Trasaturi Stilistice ale Poeziilor Romanesti

Paștele

de Vasile Alecsandri

De Paști în satul vesel căsuțele-nălbite

                        Lucesc sub a lor maldure de trestii aurite

                        Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior,

                        Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.

                        Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună

                        Flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună;

                        Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai

                        Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.

                        Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe,

                        Românce cu ochi negri și cu ștergare albe

                        Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,

                        Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc.

                        Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare

                        Perechi îmbrățișate cu dulce înfocare,

                        Ochiri scânteietoare și gingașe zâmbiri

                        Ce viu răspândesc în aer electrice luciri.

Opera literară „ Paștele” de Vasile Alecsandri este atât un pastel descriptiv al sărbătorii învierii lui Iisus Hristos cât și unul al sosirii primăverii. Poetul folosește numeroase procedee artistice pentru a da viață tabloului creat, imaginile artistice predominante sunt cele vizuale („ căsuțele-nălbite”, „trestii aurite”, „verde plai”, „ochi negri”, „ștergare albe”, „ fețe dalbe”) și cele auditive ( „tocând din ciocul lor”, „râd cu voie bună”, „sunet de vioare, de cobze și de nai”). Aceste procedee artistice ne apropie mai mult de lumea redată în poezie, este ca și cum noi am lua parte la acele acțiuni și am aparține acelui loc.

În perioada Paștelui, oamenii încearcă să ducă o viață cat mai curată pentru că Învierea Domnului nu este numai o sărbatoare a izbandei Mantuitorului asupra răului, ci o continuă luptă pentru purificarea sufletului. În ziua acestei mari sărbători tot satul este cuprins de veselie și de fericire, totul se îmbracă în haine de sarbătoare, totul pare mai luminat, mai purificat. „Casele-nălbite” sugerează pregătirea pentru sărbatorile ce vin, care marchează, într-un fel și venirea primăverii. Albul semnifică puritate, curățenie, prospețime, este înfățișarea lucrului nou, astfel prin vopsirea casei cu var, aceasta se îmbracă în haine noi de sărbătoare. Culoarea albă mai semnifică, în acest text, și iesirea din anotimpul iernei, totul se înnoiește, revine la viață, adică își reia forma inițială. Dacă la începutul anului casa era de culoare albă este posibil ca peste an să își piardă din strălucire, din noutate, astfel prin vopsire, casa redevine curată, strălucitoare, nouă, așa cum cere și tradiția. Cocostârcii de pe casă vestesc venirea primăverii iar sunetele pe care le emit marchează veselia și bucuria care va pune stăpânire pe sat.

Fetele și baieții se întâlnesc în vale la leagăn unde se distrează și petrec. Scrânciobul, era un leagăn construit pe două furci de stejar și era mânuit de baieții puternici. Tradiția spune că de Paște, după prânz toată lumea lua parte la joc. Personificarea „ hora lină, călcând pe verde plai” din strofa a doua a poeziei ilustrează hora ca un colectiv pentru că toată lumea, bătrâni, tineri, copii, toată colectivitatea ia parte la joc. „Verdele plai” marchează cucerirea ținutului de anotimpul primăverii care parcă a sosit sa înnoiască locul, să-l îmbrace în haină nouă pentru această sărbătoare.

La praznic ia parte toată lumea din sat, bătrânii „cu fețe stinse”, frumoasele fete tinere care sunt îmbracate în haine noi de sărbătoare și copii. Indiferent de vârsta acestora, toți se prind în horă. În final apare motivul dragostei care își face apariția printre tineri, este o dragoste inocentă, nevinovată, dulce ce apare ca o flacără și trezește în ei primele sentimente de iubire. Prin epitetul „ochiri scânteietoare” este înfățișată prima dragoste care se poate citi cu ușurință din priviri, zâmbete și se poate simți și in aer, așadar dragostea plutește în aer pentru tinerii îndrăgostiți.

Bacovia între alb și negru

Carbonizate flori, noian de negru…
Sicrie negre, arse, de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru.

Vibrau scântei de vis… noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega –
Parfum de pene arse, și ploua…
Negru, numai noian de negru…

(Negru)

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări …
Larg, miniatură de vremuri viitoare …

( Alb)

Cromatica, în lirica lui Bacovia constituie un aspect foarte important, pentru că, după cum afirma și autorul, „fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Mai mult decât atât, cromatica este proiecția subiectivă a fiecărui lector. Culorile folosite au rolul de a impune o anumită stare de spirit, sufletească.

Negru este una dintre culorile preferate ale lui Bacovia ce sugerează carbonizarea, trecerea în lumea anorganică. În poezia „Negru” ne învaluie atmosfera de doliu, atmosferă ce ne invadează iar moartea își face simțită prezența prin intermediul tuturor elementelor ce ne înconjoară. Toate aceste elemente din poezie ne fac să simțim tot mai acut prezența distrugătoare a morții: „ carbonizate flori”, „sicrie negre”, „vestminte funerare”, negrul prezent peste tot ne invadează spațiul și în cele din urmă și sufletul.

Prin folosirea metaforei „ flori carbonizate” și a epitetelor cromatice „ noian de negru” și „negru profund” atmosfera devine tot mai apăsată, sufocantă, dezolanta suscită limita depresivă, în care se simte obsesia morții și a descompunerii organice. În a doua strofa se continuă atmosfera încarcată , apăsătoare și sufocantă. Se crează un decor funebru, sumbru cu ajutorul imaginilor artistice, prin imaginea vizuală „noian de negru”, imaginea olfactivă „parfum de pene arse” și imaginea auditivă „plouă”.

Prin abundența tuturor acestor elemente se crează o atmosferă de infern, duce la sfârșit, la moarte, dispariție, urât, carbonizare. Negrul este simbolul morții definitive, descompunerii, tăcerii eterne și renunțării de sine. Prin această repetare obsedantă, negrul învaluie totul, atât lumea materială cât și cea spirituală și în cele din urmă aceasta intră în haos, dezechilibru.

Negrul este opusul culorii albe care semnifică reverie, infinit dar reprezintă și starea de nevroză. Nrgru și alb sunt nonculori. Albul reprezintă moartea, boala dar este totodata și culoarea binelui, a sfântului. Culoarea negru înschimb este de o pasivitate totală, este culoarea răului, a deznădejdii, a întunericului. Aceste două culori sunt întotdeauna în contradicție, albul reprezintă binele pe când negrul semnifică întuneric, râutate, albul sugerează lumina, iar negrul disperare.

În poezia „ Alb” putem observa existența unui timp antitetic, între festiv și gol, ce duce la monotonie iar sfarșitul ce va veni este unul continuu. Albul din această poezie semnifică golul sufletesc, imposibilitatea eului liric de a reintra în timpul etilist, acesta pierzându-se creând un gol atât în mintea cât și în sufletul nostru.

Prin versul „ Un vals de voaluri albe”, ne sunt dezvăluite alte semnificații ale acestei culori, astfel albul este încremenire, pietrificare. Versul al doilea, „salonul visa cu roze albe”, crează timpul iluziei, armonia ce se crează între durere și iubire rezultă din asocierea salonului alb cu rozele.

Albul reprezintă un spațiu mort care în final duce la moartea apocaliptică. Această tristețe este mult mai apăsătoare decât însăși moartea, este mai dură decat realitatea, este apogeul durerii.

De Pasti in satul vesel casutele-nalbiteLucesc sub a lor malduri de trestii i intr-un picior,

Dau gatul peste aripi, tocand din ciocul lor.

Un scranciob mai la vale pe langa el aduna

Flacai si fete mandre ce rad cu voie buna,

Si-n sunet de vioare, de cobze si de nai

Se-ntoarce hora lina, calcand pe verde plai.

Batrani cu fete stinse, romani cu fete dalbe,

Romance cu ochi negri si cu stergare albe

Pe iarba rasarita fac praznic la un loc,

Iar pe-mpregiur copiii se prind la lupta-n joc.

Si scranciobul se-ntoarce, purtand in leganare

Parechi imbratisate cu dulce infocare,

Ochiri scanteietoare si gingase zambiri

Ce viu raspand in aer electrice luciri.