Valorile Gramaticale Si Semantice ale Sufixului Lexical Oi

Cuvinte cheie: derivare, sufixul -oi, valoare gramaticală

Rezumat

În acest articol ne propunem o analiză gramaticală și semantică a derivatelor cu sufixul -oi care are în vedere evidențierea particularităților afixului în lexicul limbii române. Acest sufix este unul dintre cele mai productive afixe românești atât în lexic, cât și în onomastică și a fost dicutat în numeroase studii de specialitate datorită controverselor iscate în jurul etimologiei sale, dar și a dublei valori, lexicale și onomastice. Inventarul derivatelor analizate a fost realizat cu ajutorul lucrării ,,Dicționarul Invers al Limbii Române” (2007) coordonat de Cecilia Căpățână. Deoarece abordarea tuturor formelor acestui sufix (femininul -oaia și formele regionale -on, -oană) ar presupune o prezentare amplă, în acest articol ne vom limita doar la analiza derivatelor cu forma de masculin -oi.

Cercetarea afixelor românești a fost abordată în numeroase articole de specialitate, dar nu au fost publicate monografii ale sufixelor care să prezinte o analiză exhaustivă a tuturor aspectelor legate de etimologia, semantica, actualitatea și frecvența fiecărui afix în parte. Lucrarea lui G. Pascu din 1916, ,,Sufixele românești” rămâne singurul volum care a încercat să ofere o privire de ansamblu asupra a 165 de sufixe românești, din care 150 sunt nominale. Se aproximează că numărul total al sufixelor românești este de peste 800 (FCLR III, 9) din care jumătate sunt compuse.

Cercetătorii de la Institutul de Lingvistică din București nu au publicat încă volumul al III-lea din Tratatul de formare a cuvintelor în limba română care urmează să trateze derivarea nominală. Se aproximează că numărul total al sufixelor românești este de peste 800 (FCLR III, 9) din care jumătate sunt compuse. Astfel, o lucrare completă care să cuprindă monografiile tuturor sufixelor se anunță un proiect amplu, de durată, care poate fi sprijinit de cercetări individuale dedicate câte unui sufix sau câte unui aspect derivativ.

Sufixul -oi este unul dintre cele mai productive sufixe din limba română. În analiza valorilor sale gramaticale și semantice în lexic, am apelat la Dicționarul Invers al Limbii Române, din care am selectat și am realizat un inventar al cuvintelor derivate cu acest sufix. În urma analizei numelor selectate, am realizat următoarea clasificare:

valoare substantivală

Ȋn DILR (2007) sunt înregistrate 90 de substantive derivate cu sufixul -oi. Analizându-le, observăm că acestea au următoarele valori semantice:

Valoare augmentativă

Derivatele cu sufixul -oi au valoare augmentativă când exprimă o mărire a dimensiunilor obiectului sau a persoanei.

Deoarece în limba latină nu au existat sufixe specializate pentru sensul augmentativ, s-a presupus că existența acestora în limbile romanice se datorează faptului că ,,cel puțin în epoca târzie, lat. -ō, -ōnis (specializat pentru ,,numele de agent” și ,,purtătorul unei calități într-un grad superior, adesea cu nuanță peiorativă”: capitō, -ōnis; frontō, -ōnis; nasō, -ōnis) și -aceus au avut și valoare augmentativă în latină.” (Sala, 1989: p. 43-44)

În cazul valorii augmentative, cele 48 de derivate cu sufixul -oi existente în DILR se încadrează în următoarele categorii:

17 derivate denumesc obiecte și instrumente de gen neutru formate de la baze substantivale de gen feminin (butoi<bute, căldăroi<căldare, cărțoi<carte, drâmboi<drâmbă, furcoi<furcă, lădoi<ladă, linguroi<lingură, măsoi<masă, măturoi<mătură, melițoi<meliță, oloi<oală, pietroi<piatră, pungoi<pungă, săbioi<sabie), de gen neutru (acoi<ac, lăcătoi<lacăt,) și de gen masculin (săcoi<sac).

În unele cazuri, derivatul denumește un instrument asemănător cu cel denumit de bază, care are anumite particularități ce se datorează, bineînțeles, mărimii. De exemplu, furcoi denumește o ,,furcă mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor” (DEX ’98), spre deosebire de furcă care denumește același obiect, dar care poate avea și alte întrebuințări: ,,Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc.” (DEX ’98).

14 derivate denumesc ființe și s-au format de la baze substantivale masculine (băiețoi<băiat, bărbățoi<bărbat, chiaburoi<chiabur, lupoi<lup, mâțoi<mâț, moțpănoi<moțpan, omoi<om, porcoi<porc, purcoi<porc, tâlhăroi<tâlhar, vădăoi<vădan, văduvoi<văduv, zgripțuroi<zgripțor, zmeoi<zmeu) și feminine (fătoi<fată, găzdoi<gazdă, slugoi<slugă). Dintre aceste derivate, 11 sunt de gen masculin (băiețoi<băiat, bărbățoi<bărbat, lupoi<lup, mâțoi<mâț, moțpănoi<moțpan, omoi<om, tâlhăroi<tâlhar, vădăoi<vădan, văduvoi<văduv, zgripțuroi<zgripțor, zmeoi<zmeu) și 3 sunt de gen neutru (porcoi<porc, purcoi<porc, fătoi<fată).

6 derivate neutre denumesc părți ale corpului și s-au format de la baze de gen feminin (bărboi<barbă, buboi<bubă, buzoi<buză, inimoi<inimă, tălpoi<talpă) și de gen neutru (năsoi<nas).

3 derivate neutre denumesc alimente și s-au format de la baze feminine (mămăligoi<mămăligă, păpușoi<păpușă, pitoi<pită) și 1 derivat masculin s-a format de la o bază masculină (pepenoi<pepene).

4 derivate entopice de gen neutru formate de la baze de gen feminin (băltoi<baltă, găuroi<gaură, moviloi<movilă) sau de gen neutru (prundoi<prund).

3 derivate denumesc obiecte de vestimentație și podoabe. Dintre acestea, două sunt de gen neutru și s-au format de la baze de gen feminin (căciuloi<căciulă, cămășoi<cămașă), iar unul este de gen masculin și s-a format de la o bază de gen masculin (cerceloi<cercel).

Aproape toate exemplele date pot avea, în funcție de context, și valoare peiorativă, mai puțin cele care denumesc alimente.

Valoare moțională

Cu toate că funcția moțională este foarte bine reprezentată în limba română, ,,pentru formarea masculinului de la feminin, latina nu avea niciun sufix” (Sala, 1989: 202). După modelul sufixelor diminutivale folosite pentru redarea moțiunii în latină, limba română atribuie această valoare sufixelor augmentative, pe care le specializează și în realizarea moțiunii.

Studiind sufixele moționale pentru formarea masculinului, Eleonora Popa remarcă că ,,din cele 126 de cuvinte studiate, formate cu ajutorul a 10 sufixe moționale, sufixul -oi cu valoare augmentativă se clasează pe primul loc, fiind cel mai productiv deoarece sunt înregistrate 84 de forme.” (SMFCLR IV: 166) Acest studiu confirmă faptul că în limba română sufixele augmentative sunt folosite cu precădere în formarea moțiunii masculinelor, așa cum, pentru formarea moțiunii femininelor, sunt folosite sufixele diminutivale, situație explicabilă prin faptul că ființele de sex masculin sunt mai mari ca dimensiuni decât cele de sex feminin.

Perechea de sufixe -oi, -oaie are valoare moțională, formând derivate de gen masculin de la substantive feminine, nume de ființe (broscoi<broască, rățoi<rață etc.) sau derivate de genul feminin de la substantive masculine care denumesc meserii (doftoroaie<doftor, vătășoaie<vătav etc.).

Sufixul -oi are valoare moțională în cazul a 23 de substantive înregistrate în DILR care denumesc ființe necuvântătoare de gen masculin, formate de la baze substantivale de gen feminin: bărzoi<barză, broscoi<broască, cintezoi<cinteză, cioroi<cioară, dropioi<dropie, lebădoi<lebădă, maimuțoi<maimuță, mierloi<mierlă, momițoi<momiță, muscoi<muscă, păsăroi<pasăre, picheroi<pichere, prepelițoi<prepeliță, pupezoi<pupăză, rățoi<rață, strigoi<strigă, viespoi<viespe, vrăbioi<vrabie, vulpoi<vulpe, zaicoi<zaică (reg. ,,gaiță”) sau de gen masculin (iepuroi<iepure). Două derivate cu sufixul -oi sunt formate prin substituție de sufix: bibiloi<bibilică, pisoi<pisică (DLRM).

Cuvântul cotoi poate fi inclus în această serie moțională, deși are o etimologie incertă. Acesta este explicat etimologic din sl. kotǔ (DEX’ 98, DLR), dar și din lat. cattus, -a (Scriban, ’39).

Sufixul moțional -oi se poate atașa la o multitudine de alte substantive care denumesc ființe, multe dintre acestea înregistrate în alte dicționare sau reprezentând creații spontane ale vorbitorilor: albinoi, elefănțoi/elefănțică etc.

În cazul substantivelor epicene, moțiunea se realizează prin alternanța sufixelor -oi/ -oaie care derivă forme noi pentru a aduce o lămurire asupra sexului animalului. Astfel, de la un substantiv de gen masculin precum șarpe s-au format masculinul șerpoi și femininul șerpoaică.

În concluzie, formarea moțiunii substantivelor masculine cu sufixul -oi se poate realiza, în trei modalități: prin adăugarea sufixului moțional masculin la tema feminină (albinoi<albină, cioroi<cioară), prin substituirea sufixului feminin cu care este formată baza (bibiloi<bibilică, ciocârloi<ciocârlie, cucuvoi<cucuvea, nevăstoi<nevăstuică etc.) sau prin alternarea sufixelor -oi/-oaie (ghionoi< ghionoaie ,,pop. ciocănitoare”).

Prin extindere de sens, unele dintre aceste derivate au primit și valoare peiorativă: cioroi<cioară, maimuțoi<maimuță, vulpoi<vulpe etc.

Concurența cu alte sufixe moționale

Moțiunea se poate realiza prin adăugarea mai multor sufixe la aceeași temă. Eleonora Popa menționează că sufixul -oi are cele mai numeroase posibilități de a intra în concurență cu celelalte sufixe: -oi/-an (ciocârloi-ciocârlan), -oi/-ar (bărzoi-bărzar), -oi/-an, -ar, -ete (mierloi-mierlan-mierlar-mierlete), -oi/-an, -ău (vulpoi-vulpan-vulpău), -oi/-el (potârnichioi-potârnichel), -oi/-el, -aș (turturoi-turturel-turturaș), -oi/-ior, -ete (vrăbioi-vrăbior-vrăbiete), -oi/-oc (-og) (moimoi-moimoc, tuptiloi-tăptălog), -oi/-tor (privighetoi/privighetor) (SMFCLR IV: 169).

Valoare peiorativă

Sufixul -oi are o valoare peiorativă când atribuie derivatului un ,,sens afectiv negativ, depreciativ, care marchează o atitudine defavorabilă” (DSL, 2001: 380).

Este greu să stabilim numărul de cuvinte derivate care au sens peiorativ, chiar și prin raportare la un inventar limitat precum cel pe care l-am creat pe baza DILR, deoarece, contextual, aproape toate cuvintele pot fi utilizate cu valoare depreciativă. Cu toate acestea, în inventarul nostru se remarcă 7 derivate care au exclusiv valoare peiorativă și care s-au format de la baze ce denumesc ocupații (milităroi<militar, ofițeroi<ofițer, slugoi<slugă, soldățoi<soldat, țărănoi<țăran) sau etnia (tătăroi<tătar, țigănoi<țigan), sensul bazei nefiind compatibil cu valoarea augmentativă.

Pe de altă parte, cele mai multe augmentative au și valoare peiorativă, deoarece sugerarea unei exagerări a însușirii sau a mărimii presupune o ieșire din tipologia obișnuită. Astfel, derivatele cu -oi care denumesc părțile corpului (buzoi<buză, tălpoi<talpă, năsoi<nas etc.), obiecte de vetimentație (căciuloi<căciulă, cerceloi<cercel etc.) au valoare dublă, augmentativ-depreciativă.

Derivatele peiorative cu sufixul -oi s-au format de la teme peiorative (băboi<babă, bețivoi<bețiv, ciulicoaie<ciulică ,,femeie stricată”, flențoi<fleanță ,,zdreanță”, modoroi<modor ,,om morocănos”, nărodoi<nărod) sau de la teme nepeiorative (bădioi<bade, bărboi<barbă, bărbătoi<bărbat, băiețoi<băiat, fătoi<fată, lăutăroi<lăutar, lungoi<lung, milităroi<militar, muieroi<muiere, omoi<om, sfântoi<sfânt).

În formarea peiorativelor, sufixul -oi intră în concurență cu -ălău și cu -oc (feteloi-fătoi-fătălău-fătoc), cu -ete: (băboi/băbete), cu -an și -man (cioroi-cioran-cioroman) (Creța, SMFCLR IV: 181).

Valoare instrumentală

Lingviștii consideră că sufixele care derivă nume de instrumente au intrat ,,în sfera numelui de instrument din aceea a numelui de agent printr-o alunecare semantică de dată romanică: -ō, -ōnis: rom. -oi (urzoi)”. (Sala, 1989: 215)

În DILR sunt înregistrate 9 derivate instrumentale de gen neutru formate de la baze substantivale de gen feminin (inimoi<inimă, lătunoi<latură, mămăligoi<mămăligă, reg. ,,făcăleț”), de gen masculin (țuțuroi<țurțur), de gen neutru (ciuroi<ciur), de la baze interjecționale (bâzoi<bâz) și de la baze verbale (urzoi<a urzi).

Cuvântul bijoi este înregistrat cu etimologie incertă, dar sensul său face trimitere la o bază interjecțională, posibilitate menționată și în DEX ’98: ,,bijoi, bijoaie, s. n. (reg.) șipot; izvor.–Probabil formație onomatopeică.”

Un alt derivat care denumește un instrument, înregistrat în dicționare cu etimologie necunoscută, este urloi. Baza acestuia poate fi substantivală, ,,úrlă, úrle, s.f. (reg.) tub gros la hornuri.”(DAR, ’02), sau verbală, a urla.

Observăm că în cazul derivatelor cu sufixul -oi, valoarea instrumentală este asociată unei trăsături a instrumentului precum forma (țuțuroi), poziția (inimoi), scopul (mămăligoi, urzoi), ceea ce ne determină să credem că sufixul -oi nu are o valoare instrumentală și că aceste cuvinte, care au alte valori de bază, au primit și un sens instrumental pe baza unor trăsături comune.

Valoare calificativă

În DILR sunt înregistrate două substantive cu valoare calificativă, unul derivat cu sufixul -oi de la o bază verbală ( usturoi < a ustura), iar altul de la o bază adjectivală (zgâmboi<zgâmb).

Valoare adjectivală

Sufixul -oi are valoare calificativă în cazul a 4 derivate adjectivale formate de la baze adjectivale: greoi < greu, măroi < mare, sprințăroi < sprințar, vioi < viu.

Valoare substantival-adjectivală

2 derivate au atât valoare adjectivală, cât și valoare substantivală, unul fiind format de la o bază care are ambele valori (văduvoi<văduv), iar celălalt este format de la o bază cu valoare substantivală (vădăoi<vădan).

Bibliografie:

Căpățână, Cecilia, coord. – Dicționar invers al limbii române (DILR), Editura Niculescu, București, 2007.

Coteanu, Ion, coord.- Dicționarul explicativ al limbii române (DEX ’98), ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București,1998.

Pascu, George – Sufixele românești, Librăriile Socec & Co, București, 1916.

Sala, Marius, coord. – Enciclopedia limbilor romanice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Graur, Al. și Avram, Mioara, redact. resp.- Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română (SMFCLR IV), volumul al IV-lea, Editura Academiei, București, 1967.

Vasiliu, Laura – Formarea cuvintelor în limba română. Sufixele. 1. Derivarea verbală (FCLR III), volumul al III-lea, Editura Academiei Române, București, 1989.