Securitatea Si Siguranta Alimentara In Romania

=== 066e39fe87883387645d25bc6ffce363c0cd43e9_457729_1 ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

SPECIALIZAREA: ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

2017

SECURITATEA ȘI SIGURANȚA ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

1

CUPRINS

INTRODUCERE

1.SECURITATEA, SIGURANȚA ȘI TRASABILITATEA ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

1.1.SECURITATEA ALIMENTARĂ

1.2.SIGURANȚA ALIMENTARĂ

1.3.TRASABILITATEA ALIMENTARĂ

2

INTRODUCERE

Indiferent de natura lor, animală, vegetală sau mixta, produsele alimentare sunt necesare pentru om, deoarece asigura energia și substanțele hrănitoare de bază, indispensabile pentru desfășurarea proceselor de metabolism, creșterea și dezvoltarea individului.

Pe piața internă și internațională se manifestă procesul de diversificare a categoriilor de alimente care atrag consumatorii prin ambalaje colorate. Produsele alimentare dețin o compoziție complexă, greu de înțeles de către consumatori, astfel este asociată cu alimentația incorectă, care nu are suficienți nutrienți necesari organismului si combinarea contraindicată a alimentelor, conduc la riscuri de îmbolnăvire datorită alimentelor ingerate. Astfel, este necesara revizuirea concepției despre nutriția umană și rolul de factor preventiv pentru sănătate, dar si importanța pe care o prezintă siguranța alimentară în contextul unui comerț dinamic si complex. Se pune accent pe importanta nutritiva a produselor din comerț si responsabilitatea de a fabrica si comercializa alimente, în privința starii lor de alterare.

Potrivit conceptului de alterare și prin relatie cu științele în privința alimentației (sănătatea publică, chimia alimentară, toxicologia alimentară, nutriția umană) a apărut domeniul siguranței alimentare. Prin siguranța alimentară, se realizează tratarea de produse alimentare consumate de către comunitate.

Noțiunea de securitate alimentară semnifică asigurarea cantitativă și calitativă a alimentelor pentru un stat sau o colectivitate umană.

Industria alimentară este domeniul de prelucrare și procesare a materiilor prime agroalimentare și transformarea lor în produse alimentare, între producerea sau recoltarea produsului și utilizarea acestuia.

Sistemul HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point), reprezinta unul dintre sistemele de calitate, care funcționează conform regulilor de igienă

3

și producție, astfel acesta identifică eventualele pericole asociate cu alimentele. După efectuarea evaluării, se identifică anumite puncte de control (PCC) unde verificarea frecventa previne sau elimina pericolele.

Procesarea alimentelor necesită asigurarea siguranței ingredientelor utilizate ca ajutoare de proces, iar evaluarea siguranței lor include analize ale datelor existente, specificații chimice, nutriționale, doze optime și compoziție. Evaluarea este efectuata de specialiști în toxicologie, nutriție, chimie, compoziția alimentelor și tehnici de evaluare a riscului.

4

1.SECURITATEA, SIGURANȚA ȘI TRASABILITATEA ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

1.1.SECURITATEA ALIMENTARĂ

Securitatea alimentară a populației trebuie observată la nivel național și internațional, astfel conform declarațiilor mondiale despre nutriție si securitate alimentară, securitatea alimentară există în momentul în care populația are acces la alimente care îndeplinesc necesitățile de hrană ale organismului uman pentru o viață sănătoasă și activă.

În Constituția României din 1991, printre drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, exista și cele social- economice și culturale care includ dreptul sau libertatea la muncă; dreptul la odihnă; dreptul la învățătura; dreptul la asigurarea materială, cum ar fi pensia sau asistența socială în caz de batrânețe, boală sau incapacitate de muncă; dreptul tinerilor; dreptul de proprietate; dreptul de moștenire; dreptul la un nivel de trai decent; dreptul cetățeanului de a avea cea mai bună sănătate fizică și mentală.

Haddad si Gillespie (2001) descrie termenul de securitate alimentară cu următorii determinanți: „acces fizic la nivel national si local, acces economic si social, calitatea si siguranta alimentelor, acces fiziologic si riscul pierderii accesului”.1 Astfel, termenul de securitate alimentara cuprinde accesul si procurarea hranei, dar nu se refera la accesul si la resursele productive.

În securitatea alimentară nu este necesar ca statul sa- și asume obligații sau mecanisme legale pentru ca cei saraci sa se poata apăra, astfel acesta nu devine (co)responsabil pentru starea de foame sau subnutritie a populației. Conform definitiei, termenul de securitate este privit mai mult spre nivel internațional, național sau regional, mai puțin spre indivizi.

1 L. Haddad & S. Gillespie, Effective food and nutrition policy responses, Journal of International development 13 (4), 2001: 487.

5

În aceasta directie analiza întreprinsa de FIVIMS (Food Insecurity and Vulnerability Information Mapping Systems), se mentioneaza grupurile tipice de populație afectate la nivel național sau regional cum ar fi femeile însarcinate sau în perioada de alăptare și copii acestora, copiii preșcolari și bolnavii cronici, victimele unor evenimente extreme (conflicte militare), gospodariile care produc alimente în conditii de mediu de mare risc, gospodariile din mediul rural care nu dețin pământ, populația săracă de la orașe, gospodăriile dependente de pescuit, de tăiere a pădurilor, de păstori (ciobani, văcari).

Definiția securității alimentare nu demonstrează că populația poate avea acces la resursele care contribuie la producția de alimente: pământ, semințe, rase de animale, păsări, apa, resursele de pește, capital și credite, calificare.

Ca politică, securitatea alimentară include ipostazele asigurării cantitative a hranei la nivel național :

– asigurarea condițiilor necesare realizării disponibilităților alimentare cantitativ și calitativ în vederea satisfacerii exigențelor consumării fără riscuri pentru sănătate;

– promovarea accesului populațiilor la aceste disponibilități în vederea satisfacerii cererii alimentare a populației, în contextul nevoilor de hrană, în cadrul structurilor demografice ale acesteia;

– cunoașterea, monitorizarea și promovarea satisfacerii prin disponibilitățile alimentare a cerințelor nutriționale ale populației, în vederea realizării condițiilor specifice de mediu; cerințelor activităților socio- economice conform cărora se constitue sisteme de supraveghere a stării de nutriție și a sănătății;

– integrarea politicii necesităților la nivel național, zonal, regional, comunitar în contextul schimbului activ al pieței produselor agroalimentare;

– urmărirea prospectivă a implicării proceselor de urbanizare, migrare a populației și a evoluției stilului de viață, cu impact esențial asupra stilului de alimentație;

6

– evidențierea, monitorizarea stilului de viață și de alimentație a grupelor vulnerabile ale populației, în vederea creării condițiilor promovării profilului disponibilităților alimentare destinate acestora;

– instituționalizarea sistemelor de educare a populației în procesele asigurării, a distribuției și consumului alimentar, sub aspectul cerințelor calitative față de produsele agroalimentare, a normelor igienico- sanitare, în complexarea comportamentului alimentar, prin cunoașterea modului în care produsele satisfac exigențele siguranței alimentare și a sănătății.

7

1.2.SIGURANȚA ALIMENTARĂ

Datorită creșterii consumului de alimente între state, siguranța alimentară reprezină o chestiune de comerț internațional decât una de sănătate publică. Dezvoltarea comerțului cu produse alimentare realizează posibilități noi astfel încât patogenii alimentari să ajungă la regiuni noi din lume.

Realizarea siguranței alimentare reprezintă exactitatea componentelor structurilor, alimentelor și informațiilor integrate în vederea asigurării cerințelor organismului; eliminare de implicații patologice și toxice, datorită cărora se formează substanțe toxice; evitarea realizarii de produse carențate în nutrienți esențiali, cum sunt vitaminele si mineralele; eliminarea de produse alimentare expirate, penalizarea fraudei la realizarea si comercializarea acestora; asigurarea cerințelor igienico- sanitare specifice.2

Ansamblul cerințelor determină necesitatea de integrare în conceptul de siguranța alimentară, care reprezintă componenta securității alimentare. Dezvoltarea anxietății publice în privința contaminării alimentelor cu factori microbiologici, radioactivi si chimici determină organizațiile de sănătate publică să solicite intensificarea proceselor de prevenire și control.

1.2.1. CADRUL LEGISLATIV

Prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 924/11.08.2005, se aprobă principiile generale în privința igienei produselor alimentare; aceasta transpune clauzele din regulamentul Parlamentului și Consiliului UE nr. 852/2004/CE, care este publicat în Jurnalul Oficial din 2004, devenind oficial din 1 octombrie 2006.

Această hotărâre stabilește regulile de igiena a produselor alimentare,

2 I. Diaconescu, D. Ardelean, M. Diaconescu, Merceologie alimentară: calitate și siguranță, București: Ed. Universitară, 2007: 105.

8

conform următoarelor principii:

responsabilitatea primară pentru siguranța alimentelor aparține operatorului care își desfășoară activitatea în domeniul alimentar;

este necesar să se asigure siguranța alimentelor pe tot lanțul alimentar, începând cu producția primară;

este important să se asigure lanțul frigorific pentru alimentele care nu pot fi depozitate în siguranță la temperatura mediului ambiant pentru alimentele congelate;

implementarea metodelor care se bazează pe normele HACCP, împreună cu aplicarea GHP, trebuie să întărească responsabilitatea operatorilor cu activitate în domeniul alimentației;

ghidurile reprezintă instrumentele utilizate de operatorii din domeniul alimentar, de la toate nivelurile, conform regulilor de igienă alimentară;

necesitatea stabilirii de criterii microbiologice și cerințe de control ale temperaturii, bazate pe o evaluare știintifică a riscului;

necesitatea asigurării ca alimentele importate să fie la același standard de igienă cu alimentele produse în România sau la unul echivalent.

Hotărârea este aplicabilă etapelor de producție, procesare și distribuție a alimentelor, activităților de export, fără a se referi la igiena alimentelor. Astfel, operatorii din domeniul alimentar, trebuie să implementeze și să mențină proceduri permanente, bazate pe principiile HACCP.

9

1.3.TRASABILITATEA ALIMENTARĂ

Trasabilitatea reprezintă competența de parcurgere a etapelor unui aliment, nutreț sau animal, utilizat pentru producția de alimente destinate consumului uman sau substanță, prin toate etapele de producție și distribuție, care includ importul, pornind de la producție până la vânzare. În situația industriei alimentare, companiile opteaza pentru implementarea sistemului de management al calității, pe baza cerințelor ISO 9001:2000, care are ca cerință stabilirea unui sistem de înregistrare, care să permită trasabilitatea produselor. Cerințele privind informațiile pe suport de hârtie sunt revizuite, iar cele pe suport electronic sunt folosite ca o dovadă a conformității față de cerințe.

Trasabilitatea pe lanțul alimentar, care stabilește legătura informațională între diferite entități, nu se realizează fără abordarea pe verticală a informațiilor. Astfel, este necesară planificarea din etapele inițiale de dezvoltare, care consideră trei elemente ca fiind esențiale sistemului de trasabilitate:

a. concordanță;

b. documentare standardizată;

c. definirea resursei obiectului trasabilității.

În producția primară, trasabilitatea reprezintă abilitatea de identificare a istoriei produsului din lanțul alimentar, începând din momentul producției, care include identificarea input- urilor și a operațiilor de producție utilizate.

Structurile de trasabilitate se integrează în alte sisteme, conform strategiilor de politica alimentară,3 deoarece :

favorizează sănătatea publică datorită retragerii de produse de pe

3 A. Popa, I. Florin, Sisteme de trasabilitate la nivel national ale produselor alimentare, Bucuresti: Ed. ASE, 2013.

10

piață, în caz de necesitate;

previne fraudele când nu se utilizeaza metode analitice pentru autenticitate (ex. produse ecologice);

controleaza diferite boli, cum ar fi tuberculoza;

realizeaza măsuri de control în cazuri de contaminare a materialelor, care afecteaza atât sănătatea oamenilor cât și a animalelor;

identifică și controlează cauzelor bolilor la animale.

Trasabilitatea se utilizează în scopuri analitice, pentru identificarea cauzelor unei probleme cum ar fi locurile în care un produs alimentar vine în contact cu alt produs contaminat sau istoricul temperaturii, termenului de valabilitate al unui produs.

11