Ultima Noapte de Dragoste,intaia Noapte de Razboi

Romanul psihologic

Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Camil Petrescu pledeaza pentru o estetica a autenticitatii in studiile teoretice (De ce nu avem roman,1927;Noua structura si opera lui Marcel Proust,1935) si in romanele sale (Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi,1930;Patul lui Procust,1933).

Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic,o alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj,o constiinta lucida,analitica,intelectualul,inadaptatul superior.Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta,dar si cu literatura universala,potrivit conceptiei lui E.Lovinescu.

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică, fiind, totodată, și un roman al autenticității și al experienței.Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticității, narațiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieții interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experiențe de viață “adevărate”. Este un roman al experienței și al autenticității pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experiențe definitorii.Viziunea despre lume a scriitorului,transferata personajului-narator Stefan Gheorghidiu,este viziunea unui spirit reflexiv cu preocupari filozofice si literare,ceea ce da nastere unei proze analitice de factura subiectiva.Accentul cade pe factorul psihologic,pe inregistrarea si analiza ecoului pe care evenimentele exterioare il au in constiinta personajului,epicul fiind diminuat.Sursele filozofice ale acestei perspective asupra lumii sunt fenomenologia lui Husserl si intuitionismul lui Bergson,iar romanul proustian constituie modelul literar.

Trasaturile romanului al secolului al XX-lea sunt substantialitatea si autenticitatea.Substantialitatea este caracteristica romanului Ultima noapte…intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii,structurandu-se pe o pasiune,iar personajele sunt exemplificarile ale unor principii,niste constiinte individuale.Textul narativ se compune din doua parti precizate in titlu,care indica temele romanului si in acelasi timp,cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist:dragostea si razboiul.Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela,partea a doua,construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,urmareste experienta de pe front,in timpul Primului Razboi Mondial.Prima parte este in intregime fictionala,in timp ce a doua valorifica jurnalul de campaie al autorului,articole si documente din epoca,ceea ce confera autenticitatea textului.Titlul romanului indica temele acestuia si poate fi considerat o metafora a timpului psihologic,a modului in care timpul obiectiv si evenimentele exterioare sunt asimilate in prezentul constiintei.Substantivul noapte exprima trairea in constiinta si abolirea principiului cronoligic,deoarece noaptea retrairii presupune dilatari si comprimari temporael,redand transformarea constiintei personajului-narator care prezinta lumea si pe sine in doua momente esentiale ale existentei sale:iubirea si razboiul.

Cuvintele ultima si prima sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite fundamental prin viziune si traiere,marcand momentele de accent ale transformarii sale.Noaptea cunostiintei e legatura dintre cele doua parti ale romanului data de trairea in constiinta,de timpul psihologic.Sunt prezente toate modurile de expunere. Narațiunea este principalul mod de expunere, prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât și indirect, prin fapte, gânduri, gesturi, sentimente iar dialogul susține veridicitatea.

Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) narațiunea la persoana I, sub forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior cât și flashback-ul (memoria involuntară).Conflictele romanului sunt interioare și au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relația de cuplu cu Ela) și cu lumea însăși (în razboi).

Romanul este structurat în două părți, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist.Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficțiune și exprimă aspirația către entimentul de iubire absolută.

Romanul debuteza printr-un artificiu compozitional:actiunea primului capitol,La Piatra Craiului in munte,este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I.Chair daca este vorba despre un roman modern,in incipi sunt fixate cu precizie realista coordonatele spatio-temporale:"In primvara anului

1916,ca sublocotenent proaspat,intaia data concentrat,luasem parte,cu un regiment de infanterie,din capitala,la fortificarea vaii Prahovei,intre Busteni si Predeal.".Protagonistul si,in acelasi tmp,naratorul intamplarilor.Episodul disctiei de la popota,deci un eveniment exterior,declanseazamintocmai ca si la Proust.Episodul discutiei de la popota,deci un eveniment exterior,declanseaza,intocmai ca si la Proust,rememoarea unor intamplari sau stari traite intr-un "timp pierdut",un timp psihologic,dar,spre deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene,in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din trecut sunt ordonate cronolgic si analizate in mod lucid,fiind vorba de memoria voluntara.La Proust,personajul-narator retraieste trecutul,cata vreme la Camil Petrescu,acesta analizeaza si interpreteaza trecutul.Daca incipitul este construit in maiera realista,cu detalii de timp si saptiu,finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple ,asa cum se intampla in general in proza de analiza psihologica.Astefl,Gheorghidiu,obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca ,se simte detasat de tot ceea ce il legase de Ela,hotarste sa o paraseasca si sa-i lase "tot trecutul".

Construcția personajelor este realizată într-o manieră modernă. Narațiunea se concentrează asupra evenimentelor vieții interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică (introspecția, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).

Eroul asistă la popota ofițerilor la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuție îi declanșează lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela.

Inițial, căsnicia sa cu Ela este liniștită, cei doi duc un trai modest dar par fericiți. Ulterior, moștenirea primită în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viața tânărului cuplu. Noul statut social și material o transformă pe Ela, îidezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri.Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji. În casa acestei verișoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ștefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înșela.

Odată cu această situație, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu, narator-personaj, se autoanalizază în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini îl determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. Din toată această situație rezultă o tensiune dramatică, frămantări sufletești și de conștiință.

După o scurtă despărțire, Ela și Ștefan se împacă și îi aranjează Elei petrecerea verii la Câmpulung. Când îl zărește în oraș pe domnul G., are certitudinea că acesta este în oraș pentru a se vedea cu Ela și prin urmare îi este, cu siguranță, amant. Plănuiește să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.

Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experiență reală a autorului, valorificând jurnalul de pe front al acestuia precum și articole și documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate romanului.Autorul transcrie experiența realității atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind demitizată. Experiențele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator față de celelalte aspecte ale existenței sale.Pe front, Ștefan Gheorghidiu este rănit și spitalizat. Fiind în convalescență, el se întoarce în București. Pentru prima dată o percepe pe Ela ca o străină și își dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăște să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți …, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”, rămânând singur.

Cel de-al doilea capitol “Diagonalele unui testament” începe cu retrospectiva iubirii dintre Ștefan și Ela: “Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală”.

Ștefan, atunci student la Filozofie, se atașează de Ela și o iubește din admirație, din duioșie, dar și din orgoliu: “eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.

Cei doi tineri se căsătoresc și duc un trai modest, dar fericit. Însă soarta lor se schimbă radical în urma morții unchiului Tache, un avar bogat, care lasă o moștenire consistentă nepotului său “favorit”, Ștefan. Ela se implică în discuțiile despre bani, ceea ce soțului ei nu-i place, crezând că ea trebuie să fie în afara acestor discuții “vulgare”. Curând femeia se simte atrasă de viața mondenă, de lux, de bani și astfel relațiile cuplului încep să se deterioreze. Mai mult, episodul excursiei de la Odobești, demonstrează că Ela este frivolă, cochetând cu domnul G., un avocat, un dansator, tipul donjuanului, pe care Ștefan îl crede amantul soției sale.De fapt, eroul lui Camil Petrescu trăiește măcinat de îndoială, de incertitudine și de un obsesiv sentiment al geloziei chinuitoare.

După excursia de la Odobești, relația cuplului serios afectată, trece prin momente de separări și împăcări. De exemplu, Ștefan se întoarce de la Azuga și nu o găsește pe soția sa acasă, prilej de noi bănuieli și chiar de despărțire, dar, după un timp, descoperă un bilet din care reiese că , în noaptea cu pricina, Ela fusese la verișoara lui, la Anișoara, căsătorită cu bogătașul Iorgu, ceea ce îl determină să se împace iar cu ea.Apoi, în timp ce Ștefan este concentrat pe Valea Prahovei, este chemat de Ela la Câmpulung în scopul de a-l convinge să treacă pe numele ei o sumă de bani de la bancă, pentru a-și asigura existența în situația în care el ar pieri pe front. Soțul este cu atât mai bulversat cu cât îl zărește în oraș pe domnul G. Izbucnirea războiului însă îl împiedică să verifice dacă Ela îl înșela cu adevărat.Ca participant direct la luptele de pe front, eroul principal al romanului are parte de o nouă experiență dramatică. Războiul înseamnă haos, măsuri absurde, oameni mutilați, îngroziți, moarte. Imaginea este apocaliptică așa cum reiese din capitolul “Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”. Viața luptătorilor ține de hazard, eroismul este înlocuit de frica teribilă a morții. “Nu mai e nimic omenesc în noi” concentrează starea de spirit a individului și a colectivității.

Ultimul capitol “Comunicat apocrif” (apocrif înseamnă care este atribuit altui autor decât cel adevărat sau a cărei autenticitate este îndoielnică) ilustrează schimbarea interioară a eroului. Rănit și spitalizat. Gheorghidiu primește o permisie și revine acasă, la București, unde găsește o scrisoare anonimă din care reiese că Ela îl înșală. Acum el este însă alt om, detașat, indiferent, care renunță definitiv la soție.

Finalul este deschis interpretărilor: cititorul nu este lămurit dacă Ela își înșela sau nu soțul și dacă acesta,care nu-și încheiase misiunea de pe front, se va mai întoarce teafărProtagonistul, Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezintă tipul intelectualului lucid, al inadaptatului, însetat de dragoste absolută.Ela, personajul feminin, este”creația integrală a minții personajului masculin” (D. Micu), deoarece tot comportamentul ei este mediat de viziunea soțului.Cititorul își construiește o perspectivă asupra Elei, dar este perspectiva lui Ștefan: femeie schimbătoare sub influența banului, superficială, mondenă, interesată de lux, de distracție, dornică de a flirta cu un bărbat cuceritor, domnul G.Relația dintre cei doi parteneri se naște din orgoliu și se destramă din același motiv.

Ștefan Gheorghidiu analizează lucid aspecte ale planului interior, din fluxul conștiinței (trăiri, sentimente) și ale planului exterior (fapte, relații cu alte personaje), prin introspecție (autoanaliză), monolog interior, confesiune (tehnici ale analizei psihologice).

Personajul este caracterizat, mai ales, în mod indirect, prin fapte, gânduri, gesturi, limbaj, atitudini, reacții, relații cu celelalte personaje.O trăsătură de caracter a acestui erou este orgoliul, manifestat nu doar în relația de cuplu, ci și în alte situații: de pildă, invitat la masă de către unchiul său Tache, Ștefan trebuie să-l înfrunte pe celălalt unchi, pe Nae, care îi ia în derâdere tatăl, pe Corneliu, care n-a făcut și n-a lăsat avere, căsătorindu-se din dragoste, ceea ce avea să facă și fiul său.Ștefan apără memoria părintelui acuzându-i pe toți cei care se căsătoresc din interes, pentru bani.După ce primește moștenirea de la Tache, Ștefan este dezgustat de procesul intentat de familia lui Nae pentru avere și de atitudinea Elei care se implică în discuțiile despre bani.Însuși unchiul Nae îl caracterizează pe nepot: “N-ai spirit practic…Ai să-ți pierzi averea…Cu filozofia dumitale nu faci doi bani”.Într-adevăr, lui Ștefan îi lipsește spiritul pragmatic: experiența sa în domeniul afacerilor este un eșec. El nu-și găsește locul într-o societate mediocră, supusă banului. El nu este un întreprinzător, cu spirit de afacerist, ci un intelectual orgolios, lucid, consecvent cu sine însuși, onest, integru, inflexibil, extrem de sensibil, un tip reflexiv, care preferă lumea cărților, a filozofiei, fiind în totală contradicție cu rudele sale avide de bani și de putere.Autocaracterizarea, ca modalitate de caracterizare directă, poate fi ilustrată prin exemplele: “Eram înalt și elegant”; “Lipsit de orice talent…fără să cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza…decât într-o dragoste absolută”.

Trăirile, frământările interioare sunt evidențiate prin tehnici specifice romanului analitic: introspecția: “Niciodată nu m-am simțit mai…nenorocit”; autoanaliza: “Slăbisem într-un mod care mă despera” ceea ce arată că suferea din cauza femeii iubite; “Simțeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic, așa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii, peste toate devenirile, amândoi, și aveam să pierim la fel amândoi”, mărturisire care evidențiază idealul său de iubire absolută.Analiza lui Ștefan se îndreaptă și către comportamentul Elei căreia îi studiază fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare cuvânt.Episodul excursiei de la Odobești pune în lumină zbuciumul interior al protagonistului și comportamentul Elei, atent analizat de soț. Plimbarea declanșează criza de gelozie a lui Ștefan care remarcă faptul că Ela flirtează cu domnul G.: “În cele trei zile, cât am stat la Odobești, am fost ca și bolnav…” mărturisește eroul. El încearcă să pară vessel, se preface că se simte bine, dar, de fapt, suferă cumplit văzând cum soția dansează cu acel bărbat pe romanța lor preferată. Gheorghidiu suferă din orgoliu, deziluzie, neputință, este mistuit de o gelozie chinuitoare.El este, de asemenea, conștient de drama sa lăuntrică, viața alături de femeia care l-a decepționat devenind “ o tortură”.Măcinat de îndoielile sale în legătură cu infidelitatea nevestei, trăiește drama iubirii. A văzut în ea idealul său de dragoste și feminitate și ea l-a dezamăgit, nereușind să se ridice la nivelul așteptărilor sale, lăsându-se copleșită de snobism, lux, bani, relații mondene, devenind vulgară, superficială, cochetă.Ștefan nu poate fi socotit un învins, deoarece depășește condiția unui gelos incurabil, dezumanizat, capabil să-și ucidă soția, renunțând la Ela și supraviețuind cu demnitate experienței erotice neîmplinite.Personajul feminin rămâne învăluit într-o aură de mister, cititorul nefiind lămurit în privința infidelității ei. Trădarea ei nu este evidentă, ci se constituie dintr-o suită de împrejurări interpretate de Ștefan în manieră proprie. Dacă e s-o creadă cititorul pe Ela, ea nu a făcut nimic reprobabil, s-a comportat ca și celelate femei (“toate femeile fac la fel”) atunci când a acordat atenție domnului G. Ea consideră că Ștefan este hipersensibil, iar comportamentul ei este normal pentru o femeie care ia parte la viața mondenă.Opinia mea este că evoluția relației lui Ștefan cu Ela reprezintă simbolic evoluția relației cu lumea. Intelectualul foarte sensibil, însetat de absolut, care se simte bine în lumea ideilor, nu se poate adapta în lumea reală, din care face parte Ela, deci relația cuplului se caracterizează prin incompatibilitate.

Eroina l-a iubit pe Ștefan cât timp a fost mândră de valoarea lui intelectuală. Dar când averea i-a dăruit un alt statut social, ea s-a integrat lumii reale, cercului de prieteni mondeni și soțul nu i-a mai trezit admirația. Iar el a rămas fidel principiilor și aspirațiilor sale. Așa se explică gestul hotărâtor din finalul romanului: Ștefan îi lasă Elei bunuri materiale care pentru el nu au valoare, dar, mai mult îi lasă “amintirile și tot trecutul”, deci absolut tot ce ar fi putut avea vreo legătură sentimentală, afectivă, cu soția sa.