Rolul Institutiilor de Cult Si a Scolii In Educarea Valorilor Moral Spirituale ale Elevilordocx

=== Rolul institutiilor de cult si a scolii in educarea valorilor moral-spirituale ale elevilor ===

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ”

CATEDRA GEOGRAFIE ȘI PATRIMONIU CULTURAL

Rolul instituțiilor de cult și a școlii în educarea valorilor moral-spiritual a elevilor

Autor: Manică Vasile

Conducător științific

Ursu Valentina,

doctor în istorie, conf. univ.

Chișinău 2016

Plan

INTRODUCERE pag 92 ed din perspc valorilo obiectve

Cap I ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND EDUCAȚIA MORAL- SPIRITUALĂ

I.1 Definirea Educației Moral- Spirituală

I.2 Evoluția conceptului de educație moral spiritual-spirituală in spatiu dintre Prut și Nistru

I.3 Necesitatea Educației Moral- Spirituală pentru elevii din R. Moldova

Cap. II BISERICA CREȘTIN-ORTODOXĂ PROMOTOAREA VALORILOR MORAL- SPIRITUALE

II.1 Taberele religioase pentru copii

II.2 Cateheza

II.3 Dialogul săptămanal

II.4 Biblioteca și buletinul parohial

II.5 Voluntariatul religios

Cap. III ȘCOALA FACTOR ÎN PROMOVAREA VALORILOR MORAL- SPIRITUALE

III.1 Curriculum, manualele și lecția de educație moral-spirituală

III.2 Curriculum la dirigintie

III.3 Educația civică

III.4 Activități extracurriculare

Cap. I ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND EDUCAȚIA MORAL- SPIRITUALĂ

I.1 Definirea Educației Moral- Spirituală tom iii pag 65

,, În vremurile de răstriște, nu se mai citește literatură,

se citește spiritualitate”.

Ioan Alexandru

Alături de explozia informațională, societatea zilelor noastre se caracterizează și printr-o diversitate extremă din punct de vedere al sistemelor axiologice promovate de membrii săi.

Educația lipsită de materia și orientarea sa morală își pierde nu doar o parte consistentă și semnificativă din substanța conținuturilor deținute, dar își părăsește însuși sensul propriu, abandonează rostul învățării umane în contextul unui univers uman care își dobândește identitatea ca atare și prin dimensiunea morală

După părerea lui Valentin Cosmin Blândul caracteristicile definitorii ale ființei uman (care constituie și un important element diferențiator față de regnul animal) este moralitatea. Comenius împărtășește aceasi idei,astfel el afirmă că moralitate și pietate sunt cele două valori morale oamenii se pot dovedi ființe superioare animalelor, creaturi capabile să se apropie de Dumnezeu. În acelas ansablu de idei este și Ștefan Bârsănescu care afirmă fără echivoc ideea că destinul școlii nu-l fac metodele, ci conținuturile moral-spirituale.

Problematicele legate de educație și morală s-au bucurat în cultura universală în mod constant de atenție analitică; derularea actului formării a fost pusă în relație cu lumea valorilor, în general, și, mai cu seamă, cu universul specific al valorilor morale. Astfel definirea valorilor moral-spirituale a stat la baza unor cercetători fie pedagogi, psihologi fie filozofi. În întregul parcurs temporal al umanității, chiar și atunci când s-au comis cele mai reproșabile acte imorale, s-a invocat o anumită morală, astfel socotim de cuviință ca pe întregul parcurs al omenirii să reflectăm doar câteva aspecte sau ideii cu referință la valorile moral-spirituale.

Seneca specifica importanța filosofiei în viața indivizilor, precizând, însă, că ea este subordonată educației morale întrucât aceasta este chemată să deschidă drumul spre învățarea virtuții.

John Locke a reliefat caracteristicile și importanța ansamblului componențelor educației; el a făcând referință la educația morală împărtășea idei conform căreia acțiunile fie pozitive fie negative va fi oglinda educației primite.

J. J. Rousseau este de părere că cultura intelectuală, ca și cea fizică sunt doar condiții, premise ale adevăratei educații, adică ale educației prin valori morale.

N Hartmann pleda pentru o asimilare academică a valorilor morale, deoarece aceasta induce, esențialmente, conștiința intelectualizată a valorii, o ipostază superioară modului de raportare empirică la valoarea morală, o depășire a confuziei inerțiale și suficiente asupra problemelor morale.

Jean Thomas sublinia realizarea educației prin și pentru valoarea morală datorită presiunii exercitate de criza culturii. Ancorarea existenței oamenilor și comunităților în valori morale, considerarea valorilor moral-spirituale de importanță specială, contribuie la obținerea și prezervarea echilibrului moral-psihic al indivizilor.

Iosif Moesiodax semnala în Tratat despre educația copiilor sau Pedagogia este de părere că latura didactică va deveni folositoare individului, doar împreună cu latura morală, astfel încât cea de a doua devine prioritară. Rostul uman al celor asimilate provine nu din deținerea intelectuală propriu-zisă a lor, ci din deslușirea încărcăturii morale a modalităților de utilizare a celor știute. Moralitatea umană este indusă de utilizarea morală a celor însușite.

Theodor Codrescu în Manual de catehism moral și social al omului creștin pentru școalele începătoare scoate în evindenta faptul că valoarea morală trebuie asimilată atent încă din primii ani ai formării copiilor și tinerilor ea consta în datoria morală în relațiile individului cu altul, cu sine însuși și, mai cu seamă, cu Dumnezeu. În viziunea autorului, morala datoriei care se raportează la divinitate trebuie plasată înaintea celorlalte ipostaze, iar relaționarea morală la altul se cere realizată prin prisma considerării acestuia drept chip asemenea aceluia a lui Hristos, Dumnezeu – Om.

Ioan Slavici atribuia educației morale intenția formării unui individ pașnic, capabil să se încadreze în grupul de apartenență și în societate, receptată ca un organism viu. Fiecare individ trebuie să vegheze la unitatea socială prin autocontrol, prin evitarea egoismului, a individualității înguste și limitate deasemenea Slavici onsidera ca un individ pasnic se regăsește prin practicarea virtuților morale (demnitatea – umană și personală, patriotismul/ simțul național, corectitudinea, modestia, bunăvoința, ambiția.

Onisifor Ghibu apelul la valorile morale conferă educației în întregul ei, nu doar educației morale, sens autentic; indivizii care acceptă, care asimilează ideatic și acționai, practic valorile morale devin adevărați agenți sociali. Fiecare persoană trebuie să devină un element conștient, sănătos la trup și la suflet și înzestrat cu o concepție despre lume și viață idealistă, dinamică și eroică, animat de virtute, de adevăr, de bine, de frumos, de iubire și încredere în neam, iubitor de știință și de muncă cinstită.

Ion Găvănescul consideră că în toate timpurile este necesară educația prin valori morale, chiar dacă reprezentarea acestei nevoi este mai clară, mai fermă în intervalele crizelor sociale și morale. Instrucția morală – primul pas al formării morale – trebuie să integreze referiri la idealul moral și la valorile morale – componențe asimilate unei ,călăuze a vieții.

Educația, afirmă Găvănescu, se va implica nemijlocit în conturarea la tineri a unui ideal al vieții, unul care, având dimensiune morală, va materializa ansamblul valorilor morale esențiale existenței sociale și personale: munca, dreptatea, lealitatea, cumpătarea, curajul moral, prudența, dar și datoria, respectul de sine, solidaritatea socială, sinceritatea/ respectul adevărului etc.

Formarea personalității morale este un proces pe cât de necesar, pe atât de dificil. Necesar, deoarece idealul în viață, angajarea socială a individului în realizarea lui, relaționarea cu ceilalți, stau sub semnul moralității. Însăși umanizarea ființei este posibilă numai prin contactul cu valorile culturii, iar în cadrul acestora un loc central îl ocupă tocmai valorile morale.

Din punct de vedere teoretic, definirea conceptuală a educației religioase și a educației morale, evidențiază existența a două tipuri de discursuri: unul care separă cele două planuri ale formării și le accentuează specificitatea ireductibilă din punct de vedere al curriculumului, dar și un alt discurs, mai adecvat, care privește cele două laturi integrate într-un tot unitar și unde dimensiunea morală este mult mai prezentă în conținutul educației religioase, fără a se reduce la aceasta sau a o substitui.

Pentru al doilea tip de discurs se pleacă de la premisa că educația religioasă nu reprezintă numai un suport al dezvoltării strict spirituale, ci și ale celei moral-civice și de la faptul că educația morală nu-și poate găsi un fundament mai temeinic decât în „viziunea metafizică și religioasă pe care omul o trăiește”.

Un loc aparte în formarea idealului educativ l-a avut, în permanență, componența morală, idealul moral devenind astfel axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. Idealul moral are un caracter prospectiv și cuprinde un câmp de posibilități și opinii ce angajează personalitatea umană într-un proces continuu de autodepășire.

Este evident faptul că punctul de plecare în concretizarea noului model educațional, este reprezentat de idealul moral, ce va constitui atât personalitatea individului, cât și valorile pe care acesta se bazează în formarea individului ca Om, mai întâi, și ca Cetățean, mai apoi.

Ca disciplină școlară EDUCAȚIA MORAL-SPIRITUALĂ se axează pe toate valorile morale, spirituale, artistice, estetice, sociale etc. achiziționate / cunoscute la celelalte discipline școlare, constituind un ansamblu unitar, integrativ de cunoștințe, competențe și atitudini moral-spirituale, ale căror componențe sunt reciproc condiționate; având drept obiectiv major pregătirea copilului pentru a aprecia și promova valorile general-umane și naționale.

Având în vedere specificul Republicii Moldova, educația moral – spirituală se centrează pe caracterul axiologic al religiei și anume pe tabelul de valori perene coordonate cu caracteristicile societății laice contemporane.

Etimologic, noțiunea de morală vine din limba latină de la adjectivul moralis, care tradus în limba română, înseamnă datină, obicei , cercetătorii în domeniu consideră că cel care a folosit prima dată, în scrierile sale, noțiunea de morală a fost Marcus Tullius Cicero (106-43 î.d.Hr.). Corespondentul grecesc al noțiunii de morală este etica.

Ramona-Ștefana Petrovan este de părere ca morala cuprinde trei elemente:

valori morale – reprezentând comportări, acțiuni, fapte cărora li se oferă pe plan social, o apreciere pozitivă, în sensul că ele coincid cu concepțiile provenite din societatea respectivă, cu privire la ceea ce este bine, echitabil, folositor societății, membrilor ei (bunătate, cinste, libertate, omenie, onestitate, respect reciproc, demnitate);

Norme, precepte și reguli morale. Ele s-au impus sub formă de coduri

morale;

Afectivitatea morală sau sensibilitatea morală (patriotismul, altruismul, compasiunea, respectul, spiritul de disciplină etc.).Astfel morala este raportată la norme și principii nescrise, dar înrădăcinate în tradiția oamenilor

Morala reflectă manifestări ale relațiilor concrete dintre oameni, așa cum se exprimă ele, respectiv așa cum ar trebui să se manifeste raportat la idealul social . Fiecare om este specific în felul său fie (biologic, psihologic, social, spiritual etc.), fapt ce se află la baza raporturilor care se stabilesc între ei. În mod uzual, valorile morale sunt identificate cu virtuțile, acele însușiri morale pozitive asociate comportamentului individului.

Prin morală se înțelege și totalitatea principiilor și normelor de viață, a regulilor de comportament ale oamenilor, caracteristice unei societăți pe o anumită treaptă de dezvoltare a ei. Încă de la începutul societății, oamenii și-au fixa anumite reguli de conviețuire care s-au schimbat în raport de condițiile vieții materiale.

Alina Georgeta Mag este de părerea ca morala denumește sistemul moral al societății expriat prin : norme, principii, valori, ideal moral. Morala adevărată, este o morală a autonomiei, o morală care refuză să recunoască regulile impuse de o autoritate exterioară, superioară, transcendentă ei. În cadrul acestui proces judecata de valoare are rolul principal.

Educația morală este o latură a educației care are în vedere formarea copilului în concordanță cu valorile, principiile, normele și regulile sociale care reglează relațiile dintre oameni. Realizarea educației morale este influențată de cei din jur, de semnificațiile acordate de societate valorilor morale, precum și de adaptarea fiecărui om la normele morale ale societății

Monica Cuciureanu este de părere că în educația morală, există două idei-forță:

1. A-l căli pe om împotriva răului, a-l învăța pe tânăr să lupte, să nu cedeze „ispitelor”;

2. A-i forma deprinderi de conduită simultan cu explicarea regulilor care stau la baza unui comportament socialmente dezirabil. A învăța pe cineva să se abțină de la săvârșirea unor acte reprobabile este aspectul hotărâtor în educația morală.

În educația morală legătura dintre social și individual se realizează prin intermediul valorilor și normelor morale. Respectarea acestora trebuie judecată după împrejurările de viață în care individul se manifestă.

Morala socială, privită ca un tot unitar, mediază realizarea acestor raporturi în funcție de valorile, normele și regulile general valabile într-o societate la un moment dat, totul guvernat de idealul moral al acelei societăți. Reflectarea în conștiința individului a acestor norme și valori sociale conturează moralitatea acelei persoane, fapt ce stă la baza conduitei sale în raport cu ceilalți.

După părerea noastră moralitatea și civismul constituie realități supuse învățării. Omul nu se naște cu aceste trăsături ale personalității sale și de aceea el trebuie să le învețe de la societatea în care se naște și în care trăiește. Prin învățarea moralității și a civismului înțelegem o activitate prin care elevul ajunge să se comporte, să acționeze, să gândească și să simtă, în consonanță cu principiile, normele, trebuințele morale ale societății în care trăiește.

Putem spune ca moralizarea ființei umane reprezintă sarcina fundamentală a educației. Astfel, educația morală presupune trecerea de la morala socială la cea individuală, adică interiorizarea valorilor morale ale societății în structurile de personalitate ale copilului, formarea profilului său moral, respectiv transformarea acestor valori în manifestări de conduită exprimate în diferite situații.

Educația morală este un proces deosebit de complex, datorită structurii fenomenului moral și a comportamentului uman, respectiv cooperării cu celelalte dimensiuni ale educației. După părerea noastră o oarecare exagerare în ceea ce privește promovarea dimensiunii intelectuale în detrimentul celorlalte, ar putea produce un dezechilibru în conturarea personalității elevului.

Este necesară o distincție dintre morală și moralitate pentru a înțelege cum se formează conștiința morală.Astfel trecerea de la morală la moralitate este un demers dificil, deoarece rezidă, în esență, în încercarea de transformare a datului obiectiv (principii, norme, reguli, valori morale), în convingeri și atitudini morale care să întemeieze comportamente concordante cu morala socială. De aceea, problematica educației morale trebuie abordată prin raportare atât la societate imorală socială), cât și la subiectul moral (conștiința morală individuală).

Moralitatea reprezintă o sinteză între cunoaștere și sensibilitate, între intenție și acțiune. Așa cum omul nu este un „produs” pur al naturii (el relaționează cu natura în calitate de ființă socială), tot așa nu este un “produs” integral al societății, pentru că relația cu mediul social este mediată de structura sa biopsihică. ceea ce face ca el să se raporteze într-un mod concret, personalizat la valorile și normativitatea moralei. Moralitatea individului nu este o simplă „prelungire” a morale sociale, ci este un proces de valorizare și interiorizare a conținuturi lor moralei.

Perspectiva creștină asupra moralității susține că există un simț primitiv al moralității țesut adânc în pânza umanității. Moralitatea este o componentă de bază a vieții umane , o realitate pe care o simțim chiar și atunci când nu o putem defini în mod clar.

Conștiința de sine morală ridică multe contradicții de la nivelul trăitului, al psihologicului, al nivelul cunoașteri, înțelegerii, aprecierii, de aceea moralitatea presupune curaj pentru a alege și promova binele, pentru a face acest lucru conștient de consecințele și rezultatele acestui demers.

Educația morală, vizând formarea conștiinței și a conduitei morale, trebuie să realizeze unitatea dintre constrângerile sociale și autonomia individului. Educația fiind un proces de socializare a tinerei generații, ființa morală trebuie să integreze celei sociale, pentru că ea depinde de normele, regulile și tradițiile societății. Pentru Emil Durkheim omul ideal este acela care se identifică în mod absolut cu dezideratele ființei sociale.

Dacă prin moralitate ființa ajunge la dezvoltarea ei plenară, educația morală trebuie să urmeze pas cu pas evoluția acesteia, de la vârstele cele mai timpurii. De aceea, o preocupare majoră pentru educatori o constituie cunoașterea dezvoltării morale a copiilor și a influenței pe care o pot avea asupra acesteia. Copilul trece prin medii diferite în care se vehiculează valori (familie, grădiniță, grup de prieteni). La trecerea dintr-un mediu într-altul el este supus unor presiuni ..axiologice” adesea diferite

Educația morală se poate realiza prin stimularea și dezvoltarea atitudinilor pozitive, respectiv reducerea comportamentelor indezirabile și presupune: cunoașterea de către individ a valorilor, justificarea teoretică a acestora, cultivarea sentimentului responsabilității și a voinței de conformare a conduitei la valorile morale existente, crearea obișnuinței de acțiune în conformitate cu valorile alese.Din cele expuse, se desprinde cu claritate ideea că formarea profilului moral uman trebuie să reprezinte principala sarcină a educației, în absența acesteia toate celelalte componențe educaționale dobândind o valoare nesemnificativă.

I.2 Evoluția conceptului de educație moral spiritual-spirituală in spatiu dintre Prut și Nistru

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, vom revedea per ansamblu cum s-a dezvoltat învățământul religios în diferite perioade istorice prin care a trecut teritoriul dintre Prut și Nistru. Astfel, în perioada țaristă (1812-1917), școlile primare reprezentau prima treaptă a învățământului bisericesc. Este cunoscut faptul că pe lângă bisericile parohiale existau și școli. Ele se deschideau, de regulă, în vreo chilie alăturată sau înșiși clericii își puneau casele la dispoziția celor care doreau să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. La început, acolo mergeau copii de preoți, iar ulterior au început să fie admiși și copii ai enoriașilor. Cadrele didactice în școlile respective erau reprezentate prin preoți și dascăli din teritoriu. Trebuie menționat că aceste școli nu erau luate sub un control strict din partea autorităților țariste. De asemenea, nu aveau un statut unic de organizare și nici un program de studiu elaborat, care ar fi reglementat procesul de învățământ. Dascălii care activau în aceste instituții de învățământ își elaborau individual planurile. La sfârșitul perioadei de studii, elevii trebuiau să cunoască cele patru operații matematice, să posede deprinderi practice de a citi și a scrie în limba română și slavonă, precum și cunoștințe elementare în domeniul ortodoxiei. Un factor important în apariția în masă a școlilor parohiale a fost elaborarea, în 1836 „Regulilor pentru școlile primare din eparhia Olăneț”. Acest document oficializează instruirea primară, subordonând-o autorităților ecleziastice. Conform acestui act, preotul-învățător era numit de către arhiereul local, printr-un aviz special. Se interzicea remunerarea bănească a acestuia de către părinți. Principalele obiecte de studiu erau: cititul și scrierea, aritmetica și catehismul. Drept manuale serveau: Psaltirea, Ceaslovul și Bazele învățăturii creștinești.

Datele statistice arată că, în 1845, în Basarabia funcționau 326 de școli bisericești parohiale, în care activau 346 de preoți-învățători și învățau 5 177 de copii de țărani. Școlile erau asigurate cu manuale. Așa, de exemplu, în 1861, Sfântul Sinod a trimis în Basarabia 6 500 de exemplare ale lucrării „Inițiere în învățătura creștină” în 1864, în Basarabia au apărut școli duminicale în care se preda Decalogul, Rugăciunile, Sfintele Taine, Noul și Vechiul Testament, Slujbele Bisericii Ortodoxe și Cântul bisericesc.

Apariția școlilor primare ministeriale și a celor de zemstvă a condus la scăderea numărului școlilor bisericești. Totuți preoții erau invitați și acolo, pentru a preda cursul „în Legea Domnului”. în cadrul acestor școli se formau și coruri de cântăreți, care, în zilele de sărbătoare, cântau în biserică.

Către 1917, învățământul religios din școlile primare a înregistrat un regres, cauzele acestuia fiind de ordin politic. În 1905, în toate școlile a fost introdus un program unic de activitate. La rândul lor, preoții deschideau școli elementare de gramotă, unde nu se cerea un program anumit, iar profitând de situație, ulterior acestea erau transformate în școli bisericești. În cadrul numeroaselor congrese dc preoți, care s-au desfășurat la Chișinău în anii 1908 și 1910, a fost redobândit dreptul preoților locali de a asista la examene în școli, de a vizita toate școlile din parohie, de a asista la rugăciunile de dimineață ale elevilor și la orele de religie, de a organiza discuții cu elevii, în timpul acestora urmând să sc realizeze instruirea etico-religioasă și verificarea cunoștințelor învățăceilor.

Situația nu s-a schimbat nici în perioada interbelică, atunci când Basarabia revine în hotarele României. Preoții întâmpinau aceleași probleme ca în perioada precedentă.

În 1921, Ministerul învățământului din România a introdus în Basarabia învățământul obligatoriu pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani. Preoții locali își continuau activitatea în aceste școli. în 1927 a fost verificată activitatea clericilor în domeniul învățământului. Controlul ar fi fost motivat prin „indiferența unor preoți în procesul de predare a religiei. Tot aici se menționa ca preoții care neglijează predarea religiei să fie invitați a-și îndeplini datoria și sub niciun motiv nu se pot abate de la misiunea de păstor- învățător în școală.

În școlile primare din sate, în baza ordinului Inspectoratului Basarabiei, cu începere din anul școlar 1926-1927, religia se preda numai de către învățători din instituțiile respective. După mai multe convorbiri s-a decis ca în anul școlar 1927-1928 religia să fie predată de către preoții parohiei. Dificultatea consta și în faptul că unii preoți efectuau serviciile divine în câteva biserici.

Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului a intervenit solicitând Inspectoratului școlar din Basarabia să confirme și să îl recunoască pe fiecare preot din parohie drept învățător de religie în comuna sa. Neprimind un răspuns oficial, la 7 noiembrie 1927, Consiliul a emis un ordin prin care se informa că preotul trebuie să intre în școală, căci Legea învățământului primar îi permite acest lucru, iar acolo unde nu va fi acceptat, acest fapt să fie comunicat Arhiepiscopiei. Tot aici se menționa că: „în predarea religiei preoții se vor conforma programei analitice, lărgind-o în ceea ce privește cunoștințele din cartea Noului și Vechiului Testament și cărticica de rugăciuni a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie, până când vom reuși să avem un manual separat de religie pentru cursul primar, lucru de care Consiliul eparhial, împreună cu sfatul ,,Frățimii profesorilor de religie”.

În unii 1940-1941, când mulți învățători au fost nevoiți să emigreze în România, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, anume preoții au fost cci care i-au înlocuit.

Cind au venit sovieticii, din cauza politicii ateiste promovate în sate, majoritatea bisericilor parohiale au fost închise, iar preoții s-au văzut nevoiți să părăsească locașurile sfinte. Biserica Ortodoxă a cunoscut un regres considerabil, iar în aceste condiții este evident faptul că nu putea fi vorba despre predarea religiei în școli.

După 1989, când s-a destrămat URSS și a luat naștere mișcarea naționale, ai cărei adepți pledau pentru renașterea spirituală a poporului, au apărut premise pentru reintroducerea învățământului religios în școlile din Republica Moldova.

Germenii predării religiei în școală au încolțit în cadrul Institutului Național de Instruire Continuă (INIC) (astăzi Institutul de Științe ale Educației), rectorul INIC, Ștefan Todirașcu, acceptând proiectul ,,Arta de a deveni Om”, autor Nicolae Bujor.

Conceptui acestui proiect era fundamentat pe credința creștin-ortodoxă. După consultarea specialiștilor de la catedra Științe Educative, dl N. Bujor a fost angajat în calitate de lector și ținea un curs pentru directorii adjuncți pe educație. Trebuie să recunoaștem că în primii ani de libertate spirituală orele dlui N. Bujor erau foarte solicitate, deoarece pedagogii nu mai auziseră niciodată în cadrul formărilor despre Dumnezeu și despre teoria creaționistă.

Astfel, la începutul aniilor ’90 ai sec. al XX-lea, educația religioasă se realiza în cadrul activităților extrașcolare.

După reformarea Institutului Național de Instruire Continuă, Nicolae Bujor, cu un grup de inițiativă, obține de la Primăria mun. Chișinău organizarea Centrulului municipal “Arta de a deveni Om”. Trebuie să menționăm că Biserica Ortodoxă din Moldova încă în anul 1991 face o adresare către ministrul științei și învățămîntului, Nicolae Matcaș, și către ministrul culturii și cultelor, Ion Ungureanu, prin care propune pentru tipar studiile realizate de Nicolae Bujor, menționând, printre altele, că „paginile acestor studii corespund întocmai celor mai vechi și sănătoase idei exprimate în Biblie și în alte surse ale literaturii ortodoxe”.

Ideea de a preda religia în școală este promovată de ziarul „Curierul Ortodox”, fondat în 1995 de Mitropolitul Vladimir și preotul Pavel Borșevschi, paroh al bisericii „Sf. Dumitru” din Chișinău, avându-1 în calitate de redactor-șef pe Nicolae Fuștei, doctor în teologie și istorie, colaborator al Academiei de Științe a Moldovei,iar in prezent profesori si la Academia Ortodoxa din Moldova, iar ca responsabil al ziarului era protoiereul Vasile Ciobanu, paroh la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din comuna Costești, raionul Ialoveni . De atunci, această publicație a dus o luptă consecventă pentru revenirea la studierea religiei în școală.

In noiembrie 1995, la inițiativa unui grup de preoți și mireni, promotori ai ideii introducerii religiei în școală, Mitropolitul Vladimir a adresat președintelui țării Mircea Snegur, președintelui Parlamentului Petru Lucinschi și prim-ministrului Andrei Sangheli o scrisoare deschisă, în care cerea modificarea alineatului (8) din articolul 35 al Constituției Republicii Moldova – „Dreptul la învățătură”. Se cerea ca statul să asigure, în condițiile legii, libertatea învățământului religios în școlile primare din țară. Potrivit acestei modificări, Legea învățământului prevedea următoarele: 1. Religia este inclusă în planurile de învățământ ale Ministerului învățământului ca disciplină școlară pentru clasele I-VIII; 2. Elevii aleg religia și confesiunea cu acordul părinților sau al tutorilor, în lipsa părinților; 3. Profesorii de religie sunt admiși la predarea disciplinei doar cu binecuvântarea Bisericii; 4. Reușita elevilor la orele de religie este apreciată doar cu note la purtare, precum și prin alte forme de stimulare a sârguinței lor; 5. Manualele de religie materialele didactice și metodele de predare sunt elaborate de către specialiști în teologie, în colaborare cu specialiști în pedagogie și sunt aprobate de Biserică, asigurarea financiară fiind suportată de stat, ca și în cazul celorlalte discipline școlare.

Drept urmare, la 20 decembrie 1995, la inițiativa președintelui Mircea Snegur, la Președinție s-a desfășurat o întrunire cu participarea Mitropolitului Vladimir, viceministrului învățământului, S. Musteață, directorului Serviciului de stat pentru problemele cultelor pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Gh. Armașu, consilierului prezidențial pe problemele minorităților naționale și ale cultelor, V. Gribenșcicov, consilierului prezidențial pe probleme de politică internă, V. Josu, și consilierului prezidențial pe problemele învățământului și științei, T. Colesnic. În cadrul întrevederii s-a discutat subiectul introducerii religiei ca obiect de studiu preuniversitar. Ca urmare a acestei discuții s-a convenit asupra creării unei comisii mixte, din reprezentanți ai Bisericii și ai Ministerului învățământului, cu scopul de a elabora modalitățile de predare a religiei pornind de la posibilitățile oferite de legislația în vigoare

În acest sens a fost emis chiar și un decret prezidențial, prin care comisia era formată din 12 persoane. Activitatea comisiei se desfășura anevoios, în special din cauza opoziției reprezentanților Ministerului învățământului față de ideea introducerii religiei în școală. Abia la 28 iunie 1996, comisia și-a elaborat propunerile. Documentul a fost semnat de 11 reprezentanți ai acesteia.

Tot atunci, propunerile au fost prezentate președintelui M. Snegur. La rândul său, ultimul a înaintat Parlamentului o inițiativă prezidențială. Conform regulamentului, această lege trebuia să fie examinată în plen. Legislativul agrarian de atunci, prin Comisia parlamentară pentru învățământ și mass-media, a tergiversat sub diferite pretexte luarea unei decizii, în cele din urmă respingând propunerile Comisiei mixte.

Sondajul unei organizații nonguvernamentale, efectuat în anul 1996, pe un eșantion național reprezentativ ce a întrunit 1 487 de persoane din 26 de localități, a constatat că două treimi (64%) din populația Republicii Moldova se pronunțau atunci pentru introducerea religiei ca disciplină școlară, 25% dintre persoanele chestionate s-au exprimat împotriva modificărilor în procesul de instruire în vederea studierii religiei, iar 12% nu au formulat o opinie în acest sens. În același timp, sondajul a arătat că cea mai mare pondere în categoria care sprijinea introducerea cursului de religie la acel moment o aveau persoanele cu studii superioare (65%), cele de vârstă înaintată (67%), populația autohtonă (86%). Dintre cei care nu au acceptat studierea religiei de către elevi, majoritatea o constituiau respondenții cu vârsta cuprinsă între 30 și 49 de ani, cu studii medii (27%)

În anul 1997 un grup de inițiativă format din slujitori și membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși pornește colectarea semnăturilor pentru introducerea religiei în învățământ prin reglementare constituțională. Fiind necesare peste 200 de mii de semnături, s-a reușit strângerea a doar 40 de mii.

Revenind la ideea introducerii religiei, curios este faptul că aceasta a fost vehiculată și de unii politicieni, în special în perioada campaniilor electorale. Așa, de exemplu, în 1999, fracțiunea deputaților Partidului Popular Creștin din Moldova a venit cu o inițiativă legislativă privind predarea religiei în școli. Astfel, la 25 iunie 1999, în cadrul ședinței plenare, Parlamentul a votat, în prima lectură, un amendament la Legea învățământului potrivit căruia religia urma să fie studiată în școli. Vicepreședintele Parlamentului de atunci, lurie Roșea, menționa că „oportunitatea acestui act derivă din procesul constant de degradare morală a societății, iar studierea religiei ar putea opri decăderea moravurilor”. Potrivit proiectului de lege, elevii care nu au atins vârsta de 16 ani puteau să frecventeze orele de religie dacă părinții sau tutorii lor nu se împotriveau. La atingerea majoratului, elevii ar fi putut decide singuri dacă doresc sau nu să studieze această disciplină. împotriva studierii religiei în școală s-au pronunțat unele partide de stânga, care au invocat încălcarea libertății conștiinței cetățenilor27.

Președintele Comisiei pentru cultură, știință și învățământ, Gheorghe Duca, a prezentat un raport pozitiv și a propus ca religia să fie introdusă ca disciplină obligatorie numai în învățământul primar, fiind predată de către învățători. Numai în acest caz, activitatea de predare a religiei putea fi remunerată din bugetul de stat. Din cauza unor interese politice, această inițiativă nu a avut succes, fiind respinsă de către deputații din alte partide.

În pofida faptului că proiectul de lege nu a fost adoptat, statisticile de atunci ne arată că, în 1999, religia se preda facultativ în 35 de școli din republică, circa 8 mii de elevi studiind acest obiect.

I.3 Necesitatea Educației Moral- Spirituală pentru elevii din R. Moldova

Astăzi, nouă ni se pare că nu mai evem nevoie de Dumnezeu, căci noi putem rezolva singuri orice, având la îndemână știința, rațiunea,putem face față orcari provocări începând cu inventarea telefoanelor de ultima generație,operații dintre cele mai dificile,și ajungând ba și la cutezanta de a cunoaște provinienta luminii.

Pentru majoritatea oamenilor obișnuiți educația moral spiritula însemna ceva puțin mai mult decât respectarea unul față de altul și respectarea poruncilor lui Dumnezeu

În ultimile două decenii , evenimentele și schimbările care au avut loc în Europa reflectându-se și în spațiul nostru, au constituit o provocare pentru familiilie ,institutille de Învățământ și insititutiile de cult din republica Moldova pentru a pararea valorilor moral-spirituale ale copiilor, elevilor, și repectiv a enoriașilor fiind unii și aceasi cetateni a unui stat.

Istoria poporului nostru este o mărturie vie a relației strânse dintre om și Dumnezeu. Biserica și școala uneori aceste două instituții s-au unit formând un întreg contribuind simțitor la educația religioasă a poporului.

Aceste două instituții au făcut ca strămoșii noștri să fie credincioși, corecți, de o moralitate exemplară. Manualele de istorie sunt cuprinse mai mult de războaie și date cronlogige, dar au uitat modul de trai și valorile spirituale ale strămoșilor. Istorici au uitat să promoveze cultura prin Matei Basaraba și Vasile Lupu si altii.

Problema educației ortodoxe în școlile de toate nivelurile rămâne deschisă. Realitatea pe care o trăiește Republica Moldova arată că „unde nu este credință in Dumnezeu, nu există nicio frână a răului”, ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care se împotrivesc cu atâta râvnă educației religioase a viitorilor cetățeni ai acestei țări. La acest argument moral am putea adăuga și unul de ordin istoric, enunțat de părintele Dumitru Stăniloae: „Creștinismul se află structural în etnogeneza poporului român”. Rămânând la acest capitol, este cu neputință să trecem și peste un argument de ordin cultural, care pledează pentru reintroducerea educatiei moral spirituale ca obiect de studiu în învățământ. Marii gânditori ai secolului al XX-lea susțineau ideea că omul este, în primul rând, o ființă religioasă. Astfel, Mircea Eliade spunea că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios” sau că „a trăi ca ființă omenească este în sine un act religios”.

Celor care cred că Dumnezeu nu există și că cerul este gol, putem să le amintim că fundamentarea ateistă a lumii a adus-o, în cele din urmă, la marginea prăpastiei, întoarcerea ateistă de acolo nu este posibilă, așa că numai acea latură a umanității care nu a fost atât de letal afectată de ateism, adică sentimentul religios mai oferă o șansă.

Dar toate acestea trebuie cunoscute și de copiii noștri, care cresc într-o societate desacralizată. Necunoașterea fundamentelor credinței creștine, a Bibliei, a istoriei Bisericii, a moralei și a învățăturii creștine are drept efect un imens gol în cultura generală, chiar și a unor așa-numiți intelectuali. Ce pot înțelege din capodoperele artistice de inspirație creștină, de care sunt pline muzeele lumii? Un renumit cercetător din domeniul istoriei literaturii se întreba cândva, în legătură cu minunata figură de stil „Lumină lină”, folosită de Anton Pan, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi: care dintre cei patru și de la cine s-a inspirat? Mare i-a fost mirarea când i s-a spus că, de fapt, toți patru luaseră „lumină lină” direct din cântarea de la Vecernie „Lumină lină…”.

Conținutul crizei actuale, realitate proprie a epocii noastre, este generat de lipsa sau pierderea valorilor autentice. Aceasta a produs un vid în conștiința omului contemporan. In lipsa unei ancorări ferme în Absolut și valori, omul rătăcește pe cărările ce nu duc nicăieri, ale relativismului. Soluția care se oferă ca singura modalitate de a ieși din criză este recuperarea Absolutului și a valorilor moral-spirituale. Schimbările aduse de postmodemitate in societatea actuală au dus la relativizarea valorilor clasice- inclusiv cele morale-spirituale, iar efectul acesteia asupra persoanelor și comunităților e deja vizibil: cresterea criminalitatii in rindul minorilor,crestera coruptiei, acloolismului, narcomaniei, in rindul tinerilor,a prins radacini adinci leneea, iresponsabilitatea, minciuna, si nu in ultimul rind desfriul sexual care a dus la aparitie zicala ,,copii nasc copii” la o tema tabu in societatea noastra.

Iar lipsa eduatiei moral-spirituale pentru generatiile trecute nu a facut altecva decit sa :

Fie obsesia oarba dupa bani

Dominarea egoismului

Profilerarea lispsei de de sinceritate.

Ignoranta impune limite intelepciunii

Individul se proclama masura tutoror lucrurilor si pretinde sa discteze universului legile plamadite de propria sa ratiune. De aceea, e mai necesar ca oricând să fie reafirmată valorilor moral-spirituale și a vieții sale. Fiecare persoană in creștinism este unică, cu valori proprii, iar prin unicitatea ei participă la întărirea dialogului cu divinitatea și cu semenii săi. Faptele omului și gândirea sa dau astăzi o altă valoare a lucrurilor din lume în funcție de scopul pozitiv sau negativ pe care el decide să-l folosească. Reafirmarea valorilor moral spirituale se poate realiza doar printr-o educație solidă și completă.

Educația moral-spirituală are în vedere crearea unei posibilități de analiză și interiorizare a sinelui, de descoperire și fortificare a adevăratelor valori creștine, invitând la meditație, la cunoaștere și autocunoaștere. Acest tip de educație nu urmărește numai transmiterea de cunoștințe specifice, ci și formarea persoanei din perspectiva unor modele valorice superioare. De asemenea educația religioasă vizează și formarea unor atitudini specifice, de credințe, de sentimente ale persoanei umane.

Educația moral-spirituala formează persoane deschise, comunicative care se manifestă generos prin iubire, dăruire și înțelegerea semenilor săi. Valorile moral-spirituale au capacitatea de a-i aduce pe oameni împreună de a crea legături durabile, de a solidariza și a cimenta relațiile unui grup sau a unei comunități.

Transmiterea valorilor adev ărate și formarea comportamentelor religios-morale se realizează prin efortul comun al mai multor instituții: Familia. Biserica și Școala între aceste instituții ar trebui să existe un partenenat permanent pentru ca efortul educațional să-și atingă finalitățile. Ajutați de Familie, Biserică și Școală tinerii noștri trebuie să redescopere valoarea valorilor.

Astăzi, în marile frământări pe care le trecem, revenirea la normele acceptabile de conviețuire socială și de dezvoltare a cetățenilor noștri se poate înfăptui numai în baza credinței creștine ortodoxe, care se poate realiza prin introducerea educației religioase, fiecare țară ortodoxă tinde să fie o continuitate spirituală. Anume prin studierea educateie moral-spirituale în școli, această tendință poate fi susținută și protejată de Biserică. Prin predarea religiei în școli, copilul învață ce este familia, cunoscută drept celula societății, pentru că aceasta este „biserica cea mică”, casa iubirii. Acolo se formează viziunile micului credincios. Și tot de acolo pornește societatea, dupa cum mentiona Prot. Octavian Mosin ,,De multe ori ne zbatem sa fie ridicate un iedificiu intr-o institutie de invatamint fapt pentru care in ultima perioada de timp sintem foarte atacati de catre neprietenii bisercii, in acest sens ar trebui sa zidim mai intii bisrica de suflet care sa impartasesca acelesi valori .Daca o buna parte a societatii traeste fara Dumnezeu la ce bun sa sa fie implimentate discipline cu carcater religios.? Multi se tem sa nu devina prea religioși” altii considera credinta este o alegere . Păstrarea acestei tendințe reprezintă misiunea învățământului religios, care a fost introdus, recent, în școlile din Republica Moldova.

Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de credință în Dumnezeu, de urmarea principiilor de viață ale moralei creștine, ca, de altfel, ale tuturor virtuților evanghelice, care au scop renașterea și zidirea moral-spirituală a societății, la redescoperirea adevăratelor sale virtuți, așa cum au fost ele păstrate de-a lungul istoriei.

Educația Moral-spiritula este necesară căci ea este :

Fundamentul de formarea bunului creștin prin valorile spirituale ontologice (existențiale), gnoseologice (de cunoaștere)

Trezeste conștiința și conduita pentru un mod de viață fundamentat pe armonia trup-suflet, pe o vibrare lăuntrică de trăire a misterului divin.

Educația moral-religioasă invită la reflecție, la autocunoaștere, la o convertire la lumea valorilor, ele având ca scop aducerea de comuniune între oameni, de a solidariza membrii unei comunități.

Predarea educatiei moral-spirituale în școală are valențe educaționale deosebite, prin rolul ei formativ în viața tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare, propunând modele viabile de bunătate și sfințenie și oferind tinerilor repere în viața de familie și în societate.

Educația moral-spirituală reprezintă un factor de stabilitate și de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt și statornic de inspirație pentru a apăra și promova identitatea spirituală și demnitatea persoanei care trăiește azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă și mai fragmentată din punct de vedere spiritual și social.

Religia fiind lumina vieții în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii, evidențiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârșite în timpul limitat al vieții terestre și promovează comuniunea între generații prin valorile perene ale credinței cultivate și transmise.

Pentru ca educația morală să fie eficientă, elevii trebuie să-și formeze capacitatea de a acționa moral în împrejurări foarte variate. Ei au nevoie să exerseze comportamente morale, prin folosirea unor strategii participative și experiențiale de învățare și joc, pentru asimilarea normelor și regulilor morale. Educația morală, văzută astăzi ca o dirijare subtilă, care creează condiții și ocazii de explorare și relaționare prin joc, între care copilul învață să aleagă, oferă premisele dezvoltării independenței în acțiune, responsabilizării timpurii și încrederii în propriile forțe.Un exemplu în acest sens este abordat de G. Antonescu mentionind ca tranzitia de la ideie la fapte morale se face prin intermediul exercitiului de vointa dupa ce elevul este convins de valoarea unor norme cum ar fi stapinirea de sine provoci elevul sa reziste de cite ori ar fi tentati sa nu se stapinesca,bunaoara elevii sint tentati sa arunce cuvinte jignitoare intre ei ,atunci ii provoci ca atunci de cite ori sint tentati sa faca aceste acte, sa se stapineasaca,astfel elevul dobindind aceasta convingere ,o transforma in fapte ,iar fapta il va duce la drprindere moarală

Deci esența educației morale are ca scop formarea depinderilor morale, ori regulile morale nu trebuie numai învățate și deprinse, ci și acceptate, ajungându-se în timp la stadiul voinței autonome. Elevul ajuns la conștientizarea datoriei morale prin exemplul oferit de înșiși educatorii săi cu toate acestea atingerea autonomiei morale nu este condiționată doar de influențele factorilor sociali, ci și de cele ale particularităților psiho individuale și de vârstă ale persoanei.

Problema educației ortodoxe în școlile de toate nivelele rămâne deschisă. Pe fondul acestei situații am inițiat o cercetare de constatare pe baza unui chestionar structurat din 9 întrebări, cu scopul aflării opiniei elevilor din ciclul liceal la necesitatea predării disciplinei Educație moral-spirituala în Republica Moldova. În cadrul cercetării au fost chestionați 232 elevi (am analizat doar 211 completate corect), din două instituții liceale din raionul Cantemir: Liceul Teoretic ,,Nicolae Mihai” sat. Ciobalaccia, și Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, r. Cantemir.

Astfel, chestionarul a început cu întrebarea care se referă la cunoaștințele pe care le au elevii despre disciplina Educația moral-spirituală. În urma analizei chestionarelor un nivel mai mare de cunoștințe il au elevii din cadrul mediului rural, elevii din mediul urban în proporție de 35 % au completat spațiul primei întrebări, în timp ce restul 65 au schițat doar câteva cuvinte, sau fraze simple. Elevii din mediul rural au demonstrat în proporție de 70 % un nivel înalt de cunoștințe privind disciplina Educația moral-spirituală.

Cea de-a 2-a întrebare a fost: Ați dori ca Educația moral-spirituală să fie disciplină obligatorie? Răspunsurile elevilor l-am generalizat în următoarele diagrame:

O componentă imporntantă, după părerea noastră, o reprezintă religia pe care o spovedesc elevii. Situația antagonistă privind obligativitatea disciplinei are tangență și cu religia spovedită de elevi, astfel că materia disciplinei trebuie să îmbine toate cultele înregistrate oficial în Republica Moldova. Este interesant Tabelul care prezintă Religia spovedită de elevi:

Cea de-a 3-a întrebare a cuprins selectarea în ordinea prioritătii a temelor pe care ar dori să le studieze în cadrul Educației moral-spirituale.

În continuare, elevii au ierarhizat nivelul la care se regăsește ora de Educație moral-spirituală.

Din Lista de 14 discipline studate la treapta respectivă, majoritatea absolută a elevilor din mediul rural au plasat Educația moral-spirituală pe poziția I. Și în istituțiile orășenești sutuația fost similară, doar că un număr mai mic de elevi au menționat acestă disciplină pe I-a poziție..

Foarte interesante sunt răspunsurile oferite de elevi la întrebările: Ați dori ca ora de Educație moral-spirituală să fie obligatorie, înlocuind altă disciplină din programul de învățământ? Care ar fi disciplina pe care doriți să o înlocuiți?

Răspunsurile elevilor a prima parte a acestei întrebări le prezentăm în umrătorul Tabel:

Chestionarul a fost efectuat pe ambele profiluri, atât cel real, cât și cel umanist. Scopul urmărit de această întrebare a fost să observăm importanța disciplinei Educație moral-spirituală în comparație cu alte discipline. Iată Lista disciplinelor pentru care elevii, ce consideră că ea trebuie înlocuită, ar opta să fie inlocuite:

A 6-a întrebare a fost: În ce masură te-ar ajuta ora de Educație moral -spirituală în viața cotidiană?

La cea de-a 7-a întrebare – Cine după părerea Dvs. ar fi persoana cea mai potrivită pentru a preda disciplina Educația moral-spirituală?, elevii ar răspuns în felul următor:

După părerea Dvs. ce trebuie să fie evaluat în cadrul disciplinei Educație moral-spirituală? – a fost a 8-a întrebare propusă în chestionar. Iata răspunsurile elevilor:

Reieșind din această diagramă observăm că preponderent elevii doresc să fie evaluat comportamentul, dar nu prin cunoștințele, acest lucru s-ar datora programului foarte încărcat al elevilor.

Ultima întrebare – După părerea Dvs. ar putea ora de Educație moral-spirituală să-ți schimbe comportamentul? – a dat următoarele rezultate:

Din diagramele prezentate ajungem la concluzia că comportamentul elevilor ar putea fi schimbat în cadrul disciplinei Educația moral-spirituala. Acest aspect îl putem argumenta și cu rezultate diagramelor întrebării a 6-a.

Concluziile cercetării, de fapt, evidențiază starea reală referitoare la domeniul Educație moral-spirituală în republică, atât în mediul urban, cât și cel rural. În urma analizei și procesării datelor obținute am putea concluziona că Educația moral-spirituală reprezintă o disciplină care ar schimba mentalitatea și comportamentul elevilor. Un aspect necesar, după părerea noastră, pentru cunoașterea esenței acestei discipline ar fi demararea unor campanii de informare atât pentru elevi, cât și pentru părinți. Chestionarul ne confirmă și faptul că elevii din mediul rural sunt ancorați în realitățile religioase din cadrul comunității. Pentru ei valorile religioase au o pondere mai mare.

Cap. II BISERICA CREȘTIN-ORTODOXĂ PROMOTOAREA VALORILOR MORAL-SPIRITUALE

II.1 Taberele religioase pentru copii

Taberele pentru copii și adolescenți sunt instituții educative extra- curriculare ce activează, cu precădere, în perioada vacanțelor. Ele reprezintă un colectiv temporar constituit din copii și adulți pe o perioada restrânsă de timp. Taberele sunt un loc deosebit de favorabil pentru odihnă, pentru fortificarea fizică și întremarea sănătății copiilor și adolescenților. Aici sunt create condiții prielnice pentru dezvoltarea fizică, morală, intelectuală și estetică a copiilor. Taberele sunt amplasate, de regulă, în apropierea unui râu, lac, în mijlocul pădurii, astfel creându-se o ambianță naturală odihnei și dezvoltării copiilor.

Taberele se împart în categorii în dependență de câteva criterii de clasificare. Potrivit nivelului de funcționare, taberele pot fi locale, regionale, naționale și internaționale. Din categoria taberelor locale fac parte acele instituții ce sunt amplasate în apropierea localităților rurale, se află la balanța autorităților locale și în ele se odihnesc copiii dintr-o localitate sau câteva localități învecinate. La aceeași categorie se atribuie și taberele aflate în subordinea unor întreprinderi și organizații. Aici se odihnesc copiii, părinții cărora activează în colectivul de patroni ai taberei.

Taberele internaționale sunt așezăminte amplasate în cele mai frumoase regiuni ale lumii, creând condiții deosebite pentru agrement, activități culturale, cercetare a naturii, cunoașterea istoriei, colaborare internațională etc.

Colectivele primare ale copiilor se constituie având la bază principiul respectării particularităților de vârstă. Ele nu se vor numi neapărat „detașamente". Termenul poate fi înlocuit prin „constelație", „echipaj”, etc. Conducătorii lor, de asemenea, pot fi numiți „comandanți”, „lideri”, „atamani”, „cârmaci” etc. Termenele respective urmează să fie alese la dorința copiilor, ținându-se cont de vârsta lor, de specificul activității colectivului respectiv, având în vedere profilul lui și conținutul activităților educaționale: estetice, artistice, ecologice, sportive, tehnice etc.

Activitatea taberei se deosebește substanțial de cea din școală, în primul rând, colectivul format în tabără are un caracter temporar. Schimbul, de obicei, durează 10-21 zile. Copiii sosiți la odihnă nu s-au cunoscut până atunci. Opinia despre fiecare nu s-a format nici la colegi, nici la pedagogi.

În al doilea rând, copiii sunt liberi de grijile școlii și cele gospodărești, de aceea se simt mai liberi, ceea ce le permite să-și dezvăluie mai ușor aptitudinile și interesele și să se dezvolte mai repede.

Mai departe, pedagogii trebuie să țină cont și de faptul că copiii au venit în tabără pentru a se odihni. De aceea nu trebuie să se facă abuz de activități.

Concomitent, e important să se țină cont de oboseala fizică și intelectuală a copiilor după un an de studii. Majoritatea acțiunilor urmează să se desfășoare în aer liber, în contact direct cu natura. Importanța care se acordă naturii se explică nu doar prin rezultatele benefice evidente ale vieții în aer liber pentru dezvoltarea fizică a copiilor. Numeroasele probleme în cadrul contactului cu natura stimulează capacitățile creative ale copiilor și le permit să soluționeze aceste probleme, sprijinindu-se pe o îmbinare de elemente care sunt imposibile în viața noastră supra organizată din orașele mari. Mai mult decât atât, din punctul de vedere al dezvoltării sociale, acțiunea în grup pentru depășirea obstacolelor creează legături eficiente între membrii grupului, aceasta permițându-le să conștientizeze pe deplin rolul și importanța vieții în societate.

Viața în tabără reprezintă o activitate variată și multidimensională a colectivului de copii și adulți.

Activitățile realizate în tabără vor fi acelea care ne vor ajuta să atingem obiectivele pe care ni le-am planificat: reuniuni, jocuri, ateliere, activități sportive, activități culturale, concursuri, sărbători, excursii, marșuri, acțiuni extraordinare. în portofoliul pedagogului urmează să fie o varietate mare de acțiuni pentru organizarea timpului liber al copiilor: șezători, concursuri, focuri de tabără, expediții, acțiuni de muncă, competiții sportive, cluburi de discuții, Zile tematice, iarmaroace, activități individuale etc.

Jocul e principala resursă metodologică pe care ne bazăm pentru a realiza activitatea noastră educativă. Jocul este forma naturală de a învăța, caracteristică copilului, este forma prin intermediul căreia se stabilesc relații cu lumea și cu restul oamenilor. Jocul este cel mai important mijloc în dezvoltarea copilului. Cei care introduc în jocuri conținutul educativ sunt pedagogii, realizând acestea prin abilități, atitudini și concepte.

Concepte: tot ce învață pe parcursul fiecărui joc – de la conceptul de acțiune bună la conceptul de ecosistem.

Abilități: atenție, memorie, îndemânare, viteză la alergare, echilibru, abilități sociale, de observare ș.a.

Atitudini: spiritul depășirii, înfruntării obstacolelor, prietenie, bucurie, responsabilitate, loialitate, sinceritate, statornicie.

Taberele internaționale de tradiție și spiritualitate sau tabere religioase cum mai sunt numite, sunt organizate de obicei cu binecuvântarea unui anumit ierarh din cadrul unei episcopii.

Tabăra oferă copiilor posibilitatea să desfășoare activități într-un spectru foarte larg. Sunt propuse diverse ateliere: atelier de icoane, atelier de linogravură, atelier de teatru, atelier de dans, de muzică, de limba română etc. De asemenea, copiii vor descoperi frumusețile naturii prin vizitarea peșterilor și a împrejurimilor taberei, vor dobândi cunoștințe despre tradițiile românești și despre credința strămoșească prin intermediul catehezelor, al excursiilor și drumețiilor.

II.2 Catehezele

În fiecare parohie, în afară de duminici și sărbători, se oficiază slujbe în zilele de rând, în cele mai multe cazuri miercurea, vinerea și sâmbătă seara. De obicei se săvârșesc acatiste, diverse sfințiri (ale apei, icoanelor etc.), Taina Sf. Maslu, și vecernii, slujbe la care se poate adăuga, la sfârșit, o scurtă cateheză, care, dacă este bine întocmită și susținută cu convingere, va aduce multă lumină și bucurie în sufletele copiilor cit si celor mature. Majoritatea parintilor cu copii vin, desigur, pentru slujba în sine, dar există un număr dintre ei, în special intelectuali, care vin numai dacă știu că se rostește și un cuvânt de învățătură, mai ales acolo unde cuvântul este axat pe explicarea doctrinei și a cultului, însoțit de permanente actualizări.

Astfel putem sa atestam ca unii prefera să vina la biserică pentru că aici mi se explică mereu câte ceva. Cateheza se recomanda, în principiu, să fie cât se poate de scurtă, pentru a nu avea efectul contrar celui scontat. În general, să nu se depășească 10 minute. Este foarte importantă, așadar, încadrarea în ceea ce numim "timp psihologic", adică o adaptare la condițiile concrete: dacă slujba a fost mai lungă, dacă este foarte cald, sau foarte frig, dacă tema (sau modul de abordare al ei) nu declanșează interesul ascultătorilor etc, insa alteori preotul este predispus la explicații mai detaliate, astfel ca "timpul psihologic" se poate prelungi, în directă proporționalitate cu interesul sesizat. Se impune, astfel, o întreită adaptare: la auditoriu, adica virsta copiilor, la conținutul catehezei și la persoana însăși a vorbitorului.

Pretoul sau persoana respectivă trebuie să țină cont de: capacitatea de înțelegere, particularitatile de virsta, măsura dorinței de cunoaștere și, totodată, limitele răbdării; la conținutul catehezei, adică proporțional cu gradul de dificultate al subiectului respectiv; la persoana noastră înșine, ca învățători, cunoscându-ne propriile puteri, cunoștințe, limite, dexteritate în exprimare, nivelul experienței etc.

Trebuie sa tinem cont ca auditoriul catehezelor din biserică adica copii cit si maturii au preocupări diferite. Acest fapt impune un nivel mediu de expunere al învățăturilor, preferabil într-un limbaj cât se poate de simplu. Conținutul catehezelor se va orienta după trebuințele sufletești ale copiilor din parohia respectivă, pe care fiecare preot le cunoaște, măcar în linii mari. Tematica se fixează la libera opțiune a preotului, sau respecatrea unui program definit fie de preot in dependent de ocazia intilnirii sau se poate stabili un un program bien definti impreuna cu copii si/ sau maturii care neaparat trebuie să aibă în vedere cu prioritate: promovarea valorilor moral spiritual și altele principalele subiecte ale doctrinei ortodoxe, semnificația (simbolismul) actelor de cult.

Temele generale pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

Subiecte ale doctrinei ortodoxe:

Dogma Sfintei Treimi (cateheze despre Sfânta Treime), Revelația dumnezeiască, Sfânta Scriptură, mântuire, judecată, virtutea și păcatul, post și rugăciune, poruncile dumnezeiești și poruncile Bisericii etc.

Subiectele controversate interconfesional:

Sfintele Taine, cultul Maicii Domnului, Sfânta Biserică, cultul Sfinților, cultul Sfintelor Moaște, harul divin;

La acestea se adaugă subiecte impuse în vremurile actuale: tinerii si viata virtuala,tinerii si viata bisercieasca, relatia dintre tineri si parinti, Biserica si viata intima, clonarea, fecundarea invitro, eutanasia, etc.). teme din carte pentru manul de cateheaza mapa teologie

Succesiunea subiectelor va avea, desigur, o anumită logică pe parcursul unui an liturgic, fiind grupate pe categorii, sau sub forma unor cicluri care, periodic (la 2-3 ani) se pot repeta și împrospăta, desigur, cu elemente noi. În afară de temele enumerate mai sus, preotul poate aborda catehizarea și sub forma unor mici cuvântări conjuncturale. Bunăoară, după o slujba unui acatist, poate face comentariul unui icos sau al unui condac, extrăgând anumite învățături religios-morale, după slujba Sf. Maslu, se poate explica, pe rând, mesajul principal al pericopelor evanghelice și apostolice, se poate aborda importanța tămăduirii sufletești ca mijloc pentru facilitarea vindecării trupești etc.; după slujba vecerniilor se pot spune câteva cuvinte despre viața sfântului pomenit, chiar dacă nu este dintre sfinții mari, actualizându-se acele virtuți care se cer imitate astăzi.

La aceste cateheze se poate declanșa și un mic dialog, cu toate că timpul este foarte limitat. Cei prezenți pot fi invitați, totuși, să pună o întrebare, două, la care preotul sau catehetul va răspunde.

II.3 Dialogul săptămînal

Întrucât la o cateheză programată după o slujbă nu se poate desfășura un dialog întotdeauna eficient, este nevoie ca cel puțin o dată pe săptămână să aibă loc o întâlnire specială, prestabilită în acest scop. Pentru că un astfel de dialog se desfășoară în biserică, este bine ca el să fie precedat de o slujbă, care să nu depășească, însă o oră. Este foarte important acest aspect: participanții știu că, după slujbă, mai sunt reținuți doar o singură oră, atât cât este programat, nu mai mult, pentru a li se permite să plece la timpul știut, fapt de mare importanță psihologică dar și fizică.

Daca in cazul catehezelor se stabileste o tema anume, dialogul propriu-zis in cazul dialogului saptaminal se poate desfășura și fără o anumită tematică, lăsând pe cei prezenți să pună ad-hoc întrebările ce-i frământă, iar preotul să răspundă pe rând la ele.

In cadrul acestei metode este recoamandat citirea din Sfinta Scriptura sau analiza unor rugaciuni sau slujbe, in cazul citiri din Sfinta scriptura practic, se iau de fiecare dată pentru lectură câte 10 capitole, care se citesc cu atenție acasă de către fiecare copil sau elev, iar în săptămâna următoare se comentează cele citite, eleviii pun întrebări, sau li se pun întrebări, preotul răspunde, explică, iar cu timpul răspunsurile și explicațiile vor veni chiar din partea lor, mai ales a unora cu preocupări mai intense. In parohia Ghidighica dialogul saptimanal s-a inceput cu explicarea rugaciunilor si mai paoi citirea a cite un capitol din Sfinta Scriptura de catre un credincios si explicarea pe loc a textul. După câteva întâlniri, preotul poate îndemna copii si adultii să se ofere pentru a prezenta ora următoare un rezumat al celor citite, cu scurte comentarii, după caz, iar preotul va fi, astfel, un "moderator" care va interveni doar atunci când se impune. Acesta este, de fapt, idealul: participanții să fie singuri în stare să interpreteze ortodox textele biblice, pentru ca în eventuale confruntări cu sectarii să nu fie puși în inferioritate.

O altă fază a dialogului presupune lecturarea Catehismului, de preferință a unuia mai bogat, ca de pildă cel cu întrebări și răspunsuri, pentru ca credincioșii să fie familiarizați cu principalele puncte ale doctrine ortodoxe. Și din Catehism se pot da "teme pentru acasă", măcar unui număr restrâns de participanți, cei care au în bibliotecă această carte, desigur. Idea este ca credincioșii să fie cooptați în procesul de catehizare, să pregătească lecții, să le expună, să răspundă ei înșiși măcar la întrebările mai ușoare etc.

– în etapa următoare se poate trece la parcurgerea unui manual de Dogmatică, dupa care capitol din Istoria Bisericească Universală, teme misionare, cu dezbaterea acelor învățături controversate cu sectarii, alte subiecte cerute de contextul religios, cultural, social, chiar economic și politic, în măsura în care acestea implică educația religioasă, morală și civică.

Din când în când este bine ca la aceste dialoguri să invităm câte o personalitate din afara parohiei (un profesor de teologie, un duhovnic mai îmbunătățit, chiar un laic – specialist într-o problemă care-i interesează pe enoriași) pentru ca dialogul să arate, astfel, deschidere față de experiențele altora. Exempu in acest sens ave Parohia din Ghidighici unde in dumnicile postului Îniverii Domnului se invita cite un preot sau persoana laica (vizita din Franta), un alt exemplu este Biserica cu Hramul Intimpinarea Domnului de la USM, unde in fiecare miercure are loc ,,Seri Dohovnicești”, care deasemenea sint invitati episcopi, preoti si personae laici, vorbind tinerilor despre valorile moral .

II.4 Biblioteca și buletinul parohial

In vremurile noastre nu se mai poate concepe catehizare fără o lectură minimă din partea credincioșilor noștri, nu numai în mediul urban, ci și în cel rural. Este adevărat că la oraș credincioșii au condiții mai prielnice în acest scop, dar și creștinii de la sate trebuie să citească măcar Sfânta Scriptură, dacă nu și alte cărți de căpătâi ale creștinului, ca de pildă Catehismul, Viețile Sfinților etc. Desigur, întotdeauna și-n tot locul au fost preoți care s-au străduit să faciliteze procurarea cărților pentru elevii iubitori de lecture evlavioase, așa încât nu prezentăm acest aspect ca pe o noutate. Atenția spre care trebuie să ne concentrăm astăzi cu mai mare solicitudine este legată de faptul că sau înmulțit într-un chip fără precedent cărțile eterodoxe, pe care sectarii le impart gratuit, peste tot: pe stradă, în parcuri, în piețe, în cutiile poștale etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta noi pe eleviii noștri să citească literatură ortodoxă, o vor citi numai pe cea sectară și, neavând termeni de comparație, vor risca sa piarda valorile moral-spirituale,si vor risca să ia de bună învățătura greșită. Cum mulți dintre eleviii noștri nu au posibilități să cumpere cărți ortodoxe, soluția salvatoare este înființarea de mici biblioteci parohiale, care să funcționeze cu scopul de a împrumuta cărțile solicitate. Noutatea pe care o susținem este că biblioteca trebuie să fie amenajată în Sf. Lăcaș, pentru a fi la îndemâna tuturor.

Consideram ca biblioteca poate fi un sprijin direct și permanent pentru dialogul de saptaminal si catezele oranizate, atât prin sporirea cunoștințelor teologice, cât și ca bază de discuții asupra unor cărți, autori, teme etc.

BULETINUL PAROHIAL reprezintă un mijloc de promovare a valorilor moral-spirtitaule deosebit de eficient în zilele noastre, atât pentru cpoii si creștinii participanți la Sfintele Slujbe, care-și pot îmbogăți, astfel, cunoștințele în materie de religie, cât și pentru cei care, din diferite motive, nu pot veni la biserică, dar se pot bucura de citirea unui cuvânt ziditor și pot fi beneficiarii unor îndrumări liturgice. O dată cu acestea, copii cit si credinciosii pot fi ținuți la curent cu anumite probleme administrative, cu programul slujbelor și cu alte știri de interes general. Sprijinul misionar al unei publicații parohiale este deosebit de mare. Întâi de toate, este o bună pavăză împotriva sectarilor. Ecourile pe parcursul celor trei ani de apariție sunt deosebit de încurajatoare. Prin diverși credincioși, buletinul se răspândește nu numai în parohie, ci mult în afara ei. Exemplul model a este deasemenea parhia din Ghidighici pastorita de Prot. Dr. Maxim Melinti care pina in prezenta buletinul elaborate de d-lui ajunge la numarul. Cheia reușitei, fie și parțiale, constă în închegarea unui colectiv redacțional conștiincios, cu pregătire de nivel universitar și cunoscător al realităților din parohie. Sacrificiul de timp și bani nu este prea mare, astfel că orice parohie, chiar cu posibilități material mai modeste, poate să întreprindă acest demers. Buletinul parohial, departe de a constitui o povară financiară, este și un mijloc eficient de sensibilizare a elevilor cit si celor mature.

Buletinul parohial este compus din:

Denumirea buletinului

Anul, numarul, data ,sarbatoarea cui ii este inchinata Slujba

Imnul zilei: Troparul si condacul

Lectura: Apostolul si Evanghelia zilei.

Tilcuirea la Apostolul sau evaghelia citită, de regula se foloseste tilcuirea din Sfintii Bisericesti dar nu este exclus sa fie si predica preotului

Datele de contact a redactiei

Cap. III ȘCOALA FACTOR ÎN PROMOVAREA VALORILOR MORAL- SPIRITUALE

 Educația morală  este una dintre cele mai importante laturi ale educației.

 Școala reprezintă factorul instituțional specializat în formarea și devenirea morală a omului.Educația morală desfășurată în școală urmărește pe de o parte, dotarea copilului cu informații, principii și reguli de acțiune fundamentate pe valori morale ferme, iar pe de altă parte, asigurarea pe această bază a unei cât mai bune consistente etice între ceea ce gândește, ce simte și ce face efectiv elevul.

Educația morală de tip școlar se bazează în realizarea sa pe respectarea unor principii didactice ferme, reprezentând norme care orientează conceperea și desfășurarea acțiunilor de formare a profilului moral al elevilor. Din sistemul principiilor educației morale fac parte:

 1.         Principiul caracterului experential al realizării educației morale – realizarea educației morale se va baza atât pe valorificarea unor situații de viață ale elevilor, cât și pe îmbogățirea acesteia că urmare a antrenării elevilor în diferite activități cu conotații morale.

 2.         Principiul îmbinării exigenței față de copii cu indulgența și respectul față de aceștia -afirmarea explicită a sentimentului de încredere în judecata și conduita morală a elevilor și asigurarea unui echilibru optim, situațional determinat, între indulgență și exigență, evitându-se extremele.

 3.         Principiul organizării morale a colectivului de elevi – existența unor preocupări constante a  cadrului didactic pentru dimensionarea relațiilor interpersonale ale elevilor, la nivelul clasei sau în afara acesteia, în conformitate cu valorile și normele morale.

 4.         Principiul sprijinirii pe elementele pozitive ale personalității elevilor – desfășurarea acțiunii educative de formare a moralității elevilor se va realiza concomitent, atât în  sensul identificării și consolidării elementelor pozitive din personalitatea elevului prin întărire pozitivă, recompense și încurajări, cât și relativ la valorificarea potențialului formativ al acestor componente în direcția eliminării elementelor negative, prin sistemul întăririlor negative, respectiv a sancțiunilor și dezaprobării.

 5.         Principiul sugestiei pozitive -“reglementările de ordin moral vor fi formulate prin intermediul unor sfaturi sau recomandări de forma sugestiei și îndemnului acțional pozitiv, evitându-se pe cât posibil transpunerea acestora în termeni de restricționare acțională sau interdicții care pot declanșa instantaneu opoziția subiectivă a elevului față de aceste reglementări.

 6.         Principiul favorizării intervenției întăritoare a clasei – asigurarea unor reacții adecvate la nivelul colectivului clasei, atât în ceea ce privește încurajarea și aprobarea acțiunilor pozitive ale elevului de către colegii săi, cât și referitor la sancționarea și dezaprobarea fermă a comportamentelor negative din punct de vedere moral al acestuia.

 7.         Principiul continuității educației morale -realizarea unei acțiuni educaționale eficiente presupune consecvența acțională și unitatea internă, atât în ceea ce privește valorileși principiile morale promovate cât și referitor la metodele și procedeele didactice utilizate.

 8.         Principiul realizării diferențiate a educației morale -modul de formare a regulilor și principiilor morale, alegerea metodelor didactice și organizarea diferitelor acțiuni cu caracter educativ, utilizarea întăririlor pozitive sau negative și relația educațională cu elevul în general, vor avea la bază luarea în calcul a caracteristicilor individuale și de vârstă ale acestuia. 

  Principiile educației morale formează un sistem organizat și structurat, nerespectarea unui principiu periclitând acțiunea celorlalte principii. Aceste principii asigură un caracter optimal acțiunilor educative de formare a conștiintei și conduitei morale a elevilor.

III.1 Curriculum, manualele și lecția de educație moral-spirituală

CURRICULUM, în accepțiunea largă în careeste vehiculat astăzi, presupune un sistemcomplex de „procese decizionale, managerialsau de monitorizare care preced, însoțesc șiurmează proiectarea,elaborarea, implementarea, evaluarea șirevizuirea permanentă și dinamică a setului deexperiențe de învățare oferite în școală. În sensrestrâns, CURRICULUM desemneazăansamblul documentelor de tip reglator sau dealtă natură în cadrul cărora se consemneazăexperiențele de învățare.

Într-o accepțiune generală, educația este „procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane”. Ea (educația) constituie o necesitate pentru individ și pentru societate. Deci, educația este o activitate specific umană, realizată în contextul existenței sociale a omului și, în același timp, este un fenomen social specific, un atribut al societății, o condiție a perpetuării și a progresului acesteia. Așadar, ea se raportează, în același timp și la societate și la individ. Curriculumul pentru învățământul prima si cel gimnazial prezintă o abordare sistemică în vederea asigurării: continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular, interdependenței dintre disciplinele școlare (clasele I-II) și tipurile de activități de invățare din invățămantul preșcolar, deschiderii spre module de instruire opționale.

Totodată noul curriculum se remarcă prin extensie, echilibru, relevanță, diferențiere, progresie și continuitate. Schimbarea propusă de noul curriculum pentru învățământul preșcolar constă în diversificarea strategiilor de predare , invățare, evaluare, amenajarea mediului educațional, rolul familiei și importanța oameniilor de dezvoltare a copilului. Diversificarea strategiilor de predare, invățare, evaluare conform noului curriculum pune accent deosebit pe metodele activ-participative, pe jo c ca formă fundamentală de activitate în copilărie și formă de învățare cu importanță decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului, pe evaluare, care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin raportarea la norme de grup (relative).

Curriculumul revizuit pentru educația moral spitituală structurează experiențele copilului pe domenii experențiale: estetic-creativ, om și societate, limbă și comunicare, științe și psihomotric teme care sint in curiculum. Organizarea spațiului educativ astfel, oferă atât profesorului cit si părinților oportunitatea de a-i observa mai bine pe copii în interacțiunea lor cu materialele, cu alți copii sau cu adulții din clasă. Rolul familiei în aplicarea noului curriculum este acela de partener, unde părinții ar trebui să cunoască și să participe în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în etapa primara.

Tematica este astfel realizată incat, prin metoda predării integrate, copiii să participe, să se implice cat mai mult, atat afectiv, prin antrenarea unor surse cat mai variate, prin prezentarea conținutului cu ajutorul experiențelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al invățării prin descoperire. Cultivarea la copii a trăsăturilor cum ar fi iubirea fata de Dumnezeu si parinti, bunatatea, ascultarea, in experiențele estetice se realizează pe calea predării grupate pe subiecte sau unități de invațare precum: Despre credinta crestina, jertfa din iubire, despre morala Crestina, Iisus Hristos Dumnezeu si Om, despre sfintele taine si altele.

A pregăti copilul elevul din etapa primara pentru ce gimanziala pentru inseamnă a-1 inarma cu acele achiziții, capacități, aptitudini, abilități care să-l ajute in parcurgerea drumului atat de complicat in descoperirea lumii inconjurătoare. Astfel, etapa primara prin intermediul invatatorului, impreună cu familia și cu societatea civilă iși conectează eforturile pentru asigurarea unui invățămant de calitate, eficient, centrat pe trebuințele copiilor. Cu toate ca etapa primara este a doua etapa dupa gradinita, etapa gimnazila constituie un cadru nou pentru copil, prin dimensiunile și conținuturile sale, prin activitățile variate, noi și interesante. Este o inșiruire de metamorfoze, de o coloratură afectivă intensă și un dinamism nestăvilit. Adaptarea la noul mediu va fi de lungă durată, cu progrese și regrese, cu eforturi perseverente și de durată, atat din partea copilului insuși, cat și a adulților care-1 susțin. Preșcolarul reprezintă o personalitate in devenire, un viitor adult. El trebuie cunoscut și educat in consecință, sprijinit să-și materializeze capacitățile și să-și formeze aptitudini care să-l ajute să se integreze in mediul școlar. Sarcina curiculumului,a invatatorului este de a forma și de a modela caracterul copiilor din flecare nouă generație, astfel incat fundamentul personalității viitorului tanăr să fie unul corect și solid, nu alterat de influențele societății.

Reformarea invățămantului primar vizează democratizarea sistemului prin: descentralizare, flexibilitate, diversificarea ofertei pedagogice, imbunătățirea calității educației, invățămantului primar ii revin sarcini importante in pregătirea copiilor pentru etapa gimnaziala, aceasta asigurand in bună măsura eficiența invățămantului. Reformarea invatamuntului in republica Moldova a intilnit o serie de piedici,astfel mai jos ne propunem o expunere a evolutiei conceptului practic privind cuririculum la educatie moral-sirituala.

Concepția și Curriculumul educației moral-spirituale în clasele I-IV, autori N. Bujor se axa pe învățătura de credință creștin-ortodoxă și promova educația religioasă, bazată pe virtuțile creștine. Autorii, un colegiu de redacție alcatuit din reprezentanții clerului și laici, au elaborat proiecte didactice și un manual de tranziție pentru clasele 1-2, dar acestea au fost răspândite doar în manuscris în cadrul cursurilor de perfecționare organizate de Centrul Municipal „Arta de a deveni om”, nefiind aprobate de Ministerul Educației.

Deci, până la urmă, solicitarea Bisericii Ortodoxe privind predarea religiei în școli nu a fost satisfăcută. Principalul argument invocat de autorități era că introducerea disciplinei „Religia creștin-ortodoxă” ar leza drepturile celorlalte confesiuni religioase înregistrate legal în Republica Moldova.

In unul 2005 este fondată și Asociația pentru Educație Creștin Ortodoxă (în continuare AЕСО), organizație neguvernamentală care, urmărește apărarea, promovarea și consolidarea valorilor creștin ortodoxe în sistemul de educație și instruire. Pe parcursul anilor, AECO a înaintat mai multe inițiative cu referire la educația creștin-ortodoxă a tinerilor din Republica Moldova, printre care: Declarația națională despre nocivitatea educațională a cursului „Deprinderi de viață” (Scrisoare deschisă către Guvernul Republicii Moldova, cursul fiind anulat prin ordinul prim-ministru- lui din 04.10.2005); Inițiativa către Mitropolia Moldovei despre necesitatea unui acord de colaborare între Mitropolia Moldovei și Ministerul Educației (20.06.2006); Inițiativa către Mitropolia Moldovei în legătură cu editarea manualelor de religie pentru clasele I-IV (24.07.2006); Inițiativa către Ministerul Educației, înaintată împreună cu alte asociații obștești, în legătură cu predarea religiei în școală începând cu 2010-2011.

La rândul lor, preoții nu au ezitat în acest răstimp să viziteze școlile și să poarte discuții cu copiii. Astfel, după anul 2005, Religia a fost predată în multe școli ca disciplină opțională prevăzută de planul cadru, aprobat de ministerul de resort. Unii preoți se confruntau cu dificultăți, lecțiile lui erau întotdeauna puse în orar ultimele și mulți elevi veneau la ore deja obosiți, în asemenea condiții era imposibil de a preda religia în școală.

Totuși, slujitorii Bisericii nu au renunțat la această idee și sub conducerea regretatului episcop Dorimedont (Cecan) – un mare ctitor al școlilor duhovnicești din nordul republicii- au fost editate mai multe cărți. Cu participarea preoților Pavel Borșevschi și Vasile Ciobanu, precum și a preotesei Liliana Trohin (Crețu) au fost elaborate manuale de Educație creștin-ortodoxă pentru clasele I-1V și Ghidul învățătorului. Tirajele au constituit o cantitate neînsemnată pentru școlile din Republica Moldova.

Problema introducerii religiei în școala a fost abordată și în anul 2010. Istoricul și politicianul Valeriu Pasat a venit cu inițiativa de a organiza un referendum privind subiectul respectiv. Denumirea disciplinei s-a propus a fi „Bazele Ortodoxiei”. Inițial, Mitropolia Moldovei a susținut această inițiativă și la 8 mul 2010 a avut loc Adunarea Generală pentru susținerea referendumului național privind introducerea disciplinei „Bazele Ortodoxiei”. Adunarea s-a desfigurat în scuarul Cadedralei Mitropolitane din Chișinău. Organizatorii contau pc faptul că prin votul direct al cetățenilor Republicii Moldova se va contura oportunitatea legală de a preda Ortodoxia în școală. Astfel, a fost creat un grup de inițiativă care trebuia să se ocupe de colectarea semnăturilor în favoarea introducerii disciplinei, în calitate de președinte a fost ales cercetătorul Valeriu Pasat. Pentru a aduna semnături, se planifica să fie trimise în satele și orașele Moldovei 3 000 de persoane: pedagogi, academicieni, medici și profesori.

Autoritățile s-au opus inițiativei lui V. Pasat. La 15 iunie 2010, Curtea de Apel a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale, prin care a fost înregistrat grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor privind desfășurarea unui referendum pentru predarea obligatorie a „Bazelor Ortodoxiei” în școli. Decizia Curții de Apel a fost luată după ce mai multe organizații nonguvernamentale au depus plângeri în instanță, calificând studierea obligatorie a religiei în școli drept încălcare a dreptului la libera alegere.

La 1 iulie 2010 Guvernul Filat ia decizia de a introduce în școală disciplina opțională „Religie”. Hotărârea Guvernului nr. 596 din 02.07.2010 cu privire la predarea religiei în instituțiile de învățământ prevedea că, înce- pînd cu anul de studii 2010-2011, în schema orară școlară a instituțiilor de învățămînt primar și gimnazial se include disciplina „Religia”, care va fi predată opțional, în baza cererii părinților sau a tutorilor legali ai elevilor. Deci, clasele urmau să se formează în funcție de numărul de cereri din partea părinților. Potrivit Planului-cadru elaborat de Ministerului Educației, cursul este predat o oră pe săptămână, de către profesori sau preoți. în cazul slujitorilor de cult, aceștia urmează să confirme studierea modulului Psihopedagogie.

Mitropolia Moldovei s-a declarat nemulțumită de hotărârea Guvernului și s-a pronunțat pentru introducerea în planul de învățământ a disciplinei „Bazele Ortodoxiei” cu statut de disciplină obligatorie.

Mitropolia Basarabiei a susținut inițiativa Guvernului și a delegat reprezentanți în Grupul de lucru, instituit de Ministerul Educației pentru elaborarea Curriculumului (ordinul ME nr. 714 din 07 septembrie 2010), și anume: preot Sergiu Aga, preot Ioan Cosoi, doctor în teologie. De asemenea, au fost invitat în calitate de experți independenți pe preotul, Pavel Borșevschi doctor în teologie, pe dl Nicolae Fuștei, doctor în teologie si istorie, pe preotul Dumitru Tolico, lector universitar în didactica religiei și Angela Levința, editor al manualelor și ghidurilor de Educație creștin- ortodoxă membru al Asociației pentru Educație Creștin-ortodoxă (AECO).

În perioada iunie-septembrie 2010, Grupul de lucru, unindu-și eforturile, au elaborat curriculumul “Religie. Curs introductiv”(cultele creștin-ortodox și romano-catolic) și Ghidul profesorului, iar la 23-24 septembrie 2010 Institutul de Științe ale Educației a desfășurat atelierul de pregătire a formatorilor locali pentru implementarea disciplinei opționale „Religia”. De asemenea, până la sfârșitul anului școlar 2010-2011, cu eforturile membrilor grupului de lucru și a preotesei Liliana Crețu, a fost elaborat și Curriculumul structurat pe clase. Cultul romano-catolic a acceptat să predea religia în baza curriculumului structurat pe clase elaborat de ortodocși, deoarece au participat doar la discuția conținuturilor. Paralel cu elaborarea curriculumului au fost întreprinse măsuri n vederea inițierii cursurilor de formare a cadrelor didactice, din rândul clerului în psihopedagogie, iar pentru pedagogi – în teologie.

În prezent, problema predării religiei rămâne a fi una deschisă” Potrivit reședintelui AECO, Tatiana Doibani, situația din țara noastră la acest capitol este una de invidiat. „Starea predării religiei se caracterizează prin inițiative susținute și de jos și de sus, în timp ce societatea stă într-o parte și așteaptă im se va termina experimentul. Lumea, din păcate, nu prea conștientizează de mult este nevoie de Dumnezeu în zilele noastre, anume în sistemul de ucație. De asemenea, baza materială a cursului de religie lasă de dorit, iar vizorul educației religioase nu sunt clasele superioare.

Ideal ar fi ca religia creștin-ortodoxă să aibă același statut cu celelalte discipline școlare: matematica, limba maternă sau istoria. Copilul are dreptul să cunoască și acest domeniu al experienței umane atât mai mult că este o moștenire pozitivă, valorică. Consideram instruirea educația religioasă un modul important în opera de formare a personalității umane. Omul nu poate exista fară credință. Se conștientizează sau nu acest credința rămâne a fi nu numai partea integrantă a umanității, ci și modalitățile de baza prin care se asigură legătura ei cu esența primordială cu Dumnezeu.

Din 1 iulie 2011 în cadrul Mitropoliei Moldovei este reorganizat Departamentul mitropolitan Studii care, prin direcția metodică, monitorizează procesul de implementare a religiei în școală și acordă suport didactic, prin seminare tic formare, susținând astfel formarea cadrelor didactice antrenate în predare. Institutul de Științe ale Educației, potrivit Ordinului ME nr. 761 din 08 septembrie 2011, este desemnat să monitorizeze implementarea Curricula la disciplina opțională Religia pe parcursul anului școlar 2011-2012 și în funcție de rezultatele pilotării, va formula sugestii pentru definitivarea acestora de către autori

Din cele expuse mai sus concluzionăm că Biserica, în demersurile sale pentru introducerea predării religiei în școli, a cunoscut câteva etape marcate de impedimente și neînțelegere din partea autorităților. Aceasta nu a dus însă la stoparea inițiativelor în acest sens.

O societate prosperă, sănătoasă nu poate să nu se bazeze pe valorile și principiile creștine. Religiei îi aparține rolul fundamental în educarea generațiilor viitoare, deoarece „frica de Dumnezeu” poate să îl determine pe om să nu săvârșească fapte rele. Pentru credincioși nu trezește îndoială faptul că „duhul creează forme”, de aceea cum va fi „duhul” copiilor noștri, așa va fi și viitorul societății noastre.

Organizarea climatului favorabil pentru studii se poate realiza in cadrul unui climat favorabil, si anume scoala. Scolii ii revine rolul de a dirija procesul educational prin asiguraea tuturor mijloacelor necesare: clasa pentru decurgerea orelor, bibliotecă si altele.

Formele de organizare a activității trebuie corelate cu tipurile de activități derulate cu elevii atit in etapa primara cit si cea gimnazial, astfel incat să predomine lucrul in grupuri mici s-au individual la activitățile comune, dar care presupun și rezolvarea unor sarcini individuale.

Metodele folosite in invățămantul actual trebuie imbinate astfel incat să existe o participare activă a copiilor preșcolari, ei să verbalizeze și să pună in practică cele insușite, să pună intrebări sau să descopere singuri rezultate.

Materialele și echipamentele care insoțesc explicațiile educatoarei pun de multe ori baza reușita unei activități. Jocurile, trusele, planșele, materialele audiovideo, aparatele, calculatorul, sunt o parte deosebit de importantă in realizarea scopului propus de catre persoana care preda disciplina rducatie moral-spiritala. De aceea, se urmărește o imbunătățire a mijloacelor didactice necesare unui invățămant modern, care trebuie să se bucure deurmătoarele atribute: suficiente cantitativ, adecvate varstei, adecvate temelor, cu elemente de noutate, varietate.

Un invățămant moral-spiritual care se vrea integrat in Uniunea Europeană, urmărește, proiectarea strategiilor de stimulare a interesului copiilor pentru afirmarea de sine și pentru instruirea conform nevoilor și capacităților fiecăruia, pregătirea de nivel superior a educatoarelor care să le permită ințelegerea complexă a situațiilor de invățare. Derularea activităților in timpul lectiei trebuie să fie flexibilă, dacă este necesar, chiar in momentul desfășurării, o activitate să aibă un element de noutate, de neprevăzut, in funcție de situația dată, preponderență avand activitățile integrate interdisciplinare.

Un element esențial al invățămantului il reprezintă evaluarea. Evaluarea inițială se realizează la inceputul anului școlar sub forma unor teste și aplicații, pentru a identifica nivelul cunoștințelor, al deprinderilor și abilităților, pentru a determina in funcție de profilul grupei, ritmul exersării abilităților Evaluarea continuă se realizează permanent, cu scopul de a urmări progresele, rămanerile in urmă ale copiilor, eficiența activităților desfășurate. Se realizează prin: portofolii, afișarea lucrărilor, aprecieri verbale, serbări destinate diferitelor evenimente

manualul

Tergiversarea soluționării acestei probleme a cauzat proteste din partea credincioșilor, fapt care a dus la adoptarea de către Parlament, în anul 2000, a unei legi potrivit căreia, de la 1 septembrie 2000, urma să înceapă predarea, în clasele primare, a disciplinei „Educația moral-spirituală”. Această lege a fost adoptată în grabă, iar Ministerul învățământului nu era pregătit pentru noile modificări. În consecință, introducerea obiectului de studiu a fost amânată până la 1 ianuarie 2001. La 23 ianuarie 2001, Consiliul Ministerului Educației și Științei adoptă Hotărârea nr. 29/2 “Cu privire la Concepția și Curriculumul educației moral-spirituale în clasele 1-1V”. Potrivit acestei hotărâri: „Se aprobă cu titlu experimental Concepția și Curriculumul educației moral-spirituale în clasele 1-1V, autori dr. hab. V. Pâslaru ș.a.

Se aprobă cu titlu experimental Concepția și Curriculumul educației moral-spirituale în clasele 1-IV, autori N. Bujor ș.a.”

Așadar, în clasele primare, la disciplina obligatorie Educație moral-spirituală au fost aprobate două programe curriculare. Concepția și Curriculumul educație moral-spirituale în clasele I-1V, autori dr. hab. V. Pâslaru ș.a. conținea doua teme care au legătură cu credința creștină. Este vorba despre tradițiile populare ale Nașterii și Învierii Domnului lisus Hristos, celelalte teme abordând subiecte social-umane. în următorii ani au fost elaborate și editate manuale de Educație moral-spirituală pentru clasele 1-1V, autorori Tatiana Neculcea, conferenționar în cadrul Ministerului Educației, Vlad Pâslaru și Angela Cara, dr. conferențiari cercetători în cadrul Institutului de Științe ale Educației.

Lecția

Fapt regretabil, dar, în școlile contemporane, religia se studiază că disciplină axată pe principiul cognitiv-instructiv. În cadrul studierii ei se utilizează metode instructiv-didactice, iar atitudinea față de religie este similară cu cea manifestată față de curentele religioase. În asemenea condiții este dificil să-i formezi elevului atitudini, similare cu cele promovate pe parcursul secolelor, vizavi de experiențele și concepțiile religioase.

De aceea, acum mai mult ca oricând, pedagogul creștin trebuie sâ conștientizeze că religia ca disciplină de studiu se confruntă cu multiple probleme. Preoții, pedagogii, instituțiile abilitate și factorii educaționali de decizie nu s-au determinat încă ce atitudini să manifeste față de:

a) modul de studiere a religiei în școală;

b) gradul de acceptare a pedagogiei creștine în învățământul laic;

c) nivelul de integrare a credinței în învățământ.

In cadrul lecției de religie, pedagogul trebuie să explice clar și detaliat noțiunile esențiale ale pedagogiei creștine. Aceste noțiuni trebuie să includă atitudini și reflecții privitor la viața veșnică, spirit, suflet, viață spirituală, bine și rău; să demonstreze că educația creștină include salvarea personalității, instruirea spirituală prin Duhul Sfânt, cunoașterea adevărurilor lui Dumnezeu, cunoașterea Evangheliilor și a Sfintelor Tradiții; instruirea prin pocăință. Exemplul pedagogic al lui Iisus Hristos și al Sfinților Părinți poate servi drept argument major în explicarea acestor principii pedagogice.

Metodica predării religiei creștine trebuie să se bazeze pe exemple relevante. Profesorul trebuie să reproducă momente instructive, să facă referință la metodica utilizată de Iisus: să folosească exemple luate direct din viață; să folosească metafore, comparații; să trezească interesul și să-i motiveze pe cei care-l ascultă.

Profesorul de religie trebuie să explice copiilor că Dumnezeu cunoaște natura firească a omului, știe cât de important este pentru instruire exemplul învățătorului. J. A. Comenius demonstrând că instruirea trebuie să pornească de la particular către general; de la concret către abstract; de la cunoscut către necunoscut; de la argumente către reguli. Modul de formare a concepției creștine despre lume, de explicare a adevărurilor lui Dumnezeu au fost abordate și în alte lucrări științifice, acceptate azi de teoria pedagogică, în multe din acestea subliniindu-se că formarea "concepției creștine despre lume" ajută la:

a) constituirea unei familii puternice, în care părinții participă la formarea convingerilor religioase la copii;

b) implicarea familiei în educația creștină, prin participarea activă în viața bisericii;

c) Instruirea creștină în școală.

Lecția de educație moral spirituală / Religie Creștin-Ortodoxă încearcă să asigure o instruire care oferă copiilor cunoștințe despre Dumnezeu, le formează o concepție creștină despre lume, îi ajută să-și cultive un comportament creștin, aspecte ce vor determina conștiința și modul lor de viață, lecțiile de religie fiind cea mai sigură modalitate de transformare în fapt a acestor obiective.

Obiective: Profesorul trebuie să-i ajute pe elevi să conștientizeze că:

Învățământul nu este eficient dacă nu este și motivat; el nu poate rămâne în afara valorilor religioase.

Există anumite cerințe didactice față de modul de predare a religiei

Scopurile și obiectivele condiționează strategiile didactice folosite în cadrul lecției de religie cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu; desăvârșirea omului; formarea virtuților creștine etc.)

Curriculumul educației religioase este axat pe idealul creștin, pe valorile, normele, principiile creștine

Metodologia lecției de religie trebuie să comporte un caracter instructiv-educativ și să aibă orientări religioase clare

În cadrul lecției, pedagogul creștin își poate forma atitudini corecte față de credința creștină, apelând la inima și intelectul elevului.

Lecția de educație moral-spirituală/ educație Creștin Ortodoxă trebuie să aspire către formarea unei gândiri creștine, către stabilirea unei relații sănătoase între copil și Dumnezeu. Asemenea mod de instruire influențează nu doar rațiunea, ci și inima elevului

Învățământul religios este chemat să formeze cultura gândirii creștine. Iar gândirea creștină este chemată să satisfacă necesitățile intelectuale și spirituale ale omului căzut în păcat, indicându-i calea către credință. Lecțiile de religie au menirea să ajute copilului să înțeleagă acest lucru. De aceea, pedagogul creștin trebuie să explice copiilor că asemenea lucruri sunt posibile doar atunci când se respectă cerințele didactice ale instruirii religioase.

Scopul învățământului creștin nu se reduce doar la dobândirea cunoștințelor și la formarea principiilor cu privire la poruncile divine transmise oamenilor de Dumnezeu, ci, mai ales, la însușirea lor ca modalitate de dobândire a înțelepciunii creștine, de atingere a virtuților supreme, de pregătire pentru intrarea în împărăția veșnică

III.3 Educația civică

Conținutul educației morale reflectă două dimensiuni principale, care includ raportarea omului la societate (educația moral-civică) – are un conținut preponderent social, exprimat în educația patriotică, educația democratică, educația umanistă, educația pentru muncă, educația juridică ș.a., pe de o parte, și raportarea la sine (educația moral-individuală), care se realizează la nivel de educație filozofică și educație religioasă, pe de altă parte.

Moralitatea și civismul, în măsura în care se exprimă printr-un anumit fel de a gîndi al omului, constituie realități supuse învățării. Omul nu se naște cu aceste trăsături de personalitate, de aceea trebuie sa le învețe de la societatea în care a văzut lumina zilei și în care trăiește. Prin învățarea moralității și a civismului înțelegem o activitate prin care copilul ajunge să se comporte, să acționeze, să gîndească și să simtă în consonanță cu principiile, normele, trebuințele morale ale societății în care trăiește. Educația morală spirituală urmărește să cultive și să dezvolte calități și însușiri pe baza căror individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o viață socială normală. În general, prin educația morală se țintește formarea individului pentru a face bine și a-l promova, realizarea echilibrului său interior, generat și consolidat

Educația moral-civică urmărește inițierea, viitor cetățean, în practicarea unui comportament activ, capabil de toleranță și responsabil față de sine și de ceilalți, conștient de drepturi și datorii, liber și deschis spre alte culturi astfel considerăm ca idealul educației moral-civice urmărește următoarele aspecte:

modelul de personalitate al elevului formulat de societate, realizabil prin educație școlară;

generalizarea ideilor, concepțiilor, așteptărilor factorilor sociali familie-comunitate);

orientarea elevului;

sensul axiologic, nivelul perfecțiunii umane în raportul comunitate- elev;

finalizarea scopurilor în comportamente variate, echilibrate.

Din punct de vedere valoric, normele morale și prescripțiile juridice trebuie să subordoneze toate celelalte valori (profesionale, fizice, estetice, ecologice, etc.). Familiarizarea de timpuriu a copilului cu sensul unor noțiuni ca : bine-rău; permis-interzis, minciună-sinceritate; drept-nedrept; cinstit-necinstit ș.a. reprezintă piatra de temelie a unei conduite morale și civice reale, la care accede tânărul în dezvoltarea sa. Împletirea, fuziunea, conlucrarea, concordanța normelor cu cele juridice dau o notă complementară celor două aspecte ale conduitei și atitudinii noastre.

Profesorii de educatie civica ar trebui să știe că ei se realizează în măsura în care știu să-i învăluie în dragoste pe elevii lor. Iubirea nu se istovește niciodată, ea merge de la iubire la mai multă iubire. Adevărata iubire, mai cu seamă cea pe care trebuie s-o nutrească profesorul față de elevii lui, trebuie să fie de natură spirituală și să aibă o coloratură creștină. Astfel, animat de o asemenea iubire, profesorul nu se va simți obosit învățîndu-și elevii, nu se va descuraja cînd ei nu vor da curs imediat materiei pe care le-a predat-o. Acesta nu se va simți niciodată secătuit de puteri și dezgustat de profesia lui, dacă va fi mereu alimentat de izvorul dragostei creștine.

Orele de educație civica au ca obiective dominante educația cetateneasca activa, profesorul este cel care se implică personal în activitatea cu elevii și cu părinții acestora, folosește metodele interactive de predare-învățare-evaluare și talentul său pentru a crea un anturaj plăcut unei învățări disciplinate. Profesorul este cel care transmite un sistem de valori și construiește situații prin care copiii să descopere și să învețe în mod inductiv, promovînd relații interpersonale de apreciere și respect, integritatea personală, respectul de sine și respectul social, responsabilitatea socială și perseverența sînt calități ce se dezvoltă pe parcursul anilor și formează axa conduitei și conștiinței morale.

La orele de Educație civică, subcompetențele axate pe abordarea moralității din diverse perspective vor lucra, în mod fericit, pentru formarea competențelor-cheie/transversale culturale și interculturale de receptare și creare de valori și a competenței de a învăța să înveți a fi cetățean de acțiune, cu demnitate, cu responsabilitate, cu implicare aici și acum în problemele comunității din care faci parte.

Valorile morale general-umane ca virtuți creștine apar drept adevăruri eterne, care însă trebuie raportate la condițiile de viață în schimbare permanentă și explicate în termeni de viață pe care o trăiește elevul secolului al XXI-lea. Întrucît educația se face prin acțiune socială reciprocă, profesorul e cel mai matur membru al grupului social numit clasă, are responsabilitatea de a dirija relațiile și discuțiile dintre membrii acestui grup social. Rolul activ pe care îl joacă elevul în propriul sistem de educație se asigură prin libertate, care urmează să evolueze de la cea exterioară spre cea interioară. Libertatea

și îngrădirea, opusul ei, trebuie apreciate doar ca un mijloc spre o libertate care înseamnă putere: puterea de a formula scopuri, de a judeca cu înțelepciune, de a evalua dorințele în funcție de consecințele rezultate prin împlinirea lor, de a alege și de a ordona mijloacele prin care să le transformăm în fapte.

Surse :

Curriculum la disciplina Metoda redarii religie din Republica Moldova

Bocoș, M., Opriș, D., Opriș, M., Cercetarea în domeniul educației religioase și al educației morale, Cluj Napoca, Casa Cărții de Știință, 2006

Bulacu, Mihail, Pedagogie creștin-ortodoxă, Constanța, Școala Brâncovenească, 2009.

Chiș, V., Provocările pedagogiei contemporane, Cluj-Napoca, 2002 Editura Presa Universitară Clujeană

Cucoș, C., 1999, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Iași, Editura Polirom.

Editori Ioan Scheau, Dorin OprișOctavian Moșin : Educația din perspectiva valorilor. Idei, concepte, modele,Tom III: Summa Theologiae, Ediția a V-a Chișinău, 4-5 octombrie 2013

Ioan Scheau, Dorin Opriș: Educația din perspectiva valorilor, Lucrările conferinței naționale, cu participare internațională: Educația din perspectiva valorilor, Tom II, Alba Iulia, 29-30 octombrie 2010, Editura AETERNITAS.

Ionescu, M., Instrucție și educație. Paradigme, strategii, orientări, modele, Cluj-Napoca 2003

Monica Opriș, Religie, morală, educație. Perspective teologice și pedagogice, București, Editura Basilica, 2011

Popescu Leontin , Curs: Introducere în Teologia Morală Ortodoxă

Religia și Școala : Cercetari pedagogice ,studii ,anlize ,Editura Didactica si Pedagogica R.A,Bucuresti 2011.

Tolico Dumitru : Necesitatea educației religioase în Școala și Biserica: parteneriat pentru educație, editia a doua .Coordonator Științific: Pr. Dr. Octavian Moșin

Taberele religioase pentru copii și tineri oferă o alternativă creștinească de petrecere a vacanțelor de vară. O tabără religioasă este o metodă prin care tinerii se apropie de Dumnezeu, se apropie unul de altul și învață câteva lucruri bune. Participanții se

implică în acțiuni catehetice, studii biblice, cântări, jocuri, drumeții, foc de tabără, trăire duhovnicească. Tabăra creștină are ca scop dezvoltarea în rândul tinerilor a obiceiurilor ortodoxe, ca într-o mare familie creștină: cu rugăciune de dimineață, de seară sau înainte de masă, cu dezbateri pe diferite teme teologice și participare la Sfânta Liturghie.

Scop

Ne propunem să creăm un spațiu în care participanții să descopere, prin intermediul atelierelor de muzică, teatru, film, literatură, dans, modelaj, lucru manual, etc., valorile tradiționale, spiritualitatea și istoria poporului român, membru al spațiului cultural european.

Obiective:

Dezvoltarea potențialului creator al copiilor în folosul societății, din perspectivă creștină;

Crearea unui mediu în care participanții să se simtă acceptați, iubiți și puși în valoare;

Dezvoltarea capacității de lucru în echipă;

Cunoașterea și ocrotirea mediului înconjurător;

Stimularea abilităților practice;

Păstrarea amintirii și a unei întâlniri de suflet, în care aspectul cultural, artistic, uman și religios va deschide importante punți de legătură între copii.