Rolul Informatiilor Furnizate de Soldurile Intermediare de Gestiune Asupra Performantei Intreprinderiidocx

=== Rolul informatiilor furnizate de soldurile intermediare de gestiune asupra performantei intreprinderii ===

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

Lucrare de licență

Coordonator științific,

Conf. univ. dr. Bărbuță-Mișu Nicoleta

Absolventă,

Iacob Olga

Galați

2016

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

Rolul informațiilor furnizate de soldurile intermediare de gestiune asupra performanței întreprinderii

Coordonator științific,

Conf. univ. dr. Bărbuță-Mișu Nicoleta

Absolventă,

Iacob Olga

Galați

2016

Cuprins

Introducere 1

Capitolul 1. Contul de profit sau pierdere – sursă de informații în analiza

performanțelor financiare 3

1.1. Rolul analizei performanței întreprinderii 3

1.2. Metode și tehnici specifice de analiză a performanței întreprinderii 7

1.3. Treptele creării rezultatului exercițiului – soldurile intermediare de gestiune 12

1.3.1. Rezultatele întreprinderii 12

1.3.2. Soldurile intermediare de gestiune 14

Capitolul 2. Prezentarea sectorului de activitate și a societății comerciale

ALRO S.A. 23

2.1. Descrierea sectorului de activitate și tendințe de evoluție 23

2.2. Scurt istoric al activității desfășurate până în prezent și obiectul de activitate 29

2.3. Descrierea gamei de produse, a clienților și furnizorilor 31

2.4. Structura organizatorică a firmei și structura acționariatului 34

2.5. Evoluția întreprinderii în sectorul său de activitate 36

Capitolul 3. Analiza performanței financiare a societății pe baza rezultatelor 42

3.1. Rezultatul exploatării 42

3.2. Rezultatul financiar 44

3.3. Rezultatul curent 46

3.4. Rezultatul extraordinar 47

3.5. Rezultatul brut al exercițiului 47

3.6. Rezultatul net al exercițiului 49

Capitolul 4. Analiza performanței financiare a societății pe baza soldurilor intermediare de gestiune 51

4.1. Marja comercială 51

4.2. Producția exercițiului 52

4.3. Valoarea adăugată 54

4.4. Excedentul brut de exploatare 56

4.5. Capacitatea de autofinanțare 57

Concluzii și propuneri 60

Bibliografie 63

INTRODUCERE

Tema de cercetare propusă pentru lucrarea de licență este “Rolul informațiilor furnizate de soldurile intermediare de gestiune asupra performanței întreprinderi”.

Actualitatea tezei. Este cunoscut faptul, că pentru a asigura o activitate de producție profitabilă sunt necesare unele condiții specifice de desfășurare a ei pe o perioadă durabilă. Aceasta poate fi explicat prin faptul că în condițiile economiei de piață numai o astfel de activitate asigură prosperarea și dezvoltarea previzională a întreprinderii. Mecanismul economic creat în România, orientat spre relațiile de piață, dezvoltarea tuturor formelor de proprietate, impune utilizarea unor metode științifice ce au la bază un aprofundat studiu al realității.

Obiectivul major al unei întreprinderi este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență. Rentabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia.

Analiza rentabilității se realizează pe baza datelor din contul de rezultat Profit și pierdere. Obiectivul analizei contului de rezultat constă de asemenea în determinarea resurselor degajate de întreprindere care îi vor permite autofinanțarea activităților sale și evaluarea marjelor acesteia. Însă simpla prezentare a rezultatului întreprinderii nu este suficientă pentru a răspunde la aceste întrebări. Este necesar să elaborăm un diagnostic mai precis care va face diferență între activitatea normală a întreprinderii, modul său de finanțare și operațiunile excepționale.

Conceptul de solduri intermediare de gestiune permite descompunerea rezultatului întreprinderii cu scopul ameliorării diagnosticului financiar și identificarea factorilor care stau la originea acestui rezultat.

Am abordat tema dată deoarece analiza realistă și responsabilă, fără presiuni de natură politică și conjuncturală este absolut necesară pentru toate întreprinderile, indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Soldurile intermediare de gestiune joacă un rol important în această analiză, permițând aprecierea situației întreprinderii și elaborarea strategiei de dezvoltare în dependență de aceasta.

Scopul și obiectivele tezei. Scopul cercetării este generalizarea principiilor teoretice, adaptarea instrumentelor și tehnicilor de analiză și evaluare a soldurilor intermediare de gestiune.

Scopul urmărit a fost concretizat în următoarele obiective ale cercetării:

– examinarea conceptului de performanță și a importanței analizei acesteia pentru întreprindere;

– evidențierea metodelor de analiză a performanțelor întreprinderii: analiza pe baza Bilanțului, pe baza Contului de profit și pierdere și analiza pe baza ratelor;

– analiza rezultatelor întreprinderii, și anume: rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut și rezultatul net ;

– definirea noțiunii de solduri intermediare de gestiune, evidențierea rolului acestora și analiza următorilor indicatori: marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare și capacitatea de autofinanțare.

Aplicarea în practică a obiectivelor menționate va spori eficacitatea procesului de analiză și evaluare a soldurilor intermediare de gestiune și va contribui la evidențierea mai amplă a capacităților de majorare a rentabilității și profitului întreprinderii. Rezultatele obținute în baza cercetărilor vor îmbunătăți calitatea și eficiența deciziilor manageriale luate de către agenții economici în condițiile dezvoltării relațiilor de piață și, prin urmare, vor spori stabilitatea întreprinderii în mediul de concurență.

Structura tezei. Teza este structurată în trei capitole:

În capitolul 1 „Contul de profit sau pierdere – sursă de informații în analiza performanțelor financiare” se examinează importanța noțiunii de performanță, metodele de analiză a acesteia. Un accent deosebit a fost pus pe analiza performanței pe baza Contului de profit și pierdere, și anume analiza rezultatelor întreprinderii și a soldurilor intermediare de gestiune.

În capitolul 2 “Prezentarea sectorului de activitate și a societății comerciale ALRO S.A. ” se descrie întreprinderea, datele căreia vor fi utilizate în studiile viitoare, și anume obiectul de activitate al acesteia, gama de produse oferite, structura organizatorică a firmei. Se prezintă de asemenea sectorul de activitate și evoluția întreprinderii în acest sector.

Capitolul 3 “Analiza performanței financiare a societății pe baza rezultatelor” și Capitolul 4 “Analiza performanței financiare a societății pe baza soldurilor intermediare de gestiune” oferă aspect practic tezei. În cadrul lor se includ analiza rezultatelor întreprinderii și a soldurilor intermediare de gestiune.

CAPITOLUL 1. CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE – SURSĂ DE INFORMAȚII ÎN ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE

Realitatea vieții economice în care agenții economici își desfășoară activitatea zi de zi impune necesitatea deținerii informației, aceasta fiind esențială în fundamentarea deciziilor manageriale. Ca urmare a evoluției mecanismelor pieței, a crescut și complexitatea activității agenților economici, motivându-i astfel să aplice diverse metode pentru studierea aprofundată a realității și pentru stabilirea legăturilor dintre fenomenele și procesele economice și factorii determinanți.

Rolul analizei performanței întreprinderii

Performanța unei întreprinderi poate fi apreciată efectuând un diagnostic financiar. În opinia unor economiști “diagnosticul financiar presupune identificarea punctelor tari și a punctelor slabe din mediul intern al companiei, prin prisma principalilor indicatori economico-financiari, precum și identificarea oportunităților și riscurilor care pot să apară ca influență a mediului extern asupra companiei”.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiștii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii), precum și valoarea întreprinderii. De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de

pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii. Ea pune în cauză ansamblul aspectelor activității, caracteristicile lor proprii și contribuția lor specifică la costurile și rezultatele globale ale întreprinderii. Ea se referă la aspectele monetare ale funcționării ca și la aspectele calitative sau la caracteristicile susceptibile de a fi cuantificate, dar numai în termeni fizici. Analiza financiară antrenează de asemenea demersuri globalizatoare cu privire la întreprindere, considerată a fi un tot întreg și pune în evidență semnificații analitice care permit studierea impactului anumitor componente, ale unor proiecte sau a unor produse asupra rezultatelor globale.

Problema definirii performanței în domeniul microeconomic este mai complexă, pentru că există o multitudine de factori care o influențează și pentru că diferiții actori economici văd performanța în funcție de interesele lor. Managerii sunt interesați de performanța globală a companiei, investitorii actuali și potențiali vor percepe performanța prin prisma rentabilității investiției, salariații și clienții vor manifesta interes față de stabilitatea întreprinderii, iar creditorii vor face referință la solvabilitate și lichiditate.

“Performanța poate fi definită ca o stare de competitivitate a întreprinderii, atinsă printr-un nivel de eficacitate și productivitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață”. Astfel, eficacitatea și productivitatea sunt cauze care determină performanța. Performanța poate fi considerată de asemenea ca fiind un “rezultat deosebit obținut în domeniul managementului, cel economic, comercial etc. ce implică eficiența, eficacitatea și competitivitatea companiilor și comportamentele lor procesuale și structurale”. Pentru o companie nu este deci suficient să fie performantă într-o anumită direcție, ci să înregistreze un rezultat bun în toate activitățile, fiecare dintre ele având un impact asupra performanței globale. Spre deosebire de rezultat care apare ca o noțiune absolută, performanța este o mărime relativă deoarece se determină în comparație cu alte mărimi (obiective, rezultatele obținute de concurenți etc.).

Performanța arată capacitatea companiei de a progresa grație eforturilor depuse constant, noțiunea de performanță fiind asociată unei ideologii de progres, de efort. La nivelul unei companii performanța include abilitatea de a avea acces la resurse, de a le aloca și utiliza optim în scopul unei remunerări suficiente pentru a acoperi riscul asumat și a justifica interesul. Astfel, măsurarea performanțelor întreprinderii vizează în mod esențial măsurarea profitului. Profitul se determină ca diferență între veniturile obținute și cheltuielile efectuate de întreprindere în timpul exercițiului financiar. În concluzie putem afirma că noțiunea de performanță la nivel microeconomic este strâns legată de alte concepte care trebuie studiate: productivitate, eficiență, eficacitate, economicitate, rentabilitate.

Scopul analizei performanței financiare este reprezentat de:

înțelegerea performanțelor realizate și a riscurilor inerente în activitatea întreprinderii, precum și a perspectivelor de performanță financiară viitoare;

ajustarea situațiilor financiare istorice pentru a estima abilitățile întreprinderii de a genera fluxuri de venit pentru furnizorii de capital, precum și perspectivele acesteia; aptitudinea de a rambursa împrumuturile nu va putea fi asigurată decât dacă întreprinderea degajă marje de autofinanțare adecvate;

compararea cu întreprinderile similare pentru a stabili parametrii de risc, rentabilitate și valoare;

asigurarea remunerării și reînnoirii resurselor pe care întreprinderea le pune în practică, o asemenea remunerație nefiind posibilă decât dacă ea va face dovada unei eficacități suficiente în activitatea sa;

În fine, ținând cont de obligațiile pe care întreprinderea le subscrie pe termen mediu și lung, rezultă că solvabilitatea viitoare este larg determinată prin intermediul performanțelor economice și financiare.

Din cele menționate mai sus reiese că aprecierea performanței întreprinderii ține în mare parte de domeniul analizei financiare. Diagnosticul financiar se atașează aprecierii performanțelor, dezvoltând trei puncte de vedere caracteristice. În primul rând își propune o viziune parțială a performanțelor. Astfel, diagnosticul performanțelor poate fi dezvoltat într-o perspectivă strategică, organizațională, socială, tehnico-economică, de marketing și financiară. Diagnosticul strategic urmărește orientările globale ale întreprinderii. Diagnosticul operațional vizează adecvarea structurilor, a repartizării sarcinilor, a procedurilor și a funcționării prin raportarea la misiunile stabilite pentru întreprindere, iar diagnosticul social vizează aprecierea relațiilor profesionale și de lucru din întreprindere, evaluarea aptitudinilor directorilor. Diagnosticul tehnico-economic urmărește eficiența proceselor productive și aprecierea capacității de adaptare pe termen scurt și mediu în fața unei evoluții a mediului de piață și a tehnologiilor, preocuparea pentru lansarea de produse și tehnologii noi, existența activității financiare, în timp ce diagnosticul de marketing vizează aprecierea capacității întreprinderii de a percepe nevoile și presiunile pieței, precum și aprecierea eficienței metodelor de studiu și de acțiune comercială. Diagnosticul financiar urmărește aprecierea capacității întreprinderii de a menține un nivel corespunzător de salarizare, de a obține profit, starea echilibrului financiar, a lichidității financiare, capacitatea de autofinanțare, capacitatea întreprinderii de a asigura plata capitalurilor puse la dispoziția sa. Directorii întreprinderilor sunt interesați de toate tipurile de diagnostic, concurenții sunt interesați de diagnosticul strategic și de marketing, consultanții de diagnosticul operațional, salariații și puterile publice de diagnosticul social, acționarii de diagnosticul strategic și financiar, iar proprietarii și creditorii de diagnosticul financiar.

În al doilea rând, analiza financiară abordează performanțele, avantajând criteriile monetare de măsurare și de apreciere. Ea neglijează aspectele de activitate sau de patrimoniu care nu comportă o traducere monetară, directă sau indirectă. În al treilea rând, aprecierea financiară a performanțelor procedează la un punct de vedere sintetic și global, ea construind o viziune de ansamblu a rezultatelor. Analiza financiară permite totuși o abordare globalizatoare a performanțelor, în măsura în care aceasta consideră în general întreprinderea ca un tot și limitează semnificația analitică a rezultatelor.

Strategia de dezvoltare a întreprinderii se exprimă prin performanța economică și financiară. Este necesar să analizăm evoluția întreprinderii pe cel puțin 5 ani anteriori, pentru a putea pune în evidență situația reală. De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii (informații dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

Aprecierea performanțelor economice și financiare ale întreprinderii se fundamentează, în principal, pe bilanț, pe contul de profit și pierdere, pe analiza soldurilor intermediare de gestiune dar și pe studiul evoluției indicatorilor de rentabilitate, lichiditate, solvabilitate, îndatorare.

Analiza contului de rezultate și interpretarea altor indicatori permit aprecierea situației financiare trecută și actuală și luarea unor decizii fundamentale, în măsură să intensifice dezvoltarea viitoare și să îmbunătățească performanțele întreprinderii. O performanță financiară ridicată va determina, la rândul său, maximizarea valorii capitalurilor proprii sau a bogăției acționarilor și va conduce la atragerea de noi resurse de pe piața financiară.

Analiza performanțelor întreprinderii contribuie la formarea gândirii economice a specialiștilor, la sporirea capacității acestora de a înțelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i în efortul de explicare, apreciere științifică, diagnosticare și soluționare a diverselor situații care apar în întreprindere.

Metode și tehnici specifice de analiză a performanței întreprinderii

Performanța financiară reflectă modul în care întreprinderea valorizează resursele de care dispune, condiționează capacitatea de finanțare a întreprinderii, respectiv potențialul de dezvoltare viitor, determină repartiția la care va recurge întreprinderea în favoarea partenerilor interesați în activitatea acesteia. Aceste aspecte redau importanța noțiunii de performanță financiară și condiționează necesitatea analizei acesteia.

Analiza performanței financiare a întreprinderii constă în evaluarea a trei serii de indicatori ce rezultă din analiza pe baza Bilanțului, analiza pe baza Contului de profit și pierdere și analiza pe baza ratelor.

Analiza performanței financiare pe baza Bilanțului

Pentru o analiză financiară pertinentă sunt utilizate două instrumente financiare: bilanțul financiar și bilanțul funcțional.

Bilanțul patrimonial (financiar) este un instrument de analiză realizat prin retratarea bilanțului contabil, care prezintă interes pentru proprietarii întreprinderii și pentru creditorii săi, patrimoniul fiind garanția realizării drepturilor lor.

Problemele principale ale analizei poziției financiare a întreprinderii rezolvate prin apelarea la bilanțul patrimonial sunt:

determinarea patrimoniului net;

analiza structurii financiare;

determinarea lichidității și solvabilității;

stabilirea gradului de îndatorare etc.

Bilanțul financiar este întocmit pornind de la Bilanțul contabil care este supus următoarelor operațiuni:

clasificarea posturilor bilanțiere;

restructurarea posturilor de activ și de pasiv în funcție de gradul de lichiditate, respectiv exigibilitate;

tratarea activelor fictive: imobilizările necorporale (cheltuieli de constituire și cheltuieli de cercetare-dezvoltare) și cheltuielile înregistrate în avans care nu se iau în calcul în activ și sunt deduse din capitalurile proprii în pasiv;

înscrierea unor mijloace și resurse financiare importante, care se referă la efectele scontate și neajunse la scadență și la activele deținute în leasing;

corectarea evaluărilor realizate asupra unor posturi din bilanțul contabil.

Bilanțul funcțional reprezintă un alt instrument util pentru analiza financiară, el fiind un bilanț contabil retratat, posturile fiind ordonate într-o logică diferită de cea după funcțiunea conturilor. Pentru a ordona din punct de vedere funcțional posturile bilanțului contabil, trebuie să stabilim apartenența acestora la ciclul de operațiuni la realizarea căruia participă, aferente următoarelor funcții: funcția de investiții, funcția de exploatare și de finanțare.

Realizarea echilibrului funcțional este pusă în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional: fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment pentru exploatare, nevoia de fond de rulment în afara exploatării și trezoreria netă. Echilibrul financiar este realizat în situația în care fondul de rulment este mai mare decât nevoia de fond de rulment și se degajă o trezorerie netă pozitivă. Fondul de rulment reprezintă surplusul resurselor durabile în raport cu nevoile stabile, surplus care concură la finanțarea activelor circulante. Nevoia de fond de rulment exprimă nevoile temporare de finanțare reînnoibile permanent, care au rămas neacoperite din surse temporare și reînnoibile în cadrul acelorași cicluri de exploatare. Partea rămasă neacoperită trebuie să fie egală sau inferioară fondului de rulment, pentru a nu crea dezechilibre financiare. Trezoreria netă demonstrează cel mai pertinent cât de eficientă a fost întreprinderea în cursul unui exercițiu financiar, o trezorerie pozitivă însemnând un surplus monetar ce poate fi utilizat pentru dezvoltarea întreprinderii, iar o trezorerie negativă un dezechilibru financiar.

Analiza performanței financiare pe baza Contului de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere face parte din situațiile de închidere a exercițiului financiar, este un document contabil de sinteză ce prezintă rezultatul activității întreprinderii și măsoară performanțele firmei în cursul unei perioade de gestiune. Astfel, contul de profit și pierdere exprimă cel mai cunoscut indicator de performanță a întreprinderii, profitul. „Profitul este recompensa pe care o poate primi întreprinderea pentru riscarea capitalului său”, având ca scop stimularea agenților economici în realizarea programului de producție, dar și în introducerea unor inovații tehnologice, organizaționale, „inovația fiind cea mai importantă dar și cea mai nesigură sursă de formare a profitului”. Profitul reprezintă o motivație pentru personalul întreprinderii de a-și îndeplini sarcinile conform cerințelor expuse, de a evolua, de a colabora eficient cu echipa. Astfel, este important ca întreprinderea să analizeze factorii care influențează profitul și să urmărească potențialul de profitabilitate.

Analiza contului de rezultate are ca scop comparația rezultatelor obținute de întreprinderi în cadrul unui anumit sector. Astfel, pot fi cunoscute punctele forte și punctele slabe ale întreprinderii și motivele care au condiționat apariția anumitor abateri de la medie. O întreprindere care dispune de o strategie adecvată va fi mai profitabilă și va înregistra rezultate mai bune decât o firmă fără forță strategică.

Scopul analizei contului de profit și pierdere este cunoașterea rezultatului final obținut de întreprindere, mai important însă fiind analiza etapelor formării acestuia. Din acest motiv unele întreprinderi recurg la analiza soldurilor intermediare de gestiune, care constituie o variantă alternativă de prezentare a informațiilor din contul de rezultate.

Marja comercială reflectă performanța activității de comercializare a mărfurilor. Acest indicator se referă atât la întreprinderile comerciale, cât și la cele producătoare, pentru partea din activitate privind comercializarea mărfurilor. Această marjă măsoară surplusul de valoare obținut peste costul mărfurilor vândute și reflectă poziționarea întreprinderii pe piață ținând cont de: natura produselor, forma de distribuție, formarea prețului de vânzare și intensitatea concurenței. Producția exercițiului exprimă performanța activității de producție, doar producția vândută fiind generatoare de încasări monetare pentru întreprindere. Valoarea adăugată exprimă crearea sau creșterea de valoare pe care o întreprindere o aduce bunurilor și serviciilor provenite de la terți, permițând măsurarea puterii economice a acesteia. Valoarea adăugată reflectă gradul și mijloacele de integrare a producției, eficacitatea organizării producției, evidențiază modalitățile de finanțare a activităților.

Excedentul brut de exploatare corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de operațiile de exploatare, independent de politica financiară, politica de amortizare și de provizioane constituite. Excedentul brut de exploatare permite generarea unei trezorerii necesare pentru: finanțarea investițiilor, rambursarea împrumuturilor, remunerarea capitalurilor externe și a capitalurilor proprii, plata impozitului pe profit.

Rezultatul exploatării evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și corespunde activității normale și curente a firmei, fără influența structurii și politicii financiare sau a elementelor excepționale. Rezultatul curent înainte de impozitare reprezintă rezultatul operațiunilor obișnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât și de cel al activității financiare, permițând aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității. Rezultatul extraordinar sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierdere generat de factorii excepționali. Rezultatul net al exercițiului constituie sinteza operațiunilor industriale, financiare și extraordinare a întreprinderii, ținând cont și de incidența negativă a impozitului pe profit și a participării salariaților la profit.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă ansamblul de resurse proprii degajate de către întreprindere și cuprinde atât resurse pe termen scurt care nu sunt disponibile pentru finanțări structurale, cât și resurse cu caracter durabil, care pot fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor, finanțarea investițiilor și activităților curente prin creșterea fondului de rulment. Capacitatea de autofinanțare este sursa privilegiată de finanțare a dezvoltării întreprinderii, care ține cont atât de fluxurile reale de fonduri provenite din politica financiară, cât și de cele la originea cărora stau activitățile industriale și comerciale ale firmei.

Analiza performanței financiare pe baza ratelor

În economia de piață ratele sunt utilizate ca metodă de analiză și stabilire a diagnosticului financiar, pentru o cunoaștere mai exactă a stării întreprinderii și detectarea cauzelor ce ar putea genera schimbări în activitatea acesteia. Metoda ratelor presupune interpretarea prudentă a unui anumit număr de mărimi relative și alegerea anumitor combinații de rate care ar putea caracteriza activitatea întreprinderii. Scopul analizei este stabilirea parametrilor de bonitate ai întreprinderii, ceea ce presupune “studierea a cel puțin două dimensiuni semnificative: structura financiară și performanța financiară”.

1. Ratele structurii financiare caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt, apreciază importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Din categoria ratelor de structură financiară fac parte: ratele de finanțare, lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare și rate privind viteza de rotație.

Ratele de finanțare evidențiază modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, care pot fi: strategice, de exploatare, de echilibru.

Ratele de lichiditate și solvabilitate măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt, metodă care constă în compararea lichidităților potențiale cu exigibilitățile potențiale.

Ratele de îndatorare caracterizează situația îndatorării societății în raport cu resursele acesteia.

Ratele privind viteza de rotație evidențiază numărul de rotații efectuate de activele circulante în decursul unei perioade pentru a se putea realiza cifra de afaceri.

2. Ratele de performanță caracterizează capacitatea întreprinderii de a obține profit, de a-și menține poziția față de concurenți, capabilitatea de a asigura o evoluție ascendentă a averii. Unul din cei mai importanți indicatori de performanță utilizați în analiza activității întreprinderii este rentabilitatea. Măsurarea rentabilității prin rate reprezintă o formă de măsurare sintetică a eficienței activității economice prin evaluarea raportului efect/efort. Ratele de rentabilitate permit compararea performanțelor comerciale și industriale ale întreprinderilor, deoarece scot în evidență caracteristicile economice și financiare ale acestora. Rentabilitatea comercială caracterizează eficiența politicii comerciale a întreprinderii. Rentabilitatea economică permite evaluarea modului de valorificare a capitalului investit și aprecierea alegerii destinațiilor de investiții. Rentabilitatea financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, fiind sensibilă la modificarea structurii financiare.

Treptele creării rezultatului exercițiului – soldurile intermediare de gestiune

Rezultatele întreprinderii

În cadrul Contului de Profit și Pierdere veniturile și cheltuielile sunt clasificate fiecare în trei categorii: de exploatare, financiare și extraordinare. Acestea sunt generate, în principal, de trei domenii de activitate a întreprinderii:

activitatea de exploatare, care este activitatea dominantă ce vizează realizarea profitului întreprinderii din sectoarele industrial, investițional, comercial și/sau prestări de servicii;

activitatea financiară, privind participațiile la capitalul altor societăți și alte acțiuni de plasament;

activitatea extraordinară, privind acele evenimente extraordinare care afectează activitatea normală a întreprinderii.

Toate aceste fluxuri din Contul de Profit și Pierdere afectează rezultatul exercițiului pe cele trei domenii de activitate.

Rezultatul exploatării (RE) reprezintă rezultatul activității de exploatare normală și curentă a întreprinderii, măsoară performanțele rezultate din activitatea industrială și comercială a întreprinderii, fără a lua în calcul elementele financiare și extraordinare. Rezultatul exploatării este independent de orice politică financiară, fiscală, de investiții și de distribuție. Rezultatul exploatării măsoară performanțele întreprinderilor privind activitatea lor proprie, fiind astfel un bun criteriu de comparație între întreprinderi. Acest sold este calculat ca diferență dintre totalul veniturilor din exploatare (V.expl) și totalul cheltuielilor din exploatare (Ch.expl).

RE = V.expl – Ch.expl

Rezultatul financiar (RF) corespunde diferenței dintre totalul veniturilor finnciare (V.fin) și totalul cheltuielilor financiare (Ch.fin) a unei întreprinderi, evidențiind performanța sa financiară. Rezultatul financiar arată impactul modului de finanțare asupra rezultatului întreprinderii.

RF = V.fin – Ch.fin

Rezultatul curent (RC) înaintea impozitării arată performanța economică și financiară a întreprinderii, luând în calcul rezultatul exploatării și rezultatul financiar care e format din veniturile și cheltuielile financiare ale întreprinderii. Rezultatul curent corespunde activităților cu caracter repetitiv și normal, nu ține cont de rezultatele excepționale care au o natură neobișnuită și permite analiza evoluției rezultatelor pe mai multe exerciții succesive.

RC = RE + RF

Dificultatea de interpretare pe care o ridică rezultatul curent rezultă din faptul că acesta este compus din suma rezultatului de exploatare și a rezultatului financiar. Creșterea rezultatului curent poate duce la îmbunătățirea rezultatului de exploatare ca și a celui financiar. Ar trebui deci să se analizeze distinct cheltuielile și veniturile ce se raportează exploatării normale și curente de cheltuielile și veniturile financiare.

Rezultatul extraordinar (Rextr) reflectă operațiunile extraordinare ale întreprinderii și apare doar în cazuri excepționale, când se produc diferite calamități naturale. Rezultatul extraordinar rezultă din diferența dintre veniturile extraordinare (V.extr) și cheltuielile extraordinare (Ch.extr).

Rextr = V.extr – Ch.extr

Rezultatul brut al exercițiului (RBE) se calculează ca diferență între toate veniturile (TV) și toate cheltuileile (TCh) unui exercițiu financiar: RBE = TV – TCh.

Însumând rezultatul exploatării, rezultatul financiar și cel extraordinar de asemenea obținem rezultatul brut. Astfel, RBE = RE + RF + Rextr. Știind că rezultatul curent e format din suma rezultatului exploatării și a celui financiar, putem deduce egalitatea: RBE = RC + Rextr.

Rezultatul net al exercițiului (RNE) exprimă beneficiul sau pierderea exercițiului financiar, calculat ca diferență între rezultatul brut al exercițiului și impozitul pe profit (Ipr): RNE = RBE – Ipr. Rezultatul net arată eficacitatea de care întreprinderea a dat dovadă în activitatea sa industrială, comercială, financiară. Dacă RNE<0, întreprinderea nu a putut să-și acopere toate cheltuielile, deci a înregistrat o pierdere. În caz contrar, când RNE>0, întreprinderea este rentabilă și înregistrează un profit care va fi utilizat fie pentru finanțarea rezervelor interne, fie pentru remunerarea acționarilor sau asociaților prin dividende.

Soldurile intermediare de gestiune

Pentru o apreciere cât mai corectă a situației financiare a întreprinderii, pe lângă indicatorii contabili obișnuiți se utilizează și alte tehnici de măsurare a rezultatelor. Acestea permit o apreciere cât mai relevantă a realității economice și financiare a activității desfășurate.

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități (de exploatare, financiară, excepțională) permite degajarea soldurilor intermediare de gestiune. Soldurile intermediare de gestiune permit aprecierea performanțelor întreprinderii și reprezintă solduri de acumulări bănești potențiale, îndeplinind funcția de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare.

Sistemul contabil Român nu prevede obligativitatea întocmirii soldurilor intermediare de gestiune, deși structura contului de profit și pierdere acceptată în țara noastră permite stabilirea acestora. În Uniunea Europeană utilizarea soldurilor intermediare de gestiune se înscrie în practica financiară recentă, în unele țări întocmirea acestora fiind obligatorie.

Soldurile intermediare de gestiune pot fi caracterizate ca niște paliere succesive în formarea rezultatului final. Indicatorii se construiesc în cascadă, cele mai cuprinzătoare fiind producția exercițiului și marja comercială, iar cel mai sintetic rezultatul net al exercițiului.

Tabelul 1.1. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Planul de conturi și din lucrarea „Analiză financiară” de Brezeanu, P., Poantă, D., Morariu, V., p. 384-386.

1. Marja comercială este primul indicator furnizat de tabloul soldurilor intermediare de gestiune, care permite aprecierea performanțelor unei activități de comerț. Marja comercială, denumită și adaosul comercial, vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială și comercială). Activitatea comercială constă în cumpărarea și revânzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeași stare.

Marja comercială reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora și se calculează după relația:

Marja comercială(MC)=Vânzări de mărfuri – Costul mărfurilor vândute

Valoarea marjei comerciale generată de cifra de afaceri realizată este indispensabilă pentru aprecierea gestiunii unei întreprinderi comerciale, cifra de afaceri fiind un indicator al volumului activității. Practica a demonstrat că două întreprinderi comerciale pot realiza marje comerciale foarte diferite, valoarea cifrei de afaceri fiind aceeași. Unul din elementele de bază ale analizei financiare a întreprinderilor comerciale îl constituie analiza tendinței în timp a ratei marjei comerciale (marja comercială/cifra de afaceri) și compararea acesteia cu ratele altor întreprinderi.

Mărimea marjei comerciale trebuie apreciată în funcție de tipul politicii de vânzare aleasă de către întreprindere. De exemplu, marjele comerciale ridicate corespund, în general, întreprinderilor specializate în comerțul de lux sau în comerțul tradițional, care oferă și service după vânzare. Marjele comerciale mai reduse sunt înregistrate de întreprinderile care dispun de suprafețe comerciale mari și practică liberul-serviciu.

Pentru aprecierea oportunității politicii comerciale urmărite de întreprindere, marja comercială trebuie descompusă pe produs sau pe ramură de activitate. Variația marjei comerciale trebuie explicată în funcție de rotația stocurilor, iar scăderea marjei comerciale ar trebui să fie compensată printr-o creștere a vânzărilor și să corespundă reorientării politicii comerciale a întreprinderii.

Marja comercială este indicatorul de care se ține cont în elaborarea studiilor previzionale, întocmirea documentelor previzionale (cont de rezultat previzional, plan de finanțare), determinarea pragului rentabilității, a punctului critic al activității comerciale (cheltuieli fixe/marja comercială unitară).

Pentru o apreciere cât mai corectă a activității desfășurate, este important să ținem cont nu doar de valorile înregistrate de marja comercială, dar și de specificul activității desfășurate și ramura economică din care face parte întreprinderea.

2. Producția exercițiului este indicatorul ce caracterizează activitatea de producție a unei întreprinderi, adică activitatea de fabricație sau de transformare a bunurilor și a serviciilor practicată de aceasta.

Drept urmare, producția exercițiului va include următoarele trei elemente:

1)Producția vândută (vânzări de produse finite, intermediari reziduali, lucrări, studii, prestări de servicii, venituri din activități anexe) care reflectă cifra de afaceri industrială și este evaluată la preț de vânzare (exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării);

2)Producția stocată (stocaj sau destocaj) care exprimă variația stocului de produse intermediare, în curs de producție, produse finite dar încă nevândute, fiind evaluată la cost de producție. Creșterea stocurilor poate fi apreciată ca un semnal de alertă, întreprinderea nefiind în stare să valorifice corespunzător produsele sau un semnal pozitiv, în cazul în care stocajul a fost efectuat pentru dezvoltarea viitoare a vânzărilor întreprinderii.

3)Producția imobilizată care reprezintă bunurile realizate de întreprindere destinate nevoilor proprii, evaluată la cost de producție.

Producția exercițiului se calculează după relația:

Producția exercițiului (PE)=Producția vândută ± Producția stocată + Producția imobilizată

Mențiunea de producție a exercițiului trebuie diferențiată de indicatorul cifră de afaceri, deoarece în întreprinderile mixte cifra de afaceri reflectă vânzările de mărfuri și producția vândută, iar în întreprinderile industriale cifra de afaceri vizează doar producția vândută.

Cifra de afaceri ignoră anumite aspecte ale activității întreprinderii, cum ar fi decalajele dintre momentul fabricării și cel al facturării ce antrenează variații ale stocurilor, producția imobilizată care uneori poate înregistra valori semnificative, ca urmare oferindu-ne o imagine deformată asupra întreprinderii. Din acest motiv, producția exercițiului este un indicator inevitabil care oferă o imagine mai fidelă a activității reale a întreprinderii pe durata exercițiului. Trebuie totuși să fim atenți în interpretarea acestui indicator ambiguu, dat fiind că producția este constituită din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la prețul de vânzare (producția vândută), altele sunt evaluate la costul de producție (producția stocată și imobilizată), iar nivelul rezultatelor se poate modifica în funcție de metoda reținută pentru evaluarea stocurilor.

3. Valoarea adăugată „este soldul de gestiune introdus în practica contabilității de întreprindere ca urmare a „presiunii” contabilității naționale, fiind un concept de sorginte macroeconomică. Suma valorilor adăugate create pe teritoriul economic național, în cursul unui an, formează produsul intern brut. Astfel, valoarea adăugată constituie unul din elementele de legătură între conceptele macroeconomiei și regulile ce guvernează gestiunea întreprinderii, realizând o punte informațională directă între contabilitatea de întreprindere și contabilitatea națională”.

Valoarea adăugată reprezintă o creație de valoare sau creșterea valorii, rezultată din utilizarea factorilor de producție, pe care întreprinderea o aduce bunurilor și serviciilor de proveniență terță în exercitarea activităților sale profesionale curente.

Valoarea adăugată se calculează după relația:

Valoarea Adăugată(VA)=Marja comercială + Producția exercițiului – Consum de la terți

în care:

Consumuri de la terți = Cumpărări de materii prime și materiale ± Variația stocurilor de materii prime și materiale + Alte cheltuieli și cumpărări externe

Valoarea adăugată poate fi descompusă în două componente: valoarea adăugată vândută, corespunzătoare producției vândute și valoarea adăugată produsă, aferentă producției imobilizate și stocate. Valoarea adăugată prezintă un interes important în vederea distribuirii veniturilor întreprinderii. Suma veniturilor se constituie din diferența dintre producția și consumurile de proveniență terță.

Regrupând fluxurile financiare din contul de profit și pierdere, se poate demonstra că valoarea adăugată revine:

Personalului și organismelor sociale, sub forma cheltuielilor de personal;

Statului, sub formă de impozite, taxe, vărsăminte asimilate, impozit pe profit;

Aportorilor de capitaluri, sub formă de cheltuieli financiare și dividende;

Întreprinderii, sub forma autofinanțării.

Valoarea adăugată permite compararea întreprinderilor în cadrul aceluiași sector de activitate. Întreprinderea care înregistrează o valoare adăugată mai mare, aduce respectiv și o contribuție mai importantă.

Valoarea adăugată este un indicator ce permite aprecierea ponderii economice a întreprinderii, ce se poate determina prin două metode:

Prin diferență, între producția globală a exercițiului, inclusiv marja comercială și consumurile de bunuri și servicii furnizate la terți pentru producția respectivă.

Prin adiționarea diverselor elemente ce compun valoarea adăugată, respectiv remunerația factorilor de producție: munca (cheltuielile de personal), statul (cheltuielile cu impozitele și taxele), împrumuturile (cheltuielile financiare cu dobânda), investițiile (amortizările și provizioanele destinate conservării valorii activelor), capitalurile proprii (dividende de distribuit), întreprinderea însăși (autofinanțarea).

Valoarea adăugată prezintă un interes în analiza financiară, deoarece:

reprezintă criteriul de dimensiune a întreprinderii. Valoarea adăugată permite măsurarea aportului specific al întreprinderii la realizarea producției sale.

măsoară gradul de integrare al întreprinderii, prin calculul ratei valoare adăugată / producție (CA). Cu cât rezultatul raportului este mai mare, cu atât mai mult întreprinderea este integrată, își asigură singură un număr mai mare de faze de producție și apelează mai puțin la alte întreprinderi subcontractante.

reprezintă criteriul de creștere a întreprinderii. Rata de creștere a valorii adăugate permite măsurarea creșterii reale a întreprinderii.

evidențiază structura exploatării, prin intermediul ratelor de repartiție ale valorii adăugate:

Cheltuieli de personal/Valoarea adăugată

Cheltuieli financiare/Valoarea adăugată

Impozite și taxe/Valoarea adăugată

Autofinanțare/Valoarea adăugată

reflectă gradul de utilizare al factorilor de producție. Eficacitatea utilizării factorilor de producție poate fi măsurată raportând valoarea adăugată la efectivele afectate activității întreprinderii (Valoarea adăugată/Efective), sau raportând valoarea adăugată la imobilizările de exploatare (Valoarea adăugată/Imobilizări de exploatare).

Valoarea adăugată este un indicator însemnat pentru aprecierea activității întreprinderii, a dimensiunii sale și a activității de exploatare. Este importantă totuși interpretarea corectă a acestui indicator: de exemplu, creșterea valorii adăugate nu este neapărat un semn de prosperitate pentru întreprindere, dacă această creștere este însoțită de o înrăutățire a trezoreriei sau de diminuarea performanțelor comerciale. Majorarea cheltuielilor de personal, de asemenea, poate angaja o creștere a valorii adăugate, în timp ce rezultatul și rentabilitatea întreprinderii se vor reduce. Astfel, este necesar să fim prudenți în interpretarea valorii adăugate, ținându-se cont de factorii care au generat-o.

4. Excedentul brut de exploatare (EBE) sau, după caz, insuficiența brută din exploatare (IBE) reprezintă fluxul potențial de trezorerie generat de activitatea de exploatare a întreprinderii (operații legate de producția industrială, de activitatea comercială sau prestări servicii). EBE este un indicator care nu ține cont de politica financiară, de politica prudențială a firmei (amortizări și provizioane) și de evenimentele cu caracter excepțional, fiind astfel un indicator important în efectuarea analizelor financiare și a comparațiilor între întreprinderi.

Excedentul brut de exploatare se calculează după relația:

Excedentul brut de exploatare = Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare – Cheltuieli cu personalul – Cheltuieli cu impozite,taxe și vărsăminte asimilate

Autorul român P. Brezeanu a evidențiat trei aspecte care justifică importanța EBE pentru analiza financiară:

– EBE măsoară performanța economică a întreprinderii;

– EBE este independent de deciziile financiare în sens larg, de politica fiscală sau de politica de dividend a întreprinderii;

– EBE este o resursă fundamentală pentru întreprindere.

1.EBE măsoară performanța economică a întreprinderii. Sub acest aspect, indicatorul este utilizat în calculul rentabilității economice sau în calculul ratei de marjă brută de exploatare.

Rata de rentabilitate economică = EBE/Capital de exploatare,

unde

Capital de exploatare=imobilizări de exploatare+NFR de exploatare

Rata de marjă brută de exploatare = EBE/Cifra de afaceri

“Un excedent brut al exploatării suficient de mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale care antrenează cheltuieli financiare, iar diferența va fi distribuită statului (sub forma impozitului pe profit), acționarilor (dividende) și/sau conservată prin autofinanțare”.

2.EBE este independent de politica financiară “în sens larg” promovată de întreprindere. EBE este un indicator al performanțelor industriale și comerciale a întreprinderii, fiind independent de politica sa financiară. EBE nu este influențat de politica investițională (nu ține cont de deciziile întreprinderii privind modalitățile de calcul a amortizării), de politica de finanțare (nu este influențat de veniturile și cheltuielile financiare, este independent de valoarea îndatorării întreprinderii), de politica de dividend (este independent de deciziile luate referitoare la distribuția dividendelor) și de politica fiscală (EBE nu ia în calcul impozitul pe profit și rezultatul excepțional).

3. EBE este o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere. EBE este o resursă financiară importantă pentru întreprindere, fiind utilizată pentru plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit, a dividendelor, rambursarea împrumuturilor, creșterea capacității de producție, calculul capacității de autofinanțare. Trebuie totuși să menționăm că EBE nu este decât o resursă potențială de trezorerie, deoarece decalajele care se produc la nivelul creditelor acordate clienților și creditele furnizori, sau la nivelul stocurilor reprezintă motivul reținerii fluxului monetar. O parte din excedentul brut de exploatare se va regăsi imobilizat în variația nevoii de fond de rulment pentru exploatare(ΔNFRE).Producția imobilizată, de asemenea, nu va fi sursă a fluxului monetar. Astfel, pentru a evidenția adevărata resursă a trezoreriei, este necesar să calculăm excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), care se prezintă sub forma relației următoare:

ETE=EBE – ΔNFRE – Producția imobilizată

EBE este un indicator esențial în gestiunea financiară, deoarece reflectă aptitudinea întreprinderii de a genera un venit datorită operațiunilor sale de exploatare, reprezintă primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a întreprinderii, astfel joacă un rol important în tablourile de fluxuri, permite calculul capacității de autofinanțare a întreprinderii, prezentând de asemenea interes în comparația firmelor.

5. Capacitatea de autofinanțare (CAF) a unei întreprinderi reprezintă potențialul financiar degajat de activitatea acesteia la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze acționarii prin dividende, să finanțeze investițiile pentru înnoirea și dezvoltarea întreprinderii, completând fondurile constituite prin amortizare. Diferența dintre veniturile întreprinderii care corespund unei încasări efective actuale sau viitoare și cheltuielile sale corespunzând unei plăți efective sau viitoare, permite determinarea capacității de autofinanțare.

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

Metoda deductivă.

Conform acestei metode capacitatea de autofinanțare se calculează plecând de la excedentul brut de exploatare, la care se adaugă veniturile încasabile și se scad cheltuielile plătibile.

Astfel, Capacitatea de autofinanțare=

Excedentul brut de exploatare

+ Alte venituri din exploatare (cu excepția veniturilor din cedarea activelor)

Alte cheltuieli din exploatare, din care se rețin numai cheltuielile cu despăgubirile, donațiile și activele cedate (cu excepția cheltuielilor privind cedarea activelor)

+ Venituri financiare (cu excepția veniturilor financiare din provizioane)

Cheltuieli financiare (cu excepția cheltuielilor financiare cu amortizări și provizioane)

+ Venituri extraordinare

Cheltuieli extraordinare

Participarea salariaților la profit

Impozitul pe profit

Metoda adițională.

Conform acestei metode capacitatea de autofinanțare se calculează pornind de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile și se scad veniturile cu caracter nemonetar, care nu au incidență asupra trezoreriei.

Astfel, Capacitatea de autofinanțare=

Rezultatul net al exercițiului

+ Cheltuieli privind cedarea activelor

Venituri din cedarea activelor

+ Cheltuieli cu amortizări și provizioane (se includ cheltuielile de exploatare și financiare cu amortizări și provizioane)

Venituri din provizioane (se includ veniturile de exploatare și financiare din provizioane)

Analiza capacității de autofinanțare prezintă un interes aparte pentru întreprindere, aceasta fiind un indicator de performanță a firmei, care permite aprecierea rentabilității acesteia, analiza echilibrului financiar; reflectă forța financiară a unei întreprinderi, independența acesteia; evidențiază totalitatea resurselor generate de activitatea industrială și comercială a firmei după scăderea tuturor cheltuielilor care generează o plată monetară la o anumită scadență; contribuie la creșterea fondului de rulment; evidențiază remunerarea întreprinderii.

Orice întreprindere ce tinde să se înscrie în exigențele economiei de piață, indiferent de profilul de activitate, forma juridică, dimensiunea și spațiul socio-economic în care activează, este nevoită să se adapteze permanent realității vieții economice, să desfășoare o activitate rentabilă și să înregistreze performanțe care îi vor permite dezvoltarea viitoare.

Un rol esențial, în acest sens, revine analizei și evaluării corecte a rezultatelor înregistrate, care prin demersul interpretativ, asigură posibilitatea evitării sau diminuării unor dificultăți potențiale asupra activității întreprinderii, detectarea oportunităților de dezvoltare, a vulnerabilităților structurale, definirea obiectivelor de progres.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA SECTORULUI DE ACTIVITATE ȘI A SOCIETĂȚII COMERCIALE ALRO S.A.

Industria metalurgică reprezintă o activitate importantă pentru prezentul și viitorul industriei românești, deși este o activitate cu aparente dezavantaje date de energointensivitate și de necesarul ridicat de materii prime din import. Industria metalurgică din România este privatizată în proporție de 100%, iar ponderea capitalului străin este de aproximativ 80%, fapt care a condus la reducerea volumului de activitate și la îmbunătățirea eficienței și competitivității. Astfel, în continuare vom analiza sectorul metalurgic și societatea care contribuie semnificativ la cifra de afaceri totală a sectorului, și anume Alro S.A. – unicul producător de aluminiu și aliaje de bază din România.

2.1. Descrierea sectorului de activitate și tendințe de evoluție

Industria metalurgică din România este o ramură industrială deosebit de importantă pentru economia națională. Industria siderurgică este multiplicator de valoare adăugată, producție industrială, locuri de muncă, la nivelul anului 2012 realizându-se ≈ 2% din producția de oțel a Uniunii Europene, fapt care a contribuit la realizarea indicatorilor macroeconomici ai țării (≈ 8% din producția industrială, ≈ 11% din export, 22500 angajați la sfârșitul anului 2012). Industria metalurgică neferoasă este reprezentată în principal de Alro S.A., cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și de Est (exceptând Rusia). Peste 80% din producția realizată de această companie este comercializată pe piața internațională prin intermediul Bursei de Metale de la Londra și în baza contractelor directe pe termen lung cu clienți din 25 de țări ale lumii, reprezentând circa 30% din exportul realizat de industria metalurgică.

Comerțul internațional cu produse metalurgice

În perioada 2007-2011 exportul valoric de Metale comune și articole din acestea a deținut ponderi cuprinse între 10,1% și 16,2% în totalul exporturilor românești, în timp ce importurile au avut ponderi de 9,7% – 11,4% în totalul importurilor românești.

Produse ale metalurgiei neferoase

Cea mai mare parte a comerțului internațional al României cu produse metalurgice neferoase se realizează pentru două categorii: aluminiu și articole din aluminiu și respectiv, cupru și articole din cupru.

Tabelul 2.1. Comerțul exterior cu produse metalurgice neferoase

în perioada 2007-2011

-milioane euro-

Sursa: Analize sectoriale: ROMÂNIA, Comerțul internațional cu produse metalurgice, Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine, disponibil online la http://www.dce.gov.ro/Info_business/sectoare/sectMetalurg2012.pdf, accesat la data de 06.04.2016.

În perioada 2007-2011, exporturile românești de Aluminiu și articole de aluminiu au reprezentat 12,9%-14,2% din exporturile realizate la Metale comune și articole din acestea (tabelul 2.1), iar la importuri, ponderea în totalul importurilor românești efectuate în cadrul acestei categorii de produse metalurgice a fost cuprinsă între 8,1 și 9,7%.

Exporturile au avut o evoluție oscilantă, cele mai mici înregistrându-se în anul 2009 (412,9 mil. euro) și cele mai mari în 2011 (777,8 mil.euro). În acest an, exporturile cele mai mari au fost înregistrate la grupele de produse Bare, tije și profile din aluminiu cu 226,2 mil. euro (29,1%), Table și benzi din aluminiu, cu o grosime peste 0,2 mm cu 147,8 mil. euro (19,0%) și Sârmă din aluminiu cu 113,8 mil. euro (14,6%).

Importurile au avut de asemenea o evoluție oscilantă, cea mai mică valoare fiind înregistrată în 2009 (349,8 mil. euro), iar cea mai mare valoare în ultimul an al analizei. Valoarea importului înregistrat în anul 2011 a crescut față de anul anterior cu 14,4%, ajungând la 568,3 mil. euro. În același an pe primele locuri se situau grupele de produse Bare, tije și profile din aluminiu cu 102,1 mil. euro (18,0%), Deșeuri și resturi din aluminiu cu 99,6 mil. euro (17,5%) și Alte articole din aluminiu cu 91,1 mil. euro (16,0%).

Cele mai mari solduri pozitive au fost realizate în anul 2011, la balanțele comerciale pentru Bare, tije și profile din aluminiu 124,1 mil. euro, Sârmă din aluminiu 97,2 mil. euro și pentru Table și benzi din aluminiu, cu o grosime peste 0,2 mm 77,0 mil. euro.

La grupa Bare, tije și profile din aluminiu primele 5 țări partenere la export în anul 2011 au fost Italia (23,1% din total export de astfel de produse), Germania (21,3%), Franța (7,2%), Bulgaria (6,5%) și Slovenia (5,9%), iar la import primele 5 țări partenere au fost Germania (20,1% din total import de astfel de produse), Grecia (14,5%), Turcia (13,3%), Italia (9,9%) și Ungaria (6,7%). Sârmă din aluminiu a fost exportată în Cehia (23,4%), Ungaria (21,5%), Polonia (14,2%), Serbia (8,2%) și Grecia (7,3%), importul provenind în principal din Turcia (28,1%), Franța (11,4 %), Germania (10,0%), Egipt (9,5 %) și EAU (9,2%). La grupa Table și benzi din aluminiu, cu o grosime peste 0,2 mm exportul a fost orientat spre Germania (16,7 %), Italia (13,7 %), Marea Britanie (9,9%), Polonia (8,8%) și SUA (8,4 %), iar importul a provenit din Polonia (47,8 %), Germania (15,4 %), Grecia (8,3 %), Turcia (4,5%) și Ungaria (3,2 %).

Consumurile de materii prime în industria metalurgică

În anul 2014, comparativ cu anul 2013, majoritatea consumurilor de materii prime au înregistrat creșteri. Astfel, s-a înregistrat o creștere cu 1,8% a consumului de fontă – total (inclusiv fontă veche), fiind însoțită de o creștere a producției de oțel brut de convertizor cu 0,1%. S-au observat creșteri ale consumurilor de minereuri de fier și concentrate, dar și creșterea consumurilor de aglomerat feros (+3,4%), care au condus spre o creștere a producției de fontă de furnal cu 2,0%. De asemenea se observă o scădere a consumului de feroaliaje, pentru obținerea de oțel brut electric, cu 6,7%, înregistrându-se totuși o creștere a producției de oțel brut electric cu 9,9%, față de anul 2013.

Resursa energiei electrice în sectorul metalurgic

Resursa de energie electrică din sectorul metalurgic a fost asigurată aproape în totalitate din sistemul național (figura 2.1). În anul 2014, resursa de energie electrică consumată a înregistrat o scădere cu 1,9% față de anul 2013. În România, cel mai mare procent de energie electrică se consumă în sectorul metalurgic.

Figura 2.1. Proveniențele resursei de energie electrică din sectorul metalurgic în anul 2014

Sursa: Activitatea sectorului metalurgic în anul 2014, disponibil online la http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/publicatii%20statistice%20operative/Activitatea%20sectorului%20metalurgic%20in%20anul%202014.pdf, accesat la data de 07.04.2016.

Cheltuielile totale de investiții în sectorul metalurgic

Cheltuielile totale de investiții în sectorul metalurgic au crescut în anul 2014 cu 56,3% față de anul 2013.

În anul 2014, cheltuielile totale de investiții în sectorul metalurgic au însumat peste 200,9 milioane lei, în creștere, în termeni nominali, cu 56,3% față de anul 2013.

În anul 2014, investițiile din majoritatea sectoarelor metalurgice au înregistrat creșteri, cea mai mare parte a acestora fiind direcționată către: topitorii de oțel cu 28,4%, cuptoare pentru pregătirea fontei și feroaliajelor (inclusiv furnale) 13,0% și alte instalații metalurgice 20,2%.

Cheltuielile pentru protecția mediului au reprezentat 9,2% din totalul cheltuielilor de investiții, înregistrându-se și aici o creștere cu 48,8% față de anul 2013. În anul 2014 s-a observat o scădere a capacităților de producție în aproape toate sectoarele metalurgice. Sectoarele metalurgice în care s-au înregistrat creșteri ale capacităților de producție au fot cele pentru oțel utilizat pentru turnarea continuă (7,3%) și pentru fontă și feroaliaje (2,5%).

Evoluția rezultatelor financiare și a numărului de salariați din metalurgie în perioada 2008-2014

Conform articolului publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.07.2015, afacerile celor peste 500 de firme active în industria metalurgică au ajuns în 2014 la 17,7 mld. lei (4 mld. euro), o creștere cu 5% față de 2013 (figura 2.2). ArcelorMitall Galați, Alro Slatina și Tenaris Silcotub Zalău au realizat împreună 7,5 mld.lei, respectiv 42% din cifra de afaceri totală a sectorului.

Figura 2.2. Rezultatele financiare înregistrate în sectorul metalurgic

în perioada 2008 – 2014

Sursa: Dan, C., Departe de nivelul de dinainte de criză. Metalurgia a revenit pe creștere, dar a pierdut 20.000 de oameni în șapte ani, disponibil online la http://www.zf.ro/companii/departe-de-nivelul-de-dinainte-de-criza-metalurgia-a-revenit-pe-crestere-dar-a-pierdut-20-000-de-oameni-in-sapte-ani-14632363, accesat la data de 07.04.2016.

Pierderile nete ale industriei au coborât în 2014 sub 1 mld. lei, mai exact la 969 mil. lei, pentru prima dată în perioada 2008 – 2014. În 2008, pierderile nete din industriei metalurgice erau de 1 mld. lei.

Profitul brut al industriei a revenit în anul 2014 la nivelul din 2008, respectiv 1,6 mld. lei. Față de 2013, profitul brut a crescut de 3,3 ori.

În intervalul 2008 – 2014 numărul mediu de angajați din sector a scăzut cu peste 22.000, ajungând din anul 2008, când a fost înregistrat un număr de 53.172 angajați la 30.854 în 2014, dintre care aproape 11.000 sunt angajați de cele mai mari companii, respectiv ArcelorMittal Galați, Alro Slatina și Tenaris Silcotub Zalău.

Specificul industriei metalurgice și tendințe de evoluție

Din perspectivă macroeconomică, industria metalurgică prezintă anumite particularități care-i conferă sustenabilitate pe termen lung, dar și o limitare a potențialului de creștere, respectiv:

industria metalurgică are o producție suficientă – ca valoare și structură – pentru a acoperi, în principiu, necesitățile interne, consumul intern fiind mai mic decât producția;

totuși, această ramură este orientată cu preponderență către export, ceea ce conduce la situația ca o bună parte din cererea internă să fie acoperită din import;

industria metalurgică prezintă un grad ridicat de integrare a producției, fapt ilustrat de ponderea ridicată a consumului propriu de produse metalurgice;

industria metalurgică, de asemenea, se caracterizează printr-un pronunțat grad de concentrare; primele 5 societăți asigură circa 65% din cifra de afaceri a ramurii și fiecare din acestea concentrează producția unei anumite subramuri (oțel, aluminiu, oțeluri speciale, țevi);

această industrie se bazează pe un volum însemnat de materii prime și semifabricate din import;

cu toate acestea, industria metalurgică este una din puținele activități cu excedent comercial.

Sectorul metalurgic are capacitatea de a-și spori contribuția la dezvoltarea economică, tendință favorizată de altfel, de expansiunea industriei constructoare de mașini, principala ramură beneficiară a producției metalurgice. De asemenea, amplul program de investiții și construcții îi vor asigura – pe termen mediu și lung – condiții favorabile pentru creșterea producției. Astfel, conform studiului realizat de Comisia Națională de Prognoză, evoluția industriei metalurgie în următorii ani se poate prezenta în modul următor (figura 2.3):

Figura 2.3. Tendințe de evoluție ale industriei metalurgice

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate de pe site-ul www.cnp.ro

După cum se observă din Figura 2.3, pentru anul 2015 s-a înregistrat o restrângere a activității cu 0,9 puncte procentuale, de la o creștere cu 4,3% în 2014, la o creștere cu 3,4% în 2015. Pentru anul 2016 s-a prognozat o mărire a amplitudinii creșterii producției metalurgice până la 4,8%. Pentru anul 2017 se prognozează o creștere cu 5,5%, urmând ca până în 2019 să se înregistreze o restrângere a activității cu 0,5 puncte procentuale, până la 5%.

2.2. Scurt istoric al activității desfășurate până în prezent și obiectul de activitate

S.C. Alro S.A. este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și de Est (exceptând Rusia) cu o producție de 288.000 de tone metrice de aluminiu primar în 2008 și unicul producător de aluminiu și aliaje de bază din România.

Conform actului constitutiv, Societatea Comercială ALRO S.A. are sediul în România, localitatea Slatina, Str. Pitești, nr. 116, județul Olt (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2. Date informative

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate de pe site-ul www.alro.ro .

Scurt istoric

Denumirea de Alro a apărut pentru prima dată în 1963, când guvernul României a decis să construiască prima și unica uzină de aluminiu în Slatina, utilizând tehnologia furnizată de firma franceză Aluminium Pechiney. Necesitatea dezvoltării industriei de producere și de prelucrare a aluminiului în România a apărut ca urmare a politicii de industrializare a țării din acea perioadă, fiind determinată și de cererea tot mai mare de aluminiu în diferite domenii industriale atât în țară cât și pe piața externă.

Prima șarjă de aluminiu românesc a fost produsă în 1965, capacitatea de producție a uzinei ajungând treptat la 263.500 de tone anual din 1982 până în 1989.

Anul 1997 a fost semnificativ pentru companie, Alro S.A. fiind transformată în societate pe acțiuni tranzacționată la Bursa de Valori București. După prima etapă de privatizare guvernul încă deținea pachetul majoritar de acțiuni în companie (51%), un pachet de sub 49 % din acțiuni fiind listat la Bursa de Valori București.

Privatizarea Alro S.A. a fost propusă în 2001-2002 conform programului PSAL 2 convenit cu Banca Mondială. În 2002 statul român a vândut pentru suma de 11,5 milioane USD un pachet de 10% din acțiunile Alro investitorului Marco Group (astăzi Vimetco), care deținea deja (direct și indirect) 41,85%, acesta devenind astfel acționarul majoritar.

De la privatizarea Alro din 2002, Marco Group a investit în companie peste 210 milioane USD, care au permis îmbunătățirea protecției mediului, precum și creșterea cu 20% a producției (la 184.000 de tone), în comparație cu perioada anterioară privatizării.

Obiectul de activitate

Societatea comercială Alro S.A. reprezintă astăzi una din cele mai mari companii din România, având ca domeniu principal de activitate producția metalelor prețioase și a altor metale neferoase, iar obiectul principal de activitate este metalurgia aluminului. Compania contribuie astfel semnificativ la dezvoltarea economiei locale și naționale.

Capacitățile de producție a aluminiului primar se află în Slatina și cuprind o secție de electroliză, capacități de prelucrare, laminoare la cald și la rece și o secție de extrudate. Compania mai deține și combinatul de alumină Alum SA din Tulcea.

ALRO SA realizează produse din aluminiu primar (sârmă, bare, sleburi, aliaje turnate și lingouri) și produse din aluminiu prelucrat (plăci netratate termic, plăci tratate termic, bobine laminate la cald, table și benzi, plăci, table și benzi imprimate, table ondulate, table tratate termic). Capacitatea de producție a ALRO permite obținerea anuală

a 265.000 tone de aluminiu electrolitic, 300.000 tone de produse turnate din aluminiu primar și 120.000 tone de produse prelucrate din aluminiu.

Tehnologia de fabricație și produsele Alro sunt atestate în conformitate cu standardele internaționale ISO 9001, ISO 14001 și ISO 18001 (OHSAS 18001). În ianuarie 2006 Alro a obținut autorizația integrată de mediu. Acest fapt a asigurat societății o bună reputație pe piața mondială și ca consecință o cerere tot mai mare de produse.

Datorită unei strategii bine implementate în piața din domeniu, și anume realizarea de investiții în ultimii cinci ani de aproximativ 245 milioane USD în modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție, inclusiv aproximativ 70 de milioane USD în protecția mediului și îmbunătățirea securității muncii, Alro S.A. a reușit să crească producția de aluminiu turnat de la 187.052 tone în 2002 la 288.000 tone în 2008.

Succesul companiei se datorează și unei alte perspective strategice, care constă în concentrarea asupra produselor cu valoare adăugată, după cum urmează:

produse primare cu valoare adăugată, care includ bare, sleburi și sârmă;

produse prelucrate cu valoare adăugată, cum ar fi plăcile, tablele, benzile și extrudatele.

2.3. Descrierea gamei de produse, a clienților și furnizorilor

Gama de produse

Alro S.A. realizează produse din aluminiu primar și aluminiu prelucrat, principalele produse fiind următoarele:

produse din aluminiu primar:

Sârmă: sârmă din aluminiu de diametru 9, 5, 12 și 19 mm, utilizată la fabricarea cablurilor, conductorilor și a sârmelor ce sunt prelucrate ulterior pentru realizarea unor produse finite, cum ar fi cablurile de telecomunicații și cablurile de înaltă tensiune. Cablurile și conductorii de aluminiu reprezintă o alternativă eficientă pentru producerea liniilor de transmisie din industria energetică.

Bare: bare omogenizate AlMgSi cu diametrele 152, 178, 203, 229, 254 și 279 mm, utilizate în procesul de extrudare pentru realizarea profilelor și a sleburilor ce sunt introduse în laminorul Alro pentru prelucrare ulterioară.

Sleburi: sleburi din aluminiu și aliaje din aluminiu utilizate pentru laminare.

Lingouri: lingouri din aluminiu și aliaje de aluminiu utilizate pentru retopire.

produse din aluminiu prelucrat:

Benzi: benzile cu suprafața plată sau imprimată sunt fabricate din aluminiu sau aliaje de aluminiu moi și medii.

Table: tablele cu suprafața plată, imprimată sau striată și tablele călite sunt fabricate din aluminiu sau aliaje de aluminiu moi și medii.

Plăci: plăcile tratate termic (călite) sunt produse din aliaje de aluminiu medii sau dure. Plăcile netratate termic sunt produse din aluminiu sau aliaje de aluminiu moi și medii sau dure.

Profile: profile standard, profile pentru clienți speciali, profile pentru autocamioane.

Tablele, benzile și plăcile sunt utilizate ulterior de către consumatori pentru realizarea produselor finale, cum ar fi cutii, părți mecanice pentru panouri, instrumente, matrițe și produse electrocasnice, produse pentru care caracteristicile mecanice și de coroziune optime specifice aluminiului se dovedesc avantajoase și pentru care greutatea scăzută a materialelor joacă un rol esențial.

Pe măsura evoluării întreprinderii de la activitatea de furnizor de produse de bază la cea de producător cu valoare adăugată, Alro cooperează tot mai strâns cu clienții săi pentru a veni în întâmpinarea necesităților lor și pentru a dezvolta game de produse adaptate anumitor clienți.

Clienții

Clienții Alro S.A. sunt utilizatori finali și comercianți de metale atât din România, cât și din întreaga lume. Peste 80% din producția realizată de Alro este comercializată pe piața internațională prin intermediul Bursei de Metale de la Londra și în baza contractelor directe pe termen lung cu clienți din 25 de țări ale lumii. State din Uniunea Europeană (Italia, Grecia, Austria, Ungaria etc.), precum și Turcia, țările balcanice și Statele Unite ale Americii reprezintă principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro.

Încă din anul 2013 Alro a demarat extinderea gamei de produse laminate plate prin instalarea unor utilaje noi pentru finisare (respectiv, echipamente de îndreptare, fasiere și tăiere la lungime). Astfel, strategia Alro este de a se concentra în continuare pe dezvoltarea gamei de produse cu valoare adăugată și colaborarea strânsă cu producătorii din industria constructoare de automobile, industria aerospațială și cea de construcții, care reprezintă impresionante industrii de referință.

Pentru aluminiu, industria constructoare de automobile este o piață în rapidă dezvoltare. Principalii clienți ai firmei Alro S.A. sunt producători de pistoane și de cabluri pentru autovehicule. Alro S.A. este singurul furnizor de plăcuțe de înmatriculare din România.

Industria aerospațială reprezintă o piață tradițională pentru aluminiu, iar pe termen lung i se prognozează o creștere anuală de 5%.

În industria de construcții aluminiul este utilizat sub formă de cadre extrudate pentru ferestre și uși, ca structuri prefabricate, pentru acoperișuri, placări exterioare, compartimentări, în prezent fiind completat cu o folie izolatoare din aluminiu extrem de eficientă.

Astfel, în 2013, Alro a reușit să devină furnizor de produse pentru industria aeronautică. De asemenea, Alro este furnizor acreditat pentru producția și procesarea mecanică a aluminiului și aliajelor din aluminiu (“primary and flat-rolled products”) pentru industria auto și și-a extins gama de produse laminate plate solicitate în special de clienții din această industrie.

Un progres continuu a fost realizat, de asemenea și în ceea ce privește portofoliul de clienți ai segmentului de aluminiu primar prin câștigarea de noi clienți în industria cablurilor pentru sârmă din aluminiu și aliaj de aluminiu, ceea ce a creat perspective și în ceea ce privește pătrunderea pe piața auto. În 2014, Grupul a participat la unul din cele mai mari târguri de aluminiu din lume care are loc la Dusseldorf, o dată la doi ani. Alro a avut un stand propriu la târg, în cadrul târgului fiind încheiate contracte cu clienți – cheie atât din Europa, cât și de peste ocean pentru vânzări suplimentare de produse procesate în 2015. În total, în jur de 200 de întâlniri cu clienți/potențiali clienți au avut loc în cadrul târgului, ceea ce a demonstrat marele interes acordat de public pentru gama de produse din aluminiu.

Furnizorii

Alro S.A. face parte din grupul internațional industrial și de investiții Vimetco N.V., Olanda, care este acționarul majoritar al companiei, deținând 84,19% din acțiunile societății. Vimetco N.V. este o companie cu capital privat, care desfășoară operațiuni în România, China și Sierra Leone și este listată la Bursa de Valori de la Londra. Grupul Alro cuprinde următoarele companii: Alro – producător de aluminiu, Alum – producător de alumină, Sierra Mineral Holdings I Ltd. – producător de bauxită, Vimetco Extrusion – procesator de produse extrudate, Conef, Global Aluminium Ltd. și Bauxite Marketing Ltd. În felul acesta, Grupul și-a asigurat un lanț integrat de producție, securizând materia primă pentru Alro.

Grupul este integrat pe verticală, fiind organizat în patru segmente: Bauxită, Alumină, Aluminiu Primar și Aluminiu Procesat.

Sierra Leone: mina de bauxită Sierra Minerals este furnizor unic pentru Alum Tulcea, cu o bază de resurse de aproximativ 31 milioane de tone.

Alum Tulcea: modernizată, în perioada 2007 – 2009, în deplină conformitate cu standardele europene de mediu, are o capacitate de 600.000 tone de alumină pe an. Furnizează tot necesarul de alumină pentru ALRO.

ALRO Slatina: are în structura organizatorică două divizii: Aluminiu Primar și Aluminiu Procesat.

Există patru sectoare de producție angrenate în ciclul de producție a aluminiului electrolitic care, ulterior, este procesat în produse din aluminiu:

Seția Anoizi – produce anoizii necesari pentru procesul de electroliză.

Electroliza – produce aluminiul electrolitic. Celula (cuva) de electroliză este unitatea principală de producție a aluminiului electrolitic din această secție. În fiecare dintre cele 6 hale de electroliză funcționează 132 de celule electrolitice.

Turnătoria – aluminiul electrolitic este procesat în produse din aluminiu primar.

Uzina de Aluminiu Prelucrat – sleburile sunt laminate la cald și la rece în plăci, table și bobine.

Pe lângă aceste sectoare, în Alro funcționează o serie de secții auxiliare și de întreținere, necesare asigurării funcționării secțiilor de bază: secția de transformare și de redresare a curentului electric, secția de reparații metalurgice, secția de reparații cuve și cuptoare, secția de fabricare a pieselor de schimb, secția de transport intern și depozitele.

Capacitatea de producție a Alro permite obținerea anuală a 265.000 tone de aluminiu electrolitic, 300.000 tone de produse turnate din aluminiu primar și 120.000 tone de produse prelucrate din aluminiu.

2.4. Structura organizatorică a firmei și structura acționariatului

Structura organizatorică

Activitatea societății Alro S.A. este condusă de către un Consiliu de Administrație compus din șapte membri, persoane fizice sau juridice, aleși de către Adunarea generală ordinară a acționarilor, pentru un mandat de patru ani, dintre care un președinte și un vicepreședinte. Consiliul de Administrație reprezintă atât interesele companiei, cât și pe cele ale acționarilor acesteia și este responsabil de managementul general al companiei. Majoritatea membrilor Consiliului de Administrație sunt administratori neexecutivi.

Conducerea executivă a Alro are puteri delegate de la Consiliul de Administrație și reprezintă legal compania, fiind responsabilă cu gestionarea operațiunilor zilnice. Conducerea executivă este numită pe o perioadă de patru ani. Conducerea executivă a societății este formată dintr-un Director General și un Director Financiar.

Structura organizatorică a societății Alro S.A. este de tip funcțional și se bazează pe funcțiunile tradiționale ale unei firme. Astfel, în cazul Alro se regăsesc următoarele funcțiuni: producție, dezvoltare (investiții), întreținere și reparații, comercială (aprovizionare-desfacere), economică (financiar-contabilă și informatică), asigurare energie electrică și utilități, socială (resurse umane, protecția muncii, asistență medicală), AQ (asigurarea calității).

Plecând de la aceste funcțiuni, în structura organizatorică a companiei vom regăsi un număr de cinci direcții (Mecano-Energetică, Asigurare Calitate, Asigurare Resurse Materiale, Marketing-Vânzări, Economică), activitatea de producție fiind în directa subordonare a Directorului General Adjunct. Activitatea de producție, la rândul ei, este structurată pe 3 Uzine conduse de către un Inginer șef, și anume: Uzina de Anoizi și Turnătorie, Uzina de Aluminiu și Uzina de Utilaj Metalurgic și Piese de Schimb. Fiecare direcție și uzină, după caz, sunt structurate în secții, servicii, ateliere, birouri, instalații.

Pentru asigurarea clarității raporturilor dintre acționari, Consiliul de Administrație și conducerea executivă, Alro s-a angajat să atingă standardele ridicate de guvernanță corporativă. Asigurarea unui cadru clar bazat pe principii ferme ajută pe termen lung la maximizarea valorii pentru acționari și pentru publicul interesat, dar implică și un grad mai mare de transparență, relația de comunicare cu terțele părți interesate de activitatea Alro fiind astfel îmbunătățită. Alro S.A. a adoptat regulile de guvernanță corporativă, în conformitate cu Codul de guvernanță corporativă propus de Bursa de Valori București.

Se poate menționa de asemenea că structura organizatorică a societății este în conformitate cu Legea societăților comerciale din România, Legea valorilor mobiliare, Codul Bursei de Valori din București și reglementările Comisiei Naționale pentru Valori Mobiliare.

Structura acționariatului

Capitalul social actual al societății ALRO S.A. este de 356.889.567,50 RON, subscris și vărsat în totalitate, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 0,5 RON. Capitalul social este deținut de către (tabelul 2.3):

VIMETCO N.V., persoană juridică de naționalitate olandeză, cu un aport la capitalul social de 300.464.542 RON, reprezentând 84,1898 %;

Fondul Proprietatea S.A., persoană juridică de naționalitate română, cu un aport la capitalul social de 36.442.357 RON, reprezentând 10,2111%;

Alți acționari cu un aport la capitalul social de 19.982.668,5 RON, reprezentând 5,5991% (figura 2.4).

Tabelul 2.3. Structura acționariatului Alro S.A.

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate de pe site-ul www.bvb.ro.

Figura 2.4. Structura acționariatului ALRO S.A. la 31.12.2015

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate de pe site-ul www.bvb.ro.

2.5. Evoluția întreprinderii în sectorul său de activitate

Societatea comercială Alro S.A. este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală și de Est, având o capacitate de producție de 265.000 tone pe an.

La nivelul anului 2014, compania a înregistrat o producție de aluminiu primar de 263.098 tone, în creștere față de cea din 2013 cu aproape 13.000 tone, în timp ce producția de aluminiu procesat a atins 98.537 tone, respectiv mai mult cu aproape 6.700 tone față de 2013.

Vânzările de aluminiu primar în 2014 s-au situat la un nivel de 139.800 tone, similar cu cel înregistrat în 2013, iar vânzările de aluminiu procesat au crescut de la 70.859 tone, în 2013, la 76.868 tone, în 2014.

Produse primare

Alro este unicul producător de aluminiu primar și aliaje din aluminiu din România. În anul 2014, produsele Alro Primar au fost comercializate pe piața internă în proporție de 44%, iar la export au ajuns 56%.

În ceea ce privește structura produselor exportate în anul 2014 comparativ cu 2013, se poate observa în tabelul 2.4 o scădere a producției cu 4%, deoarece a scăzut nivelul de Lingouri (- 4697 tone) și Bare (-3134 tone). Vânzările totale s-au micșorat, deoarece a fost alocat mai mult metal pentru creșterea producției de sleburi consumate în cadrul grupului pentru producția de produse procesate, cu valoare adăugată mai mare. Schimbarea structurii produselor exportate în 2014, și anume creșterea vânzărilor de sârmă la export, se datorează îmbunătățirii performanței sectorului cablurilor electrice în anul 2014.

Tabelul 2.4. Structura produselor primare exportate în anul 2014 în comparație cu anul 2013

Sursa: Raport anual 2014, disponibil online la http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2015/2_Raport_consolidat_al_administratorilor_pentru_2014.pdf, accesat la data de 10.04.2016.

În ceea ce privește piețele de desfacere pentru produsele din aluminiu primar în 2014, o analiză mai detaliată se poate observa în figura 2.5. Astfel, principala piață de desfacere este România, ponderea cea mai mică fiind deținută de Asia.

Figura 2.5. Principalele piețe de desfacere ale aluminiului primar în anul 2014

Sursa: Raport anual 2014, disponibil online la http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2015/2_Raport_consolidat_al_administratorilor_pentru_2014.pdf, accesat la data de 11.04.2016.

Produse procesate

Societatea comercială Alro S.A. comercializează produsele procesate din aluminiu atât pe piața internă, cât și pe piața externă. Aceste produse se prezintă într-o gamă diversificată și, fiind produse cu valoare adăugată mare, vânzarea lor se face cu o marjă de profit superioară față de cea a produselor din aluminiu primar.

În anul 2014 structura vânzărilor produselor procesate de Alro S.A. este: 5% pe piața internă și 95% au mers la export.

În ceea ce privește exportul de produse procesate în 2014 comparativ cu 2013 se constată o creștere a cantităților livrate cu peste 7.000 tone, o creștere semnificativă a vânzărilor față de 2013 înregistrându-se la plăci, produsul cu cea mai mare profitabilitate din portofoliul Alro.

În tabelul 2.5 se prezintă structura produselor procesate exportate:

Tabelul 2.5. Structura produselor procesate exportate în anul 2014 în comparație cu anul 2013

Sursa: Raport anual 2014, disponibil online la http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2015/2_Raport_consolidat_al_administratorilor_pentru_2014.pdf, accesat la data de 11.04.2016.

Astfel, Alro a continuat și în anul 2014 politica de dezvoltare pe piața europeană, simultan cu menținerea primelor nete de vânzare la valori competitive pentru plăcile din aliaje dure călite. În urma recalificării proceselor, dar și datorită calității bune a produselor, piețe ca, Germania, Spania, Polonia și Franța au înregistrat creșteri față de 2013 în detrimentul țărilor precum Italia, Marea Britanie și SUA, care au înregistrat o scădere de 1,5%, 0,5%, respectiv 0,1% pe fondul creșterii costurilor logistice către aceste destinații.

În ceea ce privește piețele de desfacere pentru produsele procesate în 2014, o analiză mai detaliată se prezintă în figura 2.6:

Figura 2.6. Principalele piețe de desfacere ale aluminiului procesat în anul 2014

Sursa: Raport anual 2014, disponibil online la http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2015/2_Raport_consolidat_al_administratorilor_pentru_2014.pdf, accesat la data de 12.04.2016.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele de aluminiu procesat sunt UE, România și SUA. Conducerea companiei estimează că vânzările de produse procesate pe termen mediu și lung vor crește, Alro va continua astfel să-și consolideze poziția pe piața europeană, dar se va concentra de asemenea asupra strategiei de dezvoltare pe piețele din Asia și America de Sud.

Concurența

Principalii concurenți ai Alro pe piața internațională a aluminiului primar sunt: Rio Tinto-Alcan (Canada), Hydro Aluminium (Norvegia), Alcoa (S.U.A.), Dubal (Dubai), Alba (Bahrein), Egyptal (Egipt), Rusal (Rusia).

Concurența pe piața aluminiului este dată de prețul de vânzare și calitatea produselor. Astfel, pentru a obține o cotă de piață cât mai mare, este important ca producătorii să investească în tehnologii, cercetare-dezvoltare, în modernizarea continuă a procesului de fabricație și să implementeze strategii de marketing adecvate.

În condițiile unei competitivități tot mai crescute, Alro trebuie să continue strategia de reducere a costurilor de producție, astfel încât să-și păstreze cota de piață.

Piața produselor procesate diferă total de piața produselor primare, existând o serie de particularități care o diferențiază. Una din cele mai importante particularități este concurența mult mai puternică atât din partea producătorilor, cât și din partea produselor substitut.

Principalii concurenți ai societății pe piața aluminiului procesat sunt Alcoa, Rio Tinto-Alcan, Hydro, Elval, Amag, Impol, Novelis, Egyptalum, Hulett și producătorii din China. Unii dintre aceștia sunt clienți ai Alro de mulți ani.

În vederea îmbunătățirii poziției concurențiale pe piețele de desfacere a produselor laminate fabricate, Alro investește în vederea reducerii consumurilor și a creșterii productivității activelor, adaptând de asemenea încontinuu politica și strategia de marketing și vânzări la condițiile pieței.

Evoluția cifrei de afaceri

După cum se observă din Figura 2.7., în anul 2014 Alro a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2 miliarde de lei, în creștere cu 3% față de anul 2013. Cifra de afaceri a societății a revenit în anul 2013 la nivelul din 2008. Totuși, pe parcursul anilor se observă o evoluție pozitivă, care se datorează eforturilor depuse de conducerea companiei. Astfel, măsurile de creștere a eficienței operațiunilor societății, de reducere a consumurilor de energie și investițiile de circa 500 de milioane de dolari realizate în ultimii 11 ani, au avut un impact pozitiv asupra evoluției rezultatelor înregistrate de Alro, în ciuda unor factori externi care afectează negativ rezultatul final, cum ar fi: taxele asupra energiei, prețul scăzut al aluminiului pe piețele internaționale, costurile cu eco-taxele generate de schema de supracompensare a sectorului de energie regenerabilă.

Figura 2.7. Evoluția cifrei de afaceri a societății Alro în perioada 2008-2014

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate de pe site-ul www.listafirme.ro.

În concluzie se poate spune că societatea Alro S.A. reprezintă, prin ceea ce s-a realizat până în momentul actual, un punct de reper pentru economia românească, deși există puncte prin care se pot îmbunătăți activitatea și rezultatele economice ale acesteia. Pentru a-și menține poziția pe piața locală și internațională, în condițiile unei competitivități tot mai crescute, Alro trebuie să se concentreze în continuare pe politica de îmbunătățire a eficienței operațiunilor sale, prin modernizarea echipamentelor de producție, prin programele de instruire pentru angajați, să monitorizeze activitatea și evoluția prețului aluminiului pe piețele internaționale, să reducă consumurile de energie. Astfel, o strategie corectă îi va permite companiei să-și mențină viabilitatea în cele mai dure condiții de piață.

CAPITOLUL 3. ANALIZA PERFORMANȚEI FINANCIARE A SOCIETĂȚII PE BAZA REZULTATELOR

Menținerea și dezvoltarea în afaceri a întreprinderilor este condiționată de desfășurarea de către acestea a unei activități rentabile și eficiente, activitatea economică rentabilă fiind activitatea generatoare de profit. Nivelul rezultatelor obținute reprezintă, pentru orice manager, măsura eficienței activității desfășurate. Astfel, în perioada actuală, se constată creșterea importanței analizei economico-financiare, conștientizându-se că managementul performant poate fi un mijloc de sporire a rezultatelor întreprinderii.

Realizarea unei performanțe financiare ridicate este obiectivul primordial al oricărei firme, iar analiza acesteia are un rol determinant în stabilirea strategiei de urmat. În acest capitol am efectuat analiza performanței financiare a S.C. ALRO S.A., pentru o perioadă de 5 ani, pe baza datelor din Contul de profit și pierdere al firmei, utilizând un sistem de indicatori care au relevanță și prin interpretarea cărora se pot trage concluzii care vor sta la baza prognozării evoluției viitoare.

Rezultatele întreprinderii generate de cele trei domenii de activitate ale acesteia (activitatea de exploatare, activitatea financiară, activitatea extraordinară) sunt: rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exercițiului și rezultatul net al exercițiului.

3.1. Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatării “reprezintă rezultatul activității de exploatare normală și curentă înaintea luării în considerație a elementelor financiare, excepționale și a impozitului pe profit. Rezultatul de exploatare măsoară astfel performanțele realizate de întreprindere din activitatea sa industrială și comercială, fiind un excelent criteriu de comparație între întreprinderi”.

Rezultatul exploatării se poate determina prin 2 metode (tabelul 3.1 și tabelul 3.2). Astfel, la întreprinderea analizată rezultatul exploatării înregistrează următoarele valori:

Metoda 1:

Tabelul 3.1. Calculul rezultatului exploatării prin metoda 1

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Metoda 2:

Tabelul 3.2. Calculul rezultatului exploatării prin metoda 2

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Rezultatul exploatării (figura 3.1) are în 2010 valoarea de 289.448.153 lei, urmând ca în 2011 să crească în mărime absolută cu 115.021.218, respectiv 39,74 de procente, atingând valoarea de 404.469.371 lei. Creșterea cheltuielilor din exploatare cu 6,86% ne aduce în 2012 o scădere a rezultatului exploatării. Acesta scade în valoare absolută cu 344.517.678 și în mărime procentuală cu 85,18% până la valoarea de 59.951.693 lei. În anul 2013 rezultatul exploatării are o valoare negativă de 50.824.262 lei, înregistrând astfel o scădere în mărime absolută de 110.775.955. Ultimul an, 2014, aduce o creștere a rezultatului exploatării cu 55.303.380, acesta devenind pozitiv și înregistrând valoarea de 4.479.118 lei.

Figura 3.1. Evoluția rezultatului exploatării în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.1.

3.2. Rezultatul financiar

„Rezultatul financiar corespunde diferenței dintre totalul veniturilor financiare și totalul cheltuielilor financiare a unei întreprinderi, evidențiind performanța sa financiară. Rezultatul financiar arată impactul modului de finanțare asupra rezultatului întreprinderii.”

La întreprinderea analizată rezultatul financiar are următoarele valori (tabelul 3.3):

Tabelul 3.3. Calculul rezultatului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Rezultatul financiar (figura 3.2) a înregistrat doar valori negative în perioada celor 5 ani analizați. Astfel, în 2010 acesta are o valoare de –96.421.970 lei, urmând ca în 2011 pierderea să se majoreze cu încă 48.746.479, atingând valoarea de –145.168.449 lei. În anul 2012, ca urmare a creșterii semnificative a cheltuielilor financiare cu 49,45%, se atestă din nou o scădere cu 103.157.482, rezultatul financiar atingând pragul de –248.325.931 lei. În următorul an, 2013, se observă o ameliorare cu 179.232.393 a rezultatului, care a înregistrat totuși o valoare negativă de –69.093.538 lei. Ultimul an de analiză, 2014, aduce din nou o scădere în valoarea rezultatului financiar cu 164.163.533, ajungând la valoarea de –233.257.071 lei.

Figura 3.2. Evoluția rezultatului financiar în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.3.

3.3 Rezultatul curent

„Acesta este rezultatul aferent activităților cu caracter repetitiv și normal. Acest indicator nu include rezultatele excepționale care au o natură neobișnuită, permițând analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.”

Pentru întreprinderea analizată rezultatul curent înregistrează următoarele valori (tabelul 3.4):

Tabelul 3.4. Calculul rezultatului curent

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Figura 3.3. Evoluția rezultatului curent în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.4.

Rezultatul curent (figura 3.3) înregistrează în anul 2010 o valoare de 193.026.183 lei. În anul 2011 se observă o creștere în mărime absolută cu 66.274.739, respectiv cu 34,33%, rezultatul curent atingând valoarea de 259.300.922 lei. Începând cu anul 2012 rezultatul curent înregistrează valori negative, ca urmare a diminuării valorii rezultatului exploatării și a rezultatului financiar negativ. Astfel, în 2012 rezultatul curent scade în mărime absolută cu 447.675.160, atingând valoarea de –188.374.238 lei. Anul 2013 ne aduce în vizor o nouă creștere cu 68.456.438, rezultatul curent rămânând negativ, înregistrând valoarea de –119.917.800 lei. În ultimul an de analiză, 2014, se atestă o reducere cu 108.860.153 a valorii rezultatului curent, acesta ajungând la valoarea de –228.777.953 lei.

3.4. Rezultatul extraordinar

Rezultatul extraordinar reflectă operațiunile extraordinare ale întreprinderii și apare doar în cazuri excepționale, când se produc diferite calamități naturale.

Rezultatul extraordinar se determină pe baza relației:

Rezultatul extraordinar (Rextr) = Total venituri extraordinare – Total cheltuieli extraordinare

Societatea Alro S.A. nu a înregistrat venituri și cheltuieli extraordinare pe parcursul celor 5 ani analizați, rezultatul extraordinar fiind astfel egal cu 0 în perioada 2010 – 2014.

3.5. Rezultatul brut al exercițiului

Rezultatul brut al exercițiului se poate determina prin 3 metode:

însumând rezultatul exploatării, rezultatul financiar și cel extraordinar (tabelul 3.5);

însumând rezultatul curent și rezultatul extraordinar (tabelul 3.6);

ca diferență între toate veniturile și toate cheltuielile unui exercițiu financiar (tabelul 3.7).

Astfel, pentru întreprinderea analizată rezultatul brut înregistrează următoarele valori:

Metoda 1:

Tabelul 3.5. Calculul rezultatului brut al exercițiului prin metoda 1

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Metoda 2:

Tabelul 3.6. Calculul rezultatului brut al exercițiului prin metoda 2

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Metoda 3:

Tabelul 3.7. Calculul rezultatului brut al exercițiului prin metoda 3

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Rezultatul brut al exercițiului (figura 3.4) înregistrează în anul 2010 o valoare de 193.026.183 lei. În anul 2011, datorită creșterii veniturilor întreprinderii cu 21,54%, rezultatul brut a înregistrat o creștere cu 66.274.739 (34,33%), atingând astfel valoarea de 259.300.922 lei.

Figura 3.4. Evoluția rezultatului brut al exercițiului în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.5.

Anul 2012 ne aduce iarăși o scădere bruscă cu 447.675.160 în mărime absolută, rezultatul brut atingând valoarea de –188.374.238 lei. Anul 2013 ne aduce în vizor o nouă creștere de 68.456.438, fiind însă nesemnificativă, rezultatul brut înregistrează tot o valoare negativă de –119.917.800 lei. În ultimul an de studiu, 2014, se observă o scădere în valoarea rezultatului brut cu 108.860.153 până la valoarea de –228.777.953 lei.

3.6. Rezultatul net al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului „este rezultatul care urmează să fie distribuit sub formă de dividende către acționari pentru capitalurile subscrise și/sau să se reinvestească în întreprindere. Profitul net nerepartizat constituie element de autofinanțare generat de activitatea întreprinderii. Rezultatul net reprezintă variația situației nete a întreprinderii între deschiderea și închiderea exercițiului ca urmare a activității economice”.

La întreprinderea analizată rezultatul net are următoarele valori (tabelul 3.8):

Tabelul 3.8. Calculul rezultatului net al exercițiului

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Rezultatul net al exercițiului (figura 3.5) înregistrează în 2010 valoarea de 159.781.849 lei, urmând ca în 2011 să crească cu 58.365.810, respectiv cu 36,53%, atingând valoarea de 218.147.659 lei. Anul 2012 ne aduce iarăși o scădere bruscă a valorii tuturor indicatorilor, iar în cazul rezultatului net este vorba de una în valoare de 373.418.629, rezultatul net fiind astfel egal cu –155.270.970 lei. În anul 2013 se observă o creștere în mărime absolută cu 34.693.821, rezultatul net înregistrând o valoare de –120.577.149 lei. În ceea ce privește evoluția pentru ultimul an de studiu, 2014 ne aduce o valoare de –108.668.862 lei, cu o creștere nesemnificativă de 11.908.287.

Figura 3.5. Evoluția rezultatului net al exercițiului în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.8.

În urma analizei rezultatelor întreprinderii se poate concluziona că anul 2012 a fost unul nefavorabil pentru companie, înregistrându-se scăderi bruște la nivelul tuturor indicatorilor, respectiv un rezultat net negativ în valoare de –155.270.970 lei. În următorii ani situația începe să se redreseze, ca urmare a măsurilor implementate de societate în vederea creșterii eficienței. Rezultatul financiar este singurul care a înregistrat doar valori negative în perioada celor 5 ani de analiză.

CAPITOLUL 4. ANALIZA PERFORMANȚEI FINANCIARE A SOCIETĂȚII PE BAZA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune cuprinde următorii indicatori care permit o apreciere cât mai relevantă a activității desfășurate: marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare și capacitatea de autofinanțare.

4.1. Marja comercială

Marja comercială este primul sold de gestiune, numit și adaos comercial, „care determină performanțele întreprinderilor comerciale sau, în cazul celor necomerciale, performanțele rezultate din activitatea lor de comerț”. Marja comercială măsoară surplusul de valoare obținut peste costul mărfurilor vândute, rolul acesteia fiind să reflecte rentabilitatea activității desfășurată de întreprinderile cu profil comercial.

Pentru întreprinderea analizată marja comercială înregistrează următoarele valori (tabelul 3.9):

Tabelul 3.9. Calculul marjei comerciale

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Figura 3.6. Evoluția marjei comerciale în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.9.

Marja comercială (figura 3.6) a înregistrat în 2010 o valoare de –784.324 lei, iar în următorul an de studiu a crescut în mărime absolută cu 416.487, atingând valoarea de –367.837 lei. Anul 2012 aduce din nou o scădere în valoarea marjei comerciale cu 388.072, ajungând la valoarea de –755.909 lei. Următorii doi ani, 2013 și 2014 ne surprind prin scăderea semnificativă a valorii marjei comerciale. Anul 2013 înregistrează o marjă comercială de –3.071.311 lei, cu o reducere de 2.315.402. În anul 2014 se observă o ameliorare cu 465.832 față de anul precedent, aceasta fiind însă nesemnificativă, astfel încât marja comercială a atins tot o valoare negativă de –2.605.479 lei. Astfel, ca urmare a reducerilor comerciale semnificative acordate clienților, marja comercială a înregistrat doar valori negative în perioada 2010-2014.

4.2. Producția exercițiului

„Acest sold de gestiune caracterizează activitatea globală desfășurată de întreprinderile de producție și/sau prestări de servicii și se obține prin însumarea unor elemente eterogene din punct de vedere al evaluării:

Producția vândută (produse, servicii, lucrări, activități anexe), evaluată la preț de vânzare (exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării);

Producția stocată (stocaj sau destocaj) ca diferență între stocul final și stocul inițial, evaluată la cost de producție;

Producția imobilizată, respectiv producția de imobilizări destinate nevoilor proprii, evaluată la cost de producție.”

La întreprinderea analizată producția exercițiului are următoarele valori (tabelul 3.10):

Tabelul 3.10. Calculul producției exercițiului

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Figura 3.7. Evoluția producției exercițiului în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.10.

Producția exercițiului (figura 3.7) a înregistrat în anul de bază 2010 o valoare destul de ridicată de 1.844.168.070 lei, urmând să crească în 2011 cu 482.800.933 în mărime absolută, respectiv 26,18% până la valoarea de 2.326.969.003 lei. Anul 2012 aduce o scădere cu 211.963.997 (9,11%), producția exercițiului înregistrând valoarea de 2.115.005.006 lei. Cât despre următoarea perioadă, în anul 2013 valoarea iarăși scade cu 100.003.013 (4,73%), datorită diminuării valorii înregistrate de producția stocată cu 73,19%, producția exercițiului fiind egală cu 2.015.001.993 lei. Ultimul an de studiu, 2014, aduce o creștere în valoarea producției exercițiului cu 46.526.773 (2,31%) până la valoarea de 2.061.528.766 lei. Astfel, se poate observa că valoarea producției exercițiului în perioada analizată se menține aproximativ la același nivel, înregistrându-se totuși o dinamică pozitivă de creștere de 11,79%.

4.3. Valoarea adăugată

„Valoarea adăugată este soldul intermediar de gestiune care exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor de muncă și capital deasupra valorii materialelor, subansamblelor, serviciilor cumpărate de firmă.” Altfel spus, valoarea adăugată exprimă o creare de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție peste valoarea consumurilor de la terți (tabelul 3.11).

Tabelul 3.11. Calculul consumurilor de la terți

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Pentru întreprinderea analizată valoarea adăugată are următoarele valori (tabelul 3.12):

Tabelul 3.12. Calculul valorii adăugate

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Figura 3.8. Evoluția valorii adăugate în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.12.

Valoarea adăugată (figura 3.8) a înregistrat în primul an de studiu, 2010, un rezultat de 605.621.576 lei. În 2011, datorită creșterii producției exercițiului cu 26,18%, indicatorul a crescut cu 71.812.624, respectiv cu 11,86%, atingând valoarea de 677.434.200 lei. Anul 2012 aduce o scădere cu 344.640.913 în mărime absolută, respectiv cu 50,87%, valoarea adăugată fiind egală cu 332.793.287 lei. În ceea ce privește evoluția pentru următorul an de studiu, 2013 ne aduce o valoare de 231.695.409 lei, cu o scădere de 101.097.878 (30,38%), ca urmare a diminuării marjei comerciale. În ultimul an analizat, 2014, se înregistrează o creștere a valorii adăugate cu 68.218.413 , respectiv cu 29,44%, ajungând la valoarea de 299.913.822 lei. În toți cei 5 ani de studiu, valoarea adăugată înregistrează o scădere cu 50,48% față de anul de bază 2010.

4.4. Excedentul brut de exploatare

„Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută de fonduri bănești din activitatea de exploatare admițând că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate și nu plătite.” Excedentul brut de exploatare reprezintă resursa folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerarea capitalurilor utilizate și a statului.

La întreprinderea analizată excedentul brut de exploatare are următoarele valori (tabelul 3.13):

Tabelul 3.13. Calculul excedentului brut de exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Figura 3.9. Evoluția excedentului brut de exploatare în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.13.

Excedentul brut de exploatare (figura 3.9) are în 2010 valoarea de 445.398.572 lei, urmând ca în 2011 să crească cu 59.207.175, respectiv cu 13,29%, atingând valoarea de 504.605.747 lei. Anul 2012 ne aduce iarăși o scădere bruscă a valorii indicatorilor și, implicit și a excedentului brut de exploatare. Acesta scade în valoare absolută cu 349.578.659 și în mărime procentuală cu 69,28% până la valoarea de 155.027.088 lei. Anul 2013 ne aduce o valoare de 52.782.679 lei, iarăși cu o scădere mare de 102.244.409 (65,95%), ca urmare a diminuării valorii adăugate cu 30,38%. În ultimul an de studiu, 2014, situația se redresează, înregistrându-se o creștere cu 65.746.736 în mărime absolută și 124,56 în mărime procentuală, valoarea indicatorului fiind egală cu 118.529.415 lei. În totalul celor 5 ani analizați, scăderea a fost mare, de 73,39%.

4.5. Capacitatea de autofinanțare

„Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii, respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială și comercială a unei firme după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o nouă scadență.”

La întreprinderea analizată capacitatea de autofinanțare calculată prin metoda deductivă are următoarele valori (tabelul 3.14):

Tabelul 3.14. Capacitatea de finanțare calculată prin metoda deductivă

-lei-

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din Contul de profit și pierdere al societății Alro S.A.

Capacitatea de autofinanțare (figura 3.10) are în 2010 valoarea de 243.001.034 lei, urmând ca în 2011 să crească cu 69.133.858, respectiv 28,45%, atingând valoarea de 312.134.892 lei. Anul 2012 ne aduce iarăși o depreciere a indicatorului, cu o valoare absolută de 397.933.716, capacitatea de autofinanțare atingând valoarea de –85.798.824 lei. În anul 2013 situația se redresează, datorită diminuării semnificative a altor cheltuieli de exploatare cu 75,24% și a cheltuielilor financiare cu 67,45%, înregistrându-se astfel o creștere cu 183.048.059, capacitatea de autofinanțare devenind pozitivă, în valoare de 97.249.235 lei. În ceea ce privește evoluția pentru ultimul an de studiu, 2014 ne aduce o valoare de –48.451.061 lei, iarăși cu o scădere mare de 145.700.296. În toți cei 5 ani de studiu, capacitatea de autofinanțare înregistrează o scădere cu 119,94% față de anul de bază 2010.

Figura 3.10. Evoluția capacității de autofinanțare în mărime absolută

Sursa: Realizat de autor, pe baza datelor preluate din tabelul 3.14.

În concluzie se poate spune că indicatorii au înregistrat fluctuații pe parcursul anilor. Anul 2012 a adus scăderi bruște a valorii tuturor indicatorilor, acestea fiind condiționate de factorii externi neprevăzuți, precum cei legați de furnizarea de energie și taxarea acesteia, situația dificilă de pe piața internațională. În următorii ani se observă o ameliorare a valorii indicatorilor, datorită măsurilor de creștere a eficienței operațiunilor, de reducere a consumurilor de energie și investițiilor realizate în ultimii 10 ani. Cu toate acestea, taxele asupra energiei, prețul scăzut al aluminiului pe piețele internaționale au afectat negativ rezultatul final.

În perioada acestor ani, Alro a implementat strategia de reducere a costurilor de producție și a investit în proiecte legate de protecția mediului. Astfel, datorită investițiilor semnificative în echipamente, eforturilor depuse de echipa de Cercetare și Dezvoltare în vederea obținerii noilor tehnologii, precum și datorită scăderii consumului de energie și de apă industrială, Alro a reușit să reducă costurile finale, influențând benefic evoluția indicatorilor precum valoarea adăugată, producția exercițiului. Compania speră că programele de creștere a eficienței îi vor permite să-și mențină competitivitatea și în continuare la nivel internațional.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Orice întreprindere ce tinde să se înscrie în exigențele economiei de piață, indiferent de profilul de activitate, forma juridică, dimensiunea și spațiul socio – economic în care activează, este nevoită să se adapteze permanent realității vieții economice, să desfășoare o activitate rentabilă și să înregistreze performanțe care îi vor permite dezvoltarea viitoare.

Un rol esențial, în acest sens, revine diagnosticului financiar, care prin demersul metodologic și interpretativ, asigură posibilitatea evitării, diminuării sau controlării unor dificultăți potențiale asupra activității întreprinderii.

Lucrarea este predestinată cercetării importanței realizării diagnosticului financiar și a problemelor aferente analizei și evaluării rentabilității întreprinderii.

Rezultatele teoretice și practice obținute în cadrul cercetării respective permit autorului de a formula unele concluzii și propuneri care vor contribui la sporirea eficienței metodelor de analiză și evaluare a rentabilității întreprinderii, inclusiv și asupra eficacității întregului proces de gestiune a întreprinderii.

Cercetările realizate conduc la formularea următoarelor concluzii:

– Elaborarea diagnoticului rentabilității presupune utilizarea și prelucrarea unui ansamblu de indicatori care reprezintă, totodată, instrumente ale diagnosticului financiar. În vedera prelucrării indicatorilor, elaborării concluziilor și luării deciziilor, se pot utiliza diverse metode.

– Literatura de specialitate operează cu o multitudine de indicatori ai rentabilității, având diverse denumiri, indicându-se și anumite limite, considerate a fi normale. Fiecare formă de exprimare a rentabilității, în raport cu elementele luate în calcul, are o anumită putere informațională, îndeplinind o funcție specifică în activitatea practică de gestionare a întreprinderii.

– Contul de profit și pierdere este documentul contabil care permite degajarea unei serii de indicatori, care contribuie la realizarea unei aprecieri cât mai relevante a realității economice și financiare a activității desfășurate, precum și la determinarea punctelor forte și slabe ale unei întreprinderi.

– Societatea comercială Alro S.A., care a stat la baza realizării cercetării practice, este una dintre cele mai vechi și mai mari companii din România, având o contribuție importantă la dezvoltarea economiei locale și naționale. Fiind singurul producător de aluminiu primar din România și Europa Centrală și de Est, societatea exportă aluminiu procesat în țări ca: Germania, Polonia, Italia, Marea Britanie, Franța.

– În urma analizei rezultatelor întreprinderii și a soldurilor intermediare de gestiune, am ajuns la concluzia că anul 2012 a fost unul nefavorabil pentru companie, înregistrându-se scăderi pe toate planurile. Motivele acestor rezultate pot fi multiple. Cu toate că în anul 2011 societatea a reușit să facă față costurilor mai mari ale energiei pe seama stocurilor de produse finite produse la fostul cost al energiei, pe termen mediu aceasta nu a însemnat decât un preț mai ridicat al produselor companiei. Într-o conjunctură economică dificilă, marcată de o concurență acerbă, un preț mai ridicat al produselor companiei a însemnat scăderea volumului comenzilor, care a afectat astfel negativ evoluția rezultatelor. Sfârșitul anului 2011 a adus de asemenea și o prăbușire a cotației aluminiului pe Bursa de Metale de la Londra, iar Alro a fost nevoită să producă mai scump și să vândă mai puțin și mai ieftin, fapt care ne explică scăderea bruscă a rezultatelor în 2012.

– În următorii ani de analiză se observă că situația începe să se redreseze, fapt care ne demonstrează justețea strategiei pe termen lung adoptată de echipa managerială: orientarea producției către produse cu valoare adăugată mare, care au adus câștiguri suplimentare companiei; noi parteneri de afaceri și intrarea pe piețe noi, cu un potențial de vânzare mai mare; derularea investițiilor pentru ecologizare; reducerea consumului de ape industriale și gaz; modernizarea procesului tehnologic, care a contribuit la majorarea capacității de fabricație.

Investigațiile efectuate au dat posibilitate autorului să formuleze următoarele propuneri:

– Majorarea volumului vânzărilor, respectiv creșterea eficienței și a competitivității: creșterea volumului producției; diversificarea gamei de produse; modernizarea continuă a tehnologiilor de producție, fapt care va crește eficiența operațiunilor, va face posibilă penetrarea unor noi piețe, iar reducerea costurilor de producție va permite producerea unei game mai variate de produse de înaltă calitate, la prețuri competitive.

– Contextul internațional continuă să fie unul nefavorabil pentru companie, prețul aluminiului la Bursa de Metale de la Londra atingând valori care nu avantajează societatea. Alro trebuie să se concentreze pe asigurarea unei structuri a costurilor de producție, care să îi permită să își mențină poziția pe piața locală și internațională. Astfel, obiectivele societății se concretizează în: creșterea gradului de utilizare a deșeurilor de aluminiu; reducerea consumului de energie electrică; creșterea capacității de producție a produselor cu valoare adăugată mare; asigurarea conformității cu reglementările naționale și europene în ceea ce privește normele de mediu și de eficiență energetică.

– Implementarea unor strategii de marketing care să permită schimbarea percepției cumpărătorilor față de produsele de origine românească cu efect direct asupra volumului și prețurilor de vânzare.

– Asigurarea pe termen lung a resurselor de materie primă și energie, în condiții economice cât mai avantajoase.

– Dezvoltarea portofoliului de clienți: Alro trebuie să continue să crească ponderea produselor cu valoare adăugată mare și să se dezvolte în industria aeronautică și industria auto.

– Întreprinderea analizată se confruntă în prezent cu o concurență pe piață. Astfel, adoptarea unei strategii de creștere trebuie să fie științific fundamentată, să se țină seama de rezultatele analizei interne ale întreprinderii, cât și de amenințările și de constrângerile impuse de mediul extern, pentru a se putea obține performanțele dorite.

BIBLIOGRAFIE

Ana, Ghe. I., Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, București, 2001.

Andronic, B. C., Performanța firmei. Abordare trandisciplinară în analiza microeconomică, Editura Polirom, Iași, 2000.

Bărbuță-Mișu, N., Finanțarea și performanța întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2009.

Bărbuță-Mișu, N., Finanțele întreprinderii, Editura EUROPLUS, Galați, 2010.

Brezeanu, P., Finanțe corporative, Vol. I, Editura C. H. Beck, București, 2004.

Brezeanu, P., Poantă, D., Morariu, V., Analiză financiară, Editura Meteor Press, București, 2007.

Ișfănescu, A., Robu, V., Anghel, I., Evaluarea întreprinderii, Editor Tribuna Economică, București, 2001.

Onofrei, M., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2004.

Verboncu, I., Zalman, M., Management și performanțe, Editura Universitară, București, 2005.

Vintilă, G., Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004.

Industria metalurgică (industria siderurgică și industria metalurgică neferoasă), disponibil la http://www.minind.ro/presa_2013/august/Sinteza_consultari_ME_Industria_metalurgica_21082013.pdf, accesat la data de 06.04.2016.

Analize sectoriale: ROMÂNIA, Comerțul internațional cu produse metalurgice, Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine, disponibil la http://www.dce.gov.ro/Info_business/sectoare/sectMetalurg2012.pdf, accesat la data de 06.04.2016.

Activitatea sectorului metalurgic în anul 2014, disponibil la http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/publicatii%20statistice%20operative/Activitatea%20sectorului%20metalurgic%20in%20anul%202014.pdf, accesat la data de 07.04.2016.

Investițiile în sectorul metalurgic din România au depășit 200 milioane lei în 2014, disponibil la http://www.puterea.ro/economie/investitiile-in-sectorul-metalurgic-din-romania-au-depasit-200-milioane-lei-in-2014-116218.html, accesat la data de 07.04.2016.

Dan, C. – Departe de nivelul de dinainte de criză. Metalurgia a revenit pe creștere, dar a pierdut 20.000 de oameni în șapte ani, disponibil la http://www.zf.ro/companii/departe-de-nivelul-de-dinainte-de-criza-metalurgia-a-revenit-pe-crestere-dar-a-pierdut-20-000-de-oameni-in-sapte-ani-14632363, accesat la data de 07.04.2016.

Raport anual 2014, disponibil la http://www.alro.ro/sites/default/files/alro/2015/2_Raport_consolidat_al_administratorilor_pentru_2014.pdf, accesat la data de 10.04.2016.

***www.cnp.ro.

***www.alro.ro.

***www.bvb.ro.

***www.listafirme.ro.