Sinonimie, Echivalenta Si Coreferenta Sintactica

L U C R A R E

D E

D I P L O M Ă

SINONIMIE

ECHIVALENȚĂ

ȘI

COREFERENȚĂ

SINTACTICĂ

CUPRINS

I. Introducere

1. Sinonimia lexicală

2. Sinonimia morfologică

II. Sinonimia sintactică

A. Echivalență sintactică

B. Coreferență sintactică

III. Sinonimia sintactică de gradul I

IV. Sinonimia sintactică de gradul al II-lea

1. Funcția sintactică de subiect

1.a. Funcția sintactică desubiect la nivelul

propoziției

1.b. Funcția sintactică desubiect la nivelul

frazei

2. Funcția sintactică de predicat

SINONIMIA

I. Introducere

Fenomenul sinonimic reprezintă diversele mijloace de transmitere a aceleiași informații, fie ea semantică, sintactică, morfologică, sau stilistică. Aceeași informație poate fi transmisă prin mijloace diferite la toate nivelele limbii (fonologic, lexical, morfologic, sintactic și stilistic). Sininimia la nivel lexical a fost intens studiată spre deosebire de sinonimia la celelalte nivele care a fost într-o oarecare măsură neglijată.

1. Sinonimia lexicală

În definirea conceptului de sininimie lexicală nu s-a ajuns la o opinie comună. În lingvistica generală sinonimia este echivalată cu substituția. Ch.Bally definește sinonimele lexicale ca fiind cuvintele cu aceeași semnificație și cu semnificanți diferiți.Pentru N. Chomsky sinonimele sunt cuvinte sau enunțuri distincte din punct de vedere fonologic și care au aceeași semnificație.

Lingviștii români nu se depărtează de opiniile din lingvistica generală referitoare la sinonimia lexicală. Astfel Al. Graur afirmă: ”Atunci cand sensurile a două cuvinte concordă în linii mari, putem spune că ele sunt sinonime, neglijând nuanțele”. Gh. Bulgăr definește sinonimele ca fiind ”cuvinte înrudite ca sens, a căror sferă semantică se suprapune mai mult sau mai puțin”. Acesta împarte sinonimele lexicale în: sinonime perfecte, sininime aproximative și sinonime parțiale. Sinonomele perfecte corespund semantic în toată sfera lor de înțelesuri. Acestea sunt puține la număr, deoarece apar nuanțe de înțeles, nuanțe stilistice care despart cuvintele sinonime. Sinonime perfecte sunt cuvintele arhaice și regionalismele. Sinonimele aproximative sunt cuvinte a căror sferă semantică se suprapune în cea mai mare parte (”a se naște, a se ivi, a apărea, a se arăta ”). Aceste sinonime sunt foarte frecvente în limba română. În cazul sinonimelor parțiale coincide doar o parte redusă a sferei semantice.

Faptul că două sau mai multe sinonime nu au sensuri perfect identice a fost semnalat și de I. Iordan . Acesta își susține opinia analizând grupurile de sinonime: porumb, păpușoi, cucuruz și pom, arbore, copac. În cazul primului grup putem vorbi de sinonime care au sensuri perfect identice deoarece locuitorii din Muntenia și Oltenia înțeleg prin porumb același lucru ca moldovenii prin păpușoi și ardelenii prin cucuruz, dar această identitate perfectă de sensuri este valabilă doar pentru dialectele și graiurile limbii, nu pentru limba comună întregului popor. Un alt exemplu în acest caz este grupul sinonimic pepene, harbuz, lubeniță, însă asemenea cazuri sunt relativ rare.

În cazul celui de-al doilea grup pom,arbore,copac, ultimele două au același sens, dar le deosebește modul de folosire, arbore fiind termenul științific, iar copac termenul familiar. Termenul pom se diferențiază de ceilalți doi datorită faptului că face fructe comestibile. În urma acestei scurte analize I. Iordan ajunge la concluzia că „ nu există sinonime propriu zise, adică mai multe cuvinte pentru aceiași noțiune”. Dacă totuși în cursul dezvoltării limbii române au apărut sinonime perfecte, pe parcurs a rămas doar unul dintre sinonime, celelalte dispărând din limba vie. Termenul șerb a dispărut din limba vie în urma apariției termenului rob.

În lingvistica generală există opinia conform căreia sinonimia lexicală „totală” este posibilă doar în cazul în care sunt îndeplinite două condiții esențiale:

1) sinonimele „ totale” trebuie să aibă identitate absolută atât la nivelul informației lor semantice cât și la nivelul informației stilistice; 2) sinonimele „totale” trebuie să fie comutabile în absolut toate contextele în care apar, dar fără a schimba informația semantică și pe cea stilistică.

2. Sinonimia morfologică

Sinonimia apare nu doar la nivelul lexical, ci și la cel morfologic și sintactic. Sinonimia morfologică reprezintă mijloacele diferite de transmitere a aceleiași informații gramaticale de tip categorial și „semnifică identitatea lexicală asociată anumitor opoziții de conținut morfologic suprimat”.

Sinonimia morfologică se axează pe forma categoriilor gramaticale și nu pe conținutul acestora, și apare atunci când „organizarea morfematică a cuvintelor este diferită, dar se transmite aceeași informație gramaticală de tip categorial”.

În cadrul sinonimiei morfologice există două grade diferite de sinonimie, diferențiate in funcție de identitatea sau non-identitatea informației semantice transmise de elementele care intră în relație de sinonimie morfologică.

– Sinonimele morfologicede gradul I au organizare morfematică diferită și transmit aceeași informație gramaticală de tip categorial și aceeași informație semantică. Sinonime morfologice de gradul I sunt desinențele –e și -uri folosite în exprimarea pluralului la unele substantive neutre : chibrite / chibrituri, blesteme / blestemuri.

– Sinonimele morfologice de gradul al II-lea au organizare morfematică diferită și transmit aceeași informație gramaticală de tip categorial, dar nu mai transmit și aceeași informație semantică. Acuzativul prepozițional este sinonim morfologic cu acuzativul neprepozițional: „Văzându-l pe Arthur palid, slab și sfârșit nici o asprime nu mai fu cu putință.” (H. De Balzac, pg 75); „ A emancipa femeile însemnează a le corupe.” (H. de Balzac, pg. 114).

II. Sinonimia sintactică

Unitatea sintactică, obiect de studiu al sintaxei, este percepută din perspectivă raportuală și din perspectivă funcțională. În privința numărului de raporturi sintactice și a criteriilor de identificare nu există o părere unanimă. Criteriile care trebuiesc avute în vedere în stabilirea numărului de raporturi sintactice sunt cele care fac referire la conținutul si la forma raportului sintactic.

Conținutul raportului sintactic face trimitere la planurile de manifestare a unităților sintactice din cadrul raportului sintactic.

Forma raportului sintactic reprezintă mărcile, trăsăturile distinctive ale fiecărui raport.

Având în vedere faptul că raportul apozitiv și raportul de dublă subordonare se înscriu la raportul de subordonare, deoarece au aceleași mărci distinctive, în limba română sunt șase raporturi sintactice:

1.- raportul de inerență

2.- raportul de coordonare

3.- raporul de subordonare

4.- raportul explicativ

5.- raportul mixt

6.- raportul de incidență

Fiecare din cele șase raporturi sintactice au forma și conținutul lor. Cele șase raporturi sintactice sunt clasificate în raporturi generatoare si non-generatoare de funcții sintactice. Raporturile generatoare de funcții sintactice sunt raportul de inerență si cel de subordonare, iar raportul de coordonare, raportul de incidență, raporul mixt și cel explicativ sunt non-generatoare de funcție sintactică. Nici în această privință opiniile nu sunt unanime. Unii cercetători consideră că raporturile generatoare de funcții sintactice sunt: raportul de inerență, raportul de coordonare și cel apozitiv, în timp ce alți cercetători le consideră non-generatoare.

Raportul sintactic de inerență generează funcțiile sintactice de subiect și de predicat, iar raportul sintactic de subordonare generează funcțiile sintactice de atribut, complement (direct și indirect), circumstanțial (cu toate tipurile de circumstanțial ), apoziție și funcția de dublă subordonare simultană.

Cele șapte funcții sintactice se realizează în planul sintactic la diferite nivele:

– la nivelul propoziției ca parte de propoziție

– la nivelul frazei ca propoziție și ca substitut de propoziție

– la nivelul textului ca frază

Sinonimia sintactică apare la nivelul diferitelor realizări ale celor șapte funcții sintactice. Sinonimia sintactică reprezintă transmiterea unei informații comune prin mijloace diferite.

Dacă în cazul sinonimiei lexicale avem în vedere transmiterea de informație semantică, iar în cazul sinonimiei morfologice transmiterea de informație gramaticală de tip categorial, la sinonimia sintactică este vizată informația sintactică. În cadrul sinonimiei sintactice sunt importante funcțiile sintactice si raporturile generatoare ale funcțiilor sintactice.

Când există identitate semantică structurile sintactice sinonime sunt comutabile, iar când structurile sintactice sinonime transmit informatie semantică diferită acestea nu sunt comutabile.

Pentru a evita confuziile, cercetătorii români au propus utilizarea unei terminologii diferite pentru denumirea enunțurilor sininime sintactic din punctul de vedere al modelului sintactic și pentru enunțurile sinonime din punct de vedere al informației transmise. Pentru primul caz s-a propus folosirea terminologiei de sinonimie sintactică, iar pentru cazul al doilea, terminologia de echivalență sintactică.

Principala marcă a sinonimiei sintactice constă în faptul că funcțiile sintactice și raporturile care le generează sunt elementele care ordonează sinonimia sintactică. Două unități sintactice sunt sinonime dacă au identitate la nivelul informației sintactice și non-identitate la nivelul organizării fonologice.

A. Echivalența sintactică

Opinile referitoare la echivalența sintactică nu sunt unanime. Unii specialiști români nu diferențiază echivalența sintactică de sinonimia sintactică.

Victoria Guțu Romalo încadrează apoziția la relatia de echivalență sintactică , drept dovadă dă ca exemplu enunțul:

– Acumpărat un roman ”La Medeleni”, care este organizat cu ajutorul relațiilor de :

a) -subordonare: A cumpărat un roman;

b) -de echivalență: un roman ”La Medeleni” ;

c) -de interdependență: (El) a cumpărat.

O altă opinie referitoare la relația de echivalență îi aparține lui I. Diaconescu, care încadrează în rel de echivalență sintactică atât apoziția cât și ”reluarea, repetiția și dubla exprimare a complementului direct și indirect” .

Luminița Hoarță Lăzărescu este de părere că ” în cadrul apoziției există o relație e echivalență la nivel sintactic între antecedent și apoziție, caracterizată prin identitate referențială și non-identitate funcțională. (…) De asemenea în cadrul apoziției există și o relație de sinonimie sintactică la nivelul diferitelor realizări ale apoziției:

-apoziția parte de propoziție

-propoziția apozitivă

– substitutul de propoziție apozitivă

– fraza apozitivă.”

În ceea ce privește reluarea, repetiția și dubla exprimare a complementului direct și indirect, Lumunița Hoarță Lăzărescu e de părere că nu există o relație de echivalență sintactică ci doar o identitate la nivel referețial.

Echivalența sintactică apre și al nivel de fraxistă și o relație de sinonimie sintactică la nivelul diferitelor realizări ale apoziției:

-apoziția parte de propoziție

-propoziția apozitivă

– substitutul de propoziție apozitivă

– fraza apozitivă.”

În ceea ce privește reluarea, repetiția și dubla exprimare a complementului direct și indirect, Lumunița Hoarță Lăzărescu e de părere că nu există o relație de echivalență sintactică ci doar o identitate la nivel referețial.

Echivalența sintactică apre și al nivel de frază și la nivel de text, reprezentând ” relația ce se stabilește între enunțuri cu organizared de propoziție sau de frază care transmit aceiași informație semantică,dar dintr-o perspectivă funcțională diferită” .

În funcție de transformările care le generează enunțurile echivalente sunt clasificate în:

– enunțuri obținute prin transformare negativă echivalente sintactic cu enunțuri afirmative” – Nu Iulia nu și-a scris tema . / Iulia și-a scris tema.

– enunțuri care conțin verbul a avea echivalente sintactic cu enunțuri care au ” sum pro habeo ”- Iulia are o carte. / Cartea este a Iuliei.

– enunțuri active echivalente sintactic cu enunțuri pasive, obținute în urma pasivizării – Iulia citește cate / Cartea este citită de către Iulia.

– enunțuri obținute prin relativizare, nominalul fiind suprimat din nominală – Fata este veselă și Ea cântă la pian sunt echivalente cu Fata care cântă la pian este veselă.

– enunțuri independente echivalente sintactic cu enunțuri care conțin funcții cu dublă subordonare simultană – Iulia îl aude pe George cântând și George cântă la pian sunt echivalente cu Iulia îl aude pe George cântând la pian.

În funcție de informația semantică unitară pe care o transmit două enunțuri în urma schimbării funcțiilor sintactice ale termenilor componenți există tipuri de enunțuri sintactice care transmit anumite sensuri referențiale:

a) – sensul referențial de concluzie – enunțul Iulia s-a antrenat foarte mult, deci a luat medalia de aur are organizare de frază, iar cele două propoziții sunt în raport de coordonare. Acest enunț este echuvalent sintactic cu enunțul care are în componența sa o subordonată concesivă: Iulia s-a antrenat foarte mult, așa încât a luat medalia de aur.

b) – sensul referențial de cauză – enunțul care are în componența sa o propoziție subordonată cauzală Mă duc la școală deoarece trebuie este echivalent sintactic cu enunțul care are în componența sa o falsă condițională, dar care transmite tot ideea de cauzalitate Dacă n-ar trebui nu m-aș duce la școală.

c) – sensul referențial de concesie – enunțul care are în componența lui o subordonată concesivă Plec în excursie deși nu am bani este echivalent sintactic cu enunțul care conține două propoziții coordonate adversativ Nu am bani, dar plec în excursie.

B. Coreferență sintactică

În cazul coreferenței sintactice există de asemenea opinii diferite. Unii specialiști consideră că, coreferența sintactică apare doar în cazul în care protagoniștii actului de comunicare cunosc circumstanțele actului de comunicare. Enunțurile coreferente se disting de enunțurile sinonime prin faptul că ele exprimă aceeași stare de lucruri doar întâmpător.

În opinia Luminiței Hoarță Lăzărescu ”coreferența sintactică se manifestă atât la nivel de propoziție, cât și la nivel de frază, ea vizând părțile de propoziție sau propozițiile care se referă la aceeași entitate în planul realității extralingvistice. Coreferența sintactică este ocazițională, accidentală.” Propoziția Iulia citește un roman este coreferentă sintactic cu propoziția Colega mea citește ”Roșu și negru” doar în cazul în care Iulia este colega mea,iar romanul citit este ”Roșu și negru”. Coreferența sintactică se caracterizează prin identitate referențială.

Sinonimia sintactică este clasificată în funcție de identitatea sau non-identitatea informației semantice în: sinonimie sintactică de gradul I și sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

III. Sinonimia sintactică de gradul I

Sinonimele sintactice de gradul I transmit atât aceeași informație sintactică, cât și aceeași informație semantică. În propoziția Hoțul va fi prins, subiectul hoțul este sinonim sintactic de gradul I cu propoziția subiectivă Cine fură din fraza Cine fură va fi prins.

Sinonimia sintactică de gradul I apare atât la nivelul propoziției, cât și la nivelul frazei și al textului.

La nivelul propoziției sinonimia sintactică de gradul I se manifestă în cadrul mai multor părți de propoziție:

a) Părțile de propoziție exprimate prin cuvintele sintetice sunt sinonime sintactic cu părțile de propoziție exprimate prin structuri analitice.Verbul exprimat prin structură sintetică a fugit din enunțul El a fugit este este sinonim sintactic cu verbul exprimat prin structură analitică a spălat putina din enunțul El a spălat putina. Ceea ce diferențiază verbul a fugit de structura analitică a spălat putina este faptul că acesta este neutru din punct de vedere al expresivității în timp ce structura analitică a spălat putina este marcă a expresivității.

b) Părțile de propoziții simple sunt sinonime sintactic cu părțile de propoziție multiple. Subiectul simplu spectatorii din propoziția Spectatorii aplaudă este echivalent sintactic cu subiectul multiplu Iulia, Alice și Marius din propoziția Iulia, Alice și Marius aplaudă, cu condiția ca cei trei să fie spectatori.

c) Părțile de propoziție cu structură prepozițională sunt sinonime sintactic cu părțile de propoziție cu structură neprepozițională. Tipul de complementul direct din propoziția L-am sunat pe avocatul meu este sinonim sintactic cu tipul de complement direct din propoziția Mi-am sunat avocatul.

d) Părțile de propoziție cu o anumită prepoziție sunt sinonime sintactic cu părțile de propoziție cu prepoziție diferită. Complementul de agent percedat de prepoziția de este sinonim sintactic cu complementulm de agent percedat de prepoziția de către: Bunica a fost vizitată de / de către nepoți.

e) Părțile de propoziție exprimate prin anumite părți de vorbire sunt sinonime sintactic cu părțile de propoziție exprimate prin alte părți de vorbire. Substantivul Iulia din prpoziția Iulia citește este sinonim sintactic cu pronumele Ea din propoziția Ea citește, ambele îndeplinind funcția sintactică de subiect.

La nivelul frazei și al textului, sinonimia sintactică de gradul I apare în cadrul enunțurilor cu organizare de propoziție sau frază.

Aceste enunțuri sunt clasificate:

a) -în funcție de elementele joncționale prezente sau absente din cadrul enunțurilor sinonime, în:

-enunțuri cu element joncțional exprimat sinonime sintactic cu enunțuri cu element joncțional suprimat. Enunțul Plânge cât o plânge , eu tot nu îl iert este sinonim sintactic cu enunțul Chiar dacă plânge cât o plânge eu tot nu îl iert.

-enunțuri cu element joncțional exprimat sinonime cu enunțuri cu element joncțional inexistent. Enunțul Când eram studentă citeam mult este sinonim sintactic cu enunțul cu element joncțional inexistent Fiind studentă, citeam mult.

-enunțuri cu elemente joncționale exprimate și diferite sinonime din punct de vedere sintactic. Enunțul Ai luat notă mare chiar dacă nu ai invățat este sinonim sintactic cu enunțul Ai luat notă mare deși nu ai învățat.

b) –în funcție de planul formal al enunțului, în:

–enunțuri cu structură completă, sinonime sintactic cu enunțurile cu structură eliptică. Enunțul Are doi copii este sinonim sintactic cu enunțul Are doi, împrejurarea în care este rostit acest al doilea enunț sugerând cuvantul omis.

–enunțuri care conțin structuri cu funcție sintactică exprimată, sinonime sintactic cu enunțuri cu structuri cu funcție sintactică subânțeleasă. Enunțul cu nume predicativ exprimat Ești studentă la Iași? este sinonim sintactic cu enunțul Sunt (studentă) cu nume predicativ subânțeles

IV. Sinonimia sintactică de gradul al II-lea

Sinonimia sintactică de gradul al II-lea ”se caracterizează prin identitate la nivelul informației sintactice (funcției sintactice și a raportului generator de această funcție) și non-identitate la nivelul informației semantice (identitateta semnificaților nu este pertinentă)”

Sinonimele sintactice de gradul al II-lea nu sunt comutabile din punct de vedere semantic. Subiectul simplu Farmecul din enunțul ”Farmecul unei ființe străine pe care o iubim întîia oară e farmecul primordial la care ar trebui să ne oprim” (Marin Preda,Cel mai iubit dintre pământeni, pg.184) este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu subiectul multiplu Lina și cu mă-sa din enunțul ”Lina și cu măsa tăceau mâlc” (Eugen Barbu, Groapa, pg.92).

Sinonimia sintactică de gradul al II-lea se manifestă atât la nivelul părților de propoziție cât și la nivel de propoziție, de substitut de propoziție și de frază.

1. Funcția sintactică de subiect

Funcția sintactică de subiect se realizează atât la nivelul propoziției cât și la nivelul frazei sub formă de propoziție subiectivă sau sub formă de substitut de propoziție subiectivă.

Situația propoziției subiective a stârnit numeroase controverse. Propoziția subiectivă este considerată de către unii specialiști ca fiind propoziție subordonată secundară, în timp ce alții o consideră propoziție principală cu aceeași importanță ca a subiectului parte de propoziție.

Între subiect ca parte de propoziție și propoziția subiectivă este un raport de sinonimie de gradul al II-lea. În continuare vom analiza dacă acest raport de sinonimie de gradul al II-lea se desfășoară între o parte de propoziție principală și o propoziție principală în cadrul frazei, sau între o parte de propoziție principală și o propoziție secundară, subordonată.

În Gramatica Academiei subiectul este definit ca parte principală de propoziție,iar propoziția subiectivă este considerată propoziție secundară, subordonată.

Pentru a lămuri această situație pornim de la analizarea raportului dintre subiect și predicat și a raportului dintre propoziția subiectivă și propoziția regentă.

Părerile referitoare la raportul subiect-predicat sunt deasemeni împărțite. Unii cercetători sunt de părere că intr-o propoziție singura parte absolut necesară este predicatul, în timp ce subiectul se caracterizează printr-o ”necesitate parțială”. Acețtia consideră că deoarece raportul dintre subiect și predicat se realizează prin acord, acest raport nu poate fi decât de subordonare.

Susținătorii existenței mai multor raporturi sintactice în limba română sunt de părere că între subiect și predicat nu este un raport de subordonare ci unul de interdependență.

Lunimița Hoarță Lăzărescu este de părere că între subiect și predicat este un raport de inerență, argumentându-și opinia prin faptul că subiectul și predicatul sunt părți principale de propoziție, care nu pot fi omise fără ca informația semantică și gramaticală transmisă să sufere modificări. În privința formei, Lunimița Hoarță Lăzărescu afirmă că subiectul și predicatul își impun reciproc anumite restricții: subiectul impune predicatului acordul, iar predicatul impune subiectului situarea în cazul nominativ. Exemplu: „Melodia fără cuvinte nu are un sens depistabil” (M.Preda,Cel mai iubit dintre pământeni, pg.240).

„Trecând de la nivelul propozoției la cel al frazei, considerăm că propoziția subiectivă este o propoziție cu o importanță egală în cadrul frazei cu a subiectului în cadrul propoziției. Ea nu este o propoziție subordonată, secundară, ci o propoziție inerentă, deci principală. Propozițiile subiective nu pot fi omise din planul frazei, fără ca acestea să sufere din punctul de vedere al informației semantice și gramaticale transmise. Propoziția subiectivă, întocmai ca și corespondentul ei din planul propoziției, cubiectul, aduce compliniri indispensabile din punct de vedere semantic și gramatical propoziției regente. Subiectul fiind o parte principală de propoziție și propoziția subiectivă o propoziție inerentă, deci principală,rezultă că sinonimia sintactică dintre subiect și propoziția subiectivă este o sinonimie sintactică de gradul al II-lea între o parte de propoziție principală și o propoziție cu aceeași importanță în planul frazei.”

1.a. Funcția sintactică de subiect la nivelul propoziției

Subiectul exprimat prin părți de vorbire este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu subiectul neexprimat prin părți de vorbire.

DSubiectul exprimat prin părți de vorbire

Subiectul exprimat prin substantiv este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu subiectul exprimat prin pronume și cu subiectul exprimat prin numeral cu valoare substantivală:

– Maria a luat nota zece la examen.

– Ea este o înotătoare foarte bună.

– Vreo șapte au picat la examen.

Dacă subiectul exprimat prin substantiv și subiectul exprimat prin pronume au aceeași identitate semantică și sunt comutabile în același enunț atunci sunt sinonime sintactice de gradul I. Sinonimie de gradul al II-lea este și între subiectul exprimat prin substantiv fără prepoziție, aflat în cazul nominativ și subiectul exprimat prin substantiv cu prepoziție:

– Marea este foarte agitată.

– Au trecut examenul și dintre-aceia care nu au învățat.

Sunt sininime de gradul al II-lea și subiectul exprimat prin pronume fără prepoziție cu subiectul exprimat prin pronume cu prepoziție:

– Ea pleacă în vacanță.

– Au plecat cu toții la mare.

De asemenea există sinonimie de gradul al II-lea între subiectul exprimat prin cuvant sintetic si subiectul exprimat prin structură analitică, precum și între subiectul simplu, subiectul multiplu și subiectul dublat.

„ Convențional, subiectul exprimat printr-o singură parte de vorbire se numește subiect simplu. În general, în cazul părții de vorbire prin care este concretizat subiectul simplu, nu există sau nu interesează raporturile sintactice: în stilul beletristic: Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor (M. Eminescu, pg.27); în texte vechi religioase: În vremea aceea voinicii prinseră Isus și-l duseră (CT, pg. 63 ); în texte dialectale: Cum sî facî mama sarmali? (TD, pg.205). Subiectul exprimat prin mai multe părți de vorbire coordonate ( mai multe substantive sau substitute ale acestora) se numește subiect multiplu: în stilul beletristic: Ion și Simion nu mai înțelegeau nimic.(L. Rebreanu, pg.134); în texte vechi religioase:Mărăcini și ciulini va răsări ție.(B, pg.174) în texte vechi istorice Numai norocul lui și banii și cărțile saraschiiarului i-au ajutat. (RP, pg.152) în texte dialectale : Când era cu moș Crăciun, Constantin și un băiet sî pregăte sî sî ducî. (TD, pg.292). În afara subiectului multiplu, există și un alt fel de subiect exprimat prin dauă părți de vorbire, și anume, așa-zisul subiect dublat(reluat sau anticipat). Dacă subiectul multiplu trimite la mai multe noțiuni subiect, subiectul dublat vizează un singur obiect al gândirii, adică o singură notiune-subiect, care se dublează din anumite cauze. Exemple: Virtutea pentru dânșii ea nu exiztă.(M. Eminescu, Poezii, pg. 43); Bine, voinice, … a veni ea și vremea aceea.( I. Creangă, după Iordan, LRC, pg.545).”

Subiectul neexprimat prin părți de vorbire

Subiectul este neexprimat prin părți de vorbire atunci când persoana gramaticală este indicată prin diferite mărci (desinențe, alternanțe fonetice, accentul în context ). În cadrul subiectului neexprimat prin părți de vorbire identificăm subiectul inclus, subiectul subânțeles și subiectul nedeterminat aflate într-un raport de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

„ Atunci când subiectul nu este exprimat pri una sau mai multe părți de vorbire, iar verbul predicat sau din structura predicatului este la persoana I sau a II-a, singular sau plural, se vorbește despre subiect inclus. Exemple: în stilul beletristic: Le-aș strânge (eu) -ntr-un mănunchi/să le cobor (eu) la mine.(L. Blaga, pg.54); în texte vechi religioase: Nevoitu-ne-am (noi) a prepune această sfântă și de Dumnezeu suflată carte. (B, pg.263); în texte dialectale: La mama am fost (noi) șapte copii.(TD, og.196). Când subiectul este neexprimat prin părți de vorbire,iar verbul predicat sau din structura predicatului este la persoana atreia, singular sau plural, vorbim de subiect subânțeles. Exeple: în stilul beletristic: Se ridică(ea) asezându-și părul sub bonetă(Cezar Petrescu, pg.117); în texte vechi religioase: Deaca n-au întinsă (ei) înainte calea cea netedă și luminoasă (B, pg.163); în texte vechi istorice: L-au chemat și pe el acolo la mitropolie.(RP, pg 151); în texte dialectale: Lupchii o trecut șoseaua dincolo ș-o stat.(TD, pg. 88). În cazul subiectului nedeterminat persoanele întâi, a doua și a treia trimit la ‹‹persoane reale cu valoare generală sau nedeterminată››. Exemple: în stilul beletristic: Scria-n gazetă că s-a dat / Poruncă să se-ntoarcă-n țară / Toți cei plecați de astă vară. (Coșbuc, după GA, vol 2, pg.94). ”

1.b. Funcția sintactică de subiect la nivelul frazei

Între propoziția subiectivă legată prin joncțiune de predicatul cu care se află în legătură și propoziția subiectivă care se juxtapune la elementul cu care este legată există o relție de sinonimie sintactică de gradul al II-lea:

– „Părea că fiecare floare și fircare stea e sor cu mine”.(M. Eminescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg.78);

-„Cât de bine ar fi / cetatea să uite o zi / că ceasul îi e stăpân”. (L. Blaga, după L. Hoarță Lăzărescu, pg.78).

O relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea ezistă și între subiectivele introduse prin conjuncțiile: că, de, ca, dacă și sinonimele introduse prin pronumele reletive : care, cine, ce, cât, ceea ce: – Se vede că nu și-a învățat lecția.

-Se verifică ceea ce stim deja.

2. Funcția sintactică de predicat

„Predicatul este partea principală de propoziție care atribuie subiectului o acțiune, o stare sau o însușire, partea care arată ce face, ce este sau cum este subiectul.”

Exemplu: – Elena scrie la matematică.

Funcția sintactică de predicat se realizează atât la nivelul propoziției sub formă de predicat, cât și la nivelul frazei sub formă de propoziție predicativă sau foarte rar sub formă de substitut de propoziție predicativă.

Situația propoziției predicative a stârnit numeroase controverse. Propoziția predicativă este considerată de către unii specialiști ca fiind propoziție subordonată secundară, în timp ce alții o consideră propoziție principală.

Între predicat ca parte de propoziție și propoziția predicativă este un raport de sinonimie de gradul al II-lea. În continuare vom analiza dacă acest raport de sinonimie de gradul al II-lea se desfășoară între o parte de propoziție principală și o propoziție principală în cadrul frazei, sau între o parte de propoziție principală și o propoziție secundară, subordonată.

Lunimița Hoarță Lăzărescu este de părere că având în vedere faptul că între subiect și predicat este un raport de inerență se poate afirma că și între propoziția predicativă și subiectul cu care aceasta intră în legătură este tot un raport de inerență și prin urmare propoziția predicativă este o propoziție inerenă, deci principală.

Predicatul fiind o parte principală de propoziție și propoziția perdicativă o propoziție inerentă, deci principală,rezultă că sinonimia sintactică dintre predicat și propoziția predicativă este o sinonimie sintactică de gradul al II-lea între o parte de propoziție principală și o propoziție cu aceeași importanță în planul frazei.

2.a. Funcția sintactică de predicat la nivelul propoziției

În funcție de părțile de vorbire prin care predicatul poate fi exprimat, predicatul verbal este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu predicatul adverbial, cu predicatul interjecțional și cu predicatul nominal. „ Exemple: in stilul beletristic: ,,Pășea în vârful picioarelor, cu ochii țintă la clătinaturile laptelui". (Cezar Petrescu, pg. 195); Poate că din trunchiul ăiu îmi vor ciopli nu peste mult sicriul. (L. Blaga, pg. 7); ,,Iar zvârr! cu o scutătură in urma noastră". (L Creangi, după Dimitriu, GLRS, pg.194); „A fost cândva pământul nostru străveziu”.( Blaga, pg. 281); în texte vechi reljgioase:,,Se închipuiesc celor ce călă.toresc pre căi rătăcite".(B, pg.163) ,,Iară de această carte a legii vechi, noi, rumânii, foarte suntem lipsiți”(B, pg 165); în texte dialectale:,,Noi când ne jucăm de-a fugaritelea …”(TD, pg 77 ); „îi fuarti bunî la Sfantu Tuader în postu mari”.(TD, pg.l55).

Relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea este și între predicatul verbal exprimat prin cuvânt sintetic și cel exprimat prin structură analitică:

Maria cântă frumos.

Ionel nu și-a adus aminte unde a lăsat caietul.

Din punct de vedere structural relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea este și între predicatul verbal simplu , predicatul verbal compus și predicatul verbal dezvoltat.

– „Din strașina curat-a veșniciei / Cad clipele ca picurii de ploaie" (L. Blaga, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 81).

– ,,Avem norocul să putem rămâne aici" (Cezar Petrescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 82);

-,,Chestia asta, fiind serioasă nu trebuie adusă în discuție"(L. Rebreanu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 82).

2.b. Funcția sintactică de predicat la nivelul frazei

„ Propozițiile predicative joncționate de verbul copulativ sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea cu propozițiile predicative juxtapuse. Exemple: Cum nici unul dintr-înșii nu i-a suflat nici o vorbă despre ce s-a petrecut, înseamnă cătrebuie să se fi petrecut ceva rău cu dânsul (L. Rebreanu, pg. 249 ); Niciodată nu voi ajunge / s-aduc jertfa sub semnul înalt / al curcubeului magic (L. Blaga, pg. 98).”

3. Funcția sintactică de atribut

Conform GA atributul este partea de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al lui.

Funcția sintactică de atribut se dezvoltă la nivelui propoziției sub forma atributului ca parte de propoziție și la nivelul frazei sub forma propoziției attributive sau a substitutului de propoziție atributivă.

3.a. Funcția sintactică de atribut la nivelul propoziției

În funcție de părțile de vorbire prin care atributul poate fi exprimat, atributul adjectival este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu atributul substantival.

– „O ceață albă se lăsase peste pământul uscat”(E. Barbu,

pg.55);

– „Ni-e sufletul spadă / de foc stinsă-n teacă”(L. Blaga,după L.

Hoarță Lăzărescu, pg. 85);

Relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea este și

între atributul exprimat prin cuvânt sintetic și cel exprimat prin structură analitică: – Iulia are un zâmbet frumos.

– Suflet fără milă nu își pasă de durerea lui.

Atributul simplu este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu atributul complex:

– „Spre Filantropia crescu o mahala nouă”( E. Barbu, pg. 78)

– „Suiră într-o odaie scundă,luminată de ferestre prăfuite și nespălate” (E. Barbu, pg. 235 );

Atributul substantival neprepozițional aflat în cazul dativ sau genitiv este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu atributul substantival prepozițional aflatb în aczul acuzativ, dativ sau genitiv:

– Barca plutea lin pe întinsul apei.

– Balaurul avea limbi de foc.

3.b. Funcția sintactică de atribut la nivelul frazei

Între propoziția atributivă introdusă printr-un jonctiv subordonator și propoziția atributivă juxtapusă este o releție de sinonimie sintactoică de gradul al II-lea:

– Am vazut-o pe vecina care are un pisoi mic.

– Mi-am făcut cunoscută intenția să particip la concurs.

4. Funcția sintactică de complement

„Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb (predicative sau nepredicativ), un adjectiv, un adverb, o interjecție cu funcționare de predicat, iar în anumite condiții chiar și un substantive”

Luminița Hoarță Lăzărescu propune folosirea denumirii de complement pentru „determinările obligatirii regenților de tip verbal (complementul direct, complementul indirect și complementul de agent) și a denumirii de circumstanțial pentru determinările facultative ale acelorași regenți (circumstanțial de loc, circumstanțial de timp, circumstanțial de mod, circumstanțial de măsură etc).”

4.1 Funcția sintactică de complement direct

„Complementul direct este partea de propoziție care determină un verb sau o interjecție indicând obiectul asupra căruia se exercită o acțiune sau care este rezultatul unei acțiuni”

4.1.a. Funcția sintactică de complement direct la nivelul

propoziției

În funcție de părțile de vorbire prin care poate fi exprimat, complementul direct exprimat prin substantiv este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu complementul direct exprimat printr-un substitut al substantivului:

– „Găina se ouase o mărgică”(Creangă, pg. 70)

– „Îi mai sărută de câteva ori pe amândoi”(Creangă, pg.199)

Complementul direct prepozițional este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu complementul direct neprepoziițional:

-„ Aud pe Lupu dând glas” (Sadoveanu, după GA, pg154)

-„ Face ea sarmale, face plachie, face alivenci” (Creangă, după GA, 154)

4.1.b. Funcția sintactică de complement direct la

nivelul frazei

Sinonimia sintactică de gradul al II-lea se maanifestă la nivelul frazei între propozițiile completive directe introduse printr-un

jonctiv subordonator și propozițiile completive directe juxtapose.

Exemple: în stilul beletristic: ,,Grigore știa că bătrânul e nerăbdător

să afle ce-a făcut la București". (L. Rebreanu, pg. 582); „Doamna Herdelea și Ghighi fură rugate îndatădată să inspecteze împodobirea bisericii”. (L. Rebreanu, pg. 508); in texte vechi religioase: ,,Zise Domnul auzit-ați că zis fu nu face curvie". (CT, pg. 8); „Și ruga el mult să nu tremeață ei într-altă parte". (CT, pg. 8O); în texte dialectale: ,,Dac-a vazî că nu-l mai las dim bătaii". (TD, pg. 191); „Da așa știu sî mă iscălesc". (TD,pg. 185).

4.2. Funcția sintactică de complement indirect

„Complementul indirect este partea secundară de propoziție care determină un verb, o locuțiune verbal, un adverb, un adjectiv,o locuțiune adjectival sau o interjecție, indicând în general, obiectul căruia I se atribuie o acțiune, o însușire sau o caracteristică.”

4.2.a. Funcția sintactică de complement indirect la nivelul

propoziției

Complementul indirect exprimat prin substantive este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu complementul indirect exprimat prin substitutele substantivului:

-Căuta pricină flăcăului într-una (Sadoveanu, o. I 641)

-Ea privea lung la mine.

Complementul indirect prepozițional aflat în cazul acuzativ (cu

prepozițiile către, despre, de, pentru, în, la) sau genitiv (cu prepozițiile:contra, asupra, împotriva) este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu complementul indirect neprepozițional aflat în cazul dativ:

– „ La nimeni n-o s-o spui!” (Coșbuc,P. I 232)

-„Solului nu I se taie capul, zuse Spancioc.”(Negruzzi, după GA, pg163)

4.2.b. Funcția sintactică de complement indirect la nivelul

frazei

Propoziția completivă indirectă juxtapusă este în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea cu propoziția completivă indirect intridusă prin jonctive subordinate:

-„ Pentru că ar fi în stare să se lase călcat în picioatre de toate nătăflețele din lume” (L. Rebreanu, după L. Hoarță Lăzărescu);

-„ Mă miram că ei nu văd”(L. Blaga, după L. Hoarță Lăzărescu).

4.3. Funcția sintactică de complement de agent

„Complement de agent determină un verb la diateza

pasivă (construcție cu a fi, modul participiu sau reflexivul cu valoare pasivă), arătând de cine este făcută acțiunea. El este subiectul logic al acțiunii exprimate de verb.

-„ Am săvârșit toate câte îmi fuseseră poruncite de către

mazîlul nostru”. Sadoveanu, O.XVIII 6

-„ O asemenea cercetare s-a făcut de către d. Timoteu

Cipariu”.Odobescu,S. I 352,

Complementul de agent, parte de propoziție, este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu propoziția completivă de agent.

4.3.a. Funcția sintactică de complement de agent la

nivelul propoziției

Complementul de agent exprimat prin substantive este sinonim sitactic de gradul al II-lea cu complementul de agent exprimat prin substitute ale substantivului:

– Maria cuprinsă de grijile cotidiene a uitat să se ducă la întălnire.

– În mijlocul pădurii nu era deranjat de nimeni.

4.3.b. Funcția sintactică de complement de agent la

nivelul frazei

Între propoziția completivă de agent și complementul de agent este o relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

Propozițiile completive de agent introduse de pronume relative în cazul acuzativ (cu prepozițiile de, de către) sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea cu completive de agent introduse prin pronume nehotărâte (oricine, oricare, orice).

5. Funcția sintactică de circumstanțial

„Funcția sintactică de circumstanțial este o complinire facultativă a verbului regent … . Această funcție sintactică se realizează atât la nivelul propoziției, cât și la nivelul frazei, cele două realizări ale funcției sintactice în discuție fiind sinonime sintactice de gradul al II-lea.”

Funcția sintactică de circumstanșial are mai multe dezvoltări: – funcția de circumstanțial de loc

– funcția de circumstanțial de timp

– funcția de circumstanțial de mod

– funcția de circumstanțial de măsură

– funcția de circumstanțial de cauză

-funcția de circumstanțial de scop

– funcția de circumstanțial comparativ

– funcția de circumstanțial consecutiv

– funcția de circumstanțial instrumental

– funcția de circumstanțial de relație

– funcția de circumstanțial sociativ

– funcția de circumstanțial condițional

– funcția de circumstanțial opozițional

– funcția de circumstanțial cumulativ

– funcția de circumstanțial de excepție.

5.1. Funcția sintactică de circumstanțial de loc

„Complementul circumstanțial de loc determină un verb, arătând locul unde se petrece o acțiune,precum și punctual de plecare, direcția și limita în spațiu a unei acțiunu, spațiul străbătut etc.”

Între cele două realizări ale funcției circumstanțialului de loc este o relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

5.1.a Funcția sintactică de circumstanțial de loc la nivelul

propoziției

Circumstanțialul de loc exprimat prin adverbe de loc (acolo, aici, afară) este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de loc exprimat prin substantiv sau printr- un

substitut al substantivului în acuzativ (cu prepozițiile: din, dinspre, la, în , înspre, lângă, sub, de), cu circumstanțialul de loc exprimat prin substantive sau substitute ale substantivelor în genitive (cu prepozițiile: deasupra, dedesubtul, în fața) și cu circumstanțialul de loc exprimat prin substantive sau substitute ale substantivelor în dativ, fără prepoziție:

-Maria se joacă afară.

-Iulia vine de la lac.

-Stiloul este deasupra cărții.

Circumstanțialul de loc neprepozițional este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de loc prepozițional:

– Cartea a căzut jos.

– Mingea a intrat sub mașină.

Circumstanțialul de loc simplu este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de loc complex:

-Maria merge acasă.

-Ușa se balansa într-o parte și-n alta.

5.1.b. Funcția sintactică de circumstanțial de loc la

nivelul frazei

„Propoziția circumstanțială de loc introdusă prin adverbul pronominal relativ de loc unde și formațiile de unde, până unde este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de loc introdusă printr-unul din adverble pronominale nehotărâte formate pe baza adverbului proniminal relativ unde, cu propoziția circumstanțială de loc introdusă prin adverbul încotro și compusele lui și cu propoziția circumstanțială de loc introdusă prin pronumele relative și compusele lor nehotărâte, oricine, orice, oricare.”

-Cumpără de unde e mai ieftin.

-Dute încotro oi vedea.

– Mergi oriunde vrei.

5.2. Funcția sintactică de circumstanțial de timp

„Complementul circumstanțial de timp determonă un verb sau un adjectiv, arătând timpul în care se petrece o acțiune, adică momentul, epoca, răstimpul, durata, limita sau frecvența acțiunii etc.”

-„Numa seara, după ce se termina totul, intra în cârciuma negustorului și cerea o litră de rachiu” (E. Barbu, pg.102)

5.1.a Funcția sintactică de circumstanțial de timp la

nivelul propoziției

Circumstanțialul de timp exprimat prin adverbe de timp (atunci, acum, mâine) este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de timp exprimat prin adverbul pronominal relativ când sau prin formațiile de când, până când și cu circumstanțialul de timp exprimat prin substantive în acuzativ (cu prepozitiile: din, după, la) sau în genitiv(cu prepozițiile: în timpul, în vremea).

– Alina sosește azi.

-Începem proiectul de acum.

– Vin acasă după spectacol.

-Poza e din timpul facultății.

Circumstanțialul de timp prepozițional este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de timp neprepozițional:

-Nu ne-am mai întâlnit de când am terminat liceul.

-A venit acasă aseară.

5.1.b. Funcția sintactică de circumstanțial de loc la

nivelul frazei

Propozițiile circumstanțiale de timp introduse prin adverbul pronominal relativ când și formațiile de când, până când sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea cu propozițiile circumstanțiale de timp introduse prin locuțiuni conjuncționale(până ce, îndată ce, după ce), cu propozițiile circumstanțiale de timp introduse prin adverbul pronominal cum sau formația de cum și cu propozițiile circumstanțiale de timp introduse prin până sau prin locuțiunile conjuncționale înainte ca, înainte de.

-Plec când se va lumina.

-Vom începe îndată ce va sta ploaia.

-Avionul va decola cum va primi acceptul de la turnul de control.

-Nu va fi iertată până nu iși va cere scuze.

5.3 Funcția sintactică de circumstanțial de mod

Circumstanțialul de mod „arată cum se desfășoară ori se înfățișează o acțiune sau o calitate, progresia într-o acțiune sau o calitate, comformitatea cu ceva;”

Luminița Hoarță Lăzărescu introduce în categoria circumstanțialului de mod : circumstanțialul de mod propriu-zis și propoziția circumstanțială de mod propriu-zisă. Circumstanțialul de măsură și circumstanțialul comparativ sunt considerate ca fiind funcții sintactice aparte.

5.3.a.Funcția sintactică de circumstanțial de mod la

nivelul propoziției

Circumstanțialul de mod exprimat prin adverbe de mod (bine, rău, așa) este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de mod exprimat prin substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție, cu circumstanțialul de mod exprimat prin numeral multiplicativ și cu circumstanțialul de mod exprimat prin interjecție.

-„Ipate se îmbogățise însutit și înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul” (I. Creangă, după GA,vol2, pg. 182)

-„A intrat tipa-tipa în cetate” (I,L, Cragiale, după GA,vol 2, pg. 183)

-„E făcut în fălii, în fălii ca sî meargî” (TD, după L.Hoarță Lăzărescu, pg.99)

Circumstanțialul de mod exprimat prin cuvânt sintetic este în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea cu circumstanțialul de mod analitic și cu circumstanțialul de mod complex:

-„Și cum trăiește așa moare”(L.Rebreanu,după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 100)

-„Intrat-a noaptea-n lung, fără de vamă”(L. Blaga, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 100 )

-„Cu respect și cu dragoste mă ridic și-i fac loc la masa mea” (I.L. Caragiale, după GA,vol 2, pg. 180)

5.3.b.Funcția sintactică de circumstanțial de mod la

nivelul frazei

Propoziția circumstanțială de mod introdusă prin adverbul proniominal cum și prin formațiile pe baza acestuia precum, după cum este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de mod introdusă prin conjuncția fără + conjunctivul și fără ca + conjunctivul.

-Aș dori să zbor, cum mereu am visat

-Țipă cât îl ține gura fără să-i pese de ceilalți.

5.4. Funcția sintactică de circumstanțial de măsură

Luminița Hoarță Lăzărescu este de părere că funcția sintactică de circumstanțial de măsură este diferită de funcția sintactică de circumstanțial de mod atât în planul formei, cât și al conținutului.

5.4.a. Funcția sintactică de circumstanțial de măsură

în planul propoziției

Circumstanțialul de măsură arată cantitatea sau măsura în care se desfășoară acțiunea sau care privește o anumită caracteristică.Exemplu: ,,Se încumetase să reteze atât de savant un orator care vorbea atât de mult”. (Cezar Petrescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 101 ).

Circumstanțialul de măsură exprimat prin substantiv însoțit de un numeral cu valoare adjectivală este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de măsură exprimat printr-un adverb cu sens cantitativ și cu circumstanțialul de măsură exprimat prin numerale adverbiale întrebuințate substantival.

-„Îl ridică jumătate de metru și îl trânti pe cele patru picioare”(Cezar Petrescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 101)

-„ Vorbea atât de mult, de repede și de savant… ” (Cezar Petrescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 101)

-„De trei ori românii împinseră și năvăliră turcii” (N. Bălcescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg. 101)

Sinonimie sintactică de gradul al II-lea este și între circumstanțialul de măsură exprimat prin cuvânt sintetic și circumstanțialul de măsură analitic:

-Ioana încă mai tremura puțin.

-Umpluse paharul cam de două degete

5.4.b. Funcția sintactică de circumstanțial de

măsură în planul frazei

Propoziția circumstanțială de măsură are două subcategorii aflate în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea :

– propoziția circumstanțială de măsură propriu-zisă;

– propoziția circumstanțială de măsură progresivă.

5.5. Funcția sintactică de circumstanțial comparativ

Funcția sintactică de circumstanțial comparativ se concretizează la nivelul propoziției în circumstanțial comparativ, iar la nivelul frazei în propoziție circumstanțială comparativă .Între cele două realizări ale funcției sintactice de circumstanțial comparativ există o relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

5.5.a. Funcția sintactică de circumstanțial comparativ la

nivelul propoziției

„Circumstanțialul comparativ exprimat printr-un substantiv sau un substitut al acestuia, precedat de prepozițiile ca, decât, cât etc sau în dativ precedat de prepoziția asemenea este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul comparativ exprimat prin adverbe precedate de prepozițiile ca, decât etc.”

„ Și se opri și se uită la mine cu o expresie de astă dată, de derută totală, ca și când acea fată i-ar fi fost soră…”(M. Preda, pg.210)

-„ Rugându-te să nu grăiești rău ca limbuții”(CT, după L.H. Lăzărescu, pg.103)

5.5.b.Funcția sintactică de circumstanțial comparativ

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială comparativă are două subcategorii aflate în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea:

– propoziția circumstanțială comparativă reală: Se ofilea încet cum se ofilește o frunză toamna.

– propoziția circumstanțială comparativă ireală:A intrat în casă cu sufletul la gură ca și cum o alergau hoții.

5.6.Funcția sintactică de circumstanțial de cauză

Între cele două realizări ale circumstanțialului de cauză la nivelul propoziției și la nivelul frazei este o relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

5.6.a. Funcția sintactică de circumstanțial de cauză la

nivelul propoziției

„Circumstanțialul de cauză exprimat prin substantiv percedat de prepozițiile de, din, pentru în acuzativ și de locuțiunule prepoziționale din cauza, din răul, din pricina etc în genitiv este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de cauză exprimat prin pronume precedat de prepozițiile din cauza, din pricina etc și cu circumstanțialul de cauză exprimat prin structurile analitice de aceea sau pentru aceea.”

-„ M-am înfiorat de mulțămire” (Sadoveanu, după GA, pg. 177)

-„ Care fusese angajat spre a mări splendoarea petrecerii și din pricina căruia se amânase până acum balul”(L. Rebreanu, după L. H. Lăzărescu, pg. 104).

5.6.b.Funcția sintactică de circumstanțial de cauză la

nivelul frazei

Propoziția circumstanțială de cauză introdusă prin conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca fiindcă, deoarece, pentru că, din cauză că este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de cauză introdusă prin conjuncții subordonatoare universale ca dacă, de, că, căci și cu propoziția circumstanțială de cauză introdusă prin adverbe relative când, unde, când.

-„Fiindcă existența este în sine mizerabilă, el e nevoit să împodobească cu flori…” (M. Eminescu, după Irimia, pg.449)

-„ Beau că mi s-a făcut cârbă de lumea asta” (E. Barbu,pg.234)

5.7.Funcția sintactică de circumstanțial de scop

Circumstanțialul de scop are două realizări la nivel de propoziție și la nivel de frază care sunt în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea.

5.7.a.Funcția sintactică de circumstanțial de scop

la nivelul propoziției

Circumstanțialul de scop exprimat prin substantive sau prin substitute ale acestora în acuzativ, precedate de prepozițiile după, pentru, la, în sau în genitiv cu locuțiunile prepoziționale în vederea, în scopul, cu scopul este în relație de sinonimie sintactică de gradul al II-lea cu circumstanțialul de scop exprimat prin adverbe sau locuțiunile adverbiale: anume, de aceea, intenționat.

– Am citit toate cărțile pentru examen.

-De aceea e copil, ca să fie supravegheată.

5.6.b.Funcția sintactică de circumstanțial de scop

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială de scop introdusă prin conjuncțiile: ca, pentru ca urmate de modul conjunctiv sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de scop introdusă prin conjuncția de.

-A plecat la munte ca să se relaxeze.

-O iau la goană de se urcă în cireș.

5.8.Funcția sintactică de circumstanțial consecutiv

Circumstanțialul consecutiv se realizează doar la nivelul frazei sub forma propoziției circumstanțiale consecutive:

-„Julien tremura de grijă să nu-i fie respinsă propunerea; rolul de seducător îl apăsa atât de greu, încât, dacăă și-ar fi ascultat îndemnulu inimii s-ar fi încuiat în odaia lui … ” (Stendhal, pg. 88)

5.9. Funcția sintactică de circumstanțial instrumental

Funcția sintactică de circumstanțial instrumental se concretizează la nivelul propoziției în circumstanțialul instrumental, iar la nivelul frazei în porpoziția circumstanțială instrumentală. Cele două realizări sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.9.a. Funcția sintactică de circumstanțial instrumental

la nivelul propoziției

Circumstanțialul instrumental exprimat prin pronume în cazurile acuzativ, genitiv sau dativ este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul instrumental exprimat prin substantive în acuzativ cu prepozițiile: cu, prin, fără, din, în genitiv cu prepozițiile sau locuțiunile prepoziționale: cu ajutorul, prin mijlocirea.

-„ Precupeții dădeau chiot și ieșeau cu ciomegele.”(E. Barbu, pg.210)

-„ Tu vei devenii cu ajutorul cărții atotputernic” (M. Eminescu, după GA, vol. 2, pg.189)

5.9.b. Funcția sintactică de circumstanțial instrumental

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială instrumentală introdusă prin locuțiunile conjuncționale: prin faptul că, prin aceea că este sinonimă sintactică de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială instrumentală introdusă prin pronume relative în acuzativ, precedate de prepozițiile cu, din, prin.

– Vei lua examenul prin ceea ce știi.

– A trecut peste probleme grație cui i-a fost alături.

5.10.Funcția sintactică de circumstanțial sociativ

Funcția sintactică de circumstanțial sociativ se concretizează la nivelul propoziției în circumstanțialul sociativ, iar la nivelul frazei în porpoziția circumstanțială sociativă. Cele două realizări sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.10.a. Funcția sintactică de circumstanțial sociativ

la nivelul propoziției

Circumstanțialul sociativ exprimat prin substantive în acuzativ, precedat de prepozițiile sau de locuțiunile prepoziționale: cu, împeună cu, laolaltă cu este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul sociativ exprimat prin pronume în acuzativ:

-Am căutat împreună cu el.

-Voi veni deodată cu el.

5.10.b. Funcția sintactică de circumstanțial sociativ

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială sociativă introdusă prin pronume relativ în cazul acuzativ cu prepoziția cu este sinonimă sintactică de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțial sociativă introdusă prin pronume relativ în cazul acuzativ, precedată de locuțiunile prepoziționale: împreună cu, la un loc cu.

– „A plecat împreună cu cine era de față” (după L.H. Lăzărescu, pg.111)

– „Sunt pregătită. Am vorbit cu cine trebuie” (M. Preda, după L.H. Lăzărescu, pg.111 )

5.11.Funcția sintactică de circumstanțial de relație

Cele trei realizări ale acestei funcții sintactice, la nivelul propoziției sub forma circumstanțialului de relație și la nivelul frazei sub forma de propoziției circumstanțiale de relație și a substitutului propoziției circumstanțiale de relație, sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.11.a. Funcția sintactică de circumstanțial de relație

la nivelul propoziției

Circumstanțialul de relație exprimat prin substantive sau substitute ale substantivelor în acuzativ, precedate de o locuțiune prepozițională specifică circumstanțialului de relație: relativ la, privitor la, cu privire la,cât pentru, în ceea ce privește este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de relație exprimat prin adverbe precedate de prepoziția de :

-„În privința locului care îl interesa pe Herdelea, preotul venise înarmat cu tot ce trebuia.” (L. Rebreanu, după L.H. Lăzărescu, pg.112)

-De cald e cald vara asta.

5.11.a. Funcția sintactică de circumstanțial de relație

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială de relație introdusă prin pronume ralative în acuzativ sau genitiv este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de relație introdusă prin locuțiunu conjuncționale, specifice propoziției circumstanțiale de relație: în ceea ce privește faptul că, referitor la faptul că.

-În privința cui nu va veni nu îti face probleme.

-În ceea ce privește faptul că nu au venit nu e nici o problemă.

5.12.Funcția sintactică de circumstanțial concesiv

Cele două realizări ale acestei funcții sintactice, de circumstanțial concesiv și de propoziție circumstanțială concesivă sunt sinonime sitactice de gradul al II-lea.

5.12.a.Funcția sintactică de circumstanțial concesiv

la nivelul propoziției

Circumstanțialul concesiv exprimat prin substantive sau prin substitute ale acestora aflate în cazul acuzativ și precedate de locuțiunile prepoziționale: cu tot, cu toată, cu toți, cu toate, sau aflate în cazul genitiv și precedate de prepozițiile sau locuțiunule prepoziționale: împotriva, în ciuda, în pofida, este sinonim sintacic de gradul al II-lea cu circumstanțialul concesiv exprimat prin adverbe: tot, totuși, încă.

-Cât de energic este … cu tot efortul depus.

-Tot frumoasă este în ciuda vârstei.

5.12.b.Funcția sintactică de circumstanțial concesiv

la nivelul frazei

„Propoziția circumstanțială concesivă introdusă prin conjuncțiile sau locuțiunile conjuncționale deși, chiar dacă, cu toate că, măcar că etc este sinonim sintacic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială concesivă introdusă prin conjuncții subordonatoare universale, de tipul că, de, dacă etc, cu propoziția circumstanțială concesivă introdusă prin pronume nehotărâte, de tipul oricare, oricine, orice și cu propoziția circumstanțială concesivă introdusă prin unele unele adverbe pronominale nehotărâte, de tipul oricây, oricum.”

-Ionuț a luat bătaie deși era cu zece centimetri mai înalt.

-De-aș avea două vieți și tot nu mi-ar ajunge.

-Oricine ai fi, pleacăpentru că nu vreau să văd pe nimeni.

5.13. Funcția sintactică de circumstanțial condițional

Funcția sintactică de circumstanțial condițional se realizează sub formă de circumstanțial condițional la nivelul propoziției și sub formă de propoziție circumstanțială condițională la nivelul frazei. Cele două realizări sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.13.a. Funcția sintactică de circumstanțial condițional la

nivelul propoziției

Circumstanțialul condițional exprimt prin substantive în cazul acuzativ , precedate de locuțiunea prepozițională în caz de, sau în cazul genitiv, precedate de locuțiunile prepoziționale: în cazul, în ipoteza, cu condiția este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul condițional exprimt prin adverbe: altfel, așa, altminteri.

-„În cazul acesta nu ne mai rămâne decât să ne culcăm” ( Cezar Petrescu, după GA, pg. 196)

-„Altfel ai ști că nu sunt surd, ci, dimpotrivă, aud prea bine” (L. Rebreanu, după L. H. Lăzărescu, pg.115)

5.13.a. Funcția sintactică de circumstanțial condițional

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială condițională introdusă prin conjuncțiile: dacă și de este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială condițională introdusă prin locuțiunile conjuncționale: în ipoteza că, în cazul când, în eventualitatea că, în caz că.

-Te spun dacă nu îmi dai și mie.

-„În caz că va fi aprobat, lucrările pentru noul atlas… vor începe imediat” (după GA, vol 2, pg.322)

5.14. Funcția sintactică de circumstanțial opozițional

Funcția sintactică de circumstanțial opozițional se realizează sub formă de circumstanțial opozițional la nivelul propoziției și sub formă de propoziție circumstanțială opozițională la nivelul frazei. Cele două realizări sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.14.a. Funcția sintactică de circumstanțial opozițional la

nivelul propoziției

Circumstanțial opozițional exprimat prin substantive în cazul acuzativ, precedat de locuțiunea prepozițională în loc de, sau în cazul genitiv, precedate de locuțiunea prepozițională în locul este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul opozițional exprimat prin pronume în acuzativ, precedate de locuțiunea prepozițională în loc de, sau în cazul genitiv, precedate de locuțiunea prepozițională în locul.

-În locul cireșelor erau doar sâmburii.

-În locul lor au venit alte dansatoare.

5.14.a. Funcția sintactică de circumstanțial opozițional la

nivelul frazei

„O frază care conține o propoziție circumstanțială opozițională este echivalentă sintactic cu o frază care conține două propoziții coordonate adversativ, fără ca aceste două unități sintactice să fie sinonime sintactice de gradul al II-lea, prima vizând subordonarea, iar cea de a doua coordonarea.”

Relație de sinonimie sintactică la nivelul frazei există între propoziția circumstanțială opozițională introdusă prin locuțiunile conjuncționale specializate: în loc, în loc de și propoziția circumstanțială opozițională introdusă prin decât, urmat de modul conjunctiv, precum și cu propoziția circumstanțială opozițională introdusă prin dacă.

5.15. Funcția sintactică de circumstanțial cumulativ

Cele trei realizări ale acestei funcții sintactice, la nivelul propoziției sub forma circumstanțialului de relație și la nivelul frazei sub forma de propoziției circumstanțiale de relație și a substitutului propoziției circumstanțiale de relație, sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.15.a. Funcția sintactică de circumstanțial cumulativ

la nivelul propoziției

Circumstanțialul cumulativ exprimat prin substantive în acuzativ precedate de locuțiuni prepoziționale: pe lîngă, în afară de, sau în genitiv, precedat de locuțiunea prepozițională în afara este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul cumulativ exprimat prin pronume în cazul acuzativ sau genitiv.

-Pe lângă acte a pierdut și banii.

-În afara lor au venit și alții neinvitați.

5.15.b. Funcția sintactică de circumstanțial cumulativ

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială cumulativă introdusă prin locuțiuni conjuncționale: pe lângă că, în afară că afara este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială cumulativă introdusă prin locuțiuni conjuncționale: pe lângă faptul că, după ce că, în afara faptului că.

-Pe lângă că m-ai jicnit mai vrei să te și ajut.

-După ce că nu te-am pârât mai esti și rău cu mine.

5.16. Funcția sintactică de circumstanțial de excepție

Funcția sintactică de circumstanțial de excepție se realizează sub formă de circumstanțial de excepție la nivelul propoziției și sub formă de propoziție circumstanțială de excepție la nivelul frazei. Cele două realizări sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

5.16.a Funcția sintactică de circumstanțial de excepție

la nivelul propoziției

Circumstanțialul de excepție exprimat prin substantive sau substitute ale substantivelor, în acuzativ sau genitiv, precedate de locuțiunile prepoziționale: în afară de, afară de, exceptând pe, în afara, cu excepția este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstanțialul de excepție exprimat prin adverbe precedate de locuțiunea prepozițională: în afară de sau de adverbul restrictiv: decât.

-Cu excepția părinților mei nu are nimeni dreptul să îmi spună ce să fac.

-Nu mai poți prezenta lucrarea decât azi.

5.16.b Funcția sintactică de circumstanțial de excepție

la nivelul frazei

Propoziția circumstanțială de excepție introdusă prin pronume relative în cazul acuzativ, precedată de locuțiunile prepoziționale: în afară de, exceptând pe, sau în cazul genitiv precedată de locuțiunile prepoziționale: în fara, cu excepția este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția circumstanțială de excepție introdusă prin adverbe pronominale relative: unde, când, cum și prin adverbul restrictiv decât.

-Nu am învățat nimic afară de ceea ce era în carte.

-Să nu cumperi nimic altceva decât ce ai pe listă.

6.Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană

Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană a generat numeroase opinii diferite. Terminologia folosită pentru denumirea acestei funcții este foarte vastă. GA folosește denumirea de element predicativ suplimentar și propoziție predicativă suplimentară.

Elementul predicativ suplimentar este considerat parte secundară de propoziție care însoțește un verb, exprimând o caracteristică sau o acțiune simultană cu acțiunea verbului și referitoare la nume. Propoziția perdicativă suplimentară exprimă o acțiune simultană cu acțiunea regentei, referitoare la subiectul, complementul direct sau in direct al regentei.

D. Irimia propune folosirea denumirii de complement predicativ.

L. Hoarță Lăzărescu utilizează terminologia de funcție cu dublă subordonare simultană, deoarece funccția sintactică se subordonează simultan la doi regenți, unul de tip verbal și unul de tip niminal. Două structuri primare se transformă într-o structură derivată.

Cele două realizări ale funcției sintactice cu dublă subordonare simultană, cea de la nivelul propoziției numită funcție sintactică cu dublă subordonare simultană și cea de la nivelul frazei numită propoziție dublu subordonată simultan sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

6.a. Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană

la nivelul propoziției

Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană exprimată prin adjectiv sau prin alte părți de vorbire devenite adjective (numerale, interjecșii, verbe la supin) este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu funcția sintactică cu dublă subordonare simultană exprimată prin substantive sau substitute ale substantivelor în cazul acuzativ fără prepoziție sau cu o prepoziție sau locuțiune prepozițională specializată: drept, în chip de, în calitate de.

-„Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni.” (Sadoveanu, după GA, vol 2, pg. 207)

-„Mahalaua ințelenise îngropotă in troieni” (Delavrancea, după GA, vol 2, pg. 207)

6.b. Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană

la nivelul frazei

Propoziția dublu subordonată simultan determină în același timp un regent nominal și unul verbal.

Propoziția dublu subordonată simultan introdusă prin conjuncțiile sau locuțiunile conjuncționale subordonatoare: că, dacă, fără să este sinonimă sintactic de gradul al II-lea cu propoziția dublu subordonată simultan introdusă prin adverbe relative: cum, cât, precum și cu propoziția dublu subordonată simultan introdusă prin pronumele relative: care, cine, ce, cel ce, cât.

-„Ipate se tezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale”(Creangă, după GA, vol 2, pg.340)

-„Măuitam la ei cum erau absorbiți de învățătură; admiram fericita lor receptivitate.” (Galaction, după GA, vol 2, pg.340)

7. Functia sintactică de apoziție

Functia sintactică de apoziție a stârtnit numeroase controverse între specialiștii români. Unii specialiști sunt de părere că raportul apozitiv este o variantă a raportului de coordonare.

L. Hoarță Lăzărescu consideră că funcția sintactică de apoziție este generată de raportul de subordonare dintre unitățile sintactice și regentele lor. „Apoziția și antecedentul său nu au aceeași importanță gramaticală și, deci, nu se pot afla în raport de coordonare, antecedentul având prioritate informațională și sintactică. Dacă admitem că unitățile sintactice apozitive și regentele lor suntcoreferente, urmează că ele trimt la două noțiuni ce vizează unul și același obiect din realitaeta extralingvistică, în timp ce termenii aflați în relație de coordonare trimit la două noțiuni care acoperă două obiecte din realitatea extralingvistică. Considerăm, deci, ca fiind neconformă cu realitatea lingvistică încadrarea apoziției la realizările raportului de coordonare.”

Realizările funcției sintactice de apoziție, apoziția la nivelul propoziției, propoziția apozitivă și substitutul de propoziție apozitivă la nivelul frazei și fraza apozitivă la nivelul textului sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea.

7.a. Functia sintactică de apoziție la nivelul propozitiei

Apozitia exprimată prin substantiv in cazurile nominativ, acuzativ, genitiv, dativ este sinonimă sintactică de gradul al II-lea cu apoziția exprimată prin pronume, cu apoziția exprimată prin adjectiv, cu cea exprimată prin adverb sau prin interjecție.

-Ana, colega mea pleacă în vacanță.

-Pisoiul Danei, pufosul e un neastâmpărat.

7.b. Functia sintactică de apoziție la nivelul frazei și al

textului

Propoziția apozitivă introdusă prin adverbele explicative: adică, anume, sau prin locuțiunile adverbiale: altfel spus, cu alte cuvinte este sinonimă sintactic de gradul al II-Lea cu propoziția apozitivă introdusă prin conjuncțiile: că, ca să sau prin locuțiunea conjuncțională pentru că și cu propoziția apozitivă introdusă prin pronumele relative: ce, ceea ce.

-„ De altminteri observ un lucru … că de la intrarea în acțiune suntem în continuu în linie înaintată” (Camil Petrescu, după L. Hoarță Lăzărescu, pg129)

– „Deocamdată eu numai atâta aș vrea să știu: ce plănuiește Varvara asupra mae acum.”(Sadoveanu, după GA, vol 2, pg. 282)

Funcția sintactică de apoziție este realizată și la nivelul textului sub forma frazei apozitive.

-„Cu patru ani înainte i se întâmplase același lucru: găsise biserica pe neașteptate, când începuse să-i fie teamă că se rătăcise,”(M. Eliade, după Irimia,SGLS, pg.249).