Rolul Onu In Gestionarea Problemelor de Securitate ale Lumii Actuale

=== 1896e3cce6f1e6d895f149936b448c83d072fc4e_538025_1 ===

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

SPECIALIZARE:…………………..

DISCIPLINA: GUVERNANȚĂ, INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

LUCRARE SEMESTRIALĂ

TITLU: ROLUL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE ÎN GESTIONAREA PROBLEMELOR DE SECURITATE ALE LUMII ACTUALE

Coordonator,

Prof. univ. dr. Șerban Filip Cioculescu

Autor,

București,

2018

Pagina de gardă

Cuprins

§Capitolul 1.Considerații introductive ………………….……………….………………..…..p.4

Scurt istoric al Organizației Națiunilor Unite…………………………..…….…………..p.4

Rolul Consiliului de Securitate………………………………..………………………….p.5

§Capitolul 2. Conceptul de securitate………………………………………….………………p6

§Capitolul 3.Studiu de caz: Influența Organizației Națiunilor Unite în conficte recente……………………………………………………………………………………………………………….…..p.8

§ Concluzii …………………………………………………………………………………………………………… p.10

§Bibliografie…………………………………….………………………………….…….…p.11

Rolul Organizației Națiunilor Unite în gestionarea problemelor de securitate ale lumii actuale

§CAPITOLUL 1.CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1.Scurt istoric al Organizației Națiunilor Unite

Putem identifica primele rezultate ale aspirațiilor pentru înfiiunțarea Organizației Națiunilor Unite în perioada interbelică, o perioadă marcată de trauma Primului Război Mondial și dezvoltarea mișcărilor pacifiste. Desigur, proiectele teoretice și elaborările guvernului mondial nu au început în ultimele două războaie. au existat deja proiecte în secolele anterioare, cum ar fi proiectul de pace perpetuă a lui Kant 1795. Acestea erau privite ca fiind utopice, cu nici o dorință reală în domeniul de aplicare. Cu toate acestea, pentru prima dată, proiectele guvernului mondial încep să fie formulate în setările instituționale. S-a înființat Liga Națiunilor urmată de Societatea Națiunilor, UNESCO și Națiunile Unite. Națiunile Unite nu au fost pe măsura ambițiilor fondatorilor săi, totuși un fapt rămâne clar: este singura organizație cu adevărat globală din istoria omenirii. Astăzi, cu 193 de state membre din 2015, ONU acoperă întregul glob. În cele șapte decenii de existență, a sporit aproape de patru ori numărul său original de state membre de 51. Reuniunile Adunării Generale a ONU, forumul în care sunt reprezentate toate statele membre, reprezintă o adevarată adunare a "familiei națiunilor" proverbiale sau a "parlamentului universal."Prezentul eseu se concentrează asupra întrebărilor: Ce se află în spatele înființării unei astfel de organizații globale aparent atotcuprinzătoare și potențial atotputernică? De ce a crescut atât de dramatic numărul membrilor săi? De ce, în ciuda multor critici, își continuă activitatea în întreaga lume? Ce implică la nivel de securitate internațională acest lucru? Prima "Declarație a Națiunilor Unite" datează de la 1 ianuarie 1942, pe când reprezentanții a douăzeci și șase națiuni și-au angajat guvernele să continue să lucreze împreună pentru a învinge puterile Axei și pentru a obține o pace "dreaptă". Astfel, spre deosebire de Ligă, ONU a început ca o alianță care a apărut la scurt timp după intrarea americană în război, ca urmare a atacului japonez asupra Pearl Harbor și a declarației de război a Statelor Unite în decembrie 1941. Al Doilea Război Mondial a devenit un conflict cu adevărat global, înfruntând așa-numita Mare Alianță (condusă de Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică) împotriva puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia).

1.2.Rolul Consiliului de Securitate

În ultimii ani, Consiliul a avut un rol mai puțin important în controlul conflictului: acest lucru se pare că se datorează, în mare parte, divergențelor dintre membrii permanenți, dar poate fi, de asemenea, un rezultat al experienței sale în fosta Iugoslavie. Adesea, dezacordul dintre membrii permanenți nu se limitează la existența unei amenințări la adresa păcii într-un anumit caz, adică. ce standarde comunitare vor declanșa un răspuns colectiv de securitate și când vor fi încălcate acestea. În schimb, membrii permanenți nu sunt de acord cu cum să acționeze în a răspunde acestor amenințări și dacă ar trebui să se folosească forța. Acest lucru a cauzat o contrazicere a rolului colectiv de securitate al Consiliului. Există pericolul ca, Consiliul să se limiteze, în practică, la determinarea articolului 39, însă deciziile de a folosi forța militară vor fi luate în afara sferei Consiliului. Un exemplu clar în acest sens îl constituie utilizarea forței militare a NATO fără autorizarea Consiliului de Securitate, în cazul Kosovo, unde Consiliul a fost constrâns să acționeze prin amenințarea unui veto rusesc. Cele mai multe probleme ale păcii și securității afectează toți membrii comunității din lumea mondială. Însuși natura obiectivului luat în considerare – controlul conflictelor dintre state și în interiorul statelor – necesită o abordare comună pentru a oferi o adevărată securitate tuturor statelor, indiferent de ce regiune a lumii în care se întâmplă să se încadreze în plus. Un forum universal este un forum mai larg bazat pe soluționarea chestiunilor de securitate, atât în ​​sensul asigurării unei mai mari asigurări că decizia va reflecta interesul comunitar comun, și în sensul o mai mare eficacitate prin includerea principalelor puteri în procesul decizional. O organizație universală de securitate ar trebui să încurajeze soluționarea regională a litigiilor, cu toate acestea, în situațiile în care interesele în cauză sunt în primul rând regionale, în care mecanismele regionale oferă o gestionare mai eficientă a conflictelor sau în care părțile într-un litigiu preferă într-adevăr un forum regional. Dezvoltarea unei practici prin care decizia de a folosi forța militară pentru a pune în aplicare decizii anterioare ale Consiliului a fost luată în afara sferei Consiliului ar fi regretabilă din mai multe motive. Primul dintre acestea este acela că una dintre marile realizări ale Cartei a fost centralizarea Consiliul pentru decizia de a folosi forța militară pentru a proteja standardele comune în numele comunității de state. Acest lucru este, de asemenea, important ceea ce legea ar părea să le impună. Nu există niciun drept în mâinile unor membri ai Națiunilor Unite care să pună în aplicare rezoluțiile anterioare ale Consiliului de Securitate prin folosirea forței. Dacă există o doctrină a intervenției umanitare, în plus față de condițiile de utilizare menționate mai sus, Carta ONU prevede și faptul că există dovezi că, Consiliul de Securitate a fost împiedicat să acționeze pentru a rezolva o astfel de situație: de exemplu, folosirea persistentă a unui veto negativ care este exprimat de unul dintre membrii permanenți al Consiliului de Securitate privind utilizarea forței.

§CAPITOLUL 2. CONCEPTUL DE SECURITATE

Securitatea este definită in funcție de perceperea amenințării la adresa existenței unui obiect de referință ce este puternic valorizat. Acesta face paite dintr-o mulțime vastă, ce poate include: actori non-statali, principii abstracte și chiar natura, în sine. De asemenea, sursa amenințării poate fi identificată în statele agresive, tendințele sociale negative sau în diversitatea culturală, în consecință, în concepția Școlii de la Copenhaga, amenințările se pot manifesta într-o varietate de contexte politice sau domenii ale vieții: politic, economic, militar, cultural, demografic, ecologic etc. In opinia specialiștilor danezi, studiile de securitate ar trebui să fie centrate pe identificarea, localizarea și evaluarea celor mai importante măsuri de „securizare” inițiate de actorii principali ai vieții sociale. Ei ilustrează acest cadru de analiză prin aplicarea sa atât în domeniul militar, cât și în cele non-militare ale securității, iar rezultatul constă într-o „hartă” a problemelor contemporane ale securității, fiecare fiind identificată în funcție de patru variabile: caracteristica spațială (local, regional, global), localizarea sectorială (militai’, politic, economic, cultural, ecologic), identitatea principalului actor (state, actori societari, organizații internaționale) și natura obiectului de referință (state, națiuni, principii, mediul înconjurător) în prezent, dintre preocupările în domeniul studiului securității se remarcă o interesantă corelație între teoria complexității, a haosului, și conceptul de securitate9. Teoria complexității reprezintă o modalitate de investigare a dinamicii sistemelor nonlineare, ce nu este complementara metodelor lineare destinate măsurării unei societăți globale.

Merită să recunoaștem în toate aceste cazuri că, mai degrabă decât constituind o abordare monolitică a securității, diferențe subtile în accentul și domeniul de aplicare al cadrului conceptual sunt evidente chiar și în rândul arhitecților săi – Școala de la Copenhaga.
În timp, în diferite contexte și în ciuda acestor diferențe subtile de accent și chiar de conținut, securitizarea poate fi definită ca poziționarea, prin acte de vorbire (de obicei de către un lider politic) a unei anumite probleme, ca o amenințare la adresa supraviețuirii, care, la rândul său (cu consimțământul circumscripției relevante), permite măsuri de urgență și suspendarea "politicii normale" în abordarea acestei probleme. Aplicând acest concept, cel mai frecvent, s-a remarcat abordarea statelor liberale democratice față de imigranți și Solicitanții de azil. Din 2001, în special, a existat o incidență crescută a reprezentărilor imigranților și a solicitanților de azil ce au părăsit state amenințate la nivel de suveranitatea și identitatea națiunii. Relevanța cadrului de securitizare este, de asemenea, evidentă, având în vedere că imigranții și solicitanții de azil sunt, în general, în afara atenției analiștilor tradiționali în materie de securitate. Desfășurarea sau înăsprirea controalelor la frontieră sunt caracteristice practicilor tradiționale de securitate. În plus, având în vedere că aceste state sunt adesea democrații liberale și semnatare ale acordurilor internaționale sau regionale, dihotomia dintre securitate și politică pe care se bazează cadrul de securitizare pare să funcționeze bine.

§CAPITOLUL 3.STUDIU DE CAZ: INFLUENȚA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE ÎN CONFICTE RECENTE

De la mijlocul anilor 1990, cu nici un fel de centre alternative de putere rămase, Statele Unite au dezvoltat o nerăbdare marcantă și în creștere cu constrângerile diplomației multilaterale. Acțiunile Consiliului de Securitate al ONU au fost percepute la Washington din ce în ce mai mult ca o tiranie inutilă. Aceste atitudini au predominat în problema războiului din Irak. Mari Puteri, în special Franța și Rusia, și-au jucat părțile în eroziunea acestei coaliției Storm; dar, deși puterea de decizie a rămas întotdeauna și la discreția Statelor Unite. Această dispoziție a contribuit, de asemenea, la impasul diplomatic în cadrul Consiliului asupra Irakului din 2003. În Irak s-a remarcat autoritatea provizorie a Coaliției. După evenimentele de la 11 septembrie, politica Washingtonului față de Irak era clară pe plan mondial. A presupus respectarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate, în timp ce simulan, se urmărea și desfășurarea unei campanii unilaterale de a-l elimina pe Saddam de la putere. Războiul din Irak a arătat că Organizația Națiunilor Unite este o instituție centrală în conexiune cu evenimentele privind securitatea. Acest accent deosebit pe ONU și alte instituții internaționale este legat de faptul că Uniunea Europeană se consideră parte a unei noi paradigme a guvernanței globale. Pe de altă parte în problema Siriei, profesor Șerban Cioculescu observă:,, Un stat teocratic radical în Marele Orient Mijlociu, care contestă ordinea teritorială garantată de ONU, e o provocare imensă.´´ Potrivit ONU, daunele economice totale ale războiului civil din Siria sunt estimate la 143 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2013.´´ Până în iulie 2013, economia siriană a scăzut cu 45% de la începutul războiului civil. Șomajul a crescut de cinci ori, valoarea monedei siriene a scăzut la o șesime față de valoarea de dinainte de război, iar sectorul public a pierdut 15 miliarde USD´´. Până la sfârșitul lui 2013, ONU a estimat daunele economice totale ale războiului civil din Siria la 143 miliarde de dolari. Examinând extinderea completă a NATO și a UE în 1999 și 2004, ambiția Rusiei de a avea un cuvânt influent în problemele de securitate europene devine evidentă. Confruntându-se cu procesele de extindere care au încorporat o sferă de influență sovietică, Federația Rusă se consideră exclusă. Ambele părți, UE / NATO și Rusia, în prezent nu consideră că aderarea deplină a Rusiei la aceste organizații reprezintă o opțiune de politică posibilă și de dorit pe termen scurt și mediu. Prin urmare, instituțiile europene de securitate au problema găsirii unui mod de a coopera cu acele state care nu doresc sau nu sunt dorite să se alăture acestor instituții ". Cum să se încadreze Federația Rusă în relația cu Europa Occidentală și nu numai, poate fi considerată astfel una dintre cele mai urgente probleme din politicile europene de securitate.

§ CONCLUZII

Securitatea rămâne o problemă esențială a existenței societății umane, iar definirea sa este subiectul cel mai important și în documentele oficiale ale unor organizații internaționale. Organizația Națiunilor Unite, în Carta Națiunilor Unite afirmă:„Capitolul I, art 2: Toți membrii trebuie să își rezolve disputele internaționale prin mijloace pașnice, într-o manieră în care pacea, securitatea și justiția internaționale nu sunt puse în pericol.Toți membrii trebuie să se abțină, în relațiile lor internaționale, de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat sau în orice altă manieră care contravine scopurilor ONU.´´ Tendințele recente ale analizelor post-structurale ale securității, asociate cu noțiunea de "excepție", prezintă antagonii puternice cu concepția de la Copenhaga privind Securitizarea ca proces care are o problemă dincolo de sau în afara politicii "normale". Securitizarea a fost aplicată analizelor comportamentului politicii externe a statului, construcției criminalității transnaționale și problematicii HIV / SIDA ca amenințări de securitate, măsurilor ce privesc războiului împotriva terorismului și nu în ultimul rând, drepturile minorităților. În prezent, există o serie largă de analize ale securitizării migrației, în special începând cu anul 2001.

§BIBLIOGRAFIE

COSTEA A., Interviu cu domnul lect. univ. dr. Șerban Filip Cioculescu, profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Expansiunea statului islamic și poziția Uniunii Europene față de prezența refugiaților pe teritoriul european; septembrie 2015, disponibil la adresa: https://adrianvladimircostea.wordpress.com/2015/09/23/interviu-cu-domnul-lect-univ-dr-serban-filip-cioculescu-profesor-la-facultatea-de-stiinte-politice-universitatea-din-bucuresti-expansiunea-statului-islamic-si-pozitia-uniunii-europene-fata-de/

FIERKE K., Wiener. A., The Politics of European Union Enlargement: Theoretical Approaches, ed. F. Schimmelpfennig & U. Sedelmeier , Routledge, New York 2005.

FUEREA A., Manualul Uniunii Europene, editura Universul Juridic, București, 2016.

HANSEN, L. , The Little Mermaid’s Silent Security Dilemma and the Absence of Gender in the Copenhagen School, editura Millennium, 2009.

HUYSMANS J., Revisiting Copenhagen European Journal of International Relations , editura Willey, New York, 2009.

KISSINGER H., World Order, editura Penguin Press, New York, 2014.

KRASNO J. and Sutterlin J., The United Nations and Iraq. Defanging the Viper Ed. Praeger, London, 2013.

NAUMESCU V., coord, Criza Uniunii Europene și ordinea globală în era Trump, editura Trei, 2017.

SAVA I., Teoria și practica securității, Ed. ALL, București, 2012.

SCIORA R., Stevenson A., Planète ONU: les Nations Unies face aux défis du XXIe siècle, editura Monde Diplomatique, Paris, 2013.

UN Country Report; disponibil la https://reliefweb.int/report/world/global-humanitarian-overview-2017-enarzh

http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf