Semnificații ale Simbolului Apei Înh Lirica Eminesciană Abordări Metodologice în Textele de Gimnaziu

=== e3e51c768aaa63d45e7834628e7e64668f578915_675322_1 ===

ARGUMENT

În general, ceea ce se numim noi de obicei natură – aspecte legate de geologie, faună și/sau floră – la marele poet Eminescu o putem găsi într-un mod simplu. Nota principală o constituie dimensiunea și cantitatea. Versurile conțin numai noțiunea simplă de de codru, dar într-o mare proporție. Pădurea noastră în viziuinea teoretică are o durată limitată, fiind supusă dezintegrării, în shimb codrul eminescian se se întinde dincolo de mărginirea timpurilor domnitorilor, peste acelea ale popoarelor, el devine veșnic. Această imagine parcă desprinsă dintr-un peisaj din Egipt, precum în versurile eminesciene, denotă trăinicia dincolode milenii determinând totodată dimensiunea de nivel microscopic a omului și trezește în cititor sentimentul de a se lăsa în voia și dinamica sorții.

Printre marile teme ale creației eminesciene slăvirea iubirii și a frumuseților naturii ocupă un loc foarte însemnat, manifestând un înțeles extrem de adânc. Întregind universul liric al peetului, de o nespusă grandoare, de o autenticitate impresionantă și de o inalterabilă actualitate estetică, iubirea și dragostea de natură, sentimente îngemănate în poezia sa, constituie o temă unitară izvorâtă din sensibilitatea pură, din setea lui de perfecțiune, de absolut.Eminescu definește natura și iubirea nu ca pe niște înalte sfere ale evadării din viață și nici ca pe niște motive de capitulare în lupta împotriva răului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului sau neîntrerupt în fața frumuseițlor lumii, menit să-i regenereze elanurile creatoare istovite de eforturi.

Prezenta lucrare se concentrează pe prezentarea semnificațiilor simbolului apei în opera eminesciană. În acest sens, primul capitol are în vedere viața și activitatea literară a lui Mihai Eminescu, în timp ce al doilea capitol se concentrează pe prezentarea poetului ca unul romantic. Trecerea la cel de-al treilea capitol se va face prin prisma concepției lui Mihai Eminescu despre poezie și misiunea poetului, abordând natura și dragostea în poezia eminesciană, dar și simbolul apei în poezia iubirii și a naturii. Ulterior, capitolul IV va prezenta elementul acvatic în lirica eminesciană, evidențiind și critica mitico-simbolică asupra operei lui marelui poet. Ultimul capitol al lucrării va expune importanța metodelor de predare învățare a literaturii române în învățământul gimnazial.

Apa este simbolul substanței tuturor virtualizărilor din mitologiile umane, din care apar toate formele și unde se întorc, prin regresie sau dezastru. Apele au fost la început, s-au întors la sfârșitul fiecărui ciclu istoric sau cosmic. În general, în literatura de specialitate, elementul acvatic se manifestă în două moduri: apă bună care hrănește, curează și purifică și apă maleabilă care se remarcă prin ape rele, mirosuri respingătoare, furtuni, inundații până la ravagii. Dar, deși apare mai degrabă în momente diferite de existență, ea se schimbă urmând din nou un ciclu de regenerare.

În viziunea fantastică a lui Eminescu putem identifica apele profunde, apele stagnante și impetuoase, apa care înghite mormântul, barca. Dar cea care dă o imagine unică a reflecției o frumusețe panoramică interesantă este apa fierbinte. În „Moartea Cezarei”, marea are o priveliște încântătoare. Privirea Cezarei este captivată de un foc care arde ca un foc pe mare. Apoi, ea a văzut că focul curgea pe apă, fiind un incendiu pe o barcă, dar era prea târziu pentru a o salva. De asemenea, amândoi iubitorii găsesc în apele albastre un refugiu prin care se eliberează de realitate: marea a luat în patul ei moale și albastru două corpuri moarte, legate foarte strâns în îmbrățișare, iar mintea suflă printr-un vechi copac, se mișca între ramificațiile sale. Pe de altă parte, în poezia „Lacul”, visul rămâne neîndeplinit, deoarece în imaginația lui Eminescu dragostea este doar un vis, cititorul putând observa o intensitate tot mai mare a sentimentelor, o absolvire a acestora. De asemenea, titlul numește un element natural al peisajului, poate cel central, deoarece este locul de întâlnire; locul magic unde se poate dezvolta iubirea, într-un loc intim, departe de orice om, doar natura prietenoasă.