Substantivarea In Limba Romana Contemporana
LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
SUBSTANTIVUL ȘI SUBSTANTIVAREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ.
STUDIU COMPARATIV AL MANUALELOR ALTERNATIVE
CUPRINS
Cuprins
Sigle și abrevieri
Argument
Substantivul
Conceptul de substantiv
Clasificarea semantico-gramaticală a substantivelor
Categorii gramaticale
Genul substantivelor
Numărul substantivelor
Articolul
1.3.3.1. Articolul hotărât
1.3.3.2. Articolul posesiv
1.3.3.3. Articolul demonstrativ
1.3.3.4. Articolul nehotărât
Cazuri și funcții sintactice
Cazul nominativ
Cazul acuzativ
Cazul genitiv
Cazul dativ
Cazul vocativ
Schimbarea valorii gramaticale a substantivului
Locuțiunea substantivală
Valoarea stilistică a substantivului
1.6.1. Comparația
1.6.2. Metafora
1.6.3. Personificarea
1.6.4. Enumerația
1.6.5. Repetiția
Substantivarea
2.1. Substantivarea adjectivelor
2.2. Substantivarea verbelor
2.3. Substantivarea numeralelor
2.4. Substantivarea pronumelor
2.5. Substantivarea adverbelor
2.6. Substantivarea interjecțiilor
2.7. Substantivarea prin metalimbaj
Metode moderne de predare-învățare-evaluare a substantivului și a substantivării la ciclul gimnazial
Metoda cubului
SINELG
Mozaicul
Harta conceptuală
Metoda R.A.I.
Eseul de cinci minute
Jocuri de spargere a gheții
Jocul de rol
Substantivul și substantivarea. Studiu comparativ al manualelor alternative pentru clasa a VII-a
Concluzii
Anexe
Modele de proiecte didactice
Texte propuse pentru analiza substantivului
Scheme
Rebusuri
Fișe de lucru
Fișe de evaluare formativă/sumativă
7. Bibliografie
SIGLE ȘI ABREVIERI
Sigle
DEX = *** Dicționarul explicativ al limbii române, București: Univers Enciclopedic, 1998.
DOOM 2 = Ioana Vintilă-Rădulescu (coord.), Dicționarul ortografic, ortoepic, și morfologic al limbii române, Ediția a II-a, București: Univers Enciclopedic, 2005.
GALR = Valeria Guțu Romalo (coord.), Gramatica limbii române, vol. I: Cuvântul, vol. al II-lea: Enunțul, București: Editura Academiei Române, 2008.
GBLR = Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Gramatica de bază a limbii române, București: Univers Enciclopedic Gold, 2010.
Abrevieri
Ac. = acuzativ
adj. = adjectiv
adv. = adverb
art. = articol, articulat
coord. = coordonator
D = dativ
etc. = et caetera
f. = feminin
G = genitiv
hot. = hotărât
interj. = interjecție
loc. = locuțiune
m. = masculin
n. = neutru
N = nominativ
nr. = număr
neart. = nearticulat
nehot. = nehotărât
op. cit. = opera citată
p. = pagina
pp. = paginile
pl. = plural
pref. = prefix
prep. = prepoziție
pron. = pronume, pronominal
rom. = română
sg. = singular
suf. = sufix
subst. = substantiv
vb. = verb
V = vocativ
v. = vezi, a se vedea
vol. = volum
ARGUMENT
În contextul actual, conform programei școlare pentru clasele I-VIII, intrată în vigoare în 2009, scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii.
Finalitățile disciplinei se reflectă în competențele generale și în setul de valori și atitudini enunțate în programă. Două dintre aceste competențe se referă la utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale/scrise.
Conform Gramaticii Academiei, substantivul este o clasă lexico-gramaticală deschisă, ce reprezintă aproximativ 50% din totalitatea cuvintelor limbii române, fiind, alături de verb, o clasă fundamentală, implicată în definirea celorlalte clase.
Importanța acestei părți de vorbire este, astfel, evidentă, iar însușirea aspectelor teoretice conduce la o exprimare corectă atât orală, cât și scrisă, în conformitate cu normele limbii literare.
Prin această lucrare îmi propun abordarea aspectelor teoretice și practice ale substantivului și ale substantivării în limba română contemporană, precum și prezentarea unor metode moderne de predare-învățare-evaluare ce pot fi utilizate în însușirea corectă și conștientă a acestor noțiuni în gimnaziu. Studiul comparativ al manualelor alternative pentru clasa a VII-a vizează descoperirea modului de prezentare a acestor noțiuni în manualele avizate de Ministerul Educației Naționale.
Aspectele teoretice urmează a fi prezentate din perspectiva oferită de noile gramatici, Gramatica Academiei (GALR) și Gramatica de Bază a Limbii Române (GBLR), editate în 2008, respectiv în 2010, dat fiind faptul că aduc elemente de noutate comparativ cu vechile gramatici.
Prin proiectele didactice, fișele de lucru, rebusuri, scheme, fișe de evaluare formativă/sumativă se dorește alcătuirea unui ghid care să ofere exemple de bune practici în predarea limbii române în gimnaziu, în special a substantivului și a substantivării.
1. SUBSTANTIVUL
1.1. Conceptul de substantiv
Conform Gramaticii Academiei, ediția 2008, substantivul este o clasă lexico-gramaticală deschisă (care poate primi oricând noi membri, împrumutați sau formați în limba română), ce reprezintă aproximativ 50% din totalitatea cuvintelor limbii române, fiind, alături de verb, o clasă fundamentală, implicată în definirea celorlalte clase lexico-gramaticale.
Substantivul este o parte de vorbire flexibilă, care are următoarele trăsături:
morfologic, prezintă gen fix și flexiune în raport cu numărul, cu determinarea și cu cazul;
sintactic, poate forma, împreună cu verbul, nucleul unui enunț și este centrul grupului nominal;
semantic, denumește indivizi, în sens larg, fie neindividualizați (copil, casă, buchet, vin), fie unici (Maria, Brașov, Bucegi).
Substantivul poate denumi (clase de) obiecte: ființe (om, pisică, animal), lucruri (bicicletă, minge, carte), fenomene (ploaie, zăpadă, brumă), acțiuni (plecare, pornire, oprire), stări (criză), însușiri (bunătate, răutate, frumusețe), relații (rudenie) etc.
Clasificarea lexico-semantică a substantivelor
Ambele gramatici, atât GALR, cât și GBLR, prezintă o clasificare lexico-semantică a substantivelor.
Astfel, din punct de vedere lexico-semantic, există două categorii de substantive: substantivele prototipice (substantivele comune) și substantivele neprototipice (masive, abstracte, colective, verbale/postverbale, adjectivale/postadjectivale, relaționale personale și substantivele proprii). Se precizează, însă, faptul că subclasele lexico-semantice de substantive nu sunt strict delimitate, dat fiind faptul că unele substantive pot aparține și altei/altor clase. Substantivele masive, abstracte, colective, verbale/postverbale, adjectivale/postadjectivale sunt substantive comune, opuse celor proprii, dar care prezintă o serie de particularități semantice și gramaticale, care le conferă un caracter neprototipic.
Substantivele comune, prototipice, (prezentate atât de GALR, cât și de GBLR) desemnează din punct de vedere semantic obiecte concrete, animate (om, frate) sau inanimate (casă, masă, birou), numărabile.
Substantivele masive (nume de materii), prezentate atât de GALR, cât și de GBLR, reprezintă o subclasă de substantive comune care denumesc materia nediferențiată, materie ce nu poate fi divizată în entități discrete (nisip, alamă, apă, brânză, unt, carne, cafea, fasole, tăiței, mazăre).
Trăsăturile masivelor sunt:
continuitatea, care se referă la imposibilitatea divizării în unități discrete (nefiind numărabile, masivele au nevoie de un suport, de o măsură: o sticlă de apă, un kilogram de zahăr).
omogenitatea, care este rezultată din faptul că fiecare parte separată din întreg păstrează trăsăturile întregului: o parte de brânză este tot brânză, în timp ce o parte din animal nu mai este animal. Caracterul omogen poate fi demonstrat și prin reunirea părților: cafea + cafea = cafea, în timp ce un caiet, adăugat altui caiet, înseamnă două caiete.
Din punct de vedere morfologic, masivele sunt substantive non-numărabile (defective de număr), având forme numai de singular (apă, țuică, vin, piper, unt, fier) sau numai de plural (cuișoare, tăiței, câlți). Încadrarea substantivelor masive în clasele de gen se realizează în funcție de contextele în care sunt acceptate: această cafea – feminin, acești câlți – masculin, iar în contextele nespecifice (acest aur, aceste spaghete) sunt încadrate în categoria arhigenului masculin-neutru, respectiv feminin-neutru (convențional, aceste substantive, care aparțin arhigenului masculin-neutru, respectiv feminin-neutru sunt încadrate în clasa neutrelor).
Sintactic, substantivele masive:
nu se combină cu articolul nedefinit (orice combinare cu acesta duce la citirea non-masivă, de sortiment dintr-o anumită materie: Am gustat un vin bun);
în poziția de subiect (în construcții impersonale) și în cea de complement direct pot apărea fără determinant: La magazinul acela se vinde carne; Observ brânză pe masă, față de Se vinde pălărie; Observ casă.
nu se combină cu numerale cardinale, ci doar cu elemente cantitative indefinite cu formă de singular (Beau multă / puțină / destulă / ceva cafea / apă), exprimarea cantității definite realizându-se cu ajutorul unor substantive, care indică în diverse feluri cantitatea (un kilogram de brânză, o bucată de carne, două tone de lapte).
Substantivele abstracte (prezentate atât de GALR, cât și de GBLR) denumesc entități abstracte, neperceptibile senzorial, făcând referire la: însușiri (răutate, bunătate, frumusețe, tenacitate, perseverență), stări (atenție, calm), relații (vecinătate, posesie, rudenie, egalitate), atitudini (prietenie), acțiuni, activități, ocupații (mers, plecare, navigație, plecare, plimbare, înot, vânătoare), domenii ale vieții sociale (politică, economie, finanțe), discipline științifice (fizică, lingvistică, chimie), noțiuni ale domeniilor teoretice (conștiință, dreptate, adevăr).
Substantivele colective (prezentate atât de GALR, cât și de GBLR) reprezintă o subclasă de substantive care fac referire la o entitate prezentată ca un ansamblu de unități.
Semantic, aceste substantive desemnează ansambluri formate din indivizi. Pot fi identificate mai multe tipuri de substantive colective:
– substantive al căror sens specifică natura membrilor ansamblului: buchet (mănunchi de flori), flotă (totalitate a navelor), public (totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol), popor (totalitate a locuitorilor unei țări), cireadă (grup de animale), cler (totalitate a preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări), familie, barou, pădure, palmares, harem etc.;
– substantive al căror sens specifică numărul membrilor ansamblului: pereche (grup de doi membri de același fel), duzină (grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot), triumvirat (formă de guvernământ în care puterea supremă era deținută de trei conducători politici și militari), cvartet etc.
– substantive care nu precizează nici numărul, nici natura membrilor ansamblului și care au nevoie de un determinativ care să indice componența acestuia: grămadă (de haine, de bijuterii, de bani etc.), droaie (de câini, de pisici etc.), maldăr, morman, mulțime, șir, teanc, ceată, grup etc.
Morfologic, substantivele colective sunt fie formații neanalizabile, simple (grup, mușuroi, stivă, armată, pădure, familie), fie derivate de la o bază individuală cu un sufix colectiv (brădet, stufăriș, zmeuriș, studențime, argintărie, insectar etc.). Din punct de vedere al genului gramatical, colectivele pot fi: feminine (colecție, caravană, flotă, grămadă, haită, trupă etc.) sau neutre ( stol, cârd, grup, popor, trib, roi, maldăr, șir , clan, teanc etc.). De asemenea, colectivele admit categoria de număr, deși denotă indivizi constituiți în ansamblu (o pădure / mai multe păduri, o familie / mai multe familii, un popor / mai multe popoare etc. ).
Sintactic, substantivele colective aflate în poziția de subiect impun predicatului acord gramatical (O grupă de elevi a început examenul.), dar permit și acord după înțeici, ai unei eparhii, ai unei țări), familie, barou, pădure, palmares, harem etc.;
– substantive al căror sens specifică numărul membrilor ansamblului: pereche (grup de doi membri de același fel), duzină (grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot), triumvirat (formă de guvernământ în care puterea supremă era deținută de trei conducători politici și militari), cvartet etc.
– substantive care nu precizează nici numărul, nici natura membrilor ansamblului și care au nevoie de un determinativ care să indice componența acestuia: grămadă (de haine, de bijuterii, de bani etc.), droaie (de câini, de pisici etc.), maldăr, morman, mulțime, șir, teanc, ceată, grup etc.
Morfologic, substantivele colective sunt fie formații neanalizabile, simple (grup, mușuroi, stivă, armată, pădure, familie), fie derivate de la o bază individuală cu un sufix colectiv (brădet, stufăriș, zmeuriș, studențime, argintărie, insectar etc.). Din punct de vedere al genului gramatical, colectivele pot fi: feminine (colecție, caravană, flotă, grămadă, haită, trupă etc.) sau neutre ( stol, cârd, grup, popor, trib, roi, maldăr, șir , clan, teanc etc.). De asemenea, colectivele admit categoria de număr, deși denotă indivizi constituiți în ansamblu (o pădure / mai multe păduri, o familie / mai multe familii, un popor / mai multe popoare etc. ).
Sintactic, substantivele colective aflate în poziția de subiect impun predicatului acord gramatical (O grupă de elevi a început examenul.), dar permit și acord după înțeles (O mulțime de elevi sunt plecați în tabără.).
Substantivele verbale (postverbale conform GBLR) sunt obținute din baze verbale prin derivare progresivă (vânzător, luptător, inițiator, plecare, citire, donare, aruncare) sau regresivă (trai, înot) ori prin conversiune (supine substantivate: citit, mâncat, aruncat).
Din punct de vedere semantic, substantivele verbale indică acțiuni, activități sau stări, multe dintre acestea devenind polisemantice, numele acțiunii exprimând și rezultatul concret al acțiunii: denumire „acțiunea de a denumi” și „nume”, clădire „acțiunea de a clădi” și „edificiu”.
Sintactic, au capacitatea de a primi subordonări verbale și de a impune restricții de caz, de prepoziție sau de conjuncții tipic verbale, precum:
– construcția cu dativul: predarea limbii române străinilor;
– determinări prepoziționale (impun aceeași prepoziție ca și verbul): participarea la, dependența de;
– impun același conectiv conjuncțional ca și verbul: dorința să, speranța că;
– determinări temporale și aspectuale: plecarea dis-de-dimineață, vânzarea zilnic / zilnică de ziare.
Substantivele postverbale au capacitatea de a primi determinanți, cuantificatori, modificatori, precum și capacitatea de a atribui genitivul: aceste două plecări, ascultarea atentă a textului.
Substantivele adjectivale (postadjectivale conform GBLR) provin din adjective derivate cu sufix (lungime, atenție, voioșie, tristețe, bunătate).
Semantic, exprimă însușiri sau stări.
Morfologic, sunt abstracte, fiind folosite frecvent la singular.
Sintactic, impun aceleași restricții ca și adjectivele de bază:
aceeași prepoziție (gelozia pe, egalitatea cu);
aceeași conjuncție ca și adjectivele (curiozitatea să, siguranța că);
determinări aspectuale și temporale (atenția în permanență, prezența în fiecare zi).
Substantivele postadjectivale au trăsăturile proprii substantivelor, având capacitatea de a primi determinanți, cuantificatori, modificatori (o altă tristețe).
Substantivele relaționale (prezentate doar de GBLR) se definesc în cadrul unei relații pe care o induc: relația de rudenie (mamă, văr, frate, soră), de vecinătate (vecin), socială (prieten, șef). Acestea pot fi simetrice (cele al căror termen „corelativ” este de același rang: frate, văr, coleg, vecin) sau asimetrice (al căror termen „corelativ” nu este de același rang: șef, bunic, unchi).
Substantivele personale (prezentate doar de GBLR)
Conform GBLR, din punct de vedere semantic, substantivele personale prezintă trăsătura personal, în subclasa acestor substantive fiind incluse și numele proprii de persoane.
Din punct de vedere morfologic, se caracterizează prin:
– realizarea, cu ajutorul mărcii proclitice lui, a cazurilor oblice (genitiv / dativ) la singular, când substantivul este individualizat: cartea lui Ion, îi dau lui Ion, cartea lui tata, îi trimit lui tata (spre deosebire de îi dau lui student, cartea lui student);
– realizarea vocativului printr-o flexiune bogată: Ion / Ioane, ce faci?, Maria / Mario unde ai fost?, Doctore, Doctorule, ce-i de făcut?
Din punct de vedere sintactic, este specifică exprimarea cu pe a numelui complement direct în condițiile individualizării acestuia: Îl chem pe Ion / pe student.
Este precizat faptul că aceste caracteristici morfologice și sintactice nu se manifestă regulat la toate numele de persoană, contraargumentele fiind:
– genitiv-dativul substantivelor personale individualizate (cele care nu sunt nume proprii masculine) poate fi realizat și cu ajutorul articolului enclitic (tatei);
– vocativul poate fi omonim cu nominativul: Ion, Maria, tată;
– complementul direct poate fi construit și fără prepoziția pe: Îl caut pe băiat. / Caut băiatul.
Substantivele proprii
Conform GALR, numele proprii alcătuiesc o clasă de substantive care se opun substantivelor comune prin particularități semantice și gramaticale. Substantivele proprii denumesc obiecte pe care le identifică, individualizându-le în cadrul unei clase generale.
Substantivele proprii se subclasifică în:
– nume de persoane sau antroponime (prenume, nume de familie, supranume, nume de ființe mitologice sau de personaje literare): Maria, Alexandru, Oprescu, Vasiliu, Păstorel, Dumnezeu, Scufița Roșie;
– nume de animale sau zoonime: Lăbuș, Joiana, Fulger;
– nume de locuri sau toponime (nume de ape, forme de relief, localități, regiuni etc.): Olt, Siret, Bucegi, București, Târgu-Mureș, Muntenia, România, Africa;
– nume administrative (de întreprinderi, de instituții, organizații: Institutul de Lingvistică, Teatrul Național;
– nume de corpuri cerești sau astronime: Carul Mare, Marte, Jupiter, Andromeda, Saturn;
– nume de sărbători (religioase sau laice): Paști, Crăciun, 1 Decembrie;
– nume – sau titluri – de opere literare, științifice, artistice sau de documente istorice: Baltagul, Moromeții, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Rapsodia română, Declarația de independență;
– nume de evenimente (istorice sau culturale): Războiul de Independență, Reforma, Unirea Principatelor;
– nume comerciale (mărci de produse sau denumiri de firme, restaurante, magazine etc. industriale: săpun Dove, pastă de dinți Colgate, ciocolata Poiana, biscuiți Picnic;
– nume de vehicule: vaporul Titanic, trenul Orient Expres.
Gramatica tradițională prezintă o altă clasificare a substantivelor. Astfel, lingvista Mioara Avram, în lucrarea Gramatica pentru toți, precizează faptul că principala clasificare a acestei părți de vorbire este cea care opune substantivele comune substantivelor proprii. Astfel, substantivele comune denumesc obiecte de același fel, de exemplu, casă, copil, râu, pe când substantivele proprii denumesc numai anumite obiecte, considerate izolat pentru a se distinge de celelalte din clasa lor.
Lingvista face precizarea că distincția între substantive comune și proprii este legată de unele caracteristici gramaticale și se reflectă în ortografie (scrierea cu inițială minusculă sau majusculă). Din punct de vedere gramatical, substantivele proprii au de obicei un singur număr și se folosesc fie în formă nearticulată, fie în formă articulată enclitic, nu însă cu articol nehotărât.
Din perspectiva practicianului, la gimnaziu sunt utilizate terminologia și clasificarea tradițională, fiind în concordanță și cu programa școlară care prevede clasificarea substantivelor în comune și proprii. Din clasificarea realizată de GALR, substantivele colective sunt singurele care constituie conținut obligatoriu pentru gimnaziu (conținut nou în clasa a VI-a).
După structură, substantivele pot fi simple sau compuse.
Conform DOOM 2, substantivele compuse se scriu:
– într-un cuvânt – lungmetraj, primadonă, primăvară, scurtmetraj, triplusalt, binefacere, binecuvântare, dreptunghi, duraluminiu, răufăcător, deîmpărțit, demâncare, deochi, fărădelege, subsol, botgros (pasăre), vinars, blocstart, blochaus, blocnotes, concertmaistru, electronvolt, locțiitor, aeroambulanță, gastroenterolog, metaloplastie, neocomunism, policalificare, politolog, primoinfecție, teleconferință, matalazbest, omucidere, valvârtej, anotimp, portmoneu, portmantou, portochelari, portpagină, aurolac, citatomanie, duroflex, protopop, capîntortură, gâtlegău, atotștiință, bunăvoință, preaplin (dispozitiv), sinucidere, untdelemn (ulei), pursânge//Șaptesate, Delavrancea, Amariei, Dinvale, Celmare, Câmpulung, Satulung, Capdebou, Iacobdeal, Moșandrei, Eurasia, Anamaria (nume de locuri și persoane);
– cu cratimă – bună-credință (onestitate), bună-creștere, bună-cuviință (politețe), bună-dimineața (plantă), bun-gust (simț estetic), bun-plac, bun-rămas, rămas-bun (adio), bun-simț (decență), rea-voință, rea-credință, dublu-casetofon, dublu-decalitru, triplu-sec, prim-minstru, prim-plan, prim-procuror, prim-secretar, prim-solist, prim-viceprim-ministru, (un) scârța-scârța-pe-hârtie (funcționar), cinci-degete, doi-frați, trei-frați-pătați, iarbă-deasă, lemn-câinesc, floare-de-colț, viță-de-vie (plante), nouă-ochi (pește), pește-auriu, pește-ciocan, pește-cu-spadă, cal-de-mare (pești), după-amiaza, după-masa, argint-viu (mercur), coate-goale (persoană săracă), făt-frumos (tânăr frumos), (o) gură-spartă, vorbă-lungă (persoană care flecărește), mațe-fripte, brânză-n-sticlă (persoană zgârcită), jur-fix (zi de primire), piatră-vânătă (sulfat de cupru), sânge-rece (calm), mamă-mare (bunică), tată-mare, apă-grea, arbore-de-cacao, bou-de-baltă (gândac, bâtlan), câine-de-mare (rechin), drum-de-fier (cale ferată), piatră-de-var (carbonat de calciu), poale-n-brâu (plăcintă), ochi-de-pisică (mineral, disc reflectorizant), artist-cetățean, bas-bariton, bloc-turn, bloc-diagramă, cal-putere, câine-lup, contabil-șef, cuvânt-titlu, cuvânt-cheie, cuvânt-înainte (prefață), post-scriptum, post-post-scriptum, decret-lege, formular-tip, general-colonel, locotenent-comandor, mamă-soacră, mașină-capcană, marxism-leninism, pasăre-liră, pasărea-paradisului, pasăre-muscă (păsări), ochiul-boului, gura-leului, ciuboțica-cucului, floarea-soarelui, iarba-fiarelor, sângele-voinicului (plante), vaca-Domnului, calul-dracului (insecte), roza-vânturilor (reprezentare grafică), cerul-gurii, pușcă-mitralieră, situație-limită, volt-amper, watt-oră (unități de măsură), an-lumină, zi-lumină, zi-muncă, du-te-vino (mișcare), ducă-se-pe-pustii (dracul), fie-iertatul (răposatul), fluieră-vânt, flutură-vânt (haimana), gură-cască (distratul), încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las (indolentul), linge-blide (parazitul), papă-lapte (nătăfleață), pierde-vară (leneșul), terchea-berchea (persoană de nimic), mai-marele (superiorul), soare-apune, soare-răsare (puncte cardinale), târâie-brâu, trei-păzește (în expresii), vino-ncoace/vin-ncoa” (farmec), zgârie-nori, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca (dracul)//Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Iezer-Păpușa, Domnești-Sat, Baia-Sprie, Ocna-Șugatag, Rădulescu-Motru, Ana-Maria (nume de locuri și persoane), Roșu-Împărat, Hagi-Tudose, Ali-Pașa, Negru-Vodă, Baba-Cloanța, Rilă-Iepurilă, Păunașul–Codrilor, Zâna-Zânelor, Făt-Frumos, Harap-Alb, Albă-ca-Zăpada, Craiul-de-Rouă, Strâmbă-Lemne, Statu-Palmă-Barbă-Cot (nume de personaje);
– separat – apă oxigenată, apă de plumb, apă de colonie, apă minerală/plată, ardei gras, varză roșie, albastru de metil, verde de Paris, Anul Nou, Ștefan Popescu, , Între Tarlale, Trei Brazi, Câmpia de Vest, Ștefan cel Mare, Cuțitul de Argint, Africa de Est, Europa de Vest, America de Nord, Oceanul Înghețat de Nord, Balta Brăilei, Calea Victoriei, Delta Dunării, Gura Teghii (comună), Peștera Muierii, Piața Unirii, Valea lui Mihai, Radu de , Alexandru cel Bun, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Petru Șchiopul, Stan Pățitul (nume de locuri și persoane) Asia Mică, Baia Mare, Marea Neagră, Noua Zeelandă, Peninsula Balcanică, Piatra Arsă (platou montan);
Categorii gramaticale
Conform GALR, categoriile gramaticale ale substantivului sunt genul, numărul, cazul și determinarea, dintre acestea, numărul, cazul și, parțial, determinarea, fiind categorii flexionare.
1.3.1. Genul substantivelor
În limba română, categoria gramaticală a genului grupează substantivele în trei clase: masculine, feminine și neutre. Clasele de gen ale substantivelor se caracterizează prin selectarea anumitor contexte adjectivale. Un substantiv admite cel mult două dintre cele patru tipuri de contexte adjectivale: acest, această, acești, aceste.
Substantivele masculine admit numai contextele acest / acești:
– acest băiat, brad, copil etc.
– acești băieți, brazi, copii etc.
Substantivele feminine acceptă numai contextele această / aceste:
– această fată, floare, grădină, sticlă etc.
– aceste fete, flori, grădini, sticle etc.
Substantivele neutre admit numai contextele acest / aceste:
– acest tablou, creion, drum etc.
– aceste tablouri, creioane, drumuri etc.
Există substantive care acceptă numai unul dintre cele patru tipuri de contexte adjectivale acest / această / acești / aceste:
– acest curaj, sânge, fotbal etc.
– această miere, cinste, pace, oină etc.
– acești ochelari, ardei, zori etc.
– aceste aplauze, icre etc.
Substantivele care admit unul dintre contextele specifice de gen această / acești se încadrează în clasa substantivelor masculine, respectiv a substantivelor feminine. Substantivele care acceptă exclusiv unul dintre contextele nespecifice de gen, comune clasei masculinelor și neutrelor (acest), sau femininelor și neutrelor (aceste), nu pot fi încadrate clar în nicio clasă de gen.
Referitor la genul substantivelor, ediția a doua a DOOM 2 precizează următoarele:
„Substantivele la care există ezitare în ce privește apartenența la genul feminin sau neutru, respectiv masculin sau neutru (cu implicații asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situații:
cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite, regionale sau populare) sunt specializate pentru sensuri sau domenii diferite: !a1 (literă) s. m./s. n., *a2 (sunet) s. m.; !basc2/bască3 „beretă”, !basc3 „adaos la bluză sau jachetă”, bască2 „albie, lâna tunsă de pe o oaie, bluză, vestă”, bască3 „limbă”; !colind1 „colindat”, colind2/colindă „cântec”; zăloagă „semn de carte, capitol”, !zălog1 „arbust”, !zălog2 „garanție”;
ambele sunt admise ca variante literare libere: !basc2/bască1 (beretă), colind1/colindă (cântec);
norma actuală a optat pentru un singur gen, și anume !masculin, !clește masculin (cu pl. clești), !foarfecă feminin;
!Conform tendinței de specializare, la unii termeni, a masculinului pentru limbajul tehnic, norma actuală admite și genul masculin (și deci pluralul în -i) la substantive ca !element1 (de calorifer) s. m., pl. elemenți, față de !element2 „fenomen, componentă” s. n., pl. elemente; !robinet s. n./s. m., pl. robinete/robineți; virus1 „program de calculator” s. m., pl. viruși, virus2 „agent patogen” s. n., pl. virusuri.
La substantivul împrumutat din engleză mass-media s-a admis (în acord cu forma și în conformitate cu trecerea unor plurale neutre latinești la origine la feminin singular) folosirea lui ca feminin singular (!mass-media actuală), cu genitiv-dativul articulat !mass-mediei (prin intermediul mass-mediei).”
1.3.2. Numărul substantivelor
Categoria gramaticală a numărului se manifestă în flexiunea substantivului prin opoziția dintre singular și plural. Din acest punct de vedere, substantivele se împart în:
– Substantive numărabile sau discrete (participă la opoziția de număr singular / plural). Aceste substantive au flexiune completă, având forme distincte de număr (câine / câini, floare / flori, tablou / tablouri etc.) sau prezintă o formă unică pentru singular și plural (învățătoare, unchi, nume, arici etc.)
Substantivele care au aceeași formă pentru singular și plural, deși sensul corespunde celor două numere, se numesc substantive invariabile. Diferența dintre ele se face cu ajutorul determinanților, fie numeralele un – doi / o – două, fie cu ajutorul articolelor.
În această situație se găsesc substantivele feminine formate cu sufixul –toare: o vânzătoare – două vânzătoare, o dansatoare – două dansatoare, o învățătoare – două învățătoare, o vizitatoare – două vizitatoare.
De asemenea, au formă unică pentru singular și plural masculinele terminate în –i: un pui – doi pui, un ochi – doi ochi, un unchi – doi unchi, un arici – doi arici, ardei, broscoi, crai, gutui, holtei, lămâi, tei, trifoi, usturoi, cârpaci, genunchi, licurici, mușchi, puști, rinichi, etc.
Substantivele neutre în această situație sunt foarte puține, de obicei terminate în -e: un nume – două nume, un pronume – două pronume.
– Substantive nonnumărabile sau nondiscrete (nu participă la opoziția de număr singular / plural). Aceste substantive au flexiune incompletă sau defectivă, având forme numai de singular sau numai de plural.
Spre deosebire de substantivele invariabile, care admit opoziția de număr, deși păstrează aceeași formă pentru cele două numere, substantivele defective de număr nu pot exprima opoziția dată din cauza sensului lor lexical: cele mai multe dintre ele numesc obiecte care nu pot fi numărate.
Există mai multe categorii de substantive folosite numai la singular (singularia tantum):
– majoritatea substantivelor abstracte care denumesc calități, însușiri, stări fiziologice: curaj, întuneric, somn, cinste, foame, sete, lene, etc.;
– numele de materie: smântână, mărar, sânge, piper, vată, aur, lapte, grâu, sare, usturoi;
– numele sporturilor: fotbal, înot, rugbi, box etc.;
– numele unor domenii științifice: chimie, fizică, geografie, informatică etc.;
– numele de culori folosite ca substantive: un verde deschis;
– unele substantivele proprii (Atena, Franța, Grecia etc.).
Substantivele care desemnează materia și care nu se utilizează decât la singular pot fi precedate de articolul niște care sugerează ideea de cantitate nedeterminată: niște sare, niște făină, niște carne.
Există și substantive care au numai formă de plural (pluralia tantum).
Sunt pluralia tantum următoarele specii de substantive: unele substantive abstracte (moravuri, tratative), unele substantive nume de materie (câlți, icre, vapori), numele unor obiecte perechi (ochelari, catalige), numele unor colectivități, ansambluri de obiecte (anale, rechizite), unele substantive proprii (Alpi, Cordilieri).
„Uneori, substantivele defective de singular implică vag ideea de pluritate: aplauze, nervi (am nervi = sunt nervos), funeralii, tenebre, tăiței, câlți, bale, zori, șale.
Unele substantive care denumesc obiecte pereche se folosesc de obicei la plural, însă au înțelesul singularului: ochelari, pantaloni (deși există și singularul pantalon, mai rar folosit).
Uneori, substantive care, în mod obișnuit, ca nume de materie, se folosesc numai la singular, au și o formă de plural cu un sens ușor diferit: astfel blană, nume generic de materie, nu are plural; forma de plural blănuri desemnează „diferite sorturi de…”. În aceeași situație se află vin, oțel, mâncare, mătase etc. a căror formă de plural vinuri, oțeluri, mâncăruri, mătăsuri înseamnă „sortimente diferite de…”.
Sare, ca nume de materie nu are plural. Pluralul săruri este un termen tehnic în chimie, denumind ceea ce rezultă din combinația dintre un acid și o bază. Se mai întâlnește în sintagma săruri minerale.
Lipsă cu sensul „absență, coerență” se folosește numai la singular. Pluralul lipsuri are înțelesul de „privațiuni”.
Frig are numai formă de singular. Pluralul friguri desemnează boala numită și malarie.
Apă ca nume de materie denumește substanța și nu are plural. Forma de plural ape înseamnă „joc de lumini la o țesătură, la o piatră prețioasă, la un metal sau cursuri de apă”.
Vreme cu sensul de „timp” se folosește numai la singular; pluralul vremuri corespunde înțelesului de „perioadă istoricește determinată”.
Există în limba română un număr redus de substantive cu două forme de plural, de cele mai multe ori, cea de a două formă este învechită și populară. Prima formă de plural citată este deci literară și recomandată:
feminine: aripă – aripi, aripe
coală – coli, coale
groapă – gropi, groape
stradă – străzi, strade
școală – școli, școale
neutre: chibrit – chibrituri, chibrite
tufiș – tufișuri, tufișe
cimitir – cimitire, cimitiruri”
În ceea ce privește pluralul substantivelor, DOOM 2 face următoarele precizări:
„Substantivele masculine care la singular au un i la finală se scriu la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i: cafegiu, copil, fiu — cafegii, copii, fii — cafegiii, copiii, fiii.
Poate exista ezitare în ce privește forma de plural (în cadrul aceluiași gen) la unele substantive feminine cu pluralul (și genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i și neutre cu pluralul în -uri sau -e; la aceste substantive, opțiunea normei actuale este una din următoarele:
ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferință pentru una dintre ele (indicată prima în Dicționar); precum !căpșuni/căpșune, !cireșe/cireși, !coarde/corzi, !coperte/coperți, !găluște/găluști, ca și râpe/râpi, respectiv !niveluri/nivele „înălțime, stadiu, treaptă”, ca și chipie/chipiuri, tuneluri/tunele;
se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede, dar !gagici, !poieni, !țigănci) și neutre precum chibrituri (chibrite fiind simțit ca incult), dar !seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu);
substantivele feminine formate cu sufixul -toare care au sensuri diferite se constituie în serii dintre care cele care desemnează persoane au pluralul la fel cu singularul (apărătoare, lipitoare), în timp ce au pluralul în -i cele care desemnează obiecte (apărători) sau animale (lipitori).
Normele actuale recomandă păstrarea alternanței la pluralul substantivului cotidian — cotidiene (așa cum se comportă adjectivul din care provine).
Desinența de plural se leagă prin cratimă la cuvintele greu flexionabile, precum numele literelor și sunetelor: x-uri.
La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume:
folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural: !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy;
încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului:
la cele masculine — cu desinența -i, cu alternanțele fonetice corespunzătoare: *adidași, *bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeți, ca boși;
la cele neutre, în general cu desinența -uri, legată:
direct la cuvintele — chiar neadaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boarduri [borduri], clickuri [clicuri], *gadgeturi [gheǧeturi], *itemuri [itemuri], *trenduri [trenduri], !week-enduri [uĭkenduri]);
prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (!bleu-uri [blöuri], show-uri [șouri]) sau care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.”
1.3.3. Articolul
Conform GBLR, articolul definit (hotărât) și nedefinit (nehotărât) sunt cuvinte fără sens lexical, care aparțin clasei determinanților, prin articol realizându-se determinarea (definită sau nedefinită) și integrarea enunțiativă a grupului nominal. Astfel, noile gramatici precizează că articolele nu se constituie într-o clasă lexico-gramaticală autonomă, ci reprezintă „unelte gramaticale” (la fel ca auxiliarele, voi pleca, am plecat, sau desinențele care exprimă numărul caiet-caiete).
Gramatica tradițională consideră că articolul este o parte de vorbire flexibilă (fapt precizat și în GBLR) care însoțește un substantiv și poate avea mai multe valori: fie individualizează substantivul, adică arată în ce măsură el este cunoscut vorbitorilor; poate fi și o marcă a cazului, realizează legătura dintre substantiv și un determinant al acestuia sau uneori, marchează trecerea unui cuvânt dintr-o altă clasă morfologică în clasa substantivului (substantivare). Lingvista Mioara Avram este de părere că ceea ce face ca articolul să fie greu de definit este conținutul abstract și exclusiv gramatical al acestuia.
Articolul are următoarele caracteristici:
– reprezintă o clasă morfologică restrânsă;
– nu are autonomie semantică;
– nu îndeplinește funcții sintactice;
– servește numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor părți de vorbire.
Clasificarea articolelor:
I. După gradul de individualizare exprimat, articolele se împart în două categorii:
– articole hotărâte, în care se includ cele hotărâte propriu-zise, cele posesive (sau genitivale) și cele demonstrative (sau adjectivale);
– articole nehotărâte.
II. După poziția față de cuvântul articulat, articolele se împart în:
– articole proclitice, adică antepuse (articolul nehotărât întotdeauna – un copil, o fată, niște băieți; articolul hotărât propriu-zis numai în forma de G/D, sg. lui – lui Andrei, lui Mihai);
– articole enclitice sau postpuse (articolul hotărât în toate situațiile cu excepția formei lui).
Articolul are o situație aparte prin faptul că nu totdeauna apare ca un cuvânt propriu-zis: articolul nehotărât, cel posesiv, cel demonstrativ și articolul hotărât propriu-zis proclitic lui au o independență formală care îi lipsește articolului hotărât propriu-zis enclitic, acesta realizând corp comun cu partea de vorbire care se articulează.
Astfel, lingvista Mioara Avram face precizarea că lipsa de independență formală a articolului hotărât propriu-zis face ca articolul să fie o parte de vorbire controversată în limba română, propunându-se soluții ca recunoașterea unei categorii morfologice a determinării. Conform celor precizate anterior, noile gramatici (GALR și GBLR) încadrează articolul în categoria determinanților.
1.3.3.1. Articolul hotărât propriu-zis
Articolul hotărât (enclitic) se alipește la sfârșitul cuvântului, arătând în mod precis (hotărât) obiectul denumit.
Formele articolului hotărât propriu-zis sunt: pentru masculin: -l, -le, -a, -lui, -(e)i, lui, – le (la singular) și -i, -lor (la plural); pentru feminin -a, -(e)i, lui (la singular) și -le, -lor (la plural); pentru neutru: -l, -le, -lui (la singular) și -le, -lor (la plural).
Topica articolului hotărât propriu-zis
Lingvista Narcisa Forăscu face precizarea că articolul hotărât propriu-zis stă întotdeauna după substantiv, făcând corp comun cu acesta: fetele, copiii, creioanele, excepție făcând lui (forma de masculin singular genitiv) care se plasează întotdeauna înaintea numelor de persoană masculine: lui Mihai, lui Bogdan și a celor feminine de tipul lui Carmen, lui Mimi, dar și a unor nume comune de persoană: lui tata, lui frate-meu. Această formă apare frecvent în vorbire cu varianta neliterară și nerecomandabilă lu (lu Ion, lu Radu). Pe de altă parte, se constată o tendință de extindere a articolului proclitic lui la numele proprii feminine: lui Alina, lui Elena în loc de Alinei, Elenei sau chiar înaintea unor nume comune de persoană: lui mama, lui soră-mea, lui vecina, utilizare neadmisă în limba literară.
Articolul hotărât poate fi proclitic și în următoarele situații:
– când substantivele masculine nene, bade, moș în G./D. sunt urmate de un nume propriu: Mama lui bădița Ion iese la poartă.
– când substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:
Pe la sfârșitul lui martie i-am povestit întâmplarea.
Conform DOOM 2, „articolul hotărât la nominativ-acuzativ masculin și neutru singular –l este obligatoriu în scris, precum și în vorbirea solemnă, chiar dacă în vorbirea curentă se manifestă tendința de a nu-l mai pronunța.”
Referitor la articolul hotărât, dicționarul mai sus amintit face următoarele precizări:
„Unele substantive nume de plante sau animale sunt numai formal articulate, admițând la această formă și articol nehotărât: o floarea-soarelui.
Numele unor dansuri populare, cunoscute în general sub forma articulată hotărât (hațegana), pot fi folosite și nearticulat: La hațegană, pașii sunt …(eventual și la plural: au jucat două hațegane).
La unele substantivele provenite din abrevieri există în prezent tendința de a le folosi nearticulat, ca nume proprii: !O.N.U./ONU a decis … (nu: O.N.U.-ul…).
Norma literară nu admite folosirea articolul hotărât proclitic lui la genitiv-dativul singular al substantivelor comune feminine: mamei (nu lui mama).
La substantivele și adjectivele care au la finală grupuri consonantice terminate în l sau r, la plural trebuie făcută distincție în scris intre formele nearticulate de tipul acești/doi/niște/noii membri, adj. ochii ei albaștri, și formele articulate de tipul toți membrii, albaștrii ei ochi.
Genitiv-dativul plural articulat al substantivului ou este ouălor (nu ouălelor).
Unele nume proprii, mai ales de locuri, pot primi, formal, articol: Aachenul/!Bucureștiul este un oraș foarte vechi.
Articolul hotărât enclitic (singular și plural) se leagă cu cratimă:
în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul [achiul], !bleu-ul [bloul], show-ul [șoul];
în împrumuturile care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: !dandy-ul (nu dandiul), dandy-i; *gay-ul, gay-i; !hippy-ul, hippy-i;*party-ul; *playboy-ul, playboy-i; *story-ul.
!Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boardul [bordul], clickul [cricul], *gadgetul [gadgetul], *itemul [itemul], trendul [trendul], !week-endul [uikendul].
la cuvintele greu flexionabile: pH-ul, RATB-ul; x-ul; 10-le, 11-le;
în numele de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: Bruxelles-ul [brüselul].”
Articularea substantivelor comune se poate face în funcție de mai mulți factori, ținând seama de reguli referitoare la: poziția substantivului în raport cu adjectivul, faptul că substantivul are sau nu alți determinanți și natura acestora, sfera lor semantică, prezența sau absența unor prepoziții etc.
Există situația în care articolul hotărât are valoarea adjectivului posesiv.
Astfel, conform Narcisei Forăscu, când substantivul desemnează ființe unice pentru vorbitor (de cele mai multe ori nume de rudenie) sau altele asimilate acestora, ele sunt considerate cunoscute, inconfundabile și, ca atare sunt însoțite de articolul hotărât: așa a hotărât mama (= mama mea, a noastră), a murit tata (= tatăl meu, al nostru), în aceeași situație aflându-se și numele părților corpului: mă doare ficatul (= ficatul meu), și-a rupt piciorul (= piciorul său).
Este precizat, însă, faptul că nu toate substantivele care desemnează grade de rudenie au acest regim. Substantivele ca soră, frate, văr, soacră, socru, nepot, nevastă se pot utiliza în combinație cu un adjectiv posesiv fără a fi articulate hotărât: soacră-mea, frate-meu, nevastă-mea (dar nu *soție-mea). Aceste forme sunt specifice vorbirii familiare. Limba literară preferă: soacra mea, fratele meu, nevasta mea. Folosirea substantivelor amintite fără a fi urmate de adjectivul posesiv nu este recomandabilă (Soțul nu știe.; Trebuie să-l întreb pe soțul.), exprimarea corectă fiind următoarea:
Soțul meu nu știe.; Trebuie să-l întreb pe soțul meu.
O altă situație o reprezintă aceea în care, folosit pe lângă anumite substantive, articolul hotărât poate da acestora o valoare distributivă:
Cât costă bucata? (= fiecare bucată).
Costă zece lei kilogramul (= fiecare kilogram).
Când sunt precedate de tot (toată, toți, toate), amândoi, substantivele comune sunt însoțite de articol hotărât: toată țara, toate fructele, amândoi frații etc.
Titlurile cărților, numele de tablouri, ale filmelor se păstrează așa cum sunt, fără a primi articol. Nu este corectă exprimarea:
*Subiectul lui „Ion” se petrece în …, ci
Subiectul romanului „Ion” se petrece în …
Chiar când titlul unei opere este mai complex ca Spărgătorul de nuci, Nunta lui Figaro, Roșu și Negru, regula este aceeași: Subiectul romanului „Roșu și Negru” …, nu Subiectul „Roșului și Negrului”.
Astfel, evitarea acestor dificultăți se realizează prin introducerea în enunț a unor cuvinte ca filmul, cartea, romanul, tabloul.
O altă situație deosebită o reprezintă structurile substantiv + adjectiv/adjectiv + substantiv. În limba română, topica obișnuită este substantiv + adjectiv. În acest caz, substantivul este cel care primește articolul hotărât: mașina roșie, frunza ruginită. Dacă adjectivul este situat înaintea substantivului, articolul se atașează primului element al grupului, adică adjectivului:
priveliștea frumoasă = frumoasa priveliște,
pădurea înverzită = înverzita pădure.
Fiecare dintre cele două construcții sunt echivalente ca sens, diferența dintre ele fiind de registru. Antepunerea adjectivului urmărește punerea în evidență a acestuia, dar articolul aparține tot substantivului.
Articolul hotărât atașat unor adverbe distinge prepozițiile astfel obținute de adverbe: înainte, îndărăt, dedesubt, împotrivă (adverbe), față de înaintea, dedesubtul, împotriva, îndărătul (prepoziții), precum și locuțiunile prepoziționale de cele adverbiale: de jur împrejurul, în fața, în spatele, în mijlocul (locuțiuni prepoziționale), față de de jur împrejur, în față, în spate, în mijloc (locuțiuni adverbiale).
Merge înainte. (adverb)
S-a oprit înaintea mașinii.(prepoziție)
S-a așezat în mijloc. (locuțiune adverbială)
Stă în mijlocul patului. (locuțiune prepozițională)
De asemenea, articolul hotărât este și marcă a substantivării: nimicul, oful, eul, binele, verdele, fumatul etc.
1.3.3.2. Articolul posesiv (sau genitival)
Articolul posesiv este „articolul care, pe de o parte, apare ca element constant în structura pronumelor posesive și a numeralelor ordinale (de la a doua înainte) și, pe de altă parte, însoțește, în anumite condiții, adjectivele posesive și genitivul substantivelor și al pronumelor de diverse specii, marcând legătura cu substantivul sau adjectivul determinat.”
Conform Gramaticii pentru toți, formele literare ale articolului posesiv sunt:
Pentru o folosire corectă a articolului posesiv trebuie ținut cont de faptul că acesta nu trebuie acordat în gen și număr cu substantivul (sau pronumele) în genitiv pe care îl însoțește, ci cu substantivul determinat de acesta: mingea roșie a fetei, a fetelor, a băiatului, a băieților, creionul cel negru al lui, al ei, al lor, fetele cele mari ale împăratului, băieții cuminți ai vecinului.
Tot referitor la utilizarea corectă a acestui tip de articol, lingvista Narcisa Forăscu face precizarea că al substituie numele obiectului posedat, nu pe cel al posesorului, de aceea el trebuie să se acorde în gen, număr și caz cu acesta, precizând faptul că atunci când se spune, de exemplu, Muzeul de Istorie al orașului București, se înțelege că este vorba de un muzeu de istorie care se află în București, însă dacă se spune Muzeul de Istorie a orașului București., se înțelege că este vorba despre un muzeu în care este înfățișată istoria orașului București.
Când în propoziție există două sau mai multe genitive coordonate, articolul posesiv trebuie repetat înaintea fiecăruia. Corect este Părerea regizorilor, a publicului și a presei de specialitate este că …, construcția Părerea regizorilor, publicului și presei de specialitate… fiind una greșită.
Conform DOOM 2, „articolul posesiv la feminin singular este a și înaintea genitiv-dativului adjectivului posesiv postpus: (al) unei prietene a mele (nu ale).”
1.3.3.3. Articolul demonstrativ (sau adjectival)
Articolul demonstrativ este „articolul care leagă un substantiv articulat cu articol hotărât enclitic sau un nume propriu de persoană de determinantul său (adjectiv, numeral, substantiv sau adverb cu prepoziție), substantivizează un adjectiv, un numeral sau construcții prepoziționale și este formant al superlativului relativ.”
Se numește articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (acelea) și adjectival, deoarece, de obicei, însoțește un adjectiv.
Formele articolului demonstrativ sunt:
Articolul demonstrativ se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat sau înlocuit:
Se află în preajma prietenilor celor mai buni (nu cei mai buni).
Premiul a fost oferit elevei celei mai silitoare (nu cea mai silitoare).
În cazul coordonării mai multor atribute ale aceluiași substantiv, articolul demonstrativ se pune o singură dată înaintea primului atribut:
Prietena mea cea bună și devotată…
Topica articolului demonstrativ
Locul articolului demonstrativ este înaintea adjectivului (cu care se combină de obicei – copilul cel blond), a numeralului ordinal (cel de al doilea) sau în fața adverbului sau adjectivului al cărui superlativ îl formează (cel mai departe, cel mai frumos).
1.3.3.3. Articolul nehotărât
Articolul nehotărât este „articolul care însoțește un substantiv (sau altă parte de vorbire substantivizată) prezentând obiectul denumit de acesta ca individualizat în raport cu specia lui, dar fără a-l defini mai precis. Principalul său rol este de a introduce în comunicare numele unui obiect, care devine astfel cunoscut.”
Formele articolului nehotărât sunt:
1.3.4. Cazuri și funcții sintactice
„Categoria gramaticală a cazului exprimă raporturile și funcțiile sintactice ale substantivului în cadrul enunțului. ”
Categoria cazului se caracterizează prin omonimia unor cazuri, prin identitatea formelor prin care se realizează anumite cazuri, diferențiate prin relațiile și funcțiile lor sintactice.
Fiecare caz se asociază cu mai multe funcții sintactice, dintre care numai una/eventual, două sunt caracteristice, celelalte fiind comune mai multor cazuri.
În limba română există cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (Ac), genitiv (G), dativ (D), și vocativ (V), manifestate în flexiunea nominală prin forme distincte și prin forme omonime.
1.3.4.1. Cazul nominativ
Nominativul este singurul caz în care substantivul poate sta independent din punct de vedere sintactic.
Conform GALR, nominativul substantivului exprimă funcția de subiect, însă acest caz se asociază și cu alte funcții sintactice. Astfel, substantivul în cazul nominativ îndeplinește următoarele funcții sintactice:
Subiect (în relație cu verbul, de obicei cu funcția de predicat, căruia îi impune acordul în persoană și număr):
Copilul scrie. / Copiii scriu.
Acest coleg mă intimidează.
Vântul bate.
Apoziție (în relație cu un substantiv sau cu un substitut al acestuia):
Mihaela, colega noastră, a participat la olimpiadă.
Noi, elevii, suntem silitori.
Nume predicativ (în relație cu un verb de tip copulativ):
Vecina noastră este medic./ Mihai a devenit inginer./ El este un profesor bun.
1.3.4.2. Cazul acuzativ
Potrivit GALR, acuzativul este cazul impus substantivului de verbele tranzitive (Ascult muzică., Hrănesc pisica.), dar și de interjecțiile tranzitive (Iată mașina., Uite drumul.), realizând funcția sintactică de complement direct.
Conform lingvistei Mioara Avram, substantivul în cazul acuzativ, fără prepoziție, poate îndeplini următoarele funcții sintactice:
a) complement direct: Citesc o carte./ Am vizitat orașul./ Agricultorii au arat ogoarele.
Obiectul direct din construcția activă devine subiect gramatical în construcția pasivă, acuzativul căpătând rolul nominativului: Ogoarele au fost arate de agricultori. (ogoarele, obiect direct al verbului activ, a devenit subiect gramatical al verbului pasiv.)
b) complement circumstanțial de loc (de obicei însoțit de determinări cantitative și având nuanță de măsură): Au mers mulți kilometri sau cale de kilometri.
c) complement circumstanțial de timp: Am așteptat zile și nopți.
Însă, substantivul în cazul acuzativ, însoțit de prepoziții sau de locuțiuni prepoziționale, îndeplinește mult mai multe funcții sintactice. Acuzativul este cerut de majoritatea prepozițiilor simple: a, cu, de, fără, în, la, pe, pentru etc. și a celor compuse din acestea: de la, fără de, pe la etc., precum și de locuțiunile prepoziționale al căror ultim element este o prepoziție dintre cele amintite: alături de, împreună cu, față de, în loc de etc.
Astfel, substantivul în cazul acuzativ îndeplinește următoarele funcții sintactice:
complement direct (fără prepoziție sau însoțit de prepoziția pe): citesc un basm./L-am văzut pe Ion.
complement indirect: „Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obiceiuri” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)
atribut substantival prepozițional: „Minune cu ochi mari și mână rece.” (Sonet) / „Mireasă blândă din povești” (Atât de fragedă)/ „Cu ani de părere de rău” (Te duci).
nume predicativ: Podul este din lemn./ Fata aceea este ca o floare. (substantivul este însoțit de adverbul de comparație ca)
complement circumstanțial de loc: Merg la școală.
complement circumstanțial de timp (însoțit de prepoziție sau locuțiune prepozițională): …de veacuri el stă orb. (Strigoii) / S-a născut la început de secol.
complement circumstanțial de mod (însoțit de adverbul de comparație ca): Se comportă ca mama.
complement circumstanțial de cauză (însoțit de prepozițiile de, din, dintru, pentru și de locuțiunea prepozițională din cauză de): Mor de sete./ Din cauză de spațiu n-a putut să-l primească.
complement circumstanțial de scop (însoțit de una din prepozițiile după, în, la, pentru, spre): S-a dus după cartea aceea./ A venit pentru afacerea pusă la cale de noi.
complement de agent: Scrisoarea a fost trimisă de Mihai.
1.3.4.3. Cazul genitiv
Genitivul fără prepoziție poate îndeplini următoarele funcții:
– atribut: Caietul elevei este acolo.
– complement indirect al unui adjectiv de proveniență verbală: miresme amintitoare ale toamnei.
– nume predicativ: Cartea este a profesorului.
Genitivul este cerut de unele prepoziții ca asupra, (în) contra, deasupra, dedesubtul, împotriva, înaintea, înapoia, îndărătul și de locuțiuni prepoziționale ca din partea, în dreptul, în fața, din cauza, de jur împrejurul etc.(toate au în comun, la finală, un articol hotărât sau un sunet identic cu articolul -a).
Însoțit de una dintre prepozițiile sau locuțiunile prepoziționale mai sus amintite, substantivul poate îndeplini următoarele funcții sintactice:
a) nume predicativ: Aceasta este împotriva deprinderilor mele.
b) atribut prepozițional: Lupta împotriva fumatului este dificilă.
c) complement indirect: Luptăm împotriva rutinei.
d) complement circumstanțial de mod: Înoată împotriva curentului.
e) complement circumstanțial de timp: Am ajuns înaintea colegilor.
f) complement circumstanțial de loc: Zboară deasupra casei.
g) complement circumstanțial de cauză: Am întârziat din cauza Ioanei.
h) complement circumstanțial de scop (însoțit de locuțiunea prepozițională în vederea): M-am pregătit în vederea examenului.
1.3.4.4. Cazul dativ
Dativul fără prepoziție poate îndeplini următoarele funcții sintactice:
– complement indirect al unui verb, adjectiv, adverb, al unei interjecții sau al unui substantiv cu elipsa unui verb: Am trimis poze colegilor./A fost o greșeală inerentă tinereții. / Bravo campionilor! / Onoare campionilor!
– atribut al unor substantive nearticulate, nume de persoane, care indică grade de rudenie sau atribuții sociale (nepot Mariei, domn Țării Românești) sau al unor nume de acțiune, de obicei articulate enclitic și urmate de un atribut nearticulat (acordarea de burse elevilor).
– mai rar, complement circumstanțial de loc (a se așterne drumului; a sta locului).
Dativul este cerut de prepozițiile datorită, grație, mulțumită, asemenea, contrar, conform, potrivit, aidoma. Însoțit de aceste prepoziții substantivul poate îndeplini următoarele funcții sintactice:
a) nume predicativ: Era asemenea unei flori.
b) atribut prepozițional: Rezultatul contrar așteptărilor a nemulțumit.
c) complement indirect: Se comportă asemenea părinților.
1.3.4.5. Cazul vocativ
Vocativul este cazul chemării sau al adresării. Fiind izolat în propoziție, ceea ce se exprimă printr-o pauză sau printr-o intonație specială, indiferent de topică, vocativul trebuie plasat întotdeauna între virgule.
Ioane, vino la masă!
Te-am zărit în parc, prietene!
Stați, fraților, să vin și eu!
Cazul vocativ se deosebește de celelalte cazuri prin faptul că nu este parte de propoziție, dar și prin faptul că nu toate substantivele pot fi folosite la vocativ (numele de neînsuflețite pot apărea la vocativ numai în situații excepționale, când sunt personificate.)
Conform GBLR, vocativul poate constitui centrul unui grup nominal complet (cu articol definit, cu diverși subordonați: adjective propriu-zise, adjective posesive, grup prepozițional), dar nu se poate angaja în structura altor grupuri sintactice:
Dragi prieteni din copilărie, vă aștept cu drag.
Prietenul meu drag din copilărie, te aștept cu bucurie.
Schimbarea valorii gramaticale a substantivului
Conform GALR, conversiunea substantivelor este relativ rară. Astfel, prin schimbarea clasei gramaticale, substantivele pot deveni: adverbe, adjective și prepoziții.
1.4.1. Situațiile de adverbializare sunt cele mai numeroase:
a) a îngheța bocnă (foarte tare), singur cuc (foarte singur), a se mânia foc (a se mânia foarte tare), a se duce glonț (foarte repede).
b) adverbializarea substantivelor care se referă la momente sau intervale de timp (anotimpurile, părțile zilei sau zilele săptămânii): Plecăm dimineață., Toamna se numără bobocii.
c) însoțite de o prepoziție, pot deveni locuțiuni adverbiale:
El vorbea cu blândețe. ( cu blândețe – locuțiune adverbială – vorbea blând).
1.4.2. Adjectivarea/adjectivizarea: câini bărbați. Adjectivele provenite din substantive dobândesc compatibilitatea cu mărcile comparației gramaticale, categorie specifică adjectivelor și adverbelor (câini mai bărbați). Din punct de vedere semantic, se păstrează legătura dintre adjectiv și substantivul originar: adj. bărbat = viteaz, curajos. Astfel, substantivele pot deveni adjective atunci când însoțesc și determină un alt substantiv: „Și-acum ar vrea un neam călău/S-arunce jug în gâtul tău.”
(George Coșbuc, Decebal către popor). Însoțite de o prepoziție, substantivele pot deveni locuțiuni adjectivale: Omul cu judecată a fost apreciat. (cu judecată – locuțiune adjectivală – omul chibzuit).
1.4.3. Substantivul devine prepoziție: grație (Grație acestora am câștigat.) și mulțumită (Mulțumită lor am reușit.), prepoziție explicată și prin conversiunea participiului. Din punct de vedere morfologic, prepozițiile obținute din substantive se caracterizează prin invariabilitate formală, dat fiind faptul că prepoziția este o parte de vorbire neflexibilă. Sintactic, își pierd capacitatea de a îndeplini o funcție sintactică.
1.4.4. Cuvinte ca Doamne!, Noroc! au statut morfologic incert, de substantiv sau de interjecție rezultată din conversiunea substantivului, în contextele în care nu îndeplinesc o funcție sintactică și nu își modifică forma: Doamne, cât ai întârziat, Ioana!, Noroc, Marine, ce mai faci?(Noroc = Salut).
Locuțiunea substantivală
Locuțiunile substantivale sunt grupurile de cuvinte care prezintă o unitate de sens, având valoarea unui substantiv.
Locuțiunile substantivale provin din conversiunea unor locuțiuni verbale (aducere aminte < a-și aduce aminte, băgare de seamă < a băga de seamă, părere de rău < a-i părea rău, ținere de minte < a ține minte) sau, mai rar, din grupări ce includ pronume (un / o nu știu cine, un te miri ce).
Locuțiunile substantivale de origine verbală sunt, de obicei, nume de acțiune sau de stare (băgare de seamă < a băga de seamă, părere de rău (regret) < a-i părea rău, ținere de minte (memorie) < a ține minte, aducere-aminte (amintire) < a aduce aminte, băgare de seamă (atenție) < a băga de seama, luare-aminte (grijă, atenție) < a lua aminte), puține locuțiuni fiind nume de agent (băgător de seamă – locuțiune substantivală și adjectivală). Substantivarea locuțiunilor verbale se realizează fie prin substantivarea verbului din structură (ca infinitiv lung, de regulă: aducere, băgare, ținere), fie prin derivare cu sufix (băgător).
Locuțiunile substantivale sunt sinonime cu un substantiv (aducere aminte – amintire, părere de rău – regret, ținere de minte – memorie, punct de vedere – opinie, părere, bătaie de joc – batjocură, bătaie de cap – supărare, dare de mână – dărnicie, nebăgare de seamă – neatenție etc.) și se comportă ca un substantiv:
– pot avea formă de singular sau de plural (părere de rău / păreri de rău, aducere aminte / aduceri aminte);
– pot avea forme flexionare pentru cazurile N.- Ac., G.- D. (părere de rău / părerii de rău, aduceri aminte / aducerilor aminte);
– pot fi articulate hotărât sau nehotărât (părerea de rău / o părere de rău);
– sunt determinate de atribute (această / frumoasa aducere aminte);
– îndeplinesc aceleași funcții sintactice ca și substantivul (subiect: Aducerile aminte mă răscolesc. = amintirile, nume predicativ: El este un deschizător de drumuri. = pionier, atribut substantival: Motivul încetării din viață a fost un stop cardiac. = decesului, complement direct: N-am ținere de minte. = memorie, complement indirect: M-am gândit la punctele de vedere pe care le-ai exprimat. = opiniile etc.).
Valoarea stilistică a substantivului
Cele mai obișnuite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: comparația, metafora și personificarea. Poate intra însă și în structura enumerațiilor sau a repetițiilor.
1.6.1. Comparația
„Comparația este figură de stil de nivel sintactic și semantic ce constă în alăturarea a doi termeni (concreți sau abstracți), pe baza unui raport de asemănare.”
Comparația arată asemănarea dintre două obiecte (ființe, lucruri, fenomene etc.) sau dintre două acțiuni pe baza unor însușiri comune. Scopul comparației este de a le impune sugestiv atenției însușirile unuia dintre obiecte în raport cu ale celuilalt.
Conform Ștefaniei Popescu, în comparație intră deci doi termeni: termenul comparat și termenul cu care este comparat un obiect sau o acțiune. „Cuvântul care reprezintă primul termen al comparației este folosit cu sensul lui propriu (obișnuit), iar cel care reprezintă al doilea termen este folosit cu sens figurat. Substantivul care denumește al doilea termen al comparației este introdus printr-un adverb de comparație: ca, cât, decât, asemenea, parcă. Atunci când comparația se referă la un substantiv, însușirea comună pe care se bazează această figură de stil este indicată de un adjectiv, iar când comparația se referă la o acțiune exprimată printr-un verb, însușirea comună este indicată printr-un adverb de mod. Adjectivul sau adverbul poate fi exprimat sau subînțeles:
a) "si amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna." (Ion Creanga, Povestea porcului)
b) 1. "Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii groși." (B. St. Delavrancea, Șuier)
2. "Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac." (M. Eminescu, Calin – File din poveste)
c) "calul odată zboară până la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă odată până la luna și iar se lasă în jos mai iute decât fulgerul." (Ion Creangă, Povestea lui Harap – Alb )
Însușirile obiectelor (un fulger, o lumină) și însușirea acțiunii ( se lasă) nu au fost exprimate, dar fiecare dintre ele poate fi descoperită cu ușurință: fulgerul este lung cât un balaur; lumina este mică cât un sâmbure de mac; se lasă in jos (repede) ca o săgeată.
Comparația are la bază descrierea numită paralelă, pe baza unor asemănări reale sau aparente se lămurește un obiect prin altul: „Zilele omului sunt ca florile câmpului” (I. Zanne).
Exemple de comparații:
„Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic.”(Mihai Eminescu, Călin – file din poveste);
„Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare” (Vasile Alecsandri, Iarna);
Ostenit, din aripi bate,/Ca un vis pribeag, un graur. (Octavian Goga, Sara);
„Ca un glob de aur luna strălucea” (Dimitrie Bolintineanu, Mircea cel Mare și solii).
1.6.2. Metafora
„Metafora este figură de stil de nivel semantic prin care se substituie un termen propriu cu unul impropriu, dar expresiv poetic, de obicei, pe baza unei relații logice de asemănare (metaforă plasticizantă); când între termenul propriu și cel metaforic nu există o analogie (o comparație implicită), metaforă revelatorie.” Metafora (gr. metaphora = transfer, strămutare, transport) este „forma cea mai înaltă, mai desăvârșită a limbajului poetic, imprimă relief, forță evocatoare și strălucire expresiei.” Metafora este „produsul unei substituiri în expresie”, „este poezia însăși”.
Metafora poate fi explicită și închisă:
Metafora explicită presupune prezența ambilor termeni, nu și a elementului de legătură (o structură de tip apozițional): „Leoaică tânără, iubirea”(N. Stănescu);
"Răcnet, vuiet de arme pătrund marea cea caldă,/Evul e un cadavru, /Paris [-] al lui mormânt" (M. Eminescu, Împărat și proletar)
"Sufletul vostru [:] un înger,/ inima voastră [:] o liră."(M. Eminescu, Epigonii)
„Doamne, izvorul meu și cântecele mele!/Nădejdea mea și truda mea!” (Tudor Arghezi, Psalm)
„Stăpâne codru, crai bătrân!” (Octavian Goga)
Metafora închisă este generată printr-un proces de maximă ambiguizare a relației dintre cuvântul metaforic și semnificația ce poate fi doar aproximat: Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare/Și unda logodită sub cer, vor spune – cum?(Ion Barbu, Timbru).
Metaforele se exprimă prin substantiv („E dimineață-n mine” – Al. Philippide, Rugăciune de dimineață; „În suflet numai vâsle” – Al. Philippide, Mărturisire) sau prin substantiv însoțit de determinări („La țărmurile somnului s-ajung” – Al. Philippide, La marginea de noapte a vieții). Determinantul nu este obligatoriu parte din metaforă, însă, de cele mai multe ori, reprezintă o prezență indispensabilă în procesul decodării.
Exemple de substantive cu valoare stilistică de metaforă:
„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopții moartă” (=luna)
Mihai Eminescu, Melancolie
„Sus, pe plai,
Tăcutul crai
Al nopții reci
Umbrind poteci,
Se-nalță-n zări” (=luna)
Șt. O. Iosif, Doina
1.6.3. Personificarea
„Personificarea este o figură stilistică de gândire prin care se atribuie unor obiecte, vietăți, concepte abstracte etc. caracteristici sau comportament și limbaj omenesc.”
Personificarea unui obiect se poate realiza prin simpla adresare, deci prin folosirea substantivului la cazul vocativ:
„Lună tu, stăpân-a mării” (M. Eminescu, Scrisoarea I)
"Codrule cu râuri line,
Vreme trece, vreme vine." (M. Eminescu, Revedere)
În general însă personificarea se realizează atribuind unui obiect acțiuni sau însușiri omenești:
"Cu grele răsuflete apele dorm." (O. Goga, Dimineața)
Potrivit Ștefaniei Popescu, personificarea apare uneori asociată cu metafora. De exemplu, în textul: "Sus pe deal răsare luna,/Melancolicul străjer." (St. O. Iosif, Icoane din Carpați), construcția melancolicul străjer poate fi interpretată și ca o personificare, întrucât îi atribuie obiectului luna însușiri și ocupații omenești, și ca metaforă explicită, deoarece secvența luna, melancolicul străjer cuprinde atât termenul figurat (melancolicul străjer) cât și termenul propriu (luna), aflați, din punctul de vedere al conținutului, în raport de identitate.
Exemple de personificări:
„Când rătăcind, bătrâne codru,
Ajung la sânul tău de tată,
La poarta-mpărăției tale
Plec fruntea mea înfierbântată.” (Octavian Goga, În codru)
„Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori…” (Lucian Blaga, Amurg de toamnă)
1.6.4. Enumerația
„Enumerația este o figură de stil de nivel sintactic care constă în realizarea unei coordonări sintactice în scop expresiv.”
Exemple de enumerații:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori morminte.(…) căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.” (Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii);
„Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare” (Vasile Alecsandri, Iarna);
„Codrul clocotind de zgomot și de arme și de zbucium” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III);
„Grâu, popușoi, săcară, mei, orz, /Nicio sămânță n-are să se piardă” (Tudor Arghezi, Belșug).
1.6.5. Repetiția
„Repetiția este figura de stil care constă în utilizarea succesivă a aceluiași cuvânt, sau a unui grup de cuvinte, într-o comunicare, pentru a sublinia și a impune atenției o anumită idee.” Este o figură de stil de nivel sintactic.
Exemple de repetiții exprimate prin substantive:
„Și căldura valuri-valuri
Se revarsă” (George Coșbuc, În miezul verii)
„Doină, doină, cântec dulce!” (Doină)
„Să faci din viața mea un vis,
Din visul meu o viață.” (Mihai Eminescu, S-a dus amorul…)
SUBSTANTIVAREA
Schimbarea valorii gramaticale a unui cuvânt este un procedeu intern de îmbogățire a vocabularului, mult mai activ decât se poate crede. Conform lingvistului P. Gh. Bârlea, conversiunea este mai greu sesizabilă și analizabilă, din cauza faptului că acest mijloc de îmbogățire a vocabularului aparține atât domeniului gramatical, cât și celui lexical. Unii lingviști consideră conversiunea o formă de derivare, iar alții o încadrează printre problemele morfosintaxei.
După mecanismul lexico-gramatical, conversiunea se poate realiza prin determinare (determinare cu articol – binele, un bine, cel cuminte etc.), prin distribuție contextuală (Acesta scrie. – pronume /Copilul acesta scrie. – adjectiv) sau prin metalimbaj.
Substantivarea este un proces productiv în limba română, fiind definit ca mijlocul prin care se formează numeroase substantive de la orice parte de vorbire.
Conform GALR, mărcile substantivării sunt:
– compatibilitatea cu articolele (un galben, galbenul, călătoritul, o sosire, sosirea, binele, un bine) și cu desinențe specifice substantivelor, ca -uri (opturi) și -o (frumoaso!);
– compatibilitatea cu determinanții specifici substantivului, adjectivele pronominale demonstrative (acel intrând, acești răniți, această cântare, aceste coborâri), cu adjectivele numerale cardinale (două cântări, trei tineri), genitivele și adjectivele pronominale posesive (oful lui / său) etc.;
– compatibilitatea cu pozițiile sintactice ale substantivului: subiect (Tânărul visează.), complement indirect în dativ (Răspund tânărului.), complement direct (Îmi ajut aproapele.), de atribut genitival (răspunsul tânărului) etc.;
– compatibilitatea cu contextele comune substantivului și altor părți de vorbire, dar care nu sunt specifice clasei morfologice a bazei conversiunii: funcția sintactică de subiect (lipsește că.), de complement direct (scriu să).
2.1. Substantivarea adjectivelor
Substantivarea adjectivelor este cea mai des întâlnită. Astfel, majoritatea adjectivelor devin substantive prin determinare cu articol hotărât/nehotărât/adjectival (demonstrativ): „albastrul cerului”, frumosul din artă”, apa de un verde deschis”, „Leneșul mai mult aleargă si scumpul mai mult păgubește.”; „Bate toba surdului,/Dă oglindă orbului.”; „Surdul n-aude, dar le potrivește.”; „Nu plătește bogatul, ci vinovatul.”; „Cele bune / Să s-adune, / Cele rele / Să se spele.” (proverbe); „tot largul lumii e urzit din părul tău” (Lucian Blaga, Din părul tău), „Dar oare ar rodi-n ogorul meu/atâta râs făr'de căldura răului?” (Lucian Blaga, Lumina raiului).
O altă situație o reprezintă substantivarea adjectivelor cu desinențe specifice substantivelor (-o), prin folosirea lor în cazul vocativ. „Si-am zvârlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie, (…) / Dar azi vălul cade, crudo! (…)” (Mihai Eminescu, Venere și Madonă); „Frumoaso, / ți-s ochii-așa de negri (…)” (Lucian Blaga, Izvorul nopții) „<< – Răule, te-ai supărat? >>” (George Coșbuc, Supțirica din vecini ).
Adjectivele cromatice devin substantive prin determinare adjectivală/atributivă, procedeu frecvent întâlnit la poeții români: „Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului / și cântă.” (Lucian Blaga, În lan); „Verde crud, verde crud…/ (…) / de-albastru și de-azur.” (George Bacovia, Note de primăvară); „Negru profund, noian de negru…” (George Bacovia, Negru).
Lingvista Gabriela Pană Dindelegan este de părere că, în anumite condiții, procedeul substantivizării adjectivului duce la „lexicalizări”, adică la conversiuni „permanente”, având drept rezultat diferențierea a două cuvinte, iar, în planul interpretării, includerea, ca articole separate de dicționar, a formei substantivale și a celei adjectivale, precizând faptul că situația nu este nouă (a se observa mai vechile: subst. roșie, vânătă, dar și mai recentele: bienală-e, caracteristică-i, celular-e, centrală-e, cezariană-e, cincinal-e, constantă-e, consumabile, cosmetice, cotidian-ene, decolorant-ți, demachiant-e, depoluant-e, executiv-e, fixativ-e, insecticid-e, magistrală, plenară-e, tricolor etc., unele preluate ca atare din alte limbi, altele create în interiorul limbii române, clasa morfosintactică pe care o reprezintă (a adjectivelor determinative devenite substantive) fiind o clasă deschisă și dinamică.
De asemenea, lingvista face precizarea că în recentul studiu al Floricăi Dimitrescu destinat „numelor de culori” (Dimitrescu, 2002, Despre culori și nu numai. Din cromatica actuală, pp. 147-184), sunt înregistrate substantivizări ale adjectivelor determinative „de culoare”, unele (galbeni „bani de aur”, albișori „bani de argint”, tricolor1 „steagul național”, verzii1”legionarii”), mai vechi în limbă, altele (verzii2 „ecologiștii”, verzișori/ verzi3 „dolari”, tricolori2 „jucători ai echipei naționale”), mai recente, procedeul punând în evidență atât natura lui recursivă, cât și efectele de ambiguitate pe care le produce, același adjectiv substantivizat ajungând să desemneze lucruri diferite (vezi verzii1 vs. verzii2 vs. verzii3).
Este de reținut faptul că, în absența unui centru substantival, adjectivul funcționează ca substantiv: trimisul (nostru), dragul (nostru), inocentul (de mine), vicleanul (de director).
2.2. Substantivarea verbelor
Un tip aparte de conversiune o reprezintă substantivarea verbelor la infinitiv, cunoscute și sub denumirea de infinitivul lung substantiv(iz)at (a cânta – cântare, a scrie – scriere, a citi – citire, a învăța – învățare etc.). „Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat (*apărerea, *dispărerea < apărea, dispărea, *constarea<consta, *crederea<crede, *depinderea<depinde, *dormirea<dormi, *mergerea<merge, *mieunarea<mieuna, *murirea<muri, *tușirea<tuși, *urârea<urî8 etc.), clasa acestora este mult mai puțin numeroasă decât a restului verbelor care admit forma de infinitiv lung substantivizat.
Formațiile în -re, formații gramaticalizate (prin marea regularitate și marea frecvență pe care o au), au ridicat, în lingvistica românească, o dezbatere teoretică privind modul lor de formare, mai exact dacă aparțin derivării cu sufixul abstract -re sau conversiunii dintr-un infinitiv lung.” Lingvista Gabriela Pană Dindelegan consideră că sunt, fără îndoială, derivate creațiile din fondul vechi al limbii: crezare, făcare, lingare, mulgare (reg.), născare, păscare, petrecare, pierzare, vânzare, zăcare, oferind ca argument apartenența bazelor verbale ale conjugărilor cu infinitivul în -e (a crede, a face, a linge, a naște, a paște, a petrece, a pierde, a vinde) sau în -ea (a zăcea), al căror infinitiv lung este -ere (cu e accentuat sau neaccentuat), și nu -are, ca în formațiile analizate. Astfel, infinitivul reprezintă „forma (…) în care verbul se interferează cu substantivul”.
Infinitivul lung substantiv(iz)at este întâlnit în mod frecvent și în operele literare: „Este timpul renvierii, este timpul rennoirei,/Ș-a sperărei zâmbitoare, ș-a plăcerei, ș-a iubirei ” (Vasile Alecsandri, Lunca din Mircești), „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” (Lucian Blaga, Trei fețe), „Ne arde-apropierea” (Lucian Blaga, Dorul).
Și verbele la supin pot fi substantivizate. „Și deși, ca și în cazul infinitivului lung, nu toate bazele verbale admit substantivizarea supinului (*aparținutul<aparține, *bazatul<(se) baza, *beneficiatul<beneficia, *constatul<consta, *părutul<părea), fenomenul substantivizării supinului caracterizează un număr foarte mare de baze verbale, putând fi considerat ca gramaticalizat.
Substantivizarea supinului se obține fie morfosintactic, mărcile morfologice (articularea, distincțiile de caz) fiind indici neechivoci de substantivizare (ex. mersul pe jos, consecințele învățatului pe dinafară, grație cititului), fie în exclusivitate sintactic, adică prin așezarea supinului în poziții sintactice proprii substantivului, poziții în care primește determinanți tipic substantivali (adjectiv; ex. S-a săturat de atâta așteptat, Orice stat și așteptat în picioare mă obosește, Acest dus și întors în toiul nopții m-a obosit.).”
În ceea ce privește verbul la participiu, lingvista Gabriela Pană Dindelegan consideră că trăsătura substantivizării participiului derivă din natura adjectivală a acestuia, precizând că este legată nemijlocit de posibilitatea participiului de a se „adjectiviza”. În studiul amintit (Aspecte ale substantivizării în româna actuală. Forme de manifestare a substantivizării adjectivului), este precizat faptul că adjectivele participiale se pot substantiviza fie prin mijloace morfosintactice (Aleșii poporului ne-au trădat așteptările., Învățații secolului trecut aveau o pregătire enciclopedică.), fie prin mijloace exclusiv sintactice, deci prin așezare în contexte tipic substantivale (Spune vrute și nevrute, unde participiul ocupă poziția de complement direct; Sunt rechemați câțiva trimiși de peste hotare, unde participiul ocupă poziția de subiect și apare în vecinătatea unui adjectiv cantitativ; spitalul de arși, din auzite, din văzute, unde participiile apar în context prepozițional, iar, în prima construcție, are și funcția de atribut).
Substantivarea participiilor adjectivizabile este întâlnită și în literatură: „Pe veci pierduto, vecinic adorato!” (Mihai Eminescu, Sonet III); „Deschide, dă drumul, – adorato” (George Bacovia, Note de toamnă); „Mă chemi în depărtare și te-ascult/N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult” (Tudor Arghezi, ultimele versuri scrise, dedicate soției sale, Paraschiva).
2.3. Substantivarea numeralelor
În studiul Valori expresive ale conversiunii. Substantiv(iz)area, Valerica Sporiș face precizarea că numerale precum doime, pătrime, jumătate, sfert, sută, mie etc. devin substantive, având gen, caz, categoria determinării, cunoscând opoziția singular/plural, asemenea substantivelor. În această categorie intră: nume de cifre, note școlare (optul, zecele, un patru), fracții (două cincimi), intervale muzicale (doime), cărți de joc (șeptar), bancnote (expresive sunt formele diminutivale: sutică, sutișoară, miișoară, miuță, care pot fi întrebuințate emfatic sau peiorativ): „Zecile / Mărită secile; / Sutele / Mărită slutele; / Miile / Mărită urgiile.” În exemplul: „De ce sa fiți voi sclavii milioanelor nefaste?" (Mihai Eminescu, Împărat și proletar) forma de plural și articolul sunt semnele clare ale folosirii substantivale.
De asemenea, este evidențiat faptul că numeralele cardinale pot avea numeroase sensuri limitate (substantivale): I-am dat una… (=o palmă); I-am spus una! (=o vorbă tare). Ele pot substitui diverse substantive, devenind simboluri ale obiectelor: Unsprezecele a plecat acum din stație. (= autobuzul nr. 11); Unsprezecele sibian a pierdut competiția. (= echipa de fotbal).
În același timp, este reliefat faptul că numeralul ordinal poate avea valoare substantivală printr-o restrângere a sferei semantice: „opriți Istoria – cobor la prima / opriți la stația Doamne-ferește” (Mircea Dinescu, Doamne-ferește), precizându-se că numeralul prima este, în acest context, substitutul substantivului figurat stația. Sunt oferite și alte exemple în care numeralul ordinal este întrebuințat substantival: „Înconjor leagănul si-ntâia zice: / (…) / A treia zise tainic:(…)” (Mihai Eminescu, Mușat și ursitorile).
Conform studiului Valori expresive ale conversiunii. Substantiv(iz)area , realizat de Valerica Sporiș, același tip de numeral a dat, în timp, naștere unor substantive care nu mai sunt percepute azi ca numerale, chiar dacă sensul originar nu s-a pierdut: „cântă ei de gât cu primarul (…)” (Mircea Dinescu, Fiți liniștiți).
Când nu însoțește un substantiv, numeralul are valoare substantivală și îndeplinește aceleași funcții sintactice ca și substantivul: subiect, nume predicativ, atribut genitival, complement, de exemplu:
a) numerale ordinale cu valoare de substantiv:
* subiect: Al doilea a plecat.
* nume predicativ: Premiile sunt ale celui de-al doilea.
* atribut genitival: Ideea celui de-al doilea este mai bună.
* complement direct: Îl chem pe al doilea.
b) numerale cardinale cu valoare de substantiv:
* subiect: Cei doi au răspuns.
* complement direct: Îi aștept pe cei doi.
* complement indirect: Le-am oferit răspunsuri celor doi.
* atribut genitival: Decizia celor doi e apreciată.
* nume predicativ: Biletele sunt ale celor doi.
Numeralele cardinale de la douăzeci în sus au valoare substantivală și când sunt urmate de un substantiv: Am cumpărat treizeci de garoafe. (numeral cu valoare substantivală, complement direct)
c) numeralele colective au valoare substantivală când nu arată numărul obiectelor denumite printr-un substantiv: Au sosit amândoi.
d) numeralele distributive cu valoare substantivală: ”Câte zece se sculau / să spuie. cam pe unde trebuie să fie Pripasel.” (Barbu Șt. Delavrancea, Domnul Vucea)
e) numeralele fracționare sunt utilizate doar cu valoare substantivală: Sfertul primit a fost binevenit. / Am oferit doar o jumătate.
Nu se pot substantiva numeralele adverbiale (au doar valoare adverbială) și nici numeralele multiplicative (au valoare adverbială și valoare adjectivală).
2.4. Substantivarea pronumelor
Numărul pronumelor care se substantivează este relativ mic. Pronumele negativ substantivat are sensul de neant, gol primordial sau stare de spirit: „Prin vuietul timpului / glasul nimicului.” (Lucian Blaga, Ce aude unicornul); „Nimicul zăcea-n agonie” (Lucian Blaga, Lumina); „Si iată, din toate, nimicul – / (…) / – Acestea erau, deci, nimicul” (George Bacovia, Controversă); „nimic, nimic / cum este nimicul dintre stele / cum este nimicul dintre degete…(Nichita Stănescu, Axios! Axios!). Forma feminină ce poate sugera obiectul fără identitate sau ființa limitată în timp și spațiu este foarte rară: „Ce sunt eu azi? – o frunză, o nimică.” (Mihai Eminescu, Ah, mierea buzei tale).
Pluralul substantivului nimicuri sugerează întâmplări, evenimente care nu (mai) au relevanță: „La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III); „Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri” (Mihai Eminescu, Sonet I); „Câteodată, vremea trece cu nimicuri de acestea, care rămân prea intime sau fără nici o urmă.” (George Bacovia, Dintr-un text comun); „Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, / Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;” (Mihai Eminescu, Departe sunt de tine…).
Conversiunea pronumelui personal eu este de notorietate. Forma creată prin articulare – eul – este prezentă frecvent în limbajul literaturii si al psihologiei: „De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul” (Lucian Blaga, Pax magna); „fii amfora eului meu îndărătnic!” (Lucian Blaga, Dați-mi un trup, voi munților).
Se substantivează și pronumele reflexiv sau cel de întărire: „stă unul lângă altul, nedezlipit, / sinele lângă sine.” (…) „« Sinele » încearcă din « sine » să iasă, / ochiul din ochi, si mereu / însusi pe însusi se lasă / (…)”(Nichita Stănescu, Elegia oului, a noua).
Destul de rare sunt situațiile în care alte pronume se substantivează: „Este un ce măreț în firea noastră, / Dar acel ceva nu din noi răsare.” (Mihai Eminescu, Demonism); „…Știu și ei / Să trăiască / Un ce / Familiar, / Social, / Urmat cu sfințenie.” (George Bacovia, Din explorări).
2.5. Substantivarea adverbelor
În ceea ce privește trecerea de la adverb la substantiv, Gabriela Pană Dindelegan precizează că este un tip de conversiune care este marcată morfologic prin apariția flexiunii de tip substantival (dedesubturi, dedesubturile, dedesubtului; aproapele, aproapelui), iar, sintactic, prin apariția în contexte specifice substantivului (sunt contexte precum: adjectivul pronominal și contextul genitivului/ posesivului; vezi acest dedesubt al problemei; aproapele nostru) și cu funcții proprii substantivului, dar imposibile pentru adverb (Nu cunosc dedesubtul problemei – forma nou obținută ocupă poziția de complement direct – Mă uimește dedesubtul afacerii – ocupă poziția de subiect). Sunt numeroase cazurile de substantivizare realizată simultan, morfologic (prin articulare) și sintactic (îndeplinirea funcțiilor sintactice specifice substantivului):
binele făcut → articol și determinant adjectival;
ajută-ți aproapele → articol și poziția de complement direct.
Atunci când încearcă să exprime ele însele noțiuni, adverbele devin substantive, fie prin determinare cu articol, fie prin distribuție contextuală: „Dăinuie un suflet în adieri, / fără azi, / fără ieri.” (Lucian Blaga, Somn); „Cu-un dor de <<mâine>>, sora lor” (George Bacovia, Trec zile); „Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna” (Mihai Eminescu, Rugăciunea unui dac); „Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară,” (Mihai Eminescu, Junii corupți); „Binele și răul îi vorbeau cu deopotrivă putere.” (Alexandru Macedonski, Pe drum de poștă); „(…) un mâine în care nu vor mai fi le va ajunge și pe ele.” (Alexandru Macedonski, Pe drum de poștă).
Prin articulare, adverbul aproape devine substantiv. Întrebuințat ca substantiv, acest cuvânt capătă sensul de „orice om (în raport cu altul, considerat apropiat)”: „Eram mic/și singur socoteam: ea mi-e aproapele / și o iubeam.” (Lucian Blaga, Din copilăria mea); „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (proverb).
2.6. Substantivarea interjecțiilor
Substantivarea interjecțiilor este destul de rară și se realizează prin determinare cu articol (un of, oful), prin determinare adjectivală (acest of, marele of), prin determinare atributivă (ahurile poeților) sau prin metalimbaj („Hodoronc-tronc” este o interjecție.)
Conform studiului Aspecte ale substantivizării în româna actuală. Forme de manifestare a substantivizării adjectivului, realizat de Gabriela Pană Dindelegan, procesul substantivizării interjecției este un proces în care, morfologic, interjecția primește flective de tip substantival (oful, ahurile, câr-mâr-uri, heirup-uri), iar, sintactic, trece din vorbirea directă (specifică interjecției) în cea indirectă, integrându-se în organizarea propoziției în pozițiile caracteristice substantivului („Nu mai încăpea câr-mâr” (Creangă), M-am săturat de heirup/ de atâtea heirupuri).
2.7. Substantivarea prin metalimbaj
Metalimbajul reprezintă un limbaj special (bazat pe un cod special) și „un limbaj despre limbaj”. Prin metalimbaj orice parte de vorbire devine substantiv, îndeplinind funcțiile sintactice specifice acestei părți de vorbire. Astfel, prepozițiile sau conjuncțiile, care sunt doar simple instrumente gramaticale, fără capacitatea de a avea o funcție sintactică, prin metalimbaj, devin substantive, fiind subiecte, atribute sau complemente:
„Iar” este o conjuncție coordonatoare adversativă. (Cuvântul iar are funcție sintactică de subiect, deoarece a fost transformat în substantiv.)
Îl scriu pe și. (Cuvântul și, un simplu instrument gramatical, are funcția sintactică de complement direct, cauza fiind aceeași: transformarea acestui cuvânt în substantiv.)
Tot prin metalimbaj se substantivează:
– prefixe și elemente de compunere care dobândesc autonomie prin conversiune: Ce extra-uri oferă? (servicii suplimentare neincluse în preț);
– litere: Lipsește b-ul; doamnele X și Y.
– îmbinări mai mult sau mai puțin extinse: Acum, m-am lămurit că nu există un „dincolo de îndoieli” (Octavian Paler, Autoportret).
METODE MODERNE DE
PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE A SUBSTANTIVULUI ȘI A SUBSTANTIVĂRII
3.1. Metoda cubului
Este o metodă utilizată atunci când se dorește explorarea unui subiect sau a unei atitudini din mai multe perspective.
ETAPE:
1. Se realizează un cub pe ale cărei fețe se notează: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
2. Se anunță tema/subiectul pus în discuție;
3. Se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului;
4. Se comunică forma finală a scrierii, întregului grup (se pot afișa/nota pe caiet).
Model de aplicare a acestei metode la clasa a VI-a într-o lecție în care se actualizează cunoștințele despre substantiv:
1. Descrie partea de vorbire: substantiv (definiție, clasificare).
Partea de vorbire care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, stări sufletești, acțiuni se numește substantiv.
Clasificare: 1.substantive comune și substantive proprii.
2. substantive simple și substantive compuse.
2. Compară substantivele din exemplele următoare din punct de vedere al articolului și al genului.
Copiii (substantiv articulat cu articol hotărât, gen masculin) au fost la bunici (substantiv nearticulat, gen masculin).
Am citit o carte (substantiv articulat cu articol nehotărât, gen feminin) interesantă.
Tablourile (substantiv articulat cu articol hotărât, gen neutru) au fost expuse.
3. Analizează substantivele subliniate din propoziția: Băiatul merge (fel, gen, număr, articol, caz, funcție sintactică).
Băiatul – substantiv comun, simplu, genul masculin, numărul singular, articulat cu articolul hotărât „l”, caz N, funcție sintactică de subiect.
– substantiv propriu, compus, genul neutru, numărul singular, nearticulat, precedat de prepoziția simplă „la”, caz acuzativ, funcție sintactică de CCL.
4. Asociază substantivelor următoare cel puțin două adjective cu valoare stilistică de epitet:
vântul (zburdalnic, solitar… lună….(tristă, tăcută…)
furnică ( harnică, zglobie, … frunză…(veselă, călătoare, …)
noapte…(senină, albastră, …) floare…(roșie, prietenoasă, …)
5. Aplică utilizând într-un scurt text 5/10 substantive pe care să le subliniați.
Era o zi însorită de vară. Norii abia se zăreau pe bolta cerească, iar soarele ne zâmbea conspirativ din când în când. Era ziua marii drumeții. Decisesem să escaladăm muntele din apropierea taberei noastre.
6. Argumentează de ce cuvintele subliniate în propoziția următoare sunt substantive: Copiii merg în parc.
– denumesc * ființe: copiii;
* lucruri: parc;
– categoriile gramaticale ale acestor cuvinte sunt: articol, gen, număr, caz:
– pot fi determinate de atribute: copiii atenți; frumosul parc..
– pot fi articulate: copiii/niște copii; parcul/un parc.
3.2. SINELG = sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gândirii
„SINELG este un instrument foarte util, deoarece permite elevului sa își monitorizeze nivelul de înțelegere pe măsură ce citește. Fiecărui cititor i se poate întâmpla sa citească o pagină întreagă și să nu își amintească nimic din conținutul acesteia. Este cel mai bun exemplu de citire fără comprehensiune, sau citire fără implicare cognitivă în procesul de citire și citire fără monitorizarea comprehensiunii. Foarte adesea elevii abordează lectura cu aceeași lipsă de implicare cognitivă. Înțelegerea fenomenului este un pas important în procesul de învățare, dar posibilitățile de învățare se pierd dacă cititorul nu se implică în înțelegerea textului.
SINELG-ul este o tehnică de lectură interogativă/analitică a unui text, cu care se operează la etapa de realizare a sensului.
Algoritm de aplicare a tehnicii SINELG:
Se enunță un subiect (de exemplu substantivul) care urmează să fie elucidat prin lectura textului în tehnica SINELG. Elevii își amintesc ce știu despre acest subiect, profesorul monitorizează procesul de actualizare a cunoștințelor. Se desenează tabelul SINELG și se completează rubrica informație cunoscută, am știut.
La încheierea primei etape, elevilor li se distribuie un text și li se dau instrucțiuni referitoare la lectura acestuia.” Spre exemplu, pentru clasa a VII-a, poate fi oferit elevilor următorul text care oferă noțiuni teoretice exemplificate despre substantiv și locuțiunea substantivală:
„Clasificarea substantivului:
comun, propriu (ex: casă, București);
simplu, compus (ex: carte, floarea-soarelui);
substantiv obținut prin schimbarea valorii gramaticale (prin articulare; ex: un tânăr, bogatul);
substantiv obținut prin derivare (cu prefixe sau sufixe; ex: țărănime, prelucrare);
colectiv (are formă de sg. și înțeles de pl.: stol, cireadă, cârd; sufixe:-ime, -iș, -et, -iște, -ărie, -ăraie; ex: brădet);
defectiv de singular (nu are formă de singular; ex: icre, aplauze, tăiței etc. );
defectiv de plural (nu are formă de plural: ex: miere, sare, orez, cinste etc.).
Grupul de cuvinte cu sens unitar, care prezintă caracteristicile unui substantiv, se numește locuțiune substantivală (Aducerile aminte sunt plăcute. – aducerile aminte = amintiri).
Locuțiunile substantivale se comportă ca un substantiv:
pot avea formă de singular sau de plural (părere de rău/păreri de rău);
pot avea forme flexionare pentru cazurile N.- Ac.(punctul de vedere), G.- D.(punctului de vedere);
pot fi articulate și nearticulate (ținere de minte/ținerea de minte/o ținere de minte);
pot fi determinate de un atribut (ținere de minte fantastică);
pot exprima diferite funcții sintactice (subiect: Aducerile aminte mă răscolesc. = amintirile, nume predicativ: El este un deschizător de drumuri. = pionier, atribut substantival: Motivul încetării din viață a fost un stop cardiac. = decesului, complement direct: N-am ținere de minte. = memorie, complement indirect: M-am gândit la punctele de vedere pe care le-ai exprimat. = opiniile etc.).”
Instrucțiunile sunt următoarele:
„Citiți foarte atent textul! Se explică elevilor că în timpul lecturii unui text trebuie să marcheze propozițiile sau paragrafele cu următoarele coduri:
„√” Puneți semnul „√” (bifa) pe margine, dacă ceea ce ați citit confirmă un fapt pe care îl știați sau credeați că îl știți
„-” Puneți semnul „-” (minus) pe margine, daca unele din informațiile din paragraf contrazic sau sunt diferite de ceea ce știați sau credeați că știați
„+” Puneți semnul „+” (plus) pe margine, daca informația este noua pentru dumneavoastră
„?” Puneți semnul „?” (semn de întrebare) pe margine, daca informația este neclară sau ați vrea sa știți mai mult despre subiect
După ce se încheie lectura, textul citit se analizează din perspectiva semnelor aplicate pe margini. Elevii vor relua informația nouă pe care au aflat-o din lectura textului, o vor analiza, își vor exprima nedumerirea în raport cu unele informații din text, vor discuta asupra necesităților de documentare.
Pentru monitorizare, se va completa un tabel:
Elevii vor fi rugați să formeze perechi și să compare codurile și tabelele. Cereți elevilor din 4-5 perechi să prezinte clasei rezultatele, în special în coloanele cu „-” si „?”. Clarificați unele probleme sau ajutați-i să identifice modalități pentru a obține clarificări.
În învățământul preuniversitar, SINELG-ul se poate aplica în diferite variante.
Odată asimilată, tehnica SINELG (mai ales în clasele de liceu) devine o parte a stilului intelectual personal al elevului, este modul în care elevul se va apropia individual de o informație științifică, fără să mai fie ghidat de profesor.”
3.3. Mozaicul
Mozaicul presupune învățarea prin cooperare la nivelul unui grup și predarea achizițiilor dobândite de către fiecare membru al grupului unui alt grup. Este o metodă care îmbină învățarea individuală cu învățarea în echipă. Ca toate celelalte metode de învățare prin cooperare și aceasta presupune următoarele avantaje:
– stimularea încrederii în sine a elevilor,
– dezvoltarea abilităților de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului,
– dezvoltarea gândirii logice, critice și independente,
– dezvoltarea răspunderii individuale și de grup,
– optimizarea învățării prin predarea achizițiilor altcuiva.
Mozaicul presupune următoarele etape:
1. Stabilirea temei sau a unității de învățare: de exemplu, substantivul – categorii gramaticale. Tema va fi împărțită în următoarele subteme: articolul, genul, numărul, cazul.
2. Formarea echipelor de învățare. Profesorul împarte clasa în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unei unități de cunoaștere.
3. Explicarea sarcinii care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere.
4. Regruparea elevilor, în funcție de numărul fișei primite, în grupuri de experți: toți elevii care au numărul 1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 vor forma alt grup ș.a.m.d. În cazul în care se lucrează cu toată clasa, se vor forma două grupuri pentru fiecare număr.
5. Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaștere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor originar. Strategiile de predare și materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experți. Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experți să înțeleagă că el este responsabil de predarea secțiunii respective celorlalți membri ai grupului inițial.
6. Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregătite celorlalți membri. Dacă sunt neclarități, se adresează întrebări expertului. Dacă neclaritățile persistă se pot adresa întrebări și celorlalți membri din grupul expert pentru secțiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci problema trebuie cercetată în continuare.
7. Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentare orală cu toată clasa/ cu toți participanții.
Rolul profesorului constă în:
monitorizează activitatea de învățare;
are grijă ca noile cunoștințe să fie transmise corect;
răspunde unor întrebări mai dificile;
stimulează cooperarea și asigură participarea activă a tuturor elevilor.
Experți 1
1. Recunoașteți substantivele din textul următor. Precizați pentru fiecare substantiv identificat cazul, precum și modalitatea de identificare a acestuia.
Mihaela este colega mea de bancă.
Cărțile colegilor sunt îngrijite.
Ioane, vino în casă!
Ofer prietenilor mei bomboane.
De reținut!
Cazurile substantivului sunt: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ și vocativ.
2. Formulați alte cerințe prin care să verificați înțelegerea cazurilor substantivelor.
Experți 2
1. Articulați hotărât și nehotărât substantivele următoare: școlar, fată, penar.
Nr. singular Nr. plural
(școlarul/un școlar) (școlarii/niște școlari)
2. Dați cinci exemple de alte substantive care pot fi articulate în același fel.
De reținut!
Substantivele pot fi articulate (hotărât /nehotărât) sau nearticulate.
3. Formulați alte cerințe prin care să verificați înțelegerea substantivelor articulate hotărât și nehotărât.
Experți 3
1. Precizați genul următoarelor substantive, precum și modalitatea de identificare a acestei categorii gramaticale specifice substantivului: bunică, băiat, tablou.
bunică – gen feminin
băiat – gen masculin
tablou – gen neutru
Nr. singular Nr. plural
(o bunică/un băiat/un tablou) (două bunici/doi băieți/două tablouri)
2. Dați câte cinci exemple de alte substantive pentru fiecare gen identificat.
De reținut!
Substantivele care primesc, prin numărare, la numărul singular cuvântul o și la numărul plural cuvântul două sunt de genul feminin.
Substantivele care primesc, prin numărare, la numărul singular cuvântul un și la numărul plural cuvântul doi sunt de genul masculin.
Substantivele care primesc, prin numărare, la numărul singular cuvântul un și la numărul plural cuvântul două sunt de genul neutru.
3. Formulați alte cerințe prin care să verificați înțelegerea genului substantivelor.
Experți 4
1. Precizați forma de singular și forma de plural a următoarelor substantive: balon, părinte, stol, icre, miere, bunică.
Nr. singular Nr. plural
(un balon) (două baloane)
2. Dați câte cinci exemple de alte substantive care au formă doar pentru singular sau doar pentru plural.
De reținut!
Substantivele care au formă doar de singular sunt substantive defective de plural, substantivele care au formă doar de plural sunt substantive defective de singular.
3. Formulați alte cerințe prin care să verificați înțelegerea substantivelor defective de număr.
La finalul activității se poate verifica dacă fiecare expert s-a făcut înțeles de grupul inițial din care făcea parte, prin rezolvarea următoarei fișe de evaluare formativă:
1. Subliniați substantivele din următoarele enunțuri.
Bunica își așteaptă nepoții.
Cadourile părinților sunt apreciate de copii.
2. Precizați pentru fiecare substantiv identificat la cerința 1 articolul, genul, numărul și cazul.
3.4. Harta conceptuală (organizatorul grafic)
„Această metodă este o tehnică de reprezentare vizuală a conceptelor și a legăturilor dintre ele. Hărțile conceptuale (conceptual maps) sau hărțile cognitive (cognitive maps) se definesc astfel ca fiind o imagine a modului de gândire, simțire și înțelegere ale elevului care le elaborează. Ele se pot utiliza atât în predare – învățare, cât și în evaluare, la toate nivelurile și toate disciplinele. Hărțile conceptuale pun accentul pe relațiile care se stabilesc între cunoștințele pe care le are elevul, pe modul în care fiecare elev își organizează experiența, ideile, dar și modul de aplicare al acestora. Această metodă îi face pe elevi să devină activi în propriul proces de învățare, să asimileze cunoștințe, priceperi și deprinderi având la bază cunoștințe, priceperi și deprinderi deja existente.
O hartă conceptuală prezintă următoarele caracteristici:
Este o reprezentare grafică a componentelor unui proces sau concept, precum și a relațiilor dintre ele.
Informațiile dintr-o lecție sau un text se organizează în jurul unor termeni-cheie, tema principală fiind plasată în centru;
Subtemele sunt plasate în jurul temei principale, însoțite de caracteristici..
O hartă conceptuală conține cel puțin 10-15 subteme secundare, terțiare etc.
Se folosesc forme de ciorchine pentru reprezentare, căsuțe sau cercuri, într-o modalitate ierarhizată.
Săgețile dintre căsuțe sunt utilizate frecvent pentru a indica tipul de relație existentă între componente.
Avantajele acestei metode de evaluare se reflectă prin:
Utilizarea ei facilitează memorarea mai rapidă și mai eficientă a informației.
Facilitează dezvoltarea gândirii logice și a abilităților de învățare.
Poate fi folosită pentru orice disciplină, dar și pentru a rezolva situații – problemă reale din viața de zi cu zi.
Este un mod de lucru ordonat și construit cu imaginație și simț artistic.
Sunt patru mari categorii de hărți conceptuale. Ele se disting prin forma diferită de reprezentare a informațiilor:
1. Hărți conceptuale sub forma “pânzei de păianjen” – în centru se află un concept central, o temă unificatoare de la care pleacă legăturile sub formă de raze către celelalte concepte secundare.
2. Hartă conceptuală ierarhică – prezintă informațiile în ordinea descrescătoare a importanței. Cea mai importantă se află în vârf. Se mai numește și hartă conceptuală sub formă de copac.
3. Harta conceptuală lineară – informațiile sunt prezentate într-un format linear.
4. Sisteme de hărți conceptuale – informația este organizată într-un mod similar celor anterioare în plus, adăugându-se INPUTS și OUTPUTS (intrări și ieșiri).
Pot fi concepute hărți conceptuale ale mai multor concepte sau teme de studiu.
Folosită ca metodă de predare – învățare încă din clasa I, etapele de realizare ale unei hărți conceptuale trebuie însușite de elevi pentru ca această metodă să poată fi aplicată și ca metodă de evaluare:
1. Faza de brainstorming. Elevul sau elevii organizați în grupuri se gândesc la câteva idei, cuvinte, propoziții care au legătură cu subiectul pentru care realizează harta conceptuală. De exemplu la limba română trebuie realizată o hartă a substantivului. Se notează toate ideile și gândurile care le vin în minte când se gândesc la substantiv, în ordine aleatoare, fără a le ierarhiza.
2. Faza de organizare. Se notează încă o dată ideile din faza de brainstorming, însă mai structurat și rezumat, sub forma unor idei ori sintagme – cheie, pe câte o bandă de hârtie. Se împrăștie pe o coală, cu spații între ele pentru a le putea citi cu mai mare ușurință. Apoi elevul/ elevii încearcă să le grupeze după diverse criterii. Pot adăuga anumite aspecte pe care le-au uitat.
3. Faza de așezare în pagină. Aspectul este foarte important, astfel încât cel care privește să înțeleagă cu ușurință noțiunile prezentate. Elementul – cheie se așează, fie în partea de sus a paginii, fie la mijloc. Se înglobează într-un cerc sau un dreptunghi, după care așează în jurul lui, în funcție de relațiile existente cu celelalte concepte, cuvintele ori sintagmele din grupurile formate în faza de organizare. Pot folosi culori diferite pentru elementele – cheie și restul componentelor.
4. Faza de legătură continuă faza anterioară prin fixarea relațiilor de legătură dintre elemente. În mijloc se scrie conceptul – cheie. Se folosesc săgețile unidirecționale sau bidirecționale, arce între concepte (în cazul în care unul dintre componentele finale se leagă direct de cuvântul – cheie din susul paginii, se poate trasa un arc cu rolul de a sublinia această relație, în afara întregii scheme, pe margine), după caz.
5. Faza de finalizare a hărții conceptuale constă în a oferi o imagine de ansamblu și de a detalia aspectul acesteia. Aruncă o ultimă privire asupra ei, de la distanță și se pune în locul unei alte persoane care nu știe nimic despre subiect. Dacă acea persoană citește harta conceptuală pe care a creat-o elevul, va înțelege ceea ce a expus, elementele importante, relațiile dintre ele? În cazul în care răspunsul este afirmativ, înseamnă că a realizat o schemă/ hartă bine concepută.
La început se propune elevilor spre completare hărți conceptuale strict dirijate, oferindu-le elevilor atât conceptele ce urmează a fi completate cât și trimiterile. Apoi elevii pot fi lăsați să-și aleagă conceptele și să stabilească singuri relațiile dintre ele.
Evaluatorul unei astfel de hărți poate ține cont de calitatea informațiilor corecte sau calculând procentul afirmațiilor corecte date de elev în raport cu totalul posibil al acestora.”
Hartă conceptuală (Substantivul)
Hartă conceptuală (Substantivarea)
3.5. Metoda R. A. I.
„Metoda R. A. I. are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat. Denumirea provine de la inițialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obținute în urma predării-învățării, printr-un joc de aruncare a unei mingii mici și ușoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Cel care întreabă trebuie să cunoască și răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaște răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, și, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaște răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiți.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârșitul lecției, pe parcursul ei sau la începutul activității, când se verifică lecția anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoștințele elevilor și a reactualizării ideilor-ancoră.” În cadrul unor lecții care au ca subiect Substantivul pot fi sugerate următoarele întrebări:
Ce este substantivul?
Care sunt categoriile gramaticale ale substantivului?
De câte feluri este articolul?
Ce funcții sintactice îndeplinește substantivul în cazul nominativ?
Această metodă complementară de evaluare poate fi folosită atât cu școlarii mici cât și cu liceenii sau studenții, solicitând în funcție de vârstă, întrebări cât mai divers formulate și răspunsuri complete. Întrebările pot să devină pe parcursul desfășurării metodei, din ce în ce mai grele. Metoda RA.I. este adaptabilă oricărui tip de conținut, putând fi folosită atât la literatură, cât și la gramatică.
Este o metodă – joc de constatare reciprocă a rezultatelor obținute, care încântă elevii, fiind și o strategie de învățare ce îmbină cooperarea cu competiția. Utilizând această metodă se poate realiza un feed-back rapid, într-un mod energizant și mai puțin stresant decât metodele clasice de evaluare. Scopul acestei metode este unul constatativ-ameliorative, nefiind recomandabilă utilizarea în vederea sancționării prin notă sau calificativ. Permite reactualizarea și fixarea cunoștințelor dintr-un domeniu, pe o temă dată. Exersează abilitățile de comunicare interpersonală, capacitățile de a formula întrebări și de a găsi cel mai potrivit răspuns.
Antrenați în acest joc cu mingea, chiar și cei mai timizi elevi se simt încurajați, comunică cu ușurință și participă cu plăcere la o activitate care are în vedere atât învățarea cât și evaluarea.
Există un oarecare suspans care întreține interesul pentru metoda R.A.I. Tensiunea este dată de faptul că nu știi la ce întrebări să te aștepți din partea colegilor tăi și din faptul că nu știi dacă mingea îți va fi sau nu adresată. Această metodă este și un exercițiu de promptitudine, atenția participanților rămânând permanent trează și distributivă.
Profesorul supraveghează desfășurarea jocului și în final lămurește problemele la care nu s-au găsit soluții.
Metoda R.A.I. poate fi folosită și pentru verificarea cunoștințelor pe care elevii și le-au dobândit independent prin studiul bibliografiei recomandate. Accentul se pune pe ceea ce s-a învățat și pe ceea ce se învață în continuare prin intermediul creării de întrebări și de răspunsuri.
Puncte forte:
– completează eventualele lacune în cunoștințele elevilor;
– are rol de fixare și consolidare a cunoștințelor predate.
Puncte slabe:
– aparentă dezordine;
– apariția unor conflicte între elevi;
– tentația de a scoate din „joc” pe unii colegi sau răzbunarea pe alții, adresându-le întrebări prea dificile pentru ei.
3.6. Eseul de cinci minute
Eseul de cinci minute se folosește în etapa de reflecție, la sfârșitul orei, pentru a-i ajuta pe elevi să-și adune ideile legate de tema predată și pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat, în plan intelectual, în acea oră. Eseul de cinci minute reprezintă un feed-back oferit profesorului de către elevi. Realizarea eseului presupune parcurgerea următoarelor etape:
Comunicarea sarcinii: Scrieți un eseu în cinci minute în care:
Să utilizezi narațiunea, ca mod de expunere predominant, îmbinată cu alte două moduri de expunere;
Să folosești cel puțin 3 substantive cu valori stilistice diferite pe care le vei sublinia;
Să integrezi în text un substantiv colectiv, un substantiv propriu și o locuțiune substantivală (subliniate).
Activitatea individuală de elaborare a eseului.
Profesorul poate folosi eseurile ca punct de plecare în proiectarea următoarei activități didactice sau ca modalitate de identificare a dificultăților întâmpinate de elevi în activitatea de predare-învățare.
3.7. Jocurile de spargere a gheții – Ice Breacking Exercices
„Cele mai bune idei vin de la oamenii care lucrează și se joacă împreună, împărtășindu-și gândurile. Munca împreună se face în echipe de lucru, iar echipele câștigă!” (John Harris, formator Interacting)
Această metodă este metoda jocurilor interactive. Metoda jocurilor interactive reușește să stabilească un echilibru în activitatea elevilor, fortificând energiile intelectuale și fizice ale acestora. Jocul este o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare.
Jocurile interactive dezvoltă elevilor competențele de comunicare în limba română și abilitatea de a accesa rapid creativitatea în situații neprevăzute. Integrarea jocului în predare-învățare contribuie la dezvoltarea spontaneității, imaginației, intuiției și a flexibilității, a gândirii pozitive, precum și la creșterea încrederii în sine și la consolidarea relațiilor cu cei din jur.
Prin utilizarea unor astfel de jocuri învățarea devine eficientă, iar cunoștințele nou însușite pot fi aplicate în alte situații sau în rezolvarea unor probleme (sarcini de lucru). În acest fel elevul participă activ la procesul de învățare care se îmbunătățește considerabil în momentul în care elevii folosesc un repertoriu de gândire și experiența lor anterioară. "A învăța pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria-i gândire, aducând-o până la gândirea noastră, cu alte cuvinte, nu să-i impunem lumea noastră, creată de gândirea noastră, ci să-l ajutăm să înțeleagă cu gândirea sa lumea sensibilă, nemijlocit evidentă."
3.7.1. Cuvinte de intrare sau de ieșire
Fiecărui jucător i se dă un cuvânt de intrare sau de ieșire. Toți jucătorii trebuie să știe cuvintele celorlalți (jucătorii își pot scrie cuvintele cu litere mari pe o hârtie și să le țină tot timpul la vedere). Doi jucători stabilesc o scenă, ceilalți așteaptă. Un jucător poate să intre sau să iasă doar atunci când îi este pronunțat cuvântul de unul dintre participanții la dialog.
Exemplu: un jucător al cărui cuvânt este substantivul bucurie nu poate intra în scenă decât atunci când alt jucător de pe scenă pronunță cuvântul lui. Când acest cuvânt este spus din nou, jucătorul trebuie să plece din scenă.
Deși toți jucătorii pot participa, pe scenă trebuie să rămână doar trei în același timp. Cei de pe scenă trebuie să decidă cum va ieși unul dintre ei, astfel încât altul să fie adus în locul lui. Intrările și ieșirile de pe scenă trebuie să fie justificate.
3.7.2. Două adevăruri și o minciună
Jucătorii se împart în grupuri de 3, 4, 5 sau 6 persoane. Se alege tema de discuție, de exemplu, substantivul. Fiecare spune două lucruri adevărate despre substantiv și o minciună/o informație greșită. Ceilalți membri ai grupului trebuie să indice minciuna/informația greșită.
De exemplu:
Substantivul este o parte de vorbire neflexibilă care denumește obiecte și care se articulează (hotărât sau nehotărât).
Elevii trebuie să precizeze că substantivul este o parte de vorbire flexibilă, nu neflexibilă.
3.7.3. Poveste cu un cuvânt
Așezați în cerc, jucătorii construiesc propoziții pentru a crea o poveste, fiecare dintre aceștia contribuind cu câte un cuvânt. Jucătorii pot folosi și semne de punctuație în locul cuvintelor.
De exemplu, poate fi creat un text în care elevii să prezinte noțiunile teoretice referitoare la substantiv sub forma unei povești. Profesorul poate oferi începutul unei astfel de povești, elevilor revenindu-le sarcina să o continue:
A fost odată ca niciodată, într-o țară care se numea Morfologia, un împărat pe nume Substantiv care avea cinci fii: Nominativ, Acuzativ, Dativ, Genitiv și Vocativ…
3.8. Jocul de rol
„Jocul de rol – este o metodă care contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a utiliza creator noțiunile gramaticale învățate, asumarea și jucarea unui rol demonstrează, în acest caz, o înțelegere a raporturilor dintre cuvinte, a relațiilor care se pot constitui la nivelul enunțului.
Folosirea jocului de rol este recomandabilă, mai ales, în clasele gimnaziale, putându-le propune elevilor:”
– jocuri de rol pe grupe – Imaginați-vă că Mihai, un elev de clasa a V-a, a încurcat cazurile substantivului. Alegeți-vă câte un caz, al cărui rol să-l interpretați pentru a-l ajuta pe Mihai să înțeleagă modalitatea de identificare a acestora.
– jocuri de rol în perechi – Imaginați-vă și interpretați o convorbire posibilă între un substantiv și un adjectiv despre relațiile care se pot stabili între aceste două părți de vorbire.
– jocuri de rol individuale – Ești substantiv. Arată, într-un scurt monolog, rolul tău ca parte de vorbire.
SUBSTANTIVUL ȘI SUBSTANTIVAREA. STUDIU COMPARATIV AL MANUALELOR ALTERNATIVE PENTRU CLASA A VII-A
Cercetarea psihopedagogicǎ
1. Delimitarea temei de cercetat
Manualul este, potrivit definiției, o carte ce cuprinde noțiunile de bază, fundamentale, ale unei științe, arte sau îndeletniciri practice.
Manualul școlar este un document de orientare pentru profesori și un instrument de lucru operațional pentru elevi.
Manualul școlar îndeplinește trei funcții importante:
– informare;
– structurare și organizare a învățării;
– ghidare a învățării.
Manualul școlar este cartea în care sunt expuse cunoștințele prevăzute în programă, ținându-se seama de cerințele metodice. El prezintă detaliat conținutul programei școlare, fiind mijlocul de bază folosit în procesul de învățământ pentru comunicarea și consolidarea cunoștințelor, un model de expunere sistematică a materialului din programă. Pentru cadrele didactice, manualele oferă sugestii privind organizarea muncii independente a elevilor, atât în clasă, cât și acasă. Pe baza muncii cu manualul, elevii își formează deprinderea de a folosi și alte cărți necesare în instruirea și formarea lor.
2. Formularea obiectivelor cercetării
Prezentul studiu își propune să observe dacă manualele alternative utilizate în învățământul gimnazial actual, aprobate de MEN, respectă cerințele de ordin științific și psihopedagogic și anume:
– conținutul acestora trebuie să fie structurat logic, accesibil și sistematizat, să vizeze cunoștințele fundamentale, evitând supraîncărcarea elevilor, să cuprindă întrebări-problemă, exerciții, demonstrații, așa încât să-l determine pe elev să învețe prin descoperire, nu prin memorarea mecanică, pentru a putea ajunge la autoinstruire și autoevaluare.
– manualele trebuie să fie redactate într-un limbaj clar și precis determinat, conținutul propriu-zis fiind însoțit permanent de scheme, diagrame, tabele etc, pentru a asigura o înțelegere ușoară și rapidă a conținutului,.
– pentru a fi eficiente, manualele alternative trebuie să fie coerente și unitare din punct de vedere conceptual – prin respectarea pe plan național a unor competențe generale și specifice și prin acoperirea unităților de conținut prevăzute în programă – și din punctul de vedere al evaluării – prin stabilirea acelorași competențe derivate pe clase care vor sta la baza instrumentelor de evaluare și a unor competențe și capacități măsurabile în performanțe concrete.
3. Formularea ipotezei cercetării
În studiul manualelor alternative de limba și literatura română pentru gimnaziu ce urmează a fi prezentat s-a pornit de la următoarea ipoteză:
Dacă în manualele de limba și literatura română conținuturile și aplicațiile ar fi organizate conform cu prevederile programei școlare și cu standardele curriculare de performanță, atunci profesorul și elevii ar beneficia de un material util (și gratuit!) în activitățile de predare-învățare-evaluare, care să asigure eficient formarea/dezvoltarea competențelor specifice în lecțiile de limba și literatura română ce abordează tematica substantivului și a substantivării.
4. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice (metoda observației)
Manualul Editurii Humanitas
Manualul Editurii Humanitas pentru clasa a VII-a (2005, București) este conceput de Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sâmihăian. În acest manual, substantivul, locuțiunea substantivală și funcțiile sintactice ale substantivului sunt prezentate în a treia unitate de învățare, intitulată Autor. Narator. Personaj, fiind structurate în lecții distincte: lecția 33 – Substantivul, lecția 34 – Locuțiunea substantivală și lecția 35 – Funcțiile sintactice ale substantivului.
În prima lecție, Substantivul, cunoștințele însușite anterior sun reactualizate prin exerciții diverse ce vizează identificarea substantivelor dintr-un text și indicarea felului, a genului, a numărului și a cazului acestora.
De asemenea, cerințele urmăresc și reactualizarea următoarelor noțiuni: desinențe de plural, substantive defective de singular sau de plural, substantive colective, articolul hotărât/nehotărât/genitival.
Conținutul științific nu este unul foarte bogat, teoria prezentată de acest manual debutând cu definiția substantivului:
„Substantivul este partea de vorbire care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, acțiuni, stări sufletești.” (p. 81)
Se precizează apoi faptul că substantivele sunt comune sau proprii, simple sau compuse. Sunt amintite cele trei genuri ale substantivului (masculin, feminin și neutru), precum și cele două numere, singular și plural. Clasificarea substantivelor, genul și numărul acestora nu sunt exemplificate. Sunt exemplificate, însă, substantivele defective de singular (miere) și cele defective de singular (tăiței), fiind explicate și substantivele colective („au la forma de singular înțeles de plural”), fără a se oferi un exemplu elocvent.
Informațiile științifice despre articol nu se regăsesc în teoria prezentată de acest manual.
Pentru însușirea noilor cunoștințe sau pentru reactualizarea celor studiate în anii precedenți, autorii propun, ca metodă predominantă, învățarea prin descoperire. Textele propuse spre analiză sunt create de autorii manualului și au legătură cu tematica unității de învățare (Autor. Narator. Personaj).
Tot în cadrul lecției 33 se realizează însușirea cunoștințelor despre sufixele moționale, cu ajutorul cărora se pot forma substantive feminine de la substantive masculine și invers, făcându-se precizarea că „există substantive nume de animale, păsări sau insecte care au o singură formă pentru masculin sau feminin”. Informațiile oferite sunt și exemplificate: elefant, fluture, girafă, turturică. (p. 82)
Exemplele propuse de autori pentru fiecare noțiune teoretică prezentată sunt relevante, simple și corecte din punct de vedere științific.
Lecția 34 vizează însușirea cunoștințelor despre locuțiunea substantivală, procedeul folosit de autori fiind același: învățarea prin descoperire. Pe baza unui text sunt formulate cerințe ce urmăresc descoperirea faptului că locuțiunea substantivală este sinonimă cu un substantiv, fiind determinată de atribute. Se precizează că se comportă ca un substantiv, fără a se oferi și alte detalii, cum ar fi faptul că stă în același caz cu substantivul, îndeplinind aceleași funcții sintactice ca acesta.
Funcțiile sintactice ale substantivului sunt prezentate în lecția 35. Reactualizarea cunoștințelor se realizează prin intermediul unor exerciții de recunoaștere a unor funcții sintactice ale substantivului, precum și de construire a unor enunțuri în care substantive date să îndeplinească diverse funcții sintactice.
Manualul prezintă o schemă în care sunt indicate funcțiile sintactice ale substantivului, pentru fiecare caz în parte, după cum urmează:
în cazul nominativ – funcțiile sintactice de subiect, nume predicativ și atribut substantival apozițional;
în cazul acuzativ – funcțiile sintactice de complement direct, complement indirect, atribut substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod și complement de agent;
în cazul dativ – funcțiile sintactice de complement indirect, nume predicativ, atribut substantival prepozițional și complement circumstanțial de mod;
în cazul genitiv – funcțiile sintactice de atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp;
în cazul vocativ – fără funcție sintactică.
Exemplele formulate de autori sunt simple și corecte din punct de vedere științific.
Din schema prezentată de manual, lipsesc următoarele funcții sintactice ale substantivului:
nume predicativ în genitiv, fără prepoziție, spre exemplu: Băiatul acesta este al fratelui meu. (Manualul prezintă doar funcția de nume predicativ în cazul genitiv, cu prepoziție: Acțiunile eroului sunt contra personajelor necinstite.)
complement indirect în cazul genitiv cu prepoziție, de exemplu: Câinele s-a năpustit asupra copiilor.
complement circumstanțial de loc (dativul locativ), de exemplu: Stai locului! / Așterne-te drumului!
atribut substantival în dativ fără prepoziție: Mihai, nepot Ioanei, întârzie. / Acordarea de burse elevilor este importantă.
Lipsesc și funcțiile sintactice de complement circumstanțial de scop și de complement circumstanțial de cauză, însă lipsa acestora este justificată prin faptul că manualul respectă programa școlară pentru clasa a VII-a, noțiunile respective regăsindu-se în lista conținuturilor noi de la clasa a VIII-a.
Manualul nu exemplifică în schema prezentată și funcțiile sintactice ale locuțiunii substantivale.
De asemenea, manualul în discuție nu prezintă valoarea stilistică a substantivului.
Sarcinile de lucru care vizează consolidarea cunoștințelor însușite sau reactualizate nu cuprind toate tipurile de itemi. Se pune accent pe identificarea unor substantive sau a unor locuțiuni substantivale, precum și pe analiza gramaticală a acestora. Unele exerciții nu sunt în concordanță cu noile norme impuse de DOOM 2. Astfel, se cere indicarea formei corecte a unor substantive, care, conform ediției din dicționarului amintit, permit două forme: cearșaf/cearceaf, poliloghie/polologhie, lebăr/lebărvurst (ediția anterioară admitea ca formă corectă, lebărvurșt).
Astfel, din această perspectivă manualul nu mai poate fi considerat un îndrumător (un sprijin) pentru elevi, deoarece nu respectă noile norme prevăzute de DOOM, ediția a II-a, iar în lipsa precizărilor cadrului didactic există riscul însușirii incorecte a formelor unor cuvinte.
În același timp, lipsesc exercițiile care să dezvolte elevilor capacitățile creative, și anume exerciții de redactare a unor texte narative, dialogate sau descriptive în care să utilizeze substantive cu diferite valori stilistice.
Exemplu: Realizează o scurtă descriere a unui răsărit de soare, în care să exemplifici valorile stilistice ale substantivului.
Autorii manualului nu propun foarte multe exerciții, acest aspect constituind un punct slab al acestui manual, dat fiind faptul că, în cadrul lecțiilor dedicate studiului substantivului și al locuțiunii substantivale, prezența unor fișe de lucru sau a unor auxiliare didactice este absolut necesară chiar și la o clasă de nivel mediu.
În ceea ce privește substantivarea, noțiunea nu este prezentată într-o lecție distinctă, ci este parte din lecția 8, Compunerea. Schimbarea valorii gramaticale (pag. 21).
Astfel, manualul prezintă sumar această noțiune, precizând că, prin conversiune, se pot obține substantive din: adjective (Un roșu aprins umple lădița cu pătlăgele), verbe la participiu (Un îndrăgostit alege un buchet de flori), adverbe (Ajută un aproape necăjit!) și interjecții (George are un of mare.).
Lipsește informația potrivit căreia orice parte de vorbire poate deveni substantiv prin articulare, nefiind astfel exemplificate substantivele obținute din:
verbe la infinitiv (infinitivul lung substantivizat/substantivat): Sosirea acestora nu a fost anunțată.
verbe la gerunziu: Suferindul privește trist în depărtare.
pronume personal: Eul liric își face simțită prezența.
pronume reflexiv: Își spune în sinea sa.
pronume negativ: Nimicul acesta este important pentru mine.
numeral: Am luat un zece.
Exercițiile propuse de manual în cadrul acestei lecții pun accent pe compunere ca mijloc intern de îmbogățire a vocabularului, un singur exercițiu vizând substantivarea: „Construiți trei enunțuri în care să aveți câte un substantiv obținut prin schimbarea valorii gramaticale din adjectiv, adverb și interjecție.” (pag. 22)
Manualul Editurii Corint
Autorii manualul Editurii Corint (2000, București) sunt Marin Iancu, A. Gh. Olteanu și Ana Tulbă. În acest manual, substantivul și locuțiunea substantivală sunt structurate în lecții distincte (de la pagina 113 până la pagina 117), aparținând Unității de învățare 5, Structuri și forme lirice.
Actualizarea cunoștințelor despre substantiv, asimilate anterior de către elevi, referitoare la felul acestora, genul, numărul, cazurile și funcțiile sintactice se realizează pornind de la scurte fragmente de text din literatura română, și nu de la noțiunile teoretice.
Nici acest manual nu are un conținut științific foarte bogat, debutul fiind realizat cu definiția substantivului:
„Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte.”(p. 113)
Este redată apoi o schemă de clasificare a substantivelor: „după sfera noțiunilor denumite (comune sau proprii) și după structură (simple sau compuse).” Noțiunile nu sunt exemplificate.
În ceea ce privește genul substantivelor, manualul doar atrage atenția asupra faptului că „diferența de gen masculin / feminin se poate exprima prin: cuvinte diferite (băiat / fată) sau prin derivare cu sufix (gâscă / gâscan)”. Se precizează că substantivele epicene au o singură formă pentru a denumi ambele sexe (cuc, lebădă etc.). De remarcat faptul că această noțiune nu este prevăzută de programa școlară în vigoare, nici măcar în cadrul conținuturilor cu caracter facultativ.
De asemenea, manualul explică și exemplifică noțiunile de substantive defective de număr și substantive colective, după cum urmează:
„Substantivele defective de număr au forme:
numai pentru singular (aur, sete, Ioana etc.);
numai pentru plural (icre, zori, câlți, Rusalii, măruntaie etc.).
Substantivele colective au la forma de singular înțeles de plural (brădet, popor, mulțime etc.).” (p. 115)
Manualul face precizarea că „unele substantive au forme multiple: de singular (glonț / glonte) și de plural (cap – capete, capi, capuri).” Exemplul folosit de autorii manualului pentru forma de singular, glonț / glonte, nu mai este de actualitate, deoarece DOOM 2 nu mai acceptă și cea de a doua formă, ci doar pe prima (glonț). În rest, toate exemplele propuse de autori pentru fiecare noțiune teoretică prezentată sunt relevante, simple și corecte din punct de vedere științific. Din această perspectivă, ca și manualul Editurii Humanitas, nici acest manual nu reprezintă un model pentru elevi, dat fiind faptul că nu respectă noile norme impuse de DOOM, ediția a II-a.
De asemenea, autorii acestui manual nu prezintă informații teoretice despre articol, nefiind propus nici măcar un exercițiu referitor la această noțiune.
Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului sunt parte din prima lecție, Substantivul, aceste concepte neconstituind tema unei lecții distincte. În vederea actualizării cunoștințelor, sunt propuse o serie de exerciții de identificare a unor substantive, de analiză gramaticală (manualul oferind următorul exemplu: Liniștea se așterne peste sat. / liniștea – subiect; substantiv comun, simplu, feminin, singular, însoțit de articolul hotărât „–a”.) sau de construire de enunțuri cu substantive care să îndeplinească anumite funcții sintactice.
De remarcat faptul că autorii acestui manual nu prezintă și nu exemplifică funcțiile sintactice ale substantivului. În acest sens, manualul nu este în concordanță cu programa școlară în vigoare, deoarece funcțiile sintactice de atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional și atribut substantival apozițional constituie noțiuni noi pentru clasa a VII-a.
Cea de a doua lecție urmărește însușirea cunoștințelor despre locuțiunile substantivale, modalitatea fiind tot învățarea prin descoperire. Rezolvarea exercițiilor propuse de autorii manualului în discuție conduce elevul spre înțelegerea faptului că „locuțiunile substantivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, având valoarea unui substantiv.” (p. 117)
Manualul face precizarea că „locuțiunile substantivale stau în aceleași cazuri cu substantivele pe care le înlocuiesc și îndeplinesc aceleași funcții sintactice”. Este oferit și un model de analiză (Se uita cu băgare de seamă. / cu băgare de seamă – complement circumstanțial de mod; locuțiune substantivală echivalentă cu substantivul comun „atenție”, feminin, singular, acuzativ, nearticulat, precedat de prepoziția simplă „cu”.).
Exercițiile propuse de autorii acestui manual sunt numeroase, însă nu sunt foarte variate ca tipologie. Se pune accent pe identificarea substantivelor și a locuțiunilor substantivale din fragmente de texte literare, pe construirea de enunțuri și pe analiza gramaticală.
La fel ca și manualul Editurii Humanitas, nici acest manual nu conține itemi de tip obiectiv, cu alegere multiplă sau de tip pereche, însă propune exerciții de identificare a valorii stilistice a substantivelor din fragmente de texte date.
Și acest manual conține exerciții care nu sunt în concordanță cu noile norme impuse de DOOM, ediția a II-a. Astfel, un exercițiu, care cere elevilor să aleagă varianta corectă a substantivelor date, creează dificultăți în rezolvare, deoarece există și aici, printre exemplele folosite de autori, substantive care sunt acceptate cu două forme de dicționarul mai sus menționat: pieptăn / pieptene, fierăstrău / ferăstrău, căpșuni / căpșune.
De asemenea, nici în acest manual nu apar exerciții care să dezvolte elevilor capacitățile creative, și anume redactarea unor texte narative, dialogate sau descriptive în care să utilizeze substantive cu diferite valori stilistice. De exemplu:
Alcătuiește un dialog de zece replici în care să folosești câte un substantiv cu valoare stilistică de metaforă, de enumerație și de comparație.
Substantivarea nu este lecție distinctă, ci este parte integrantă din lecția Schimbarea clasei morfologice (pag. 51).
Din punct de vedere științific, manualul face următoarele precizări:
„Schimbarea clasei morfologice (conversiunea) se realizează prin trecerea de la o parte de vorbire la alta:
Substantivele, prin articulare, pot proveni din:
– adjective (leneșul);
– pronume (sinea);
– numerale (un zece);
– verbe (rănitul, un intrând);
– adverbe (binele);
– interjecții (oful).”
Exercițiile propuse de autorii manualului în discuție nu sunt numeroase, însă citatele selectate vizează cu preponderență substantivarea unor adjective (ca niște uriași, pe cenușiul spălăcit, un nebun întreabă și zece înțelepți nu-i pot răspunde, Face albul negru și negrul alb, Rău cu rău, dar mai rău fără rău).
Manualul Editurii All
Autorii manualului Editurii All (2000, București), Anca Șerban și Sergiu Șerban, prezintă substantivul și locuțiunea substantivală în lecții distincte, la paginile 90 și 91.
Ca și în celelalte manuale, și în acesta, metoda utilizată predominant este învățarea prin descoperire.
Reactualizarea cunoștințelor se realizează pe baza textului suport folosit pentru specia literară baladă cultă – Pașa Hassan de George Coșbuc. Elevii trebuie să identifice în text exemple care să ilustreze caracteristicile gramaticale ale substantivului: genul (masc., fem., neutru), numărul (singular, plural), cazul (N., G., D., Ac., V.).
Spre deosebire de celelalte două manuale, acest manual nu prezintă aspecte teoretice ale substantivului (definiție, categorii gramaticale, funcții sintactice). Lecția de actualizare a cunoștințelor referitoare la aceste noțiuni cuprinde exerciții care vizează identificarea în diferite fragmente de texte literare a unor substantive nearticulate, articulate hotărât sau nehotărât, simple sau compuse, defective de număr sau colective.
Autorii acestui manual propun exerciții care evidențiază substantivarea unor adjective („Bătrânul n-aude, ridică barda” / „Bătrânul Gânj strigă…”) sau adjectivarea și adverbializarea substantivelor („Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut”, „Hassan de mirare e negru-pământ…”), elevii având ca sarcină recunoașterea substantivelor și motivarea apartenenței cuvintelor subliniate la clasa substantivelor.
Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului nu fac obiectul unei lecții distincte, noțiunile fiind reamintite prin intermediul unui exercițiu de analiză morfosintactică, urmând modelul oferit de autori sub forma unui tabel:
”O frunză se desprinde din creanga unui vis.” (V. Voiculescu)
Fragmentele de texte literare selectate de autori nu conțin exemple pentru următoarele funcții sintactice:
Cazul acuzativ:
– complement circumstanțial de timp;
– complement de agent.
Cazul dativ:
– nume predicativ;
– atribut substantival prepozițional;
– complement circumstanțial de mod.
Cazul genitiv:
– complement circumstanțial de loc;
– complement circumstanțial de timp.
Manualul în discuție nu prezintă o schemă exemplificată a funcțiilor sintactice, realizarea acesteia constituind o sarcină a elevului pe baza exercițiului de analiză morfosintactică.
Ca și manualul Editurii Corint, nici acest manual nu este în concordanță cu programa școlară în vigoare, având în vedere faptul că funcțiile sintactice de atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional și atribut substantival apozițional constituie noțiuni noi pentru clasa a VII-a.
Cazul vocativ nu este exemplificat.
Locuțiunile substantivale sunt structurate într-o lecție distinctă, fiind prezentate ca și conținuturi noi pentru clasa a VII-a, respectându-se astfel programa școlară în vigoare. Pe baza unor fragmente de texte literare, elevilor li se solicită sesizarea sinonimiei dintre un cuvânt și un grup de cuvinte (amintiri – aduceri aminte). Conținutul științific debutează cu definiția locuțiunii substantivale:
”Grupul de cuvinte cu sens unitar, care prezintă caracteristicile unui substantiv, se numește locuțiune substantivală.” (pag. 91)
Se precizează în continuare faptul că ”locuțiunile substantivale se comportă ca un substantiv:
pot avea formă de singular sau de plural;
pot avea forme flexionare pentru cazurile N.- Ac., G.- D.;
pot fi articulate și nearticulate;
pot fi determinate de un atribut;
pot exprima diferite funcții sintactice”.
Precizările mai sus amintite nu sunt exemplificate de autorii manualului. Pentru aplicarea noilor cunoștințe manualul propune două exerciții: unul în care se cere identificarea locuțiunilor substantivale din diferite fragmente de texte literare și indicarea, pentru fiecare dintre ele, a unui sinonim exprimat printr-un substantiv și altul de analiză morfosintactică în cadrul unui tabel, fără a fi oferit un exemplu.
Exercițiile propuse de autorii acestui manual nu sunt foarte numeroase și nici foarte variate din punct de vedere tipologic. Și aici se pune accent pe identificarea unor substantive și a unor locuțiuni substantivale, pe analiza morfosintactică și pe construirea de enunțuri.
Spre deosebire de celelalte două manuale, acest manual propune un exercițiu care vizează dezvoltarea capacităților creative la elevi:
”Alcătuiți o descriere a voievodului român, așa cum apare în imaginea alăturată. Subliniați substantivele.” (pag. 90)
Substantivarea este parte integrantă din lecția Schimbarea clasei (valorii) morfologice (pag. 24). Manualul evidențiază acest procedeu printr-un exercițiu care vizează recunoașterea substantivelor provenite din diferite părți de vorbire, elevii fiind solicitați să arate ce părți de vorbire au fost substantivizate în anumite versuri eminesciene. Exemplele oferite de manual evidențiază substantivele provenite din:
– adverbe: „Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna.”
– adjective și verbe la infinitiv: „E un adânc asemene / Uitării celei oarbe”; „Din încrețirea lungii rochii / Răsai ca marmura.”
– pronume negativ: „Să cadă nimicul cu noaptea lui largă.”
– verb la supin: „Eu te fac s-auzi în taină / mersul cârdului de cerbi.”
– verb la participiu: „… căci morți sunt cei muriți…”
– verb la gerunziu: „Murindului speranța, turbării răzbunarea.”
Din punct de vedere teoretic, manualul face următoarele precizări:
Prin conversiune, cuvântul capătă caracteristicile gramaticale ale părții de vorbire în care s-a transformat:
– ca substantiv, poate primi articol, poate fi determinat de un adjectiv și îndeplinește funcții sintactice specifice.
Pot deveni substantive: adjectivele, pronumele, numeralele, verbele la moduri nepersonale – infinitivul lung, participiul, gerunziul, supinul -, adverbele, interjecțiile. (pag. 24)
Ca și manualul Editurii Corint, nici acest manual nu oferă exemple clare pentru substantivarea părților de vorbire mai sus menționate.
CONCLUZII
În urma studiului manualelor alternative actuale s-au constatat următoarele:
– acestea determină elevul să învețe prin descoperire, nu prin memorare mecanică, pentru a putea ajunge la autoinstruire și autoevaluare.
– manualele sunt redactate într-un limbaj clar și precis, conținutul propriu-zis nefiind însă însoțit permanent de scheme, diagrame, tabele;
– conținutul acestora este structurat logic, accesibil și sistematizat, vizează cunoștințele fundamentale, însă supraîncarcă elevii, dat fiind faptul că nu mai sunt în concordanță cu programa școlară;
– exercițiile propuse de autorii manualelor studiate nu sunt foarte numeroase și nici foarte variate din punct de vedere tipologic, punându-se accent pe identificare, pe analiza morfosintactică și pe construirea de enunțuri;
– manualele alternative nu sunt coerente și unitare din punct de vedere conceptual, deoarece nu respectă programa școlară în vigoare și nici noile norme impuse de DOOM 2.
De aici rezultă necesitatea actualizării/revizuirii manualelor școlare, dat fiind faptul că manualul școlar este singurul material didactic la care au acces toți elevii, fiind distribuit în mod gratuit. Existența unor manuale realizate în conformitate cu DOOM 2 și cu programa școlară ar asigura egalitatea de șanse tuturor elevilor din învățământul gimnazial.
Revizuirea manualelor școlare ar trebui să fie o prioritate, astfel încât acestea să reprezinte un suport real pentru elevi, aceștia putând să-l folosească și fără sprijinul profesorului.
În primul rând, se impune o diversificare a tipurilor de itemi (obiectivi, semiobiectivi și subiectivi) care să parcurgă toate nivelurile taxonomiei lui Bloom, respectându-se astfel și precizările din programa școlară: „se recomandă, în toate cazurile, exerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție).”
În al doilea rând, conținuturile prezentate în manual trebuie corelate cu programa școlară.
În al treilea rând, reeditarea acestora este necesară din punct de vedere al respectării conținutului științific, a normelor impuse de ediția a II-a a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM 2).
Punctele slabe ale manualelor alternative actuale pot fi însă justificate prin faptul că au fost create și aprobate în anul 1999, iar toate celelalte documente au fost revizuite după cum urmează: DOOM 2 și GALR, în anul 2005 și Programa școlară, în 2009.
ANEXE
6.1. Proiecte didactice
Proiect didactic
Data:
Locul: Școala Gimnazială Buică Ionescu din Glodeni
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a VII-a
Profesor: Savu Ioana
Unitatea de învățare: Nuvela
Subiect: Substantivul. Locuțiunea substantivală
Tipul lecției: consolidare
Competențe generale, sociale și civice :
2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse.
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
Competențe derivate:
C1. identificarea substantivelor, a locuțiunilor substantivale și a categoriilor morfologice specifice acestor părți de vorbire (corelare cu c.s. 3.3)
C2. indicarea funcțiilor sintactice ale substantivelor și ale locuțiunii substantivale (corelare cu c.s. 3.3);
C3. construirea unor enunțuri în care anumite substantive/locuțiuni substantivale să îndeplinească diferite funcții sintactice (corelare cu c.s. 2.3. și cu c.s. 3.3);
C4. redactarea unui text narativ, utilizând substantive cu diferite valori stilistice (corelare cu c.s. 4.3. și cu c.s. 4.4).
Activități de învățare:
Exerciții de identificare a substantivelor/locuțiunilor substantivale în texte date;
Exerciții de recunoaștere a categoriilor morfologice specifice ale substantivului/locuțiunii substantivale;
Exerciții de indicare a funcțiilor sintactice ale substantivului/locuțiunii substantivale;
Exerciții de construire a unor enunțuri în care anumite substantive/locuțiuni substantivale să îndeplinească diferite funcții sintactice;
Exerciții de scriere îngrijită, lizibilă și corectă.
Exerciții de redactare a unui text narativ, utilizând substantive cu diferite valori stilistice.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Metode și procedee: exercițiul, analiza gramaticală, jocul didactic, conversația euristică, conversația examinatoare, explicația.
b) Mijloace de învățământ: tabla, fișe cu sarcini de lucru, materiale pentru realizarea sarcinilor de lucru, etc.
c) Forme de organizare a activității: activitate frontală, activitate individuală.
d) Resurse și managementul timpului:
MODALITĂȚI DE EVALUARE: aprecierea verbală a răspunsurilor, evaluare formativă, interevaluarea, evaluare orală prin calificative sau note.
.
BIBLIOGRAFIE:
CRIȘAN, Alexandru, DOBRA, Sofia, SÂMIHĂIAN, Florentina, 2005, Limba română. Manual pentru clasa a VII-a, București: Humanitas Educațional.
PARFENE, Constantin, 1999, Metodica predării limbii și literaturii române, București: Editura Polirom.
PAMFIL, Alina, 2008, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediția a V-a, Colecția Metodica activă, Pitești: Ed. Paralela 45.
TOMA, Daniela, ȘUTELCĂ, Nadia, 2013, Limba și literatura română. Auxiliar pentru clasa a VII-a, București: Editura Delfin.
Programe școlare pentru clasele V-VIII. Aria curriculara: limbă și comunicare, 1999, București.
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU CURRICULUM, 2002, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română, învățământ primar și gimnazial, București: Aramis Print.
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Fișa de lucru nr. 1/Planșa nr.2
Hartă conceptuală (Substantivul)
Planșa nr. 1
Găsește-mi perechea potrivită!
Găsiți în lista II sinonimele potrivite pentru locuțiunile substantivale din lista I. Notați-le în careul de mai jos!
I II
1. scăpare din vedere a. râvnă
2. luare în primire b. batjocură
3. stâlpul casei c. dărnicie
4. talpa casei d. amintire
5. aducere aminte e. bărbat
6. punct de vedere f. preluare
7. dare de mână g. omisiune
8. bătaie de joc h. părere
9. ținere de minte i. gospodină
10. tragere de inimă j. memorie
k. minciuni
A
B
Fișa de lucru nr. 2
1. Identificați substantivele și locuțiunile substantivale din următoarele enunțuri. Completați rubricile tabelului dat cu informațiile corespunzătoare:
Băiatul devenise premiantul clasei.
Mi-a răspuns cu părere de rău..
În adierea fremătândă a vântului, pădurea, aurul verde, fascina.
– Mihai, vino la mine!
2. Alcătuiți propoziții în care să folosiți substantivele / locuțiunile substantivale de mai jos în cazul și cu funcția sintactică indicate :
– tragere de inimă (acuzativ – complement circumstanțial de mod)……………
copil (dativ – complement indirect) …………………………………
doctor (nominativ – nume predicativ) …………………………..
bătaie de joc (nominativ – subiect) …………………..
frunză (acuzativ – atribut substantival prepozițional)……………………….
lacrimă (genitiv – atribut substantival genitival) ……………………………
Fișa de lucru nr. 4 (Test formativ)
1. Citește cu atenție următoarele afirmații și încercuiește litera A – dacă o consideri adevărată sau litera F – dacă o consideri falsă.
a) A F Substantivul este parte de vorbire flexibilă.
b) A F Substantivul cu funcția sintactică de subiect este în cazul acuzativ.
c) A F Substantivele pot fi nearticulate sau articulate (hotărât/nehotărât). (3p)
2. Subliniază substantivele / locuțiunile substantivale din enunțurile următoare și notează pe spațiul punctat funcția lor sintactică:
– Dan are o ținere de minte fantastică. ………………….. și …………………..
– Lumina se întrezărea printre frunzele dese. …………… și …………….
– Aducerile aminte îi bucură pe părinții mei. ………………. și …………(6p)
Se acordă 1p din oficiu!
Fișa de lucru nr. 3
Trăistuța cu imaginație! Scrie un text, de 8-10 rânduri, în care să povestești o întâmplare din viața ta de elev. În realizarea textului vei avea în vedere următoarele:
utilizarea narațiunii, ca mod de expunere predominant, îmbinată cu alte două moduri de expunere;
folosirea a cel puțin 3 substantive cu valori stilistice diferite pe care le vei sublinia;
integrarea în text a unui substantiv colectiv, a unui substantiv propriu și a unei locuțiuni substantivale (subliniate);
respectarea numărului de rânduri precizat;
Criterii de apreciere
Grilă de verificare / notare a textului redactat
Fișa de lucru nr. 5 (Tema pentru acasă)
1. Identificați substantivele din textul de mai jos. Completați rubricile tabelului dat cu informațiile corespunzătoare:
Era o zi însorită de vară. Norii abia se zăreau pe bolta cerească, iar soarele ne zâmbea conspirativ din când în când. Era ziua marii drumeții. Decisesem să escaladăm muntele din apropierea taberei noastre.
2. Continuă textul dat la cerința 1, în 8-10 rânduri, utilizând substantive cu valori stilistice diferite. Subliniază-le!
Proiect didactic
Data:
Locul: Școala Gimnazială Buică Ionescu din Glodeni
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a VI-a B
Profesor: Savu Ioana
Unitatea de învățare: Opera epică în proză
Subiect: Substantivul. Substantive provenite din alte părți de vorbire
Tipul lecției: predare-învățare-evaluare
Timp alocat: 50'
Scopul lecției: Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural
Competențe generale, sociale și civice :
2. Utilizarea corectă si adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată si dialogată.
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare si nonliterare, în scopuri diverse.
4. Utilizarea corectă si adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise în diferite contexte de realizare cu scopuri diverse
Competențe derivate:
C1: identificarea substantivelor și a felurilor substantivului (corelare cu competența specifică 3.4);
C2: identificarea scrierii corecte a unor substantive compuse (corelare cu competențele specifice 2.3. și 3.4);
C3: indicarea substantivelor provenite din alte părți de vorbire (corelare cu competența specifică 3.4);
C4: valorificarea funcționalității substantivului în comunicare (corelare cu competențele specifice 4.1.).
Activități de învățare:
Exerciții de recunoaștere a substantivelor și a felurilor substantivelor comune/proprii și a celor simple/compuse;
Exerciții de identificare a scrierii corecte a unor substantive compuse;
Exerciții de indicare a substantivelor provenite din alte părți de vorbire;
Exerciții de integrare a substantivelor într-un text propriu;
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Metode și procedee: conversația euristică, RAI, explicația, exercițiul, învățarea prin descoperire, problematizarea, analiza gramaticală, lucrul diferențiat.
b) Mijloace de învățământ: tabla, fișe cu sarcini de lucru, minge, DOOM, ediția a II-a, planșe, flip-chart etc.
c) Forme de organizare a activității : activitate frontală, activitate individuală.
d) Resurse și managementul timpului:
e) Metode și tehnici de evaluare: aprecierea verbală, autoevaluarea, evaluarea formativă, orală prin calificative sau note.
BIBLIOGRAFIE:
MAZILU-IONESCU, Elena, DOBRA, Sofia, JERCEA, Valentina, 2011, Limba română. Manual pentru clasa a VI-a, București: Editura Didactică și Pedagogică.
PARFENE, Constantin, 1999, Metodica predării limbii și literaturii române, București, Editura Polirom.
PAMFIL, Alina, 2008, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediția a V-a, Colecția Metodica activă, Pitești: Ed. Paralela 45.
Programe școlare pentru clasele V-VIII. Aria curriculara: limbă și comunicare, 1999, București.
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU CURRICULUM, 2002, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română, învățământ primar și gimnazial, București: ARAMIS PRINT.
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Fișa nr. 1
1. Identifică, prin subliniere, substantivele din următoarele enunțuri:
Pășind într-un intrând al pădurii, poți vedea un verde fascinant. Frumosul oferit de aceasta încântă privirile. Te simți ca Albă-ca-Zăpada în pădurea piticilor.
Completează tabelul de mai jos cu informațiile cerute!
Utilizând dicționarele (DOOM, ediția a II-a), precizează forma corectă a următoarelor substantive compuse:
Fișa nr. 2
Redactează un text, de 5 – 7 rânduri, în care să relatezi o întâmplare hazlie, utilizând cel puțin 2 substantive proprii, compuse și 3 substantive provenite din alte părți de vorbire prin articulare. Subliniază-le!
Scrie corect și îngrijit!
Fișa nr. 3 (tema pentru acasă)
Identifică, prin subliniere, substantivele din următorul text. Precizează felul lor:
Toamna, verdele pădurii dispare încet și frunzele îngălbenite colindă pe cărări. Fiecare arbore pare o ființă părăsită de binele verii. Aceste peisaje înmulțesc ahurile poeților. Fiind niște îndrăgostiți de natură, artiștii sunt, în sinea lor, grație sensibilității, neliniștiți de dispariția culorii pădurii.
Continuă, în 6-8 rânduri, textul dat.
Fișa nr. 4
Completați enunțurile:
Mi-a plăcut ……………………………………
Nu mi-a plăcut…………………………………
Am știut ………………………………………..
Nu am știut ……………………………………………..
Eu îmi dau nota …….. și sunt vesel
nemulțumit
abătut
indiferent
Fișa nr. 2 (pentru eleva cu CES)
Formulează patru enunțuri despre iarnă. Subliniază substantivele.
Fișa nr. 3 (tema pentru acasă – pentru eleva cu CES)
Identifică, prin subliniere, substantivele din următorul text:
Toamna, verdele pădurii dispare încet și frunzele îngălbenite colindă pe cărări. Fiecare arbore pare o ființă părăsită de binele verii. Aceste peisaje înmulțesc ahurile poeților. Fiind niște îndrăgostiți de natură, artiștii sunt, în sinea lor, grație sensibilității, neliniștiți de dispariția culorii pădurii.
Transcrie textul dat.
6.2. Texte propuse pentru analiza substantivului
a) „Dar deodată, la o cotitură, răsări ca din pământ o babă mărunțică si mohorâtă, cu ochii mititei și cu nasul coroiat. Venea încet spre cei doi tovarăși, sprijinindu-se într-un toiegel alb. Patrocle ciuli o clipă urechile, mârâi ușor, apoi rămase cuminte lângă Lizuca.
La doi pași de copil, bătrânica se opri și deschise o gură fără dinți, cu buzele uscate și supte. Întrebă clătinând din cap:
– Așa-i că te duci la bunicuța?
Lizuca o privi uimită. De unde știa bătrâna că ea și cu Patrocle se duc la bunicuța? Apoi înțelese și zâmbi:
– Așa-i că mata ești Sfânta Miercuri? vorbi ea fericită. Până acuma nu te-am văzut niciodată, dar acuma te cunosc. Unde ți-i cățelușa cea cu dinții de fier și cu măselele de oțel?
Sfânta Miercuri răspunse, zâmbind:
– Am lăsat-o acasă, să-mi păzească gospodăria.
– Da? îi răspunse Lizuca. Noi nu ne temem de dânsa, că suntem oameni buni. Sărut mâna, Sfântă Miercuri, acuși asfințește soarele și Patrocle se teme să nu întârziem.
– Du-te, puiu babei, îi răspunse bătrâna, punându-i mâna în creștet. Mata ești o copiliță orfană și năcăjită.” (Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunată)
b)“ În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari.
Era începutul verii.
Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Cât ajunseseră acasă, Paraschiv, cel mai mare dintre copii, se dăduse jos din căruță, lăsase pe alții să deshame și să dea jos uneltele, iar el întinsese pe prispă o haină veche și se culcase peste ea gemând. La fel făcuse și al doilea fiu, Nilă; intrase în casă și după ce se aruncase într-un pat, începuse și el să geamă, dar mai tare ca fratele său, ca și când ar fi fost bolnav. Al treilea băiat, Achim, se furișase în grajdul cailor, se trântise în iesle să nu-l mai găsească nimeni, iar cele două fete, Tita și Ilinca, plecaseră repede la gârlă să se scalde.
Rămas singur în mijlocul bătăturii, Moromete, tatăl, trăsese căruța sub umbra mare a celor doi salcâmi de lângă poarta grădinii și apoi ieșise și el la drum cu țigarea în gură. Părea de la sine înțeles că singură mama rămânea să aibă grijă ca ziua să se sfârșească bine.” (Marin Preda – Moromeții )
c) „În cea dintâi duminică, părintele Trandafir ține o predică înaintea oamenilor ce s-au adunat în număr mare ca să vadă pe popa cel nou. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decât aceea când vede că este ascultat de către alții și că vorbele lui prind rădăcini. Gândul bun se-nmulțește, cuprinzând loc în mai multe suflete, și cine îl are și poartă, mai ales atunci dacă îl prețuiește, se bucură când vede că-și face cale-n lume. Părintele Trandafir se simțea norocit într-acea zi. Niciodată el n-a fost ascultat cu atâta luare-aminte ca astă dată. Părea că oamenii aceia ascultă ceea ce știu, dar nu știu bine, și-i sorbeau vorbele cu atâta sete, încât părea că ar voi să-i scoată sufletul, ca mai ușor să culeagă din el învățătura.(…)
După acestea, părintele a arătat cu vorbe care dau gândurilor chip viețuitor cât este de ticăloasă viața unui pieritor de foame, și a dat credincioșilor săi sfaturi, zămislite în mintea lui înțeleaptă, cum ei ar trebui să lucreze în primăvară, în vară, în toamnă și în iarnă.
Oamenii au ascultat; în fețele lor era scrisă vorba părintelui, iară mergând spre casă, ei vorbeau numai despre ceea ce auziseră în biserică și fiecare se simțea cu un om mai mult decât până acuma. Erau poate mulți și de aceea așteptau numai să treacă sfânta duminică pentru ca în cea dintâi zi de lucru să înceapă.
— Așa popă n-a mai fost în Sărăceni! grăi Marcu Florii Cucului, despărțindu-se de vecinul său Mitru.
— Popă, chiar popă, ca la un sat cinstit, răspunse Mitru; ca și când ar fi simțit că cinstit satul său, tocmai cinstit nu este.” (Ioan Slavici, Popa Tanda)
d) […] discuția părea că începe sub semnul celei mai depline siguranțe.
– Zău, Victor, chiar ai făcut rost de o hartă? întrebă Maria. Ar fi fantastic…
– După cum vedeți, răspunse Victor, descoperindu-le celor trei foaia mare de bloc. (Constantin Chiriță, Cireșarii, vol. I, Cavalerii florii de cireș)
e) “În ziua de Bobotează, când părintele Daniil Milieș a binecuvântat fântânile și izvoarele și toate apele, pădurea de pe Măgura era îmbrăcată în promoroacă. Cerul se boltea verde, râpile erau pline de troiene, drumurile erau închise. Era însă într-a șaptea vinere de post și Vitoria hotărâse, în singurătățile ei, un drum și la mănăstirea Bistrița. […]
– Să pregătești cu Mitrea sania, îi zise Vitoria, fiului ei Gheorghiță. S-o umpli cu fân; să pui ș-un sac de orz pentru cai. Mâni dimineață ne ducem
– D-apoi om putea răzbi, mămucă?
– Om cerca; cine nu cearcă, nu izbândește.
– Si asta-i adevărat, răspunse el mâhnit în sine; căci nu se mai putea bucura de hora de a doua zi.
– La joc s-a duce sora-ta, zise munteanca, privindu-l cu coada ochiului. A spune ea mândrelor vorbe bune și noi ne-om duce la datoria noastră.
„Mama asta trebuie să fie fărmăcatoare; cunoaște gândul omului…” cugetă cu mare uimire Gheorghiță.
Cum ajunse acasă, se duse încruntat la căsuța vitelor și alese la o parte doi căluți pagi, care se împărecheau bine la umblet și erau cei mai buni la ham. Le dădu orz într-un căuș și le descurcă de scai coarnele și cozile. Apoi izbi într-o parte cu piciorul sania ș-o împinse la gura podului cu fân. Pregăti toate singur, fără Mitrea, ca să-și ieie de-o grijă, și se gândea la multe lucruri bune peste care a avut el stăpânire în munte cât a fost copil.[…]Cum se risipește mireasma în ger, așa s-au dus toate. Acuma a intrat la slujbă grea și la năcaz. Se vede că tatu-său Nechifor va fi căzut pe undeva ș-a pierit, ori l-au omorât hoții. Pentru o tinereță ca a lui cade grea sarcina gospodăriei. Și maica-sa asta s-a schimbat. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică.”(Mihail Sadoveanu, Baltagul)
f) “Ne aflam acum pe înălțimile cele din urmă ale Hălăucei. În depărtare, răsăritul imens ardea în valurile de foc ale zorilor, iar soarele, ca o colosală sprânceană de aur curat, se ridica de după linia neagră și ondulată a munților vaporoși. Umbrele se grămădeau în apusul încă în amurg și grăbite se aruncau în haosul altor lumi. Din văi, negurile adormite începeau să se înalțe, trezite de întâile raze ale dimineții; ici-colea, din adâncuri, coloane sure de fum se îndreptau spre ceruri, topindu-și creștetele lor în văzduhul luminos și limpede. La dreapta, văile pline de lumină ale Ozanei, la stânga, văile neguroase ale Sabasei, Borcii și Bistriței se deschideau adânci și prăpăstioase sub picioarele noastre.” (Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte)
6.3. Scheme
Substantivul
1. Clasificare:
comun, propriu (ex: casă, București);
simplu, compus (ex: carte, floarea-soarelui);
substantiv obținut prin schimbarea valorii gramaticale (prin articulare; ex: un tânăr, bogatul);
substantiv obținut prin derivare (cu prefixe sau sufixe; ex: țărănime, prelucrare);
colectiv (are formă de sg. și înțeles de pl.: stol, cireadă, cârd; sufixe:-ime, -iș, -et, -iște, -ărie, -ăraie; ex: brădet);
defectiv de singular (nu are formă de singular; ex: icre, aplauze, tăiței etc. );
defectiv de plural (nu are formă de plural: ex: miere, sare, orez, aur, cinste etc.).
2. Locuțiunea substantivală – este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un substantiv (se analizează tot grupul);
Ex: ținere de minte, învățătură de minte, pierdere de memorie, aducere aminte, băgare de seamă, tragere de inimă, trecere cu vederea, trecere în neființă, luare peste picior, bătaie de cap, încetare din viață, punct de vedere etc.
3. Categoriile gramaticale – substantivul își schimbă forma după:
gen: masculin, feminin, neutru;
număr: există subst. cu două forme de plural, dar diferențiate ca sens; ex: corn – corni, cornuri);
caz: N, Ac., G, D, V.
4. Ortografia substantivului
(masculin) copiii: primul i este din rădăcina cuvântului, al doilea i este desinența de pl., iar ultimul i este art. hot.;
codrii: primul i este desinența de pl., al doilea i este art. hot.; frumoșii codri; codrii frumoși;
(feminin) poeziile: primul i este din rădăcina cuvântului, al doilea i este desinența de pl, le este art. hotărât.
5. Funcțiile sintactice ale substantivului:
Substantivul și regimul cazual al prepoziției:
Articolul – însoțește un substantiv, arătând în ce măsură acesta este cunoscut vorbitorilor.
1. Articolul hotărât – arată că obiectul denumit de substantiv este bine cunoscut vorbitorilor; poate fi enclitic sau proclitic.
2. Articolul nehotărât – arată că obiectul denumit de substantiv este mai puțin cunoscut vorbitorilor; stă în fața substantivului.
Articolul posesiv – face legătura între substantivul aflat în G. și substantivul pe care îl determină.
Articolul demonstrativ sau adjectival – leagă un adjectiv de substantivul determinat; se acordă în gen, nr. și caz cu substantivul determinat de adjectiv ( se analizează împreună cu adjectivul).
6.4. Rebusuri
Completând rebusul următor vei obține pe verticala AB denumirea unei părți de vorbire flexibile studiate.
A
B
1. Genul substantivului copil.
2. Substantivul poate fi propriu și ….
3. Cuvântul subliniat din propoziția Ana este atentă. are funcția sintactică de …
4. Substantivul balon este la numărul …
5. Cuvântul subliniat din propoziția Cadoul de la mama este foarte scump. are funcția sintactică de …
6. Cuvântul fete este la numărul …
7. Substantivele pot fi articulate cu articol hotărât sau cu articol ………….
8. Cuvântul subliniat din propozitia Ofer flori mamei. are funcția sintactică de …
9. Cuvântul Adrian este un substantiv ………..
10. Substantivele care au funcția sintactică de subiect sunt în cazul …….
11. Substantivul tablou este de genul…..
12. Cuvântul subliniat în propoziția Am citit o carte frumoasă. este ……….
Găsește-mi perechea potrivită!
Găsiți în lista II sinonimele potrivite pentru locuțiunile substantivale din lista I. Notați-le în careul de mai jos!
I II
1. scăpare din vedere a. râvnă
2. luare în primire b. batjocură
3. stâlpul casei c. dărnicie
4. talpa casei d. amintire
5. aducere aminte e. bărbat
6. punct de vedere f. preluare
7. dare de mână g. omisiune
8. bătaie de joc h. părere
9. ținere de minte i. gospodină
10. tragere de inimă j. memorie
k. minciuni
A
B
6.5. Fișe de lucru
Fișă de lucru
Clasa a V-a
1. Identifică, prin subliniere, substantivele din următoarele enunțuri:
A venit primăvara.
Eu îi ajut pe părinți în grădină.
Părinții mei sunt oameni harnici.
Am primit un buchet de flori.
Ascult sfaturile părinților.
Completează tabelul de mai jos cu informațiile cerute!
Fișă de lucru
Clasa a VI-a
Identifică, prin subliniere, substantivele din următorul text. Precizează cazul și funcția sintactică pentru fiecare substantiv identificat:
Profesorul model este profesorul care reușește să facă materia pe care o predă simplă, atractivă. Este profesorul care poate să-mi modeleze caracterul, punându-mi întrebări nu pentru a arăta ceea ce nu știu, ci pentru a-mi deschide ochii asupra lucrurilor pe care le știu.
Continuă, în 6-8 rânduri, textul dat, utilizând un substantiv colectiv și un substantiv defectiv de număr. Subliniază-le!
Fișă de lucru
Clasa a V-a
Grupează următoarele substantive, în funcție de criteriile indicate: tabloul, un birou, niște penare, ghioceii, o mașină, fericirea, fratele, niște pantofi, biscuiții, o canapea, rochia, părul, niște stropitori, o mare, mătușa, gândul.
Substantive Substantive
articulate cu articol hotărât articulate cu articol nehotărât
Fișă de lucru
Clasa a V-a
Completează tabelul dat cu propoziții în care cuvintele precizate în prima coloană să aibă, pe rând, valorile morfologice indicate (adjectiv/substantiv):
Fișă de lucru
Clasa a VII-a
Arătați ce valoare morfologică au cuvintele subliniate din coloana A. și ce devin în coloana B.
Citește cu atenție enunțurile și completează spațiile punctate cu valorile morfologice corespunzătoare:
De reținut:
Se pot forma substantive din alte părți de vorbire prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ.
6.6. Fișe de evaluare formativă/sumativă
Test – clasa a VI-a
Completează următoarele enunțuri:
Substantivul este ………………………………………………………..care denumește ……………………………………………………………………………………………………………………………
Substantivele colective au la ………………………. înțeles de ………………
Substantivul miere este ……………………………………………, iar substantivul ardei este ………………………………………………………………… 20p
Alcătuiește enunțuri în care substantivul băiat să îndeplinească următoarele funcții sintactice:
Atribut substantival:
Nume predicativ:
Subiect:
Complement direct:
Complement indirect: 15p
Analizează substantivele din următoarele enunțuri:
Vorbele mamei mi-au alinat durerea.
I-am dăruit bunicii un buchet de flori și i-am povestit despre școală. 35p
Scrie o compunere narativă în care să povestești o întâmplare dintr-o excursie la munte. Utilizează în compunerea ta cel puțin trei substantive cu valori stilistice diferite. Nu uita să le subliniezi!
Se acordă 30 de puncte din oficiu!
Test – clasa a V-a
Completează următoarele enunțuri:
Substantivul este ………………………………………………………..care denumește ……………………………………………………………………………………………………………………………
Substantivul în cazul nominativ răspunde la întrebările ………………………………………….. și îndeplinește funcțiile sintactice de …………………………………………………………………………………………….
Substantivul în cazul genitiv răspunde la întrebările ………………………..…………………….. și îndeplinește funcția sintactică de …………………………………………………………………………………………….
Substantivul în cazul dativ răspunde la întrebarea ………………………….. și îndeplinește funcția sintactică de ………………………………………………………
Substantivul mașină este de gen ……………….., substantivul tablou este de gen …………………, iar substantivul brad este de gen …………………………… 20p
Completează tabelul următor cu formele corespunzătoare ale substantivelor articulate cu articol hotărât și cu articol nehotărât. 20 p
Precizează cazul și funcția sintactică a substantivelor din următoarele enunțuri:
Vorbele mamei mi-au alinat durerea.
I le-am dăruit bunicii.
– Mihai, fii atent! 30p
4. Scrie un dialog de cel puțin 6 replici în care să folosești substantive cu următoarele valori stilistice: personificare și comparație. Subliniază-le!
Se acordă 30 de puncte din oficiu
Fișă de evaluare sumativă/Clasa a VII-a
Se dă textul:
„Profesorul nostru de limba română scrie cu stânga. Mâna cea dreaptă și-a pierdut-o în război. E un om subțiratic, îngândurat. Unii dintre băieți cred că-i trist din pricina invalidității, alții că o fi având și el, ca orice om, necazuri.
Ieri a încercat să fie mai vesel. Cu mâna stângă a scris pe tablă: „Vacanță…” cum se obișnuiește la noi în ultima oră de școală. Dar în loc să pună semnul exclamării după cuvântul vacanță, a adăugat trei puncte într-un mic șir alb.
Ne-am dumirit repede. Profesorul ne-a spus că a ieșit la pensie. Cele trei puncte de cretă vorbeau de o despărțire mai lungă.
În clasă s-a făcut tăcere și toți am încercat un sentiment de tristețe, de părere de rău, care de fapt nu însemna altceva decât că l-am iubit mult. După fețele noastre, puțin înnourate, și-a dat seama și profesorul de lucrul acesta și a încercat printr-un zâmbet să ne lumineze inimile:
— Nu plec din oraș și casa în care stau vă este cunoscută… Și ușa casei mele n-are lacăt.
Un ropot de bătăi din palme a adus în clasă buna dispoziție.” (Călin Gruia, La despărțire)
Cerințe:
1. Subliniază substantivele din primul enunț al textului de mai sus. 6p
2. Exemplifică următoarele noțiuni: substantiv defectiv de plural, substantiv defectiv de singular, substantiv colectiv. 9p
3. Încercuiește articolele (hotărâte/nehotărâte) din enunțul următor: „a încercat printr-un zâmbet să ne lumineze inimile” 6p
4. Identifică, în text, o locuțiune substantivală. Alcătuiește enunțuri în care această parte de vorbire să îndeplinească funcțiile sintactice de subiect și complement direct. 9p
5. Construiește enunțuri în care substantivul profesor să fie, pe rând, în cazurile dativ și genitiv. 6p
6. Analizează substantivele subliniate în textul de mai sus. 24p
7. Scrie o compunere, de 10-15 rânduri, în care să imaginezi o continuare a fragmentului dat. Folosește substantive cu următoarele valori stilistice: metaforă, personificare și comparație.
7. BIBLIOGRAFIE
***, 2008, Marele dicționar ortografic al limbii române, București: Editura Litera Internațional.
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII, 1999, Programe școlare, Limba și literatura română, Clasele a V-a – a VIII-a, București.
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU CURRICULUM, 2002, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română, învățământ primar și gimnazial, București: ARAMIS PRINT.
AVRAM, Mioara, 1986, Gramatica pentru toți, ediția I, București: Editura Academiei.
AVRAM, Mioara, 2002, Ortografie pentru toți, Ediția a II-a, București: Editura Litera.
BÂRLEA, Petre Gheorghe, 2009, Limba română contemporană, București: Editura Grai și Suflet – Cultura Națională.
BÂRLEA, Roxana-Magdalena, 2012, Tehnici de cercetare în științele comunicării, Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință.
BREBAN, Vasile, 1969, Dicționar de expresii și locuțiuni românești, București: Editura Științifică.
CERGHIT, Ioan, 2006, Metode de învățământ, Ediția a IV-a, rev., Iași: Editura Polirom.
CRIȘAN, Alexandru, DOBRA, Sofia, SÂMIHĂIAN, Florentina, 2005, Limba română. Manual pentru clasa a VII-a, București: Humanitas Educațional.
COTEANU, Ion, 1998, Dicționarul explicativ al limbii române, București: Univers Enciclopedic.
COVRIG-NONEA, Ion, 1970, Noțiuni de compoziție și stil, București: Editura didactică și pedagogică.
CUCOȘ, Constantin, 2006, Pedagogie, București: Editura POLIROM.
DUDA, Gabriela, 1985, Dicționar de expresii și locuțiuni ale limbii române, București: Editura Albatros.
HRISTEA, Teodor (coord.), 1984, Sinteze de limba română, București: Editura Albatros.
GOT, Miorița, 2007, Stilistica limbii române, București: Editura Fundației România de Mâine.
GUȚU ROMALO, Valeria (coord.), 2008, Gramatica limbii române, vol. I: Cuvântul, vol. al II-lea: Enunțul, București: Editura Academiei Române.
IANCU, Marin, OLTEANU, A., Gh., TULBĂ, Ana, 1999, Limba română. Manual pentru clasa a VII-a, București: Editura Corint.
MITRACHE, Gh. (coord.), CERKEZ, Matei (coord.), 2005, Literatură: exerciții practice pentru studiul textului, Pitești: Editura Paralela 45.
NOREL, Mariana, SÂMIHĂIAN, Florentina, 2011, Didactica limbii și literaturii române II, manual elaborat în cadrul Proiectului pentru Învățământul Rural, București.
PAMFIL, Alina, 2008, Limba și literatura română: structuri didactice deschise, Pitești: Editura Paralela 45.
PANĂ DINDELEGAN, Gabriela (coord.), 2010, Gramatica de bază a limbii române, București: Univers Enciclopedic Gold.
PANĂ DINDELEGAN, Gabriela (coord.), 2010, Gramatica de bază a limbii române, Caiet de exerciții, București: Univers Enciclopedic Gold.
PARFENE, Constantin, 1999, Metodica studierii limbii și literaturii române, București: Editura POLIROM.
POPESCU, Ștefania, 2007, Gramatica practică a limbii române, Ediția a XIV-a, București: Editura TEDIT FZH.
SARIVAN, Ligia, 2009, GAVRILĂ, Roxana, Maria, STOICESCU, Daniela, Predarea-învățarea interactivă centrată pe elev, Ed. a 2-a, rev., București: Educația 2000+.
ȘERBAN, Anca, ȘERBAN, Sergiu, 1999, Limba română. Manual pentru clasa a VII-a, București: Editura ALL Educational.
TOHĂNEANU, G. (coord.), I., DRINCU, Sergiu (coord.), 1973, Studii de limbă și stil, Timișoara: Editura Facla.
TOMA, Daniela, ȘUTELCĂ, Nadia, 2013, Limba și literatura română. Auxiliar pentru clasa a V-a, București: Editura Delfin.
TOMA, Daniela, ȘUTELCĂ, Nadia, 2013, Limba și literatura română. Auxiliar pentru clasa a VI-a, București: Editura Delfin.
TOMA, Daniela, ȘUTELCĂ, Nadia, 2013, Limba și literatura română. Auxiliar pentru clasa a VII-a, București: Editura Delfin.
TULAI, Iosefina Olimpia, 2003, Elemente de sintaxă, Târgoviște: Editura Bibliotheca.
VIANU, Tudor, 1968, Studii de stilistică, București: Editura didactică și pedagogică.
VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, (coord.), 2005, Dicționarul ortografic, ortoepic, și morfologic al limbii române, Ediția a II-a, București: Univers Enciclopedic.
2011, The big interacting/teacher manual – suportul de curs Comenius: Interacting in Madrid. Teaching and learning using games and drama activities.
Surse online:
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/2.pdf
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/NForascu-DGLR/numar.htm.
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/NForascu-DGLR/articol.htm
www.uab.ro/reviste_recunoscute/philologica/…2005/32_sporis_1.doc
www.didactic.ro
http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/Metode-si-tehnici-moderne-de-i14951.php
http://www.morfologia.ro/articolul/
http://www.morfologia.ro/schimbarea-valorii-gramaticale/
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_3_Metode%20si%20mijloace%20de%20invatamant.pdf
http://www.bp-soroca.md/pdf/metode%20de%20fixare%20si%20sistematizare%20a%20cunostintelor.pdf
http://www.smc.roedu.ro/index_htm_files/Metode%20de%20dezvoltare%20a%20gandirii%20critice%20si%20a%20interrelationarii.doc.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Substantivarea In Limba Romana Contemporana (ID: 154738)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.