Rolul Institutiilor Uniunii Europene

=== 9a569893159aec64861ad030990146cfbfb754ca_694016_1 ===

Rolul instituțiilor Uniunii Europene

Ideea de Uniune Europeană a apărut în anul 1950, dintr-o necesitate imperativă de a pune capăt conflictelor dintre state, care au lăsat urme adânci popoarele europene, în urma celor două războaie mondiale. Acestea din urmă, prin primsa atrocităților, ororilor dar și a impactului psihologic puternic imprimat asupra mentalului colectiv, au determinat inevitabil o renaștere a ideii de pacifism dar și o conștientizare a pericolului generat de un naționalism exacerbat, care a fost, în fapt, principalul factor generator al conflictelor exstinse, la nivel global.

Robert Schuman a fost cel care a propus, pentru prima dată, ca o soluție necesară pentru restabilirea ordinii post-război, un proiect revoluționar pentru acea vreme, de colaborare și cooperare între state, ce avea ca principal scop depășirea nivelului tradițional de organizare al structurilor politice existente. Astfel, s-a pus problema, ca statele participante la construirea noului proiect europen să fie dispuse să renunțe la o parte din propria lor suveranitate în favoarea unei structuri suprastatale. Acesta declara următoarele ,,Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea națiunilor europene implică eliminarea opoziției seculare dintre Franța și Germania. Orice acțiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două țări….Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federații europene și va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Pe de altă parte, un alt om politic important francez, Jean Monet a recomandat crearea unei comunități între Franța și Germania, deschisă și altor state, bazată pe ideea de cooperare economică pașnică. Inițiativa acestuia viza în primul rând cele două state datorită stării tensionate în care se aflau prin prisma zonelor strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului, asupra cărora își disputau supremația de ani de zile.

Trebuie menționat că la baza proiectului de integrare europeană a stat și dorință statelor europene occidentale care doreau să-și restabilească pozițiile economice și politice grav afectate în război cât și autoritatea pe plan internațional. Totdată tendința din ce în ce mai accentuată spre o consolidare europeană, a venit și pe fondul influenței tot mai puternice a Uniunii Sovietice, care devenea un real pericol pentru democrațiile vestice, prin seducția tot mai evidentă a indivizilor care erau fascinați de noua ideologie socialistă, de promovarea egalității dintre oameni și eliminarea claselor sociale.

Astfel la 9 mai 1950, cei doi oameni politici francezi propun înființarea unei piețe comune a cărbunelui și oțelului care să fie guvernată de principii supranaționale, care să implice o solidaritate economică între state.

Acest nou model se detașa de paradigmele cunoscute, naționale, de cooperare deoarece presupunea ca statul să cedeze o parte din propria suveranitate unui unei autorități superioare care avea putere să reglementeze anumite aspecte, în special cele legate de industria de armament, cărbune și oțel. Acest tip nou de colaborare viza limitarea unei noi curse de înarmare a statelor, care să determine apariția un alt război, imaginea ororilor produse în cel de-al doilea Război Mondial fiind încă vie.

Astfel, în anul imediat următor, reprezentanții celor 6 state, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia și Luxemburg care au achiesat la această nouă idee de cooperare și unificare s-au întâlnit la Paris unde au semntat Tratatul privind instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cu o durată de 50 de ani.

Principiile agreate atunci vor sta la baza tratatelor ulterioare, constituind motorul de funcționare a Uniunii Europene până în ziua de astăzi. Acestea fac referire în primul rând la superioritatea instituțiilor nou create deoarece se dorea crearea unei comunități de drept, unde legile să fie respectate, diferendele apărute să fie rezolvate prin diferite instrumente de mediere pașnice și nu prin utilizarea forței.

Instituțiile Uniunii Europene au fost create pentru a asigura funcționalitatea acesteia fiind conturate din ce în ce mai clar, în ultimele decenii, tocmai pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a națiunilor europene, în cadrul unei cooperări din ce în ce mai strânse.

De remarcat este faptul că odată ce responsabilitățile Uniunii s-au lărgit, acaparând din ce în ce mai multe domenii ca justiție, protecția consumatorului, agricultură, politică momentară etc. și instituțiile acesteia s-au dezvoltat, devenit mai numeroase dar și cu mai multe atribuții. Dacă în primii ani, procesul decizional al Uniunii Europene era unul foarte simplist, în ideea în care Comisia Europeană propunea, Parlamentul era cel care dăde avizul, Consiliul de Miniștri decidea iar Curtea de Justiție era cea responsabilă de interpretarea legală, ulterior, acesta s-a diversificat și s-a complicat, pentru a răspunde noilor provocări și realități.

Instituțiile Uniunii Europene funcționează după anumite principii, ca al autonomiei de voință, al atribuirii de competențe și cel al echilibrului instituțional. Astfel primul face referire capacitatea acestora de a elabora și a avea propriile regulamente de organizare și funcționare dar care nu trebuie să fie contrare intereselor Uniunii, în ansamblul ei. Cel de-al doilea vizează obligația instituțiilor de a duce la îndeplinire doar acele sarcini care le sunt trasate în mod expres, fără posibilitatea de interferență în activitățile altor structuri, iar ultimul face referire la o delimitare clară a puterilor și competențelor, fiind prohibită astfel delegarea, transferul de competențe de la o altă instituție.

În prezent, Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor

membre, precum asigurarea coerenței, a eficacității și a contnuității politicilor și acțiunilor sale, fiind fomată dintr-o structură de șapte instituții, fiecare având roluri foarte bine delimitate. Parlament este cel care reprezintă interesele cetățenilor din statele membre, Consiliul European este cel care definește prioritățile și orientarea politicilor generale, Consiliul reprezintă interesele statelor membre, Comisia este instituția care apară interesele Uniunii, Curtea Europeană de Justiție are drept scop interpretarea uniformă a legislației europene, Banca Centrală asigură politica monetară iar Curtea de Conturi este cea care asigură legalitatea folosirii resurselor financiare. Pe lângă acestea, trebuiesc menționate și Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor care au roluri consultative.

=== 9a569893159aec64861ad030990146cfbfb754ca_695918_1 ===

Rolul instituțiilor Uniunii Europene

Ideea de Uniune Europeană a apărut în anul 1950, dintr-o necesitate imperativă de a pune capăt conflictelor dintre state, care au lăsat urme adânci popoarele europene, în urma celor două războaie mondiale. Acestea din urmă, prin primsa atrocităților, ororilor dar și a impactului psihologic puternic imprimat asupra mentalului colectiv, au determinat inevitabil o renaștere a ideii de pacifism dar și o conștientizare a pericolului generat de un naționalism exacerbat, care a fost, în fapt, principalul factor generator al conflictelor exstinse, la nivel global.

Robert Schuman a fost cel care a propus, pentru prima dată, ca o soluție necesară pentru restabilirea ordinii post-război, un proiect revoluționar pentru acea vreme, de colaborare și cooperare între state, ce avea ca principal scop depășirea nivelului tradițional de organizare al structurilor politice existente. Astfel, s-a pus problema, ca statele participante la construirea noului proiect europen să fie dispuse să renunțe la o parte din propria lor suveranitate în favoarea unei structuri suprastatale. Acesta declara următoarele ,,Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea națiunilor europene implică eliminarea opoziției seculare dintre Franța și Germania. Orice acțiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două țări….Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federații europene și va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Pe de altă parte, un alt om politic important francez, Jean Monet a recomandat crearea unei comunități între Franța și Germania, deschisă și altor state, bazată pe ideea de cooperare economică pașnică. Inițiativa acestuia viza în primul rând cele două state datorită stării tensionate în care se aflau prin prisma zonelor strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului, asupra cărora își disputau supremația de ani de zile.

Trebuie menționat că la baza proiectului de integrare europeană a stat și dorință statelor europene occidentale care doreau să-și restabilească pozițiile economice și politice grav afectate în război cât și autoritatea pe plan internațional. Totdată tendința din ce în ce mai accentuată spre o consolidare europeană, a venit și pe fondul influenței tot mai puternice a Uniunii Sovietice, care devenea un real pericol pentru democrațiile vestice, prin seducția tot mai evidentă a indivizilor care erau fascinați de noua ideologie socialistă, de promovarea egalității dintre oameni și eliminarea claselor sociale.

Astfel la 9 mai 1950, cei doi oameni politici francezi propun înființarea unei piețe comune a cărbunelui și oțelului care să fie guvernată de principii supranaționale, care să implice o solidaritate economică între state.

Acest nou model se detașa de paradigmele cunoscute, naționale, de cooperare deoarece presupunea ca statul să cedeze o parte din propria suveranitate unui unei autorități superioare care avea putere să reglementeze anumite aspecte, în special cele legate de industria de armament, cărbune și oțel. Acest tip nou de colaborare viza limitarea unei noi curse de înarmare a statelor, care să determine apariția un alt război, imaginea ororilor produse în cel de-al doilea Război Mondial fiind încă vie.

Astfel, în anul imediat următor, reprezentanții celor 6 state, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia și Luxemburg care au achiesat la această nouă idee de cooperare și unificare s-au întâlnit la Paris unde au semntat Tratatul privind instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cu o durată de 50 de ani.

Principiile agreate atunci vor sta la baza tratatelor ulterioare, constituind motorul de funcționare a Uniunii Europene până în ziua de astăzi. Acestea fac referire în primul rând la superioritatea instituțiilor nou create deoarece se dorea crearea unei comunități de drept, unde legile să fie respectate, diferendele apărute să fie rezolvate prin diferite instrumente de mediere pașnice și nu prin utilizarea forței.

Instituțiile Uniunii Europene au fost create pentru a asigura funcționalitatea acesteia fiind conturate din ce în ce mai clar, în ultimele decenii, tocmai pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a națiunilor europene, în cadrul unei cooperări din ce în ce mai strânse.

De remarcat este faptul că odată ce responsabilitățile Uniunii s-au lărgit, acaparând din ce în ce mai multe domenii ca justiție, protecția consumatorului, agricultură, politică momentară etc. și instituțiile acesteia s-au dezvoltat, devenit mai numeroase dar și cu mai multe atribuții. Dacă în primii ani, procesul decizional al Uniunii Europene era unul foarte simplist, în ideea în care Comisia Europeană propunea, Parlamentul era cel care dăde avizul, Consiliul de Miniștri decidea iar Curtea de Justiție era cea responsabilă de interpretarea legală, ulterior, acesta s-a diversificat și s-a complicat, pentru a răspunde noilor provocări și realități.

Instituțiile Uniunii Europene funcționează după anumite principii, ca al autonomiei de voință, al atribuirii de competențe și cel al echilibrului instituțional. Astfel primul face referire capacitatea acestora de a elabora și a avea propriile regulamente de organizare și funcționare dar care nu trebuie să fie contrare intereselor Uniunii, în ansamblul ei. Cel de-al doilea vizează obligația instituțiilor de a duce la îndeplinire doar acele sarcini care le sunt trasate în mod expres, fără posibilitatea de interferență în activitățile altor structuri, iar ultimul face referire la o delimitare clară a puterilor și competențelor, fiind prohibită astfel delegarea, transferul de competențe de la o altă instituție.

În prezent, Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum asigurarea coerenței, a eficacității și a contnuității politicilor și acțiunilor sale, fiind fomată dintr-o structură de șapte instituții, fiecare având roluri foarte bine delimitate. Parlament este cel care reprezintă interesele cetățenilor din statele membre, Consiliul European este cel care definește prioritățile și orientarea politicilor generale, Consiliul reprezintă interesele statelor membre, Comisia este instituția care apară interesele Uniunii, Curtea Europeană de Justiție are drept scop interpretarea uniformă a legislației europene, Banca Centrală asigură politica monetară iar Curtea de Conturi este cea care asigură legalitatea folosirii resurselor financiare. Pe lângă acestea, trebuiesc menționate și Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor care au roluri consultative.

Parlamentul European

Acesta este instituția care reprezintă în mod direct interesele tuturor cetățenilor din statele membre fiind gardianul intereselor europene și apărătorul drepturilor cetățenilor. El reprezintă funcția legislativă a Uniunii iar principalele lui obiective sunt similare cu cele ale oricărui parlament național, anume, de a adopta legi, de a controla și monitoriza puterea legislativă. Trebuie remarcat faptul că poziția acestuia s-a consolidat în timp, astfel că dintr-o instituție marginală, cu atribuții limitate, acesta a ajuns să reprezinte o structură cheie în mecanismul de funcționare european prin prisma funcției sale, de reprezentare directă a intereselor indivizilor din statele membre.

Parlamentul este temelia democratică a Uniunii deoarece acesta este singura instituție care are legitimitate deplină prin prisma faptului că este compus din reprezentanții cetățenilor din țările statelor membre și sunt aleși prin vot liber și secret de cetățenii cu drept de vot ai acestora, pe o durată de 5 ani.

Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor statelor membre iar numărul acestora este limitat la șapte sute cincizeci, plus președintele asigurându-se astfel o reprezentare proporțional descrescătore, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru, cu mențiunea că nici unui stat membru nu i se poate atribui mai mult de nouăzeci și șase de locuri. Parlamentul European are numeroase competențe, în diferite domenii, dobândite în timp, odată cu adoptarea fiecărui Tratat.

Printre cele mai importante funcții ale acestuia, se numără:

Atribuții în ceea ce privește procedura de ratificare a tratatelor, în cea de aderare, în cea de sancționare pentru încalcarea gravă și continuă a principiilor Uniunii de către un stat membru;

Atribuții în procesul legislativ (dreptul la inițiativă legislativă, competențe consultative în domenii ca fiscalitate, dreptului concurenței, armonizării legislațiilor, procedura de codecizie care a devenit una ordinară, fiind exstinsă aproape în totate politicile ca agricultură, politică externă, justiție, comerț extern etc);

Atribuții bugetare (acesta are un rol esențial în adoptarea bugetului, pe parcursul întregii procedurii, încă din stadiul pregătitor cât și în monitorizarea executării lui, fiind una dintre cele două componente ale autorității bugetare, împreună cu Consiliul);

Funcția de control asupra executivului (supraveghează, împreună cu Consiliul, actele de punere în aplicare și actele delegate ale Comisiei, prin mai multe instrumente pe care le are la dispoziție ca moțiunile de cenzură, comisiile de anchetă, întrebările parlamentare, drept de control asupra politicii externe și de securitate comună);

Atribuții în ceea ce privește sesizarea Curții de Justiție (Parlamentul are dreptul, în cazul, încălcării prevederilor din tratate, de către orice instituție, să sesizeze Curtea de Justiție și poate cerere totodată un aviz prealabil acesteia în ceea ce privește concordanța dintre acordurile internaționale și tratatele europene);

Atribuții în ceea ce privește petițiile formulate de cetățenii statelor membre deoarece acestea se trimit Președintelui Parlamentului, prima data spre analiză;

Parlamentul este cel care desemnează Ombudsmanul European.

Așa cum s-a putut observa, acesta poate să exercite funcția de control politic asupra celorlalte instituții în schimb, însă nu are putere legislativă propriu-zisă, în cadrul Uniunii, fapt ce a generat numeroase criticii, în privința caracterului democratic european. Prin lărgirea sferei de competență a acestuia, Uniunea a încercat sa-și legitimeze cât mai mult structura instituțională, dar la o analiză mai atentă, se poate constata ca totuși puterile Parlamentului rămân limitate.

Consiliul European

Odată cu Tratatul de la Lisabona acesta a devenit pentru prima dată o instituție, a cărei scop este acela de a oferi „Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și a-i defini orientările și prioritățile politice generale.”Acesta este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, din președintele său și cel al Comisiei, fiind astfel o instituție care acționează expres, doar în interesele Uniunii. Acesta are competențe în chestiunile de politică externă și de securitate prin faptul că este singurul care decide, în unanimitate, recomandările făcute statelor membre, în vederea, adoptării unor măsuri ce vizează politicile de apărare comune.

Totodată acesta joacă un rol important în economia și cadrul financiar european, prin faptul că emite decizii cu caracter orientativ asupra reformei macroeconomice, fiscale și structural cât și asupra politicilor de sporire a creșterii economice. Acesta este deasemenea un actor cheie în cadru negocierilor financiare multianuale deoarece el este cel care mediază discuțiile în privința unui acord comun asupra stabilirii unei limite a cheltuielilor, stabilirea unor programe coerente și eficiente a acestora, de cheltuieli și finanțare

Consiliul

Această instituție a apărut pe cale convențională, odată cu Tratatele de constituire a Comunităților Europene, fiind alcătuit din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat, împuternicit să reprezinte guvernul național și să aibă drept de vot.

Scopul acestuia a fost acela de asigurare a coordonării politicilor economice generale europene, de a acționa ca un organ de luare a deciziilor și de a defini operațiunile generale ale Comisiei. Acesta reprezintă interesele tuturor statelor, fiind o stuctură intraguvernamentală care reflectă legitimitatea statală a Uniunii, fiind totodată considerat principalul legiuitor din sistemul instituțional european. Totuși, funcția legislativă, după Tratatul de la Lisabona, este împărțită cu Parlamentul, la fel ca și atribuțiile ce privesc bugetul european.

În cadrul Consiliului deciziile se pot lua în trei moduri, majoritate simplă, majoritate calificată și unanimitate. Astfel că majoritatea simplă este utilizată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de tratate iar cea calificată este regula deoarece este utilizată cel mai frecvent.

Comisia Europeană

=== 9a569893159aec64861ad030990146cfbfb754ca_698293_1 ===

Rolul instituțiilor Uniunii Europene

Ideea de Uniune Europeană a apărut în anul 1950, dintr-o necesitate imperativă de a pune capăt conflictelor dintre state, care au lăsat urme adânci popoarele europene, în urma celor două războaie mondiale. Acestea din urmă, prin primsa atrocităților, ororilor dar și a impactului psihologic puternic imprimat asupra mentalului colectiv, au determinat inevitabil o renaștere a ideii de pacifism dar și o conștientizare a pericolului generat de un naționalism exacerbat, care a fost, în fapt, principalul factor generator al conflictelor exstinse, la nivel global.

Robert Schuman a fost cel care a propus, pentru prima dată, ca o soluție necesară pentru restabilirea ordinii post-război, un proiect revoluționar pentru acea vreme, de colaborare și cooperare între state, ce avea ca principal scop depășirea nivelului tradițional de organizare al structurilor politice existente. Astfel, s-a pus problema, ca statele participante la construirea noului proiect europen să fie dispuse să renunțe la o parte din propria lor suveranitate în favoarea unei structuri suprastatale. Acesta declara următoarele ,,Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea națiunilor europene implică eliminarea opoziției seculare dintre Franța și Germania. Orice acțiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două țări….Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federații europene și va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Pe de altă parte, un alt om politic important francez, Jean Monet a recomandat crearea unei comunități între Franța și Germania, deschisă și altor state, bazată pe ideea de cooperare economică pașnică. Inițiativa acestuia viza în primul rând cele două state datorită stării tensionate în care se aflau prin prisma zonelor strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului, asupra cărora își disputau supremația de ani de zile.

Trebuie menționat că la baza proiectului de integrare europeană a stat și dorință statelor europene occidentale care doreau să-și restabilească pozițiile economice și politice grav afectate în război cât și autoritatea pe plan internațional. Totdată tendința din ce în ce mai accentuată spre o consolidare europeană, a venit și pe fondul influenței tot mai puternice a Uniunii Sovietice, care devenea un real pericol pentru democrațiile vestice, prin seducția tot mai evidentă a indivizilor care erau fascinați de noua ideologie socialistă, de promovarea egalității dintre oameni și eliminarea claselor sociale.

Astfel la 9 mai 1950, cei doi oameni politici francezi propun înființarea unei piețe comune a cărbunelui și oțelului care să fie guvernată de principii supranaționale, care să implice o solidaritate economică între state.

Acest nou model se detașa de paradigmele cunoscute, naționale, de cooperare deoarece presupunea ca statul să cedeze o parte din propria suveranitate unui unei autorități superioare care avea putere să reglementeze anumite aspecte, în special cele legate de industria de armament, cărbune și oțel. Acest tip nou de colaborare viza limitarea unei noi curse de înarmare a statelor, care să determine apariția un alt război, imaginea ororilor produse în cel de-al doilea Război Mondial fiind încă vie.

Astfel, în anul imediat următor, reprezentanții celor 6 state, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia și Luxemburg care au achiesat la această nouă idee de cooperare și unificare s-au întâlnit la Paris unde au semntat Tratatul privind instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cu o durată de 50 de ani.

Principiile agreate atunci vor sta la baza tratatelor ulterioare, constituind motorul de funcționare a Uniunii Europene până în ziua de astăzi. Acestea fac referire în primul rând la superioritatea instituțiilor nou create deoarece se dorea crearea unei comunități de drept, unde legile să fie respectate, diferendele apărute să fie rezolvate prin diferite instrumente de mediere pașnice și nu prin utilizarea forței.

Instituțiile Uniunii Europene au fost create pentru a asigura funcționalitatea acesteia fiind conturate din ce în ce mai clar, în ultimele decenii, tocmai pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a națiunilor europene, în cadrul unei cooperări din ce în ce mai strânse.

De remarcat este faptul că odată ce responsabilitățile Uniunii s-au lărgit, acaparând din ce în ce mai multe domenii ca justiție, protecția consumatorului, agricultură, politică momentară etc. și instituțiile acesteia s-au dezvoltat, devenit mai numeroase dar și cu mai multe atribuții. Dacă în primii ani, procesul decizional al Uniunii Europene era unul foarte simplist, în ideea în care Comisia Europeană propunea, Parlamentul era cel care dăde avizul, Consiliul de Miniștri decidea iar Curtea de Justiție era cea responsabilă de interpretarea legală, ulterior, acesta s-a diversificat și s-a complicat, pentru a răspunde noilor provocări și realități.

Instituțiile Uniunii Europene funcționează după anumite principii, ca al autonomiei de voință, al atribuirii de competențe și cel al echilibrului instituțional. Astfel primul face referire capacitatea acestora de a elabora și a avea propriile regulamente de organizare și funcționare dar care nu trebuie să fie contrare intereselor Uniunii, în ansamblul ei. Cel de-al doilea vizează obligația instituțiilor de a duce la îndeplinire doar acele sarcini care le sunt trasate în mod expres, fără posibilitatea de interferență în activitățile altor structuri, iar ultimul face referire la o delimitare clară a puterilor și competențelor, fiind prohibită astfel delegarea, transferul de competențe de la o altă instituție.

În prezent, Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum asigurarea coerenței, a eficacității și a contnuității politicilor și acțiunilor sale, fiind fomată dintr-o structură de șapte instituții, fiecare având roluri foarte bine delimitate. Parlament este cel care reprezintă interesele cetățenilor din statele membre, Consiliul European este cel care definește prioritățile și orientarea politicilor generale, Consiliul reprezintă interesele statelor membre, Comisia este instituția care apară interesele Uniunii, Curtea Europeană de Justiție are drept scop interpretarea uniformă a legislației europene, Banca Centrală asigură politica monetară iar Curtea de Conturi este cea care asigură legalitatea folosirii resurselor financiare. Pe lângă acestea, trebuiesc menționate și Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor care au roluri consultative.

Parlamentul European

Acesta este instituția care reprezintă în mod direct interesele tuturor cetățenilor din statele membre fiind gardianul intereselor europene și apărătorul drepturilor cetățenilor. El reprezintă funcția legislativă a Uniunii iar principalele lui obiective sunt similare cu cele ale oricărui parlament național, anume, de a adopta legi, de a controla și monitoriza puterea legislativă. Trebuie remarcat faptul că poziția acestuia s-a consolidat în timp, astfel că dintr-o instituție marginală, cu atribuții limitate, acesta a ajuns să reprezinte o structură cheie în mecanismul de funcționare european prin prisma funcției sale, de reprezentare directă a intereselor indivizilor din statele membre.

Parlamentul este temelia democratică a Uniunii deoarece acesta este singura instituție care are legitimitate deplină prin prisma faptului că este compus din reprezentanții cetățenilor din țările statelor membre și sunt aleși prin vot liber și secret de cetățenii cu drept de vot ai acestora, pe o durată de 5 ani.

Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor statelor membre iar numărul acestora este limitat la șapte sute cincizeci, plus președintele asigurându-se astfel o reprezentare proporțional descrescătore, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru, cu mențiunea că nici unui stat membru nu i se poate atribui mai mult de nouăzeci și șase de locuri. Parlamentul European are numeroase competențe, în diferite domenii, dobândite în timp, odată cu adoptarea fiecărui Tratat.

Printre cele mai importante funcții ale acestuia, se numără:

Atribuții în ceea ce privește procedura de ratificare a tratatelor, în cea de aderare, în cea de sancționare pentru încalcarea gravă și continuă a principiilor Uniunii de către un stat membru;

Atribuții în procesul legislativ (dreptul la inițiativă legislativă, competențe consultative în domenii ca fiscalitate, dreptului concurenței, armonizării legislațiilor, procedura de codecizie care a devenit una ordinară, fiind exstinsă aproape în totate politicile ca agricultură, politică externă, justiție, comerț extern etc);

Atribuții bugetare (acesta are un rol esențial în adoptarea bugetului, pe parcursul întregii procedurii, încă din stadiul pregătitor cât și în monitorizarea executării lui, fiind una dintre cele două componente ale autorității bugetare, împreună cu Consiliul);

Funcția de control asupra executivului (supraveghează, împreună cu Consiliul, actele de punere în aplicare și actele delegate ale Comisiei, prin mai multe instrumente pe care le are la dispoziție ca moțiunile de cenzură, comisiile de anchetă, întrebările parlamentare, drept de control asupra politicii externe și de securitate comună);

Atribuții în ceea ce privește sesizarea Curții de Justiție (Parlamentul are dreptul, în cazul, încălcării prevederilor din tratate, de către orice instituție, să sesizeze Curtea de Justiție și poate cerere totodată un aviz prealabil acesteia în ceea ce privește concordanța dintre acordurile internaționale și tratatele europene);

Atribuții în ceea ce privește petițiile formulate de cetățenii statelor membre deoarece acestea se trimit Președintelui Parlamentului, prima data spre analiză;

Parlamentul este cel care desemnează Ombudsmanul European.

Așa cum s-a putut observa, acesta poate să exercite funcția de control politic asupra celorlalte instituții în schimb, însă nu are putere legislativă propriu-zisă, în cadrul Uniunii, fapt ce a generat numeroase criticii, în privința caracterului democratic european. Prin lărgirea sferei de competență a acestuia, Uniunea a încercat sa-și legitimeze cât mai mult structura instituțională, dar la o analiză mai atentă, se poate constata ca totuși puterile Parlamentului rămân limitate.

Consiliul European

Odată cu Tratatul de la Lisabona acesta a devenit pentru prima dată o instituție, a cărei scop este acela de a oferi „Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și a-i defini orientările și prioritățile politice generale.”Acesta este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, din președintele său și cel al Comisiei, fiind astfel o instituție care acționează expres, doar în interesele Uniunii. Acesta are competențe în chestiunile de politică externă și de securitate prin faptul că este singurul care decide, în unanimitate, recomandările făcute statelor membre, în vederea, adoptării unor măsuri ce vizează politicile de apărare comune.

Totodată acesta joacă un rol important în economia și cadrul financiar european, prin faptul că emite decizii cu caracter orientativ asupra reformei macroeconomice, fiscale și structural cât și asupra politicilor de sporire a creșterii economice. Acesta este deasemenea un actor cheie în cadru negocierilor financiare multianuale deoarece el este cel care mediază discuțiile în privința unui acord comun asupra stabilirii unei limite a cheltuielilor, stabilirea unor programe coerente și eficiente a acestora, de cheltuieli și finanțare

Consiliul

Această instituție a apărut pe cale convențională, odată cu Tratatele de constituire a Comunităților Europene, fiind alcătuit din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat, împuternicit să reprezinte guvernul național și să aibă drept de vot.

Scopul acestuia a fost acela de asigurare a coordonării politicilor economice generale europene, de a acționa ca un organ de luare a deciziilor și de a defini operațiunile generale ale Comisiei. Acesta reprezintă interesele tuturor statelor, fiind o stuctură intraguvernamentală care reflectă legitimitatea statală a Uniunii, fiind totodată considerat principalul legiuitor din sistemul instituțional european. Totuși, funcția legislativă, după Tratatul de la Lisabona, este împărțită cu Parlamentul, la fel ca și atribuțiile ce privesc bugetul european.

În cadrul Consiliului deciziile se pot lua în trei moduri, majoritate simplă, majoritate calificată și unanimitate. Astfel că majoritatea simplă este utilizată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de tratate iar cea calificată este regula deoarece este utilizată cel mai frecvent.

Comisia Europeană

Comisia este principalul organ executiv al Uniunii și este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, care este și vicepreședindele acesteia.

Membrii acesteia sunt aleși printr-un sistem de rotație, stabilit în unanimitate de Consiliul European, ce are la bază două principii, cel al egalității statelor membre în privința stabilirii ordinii de rotație și a duratei de reprezentare și cel al respectării diversității demografice și georgrafice a statelor. Un aspect important, ce trebuie menționat în legatură cu aceasta, este acela că membrii Comisiei sunt aleși, pe o perioadă de 5 ani, pe criterii de competențe, de integritate, profesionalism și angajamentul lor față de ideea europeană.

Odată cu Tratatului de la Lisabona s-a decis că Președintele Comisiei Europene va fi ales de către Parlamentul European cu majoritate de voturi, pe baza propunerii Consiliului European iar dacă procedura nu este îndeplinită, prin respingerea propuneri primite, atunci procedura se va relua prin prezentarea unui nou candidat.

Rolul acesteia în cadrul Uniunii Europene este unul esențial deoarece este principala instiuție care are ca principal scop, promovarea interesului general european, prin identificare și adoptarea măsurilor necesare. Tot ea are în atribuții să asigure aplicarea tratatelor europene cât și măsurile adoptate de celelalte instituții, fiind responsabilă totodată de supravegherea, împreună cu Curtea de Justiție, a modului în care statele membre aplică dreptul Uniunii cât și de coordonarea, de executarea și administrare a diferitelor programe. Poate chema în justiție pe cei aflați în culpă, de neîndeplinirea sau nerespectarea normelor juridice.

Trebuie subliniat un aspect important intorodus odată cu Tratatul de la Lisabona, și anume rolul politic pe care îl are prin răspunderea acesteia în fața Parlamentului, diminuându-se în acest sens discrepanța dintre interesele europene și cele națioanle ale statelor.Practic aceasta acum, dă explicații și este răspunzătoare pentru acțiunile sale în fața Parlamentului, care este reprezentantul statelor, interesele cetățenilor fiind asftel protejate.

Curtea de Justiție

Aceasta este formată din Curtea propriu-zisă, Tribunalul și tribunale specializate. Aceasta este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru care la rândul lui este asistat de avocați generali. În conformitate cu Tratatele aceasta are competențe, pe de o parte, în ceea ce privește acțiunile introduse de un stat membru, de o instituție ori de persoane fizice. Curtea de Justiție se poate pronunța, cu titlu preliminar, asupra solicitărilor instanțelor naționale în legătură cu modul de interpretare a dreptului european sau a validității unor acte juridice. Fiind o instanță internațională aceasta poate soluționa și diferendele apărute între state, dacă acestea au la bază tratatele sau dacă între acestea a intervenit un compromis și se poate pronunța și în acele cazuri care privesc litigiile apărute între funcționarii Uniunii și insituțiile pe care le reprezintă

Printre atribuțiile sale se mai numără și că poate acționa ca o instanță de ultim grad, poate controla legalitatea acțiunilor statelor membre, pentru a fi conforme cu prevederile legale.

Banca Centrală Europeană

Această instituție are personalitate juridică are ca principal scop emiterea și administrarea monedei euro, fiind singura care poate autoriza emisiunea de monedă. Ca instituție principală în tabloul instituțional european, aceasta își exerictă în mod independent atribuțiile, având rol consultativ în privința anumitor proiecte financiare ale Uniunii sau ale statelor membre,prin acordarea de avize. De menționat că aceasta împreunî cu bancile naționale ale statelor membre formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

Curtea de Conturi

Aceasta este ultima instituție din cadrul Uniunii Europene și a apărut, odată cu Tratatul de la Maastricht, în contextul conturării și consilidării sistemului de finanțare a acesteia din resurse proprii dar și datorită amplificării atribuțiilor Parlamentului în domeniul supervizării Comisiei în ceea ce privește execuția bugetară. Are în componența sa 27 de membri, aleși pe criterii de independență și competență, calificarea specială în instituții de control extern, în propriile state, fiind o condiție esențială a alegerii.Printre atribuțiile sale se numără asistența pe care o oferă organelor bugetare, controlul suținut și periodic al conturilor cât și contolul asupra celorlalte instituții dar și a staelor membre în domeniul utilizării fondurilor europene, examinarea legalității tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii.

Așa cum am observat modelul instituțioanl european s-a îmunătățit de-a lungul timpului prin numeroasele prevederi ale tratatelor care au încercat să răspundă eficient noilor provocări provenite atât datorită extinderii numărului de state membre cât și lărgirii ariilor de influență a acesteia.

Bibliografie

Alexandru Anca, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa și Tratatul de la Lisabona, Cauzele eșecului proiectului constituțional al Uninii Europene din perspectiva Republicii Franceze, Sfera Politicii, Nr.139, 2009

Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ediția a-V-a, Universul Juridic, București, 2011

Magnette, Paul, Europa, Statul și democrația, Insitutul European, Iași, 2005

McCormick, John, Să înțelegem Uniunea Europeană, o introducere concisă, Edit. Codecs, București, 2006

Declarația Schuman, 9 mai 1950

Tratatul privind Uniunea Europenă, 2010

Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, 2010

Tratatul de la Lisabona, 2007

https://eur-lex.europa.eu