Rusi Si Alogeni la Conducerea Bolsevica In Timpul Lui Lenin

=== f6d7915d9b5e55d098d9549b545389b6c409b348_550223_1 ===

Ruși și alogeni la conducerea bolșevică în timpul lui Lenin

Temenul de alogen a dobândit nenumarate valențe, depășind domeniul științelor naturii. El desemnează, în sens politic, acele persoane care se deosebesc prin origine și natură de mediul în care trăiesc, aici putând intra diferențele etnice, lingvistice, credințele religioase etc.

Una dintre principalele caracteristici ale Rusiei, indiferent de perioada istorică, a fost aceea că a fost un conglomerat etnic, cu numeroase minorități ca greci, evrei, musulmani, fiind o adevarată provocare pentru conducerea politică a țării să mențină o stare ordine.

Este cunoscut faptul că Rusia imperialistă era o țară închisă, puternic șovină, elementele naționale fiind mereu cultivate abil de către elita conducătoare, pentru a întări patriotismul rusesc dar și ca modalitate de a stopa influențele occidentale.

Dacă la început, Lenin a avut o atitudine complet disprețuitoare față de cultura naționalităților și față de diversitate, ulterior, în căutarea unui sprijin efectiv, acesta, treptat, ajungând să adoptate o linie mai puțin conservatoare față de diferitele grupuri etnice, încurajând autonomia și specificul național.

Acesta a considerat, în cele din urmă, că o atitudine ostilă față de grupurile minoritare nu era una constructivă pentru regimul care abia se contura și care avea nevoie de cât mai multă susținere. În opinia lui Lenin, prin constrângerea popoparelor nu se va reuși niciodată o asimilare completă, o eliminare a tututor distincțiilor naționale, astfel că politica acestuia a fost considerată a fi una de libertate și flexibilitate, favorabilă diferențelor nationale și culturale.

Gândirea lui Lenin pare, la o primă vedere, una paradoxală deoarece el credea că a găsit o modalitate de universalizare a principiilor socialiste. Astfel că, în viziunea lui, odată ce grupurilor minoritare li se va acorda o oarecare libertate în a-și dezvolta specificul național fiind totodată încorporate în sistemul sovietic, acestea ar putea conștientiza independent, caracterul pozitiv și progresiv al noului regim, atingându-se astfel un dublu țel, de integrare și de susținere.

Astfel un prim act care avea în vedere problema naționalităților a fost ,,Declarația drepturilor oamnilor din Rusia””, adoptată la al doilea Congres al Sovietelor.

Acesta enunța expres principiile problemei naționalismului în Rusia, garantând:

Egalitatea și suveranitatea tuturor oamenilor, în Rusia

Libertatea auto-determiniării și formarii de state independete

Abolirea oricăror privilegii naționale

Dezvoltarea minorităților și grupurilor etnografice care locuiesc pe teritoriul, Rusiei.

Mai departe, odată cu victoria revoluției bolșevice și venirea lui Lenin la putere, s-a pus, din nou, în discuție, statutul minorităților.

Astfel că odată cu prima Constituție a Rusiei Bolșevice, s-a statuat, ceea ce s-a numit principiul ,,solidarității lucrătorilor tututor națiunilor” prin care toți străinii care loucuiesc pe teritoriul rusesc, sunt angajați în munca și aparțin clasei munctitoare au aceleași drepturi politice cu majoritatea rusă, fiind expres interzisă oprimarea minorităților.

Totuși s-a putut constata că aceste reglementări au avut mai mult un caracter de jure decât de facto deoarece caracterul puternic naționalist al noii conduceri a rămas, fiind acum doar mascat sub câteva libertăți, pentru menținerea puterii și atragerea de câți mai mulți simpatizanți..

De exemplu, actul fundamental al noului regim menționa că acordarea cetățenei străinilor se poate face fără prea multe formalități birocratice, de chiar cei din conducerea sovietelor, la nivel local.

Totodată acesta oferea adăpost tututor străinilor care căutau un refugiu, ca urmare a persecuțiilor politice sau religioase, din propriile state. Se poate constata că guvernarea bolșevică a avut, la început, o politică de relaxare asupra străinilor, acordâdu-le o serie de drepturi și libertăti, cu condiția de a se conforma doctrinei comuniste.

Totuși această flexibilitatea ce avea ca principal scop asimilarea totală a străinilor la ideologia comunistă, încurajarea luptei împotriva imperialimsului rus și dobândirea unor noi simpatizanți nu a fost una aboslută ci a fost chiar limitativă deoarece orice altă libertate care ar fi putut afecta staus quo ul nou creat a fost eliminată.

Lenin, care era la început de drum era conștient că un conflict deschis cu grupurile minoritare ar fi pus în pericol instaurarea noilor orânduiri socialiste iar totodată a realizat necesitatea unei susțineri venite din toate zonele.

Acest proces, urmarea, de fapt, crearea la nivelul întregului teritoriu, a unei noi identități, cea a unei ființe sovietice, progresiste, superioară celei anterioare prin gândire și comportament.

Scopul bolșevicilor a fost de acela de a rusifica întreaga Rusiei, indiferent de caracterul multietnic al acesteia. Astfel că aceștia considerau că modernizarea aparatului birocratic creat pentru punerea în practică a ideilor revoluționare socialiste se poate face doar în limba rusă, iar în consecință, oricine care era non-rus și dorea o carieră dincolo de propriul spațiu nativ, trebuia sa cunoască, sine qua non, limba rusă.

Ceilalti, adică non-rusși trebuia convinși, fără constrângere, că Republica Socialistă Federativă Rusia nu era doar o ,,versiune roșie” a fostului imperiu, avantajele diferențelor dintre cele două sisteme fiind evidențiate printr-o politică de toleranță și liberalizare față de minorități, astfel că limbile și culturile naționale au fost încurajate.

Politica naționalistă, la începutul erei bolșevice a fost denumită korenizatsiia sau "nativizare" sau ceea ce s-ar traduce prin expresia ,,a face rădăcini” și a avut două scopuri majore.

Unul a fost să facă noul regim atractiv pentru non-ruși, Lenin vizând atragerea a cât mai mulți susținători, prin oferirea numeroaselor oportunități, printre care și posibilitatea de a participa activ în noul sistem politic, motivând această decizie printr-o nevoie imperativă de creștere a popularității idelor socialiste, în rândul maselor, contracarând astfel eventuale nemulțumiri apărute în interior.

Cel de-al doilea scop, era acela de accelerare a dezvoltării economice, politice a înregului segment de populație, pentru a fi un exemplu pentru celelalte state deoarece revoluția bolșevică se voia una universală și nu una locală.

Vladimir I. Lenin a insistat ca Uniunea Sovietică să ia forma unei o federație a națiunilor egale, astfel că în anii ‘20 au fost acordate beneficii culturale autentice naționalităților. Elitele comuniste de diferite naționalități aveau voie să înflorească și să aibă o autoguvernare considerabilă..

Totodată persoanelor de altă naționalitate decât cea rusă, care erau interesate de ideile socialiste și dorința de a se alatura partidului, li s-au acordat numeroase poziții în ierarhia aparatului socialist și au putut obține numeroase locuri în partid. Deși nu au deținut funcții cheie în aparatul central de stat, totuși acest sentiment de incluziune, chiar și articifical creat a sedus o bună parte din populația grupurilor minoritare.

Ideea acestei politici de incluziune duse de Lenin și de încurajare a particularismului etnic era, de fapt, frica acestuia, de pierdere a suportului, prin asocierea noului sistem cu cel al vechii administrații.

Totuși aceste idei au rămas valabile mai mult la nivel teoretice deoarece, în practică, toate regiunile erau supuse controlului și subordonării guvernului central, iar parditul comunist era format, în marea lui majoritate, din rusi.

Prin prisma celor menționate, trebuie apreciat faptul că Lenin, a fost un fin observator, ce a recunoscut încă de la început puterea latentă a conștiinței etnice, reușind să folosească din plin sentimentul naționalist, pentru a atrage sprijinul grupurilor etnice suprimate de regimul țarist. Astfel că dacă Lenin nu ar fi anticipat acest avantaj imens venit din rândul unei populații oprimate anterior, s-ar fi angajat într-un conflict interminabil si costisitor, la nivel de imagine politică, cu elitele grupurilor minoritare

Astfel, strănilor, prin noile politici create, care contrastau puternic cu cele de oprimare ale vechii administrații, li s a oferit posibilitatea sa participe efectiv la conducerea țării și la înfăptuirea idealului socialist, Lenin încercând astfel să înlocuiască frustrările cu eventuale suțineri.

Acesta afirma că "Trebuie facută o distincție între naționalismul unei națiuni opresoare și cel al națiunii oprimate, naționalismul unei națiuni mari și al unei națiuni mici … naționaliștii unei națiuni mari, au fost, aproape, întotdeauna vinovați, de-a lungul, de un număr infinit de cauze de violență … Aceasta este de ce internaționismul opresorilor sau "marilor" națiuni trebuie să se bazeze nu numai pe respectarea egalității formale a națiunilor, ci și pe inegalitatea a națiunii opresoare”

Bibliografie

Rubin B. Goldberg, Russian and Soviet Nationalities Policy in the Baltic States, 1855-1991, University of Vermont ScholarWorks, UVM College of Arts and Sciences College Honors Theses, 2015

Theodore R. Weeks, ,,Russification / Sovietization”, in European History online

V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, București

Declaration of the Rights of the Peoples of Russia, November 2 (15), 1917

Constitution (Fundamental Law) of the RSFSR

www.globalsecurity.org/military/world/russia/cccp-nationalities-lenin.htm

https://www.marxists.org