Zoe Trahanache Text Versus Film

Încă din cele mai vechi timpuri, literatura a constituit o reală sursă de inspirație pentru cinematografie, foarte multe cărți fiind transpuse și prin intermediul filmelor. Prin cinematografie, regizorii au făcut posibilă o modalitate de a povesti cu ajutorul imaginilor, aceasta fiind o formă de comunicare artistică. Literatura descrie cu exactitate sentimentele, trăirile obiectuale sau sufletești ale personajelor, unii autori folosindu-se de simboluri ale căror înțeles foarte puțin îl deslușesc, dar care devin un mister aparte și care redau o sonoritate deosebită în interior; în film, de cele mai multe ori aceste detalii sunt prezentate succint, uneori fiind înlăturate . Relația dintre literatură și film este una ambivalentă : au existat filme inspirate din cărți, dar și cărți construite prin intermediul unui film; diferența dintre cele două arte este dată de posibilitatea de a vedea și de a-ți imagina întreaga acțiune a unui text, literatura reprezentând un cadru de imaginație. Pentru un regizor, scrierea unui scenariu de film pornind de la o operă poate reprezenta o adevărată provocare. Elemente precum distribuția, coloana sonoră, decorurile, efectele speciale trebuie să înlocuiască magia cuvântului așa cum aceasta se manifestă într-o operă literară. Un astfel de exemplu, îl constituie ecranizarea celei mai cunoscute piese a lui I.L.Caragiale și anume ” O scrisoare pierdută ”, care oferă posibilitatea de a observa prin intermediul imaginilor întreaga acțiune a comediei și nu doar de a gândi și de a construi o lume doar prin intermediul propriei imaginații . Această operă în adevăratul sens al cuvântului, a fost prezentată la televiziune în anul 1953, avându-l ca regizor pe Sică Alexandrescu . Preluat dupa o reprezentație ținută pe scena Teatrului Național, acest spectacol de film îi are în distribuție pe unii dintre cei mai mari actori români din toate timpurile: Nicki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan si Grigore Vasiliu-Birlic. Filmul prezintă același șir de evenimente ca și opera în sine, mai exact

alegerile din 1883 ce au loc într-un județ de munte. Acțiunea din film se petrece într-un decor asemănător celui precizat în indicațiile regizorale ale lui Caragiale: ”o anticameră bine mobilată”. Cunoscut pentru capacitatea sa de a construi diverse tipuri de personaje, Caragiale atacă în opera sa viciile comportamentale, platitudinea și depersonalizarea omului ce își conservă cu asiduitate statutul de marionetă, de individ lipsit de idealuri. Universul dramatic al lui Caragiale se “infruptă" din realitatea cotidiană: politicieni ambițioși și demagogi, exploatatori ai naivității colective; corupția, imoralitatea și stupiditatea coexistă, definind o societate decăzută și sfâșiată de forme fără fond. Potrivit tiparului clasicizat al comediei antice, personajele întruchipează defecte umane evidențiate prin apelul scriitorului la comicul de caracter. Eroii comediei reprezintă rezultatul unui amplu proces de abstractizare a viciilor omenești, pe care cititorul le identifică în personajele care devin simboluri alegorice ale acestora. Astfel , este interesant de analizat cum sunt prezentate toate aceste particularități ale piesei lui Caragiale, și în special ale eroilor săi, în raport cu filmul regizat de Sică Alexandrescu. În ceea ce privește nivelul personajelor, filmul oferă posibilitatea, așa cum am precizat anterior, de a observa în imagini comportamentul și trăsăturile de caracter ale personajelor lui Caragiale, prin intermediul actorilor. Cea mai distinsă dintre toate comediile lui Cragiale și deci, un personaj memorabil, este Zoe Trahanache, singurul personaj feminin al operei, respectiv al filmului lui S. Alexandrescu, unde este reprezentată de Elvira Godeanu. Ca și în piesa lui Caragiale, și în film, Zoe este cea care are o importanță decisivă în declanșarea acțiunii, dar și în împăcarea generală de la final. Zoe întruchipează tipul cochetei, iar această particularitate este foarte atent prezentată în film , fiindu-ne oferită posibilitatea de a observa modul în care este accentuată această trăsătură a eroinei prin felul ei de a se îmbrăca , astfel de detalii fiind lăsate în voia imaginației la citirea piesei. Ca și în didascaliile din operă, momentul dintre Tipătescu și Zoe în care aceasta din urmă îi spune lui Tipătescu de pierderea biletului se realizează sub aceeași atmosferă de nervozitate și de agitație ca și în film, cele două personaje gesticulând pe tot parcursul scenei. În desfășurarea acțiunii, Zoe se dovedește a fi o femeie inteligentă și ambițioasă , autoritară și impunătoare. Eroina își dorește să pară o doamnă distinsă , o soție fidelă și o familistă , însă caracterului său este dominat de minciună și viclenie. Atunci când pierde scrisoarea de amor este disperată din cauza pericolului de distrugere al întregului statut de moralitate pe care și-l construise. Zoe se dovedește o luptătoare hotărâtă și folosește tot arsenalul de arme feminine ca să-și salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Cațavencu, ea apelează la rugăminți și lamentații așa cum se poate observa și în filmul lui Sică Alexandrescu .Cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă și neajutorată, ea se dovedește a fi o

luptătoare aprigă. Deși în acea perioadă a vremii femeile nu aveau dreptul la vot, Zoe își impune candidatul, pe Nae Cațavencu, în numele unui interes strict personal, acela de a recăpăta scrisoarea de amor cu orice preț, altfel și-ar fi distrus prestigiul și poziția socială. Oscilând intre soț și amant cu inteligență și abilitate, conduce din umbră manevrele politicii. Are asupra bărbaților o capacitate de seducție aparte săvârșind cu delicatețe gestul de iertare a lui Cațavencu atunci când își recapătă scrisoarea. Pe lângă dialog și monolog, o modalitate deosebită în caracterizarea personajului o constituie referirile lui Caragiale, surprinse în didascalii ori indicații scenice, prin care dramaturgul oferă credibilitate personajelor sale, făcându-le să pară reale. De exemplu , atunci când Zoe îl întâlnește pe Trahanache prima oară după aflarea despre existența scrisorii, dramaturgul notează: "(începând să se jelească și căzându-i ca leșinată în brațe)", pentru a evidenția viclenia femeii distrusă de suparare. Această scenă este prezentată cu toate detaliile și în film, Zoe primind toata atenția celor din jur, accentuându-se astfel ideea ca eroina se bucură de simpatia bărbaților. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse atât în operă prin intermediul didascaliilor: "(începând să se jelească și căzându-i ca leșinată în brațe)","(revenindu-i deodată toată energia) ", "(cu energie crescândă)” , cât și în film. . . În urma celor prezentate mai sus , din punctul meu de vedere, filmul regizat de Sică Alexandrescu oferă o imagine fidelă a comediei ” O scrisoare pierdută ” prin respectarea șirului evenimentelor și a decorului în care se petrece acțiunea, dar și prin modul în care sunt prezentate tipurile umane construite de Caragiale. Toate acestea sunt accentuate în film prin coloana sonoră, dar și prin talentul actorilor și al regizorului. Ca și în text, filmul o aduce în prim-plan pe Zoe, evidențiată nu numai prin gesturile care accentuează felul său de a fi, dar și prin detalii precum obiectele de vestimentație. Chiar dacă Zoe este construită în film din punctul de vedere al regizorului, aceasta prezintă în decursul acțiunii aceleași caracteristici ca și Zoe construită din viziunea lui Caragiale. Deși de cele mai multe ori cinematografia îndepărtează de la tema principală a operei, prezentând detaliile succint sau chiar renunțând la ele, în exemplul de față, filmul poate fi de ajutor în înțelegerea subiectului ales de autor, Sică Alexandrescu oferind, așadar , o posibilitate de a vedea prin imagini ceea ce a dorit să transmită Caragiale prin opera sa.