Rolul Terapeutic al Exercitiului Fizic la Persoanele Varstnice Institutionalizate

=== 7e8e95d0d2425a18a28d6871d521f79423965e0b_308661_1 ===

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA:KINETOTERAPIE

ROLUL TERAPEUTIC AL EXERCIȚIULUI FIZIC LA PERSOANELE VÂRSTNICE INSTITUȚIONALIZATE

PROFESOR CORDONATOR ABSOLVENT

2016

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

ROLUL TERAPEUTIC AL EXERCIȚIULUI FIZIC LA PERSOANELE VÂRSTNICE INSTITUȚIONALIZATE

PROFESOR CORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1.Fundamentarea teoretică a problemei studiate………………………………………………….1

1.1.Bazele neurofiziologice …………………………………………………………………………………….1

1.2. Sistemul piramidal…………………………………………………………………………………………..3

1.3.Sistemul motor extrapiramidal……………………………………………………………………4

1.4. Psihomotricitate……………………………………………………………………………………………… 5

1.5.Componentele psihomotricității …………………………………………………………………………..6

1.6.Motricitate, mișcare și acțiune ……………………………………………………………………………7

1.7.Conduita neuromotorie …………………………………………………………………………………..8

1.8.Strategiile mișcării fundamentale ………………………………………………………………………10

CAP.2.Noțiuni generale privind îmbătrânirea …………………………………………………………..12

2.1.Sindromul hipochinetic al vârstnicului ……………………………………………………………15

2.2.Sindromul de imbobilizare al persoanelor vârstnice instituționalizate …………………….17

CAP.3.Vărstnicii instituționalizați și fiziologia aparatului cardiovascular la efort………18

CAP.4.De la cultura fizică medicală la kinetoterapie- evoluția unei concepții……………….22

4.1.Mișcarea fizică ………………………………………………………………………………………………21

4.2. Influența exercițiilor fizice asupra organismului persoanelor

vârstnice instituționalizate……………………………………………………………………………………. 24

4.3.Educația prin mișcare a personalor vârstnice instituționalizate cu nevoi speciale ……..27

4.4.Exercițiul fizic therapeutic ……………………………………………………………………………….29

4.5.Gimnastica ……………………………………………………………………………………………………33

4.6.Ergoterapia ………………………………………………………………………………………………….36

4.7.Terapia ocupațională ……………………………………………………………………………………..37

CAP.5 .Metodologia cercetării……………………………………………………………………………….38

5.1.Obiectivele lucrării ……………………………………………………………………………………….37

5.2.Ipoteza lucrării ………………………………………………………………………………………………39

5.3.Materiale de lucru ………………………………………………………………………………………….39

5.4.Metodele de cercetare ……………………………………………………………………………………40

5.5.Lotul studiat ………………………………………………….. ………………………………………………41

5.6.Prezentare caz ………………………………………………………………………………………………….42

CAP. 6.Rezultate și discuții …………………………………………………………………………………46

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………. 51

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………. 52

ARGUMENT

Încep această lucrare prin a argument faptul că meseria de kinetoterapeut este una frumoasă și nobilă ,deoarece acesta își desfășoară activitatea în săli de kinetoterapie ori unde s-ar afla acesta,precum și la patul bolnavului,în aer liber ,în spații special amenajate,la domiciliul solicitantului,etc.

Pentru persoanele vârstnice instituționalizate mișcarea este un fenomen complex ce însoțește orice formă de manifestare a vieții,mișcarea este însăși viața.

Pentru persoanele vârstnice instituționalizate ,kinetoterapeutul trebuie să fie un ,,filosof al mișcării,, un practician pragmatic în același timp.

El trebuie să facă ,,ceva,, din nimic,ceva care poate însemna la un moment dat totul pentru persoanele vârstnice instituționalizate.Să transformi dintr-un corp inert,nemișcat într-unul funcțional,apt de locomoție necesită multă competență profesională și muncă.

Valoarea incontestabilă și superioritatea acestei,,arte,, constă în faptul că îmbină cu succes cea mai naturală și universală formă de manifestare a vieții-mișcarea,cu unul de gesturile umane cele mai nobile:tratamentul omului suferind.

Când are în grijă persoane vârstnice instituționalizate,kinetoterapeutul primește de la medicii de specialitate (din specialitățile beneficiare) un bilet de trimitere,din care nu pot lipsi

-diagnosticul clinic complet (care va face obiectul asistenței kinetice);

-bolile asociate care pot interfera cu programul kinetic;

-eventualele atenționări asupra particularităților patologie severe ale unor persoane vârstnice instituționalizate ,precum și orice alte informații clinice ori paraclinice pe care medicul le consideră necesare kinetoterapeutului în organizarea programului kinetic al fiecărei persoane în parte.

Lucrarea ROLUL TERAPEUTIC AL EXERCIȚIULUI FIZIC LA PERSOANELE VÂRSTNICE INSTITUȚIONALIZATE ,tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care sunt implicate persoanele vârstnice instituționalizate, fiind structurată în VI capitole :

Capitolele I -IV – aprofundează pe larg fundamentarea teoretică și face o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă relația dintre persoanele vârstnice instituționalizate și exercițiul fizic.

Capitolul V-se implică în organizarea și desfășurarea cercetării.

Capitolul VI dezbate pe larg discuțiile rezultate în urma cercetării.

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii și de a oferi o analiză pertinetă în ceea ce privește relația dintre persoanele vârstnice instituționalizate și rolul rolul terapeutic al exercițiului fizic.

Bibliografia este selectivă și de actualitate ,dând posibilitatea acetei lucrări să fie prezentată în anul 2016

Motivarea alegerii temei

Utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de recuperare ,oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a

persoanelor vârstnice instituționalizate, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

Motivul acestei lucrări este :

● Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de diagnostic și tratament;

● Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea persoanelor vârstnice instituționalizate cu ajutorul exercițiului fizic;

● Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală;

● Analiza diferențelor existente între datele de referință din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

=== 7e8e95d0d2425a18a28d6871d521f79423965e0b_308661_2 ===

CAPITITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

1.1.Bazele neurofiziologice

Aparatul kinetic, aparatul locomotor, sistemul musculo-scheletal, sistemul neuro-mio-artro-kinetic sunt denumiri în literatura de specialitate care evident face referire la același lucru, adică la totalitatea structurilor care iau parte într-o formă sau alta la mișcarea în spațiu a omului, mișcarea unui segment sau mișcarea globală a întregului corp.

În general, termenii de „mișcare umană”, ,,motricitatea umană”, sunt sinonime definind ,,însușirea înnăscuta sau dobândită a ființei umane de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor – aparatul kinetic – la stimuli interni și externi sub forma unei mișcării,”Aparatul kinetic ( locomotor ) este format din trei mari componente:

-sistemul nervos, care asigură comanda pe baza informațiilor aferente;

-sistemul muscular, care primește comanda și realizează abilitățile motrice fundamentale (efectorul).

-sistemul articular, care segmentează corpul, permițănd mișcarea în anumite limite și direcții.

Structurile, componente anatomice ale aparatului locomotor sunt: osul, cartilajul, ligamentul, tendonul, (care sunt denumite componenta rigidă articulară ), articulația sinovială, mușchiul, receptorul senzitiv și neuronul (componente active). Aceste structuri anatomice formează ,,sistemul articular singular”, adică elementele care iau parte la procesul de mișcare într-o articulație oarecare.

La baza mișcării umane stau o serie de factori: neuroendocrini, metabolici, musculari, neurologici care o facilitează și o condiționează, contribuind astfel la relaționarea cu mediul ajungând la integrare individului în comunitate.

Eficiența sa depinde de coordonate specifice, cum ar fii: dezvoltarea mușchilor și a sistemului nervos, starea perceptual-vizuală, aspectul coordonării mână-ochi, picior- ochi, imaginea schemei corporale, sistemul și direcția mișcării, coordonarea spațială, activitatea simetrică și multe altele.1

1.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic și terapeutic fizical kinetic,pg.186,București,2005

Trebuie ținut cont de faptul că, că nu există motricitatea ca act în sine, ci psihomotricitatea, o funcție complexă și integratoare în care elementele de bază a motricitații se corelează cu gândirea, limbajul, afectivitatea și comportamentul social.

Se distinge o motricitate fină adaptivă ce se reflecată cu precădere la miscările umane și,în special, cele ale membrului superior, cum ar fi:apucarea; agățarea;formele de prehensiune (șapte prize de baza);manipularea;scrisul; desenarea; decuparea; -și o motricitate drosieră, general valabilă, care caracterizează capacitatea de:a se ridica din poziția culcat;a se intoarce;a merge; a se deplasa;a se pregăti treptat pentru alergare, săritură, aruncare, cățărare, a trage și a impinge, a înota, a răsuci ceva, prindere, lovire, a merge pe bicicletă (pedaleze).

Aceste acte motorii, acțiuni se pot realiza prin interacțiunea între centrii suprasegmentari ai sistemului de organizare musculo-scheletal, efector.Organismul nostru are o multitudine de opțiuni disponibile de a realiza diferite mișcări2.

Orice activitate motrică voluntară este declanșată suprasegmentar (supraspinal) de către formațiunile piramidale și extrapiramidale, care sunt impulsuri cu acțiune depolarizantă asupra motoneuronilor medulari, de unde se va declanșa excitația pentru contracția musculară.Activitatea cortexului senzitiv-motor realizează planificarea și comanda mișcării prin activarea:

●unor grupuri, lanțuri musculare -lanț cinematic închis și lanț cinematic deschis;

●unor mișcări globale în sine;

●individuală a unor mușchi.

Atît aferența senzitivă”input-ul”, cât și aferența motorie ”output-ul” sunt organizate și proiectate la nivelul cortexului sensitivo-motor sub forma somatotopică, adică ca o hartă a corpului sub forma homunculus senzitiv și motor.

Există o foarte mare disponibilitate a cortexului senzitivo-motor de a schimba, de la o arie motorie la alta, controlul mișcării în funcție de cerințele venite din exterior, modificându-se astfel ”strategiile mișcării”, adică output-ul motor.Această abilitate deosebită a coretexului senzitivo-motor poate fi posibilă numai în absența vreunei organizări ierarhizate între ariile cortexului senzitivo-motor.

2.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic și terapeutic fizical kinetic,pg.187,București,2005

Brodman a fost cel care a descris ariile și responsabilitățile principale (dar nu exclusive) în procesul generării mișcarii, (astfel avem aria 4, aria 6, ariile 5-7 ,ariile1-3 ).

Nu se mai consideră azi, ca ar exista ierarhizări, căci s-a dovedit în practică că diferitele arii pot lua rolul prioritar în funcție de cortexul și necesitatea, cerințele mișcării, după Honk,Kalaska,Crammond (1992-1993).

Din complexul senzitivo-motor coboară tractul cortico-spinal care merge pe partea laterală medulară inervenind mai ales musculatura distală ( la periferie, caudal, la capete ).

Fibrele care pleacă de la aceste arii și trec prin piramidele bulbare reprezintă: căile piramidale ( sistemul piramidal ), în timp ce fibrele care ocolesc piramidele sunt: căile extrapiramidale ( sistemul extrapiramidal )3.

1.2. Sistemul piramidal

Asigură motricitatea voluntară, telekinezia, de control și declanșarea intenționată a activități aparatului motor muscular .Este un sistem facilitator activator, direct pentru motoneuronii medulari. Sunt necesare stimulări repetitive pentru ca să obținem un raspuns motor.

Se consideră de către specialiști, că sistemul piramidal venit de la aria 4 creează un fond de excitație permanentă a motoneuronilor și, pe acest fond, diverse influxuri venite din alte părți ale scoarței ar comanda și realiza mișcarile.

Acest fond de excitație este determinat de activitatea continuă ritmic a sistemului piramidal, care nu creează mișcarea, dar participă la menținerea tonusului muscular (prin excitarea motoneuronilor alfa tonic).

1.3.Sistemul motor extrapiramidal

Este folosit în clinică și se referă la toate structurile nervoase care contribuie la reglarea activității motorii și nu sunt incluse în sistemul corticospinal (piramidal).El cuprinde căile nervoase care au releu în ganglionii bazali, substanța reticulară a trunchiului cerebral, nucleii vestibulari și nucleii roșii.

Acest sistem este însă atât de atotcuprinzător și divers încât este dificil să i se atribuie, ca întreg, funcții neurofiziologice specifice.De aceea, termenul de „extrapitamidal” este din ce în ce mai puțin folosit atât în fiziologie, cât și în clinică ( Guyton 1997 ).

Este mult mai complex decăt cel piramidal, făcând numeroase sinapse în nevrax și realizând circuite descendente spre cornul anterior medular sau circuite recurente ( scoarța cerebrală-structuri subcorticale-scoarță)3.

Rolul special al sistemului extrapiramidal este de a regla tonusul muscular al posturii, ca și mișcările complexe reflex-automate ( involuntare).Ele intervin și în mișcarea voluntară declașată de sistemul piramidal, controlându-i dimensiunea, amplitudinea, stabilitatea, prin acele circuite recurente.

Sistemul extrapiramidal mai vechi din punct de vedere a dezvoltării filogenetice ar juca rolul principal în comanda mișcărilor ample, mișcarilor grosiere, mișcărilor lipsite de precizie-finețe-abilitate, efectuat de musculatura centurilor: scapulo humerala, lombară sacro-fesieră, pelvină4.

Astfel, rolul principal al acestei musculaturi este de fixare și de direcționare a membrului inferior și membrului superior pentru a se putea realiza mișcarea voluntară fină de dexteritate cu comanda piramidală.

Sistemul piramidal și extrapiramidal formează, așadar, comanda și conducerea influxului nervos care stau la baza contracției musculare ( la nivelul de efector-output ), adică executarea unei mișcari, acțiuni motrice.

3.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic și terapeutic fizical kineti,pg.188,București,2005

4.Idem,pg. 189-190,

Acțiunea acestor două sisteme ( piramidal și extrapiramidal ) este permanent modulată de numeroși factori senzitivi și senzoriali informaționali, care vor definitiva cantitatea și calitatea mișcării.Mișcarea voluntară cere modelarea tonică posturală, care precede însăși mișcarea, dar o urmează ca o umbră în timpul acțiunii.

Intervine rolul reglator al buclei gamma să realizeze această ajustare permanentă pe baza comenzii extrapiramidale și modulării, în special cerebeloase, a formațiunilor reticulare și a aparatului vestibular.Modelarea este dată de așa-zisa contracție-relaxare, schimbările permanente ale tonusului agoniștilor, antagoniștilor și chiar a sinergiștilor.

1.4. Psihomotricitate

Reactiile motrice sunt raspunsuri elaborate la anumite stimulari. Este deci, firesc ca întregul efect al procesului instructv educativ să depindă într-o oarecare măsură și de structura personalității în care aptitudinile psihomotrice dețin un loc important.

In lucrarea sa, Psihologia educației fizice, M. Epuran formulează obiectivul educației fizice și sportului arătând că: dezvoltarea psihomotorie cuprinde:

-Dezvoltarea capacităților motrice, ca: viteză, forță, rezistență, indemânarea, suplețea;

-Dezvoltarea chinesteziei (percepția complexă a mișcării );

-Dezvoltarea priceperilor și deprinderilor motrice ( mers, alergare, săritură, aruncare, cățărare, impingere, tracțiune etc.);

-Dezvoltarea capacității de lucru a organismulu și de adaptare la sarcina de mișcare ( stăpânirea corpului, stăpânirea mediului )

Psihomotricitatea apare astfel, atât ca aptitudine, cât și ca funcție complexă de reglare a comportamentului individul. Putem spune că ea include participarea diferitelor procese și funcții psihice care asigură atât recepția informațiilor, cât și execuția adecvată actului de răspuns5.

5.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. ,pg.86 ,București ,1999

1.5.Componentele psihomotricității

Dupa M. Epuran (1976), elementele componente ale psihomotricității sunt:

-schema corporală;

-coordonarea dinamică segmentară și generală;

-lateralitatea;

-coordonarea statică-echilibrul;

-coordonarea perceptiv-motrice ( percepția spațiului, ritmului și a mișcărilor propii);

-rapiditatea mișcărilor;

-ideomotricitatea ca sinteză dinamică a schemei corporale și a coordonărilor perceptiv-motrice cu sarcinna motrică.

E. A. Fleishman (citat de Epuran, 1976 ), dă următoarele dimensiuni ale domeniului psihomotricității:

-precizia controlului,capacitatea de a executa mișcării adecvate, punând în acțiune grupe musculare importante.

-coordonarea plurisegmentară, adică posibilitatea combinării acțiunii mai multor segmente corporale;

-alegerea răspunsului, posibilitatea de a selecta răspunsul dorit;

-timp de reacție simplu și rapid;

-viteza mișcării, mai ales a brațelor;

-capaciatatea de apreciere a vitezei de mișcare a unui obiect;

-dexteritatea manulă, posibilitatea manipulării obiectelor foarte mici;

-stabilitatea brațului și a mâini în timpul unui exercițiu;

-„Tapping”, adică posibilitatea execuției rapide și exacte a mișcărilor din incheietura mâinii;

-capacitatea de realizare a unei ajustări particulare oculo-manuale prin ochire6.

6.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. ,pg.87 ,București ,1999

1.6.Motricitate, mișcare și acțiune

Motricitatea este, de regulă, discutată sub aspect fiziologic și psihofiziologic și este ansamblul funcțiilor care asigură menținerea posturii si funcțiile de recepție si senzoriale.Dupa J.Didier, se distinge:

-motricitatea reflexă, complet indepedent de voință;

-motricitatea automată, (în care voința nu intervine decât pentru a declanșa o succesiune de mișcări automatizate: mersul ,inghitirea);

-motricitatea voluntară, în care fiecare gest este gândit inainte de a fi efectuat.

Mișcarea, în general, este privită ca schimbare în spatiu și în timp a poziției corpurilor și ansasmblul de mecanisme care cuprind deplasarea normală a unei mașini sau a organelor sale.

Mișcarea umană presupune comanda nervoasă care pune în mișcare sistemul muscular scheletic.

Dupa originea comenzii,exista trei feluri de mișcări:

-mișcările reflexe.elementare și rapide cu sediul în măduva spinării;

-mișcările automate,cu sediul în trunchiul cerebral și ganglionii bazali care constau în funcții motrice elementare ca manifestare a programelor stimulărilor senzoriale

-mișcările voluntare, care au sediul în sistemul nervos central fiind determinată de factori cognitivi, motivaționali, de învățare.

Acțiunea și activitatea reprezintă organizarea comportamentului în funcție de anumite scopuri orientate și susținute de motivație.Teoria acțiuni umane este o teorie cu caracter integrator și explicativ al conduitei umane care depășește vechiile teorii behavioriste și care îmbunătățește conceptul psihiologic de activitate.Activitatea este o modalitate specifică umană de edaptate la mediu și a mediului la condiția socio-umană.

Acțiunea concretă reprezintă într-o măsură mai mare sau mai mică un compromis între controlul intern și cel extern.Se întâlnesc următoarele tipuri de activități:

-activitatea locomotorie spontană;

-ciclul de activitate( fazele de veghe activă și de odihnă sau somn );

-activități sportive, psihice, productivă, ideologică, medicală;

-activități corporale,ludice, gimnige, agonistice, recreative, compensatorii7.

1.7.Conduita neuromotorie

Neuromotricitatea consideră mișcarea în faza sa de realizare,de la stimularea neuronului piramidal cortico-motor până la contracția musculară ce”determină deplasarea oaselor in jurul articulatiilor:.

Sistemul neuro-motor este un sistem iererhizat având la baza mușchiul, iar în etajul superior cortexul.Intre aceste două segmente se intercalează centrii nervoși cu funcții din ce în ce mai complexe.

In construcția automatismelor senzitivo-motorii ce stau la baza activități motrice coordonate, mecanismele propioceptive au un rol esential Ele condiționează în particular variațiile tonusului în cele trei manifestări esențiale:

-tonusul de fond;

-tonusul de acțiune;

-tonusul de comportament motor.

Tonusul muscular este definit astfel: starea de tensiune unoară, dar permanentă, existentă in mod normal la nivel muscular.Dispare dupa denervarea muschiului.

Tonusul muscular se reprezintă ca o stare de semicontracție în care se găsește un mușchi în repaus, (după Gh.Pendefunda).Acesta rezultă dintr-o activitate de origine reflexă (reflex miotatic), a fost descris de Sherrington și este singura cale monosinaptică unui reflex senzitivo-motor de feed-bach.8

Este declanșat de întinderea muișchiului care prin excitarea motoneuronului alfa v-a produce contracția respectivului mușchi. Răspunsurile statice sau dinamice ale fusului sunt, în continuare, controlate de nervii eferenti gama dinamici și statici al căror arc se închide la nivelul măduvei spinării.

7. Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. ,pg.87-88 ,București ,1999

8.Idem,pg.89

Dupa H.Mamo, activitatea tonică musculară se diferențiază astfel:

Tonusul de repaus-ce reprezintă contracția musculară ușoară a mușchiului în repaus și care este determinat de activitatea reflexă medulară;

Tonusul de postură-reprezintă contracția musculară necesară asigurări poziției corpului în raport cu capul;el este realizat prin controlul superior la nivelul cerebelului, a nucleilor cenușii, neocortex și a formațiunii reticulare;

Tonus de atitudie-asigură contracția musculară necesară mențineri într-o anumită poziție a corpului și a segmentelor sale față de poziția capului; el se află sub control cerebelar și al nucleului roșu;

Tonus de comportament motor-în care controlul este asigurat la nivelul compexului hipotalamus-rinencefal-cortex cerebral.Comunicarea motrică este pusă în valoare prin formele sale de bază: maturizarea motrică și controlul motorMaturizarea motrică are o accepțiune mai largă cuprizand întregul spectru de manifestări:senzații, perceptii, atitudini, posturi, motricitate, inteligență.

Aceasta își are radăcinile încă în primele luni de viață o dată cu mielinizarea sistemului nervos.Controlul motor este reapizat prin inermediul engramelor motorii care reprezintă”scheme ale funcției motorii de abilitate”.informația de la periferie este condusa la nivelul zonelor corticale corespunzătoare unde mișcarea este comparată cu engrama motorie si eventual corectată.La nivelul comunicării motrice se apreciază prin intermediul factorilor calitativi ai mișcării:

-concordanța dintre intenție și poiectul acțiunii;

-armonizarea mișcărilor în vederea îndeplinirii scopului propus;

-executarea mișcărilor în timp optim, cu eficiența sportivă și cu economie de energie fizică și nervoasă.

Printre factorii care favorizează conduitele dezvoltării neuromotrice amintim:

-maturizarea nervoasă;

-educarea, învățarea, expierența;

-conduita motrică a ”schemei spațiale”.

Motric învățăm numai ceea ce experimentăm noi inșine, ceea ce rezultă dintr-o expierență motrică activă care conduce la formarea unor abilități motrice personale.

Arcul reflex devine elementul de bază al motricității.Suprapunerea ( treptată, prin învățare ) a elementelor de bază, în timp și spațiu, formează puțin câte puțin legăturile necesare. La fel repetiția și continiuitatea reprezintă un element de bază hotărâtor și important.

Orientarea și organizarea schemei spațio-temporale urmează un model, bazându-se pe formarea unei”scheme spațiale”.Studiul atitudinilor și a posturii, permite înțelegerea acestui model. Atitudinea imobilizează subiectul într-o poziție precisă și cât de cât stabilă.

Conform acestui model poziția fiecărui membru, a fiecărui segment corporal este perfect delimitată, urmănd cele trei dimensiuni ale spațiului ( tridimensionalitate-dinamica spiralei )9.

1.8.Strategiile mișcării fundamentale

Încă din 1926, Wachholder și Altenburger spuneau că o mișcare cu scop și direcționat este controlată de mușchii agoniști și antagoniști sub forma unei scheme cu trei impulsuri excitatorii întodeauna în aceeași ordine: agonist-antagonist-agonist.

Deocamdată sunt cercetări, dar se acceptă ipoteza dublei strategii a lui Gottieb (1989-1990) și anume cea a unei strategii dependente de viteze, care realizează o creștere de amplitudine a electromiografie pentru agonist similare, dar cu intrare mai lentă a atacului antagonistului.

Așadar, când se urmarește o acțiune mai rapidă, a sistemului nervos central va realiza mișcarea prin prima formă de strategie, iar când copilul iși poate alege singur viteza mișcării, sistemul nervos central va aplica ”strategia independentă de viteze”.

În acest fel, comanda centrală va selecta de la inceput intensitațile excitatorii care dau amplitudine acordandu-le apoi la viteze adecvate10.

In problematica strategiei mișcărilor, mâna cu mișcările ei ocupă un loc absolut particular, prin strategiile de miscare aparente pe care le are mâna și creierul sunt parteneri foarte apropiați in realizarea abilității de exploarare a mediului. Rolul decisiv îl au elementele senzitive ale mâinii.

9.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. ,pg.91 ,București ,1999

10.Prof.Dr. D.A.Jdanov –Recuperare medicală în diferite afecțiuni ,pg.224 ,București ,2002

Acest compartiment a fost denumit de Johansson și Cole, 1992, ,,atingere activă,,, precizând astfel că mecanoreceptorii cutanați ai mâini joacă rolul primordial și esențial și se realizează permanent o ajustare automatică a forței de apucare, de strângere in priză, pensă police-index printr-un mecanism de feed-bach aferent pornit de la mecanoreceptorii mâinii.

Mișcările sunt controlate continuu de către aferentele de feed-bach pe tot parcursul mișcării și in primul rând prin receptorii musculari. Atunci când este vorba de o mișcare direcționate indepedent executată fără ajutor, Feldman, ( 1986 ), presupune în cadrul unei ipoteze că parametrul control prin feed-bach este mărimea reflexului tonic de intinde11.

11.Prof.Dr. D.A.Jdanov –Recuperare medicală în diferite afecțiuni ,pg.225 ,București ,2008

CAPITOLUL 2

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ÎMBĂTRÂNIREA

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă în aceast capitol, se va avea în vedere aspectele generale care duc la instituționalizarea persoanelor vârstnice deoarece efectele acesteia se resimt la toate nivelele și în toate domeniile funcționării .

Îmbătrânirea umană privită biologic apare ca un process continuu ,dynamic ,cu valori ale parametrilor funcționali ce diferă de la o vârstă la alta.

Modificările involutive morfo-funcționale ,comparate cu cele ale adultului pot induce în eroare și suntem ispitiți să apreciem drept stare de boală ,modificările normale,firești,determinate de senescență.

Bătrânețea este o etapă a vieții ,o cerință a evoluției specie umane ,care în anumite condiții poate să îmbrace o involuție normal,cu o fiziologie proprie.Fiecare funcție are propriul orar de dezvoltare și îmbătrânire .

Ansamblul funcțional,metabolic și de reglare hormonală,are la vârstnic o labilitate crescută în condiții de stres.

După vârsta de 60 de ani parametrii funcționali ai îmbătrânirii normale se înscriu în valori care asigură homeostazia ,iar pe plan clinic generează starea de bine somato-psihică ,ce definește starea de sănătate.12

Indicatorii morfo-funcționali corespunzători stării de sănătate ai vârstnicului defines fiziologia bătrâneții.

Creșterea numărului vârstnicilor instituționalizați s-a însoțit de mutații în structura morbidității, în sensul predominanței bolilor cronice și, consecutiv, a creșterii necesarului de prestații medicale

Ca urmare, medicul este confruntat din ce în ce mai mult în toate specialitățile, cu un număr crescând de pacienți în vârstă; cunoașterea particularităților biologice, psihologice și chiar sociale, pe de o parte, pe de alta a patologiei, reactivității și nevoilor specifice de asistență și îngrijiri, se impune astăzi fiecărui medic, indiferent de specialitate.

12.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.197,București , 2000

De aceea, astăzi se vorbește din ce în ce mai mult de o medicină a vârstelor, în care medicina vârstei a treia, volens-nolens capătă o pondere crescândă.

Ca urmare, medicul, indiferent de specialitate, spre a face față acestei realități, trebuie să-și asigure o pregătire corespunzătoare în domeniile gerontologiei și geriatriei, atât cât îi va fi necesar să rezolve problematica cu care se confruntă în practica asistenței .

În mod deosebit, medicului de îi va reveni în viitor o misiune importantă privind asistența persoanelor vârstnice instituționalizate.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare. Persoanele vârstnicie instituționalizate vor resimți pe termen lung diferite efecte negative sociale și biologice.

Separarea persoanelor vârstnice de familie este o situație stresantă ,generatoare de frustrare afectivă ,cu consecințe negative asupra adaptării și integrării acetora în regimul de viață al instituției.Instituțiile de bătrâni încearcă să soluționeze suplinirea familiei devenind familie substituit deoarece preia obligațiile familiei13 .

S-a căzut de accord că principalele caracteristici biologice ale unui vârstnic instituționalizat sunt :labilitatea echilibrului homeostatic, adaptabilitatea modificată cu deosebire în condiții de stres patologic ,psihic,etc:îmbătrânirea funcțională diferențiată de la organ la organ și în cadrul aceluiași organ.

La bătrânețe,înfățișarea omului de obicei se schimbă.Înălțimea corpului se reduce datorită scăderii elasticității cartilajelor intervertebrale și articulare;în majoritatea cazurilor scade greutatea corpului.

Mișcările devin mai încete,prevăzătoare.Mersul bătrânilor devine mai puțin elastic,trenant,lungimea pasului se micșorează în medie de la 71 la 63 cm.Se modifică ținuta:majoritatea bătrânilor nu mai pot să-și țină capul drept,ridicat,mulți se încovoaie.

Oasele devin mai subțiri,se reduce mobilitatea articulațiilor.Volumul mușchilor se reduce treptat și ca atare slăbește forța picioarelor și a mâinilor.

13.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.198,București , 2000]

Fibrele musculare se scurtează și numărul lor se reduce,fapt care se însoțește de o înmulțire consecutivă a numărului fibrelor conjunctive.

Ca urmare,mușchii se scurtează,iar tendoanele devin mai lungi.Sporește și cantitatea de țesut grăsos,grăsimea depunându-se în special pe abdomen și ceafă.Pe pielea feței și gâtului și îndeosebi pe frunte,în jurul ochilor și gurii apar riduri.Părul încărunțește și cade,dinții îngălbenesc și se macină.

Apariția acestor bine cunoscute semne exterioare de bătrânețe este legată de modificările care survin în compoziția și structura țesuturilor și organelor,de modificările activității vitale a organismului bătrânilor.Relația sport-sănătate cunoaște azi valențe neobișnuite față de ultimele decenii.

Progresele realizate în științele biologice s-au revărsat din plin asupra sportului,acest vast laborator de fiziologie umană,de unde azi se răsfrâng o serie de concluzii cu valoare aplicativă în ocrotirea sănătății .

Astfel la vârstnicii instituționalizați ,o bună sănătate implică nu numai integritatea anatomică și funcțională a fizicului și psihicului,dar și o stare funcțională economică (în repaus și efort),o capacitate de efort corespunzătoare,un echilibru neuro-vegetativ,o motivație și un tonus general adecvate.În mod deosebit sunt folositoare pentru oamenii în vârstă exercițiile de fizice bine alese.Reducerea capacității de mișcare nu este obligatorie la bătrânețe:ea se explică în mare parte nu prin starea aparatului locomotor,ci prin lipsa antrenamentului la mișcări.

Fenomenele care depind de o insuficientă activitate musculară sunt reversibile,ele pot fi înlăturate sau mult atenuate chiar la bătrânii instituționalizați.

Cristofor Hufeland scris că ,,printre factorii care scurtează viața bătrânilor instituționalizați,un loc important îl ocupă cunoscutele stări sufletești și deprinderi :melancolia,frica,plictiseala,imobilizarea,descurajarea,,.

De aici denotă faptul că ,exercițiul fizic în rândul persoanelor vârstnicilor instituționalizate,este strâns legată de necesitățile construcției acestora contribuind la întărirea sănătății.14

14.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.202,București , 2000

Un rol important pentru menținerea sănătății persoanelor vârstnicilor instituționalizate îl are introducerea pe scară largă a exercițiilor fizice și gimnasticii.

Căminele și azilurile de bătrâni au la dispoziție o rețea de cabinete meicale speciale, încadrate cu medici specialiști în cultură fizică și sport.

În cadrul acestor unități se efectuează examene medicale periodice,pentru a urmări starea de sănătate a persoanelor vârstnicilor instituționalizate,capacitatea organismului de a se adapta la efortul cerut.Medicina culturii fizice dintr-o instituție unde există persoane vârstnice instituționalizate urmărește supravegherea meicală a acestora15.

2.1.Sindromul hipochinetic al vârstnicului

Observațiile clinice și de laborator au demonstrate influența negativă a lipsei sau reducerii activității fizice asupra stării de sănătate al persoanelor vârstnice instituționalizate.

Modelarea mișcării fizice este unul din factorii importanți de normalizare a funcțiilor organismului după vârrsta de 60 de ani.

Diminuarea normală cu vârsta a performanțelor funcționale ,incidența sporită a bolilor care necesită perioade mai lungi de hipokinezie (infarct miocardic acut,fracturi,accidente vasculare cerebrale ,bronhopneumonie ,etc) statutul social care suferă importante modificări sunt factori care accentuează tendința la izolare a persoanelor vârstnice instituționalizate și limitează mișcarea fizică.

Lipsa de mișcare sau limitarea acesteia antrenează la vârstnici numeroase dereglări ale mecanismelor neuroendocrine de control și de reglare adaptativă și diminuează semnificativ capacitățile funcționale.

La persoanelor vârstnice instituționalizate ,dar sănătoase,câteva zile de repaus la pat determină o marcată stare de tensiune,irascibilitate sau,din contră,de dezinteres și somnolență.Unii se simt realmente bolnavi,acuzând diverse cenestopatii.

15.Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , pg.202,București , 2000]

Reluarea activității fizice se însoțește de o marcată scădere a toleranței la efort ,amețeli,lipotimie,palpitații.Revenirea la situația dinaintea repausului fizic necesită o perioadă de 10-14 zile,de 2-3 ori mai mult decât în cazul unui adult16.

Inactivitatea fizică și repausul de lungă durată determină la persoanele vârstnice instituționalizate grave perturbări:constipație,infecții urinare și pulmonare,disomonie,

osteoporoză ,tulburări cardivasculare și psihice,creșterea pericolului trombozelor arteriale și venoase.

Sedentarismul este unul din factorii importanți de risc în patologia bolilor cronice degenerative osteoarticulare,metabolice,a hipertensiunii arteriale și cardiopatiei ischemice.

La persoanele vârstnice instituționalizate,sub influența hipokineziei,sunt perturbate reglarea adaptativă,mecanismele antigravitaționale și reactivitatea adrenergică.

În ortostatism,bătrânii au amețeală,vertij,stări lipotimice sau chiar colaps.La cele mai mici eforturi fizice acuză palpitații,, dispnee,crește frecvența cardiacă, iar curba presiunii arteriale îmbracă un aspect ondulatoriu.

Valorile catecolaminelor serice sunt evident scăzute la efort,ceea ce demonstrează scăderea mecanismelor adaptative și rezistența la stres17.

Cercetări de hemodinamică relevă o distribuție neuniformă a masei sangvine,creșterea timpului de circulație,perturbarea schimburilor dintre capilare și țesuturi.

Se mai consemnează scăderea ventilației pulmonare,permeabilității bronșice și creșterea duratei schimbului alveolo- capilar.

Forța musculară și capacitatea de muncă scad și ele.Lipsa de mișcare și inactivitate în general au o puternică influență asupra stării psihice a persoanelor vârstnice instituționalizate:depresia se accentuează,sentimentul de inutilitate și cel de dependență își fac din ce în ce mai mult loc.

Acțiunea,sub toate formele ,este modul ideal de existență a persoanelor vârstnice instituționalizate.Prin inactivitate (fizică,psihică,socială) persoanele vârstnice instituționalizate sunt afectați în însăși demnitatea lor.

16.Ion Stroescu Mihai Negoescu,Recuperarea funcțională,pg,.45, București,2008

17.Idem ,pg.45

Menținerea unei condiții fizice satisfăcătoare este o problemă de mare importanță pentru întreaga grupă de vârstă, fiind bine cunoscută observația că valorile scăzute ale unor parametrii funcționali se găsesc de cele mai multe ori într-o relație directă cu lipsa de cele mai multe ori într-o relație directă cu lipsa de mișcare.18

2.2.Sindromul de imbobilizare al persoanelor vârstnice instituționalizate

În azilele de bătrâni ,medicul este frecvent confruntat cu imobilizarea vârstnicilor.Conduita personalului anfajat poate fi un factor determinant ,prin izolarea, claustrarea sau invers , prin hiperprotejarea acestor vârstnici.

Posibile Cauze:accidente vasculare,cerebrale,afecțiuni cardiac,respiratorii, psihice severe ,fracture,stări postoperatorii ,boli infecțioase,însăși tendința bătrânilor de a nu părăsi patul.În această situație , vârstnicii instituționalizați sunt cuprinși de o stare de anxietate,depresie,dezorientare;în timp apar , atrofia,tulburări de redoare articulară, osteoporoză,constipație rebelă.

Tulburările trofice cutanate se pot instala cu rapiditate:eritem ,ulcer de decubit ,escare profunde.Tratamentul preventiv ocupă un loc deosebit de important.

Se va insista pentru menținerea activității zilnice,urmărindu-se și o ergoterapie de susținere.

În cazul instalării imobilizării trebuie inițiate mmobilizarea pasivă,masajul, schimbarea poziției la interval de câteva ore.În momentul în care este posibil,cooperarea vârstnicilor este esenială ,în cadrul unui complex de măsuri menite să reactiveze și să întrețină funcția sistemului musculo-articular.În funcție de etiologia sindromului,vârstnicii pot fi spitalizați în unități geriatrice, în vederea reeducării și reabilitării acestei categorii de bolnavi. Conf.Univ.Dr.Antonela.19

18. Ion Stroescu Mihai Negoescu,Recuperarea funcțională,pg,.46, București,2008

19.Idem ,pg.47

CAPITOLUL 3

VĂRSTNICII INSTITUȚIONALIZAȚI ȘI FIZIOLOGIA

APARATULUI CARDIOVASCULAR LA EFORT

Dorința omului de a  trăi și de a avea o stare bună de sănătate ,reprezintă cea mai puternică aspirație a existenței lui .Acest lucru constituie o realitate care datează încă de la începuturile  speței umane.În evaluarea bolilor cardiovasculare trebuie să fie luați în considerație următorii factori:

●cauza bolii:reumatică,aterosclerotică, tensiunea și alte cauze (endocrine ,metabolice);

●care sunt leziunile valvulare,coronariene,arteriale;

●tulburările funcționale ca aritmiile și gradul de decompensare a inimii;

●posibilitățile de activitate fizică ale bolnavilor de inimă.

Un rol hotărâtor în obținerea unei lomgevități cât mai marcante îl are buna funcționare a unor organe și sisteme ,esențiale pentru organismul omului.În afara sistemului nervos și endocrin,aparatului cardiovascular îi revine sarcina principală în menținerea viabilității corpului omenesc .

Acest lucru se datorează faptului că viața este condiționată de prezența unui aport nutritiv adecvat și permanent către țesuturi și organe și de eliminarea produșilor toxici de metabolism.

Procesele amintite nu se pot realiza decât în condițiile în care sistemul circulator  sangvin este capabil să asigure în permanență cantitatea de sânge necesară celulelor aflate în plină activitate.

Mișcarea perpetuă a sângelui prin vase se realizează prin activitatea ritmică și susținută a inimii .Din aceste considerente,hrănirea în condiții optime a țesuturilor implică o bună funcționare atât a coedului ,cât și a sistemului vascular.S-a observat că un rol deosebit de important în modelarea activității sistemului circulator îl are efort fizic.

Influența lui asupra cordului este variabilă ,depinzând de starea de sănătate a inimii și a vaselor sangvine.

În general,când la nivelul acestora există deja fenomene degenerative ireversibile,avansate ,utilizarea mișcării fizice ca mijloc de ameliorare a stării de sănătate devine prudentă,iar uneori,în cazurile severe,chiar periculoasă.în condițiile în care starea aparatului cardiovascular nu este serios deteriorată,în funcție de afecțiunea de bază a acestuia,exercițiul fizic poate constitui un remediu deosebit de eficace în ameliorare și consolidarea sănătății cardiovasculare.,,Omul are vârsta arterelor sale,, afirma Th.Sydenham ,vrând prin aceasta să sublinieze importanța fenomenelor degenerative vasculare în aprecierea vârstei biologice.20

Or,exercițiile fizice sistematice reprezintă modalități ideale ,la îndemâna oricui,pentru a preveni fenomenele de îmbătrânire arterială.

S-a observat că practicanții consecvenți ai diferitelor activități fizice (sportive sau meserii),care implică depunerea unui volum crescut de muncă fizică,au în general o stare de sănătate cardiovasculară mai bună decât persoanele sedentare . Acest lucru se datorează în mare parte efectelor protectoare ale efortului fizic asupra peretelui vascular împotriva unor factori de risc alterosclerotici.

Activitatea fizică efectuată susținut ,în medie ,timp de 9 luni pe an ,are următoarele consecințe benefice asupra aparatului cardiovascular:

●scade volumul de muncă al inimii și îi îmbunătățește metabolismul energetic;

●reduce valorile tensiunii arteraiale;

● micșorează concentrația lipidelor plasmatice cu rol aterogen deosebit de marcant;

●scade capacitatea de coagulare a sângelui,împiedicând astfel fenomenele obstructive arteriale;

●reduce concentrația plasmatică a unor hormoni,ca insulina și catecolaminele,a căror secreție în exces alterează integritatea cardiovasculară;

●stimulează dezvoltarea circulației colaterale la nivelul arterelor coronare sclerozate,favorizând în acest fel hrănirea fără deficiențe a mușchiului cardiac;

●îmbunătățește performanțele contractile ale inimii ;

● reduce gradul de ateroscleroză de la nivelul arterelor periferice , împiedicând totodată avansarea galopantă a acestui proces degenerativ vascular;

●ameliorează gradul de toleranță la efort a individului;

20.Viorel T.Mogoș,pg.111,2003

●reduce necesarul de medicamente folosite în terapia cardiovasculară ( antihipertensive,vasodilatatoare periferice);

●ameliorează  gradul de toleranță la efort a individului;

●reduce necesarul de medicamente folosite în terapia cardiovasculară ( antihipertensive ,vasodilatatoare periferice,antiaterogene ,etc);

●mărește gradul de independență de mișcare a individului si –i sporește dorința de viață.

Din aceste considerente practicarea  exercițiilor fizice în mod constant  constituie  una dintre  cele mai eficiente  căi spre obținerea  unei stări de sănătate mai bune a aparatului  cardiovascular.

Problemele  legate  de menținerea  unei activități  optime a acestuia  pe o perioadă cât mai lungă  de timp , reprezintă de fapt  problemele  propriului  nostru viitor.

Chiar în condițiile  în care exercițiile fizice se practică în mod dirijat,la o vârstă mai înaintată,beneficiile sunt cu mult mai mari decât daca am renunța complet la mișcare.

Prin dorința  de a se îmbunătăți starea de sănătate cardiovasculara,utilizând activitatea fizică,la nivel populațional,se realizează dezideratul fiecărei națiuni și anume acela de a avea  generații robuste,întinerite,capabile de mari  performanțe fizice și intelectuale.

Un aspect foarte important îl constituie faptul că ,deși activitatea fizică în ansamblu reprezintă o modalitate eficientă de conservare a aparatului cardiovascular,în fața trecerii nemiloase a timpului,totuși,practicarea  ei nerațională,în anumite situații,poate altera integritatea funcțională a acestuia.

Modul  în care exercițiul fizic  poate fi util pentru conservarea  sau îmbunătățirea stării de sănătate sau , dimpotrivă,pentru agravarea  anumitor afecțiuni preexistente este .

În  cursul efortului fizic există o permanentă  adaptare a aparatului cardiovascular la solicitările de irigație ale diverselor țesuturi și organe,al căror flux sangvin se modifică permanent în funcție de nivelul lor de activitate.

In funcție de intensitatea  efortului fizic,modul de instituire al acestuia și gradul de antrenament al subiectului,adaptarea inimii la efort se face  predominant prin anumite mecanisme,

Scopul acestora  îl constituie asigurarea în permanență a unui debit cardiac eficient,adaptat necesităților metabolice crescute ale organismului aflat în mișcare.

Bolnavii secției de cardiologie pretind o îngrijire mai unitară decât a secției de pneumologie cu toate că și aici se regăsesc alături cazurile hiperacute cu iminență permanentă a pericolului de moarte, cu cazurile cronice care necesită o îngrijire intermitentă de lungă durată.

Varietatea cazurilor de boală cardiacă a devenit mai mare,de când spitalele au primit un caracter de cardologie generală.

Îmbolnăvirile aparatului cardiac au totdeauna repercursiuni negative asupra suprafeței aparatului circulator

Bolile cardiace se repercutează și asupra funcției aparatului cardiovascular,a cărei sarcină o îngreunează.

Bolile aparatului cardiac generează multiple tulburări psihice,dintre care unele se aseamănă cu acelea din bolile cardiovasculare,fiind cauzate de dficitul de oxigenare al creierului și de sentimentul fricii violente de moarte iminentă.

Aceste stări și după îmbunătățirea bolii cardiace pot fi urmate de depresiune,adinamie și astenie pronunțată sau de idei obsesive,însoțite de o notă anxioasă,care se accentuează spre seară și noaptea.

Bolile cronice ale inimii ,pot tulbura de asemenea echilibrul psihic al bolnavului ,de care kinetoterapeutul trebuie să țină cont la îngrijirea acestor bolnavi.

Îngrijirile medicale acordate bolnavilor cardiaci , pe lângă aspectele comune îngrijirilor ,în general, au și unele aspecte particulare, deoarece ceea ce caracterizează un bolnav cardiac, este imposibilitatea de se obișnui cu existența bolii.

Măsurile de recuperare urmăresc creșterea sau compensarea funcțiilor deficitare,în funcție de faza evolutivă a bolii.

În perioada de început se urmărește,,recuperarea primară,, cu ,,restitution ad integrum,, prin mijloace terapeutice ,în care repausul ,alimentația și medicamentele joacă un rol esențial21.

21.Viorel T.Mogoș,pg.119,2003

CAPITOLUL 4

DE LA CULTURA FIZICĂ MEDICALĂ LA KINETOTERAPIE-

EVOLUȚIA UNEI CONCEPȚII

4.1.Mișcarea fizică

Adaptată particularităților morfo-funcționale ale vârstnicului ,mișcarea fizică permite menținerea ,,în formă,, prin utilizarea optimă a rezervelor funcționale.Practicarea activității fizice și a sportului la vârsta a treia reprezintă un element necesar în primul rând pentru inimă și pentru menținerea troficității și mobilității sistemului muscular și osteo-articular.

Activitatea fizică are un rol preventiv și influențează pozitiv funcțiile sistemului cardio-vascular,respirator,digestiv,nervos.Prin activitatea fizică se întreține tonusul emotiv și se realizează o bună funcționalitate, ceea ce asigură o adaptare a organismului la situații noi.

Efectuată zilnic și cu discernământ ,activitatea fizică asigură o marcată relaxare psihică ,creează sentimentul tonic al utilității și independenței .S-a demonstrat științific că mișcarea favorizează longevitatea .Lipsa de mișcare la vârstnici atrage accentuarea osteoporozei,tendința la constipație,depresiune,favorizează infecțiile urinare și pulmonare .

Orice fel de activitate fizică poate fi practicată după 60 de ani , începând cu exercițiile fizice de dimineață și continuând cu mersul pe jos ,minimum 30 de minute într-un ritm susținut. 22

Mișcarea fizică influențează consumul de oxigen al miocardului ,unul din factorii terapeutici de mare eficiență vasodilatatoare coronariană ,cu atât mai mult cu cât este la îndemâna oricui.Toți specialiștii din domeniu cunosc și recunosc definiția clasică a kinetoterapiei:folosirea agentului fizic care este mișcarea,în scop profilactic ,terapeutic și de recrutare.

Consider însă că răspunsul la întrebarea,,de ce este kinetoterapia un mijloc de tratament pentru persoanele vârstnice instituționalizate,,,de ce este,,terapie,,,ar dezlega câteva neclarități încă persistente chiar și în rândul specialiștilor.

22.Crețu-Ghid Clinic terapeutic fizical și kinetic,,pg.111 ,București,2007

În acest capitol voi încerca să creionez câteva idei,încercând totodată și o demonstrație logică în acest sens.În ceea ce privește starea de sănătate a persoanelor vârstnice instituționalizate problema este însă mai complexă și implică alte condiții cum ar fi :

-funcționarea eficientă a organelor ,aparatelor și sistemelor de organism

-o stare de bine,de confort fizic,psihic și social

-adaptabilitate eficientă la mediul extern

Prin apariția bolilor,o verigă din sistemul funcțional și energetic al organismului se rupe,sistemul se dezechilibrează apărând un cerc vicios care poate deregla funcționarea armonioasă a întregului organism.

Stoparea acestui cerc vicios ,restabilirea echilibrului funcțional și energetic prin instituirea unui program de mișcări –kinetoterapie- va face posibilă reeducarea funcțională, ,,reantrenarea,, , deci readaptarea aparatului,sistemului sau organismului respectiv la meiul extern.

Consider că cea mai valoroasă realizare a kinetoterapiei aplicată persoanelor vârstnice instituționalizate,este reantrenarea-reeducarea marilor politraumatizanți sau paralizanți,până la nivelul activităților gestuale zilnice (ADL),a capacității de autoservire și a locomoției.

Acest antrenament al persoanelor vârstnice instituționalizate trebuie să păstreze în permanență un caracter gradat,din punctul de vedere al complexității și dozajului.

Kinetoterapia,fiind un tratament cu ajutorul agentului fizic care este mișcarea,pentru persoanele vârstnice instituționalizate,este prin excelență un tratament prin stimuli-stimulul exercitat direct pe sistemul NMAK este exercitat în vederea mobilizării propriilor resurse bio-funcționale ale organismului,în urma căruia se declanșează o serie de procese biomecanice,biochimice sau neurofiziologice,cu efecte benefice asupra organismului23.

23.Crețu-Ghid Clinic terapeutic fizical și kinetic,,pg.112 ,București,2007

4.2. Influența exercițiilor fizice asupra organismului persoanelor

vârstnice instituționalizate

Pentru urmărirea influenței exercițiilor fizice,pentru fiecare persoană vârstnică instituționalizată se întocmește fișa medicală pentru cultura fizică,iar controlul medico-sportiv este obligatoriu,atât inițial cât și periodic.

În cazul persoanelor vârstnice instituționalizate exercițiul fizic este aplicat în afecțiunile aparatului locomotor și cardiovascular,bolile sistemului nervos,bolile aparatului respirator.

Așadar rolul important pe care îl are exercițiul fizic pentru persoanele vârstnice instituționalizate este :

Mișcarea ca tratament pentru persoanele vârstnice instituționalizate.

Element de sistem.Prin noțiunea de mișcare se înțelege în continuare mișcarea terapeutică pe care persoanele vârstnice instituționalizate o fac,adică exercițiul fizic terapeutic.

Consider că termenul de mișcare terapeutică pe care persoanele vârstnice instituționalizate o fac ,reflectă cel mai fidel însăși esența kinetoterapiei ca și concept.

Astfel,în concepția unei kinetoterapii moderne, mișcarea în rândul persoanelor vârstnice instituționalizate ,nu trebuie privită ca un simplu act mecanic ale unor segmente,ci suma unor fenomene psiho-neuro-motorii,cu substrat bio-mecanic,neurofiziologic și psihologic.

Terapia prin mișcare ,în rândul persoanelor vârstnice instituționalizate,trebuie să depășească calitativ statutul și valențele culturii fizice medicale tradiționale ,a ,,gimnastcii,, medicale aplicate asupra unui segment sau organism bolnav sau sănătos.

Kinetoterapia aplicată persoanelor vârstnice instituționalizate,operează cu mișcări și poziții (tehnici kinetice și anakinetice).

Am spus intenționat ,,operează,, , fiindcă terapeutul,prin cunoașterea precisă a terenului patologic,a substratului fiziologic și a finalității și efectelor mișcărilor aplicate,trebuie să ,,pătrundă în intimitatea,, proceselor biomecanice,biochimice și neurofiziologice declanșate de mișcare în organismul uman.

Mișcarea terapeutică (exercițiul fizic terapeutic) aplicat persoanelor vârstnice instituționalizate.Fiecare mișcare terapeutică aplicată trebuie supusă unei analize din punctul de vedere al segmentelor implicate și finalității ei terapeutice.Astfel,se va avea în vedere:

-poziția de pornire a mișcării;

-mișcarea propiu-zisă;

-poziția finală a mișcării.

Kinetoterapeutul trebuie să cunoască cu precizie lanțurile musculare participante în schemele kinetice (mișcările) aplicate.Fiecare mișcare aplicată terapeutică trebuie analizată din punctul de vedere al :

-efortului motor principal și secundar;

-grupei musculare antagoniste;

-grupei musculare de fixare a segmentului;

-efectul mișcării asupra segmentelor proximale și distale.

Schemele în lanț kinetic închis și deschis,din punctul de vedere al finalității (efectelor) asupra organismului,pot avea:

-efecte locale sau segmentare;

-efecte generale asupra întregului organism;

-efecte luate în sine,fiecare exercițiu în parte;

-efecte generale,din însumarea tuturor exercițiilor din programul kinetic dat.

Urmărirea permanentă a acestor efecte,precum și comportamentul funcțional și psihic al persoanelor vârstnice instituționalizate,cade în sarcina kinetoterapeutului.

Se recomandă evaluarea-testarea periodică a rezultatelor obținute,specialistul în mișcare sintetizându-le și analizându-le,ajustând astfel permanent programul kinetic stării momentane a persoanelor vârstnice instituționalizate (individualizarea tratamentului).

Kinetoterapeutul aflat în jurul persoanelor vârstnice instituționalizate,este obligat să cerceteze în permanență mișcările cele mai eficiente aplicabile în rezolvarea cazurilor concrete dare,în conformitate cu obiectivele imediate și de etapă.

În ceea ce-i privește pe însuși persoanele vârstnice instituționalizate, condițiile importante ale succesului terapeutic ar putea fi :

-conștientizarea mișcărilor efectuate ;

-precizia lor (execuția lor corectă,bine localizată);

Este nevoie,deci de o colaborare permanentă în acest sens,între kinetoterapeut și persoanele vârstnice instituționalizate.

În timpul aplicării programului kinetic,kinetoterapeutul are la îndemână și o serie de alți factori fizici ce facilitează sau inhibă mișcarea,cum ar fi însăși gravitația,presiunea hidrostatică și forța ascendentă a apei sau chia propriai mână.

Sub îndrumarea kinetoterapeutului,acte motrice simple,automate cum ar fi mersul sau respirația se pot transforma în adevărate tehnici kinetice cu efecte deosebite pentru persoanele vârstnice instituționalizate.Iată deci,câteva din valențele universale ale implicării mișcării în terapeutică24.

Cu alte cuvinte kinetoterapeutul trebuie să privească mișcarea persoanelor vârstnice instituționalizate, nu numai prin accepțiunea ei terapeutică-biomecanică,ci în egală măsură într-una mai largă,mai universală.

Sistemul nervos se perfecționează.Ocupându-se cu educația fizică , persoanele vârstnice instituționalizate își însușesc deprinderile de mișcare necesare în viața de toate zilele.Se dezvoltă abilitatea și forța mișcărilor corpului.

Se perfecționează dirijarea mișcărilor de către sistemul nervos central.Ocupându-se cu exercițiile fizice,se formează permanent noi și noi reflexe condiționate,care se fixează și se dispun în rânduri lungi succesive.Datorită acestui lucru,organismul dobândește capacitatea de a se adapta tot mai bine.

În urma antrenamentului se îmbunătățesc activitatea și structura tuturor organelor corpului și în primul rând ale sistemului nervos central.Crește mobilitatea proceselor nervoase de excitație și inhibiție în scoarța cerebrală și în celelalte segmente ale sistemului nervos.

Se îmbunătățește activitatea inimii.Persoanele vârstinice instituționalizate ,cu ajutorul exercițiilor fizice devin mai rezistenți,ei pot efectua mai intense.

Aceasta depinde în măsură însemnată de faptul că aparatele sale:circulator,respirator și excretor ,lucrează bine.

24.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, pg.92,București,1999

Crește mult și capacitatea acestora de a-și intensifica activitatea și de a se adapta la condițiile care apar în organism și în cazul unui efort fizic intens.

Respirația devine mai profundă.În timpul efortului fizic,datorită creșterii necesității în oxigen a mușchilor,respirația devine mai frecventă și mai profundă.Volumul ventilației pulmonare,adică cantitatea de aer care trece prin plămâni în timp de 1 minut,crește intens.Și cu cât trece mai mult aer prin plămâni,cu atât primește organismul mai mult oxigen.

Influențarea selectivă a paratului locomotor urmărește educarea ținutei corecte a corpului se realizează cu ajutorul senzațiilor kinestezice corespunzătoare25.

4.3.Educația prin mișcare a personalor vârstnice

instituționalizate cu nevoi speciale

Numărul personalor vârstnice instituționalizate care prezintă un handicap indiferent de natura lui este în creștere datorită ratei mari de supraviețuire ca rezultat al perfecționării mijloacelor și tehnicilor aplicate.

Implicit și numărul personalor vârstnice instituționalizate cu nevoi speciale este în creștere.

Prin nevoi speciale se înțelege orice formă care prezintă o afecțiune fizică sau mentală care îl împiedică să-și desfășoare una sau mai multe activități uzuale ca de exemplu:să se autoservească,să meargă,să vadă,să audă,să vorbească,să respire,etc.

În măsura în care ele determină o limitare severă în desfășurarea activităților uzuale menționate mai sus în această categorie mai intră și persoanele vârstnice cu următoarele afecțiuni:diabet zaharat,alergii severe,artrite,epilepsie,etc.

Activitatea fizică a personalor vârstnice instituționalizate cu nevoi speciale trebuie să includă pe lângă exerciții specifice adaptate de la caz la caz din programa normală de exerciții fizice26.

25.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, pg.92-93,București,1999

26.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic pg.126,București,2007

Programa de exerciții fizice a personalor vârstnice instituționalizate cu handicap trebuie să urmărească două aspecte :

-învățarea exercițiilor fizice obișnuite;

-efectuarea unui program individualizat de la caz la caz de exerciții fizice terapeutice.

Pentru a putea integra persoanele vârstnice instituționalizate cu hanicap în programul normal de exerciții fizice este nevoie de kinetoterapeuți califiați.

Rolul kinetoterapeutului este acela de a stabili în detaliu obiectivele programului de exerciții fizice individualizate șa caz și de a evalua rezultatele obținute .

Serviciile directe au scopul de a învăța exercițiile permise persoanelor vârstnice instituționalizate în programa exercițiilor fizice și includ:

-exerciții fizice adaptate care presupun modificarea exercițiilor din programul obișnuit în așa fel încât ele să poată fi efectuate de vârstnicul cu handicap instituționațlizat în condiții de securitate.

-exerciții fizice corective pentru remedierea deficiențelor de postură și aliniament al corpului.

– exerciții fizice de remediere care are scopul de a reeduca sau dezvolta mișcări funcționale care contribuie la câștigarea îndemânării.

– exerciții fizice obișnuie care are scopul de a dezvolta îndemânarea și a menține sănătatea vârstnicului instituționalizat.

Serviciile de relație au scopul de a ajuta persoanele vârstnice instituționalizate să profite de rezultatele obținute de pe urma serviciilor directe.Ele cuprind terapia fizică,recreațională și ocupațională.

De exemplu de câte ori vârstnicul instituționalizat nu are destulă forță sau suplețe articulară pentru a executa un exercițiu ,kinetoterapeutul îș poate ajuta.

Fiecare program individual trebuie să cuprindă:

-evaluarea performanței fizice date (inițiale);

-un plan de recuperare cu specificarea obiectivelor pe termen scurt și îndelungat.

Exercițiile fizice contribuie la reinserția socială și la bunăstarea persoanelor vârstnice instituționalizate venind în întâmpinarea nevoilor acestora în următoarele moduri:

-prin dezvoltarea deprinderilor motorii necesare vieții în comunitate;

-prin menținerea stării de sănătate;

-dezvoltând deprinderile motorii necesare mobilizării;

-învățarea schemelor motorii necesare autoservirii în vederea unei vieți independente;

-dezvoltarea deptinderilor necesare bunei inserții sociale.

Programele de exerciții fizice individuale trebuie să aibă în vedere aceste obiective pe termen lung și să fie cât mai bine adaptate cerințelor persoanelor vârstnice instituționalizate.

Aplicarea exercițiilor fizice individuale necesită de multe ori modificări în echipamentul sălii de gimnastică și ale strategiei de învățare .

Kinetoterapeutul trebuie să pregătească mai întâi persoanele vârstnice instituționalizate prin discuții,oferindu-le informații cu privire la noul meiu la care va trebui să se adapteze27.

4.4.Exercițiul fizic terapeutic

Este mijlocul de bază al kinetoterapiei care are o structură completă ca descriere și mod de execuție precum și un sens terapeutic.Când se fac referiri la exercițiul fizic practicat de persoanele vârstnice instituționalizate ,se iau în vedere două aspecte :

-poziția de lucru , mișcările efectuate din această poziție ;

-tipul de contracție musculară (concentrică, stimul senzorial cu scop de facilitare sau inhibare).

Exercițiul fizic terapeutic se aplică cu respectarea strictă a principiului progresivității.Atunci când are ca scop tonifierea musculaturii, creșterea coordonării, aplicarea ei se va orienta după următoarea metodologie:

a.Pentru tonifierea musculaturii:

-creșterea progresivă a lungimii și greutății brațului pârghiei;

-eliminarea treptată a ajutorului dat la executarea unei mișcări;

27.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic pg.127,București,2007

-creșterea amplitudinii unei mișcări executate contra gravitației sau cu o greutate adăugată;

– modificarea ritmului unei mișcări;

-creșterea rezistenței aplicate;

-prelungirea duratei exercițiilor și a numărului de repetări;

b.Pentru creșterea amplitudinii:

-modificarea ritmului și executarea cu maximum de amplitudine;

-adăugarea unor tensiuni finale la limita sectorului de mobilitate articulară;

c.Pentru îmbunătățirea coordonării:

-trecerea progresivă de la mișcări în articulații mari la mișcări în articulații mici ;

-creșterea preciziei mișcării;

-combinarea mișcării în diverse articulații și segmente .

Din aceste exerciții se pot folosi:

a. Mișcările pasive – mișcarea poate fi executată de o altă persoană sau cu segmentele sănătoase. Mișcările pasive nu pot dezvolta forță musculară dar vor îmbunătăți mobilitatea articulară.

b.Exercițiile combinate (pasive și active) – reprezintă urmarea firească a recâștigării forței musculare.

c. Exerciții în care se folosesc aparate cu sisteme de pârghii și greutăți ce se constituie în metoda denumită mecanoterapie.

d.Exerciții efectuate din poziții favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind imposibil de efectuat din pozițiile ,,0,, ele devin posibile numai cu o ușoară modificare a poziției inițiale a segmentului.

e.Exerciții efectuate în apă – folosind principiul lui Arhimede scade rezistența la mișcare. Mișcările sunt în toate articulațiile și în toate planurile28.

Mobilizarea activă se face în scopul creșterii treptate a amplitudinii , mișcării în toate planurile de mobilitate a articulațiilor .Se execută mișcări ritmice de flexie –extensie ale picioarelor și exerciții gestice uzuale pentru reducerea funcțională a genunchilor .

28.Anghel Diaconu -Kinetoterapie pg.56 2009

Un bun exemplu pentru prelungirea exercițiilor de mobilizare a membrelor inferioare vor fi evidențiate în cele ce urmează,necesare pentru sănătatea persoanelor vârstnice instituționalizate.

Exercitiul Nr.1. Din decubit dorsal:Tonifierea cvadricepsului prin exerciții izometrice:

● decubit dorsal, se contractă cvadricepsul ;

● se caută ridicarea gambei de pe planul patului, genunchiul fiind întins;

●din decubit dorsal, sub genunchi se pune un mic sac de nisip sau o perniță de8-10 cm. Prin ridicarea gambei, se contractă puternic cvadricepsul.

Decubit dorsal; maseurul cu o mână menține coapsa pe planul patului apăsând pe cvadriceps, iar celaltă mână este sub călcâi. Persoana vârstnbică încearcă să ridice extins membrul inferior .

Exercițiul nr.2. Exerciții cu contra rezistență pentru cvadriceps cu rezistență manuală, la instalație cu scripete sau cu contragreutăți.

Exercițiul nr.3. Mobilizarea pasivă a rotulei transversal și longitudinal.

Exercițiul nr.4. Mobilizarea pasivă propriu-zisă a genunchiului, ce se va executa evitând durerea:flexii-extensii, rotații .

Exercițiul nr.6.Flexii-extensii ale genunchiului .

Exercițiul nr.7.Pedalaj înainte-înapoi.

Exercițiul nr.8. Persoana vârstnică în decubit dorsal, coapsa în abducție și genunchiul în flexie la 90. Terapeutul fixează glezna persoanei vârstnice între torace și braț și susține extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini, sub linia articulară, imprimând o mișcare de translație orizontală externă a întregii gambe.Se repetă reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pecoapsă .

Exercițiul nr.9. Persoana vârstnică în decubit dorsal, se antrenează tripla extensie:, terapeutul se opune la extensia piciorului, apoi a genunchiului și acoapsei.

Exercițiul nr.10.Din decubit dorsal, gamba la marginea mesei se execută extensii cu încărcare progresivă29.

29..Anghel Diaconu -Kinetoterapie pg.58 2009

Exercițiul nr.11. Persoana vârstnică în decubit dorsal cu gamba atârnând la marginea mesei, coapsa abdusă, piciorul privind în afară , terapeutul se opune adducției coapsei și rotației interne a piciorului și genunchiului (invers pentru rotația externă).

Exercițiul nr.12.Decubit dorsal: se execută extensia piciorului cu genunchiul extins, în timp ce asistentul opune rezistența la nivelul treimii inferioare a gambei.

Din decubit ventral

Exercițiul nr.1.Exerciții cu contra rezistență pentru cvadriceps cu rezistență manuală, la instalație cu scripete sau cu contrageutăți.

Exercițiul nr.2.Flexia genunchiului, apoi extensia (sub genunchi, pe fața anterioară se pune o pernă mică).

Exercițiul nr.3.Din decubit ventral: instalație cu scripete și contragreutăți care se prind de gleznă.

Exercițiul nr.4.Decubit ventral; sub gleznă se pune un sac de nisip în așa fel încât genunchiul să seflecteze cu 15º-20º .Kinetoterapeutul aplică o rezistență cu mâna în spațiul popliteu.Pacientul încearcă să extindă genunchiul contra rezistenței mâinii.

Exercițiul nr.5. Decubit ventral contrarezistență la flexia genunchiului.

Exercițiul nr.6. Mișcări active de extensie a genunchiului și a piciorului în întregime.

Din decubit lateral:

Exercițiul nr.1.Din decubit heterolateral, cu abducția membrului inferior (din șold), și de aici flexii și extensii ale șoldului; din aceeași poziție, se introduc și flexii și extensii ale genunchiului.

Din ortostatism:

Exercițiul nr.1. Stând într-un picior (sau cu amandouă picioarele concomitent), se execută ridicări pe vârf.

Din șezând:

Exercițiul nr.1. Tonifierea cvadricepsului prin exerciții izometrice: șezând, cu gamba în extensie, se execută contracțile .

Exercițiul nr.2. Exerciții cu contra rezistența pentru cvadriceps cu rezistența manuală, la instalație cu scripete sau cu contrageutati .

Exercițiul nr.3. Flexii-extensii.

Exercițiul nr.4. Pedalaj în gol sau la bicicleta ergometrică.

Exercițiul nr.5. Din șezând se execută extensii cu încărcare progresivă.

Exercițiul nr.6. Șezând: se execută extensia genunchiului, în timp ce kinetoterapeutul opune rezistență la nivelul treimii inferioare a gambei.

Exercițiul nr.7. Șezând, gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat execută contrarezistența.Exercițiul nr.8. Din poziția șezând; sprijinirea și împingerea unei mingi medicinale.

Exercițiul nr.9. Șezând, se fixează la nivelul gleznei greutăți de valori progresive și se ridică (extensia genunchiului)30.

4.5.Gimnastica

Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei și constă din exerciții, procedee și metode speciale organizate și puse în slujba prevenirii și corectării deficitelor fizice, organice sau psihice.

Exercițiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experienței practice și teoretice acumulate, în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage.

Efecte morfogenetice și morfoplastice- mișcarea determină o bună irigație sancvină și nutritivă a oaselor solicitate în efort, acestea dzvoltându-se normal .

În cazul articulațiilor determină și întreține forma, condiționează întinderea suprafeței articulare, grosimea cartilajului articular, lungimea și rezistența ligamentelor, a capsulei articulare în funcție de tensiunea exercitată la nivelul acestora.

Gimnastica medicală dispune de mai multe tipuri de exerciții care au rolul de a crește forța musculară pentru persoanele vârstnice instituționalizate. Toate aceste exerciții presupun creșterea progresivă a rezistenței care se opune unei mișcări.

30. Anghel Diaconu -Kinetoterapie pg.58-59 2009

În cadrul culturii fizice,un capitolul important îl ocupă gimnastica medicală,care este larg aplicată în unitățile unde există persoane vârstnice instituționalizate,pe diferitele profile,reprezentând o metodă a terapiei complexe.

Sălile de gimnastică sunt dotate cu instalații speciale în raport cu specificul tratamentelor,aparate unde se tratează mai ales viciile de atitudine,deviațiile coloanei (lordoze,cifoze,scolioze) tuberculoza osteoarticulară,reumatismul.

La vârstele înaintate , gimnastica,exercită o influență deosebit de binefăcătoare.Ea întârzie atrofierea mușchilor,creează condiții bune pentru circulația sângelui,respirație și metabolism,favorizează păstrarea agilității mișcărilor și îmbunătățește activitatea nervoasă superioară31.

Astfel,din punct de vedere biomecanic,gimnastica conține o foarte mare varietate de mișcări cu ajutorul cărora se poate realiza o gamă largă de legări și combinații,elemente componente ale exercițiilor impuse și liber alese.

Această mare varietate de mișcări angrenează în efort întreg organimul,ca urmare a efectuării lor în toate planurile,solicitând în special sistemele osteoligamentar și muscular.

Dar nu numai atât,în gimnastică ,participă în mișcare,într-o anumită proporție,atât forțele interne ale corpului cât și cele externe,dar îmbinarea lor reieșind complexitatea mișcării.

Față de complexitatea repertoriului motric ,se poate aprecia că mișcările în efortul fizic făcut de persoanele vârstnice instituționalizate, sunt îmbinări complexe ale diferitelor reflexe condiționate motorii,având ca rezultat final deprinderea motrică.

Acestea la rândul lor,sunt părți componente ale actelor motrice voluntare ,iar din punct de vedere fiziologic sunt deprinderi de mișcare,reflexe condiționate motorii cu un înalt grad de stabilitate,rezultate în urma interacțiunii sensoriale și verbale,adică pe un plan mai general,al interacțiunii dintre primul și cel de al doilea sistem de semnalizare.

Din cele spuse până acum, reiese importanța pe care o au deprinderile motrice pentru menținerea condiției fizice ale persoanelor vârstnice instituționalizate,iar importanța lor crește cu atât mai mult dacă este vorba de gimnastică32.

31. C. Banciu – Programe de gimnastică medical, pg226,București, 2006

32. Idem ,pg.227,

Această observație o fundamentăm pe faptul că gimnastica medicală este un sport individual unde eficiența acțiunilor individuale este elementul hotărâtor pentru menținerea sănătății fizice șți psihice ale persoanelor vârstnice instituționalizate.

Și,legat de acest ultim un element,este demn de subliniat că în gimnastica medicală ,aprecierea se adrsează tocmai deprinderilor motrice,adică calității și cantității lor,într-un cuvânt eficienței lor.

Indicațiile pe care kinetoterapeutul le dă persoanelor vârstnice instituționalizate , pentru o mișcare eficientă sunt :

-mersul pe jos în pas lent,în pas grăbit,alergare ușoară,plimbare;

-gimnastică generală și respiratorie;

-gimnastica selectivă,masajul;

-reeducarea mersului .

Caracteristica esențială a motricității în gimnastica medicală este complexitatea.Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că în gimnastică nu se folosesc mișcări izolate ,singulare ,ci grupe de mișcări legate ,care alcătuiesc de fapt exercițiul33 .

Deprinderile motrice complexe sunt reflexe transferate în acțiuni biomecanice ,iar realizarea lor înlănțuită ,cu scopul formării deprinderilor motrice,este posibilă datorită semnalizărilor continue pe care scoarța le primește pe calea primului sau celui de al doilea sistem de semnalizare.

Cu fiecare repetare a mișcărilor,legărilor și combinațiilor de la receptor la scoarța cerebrală-pe calea celor două sisteme de semnalizare-se îndreaptă ,,un sistem de excitașii ,, ce se constituie într-un stereotip extern.

La aceasta scoarța va răspunde ,prin activitatea sa de excitație și inhibiție ,cu un stereotip intern.și va determina o anumită coordonare a contracțiilor musculare ,a mișcărilor în raport cu sarcina motrică de rezolvat și cu condițiile existente.

33.C. Banciu – Programe de gimnastică medical, pg228,București, 2006

Un exemplu elocvent îl constituie gimnastica Bürger – care poate fi efectuată astfel:

●3 minute antidecliv cu membrele inferioare la 20 – 30 o și mobilizări libere a degetelor și gleznei;

●3 minute postură suborizontală a membrelor inferioare;

●3 minute postură orizontală cu mobilizarea degetelor și gleznei.

Programul se repetă de 3 – 4 ori pe zi34.

4.6.Ergoterapia

Este o formă particulară a kinetoterapiei prin care se înțelege ,,orice activitate recomandată și depusă în scopul grăbirii vindecării bolnavului ,, .Este deci o terapie care se realizează prin muncă.

Activitatea ergoterapeutică prescrisă trebuie să considere pe de o parte preferințele persoanelor vârstnice instituționalizate ,aptitudinile acestora ,iar pe de altă parte necesitățile de mișcare ,care au în vedere gradul și deficitul morfofuncțional,urmărind creșterea generală a capacității de prestație și stimularea psihicului.

Formele ergoterapiei .Sunt descrise o ergoterapie (E) recreativă cunoscută și sub numelle de terapie ocupațională (play terapia),Ergoterapia funcțională, Ergoterapia orientativă și Ergoterapia retribuită.

Ergoterapia recreativă ,play- terapia sau terapia ocupațională constă în folosirea în scop curativ și în mod plăcut a timpului liber de către persoanele vârstnice instituționalizate35.

Ergoterapia funcțională sau curativă este acea parte a ergoterapiei , care urmărește ameliorarea funcțională a persoanele vârstnice instituționalizate cu handicap ca urmare a unor afecțiuni ale aparatului locomotor sau ale viscerelor (de exemplu stările după infarct miocardic sau alte cardiopatii ischemice,fibrozele pulmonare extinse consecutive tuberculozei pulmonare,intervenții pe plămân sau pe inimă,etc).

34.C. Banciu – Programe de gimnastică medical, pg228-229,București, 2006.

35.Dr. Valentin Grigorescu,Kinetoterapie ,pg.66,București,1997

Ergoterapia orientativă constă în activități ce cuprind mișcări care urmăresc reducerea unor deficiențe (mai frecvent motorii) .

Ergoterapia retribuită are ca scop reeducarea profesională a persoanelor vârstnice instituționalizate cu deficiențe .Scopul acestei ergoterapii este evitarea devianțelor psihice determinate de lipsa de activitate profesională organizată.

Ergoterapia poate fi indicată oricăror persoane vârstnice instituționalizate deficiente,indiferent de vârsta și forma etiopatogenică a deficienței.Se practică în condiții optime în ateliere speciale.Se poate însă practica în orice instituție în care sunt persoanele vârstnice cronici ,la căminele de bătrâni,la căminele-spital36.

4.7.Terapia ocupațională

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

●mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii mișcărilor;

●dezvoltarea forței musculare;

●restabilirea echilibrului psihic: – primirea pacientului și evaluarea lui: este cel mai important moment penru că de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor și aplicarea tratamentului;

●etapa de tratament (asistența propriu-zisă)37

36. Dr. Valentin Grigorescu,Kinetoterapie ,pg.67,București,1997

37.Dr. Valentin Grigorescu,Kinetoterapie ,pg.68,București,1997

CAPITOLUL 5

METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță întrucât terapia exercițiului fizic aplicată persoanelor vârstnice instituționalizate trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate .

În realizarea studiului am urmărit particularitățile și nivelul de recuperare prin următoarele obiective :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai obiective metode de evaluare funcțională .

● Evaluarea nevoii de mișcare ,observate la persoanele vârstnice instituționalizate.

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Alcătuirea bibliografiei tematice ,pe categorii de surse ;

Pentru persoanele vârstnice instituționalizate ,terapia exercițiului fizic a vizat :

●Sesizarea situațiilor problematice și a disfuncționalităților ;

●Încetinirea procesului degenerativ;

●Îmbunătățirea circulației locale și generale ;

●Ameliorarea sau menținerea unei bune circulații ;

●Acțiunea profilactică pentru prevenirea recurențelor;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a vârstnicilor instituționalizați cu afecțiuni cardiovasculare;

●Folosirea metodelor optime de recuperare prin mișcare;

●Refacerea bioritmului cardiac;

●Urmărirea persoanelor vârstnice instituționalizate și educarea accestora în privința comportamentului;

●Îmbunătățirea condiției fizice pierdută de persoanele vârstnice instituționalizate cu afecțiuni cardiovasculare ( dat fiind faptul că mulți dintre vârstnici au impresia că efortul fizic le poate agrava boala deja existentă);

5.2.Ipoteza lucrării

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

●În ce măsură exercițiul fizic asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de recuperare al persoanelor vârstnice instituționalizate;

●În cazul în care exercițiile fizice sunt practicate în mod frecvent,atunci se va urmări ameliorarea stării de sănătate;

●Dacă prin aplicarea unui program de recuperare conceput special pentru persoanele vârstnice instituționalizate ,cu ajutorul exercițiilor fizice , se poate obține o scurtare a timpului de aplicare a acestuia.

5.3.Materiale de lucru

Materialul de studiu îl reprezintă un eșantion de 9 persoane vârstnice instituționalizate diagnosticate cu diferite afecțiuni cronice care au urmat un program de recuperare în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016

Datele folosite în realizarea studiului  au rezultat din cercetarea retrospectivă a foilor de observație, precum și din evaluarea unei paciente cu afecțiuni cardiace cu ocazia controalelor efectuate.

Înainte de a începe recuperarea cu ajutorul exercițiilor fizice ,stabilirea stadiului de boală s-a făcut conform unor criterii stricte, folosind datele anamnestice, clinice, biologice, paraclinice și evolutive la fiecare caz în parte.

Cele 9 de persoane vârstnice instituționalizate au fost repartizați și analizați după vârstă, diagnostic , epicriza pe carea aceștia o prezentau în momentul începerii proigramului de recuperare.

Am efectuat un studiu observațional cu caracter retrospectiv care a vizat atât un eșantion de 20 de persoane vârstnice ,instituționalizate în unitatea

în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016.Vârsta pacienților a variat între 65 – 80 de ani.

5.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre rolul terapeutic pe care îl are exercițiul fizic asupra persoanelor vârstnice instituționalizate.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișelor medicale al persoanelor vârstnice instituționalizate și a discuțiilor purtate cu personalul din instituție ,în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .

Metoda experimentului a constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație.

Experimentul a presupus o stare activă a persoanele vârstnice instituționalizate și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

În cadrul experimentului au fost observate persoane vârstnice instituționalizate atât din punct de vedere somatic și funcțional cât și din punctul de vedere al impactului pe care exercițiile fizice îl au asupra lor ,influența lor asupra comportamentului ,reactivitatea psihică a acestora la mediul ambiant și la programul la care aceștia au fost supuși .

După cum am observat , din studierea cazurilor de mai sus cercetarea unui bătrân vârstnic instituționalizat care are indicație de recuperare cu ajutorul exercițiilor fizice ,nu se poate face fără a studia în prealabil foaia de observație a acestuia , din momentul venirii și preluării lui , în instituție, indiferent de ameliorare.

5.5.Lotul studiat

Lotul studiat l- am efectuat pe un eșantion de 9 de persoane vârstnice instituționalizate, iar retroactiv , am prezentat un studiu de caz al unei doamne ,în vârstă de 70 ani ,aflată în instituție de 2 ani .Cercetarea s-a desfășurat pe baza programelor de recuperare aplicate în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016

În urma cercetărilor efectuate am constatat că persoanele vârstnice instituționalizate formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la o persoană la alta .La o primă întâlnire cu aceștia s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale.

Pentru recuperarea persoanelor vârstnice instituționalizate cu ajutorul exercițiilor fizice este necesar ca tehnicianul să își poată îndeplini în bune condiții sarcinile profesionale și să aibă suficiente cunoștințe de specialitate, de aceea trebuie să aibă o bună pregătire profesională.

5.6.Prezentare caz

Nume și prenume : L.D

Vârstă : 70 ani

Sex :Feminin

Mediu : Urban

Diagnostic : TA, ischemie miocardică silențioasă,

Recomandări: La indicația medicului cardiolog ,pe lângă tratamentul medicamentos , persoanei în vârstă i se recomandă recuperare cu ajutorul exercițiului fizic,pentru îmbunătățirea funcției cardiovasculare.

Istoricul Bolii :Boala actuală a debutat în anul 2000, cu o stare de oboseală accentuată, inapetență,stare de agitație și creșterea HTA peste limite normale .Din 2000 și până la venirea în instituție,din spuse apaținătorilor și istoricul bolii ,reiese că persoana vârstnică a avut internări repetate în secția de Cardiologie.

Comportamente- Contrar tratamentului medicamentos pe care îl are prescris de medic,la venirea în instituție persoana vărstnică instituționalizată acuza lipotimie ,dispnee pronunțată la eforturi mici , inapetență , scădere ponderală semnificativa (aproximativ 10 kg în 3 luni) astenie fizică și psihică marcată.

Doamna a fost de profesie ingineră, actualmente pensionară, a fost căsătorită 25 ani și are 2 copii căsătoriți. Din informațiile obținute de la aparținători reiese faptul că starea doamnei s-a înrăutățit în urma decesului soțului și s-a accentuat și mai mult în utimii 2 ani de când a fost adusă în instituție.

Aparținătorii spun , că în general mariajul pacientei a fost armonios, echilibrat , dar odată cu decesul soțului și stabilirea copiilor în străinătate ,a constituit momentul care a declanșat de fapt pentru prima dată primele semene de creștere a TA peste limitele normale.Aparținătorii recunosc că doamna are oscilații de tensiune numai la efort,la stres.

Temperamental a fost o persoană activă,dar în prezent nu poate accepta situația în care se află și suferă foarte mult din cauza bolii și a faptului că a fost adusă în instituție,fapt pentru care s-a hotărât să urmeze sfatul medicului ,apelând la terapie cu ajutorul exercițiului fizic sub îndrumarea tehnicianului pentru îmbunătățirea funcției cardiovasculare.

Domna a fost fumătoare timp de 20 ani , consuma cafea ( 3 ceaști / zi ) și alcool în cantități exagerate.De un an a încetat să mai fumeze, dar consumă cafea în cantități exagerate pe lângă faptul că recunoaște că îi plac foart mult grăsimile și dulciurile ,în special sucurile acidulate care conțin cofină.

A lucrat într-un mediu de stres psihic, având o muncă de răspundere – (aproximativ 10-12 ore/zi). În momentele de luciditate ,își cunoaște diagnosticul si fiziopatologia bolii, este revoltată pentru ce i s-a întâmplat și deși are teamă de tratament (efectele secundare), dorește să-și amelioreze starea de sănatate și este cooperantă.

Medicația administrată până la momentul intrării în instituție:Analapril și Captopril

Examen clinic obiectiv:

●hipertranspirația periferică,ca semen de hipertensiune în artera pulmonară

●Pacienta să prezinte o respirație cu frecvență normală

●Pacienta să prezinte un ritm cardiac în limite normale

●Pacienta să fie echilibrată volemic în decurs de 2-3 zile

●Pacienta să aibă un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ.

●Pacienta să-și recapete independența de mișcare,încredere în personalul medical.

Programul de recuperare:

●i se solicită să se relaxeze și să respire normal până la începerea exercițiului fizic;

● persoana vârstnică în poziția culcată are palmele așezate pe lângă ea ;i se solicită să-și flecteze ușor corpul retrâgând încet abdomenul în expir după care revine la normal în inspir;

● persoana vârstnică în decubit dorsal, se ajează mingea medicinală pe stern ,I se solicită se inspire pe nas ,urmând un expir odată ce mingea se va presa pe torace.

Poziții de relaxare și asigurarea unei respirații normale

Persoana vârstnică așezată pe pat în decubit dorsal .Este de preferat ca patul respectiv să aibă un cap ridicat într-un unghi de 40-450, motiv pentru care persoana vârstnică își va așeza capul pe o pernă (de preferință mică) ,brațele vor fi în poziție de abducție (ușoară) , genunchii vor fi ușori flectați , sprijiniți pe un sul ,sau o minge medicală de dimensiune medie;tălpile vor fi cu vârful degetelor în sus sprijinite pe un alt rulou separate.

Exerciții destinate corpului în vederea îndepărtării poziției vicioase

Persoana vârstnică v-a sta cu spatele sprijinit de perete ,dar în 3 poziții diferite: fese ;călcâie; persoana vârstnică v-a ține bărbia sprijinită pe orizontală;

Această poziție va fi menținută între 3-5 minute , revenindu-se în poziția normală prin inspire.

Exercițiu :

Persoana vârstnică va fi solicitată să facă exercițiile din 5 poziții diferite. Durata fiecărui exercițiu va fi între 1-2 minute secunde:

● Persoana vârstnică va sta în poziție dreaptă;

●Se va înclina într-un unghi lateral de 450;

●Urmează înclinarea în unghi spre partea stângă la 450;

● Persoana vârstnică se va lăsa pe spate într-un unghi de 300;

●Verificarea poziției mișcării în spațiu.testul constă în siguranța mișcărilor trunchiului , picioarelor și brațelor.

Cu piciorul în pozițe întinsă înainte se execută un unghi de 450 lateral,în același timp și brațele aflate în mișcare formează un unghi de 450 .

Exercițiile constau în punerea în mișcare a trunchiului ( formând un unghi de 450),brațelor ( ridicate) și piciorului drept ridicat la un unghi de 450.

●Investigarea echilibrului cu ajutorul testului ,, Flamingo,, are rolul de a măsura menținerea echilibrului stand pe un picior,iar celălalt picior, rămas liber, fiind îndoit,este susținut cu mâna.I se recomandă să se deplaseze cu piciorul preferat pe axa longitudinal a dispozitivului,piciorul flectat,va fi susținut cu mâna de aceeași parte.

Brațul rămas liber va fi folosit pentru menținerea echilibrului;Pentru stabilirea unei poziții corecte poate fi ajutată de technician.În general proba durează 1-2 minute,timp în care tehnicianul va înregistra încercările effectuate.

Dacă încercările au eșuat în primele 30 de secunde,rezultă că persoana vârstnică nu își poate menține echilibrul,fapt ce va fi notat în fișa de evaluare.

●stând depărtat :rotunjirea coloanei ,, prin înfundare,, bruscă a toracelzu în partea superioară,simultan cu îndoirea capului înainte și ușor a genunchilor;redresarea energică a întregului corp.Se repetă de 8-10 ori.

●sprijin pe genunchi și pe palme:rotunjirea spatelui ca și la exercițiul anterior ,bărbia în piept;redresarea trunchiului odată cu balansarea piciorului ,stâng întins înapoi .Se repetă alternative de 10 ori.

●Culcat dorsal:ridicarea picioarelor la 450 și descrierea unor desene variate-trunchiuri , cercuri.Fiecare exercițiu se repetă de 5-6 ori.

Ritmul respirator cu scop educativ

●Pentru controlul ventilației – persoana vârstnică va fi sfătuită să încerce să-și găsească pulsul prin inspir și expir prin 2-4 și bătăi de puls.

Evolție: La început boala a avut o evoluție mai lungă care nu a fost influențată în nici un fel.Evoluția bolii a depins de mai mulți factori

●În urma recuperării cu ajutorul exercițiilor fizice persoana vârstnică prezintă ritm cardiac normal.

● Persoana vârstnică prezintă somn odihnitor

●Pacienta prezinta o stare buna și colaborează activ.

Prognostic și particularități:

● în urma terapiei prin exerciții fizice persoana vârstnică prezintă evoluție favorabilă în stadiile inițiale.

●se recomandă continuarea zilnică a execițiilor fiyice ,în special testul ,,Flamingo,,

CAPITOLUL 6

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul studiat, format din 9 peroane vârstnice instituționalizate a fost supus unui program de recuperări cu ajutorul exercițiilor fizice.

●Este un studiu comparativ bazat pe determinări clinice și paraclinice.

●Fiecare peroană vârstnică instituționalizată a fost evaluat folosind două categorii de teste morfologice și funcționale.

Recuperarea celor 9 pacienți , cu ajutorrul exercițiilor fizice ,a constituit un eveniment pozitiv în viața acestora întrucât ei au fost nevoiți să apeleze la tehnician în vederea îmbunătățirii și ameliorării stării de sănătate diminuate.

Încă de la primul contact dintre cei 9 peroane vârstnice instituționalizate și tehnician,supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ,împreună cu examenele fizice și de specialitate ce se impun , au constituit un factor hotărâtor în stabilirea programului de recuperare.

La majoritatea peroanelor vârstnice instituționalizate din lotul de 9,respirația era frecventă , normală cuprinsă între 16-18 respirații/min,prezentând ușoare variații în funcție de vârstă.Ținând cont de istoricul bolilor,recuperareacu ajutorul exercițiilor fizice s-a făcut cu mare precauție.

Informațiile colectate au fost următoarele datele demografice:

Datele de istoric al afecțiunii :

●când au fost luați în evidență și dacă au mai avut sau nu recidive ae bolii ;

●dacă înainte de începerea terapiei cu ajutorul exercițiilor fizice s-a sesizat prezența altor complicații .

Tabelul Nr. 2. Distribuția pe grupe de vârste a persoanelor vârstnice instituționalizate

Grafic 1. Distribuția pe grupe de vârste

Persoanele vârstnice instituționalizate au avut vârste cuprinse între 65 și 80 de ani,cu o medie de 3,3 % ani.Cea mai tânără persoană vârstnică instituționalizată inclusă în studiu a fost o persoană vârstnică de sex feminine în vârstă de 64 de ani,iar cel mai vârstnic ,în vârstă de 80 de ani,a fost o persoaneă vârstnică de sex masculin.

În tabelul și graficul 1 sunt prezentate atât distribuția generală pe grupe de vârstă cât și distribuția pe grupe de vârstă în funcție de sex.

Scopul și obiectivele acestui studiu retrospectiv au fost atinse . Rezultatele obținute sunt comparabile cu rezultatele altor studii similare,privind rolul terapeutic al exercițiului fizic la persoanele vârstnice instituționalizate publicate în literatura națională și internațională de specialitate .

Având în vedere limitările acestui studiu ,date de natura retrospectivă a studiului și de posibilele erori sistematice de colectare a datelor,,de memorare și de declarare a numărului de persoane vârstnice instituționalizate care apelează în mod frecvent la recuperarea cu ajutorul exercițiilor fizice, consider că ar fi utilă realizarea unui studiu prospectiv,cu o validitate superioară pentru compararea rezultatelor.

Tabelul nr.4. Repartiția pacienților în funcție de sex a persoanelor vârstnice instituționalizate

Graphic 2 Repartiția pacienților în funcție de sex

Frecvența persoanelor vârstnice instituționalizate care au efectuat recuperare cu exercițiului fizic la persoanele vârstnice instituționalizate au o predominanță mai mare în rândul bărbaților 0,45 % comparativ cu numărul bărbaților 0,36 % .

Plan de recuperare pentru lotul de persoane vârstnice instituționalizate care au beneficiat de terapie cu ajurorul exercițiului fizic.

● persoanele vârstnice aflate în ortostatism,vor fi sfătuite să îndepărteze picioarele într-un unghi de 45-500 ;brațul drept va fi ținut în apropierea urechii ,în timp ce aceștia vor inspira profund,revenind cu expirație

● Cu ajutorul tehnicianului, persoanele vârstnice vor sta 5 minute pe călcâie (în cazul în care nu au stabilitate), 5 minute pe genunchi , cu sprijin pe ambele palme,urmate de ridicarea șezutului,timp în care spatele va fi arcuit,iar bărbia va fi poziționată în piept.

Poziții de relaxare și asigurarea unei respirații normale

●Mâinile persoanelor vârstnice vor fi flectate pe lângă corp ;

● Persoanele vârstnice vor fi sfătuite să stea în poziția ortostatism, cu picioarele îndepărtate și brațele deasupra capului;timpul acordat este de 2-5 min;

● persoanele vârstnice aflate în decubit dorsal vor fi sfătuite să inspire profund în timp ce abdomenul se va umfla și tot în același timp se va dezumfla prin expir;

● persoanele vârstnice aflate în poziția culcat cu fața în jos ridică pe rând piciorul la un unghi de 450 timp de 1-2 minute,după care execută ridicarea capului membrelor superioare și umerii .Scopul este tonifierea musculaturii dorsale.

Ritmul respirator cu scop educativ

● Persoanele vârstnice vor fi sfătuite să păstreze o poziție corectă,renunțând la cea vicioasă;

●Se va pune în aplicare testul flamingo

●Abdomenul trebuie să se afle în permanență în prelungirea toracelui

●Coloana vertebrală va fi în permanent în poziție draptă

●Umerii trebuie să fie în permanență relaxați

●În timpul mersului persoanele vârstnice sunt sfătuite să folosească în permanență metodele de expir

Scopul acestui exercițiu va fi controlul respirației atunci când se află în mișcare,ținând cont de faptul că mișcarea influențează starea de sănătate.

Evoluție:

● persoanele vârstnice sunt echilibrate circulator și respirator și psihic.

● exercițiile fizice au fost benefice persoanele vârstnice cu afecțiuni vasculare

Prognostic și particularitatea cazului- În urma celor 10 ședințe în care în care s-au efectuat în mod frecvent exerciții fizice celor 9 persoane vârstnice,prognosticul este favorabil.

De remarcat este faptul că după cele 10 ședințe starea de sănătate a persoanelor vârstnice este relativ bună și aceasta se datorează impactului favorabil pe care l-a avut terapia cu ajutorul exercițiilor fizice.

Atitudinea tehnicianului ,față de persoanele vârstnice în momentul în care s-a efectuat terapie cu ajutorul exercițiilor fizice,este diferită de la caz la caz în funcție de starea fiecărei persoane vârstnice, ținând cont de cunoștințele lui despre boală , mediul social și nivelul de cultură din care aceștia provin.

În cazul meu ,contribuția personală are în vedere înmbunătățirea tehnicilor de recuperare și o mai bună cunoaștere și implicare la locul de muncă deoarece așa cum am precizat , motivația mea este munca profesională.

În cazul formelor ușoare recomand persoanelor vârstnice pe lângă efercițiile fizice, repaus , evitarea efortului fizic , deoarece trebuie să ținem cont de faptul că etica ocupă o poziție importantă în desfășurarea activității profesionale .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie ținut cont de faptul că evoluția metodelor de recuperare cu ajutorul exercițiilor fizice, au dus ,în mod inevitabil , la schimbarea aspectului și evoluției persoanelor în vârstă instituționalizate.

Plecând de la premisele subiectului dezbătut în această lucrare , sper că pledoaria mea pentru mișcare urmată de exercițiile fizice,în cazul persoanelor vârstnice instituționalizate,să fie înțeleasă.

Dacă ținem cont de faptul că ,calitățile motrice sunt însușiri ale organismului care oferă posibilitatea executării diferitelor acte motrice ,legate de activitatea sa zilnică , rolul terapeutic al exercițiului fizic la persoanele vârstnice instituționalizate,este absolut necesar pentru menținerea sănătății.

Exercițiile fizice , sunt adesea folosite în programele de prevenire a bolilor și menținerea stării de sănătate,ca și în reabilitarea celor care au suferit o afecțiune cardiacă.

În scopul sprijinirii muncii tehnicianului,pentru selecționarea și sistematizarea celor mai eficiente mijloace,în prezenta lucrare ,am evidențiat diferite exerciții pe care acesta le aplică pentru recuperarea personelor vârstnice instituționalizate.

Ca o ultimă concluzie datele prezentate în această lucrare au avut scopul să aducă noi informații în rândul specialiștilor din domeniu asupra conținutului noțiunii și asupra marilor progrese ce s-au făcut în privința terapiei cu ajutorul exercițiului fizic la persoanele vârstnice instituționalizate.

Prin țelurile nobile actuale și de perspectivă pe care le urmărește ( ameliorarea calității vieții celor deficienți),prin faptul că în centrul preocupărilor sale stă omul deficient ,omul suferind,recuperarea cu ajutorul exercițiilor fizice poate fi asimilată cu o adevărată morală a epocii contemporane.

BIBLIOGRAFIE

Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , editura. Universul, București , 2000,

Prof.Dr. D.A.Jdanov –Recuperare medicală în diferite afecțiuni ,editura Medicală ,București ,2002

Viorel T.Mogoș-Efortul fizic în bolile de inimă,Editura All,București ,2012

Dr. Valentin Grigorescu,Kinetoterapie , Editura Iri București,1997

C. Banciu – Programe de gimnastică medicală, editura Medicală București, 2006

Anghel Diaconu –Kinetoterapie, editura Polirom ,Iași 2009

Crețu-Ghid Clinic terapeutic fizical și kinetic, editura. Universul, București ,2007

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic București,Editura All,2007 .

Kiss, I.- Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală ,Editura Tehnică,București, pg.92-93,București,1999

Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Medicală, București,2008