Segregarea Urbana. Studiu de Caz Municipiul Craiova

=== Craiova-segregare-urbana (Complet) ===

Capitolul I: Considerații teoretice privind conceptul de segregare urbană

Segregarea urbană a fost concepută de Michael White în 1983, având la bază principiul diferențierii elementelor mediului urban. Segregarea urbană este un proces ale cărui dimensiuni progresează continuu și afectează din ce în ce mai multe orașe, reprezentând un aspect esențial al evoluției spațiului urban. Dimensiunile umane ale orașului au un rol important în complexitatea spațiului urban, astfel, cu cât un oraș este mai mare, cu atât mai complexe și mai radicale vor fi procesele și fenomenele aferente dezvoltării acestuia.

Analiza tipologică are ca punct de plecare premisa că segregarea urbană se clasifică în segregare socială – accentul fiind pus pe populație și pe aspectele sociale ale acesteia și în segregare geografică sau rezidențială, care pune accent pe morfologia urbană, dar pentru ca aceasta să fie vizibilă în geografia orașului are nevoie de acțiunea segregării sociale. Termenul care reflectă cel mai bine realitatea spațială este cel de segregare geografică, deoarece modul de manifestare a procesului de separație spațială se răsfrânge în mare măsură asupra morfologiei urbane (Mionel, 2010, p.130).

Diversitatea spațiului urban rezultă din evoluția în timp a celor două componente ale segregării, imprimând peisajului urban diferite forme (de la mahalale la ghetouri de aur), care la rândul lor reflectă diferite forme de segregare urbană: rasială, etnică, socio-economică, religioasă etc.

1.1 Istoricul cercetărilor și evoluția conceptului

Segregarea urbană a reprezentat un obiect de studiu foarte important pentru cercetători încă de la jumătatea secolului trecut. Specialiști din domeniul geografiei, economiei, arhitecturii, sociologiei, istoriei sau al filosofiei au încercat să înțeleagă cât mai exact cauzele segregării pentru a putea întocmi proiecte care să ajute în viitor la elaborarea unor planuri concrete de coeziune socială. Observațiile specialiștilor au reliefat faptul că segregarea socială din marile orașe fragmentează spațiul urban în mai multe nuclee socio-spațiale, fiecare având o identitate proprie. În acest sens, importante studii pe această temă au fost întreprinse de prestigioasa școală sociologică de la Chicago, însă cele mai multe studii în domeniu au fost realizate de școala americană, care a întocmit modele de studiu pe baza unor teorii și indici de calculare a segregării.

Un aport destul de important l-au avut și cercetările din America de Sud, grație multitudinii de spații urbane segregate, care se „cereau” a fi cercetate. Astfel de studii abundă atât în Brazilia, Argentina, Venezuela, Peru și Chile, dar și în Columbia, Ecuador, Paraguay și Uruguay. Deși nu se poate spune cu certitudine, se poate afirma că spațiul urban american este cu predilecție unul segregat. Altă direcție de studiu este concentrată în spațiul european, unde se bucură de importante realizări științifice școlile anglo-saxonă și franceză.

În primul rând, abordarea segregării urbane trebuie privită din punctul de vedere al științelor implicate în cercetarea fenomenului. Geografia, economia, sociologia sau istoria reprezintă numai o mică parte a direcțiilor de abordare a segregării. Se impune astfel, urmărirea evolutivă a conceptului de segregare urbană, în funcție de fiecare domeniu de analiză menționat anterior.

Segregarea urbană în viziune geografică

Cele mai numeroase au fost studiile geografice, deoarece acestea urmăreau în mod special modul de evoluție a spațiului urban, dar și noile forme socio-spațiale pe care le îmbracă și conturează dinamica urbană. La începutul secolului al XX-lea, s-au remarcat o serie de studii, însă cercetările asupra segregării urbane au căpătat amploare în a doua jumătate a secolului trecut. Astfel, în anul 1960 geografii Harold Melvin Mayer și Clyde Frederick Kohn, au observat că diferențele spațiale apărute în compoziția spațiului urban sunt rezultatul segregării, pe care o disociază în segregare voluntară și involuntară. În anul 1973, Joe Darden, profesor de geografie la Michigan State University și fost decan al programului „Urban Affairs” din cadrul aceleiași universități, a vorbit despre segregarea rezidențială a afro-americanilor din Pittsburgh în lucrarea „Afro-Americans in Pittsburgh: the residential segregation of a people”. Tot în anii `70 apar studii ale profesorului Ceri Peach despre segregarea socială și etnică. Cea mai importantă lucrarea a acestuia, denumită „Urban Social Segregation” (1975), aduce în prim plan problema diferențelor sociale din mediul urban ca promotor al segregării. Începând cu studile elaborate de geografii britanici Michael Pacione (1983) și mai apoi Paul Knox (1988, 2006), conceptul de segregare capătă noi valențe științifice fiind din ce în ce mai des utilizat în analizele de geografie umană și în special în geografia urbană. Pe de o parte Pacione face o analiză a mai multor dimensiuni ale segregării urbane, dar aduce în discuție și problema slum-urilor și a ghetourilor. Iar pe de altă parte, Knox (1988), în studiile sale de geografie umană și urbană, readuce în prim plan problema segregării rezidențiale și spațiale, ca formă importantă de manifestare a evoluției spațiului urban.

Segregarea urbană în viziune sociologică

Faimoasa școală de sociologie de la Chicago, s-a detașat în domeniul studiilor de segregare urbană. Principalul obiect de studiu l-a reprezentat însuși orașul Chicago, afectat de procesele de disoluție teritorială, ca urmare a diversității umane și a discriminării rasiale și etnice, generând astfel noi forme în evoluția spațiului urban. Unul dintre cele mai vechi studii în domeniu este cel al lui Ernest Burgess, publicat în anul 1928, intitulat „Residential Segregation in American Cities”. Odată cu apariția acestui studiu, Burgess a deschis calea spre analizele de acest gen, după ce cu doi ani înainte lansase teoria cu privire la organizarea spațiului urban sub forma unor cercuri concentrice. La începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, Franklin Fraiser a publicat două lucrări importante în care a pus accent pe segregarea rasială. Analizele procesului de segregare urbană în viziune sociologică se înmulțesc, datorită abundenței orașelor disociate uman și teritorial. O noutate în aceste studii a fost adusă de către Otis și Beverly Duncan (1955), aceștia creând noi indici obiectivi pentru măsurarea și standardizarea segregării urbane. Astfel, metoda statistică utilizată și astăzi pentru măsurarea segregării se leagă de numele lor. Aceștia au construit așa numiții indici de segregare și disimilaritate, utilizați în cuantificarea mai multor variabile socio-demografice, de exemplu: nivelul de educație, vârsta, rasa, ocupația etc. Această metodă este utilizată și de către Biroul de Statistică al Statelor Unite, care a publicat concomitent cu datele de la recensământul din 2000 și indicele de disimilaritate al minorităților naționale pentru fiecare oraș și stat în parte. Foarte importante pentru evoluția conceptului de segregare urbană au fost și lucrările despre concentrarea spațială a sărăciei, formarea spațiilor urbane de tip barrios și a ghetourilor, ale sociologilor contemporani Douglas Massey și Nancy Denton (1955), dar și cele ale lui Paul Jargowsky. Aceștia au analizat cauzele segregării și formarea claselor sociale sărace.

Segregarea urbană în viziune economică

Robert Heilbroner și Lester Thurow (1975), au caracterizat segregarea socio-economică ca fiind modul în care anumite grupuri sociale se concentrează în anumite spații din motive economice. Printre cele mai importante lucrări asupra dimensiunii economice a procesului de segregare se numără cele elaborate de: Lael Johnson „Zoning and economic segregation” (1964), Kenneth Peterson „Economic segregation in the United States” (1978), James Carr și Nandine Kutty „Segregation: The rising Costs for America” (2008) etc. Analiza segregării economice nu poate fi separată de cea socială, deoarece ambele se contopesc și generează forme spațiale de manifestare în mediul urban.

Segregarea urbană în viziune istorică

În comparație cu viziunile geografice, sociologice și economice, viziunea istorică oferă cadrul evolutiv al segregării urbane. Procesul de segregare urbană din Africa de Sud, cunoscut și sub numele de „apartheid” este foarte cunoscut, având o importantă conotație istorică și politică, fiind în fapt o formă a segregării rasiale. Cele mai importante studii au fost realizate de către Anthony Lemon și Owen Wilson (1985), Nigel Worden (2000) și Alfred Omenya, acesta afirmând că segregarea urbană sub forma apartheid-ului poate fi voluntară sau involuntară.

În concluzie, trebuie menționat, că pe lângă aceste patru direcții de studiu asupra segregării, care au influențat evoluția conceptului, au existat mult mai multe care au influențat această evoluție. Studiile și cercetările interdisciplinare au avut un rol important în cunoașterea procesului de segregare urbană, la acestea adăugându-se alte direcții de studiu, precum cele de arhitectură, drept, filozofie și politici publice, care au completat cadrul științific și conceptual al segregării urbane.

1.2 Definiții și terminologie

În ciuda faptului că au fost elaborate numeroase programe de planificare urbană din ce în ce mai riguroase, procesul segregării urbane continuă să se manifeste. Îmbinarea cât mai armonioasă a componentelor urbane: blocuri, complexe comerciale, spații verzi și de recreere, infrastructura rutieră, spații industriale etc., în procesul de organizare a spațiului, presupune cunoașterea cât mai detaliată a proceselor ce se petrec în interiorul unui oraș. Varietatea studiilor și cercetărilor asupra segregării din marile orașe, aduc în atenția publicului o gamă bogată de termeni, care explică și detaliază realitatea socio-spațială din mediul urban.

Segregarea urbană nu reprezintă un proces coerent și concret, ci oferă cadrul general în care au loc celelalte forme de segregare. Astfel, gama terminologică este vastă și dezvăluie, atât procese subscrise mediului urban, cât și formele de manifestare spațială din cadrul acestuia.

Dacă orașul și evoluția sa se sprijină pe două componente de bază: spațiul fizic și populația, înseamnă că și segregarea urbană îmbracă tot atâtea dimensiuni generale: segregarea socială și segregarea geografică sau fizică. Cele două elemente se succed și în același timp, se intercondiționează. Segregarea socială se concentrează pe anumite spații, iar cauzele și particularitățile sociale care o creează își pun amprenta asupra orașului, dând naștere la concentrări umane segregate spațial sub formă fizică. Spațiul urban segregat se diferențiază de ansamblul orașului, iar la rândul ei, segregarea socială se poate împărții în: segregare rasială, etnică, socio-economică, confesională, educațională etc.

În timp ce segregarea socială conduce la procese de separare în funcție de dimensiuni bine definite (etnie, rasă etc.), segregarea fizică generează modele spațiale de separare: ghetouri, slum-uri, favelas, barrios, fortificații etc.

Segregarea ca și concept general se bucură de o multitudine de definiții și explicații conceptuale, acest termen fiind utilizat în multe domenii: geologie, metalurgie, construcții etc. Sintetic, segregarea este definită ca fiind un proces de izolare, separare a două sau mai multe elemente.

În sens sociologic, segregarea se referă la separarea teritorială și socială a diferitelor categorii de oameni, diferiți din punct de vedere socio-profesional, rasial, etnic și cultural. Teoriile sociologice vorbesc de două tipuri majore de segregare: voluntară, cea a categoriilor sociale favorizate și forțată, în cazul categoriilor sociale defavorizate. Ambele fenomene au efecte sociale nedorite, dar segregarea forțată este cea care cauzează probleme sociale grave.

Segregarea socială este un fenomen predominant urban, cercetarea și teoretizarea sa devenind importante odată cu începerea procesului de urbanizare.

Proces urban prin excelență, segregarea devine importantă odată cu evoluția urbanizării, adică odată cu manifestarea problemelor cauzate de consecințele ei (inegalități sociale, rasiale și de locuire, o slabă calitate a vieții, conflicte rasiale etc.). Astfel, în literatura de specialitate, segregarea este tratată drept o problemă socială, cauzată de lipsa dezvoltării urbane și ineficiența politicilor publice. Teoriile care abordează segregarea se grupează în două mari direcții: ecologistă și culturalistă.

Termenul de segregare, ca obiect de analiză umană, a fost lansat de către membrii Școlii de la Chicago (Berry și Kasarda, 1977), aceștia fiind și teoreticienii ai ecologiei urbane. În fond abordarea ecologistă a segregării este văzută prin prisma modelelor de organizare a spațiului urban, fapt ce reiese din teoriile lui Burgess, Hoyt sau Harris și Ullman. În toate cele trei teorii se poate observa cum orașul este împărțit în mai multe zone funcționale, iar printre acestea, zonele ocupate de clasele sociale sunt bine definite, deci putem spune că spațiul urban este aprioric segregat. Cu alte cuvinte, zonele rezidențiale ale claselor sociale ocupă areale diferite în cadrul orașului, iar din punct de vedere rezidențial clasele sociale nu se pot intersecta.

Segregarea este unul dintre cele mai importante procese urbane conform teoriilor ecologiste, alături de concentrare, uniformitate, grupare, expunere și centralitate, deoarece formarea și delimitarea spațială a diferitelor zone și sectoare duc la separarea populației urbane. Ca urmare, segregarea poate fi considerată un proces urban natural, datorită numărului mare de locuitori și a diversității stilurilor de viață sau a modelelor culturale (Schwirian, 1977). În acest caz diviziunea spațială a populației este inevitabilă.

În structura urbană contemporană a apărut un nou fenomen, în care orașul este din ce în ce mai exclusivist și mai segmentat și unde trecerea dintr-o parte în alta a spațiului urban devine din ce în ce mai problematică.

Față de abordarea ecologistă, unde segregarea este văzută ca un proces urban natural, abordarea culturalistă o consideră mai degrabă ca fiind cauzată, menținută și amplificată de discriminare (formală, în cazul apartheid-ului, sau informală, cotidiană) prin stereotipuri negative. În perspectivă culturalistă, segregarea este privită ca un proces prin care distanța socială a diferitelor grupuri urbane devine una spațială. Prin segregare se transmit și se consolidează anumite atitudini și comportamente de grup, considerate comune, specifice unei comunități, marcând o „barieră” axiologică, ce devine mai apoi una topografică între ei și noi. Segregarea se referă la acele situații în care comunitățile, identificate prin opoziția binară dintre ei și noi, folosesc diferit resursele și serviciile de care dispun, acest fapt constituind condiția de bază pentru discriminare, excluderea și perpetuarea segregării urbane. Această practică și însemnătatea ei socială, nu numai că separă teritorial diferitele grupuri, dar le și ordonează pe o scară mentală într-un mod ierarhic, acest lucru ducând la apariția acelor cartiere rău-famate, periculoase și indezirabile.

În concluzie, după abordarea culturalistă, segregarea urbană reprezintă rezultatul artificial apărut în urma competiției pentru resurse între diferitele categorii umane dintr-un spațiu urban.

Segregarea socială presupune separarea populației în funcție de potențialul financiar al locuitorilor, de etnie, de rasă, de religie sau de modul în care indivizii au acces la educație.

Segregarea rasială se referă la modul în care diferite grupuri rasiale sunt comasate în cartiere diferite în spațiul urban.

Segregarea etnică este strâns legată de segregarea rasială și afectează spațiile urbane, unde numărul tot mai mare de imigranți multiplică structura etnică și geografică.

Segregarea socio-economică reprezintă o dimensiune a sărăciei actuale, urmărind legătura inseparabilă dintre populația bogată și săracă concentrată în spații diferite din mediul urban.

Segregarea confesională reprezintă separarea populației în concordanță cu religia pe care o practică.

Segregarea educațională se referă la distribuția inegală în raport cu populația nativă, a anumitor grupuri socio-spațiale (minorități etnice, imigranți etc.) prin intermediul și în interiorul școlilor, într-o anumită zonă urbană.

Segregarea geografică reprezintă separarea geografică a diferitelor grupuri socio-spațiale, sub influența segregării sociale, având un impact major în morfologia urbană.

1.3 Conceptul de zonare urbană și cartier

Zonele geografice urbane reprezintă spații primare, de bază, ce se suprapun, din punct de vedere teritorial, pe vatra construită a orașului respectiv (Neguț, 1997).

Complexitatea acestor spații este generată de trei elemente esențiale: terenul-teritoriul, populația și activitățile urbane, care prin configurația, dimensiunile și profilul lor generează forme specifice de organizare a spațiului. Astfel, zonarea urbană trebuie să țină cont și de cutuma reprezentată de dimensiunea orașelor. În timp ce spațiile urbane ale micilor centre sunt foarte simplu structurate, arealul urban al marilor centre reprezintă structuri foarte complexe, ca urmare a dezvoltării secvențiale și etapizate, dar și a intensificării permanente a relațiilor interne.

Orașul reprezintă un obiect de studiu pluridisciplinar în care geografia joacă un rol important, implicându-se cel puțin în câteva direcții, dar rolul de bază în organizarea spațiilor urbane revine arhitecților și urbaniștilor, care sunt profund implicați în structurarea orașelor.

Zona de excludere și cea exclusă

Fenomenele de fragmentare urbană sunt specifice spațiilor urbane mari, înfățișând forme diverse (economice, sociale, politice), în care amprenta polarizării socio-spațiale este extrem de vizibilă. În acest mod orașul apare disociat pe unități mici, iar diferențele sociale sunt vizibile prin prezența arealelor sărace și a celor bogate.

Transformarea continuă a spațiilor urbane sub acțiunea directă a calității vieții este o realitate socială și geografică. Evoluția spațiilor urbane este, după cum bine remarca Mirela Nae (2006), generată de o serie de fenomene: segregarea socio-spațială, gentrificarea, renovarea urbană, mobilitatea rezidențială etc. Astfel, zonele fie devin prea costisitoare din punct de vedere economic, generând eliminarea celor care nu își pot permite să locuiască aici, fie zonele nou create sunt greu accesibile anumitor categorii sociale. Toți acești factori duc la crearea unor spații însemnate, unde anumite clase sociale nu au acces sau din care anumite persoane sunt excluse.

Zona de excludere reprezintă acel areal de concentrare spațială în care membrii unui anumit grup social, autodefinit prin poziția superioară dată de putere, avuție sau statutul relațiilor cu vecinii, se adună în scopul protejării poziției lor (Marcuse, 2011). Persoanele care au fost excluse din comunitatea dominantă, în funcție de statutul socio-economic, rasă sau etnie, creează noi forme ale structurii urbane, asemenea unor nuclee care au noi particularități geografice. În continuare, cei excluși caută să se localizeze în zonele urbane ce constituie de fapt niște areale urbane excluse social.

Enclava

În geografia urbană și socială, enclava reprezintă din punct de vedere teritorial o zonă de concentrare spațială, în care persoanele dintr-un anumit grup social, autodefinit de către etnie, religie sau oricare altă particularitate geografică, socială sau economică, se adună având drept scop protejarea și sporirea dezvoltării lor economice, sociale, politice și culturale. Astfel, ghetourile, fortificarea urbană și citadelele sunt niște enclave, dar cu anumite caracteristici distinctive. Prima direcție în evidențierea nucleelor menționate la zona de excludere sunt cele locuite de persoanele sărace, adesea numite enclave paupere (ghetouri, favelas, barrios, bidonville, vecindades etc.), iar cea de a doua este reprezentată de grupuri din populația urbană cu un nivel foarte mare al veniturilor, care formează enclave autonome, ce nu au în mod obligatoriu la bază fundamentul economic, ci mai degrabă un stil de viață mult mai sofisticat.

Ghetoul și ghetoizarea

Procesul prin care se ajunge la formarea unui spațiu fizic și social închis, marginal, foarte adesea urban, unde trăiesc într-o concentrație ridicată minorități etnice, rasiale, sexuale etc., constrânse de sărăcie și restricții sociale se numește ghetoizare (Gyongyi și Laszlo în Zamfir și Stănescu, 2007). Peter Marcuse (2001) dă o definiție asemănătoare și afirmă că ghetoul este spațiul geografic de concentrare spațială, utilizat forțat până când societatea dominantă separă sau limitează un grup de indivizi, definit ca rasial, etnic sau străin și care este tratat drept inferior de către societatea dominantă.

Astfel de studii există și in literatura românească de specialitate și fac referire, cu precădere, la formarea unor zone extrem de sărace, denumite foarte adesea ghetouri sau slum-uri. Noțiunea de ghetou provine din Europa, dar a fost consacrată în Statele Unite, în secolul trecut, în geografia și sociologia urbană și spre deosebire de noțiunea de slum, are o conotație preponderent etnică și/sau rasială. Această structură socio-spațială este cunoscută încă din antichitate, avându-și originile în Roma. În Europa Occidentală medievală, ghetoul făcea referire la acea parte a orașului unde locuiau doar evrei, aceștia fiind separați de populația creștină. De altfel, cel mai cunoscut ghetou a fost cel al evreilor din Veneția, unde, inițial a fost un atelier în care muncitorii răceau fierul proaspăt turnat, numindu-se „campo gheto”.

Literatura sociologică americană atribuie ghetoizării mai mult o conotație rasială, deoarece studiile care au avut loc în această zonă se concentrau asupra problematicii cartierelor locuite de afro-americani. Cu alte cuvinte, ghetoul se referă la cartierele segregate și populate în mare parte cu minorități etnice, de regulă foarte sărace (Gyongyi și Laszlo în Zamfir și Stănescu, 2007).

După 1950, schimburile economice au cunoscut un trend ascendent și odată cu ele și fluxurile de imigranți, care au reînviat termenul de ghetoizare. De această dată, termenul era utilizat pentru a defini noile realități ale etnicilor săraci precum: turci în Germania, greci în Suedia, maghrebieni în Franța, iar mai nou, români în Italia.

Procesul de ghetoizare este foarte amplu și complex și reprezintă procesul prin care iau naștere cartiere foarte sărace, închise din punct de vedere cultural și social și de regulă, populate de grupuri etnice. Această problemă capătă amploare și la noi în țară, iar acest fapt poate duce în viitor la generalizarea comportamentului colectiv de genul revoltelor urbane, care ar putea necesita pe viitor importante resurse pentru reintegrare și reinserție.

Fortificarea urbană

Conceptul de fortificare desemnează unirea voluntară a unui grup de persoane în scopul protejării interesului propriu care este predominant și care consolidează dominarea grupului în spațiul urban în care este prezent. Acest termen nou utilizat în geografia urbană, desemnează acel spațiu urban în care locuiesc comunități închise. Particularitatea fortificării este dată de componenta umană reprezentată în general de grupurile sociale cu venituri foarte mari.

Fortificațiile urbane sau citadelele sunt locuite de persoane foarte bogate, unde accesul este restricționat și măsurile de protecție sunt de foarte multe ori exagerate.

Michael Dear afirmă ca fortăreața urbană nu este altceva decât „un spațiu prohibitiv” (1999, p. 146) din care iau naștere noi forme ale spațiului urban. Modul în care trăiesc comunitățile bogate diferă foarte mult de cel al ghetourilor, reprezentând un paradox al lumii globalizate în care trăim.

În concluzie, putem spune că locuirea în mediul urban schimbă percepția geografică a spațiului, astfel se creează noi forme de concentrare spațială, fie dispar, fie se accentuează. În final, rezultă un mozaic de nuclee sociale în care grupuri umane sunt distribuite spațial în funcție de preferințele individuale, politicile administrației, calitatea spațiilor locative, facilitățile oferite etc.

Capitolul II: Segregarea urbană în municipiul Craiova

2.1 Apariția și evoluția orașului

Municipiul Craiova, este situat în sudul României, denumită și „capitala Olteniei”, este al șaselea cel mai mare oraș din România și reședința județului Dolj. Craiova reprezintă reședința județului Dolj ai cărui vecini sunt: județul Vâlcea și Gorj la Nord, județul Olt la Est, județul Mehedinți la Vest, iar la Sud este delimitat de granița cu Bulgaria. Suprafața județului Dolj ocupă 7414 Km2 reprezentând 3,1% din suprafața totală a țării. Organizarea cuprinde trei orașe, două municipii și treizeci și patru de comune.

Fig. 1. Zone concentrice al structurii urbane (Sursa: Bădiță Amalia Roxana, Raportul imagine turistică – imagine urbană în municipiul Craiova, București, 2013, p. 14)

Este un centru comercial și politic de lungă durată, și este situat la distanțe aproximativ egale de Carpații Meridionali în nord, fluviul Dunărea în sud și la o distanță de 227 km de capitala țării București. Orașul a prosperat ca centru regional comercial, în ciuda unui cutremur în 1790, a unei epidemii din 1795 și a unui asalt otoman în 1802 în care a fost ars din temelii.

Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul "kralj" (rege, crai). La sfârșitul secolului al XV-lea, mai exact în anul 1475, la 1 iunie, a fost atestată documentar localitatea cu numele Craiova.

Municipiul Craiova, poziționat la intersecția paralelei de 44° 19’30’’, latitudine nordică, cu meridianul de 23°50’45’’ longitudine estică, ocupă o suprafață de 32 km2, având o extensiunea maximă pe direcția nordsud (9,0 9,4 km) și una minimă pe direcția est-vest (4,8 5,2 km).

Municipiul Craiova este situat în Câmpia Română, mai precis în Câmpia Olteniei, pe malul de est al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m.

Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact. Craiova se află pe malul stâng al Jiului la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova se află într-un climat de ordin temperat continental, cu influențe mediteraneene caracteristice zonei de câmpie.

Forma municipiului și direcțiile de dezvoltare trădează limitările impuse de relief, în speță de prezența luncii Jiului care s-a comportat ca o barieră naturală, limitând dezvoltarea orașului pe ambele maluri ale râului.

Fig. 2. Localizarea Municipiului Craiova, harta cartierelor (prelucrare GIS)

Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful specific de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor în timp ce partea sudică tinde spre luncă. Craiova face parte din Câmpia Română mai precis din Câmpia Olteniei ce se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Zona de câmpie presupune văi cu lunci mai largi, iar suprafețele netede dintre văi sunt presărate din loc în loc cu mici adâncituri (crovuri) sau sunt acoperite cu dune de nisip.

Teritoriul pe care se desfășoară cartierele craiovene sunt un produs exclusiv al activității morfogenetice fluviale. Municipiul Craiova se desfășoară întrun ecart altitudinal de aproape 70 -75 m (70 – 75 m altitudinea la nivelul luncii și 140-150 m la nivelul terasei aV-a).

Dealurile piemontane (Dl. Bucovăț, 165 m; Dl. Cârligei, 160 m; Dl. Drumul Mare,158,5 m) ale Piemontului Bălăciței, delimitează culoarul Jiului la vest, iar unitățile deluroase ale Piemontului Oltețului (Dl. Viilor, 209,5 m; Dl. Mlecănești, 203,5 m și Dl. Cârcea, 191,5 m), conturează limita estică a culoarului.

Zonei periurbane a Municipiului Craiova sunt incluse șapte localități componente: Făcăi, Mofleni, Popoveni, Șimnicul de Jos, Rovine, Izvoru Rece, Cernele. Alte 17 comune cu satele aferente acestora – Breasta, Almăj, Bucovăț, Calopăr, Coșoveni, Coțofenii din Dos, Goești, Ghercești, Ișalnița, Malu Mare, Pielești, Mischii, Podari, Robănești, Șimnicul de Sus, Teasc, Țuglui se află sub „controlul” ariei metropolitane craiovene. Valea Jiului s-a adâncit în structura monoclinală a Piemontului Getic, pe o direcție impusă de: retragerea lacului pliocen cuaternar, tectonica pliocencuaternară, succesiunea paleoclimatelor cuaternare, mișcările neotectonice și cursul Dunării.

Jiul a început să fragmenteze Piemontul Bălăciței, în curs de ridicare, alături de afluenții săi de dreapta: Argetoaia și Raznicul, care au înaintat regresiv, iar Amaradia și afluenții săi au fragmentat Piemontul Oltețului.

Fig. 3. Harta cartierelor orașului Craiova

Solul este negru și foarte roditor numit cernoziom. Sub cernoziom se găsește un strat de loess, constituit din pulberi foarte fine de culoare galbenă, a cărui grosime variază de la 2-3 m, spre partea nordică, până la 30-35 m spre partea sudică.

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea Craiova este caracterizată de înflorirea economică, urbanistă – edilitară, de multiplicarea preocupărilor locuitorilor săi în ramurile meșteșugurilor, comerțului, serviciilor publice. Comparativ cu celelalte mari centre urbane, Craiova se situează ca un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.

În timpul ocupației țariste (anii 1828-1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. În 1832, existau un număr de 595 de prăvălii, din care “197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține că centrul comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cerviș.

Revoluția din decembrie 1989 a condus la modificări importante în domeniul economic, prin realizarea unei piețe libere și prin descentralizarea conducerii tuturor sectoarelor economiei naționale. Are loc o repunere în valoare a spiritului de proprietate prin liberalizarea inițiativei particulare și privatizarea unor bunuri care au aparținut în exclusivitate statului.

În domeniul industrial s-a remarcat o scădere a producției tuturor capacităților, determinată în principal de faptul că nu s-a putut anticipa direcția impactului schimbării și dimensiunea șocurilor care au urmat după modificarea sistemului economico-social. Totuși, industria continuă să reprezinte ramură de activitate cu mare influență asupra economiei orașului (70%).

Craiova a fost înființată în 1846 pentru a partaja prima companie românească pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre de la Brăila.

În secolul al XIX-lea, Craiova – cu peste 40.000 de locuitori – a fost un oraș care a avut mici fabrici si ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcții etc. În 1913, Titu Maiorescu a semnat un tratat de pace care a pus capăt războiului balcanic, cunoscut în istorie ca Tratatul de Pace de la Craiova. Între 1914-1916, Craiova a devenit un comandament militar puternic precum armata. În august 1916, la intrarea în război, s-a format o armată de 134,400 de oameni.

În 1940 Craiova devine un loc în conferință română – bulgară, română – bulgară după discuțiile purtate la Craiova, un tratat a fost semnat la 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Începând cu anii ‘60 orașul a devenit un centru industrial puternic, în curs de dezvoltare industrial și constructoare de mașini, aeronave, produse chimice, produse alimentare, electricitate, materiale de construcții, industrie electrotehnică, minieră, industria energetică. Printre acestea se pot enumera Electroputere, fabrica de avioane și fabrica de Ișalnița.

În urma analizelor și dezbaterilor organizate la nivel local a fost creionată o viziune de dezvoltare a municipiului Craiova pornind de la următoarele elemente: importanța regională a municipiului; afirmarea orașului ca centru de inovație și oportunități; importanța construcției unei comunități primitoare, a unui mediu local plăcut pentru locuitori și pentru vizitatori; afirmarea Craiovei ca și colectivitate universitară și financiar economică de nivel transnațional; accentua s-a pus asupra dezvoltării turismului; necesitatea structurării unei administrații locale eficiente, eficace, transparente și responsabile la nevoile comunității; importanța implicării cetățenilor, ca factor de stimulare a dezvoltării comunitare; dezvoltarea unui mediu de afaceri bazat pe antreprenoriat, dinamism și implicare în viața comunității.

Strategia s-a raportat la mediul existent – în urma unei analize strategice efectuate orizontal, vertical și transversal asupra documentelor strategice de nivel european, național, regional, intra – și trans regional, cu caracter general precum și a celor cu caracter sectoriale, precum și corelarea rezultatelor acestei analize cu date statistice, sondaje de opinie și alte analize. În urma acestora a fost creionat un profil strategic al orașului (înțelegând prin aceasta totalitatea trăsăturilor locale ce sunt susceptibile a afecta pozitiv sau negative, determinând pe termen lung dezvoltarea municipiului Craiova).

Viziunea propusă pentru municipiu este rezultanta întâlnirilor organizate de Primăria municipiului Craiova, în cadrul cărora au fost expuse părerile reprezentanților unor instituții, ai ONG-urilor și ai unor grupuri profesionale.

În stabilirea instrumentelor și politicilor de atingere a acestui deziderat au fost luate în considerare poziționarea municipiului Craiova în mediul concurențial local, regional și național precum și conjunctura economică internațională.

Municipiul Craiova posedă un important potențial de poziție, datorită situării sale pe traseul celor mai importante căi de transport (atât rutiere cât și feroviare), ce asigură legătura dintre Capitală și vestul țării, a arealului carpatic cu spațiul balcanic. Craiova deține poate cel mai pregnant „loc central” dintre toate marile centre urbane ale țării, fiind capitala incontestabilă a Olteniei.

În urma unui proces s-au desprins următoarele concluzii care au stat la baza creionării acestui document strategic. Dezvoltarea orașului nu reprezintă doar o problemă a autorităților locale, ci ține de voința și capacitatea întregii comunități de a defini obiective strategice și de a le transpune în programe operaționale. Craiova se confruntă cu probleme specifice unui oraș în plină dezvoltare și sub urbanizare.

Colectivitatea locală trebuie să-și asume un rol mai activ în ceea ce privește problemele cu care se confruntă comunitățile din imediata apropiere, iar unica soluție ar fi urgentarea procesului de asociere inter comunitară de tip metropolitan.

Craiova se află mult deasupra altor centre urbane din regiune, inclusiv în ce privește resursele de inteligență, mobilizare și antreprenoriat disponibile. Valorificarea la standarde de eficiență ridicată a acestor resurse poate duce la dezvoltarea unui profil creativ și inovativ unic în regiune.

Craiova trebuie să își asume cu adevărat rolul regional pe care îl clamează. Discursul “centrului regional” trebuie dublat de o acțiune strategică rațională, capabilă să speculeze domeniile în care municipiul deține cu adevărat avantaje strategice în comparație cu alți competitori (universități, servicii administrative, servicii medicale etc.).

Craiova deține în continuare un potențial deosebit în ceea ce privește dezvoltarea unor activități economice “tradiționale” (industria constructoare de mașini, industria chimică, complexul energetic), dar se poate baza și pe o resursă umană de înaltă calificare în domenii precum IT, servicii bancare, servicii medicale etc.

Creșterea calității vieții este un obiectiv strategic indispensabil dezvoltării viitoare a orașului. Existența unei administrații publice performante este esențială pentru dezvoltarea strategică a orașului.

Succesul strategiei la nivel tactic și operațional depinde de capacitatea comunității de a forma grupuri comune de lucru (administrație – grupuri interesate) care să implementeze programele structurate la nivel strategic, să le monitorizeze, evalueze și să le corecteze în timp util. Condițiile naturale de care a beneficiat Craiova ca așezare au favorizat permanența viețuirii populației in aceste locuri si succesiunea civilizațiilor: pre tracică, traco-dacă, geto-dacică, daco-romană, daco romană bizantină și, mai apoi, românească. Una din așezările geto-dacice mai importante de pe raza Craiovei (zona Mofleni) a purtat numele de Pelendava, datând din perioada 400-350 î.e.n. după cum indica descoperirile arheologice.

2.2 Grupurile minoritare din Craiova

Ca și primul aspect al identității, din cuprinsul art. 6, și identitatea culturală este destul de greu de conturat, având în vedere înglobarea termenului general de „cultură”, precum și imposibilitatea utilizării unor elemente specifice acestei identități, limba sau religia, din cauza normării acestora ca valențe distincte ale identității protejate.

Caracteristicile negative identificate au inclus constrângeri severe datorate poziționării geografice, municipiul situându-se în arealul de impact maxim provocat de schimbările climatice globale pe teritoriul României, mai ales în ceea ce privește procesele de deșertificare; “vidul” uman zonal creat de puterea de „absorbție” a municipiului în perioada de dezvoltare accentuată din anii 60-70 ai secolului trecut, lipsa unei centuri verzi bine conturate, deficiențe în racordarea la căile majore de transport (lipsa unei variante sudice a centurii de ocolire a municipiului), neprevederea realizării unei autostrăzi în zonă, insuficienta coordonare între actorii din cadrul comunității, dar și necoordonare inter comunitară, dificultăți legate de gestionarea eficientă a resurselor locale, slaba calitate a serviciilor oferite cetățenilor, migrația forței de muncă, mai ales a celei cu înaltă pregătire profesională; probleme grave legate de resursele umane, accesul limitat pentru o bună parte a comunității la informație și servicii, slaba reprezentare și promovare a intereselor orașului la nivel național și internațional, menținerea fenomenului de excluziune socială pentru grupurile vulnerabile, mai ales în ceea ce privește populația rromă.

Factorii care au dus la accentuarea "izolării sociale", sunt de cele mai multe ori persoanele care locuiesc în zona periurbană, situându-și locuințele la distanțe considerabile față de alte locuințe, nu au acces la informații, apă curentă, stradă asfaltată, salubritate publică insuficientă sau indecvată, parcurg distanțe mari până la anumite instituții publice (școala), unității sanitare (farmacie, spital) sau comerciale (magazine).

Periferiile marilor orașe ascund, de multe ori, și persoane cu un comportament blamabil sau consumatori de droguri, persoane fără familie, fără adăpost sau fără venituri, infractori sau persoane violente; de multe ori, persoanele de acest fel sunt prezențe "obișnuite" în zonele sărace sau depărtate de centrele administrative ale marilor orașe civilizate.

2.3 Mahala versus cartiere

La începutul secolului al II-lea e.n. romanii au construit aici un castru, întâi din valuri de pământ întărit, apoi din piatra si ceramică. Datorita poziției geografice favorabile, protecției castrului roman si a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viața înfloritoare. Așezarea este menționată pe Tabula Peutingeriană – o hartă a imperiului roman, realizată ca urmare a inițiativei împăratului roman Caracalla. Anul 225 este considerat data primei mențiuni documentare a celei mai vechi așezări din vatra actualului oraș.

Cea mai veche construcție – din zona Craiovei – care s-a păstrat, atestata ca atare, este mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi. Ea se înscrie în categoria construcțiilor religioase monumentale din Țara Românească. Dar, în afară de biserică, nu s-a păstrat până în vremea noastră nici una din vechile sale clădiri. Unele au căzut victimă jafurilor și incendiilor provocate de dușmani interni sau externi, altele au fost distruse de calamități naturale, ca revărsările apelor Jiului și numeroasele cutremure de pământ.

Dezvoltarea extinderii constă în trei forme spațiale de bază:

Extinderea urbană cu densitate mică a construcțiilor, este consumatorul terenurilor utilizate în scopuri urbane de-a lungul marginilor zonelor metropolitane existente. Acest tip de extindere este susținut de extensii parțiale ale infrastructurii urbane de bază, cum ar fi apa, canalizarea, energia și drumurile.

Extinderea de tip panglică este dezvoltarea care urmareste coridoarele de transport majore exterioare nucleelor urbane. Terenuri adiacente coridoarelor sunt dezvoltate, dar cei care nu au acces direct la ele rămân în mediul rural. De-a lungul timpului aceste terenuri din apropierea "bazei" pot fi convertite la mediul urban prin creșterea valorii terenurilor și a infrastructurii ce se poate extinde perpendicular de la coridoarele de transport majore.

Dezvoltarea de tip leapfrog, este un model discontinuu de urbanizare, cu petece de terenuri dezvoltate care sunt larg separate unul de altul și delimitate, deși neclar în cazuri de zone urbanizate recunoscute. Această formă de dezvoltare este cea mai costisitoare cu privire la furnizarea de servicii urbane, cum ar fi apa și canalizarea.

Fig. 4. Dinamica expansiunii teritoriale în orașul Craiova (după Albă, Claudia-Daniela și alții, 2017) (1 – Harta Specht, anul 1791, http://www.limes-transalutanus.ro; 2 – Harta României Meridonale, anul 1864, http://www.charta1864.ro/charta.html; 3 – Harta rusească, Http://www.geo-spatial.org)

Planificarea urbană pe care o cunoaștem astăzi, a apărut foarte târziu în Craiova, ca în majoritatea orașelor românești, de altfel. La începutul secolului al XX-lea, Craiova număra o populație de peste 40.000 locuitori, iar atunci au apărut primele preocupări și măsuri concrete de organizare a spațiului urban.

După cum se poate observa (Fig. 5), Municipiul Craiova s-a aflat într-o continuă extindere pe parcursul a mai mult de două secole : din 1790 până în 1970 suprafața așezării s-a triplat, însă după 1970 datorită sistematizării și politicilor din perioada comunistă, s-a construit cel mai mare cartier din România, Craiovița, extinzându-se în partea vestică și nord-vestică a orașului. Alte suprafețe care s-au alăturat zonei urbane după 1970 sunt cele de-a lungul principalelor artere rutiere, unde au fost situate fabricile și platformele industriale, care au dus în cele din urmă la apariția fenomenului de urban sprawl.

Fig. 5. Evoluția teritorială a Municipiului Craiova 1790-2017

Deși au existat mai multe etape în care orașul s-a dezvoltat pe baza unor planuri concrete, doar trei mari etape de planificare urbană s-au evidențiat, atat prin amploarea lor cât și prin concentrarea unui număr mare de investiții într-un timp relativ scurt:

Campania de lucrări publice, realizată de primarul Nicolae Romanescu între 1898 și 1929

Sistematizarea din perioada comunistă (1948-1989)

Dezvoltarea urbană integrată, începând cu 2008

2.4 Tipologia locuințelor

Noile planuri urbanistice zonale (PUZ) prevăd alipirea, într-o primă fază a aproximativ 13 hectare de teren. Ȋn acest caz extinderea intravilanului nu aduce după sine demolarea construcțiilor ridicate fără autorizație, ci le dă posbilitatea proprietarilor să intre în legalitate, proprietarii putând să-și schimbe destinația construcțiilor din anexe gospodărești în locuințe. Ȋn această zonă s-au construit peste 200 de locuințe cu regim de ȋnălțime P,P+1-2 fără autorizație de construire.

Din analiza graficului de mai jos putem remarca o creștere a locuințelor existente pentru perioada analizată (anii 2011-2017).

Fig. 6. Tipologia Locuințelor în Municipiul Craiova (Sursa: INSSE, 2018)

În privința autorizațiilor care au fost eliberate oficial pentru construirea clădirilor rezidențiale, aceasta a avut un trend ascendent până în 2008, datorită boom-ului economic, din 2009 începând să aibă un trend descendent, pe fondul crizei economice. Din dorința de a avea o locuință individuală, de a avea o casă cu spațiu verde, oamenii au început să-și construiască locuințe la periferia orașului sau în localitățile din zona metropolitană, încercând să scape de zgomotul și poluarea orașului, conturându-se încetul cu încetul fenomenul de extindere urbană.

2.5 Distribuția spațială a populației: de la educație la asistență socială

De la începutul anilor ’90 județul Dolj a intrat într-un proces accentuat de îmbătrânire demografică, ponderea populației tinere reducându-se, dar crescând cea a populației vârstnice.

Declinul demografic al populației nu provine din creșterea mortalității, ci din reculul natalității și menținerea acesteia la valori scăzute, mult sub nivelul de înlocuire a generațiilor și din migrația externă a persoanelor tinere și a celor apte de muncă.

Ultimul recensământ al populației și al locuințelor din România, implicit din județul Dolj din anul 2011 s-a realizat în conformitate cu recomandările Conferinței Statisticienilor Europeni pentru runda 2010 a recensămintelor populației și locuințelor și ale Regulamentulului (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensământul populației și locuințelor (http://www.dolj.insse.ro/cmsdolj).

Tabelul 1. Populația în Muncipiul Craiova (perioada 2011-2016)

(Sursa: INSSE, 2018)

Pentru o analiză mai aprofundată și mai reprezentativă cu stabilirile și plecările cu domiciliu în/din localitate am realizat grafice. La fel și pentru stabilirile de reședință și plecările cu reședință (Fig. 8). Ceea ce putem remarca din aceste grafice, cât și din Tabelul 1 este faptul că plecările în funcție de stabiliri sunt mai mari ca număr și au crescut semnificativ în perioada analizată.

Fig. 8 Plecări și stabiliri din Municipiul Craiova

2.6 Gentrificarea și autosegregarea

Definiții bazate pe utilizarea terenurilor au tendința de a asocia extinderea cu segregarea spațială a utilizării terenurilor, precum și cu utilizarea extensivă mono-funcțională de teren pentru construirea de reședințe cu o singură familie, mall-uri de sine stătătoare si parcuri industriale sau de birouri.

Chin (2002) susține că această abordare creează o tentație de a eticheta orice dezvoltare cu efecte negative, precum extinderea, creând astfel o tautologie, care este nefolositoare. Printre cele mai recente definiții PEISER, presupunea că termenul »expansiune« înseamnă „utilizarea lacomă de pământ, dezvoltare monotonă neîntreruptă, dezvoltare discontinuă și utilizarea ineficientă a terenurilor”.

În același spirit Squires (2002) definește expansiunea ca un model de creștere urbană și metropolitană care reflectă densitatea mică și dependenta de automobile. Galster și colaboratori (2000) definesc extinderea ca un model de utilizare a terenului care prezintă o combinație de dimensiuni, inclusiv de densitate scăzută, discontinuități de dezvoltare și puțin spațiu deschis în cadrul mediului urban.

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a descris extinderea ca modelul fizic de expansiune cu densitate scăzută a zonelor urbane mari, în condițiile de piață, în special în zonele agricole din jurul orașului. Extinderea este muchia de creștere urbană și implică o planificare mai puțin bine pusă la punct de subdivizionare a terenului. Dezvoltarea este neuniformă și împrăștiată cu o tendință de discontinuitate, de tip leapfrog, având intercalări de spații agricole.

La nivelul municipiului Craiova, conform așteptărilor nu s-a realizat o dezvoltare teritorială concordantă cu conceptul spațiului polarizat ci una mai degrabă discordantă. Aceasta este materializată prin extinderea haotică a intravilanului municipiului Craiova, destructurarea carcasei ecologice a teritoriului prin defrișări și desecarea ariilor umede, ocuparea în totalitate a luncilor, necorelarea activităților agricole cu potențialul bio pedoclimatic al teritoriului, suprapunerea mai multor categorii de fluxuri și apariția punctelor de blocaj ale traficului, existența unor neconcordanțe între modul actual de utilizare a terenului și predestinația acestuia, lipsa unei politici comune cu privire la dezvoltarea municipiului Craiova și a zonei sale periurbane, existența unor grave probleme de mediu.

Fenomenul de urbanizare s-a intesificat foarte mult în ultimii ani, rata de urbanizare ajungând la 53% la nivel mondial, 75% în Europa și 54% în România, ceea ce a făcut ca abordările sociologice să scoată la iveală rădăcinile economice și industriale ale fenomenului, dar și implicațiile culturale sau sociale (cum ar fi schimbarea practicilor comunicării interumane prin folosirea mijloacelor de comunicare la distanță sau diversificarea mediilor informative: presă, radio, televiziune, internet).

Există numeroase avantaje sau beneficii pentru locuitorii zonelor urbane, chiar dacă orașele sunt aglomerate. Cu cât stai mai aproape de zona centrală a orașului există servicii medicale mai bune, o ofertă educațională mai variată, o rețea de piețe, dar și servicii de transport și utilități. Unele statistici arată că folosirea pe scară largă a dispozitivelor electronice sau inteligente, utilizarea telefoanelor mobile și a internetului, precum și accesul la celelalte servicii, reprezintă experiențe ce par să determine o dezvoltare mai rapidă a inteligenței copiilor.

Integrarea fizică într-o comunitate, simpla situare a unei persoane într-un bloc, înconjurată de zeci de vecini, poate reprezenta un avantaj prin comunicarea cu aceștia, dar asta nu schimbă "datele singurătății" și nu soluționează problemele sociale care afectează orașele.

Pe de o parte, alte persoane care au anumite condiții financiare se stabilesc în zona periurbană, de-a lungul principalelor artere rutiere (Zona Aeroportului din Craiova-Metro, Zona Selgros-Ford), fugind de ziduri de sticlă și beton, nivelul ridicat de zgomot și agitația mediului urban.

Pe lângă aspectele pozitive apar și aspecte negative care devin din ce în ce mai pregnante în comunitățile aglomerate: declinul instituției familiei, destructurarea comunității, creșterea ratei criminalității, erodarea codurilor morale, dezorganizarea socialăsau condiții de locuit precare. În numeroase zone urbane extinse locuiesc în prezent, mai ales la periferie (zona Bordei, Brestei – Lunca Jiului) persoane marginalizate, stigmatizate, unele profund afectate de sărăcie, alte persoane sunt victime ale discriminării – în special populația de etnie rromă se confruntă cu astfel de probleme.

Viața urbană a influențat comportamentul uman, conturându-se adevărate "patternuri" comportamentale, tipologii specifice: petrecerea timpului liber în spații destinate cumpărăturilor, durate de timp mai mari alocate divertismentului, durate importante de timp alocate programelor informative și activităților de socializare petrecute în spații publice, participare la viața comunității prin implicarea în activitățile organizațiilor civile.

În același timp însă, conviețuirea în mediul urban scoate la iveală și faptul că viața omului și a comunității s-a lăsat influențată și a ignorat tot mai mult mediul natural. În zona urbană, omul are acces mai degrabă la ziduri de sticlă și beton sau la piețe deschise, ce au prea mult pavaj și prea puține spații verzi, un nivel ridicat de zgomot, iluminatul nocturn și reclamele publicitare viu colorate ascund strălucirea stelelor, lipsa spațiilor deschise. Unele studii arată că petrecerea câtorva ore într-un mediu natural, în mijlocul naturii, poate diminua semnificativ stresul, poate reduce oboseala mentală și poate contribui chiar la îmbunătățirea unor parametri fiziologici ai organismului nostru.

Ritmul trepidant al străzilor aglomerate, activitățile stresante și sarcinile profesionale multiple, Concurența existentă pe piața forței de muncă, informatizarea serviciilor, pe de o parte propun, pe de alta reduc semnificativ locurile de muncă, determinând pe cei interesați să aibă o slujbă stabilă, să fie tot mai preocupați de perfecționarea profesională, uneori cu riscul de a renunța la viața de familie sau la îngrijirea propriului copil.

Dintr-o perspectivă a religiei, populația din zona metroplitană a Craiovei fiind predominant de confesiune creștin-ortodoxă (peste 90%), viața creștină joacă un rol destul de important, mai ales în mediul rural din zona periurbană, ca fiind o invitație la o comuniune a locuitorilor, să se ajute unul pe altul și să interacționeze social.

Odată cu extinderea urbană, s-au înmulțit autoturismele, ducând la numeroase accidente si pierderi de vieți omenești, fiind una dintre principalele cauze de deces din Romania. Navetele lungi spre locul de muncă pot spori stresul psihologic, iar pe masura ce oamenii petrec mai mult timp pe drumuri mai aglomerate, ar putea fi de așteptat anumite probleme de furie, devenind nerăbdători la volanul autoturismului și pot provoca diverse accidente.

2.7 Dinamica socio-urbană a spațiilor periferice

După atingerea pragului maxim de locuitori, înregistrat în anul 1990, tendința ultimilor 28 de ani este de scădere a numărului acestora. Închiderea majorității platformelor industriale a dus la disponibilizări în masă, iar regresul demografic a stopat o bună perioadă extinderea urbană, datorită situației economice și a scăderii cererii de noi spații rezidențiale.

Astfel, începe perioada emigrației forței de muncă către statele Uniunii Europene și America, iar într-o pondere destul de redusă către zonele rurale. După 2000, datorită creșterii veniturilor, mărirea pensiilor și a banilor trimiși în țară, de către conaționalii noștri din străinătate, va duce la trend ascendent în ceea ce privește economia și dezvoltarea urbană.

Extinderea urbană s-a relansat la nivelul intervalului anilor 2004 – 2008, în 2007 având loc un boom economic, când deși demografic orașul era în scădere, creșterea economică a permis dezvoltarea imobiliară în perimetrul zonei metropolitane pentru categoriile sociale din clasa de mijloc și pentru cei cu venituri ridicate. La începutul anului 2009, datorită crizei economice, măsurilor de austeritate și prăbușirii pieței imobiliare, extinderea urbană a încetinit, aceasta înregistrând o creștere foarte mica, comparative cu anii anteriori crizei economice, începând însă să își revină la sfârșitul anului 2013.

Extinderea urbană se realizează în prezent prin zone monospecializate sau chiar mixte: prin extinderea zonelor rezidențiale sau a platformelor industriale și comerciale. În zona de nord a Craiovei, de-a lungul centurii ocolitoare, se observă o conturare a unor noi zone rezidențiale din dorința de a avea o locuință individuală, de a avea mai multă liniște și intimitate, fugind de zgomotul și poluarea din oraș.

După cum se poate observa din figura de mai jos, principalele zone ale extinderii urbane sunt situate în partea nordică, estică și sudică a municipiului Craiova (Fig. 7). Zonele cele mai vizibile în evoluția suprafeței construite, prin apariția unei infrastructuri noi, case, hoteluri sau fabrici, sunt în Craiova-Nord, Albești, Pielești, Ghercești, Preajba și Malu Mare.

Extinderea urbană, dezvoltările tehnice, mecanismele sociale și serviciile care înconjoară spațiul vieții personale, au provocat mutații profunde în raporturile pe care le are omul cu lumea înconjurătoare și cu semenii, reducând interacțiunea socială și amenințând modurile în care oamenii trăiesc împreună.

Fig. 7. Principalele zone ale extinderii urbane (Sursa: prelucrare Google Earth Pro)

Viitoarea dezvoltare a municipiului Craiova are ca și elemente de control și vectori de dinamică: modelul natural al teritoriului cu elementele geologie, morfologice, hidrologice, climatice și biotice ale acestuia; prognoza evoluției demografice; dezvoltarea plan spațială a municipiului corelată cu evoluția demografică; tipologia și potențialul resurselor respectiv localizarea acestora; tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora; tipologia, intensitatea și localizarea proceselor și fenomenelor de risc; traseul autostrăzii București-Craiova-Timișoara și localizarea punctelor nodale de accesare a acesteia; aeroportul Craiova; administrația locală și capacitatea acesteia de a atrage fonduri în cadrul programelor de aderare; constituirea zonei metropolitane a municipiului Craiova; statutul de centru regional al municipiului Craiova.

Elementul dominant care va da personalitate dezvoltării municipiului Craiova și zonei periurbane a acesteia pe termen scurt (2007-2013) și mediu (2013-2025) este pattern-ul natural, statutul de centru regional, tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora alături de poziționarea municipiului în cadrul culoarului Paneuropean IV de transport, varianta sudică. Traseul autostrăzii București-Craiova- Timișoara și Craiova-Calafat, care în prezent se propune a tranzita zona Craiovei prin partea sudică (pe aliniamentul localităților: Leu – Teasc – Calopăr – Sărbătoarea – Italieni) va influența dezvoltarea numai pe termen mediu și lung.

Evoluția demografică prognozată și mutațiile structurale la nivelul economiei care se vor produce în I-a și a II-a etapă de dezvoltare (termen scurt și mediu) sunt nesemnificative iar pe termen lung prognoza este incertă. În consecință și componenta demografică și cea economică se vor articula la noua configurație teritorială rezultată în urma dezvoltării autostrăzii și fortificării rolului de centru regional al Craiovei.

Creșterea demografică (cantitativă și calitativă) reprezintă principalul suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului strategic fundamental. Mărimea demografică optimă a municipiului Craiova ca și centru de talie europeană este de cca. 400.000 locuitori iar împreună cu zona metropolitană Craiova de cca. 600.000 locuitori.

Atingerea acestei valori nu se poate baza pe creștere proprie și se poate realiza numai pe termen lung. În acest sens se impune stimularea creșterii demografice pe toate căile directe și indirecte: stimularea natalității interne prin măsuri și politici sociale; construcția de noi locuințe pentru familii tinere; crearea de noi locuri de muncă de medie și înaltă calificare în cadrul unor parcuri industrial sau tehnologice în vederea atragerii forței de muncă din aria de polarizare a municipiului Craiova, dar și a celei emigrate în ultima perioadă în țări ale UE; îmbunătățirea serviciilor medicale și sociale în vederea creșterii speranței de viață a populației la peste 75 ani; conturarea și extinderea optimă a zonei metropolitane Craiova în vederea includerii în cadrul acesteia a tuturor localităților ce dispun de un potențial demografic și economic apreciabil pentru constituirea acestei zone.

O parte din potențialul demografic al zonei metropolitane va compensa deficitul demografic al centrului polarizator pentru fortificarea acestuia, care ulterior se va reîntoarce în zona metropolitană pentru susținerea polilor de dezvoltare, plasați pe „orbite staționare” în jurul Craiovei.

Atingerea acestei mărimi demografice va permite și o structurare optimă a populației din punct de vedere calitativ (pe grupe de vârstă și sex, economic) fapt ce va susține eficient dezvoltarea complexă a municipiului Craiova.

Creșterea demografică va atrage după sine dezvoltarea complexului de activități sociale și a serviciilor publice (educație, asistență medicală, cultură și sport, activității recreative și turism etc.), va stimula dezvoltarea transportului în comun, va duce la creșterea disponibilității de forță de muncă, va determina creșterea consumului urban (produse agroalimentare, energie, produse finite și servicii), va determina creșterea necesarului de locuințe – toate acestea constituindu-se în factori și vectori ai dezvoltării locale.

Capitolul III: Tipologia segregării în mediul urban craiovean

3.1 Segregarea socială

Un prim pas în dezvoltarea subiectului l-a avut motivația alegerii temei, care a stat în legătură cauzală cu modificările succesive petrecute după revoluție în structura și funcționalitățile municipiului Craiova, precum și datorită faptului că astăzi cele mai multe orașe sunt definite, nu prin omogenitate, ci mai degrabă prin eterogenitate (etnică, economică, funcțională etc.).

Prefacerea continuă a spațiilor urbane sub acțiunea directă a calității vieții este o realitate socială și geografică. Evoluția spațiilor urbane este generată de o serie de fenomene: segregarea socio-apațială, gentrificarea, renovarea urbană, mobilitatea rezidențială, precum și altele.

Zonele fie devin prea costisitoare din punct de vedere economic, generând eliminarea celor care nu își pot permite să locuiască într-o astfel de zonă, fie spațiile nou create sunt greu accesibile anumitor categorii sociale. Tot acest complex de factori generează spații însemnate unde anumite clase sociale nu au acces sau din care anumiți indivizi sunt excluși.

Așadar, marginalizarea sau segregarea socială înțeleasă drept separarea dintre diferitele grupuri sociale, este un fenomen urban întâlnit aproape în toate statele lumii, atât în țările dezvoltate cât și în cele în dezvoltare (Feitosa și Wissmann, 2006, p. 3). Anumite aspecte ale segregării sunt considerate a fi problematice, în mod special cele legate de concentrarea grupurilor dezavantajate sau marginalizate.

Aici, putem da exemplu, concentrarea sărăciei, care este considerată a fi un mecanism de reproducere socială care generează mari costuri economice și sociale, atât la nivel individual, cât și asupra întregului oraș, nivelul angajaților și cel educațional, rasa sau caracteristicile etnice, reprezintă astfel de aspecte problematice pentru spațiul urban.

Apare totodată o listă foarte lungă de efecte negative rezultată din concentrarea rezidențială a persoanelor sărace, a ratei șomajului, al accesului precar la facilitățile urbane, a ineficienței serviciilor sociale, precum și a expunerii permanente la dezastre naturale, poluare și violență.

Problemele asociate segregării sociale rezultă și din lipsa relațiilor pozitive dintre diferitele grupuri sociale. Absența interacțiunii dezavantajează și stigmatizează la un anumit nivel grupurile sociale separându-le de participarea generală la viația socială, și, prin urmare oportunitățile de angajare, dezvoltare și calificare se reduc considerabil (Atkinson, 2005, pp. 7-8).

Segregarea socială este asociată, pe de altă parte, lipsei “capitalului social” (Cole și Goodchild, 2001, p. 351), sau cu alte cuvinte, lipsei valorilor și normelor informale împărtășite de către toți membrii societății care să le permită să coopereze (Fukayama, 1995, p. 26).

În Municipiul Craiova:

industria grea este amplasată în lungul axelor principale de comunicație; 

zona  de locuit  a  celor săraci  poate  fi numită  zona  de  locuire  a  celor vârstnici (o clasificare mai degrabă după vârstă, decât după criteriul social); 

zona de locuit a claselor bogate este amplasată la distanță mai mare în raport cu sursele  de emanație a noxele industriale;

autoritățile locale au jucat un anumit rol în segregarea spațială, pe principii de venit.

Fig. 8. Corelația dinte segregarea și marginalizare (prelucrare după Mionel, 2010)

3.1.1 Segregarea etnică

Segregarea spațială pe criterii etnice s­a produs, de-a lungul timpului odată cu stabilirea, de timpuriu, a coloniștilor albi, a căror bunăstare a crescut în timp, și care au emigrat spre periferii, centrul fiind ocupat de către populație mai nouă, compusă din imigranți din sudul Europei și, mai târziu, de către populațiile de negri, care au migrat din sud­estul SUA.

Astfel, zonele rezidențiale ale celor bogați se dezvoltă spre periferie, navetismul spre centrul orașului realizându­se cu mijloace de transport: de la domiciliu până la stația cea mai apropiată cu autoturismul propriu (aici a crescut rolul spațiilor de parcare) și de aici cu microbusele de oraș, până în centru.

Segregarea etnică reflectă, într-o oarecare măsură, o segregare economică unde avem de-a face cu persoane care trăiesc în gospodării sărăcăcioase, care se întâmplă să fie locuite în majoritate de rromi, în opoziție cu cartierele bogate ce par a fi locuite în majoritate de români (asta fiind o simplă coincidență).

Fig. 9. Fazele de evoluție ale modelului de tip sectorial­pană (după B. Hofmeister, 1982)

În Figura 10 avem detaliată schema pentru explicarea modelului valorii diferențiate a terenului, valabil și penutru Municipiul Craiova.

Fig. 10. Modelul valorii diferențiate a terenului (după Oxford Dictionary of Geography, 1997).

Dinamica socială, migrația, schimburile, energia, aglomeratia, activitațile sociale, centrele culturale, factorii istorici, multitudinea agentilor economici, preocuparile sociale economice, serviciile și multe alte funcții. Însă ce dă cu adevarat valoare spațiului urban sunt locuitorii acelui spațiu bine delimitat, acești locuitori care contribuie și determina funcționalitatea și dinamica orașului, locuitorii care contribuie la modelarea și structurarea orașului din punct de vedere a activităților economice, aici referindu-ne la sectorul primar, secundar și terțiar.

Totuși impactul locuitorilor unui spațiu urban își lasă amprenta în special în spațiul social al urbanismului local, prin complexitatea și mixtura demografică, religioasă, etnică ori putem să o denumim pur și simplu culturală. Însă tocmai datorită acestor elemente care alcătuiesc bagajul cultural a unui grup de indivizi ce determină o diversificare a structurii elementelor sociale care alcătuiesc totalitatea complementară a unei localitați si determină apariția fenomenului diferențial.

3.1.2 Segregarea socio-economică

Întro primă fază, orașele apar și se  dezvoltă  independent. În a  doua fază se  dezvoltă  un singur centru puternic, ce subordonează periferii de extensiune variabilă. Este perioada ce coincide  temporal cu începuturile industrializării. 

În faza a  treia  se  dezvoltă  puternic  un singur centru național care  este  de  regulă orașul  capitală. În faza a  patra, se  dezvoltă  centrele  regionale, care  „subminează” autoritatea generală a capitalei. Faza a cincea coincide cu formarea unor sisteme de  localități, funcțional interdependente, proces  ce  marchează organizarea  complexă a teritoriilor naționale și coordonarea proceselor de creștere urbană

Fig. 11 Propagarea influențelor urbane în teritoriu (după Waugh 2000, transformat).

Extrapolând ideile din conceptul spațiului polarizat și conceptul de dezvoltare durabilă, precum și recomandările din cadrul Planului Național de Dezvoltare (PND) și subdiviziunile acestuia (CSNR, POSuri, POR), alte programe și strategii locale aflate în derulare asupra teritoriului analizat și corelând acestea cu elemente de control și vectorii de dinamică ai dezvoltării se propune un model chorematic dinamic și flexibil pentru dezvoltarea municipiului Craiova.

Acest obiectiv este pe termen mediu și lung, iar pentru atingerea lui se impune demararea unor proiecte de anvergură la care se adaugă cele stringente, pe termen scurt și mediu cu rol de ameliorare a cadrului general de dezvoltare actuală și reorientarea acesteia spre atingerea dezideratului propus.

Statutul de centru cultural și economic de talie europeană obligă ca municipiul Craiova să adopte un ritm susținut de dezvoltare pe toate palierele:

1. Creștere demografică;

2. Restructurare și creștere economică;

3. Dezvoltare plan spațială polinucleară a intravilanului;

4. Punerea în valoare a poziției geografie – ca nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est;

5. Valorificarea potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova în dezvoltarea economică și socială;

6. Punerea în valoare a râului Jiu prin integrarea acestuia într-un ansamblu urbanistic;

7. Constituirea zonei metropolitane;

8. Fortificarea racordurilor la rețeaua de transport TEN-T;

9. Prezervarea terenului pentru amenajarea racordului la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat;

10. Suplimentarea debitului de apă în rețeaua urbană în vederea susținerii creșterii economice și demografice;

11. Ameliorarea factorilor de mediu și eliminarea surselor de poluare;

12. Constituirea rețelei ecologice NATURA 2000.

Fig. 12. Raporturile spațiale dintre Craiova și principalele orașe competitoare din Regiunea de Sud­Vest (Oltenia).

Restructurarea și creșterea economică reprezintă cel de-al doilea suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului fundamental.

Aceasta are în vedere în primul rând încheierea privatizării întreprinderilor cu capital. Majoritar de stat în vederea scoaterii din sfera de influență a statului și transpunerea producției pe coordonatele economiei de piață. Încheierea acestei proceduri va determina ample restructurări la nivelul economiei urbane și reașezarea activităților economice pe un nou tip de relații de producție. Totodată cu această ocazie vor apărea noi oportunități pentru dezvoltarea unor catene economice de producție și constituirea de complexe economice. IMM-urile sunt tipul de unități economice cărora le aparține viitorul, acestea dispunând de un grad ridicat de ocupare a unor nișe economice rezultate în urma restructurării dar și de o flexibilitate sporită în contextul adaptării la noi cerințe. Creșterea susținută a economiei urbane din municipiul Craiova se poate realiza și prin sprijinul substanțial pe care îl poate acorda învățământul superior și cercetarea prin translatarea în producție a inovației și formarea de specialiști de înaltă calificare.

Din această perspectivă Universitatea Craiova reprezintă unul dintre pilonii dezvoltări economice dar și sociale susținute din cadrul municipiului Craiova dar și a întregii Oltenii. Prezența în cadrul industriei craiovene a câtorva ramuri industriale de mare importanță națională (construcții de automobile, avioane, locomotive, mașini agricole, chimică) care pot încheia cu succes privatizarea, reprezintă un start important pentru viitorul economic al municipiului Craiova – acestea constituindu-se în ramuri de bază care pot genera în viitor clustere economice și apariția de noi parcuri industriale.

Dezvoltare plan spațială polinucleară a intravilanului municipiului Craiova reprezintă o altă măsură necesară atingerii aceluiași obiectiv. Această formă de dezvoltare a urbanului reprezintă o soluție a viitorului prin care se urmărește detașarea netă a rezidențialului de unitățile economice, a ariilor recreative de cele agricole și forestiere.

Extinderea plan spațială a orașului urmând a se realiza pe amplasamente noi cu un grad ridicare de specializare a funcției urbanistice și în conformitatea cu modelul natural al teritoriului. Aceste amplasamente urmează să fie conectate prin drumuri expres și garnisite cu spații forestiere cu funcție mixtă: recreativă și parte componentă a rețelei ecologice NATURA 2000 în calitate de coridoare ecologice. Amplasamente favorabile unei astfel de extinderi urbanistice în proximitatea Craiovei o reprezintă platoul dintre Bucovăț și Podari, culoarul Văii Leamna (cu integrarea armonioasă în ansambluri urbanistice a cursului Jiului).

3.1.3 Segregarea educațională

Potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova reprezintă o altă oportunitate majoră pentru dezvoltarea durabilă, atât pe plan local cât și pe plan regional în vederea atingerii obiectivului strategic fundamental.

Prin structura pe facultăți, Universitatea din Craiova acoperă o sferă largă de cercetare (științe exacte, umaniste, agricole și tehnice), această ofertă putând reprezenta pe viitor start important pentru viitorul economic al pentru noi activități economice, în special în sectorul IMM-urilor și a serviciilor.

La aceasta se adaugă rolul pe care îl joacă Universitatea în calificarea înaltă a forței de muncă – avantaj major pentru economia locală și cea regională. În vederea transferului eficient al cercetării și inovației spre domeniul producției între unitățile economice și Universitate se impune constituirea de parteneriate în vederea sprijinirii reciproce la care se adaugă construirea unui campus de Înaltă Tehnologie (IT). Acesta va asigura punerea în practică a cunoștințelor teoretice prin intermediul unor laboratoare experimentale și transferul spre implementare în activitățile de producție în serie.

Tabelul 2. Absolvenți pe niveluri de educație, județe și localități (Sursa: INSSE, 2018)

În contextul prezentului raport de cercetare prin școli cu risc ridicat de segregare se înțeleg acele școli în care există clase școlare în care ponderea elevilor romi este de peste 30%.

În școlile din ciclul preuniversitar criteriile de repartizare a elevilor rromi în clase, criterii care conduc la segregare, sunt următoarele:

¾ Preferința părinților și/sau a elevilor ¾

Rezultatele școlare ale elevilor ¾

Frecventarea prealabilă a grădiniței ¾

Teste școlare / teste de evaluare ¾

Repetenția și momentul înscrierii în școală ¾ Repartizarea în funcție de domiciliul elevului ¾

Repartizarea în funcție de numele de familie

Tabelul 3. Situația în ceea ce privește învâțământul în Municipiul Craiova (Sursa: INSSE, 2018)

3.2 Segregarea geografică

În municipiul Craiova au fost identificate șapte comunități urbane marginalizate, distribuite la periferia municipiului, aparținând următoarelor categorii:

3 zone de tip ghetou cu blocuri

1 zonă de tip ghetou ȋn foste colonii de muncitori

3 zone de locuințe sociale modernizate

Acțiunea de integrare urbanistică a râului Jiu vizează: extinderea intravilanului pe direcție sudică și constituirea de amplasamente rezidențiale (locuințe individuale cu regim jos de înălțime) pe platoul dintre Bucovăț și Podari, precum și în perimetrul afluentului său, Valea Leamna; conectarea acestor noi amplasamente rezidențiale prin intermediul a două poduri noi peste Jiu situate între DJ 552 și DN 56 E 79 cu rol de preluare a fluxului local de trafic și evitarea suprapunerii peste fluxul de tranzit care vor utiliza vechile poduri peste Jiu; creșterea capacității traficului dintre zona centrală a municipiului și noile cartiere prin construirea, în termen lung, a unei linii de metrou pe sub talvegul văii actuale consolidarea digurilor de protecție împotriva inundațiilor din incinta intravilanului prin raportarea acestora la debite cu asigurării de 3 – 1 %; amenajarea de mici baraje (praguri) cu ecluze pentru ridicarea nivelului apei și constituirea unui lac pe cursul Jiului din incinta intravilanului pentru ai conferi acestuia o plus valoare și dezvoltarea pe malurile acestuia a unor zone de agrement (aqua park, plaje, ștranduri de vară) și a sporturilor nautice; plantarea pe ambele maluri ale Jiului de vegetație forestieră în vederea extinderii spațiilor verzi și fortificării rețelei ecologice urbane.

În Zona Metropolitană Craiova, se regăsesc persoane fără adăpost, însă principala categorie de persoane cu risc de sărăcie sunt cele care au locuințe/gospodării amplasate în zone aflate sub incidența riscurilor naturale.

În localitățile Țuglui, Terpezița și Ghercești se află cele mai multe gospodării supuse riscului de inundații, iar în Mischii, Țuglui și Murgași alunecările de teren au afectat peste 175 de persoane. Nu ȋn ultimul rând, printre grupurile defavorizate se află și persoanele de etnie rromă și persoanele cu handicap. Principalele probleme cu care se confruntă aceste categorii de persoane se referă la obstacolele de integrare socială, lipsa ocupării pe piața muncii și accesul scăzut la sistemul educațional.

3.2.1 Slum-urile

Locuirea precară și segregată rămâne o problemă dificilă de redresat, în special la periferiile orașelor, unde sunt zone compacte de locuire precară și izolată ( slum). 77% dintre etnicii romi sunt deprivați de cel puțin una dintre utilitățile gospodărești de bază (bucătărie, toaletă, baie în casă sau electricitate), iar Raportul Național estimează că două cincimi din populația romă locuiesc în gospodării neracordate la rețeaua de apă (Conform Statutul Plenipotențiar al Guvernului pentru comunitățile de romi – Government Plenipotentiary for Romani Communities (GPRC) disponibil pe http://www.opensocietyfoundations.org/sites/default/files/friedman_2005.pdf).

În urma schimbării legislației privind eliberarea actelor de identitate în mai 2011, mai precis introducerea obligativității dovedirii domiciliului stabil prin acte de proprietate sau chirie, mulți etnici romi din zone defavorizate nu au mai putut obține acte de identitate (CE, 2012: 20-21).

Problema este comună și României, unde locuitorii din slum-urile periferice pot obține doar carte de identitate temporar ă, care (pe lângă faptul că generează neîncredere din partea unui potențial angajator) expiră după doar un an. CE a criticat Strategia pentru tratarea insuficientă a problemei școlarizării în rândul tinerilor care au împlinit deja 16 ani, a lipsei asigurărilor de sănătate (doar cca. 50% dintre etnicii romi sunt asigurați în sistemul public) și a planificării prea generale, fiind necesară o cuantificare mai precisă a obiectivelor operaționale (CE, 2012).

3.2.2 Arhitectura arealelor urbane ocupate de populația bogată

Craiova, este orașul cel important ca prestigiu din zona Olteniei, care atrage atenția tot mai mult în ultimii ani, prin deschiderea către nou, către tendințe europene culturale, dar și prin încadrarea într-un turism diversificat, pentru toate categoriile de vârstă. Cu câțiva ani în urmă Craiova lăsa impresia unui oraș „șantierˮ, care cu timpul a dezvăluit treptat atracții arhitecturale pe care înainte oamenii l-ar fi trecut cu vederea.

Poate că până acum Craiova reprezenta un oraș plin de controverse. Pe de-o parte, îl cunoaștem ca un pilon cultural, a cărui istorie încă fascinează. Craiova e consemnat în istorie alături de primele târguri care au făcut neîntârziat saltul de la denumirea de târg, la cea de oraș tocmai prin dezvoltarea înfloritoare din timpul domniei lui Mihai Viteazu.

Vorbim astfel de un oraș care a dominant în perioada medievală. Astfel, dacă dăm timpul înapoi, există un alt reper care atrage curiozitatea. Istoricii de frunte precum Nicolae Iorga sau A.D. Xenopol au susținut ideea că pe teritoriul Craiovei a avut loc Bătălia de la Rovine. În prezent, Parcul Sf. Dumitru, în care domnește acum Casa Băniei și Muzeul Olteniei, spre care cobori pe strada Madona Dudu, acestea fiind două atracții al căror concepte par să stea la baza acestei revitalizări istorice.

În această manieră a vizualului trebuie să menționăm fascinația arhitecturală pe care o regăsim mai nou în Centrul Vechi din Craiova. Așa cum capitala este asociată cu Micul Paris, în Craiova veți găsi micul Lipscani. Recent reabilitată și reîmprospătată, strada Lipscani din Craiova este un alt exemplu de îmbinare a vechiului și noului.

Arhitectura și coloritul clădirilor boierești aduc la viață, trecutul cu iz boem, dar care astăzi devine gazda unei noi generații. Terase tematice, rupte din peisaje mediteraneene, pub-uri londoneze, cluburi extravagante și nelipsitul miros de kebap care nu ne lasă să evadăm cu adevărat din banalitatea de zi cu zi. Acest loc îi atrage zilnic pe localnici, îi unește și redă o vitalitate permanentă orașului din punctul meu de vedere.

Ca în orice oraș renumit din România, și în Craiova centrul istoric ne oferă cele mai importante atracții turistice și istorice din oraș. Așadar, în Craiova regăsim copacii exotici din English Park în inima orașului, iar spre periferiile împânzite de cartiere cochete de case boierești găsim cu siguranță un refugiu interesant.

Parcul Nicolae Romanescu, recunoscut drept al treilea parc natural din Europa este recunoscut drept plămânul orașului oferind localnicilor peisaje unice, pe o întindere suficient de mare cât să găzduiască toate zilele de week-end. Parcul își deschide porțile din două intrări. În cartierul Valea Roșie accesul se face prin cimitirul Ungureni, iar a doua intrare, din cartierul 1 Mai, oferă vizitatorilor o priveliște impresionantă asupra grădinilor nesfârșite.

Ceea ce atrage, însă, este constanța cu care orașul Craiova își păstrează o dimensiune culturală unică. Teatrul Național Marin Sorescu sau la Filarmonică sunt atracții care prind toate tipurile de public. Mai mult decât atât, există mereu opțiuni cum sunt concertele nemuritoare ale Ansamblului Folcloric Maria Tănase sau chiar Festivalul Internațional Shakespeare, găzduite de fiecare dată de Cetatea Băniei.

Capitolul IV: Cauzele și efectele segregării urbane în municipiul Craiova

4.1 Principalii factori generatori de disparități urbane în apariția segregării

În timpul regimului comunist, Craiova a cunoscut o puternică dezvoltare edilitară, dar s-a confruntat și cu problema găsirii amplasamentelor obiectivelor și platformelor industriale. Creșterea inevitabilă a numărului de locuitori de peste șase ori, a impus elaborarea unei strategii edilitare care a constat în dezvoltarea orașului pe verticală, construirea a patru poli industriali amplasați la periferie și în înălțarea a 12 cartiere de blocuri. În această perioadă au fost definitivate și o serie de obiective social-culturale (Teatrul, Filarmonica, Teatrul de vară, Stadionul etc.).

Expansiunea urbană a oricărei așezări presupune modificarea mediului natural și transformarea treptată a acestuia într-unul antropic, care să asigure necesitățile comunității. Un prim pas în planificarea urbană îl constituie identificarea schimbărilor produse, iar acest studiu reconstituie modificările prin procesarea materialelor cartografice istorice si a imaginilor satelitare actuale se evidențiază dinamica zonelor si a ariei construite în Municipiul Craiova.

Extinderea teritoriul urban a impus lucrări de protecție împotriva inundațiilor, ce au fost realizate de-a lungul canalelor și lacurilor rezultate din desecarea bălților si zonelor mlăștinoase. Pe cursul Jiului au fost executate lucrări hidrotehnice de îndreptare, îndiguire și regularizare, ceea ce a dus la transformarea cursului dintr-unul puternic meandrat cum era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-unul sinuos în anul 2017. Studiul s-a constituit într-un instrument util in planificarea urbană, prin centralizarea modificărilor survenite în luncă, a lucrărilor antropice realizate si a schimbărilor apărute.

Municipiul Craiova trece printr-o fază de tranziție genarată de lipsa unor proiecte fiabile în dezvoltarea zonei cât și din punct de vedere a extinderii teritorial în funcții de amplasarea celorlalte zone funcționale făra a intra în conflict cu acestea.

Structura interna a orasului s-a modificat prin reconstructia partii centrale si construirea unor cartiere de locuinte (Calea Bucurestiului,Calea Severinului,Brazda lui Novac,Valea Rosie..etc) si a unor unitati economice de importanta nationala.

În organizarea funcțională a vetrei orașului se disting următoarele zone:

-zona administrativă și comercială din centru care cuprinde vechiul nucleu comercial al orașului (Calea Unirii și strada Lipscani), Palatul Administrativ, Universitatea, Teatrul Național,Filarmnica și un mare ansamlu de locuințe format din clădiri cu mai multe nivele;

-zona comercială rezidențială, care înglobează Calea Bucureștiului și cartierele de locuințe din vecinătatea acesteia;

-zona industrială de est, care cuprinde: S.C. Electroputere S.A., Întreprinderea de utilaj greu,și Industria Constructoare de mașini Daewoo, Întreprinderea de morărit și panificație etc.

-zona industrială de sud, al cărei profil este dat de industria ușoară (confecții și textile ).Tot în acest teritoriu se află complexul clinic universitar care cuprinde pe lângă spitalul nou construit și camine studențești.

Orașul Craiova dispune de o întinsă zona verde în partea sudică și vestică ,formata din :Parcul Bibescu,construit pe terenul care a apartțnut familiei Romanescu (cca 100 ha): Parcul Zavoi din lunca Jiului și Gradina Botanică.

Principalele probleme cu care se confruntă spațiul urban al Municipiului Craiova sunt reunite sub un singur factor ,,zgomotul'' generat atât de mijloacele de transport în comun în lungul traseelor lor ce cuprinde întreaga zonă rezidențială. Ca factori secundari se pot enumera cei cu acțiune indirectă asupra spațiului rezidențial în condiții atmosferice de advecție a aerului ce duce la împrăștierea în atmosfera a rezuduurilor industriale.

4.1.1 Inegalitatea veniturilor și statutul socio-economic

Segregarea socială presupune scindarea populației urbane în funcție de potențialul financiar al locuitorilor sau inegalitatea veniturilor, de etnie, de rasă, de religie sau de modul în care indivizii pot avea acces la educație. Prin urmare apar mai multe forme sociale de manifestare: segregare socio-economică, segregare etnică, segregare rasială, segregare confesională și segregare educațională. Desigur, este foarte greu să întâlnești într-un singur spațiu urban toate aceste forme de manifestare deodată, iar pe de altă parte acest lucru nu este de dorit. Însă, fiecare în parte, reprezintă, mai mult sau mai puțin, o problemă urbană pentru mediul în care apare. Dar, cele mai importante forme de manifestare, atât la nivel mondial, cât și local, sunt: segregarea socio-economică, segregarea etnică și cea rasială. Ultima formă este mai puțin activă în orașele din România comparativ cu primele două.

Caracteristic spațiului urban este și procesul economic, permanent restructurat de pârghiile economiei globale care aduc la fel de des șomaj, locuri de muncă ce necesită o slabă calificare sau necalificați, pe cât de des solicită persoane cu înaltă calificare. Rezultatul restructurării este dat de accentuarea polarizării sociale. Crește proporția proprietarilor slab calificați sau cu venituri scăzute, concomitent cu creșterea persoanelor cu înaltă calificare sau numărul proprietarilor cu venituri mari, rezultând includerea unei părți a societății și excluderea celeilalte.

Cu alte cuvinte, inegalitatea veniturilor, creează grupuri sociale cu particularități economice similare, ce ocupă spații similare și produc circuite economice specifice nivelului lor economic. Grupurile bogate își exercită controlul asupra întregii economii urbane, fie ca proprietari fie ca intermediari. La nivel urban apar astfel două situații economice. Pe de o parte bogații se concentrează în anumite spații și beneficiază de servicii abundente și diversificate, iar pe de altă parte, comunitățile sărace sunt constrânse de nivelul veniturilor să se rezume doar la anumite bunuri și servicii.

4.1.2 Sărăcia populației

Strada Brestei este de altfel și singura stradă asfaltată (dar nu în totalitate) a cartierului. Acesta se remarcă printr-un procentaj ridicat al persoanelor de etnie romă și se confruntă cu o rată ridicată a infracționalității și una scăzută a alfabetizării. În ceea ce privește școlarizarea, peste 50% din localnici abandonează studiile primare în anul al doilea. Șomajul are o valoare aproape unitară între persoanele cu drept de muncă, Brestei fiind cartierul din România cu cea mai mare pondere a persoanelor de etnie romă asistate social. Cartierul nu dispune de branșament la rețeaua de canalizare a orașului, de aceea, după precipitații, se simte un miros foarte neplăcut.

4.1.3 Discriminarea

În termeni simpli, discriminarea este o acțiune care presupune un tratatement diferit, nedrept  față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.  Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate  au în comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.

Pornind de la conceptul de discriminare și de la faptul că, în dreptul internațional, nu există nici o definiție juridică a minorităților naționale sau etnice, s-a discutat despre discriminarea romilor ca despre un “nod gordian” al epocilor modernă și contemporană.

Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu Casa de Cultură Traian Demetrescu, organizează an de an evenimentul „Zero Discriminare”. Prin acest proiect desfășurat la nivelul Municipiului Craiova aceștia vor face o paralelă între discriminarea din țara lor și din România. Scopul acestei activității interculturale este mereu de a informa publicul asupra discriminării, fie ea directă sau indirectă, rasială sau religioasă, dar mai ales soluționarea acestei probleme prin intermediul dezbaterilor ce au loc la finalul fiecărei prezentări, nu numai între participanți, ci și alături de voluntarii organizatori.

Faptele de discriminare îndreptate împotriva persoanelor cu dizabilități sunt extrem de prezente, dar, potrivit studiilor și statisticilor situația acestor persoane, este una destul de dificilă.

În cazul romilor, cele mai dese reclamații se referă la încălcarea demnității umane, discurs rasist, articole de presă rasiste sau mutări forțate.

În ceea ce privește domeniile unde se întâlnesc situații de discriminare, unul este cel al muncii, unde se aplică discriminarea de vârstă, dar și de gen.

Discriminarea în Craiova este prezentă și în sistemul de pensii, în legătură cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați.

4.1.4 Preferințe personale

Cel mai mare cartier al Craiovei, situat în partea de nord-vest a orașului, Craiovița a cunoscut o dezvoltare comercială importantă încă de la apariția primelor blocuri, în anii 1960. Piața publică din Craiovița Nouă era cunoscută în urmă cu 40 de ani drept cea mai ieftină din oraș. În ultimii 20 de ani, acest cartier s-a confruntat cu un fenomen de „întinerire”. Dacă până în 1989 majoritatea locuitorilor din Craiovița Nouă erau oameni născuți în mediul rural și care ajunseră la oraș datorită naturii serviciului, după Revoluție, tinerii au început să-și cumpere locuințe în această zonă. Motivul îl reprezintă prețul mai mic al locuințelor din Craiovița Nouă față de restul cartierelor.

Cartierul Valea Roșie este unul dintre cele mai vechi cartiere ale Craiovei. Zona căpătase în trecut reputația de cea mai temută a orașului, din cauza luptelor de stradă ce aveau loc aici. Acum, foarte mulți oameni aleg să locuiască în Valea Roșie pentru prețurile mici ale locuințelor.

Un punct forte al cartierului îl reprezintă transportul public foarte bine dezvoltat. Autobuzele care traversează cartierul fac bine legătura cu centrul orașului și cu celelalte zone ale sale. Numărul unităților de învățământ din cartier, mai mare decât în alte zone ale Craiovei, reprezintă o altă particularitate.

4.2 Efectele segregării asupra mediului urban

Vizual, dimensiunea socială a segregării urbane se transpune, fie într-un mediu select (cartiere bogate), fie într-un mediu degradat (cartiere sărace, ghetouri etc.) sau cu o anumită amprentă culturală datorată modului de trai.

Din punct de vedere geografic, amprentele pe care le imprimă efectele multiple ale segregării asupra spațiului urban se înscriu, de cele mai multe ori, într-un complex și amplu proces de evoluție temporală.

Cel mai adesea, pe termen scurt și mediu impactul geografic asupra peisajului urban este de nedorit, însă pe termen lung și foarte lung, grație extinderii teritoriale urbane și a tehnologiei, impactul vizual și structural-funcțional al orașului se reduce, devenind, chiar parte esențială a patrimoniului istoric urban. Această evoluție urbană este posibilă dacă avem în vedere că aproape toate marile orașe de astăzi, care se bucură de un caracter uman cosmopolit, au luat naștere prin coagularea, la un moment dat, a intereselor grupurilor socio-spațiale care inițial ocupau spații distincte în interiorul, ori în exteriorul orașelor.

4.2.1 Calitatea locuirii și a cartierelor

Răsfrângerea efectelor provocate de varietatea formelor de segregare urbană asupra cartierelor și a calității de locuire, îmbracă cel puțin două forme majore în Craiova. Așadar, pe de o parte peisajul cartierelor segregate sau al unor areale urbane din cadrul acestora, creează o imagine degradată și insalubră, iar pe de altă parte spațiile ocupate de grupurile înstărite, după cum sugerau și Jacqueline Beaujeu-Garnier și Georges Chabot (1971, p. 304), se remarcă printr-o formă „mult mai pretențioasă”, locuințe dispuse ordonat și cu o arhitectura originală, condiții naturale dintre cele mai favorabile, adevărate oaze de verdeață etc.

Calitatea locuirii este o reflectare directă a mecanismelor prin care funcționează disparitățile sociale în general. Gama amplă a studiilor dedicate acestui subiect sugerează două tipuri principale de abordare a calității de locuire având în atenție inegalitățile existente. În primul caz locuirea este analizată prin prisma lipsei locuințelor subscrisă în sens larg problemelor sociale, respectiv urbane, iar în cel de-al doilea caz ca mecanism prin care ia naștere, respectiv se reproduc inegalitățile sociale.

Diferențele cele mai mari de preț între locuințele din zonele considerate mai bune și, implicit, mai scumpe, și celelalte derivă în principal din confortul acestora, și, nu din poziționare. Locuințele din Craiova au un preț mediu la nivel național, astfel că nu prea mai există zone ieftine și zone scumpe și nu există diferențe mari între ele. De exemplu, din punct de vedere al prețurilor, zona semicentrală echivalează în mare măsură Brazda. O zonă ieftină de blocuri este Valea Roșie.

La polul opus se află zonele ultracentrală și centrală, cele din zona prefecturii, A.I. Cuza, Calea București, cele de la blocul S 200 la Grădina Botanică. În afara zonei ultracentrale, o zonă scumpă este cea cu blocuri de pe Calea București, blocurile cu două etaje de pe Câmpia Islaz, zona Grădina Botanică, zona Păltiniș. Foarte bine cotate sunt și blocurile nou contruite în zona Laguna Albastră.

Case mai scumpe în Craiova sunt în zonele Unirii, Parcul Pușkin, Mărăști-Mărășești, Dezrobirii, dar acestea nu sunt însă singurele în care prețurile caselor se mențin ridicate. Menționăm și zona Ștefan cel Mare, Păltiniș, 1848, Tudor Vladimirescu, unde sunt zone cu prețuri mari la case.

Imobile ieftine sunt în zonele periferice: Catargiu, Popoveni, Brestei, Bariera Vâlcii și mai nou cele din cartierul Magnolia. Sunt, în general, zone fără canalizare, unele ușor inundabile. Multe dintre locuințele din aceste zone sunt de două-trei mai ieftine decât cele din zonele centrale.

În ultimii ani, nu mai puțin de trei hypermarketuri și-au deschis porțile în Craiovița Nouă, cartierul mare al Craiovei. Tot în apropierea cartierului se regăsesc și doi retaileri ce comercializează materiale de construcții și grădinărit, Baumax si Praktiker. Dezvoltarea imobiliară a zonei a fost amplificată și de construirea blocurilor ANL. Guvernul a ridicat în ultimii cinsprezece ani peste 15 blocuri în cartierul Craiovița Nouă, două dintre cele trei hypermarketuri fiind amplasate chiar vizavi de ANL-uri.

În cartierul Valea Roșie se află și centrul comercial Bănie, depozit en-gros și en-detail vizitat în fiecare zi de sute de oameni. Aici se comercializează îmbrăcăminte, încălțăminte dar și mobilă. Cea mai importantă stradă care străbate cartierul Valea Roșie este Strada Caracal care duce către ieșirea din oraș spre localitatea cu același nume. În cartier se gasesc mai multe instituții de învățământ, sanitare, centre comerciale și o piață agroalimentară.

1 Mai este un cartier al Craiovei, reședința majorității doctorilor din Craiova. Deși nu este foarte mare față de celelalte cartiere craiovene, aici se găsesc câteva instituții importante ale orașului, precum Spitalul Județean, Cercul Militar Craiova, Liceul de Artă și Facultatea de Medicină și Farmacie.

Bariera Vâlcii este un cartier al orașului Craiova. El este delimitat de restul orașului prin intermediul liniilor de cale ferată, situate în partea nordică. Intrarea în cartier se face cu ajutorul podulului Bariera Vâlcii, construit în 1971. După 1989, zona s-a extins foarte mult, numărând peste 5000 de case, fiind al doilea cartier al Craiovei ca suprafață, după Lascar-Catargiu.

Brazda lui Novac este primul cartier în care s-au construit în Craiova blocuri de locuințe.

Brestei este cartierul care are ca stradă principală Strada Brestei, cu un traseu impresionant, din centrul Craiovei până la ieșirea din oraș.

Fața Luncii este un cartier din Craiova situat în vestul orașului.

Lascăr Catargiu, cel mai intins cartier al Craiovei, Catargiu se afla în prezent în plină expansiune.

Popoveni este o localitate componentă a municipiului Craiova, cu un număr de peste 1000 de locuitori și este situată în zona de sud a municipiului.

4.2.2 Oportunitatea socială

Mobilitatea socială a populației urbane în condițiile globalizarii presupune un dinamism uman accentuat, uneori chiar destul de alert, în care opțiunile și oportunitățile populației contează foarte tare pentru o viață cât mai „comodă și eficientă”. Natura geografică a mediului urban influențează astfel natura oportunităților de care populația poate să dispună. În definitiv, ceea ce contează este maniera în care omul, locuitor al mediului urban, poate beneficia de oportunitățile pe care orașul, în ansamblul său funcțional i le oferă, dar și modul de utilizare a facilităților urbane, păstrându-le totodată în stare optimă pentru o perioadă cât mai mare de timp.

Cercetătorul privește prin prisma oportunităților urbane din Craiova, atât componentele fizice (spațiul urban, ansamblurile rezidențiale, cadrul natural pentru recreere, sistemul și mijloacele de transport etc.), cât și pe cele sociale (educație, angajare, petrecerea timpului liber etc.).

Calitatea vieții este influențată decisiv de acest complex de oportunități urbane. Totuși a doua categorie (oportunitățile sociale), pare să dețină primatul, deoarece educația și pregătirea profesională sporesc șansele pentru găsirea unui loc de muncă decent, care poate aduce în perspectivă un venit sporit și un statut socio-economic dorit.

Îndeplinind aceste condiții preliminare pe care geografia urbană, mai mult decât cea rurală le oferă, indivizii pot beneficia și de primul complex de oportunități fizice. În mod cert, pe lângă cei expuși mai pot interveni și alți factori 108 independenți de natura cadrului expus anterior cum ar fi, de exemplu, moștenirea unui stil de viață favorabil. Sau pot interveni anumite probleme care să îngreuneze sau să stopeze tot acest curs evolutiv. Printre acestea se numără și locul de rezidență (proveniență).

Un spațiu segregat dintr-un anumit punct de vedere, sărăcia accentuată a familiei și a zonei urbane, pun bariere (Giddens, 2009, p. 845) convulsive în accesarea anumitor oportunități sociale. Printre acestea, oportunitatea obținerii unei educații alese, accesul la școli „bune” și obținerea unui loc de muncă sigur și viabil sunt cel mai des întâlnite obstacole generate de spațiile segregate. Astfel în cele două subsecțiuni care urmează mă voi opri tocmai la analiza efectelor pe care segregarea urbană le are asupra oportunităților educaționale și rezultatelor școlare, precum și pe impactul asupra obținerii unui loc de muncă.

4.2.3 Efectele asupra comportamentului electoral

Concentrarea în spațiu a lipsei de educație și a pregătirii profesionale pentru o mare parte a populației urbane segregate pe principii economice, în principal, dar și pe principii etnice și rasiale, alături de problemele angajării și cele ale lipsei veniturilor, creează un teren propice pentru un tip aparte de comportament electoral.

Trebuie facută totuși distincție, între maniera de afiliere la un partid/candidat sau altul, din partea grupurilor etnice și rasiale, atunci când acestea sunt discriminate în mod continuu, și comunitățile urbane sărace. În primul caz comportamentul electoral presupune preferințe pentru partidele formate din membrii minorităților și candidații propuși de acestea, iar în al doilea caz, tendința este de manipulare. Prin diferite metode de manipulare cum ar fi oferirea de produse alimentare, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte uneori chiar bani etc., politicienii practic cumpără voturile săracilor, făcându-i pe aceștia să-și schimbe opțiunea de vot.

Toate cele descrise mai sus sunt valabile în cartierele Craiovei, unde în special populația romă acceptă și acționează în consecința celor primite.

4.2.4 Ghetoizarea culturii urbane

Cultura străzii ia naștere ca urmare a modului de trai periculos din cartiere. Astfel, în arealele urbane din Craiova unde sărăcia și deprivarea sunt concentrate spațial, șomajul generează frustrarea aspirațiilor, plictiseală și furie, slăbindu-se de pildă moralul indivizilor. În general constrângerea dată de acest tablou urban, creează un teren fertil pentru reproducerea comportamentului delincvent și poate favoriza dezvoltarea unei subculturi marginalizate, cum de altfel găsim în zonele marginalizate și rău famate ale Craiovei (zona din Luncă în special).

Foarte des arealele urbane de acest gen sunt neglijate, ocolite de politicile publice și de integrare, funcționând în mentalul public ca un areal urban în care „nu trebuie să mergi” datorită gradului ridicate de periculozitate pe care îl reprezintă. Din punct de vedere al calității vieții lucrurile nu sunt deloc îmbucurătoare. Densitatea populației este foarte mare, iar igiena și starea de sănătate au foarte mult de suferit din cauza gunoiului care persistă pretutindeni, rezultând un stil de viață care se degradează, numit adesea „ghetoizarea culturii urbane”.

4.2.5 Deșeurile și poluarea mediului urban

Aglomerațiile urbane aduc multe potențiale avantaje și dezavantaje. Concentrarea populației și producției în orașe oferă economiilor de scară posibilitatea de scădere a prețului de producție pentru infrastructură și servicii cum ar fi: alimentare cu apă, sănătate, colectarea deșeurilor, electricitate, canalizare și drumuri asfaltate.

Reduce de asemenea costurile pentru serviciile de sănătate, poliție și pompieri și pentru construirea de facilități de tipul școlilor și librăriilor. Concentrarea urbană a proprietarilor de locuințe și întreprinderi înlesnește colectarea taxelor și impozitelor pentru serviciile publice de către autoritățile publice locale (Pacione, 2009, p. 544).

Inevitabil, însă, toate marile orașe sunt afectate de poluarea mediului din pricina acestei concentrări mari de oameni care au nevoie de alimente, îmbrăcăminte, transport etc. Pentru ca toate acestea, sau cea mai mare parte a lor, să poată fi accesibile la prețuri cât mai mici, capacitățile de fabricare a produselor respective tind să se concentreze în interiorul sau în imediata vecinătate a spațiilor urbane. Odată cu apariția unităților de producție și a intensificării traficului apar și problemele legate de poluarea mediului: praf, zgomot, imobile degradate, deșeuri etc. Intensitatea poluării mediului urban depinde, în fapt, de două elemente esențiale.

Pe de o parte de calitatea serviciilor de salubrizare și întreținere a infrastructurii urbane, iar pe de altă parte de componența umană a marilor ansambluri rezidențiale. De regulă, cartierele ocupate de persoanele sărace sunt mai mult afectate de prezența deșeurilor, a zgomotului și degradării imobiliare, decât sunt celelalte areale urbane. Și în acest caz lipsa educației în general, și a celei civice în particular, coroborată cu indolența, duc la iresponsabilitate și degradare socio-urbană. În aceste areale deșeurile nu sunt depozitate în spațiile special amenajate, ci sunt lăsate pur si simplu la întâmplare, fără a mai adăuga că adesea rezidenții nu-și plătesc serviciul de colectare. Prin urmare colectarea deșeurilor este deficitară.

Finalmente, depozitarea necorespunzătoare a gunoaielor afectează solul și pânza freatică. În egală măsură, volumul mare și necolectarea corespunzătoare a deșeurilor atrag vectorii care facilitează apariția unor boli (șobolanii, gândacii, țânțarii, muștele etc.), în timp ce spălarea materialului care provine din descompunerea și putrefacția gunoaielor poate contamina sursele de apă. Astfel, de o mare importanță este și remarca profesorului Michael Pacione care afirmă că, „din moment ce arealele sărace sunt și cele care sunt și cel mai rău deservite de facilitățile sanitare, deșeurile solide necolectate conțin o cantitate apreciabilă de material fecal ce creează un risc sanitar însemnat, atât pentru copiii care se joacă în spațiile deschise din apropiere, cât și pentru personalul angajat în ridicarea gunoiului” (Pacione, 2009, p. 550).

4.2.6 Starea de sănătate a locuitorilor din spațiile segregate

Studiile de geografie medicală și cele care vizează administrarea sanitară, au în vedere incidența spațială a bolilor, morbidității și mortalității, sau modul cum afectează mediul starea de sănătate a populației; organizarea spațială a sistemului de îngrijire sanitară – centre medicale, clinci, spitale și așa mai departe – în strânsă legătură cu distribuția populației (Witherich, Ross și Small, 2001, p. 166).

În viziunea unor specialiști (Pacione, 2009, pp. 560-561), problema impusă de starea de sănătate a populației urbane în general, iar a celei segregate și marginalizate în particular, a fost văzută ca o „pedeapsă” pe care orașul o aplică locuitorilor săi. La nivel agregat, statisticile sănătății urbane par a arăta în general mai bine decât cele din mediul rural. Mai mult decât atât, Patricia Hynes în articolele de specialitate rata îmbolnăvirilor și a mortalității din unele spații urbane (de regulă cele în care sunt concentrați indivizii cu venituri mici și foarte mici), adesea o depășește pe cea din mediul rural (Hynes apud Hutchison, 2010, p. 876). Chiar și atunci când aceste așezări sunt incluse în statistici, condițiile de sănătate din spațiile celor cu venituri mici se disting în mod clar de cifrele aferente serviciului sanitar mai bun din arealele urbane ale populației cu venituri ridicate.

În urma studiilor amănunțite s-a constatat că particularitățile socio-economice și nivelul segregării diferitelor areale, pot conduce la variații dramatice în ceea ce privește factorii comportamentului sănătos sau nesănătos. Prin urmare persoanele cu venituri mici din arealele segregate au un consum alimentar sărac, nesănătos, bazat de multe ori pe foarte puține calorii. Șomajul și problemele cotidiene împing anumiți indivizi spre alcoolism, tutun și consum de droguri, factori care agravează și mai tare starea de sănătate. Nivelul dotării gospodăriilor suferă din cauza lipsei ventilației, astfel aerul din încăperile, uneori supaaglomerate, devine greu de respirat. Prezența în apropiere a volumului mare de deșeuri poate avea consecințe directe asupra sănătății, deoarece deșeurile solide necolectate conțin o cantitate apreciabilă de material fecal ce creează un risc sanitar însemnat pentru locuitori; în egală măsură, gunoaiele mijlocesc apariția bolilor și contaminează sursele de apă. Lipsa spațiilor verzi, a activității de petrecere a timpului liber, decăderea morală și stresul cotidian, lasă de asemenea urme adânci în starea de sănătate a populației, materializată uneori prin grave devieri de comportament. Eprubeta urbană înregistrează foarte multe tipuri de devianțe sociale catalogate drept boli psihice extrem de grave și periculoase pentru restul societății.

Concluzii

Dacă orașul se degradează fizic sub presiunea timpului și a lipsei resurselor financiare pentru renovare/reînnoire, comunitatea urbană segregată suferă din cauza mediului degradat; starea de sănătate este destul de precară, oportunitățile sociale sunt limitate sau chiar inexistente în unele cazuri. Nu de puține ori efectele coroborate au chiar o dimensiune economică urbană. Aducând laolaltă cauzele și efectele segregării urbane, nu putem să nu observăm, cu excepția, poate, a spațiilor ocupate de privilegiații urbani, că acest proces urban este extrem de complex datorită reinserției structurale de ordin geografic și social.

Cu alte cuvinte, populațiile segregate dintr-un anumit spațiu urban și mai ales în Municipiul Craiova, ca urmare a mediului inadecvat locuirii și a percepției exterioare negative, ce se răsfrâng în mod continuu asupra lor, datorită lipsei oportunităților de angajare, a serviciilor sociale inadecvate, a calității slabe a locuințelor, precum și a nivelului economic de piață foarte mic al proprietăților lor imobiliare, în raport cu locuințele de același tip din alte areale urbane, sunt condamnate să trăiască în interiorul unui circuit urban al dezavantajelor. Totodată, atunci când aplică pentu a obține o slujbă sau când merg la școală, indivizii din aceste spații urbane sunt victime ale stigmatului dat de locul în care trăiesc.

Experiențele analizate în orașul Craiova și prezentate într-o oarecare măsură în studiul de față, pot reprezenta un bun șablon pe baza căruia autoritățile urbane să poată lua măsuri în privința diminuării efectelor nedorite ale segregării urbane. Cu cât avansează procesul de segregare, cu atât mai mult se accentuează și se radicalizează spațiile afectate. Totodată, populațiile afectate se măresc fapt care încetinește destul de tare parcursul luării deciziilor. Nu este mai puțin adevărat că odată ancorat în oraș, procesul de segregare generează efecte dintre cele mai neașteptate care costă autoritățile urbane importante resurse financiare în privința diminuării efectelor. Adesea politicile publice aplicate aduc rezultate nesemnificative, însă absorb capitaluri economice uriașe.

Prin urmare, concluzia de bază a studiului ar putea suna în felul următor: dacă cele mai importante efecte ale segregării urbane sunt aproape identice oriunde în lume, atunci cunoașterea și identificarea lor la nivel local în condițiile în care procesul a căpătat amploare odată cu democratizarea națională ar putea fi cea mai bună soluție pentru înghețarea și încercarea diminuării procesului „încă din fașă”. Astfel, costurile implicate în politicile derulate de către autoritățile urbane vor fi mult diminuate iar în viitor își vor putea arăta viabilitatea.

Bibliografie

Avram, S., (2011), Extinderea Franjei Rur – Urbane A Orașului Craiova Și Impactul Asupra Mediului;

Bădiță Amalia Roxana, Raportul imagine turistică – imagine urbană în municipiul Craiova, București, 2013

Bogdan Petriceicu Hașdeu , Originile Craiovei, Ed. Scrisul Românesc 1978.

Mitrică, B., Săgeată, R., Grigorescu, I., (2013), The Romanian urban system – an overview of the post-communist period;

Pătrășcoi, P.R., (2012), Dezvoltarea urbană integrată în contextual politicii regionale europene. Studiu de caz: Municipiul Craiova, București;

Beaujeu-Garnier, J. și Chabot, G., Geografia urbană, București: Editura Științifică,

1971;

Giddens, A., Sociology, ediția a 6-a, Cambridge: Polity Press, 2009;

Pacione, M., Urban Geography: A Global Perspective, ediția a 3-a, London: Routledge,2009;

Witherich, M., Ross, S. și Small, J., A Modern Dictionary of Geography, ediția a

4-a, London: Arnold, 2001;

Hynes, P., „Urban Health”, în Hutchison, R. (ed.), Encyclopedia of Urban Studies,

London: Sage, 2010, pp. 876-879;