Tema Si Viziunea Despre Lume In Basmul Cult Povestea Lui Harap Alb

Tema și viziunea despre lume în basmul cult

Povestea lui Harap-Alb

CUPRINS

Introducere

1.Încadrarea scriitorului în contextul literaturii române și universale.

1.1.Încadrarea operei în gen și specie

1.2 Explicația titlului

1.3 Identificarea temelor/motivelor

2.Arta literară

2.1 Totemuri

2.2 Umor

2.3 Erudiție paremiologică

2.4 Limba regională/ Semnificația cifrei trei

2.5 Elemente reale și fantastice

2.6 Jurământul feudal

3. Opinii și concluzii

3.1 Opinii critice consacrate

3.2 Opinii personale

3.3 Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Lucrarea de față încearcă să sintetizeze în 3 capitole tema și viziunea despre lume în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb„ de Ion Creangă.

Capitolul 1 cuprinde o viziune de ansamblu asupra operei, în care vor fi prezentate definiții și noțiuni ale basmului cult precum încadrarea în gen și specie, teme, motive. În capitolul 2 sunt prezentate particularități ale operei și mijloacele artistice folosite de narator pentru a contura universul acesteia. Se va insista pe stilul lui Creangă caracterizat prin umor, erudiție paremiologică și limba regională. De asemenenea vor fi prezentate și elementele reale și fantastice, acestea ocupând un loc primordial în basm. Ultimul capitol este alcătuit din opiniile critice ale unor scriitori consacrați cât și opinii personale. Lucrarea se încheie prin prezentarea concluziilor.

Am ales acest subiect întrucât doresc să prezint modul în care se inspiră marele scriitor Ion Creangă din folclorul românesc. Prin această lucrare voi încerca să demonstrez care sunt procedeele de valorificare al tezaurului limbii populare in acest basm.

Încadrarea operei în gen și specie

Ion Creangă s-a format literar in contextul societății literare și academice „Junimea„, sub egida căreia s-a constituit întreaga literatură română a secolului al XIX-lea. Descoperit de către Titu Maiorescu în perioada în care era institutor, Creangă devine în scurt timp autor de manuale și scriitor consacrat, demontând unele prejudecăți precum acelea că, valoarea sa, s-ar rezuma doar la postura de a fi un simplu înregistrator și transmițător al modului în care ar fi vorbit poporul, întrucât o parte a criticii, desigur neavizată, îl considera „scriitor poporal„. Iacob Negruzzi consideră intrarea lui Ion Creangă la Junimea o ”fericită achiziție”¹

Întrucât modalitatea de viață spirituală a Junimii era delimitată de către ironia romantică, Ion Creangă se va plia prin temperamentul său și prin predilecțiile sale culturale acestui mod de a trăi literar vorbind, însă pe lângă toate acestea, forma ironiei lui Creangă este comparabilă aceleia a spațiului cultural grec, transpus în tragedia antică (conform lui Platon în îndărătul oricărei comedii se găsește o tragedie precum și în spatele oricărei tragedii se găsește o comedie). Pornind de la acest raționament, în ciuda multiplelor tragedii umane și încercări în care se găsesc personajele sale, ele până la urmă au puterea de a ieși victorioase, de a exprima optimismul și superioritatea binelui sau „Cum am spune noi în țărănește să facă haz de necaz„.²

Opera lui Creangă, în aparență naivă pentru unii este exprimarea în cel mai înalt grad a conștiinței spiritului românesc întrucât, motivul central al operei sale este huma, modalitate regională de a denumi pământul din care oamenii au fost creați la geneză, de altfel nu întâmplător satul din care își trage seva se numește Humulești; prichiciul vetrei este humuit iar el se autodefinește drept „Iacă, am fost și eu pe lumea asta un boț de humă însuflețit”²

Activitatea literară a lui Creangă se extinde pe mai multe domenii ale literaturii, el este prozator (cea mai consistentă parte a operei sale o constituie proza), este poet, întrucât cultivă versul popular, pe care asemenea altor poeți romantici și preromantici, precum Vasile Alecsandri³ sau Alecu Russo cultivă versul popular, pe care îl corectează și îl șlefuiesc artistic.De asemenea farsa comică ”Dragoste chioară și amor ghebos” este memorabilă pentru opera sa dramatică.

Basmul cult este o specie a genului epic în care Universul devine arena luptei dintre bine și rău, iar binele întotdeauna învinge răul.Spre deosebire de basmul popular caracterizat prin stereotipii, basmul cult exprimă pecetea estetică a unui scriitor,unic; în timp ce basmul popular prin natura sa era anonim și colectiv.Totodata în basm personajele sunt antrenate atât în acțiuni în care trebuie să-și folosească puterile naturale, firești, îngăduite, dar și puterile supranaturale, pe care personajele le dobândesc sau cu care, unele dintre acestea, chiar se nasc.

1.2 Explicația titlului

Titlul este unul analitic, întrucât se anticipează istoria unui destin.Cuvântul „poveste„,are sensul de parcurs existențial, în timp ce „Harap-Alb„ este un oximoron realizat prin îmbinarea unor termeni care aparent se exclud; noțiunea de „Harap„ care înseamnă servitor de culoare, însoțită de determinantul alb, ce exprimă eroul excepțional aflat în întâmplări excepționale, adică eroul romantic.Harap-Alb este un erou excepțional întrucât el nu moștenește nativ calitățile de care dă dovadă atunci când este nevoie ci, aceste calități sunt dobândite în urma parcurgerii unui traseu existențial presărat cu multe provocări, el nefiind nici pe departe un făt-frumos.

1.3 Identificarea temelor și a motivelor

Tema fundamentală a textului este lupta dintre bine și rău.Acesteia i se adaugă și: tema familiei, a prieteniei și a iubirii.Dintre motive identificăm:motivul împăratului fără copii, motivul eroului excepțional aflat în întâmplări excepționale.

2 Arta literară

2.1 Totemuri

Povestea lui „Harap-Alb„ reprezintă viața satului românesc oglindită în moduri fabuloase.Astfel nu este întâmplător faptul că și animalele care apar în text dar și insectele, micile zburătoare precum turturica sunt elementele faunei codriilor românești.Astfel, alegerea animalelor ajutătoare, precum calul, ursul, cerbul, este justificabilă pentru un om ca și Creangă, om care crescuse în sânul naturii.Aceste animale sunt infiltrate adânc în conștiița populară încât pe baza lor s-au format expresii și locuțiuni:„harnic ca o albină„,„puternic ca un urs„ „strângător ca o furnica„ „ frumos ca un cerb„.

2.2 Umor

Vorbirea naratorului Creangă și a personajelor sale, este fără îndoială unică în literatura românească, capacitatea acestuia de a face haz de necaz este transpusă într-un umor sănătos, natural al omului de la țară.Un procedeu prin care este stârnit umorul este șiretlicul, sintactic (aruncarea poantei la sfârșitul enunțului) „Tare îmi ești drag, te-aș vârî în sân, dar nu incapi de urechi!„ „Luminate Împărate, să trăiești!3 zile cu cea de alaltăieri„Limbajul personajelor în ciuda statului lor social este unul așa cum observa George Călinescu „De o crasă vulgaritate„.Evitând pompa unor astfel de ceremonii, craiul le spune feciorilor săi pe șleau în dulcele grai moldovenesc: „Iaca, ce-mi scrie frate-miu și moșul vostru!”

Pe de altă parte, sfidând eticheta, și împăratul Roș îi avertizează pe cei care îi cer mâna fetei sale ”Că fata mea e fată bună, nu e dintre cele care umblă pe străzi!„Această vorbire ne determină să emitem concluzia că în realitate aceste personaje nu sunt altceva decât oameni bogați din lumea satului.

2.3 Erudiția permiologică

Paremiologia se ocupă cu studiul ghicitorilor, al proverbelor și al verbelor aforistice într-o limbă.Bun cunoscător al sufletului popular, scriitorul Ion Creangă are capacitatea nativă de a găsi replică printr-o ghicitoare, vorbă de duh, strigătură, proverb, aforism, pentru fiecare situație de viață.Toate acestea sunt introduse prin formula „vorba aceea„ , „Voinic tânăr, cal bătrân, greu se înghesuie la drum„ ; „La plăcinte înainte/Și la război înapoi”, „Fugi de-aicea, vino încoace/Șezi binișor, nu-mi da pace.”4 În literatura universală, această erudiție este întâlnită și la marele scriitor francez Francois Rabelais.

2.4 Limba regională/Semnificația cifrei trei

Pentru a da glas estetic zonei Moldovei din care scriitorul provenea, textul abundă în regionalisme.Limba regională este recunoscută plenar ca limbaj estetic, de către narator:„ Căci fata împăratului Roș era frumoasă ca un boboc de trandafir în luna lui maiu’ sau cum se zice la noi în țărănește, era frumoasă de mama focului„

Ca și în „Amintiri din copilărie„, unde alături de colegi săi se convinge de faptul că „nu vorbim românește ci țărănește„, limba poporului se impune ca modalitate de exprimare literară.Deoarece toată cultura românească se găsește sub imperiul spiritual al creștinismului (Tatăl, Fiul, Sfântul Duh).Astfel, viziunea trinitară a lumii românești se reflectă și în basme.În acest basm, avem trei fii, trei fiice, trei încercări.

2.5

Basmul deși poartă numele de poveste, este o specie literară epică, în care acțiuniile și întâmplările tind să se desfășoare mai ales în planul realului.Devoalate de sensul lor primar, acțiunile și personajele sunt proiecții reale, întrucât craiul nu e altcineva decât un om bogat din lumea satului, la fel ca și fratele său, împăratul-Verde, comportamentul fiului de crai mai mic e acela a unui copil sfios de la țară, pentru că primind binecuvântarea tatălui, ca un fecior balcanic destoinic, sărută mâna părintelui său și se hotărăște să-i urmeze sfatul, însă pe care instinctiv îl încalcă.

Prietenii lui Harap-Alb, pitorești, unici, precum Ochilă, Gerilă, Flămânzilă și Setilă nu sunt altceva decât personaje din lumea satului românesc, oameni aflați în umila lor postură de persoane cu vicii și virtuți.Dar lumea basmului relevă un alt adevăr:Dacă oamenii ar fi fost perfecți, cu siguranță că ei nu ar fi putut îndeplini gravele sarcini date de către Spân; în lumea acestui basm, se conturează situații în care viciile pot deveni virtuți.Sfânta Duminică nu este altceva decât vrăjitoarea satului, întrucât ea locuiește într-o casă cu prispă, specifică zonei Humuleștiului, duminica se îmbracă frumos și merge la Biserică, iar dimineața ca o bună gospodină dă de mâncare găinilor.

Simbolistica textului în privința folosirii culorilor este un element care necesită o deosebită atenție întrucât verdele și roșul, constituie culorile fundamentale ale costumului popular din tema Neamțului. Ca tipologie umană, omul verde este un om sincer, curat, deschis, omenos, în timp ce omul-roșu este venal, ipocrit, rău, răzbunător.

Harap-Alb este reînviat cu ajutorul unor elemente magice de factură populară, precum: apa vie, apa moartă sau cele trei smicele de măr dulce.Apa vie este considerată de către tradiție aghiazma mare, cea care neutralizează răul și celebrează viața.Tot tradiția consideră că apa moartă este ultima picătură dintr-un izvor care va seca, și conform obiceiurilor străvechi, aceasta ar fi o poțiune prielnica vrăjilor și farmecelor.Smicelele simbolizează mugurii, viața, speranța.Mărul este și el un copac totemic, adapabil tuturor formelor de relief spațiului românesc.

2.6

Jurământul pe care Harap-Alb îl depune se face pe paloș, paloșul alături de buzdugan fiind una dintre armele predilecte ale ostașilor români din perioada medievală.Jurământul depus de către Harap-Alb spânului este asemănător ceremonialului de investire a unui cavaler, în serviciul seniorului său.Cei doi sunt personaje antagonice, procedeu specific romantismului și perpetua schimbare a posturii personajelor (senior-sclav) ține tot de romantism.

Finalul reprezintă o viziune unitară a naratorului în care elementele matetii participă la nunta celor doi îndragostiți:”Soarele și luna sta de se uita/Chiar și sărăcimea ospăta și bea” rezultă introducerea poeziei în contextul prozi, acest lucru este specific romantismului.Basmul se continuă prin proza ritmată, specifică tot romantismului:”Și-au venit la nunta lor crai, crăiese, împărați, împărătese, și-un păcat de povestariu fără bani în buzunariu.”

Ultimul pasaj oferă basmului realism social, întâlnit des în opera lui Creangă:”…iară pe la noi, cine are bani, be și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă.”

3.Opinii și concluzii

George Călinescu spunea despre acest basm că: „Reprezintă proiecția satului moldovenesc de la mijlocul secolului al XIX-lea în lumea basmului.” De asemenea el mai afirma că: „Creangă este o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică ce se numește poporul român sau, mai simplu, este poporul român însuși, surprins într-un moment de genială expansiune…”

În opinia mea, Ion Creangă inspirat din mediul rural humuleștean și dezvoltat într-un univers rural mai larg a reușit să-și „procure„ materiale pentru a crea una dintre cele mai apreciate opere ale literaturii românem, basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb”

Așadar, această operă literară este un basm cult pentru că oglindește un mod original de a prezenta lupta dintre bine și rău și este un Buildungsroman (adică roman al zidirii/al construcției unei personalități).

Note

1.Iacob Negruzzi –„Scrieri„ Ed.Eminescu Buc. 1984 (20-30)

2.Ion Creangă-„Amintiri din copilărie„ Ed.Corint Junior 2003

3.Vasile Alecsandri „Poezii adunate și îndreptate” culegere de folclor publicată în 1852

4. http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Ion+Creang%E3

Bibliografie

Adăscăliței, V., ”Ion Creangă, o revistă de folclor închinată marelui povestitor” în Iașul literar, Iași, XV, nr.1, noiembrie 1964

Bucuța, E., Pe urmele lui „Harap-Alb„ în „Gândirea„ VII, Nr.4. 1927

Călinescu G., Istoria literaturii române, București, E.P.L.A., 1941, p.419-431

Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București: Editura Minerva, 1986

Călinescu G., Estetica basmului, București, Ed. Pergamon, 2006

Creangă Ion, ”Opere.Ediție critică”, coord. Daniel Corbu, Ed Princeps, Iași, 2006

Martino, Adrian, Creangă și autobiografia, în Steaua, Cluj, XV, nr 1, 1965

Ornea, Zigu, Junimea și junimismul, București: Editura Minerva, 1998

Vianu, Tudor, Scriitori români, București: Editura Minerva, 1970

http://www.mesteri-populari.ro -Portul popular între meșteșug și artă-Marcel Lutic