Serviciile DE Informatii Si Formele Terorismului Regional

=== 5a36c3ddf0740cde90b6f673ae36c4a1aeadc17e_480567_1 ===

UNIVERSITATEA…………………….

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI ȘTIINTE POLITICE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:Prof. univ. dr.

NUME:

Prenume :

Absolvent:

NUME

Prenume

………………… , 2017

UNIVERSITATEA…………………….

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI ȘTIINȚE POLITICE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Titlu : SERVICIILE DE INFORMAȚII ȘI FORMELE TERORISMULUI REGIONAL

Coordonator științific:

Prof. univ. dr.

NUME:

Prenume :

Absolvent:

NUME

Prenume

…………. , 2017

Pagina de gardă

CUPRINS

Cuprins………………………………………………………………………………………………

§Cap.1Introducere……………………………………..………………………………….
§Cap.2 Fenomenul terorismului regional și evoluția acestuia………….
§Cap.3 Serviciile de informații și rolul acestora în combaterea terorismului…………………………………………………………………………………………
§Cap.4 Forme ale terorismului regional și factorii de influențare………
§Cap.5 Studiu de caz- Evoluția serviciilor secrete la nivel mondial după cel de-al Doilea Război mondial……………………………………………………..
§CONCLUZII……………………………………………………………..………….………
§BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..
§ANEXE………………………………………………………………………………..……..

SERVICIILE DE INFORMAȚII ȘI FORMELE TERORISMULUI REGIONAL

§CAP. 1 INTRODUCERE

În cadrul studiului nostru, ne-am propus ca, prin delimitarea și analizarea inițială, pertinentă și în profunzime, a ariei conceptuale a temei alese, prin aplicarea de tehnici specifice cercetării științifice fundamentale, să înțelegem cât mai bine și mai cuprinzător valențele conceptelor relaționate fenomenului terorist, acțiunilor întreprinse de teroriști și acțiunile de răspuns inițiate și desfășurate de structurile implicate în combaterea amenințării teroriste directe asupra securității naționale a țării. Așadar, terorismul capătă noi forme, noi valențe, se fac noi cercetări și se găsesc soluții la nivel instituțional pentru combaterea acestui flagel al mileniului, elemente care trebuie selectate după caracterul științific, popularizate astfel încât specialiștii să poată continua căutarea de soluții, iar opinia publică să treacă mai ușor peste impactul psihologic al actelor teroriste și să înțeleagă fenomenul în ansamblu așa cum este el „folosirea de către un grup interesat a unei politici de intimidare prin amenințarea cu forța terorii pusă în implementare prin inițierea și desfășurarea de fapte penale; oportunism material sau ideologic favorizat și promovat prin exploatarea laturii emoționale umane” (n.a.). De asemenea, ulterior ne propunem evaluarea mediului intern de securitate din punctul de vedere al caracteristicilor amenințării teroriste globalizate și implicațiile noilor evoluții geopolitice asupra metodelor și acțiunilor de combatere a terorismului internațional pe plan național, regional și internațional. Abordarea conceptuală a temei alese considerăm că este necesară pentru că, deși amenințarea teroristă reprezintă un subiect extrem de dezbătut în toate dimensiunile sale, persistă unele confuzii legate de latura juridică a fenomenului, motivația apelării la acest tip de acțiuni de luptă asimetrice, profilul psihologic de bază al teroriștilor sau chiar de definirea terorismului. Un alt laitmotiv pentru care considerăm subiectul abordat de interes general este acela al facilitării procesului de elaborare și aplicare a unor strategii și tactici adecvate combaterii organizațiilor și rețelelor teroriste. De asemenea, nu trebuie pierdute din vedere amenințările indirecte la adresa securității statului care provin din activități ilegale desfășurate de grupuri de infractori (delapidatori, șantajiști, corupători, traficanți de arme, substanțe interzise, persoane etc.) care, de cele mai multe ori, alimentează grupările teroriste oferindu-le resurse financiare fără de care acestea nu ar putea supraviețui, cu atât mai puțin să capete amploare. În procesul de evaluare a amenințărilor constituite de actele teroriste trebuie luate în considerare condițiile de apariție și de dezvoltare a acestui fenomen. Din această perspectivă, în contextul actual, considerăm că există câteva premise care ne determină să credem că există o creștere a probabilității ca statul român să se confrunte cu grupuri sau indivizi care operează într-o manieră imprevizibilă și inovativă, recurgând la tactici care sfidează legile internaționale sau contravin normelor etice unanim acceptate. Una dintre premise este constituită de condițiile sociale, economice și politice existente în România și unele state din imediata sa proximitate caracterizate de instabilitate politică, fapt ce denotă necesitatea monitorizării mai atentă a semnalelor provenite din această zonă geopolitică. Având în vedere faptul că tema noastră de studiu se referă la securitatea și apărarea țării în contextul amenințării teroriste, este abso- 8 lut necesar să ne focalizăm cercetarea pe elementele specifice pe care le prezintă amenințarea teroristă în paleta de amenințări la adresa securității și apărării țării noastre (istoricul unor astfel de acte, gradul de risc pe care îl deține această amenințare, grupări teroriste existente sau potențiale, forme de manifestare a amenințării teroriste etc.). Cu alte cuvinte, așa cum se arată și în nivelul național de alertă teroristă (precaut – albastru), există un risc scăzut de producere a unui atac terorist, fapt ce ne determină să afirmăm că, în țara noastră, nu există terorism în forma sa clasică, în sensul existenței unor organizații teroriste structurate care să se manifeste pe teritoriul național. Acest lucru este demonstrat și prin studierea caracteristicilor principalelor atacuri teroriste identificate în România în perioada 1970-2010 (prezentate în Anexa nr. 4 a studiului de față), conform Global Terrorism Database. Astfel, se observă că din cele 6 atacuri identificate ca fiind de natură teroristă (pe parcursul a 40 de ani de analiză, n.a.), considerând caracteristicile prevăzute în Legea nr. 535/ 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului doar 3 dintre acestea le-au întrunit și pe cele referitoare la natura politică a obiectivelor urmărite și la țintele politice clare vizând guvernul și cetățenii români.

§CAP.2 FENOMENUL TERORISMULUI REGIONAL SI EVOLUȚIA ACESTUIA

Terorismul este la fel de vechi ca civilizația umană … și la fel de nouă ca și titlurile din această dimineață. Pentru unii, pare evident că indivizii și organizațiile au folosit terorismul de milenii, în timp ce alții insistă că terorismul real a rămas doar de zeci de ani. Ambele tabere sunt corecte – până la un punct. Armele, metodele și obiectivele teroriștilor se schimbă în mod constant, însă trăsăturile principale au rămas încă de la primele momente. Clodius Pulcher, patricianul roman care a folosit bande ucigașe pentru a-și intimida oponenții; sicarienii din Iudeea, care sperau sa provoace un razboi cu romanii; al asasinilor din secolul al doisprezecelea care au ucis și au terorizat rivalii lor musulmani; Învățații medievali care au citat Scriptura pentru a justifica uciderea domnitorilor – toate aceste exemple de acte de terorism și toate înaintează apariția cuvântului "terorism" în Franța revoluționară. Începând cu anii 1790, terorismul a fost folosit de societățile secrete italiene care speră să creeze un stat liberal democratic, revoluționarii ruși dornici să introducă socialismul și anarhiștii europeni dornici să elimine toate guvernele. Muncitorii americani au intimidat industriașii cu terorism, în timp ce fasciștii germani au folosit-o pentru a deschide calea către o confiscare semi-juridică a puterii. Sioniștii și arabii au folosit-o în încercările de a câștiga statul în Palestina. Cultele au sperat să declanșeze apocalipsa, iar extremiștii de mediu au căutat să salveze pustia. Mai recent, un american a explodat o clădire federală din Oklahoma City din dezgust pentru guvernul său. Și zece arabi atât de iubiți de moarte încât au pilotat avioane în repere americane, ucigând trei mii de oameni. Toți acești actori și evenimente sunt unice, dar fiecare aparține istoriei terorismului.

Există câteva exemple de terorism în lumea antică care s-ar traduce în introducerea într-o istorie a subiectului dacă am fi fost limitați de majoritatea definițiilor moderne ale fenomenului. De îndată ce începem să vorbim despre terorism ca o violență simbolică destinată atingerii scopurilor utilizatorilor în mod indirect, prin frică sau intimidare, atunci putem începe să vedem multe antecedente pre-modeme la ceea ce altfel pare a fi un fenomen pur modem. Dacă recunoaștem că termenul "terorism" este adesea folosit de către autoritățile politice și culturale dominante ale societății pentru a condamna formele de violență considerate fundamental nelegitime, atunci putem distinge chiar mai mult prototerorism în lumea pre-modernă. În cele din urmă, dacă cineva dorește să traseze apariția multor trăsături comune asociate cu terorismul, atunci ar fi bine să fim surprinși de câtă continuitate există între lumea antică și cea modernă. Cu alte cuvinte, dacă "terorismul", așa cum îl știm, nu exista pentru antici, cu siguranță multe caracteristici ar fi părut foarte familiar. Bodyguard pentru poliția birocrației; Agenții de masă guvernamentali neloiale au fost rechemați și executați; Și când dușmanii asirieni și conducătorii lor s-au opus sau s-au revoltat, au fost torturați și uciși cu cruzime. Pentru prima dată în istoria înregistrată, aceste anunțuri au fost publicate pentru a avertiza potențialii inamici; În umbră, asirienii sunt adesea citați ca primii practicanți ai războiului psihologic. Împăratul Assumasirpal al II-lea sa înmuiat de felul în care a jupuit lideri în viață, șovăiți, arși, mutilați, orbiți și decapitați, precum și mulți rebeli, cetățeni ai orașului "Tot restul supraviețuitorilor i-am lăsat să mor de sete în deșert ", a scris el:" Acest tratament brutal a fost eliminat cu o asemenea regularitate încât cuvântul "Asirian" a fost sinonim cu cruzime față de statele învecinate. Asistenii au fost în cele din urmă desființați prin propriile lor metode În secolul al șaptelea, atunci când povara nivelului de trai scăzut sub ei a devenit atât de mare încât trupele auxiliare nativiste s-au revoltat. Vecinii asiriei au profitat de această oportunitate și au răsturnat imperiul. Asirienii erau probabil cei mai violenți oameni din lume. Imperiul lor, în secolele IX-VII,î.Hr. a fost cel mai mare din zilele sale și cea mai militarizată societate încă văzută în lume. Confruntați cu o lipsă de resurse, asirienii au cucerit pe aceia cu active materiale și populații mari și apoi au condus imperiul lor la stăpâniri vaste peste diverse popoare , prin teroare sistematică. Armata a fost organizată pentru a-și înspăimânta dușmanii, folosind formațiuni mari de caruri și cavaleri, concepute să uimească atât de mult încât să distrugă. Regele și-a angajat pgardă de protecție, agenții guvernamentali neloiali au fost rechemați și executați. Când dușmanii asirieni și conducătorii lor s-au opus sau s-au răzvrătit, aceștia au fost torturați și uciși.

Pentru prima oară în istoria înregistrată, aceste acte rămân consemnate în Antichitate pentru a avertiza inamicii potențiali; de fapt, asirienii sunt adesea citați ca primii practicanți ai războiului psihologic. Împăratul Assumasirpal II sa brăzdat cum a jupuit în viață, a sufocat, a ars, a mutilat, a orbit și a decapitat conducătorii și mulți cetățeni ai orașului rebeli.

Într-o epocă nesigură, înconjurați de vecini mulți și puternici, dar și de pretendenți dornici de mărire în intoriorul țării, voievozii români nu s-au apărat doar cu spada, ci și cu ajutorul unor adevărate servicii de spionaj și informații organizate în secret. Știri pe aceeași temă WikiLeaks a publicat e-mailurile directorului CIA, după ce contul priv… Veacurile Evului Mediu erau nesigure chiar și pentru cei mai puternici oameni ai momentului. Pe lângă bolile fără leac, viața suveranului putea fi scurtată de pumnalul sau otrava asasinilor sau, mai rău, de comploturile pretendenților la tron. Dacă în regate precum Franța sau Anglia succesiunea la tron era aparent destul de bine statuată prin celebra lege salică, care oferea dreptul la tron doar urmașilor legitimi pe linia masculină a suveranului, în Țările Române, o lege a succesiuni permisivă permitea inclusiv bastarzilor să emită pretenții la domnie. Tocmai din această cauză, zilele voievozilor români erau pline de greutăți și lupte continue, fie cu puternicii monarhi polonezi sau maghiari care doreau acapararea bogatelor principate românești, fie cu tăvălugul turcesc, dar mai ales cu hoardele de pretendenți la tron, sprijiniți în funcție de interes de o un grup de boieri sau altul. În aceste condiții, voievozii de multe ori s-au apărat cu spada, dar cel mai adesea au reușit să supraviețuiască nu datorită vitejiei, ci mai ales a unui sistem de spionaj și contraspionaj bine pus la punct. Oameni năimiți, plătiți cu bani grei și foarte credincioși, mergeau sub masca solilor sau chiar a ciobanilor și hoților prin țările vecine sau chiar la Instambul pentru a furniza informații prețioase, cu privire la eventualii pretendenți, comploturi boierești sau chiar invazii militare. Este o istorie puțin cunoscută a principatelor române. Solul ducelui de Burgundia jefuit de spionii moldoveni Unul dintre primele episoade consemnate privind existența unui serviciu de spionaj bine pus la punct al domnitorilor români este consemnat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Astfel, cavalerul burgund Guillebert de Lannoy vine în Moldova, ca spion al ducelui de Burgundia, pentru a pregăti terenul unei noi cruciade, la începutul secolului al XV lea. Ducea cu sine o serie de scrisori secrete. Acesta, sperând într-o eventuală naivitate a moldovenilor, se preface a fi un simplu sol care călătorea către Cetatea Albă și a cerut indicații privind drumul. Nu numai că voievodul i-a dat un om al său, care să-l vegheze în permanență, dar a fost și curios ce mesaje secrete ducea solul burgund. Astfel, pe drum, solul burgund este jefuit de nouă tâlhari. Aceștia sunt capturați suspect de rapid de oamenii voievodului moldovean. Mai mult decât atât, aceștia nu furaseră decât scrisorile secrete ale burgundului. Atât cât voievodul moldovean să arunce un ochi pe aceste documente. În relatarea sa, burgundul spune că cei nouă tâlharii au fost condamnați la spânzurătoare, dar a primit de știre că de fapt au fost lăsați să iasă pe ușa din dos. Acești ”tâlhari” făceau parte de fapt din serviciul de contraspionaj al voievodului moldovean. ”Voievodul Moldovei avea reprezentanți care îl țineau la curent cu acțiunile îndreptate împotriva sa, cu evenimentele politice de pe continentul european. Astfel, reținem că la curtea marelui prinț lituanian Vitold se găseau oșteni moldoveni trimiși probabil de Alexandru cel Bun, iar prin Polonia cutreierau, sub diferite pretexte, soli și negustori de ale căror însărcinări secrete nu era străin domnitorul Moldovei”, scria Ion Bodunescu în lucrarea sa ”Descrifrarea unei istorii necunoscute”, dedicată spionajului românesc din perioada medievală. Țamblac, Muha și Borul spionii și agitatorii lui Ștefan cel Mare Cel care va duce însă la apogeul său acest serviciu de spionaj și contraspionaj moldovenesc va fi voievodul Ștefan cel Mare. Se presupune că acesta a învățat necesitatea recrutării spionilor odată cu uciderea tatălui său, Bogdan al II lea, la Răuseni, care nu știa de comploturile lui Petru Aron, fratele său. Mai mult decât atât, după cum arată o serie de scrisori adresate brașovenilor înainte de 1457, Ștefan cel Mare a pregătit luarea tronului de la Petru Aron, cu ajutorul iscoadelor și agitatorilor. Aceștia ar fi ridicat populația și ar fi convins boierimea să treacă de partea sa când va intra în țară. Totodată printre complotiști s-ar fi aflat chiar și mitropolitul. Existența unui serviciu de spionaj bine organizat este confirmată și de o serie de documente ale vremii. De exemplu, voievodul muntean Radu cel Frumos, omul turcilor și dușmanul lui Ștefan cel Mare, le reproșează brașovenilor într-o scrisoare din 6 martie 1470 că ”au pace și înțelegere cu același Ștefan voievod, îi țin spionii, îi vând arme și tot ce-i place”. Și îi îndeamnă să nu-i mai țină pe ”spionii și făcătorii de rele” ai voievodului moldovean. ”Ciobanii care-și purtau turmele pe coastele munților, negustorii autohtoni sau străini, ”umblătorii”, străjerii plaiurilor de graniță și solii care nu se bucurau întotdeauna de imnunitate diplomatică, toți erau incluși în seriviciul de informații al domnitorului Moldovei”, scria Ion Bodunescu. Totodată din perioada lui Ștefan cel Mare au rămas și nume ale unor potențiali spioni. În primul rând este vorba de un Ion Țamblac, care a plecat în misiune diplomatică la Veneția în 1477 și ar fi îndeplinit misiuni de spionaj în zonă, plus întâlniri secrete pentru organizarea unei coaliții anti-otomane. Era cunoscut drept ”sol strălucit” al voievodului Ștefan cel Mare. Prezența sa este consemnată de departamentul secret al Republicii Venețiene, fiind purtător al unor informații strict secrete. Totodată, în 1490, se bănuiește că doi spioni și agitatori ai voievodului moldovean au declanșat o răscoală în Pocuția, provincie pentru care exista un litigiu între Moldova și regatul Poloniei. Mai precis fusese dată gaj de regii polonezi, domnitorilor moldoveni, în schimbul unei sume mari de bani. Cum banii au fost plătiți doar parțial, moldovenii aveau pretenții asupra Pocuției. În acest fel, pentru a nu interveni militar, Ștefan și-ar fi folosit doi oameni pentru a declanșa o revoltă în regiune, contra feudalilor polonezi. Mai precis, în 1490, Muha și un oarecare Andrei Borul ridică, conform cronicilor rusești, 10.000 de țărani la o revoltă generală. Cronica moldo-germană îl prezintă pe acest Muha ca fiind sigur moldovean și spion al lui Ștefan cel Mare. De altfel, după înfrângerea răscoalei, într-o primă fază, Ștefan se oferă să-l țină închis pe Muha la Suceava. După un an este însă eliberat și pus în fruntea unei noi răscoale. Tradiția spionilor și însărcinaților cu misiuni speciale este continuată de Petru Rareș, fiul nelegitim al voievodului Ștefan cel Mare, care va beneficia de serviciile logofătului Toader Bubuiog din zona Humorului. Acesta este trimis ca spion pe lângă Aloisio Gritti, un venețian dar om al turcilor, trimis în Transilvania și cu misiunea tainică de a supune Moldova și Țara Românească prin comploturi. Petru Rareș află de la alți spioni plasați la Constantinopol, de misiunea tainică a venețianului și își trimite cel mai bun spion pe Bubuiog să aibă grijă de Gritti. ”Toader Bubuiog primește o misiune tainică pe lângă aventurierul care dorea să realizeze un Ardeal turcesc și să-și instaleze fii pe scaunele de la Suceava și București. Despre misiunea lui Toader Bubuiog nu știa decât cel care i-o încredințase, voievodul Moldovei. Aceasta consta în supravegherea permanentă a aventurierului și în eventuala lui imobilizare în cazul în care ar fi devenit primejdios pentru Moldova”, scria Ion Boduneascu. De altfel se presupune că Bubuiog l-a dat pe Gritti pe mâna ungurilor care i-au pregătit o moarte cruntă, iar asasinii moldoveni i-au ucis și fii.

Conceptul de terorism se referă la o diversitate de cazuri, fiind evaluat mai mult prin efecte și nu ca realitate intrinsecă. Termenul este folosit cu sensuri diferite, adesea contradictorii. Cum se explică inconsistența acestui obiect de studiu care este sursa acestor dificultăți conceptuale? În primul rând, termenul este vag pentru că se referă la actori, acțiuni, metode și obiective diferite. El este utilizat pentru a desemna acte de rebeliune, de revoltă, mișcări insurecționale, lovituri de stat, acte de violență revoluționară, etno-naționaliste sau religioase. Astfel, nicio definiție nu corespunde și nu acoperă varietatea de acte de terorism care s-au produs în diferite momente istorice.

O altă cauză este aceea că actele (mișcările) de terorism au o importantă componentă filosofică și ideologică. Cel mai adesea, terorismul este invocat pentru a justifica sau dezaproba, a apăra sau ataca  sisteme de valori și reprezentări diferite ale ordinii sociale.

Astfel, anumite guverne numesc «terorism» orice act violent comis de opozanți, în timp ce forțele anti-guvernamentale se declară victimele metodelor teroriste utilizate de putere. Întrucât utilizarea termenului în conformitate cu această definiție implică mereu o judecată morală, ea nu este obiectivă. Terorismul poate fi definit obiectiv prin calitatea actului (violent) și nu prin identitatea actorilor care îl realizează sau natura cauzei.

Implicând puternice considerente morale, și pentru că obiectivul studiilor este în general nu de a analiza, ci de a judeca și condamna, transpunerea în domeniul terminologic al acestui fenomen încărcat de conotații și referenți impreciși este extrem de dificilă. Inconsistența obiectului explică atât polisemia termenului în lexicul politic, dar și dificultățile formulării de teorii care să respecte criteriile de științificitate.

Terorismul este în mod sigur cea mai gravă formă de infracțiune îndreptată împotriva păcii și libertății, a comunităților și oamenilor pașnici, împotriva vieții. În ultimile decenii, acest flagel a cunoscut o globalizare fără precedent, iar dacă s-ar întâmpla ca el însuși să-și dea mâna cu genocidul, atunci întreaga noastră planeta ar fi cucerită de anarhie și de haos.

Pe un teren propice dezvoltării sale, terorismul a escaladat într-o progresie geometrică, aducând ura, suferința și moartea la rang de supremă datorie și onoare. Cu toate că nu există un consens internațional privind definirea terorismului, multe țări au încercat să delimiteze conceptual propriile interese și valori apelând la propriile lor formule

Noțiunea de „terorism” a fost folosită pentru prima dată la cea de-a doua Conferință de unificare a dreptului penal de la Bruxelles, din 1930, și era definită astfel: „Folosirea intenționată a unor mijloace capabile să producă un pericol comun reprezintă acte de terorism ce constau în crime împotriva vieții, libertății și integrității fizice a unor persoane sau care sunt îndreptate contra proprietății private sau de stat”.

Potrivit actualei Strategii de Securitate a României, terorismul, în general, și terorismul internațional structurat în rețele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și altor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice. Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate dar vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor, un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin infiltrație, nu prin agresiune, în care victoria se obține prin erodarea inamicului și nu prin angajarea lui”

Conform Legii 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului – terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.

Terorismul promovează interese, ambiții și mesaje fondate pe uzul intimidării, amenințării, forței și violenței. Terorismul reprezintă exploatarea conștientă a terorii, gradul de teamă este generat de însăși natura crimei respective, de modul de comitere sau de aparenta absurditate și inutilitate a ei. Sfera de acțiune a terorismului nu cunoaște practic limite, manifestându-se în aproape toate domeniile vieții politice și sociale. Ca regulă generală, dacă observatorul aprobă acțiunile violente ale unui individ, atunci îl consideră ca fiind un „luptător pentru libertate“; dacă dezaprobă asemenea acțiuni, același individ este perceput ca terorist.Dacă o organizație este catalogată ca fiind sau nu grup terorist, depinde de perspectivele de abordare, de percepția fiecăruia. În ciuda tuturor dificultăților, putem afirma că terorismul constă în folosirea deliberate și sistematică a mijloacelor de natură să provoace teroarea în vederea atingerii celor mai diverse scopuri care în cele din urmă, au o finalitate politică. Obținerea independenței politice a unui stat; schimbarea sau menținerea structurii economice sau sociale dintr-un stat sau chiar dintr-o anumităregiune. Dacă în secolele anterioare, cursul istoriei era determinat în mare proporție de evenimentele ce aveau loc în anumite regiuni ale lumii, astăzi, în secolul XXI, viitorul omenirii se naște și se modelează în cele mai diverse și de neimaginat zone. Aceasta datorităunei rețele de determinări și influențări aflată într-o continua extindere. Globalizarea nu lasă prea multe

șanse statelor de a trăi izolat. Pe de o parte, populațiile lor resimt nevoia de a fi reprezentate și conduse pe scena internațională, iar pe de altăparte, evoluțiile dintr-o zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra alteia. Ceea ce individualizează actualul model al globalizării este intensitatea și, dacă se poate spune astfel, globalismul ei (în sensul că fenomenul globalizării nu mai lasă astăzi nici un fel de insule virgine în raport cu efectele sale – este un fenomen global și atotcuprinzător). Aplicarea de sancțiuni diplomatice; aplicarea de sancțiuni economice; sporirea costurilor interne ale terorismului – susținerea de către statele democrate, angajate în lupta de combatere a terorismului, a grupurilor opozante regimului existent în statele sponsor ale terorismului internațional; folosirea sau amenințarea cu folosirea forței armate; utilizarea represaliilor militare. Dacă până nu demult, terorismul era considerat un fenomen exotic, iar teroriștii erau catalogați sociopați sau psihopați și adesea confruntați cu asasinii unor personalități politice, din anii ’80 , mai curând un nou fenomen a atras atenția – terorismul susținut de stat sau terorismul de stat. În forma sa cea mai simplă, acesta apare atunci când anumite state-națiuni, din motive proprii, finanțează, pregătesc și sprijină grupurile și mișcările teroriste. El a devenit o component insidioasă a luptei pentru putere la nivel global, limitarea sa necesitând un complex de factori.

Statele democratice trebuie să adopte în lupta lor antiteroristă o atitudine defensivă, de apărare a întregului sistem (a cetățenilor și a țărilor lor) de acțiunile pe care structurile teroriste le-au întreprins deja sau pe care intenționează să le întreprindă în diferite zone ale lumii. Este o acțiune defensivă,dar prin modul de exercitare, este ofensivă. Și de aceea, teritorialitatea în termeni de apărare este înlocuită de capacitatea de a proiecta puterea la distanță. Complexitatea terorismului, a formelor sale de manifestare, creșterea numărului grupărilor și organizațiilor teroriste, diversitatea orientărilor acestora, presupune, implicit, o evoluție corespunzătoare a scopurilor urmărite. În principal, acestea ar putea fi grupate astfel:a) Realizarea unor scopuri politice, cum ar fi: soluționarea problemelor legate de supraviețuirea și afirmarea unor etnii sau naționalități, determinarea unor schimbări radicale în viața politică a unui stat, încetinirea sau stoparea unor procese politice, încordarea relațiilor între state;

b) Atragerea atenției opiniei publice interne și internaționale asupra “țelului nobil” urmărit, asupra necesității soluționării într-un mod a problemelor conflictuale dintr-o regiune, asupra unei ideologii, asupra “nedreptăților și persecuțiilor” la care este supus un grup social. De fapt, opinia publică este principală forță căreia i se adresează terorismul din punct de vedere propagandistic și psihologic. Sensibilizând chiar și un segment redus al populației, terorismul provoacă o polarizare a societății;

La 11 septembrie 2001 a avut loc o schimbare fără precedent vestitoare a unui dezastru în ordinea mondială. Este încă dificil de a determina natura exactă și prezice consecințe pentru viitorul relațiilor internaționale și a democrației occidentale. Având în vedere evenimentele din acea zi, opinia publică a fost marcată. Dar chiar și astăzi, este incert șirul evenimentelor și cauzalitatea lor. Nici studiu cuprinzător nu a fost încă realizat independent de aceste evenimente. Atât ancheta oficială a Congresului cât și Comisia de anchetă din septembrie, spun unii critici, a eșuat lamentabil să raporteze cu privire la evenimente și identificarea cu precizie a tuturor celor responsabili. Astfel, capacitatea guvernului SUA de a anticipa și de a preveni aceste atacuri teroriste încă o parte din mister.
Cu siguranță, lumea sa schimbat pentru totdeauna, dar nu în mod necesar ca prezenta cei mai mulți comentatori ai mediului academic și mass-media. Putem deplânge lipsa de perspectivă critică asupra atacurilor teroriste împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001. Până în prezent, puține studii s-au concentrat asupra studiului eșecului serviciilor naționale de securitate ale Statelor Unite și rețea internațională de informații militare, care nu au fost în măsură să anticipeze și să prevină atacurile din 11 septembrie . În mod eficient, prin urmare, este dificil să înțelegem contextul mai larg al acestui eșec în ceea ce privește structurile, mijloace și politici ale aparatului național de securitate din SUA așa cum a fost modelat de actorii politici sub guvernele succesive. Aceste lacune de cunoștințe afectează alte nivele, cum ar fi relațiile complexe ale SUA în politica de securitate (inclusiv, desigur, mai multe zone operaționale, atât la nivel național și internațional), vizând rețelele teroriste globale precum și alte state sau națiuni pot fi definite în diferite grade, de asemenea, față de interesele americane. În acest sens, pentru a înțelege corect eșecul aparatului de securitate națională din SUA împotriva 11 septembrie, este imperativ să se înțeleagă cadrul politic și instituțional al politicii interne și externe motivate de securitate națională. Într-o anumită măsură, acest lucru ar duce la analiza problemelor legate de politicile externe ale SUA față de partenerii diplomatici sau state ostile în coordonarea securității naționale și internaționale , precum și pentru a evalua impactul cu privire la activitățile și motivațiile rețelelor teroriste, inclusiv cele curs. Al Qaeda și atacurile din 11 septembrie.

Ca răspuns la atacurile al-Qaeda, Statele Unite s-au năpustit asupra lumii islamice, lovind cu precădere Afghanistanni și Irakul. Scopul era acela de a demonstra capacitățile și aria de acțiune a SUA, dar aceste operațiuni au fost încă o dală atacuri de dezarmare. Scopul lor nu era de a învinge o armată și de a ocupa un teritoriu, ci de a opri al-Qaeda și de a crea haos în lumea musulmană. Dar crearea haosului este o tactică pe termen scurt, nu o strategie pe termen lung.

Recuperarea după cheltuielile și epuizarea impuse de acest efort va consuma Statele Unite în următorii zece ani. Primul pas – revenirea la o politică de menținere a balanțelor puterii în fiecare regiune – trebuie făcut începând cu aria principală de intervenție militară americană, un teatru de război care se întinde între Marea Mediterană și oceanul Pacific. În general, în ultima jumătate a secolului trecut. în această zonă au existat trei balanțe separate de putere – între arabi și evrei, între India și Pakistan, și între Iran și Irak.. În primul rând ca urmare a politicii americane, aceste balanțe sunt acum instabile sau nu MAI există deloc.

Restabilirea echilibrului în regiune, apoi în politica americană în sens mai general, va necesita în următorul deceniu îndeplinirea unor pași care vor stârni cu siguranță controverse. O soluție ar fi ca SUA trebuie să se distanțeze discret de Israel. Trebuie să ajute la întărirea (sau măcar să înfrâneze slăbirea) Pakistanului. În spiritul antantei lui Roosevell cu UR55, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și a tratativelor lui Nixon cu China, din anii 1971, SIJA trebuie să ajungă la o înțelegere neplăcută cu Iranul, indiferent dacă atacă sau nu unitățile nucleare ale acestui stat. Acești pași vor necesita un exercițiu mai subtil ai puterii decât am văzut din partea celor mai recenți președinți.

Desigur, și China necesită, la rândul ci, atenție. în orice caz, preocuparea curentă legată de tendința de expansiune chineză se va estompa dacă ce miracolul economic al țării se va împlini. Ritmul economic va încetini, China devenind o economie mat matură – și, am putea remarca, o economie mai matură cu mai bine de un miliard de oameni trăind în sărăcie lucie. Eforturile americane se vor concentra asupra adevăratei puteri din Asia de Nord-Est: Japonia, cea de-a treia economie a lumii și națiunea cu cea mai importantă flotă din regiune. O strategie globală a regiunilor reprezintă interesele fundamentale, influența alianțelor constând în securitatea fizică a Statelor Unite și un sistem economic aproape lipsit de constrângeri. Dacă ne vom îndrepta stării curente a economiei globale, aceasta nu implică în nici un caz un regim dc comerț liber în sensul pe care îl înțeleg ideologii pieței libere înseamnă pur și simplu un sistem internațional care permite vastei economii americane sa interacționeze cu cea mai mare parte, dacă nu chiar cu întreaga lume. Un sfert din economia lumii nu se poate dezvolta printr-o politică izolaționistă, și nici consecințele unei acțiuni nu pot fi reduse la sferaa economică. Economia americană este construită pe inovație tehnologică și organiraționala, mergând pană la ceea ce economistul Joseph A. Schumpeter numește „distrugere creatoare": proces prin care economia se autodistruge și se reconstruiește constant. Cu precădere prin dezvoltarea tehnologilor distructive (de salt), neavând niciun rival la hegemonia globală, președintele trebuie să privească lumea ca pe o serie de regiuni separate și, astfel, să înceapă să creeze balanțe dc putere în aceste regiuni, parteneri de coaliție și planuri de intervenție în caz de necesitate. Țelul strategic trebuie să fie prevenirea ascensiunii vreunei puteri care s-ar putea împotrivi Statelor Unite, în orice colț a! lumii. Corolarul care derivă din opțiunile Statelor Unite este că numai două țări din regiune au fost vreodată suficient de mari și de puternice pentru a controla peninsula Arabică: Iranul și Irakul. în măsură să ocupe Arabia și să protejeze fluxul țițeiului, SUA a urmat strategia clasică a unui imperiu, încurajând rivalitatea dintre Iran și Irak și neutralizându-le astfel puterea. Această strategic a precedat căderea șahului Iranului, când SUA au încurajat un conflict între Iran și Irak, apoi au negociat o înțelegere între ele care să mențină tensiunea în regiune

În anii '90. Războaiele și instabilitatea politică au oferit o oportunitate pentru al-Qaeda și alte grupuri teroriste de a se infiltra în Balcani. In orice caz. Forțele americane și europene de menținere a păcii au mobilizat ajutoare, iar perspectiva integrării euro-atlantice a contribuit la creșterea stabilității în regiune în ultimii ani. Mai mult, atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite au subliniat pentru țările din regiune pericolele terorismului mondial și au dus la o atenție sporită asupra SUA și la demersuri pentru combaterea amenințării teroriste. În plus, unele țări din afara regiunii, în special Arabia Saudită, care au fost fostele surse cheie ale terorismului și finanțarea terorismului, au cedat în cazul militanților islamici, ceea ce la rândul lor a avut un impact pozitiv asupra Balcanilor. Ca urmare a acestor factori, mulți experți nu consideră în prezent Balcanii drept o regiune cheie care înglobează sau finanțează teroriști, cel puțin în comparație cu Orientul Mijlociu. Africa de Nord. Asia de Sud. Asia de Sud-Est și Europa de Vest. Cu toate acestea, experții avertizează că regiunea poate continua să joace un rol în planurile teroriste, în mare parte ca un punct de tranzit pentru teroriști, precum și pentru odihnă și recuperare. De asemenea, au fost depuse eforturi pentru a recruta persoane din regiune în grupuri teroriste. Mai mult, observatorii sunt de acord că problemele continue ale regiunii o lasă vulnerabilă laatacurile grupurilor teroriste din viitor. Raportul din iulie 2004 al Comisiei Naționale privind atacurile teroriste din Statele Unite (cunoscut sub numele de Comisia 9/11) a făcut referire la Europa Centrală și de Est ca pe o regiune potențial vulnerabilă față de teroriști, datorită populațiilor musulmane semnificative și controalelor slabe la frontieră și serviciilor de securitate . Această problemă poate crește dacă teroristii care se concentrează în prezent în Irak se dispersează în Balcani și în alte regiuni. Unele surse, în special experții și oficialii sârbi și ruși, au susținut că Balcanii continuă să formeze o amenințare mai periculoasă pentru Statele Unite și Europa de Vest vecină decât este de obicei recunoscut. Deși un număr mare de musulmani indigeni trăiesc în Balcani, datorită sărăciei și instabilității, regiunea nu a atras un număr mare de imigranți musulmani, care au fost o sursă importantă de recruți pentru extremiștii islamici din Europa de Vest. Mai mult, se remarcă opoziția față de terorism care a fost puternică în rândul bosniacilor (musulmanilor bosniaci) și al albanezilor, cele mai mari grupuri musulmane indigene din Balcani. Aceste grupuri sunt, în general, mai laice în perspectivă decât musulmanii în altă parte. Cei mai mulți se văd ca parte a Europei și sunt adepții aceastei percepții. Având în vedere acești factori, arealul de concentrare mai mare pentru majoritatea experților comparativ cu existența unei populații musulmane semnificative în Balcani este slăbiciunea instituțiilor guvernului. În ciuda corupției și sărăciei, în ciuda tuturor dificultăților interne , țările din regiune au oferit o cooperare foarte bună cu SUA în războiul mondial împotriva terorismului, potrivit oficialilor americani. În concordanță cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU adoptate în ultima perioada în lupta împotriva terorismului, aceste țări au colaborat cu Statele Unite și alte țări pentru a aresta sau a expulza suspecți teroriste, a închide organizațiile neguvernamentale legate de terorism și a îngheța sau a confisca bunurile persoanelor și grupurilor suspectate de finanțarea terorismului. Stadiile Unite și aliații au reușit să reducă amenințarea teroristă din partea asiatică de-a lungul deceniului, prin mai mulți pasi, din mai multe motive, dintre care unele se pot aplica în alte regiuni și altele nu . Insistența Bosniei , în 1995, afectată de Condițiile de ajutorare a Congresului, ar fi putut să reducă posibilele amenințări la adresa forțelor din Bosnia în perioada imediat următoare războiului și ar fi înlăturat un proces serios de eforturi de stabilizare bosniacă. Kosovo a fost perceput de musulmanii din regiune că el s-a angajat să beneficieze de acestea, prin urmare, a promovat o politică care nu a contrazis percepțiile anterioare. Cele mai multe țări în regiune, deopotrivă musulmane și altele, consideră viitorul regiunii drept o integrare în instituțiile Euno-Atlantică. , mai degrabă fiind dornici de a ajuta Statele Unite să lupte împotriva terorismului în regiune.

Ar putea apărea condiții care ar putea spori amenințarea teroristă în viitor. Stabilitatea regiunii este fragilă, iar instituțiile de aplicare a legii și alte instituții publice sunt încă slabe. Adepții din regiunea teroristă din Irak pot decide să se redistribuie în viitor în alte regiuni, inclusiv în Balcani. Dimpotrivă, viitorii recruți din Balcani ar putea merge și în Irak pentru a se alătura insurgenței. Teroriștii ar putea obține arme și explozivi de pe piața neagră a regiunii, în astfel de produse, pentru a fi utilizate în atacurile din Vestul Europei sau din alte regiuni.

Prin această orientare antiteroristă care a cunoscut registre deopotrivă dure sau moderate– Ungaria – sau radicale – România, statele din zona Europei Centrale și de est au dorit să evite propria citare la un îndemn de securitate (similar celui care „a lovit” Iugoslavia, dezmembrând-o pe parcursul anilor ’90). Vidul de securitate s-a mutat din Balcani (vechea concepție geopolitică a Stăpânirii „continentului lumii’ din Orientul Mijlociu (importauța resurselor strategice aflate în această regiune, în lupta pentru hegemonie ). Din „state aflate într-o stare critică", transformarea în „state furnizoare de securitate’ si „luptătoare iu războiul ani-terorist , țările din Europa Centrală si de Est au devenit în multe momente-cheie ale situației politice internaționale, susținătoare ale poziției SUA, cu riscul de a slăbi coeziunea UE sau de a-si vedea afectate statutele de proaspete membre sau candidate la aderarea în UE – (interes pc termen scurt, din pricina temerii de a nu deveni „obiect al acțiunii preventive” – de unde si miza a hegemoniei, care a semănat panica la nivelul „partenerilor candidați la integrarea în NATO si, în același timp, în rândul statelor arabe totalitariste si sprijinitoare tradiționale ale teroriștilor, determinându-i să adopte o poziție pro-teroristă, în unele cazuri fie si de principiu)- Alâturându-se hegemonului în „acțiunile preveniive’, aceste siate au conferit noului procedeu o legitimitate de facto, pe care America a opus-o criticilor marilor puteri. Totodată, unitatea politică pc care constructorii Europei i-au propus-o a fost serios pusă la încercare (în cele din urmă. Comisarul Verheugen declarând că poziția pro-at lanț istă a statelor estice nu afectează negocierile de aderare în UE). Noul concept de securitate al Americii afectează pe termen lung relația Europei de Est cu partea vestică , pe fundalul lipsei unor instituții europene comune specializate (apărare, politică externă), speculează lipsa voinței comune, oi^goliilc naționale, izolând, marile puteri (Franța, Germania) cate simt inima unui pol de putere potențial competitor (UE) de România si Bulgaria sunt importante pentru SUA. în opinia lui Janusz Bugajski (directorul proiectului pentru Europa de Est al Centrului Est European pentru Studii Strategice si Internationale din Washington) din mai multe motive:aderarea la NATO a acestor țări creează condiții pentru o mai mare operativitate intre potențialii aliați ai SUA si parteneri la viitoarele coaliții de securitate

oferă rute directe spre Orientul Mijlociu prin Marea Neagră,

au importanta strategică crescută pentm SUA, in contextul conflictelor regionale ce provoacă interese americane in domeniul securității,

au guvernare democratică, piață liberă, se angajează într-o politică de integrare în structurile internaționale.

Politicile de estompare a terorismului accentuează doritita statelor mici si mijlocii, a statelor candidate de a construi o „Europă democratică , opusă celei „aristocratice”).

Dacă europenii nu vor construi o o identitate unitară, neseparată d e N AT O, nu vor dezvolta al doilea pilon de UE (PESC) și nu vor instituționaliza acest pilon. Uniunea ni se va putea afirma ca un pol credibil de putere în fața SUA pentru a o contrabalansa de o manieră eficace. Unitatea de viziune, abandonarea orgoliilor naționale, voința politică reprezintă condiția absolut necesară pentru statele membre UE și pentru statele candidate de a construi un pol de putere credibil în secolul XXI.

Pe de altă parte, problema legată de instalarea de baze militare amcricane în regiunea est-europeană a fost justificată de oficialii SUA (după evenimentele din Irak) ca implicând costuri maI scăzute decât în vestul Europei. Acest proiect fiind agreat și datorită opiniei favorabile a guvernelor și populațiilor din zonă în favoarea implicării în această zonă a SUA: dar și datorată apropierii acestor țârî (România, Polonia, Bulgaria) de potențialele zone de conflict

La nivel național, în România, competenta exclusivă de cercetare și efectuare a urmăririi penale în cazul infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri, aparține procurorilor spccializati din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DlICOT), care dispun efectuarea actelor de cercetare penală prin ofițerii și agenții de politică judiciară special desemnați în acest scop de către Ministrul Internelor și Reformei Administrative, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de a judeca în primă instanță aceste infracțiuni revine tribunalului.

Ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub directa supraveghere și controlul nemijlocit al acestora. Actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt întocmite în numele acestuia.

Conform art.221 Cod de Procedură Penală, modurile generale de sesizare ale organelor de urmărire penală sunt plângerea, denunțul și sesizarea din oficiu. Dacă în cursul efectuării activităților specifice de investigare, organele de poliție constată că fapta care formează obiectul cauzei este una din infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000. acestea au obligația de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent.

Regionalismul devine un concept ce necesită organizare ,o mișcare socială purtătoare a unei ideologii. Toate regionalismele reprezintă aspirații, tipuri de organizare și manifes tare politică cu un anumit suport din partea maselor, prin intermediul mobilizării politice, presiunilor și a violențelor (terorism etc.) încearcă să accentueze și să întărească influența regiunii împotriva statului centralizator și a autorităților acestuia. Reprezentanții mișcărilor regionaliste cer autodeterminare, autoguvernare, descentralizare instituțională, anumite pri\ilcgii, respectarea culturii tradiționale însăși.

Pentru a descrie evoluția ..micilor’' națiuni din Europa răsăriteană, de la regionalismele politice, ajungem la rezultate ce se vor permite începutul unei diferențieri între ideologiile periferice și regionalismele culturale.

Derularea ..integrării europene", accentuarea globalizării piețelor produc un cumul de competiție foarte dură in domeniul investițiilor și a locurilor de muncă. Presiunile financiare asupra statului duc la transferul de putere a statului unei părți a acestuia, autorităților locale și regionale. Procesele integratorii ierarhice, controlate de administrația și birocrația centrului și pot fi ar fi înlocuite de o logică a competiției Trecerea de la o logică a organizației de tip integrativ la una de tip competitiv induce schimbări și conflicte între instituțiile existente, intre regiuni, orașe și statul național Noua .structură a oportunităților își mulează centrul de greutate de pe termenul de ..națiune'' la ..regiune".

Un scenariu mai nuanțat încearcă să explice regionalism prin intermediul naționalismului regiunii ca invenție, ficțiune. Pentru ca ideea de regiune ca loc aparținând unei populații și populație aparținând acestui loc să aibă semnificație și influență important este ca trăsăturile ce conferă unitate, individualitate istorică, respect asupra acelei regiuni să fie suficient de plauzibile. Aceste trăsături pot fi găsite în limbă, tradiție, religie, instituții, mecanisme de comunicare și interpretare, de incluziune și excluziune etc.

Prin intermediul modelului instrumental a lui Rokkan estetotuși greu de explicat de ce mișcările politico- regionale, naționaliste apar doar în regiuni în care există un oarecare potențial., nuclee narativ-istorice, locuri ale memoriei colective , ce pot fi integrate intr-o istorie comună convingătoare. Acest tip de scenariu nu reușește să surprindă specificitatea regionalismului tocmai fiindcă are o ititcrprelare unilaterală asupra termenului său de comparație: naționalismul.

§CAP.3 SERVICIILE DE INFORMAȚII SI ROLUL ACESTORA ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

La jumătatea secolului al XIX-lea, Belgia a fost prima țară care a adoptat un plan de măsuri de combatere a terorismului, prin introducerea, în legislația penală, a „clauzei atentatului”, făcând extrădabili autorii asasinatelor politice. Următoarea etapă în dezvoltarea măsurilor de reglementare juridică, în scopul combaterii terorismului, datează din perioada interbelică, cu precădere după asasinarea la Marsilia, în 1934, a regelui Alexandru al Iugoslaviei, a ministrului de externe francez, Louis Barthon, respectiv a cancelarului austriac Dolfuss, momente culminante ale actelor de terorism cu implicații internaționale. Urmarea acestor evenimente au constituit-o abordarea problematicii terorismului în fața Ligii Națiunilor și adoptarea Convenției din 1937 pentru prevenirea și reprimarea terorismului. Artizanul convenției adoptate în 1937 privind inițierea unor măsuri internaționale pentru condamnarea actelor teroriste a fost juristul român Vespasian Pella.Dezvoltarea reglementărilor privind cooperarea international în domeniul combaterii terorismului a cunoscut o evoluție constantă după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de piraterie aeriană. Astfel, O.N.U. a inclus terorismul printre crimele internaționale , elaborând instrumente juridice (convenții, rezoluții etc.) care au condus la adoptarea unor măsuri practice privind cooperarea statelor pentru reprimarea terorismului internațional. În urma unor eforturi sporite ale unor state, s-a reușit încheierea mai multor convenții internaționale careabordează și unele dintre aspectele terorismului internațional:

Prin Legea 51/1991 privind siguranța națională a României, terorismul este încadrat în

categoria amenințărilor la adresa securității naționale. În anul 1992, prin Legea 14 privind organizarea și funcționarea SRI, prevenirea și combaterea terorismului devin o responsabilitate expresă a Serviciului. Evoluțiile de după 11 septembrie 2001 au impus actualizarea cadrului legal și perfecționarea mecanismului operațional în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.

În 2001 – SRI a fost desemnat, prin hotărâre a CSAT, autoritate națională în domeniul antiterorism;

2002 – CSAT a aprobat Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, document doctrinar care stabilește prioritățile strategice ale României în domeniu;

2002 – a fost creat, pe baza Strategiei, Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, care include 21 de autorități și instituții publice cu responsabilități

în domeniu, și al cărui coordonator the nic este SRI; Regulile de funcționare curentă a SNPCT sunt prevăzute într-un Protocol general de organizare și funcționare, care stabilește atribuțiile și responsabilitățile generale fiecărui membru. Subsecvent, între SRI – ca autoritate națională – și celelalte instituții membre ale SNPCT, au fost încheiate protocoale de cooperare bilaterală care reglementează aspecte practice ale activităților specifice.

2004 – a fost aprobat, prin decizia CSAT, Sistemul Național de Alertă Teroristă;

2004 – Parlamentul României a aprobat Legea nr. 535 privind prevenirea și

combaterea terorismului;

2005 – a fost înființat Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, structură a SRI prin care se asigură coordonarea tehnică a SNPCT;

2006 – CSAT a aprobat Metodologia de organizare și executare a intervenției contrateroriste, care stabilește procedurile concrete de gestionare a unei situații de criză teroristă);

2007 – CSAT a aprobat Strategia de comunicare și diseminare a informațiilor pentru prevenirea și limitarea efectelor unei situații de risc terorist sau criză teroristă;

2008 – a fost actualizat Protocolul general de organizare și funcționare a SNPCT;

2008 – SRI a fost desemnat –prin Legea nr. 146/2008 pentru aderarea României la Tratatul între Regatul Belgiei,Republica Federală Germania, Regatul Spaniei,

Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos și

Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, semnat la Prüm, 27 mai 2005 – autoritate competentă pentru implementarea Tratatului PRUM, respectiv punct național de contact pentru schimb de informații în prevenirea infracțiunilor de terorism și punct național de contact și coordonarepentru însoțitorii înarmați la bordul aeronavelor.

Prevederea legală referitoare la activitățile tehnice de prevenire și combatere a terorismului vizează efectuarea, în mod temporar sau permanent, de la caz la caz, în orice loc de pe teritoriul național expus amenințărilor, a unui ansamblu complex și coerent de măsuri și activități tehnice specifice, de verificare și investigare asupra unor obiective de diferite naturi și destinații, având drept scop depistarea, în vederea neutralizării, a oricăror amenințări de factură teroristă.

România de azi este o democrație modernă, cu servicii de informații și contrainformații de tip occidental, compatibile cn statutul României de membru al MATO și al Uniunii Europene. O nouă generație de intelectuali români se străduiește acum să dărâme ultimele bariere ridicate de comuniști între România și restul lumii, precum și între romani, și să dea țării o nouă identitate națională. în această nouă Românie.

Serviciul român de spionaj s-a numit Direcția de informații Externe până în 1973, când a devenit Departamentul de Informații Externe, constituit prin Decretul prezidențial nr. 363 din 23 iunie 1973. Cadrul extern în care a funcționat instituția a fost unul disputat , cu precădere în perioada regimului comunist. Curând după ce a luat cârma Uniunii Sovietice, Stalin a asmuțit noua poliție politică comunistă împotriva celei mai importante creații a lui Lemn: partidul bolșevic. Pentru început, Stalin a pus capăt disputei ideologice dintre staliniști și troțkiști, în spiritul celor mai bune tradiții țariste: a ordonat poliției sale politice, rebotezală GPU (Gasudurstvermore Politiceskoie Upravleniet și Directoratul Politic de Stat, o revelatoare schimbare de nume), să-i deporteze pe Troțki și pe susținătorii săi. Apoi Stalin și-a asmuțit poliția politică împotriva adepților lui Troțki, a comuniștilor apropiați de Lemn și a concurenților potențiali ai lui Stalin.

Din cei șapte membri al Biroului Politic ce au condus Revoluția din Octombrie, numai Stalin a mai rămas în viață. Andrei Bubunov a fost declarat dușman al poporului și a fost împușcat. Lev Kamenev a fost declarat terorist și a fost de asemenea împușcat, Sokolnikov, declarat tot terorist, a fost omorât în închisoare de alți deținuți. Grigori Zinoviev a fost declarat spion în slujba sionismului și a fost de asemenea executa«. Leon Troțki, declarat și el spion sionist, a fost exilat la Alma Alta (1924) și apoi expulzat (1929); la 21 august 1940, a fost asasinat de NKVD în Mexic.

La data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată „Direcția Generală a Securității Poporului” (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta era formată din 10 direcții centrale și 12 direcții regionale iar până în anul 1958, organizarea noii instituții a fost realizată cu ajutorul unor consilieri sovietici[2]. LA 30 martie 1951, D.G.S.P. a devenit „Direcția Generală a Securității Statului” (D.G.S.S.) care cuprindea și o „Direcție de Informații Externe” iar la 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne și se transformă în „Ministerul Securității Statului”. Acesta acțiune a fost anulată în septembrie 1953 când, noul minister revine în cadrul Ministerului de Interne. În perioada 1960 – 1965, personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși de administrația din Moscova iar la 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (D.S.S.), condus de un „Consiliu al Securității Statului” (C.S.S.). C.S.S. avea la conducere un președinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, „Consiliul Securității Statului” s-a desprins din Ministerul de Interne, funcționând ca un organ central. Prin Decretul nr. 130 din data de 9 aprilie 1972, „Consiliul Securității Statului” a reintrat în cadrul ministerului și a fost reorganizat în șase direcții principale: informații interne, contrainformații economice, contraspionaj, contrainformații militare, securitate și gardă și cercetări penale.

După Revoluția română din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.

La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională iar la 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile amenințări la adresa siguranței naționale a României și sunt stabilite organele de stat care au atribuții în acest domeniu: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției. Activitatea acestora este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații. Directorul actual al serviciului este Eduard Hellvig.

Serviciul Român de Informații este condus de către un Consiliu Director. Consiliul este un organ deliberativ, compus din directorul SRI, prim-adjunctul directorului, adjuncții directorului și șefii unor unități centrale și teritoriale. Directorul are rang de ministru și este numit de Parlament, la propunerea președintelui României. Acesta conduce întreaga activitate a serviciului și îl reprezintă în relațiile cu celelalte instituții importante ale statului (Parlament, Președinție și Guvern). De asemenea, acesta organizează și asigură aplicarea legilor și a hotărârilor Consiliului superior de apărare a țării în cadrul serviciului și emite, potrivit legilor în vigoare, ordine și instrucțiuni.

Directorul are un prim-adjunct și 3 adjuncți care au rang de secretari de stat și care sunt numiți de Președintele României, la propunerea directorului

Informațiile din domeniul siguranței naționale pot fi comunicate, potrivit legii nr. 51/1991, următoarelor instituții

Președintelui României, Președintelui Senatului, Președintelui Camerei Deputaților și Comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două camere ale Parlamentului României;

Primului Ministru, miniștrilor și șefilor de departamente din ministere (când informațiile au legătură cu domeniile de activitate pe care aceștia le coordonează);

Prefecților, primarului general al capitalei, precum și conducătorilor consiliilor județene, respectiv al municipiului București (pentru probleme care sunt de competența acestora);

Organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni.

În ultimii ani , instituția se adaptează exigențelor internationale .Printre acestea, se înumără terorismul informatics, factor propice de dezvoltare a grupurilor infracționale.

La nivel internațional, se remarcă aplicarea legii online (LEO) Înființată înainte de atacurile din 11 septembrie, LEO este un portal de comunicații securizat, bazat pe Internet, destinat aplicării legii, primilor responsabili, profesioniștilor din domeniul justiției penale și agențiilor anti-terorism și de informații din întreaga lume. Gestionat de divizia de servicii informatice din domeniul justiției penale, LEO catalizează și consolidează colaborarea și schimbul de informații, oferind acces la informații sensibile, dar neclasificate, precum și diferite servicii și instrumente de comunicare de ultimă oră. Este disponibil non-stop și este oferit gratuit membrilor comunităților de justiție penală și de informații, precum și agențiilor militare și guvernamentale asociate cu protecția infrastructurii în Statele Unite. De asemenea, înființată înainte de atacurile din 11 septembrie, RISS este o rețea națională de șase centre multistate, proiectate să funcționeze la nivel regional. Este finanțat federal și administrat de Biroul de Justiție al DOJ (BJA). RISS sprijină eforturile de aplicare a legii la nivel național pentru a combate traficul ilegal de droguri, furtul de identitate, traficul de ființe umane, criminalitatea violentă și activitatea teroristă și pentru a promova siguranța ofițerilor. Centrele regionale oferă agențiilor membre de aplicare a legii o gamă largă de servicii de informații de schimb și de servicii conexe de investigație. RISS operează un intranet securizat, cunoscut sub numele de RISSNet, pentru a facilita comunicațiile de aplicare a legii și schimbul de informații la nivel național.
Rețeaua de informații privind securitatea națională (HSIN)
După atacurile din 11 septembrie, DHS a înființat platforma HSIN, o platformă securizată, bazată pe Web, pentru schimbul de informații sensibil, dar neclasificat, și colaborarea dintre partenerii federali, de stat, local, tribali, privați și internaționali. Platforma HSIN a fost creată pentru a interconecta cu rețelele existente de partajare a informațiilor pentru a sprijini diferitele comunități de interese implicate în prevenirea, protejarea, răspunderea și recuperarea tuturor amenințărilor, pericolelor și incidentelor aflate sub jurisdicția DHS. Există cinci portaluri comunitare de interese asupra companiei HSIN: gestionarea situațiilor de urgență, sectoare critice, aplicarea legii. Agenții cu misiuni multiple, precum și informații și analize. HSIN furnizează conectivitate interactivă în timp real între state și zonele urbane importante și centrul operațional DHS 24/7 (Centrul Național de Operațiuni (NOC)
Portalul HSIN-Intelligence oferă funcționarilor de stat, local și tribal acces la produse de informații neclasificate. Produsele inteligente clasificate sunt furnizate centrelor centrale de fuziune de stat și locale care au infrastructura de securitate adecvată prin intermediul rețelei de date de securitate internă (HSDN). Prin intermediul rețelei HSDN, utilizatorii pot accesa terorismul colateral Secret-level, Informații, inclusiv produse de la Centrul Național de combatere a terorismului (NCTC) NCTC Online., Programul de partajare a informațiilor privind aplicarea legii (LEISP)După 9/11, DOJ a inițiat programul LEISP pentru a promova schimbul de informații între granițele jurisdicționale pentru a preveni terorismul și pentru a îmbunătăți sistematic investigarea și urmărirea penală a activității criminale. Două sisteme semnificative în cadrul LEISP sunt descrise mai jos: Sistemul One DOJ
Acest sistem este un depozit de date de la componentele de aplicare a legii DOJ (Biroul de alcool, tutun, arme de foc și explozivi: Biroul de închisori, Administrația pentru aplicarea drogurilor: FBI și Serviciul US Marshals) care permite schimbul de informații de investigare în cadrul departamentului . Acesta este găzduit de centrul de date al Serviciului de informații în materie de justiție penală (CJIS) al FBI. Partajarea externă se realizează prin parteneriate bilaterale cu inițiative regionale, de stat sau federale desemnate. Aceste parteneriate permit utilizatorilor non-D () l să acceseze date OneDOJ din propriile lor sisteme și viceversa. Cu toate acestea, datele nu sunt contribuite de partenerii externi la sistemul One DOJ. FBI Sisteme de urmărire a terorismului. După 11 septembrie , FBI a stabilit două programe de urmărire, analiză și partajare a informațiilor despre amenințările teroriste:
Guardian este descris ca un sistem de tehnologii informatice clasificate care permite FBI-ului să colecteze și să revizuiască rapoartele de activitate suspectă într-o manieră organizată pentru a determina care dintre ele justifică urmărirea suplimentară a investigației. Scopul principal nu este de a gestiona cazurile, ci de a facilita raportarea, urmărirea și gestionarea amenințărilor pentru a determina într-un interval scurt de timp dacă o anumită problemă ar trebui închisă sau trimisă pentru o investigație. Baza de date a lui Guardian poate fi căutată de angajații FBI și anumiți alți parteneri ai agențiilor guvernamentale, oferind astfel o capacitate de analiză a informațiilor privind amenințările pentru tendințe și modele

Eguardian are rol de însoțire pentru Guardian e eguardian. Este un sistem neclasificat conceput pentru a permite partajarea în timp real și monitorizarea informațiilor teroriste și a activității suspecte cu agențiile federale, de stat, locale și regionale .Informațiile neclasificate din sistemul Guardian, care par să aibă o potențială legătură cu terorismul, trebuie să fie pÎn cazul în care va fi disponibil pentru vizualizare de către acei membri ai autorităților de aplicare a legii de stat, local și tribal și reprezentanți ai altor agenții federale de aplicare a legii care au primit permisiunea de a accesa sistemul. 9 De asemenea, este destinat să servească drept mecanism pentru transmiterea electronică a conducerilor de către agențiile de stat, locale și tribale către JTTF. FBI a pus la dispoziție un e Guardian pe portalul său de internet LEO, care permite mai mult de 18 000 de agenții să efectueze căutări și să introducă propriile rapoarte.

Grupul național de combatere a terorismului comun al FBI gestionează peste 100 de forțe comune de combatere a terorismului (JTTFs) ale FBI din întreaga țară, unde agențiile colaborează pentru a combate terorismul pe baza unei inteligențe la nivel regional și a unor investigații comune. Aceste JTTF furnizează informații privind activitățile teroriste, permit o bază comună de informații în cadrul mai multor agenții, să creeze familiaritate între anchetatori și manageri înaintea unei crize și – poate cel mai important – să reunească talentele, abilitățile și cunoștințele din comunitățile de aplicare a legii și ale serviciilor de informații O singură echipă care răspunde împreună.
JTTF-urile sunt linia de front a națiunii noastre în privința terorismului: celule mici de anchetatori, analiști, lingviști, experți SWAT și alți specialiști din peste 500 de agenții locale și 55 de agenții federale. FBI, prin intermediul site-ului informează modul în care cetățenii se pot proteja și pot raporta activități suspecte. Este important ca oamenii să se protejeze atât online cât și în persoană și să raporteze orice activitate suspectă pe care o întâlnesc. Cea mai simplă modalitate de a realiza acest lucru este vigilența și diligența cu privire la divulgarea informațiilor personale și informații suplimentare privind modul de raportare a activității suspecte și protejarea comunității . Inițiativa SAR la nivel național (NSI): Inițiativa privind raportarea activității suspecte la nivel național (SAR) sunt un efort comun de colaborare între Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. Biroul Federal de Investigații și de stat, parteneri locali, regionali și teritoriali. Această inițiativă prevede un instrument de aplicare a legii cu ajutorul unui alt instrument de prevenire a terorismului și a altor activități infracționale conexe prin stabilirea unei capacități naționale de colectare, documentare, procesare, analiză și partajare a informațiilor SAR. Instrumentele comunitare de pregătire: Întreprinderile sunt încurajate să se conecteze, să planifice, să instruiască și să raporteze. Aplicarea acestor patru pași înainte de un incident sau un atac poate ajuta întreprinderile și angajații acestora să se pregătească mai bine să se gândească proactiv la rolul pe care îl joacă în siguranța și securitatea afacerilor și comunităților lor.

În continuare , prezentăm cazuri interne de terorism cu care s-a confruntat SRI în ultimii ani, fiind în mod deosebit mediatizate:

Parlamentul României a ratificat Convenția internațională a ONU pentru suprimarea actelor de terorism nuclear și două convenții ale Consiliului Europei referitoare la combaterea terorismului; A Convenției privind prevenirea terorismului și a Convenției privind spălarea banilor și a căutării, confiscării și confiscării veniturilor penale.
După aceste implementări legale , un cetățean român, a fost reținut de agenți de poliție din apropierea orașului Buzias din vestul României pentru presupusul plan de terorism. Potrivit autorităților române, suspectul a fost arestat în tranzit spre Timisoara, unde a planificat folosirea unui dispozitiv cu telecomandă pentru a arunca în aer o masina în centrul orasului, suspectul a declarat investitorilor ca motivul sau este acela de a forța Romania să își retraga trupele din Irak, (SRI) l- a pus sub supraveghere timp de câteva luni având în vedere că suspectul a făcut mai multe amenințări prin intermediul internetului către diferite entități, inclusiv posturile de televiziune CNN și Al-Jazeera.

Acuzat în baza unui mandat preventiv de arestare de 29 de zile .
Omar Hayssam, un om de afaceri care are legături puternice atât cu lumea arabă, cât și cu Partidul Social Democrat (PSD) din opoziție, a fost arestat în 2005 în legătură cu acuzațiile legate de terorism pentru implicarea sa în răpirea a trei jurnaliști români și a unui alt om de afaceri din Irak . Deși a fost interzis să părăsească țara, Hayssam a părăsit România evadând în Siria în 30 iunie, după eliberarea condiționată din motive medicale. Ca urmare a scandalului public care a urmat, procurorul general (șeful serviciului de informații polițienești și ambii șefi de informații interne și externe au demisionat).
La 13 noiembrie, patru cetățeni româno-musulmani au fost arestați la Iași cu acuzația de sprijinire a grupurilor teroriste din Orientul Mijlociu. Pe 14 noiembrie, un cetățean irakian Shaker Al Shaker a fost arestat în Bacău sub suspiciunea de activități legate de terorism. Serviciile de informații din România aveau dovezi că Shaker posedă un pașaport fals și că adevăratul său nume era de fapt Mahmoud Chaker, fost diplomat al ambasadei irakiene, care a fost deportat anterior din România în 2003 împreună cu alți 40 de cetățeni irakieni pentru planificarea atacurilor teroriste împotriva israelienilor în București Sursele terorismului sunt întotdeauna sursele instabilității într- o regiune sau alta a globului. Instabilitatea este cel mai adesea o slăbiciune a puterii: un vid sau o criză de putere, care intervine într-o zonă sau alta generează relansarea luptei fără limite între actorii locali, în așa fel încât instabilitatea devine o stare perpetuă și o sursă directă a terorismului. În opinia unor analiști, s-ar putea presupune că reinstaurarea stabilității ar fi soluția (Măgureanu, 2006b,p:511).Actul terorist este îndreptat împotriva unor persoane, grupuri, categorii și clase sociale sau chiar a statului, precum și împotriva reprezentanților intereselor acestora. De regulă, victimele sunt alese după criteriul reprezentativității simbolice. Actele de terorism au fost îndreptate atât asupra persoanelor – înalte personalități, diplomați, militari, oameni de afaceri etc. -cât și asupra unor instituții de stat,obiective publice și diplomatice, mijloace de transport terestre sau aeriene.Continentul european continua să rămână zona cea mai agitată din punct de vedere al acțiunilor teroriste îndreptate asupra înaltelor personalități și a instituțiilor de stat și publice.

§CAP.4 FORME ALE TERORISMULUI REGIONAL ȘI FACTORII DE INFLUENȚARE

Analizând sumar cele mai importante conflicte și crize de securitate internaționale de după 1989, constatăm că în multe dintre aceste avem de-a face cu o notabilă prezență musulmană In contextul gravelor atentate teroriste din ultimii ani (să atnintim doar evenimentele din 11 septembrie 2001, din Statele Unite; pe cele din insula Hali, Indonezia; din Irak, petrecute pe parcursul ultimului an, sau atentatele teroriste din 11 martie 2004. de Ia Madrid, Spania) problema terorismului, cauzat de radicalizarea religioasă unor părți ale lumii islamice, a devenit acută.

Primul și unul dintre cele mai importante conflicte a fost cei care a opus Irakul unei largi coaliții internaționale, constituită și condusă de S.U.A., în urma agresiunii Irakului asupra Kuweitului Este de remarcat faptul că din coaliția amiirakiană au făcut parte și unele state arabe din zona Golfului Pers ic, aliate ale S.U.A.. Conflictul încheiat temporar în 1991 s-a reluat la sfârșitul anului 1998, când Irakul a fost bombardat de către aviația americană și britanică, întrucât acordurile și angajamentele convenite cu ocazia încheierii primului conflict nu fuseseră respectate.

Niciodată nu se va ști cu precizie când, unde, cum și cu ce forțe și mijloace vor acționa teroriștii. În momentul când astfel de acțiuni și reacții sunt previzibile și, ca atare, parabile, organizația care le întreprinde își pierde rațiunea de a mai exista și, din acest motiv, intră în conservare sau se desființează. De regulă, cele mai multe din acțiunile teroriste importante ale celui mai slab împotriva celui puternic se pregătesc timp îndelungat și se desfășoară pe teritoriul celui puternic, loviturile fiind bine aplicate, fie în punctele sale cele mai vulnerabile, fie în zonele sale cele mai puternice („lovitura de decapitare”). Formele și procedeele prin care se acționează sunt și ele foarte numeroase. Terorismul, ca reacție acelui slab împotriva celui puternic, este, în principiu, o răzvrătire la terorism (sau la ceea ce cel care se răzvrătește consideră terorism), este adicăterorism contra terorism. Aceasta-i esența, numai mijloacele sunt diferite. De obicei, reacția celui slab împotriva celui puternic nu se numește terorism, ci răzvrătire, nesupunere, revoltă.Terorismul nu este răzvrătire, așa cum nici răzvrătirea nu este terorism. De regulă, nu cel slab îl terorizează pe cel puternic,ci cel puternic îl terorizează pe cel slab. De aici nu rezultă că cel slab nu-l poate teroriza pe cel puternic, ci doar că, pentru a teroriza, ai nevoie de putere. Cel puternic face ce vrea, cel slab face ce poate. Justificările care s-au adus de dușmanii declarați ai Statelor Unite pentru actul de terorism din 11 septembrie 2001(deși nimeni nu și-a asumat în mod serios, până acum, aceste atentate) sunt de notorietate. Ele înseamnă, în esența lor: terorism contra terorism. Terorismul exercitat de lumea a treia contra terorismului exercitat de America în lumea a treia,îndeosebi în lumea islamică. Acesta-i limbajul în care vorbesc o parte din statele lumii islamice. Totul este permis, de la înjunghierea în plină stradă a persoanelor vizate la atacul cu bombă, de la ambuscade în puncte obligatorii de trecere la virusarea rețelelor de calculatoare. Aceste atacuri sunt efectuate de persoane dispuse să sacrifice orice, inclusiv propria lor viață, în numele unoridealuri și convingeri care, pentru cei în cauză, sunt indestructibile și au valoare de simboluri. Marea forță a terorismului exercitat de cel slab împotriva celui puternic constă în compensarea insuficienței mijloacelor prin inteligență și spirit de sacrificiu dus până la fanatism și absurd. Este, desigur, limpede pentru toată lumea că nici un act terorist nu poate fi și n-ar trebui să fie justificat, admirat sau tolerat. Lumea civilizată nu poate accepta nici acțiunea, nici replica de tip terorist. Dar nici nu le poate evita. De aceea, ea este nevoită să adopte un comportament adecvat, încercând eradicarea cauzelor. Dar cea mai eficientă armă împotriva terorismului nu o reprezintă sistemele de arme, oricât de „inteligente“ ar fi ele, ci investigarea și cunoașterea profundă a fenomenului și, respectiv, acțiunea iscusită asupra cauzelor care-l genereazăși a fac-torilor care-l proliferează. Americanii folosesc bani și sisteme sofisticate de arme, organizațiile teroriste antiamericane folosesc oameni. Folosesc oameni nu numai pentru motivul că nu dispun de sisteme sofisticate de arme, ci și pentru acela că ele consideră că arma cea mai performantă și, în concluzie, cea mai eficientă o reprezintă omul dispus la sacrificiul de sine pentru cauză. Astfel de oameni au existat și vor exista totdeauna, iar numele lor nu este numai acela de fundamentaliști islamici, ci și de japonezi, americani, germani, francezi, chinezi, ruși, români etc. Romanii spuneau cu mândrie : „Dolce et decorum est pro patria mori´´, iar dacii considerau trecerea în neființă ca o sărbătoare importantă. De aici nu rezultă, desigur, că sacrificiul de sine este un act terorist; rezultă doar faptul că terorismul folosește cea mai eficientă și cea mai veche armă a tuturor timpurilor: sacrificiul de sine. Terorismul, ca reacție a celui slab împotriva celui puternic, are foarte multe cauze. Acestea rezidă în principiu în: inegalitatea socială, polarizarea bogăției și a sărăciei; aroganța puterii; lupta pentru putere și supremație; ura celui slab împotriva celui puternic, izvorâtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă; ‰ proliferarea disperării; exercitarea de către cel puternic a unor presiuni și acțiuni pe care cel slab le consideră a fi acte sau acțiuni teroriste; incompatibilități grave în perceperea sistemelor de valori; existența unor tensiuni, convingeri și prejudecăți care cer alt proiect al lumii; hotărârea de a distruge nu pentru a se construi, ci pentru a spulbera; nevoia de a fi luat în seamă. Acțiunile teroriste din partea celui slab împotriva celui puternic nu au reguli, nici zone preferențiale, nici frontiere. Ele se desfășoară pretutindeni și vizează, de regulă: asasinarea unor personalități; distrugerea unor obiective culturale, economice și militare; producerea unor catastrofe cu morți și răniți; spargerea codurilor sistemelor de comandăși control, virusarea și perturbarea rețelei Internet, distrugerea sistemelor de comunicații, instalațiilor portuare și aeroportuare, a nodurilor de cale ferată, lucrărilor de artă etc. Forțele și mijloacele folosite în astfel de acțiuni și reacții sunt cele pe care le au la îndemână organizațiile teroriste sau pe care și le pot procura.

Sunt singularități ale actualului val migrator pe care trebuie să le analizăm. Migrația a ajuns la frontiera Ungariei când aceasta tocmai terminase gardul despărțitor de Serbia. Apoi, valul nu are și o componentă în Bulgaria. în al treilea rând, toate statele de pe traseul Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia permit această traversare a teritoriului, căci toți vor în UE – eventual, în Germania. Când, în realitate, toți au proceduri de identificare și cazare a refugiaților și de expulzare a imigranților ilegali care nu se înscriu în regulile ONU-UNHCR sau nu sunt refugiați – unicele temeiuri de solicitare a rezidenței în statele UE. Am văzut refugiații civili împingând forțele de ordine și intrând într-o țară. Dar dacă aveau arme? Erau lăsați la fel de lesne să treacă de autoritățile de la frontieră?

Cauza revărsării valului migrator în Europa începând cu vara lui 2015 nu este neapărat războiul, ci incapacitatea de a gestiona cordonul de instabilitate din zona MENA – Orientul Mijlociu – Africa de Nord, de a manifesta solidaritate în menținerea problemelor cetățeniei europene, ale migrației și azilului în spațiul european, precum și tentația de a spune că „scapă cine și cum poate“. Nu a fost normal ca întreaga greutate pentru apărarea frontierelor Europei și ale Spațiului Schengen să revină statelor de frontieră. Singularitatea Greciei, răvășită de problemele ei economice, a creat veriga slabă care s-a pretat iute la aranjamente pentru a exporta problema în Europa Centrală. Și Turcia, aflată în prag de alegeri și cu o agendă extrem de complexă de gestionat, a optat pentru a închide ochii la rețelele de traficanți și la exportul refugiaților de război. Macedonia a capotat deja, deși încearcă din greu să facă față valului și să-și mențină privilegiile privind libera circulație. La fel și Serbia, aflată în pragul începerii negocierilor pentru aderarea la UE.

Aceste state au fost lăsate singure în fața fluxului. Ce puteau face cu miile de oameni care se chinuiau să se urce în trenuri spre Vest, când nici acordurile europene nu le-au prea putut aplica? Principiul dominoului a funcționat, iar coridorul de tranzit s-a creat până în inima Germaniei, Pentru că solidaritatea a fost eliminată tacit dintre principiile europene.

O temă ce merită tratată este cea a teroriștilor care s-ar amesteca printre imigranți și refugiați ca sa vină în Europa, De ce ar parcurge acest drum pe jos, pentru atât de puțin lucru? Rețelele de trafic funcționează pentru jihadiști; apoi, importul din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord al unor executanți, traineri sau recrutori e aproape inutil, când avem mii de jihadiști în Europa, cetățeni europeni care circulă liberi între zonele de conflict jihadist din Irak, Siria, Yemen și statele lor de reședință. S-a dezvoltat și noul tip de jihadist: omul obișnuit, autoradicalizat, fără contacte cu moschei, grupuri radicale, făcători de bombe, stând doar pe internet. E prea convenabilă asocierea pentru cei care valorifică politic imigrația pentru a nu o îmbina și alătura terorismului și este prea puțin eficientă din punct de vedere practic o asemenea asociere pentru cei care ar planifica vreodată acțiuni teroriste relevante, la scară largă, în Occident. Ceea ce nu înseamnă că fenomenul nu există, doar că el e cu adevărat marginal.

§CAP.5 STUDIU DE CAZ

Evoluția serviciilor secrete la nivel mondial după cel de-al Doilea Război mondial

Pentru început, o să realizăm o trecere în reviztă a celor mai puternice agenții de servicii secrete în lume.

Agenția Centrală de Informații este cel mai cunoscut și mai puternic serviciu secret din lume. Cu sediul în Langley, Virginia, la vest de Washington, CIA devansează ca tehnologie și putere celelalte servicii de inteligență din Statele Unite, inclusiv Agenția Națională de Securitate (NASA), Agenția de Informații a Apărării (DIA) și Biroul Federal de Informații (FBI). 

CIA este specializată în special pe afacerile externe, având foarte puține atribuții în ceea ce privește politica internă și răspunde direct în fața președintelui SUA. Printre funcțiile sale de bază se numără căutarea și analizarea informațiilor despre străini și operațiuni care îl privesc pe președinte.

Serviciul Secret de Informații (SIS) britanice, cunoscut sub numele de MI6 (Informații Militare, secțiunea 6), este agenția care alimentează guvernul britanic cu informații externe. Serviciul a fost înființat în timpul Primului Război Mondial și a furnizat informații în tot acest timp. Existența SIS nu a fost recunoscută oficial până în 1994.

Serviciul Federal de Servicii Inteligente al Germaniei, numit Bundesnachrichtendienst, este agenția de informații externe a țării. Fondată înainte de cel de-al Doilea Război Mondial pentru a spiona strategiile și planurile combatanților, fiind una dintre cele mai longevive instituții de acest gen.

Considerat unul dintre cele mai bogate și mai bine dotate servicii secrete din lume, cu tehnologii de ultimă generație, BND are ca principale obiective contracararea atacurilor la adresa securității naționale și supravegherea spionajului extern.

Serviciul australian de informații a fost fondat în 1952 și este recunoscut la nivel mondial pentru legăturile foarte strânse pe care le are cu majoritatea serviciilor din lume. Mai mult, agenții acestora sunt dispersați în toată lumea având marea calitate de a fi capabili să adune informații și date de peste tot.

Principala misiune a ASIS este aceea de a proteja interesele Australiei prin furnizarea de servicii de inteligență străină.

Direcția Generală pentru Securitatea Externă este principala agenție de informații din Franța. Sediul central se află în Paris, iar cei în jur de 5.000 de agenți furnizează informații adunate din toată lumea. Mai mult, DGSE colaborează foarte strâns cu agenția de securitate internă a țării având atribuții și în ceea ce privește securitatea națională.

Aceștia susțin că au dejucat numeroase atentate teroriste în Hexagon, totuși, în această țară au avut loc unele dintre cele mai sângeroase atacuri ale ISIS.

Ministerul Securității de Stat din China (MSS), una dintre cele mai puternice instituții din țară, este responsabilă de colectarea de contra-informații și informații externe. Agenția a fost fondată de Partidul Comunist Chinez în 1949 pentru a colecta informații pe perioada războiului civil din China. MSS are pe lângă rolul de colectare de informații și unul de supraveghere și control al străinilor care vizitează țara. Mulți dintre agenții MSS lucrează sub acoperire în diferite instituții și ministere ale statului, inclusiv în unități de învățământ.

Divizia de Cercetare și Analiză (RAW) este cel mai important serviciu secret al Indiei. Cu sediul în New Delhi, agenția de informații a fost inființată în 1965 și are ca obiective principale supravegherea celor două mari puteri aflate pe continentul asiatic, Rusia și China. De asemenea, RAW mai are atribuții în ceea ce privește monitorizarea și restricționarea furnizării de servicii hardware către Pakistan de către SUA, țările europene și China.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei este prima agenție de securitate a țării. Principalele obiective sunt problemele interne ale țării, în special cele care apar în zona de frontieră, dar și contra-terorismul. Ponderea cea mai mare a cazurilor rezolvate de FSB o reprezintă traficul de droguri.

Serviciul este unul dintre cele mai mari din lume în ceea ce privește numărul de angajați, peste 250.000 – agenti acoperiți, ofițeri secreti și spioni străini.

Institutul pentru Inteligență și Operațiuni Speciale din Israel este unul dintre serviciile secrete cele mai active pe plan international, cu numeroși agenți infiltrați în toată lumea. Mossad este recunoscut ca fiind cea mai bine organizată instituție de acest gen în ceea ce privește lupta contra-terorismului.

Cea mai cunoscută divizie a Mossad este "Divizia de Operațiuni Speciale" numită Metsada. Acesta a fost fondată în 1951 pentru a efectua operațiuni speciale, cum ar fi asasinate și sabotaj, monitorizarea spionilor din întreaga lume sau să poarte războaie psihologice.

ISI este agenția de informații din Pakistan care funcționează în cadrul militar. ISI a fost declarat în 2015 drept cel mai bun serviciu de intelligence din lume.

Formată în 1948, ISI este principala agenție de informații din Pakistan. Principalul obiectiv al ISI este investigarea și analizarea datelor cu privire la chestiuni de securitate pentru guvernul pakistanez. Dintre cele trei agenții din țară, ISI este cea mai importantă. Cu sediul în Shahrah-e-Soharwardi la Islamabad agenția pakistaneză s-a aflat în centrul unui număr mare de scandaluri, provocate în special de India, care i-a acuzat de încurajarea terorismului prin sprijinirea grupurilor militante și de contrabandă.

ISI își datorează poziția în topul celor mai puternice servicii secrete din lume numărului foarte mare de agenți, dar și a puterii uriașe pe care o are în una dintre cele mai mari țări din lume.

La sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, s-a întâmplat un lucru curios. În loc să ceară doar reparații, câștigătorii au făcut ceva unic în istorie :

Au pus la punct un traibunal în care să-i judece pe învinși pentru violarea legilor Războiului.

Mulți lideri naziști supraviețuitori au fost duși la fostul lor sediu cultural în Germania, pentru a fi judecati în ceea ce se va numi Procesul de la Nurenberg. Citind stenogramele documentelor lezate în cadrul procesului realizăm că ceva semnificativ lipsește : sunt aduse referiri doar tangential de două ori, deși ar trebui să fie o parte integrantă a cazului. Ce este ciudat în procesul de la Nurenberg este faptul că s-au avut în vedere doar liderii germani . Niciun singur lider fascist Italian sau din alte grupări fasciste europene care colaborau activ cu naziștii nu a fost trimis în judecată de către câștigătorii războiului. Aliații au lăsat fiecare țară să decidă ce va face cu organizațiile lor fasciste și cu înalta conducere a armatei deși erau dovezi clare și evidente că acești lideri militar sau aceste organizații îi egalaseră pe naziști în comiterea de atrocități genocodale.Aliații Americano-francezo-britanici, împreună cu sovieticii au arestat și dispus în tabere concentraționale mulți aliați ai naziștilor. Aceștia au fost eventual ulterior vânduâi înapoi țărilor lor, multe din aceste țări , inclusiv România, având acum un govern communist, ceea ce înseamnă că cei repatriate puteau suferi persercuție sau chiar pedeapsa capitală. Ce este ciudat întradevăr este că mulți membri ai Gărzii de Fier din România care au fost capturați de către Aliați în lupta lor către Germania, iar niciunul nu a fost vreodată repatriate în România. Au fost doar interogați de către Aliați , dar nu au fost niciodată luați în considerare pentru trimitere în judecată sau condamnare . Fiind eliberați aproape imediat, fiind liberi să călătorească oriunde în Europa de Est după război, Garda de Fier a început o curioasă odisee. În timpul de dinainte de al Doilea Război Mondial, România era divizată între mai multe fdacțiuni ce se războiau între ele. Regele Carol al II-lea a reprezentat o monarhie constitutional democratică, însă doar până în 1940, când a modificat Constituția pentru a-și conferi sieși puteri dictatoriale. Între timp, revoluția recentă, 1917-1920 din Rusia a inspirit o mișcare comunistă în România, printer membrii acesteia numărându-se și tânărul Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu , cel din urmă urmând să devină dictatorul României.

Se pare că CIA fost sponsorul acestor ieșii nestingherite în afara granițelor ale Gărzii de Fier. Prețul consta în informații interne despre adepții regimului. În timp ce Zelea-Codreanu a avut un sfârșit vremelnic și brusc în țară venit din partea adversarilor politici, colegul său de partid a trăit păstrând secretul până la adânci bătrâneți, în 1993 , după o viață liniștită petrecută la Madrid, sub protecția CIA și autorităților americane. A fost practic, o colaborare pe plaiuri mioritice a serviciilor secrete americane cu o formă de terrorism regional. Deși pașnică la începtuturi, Legiunea a luat forme violente pe parcurs, degenerând de la idealurile pașnice inițiale, religia fiind un fapt catalizator.

Circulă și astăzi povestea despre Constantin Tănase cum că ar fi fost “redus la tăcere” chiar de legionari, dacă nu de comuniști. Alții spun că ar murit într-adevăr de pneumonie, afecțiune ce i-a fost accentuată în mod intenționat. Pentru că nu putea să moară de la o simplă răceală! Ba, unii sunt de părere că nici n-ar fi compus sau rostit acel cuplet în care-i critica pe bolșevici cu “Davai ceas” de la care se spune că i s-a tras sfârșitul.

moartea lui Constantin Tănase, din 1945, e învăluită în mister. Actorul, dorind să ironizeze obiceiurile soldatului rus de a rechiziționa ceasuri, a scris cupletul „Davai ceas”:„Rău era cu «der, die, das»/Da-i mai rău cu «davai ceas»/De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai ceas, davai moșie/Harașo, tovărășie”. După mai multe reprezentații, Constantin Tănase a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi, și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar:„El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu, marele actor era mort. Zvonurile vorbesc că soldații ruși l-ar fi omorât. Oficial, Tănase ar fi murit din cauza unui blocaj renal;cauza însă este din nou sub semnul întrebării – un tratament cu vreo 20 de aspirine pe zi recomandat de medic.

În Afghanistan, războinicii din umbră ai MI6 reintrau în arenă, dar fără vechiul lor partener. Massoud fusese ucis de către atacatorii sinucigași, care se dăduseră drept membri ai unei echipe de televiziune, cu două zile înainte de 11 septembrie, iar îndepărtarea adversarului lor cel mai sâcâitor era un dar de la bin Laden pentru aliații săi talibani. Era limpede că talibanii nu ajunseseră la putere doar prin luptă, ci mituind, făcând trocuri și intimidând. Strategia coaliției avea să reflecte exact acest lucru.

Pe data de 28 septembrie, ministrul de Externe a aprobat trimiterea unor ofițeri MI6 în regiune. Marea Britanie dispunea încă de oameni care avuseseră legături cu mujahedinii în anii 1980, care cunoșteau limba și zona. Cei din interior spun că reacția a scos în evidență și punctul forte, dar și punctul slab al MI6. Când se punea în mișcare, MI6 o făcea foarte rapid, dar o făcea cu tot ce avea în dotare, și nu avea prea multe. O mână de ofițeri cu un buget de șapte milioane de dolari au aterizat în nord-estul Afghanistanului la finalul lunii. Au trecut pe lângă vehicule rusești ruginite, aruncate în aer la ultimul jihad, în drum spre întâlnirea cu generalul Mohammed Fahim, din Alianța Nordului, și au început să ia legătura cu alte contacte

Bătrânii jihadiști din anii 1980 au avut ocazia să-și aleagă tabăra: fie pe cea a talibanilor, fie pe cea a americanilor și a Alianței Nordului. Au reapărut din umbră vechile figuri, în căutarea unei ultime șanse la glorie. Abdul „Hollywood“ Haq cel șchiop, cândva agreat în Downing Street, a reușit să capete sprijinul oamenilor de afaceri afghano-americani și a intrat, încă o dată, în luptă, pornind din Peshawar spre Jalalabad, cu un grup de 20 de susținători. O dronă americană Predator neînarmată l-a urmărit în timp ce era înconjurat de forțe talibane și executat. Hamid Karzai, un alt paștun al cărui tată luptase cu talibanii, a fost aproape ucis de o bombă greșit direcționată. Avea să fie unul dintre puținii lideri paștuni care va face o alianță cu americanii. Acest lucru îl va face foarte util. Unii dintre ceilalți comandanți pe care SUA îi susținuse, trecuseră acum de partea inamicilor, printre aceștia numărându-se Gulbuddin Hekmatyar. Un altul era Jalaluddin Haqqani, care fusese preferatul congresmenului Charlie Wilson și care, totuși, devenise unul dintre adversarii cei mai de temut ai noului guvern afghan și liderul local cel mai apropiat de al-Qaeda (în același timp, păstrase legătura cu ISI care îl considera unul dintre bunurile sale).

Pentru câteva zile tensionate din octombrie, a părut că atacurile aeriene nu aveau impact, iar bombardierele au început să rămână fără ținte. Presa vorbea despre apropierea „iernii afghane“. însă, odată ce, în sfârșit, focul s-a concentrat asupra pozițiilor talibanilor din nord, aceștia s-au prăbușit, permițând Alianței Nordului să intre în Kabul. în total, au fost trimiși în Afghanistan numai 100 de ofițeri ai CIA și 300 ai forțelor speciale americane, dar, după două luni și jumătate de la desfășurarea de forțe din 27 septembrie și în colaborare cu forțele aeriene și cu forțele locale, au reușit să-i înfrângă pe talibani. însă unde era omul al cărui cap ar fi trebuit trimis într-o cutie cu gheață?

Trupele SAS britanice, alături de MI6, au fost trimise în regiunea muntoasă izolată Tora Bora, să-l caute pe bin Laden. De la Londra s-a primit un mesaj. Ministrul Apărării spunea că, dacă era capturat, bin Laden urma să fie predat SUA numai dacă se luau „anumite angajamente“, cu alte cuvinte, să nu i se aplice pedeapsa cu moartea. Cei aflați pe teren au sesizat implicarea avocaților. Era oarecum ciudat, deoarece liderul al-Qaeda era în capul listei negre a SUA și, în orice caz, nimeni nu se aștepta să fie capturat viu.— întrucât nu trimisese un număr mare de trupe terestre pentru a păzi granița, SUA i-a permis lui bin Laden să treacă frontiera în Pakistan. „Massoud a eliberat Afghanistanul de sovietici“, afirma fostul său aghiotant, Abdullah Anas. „Osama bin Laden l-a predat americanilor în două săptămâni și apoi a fugit.“ Bin Laden a reușit să-și regrupeze forțele peste graniță, în Pakistan.

Încă o dată, percepția la Washington era că „ne-am făcut treaba în Afghanistan". Curând, SUA au început să-și retragă forțele speciale și să le pregătească pentru următorul război. Nu a mai urmărit mare lucru după acțiunile militare, nici vorbă de ajutor, dezvoltare sau încercare de a construi instituții. Au existat persoane la Washington care, ignorând rolul esențial jucat de aliații afghani, au tras concluzia excesiv de încrezătoare că efective reduse numeric, ajutate de forțele aeriene, puteau câștiga războaie fără ajutorul unor ample desfășurări de trupe terestre.

În 2004, când ofițerii MI5 care interogau deținuții din Guantanamo Bay au început să fie preocupați de relele tratamente, informații despre protestele înaintate de aceștia s-au scurs prin canalele Serviciului și, de asemenea, prin intermediul celor din Downing Street și al Ministerului de Externe. însă spionii mai spun și că pistele care au ieșit la iveală în urma interogatoriilor desfășurate prin metode de tortură erau importante pentru securitatea națională, deși nu chiar atât de importante cum va pretinde ulterior președintele Bush, când a scris că preveniseră direct atacuri asupra Canary Wharf și a Big Ben. Dacă îi întrebi discret, câțiva dintre cei care au lucrat direct cu secretele îți vor spune în șoaptă că ideea care spune că tortura nu este niciodată productivă și că generează întotdeauna informații viciate este prea simplistă ca să te bazezi pe ea. Vor spune că Algeria, care folosea metode brutale, a fost un partener important după 11 septembrie, oferind informații vitale. îți vor spune că nu știi niciodată, cu adevărat, cum au fost procurate informațiile furnizate ție. Și te vor întreabă dacă îți poți imagina vânătoarea de vrăjitoare și jocul „de-a aruncatul vinei“ dacă mâine ar avea loc un atac asupra Marii Britanii și s-ar descoperi că informații importante din, să spunem, Arabia Saudită au fost ignorate din cauza îngrijorărilor legate de proveniența lor? însă, deși un lucru este acceptarea pasivă de informații, tărâmul moralității este și mai înșelător, când urmărești interogatorii pe monitoare, din alte încăperi (după cum spun pakistanezii că s-a întâmplat în cazul unor deținuți) sau când le trimiți întrebări americanilor privind o persoană despre care știi că a fost dusă într-un loc secret, cum s-a întâmplat cu rezidentul britanic Binyam Mohammed, reținut în Pakistan și apoi dus într-o închisoare secretă din Maroc. în cazul lui, a existat destulă îngrijorare din cauza unei ilegalități, cât să justifice declanșarea unei anchete penale privind complicitatea la tortură. „Nu există acte de tortură și nici complicitate la tortură", spunea John Scarlett, luând apărarea M16. „Am încredere deplină și am avut întotdeauna încredere în standardele, valorile și integritatea ofițerilor noștri.“ Relația cu americanii înregistrase, totuși, momente de tensiune, recunoștea el. „Aliații americani știu că Serviciul nostru este propriul său stăpân, că existăm pentru a apăra interesele britanice și Marea Britanie“, spunea ulterior Scarlett despre această relație. „Nu servim interesele altcuiva, suntem un serviciu independent, condus de propriile noastre legi – de ale nimănui altcuiva – și de propriile noastre valori.“215 încrederea dintre serviciile de informații ale celor două țări aînceput să se erodeze când investigațiile britanicilor au scos la iveală și au făcut publice detalii despre tehnicile americanilor, încălcând astfel principiul „controlului“, potrivit căruia o țară care emite un raport de spionaj controlează unde și cum este acesta transmis sau emis. în Statele Unite, unele persoane și-au manifestat furia din cauza felului în care guvernele țărilor europene se delimitaseră de politica americană în privința deținuților, deși, în același timp, foloseau informațiile procurate. în discursul ținut în fața Congresului, Mike Scheuer, fostul șef al unității din CIA responsabile de urmărirea lui bin Laden, i-a atacat pe „europenii lași și ipocriți, care profită la maximum de protecția oferită de Statele Unite, deși public acuză și cer închisoarea pentru aceia care își care își riscă viața ca să le ofere respectiva protecție.“

Cu 5 ani înaintea Primului Război Mondial, Marea Britanie punea la cale Biroul său de Servicii Secrete, reprezentând o singură agenție care să se ocupe de toate pericolele prin care trecea țara. Această organizație reprezenta combinarea biroului de Amiralitate și Biroului de Război și urma să controleze operațiunile secrete ale inteligenței. Odată cu începerea războiului, secțiunea de spionaj internațional a primit denumirea de MI6 nume provenit de la ”Millitary Intelligence 6” și folosit până în prezent. Totodată, necesitatea de a avea agenții nișate a fost urgentă, astfel încât au luat naștere alte 15 agenții. MI1 se ocupa în timpului războiului de spargerea codurilor, MI4 de hărți și fotografii aeriale, MI7 de propagandă, MI8 de intercepții, MI9 de rezistență și de operațiuni sub acoperire, MI10 de analize tehnice pentru arme, MI11 de securitatea militară, MI12 de ccenzură, MI15 de apărarea aeriană, MI16 de inteligența științifică și MI19 de interogări. În plus, MI2, MI3 și MI15 reprezentau agenții specializate în supravegherea anumitor zone geografice:Rusia și Peninsula Scandinavă, Europa de Est și respectiv, Germania. Biroul de Servicii Secrete se concentra pe planul național, dar și internațional, în mod special pe Guvernul Germaniei Imperiale. Inițial, activitatea era împărțită între echipa navală și armata, ulterior secțiunile fiind atribuite spionajului internațional și national.

Despre MI13 și MI17 nu se știe nimic. Este posibil ca aceste două nume de agenții să fi rămas nefolosite sau să reprezinte cazuri clasificate – cel mai probabil. În prezent, MI6 este în continuare responsabil pentru implicarea internațională a Marii Britanii în aspecte externe alături de inteligența de apărare, în timp ce MI5 reprezintă securitatea domestică. În cazurile speciale, cele două agenții colaborează pentru rezolvarea rapidă a conflictelor.

După terminarea celor două războaie mondiale, atribuțiile acestor agenții au fost preluate de către singurele două care au rămas:MI5 și MI6.

Statele Unite ale Americii și-au înființat primul Birou de Investigații în 1908, acesta reprezentând dorința președintelui Theodore Roosevelt de a crea o agenție independentă de Ministerul de Justiție, care de multe ori nu avea destul personal pentru a se ocupa de soluționarea problemelor.

De-a lungul timpului, Biroul de Investigații a fot denumit și Divizia de Investigație, ulterior transformându-se în Biroul Federal de Investigații (Federal Bureau of Investigation – FBI) așa cum îl cunoaștem astăzi. Responsabilitatea principală FBI este securitatea națională, apărând țara de orice posibil atac, precum MI5.

Totuși, FBI nu trebuie confundat cu NSA (National Security Agency). În timp ce FBI se ocupă de protejarea Statelor Unite împotriva atacurilor teroriste sau cibernetice sau de spionaj, NSA supraveghează, descifrează și prelucrează comunicațiile electronice internaționale.

CIA (Central Intelligence Agency) nu are totuși o istorie la fel de lungă precum FBI, fiind o agenție creată în 1947 la cererea președintelui de atunci, Harry Truman. Nevoia de a crea o organizație de inteligență pentru situații externe a luat naștere după atacul neprevăzut asupra Pearl Harbor. De notat este că nu toate statele au Serviciile Secrete împărțite în două. Printre statele care au o organigramă asemănătoare Marii Britanii sau Statelor Unite se mai numără și Franța, Coreea de Sud, Australia.  Astfel, CIA se ocupă doar de probleme internaționale, precum MI6.

În 1970, Sánchez, s-a oferit voluntar în una din cele mai active organizații teroriste, „Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei”. În tot cazul, examinarea dosarelor Stasi, după căderea comunismului în Germania de Est, a demonstrat o legătură între Carlos  și KGB, prin intermediul poliției secrete est-germane. Între altele, atunci când Leonid Brejnev a vizitat Germania de Est în 1981, Carlos nu a efectuat niciun atac, la cererea KGB, deși serviciile de informații occidentale se așteptau la activități teroriste în această perioadă.

Oricum, serviciile de informații ale statelor comuniste i-au ferit adăpost lui Carlos, urmărit de cele occidentale în urma atentatelor pe care le-a organizat cum a fost acela asupra sediului OPEC de la Viena din 1975. În volumul Jackal: The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal de John Follain,  (1998) se arată că din ianuarie 1979, organizația din care făcea parte Sánchez își stabilește un nou refugiu Budapesta, orașul fiind ales datorită poziționării sale, înlesnind coordonarea acțiunilor mai ușor în Europa. Abia în 1985, Ungaria l-a expulzat. Ulterior, Carlos încearcă să-și stabilească un refugiu și în Berlinul de Est. Stasi  a început imediat monitorizarea teroriștilor, constatând că  acest grup avea contacte cu peste 20 de servicii secrete, unele chiar rivale.

Pentru fiecare dintre acțiunile care i-au fost comandate de la București, Carlos a pretins sume mari de bani, dar și sprijin logistic. Din fericire, aceste atentate au eșuat. Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut mai ales după numele Carlos Șacalul (n. 1949), unul din cei mai activi teroriști au secolului XX, a fost racolat de KGB în timpul studiilor sale la Moscova, la Universitatrea „Patrice Lumumba”. Conform BBC, aceasta era „un centru notoriu de recrutare a tinerilor comuniști străini în Uniunea Sovietică”. Potrivit unor surse, generalul Pleșiță i-ar fi comandat lui Carlos și executarea  unor atentate îndreptate contra unor persoane „incomode” pentru regimul de la București  aflate in străinătate, a unor „defectori”.  Protejarea lui Carlos a fost mai amplă decât s-a știut la un moment dat, constatându-se că, în timp ce agenții occidentali îl căutau, el s-a aflat în România.Nici chiar după capturarea sa, Carlos nu s-a dezis de crezurile sale teroriste. În 2003, a publicat cartea Islamul revoluționar, concepută în celula unde era încarcerat, în care încearcă să explice și să apere violența în termeni de luptă de clasă. În carte, el își exprimă susținerea pentru Osama bin Laden și atacurile îndreptate asupra Statelor Unite.

Fostul agent cu poziții de vârf FBI timp de câteva decenii Theodore L. Gunderson (1928-2011), care s-a făcut cunoscut și prin investigațiile sale privind moartea lui J.F. Kennedy și a actriței Maryilin Monroe, arăta într-un interviu că “FBI-ul și CIA-ul se află în spatele atacurilor teroriste, pentru a le lua libertățile oamenilor”. Gunderson acuză Guvernul SUA precum și  agențiile americane de informații că s-ar afla în spatele atacurilor teroriste care au avut loc în SUA și în afară. Între altele, el arată că FBI era informată de multă vreme de un posibil atac cu bombe, dar nu acționat, Biroul putând fi considerat „suspect” pentru evenimentele de la 11 septembrie 2001.

Serviciile de informații ale statelor comuniste s-au aflat în legătură cu organizații teroriste. Astfel, așa cum se rată în volumul East German Intelligence and Ireland, 1949-90:Espionage, terrorism and diplomacy de  Jerome Aan De Wiel (2014), serviciul de informații est-german, Stasi, a sprijinit unele acțiuni ale organizației teroriste „Irish Republican Army". Aceste relații s-au concretizat în oferirea de adăpost unor lideri ai acestei organizații, în sprijinirea unor activități împotriva trupelor britanice chiar în afara Irlandei, cum ar fi cele din RF Germania, în transmiterea de informații obținute de spionii est-germani aici. Potrivit autorului volumului amintit, asemenea activități au desfășurat și serviciile de informații din Uniunea Sovietică și România.Alte organizații teroriste căror Ministerul securității de stat al RDG (MfS) le-a acordat sprijin au fost „Brigăzile roșii” din Italia și RAF ( „Rote Armee Fraktion”) din RF Germania. O cercetătoare a problemei, Regine Igel, a arătat că rolul jucat de MfS „nu a fost încă elicidat” în în Potrivit datelor furnizate de o persoană care a avut posibilitatea să dețină asemenea informații, Ion Mihai Pacepa, generalul Aleksandr Saharovschi, șeful Primului directorat al KGB, a afirmat că „terorismul este principala noastră armă”. Tot Pacepa arată că Iuri Andropov, șef al KGB o perioadă îndelungată, a arătat că acest serviciu trebuie să acționeze în vederea desfășurării unei adevărate „băi de sânge” împotriva Israelului și a principalului său aliat, Statele Unite. În acest scop, s-a avut în vedere atragerea „întregii lumi islamice” în cadrul „operațiunii SIG” ("Zionist Governments") în vederea organizării de acțiuni teroriste.tregime.

Transformarea în domeniul planificării informațiilor a fost și ea esențială. Planificarea informațiilor este un domeniu de multe ori neglijat, însă, acesta este un proces de permanent evaluare a raportului cost-eficiență, căutând să se găsească cele mai eficiente mijloace de obț

inere a informației. Acestea diferă în funcție de natura informației cât și de urgența în furnizarea ei. La nivel național, planificarea în domeniul culegerii informațiilor pe un anumit domeniu trebuie să permit asigurarea unei suprapuneri controlate între misiunile diferitelor servicii, ca și a complementării între acestea, în funcție de mediile accesibile de culegere. La nivelul aceluiași serviciu, planificarea ține cont de posibilitățile propriului serviciu de a culege informații. Cu cât varietatea mijloacelor este mai mare, cu atât și posibilitatea de culegere sau confirmare a veridicității informațiilor este mai mare. Cooperarea dintre serviciile de informații ale aceleiași țări presupune și folosirea de mijloace tehnice complementare îndreptate asupra aceleiași ținte.

Transformarea în domeniul culegerii informațiilor se desfășoarăpe mai multe direcții. În primul rând, acordarea unei atenții sporite domeniului HUMINT. Deși aparent pare a fi un mijloc mai simplu și mai puțin costisitor, totuși acesta este realmente cel mai dificil, cel mai riscant mijloc de culegere de informații. El presupune contactul direct între părțile adverse, aspect care nu se întâlnește la mijloacele tehnice. În prezent există un exces de informații comparativ cu perioadele precedente. Acest exces provine și din diversificarea și eficientizarea fără precedent a mijloacelor de culegere. El poate fi prevenit pe două căi: prima se referă la o bunăplanificare a culegerii de informații prin utilizarea numai a mijloacelor și serviciilor cu cea mai mare eficiență în raport cu ținta și cea dea doua este de a utiliza tehnici moderne de filtrare, stocare și acces rapid la informația necesară. În al doilea rând, utilizarea surselor deschise, care a făcut subiectul multor analize la nivelul serviciilor de informații. Acesta nu e un proces facil datorită cantității mari de balast în informația analizată. Este un imens consumator de timp, iar probabilitatea de dezinformare este foarte mare. Cea mai eficientă metodă de culegere de informații din surse deschise este prin utilizarea unor centre naționale din care toate serviciile de informații să-și poatăextrage informațiile de care au nevoie. Diversificarea mijloacelor tehnice de culegere de informații a făcut săcreascăfoarte mult costurile și tocmai costurile ridicate și utilizarea eficientă a resurselor ar trebui săstimuleze serviciile de informații ale aceluiași stat să realizeze programe comune de dotare cu astfel de mijloace, mai ales că, din punct de vedere tehnic, fiecare poate să-și extragăinformația fărăa-și deranja partenerul de sistem. n alt treilea aspect care trebuie avut în vedere este faptul căau fost sofisticate mai ales mijloacele electronice de obținere de informații în condițiile în care destul de multe organizații teroriste recurg la mijloace și metode mult mai simple de comunicare. Majoritatea organizațiilor teroriste sau criminale nu dispun de tipul de infrastructură pe care mijloacele moderne de detectare le pot folosi. Pe de altăparte, alte grupuri criminale, dispunând de fonduri uriașe și uneori cu personal cu experiență, care din păcate au uitat de loialitatea fațăde țarăși fațăde structurile în care s-au format, pot folosi mijloacele cele mai moderne pentru a-și proteja sau disimula secretele și activitățile.

În al patrulea rând – domeniul analizei informațiilor, adaptat complexității lumii actuale care nu mai este o ciocnire dinamicăde ideologii, religii sau etnii, ci este evident o ciocnire a intereselor îmbrăcate în costume diferite. Transformarea în analizăa informațiilor înseamnă în primul rând identificarea intereselor principalilor actori.

Acestea nu se pot face decât prin analiză multisursă și multidisciplinară. De aceea este necesar ca printre analiști săse găsească experți în anumite domenii cum ar fi finanțe, macroeconomie, religie, sociologie, psihologie, microbiologie. Procesul de outsourcing a proliferat și și-a dovedit eficiența exact în domeniul analizei. Aceasta a făcut posibilă privatizarea evaluării, multe firme oferind expertiză în analizarea riscurilor globale, produsele și serviciilor acestora fiind de multe ori superioare ca logică serviciilor guvernamentale. Sunt binecunoscute printre firmele private de analizăa informațiilor Stratfor sau Jane’s Defense. Completând aceste analize cu informații la care firmele private nu aveau acces, au rezultat lucrări excelente ale serviciilor de informații guvernamentale care stau la baza unor importante decizii. În fine, domeniul diseminării informațiilor a fost considerat de foarte multe ori treapta inferioară a ciclului intelligence. El este însă extrem de important deoarece întregul efort depus, de planificare, procesare și analiză poate fi inutil dacă acest domeniu nu funcționează corect. A crescut în ultimii ani cererea de informații din partea multor instituții guvernamentale și neguvernamentale, dar și din partea marilor corporații care au înțeles căaccesul la informații duce cu certitudine la creșterea eficienței și de aici la profitul companiei. Bineînțeles că acestea nu pot beneficia de produsul final al serviciilor de informații guvernamentale, decât dacăeste vorba de aspecte legate de securitatea națională. Produsul intelligence diseminat trebuie să difere în funcție de beneficiar și de aici apar eforturi suplimentare în întregul sistem. În unele servicii de informații există alături de compartimentele de diseminare și structuri de „disclosure”care analizează fiecare material diseminat în funcție de destinatar, nivelul de clasificare, în funcție de nivelul la informații. În cadrul procesului de outsourcingserviciile private de informații funcționeazăpe aceleași principii ca și serviciile guvernamentale, cu singura excepție că nu folosesc decât surse deschise. Consider însă că în majoritatea statelor lumii legislația nu este încădestul de precisă în acest domeniu, lăsând destul de multe portițe pentru ca această activitate să alunece în domeniul ilegal. Există un strict control parlamentar și al societății civile asupra activității serviciilor de informații guvernamentale, dar un superficial control asupra serviciilor private care, sub acoperirea legilor legate de funcționarea firmelor de detectivi particulari pot să desfășoare și activități ilegale. Ar mai fi de spus o serie de aspecte legate de pregătirea specialiștilor, transformarea în domeniul pregătirii specialiștilor în intelligence. Principiul de bază de pregătire este: „Pregătește-te în aceleași condiții în care îți desfășori misiunea”. Întregul proces de pregătire trebuie să fie simultan cu un proces de selecție. Prin rezultatele obținute la pregătire, cursanții, inconștient, își definesc de fapt viitoarele misiuni. S-a constatat că, în majoritatea statelor, fiecare serviciu guvernamental de informații își pregătește singur personalul. În același timp însă, cel puțin pentru primele etape aceasta este o irosire a resurselor, programele de pregătire ale serviciilor naționale fiind, cel puțin pe prima etapă, de multe ori similare. Tehnica actuală permite păstrarea confidențialității chiar și cu programe de pregătire comune.Fiind în același timp și beneficiarii informațiilor, și aici este nevoie de un proces de pregătire a parlamentarilor implicați în aceste activități. Nu se poate vorbi despre transformarea în domeniul informațiilor fărăa menționa necesitatea unei educații în domeniul securității a întregii populații. Ceea ce detașeazăserviciile de contrainformații din statele democrate de cele totalitare este tocmai participarea cetățeanului la asigurarea propriei sale securități. Pentru a exista această colaborare este necesar un proces îndelungat prin care cetățeanul să aibă încredere în serviciile guvernamentale și de informații, să înțeleagă că acestea lucrează în folosul său și săle sprijine. De asemenea, este necesară pregătirea cetățenilor pentru a putea deosebi ce este normal și ce este anormal în imaginea unui loc public și a explica în ce constă cooperarea cu structurile de informații.

Deci este clar că în procesul de transformare trebuie să trecem de la ceea ce se numește informație către ceea ce se cheamă intelligence și sănu ne mai fie teamă să folosim termenul intelligence care diferă foarte mult de ceea ce înseamnă informaie. De fapt la NATO se spune clar: schimb de intelligence între aliați și schimb de informații cu partenerii. Deci termenul intelligence ar trebui săintre în limba românăși săfie folosit în adevăratul lui sens. Numai pregătirea specificăa misiunii ar trebui făcutăde către respectivul serviciu. În domeniul utilizării informațiilor, transformarea intelligence presupune creșterea eficienței către beneficiar. Este nevoie de un proces de pregătire al decidenților asupra modului în care pot și trebuie să folosească informația. Acest proces presupune și acordarea cerințelor liderilor cu informația furnizată ca și creșterea încrederii liderilor în aceastăinformație și implicit în serviciul de informații. Este deosebit de importantă relația dintre lider și structurile de informații, pentru căatunci când nu există un proces de pregătire a liderilor în acest sens, eficiența utilizării informațiilor depinde în mare măsură de tipologia liderului. Transformarea intelligence în domeniul controlului parlamentar asupra serviciilor de informații – în acest proces de transformare este necesar în primul rând ca cei care execută controlul parlamentar asupra serviciilor de informații să fie și cei care creează sau modifică legile după care funcționează aceste servicii. Controlându-le și evaluându-le activitatea pot singuri să vadă ce anume trebuie schimbat în vederea creșterii eficienței activității de intelligence pe întregul ciclu.

Fizionomia conflictelor militare după Războiul Rece a suferit transformări de substanță, regăsite în principal în evoluția de la convențional spre neconvențional, de la liniar spre nonliniar și de la simplu la complex. În același timp,pe fondul extinderii globalizării și progresului tehnico-științific, s-a evidențiat o emergență a caracterului neconvențional asupra întregii game de conflicte. Aceasta a determinat o dilatare a spațiului de confruntare și o diversificare a tipurilor de amenințări la adresa mediului de securitate global. Ultimele două decenii au fost martore ascensiunii amenințărilor de tip hibrid, a căror dezvoltare rapidă vizează vulnerabilitățile sistemelor de securitate ale statelor, evidențiate în primul rând de limitările capabilităților convenționale în confruntarea cu manifestările hibride.Având în vedere abordările teoretice ale diferiților autori și modul de desfășurare a conflictelor recente de pe arena internațională, considerăm că războiul hibrid poate fi caracterizat ca un conflict în care una din părți, printr-o judicioasă organizare și coordonare, întrebuințează o combinație de capabilități convenționale și neconvenționale, cu scopul de a crea o gamă largă de amenințări pentru a surprinde și disipa eforturile adversarului și a-l pune în imposibilitatea utilizării adecvate a forțelor și mijloacelor convenționale. În esență, atributul primordial al războiului hibrid, mai precis al conceptelor care-l articulează, este acela de a oferi cadrul adecvat unei intervenții militare precum cea a Rusiei în Ucraina. Principiile de bază ale acțiunii Moscovei au fost realizarea în timp scurt a unui fait accompli, legitimarea acestuia și evitarea posturii de agresor. Kremlinul a aplicat conceptele războiului hibrid sinergic și adaptativ. Fără negarea intervenției militare, descurajarea adversarului prin concentrarea masivă de trupe la graniță și legitimarea acțiunilor printr-un război informațional incisiv și susținut,conflictul ar fi escaladat probabil către o intervenție militară convențională. Într-un alt context, principala problemă cu care s-a confruntat comunitatea internațională încă de la așa numita ,,invazie din Irak” (anul 2003), este abordarea convențională a unei amenințări asimetrice, fapt ce nu a dat rezultate,ci a mărit aria de instabilitate și a generat noi motive de conflict. Pe fondul discrepanțelor tot mai accentuate dintre celedouă culturi și civilizații (arabă și occidentală), entitățile jihadiste din Orientul Mijlociu s-au dezvoltat și au adunatadepți de pe întreaga planetă, toți cei care dintr-un motiv sau altul aveau să-și exprime o frustrare sau nemulțumire față de mediul social în care trăiesc. Astăzi, lumea se confruntă cu o puternică ofensivă a extremismului de natură religioasă care excede cultura islamică. Mitul creat în jurul Statului Islamic depășește cu mult lumea pe care ne-o imaginam nu cu foarte mult timp în urmă. În Siria și Irak, dar și în Libia și Yemen, evenimentele au scăpat mult de sub controlul instituțiilor statelor. Comunitatea internațională este pusă în

dificultate, iar metodele și încercările de intervenție ale acesteia sunt ineficiente. Suntem martorii unor transformări cu consecințe dramatice la adresa securității mondiale, în care exprimarea actorilor statali devine neputincioasă. Organismele internaționale cu atribuții în asigurarea unui climat de pace și securitate global își pierd tot mai mult din relevanță. Actorii nonstatali devin din ce în ce mai puternici și mai greu de controlat, iar serviciile de informații trec printr-o criză de identitate din cauza adaptării incomplete la realitățile lumii contemporane.Altfel spus, schimbările produse în fizionomia conflictelor contemporane nu elimină trăsăturile războiului convențional, dar introduc noi forme de din manifestare care suprapuse pe cele tradiționale complică procesul de cunoaștere a mediului operațional și generează provocări suplimentare pentru întregul proces de intelligence.Deși terorismul ca fenomen social a fost prezent, sub o formă sau alta, în aproape toate etapele de dezvoltare a civilizației umane, niciodată, până acum, omul simplu și responsabilii politici sau militari nu au resimțit, mai acut, sentimentul că se află în fața unui fenomen global și a unei amenințări din partea unui inamic fără chip, fărăo identitate precisă, care și-a făcut din ură, intoleranță, frustrări, din negarea valorilor democrației, drepturilor și libertăților cetățenești, ideologie și armăîn același timp. Avem de-a face cu un flagel care prin implicațiile sale amenințădirect nu doar viața unor indivizi, ori colectivități umane, nu doar securitatea unui stat sau altul, ci stabilitatea la scară globală, cu implicații profunde și pe termen lung asupra valorilor fundamentale și aspirațiilor legitime ale omenirii. El se înscrie în piramida violenței societății contemporane în partea de sus a acesteia, imediat după război și conflictul armat și înaintea crimei organizate, infracționalității neorganizate și violenței domestice aflate la baza piramidei. În consecință, unei astfel de amenințări nu i se poate răspunde decât printr-un efort susținut de solidaritate la nivel național și internațional. Această reacție trebuie să se exprime prin atitudini realiste, responsabile și ferme transpuse, la rândul lor, în acțiuni comune, lucide și viguroase care să vizeze prevenirea și combaterea nu doar a manifestărilor concrete de factură teroristă, ci și a tuturor acțiunilor, stărilor de fapt și evoluțiilor care le alimentează, ori favorizează. Apariția unui nou tip de război -războiul împotriva răului-, care va fi dus de civilizație împotriva non-civilizației, de societate împotriva forțelor care o macinăși o distrug, de state, organisme internaționale, alianțe și coaliții împotriva rețelelor teroriste, traficanților de droguri, criminalității economice, financiare și sociale internaționale, a totalitarismului, fundamentalismului de toate tipurile și a altor amenințări constituie, de cele mai multe ori, partea nevăzută a aisbergului. Terorismul internațional structurat, de sorginte extremist-religioasă– ce se manifestă la începutul acestui mileniu, ca purtător al unei ideologii totalitare și absurde – nu poate fi ignorat, nu poate fi tolerat și nu poate fi învins decât prin solidaritate și acțiune colectivă. Neutralitatea în efortul global de luptă împotriva terorismului nu este posibilă, iar neparticiparea la efortul statelor democratice vizând eradicarea terorismului nu reprezintăo garanție de securitate. Pe bună dreptate se poate aprecia că terorismul a devenit un nou pol al ordinii mondiale de-terminând schimbări majore în societatea contemporană. Terorismul – Răul din umbrăal începutului de secol porană. „Omenirea se aflăla răscruce în ceea ce privește viitorul său: ori cooperăm în lupta împo-triva terorismului, ori viitorul va fi sumbru, iar această amenințare se va menține de-a lungul întregului secol XXI și poate și după 89. Referindu-se la necesitatea și la legitimitatea campaniei declanșate la nivel internațional pentru combaterea terorismului, coordonatorul american pentru terorism F. X. Taylor spunea: „Când vedem oameni intrând în localuri cu bombe legate de corpul lor, acela este terorism. Când vedem oameni îndreptând avioane către clădiri pline de lume, acela este terorism. Când oameni, în numele revoluției, taie brațele și mâinile copiilor într-un sat cu scopul de a-i teroriza sau a se răzbuna, acela este terorism. Asta trebuie noi să oprim. La asta se referă campania noastră antiteroristă. Dacă vom putea să delegitimizăm aceste tactici, vom câștiga războiul contra terorismului”. Războiul antiterorist pare săse înscrie întrun spectru foarte larg și complex de acțiuni și reacții într-un spațiu multidimensional specific războiului viitorului. Acesta se poate defini prin următoarele caracteristici: nu are formă armată clasică; este un război de tip disimetric ca răspuns la acțiunile teroriste asimetrice; se poate desfășura atât în timp de pace, în situații de criză, cât și pe timp de război.

Răul din umbra al începutului de secol are un pronunțat caracter secret, surprinzător sau chiar imprevizibil; vizeazăîn special populația și țintele civile și mai puțin armatele sau obiectivele pur militare etc. Războiul antiterorist reprezintăastfel o replica hotărâtă datăterorismului internațional în care se reunesc componente diverse ale războiului viitorului precum: elemente de război informațional, cibernetic, psihologic, mediatic, geofizic,cultural, genetic etc. Acest nou tip de război este permanent și pretutindeni, lupta împotriva terorismului fiind abordată altfel decât până acum, atât în plan militar, cât și în plan politic, diplomatic, cultural, psihologic și informațional. Așa dupăcum s-a mai întâmplat în istorie, omenirea și îndeosebi comunitatea statelor democratice, numeroasele instituții și organisme regionale și internaționale cu atribuții în acest sens trebuie să găsească răspunsuri ferme pentru a preveni și combate noile amenințări și pericole generate de proliferarea terorismului. Declanșat după septembrie 2001, războiul antiterorist se dorește a fi un tip de conflict cu care lumea nu a fost obișnuităpânăacum, pentru că este tot mai evident faptul că fenomenul terorist contemporan nu este unul clasic, ci unul care încearcă tot mai mult crearea unei falii între lumea creștinăși cea musulmană lovind punțile care leagă cele două tipuri de civilizații. Există informații care prezintă faptul că, numai până la data de 31 august 2014, au existat un număr de 2.610 persoane decedate și 777 rănite ca urmare a celor 101 atacuri identificate ca 96. Terorismul – Răul din umbra al începutului de secol fiind de sorginte teroristă islamistă asupra creștinilor91. În aceste condiții, este tot mai evident că, pentru a lupta eficient cu terorismul soluțiile trebuie să fie deopotrivă politice și militare. Este nevoie de decizii corecte asumate de întreaga lume pentru că întreaga omenire este amenințată de terorism. Poate că unele dintre aceste decizii vor trebui implementate cu forța, dar totul este ca ele să se bucure de consensul lumii civilizate, de sprijinul întregii comunități internaționale. Terorismul pare o amenințare omniprezentăsau un sistem de acțiuni haotice, care generează o situație aparent fără ieșire ce se reproduce în aproape toate domeniile vieții politice, economice și sociale, într-un sistem vicios. Rezolvarea acestei situații implicăsoluții multiple, unele directe, radicale și categorice, chiar violente, care urmăresc curmarea răului de la rădăcină, altele indirecte, constând din strategii bine elaborate de reducere a decalajelor și efectului de falie, de armonizare .. Pe această pagină de internet existăo listă a tuturor atacurilor considerate ca fiind produse de grupuri teroriste islamice asupra creștinilor din momentul 9/11 din SUA, până în data de 31 august 2014. Terorismul este răul din umbră al începutului de secol relațiilor sociale și internaționale și pe această bază de ameliorare a condiției umane. Statele, organismele și organizațiile internaționale de securitate, instituțiile de tot felul, alianțele și coalițiile din zona societăților democratice, sistemele de educație și culturădin marile spații civilizaționale își asumă din ce în ce mai mult obligația de a construi pe noile principii ale procesului de globalizare și identificare, confirmare și afirmare a entităților și valorilor un nou edificiu al raporturilor politice, economice, sociale și umane care să scoată omenirea din fantasmele istoriei și să recultive valoarea, solidaritatea international și respectul fațăde ființa umană. Un astfel de obiectiv pe termen scurt nu ar fi rezonabil, iar pe termen lung nu poate fi ușor de îndeplinit deoarece s-a demonstrat că există încă realități și prejudecăți din care omenirea nu poate ieși cu ușurință. Noua dimensiune a terorismului a determinat atât la nivel național, cât și internațional, nu numai o regândire a modului de combatere a acestuia, dar și realizarea unui cadru juridic conceptual și acțional adecvat, necesar materializării măsurilor stabilite la nivelul deciziilor politico-militare ale statelor. Bulversate de frecvența și intensitatea mare a unor atacuri teroriste, numeroase țări au adoptat legi care definesc noile crime, interzic anumite organizații, limitează libertățile civile și chiar garanțiile ce țin de drepturile fundamentale ale omului. Este foarte adevărat căanumite state, sub pretextul măsurilor împotriva terorismului și apărării ordinii de drept, au declanșat o adevărată campanie polițienească împotriva opozanților ca și a libertăților democratice

Primele state care au adoptat legi drastice pentru prevenirea atacurilor teroriste și protecția cetățenilor și instituțiilor au fost SUA, Marea Britanie și Franța. Spre exemplu, legea americană intitulată sugestiv Patriot Act(Provide Appropriate Tools Required to Intercept and Obstruct Terrorism) acordăputeri excepționale poliției și serviciilor de informații. Ea autorizeazăarestarea, deportarea și izolarea suspecților, efectuarea per-chezițiilor fără mandat, ascultarea telefoanelor, controlul corespondenței etc. Din 5 ianuarie 2004, a intrat în vigoare programul U.S. Visit prin care se iau amprente și se fac fotografii tuturor străinilor care vizitează SUA. Deși sunt măsuri specifice unui stat autoritar, în mod paradoxal ele se aplică în țara cu cea mai avansată democrație pentru că s-au dovedit a fi necesare și chiar acceptate de opinia publică îngrozită de posibilitatea producerii unor noi atacuri similare celor din anul 2001. Modelul american a fost urmat rapid și de alte țări. Marea Britanie a adoptat o lege antiteroristă care permite să fie reținut fără inculpare sau judecată orice străin bănuit căreprezintăo amenințare pentru suveranitatea țării. În acest context, identificarea terorismului, crimei organizate și proliferării armelor de distrugere în masă ca principale amenințări la adresa securității statelor a impus nu numai sporirea eforturilor comunității internaționale în prevenirea și combaterea acestuia, dar și găsirea și aplicarea de forme și metode noi de acțiune ce constituie o nouă provocare pentru lumea civilizată. Terorismul s-a dovedit a fi o amenințare care nu poate fi clasificatăca internăsau externă, manifestându-se ca un risc transnațional deoarece grupările teroriste pot include deopotrivă cetățeni străini și cetățeni autohtoni, care opereazăîn interiorul sau în afara teritoriului unui stat, în perioade diferite de timp. El nu afectează doar statul în cauză, ci este și un atac, o crimă, un dezastru și o amenințare la adresa libertății și vieții private. Solidaritatea internațională, responsabilitatea politică și fermitatea acțiunilor constituie trei condiții fundamentale care, îndeplinite simultan, reprezintă o formula credibilă de garantare a succesului luptei globale împotriva terorismului. În anii care au trecut de la declanșarea războiului antiterorist, SUA împreună cu aliații lor au condus o campanie la scară mondială din munții Afganistanului pânăla granița cu Pakistanul, din Africa până în Filipine și pânăîn părțile nordice ale Irakului. SUA, ca lider incontestabil al acestei campanii, nu participă singură la acest tip de război. Tot mai multe guverne au conștientizat pericolul și s-au turat luptei concomitent cu sporirea măsurilor în propriile țări.

Cu scopul principal de a colecta, analiza și disemina date relevante pentru securitatea națională, serviciile de informații beneficiază de un statut special, care le permite accesul la informații confidențiale, prin diverse mijloace de supraveghere și interceptare.Un raport al Adunării Generalea Națiunilor Unite prezintă o serie de bune practici, identificate în diverse țări de pe glob, menite să asigure un grad înalt de performanță a serviciilor de informații și, complementar, de răspundere și bună conduită în raport cu cetățenii. Enumerăm aici câteva din elementele pe care un cadru legal solid pentru funcționarea serviciilor ar trebui să le reunească. Cadrul de acțiune al serviciilor de informații, concret spus cazurile în care acestea pot acționa, necesită o definire strictă și precisă în legislația accesibilă publicului și trebuie să fie limitat strict la protejarea intereselor de securitate națională. De asemenea,securitatea națională trebuie clar definită în legislație, iar toate posibilele amenințări la adresa siguranței naționale care cad în responsabilitatea serviciilor trebuie enumerate. Raportul Națiunilor Unite indică acesta ca fiind unul din principalele instrumentele pentru a asigura că activitățile serviciilor nu pot ajunge să dezechilibreze ordinea Constitutională. Competențele și puterile serviciilor trebuie definite în legislația națională în mod clar și exhaustiv. Aceasta este o garanție fundamentală a statului de drept și aduce un element de transparență în activitățile serviciilor, fără însă a periclita caracterul secret al serviciilor.În literatura de specialitate se atrage adesea atenția asupra “pericoluluica serviciile și membri ai executivuluisă abuzeze de aceste puteri speciale”, prin urmare“pot intimida oponenții guvernării, pot manipula în scopul de a influența deciziile .

§CONCLUZII

Analiza terorismului, deși structurată de mult timp în domeniu de studiu, nu a reușit, în ciuda interesului pentru acest fenomen, să depășească dezbaterea recurentă asupra definiției conceptului și nici, în consecință, să ajungă la formularea de teorii care să depășească explicațiile aporeice.

Aceasta este cu atât mai paradoxal cu cât terorismul s-a impus ca temă centrală a discursului politic și ca subiect al dezbaterilor publice. Astăzi, niciun termen nu este mai puternic (în discursul politic, legislativ și mediatic) decât cel de terorism. Utilizarea masivă a termenului contrastează însă cu imprecizia analitică a conceptului, în condițiile în care cercetătorii, politologi și sociologi, nu au reușit încă să dea o definiție științifică acestui concept și nici să utilizeze în mod riguros resursele teoretice de care dispun științele sociale pentru a explica acest fenomen. Într-adevăr, o primă și esențială problemă rămâne definirea conceptului, care nu este încă stăpânit de analiști. Proximitatea conceptului de terorism cu alte noțiuni cu care se intersectează (violență, conflict, război, teroare) face ca aceste analize să utilizeze modele explicative elaborate inițial pentre analiza acestor fenomene cu care terorismul nu este sinonim, chiar dacă le presupune, le provoacă sau este efectul lor. Un alt aspect problematic este dimensiunea ideologică a fenomenului, care contaminează această disciplină de studiu în întregime. Încărcătura ideologică puternică a termenului face ca domeniul de cercetare să interfereze cu discursul mediatic și politic, așa încât terorismul apare ca un mijloc de propagandă politică, ceea ce afectează credibilitatea științifică a studiilor. Din domeniu al reflecției intelectuale, terorismul a devenit un concept util politic, un instrument de analiză puternic politizată, pe care oamenii de știință nu-l mai controlează, un termen maleabil și continuu redefinit în funcție de necesitățile politice. În concluzie, agenda de cercetare rămâne deschisă dezbaterilor, pe linia controverselor care au animat domeniul încă din perioada primelor studii asupra terorismului din anii ’30 ai secolului trecut.

În ceea ce privește cooperarea dintre serviciile de informații ale aceleia și țări, în foarte puține state, s-au obținut rezultate care mulțumesc toate serviciile . Prima și una dintre cele mai importante transformă

ri în mentalitatea serviciilor de informații după 11 septembrie 2001 a fost necesitatea găsirii mecanismelor care să ducă la o cooperare reală

între serviciile de informații ale aceleia și țări, ca și dintre serviciile de informații ale unor state diferite. Pe planul organizatoric, în acest domeniu s-au făcut progrese reale. În statele în care existau comunități ale serviciilor de informații, acestea au căpătat valențe noi sau modalități noi de distribuire a sarcinilor. În statele în care nu au existat, această formula de coordonare a apărut având forme și formule diferite. Aceste forme cuprind practic întreaga gamă, de la planificarea și distribuirea fondurilor serviciilor de informații și controlul cheltuirii acestora, până la simpla întâlnire periodică a serviciilor de informații sau a adjuncților acestora, cu raportări parțiale, reciproce pe diferite teme.

Este utilă înființarea unor secții specializate în cadrul instanțelor, cu rolul de a acorda mandatele în vederea desfășurării activității serviciilor, astfel încât magistrații să aibă acces la informații clasificate, în baza unui certificat ORNISS. Astfel se poate asigura că nu lipsesc informații importante din proces și deciziile pot fi luate în deplină cunoștință de cauză. Judecătorul de drepturi și libertăți, prevăzut în arhitectura judiciară românească, ar putea primi competența de a solicita rapoarte interimare cu privire la progresele care se fac pentru atingerea obiectivelor stabilite în mandatul primit inițial. Astfel,ar putea să limiteze acțiunile colaterale și să asigure că folosirea metodelor intruzive nu depășește scopul inițial.Având în vedere recomandările internaționale, considerăm utilă crearea unei structuri robuste, care să dispună de competențele, expertizași resursele necesare pentru monitorizarea democratică a activității serviciilor de informații și a fluxului de informații între acestea și alte instituții ale statului.

§BIBLIOGRAFIE

Soare, Vasile Forțele Speciale – comandouri aeropurtate în acțiune, Editura Ziua, București, 2002.Stanciu, Ion-Aurel „Conceptul de terorism interna-țional”, în G.M.R.nr. 6/2005, Statul Major General, 2005.

Bartosz H. “Transnational Organized Crime, Terrorism, and WMD”,în International Studies Review,Vol. 7, Nr. 1, martie 2005, Blackwell Publishing, Oxford, UK, 2005.

Alex, Understanding Who Becomes Terrorist, in Journal of Young Investigators, Issue 3, September 2004, http://legacy.jyi.org/volumes/volume11/issue3/features/oconnor.html.

FRANCIS, David R., Poverty and Low Education Don’t Cause Terrorism, The National Bureau of Economic Research, http://www.nber.org/digest/sep02/ w9074.html. 13. 19 august 1991

Randall Law, Terrorism- a history, Willey, London, 2010, p

Stăncilă, Lucian ,Dimensiunea militară a operației antiteroriste, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006.

Stăncilă, Lucian Terorismul – provocare a secolului XXI,Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I””, București, 2007.

http://adevarul.ro/locale/botosani/serviciile-secretele-vremea-voievozilor-erau-ochii-urechile-Stefan-mare-petru-rares

Muller, J., și Stewart, M.G., «The Terrorism Delusion», în International Security, vol. 37, No.1, sept. 2012

Site-ul Ministerului Justiției, http://www.just.ro

John F. Kennedy, 06 iunie 1962.

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului – publicată în Monitorul Oficial, Partea I

Seger, Karl A. The Antiterrorism Handbook, Editura Presidio, New York, 1990.

Simileanu, Vasile Radiografia terorismului, Editura Top Form, București, 2003.Sîrbu, Corneliu; Stăncilă, Lucian; Florea, Constantin Stigmatul războiului, Editura Sitech, Craiova, 2008,

Simileanu, Vasile Asimetria fenomenului terorist, Editura Top Form, București, 2003.

Pașcu, I.M., Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, București, Institutul pentru Studii Politice de Apărare șiIstorie Militară, 2002,

http://www.arduph.ro/domenii/diu-si-terorismul/consideratii-generale-privind-terorismul/

Nafeez Mossadeq Ahmed, La guerre contre la vérité, Résistances, Demi-Lune, Paris, 2006,

George Friedman, Următorul deceniu, Ed. Litera, București, 2011,

Steven Woehrel, Islamic therorism and the balkans, Diane Publishing CO, USA, 2005,

Mădălina Virginia Antonescu, Doctrina neo-machavelică în contextul provocărilor globaliste, Lumen, București, 2011,

Olteanu Gabriel Ion, coord., Structurile infracționale și activitățile ilicite desfășurate de către acestea, Ait Laboratoires, București, 2008,

Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2012/C 326/02) http://old.eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ.\€:2012:326:0391:0407:RO:PDF

Călin Cotoi, Regionalism și regionalizare, Revista Geopolitica, nr.1/2004, anul III,

https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf

Ion Mihai Pacepa, Moștenirea Kremlinului, Ed.Humanitas, București, 2013,

https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Intelligence_Service.

Mark Randol, Terrorism information and the national suspicious activity report initiative, sharing Congressional Research Service, London 2009,

https://www.fbi.gov/investigate/terrorism.

Douglas Lovelance, Documents of international and local control: terrorism, what we now and what we know it, volume 91, Oxford University Press, London,

Alexe Ioana Valeria, Impactul terorismului asupra societății, în revista Hyperion, 2000.

Horia Dumitrescu coord., Istorie și societate, vol.II, Ed. Mica Valahie, București, 2011,

Constantin Onișor, Teoria Strategiei Militare, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1999,

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf

Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 Textul actului este publicat în Monitorul Oficial, nr. 148, din 17 iulie 1991, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=32364.

Dumitru Chican, Emanuel Peterliceanu (2013), Noul Orient Mijlociu. între „Primăvara arabă“ și „Haosul constructiv“, Editura Proema, Baia Mare, pp 113-129.

Goțiu Mihai, „Așteptând invazia barbară. Note despre criza migrației“, http://www.romaniacurata.ro/asteptand-invazia-barbara-note-despre-criza-

Sorin Bocancea,coord., Marșul asupra Europei, noi dimensiuni asupra migrației, Ed. Adenium, 2016,

https://www.news.ro/externe/top-10-cele-mai-puternice-servicii-secrete-din-lume-in-2016-1924404507452016041515424105

The Secret History of the CIA in Romania

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/constantin-tanase-omorat-de-rusi-tanase-fustangiul-juca-cu-actrite-dezbracatele-ar-fi-avut-o-si-pe-maria-tanase-in-trupa-si-nu-numai-686245.html.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/actorul-si-salbaticii-un-strigat-mut-la-adresa-dictaturii-comuniste.

Gordon Corera, M16 Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice, Litera , București, 2011,

https://www.historia.ro/sectiune/ diferentele-dintre-cele-mai-cunoscute-servicii-secrete-ale-lumii.

Liviu Tofan, Șacalul securității, Teroristul Carlos în slujba în solda spionajului românesc, Plirom, Iași, 2013,

Jerome Aan De Wiel, East German Intelligence and Ireland, 1949-90:Espionage, terrorism and diplomacy (2014),

Peter Hamilton, Espionage, terrorism and subversion” (1979), p.74.

Ricolfi, Luca “Palestinians, 1981-2003” în Making sense of suicide missions,D. Gambetta (ed.), Oxford University Press New York, Oxford University Press, 2005.

Ramos, Edgardo; Lyman, Timothy R.; Canavan, Patricia; Nichols, Clifford III

Handbook on Counter-Terrorism Measures: What U.S. Nonprofits and Grantmakers Need to Know,Berry & Howard Foundation, Inc., 2004.

Liviu C. Ioniță, Adaptarea serviciilor de informații militare la provocările mediului de securitate contemporan”;Teză de doctorat, 2000.

Strategia de securitate naționalăa României, București, 2007,

Mircea Mureșan, Viitorul conflictelor armate, Curs de teoria artei militare, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2005,

Fackti,Moscova, 14 martie 2002. 90 F. X. Taylor, coordonatorul american pentru contraterorism, (apud: Ion-Aurel Stanciu, Conceptul de terorism inter-național,în G.M.R. nr. 6/2005, Statul Major General,

Radu, Gheorghe; Stăncilă, Lucian , Omnidirecționalitate și ritm pulsatoriu în confruntările armate moderne, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005.

Islamic Terror Attacks on Christians (Since 9/11),31 august 2014, disponibil online la: http://www.thereligion of peace.com/pages/christianattacks.htm, accesat la 04.09l.2014, orele 18.40

Mircea Mureșan, Gheorghe Văduva, op. cit.,

Ignatio Ramonet, Antiterrorisme, Le Monde Diplomatique, disponibil online la: http://www.monde-diplomatique.fr/2004/03/RAMONET/10722, accesat la

22.09.2014, orele 13.10.

Lucian Stăncilă, Dimensiunea militară a operației antiteroriste,Editura Universității de Apărare “Carol I”, București, 2006, p. 18.

Anca Moț, Terorismul Abordari si Controvers, în Punctul critic, nr.2/2006.

Hutchinson, M.C., ‘’The Concept of revolutionary terrorism”, în Rapaport, D.C. (dir), Terrorism: The Second Anti-Colonial Wave, Routledge, London&New York, 2006,

Sergiu Medar, Transformarea serviciilor de informații în contextul actual de securitate, în Revista Cultura nr.5/2009.