Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov

-UNCHIUL VANEA-

de Anton Pavlovici Cehov

CUPRINS

Argument

1. Anton Pavlovici Cehov

1.1. Destinul lui Cehov

1.2. Dramaturgia lui Cehov

1.3. Atmosfera pieselor cehoviene

1.4. Personajele cehoviene

1.5 Dialogul personajelor cehoviene

1.6. Teme si motive in opera cehoviana

1.7. Importanta lui Cehov in contextual dramaturgiei universale

2. Rusia la inceputul secolului XX

2.1. Contextul istoric si social al Rusiei la sfarsit de sec XIX- inceput de secol XX

2.2. Muzica Rusiei la inceputul secolului XX

2.3. Arhitectura si mobile Rusiei la inceputul secolului XX

3. Costumul la inceputul secolului XX

3.1. Moda pentru femei

3.2. Moda pentru barbati

4. “Unchiul Vanea” si documentarea conceptuala

4.1. Subiectul piesei “Unchiul Vanea”

4.2. Simboluri in “Unchiul Vanea”

4.3. “Unchiul Vanea” in viziunea marilor regizori si pareri personale

Andrei Serban

Yuri Kordonsky

Lev Dodin

Aspecte care m-au inspirit in conceptele marilor regizori

5. Conceptul regizoral și scenografic personal

6. Descrierea decorului si light design

6.1. Desfășurarea decorului pe acte și atmosfera spectacolului

7. Descrierea personajelor din “Unchiul Vanea” prin caracter si costum

Concluzie

Bibliografie

ARGUMENT

Stau sa ma gandesc de ce am ales – pentru ca am ales din subconstient, n-am stat sa ma gandesc – si acum realizez ca in realitate am ales autorul, nu dramaturgia, adica pe Antoșa. Am citit pe nerasuflate, la un moment dat, cand am avut de facut o documentare pentru cursurile de scenografie, cartea lui V. Ermilov “Cehov”, referitoare la viața lui Anton Pavlovici Cehov. Citind si cunoscându-l m-am indrăgostit de el – poate dintr-un soi de narcisism -, caci am constatat ca am foarte multe puncte comune cu el, ca rezonez cu gandirea lui, incepand de la ambitia lui perseverenta de a-si depasi conditia micii burghezii, pana la trasaturile de caracter: modestia, spiritul de a se sacrifica pentru cei dragi, corectitudinea, sinceritatea, sufletul deschis, spiritul de observație, umorul ironic, investitia pasiunii in orice lucru pe care il intreprindea, spiritul de libertate, spiritul liric etc… Este posibil ca si radacinile mele din partea rusa sa fi avut o influenta in a ma atasa de acest autor.

Printre randurile pe care le citeam, vizualizam fiecare imagine din situatiile vietii sale si il compatimeam, oriunde ma aflam, in metrou, in tramvai, acasa, la biblioteca. O saptamana intreaga m-am gandit numai la el. Parca imi parea rau ca eu am avut parte de o copilarie superba si el nici n-a stiut ce inseamna copilarie.

Mi-ar fi placut sa-l cunosc pe Antoșa, dar si pe Cehov si sa stau la discuții cu el. De aceea mare parte din lucrarea mea se va referi la genul lui de dramaturgie, la personajele sale – psihologia lor, dialogul lor-, la atmosfera pieselor sale cu particularitatile ei.

Sa spun sincer, am ales “Unchiul Vanea” pentru ca l-am studiat la clasa, iar perioada aceea, cu studiul, mi-a zamislit un nou univers – apropiat de sufletul meu – si totodata o stare de confort. Desi am fost sfatuita de catre multe persoane din jur sa-mi reiau conceptul de la examenul respectiv – care a fost apreciat si care inca imi este foarte drag – am preferat sa caut unul nou, sa descopar un nou “Unchiul Vanea” si totodata pe Cehov si atmosfera ruseasca, privindu-le acum dintr-o alta perspectiva, cu experienta atat profesionala cat si a proceselor afective, intelectuale si voliționale ale inca unui an din viata mea.Voiam sa-mi dau seama daca am evoluat si cum am evoluat.

Un alt motiv pentru care am ales “Unchiul Vanea” este acela ca niciunul dintre personajele acestei piese nu-si solutioneaza problemele prin moarte. Nimeni nu moare si nimeni nu ajunge sa se sinucida, de aceea nu are un situatie atat de dramatica, precum personajele pretind ca este. E mai mult o satira lirico comica a absurditatii tragediei personajelor. Este cea mai comica opera a lui Cehov, comicul reiesind din insasi discrepanta dintre drama, pe care o pretend personajele ca existand in viata lor, si realitatea normala a vietii lor pe care nu sunt in stare s-o perceapa, exagerand orice nimic, care de fapt n-ar trebui luat in seama.

In lucrarea de fata urmeaza sa dezvolt toate aceste aspecte prezentate pe scurt

ANTON PAVLOVICI CEHOV

DESTINUL LUI A.P. CEHOV

“În copilăria mea n-am avut copilărie”

Cehov s-a născut in anul 1860, la 17 ianuarie, la Taganrog, in Imperiul Rus. A excelat ca prozator si dramaturg, insa profesia sa de bază era medicina, domeniu in care nu a activat. A fost chiar considerat unul dintre cei mai mari prozatori de povestitri scurte al tuturor timpurilor. S-a născut intr-o familie de condiție mediocră, cu șase frați, o condiție cu care s-a luptat toată viața s-o depășească. Istoria vieții si creției lui este istoria unui drum anevoios, ducând din izbândă in izbândă. Cehov spunea intr-o scrisoare “Ceea ce scriitorii aristocrati au avut pe degeaba din partea naturii, cei de condiție umila trebuie sa ia cu prețul tinereții lor.” In ciuda condiției financiare, familia lui avea bogația talentului, care se regăsea în fiecare membru al familiei. Unul dintre fratii lui, Alexandru, era scriitor și el, iar celălalt, Nicolae, era pictor, însa din cauza lipsei de ambiție nu au ajuns la apogeu cu talentele sale. Tinerii erau de asemeni înzestrați cu un simț al umorului și cu un spirit ironic pronunțat, înca din copilărie. Mama sa, însa, iși încânta copiii cu talentul său de povestitoare desavârșită. Din documentarea pe care mi-am făcut-o, am remarcat faptul ca familia lui îi servea lui Cehov ca sursă de inspirație pentru portretele din scrierile sale. Bunicul său, Egor Mihailovici Ceh, fusese șerb pe mosia tatălui discipolului lui Tolstoi si era de o violență nestăpânită, avea un caracter despotic, fiul acestuia avea aceleași trăsături de tiran. Tatăl lui Anton Cehov, Pavel Egorovici Cehov, era modelul ipocriziei in portretele pe care Anton Pavlovici le contura. In raport cu copiii săi, era un tata foarte sever si impunator, care era ghidat de principiul “bataia e rupta din rai”, lucru pe care Anton nu i l-a iertat niciodată. Le impunea un program strict si sever de munca, paralel cu studiile, la pravalia lui si la biserica, lucru care conducea la o continuă deficiență de somn. Tot el, însă, era izvorul talentelor copiilor săi, învațase singur sa cânte la vioară si era pasionat de pictură, de profesie fiind “comerciant”. Picta de preferință icoane pentru ca era o familie foarte religioasa, o religiozitate dusa la extrem. Ca principala extravaganță, el a inființat si un cor bisericesc, in care Anton Pavlovici si frații săi erau obligați să cânte deseori. Însa prin acest tratament pe îl oferea copiilor sai, le-a insuflat simțul îndatoririlor si al disciplinei. În ciuda modului pe care il practica,intentiile sale erau bune, iși dorea ca ei sa ajunga oameni multilaterali si culți, sa nu traiasca nefericirea pe care el o traise. Anton Pavlovici a stiut sa faca diferența intre ceea ce era valabil si ceea ce era daunator educatiei lui Pavel Egorovici. Cehov spunea “Talentul il avem cu totii din partea tatalui nostru, iar sufletul din partea mamei”. Cehov avea un spirit de observatie si o intuitie profunda a oricarei note false sau lipsa de naturalete, din copilarie urand minciuna sub toate aspectele ei. Ura marginirea si meschinaria micii burghezii in care principal axa era banul, care deforma tot ce era frumos si curat in sufletele celor apropiati lui. In viata aceasta oamenii erau continuu insultati si umiliti, copiii jigniti, practicandu-se numai inselaciuni, pe care le mascau surasurile servile ori obraznice. În toate aceste manifestări, el vedea o psihologie de sclavi. Dar cu cât realitatea îl strângea mai tare în cleștele ei, cu atât tânărul Cehov, mai dârz, mai conștient, își apăra demnitatea să omenească.

DRAMATURGIA LUI CEHOV

Cehov este scriitorul care încearcă să întrevadă dincolo de prezent un viitor mai luminos, cu un umor bogat și variat, care alternează din comic în tragic chiar ajungând la sarcasm. Scriitorul devine recunoscut ca dramaturg doar din 1890 deoarece condițiile istorice erau propice față de anul 1870, când se manifesta politic reacțiunea în Rusia. Cehov este reprezentantul dramei lirico-psihologică având forța de sugestie a conflictului uman. El a produs o dezvoltare a teatrului rus din secolul al XX-lea și a avut influență asupra unor dramaturgi de peste granițele Rusiei.

 S-a spus că Cehov are ca izvoare literare pe Ibsen, Ostrovski, ba chiar și dramaturgia antică dar, în același timp, opera sa este considerată precursoare scrierilor de mai târziu. Cehov spulbera cele mai asezate adevaruri ale teatrului si anume o lume care-si traia activ destinul, o lume vie, cu directii precise de miscare si cu sarcini dramatice temeinice, motiv care-l conduce pe autor sa faca autoaprecieri severe asupra operelor sale de care niciodata nu era multumit “imi dau seama ca pacatuieste ingrozitor impotriva canoanelor scenice”; “multe discutii despre literatura, putina actiune si cinci puduri de dragoste”. In teatrul lui Cehov, e adevarat, nu se petrece nimic notabil in ordinea ciocnirilor dramatice iar conflictele dintre personaje au taisuri multiple, ascunse, nepalpabile. Plictisul a eliminat anecdotica, intriga chiar, actiunea spectaculoasa; este un teatru al neimplinirilor amare, al aspiratiilor frante .

Cehov nu propune discutarea unei situații sau a unei consecințe, el propune discutarea unei condiții umane prin intermediul unei comedii, a unei comedii în care se răstoarnă ordinea normală a lucrurilor. Aici intervine însă geniul lui Cehov, dramaturgul care, și prin acest providențial motiv al recidivarii, a schimbat profund tehnica scriiturii dramatice universale. Preluand deliberat și inovator metoda shakespeariană a fatalelor acumulări de evenimente în lanț care,” precum bulgărele de zăpadă în rostogolire”, adună, amplifică și modifică totul, Cehov face ca, imediat după consumarea consecințelor sosirii a unui personaj, viața să rămână la fel, adică să revină la și să semene cu ce a fost înainte.

Cehov a intuit ca nimeni altul virtutiile dramatice ale energiilor epuizate, desi pana la el teatrul s-a facut doar cu energii active. Nevolnicia este pentru prima data ridicata la rangul de forta dinamica, caci a construit un conflict de teatru cu un material uman pasiv. Cehov a pus in miscare o intreaga dramaturgie, bizuindu-se pe curentii de profunzime ai sufletului omenesc. Cehov comunica cu spectatorul dincolo de dialog si de actiune, sensurile filozofice si poetice sunt incorporate fin in piesele lui.

Structura cehoviana este, mai mult decat oricare alta, lipsita de duritate si se consuma in atacuri dense, dar scurte si ineficiente. La un Ibsen, spre exemplu, scena pistolului din „Unchiul Vanea” ar fi constituit un epilog funest, la Cehov insa, are ceva buf.

Interesant la Cehov este faptul ca anticipeaza suprarealismul „Ce inseamna personaje vii? Nu trebuie sa infatisam viata asa cum e, sau cum ar trebui sa fie, ci cum ne-o inchipuim in visurile noastre!” Dramaturgul comunica punctul sau de vedere referitor la creatia artistica – acea discutie prin care socotea ca pacatuieste impotriva canoanelor scenice- prin intermediul consideratiilor a unuia dintre personajele sale, Treplev, din „Pescarusul” , in care critica naturalismul scenic in teatrul contemporan. Treplev, aceasta fictiune vie, este parintele spiritual al multor scriitori moderni.

ATMOSFERA PIESELOR CEHOVIENE

Piesele lui Cehov confera scenei o vibratie ascunsa, introduc alt ritm dramatic, mai lent, mai dificil de urmarit. Actiunea este substituita de atmosfera in piereaga dramaturgie, bizuindu-se pe curentii de profunzime ai sufletului omenesc. Cehov comunica cu spectatorul dincolo de dialog si de actiune, sensurile filozofice si poetice sunt incorporate fin in piesele lui.

Structura cehoviana este, mai mult decat oricare alta, lipsita de duritate si se consuma in atacuri dense, dar scurte si ineficiente. La un Ibsen, spre exemplu, scena pistolului din „Unchiul Vanea” ar fi constituit un epilog funest, la Cehov insa, are ceva buf.

Interesant la Cehov este faptul ca anticipeaza suprarealismul „Ce inseamna personaje vii? Nu trebuie sa infatisam viata asa cum e, sau cum ar trebui sa fie, ci cum ne-o inchipuim in visurile noastre!” Dramaturgul comunica punctul sau de vedere referitor la creatia artistica – acea discutie prin care socotea ca pacatuieste impotriva canoanelor scenice- prin intermediul consideratiilor a unuia dintre personajele sale, Treplev, din „Pescarusul” , in care critica naturalismul scenic in teatrul contemporan. Treplev, aceasta fictiune vie, este parintele spiritual al multor scriitori moderni.

ATMOSFERA PIESELOR CEHOVIENE

Piesele lui Cehov confera scenei o vibratie ascunsa, introduc alt ritm dramatic, mai lent, mai dificil de urmarit. Actiunea este substituita de atmosfera in piesele sale,este densa, apasatoare, sufocanta, iar in aceasta si gesturile devin incete si ezitante, cuvintele sunt grele si difuze, purtand parca povara lucrurilor nerostite. Astfel atmosfera capata in teatru o functie dramatica.

Timpul este suspendat undeva într-un neant, ca si cum nu ar exista instrumente care sa-l măsoare. Lipsa grabei si a precipitarii situațiilor, a replicilor sau a “trecerii” personajelor, fiecare lasă împresia că are mereu tot timpul din lume. Este un univers, o alta lume, în care totul pare de nesuportat și în același timp totul se continuă intr-un infinit, ca un perpetuum mobile, de altfel Masa din „Trei surori” spune „Ma simt ca si cum m-as fi nascut demult, demult, si-mi tarasc viata dupa mine ca pe o trena fara sfarsit.” Atmosfera cehoviana este insasi proiectia universului sufletesc al eroilor, plasma vitala a teatrului cehovian.

Prezenta acestei atmosfere atat de particulara si atat de derutanta explica marile caderi si marile trimfiuri ale pieselor sale; ori de cate ori a lipsit rafinamentul perceptiei si inteligenta in montarea scenica sau atunci cand nu se simtea pe scena aerul vietii autentice, drama profunda si delicata cadea in banalitate. Aici bineinteles ca avem o importanta semnificativa si noi, scenografii.”Pescarusul” spre exemplu la prima reprezentatie a fost o cadere totala, Stanislavki, care initial a fost un prost interpret al pieselor lui Cehov, urma sa inteleaga abia mai tarziu specificitatea complexa a teatrului cehovian si sa se straduiasca sa o comunice in montarile sale. Cehov se supara cand piesele sale erau considerate si interpretate ca drame, avand convingerea neclintita ca toate sunt comedii usoare, ba chiar vodeviluri. Comicul nu este atat de caractere sau de situatie, cat de psihologie sociala.

Natura atmosferei cehoviene este una poetica, de metafora concentrata, fiecare piesa organizandu-se pe un simbol. Motivul simbolic e corespondenta poetica a dominatiei spirituale caracteristica unui personaj sau altuia. Pescarusul este destinul zborului omenesc, Nina Zarecinaia se identifica pasarii simbolice, ea oferindu-se prea generos unei societati incapabile sa evalueze puritatea si daruirea, iar zborul ei ingenuu frangandu-se dureros in contact cu lumea meschina a burgheziei. Moscova reprezinta, pentru cele trei surori claustrate intr-un anost oras de provincie, simbolul eliberarii din starea de depresie, este idealul intangibil. Livada cu visini definitiv pierduta, reprezinta pentru Ranevskaia tineretea si fericirea lasate in urma in trecutul mort. Atmosfera generala a pieselor lui Cehov este” tragismul cotidianului cenusiu”.

PERSONAJELE CEHOVIENE

Personajele lui Cehov sunt niste oameni deschisi, care nu au nimic de ascuns si foarte sinceri.

In comediile sale- caci asa ii placea autorului sa le numeasca- nu evoluau caractere definite, de tip molieresc spre exemplu, ci oameni obisnuiti stramutati pe scena din viata obisnuita. Eroii lui Cehov se misca dezarticulat, haotic, fara un sens vizibil, ca niste mecanisme defecte, spun cele mai banale si cele mai neverosimile lucruri, sunt concomitent veseli si adanc nefericiti, par torturati de ceva tainic si la randul lor ii tortureaza si pe semenii sai, se iubesc si se urasc simultan, se resemneaza sau dispar, se sinucid sau decad jalnic, sufera discret sau se lamenteaza penibil, se plictisesc de moarte si in acelasi timp se agita launtric, gandesc si vorbesc in aparenta incoerent, toti au dreptate sau poate niciunul. Exista inca o contradictie tipica eroilor cehovieni: cea dintre vorba si fapta, iar in „Unchiul Vanea” e mai vizibila ca oriunde. Eroii lui patimesc, se autodistrug, decad, fiindca au pierdut contactul cu realitatea, s-au izolat intr-o lume artificiala, si-au construit idealuri pe nisip si s-au inchinat unor idoli falsi. Exista la eroii lui Cehov o continua fuga de semeni si concomitent continua cautare a unui “suflet” care sa-l inteleaga si sa-l compatimeasca. Viata, necrutatoare, ii loveste in zonele nevralgice ale fiintei lor sufletesti. Paradoxul acestor oameni initial buni si generosi, face ca, din cauza acestei nefericiri asidue, sa devina egoisti. Altruismul lor actioneaza nu prin stimularea oamenilor de langa ei, ci prin pietrificarea propriilor probleme. Ei devin prazi ale ferocitatii raporturilor burgheze.

Personajele cehoviene sufera, intre altele, pentru ca ar vrea sa fie ei insisi, pentru ca isi protejeaza cu inversunare personalitatea, permanent amenintata sa se scufunde in cenusia mediocritate. Avand o sensibilitate maladiva, personajele cehoviene nu suporta uratul, trivialitatea, prostia si mai cu seama atmosfera de trandavie spirituala pe care o respira zilnic, dar nu stiu cum sa iasa din depresie, nu au putere, iar hartuiala necontenita ii dezaxeaza, le da un aer de halucinatii. Ar vrea sa se cenzureze, dar nu izbutesc sa se ridice deasupra propriei lor conditii morale, motiv pentru care spun mai tot timpul, ca intr-o izbucnire suprema a dezgustului fata de propria fiinta: sunt un om ticalos…o nulitate…un om meschin! Imi urasc glasul, pasii,mainile, hainele pe care le port, pana si gandurile acestea…. Toti acesti nefericiti vietuiesc intr-o carcera, sufocati de zidurile mohorate, cenusii.

Dramaturgul distribuie personajelor lucide ale pieselor sale, de obicei medici, rolul de a contracara nevroza, de a combate raul social, etic, sufletesc, cenzurand comportamentul celorlalti, obligandu-i sa priveasca mai detasat si mai realist viata –cel mai probabil influentat fiind de practica sa ca medic in primii ani ai tineretii sale. Cu excepția doctorului Astrov, doctorii cehovieni sunt personaje de plan secund care ascultă, înțeleg, participă temporar și fragil, ajută discret și provoacă subtil, își manifestă tranșant derutele, cinismul, revolta învinsă înainte de a se produce, disprețul mohorât și lehamitea mecanicizată de rigorile extenuante ale profesiei.

Spre deosebire de Tennesee Williams sau Strindberg, Cehov isi iubeste eroii si acorda fiecaruia un atu, o caracteristica unica.

DIALOGUL PERSONAJELOR CEHOVIENE

Dialogul cehovian este construit din cuvinte care parca ar pluti, deasupra unei tăceri greu de definit, care într-un continuu monolog, eroii par că vorbesc doar cu ei înșiși, nu se adresează unii altora. Atât cuvintele cât și situațiile sunt lipsite de sens. In unele situații, cuvintele nu au o justificare clară, astfel starnind rasul prin “absurdul” lor, acel râs tragi-comic, care este caracteristic pieselor din teatrul absurdului. Poate această penibila lipsă de noimă l-a inspirat si l-a condus pe Cehov să își intituleze piesele comedii.

Dialogul este rațiunea supremă a existenței, in ciuda faptului ca personajele nu comunică prin el, cu adevărat. Ei poarta niste conversatii fara un inceput sau un final concret, este doar un continuu schimb de replici, o vorbărie fara sfarsit. In plictiseala lor eroii lui Cehov isi dau aere de omniscienti, acestia discuta filozofie sau estetica, fie la modul academic, fie vulgarizand ideile, dar mereu cu ardoarea cu care personajele lui Caragiale discuta despre politica. Se emit opinii cu privire la sensul vietii si al artei, se recita versuri si se pomenesc nume ilustre. Personajele lui Cehov vin din poezie si se exprima in poezie, au o continua trena lirica si un aer de mister impenetrabil, dar sunt in esenta atat de oameni, atat de comuni in micile si marile lor ciudatenii, in maretia si mizeria lor. In ciuda atmosferei cenusii a pieselor, lumea eroilor cehovieni este, dimpotriva, o lume vie, animata, policroma, care, sub aparenta de placiditate si monotonie, se agita intens, nervos, consuma enorme cantitati de energie spirituala.

1.6. TEME SI MOTIVE IN OPERA CEHOVIANA

Privind piesele lui Cehov, din perspectiva teatrului absurdului, se descopera, cu siguranta, teme care apartin acestei zone a dramaturgiei contemporane: universul lumilor răsturnate, lipsa de sens a existenței, spațiul închis, incomunicabilitatea, alienarea, angoasa așteptarea. Materia primordiala a dramei cehoviene este ratarea existentei . O sursa de conflict dramatic o constituie lupta acerba impotriva desperzonalizarii, a instrainarii de sine, personajele zbatandu-se sa-si apere puritatea, castitatea morala de asaltul vietii burgheze care le intineaza cele mai frumoase aspiratii si sentimente. Cehov a deschis dezbaterea asupra consecintelor izolarii, ale insingurarii, ale barierelor pe care omul le-a pus intre el si umanitate, comunicarea nerealizandu-se in lucrurile esentiale, ci numai in cele marunte, oarecare. Cehov aduce in prim-plan ideea de spatiu din care eroii nu se pot elibera. De aici apare dorinta de evadare a personajelor cehoviene care transforma un oras sau un continent in simbol, respectiv Moscova in „Trei surori”, si Africa a lui Astrov in „Unchiul Vanea”.

Ratarea se produce si in planul erotic la fel de dezastruos. Conventiile sociale gatuie toate incercarile de apropiere dintre barbatul si femeia care se iubesc sincer; sentimentele mari, nobile, curate sunt prigonite, sortite sa ramana fara ecou. Cuplurile se unesc si se desfac conform unor legi inatacabile ale convietuirii sociale si conform unor capricii ale hazardului. Esecurile erotice fiind confirmarea si incoronarea a esecului lor in toate compartimentele vietii.

La antipodul lumii acesteia de invinsi, de indivizi mutilati sufleteste, se afla cei carora le merge mereu ”in plin”, norocosii, descurcaretii, profitorii. Asa se face ca scara valorica este rasturnata in mod silnic, norocul fiind de partea adaptatilor, a spiritelor nule. Cehov a vazut cu patrunderea unui Balzac haosul produs in relatiile dintre oameni de domnia absoluta a banului, cultul ipocriziei, al pseudovalorilor, avantul parvenitismului, ca fenomen social de amploare.

Motivul recidivarii este prezent in toate pieselor cehoviene. Travaliul coexistenței armonioase și blânde, generoasă și transparentă, fraternă și răbdurie, este pur și simplu pulverizat de sosirea personajului care rastoarna, cum este sosirea profesorului Serebreakov : totul se răstoarnă, se complică, se reface și se preface, modificând stihial atât peisajul omenesc, cât și conținutul întâmplărilor diurne. După un asemenea cataclism ontologic, este de așteptat, în ordinea firească a lucrurilor, ca nimic să nu mai semene cu ce a fost înainte. În fond, revenirea la ceea ce a fost nu înseamnă neapărat revenirea la cum a fost, dar presupune indubitabil un efort tragic, derizoriu si hilar de a conserva aparențele, pentru a fluidiza viața în curgerea ei cosmică.

Atitudinea critica a scriitorului, neimpacarea si razvratirea sa, si-o exprima prin asprimea intransigenta si agresiva a personajelor sale, care proclama abolirea raului social prin munca, Trofimov afirmand „Trebuie sa incetam odata sa ne incantam de noi insine. Trebuie sa ne apucam sa muncim.” Munca devine, la Cehov, singurul mod de regenerare a umanitatii, rostul existentei, sensul ei fundamental. Doctorul Astrov spune „muncesc ca nimeni altul in tot judetul”, intr-adevar in Unchiul Vanea ii gasim pe eroii cu cele mai multe preocupari, doar ca ele se desfasoara in culise (precum moartea in tragedia antica). Munca defineste principala insusire a omului, insusirea constructiva. Catre aceasta intelegere vor veni majoritatea personajelor cehoviene. Sonia si unchiul ei vor munci pentru ca mai tarziu sa se bucure de rasplata odihnei. Munca pare sa devina cauza si antidotul tristetii. Pe aceste coordonate se contureaza filonul optimist al dramaturgiei lui Cehov. Lumea pieselor lui este trista, amara, dar nu e pesimista. Exista, la unii dintre eroii lui, constiinta jertfei pe care o datoreaza urmasilor, Sonia afirmand „ Noi trebuie sa muncim…Fericirea? Fericirea e harazita urmasilor nostri indepartati!” Ideea continuitatii da putere de rezistenta si pofta de viata, daca n-ar exista credinta in reintemeierea lumii, toti acesti oameni ar fi doborati sub greutatea tristetii si a inutilitatii lor.

IMPORTANTA LUI CEHOV IN CONTEXTUL DRAMATURGIEI UNIVERSALE

Cehov a lasat urme adanci, de nesters in teatrul contemporan, ștampila lui fiind vizibila pe cele mai diverse creatii din cele mai diverse scoli ale lumii, din cele mai diverse scoli dramatice actuale. Gorki avea sa continue direct problematica umana a teatrului cehovian in contextul Rusiei prerevolutionare. O’Neil, Arthur Miller, Tennesse Williams, Edward Albee, ii sunnt debitori lui Cehov pentru caile inedite ce le-a indicat intru cunoasterea sufletului omenesc si introducerea universului psihologic modern pe scena. Scriind despre singuratatea omului si despre conditionarea lui morala, Beckett, Anouilh, Durrenmatt, Ionescu au gasit in teatrul lui Cehov premizele dramei solitudinii si plictiselii, se poate spune ca Cehov a fost un precursor al teatrului absurdului. Dramaturgul Matei Visniec declara intr-o scrisoare catre Cehov ca el descoperit absurdul mai întâi în piesele sale, piese în care eroii, asemeni indivizilor reali aruncați de destin în lumea comunismului, se ratacesc precum orbii pipaind, într-o lume fără orizont. “Niciodată nu m-a marcat atât de mult absurdul din piesele unor Ionesco, Beckett, Dürenmatt sau Pinter, cum m-a marcat încărcătura de absurditate din piesele dumneavoastră, unde căutarea absurdă a fericirii pune în lumină esența însăși a ființei umane.”

In literatura romaneasca, personajele lui M. Sebstian in „Steaua fara nume” sau „Jocul de-a vacanta” aflate in goana dupa un vis irealizabil, traind o existenta anosta intr-un climat inabusitor si nazuind sa se elibereze de conventia burgheza, repeta, cu un timbru propriu, experientele personajelor cehoviene. Iar obsesia domnisoarei Nastasia a lui G.M. Zamfirecu, dointa ei arzatoare de a parasi mahalaua pentru a merge in Popa Nan este parca un ecou al strigatului celor trei surori: „La Moscova! La Moscova!”

Modest, aproape nedrept de modest, Cehov deschidea, fara sa banuiasca, o era in teatrul universal.

RUSIA LA INCEPUT DE SECOL XX

CONTEXTUL ISTORIC SI SOCIAL AL RUSIEI LA SFARSIT DE SECOL XIX – INCEPUT DE SECOL XX

În timpul anii 1890, dezvoltarea industrială a Rusiei a dus la o creștere importantă a dimensiunii urbane burghezie și clasa muncitoare, care a dat naștere la o atmosferă politică mai dinamic și dezvoltarea partidelor radicale. Deoarece statul și străini deținut o mare parte din industrie a Rusiei, clasa de lucru a fost relativ puternică și a burgheziei relativ mai slab decât în ​​Occident. Clasa muncitoare și țărănimea au fost primii de a înființa partide politice, pentru că nobilimea si burghezia bogat au fost timid punct de vedere politic. În timpul anii 1890 și începutul anilor 1900 (zece ani), condițiile de viață abisal și, impozitele mari, și foamea teren a dat naștere la greve mai frecvente și tulburări agrare. Aceste activități au determinat burghezia de diferite naționalități din imperiu de a dezvolta o serie de partide diferite, atât liberal și conservator.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Rusi s-au realizat numeroase reforme, sub protectia tarilor Alexandru al II-lea si Alexandru al III-lea. S-au dezvoltat transporturile, comunicatiile, invatamantul. Dinamica economiei ruse de la inceputul secolului al XX-lea a determinat cresterea veniturilor la bugetul de stat, care a permis numeroase investitii, mai ales in cultura si in educatie. Optimizareaa sistemului de invatamant s-a corelat cu dezvoltarea stiintei. Revolutia industriala din Rusia a determinat schimbari sociale semnificative: concentrarea fortei de munca, a productiei, a capitalului, cresterea populatiei urbane, evolutia stiintei, a specilizarilor pe diferite domenii, globalizarea economiei, concurenta pe piata. Modificarea stilului de viata a dus la revizuirea sistemelor estetico-filozofice, fenomen care a continuat pe parcursul intregului secol al XX-lea. Motivatia psiho-sociala, psihologia maselor, omul ca parte a societatii au devenit teme de cercetare sociologica. Individul, devenit detaliu al unui mecanism urias, a avut ca efect dezumanizarea sau pierderea identitatii. In Rusia, aceste idei s-au bucurat de multi adepti, situatie la care au contribuit factori importanti: slaba dezvoltare a bazelor individuale in cultura si in psihologia omului rus din acel moment, gandirea rusa de tip religios care era puterea traditionala autoritara, credinta in rolul de mesie al poporului rus si al Rusiei ca „a treia Roma” , tendinta inevitabila de a prelua modelele straine. Granita dintre cele doua secole, marcata de flexibilitatea structurilor sociale si culturale, de pierderea reperelor morale si existentiale, a fost corelata cu criza crestinismului, ca mit universal, devenit insuficient pentru explicarea complexitatii universului.

2.2 MUZICA RUSIEI LA INCEPUTUL SECOLULUI XX

Rusia este un popor profund muzical. De la începutul secolului al 19-lea a existat un cult pe scară largă de muzică și distracții muzicale, mai ales cântând. Muzica a fost prezentă peste tot: în islazurile țăranilor, conacele proprietarilor de terenuri, hanurile de pe marginea drumului, în sate si in orase. În cele mai inteligente restaurante se auzeau orchestre de instrumente cu coarde, iar în taverne, flașnete sau benzi și mai târziu gramofoane. Corurile bisericești au fost foarte apreciate. Chiar și instituțiile private, cum ar fi băncile au avut coruri instruiți să cânte în biserică, iar competiția dintre ei a fost plina de viață. Unele biserici au devenit faimoase pentru vocea fina de bas a diaconilor lor. Unii diaconi talentați au dat o educație muzicală completă și au fost invitati să cânte muzică atât laică cat și ecleziastică în case particulare.

Compozitori clasici ruși ai vremii, printre care Glinka și "Cinci rusi" (Nikolai Rimsky-Korsakov, Modest Mussorgsky, Mily Balakirev, Alexander Borodin, și Cesar Cui) au facut eforturi de a păstra muzica populară rusă, astfel au inclus cântece populare rusești și melodii în lucrările lor. În timpul epocii sovietice mulți oameni au încercat să reînvie și să păstreze muzica folk ruseasca, inclusiv Mitrofan Pyatnitsky la începutul anilor 1900.

O tradiție vocala in multe zone din Rusia se bucura de chastushka (pl. chastushki). Chastushki, un gen de cântec, pur pentru divertisment, se foloseste de umor și de satiră pentru a acoperi politica, dragostea și chiar propaganda comunistă. Un spectacol va include, în general, o secvență de chastushki, separate printr-un interludiu instrumental, astfel încât publicul are timp să râdă și să se recupereze. La fel ca în stilul liber rap, un interpret chastushka trebuie să fie rapid și capabil să improvizeze.

Instrumentele rusesti cu coarde includ Skripka (vioara ruseasca), guzla (psaltirii) și Balalaika. Balalaika are o istorie interesantă. În timpul renasterii culturale în mijlocul anilor 1800, Vasili Andreev a fondat prima orchestră profesionista de instrumente de rusesti. El a văzut o performanță cu Balalaika și s-a întors în oraș pentru a-si face Balalaika lui de diferite dimensiuni. Astăzi, Balalaika triunghiulara cu trei coarde este produsă în diferite dimensiuni, de la o Balalaika foarte mare de bas, la una mica care seamănă cu o mandolină.

2.3 ARHITECTURA SI MOBILA RUSIEI LA INCEPUTUL SECOLULUI XX

În Imperiul Rus, Art Nouveau a fost numit stilul modern, (modern style, în limba engleză). Acesta a fost, probabil, cel mai dominant stil in mișcarea artistică și arhitecturală care a modelat aspectul de azi al orasului Sankt-Petersburg, și la un grad mai mic, al Moscovei, Nizhnij (Nizhny) Novgorod și multe alte orașe. Riga, în prezent, în Letonia, care a fost parte a Imperiului Rus, la rândul său, are clădiri reprezentative secolului acela, in direcția generală a gândirii artistice și arhitecturale din tara sa de atunci .

Art Nouveau-ul, fiind cel mai popular în timpul anilor 1890-1910, este o reacție la arta academica a secolului al 19-lea, a stilului eclectic, a fost inspirat de forme și structuri naturale, insa nu numai în flori și plante, ci si în linii curbe. Arhitecții si decoratorii au încercat să se armonizeze cu mediul natural. Irationalismul era vizibil in invadarea orizontului vietii de catre o natura salbatica, in miscare, in perpetua metamorfoza. Constructiile, ca si obiectele, pareau a se preface, trecand in regnul animal sau vegetal. Balcoanele din fier forjat, rampele scarilor, mobilele sugerau plante cu tije lungi, curbate, care se transformau in balauri sau din care se desprindeau siluete feminine. Art Nouveau este considerat un stil de arta "totală", îmbrățișând arhitectura, arta grafica , artele plastice, design interior, precum și cele mai multe dintre artele decorative , inclusiv bijuterii , mobilier, textile, argintarie de uz casnic și alte ustensile cat si corpuri de iluminat. În conformitate cu filosofia stilului, arta ar trebui să fie un mod de viață.

Artiști celebri din St Petersburg: Alexei Bubyr (arhitect); Paul (Pavel) Susor (arhitect), el a proiectat 80 de clădiri din St Petersburg singur, unele sunt Art Nouveau, iar altele sunt ceea ce se numește stil eclectic, amestec de clasicism, neo-renascentist și stiluri de pseudo-rus.” Singer Building” este un bun exemplu al operei sale din perioada. Fedor (Theodore) Lidval. (Arhitect), poate cel mai cunoscut artist din St Petersburg la acel moment

Artiști celebri din Moscova: Fedor Chekhtel, arhitectul Muzeului Gorki, una dintre cele mai minunate case Art Nouveau de la Moscova; Alexander Kouznetzov; Kekouchev; Ilya Bondarenko; Vroubel; Ivanov-Shits.

COSTUMUL LA INCEPUTUL SECOLULUI XX

3.1. MODA PENTRU FEMEI

Moda feminina venea de la Paris. Silueta feminina de la 1900 se incadra intr-o clepsidra. Trupurile apareau ca niste liane suple, misterioase, pudic ascunse sub faldurile matasii creponate. Asa denumita „femeia-floare” avea talia strangulata,trupul sustinut de corset, terminatiile fustei maturau praful, palaria era plina de flori, de pene si de panlici, destul de instabila pe cocul infoiat, ridurile gatului erau mascate de gulerul montat sau de panglica ca o zgarda.Tenul era alb, ochii, nemachiati, trebuiau sa exprime inocenta si modestie. O doamna eleganta era incapabila sa se deplaseze fara trasura, sa se aplece sau sa se indoaie.

Materialele – in culori pale, tente reci, luminoase, cu efecte opalescente- aratau in mod vadit pretul lor prin cantitatea si calitatea cusaturilor, cat si prin prelucrarea lor care cerea o mare investitie de munca: se brodau, se crestau, se ajurau, se incrustau cu dantela si cu aplicatii de toate felurile. Casele de moda schimbau moda intr-un ritm rapid, datorita noilor tehnologii de coasere si de croire, astfel nu putea tine pasul cu ea decat cei instariti, pentru oamenii modesti financiar se faceau „haine de-a gata”.

Lenjeria de pe trup era formata din multe piese suprapuse si complicate: camasa, jupon, pantaloni pana la genunchi, corsetul foarte lung in fata, strans puternic cu sireturi, obligand corpul sa stea intr-o pozitie cambrata, nesanatoasa. Idealul era ca talia femeii sa fie cat gulerul barbatului. Corsetul, comprimand organele interne, dadea stari de lesin, motiv pentru care femeile purtau cu ele un flacon de saruri cu miros intepator.

Rochia avea gulerul ridicat, inchis pana-n gat, pe timp de zi, iar seara decolteul era foarte larg, corsajul in talie era in forma de V. Manecile erau umflate fie la umar, fie la incheietura bufante, fie la cot. Fusta larga, lunga, in forma de lalea sau de coada randunicii, seara avea trena. Ornamentele sinuase cusute pe rochii, cu suitas, margele sau alte aplicatii se inscriau in stilul Art Nouveau si te rimiteau cu gandul la traforajele balcoanelor sau ale balustradelor.

In picioare, ciorapii erau negrii sau cu broderii colorate, tinuti cu jartiere circulare prinse in talie. Pantofii erau apropiati ca model de cei barbatesti, botine cu siret sau cu butoni care depaseau glezna, cu toc paralelipipedic de 5-7cm, ingustandu-se usor catre mijloc, nu se vedeau de sub rochie.

Ca accesorii, ziua se purtau manusi scurte, umbrela alba cu broderii si cu dantele, sa le protejeze pielea alba de soare, geanta suspendata cu lant. Seara se purta boa de pene sau guler si manson de puf de barza, evantai si manusi lungi. Bijuteriile de metal aveau forme sinuase, sculptate cu motive vegetale.

Pentru calatoriile cu primele automobile se purtau pelerine lungi, palarii cu voaluri si ochelari care aparau de norii de praf. Pentru putinul sport pe care-l faceau, tenisul, fusta era pana la glezne, iar pentru mersul pe bicicleta primele fuste-pantalon, care au facut senzatie.

3.2 MODA PENTRU BARBATI

Moda masculina venea de la Londra. Silueta barbateasca era cilindrica, teapana. Costumul pentru clasa bogata era complicat, incomfortabil, acoperind tot corpul, cu multe accesorii care sa evidentieze clasa sociala puternica din care faceau parte. In contrast cu silueta baroca a femeii, cea a barbatului apare clasica, stabila. Uniforma civila a orasenilor, ca si cea militara, raspundea nevoii de a masca si remodela trupul in invelisuri rigide.

Ca si culori domina negrul, iar ca accent luminos era doar albul camasii, atat pentru tinuta de dimineata cat si pentru cea de seara. Materialele erau, deasemeni, sobre, mate cu unele accente lucioase date de reverele fracului, care erau din catifea sau din matase , jobenul de matase si lantul ceasului.

Parul era tuns scurt, cu carare pe mijloc, iar dupa 1905, dat intr-o parte cu mustata la cei mai tineri si cu barba la cei mai in varsta. Palaria era si ea rigida, inalta, cilindrica, denumita joben, acesta putand fi si pliata (clac). Erau deasemeni si palarii joase, semisferice numite melon sau plate, de pai, numite canotier.

Pe trup se purta lenjerie multa, camasa, flanela de lana etc. Camasa putea fi cu plastron tare sau plisat, cu gulerul alb detasabil, scrobit, inalt, cu varfurile indoite, mansetele erau de semeni intarite si intoarse. Cravata era alba pentru seara, neagra pentru ziua. Vesta era scurta, asortata cu haina, dar din material diferit: casmir, pichet sau matase. Putea avea nasturi din aur, pietre scumpe, jad, lapislazuli etc.

Jacheta pentru dimineata la slujba, iarna, era din tweed, vara era din serj sau panza (albstra, la pantalonul alb de flanela), croita la doua randuri, cu guler si mansete de catifea, cu poale lungi, pana la jumatatea coapsei; pentru receptii era obligatoriu fracul.

Pardesiul avea diferite forme, de la cel de dimineata scurt, cu maneca raglan (Burberry), pana la cel de seara, negru, cu pelerina. Paltonul era din stofa groasa sau din blana. In picioare se purtau ciorapi negri sau albi si botine montate cu butoni sau sireturi.

Accesoriile obisnuite erau monoclul, manusile, bastonul de bambus sau umbrela neagra, mare, iar ca bijuterii erau acul de cravata, inele, ceasul la brau.

„UNCHIUL VANEA” SI DOCUMENTAREA CONCEPTUALA

SUBIECTUL PIESEI „UNCHIUL VANEA”

Vania trăiește la o fermă alături de Sonia -fiica surorii sale decedate- și de mama lui. De curând au venit să locuiască acolo și tatăl Soniei, un profesor pensionat, cu cea de-a doua soție a lui, tânăra Elena.

În ochii mamei lui Vania, profesorul este mândria familiei, pentru studiile pe care le-a făcut și cărțile pe care le-a scris, însă Vania, care a rămas la țară să muncească și i-a trimis tot timpul banii cumnatului său – pentru a se întreține și a scrie într-o zi ceva de geniu-, consideră că s-a sacrificat degeaba. În plus, Vania, indragostit, este exasperat că tânăra și frumoasa Helena stă cu soțul ei, bătrân și bolnav, "o mașinărie de scris".

Doctorul Astrov, plictisit de viața de la țară, de pacienți, de faptul că nu iubește pe nimeni, vine în mod regulat la fermă, pentru a-l îngriji pe profesor, și se îndrăgostește de Helena.

Sonia, o tânără neatrăgătoare, se îndrăgostește, la rândul ei, de doctor, pe care îl apreciază pentru noblețea lui, pentru că plantează copaci, extinde pădurea și pntru ca îl preocupă și altceva decât interesele meschine pe care le au ceilalți; fapt care nu o lasă rece, însă, nici pe Elena. Este plictisită la rândul ei de viața de la fermă și sătulă să fie "compătimită" de ceilalți bărbați pentru că stă cu un bătrân bolnav. Intr-un final musafirii Elena si Serebreakov isi dau seama ca locul lor nu este acolo si decid sa se intoarca la oras.

4.2 SIMBOLURI IN „UNCHIUL VANEA”

O comedie a energiilor epuizate, în care ordinea normală a lucrurilor se răstoarnă. Ceea ce mi se pare fascinant la Cehov este faptul ca anticipeaza suprarealismul „Ce inseamna personaje vii? Nu trebuie sa infatisam viata asa cum e, sau cum ar trebui sa fie, ci cum ne-o inchipuim in visurile noastre!”

Padurea este, in „Unchiul Vanea”, un simbol umanitar, este frumusetea omeneasca amenintata de distrugere. Doctorul Astrov apara padurile, se impotriveste devalizarii lor, fiindca pentru el padurile reprezinta expresia continuitatii vietii, a succesiunii generatiilor, a eforturilor constructive. La Cehov padurea e vie, traieste, respira, comunica. Un alt simbol il reprezinta Africa, de care tot vorbeste Astrov, prin care se exprima dorinta de evadare.

4.3 „UNCHIULUI VANEA” IN VIZIUNEA MARILOR REGIZORI SI PARERI PERSONALE

Andrei Șerban

Nu intamplator l-am pus pe Andrei Serban in capul listei. Montarea sa, de la teatrul „Odeon” pentru “Unchiul Vanea”, a fost una inedita si foarte curajoasa, care ar fi putut sa nu functioneze. Insa cu mult tact si cu o inteligenta regizorala innascuta, dar si cultivata, a reusit sa surprinda de la un capat la celalalt al spectacolului printr-o legatura bine pusa la punct intre actele, care fiecare in parte oferea o varianta cu totul aparte. Faptul care mi-a atras atentia in mod special a fost aceasta perspectiva de a aseza publicul pe scena in locul actorilor, iar actorii desfasurandu-se in spatii extinse, prin scene grandioase, inclusiv pe scena printre “actorii de ocazie”. Practic aceasta inversare de pozitii pune publicul in postura actorilor -oferindu-le o imensa onoare-, care in mod tacit privesc ceea ce se intampla in sala, adica in realitatea apropiata, sau chiar langa ei, parca asistand la niste scene din viata reala, ci nu la o piesa de teatru. Acest fapt confera actorilor o credibilitate mult mai mare,disparand conventia scenei, a cutiei italiene, toata sala apartinand tuturor, actorilor si publicului deopotriva.

In actul I jocul se desfasoare printre scaune si gradene, ajungand inclusiv la balcon, totul culminand cu deschiderea tavanului, care era menita sa aduca o lumina plina pt scurta durata, o manevra spectaculoasa pentru publicul spectator, dar si o incarcatura destul de puternica pentru actori..

In actul II se face prima “schimbare de macaz”, actorii laolalta cu publicul se muta in spatele scenei, intr-o atmosfera cu lumina obscura redata de flacarile lumanarilor asezate pe o masa, in partea dreapta o canapea, iar sus fereastra. Pozitionarea ferestrei in partea de sus creaza o atmosfera, o dimensiune, de temnita. Alaturarea actorilor cu publicul spectator, face ca emotia sa creasca atat pentru de-o parte cat si de cealalta.

Actul III ramane pe pozitia actului II, insa o lumina de un verde fosforescent incarca toata atmosfera, parca pregatitoare pentru scena nebuniei lui Vanea, care urmeaza, moment in care toate obiectele de mobilier ajung sa fie rasturnate din isterie. Dupa acesta scena publicul se roteste spre dreapta avand parte de un final clasic intr-o atmosfera linistita.

Andrei Serban o interpreteaza pe Elena Andreevna ca fiind femeia fatală, cu aer de vedeta venita, parca, de la Hollywood, purtând in permanenta ochelari de soare și spunand replici din filme, în engleză. Este plictisită la rândul ei de viața de la fermă și sătulă să fie "compătimită" de ceilalți bărbați pentru că stă cu un bătrân bolnav.

Primul act, în care fiecare își spune povestea și anunță câte ceva din raporturile sale cu celelalte personaje se încheie cu un tango, dansat pe rând de câte un personaj feminin și unul masculin, ilustrând foarte sugestiv relațiile dintre ele – atracția pe care o exercită Helena asupra tuturor bărbaților sau stângăcia Soniei, îndrăgostită de doctor, care nu-i dă atenție. Nu intamplator regizorul a ales tangoul, a facut aceasta alegere pentru ca acest dans este unul pasional, pe care nu-l poti dansa si simti decat daca ai o atractie pentru partenerul cu care dansezi. Aceasta scena a tangoului imi aminteste de scena din „Parfum de femeie”

Prin aceasta montare Andrei Serban a dovedit inca o data de ce este recunoscut ca un regizor de talie internationala.

Iuri Kordonsky

Pe scena teatrului „Bulandra” Iuri Kordonsky a redat intr-o foarte buna masura atmosfera cehoviana, atmosfera ruseasca. Faptul ca regizorul venea direct de la Sankt-Petersburg, unde facuse deja scoala teatrului rusesc, a constituit un atu. O data cu el a sosit si scenografa Elena Dmitrakova, o scenografa foarte talentata cu idei si cu solutii ingenioase, cu care a dat viata decorurilor sale prin aspecte tridimensionale, destul de greu de obtinut, chiar prin cele mai performante tehnici de imagini grafice pe marele ecran, la timpul respectiv. Chiar si pentru prezent este un decor functional, care are transformari ingenioase si neasteptate, putand astfel concurand, cu multe decoruri de la ora actuala. Conceptul acesta, de foisor pe o insulita, este extrem de potrivit pentru atmosfera pieselor cehoviene, in care personajele sunt blocate sau izolate intr-un spatiu, intr-o sfera, intr-o alta lume. Foisorul insusi, din lemn fiind, aduce acea atmosfera ruseasca, in care se aduna cu totii pt a-si trai dramele. Lemnul, la rusi, este un material foarte uzitat, practic asta creaza o buna parte din atmosfera ruseasca. Puntea aceea care se duce catre podisor in ascensiune, pe care scenografa impreuna cu regizorul au realizat-o, parca simbolizeaza puntea catre o alta lume, lumea din exterior, lumea la care cei de la conac aspira. Am remarcat deasemeni forma hexagonala a foisorului, ci nu rotunda, ci nu patrata, ci nu dreptunghiulara. „Hexagonul este in legatura cu numarul sase care semnifica manifestarea. Conform cu geneza biblica, lumea a fost creata in sase zile. 

Hexagonul umple frumos si intr-un mod unic intreg planul, astfel, asezand hexagoane pe fiecare latura se poate sa ne extindem la infinit. Reteaua astfel formata seamana cu o tesatura bine structurata, cu nivele intrepatrunse si strans unificate. Hexagonul are legatura cu retelele moleculare, cu celulele si cu formele de baza ale manifestarii.
Hexagonul este format din doua triunghiuri echilaterale, unul cu varful in sus iar altul cu varful in jos. Triunghiul cu varful in sus este masculin iar cel cu varful in jos este feminin, cele doua fiind intrepatrunse, hexagonul simbolizeaza unirea masculin-feminin, erotismul, procrearea si fecunditatea. Hexagonul se poate obtine si din floarea vietii, astfel imprumuta mult din simbolismul acestui bine cunoscut simbol. Hexagonul unifica polaritatile intr-un mod foarte complex si cuprinzator. “
Datorita echilibrarii complexe pe care o realizeaza, hexagonul este foarte util in vindecare. Este un bun afrodisiac, deoarece unifica multe aspecte opuse, confera erotismului valente sublime, unificandu-l cu planul afectiv.“ Concluzionez ca este explicabil faptul ca au ales foisorul hexagonal, daca stam sa ne gandim la situatiile personajelor, la starile lor bolnave, la relatiile dintre acestea.

”Să ne imaginăm un grup restrâns de oameni inteligenți, talentați, moderni și sensibili pe care destinul i-a izolat pe o insulă; separată de restul planetei nu prin apă, ci printr-o imensă claustrare, realizată prin toate formele posibile. Pentru ce trăiesc acești oameni? Ce îi susține în lupta cu ororile unei asemenea vieți? Munca până la epuizare, încrederea în Dumnezeu, cărțile și vodca. Unchiul Vanea este singura dintre piesele cehoviene în care moartea nu apare. Nimeni nu moare, nimeni nu ucide pe nimeni, nimeni nu se sinucide. Toate personajele supraviețuiesc. Moartea este un fel de rezoluție, o soluție. Toată această tragedie, fiind absolut serioasă, este absurdă și comică în același timp.” -Yuri Kordonsky

Lev Dodin

Spectacolul lui Dodin s-ar putea numi auster. Melancolia rusă nesfîrșită ca stepa se insinuează discret pe scenă cu ajutorul scenografului David Borovsky. Acel „nu știu ce am, dar nu mi-e bine” pătrunde adînc în oase, în hambarul uriaș în care își duc existența lipsită de perspectivă celebrele personaje cehoviene. Printre căpițele de fîn, coborîte la final apăsător asupra vieții lui Vanea și a Soniei, aceste personaje trăiesc somnolent, într-o mediocritate pe care nu și-o asumă, dar pe care o îndură. Dodin schimbă perspectiva clasică, bătătorită asupra unora dintre ele.

Profesorul Serebreakov (Igor Ivanov) suferă o modificare radicală. De fapt, el e privit din alt unghi decît pînă acum ceea ce aduce schimbări nu numai asupra sa, ci și a altor personaje. Concret, Serebreakov este un fel de Paul Newman al Rusiei, un bărbat atrăgător încă la o vîrstă înaintată, deloc neputincios, chiar dacă bolnav. Desigur, este egoist, cicălitor, orgolios, dar are sex-appeal, șarm și de aici relația lui cu Elena Andreevna devine credibilă. Nu mai este o căsătorie ciudată între o fată tînără și frumoasă și un bătrîn bogat, ci o relație reală, între doi oameni atrași unul de celălalt, între care funcționează clar erotismul. Frumoasa Elena (Ksenia Rappoport) nu mai este de compătimit, viața ei nu mai pare terminată înainte de a începe. Pur și simplu, Elena este și știe că este vie, dar decorativă, iar nefericirea este mai degrabă indusă de această inutilitate conștientizată decît de dependența de un bărbat în vîrstă. Elena și profesorul se iubesc, dar asta nu exclude o atracție fizică între ea și doctorul Astrov, intensă, explozivă, un flirt pe care Serebreakov îl acceptă ca premoniție a ceea ce se va întîmpla în cîțiva ani cînd el chiar va deveni neputincios.

Schimbarea lui Serebreakov modifică perspectiva și asupra lui Vanea. Pînă acum spectatorul privea aproape exclusiv din punctul de vedere al acestuia. La Dodin însă, cum profesorul a devenit un tip atît de valabil, asupra acuzațiilor pe care i le aduce Vanea planează o îndoială: sunt sau nu adevărate? Sunt ele rezultatul unor frustrări sau au o bază reală? Este Serebreakov impostorul în știință și cultură, așa cum îl învinuiește Vanea?

Dodin face însă din Sonia vedeta spectacolului. Actrița Elena Kalinina este o forță sub aparența unei ființe fragile. Sonia are puterea unui om care știe care este rostul lui în viață. Dincolo de misticisme sau resemnări, ea își recunoaște menirea și și-o asumă. Sonia muncește. Fără vise, fără regrete, fără priviri înapoi. Cît despre Vanea (Serghei Kurishev), el este un om obosit, cu un aer caraghios, un farseur. E singurul care joacă teatru dintre toți, își alimentează continuu frustrările fără însă să aibă "curajul" unei crize reale.
Spectacolul are aerul foarte rusesc al unei drame foarte rusești. Cu profesionalismul cunoscut, Dodin face cumva exces de subtilitate conducându-i cinematografic pe admirabilii actori ai Teatrului Mic din Sankt Petersburg. Jocul acestora are acuratețea detaliilor de film, dar și lipsa de ostentație necesară în fața camerei de filmat. Sunt practic lipsiți de teatralitate, au un firesc, bucățică ruptă din viață. Nimic fals nu sună în spectacolul lui Dodin. Dar ceva nu este așa cum am fi crezut că e.

Aspecte care m-au inspirat in conceptele marilor regizori

Montarea lui Andrei Serban m-a impresionat prin aerul fresh, prin perspectiva si prin viziunea inedita a spatiului de joc, prin curajul sau si rezultatul curajului sau, al lucrului bine legat. Dovedind oamenilor de teatru ca orice interpretare se poate face, chiar si la un Cehov – care este cam greu de scos din atmosfera aceea tipica si din perioada -, daca tot parcursul este sustinut de un fir logic.

Montarea lui Iuri Kordonsky mi-a produs placere prin ilustrarea tipica lirica a atmosferei rusesti, fiind astfel aproape de Cehov. M-a inspirat, de altfel, conceptul scenografic de a izola personajele intr-o lume a lor, departe de lumea reala, localizandu-le pe o insulita, intr-un foisor hexagonal. Hexagonul este incarcat de simboluri, iar eu am o atractie aparte catre simbolistica.

Viziunea lui Lev Dodin m-a surprins intr-o maniera placuta prin interpretarea neasteptata a personajelor, privite dintr-un alt unghi decat cel pe care cu totii il stiam. Acestea au suferit modificari ale caracterelor clasice, pe care autorul ni le ilustrase si ni le conturase din replici si din situatii in care erau puse. Cumva, in aceasta viziune noua, Lev Dodin a reusit sa lege pe o alta logica – la fel de credibila ca cea clasica- relatiile dintre ele, intr-un joc scenic de naturaletea jocului din fata camerelor de filmat.

5. CONCEPTUL SCENOGRAFIC SI REGIZORAL PERSONAL

Conceptul meu scenografic a luat forma prin acumularea tuturor informatiilor si a experientelor pe care le-am prezentat mai sus, inclusiv prin intalnirea pe care am avut-o cu profesorul meu coordonator, Stefania Cenean. Practic aceasta intalnire mi-a declansat tot conceptul, discutand rezumativ cu dumneaei despre impactul pe care trebuie sa-l aiba un decor, atat din punct de vedere estetic cat si din punct de vedere simbolistic, si nu in ultimul rand din punct de vedere tehnic, al schimbarilor scenice. Mi-a deschis orizontul prin a ma invata ca un decor nu trebuie sa fie decorativ, cu atat mai putin la Cehov. Spun asta pentru ca in primele schite de idee i-am prezentat un concept de sfera destul de decorativ, in care personajele erau prinse intr-o alta lume, intr-o sfera a lor. Insa mi-am dat seama, apoi, ca acest decor era pleonastic ideii de concept pe care o aveam si riscam sa intru intr-o zona chitchioasa. Acest concept de o alta lume mi-a fost inspirat de replica lui Serebreakov „Am impresia ca am cazut de pe pamant pe o planeta straina!”

Am tot stat sa ma gandesc cum as putea sa le creez personajelor aceasta lume prin decor, sa-i izolez intr-o lume in care sa piarda contactul cu realitatea, unde timpul sa fie suspendat intr-un neant. Un univers incare totul sa para insuportabil si in acelasi timp in care totul continua la nesfarsit, traind parca intr-o carcera. Am inceput sa caut pe internet spatii de acest gen si am gasit o imagine care m-a inspirat.

Am preluat aceasta idee de tunel care se duce in perspectiva in nesfarsite de module, ideea care era in asentiment cu senzatiile si dramele personajelor, care parca se prelungeau intr-un infinit. Acum imi puneam problema ca natura atmosferei cehoviene este una poetica, aproape idilica. Asadar am indulcit forma tunelului, inlocuind-o pe cea rectangulara cu o forma circulara. Acum putea duce chiar si la ideea de sfera, acea sfera pe care eu am vrut s-o sugerez in prima schita de idee.

Atmosfera ruseasca este recognoscibila prin arhitectura de lemn si interioarele cu pereti tapitati sau cu amenajarea cu tesaturi crosetate, brodate, dantelate, asa ca trebuia cumva sa introduc aceste elemente specifice. Deasemeni trebuia sa tin cont de faptul ca spatiul meu trebuia sa fie unul inchis, ca sa pot reda ideea de izolare. Atunci mi-a venit ideea de a lega cate 2 inele intre ele prin respectivul material care sa-mi sugereze spatiul in care personajele se afla: exterior, interior si spatii intermediare. Astfel am creat trei module sub forma de arcade care mi se duc intr-o perspectiva usor fortata, dispuse una in spatele celeilalte. Prima arcada am constituit-o din lemn, care sa-mi sugereze arhitectura de exterior. A doua arcada, dispusa in spatele primeia, am constituit-o din tapet. A treia arcada, dispusa in spatele celei de-a doua, am constituit-o din dantela, pentru a crea o atmosfera intima si idilica atunci cand este necesar. Toate aceste module aveau nevoie de un element de legatura, asadar am introdus o podea din scanduri de lemn, in interiorul arcadelor. Podeaua porneste ca o prispa, ca o veranda, din fata primei arcade – cea din scanduri de lemn-, pana dupa ultima arcada – cea de dantela-, ducandu-se intr-o perspectiva fortata, usor in rampa. Rampa pe care personajele se afunda coborand zi de zi. Am ajuns la conceptul de “tunelul-sfera”, ii spun asa pentru ca unele persoane care mi-au vizionat macheta au perceput decorul ca pe o sfera, iar altele ca pe un tunel, ceea ce este ideal pentru ca nu voiam sa fie nici sfera, nici tunel, ci undeva la o granita. Nu-mi doream ceva definit pentru ca in piesa aceasta nimic nu este definit. Aceast tunel sferic l-am finalizat cu pozitionarea perpendiculara pe podea, in fundal, a hartii africii- un simbol puternic in “Unchiul Vanea”- Atunci cand este cazul harta este acoperita de un drapaj din voal care se prelinge lenes, neregulat pe podea.

Mergand pe ideea ca personajele sunt cumva izolate de realitate si timpul este suspendat intr-un neant am cosiderat ca ele pot avea costume din orice epoca fiind niste personaje atemporale. Insa nu am dorit sa le aduc in modernism pentru a nu ma indeparta foarte tare de atmosfera cehoviana. Asadar am facut niste interpretari ale costumului rusesc pentru personajele de la ferma si niste interpretari ale costumului anilor ‘40-’50 pentru personajele care vin din exteriorul fermei sau care nu sunt asa legate de pamantul rusesc, evident tinand cont de caracterele acestora. Am ales perioada anilor ’50 pentru ca starea de lancezeala a personajelor m-a dus cu gandul la starea anilor acestia cand abia se terminase razboiul mondial si oameni erau mult mai relaxati fizic dintr-o oboseala psihica pe care o acumulasera pe perioada razboiului.

6. DESCRIEREA DECORULUI SI LIGHT- DESIGN

6.1 DESFASURAREA DECORULUI PE ACTE

INTRARE PUBLIC

Am gandit decorul inclusiv de la intrarea publicului in sala. Pentru acest prolog atmosfera este creata prin veranda constituita din prima arcada de lemn, care este inchisa cu un panou tot din lemn. Pe podeaua scenei este dispusa si podeaua de lemn, care ramane fixa pe tot parcursul spectacolului. Panoul de lemn, fixat de spatele arcadei, este prevazut cu o fereastra tipic ruseasca. Lumina pusa pe intreaga veranda este una obscura si rece, plina de mister. Prin fereastra verandei, ies raze de lumina calda, provenite din interiorul fermei unde atmosfera e in toi si este vizibila publicului inca de la intrarea lui in sala, auzindu-se totodata chicote si rasete.Din perspectiva publicului, privirea in interiorul ferestrei este ca o privire pe gaura cheii, lucru care il incita si le starneste curiozitatea de afla intreaga imagine de dincolo de panou.

ACTUL I

”Un parc. Se vede o aripă de casă, cu terasă. Pe alee, sub un plop bătrân, o masă pregătită pentru ceai. Scaune, bănci, pe una din ele o chitară. Nu departe de masă, un scrânciob. Ora trei după masă. Cerul înnorat.”

Dupa asezarea publicului in sala se ridica, la stanga, panoul de lemn (cu rol de cortina) intr-un ritm lent in contrapunct cu atmosfera zarva din interiorul fermei, lasand lumina calda si plina sa iasa din spatele panoului, usor, usor, invadand scena cu atmosfera de acolo. Cand panoul a ajuns la semnul de stanga, vedem intreg spatiul, constituit din cele trei arcade, lemn, tapet si dantela cu spatii intre ele si cu fundalul gol, reprezentand curtea de langa aripa casei. In fundal este un reflector cu lumina calda care reprezinta soarele iesind dintre nori, cam aceasta fiind tema de lumina. Recuzita are si ea o contributie majora, in crearea atmosferei de aglomeratie, fiind destul de numeroasa in acest spatiu care este destul de aerisit: scaune, balansoar, chitara, masa, samovar, cesti, cescute, bauturi. Personajele sunt prezente toate in scena inca de la ridicarea panoului.

La sfarsitul actului se trage cortina pentru pauza si pentru aranjarea decorului din actul II. Se debaraseaza o parte din recuzita, se apropie arcadele una de cealalta si coboara de la stanga candelabrul si panoul cu tapet care se fixeaza in spatele celei de-a doua arcade.

ACTUL II

„Sufrageria din casa lui Serebreakov. Noapte. Se aude paznicul bătând toaca. Serebreakov stă într-un fotoliu în fața ferestrei deschise, picotind, și Elena Andreevna, alături de el, picotește și ea.”

Dupa aranjarea publicului in sala se ridica cortina si observam sufrageria lui Serebreakov formata din primele doua arcade lipite, cea de lemn – care serveste ca o rama spatiului din planul doi- si cea cu tapet care este unita cu peretele cu tapet. Pe perete se afla un ceas, cu un pendul care se misca, insa caruia ii lipsesc limbile, ca un simbol al faptului ca timpul curge dar nu exita un instrument de masurare al lui. Acesta este luminat cu un spot focalizat doar pe el. Tot decorul este patinat, evidentiand astfel trecerea timpului si a tineretii lui Serebreakov in contrast cu prospetimea Helenei, cu ei se deschizadu-se acest act. Prin coborarea peretelui se inchide acel spatiu larg de gradina, de dinainte, si se creaza unul intim, insotit de o lumina obscura de noapte, care intensifica atmosfera de intimitate. Fereastra este sugerata aici, de mine, prin pozitionarea, pe balansoarul lui Serebreakov, unei lumini albastre-argintii, care sa reprezinte lumina razelor de luna, care patrund, bineinteles, numai pe o fereastra sau pe o usa deschisa. L-am pozitionat in dreptul primei arcade, cea de lemn, pentru o apropiere mai mare de spatiul exterior. Sursa de lumina din planul doi, interiorul, este redata de prezentaunui sfesnic cu lumanari aprinse, pe masa. Cateva pete de lumina ajung si pe candelabru, dinspre lumanari si dinspre razele lunii, pentru a evidentia faptul ca este mult prea tarziu in noapte pentru a fi utilizata lumina plina a acestuia.

La sfarsitul actului se face un heblu, insotit la scurt timp de muzica ambientala ruseasca, heblu menit schimbarii de decor pentru actul III. Se ridica la stanga panoul cu tapetul si observam intreg spatiu al conacului, gol, pe timp de zori de zi, si pe Elena Andreevna, plimbandu-se pentru scurt timp, in fundalul scenei, condusa de insomniile produse de problemele sale existentiale.

Apoi treptat se aprinde lumina pentru timp de zi si intram in atmosfera actului III.

ACTUL III

“Salon în casa lui Serebreakov. Trei uși: în dreapta, în stânga, la mijloc. E ziuă. Voinițki, Sonia stau jos; Elena Andreevna se plimbă pe scenă îngândurată.”

Spatiul acesta l-am compus ca pe un spatiu larg, evidentiand maretia conacului. Sunt prezente toate cele trei arcade (lemn, tapet si dantela), lipite intre ele, inchise, astfel putand vedea toate spatiile sugerate, intr-unul singur. Spatiul l-am inchis, in fundal, cu harta Africii, un simbol puternic in aceasta piesa, luminata din spate cu o lumina calda, ca si cum razele soarelui ar lumina-o, astfel putand sa remarcam ca aceasta harta are un aspect de desert, lipsit de vegetatie si de ape, lucru pe care Astrov il mentioneaza in discursurile lui referitoare la aceasta infatisare. Harta este patinata astfel incat sa se distinga doar domeniul Africii. Candelabrul este si el prezent pentru a defini spatiul in care ne afla.

Pentru “scena hartii” dintre doctorul Astrov si Elena Andreevna, vedem un spatiu particular, intim, idilic, mistic, reprezentand relatia dintre cei doi.

Inainte de aceasta scena, pe un scurt heblu, se ridica la stanga cea de-a doua arcada, cea cu tapet, pentru evidentierea imaginii din fundal. Arcada de dantela cu harta, creaza impreuna, imaginea unui glob pamantesc, prin care Astrov si Elena pornesc intr-o calatorie. Arcada de lemn ramane pe pozitie, ca o rama, luminata obscur cu un verde, care poate duce cu gandul la viata, la vegetatie, care in acelasi timp prin inchiderea nuantei creaza misticitatea. Lumina “globului” este intensa si restransa, de o nuanta calda, cu cateva reflexe de rosu, care vin sa sustina vizual pasiunea dintre cei doi. Podeaua dusa in perspectiva “globului” este slab luminata, ca un drum pe care cei doi merg in conversatia lor.

Dupa aceasta scena ne intoarcem la salonul lui Serebreakov, unde acesta vrea sa tina o sedinta despre vanzarea fermei. Coboara de la stanga cea de-a doua arcada, se ridica la stanga harta, se coboara drapajul din voal si se aprinde candelabrul. Scena incepe cu o atmosfera si o lumina calda, placuta, redata prin ecleraj. Este usor mistica datorita luminii verde, dispusa in spatele voalului, aceasta misticitate avand rolul de a anticipa scena nebuniei lui Vanea, care urmeaza la scurt timp. Drapajul din voal se lasa lenes, neregulat, pe podea, in pandant cu lenea personajelor.

Masa si cu scaunele sunt obligatorii in aceasta scena, balansoarul lui Serebreakov este dispus frontal cu restul scaunelor. Pe masura ce discutia avanseaza si unchiul Vanea se tensioneaza se produc manevre ale decorului, la vedere, menite sa sustina starea de tensiune a discutiei. Se ridica usor la stanga cea de-a doua arcada, pentru a crea o goliciune in décor, goliciune care se produce in sufletul lui Vanea.

In scena crizei lui Vanea masa scaunele ajung sa fie trantite de catre acesta, inclusiv voalul sa fie smuls de pe arcada frumos dantelata. Ca un apogeu al scenei, intr-unul din focurile de arma pe care Vanea le trage in isteria sa, atinge firul candelabrului si acesta se prabuseste pe podea. Lumina rosie cu cateva reflexe albastre, ne creaza atmosfera unei situatii grave. Lumina galbena din fundal sugereaza luminita de la capatul tunelului, ale carei raze incep sa se acopere, spre finalul scenei, cu capatul podelei care incepe sa se ridice pana ajunge la 2 m de la puntul zero al scenei. Aceasta manevra se realizeaza cu ajutotul unei stangi de care sunt prinse niste cabluri corespunzand colturilor din spate ale podelei. Ridicarea capatului podelei adanceste rampa, simbolizand afundatura personajelor care nu vor sa paraseasca ferma, ci sa ramana in continuare sa se sacrifice in ea.

La sfarsitul actului se trage cortina pentru pregatirea actului IV. Se repozitioneaza candelabrul la semnul de stanga, se ridica la stanga arcada din dantela impreuna cu voalul si se aranjeaza obiectele de mobilier.

ACTUL IV

“Odaia lui Ivan Petrovici. In aceeași cameră e și dormitorul lui și biroul proprietății. La fereastră, o masă mare, cu registre de venituri și cheltuieli și hârtii de tot felul: dulapuri, un pupitru, un cântar, o masă mai mică pentru Astrov; pe această masă, cele necesare pentru desen: culori, o mapă. O colivie cu un graur. Pe perete o hartă a Africii, vădit inutilă în acest loc. Un divan mare îmbrăcat cu mușama. în stânga, o ușă duce spre odăile de locuit; în dreapta, ușa vestibulului, un preș în fața acesteia, ca țăranii să nu murdărească podeaua. O seară de toamnă. Tăcere. Teleghin și Marina, unul în fața celuilalt, deapănă un scul de lână pentru ciorapi.”

Dupa deschiderea cortinei observam un spatiu ce nu respecta indicatiile de spatiu ale autorului si care are o forma mai mult legata de partea simbolistica. Spatele podelei ajunge ridicat la 3m fata de punctul zero al scenei, astfel creandu-se o rampa destul de adanca pe care cu greu se mai poate urca. Singurii, care isi iau elanul si fac efortul de a o urca pentru parasi ferma, sunt Serebreakov si Helena, plecand catre oras, catre lumea reala (simbolistic). La plecare, sub ochii celor ramasi la ferma, cei doi parcurg drumul rampei, urcand si lasand totul in urma lor, pe un culoar de lumina albastra, insotita de fum usor care se intensifica treptat, in perspectiva caruia se intrevede o lumina, ca cea a soarelui. Serebreakov si Helena dispar in acea lumina, din fundalul rampei, ajutati de un fum greu si de stingerea treptata a luminii din fundal. Plecarea lor este infatisata, ca si cum totul ar fi fost un vis, atat din perspectiva lor, cat si din perspectiva personajelor ramase in ferma, in acest tunel. Se aprinde lumina din fata scenei, treptat, concomitent cu stingerea fumului greu si a luminii din fundal. Cand toata aceasta atmosfera de feerie s-a incheiat, personajele prezente isi reiau activitatea de dinaintea “visului”, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

7. DESCRIEREA PERSONAJELOR PRIN CARACTER SI COSTUM

UNCHIUL VANEA

Caracter – fiul Mariei Vasilievna și unchiul Soniei, cumnatul lui Serebreakov, personajul principal al piesei, 47 de ani, gestioneaza averea mosiei, o iubeste deznadajduit pe Elena Andreevna, frumoasa sotie a profesorului Serebreakov. Vanea este eroul cehovian care si-a ratat existenta, se consuma in gol, se iroseste tragic si contempla cutremurat o viata risipita fara rost, un om care ar fi putut trai prin el insusi, un om plin de generozitate si talent, condamnat sa sacrifice totul, munca, dragoste, talent, in slujba unui idol mincinos, a unei nulitati pretentioase, profesorul Serebreakov. ”Trecut nu am, mi l-am irosit prosteste pe fleacuri, iar prezentul e groaznic si stupid…Sentimentele mele se duc fara folos, ca o raza de soare care bate intr-o groapa. Si ma duc si eu…” Totusi blajinul si delicatul unchi Vanea nu mai poate rabda si umilinta ca Serebreakov sa le ia mosia si din adancul fiintei sale napastuite, erupe revolta si ura omului inselat: „Abia acum mi s-au deschis ochii! …Mi-ai distrus viata!…Din cauza ta mi-am distrus cei mai frumosi ani ai vietii. Esti cel mai mare dusman al meu!”. Furia deznadajduita a omului inselat culmineaza in momentul in care Vanea se apuca sa traga cu pistolul dupa el prin casa, ratand cele doua focuri, a ratat si prilejul inceperii unei vieti noi. Realizand ca toate investitiile lui morale sunt falimentare – admiratia si noptile

sacrificate operelor idioate ale profesorului si dragostea sincera pentru sotia acestuia – se retrage in matca lui, constient fiind de ineficienta razvratirii si ramane la mosie sa munceasca alaturi de Sonia pentru hranirea „gloriei” senile a familiei, desi jurase ca nu-l va mai sluji. Prin aceasta s-a consumat ratarea lui. La finalul piesei, Vanea, reprezentantul omeniei pe pamant, victima a datoriei, da una dintre cele mai cutremuratoare lectii de demnitate, de putere, de arta a supunerii, de princiara stiinta a resemnarii.

Costum – Unchiului Vanea i-am interpretat un costum constituit dintr-o tunica scurta marginita cu motive traditionale rusesti, de culoare neagra, care in vestimentatie poate reprezenta modestia sa caracteristica. Deasupra tunicii are o vesta crosetata tip Polo, specifica anilor ’50, de culoare galben-pai, menita sa-i deschida culoarea costumului. Pe cap i-am pus o palarie barbateasca tipica anilor 50, din paie, pentru a-l proteja de soare la muncile pe care le intreprinde. Pantalonii cu dunga de culoare maro, putin cam largi, releva faptul ca nu este deloc interesat de aspectul vestimentar si considerand ca imbracamintea trebuie doar sa acopere corpul, cel putin la barbati. Prin acest costum am vrut sa evidentiez trasaturile sale de om modest si muncitor, chinuit de munca de zi cu zi pe parcursul a 20 de ani. Pasmanteria cu motive traditionale aratand legatura sa cu pamantul rusesc.

.

SEREBREAKOV

Caracter- sotul tinerei Elena Andreevna, tatal Soniei, un profesor universitar pensionar, care a trait ani de zile in oras de pe câștigurile de pe bunul rural al primei sale sotii decedate. A reușit sa devina pentru Vanea și Sonia idolul, profesorul, „celebritatea” cu care se mandrea intreaga familie,el nefiind decat un impostor sinistru, o incapacitate cu lustru. Constatarea celorlalti ii raneste groznic simtul de dreptate. Mai mult inca, batranul parazit, care a trait din munca de robi a fiicei sale Sonia si a cumnatului sau Vanea, vrea acum sa le rapeasca si ultimul avut, mosia parinteasca, sa-i arunce pe drumuri. Vanea afirmand despre acesta: „Abia acum imi dau seama ca, scriind despre arta, habar n-aveai ce-nseamna arta!Toate lucrarile tale la care tineam atat nu fac nici o para chioara. Ne-ai tras pe sfoara!” Vanea si Sonia il contesta pe Serebreakov, isi dau seama ca e un om de nimic, un impostor, un atalent. Profesorul Serebreakov este prototipul eroului lipit de scrupule, marsav, impostor, pe care norocul in viata nu l-a parasit niciodata. Fiu de tarcovnic, intra la seminar, obtine grade universitare, o catedra, se insoara cu fiica unui senator bogat, mosteneste mosia, se recasatoreste, dupa moartea primei sotii, cu o femeie frumoasa si tanara, care-i este credincioasa, altii muncesc pentru el, altii se zbat iar el culege senin gloria,bogatia, succesele. Serebreakov ocupa fraudulos locul cuvenit altora mai buni, mai inteligenti, mai onesti. Serebreakov este un ratat de esenta, nu de aparenta, rasfatat de viata si tocmai de aceea nu-si constientizeaza mizeria morala.El se crede un Schopenhauer sau un Dostoievski, iar daca ar fi avut de infruntat personaje cu un spirit nordic ar fi ajuns pana la urma la sinucidere, in urma unei nemiloase autorevelatii. Chinuit de gută și reumatism, pompos și egoist Serebreakov se trezește detestabil în infirmitatea lui și regretă sederea în provincie, chinuit de palavrageala lipsită de sens și indiferența familiei sale.

Costum – pe Serebreakov l-am infatisat intr-o interpretare de costum tipic anilor 50 care a suferit niste modificari. Pantalonii la dunga din, albi ivory, i-am scurtat si i-am combinat cu niste sosete albe, care i se ridica in sus pe picior, insotite de niste pantofi foarte cocheti contrastand in alb ivory si camel. Sacoul alb cu dungi visinii, duce cu gandul la mafiotii anilor 20, transformat insa in vesta, de sub care ies manecile unei camasi albe imaculate. Palaria, in stil mafiot, este de culoare maron inchis, din fetru. Cravata camel ii completeaza tinuta eleganta desi, in vesta fiind, ar fi putut renunta la ea. Batista de la buzunarul sacoului este pusa acolo intr-un mod abuziv. Bastonul il poarta mai mult de eleganta, ci nu sa se ajute de el. Prin aceasta interpretare de costum am vrut sa il infatisez ca un om caruia ii place opulenta, care de fapt nu are stil si este usor penibil, un impostor.

ELENA ANDREEVNA

Caracter- tânără și frumoasă a doua soție a profesorului Serebreakov, are 27 de ani. Desi nefericita in casnicie, ramane credincioasa batranului ei sot. Elena Andreevna este acel personaj care serveste ca exemplu de plictis si lâncezeală pentru semenii sai, pentru ca ea este unicul personaj lipsit, chiar, de cea mai măruntă preocupare, cu atat mai grav că ” lenea ei are nevoie și de timpul altora”. Ea este constienta de superioritatea sa pe planul frumuseții fizice, aceasta fiind unica ei armă, poate nu cea mai buna, dar cea mai sigură. Prezenta ei domina intreaga lume cu farmecul si lascivitatea ei distanta. Numele sau este omonim cu cel al Elenei din Troia si cred ca nu intamplator a fost pus asa de catre autor. Elena Andreevna s-a trezit, într-un mod absurd, o femeie tânără, frumoasă, lângă un bărbat bătrân, ursuz și bolnav, dupa ani, când faima celebrității profesorului Serebreakov s-a ofilit. Poate chiar curmarile nevoilor sale sexuale au transformat-o pe Elena Andreevna intr-o ființă apatică, leneșă, o felină plictisită de viața în care a dat greș si pe care n-o mai poate intoarce in timp. Nu are capacitatea, curajul de a-si lua destinul în mâini, să își trăiască viața asa cum si-ar dori, să dea frâu liber instinctelor.Simte o atractie tacita pentru doctorul Astrov. Ori tocmai această intangibilitate o învăluie într-o aură de mister, starneste diabolice pasiuni in randul personajelor masculine si cumplite invidii in randul personajelor feminine. Ii fascinează atât de tare pe Vanea și pe Astrov incat ii face să-și abandoneze atribuțiile și se abunde în trândăvie. Este acuzata la inceput de catre Vanea ca e prea morala, apoi ca e infidela, iar de catre Astrov a este superficiala. Desi este infatisata cu caldura, totusi egocentrismul ei o impiedica in a fi deschisa si generoasa cu Sonia, fiica ei vitrega, asa ca incercarea lor de apropiere este sortita esecului. Crescut în Sankt-Petersburg, ea a sacrificat o carieră muzicală în devenire să se căsătorească cu Serebreakov și rămâne legat de el din cauza constiintei, din convenție, din inertie."Nu simt nimic atunci când vorbesc cu mine despre dragoste. Nu știu cum să răspund. Nu simt nimic.“ Într-adevăr, ea este caracterizat de-a lungul piesei de lene ei infecțioase și lipsa de interes în orice lucrare serioasă. Intr-un acces de sinceritate devine cel mai obiectiv analist al datelor afectiv spirituale proprii: „Sunt o fiinta anosta, un personaj episodi…sunt foarte, foarte nenorocita! N-am parte de fericire pe lumea asta!”

Costum – Costumul Helenei este foarte reprezentativ pentru perioada anilor 50 in care idealul de frumusete era „femeia floare”.

Rochia galben-pai cu un decupaj seducator in partea bustului si cu cureaua maro stransa in talie ii pun in evidenta trasaturile feminine, delicate. Manusile albe scurte, care ii marcheaza mainile delicate si frumoase, releva indisponibilitatea ei pentru munca. Palaria foarte eleganta din paie, de culoare mustar, este destinata mersului la tara. Parul il are strans intr-un coc, lasand sa se vada linia unduita a gatului. Accesoriul floral de pe palarie vine sa-i completeze trasaturile dulci. Pantofii bleo ceruliu ce contrasteaza cu pielea sa ca laptele, cu varful aproape ascutit, apar ca o pata de culoare. Bareta maro ii marcheaza glezna fina. Prin costumul ei am vrut sa evidentiez o femeie fina, delicata, eleganta si cu stil, in contrapunct cu Serebreakov.

SONIA ALEXANDROVNA

Caracter- fiica profesorului Serebryakov de la prima căsătorie, nepoata lui Vanea, este de varsta casatoriei, este considerata simpla. Fata uratica dar de o imensa bunatate si disponibilitate, va parcurge drumul unchiului ei Vanea, renuntand la toate bucuriile, trudind pentru altii. Cea mai arzatoare dorinta a ei este de a se odihni, desi in spatiul scenic nu apare niciodata muncind. Ca si Unchiul Vania, ea și-a dedicat viața ei întreținerii proprietății si deasemeni ajunge si ea sa-l conteste pe Serebreakov si sa jure ca nu-l va mai sluji. Dar o data dezamagita ea se rededica mizerabilei ei trude, spunandu-i unchiului ei ca poate privi doar spre moarte pentru pace, singura data cand ei isi vor putea privi trecutul fara amaraciune si regret. Monologul ei din finalul piesei este poate cel mai frumos si mai rascolitor omagiu adus impacarii cu viata, maret si trist monument inchinat celor care renunta. Sonia este un nume provenit din greacă, care inseamna înțelepciune ("sophia"), deși ne întrebăm dacă ea este deosebit de înțeleapta…Ea doreste sa mentina pacea in relatiile sale si a celor din jur, este afectoasa in mod special cu unchiul ei. Desi are un caracter superior Elenei, Sonia este total neglijata in casa aceea. Ea sufera in mod profund. „Am de gând să trăiesc cu durerea mea până viața mea vine la sfârșitul său natural.” Ea nu depaseste, pentru cei din jur, valoarea samovarului.Idealul ei este Elena, „personajul episodic”. Pentru nefericita Sonia certitudinea urateniei ei, ar fi egala cu sfarsitul, ea spune „E mai bine sa nu te lamuresti; tot iti mai ramane nadejdea.” Sonia este indragostita fara speranta de asprul Astrov sufera in tacere si este obligata sa-si ingroape visele sale de a se casatori cu omul pe care-l iubeste si pe care-l admira pentru angajamentul sau de a servi poporul si grija pentru mediul inconjurator. Ratarea ei se produce in acelasi mod si pe aceleasi planuri ca si a lui Vanea, imi permit sa spun ca Sonia este o extensie a lui Vanea, doar ca mizeria ei nu ajunge la proportii tragice fiindca ea e prea modesta pentru a fi o iubitoare de martirizat si prea patetica pentru a fi o eroina cazuta.

Costum- interpretarea costumului Soniei este inspirat in mare parte din costumul traditional rusesc. Am ales un „sarafan-salopeta” cum s-ar spune „fusta-pantalon” pentru ca are de trebaluit toata ziua si i-ar fi fost prea incomoda o fusta si prea timida pentru un pantalon mulat, asta dandu-i un aer copilaresc. Am ales culoarea verde deoarece reprezinta viata, prospetime si este culoarea simbolica pentru vegetatie. Acea vegetatie de care Astrov tot vorbeste si care nu mai este atat de prezenta pe harta Africii. Cumva, ea crezand ca-i va face placere lui Astrov s-o priveasca. Partea de sus a sarafanului are un decupaj tipic sarafanelor traditionale rusesti completate de o ie alba, pe care, pentru ea, am facut-o cu maneca scurta din cauza vremii calduroase si pentru a-i evidentia prospetimea pielii. Motivele traditioanale rusesti sunt destul de prezente pe marginile costumului ei. Sarafanul are un slit in mijloc fata, de la piept pana la sold, care se inchide cu un rand de nasturei. In jurul slitului este o pasmanterie cu motive traditionale rusesti. Bretelele, terminatia tivului de la bust si bordura pantalonilor sunt finisate tot cu pasmanterii cu motive traditionale rusesti. Parul ei este foarte lung si frumos – asa cum Helena il descrie intr-o replica-, prins intr-o coada impletita la capatul careia este prins cu o funda rosie. Urechile sunt putin clapauge si nasul putin inconvoiat, dar are un zambet sincer si larg, care-i lumineaza si infrumuseteaza toata fata. Stiind ca este uratica si vrand sa-l cucereasca pe Astrov se ingrijeste si se imbraca dragalas. Este singurul personaj care nu se imbraca pentru placerea personala ci pentru a cuceri pe cineva. Prin acest costum am vrut sa-i scot in evidenta calitatile extrem de umane si legatura sa puternica cu pamantul stramosesc.

DOCTORUL ASTROV

Caracter – este cel mai izbutit doctor cehovian, pentru că substanța personalității lui se sprijină pe sinteza dintre condiția de om și cea de medic, niciodată realizată integral. Astrov este un medic de tara suprasolicitat -”muncesc ca nimeni altul in tot judetul” – care se simte distrus de viata provinciala, si are o pasiune pentru păduri și conservarea lor. Astrov propovaduieste necesitatea actiunii, a lucrului. El este singurul naufragiat partial, in primul rand pentru ca vindecand oameni, salvandu-i de la moarte, isi gaseste un rost precis in societate, apoi pentru ca hobby-ul sau – reabilitarea padurilor- are consecinte de folos obstenesc. El este aproape întotdeauna adânc în introspecție, preocupat de senzatia de amorteala a lumii și abătut la gândul că va fi uitat în decursul timpului."Daca iti petreci tot timpul cu idioți, devii un idiot.” Continuu descris ca fiind "excentric" și "ciudat", el totuși este ceva, un vizionar în pasiunea lui pentru conversație, deplângând degenerarea a terenului și impulsul distructiv. El găsește în om speranța de a lăsa moștenire generațiilor viitoare. Este campionul utilitatii sociale si este totodata cel mai bogat sufleteste, proprietatea sa afectiva se compune din doua elemente reale: padurea si Africa, prin acestea se exprima dorinta de evadare a lui, iar pe de alta parte actiunea lor terapeutica.Astrov situeaza padurile sale in tara fericirii: „ele-l invata pe om sa inteleaga frumosul si-i dau o mare bucurie sufleteasca” Numele Astrov este sugestiv pentru cuvantul „stele”. El apare ca supramediocru, in primul rand fiindca ceilalti sunt submediocri, apoi, deoarece concurand, tacit, cu impostorul Serebreakov pe planul afirmarii intelectuale, are atuul ingenuitatii, al generozitatii. Astrov este subjugat de farmecele Elenei Andreevna si a fost la un pas de a o cuceri pe aceasta, desi o acuza de superficialitate.

Costum- Astrov este un „barbat bine” si a trebuit sa scot lucrul acesta in evidenta, de aceea l-am imbracat intr-o pereche de pantaloni crem, la dunga, cu tinuta si un sacou cambrat si scurt cu un singur nasture, de culoare bleo-marin. Contrastul culorilor acestea este unul placut si stilat. Sacoul este finisat cu o burdura delicata alba in dungi bleo-marin ducand cu gandul la un marina, la un calator al taramurilor. Camasa crem este cu guler tip tunica de culoare maro, avand o influenta ruseasca, si are o taietura verticala de la piept pana la guler lasand sa se intrevada pielea, inca tanara. Pantofii sunt de culoarea pamantului, creandu-se astfel o contopire intre pasul lui si pamant, in momentul in care calca pe el. Acest Astrov am dorit sa-l infatisez aproape ca un pandant Helenei.

TELEGHIN

Caracter – Un proprietar de pământ sărac care trăiește si lucreaza pe moșia pe care tatal sau a vândut-o tatălui lui Vania. Poreclit "ciupitul" pentru fata ciupita de varsat. El este în mare măsură un personaj comic, patetic în viața lui de dragoste, intimidat de conflictele din gospodărie, și predispus la a face exclamatii nepotrivite ocazional."Vremea este sublima, păsările cântă, noi toți trăim în pace și armonie perfectă. Ce-ar mai putea dori cineva? " El este, de asemenea, pe scena muzicianul piesei, cântând la chitară într-o serie de scene. El se lauda ca si-a pierdut fericirea, dar si-a pastrat mandria, „mandria” lui Teleghin insa e o minciuna, caci Serebreakov nici macar nu-i retine figura, desi-l vede zilnic, la masa. Cea mai reprezentativa figura a ratatilor este desigur Teleghin, deviza lui in viata pare a fi „Mai bine infim, decat infam”. El nu mai are nici un fel de aspiratii, nu mai reprezinta nicio utilitate de niciun ordin, traind cu o falsa constiinta a martirajului. Teleghin are un nivel spiritual dubios, afirmand ca o sotie care-si insala barbatul, respectiv un barbat care-si insala sotia, sunt capabili sa-si tradeze si tara. El a ingropat in propiile-i abisuri un diamant rar intalnit: fidelitatea, devotamentul, aptitudinea formarii unui cuplu erotic legendar, verificat prin abstinenta. Nu a gasit o partenera pe masura profunzimii sale, dar, dupa ce a fost parasit de sotie, nu s-a abatut de la datorie „O iubesc si acum si-i sunt credincios, o ajut cu ce pot si i-am dat toata averea pentru intretinerea copiilor pe care i-a avut”. Teleghin mai presus de pofte si obsesii a realizat importanta mistica a datoriei conjugale; ratarea lui este rezultatul superficialitatii celor din jur, care nu l-au descoperit si nu-l vor descoperi vreodata.

Costum- Teleghin este un caraghios imbracat cu lucruri „de capatat” cu un pulover mustar patinat de timp, cam stramt pe corp, cu rascroiala gatului largita de vreme. O camasa cu guler tunica, cu pasmanterie cu motive traditionale rusesti, de culoare gri, ii strange gatul, de masura prea mica fiind. Pantalonii de culoare maro, mult prea largi pentru el si-i i-a bagat in sosetele galbene in carouri stramte pe picior, ducand cu gandul la Arlechino din „Commedia dell’Arte”. Bocancii turcoaz prafuit ii sunt cu doua numere mai mari si limba lor este sugrumata de siretul cu un nod, care ocazional ii atarna si se impiedica de el. Am ales aceste combinatii de culori si de elemente special pentru a vedea in el o varianta ruseasca de Arlechino, trubadurul, cel care canta la chitara, cel care le intretine atmosfera.

MARIA VASILIEVNA

Caracter- vaduva unui consilier de stat,a intrat in posesia mosiei odata cu decesul sotului ei, este mama lui Vania si a primei sotii a profesorului. Ea isi petrece zilele cu lectura și, de obicei, cu adnotarea broșurilor pe diferite probleme sociale. Toata viata si-a desfasurat-o ca un intelectual, citind constant pamflete si angajandu-se in discutii pe teme sociale,economice si filozofice. Cu toate acestea a ajuns batrana si nu a realizat nimic. Vanea, probabil, o descrie cel mai bine în Actul I: ca femeie cu un ochi ", fixată pe mormânt", iar celălalt fixat pe "cărțile ei de învățare pentru zorii de o viață nouă." Cand fiica ei, Vera s-a casatorit cu Serebreakov, ea alaturi de Vania s-a indragostit de profesor si a facut tot posibilul ca sa-l ajute. Ea, spre deosebire de Vania, inca il mai iubeste si il idolatrizeaza ori de cate ori are ocazia.Cu toate acestea ea ilustreaza un caz de dragoste neimpartasita, unicul non-romantic din piesa.

Costum- Pe Maria Vasilievna am vazut-o ca pe o baba caraghiosa care se crede intelectuala pentru ca i-a citit „lucrarile” lui Serebreakov, cu trasaturi putin masculine, ce nu prea au atras barbatii, un motiv pentru care este posibil sa fii ramas singura, acum la batranete. Interpretarea costumului ei este o combinatie intre stilul anilor 50 si influente rusesti constituite din motivele tradtionale. I-am creat o combinatie de culori destul de comica printr-o fusta-pantalon larga de culoare verde, care nu e nici scurta, nici lunga, marginita cu o pasmanterie cu motive traditionale rusesti. Blazerul mov are un anchior larg si se inchide cu nasturi de la talie in jos, marginit de pasmanterie foarte colorata cu motive traditionale rusesti. In talie are sugrumata o curea de culoarea mustarului cu catarama mare, care ii evidentiaza sanii lasati si statura cocosata. La gat are o esarfa mustar deschis, incheiata lalai. Pe cap are o palarie turtita, fara niciun stil, de culoare maro. Parul ondulat si alb intra in contrast cu tinuta sa. Ochelarii sai, pusi de la atat „citit”, au o rama tipica anilor 50, in forma de ochi de pisica, putin exagerata. Manusile din piele maro sunt total nepotrivite pentru vremea de afara. Pantofii cu trei barete, de culoare mustar, au o talpa apropiata de cea a platformelor. Prin aliura caraghioasa, lipsita de orice stil, pe care i-am creat-o, care vine in contrapunct cu replicile ei, am dorit sa-i evidentiez caracterul meschin si sa o pun in pandant cu Serebreakov.

MARINA

Caracter- Marina este un fel de asistenta devotata, o bona in varsta, o femeie linistita cu parul carunt. Marina este portretul unei femei de la tara si al unui om imbatranit: „puhava batrana, cu miscari incete”, care spre deosebire de Serebreakov, nu se plange de durerile corpului, este o pacienta care-si indura durerile, fiind incredibil de pasnica. Ea gasise aparent un sens benefic de ordine în viața monotonă a mosiei, resimtind acum perturbarea rutinei pe care ceilalți au adus-o la gospodărie, reuseste sa ramana o sursă de confort pentru membrii familiei."Voi cânta pentru voi și vă va oferi un ceai de tei frumos și caldura la picioarele tale. Și mă voi ruga lui Dumnezeu pentru tine. Veți fi adormit în cel mai scurt timp. " Ea oferă platitudini religioase de-a lungul piesei, punctul care ii incadreaza caracterul, și oferă confort unui număr de personaje (Sonya, Astrov, Serbryakov, etc). Cu lipsa lui Serebreakov ca tată și cu moartea prematură a Verei, Marina a jucat un rol important în creșterea Soniei. În ultimii ani, ea a devenit foarte buna prietena cu Astrov, prin vizitele sale intermitente. Ea fiind o femeie religioasă, fără îndoială, a transferat o parte din această calitate în Sonia.

Costum- Marina, din perspectiva mea, este personajul cel mai optimist, puternic si vesel, tipicul unei femei rusoaice, inradacinata puternic in pamantul sau, de aceea costumul ei este unul in totalitate traditional rusesc: o ie lunga ii acopera soldurile voluminoase. Legatutra din talie, un sal traditional cu franjuri, ii scoate in evidenta soldurile mari si sanii fermi voluminosi, de femeie sanatoasa. Pe sub ie are doua randuri de fuste lungi si o fota, de lungimi diferite, delimitate de niste ghete cu siret, stranse pe picior. Pe cap are strans un sal specific rusesc, care-i atarna pe spate pana-n talie, si de sub care ii ies la tample niste bucle grizonate. Prin aceasta infatisare am dorit sa-i evidentiez, bunatatea, linistea sufleteasca, voiosia, spiritul de a ajuta si ingriji oricand, orice membru al familiei.

CONCLUZIE

Prin lucrarea de fata, am dorit sa descriu exact gandurile si trairile mele din spatele conceptului scenografic. Am incercat sa descriu in cuvinte, cat mai imaginativ cu putinta, plasticitatea pe care am vizualizat-o si atmosfera pe care am simtit-o pentru fiecare act scenic si pentru fiecare costum in parte, inclusiv simtirile mele demersurilor premergatoare conceptului.

Am tot stat sa ma gandesc ce sa scriu la bibliografie pentru ca nu-mi iesea numarul de pagini in care trebuia sa fac insiruirea, era prea mica bibliografia. Spun asta pentru ca multe dintre lucrurile pe care le-am prezentat si sustinut aici, sunt in baza unor informtii pe care le-am acumulat in timp, pe parcursul vietii, si nu mai stiam acum de unde le-am citit sau le-am aflat; nu pot sa retin detalii de genul acesta, ci doar informatia care m-a interesat.

Imi pare, doar, rau caci tot procesul acesta l-am facut constransa, fiind, de timp, pentru ca m-am apucat destul de tarziu, insa poate in lucrul acesta este si un aspect pozitiv si anume faptul ca am lucrat concentrat. Insa asta nu m-a impiedicat sa-mi pun toata pasiunea in ceea ce am lucrat, iar acum pot sa spun ca mi-ar placea sa-mi vad acest concept pe una dintre scenele teatrelor noastre, producand o placere mare publicului spectator.

BIBLIOGRAFIE

„Cehov” – V. Ermilov

Prefata volum de dramaturgie Cehov – Dumitru Solomon

„Caiete de regie” – Bogdan Ulmu

„Cehov doctorul” – Ovidiu Lazar

„Metamorfozele avangardei literare ruse” – Ana-Camelia Badea

„Arta, stil, costum” – Adina Nanu

Cronici de teatru din articole WEB:

mediafax.ro- articol Laura Mitran

yorick.ro – articol Cristian Opris

agenda.liternet.ro – articol Irina Margareta Nistor

agenda.liternet.ro –articol Oana Stoica – „Sa-i dam un upgrade lui Cehov-Unchiul Vanea”

bulandra.ro

emrys.ro – „Hexagonul- simbolul creatiei si al manifestarii”

reteaualiterara.ning.com – Tamara Constantinescu „Cehov, precursor al teatrului absurdului”

FILMOGRAFIE

„Piesa neterminata pentru pianina mecanica” – regia Nikita Mihalkov

„Unchiul Vanea” – regia Andrey Konchalovsky

BIBLIOGRAFIE

„Cehov” – V. Ermilov

Prefata volum de dramaturgie Cehov – Dumitru Solomon

„Caiete de regie” – Bogdan Ulmu

„Cehov doctorul” – Ovidiu Lazar

„Metamorfozele avangardei literare ruse” – Ana-Camelia Badea

„Arta, stil, costum” – Adina Nanu

Cronici de teatru din articole WEB:

mediafax.ro- articol Laura Mitran

yorick.ro – articol Cristian Opris

agenda.liternet.ro – articol Irina Margareta Nistor

agenda.liternet.ro –articol Oana Stoica – „Sa-i dam un upgrade lui Cehov-Unchiul Vanea”

bulandra.ro

emrys.ro – „Hexagonul- simbolul creatiei si al manifestarii”

reteaualiterara.ning.com – Tamara Constantinescu „Cehov, precursor al teatrului absurdului”

FILMOGRAFIE

„Piesa neterminata pentru pianina mecanica” – regia Nikita Mihalkov

„Unchiul Vanea” – regia Andrey Konchalovsky