „Plasat într-un anumit mediu socio-cultural, individul receptează mesaje de la acesta, mesaje pe care le asimilează și le integrează selectiv memoriei și sensibilității sale, constituindu-și astfel cultura sa individuală.”

În viața și cultura creștină, educația religioasă are un rol important, prin ea se asigură sensul vieții, direcția și modul existenței și din alte perspective decât cea pur materială. Prin acestă educație se realizează legătura omului cu Dumnezeu, comuniunea dintre o ființă limitată cu ființa infinită. Astfel, omul este îndrumat către o viață curată, cu scopul unei permanente purificari a patimilor și spre o creștere a virtuților care să permită o implicare responsabilă atât în viața activă cât și în cea socială. Simbolistica religioasă este tot timpul prezentă atât datorită locului de desfășurarea a acțiunii romanului cât și a peronajelor implicat.

Totuși, biblioteca este simbolul cel mai puternic care apare în cadrul romanului. Acest simbol îmbină atât religia cât și cultura în contextul artei și al cunoașterii, elemente fundamentale ale existenței.

4. Numele Trandafirului – simbolul bibliotecii

Biblioteca este un labirint, un drum al cunoașterii. Tânărul călugăr Adelmo din Otranto, care “împodobea manuscrisele bibliotecii cu imagini de o mare frumusețe” este găsit mort între două slujbe religioase: între participarea la corul completta și absența de la matutini. Guglielmo, alături de severul Abate al călugărilor încearcă să dezlege misterul. Un om care-și dedică viața Domnului nu se poate sinucide, pentru că este un păcat, simbol al religiei, ci poate muri doar în accident sau în cel mai rău caz, ucis.

În romanul Numele trandafirului, care are la bază manuscrisul lui Adso, are loc o descriere a ceea ce se întâmplă pe parcursul a șapte zile iar punctele de reper sunt slujbele liturgice și activitatea obișnuită a călugărilor aflați la abație. Chiar de la primii pași ai parcurgerii romanului, simbolul bibliotecii începe să prindă contur și să-și lărgească orizonturile. Biblioteca este în concordanța atât cu cultura pe care o reprezintă, fiind o casă a unor locatari ce ofera informații identitare, cât și cu religia și obiceiurile specifice celor care-și dedică viața Domnului. Prin prefața cărții se susține veridicitatea textului care se va parcurge.

“Biblioteca se apără singură, e de nepătruns precum adevărul pe care-l găzduiește, amăgitoare precum minciunile pe care le păstrează. Labirint al minții, ea este deopotrivă un labirint pământesc . Poți să intri dar nu poți să mai ieși” este punctul de vedere al Abatelui în discuțiile de început cu Guglielmo, subliniind puterea vieții și a stiinței.

Guglielmo poate fi asemuit cu Sherlock Holmes care trebuie să descifreze misterul morților din “Baskerville”, unde mlaștina este înlocuită cu misterioasa bibliotecă. Moartea survine doar la persoanele care i-au contact cu biblioteca, cu valorile culturale și religioase. În limba greacă, biblioteca semnifică un labirint al studiului și al cunoașterii. Biblioteca de la abație, prin destinul ei, devine un labirint, o încrucișare de drumuri în care călătorul Adso se inițiază și se înțelege pe sine, implicit înțelegându-i altfel și pe cei din jurul său. El este alături de Guglielmo în toate gândurile și cugetările acestuia.

Sentimentul predominant la abație este cel de spaimă, de teamă față de cei care conduc locașul religios. Teama este un simbol pentru putere și semnifică divinitatea căreia nu i te poți opune nici chiar prin nesupunere.

Orice moarte suspectă produce haos în comunitate și apar suspecți falși care doar se află în momentul inoportun în locul potrivit etichetării ca “criminal”.

Finalul este apogeul creației literare și al casei acesteia, biblioteca. Accesul la bibliotecă și la cunoaștere ese dificilă. Realitatea accesului la bibliotecă, la cărți, de fapt nu există pentru că nimeni nu are accesul la ea.

Călugarii care-și lărgeau orizonturile culturale, citind cartea din bibliotecă, după ce finalizau lectura, își terminau și propria viață, trecându-și spiritul spre eternitate, prin moarte.

Moartea trupească urmată de eliberarea sufletului are loc în momentul dorinței de a ajunge spre infinitul stiinței, care uneori este mult mai aproape decât se crede. Moartea lui Berengaio care are limba neagră deși sfârșitul i-a survenit ca urmare a înecului, înseamnă că totul este relativ și niciodată nimic nu este așa cum pare la prima vedere. Indiferent de calea urmată, labirintul își cere drepturile, iar cunoașterea nu poate exista fără jertfă.

Orbul Jorge este cel care deține “puterea” asupra vieții și a morții, dar crimele săvârșite nu pot rămâne nepedepsite, motiv pentru care și acesta, moare, trecând spre o altă lume. Moartea lui înseamnă sfârșitul labirintului. Descoperit, Jorge ripostează salvându-și cartea vieții lui, alături de care cade printre rafturi, cărți, răsturnând lampa cu flacăra care aprinde manuscrisele din jur. Moartea în incendiu lui Jorge semnifică purificarea sufletului său, trecând prin focurile Iadului.

Întreagă abație arde complet în trei zile și trei nopți. Totul a început de la un foc mistuitor care a curmat o viața de asasin care nu a putut trăi fără cartea groaznicelor spirite care-l bântuiau perin misterul vieții.

Revenirea lui Adso, peste ani, la locul unde fusese abația și regăsirea biblioticii îi produce sentimente de frustrare și de speranță. Găsește niște resturi de cărți și, deși era constient că va reintra în labirint, le ia cu el. Întors în propria locuință, studiază și după obișnuitele cuvinte religioase, îmbrățișează cartea și se pregătește să plece spre marea cunoaștere, asemenea lui Jorge.

5. Concluzii

Realizând o paralelă, acest roman este asemănător cu cartea Muntele vrăjit scris de Thomas Mann, pentru că prezintă singurătatea și izolarea specifică mănăstirilor, captivitatea și fuga, adică dorința de cunoaștere și drumul spre recunoașterea eternă, trecerea în lumea celor drepți. Adso este asemănător cu Hans Carp care-și vizitează vărul la un sanatoriu și rămâne acolo șapte ani pentru a fi inițiat pentru viață. Tot un număr de șapte, dar zile, petrece și acesta la abație, însă și el ajunge să se redescopere pe sine. Inspirație comună, om-bibliotecă, răzbate dincolo de nominalismul filosofiei engleze.

6. Bibliografie

Grigore, Rodica, Evoluția formelor romanești. Între modernism și postmodernism, Editura Casa Cărții de Știintă, Cluj-Napoca. 2008

Kundera, Milan, Arta romanului, Editura Humanitas, București, 2008

Mișcol, Oltea, Cultură și comunicare, Editura Oscar Print, București, 2000

Pavel, Toma, Gândirea romanului, Editura Humanitas, București, 2008

Umberto, Eco, Numele trandafirului, Editura Polirom, Iași, 2004

Zisulescu. Ștefan, Aptitudini și talente, Editura Didactică și Pedagogică, București. 1971