Umorul Involuntar

Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………………………… .3

1. Umorul …………………………………………………………………………………………………..4

1.1. Definirea conceptului …………………………………………………………………………..4

1.2. Obținerea umorului………………………………………………………………………………5

2. Corpus de texte ………………………………………………………………………………………5

2.1. Expunerea corpusului ………………………………………………………………………….5

2.2. Date despre corpusul de texte ………………………………………………………………6

2.3. Analiza corpusului ………………………………………………………………………………6

Concluzii și sinteze …………………………………………………………………………………….8

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………….9

Anexe ……………………………………………………………………………………………………….10

Anexa 1 ……………………………………………………………………………………………………10

Anexa 2 ……………………………………………………………………………………………………10

Anexa 3…………………………………………………………………………………………………….11

Anexa 4 ……………………………………………………………………………………………………11

Introducere

Este cunoscut faptul că viața noastră devine mult mai veselă și mai ușoară în momentul în care deținem o anumită doză de umor. Acest lucru oferă mai multă încredere presupunând că, orice s-ar întâmpla, viața merge înainte și trebuie avută o atitudine de învingător în acest demers. La români este renumită sintagma: ,,a face haz de necaz", de aici și puterea unor persoane de a trece rapid peste problemele ivite.

Umorul constituie un suport afectiv-emoțional care, de altfel, este legat în psihologie și de nivelul intelectual. S-a constatat că simțul umorului este direct proporțional cu acesta. De punctat aici este faptul că există forme superioare de umor pe care le pot înțelege doar persoanele care cunosc anumite valori specifice (de exemplu ironia). Trebuie menționat faptul că, în timp ce unii oameni râd de și din orice, alții nu își exercită simțul umorului în prezența oricui, oferindu-i astfel umorului o altă conotație, nicidecum pozitivă. Relația dintre umor și gândire este dată de ambivalență procesului asociere-retractare purtată de orice idee. Dat fiind faptul că ofertele de asociere existente sunt diverse, umorul și capacitatea fiecăruia de a-l gusta diferă tocmai în funcție de gradul și specializarea în inteligență. De aceea glumele sunt un bun indiciu pentru această capacitate, iar aici este valabil criteriul ,,fiecare cu gustul luiˮ. Deci, este posibilă folosirea umorul propriu ca pe o ,,arma" sau ca pe un fel de a fi, în ambele situații apare legătura cu gradul de inteligență.

Dacă acordăm o atenție sporită elementelor din jurul nostru, o să regăsim ceea ce voi numi în continuare ,,umorul involuntar". Cu siguranță că fiecare om s-a confruntat cu cel puțin un astfel de caz în care a avut parte de umor acolo unde nu era obligatoriu să existe la prima strigare. Există persoane care nu țin neapărat să apeleze la umor în momentul în care enunțează un anumit subiect, dar, pus în diverse situații, acesta poate genera râsul. În corpusul de texte se găsesc trei situații de umor involuntar care vor fi apoi dezbătute în lucrarea de față.

În prima parte voi expune câteva premise ale conceptului de ,,umorˮ. Pe unele din ele o să le exemplific cu părți din textele alese, în timp ce pe altele o să le aprofundez cu altă ocazie.

În partea a doua, cum am precizat mai sus, o să am în vedere selecția de texte pe care o să lucrez. Obiectivul principal este acela de a corela intenția emițătorului cu reacția publicului atent (dacă din acestă noncorcodanță rezultă umorul sau nu).

1. Umorul

1.1. Definirea conceptului

Umorul a fost mult timp considerat o categorie estetică a Artei, dar o dată cu studiile întreprinse de Sigmund Freud asupra mecanismelor de apărare ale psihicului uman, acesta a fost denumit „mecanismul de apărare cu cel mai înalt rang dintre toateˮ.

Umorul este utilizat pentru a prezenta o experiență traumatizantă doar în aspectele sale plăcute, ironice sau insolite. Același Freud spunea că umorul „evită consumul de sentimente”, „surîde printre lacrimi” și „se naște din înăbușirea unei emoții”. Mai mult, se consideră că înclinația oamenilor de a glumi în mod serios, sever, ironic și neașteptat reprezintă însuși umorul.

În D.E.X. (2009), umorul apare definit ca ,,Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; veselie, haz.ˮ, respectiv ,,Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate fireștiˮ. În ceea ce privește legătura cu estetica, pe lângă afirmațiile de mai sus ale filozofului Sigmund Freud, avem o altă demonstrație a diferenței dintre artă și umor, de această dată a autorului Gabriel Baldovin. Acesta din urmă va demonstra în articolul ,,Dinamica psihologiei abisaleˮ că deși ,,în estetică el a fost inclus cu titlul pompos de ˂˂categorie estetică>> și s-a putut simplu spune că umorul ar fi o parte a Artei. Deși asemănările sunt evidente totuși diferența dintre acestea se va arăta pe parcursul textuluiˮ și așa este.

Gabriel Baldovin definea umorul ca reprezentînd „starea psihică determinată de o situație sau formulare comunicațională verbală, gestuală, muzicală etc., ce are un deznodămînt, continuare sau demers care pune într-o oarecare legătură ideile negative cu cele pozitiveˮ. Această legătură poate fi de identitate, atunci când subiectul vorbitor se ia în batjocură, de contradicție între ceea ce este spus și ceea ce este înfăptuit, sau de contrarietate, atunci cînd enunțurile cuiva sunt contrazise de un altul de o manieră care provoacă râs.

1.2. Obținerea umorului

De precizat este faptul că umorul are și realizare în absența oricărui partener, pentru că poți râde de tine însuți, așa cum poți să iei în derâdere o altă persoană. Prin acest procedeu oamenii se pot amuza chiar și pe seama celor mai grave probleme, fără ca suferința să crească, deoarece râsul are un potențial uriaș în a le induce oamenilor starea de bine și de bucurie..

Umorul se poate obține prin utilizarea diferitelor tipuri de comic. Immanuel Kant afirma despre comic că „o particularitate mai ciudată a lui este aceea că el nu ne poate induce în eroare decît pentru o clipăˮ. Prin comic înțelegem acea împrejurare și stare emoțională care presupune o nepotrivire totală între ceea ce se afirmă și rezultatul obținut, între scop și mijloace, între aparență și esență. Efectul imediat al comicului îl reprezintă râsul.

Există însă teorii care despart umorul de râs. De exemplu Gabriel Baldovin afirmă că ,,Râsul este un mod de manifestare psihică a Umorului. Însă aceste două manifestări psihice nu se confundă ci doar se intersectează. Ambele sunt acompaniate de bucurie însă și aceasta are particularitățile ei.ˮ. Aici intervine de exemplu categoria umorului negru care nu va provoca râsul, ci mai degrabă are rolul de a frapa interlocutorul. O altă diferență ar fi aceea că râsul nu este direct legat de umor deoarece poate surveni și în urma altor acțiuni externe. De exemplu un om poate să râdă și la gâdilatul cu o pană, fapt ce este nelegat direct de conceptul de umor.

2. Corpus de texte

2.1. Expunerea corpusului

(1) „România funcționează cu taxele tale” (Vezi poza sloganului în Anexa 1)

(2) „Biblioteca din tramvai“ de la Iași (Vezi poza tramvaiului în Anexa 2)

(3) ,,S-a întors să îl mai omoare o datăˮ (Vezi poza articolului în Anexa 3)

2.2. Date despre corpusul de texte

Toate exemplele expuse mai sus sunt preluate din presa: primele două sunt din mediul online, iar al treilea este dintr-un articol de ziar.

(1) Este sloganul oficial al campaniei inițiate de ANAF din data de 20 aprilie 2015.

(2) Această știre anunță că începând din data de 4 decembrie 2015, la Iași va circula un vehicul „inedit”: tramvaiul-bibliotecă. Acesta este un proiect cultural conceput de Asociația Tramclub Iași, cu sprijinul RATP Iași, care a pus la dispoziție un tramvai.

(3) Ultimul exemplu reprezintă o parte dintr-o cronică publică, scrisă de Adrian Costel.

Toate aceste exemple se regăsesc în secțiunea Anexe, împreună cu linkul aferent.

2.3. Analiza corpusului

Voi analiza fiecare text în parte, ținând cont de elementul care provoacă sau nu râsul, de sursa umorului, precum și de efectul provocat lectorului.

(1) După cum am văzut, primul exemplu este un slogan oficial al unei companii românești, ANAF. Campania de conștientizare și educare fiscală a contribuabililor este difuzată simultan în presa scrisă, radio, tv, online și outdoor, potrivit reprezentanților ANAF. Umorul involuntar este reliefat din două motive puternice. În primul rând avem de-a face cu un dublu înțeles al frazei date, deci comicul de limbaj. Dacă nu ar fi afișat și textul pe ecran (dat la radio de exemplu), sloganul ANAF ar putea fi interpretat în două feluri: România funcționează cu taxele tale și fără text, s-ar putea la fel de bine înțelege sensul: România funcționează cu taxe…letale.  Adjectivul ,,letale” exprimă exact modul în care românul de rând percepe taxele. Dacă luam acest sens, umorul este declanșat de confirmarea celor de la ANAF cum că taxele importate sunt prost-primite de contribuabili. Efectul pe care îl are asupra lectorului este acela de uimire și de satisfacție, urmate de râs pentru că își dau seama de greșala făcută de cei în cauză.

În al doilea rând, umorul involuntar este dat de comicul de situație pentru că ANAF a cutezat că este necesară o campanie care să convingă românii să plătească taxele. Sursa umorului este acum nepotrivirea dintre ce vrea să obțină campania prin sloganul respectiv și ceea ce o să obțină. Este cert faptul că nici un român nu va plati taxele pentru că există această campanie. Râsul este declanșat în acest caz de acestă nonconcordanță, lectorul simțându-se în primă fază luat peste picior. Apoi conștientizează prostia și izbucnește în râs pentru că percepe că tot acest tam-tam este inutil și că va face tot cum știe el mai bine cu plata taxelor.

(2) La prima vedere nu pare să aibă nici o legătură cu umorul acest titlu de știre. Mai mult decât atât, pare o informație foarte utilă și educativă deoarece, aplicând sloganul «Citești! Dăruiești! Las-o pe o bancă!», călătorii din tramvai pot împrumuta și dona cărți spre a fi dăruite mai departe, altor cititori.

De fapt, aici aveam de-a face cu așa-numitul umor negru sau macabru despre care am discutat în capitolul anterior. Dacă ne uităm atenți pe ușile tramvaiului, vom regăsi numeroși autori români, printre care și pe Nicolae Labiș. Este cunoscut faptul că acest scriitor a murit în București, în noaptea dintre 21 și 22 decembrie 1956, la capătul a zece zile de agonie, după ce a fost strivit într-un accident de tramvai. Avea doar 21 de ani, era considerat un uriaș talent, iar tragicul accident a avut loc în prima noapte în care tramvaiele au circulat în București după miezul nopții. Deși este onorantă, în principiu, pentru memoria lui Nicolae Labiș, plasarea chipului poetului pe un tramvai induce și o notă de macabru. Un alt fel de traducere a acestui fenomen poate fi: Chipul lui Nicolae Labiș, plasat pe vehiculul care i-a adus moartea în urmă cu 59 de ani. Lectorul nu va izbucni în râs, ci va rămâne frapat în cazul în care va face analogia dintre tramvai-Nicolae Labiș. Dacă nu va face legătura, nu va fi afectat cu nimic lectorul și va trece pur și simplu peste știrea respectivă, rămânând doar cu bucuria cunoașterii înființării unui astfel de tramvai-bibliotecă. Deci ne întoacem la relația umor-gândire-inteligență.

Cu siguranță că cei care au creat proiectul nu au avut în vedere această legătură macabra, dar ea există și poate fi susținută.

(3) Bineînțeles că, aducând în discuție o temă ca moartea, umorului pozitiv o să îi scadă intensitatea acestui fragment. Ne-am aștepta să fie vorba de o reîntâlnire (s-a întors), în principiu cu efecte pozitive, dar avem de-a face cu o nepotrivire totală între ceea ce se afirmă și rezultatul obținut. A se întoarce este de fapt a învia – lucru imposibil de altfel; a-l mai omorî o dată – din moment ce este mort, nu mai poate face acest lucru din nou. Umorul din această frază este dat de asocierea ilogică, fapte ce șochează gândirea umană și de aici se ajunge la râs. Tocmai absurditatea enunțului, dacă este înțeles corespunzător de receptori, este cea care provoacă râsul. Este o reprezentare a comicului de limbaj, dar care în mod obișnuit nu a fost voită. Dacă avem în vedere faptul că textul face parte dintr-o publicație, știm că acestea trebuie ca să șocheze pentru a putea fi cumpărate ușor. Pentru a scoate la iveală umorul acestui fragment putem reinterpreta știrea, plasându-ne într-un plan imaginativ prin aducerea în prim-plan a unui zombie. (Vezi Anexa4).

Concluzii și sinteze

Umorul face parte din viața noastră de zi cu zi. Am observat analizând cele 3 fraze că uneori, mai ales în publicistică, există tendința de exagerare. Această exaagerare poate duce la umor datorită contradicțiilor care apar ulterior între începutul și sfârțitul enunțului.

Unele știri pot părea educative și bune pentru populație. Dacă le privim cu atenție și apelăm la cunoștințele dobândite până în momentul de față, ne putem da seama de absurditatea lor. Legătura dintre umor și gândire este constantă și nelipsită.

Umorul macabru este și el prezent în multe acte discursive și are simplul rol de a șoca auditoriul, de a provoca tristețe, liniște și tragism.

Cele mai frecvente greșeli sunt cele care refletă raportul dintre aparență și esență. Dacă se vrea să pară ceea ce nu este, apare comicul de situație (Vezi operele lui Ioan Luca Caragiale de exemplu). Absurditatea care rezultă din astfel de alegeri de comunicare va provoca râsul receptorilor.

Umorul este destul de dificil de intepretat deoarece persoanele sunt diferite și astfel au percepții diferite. Ceea ce unuia i se pare amuzant, se poate ca altuia să nu i se mai pară, dar trebuie analizat actul pe întregul.

Umorul din publicitate este de multe ori involuntar, ajungând să fie populare anumite știri sau reclame tocmai pentru această caracteristică pe care o dețin, fără ca autorul său să dorească propagarea articolului publicitar prin astfel de mijloace. Dacă avem de-a face cu teme uzuale ca: moartea, bucuria, banii etc. se va reține acea informație mai ales dacă va frapa sau va provoca râsul (cu sau fără dorința autorului).

Bibliografie

ACADEMIA ROMANA, INSTITUTUL DE LINGVISTICA IORGU IORDAN, Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, București, 2009

BEJINARIU, Laura-Elena – Analiza discursului mediatic Ironia „ochilor în 3,14” din Dilema Veche, 2013

BALDOVIN, Gabriel – Dinamica psihologiei abisale, 1998

FELEA, Oana, IFTENE, Felicia – Umorul -mecanism de apărare, Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România

FREUD, Sigmund – Cuvîntul de duh și relația cu inconștientul, Editura Trei, București, 1999

Anexe

Anexa 1

http://www.paginademedia.ro/2015/04/video-taxele-tale-sau-taxe-letale-umor-involuntar-in-campanie-anaf-sloganul-oficial-romania-functioneaza-cu-taxele-tale

Anexa 2

http://adevarul.ro/locale/iasi/biblioteca-tramvai-iasi-1_566173037d919ed50ee20f72/index.html

Anexa 3

http://cronicipebune.ro/titluri-naucitoare-2

Anexa 4

Inviase.
Devenise un zombie cumsecade, iar ambitia lui era să se facă actor.
Voia să joace în The Walking Dead. A fost la audiții și a luat chiar o probă pentru un rol secundar.
Exersa actoria sugând creierul oamenilor. Prima victimă a fost ziaristul care a scris acest articol.
Ajunsese chiar un zombie talentat, pâna ce un nemernic s-a întors la locul faptei și i-a curmat zombie-viața!
Rușine!