Sacrificiul Creator In Mitologie Si Literatura

SACRIFICIUL CREATOR ÎN MITOLOGIE ȘI LITERATURA

PARALELA ÎNTRE

MONASTIREA ARGEȘULUI – BALADA

VS.

MEȘTERUL MANOLE DE LUCIAN BLAGA

CUPRINS

O simplă părere

Capitolul I – Monastirea Argeșului – Balada

– Povestire

– Analiză literară11

Capitolul II – Meșterul Manole – de L . Blaga

– Date despre autor

– Povestire

– Analiză literară

Capitolul III – Paralelă între cele două opere

– Deosebiri între Balada populară si Meșterul Manole de L. Blaga

– Asemănări între Balada populară si Meșterul Manole de L. Blaga

Concluzii

Bibliografie

O simplă părere…

Meșterul Manole de Lucian Blaga si balada populara Monastirea Argeșului sunt doua opere de mare excepție, cu o incarcatura emotionala extraordinara, cu o poveste care de-ar fi sau nu adevarată, nici nu mai conteaza, pentru că, in timpul lecturii acestea doua iți dau fiori si te transpun în poveste în așa fel încât rămâi marcat și impresionat.

Eu am ales acest subiect pentru că aceste opere ne reprezintă pe noi românii ca oameni, ca popor si e bine sa le citim din când în când pentru a nu uita de unde am plecat și în mod deosebit unde am ajuns.

Spun asta pentru că noi ca popor ne întoarcem fără să vrem la Meșterul Manole si Monastirea Argeșului…gândiți-vă, oameni simpli care muncesc din zori și până în seară pentru a caștiga un ban, muncesc pentru alți oameni si de multe ori se îmbolnavesc sau chiar mor pe șantiere iar acestea din punctul meu de vedere se aseamana cu o jerftă.

Așa că, în opinia mea, lucrurile sunt simple deși nu par deloc așa, aceste opere sunt oglindirea noastra, deși spunem ca am evoluat, lucrurile nu stau chiar așa, gândiți-vă doar la oameni simpli de la țara la fel ca si cei zece meșteri, oameni cu credința in Dumnezeu, muncitori, loiali, care sunt gata in orice moment sa-și dea viața pentru lucrurile în care ei cred cu tărie.

De aceea am ales această tema. Asta ne reprezinta, acesta este tezaurul nostru si merita sa ne mândrim cu el pentru că orice om care citește aceste opere ne descoperă pe noi românii așa cum suntem de fapt.

CAPITOLUL I

MONASTIREA ARGEȘULUI

BALADA POPULARA

1.1 POVESTIRE

,, Pe Arges in gios / Pe un mal frumos,/ Negru-Voda trece/ Cu tovarasi zece:/Noua mesteri mari,/Calfe si zidari/Si Manoli – zece,/Care-i si intrece./Merg cu toti pe cale/Sa aleaga-n vale/Loc de monastire/Si de pomenire. /Iata cum mergea /Ca-n drum agiungea /Pe-un biet ciobanas /Din fluier doinas, / Si cum il videa, / Domnul ii zicea: /- Mindre ciobanas /Din fluier doinas, /Pe Arges in sus /Cu turma te-ai dus, /Pe Arges in gios/Cu turma ai fost. /Nu cumv-ai vazut, / Pe unde-ai trecut, /Un zid parasit /Si neispravit, /La loc de grindis, /La verde-alunis? /- Ba, doamne,-am vazut, /Pe unde-am trecut, /Un zid parasit /Si neispravit./Cinii, cum il vad, / La el se rapad / Si latra-a pustiu /Si urla-a mortiu. /Cit il auzea, /Domnu-nveselea / Si curind pleca, /Spre zid apuca /Cu noua zidari, /Noua mesteri mari /Si Manoli – zece, /Care-i si intrece. /- Iata zidul meu! /Aici aleg eu /Loc de monastire /Si de pomenire. /Deci voi, mesteri mari, /Calfe si zidari, /Curind va siliti /Lucrul de-l porniti/Ca sa-mi radicati, /Aici sa-mi durati /Monastire nalta/ Cum n-a mai fost alta, /Ca v-oi da averi, /V-oi face boieri, /Iar de nu, apoi /V-oi zidi pe voi,/ V-oi zidi de vii /Chiar in temelii! /Mesterii grabea, /Sfarile-ntindea, / Locul masura, /Santuri largi sapa /Si mereu lucra, /Zidul radica, /Dar orice lucra, /Noaptea se surpa! /A duoa zi iar, /A tria zi iar, /A patra zi iar /Lucra in zadar! /Domnul se mira /S-apoi ii mustra, /S-apoi se-ncrunta /Si-i ameninta /Sa-i puie de vii /Chiar in temelii! /Mesterii cei mari, /Calfe si zidari /Tremura lucrind, /Lucra tremurind /Zi lunga de vara, /Ziua pin-in seara; /Iar Manoli sta, /Nici ca mai lucra, /Ci mi se culca /Si un vis visa, /Apoi se scula /S-astfel cuvinta: /- Noua mesteri mari, /Calfe si zidari, /Stiti ce am visat /De cind m-am culcat? /O sopta de sus /Aievea mi-a spus /Ca orice-am lucra, /Noaptea s-a surpa /Pin-om hotari /In zid de-a zidi /Cea-ntai sotioara, /Cea-ntai sorioara /Care s-a ivi /Mini in zori de zi, /Aducind bucate /La sot ori la frate. /Deci daca vroiti /Ca sa ispraviti /Sfinta monastire /Pentru pomenire, /Noi sa ne-apucam /Cu toti sa giuram /Si sa ne legam /Taina s-o pastram. /S-orice sotioara /Orice sorioara, /Mini in zori de zi /Intai s-o ivi, /Pe ea s-o jertfim, /In zid s-o zidim! /Iata,-n zori de zi, /Manea se trezi /S-apoi se sui /Pe gard de nuiele, /Si mai sus, pe schele, /Si-n cimp se uita, /Drumul cerceta. /Cind, vai, ce zarea? /Cine ca venea? /Sotioara lui, /Floarea cimpului! /Ea s-apropia / Si ii aducea /Prinz de mincatura, /Vin de bautura. /Cit el o zarea, /Inima-i sarea, /In genuchi cadea /Si plingind zicea: /"Da, Doamne, pe lume /O ploaie cu spume, /Sa faca piraie, /Sa curga siroaie, /Apele sa creasca, /Mindra sa-mi opreasca, /S-o opreasca-n vale, /S-o-noarca din cale!" /Domnul se-ndura, /Ruga-i asculta, /Norii aduna, /Ceriu-ntuneca. /Si curgea deodata /Ploaie spumegata /Ce face piraie /Si imfla siroaie. /Dar oricit cadea, /Mindra n-o oprea, /Ci ea tot venea /Si s-apropia. /Manea mi-o videa, /Inima-i plingea, /Si iar se-nchina, /Si iar se ruga: /"Sufla, Doamne,-un vint, /Sufla-l pe pamint, /Brazii sa-i despoaie, /Paltini sa indoaie, /Muntii sa rastoarne, /Mindra sa-mi intoarne, /Sa mi-ontoarne-n cale, /S-o duca devale!" /Domnul se-ndura,/ Ruga-i asculta /Si sufla un vint, /Un vint pre pamint, /Paltini ca-ndoia, /Brazi ca despoia, /Muntii rasturna, /Iara pe Ana /Nici c-o inturna! /Ea mereu venea, /Pe drum sovaia /Si s-apropia /Si, amar de ea, /Iata c-agiungea! /Mesterii cei mari, /Calfe si zidari /Mult inveselea /Daca o videa, /Iar Manea turba, /Mindra-si saruta, /In brate-o lua, /Pe schele-o urca, /Pe zid o punea /Si, glumind, zicea: /-Stai, mindruta mea, /Nu te sparia, /Ca vrem sa glumim /Si sa te zidim! /Ana se-ncredea /Si vesel ridea. /Iar Manea ofta /Si se apuca /Zidul de zidit, /Visul de-mplinit. /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la gleznisoare, /Pin' la pulpisoare. /Iar ea, vai de ea, /Nici ca mai ridea, /Ci mereu zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Agiunga-ti de saga, /Ca nu-i buna, draga. /Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Trupusoru-mi fringe! /Iar Manea tacea /Si mereu zidea; /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la gleznisoare, /Pin' la pulpisoare, /Pin' la costisoare, /Pin' la titisoare. /Dar ea, vai de ea, /Tot mereu plingea /Si mereu zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe /Titisoara-mi plinge, /Copilasu-mi fringe! /Manoli turba /Si mereu lucra. /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la costisoare, /Pin' la titisoare, /Pin' la buzisoare, /Pin' la ochisori, /Incit , vai de ea, /Nu se mai videa, /Ci se auzea /Din zid ca zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Viata mi se stinge!

Pe Arges in gios, /Pe un mal frumos /Negru-voda vine / Ca sa se inchine /La cea monastire, /Falnica zidire, /Monastire nalta, /Cum n-a mai fost alta. /Domnul o privea /Si se-nveselea /Si astfel graia: /- Voi, mesteri zidari, /Zece mesteri mari, /Spuneti-mi cu drept, /Cu mina pe pept, /De-aveti mesterie /Ca sa-mi faceti mie /Alta monastire /Pentru pomenire, /Mult mai luminoasa /Si mult mai frumoasa? /Iar cei mesteri mari, /Calfe si zidari, /Cum sta pe grindis, /Sus pe coperis, /Vesel se mindrea /S-apoi raspundea: /- Ca noi, mesteri mari, /Calfe si zidari, /Altii nici ca sint /Pe acest pamint! /Afla ca noi stim /Oricind sa zidim /Alta monastire /Pentru pomenire, /Mult mai luminoasa /Si mult mai frumoasa! /Domnu-i asculta /Si pe ginduri sta, /Apoi poruncea /Schelele sa strice, /Scari sa le ridice, /Iar pe cei zidari, /Zece mesteri mari, /Sa mi-i paraseasca, /Ca sa putrezeasca /Colo pe grindis, /Sus pe coperis. /Mesterii gindea /Si ei isi facea /Aripi zburatoare /De sindrili usoare. /Apoi le-ntindea /Si-n vazduh sarea, /Dar pe loc cadea, /Si unde pica, /Trupu-si despica. /Iar bietul Manoli, /Mesterul Manoli, /Cind se incerca /De-a se arunca, /Iata c-auzea /Din zid ca iesea /Un glas nadusit, /Un glas mult iubit, /Care greu gemea /Si mereu zicea:/ – Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, / Titisoara-mi plinge, /Copilasu-mi fringe, /Viata mi se stinge! /Cum o auzea, /Manea se pierdea, /Ochi-i se-nvelea; /Lumea se-ntorcea, /Norii se-nvirtea, /Si de pe grindis, /De pe coperis, /Mort bietul cadea! /Iar unde cadea /Ce se mai facea? /O fintina lina, /Cu apa putina, /Cu apa sarata, /Cu lacrimi udata! ’’

“Monastirea Argeșului”, a fost creata de oameni simpli cu talent din popor și data mai departe din generație in generație pe cale orală, ea având nu mai puțin de 160 de variante, fapt ce atestă capacitatea, puterea de creație și priceperea autorilor anonimi.

În introducere, Manea este prezentat ca un meșter iscusit, fiind ales, împreună cu alți noua zidari, să construiească o mănăstire perfectă.

Împins de dorința apăsătoare, Negru-Vodă și cei zece meșteri au pornit la drum în căutarea locului perfect pentru ridicarea celei mai frumoase și mărețe mănăstiri. Nu trece prea mult timp și se întâlnesc cu un ciobănaș. Negru-Vodă îl întreabă dacă nu cumva prin drumul său a văzut vreun zid părăsit iar ciobănașul în grabă i-a răspuns că a văzut un zid părăsit și neisprăvit la care câinii urlă lung și trist de parcă ar prevesti moartea.

Auzind acestea Negru-Vodă se bucură nespus și plecă spre zidul cu pricina. Când au ajuns, plin de bucurie domnul a spus că acesta este locul unde cei zece meșteri mari vor ridica frumoasa mănăstire pentru pomenire.

După care a poruncit să se înceapă lucrul cât de repede cu putința iar daca meșterii vor reuși sa ridice cea mai înaltă si măreață mănăstire, el, le va da averi nemăsurate si îi va face boieri. Daca nu se va întampla așa atunci îi va zidii de vii chiar in temelii.

Meșterii s-au apucat de lucru însă în mod inexplicabil tot ce lucrau ei ziua, noaptea se dărâma. Însă nu renunțau și a doua zi o luau de la capăt , însă noaptea iar se dărâma totul. Manoli îi certa și îi mustra și le spunea ca îi va zidi și pe ei iar meșterii de frică lucrau și mai cu foc și cu putere însă în zadar. A treia zi la fel , a patra zi la fel până când Meșterul Manoli le-a spus celorlalți despre visul său. Le-a spus că, dacă vor ca zidurile mănăstiri să reziste trebuie să o zidească pe prima soție sau soră care avea să vină să le aducă de mâncare și de băut. Aceștia au facut un pact și au asteptat înfricoșați să vadă a cui soră sau soție avea să fie zidită de vie.

A doua zi de dimineața cand se trezi Manea se urcase sus pe schele , sa cerceteze și sa vadă cine vine să aducă de mâncare soțului sau fratelui ei.

Însă mare i-a fost mirarea când pe drum a văzut-o chiar pe soția lui.

A început să se roage puternic, să vină o vijelie cum nu s-a mai văzut, ca sa o întoarcă din drum însă ea tot înainta spre disperarea lui Manoli. Și până la urmă, a ajuns. Ceilalți meșteri erau foarte bucuroși, însă, Manoli era supărat din cale afară. A luat-o în brațe, a sărutat-o și i-a spus că vrea să facă o gluma și să o zidească. Aceasta iubindu-și soțul și având încredere în el, a intrat în jocul lui. Manole turba de furie și de supărare însă nu avea încotro. Iar soția lui mereu zicea:

“- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe /Titisoara-mi plinge, /Copilasu-mi fringe! /Manoli turba /Si mereu lucra. /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la costisoare, /Pin' la titisoare, /Pin' la buzisoare, /Pin' la ochisori, /Incit , vai de ea, /Nu se mai videa, /Ci se auzea /Din zid ca zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Viata mi se stinge!”

Până la urmă au reușit să ridice mănăstirea, frumoasă și măreață iar Negru-Vodă a venit să o vadă și să se închine la acel falnic lăcaș. Iar mai apoi acesta le-a cerut meșterilor să îi mai ridice încă o mănăstire, una mai mare, mai înaltă și mai luminoasă decât cea pe care tocmai o terminaseră cu prețul vieții soției lui Manoli.

La ordinele lui, pentru a dstere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Viata mi se stinge!”

Până la urmă au reușit să ridice mănăstirea, frumoasă și măreață iar Negru-Vodă a venit să o vadă și să se închine la acel falnic lăcaș. Iar mai apoi acesta le-a cerut meșterilor să îi mai ridice încă o mănăstire, una mai mare, mai înaltă și mai luminoasă decât cea pe care tocmai o terminaseră cu prețul vieții soției lui Manoli.

La ordinele lui, pentru a doua oară, s-au apucat să ridice și această mănăstire însă nedorind să treacă prin aceleași chinuri încă o dată meșterii au preferat să se urce pe acoperiș și să se arunce în gol. Aceștia au murit iar Manoli pentru că tot timpul auzea glasul soției lui rasunând din ziduri și pentru că nu mai putea să suporte durerea din suflet s-a aruncat și el de pe acoperiș.

În locul unde acesta a cazut a fost construită o fântână cu apă puțină și sărată, udată de lacrimile vărsate de Manoli pentru soția lui.

CAPITOLUL I

MONASTIREA ARGEȘULUI

BALADA POPULARĂ

1.2 ANALIZĂ LITERARĂ

”Monastirea Argeșului“ prezintă unul dintre cele mai importante mituri esențiale ale folclorului românesc și acesta este mitul estetic.

Exista o superstiție sau o credință veche, dacă vreți, atât în Balcani cât și la alte popoare, care spune că o construcție nu poate rezista decât dacă se află sub paza unei vietați umane sau nu, care a fost zidită la temelie sau undeva în acea construcție.

Se spune că dacă acest ritual nu se împlinește, tot ce se construiește ziua se dărâmă noaptea iar zidarii la rândul lor sunt avertizați în vis că nu vor reuși să ridice nici o construcție până nu îndeplinesc acest ritual .

Ei bine, de aici pleacă povestea noastră… de la un motiv mitologic mai puțin rațional care trece prin evoluția culturii populare, la un motiv din domeniul experienței istorice cât se poate de rațională. Cu alte cuvinte noi nu putem construi ceva durabil fără să existe sacrificii și eforturi incomensurabile.

Monastirea Argeșului este deopotrivă și baladă dar și legendă. Baladă, pentru că se povestește într-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, cu un subiect fantastic în care ne este prezentat un erou extraordinar cu un destin pe masură.

Iar legendă, pentru că ne explică, așa cum oamenii din popor s-au priceput mai bine, cum a apărut acest monument arhitectural care este biserica mănăstirii Curtea de Argeș, ce a fost ridicată din porunca lui Neagoe Basarab în anii 1512 și 1517.

Balada conține o îmbinare perfectă a 11 motive folclorice răspândite pe parcursul celor cinci momente ale acțiunii.

Vorbeam ceva mai sus de mitul estetic care apare ca un răspuns rațional la una din multele probleme existențiale ale omului care ne atrage atenția asupra suferinței omului ce o depune în opera sa de artă, în cazul nostru, Meșterul Manoli, ce traiește atât drama zidirii, prin urmare uciderea soției sale dar și indiferența ce i-o arată domnitorul față de propria sa persoană.

Evenimentele epice ce decurg în operă corelate cu subiectul baladei ne arată de ce mitului estetic i se alatură și motivul conflictului dintre Meșterul Manoli și domnitor. Asta simbolizează dominația clasei feudale din acea epocă istorică.

Dacă trebuie sa mergem și mai profund, această baladă a Meșterului Manoli reprezintă hărnicia oamenilor, talentul, dărnicia dar și dragostea lor pentru frumos. Este vorba despre sensibilitate, intuiție artistică dar și experiență și inteligență umană.

Revenind la cele cinci momente ale acțiunii, propun să le luăm în ordine.

Prima o reprezintă EXPOZIȚIUNEA ce conține motivul alegerii locului pentru ridicarea mănăstirii dar și motivul zidirii.

Într-un decor superb, pe malul Argeșului, domnitorul își dorește cu ardoare acea mănăstire înaltă și frumoasă cum nu s-a mai văzut alta, nu numai din orgoliu ci și pentru a purifica acel loc, învingând astfel forțele răului.

Așa se conturează unul din conflictele dintre domnitor și meșteri, conflict ce ia amploare pe masură ce firul epic înaintează.

INTRIGA baladei, în mod evident o constituie motivul surpării zidurilor. Se pune accent pe acțiune care de altfel este una dinamică.

Multitudinea verbelor și substantivelor arată tenacitatea meșterilor de a-și urmari țelul și idealul lor dar și dorința lor de a învinge răul.

Surparea zidurilor reprezintă un moment greu și dramatic având în vedere că domnitorul gasește în asta un prilej de ai amenința din nou cu moartea pe meșteri.

DESFAȘURAREA ACȚIUNII începe când în sprijinul zidarilor intervine Divinitatea; moment în care Manoli, cel ales de Divinitate, viseaza și le spune celorlalți ce trebuie sa facă ca zidurile să rămână peste noapte in picioare.

Prepoziția interogativă și interjecția ”vai“ arată durerea și suferința lui Manoli când vede că cea care vine să le aducă de mâncare este Ana.

El traiește ceea ce se numește, dramă de consecință, pentru că se vede obligat să zidească cea mai de preț ființa pentru el.

Fenomenele naturale, în urma rugilor sale, sunt hiperbolizate, ceea ce ne arată calitațile Anei, cea pe care nimeni și nimic nu o poate intoarce din drumul ei.

PUNCTUL CULMINANT îl constituie motivul zidirii treptate asupra căruia autorul anonim a insistat până la cel mai mic detaliu.

”Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la gleznisoare, /Pin' la pulpisoare. /Iar ea, vai de ea, /Nici ca mai ridea, /Ci mereu zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Agiunga-ti de saga, /Ca nu-i buna, draga. /Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Trupusoru-mi fringe! /Iar Manea tacea /Si mereu zidea; /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la gleznisoare, /Pin' la pulpisoare, /Pin' la costisoare, /Pin' la titisoare. /Dar ea, vai de ea, /Tot mereu plingea /Si mereu zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe /Titisoara-mi plinge, /Copilasu-mi fringe! /Manoli turba /Si mereu lucra. /Zidul se suia /Si o cuprindea /Pin' la costisoare, /Pin' la titisoare, /Pin' la buzisoare, /Pin' la ochisori, /Incit , vai de ea, /Nu se mai videa, /Ci se auzea /Din zid ca zicea: /- Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma stringe, /Viata mi se stinge!“

Cu o extraordinară tărie de caracter, Manoli trece peste durere și o zidește pe soția lui care acceptă jocul propus și pe parcursul zidirii treptate aceasta invoca, pe rând, durerea corpului, plânsul copilului ce-l poartă în pântece, sfârșitul pe care și-l presimte dându-și seama în cele din urmă că este condamnată.

Reacția Anei, în timpul zidirii este una foarte diferită de ceea ce ne-am fi așteptat și anume în loc de țipete și blesteme a arătat o durere adâncă dar tăcută, discretă. A fost o reacție delicată, de reciprocă iubire față de soț și de supunere în fața sacrificiului inevitabil.

Manoli suferă foarte tare pentru că nu poate înălța mănăstirea fără sacrificiul Anei însă cu toate că drama sufletească se adâncește cel care va triumfa este el pentru că focul iubirii se contopește cu focul creației și evident amândouă, devin o singură forță mistuitoare.

Alături de Manoli, Ana cucerește veșnicia.

DEZNODĂMÂNTUL ne arată binențeles motivul feudal. Jerfta Anei nu a fost suficientă și pentru că meșterii au nesabuința să spună ca pot construi o mănăstire mai mare și mai frumoasă, domnitorul îi lasă să moară pe acoperiș.

Zidarii încearcă să-și depășească condiția, la fel ca legendarul Icar, își construiesc aripi din șindrilă însă nu reușesc să zboare, se prabușesc și mor.

Vocea dulce a Anei îl tulbură pe Manoli care își dă seama că și-a îndeplinit menirea creatoare și că pentru el, în viață, nu mai există nici dragoste, nici fericire, de aceea prin moarte se duce să o întâlnească pe Ana.

În locul în care Manoli se prabușește izvorăște o apă simbol al vieții și creației veșnice. Deși puterea stăpânului îl dărâmă pe artist, creația sa rămâne să dăinuiască veșnic.

Manea este prezentat printr-o discretă antiteză cu ceilalti 9 meșteri dar și cu Negru-Vodă. Pentru că în timp ce domnitorul dorește construirea mănăstirii doar pentru orgoliul lui și pentru a avea o opera unică care sa-i aparțină numai lui, Manole sacrifică ce are mai scump pentru a aduce la bun sfarșit realizarea acesteia.

Iar prin comportamentul, faptele și gândurile sale Manea arată că este superior din punct de vedere moral în raport cu toți ceilalți.

Capitolul II

Meșterul Manole de L . Blaga

2.1 DATE DESPRE AUTOR

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895 în Lancrăm, Sibiu și a murit la Cluj pe 6 mai 1961.

Până la vârsta de 4 ani, poetul a fost ,,mut ca o lebădă“ așa cum s-a autodefinit mai târziu într-un celebru vers. El neputând să vorbească până atunci.

A fost filozof, poet, dramaturg, traducator, profesor universitar, academician, jurnalist și diplomat român.

A fost un scriitor reprezentativ al perioadei interbelice cu o personalitate impunatoare și polivalentă.

El a marcat acestă perioadă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

A debutat în ziarele ,,Tribuna” cu poezia ,,Pe țărm” în anul 1910 și în ,,Românul” cu studiul ,, Reflecții asupra intuiției lui Bergson” în 1914.

A fost absolventul Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea in perioada 1914 – 1916. Iar între anii 1916 – 1920 a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena în felul acesta obținând titilul de doctor în filosofie.

La Universitatea din Viena a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care i-a devenit soție.

În 1916, Blaga, vizitează Viena, unde descoperă expresionismul.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj doar până în 1948 când a fost înlăturat cu brutalitate de la catedră, motivul fiind unul politic.

Lucian Blaga a fost propus pentru premiul Nobel în anul 1956, idee ce a pornit de la Mircea Eliade. Însă autoritațile comuniste de atunci nu au apreciat absolut deloc aceste gânduri, pentru că Blaga era văzut ca un filosof idealist iar poeziile sale au fost interzise cu desăvârșire până la ediția din 1962 aflată în grija lui George Ivașcu.

Una din problemele abordate în sistemul filosofic blagian este cea a cunoașterii. Lucian Blaga crede că omul există și trăiește în doua orizonturi diferite: un orizont al lumii concrete și unul al misterului.

În concepția lui Blaga cunoașterea este de doua tipuri: pe de o parte cea rațională, specifică atitudinii științifice, analitică și pe de alta parte scriitorul are o teorie conform căreia omul trăiește într-o lume creată de Marele Anonim sau ,,centrul vital absolut” în care filozoful,omul de știința nu vede neapărat pe Dumnezeul creștin.

Dacă ar fi sa privim în ansamblul literaturii române, Lucian Blaga este poetul cel mai reprezentativ în ceea ce privește manifestarea tendinței expresioniste.

De asemenea, o atenție specială a acordat matricei stilistice românești: spațiul mioritic, spiritualitatea românească, Blaga reușind să facă deosebirea între peisaj ca loc geografic și spatiu ca o categorie abisala a subconștientului.

Volume de versuri

1924 – În marea trecere

1929 – Lauda somnului

1933 – La cumpana apelor

1938 – La curțile dorului

1943 – Nebănuitele trepte

Dramaturgie

1921 – Zamolxe, mister păgân

1927 – Meșterul Manole, dramă in cinci acte

1964 – Anton Pann, dramă într-un prolog și patru faze (postumă)

Filosofie

1943 – Trilogia cunoașterii

1944 – Trilogia culturii

1946 – Trilogia valorilor

Iar Trilogia cosmologică a rămas în stadiul de proiect.

Capitolul II

Meșterul Manole de L . Blaga

POVESTIRE

Aceasta piesă dramatică este structurată in 5 acte, cu un număr variabil de scene, la fel ca intr-o drama clasică.

Actul I

Se petrece in camera de lucru a Meșterului Manole unde acesta încerca împreuna cu Starețul Bogumil sa găsească o explicație rațională și pertinentă pentru căderea zidurilor bisericii pe care ei încercau să o construiască.

Starețul era convins ca divinitatea se împotrivește ridicării acestei biserici așadar incearcă să-l convingă si pe Manole de acest lucru, ba mai mult de atât, acesta îi spune lui Manole ca numai o jertfa umana ar ține zidurile în picioare.

Știind ca una din cele 10 porunci spune sa nu ucizi, Meșterul Manole nici nu vroia sa auda de asa ceva mai ales când Găman, un vechi prieten de-al lui, se oferă să fie jerfa de care Manole fără să știe, avea atâta nevoie.

După ce starețul plecă, sosește Mira, soția Meșterului Manole.

Mira nu-l avea deloc la suflet pe Bogumil pentru ca spunea ea, era un păcătos.

Era foarte îngrijorată, pentru ca, din cauza acestei biserici, Manole, nu se mai odihnea deloc și se chinuia de șapte ani să ridice acest lacaș, cam de tot atâția de cand erau căsătoriți.

Practic, acestea au fost cele doua mari iubiri ale lui Manole: soția și biserica pe care vroia cu ardoare sa o ridice.

El nu înțelegea de ce nu poate sa o clădească, de ce divinitatea i se opunea și încerca tot felul de soluții, fără succes însă.

Între timp apar șase din cei nouă zidari pentru a-l anunța pe Manole de surparea noilor ziduri ale lăcașului.

Aceștia cred ca deși toate masuratorile sunt perfect corecte, nici un loc nu este potrivit pentru construcție.

Așadar, obosiți și sătui de atâta chin, meșterii vor să-l părăsească pe Manole însă Găman îi convinge să rămână alături de Meșterul Manole și pleacă împreună să examineze din nou pagubele produse de prabușirea noilor ziduri.

Actul II

Dis de dimineață, Manole merge să cerceteze ruinele rămase în urmă. Zidarii, descurajați, îi tot spun că nu mai are rost să încerce din moment ce tot ce construiesc ziua, noaptea se dărâmă.

Nu trece mult și apare un sol al domnitorului ce-i înștiințeaza că Vodă vrea să vadă biserica ridicată cât mai repede cu putință.

Manole și meșterii săi îi spun solului că trebuie să caute alt loc deoarece acesta este bântuit. Iar solul le spune că deja a cheltuit prea mulți bani pentru această biserică ce trebuia construita in doi ani și nu in șapte. Și deși au trecut atât de mulți ani nici măcar zidul nu este ridicat. Meșterul Manole mai cere doar trei zile și promite că va ridica biserica in acest timp.

După ce solul pleacă, zidarii supărați pe promisiunea facută de Manole, îl întreaba cum a putut promite ceva ce le-ar putea aduce moartea. Evident, ei vor să plece, însă doar unul îl părăsește, ceilalți rămânând alături de Manole, spunându-i că doar printr-o minune vor reuși să ridice această biserică.

Manole le spune că poate printr-o minune de Sus sau de Jos sau și mai bine printr-o jertfă de sânge.

După o luptă interioară extraordinară, Manole le spune ca o viață de om trebuie zidită in biserică iar jertfa trebuie să fie o soție care încă nu este mamă, sora curată sau fiică luminată.

Prima reacție a zidarilor a fost una de respingere a acestui gest nebunesc însă până la urmă au înțeles că altă soluție nu există și fac un jurământ: cea care va trebui jertfită va fi prima femeie care va veni să-și vadă tatăl, fratele sau soțul. Între timp apare și cel de-al șaselea zidar, ce mai devreme plecase, pentru că nu putea uita biserica.

Actul III

Acțiunea se petrece în dimineața celei de-a treia zi. Meșterii sunt obosiți și înspăimântați în așteptarea primei femei ce avea să vină.

Nici unul dintre ei nu a putut dormi noaptea cu gândul că una dintre soțiile, fiicele sau surorile lor va sfârși în zidurile bisericii.

Convinși de cel de-al șaselea zidar, meșterii îl banuiesc pe Manole că ar fi anunțat-o pe Mira. Manole însa le spune că acest jurământ l-a făcut pentru Dumnezeu iar el nu-L va înșela niciodata. Le mai spune că așa cum până acum a împărțit totul cu ei și acum va împărți suferința tot cu ei. Meșterii nu îl cred și vor să rupă jurământul.

În timpul ăsta, Mira, stă de vorbă cu Starețul Bogumil și acesta îi spune că trebuie făcută o jertfă umană pentru a înălța biserica.

Mira, cuprinsă de neliniște la gandul că vor să omoare pe cineva, se duce într-un suflet către soțul ei.

Când Manole a vazut-o a înlemnit de spaimă și încerca să o facă să plece dar meșterii i-au amintit de jurământ și nu au lăsat-o pe femeie să plece. Aceasta le spune că oricare ar fi jurământul ea îi dezleaga. Manole o calmează spunându-i că nu au zidit pe nimeni și că biserica va fi gata în câteva zile. Mira îl crede și rămâne cu sentimentul că blestemul a fost învins.

Manole o păcălește că povestea cu jertfa este doar un joc la care va trebui si ea să participe și în felul acesta blestemul va fi biruit.

Ea trebuie doar să stea și să zâmbească iar bărbații se vor preface că o zidesc. Având încredere în soțul ei aceasta acceptă jocul.

Actul IV

Zidarii, grăbiți de Manole lucrează fără odihnă, zidurile încep să se ridice, însă vaietul din zid pe care Manole îl aude, deși ceilalți nu-l aud, nu îi dă pace.

Toată lumea se întreba dacă Mira a înțeles până la urmă ce s-a întâmplat cu adevărat însă mulți dintre ei erau de părere că ea nu și-a dat seama nici după moarte pentru că avea un suflet foarte bun.

Meșterul Manole este bântuit de amintiri și are impresia că lucrează de ani de zile și nu realizează că muncesc de doar șapte zile.

El nu reușește sa-și aducă aminte cum a murit Mira și-l întreabă pe unul dintre meșterii săi. Acesta evită să-i răspundă în încercarea de a-i alina suferința. Manole este foarte supărat pentru că Dumnezeu i-a cerut prea mult, totul, pentru această biserică.

Tot timpul, Manole, auzea vocea Mirei din zid și le poruncea oamenilor să lucreze mai repede și mai repede însă la un moment dat iși pierde mințile și încearcă să dărâme pereții, lovindu-i.

Zidarii îl țin, încearcă sa-l oprească dar el le spune că nu mai vrea turle, ferestre și nici macar biserica ci doar pe Mira a lui din zid. Vrea ca ,,vaietul,, să se oprească, să nu-l mai audă. Zidarii nu-l pot liniști nici cum.

Manole îi întreabă cine a fost cel care a zidit-o și a pus ultima piatră iar bărbații i-au răspuns că el a fost cel care a zidit-o până la ultima cărămidă. Manole nu poate concepe așa ceva, nu poate accepta sub nici o formă că el a omorât-o pe Mira.

Actul V

În sfârșit biserica este ridicată. Doar clopotul cel mare mai lipsea. Cu toții îl așteptau pe domnitor și pedepsele ce credeau că le vor primi. Manole oricum părea că nu mai trăiește și se plimba aiurea pe lângă biserica.

În timpul ăsta sosește Găman care îi spune că a fost pe la mănăstiri să se roage pentru el.

Manole îi povestește cum a omorât-o pe soția lui și îngrozit îi arată zidul în care se află trupul Mirei. Acesta îi spune că știe toată povestea și că și el aude cântecul Mirei.

Îl înștiințeaza că toată țara a auzit de această jertfă și că este îngrozită de această faptă și că multe glasuri s-au ridicat împotriva lui.

Boierii îl presau pe Vodă să-l judece pe meșterul acuzat de crimă.

Când domnitorul ajunge și vede biserica, îi spune lui Manole că poate ridica una și mai frumoasă. Alaiul de boieri și călugări ce-l însoțeau pe Vodă îl îndemnau să ordone moartea lui Manole. Însă Vodă nu-i asculta, ba mai mult i-a urat să traiască mulți ani de aici încolo și s-a arătat foarte îngrijorat de starea în care se afla Manole. Meșterul Manole i-a rugat să-l lase să tragă primul clopotul.

În timp ce Manole intra în biserică, boierii îl acuzau de crimă, mulțimea se împotrivea și deodată, Manole trage clopotul, după care se aruncă în gol din biserică și moare.

Capitolul II

Meșterul Manole de L . Blaga

2.3 ANALIZĂ LITERARĂ

Drama Meșterului Manole a fost publicată la Sibiu în anul 1927.

Pe 6 aprilie 1926 este reprezentata pe scena Teatrului Național din București.

La baza acestei piese stă cunoscuta balada populară Monastirea Argeșului iar autorul folosindu-se de motivul din aceasta sugereaza ideea ca lucrurile durabile și trainice se obtin numai prin jertfa.

Această temă a jertfei zidirii este familiară în general popoarelor din sud – estul Europei, însă dintre toate balada românească este recunoscută de toata lumea ca fiind una dintre cele mai alese întruchipări artistice. Înnobilarea acestui mit prin valorile fără de moarte dobândite de tenacitatea, ambiția si jertfa generațiilor mai noi este într-o strânsă legatură cu bogăția, frumusețea si unicitatea arhitectonica a mănăstirii de pe Argeș.

Tema este reprezentata de drama omului de geniu ce se dăruiește în totalitate actului de creație chiar și cu prețul sacrificării de sine.

Așa cum am mai spus, drama Meșterul Manole este structurat in 5 acte și scene.

Conflictul este clar… este de natură interioară, născut din înfruntarea luciditații meșterului cu necesitatea ce pentru Manole este absolut irațională, el fiind în stare să sacrifice o viață, un om si nu orice om ci chiar pe soția lui.

Prin urmare părțile componente ale conflictului sunt pe de o parte mistuitoarea pasiune pentru construcția în sine și pe de altă parte dragostea pentru viața, pentru puritatea și frumusețea ei iar toate acestea se regăsesc la Mira.

Manole este forțat de destin să aleagă între biserică care este simbolul Vocației creatoare și Mira care este simbolul vieții, al puritații omenești și mai ales al dragostei.

Personalitatea eroului este formată din aceste doua jumătăți: Biserica și Mira. Dacă una din ele lipsește atunci Manole este anulat ca om, ca individ.

Așadar avem un echilibru perfect al forțelor conflictului și de aici pornește caracterul tragic al acestuia.

Blaga insistă foarte mult asupra acestui zbucium interior, transformând personajul său într-un erou de tragedie antică.

Conflictul piesei lui Lucian Blaga este întradevăr tragic tocmai pentru că este fără ieșire iar ieșirea o reprezintă doar moartea eroului, o moarte indispensabilă, necesară. Ea nu este o sinucidere, așa cum am putea crede, pentru că întreaga desfășurare a acțiunii ne arată condiția tragică a creatorului de valori viabile, aflat în război cu propriul său destin.

Alăturarea celor două femeie-biserica, ne trimite cu gândul la vocația zămislirii.

Aici biserica este simbolul plăsmuirii, valorilor estetice eterne iar femeia simbolul eternității prin destinul ei de a da naștere Omului.

De aceea în accepțiunea lui Blaga, Mira nu reprezinta un personaj cu o identitate socială și temporală exactă ci mai degrabă reprezintă un simbol și un purtător de cuvânt al autorului.

La fel se întâmplă și cu Găman. La rândul său un personaj stihial, un simbol el însuși dar și un simbol al forțelor iraționale asmuțite asupra raționalului.

Manole, ca și celelalte personaje, este un simbol, însă el evoluează ca un caracter cu o puternică personalitate, uneori chiar problematică, cu o individualitate total diferită de celelalte, ce iși trăiește destinul intens și fără să se abată din drumul său de martir al frumosului etern.

Meșterul Manole se desfașoară în permanență pe doua planuri esențiale ce se află într-o strânsă condiționare reciprocă: un plan ar fi cel psihologic iar celălalt ar fi cel al faptelor.

Cel psihologic ar fi lupta lui interioară iar cel al faptelor sunt toate deciziile lui transformate în concret: zidirea Mirei, ridicarea până la urmă a bisericii și moartea lui.

Prin sacrificiul făcut, Manole, a devenit un erou civilizator, care a dat oamenilor o nouă valoare, durabilă pentru totdeauna, așa cum și Prometeu le-a dat focul tot prin sacrificiu.

Ca de obicei, Blaga, nu se dezminte și nu părăsește nici un moment condiția umană.

Vaietul Mirei din zid și amintirea ultimilor ei clipe de viață, îl înnebunesc și mai tare pe Manole și conștiința începe să lucreze din ce în ce mai mult, ajungându-se la momentul în care sacrificiul nu mai însemna izbânda ci secatuirea de toate puterile sufletești.

Iubirea pentru Mira și realizarea inutilitații sacrificării celei mai iubite ființe, Manole iși pierde mințile și se razvrătește împotriva propriilor sale fapte și a celui care i le ceruse și vrea să dărâme zidul pentru a-și scoate soția de acolo.

Însă meșterii l-au oprit pentru ca acum biserica pe care el o concepuse, nu-i mai aparținea lui ci eternitații.

,, Meșterul vrea să dărâme biserica, dar norodul îl dă la o parte. Multimea nu vrea să știe de autor, el nu recunoaște decât opera. “

Mira este un personaj cald și impresionant iar numele ei se pare ca ar provenii din cuvântul grecesc ,,Moira” care înseamă soartă.

Cei nouă meșteri reprezintă forțele naturii: apa, vântul, întunericul și lumina, ei fiind construiți în manieră expresionistă.

În concepția lui Blaga, Găman reprezinta forțele magice pentru că el este un personaj cu o mentalitate primitivă, reprezinta omul care simțea lucrurile nu le analiza.

Vodă este un domnitor simbolic și atemporal.

Bogumil reprezintă o doctrină religioasă din Asia Mică cunoscută ca bogomilism iar acesta are două principii universal valabile: principiul binelui reprezentat de Dumnezeu si principiul răului reprezentat de Satana.

Ca și o concluzie pentru un artist idealul propus este mai presus chiar și de familie , dragoste sau de perpetuarea numelui, omul de geniu fiind obsedat să lase un semn memorabil ca urmare a trecerii lui pe acest pământ.

Capitolul III

Paralelă între cele două opere

3.1 Deosebiri între Balada populară si Meșterul Manole de Lucian Blaga

Vs.

Lucian Blaga exploatează la maximum părțile dramatice ale baladei pupulare ,,Monastirea Argeșului” însă nu merge pe firul epic in totalitate.

Prima deosebire se observă încă din prezentarea eroilor: Negru-Vodă așa cum este numit în baladă, este denumit de Blaga doar Vodă simplu deși el este conceput ca un conducător de țară ce dorește să ofere poporului său un lăcaș de cult incomensurabil ca valoare.

Deși domnitorul îl presează pe Manole atât în plan psihologic cât si fizic să finalizeze cât mai repede construcția, în viziunea lui Blaga, Vodă își pierde conotațiile negative pe care le găsim în baladă unde el este perceput ca un tiran, inițiator fruntaș ce-și dorește cu orice preț să devină ctitorul unei clădiri unice și numele său să dăinuie în timp alături de cel al artistului dar nu neapărat. Aceasta ar fi a doua deosebire.

Mai departe, în piesa Meșterul Manole personajul Manole este în același timp un erou mitic, devenind martir prin dăruire și jertfă de sine dar și unul tragic a cărui conștiință lucrează împotriva esenței artei aceasta fiind doar de ordin moral dar din păcate sacrificiul pe care artistul îl face este vazut ca un păcat. Binele estetic pe care Manole vrea să-l facă conține un rău și anume omorul sacrificial pe care omul de rând nu-l poate accepta indiferent de situație.

Prin comparație cu Manole din opera lui Blaga, în balada Monastirea Argeșului el este conceput ca un erou dilematic ce este forțat să accepte și să ia parte la un sacrificiu tot atât de mare ca și înzestrarea lui spirituală. Sufletul lui va fi chinuit de dorința arzătoare de a face ceva incontestabil, responsabilitatea pentru viața colegilor lui, durerea de a-și jertfi soția și copilul nenăscut, frica de umilința eșecului și teama firească de moarte datorată domnitorului Negru – Vodă ce-l amenința.

În balada populară cei nouă meșteri sunt alcătuiți ca un colectiv ce funcționează în chip solidar, ei nefiind niște artiști ci doar niște meșteri iscusiți, pricepuți gata să execute ordinele primite. Ei sunt lași și necinstiți deoarece ei acceptă efortul prelungit însă nu și implicarea ființelor dragi din viața lor. Pentru acestea ei au platit cu viața.

În schimb, la Blaga, primi patru meșteri sunt individualizați. Primul a fost cioban, cel de-al doilea pescar, al treilea călugăr iar al patrulea ,,boieș,, în ocnă. De asemenea ei se comportă diferit față de Manole, spre deosebire de cel de-al șaselea zidar care a fost foarte atașat de Manole și i-a deplâns îndelung moartea.

În baladă, ideea jertfirii de dragul artei i-a fost transmisă lui Manole pe calea visului, sub forma unei ,,șoapte de sus,, o vove divină ce-l transformă pe meșter într-o unealtă a sorții.

În piesa lui Blaga, Manole refuză ani la rând ideea jertfirii, a sacrificiului uman însă în același timp îi explica Starețului Bogumil că artistul nu trebuie să cunoască noțiunea de crimă pentru că altfel altarul ridicat de acesta va fi blestemat.

În opoziție cu balada populară Monastirea Argeșului în care necruțatorul Negru – Vodă le pregatise moartea meșterilor, în piesa lui Blaga, boierii și clerul sunt cei care îl instigă pe Vodă să-i pedepsescă pe zidari. Însă mulțimea adunată în jur a fost scăparea lui Manole, ei nefiind de acord cu moartea lui.

Și deși în baladă zidariimor împreuna cu conducătorul lor, în viziunea blagiană ei supraviețuiesc și deplâng moartea lui Manole.

Alte diferențe: În baladă apare ,,noiaș purcăraș,,. Este cel care îi îndrumă pe meșteri la locul unde avea să se ridice mănăstirea.

În drama lui Blaga acest personaj nu apare, așa cum nici scena în care meșterii își caută locul pentru construcție.

La Blaga pe lângă cei 10 meșteri se adaugă Găman și Bogumil.

În baladă pe soția lui Manole o cheamă Mira, iar la Blaga, personajul feminin se numește Ana.

În balada populară construirea mănăstirii durează 3 ani pe când în piesă durează 7 ani.

În baladă soția meșterului Manole era însărcinatăiar în dramă fiica, sora sau soția trebuia sa nu fi născut vreodată.

În Monastirea Argeșului, Ana a fost zidită împotriva voinței ei pe când în opera lui Blaga , Mira a fost conștientă că ea va fi cea jertfită chiar dacă totul a început ca un joc.

În dramă, Manole se aruncă de pe turla bisericii spre deosebire de baladă unde Manole îi spune lui Negru – Vodă că el poate face biserici mult mai mărețe și mai înalte ca cea pe care tocmai a terminat-o și pentru asta a fost pedepsit de Dumnezeu, s-a împiedicat, a cazut de pe acoperișul bisericii si a murit.

Capitolul III

Paralelă între cele două opere

3.2 Asemănări între Balada populară si Meșterul Manole de Lucian Blaga

Vs.

Nu sunt foarte multe asemănări între balada populară și drama scrisă de Lucian Blaga însă sunt câteva ce merită menționate.

În primul rând tematica celor două au la bază tema jertfei pentru creație.

Acțiunea amândorura se desfașoară pe Argeș in Jos.

Construcția pe care se bazează cele doua creații este Mănăstirea de la Curtea de Argeș.

Atât în baladă cât și în dramă construirea mănăstirii este cerută de domnitor.

La fel și jurământul ce apare în ambele creații și stă la baza procesului de ridicare a lăcașului.

Meșterul Manole își sacrifică soția în ambele opere.

În locul în care Manole moare, atât în baladă cât și în drama lui Blaga, izvorăște o apă cristalina si sărată, ca lacrimile vărsate de Manole pentru Ana/Mira.

CONCLUZII

Aceste doua opere , din punctul meu de vedere, se regăsesc și în zilele noastre, sunt perfect actuale , mai ales când vine vorba de terminarea unui lucru început; poate nu neapărat cu asemenea sacrificii, însă în plan psihologic lucrurile stau cam la fel.

Singura schimbare ar fi statutul femeii în societate, ea ajungând pe picior de egalitate cu bărbatul.

În baladele românești, ca și în Monastirea Argeșului, se păstrează niște coduri ale învățăturilor străvechi, iar femeia este temelia existenței.

Din aceste opere avem foarte multe lucruri de învățat sau de adus aminte pentru cei care au uitat sau au renunțat la valorile ce ne-au adus aici și cu care am crescut.

Adevarul este că esența vieții noastre a omenirii se afla în trecutul nostru, în ceea ce au făcut strămoșii noștrii pentru noi.

Sunt lucruri ce trebuie respectate și nu cred ca trebuie să le dăm uitării așa cum și astazi încă se vorbește despre Meșterul Manole și zidarii săi, despre domnitorul Vodă ce a ctitorit Mănăstirea de la Curtea de Argeș … sunt oameni ce au lăsat în urma lor locuri și lucruri mărețe.

BIBLIOGRAFIE

http://www.scritub.com/literatura-romana/Mesterul-Manole-de-Lucian-Blag2447101923.php – accesat la data de 19.05.2014

Poezii populare ale românilor, Editura Minerva, București, 1971, – apare sub numele de Monastirea Argeșului

www.versuri-si-creatii.ro – accesat la data de 19.05.2014

Repere ale literaturii române din perioada 1880 – 1940, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008 – Doi poeți moderniști Lucian Blaga și Ion Barbu, pag. 38

www.wikipedia.org/lucian blaga/dramaturgie – accesat la data de 20.05.2014

Legende populare românești, Editura Albatros, București, 1983

Meșterul Manole, I. Taloș, Editura Grai și Suflet, București, 1997

Cântece bătrânești, V. Alecsandri

BIBLIOGRAFIE

http://www.scritub.com/literatura-romana/Mesterul-Manole-de-Lucian-Blag2447101923.php – accesat la data de 19.05.2014

Poezii populare ale românilor, Editura Minerva, București, 1971, – apare sub numele de Monastirea Argeșului

www.versuri-si-creatii.ro – accesat la data de 19.05.2014

Repere ale literaturii române din perioada 1880 – 1940, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008 – Doi poeți moderniști Lucian Blaga și Ion Barbu, pag. 38

www.wikipedia.org/lucian blaga/dramaturgie – accesat la data de 20.05.2014

Legende populare românești, Editura Albatros, București, 1983

Meșterul Manole, I. Taloș, Editura Grai și Suflet, București, 1997

Cântece bătrânești, V. Alecsandri